Familia Vaida De Giarmata (timis) Ab 2013 [613796]

MUZEUL BANATULUI TIMIȘOARA
ANALELE BANATULUI
Serie nouă
ARHEOLOGIE
ISTORIE
XXI
2013
EDITURA MEGA
Cluj-Napoca, 2013

Colegiul de redacție:
Dan Leopold CIOBOTARU , director al Muzeului Banatului
Prof. dr. Florin DRAȘOVEAN , redactor șef
Zsuzsanna KOPECZNY , secretar de redacție
Prof. dr. Radu Ardevan, Lector dr. Ligia Boldea, dr. Nicoleta Demian, Ciprian Glăvan, Conf. dr. Vasile Rămneanțu,
Prof. dr. John Michael O’Shea (Michigan University, SUA), Prof. dr. Wolfram Schier (Freie Universität Berlin,
Germania), membri
Vigneta copertei: Wiliam Vastag †
Analele Banatului, serie nouă, continuă publicațiile anterioare ale Muzeului Banatului din Timișoara:
Történelmi és Régészeti Értesitő, 1872–1918
Gemina, 1923Analele Banatului, 1928–1931Tibiscus, 1971–1979
Orice corespondență se va adresa
Muzeului Banatului, Piața Huniade nr. 1, RO – 300002 Timișoara,
e-mail: [anonimizat]
Please send any mail to
Muzeul Banatului, Piața Huniade nr. 1, RO – 300002 Timișoara,
e-mail: [anonimizat]
Tout correspondence sera envoyée à l’adresse:
Muzeul Banatului, Piața Huniade nr. 1, RO – 300002 Timișoara,
e-mail: [anonimizat]
Richten Sie bitte jedwelche Korrepondenz an die Adresse:
Muzeul Banatului, Piața Huniade nr. 1, RO – 300002 Timișoara,
e-mail: [anonimizat]
Responsabilitatea asupra conținutului materialelor revine în exclusivitate autorilor.
ISSN 1221–678X
Anuarul Analele Banatului este indexat în următoarele baze de date:
Scopus http://www.elsevier.com/online-tools/scopus/content-overview http://www.info.sciverse.com/scopus/scopus-in-detail/factsWorld Cat http://www.worldcat.org/title/analele-banatului/oclc/649630402Copernicus http://www.journals.indexcopernicus.com/passport.php?id=4875
e-mail: [anonimizat] │ www.edituramega.ro

5CUPRINS ▪ SOMMAIRE ▪ INHALT ▪ CONTENTS
ARHEOLOGIE ȘI ISTORIE VECHE
FLORIN DRAȘOVEAN
Despre unele sincronisme de la sfârșitul neoliticului târziu și începutul eneoliticului timpuriu din Banat
și T ransilvania. O abordare Bayesiană a unor date absolute publicate de curând și republicate recent /orn.002
Certain Syncronisms Between the End of the Late Neolithic and the Beginning of the Early Eneolithic in Banat
and Transylvania. A Bayesian Approach to Published Absolute Dates ……………………………………………….. 11
DRAGOȘ DIACONESCU
Considerații privind cronologia epocii timpurii a cuprului în estul Bazinului Carpatic (cultura Tiszapolgár) /orn.002 Regarding the Chronology of the Early Copper Age in the Eastern Carpathian Basin (the
Tiszapolgár Culture) ……………………………………………………………………………………………………………… 35
SARAH SHERWOOD
Ground T ruthing Magnetometer Data Using Soil Coring: Initial Results from Cornești-Iarcuri, Timiș County, Romania ………………………………………………………………………………………………………………… 61
ANDREI GEORGESCU
Observații asupra unei fibule descoperite la Foeni, jud. Timiș /orn.002 Remarks Regarding a Bronze Fibula
Unearthed at Foeni, Timiș County …………………………………………………………………………………………… 75
CORIOLAN HORAȚIU OPREANU, VLAD-ANDREI LĂZĂRESCU, DAN ȘTEFAN
Noi cercetări la Porolissum /orn.002 New Researches at Porolissum ………………………………………………………… 83
CRISTIAN GĂZDAC, CĂLIN COSMA
Monede romane și statut social într-o necropolă de secolele VI–VII. „Groapa lui Hărăstășan”, Noșlac, jud. Alba, România /orn.002 Roman Coins and Social Statute within a Necropolis of the 6
th – 7th Centuries. /T_he
„Hărăstășan’s Pit”, Noșlac, Alba County, Romania ……………………………………………………………………… 107
LAVINIA G RUMEZA
Roman Coins in Sarmatian Graves from the Territory of Banat (2nd – 4th centuries AD) …………………. 117
VLAD-ANDREI LĂZĂRESCU, VLAD TURCU
Anotimpuri ale morții. Date despre o metodă arheologico- astronomică pentru studierea riturilor
funerare antice /orn.002 Seasons of Death. Towards an Archaeological-Astronomical Method for Studying Ancient Burial Rites …………………………………………………………………………………………………………………..129
ISTORIE MEDIE
DANIELA TĂNASE
Mărturii arheologice din epoca timpurie a migrațiilor în Banat-Etapa D2 /orn.002 Archaeological T estimonies from the Early Period of Migrations in Banat – D2 Phase ……………………………………………………………. 147Archäologische Belege aus der frühen Völkerwanderungszeit im Banat – die Stufe D2 ………………………… 154

ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXI, 2013
6ERWIN GÁLL
Dăbâca: necropola din jurul bisericii din Grădina lui A. Tămaș. Câteva idei privind evoluția habitatului de
la Dăbâca /orn.002 Dăbâca: the Churchyard Cemetery in the Garden of A. Tămaș. Some Ideas on the Evolution of
the Medieval Habitat in Dăbâca ……………………………………………………………………………………………. 159
ZSUZSANNA KOPECZNY
Reședința regală medievală de la Timișoara /orn.002 /T_he Medieval Royal Residence from Timișoara …………… 211
LIGIA BOLDEA
Structuri domeniale în Banatul medieval de Câmpie. Date asupra patrimoniului funciar al unui comite de Caraș din perioada angevină /orn.002 Manor Structures in /T_he Medieval Plain Banat. Data on the Real Estate Ownage of a Caraș County Earl From the Angevine Period ………………………………………………………….. 233
ZOLT ÁN IUSZTIN
Scaunele de judecată din comitatul Timiș /orn.002 Judicial Courts in Timiș County ………………………………. 251
DRAGOȘ LUCIAN ȚIGĂU
Familia Vaida de Giarmata (1400 – 1550) /orn.002 /T_he Vaidas of Gyarmat (1400–1550) ……………………….. 271
ISTVÁN PETROVICS
King Matthias and the Towns of the Realm ……………………………………………………………………………. 283
LIVIA MAGINA
O dispută pentru locul de vad de la Mureș (1543) /orn.002 A Dispute Over the Ford of Mureș River (1543) …. 295
ADRIAN MAGINA
Fortificațiile Lipovei și Timișoarei în preajma cuceririi otomane (1551) /orn.002 Fortifications of Lipova and
Timișoara on the Eve of Ottoman Conquest ……………………………………………………………………………… 299
GEORGETA EL SUSI
Faunal Remains from the Ottoman Period (16
th Century AD) at Pâncota – “T urkish Fortress” (Arad
County) …………………………………………………………………………………………………………………………… 305
LIGIA TEODORA DRĂGHICI
Evoluția simbolisticii blazoanelor în cazul înnobilărilor cu acordare de blazon în T ransilvania, Banat și Partium în cursul secolelor XVI–XVIII. Studiu comparativ /orn.002 /T_he evolution of the Representations of the
Coats of Arms in Cases of Ennoblement in Transylvania, Banat and Partium During the 16
th–18th Centuries.
Comparative Study ……………………………………………………………………………………………………………… 325
ISTORIE MODERNĂ ȘI CONTEMPORANĂ
ZORAN MARKOV
Considerații privind evoluția puștilor de vânătoare în secolele XVIII–XIX. Colecție de arme a Muzeului Banatului din Timișoara /orn.002 Consideration on the Evolution of the Hunting Rifles in the 18
th and 19th centuries.
/T_he Arms Collection of the Banat Museum ……………………………………………………………………………….. 335
MARIA VERTAN
Organizarea administrativ-teritorială a Banatului istoric în perioada 1716 – 1860 /orn.002 Administrative-
T erritorial Organization of the Historical Province of Banat During 1716 – 1860 …………………………….. 361
VICTOR NEUMANN
Iluminismul transilvan: ecouri europene și aspirații intelectuale locale /orn.002 Transylvanian Enlightenment: European Influences and Local Intellectual Ambitions …………………………………………………………………. 381
ELENA MIKLOSIK
Anton Schmidt (1786 – 1863), constructorul uitat al Timișoarei moderne /orn.002 Anton Schmidt (1786 – 1863),
the long-forgotten builder of modern Timișoara …………………………………………………………………………. 389

7CRISTIAN GRAURE
“Din oglinda cu memorie”. Călătoria fotografiei la Timișoara (1839 – 1855) /orn.002 “From the Mirror with a
Memory” – Travelling Photography towards Timișoara (1839 – 1855) …………………………………………….. 409
CIPRIAN GLĂVAN
Defortificarea cetății Timișoara /orn.002 /T_he Demolition of the Fortress Timișoara …………………………………. 421
SORIN MITU
Pentru o istorie a viselor românești: probleme ale cercetării, surse și tipologie /orn.002 For a History of Romanian
Dreams: Problems of Research, Sources and Typology …………………………………………………………………… 431
MIODRAG MILIN
Voluntari sârbi pe Frontul românesc din toamna anului 1916 /orn.002 Serbian Volunteers on the Romanian Front
in the Autumn of 1916 ………………………………………………………………………………………………………… 439
VASILE DOCEA
Biserica lui Ioan Salvici: un episod din istoria relațiilor româno-germane /orn.002 /T_he Church of Ioan Slavici: An
Episode Regarding the History of Romanian-German Relations …………………………………………………….. 455
ION NOVĂCESCU
„Chestiunea Banatului” între politica națională și politică de partid. Mari polemici politice și parlamentare
(decembrie 1923) /orn.002 “/T_he Banat Issue" Between National Policy and Party Politics. /T_he Great Political and Parliamentary Debates From December 1923 …………………………………………………………………………… 465
VASILE RĂMNEANȚU
Periferiile orașului Timișoarei în anul 1933 /orn.002 /T_he Peripheries of Timișoara in 1933 ……………………… 481
MARUSIA CÎRSTEA
Anglo-Romanian Economic Relations (1934 – 1939) …………………………………………………………………… 491
RADU PĂIUȘAN
Noi date despre istoricul activității Partidului Național-Popular în Banat în anul 1946 /orn.002 New Data About the Historical Activity of Popular National Party in Banat …………………………………………………………… 505
EUSEBIU NARAI
Situația financiar-bancară în județul Severin (1944 – 1948) /orn.002 Banking and Financial Situation in Severin
County (IV) ………………………………………………………………………………………………………………………. 513
ABREVIERI BIBLIOGRAFICE ………………………………………………………………………………………………. 523

ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXI, 2013
http://muzeulbanatului.ro/mbt/istorie/publicatii/ab.htm
271Destinul familiei discutate aici nu are încă
privilegiul unei cercetări cuprinzătoare.
Cauzele sunt complexe și îndepărtate, unele aparți –
nând chiar epocii de afirmare a familiei. Răstimpul dintre 1400–1552 a constituit o secvență zbu –
ciumată din istoria medievală a Banatului, înde –
osebi în plan politico-militar. Șirul evenimente –
lor nefaste, care a culminat cu ocuparea șesului bănățean de către otomani la mijlocul secolului al
XVI-lea, a avut un efect dezastruos asupra mărtu-
riilor documentare create până atunci. În această situație, numărul mic de înscrisuri luminează puține aspecte din istoria familiei de voievozi, apoi de nobili de la Giarmata timișană. Pe temeiul documentelor se pot studia onomastica familiei, legăturile de rudenie, patrimoniul imobiliar stă –
pânit, demnitățile și funcțiile membrilor acestui neam, prestigiul de care ei s-au bucurat în timp. Valoarea deosebită a pieselor documentare păstrate constă în posibilitatea reconstituirii evoluției unei
familii bănățene de la situația de voievozi – institu –
ție tradițională a lumii românești – până la deplina
integrare în nobilimea Regatului maghiar. În pri –
vința altor aspecte, precum alianțele matrimoniale cu alte familii, originea etnică, confesiunea sau gradul de cultură, sursele istorice nu permit decât FAMILIA VAIDA DE GIARMATA
/uniF6AE1400/uniF6BB1550/uniF6AF
Dragoș Lucian Țigău *
Cuvinte-cheie: Banat, Giarmata, Vaida, comitatul Timiș, genealogie, nobilime, voievod.
Keywords: Banat, Gyarmat, Vaida, T emes County, genealogical table, nobility, voivode.
/T_he Vaidas of Gyarmat (1400–1550)
(Abstract)
Due to the small number of written documents available, the destiny of the Vaida family has not been researched
comprehensively. Based on testimonies, various aspects can be reconstructed: the origin and names of the family
members, family connections, real estate properties, dignities and functions and religion. Yet, it is more difficult
to find information about their culture.
For over a century and a half only 13 men and one woman are mentioned. /T_he genealogy of the family can be
traced back through 5 – 6 generations. /T_he fortune of the family consists of 20 possessions scattered in Arad and Timiș
counties. /T_hey were sufficient to ensure the noble rank and living of the former family of Romanian voivodes.
/T_he social-political evolution of Banat in the the 15th century showed a complex nobility pattern, in a continuous
dynamics and adaptation. Documents illustrate a rare example of successful transformation of a family belonging
to the traditional Romanian elite into a noble lineage, fully integrated into the feudal/ medieval structure of the
Hungarian Kingdom. /T_he voivodes of Giarmath, as the other inhabitants of Banat and T ransylvania, used all
the opportunities and chances offered by the epoch in order to obtain a privileged status, the recognition of the
inherited possessions or their multiplication using diverse methods.
/T_he factors which led to social ascension of the family were their military talent and administrative positions.
/T_he limited information from the chancellery acts from the middle of the 15th century firmly suggested that the
loyalty and military courage gestures were rewarded by the royalty. /T_he documents issued by the royal chancellery
during Sigismund of Luxemburg’s rule and of his successors recognized courage, bloodshed and loyalty of Vaida
nobles from Banat who had been participants, beside the king and other high officials, in the fights within the
frontier area in the first half of the 15th century.
/T_he honour of these military, administrative, judicial privileges brought them material benefits and the
increasing of the social prestige in the aristocracy’s ranges, but especially at the level of the Temes county where
they came from. Participation in the general assemblies of the nobles is an example of the influence enjoyed by
the family.
After the Ottoman conquest of the Banat plain in the summer of 1552, the family lost their estates and left
the province forever.
* Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”,
bd. Hristo Botev, nr. 17, București, e-mail: dragoslucian68@
yahoo.com.

ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXI, 2013
272considerații aflate la hotarul dintre certitudine
și supoziție.
Interesul scăzut al istoriografiei pentru această
familie1 s-a datorat și dificultății de reconstituire a
unui arbore genealogic coerent. În decursul unui secol și jumătate sunt menționați doar 13 bărbați și un singur personaj feminin. Cei șapte descendenți ai doamnei Frusina Waydaffy au doar legături bio –
logice cu acest neam, ei aparținând juridic altor familii. Pentru nouă persoane se poate dovedi cel puțin o legătură de rudenie cu ceilalți membri ai familiei. Genealogia familiei se poate structura pe
5–6 generații. Primele trei acoperă ultimele decenii
ale secolului al XIV -lea și întâia jumătate a veacu –
lui următor. Lacunele documentare de după 1450 ascund o generație de la mijlocul și din a doua parte a secolului al XV -lea, împiedicând stabilirea
unor legături certe cu ultimii descendenți cunos –
cuți ai familiei.
Un document din 2 martie 1401 face referire la
primii membri ai familei: Nicolae fiul lui Toma de Vaydafalva (Nicolaum filium Thome de Vaydafalua)
2.
La acea dată, Nicolae se afla la vârsta bărbăției, luptând în armata comiților de Timiș. Părintele său a mai trăit câțiva ani, săvârșindu-se din viață înainte de 6 decembrie 1407
3. Existența lui Nicolae
poate fi urmărită documentar timp de trei decenii. Succesiv, el figurează alături de un văr bun, Ioan (6 decembrie 1407, 21 martie 1410), apoi de fiii săi, Ioan și Nicolae (3 septembrie 1418)
4. Din 13
decembrie 1428 provine ultima consemnare a unei activități desfășurate de Nicolae, iar la 1 decembrie 1437 el figurează ca răposat
5.
Băieții lui Nicolae reprezintă a treia generație a
familiei, iar viața acestora este jalonată documentar de anii 1418–1453. Cu certitudine, ordinea men-ționării – Ioan și Nicolae – în actul din septembrie 1418 este și cea a vârstei. La nivel documentar, Ioan, fiul lui Nicolae, se diferențiază de unchiul său patern care a purtat același nume. Posibilitatea
unei confuzii este anulată prin faptul că scrisoa-
rea regală din septembrie 1418 este prima din șirul
1 Abordări sumare la Dezs ő Csánki, Magyarország történelmi
földrajza a Hunyadiak korában, II, Budapest (1894), 91;
Lendvai Miklós, T emes vármegye nemes családjai , I, Budapest
(1896), 101 – 102.
2 Magyar Országos Levéltár, Diplomatikai Levéltár
(în continuare, DL), 96720; regesta la Mályusz Elemér, Zsigmondkori Oklevéltár, II/1 (1401 – 1406 ), Budapest
(1956), 110 – 111, nr. 914.
3 DL 9366. Ortvay Tivadar, Oklevelek T emesvármegye és
T emesvár város történetéhez, Pozsony (1896), 421, nr. 258.
4 DL 9366, 10716; T. Ortvay, op. cit., 421 – 423, 549 – 550,
nr. 258 și 350.
5 T. Ortvay, op. cit., 619, nr. 408; DL 12031, 13119.mărturiilor referitoare la viața fiului lui Nicolae, în
timp ce adeverința vicecomiților de Arad, emisă la 5 aprilie 1418, reprezintă ultima știre despre acel „Ioan zis voievod de Waydafalva”
6. Ioan este
menționat împreună cu fratele lui bun ( fratri suo
carnali) în două acte regale de danie (1 decembrie 1437 și 15 iunie 1439), apoi singur, ca martor (16 februarie 1444) și om regesc ( homo regius),
cu ocazia câtorva puneri în posesie ordonate la 1 februarie, 7 martie și 14 septembrie 1453
7. În
privința lui Nicolae, el se distinge documentar atât față de tatăl său (Nicolai fily quondam Nicolai fily waywode de Kysgyarmat, 1437), cât și față de un văr îndepărtat care la 1447 era prezentat ca voievod de Waydafalwa. Următoarele mențiuni îl surprind pe Nicolae ocupând poziții însemnate în administrația comitatensă și în ierarhia Regatului maghiar, care vor fi evocate la momentul oportun. Șirul mărtu –
riilor se încheie la 15 aprilie 1450, când „ Nicolaus
filius waywode de Gyarmath ” a participat ca martor
la realizarea unei investigații patrimoniale
8.
Mai sus amintitul document din martie 1410,
care îl cuprinde și pe cel din decembrie 1407, con-semnează și o altă ramură a familiei, reprezentată de Ioan, fiul lui Mathia, și văr cu Nicolae ( Nicolaus
filius condam Thome wayuode de Waydafalua necnon Johannis fily Mathys fratris sui patruelis de eadem Waydafalua). Acest Ioan este înregistrat și în alte două mărturii, din 4 februarie 1410 și 5
aprilie 1418, având calitatea de voievod ( Johannis
dictus wayda de Waydafalwa)
9. Unul din urmașii săi
a fost Nicolae, amintit la 1447 ca fiul voievodului
de Waydafalwa și proprietar lângă târgul Köszeg10.
Evoluția familiei din a doua jumătate a secolului
al XV -lea înregistrează mari lacune documentare,
fapt explicabil prin distrugerile masive de acte care s-au produs ulterior. Pentru toate aceste decenii nu se cunosc decât două mențiuni succinte referitoare la „Franciscus filius wayvode de Gyarmath ”, prima din
29 noiembrie 1470 și cealaltă de la 16 aprilie 1482
11.
Mult mai târziu, pe 28 octombrie 1515, el figurează ca decedat, lăsând pe lume doi copii: Frusina și Ioan care își împărțeau egal averea părintească
12.
6 DL 10716, 92526; regeste la E. Mályusz, op. cit., VI
(1417 – 1418 ), Budapest (1999), 571, 453, nr. 2305, 1722.
7 DL 13119, 13400, 14724, 14725, 37619, 59680.
8 Teleki József, Hunyadiak kora Magyarországon , X, Pest
(1853), 261, nr. CXXI.
9 DL 92359, 92526; regeste la E. Mályusz, op. cit., II/2
(1407 – 1410 ), Budapest (1958), 318 – 319, nr. 7318; VI,
453, nr. 1722.
10 D. Csánki, op. cit., 113.
11 DL 9117 (registru, p. 36), 18640; Livia Magina, La
famille Danfy de Duboz. Banatica, XX/2 (2010), 42, nr. IV.
12 DL105315.

273În acel moment, Frusina era o persoană înaintată
în vârstă, trecută prin două căsnicii. Un raport al Capitlului din Arad, redactat la 11 august 1513, o arată pe Frusina ca văduvă după răposatul Grigore Bancovici, cu care avusese o fată. Ea s-a remăritat cu nobilul Blasius Zylasi ( Frusina alias relicte condam
Gregorii Bankowyth de Okornyth nunc vero consortis egregii Blasii Zylasy de Zylas et puelle Dorothea filie eiusdem domine Frusina )
13. Conviețuirea Frusinei
cu Blasius începuse cu mult înaintea primei atestări (21 iunie 1509)
14, fiind binecuvântată cu șase
copii: Mathia, Francisc, Grigore, Elena, Petronela și Caterina. Toți cei șase urmași sunt prezentați într-un act regal din 21 august 1517
15, dar pentru
patru dintre ei există și mărturii anterioare. Astfel, la 18 noiembrie 1514, Francisc reprezenta interesele surorilor sale: Elena – deja văduvă după nobilul Andrei Waydaffy de Giarmata, mezinele Petronela și Caterina, încă nemăritate
16. Pe temeiul acestor
amănunte, se poate admite că nașterea Frusinei poate fi anterioară anului 1470, a doua căsnicie a ei începând în ultimul deceniu al secolului XV. Momentul dispariției acestei doamne trebuie plasat înainte de 10 noiembrie 1519, cînd o scrisoare a regelui Ludovic II îl amintea pe Blasius Literatus
de Zylas cu o altă nevastă ( prioris consorte sui ), pe
nume Sofia de Pencz
17.
Despre Ioan, informațiile sunt mai modeste,
amintindu-l în intervalul 3 septembrie 1519–12 august 1539 în ipostazele de om regesc sau de membru al adunării nobiliare de la Caransebeș
18.
Contemporani cu cei doi frați evocați mai
înainte au fost Andrei, Laurențiu și Ladislau Waydaffy de Giarmata. Din viața primului nu este surprinsă documentar decât participarea la o intro –
ducere în posesie (7 aprilie 1511)
19. Pe atunci el era
căsătorit cu Elena, una dintre fiicele Frusinei, fapt care ilustrează, pe de o parte, alianțele matrimoniale complexe între două familii nobiliare, apoi exem –
plul unei înrudiri în cadrul familiei discutate aici, prin care o fată se căsătorește cu o rudă îndepărtată
13 DL 72501; Bártfai Szabó László, Pest megye történetének
okleveles emlékei 1002–1599-ig, Budapest (1938), 565.
14 DL 72500; L. Bártfai, op. cit., 565.
15 DL 72503; L. Bártfai, op. cit., 565 – 566.
16 DL 72502; L. Bártfai, op. cit., 565.
17 DL 105321; L. Bártfai, op. cit., 566.
18 Magyar Országos Levéltár, Diplomatikai Fényképgyűjtemény
(în continuare, DF), 262420; Regeszták a vasvári káptalan
levéltárának okleveleiről (1130) 1212 – 1526, Szombathely
(1997), 217, nr. 667; Bárány Ágoston, Torontalvármegye,
Buda (1845), 51, lit. V; Pesty Frigyes, A Szörényi Bánság és Szörény vármegye története , III, Budapest (1878), 194, 215,
nr. 160, 171.
19 Pesty Frigyes, Krassó vármegye története , III, Budapest
(1882), 494, nr. 367.a mamei sale. Acest amănunt genealogic este con-
semnat însă după moartea lui Andrei, survenită înainte de 18 noiembrie 1514 (Domina Elena relicta condam Andreae Waydaffy de Gyarmath)
20.
Nobilul Laurencius Waydaffy de eadem Gyarmath
rămâne cunoscut doar din raportul Capitlului arădean referitor la împărțirea egală a posesiilor decedatului Francisc Waydaffy între cei doi copii ai săi. Delegația oficială l-a întâlnit pe Laurențiu cu ocazia sosirii la Giarmata, joi, 22 noiembrie 1515
21. Cât despre Ladislau, existența sa poate fi
urmărită în perioada 19 februarie 1490–13 februa –
rie 1505, cu ocazia participării la puneri în posesie și chiar la una dintre Dietele regatului
22.
Ultimul membru cunoscut al familiei este
„nobilis Nicolaus Waydaffy de Nagy Gyarmath com –
provincialis”, care asistă la acțiuni de separație și rehotărnicire a unor posesii
23 la 31 octombrie 1523
și 4 iunie 1539.
Amănuntele evocate anterior impun o cercetare
a originilor familiei sub raport geografic și social. Investigația geografică pornește de la cele două toponime legate de numele membrilor neamului: Waydafalva și Giarmata. Prima localitate este men –
ționată odată cu familia, în martie 1401. Astăzi, așe –
zarea este dispărută, însă a fost localizată „în câmpia înaltă a Banatului, la sud-est de Timișoara, într-o zonă ocupată în Evul mediu de sate românești”
24.
Nu este de prisos a se preciza că în regiune a existat și un alt sat numit Vajdafalva, enumerat la 1 iulie 1410 printre numeroasele posesii ale fami –
liei Danfi de Duboz
25. Pe de altă parte, se observă
că doar două persoane au păstrat acest toponim în prezentarea numelui lor: „Johannis dictus wayda de Waydafalwa” (între 1410–1418) și Nicolae (doar) fiul unui voievod de Vaidafalva (1447)
26. Cealaltă
ramură a familiei a renunțat repede și deliberat la numele satului de proveniență. Dacă în 1401 și 1410, Nicolae s- a prezentat ca fiul voievodului
Toma de Waydafalva (Nicolaus filius condam Thome wayuode de Waydafalwa), în anii 1418 și 1428 el se recomanda ca „ filius vaywode de Gyarmath ”. La fel
20 DL 72502; L. Bártfai, op. cit., 565 (și tab. I după p. 576).
21 DL 105315.
22 DL 19618, 38442; Á. Bárány, op. cit., 68, lit. KK.
23 DL 26685; Adrian Magina, Hotarele și domeniul orașului
Timișoara în 1539. Banatica, XIX (2009), 75, nr. II.
24 Viorel Achim, Voievozii în districtele românești din Banat.
SMIM, XII (1994), 104 – 105.
25 DL 53540. T. Ortvay, op. cit., 429, nr. 264; V. Achim,
op. cit., 110 (unde subliniază distincția dintre cele două sate);
D. Csánki, op. cit., 33 – 34; Coriolan Suciu, Dicționar istoric
al localităților din Transilvania, II, București (1968), 423 (prezentare nediferențiată).
26 DL 92526; regesta la E. Mályusz, op. cit., VI, 453,
nr. 1722. D. Csánki, op. cit., 113.

ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXI, 2013
274a procedat și fiul său care, pe 1 decembrie 1437,
își amintește strămoșul ca voievod la Giarmata Mică (Nicolay fily quondam Nicolai fily waywode de Kysgyarmat). Această diferențiere se poate pune pe seama opțiunii viitorilor nobili pentru o reședință mult mai avantajoasă sub raportul amplasamen-tului și bogăției. Mutarea nu a afectat și dreptu –
rile de proprietate, dovadă că în anul 1515 posesia Waydafalwa se afla în patrimoniul familiei Waydaffy
de Gyarmath. După jumătatea secolului al XV -lea,
satul Waydafalwa nu mai apare stăpânit de vreun
voievod, deși unele documente tentează la o aseme –
nea asociere. Astfel, am evitat includerea în această familie a lui Nicolaus wayuoda de Waydafalwa,
pomenit într- o însemnare din 20 ianuarie 1491,
în contextul confiscării unor posesii răspândite în comitatele Bihor, Cenad și Zarand
27. Cu siguranță,
el își avea reședința la Voivodenii din Zarand și aparține voievozilor condiționari, foarte durabili și numeroși, din regiunile amintite.
Al doilea toponim utilizat de familie – cel de
Giarmata – impune precauții suplimentare în cer –
cetare. Termenul maghiar gyarmat se traduce prin
colonie, fapt care explică numărul mare de așezări cu acest nume. Din cele 15 localități cu numele Gyarmat, atestate pe cuprinsul Ungariei istorice, cinci au dispărut, restul de zece fiind răspândite azi în România (2), Slovacia și Ungaria (câte 4)
28. În pri-
vința Giarmatei timișene, aceasta este consemnată mai timpuriu
29. Registrele de colecte papale din anii
1334–1335 înregistrează așezarea sub forma Zamar,
Garmad sau Garmat. La scurt timp după atestarea familiei analizate aici, apare și dovada unei diferen –
țieri toponimice, prin consemnarea posesiei regale Giarmata Mică (Kysgyarmath) conferită verilor Ioan și Nicolae (încă) de Waydafalva (6 decembrie 1407). Așezarea mare nu este menționată decât foarte târziu (1515–1539), sub forma Nagh Gyarmath.
Cele două așezări emblematice ale familiei au
format nucleul patrimoniului imobiliar din seco –
lele XV–XVI. Despre Waydafalva se poate admite că era o proprietate ancestrală, un sat stăpânit, poate chiar creat, de o familie care s-a înălțat până la demnitatea supremă a societății locale, aceea
27 Iványi Béla, Oklevéltár a Tomaj nemzetségbeli Losonczi
Bánffy család történetéhez , II (1458 – 1526 ), Budapest (1928),
291, nr. CCXXXIX.
28 Prezentare sintetică, cu referințe pentru majoritatea lor, la
Nagy Géza, Magyar nemzetségek, Buenos Aires (1974), 49 – 52.
29 Referințe la D. Csánki, op. cit., 39; C. Suciu, op. cit., I
(1967), 261; Dumitru Țeicu, Geografia ecleziastică a Banatului
medieval, Cluj-Napoca (2007), 168. Singura monografie
aparține lui Franz Demele, T emesgyarmat. Ein Beitrag zur
Geschichte der Entstehung und Entwicklung dieser Gemeinde und Pfarre, Innsbruck (1913), retipărită la Heidelberg (2006).de voievod. Stăpânirea asupra Giarmatei Mici
(Kysgyarmath) își are temeiul în donația regală din 6 decembrie 1407, reconfirmată la 21 martie 1410. Verii Nicolae și Ioan au primit posesia sub forma unei danii reînnoite (nova nostra donacione), ca răsplată a meritelor lor. Scrisoarea regală din 1407 confirmă faptul că moșia aparținea de jure
domeniului regal din Banat. Aceasta a fost donată împreună cu toate foloasele și pertinențele sale,
dar s-a pus condiția ca dacă suveranul sau succe –
sorii săi vor conferi beneficiarilor ori urmașilor lor
alte moșii în contul amintitei Giarmata, atunci verii Nicolae și Ioan sau descendenții lor vor fi obligați să restituie Coroanei zisa posesie cu toate cele ce țineau de ea ( tali condicione mediante, quod
quocunque temporum in successu nos vel nostri suc –
cessores reges scilicet Hungarie predictis Nicolao et Johanni vel ipsorum heredibus pro predicta posses –
sione Kysgyarmath vocata aliam possessionem modo simili perpetuo dederimus seu donaverint, tunc ipsi Nicolaus et Johannes seu eorum heredes dictam posses –
sionem Kysgyarmath nuncupatam, simul cum univer –
sis suis utilitatibus per huiusmodi alia possessione ipsis danda nobis aut eisdem nostris successoribus remittere et resignare astricti sint et teneantur )
30. Astfel, s-a
prefigurat de la început ca stăpânirea liniștită a moșiei să nu fie deplină și nici garantată. Primul indiciu este porunca regală din 13 decembrie 1428 pentru rehotărnicirea posesiei, la solicitarea perso –
nală a deținătorului Nicolae, care îi simțea trebu-ința (legittima reambulacione et metarum ereccione plurimum indigeret). Raportul referitor la hotăr –
nicire (petrecută la 13 ianuarie 1429) cuprinde
detalii interesante despre utilitățile posesiei, ca de
exemplu numeroasele pământuri de arătură ( terras
arabiles), precum și amplasamentul avantajos lângă drumurile care duceau la Timișoara ( via que veniet
de Themeswar usque Bodosnylasa ) sau peste Mureș,
spre Ineu (magna via que itur ad Jenew)
31. Zece
ani mai târziu (15 iunie 1439), regele Albert de Habsburg își arăta mărinimia față de frații Ioan și Nicolae dăruindu-le 25 de sesii iobăgești ( vigin-
tiquinque sessiones jobagionales) tot la Giarmata, aflate mai înainte în mâinile lui Emeric și Ioan, fiii voievodului Marczali și reluate de Coroană. De
această dată, donația a avut un caracter permanent
(irrevocabiliter tenendi, possidendi …)
32. Informația
30 T. Ortvay, op. cit., 422, nr. 258. Reconfirmarea din 1410
s-a făcut „de consensu serenissime principis domine Barbare
dictorum Regnorum inclite Regine conthoralis nostre percare prelatorum eciam et baronum nostrorum consilio prematuro ac unanimi decreto eorundem… ”. Enumerarea acestor notabili
dovedește importanța actului (ibidem, 425 – 426).
31 Ibidem, 619 – 622, nr. 408.
32 DL 13400.

275este foarte importantă pentru că surprinde proce –
sul prin care proprietatea a dobândit o înfățișare
tipic feudală, formată din pământul alodial al stă –
pânilor și din sesiile iobăgești.
Caracterul limitat al stăpânirii posesiei Kys
Gyarmath reiese și din câteva documente de secol XVI. La 28 februarie 1505, Capitlul arădean a raportat regelui Vladislav II îndeplinirea netulbu –
rată a poruncii sale de introducere a nobilului Ioan
de Wgra în posesia trupurilor de moșii ( totalium por-
tionis suarum in possessionibus … ) Giarmata Mare și
Mică, Ewke, Benyew, Odongh, Zenthamas, Kenez
și Wlth
33. Faptul că nobilul Ladislau Waydaffy de
Gyarmath, unul din martorii la punerea în posesie, nu a formulat vreo opoziție față de întărirea stă –
pânirii lui Ioan de Wgra arată că familia sa recu –
noștea situația patrimonială existentă atunci. Peste ani, nobilii Waydaffy au trebuit să accepte concesii și mai mari, întrucât un document din 25 aprilie 1539 enumeră Kysgyarmath printre cele șapte sate care aparțineau orașului Timișoara
34.
A treia posesie a familiei, atestată în ordine cro-
nologică, a fost Kysgywregh (astăzi Ghiroda, lângă Timișoara)
35. Detalii esențiale oferă documentul din
3 septembrie 1418, care arată că Nicolae și cei doi fii ai săi s- au prezentat în fața suveranului solicitându-i
să le întărească stăpânirea asupra unei jumătăți din posesia Kysgywregh, pe care au dobândit- o prin
cumpărare (ipsos empcionis titulo concernentis legittime vellent introire). Regele a aprobat, iar Capitlul arădean a realizat la 16 octombrie introducerea în posesie, fără a exista vreun opozant (introduxissent in domi-
nium eiusdem statuissentque easdem eisdem premisso
empcionis titulo perpetuo possidendam …)
36.
Următoarea achiziție patrimonială s-a reali –
zat peste două decenii, în ultimele zile ale înde –
lungatei domnii a regelui-împărat Sigismund de Luxemburg. La 1 decembrie 1437, suveranul a dorit să răsplătească meritele și serviciile credin-cioase ale fraților Nicolae și Ioan, nepoții fostu –
lui voievod de la începutul secolului, donându-le
posesia Ewke – deținută anterior de răposații Ioan
și Fabian de (Z)Bakay
37. Posesia regală Ewke a
fost în atenția familiei încă din anul 1401, când
regele Sigismund a scos-o de sub autoritatea cetății Timișoara și a donat-o credinciosului Grigore de
33 DL 38442.
34 A. Magina, op. cit., 66 – 67. Fr. Demele arată în monografia
sa succesiunea de proprietari la Giarmata, între 1520–1552:
Ioan Bradach de Saasvar, Nicolae Kendeffy, Marcu Jaksic, nevasta lui Mihai Body, Nicolae Cserepovici.
35 Referințe la D. Csánki, op. cit., 40; C. Suciu, op. cit., I,
260; A. Magina, op. cit., 69 – 70.
36 DL 10716; T. Ortvay, op. cit., 549 – 550, nr. 350.
37 DL 13119.Baka38. Printre oștenii remarcați în acel docu-
ment s-a numărat și Nicolae fiul lui Toma de
Waydafalva. Ocazia de a prelua amintita posesie a apărut la moartea, cel mai probabil fără moșteni –
tori, a urmașilor lui Grigore Bakay. Ca și în cazul celorlalte posesii, familia Waydaffy a avut drepturi de stăpânire limitate. Actul regal din 1437 nu pre –
cizează în mod expres donarea întregii posesii, iar amintitul document din 28 februarie 1505 îl arată
pe nobilul Ioan de Wgra co-proprietar la Ewke.
T reptat, stăpânirile familiale depășesc perimetrul
din jurul Timișoarei. La 1447, Nicolae, fiul voievo –
dului de Waydafalwa, figurează ca vecin al târgului
pustiit Kewzeg din districtul Haram
39. Extinderea
patrimoniului mobiliar a continuat și în deceniile următoare, dar procesul nu este reflectat documen –
tar. Abia la 28 octombrie 1515 sunt enumerate posesiile familiale răspândite în comitatele Timiș (Giarmata Mare și Mică, Ghiroda, Ewke, Odon, Bessenyew, Zenththamas, Waydafalwa) și Arad (Chura, Surlod, Levelespathaka, Petres, Gwlwbfalwa alias Gwlwgocz, Sakawyncz, Kerezthwr, Thoth Buda). Pe lângă moșiile enumerate în actul autorită –
ților, comisia de separare a posesiilor fraților Frusina și Ioan mai amintește și alte stăpâniri care au fost delimitate: Kenez Rekeze, Kalonda și Thothfalwa
(inserate între ultimele două posesii timișene) „ ac
quatuor sessionum jobagionalium, duorum in pre –
scripta Naghgyarmath … duorum in Bessenyew posses-
sionibus” (scrise după Waydafalva)
40. Nu este un
domeniu foarte mare, dar suficient pentru a asigura rangul și traiul nobiliar al fostei familii voievodale.
Pe cuprinsul acestor moșii sunt consemnate
numeroase pământuri de arătură și sesii iobăgești, indiciu al unor intense activități agricole realizate cu forță de muncă servilă. Dinamica acestor gospo-dării și raporturile de proprietate rămân vag lumi –
nate. Din corespondența purtată între castelanii de Timișoara și Chery, la 15 iulie 1443, se poate afla
despre strămutarea liberă a unui iobag de pe posesi –
ile „egregiorum Nicolai et Johannis filiorum Waywode
de Gyarmath”, drept întemeiat pe obiceiul regatu –
lui (iuxta regni consuetudine)
41. Mai târziu, posesia
Levelespathaka din comitatul Arad a fost atacată și prădată de animale, faptă pentru care Blasius de Zylas și soția Frusina au ajuns cu plângerile până
38 DL 96720; Costin Feneșan, Domeniul cetății Timișoara
până la 1552. RI, VIII (1997), nr. 7 – 8, 520.
39 D. Csánki, op. cit., 97 (târg românesc părăsit, în 1444),
113 (vecinătatea).
40 DL 105315; M. Lendvai, op. cit., 101 – 102.
41 DL 44350. Informația mai restrânge din lacunele docu-
mentare referitoare la iobagii bănățeni, semnalate de Ioan
Drăgan, Nobilimea românească din Transilvania între anii
1440 – 1514 , București (2000), 140.

ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXI, 2013
276la Palatinul regatului, Emeric Perényi (21 iunie
1509)42. În sfârșit, peste doar câțiva ani, Frusina și
Ioan și-au împărțit în mod egal posesiile rămase de la părintele lor (noiembrie 1515).
Un alt aspect esențial din evoluția acestei familii
îl reprezintă ascensiunea socială. Mărturiile de la începutul secolului al XV -lea atestă, indubita-
bil, influența și statutul superior la care ajunsese această familie în cadrul societății românești bănă –
țene. Amintitele documente din 2 martie 1401, 6 decembrie 1407, 21 martie 1410 și 3 septembrie 1418 fac referire la voievodul Toma de Waydafalva, iar înscrisurile ulterioare evidențiază mereu origi –
nea voievodală a diverșilor membri ai familiei. Menționarea sa în forma wayuoda, și nu în cea maghiară vajda/ wayda, este o dovadă consistentă
în favoarea originii românești a acestui Toma.
Pentru categoria voievozilor intracarpatici există
o literatură istorică destul de bogată, dar, în cazul Banatului, cercetarea este abia la început
43. Aceasta
are ca bun câștigat repertoriul mereu emendat al voievozilor bănățeni atestați până la mijlocul seco –
lului al XVI-lea
44. Un alt avantaj îl reprezintă păre –
rile consonante ale istoricilor în privința statutului voievozilor, văzuți drept categoria cea mai înaltă a feudalității românești, superioară celei a cnezilor
45.
Din nefericire, documentele nu luminează instituția voievodală sub aspectul competențelor și a modului de funcționare, cauzele trebuind a fi căutate atât la nivelul administrației oficiale, cât și în mediul local românesc. „Tăcerea cvasitotală a documentelor cu privire la voievod se datorează situației hibride din punct de vedere socio-instituțional în care coexistă elemente ale societății locale, de tradiție, rămase în
fara tiparelor regatului, și suprastructura impusă
de statul străin. (…) Voievodul e o calitate care are valoare doar la nivelul societății locale românești”
46.
De asemenea, societatea românească la care se raportează instituția voievodală, a produs puține acte, iar cele păstrate erau adresate autorităților
42 DL 72500.
43 V. Achim, op. cit., 97.
44 Enumerări ale voievozilor bănățeni la: Pavel Binder,
Contribuții la geografia istorică a Banatului de Severin.
RI, 21 (1968), nr. 4, 626, n. 8; Ștefan Pascu, Voievodatul
Transilvaniei, III, Cluj-Napoca (1986), 510; V. Achim arată că analiza lui Șt. Pascu „este departe de a constitui o contribuție științifică reală”, având multe enumerări fictive. V. Achim a evocat temeinic destinul a opt voievozi bănățeni din perioada 1345 – 1505 ( op. cit., 98 – 109).
45 Șt. Pascu, op. cit., 455; V. Achim, op. cit., 110; I. Drăgan,
op. cit., 120.
46 V. Achim, op. cit., 115. Autorul evidențiază că „la nivelul
societății românești a fost o funcție importantă, dacă un feudal este nominalizat ca «fiul voievodului» (Waydafy)”, cf. ibidem, 106.Regatului maghiar cărora instituția voievodatului le
era puțin cunoscută47. Fiind o creație conservată în
locurile unde românii și-au păstrat preponderența etnică și instituțiile proprii, voievozii sunt atestați în legătură cu deținerea de către persoanele care poartă acest titlu a unei funcții judiciare la nivelul districtelor
48. Nici în cazul concret al voievodului
Toma nu se poate stabili poziția acestuia în soci –
etatea de la hotarul anului 1400. Se poate intui doar că era integrat unei lumi de feudali cu statut nobiliar, mulți dintre ei români și de origine cne –
zială
49. Ulterior, funcția voievodală a fost preluată
de Ioan, nepotul de frate, consemnat ca atare la 4 februarie 1410 și 5 aprilie 1418 ( Johannis dictus
wayda de Waydafalwa). După această ultimă dată nu mai sunt cunoscute dovezi ale exercitării efec-tive a funcției voievodale. În toate mențiunile ulte –
rioare membrii familiei se raportează la ascendenții (tată, bunic) care au purtat demnitatea voievodală: „egregy Nicolai fily quondam Nicolai fily waywode de Kysgyarmat” (1 decembrie 1437); Nicolae, fiul voievodului de Waydafalwa (1447); „Johannes filius vayuode de Gyarmath” (30 martie 1451)
50 etc.
Această uzanță a făcut ca numele Voievod să fie adoptat ca patronimic, el exprimând încă o funcție sau doar un apelativ. După cum se observă, numele s-a transmis ereditar, iar sub influența adminis –
trației, el s-a maghiarizat sub forma Waydaffy
51.
Schimbarea s-a petrecut în timpul lui Francisc, ultimul care este nominalizat drept „ filius waywo-
dae de Gyarmath ” (29 noiembrie 1470), dar și cel
dintâi care poartă numele „ Waydaffy de Gyarmath”
(16 aprilie 1482)
52.
Un fenomen mult mai important și profund
decât schimbarea numelui a fost transformarea reușită dintr-o familie voievodală într-una nobi –
liară. Pe parcursul primei jumătăți a secolului al XV-lea, ascensiunea familiei a fost concomitentă cu un proces mai amplu și generalizat la scara între-gului spațiu intracarpatic, anume dispariția feuda-
lității românești originare de dinaintea instituțiilor
oficiale ale regatului și înlocuirea ei cu nobilimea recunoscută de regalitatea maghiară. Noțiunea de cnez sau de voievod nobil dispare în favoarea terme –
nului oficial de nobil
53. În momentul recunoașterii
47 Ibidem, 116.
48 Ibidem, 106, 111 – 112.
49 Ibidem, 104 – 105.
50 DL 13119, 85877. D. Csánki, op. cit., 113.
51 V. Achim, op. cit., 109 – 110; I. Drăgan, op. cit., 121, 191.
52 DL 9117 (registru, p. 36), 18640.
53 I. Drăgan, op. cit., 223; Adrian Andrei Rusu, Ioan de
Hunedoara și românii din vremea sa. Studii , Cluj-Napoca
(1999), 167 – 168; Ligia Boldea, Nobilimea românească din
Banat în secolele XIV-XVI, Reșița, 2002, 58 – 59.

277calității de nobil, cnezii și voievozii îndeplineau
deja condițiile esențiale ale nobilității: stăpâneau efectiv pământul și aveau libertatea juridică. Actele regale doar confirmă posesia și libertatea benefici-arului, astfel că voievozii și cnezii nu sunt înnobi –
lați propriu-zis, ci asimilați nobililor adevărați ( veri
nobiles) ai regatului
54. În cazul special al voievozi –
lor, nu există acte care să ateste prefacerea vreunuia din ei în nobili, după cum condiția de voievod nu se raportează niciodată la o moșie anume
55. Astfel,
s-a oficializat o nouă terminologie socială pe seama românilor privilegiați. Aceștia formează o elită de tip feudal cu sau fără legături genealogice cu obștea românilor comuni, dar încadrată și recunoscută ca atare în structurile Regatului maghiar
56. Categoria
voievozilor nu a dispărut, dar aceștia au decăzut la condiția de fruntași ai comunităților aservite de pe marile domenii ale nobililor, cetăților și bisericii
57.
Situația tot mai precară i-a determinat să se alăture „cruciaților” lui Dózsa, motiv pentru care Dieta din august 1514 a hotărât în mod expres desfiin –
țarea voievozilor din părțile sudice ale regatului, stabilind și pedepse pentru cei care i-ar fi păstrat în continuare (item, quod Waywodae et Besliae in partibus inferioribus constituti cessent et deleatur: etsi, in quorum bonis, infra proximum festum bea –
torum Innocentum Martyrum <28 decembrie> non deponerentur, tales pro quolibet Waywoda singulos quadringentos florenos persolvant; etsi persolutis illis, adhuc tenere eos comperti fuerint; amittant loca illa,
seu bona, in quibus reperientur )
58. T radiția îndelun-
gată și mai ales utilitatea voievozilor au determi-
nat ca hotărârile Dietei să fie eludate. Un raport al Capitlului din Arad, redactat la 31 octombrie 1523, confirmă participarea voievozilor la o sepa-rare de stăpâniri: „Nicolaus Theremy wayvoda in eadem Theremy constitutus (…) Jowan waywoda de Saswar vicinus et commetaneus (…) Michael
waywoda de Jenew vicinus … ”
59. Printr-o fericită
coincidență, acolo apare consemnat și nobilul Nicolae Waydaffy de Nagy Gyarmath, astfel că documentul pune față în față cele două perspective de evoluție a funcției voievodale: una ascendentă, de integrare în nobilimea recunoscută a regatului,
54 I. Drăgan, op. cit., 118 – 119; L. Boldea, op. cit., 30,
56 – 57.
55 V. Achim, op. cit., 110; I. Drăgan, op. cit., 118; L. Boldea,
op. cit., 57.
56 A. A. Rusu, op. cit., 173.
57 Situația voievozilor condiționari, cu atribuțiile lor, este
prezentată de I. Drăgan, op. cit., 212 – 215.
58 Decretum Generale inclyti Regni Hungariae partiumque
eidem annexarum, I, Buda (1844), 318 ( Vladislai II. Regis
decretum septimum, art. 46, § 1).
59 DL 26685.și alta descendentă, de asimilare în masa supușilor de pe domenii.
În legătură cu aspectele evocate anterior se află
factorii care au propulsat ascensiunea socială a familiei. Modalitățile sunt specificate în T ripartitul lui Ștefan Werböczi: „adevărata nobilitate se dobân-dește prin purtare și bună disciplină ostășească și prin alte înzestrări ale sufletului sau ale trupului” (proinde vera nobilitas usu, disciplinaque militari ac caeteris animi corporisque dotibus et virtutibus acqui –
ritur). Virtuțile trebuiau recompensate de suveran,
„iar prin asemenea danie a regelui devine nobil ade –
vărat și este scos de sub jugul țărăniei” ( mox ille per
huiusmodi donationem principis in verum nobilem
creatur et ab omni rusticitatis jugo eripitur)
60.
Faptele de arme ale urmașilor voievodului
Toma au fost remarcate de timpuriu. La 2 martie 1401, regele Sigismund de Luxemburg a apreciat meritele lui Nicolae care luptase în armata comi –
ților de Timiș împotriva bulgarilor schismatici și a otomanilor (in preallegato regno Bulgariae et in prescripto districtu Crivina vocato cum eisdem Turcis et Bulgaris ac aliis eis adherentibus scizmaticis nationibus)
61. O recunoaștere similară este expusă
în actul regal de danie din 6 decembrie 1407, unde sunt evidențiate nu numai serviciile făcute în diferite locuri și timpuri, dar mai ales contribuția depusă de Nicolae la ultima expediție regală din Bosnia, purtată în lunile august–noiembrie ale ace –
luiași an (meritis sinceris complacenciis et multipha-riis virtuosis gestis per fidelem nostrum Nicolaum
(…) et signanter in Regno Bozne hys proxime elapsis
diebus adversus nostros et regni nostri emulos )
62.
Calitățile militare s-au transmis și fiului său, numit tot Nicolae. La 1 decembrie 1437 și 15 iunie 1439 se arăta că acesta făcuse neîntrerupt, încă din vremea tinereții sale (sue juventutis tempore), servi-cii credincioase cu ocazia diverselor expediții mili –
tare, mai cu seamă în cele purtate contra husiților
(perfidissimas T aboritas) și otomanilor (sevissimis
Turcis). Campaniile militare l-au purtat pe Nicolae chiar mai departe „ in Almanie, Lombardie et aliis
Ytalie partibus”
63.
60 Decretum Generale, ed. cit., 7 ( Opus Tripartitum, pars I,
prolog la tit. 4).
61 DL 96720. E. Mályusz, op. cit., II/1, 110, nr. 914.
62 T. Ortvay, op. cit., 421 – 422, nr. 258. Campaniile militare
din Bosnia sunt prezentate de Ioan Hațegan, Filippo Scolari.
Un condotier italian pe meleaguri dunărene , Timișoara (1997),
28 (anul 1400), 38 – 39 (1405), 41 (1406), 43 (1407), 45
(enumerarea lui Nicolae printre oștenii care au contribuit la
ocuparea Bosniei și capturarea regelui Ștefan Tvrtko II în 1408).
63 DL 13119, 13400. Actul din 1439 amintea de participarea
lui Nicolae la asediul Táborului ( tempore obsidionis civitatis
Thabor) petrecut în anul precedent.

ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXI, 2013
278Acesta este momentul în care încetează dove –
zile cu privire la faptele de arme și apar mărtu –
riile referitoare la funcțiile administrative. Deloc
întâmplător, actul regal din 1437 îl arată pe Nicolae cu rangul de „ales” ( nostri sincere dilecti
egregii Nicolai). Categoria aleșilor s-a conturat în prima parte a secolului al XV -lea, fiind alcătuită
din nobilii de vază ai comitatelor, care dețineau nu doar avere ci și o funcție publică importantă.
O însemnare de epocă menționa pe „fruntașii
nobililor pe care îi numim îndeobște aleși și din care într-un comitat sunt abia doi sau trei” ( sine
proceribus nobilium, quales egregios vulgo vocamus, quales etiam in uno comitatu vix duo vel tres sunt ).
Aleșii au reprezentat segmentul de mijloc al nobi-limii. Cu totul semnificativ, în această categorie au intrat numeroase elemente provenite din elita cnezială și voievodală românească
64.
Anii 1438–1440 au reprezentat un moment de
criză sau de vacanță a puterii centrale, care con-trastează puternic cu precedenta domnie a regelui-împărat Sigismund de Luxemburg. Este perioada favorabilă instaurării regimului nobiliar, expresia sa politică fiind Dieta
65. La aceste adunări parti –
cipau, din partea comitatelor, un număr însemnat de aleși. Situația a fost valabilă și pentru comitatul Timiș, unul din reprezentanții săi fiind Nicolaus filius wayuode de Gyarmath. Participarea sa la două asemenea adunări este semnul influenței și al încre –
derii de care se bucura în comitat.
La 17 septembrie 1439, în contextul unor
evenimente politico-militare defavorabile (ocu-parea de către otomani a cetății Semendria și a Despotatului Serbiei), regele Albert de Habsburg și regina Elisabeta „de consilio consensu et voluntate prelatorum, baronum, militum et pociorum regni nostri nobilium infra nominandorum … ) au hotărât
impunerea unei taxe generale de 100 de denari, în monedă nouă, pentru fiecare casă deținută de
nobilii condiționari (nobilium condicionariorum)
sau fără iobagi, de locuitorii orașelor și târgurilor regale, de țărani etc
66. Decizia a fost luată de rege
și de nobili în plină campanie militară, în tabăra de lângă portul Tydewrew, pe râul Sava. La această adunare, implicit la expediția militară, a partici –
pat și Nicolae, fiul voievodului de Giarmata, el fiind ultimul din șirul celor 58 de notabili men-ționați în document
67. Nu după mult timp, la 29
64 I. Drăgan, op. cit., 278, n. 43 (citatul).
65 Ibidem, 96.
66 J. Teleki, op. cit., 70 – 73, nr. XXX.
67 Ibidem, 72 – 73. Conținutul și discuția decretului în
Decreta Regni Hungariae. Gesetze und verordnungen Ungarns ,
I (1301 – 1457 ), ed. Fr. Döry, G. Bónis, V. Bácskai, Budapest
(1976), 304 – 307. La p. 306 apare în mod eronat un Georgius iunie 1440 „ praelati, principes, barones, comites,
milites, proceres, clientes, cives totaque communitas regni Hungariae” au hotărât să recunoască alegerea regelui polonez Vladislav III Jagiello (1434–1444) ca suveran al Ungariei. Alegerea fusese hotărâtă în Dieta de la Buda și de Adunarea generală a țării. Nobilimea s-a obligat atunci să-i dea cinstea, supunerea, venerația și credința cuvenită ( Domino
nostro naturali et Regi debitum honorem, obeden-
tiam, venerationem et fidelitatem )
68. Participarea
lui Nicolae este atestată de unul din cele 88 de sigilii atârnate care întăresc legământul, numele său fiind înscris pe banda de legătură corespunză –
toare peceții sale
69.
Ultima consemnare a unui membru al familiei
la o Dietă datează din 13 octombrie 1505. Atunci, Ladislaus de Gyarmath Themesiensis figurează între „comitatuum predicti regni Hungariae nobiles, pro –
ceresque et primores eiusdem regni universi, in pre –
senti dieta et convencione nostra generali in Campo Rakos …”. Dieta a dezbătut chestiuni politice importante, printre care alegerea unui nou suveran în situația dispariției fără moștenitori a regelui de atunci, Vladislav II ( siquidem absque heredibus
masculis decedat)
70.
La nivelul comitatului Timiș, în dregătoria
de vicecomite sunt menționați Nicolae (14 mai 1443)
71 și Ioan de Gyarmath (30 martie–19 iunie
1453)72. Această funcție colegială a fost îndeplinită
alături de alte personaje influente, anume Nicolae de Bizere și Ladislau de Pochay
73.
Membrii familiei au primit și misiuni mai
modeste, precum cea de reprezentant regal (homo regius) la introduceri în posesie (1 februa –
rie, 7 martie și 14 septembrie 1453, 29 noiem –
brie 1470, 3 septembrie 1519, 12 august 1539)
de Gyarmath, datorită omiterii unor cuvinte la transcriere,
arătate de noi între paranteze: „ Georgius (de Don et Nicolaus
filius wayuode) de Gyarmath”.
68 Mathias Dogiel, Codex diplomaticus regni Poloniae et
magni ducatus Litvaniae, I, Vilnae (1758), 54 – 56, nr. XV.
69 DF 289006. Enumerarea instituțiilor și persoanelor
care și-au pus pecețile, la E. Mályusz, A magyar rendi állam Hunyadi korában. Századok, 91 (1957), nr. 1 – 2, 76 – 77,
n. 128 (Nicolae apare la p. 77).
70 Martin Georg Kovachich, Supplementum ad vestigia
comitiorum, II, Buda (1800), 332 – 336; Á. Bárány, op. cit.,
65 – 71, lit. KK.
71 DL 55259.
72 DL 85877, 85878, 55541. A nagymihályi és sztárai gróf
Sztáray család oklevéltára, ed. Nagy Gyula, II ( 1397 – 1457 ),
Budapest (1889), 482, nr. CCCXXXIV.
73 Detalii despre cariera lui Nicolae de Bizere, la A. A. Rusu,
op. cit., 212 – 217; funcțiile lui Ladislau de Pochay: vicecomite
de Bihor (1443–1445), de Caraș (1453) și Timiș (1449–1455) sunt prezentate de Engel Pál, Magyarország világi
archontológiája 1301 – 1457 , I-II, Budapest (1996), passim.

279sau cercetări pe teren (16 aprilie 1482)74. Ei dau
curs rareori acestor solicitări și tot sporadic figu –
rează ca martori, datorită calității lor de proprie –
tari și vecini, la delimitări de moșii (19 februarie
1490, 22 noiembrie 1515, 18 octombrie 1523)75,
la retrasarea hotarelor orașului Timișoara (4 iunie 1539)
76 și la puneri în posesie (16 februarie 1444,
15 aprilie 1450, 14 februarie 1505, 7 aprilie 1511, 28 noiembrie 1520)
77. O prezență notabilă datează
din 8 aprilie 1535, când Ioan Waydaffy, alături de alți zece nobili, a participat la un scaun de judecată reunit la Caransebeș. Instanța, prezidată de caste –
lan și de judele nobiliar, a înregistrat înțelegerea convenită între două familii nobiliare pentru pose –
siile severinene. Prestanța nobilului Ioan Waydaffy este atestată și prin consemnarea sa în fruntea celor zece nobili, imediat după oficiali
78.
Aspectele de spiritualitate sunt vag reflectate
documentar. Pornind de la realitatea că familia a avut o certă origine românească, se poate admite că la începuturile sale aceasta a mărturisit cre –
dința ortodoxă. T recerea la catolicism, în decursul secolului al XIV -lea și atașamentul arătat față de
această confesiune în veacul următor se întrevăd din câteva relatări. În primul rând, zona în care locuia această familie era puternic influențată de catolicism. Giarmata, așa cum îi arată numele, și-a început existența ca o colonie, o așezare de oaspeți catolici. Ea figurează în registrele de colecte
și indulgențe papale, iar la hotarul anului 1400
comunitatea catolică de aici forma o parohie dis-tinctă, reușind să ridice o biserică ( parochialis eccle-
sia sancti Bartolomei apostoli in Garma, Cenadiensis diocesis …)
79. Imediat după această consemnare, în
des amintitul act din 2 martie 1401, se specifica faptul că Nicolae de Vaydafalva a luptat împotriva otomanilor, a bulgarilor și altor neamuri schisma –
tice. Urmașul său, tot un Nicolae, a dat suficiente dovezi de atașament față de catolicism, participând la expedițiile împotriva „nelegiuiților” husiți ( per-
versos et sceleratos T aboritas)
80, aspect remarcat în
74 DL 59680 (1 II 1453); DL 37619 (7 III 1453); DL
14724, 14725, 37628, J. Teleki, op. cit., 410, nr. CXCIX (14
IX 1453); DL 9117 (1470); DL 18640 (1482); DF 262420
(1519); Fr. Pesty, Szörényi, III, 215, nr. 171 (1539).
75 DL 19618 (1490); 105315 (1515); 26685 (1523).
76 A. Magina, op. cit., 75, nr. II.
77 DL 59689 (1444); J. Teleki, op. cit., 261, nr. CXXI
(1450); DL 38442 (1505); Fr. Pesty, Krassó, III, 493 – 494,
nr. 367 (1511); Á. Bárány, op. cit., 51, lit. V (1520).
78 Fr. Pesty, Szörényi, III, 194, nr. 160.
79 Monumenta Vaticana historiam Regni Hungariae illustrantia ,
I/4, Budapest (1889), 233 – 234, nr. CCXXXIX.
80 Aici trebuie prevenită confuzia care se poate face ușor între
acest personaj și un alt Nicolaus de Gyarmath, nominalizat în art. XXXII al Dietei din febr. 1433, dator să lupte în diploma regală din 1 decembrie 1437. Ulterior,
apartenența la religia romană este indicată de pre-numele Francisc, tipic onomasticii catolice.
Gradul de cultură al acestor oameni este și mai
dificil de reconstituit, în condițiile absenței orică –
ror mărturii directe. După locul de proveniență și alianțele matrimoniale stabilite, se poate afirma că majoritatea membrilor familiei au fost bilingvi, vorbitori de română și maghiară, iar în secolul al XVI-lea, probabil și de sârbă. Bilingvismul s-a datorat traiului într-o regiune locuită majoritar de români și contactului permanent cu militari,
nobili și oficiali de pe cuprinsul întregului Regat
maghiar. Îndeplinirea în bune condiții a funcții –
lor publice și administrarea posesiilor deținute au impus cunoașterea limbii latine, măcar la un nivel minimal și însușirea legislației oficiale aflate atunci în vigoare.
Epilogul existenței acestei familii se plasează la
jumătatea secolului al XVI-lea. Cucerirea otomană a șesului bănățean în vara anului 1552 a dus la pierderea definitivă a posesiilor familiale aflate pe cuprinsul comitatelor Timiș și Arad. Amploarea acestei lovituri se reflectă în dispariția documen-tară a familiei Waydaffy, care nu se mai regăsește ulterior nici printre numeroasa nobilime ( magna
nobilitas)
81 a Banatului montan rămas liber pentru
încă un secol (1552–1658) și nici în T ransilvania princiară
82. Pentru istoria medievală a Banatului de
câmpie, familia rămâne emblematică prin destinul său. Este un exemplu rar de prefacere reușită a unei familii care aparținea elitei tradiționale românești într-un neam de nobili pe deplin integrat în tipa-rele feudale ale Regatului maghiar.
fruntea a 50 de oameni „contra Germaniam et Hwzystas”, cf.
G. Kovachich, op. cit., I (1798), 436 – 437, 447. Este vorba de
Nicolaus filius Blasius de Gyarmath din comitatul Nógrád, cf. idem, Formulae solennes styli in cancellaria regni Hungariae
olim usitati, Pesthini (1799), 229, 325.
81 Expresie folosită de misionarul iezuit Valentin Lado, la
24 iunie 1586, cf. Călători străini despre Țările Române, III, București (1971), 121.
82 Semnalăm aici căsătoria unui Dominic Vaidaffy cu Ana
Kendeffy, la mijlocul secolului XVI (A. A. Rusu, Ctitori și
biserici din Ț ara Hațegului până la 1700 , Satu Mare (1997),
277, tabelul genealogic nr. XVII). Până la apariția altor detalii
edificatoare, rămâne valabilă supoziția ca Dominic să fi fost „de Gyarmath” și să-și fi cunoscut soția în timpul când familia Kendeffy a fost proprietară acolo (anii 1530 și 1540 – 1545).

ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXI, 2013
280ANEXE
Tabloul genealogic al familiei

281Patrimoniul imobiliar al familiei în secolele XV–XVI
A. Comitatul Timiș
Nr.
crt.Posesia Data Beneficiari Observații
1 Waydafalva*2 mart. 1401 Toma voievodul Deja stăpânită.
2 Giarmata Mică 6 dec. 1407 Ioan și Nicolae de
WaydafalvaPosesie regală donată pentru merite
militare.
3 Ghiroda Mică 3 sept. 1418 Nicolae cu fiii săi
Ioan și NicolaeRegele le-a confirmat stăpânirea unei jumătăți de posesie cumpărată anterior de beneficiari.
4 Ewke 1 dec. 1437 Ioan și Nicolae, fiii
lui NicolaeDonată pentru servicii militare.
5 Giarmata (Mare) 15 iun. 1439 Ioan și Nicolae, fiii
lui NicolaeBeneficiarii primeau 25 de sesii iobăgești pentru merite militare.
6789
1011Odon BessenyewZenththamasKenez RekezeKalonda/T_hothfalwa28 oct. 1515 Frusina și Ioan, fiii
lui FranciscDeja stăpânite, alături de cele de mai sus; obiect al partajului succesoral între frați.
* Cu excepția așezărilor Ghiroda și Giarmata, toate celelalte sunt dispărute.
B. Comitatul Arad
Nr.
crt.Posesia Data Beneficiari Observații
12345678ChuraSurlodLevelespathakaPetresGwlwbfalwa alias GwlwgoczSakawynczKerezthwr/T_hoth Buda28 oct. 1515 Frusina și Ioan, fiii
lui FranciscDeja stăpânite, alături de cele de mai sus; obiect al partajului succesoral între frați.
C. Districtul Haram
Nr.
crt.Posesia Data Beneficiari Observații
1 necunoscută 1447 Nicolae de Waydafalva Vecin (proprietar) cu târgul Kewzeg.

ANALELE BANATULUI, S.N., ARHEOLOGIE – ISTORIE, XXI, 2013
282Funcții deținute de membrii familiei în secolele XV–XVI
Nr.
crt.Numele Funcția Data sau perioada
1 Toma Voievod în părțile Timișoarei 2 mart. 1401
2 Ioan fiul lui Mathia Voievod în părțile Timișoarei 4 feb. 1410–5 apr. 1418
3 Nicolae Participant la două adunări generale ale regatului 17 sept. 1439, 29 iun. 1440
4 Nicolae Vicecomite al comitatului Timiș (cu Nicolae de Bizere) 14 mai 1443
5 Ioan Martor la o punere în posesie 16 febr. 1444
6 Nicolae Martor la realizarea unei investigații patrimoniale 15 apr. 1450
7 Ioan Vicecomite al comitatului Timiș (cu Ladislau Pokay) 30 mart.–19 iun. 1453
8 Ioan Desemnat homo regius la introduceri în posesie 1 febr.–14 sept. 1453
9 Francisc de Giarmata Desemnat homo regius la o introducere în posesie 29 nov. 1470
10 Francisc de Giarmata Participant la o anchetă patrimonială 16 apr. 1482
11 Ladislau de Giarmata Martor la o delimitare de moșii 19 febr. 1490
12 Ladislau de Giarmata Martor la o punere în posesie 14 febr. 1505
13 Ladislau de Giarmata Delegatul comitatului Timiș la Dieta regatului 13 oct. 1505
14 Andrei de Giarmata Martor la o punere în posesie 7 apr. 1511
15 Laurențiu de Giarmata Martor la partajul succesoral al posesiilor familiei 22 nov. 1515
16 Ioan de Giarmata Desemnat homo regius la o introducere în posesie 3 sept. 1519
17 Ioan de Giarmata Martor la o punere în posesie 28 nov. 1520
18 Nicolae de Giarmata Martor la o delimitare de moșii 18 oct. 1523
19 Ioan de Giarmata Membru al scaunului de judecată din Caransebeș 8 apr. 1535
20 Nicolae de Giarmata Martor la retrasarea hotarelor orașului Timișoara 4 iun. 1539
21 Ioan de Giarmata Desemnat homo regius la o punere în posesie 12 aug. 1539