Conf . Dr. Maria -Luiza DUMITRU OANCEA [613793]

UNIVERSITATEA DIN BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE LIMBI ȘI LITERATURI STRĂINE

Lucrare de licență
DE LAUDE HEREMI , I-XVI
TRADUCERE ȘI COMENTARIU

Coordonator științific:
Conf . Dr. Maria -Luiza DUMITRU OANCEA

Absolvent: [anonimizat]
2020

1
CUPRINS

I. INTRODUCERE ……………..……………………………… …………………… …..……… 2
II. EUCHERIUS LUGDUNENSIS ……………..………..……………………………….. …..4
II.1. Viața ……………………………………………….. ………………………………… ……………………….. ……….4
II.2. Opera ………………………… …………………………………………………………………… …….. ……………..5
III. EPISTULA DE LAUDE HEREMI …………………………………………………………. …….. ………..8
III.1. Destinatarul și data …………………………………………………………………. ………………….. ………..8
III.2. Structura epistolei …………………………………………………………… ……………………… …….. ……..9
IV. TRADUCERE A CAPITOLELOR I-XVI………….. ……………………….. …………………. ……..12
V. ANALIZA LITERARĂ A TEXTULUI TRADUS ………………………………. ……… …………..18
VI. SURSELE FOLOSITE DE EUCHERIUS ……………………………… ………. ………….. …………23
VI.1. Biblia …………………………………………………………………………………………….. ……….. ………….23
VI.2. Părinții bisericești ……………………………………………………………………………… ………… ………26
VI.2.1. Cassian us ………………………………………………………………………………….. ……………… ……..26
VI.2.2. Hieronymus ………………………………………………………………………………….. …….. ……… …..28
VI.2.3. Prudentius ……………………………………………………………………………………. …………….. …..30
VI.3. Autorii clasici ……………………………………………………………………………… …………….. ……….31
VII. PUSTIA ȘI VIAȚA MONAHALĂ ÎN GÂNDIREA LUI EUCHERIUS …………. ………33
VII.1.Denumirile pustiei ………………………………………………………………………………. ……… ……….33
VII.2. Poporul evreu în pustie – model pentru monahi……………………………………….. ………………34
VII.3. Viața monahului în pustie…………………………………………………………………………… …………35
VIII. CONCLUZII ……………………………………………….. …………………………. ……………… ………….36
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………….. ………….37
ANEXĂ …………………………………………………………………………………………………………… ……….. ..42

2
I. INTRODUCERE

Lucrarea „De laude heremi , I-XVI. Traducere și comentariu” reprezintă continuarea unei
cercetări personale în ceea ce privește apariția și dezvoltarea monahismului apusean. Întrucât
lucrarea de disertație pe care am susținut -o la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian
Patriarhul” din București în iunie 2019 a avut în vedere scrierea Institutiones a lui Cassianus și
cunoscând legătura pe care acest părinte bisericesc a avut -o cu Eucherius de Lyon, după cum
mărturisește în prefața celei de -a doua serii de „Convorbiri duhovnicești”, m -am gândit că este
necesară descoperirea operei lui Eucherius, un părinte bisericesc necunoscut în spațiul românesc.
Prin urmare, în lucrarea de față am avut în vedere scrierea De laude heremi , mai exact primele
șaisprezece capitole ale acesteia, pentru a descoperi modul în care Euch erius de Lyon privește
viața monahală desfășurată în pustie. Scrierea acestui părinte bisericesc conține o notă de
originalitate deoarece nu există o altă lucrare creștină din perioada Antichității târzii care să
trateze tema pustiei în viața monahală folosind destul de multe exemple biblice.
Împărțită în șase părți, lucrarea oferă mai întâi informații despre personalitatea lui
Eucherius de Lyon și epistola De laude heremi , utile pentru a înțelege epoca în care autorul a
trăit și a compus textul scrisorii. Urmează apoi traducerea primelor șaisprezece capitole ale
epistolei, însoțită de note de subsol care indic ă pasajele din Biblie sau din operele scriitorilor
creștini ori păgâni care l -au influențat pe Eucherius în momentul alcătuirii textului. Traducerea
este succedată de analiza literară a textului, urmată de un capitol în care am precizat operele
folosite de către Eucherius, oferind exemple despre modul în care autorii l -au influențat ,
determinându -l să împrumute anumite cuvinte sau sintagme din scrierile lor. Considerând
important mesajul pe care textul tradus ar trebui să îl transmit unui monah, am adăugat un capitol
referitor la viețuirea în pustie descrisă de Eucherius.
Epist ola De laude heremi cunoa ște mai multe traduceri în limbile italiană și franceză. De
pildă, în limba italiană pot fi regăsite două traduceri : prima, publicată în anul 19971, a fost
realizată de către Mario Spinelli , autor care a tradus și o altă epistola scrisă de același Eucherius,
De contemptu mundi , iar cea de -a doua, aparținând lui Salvatore Pricoco, a apărut într -o ediție

1 EUCHERIO DI LIONE , Elogio della solitudine. Rinuncia al mondo , introduzione, traduzione e note a cura di Mario
Spinelli, Città Nuova, Roma, 1997, pp. 67 -100.

3
bilingvă în anul 20142. În limba franceză, am întâlnit o primă traducere realizată de către
J. F. Grégoire și F. B. Collombet, publicată împreună cu alte două scrieri: De contempt u mundi
și, în plus, Commonitorium a lui Vincentius de Lérins , într-o ediție bilingvă în anul 18343. Léon
Cristiani a realizat și el o traducere a epistolelor De laude heremi și De contempt u mundi , la care
a ad ăugat un studiu introductiv, precum și un capitol despre interpretarea duhovnicească a
Scripturii de către Eucherius, publicate în același volum în anul 19504. Mai târziu, în anul 1999,
apare în revista Conférence o traducere realizată de către Christophe Carraud5, revăzută de către
Manté Lenkaityté și publicată în anul 20186. Traducerea epistolei a apărut , ca și ediția din 1834,
împreună cu alte două scrieri (De contemptu mundi și Commonitorium ), fără însă a oferi un text
bilingv, ci doar simpla traducere.
Întrucât în limba română nu există traduceri ale epistolei De laude heremi sau studii
referitoare la aceasta , am apelat la lucrările de specialitate din spațiul italian și francez . Astfel, un
comentariu complex și o traducere însoțită de indicarea scrierilor pe care Eucherius le -a folosit în
lucrarea sa reprezintă rezultatul muncii lui Salvatore Pricoco, cu al cărui ajutor l -am putut
descoperi și înțelege pe acest părinte bisericesc. Menționez că toate trimiterile bibliografice din
capitolul în care se regăsește traducerea sunt preluate din studiul lui Pricoco. De asemenea,
cunoașterea lui Eucherius și a scrierii sale a fost posibilă și datorită lui Manté Lenkaityté, cea
care a scris mai multe studii despre opera acestuia . Alte studii și articole folosite în lucrarea de
față cuprind informații cu privire la scrierile sau viața lui Eucherius, dar acestea sunt insuficiente,
fiind publicate în studii sau articole referitoare la viața monahală din Occident sau la mănăstirea
de la Lérins.
Așadar, prin traducerea și comentariul primelor șaisprezece capitole din epistola De laude
heremi a lui Eucherius doresc să descopăr sau să redescopăr o parte din tezaurul literar creștin
existent în spațiul occidental, tezaur condamnat și neglijat de către cei ce nu -și doresc să vadă și
părțile bune ale creștinismului apusean.

2 EUCHERIO , Elogio dell’eremo , introduzione, testo, traduzione e commento a cura di Salvatore Pricoco,
coll. Biblioteca Patristica , vol. 51, Edizioni Dehoniane Bologna, Bologna, 2014, pp. 134 -187.
3 ***Oeuvres de St . Vincent de Lérins et de St. Eucher de Lyon , traduction nouvelle, avec le texte en regard, notes et
prefaces par J. F. Grégoire et F. B. Collombet, Poussielgue -Rusand, Paris, 1834, pp. 300 -345.
4 Léon CRISTIANI , Saint Eucher de Lyon. Du mépris du monde , Nouvelles éditions latines, Paris, 1950, pp. 67 -89.
5 http://www.patristique.org/sites/patristique.org/IMG/pdf/Eucher.pdf , accesat la 15.06.2020.
6 EUCHER DE LYON, VINCENT DE LÉRINS , L’île des saints , traductions de Christophe Carraud, Christophe Calvia,
Pierre Monat et alii, coll. «Les Pères dans la foi », no. 105, Éditions du Cerf, Paris, 2018 , pp. 23 -44.

4
II. EUCHERIUS LUGDUNENSIS

II.1. Viața

Începutul secolului al V -lea rămâne în istoria bisericească din sudul Galiei ca un punct de
plecare în ceea ce privește viața monahală. Promotorii vieții monahale în Proven ța după anul 400
au fost Honoratus în Lérins și Cassian us în Marsilia, aduce acesta din urmă aducând în Galia
meridională toată tradiția ascetică din Orient ce urma să fie elaborată și adaptată la exigențele
temperamentelor occidentale7. Întemeiată de către Honoratus, un fost nobil galo -roman , și de
către apropiatu l său, Caprasius, mănăstirea din arhipelagul Lérins devine cea mai faimoasă
mănăstire din sudul Galiei8. A fost construită pe insula Lerina sau Lerinus, devenită mai târziu
Saint-Honorat, situată în apropierea insulei Lero sau Lerona, astăzi num ită Saint e-Marguerite,
ambele fiind cunoscute încă din Antichitate în scrierile lui Plinius, Ptolemeu și Strabon9.
Problemele politice din Galia și din lumea romană între anii 420 -430, când o parte din
cele mai importante figuri ale mănăstirii de la Léri ns au intrat în monahism , sugerează că
preocuparea pentru viața religioasă a reprezentat o poartă de scăpare de pericolele lumii de
atunci. Uciderea prefectului de Arles, atacurile vizigoților și chiar uciderea episcopului Patroclus
de Arles în 426 îi dete rmină pe mulți aristocrați să caute un loc sigur împotriva violențelor
petrecute în lume, drept pentru care se retrag la Lérins, iar la scurt timp devin episcopi10. Unul
dintre cei care vor fi chemați la treapta arhieriei este Eucherius, care alege ca, împreună cu
familia , să-și dedice viața lui Dumnezeu în liniștea specifică mediului monahal.
Născut probabil în jurul anului 380 la Lyon , Eucherius trăiește într -o cetate cu
gramaticieni și retor i, iar lucrările sale dovedesc faptul că el a parcurs întreg ciclul de studii
clasice din timpul său11. Probabil că Eucherius a fost născut și crescut în credința creștină, dar
este sigur că s -a căsătorit cu Galla, urmând să aibă doi copii, Salonius și Veranus12. Pleacă

7Jean-Martial BESSE , Les Moines de l’Ancienne France (Période Gallo -Romaine et Mérovingienne) , coll. Archives
de la France monastique, vol. II, Librairie Veuve Ch. Possielgue, Paris, 1906, p. 35.
8Marilyn DUNN, The Emergence of Monasticism. From the Desert Fathers to the Early Middle Ages , Blackwell
Publishing, Oxford, 2003, p. 82.
9Henri LECLERCQ , „Lérins”, în Fernand CABROL , Henry LECLERCQ (eds.), Dictionnaire d’Archéologie Chrétienne
et de Liturgie , vol. 8, Libraire Letouzey et Ane, Paris,1928, pp. 2596 -2597 .
10Marilyn DUNN, The Em ergenc e of Monasticism. .., p. 82.
11Léon CRISTIANI , Saint Eucher de Lyon… , pp. 10 -11.
12Léon CRISTIANI , Saint Eucher de Lyon… , p. 14.

5
împreună cu familia sa spre liniștea de la Lérins în al doilea deceniu de la întemeierea mănăstirii ,
între anii 412 -42013. După o perioadă de viețuire la mănăstire, se retrage alături de soția sa pe
insula Lero, iar pe fiii săi îi lasă în grija monahilor de pe insula Lerina, urmând ca cei doi să
primească o educație aleasă de la cei mai eminenți părinți ai mănăstirii, Hilari us, viitorul episcop
de Arles, Salvianus, care ajunge preot în Marsilia , și Vincentius14.
Sfințenia și darurile lui Eucherius au determinat clerul și poporul din Lyon să îl aleagă
episcop în jurul anului 435, urmând ca acesta să părăsească viața pustniceas că. Conform datelor
oficiale, a fost al nouăsprezecelea episcop al cetății L ugdunum și se pare că a păstorit
credincioșii acesteia timp de cincisprezece ani, moartea sa fiind menționată de către Gennadius
de Marsilia în jurul anilor 449 -45015. Tillemont a afirmat că Biserica din Lyon nu a avut , după
Sfântul Irineu, un episcop mai cunoscut în ale științei și în trăire decât Eucherius16.

II.2. Opera

Eucherius nu a rămas cunoscut în istorie doar datorită slujirii sale ca episcop. Trăirea unei
vieți retrase de lume, preocuparea sa pentru studiul Sfintei Scripturi și cunoștințele sale despre
scriitorii clasici sunt vizibile în scrierile sale rămase ca dovezi evidente despre personalitatea
acestuia. Dintre scrierile sale, au fost soc otite ca cele mai cunoscute până astăzi De laude heremi ,
De contemptu mundi , Formulae spiritualis intelligentiae , Instructionum libri duo ad Salonium ,
Passio Acaunensium martyrum , Sanctii Maurici et sociorum eius17.
Primele două scrieri sunt epistole care se aseamănă mai curând unor tratate datorită
dimensiunilor, deși respectă normele specifice epistolografie i. Astfel, în pustnicia de la Le ro
Eucherius a compus De laude heremi și De contemptu mundi , epistole în care se regăsesc
trăsăturile ce îi caracterizează sufletul, trăirea, gândirea înaltă și sfințenia vieții18. Adresată lui
Hilarius, monah al mănăstirii de pe insula Lerina, De laude heremi a fost scrisă în jurul anului

13EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 38 .
14Léon CRISTIANI , Saint Eucher de Lyon. .., p. 12 .
15Léon CRISTIANI , Saint Eucher de Lyon… , pp. 12 -13.
16 Louis -Sébastien Le Nain de TILLEMONT , Mémoires pour servir à l’Histoire Ecllesiastique des six premiers
siècles , tome XV, Venise, 1732, p. 120 .
17Angelo Di BERARDINO (ed.), Patrologia: I Padri latini dal Concilio di Nicea (3 25) al Concilio di Calcedonia
(451), vol. III , Marietti Editore, Roma, 1978, pp. 479 -480.
18Léon CRISTIANI , Saint Eucher de Lyon. .., p. 12 .

6
428, fiind prima sa lucrare reprezenta tivă, deși se pare că înaintea acesteia ar fi existat și o
corespondență între Eucherius și Honoratus, dar scrisorile nu s -au păstrat19. A doua epistolă a lui
Eucherius, De contemptu mundi , a fost adresată vărului său, Valerianus, fiind redactată în jurul
anului 432, cu puțin timp înainte de plecarea sa la Lyon20. Totuși, Eucherius a râvnit la viața
monahală și după ce a devenit episcop, păstrându -se și câteva omilii pe care acesta le adres a
călugărilor21.
De asemenea, alte două lucrări rămase de la episcop ul de Lugdunum au avut o puternică
influență asupra studiilor Sfintei Scripturi în timpul Evului Mediu22: Formulae spiritalis
intellegentiae și Instructionum libri duo , pe care le -a dedicat fiilor săi, pe prima lui Veranus, iar
pe a doua lui Salonius23. La acestea se adaugă scrierea Passio Acaunensium martyrum , Sanctii
Mauricii et sociorum eius , un panegiric24pe care l -a compus în cinstea martirilor din legiunea
tebană uciși pe locul actualei localități Saint -Maurice din Elveția25. De la Euche rius se păstrează
încă două omilii în care ierarhul a descris martiriul Sfintei Blandina26 și al sfinților Epipod și
Alexandru27.
Episcopii lerinieni au cultivat și arta literară a scrisorilor28, dar de la Eucherius se pare că
a rămas doar Epistula ad Salvium episcopum , ca o prefață a panegiricului dedicat sfinților
martiri29. Totuși, existența unor corespondențe între acesta și episcopii din vremea sa este
confirmată de câteva scrisori trimise l ui de către Salvianus, Hilarius și Rusticus30. De asemenea,
există și o scrisoare pe care Paulinus, episcopul cetății Nola, le -o adresează lui Eucherius și soției
sale, fapt ce conduce la existența unei posibile corespondențe cu acesta31. De altfel, este c unoscut
faptul că Eucheri us a avut o legătură și cu Cassian us, cel care a adus monahismul răsăritean în

19Léon CRISTIANI , Saint Eucher de Lyon. .., p. 12.
20Léon CRISTIANI , Saint Eucher de Lyon… , p. 14.
21Cf. ST. EUCHERIUS , Homiliae quaedam , în: PL 50, 833 -859.
22EUCHER DE LYON, VINCENT DE LÉRINS , L’île des saints , p. 20 .
23Léon CRISTIANI , Saint Eucher de Lyon. .., p. 17.
24Léon CRISTIANI , Saint Eucher de Lyon. .., p. 16.
25https://abbaye -stmaurice.ch/page.php?id=fr14 , accesat la 07.06.2020.
26Cf. ST. EUCHERIUS , Homilia de sancta Blandina Lugdunensi , în: PL 50, 859 -861.
27Cf. ST. EUCHERIUS , Homilia de sanctis martyribus Ephipodio et Alexandro , în: PL 50, 861 -865.
28Marilyn Dunn, The Emergence of Monasticism…. , p. 83.
29Cf. ST. EUCHERIUS , Passio Agaunensium martyrum, Sanctii Mauricii ac sociorum eius în:PL 50, 827 -828.
30 Cf. ***Apendix epistularum a Saluiano et ab Hilario et a Rustico ad Eucherium datarum ,în Sancti Eucherii
Lugdunensis Opera omnia. Pars I , recensuit Carol Wotke, coll. Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum ,
vol. XXXI, Vindobonae, 1894, pp. 197 -199.
31Cf. ST.PONTIUS MEROPIUS PAULINUS NOLANUS , Epistula LI , în: Sancti Pontii Meropii Paulini Nolani Epistulae ,
recensuit Wilhelm von Hartel, coll. Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum , vol. XXIX, Vindobonae, 1894,
pp. 423 -425.

7
părțile Galiei prin intermediul scrierilor sale. Influența lui Cassian us, care le-a dedicat lui
Eucherius și Honoratus a douaparte a scrierii sale intit ulate Conlationes , a fost importantă pentru
dezvoltarea literară de la Lérins32. Se pare că Eucherius a dorit să meargă în Egipt pentru a vizita
mănăstirile, dar acest lucru nu a fost posibil, fapt pentru care Cassian us i-a dedicat a doua parte a
Convorbirilor sale33. Gennadius de Marsilia vorbește despre un rezumat al operei lui Cassian us
întocmit de către Eucherius34, iar această lucrare se găsește și în colecția Patrologia Latina35.
Opera episcopului de Lugdunum nu a rămas într-un con de umbră. Scrierile sale
exegetice au fost considerate îndrumare pentru cunoașterea Bibliei până în epoca scolastică, iar
panegiri cele închinate sfinților au contribuit la descoperirea acestora36. Scrierea De laude heremi
le-a folosit drept sursă de inspirație unor autori precum Petrus Damianus, Guigues I de la Chartre
și Petrarca, iar De contemptu mundi , uitată în Evul Mediu, a fost redescoperită de către Erasmus
din Rotterdam37.

32Marilyn DUNN, The Emergence of Monasticism…, p. 83 .
33Angelo Di BERARDINO (ed.), Patrologia: I Padri latini …, p. 479.
34 Cf. GENNADIUS MASSILIENSIS , Liber de Scriptoribus Ecclesiasticis , în: PL 58, 1096 -1097 .
35 Cf. ST. EUCHERIUS , Epitomes operum Cassiani ad Castorem Aptensem libri duo , în:PL 50, 868 -894.
36EUCHER DE LYON, VINCENT DE LÉRINS , L’île des saints , p. 20.
37EUCHER DE LYON, VINCENT DE LÉRINS , L’île des saints , p. 20.

8
III. EPISTULA DE LAUDE HEREMI

III.1. Destinatarul și data

Tratatul De laude heremi a fost redactat de cătr e Eucherius în jurul anului 428, în timpul
retragerii sale pe insula Lero, fiind de fapt o scrisoare adresată lui Hilarius, cel ce revenise în
comunitatea monahală de la L erina38. Chemat în cetatea Arelate, actualul oraș Arles, pentru a -i
sluji lui Dumnezeu ca episcop, Honoratus, întemeietorul și primul stareț al mănăstirii, părăsește
insula la fin ele anului 427 sau începutul anului 428 , luându -l cu sine pe Hilarius, ruda sa mai
tânără39. În jurul anului 420 chiar Honoratus îl convinsese să urmeze viața monahală și să -l
însoțească la L erina40. Totuși Hilarius nu rămâne decât puțin timp la Arles și decide în cele din
urmă să se întoarcă la mănăstire, fapt ce îl determină pe Eucherius să îi dedice o scrisoare
intitulată De laude heremi , în care îl felicită pe acesta pentru hotărârea sa de a continua să
trăiasc ă într -o mănăstire41. Hilarius rămâne în mănăstire până în 430 când, după moartea lui
Honoratus, este ales episcop de Arles și părăsește definitiv insula42.
În Antichitate, inexistența unor mijloace de comunicare moderne avea drept consecință
schimbul epistolar cu rol de legătură între persoanele îndepărtate și de stabilir e și menținere a
relațiilor sociale43. Totuși adesea scrisorile erau destinate unui public mai mare decât destinatarul
menționat în adresă și erau compuse pentru a fi publicate44. Astfel, Eucherius nu i se adresează
lui Hilarius doar pentru a -l lăuda, ci d orește să -l încurajeze pentru a persevera în viața monahală,
adresându -se totodată și celorlalți membrii ai comunității monahale , descurajați după plecarea lui
Honoratus45. Drept urmare, autorul îmbracă sub forma epistolară viziunea sa despre pustia
duhovn icească și rolul său în istoria mântuirii, prezentând totodată în termeni alegorici modul de

38Manté LENKAITYTÉ , „ Eucher interprète de la Bible dans l’«Éloge du désert»” în: Yann Codou, Michel Lauwers
(eds.), Lérins, une île sainte de l’Antiquité au Moyen Âge , coll. d’Études médiévales de Nice , vol. 9, Brepols,
Turnhout, 2009, p. 83.
39Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert d’ Eucher de Lyon: désert monastique dans l’île de Lérins ” în:
Connaissance des Pères de l’Église , 114 ( 2009 ), p. 4.
40Marilyn Dunn, The Emergen ce of Monasticism. .., p. 82.
41Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert …”, p. 4.
42Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert…”, p. 4.
43Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert …”, p. 4.
44Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert …”, p. 4 .
45EUCHER DE LYON,VINCENT DE LÉRINS , L’île des saints , p. 21.

9
viață al primilor asceți ai comunității leriniene46. Astfel, De laude heremi este prima lucrare
scrisă despre comunitatea monahală de la Lérins, fiind o mărturie a culturii și spiritualității din
nou-înființata mănăstire47. Textul are și un aspect apologetic referitor atât laviața monahală în
general, cât și la comunitatea lerinia nă care trebuia să -și depășească prima sa dificultate48.

III.2. Structura epistolei

Structura epistolei lui Eucherius corespunde regulilor generale ale epistolografiei antice.
Astfel, scrierea este formată din cele trei părți componente ale unei scriso ri, introducerea,
conținutul și încheierea49. Textul este ordonat și după regulile unui discurs laudativ50, fiind
compus din toate cele patru elemente ale unui discurs retoric, exordium, narratio, confirmatio și
peroratio51. Titlul De laude heremi indică nu doar întocmirea unei scrisori, ci și a unui discurs
laudativ întrucât termenul laus este un cuvânt specific titlurilor din literatura panegirică, în
literatura târzie fiind folosit pentru a exprima nu doar elogiul unei mari personalități dintre cele
ale lumii clasice, o laudă adusă sfinților sau lui Dumnezeu, ci și pentru a elogia o instituție, o
localitate sau o virtute52. Deși a rămas cunoscută ca epistolă, Isidor us de Sevilla în lucrarea sa De
viris illustribus vorbește despre aceasta ca despr e un opuscul pe care Eucherius i l -a dedicat lui
Hilarius, episcop de Arles53. Împărțită în 44 de capitole, scrierea este compusă astfel încât se pot
recunoaște cele trei părți ale scrisorilor redactate în Antichitate, dar totodată poate fi considerată
și un discurs , întrucât conține introducerea ce include dedicația, teza propusă spre analiză, urmată
de argumentarea , construită cu ajutorul exemplelor , și încheierea.
Se poate observa că introducerea și epilogul servesc la stabilirea relației dintre expeditor
și destinatar, în timp ce partea de mijloc este consacrată elogiului pusti ei54. Eucherius trimite
scrisoarea preotului Hilarius de la Lerina, după cum arată cuvintele Ad Hilarium Lirinensem
presbyterum epistula . De asemenea , chiar și dedicația ce precede primul capitol subliniază faptul

46Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert …”, p. 2.
47Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert …”, p. 4.
48Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert …”, p. 5.
49Jeffrey T. REED, „The Epistle” în: Stanley E. PORTER (ed.), Handbook of Classical Rhetoric in the Hellenistic
Period (330 B.C. -A.D.400) , Brill, Leiden, 1997, p. 180.
50Manté Lenkaityté, „L’Éloge du désert …”, p. 5.
51Jeffrey T. REED, „The Epistle”, pp. 180 -181.
52EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 189.
53ST. ISIDORUS HISPALENSIS , De viris illustribus , în: PL 83, 1008 .
54Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert …”, p. 5.

10
că epistola îi este adresată lui Hilariu s, numit cuvios părinte ( domino sancto ), cel mai feric it în
laude ( meritis beatissimo ) și preaslăvit în Hristos ( in Christ o gloriosissimo ), fapt ce evidențiază
aprecierea pe care i -o acordă Eucherius. Autorul alege să își treacă doar numele, Eucheri us,
trimițând la ideea că în momentul redactării epistolei încă nu fusese hirotonit.
Introducerea cuprinde primele două capitole și prima jumătate a capitolului al III -lea,
autorul pomenind în primele rânduri ale scrisorii motivul care îl determină să vorbească despre
rolul pustiei în viața monahală, și anume întoarcerea lui Hilarius la mănăstirea de pe insula
Lerina. În continuare, în cea de -a doua jumătate a capitolului al III -lea și în cap itolul al IV -lea își
enunță teza prin definirea pustiei , templu l nemărginit al lui Dumnezeu , amintind despre Moise și
Ilie, oameni care L -au întâlnit pe Dumnezeu, iar apoi inserează o istorioară pe care o încheie cu
ideea că Dumnezeu li Se descoperă mai uș or oamenilor în pustie.
Partea de mijloc a lucrării, cuprinsă între capitolele V-XLIII , conține exemplele și
argumentele aduse pentru susținerea tezei propuse, acestea fiind grupate în două părți. Astfel,
capitolele V-XXVII includ exemplele de la care Euc herius pornește pentru a dezvolta tema
pustiei în Biblie. După ce în capitolul al V-lea transmite ideea că Dumnezeu le -a pregătit sfinților
pustia încă de la crearea lumii, capito lele VI-XX conțin exemple vetero -testamentare.
Autorul î ncepe prin exemplul negativ al lui Adam care nu a respectat legea divină în Rai,
căruia îi opune exemplul pozitiv al locuitorilor pustiei care vor primi un har extraordinar datorită
alegerii de a trăi departe de lume, după cum reiese din capitolul al VI -lea.
Mai departe, Eucherius continuă să enumere persoanele din Vechiul Testament care au
locuit în pustie, dedicând capitolele VII-XVI lui Moise , cel care conduce poporul evreu după
plecare din Egipt, trecând Marea Roșie și parcurgând pustia pentru a ajunge la p ământul
făgăduinței. Autorul alege să vorbească pe parcursul a zece capitole despre minunile pe care
Dumnezeu le -a făcut cu Moise și cu poporul Său . Recurge apoi, în capitolul al XVII -lea, la
exemplul regelui David, la cele ale profeților Ilie și Elisei, p recum și la cele ale discipoli lor
acestora (capitolele XVIII -XX). Începând cu capitolul al XXI -lea inserează exemplele din
Noul Testament , vorbind despre Ioan Botezătorul și despre momentele petrecute de Hristos în
pustie, iar în capitolele XXII -XXVI sublini ază importanța timpului petrecut de Iisus în pustie
pentru a arăta binefacerile sale. Chiar dacă Hristos este dat ca ultim exemplu biblic, Eucherius

11
decide să încheie seria exemple lor cu menționarea a doi monahi răsăriteni, M acarie și Ioan,
despre care vorbește în capitolul al XXVII -lea cu scopul de a introduce tema pustiei monahale55.
A doua parte a scrisorii, cuprinsă între capitolele XXVIII -XLIII părăsește domeniul
istoric pentru a se întoarce spre pustia duhovnicească asociată cu mănăstirea de la Lérins: loc de
liniște, de rugăciune și de apropiere de Dumnezeu56. În capitolele XXVIII -XLI autorul dorește să
transmită ideea că pustia este asemenea unui Rai, fiind vizitată de către îngeri, devine un pământ
roditor care permite experiențe mistice și poate fi considerată o cetate ocrotită de către Hristos57.
Înainte de a -și încheia scrierea, în capitolele XLII -XLIII își arată respectul pe care îl datorează
comunității monahale de la Lerina și îi m enționează pe c ei mai importanți viețuitori ai mănăstirii:
Honoratus, cel ce a început zidirea așezământului, succesorul său , Maximus, apoi Lupus și
fratele său, Vincentius, cei doi frați care deja părăsiseră mănăstirea, Caprasius, cel care a
conlucrat cu Honoratus și a avut în grijă îndrumarea spirituală a monahilor, precum și sfinții
părinți care aduseseră în Galia modul de viețuire al călugărilor egipteni.
Epistola De laude heremi se încheie cu capitol ul XLIV , epilogul fiind caracterizat de o
nouă elogiere a întoarceri i lui Hilarius în comunitatea sa. La începutul capitolului , Eucherius i se
adresează cu formula specifică mi Hilari carissime , fapt ce demonstrează consecvența sa față de
regulile epistolare58. Autorul insistă să -i aprecieze decizia de a reveni acolo unde sufletul îl
îndemna să -și închine viața lui Dumnezeu în întregime, menționând că revenirea sa la Lerina le -a
adus bucurie și celorlalți viețuitori ai mănăstirii. Scrisoarea se încheie cu formula Uale in Christo
Iesu Domino nostro , cuvinte ce arată atât păstrarea normel or epistolografiei antice, cât și
introducere a unor cuvinte specifice scrierilor creștine.

55Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert…”, p. 6.
56Mant é LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert…”, p. 6.
57Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert …”, p. 6.
58EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 57.

12
IV. TRADUCEREA CAPITOLELOR I-XVI

Despre lauda pustiei
Epistola către Hilarius, preotul de la Lerina
Cuviosului părinte și celui ma i fericit în laude și prea slăvit ului în Hristos, lui Hilarius,
Eucherius

1. Într -adevăr, părăsind cu mare entuziasm de multă vreme casa și familia ta59,
pătrunseseși până în marea cea mare, în cele mai îndepărtate ținuturi, totuși, pe cân d erai pustnic,
(lauda) pustiei s-a-ntors cu mai mare virtute decât ai căutat -o tu. Căci, îndată ce ai pătruns pe
insulă ca oaspete, atunci ai avut călăuză și ca un fel de înainte -mergător60 de drum pe cel pe care
l-ai avut apoi îndrumător al oștii cerești61 și pe el l -ai urmat atunci și, de și ți-ai părăsit părinții,
totuși te străduiai să -ți urmezi părintele. Dar acum, când te vei fi gândit că trebuie să urmezi
același o m chemat la slujirea episcopală, iubirea de pustie te aduce înapoi la obișnuita -ți pustie.
Prin urmare, acum ești mai cunoscut și mai de seamă prin exemplul tău. De fapt, mai întâi, pe
când căutai pustia, erai văzut însoțindu -ți fratele, dar pe când te -ai întors în pustie, ți -ai părăsit
chiar și fratele. Dar ce fel de frate și cât de important era acela? Ai părăsit un frate cinstit cu câtă
grijă izvorâtă din iubirea pentru tine? Cât de legat (e ste) de tine prin nemaipomenita sa
afecțiune? Și iubirii căruia nu i -ai putea prefera nimic decât poate doar iubirea de pustie pe care
i-o pui mai presus printr -o dreaptă cumpănire , ai dovedit că-l iubești nu îndestul, dar că pe
aceasta (o iubești) ceva mai mult. Fără îndoială, ai arătat cât de mare era în tine acea iubire de
pustnicie, pentru care ai renunțat chiar în cea mai mare măsură. De fapt, care iubire de pustie sau
ce iubire trebuie să grăiască în tine dacă nu iubirea de Dumnezeu? Așadar, ai păz it porunca
iubirii scrisă în Lege , iubindu -L mai întâi pe Dumnezeu și după aceea pe aproapele62.
2. Totuși, după câte socot eu în sinea mea, cel pe care l -ai slujit doar prin scrutarea -ți, și
nu socot că s -a împotrivit drumului și hotărârii tale, ci, după cum cred, nu a voit mai prejos ca
tine să te lase în chip neobișnuit în mijlocul unor persoane devotate lui, să plece. Căci și acela, la
rândul său, te iubește mult, și cu toate acesteaîn iubirea sa pentru tine, se îngrijește de binele tău,

59Cf. Facere 12,1 ; Faptele Apostolilor 7,3.
60Cf. Ieșire 13,21 .
61Cf. Luca 2,13 .
62Cf. Matei 22,37 -39.

13
și, întrucât există iubirea cea mai mare și cea mai puternică față de el, totuși înălțimea ei tinde
către folos.
3. Deși tu, bogat în Hristos, ai împrăștiat fără întârziere întreaga avere pentru săraci i lui
Hristos63, iar apoi, chiar dacă te -ai arătat tânăr după ani și bătrân în trăire și chiar ai fost limpede
la minte și clar în vorbire, totuși nu vei fi scrutat și nu vei fi iubit nimic la tine în primul rând mai
mult decât că așa ai râvnit la sălașul singurătății. Prin urmare, fiindcă adeseori îmi ceri să
răspund cu de -amănuntul celor mai elocvente și mai lungi scrisori ale tale, trebuie să înduri
puțin, pentru că ești înțelept, lipsa mea de înțelepciune64, cât timp eu meditez la harul felurit al
Domnului65 privitor la însăși această iubită a ta, pustia.
Așadar, aș fi spus pe bună dreptate că pustia este templu l nemărginit al Dumnezeului
nostru; căci e neîndoios că (Cel) despre care se crede că sălășluiește în tăcere se bucură de
pustnicie. Extrem de des Acela a arătat că trebuie să fie văzut de sfinții Săi și, făcându -le rost de
un sălaș, nu a refuzat să se întâlnească cu un om. În pustie chiar și Moise cu fața inundată de
slavă Îl vede pe Dumnezeu66, în pustie Ilie temându -se, și -a acoperit fața și nu L -a văzut pe
Dumnezeu67. Și, deși El Însuși cercetează toate locașurile ca pe ale Sale și nu știrbește din niciun
loc, totuși, după cum putem crede, în chip cu totul special socoate că sunt potrivite cercetarea
pustiei și pustnicia cerului.
4. Se poveste ște că un om oarecare i -a răspuns altuia care căuta să afle în ce loc se crede
că este Dumnezeu, încât să -l însoțească neobosit oriunde se duce; atunci (se mai povestește că),
însoțindu -l pentru același motiv spre locașurile tainice ale pustiei care se întinde până departe, a
venit și că, în vreme ce -i arăta întinsele pustietății68, a dat înapoi: iată, zice, unde este Dumnezeu.
Pe bună dreptate se crede că (Dumnezeu) este mai la vedere acolo unde este descoperit mai ușor.
5. Căci și în vremurile de la început, pe când Dumnezeu le -a făcut pe toate cu
înțelepciune69 și le-a despărțit pe fiecare în parte70, bine -ntocmite pentru a fi folositoare celor ce
vor urma, nu a părăsit cu totul această parte de pământ lipsită de folos și de prețuire, ci, creându –
le pe toate atât cu măreția prezentului, cât și cu preștiința viitorului, după cum cred, a pregătit

63 Cf. Matei 19,21; II Corinteni 8,9 .
64Cf. II Corinteni 11,1 .
65Cf. I Petru 4,10 .
66Cf. Ieșire 34,29 .
67Cf. III Regi 19,13 .
68 Cf. Deuteronom 32,10.
69 Cf. Psalm i 103,25 .
70 Cf. Sirah 16,27 .

14
pustia pentru sfinții ce aveau să vină. A vrut c a pentru aceștia , cred eu, să dea acel loc bogat în
roade, acest pământ plin de sfinți, în schimbul unei naturi prea îngăduitoare, ca astfel să se
îngrașe ținuturile pustiei71, și pe când El adăpa munții din cele înalte ale Sale72, chiar și văile să
prisoseasc ă de grânele înmulțite73 și să umple lipsurile locurilor, pe când îmbogățea lăcașul sterp
cu un locuitor.
6. Acel stăpân al Raiului și călcător al poruncii74, pe când locuia în locul desfătării75, nu a
putut să păzească porunca dată lui de către Dumnezeu. De fapt, cu cât acel loc era mai plăcut în
frumuseți, cu atât a fost acestuia mai priincios spre cădere76; de unde nu doar că l -a supus pe
acesta poruncilor Sale, dar chiar și moartea își are îndreptat neîncetat acel ghimpe împotriva
noastră77. Prin urmare, cel care dorește viața78, să cinstească pustia, căci locuitorul (pământului)
încântător și -a pregătit moartea. Dar acum să ne îndreptăm spre modelele din viitor ale pustiei
plăcute de Dumnezeu întotdeauna.
7. După ce Moise și -a dus turma de o i în părțile lăuntrice ale pustiei, atunci L -a văzut de
departe pe Dumnezeu într -un foc nevătămător ce revărsa lumină79, nu doar că L -a văzut, ci L -a și
auzit vorbind. Desigur atunci Domnul, pe când i -a atras atenția să -și dezlege legăturile de la
picioare80, a rostit, numind sfânt pământul pustiei: locul în care tu stai este pământ sfânt81; atunci
a descris prin tr-un vădit semn importanța cinstirii unui loc ascuns. De bună seamă, sfințenia
locului a fost întărită de către Dumnezeu chiar prin sfințenia mărt uriei, prin care, după cum cred,
exprimă acel lucru deopotrivă și în taină, anume ca, apropiindu -se de pustie , să se elibereze de
poverile cele vechi ale grijilor vieții și să pășească descătușat de legăturile din trecut, ca să nu
pângărească locul82. Mai întâi acolo Moise este chemat ca un mijlocitor apropiat al convorbirii
dumnezeiești, primește cuvinte și răspunde la rândul său, deopotrivă caută să afle și este învățat
despre cele ce trebuia să spună ori să facă, discută cu Domnul cerului printr -un schim b reciproc

71 Cf. Psalm i 64,13 .
72 Cf. Psalmi 103,14.
73 Cf. Psalm i 64,14 .
74 Cf. Iacob 2,11 .
75Cf. Facere 2,8; 2,10; 2, 15; 3,23 -24.
76 Cf. Facere 8,21, Ieșire 32,22 .
77 Cf. I Corinteni 15,55 -56.
78 Cf. Psalm i 33,12 .
79 Cf. Ieșire 3,1 -2.
80 Cf. Ieșire 3,5; Fapte 7,33.
81 Cf. Ieșire 3,5; Fapte 7,33 .
82 Cf. Prudentius, Cathemerinon Liber, V, 31-36.

15
și obișnuit de cuvinte . Acolo ia cu sine toiagul cel tare pentru a face semne83 și, odată intrat în
pustie ca păstor de oi, din nou este trimis din pustie ca păstor de popoare84.
8. După aceea poporul lui Dumnezeu care trebuia eliberat din Egi pt și dezlegat de
muncile pământești oare nu a căutat locuri nestrăbătute și nu s-a refugiat cu totul în singurătăți ca
să se apropie în pustie de Dumnezeu cu ajutorul Căruia fusese scăpat din robie85? Așadar se
îndrepta spre pustia înspăimântătoare prin p rea marea sa întindere86, fiind condus de Moise. „Cât
este de mare mulțimea bunătății Tale, Doamne”87! Când a intrat în pustie, Moise Îl văzuse pe
Dumnezeu. Iată că se întoarce din nou ca să Îl vadă. Însuși Domnul, neîndoios călăuzitor al
călătoriei , condu cea poporul Său spre pustietate și, întru folosul fiecărei clipe, trimițând
pribegilor un stâlp, când roșu într -o pară de foc, când incandescent într -un nor88. Astfel dădea pe
atunci semn din cer pentru cei care -l bine -meritau, care strălumina alternativ de raze întinderea
cu o masă de culoarea laptelui. Privind lumina, Israel urma de departe raza aprinsă de foc
scăpărător, încât Domnul să le poarte înainte lumina vrednică de cei care se îndreptau către
singurătăți , numai să le arate drumul.
9. Și la fel oare acestui popor care mergea în pustie nu i s -au deschis zăvoarele potrivnice
ale mării fără de cărări? Când, pornind la drum prin mijlocul prăpăstioaselor vâltori, a făcut să
înainteze convoaiele prăfoase de urmele de pe țărmul Mării Roșii ș i (Moise) și -a ridicat privirea
din valea cea adâncă la amenințătorii munți de valurile ce stăteau deasupr ă-le, și astfel le -a trecut
prin apele strâmtorii apărătorul neamului89.
10. Și nu doar într -atât a stat puterea lucrării dumnezeiești, căci odată de scoperită,
tăinuindu -se iarăși odată cu -ntinderea mării care se retrăgea, a distrus drumul cu tot cu dușman90,
a pus stavilă întreaga mare din locașurile sale, ca nu cumva, cred eu, Israel să se întoarcă din
pustie91. A deschis calea prin mijlocul apelor ș i apoi a acoperit -o cu revărsări de ape92, ca să le
descopere doritorilor plecarea înspre pustie, să le închidă reîntoarcerea.

83Cf. Ieșire 4,17.
84Cf. Hieronymus, Epistulae , 125, 8,1.
85Cf. Ieșire 13,14.
86 Cf. Deuteronom 1,19; Cassian us, Conlationes , XXIV , 2,4.
87 Cf. Psalmi 30,19.
88 Cf. Ieșire 13,21 .
89Cf. Ieșire 14,21 -22; Vergilius, Aeneis , I, 105; IV, 154 -155; IX, 130; Horatius, Satira e, I, 5,95; Prudentius,
Cathemerinon Liber , V, 57-68; Psychomachia , 654-657.
90Cf. Psalmi 77,55.
91Cf. Ieșire 14,27 -28; Prudentius, Cathemerinon Liber , V, 73-75; Psychomachia , 653-657.
92Cf. Prudentius, Cathemerinon L iber, V, 75, 86.

16
11. Deci, cu această putere a harului a fost hărăzit neamul acela, pe când se îndrepta către
singurătate, și, deși o lua în stăp ânire, cu toate acestea obținea mai multe (haruri). Căci acolo
Domnul a restabilit același (neam) în chip neașteptat printr -o minune93, când, lovind stânca, le -a
oferit celor însetați șiroaie de ape și scoțând din niște stânci respingătoare cu mână nevăzut ă
râușoare dintr -un izvor natural, a pus o nouă fire prin puteri nevăzute. Acolo nu numai că a
revărsat (apă) printr -un râu adus la suprafață din inima unei stânci seci, ci a și făcut ca
înghițiturile amare din ape fără gust să fie preschimbate într -un gus t dulce94. Pe unele le -a scos
afară, pe altele le -a îndulcit, nu a dat printr -o minune mai mare ape din stânci decât ape din alte
ape. Întreaga mulțime a rămas uimită acolo de puterea ajutorului ceresc , simțind nu mai puțin în
aceste ape cele ce erau decât în acelea cele ce încă nu fuseseră.
12. Chiar acolo același popor a adunat mâncare lăsată să cadă din cer pe pământul alb,
când Domnul a aruncat pâine ca o ploaie din ceruri cu picături uscate95. În corturi și în
împrejurimile taberei mana a căzut lunecâ nd prin văzduh precum zăpada96, când omul a mâncat
pâinea îngerilor97. Și fiindcă „ajunge zilei răutatea ei”98, bunătatea divină a dat hrana zilnică
atunci când deja Legea fusese trimisă, ca să nu se gândească la ziua de mâine99. Odinioară astfel
îi hrănea cerul pe cei care locuiau în pustie, fiindcă pământul nu putea să dea hrană.
13. Oare nu același (popor) evreu , locuitor al pustiei, a acceptat chiar și Legea și
poruncile cerești, atunci când, ca și când s -ar fi apropiat, i -a fost dat să privească literele scrise pe
table cu degetul dumnezeiesc100? Ieșit din tabără, a stat în picioare pentru întâmpinarea
Domnului la poalele muntelui. Pălit de frică, L -a văzut pe vârful Sinaiului pe care se așezase cu
multă teamă de măreția descoperită. De d eparte a privit încremenit muntele fumegând de un foc
ce ieșea din miezu -i, pe care apoi îl învălui un nor foarte dens, fiind cu totul acoperit pe o mare
distanță101. Din acest loc s -a înfricoșat de fulgerele strălucitoare ce aruncau flăcări și de tunetele
care răsunau precum sunetul trâmbițelor amestecat cu dese ră sunete102. Astfel fiii lui Israel, pe
când trăiau în pustietăți, s -au învrednicit să vadă tronul lui Dumnezeu și să audă vocea (Sa).

93Cf. Ieșire 17,6; Numeri i 20,11; Neemia 9,15; Psalmi 77, 18 -19; 104,41; Prudentius, Cathemerinon Liber , V, 89-92.
94Cf. Ieșire 15,25, Iudita 5, 14 -15.
95Cf. Ieșire 16,4; Psalmi 77,28.
96 Cf. Ieșire 16,13 -14; Prudentius, Cathemerinon Liber , V, 97-98.
97 Cf. Psalmi 77,29.
98Cf. Matei 6,34 .
99Cf. Ieșire 16,16 .
100Cf. Ieșire 31,18; Deuteronom 9,10.
101 Cf. Deuteronom 4,11.
102 Cf. Ieșire 19,16 -19; 20,18.

17
14. În acea vreme poporul a avut parte și a fost ajutat prin mi nuni de acest fel și
asemănătoare, când a fost locuitor al pustiei, deoarece mâncarea neobișnuită, băutura neașteptată
și îmbrăcămintea perfectă l -a întreținut, întrucât chiar și cele ce îmbrăcau trupul pe din afară,
rămâneau într -o stare bună103. Nu aduses e nic iun spec ific nevoii de aceste locașuri, (însă)
adăugase în plus măreția vădită a lui Dumnezeu104. Cu greu unul dintre sfinți, care zice despre
acest popor că Domnul „n -a făcut așa oricărui neam”105, a ajuns la aceste daruri ale harului
ceresc. El a adus lucruri deosebite, le -a îngăduit pe cele nemaiauzite, atunci când a întărit
poporul cu daruri divine în pustie.
15. Și, deși aceste fapte ne sunt transmise pe înțelesul nostru106 și chipurile lucrurilor sunt
reprezentări ale tainelor ascunse și se spune c ă toți cei botezați prin Moise au mâncat hrană
duhovnicească din nori și din mare (și) că au gustat băutură duhovnicească107, totuși acestea toate
păstrează credința în cele viitoare astfel , încât să păzească adevărul faptelor, deși, de fapt, nu este
deloc m ai prejos lauda pustiei, chiar dacă trebuie să ne referim la cele care s -au făptuit acolo, la
înălțimea tainelor. Așadar nu se știrbește nimic din har, deși acea stare de atunci a trupului și
stricăciunea neurmată a veșmintelor au adus o pildă a vieții cel ei viitoare; căci este un mare har
al locului, dacă, după cum fericirea preabinecuvântatului veac îi va ține pe ei, tot așa și pustia i –
ar ține deja pe aceștia într -acesta.
16. Ce să mai spun de faptul că fiii lui Israel au ajuns la acea țară dorită108 doar prin
lăcașul pustiei? Și pentru ca același popor să -l stăpânească apoi pe acela „în care curge lapte și
miere”109, mai întâi l -a stăpânit pe cestălalt uscat și părăginit. Întotdeauna orice drum spre
adevărata patrie se petrece cu popasuri în pustie. Cel care vrea să vadă „bunătățile Domnului în
pământul celor vii”110, să locuiască în pământul de nelocuit111, iar cel care se silește să fie
cetățean al aceluia112, să fie oaspete al acestuia.

103Cf. Deuteronom 8,4; 29,5; Neemia 9,21; Fapte 13,18.
104Cf. Psalm i 106,13, 19,28 .
105Psalmi 147,20 .
106Cf.I Corinteni 10,6; cf. Hieronymus , Epistulae , 78,1.
107Cf. I Corinteni 10,1 -4.
108Cf. Psalm i 105,24; Ieremia 3,19; Zaharia 7,14 .
109Deuteronom 6,3; 26,9; 27,3; Iosua 5,6; Levitic 20,24 .
110Psalm 26,19.
111Cf. Ieremia 2,6 .
112Cf. Efeseni 2,19; Evrei 11,13 .

18
V. ANALIZA LITERARĂ A TEXTULUI

De laude heremi este un elogiu adus pustiei și vieții ascetice trăite acolo, fiind una dintre
cele două epistole ascetice ale lui Eucherius, alături de scrierea De contemptu mundi , iar acestea ,
la care se adaugă Sermo de vita Honorati a lui Hilarius , constituie , la încep ut de secol V, scrierile
reprezentative pentru conceptele de fugă de lume, separare de societate și părăsirea casei și a
familiei113. Prin intermediul acestor trei opere este promovată și în creștinismul apusean tema
clasică a monahismului, fuga mundi , adic ă separarea de societatea obișnuită ce distinge viața
monahală de primele forme de ascetism creștin trăite în cadrul unei familii114. De la începuturile
monahismului creștin, acest mod de a trăi viața creștină a fost asociat pustiei, naturii sale
neprieteno ase și trăirilor ascetice pe care le -au avut primii eremiți, iar Eucherius alege să
insereze în scrisoarea sa exemplele persoanelor biblice pentru a evidenția modul în care asprimea
vieții din pustie a contribuit pe parcursul istoriei mântuirii la conștien tizarea prezenței lui
Dumnezeu în locurile aride, nelocuite și depărtate115.
Ideea retragerii din societate urmând calea monahală este sugerată în De laude heremi de
substantivele heremus și desertum , cele mai folosite pentru a indica depărtarea, separarea,
singurătatea, alături de termenii remotio, remotus, secedere, solitudo, solus116. Întrucât în
epistolă se întâlnesc doar termenii heremus, desertum, secretum, solitudo, dar lipsesc termenii
monaster ium, anachoresis, anachoreta, eremita , se constată existența unui vocabular
ascetico -monahal sărac, mai redus decât cel prezent în scrierile lui Sulpicius Severus, Rufinus,
Cassian us și Hieronymus , cei care, cu excepția primului, au avut o directă ș i lungă experiență a
vieții monahale în Orient117. Pentru a accentua chemarea ce l -a determinat pe Hilarius să se
întoarcă în pustie, Eucherius inserează sintagme precum heremi amor sau heremi caritas ,
subliniind în cadrul textului sentimentul de iubire al tănârului monah pentru liniștea găsită în
singurătate cu ajutorul substantivelor amor, caritas, dilectio, affectio și al verbelor diligere și

113EUCHERIO , Elogio dell’eremo , pp. 51-52.
114 Columba STEWART , „Monastic Space and Time ”, în Hendrik Dey, Elizabeth Fentress (eds.), Western
Monasticism ante litteram: The Spaces of Monastic Observance in Late Antiquity and the Early Middle Ages ,
coll. Disciplina Monastica , vol. 7, Brepols, Turnhout, 2011, p. 43.
115Manté LENKAITYTÉ , „Magna loci gratia : désert, lieu de salut selon Eucher de Lyon” în: Pro Oriente , XXXVII
(2014), p. 181.
116EUCHERIO , Elogio dell’eremo , pp. 52 -53.
117EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 69.

19
concupire118. De altfel, se remarcă și prezența interogațiilor retorice din capitolul I
(At qualem illum quantumque ? Quanto tibi semper dilectionis cultu obseruatum? Quam
singulari tibi adfectione deuinctum? Qui quidem heremi amor, quid in te nisi Dei amor
appellandus est? ), utilizate pentru a sublinia dragostea față de pustie și bucuria dorită de către
monah . Cu toate acestea, Eucherius folosește doar o singură dată termenul monachus , atunci
când îi elogiază pe monahii cu viață îmbunătățită din mănăst irea de la Lérins în capitolul 42 al
scrisorii, dar preferă să folosească termenii heremi, deserti incolae, habitantes, inhabitantes,
habitatores119. Totuși, lexicul folosit de către Eucherius este cel al unui scriitor cult și educat în
cultura clasică120, fapt confirmat de preluarea unor fragmente din operele lui Cicero, Vergilius și
Horatius121.
În primele șaisprezece capitole ale epistolei, Eucherius dorește să îl convingă pe cititor să
reflecteze la lucrarea harului divin în pustie sugerată de cuvintele multimoda Domini gratia erga
hanc ipsam heremum dilectam tuam , prin care introduce subiectul său de discuție ca răspuns la
scrisorile primite de la Hilarius122. Astfel, Eucherius dorește să construiască două realități în care
Dumnezeu i -a ocrotit pe locuitorii pustiei, pe de o parte una prezentă, hic et nunc , în care
subliniază reîntoarcerea lui Hilarius ca un act ce va fi binecuvântat de Dumnezeu, iar pe de altă
parte, una a vremurilor din Vechiul Testament , o realitate din trecut, illic et tunc , cu ajutorul
căreia aduce în fața destinatarului epifaniile și minunile făcute de către Dumnezeu lui Moise și
poporului evreu, fapte relatate în cartea Ieșirii123. Prin urmare, evocarea evenimentelor din
Vechiul Testament are un rol pedagogic, Eucherius int erpretându -le în mod alegoric pentru a face
cunoscute tainele cerești ascunse în faptele trăite de poporul evreu în pustie și a mintite de autor
în capitolele VII -XVI. În același timp, toate exemplele au fost introduse cu scopul de a arăta
lucrarea harului lui Dumnezeu asupra poporului Său, cuvântul gratia caracterizând darurile pe
care le -a primit poporul evreu pe drumul spre pustie și în momentul trecerii prin Marea Roșie și
demonstrând puterea harului pe care l -a primit poporul atunci când Dumnezeu a îndulcit apele și

118EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 198.
119EUCHERIO , Elogio dell’eremo , pp. 69 -70.
120EUCHERIO , Elogi o dell’eremo , p. 70.
121EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 77.
122Manté LENKAITYTÉ , „Magna loci gratia …”, p. 183.
123EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 68.

20
le-a dat apă din stâncă (cap . al XI -lea) sau când i -a dăruit hrană, băutură și îmbrăcăminte de -a
lungul timpului petrecut în pustie (cap . al XIV -lea)124.
În concepția autorului, singurătatea ascetului nu este o metaforă, ci o condiție reală, iar
monahul trebuie să trăiască în pustie după ce p ărăsește iubirea de oameni125, plecarea sa din lume
în urma dorinței sale de a locui în pustnicie fiind redată cu ajutorul antitezei, procedeul stilistic
cel mai familiar în cadrul epistolei126. Prin urmare, se remarcă prezența antitezei în opozițiile
precum cer-pământ, suflet -trup, bine -rău, prezent -viitor, monahii fiind chemați să mediteze la
acestea pentru a -și edifica sufletele127. În primul capitol, adresându -i-se lui Hilarius, Eucherius,
prin cuvintele parentes relinquens parentem…sequebaris dorește să s ublinieze opoziția dintre
părinții trupești, cei pe care i -a părăsit în momentul plecării la mănăstire și părintele său
duhovnicesc, Honoratus, care îi devine îndrumător atunci când îmbrățișează viața monahală. Tot
în același capitol, în mod antitetic Euch erius prezintă prin cuvintele comitatus etiam fratrem
…fratrem reliquisti două momente din viața lui Hilarius, pe de o parte cel în care îl însoțea pe
Honoratus ca pe un frate și cel în care l -a părăsit și s -a întors de la Arles la Lérins datorită iubiri i
de pustie.
În capitolul al III -lea al scrisorii sale, Eucherius introduce trei antiteze. Mai întâi vorbește
despre Hilarius ca cel bogat întru Hristos care îi are în grijă pe cei săraci în momentul în care
părăsește lumea și merge pe calea monahală, fap t ce sugerează antiteza bogăție -sărăcie128 în
cuvintele censum in Christum pauperes Christo diues effuderis . Apoi îl prezintă pe Hilarius tânăr
datorită vârstei sale și bătrân în ceea ce privește obiceiurile sale prin cuvintele annis iuuenem
moribus senem , evidențiind antiteza tinerețe -bătrânețe, întâlnită atât în literatura clasică, cât și î n
Biblie, iar mai tâ rziu în viețile sfinților129. De asemenea, dorind să s ublinieze antiteza dintre
înțelepciune și lipsa de înțelepciune, îl consideră pe Hilarius înțelept și îi opune lipsa lui de
înțelepciune, sufferas (…) cum sis sapiens, insapientiam meam , atunci când îi oferă un răspuns
prin intermediul scrisorii sale.
În capitolul al X -lea Eucherius dorește să sublinieze că trecerea prin Marea Roșie
înseamnă atât eliberarea din robia egiptenilor și imposibilitatea de a mai reveni în Egipt, cât și

124Manté LENKAITYTÉ , „Magna loci gratia …”, p. 183.
125EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 53.
126EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 72.
127EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 72.
128EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 202.
129EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 203.

21
drumul pe care evreii îl vor parcurge prin pustie spre pământul făgăduit, iar aceste idei le
transmite cu ajutorul a două antiteze: aperuit uiam – clauderet reditum și texit – patefaceret , la
care se adaugă jocul de cuvinte itum-reditum , cel de -al doilea fiind format pe radical ul
primului130. Pe lângă cele menționate, apare și antiteza dintre cele cerești și cele pământești în
capitolul al XII -lea unde autorul vorbește despre modul în care au prim it hrana locuitorii pustiei,
aceasta fiind dăruită din cer deoarece pământul arid nu le putea asigura resursele necesare pentru
oameni, quia praest are uictum terrae non poterant, caelum ministrabat . Antiteza dintre divin și
uman este vizibilă și în capitolul al XIV -lea, când Eucherius face referire la darurile pe care
Dumnezeu le -a trimis oamenilor în pustie, cum diuinis muneribus populum refecit in heremo .
Iubitor de construcții simetrice, Eucherius folosește și structurile chiastice131 (comitatus
etiam fratrem…fratrem reliquisti, ingenio clarus, clarus eloquio ). Acestora li se adaugă elipsele
(repetita est quam petita est; comitatus es etiam fratem ; At qualem illum quantumque est; quam
singulari tibi adfectione deuinctum est), aliterațiile ( solitudinis sedem sic, sis sapiens, intuito
Israhel, aquis alias aquas, cuncta caelestis, circumiecta castrorum, panem pluuium, adspexit
attonitus, interfluenti igne, heremus habeat, postea possi deret, uult uidere, hospes huius ),
asonanțele ( illas elicuit, has placauit; inusitatus cibus, repentinus potus; specialia contulit,
inaudita concessit ) și repetițiile ( uidit…, nec solum uidit ), abundența adverbelor, a conjuncțiilor
și a negațiilor și fre cvența pronumelor demonstrative132.
Un exemplu de minuțiozitate fină și de artificiu cu care Eucherius își construiește scrierea
folosind verbe de mișcare: egredi, recedere, penetrare, repetere, ingredi, sequi, relinquere,
prosequi, referre, petere, comita ri133. Pe lângă acestea, trebuie luată în considerare prezența
superlativelor, o caracteristică a scrierii lui Eucherius134: meritis beatissimo et in Christo
gloriosissimo, spatiosissimae ac facundissimae, affluentissima et summa caritas, nubes
densissima . De asemenea, apare și o caracteristică a latinei târzii, adică absolutizarea calității
adjectivale întâlnite la adjectivele terminate în sufixul –bilis135: desiderabilis, habitabilis sau
inhabitabilis, infatigabilis, ineffabilis, inconsumabilis, terribilis, uenerabilis . Totodată, apare o
trăsătură a scriitorilor creștini, și anume formarea adjectivului spiritalis prin derivare de la

130EUCHERIO , Elogio dell’eremo , pp. 221 -222.
131EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 71.
132EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 71.
133EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 190.
134EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 73.
135EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 73.

22
substantivul spiritus , după modelul adjectivului carnalis derivat de la substantivul caro136,
spiritalis fiind folosit în sintagme precum escam spiritalem și potum spiritalem . Eucherius preia
și cuvinte din limba ebraică, fapt dovedit de substantivul manna , un neutru indeclinabil provenit
din evreiescul „man” și folosit atât în latina biblică, cât și la scri itorii creștini137.
Toate aceste caracteristici ale textului lui Eucherius arată nu doar cunoștințele sale
dobândite în urma cercetării scrierilor creștine și a cunoașterii operelor rămase de la autorii
clasici. De laude heremi nu reprezintă o noutate, ci se înscrie în corpusul scrierilor monahale în
care pustia este percepută duhovnicește. În secolul al IV -lea, Atanasie al Alexandriei a scris De
vita Antonii , operă ce confirmă că autorul văzuse chiliile create în jurul bătrânu lui138. În același
timp, în tradiția latină, Hieronymus vorbește în scrisorile sale despre imaginea paradisiacă și
biblică a vieții ascetice139. Mai aproape de Eucherius, Sulpicius Severus a comparat mănăstirea
lui Martin de Tours de la Marmoutier cu singură tatea pustiei140. Astfel, prin epistola sa ascetică,
Eucherius se înscrie în tradiția deja bine stabilită, dar originalitatea lui se datorează îmbinării
dintre exegeza tipologică a evenimentelor biblice și alegorizarea pustiei monahale141.

136EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 230.
137EUCHERIO , Elogio dell’eremo , p. 224.
138Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert …”, p. 24 .
139Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert …”, p. 24 .
140Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert …”, p. 25 .
141Manté LENKAITYTÉ , „L’Éloge du désert …”, p. 25 .

23
VI. SURSELE FOLOSITE DE EUCHERIUS ÎN CAPITOLELE I-XVI

VI.1. Biblia

În textul scrisorii se pot identifica 212 citări, parafraze, reminiscențe și trimiteri la textul
biblic, dintre care 60% adică 128 sunt extrase din Vechiul Testament , dintre care cele mai multe
provin din Psalmi (32), din Ieșire (29) și din Deuteronom (13), iar din Noul Testament apar doar
84 referințe, cele mai multe fiind din epistolele pauline (34), din Evanghelia după Matei (25) și
din Evanghelia după Ioan (12)142. Dintre cele 212 referințe scripturistice, 76 se regăsesc în
primele șaisprezece capitole, predominând cele 60 de trimiteri la Vechiul Testament . Numărul
mare de citări din Vechiul Testament se datorează faptului că Eucherius dedică cea mai mare
parte a sc risorii sale (cap. VIII-XVI) istoriei Ieșirii , enumerând minunile care au avutloc pentru
poporului lui Dumnezeu după momentul ieșirii din pământul Egiptului, iar dintre cele 15
trimiteri la Psalmi , 10 fac referire la prezența poporului evreu în pustie, und e abundă harul lui
Dumnezeu143. Astfel, referitor la Moise despre care vorbește aproape o pătrime din lucrare, se
întâlnesc referințele identificate în Ieșire și Deuteronom și o treime din citările din Psalmi144.
În ceea ce privește asemănările dintre viața lui Hilarius și cea a persoanelor din Vechiul
Testament , încă din primul capitol Eucherius aseamănă plecarea lui Hilarius la mănăstire cu
migrarea lu Avraam din pământul părinților săi atunci când a primit porunca lui Dumnezeu de a –
și părăsi locurile natal e și a merge în locul pe care i -l va arăta Domnul, după cum se spune în
Facer e 12,1 și despre care amintește și Sfântul Mucenic Ștefan în Faptele Apostolilor 7,3. De
altfel, dorind să arate împlinirea cuvintelor lui Hristos de către Hilarius atunci când a plecat de la
Arles pentru a se întoarce la Lérins, autorul spune la finalul primului capitol Seruasti ergo
caritatis ordinem lege praescriptum primo Deum tuu m exin proximum diligendo , trimițând la
porunca iubirii de Dumnezeu și de aproapele, consemnată în Noul Testament , mai exact în
Evanghelia după Matei 22, 37 -39. Revenind la momentul în care Hilarius dorește să îmbrățișeze
calea monahală, în capitolul al III-lea, autorul vorbește despre împărțirea averii sale săracilor ,

142Manté LENKAITYTÉ , „Eucher interprète de la Bible dans l’«Éloge du désert»” în Yann Codou, Michel Lauwers
(eds.), Lérins, une île sainte de l’Antiquité au Moyen Âge , coll . d’Études médiévales de Nice , vol. 9, Brepols,
Turnhout, 2009, p. 85 .
143Manté LENKAITYTÉ , „Eucher interprète de la Bible…”, pp. 89 -90.
144Manté LENKAITYTÉ , „Eucher interprète de la Bible…”, p. 85.

24
faptă ce precede momentul retragerii din lume și evidențiază totala lepădare a viitorului călugăr
de orice fel de avere, Eucherius apelând la cuvintele lui Hristos „vinde averea ta, dă -o săr acilor
(…) după aceea vino și urmează -Mi” ( Matei 19,21). În același timp, Eucherius nu ezită să facă
referire și la călăuza lui Hilarius, adică la Honoratus pe care îl numește ducem… itineris ,
sintagmă preluată din Ieșire 13,21, și militiae caelestis magi strum , folosind sintagma militiae
caelestis din Evanghelia după Luca 2,13.
Înainte de a începe să vorbească despre exemplele vetero -testamentare, Eucherius face
referire la harul cu care Dumnezeu îi ocrotește pe cei din pustie, Domnul lucrând cu cei din
singurătăți sub diverse forme, fapt amintit prin formula multimodam Domini gratiam ce trimite la
cuvintele Sfântului Apostol Petru din prima sa epistolă sobornicească ( cf. I Petru 4,10). În
continuare, autorul va aduce în prim plan felul în care Dumnezeu lucrează cu sfinții Săi, după
cum se poate constata din amintirea celor care s -au întâlnit cu Domnul în pustie, adică Moise
(cf. Ieșire 34,29) și Ilie (cf. III Regi 19,13). Totodată, Eucherius arată că harul Domnului a lucrat
încă de la începutul istoriei, din momentul în care Dumnezeu a creat lumea , știind că pustia va
rodi în ceea ce privește trăirea sfinților, iar pentru a evidenția înțelepciunea și minunile care
urmau să fie săvârșite, sunt introduse versete din Psalmi (103,14, 25; 64,13 -14).
Până la tratarea momentului în care poporul evreu a traversat pustia, introduce capitolul
al VI -lea pentru a sublinia cum pustia d evine o antecameră a Raiului după ce Adam îl pierduse ,
călcând porunca lui Dumnezeu. Subliniind marele păcat săvârșit de Adam, Eucherius îl numește
transgressor praecepti , preluând ideea din Epistola sobornicească a Sfântului Iacob , cel care
vorbește despr e echivalența dintre săvârșirea unui păcat și călcarea legii lui Dumnezeu
(cf. Iacob 2,11). Astfel, Adam pierde Raiul numit locum uoluptatis , sintagmă regăsită identic în
Facere 2,10 sau asemănătoare cu sintagma paradisum uoluptatis din Facere 2,8; 2,15; 3,23 -24.
De altfel, predispoziția spre păcat este menționată de către autor pornind de la Facere 8,21 și
Ieșire 32,22, dar Eucherius nu uită să sublinieze și consecința păcatului , adică moartea, citându -l
pe Sfântul Apostol Pa vel în prima sa epistolă către creștinii din Corint despre moarte c a urmare a
păcatelor (cf. I Corinteni 15,55 -56). În consecință , pentru a nu prelua modelul negativ al lui
Adam, scriitorul își dorește să con tinue cu exemplul lui Moise și al poporului evreu pe parcursul
următoarelor zece capitole.
Întâlnirea dintre Dumnezeu și Moise pe muntele Horeb era crucială pentru misiunea pe
care urma să o primească conducătorul poporului evreu în pustie spre pământ ul făgăduinței.

25
Astfel, vederea lui Dumnezeu, aflarea pe un pământ sfânt și primirea unui toiag cu care va face
minuni reprez enta o pregustare a harului divin ce urma să se reverse peste poporul eliberat din
robia egipteană, iar pentru ca cititorul să își amintească de teofania petrecută pe când Moise era
încă păstor de oi, Eucherius trimite prin cuvintele sale la faptele și cuvinte le lui Dumnezeu din
Ieșire 3, 1-2, 5 și 4,17. Momentul ieșirii din Egipt urma să fie evocat în capitolul al VIII -lea,
atunci când se vede influența versetului de la Ieșire 13,14 în cuvintele plebs Dei ab Aegypto
liberanda et operibus absoluenda terrenis . Pornind de la versete din cartea Ieșirii , Eucherius
vorbește în purtarea de grijă pe care Dumnezeu a avut -o atunci când le -a trimis stâlp de foc sau
stâlp de nor (cf. Ieșire 13,21) și când poporul a trecut prin Marea Roșie, ascultând de porunca Sa
împlinită de către Moise (cf. Ieșire 14,21 -22), iar egiptenii au murit înecați (cf. Ieșire 14,27 -28).
Minunile lui Dumnezeu nu s -au oprit după traversarea mării, ci au continuat și în pustie,
Eucherius amintind de îndulcirea apei amare (cf. Ieșire 15,25) sau de apa izvorâtă dintr -o stâncă
(cf. Ieșire 17,6), de mana primită din cer pentru ca toți cei aflați în pustie să se hrănească
(cf. Ieșire 16,3; 16,13 -14; 16,16), iar după toate acestea vorbind despre cele zece porunci scrise
chiar de către Dumnezeu (cf. Ieșire 31,18) și primite în momentul în care Moise S -a întâlnit din
nou cu Dumnezeu pe muntele Sinai (cf. Ieșire 19,16 -19; 20,18).
Despre lucrarea lui Dumnezeu asupra poporului evreu nu s -a scris doar în cartea Ieșirii .
Chiar dacă Eucherius a preferat să o citeze destul de des pentru a -i înfățișa cititorului minunile
petrecute, totuși a dorit să insereze și versete din Psalmi sau din Deuteronom pentru a arăta slava
Domnului în timpul momentelor din pustie. De asemenea, pentru a descrie pustia, autorul
recurge la folosirea unor sintagme din cărțile vetero -testamentare145: uasta solitudo
(Deuteronom 32,10), fines deserti (Psalm i 64,13), interiora deserti (Ieșire 3,1), desertum
terribile (Deuteronom 1,19) și terra inhabitabilis (Ieremia 2,6). Eucherius nu amintește doar de
pustie, ci și de pământul făgăduit (cf. Psalmi 105,24, Ieremia 3,19, Zaharia 7,14) și de pământul
celor vii (cf. Psalmi 26,19).
Pe lângă numeroasele citate din Vechiul Testament , autorul face trimiteri și la prima
epistolă adresată corintenilor de către Sfântul Apostol Pavel, făcând legătura dintre darurile
primite de către evrei în drumul lor spre pământul făgăduit și da rurile pe care le va aduce Hristos.
Astfel, toate cele petrecute cu Moise și cu poporul evreu constituie niște preînchipuiri ale
minunilor pe care le va săvârși Hristos, după cum sugerează cuvintele Apostolului conform

145Manté LENKAITYTÉ , „Eucher interprète de la Bible…”, p. 88.

26
cărora trecerea prin mare, hrana și b ăutura (cf . I Corinteni 10,1-4, 6) au reprezentat preînchipuiri
ale Botezului și Euharistiei146.
Așadar, folosirea a unui număr destul de mare al sintagmelor sau al ideilor din versetele
biblice demonstrează o cunoaștere temeinică a Sfintei Scripturi, rez ultată din perseverența cu
care Eucherius studia scrierile biblice, fapt posibil datorită prezenței sale într -un loc retras de
lume și totodată datorită studiului operelor unor părinți bisericești de la care își însușise tradiția
argumentării unor afirmați i cu ajutorul exemplelor scripturistice.

VI.2. Părinții bisericești

VI.2.1. Cassian us

Cunoscută fiind apropierea dintre Cassian us și Eucherius, cel din urmă a fost influențat
de scrierile pe care le -a primit de la cel ce le descoperise și celor din Occident tradiția monahală
din Egipt. Legătura dintre cei doi a fost vizibilă în operele lui Eucherius, mai ales în cele două
tratate ex egetice147. Totuși, idei din scrierile lui Cassian us se observă și în epistola De laude
heremi .
Astfel, atunci când îl aseamănă pe Hilarius cu Avraam care a ascultat de porunca
Domnului și a părăsit pământul natal (cf. Facere 12,1), Eucherius ar fi putut f i motivat de către
Cassian us când s -a folosit de versetul biblic pentru a justifica părăsirea familiei și a lumii în
momentul plecării la mănăstire. În a treia convorbire duhovnicească a lui Cassian us, sunt redate
cuvintele avvei Pafnutie care tâlcuiește c uvintele exi de terra tua, et de cognatione tua, et de
domo patris tui (Facere 12,1), explicând cele trei renunțări ale celui ce dorește să îmbrace haina
monahală: țara presupune darurile și bogățiile pământești, neamul semnifică felul de viață,
deprinderi le și viciile, iar casa tatălui arată amintirile din lume148. Chiar dacă Eucherius îi spune

146Manté LENKAITYTÉ , „Eucherinterprète de la Bible…”, p. 93.
147Martine DULAEY , „Les relations entre Lérins et Marseille: Eucher et Cassien” în : Yann Codou, Michel Lauwers
(eds.), Lérins, une île sainte de l’Antiquité au Moyen Âge , coll . d’Études médiévales de Nice , vol. 9, Brepols,
Turnhout, 2009, p. 64.
148SF. IOAN CASIAN , „Despre așezămintele mînăstirești și despre tămăduirile celor opt păcate principale”, în: Scrieri
alese. Așezămintele mînăstirești și Convorbiri duhovnicești , trad. de Vasile Cojocaru și David Popescu, coll. Părinți
și Scriitori Bisericești 57, Ed. Institutului Bi blic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990,
p. 349.

27
lui Hilarius egressus dudum de domo tua et de cognatione tua , nu înseamnă că exclude părăsirea
tuturor celor menționate de Cassian us în scrierea sa, întrucât Eucherius nu citează versetul, ci
doar folosește cuvintele domo tua și cognatione tua . De altfel, influența lui Cassian us se vede și
în momentul în care Eucherius alege să îi dea pe Moise și Ilie ca exemple de oameni care L -au
văzut pe Dumnezeu, cele două persoane vetero -testamentare fiind privilegiate în tradiția
monahală149. În prima carte a lucrării sale intitulate Institutiones , Cassian us îl arată pe Prorocul
Ilie ca model de feciorie și de înfrânare, numindu -l qui in ueteri tes tamento uirginitatis iam
flores et castimoniae continentiaeque150.
Se pare că Eucherius împrumută de la Cassian us cuvântul uastitas folosit pentru a
contura întinderile pustiei. Cassian us îl folosește atât în Institutiones , cât și în Conlationes . În
Institutiones , vorbind despre patima lăcomiei, Cassian us povestește cum doi novici au fost
trimiși să îi ducă smochine unui bătrân ce locu ia în pustie, dar din cauza vremii nefavorabile s -au
rătăcit în întinderea pustiei unde nu era vizibil niciun drum151, numită auiam heremi
uastitatem152. Totodată, după cum consemnează în ultima sa convorbire, părintele Avraam îi
spune lui Cassian us că monahii din pustie au părăsit plăcerile lumești pentru a se desfăta de
asprim ea pustiei preferând întinderea pustiei153, pe care o numește uastitatem harenarum154.
Așadar, influența lui Cassian us asupra gândirii lui Eucherius se observă atât în preluarea
ideilor cu privire la viața monahală, cât și în împrumutarea unor cuvinte prin care este definită
întinderea deșertică î n care au ales să trăiască monahii egipteni, viețuirea în pustie fiind mult mai
aspră în Orient decât în insulele sau locurile din sudul Galiei unde trăiau cei doi părinți.

149EUCHERIO , Elogio dell’eremo , 2014, p. 208.
150JEAN CASSIEN , Institutions cénobitiques , traduction par Jean -Claude Guy, coll. Sources chrétiennes , vol. 109, Les
Éditions du Cerf, Paris, 1965 , p. 36.
151SF. IOAN CASIAN , „Despre așezămintele mînăstirești…” , pp. 185 -186.
152JEAN CASSIEN , Institutions cénobitiques , p. 256.
153SF. IOAN CASIAN , „Convorbiri duhovnicești”, în: Scrieri alese. Așezămintele mînăstirești și Convorbiri
duhovnicești , trad. de Vasile Cojocaru și David Popescu, coll. Părinți și Scriitori Bisericești 57, Ed. Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990, p. 725.
154ST. IOHANNUS CASSIANUS , Conlationes , în Iohannis Ca ssiani Opera , recensuit Michael Petschenig, coll. Corpus
Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum, vol. XIII, Vindobonae, 1886, p. 677.

28
VI.2.2. Hieronymus

Eucherius nu a fost influențat doar de către Cassianus, ci și de către Hieronymus, ale
cărui epistole și -au pus amprenta într -o oarecare măsură asupra modului în care autorul epistolei
De laude heremi a ales să trateze anumite teme sau pasaje din cadrul acesteia.
În ceea ce privește porunca pe care Dumnezeu i -o dă l ui Avraam, și anume aceea de a
părăsi pămîntul caldeilor și a merge acolo unde i se va spune (cf. Facere 12,1), Eucherius ar fi
putut fi i nfluențat și de către Hieronymus, care privește îndemnul tot în sens duhovnicesc. În
Epistu la XXII dedicată Eustochiei, Hieronymus amintește de Avraam, un exemplu de ascultare
față de Dumnezeu, și interpretează părăsirea locului în care a trăit și depărtar ea de caldei ca pe o
abatere de la cele rele pentru a le dobândi pe cele folositoare sufletului, explicând că nu este
suficientă plecarea din lume dacă omul nu luptă să -și înfrângă vechile obiceiuri lumești pentru
a-și închina întreaga viață lui Hristos: uerum non sufficit tibi exire de patria, nisi obliuiscaris
populi et domum patris tui et carne contempta sponsi iungaris amplexibus155. De altfel, în
Epistu la XLVI , Hieronymus consideră că porunca Domnului, prima uox Dei ad Abraham: exi,
inquit, de terra tua et de cognatione tua et uade in terram, quam monstrabo tibi156, constituie de
fapt primum promissio de Christo157, dar nu face referire la o paralelă cu viața monahală.
Eucherius ar fi putut fi motivat să considere că după întâlnirea dintre Moise ș i Dumnezeu
pe muntele Horeb, Moise, cel ce era păstorul turmelor de oi ale socrului său, devine păstor al
poporului evreu, fapt ce presupunea rolul de îndrumător al acestuia în momentul trecerii prin
Mare Roșie , precum și pe parcursul întregii perioade pet recute în pustie. Astfel, cuvintele lui
Eucherius ingressusque heremum pastor ouium pastor ab heremo remittitur populorum (cap. 7)
sunt asemănătoare cel or ale lui Hieronymus din Epistu la CXXV , Moyses, ut praeesset populo
Iudaeorum, quadraginta annis eruditur in heremo, pastor ouium hominum factus est pastor158,
prin care dorește să sugereze că îndrumarea poporului iudeu timp de 40 de ani a însemnat
schimbarea lui Moise din păstor de oi în păstor de oameni, adică conducătorul lor.

155ST. EUSEBIUS HIERONYMUS , Epistulae I -LXX, în Sancti Eusebii Hieronymi Opera. Epistularum Pars I: Epistulae
I-LXX, recensuit Isidor Hilberg, coll. Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum , vol. LIV, Vindobonae, 1910 ,
p. 144 .
156ST. EUSEBIUS HIERONYMUS , Epistulae I -LXX, p. 330 .
157ST. EUSEBIUS HIERONYMUS , Epistulae I-LXX, p. 330.
158ST. EUSEBIUS HIERONYMUS , Epistulae CXXI -CLIV , în Sancti Eusebii Hieronymi Opera. Epistularum Pars III:
Epistulae CXXI -CLIV , recensuit Isidor Hilberg, coll. Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum , vol. LVI,
Vindobonae , 1918, pp. 126-127.

29
Hieronymus ar fi putu t oferi un punct de plecare pentru citarea cuvintelor din prima
epistolă către Corinteni de către Eucherius în capitolu l al XV -lea al scrierii sale. În
Epistu la LXXVIII , text în care Hieronymus vorbește despre popasurile poporului în pustie,
folosind sensul alegoric pentru a interpreta minunile pe care Domnul le -a făcut cu evreii atât în
momentul trecerii prin mare, cât și atunci când i -a hrănit în pustie, după cum se po ate constata și
din cuvintele unde et apostolus isdem uerbis, quia eodem et spiritu: haec autem, ait, omnia in
figura contingebant illis; scripta sunt autem ad commonitionem nostram, in quos fines
saeculorum deuenerunt159. Mai mult, Hieronymus îi îndeamnă p e cititori să nu ignore cuvintele
rostite de Sfântul Apostol Pavel despre aceste minuni din pustie întrucât ele prefigurau minunile
care urmau să fie săvârșite de Hristos160, adoptând astfel interpretarea alegorică a acestora.
O altă asemănare dintre operel e celor doi părinți bisericești care presupune cunoașterea
scrisorilor lui Hieronymus de către Eucherius constă în citarea cuvintelor uidere bona Domini in
terra uiuentium din Psalm i 29,16. Hieronymus inserează ideea că pământul în care va merge
Avraam est e pământul celor vii, spunând : habitet in regione uiuentium, quam alibi propheta
suspirat dicens: credo uidere bona Domini in terra uiuentium161, în timp ce Eucherius încheie
capitolul al XVI -lea prin cuvintele Habitet inhabitabilem terram qui uult uidere bona Domini in
regione uiuorum, sit hospes huius, qui ciuis esse contendit illius , fapt ce arată o posibilă preluare
a sintagmei regio uiuorum .
Prin urmare, asemănările dintre anumite fragmente din scrierile acestor părinți arată
cunoașterea epistol elor lui Hieronymus de către Eucherius, cel din urmă dorindu -și probabil să
preia mai ales noțiunile legate de tâlcuirea versetelor biblice existentă în opera epistolară a celui
dintâi.

159ST. EUSEBIUS HIERONYMUS , Epistulae LXXI -CXX , în Sancti Eusebii Hieronymi Opera. Epistularum Pars II:
Epistulae LXXI -CXX , recensuit Isidor Hilberg, coll. Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum, vol. LV,
Vindobonae , 1912, pp. 49 -50.
160FER. IERONIM , „Epistola LXV”, în: Epistole. Volumul al II -lea, trad. de Maria -Luiza Oancea, Ana -Cristina
Halichias, Traian Diaconescu et alii, coll. Părinți și Scriitori Bisericești, SN, 10, Ed. Basilica, București, 2018,
p. 223.
161ST. EUSEBIUS HIERONYMUS , Epistulae I -LXX, p. 144 .

30
VI.2.3. Prudentius

Eucherius nu a fost un cunoscător doar al scrierilor în proză precum cele ale lui Cassianus
sau Hieronymus, ci și al celor în versuri, după cum se vede influența pe care au avut -o scrierile
lui Prudentius asupra epistolei De laude heremi . Asemenea lui Cassianus, și Prudentius a fost
contemporan cu Eucherius, deși despre primul nu se mai cunoaște nimic după anul 405162,
moment în care abia începea întemeierea mănăstirii de pe insula Lerina. Spre deosebire de
ceilalți doi autori, Prudentius nu a ocupat niciodată o funcție în ierarhi a bisericească163, dar acest
fapt nu l -a împiedicat pe Eucherius să citească și să se inspire din versurile scrierilor sale,
Cathemerinon L iber și Psychoma chia.
În capitolul al VII -lea, vorbind despre prima întâlnire dintre Dumnezeu și Moise,
Eucherius folosește termeni sau sintagme care se întâlnesc și în Cathemerinon Liber, precum
nempe (Moses nempe Deum spinifero in rubo164), pedum uincula (iussus nexa pedum uincula
solvere165) sau ne locum polluat , în timp ce la Prudentius se întâlnește ne sanctum involucris
pollueret locum166. De asemenea, descriind momentul trecerii pri n Marea Roșie în capitolele
IX-X, preia cuvântul gurgites regăsit atât în Cathemerinon L iber (tandem purpurei gurgitis
hospita167), cât și în Psychoma chia (gurgite Nilicolas fundo deprenderet imo168). Totodată,
introduce și sintagma rubris litoribus din versul rubris litoribus fessa resederat169, iar sintagma
confusa unda din versul sed confusa dehinc unda revolvitur170 va fi înlocuită de confusis aquis
(confusis deinde aquis texit ). Referindu -se la apa mării care se despărțise pentru ca poporul evreu
să poată părăsi Egiptul, Eucherius construiește sintagma undarum pendentium montes ,
asemănătoare cu mons pendentis aquae din Psychoma chia (mons rueret pendentis aquae
nigrosque relapso171).

162Manlio SIMONETTI , Emanuela PRINZIVALII , Storia della Letteratura cristiana antica , Edizioni Dehoniane
Bologna, Bologna, 2011, p. 481 .
163Jacques FONTAINE , Naissance de la poésie dand l’Occident chrétien. Esquisse d’une histoire de la poésie latine
chrétienne du IIIe au VIe siècle , Études Augustiniennes, Paris, 1981, p. 145.
164 ***Prudentius. Volume I , translated by H. J. Thomson, coll. The Loeb Classical Library , vol. 387, Harvard
University Press, Cambridge, 1949, p. 40.
165 ***Prudentius. Volume I , p. 40 .
166 ***Prudentius. Volume I , p. 40 .
167 ***Prudentius. Volume I , p. 42 .
168 ***Prudentius. Volume I , p. 324 .
169 ***Prudentius. Volume I , p. 42 .
170 ***Prudentius. Volume I , p. 42 .
171 ***Prudentius. Volume I , p. 324 .

31
Influența scrierii Cathemerinon L iber se observă și atunci când Eucherius amintește de
minunile pe care Dumnezeu le -a făcut poporului evreu în pustie. Astfel, vorbind în capitolul al
XI-lea despre minunea apei care a izvorât din stâncă, autorul folosește cuvinte silice , exundantes ,
sitientibus și saxis , pe care le regăsim în versurile în care Prudentius descrie aceeași minune: cui
ieiuna eremi saxa loquacibus / exundant scatebris, et latices novos / fundit scissa silex, quae
sitientibus / dat potum populis axe sub igneo172. Asemănările sunt vizibile și atunci când este
menționată minunea hrănirii poporului cu mană căzută din cer , întrucât cuvintele cibus și
ninguindo din capitolul al XII -lease regăsesc în versurile inplet castra cibus tunc quoque
ninguidus, / inlabens gelida grandine densius173.
Toate aceste similitudin i menționate între scrierile lui P rudentius și epistola De laude
heremi demonstrează în mod evident că Eucherius s-a folosit în scrierea sa deanumite cuvinte din
vocabularul pe care l -a introdus poetul creștin în versurile sale. Probabil că Prudentius nu a fost
doar un scriitor citit, ci și apreciat, acest fapt fiind vizibil în preluarea cuvintelor și sintagmelor
sale.

VI.3. Autorii clasici

În epistola de față , Eucherius și -a arătat nu doar cunoștințele de literatur ă creștină, ci și o
profundă cunoaștere a unor scriitori antici precum Vergilius și Horatius, fapt demonstrat de
anumite cuvinte sau sintagme ce apar în capitolul al IX -lea al epistolei. Astfel, în textul lui
Eucherius apare sintagma puluerulenta agmina cu referire la mulțimile oamenilor plini de praf
din pricina nisipului de pe țărmul Mării Roșii, pe care o putem regăsi în versurile Eneidei lui
Vergilius (transmittunt cursu campos atque agmina cervi / pulverulenta fuga glomerant
montisque relinquunt174). Tot în Eneida întâlnim sintagma inuii maris referitoare la marea care în
mod normal nu p utea fi traversată, sintagmă prezentă în versul exspectant Rutulos. Ergo maria
invia Teucris175. De asemenea, se pare că Eucherius preia și sintagma iter carpens , regăsită într -o

172 ***Prudentius. Volume I , pp. 42 -44.
173 ***Prudentius. Volume I , p. 44 .
174VIRGIL , Eclogues. Georgics. Aeneid I -VI, translated by H. Rushton Fairclouch, coll. The Loeb Classical Library,
vol. 63, Harvard University Press, Cambridge, 1916, p. 406.
175VIRGIL , Aeneid VII -XII. The Minor Poems , translated by H. Rushton Fairclouch, coll. The Loeb Classical Library,
vol. 64, Harvard University Press, Cambridge, 1918, p. 120.

32
satiră a lui Horatius, în versul carpentes iter et factum corruptius imbri176, sintagmă pe care o
introduce pentru a exprima trecerea poporului prin marea ale cărei ape se despărțiseră.
Prin urmare, exemplele sintagmelor preluate de la Vergilius și Horati us arată că
Eucherius nu era un creștin care respinsese cultura păgână după retragerea sa din lume, ci se
folosea de aceasta pentru întocmirea unor texte care , datorită cuvintelor împrumutate de la
scriitorii antici, ar fi putut trezi în mintea cititorilor analogii între scrierile antice (cunoscute și
mult apreciate de cărturarii vremii sale) și imagini le biblice pe care autorul creștin le amintea în
epistola sa.

176HORACE , Satires, Epis tles and Ars poetica , translated by H. Rushton Fairclough, coll. The Loeb Classical Library ,
vol. 194, Harvard University Press, Cambridge, 1942, p. 72.

33
VII. PUSTIA ȘI VIAȚA MONAHALĂ ÎN GÂNDIREA LUI
EUCHERIUS

VII.1. Denumirile pustiei

În epistola De laude heremi , Eucherius vorbește despre pustie folosind mai mulți termeni.
Cel mai des apare substantivul heremus folosit de 52 de ori în toată scrierea , la care se adaugă
substantivele desertum de 41 de ori, secretum de 16 ori și solitudo de 8 ori177. În primele 16
capitole se menține aceeași ordine în ceea ce privește numărul acestora: heremus apare de 29 de
ori, desertum de 7 ori, iar secretum și solitudo de câte 5 ori. Adalbert de Vogüé remarcă faptul că
termenul heremus este cel mai frecvent folosit în pasajele referitoare la realitățile din Vechiul
Testament în timp ce desertum este folosit pentru a trimite la momentele regăsite în Noul
Testament178.
Pentru a descrie înfățișarea pustiei și a transmite o idee clară asupra modului de viețuire
într-un asemenea spațiu geografic cu anumite condiții nefavorabile pentru viața oamenilor,
Eucherius folosește și expresii din limbajul vetero -testamentar: uasta solitudo (cap. IV ),
desertum terribile (cap. VIII ), terra inhabitabilis (cap. XVI ), interiora deserti (cap. VII ), fines
deserti (cap. V )179. De asemenea, dorind să evidențeze paradisul de la început și mai ales
realitatea paradisiacă a pustiei, autorul împrumută din nou din Biblie cuvântul paradisus ori
sintagma locus uoluptatis (cap. VI)180.
Toți termenii folosiți de Eucherius au rolul de a sublinia ce înseamnă pustia în ochii
celui care dorește să locuiască în acest loc pentru a avea o relație apropiată de Dumnezeu. Altfel
spus, autorul a demonstrat că pustia presupune singurătate, simplitate și depărtare de obiceiurile
lumești, după cum se poate observa din folosirea celor patru termeni. De asemenea, Eucherius
preferă să introducă și sintagme precum heremi amor sau heremi caritas prin care este sugerată
iubirea de pustie, trăsătură importantă pentru un monah. Prin toate acestea, el dorește să arate
adevărata viață pe care ar trebui să o aibă cel ce trăiește în pustie după ce renunță la cele din
lume din dragoste față de Dumn ezeu.

177Manté LENKAITYTÉ , „ Eucher interprète de la Bible…”, p. 88.
178Manté LENKAITYTÉ , „ Eucher interprète de la Bible…”, p. 88.
179Manté LENKAITYTÉ , „ Eucher interprète de la Bible…”, p. 88.
180Manté LENKAITYTÉ , „ Eucher interprète de la Bible…”, p. 88.

34
VII.2. Poporul evreu în pustie – model pentru monahi

Fiind știut că De laude heremi este un elogiu adus vieții spirituale, figurile biblice care
mărturisesc iubirea pe care o au pentru Dumnezeu cei care locuiesc în singurătate pot fi privite ca
modele de iubitori ai vieții monahale, cu atât mai mult cu cât a numite trăsături le sunt atribuite
monahilor lerinieni în acest tratat181. Astfel, c atalogul sfinților biblici care dovedesc că
Dumnezeu le dă ruiește har celor care locuiesc în pustie este deschis de către M oise, precedat de
exemplul negativ al lui Adam, a cărui neascultare i -a provocat moartea182. Moise este cel care îl
întâlnește pe Dumnezeu pentru prima dată și răspunde chemării Domnului, devenind interpres
familiaris diuinii colloquii (cap. VII ) și arătând modul în care călugărul ar trebui să îi răspundă
lui Dumnezeu atât în timpul rugăciunii, cât și în timpul altor activități specifice mediului
monahal.
Primind rolul de călăuză a evreilor ce doreau să scape din starea de robie față de egipteni,
Moise Îl ascultă pe Domnul și împlinește toate poruncile Sale, iar lui i se alătură poporul. Evreii
primesc acum un rol special în planul divin , întrucât au primit har când au intrat și au trecut prin
pustie, li s -au dat poruncile divine și au avut parte de bunătatea divină183. Toate acestea au
constituit rezultatul unei conlucrări între poporul care s -a dovedit a fi ascultător din dorința de a
ajunge în pământul făg ăduit și Dumnezeu, Cel ce l-a ocrotit și S -a îngrijit pentru a -i asigura
hrană, băutură și îmbrăcăminte pe tot parcursul călătoriei prin pustie. În consecință, monahul
poate lua ca exemplu demn de urmat poporul evreu care nu s -a opus voii lui Dumnezeu, ci a
primit lucrarea harului divin, primind astfel binecuvântarea Domnului confirmată de minunile
săvârșite asupra celor ce deveniseră locuitori ai pustiei.
Privită în sens duhovnicesc, petrecerea celor 40 de ani în pustie poate semnifica lupta
continuă pe c are monahul, cel ce s -a retras din lume, o duce pentru a ajunge la pământul
făgăduit, adică în Împărăția cerurilor. Concluzia cu care se termină episodul în care poporul lui
Dumnezeu este în centrul atenției, episod căruia Eucherius îi acordă zece capitole , constă în
faptul că nimeni nu poate ajunge la adevărata sa patrie dacă nu va poposi în pustie (cap. XVI).
Altfel spus, monahul nu poate dobândi Împărăția Cerurilor dacă nu va trăi nevoința pustiei, adică
dacă nu se va lupta pentru a -și birui propriile păcate în perioada petrecută în singurătate . În

181Manté LENKAITYTÉ , „ Eucher interprète de la Bible…”, p. 98.
182Manté LENKAITYTÉ , „ Eucher inte rprète de la Bible…”, p. 98.
183Manté LENKAITYTÉ , „ Eucher interprète de la Bible…”, p. 99.

35
același timp, monahul nu va ajunge în pămîntul celor vii (cf . Psalmi 26,19 ) dacă nu va conlucra
cu harul dumnezeiesc cu ajutorul căruia dobândește puterea pentru a continua să -și ducă viața în
pustn icie și prin care se poate apropia mai mult de Dumnezeu.
Așadar, poporul evreu condus de Moise rămâne un model pentru orice monah în ceea ce
privește ascultare poruncilor lui Dumnezeu și credința că va ajunge în locul făgăduit de către
Domnul. Cunoscând nedumerirea lui Hilarius, Eucherius dă un exemplu destul de lămuritor în
ceea ce privește hotărârea de a u rma calea lui Dumnezeu și de a persista în decizia luată.
Totodată, autorul vorbește despre toate binefacerile primite de către evrei de la Dumnezeu pentru
a arăta că, așa cum poporul Său nu a pierit timp de 40 de ani, nici monahii care aleg cu adevărat
să-și închine viața Domnului nu vor fi uitați de Apărătorul lor.

VII.3. Viața monahului în pustie

Eucherius nu oferă un model demn de urmat doar atunci când vorbește despre poporul
evreu și minunile pe care le -a făcut Domnul asupra sa, ci și în partea introductivă în care îl laudă
pe Hilarius. Deși îi aduce mai multe laude arătând pe scurt și parcursul vieții lui Hilarius,
prietenul său ar fi putut să îl caracterizeze printr -o singură sintagmă, heremi amor . Dragostea
pentru pust ie de care dă dovadă Hilarius în momentul în care n u acceptă să rămână la Arles,
dorind o viață liniștită și plăcută lui Dumne zeu, ar trebui să reprezinte o trăsătură specifică
monahilor din toate timpurile, de la apariția instituției monahale până în secolul al XXI-lea.
De asemenea, pustia trebuie să rămână în mintea fiecărui călugăr, așa cum a fost definită
de către Eucherius, incircumscriptum Dei nostri templum (cap. III). Altfel spus, dragostea de
locurile depărtate de lume și austere însoțită de credința că în orice l oc pustnicesc harul lui
Dumnezeu va lucra în viața sa, constituie o temelie solidă pe care monahul își poate clădi un turn
de apărare pentru a câștiga lupta cu păcatul ș i pentru a simți încă din această viață că devine
cetățean al cerului , deși continuă să trăiască într-un loc în care viața pare imposibilă. Altfel spus,
pentru a -și asigura liniștea necesară apropierii de Dumnezeu , Eucherius consideră că este nevoie
de timp petrecut departe de oameni, iar acest mod de viețuire nu înseamnă uitarea oamenilor, ci
presupune uitarea vieții din lume pentru a ajunge mai ușor la o viață asemănătoare cu cea a
îngerilor.

36
VIII. CONCLUZII

Traducerea primelor șaisprezece capitole ale epistolei De laude heremi a reprezentat un
început de drum în ceea ce privește cunoașterea scrierilor și a personal ității lui Eucherius.
Rândurile referitoare la intrarea în monahism și la hotărârea de a trăi în cadrul unei comunități
monahale , urmate de tâlcuirea înțelesului termenului „pustie ” în viața călugărului , precum și
argumentarea prin citarea exemplului poporului evreu din Vechiul Testament , constituie un mesaj
actual pentru orice om trăitor în veacul al XXI-lea.
Ideea de a traduce în limba română scrierea unui părinte bisericesc de limbă latină de
acum aproximativ 1500 de ani nu reprezintă doar rezultatul unei dorințe personale de a intra în
profunzimile scrierilor patristice latine , ci și o finalizare a propriei mele cercetări ce a avut drept
scop descoperirea unor opere care să abordeze cât mai complex tema apropierii de Dumnezeu.
Pe lângă mesajul ascetic transmis nu doar monahilor, ci și creștinilor din lume, epistola
De laude heremi rămâne un exemplu de scriere realizată în urma dobândirii de cunoștințe în
timpul mai multor ani de studiu. Modul în care Eucherius folosește Scriptura și ideile părinților
bisericești și apelează la operel e scriitorilor antici demonstrează că episcopul de Lugdunum a
fost deschis spre cunoaștere, dorind totodată să împărtășească din roadele lecturii sale și celor
apropiați ai săi. Astfel, scrisoarea sa în care elogiază pustia constituie rodul perseverenței
autorului, trăsătură din ce în ce mai rară în societatea contemporană . Eucherius nu scrie doar din
ce a învățat prin studiu , ci și din ceea ce a trăit , el însuși dorind să se retragă în liniștea pustiei
pentru a se apropia de Dumnezeu. Adăugând la opera sa slujirea episcopală desfășurată în cetatea
Lugdunum, se poate constata că autorul a fost un adevărat slujitor al lui Dumnezeu și al
semenilor săi.
Provocările întâlnite în timpul traducerii unor fragmente din tratatul De laude heremi
reprezintă, de asemenea, un mesaj în ceea ce privește aprofundarea cunoștințelor de limbă latină.
Mai mult, exercițiul traducerii mi-a demonstrat că, în lipsa cunoașteri i anumitor aspecte textuale
sau contextuale, a pleca pe drumul descifrării textelor în limba latină reprezintă o decizie
asemănătoare cu aceea de a porni neechipat la un drum plin de porțiuni inaccesibile. Cu toate
acestea , dorința de a avea în limba român ă primel e șaisprezece capitole din epistola De laude
heremi a presupus punerea în practică atât a noțiunilor învățate prin studierea limbii latine în cei
trei ani de facultate, cât și a cunoștințelor dobândite în perioada studiilor teologice.

37
BIBLIOGRAFIE

I. Izvoare

1. ***Apendix epistularum a Saluiano et ab Hilario et a Rustico ad Eucherium datarum , în
Sancti Eucherii Lugdunensis Opera omnia. Pars I , recensuit Carol Wotke, coll. Corpus
Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum, vol. XXXI, Vindobonae, 1894, pp. 197 -199.
2. ***Biblia Sacra iuxta Vulgatam versionem , recensuit Robert Gryson, Deutsche
Bibelgesellschaft, Stuttgart, 52007.
3. GENNADIUS MASSILIENSIS , Liber de Scriptoribus Ecclesiasticis , în: PL 58, 1096 -1097 .
4. ST. EUCHERIUS LUDGUNENSIS , De laude heremi în: Sancti Eucherii Lugdunensis Opera
omnia. Pars I , recensuit Carol Wotke, coll. Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum
Latinorum, vol. XXXI, Vindobonae, 1894 .
5. ST. EUCHERIUS , Epitomes operum Cassiani ad Castorem Aptensem libri duo , în: PL 50,
868-894.
6. ST. EUCHERIUS , Homilia de sancta Blandina Lugdunensi , în: PL 50, 859 -861.
7. ST. EUCHERIUS , Homilia de sanctis martyribus Ephipodio et Alexandro , în: PL 50,
861-865.
8. ST. EUCHERIUS , Homiliae quaedam , în: Patrologia Latina 50, 833 -859.
9. ST. EUCHERIUS , Passio Agaunensium martyrum, Sanctii Mauricii ac sociorum eius în:
PL 50, 827 -828.
10. ST. EUSEBIUS HIERONYMUS , Epistulae CXXI -CLIV , în Sancti Eusebii Hieronymi Opera.
Epistularum Pars III: Epistulae CXXI -CLIV , recensuit Isidor Hilberg, coll. Corpus
Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum, vol. LVI, Vindobona e, 1918 .
11. ST. EUSEBIUS HIERONYMUS , Epistulae CXXI -CLIV , în Sancti Eusebii Hieronymi Opera.
Epistularum Pars III: Epistulae CXXI -CLIV , recensuit Isidor Hilberg, coll . Corpus
Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum, vol. LVI, Vindobonae , 1918 .
12. ST. EUSEBIUS HIERONYMUS , Epistulae I -LXX, în Sancti Eusebii Hieronymi Opera.
Epistularum Pars I: Epistulae I -LXX, recensuit Isidor Hilberg, coll. Corpus Scriptorum
Ecclesiasticorum Latinorum, vol. LIV, Vindobonae, 1910 .

38
13. ST. IOHANNUS CASSIANUS , Conlationes , în Iohannis Cassiani Opera , recensuit Michael
Petschenig, coll. Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum , vol. XIII, Vindobonae,
1886 .
14. ST. ISIDORUS HISPALENSIS , De viris illustribus , în: PL 83, 1008 .
15. ST. PONTIUS MEROPIUS PAULINUS NOLANUS , Epistula LI , în: Sancti Pontii Meropii
Paulini Nolani Epistulae , recensuit Wilhelm von Hartel, coll . Corpus Scriptorum
Ecclesiasticorum Latinorum, vol. XXIX, Vindobonae, 1894 .

II. Traduceri

1. ***Biblia sau Sfânta Scriptură , Ed. Institu tului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 2013.
2. ***Oeuvres de St . Vincent de Lérins et de St. Eucher de Lyon , traduction nouvelle, avec
le texte en regard, notes et prefaces par J. F. Grégoire et F. B. Collombet,
Poussielgue -Rusand, Paris, 1834 .
3. ***Prudentius. Volume I , translated by H. J. Thomson, coll. The Loeb Classical Library ,
vol. 387, Harvard University Press, Cambridge, 1949 .
4. CRISTIANI , Léon, Saint Eucher de Lyon. Du mépris du monde , Nouvelles éditions latines,
Paris, 1950 .
5. EUCHER DE LYON et VINCENT DE LÉRINS , L’île des saints , traductions de Christophe
Carraud, Christophe Calvia, Pierre Monat et alii, coll. «Les Pères dans la foi», no. 105 ,
Éditions du Cerf, Paris, 2018.
6. EUCHERIO DI LIONE , Elogio della solitudine. Rinuncia al mondo , introduzione,
traduzione e note a cura di Mario Spinelli, Città Nuova, Roma, 1997.
7. EUCHERIO , Elogio dell’eremo , introduzione, testo, traduzione e commento a cura di
Salvatore Pricoco, coll . Biblioteca Patristica, vol . 51, Edizioni Dehoniane Bologna,
Bologna, 2014.
8. FER. IERONIM , „Epistola LXV”, în: Epistole. Volumul al II -lea, trad. de Maria -Luiza
Oancea, Ana -Cristina Halichias, Traian Diaconescu et alii, coll. Părinți și Scriitori
Bisericești, SN, 10, Ed. Basilica, București, 2018.

39
9. HORACE , Satires, Epistles and Ars poetica , translated by H. Rushton Fairclough,
coll. The Loeb Classical Library , vol. 194, Harvard University Press, Cambridge, 1942 .
10. JEAN CASSIEN , Institutions cénobitiques , traduction par Jean -Claude Guy,
coll. Sources chrétiennes , vol. 109, Les Éditions du Cerf, Paris, 1965.
11. SF. IOAN CASIAN , „Despre așezămintele mînăstirești și despre tămăduirile celor opt
păcate principale”, în: Scrieri alese. Așezămintele mînăstireșt i și Convorbiri
duhovnicești , trad. de Vasile Cojocaru și David Popescu, coll. Părinți și Scriitori
Bisericești 57, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1990.
12. VIRGIL , Aeneid VII -XII. The Minor Poems , translated by H. Rushton Fairclouch,
coll. The Loeb Classical Library, vol. 64, Harvard University Press, Cambridge, 1918 .
13. VIRGIL , Eclogues. Georgics. Aeneid I -VI, translated by H. Rushton Fairclouch,
coll. The Loeb Classical Library, vol . 63, Harvard University Press, Cambridge, 1916.

III. Dicționare și enciclopedii

1. BLAISE , Albert, Dictionnaire Latin -Français des Auteurs Chrétiens , Brepols, Turnhout,
1954 .
2. CABROL , Fernand, LECLERCQ , Henry (eds.), Dictionnaire d’Archéologie Chrétienne et de
Liturgie , vol. 8, Libraire Letouzey et Ane, Paris, 1928 .
3. GAFFIOT , Félix, Dictionnaire Latin -Français , Hachette, Paris, 32000 .
4. GUȚU, Gheorghe, Dicționar latin -român , Ed. Științifică și Enciclopedică, București,
1983 .

IV. Cărți

1. BERARDINO , Angelo Di (ed.), Patrologia: I Padri latini dal Concilio di Nicea (325) al
Concilio di Calcedonia (451) , vol. III, Marietti Editore, Roma, 1978 .
2. BESSE, Jean -Martial, Les Moines de lʼAncienne France (Période Gallo -Romaine et
Mérovingienne) , coll. Archives de la France monastique, vol. II, Librairie
Veuve Ch. Poussielgue, Paris, 1906.

40
3. DUNN, Marilyn, The Emergence of Monasticism. From the Desert Fathers to the Early
Middle Ages , Blackwell Publishing, Oxford, 2003 .
4. FONTAINE , Jacques, Naissance de la poésie dand l’Occident chrétien. Esquisse d’une
histoire de la poésie latine chrétienne du IIIe au VIe siècle , Études Augustiniennes, Paris,
1981 .
5. SIMONETTI , Manlio, PRINZIVALII , Emanuela, Storia della Letteratura cristiana antica ,
Edizioni Dehoniane, Bologna, 2011 .
6. TILLEMONT , Louis -Sébastien Le Nain de , Mémoires pour servir à l’Histoire
Ecllesiastique des six premiers siècles , tome XV, Venise, 1732 .

V. Studii și articole

1. DULAEY , Martine, „Les relations entre Lérins et Marseille: Eucher et Cassien” în :
Yann Codou, Michel Lauwers (eds.), Lérins, une île sainte de l’Antiquité au Moyen Âge ,
coll. d’Études médiévales de Nice , vol. 9, Brepols, Turnhout, 2009, pp. 63 -82.
2. FIGUINHA , Matheus Coutinho, „ Pro qualitate loci et instantia laboris : Monasteries and
their Human and Natural Environments in Late Antique Gaul” în Medieval Worlds ,
9/2019, pp. 82 -111.
3. LENKAITYTÉ , Manté, „ Eucher interprète de la Bible dans l’«Éloge du désert»” în:
Yann Codou, Michel Lauwers (eds.), Lérins, une île sainte de l’Antiquité au Moyen Âge ,
coll. d’Études médiévales de Nice , vol. 9, Brepols, Turnhout, 2009, pp. 83 -104.
4. LENKAITYTÉ , Manté, „L’Éloge du désert d’Eucher de Lyon: désert monastique dans l’île
de Lérins” în: Connais sance des Pères de l’Église , 114 (2009), pp. 2 -25.
5. LENKAITYTÉ , Manté, „ Magna loci gratia : désert, lieu de salut selon Eucher de Lyon” în:
Pro Oriente , XXXVII (2014), pp. 181 -195.
6. REED, Jeffrey T., „The Epistle” în: PORTER (ed.), Stanley E., Handbook of Cla ssical
Rhetoric in the Hellenistic Period (330 B.C. -A.D.400) , Brill, Leiden, 1997, pp. 171 -193.
7. STEWART , Columba, „Monastic Space and Time ”, în DEY, Hendrik, FENTRESS , Elizabeth
(eds.), Western Monasticism ante litteram: The Spaces of Monastic Observance in Late
Antiquity and the Early Middle Ages , coll. Disciplina Monastica, vol . 7, Brepols,
Turnhout, 2011, pp. 43 -51.

41

VI. Surse electronice

1. https://abbaye -stmaurice.ch/page.php?id=fr14 , accesat la 07.06.2020.
2. http://www.patristique.org/sites/patristique .org/IMG/pdf/Eucher.pdf , accesat la
15.06.2020.

42
ANEXĂ

De laude heremi184
Ad Hilarium Lirinensem presbyterum epistula
Domino sancto et meritisbeatissimo et in Christo gloriosissimo Hilario Eucherius
1. Magno tu quidem animo egressus dudum de domo tua et de cognatione tua usque in
mare magnum recedentia penetraueras, maiore tamen uirtute heremi repetita est a te heremus
quam petita. Si quidem cum hanc primum hospes ingressus es, habuisti ducem et uelut itineris tui
praeuium quem deinde, eumque tunc secutus et parentes relinquens parentem tamen sequebaris.
Nunc uero cum eundem ascitum ad pontificale fastigium prosequendum putaueris, ad familiare
secretum heremite amor rettulit. Ergo nunc es nobilior et maiore xemplo. Prius enim cum
desertum peteres, comitatus etiam fratrem uidebaris, nam cum desertum repeteres, etiam fratrem
reliquisti. At qualem illum quantumque ? Quanto tibi semper dilectionis cultu obseruatum? Quam
singulari tibi adfectione deuinctum? Et cuius carita ti praeferre nihil posses nisi forte solam
heremi caritatem, quam cum illi iusto praeponis examine, adprobasti diligere te non illum parum,
sed hanc amplius aliquid. Ostendisti etiam ille in te secreti amor quam magnus esset, cui etiam
maximus cederet. Qui quidem heremi amor, quid in te nisi Dei amor appellandus est? Seruasti
ergo caritatis ordinem lege praescriptum primo Deum tuum exin proximum diligendo.
2. Quem tamen ego sola profectus tui contemplatione ut animo conicio nec aduersatum
itineri consilioq ue tuo existimo, sed inusitato inter deuinctas sibi personas modo dimittere te ille,
ut puto, non minus uoluit quam tu discedere. Diligit enim et ille te multum uicissim, in amore
tamen tuo commodum tuum consulit, cumque adfluentissima eius et summa in te sit caritas,
fastigium tamen illius tendit usque ad utilitatem.
3. Et tu licet omnem iamdudum censum in Christi pauperes Christo diues effuderis, tum
et praeferas licet annis iuuenem moribus senem, sis etiam ingenio clarus, clarus eloquio, nihil in
te tame n primore loco magis suspexerim dilexerimque, quam quod solitudinis sedem sic
concupisti. Unde quia me respondere copiosius spatiosissimis ac facundissimis litteris tuis saepe

184 ST. EUCHERIUS LUDGUNENSIS , De laude heremi în: Sancti EucheriiLugdunensis Opera omnia. Pars I , recensuit
Carol Wotke, coll. Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum, vol. XXXI, Vindobonae, 1894, pp . 177 -194.

43
postulas, sufferas paulisper necesse est, cum sis sapiens, insapientiam meam, du m recolo
multimodam Domini gratiam erga hanc ipsam heremum dilectam tuam.
Heremum ergo recte incircumscriptum Dei nostri templum dixerim; etenim quem certum
est habitare in silentio credendum est gaudere secreto. Saepius se illic uidendum sanctis suis
praebuit et conciliante loco congressum non est aspernatus humanum. In deserto quippe Moses
glorificato uultu Deum conspicit, in deserto Helias uultum pauens, ne Deum conspiceret,
obuoluit. Et quamuis omnia ipse tamquam sua reuisitet neque uspiam desit, tamen ut aestimare
licet, peculiarius uisitationem dignatur heremi et caeli secretum.
4. Ferunt quendam alii quaerenti, quali inesse loco Deum crederet, respondisse, ut quo se
duceret, impiger sequeretur; tunc comitante eodem ad late patentis heremi secreta uen isse et
ostendens uastae solitudinis recessum: en, inquit, ubi Deus est. Nec inmerito ibi esse promptius
creditur, ubi facilius inuenitur.
5. Nam et in primordiis rerum, cum omnia Deus in sapientia faceret et singula quaeque
futuris usibus apta distinguere t, non utique hanc terrae partem inutilem et inhonoratam dereliquit,
sed cuncta non magis praesenti magnificentia quam futuri praescientia creans uenturis, ut
arbitror, heremum sanctis parauit. Credo his illam locupletem in fructibus uoluit et pro
indulgen tioris naturae uice hanc sanctorum dare fecundam, ut sic pinguescerent fines deserti, et
cum rigaret de superioribus suis montes, abundarent quoque multiplicata fruge conualles
locorumque damna suppleret, eum habitationem sterilem habitore ditaret.
6. Pos sessor ille paradisi et transgressor praecepti, cum locum uoluptatis habitaret, fixam
sibi a Deo legem seruare non potuit. Quanto enim iucundior ille amoenitatibus locus, tanto huic
in lapsum pronior fuit; unde non solum hunc legibus suis subdidit, sed eti am in nos usque suum
illum stimulum mors tetendit. Proinde heremum colat qui uitam cupit, quia amoeni incola
mortem parauit. Sed iam ad posteriora heremi Deo semper acceptae exempla ueniamus.
7. Moses cum egisset pecus ad interiora deserti, tunc resplende nte eminus Deum igne
uidit innocuo, nec solum uidit, uerum etiam audiuit loquentem. Nempe tunc Dominus, cum abici
pedum uincula commoneret, sanctam heremi terram pronuntiauit dicens: locus in quo tu stas
terra sancta est; manifesto tunc indicio meritum occ ulti honoris expressit. Confirmata quippe est
a Deo sanctitas loci sanctitate etiam testimonii, in quo, ut reor, etiam illud pariter et latenter
enuntiat, ut accedens ad heremum pristinis curarum obligationibus uitae se absoluat et
anterioribus uinculis ex peditus incedat, ne locum polluat. Ibi primum Moses diuini colloquii

44
familiaris adhibetur interpres, accipit uerba ac uicissim refert, dicenda agendaue et percunctatur
pariter et docetur, ac mutuo confabulationis usitatoque commercio cum caeli Domino
sermo cinatur. Ibi uirgam resumit in opera signorum potentem ingressusque heremum pastor
ouium pastor ab heremo remittitur populorum.
8. Quid deinde plebs Dei ab Aegypto liberanda et operibus absoluenda terrenis numquid
non auia petiit ad solitudinesque confugit adpropinquatura in heremo utique Deo a quo fuerat
exempta seruitio? Tendebat igitur ad heremum longe uastitate terribilem Mose duce. Quam
magna multitudo dulcedinis tuae, Domine! Heremum ingressus Moses Deum uiderat. En rursus
redit ut uideat. Ipse plane dux itineris populum suum Dominus ad deserta ducebat, in usum
utriusque temporis uiantibus trahens columnam, nunc rubentem flamma, nunc nube candentem.
Dabat ita tunc promerentibus e caelo signum, quod lactea mole porrectum alternis inradiabat
ardoribus. I ntuito Israhel lumine sequebatur radium corusco eminus igne rutilantem, ut in heremi
secreta tendentibus digne Dominus, cum iter ostenderet, lumen praeferret.
9. Huic identidem populo nonne ad deserta tendenti obiecta inuii maris claustra
patuerunt? Cum i nter praeruptos gurgites iter carpens puluerulenta uestigiis agmina rubris
litoribus incessit, minantesque undarum pendentium montes de profunda ualle suspiciens sic
custos gentis freti stagna transiuit.
10. Neque in hoc tantum diuini operis uirtus stetit, nudata namque rursum refluo aequore
operiens iter eorum cum hoste deleuit, totumque in sedibus suis mare, credo ne ab heremo
Israhel reuerteretur, opposuit. Aperuit inter aquas uiam et confusis deinde aquis texit, ut
desertum expetentibus patefaceret itum , clauderet reditum.
11. Hac ergo gratiae uirtuti donata est gens illa, cum ad solitudinem tenderet, plura tamen
promeruit, cum possideret. Illic namque eandem insperato Dominus miraculo refecit, cum
percussa silice exundantes aquas sitientibus praebuit e t abhorrentibus saxis riuos natiuo fonte
depromens occulta manu inposuit subitam latentibus uenis naturam. Nec solum illic ingesto
flumine uiscera siccae rupis infudit, uerum etiam dulcedine superinduta amaros tristibus aquis
haustus repressit. Illas elicu it, has placauit, nec maiore miraculo e saxis aquas quam ex aquis
alias aquas reddidit. Obstupuit plebs cuncta caelestis auxilii illic opem sentiens non minus in his
aquis quae erant quam in illis quae necdum fuerant.
12. Illic etiam idem populus demissum caelitus cibum albenti solo legit, cum in nubibus
Dominus panem pluuium sicco imbre deiecit. In tabernacula et in circumiecta castrorum manna

45
ninguindo aere inlapsum cecidit, ubi panem angelorum manducauit homo. Et qui a sufficit diei
malitia sua, cotidianum diuina indulgentia uictum contulit iam tunc lege praemissa, ne in
crastinum cogitaret. Sic quondam in heremo constitutis, quia praestare uictum terrae non
poterant, caelum ministrabat.
13. Legem etiam et caelestia e dicta Hebraeus idem numquid non heremi inhabitator
accepit, tum cum propius admotus inspicere diuino digito inpressa tabulis signa meruit? Eductus
castris in occursum Domini ad radices montis obuius institit. Uidit equidem pauore perculsus
illum Synai uert icem quem terrore multo conspicuae maiestatis insederat. Adspexit attonitus
montem procul interfluenti igne fumantem, quem deinde totum late nubes densissima obtectum
operiebat. Expauit hinc micantia expressis ignibus fulgura et tonitrua crebris fragoribus mixto
buccinarum clangore reboantia. Ita filii Israhel, dum in solitudinibus degerent, Dei sedem uidere,
uocem audire meruerunt.
14. Talibus olim similibusque usa est ac sustentata miraculis natio illa, cum deserti incola
fuit, cum eam inusitatus cibus, r epentinus potus, inconsummabilisque uestitus aleret, cum etiam
illa quae extrinsecus corpus ambiebant infatigabili habitu permanerent. Quidquid eorum
necessitati locorum ingenium non obtulerat, manifesta Dei magnificentia suggerebat. Uix in haec
caelestis gratiae dona peruenit sanctorum unus qui de hoc populo ait: non fecit taliter Dominus
omni nationi. Specialia contulit, inaudita concessit, cum diuinis muneribus populum refecit in
heremo.
15. Et haec quamuis in figuram nostri facta tradantur et facies ill a rerum mysteriis flagret
occultis, omnesque in Mose baptizati, in nube et in mari escam spiritalem manducasse, potum
spiritalem bibisse referantur, tamen omnia haec ita futurorum continent fidem, ut gestorum
custodiant ueritatem, quamquam nec sic quidem h eremi minor laus est, etiamsi ea quae illic gesta
sunt in sacramentorum sint altitudinem referenda. Nihil ergo gratiae derogatur, etiamsi ille tunc
status corporis et uestimentorum non secuta corruptio uenturae uitae specimen detulerunt; magna
namque loci gratia est, si quales illos beatissimi saeculi felicitas habebit, tales in hoc iam istos
heremus habeat.
16. Quid, quod filii Israhel ad illam desiderabilem terram non nisi habitatione heremi
peruenerunt? Et ut gens eadem postea possideret illam lacte et melle manantem, prius hanc
aridam incultamque possedit. Totum semper ad ueram patriam heremi mansionibus iter panditur.

46
Habitet inhabitabilem terram qui uult uidere bona Domini in regione uiuorum, sit hospes huius,
qui ciuis esse contendit illius.