Licenta Blank Final 5 [613718]

1

Capitolul 1.Copilul abandonat
1.1Clasifcări conceptuale ”abandon”defini ții
1.2Nevoile copilului abandonat
1.3 Factori cauzali ai copilului abandonat
1.4 Efectele asupra copilului abandonat
Capitolul 2.T erapia copilului
2.1Ce este dramaterapie 2
2.2 Ce jocuri de dramaterapie ar fi importante pentru ei
2.3 Efectele terapiei asupra copilului în procesul de dezvoltare
Capitolul 3 Măsurile de prevenire a abandonului
3.1 Evoliția abandonului pe scurt
3.2Legislație
3.3 Cum putem preveni abandonul

2

Argument

Odată cu trecerea timpului , situația socio -economică a României a dus la o creștere
semnifi cativă a numărului de familii, în special copii aflați în diferite categorii de riscuri
sociale.
Dacă ar fi să enumerăm aceste risc uri ar fi următoarele : riscul de a fi abuza ți de propria
familie sau de alte persoane necun oscute, riscul de a deveni deligvenți sau vict ime ale
abuzurilor și a violențe i, riscul de a fi lăsați sau mai bine spus abandonaț i în instituții pe
o perioadă nedet erminată pur și simplu fără nici un fel de remuș care din partea părinților,
și riscul de a fi abandonați chiar pe stradă.
Putem observa din riscurile pe care le -am enumerat mai sus că se f ocalizează la un singur
cuvânt, acela fiind riscul de a nu crește a cești copii nevinovați într -un mediu familial bazat
pe dragoste, afecțiune ducând la dispariția suportului pentru dezvoltare.
Protecția socială a copilului ține de asigurarea acesteia împotriva factorilor agresivi ai
mediului iar cel mai important rol aici îl are asistentul social care î l protejează pe copil
prin meseria sa.
Lucrarea de față își propune să sublinieze mai bine ceea ce înseamnă abandonul
copilului, să evidențieze care sunt nevoile atât fizice cât și psihice a copilului, să detalieze
cauzele și efectele abandonului asupra copilului, dar și care este cea ma i eficientă terapie
pentru aceștia și care ar fi efectele ei asupra copilului iar într -un final am afla cum să
prevenim noi ca societate acest fenomen care crește de la an la an.
Bunăstarea omenirii depinde de cât de mult oameni sunt afectați de prob lemele sociale
cum ar fi excluderea , marginalizarea, defavorizarea, analfabetismul, instituționalizarea,
sărăcia, abuzul dar și altele care ar putea duce la creșterea numărului de copii abandonați.
Această bunăstare depinde în mod fundamental de anumit e aspecte și anume :calitatea
stării de sănătate, de gradul de educație si de profilul socio -moral al generațiilor tinere.
Din acest punct de vedere perioada de tranziție a generat probleme de natură
economică și socială care au devenit apoi cauze ale unor disfuncț ionalități în plan social,
astfel că realitatea socio -economică românească a determinat ca generații de tineri
din cen trele de plasament să învețe să se adapteze la condițiile improprii de integrare și
de dezvoltare personală .

3

Așadar copii sunt percepuți ca societate fiind cea mai importantă resursă deoarece ei
reprezintă viitorul.
Dezvoltarea socilă armonioasă, tonusul moral, atitudinea pozitivă constructivă,
asumarea valorilor morale, orientarea socială, toate își au originea în peri oada copilăriei.
După cum știm părinți au rolul cel mai important în viața unui copil iar aceștia sunt
asociați cu dragostea, tandrețe, mângâiere, afecțiune, devotament, responsabilitate și
confort, pentru copilul lor.
Există însă și situații triste, situații în care părinți, nu vor sau nu pot din motive mai
mult sau mai puțin plauzibile să își asume responsabilitatea creșterii și dezvoltării a unui
copil într -un mediu familial.
Această neresponsabilizare din partea acestor părinți duc la scăderea evoluț iei psihice cât
și fizice a copilului odată devenit adult și care astfel este pusă sub semnul întrebării. Dacă
un copil nu este posibil să fie îngrijit în propria sa familie atunci variantele cele mai
potrivite și adecvate pentru creșterea și dezvoltarea copilului într -un mediu în care să fie
permanent dar să și răspundă interesele lor sale superioare ar fi adopția, plasamentul
permanet.
În Romania a avut loc o schimbare de concepție privind protecția copilului, prevenirea
abandonului dar și ajutorarea familiilor aflate în risc.
Așadar cel mai adesea un cuvânt greu de spus il au asistenți sociali care pentru ei această
profesie presupune multe răspunderi, devotament, empatie, dar și mul tă satisfacție pe
parcursul anilor .

4

Capito lul 1.Copilul abandonat.

1.1 Clasificări conceptuale “Abandon” definiții.

Termenul de "abandon" este de origine franceză. Conform Dicționarului explicativ al
limbii române termenul de abandon înseamnă p ărăsire împotriva regulilor morale și a
obligațiilo r materiale a copiilor, a familiei iar abandonul familial sau abandon de familie
este părăsirea familiei, a copiilor de către persoana care are obligația legală de a -i
întreține.
În limbajul juridic , se declară abandon copilul care, în condițiile legii, se află în grija
unei instituții, cu acreditare școlară sau medical ă, de stat sau privată sau a unei persoane
fizice, ca urmare a faptului că părinți, în mod vădit s -au dezinteresat de el, pe o perioadă
mai mare de șase luni (Dumitrana,1998).
Definiția aban donului se situează si la nivel psihologic dar si cel al socialului.
Astfel că din perspectiva psihiatriei abandonul este definit ca fiind absența, slăbirea
sau ruperea unei legături afective de susținere care antrenează lipsa obligațiilor morale
sau naturale care sunt legate de aceasta și creează condiții favorabile apariției, a unor
tulburări nevrotice (situații psihotraumatizante ce nu pot fi rezolvate prin mobilizarea
mijloacelor psihologice de compensare a individului) sau psihotice( tu lburări în gândire,
percepție, emoție și comportamentul unei persoane astfel încât uneori, aceasta nu poate
sesiza faptul că experiențele neobișnuite pe care le trăiește țin de o problemă de sănătate
mentală și nu reflectă realitatea) de tip reactiv (Dumitrana, 1998) .
Luna Miruna Pop în Dicționatul de Politici Sociale explică abandonul copilului ca
fiind acțiunea prin care u n copil este părăsit, lăsat dat în îngrijire de către părinții săi sau
de către persoanele care au obligașii legale de întreținere față de copil.
Consecința imediată a actului de abandon este, pentru cei mai mulți copii, intrarea în
leagănul sau casa de copii.
Aria abandonului are două dimensiuni : a) cel al situației efective de abandon și cel al
b)sentimentului de abando n, al trăirii stă rii de p ărăsire. Atât copilul care este î n situația
concretă de abandon , cât și cel care se simte trăind această stare fără ca ea să manifeste
o realitate fizică, trec fără indoială, prin stări emoționale foarte intense și solicitante.

5

Pentru unele fam ili aflate în situație de risc, leagănul sau orfelinatul reprezintă o soluție
salvatoare.
Provizoriu instituționalizarea afectează dezvolatarea armonioasă a copilului, chiar în
condițiile în care familia păstrează legătura cu copi lul.
Abandonul de familie este fapta celui care având obligația legală de intreținere față de o
persoană, o părăsește, o alungă sau o lasă fără ajutor, expunând -o la suferințe fizice sau
morale, ori nu asigură, cu rea credință timp de 2 luni, pensia de înt reținere stabilită pe cale
judecătorească .
Porot descrie momentele de tulburare psihică profundă, a cărei parte vulnerabilă este
copilul abandonat. Diferențele conceptuale determinate de clasificări utile ale aspectelor
și al aspectelor generatoare de abandon sunt : a) consecințele situaței sau sentimentul de
abandon care are ca consecință tulburări psihice ale subiectului ; b)palierul psihic original
care este influențat prin situațiile reale de abandon și care este construit de afectivitate ;c)
stăril e de abandon care sunt determinate de absența fizică sau afectivă a părinților sau
substitului parental.
Altă definiție a abandonului este aceea ca prin copil abandonat se înțelege “orice copil
care nu trăiește alaturi de unul sau ambii părinți, iar respon sabilitatea creșterii, educării și
îngrijirii este transferată unei instituții sau alt ei persoane care nu îi este rudă .”(Holt
România, 2002).
Alt autor ne amintește conotația termenului de abandon printr -o altă persapectivă și aceea
fiind copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și lasă copilul în îngrijirea
unui prieten sau vecin, cu angajamentul că vor trimite bani pentru întreținerea lui. Odată
ce aceștia au plecat, ei nu respectă această promisiune, iar astfel copilul fiind practic
abandonat. Similar este cazul copiilor părăsiți în spitale sau în maternitate unde părinți nu
îi mai vizitează deloc sau uită că au dat naștere la un copil. (R.Zanga, 2008).
Este necesară realizarea diferențierii între situația în care părinți transferă
responsabilitățile cu privire la îngrijirea și creșterea copilului în afara familiei temporar
unei instituții sau altei forme de protecție sau când o fac definitiv .(R.Zanga, 2008).

6

Copilul instituționalizat este copilul abandonat care a ajuns într -o instituție de ocrotire în
baza unei hotărâri a Comisiei pentru Protecția copilului în raza căreia se află domiciliul
familiei respective.
Din momentul î n care copilul este instituțion alizat, părinți spun că statul ar e
responsabilitatea de a le creș te și în griji copilul .
Astfel, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din România se
ocupă de astfel de cazuri dar au și un program de tip prevenție abandon, care are ca scop
prevenirea situațiilor de abandon a copiilor din spitale, mate rnități sau alte instituții de
îngrijire.

1.2Nevoile copilului abandonat

Trebuințele commune ale tuturor copiilor nu diferă foarte mult de cele ale lumii unui
adult. Acestea acoperă toate aspectele activițății umane adică trebuințele material, morale
, intelectuale, culturale și spirituale.
În Revista Rețelei Prevenirea Abuzului Negrijării Copilului este relatat faptul că
generații de copii î nainte au supraviețuit la limita nevoilor bazale ale piramidei lui
Abraham Maslow , izolați în institu ții și chiar etichetați de communicate ca fiind copii
irecuperabili dar și judecând iresponsabilitatea ți neputința social și material a celor care
i-au adus pe lume.
Separarea copilului de familie, în condițiile abandonului real sau simulat și integrar ea
acestora în instituții generează frustrare, prin reducerea acestora de satisfacție, în familie,
dar și a trebuintețor primare(de îngr ijire, s ecuritate afectivă) și a trebuințelor psihosociale(
de apartenență, identificare, comunicare).
Presedintele Fede rației Internaținale a Comunităților Educative,Robert Soisson care a
elaborate Cartea Drepturilor Copiilor Instituționalizați, a aprofundat drepturile minorilor
pe perioada rezidenței lor în centrele de plasament care asigurau protecție și asistență în
realizarea afectivă a drepturilor .(Mocean,2003)
Așadar piramida lui Abraham Malow explică foarte bine fiecare treaptă, fiecare nevoie a
copilului.

7

După cum observăm la baza piramidei l ui
Abraham Maslow stau nevoile de ordin
fiziologic (nevoia de aer, apă, hrană,
îmbrăcăminte , etc).
După aceea avem nevoia de securitate
individuală în mediul natural și social. Această
nevoie se referă la protejarea față de forțele
exterioare ostile și față de diferiți factori de risc.
Trebuințele fiziologice si acestă n evoie de
securitate reprezintă nivelurile inferioare ale
piramidei. Satisface rea acestor nevoi permite apariț ia unor nevoi de ordin superior și a
resurselor umene necesare satisfacerii celor din urmă.
Nevoia de apartenență sau socială ține de necesitatea a ceptării și apartenenței la un
grup. Fiecare individ resimte nevoia de a fi aceptat într -un grup, sau de a aparține efectiv
cuiva. Satisfacerea acestor nevoi duce la întărirea sentimentului de siguranță, și de
securitate.
Următoare nevoie este nevoia de st imă .Aceasta derivă dintr -o exigență de autoevaluare
a individului, care dorește să -i fie recunoscut statutul pe care il are sau la care dorește.
Ultima nevoie este cea de autoreazizare chiar din varful piramidei. Ei bine această
nevoie se referă la îndepl inirea de sine, construirea unei imagini de sine favorabile lui și
a societății și capacitatea de autocontrol.
În primul rând, toate aceste nevoi sunt import ante, nerespectarea uneia poate conduce la
efecte nedorite chiar dacă toate celelalte au fost sati sfăcute .
Experiența istorică de -a lun gul timpului anumitor personae a arătat că familia reprezintă
cel mai adecvat mediu pentru creșterea și dezvoltării asupra unui copil.
Este foarte adevărat că sunt părinți care crează pentru micuți lor un mediu adecv at,
securizat, igienizat pentru dezvoltarea acestor copii maine viitori adolescenți.
Studiile lui Bowlby au arătat că copii au o nevoie puternică pentru stabilirea unor legături
profunde de atașament cu persoanele adulte fie părinți , fie rude, vecini, ed ucatori.

8

Atașamentul este lăgatura afectivă pe care un om sau un animal și -o formează înre ei
însuși sau cu altcineva. Ei bin e această legatură durează indi ferent de timp sau de distanță.
Copilul își caută acest atașament căutându -l pe pă rinte, urm ându -l, agățandu -se de el sau
atrăgându -i atenția cu ceva.
În lipsa unei asemenea imagini puternice/normale și în lipsa unui atașament adcvat,
dezvoltarea copilului este periclitată iar evoluția lui spre o viață de adult firească afectiv
este pusă sub sem nul întrebării. (V.Miftode, 1999).
Copiii crescuți fără dragoste, deci lipsiți de atașamentul afectiv normal sunt de regulă
pasivi, indiferenți, incapabili să cunoască sau să exploreze lumea .
Aceștia vor demonstra o capacitate limitată de dezvoltare a relațiilor cu ceilalți,
socializarea și adaptarea sunt pune în pericol.
În concepția lui Bowlby, atașamentul reprezintă acea formă de comportament prin
care un individ menține proximitatea de altă persoană pe care o consider mai capabilă de
a se conf runta cu dificultățile vieții. Acest tip de comportament se manifestă în situațiile
de vulnerabilitate a invividului și devine oboist, speriat sau bolnav. Acesta trebuie să fie
îngrijit, iubit, și să se simță confortabil.( Bowlby,1969)
Acest comportament es te evident în copilărie dar poate să continue de -a lungul vieții.
Atașament mai înseamnă apropierea de o persoană neinteresată și inconștient de altă
persoană aici putem să amintim de copii din spitale sau maternități care inevitabil se
atașează de p ersoanl ul de acolo deoarece sunt uitați de părinți lo r dar uneori trebuie să
recunoaș tem că acel personal nici nu le dă atenția cuvenită.
Bowlby(1969) consideră că relația copil -mama este baza afect ivă a relațiilor
interpersonale.
Acesta depăsește limita p sihanalitică și preia o serie de concept din biologie .El spune că
pe de o parte comportamentul de atașament se structurează în relația mama -pui și pe
cealaltă parte atașamentul este o structură afectivă care se dezvoltă și are ca scop
asigurarea protecție i copilului de mediul înconjurător.

9

 Bowlby împarte dezvoltarea atașamentului în 4 etape:
 Etapa de preatașament – de la naștere la 6 săptămîni. Comportamentul este o
problemă de ră punsuri reflexive determinate genetic, cu valoarea supraviețuirii.
 Etap a atașament de acțiune – de la 6 săptămâni -6/8 săptămâni. Aici copii mici
se orientează și răspund marcând mult mia mult p ână acum preferința față de
mamă .
 Etapa atașament delimitat -6/8 luni -18/2 ani. Atașament ul în această etapă este
foarte mare ș i foarte evident față de mamă. Aceștia manifestă anxietate de
separare.
 Etapa formării unei relații reciproce -18 lini/2 ani și după. Acesta decrie că în
jurul vârstei de 3 ani se formează un zid matur în construcția acestei reprezentări,
care îl va ajuta p e copil să suporte mai bine separarea intrării în siguranță.

 Principale tipuri de tașament pe care le amintește Bowlby(1969) sunt:
 Ataș amentul nesigur -ambivalent.
Acest ata șament se referă la lipsa unei relații de afecțiune normală, de dragoste
părintească dintre copii și parinți și ca urmare duce la comportament prin atitudini
conflictuale și contradictorii. Exemplu acum se joacă și este fericit pentru un moment și
în momentul următor să plângă și să fie furios sau simulând un zânbet asociat cu
agresivitate.
Consecințele negative ale acestui tip de atașament sunt :
 copilul se simte părăsit, neiubit, neîncurajat, adică “fără valoare și
interes ”pentru proprii lui părinți ;
 copilul pierde încrederea în ceea ce face văzând că nu este apreciat, că
succesele lui nu interesează pe nimeni;
 părinți par să fie indiferenți, neglijenți ;
 atitudinile și comportamentele părinților i se par imprevizibile
perturbătoare ;
 copilul nu este sigur de sentimentele și dragostea părinților dar nu
dispune de protecția care a re nevoie ;

10

 copilul pierde încrederea în “ceilal ți” chiar și în el in suși, văzând că nu
este ajutat câ nd are nevoie ;
 copilul ajunge la concluzia că trebuie să se descurce singur și că singura
cale de a evita durerea/despărțirea este să nu se atașeze de nici o persoană
pentru că în viață i se poate întâmpla orice ;
 copilul se așteaptă să fie respins sau ignorat de persoane le atașate atunci
când va semnala dorința de atenție sau de nevoie de ajutor.
 Atașamentul securizat
Copii care și -au format un atașament securizat față de mamă atunci când aceasta este
în cameră și se joacă cu ei chiar dacă este prezent și un străin, plec area mamei din
cameră le provoacă acestor copii o neliniște iar această neliniște de obicei se manifestă
prin zgomot pentru a -i atrage atenția mamei să se întoarcă la el.
 Atșamentul nesecurizat -anxios
În acest caz copii opun rezistență, se agață de mama lo r și refuză să se joace în cameră
singuri nu o lasă să plece recurgând la plânsul foarte tare iar ea când revine refuză să
fie liniștiți și continuă să plângă din ce în ce mai tare chiar recurgând să il ia în brațe.
 Atașamentul necurizat
Dacă pe parcursul primilor ani de viață copilul nu se simte securizat de reacțiile
adulților la comportamentele sale a tunci copilul își dezvoltă un comportament anxios.
 Atașamentul nesecurizat -evitant
Copii nu interacționează cu mama lor și nu arată stress când ac easta pleacă iar când
aceasta se întoarce evită contactul visual cu ea sau nu interacționează .
o Simptomele comune copiilor care au probleme de atașament *
1.Dezvoltarea conștiinței
Nu manifestă anxietate normală după un comportament agresiv sau brutal (crud);
nu manifestă vinovăție pentru î ncălcarea legilor sau regulilor; proiectează vina asupra
altora.
2.Controlul impulsivității .
Manifestă un control slab, depinde de alții pentru a -l avea; manifestă lipsă de
prevedere (imprudență); are o concentrare s labă a atenției.

11

3.Auto -prețuirea .
E incapabil să obțină satisfacția din sarcinile bine îndeplinite; se consideră pe sine
însuși ca fiind nedemn (neinteresant), se consideră pe sine a fi incapabil să se schimbe;
are dificultăți în a se distra; prezint ă manifestări de auto -rănire.
4.Interacțiunea interpersonală .
Îi lipsește încrederea în ceilalți; solicită afecțiune, dar îi lipsește profunzimea în
relații; are dificultăți în a primi și a dărui afecțiune; manifestă dependență ostilă; are
nevoie să domi ne în toate situațiile; are maturitate socială diminuată; manifestă
contact vizual diminuat (evită privirea interlocutorului); manifestă atractivitate și
prietenie superficială față de străini.
5.Sentimentele .
Au probleme în a -și recunoaște propriile sent imente, au dificultăți în a -și exprima
sentimentele în sens adecvat, mai ales, furia, tristețea și frustrarea, are dificultăți în a
recunoaște sentimentele altora.
6.Problemele cognitive
Are probleme cu noțiunile de cauză și efect, are probleme cu gândire a logică pare
să confunde procesele de gândire; are dificultăți de gândire în avans; au dificultăți cu
gândirea abstractă.
7.Probleme de dezvoltare.
Poate să aibă dificultăți cu procesarea auditivă; poate să aibă dificultăți în a se
exprima bine pe sine v erbal.
Afectivitatea este acea conponentă a vieții psihice care reflect ă, în forma unei tr ăiri
subiective de un a numit semn, de o anumită intensitate și de o anumită durată,
raportul dintr e dinamica evenimentelor motivaț ionale sau a stărilor proprii de
necesitate și dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern .(Mihai Golu,2005)
Prin urmare autori Florescu și Frățianu spun că rolul afectivițății este în copilărie, în
procesul general al formării personalității, crește aceasta fiind considerate una dintre
cele “ șase forțe care determină cursul dezvoltării și regleaă comporta mentul, celelalte
fiind cinci și anume factori fizici, familia, școala,condția social și
inteligența .(Florescu, Frățianu,2000) .

12

Mihai Golu(2005) afirmă ca cele trei coordinate principale ale afectivității sunt locul
emoției în viața pshică și rolul ei în act ivitatea curentă a individului, natura și
conținutul trăirii emoționale, modul de producer e și mecanismul prin care se
realizează procesele em oționale.
Tragedia vieții lor de adulți va fi ca, în absența dragostei, nu vor simți nici un fel de
animație, de exemplu : bucurie, umor, vină, în situații care presupun acest tip de reacție.

1.3Factori cauzali de abandon

Este adev ărat că foarte multi copii sunt abandonați în fiecare an fie prin centre de
plasament fie prin maternități. Ca să lămurim acest fenomen trebuie să ș tim care sunt
factori care a dus la formare acestui fenomen destul de trist.
Mai întâi trebuie precizat faptul că în raportul întocmit de John Bowlby împreună cu
Organizația Mondială a Sănătății în 1951 a construit un punct de po rnire pentru ca
societatea să co stiențizeze situația copiilor abandonați.
Așadar nu există o cauză principală, bine definită și nici nu se poate face portretul u nei
familii care pur și simplu ș i-a abandonat copilul . Putem însă vorbi de câteva criterii care
să permită recomandarea unui anumit gen de acțiune, criterii care sunt rezultate din
caracteristicile familiei, deci cu alte cuvinte a cauzelor care i -au determinat pe părinți să
nu își mai asume aceas tă responsabilitate de a crește și de a contribui la dezvoltarea
psihică , fizică normală a copilului lor.
Fenomenul familiilor aflate în pragul abandonului copilului se referă în special la așa
numitul proces intitulat “criza familială ”.
Ca să putem să dăm o definiție clară a ce ea ce privește criza familială, putem spune că
aceasta este o situație care induce apariția stresului în familie, a tensiunilo r membrilor
între membri ei astfel amenințând bunăstarea fa miliei iar funcționarea normală ajungând
într-un final la ruperea ei (Bulai, 2006) .
Aceste crize așa cum descrie autorul depind de anumiți factori și aceia fiind : tipul de
familie, stabitatea familiei, resursele emoționale, resurs ele financiare.

13

Ca să putem să eliminăm acestă stare de criză din sânul familiei am putea recurge așa
cum spune teoria la o serie de factori cum ar fi :a) relația bună mamă -copil ; b) relația bună
tată-copil ;c) recompense pentru un anu mit tip de act ivitate; d)relații armonioase cu
familia lărgită sau cu un adult din afara familiei (Bulai, 2006) .
Acestă criză familială se împarte pe 3 faze diferite și anume faza inițială care constă
în creșterea tensiunii datorită impactului produs de stres sau de persoana care face apel la
modalitățile obișnuite de rezolvare a problemei ; faza finală unde problema fie este
rezolvată în întegime fie este ignorată, și într -un final faza de recuperare unde oameni
sunt mai puțin defensivi și aceptă mai ușor ajutorul decât în situațiile de tensiune
maximă (Bulai, 2006) .
Ȋn situațiile de criză,individul/familia reacționează în funcție de propriile posibilit ăți de
rezolvare a problemelor, încercând să revină la starea de echilibru . O familie poate ieși
din situația de criză la nivel superior, la același nivel, sau la nivel inferior.
Altă cauză ar fi aceea de neglijare. ” Neglijarea este o formă non -fizică a violenței și
reprezintă inca pacitatea sau refuzul adultului de a asigura dezvoltarea copilului în toate
aspectele vieții sale. ”(Salvați Copii,2010)
Ea poate fi de mai multe feluri:
 alimentară – copilul nu este hrănit corespunzător nevoilor sale (hrană nepotrivită
sau administrată necorespunzător; privare de hrană, etc)
 vestimentară – copilul nu are haine, sau este îmbrăcat nepotrivit și murdar.
 neglijarea igienei – lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziți;
 medicală – când părinții nu se îngrijesc de sănătatea copil ului și de efectuarea
controalelor
 medicale de rutină – când părinții nu se îngrijesc de sănătatea copilului și de
efectuarea controalelor
 neglijarea educațională – neînscrierea copilului la grădiniță/școală, lipsa
preocupării părinților pentru stimularea intelectuală a copilului, inconsecvența
sistemului de pedepse și recompense, lipsa de urmărire a progreselor școlare;

14

 neglijarea emoțională – poate cea mai frecventă și cea mai insidioasă formă de
neglijare – lipsa de atenției din partea adultului pen tru copil, lipsa contactelor
fizice, a semnelor de afecțiune, a cuvintelor de apreciere.
 părăsirea copilului/abandonul reprezintă cea mai gravă formă de neglijare și
abuz.
În sudiul realizat în anul 2010 al acociaței Salvați Copii cu privire la neglijența -cea mai
fregventă formă de violență la adresa copilului , amintește de faptul că consecințele acest
formă afectează negativ copilul în dezvoltarea fizică dar și pe cea psihologică. Sceștia
spun că dacă alimentele nu sunt adecvate în perioadele de creșter e ale copilului atunci
acesta poate să aibă anumite probleme și anume : oprirea din creștere, dificultăți medicale
cronice, dezvoltare inadecvată a oaselor și a mușchiilor și o dezvoltare neurologică ce
afectează în mod negativ funcționare creierului și pro cesarea informațiilor .(Salvați
Copii, 2010)
Dezvoltarea socio -fizică -afectivă este influențată în mare măsură de realizarea
atașamentului și a legăturii de afecțiune dintre copil și mamă de -a lungul timpului.
Cele mai importante elemente în cazul separării țin de durata separării, condițiile în care
a avut loc separarea, cauzele separării, modalitățile de îngrijire și de dezvoltare oferite
copilului în cazul separării (Porot,1975)
Factori cauzali care stau la bază sunt : decesul unuia dintre părinți, divorțul,
situația familială prec ară, situația materială precară, bolile cronice somato -fiziologice sau
psihice, prezența unui exemplu de abandon în viața sau familia unuia dintre parteneri,
lipsa suportului social din familii largite.
Bowlby( 1952 ), apud Dumitrana(1998) găsește trei grupuri principale de motive și
anume : condiția grupului familial natural, situații de urgență, ajutorul acordat de rude.
Potrivit acestor date, Bowlby(1998) ,apud Dumitrana(1998) identifică alte trei cauze
care acțione ază la nivel grupului familial și care sunt fur nizate în special de copii
depra vați.

15

Acestea sunt:1) Familia naturală neorganizată ,

2) Familia naturală dezorganizată și, deci, nefuncțională :foamete,
calamitate -război, boala necesitând spitalizarea unuia dintre părinți, separare sau divorț
între părinți , decesul unuia dintre părinți , unul dintre părinți aflați în detenție , mama
lucrează lipsind întreaga zi, absența tatălui impusă de un loc de muncă depărtat .
3) Familia naturală organizată și intactă, dar care nu funcționează
efectiv :condiții economice drastice ducând la somaj ,sărăcie, boală cronică, instabilitate
sau psihopatie( dereglare mintală sau de personalitate caracterizată prin comportam ent
antisocial ,capacitatea redusă de a avea remușcări și conrolul comportamentului redus)a
unui părinte.
Raportul Grupului de Lucru "Servicii pentru copilul abandonat" (12 -13 aprilie
2006, Bucuresti; grupul de lucru a fost organizat in cadrul proiectului "Sanse egale
intr-o Europa extinsa" finantat de Uniunea Europeana in cadrul programului
"Networking Programme – Civil Society Component – Bulgaria and Romania") a
arătat situația actuală a abandonului în România având ca suport de discuții Stud iul
UNICEFF.
Pe baza acestui studiu s -a descoperit cauzele fregvente ale separării copilului de
familii , iar acestea sunt: 1) venituri reduse, 2) lipsa locuinței, 3) lipsa educației sexuale, 4)
alcolismul la părinți, 5) starea de săntate precară a copi lului sau a părinților, 6) plecarea la
munca în strainatate, 7) familii monoparentale/mame minore, 8) lipsa serviciilor de
prevenire la nivel teritorial, 9) lipsa de implicarea a autorităților și a comunităților, 10)
maltratarea/violența domestică, 11) absența sancțiunilor către părinți.
Dacă ar fi să aflăm care ar fi caracteristicile mamelor care îsi părăsesc copii primul lucru
care mi -ar veni în minte aș spune că acestea sunt foarte sărace dar nu au nici venituri, nu
au un loc de muncă stabil deoarece nu a m făcut școală, și nu în ultimul rând multe sunt
mai mici de 19 ani.
În continuare aș vrea să analizez pe scurt factori generatori pe care i -am enumerat mai
sus.

16

 Decesul unuia dintre părinți .
Aș începe în primul rând cu decesul unuia dintre părinți. Instituționalizare copiilor
imediat după pierderea unuia dintre părinți sau ambi părinți la nivel psihic se generează
un șoc pentru acel copil. Spun șoc deoarece acestă amintirea tristă îi va fi im plementată
la nivel mintal toată viața, copilul devenind trist, apatic, refuzând alimentația iar în timp
acest copil capătă la nivel neuro -psihic un retard datorită absenței afecțiunii mamei atunci
când perioada de instituționalizare este mai mare de 6 l uni.
Separarea copilul de familie prin decesul părinților determină recurgerea la anumite
forme de instruire și anume ,plasament familial, adopție, încredintare in instituț ii de
ocrotire , incredintare spre crestere unei persoane sau familii responsabile.
Lipsa unui mediu familial armonios, face ca acești minori să suporte adesea consecințele
integrării în instituții necorespunzătoare care funcționează după principii vechi în care
lipsește comunicarea sinceră ș i căldura sufletească.
Cazurile de abandon sunt fregvente în special după decesul mam ei decât după decesul
tatălui mai ales dacă acești copii se află la o vârstă fragedă. Mamele văzuve rămase
singure încredințează acești copii instituțiilor doar în cazul în care acestea sunt în situația
de a-și pierde locuința, sunt în somaj, se îmbolnăvesc.
Evacuarea din locuință sau lipsa unei locuințe este una dintre cauzele întâlnite în România
ca motiv de instituționalizarea sau abandon pe termen lung în instituții ajungâ nd la
ruperea legăturilor familiale.
Educare a și creșterea acestor copii alcătuiesc aspecte esențiale ale asistenței sociale dar
care în România se află în continu proces de midernizare și umanizare.
 Divorțul
Desfacerea casatoriei prin divorț este un mijlo c juridic prin care se pune capăt existențe i
căsătoriei pe cale judecătorească sau administrativă .
Divorțul afectează în mare parte copilul ducând la consecințe psihologice și sociale
asupra lui. Familiile dezbinate și divorțul sunt cauze pe plan psihologic și social ale
problemele copiilor ajungâ nd astfel ca aceștia să fie instituționalizați. Cei mai mulți copii
cu tulburări de comportament provin din familii separate, dezbinate .
Divortul este precedat de regula de conflicte care se resimt negativ față de copil, de
neînțelegeri.

17

 Situația familială precară
Această situație familială precară se referă la mame tinere care conviețuiesc cu parteneri
lor întamplător iar de obicei aceste mame nu simt atașament față de copilul lor și
responsabilitate față de nou -născut ajungând astfel s ă își abandoneze copilul. Aceste
mame recurg la părăsirea bebeluilor în spitale sau în maternitate.
Riscul de abandon ș i institu tionalizarea apar cel mai des, în familiile supuse presiunilor
și problemelor sociale: condiții de viață dificile, resurse mater iale scă zute, saracia, stresul
și altele. La acestea se adaugă ș i fenomenul de institutionalizare prezent în societate, văzut
de familiile aflate în această situație ca fiind unica soluț ie pentru copil .(Zamfir, 2001)
Vârsta părinț ilor sub 20 ani poate cons titui cauza de institutionalizare datorita lipsei
maturizării și a unui loc de muncă stabil.
Starea civilă a parinților minorilor aflați î n dificultate constituie ocrotirea de către
sistemul de asistență socială atunci când prin poziția socială a unuia sau ambilor părinți
și prin statutul social apar dificultăți majore de ordin social, medical, economic, sau a
familiilor monoparentale care nu își pot asigura condiții adecvate pentru creșterea,
dezvoltarea copilului.

 Situația materială precară.
Situația ma terială este exprimață prin insuficiența veniturilor sau absența, condițiile
necorespunzătoare de locuit, numărul de copii mare.
Se poate observa dacă stăm și ne gândim că nu toate familiile sărace își abandonează
copii.
Numeroase fa milii se confruntă cu o degradare în contextul socio -economic ducând la
dezonorarea condițiilor de viață având consecințe destabilizarea, izolarea, uneori
maltratarea de anumite feluri, instituționalizarea exerciate în multe cazuri asupra copiilor.
In studiul publicat in 1993 d e "Medicins du Monde" este subliniata ideea ca absenta
posibilitatilor financiare minime necesare cresterii copilului reprezinta o cauza
importanta a institutionalizarii acestuia.
 Bolile cronice somato -fiziologice sau cronice .
Bolile cronice somato -fiziologice sau psihice creează o stare de tensiune , agitare din
cauza impsibilității respectării obligatoțiilor vieți i de familie. Atunci când mama este

18

bolnavă iar tatăl nu își asumă responsabilitatea îngrijirii și creșterii a copilului dacă vârst a
lor este mai mică, atunci copii în acest caz sunt supuși abandonului.
Primul studiu, realizat de UNICEF si IOMC in 1990 (privind cauzele institutionalizarii
copiilor si in leagane si sectii de distrofici), a relevat faptul ca, din aproape 9000 de copii
cu vârste între 0 -3 ani (instituționalizaț i), majoritatea aveau probleme medicale cornice
(peste 80%) sau handicapuri aparute si in timpul sederii intr -o institutie sau alta.
 Lipsa suportului familial din partea familiilor gărgite.
Lipsa suportul ui social din partea familiei lă rgite, sau a co munitatii î n cazul familiei
imigrante din alte zone venite pentru o viață mai bună reprezintă tot un factor al
instituționalizării. Spun că reprezintă un factor deoarece de multe ori aceștia sunt respinși
de societate c hiar și din punct de vedere prin integrarea pe piața muncii.

1.4.Efectele abandonului asupra copilului

Nu putem să vorbim despre efectele abandonului asupra copilului până nu punem acentul
pe efectele instituționalizării asupra copilului.
Este adevărat c ă numeroși autori spun că instituționalizare se asociază cu o serie de
caracteristici ale mediului institutional, având repercursiuni asupra personalității
copilului , a conduitei copilului, viitori adolescenți, a căror creștere și dezvoltare nu are
loc în condiții adecvate.
Neamtu George precizeaza in Tratatul de Asistenta Sociala, faptul ca dezvoltarea
intarziata a copiilor institutionalizati trebuie inteleasa nu ca o reactie la separarea de
parinti, ci ca un efect al mediului nestimulativ, in special al lipsei oportunitatilor de
interactiune spontana si afectuoasa cu adultii (Neamț u, George,2003 )
Efectele pe termen lung asupra sanatatii mentale reprezinta nu numai o reactie la pierderea
parintelui sau a unui substitut al acestuia, ci si incapacitatea mino rului de a trai in casa de
copii experienta unor relatii calduroase, apropiate si de durata cu adulti in care sa poata
avea incredere si de multe ori chiar cu prieteni de aceeasi varsta. Faza de detasare din
evolutia raspunsului la pierdere se poate transf orma intr -o reactie defensiva cronica si
poate duce, pe termen lung, la depresie si la incapacitatea stabilirii de relatii apropiate si

19

intime. Calitatea redusa a mediului fizic in care se dezvolta copilul institutionalizat
reprezinta un factor de ris c suplimentar pentru dez­voltarea normala fizica si
psihologica. (Neamț u, George,2003)
Efectele psihologice imediate ale neglijării sunt teama, izolarea și incapacitatea de a avea
încredere în cineva, depresia, retragerea, tulburări de panică, deficit de at enție,
hiperactivitate, furie, tulburare reactive de atașament, capacități cognivite, dezvoltarea
limbajului, achiziții în plan educational și performanțe mai scăzute .(Salvați Copii,2010 )
Copii neglijați sunt mai predispuși la comportamente antisociale, tu lburări de
persoanlitate și violență.
Responsabilitatea de a îngriji frații mai mici îl împiedică pe copil să participe la activități
adecvate vârstei lui, să se joace, să aibă prieteni, mergând chiar până la absentarea sau
renunțarea la școală.
Pe termen lung, problemele psihologice asociate cu neglijarea includ tulburări de
personalitate, tulburări de stres post -traumatic, depresie, tulburări de anxietate și psihoze.
Depresia este, de obicei, cea mai întâlnită consecință a neglijării .(Salvați Copii, 2010)
Acceptarea psihologică a copilului în familie și relații normale cu mama, asigură cadrul
dezvoltării biologice și psihice a copilului.
Deteriorarea sau destrămarea acestor relații în condițiile desertismului familial,
abandonului real sau simulat, generea ză starea de frustare cu consecințe severe asupra
dezvoltării copilului.
Separarea mamei de copil îl frustrează pe acesta de satisfacerea trebuințelor primare de
alimentație, tandrețe comunicare în ambianța normală de acceptare psihologică a
copilului dete rminând dezechilibrul biologic și psihic, numit de G. Gueux "sindromul
carenței materne".
Aceasta constituie una dintre cauzele crizei de adaptare a copilului prin internarea în
leagăn manifestate prin anorexie (negativism alimentar) și refuzul comunicării (închidere
în sine, apatie).
Factori de risc sau ce fel de părinți își neglijează copiii sunt(Salvați Copii, 2010) :
 Părinți care nu au suficiente informații despre dezvoltarea copilului;
 Părinți care au fost neglijați la rândul lor;

20

 Părinți care se simt copleșiți de responsabilitățile parentale și resimt negativ orice
solicitare din partea copilului. Astfel de părinți nu au adoptat complet rolul de
părinte, au grijă mai mult de propriile nevoi în timp ce le ignoră pe cele ale
copilului;
 Părinți cu o stimă de sine scăzută, control al impulsurilor scăzut, sau care trec prin
dificultăți psihologice precum anxietatea sau depresia;
 Părinți care nu pot fi empatici, de a înțelege sentimentele și nevoile celorlalți;
 Familiile dezorganizate și izolate social s unt mai predispuse la situații de
neglijare;
 Factorii stresanți pot fi resimțiți mai dificil de către familiile cu un singur părinte.
Nevoile afective ale copiilor fiind mai mari decât posibilitățile de satisfacere a lor
declanșează o stare de nervozitate colectivă marcate de atitudini revendicative (regresii
comportamentale – suptul degetului, legănatul , gelozie, pasivitate) și de crize de
afect (plâns și furie, agresivitate și autoagresivitate ).
Un alt efect îl constituie influența neativă a lipsei de afec tivitate. Copilul devine tot mai
închis în sine, izolat, izolat, mai agresiv și chiar violent.
J.Bowlby(1952) a observat că , dintr -un număr de copii instituționalizați, o parte au
manifestări vizibile ale deprivării afective, au un comportamentul labil, dictat de nevoile
emoționale, în timp ce cealaltă parte, fie a ajuns la o stare de neutralitate(obiect al iubirii
o persoană din familie sau din afara ei care îi vizitează) în acest domeniu.( apud
Dumitrana, 1998) .
Ca să întelegem mai bine această definiție stufoasă o sa luăm câteva cuvinte spre a le
explica.
Carența afectivă determină sentimentul de frustrare, datorat, în parte, unei interferențe
cu relațiile de atașament și, pe altă parte, efectelor unui mediu înconjurător nou, stăin și
rece.
Comportamentul labil conform dicționarului explicativ al limbii române se referă la
schimbarea bruscă, fregventă, și exagerată a dispoziției,cu apariția unor sentimente
puternice cum ar fi râs sau plâns necontrolat, iritabilitate sau temperament sporit.

21

 Factori declansatori pentru acest comportament sunt :
 Oboseal ă excesivă ;
 Stimulări puternice (exigență crecută, mediu prea zgomotos, prea multe
persoane) – presiune puternică;
 Stres, anxietate sau îngrijorare;
 Emoții puternice sau cereri din partea altor persoane;
 Situații foarte triste sau foarte amuzante (glume, filme, povești sau cărți);
 Discuții legate de anumite subiecte (condusul mașinii, pierderea
serviciului, relațiile personale, moartea unui membru al familiei);
 Vorbitul la telefon sau în fața unu i grup de persoane sau într -un loc unde
persoana nu se simte confortabil;
Scriitorul Dumitrana(1998) spune că la copii instituționalizați, apare o întârziere clară în
dezvoltarea fizică și motorie datorită existenței fenomenului de “piticism de deprivare”
care este caracterizat prin statură extrem de mică, și adesea foarte exagerată, o întârziere
acentuată a matirizării scheletului și a sexualițății.( Dumitrana,1998)
Provence și Lipton(1962) vin cu o descriere stufoasă a realității vieții instituționale
ajungând la rezultatul ca adolescenți au nevoie de a fi îngrijiți în principal de o singură
persoană, pentru a li se asigura dezvoltare mintală și emoțională adecvată .(Apud
Dumitrana,1998)
Interesul și implicarea emoțională a persoanei care îngrijește de copi l în instituție ar
trebui să fie foarte coinccisă, care , extrem de rar, se poate compara cu cea a mamei pentru
propriul sau prunc.
Această îngrijire instituțională este neglijată, ruinată la maxium, și doar ocazional.
Copilul trebuie să recunoaștem că are puține experiențe în care adultul răspunde la
necesitățile sale atunci când acesta și le explimă(de exemplu de a -i da mâncare atunci
când îi este foame nu la ore fixe , la fel și cu schimbatul ).
Sub aspectul socializării se manifestă dificultăți de încadrare în colective (de relaționare
cu ceilalți copii).

22

 Efectele ar fi: afecțiune nediscriminată -lipsa cunoașterii de sine;
 -dezvoltarea unor complexe de inferioritate;
 -uniformizarea comportamentelor;
 -inițierea unor sentimente negative;
 -subdezvoltarea capacității de viață independentă
contact vizual deficitar;
 -interiorizare;
 -minimalizarea valorii personale -hiperactivitate, comportament dificil,
agresiv;
Un alt efect destul de serios ar fi sima de sine deoarece acesta simte nevoia să fie iubit,
apreciat,simpatizat.la un nivel al stimei de sine ridicat se poate ajunge prin iubire și
educație, din partea părinților, prietenilor, colegilor, a tuturor persoanelor semnificative .
Persoanele cu stimă de sine scăzută nu au o atitudie real istă în fața succesului, ajungând
astfel să nu se aprecieze la adevărata lor valoare, dacă reușesc ceva acestă reușită le
produce teama de a nu fi la înălținme în viitor(bucurie anxioasă) adică într -un cuvânt
teama de eșec, nu -și asumă riscuri iar de mult e ori acestea preferă să fie mediocre,
progreseaza lent .(Mihai Golu,2005)
Același rezultate le obține și L.Bender(1947), care formuleză trăsăturile specifice ale
unui sindrom pe care îl denumește tulburare comportamentală psihopatică, sindrom
specific al c opilului abandonat în instituții și pe care îl descrie astfel ”Există o incapacitate
de a iubi, ori de a se simți vinovat.Nu există cunoștință.Nu există capacitatea de a
concetualiza și, mai ales, ceea ce este semnificativ, în ceea ce privește timpul, nu ex istă
un concept al timpului.Această absență a conceptului de timp este o caracteristică
izbitoare a structurii personalității ”(apud Dumitrana,1998)

23

Etiologia retardului psihomotor și socio -afectiv al copilului abandonat
(Octavian.Pop,1998).

Testul «Desenul familiei» a permis exprimarea atitudinilor copiilor față de familie prin
imagine, linie, culoare. Alții s -au auto -prezentat în afara familiei, dovedind atitudini de
ostilitate față de familie, refuzul sentimentului de apartenență sau abse nța lui.Unele
desene au exprimat ambiența armonioasă a unei familii imaginare (prin care se exprimă
dorința și aspirația la confort, la realizarea printr -o viață proprie de familie). Copiii din
familiile "problemă" au reflectat în desenele lor neînțelegeri le familiale și tendința de
evadare în spații extrafamiliale

Handicap primar inițial

Factori Carență afectivă
eredo -colaterali maternă
Handicap secundar

Stre s de Carentele mediului
subsolicitare socio -educaț ional

Potențial biopsihic nativ
afectat

24

Bibliografie :
1. Bulai ,Tereza(2006) Fenomenul migrației și criza familială,Editura Lumen,
Iași,slide 2 -8
2. Bowlby.J.(1969) Attachment and Loss vol1,Editura basic Books,New
York ,pp176 -198
3. Bowlby.J.(1952 )Matternal Care and Mental Health,Geneva WHO apud M.
Dumitrana(1998) .Copilul instituționalizat Editura Didactică și Pedagogică ,
București
4. Dumitrana.M .(1998 )Copii I nstituționalizați.Editura Didactică și Pedagogică,
București;
5. Filipescu și Fră țianu.L.(2000) Ontogeneza Dezvoltării în situații de
abandon,Editura Fundației “Andrei Șaguna” Constanța
6. Holt Rom ânia(2002) .Giduri de buă practică în asistența socială a copilului și a
familiei, Editura Lumen,București
7. Ionescu.Ș. (2009) Revista Rețelei Nați onale pentru prevenirea abuzului și
neglijenței copilului.Abandonul și adopția copilului,Editura Universitatea De
Vest, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Timișoara.
8. Mihai .Golu (2005) Fundamentele psihologiei.Universitatea Spiru Haret, Editura
Fundație i România de Mâine ,București
9. Mocean(2003) Machine Learning Editura Echil.
10. Neamțu, George(2003) Tratat de asistenta sociala , editura Polirom, Iasi, 2003, p
813
11. Pop.O.(1998) Copilul abandonat,Edit ura Ando Tours,Timi;oara,pp19 -20
12. Pop.L.M(2002 )Dicționarul De Politici Sociale,Editura Expert,București ;
13. Porot. A.(1975) Manuel Alphabetique de psyhiatrie,Editura PUF,Paris
14. Raportul Grupului de Lucru "Servicii pentru copilul abandonat" (12-13
aprilie 2006,
15. Raportul Grupului de Lucru Servicii pentru copii
abandonați ,(2006) București
16. Studiu realizat în cadrul proiectului (2006)“Singur acasă ”, adminitrat de
Asociația Alternative Sociale Iași

25

17. Studiu Salvați Copii(2011 -2012) .Neglijarea -cea mai fregventă formă la adresa
copilului ,Art 10 ,
18. Studiu Uniceff și Iomc în 1990 privind cauzele instituționalizării copiilor și în
leagane și sectii de distrofice.
19. Vasile.M.(1999). Fundamente ale asistenței Sociale,Editura Eminescu,
19.Zanga .R.(2008) Aisten ța familiei și a copilului.Metode și tehnici de
intervenție,Editura Universității Transilvania, Brașov ; pp84 -85
20.Zamfir.E.(2001) Prevenirea și Combaterea traficului de personae.Cauzele care la
instituționalizare.