Titlul luc rării: Liber să înveți Autor : Peter Gray Editura: Editura Herald, București, 2013 Număr de pagini: 361 ISBN: 978 -973-111-395-1 Cuvinte… [613714]

RECENZIE DE CARTE

Titlul luc rării: Liber să înveți
Autor : Peter Gray
Editura: Editura Herald, București, 2013
Număr de pagini: 361
ISBN: 978 -973-111-395-1
Cuvinte cheie: copii, joc, libertate, instincte educaționale, vânători -culegători , autoeducație,
nondirectivitate , școlarizare Sudbury, parentaj
Lucrarea „Liber să înveț i” este o lucrare realizată de psihologul Peter Gray , considerat un expert
internațional în domeniul dezvoltării copilului și este un profesor cercetător în Departamentul de
Psihologie al Boston College. Este autorul cărții „Psyhology ”, deosebit de apreciată în lumea
academică, și al blogului Freedom to Learn al publicației Psyhology Today .
Inițial lucrarea a apărut în anul 2013 cu titlul „Free to learn ” publicată de editura INGRAM
PUBLISHER SERVICES US . Ediția în limba română, care face obiec tul prezentei recenzii, a
fost tradusă din limba engleză de către Iustina Cojocaru și publicată în anul 2013, de către
editura Herald din București.
În această lucrare psihologul Peter Gray demonstrează cu ajutorul științei și biologiei
evoluționiste importanța jocului în dezvoltarea copilului. El susține faptul că prin intermediul
jocului , copiii nu numai că învață tot ce trebuie, ci o fac și cu mai multă pasiune și energie.
Cartea este structr ată în zece capitole, precedate de un prolog care prezintă situația ce l -a făcut pe
autor să realizeze că prin abilitatea înăscută a copiilor de a dobândi noi informații și de a învăța
chiar și prin joc, se poate face educație departe de școlile de masă. Această situație îl are drept
protagonist pe Scott, fiul autorului, ce nu se poate adapta într -o școală de masă și aflat în biroul
directorului unde i se explică importanța urmării cursurilor are o reacție ce îi șochează pe toți cei
preze nți și anume: adresează re plica „Duceți-vă dracului! ”.
În primul capitol intitulat „Ce am făcut din copilăria lor ”, autorul relateză câteva întâmplări din
copilăria sa. Acesta descrie modul în care, ajutat de prietena sa Ruby Lou, a învățat să meargă pe
bicicletă, să se cațere în c opaci și să realizeze că atunci când cineva trece printr -un moment greu

cum ar fi moartea unei persoane dragi, tot ceea ce putem face este sa îi fim alături. În plus,
autorul oferă un extras dintr -un eseu al lui Hillary Rodham Clinton, fo sta Prima -Doamna a SUA,
în care relatează o povestire din copilăria acesteia, subliniind ideea că una dintre cele mai mari
pierderi ale societății actuale este îngrădirea libertății copiilor. Aceste povestiri prezentate de
către autor într -o manieră atract ivă, au drept scop evidențierea faptului că spiritul ludic de care
beneficiază copiii are un rol esențial în educarea acestora. Mai mult decât atât, autorul consideră
că daca le creăm copiilor condițiile ambientale necesare, putem să le oferim o educație m ai de
calitate și cu mai puține cheltuieli față de cât investim în mod curent pentru educația lor în școli le
de masă .
De asemenea în acest capitol ne este prezentat modul în care în societatea actuală le este
îngrădită libertatea copiilor fie din cauza pon derii tot mai mare a școlarizării, fie a nevoii
resimțite de către părinți și de către școli de a construi un CV cât mai bogat copiilor, fie din
cauza fricii părinților de a nu păți ceva copilul. Din cauza acestor motive și, deci, a subminării
libertății t inerilor, o mare parte dintre ei se confruntă de la vârste tot mai fragede cu surmenajul
și cu tulburări psihologice.
În debutul celui de-al doilea capitol intitulat „Viețile pline de joacă ale copiilor de vânători –
culegători ” se prezintă antiteza dintre viața unui copil vânător -culegător și a unui copil tipic.
Ilustrând două cazuri de copii tipici: Evan, un copil de unsprezece ani ce urmează zilnic diverse
cursuri și are un program foarte bine stabilit de către părinți și Hank, un băiețel cu ADHD ce sub
influența unei medicamentații puternice reușește cu greu să țină pasul cu cerințele educaționale
ale școlii, dar nu are deloc timp liber pentru a face ceea ce îi place; le compară cu situația lui Kwi
a cărui viață este plină de joc, de învățare prin descop erire și libertatea de a lua propiile decizii.
În cele ce urmează ne este prezentată viața și educația vânătorilor -culegător i, întrucât autorul
consideră că la bază toți suntem vânători -culegători, dar selecția naturală ne -a modelat pe
parcursul a sute de ani pentru a ajunge la acest mod de existență. Aflăm despre societatea
vânătorilor -culegători că trăiesc în triburi a câte doisprezece până la cincisprezece persoane. Din
punct de vedere economic, își împart fiecare cu fiecare bunurile și mâncarea. Aceștia au un
sentiment de aut onomie foarte puternic încât nici măcăr copiilor nu li se spune ce sau când să
facă, astfel fiecare decizându -și propria soartă, dar pun totodată un mare accent și pe egalitatea
membrilor tribului. Deși sunt conștienți că unii sunt m ai talentați decât alții, ei dezaprobă orice
etalare a abilităților de acest tip, ba chiar le pedepsesc prin batjocorire sau indiferență față de cel
ce a comis fapta respectivă. Astfel, și educarea copiilor se ghidează după aceste două mari
principii: autonomie ș i egalitate, părinții caracterizându -se drept încrezători în propii copii. Ei au
întreaga zi la dispoziție pentru a se juca, iar părinții au credința generală că prin joc si explorarea

lor autodirecționată, copiii se educă singuri. Deși adulții din aceste culturi nu își propun să
controleze, dirijeze sau motiveze educația copiilor, ei le permit acestora să se joace cu uneltele
adulților, chiar si cu cele periculoase pentru a capăta dexteritate, ba chiar le confecționează arcuri
și săgeți, le cioples c bâte sau le împletesc coșuri, însă există totuși unele limite cum ar fi săgețile
mari cu vârful ascuțit și otrăvitoare. În plus, copiilor le este permis să stea pe lângă adulți pentru
a-i privi sau a -i ajuta la gătit, la confecționarea instrumentelor muz icale sau la cântat cu diverse
instrumente muzicale, ba chiar dacă unui adult îi este cerut de către copil să îl învețe ceva sau să
îl ajute la îndeplinirea unei sarcini, toți ceilalți au îndatorirea să îl ajute și să îi împărtășească
talentul său.
Capitol ul trei intitulat „De ce școlile sunt ceea ce sunt : o scurtă istorie a educației ” prezintă
modul în care educația a evolut de -a lungul timpului. Capit olul prezintă societatea actuală care
înaintea influenței aduse de către apariția agriculturii era una de vânători -culegători, însa odata
cu apariția agriculturii și a influențelor aduse de aceasta în rândul oamenilor se generează valori
care nu existau până atunci precum: truda, munca în rândul copiilor, propiretatea privată,
acumularea lacomă, statutul socia l și competiția. De asemenea într -o astfel de societate în care
valorilor de mai sus li se acorda o importanță deosebită , se constată și influențe asupra societății
precum : creativitatea în agricultură este privită ca pe un lucru periculos, este promovată
obediența si gândirea conservatoare, iar jocul copiilor este privit ca pe un lucru rău, ba chiar
rușinos, nu numai pentru că îi îndepărtează de muncă, ci este considerat un instinct natural
potrivit pentru animale.
Odată cu instaurarea feudalismului în sec olele IX -X, indivizii care nu dețineau pământ erau
priviți precum niște sclavi, iar copiii nu mai aveau deloc libertate, fiind nevoiți să muncească de
dimineață până seara pe câmp sau ucenici pentru negustori, adesea murind chiar din cauza
bolilor, înfomet ării sau epuizării.
Nașterea protestantismului și a metodelor sale speicfice aplicate în școli a transformat școala
într-un adevărat chin pentru copii, aceștia trebuind să învețe lectii pe de rost, scopul fiind
îndoctrinarea si nu gândirea creativă, iar î n sala de clasa jocul era considerat inamicul învățării.
La începutul secolului XIX puterea exercitată de biserici a fost înlocuită de puterea pol itică, iar
statele au început să preia sarcina educării tinerilor, educație care nu se baza însă pe alfabetiz area
acestora, ci avea drept scop controlul a ceea ce citeau, spuneau, scriau ; practic a ceea ce g ândeau
tinerii. Ajunși la începutul secolului XX, jocul copiilor cunoaște o perioadă înfloritoare, întrucât
copiii nu mai erau nevoiți să muncească atât de mult timp în fabrici sau la câmp, iar învățământul
nu era atât de împovorâtor cum avea să devină mai târziu. Odată c u trecerea anilor, anii de studiu
se prelungeau, temele pentru acasă devenind tot mai complexe și testele de evaluare tot mai

importante pentru trecerea copiilor într -un nou an de studiu. Astăzi, ni se pare normal să ne
gândim la școală ca la o activitate ce presupune efort și uităm că prin natura lor, copiii se pot
educa prin joc și prin explorarea autodirecționată.
Capitolul IV, ce poartă denumirea de „Șapte păcate ale sistemului nostru de educație
obligatorie ” își propune, așa cum se poate remarca încă din titlu, să prezinte șapte motive pentru
care autorul consideră că elevilor nu le place școala. Astfel, prima cauză găsită de către autor
este „încălcarea libertății fără o justă cauză și fără un proces cuvenit ”, ce se referă la
obligativitatea școlarizării c opilului de la o anumită vârstă , fără a se întreba dacă acesta este
pregătit.
O a doua cauză vizează „ingerința î n dezvoltarea responsabilității personale și a
autodirecționării ” ce face referire la ideea că tinerii și copiii nu pot lua decizii raționale și nu se
pot autodirecționa , ei trebuind să urmeze o școală unde să fie permanent direcționați și supuși la
activități impuse, inducându -li-se ideea ca școala îi pregătește pentru viitor și că ea are
obligativitatea de a le oferi un trai cel puțin decent.
Cea de -a treia cauză prezintă „subminarea motivației înăscute de a învăța (transformând
învățarea în efort )”, adică faptul că natura îi înzestrează pe copii cu acea curi ozitate de a învăța,
însă sistemul nostru de învățământ anihilează acest instinct.
A patra și a cincea cauză se referă la aprecierea elevilor ce duce la rușine, orgoliu, cinism și
impulsul de a păcăli și la ingerința în dezvoltarea abilității de cooperare și promovarea
agresiunii toate acestea avându -și baza în modul de evaluare din sistemul actual de învățământ.
Ultimele două păcate, așa cum le numște autorul, se axează pe „inhibarea gândirii critice și
reducerea diversității de aptitudini și cunoștințe ”, din cauză că în școlile de masă, deși în teorie
ar trebui să fie promovată gândirea criti că, în practic ă elevii sunt obișnuiți să învețe ceea ce li se
predă și să reproducă, iar în ceea ce privește diversitatea cunoștințelor este aproape inexistentă,
întrucât educatorii sunt nevoiți să respecte programa școlară, astfel rămânând mai puțin timp
pentru satisfacerea propriilor interese ale elevilor.
Capitolul cu numărul cinci ce poarta numele de „Lecții din Sudbury V alley: Mama N atură poate
să triumfe în epoca modernă ” prezintă o altfel de școală. Școala din Sudbury Valley este una cu
adevărat democratică, în care adulții nu controlează educația tinerilor și organismu l administrativ
central este Adunarea Scolii formată din toți elevii si membrii personalului și orice vot este luat
în considerare, indiferent de vârsta celui care votează. Principa lele avantaje care au condus la
prestigiul și succesul acestei școli sunt incurajarea elevilor de a fi responsabili și capabili să se

autodirecționeze, desășurarea activităț ilor într -un mod distractiv, dar care an trenează curiozitatea
tinerilor, posibilita tea dobândirii de aptitudini și cunoștințe în domeniile care îi interesează pe
elevi, cât si lipsa fricii față de adulții din școală, relațiile dintre ei bazându -se pe respect reciproc.
Școala din Sudbury Valley poate fi asemănată cu un grup de vânători -culegători, întrucât se
bazează pe autoeducare, iar condițiile care optimizează abilitățile copiilor de a se educa singuri
în mod eficient sunt: timpul și spațiul de a se juca și a explora (elevilor școlii din Sudbury Valley
le este oferit timpul necesar pe ntru a se juca și le este permis să exploreze pădurile, câmpiile,
cursurile de apa, magazinele, muzeele sau orice alt spațiu care îi interesează numai cu condiția de
a anunța unde merg si a -și lua măsurile de precauție necesa re), grupurile de vârste mixte și
formate liber de copii si adolescenți, transparența adulților din școală și lejeritatea cu care
interacționează unii cu ceilalți, accesul la tehnică și libertatea de a se juca cu ea, schimbul liber
de idei, agresiunea interzisă prin regulamentul întocmi t întocmai de elevi, iar cel ce nu se supune
este trimis în fața Comitetului Juridic format din membrii reprezentanți ai elevilor de toate
vârstele și imersarea într -o comunitatea democratică unde părerea fiecăruia contează.
Elevii acestei școli ajung sa p rofeseze meserii pe cât de diferite, pe atât de interesante precum:
căpitan de vas, profes or universitar, medic, maestră î n domeniul creației, maistru mecanic etc.
Capitolul VI, „Instinctele educaționale umane ”, debutează cu prezentarea unui studiu realizat de
către Sugata Mitra care a ilustrat modul în care spiritul ludic, sociabilitatea și curiozitatea
copiilor se pot combina în mod armonios pentru a servi scopului educațional . În continuarea
capitolului autorul analizează cum educația l -a schimbat pe om, ce din perspectiva evoluționistă
este doar un animal educabil, subliniid ideea că „ toate animalele învață, dar numai ființele
umane învață într -o măsură semnificativă de la alți membrii ai speciei și, în aces t fel, creează,
transmit, si acumulează elemente ale culturii de la o generație la următoarea ”. [Gray, P. (2013).
Liber să înveț i. Instinctele educaționale umane . (pp. 163). București: Editura Herald]. După o
scurtă analiză a celor trei elem ente principale ce servesc la educația copiilor : spiritul ludic,
sociabilitatea și curiozitatea, autorul concluzionează pe baza unor studii de specialitate că pe cât
avansează în școală, pe atât interesul elevilor pentru materiile predate scade.
„Starea de spirit ludică ”, cel de -al șaptelea capitol al cărții, prezintă patru mari concluzii, fiecare
dintre ele susținută de numeroase experimente, ce demonstrează că învățarea, rezolvarea de
probleme și creativitatea sunt afectate negativ de intervențiile care interferează cu sp iritul ludic și
sunt îmbunătățite de cele care îl favorizează. Cele patru concluzii sunt următoarele și sunt
dezbătute mai pe larg în lucrarea lui Peter Gray : „presiunea pentru a performa bine dăunează
învățării de lucruri noi ; presiunea pentru a fi creati v dăunează creativității ; inducerea unei stări

de spirit ludice ajută creativitatea și rezolvarea intuitivă de probleme și o stare de sprit ludică îi
ajută pe copiii mai mici să rezolve probleme de logică. ” În plus, pentru a sublinia și mai tare
importanța jocului în educație, Peter Gray ilustează câteva caracteristici esențiale ale jocului și
anume : „jocul este o activitate liber -aleasă și autodirecționată, jocul este motivat mai mult de
mijloace decât de rezultate, jocul este ghidat prin reguli mentale, joc ul este imaginativ și jocul se
realizează într -un mod de gândire alert și activ, dar lipsit de stres .”
Capitolul următor, „Rolul jocului în dezvoltarea aptitudinilor sociale și emoționale ”, prezintă,
după cum se poate remarca încă din titlu, faptul că prin intermediul jocului și a timpului liber
petrecut alături de alți copii, departe de ochii adulților, copiii învață să își ia propriile decizii și să
își controleze impulsurile, ba mai mult să discute pentru a ajunge la un consens. Sporturile
informale favor izează acest rol al jocului, fapt pentru care autorul prezintă câ teva lecții ce se pot
învăța din astfel de sporturi și care sunt utile în viața oricărei persoane : „pentru ca jocul să
continue, trebuie să ai grijă ca fiecare dintre jucători să fie fericit ; regulile sunt modificabile ș i
generate de jucători ; conflictele sunt aplanate prin schimb de argumente, dialog și compromis;
nu există nicio diferență reală în tre echipa ta și echipa adversă și să joci bine și să te simți bine
sunt lucuri într -adevăr m ai importante decât să câștigi .”
În plus, autorul ține să precizeze totuși în acest capitol că aptitudinile sociale și emoționale se pot
dobândi și din altfel de jocuri precum cele sociodramatice, video sau acele jocuri asemănătoare
cu cele din Holocaust.
Cel d e-al nouălea capitol își propune să demonstreze cum amestecu l liber de diverse vârste ajută
la dezvoltarea capacității de autoeducare și cât de important este acest amestec pentru dezvoltrea
socială, emoțională și intelectuală a copiilor. În vederea aceste i demonstrări autorul oferă
exemple concrete observate în școala din Sudbury Valley și nu numai , arătând cum cei mici
învață prin observație, iar cei mari având în preajmă copii mai mici, își dezvoltă capacitatea de a
conduce, de a avea grijă de celalălalt , de a explica anumite concepte și chiar sunt inspirați să se
angajeze în activități mai creative și imaginative pe care le observă la cei mici.
„Un parentaj încrezător în lumea noastră modernă .” Acesta este ultimul capitol al lucrării lui
Peter Gray ce se a xează în principal pe stilurile parentale și pe educația oferită de către părinți
copiilor. Pentru o mai bună înțelegere a asptectelor legate de parenting autorul diferențiază trei
stiluri de parentaj: încrezător, directiv -autoritar și directiv -protector ș i le explică pe fiecare în
parte . Realiz ând o analiză a parentingului de astăzi, s -a constat că stilul încrezător este în
scădere, pe când cel directiv -protector este într -o continuă creștere, iar câteva dintre cauzele
principale găsite de către autor sun t „declinul vieții de cartier și dispariția grupurilor de joacă de

cartier ale copiilor, declinul simțului comun local cu privire la parentaj și înflorirea unei rețele
globale țesute pe sentimentul de frică, creșterea incertitudinii cu privire la un loc de muncă
viitor și creșterea puterii școlilor și nevoia de conformare la cerințele restrictive cât mai mari
ale școlilor. ” Drept soluții pentru revenirea la un stil de parentaj încrezător, sunt propuse câteva
sfaturi utile adresate părinților și anume : „analize ază-ți propriile valori, renunță la ideea că poți
hotărî viitorul copilului tău, rezistă în fața tentației de a monitoriza acțiunile copilului tău,
găsește și creează locuri sigure și oportunități pentru copii, unde să se joace și unde să
exploreze și luați în considerare alternative la moul convențional de școlarizare. ”
Lucrarea Liber să înveți se încheie pri ntr-o viziune pentru viitor a autorului ce privește optimist
spre acesta și speră că în curând părinții vor realiza cât de importantă este liberta tea pentru copii.
De asemenea acesta tinde să creadă că părinții vor hotarî să renunțe la școlile de masă ce fac doar
să suprime dorința de cunoaștere ș i creativitatea copiilor și se vor îndrepta spre școlarizarea
relaxată la domiciliu, non -școlarizarea, ș colarizarea Sudbury sau oricare altă formă de educație
ce permite copiilor să dețină controlul asupra propriei lor învățări.
Modul atractiv, explicitatea și exemplele concrete cu care sunt prezentate informațiile recomandă
cartea „Liber să înveți ” tuturor categoriilor de persoane, îndeosebi celor ce se ocupă de educația
copiilor .

Bibliografie
Gray, P. (2013 ) . Liber să înveți . București : Editura Herald .