Studii asupra rezistenț ei stafilococilor la diferite categorii de [613701]

UNIVERSITATEA DE STIINȚE AGRONOMICE ȘI
MEDICINǍ VETERINARǍ BUCUREȘT I
FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII
SPECIALIZARE BIOTEHNOLOGII ȊN INDUSTRIA
ALIMENTARǍ

LUCRARE DE DIPLOMǍ

Studii asupra rezistenț ei stafilococilor la diferite categorii de
dezinfectanț i

Coordonator:
Conf. dr. Abilitat Florentina Matei
Student: [anonimizat], 2018

CUPRINS :
REZUMAT …………………………………………………………………………………………………………………………. 1
A. STUDIU BIBLIOGRAFIC …………………………………………………………………………………………….. 2
1. INT RODUCERE …………………………………………………………………………………………………. 2
1.1. Dezvoltarea rezistenței microoganismelor patogene la dezinfectanți ……………………. 3
1.2. Utilizări ale dezinfectanților ……………………………………………………………………………. 4
2. STAPHYLOCOCCUS AUREUS ……………………………………………………………………………. 6
2.1. Date generale ………………………………………………………………………………………………… 6
2.2. Patogenitatea stafilococilor …………………………………………………………………………….. 8
2.3. Tulpini rezistente la biocide ……………………………………………………………………………. 8
3. DEZINFECTANȚII ……………………………………………………………………………………………. 11
3.1. Caracterizare generală ………………………………………………………………………………….. 11
3.2. Clasificarea dezinfectanților ………………………………………………………………………….. 12
3.3. Produse comerciale ……………………………………………………………………………………… 13
4. REZISTENȚA BACTERIILOR LA BIOCIDE ȘI ANTIBIOTICE Error! Bookmark not
defined.
B. STUDII EXPERIMENTALE ……………………………………………………………………………………….. 19
5. CONTEXTUL ȘI SCOPUL EXPERIMENTELOR ……… Error! Bookmark not defined.
6. MATERIALE ȘI METODE ………………………………………………………………………………… 19
6.1. Pregătirea mediilor de cultură. ………………………………………………………………………. 25
6.2. Protocol de lucru: ………………………………………………………………………………………… 26
6.3. Examinarea ȋncărcăturii microbiene ……………………………………………………………….. 32
7. REZULTATE ȘI DISCUȚII ……………………………………………………………………………….. 33
7.1. Rezultate antibiogramă …………………………………………………………………………………. 33
7.2. Rezultate MIC și MBC ………………………………………………………………………………… 46
8. CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………………… 51
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………………………….. 52

1
REZUMAT

Societatea se confruntă din ce ȋ n ce mai mul t cu problema dezvoltă rii rezistenț ei
microorganismelor la dezinfectanț i, motiv pentru care apa r frecvent ȋmbolnăviri sau diferite
infecții ȋn râ ndul oamenilor. Din acest motiv, lucrarea mea de diplomă se axează pe testarea
unui dezinfectant, iod –povidonă , prin expuneri repetate l a diferite antibiotice.
Microoganismele ȋncep să- și dezvolte anumite mijloace de apă rare și să lupte
ȋmpotriva biocidelor, de aceea se fac mult e experimente ȋ n acest sens. Se ȋncearcă
ȋmbunătățirea utilizării dezinfectanților și ȋntelegerea rezistenței antimicrobiene ȋn vederea reducerii acestor incidente.
Ȋn cadrul lucrarii,am ȋncercat să pun ȋ n evidență relația soluției de iod cu antibioticele
și modul ȋn care reacționează aceasta, atunci când este supusă repetat la diferite concentraț ii.
Ȋn primul rand, am realizat antibiograma prin metoda Kirby -Bauer pentru a determina
susceptibilit atea celor 5 antibiotice luate ȋ n studiu ș i am evidenț iat zonele de inhibiție pentru
fiecare tulpină de staphylococ (S.aureus -MRSE, S.aureus -MRSA, S.epidermidis -MSSA,
S.epidermidis -MSSE).
De asemenea, am determinat concentrațiile minime inhibitorii ș i bactericide pentru
fiecare tulpină la fiecare concentrație și am urmărit evoluția rezistenței ȋn functie de virajul de
culoare al soluț iei finale.
Ȋn urma rezultatelor, s-au stabilit anumite limite ȋntre care dezinfectantul are efect de
inhibiț ie sau de distrugere a tulpinilor folosite ȋ n experiment ș i totodata rezistența sau
sensibilitatea lor la antibiotice, ȋn funcț ie de rezultatele antibiogramei. Aceste studii ne ajut ă
ȋn solutionarea aleg erii dezinfectantului potrivit ȋn func tie de nevoile pe care le avem ș i
implicit ȋnțelegerea rezistenței bacteriene ș i optimizarea folosirii biocidelor.

2
A. STUDIU BIBLIOGRAFIC
1. INTRODUCERE

Microorganismele sunt răspândite pretutindeni în natură : aer, sol, apă, pe obiectele
din jurul nostru etc ., iar un număr relativ important din acestea sunt patogene. Bacteriile
patogene sunt definite prin două caracteri stici: patogenitate și virulență .
– patogenitatea reprezintă capacitatea unui microorganism de a determina apariția unui
proces infecțios în mod natural sau în urmă unor experimente ;
-virulența reprezintă capacitatea unei anumite tulpini a parținând unui microorganism
patogen, afla t într- o anumită fază de creștere, de a invada gazda și a de a produce toxine.
Conform datelor bibliografice studiate s -a observat apariția unor microorganism e
patogene ce prezintă rezistență ȋ ncrucisată atât la biocide cât și la antibiotice, ca o consecin ță
a utilizării biocidelor în număr m are în ultimii ani. De asemenea, studierea inducerii
rezistenței încrucișate în vitro a relevat faptul că unele specii de bacterii au suferit modificări
în privința sensibilitătii l a antibiotice și biocide în urma expunerilor repetate la concentrații de
biocid sub -letale.
Biocidele sunt definite astfel: orice substanț ă sau amestec, în forma în care este
furnizată utilizatorului, care este compus din, conține sau generează una sau mai multe substanțe active, având scopul de a distruge, de a împiedica, de a face inofensive organismele dăunătoare, de a preveni acțiunea acestora sau de a exercita un efect de control asupra acestora în orice alt mod decât prin simplă acțiune fizică sau mecanică.
Ȋn practică, se utlizează deseori și alț i terme ni precum:
– substanță microbiocidă
(germicidă , bactericidă, fungicidă ) = are efect dezinfectant, de
distrugere a microorganismelor ȋn forma vegetativă .
– substanță microbiostatică (bacterio statică, fungistatică ) = are efect antim icrobian, de
inhibare a activitații ș i procesului de multiplicare celulară.

3

1.1 Dezvoltarea rezistenței microoganismelor patogene la dezinfectanți

Microorganismele se pot adapta la o varietate de condiții fizice și chimice de mediu
și, prin urmare, nu este surprinzător faptul că a fost raportată rezistența la antiseptice și
dezinfe ctante ȋ ntr-o măsură foarte mare. Dintre mecanismele studiate, cele mai semnificative
sunt în mod clar cele de natură intrinsec ă, în special capacitatea de spo rulare și efectele
protectoare ale biofilmelor.
Cu toate acestea, mutațiile și genele de rezistență antimicrobiană dobândite de
microorganism e sunt modalitățile considerabile de dezvoltare a rezistenței antimicrobiene. În
această situație, rolul matricei de exopolizaharide sau capacitatea de formare a biofilmului
produs de unele dintre bacteriile patogene, în special Staphylococcus epidermidis pentru a
reduce permeabilitatea și penetrarea an tibioticelor este foarte important.
Printre mecanismele de rezistență a bacteriilor față de biocide sau față de antibiotice se
numără: inactivarea enzimatică, impermeabilitatea membranei celulare față, pompele de
efluxul, modificări ale moleculelor țintă, modificarea precursorilor peretelui celular sau
bypassul unor mecanisme de acțiune, formarea biofilmului bacterian (Slavcovici, 2008; Wales și Davies, 2015; Russell, 1999; Buzón- Durán et al, 2017; Fraud et al, 2008).
Tabak si colaborator ii săi (2009) au r aportat că toleranța la Salmonella ȋn biofilm a
fost atribuită difuziei scă zute prin matricea extracelulară , ȋn timp ce modifică rile expresiei
genice ar putea oferi rezistență suplimentară atât la triclosan , cât și la alte antimicrobiene .
Eficiența utiliză rii antibioticelo r ȋn tratamentul bolilor infecțioase este redusă de faptul
că unele microoganis me patogene au capacitatea de a- și dezvolta mecanisme d e apărare și
ȋmpotriva unor agenț i chimioterapici. Un efect antimicrobian poate fi definit ca o interacțiune
între o substanță activă și ținta specifica în celulă, unde compuș ii activi intră în contact cu o
varietate de structuri celulare (peretele celular, membrana citoplasmatica, enzime membranare, citoplasmă și material genetic) .
Există două tipuri de rezi stență:
• naturală – presupune capacitatea unor t ulpini ale unor specii de a crește și de a
se ȋnmul ți ȋn prezenț a unor cantităț i maxime de antibiotic, care sunt tolerate
fără risc de organismul gazdă, doze care pot inhiba ȋnmultirea sau pot omorȋ
alte specii: P aeruginosa rezistentă la tetraciclină și ampicilină , M. tuberculosis

4
rezistenț ă la penicilină , cloramfenicol, tetraciclină, iar streptococii sunt
rezistenț i la aminoglicozide. Rezistența n aturală la antibiotic este datorată și
permeabilității scă zute a membrane i celulare bacteriene.
• dobândită – presupune scă derea sau anul area sensibilităț ii la antibiotic a uneia
sau a mai multor tulpini aparținâ nd une i specii natural rezistente, după
introducerea ȋn terapie a antibioticului respectiv. Rezistența dobândită apare ca
urmare a alterării materialului genetic și are drep t consecință insensibilizarea
tulpinilor respective la concentrații de antibiotic mai mari decât acelea care
inhibă creș terea tulpinilor parentale sensibile ale aceleiaș i spec ii in vitro și de
asemenea mai mari decât cele corespunzătoare dozelor tolerate f ără risc de
către organismul gazdă .

1.2. Utilizări ale dezinfectanților

Biocidele se fol osesc cu ponderea cea mai mare ȋ n institu ții de ȋngrijire și cu
precădere ȋ n spitale, dar și ȋn alte domenii(industria alimentară) .Instrumentele chirurgicale și
orice alte dispozitive care intră în țesuturile paci entului trebuie să fie sterile pentru a evita
ȋmbo lnăvirea pacientului.
Toate substante le antimicrobiene sunt ut ilizate și scoase pe piață conform unor
reglementări și directive, unde se ȋndeplinesc anumite condiț ii.
• În UE, utilizarea de antimicrobieni în produsele cosmetice este reglementată de
Directiva UE 76/768 / CEE (așa -numita "Directiv a privind produsele cosmetice") .
• Dezinfectanții destinați utilizării în industria alimentară sunt reglementați în domeniul
de aplicare al Directivei 98/8 / CE privind introducerea pe piață a produselor biocide.
• Utilizarea dezinfectantului în calitatea apei destinată consumul ui uman este
reglementată de așa- numita Directivă 98/83 / CE privind apa potabilă. Biocidele sunt
utilizate la fabricile de apă pentru a menține calitatea microbiologică a apei înainte și
în timpul distribuirii acesteia, prin menținerea numărului total de microorganisme la
un nivel acceptabil și prin eliminarea microorganismelor patogene.

5
Dezinfectanții sunt frecvent utilizați în industria alimentară împotriva
microorganismelor dăunătoare pe echipamente (suprafețe, conducte etc.) care pot veni în
contact cu alimentele. În Țările de Jos, astfel de utilizări ale dezinfectanților sunt permise
numai atunci când sunt înregistrate în conformitate cu prevederile legislației naționale privind
pesticidele. În majoritatea cazurilor, utilizările (înregistrate ) necesită o procedură de operare
constând în 3 etape consecutive: curățarea, dezinfecția și clătirea echipamentului cu apă
curată, evitând astfel contaminarea produselor alimentare cât mai mult posibil.
( E. Bessems, P. M. J. Terpstra,2005.)
Deoarece există multe tipuri de dezinfectanți pe piață, este important să se inteleaga
modul în care funcționează – inclusiv argumentele pro și contra lor – pentru a lua o decizie în
cunoștință de cauză cu privire la modul de dezinfectare și utilizarea sa.

6
2. STAPHYLOCOCCUS AUREU S
2.1. Date generale

Denumirea de "stafilococ" a fost dată de Ogston ȋ n anul 1882, după așezarea
caracteristică a cocilor in ciorchine (de la grecescul " staphylo" = ciorchine ). Doi ani mai
târziu, Rosenbach descrie stafilococul piogen auriu și stafilococul piogen alb .
Există peste 30 de specii din genul Staphylococcus . Aproape jumătate dintre aceste
specii sunt specifice oamenilor și include: Staphylococcus aureus care este coagulazo -pozitiv
și câțiva stafilococi coagulazo -negativi: Staphylococcus saprophyticus , Staphylococcus
cohinii , Staphylococcus xylosus, Staphylococcus capitis , Staphylococcus warneri ,
Staphylococcus hominis , Staphylococcus simulans , Staphylococcus saccharolyticus ,
Staphylococcus auricularis , Staphylococcus caprae , Staphylococcus lugdunensis și
Staphylococcus schleiferi .
Structură : stafilococii sunt coci gram pozitivi cu aproximativ 1μm ȋn diametru, formând
aglomeră ri de diferite forme.
Habitat natural: unele specii de stafilo coci fac parte din flora normală a pielii și a
mucoasel or umane. Stafilococii pot fi gă siti pe haine, lenjerie de pat, ȋn general ȋ n mediul
uman, dar și la unele animale: caprine, ovine, bovine .Contaminarea alimentelor cu stafilococi,
din surse umane sau animale, poate duce la toxii nfecț ii alimentare .
Exemplu: S.aureus colonizează canalul nazal și axilele, S.epidermidis este un comensal
comun al pielii .
Caractere morfologice : pe frotiurile efectuate din medii lichide sau din prelevate clinice apar
sub formă de ciorchine.

Fig. 2.1.1. Staphylococcus aureus
(Sursă: https://www.google.ro/search?q=staphylococcus+aureus&source=lnms&tbm=isch& sa=X&ved=0ahU
KEwiqlI -q3OTaAhXDjSwKHW1mAgwQ_AUICigB&biw=1329&bih=635#imgrc=TKoH567pzNIodM ).

7
Caractere de cultură :
– stafilococii cresc pe medii uzuale, ȋn conditii aerobe și microaerofile
– se dezvoltă rapid la 37°C, dar formează mai bine pigmentul la temperatura camerei, la 20 –
25°C
– ȋn mediile solide, coloniile sunt rotunde, de 1- 3 mm diametru după 24 h, "smooth", lucioase,
opace
– Staphylococcus aureus formează colonii pigmentate de la alb la galben
– ȋn medii lichide, tulbură uniform bulionul, unele specii formând și un depozit.

Fig. 2.1.2. Staphylococcus aureus pe Mannitol Salt Agar
(Sursa: https://www.google.ro/search?biw=1331&bih=586&tbm=isch&sa=1&ei=wiTgWvzTLcOdkgXqs6bYB
A&q=stafilococ+auriu&oq=stafilococ+auriu&gs_l=psy -.).

Structura antigenică :
Stafilococii au ȋn componenț a lor polizaharide și proteine antigenice, precum și alte
substanțe importante ȋn structura peretelui cel ular.
Peptidoglicanul are o mare influență ȋn apariț ia infecți ei prin:
– producerea de interleukina I (pirogen endogen)
– stimularea producerii de anticorpi osmotici de către monocite
– chemotactism pentru polimorfonucl eare
– acțiune asemănătoare endotoxinelor
– activarea complementului

8
2.2. Patogenitatea stafilococilor

Proprietă țile patogene ale stafilococilor se datorează efectului conjugat al factorilor
extracelulari (enzime și toxine) cu invazivitatea tulpinilor. Spectrul ȋmbolnă virilor este larg,
de la toxiinfecție alimentară datorată enterotoxinei preformată ȋn alimente la septicemie cu abcese diseminate ȋ n toate organele.
Stafilococii, ca și multe alte bacterii, nu pătrund ȋn țesuturi decât dacă pielea sau
mucoasele sunt lezate. Leziu nile pot fi evidente cum sunt rănile, arsurile, tăieturile,
ȋnțepăturile de insecte etc. Dacă numărul de bacterii este mic și imunitatea bună, nu se va
produce infecția.
Stafilococul produce următoarele tipuri de i nfecț ii:
– furuncul – infecț ie cu punctul de plecare din folicu lul pilos ș i cu extinder e ȋn profunzime;
– carbuncul – formarea de f ocare multiple cu acelaș i punct de plecare (foliculii piloș i)
– hidrosadenita – infecț ia glandelor sudoripare
– panari tiu – infec ție cu localizare periglandulară
– foliculita – infecț ie a foliculului pilos cu localizare superficială
– celulita – infecți e care se răspandește ȋn ț esutul subcutan at sau submucos

2.3. Tulpini rezistente la biocide

Utilizarea antibioticelor în spitale a dus la dezvoltarea unui rezervor de gene
antibiorez istente și a facilitat înmulțirea tulpinilor de stafiloco ci coagulazo -negativi cu
rezistență la multiple antibiotice.
Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA) este un microorganism ca și
alte specii de stafilococi aurii ce poate cauza mai multe tipuri de infecții. Tulpinile de MRSA
produc enterotoxine în timp ce se dezvoltă în produsele alimentare și pot cauza gastroenterite acute. Antibiorezistența este în general ireleva ntă în aceste condiții deoarece toxinele produse
sunt ingerate și microorganismul nu este prezent în corp . În ultimii ani, schimbarea profilului
de rezistență al stafilococului auriu a creat necesitatea producerii de noi antibiotice . Pes te 90%
dintre tulpinile de Sta phylococcus aureus sunt rezistente la penicilina.

9
În anii ‘40 a fost introdusă penicilina pentru tratarea infecțiilor, iar în 1942 au fost
detectate tulpini de Staphylococcus aureus rezistente la penicilină în spitale. În urmatoarele
două decade 80% dintre tulpinile de Staphylococcus aureus erau rezistente la penicilină.
Introducerea meticilinei în 1961 a fost urmată rapid de raportarea existenței de tulpini
Staphylococcus aureus rezistente la meticilină. Staphylococcus aureus rezistent la meticilină
(MRSA) a fost semnalat pentru prima dată în 1961, iar primul focar nosocomial din Statele
Unite a avut loc în 1968 la Boston. Astăzi, tulpinile Staphylococcus aureus rezistente la
metici lină sunt răspândite în întreaga lume și majoritatea au rezistență multiplă la antibiotice.
Majoritatea Staphylococcus aureus sunt sensibili la peniciline rezistente la
betalactamaze (oxac ilina), cefalosporine de prima și a doua generaț ie,
aminoglicozide(gentamicina) și macrolide. Ȋn infectii grave cu stafilococ se poate folosi
rimfapicina, fluorochinolonele, vancomicina ș i linezolidul.
Studiile timpurii pe iz olate de MRSA au arătat componenț a genetică responsabilă de
rezistență, mecA, care nu face parte din genomul nativ al lui Staphylococcus aureus . MRSA
se raspandeste tipic prin clone; oricum este cunoscut ca gena mec a fost transmisă între tulpini
de Staphylococcus aureus și posibil între alte specii de stafilococi (Donald, 2010).
Până în anii ‘90, MRSA a f ost un patogen asociat cu infecț iile nosocomiale. Oricum,
la sfârșitul anilor ‘90 MRSA a început să fie detectat și în infecțiile din afara centrelor de
sănătate. Au fost cazuri de pacienț i care nu au fost spitalizați și care nu prezentau factori de
risc pentru infecția cu MRSA (Healy și coab., 2004). In anul 2004 a fost raportată a treia
tulpină de Staphilococcus aureus rezistentă la vanco micină. De aceea, e ste necesară
efectuarea antibiogramei ȋ ntrucat sensibilitatea st afilococilor nu este previzibilă (tulpinile
intraspitalicești sunt foarte rezistente).

10

Fig 2.3.1. Evoluția rezistenței la antibiotic pentru Stapylococcus aureus .
(Sursa: https://www.google.ro/search?biw=1366&bih=613&tbm=isch&sa=1&ei=12edWpuTDsrHwQK7pL Lg
Bg&q=staphylococcus+aureus+resistance&oq=staphylococcus+aureus+re&gs_l=psy -ab ).

Staphylococcus epidermidis – produce ȋndeosebi infecț ii legate de protezele cardio –
vasculare ș i ortopedice. Este predominant între speciile de stafilococi coagulazo -negativi de
pe piel ea umană și este larg răspândit pe suprafața corpului.
Specii diferite de stafilococi coagulazo -negativi preferă anumite zone ale corpului, de
exemplu: Staphylococcus capitis poate fi găsit la nivelul capului și scalpului; Staphylococcus
hominis și Staphylococcus haemolyticus se găsesc în număr mare pe zonele de piele cu glande
apocrine, cum ar fi: zona axilară, inghinală și perineală; Staphylococcus warneri și
Staphylococcus lugdunensis se găsesc în număr mic pe toată suprafaț a corpului.
S-a demonstart c ă biofilmul S. epidermidis conține un număr mare de celule
persistente care protejează microorganismul împotriva uciderii dependente de neutrofile și
inactivarea sistemului prin completarea sistemului de depunere a C3b și a imunoglobulinei
G.( A. Bridier și colab,2011 ). Capacitatea de formare a biofilmului, adaptarea bacteriilor
pentru supraviețuire și patogenitatea sunt dependente de TCS (sisteme de transducție semnal
bicolor). TCS s -au distins în S.epidermidis ATCC12228 sa u ATCC35984.
În concordanță cu cercetările efectuate în Statele Unite, cel puțin 5 cazuri de infecții
cu sânge de 1000 CVC la ICU, sunt corelate de Staphylococcus epidermidis .

11
3. DEZINFECTANȚII
3.1. Caracterizare general ă

Utilizarea dezinfectanților și antisepticelor a ȋnceput odată cu înțelegerea acțiunii lor și
pare să fi apărut din observarea anumitor substanțe care au oprit putrefacția cărnii sau
putrezire lemnului. John Pringle a folosit mai întâi termenul "antiseptic" în 1750 pentru a
descrie substanțele care împiedică putrefacție. Ideea a fost aplicată în cele din urmă tratamentului de răni supurative.
Antisepticele și dezinfectanț ii sunt folosiți pe scară largă ȋn spitale și ȋn instituții de
ȋngrijire, dar mai ales ȋ n industria alimentară. P reocupările legate de potențialul de
contaminare microbiană ș i de riscuri de infectare pe piața generală a consumatorilo r au
determinat, de asemenea, creșterea co nsumului de antiseptice și dezinfectanți de că tre publicul
larg.
Eficiența unui dezinfectant depinde de mulți factori, cum ar fi:
 tipul de microorganism contaminant
 gradul de contaminare – determină calitatea dezinfectantului necesar și timpul de
expunere
 cantitatea de material proteic prezent(m aterialele pe bază de proteine mari absorb și
neutralizeaza unii dezinfectanți chimici )
 prezența materiei organice și a altor compuși, cum ar fi săpunurile
 natura chimică a dezinfectantului.
 concentrația și cantitatea de dezinfectant
 timp de contact și temperatură
 toxicitate a pentru mediu
 costuri.

12
3.2. Clasificarea dezinfectanților

Produsele biocide sunt împă rțite în mai multe grupe, iar d ezinfectanții sunt încadrați
în grupa unde se regă sesc produsele pentru igie na umană .
1. Produse pentru igiena umană (produse utilizate cu scop ul de a dezinfecta pielea
umană) .
2. Dezinfectante și algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau
animale (produse utilizate pentru dezinfectarea suprafețelor, materialelor,
echipamentelor și mobilierului).
3. Produse pentru igiena veterinară .
4. Produse pentru dezinfectarea tuturor materialelor ce intră în contact cu produsele
alimentare și cu hrana pentru animale .
5. Produse pentru apa potabilă (dezinfectarea apei potabile) – Regulamentul UE
528/2012.
Ȋn funcție de capacitatea și puterea lor, dezinfectanții sunt :
– de nivel ȋnalt – soluții care omoară toți agenții microbieni, inclusiv sporii
– de nivel mediu – soluț ii care omoară toate microorganismele, mai puț in sporii
– de nivel scăzut – soluții care, ȋn concentrațiile și la timpul de acțiune folosite ȋn practică, nu
au ef ect asupra sporil or, micobacteriilor, ciupercilor ș i virusurilor.
Produs ele biocide sunt plasate pe piață ș i folosite numai dacă sunt autorizate ȋ n
conformitate cu prevederile HG 956/ 2005, iar autoritatea competentă pentru reglementarea
regimului produselor biocide pe teritoriul României este Ministerul Sănătății.

Ȋn Uniunea Europeana regimul biocidelor este reglementat prin Directiva 98 /8/C
transpusă ȋn legislatia românească prin HG 9 56/2005 privind plasarea pe piața a produselor
biocide și de completă rile ulterioare: Ordinul 1811/2006 privind ab rogarea Ordinului
ministrului sănătății nr . 1173/2005 pentru modificarea ș i completarea anexelor 1 si 3 la HG
956/2005 privind plasarea pe piață a produselor biocide.

13
3.3. Produse comerciale

Dintre biocid ele de uz uman prezente pe piață cele mai răspândite ș i cele care prezint ă
cel mai mare interes sunt : compuși i pe bază de iod, compuși i pe bază de alcooli (etanol,
propanol, izopropanol), compuși i pe bază de gluconat de clorhexidină, compuși i pe bază de
octenidină,triclosan ș i peroxizii.

3.3.1. A lcoolii.

Cei mai eficienți alcooli folosiți ca ș i biocide ȋn Europa s -au dovedit a fi al coolul etilic
(C2H5OH), izopropanolul (C 3H8O) și n-propanolul (C 3H8O).
Alcoolii manifestă o activitate bactericidă rapidă pentru bacteriile nesporulate, drojdii,
micobacterii și virusuri încapsulate, dar au o eficiență scăzută împotriva sporilor și a unor
virusuri neîncapsulate (Boyce & Pittet, 2002). Datorită acestei lipse a activității sporicide,
alcooli i nu sunt recomandaț i pentru sterilizare, ci sunt folosiți pe scară largă pentru
dezinfecț ie.
Ȋn general, alcoolul izopropil ic este considerat mai eficace ȋ mpotriva bacteriilor și
alcoolul etlic ȋmpotriva virusurilor. Totuș i, acest lucru depinde de concentrația agentului
activ ș i a microorganismului de testat. De o bicei, activitatea antimicrobiană a alcoo lilor este
semnificativ mai mică la concentrații sub 50 % și este optimă ȋ n intervalul 60- 90%.
Efectul bioci d principal al alcoolilor constă ȋn denaturarea și coagularea proteinelor,
ducâ nd la distrugerea membrane i celulare și liza celulară .

3.3.2. I odul și compușii pe bază de iod .

Soluțiile de iod tensioactiv neionic au fost denumite "iodofori", definind prin aceasta
rolul de purtător al iodului, pe care îl îndeplinește substanța tensioactivă. Iodoforii au
activitate bactericidă, virulicidă și micobactericidă; activitatea sporicidă este slabă, iar
activitatea fungicidă este variabilă.

14
Iodoforii prezintă două proprietăți esențiale în dezinfecție:
• activitatea detergentă (datorită substanței tensioactive)
• puterea germicidă (datorită iodului).
Activitatea antimicrobiană a iodoforilor poate fi afectată de pH, temperatură, timpul
de expunere, concentrația totală disponibilă de iod și de tipul și cantitatea de material organic
și anorganic prezent (Boyce & Pittet, 2002).
În general, diferite microorganisme au diferite susceptibilitati la io d: bacteriile
vegetative tind să fie cele mai sensibile, ȋ n timp ce virusurile au o sensibilitatea
intermediară,iar protozoarele tind să fie mai rezistente (Backer și Hollowell, 2000).

3.3.3. T riclosanul .

Triclosanul este un dezinfectant folosit ȋ mpotriva multor bacterii, dar ș i fungi,
ciuperci, protozoare, utilizându- se ȋn domeniul asistenței medicale și a mai multor produse de
consum, inclusiv produse cosmetice, produse de curățare de uz casnic, materiale
plastice,jucării și vopseluri. De asemenea, s- a demonstrat că este ecotoxic, în special la algele
în mediile acvatice (Tatarazako et al., 2004). În plus, s -a arătat că interferează cu ciclul de
azot în sistemele naturale (Fernandes și colab., 2008, Waller și Kookana 2009).
La o concentrație sub -inhibit oare, s- a constatat că triclosan ul afectează profund
creșterea bacteriană, indicând o interacțiune puternică cu țintele bacteriene, în ciuda
exponentului de concentrație mare al sau. La concentrații mai mari, Gomez Escalada și colab.
(2005) a observat că triclosan a fost atât rapid, cât și activ în toate fazele de creștere a
populației, deși s -au observat unele diferențe semnificative în letalitatea sa .

3.3.4. G luconat de clorhexidină .

Gluconatul de clorhexidină este un biocid cu o o intensă activitate antibacteriană
folosit cu precădere in dezinfectarea pielii, a rănilor, a mucoaselor și in uz stomatologic
(Denton, 2001).
Activitatea gluconatului de clorhexidină depinde foarte mult de pH, având o activitate optimă de utilizare în intervalul 5.5 – 7.0, asemănător cu cel al pielii umane. Totuși legătura dintre pH
și activitatea gluconatului de clorhexidină variază în funcție de microorganism.

15
Activitatea antimicrobiană crește odată cu pH -ul în cazul speciilor Staphylococcus
aureus și Escherich ia coli, dar în cazul speciei Pseudomonas aeruginosa se întâmplă
contrariu (Paulson, 2003).
Gluconatul de clorhexidină își manifestă acțiunea antimicrobiană prin distrugerea
peretelui celular, ceea ce conduce la modificarea permeabilității și la precipita rea conținutului
celular (Brunton, 2006). Activitatea antimicrobiană a gluconatului de clorhexidină este
îndreptată în primul rând către forma vegetativă a bacteriilor gram pozitive și negative și este
inactivă în cazul sporilor bacterieni, cu excepția cazurilor de expunere la temperaturi ridicate (Mazzola, 2009).

3.3.5. D iclorhidrat de octenidină .

Diclorhidratul de octenidină este un biocid de uz uman ce a intrat pe piață aproximativ
acum 25 ani ca o alternativă la unele biocide mai vechi cum ar fi cel e bazate pe iod sau
clorhexidină . (Hübner și alții, 2010). Acest bio cid are o activitate antiseptică pentru o gamă
variată de bacterii și ciuperci inclusiv împotriva Streptococcus mutans and Streptococcus
sanguis . Diclorhidratul de octenidină este eficient și în distrugerea rapidă a celulelor și
biofilmului produs de Listeria monocytogenes , atât în prezența, cât și în absența materiei
organice interferente (Amalaradjou et al,, 2009).
Amalaradjou și Venkitanarayanan (2014) au demonstrat că diclorhidratul de
octenidină este eficient în prevenirea formării biofilmului bacterian de către Staphylococcus
aureus , Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA) și Staphylococcus aureu s
rezistent la vancomicină (VRSA).

3.3.6. P eroxizii .

Peroxizii, cum ar fi peroxidul de hidrogen, sunt adesea utilizați ca antiseptice pentru
curățarea rănilor. Activitatea cea mai mare a peroxizilor este împotriva bacteriilor anaerobe.
Peroxidul de hidrogen, la concentrații mari, este dăunătoar țesuturilor, ducând la o prelungire
mai mare a timpului de vindecare.

16
Cele mai multe aplicații cu peroxid de hidrogen constau în injecție de peroxid de
hidrogen în ape curgătoare. Utilizarea peroxidului de hidrogen pentru aceste aplicații este
influențată de pH, temperatură și timpul de reacție.
Eficacitatea bactericidă și stabilitatea peroxidului de hidrogen în urină au fost
demonstrate împotriva unei varietăți de agenți patogeni,organismele cu activitate mare de
catalază celulară (de exemplu S. aureus, S. marcescens si Proteus mirabilis ) au necesitat o
expunere de 30- 60 de minute la 0,6% peroxid de hidrogen, în timp ce organismele cu
activitate catalazică scăzută precum specia Streptococcus și specia Pseudomonas au ne cesitat
doar o expunere de 15 minute.

17
4. REZISTENȚA BACTERIILOR LA BIOCIDE ȘI ANTIBIOTICE

Antisepticele și dezinfectantele (biocidele) sunt utilizate pe scară largă în combaterea
infecțiilor spitalelor, dar și ȋn alte industrii, cum ar fi cea alimentară, zootehnie etc. Activitatea
lor depinde de mai mulți factori, în special concentrația, perioada de cont act, pH -ul,
temperatura, tipul, natura și numărul de microorganisme care trebuie inactivate și prezența solului organic sau a altui mater ial interferențial.
Bacteriile variază foarte mult dupa felul ȋn care răspund la antiseptice și dezinfectanți.
Sporii bacterieni sunt cei mai puțin susceptibili, urma ți de micobacterii (inclusiv
Mycobacterium chelonae rezistenți la glutaraldehidă) și apoi de bacterii Gram -negative, î n
special pseudomonase. Cocii gram -pozitivi, incluzând stafilococi i rezistenți la a ntibiotice,
sunt ușor inactivati de dezinfectanți. Enterococii, inclusiv tulpinile rezistente la vancomicină,
sunt, de asemenea, susceptibili, dar ȋntr-o măsură mai mică decât stafilococi i.

Sunt necesare cercetări intense ȋn acest domeniu pentru a stabili o relatie exactă între
expunerea /expunerile la biocide și dezvoltarea rezistenței la antibiotice. Biocidele tind să
acționeze simu ltan pe mai multe situri din interiorul microorganismului și astfel rezistența
este adesea mediată de mijloace nespecifice. Efluxul pompelor a fost demonstrat că acționează pe o serie de compuși diferiți din punct de vedere chimic și au fost implicați atât în
biocide, cât și în bacteriile rezistente la antibiotice (Maillard 2007, Poole 2007). Modificările peretelui celular prin reducerea permeabilității pot, de asemenea, să joac e un rol în rezistența
la biocide.

În practică, majoritatea bacteriilor sun t asociate cu suprafețe și cresc ca biofilm, mai
degrabă decât ca celule planctonice. Biofilmele bacteriene au fost descrise în mod constant ca
fiind mai rezistente la biocide și antibiotice decât celulele planctonice (Bisset et al, 2006,
Gilbert et al., 2003, Maira -Litran et al., 2000, Smith and Hunter 2008).
Deși bacteriile din biofilme sunt, fără îndoială, mai rezistente la biocide și
antibiotice, legătura dintre utilizarea biocidelor împotriva biofilmului bacterian și potențiala
rezistență la antibiot ice emergente nu este simplă. Într -un studiu care investighează utilizarea
apei potabile cloraminate împotriva lui P. aeruginosa biofilm, nu au existat dovezi că
utilizarea cloraminei a indus o creștere a rezistenței la antibiotice (Jurgens et al., 2008).
O abordare clasică care este utilizată pentru a determina mecanismul de acțiune al unui
biocid stabilește o corelație între concentrația minimă de inhibare și modificările biochimice
și fiziolo gice rezultate în organism.

18
Ȋn cazul în care antibioticele pot fi cumpărate pentru uz uman sau animal fără
prescripție medicală, apariția și răspândirea rezistenței se agravează. În mod similar, în țările
fără linii directoare standard de tratament, antibioticele sunt deseori prescrise de către lucrătorii din domeniul sănătății și de med icii veterinari și sunt folosite excesiv de către
public. Fără acțiuni urgente, ne îndreptăm spre o eră post -antibiotică, în care infecțiile
comune și leziunile minore pot ucide din nou.

Fig. 4.1. Dobâ ndirea rezist enței la antibiotic
(Sursa :https://www.google.ro/search?biw=13 66&bih=613&tbm=isch&sa=1&ei=BmudWqroE87dw
QLCzbGwBA&q=staphylococcus+aureus+resistance&oq=staphylococcus+aureus+resi&gs_l=psy – ).
Rezolvarea rezistenței la antibiotice este o prioritate pentru OMS. Un plan global de
acțiune privind rezistența antimicrobian ă, inclusiv rezistența la antibiotice, a fost aprobat la
Adunarea Mondială a Sănătății în mai 2015. Planul de acțiune global urmărește să asigure prevenirea și tratarea bolilor infecțioase cu medicamente sigure și eficiente.
"Planul global de acțiune privi nd rezistența antimicrobiană" are obiective strategice precum:
• Îmbunătățirea gradului de conștientizare și înțelegere a rezistenței antimicrobiene.
• Consolidarea supravegherii și cercetării pentru a reduce incidența infecției.
• Optimizarea utilizarii medicamentelor antimicrobiene.

19
B. STUDII EXPERIMENTALE
5. CONTEXTUL ȘI SCOPUL EXPERIMENTELOR

Experimentele au fost r ealizate ȋ n cadrul unui laborator de microbiologie dintr- o firmă
privată cu profil biotehnologic din București , unde s -au testat o serie de dezinfectanț i.
Rezistența la antibiotice este accelerată prin utilizarea incor ectă și excesivă a acestora, precum
și prin prevenirea și controlul slab al infecțiilor nazocomiale. Se pot lua măsuri la toate
nivelurile societății pentru a reduce impactul și pentru a limita răspândirea rezistenței.
Luând in calcul aceste probleme referitoare la dobândirea rezistenței la antibiotice a
diferitelor categorii de microorganisme , am ales ca și parte ex perimentală testarea unei soluț ii
de iod povidonă cu ajutorul unor tulpini de Staphylococcus. S-a urmărit dacă aceste bacterii
capătă rezistență la dezinfectant ul ales și de asemenea s-a determinat concentraț ia minimă
inhibitori e și concentra ția minimă bactericid ă. Scopul acestui experiment este de a observa
dacă există vreo corelație ȋntre rezistența la iod -povidonă și rezistenț a la antibiotice.
Experimentul a urmărit observarea modifică rilor ce se produc la nivelul tulpinilor de
Staphylococcus când concentraț iile de biocid cresc ș i cât de mult este influențată ev oluția unei
populaț ii bacteriene .
• Concentrația minimă inhibitorie (MIC) este definită ca fiind cea mai mică concentrație
a unui agent antimicrobian care este capabil să inhibe dezvoltarea unui microoganism.
CMI este utilizată pentru a evalua eficacitatea antimicrobiană a diferiților compuși
prin măsurarea efectului scăderii concentrațiilor de antibiotice / antiseptice într -o
perioadă definită în ceea ce privește inhibarea creșterii populației microbiene.
• Concentratie minimă bactericida (MBC) este concentrația cea mai redusă capabilă să
omoare microorganismele, exercitâ nd un efect bactericid asupra lor.

20
6. MATERIALE ȘI METODE

S-au ales pentru testarea iodului patru tulpini de referință :
-Staphylococcus aureus rezistent la metic ilnă – MRSA
-Staphylococcus epidermidis rezistent la meticilină – MRSE
-Staphylococcus aureus sensibil la meticilină – MSSA
-Staphylococcus epidermidis sensibil la meticilină – MSSE

Antibioticele și concentraț iile acestora utilizate :
– doxiciclină (30 µg);
– penicilină (10 µg) ;
– gentamicină (10 µg) ;
– tetraciclină (5 µg) ;
– ofloxacină (5 µg).

Biocid utilizat în studii:
 Iod-povidonă = compușii pe bază de iod, în special iod povidona sunt utilizați pe
scară largă, ca substanțe biocide pentru dezinfectarea pielii, pregătirea pre –
chirurgicală a pielii pacienților, tratarea rănilor infectate, inclusiv a pacienților arși.
Aceste produse biocide se utilizeaza și pentru dezinfectarea echipamentelor medicale
și pentru tratarea apelor potabile și a apelor menajere.

Medii de cultură utilizate:
 Triptona -soia-broth (TSB) = este un mediu nutritiv care susține creșterea unei game
largi de microorganisme, fiind utilizat pentru preparare a inoculului .Inoculul se
incubeaza 24 h la 35șC .
 Triptona -soia-agar (TSA ) = este un mediu general, neselectiv, care furnizează
suficienți nutrienți pentru a permite o largă varieta te de microorganisme să
crească( (aerobe, facultativ anaerobe ). TSA conține digerate enzimatice de făină ,de
cazeină și de soia, care furnizează aminoacizi și alte substanțe azotate, făcându -l un
mediu nutritiv pentru o varietate de organisme . Glucoza este sursa de energie, clorura

21
de sodiu menține echilibrul osmotic, în timp ce fosfatul dipotasic acționează ca
tampon pentru a menț ine pH -ul. Agarul extras din orice număr de organisme este
utilizat ca agent de gelifiere. Temperatura de autoclavare este de 25 șC, la un pH de
aproximativ 7(+/ – 0,2).
 Muller Hinton Broth (MHB ) = este un mediu de cultura recomandat pentru testarea
susceptibilităț ii antimicrobiene , ȋn special pentru bacterii aerobe și facultativ aerobe .
Se foloseș te pe ntru tulpinile de referință luate ȋ n experiment.

6.1. Echipamente de laborator utilizate :

6.1.1. Prepar ator automat de medii de cultură (Mediaclava) = este un aparat este extrem de
facil ȋn pregă tirea mediilor de cultură, asigurând un sistem de ȋncâ lzire , un agitator puternic
pentru a garanta un mediu omogen, sterilizare completă (121șC) și server web integrat pe ntru
verificarea online a procesului. Aici s-au pregătit mediile de cultură folosite ȋn experimente.

Fig 6.1.1.Mediaclava

6.1.2. Autoclavul = este aparatul cel mai des utilizat ȋn sterilizarea completă a ech ipamentelor
și consumabilelor dintr -un laborator, fiind folosit ȋ nsa ȋ n multe alte domenii (medicină ,tatuaje
etc). El asigură o presiune ȋnaltă sub vapori de apă și temperaturi de peste 100șC, având un
puternic efect sterilizant. Se folosește și la sterilizarea mediilor de cultură.

22

Fig 6.1.2. Autoclav

6.1.3. Hota de siguranță biologică = se folosește pentru prevenirea contaminării probelor
ȋntr-un spatiu cât mai larg, asigurand un spațiu aseptic. Se utilizează pentru ȋnsămânțarea
probelor și manipularea acestora ȋntr-un mod cât mai corect și ȋn condiț ii sigure din punct de
vedere microbiologic.

Fig.6.1.3.Hota de siguranță biologică

6.1.4. Densitometrul = este un instrument ce masoară turbidi tatea suspensiilor de celule,
având ca și principiu determinarea gradului de ȋntunecare a unei pelicule prin ȋ nregistrarea
fotometrică a transparenței sale(fracția de lumină incidentă transmisă). S-a folosit pentru
determinarea densității optice a inoculului.

23

Fig 6.1.4.Desitometru

6.1.5. Balanța analitică = este instrum entul de laborator care ne ajută să cântă rim anumite
probe sau mase de produse cu cea mai buna precizie. Se folo sește ȋn experiment pentru
cântă rirea in gredientelor mediului de cultură, asigurând o exactitate ȋn determinarea cantității
fiecărui component.

Fig 6.1.5.Balanță analitică
(Sursa: https://www.google.ro/search?q=analytical+balance&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKE
wiM6dfKgunZAhVsIJoKHRMECxcQ_AUICigB&biw=1331&bih=586 ).

6.1.6. Incubator = este aparatul de laborator desti nat să cultive și să mențină culturile
microbiologice ȋn conditii optime de temperatură, presiune, oxigen, umiditate și alți parametri
necesari ȋ n dezvoltarea microoganismelor.

24

Fig 6.1.6.Incubator

6.1.7. Pipetă automată = este instrumentul de laborato r folosit pentru diferite operaț ii ce
presupun transvazarea unei soluții dintr -un recipient ȋn altul,fiind o variantă ȋmbunătățită
pentru pipeta normală . Aceasta are o precizie mai mare și ajuta la o manipulare corectă și
rapidă a tehnicii dorite.

Fig 6.1.7. Pipete automate

6.1.8. Vortex = este u n aparat de laborator capabil să asigure cele mai bune re zultate cu
privire la agitarea și amestecarea unei soluț ii. Acesta conferă stabilitate maxi mă eprubetei,
daca se menține o poziție corectă, printr -o vibrație continuă .

25

Fig 6.1.8. Vortex

6.1.9. Colony counter = este aparatul care ajută la numărarea coloniilor și celulelor bacteriene.
Numărarea poate fi realizată manual, adesea cu presiune de atingere și un contor digital, sau
poate fi semi -automată sau complet automată.

Fig. 6.1.9. Colony counter

6.2. Preg ătirea mediilor de cultur ă.

a) Pregă tirea mediilor de cultură cu ajutorul mediaclavei :
– s-au cântă rit ingredientele conform rețetei cu ajutorul balanț ei analitice;
– s-a adaugat 20% din cantitatea de apă deionizată ultra -pură necesară în incinta mediaclavei;
– s-au adă ugat ingredientele în mediaclavă;
– s-a adaugat și restul de apă deionizată ultra -pură;

26
– s-au dizolvat ingredintele și s -a omogenizat bine în toată cantit atea de apă;
– s-a determinat pH -ul înainte și după sterilizare
– s-a pornit mediaclava ș i s-a realizat sterilizarea mediului de cultură;
– s-a verificat sterilitatea mediului de cultură prin introducerea unei cantitaț i de mediu de
cultură ȋn incubator, timp de 3 zile;
– s-a turnat mediul de cultură ȋ n recipiente sterile.

b) Pregătirea mediilor de cultură cu ajutorul autoclavului:
– s-au cânt ărit ingredientele conform reț etei cu ajutorul bala nței analitice;
– s-a adaugat 20% din cantitatea de apă deionizată ultra -pură necesară în recipient ul utilizat;
– s-au adaugat ingredientele în recipient cu ajutorul unei pâ lnii;
– s-a adaugat și restul de apă deionizată ultra -pură;
– s-au dizolvat ingredintele și s -a omogenizat bine în toată cantitea de apă;
– s-a determinat pH -ul înainte și după steri lizare
– se așază recipientele cu mediu de cultură ȋ n autoclav
– s-a pornit autoclavul ș i s-a realizat sterilizarea mediului de cultură;
– s-a verificat sterilitatea mediului de cultură prin introducerea unei cantități de mediu de
cultură ȋn incubator, timp de 3 zile;

Mediul de cultură steril, preparat ȋn autoclav poate fi păstrat câteva săptămâni la 2 –
8șC. Mediul de cultură steril, preparat ȋ n mediaclavă poate fi păstrat direct ȋ n mediaclava, la
500șC timp de 24h – 72h sau dacă este repartizat ȋ n reci piente sterile poate fi păstrat tot câteva
săptămâni la 2 -80șC. Ȋnainte de utilizare, mediul de cultură a fost verificat din punct de vedere
al valorilor nutritive ș i din punct de vedere al sterilităț ii.

6.3. Protocol ul de lucru :

6.3.1. Preg ătirea inoculului .

Cu 24h ȋ nainte de testare s- a realizat trecerea tulpinilor de referință pe mediu de cultură TSA
la temperatura de 300C.
Ȋn ziua testării din cultura proaspătă s-a preparat inoculul de mi croorganisme din fiecare
tulpină ȋn parte cu ajutorul densitometrului. Densitometrul a fost utilizat pentru măsurarea

27
densităț ii optice, care a fost de 0,59 (conform studiilor d e specialitate este cea mai bună
valoare). Pornind de la această densitate optică, care reprezintă 108 celule/ml se fac diluții
seria le până la o concentraț ie de 106 c elule/m (aceasta este concentrația ultilizată ȋ n testare).

6.3.2. Pregătirea soluției de iod -povidonă .

Se cântăresc 0,2010 g de iod povidonă la balanț a analitică și se adaugă 2 mL de apă
deionizată sterilă (ADS) . Se pregătesc mai multe concentraț ii de iod povidonă :
-10%
-5%
-2,5%
-1,25%
-0,625%
-0,3125%
-0,1526%
-0,078%
-0,039%

6.3.3. Determinarea susceptibilităț ii microo rganismelor la antibiotice (antibiograma).

Pentru determinarea antibiogramei s -a utilizat metoda difuzimetrică (Kirby -Bauer).
Antibiograma s -a realizat pentru a determina susceptibilit atea celor 5 antibiotice luate ȋn
studi u la cele 4 tulpini de referință .
Metoda are la bază proprietatea substanțelor antimicrobiene de a difuza într -un mediu de
cultură solid pe care se însămânțează cultura bacteriană de testat .
Interpretarea rezultatelor se face în funcție de diametrul zonei de inhibiție , care se
măsoara cu rigla. Valorile citite (în mm) se compară cu tabelele de interpretare, tulpina
bacteriană apreciindu -se ca fiind sensibilă, intermediară sau rezistentă la antibioticul
respectiv .

 Pregă tirea inoculului
Cu 24h ȋ nainte de testare s- a realizat trecerea tulpinilor de referință pe mediu de
cultură TSA la temperatura de 30oC.

28
 Selectarea coloniilor
S-au selectat 5 colonii , nu doar o colonie, pentru ca șansele de detectare a rezistenței
să fie mai mari.

 Metoda de lucru
Ȋnainte de ȋ nceperea lucrului s -au scos recipientele cu discuri din frigider. Ȋ nainte de
a deschide recipientele, discurile au fost echilibrate la temperatura camerei timp de o o ra
pentru a minimiza condensul ș i a reduce posibilitatea de umi ditate care afecteaza concentrația
agenț ilor antimicrobieni.
Plăcile cu MHA au fost lăsate să se ȋ ncalzeasca la temperatura camerei, astfel î ncât orice
exces de umiditate să fie absorbit în mediu.
Un swab steril de bumbac a fost ȋnmuiat ȋ n suspensia cu inocul de microorganisme.

 Inocularea plă cii
Pornind din partea superioara a plăcii cu MHA s- a inoculat suprafața cu tamponul
steril umectat ȋ n suspensia cu inoculul de microorganisme. S -a acoperit ȋntreaga placă prin
ȋnsămânțare ȋ n striuri. S -a rotit placa și s- a repetat procedura. Se rotește placa din nou și s -a
repetat procedura a treia oara pentru o buna distribuire a inoculului pe placa.

 Aplicarea discurilor antimicrobiene
Discurile au fost plasate pe placă una cate una cu ajutorul un ei pensete sterile la o
distanță de minimum 15 mm de marginea plă cii.

 Incubarea Plă cilor
Plăcile au fost ȋntoarse cu capacul ȋn jos ș i incubate la 37oC, timp de 24 ore.

 Citirea ș i interpretarea rezultatelor
Cu ajutorul unei rigle gradate ȋn mm s -a mă surat diametrul zonelor de inhibiț ie
complete pe fond negru.

Valorile citite (ȋn mm) s -au comparat cu tabelul de inte rpretare, tulpinile de referință
apreciindu- se ca sensibile (S), intermediare (I) sau rezistente (R) la antibioticul respectiv.

29

Tabel 6.3.3. 1.Interpretare rezultate antibiogramă

Antibiotic Conținut disc Diametrul zonei de interpretat(mm)
S I R
Penicilină 10 µg ≥29 – ≤28
Gentamicin ă 10 µg ≥15 13-14 ≤12
Tetraciclină 30 µg ≥19 15-18 ≤14
Doxiciclină 30 µg ≥16 13-15 ≤12
Ofloxacin ă 5 µg ≥18 15-17 ≤14

(Sursa :Clinical and Laboratory Standards Institute(CLSI).Performace Standards for
Antimicrobial Susceptibility Testing.26th ed.CLSI supplement M100S.)

6.3.4. Determinare MIC și MBC.
Pentru determinarea acestor concentratii minime se pr egatesc 12 eprubete sterile ca ȋn figura
urmă toare:

Fig. 6.3.4.1 – Schemă pentru determinarea MIC și MBC.

30
Ȋn prima eprubetă se adaugă 1 ml soluț ie iod -povidonă, iar ȋ n toate celelalte 11
eprubete se adaugă câte 1 ml MHB. Ȋn a doua eprubetă peste MHB se adaugă 1 ml soluție
iod povidonă, se vortexează ș i apoi se fac dilutii seriale cu câte 1 ml amestec până la eprubeta
a 11- a inclusiv. Ȋn final se adaugă câte 0,1 ml inocul ȋ n toate c ele 12 eprubete și se vortexează
foarte bine. Eprubetele sunt a poi incubate la 30oC, timp de 24h.

Fig.6.3.4.2. Pregătirea probelor ȋ nainte de incubare

Toate etapele de mai sus se realizeaza de trei ori pen tru fiecare tulpina de referință ȋn
parte. După 24h eprube tele sunt scoase din incubator ș i examinate.

Fig.6.3.4.3.Evidenț ierea concentr atiei de biocid pentru MRSA după incubare

Se observă virajul de culoare ȋn funcție de concentraț ia de biocid: la 10% este intens
colorat, urmâ nd ca intensitatea să scadă odată cu concentraț ia. La concentrația de 0,312
soluția este ȋncă limpede, iar la concentrația de 0,156 lichidul devine tulbure ceea ce indică
limita dintre concentrația minimă bactericidă și concentrația minimă inhibitorie.

31

Fig.6.3.4.4. Evidențierea concentraț iilor de biocid pentru MSSE după incubare

Aceleași lucruri se pot observa și la tulpinile de MSSE: la concentrații mari soluția
este intens colorată, iar de la concentrația 1,25 soluția devine transparentă.

Fig.6.3.4.5. Evidențierea concentraț iilor de biocid pentru MSSA după incubare

Fig.6.3.4.6. Evidențierea concentraț iilor de biocid pentru MRSE după incubare

32
6.3.5. Ȋnsămânțare probe

După ce sunt scoase din incubator și examinate vizual,se ȋnsămânțează ȋn plăci Petri
din fiecare eprubetă pentru cuantificarea ȋncărcăturii microbiene. Metoda de ȋnsămânț are este
ʺprin inundareʺ, folosindu- se 1 mL de suspensie microbiană. Tehn ica de ȋnsăm ânțare
presupune parcurgerea urmă toarelor etape:

• Omogenizarea probei
• Prelevarea culturii microbiene
• Ȋnsămânțarea probei prin a coperirea toatală a suprafeței plăcii
• Agitarea plă cii pentru u niformizarea suspensiei prin miș cari circulare
• Prelevarea excesului de suspensie
• Incubarea plă cii la 37șC , timp de 24 h.

6.3.6. E xaminarea ȋ ncărcăturii microbiene

Plăcile Petri se examinează calitativ(vizual) și cantitativ cu ajutorul Colony Counter
dacă nu sunt foarte multe colonii crescute și se pot cuantifica. Ȋn funcție de aceste rezultate, se
stabilește limita ȋntre concentrația minimă inhibitorie și concentrația minimă bactericidă.

33
7. REZULTATE Ș I DISCU ȚII
7.1. Rezultate antibiogramă.
Antibiograma pentru cele patru tulpini de referin ță s-a realizat at ât inițial, c ât și dup ă
cele 5 expuneri la biocid.
7.1.1. Rezultate antibiogramă MRSE.

Tabel 7.1.1.1. Rezultate antibiogramă MRSE (în mm diamteru de inhibiție)
Antibiogramă Inițial
R1 Inițial
R2 Inițial
R3 După 5
expuneri
(R1) După 5
expuneri
(R2) După 5
expuneri
(R3)
Antibiotic Penicilină 1,5 1,3 1,4 1,1 – 1,5
Gentamicină 2,8 2,5 2,3 1,7 – 2,7
Tetraciclină 1,5 1,7 1,8 1,7 – 1,8
Ofloxacină 2,8 2,6 2,4 1,9 – 2,4
Doxiciclină 2,5 2,5 2,3 1,9 – 2,3

Fig.7.1.1.1. Antibiogramă MRSE

34
Tabel 7.1.1. 2. Statistică descriptivă – rezultate antibiogramă și semnificaț ia clinică pentru
tulpina MRSE .
Tulpina: MRSE
Diametru (mm)
Antibiotic Timp N Media Deviaț ia
standard Minim Maxim Semnificația
clinică
Doxiciclină Inițial 3 24,33 1,15 23 25 S
Final 2 21,00 2,83 19 23 S
Gentamicină Inițial 3 25,33 2,52 23 28 S
Final 2 22,00 7,07 17 27 S
Ofloxacină Inițial 3 26,00 2,00 24 28 S
Final 2 21,50 3,54 19 24 S
Penicilină Inițial 3 14,00 1,00 13 15 R
Final 2 13,00 2,83 11 15 R
Tetraciclină Inițial 3 16,67 1,53 15 18 I
Final 2 17,50 0,71 17 18 I

Rezul tatele medii ale antibiogramei ȋnainte și după cele 5 expuneri au fost de 24,33
mm, resp ectiv 21,00 mm pentru doxiciclină, 25,33 mm, respectiv 22 ,00 mm pentru
gentamicină, 26,00- 21,50 mm pentru ofloxacină, 14,00 mm -13,00 mm pentru penicilină și
16,67mm -17,50 mm pentru tetraciclină.
Ȋn urma celo r 5 expuneri la biocid nu s -au ȋnregistrat modificări cu semnificație
clinică pentru nici unul din antibioticele studia te, tulpina MRSE fiind sensibilă față de
Doxiciclină, Gentamicină si Ofloxacină, dar manifest ând rezistență față de Penicilină , având
un statut intermediar față de Tetraciclină.

35
Tabel 7.1.1.3. Compararea ȋnainte și după expuneri a rezultatelor antibiogramei obț inute de
tulpina MRSE .
Testul t
Tulpina: MRSE
Diametru (mm)
Antibiotic p* Diferenț a medie
(Final – Inițial)
Doxiciclină 0,148 -3,333
Gentamicină 0,483 -3,333
Ofloxacină 0,156 -4,500
Penicilină 0,591 -1,000
Tetraciclină 0,537 0,833
*Diferența este semnificativă statistic dacă p≤0.05

S-a ȋnregistrat o tendință nesemnificativă statistic și clinic de creștere a rezistenței
față de Doxiciclină (p=0, 148), Gentamici nă (p=0,483), Ofloxacină (p=0,156) si Penicilină
(p=0.591) a tulpinii MRSE, manifestată prin scă derea diamentrului zonei de inhibiț ie cu 3,33
mm, 3,33 mm, 4,50 mm, respectiv 1, 00 mm.
Există de asemenea o tendință nesemnificativă statistic ș i clinic de scădere a
rezistenței tulpinii MRSE față de Tet raciclină (p=0, 537), manifestată printr -o creș tere a
diamentrului zonei de inhibiț ie cu 0, 83 mm.

36

Fig.7.1.1.2. Evoluția rezistenț ei la antibiotice pentru MRSE

7.1.2. Rezultate antibiogramă MSSE .

Tabel 7.1.2. 1. Rezultate antibiogramă MSSE.
Antibiogramă Inițial
R1 Inițial
R2 Inițial
R3 După 5
expuneri
(R1) După 5
expuneri
(R2) După 5
expuneri
(R3)
Antibiotic Penicilină 2 1,8 1,7 1,9 1,7 1,4
Gentamicină 3 2,8 2,6 2,7 2,7 3,1
Tetraciclină 0 0 0 0 0 0
Ofloxacină 2,7 2,6 2,4 2,5 2,6 2,7
Doxiciclină 1,2 1,1 1,1 1,3 1,1 1,1

37

Fig.7.1.2.1. Antibiogramă MSSE

Tabel 7.1.2.2. Statistică descriptivă – rezultate antibiogramă și semnificatia clinică pentru
tulpina MSSE.
Tulpina: MSSE
Diametru (mm)
Antibiotic Timp N Media Deviaț ia
standard Minim Maxim Semnificaț ia
clinica
Doxiciclină Inițial 3 11,33 0,58 11 12 R
Final 3 11,67 1,15 11 13 R
Gentamicină Inițial 3 28,00 2,00 26 30 S
Final 3 28,33 2,31 27 31 S
Ofloxacină Inițial 3 25,67 1,53 24 27 S
Final 3 26,00 1,00 25 27 S
Penicilină Inițial 3 18,33 1,53 17 20 R
Final 3 16,67 2,52 14 19 R

38
Rezul tatele medii ale antibiogramei ȋnainte și după cele 5 expuneri au fost de 11,33
mm, respectiv 11,67 mm pentru doxiciclină, 28,00, respectiv 28,33 pentru Gentamicină, 25,67
mm, respectiv 26,00 mm pentru Ofloxacină, 18,33 mm, respectiv 16,67 mm pentru Penicilină.
Ȋn urma celo r 5 expuneri la biocid nu s -au ȋnregistrat modifică ri cu semnificație
clinică pentru nici unul din antibioticele studia te, tulpina MSSE fiind sensibilă față de
Gentamicină si Ofloxacină dar manif estând rezistență față de Doxiciclină si Penicilină.

Tabel 7.1.2.3.Compararea ȋnainte și după expuneri a rezultatelor antibiogramei obținute de
tulpina MSSE .
Testul t
Tulpina: MSSE
Diametru (mm)
Antibiotic p* Diferenț a medie
(Final – Inițial)
Doxiciclină 0.678 0.333
Gentamicină 0.859 0.333
Ofloxacină 0.768 0.333
Penicilină 0.382 -1.667
*Diferenta este semnificativă statistic dacă p≤0.05

S-a ȋnregistrat o tendință nesemnificativă statistic (p=0, 382) și clinic de creștere a
rezistenței față de Penicil ină a tulpinii MSSE, manifestată prin scăder ea diamentrului zonei de
inhibiție cu 1,667 mm.
Există de asemenea o tendință nesemnificativă statistic și clinic de scădere a
rezistenței față de celelalte antibiotice studiate : Doxiciclină (p=0,678), Gentamicină
(p=0,859) si O floxacină (p=0,768), manifestată printr -o creștere mică a diamentrului zonei de
inhibiț ie.

39

Fig.7.1.2.2.Evoluția rezistenței la antibiotice pentru MSSE

7.1.3. Rezultate antibiogramă MSSA .

Tabel 7.1.3.1 . Rezultate antibiogramă MSSA
Antibiogramă Inițial
R1 Inițial
R2 Inițial
R3 După 5
expuneri
(R1) După 5
expuneri
(R2) După 5
expuneri
(R3)
Antibiotic Penicilină 3,7 3,2 3,3 3,2 2,9 –
Gentamicină 2,3 2 2 2,1 2,1 –
Tetraciclină 2,2 2,1 2 2,1 1,9 –
Ofloxacină 2,5 2,4 2,4 2,3 2,3 –
Doxiciclină 3 2,7 2,7 2,6 2,6 –

40

Fig 7.1.3.1. Antibiogramă MSSA

Tabel 7.1.3.2. Statistică descriptivă – rezultate antibiogramă și semnificația clinică pentru
tulpina MSSA .
Tulpina: MSSA
Diametru (mm)
Antibiotic Timp N Media Deviați a
standard Minim Maxim Semnificaț ia
clinica
Doxiciclină Inițial 3 28,00 1,73 27 30 S
Final 2 26,00 0,00 26 26 S
Gentamicină Inițial 3 21,00 1,73 20 23 S
Final 2 21,00 0,00 21 21 S
Ofloxacină Inițial 3 2433 0,58 24 25 S
Final 2 23,00 0,00 23 23 S
Penicilină Inițial 3 34,00 2,65 32 37 S
Final 2 30,50 2,12 29 32 S
Tetraciclină Inițial 3 21,00 1,00 20 22 S
Final 2 20,00 1,41 19 21 S

41
Rezul tatele medii ale antibiogramei ȋnainte și după cele 5 expuneri au fost de 28.00
mm, respectiv 26.00 mm pentru doxiciclină , la gentamicina s- au ȋnregistrat aceleași valori și
inițial si final, 24.33 mm, respectiv 23.00 mm pentru ofloxacină, 34.00 mm, respectiv 30.50
mm la penicilină, iar pentru tetraciclină 21.00 mm, respectiv 20.00 mm.
Ȋn urma celo r 5 expuneri la biocid nu s -au ȋnregistrat modificări cu semnificație
clinică pentru nici unul din antibioticele studia te, tulpina MSSE fiind sensibilă față de toate
antibioticele studiate.

Tabel 7.1.3.3. Compararea ȋnainte și după expuneri a rezultatelor antibiogramei obț inute de
tulpina MSSA .
Testul t
Tulpina: MSSA
Diametru (mm)
Antibiotic p* Diferenț a medie
(Final – Inițial)
Doxiciclină 0.219 -2.000
Gentamicină 1.000 0.000
Ofloxacină 0.053 -1.333
Penicilină 0.220 -3.500
Tetraciclină 0.413 -1.000
*Diferenț a este semnificativa statistic daca p≤0.05

S-a ȋnregistrat o tendință nesemnificativă statistic și clinic de creștere a rezistenței
față de Doxic iclină (p=0, 219), Ofloxacină ( p=0,053), Penicilină (p=0,220) ș i Tetraciclină
(p=0,413) a tulpinii MSSA, manifestată prin scă derea diamentrului zonei de inhibiț ie cu 2,00
mm, 1,33 mm, 3,50 mm, respectiv 1, 00 mm.

42

Fig.7.1.3.2.Evol uția rezistenței la antibiotice pentru MSSA

7.1.4. Rezultate antibiogramă MRSA

Tabel 7.1.4.1. Rezultate antibiogramă MRSA
Antibiogramă Inițial
R1 Inițial
R2 Inițial
R3 După 5
expuneri
(R1) După 5
expuneri
(R2) După 5
expuneri
(R3)
Antibiotic Penicilină 1,1 1,1 1,1 – 1,1 1,2
Gentamicină – – – – – –
Tetraciclină 2,3 2,1 2 – 2 2,2
Ofloxacină 2,5 2,3 2,4 – 2,2 2,5
Doxiciclină 3 2,8 2,7 – 2,5 2,8

43

Fig 7.1.4.1. Antibiogramă MRSA

Tabel 7.1.4.2. Statistică descriptivă – rezultate antibiogramă și semnificația clinică pentru
tulpina MRSA.
Tulpina: MRSA
Diametru (mm)
Antibiotic Timp N Media Deviația
standard Minim Maxim Semnificația
clinică
Doxiciclină Inițial 3 28,33 1,53 27 30 S
Final 2 26,50 2,12 25 28 S
Ofloxacină Inițial 3 24,00 1,00 23 25 S
Final 2 23,50 2,12 22 25 S
Penicilină Inițial 3 11,00 0,00 11 11 R
Final 2 11,50 0,71 11 12 R
Tetraciclină Inițial 3 21,33 1,53 20 23 S
Final 2 21,00 1,41 20 22 S

44
Rezul tatele medii ale antibiogramei ȋnainte și după cele 5 expuneri au fost de 24,33
mm, respectiv 21,00 mm pentru doxiciclină, 24,00 mm, respectiv 23,50 mm pentru
ofloxacină, 11,00 mm, respectiv 11,50 mm pentru penicilină și 21,33 mm,respectiv 21,00 mm
pentru tetraciclină.
Ȋn urma celo r 5 expuneri la biocid nu s -au ȋnregistrat modificări cu semnificație
clinică pentru nici unul din antibioticele studiate, tulpina MRSA fiind sen sibilă față de
Doxiciclină, Ofloxaci nă și Tetraciclină, dar manifestând rezistență față de Penicilină.

Tabel 7.1.4.3. Compararea ȋnainte și după expuneri a rezultatelor antibiogramei obț inute de
tulpina MRSA .
Testul t
Tulpina: MRSA
Diametru (mm)
Antibiotic p* Diferenț a medie
(Final – Inițial)
Doxiciclină 0,334 -1,833
Ofloxacină 0,735 -0,500
Penicilină 0,272 0,500
Tetraciclină 0,822 -0,333
*Diferența este semnificativă statistic dacă p≤0.05

S-a ȋnregistrat o tendință nesemnificativă statistic și clinic de creștere a rezistenței
față de Doxiciclină (p=0.148), Ofloxacină (p=0.156) si Tetraciclină (p=0.822) a tulpinii
MRSE, manifestată prin scăder ea diamentrului zonei de inhibiț ie cu 1.83 mm, 0.50 mm,
respectiv 0.33 mm.
Există de asemenea o tendință nesemnificativă statistic și clinic de scădere a
rezistenței tulpinii MRSE față de Pen icilină (p=0.0.272), manifestată printr -o creș tere a
diamentrului zonei de inhibiț ie cu 0.50 mm.

45

Fig.7.1.4.2. Evol uția rezistenței la antibiotice pentru MRSA

46
7.2. Rezultate MIC și MBC

Rezultatele pentru fiecare tulpină de referință ȋn parte (pentru toate cele 3 replicate)
se regăsesc ȋn tabelele ce urmează.

Tabel 7.2.1. Rezultate MIC și MBC pentru fiecare replicat
Tulpina Expunere Replicat MIC (%) MBC (%)
MRSA 1 1 0,3125 0,625
2 0,3125 0,625
3 0,3125 0,625
2 1 0,3125 0,625
2 0,3125 0,625
3 0,3125 0,625
3 1 0,3125 0,625
2 0,3125 0,625
3 0,3125 0,625
4 1 0,3125 0,625
2 0,3125 0,625
3 0,3125 0,625
5 1 / /
2 0,1563 0,3125
3 0,1563 0,3125
MSSA

1 1 0,3125 0,625
2 0,3125 0,625
3 0,3125 0,625
2 1 0,3125 0,625
2 0,3125 0,625
3 0,3125 0,625
3 1 0,3125 0,625
2 0,1563 0,3125

3 0,3125 0,625
4 1 0,3125 0,625
2 0,1563 0,3125
3 0,3125 0,625
5 1 0,3125 0,625
2 0,1563 0,3125
3 / /

47
Tabel 7.2.1. Rezultate MIC și MBC pentru fiecare replicat -continuare
MRSE 1 1 0,3125 0,625
2 0,3125 0,625
3 0,3125 0,625
2 1 0,1563 0,3125
2 0,1563 0,3125
3 0,1563 0,3125
3 1 0,1563 0,3125
2 0,1563 0,3125
3 0,1563 0,3125
4 1 0,1563 0,3125
2 0,1563 0,3125
3 0,1563 0,3125
5 1 0,1563 0,3125
2 0,1563 0,3125
3 0,1563 0,3125
MSSE 1 1 0,3125 0,625
2 0,3125 0,625
3 0,3125 0,625
2 1 0,1563 0,3125
2 0,1563 0,3125
3 0,1563 0,3125
3 1 0,1563 0,3125
2 0,1563 0,3125
3 0,1563 0,3125
4 1 0,1563 0,3125
2 0,1563 0,3125
3 0,1563 0,3125
5 1 0,1563 0,3125
2 0,1563 0,3125
3 0,1563 0,3125

48
Tabel 7.2.2. Interpretare rezultate MIC și MBC.
Tulpina Paramentru Expunere N Media Deviaț ia
standard Minim Maxim
MRSE MIC (%) Inițial
3 0,313 0,000 0,313 0,313
Final 3 0,156 0,000 0,156 0,156
MBC (%) Inițial 3 0,625 0,000 0,625 0,625
Final 3 0,313 0,000 0,313 0,313
MSSE MIC (%) Inițial 3 0,313 0,000 0,313 0,313
Final 3 0,156 0,000 0,156 0,156
MBC (%) Inițial 3 0,625 0,000 0,625 0,625
Final 3 0,313 0,000 0,313 0,313
MSSA MIC (%) Inițial
3 0,313 0,000 0,313 0,313
Final 2 0,234 0,110 0,156 0,313
MBC (%) Inițial 3 0,625 0,000 0,625 0,625
Final 2 0,469 0,221 0,313 0,625
MRSA MIC (%) Inițial
3 0,313 0,000 0,313 0,313
Final 2 0,156 0,000 0,156 0,156
MBC (%) Inițial 3 0,625 0,000 0,625 0,625
Final 2 0,313 0,000 0,313 0,313

Toate tulpinile au ȋnregistrat o scădere atât a MIC cât și a MBC ȋ n urma celor 5 expuneri.

49

Fig.2.1. Evol uția MIC pentru fiecare tulpină

Fig.2.2. Evol uția MBC pentru fiecare tulpină

50

Ȋnainte de expuneri con centrația medie MIC a fost de 0,313% și concentrația medie
MBC a fost de 0, 625%, iar după expuneri concentr ația medie MIC a variat ȋntre 0,156% și
0,313% si concentr atia medie MBC a variat ȋntre 0,313% și 0, 625%, ȋn cazul celor patru
tulpini studiate.
Toate cele patru tulpini studiate au ȋnregistrat o scădere a concentratiei medii MIC și
MBC ȋn urma celor 5 expuneri. Conce ntratia medie MIC a scazut cu 0, 157% in c azul MSSE,
MRSE si MRSA si cu 0, 079% ȋn cazul MSSA, iar conce ntratia medie MBC a scazut cu
0,312% ȋn c azul MSSE, MRS E și MRSA și cu 0,156% ȋn cazul MSSA.

51
8. CONCLUZII

Experimentele realizate au avut ca și scop observarea modificărilor ce se produc la
nivelul tulpinilor de S.aureus , atunci cand sunt expus e repetat la diferite concentrații de biocid
(iod-povidonă ). Se doreș te iden tificarea tulpinilor care capată rezistență și de asemenea
limitele ȋn care ele au efect inhibitor ș i/sau efect bactericid.
Ȋn urma analizei cantitative a efectului antimicrobian , prin determinarea
concentrației minim e inhibitorii ș i bactericide, s-a obs ervat o scădere semnificativă a valorilor
pentru fiecare tulpin ă, la fiec are expunere. Acest lucru dovedește probabilitatea ca aceste
tulpini să capete rezistență la biocide , pe masura creșterii numărului de expuneri.
Ȋn ceea ce privește metoda difuzimetrică Kirby-Bauer (antibiograma), s-au obț inut
rezultate diferite pentru fiecare tulpină . Tulpinile MRSA ș i MR SE sunt rezistente la
penicilină , respectiv tetraciclină MRSE, MSSE este rezistenta la doxiciclină și penicilin ă, iar
MSSA este sensibilă la toate cele 5 antibiotice.
Studiile realizate doresc ȋmbu nătăț irea utiliză rii dezinfectanților ȋn industria
alimentară, industria farmaceu tică și me dicină pentru evitarea diferitelor cazuri de ȋmbolnăviri
și infecții cu diferiți patogeni care au căpătat rezistență la antibiotic e. Se fac studii ȋ n acest
domeniu pentru a găsi cele mai eficiente soluții ȋ n prevenirea acestor probleme, care se
răspândesc alarmant la nivel global.

52
BIBLIOGRAFI E

1. A. Bridier., R. Briandet , V. Thomas & F. Dubois -Brissonnet (2011) Resistance of
bacterial biofilms to disinfectants : a review, Biofouling, 27:9, 1017- 1032, DOI:
10.1080/08927014.2011.626899.
2. Amalaradjou M.A.R.,Venkitanarayanan K., 2014. Antibiofilm Effect of Octenidine
Hydrochloride on Staphylococcus aureus, MRSA and VRSA . Pathogens 3, 404- 416;
doi:10.3390/pathogens3020404.
3. Appelbaum PC., 2006. MRSA -the tip of the iceberg. Clin Microbiol Infect. 12, p. 3- 10.
4. Backer H and Hollowell H. (2000) Use of Iodine for Water Disinfection: Iodine
Toxicity and Maximum Recommended Dose. Environ Health Perspect., 108, 679- 684.
5. Baden LR, Eisenstein BI .,(2000) Impact of Antibiotic Resistance on the Treatment of
Gram -negative Sepsis. Curr Infect Dis Rep. Oct;2(5):409 -416.
6. Beumer R, et al. Microbial resistance and biocides – a review and consensus statement.
2000, International Scientific Forum on Home Hygiene.
7. Cloete TE. (2003), Resistance mechanisms of bacteria to antimicrobial compounds
International Biodeteriorat ion and Biodegradation,51(4):277- 282.
8. E.Bessems, P.M.J.Terpstra, (2005)Hygiene and Disinfection ,Volum 41,Issues 3-
4,Pages 167- 312).
9. Enright MC, et al.(2002), The evolutionary history of methicillin- resistant
Staphylococcus aureus (MRSA). PNAS 99 (11) 7687 – 7692.
10. Fournier B. and Philpott, 2005. Recognition of Staphylococcus aureus by the innate
immune system. Clin Microbiol Rev. 18, p. 521- 540.
11. Healy CM, Hulten KG, Palazzi DL, Campbell JR, Baker CJ. 2004. Emergence of new
strains of methicillin -resistant Staphylococcus aureus in a neonatal intensive care unit. Clin
Infect Dis. 39:1460- 6.
12. Hoiby N, Bjarnsholt T, Givskov M, Molin S, Ciofu O. ,(2010) Antibiotic resistance of
bacterial biofilms. Int. J. Antimicrob. Agents ;35(4):322–332.
13. Junka, A.; Bartoszewicz, M.; Smutnicka, D.; Secewicz, A.; Szymczyk, P. (2014)
Efficacy of antiseptics containing povidone -iodine, octenidine dihydrochloride and
ethacridine lactate against biofilm formed by Pseudomonas aeruginosa and Staphylococc us

53
aureus measured with the novel biofilm -oriented antisepotics test . Int Wound J.
Dec;11(6):730- 4.
14. Maillard, J. Y. 2002. Bacterial target site for biocide action . J. Appl. Microbiol. 92:
16S-27S.
15. Mazzola PG, Jozala AF, Novaes LCDL, Moriel P, Penna TCV., 2009. Minimal
inhibitory concentration (MIC) determination of disinfectant and/or sterilizing agents. Braz J.
Pharm Sci.; 45:241- 8.
16. Michael CA, Dominey -Howes D, Labbate M. (2014),The antibiotic resistance crisis:
causes, consequences, and manag ement. Front Public Health. ;2:145. [ PMC free
article ] [PubMed].
17. Rossolini GM, Arena F, Pecile P, Pollini S. (2014),Update on the antibiotic resistance
crisis. Clin Opin Pharmacol. 2014;18:56–60. [ PubMed].
18. Russell, A.D. (2003). Biocide use and antibiotic resistance of laboratory findings to
clinical and environmental situations. The Lancet Infect. Dis., 3: 794- 803. [ Links ].
19. SCENIHR (Scientific Committee on Emerging and Newly Identified Health Risks),
(January 2009) .Assessment of the Antibiotic Re sistance Effects of Biocides
20. Slavcovici A. 2008. Antibiotic resistance of bacteria involved in severe infections .
RJID, vol. XI, nr.1, 255- 264.
21. Suller, M.T.E.; Russel, A.D. (1999). Antibiotic and biocide resistance in methicillin –
resistant Staphylococcus aureus and vancomycin- resistant Enterococcus. J. Hosp. Inf., 43:
281-291.
22. Tabak, M., et al., (2009), The synergistic activity of triclosan and ciprofloxacin on
biofilms of Salmonella Typhimurium,. FEMS Microbiology Letters. 301(1): 69 -76.
22. Zhang L, Mah TF. ,(2008),The Involvement of a Novel Efflux System in Biofilm –
Specific Resistance to Antibiotics . J. Bacteriol;190(13):4447– 4452.
23. Webber M, Piddock L, Woodward M. 2006. Disinfectant Resistance in Bacteria, p
115-125. In Aarestrup F (ed), Antimicrobial Resistance in Bacteria of Animal Origin. ASM
Press, Washington, DC. doi: 10.1128/9781555817534.ch8
24. https://www.foodqual itynews.com/Article/2014/01/16/Salmonella -biofilms -resistant –
to-disinfectants .
25.http://www.ema.europa.eu/docs/en_GB/document_library/Maximum_Residue_Limits_
-_Report/2012/03/WC500123983.pdf .
26.https://ec.europa.eu/health/scientific_committees/opinions_layman/en/biocides –
antibiotic -resistance/l -3/3-emergence- resistant -bacteria.htm .

54