1 Evaluarea la disciplina BIOLOGIE VEGETALĂ ȘI ANIMALĂ în cadrul examenului de bacalaureat – 2014 Proba E. D) FIȘE SINTEZĂ 1. CONȚINUT PROGRAMĂ… [613636]

Licență

1 Evaluarea la disciplina BIOLOGIE VEGETALĂ ȘI ANIMALĂ în cadrul examenului de bacalaureat – 2014 Proba E. D) FIȘE SINTEZĂ 1. CONȚINUT PROGRAMĂ… [613636]

Byadmin ianuarie 1, 2024

1 Evaluarea la disciplina BIOLOGIE VEGETALĂ ȘI ANIMALĂ
în cadrul examenului de bacalaureat – 2014
Proba E. D)

FIȘE SINTEZĂ

1. CONȚINUT PROGRAMĂ
CELULA – UNITATEA STRUCTURALĂ ȘI FUNCȚIONALĂ A VIE ȚII
2.1. STRUCTURA, ULTRASTRU CTURA ȘI ROLUL COMPONENTELOR CELUL EI (enunțarea
funcției fără descrierea mecanismelor) :
– procariote: structură;
– eucariote:
– învelișul celulei:
– membrană celulară (model mozaic fluid);
– perete celular;
– citoplasmă:
– fundamentală;
– structurată – organite celulare: reti cul endoplasmatic, ribozomi, mitocondrii,
aparat Golgi, lizozomi, centrozom, plastide, vacuole;
– nucleu – membrană nucleară, nucleoli, carioplasmă -cromatină (acizii nucleici – tipuri și rol);

CELULA
Celul a este unitatea structurală, funcțională și genetică
a
organismel or vii, capabil ă de
autoconservare și de a -și duc e viața independent sau în complexe celul are interdependente =
țesuturi .

– Tipuri de celule : – procariot ă
– eucariotă

1. CELULA PROCARIOT Ă

– este caracteristic ă: bacteriilor și algelor albastre –verzi = cianobacterii ;
– este alcatuit ă din:
– perete celular – rigid, necelulozic , care con ține mureină;
– membran ă celulară;
– citoplasm ă – vâscoasă, fără curenți citoplasmatici ;
– bogată în ribozomi – cu rol în sinteza proteinelor specifice;
– materialul genetic = nucleotid = nucleosid – dispus difu z, neindividualizat,
reprezen tat de o macromolecul ă de ADN, care formeaz ă un cromozom circular.

2. CELULA EUCARIOT Ă

I. ÎNVELIȘUL CELULEI

2
a. MEMBRANA CELULAR Ă
– separă celula de mediul înconjurator și intervine în schimburile dintre celul ă și mediu;
– este organizat ă pe modelul mozaicului fluid , fiind alcatuit ă din două straturi
fosfol ipidice – străbătute de proteine ;
– membrana este permeabila și selectiv ă.

b. PERETELE CELULAR – este specific celulei vegetale – este structura nevie;
– la ciuperci= fungi , este de natur ă chitinoas ă;
– la alge, muschi, ferigi, plante superioa re – este celulozic, fiind format din
celuloză, hemiceluloz ă și substan țe pectice;
– se formeaz ă cu participarea m embranei celulare ;
– lipsește la celula animal ă;
– are rol de apărare, asigură schimbul de apă și substan țe dintre celul ă și
mediul înconjurător.

II . CITOPLASMA – reprezinta mediul în care se desfa șoară principal ele procese
metabolice celulare.
Componente:
a. citoplasma fundamentala= hialoplasma = nestructurat ă;

Constituie mediul intern al celulei în care se desfa șoară principalele procese metabolice
celulare.
Prezintă curenți citoplasmatici care pun în mișcare organitele.

b. componenta structurat ă – reprezentat ă de organitele celulare :

Mitocondriile
– au rol în respira ția celular ă, la nivelul lor are loc oxidarea substan țelor organice , cu
producerea de energie (se mai numesc”uzinele energetice ale celulei”) ;
– sunt autodivizibile = au material genetic propriu – ADN mitocondrial , care conține
informația genetică pentru sinteza enzimelor respiratorii.
Alcatuire:
– sunt formate din : -membrană dublă:
– membrana extern ă este neteda
– membrana in ternă formează pliuri numite criste , la nivelul
carora se găsesc enzimele oxido -reducatoare ;
– cavitate – în care se gasește substanța fundamental ă matricea (matrix ) – ce
contine ADN , ARN, enzime .

Reticulul endoplasmatic – RE – este o rețea de tubuli și vezic ule care formeaz ă un sistem
circulator intracitoplasmatic ;
– are membran ă simpla ;

3 – poate fi neted sau rugos =granular (REG) (cand are ata șați ribozomi).

Ribozomii (granulele lui Palade)
– organite fără membrană, sferice , de natur ă ribonucleoproteica ce conțin ARN =acid
ribonucleic și proteine;
– se găsesc l iberi în citoplasma sau ata șați RE, formâ nd REG;
– sunt sediul biosintezei proteinelor specifice.

Aparatul Golgi – este situat în apropierea nucleului și are functii legate de procesele de
secretie celular ă, asamblare a produsilor, de transpo rt al secrețiilor și în produce rea de
membrane. Este mai dezvoltat în celulele secretoare;
– este alcătuit din totalitatea dictiozomilor= fo rmațiuni disco idale cu membran ă simplă,
aplatizate, suprapuse, de la capetele c ărora se desprind permanent vezicule cu secre ții.

Lizozomii – organite de form ă sferică sau ovoidal ă, cu membran ă simpla, ce conțin
enzime hidrolitice cu ro l în digestia intracelular ă (fagocitoz ă).
Lizozomii sunt mai nume roși în celulele secretoare și în leucocite.

Centrozomul = centrul celular – este situat în apropierea nucleului;
– este prezent în celulele anim ale și la protiste;
– este format din doi centrioli ;
– dă naștere fusului de diviziune.
Vacuolele – sunt vezicule de limitate de o membran ă simplă numită tonoplast ;
– conțin suc vacuolar (ap ă, săruri , enzime, acizi organici) ;
– sunt temporare în celulele animale și permanente în celulele vegetale.
Totalitatea lor formeaza vacuomul.

Plastidele – specifice celulei vegetale ;
– sunt autodivizibile (au material geneti c propriu – ADN plastid ial);
– sunt : fotosintetizante : – cloroplaste -conțin pigmen ți verzi – la plantele verzi ;
– rodoplaste – conțin pigmen ți rosii – la algele rosii ;
– feoplaste – conțin pigmen ți bruni – la algele brune ;
nefotosintetizante :
– cromoplaste – conțin pigmen ți roșii-portocalii : fructe ;
– leucoplaste – nu au pigmen ți și depozite ază diferite substan țe:
– amiloplaste –depoziteaz ă amidon – tuberculul de cartof ;
– oleoplaste – depoziteaz ă uleiuri – la floarea soarelui ;
– proteoplaste – depoziteaz ă proteine – în semințele plantelor.

Cloroplastele – conțin pigmen ții clorofilieni (verzi) , ce absorb energia luminoas ă și o
convertesc în energie chimic ă, în timpul procesului de fotosintez ă.
Structural prezintă: – membran ă dublă și cavitate ;
– membrana prezintă :-membrana extern ă –netedă;
-membrana intern ă – prezintă prelungiri – tilacoide , care
pătrund în cavitate și formeaz ă structuri discoidale aplatizate, dispuse în fișic ce alcătuiesc

4 grana . În grana sunt localiza ți pigmen ții clorofilieni și aici se desfășoară faza de lumin ă a
fotosintezei ;
– cavitatea conține o substan ță fundamental ă = stroma . În stromă se găsesc: ADN,
ARN, ribozomi, incluziuni lipidice, granule de amidon. Aici are loc faza de întuneric a
fotosintezei .

III. NUCLEUL – este component cel ular fundamental, cu rol în coordonarea vie ții celulei.

– este alcătuit din – membran ă dublă prevăzută cu pori, prin care se desf ășoară
schimburile dintre nucleu și citoplasm ă;
– substanță fundamental ă = carioplasma = nucleo plasma , ce conține
cariolimfa și cromatina ;
– cromatina este constituit ă din ADN, ARN și proteine și formeaz ă cromozomii , vizibili la
microscop , în timpul diviziunii celulare ;
– în ADN este stocat ă informația genetic ă. Aceasta poate fi transmis ă celulel or rezultate
prin diviziune sau poate fi utilizat ă în coordonarea activității celulare, prin tipurile de
proteine (enzime) sintetizate intracelular ;
– unul sau mai mul ți nucleoli – ce conțin ARN și au rol în biogeneza
ribozomilo r și în diviziunea celular ă.

5

2. CONȚINUT PROGRAMĂ
CIRCULAȚIA
Circulația la plante:
– absorbția apei și a sărurilor minerale: localizare, mecanismele absorbției;
– circulația sevelor: forțe care contribuie la circulația sevelor.

CIRCULATIA LA PLANTE

1. Absorbția apei și a sărurilor minerale :

Organul specializat în absorbție este rădăcina, care are o zonă de maximă absorbție
– zona perilor absorbanți (perii absorbanți sunt celule rizodermice = epidermice,
modificate).
Absorbția s e realizează prin două mecanisme:
– absorbția pasivă – fără consum de energie – este determinată de deficitul hidric
creat la nivelul frunzei de procesul de transpirație. Acest deficit determină declanșarea
forței de sucțiune, care se trans mite de -a lungul vaselor lemnoase până la rădacină și, de
aici, la perii absorbanți.
Se realizează fără consum de energie, prin osmoză .

Osmoza = procesul prin care o soluție mai concentrată absoarbe apa dintr -o soluție mai
diluată printr -o membrană semip ermeabilă. În cazul rădăcinii, cele două soluții sunt: sucul
celular și mediul extracelular, iar membrana semipermeabilă este membrana celulară.
– absorbția activă – cu consum de energie – este determinată de presiunea
radiculară pozitivă –dezvoltată la nivelul rădăcinii, care acționează cu consum de energie
și determină ascensiunea apei prin plantă, facilitând absorbția de noi cantități de apă.

2. Circulatia sevei brute = apă cu săruri minerale
Seva brută este o soluție apoasă, diluată, predominant m inerală, care circulă prin
vasele conducătoare lemnoase.
Sensul de circulație prin rădăcina este următorul: de la nivelul perilor absorbanți, seva
brută străbate exoderma – scoarța – endoderma, pătrunde în cilindrul central, în fasciculele
lemnoase, iar, de aici, capătă traseu ascendent.
Ascensiunea este influențată de două forțe:
– presiunea radiculară – activ – predominantă primavara sau când solul este bogat în
apă;
– forța de sucțiune – pasiv – influențată de transpirație.

3. Circulati a sevei elaborate = apă cu substanțe organice
Seva elaborată este bogată în substanțe organice solubile produse de frunze prin
procesul de fotosinteză.
Se realizează prin vasele conducătoare liberiene.

6 Transportul se realizează activ – cu consum de ener gie și viteza mai mică, deoarece vasele
liberiene au citoplasmă.
Seva elaborată circulă în ambele sensuri: descendent – spre tulpină și rădăcină și
ascendent spre flori și fructe.
Surplusul de substanțte organice se depune ca rezervă în diferite organe (r ădăcina la
morcov, sfeclă, ridiche; tulpină la gulie, cartof).

7 3. CONȚINUT PROGRAMĂ

– digestia la animale: tipuri de digestie (intracelulară, extracelulară); sistem digestiv la mamifere
– tub digestiv (componente – localizare, morfologie, fără structura peretelui)
– glande anexe (glande salivare, ficat, pancreas exocrin) – localizare, rolul lor în
digestia chimică a alimentelor;
– boli ale sistemului digestiv la om (gastrită, ulcer gastroduodenal, toxiinfecții alimentare,
hepatită virală acută) – manifestări, cauze și prevenire.

DIGESTIA ȘI SISTEMUL DIGESTIV

DIGESTIA – este de două feluri : – intracelulară;
– extracelulară.
1. Digestia intracelulară:
Este caracteristică: protozoar elor (euglena, amiba, parameciul), spongierilor (buretele de
apă dulce), celenteratelor (hidra, meduza), unor celule animale (leucocitele, celulele gliale).
Se realizează prin fagocitoză și pinocitoză, cu ajutorul unor vacuole digestive.

2. Digestia extr acelulară
– se desfășoară în interiorul unor cavități și cu participarea unor glande.

SISTEMUL DIGESTIV
DIGESTIA = totalitatea transformărilor mecanice (mărunțirea, zdrobirea) fizice
(dizolvarea, topirea), chimice (descompunerea, hidroliza) pe care le suferă substanțele
organice complexe (glucide, lipide, proteine) până la transformarea lor în substanțe
organice simple = nutrimente (glucoz ă, acizi grasi, glicerol, aminoacizi), absorbabile.
Glucide → glucoză
Lipide → acizi grasi, glicerol
Proteine → aminoacizi

Digestia chimică se realizează în tubul digestiv sub acțiunea sucurilor digestive, care
conțin enzime:
– glicolitice = amilolitice – pentru digestia glucidelor;
– lipolitice – pent ru digestia lipidelor;
– proteolitice – pentru digestia proteinelor.

Sistemul digestiv este alcătuit din: tubul digestiv și glandele anexe ( glandele salivare,
ficatul și pancreasul exocrin).

Tubul digestiv este alcătuit din următoarele segmente:

Cavitatea bucală – conține:
– dinții – piese osoase, dure = dentiția.
– limba – organ musculos, cu rol în: masticație, deglutiție, gust.
– glandele salivare: – parotide, sublinguale, submandibulare.

8 Digestia bucală – se concretizează în două procese – masticația și deglutiția.
a) – masticația – se realizează cu ajutorul dinților, limbii, salivei, mușchilor masticatori;
– se finalizează cu formarea bolului alimentar;
b) – deglutiția = înghițirea – transportul bolului alimentar din cavitatea bucală în stomac.

Aici incepe digestia glucidelor sub actiunea amilazei salivare din salivă.
Faringele – loc de intersecție a căii digestive cu cea respiratorie.
Esofagul – se deschide în stomac prin orificiul c ardia.
Stomacul – situat în cavitatea abdominală;
– organ cavitar cu rol în depozitarea temporară a alimentelor;
– este voluminos la mamiferele ierbivore = fitofage și la carnivorele prădătoare;
– este redus ca dimensiune la omnivore (porcul);
– este: – unicameral – la majoritatea mamiferelor;
– tetracameral – la mamiferele ierbivore rumegatoare, fiind alcătuit din patru
camere :- burduf, ciur, foios, cheag.
Traseul hranei este următorul: cavitate bucală → burduf → ciur→ cavitate bucală
(masticația = rumegat) – înghițire → foios → cheag.

În stomac are loc digestia gastrică. Aceasta se realizează sub acțiunea musculaturii și a
sucului gastric care, prin intermediul enzimelor proteolitice (pepsina), hidrolizează
proteinele până la albumoze și peptone.

Intestinul subțire – are lungimi diferite, în funcție de tipul de nutritie:
– scurt la carnivore;
– mediu la omnivore;
– lung la ierbivore;
– se deschide în intestinul gros prin orificiul ileocecal;
– este format din: – duoden – porțiune fixă, cu formă de potcoavă, în care se varsă secrețiile
digestive produse de pancreas și ficat.
– intestinul liber – porțiune mobilă, cu anse intestinale;
– glandele intestinale din peretele int estinului subțire secretă sucul intestinal, care
conține enzime proteolitice (peptidaze), lipolitice (lipaza intestinală), glicolitice
(dizaharidaze).
La nivelul intestinului subțire se încheie digestia și are loc absobția nutrimentelor.
Absorbția intest inală este procesul prin care nutrimentele trec prin mucoasa digestivă în
sânge sau limfă.

Intestinul gros – prezintă trei porțiuni – cecum , colon, rect;
– cecum – se termină în fund de sac și prezintă un apendice vermiform = organ
rudimentar l a om.
– colon – ascendent, tranvers, descendent, sigmoid;
– rect.
Aici au loc procese de fermentație și putrefacție în urma cărora se formează materiile
fecale. Eliminarea acestora la exterior se face prin actul reflex al defecației.

9
GLANDE ANEXE TUBULUI DIGESTIV:

Glandele salivare : – parotide, sublinguale, submandibulare;
– saliva – lichid incolor, cu pH ușor acid ce contine: apă, mucus, enzime (amilaza
salivară = ptialina);
– contribuie la: – înmuierea alimentelor;
– descompunerea chimică a glucidelor (în cavitatea bucală)
până la dextrine și maltoză, sub acțiunea amilazei salivare.

Ficatul – are 1,500 gr.
– este situat în cavitatea abdominala, su bdiafragmatic, în loja hepatică.
– secretă permanent bila, care se acumulează în vezica biliară în intervalul dintre mese
(interprandial) sau se varsă direct în duoden în timpul meselor.
– sucul biliar (bila) conține săruri biliare, cu rol în emulsio narea și absorbția grăsimilor; nu
conține enzime.

Pancreasul – glandă mixtă ce produce sucul pancreatic, care conține enzime proteolitice
(tripsina), lipolitice (lipaza pancreatică) și glicolitice (amilaza pancreatică).

BOLI ALE SISTEMULUI DIGESTIV LA OM

GASTRITA
Cauze
– iritații produse de: alcool, tutun, substanțe caustice, alimente condimentate;
consumul de alimente alterate; supraîncărcarea stomacului; mâncăruri fierbinți.
Manifestări
– indispoziție, greață, regurgităr i, dureri gastrice, dureri de cap, vărsături.
Netratarea duce la cronicizare.
ULCERUL GASTRO -INTESTINAL
Cauze
– acțiunea corozivă a HCl;
– prezența, la nivelul ulcerațiilor, a unor bacterii (Helycobacter pylori) care: atacă
mucoasa gastrică, sunt rezistente la acțiunea HCl, ajung în stomac prin alimente
nespălate și vizitate de muște.
Manifestări
– leziuni sau breșe în stomac sau duoden, prin distrugerea mucoasei, senzație de
arsură, foame dureroasă, grețuri, balonare, vomă cu sânge – ulcer perforat.
TOXIINFECȚI I ALIMENTARE
Cauze
– alimente manipulate defectuos, gătite insuficient sau depozitate inadecvat; ciuperci
neavizate; ouă de rață fără a fi fierte 10 minute; alimente alterate; lapte nefiert.
Manifestări

10 – tulburări digestive: greață,vomă, diaree; febră, durer i de cap.
HEPATITA VIRALĂ ACUTĂ
Cauze
– virusuri hepatice: – A: transmis prin alimente contaminate sau mâini nespălate;
– B și C: transmise prin sânge contaminat, salivă, spermă.
Manifestări
– Tulburări digestive, icter (colorarea în galben a pielii), materii fecale decolorate,
urina închisă la culoare,
oboseală, mărirea în volum a ficatului.
Prin cronicizare poate să apară ciroza.

Prevenire
– evitarea unei alimentații bogate în condimente iuți;
– evitarea consumului de alimente: prăjite, insuficient mestecate, pr ea fierbinți sau
prea reci, alterate;
– evitarea consumului abuziv de alcool și tutun;
– conservarea corectă a alimentelor, în frigidere, departe de acțiunea rozătoarelor sau
a insectelor;
– prelucrarea alimentelor în condiții de maximă igienă;
– asigurarea calită ții apei potabile;
– spălarea pe mâini înaintea meselor și după folosirea toaletelor;
– menținerea igienei dinților și a gurii;
– evitarea discuțiilor în timpul meselor, mai ales a celor în contradictoriu.

11 4. CONȚINUT PROGRAMĂ
DIVIZIUNE CELULARĂ : – importanță, clasificare:
– ciclul celular;
– indirectă (cariochinetică);
– cromozomi și fus de diviziune – alcătuire și rol;
– mitoză ( faze, importanță);
– meioză (etape, faze, importanță).

CICLUL CELULAR
– reprezintă succesiunea de procese ce asigură creșt erea și diviziunea celulei;
– cuprinde do uă etape:

1. INTERFAZA = I – perioadă ce precede diviziunea, caracterizat ă prin intense procese
de sinteză (sinteza de ARN, proteine, creșterea celulei în dimensiuni și dublarea cantității
de ADN ).

2. DIVIZIUNEA CELULARĂ – este de două tipuri:
a. directă =amitoza – la procariote, protiste;
– se realizează prin strangulare și formarea unui perete despărtitor;
– nu prezintă fus de diviziune;
– nu se individualizează cromozomi omologi;
b. indirectă = cariokinetică – la eucariote;
– presupune multiple modificări ale nucleului și restructurări ale materialului
genetic;
– prezintă fus de d iviziune care ia naștere prin autoduplicarea centrozomului;
– fusul de diviziune este format din filamente ce unesc cei doi centrozomi situați
câte unul la cei doi poli ai celulei;
– cromatina nucleară se condensează, stru cturează și formează cromozomii.
Cromozomii:
– sunt constanți ca număr, formă și dimensiuni pentru fiecare specie;
– sunt structuri permanente în nucleu, dar pot fi vizualizați la microscop doar în timpul
diviziunii celulare;
– poartă info rmația genetică a organismelor;
– sunt de două tipuri fundamentale:
a. cromozomi de tip procariot :- la procariote (bacterii și alge albastre -verzi =
cianobacterii);
– sunt alcătuiți dintr -o macromoleculă de ADN, care
– formează un cromozom circular, menținut în această formă cu ajutorul unor
molecule de ARN.

b. cromozomi de tip eucariot:
– întâlniți la protiste, fungi, plante, animale;
– totalitatea lor formeaza cariotipul;
– sunt alcatuiți din:

12 – două brațe = cromatide – egale sau inegale (formate din ADN);
– centromer – unește cromatidele;
– iau naștere prin condensarea cromatinei (sunt formați din ADN, proteine, ioni de Mg,
Ca);
– în celulele corpului = celule somatice – garnitura cromozomală este completă, adica există
un set cromozomal matern (23 cromozomi) și unul patern (23 cromozomi) – sunt celule
diploide și se notează 2n.
– în celulele sexuale = reproducătoare – numărul de cromozomi este redus la jumatate față
de celulele somatice. Ele au un singur set romozomal (matern sau patern), de aceea se
numesc celule haploide și se notează n .
Cromozomii la eucariote sunt de două tipuri :
– autozomi – identici la cele două sexe;
– heterozomi – diferiți dupa sex (X și Y);
– la sexul femel, heterozomii sunt identici (XX) – sex homogametic;
– la sexul mascul, sunt diferiți (XY) – sex heterogametic;
Cariotipul um an este 2n=46 cromozomi dintre care: 44 autozomi și 2 heterozomi.

DIVIZIUNEA MITOTICĂ =MITOZA

– rolul: asigură creșterea și dezvoltarea organismelor, înlocuirea celulelor traumatizate,
îmbătranite.
– loc de desfasurare : în celulele corpului = celule somatice.
– schema – dintr -o celulă mamă diploida iau nastere două celule fiice diploide care, la
rândul lor, vor da mai departe alte două celule fiice diploide;
– mecanismul : – se desfasoară în două etape:
– diviziunea nucleului = cariok ineza;
– diviziunea citoplasmei = citokineza.

CARIOKINEZA – se desfasoară în patru faze:

PROFAZA – constă în:
– condensarea și fragmentarea cromatinei – formarea cromozomilor bicromatidici;
– dezorganizarea membranei nucleare și a nuc leolilor;
– schițarea fusului de diviziune – în citoplasmă.

METAFAZA – constă în:
– dispoziția cromozomilor bicromatidici în placa metafazică = ecuatorială, la centrul
fusului de diviziune;
– clivarea cromozomilor bicromatidici și formarea cromozomilor mo nocromatidici.

ANAFAZA – constă în:
– migrarea cromozomilor monocromatidici spre capetele fusului de diviziune, aflându -se
la jumatatea distantei dintre poli și ecuator.

TELOFAZA – consta în:

13 – situarea cromozomilor la polii celulei;
– dezorganizarea fusu lui de diviziune ;
– despiralizarea cromozomilor și formarea cromatinei ;
– reorganizarea membranei nucleare și a nucleolilor;
– formarea peretelui despărțitor și a celulelor fiice diploide, care au același număr de
cromozomi cu
celula mamă, dar aceștia sunt mo nocromatidici.

Celulele fiice intră în interfază, etapă în care fiecare cromozom monocromatidic își
sintetizează cromatida pereche . La sfârșitul interfazei, celulele fiice sunt pregatite să intre
în diviziune.

14 DIVERSITATEA LUMII VII
5. CONTINUT PROGRAMĂ:

1.1. NOȚIUNI INTRODU CTIVE: taxoni (regn, încrengătură, clasă, ordin, familie, gen, specie)
nomenclatură binară, procariot, eucariot;
 VIRUSURI : caractere generale
clasificare – adenovirusuri,
– ribovirusuri,
exemple la om;
 REGNURI : clasificare, caracterizare generală: la fiecare grup se prezintă caractere de regn,
încrengătură, clasă, legate de mediul și modul de viață, morfologie, tipul de locomoție, de
nutriție, de respirație, de reproducere (fără cicluri evolutive), importanță și exemple
reprezentative;
– Monera: – Bacterii – eubacterii;
– Protiste: – Sporozoare
– Alge unicelulare, euglene;
– Fungi: – Ascomicete;
– Bazidiomicete;
– Plante: – Alge pluricelulare
– Briofite – briate;
– Pteridofite – filicate;
– Gimnosperme (conifere)
– Angiosperme – dicotiledonate;
– monocotiledonate;
– Animale: – Celenterate – hidrozoare;
– scifozoare;
– Platelminți – trematode;
– cestode;
– Nematelminți – nematode;
– Anelide – oligochete;
– hirudinee;
– Moluște – lamelibranhiate;
– gasteropode;
– cefalopode;
– Artropode – arahnide;
– crustacei;
– insecte:
– Cordate – Vertebrate – pești osoși;
– amfibieni – anure;
– urodele;
– reptile;
– păsări;
– mamifere placentare.

1.2. CONSERVAREA BIO DIVERSI TĂȚII ÎN ROMÂNIA:
specii ocrotite, rezervații naturale, parcuri naționale.

15 DIVERSITATEA LUMII VII

1.1. NOȚIUNI INTRODU CTIVE
Organismele sunt grupate în 5 regnuri:
1. Regnul Monera – cuprinde organisme procariote (formate din celule de tip
proc ariot)
2. Regnul Protista
3. Regnul Fungi – cuprind organisme eucariote (formate din celule de
tip eucariot)
4. Regnul Plante
5. Regnul Animale

VIRUSURILE

– sunt entități infecțioase, nevii, strict parazite intracelular;
– nu au organizare c elulară;
– sunt lipsite de metabolism propriu;
– sunt lipsite de capacitatea de autoreplicare;
– sunt multiplicate doar în celula pe care o parazitează;
– au material genetic reprezentat de o moleculă de ADN sau una de ARN;
– se prezintă sub trei stări: – virion (virus infecțios matur), capabil să infecteze o celulă;
– virus vegetativ (virion decapsidat, multiplicat în celula -gazdă);
– provirus (integrat în genomul celulei -gazdă).
– clasificare:
– adenovirusuri sau dezoxiribov irusuri (virusuri care conțin ADN);
Ex – virusul variolei, virusul herpetic, virusul varicelei, virusul hepatitei;
– arenovirusuri sau ribovirusuri (virusuri care conțin ARN);
Ex – virusul gripal, HIV, virusul turbării;
– bolile produse de virusuri se n umesc viroze: gripa, herpesul, varicela, rujeolă, hepatita,
SIDA.

I. REGNUL MONERA (PROCARIOTA)

Cuprinde – organisme unicelulare, microscopice, procariote – au celule cu nucleoid
(material genetic lipsit de anvelopă nucleară, difuzat în citoplasmă) – bacilul
tetanic, bacilul tuberculozei -Koch.
Importanță:
– bacteriile saprofite sunt descompunători și asigură reciclarea carbonului, azotului,
fosforului;
– unele bacterii ( Escherichia coli ) sunt utilizate în ingineria genetică pentru producerea
industrială de vitamine, enzime, hormoni, medicamente;
– bacteriile lactice sunt utilizate în industria laptelui (prepararea brânzeturilor,
iaurturilor) și la prepararea murăturilor;
– bacteriile acetice sunt utilizate în prepararea oțetului;
– bacteriile parazite pr oduc boli ( bacterioze ): sifilisul, tuberculoza, holera, botulismul.

16
II. REGNUL PROTISTA
Cuprinde – organisme unicelulare, microscopice, eucariote – au celule cu nucleu adevărat
(material genetic cu anvelopă nucleară ,izolat de citoplasmă)
Cuprinde :
– alge verzi unicelulare : ex. verzeala zidurilor
– euglena verde (hrănire autotrofă la lumină și heterotrofă la întuneric; are stigmă –
formațiune sensibilă la lumină; diviziune longitudinală; deplasare cu ajutorul
flagelului).
– sporozoare – protiste imobile care se înmulțesc prin spori; sunt exclusiv parazite;
ex. plasmodiul malariei (produce malaria; transmis de țânțarul Anofel; distruge
globulele roșii).
Importanță:
– protistele participă la realizarea ciclurilor biogeochimice;
– intră în alcătuirea planc tonului, constituind hrană pentru alte animale acvatice;
– protistele autotrofe contribuie la oxigenarea mediului;
– stau la baza evoluției fungilor, plantelor și a animalelor.

III. REGNUL FUNGI

Cuprinde – organisme eucariote pluricelulare, imobile, h eterotrofe (lipsite de clorofilă).
Clasificare:
– Ascomicete – parazite – Aspergillus (mucegaiul negru), Candida;
– saprofite – drojdiile, Penicillium – mucegaiul verde -albastrui, sbârciogul;
– Bazidiomicete – cuprinde ciuperci cu picior și pă lărie care sunt comestibile (hribi,
bureți) și necomestibile (pălăria șarpelui).
Importanță:
– speciile saprofite pot fi sursă de hrana, utilizate în producerea de alcool, antibiotice,
descompunători =>asigură circuitul materiei în natură;
– speciile p arazite – provoacă boli la plante, animale, om (micoze);
– multe specii formează simbioze cu rădăcinile unor plante = micorize.

IV. REGNUL PLANTAE

Cuprinde – organisme eucariote pluricelulare, fotoautotrofe;
Clasificare (după diferențierea țesuturilor conducătoare și a organelor vegetative):
1) Plante avasculare (Talofite) – fără țesuturi conducătoare (vase lemnoase și liberiene);
– fără organe vegetative (rădăcină, tulpină, frunze) =>corp
numit tal;
2) Plante vasculare (Cormofite) – au țesuturi con ducătoare;
– au organe vegetative (rădăcină, tulpină, frunze) => corp
numit corm;
1) Plantele avasculare (Talofite)

17 a) Alge pluricelulare – organisme acvatice fotoautotrofe;
– alge verzi (Chlorophyta) – Spirogyra – mătasea broaștei, Ulva – salata de mare;
– alge roșii (Rhodophyta) – prezintă pigment verde (clorofilă) și pigmenți
carotenoizi (ficoeritrina și ficocianina) ce predomină; Ceramium;
– alge brune (Phaeophyta) – conțin pigment verde și pigment brun care predomină
(fucoxantina) – Sargassum , Fucus .
b) Briofitele (mușchii)
Clasificare: Briate – ex. mușchiul de pământ, mușchiul de turbă;
Importanță: împiedică eroziunea solului, mențin umiditatea solului, indicatori pentru
schimbările survenite în ecosisteme; au format cărbunii (turba).
2) Plantele va sculare (Cormofite)
a) Pteridofite (ferigi) – Sporofite – cormofite fără flori și semințe, care se înmulțesc
prin spori.
Clasificare: Filicate – ex. feriguța și feriga comună
Importanță: ferigile fosile au format cărbunii superiori; unele sunt utilizate c a plante
decorative; rizomul
unor ferigi este utilizat ca vermifug (combaterea viermilor intestinali);
b) Spermatofite – cormofite cu flori si semințe;
b-1) Gimnosperme (conifere, rășinoase) – gimnos = golaș ; sperma = sămânță;
– cormofite cu flori incompl ete (fără ovar), nu fac fructe și au semințe golașe
(neînchise în fruct);
– sunt arbori și arbuști, care au glande rezinifere => produc rășină;
– ex. brad, molid, pin, tisă, lariță (zadă), ienupăr;
– importanță: lemnul este utilizat în construcții, indus tria mobilei, industria
celulozei și hârtiei; rășina este utilizată în producerea de diluanți, insecticide; din
mugurii de conifere se obțin siropuri expectorante; plante decorative;
b-2) Angiosperme – angios = închis ; sperma = sămânță;
– cormofite cu flo ri complete (cu ovar), care au sămânța închisă în fruct;
– sunt ierburi, arbuști, arbori;
– după fecundație, ovulul se transformă în sămânță, iar ovarul în fruct;
– după numărul de cotiledoane din sămânță, angiospermele se clasifică în:
– dicotiledonate – măr, măceș, fasole, mazăre, varză, ridiche,cartof, floarea –
soarelui, fag,stejar;
– monocotiledonate – lalea, crin, ceapă, usturoi, grâu, secară, porumb;
– importanță: rol important în circuitul CO 2 și a O 2 în natură; principalii
producători; au valoa re nutritivă, medicinală, decorativă; multe specii arboricole
sunt folosite în industria mobilei, a construcțiilor; din fibrele unor plante (in,
bumbac, cânepă) se fac diverse țesături.

V. REGNUL ANIMALIA

Cuprinde – organisme pluricelulare, eucariote, heterotrofe, cu celule lipsite de perete
celular (metazoare);

18 Clasificare: Nevertebrate: Celenterate, Platelminți, Nematelminți, Anelide, Moluște,
Artropode;
Vertebrate : Pești, Amfibieni, Reptile, Păsări, Mamifere.
1) Încrengătura Celenterate (Cnidaria)
Clasificare:
1.1) clasa hidrozoare – la care predomină stadiul de polip – ex. hidra de apa dulce;
1.2) clasa scifozoare – la care predomină stadiul de meduză – ex. meduza fără văl;
2) Încrengătura Platelminți (viermi lați)
Clasificare:
2.1) clasa tre matoda – endoparaziți – ex. viermele de gălbează –>parazit în ficatul
oilor;
2.2) clasa cestoda – endoparaziți – ex. teniile –> paraziți în intestin subțire al omului,
porcului, vacii.
Viermii paraziți au: organe de fixare (ventuze și cârlige), sistem re producător foarte
dezvoltat, stadiile larvare în alte gazde.
3) Încrengătura Nematelminți (viermi cilindrici)
Clasificare:
3.1) clasa nematoda – cuprinde specii parazite ca limbricul, trichina, oxiurul.
4) Încrengătura Anelide (viermi inelați)
Clasificare :
4.1) clasa oligochete – viermi care au doar cheți (fără parapode)
– sunt hermafrodiți (fecundație încrucișată) – ex. râma;
4.2) clasa hirudinee – lipsesc parapodele și cheții; hermafrodiți – ex. lipitoarea.
5) Încrengătura Moluște
Clasificare:
5.1) clasa gasteropode – melcul de livadă, limaxul, ghiocul, Limnea ;
5.2) clasa lamelibranhiate – scoica de râu, scoica de lac, midia, stridia;
5.3) clasa cefalopode – sepii, caracatițe.
6) Încrengătura Artropode (artron = articulație, podos = picior)
Clasificare:
6.1) clasa arahnide – ex – scorpioni, capușe, păianjeni;
6.2) clasa crustacei – ex – rac, crab, rac, homar, langustă, dafnie, ciclop;
6.3) clasa insecte ex – muscă, albină, fluturi, gândaci.
7) Încrengătura cordate
Clasificarea vertebratelo r: cinci clase – pești, amfibieni, reptile, păsări, mamifere.
7.1) Clasa Pești
Caractere generale – vertebrate acvatice; au corp hidrodinamic; tegumentul produce
solzi; prezintă înotătoare perechi (pectorale și abdominale –> rol de cârmă) și
neperechi (dor sală, anală –> rol de echilibru, și codală –> propulsie); au
respirație branhială; fecundația externă sau internă;
Clasificare: pești osoși: sturioni, crap, scrumbie, știucă, șalău.
7.2) Clasa Amfibieni
Caractere generale – vertebrate tetrapode; sunt ada ptate la viața terestră, dar sunt
legate de mediul acvatic prin modul de reproducere și respirația cutanee; au
tegument subțire, umed, foarte vascularizat, neted – fără solzi, bogat în glande;

19 respirația e branhială (la stadiile larvare), pulmonară și cuta nee la adulți;
fecundația este externă;
Clasificare: ordinul urodele – amfibieni cu coadă – ex. salamandra, tritonul,
proteul;
ordinul anura – amfibieni fără coadă – ex. brotăcelul, broasca de lac,
broasca râioasă
7.3) Clasa Reptile
Caractere genera le – tetrapode terestre; au tegument îngroșat, acoperit cu solzi
cornoși sau plăci cornoase, lipsit de glande tegumentare, uscat –> năpârlire;
membrele sunt scurte, situate pe părțile laterale ale corpului –> deplasare prin
târâre (membre absente la șerpi) ; respirație pulmonară; fecundație internă.
Clasificare: ordinul lacertilieni – ex. șopârle, varani, gușteri, iguane;
ordinul ofidieni – ex. șerpi constrictori – șarpele de casă, pitonul,
șarpele boa,
șerpi veninoși – vipera, crotalul;
ordinul chelonieni – ex. broaște țestoase (caretul, broasca țestoasă de
uscat);
ordinul crocodilieni – ex. gavialul, aligatorul, crocodilul de Nil.

7.4) Clasa Păsări
Caractere generale – tetrapode homeoterme (au temperatura corpului constantă,
indiferent de cea a mediului), adaptate la deplasarea în mediul aerian; corp
fusiform (aerodinamic); membre anterioare transformate în aripi; membre
posterioare adaptate la diverse moduri de locomoție (mers, înot, alergare);
schelet format din oase pneumatice; ste rnul are carenă pentru prinderea
mușchilor pectorali foarte dezvoltați; tegumentul nu are glande sudoripare; la
păsările înotătoare, tegumentul prezintă glanda uropigee – secretă grăsime cu
care sunt unse penele; tegumentul produce pene, puf, fulgi, solzi pe membrele
posterioare, cioc și gheare; fecundația este internă; sunt ovipare –> depun ouă
clocite în cuib de către femelă sau mascul; puii sunt îngrijiți de părinți; au
cloacă –> o cavitate prevăzută cu un singur orificiu extern – orificiu cloacal; în
cloacă se deschid căile urinare, intestinul gros și căile genitale.
Clasificare:
– Acarenate – ex. struțul african, casusarul, pasărea kiwi;
– Carenate – ex. rândunica, vrabia, codobatura, cioara, gaița;
găina, prepelița, fazanul, păunul, curcanul, bibili ca, dropia, potârnichea;
barza, cocostârcul, egreta, bâtlanul, țigănușul, lopătarul;
răpitoare de zi: uliul, vulturul, șoimul, șorecarul;
răpitoare de noapte: bufnița, cucuveaua, striga, ciuful;
porumbelul, turtureaua
cucul;
ciocănitoarea;
rața, gâsca, le băda;
pelicanul, cormoranul;
pinguinii.

20 7.5) Clasa Mamifere
Caractere generale – tetrapode homeoterme, cele mai evoluate; tegumentul produce
păr și glande mamare (produc lapte cu care vor fi hrăniți puii); alte producții
ale tegumentului – cornoase (ghear e, unghii, copite, coarne) și
glandulareb(glande sebacee și sudoripare); au dinți care se deosebesc între ei
prin formă și rol; dentiția este adaptată la modul de hrană al adultului
(erbivor, carnivor, omnivor); membrele au adaptări pentru modul de viață;
fecundația este internă; sunt vivipare (nasc pui).
Clasificare: – după modul de reproducere și dezvoltare embrionară:
– Placentare
Insectivore – ex. cârtiță, arici, chițcan;
Chiroptere – ex. liliac;
Edentate – ex. leneș, furnicar;
Rozătoare – ex. hârciog, c astor, veveriță, popândău, iepure, șoarece, șobolan,
marmotă;
Cetacee – ex. balene, delfini, cașaloți;
Pinipede – ex. focă, morsă;
Carnivore – ex. feline (pisică, râs, leu, tigru, panteră, ghepard, jaguar,),
canide (lup, câine, vulpe,), urs brun, urs polar , raton, panda, nevăstuică,
dihor, vidră, nurcă, jder, bursuc;
Proboscidieni – ex. elefantul;
Paricopitate – ex. porcul, mistrețul, hipopotamul, cerbul, capra, antilopa,
cămila, lama, oaia, vaca, girafa;
Imparicopitate – ex. calul, zebra, rinocerul;
Primat e – ex. maimuțe cu coadă (cercopitecul, babuinul, lemurul);
maimuțe fără coadă – antropoide (cimpanzeul, gorila,
urangutanul)
omul.

CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII ÎN ROMÂNIA

Animale ocrotite în România: cocoșul de munte, corbul, striga, ciuful, dropia,
egreta mare , lopătarul, pelicanul comun, pelicanul creț, piciorongul, broasca țestoasă de
uscat dobrogeană, capra neagră, marmota, lupul, râsul, ursul carpatin etc.
Plantele ocrotite în România: larice, tisa, laleaua pestriță, bujorul românesc, floarea
de colț, papucul doamnei, garofița Pietrei Craiului, narcisa, etc.

21 6. CONȚINUT PROGRAMĂ
EXCREȚIA
Excreția la plante :
– transpirația – prezentare ge nerală, localizare;

EXCRETIA LA PLANTE

Substanțele destinate eliminării sunt:
– produși rezultați din dezasimilație care, prin acumulare în organism, devin
toxici;
– substanțe care nu sunt toxice, dar se află in exces;
– substanțe cu rol de semnal chimic – nectarul sau aromele produse de plante.

Excretia la plante se realizeaza pe doua cai: transpirație și gutație.
Transpirația – este procesul de eliminare a apei sub forma de vapori;
– se realizează predominant la nivelul frunzei, prin cuticulă (cantitate redusă)
și prin stomate (masiv), iar la unele plante prin lenticele (la nivelul tulpinii), în cantitate
redusă.
Frunza – prezintă particularități de structură pentru această functie:
– suprafața de evaporare mare;
– țesut asimilator cu spații intercelulare;
– epiderma cu numeroase stomate.
Stomata – este structura specializată, formată din doua celule epidermice modificate,
reniforme, așezate cu
concavitatea spre interior, delimitâ nd un orificiu numit ostiolă, prin care circulă apa
sub formă de vapori.
– este înconjurată de celule anexe;
– are un mecanism osmotic automat de reglare a dechiderii ostiolei: la lumină se
deschid, ca urmare a creșterii gradului de hidratare al celulelor, ia r la întuneric
se închid, asigurând astfel echilibrul hidric al plantei.
Transpirația este un proces important pentru planta deoarece:
– asigură ascensiunea sevei brute;
– impiedică supraincălzirea plantei;
– menține ostiolele deschise, asigurând circulația gazelor (oxigen și
dioxid de carbon) necesare fotosintezei și respirației.

22 CONTINUT PROGRAMA
FUNCȚII DE NUTRIȚIE
 NUTRIȚIA AUTOTROFĂ
– fotosinteza: ecuație chimică, etape (fără mecanismul intim al fotosintezei), evidențiere
(după CO 2 absorbit, după substanță organică produsă, după O 2 produs), importanță; rolul
pigmenților asimilatori (clorofila a și clorofila b).
 NUTRIȚIA HETEROTROFĂ
– heterotrofia la fungi: saprofită, parazi tă, exemple, importanță;
– heterotrofia la plante: parazită;
– nutriția simbiontă (licheni );
– digestia la animale: tipuri de digestie (intracelulară, extracelulară);
– sistem digestiv la mamifere: tub digestiv (componente – localizare, morfologie, fără
structura peretelui) și glande anexe (glande salivare, ficat, pancreas exocrin) – localizare, rolul lor
în digestia chimică a alimentelor;
– boli ale sistemului digestiv la om (gastrită, u lcer gastroduodenal, toxiinfecții alimentare,
hepatită virală acută) – manifestări, cauze și prevenire.

NUTRITIA LA PLANTE :
– autotrofă – realizată prin chemosinteză și fotosinteză;
– heterotrofă – saprofită și parazită.

NUTRITIA AUTOTROFA

FOTOSINTEZA
– este procesul prin care se sintetizează subsțante organice (glucide, lipide, proteine),
pornind de la apă și săruri minerale, folosind ca sursă de energie, energia
luminoas ă și ca sursă de C, CO 2 atmosferic.
– are loc în structuri specializate numite cloroplaste, unde se găsesc pigmenții
clorofilieni – clorofilele a și b. Ambele clorofile absorb energia luminoasă, dar numai
clorofila a o poate converti în energie chimică.

Ecuația chimică a foto sintezei:

6CO 2 + 6H 2O → C6H12O6 (glucoză) + 6O 2
– se desfășoară în toate organele verzi ale plantei, dar predominant la nivelul frunzei,
care are o structură adaptată funcției: – suprafața mare de contact, epiderma cu
stomate, țesut asimilator – bogat în cloroplaste, vase conducătoare.
– fotosinteza are loc în structuri specializate numite cloroplaste, unde se găsesc
pigmenții clorofilieni – clorofilele a si b.

Fazele fotosintezei:
1. Faza de lumină – are loc în membrana tilacoidelor (grana);
– folosește, ca sursă de energie, energia luminoasă – absorbită de
pigmenții clorofilieni
– constă într -un proces de fotoliză a apei:
2H 2O → 2H 2 +O 2 , prin care:

23 – se eliberea ză H 2 necesar în faza de întuneric;
– se eliberează energie înglobată în ATP (adenozintrifosfat);
– se eliberează oxigenul necesar respirației.

2. Faza de întuneric : – are loc în stroma cloroplastelor;
– constă în sinteza substanțelor organice (glucide, lipide, proteine);
– folosește ca sursă de carbon – CO 2 atmosferic;
– folosește, ca sursă de energie, energia chimică înglobată în ATP.

Importanța fotosintezei:
– conversia energiei luminoase în energie chimică;
– sinteza de substanțe organice;
– eliberarea oxigenului necesar respirației;
– purificarea atmosferei prin absorbția CO 2.

NUTRIȚIA HETEROTROFĂ – caracteristică organismelor care sintetizează substanț
ele organice proprii, folosind, ca sursă de carbon, carbonul din altă substanță organică.
– după sursa de hrană, heterotrofele sunt: saprofite, parazite , mixotrofe , simbionte.

Nutriția saprofită – organism ele își iau substanțele organice dizolvate în apă;
– caracteristică unor bacterii și ciuperci;
– saprofitele sunt: – omnivore – folosesc substraturi organice variate – mucegaiul
comun;
– specializate – folose sc un anumit substrat – ex: Mycoderma aceti –
transformă alcoolul etilic în acid acetic.
Bacteriile saprofite – descompun resturi organice, mineralizându -le, asigurând astfel
circuitul materiei in natură;
– produc alterarea alimentelor și nutrețurilor;
– pot fi folosite in industrie pentru obținerea de medicamente – ex: mucegaiul
verde -albastrui din care se extrage penicilina.

Nutriția parazită – plante care își obțin substanțele organice pe seama organismelor vii pe
care le parazitează și produc boli.
– Ex : rugina grâului ; mana viței -de –vie ; cornul secarei ; tăciunele porumbului.
– plante superioare parazite : – Cuscuta (tortelul) ; (muma padurii) ; (lupoaia). Ele și -au
pierdut clorofila si extrag substanțele organic e cu ajutorul unor prelungiri = haustori –
care pătrund în vasele liberiene ale gazdei.
Nutriția simbiontă :
Simbioza = mutualismul = relația dintre două organisme bazată pe ajutor reciproc.
Ex: lichenii –asociere între o algă verde ( sau o cianobacterie) ș i o ciupercă.

24
7. CONȚINUT PROGRAMĂ
EREDITATEA ȘI VARIAB ILITATEA LUMII VII
3.1. CONCEPTE : ereditate, variabilitate.
3.2. MECANISMELE TRANSMIT ERII CARACTERELOR ER EDITARE
– Legile mendeliene ale eredității:
– legea purității gameților;
– legea segregării in dependente a perechilor de caractere;
– abateri de la segregarea mendeliană: codominanța.

EREDITATEA și VARIABILITATEA

Ereditatea = însușirea organismelor de a poseda informația genetică prin care sunt
transmise de la ascendenți la descendenți caractere le morfologice, fiziologice, biochimice și
comportamentale.

Variabilitatea = însușirea organismelor de a se deosebi între ele prin caractere ereditare și
neereditare, astfel încât fiecare organism sș fie unic în felul său.

– fiecare caracter este determi nat de doi factori ereditari numiți gene alele – care
determină manifestări contrastante ale aceluiași caracter ; exemplu: ochi negri – ochi
albaștri.
– factorii ereditari pot fi :- dominanți – se notează cu literă mare (A, B..);
– recesivi – se notează cu literă mica (a,b,..);
– factorii ereditari – genele alele sunt:
– pereche – în celulele corpului = celule somatice numite celule diploide (2n);
– nepereche – în celulele reproducătoare numit e celule haploide (n);
– factorii ereditari pereche pot fi : – identici –AA (se manifestă în fenotip) sau – aa (se
manifestă în fenotip) –la organismele homozigote.
– diferiți –Aa (se manifestă în f enotip doar factorul
dominant ) – la organismele heterozigote;
– totalitatea factorilor ereditari = gene formează genotipul unui organism .
– totalitatea însușirilor unui organism rezultate în urma interacțiunii dintre genotip și
mediu formează fenotipul.

LEGILE MENDELIENE ALE EREDITĂȚII

Gregor Mendel este fondatorul geneticii ca știință.
– a dat primele explicații privind transmiterea caracterelor ereditare;
– a făcut experimente pe mazăre deoarece prezintă anumite avantaje:
– usor de cultivat;
– număr mare de semințe;
– plantă autogamă – se reproduce prin autopolenizare = polenizare
directă – ceea ce permite obținerea de soiuri pure pe care se poate
urmări corect transmiterea caracterelor ereditare;

25 Încrucișăril e între organisme cu caractere diferite se numesc hibridari, iar
organismele rezultate se numesc hibrizi.
Când încrucișarea are loc între organisme care se deosebesc printr -o pereche de caractere
se numește monohibridare, iar cand are loc între organisme care se deosebesc prin două
perechi de caractere se numeste dihibridare.

MONOHIBRIDAREA
Mendel a urmărit transmiterea caracterului – aspectul bobului la mazăre, care poate fi
neted – determinat de gena N sau zbârcit – determinat de gena – z;
– generația parentală –P – organisme homozigote – plante cu boabe netede (NN) și
plante cu boabe zbârcite (zz);

– gameții (G) – organismul ( NN) formează gameți ce conțin factorul ereditar dominant –
N, iar organismul ( zz) formează gameți ce conțin f actorul ereditar recesiv – z.

– generația F 1 – 100% organisme hibride heterozigote – Nz, care se manifestă în fenotip ca
plante cu boabe netede;

– prin încrucisarea între ai a hibrizilor din F 1, se obtin în a doua generatie, F 2, următoarele
categorii de organisme:
– 25% -NN – plante cu boabe netede – organisme homozigote;

-50% -Nz – plante cu boabe netede – organisme heterozigote;

-25% – zz – plante cu boabe zbârcite – organisme homozigote;

– raportul de segregare, după fenotip, este de: 3:1 – adică 75% dintre descendenți au
boabe netede și 25% au boabe zbârcite.
– raportul de segregare, după genotip, este de 1 :2 :1 – adică – 25% -NN ; -50% -Nz ; -25%
– zz.

În urma experimentelor de monohibridare, Mendel a elaborat prima lege mendeliana –
« legea purității gameților « -conform căreia gameții sunt întotdeauna puri din punct d e
vedere genetic , adică ei contin întotdeauna doar unul dintre factorii ereditari din pereche.
A evidențiat, de asemenea, că organismele obtinuțe în F 1 sunt uniforme genotipic și
fenotipic – uniformitatea indivizilor din prima generație.

DIHIBRIDAREA

– constă în încrucișarea organismelor care se deosebesc prin două perechi de caractere;
– caracterele urmărite de Mendel au fost:
– aspectul bobului – neted – N și zbarcit –z
– culoarea bobului – galbenă –G și verde –g
– plantele încrucișate sunt homozigote pentru ambele caractere.

26
– generație parentală – P – reprezentată de organisme dublu homozigote – plante
cu boabe netede și galbene (NNGG) și plante cu boabe zbarcite și verzi (zzgg);

– gameții – organismul ( NNGG) formează gameți ce conțin factorii ereditari
dominanți – NG, iar organismul ( zzgg) formează gameți ce conțin factorii ereditari
recesivi – zg;

– în generatia F 1- se obțin 100% organisme hibride dublu heterozigo te – NzGg
(uniformitatea indivizilor
din prima generatie), care se manifestă în fenotip ca plante cu boabe netede și
galbene;

– prin încrucisarea între ei a hibrizilor din F 1, se obtin în a doua generatie, F 2, 16
combinații:

-9/16- plante cu boabe netede și galbene;
-3/16- plante cu boabe netede și verzi;
-3/16- plante cu boabe zbârcite și galbene;
-1/16- plante cu boabe zbârcite și verzi.

– raportul de segregare dup ă fenotip este de: 9 :3 :3 :1;
În urma experimentelor de dihibridare, Mendel a enunțat a doua lege mendeliană « legea
segregării independente a perechilor de caractere » conform căreia fiecare pereche de
gene alele segregă independent de alte perechi de gene.
Importanța legilor mendeliene:
– obținerea de noi soiuri de plante și rase de animale;
– ameliorarea soiurilor de plante și rase de animale existente;
– cunoașterea modului de transmitere a caracterelor ereditare patologice la om – face
posibilă acordarea sfatului genetic, în vederea limitării frecvenței maladiilor
ereditare.

Abateri de la segregarea mendeliană:
– sunt determinate de interacțiunea dintre alelele aceleiași gene sau între alele și
nealele.

Codominanța – în cazul grupelor de sânge.
– gena care determină formarea grupelor de sânge are trei alele – LA, LB, l;
– genele LA, LB sunt dominante, iar gena l este recesivă.
– genele LA și LB sunt în relație de codominanță și determină apariția unui
fenoti p nou – grupa de sânge AB (IV);
– grupa II (A) – este genetic homozigotă (LA LA) sau heterozigotă (LA l);
– grupa III (B) – este genetic homozigotă (LB LB ) sau heterozigotă (LB l);
– grupa I (O) – este genetic homozigotă (ll).

27 Genele codifică proteine = antigene = aglutinogene ( A și B), care sunt prezente pe
membrana hematiilor;
în plasma sangvină se găsesc alte proteine = aglutinine = anticorpi (alfa și beta),
produși de leucocite.
În funcție de prezența sau absența acesto r factori, în sistemul AOB s-au stabilit patru
grupe de sange: I(O) ;
II (A) ; III (B) ;IV (AB).
Aglutinogenul și aglutinina de același fel nu pot coexista în acelasi sânge (A cu alfa sau B
cu beta), de aceea anticorpii alfa se mai numesc -anti A , iar cei beta anti – B.
Prezența lor în același sânge determină aglutinarea hematiilor și coagularea sângelui în
vasele de sânge.

Grupa
Fenotipic

Geneti
c
Antigene
pe hematii
Anticorpi
în plasma
Donează
Primește

I (O)
ll
Nu are
Alfa și beta
Tuturor – donator
universal
De la propria
grupă
II (A) LALA
LAl
A Beta A , AB A , O
III (B) LBLB
LBl
B Alfa B, AB B , O

IV (AB)
LA LB
A, B
Nu are
AB De la toate
grupele –
primitor
universal

28 8. CONȚINUT PROGRAMĂ
3.3.RECOMBINARE GENE TICĂ PRIN SCHI MB RECIPROC DE GENE
3.4. DETERMINISM CROMOZOM AL AL SEXELOR (Fără subtipuri);
3.5. INFLUENȚA MEDIULUI A SUPRA EREDITĂȚII (Mutații, clasificare, factori
mutageni);
3.6. GENETICĂ UMANĂ : Boli ereditare – clasificare și exemple.

RECOMBINAREA GENETICĂ PRIN SCHIM BUL RECIPROC DE GENE

Recombinarea genetică este procesul prin care elemente genetice provenite din surse
independente sunt reunite
într-o singura unitate.
Recombinarea genetică prin schimbul reciproc de gene numita și recombinare
intracromozomală are lo c în timpul profazei I a diviziunii meiotice și se realizeaza astfel:
– cromozomii se dispun în perechi de omologi (unul matern și unul patern)
formând bivalenti = tetrade cromozomale;
– între cromatidele nesurori ale cromozomi lor omologi se stabilesc contacte numite
chiasme, la nivelul cărora se realizează un schimb de material genetic, proces numit
crossing -over;
– în urma acestui proces rezultă cromozomi recombinați genetic.

DETERMINISMUL CROMOZOMAL AL SEXELOR

Sexul des cendenților este determinat de heterozomi = cromozomii sexului care sunt notati
cu X și Y;
– sexul homogametic ( XX) – produce un singur tip de gameți cu un heterozom de tip X;
– sexul heterogametic (XY) – produce două tipuri de gameți – 50% cu un he terozom de
tip X și 50% cu un heterozom de tip Y.
Mecanismul cromozomal de determinare a sexului este de două tipuri:
– tipul A – Drosophila – întâlnit la unele plante (hamei, cânepă, spanac), la
unele animale (musculița de oțet (drosophil a), mamifere (om);
– la sexul femel heterozomii sunt identici ( XX) – sex homogametic –
produce un singur tip de gameți cu un heterozom de tip X .
– la sexul mascul heterozomii sunt diferiți (XY) – sex heterogametic –
produce două tipuri de gameți – 50% cu un heterozom de tip X și 50% cu un
heterozom de tip Y.

– tipul B – Abraxas – întalnit la: – unele insecte, amfibieni, reptile, păsări;
– la sexul mascul, heterozomii sunt identici ( XX) – sex homogametic
– produce un singur tip de gameți cu un heterozom de tip X;
– la sexul femel, heterozomii sunt diferiți (XY) – sex heterogametic –
produce două tipuri de gam eți-50% cu un heterozom de tip X și 50% cu un heterozom
de tip Y.

29 INFLUENȚA MEDIULUI ASUPRA EREDITĂȚII

Mediul de viată influențează genotipul și fenotipul, atât la plante cât și la animale.
Modificările produse de factorii de mediu se numesc mutații.
MUTAȚIA = este fenomenul prin care se produc modificări în structura și funcția
materialului genetic, care nu sunt consecința recombinării genetice.
Mutatiile sunt: – folositoare = utile (foarte puține), neutre, dăunătoare = produc boli
(majoritatea).
După tipul de celulă în care apar, sunt:
– gametice – se transmit ereditar;
– somatice – induc organismului o structură mozaicată;
După structura afectată, mutatiile sunt:
– genice, cromozomale ș i genomice.
MUTATIILE GENICE
– pot afecta genele în totalitate sau doar perechi de nucleotide;
– cea mai mică mutație afectează o pereche de nucleotide din secvența genei =
mutație punctiformă.
– se realizează prin: translocații, deleții, ad iții, inversii.

MUTAȚIILE CROMOZOMALE
– duc la apariția cromozomilor restructurați ca dimensiuneț=țmărime, structură și
poziție a genelor.
– se realizează prin: translocatii (înlocuiri ), deleții (pierderi), adiții, inversii, duplicații
(dedublări);
– după tipu l de cromozomi afectați ele sunt: autozomale și heterozomale.

MUTAȚII GENOMICE
– afectează întregul genom;
– se manifestă prin: – multiplicarea seturilor de cromozomi = poliploidii (3n,4n,5n….);
– variații ale numărului d e cromozomi fără modificarea numărului
de bază = aneuploidii (2n -1, 2n+1)
Variația numărului de cromozomi în genom duce în timp la apariția de specii noi.

FACTORII MUTAGENI – determină apariția mutațiilor. Sunt fizici, chimici, biologici.
– agenții mutageni fizici :
– radiațiile ionizante, neionizante, cosmice, variatii bruște de
temperatură;
– au efect cancerigen și teratogen (apariția unor malformații în
dezvoltarea intrauterină);
– agenții mutageni chimici :
– derivați ai bazelor azotate, acidul nitros, coloranți, unele
medicamente (antibiotice, colchicina);
– au efect cancerigen și teratogen (apariția unor malformatii în
dezvoltarea intrauterin ă);
– agenții mutageni biologici :

30 – virusuri și unele microorganisme parazite;
– determină alterări ale informației genetice, restructurări
cromozomale, efecte cancerigene (transformarea celulelor no rmale
în celule tumorale).

CARIOTIPUL UMAN NORMAL și PATOLOGIC

-cariotipul = totalitatea cromozomilor unei specii;
-numărul, forma și dimensiunea cromozomilor sunt constante la indivizii aceleași
specii.
– cariot ipul uman normal = 46 cromozomi;
– cariotipul normal poate fi afectat de factorii de mediu ce determină apariția
mutațiilor.

MUTAȚIILE CROMOZOMALE
– pot afecta numărul și structura cromozomilor, determinând modificari ale fenotipului,
ce pot fi semiletale sau letale (mortale).
1. Modificarea numărului de cromozomi – determină aberațiile numerice (boli)
cromozomale de tipul :
– poliploidii (3n, 4n..) – ele pot fi autozomale și heterozomale și sunt letale;
– aneuploidii (2n+1 = trisomii, 2n -1= monosomii) – produc apariția unor sindroame.

Aneuploidiile sunt: autozomale (trisomia 21 – sindromul Down) și heterozomale (trisomia
XXY – sindromul Klinefelter la bărbati; monosomia XO – sindromul Turner – la femei).

2. Modificar ea structurii cromozomilor – determină boli metabolice ereditare
autozomale și heterozomale;
– maladia – țipătul pisicii – autozomală – defecte faciale, dezvoltare anormală a
laringelui și glotei.

MUTATIILE GENICE :
a.autozomale :
– polidactilia – dominanta;
– sindactilia – degete unite – dominanta;
– albinismul –lipsa pigmenților melanici din piele, par, ochi – recesivă;
– anemia falciformă -modificarea formei eritrocitelor, care capătă aspect de seceră.
In stare homozigotă es te letală, iar în stare heterozigota este benefică deoarece măreste
rezistența organismului afectat de malarie.

b.heterozomale : -hemofilia – incapacitatea de coagulare a sângelui;
– recesivă;
– gena este situată pe cromozomul X;

31 – se transmite pe linie maternă, se manifestă la bărbați ori de cate ori este prezentă gena
(deoarece nu are alela pe cromozomul Y) = fenomen numit HEMIZIGOȚIE, iar la femei
doar când e ste în stare homozigotă.
-daltonismul – incapacitatea de a distinge culorile (în general roșu și
verde)
– recesivă
– gena este s ituată pe cromozomul X;
– se transmite pe linie maternă, se manifestă la bărbați ori de câte ori este prezentă gena,
iar la femei doar când este în stare homozigotă.

*Uneori, mutațiile genice determină o deficiență enzimatică, care perturbă lanțul metabol ic
și produce boli :-guta, diabetul zaharat.

32
9. CONȚINUT PROGRAMĂ
LOCOMOȚIA LA ANIMALE
Sistem locomotor la mamifere (scheletul și musculatura membrelor).

LOCOMOTIA LA ANIMALE

Are ca bază anatomică sistemul locomotor, alcătuit din:
– sistemul osos – componenta pasivă;
– sistemul muscular – componenta activă;
Sistemul osos la om – formează scheletul – care are un plan general de organizare comun
tuturor vertebratelor fiind alcatuit din:
a. scheletul c apului – neurocraniul = cutia craniană;
– viscerocraniul = oasele feței;
b. scheletul trunchiului – coloana vertebrală, coaste -12 perechi și stern;
– coloana vertebrală -formată din 33 -34 de vertebre;
c. scheletul membrelor:
-superioare – centura superioară – scapulară;
– omoplat = scapulă;
– claviculă;
-membrul propriu -zis:
– braț = osul humerus;
– antebrat – oasele radius și ulna = cubitus;
-mâna – oasele carpiene, metacarpiene, falange;

-inferioare – centura inferioară – oasele coxale;

-membrul propriu -zis – coapsa = osul femur;
– gamba –oasele tibia și fibula = peroneul;
– picio rul – oasele tarsiene, metatarsiene, falange.
Oasele coxale împreuna cu osul sacral formează bazinul.
La mamifere, o parte a coloanei vertebrale, sternul și coastele formează cutia toracică.

– la mamiferele acvatice (balena, delfinul, cașalotul, foca, mo rsa) scheletul membrelor este
slab dezvoltat;
– la liliac, falangele sunt lungi și subțiri, oasele sunt ușoare, sternul dezvoltat;
– mamiferele terestre, după modul în care ating solul, sunt:
– digitigrade – pisica, tigrul;
-ungu ligrade – copitatele – paricopitate – vaca, oaia, porcul;
– imparicopitate – calul;
-plantigrade – maimuta, ursul, omul.

La om, stațiunea verticală și mersul biped determină modificări mo rfologice, structurale și
funcționale la nivelul scheletului:
– lărgirea toracelui;

33 – deplasarea laterală a membrelor anterioare;
– mobilitatea articulației membrelor la centuri;
– mițcări complexe ale mâinii;
– formarea bazinului prin sudarea oaselor coxale cu osul
sacral
– curbura plantară oferă elasticitate;
– curburile coloanei vertebrale oferă mobilitate și
plasticitate.

Sistemul muscular – cuprinde musculatura striata scheletică, care se fixează pe oase și,
prin contracție, determină mișcarea acestora.
Principal ele grupe de muschi:
– mușchii capului;
– mușchii gâtului;
– mușchii trunchiului;
– mușchii membrului superior:
– mușchii umărului – deltoid;
– mușchii bratului – biceps și triceps;
– mușchii antebrațului;
– mușchii flexori și extensori ai degetelor;
– mușchii membrului inferior:
– mușchii fesieri;
– mușchii coapsei – croitor;
– mușchii gambei;
– mușchii flexori și extensori ai deg etelor;
– mușchii piciorului.

34 10. CONȚINUT PROGRAMĂ
Circulația la animale: – mediul intern la mamifere (sângele – compoziție, rol);

MEDIUL INTERN = totalitatea lichidelor corpului situate extracelular: sângele, limfa,
lichidul interstitial;

– între mediul intern și celule există un permanent schimb de substanțe și energie;
– deși condițiile mediului exterior se schimbă, mediul intern își păstrează constante în
limite fiziologice, compoziția și proprietățile fizico -chimice. Această constantă a
parametrilor mediului intern constituie homeostazia.

1. SÂNGELE – este un țesut conjunctiv fluid;
– reprezintă 7 – 8% din greutatea corpului, adica 5,6 litri la o greutate de 70 kg.

Compoziție – plasmă – 55 % din volumul sanguin – lichid gălbui, vâscos, ce conține apă
(90%) și reziduu uscat;
– elemente figurate = hematocritul – 45% din volumul sanguin, reprezentate de:
– globulele roșii = eritrocitele = hematiile;
– globul ele albe = leucocitele;
– plachetele sangvine = trombocitele.

Eritrocitele – celule anucleate, la maturitate;
– conțin hemoglobină (Hb) – pigment respirator care fixează și transportă gazele
respiratorii.
Formează cu oxigenul un compus instabil = oxihemoglobina, iar cu CO 2 un compus
instabil = carbohemoglobina.
Hb prezintă afinitate crescută pentru CO cu care formează un compus stabil =
carboxihemoglobina, care ajuns la țesuturi nu se mai descompune. Prin acumulare în
țesuturi , se produce asfixia organismului.

Leucocitele = globule albe – celule cu nucleu, de forme și dimensiuni diferite;
– nu conțin pigmenti;
– au rol în apărarea organismului – prin fagocitoză și prin eliberare de
antic orpi.

Trombocitele – sunt fragmente celulare anucleate, de formă variabilă;
– au rol în procesul de hemostază = oprirea hemoragiei;
– produc factorii trombocitari ai coagularii.

Rolul sângelui :

– transportul apei, al substanțelor nutritive, al substanțelor de excretie, al gazelor
respiratorii;

35 – menținerea echilibrului hidroelectrolitic al orga nismului;
– apărarea organismului (cu ajutorul leucocitelor);
– menține rea temperaturii constante a corpului;
– oprirea sângerării prin coagularea sângelui ( hemostaza).

36 DIVIZIUNEA MEIOTICĂ = MEIOZA
– loc de desfășurare : în organele reproducătoare (testicule și ovare) și se finalizează cu
formarea celulelor sexuale = gameții (spermatozoizi și ovule) ;
– schema – dintr -o celulă mama diploidă (2n) iau nastere doua -patru celule fiice haploide
(n) care formează gameții;
– se desfășoară în doua etape: – etapa reducțională (R !) = meioza I;
– etapa ecvațională = meioza II.

I. ETAPA REDUCȚIONALĂ – se desfășoară în 4 faze:

PROFAZA I – se caracterizează prin:
– este cea mai lungă fază ;
– dezorganizarea membranei nucleare și a nucleolilor;
– individualizarea cromozomilor bicroma tidici prin condensarea, spiralizarea și
fragmentarea cromatinei;
– dispunerea cromozomilor în perechi de omologi (unul matern și unul patern), formând
bivalenți = tetradele cromozomale;
– între cromatidele nesurori ale cromozomilor omologi se stabilesc co ntacte numite
chiasme, la nivelul cărora se realizează un schimb de material genetic, proces numit
crossing -over. În urma acestui proces rezultă cromozomi recombinati genetic;
– în citoplasmă are loc schițarea fusului de diviziune.

METAFAZA I – constă în:
– dispoziția tetradelor cromozomale în placa ecuatorială (metafazică) la centrul fusului
de diviziune;
– separarea perechilor de cromozomi și migrarea lor spre capetele fusului de diviziune.
Are loc un proces de recombinare genetică intercromozoma lă = dansul cromozomilor.
Spre capetele fusului de diviziune migrează cromozomi întregi (bicromatidici)
recombinați genetic.

ANAFAZA I – constă în:
– migrarea cromozomilor bicromatidici recombinați spre capetele fusului de diviziune,
aflându -se la jumătat ea distanței dintre poli și ecuator.

TELOFAZA I – constă în:
– situarea cromozomilor bicromatidici la polii celulei;
– dezorganizarea fusului de diviziune;
– despiralizarea cromozomilor și formarea cromatinei;
– reorganizarea membranei nucleare și a nucleolilor;
– formarea peretelui despărțitor și a celulelor fiice haploide, care au număr de
cromozomi redus la jumătate față de celula mamă. Celulele fiice nu se despart și trec
printr -o scurtă interfază (în care nu se sintetizează material genetic) după care începe
etapa ecvațională, care este o mitoză.

II. ETAPA ECVAȚIONALĂ:

37
– se desfășoară în 4 faze: profaza II, metafaza II, anafaza II, telofaza II. În fiecare fază se
desfășoară aceleași procese ca și la diviziunea mitotică;
– la finalul ei, din cele două celul e fiice haploide iau naștere 4 celule fiice haploide, care
vor forma gameții. Cromozomii celulelor fiice haploide rezultate sunt monocromatidici,
recombinați genetic.

Importanța meiozei – reducerea la jumătate a numărului de cromozomi în celulele
sexuale, asigurând păstrarea constantă a numărului de cromozomi caracteristici fiecărei
specii.
– crește variabilitatea genetică a organismelor, prin procesele de recombinare
genetică intracromozomală (crossing – over) și intercromozomală (dansul cromo zomilor);
– asigură formarea gameților masculini = spermatozoizi și feminini = ovule, prin
combinarea cărora în procesul de fecundație ia naștere celula – ou = zigotul.

38

11. CONȚINUT PROGRAMĂ
Sensibilitatea la animale:
– organe de simț la mamifere (ochiul, urechea, nasul, limba, pielea) – structură și rol;
– deficiențe senzoriale la om: (miopie, hipermetropie, strabism, astigmatism, surditate) –
manifestări, cauze și remedii

PIELEA
– conține receptorii pentru simțul tactil, termic, dureros, de presiune și vibrație;
– aceștia recepționează acțiunea stimulilor din mediul extern și o transmit sub formă
de impulsuri nervoase la ariile corticale corespunzatoare, contribuind la formarea
senzațiilor tactile, termice, dureroase, de presiune;
– este alcatuită din trei straturi:
1. Epidermul:
– acoperă corpul la exterior sau căptușește la interior organele cavitare, formând
mucoase;
– nevascularizat.
2. Dermul:
– format din țesut conjunctiv dens, vascularizat;
– în grosimea sa se găsesc: glandele sebacee, sudoripare și rădăcina firelor de păr =f
oliculii piloși.
3. Hipodermul – stratul profund;
– este un țesut conjunctiv bogat în celule adipoase = adipocite (cu grăsi me);
– este vascularizat.

FUNCȚIILE PIELII:
– organ de simț – pentru sensibilitatea exteroceptivă:
– tactilă, vibratorie și presională;
– termică și dureroasă;
– rol de protecție a organismului;
– rol în termoreglare – menținerea constantă a temperaturii corpului;
– cale de excreție -prin glandele sudoripare, sebacee și prin anexele cornoase
(părul,unghiile).

NASUL – asigură recepționarea și p relucrarea informațiilor referitoare la proprietățile
chimice ale substanțelor odorante, aflate la o anumită distanță.

Fosele nazale – sunt căptușite cu o mucoasă nazală cu funcție respiratorie în partea
inferioară și funcție olfactivă în partea superio ară;
– mucoasa nazală olfactivă este receptorul pentru olfacție și are o suprafață de 2 -3
cm2; este situată în regiunea superioară a foselor nazale și este formată din:
– celule de susținere;
– celule receptoare = care sunt neuroni bipolari = chemoreceptori de distanță ;

39 – rol – aprecierea calității aerului;
– evitarea pătrunderii în organism a unor substante nocive
– aprecierea calității alimentelor;
– declanșarea secreției salivare;
Stimulii specifici sunt reprezentați de substanț ele volatile. Acestea pot fi recepționate
doar dacă sunt dizolvate în mucusul din fose și au o concentrație egală sau superioară
pragului de excitabilitate.

LIMBA – asigură recepționarea și prelucrarea informațiilor referitoare la proprietățile
chimice ale substanțelor sapide, solubile, care intră în contact cu mucoasa bucală.

Receptorii sunt reprezentați de mugurii gustativi situați în mucoasa gustativî lingualî și
buco -faringiană. Sunt receptori de contact.
Mugurii din mucoasa linguală formează pap ile gustative.
– rol –aprecierea calității alimentelor;
– evitarea pătrunderii în organism a unor substanțe nocive;
– declanșarea secreției salivare și gastrice;
Senzații gustative primare sunt : acru, amar, dulce, sărat.

OCHIUL
– este format din globul ocular și organele anexe.
Organele anexe :
– de apărare : glandele lacrimale, pleoape cu gene, sprâncene, conjunctiva;
– de mișcare : mușchii extrinseci.

Globul ocular este alcătuit din:
– învelisuri;
– aparatul opti c;
– receptorul.
1. Înveliăurile – sunt reprezentate de trei tunici:
a. externă = fibroasă:
– sclerotica – de natură conjunctivă, alb -sidefie, cu rol protector. Pe ea se inseră
musculatura extrinsecă a globului oc ular;
– corneea transparentă – nevascularizată;
b. medie = vasculară:
– coroida – pigmentată și vascularizată, cu rol trofic și de cameră obscură;
– irisu – străbătut central de un orifi ciu = pupila – care reglează cantitatea de
lumina ce pătrunde în globul ocular;
c.internă – retina – de natură nervoasă, reprezintă receptorul și contine celulele
fotoreceptoare, care sunt de două tipuri:
– celulele cu con – aproximativ -7 milio ane;
– predomină în pata galbenă = macula lutea;
– sunt exclusive în foveea centralis = zona de maximă acuitate vizuală;
– asigură vederea diurnă, cromatică, perceperea formelor, detaliilor;

40 – celulele cu bastonaș – aproximativ -130 milioane;
– sunt numeroase la periferie, puține în pata galbenă și lipsesc în foveea
centralis.
– asigura vederea nocturnă, acromatică.

2.Aparatul optic – cuprinde mediile transparente:
– corneea –nevascularizată, bogat inervată;
– umoarea apoasă – situată în camera anterioară;
– cristalinul – este o lentilă biconvexă, transparentă;
– localizat în spatele irisului;
– nevascularizat și neinervat;
-corpul vitros – situat în camera posterioară – este un gel transparent.

Formarea i maginii: -la ochiul normal = ochi emetrop – imaginea obiectelor privite se
formează pe retină și este reală, mai mică și răsturnată.

URECHEA – este constituită din trei componente:
-urechea externă – este formată din:
– pavilionul urechii (țesut cartilaginos elastic) – cu rol în captarea sunetelor;
– conductul auditiv extern – la capătul căruia se află timpanul;
– tegumentul lui este prevăzut cu peri și glande sebacee, care secretă cerumenul,
substanță cu rol protector.
-ureche a medie = camera timpanică:
– situată în stanca osului temporal, este plină cu aer;
– comunică cu: -faringele prin trompa lui Eustachio;
– urechea externă prin fereastra timpanic ă;
– urechea interna prin fereastra ovală și fereastra rotundă;
-conține trei piese osoase : – ciocanul, nicovala și scărița – ce stabilesc contact cu
timpanul și membrana ferestrei ovale, asigur ând transmiterea sunetului spre urechea
internă;

-urechea internă : – este formată din:
– labirintul osos: – situat în stânca osului temporal;
– format din: – vestibul osos;
– trei canale semicirculare;
– melcul osos;
– conține un lichid numit perilimfă;
-labirintul membranos : – situat în interiorul c elui osos;
– conține un lichid numit endolimfă
– format din:
– vestibul membranos, ce conține (două vezicule sacula și utricula);
– trei canale semicirculare, care se deschid în utriculă;
– melcul membranos.

41 În melcul membranos este situat organul Corti –receptor pentru auz – așezat pe
membrana bazilară.
Receptorii pentru echilibru sunt localizați la baza canalelor semicirculare (creste ampulare)
și în sacula și utriculă (macule).

DEFICIENȚE SENZORIALE LA OM

MIOPIA
Cauze
– glob ocular alungit; creșterea puterii de refracție a cristalinului; privitul de aproape
la calculator, TV; cititul la lumină slabă.
Manifestări
– formarea imaginii în fața retinei;
– corecția: cu lentile divergente, bico ncave;
HIPERMETROPIA
Cauze
– glob ocular mai turtit; scăderea puterii de refracție a cristalinului;
Manifestări
– formarea imaginii în spatele retinei;
– corecția: cu lentile convergente, biconvexe.
ASTIGMATISMUL
Cauze
– curbura neuniformă a cristalinului sau a co rneei;
Manifestări
– focalizarea razelor de lumină în puncte diferite;
– corecția: cu lentile cilindrice.

STRABISMUL
Cauze
– slăbirea unuia dintre mușchii externi ai globului ocular.
Manifestări
– axele optice ale celor doi globi oculari nu sunt paralele (privire în cruciș);
– corecția: chirurgical sau exerciții medicale.
Prevenire
– când scriem sau citim lumina să cadă pe obiect și nu pe ochi;
– iluminatul suficient pentru evitarea obosirii ochilor;
– distanța optimă între ochi și carte de 25 -30 cm;
– ochelari fumurii în c azul luminii puternice.
SURDITATEA
Cauze
– leziuni ale urechii externe sau medii, care împiedică sau diminuează transmiterea
sunetelor, obturarea canalului auditiv prin dopuri de ceară, îngroșarea timpanului
după inflamații repetate, spargerea timpanului (surditate de conducere);
– leziuni ale nervului acustic, leziuni ale centrului nervos din creier (surditate
nervoasă);

42 – sunete foarte puternice (peste 120 decibeli pot cauza durere, iar peste 140 pot
distruge receptorii acustici).
Manifestări
– scăderea acuități i auditive;
– dispariția totală a sensibilității auditive.
Prevenire
– menținerea unei igiene perfecte a urechilor;
– evitarea loviturilor și a introducerii de corpi străini în ureche;
– tratarea infecțiilor dentare, amigdaliene și a răcelilor.

43 FUNCȚIA DE REPROD UCERE

12.CONȚINUT PROGRAMA
1. Reproducerea la plante
Reproducerea asexuată la plante:specializata,vegetativă;
Reproducerea sexuată la angiosperme: floare – structură;fecundație; sămânță –
alcătuire ;fruct – tipuri reprezentative de fructe
2. Reproducere a la om
Sistemul reproducător femel și sistemul reproducător mascul (localizare, structură și rol);
Boli cu transmitere sexuală (sifilis, gonoree, candidoză, SIDA) – manifestări, cauze și
prevenire.

FUNCȚIA DE REPRODUCE RE – asigură perpetuarea speciei

I.Reproducerea la plante

1. reproducere asexuată:
– nu implică fuziunea celulelor reproducătoare (nu are loc fecundația) ;
– are loc prin: – structuri specializate (spori);
– întâlnită la mușchi și ferigi;
– organe vegetative:
– stolon (tulpină târât oare): fragi, căpșun;
– rizom (tulpină subterană): iris;
– bulb (tulpină subterană): lalea, zambilă, narcisă, ceapă;
– tubercul (tulpină subterană): cartof;
– butași (fragmente de tulpini sau frunze): mușcată, begonie;
– marcote (fragmente de tulpini îngro pate fără să fie separate de
tulpina -mamă): vița de vie;
– altoiuri (fragmente de ramuri detașate de planta -mamă) atașate la alte
plante înrădăcinate
(portaltoiuri): la pomii fructiferi;
2) reproducere sexuată: – constă în contopirea a două celule reproduc ătoare (are loc
fecundația și formarea unui zigot).
Organul reproducerii sexuate la spermatofite este floarea.

Structura florii la angiosperme
Peduncul floral
Receptaculul – pe care se prind celelalte elemente ale florii.
Învelișul floral – format din t otalitatea sepalelor (caliciul);
– format din totalitatea petalelor (corola);
Organele reproducătoare – staminele (♂) – formează androceul;
– o stamină prezintă – filament și anteră (conține grăuncioarele de
polen în care se formează gameții bărbătești (spermatiile);
– carpelele (♀) – formează gineceul;

44 – pistilul este format din: ovar, stil și stigmat;
– în ovar se găsesc unul sau mai multe ovule;
– ovulul conține sacul embrio nar, care are 7 nuclee:
– 6 haploide, dintre care 1 este gametul femeiesc
(oosfera);
– 1 diploid (nucleul secundar).
Fecundația
– are loc în sacul embrionar;
– au loc două contopiri:
– o spermatie cu oosfera, formându -se zigotul principal diploid (celul a-ou –
2n);
– a doua spermatie cu nucleul diploid, formându -se o celulă triploidă
(zigotul accesoriu – 3n) din care se va forma mai târziu un țesut nutritiv
din sămânță = albumen (endosperm secundar).
SĂMÂNȚA
– provine din ovulul florii, după fecundație: d in zigotul principal se va dezvolta
embrionul seminței, iar din cel accesoriu endospermul seminței (albumenul);
– structura seminței:
– tegument;
– embrion – va forma noua plăntuță; este alcătuit din radiculă (rădăciniță), hipocotil
(tulpiniță) și gemulă ( muguraș);
– cotiledoane – conțin substanțe de rezervă. Sunt 2 la dicotiledonate și 1 la
monocotiledonate).
FRUCTUL
– se dezvoltă din ovarul florii după fecundație.
Clasificare: 1. Fructe cărnoase: drupa (la prun, cires, cais), baca (la tomate, strugure),
poama (măr, păr, gutui).
2. Fructe uscate – indehiscente (nu se deschid) – nuca, achena (la
floarea -soarelui), cariopsa (la grâu, porumb);
– dehiscente – păstaia (fasole), capsula ( mac).

II. Reproducerea la om

Orice organism cu reproducere sexuată are două momente importante în ciclul de
dezvoltare:
– fecundația = dublarea numărului de cromozomi din zigot (2n) prin contopirea a două
celule haploide (n);
– meioza = înjumătățirea n umărului de cromozomi în timpul formării celulelor
reproducătoare haploide (n) = gameții.
La vertebrate, formarea gameților haploizi (spermatozoizii și ovulele) are loc în
organe specializate (testicule si ovare):
a) spermatogeneza = formarea spermatozo izilor prin meioză – are loc în testicule;
b) ovogeneza = formarea ovulelor prin meioză – are loc în ovare.

45 Sistemul reproducător bărbătesc
Gonadele bărbătești = Testiculele
– situate în afara abdomenului, într -o pungă numită scrot;
– sunt glande mixte, având atât rol exocrin (produc spermatozoizi), cât și rol endocrin
(secretă hormonul sexual bărbătesc);
– conțin numeroase tuburi seminifere – produc spermatozoizi prin meioză;
Conductele genitale:
Epididimul
Vasele (canalele) deferente
Canalele ejaculatorii
Uretra – are rol dublu la masculi: de eliminare a urinei (în timpul micțiunii) și a
spermei (în timpul ejaculării).
Glande anexe
Veziculele seminale (2)
Prostata (1)
– localizată în partea inferioara a vezicii urinare, în apropierea rectului;
– produce un lichid care contribuie la hrănirea spermatozoizilor;
– este traversată de către uretră.
Penisul
– asigură conducerea și eliminarea spermei în sistemul reproducător femeiesc, în
timpul actului sexual.

Sistemul reproducător femeiesc
Gonadele f emeiești = Ovarele
– situate în abdomen;
– sunt glande mixte, având atât rol exocrin (produc ovule), cât și rol endocrin (secretă
hormonii sexuali femeiești);
– conțin numeroși foliculi ovarieni, care formează ovule prin meioză; expulzia ovulului
din ovar se numește ovulație.
Conductele genitale:
Trompele uterine
Uterul – are rol de implantare a embrionului, de dezvoltare a fătului în timpul sarcinii
și de eliminare a fătului în timpul nașterii.
Vaginul
Organele externe:
Vulva
BOLI CU TRANSMITERE SEXUALĂ LA OM

BOLI CAUZE MANIFESTĂRI PREVENIRE

46 SIFILISUL  o bacterie:
spirochetă 1. sifilis primar – la 10 -12 zile
după infecție apare o rană în
zona genitală = șancru sifilitic
2. sifilis secundar – după 2 -6 luni
de la infecție apare o erupție
roșie pe corp, febră, du reri de
cap = rozeola sifilitică
3. sifilis terțiar – la câțiva ani de la
infecție sunt afectate inima și
creierul  Evitarea
relațiilor
sexuale cu
persoane
necunoscute
sau cu persoane
care au relații
sexuale cu mai
mulți parteneri

 Folosirea
prezervativului

 Utilizarea
seringilor și
acelor de unică
folosință

 Controlul
donatorilor de
sânge

 Respectarea
normelor de
igienă prin
folosirea
corectă a WC –
urilor

 Întreținerea
unei igiene
stricte a
organelor
genitale GONOREEA  o bacterie:
gonococ  dureri și usturimi ure trale
 urinare dificilă
 scurgere galben -verzuie din
vagin sau penis
 complicații renale
 sterilitate
CANDIDOZA  o ciupercă:
Candida
albicans  scurgere vaginală groasă,
albicioasă
 inflamarea vulvei
 mâncărimi
 usturime la urinare
SIDA  un virus:
HIV  depresie i mună majoră
 dezvoltarea unor forme grave
ale infecțiilor virale, bacteriene,
micotice
 apariția de tumori
 cancer de piele
 afectarea SNC
 deces

47 13. CONȚINUT PROGRAMĂ
RESPIRAȚIA
– respirația aerobă: ecuație chimică, localizare (fără mecanismul respirație i celulare);
– respirația anaerobă: ecuație chimică, localizare, exemple; fermentații (exemple de
fermentație – alcoolică, lactică,
acetică, importanță);
– respirația la plante: evidențiere (după consumul de substanță organică , după consumul
de O 2 și după CO 2 produs);
– respirația la animale; sistem respirator la mamifere;
– căi respiratorii,;
– plămâni – localizare, structură, mecanismul ventilației pulmonare – inspirație,
expirație;
– boli ale sistemului respirator la om (bronșită, laringită, astm bronșic, pneumonie,TBC ) –
manifestări, cauze și prevenire.

RESPIRAȚIA ȘI SISTEMUL RESPIRATOR

RESPIRAȚIA = procesul prin care la nivelul celulelor se produce oxidarea substanțelor
organice, cu scop ul eliberării energiei acumulate în acestea (producere de ATP).
Respirația este de două tipuri: – aerobă și anaerobă

Respirația aerobă – constă în oxidarea substanțelor organice, folosind oxigenul liber,
molecular;
– oxidarea este completă, produșii finali fiind CO 2 și apa, cu eliberarea unei cantități
mari de energie;
– este caracteristică majorității organismelor;
– se desfășoară la nivelul mitocondriilor;
Ecuația chimică a respirației aerobe este:

C6H12O6 + 6O 2 → 6CO 2 + 6H 2O + Energie (675kcal)

Energia eliberată este înmagazinată în ATP (adenozintrifosfat -substanță macroergică) și
este convertită în diferite forme de energie necesare organismului.

Respirația anaerobă:
– constă în oxidarea parțială a substanțelor organice în absența oxigenului;
– este caracteristică ciupercilor, bacteriilor și în țesuturile plantelor superioare temporar
(în cazul inundațiilor);
– ecuația chimică a respirației anaerobe e ste:

Substanța organică A → substanța organică B + CO 2 + energie (16 -34kcal)

– deoarece arderea este incompletă, cantitatea de energie rezultată este mică;
– la microorganisme, respirația anaerobă este numită fermentație.
După tipul de pr odus obtinut, fermentațiile sunt:

48 – fermentația alcoolică – constă în transformarea glucozei în alcool etilic;
– este întâlnită la drojdii – drojdia de bere, drojd ia vinului;
Aplicații – fabricarea pâinii și a băuturilor alcoolice;
– fermentația lactică – constă în transformarea glucozei în acid lactic;
– este întalnită la bacterii lactice;
Aplicații – acrirea laptelui, obți nerea produselor derivate din lapte, acrirea murăturilor;
– fermentația acetică – este atipică deoarece ea este un proces aerob și constă în
transformarea alcoolului etilic în prezența oxigenului în acid acetic;
– este produsă de bacterii acetice;
Aplicații – obținerea oțetului.
Respirația la plante – se dezvoltă cu intensitate la nivelul frunzelor, florilor, meristemelor
active (țesuturi de creștere).

RESPIRAȚIA LA ANIMALE

Baza anatomică a respirației = sistemul respirator, format din:
– căile respiratorii extrapulmonare;
– organele respiratorii = plămânii.

CĂILE RESPIRATORII EXTRAPULMONARE :

Fosele nazale – comunică cu exteriorul prin nări și cu faringele prin două orificii = coane;
– sunt căptușite cu o mucoasă nazală cu funcție respiratorie în partea inferioară și funcție
olfactivă în partea superioară.
Faringele – intersecția căii respiratorii cu cea digestivă.
Laringele – organ cartilaginos;
– mucoasa laringeală formează doua perechi de pliur i = coarde vocale, ce delimitează
între ele orificiul laringian = glota.
Traheea – formată din inele cartilaginoase incomplete posterior;
– mucoasa traheală prezintă cili care filtrează aerul.
Bronhiile extrapulmonare – stângă și dreaptă;
– iau naștere prin ramificarea traheei;
– sunt formate din inele cartilaginoase complete;
– pătrund în plamani și dau naștere căilor respiratorii intrapulmonare, care
formează arborele bronșic.

Arborele bronsic:
– începe cu bronhiile principale și se termină cu acinii pulmonari;
– acinii pulmonari sunt formatți din mai multe alveole pulmonare;
Alveolele pulmonare – reprezintă suprafața de schimb la nivelul plămânului;
– peretele lor este un epiteliu p avimentos unistratificat = membrana alveolară;
– sunt înconjurate de capilare sanguine arteriale și venoase;
– membrana alveolară + endoteliul capilar formează membrana alveolo -capilară –
la nivelul căreia au loc schimburile de g aze între plămâni și sânge.

49
PLĂMÂNII – situați în cavitatea toracică;
– prezintă șanțuri care împart suprafața în lobi:
– plămânul stâng -2 lobi;
– plămânul drept -3 lobi.
Lobii sunt formați din segmente, acestea din lobuli ( unitatea structurală și functională a
plămânului), lobulii din acini pulmonari. Această organizare oferă o anumită autonomie
funcțională plămânului.
– plămânii sunt acoperiți de o membrană seroasă = pleura – care are:
– o foiță parietală în contact cu pereții cavității toracice;
– o foiță viscerală ce aderă la suprafața plămânului;
– cavitate pleurală ce conține lichidul pleural.
Plămânii sunt alcătu iți din:
– căile respiratorii intrapulmonare = arborele bronșic;
– parenchimul pulmonar – bine vascularizat și inervat.

RESPIRAȚIA – se realizează în două etape:
– respirația externă = ventilați a pulmonară;
– respirația internă = tisulară.
– Ventilația pulmonară – se realizează în două faze: inspirația și expirația.

INSPIRAȚIA – proces activ – cu consum de energie și constă în pătrunderea aerului
în plămâni datorită urmatorilor factori:
– contracția mușchilor inspiratori (mușchiul diafragm și mușchii intercostali);
– modificarea diametrelor cutiei toracice – longitudinal, transversal,
anteroposterior;
– creșterea volumului plămânilor;
– scăderea presiunii intrapulmonare față de cea atmosferică.

EXPIRAȚIA – proces pasiv – fără consum de energie – constă în eliminarea aerului din
plămâni, determinată de:
– relaxarea mușchilor inspiratori;
– revenirea la normal a diametrelor cutiei toracice – longitudinal, transversal,
anteroposterior;
– micșorarea volumului plămânilor;
– creșterea presiunii intrapulmonare față de cea atm osferică.

BOLI ALE SISTEMULUI RESPIRATOR LA OM

BRONȘITA
Cauze

50 – inflamarea mucoasei arborelui bronșic, ca urmare a unei infecții bacteriene sau
virale.
Manifestări
– tuse profundă, chinuitoare, expectorație galben -cenușie, dureri de cap, febră.
LARINGITA
Cauze
– inflamarea mucoasei laringelui, ca urmare a unei răceli, a unor boli infecțioase,
rinitei, sinuzitei, amigdalitei.
Manifestări
– voce răgușită, mergând până la dispariția vocii, senzație de arsură în gât, tuse seacă.

ASTMUL BRONȘIC
Cauze
– inflamarea b ronhiilor și îngustarea calibrului acestora; spasmul bronhiilor.
MANIFESTĂRI
– senzații de sufocare în crize care survin mai ales noaptea, când bolnavul se trezește,
simțind o mare nevoie de aer.
PNEUMONIA
CAUZE
– microbi: pneumococ, streptococ, stafilococ; i nflamația acută a alveolelor pulmonare
favorizată de frig, umezeală, surmenaj.
Manifestări
– febră ridicată, tuse puternică, expectorație abundentă, purulentă, modificări ale
respirației, junghi toracic.
TBC -ul
Cauze
– bacilul Koch care determină distrugerea alveolelor pulmonare, apărând caverne.
Manifestări
– stare generală proastă, lipsa poftei de mâncare, slăbirea organismului, transpirații
nocturne.
PREVENIRE
– Asigurarea anumitor calități ale aerului respirat: temperatură de 18 -20oC, umiditate,
puritate.
– Călirea organismului prin aer, apă, soare.
– Îmbrăcăminte adecvată condițiilor de mediu.
– Alimentație echilibrată.
– Evitarea surselor de infecție.
– Evitarea infectării persoanelor din jur prin acoperirea nasului și a gurii cu batista.
– Vaccinare antituberculoasă.

51
SENSIBILITATEA ȘI MISCAREA LA PLANTE

Sensibilitatea = proprietatea organismelor de a reacȚiona la acțiunea stimulilor din
mediu;
– plantele răspund la acțiunea stimulilor prin două tipuri de mișcări:
– pasive – fară consum de energie – răspândirea fructelor, a semintelor, a sporilor;
– deplasarea fitoplanctonului sub acțiunea curenților de aer;
– active – cu consum de energie, care sunt de mai multe tipuri:

1. tactisme – sunt mișcări ale celulelor mobile.
– în funcție de natura stimulului, ele pot fi:
– chimiotactisme – Ex.: gameții bărbătești se deplasează spre cei femeiești, fiind
atrași de substanțele eliminate de aceștia (chimiotactism po zitiv) ;
– fototactisme – deplasarea populațiilor de alge acvatice de la umbră la lumină.
2. tropisme – sunt mișcări orientate ale organelor plantei ca răspuns la acțiunea
unui stimul;
– în funcție de sen sul de execuție a mișcării, sunt pozitive (se mișcă în sensul
de acțiune a stimulului) sau negative (în sens invers direcției de acțiune a stimulului);
– după natura stimulului, sunt:
– geotropisme – determinate de acțiunea forței de grav itație;
– rădăcina – geotropism pozitiv ;
– tulpina – geotropism negativ;
-fototropisme – determinate de acțiunea luminii;
– rădăcin a – fototropism negativ;
-tulpina –f ototropism pozitiv;
– floarea – soarelui – fototropism pozitiv ;
– chimiotropisme – orientarea rădăcinii către sursa de substanțe nutritive.

3. nastii – sunt mișcări neorienta te, determinate de intensitatea stimulului.
– fotonastii – florile la regina nopții – se închid ziua și se deschid noaptea.
– la zorele, păpadie – se deschid ziua și se închid noaptea;
– termonastii – florile la lalea –se deschid la c ăldura și se închid la frig.
– seismonastii – la Mimoza pudica – foliolele se strâng la acțiunea unor factori mecanici.

52
14. CONȚINUT PROGRAMĂ
Circulația la animale:
– mediul intern la mamifere (sângele – compoziție, rol);
– sistem circulator la mamifere: inimă (localizare, structura macroscopică, rol), vase de
sânge (artere, vene, capilare, rol);
– boli ale sistemului circulator la om (varice, ateroscleroză, hipertensiune arterială, infarct
miocardic, acciden t vascular cerebral) – manifestări, cauze și prevenire.

SISTEMUL CIRCULATOR ȘI CIRCULAȚIA

SISTEMUL CIRCULATOR – alcătuit din inima și vase de sânge – sistemul vascular.
Inima :
– localizată în cutia toracica, între cei doi plamani, cu vârful orientat sp re stânga.
– este acoperită de pericard.
Peretele ei este format din :- epicard – foița viscerală a pericardului;
– miocard = mușchiul inimii;
-endocard – foița intern ă –se continuă la nivelul vaselor cu
endoteliul.
– miocardul – alcătuit din țesut muscular striat de tip cardiac.

Cavitățile: – inima este organ cavitar, alcătuit din 4 camere :- 2atrii și 2 ventricule.
Atriile –sunt situate la baza inimii, au form ă ovală, pereți subțiri;
– nu comunică între ele;
– în atriul stâng se deschid venele pulmonare (4) care aduc sânge oxigenat de la
plămâni;
– în atriul drept se deschid venele cave cu sânge neoxigenat de la țesuturi;
Ventric ulele – sunt situate la vârful inimii ,au forma alungita, pereti mai ingrosati.
– nu comunica între ele;
– din cel drept pleacă artera pulmonară cu sânge neoxigenat la plămâni;
– din cel stâng pleacă artera aortă cu sânge oxigenat la țesuturi;
– la locul de plecare din ventricule, cele două artere prezintă valvule
semilunare, care împiedică reîntoarcerea sângelui în inimă.
Atriul și ventriculul de aceeași parte comunică prin orificiile atrioventriculare, care
prezintă câte un aparat valvular : cel drept -valvula tricuspidă, iar cel stâng valvula
bicuspidă. Sensul de comunicare este unic – de la atrii către ventricule.

Sistemul Vascular – totalitatea vaselor de sânge : artere, vene, capilare .

Arte re : vase prin care sângele pleacă de la inimă;
– artera aortă – comunică cu ventriculul stâng, transportă sânge cu oxigen în
organism;
-artera pulmonară – comunică cu ventriculul drept, transportă sânge neoxigenat la
plămâni.

53
Capilare le : sunt cele mai mici vase de sange;
– peretele subțire = endoteliu – este un epiteliu unistratificat pavimentos;
– se continua cu venele;
– la nivelul lor are loc schimbul de substanțe dintre sânge și celule.

Venele: vase prin c are sângele se întoarce la inimă;
– vena cavă superioară –aduce sânge de la – torace, gât, membre superioare;
– se deschide în atriul drept;
– vena cavă inferioară – aduce sângele de la abdomen, pelvis, membre inferioare;
– se deschide în atriul drept;
– are pe traseul ei valvule semilunare;
– venele pulmonare – câte două de la fiecare plămân, aduc sângele oxigenat de la
plămâni la inimă.
– se deschid în atriul stâng.

CIRCULATIA SANGELUI : este dublă (există două circuite funcționale), completă
(sângele oxigenat nu se amestecă cu cel neoxigenat), închisă (sângele nu iese din vase).

Sângele parcurge două circuite separate structural, dar corelate functional:
– circulația sistemică = marea circulație;
– circulația pulmonară = mica circulație;

a. circulația sistemică = marea circulație – de nutriție:
– începe din ventriculul stâng prin artera aortă, care formează o cârjă aortică
orientată spre stânga și dă ramificații prin care sângele ajunge la țesuturi, unde au loc
schimburile de gaze. De aici, sângele încarcat cu CO 2 se întoarce la inima în atriul drept
prin venele cave.

b. circulația pulmonară = mica circulație – de oxigenare:
– începe din ventriculul drept prin artera pulmonară, care se ramifică la cei doi
plămâni, unde au loc schimburile de gaz e . De aici, sângele încarcat cu O 2 se întoarce la
inimă în atriul stang prin 4 vene pulmonare.

BOLI ALE SISTEMULUI CIRCULATOR LA OM

VARICELE
Cauze
– perioade lungi de stat în picioare (în cazul anumitor profesii: ospătar, frizer, bucătar
etc.).
Manifest ări
– dilatarea venelor superficiale la membrele inferioare, atrofii musculare, ulcerații ale
gambelor, edeme cronice masive.
Prevenire

54 – purtarea unor bandaje sau ciorapi speciali care comprimă dilatațiile;
– mersul pe bicicletă sau pe jos în ritm alert.
ATERO SCLEROZA
Cauze
– infiltrarea pereților arterelor mari cu lipide (grăsimi), colesterol; excesul alimentelor
cu grăsimi animale; sedentarismul; fumatul.
Manifestări
– scăderea elasticității vaselor, micșorarea calibrului vaselor de sânge, hipertensiune.
HIPERTEN SIUNEA ARTERIALĂ
Cauze
– creșterea presiunii sangvine asupra pereților arteriali; excesul de tutun, alcool,
cafea; obezitatea, sedentarismul; stresul; alimentația bogată în lipide, glucide și sare
alimentară.
Manifestări
– depășirea valorilor normale ale tensi unii arteriale, amețeli, dureri puternice de cap,
insomnie, oboseală, palpitații, dureri în dreptul pieptului, tulburări de vedere,
accident vascular, paralizii ale membrelor, infarct miocardic.
INFARCTUL MIOCARDIC
Cauze
– exces de tutun, alcool, cafea; efor t fizic îndelungat și necontrolat; enervări, emoții;
stări de răceală pronunțată care duc la insuficiență circulatorie în vasele coronare.

Manifestări
– astuparea parțială sau totală a vaselor coronare cu un cheag de sânge, necrozarea
țesutului miocardic, d ureri mari în regiunea inimii (anghina pectorală).
ACCIDENTUL VASCULAR CEREBRAL
Cauze
– ateroscleroza; hipertensiunea arterială.
Manifestări
– pareze și paralizii; tulburări senzoriale și motorii; tulburări de vorbire, memorie,
vedere; comă.
Prevenire
– evitare a consumului de alcool, tutun;
– evitarea tensiunii psihice și a ritmului neregulat și încordat de viață și de muncă;
– evitarea sedentarismului;
– practicarea unui regim rațional de viață;
– evitarea supraalimentației și a alimentelor bogate în lipide;
– evitarea obezității.

55 15. CONȚINUT PROGRAMĂ
Excreția la animale:
– sistem excretor la mamifere: căi urinare și rinichi (localizare, structură și rol – fără
mecanismul formării urinei);
– boli ale sistemului excretor la om (litiază urina ră, insuficiență renală cronică) –
manifestări, cauze și prevenire

EXCRETIA

La animale se realizează pe mai multe căi:
– cale urinară;
– cale tegumentară – prin transpirație = sudoare;
– cale pulmonară.
Calea urinară este principala cale prin care se elimin ă produși toxici, rezultați din
metabolism, substanțe care nu sunt utile organismului.

SISTEMUL EXCRETOR LA MAMIFERE – este alcătuit din rinichi si căile urinare.

1. Rinichii – sunt organe pereche, situate în cavitatea abdominală, de o parte și de alta a
coloanei vertebrale, în regiunea toraco -lombară, cu aspect reniform;
– prezintă la polul superior glandele suprarenale;
– structural, sunt formați din: capsulă fibroasă și parenchimul renal, ce prezintă o zonă
medulară (internă) și o zonă corticală ( externă).

-zona medulară – este formată din piramidele Malpighi = au aspect triunghiular, cu baza
spre exterior și vârful spre hilul renal. Este formată din ansele Henle și tuburile colectoare.
– zona corticală – are aspect granular și este formată din co rpusculii Malpighi și tuburile
sinuoase ale nefronilor.

Nefronul = unitatea structurală și funcțională a rinichiului.
Este alcătuit din:
a.- corpusculul renal=Malpighi ;
– glomerulul vascular;
– capsula renală – Bowman;
b.- tubul urinifer cu:
– segment proximal = tub contort proximal;
– segment intermediar = ansa Henle;
– segment distal = tub contort (sinuos) distal.
La nivelul nefronului au loc procese de: filtrare, reabsorbtie, secreție, în urma cărora se
formează urina finală.

2.Caile urinare extrarenale – sunt reprezentate de:
– două uretere;

56 – vezica urinară – organ cavitar situat în pelvis, cu o capacitate de 300 -350 ml;
– uretra – la bărbat este organ comun pentru sistemele excretor si reproducător.

Rolul rinichiului :
– filtrarea sângelui si formarea urinei;
– mentinerea echilibrului hidroelectrolitic.

BOLI ALE SISTEMULUI EXCRETOR LA OM

LITIAZA URINARĂ
Cauze
– tulburări de metabolism; alimentație bogată în carne, lapte, vegetale, dulci uri și
cartofi; urină concentrată.
Manifestări
– formarea de calculi renali (pietre la rinichi), care provoacă leziuni ale căilor urinare,
hemoragii, febră, grețuri, vărsături; dureri lombare și vezicale.
INSUFICIENȚA RENALĂ CRONICĂ
Cauze
– afecțiuni renale; intoxicații; infecții; diabet; obstrucții ale căilor urinare;
hipertensiune.
Manifestări
– încetinirea sau oprirea funcției rinichiului (anurie); astenie; anemie; lipsa poftei de
mâncare; greață.

PREVENIRE
– alimentație echilibrată;
– igiena corectă a organelo r excretoare;
– tratarea infecțiilor;
– evitarea abuzului de medicamente;
– evitarea consumului de ciuperci neavizate;
– evitarea frigului excesiv, suprasolicitărilor fizice.

57
16. CONȚINUT PROGRAMĂ
– sistem nervos la mamifere – SNC (măduva spinării, enc efal -localizare, componente, rol);
– boli ale SNC la om (boala Parkinson, paralizie, epilepsie, scleroză în plăci) – manifestări,
cauze și prevenire și factori de risc (consum de droguri, alcool, cafea, tutun).

FUNCTIILE DE RELATIE
– MIȘCAREA
– SENSIBILITATEA – însușirea organismelor de a înregistra modificările din mediul
extern și intern și de a
forma, pe baza lor, senzații specifice în ariile corticale corespunz ătoare.

Baza anatomică este reprezentată de : – sistem ul nervos;
– sistemul locomotor;
– organele de simț.

SISTEMUL NERVOS cuprinde:
Sistemul nervos al vieții de relație = somatic – are rol în integrarea organismelor în
mediu;
– este alcătuit din două componente:

a. sistemul nervos central – format din măduva spinării și encefal;
b. sistemul nervos periferic – format din:
– nervi spinali și cranien i;
– ganglioni nervoși;
– plexuri nervoase somatice.

Sistemul nervos vegetativ – coordonează activitatea organelor interne.

SISTEMUL NERVOS CENTRAL

Măduva spinării
1.Localizare – în canalul vertebral;
– se întinde de la vertebra cervicală – C1 până la vertebra lombară –L2.
2. Structura internă:
– în secțiune transversală, prezintă două tipuri de substanță nervoasă:
– substanța albă;
– substanța cenușie.
Substanța cenușie – rol de centru nervos reflex;
– este formată din corpii celulari ai neuronilor (care formează centrii nervoși) și din fibre
nervoase;
– este străbătută central de canalul medular central sau ependimar;
– este dispusă la interior și are forma literei H, prezentând:

58 – 2 coarne posterioare;
– 2 coarne laterale;
– 2 coarne anterioare.

Substanța albă – rol de conducere;
– este dispusă la exterior și este formată din axonii neuronilor (fibre mielinice ) grupați în
fascicule;
– este organizată în cordoane:
– 2 cordoane posterioare;
– 2 cordoane anterioare;
– 2 cordoane laterale.

FUNCȚIILE MĂDUVEI SPINĂRII

Măduva spinarii are două functii: – reflexă;
– de conducere.

1. FUNCȚIA REFLEXĂ :
– la baza activității sistemului nervos stă actul reflex;
– actul reflex este răspunsul fiziologic pe care îl dă organismul la acțiunea stimulilor din
mediu;
– substratul anatomic a l actului reflex este arcul reflex, format din:
– receptor (în organele de simț) – culege informația;
– calea aferentă = senzitivă – conduce informația;
– centrul nervos – analizează și emite comenzi;
– calea eferentă = motoare – conduce co manda către efector;
– efector (muschi, glande) – execută comanda;
Reflexele medulare sunt somatice și vegetative.
Reflexele somatice sunt:
– monosinaptice – reflexul rotulian, achilean, bicipital, tricipital;
– au pe traseu doi neuroni: unul senzitiv și unul motor;
– timpul de latență este scurt, viteza de conducere mare, excitația nu
iradiază;
– polisinaptice – reflexul de flexie – este reflex de apărare;
– au pe traseu neuroni intercalari;
– timpul de latență este lung, viteza de conducere mică, excitația
iradiază.

2.FUNCTIA DE CONDUCERE :
– este asigurată de substanța albă care formează fascicule c onducătoare:
– lungi: – ascendente (ale sensibilității);
– descendente (ale motilității).

ENCEFALUL
– localizat în cutia craniană;

59 – format din: – trunchiul cerebral;
– cerebel;
– diencefal;
– emisferele cerebrale.

TRUNCHIUL CEREBRAL
– este situat în prelungirea măduvei spinării;
– este alcătuit din trei etaje: – bulbul rahidian, puntea lui Varolio, mezencefal.

Structural : – este format din substanță albă și substanță cenusi e;
– substanța albă – este situată la exterior și printre nucleii de substanță cenușie;
– este alcătuită din fibre ce reprezintă căile de conducere ale sensibilității
și motilității
– substanța cenușie – este situată la interi or, fiind fragmentată în nuclei;
– nucleii sunt: senzitivi, motori, vegetativi și proprii.

CEREBELUL
– este situat în partea posterioară a trunchiului cerebral, sub emisferele cerebrale;
– este alcătuit din două emisfere cerebeloase ș i vermis;
– are suprafața străbătută de șanțuri paralele, care delimitează lobii și lobulii;
Structural: – este alcătuit din: substanță cenusie – la exterior, formând scoarța cerebeloasă,
iar la interior formează patru nuclei cerebeloși;
– substanța albă – la interior, alcătuită din fibre de conducere.
Functiile cerebelului : – asigură menținerea echilibrului organismului, pe baza
informațiilor primite de la urechea internă;
– asigură mentinerea tonusul ui muscular și poziția corpului;
– asigură precizia mișcărilor voluntare, fine.

DIENCEFALUL – este situat în prelungirea trunchiului cerebral și acoperit dorsal de
emisferele cerebrale;
– substanța cenusie din care este alcătuit formează urmatoarele structuri:
– talamus;
– epitalamus;
– metatalamus;
– hipotalamus.
Hipotalamusul îndeplinește diferite functii:
– centru de control și integrare a f uncțiilor vegetative;
– menținerea homeostaziei mediului intern;
– reglarea temperaturii corpului – homeotermia;
– asigură echilibrul hidroelectrolitic;
– reglează comportamentele – alimentar, sexual, de apărare, afectiv -emotional;
– reglează alternanța zi -noapte;
– controlează activitatea sistemului endocrin.

EMISFERELE CEREBRALE

60 – sunt strabatute de:
– șanțuri adânci numite – scizuri, care delimitează lobii;
– lobii sunt: frontal, temporal, parietal, occipital;
– șanțuri superficiale, care delimitează girusuri = circumvoluțiuni.
Sunt alcătuite din:
– substanță cenușie – la exterior, formând scoarța cerebrală și bazal formând nucleii
bazali = corpii striați;
– substanță albă – la interior.
Scoarța cerebrală : este etajul superior de integrare a activității sistemului nervos;
– pe suprafața scoarței cerebrale se descriu arii senzitive, unde sosesc informații de la
receptori (vizuală, auditivă, gustativă, olfactivă), arii motorii (de unde pornesc comenzi) și
arii de asociație (controlează comportamentul, învățarea, memorarea).

BOLI ALE SISTEMULUI NERVOS CENTRAL LA OM

BOALA PARKINSON
Cauze
– degenerarea progresivă a sistemului nervos.
Manifestări
– rigiditate musculară generalizată; tremurături ale mâinilor și picioarelor; mers
rigid, cu pași mici și corpul aplecat înainte.
PARALIZIA
Cauze
– inflamarea sau leziunea unui nerv datorate unor: infecții, ruperi de vase sangvine,
tumori, loviri s au distrugeri ale nervului.
Manifestări
– monoplegie (paralizia unui membru);
– hemiplegie (paralizia jumătății superioare sau inferioare a corpului);
– tetraplegie (paralizia tuturor membrelor).

EPILEPSIA
Cauze
– modificări bioelectrice la nivelul unui grup de neuroni care încep să descarce
impulsuri electrice ritmice; infecții acute; malformații congenitale ale SNC;
traumatisme craniene; alcoolism; tumori cerebrale.
Manifestări
– convulsii, pierderea cunoștinței, agitarea membrelor; înțepenirea corpului,
încetinirea respirației, mușcarea limbii; fază de comă, după care persoana se
trezește și nu -și amintește de criză.
SCLEROZA ÎN PLĂCI
Cauze – nu are o cauză clară.
Manifestări

61 – leziuni și cicatrici sub formă de plăci în substanța albă, datorate distrugerii tecii d e
mielină;
– tulburări de echilibru, de coordonare a mișcărilor, de vorbire, de vedere.
Prevenire
– practicarea unui regim de viață rațional în care să alterneze activitatea cu odihna;
– prevenirea surmenajului;
– evitarea consumului excesiv de tutun, alcool, cafe a;
– evitarea consumului de droguri;
– asigurarea unei bune nutriții.

62 17 CONȚINUT PROGRAMĂ:

ȚESUTURI ANIMALE
1. epiteliale: de acoperire ;secretoare – tipuri de glande; senzoriale;
2. conjunctive: moi, semidure ,dure (osos compact, os os spongios); sângele;
3. muscular: striat,neted;
4. nervos – neuronul, celula glială.

ȚESUTURILE ANIMALE

Se formează prin procese de diferențiere , în cursul dezvoltării embrionare.
Tipuri: 2.1. epiteliale – cu rol de protec ție, secreție sau recepție a unor stimuli;
2.2. conjunctive – cu rol de legătură, susținere, rezistență, formarea
elementelor figurate ale sângelui, depozitarea unor substanțe de rezervă;
2.3. muscular – cu rol de contracție (componenta activă a mișcării );
2.4. nervos – cu rol de generare și conducere a influxului nervos.
1.Țesutul epitelial
– are rol de protecție, secreție sau recepție a unor stimuli;
– acoperă suprafața corpului, formând epiderma;
– căptușeste organele cavitare, formând mucoase;
– este nevascularizat.

Tipuri :
– de acoperire – acoperă suprafața corpului, formând epiderma;
– căptușesc organele cavitare, formând mucoase;
– glandulare – format din celule cu proprietăți secretorii care, împreună cu țesutul
conjunctiv, vasele de sânge și nervi, formează glande :
– exocrine – își varsă produsul de secreție prin intermediul unui canal la
exterior (glandele sebacee, sudoripare), fie în diferite cavități
(glande gastrice, glande intestinale,glande salivare);
– endocrine – produșii de secreție (hormonii) sunt eliminați direct în sânge
(tiroida, hipofiza, suprarenale);
– glande mixte – au atât secreție externă, cât și internă: pancreasul și gonadele
(testicul, ovar);
– senzoriale – formate din celule specializate î n receptionarea stimulilor;
– intră în structura receptorilor majorității analizatorilor.

2. Țesutul conjunctiv
– este format din : – celule conjunctive;
– fibre (colagen, elastină, reticulină);
– substanță fundament ală.
Dupa consistența substanței fundamentale, țesuturile conjunctive sunt de mai multe
tipuri:

63 Țesut conjunctiv moale:
– lax: cu rol de legătură a diferitelor părți de organe;
– adipos: în hipoderm;
– reticulat: în ganglionii limfatici, măduva roșie hematogenă.

Țesut conjunctiv semidur (cartilaginos)
– nu este vascularizat;
– localizare: cartilajele embrionului, cartilajele costale, laringe, trahee, în pavilionul urechii,
epiglotă, conductul auditiv extern; discurile intervertebrale, meniscurile
articulare, ligamente.

Țesut conjuctiv dur (osos)
-vascularizat;
– tipuri (după așezarea lamelelor osoase):
– țesut osos compact – lamele osoase dispuse concentric;
– se află în diafaza osului lung și la suprafața oaselor scurte și late;
– țesut osos spon gios – lamele osoase dispuse dezordonat;
– se află în interiorul epifizelor oaselor lungi, în interiorul oaselor scurte și late.

Sângele
– este considerat un tip particular de țesut conjunctiv;
– reprezintă 7 -8% din greutatea corpului;
– este format din:
– plasmă (55% din volumul sangvin);
– conține apă (90%), săruri minerale și substanțe organice (10%);
– rol: asigură transportul de substanțe și comunicarea dintre diferitele
țesuturi și organe;
– elemente figurate (45% din volumul sangvin);
– produse de măduva osoasă roșie, hematogenă;
– tipuri: – globule roșii (eritrocite, hematii);
– anucleate, cu formă discoidală, biconcavă;
– conțin hemoglobină;
– rol: transportă gazele respiratorii (O 2 și CO 2)
– globule albe (leucocite, limfo cite);
– nucleate, cu formă diferită;
– rol: în apărarea organismului (imunitate);
– trombocite (plachete sangvine);
– fragmente celulare, anucleate;
– rol: coagularea sângelui (oprirea hemoragiilor/hemostază).
3. Țesutul muscular
– alcătuit din celule alungite numite fibre musculare, cu capacitate de contracție;
– intră în structura mușchilor;
– tipuri:
a) țesut muscular striat scheletic– formează mușchii scheletici;

64 – are contracții rapide și voluntare;
b) tesut m uscular neted – întâlnit în pereții organelor interne, ai vaselor de sânge;
– are contracții lente, involuntare;
c) țesut muscular striat cardiac –intră în alcatuirea peretelui inimii formand miocardul.

4. Tesutul nervos
– este format din: neuro ni și celule gliale = nevroglii.
1. Neuronul = este unitatea structurală și funcțională a sistemului nervos,
capabilă de excitabilitate și conductibilitate, fără capacitate de diviziune.
– este constituit din:
a. corp celular = pericarion, format din:
– membrană = neurilema
– citoplasmă = neuroplasma. În neuroplasmă se găsesc: organite comune și
organite specifice (corpusculii Nissl și neurofibrile );
– nucleu;

b. prelungiri:
– dendrite – prelungiri scurte, ramificate, care conduc impulsul nervos de la
periferie spre centru – aferent = cetripet;
– axon – prelungire unică , lungă, care conduce impulsul nervos de la centru spre
periferie – eferent = centrifug.

La capătul terminal axonul, prezintă ramificații butonate – butoni terminali. Aceștia
conțin numer oase vezicule cu mediator chimic, ce are rol în transmiterea impulsului
nervos.
Axonul poate fi acoperit de teci (fibre mielinice) sau lipsit de acestea (fibre amielinice).
Fibrele mielinice prezintă trei teci: – teaca de mielină , teaca Schwann, teaca Hen le.
Legaturile morfofunctionale dintre neuroni sau între aceștia și structura inervata se
numesc sinapse.

2.Celulele gliale : sunt de 10 ori mai multe decat neuronii ;
– au capacitate de diviziune;
– au diferite funcții :- trofice – hrănesc neuronii;
– de susținere și reparatorie =de cicatrizare;
– secretă mielina – celulele Schwann ;
– rol de izolator și de apărare a fibrelor n ervoase.

65
18. CONȚINUT PROGRAMĂ
ȚESUTURI VEGETALE ȘI ANIMALE : clasificare, structură, rol.
1.1. ȚESUTURI VEGETA LE
– embrionare primare – apicale, intercalare;
– definitive: de apărare – epidermă; fundamentale – asimilatoare , de depozitare;
conducătoare, secretoare.

ȚESUTURI VEGETALE

ȚESUTURILE = complexe celulare interdependente formate din celule asemănătoare ca
formă, structură, funcție;
– iau națtere ca urmare a diferențierii celulare prin procesul de histogeneză și formează
organele plantelor.
– sunt de două categorii:

1. Țesuturi embrionare = Meristematice
– sunt formate din celule nediferențiate, cu pereți subțiri și citoplasmă abundentă, cu
capacitate de diviziune;
– meris teme primare – asigură creșterea în lungime și sunt: apicale (în vârfurile de
creștere) și intercalare (la nivelul nodurilor plantelor cu tulpini articulate).

2. Țesuturi definitive : formate din celule diferențiate, specializate, fără capacitate de
diviziune.
-Tipuri:
– de apărare : epiderma – la periferia organelor, formată dintr -un strat de celule
aplatizate, acoperite de cuticulă;
– conducătoare = vasculare – formate din celule alungite dispuse cap la cap,
formând vase conducătoare lemnoase si liberiene. Vasele lemnoase sunt
formate din celule moarte, cu pereți puternic îngroșati. Conduc seva brută (apa
si sărurile minerale). Vasele liberiene sunt formate din celule vii, alungite, cu
pereții transversali perforaț i = tuburi ciuruite. Conduc seva elaborată
(substanțele organice preparate la nivelul frunzei);
– fundamentale : formate din celule vii, poliedrice, cu perete subțire cu functii
multiple:
– parenchim asimilator, abundent în frunză, bogat în cloropla ste– ex. țesutul
palisadic;
– parenchim de depozitare – celulele lui depozitează diferite substanțe.
Abundă în tulpinile subterane (rizomi, bulbi, tuberculi), în rădăcini tuberizate
(morcov, sfeclă, ridiche), în semințele plantelor oleaginoase (floa rea- soarelui,
soia, rapiță);
– secretoare: formate din celule care acumulează sau elimină produși de
metabolism. Secretă mucilagii, latexuri, uleiuri volatile, gume, nectaruri, arome,
rășini. Sunt reprezentate de peri secretori, glande nectarifere, canale , cavități.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: 1 Evaluarea la disciplina BIOLOGIE VEGETALĂ ȘI ANIMALĂ în cadrul examenului de bacalaureat – 2014 Proba E. D) FIȘE SINTEZĂ 1. CONȚINUT PROGRAMĂ… [613636] (ID: 613636)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

1 Evaluarea la disciplina BIOLOGIE VEGETALĂ ȘI ANIMALĂ în cadrul examenului de bacalaureat – 2014 Proba E. D) FIȘE SINTEZĂ 1. CONȚINUT PROGRAMĂ… [613636]

Copyright Notice

-notiune si tipuri- [607935]

Реntru rеаlizаrеа scopului trаsаt nе-аm рroрus următoаrеlе sаrсini: [307523]

Validarea scalei de e scaladare a angajamentului (SEA) și investigarea relației acestui concept cu etape ale [605785]

Corporate Finance Mba Stancu Final 25.06.2018 [627720]

ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE ALE INFRACȚIUNII DE LOVIRI SAU VĂTĂMĂRI CAUZATOARE DE MOARTE [310960]

CAPITOUL I FUNCȚIILE MANAGEMENTULUI … … … 3 [615979]

Copyright Notice

Similar Posts