Abordari Psihosociale Ale Satisfactiei S [613610]

ABORDĂRI PSIHOSOCIALE ALE SATISFACȚIEI
ȘI FERICIRII
SERGIU BĂLȚĂTESCU1
INTRODUCERE
Sunt bune șanse ca anul 2000 să fi reprezentat o cotitură semni ficativă în
studiul satisfacției și fericirii, o dată cu apariția revistei „Journal of Happiness
Studies”, revistă care grupează, în primul ei număr, două studi i-etalon (Diener și
Lucas, 2000) (Veenhoven, 2000), vădind eforturi susținute de re conceptualizare a
contribuțiilor asupra studiului bunăstării subiective. Astăzi „ cunoaștem mai mult
despre durerile de cap decât despre fericirea înseși” (Veenhove n et al., 2000).
Filosofii „nu s-au pus de acord asupra unei definiții a calităț ii vieții, iar în practica
măsurării empirice a calității vieții vedem comparații dintre p ere și mere”
(Veenhoven, 2000).
Aceasta în ciuda unui corpus însemnat de studii în domeniu: Vee nhoven
(1995) reunește în World Database of Happiness 3 227 de articol e asupra aprecierii
subiective a vieții, iar o căutare în bazele de date bibliograf ice (de exemplu, High
Wire Press de la Universitatea Stanford) oferă peste 44.000 de articole având
cuvântul-cheie „calitatea vieții”. Într-o etapizare a eforturil or de dezvoltare a
domeniului, Diener și Biswas-Di ener (2000) disting trei faze. P rima este cercetarea
descriptivă, în care se întreprind comparații între bunăstarea subiectivă a diferitelor
categorii socioprofesionale (după sex, grupe de vârstă, venit, educație) și
identificarea tipului mediu: „tânăr, sănătos, bine educat, bine plătit, extravertit,
optimist, lipsit de griji, religios, căsătorit, cu o stimă de s ine ridicată, cu un moral
bun la lucru, aspirații modeste, de ambele sexe și o marjă mare a n i v e l u l u i d e
inteligență” (Myers și Diener, 1995). Aceste tipuri de studii a jung la concluzia că
variabilele sociodemografice sunt slabi predictori ai calității subiective a vieții,
explicând numai 10–20% din variația totală a acesteia. Cea de-a doua etapă, în
opinia autorilor amintiți, este marcată de construirea de teori i ale variației calității
subiective a vieții, fie pur psihologice (ca de pildă, asupra r elației dintre
extraversie, nevrotism și fericire), fie psihosociale și sociol ogice, dintre care am
putea cita teoria adaptării (Brickman și Campbell, 1971) și teo ria echilibrului
dinamic (Headey și Wearing, 1992). Faza a treia este marcată de combinarea
diferitelor abordări în cerceta rea bunăstării subiective: anali ze longitudinale pentru

1 Universitatea din Oradea
CALITATEA VIEȚII, X IV, nr. 2, 2003, p.

SERGIU BĂLȚĂTESCU 2
determinarea lanțurilor cauzale, măsuri ale proceselor care sta u la baza variației
bunăstării subiective, manipulări experimentale și măsuri multi ple. (Diener și
Biswas-Diener, 2000)
Așa cum am menționat, această etapă pare a coincide cu intensif icarea
eforturilor de reconceptualizare. Veenhoven (2000) întreprinde o clasificare
încrucișată a conceptelor de calitatea vieții după două dimensi uni polare: șanse –
realizări ale vieții (caracterul potențial/actual al calității vieții), și calități
interne/externe (adică ale indi vidului, respectiv ale mediului înconjurător). Diener
și Lucas (2000), în una din cele mai recente asemenea conceptua lizări, identifică
patru clase de teorii: teoria nevoilor , conform căreia există niște necesități
universal umane, a căror împlinire este în directă legătură cu variația calității
subiective a vieții; teoria standardelor relative , pentru care bunăstarea subiectivă
este rezultatul unor comparații continue între starea actuală ș i o altă stare ideală
(„ce ar trebui să fie”). În cadrul teoriei scopurilor , o variantă a teoriei anterioare,
standardele de comparație sunt interne: propriile obiective, sc opuri etc. În fine,
teoria culturii presupune că variațiile între ni velurile societale ale bunăstă rii
subiective s-ar datora în principal variațiilor elementelor din tr-o cultură sau alta, ca
de exemplu, diferențele de valorizare a stărilor afective în sa tisfacție. Autorii
propun să integreze toate aceste abordări într-o teorie globali zatoare, cea a
evaluării. Această teorie are la bază ideea că bunăstarea indiv idului depinde de
evaluarea pe care o face informației relevante. Astfel, judecăț ile de satisfacție sunt
influențate de informația cea mai accesibilă, care, la rândul e i, este influențată de
nevoile, scopurile și cultura indi vidului. (Diener și Lucas, 20 00)
Tot mai desele eforturi de conceptualizare din literatura recen tă par să anunțe
cu tot mai multă hotărâre că se apropie clipa maturizării acest ei discipline relativ
noi.
În lucrările noastre anterioare (Bălțătescu, 1998, 1999), am at ras atenția
asupra faptului că în corpul de teorii asupra bunăstării subiec tive trebuie să își aibă
locul și o paradigmă mai sociologică, pe care am denumit-o „par adigma
constructivistă”, ce privește satisfacția și fericirea ca pe ni ște construcții sociale. Și
unele lucrări recente par să întărească această perspectivă (Ki tayama și Markus,
2000) (Suh, 2000).
Lucrarea de față își propune să facă o scurtă trecere în revist ă a abordărilor
psihosociale ale fericirii și sa tisfacției, relevând complexita tea acestora. Prezente în
dezbaterile filosofice încă din antichitate, cele două noțiuni au fost tratate cu
mijloacele științei sociale abia începând cu cea de-a doua jumă tate a secolului XX.
Primele studii introduc noțiuni adiacente, precum cele de satis facție cu viața,
calitate a vieții, bunăstare subiectivă, bunăstare psihologică. Relațiile dintre aceste
noțiuni vădesc atât diferențe di sciplinare, cât și clivaje semn ificative de
conceptualizare.
Prima parte încearcă să treacă în revistă diversele perspective m e n i t e a n e
scoate din această junglă conceptuală. Astfel, viziunea predomi nantă astăzi în

ABORDĂRI PSIHOSOCIALE ALE SATISFACȚIEI ȘI FERICIRII 3
științele sociale include feric irea și satisfacția în rândul st ărilor subiective ș i
globalizatoare ale calității vieții. Aceste conceptualizări nu sunt lipsite d e
probleme: unii autori folosesc noțiunea de „fericire obiectivă” , în vreme ce alții
contestă caracterul obiectiv al satisfacției. Pe de altă parte, dacă înțelegem fericirea
și satisfacția ca elemente globale, pare oarecum natural să cre dem că acestea ar
rezulta dintr-un fel de compunere a elementelor sectoriale. În realitate, așa cum o
arată nestinsa controversă dintre abordările top-down și bottom-up , relația cauzală
dintre cele domenii pare a fi mult mai complicată.
Pare a fi în consens cu opinia majorității specialiștilor că sa tisfacția vieții și
fericirea reprezintă două laturi: cognitivă, respectiv afectivă ale bunăstării
subiective. Latura afectivă cuprinde la rândul ei două dimensiu ni – afectul pozitiv
și afectul negativ. Cercetările psihosociologice asupra dimensi unii afectului, ca și
analiza evaluării satisfacției vieții relevă că cele două dimen siuni nu sunt total
independente conceptual și empiric.
Măsurarea prin intermediul anche telor sociologice a fericirii ș i satisfacției
ridică problema construirii de scale. Evaluarea proprietăților psihometrice ale
acestor scale reprezintă un domeniu aparte în cercetarea calită ții vieții. Rezultatele
măsurătorilor realizate au importante implicații practice, mai ales în privința
folosirii indicatorilor obținuți pentru proiectarea și evaluare a politicilor sociale.
CONCEPTUALIZĂRI ALE SATISFACȚIEI ȘI FERICIRII
Fericirea a fost prezentă în dezbaterile filosofice încă din pe rioada
clasicismului grec. De o mare influență a fost disputa dintre d ouă noțiuni
concurente: hedone și eudaimonia (Ryan și Deci, 2001). Primul concept este legat
de fericire ca plăcere – nu numai a simțurilor, ci și, începând de la Epicur, a minții
(Kubovy, 1999). Recunoașterea că „această plăcere este singurul bun, dar și că
numai plăcerea proprie, pozitivă, momentană este un bun, indife rent de cauzele ei"
(Aristip din Cyrene, apud Wate rman (1993)) dă naștere teoriei m orale hedoniste.
În Etica nicomahică , Aristotel critică această perspectivă, susținând în
schimb eudaimonia , adică trăirea în acord cu „eul adevărat” ( daimon ), deschizând
calea unei filosofii etice în care fericirea constă în realizar ea potențialităților
umane. (Waterman, 1993). În domeniul psihologiei, aceste două o rientări cunosc o
puternică revigorare în ultimii ani, o dată cu recent înființat ele ramuri ale
psihologiei hedonice , ce cuprinde studiul experiențelor plăcute și neplăcute, și în
general al nivelurilor de existență diferite de stările de conș tiință (Kahneman et al.
1999), și psihologiei pozitive , „știința experienței pozitive subiective, trăsăturilor
individuale pozitive, și instituțiilor pozitive”, menită a „îmb unătăți calitatea vieții și
preveni patologiile care apar atunci când viața este sterilă sa u lipsită de sens”
(Seligman și Csikszentmihalyi, 2000).
Practic, primele demersuri științifice de cercetare a fericirii și satisfacției
datează de la mijlocul secolului XX. Este vremea când o multitu dine de abordări,

SERGIU BĂLȚĂTESCU 4
atât psihologice, cât și sociologice, apar pe fundalul dezvoltă rii noilor metodologii
de cercetare, dar și al unei orientări caracteristice către om și nevoile sale (Zamfir,
1997) (Mărginean, 2002). Alături de noțiunea de fericire, folos ită cu oarecare
scepticism, din cauza conotațiilor sale umaniste, sunt introdus e concepte
echivalente, precum cel de satisfacția vieții ( life satisfaction ), bunăstare subiectivă
(subjective well-being ), bunăstare psihologică (psychological well-being ). Aceste
studii vădesc un evident caracter disciplinar. Riscul apariției unei adevărate jungle
conceptuale este ridicat, fiind recunoscut de autorii în domeni u.
Bunăstare psihologică ș i bunăstare subiectivă
„Bunăstarea subiectivă desemnează modul cum își evaluează oamen ii propria
viață și include variabile precum satisfacția cu viața și satisfacția maritală , lipsa
depresiei și anxietății și stările de spirit sau emoțiile pozitive ” (Diener, Suh, et al.,
1997). Practic, bunăstarea subiectivă se suprapune, acum, în ma r e p a r t e p e s t e
conceptul de calitate subiectivă a vieții (Diener, 2000), dar a cesta este un efort de
compatibilizare a abordărilor sociologice și psihologice. În mo mentul apariției
Mișcării Indicatorilor Sociali, conceptul subînțelegea ideea de „om psihologic”,
opus „omului economic” a cărui relevanță Mișcarea o contesta (S chuessler și
Fisher, 1985). În psihologia socială, componentele bunăstării p sihologice sunt
subiectul unor investigații menite să-i scoată în evidență dime nsiunile – Ryff
(1989), de pildă, studiază relațiile între acestea: acceptarea de sine, autonomia,
relațiile pozitive cu ceilalți, controlul asupra mediului încon jurător – și să-i reducă
aceste dimensiuni pe baza unor analize structurale (Bryant și V eroff, 1982).
Confuzia încă mai persistă, în unele cercetări din psihologia m edicală, dar și din
științele sociale, procesul de evaluare a bunăstării psihologic e nu include nici o
măsură globală de fericire sau satisfacție – ca, de exemplu, în Carr (1999).
Satisfacția cu viața
Nici conceptul de satisfacție cu viața nu este total lipsit de ambiguitate: pe de
o parte, el este folosit ca un indicator general de bunăstare s ubiectivă; din altă
perspectivă, este numai o componentă (cea cognitivă) a acesteia . Veenhoven (1993,
1994) definește bunăstarea subiectivă (fericire) ca „măsura în care individul își
judecă în mod favorabil calitatea globală a vieții sale”. Aceas tă apreciere reprezintă
fie un proces cognitiv (satisfacția vieții), fie un proces afec tiv (componenta
hedonică, legată de plăcerea pe care o obține individul din exp eriențele sale).
Campbel, Converse și Rodgers (1976) definesc satisfacția vieții ca „discrepanța
percepută dintre aspirații și realizări, mergând de la percepți a împlinirii și până la
cea a deprivării”, dar această definiție cuprinde și un model a l procesului de
evaluare, caracteristic teoriei comparării (pentru prezentarea teoriei și a
alternativelor la aceasta, vezi Veenhoven, 1991 și Diener și Lu cas, 2000).

ABORDĂRI PSIHOSOCIALE ALE SATISFACȚIEI ȘI FERICIRII 5
Fericire
Singurul autor care păstrează fo rța analitică deplină a concept ului de fericire
este olandezul Ruut Veenhoven, primul profesor de „happiness st udies” din lume,
la Universitatea Erasmus din Rotterdam, redactor-șef al reviste i Journal of
Happiness Studies (editată la Kluwert, Dordrecht), organizatoru l cunoscutei
„World Database of Happiness”, car e reunește peste 3 200 de stu dii teoretice și
empirice în domeniu.
În lucrările de prezentare a acestei baze de date, autorul reun ește două clase
de indicatori: „indicatori ai nivelului cognitiv” (satisfacția cu viața) și indicatori ai
nivelului hedonic (indicatori afectivi) (Veenhoven, 1993, 1995) . Cu toate acestea,
în analizele întreprinse de el și colaboratorii săi este privil egiată latura cognitivă,
echivalându-se practic fericirea c u satisfacția cu viața . Adept al paradigmei
nevoilor, care postulează existe nța unor necesități general-uma ne al căror grad de
împlinire este în strânsă relație cu fericirea, autorul își pro pune să demonstreze că:
1) în societățile care asigură un grad mai ridicat de satisfacere a nevoilor,
fericirea oamenilor este mai ridicată.
2) progresul economic și social aduce o tot mai mare fericire în c adrul
națiunilor.
3) Diferențele intra- și inter-societale sunt un rezultat al satis facerii, într-o
măsură diferită, a nevoilor i ndividuale. (Veenhoven, 1993, 1997 ).
FERICIRE SUBIECTIVĂ ȘI FERICIRE OBIECTIVĂ
O asemenea perspectivă, care leagă direct satisfacția și ferici rea de condițiile
obiective este, bineînțeles, utilitaristă, dar și „obiectivistă ”, tinzând să acorde, cel
puțin printr-un simplu transfer, fericirii un statut ontologic pozitiv.
Veenhoven chiar introduce un indicator care se pretinde obiecti v: „Speranța
de viață fericită”, măsurată ca produsul dintre speranța de via ță și procentul celor
fericiți dintr-o națiune. (Vee nhoven, 1996) Construcția este as emănătoare cu cea a
care stă la baza paradigmei QALY (Quality Adjusted Years) din s tudiile de
calitatea medicală a vieții. Concept utilitarist, QALY vizează raportul între banii
investiți în îngrijire medicală și creșterea calității vieții p acienților. De altfel, cele
două concepte au primit același gen de critici (Falkenberg, 199 8).
Un proiect mai recent de utilizare a noțiuni de fericire obiectivă aparține lui
Kahnemann (1999). Problema pe care și-o pune autorul este cum p utem afla „cât
de fericită a fost Helen în martie” într-un mod mai obiectiv de cât bazându-ne pe
rapoartele ulterioare ale lui Helen? El sugerează să măsurăm fe ricirea momentană,
pe care o definește în termeni utilitariști, ca „utilitate mome ntană”, adică
intensitatea dispoziției de a con tinua experiența curentă. Pent ru a preîntâmpina
erorile provocate de evaluările retrospective ale experienței d e viață, autorul caută
„o definiție justificată normativ a bunăstării «adevărate», baz ată în special pe

SERGIU BĂLȚĂTESCU 6
informații asupra utilității momentane” (p. 5). Teoria care stă la baza acestei
evaluări este de tip bottom-up , evaluările momentane fiind folosite pentru a elabora
un indice global al fericirii individuale. Așa cum recunoaște D aniel Kahnemann,
demersul este doar în aparență „obiectiv”, pentru că la bază st au tot măsuri
subiective. Teoria este o reacție la imprecizia evaluărilor ret rospective, dar punctul
cel mai slab al ei este metoda de construire a indicelui global de fericire. Simpla
însumare a utilităților momentane poate fi o soluție, în cazul când experiențele
temporale nu sunt legate logic și individul nu acordă un sens d iferit unora și altora
din experiențe. Problema „Cât de fericită este Helen în martie” nu rămâne mai
puțin controversată.
Într-un articol recent, Cummins (2000) pledează pentru ireducti bilitatea
măsurilor subiective și obiective ale calității vieții. Cele do uă dimensiuni sunt, în
general slab corelate datorită fenomenului de „homeostază cogni tivă”, care implică
o reglare a bunăstării subiective la un nivel pozitiv. Doar la nivelurile foarte
scăzute ale calității obiective a vieții, cele două măsuri conv erg. Acest demers pare
să pledeze pentru inutilitatea căutării laturii obiective a unu i proces eminamente
subiectiv. Cele două dimensiuni ale calității vieții sunt indep endente și trebuie
conceptualizate ca atare.
STRUCTURILE SATISFACȚIEI ȘI FERICIRII
Preocupările pentru evidențierea structurii bunăstării subiecti ve au relevat,
încă de la început, caracterul multidimensional al acestei vari abile. Bradburn și
Caplovitz (1965) consta tă faptul, aparent surprinzător, că într e componenta afectivă
pozitivă (responsabilă pentru stările de bucurie, mândrie etc.) și cea negativă
(depresie, plictiseală, neliniște, singurătate), nu sunt decât corelații foarte slabe,
cele doua dimensiuni putând fi con siderate aproape independente . Studiile
ulterioare pe diferite populații au confirmat, în mare parte, a ceastă descoperire
(Bryant și Veroff, 1982) (Perkinson, Albert et al., 1994) (Cham berlain 1988)
(Harding, 1982) (Huebner și Dew, 1996) (Ryff și Keyes, 1995) (C herlin și Reeder,
1975) (Warr, Barter et al., 1983). După câte se pare, afectul n u poate fi reprezentat
pe un continuum de la extrema nefericire la extrema fericire, d eși unii autori indică
faptul că ar trebui luată în considerare și o a treia dimensiun e a afectului, aceea de
„activare”, ca și intensitatea af ectului (Diener, 1994). Cele d ouă dimensiuni, la
rândul lor, sunt relativ independe nte de o a treia, satisfacția față de viață (Andrews
și Withey, 1976). Aceasta din urmă poate fi concepută drept com ponenta cognitivă
a calității globale a vieții (A ndrews și Robinson, 1991).

ABORDĂRI PSIHOSOCIALE ALE SATISFACȚIEI ȘI FERICIRII 7
STABILITATEA INDICATORILOR DE SATISFACȚIE ȘI FERICIRE
La baza folosirii conceptelor de satisfacție și fericire stau câteva presupuneri:
că există un sentiment global de bunăstare, că acest sentiment rămâne relativ
constant pe o perioadă mai lungă de timp și că poate fi descris , cu acuratețe, de
individ (Schwartz și Strack, 1999). În plus, teoria implicită a bunăstării subiective
presupune că evaluarea vieții se face continuu, rezultatele fii nd proiectate pe o
scală simetrică (viață bună/rea). Când aprecierea este la nivel cognitiv, e vorba de
satisfacția vieții ; o apreciere afectivă se face la nivel hedonic . Cele două variabile
sunt puternic intercorelate, întrucât reprezintă aprecierile di n perspective diferite
ale aceluiași fenomen – propria viață (Diener, 1994).
Având în vedere cele două dimensiuni – cognitivă și afectivă – ale bunăstării
subiective, nu este întâmplător fa ptul că ea a fost conceptuali zată de unii autori ca o
atitudine. „Bunăstarea subiectivă este o atitudine – scriu Andr ews și Robinson în
capitolul dedicat acestei fenomen din cunoscuta culegere Measures of Personality
and Social Psychological Attitudes – și este larg acceptat că atitudinile includ cel
puțin două componente fundamental e: cogniția și afectul” (Andre ws și Robinson,
1991). Stull (1987) insistă că implicațiile acestei conceptuali zări nu rezidă atât în
distincția implicită între cele două dimensiuni, cât în deosebi rea de alte elemente
psihologice, precum trăsăturile de caracter sau stările de spir it. Astfel, atitudinile ar
fi un termen median între stările de spirit, în comparație cu c are sunt relativ stabile
în timp, și trăsăturile de personalitate, față de care manifest ă un anumit grad de
variabilitate.
Veenhoven (1993, 1994), trece în revistă studiile care arată că bunăstarea
subiectivă este relativ stabilă în timp, dar are și un grad de variabilitate, fără însă a
o mai asimila în mod explicit cu atitudinile. Miza, foarte impo rtantă, o reprezintă
relevanța acestor măsuri în ra port cu politicile sociale: dacă măsura este prea
stabilă, atunci nu poate „capta” schimbarea și nu poate evalua progresele. Mai
mult, aceasta înseamnă că politicile sociale, în esență utilita riste, nu pot îmbunătăți
semnificativ satisfacția. La polul opus, o variabilitate prea m are face inutilizabilă
bunăstarea subiectivă, ca mijloc de evaluare a politicilor soci ale.
Implicațiile sunt însă și mai largi: comparațiile inter-individ uale și ale
agregatelor scorurilor de satisfacție la nivel intra-societal ș i inter-societal au sens,
ceea ce constituie temeiul pentru o cantitate impresionantă de cercetări comparative
întreprinse în domeniul calității subiective a vieții. Există î nsă teorii care se
construiesc tocmai evidențiind aspectul problematic al conceptu lui. Astfel, pornind
de la nivelul ridicat de stabilitate a mediilor societale ale s atisfacției vieții,
Cummins emite teoria homeostatică a variației satisfacției vieț ii. Întrucât, cu
anumite excepții, nivelurilor agregate ale satisfacției vieții sunt relativ stabile,
variind în cadrul unui benzi relativ înguste (70 ± 5 pe o scală de la 0 la 100 –
„standardul de aur” al satisfacției vieții), atunci această com ponentă ar fi ținută sub
un fel de „control homeostatic” (Cummins, 1998) (Cummins și Nis tico, 2001). Alte

SERGIU BĂLȚĂTESCU 8
studii sugerează existența unei variabilități sezonale a nivelu rilor de percepție a
bunăstării subiective.
MĂSURI ALE SATISFACȚIEI ȘI FERICIRII
Măsurile satisfacției și fericirii sunt expresia conceptualizăr ii acestor noțiuni.
Cele mai răspândite rămân scalele simple, în care intervievatul ui i se pune o
întrebare de genul „Luând totul în considerare, cum apreciați v iața dvs., în ultimul
timp ?”. Subiectul este invitat să facă o apreciere cât mai obi ectivă asupra vieții
sale în general, nu a vreunui domeniu particular, precum famili a, locul de muncă
etc., și referitoare la timpul prezent, nu la timpul trecut sau viitor (Diener, 1994).
Scalele simple cu patru, cinci sau zece trepte sunt cele mai fo losite (Veenhoven,
1993), dar se folosesc și scale cu 100 de trepte sau, la extrem a cealaltă, cele cu
numai trei trepte, criticate pentru că ar distorsiona rezultate le, atrăgând respondenții
spre punctul median (scalele cu punct median, dar cu număr mai mare de trepte ar
evita acest bias) (Cummins, 2000).
Veenhoven (1993), care la elaborar ea World Database of Happines s a
întreprins un efort de integrare a unor serii de date din difer ite cercetări, recomandă
trei modalități de omogenizare a scorurilor indicatorilor de sa tisfacția vieții:
regresia liniară între mediile naționale ale indicatorilor, eva luarea cu ajutorul
experților a diferitelor scale și simpla transformare liniară.
Cea mai simplă transformare, de la o scală cu i > 2 itemi la un a cu 11 trepte
(0–10) se poate realiza după formula liniară:

Mo – Vl
Mt = ________ x 10
Vh – Vl
unde: Mt = Media transformată (la intervalul 0–10) Mo = Media pe scala inițială
Vl = Cel mai mic scor posibil pe scala inițială (de obicei 0 sa u 1)
Vh = Cel mai mare scor posibil pe scala inițială (idem). Estimarea de către experți a scorurilor echivalente la întrebăr ile de satisfacție
se face, de regulă, atunci câ nd unor experți sau respondenți ti p i c i ( d e e x e m p l u ,
studenți) li se cere să coteze sc orurile de la o întrebare cu 3 –5 trepte pe o scală cu
10 sau 11 trepte. De exemplu, pentru o scală cu trei trepte, „n u prea mulțumit”
poate fi cotat cu 3, „destul de mulțumit”, cu 6 și „foarte mulț umit”, cu 9.
În fine, regresia liniară este soluția cea mai eficientă, acolo unde există
asemenea serii de date, încât să poată fi utilizată. Ecuația de regresie:

Mi = a*Mj + b

ABORDĂRI PSIHOSOCIALE ALE SATISFACȚIEI ȘI FERICIRII 9
unde Mi și Mj sunt mediile naționale ale scorurilor la scalele de satisfacția
vieții cu i, respectiv j trepte, r eprezintă și formula de trans formare a acestor scoruri.
Într-o altă lucrare (Bălțătescu, 2002), am aplicat primele două metode, dar și
altele, pentru a conve rti scala ordinală cu 5 trepte folosită î n programul de cercetare
„Diagnoza calității vieții” realizată de ICCV într-o scală cu 1 1 trepte, emițând, mai
ales pe baza aplicării metodei atribuirii de scoruri de către e xperți, recomandarea
de a transforma scala inițială într-o scală cu intervale egale de la 1 la 9 (adică 1, 3,
5, 7, 9) și de a folosi această scală ca și cum ar reprezenta s coruri pe scala 0–10.
În cercetarea satisfacției vieții sunt utilizate și câteva scal e multiple. O mare
parte dintre acestea sunt prezentate în culegerea de scale de m ăsurare a atitudinilor
mai sus citată. Dintre acestea remarcăm Life Satisfaction Index A și B (Neugarten,
Havighurst și Tobin, 1961), Satisfaction with Life Scale (Diene r et al., 1985)
Avantajul acestora îl reprezintă puterea lor de construct: prac tic, ele sunt un
rezultat direct al perspectivelor teoretice – de altfel foarte diverse – ale
cercetătorilor asupra surselor satisfacției vieții (Meadow, Men tzer, et al., 1992).
Dezavantajul este slaba compatibilitate a lor. Veenhoven (1993) , alături de obiecții
asupra validității unora dintre aceste scale, ridică problema l ipsei formulelor de
transformare între diferitele scoruri (nu se poate aplica proce dura regresiei liniare).
EVALUAREA SATISFACȚIEI ȘI FERICIRII
Cercetarea satisfacției vieții ridică numeroase probleme metodo logice. Așa
cum afirmă și Zamfir (1984), o parte importantă o reprezintă ce rcetarea modului
propriu-zis de evaluare. Cea mai mare parte a indicatorilor con stă din propriile
raportări ale indivizilor, iar răspunsurile la întrebarea de sa tisfacție sunt, de fapt,
judecăți, evaluări, care sunt realizate într-un proces psiholog ic mai complicat.
Conținutul întrebărilor precedente, natura variantelor de răspu ns și locul întrebării
în chestionar au o influență semnificativă asupra acestora (Sch wartz și Strack,
1999). Chestionarul, ca orice interviu, este supus normelor con versaționale, între
care absența redundanței. Dacă înaintea întrebării de satisfacț ie se află o întrebare
de satisfacție cu viața de fam ilie, respondentul o va interpret a ca fiind echivalentă
cu „În afară de viața de familie, cât de mulțumit sunteți de vi ața dvs.?”. Personal
am motive să cred că funcționează și mecanismul invers: una sau m a i m u l t e
întrebări precedente „ancorează” judecata de satisfacție într-u n domeniu, general
sau particular, individual sau social. Astfel, daca una sau mai multe întrebări se
referă explicit la viața de familie, respondentul va fi tentat să considere că
întrebarea de satisfacție se referă la același domeniu al vieți i adresat anterior.
Rămâne de cercetat care dintre a ceste norme (conversațională, d e contrast,
cognitivă, de asimilare) se apli că la anumite tipuri de situați i.
Schwartz, Strack et al. (1987) afirmă că măsurile sunt extrem d e sensibile la
influențele contextuale ale stărilor de spirit. Evenimente cole ctive, precum
rezultatul unui meci de fotbal pot afecta semnificativ rezultat ul aprecierii subiective

SERGIU BĂLȚĂTESCU 10
a vieții. În altă lucrare (Balțătescu, 1998) am încercat să int egrăm conceptul dual de
„sine” din sociologia interacționistă, conceptul mai general de „subiectivitate” din
sociologia constructivistă și, în fine, conceptul de „stare de spirit publică” din
psihologia politică. Aceste orientări metodologice nu mai conce p existența unui
sine unitar și coerent, ci a unui sine scindat în două instanțe : una individuală și
cealaltă colectivă. Sinele scindat este – prin componenta sa so cială – influențat de
procesele de grup, ca și de comunicarea interpersonală sau a ce lei de masă. Astfel,
ar putea fi explicate modificările sensibile ale satisfacției v ieții, datorate
evenimentelor prin care trec diversele colectivități, dar și ex primarea satisfacției
vieții în interviuri și relațiile interpersonale.
În sfârșit, judecățile de satisfacție sunt alterate de așa numi tul „bias pozitiv”
sau „efect de superioritate relativă” (Headey și Wearing, 1992) , adică de percepția
individului că trăsăturile sale importante sunt prezente într-o mai mare măsură (în
el) decât în semenii săi. De exemplu, oamenii se cred mai intel igenți, mai cinstiți,
mai norocoși și mai puțin expuși riscurilor de îmbolnăvire decâ t majoritatea, fapt
care este tratat de unii autori drept un efect normal la persoa nele cu bună sănătate
mentală (Alicke, Klotz et al., 1995). Alte studii arată că aces t efect este mediat
cultural (Oishi, Diener et al., 1999) (Suh, 2000) (Kitayama și Markus, 2000),
„Vestul” simțindu-se mai invulnerabil decât „Estul”. Cercetăril e întreprinse de
autorul acestor rânduri (Bălțătescu, 1999, 2001) par să confirm e că „distanța
psihologică” este un mediator în acest caz: oamenii se simt mul t mai fericiți decât
individul abstract (ca, de pildă, individul mediu din țară sau din oraș), dar nu și
decât familia, rudele și prietenii săi.
BIBLIOGRAFIE
1. Alicke, M. D., Klotz, M. L., Breitenbecher, D. L., Yurak, T. J . , ș i V r e d e n b u r g , D . S . ,
Personal Contact, Individuation, and the Better-Than-Average Ef fect, „Journal of Personality and
Social Psychology”, vol. 68, nr. 5, 1995, pp. 804–825.
2. Andrews, F. M., și Robinson, J . P., Measures of Subjective W ell-Being, În: J. P. Robinson,
P. R. Shaver și L. S. Wrightsman (Eds.), Measure of Personality and Soc ial Psychological Attitudes ,
San Diego, Academic P ress, 1991, pp. 62–114.
3. Andrews, F. M., și Withey, S. B., Social indicators of well-bei ng. Americans perceptions of
life quality , New York, Ple num Press, 1976.
4. Bălțătescu, S., Influența factorilor subiectivi asupra calității vieții , Revista „Calitatea
vieții”, vol. 9, nr . 3–4, 1998, pp. 269–277.
5. Bălțătescu, S., Modele ale percepției calității vieții , Revista „Calitatea vieții”, vol. 10, nr. 3–
4, 1999, pp. 179–185.
6. Bălțătescu, S., O revistă dedicată în întregime studiului proceselor subiective , Revista de
„Cercetări Sociale”, vol. 7, nr. 3–4, 2000, pp. 158–160.
7. Bălțătescu, S., Satisfacția vieții în Români a (1990–2001). O cercetare comparat ivă asupra a
două serii de date , Revista de „Cercetări Social e”, vol. 7, nr. 3–4, 2000, pp. 63 –76.
8. Bălțătescu, S., Mass-media, climatul de opinie și satisfacția vieții în România
postdecembristă , Comunicare la Conferința „Rolu l mass-media și al noilor tehno logii de comunicare

ABORDĂRI PSIHOSOCIALE ALE SATISFACȚIEI ȘI FERICIRII 11
și in informare în procesul de democratizare a societăților din Europa Centrală și de Est”, Oradea, 10–
13 octombrie 2001, 2001 .
9. Bălțătescu, S., Problems of transforming sc ales of life satisfaction , Comunicare la
Euromodule Workshop, Berlin, 10–12 octombrie 2002, 2002.
10. Bradburn, N. M., și Caplovitz, D., Reports on Happiness. A Pilot Study of Behavior
Related to Mental Health , Chicago, Aldine Publishing Company, 1965.
11. Brickman, P. D., și Campbe ll, T., Hedonic relativism and pl anning the good society, În: M.
H . A p p l e y ( E d . ) , Adaptation Level Theory: A Symposium , New York, Academic Press, 1971, pp.
287–304.
12. Bryant, F. B., și Veroff, J., The Structure of Psychological W ell-being: a Sociohistorical
Analysis , „Journal of Personality and So cial Psycholog y”, vol. 43, 1982 , pp. 653–673.
13. Campbell, A., Converse, P. E., și Rodgers, W. L., The quality of American life:
perceptions, evaluati ons, and satisfactions , New York, Russell Sage Foundation, 1976.
14. Carr, D., Unfulfilled Career Aspirations and Psychological Well-Being , Report no. 99–432
Michigan: Population Studies Center, 1999.
15. Chamberlain, K., On the Structure of Subjective Well-Being , „Social Indicators Research”,
vol. 20, nr. 6, 1988, pp. 581–604.
16. Cherlin, A., și Reeder, L. G., The Dimensions of Psychological Well-Being: a Critical
Review , „Sociological Methods and Re search”, vol. 4, 1975, pp. 189–21 4.
17. Cummins, R. A., The second approximation to an in ternational standard for life
satisfaction , „Social Indicators Research”, vol 43. , nr 3, 1998, pp. 307–33 4.
18. Cummins, R. A ., Objective and Subjective Quality of Life: an Interactive Mod el, „Social
Indicators Research”, vol. 5 2, nr. 1, 2000, pp. 55–72.
19. Cummins, R. A., și Nistico, H., Maintaining Life Satisfaction: The Role of Positive
Cognitive Bias , „Journal of Happiness Studies ”, vol. 3, nr. 1, 2002, pp. 37–6 9.
20. Diener, C., Emmons, R. A., și Larsen, R. J., The Satisfaction With Life Scale , „Journal of
Personality Assessment”, vol. 49, 1985, pp. 71–75.
21. Diener, E., Assessing Subjective Well-Being – Progress and Opportunities , „Social
Indicators Research”, vol. 3 1, nr. 2, 1994, pp. 103–157.
22. Diener, E., și Biswas-Diener, R ., New Directions in Subjective Well-Being Research: The
Cutting Edge , 2000.
23. Diener, E., și Lucas, R. E., Explaining differences in soci etal levels of happiness: relativ e
standards, need fulfillment, c ulture, and evaluation theory , „Journal of Happiness Studies”, vol. 1, nr.
1, 2000, pp. 41–48.
24. Diener, E., Suh, E., și Oishi, S., Recent findings on subjective well-being , „Indian Journal
of Clinical Psychology”, vol . 24, nr. 1, 1997, pp. 25–41.
25. Falkenberg, A. W., Quality of life: effi ciency, equity and freedom in the United S tates and
Scandinavia , „Journal of Socio-Economics”, vol. 27, nr. 1, 1998.
26. Harding, S. D., Psychological Well-being in Great Britain: an Evaluation of the Bradburn
Affect Balance Scale , „Personality and Individual D ifferences”, vol. 3, 1982, pp. 1 67–175.
27. Headey, B., și Wearing, A. J., Understanding happiness: a theory of subjective well-being ,
Melbourne, Longman Cheshire, 1992.
28. Huebner, E. S., și Dew, T., The Interrelationships of Positive Affect, Negative Affect, and
Life Satisfaction in an Adolescent Sample , „Social Indicators Research” , vol. 38, nr. 2, 1996, pp. 129–
137.
29. Kahneman, D., Objective Happi ness, În: D. Kahneman, E. Dien er și N. Schwarz (Eds.),
Well-being: the foundations of hedonic psychology , New York, Russell Sage Foundation, 1999, pp.
374–391.
30. Kahneman, D., Diener, E., și Schwarz, N., Preface, În: D. K ahneman, E. Diener și N.
Schwarz (Eds.), Well-being the foundations of hedonic psychology , New York, Russell Sage
Foundation, 1999, pp. ix–xii.

SERGIU BĂLȚĂTESCU 12
31. Kitayama, S., și Markus, H. R., The pursuit of happiness an d the realization of sympathy:
Cultural patterns of self, social relations, and well-being, În : E. Diener și E. M. Suh (Eds.), Culture
and subjective well-being , MIT Press, Cambri dge, MA, 2000, pp. 111–161.
32. Kubovy, M., On the Pleasures of the Mind, În: D. Kahneman, E. Diener și N. Schwarz
(Eds.), Well-being: the foundati ons of hedonic psychology , New York, Russell Sage Foundation,
1999, pp. 134–154.
33. Mărginean, I., Semnificația cercetărilor de calitatea vieți i, În: Mărginean, I. și Bălașa, A.
(Eds.), Calitatea vieții in România , București, Editura E xpert, 2002, pp. 25–60.
34. Meadow, H. L., Mentzer, J. T., Rahtz, D. R., și Sirgy, M. J ., A Life Satisfaction Measure
Based on Judgment Theory , „Social Indicators Research ”, vol. 26, nr. 1, 1992, pp. 23–59 .
35. Myers, D. G., și Diener, E., Who Is Happy , „Psychological Science ”, vol. 6, nr. 1, 1995,
pp. 10–19.
36. Neugarten, B. L., Havighurst, R. J., și Tobin, S. S., The Measurement of Life Satisfaction ,
„Journal of Gerontology” , vol. 16, 1961, pp. 134–143.
37. Oishi, S., Diener, E. F., Lucas, R. E., și Suh, E. M., Cross-Cultural Variations in
Predictors of Life Satisfaction: Perspectives From Needs and Va lues, „Personality și Social
Psychology Bulletin”, vol. 25, nr. 8, 1999, pp. 980–990.
38. Perkinson, M. A., Albert, S. M., Luborsky, M., Moss, M., și Glicksman, A., Exploring the
Validity of the Affect Balance Scale With a Sample of Family Ca regivers , „Journals of Gerontology”,
vol. 49, nr. 5, 1994, pp. S264–S275.
39. Ryan, R. M., și Deci, E. L., On Happiness and Human Potentials : a Review of Research on
Hedonic and Eudaimonic Well-Being , „Annual Review of Psychology ”, vol. 52, 2001, pp. 141–166.
40. Ryff, C. D., Happiness Is Everything, or Is It – Explorations on the Meaning o f
Psychological Well-Being , „Journal of Personality and Social Psychology”, vol. 57, nr. 6, 1989, pp.
1069–1081.
41. Ryff, C. D., și Keyes, C. L. M., The Structure of Psychological Well-Being Revisited ,
„Journal of Personality and Soci al Psychology”, vol. 69, nr. 4, 1995, pp. 719–727.
42. Schuessler, K. F., și Fisher, G. A., Quality of Life Research and Sociology , „Annual
Review of Sociology”, vol. 11, 1985, pp. 129–149.
43. Schwartz, N., și Strack, F., Report on Subjective Well-Being: Judgemental Process and
Their Methodological Implications , În: D. Kahneman, E. Diener și N. Schwartz (Eds.), Well-Being:
The Foundations of Hedonic Psychology , New York, Russe l Sage Foundation, 1999, pp. 61–84.
44. Schwarz, N., Strack, F., Kommer, D., și Wagner, D., Soccer, Rooms and the Quality of
Your Life: Mood Effects on Judgements of Satisfaction with Life in General and with Specific
Domains , „European Journal of Social Ps ychology”, vol. 17, 1987, pp. 6 9–79.
45. Seligman, M. E. P., și Csikszentmihalyi, M., Positive Psychology – an Introduction ,
„American Psychologist”, vol . 55, nr. 1, 2000, pp. 5–14.
46. Stull, D. E., Conceptualization and Measuremen t of Well-being: Implications f or Policy
Evaluation , În: E. F. Borgatta și R. J. Montgomery (Eds.), Critical Issues in Aging Policy. Linking
Research and Values , London, Sage, 1987, pp. 55–90.
47. Suh, E. M., Self, the Hyphen between Cu lture and Subjective Well-Being , În: E. Diener și
E. M. Suh (Eds.), Culture and subjective well-being , MIT Press, Cambridge , MA, 2000, pp. 63–86.
48. Veenhoven, R., Conditions of Happiness , Dordrecht, Kluwer, 1989.
49. Veenhoven, R., Happiness in nations : subjectiv e appreciation of life in 56 na tions, 1946–
1992 , Erasmus University of Rotterdam, Department of Social Science s, RISBO, Center for Socio-
Cultural Transformation, Rotterdam, 1993.
50. Veenhoven, R., Is Happiness a Trait – Tests of t he Theory That a Better Societ y Does Not
Make People Any Happier , „Social Indicators Research ”, vol. 32, nr. 2, 1994, pp. 101–1 60.
51. Veenhoven, R., World Database of Happiness , „Social Indicators Research”, vol. 34, nr. 3,
1995, pp. 299–313.
52. Veenhoven, R., Happy life-expectancy. A compreh ensive measure of quality-of-li fe in
nations , „Social Indicato rs Research”, vol. 3 9, 1996, pp. 1–58.

ABORDĂRI PSIHOSOCIALE ALE SATISFACȚIEI ȘI FERICIRII 13
53. Veenhoven, R., Advances in understanding Happiness , Revue „Quebequoise de
Psychologie”, vol. 18, 1997, pp. 29–79.
54. Veenhoven, R., Quality-of-life and happiness: not quite the same , În: G. DeGirolamo
(Ed.), Health and Quality-of-Life , Roma, Il Pensierro S cientifico, 1998, pp.
55. Veenhoven, R., The four qualities of life. Order ing Concepts and Measures of t he Good
Life, „Journal of Happiness Studi es”, vol. 1, 2000, pp. 1–39.
56. Veenhoven, R., Diener, E., și Michalos, A. C., Editorial , „Journal of Happiness Studies”,
vol. 1, 2000, pp. v–viii.
5 7 . W a r r , P . , B a r t e r , J . , ș i B r o w n b r i d g e , G . , On the Independence of Positive and Negative
Affect , „Journal of Personality and S ocial Psychology”, vol. 44, 1983 , pp. 644–651.
58. Waterman, A. S., 2 Conceptions of Happiness – Cont rasts of Personal Expressivene ss
(Eudaimonia) and Hedonic Enjoyment , „Journal of Personality and S ocial Psychology”, vol. 64, nr. 4,
1993, pp. 678–691.
59. Zamfir, C., Indicatori și surse de variație a calității vieții , București, Editura Academiei
RSR, 1984.
61. Zamfir, C., Calitatea vieții, În: C. Zamfir și L. Vlăsceanu (Eds.), Dicționar de sociologie ,
București, Editura Babel, 1993, pp. 79–80.
62. Zamfir, E., Psihologie social a – texte alese , București, Ankarom, 1997.