Probleme psihologice tipice ale vârstei [613592]

Probleme psihologice tipice ale vârstei
preadolescenței și adolescenței

Coordonator :
Lect. univ. dr. MIHAELA V ĂRĂȘTEANU

Studen ți:
Cazacu (Iancu) Lavinia
Postolache Andrei Liviu
Revici Dorina

– Constanța –
2019

UNIVERSITATEA OVIDIUS D IN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI PSIHOLOGIE

1

Perioada prea dolescenței
Pubertatea este etapa al c ărui profil este dat în mare m ăsură de maturizarea func țiilor
sexual e, cu toat ă suita de consecin țe psihice și sociale ce deriv ă din acest fapt. În perioada
școlar ă, în plan intelectual apar sist emele de opera ții concrete, reversibile, bazate pe anticip ări
și retroac țiuni, gândirea devenind din ce în ce mai flexibil ă.
Prin intrarea în mediul edu cațional se extinde câmpul rela țional, universul familial fiind
dublat de cel școlar , făcându -și apari ția inte resele cognitive și școlare. Persoanele semnificative
devin obiecte de identificare pentru copil, premisa pentru configurarea eului ideal. Eul devine
mai puternic și mai coerent, g ăsind în ceilal ți posibilitatea de autovalorizare prin competi ție și
comparare interpersonal ă. Se dezvolt ă astfel câmpul identit ății, imaginea de sine și capacitatea
extinderii eului1. Apar o serie de transform ări corporale ceea ce duce la modificarea imaginii
corporale prin integrarea acestor transform ări în imaginea de s ine. Puberul oscileaz ă între
dorin ța de a r ămâne copil ul protejat afectiv și material de mediul s ău și a deveni adult
independent și recunoscut. Eul s e dezvolt ă plenar, dorin ța de afirmare putând duce la
intoleran ță și negativism împotriva normelor, valori lor consacrate, împotriva familiei. Pe
măsură ce tipurile de rela ții se complic ă progresiv, puberul se integreaz ă tot mai mult în
genera ția sa prin e xprimarea identit ății proprii și prin exprimarea identit ății față de adul ți.

Teorii asupra imaginii de s ine
Preadolescen ța este perioada vie ții umane dintre copil ărie și adolescen ță, vârsta între
10/11 – 14/15 ani . Aceasta se caracterizeaz ă prin dezvoltare psihosomatic ă suficient de rapid ă
(în special a sistemului neuroendocrin), prin maturizarea func țiilor glandelor sexuale, prin
apari ția caracterelor de gen secundare (a mameloanelor la fete, a pilozita ții la baie ți etc.),
printr -o dezvoltare intens ă a personalit ății, activit ății, comunic ării cu semenii, profesorii, cu
reprezenta nții sexului opus, etc.

1 Allport, G. W ., 1991, Structura și dezvoltarea Personalit ății, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, Bucure ști.

UNIVERSITATEA OVIDIUS D IN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI PSIHOLOGIE

2

Maturizarea preadolesc enților decurge dificil, fiind centrat ă pe identificarea resurselor
personale și realizarea identit ății proprii, a independen ței, începând cu deta șarea de sub tutela
parental ă.
În viața de toate zilele, în relațiile interpersonale, f iecare dintre noi aspiră la cunoașterea
de sine și de altul. Astfel, fiecare individ ajunge să -și formeze o imagine de sine conturân du-și
în același timp și impresii și aprecieri despre ceilalți.
Imaginea de sine este un construct informațional -dinamic, l atura sau structura (auto)
reflexiv – reglato are a personalității, alături de temperament (latura dinamico -energetică),
aptitudini (la tura instrumental -operațională), caracter (latura relațional -valorică), inteligență
(latura rezolutiv productivă) și creat ivitate (latura transformațional -constructivă)2.
Mielu Zlate considera că imaginea de sine este „totalitatea reprezentărilor, ideilor,
credințelor individului despre propria sa personalitate”3, felul cum se percepe el pe sine însuși,
ce crede el despre si ne, ce loc își atribuie el în raport cu ceilalți. Totodată, imaginea de sine este
și un integrator și organizator al vieții psihice al individului, având un rol decisiv în alegerea
valorilor și scopurilor; este nucleul central al personalității, reper, o c onstantă orientativă al
statutului și rolului său social . Imaginea de sine este reprezentată de propriul comportament și
servește conștiinței propriei identități în condițiile schimbării situațiilor exterioare.
În planul cunoasterii, formarea imaginii des pre sine devine posibil ă datorit ă capacit ății
de autoscindare pe care o posed ă conștiința uman ă, ceea ce face propriul s ău suport și mecanism
obiect al inves țigatiei și analizei. Prin intermediul acestei capacit ăți, individul este în acela și
timp și subiec t (cel care realizeaz ă procesele de prelucrare – integrare a informa ției) și obiect
(cel ce furnizeaz ă informa ții, cel ce este supus investiga ției cognitive)4.
Dezvoltarea imaginii de sine începe din primii ani de via ță ai copilului și continu ă pe
parcurs ul copilariei, preadolescen ței, adolescen ței și este în strâns ă dependen ță cu cunoa șterea
propriei persoane și a propriei valori5.

2 Lupșa E., Bratu V. , 2005, Psihologie. Manual pentru clasa a X -a, Editura Corvin , Deva.
3 Zlate M ., 1997, Eul și personalitatea , Editura Trei, București .
4 Pavel cu V ., 1982, Cunoașterea de sine și cunoașterea personalității , Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București.
5 Racu I. , 2005, Psihologia conștiinței de sine (studiu teoretico -experimental) , Editura UPS I. Creangă , Chișinău.

UNIVERSITATEA OVIDIUS D IN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI PSIHOLOGIE

3

Factorii ce influențează imaginea de sine
Dezvoltarea imaginii de sine este determinată de o serie de factori psihosocia li, în
primul rând de relațiile copiilor cu adulții, aprecierile lor față de m uncă, aprecierile colectivului
din care fac parte.
Comportamentul în școală dar și rezultatele pe care le obține la școală îi diferențiază
de ceilalți, îl face să -și dea seama că este o ființă cu o anumită individualitate ce gândește, simte
și acționează într-un mod specific.6
Familia este locul unde se construiesc prototipurile pentru toate relațiil e de supra sau
subordonare, de complementaritate sau reciprocitate. Diversitat ea mediului familial oferă
copilului posibilitatea de a se defini jucând un rol de neînlocuit în cucerirea coerenței personale.
De asemenea, el contribuie la descoperirea comport amentelor sociale fundamentale ca de
exemplu apărarea drepturilor proprii și r espectarea lor prin socializare.7
Conflictul dintre generații a dominat și va domina. Întotdeauna părinții vor avea
principii verificate, vor avea o doză de scepticism, în timp ce copiii vor avea idealuri, vise, vor
tinde spre perfecțiune. Expectanța pări nților față de rezultatele școlare ale copiilor are un rol
important în dezvol tarea imaginii de sine. Există forme subtile de feedback între copii și
familiile lor, forme ce oper ează pe terenurile autoevaluării și ale formării imaginii de sine. În
familie, copilul dorește să fie acceptat, apreciat și motivat.
Apartenența la un grup este competitivă și adesea tensionată, ceea ce va genera
sentimentul de dependență dar și de o oarecare nesiguranță. Astfel procesul formării imaginii
de sine se ajustează și pr in raportare la cei din aceeași generație. Prieteniile cu elevii de același
sex sunt pline de confidențe și se organizează pe activități și preocupări comune.
Imaginea de sine se formează la această vârstă și prin integrarea în propria clasă de
elevi, pri n interacțiunea cu învățătorul . El are rolul de a ghida munca în grup, de a re aliza
aprecieri la adresa elevilor. Stimularea creativității atât în activitățile școlare cât și extrașcolare
poate duce la lărgirea câmpului relațional și motivațional a învățăr ii unor norme și conduite
sociale.

6 Allport, G. W. , 1991, Structura și dezvoltarea Personalit ății, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, Bucure ști.
7 Ciofu, C., 1989, Interacțiunea părinți -copii , Ed. Științifică și Enciclopedică, București .

UNIVERSITATEA OVIDIUS D IN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI PSIHOLOGIE

4

Direcția: Omul este un mecanism de urmărire a unui scop. Când și -l atinge, caută altul
și altul și mereu altul. Când nu avem un scop, ne simțim pierduți, nu avem satisfacții și suntem
pe jumătate mor ți.
Curajul: Nu este suficient să ai o direcție și un scop. Este extrem de important să ai și
curajul să acționezi. Curajul nu există însă în absența fricii, ci este chiar existența fricii și
depășirea ei. De cele mai multe ori, cea mai admirabilă formă de curaj se afla în lu crurile
mărunte ale vieții zilnice și trebuie descoperit dincolo de aparențele normalității.
Încrederea în sine: Încrederea se bazează pe experiența succesului. Putem începe cu
succese la scară mică care să ne ajute să obținem succes pe scară mai mare. Pu tem alege să ne
comportăm ca și cum am avea încredere în noi și succesul va veni fără îndoială.
Acceptarea de s ine: Succesul real nu este posibil până în momentul în care cineva se
acceptă pe sine așa cum este și nu renunță la prefăcătorie. Acesta este ce a mai mare realizare a
unei persoane în această viață: a se accepta pe sine necondiționat, cu iubire, indiferent de greșeli
și dezamăgiri. În momentul în care ajungem la treapta în care ne putem accepta, sinele este
ceea ce a fost dindotdeauna și tot ceea ce poate fi vreodată, însă perspectiva noastră asupra lui
este total schimbată.

Ipostaze ale imaginii d e sine
Imaginea despre sine determină construcția ideii/conceptului despre sine. O primă
condiție este recunoașterea și acceptarea propriei persoane. Elementele care sprijină formarea
imaginii de sine în copilărie sunt: cunoașterea propriului corp și a funcțional ității lui, stăpânirea
mișcări lor de bază, coordonarea corespunzătoarea a corpului, limbajul corpului, acțiunile.
Conceptul de sine la elevi e ste alcătuit din:
♦ imaginea fizică despre sine – modelul în care copilul se recunoaște ca persoana fizică,
cu propriul său corp, părțile sale componente și caracteristicile acestora;
♦ imaginea despre sine transpusă prin acțiunile sale.
Copilul trebuie să se simtă bine în pielea lui pentru a ajunge să se autovalorizeze. Este
firesc ca un copil să fie sprijinit să își formeze o imagine tot mai co rectă despre ceea ce poate

UNIVERSITATEA OVIDIUS D IN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI PSIHOLOGIE

5

și despre ceea ce este. În același timp, este important ca elevul care este extrem de sensibil să
fie sprijinit pentru a -și construi o imagine de sine pozitivă.
Elevii care au o imagine de sine sănătoasa sunt mai puțini anxioși, mai curajoși și mai
afectivi în relațiile lor de grup și totodată mai corecți în autoapreciere. Imaginea de sine
formează conceptul despre sine și acesta determină încrederea și respectul de sine8.
Experiențele din timpul copilăriei au un rol esen țial în dezvoltarea inaginii de sine.
Astfel, succesele și eșecurile din copilărie, precum și modalitățile de reacție ale părinților la
acestea, definesc imaginea pe care o vom avea despre noi. Atitudinea părinților, cadrelor
didactice, coleg ilor, fraților , prietenilor și a rudelor contribuie la crearea imaginii de sine a
viitorului adult.
Etichetele „nu ești bun de nimic”, „habar nu ai” vor induce copilulu i neîncredere în
propria persoană, creându -i o imagine de sine negativă, dar dacă unui copil i se rep etă că este
inteligent și capabil, acesta va ajunge să creadă acest lucru integrându -l ca parte a imaginii de
sine. Inter acțiunea mamă -copil poate influența imaginea de sine, generând o imagine de sine
pozitivă, care se va menține și la vârst a adultă, în c azul în care a fost o relație bazată pe
încredere și căldură sufletească, în timp ce o privare a copilului de relația mat ernă, agresivă cu
mama poate genera o imagine de sine negativă.
Copiii au o anumită imagine de sine și un anumit nivel al stimei de si ne construit în
relația cu părinții și atunci ei tind să își aleagă acele situații de viață și acei parteneri care să le
confirme propria imagine de sine.
Experiențele care determină o stimă de sine scăzută sunt: critica, indiferența, ignorarea,
ridiculiz area, standardele exagerate din partea părinților, comparațiile frecvente între colegi și
frați. Părinții care reușesc să construiască un nivel înalt al stimei de sine la proprii copii au
următoarele trăsături: sunt optimiști, încrezători în pr opriile forț e, stabili din punct de vedere
emoționa, oferă copiilor încurajare, își cunosc foarte bine copiii.
În antiteză sunt părinții care prin trăsăturil e lor de personalitate vor genera un nivel
scăzut al stimei de sine la proprii copii. Acești părinți au următo arele trăsături: folosesc critica,
furnizează copiilor un mediu intelectual în locul unui mediu armo nios, modul lor de

8 Maureen , A. Manning , 2007 ,Self-Concept and Self -Esteem in Adolescent , NASSP, Student S ervice.

UNIVERSITATEA OVIDIUS D IN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI PSIHOLOGIE

6

disciplinare este imprevizibil, utilizează pedeapsa fizică și au foarte puține informații despre
copiii lor , astfel ge nerându-se un conflict între generații .

Conflictul între generații
Pentru a ne pronun ța asupra acestei probleme, trebu ie să plecăm de la simplu fapt și
elementar al ideii de genera ție, ce este o genera ție, căutând să o definim și să -i descoperim
sensul real. Din punct de vedere biologic, o genera ție nouă ar apărea cam o dată la 15 – 20 de
ani în via ța unui neam. E vorba de tineretul care se naște și cre ște în decursul acestui interval
de timp. Dar o națiune nu este numai o structură biologică, cu rândurile de oameni car e se nasc
și mor , fiind ceva mai mult de acest fapt . Este o entitate istorico -spirituală. O na țiune este
înzestrată cu un suflet colectiv, cu o conștiintă proprie, care se propagă dincolo de ritmul
biologic al vie ții și dăinuește peste veacuri. Este acel ceva care determină pe unul să spună că
e român sau neamț sau francez . Acest factor colectiv provoacă proce sul de diferen țiere al
națiunilor și le define ște personalitatea.
Orice nouă generație moștenește o sumă de valori care sintetizează experiențe, eșecuri,
erori, drame, tragedii umane și sociale. Acestea sunt oglinda epocilor trecute și un ghid al
devenirii personale , fiind mărturia înaintașilor și exprimă spiritualitatea unei comunități umane.
Conflictul între genera ții este mai pronun țat în ziua de ast ăzi și are loc între parin ți și
preadolescenți și adolesc enți. La baza acestei rel ații tensionate stau res ursele limitate de timp,
dar și o comunicare defectuoas ă, precum și schimb ările de principii, mentalitate sau modele
culturale care apar în societate pe care p ărinții nu re ușesc, de multe ori, s ă le înțeleag ă și să se
adapteze la el e9.
Conflictul între gen erații se traduce printr -o discrepan ță a convingerilor pe care le au
părinții și copiii într-o epoc ă în ceea ce prive ște educa ția și creșterea puber ilor.
Părintele modern are tendin ța să își educe copilul a șa cum a fost educat la r ândul lui,
adică pe baza unor modele de educa ție și disciplinare învechite, ne ținând cont c ă societatea,
regulile și modelele de educa ție se schimb ă de la o genera ție la alta.

9 Edward J. Clarke, PhD, Mar Preston, MA, Jo Raksin, BA, Vern L. Bengtson, PhD , 1999, Types of Conflicts and
Tensions Between Older Parents and Adult Children , The Gerontologist Vol. 39, No. 3, 261 -2, The Gerontological
Society of Americ a.

UNIVERSITATEA OVIDIUS D IN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI PSIHOLOGIE

7

Cauzele confl ictuale între generații
Cauzele conflictelor sunt diverse , unii autori reușesc să le reduc ă la una sau două
categorii foarte largi, în vreme ce alții propun diverse inventare, mai mult sau mai puțin
analitice , cum ar fi:
• deferențele și incompatibilitățile dintre persoane;
• nevoile/interesele umane;
• comunicarea;
• stima de sine;
• valorile individulu i;
• nerespectarea normelor explicite sau implicite;
• comportamentele neadecvate;
• agresiv itatea;
• competențele sociale;
• cadrul extern;
• statutul, puterea, prestigiul .
Mentalitățile diferite, schimbarea sistemului de valori și lipsa de comunicare sunt
cauzele p rincipale care duc la apariția conflictelor între copii și părinți.Conflictul dintre
generații este o constantă a vieții sociale. Deși simplă, soluția salvatoare pare greu de pus în
aplicare. Deși prăpastia dintre generații este din ce din ce în ce mai ana lizată, aceasta nu
dispare.Soluția ar consta, spun specialiștii, în comunicare.Însă, înainte de toat e, trebuie stabilite
cauzele conflictului dintre generații. Adesea, copiii îi acuză pe părinți că au uitat cum era atunci
când erau ei tineri, că au uitat c ât sufereau din cauza neînțelegerilor cu părinții. De cealaltă
parte, părinții îi învinovățesc pe cop ii că nu vor să asculte părerile lor .
Societatea este dinamică, în permanentă schimbare, iar modelele culturale se
transformă. Cei dintr -o anumită generaț ie, formați după un set de valori, care au propriile
convingeri legate de viață, riscă să fie mai puțin receptiv i la schimbări .
Psihologii susțin că peste prăpastia dintre generații poate fi co nstruit un pod solid dacă
părinții conștientizează de la bun î nceput că trebuie să fie deschiși față de copiii lor. Iar această
atitudine trebuie adoptată încă din primii ani de viață ai copiilor. Totodată, părinții trebuie să

UNIVERSITATEA OVIDIUS D IN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI PSIHOLOGIE

8

se poarte exemplar unul cu ce lălalt pentru a fi un model pentru cei mici. Respectul recipro c
este foarte important în preajma copiilor.
În concluzie , încurajarea constructivă a copii lor, în toate formele ei, este cheia
dezamorsării conflictului dintre generații.

Perioada adolescenței
Adolescența este acel stadiu al dezvoltării umane în care se înregi strează cele mai
însemnate și mai numeroase schimbări în ceea ce privește personalitatea individului. Din acest
motiv Jean Jaques Rousseau (1973) a asemănat adolescența cu o a doua naștere10. Adolescentul
începe să -și pună serioase întrebări privin d propria sa persoană, rolul său în societate, scopul
său în viață, descoperind treptat calitățile și defectele sale prin care se deosebește de ceilalți. În
adolescență , tânărul trebuie să fie conștient de sine pentru a ține pasul cu toate transformările
care se pet rec cu propria persoană.
Cele mai s pectaculoase schimbări în stadiul adolescenței se produc în sfera caracterului ,
componenta relațională a personalității este puternic influențată de relațiile cu societatea și
schimbările caracteristice ei și d e experiența cu ceilalți oameni. Printre însu șirile caracteriale
care s -au format anterior și tind să se amplifice în acest stadiu se numără autonomia și
independența, care nu numai că se dezvoltă, dar tind să se manifeste în condițiile schimbate de
relați onările sociale din tranziție și totodată înc ep să devină trăsături cardinale în sistemul
caracterial. Lor li se alătură responsabilitatea, conformismul sau nonconformismul, disciplina
sau indisciplina, îndrăzneala justificată sau exagerată, tendința către criticism, agresivitate,
teribilism, nesocot irea normelor și modelelor morale, bravarea ca modalitate de a protesta față
de constrângeri.
Caracteristicile cele mai importante ale adolescenței su nt:
• dezvoltarea conștiinței de sine ;
• afirmarea propriei pers onalități ;
• integrarea treptată în valorile vieții ;

10 Crețu, Tinca, 2001 , Adolescența și context ul său de dezvoltare , Editura Credis , București.

UNIVERSITATEA OVIDIUS D IN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI PSIHOLOGIE

9

Dezvoltar ea conștii nței de sine
Crețu (2001) definește imaginea de sine în comparație cu conceptul de sine. Conceptu l
de sine este „ca o sinteză a judecăților și ideilor generale despre propria persoan ă, iar imaginea
de sine ca o unificare a tuturor rezultatelor autocunoașterii care se manifestă ca un reper interior
al implicărilor și angajărilor adolescentului”11.
S-au elaborat indicatori comportamentali pentru stima de sine crescută și, respectiv,
scăzută. În prima categorie se numără următoarele acțiu ni: individul dă comenzi, directive
celorlalți, își folosește vocea în mod adecvat situației, își exprimă opiniile, stă alături de ceilalți
în timpul activităților sociale, lucrează bine în grup, poate pu rta discuții, menține contactul
vizual în cadrul discuțiilor, ezită puțin în discursul lui, vorbește fluent. În categoria actelor
comportamentale specifice persoanelor cu stimă de sine scăzută sunt: individul îi jignește pe
ceilalți prin bârfă, tachinări, porecle, gesticulează în mod dramatic, fără legătură cu contextul,
atinge oamenii în mod inadecvat sau, din contră, evită orice fel de contact fizic, se scuză dacă
greșește, îi observă pe ceilalți, se fălește cu rezultatele, înfățișarea sau calitățile sale , se
suapreciază12.
Modalitățile prin care se poate crește stima de si ne la adolescenți sunt: identificarea
cauzelor scăderii stimei de sine și a domeniilor, aspectelor importante pentru persoană din care
poate crește stima de sine, suportul emoțional și a cordul social, realizările și colaborarea. De
asemenea, în afară de pă rinți, care trebuie să fie primii în susținerea adolescentului spre o
creștere a stimei de sine, există modalități de suport informale (alți membri ai familiei,
profesori, antrenori) și formale (programe speciale, terapie)13.

Afirmarea p ropriei personalități
Personalitatea complexă a adolescentului poate prezenta însă foarte multe particularități
individuale pe fondul caracteristicilor generale. De aceea, cel ce vrea să vină în sprijinu l
dezvoltării ps ihice de la această vârstă trebuie să aprofundeze acest ultim aspect ca să poată

11 Ibidem .
12 Santrock, John W., 1996, Adolescence. An Introduction , ediția a șasea, Madison, Brown& Benchmark
Publishers Inc.
13 Ibidem.

UNIVERSITATEA OVIDIUS D IN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI PSIHOLOGIE

10

descoperi cu adevărat răspunsul la toate întrebările care îi frământă pe adolescenți și soluțiile
la toate problemele cu care ei se confruntă: așa cum ar fi at enția către rela țiile sexuale
periculoase, către consumul de alcool și droguri, absenteismul , abandon ul școlar, dificultățile
găsirii unui loc de muncă, etc.
Adolescentul se consider ă punctul central în jurul c ăruia trebuie s ă se petreac ă toate
evenimente le. Dore ște ca toate ac țiunile sale s ă fie cunoscute și apreciate de adult. Un mijloc
curent de afirmare îl constituie aspectul exterior , adolescentul c ăutând să se eviden țieze prin
fizicul bine conformat, îmbrăcămintea care diferen țiază, care scoate în relief propria persoan ă
prin: maniere, elegan ța mi șcărilor, limbajul, coresponden ța, spiritul de contradic ție.
Adolescentul își m anifest ă tendin ța de a se afirma nu numai individual , ci și în grup.

Integrarea treptată în valorile vieț ii
Esența integrării soci ale constă în atașamentul din ce în ce mai conștient și mai activ la
grupul căruia aparține și a cărui sferă se extinde de la clasă, școală, până la marele organism
social.
Cu cât înaintează în vârstă, cu atât adolescentul este mai obiectiv în judecățile s ale,
aprecierile efectuându -se în funcție de criteriile sociale pe care și le -a însușit. Dorința de a
cunoaște valorile sociale și culturale se manifestă riguros și tenace. Integrarea adolescenților în
valorile sociale și culturale ale colectivității contr ibuie la formarea concepției lor despre lume
și viață.
Adolescen ța este perioada c ând se înfiripează cele mai multe prietenii. Adesea prietenii
sunt aleși întâmplător , relațiile cu aceștia sunt intense și profunde. Simpatia și admirația cap ătă
forme și tr ăsături asem ănătoare cu ale dragostei, sentiment foarte stimulator pentru adolescenți,
căci el presupune d ăruire, apropiere și împ ărtășire a dorințelor, visurilor. Prietenii adev ărați
sunt condiția necesar ă „împlinirii” unui adolescent. Scopul lor e s ă-și împ ărtășeascã unul altuia
experiențele și s ă găseascã un echilibru permanent în cel în care are încredere și speranță c ă va
găsi răspunsul la întreb ările ce -l frământ ă.

UNIVERSITATEA OVIDIUS D IN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI PSIHOLOGIE

11

Adolescentul începe să se detașeze t reptat de mediul familial spre grupul de prieteni,
însă în același timp, el caută acel mediu familial, acele repere, care -i vor permite să devină
adult, modelându -și conduita în funcție de modelele parentale; este copil și adult în același tim p
și trăieș te aceast ă contradicție, n efiind o tranziție uș oară, adolescentul înv ățând zilnic în
anumite feluri de la diferite persoane.
Problema orient ării profesionale are perspective diferit e în funcție de capacit ățile
intelectuale ale tân ărului și de dorința profil ării pe un anumit domeniu de activitate. Din punct
de vedere psihologic. adolescentul traversează mai multe etape ale indentificării personalității
și comportamentului.
Prin cristalizarea vieții interioare și a constiinței proprii identități, prin tendințe de
interiorizare și introspecție, analiz a și autoanaliza, prin instalarea conștiinței maturizării și a
aspirațiilor de a fi adult, prin dorința de a fi independent și autonom, adolescentul iși formează
personalitatea devenind un individ responsabil cu capacități de autocontrol și stăpânire de si ne.