Școala Gimnazială Victor Ion Popa , [613534]

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI
DIDACTIC

LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA
GRADULUI DIDACTIC I

Coordonator ști ințific:
Conf. univ. dr. ALINA BUZATU

Candidat: [anonimizat]. DRANGOI TANIA
Școala Gimnazială „Victor Ion Popa ”,
Dodești, jud. Vaslui

SERIA 2019 – 2021

UNIVERSITATEA „OVIDIUS ” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALU LUI
DIDACTIC

Formarea competențelor de
comprehensiune și interpretare a
textului narativ popular. Basmul.

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. ALINA BUZATU

Candidat: [anonimizat]. DRANGOI TANIA
Școala Gimnazială „Victor Ion Popa ”,
Dodești, jud. Vaslui

SERIA 2019 – 2021

CUPRINS

ARGUMENT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 2
CAPITOLUL 1
FUNDAMENTARE TEORETICĂ ASUPRA CONC EPTULUI DE TEXT NARATIV
POPULAR .
1. Literatura populară – coordonatele culturii arhaice – cultura populară, men talități,
ritualuri,tradiții și obiceiuri ……… …………………………………………………………3
2. Literatura populară – genuri și specii ..……………………………… ……………… .12
2.1. Câmpul de forme și semnificații …………………………………………….………12
2.2. Mituri p opulare ………………………………………… ………………….…… …..13
2.3. Lirica populară …………………………………………………….………………..15
2.4. Epica populară ………………………………………………………………………17
2.5. Epica în versuri …………… ………………………………………………..……….17
2.6. Teatrul popular cu măști……………………………………………………………..20
2.7. Epica în proză ………………….……………………………………………………21

CAPITOLUL 2
TEORII DESPRE BASM
1. Basmul în lite raturile lumii …….… .……………………………. ….………… ……25
2. Basmul î n literatura română …………………………………. ……………… .……33

CAPITOLUL 3
BASMUL CA SPECIE LITERARĂ A GENULUI EPIC
1. În căutarea unei definiț ii …………………………………. …… …………… .………37
2. Clasificar ea basmelor ……………………………………… ……… ………… ..……39
2.1. Basmul popular ……… ……………………………………………………………41
2.2. Basmul cult ………………………………………………………………………..42
2.3. Basmul despre a nimale ……………………………………………………………43
2.4. Basmul fantastic ……………………………………………………………… .…..44
2.5. Basmul nuvelistic……………………………………………… ……………… .….46
3. Personajele basmul ui …………………………………. ………………………… .….46
3.1. Eroul pozitiv ………………………………………………………………………47
3.2. Eroina basmel or …………………………………………………………………..48
3.3. Metamorfozele eroului din basmul fantastic românesc …………… ……….…….48
3.4. Zmeii …… …………………………………………………………………………49
3.5. Șerpii …… …………………………………………………………………………50
3.6. Balaurii ……………………………………………………………………………50
3.7. Zânele………………………………………………………………………………51
3.7. Calul ………………………………………………………………………………52
4. Elemente specifice bas mului ……………………………………………………… ..…..53
5. Basmul popular – interpretare …………………………………….. .…………………56

CAPITOLUL 4
VALORIFICAREA TEXTULUI NARATIV POPULAR, RESPECTIV A BASMULUI,
ÎN GI MNAZIU
1. Creații populare și teme întâlnite în manualele școlare ……………… ……….6 2
2. Încărcătura etică, socială și morală ……………………………………… ……6 5

CAPITOLUL 5
METODE ȘI STRATEGII DIDACTICE APLICATE BASMULUI ÎN GIMNAZIU
1. Strategii didactice ………………………………………………………………….67
1.1. Metode didact ice ………………………………………………… ..………..69
1.2. Mijloace de învățământ …………………………………………… ..………71
1.3. Abordarea pluridisciplinară / interdisciplinară a basmului …… ..…………..71
2. Metode de predare -învățare folosite pentru înțelegerea și interpretarea basmului
în gimnaziu…………………………… ……………………………………………. 74
2.1. Lucrul cu manualul ……………………………………………………… .…75
2.2. Expunerea ……………………………………………………………… .…..76
2.3. Conversația …………………………………………………………… .……77
2.4. Dezbaterea ……………………………………………………………… .….78
2.5. Brainstormingul ………………………………………………………… .….78
2.6. Tehnica didactică Starb ust (Explozia stelară) …………… ……………… .….79
2.7. Tehnica didactică Ciorchinele ………………………………………… .……80
2.8. Studiul de caz …………………………………………………………… .….81
2.9. Tehnica cubu lui ………………………………………………………………81
2.10. Metoda Jigsaw (M ozaicul) …………………………………………………..82
2.11. Tehnica didactică a păl ăriilor gânditoare…………………………………….83
2.12. Cadranele …………………………………………… ……………………….83
2.13. Eseul de 5 m inute …………………………………………………………….84
2.14. Tehnica didactică „ Stiu / Vreau s ă știu / Am învățat” ………………………84
2.15. Tehnica didactică Acvariul (fish bowl) ………………………………………86
2.16. Diagrama Venn………………………………………………….……………86
2.17. Comentariul literar …………………………………… ………………….…..87
2.18. Cvintetul (Cinqu ain) ………………………………………………………….87
2.19. Scaunul auto rului …………………………………………………………….88
2.20. Jocul Jocul de simulare……………………………………………………….88

CAPITOLUL 6
CERCETAREA PEDAGOGICĂ. A NALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR.
1. Formarea eșantionului de elevi …………………………………………………89
2. Metode de cercetare ……………………………………………………………..90
3. Prezentarea eșantionului ……………………………..…………………………90
4. Demersul de măsurare și evaluare ….…………………………………………91
5. Etape în derulare a cercetării ……………………………………… .………….. 91

CONCLUZII …………………………………… …………………………………………105
BIBLIOGRAFIE ………… …………………………………………………………………108
ANEXE …………… ………………………………………………….…………………….111

1

2

Argument

Literatura populară, acest tezaur al spiritualității românești, a reprezentat mereu o
arhivă de spiritualitate, un izvor nesecat de inspirație. Identitatea unei națiuni, esența
creativității și originalității sale, se exprimă și este determinată intrinsec prin valorile culturii
populare, fundamentul real, receptat direct sau indirect, al întregii înzestrări spirituale în toate
domeniile. Creația populară românească sub toate formele sale a cunoscut o vitalitate mult
prelungită în timp în raport cu celelalte popoare europene, ea își păstrează și azi capacitatea de
revigorare într -o măsură destul de însemnată, chiar dacă, prin trecerea de la vechile grupuri
sociale restrânse la cele mari, omul încetează oarecum să mai trăiască după indicațiile de
valoare cuprinse în tradițiile artistice, etice și religioase în care trăise mai înainte. Primele
forme de narațiune care ne educă sunt basmele. Ele reprezintă primele modele ale lumii care
se prezintă copiilor și exerc ită o mare putere de fascinație asupra lor.
Basmul, oglindire a vieții în moduri fabuloase1, este o dimensiune fundamentală a
literaturii orale, semnalată încă din antichitate, răspândită într -un număr enorm de variante.
Imaginea artistică a dorințelor este repr ezentată de basm, funcția lui fiind aceea de evadare din
îngrădirile realității cotidiene. Basmele reprezintă lumea așa cum ar dori -o povestitorii și
ascultătorii lor. Basmul pornește de la realitate, dar se desprinde de ea, trecând în suprareal,
unde ima ginează nu o lume a visului, ci o lume a dorințelor omului, de fapt o transpunere în
această lume cu ajutorul fanteziei. Este o lume opusă realității cotidiene nu prin personaje și
întâmplări, ci prin atmosfera ei interioară, prin esența ei. Basmul s -a cristalizat deci, ca gen
artistic, pe o treaptă mai evoluată a societății umane2. El constituie, de fapt, o normă într -o
societate în care există contradicții, în care omul este supus limitelor materiale și sociale, unde
există deci o ordine socială care îi s epară pe oameni în clase privilegiate și neprivilegiate.
Numai așa se poate explica de ce basmul a putut conserva până în epoca modernă elemente
ale culturii primitive, arhaice. El le -a organizat într -un sistem cultural superior și le -a supus
dominației es tetice. Basmul nu este numai o creație, ci tocmai din această perspectivă – un
creator de umanitate, situându -se în rândul marilor opere de artă ale omenirii.
Indiferent de tip, basmul diferă de restul scrierilor fantastice prin faptul că prez intă
evenimente și personaje ce posedă caracteristici supranaturale, fără a pretinde că acestea sunt
reale, sau seamănă cu realitatea, miraculosul din basme purtând astfel numele de fabulos, și
reprezentând, de fapt, un fantastic convențional, previzibil, ce vine în contrast cu fantasticul
autentic modern. Despre originile basmului (basm din sl. basni : născocire, scornire), au
existat mai multe teorii, mai importantă fiind teoria mitologică, teoria antropologică, teoria
ritualistă și teoria indianistă. Bas mul induce și ideea de lume repetabilă, existentă în tipare
arhaice, atemporale, încă de la începutul începuturilor.
Această lucrare are drept scop con vingerea că basmul ocupă un loc important nu
numai în conținuturile disciplinei Limba și literatura român ă, ci și în pregătire a elevilor din
ciclul gimnazial fiind subiect de examen pentru Evaluarea Națională, iar competențele de
comprehensiune și interpretare a acestui tip de text contribuie la insușirea de noi conținuturi și
la formarea priceperilor și dep rinderilor acestora. Pe lângă faptul că basmul este o operă
literară, el are caracter practic și chiar pragmatic deoarece pregătește elevul pentru lupta cu
diferite situații de viață. Are rol moralizator și ajută în special la educarea morală a elevului,
insuflându -i acestuia dorința de a fi cinstit, drept, bun, altruist, îndepărtându -l de nedreptate,
viclenie și minciună. Basmele apar în viața copiilor încă din fragedă copilărie, la început
pentru a -i adormi, apoi pentru a -și crea unele modele pe care să l e urmeze (personaje care
reprezintă binele) sau nu (personaje care reprezintă răul) , iar mai târziu, în școală, unde textele

1 Călinescu ,George, Estetica basmului , Editura pentru Literatură, București, 1965, p. 5
2 Idem, p. 9

3
sunt citite, povestite, aprofundate, analizate, argumentate, etc. Prin intermediul basmului,
elevii nu sunt puși doar în fața unui text în care victoria binelui este certă, ci sunt provocați să
analizeze, să observe, să sintetizeze și să -și creeze o concepție personală asupra unei situații
pe care o vor întâlni cândva în viață. Basmul creează acea lume în care elevul se simte în
largul lui, acel tărâm de vis în care personajul pozitiv, eroul, prin depășirea probelor la care
este supus, învinge răul prin perseverență și adevăr, prin vitejie și curaj. În basm, finalul este
întotdeauna fericit, eroul este răsplătit pentru tot efortul lui , iar răul se pedepsește și dispare,
lăsând în urmă împlinire și bucurii. Nu se pot contesta astfel valențele formative ale acestei
specii, întrucât oferă posibilitatea de a rezolva majoritatea situațiilor ce se pot transpune în
viața reală, stimulează gân direa critică și imaginația, îmbogățesc vocabularul și dezvoltă
limbajul, lărgind în felul acesta orizontul cunoașterii.
Un alt motiv pentru care a m ales această temă este dorința de a transmite elevilor
dragostea pentru creațiile populare român ești, pentru tradiții, obiceiuri și ritualuri, fiindcă
numai așa îți poți cunoaște trecutul, strămoșii și obârșia. Evenimentele mari și mici ale vieții
(nasterea, nunta, moartea), munca, dragostea, credința , dau sens obiceiurilor populare,
reprezentând un mesaj de continuitate și stabilitate a individului și a familiei. Privite din
exterior, par a fi manifestări folclorice fabuloase, dar pentru cei care le cunosc însemnătatea,
aceste obiceiuri și tradiții ascund înțelesuri profunde despre relațiile interuma ne și despre
relațiile omului cu natura. Obiceiurile tradiționale sunt fapte culturale complexe, menite să
organizeze viața oamenilor, să marcheze momentele importante ale trecerii lor prin lume sau
să le modeleze comportamentul, având deseori ca modalităț i de exprimare muzica, jocul,
gestica sau mimica.
În favoarea aprofundării basmului, un argument suplimentar este rolul lui educativ
reprezentat prin faptul că sub acest tip de text apar și se dezvo ltă o serie de sentimente morale
care ar trebui să stea la baza personalității sănătoase și armonioase a oricărui elev. Basmul
creează un mediu propice pentru ca elevii să înțeleagă atât frumosul din viața oamenilor cât și
frumusețea limbii. Educă elevul încă de mic în mod „sănătos”, oferindu -i posibili tatea de a
reflecta asupra propriului comportament și de a promova valorile reale ale individului.
Receptarea basmului în gim naziu este realizată în lecții ce cuprind mai multe etape: a)
contactul vizual cu textul; b) lectura model; c) explicare a cuvintelor sau a expresiilor
necunoscute, care ajută la înț elegerea textului; d ) înțelegerea mesajului textului;
d)descoperirea elementelor specifice basmului; f) discutarea textului pe momentele
subiectului; g) caracterizarea personajelor; h ) evidenție rea trăsăturilor basmului pe text; i )
redactarea textului argumentativ.
Lucrarea este structurată pe șase secvețe de cercetare metodico -știițifice . Capitolul 1,
intitulat „Fundamentare teoretică asupra conceptului de te xt narativ popular” conți ne noțiuni
de teorie despre textul narativ popular, în general, mentalități, ritualuri, tradiții și obiceiuri,
forme ale vieții și elemente de imaginar. Capitolul 2, „ Teorii despre basm” are ca obiect de
studiu atât basmul în literaturile lumii cât și bas mul în literatura română. Capitolul 3,
„Basmul ca specie literară a genului epic” tratează basmul în detaliu și conține definiția,
clasificarea basmelor, personajele, elementele specifice basmului și argumentarea la specia
basm. „Valorif icarea textului na rativ popular , respectiv a b asmului, în gimnaziu ” , este titlul
capitolul ui 4 și cuprinde încărcătura etică, socială și morală a creațiilor populare studiate în
gimnaziu (basmul, legenda, balada populară). Capitolul 5, „Metode și strategii didactice
aplica te basmului în gimnaziu” cuprinde strategii didactice și mijloace de învățământ utilizate
în școală, descrierea unor metode și tehnici didactice cu aplicarea lor la clasă în cadrul orelor
de predare a basmului și abordarea pluridiciplinară / interdisciplin ară a basmului în gimnaziu.
„Cercetarea pedagogică. Analiza și interpretarea datelor” reprezintă ultimul capitol (capitolul
6) și are rol aplicativ. Eșantionul de elevi ales a fost supus unui chestionar inițial, după care s –
a aplicat testul inițial și tes tul final, s -au înregistrat și s -au comparat datele, iar rezultatul
final în urma cercetării a fost un progres real, întrucât a crescut numărul notelor mai mari iar

4
elevii au reușit să -și dezvolte competențele de comprehensiune și de interpretarea a basmu lui,
dar și spritul competitiv și al muncii în echipă.
Pentru întocmirea acestei lucrări m -am inspirat din cărți de specialitate ce cuprind
informații despre literatura populară și folclor, din cărți de critică literară despre basm și din
didact ici și metodici pentru predarea limbii și literaturii române în gimnaziu, dar și dicționare
explicative și antologice .
Basmul are un rol important în dez voltarea creativității elevilor și presupune
dezvoltarea gustului pentru lectură , iar rolul său moralizator contribuie la formarea
personalității elevului și a unei atitudini pozitive față de viață. Cred că prin prezenta lucrare
voi stimula actul artistic al elevilor și de ce nu actul creator, îndemnându -i spre o cunoaștere
mai amplă a folclor ului sau poate spre o eventuală carieră în acest domeniu.

5

CAPITOLUL 1

Fundamentare teoretică asupra conceptului de text narativ popular.

1. Literatura populară – coordonatele culturii arhaice – cultura populară ,
mentalități, ritualuri, tradiții și obiceiuri

Motto : ,,Viața fiecărui om este un basm scris cu degetele lui Dumnezeu!”
Hans Christian Ande rsen
Literatura populară, tezaurul poporului român, a fost, este și va rămâne o
permanentă sursă de inspirație pentru scriitorii români. „Literatura cultă izvorăște din cea
populară , iar amândouă se întemeiază pe limba națională ”3. Pentru c a un Neculce, Eminescu
ori Sadoveanu să ajungă maeștrii limbii artistice, a trebuit să existe înaintea lor un alt poet, cel
anonim, plăsmuitorul desăvârșit al rostirii. „Nu vom uita niciodată – afirma Hașdeu – că
sublima sorginte a oricărei literaturi se a flă pururi vie în gura poporului”. În dezvoltarea
istorică a literaturii se constată o perfectă continuitate și interdependență între cei doi făuritori
de artă. Dacă bătrânii cărturari de la începutul culturii noastre s -au străduit să cizeleze limba,
apoi ei au făcut -o în nota spiritului popular, după cum se vede în psalmii tr aduși în românește
de Dosoftei. Neculce chiar, în „O samă de cuvinte”, se întemeiază pe folclorul epocii sale.
Pe măsură ce literatura cultă se maturizează, contactul c u cea populară capătă forma
mai concrete: Eminescu versifică în „Luceafărul” un basm popular, iar la Coșbuc, aproape în
orice vers al creației sale artistice respiră cântecul satului de la care a pornit.Poetul anonim și
cel cult au aceeași misiune , de a crea limba literară. Titu Maiorescu a scos cu prisosință în
evidență fenomenul, insistând , ca și contemporanii săi, în a afirma că rodnicia literaturii cu lte
se explică prin contactul cu cea populară .4
Stabili rea vechimii literaturii popular e pare destul de dificilă, dacă nu chiar
imposibilă, deoarece lipsesc dovezile cărturărești. Folclorul începe a se studia în secolul al
XIX-lea, ca un ecou al romantismului. Cărturarii s -au oprit asupra creațiilor populare când
europenii au descoperit Amer ica și când prin cercetarea lumii clasice și a omului primitiv din
pădurile noului continent s-a ajuns la un nou umanism. În notele de călătorii este descrisă
viața indienilor primitivi (care este foarte diferită de cea a europenilor), bunătatea lor
suflet ească, miturile, credințele și obiceiurile lor. Astfel, lumea indienilor devine document
istoric și viața acestora este comparată cu cea populară a europenilor de către mulți
cercetători. La sfârșitul secolului al XVI -lea, Michel de Montaigne5 studiază î ndeaproape
viața populară din Europa și din America și descoperă farmecul poeziei populare pe care o
consideră operă de artă. Tot prin acea perioadă, se creează moda baladelor, prețuite pentru
valoarea lor poetică.
La noi în țară, folclorul a intrat în atenția cărturarilor la începutul secolului al XVIII –
lea: stolnicul Constantin Cantacuzino și Dimitrie Cantemir cercetează obiceiurile și originea
dacică a doinei. Herder consider ă în lucrările sale „Fragmente über die neuere deutsche
Literatu r”6 (publicată în 1767) și „Stimmen der Völkern in Liedern”7 (din 1807) că

3 Iorga,N., La Litterature populaire source la haute littérature , Paris, 1925
4 Maiorescu, Titu, În chestia poeziei populare , Critice , București, E.P.L., 1966, p. 600 – 613.
5 Michel de Montagne, Essais, (I, II, III), Paris, 1580 – 1588
6 Johann G. Herder, Fragmente über die neuere deutsche Literatur , Riga, 1767
7 Johann G. Herder, Stimmen der Völkern in Liedern , Riga, 1807

6
clasicismul este un obstacol în calea progresului limbii și artei8. În limbă se reflect ă națiunea
și umanitatea, obiceiurile, tradițiile și cântecele. El a fost primul care a elogia t poezia
popular ă, despre care spunea că este „arhiva unui popor”. Alexandru Odobescu a reținut
elogiul lui Herder adus poeziei: „Ea viețuia în urechea poporului, pe buzele și pe harpele
cântăreților de atunci; ea cânta istoria și felurite întâmplări, tain ele și minunile și semnele
prevestitoare; ea era floarea prin care se caracteriza poporul cu limba și țara sa, cu
îndeletnicirile și prejudecățile, cu patimile și cu trufiile, cu muzi ca și chiar cu sufletul său ”9.
Frații Grimm10, îi urmează lui Herder. Pentru ei poezia populară e produsul colectivității, de
unde reiese caracterul său anonim. Prin publicarea celor două volume de povești germane , au
dezvoltat un interes deosebit pentru acest tip de texte .
Natura și elementele sale componente – pitoresc, miracol, viața la țară, creația
artistică a poporului – sunt sursele spre care romantismul a orientat atenția poeților.
Pașoptiștii români, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri,, Nicolae Bălcescu,
au urmat aceleași surse, creând în Țările Române mișcarea necesară dezvoltării folcloristicii,
iar Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Ovid Densușianu și Nicolae Iorga, au
continuat pe aceeași cale, aducând entuziasmul poetic pe căile mai grele, dar sigure, ale
științei. Oamen ii de știință au studiat la început obiceiurile popoarelor, felul lor de viață,
datinile și credințele lor , și abia apoi s -au îndreptat asupra creației literare, mai întâi a
basmului și apoi a baladei. Printre obiceiurile popoarelor se evidențiază acelea c are redau
relația omului cu divinitatea. Religia societății primitive alcătuiește prima etapă în cercetarea
literatu rii și a obiceiurilor populare, iar elementele vieții omului primitiv, animism, magie,
devin obiect de studiu pentru cercetători. De aici s e trece la cultura tradițională a țăranilor din
Europa, mai ales prin lucrarea lui Bourne11 din 1776, intitulată „Antiquitates vulgares, or the
Antiquit ies of the common people”. Important este că studiile pe care noi le numim astăzi de
„folclor” erau cup rinse sub numele de „antichități populare” ori „survivals”, sau chiar
„literatură populară”.
Creația populară avea denumiri diferite de la un popor la altul. Așadar , francezii
foloseau expresia de „traditions populaires”, italienii „tradizoni populari”, iar spaniolii „saber
popular ”. P opoarele latine mai foloseau „demopsihologia”și„antropsihologia” ori
„demologia” și „demopsihologia”. Grecii aveau „laografie”.
Pentru că acești termeni nu erau mulțumitori , arheologul englez William J ohn Thoms12
adresează revistei „The Athenaeum” o scrisoare semnată cu pseudonimul Ambrose Merton,
la 22 august 1846, prin care propune ca „popular antiquities”, „popular literature” să fie
înlocuit cu „folklore”. Noțiunea de floklore , adică știința poporu lui, exprimată prin cuvântul
englez folk = popor și lore = știință, înțelepciune, fiind o expresie scurtă, dar
atotcuprinzătoare, s -a generalizat în curs de câteva decenii. În 1878, noul termen intră în
componența denumirii societății engleze „The Folklore Society”, care se ocupa cu strângerea
și publicarea creației anonime populare. Mai târziu, autorul unui cunoscut manual de folclor,
Paul Sébillot , impune denumirea engleză, mai ales prin lucrarea din 1906 , „ Flok – lore de
France ”13. Popoarele germanice au transpus termenul de folklor în echivalentul său german
Volkkunde ( Volk = popor și kunde = știință ). La noi, Ionescu Gion este cel ce folosește primul
cuvânt de folclor (într -o recenzie din 1882), care apoi se răspândește mai ales datorită lui

8 Livescu Jean, Herder și ideea de umanitate, în Ethos 1947, p. 64 – 77
9 A. I. Odobescu, Cântecele poporane ale E uropei răsăritene în raport cu țara, istoria și datinile românilor, în
Revista română , 1861, p.27 -60.
10 Frații Grimm, Kinder -und Hansmärchen , vol. I – 1812, vol II – 1814.
11 Henry Bourne, Antiquitates vulgares, or the Antiquities of the common people, 1776
12 William John Thoms, The Athenaeum, 1846
13 Sébillot Paul, Le flolk -lore de France , ed. 6 Rue de Mézières, Paris, 1906.

7
Grigore G . Tocilescu, cu lucrare a sa în trei volume, intitulată „Materialuri folkloristice”14, din
1900.
Termenul „folclor ” dezvoltă un câmp lexico -semantic ce cuprinde o serie de cuvinte,
printre care amintim: folclorist – specialistul care colecționea ză sau cercetează folclorul,
folcloristica – literatura domeniului , însumând atât studii le cât și colecțiile de folclor și
folcloric – care ține de folclor. Folclorul reprezintă totalitatea manifestărilor artistice ale unui
popor (literatură, muzică, dans , teatru popular, joc, obiceiuri, tradiții) . Unii cercetători au
cuprins în noțiunea de folclor suma valorilor care alcătuiesc civilizația și cultura popoarelor,
domeniul acestuia confundându -se, în bună parte, cu acela al altor științe ca etnografia,
antropologia, etnologia, etc. Pentru manifestările literare se folosesc o serie de terme ni la fel
de îndreptățiți: folclor popular, literatură populară, literatură orală, creație poetică orală.
Se înțelege astfel prin folclor literar totalitatea operelor poeti ce orale, create sau însușite de
poporul muncitor, cu o vie circulație în rândul maselor largi. În aceste creații se oglindește
lupta pop orului pentru libertate, năzuința spre o viață mai bună și mai dreaptă și frumusețea
celor mai nobile sentimente. Folcl orul, privit din unghiuri diferite, prezintă pentru cercetători
valori diferite: antropologice, istorice, sociale, artistice, filozofice, etc.
Folclorul este știința care se ocupă cu creația artistică a maselor populare de la sate
și orașe, păs trată anonim prin tradiția orală de -a lungul veacurilor, în care se reflectă viața
prin toate aspectele ei în continuă transformare. 15 […]
Întrucât, după sensul său etimologic, termenului de literatură orală nu i se potrivește
niciuna dintre expresiile alternative: tradiție orală, folclor sau poezie orală , acesta are
avantajul de a pune accentul pe o înrudire funcțională între câmpul oral și cel scris, care
impart domeniul utilizărilor estetice ale limbajului. Tradiția orală cuprinde ansamblul faptelor
transmise oral într-o cultură, adică cunoștințe comune, înțelepciune, religie, mituri și nu
numai tradițiile literare ; folclorul este constituit de mulțimea de obiceiuri, de credințe și de
activități cultural tradiționale dintr -o societate, indi ferent de modul de transmitere , iar p oezia
orală nu ia în considerare existența genurilor orale (anecdote, glume, povești, etc)
În Occident, primele interese teoretice manifestate de cultura savantă pentru literatura
orală apar la Michel de Mo ntaigne16, care subliniază valoarea estetică a poeziei populare .
Aceste interese se află la originea unui tip de interpretare care, odată cu Herder și romanticii,
va orienta studiul literaturii orale în cursul secolului al XIX -lea, și anume identificarea s a cu o
activitate spontană, naturală, colectivă și populară , opusă literaturii scrise, presupusă a fi
gândită, artificială, individuală și savantă17. Romanticii considerau că literature orală este în
pericol de dispariție, de aceea au intreprins o activitat e amplă de culegere și fixare în scris,
vizând, mai ales, poveștile eroice, basmele și legendele, activitate ce cunoaște o dezvoltare
însemnată în secolul al XIX -lea. Datorită acumulării documentelor și a extremei complexități
a unor forme orale, savanții au acceptat ideea că literatura orală cuprinde activități literare
multiple, savante sau populare, prezente sau trecute, în care activitatea individuală are rol
indispensabil , chiar dacă se manifestă altfel decât în literature scrisă.
Cele tr ei discipline care au contribuit cel mai mult la studiul literaturii orale – studiile
de folclor, studiile clasice și studiile antropologice – evidențiază complexitatea noțiunii de
literatură orală .
a) Folcloriștii și -au îndreptat a tenția mai mult asupra basm elor, legendelor și cântecelor
populare. Sub forma sa actuală, studiul folcloristic nu poate fi disociat de școala finlandeză.
Această școală a înlocuit teoria romantică, conform căreia înrudirea dintre diferitele tradiții
are la bază o moștenire lingvist ică comună și teoria migrației (a temelor, a formelor), care au

14 Tocilescu Gr. G. , Materialuri folkloristice , Tipografia Corpului didactic C. Ispășescu și G. Brătănescu,
București, 1900.
15 Teodo rescu Barbu, Păun Octav, Folclor literar românesc , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967, p
9 – 10.
16 Michel de Montagne, Essais I , p.54
17 Ducrot O, Schaeffer J.M., Dicționarul enciclopedic al științelor limbajului , p.392

8
condus spre un studiu geografic și istoric al tradițiilor folcloristice europene (Antti Aarne18).
Școlii finlandeze i se datorează punerea la punct a instrumentului indispensabil pentru orice
cercetare a basmelor: Indexul de motive , stabilit de Antti Aarne și de Smith Thompson19,
lucrare de referință pentru toți folcloriștii din zona eurasiatică , și care constituie un model
pentru majoritatea indexurilor recente sau în curs de elaborare pentru a lte zone geografice. O
altă lucrare importantă , care își propune să construiască o teorie a basmului pe baza unei
analize a structurii funcțiilor, însă printr -un demers oarecum invers celui al școlii finlandeze,
este Morfologia basmului , scrisă de Vladimi r Propp20. Dintr -un anumit punct de vedere,
reducționismul lui Propp este mai sever decât cel practicat de Aarne și de discipolii săi, căci,
inspirându -se din teoria morfologică a lui Goethe, spera să reducă basmele rusești la un singur
tip originar . În loc ul acestei căutări a originii, școala de Mãrchenbiologie (Lũthi, 196021) a
insistat pe maleabilitatea evolutivă a basmelor și pe necesitatea de a descoperi natura
basmului mai degrabă în această maleabilitate, decât în vreun tip originar adiacent. Chiar dac ă
nu reiau teza proppiană a identificării tipului structural cu un basm originar, studiile de
inspirație structural din anii '60 – '70 , au pus accentul pe studierea tipurilor și a invariantelor,
încercând să identifice, dincolo de specificul formei de ba sm, o matrice universală a tematicii
narative (Bremond, 197322). În cercetările mai recentese remarcă o deplasare a interesului , de
la studiul tipurilor la studiul variantelor și al versiunilor, adică la realitatea propriu -zisă a
operelor.
b) În literatura an tică și, mai ales, în epoca homerică, specialiștii s -au rezumat la poezia
eroică . Interesul nu a fost decât unul din aspectele „problemei homerice” – dispută seculară
între filologii unitariști și cei analiști: unitariștii susțineau unitatea epopeelor home rice
datorată unui spirit creator individual, iar analiștii le considerau drept opere composite
rezultate din alipirea de cânturi independente preexistente. Pornind de la o analiză minuțioasă
a epitetelor, a amestecului dialectal, Parry23 a arătat că multe din trăsăturile lingvistice și
stilistice care făceau obiectul dezbaterii dintre unitariști și analiști își găseau explicația în stilul
oral al epopeelor homerice, stil formular pus la punct de mai multe generații ce dispuneau de
un repertoriu bogat de câ ntece din tematica troiană. Parry a arătat că recurența epitetelor fixe
avea o dublă funcție, metric ă și semantic ă, deci în egală măsură, tehnică și descriptivă. După
Parry, toate particularitățile stilului homeric erau legate de faptul că epopeea era o o peră ce
presupunea că poetul avea la dispoziție un inventor de sintagme, formulare (epitete și
metafore fixe) și scheme tematice care simplificau crearea poemului. Sperând că va își
confirma și generaliza ipotezele, Parry a început să transcrie și să înreg istreze cântecele epice
ale guzlarilor iugoslavi – ultima tradiție epică orală încă vie în Europa. După moartea sa,
Albert Lord24, continuându -i cercetările, a făcut analize ale variabilității operelor în
performanță, comparând același cântec interpretat de diferiți cântăreți, sau la ocazii diferite,
ceea ce i -a permis să demonstreze că fenomenele postulate de Parry pentru poezia homerică
se regăseau în cântecele guzlarilor. Alți cercetători au confirmat aceste rezultate studiind alte
tradiții epice, în spec ial cântecele de gestă (Cântecul lui Roland, Beowulf). Lucrările lui Parry
și Lord nu au demonstrat că poemele sunt transcrierea unei performanțe , însă, unul din
rezultatele importante ale cercetărilor lor a fost separarea problemei literaturii orale de cea a
literaturii populare.
c) Studiile antropologice și sociologice au fost îndreptate către tradiția orală în societățile
tribale care nu cunoșteau scrierea. Parry pusese deja în evidență faptul că tehnicile literaturii
orale epice nu sunt posibile decât da că sunt înțelese ca literatură tradițională , expresie prin

18 Aarne Antti, Leifad en der vergleicheden Mărcheforschung , Helsinki, 1913
19 Antti Aarne Antti, Smith Thompson, The Types of Folktale (ed. revăzută), Helsinki, 1961
20 Propp Vladimir, Morfologja skazki, Leningrad, 1928 (tradusă în română în 1970)
21 Lũthi M., Das Mãrchen , Berna , 1960
22 Bremond, C., La Logique du ré cit, Paris, 1973
23 Parry M., L'Épithète traditionnelle dans Homère, Paris,1928
24 Lord, A., The Singer of Tales, Cambridge (Mass), 1960

9
care el înțelegea o literatură a cărei osătură formulară și tematică era rezultatul unei lente
sedimentări istorice legate de o transmitere orală a tehnicilor și temelor. Studiul anthropologic
al formelor literare orale extraeuropene și mai recentele cercetări de sociologie asupra
tradițiilor orale urbane au făcut posibilă concretizarea noțiunilor de tradiție și de performanță ,
două trăsături importante ale oricărei activități literare orale. Noțiu nea de „tradiție” a devenit
centrală în studiul anthropologic al literaturii orale și se referă la cel puțin trei fenomene25:
1. Creativitatea artistului nu se manifestă atât prin inovare sau ruptură, ci prin
virtuozitatea cu care aplică variații pe schemele tematice și formale care constituie bunul
comun al comunității (Jakobson și Bogatyrev, 192926);
2. Absența unei delimitări clare între diversele activități verbale, sau între diversele
genuri , între care circulă un inventor thematic unic, strâns legat de rep rezentarea de sine a
societății;
3. Importanța crucială a interacțiunii directe dintre interpretul -autor și public ca instanță
de control și de păstrare a operelor; o operă care nu corespunde exigențelor publicului este ( în
cazul interpreților profesioniști ) cenzurată direct (fiind întreruptă de public), sau ( în cazul
altor genuri cum e basmul, care sunt caracterizate prin reversibilitatea rolurilor de interpret și
receptor) nu este reluată de memoria colectivă și deci nu este conservată. În ambele cazuri
supraviețuiește cea care se bucură de aprecierea colectivității receptoare , în timp ce o operă
scrisă supraviețuiește , chiar dacă este respinsă de receptorii contemporani
S-a constatat si caracterul profund multisemiotic al performanței oral e: o parte
importantă a operei este transmisă prin modalizările vocii și ale substanței sonore ca atare
( timbre, inflexiuni, elemente sonore nonverbale) (Zumthor, 198327) sau prin semne
nonverbale(gesturi, mimică) care, în anumite puncte ale performan ței, ajung să înlocuiască
mesajul verbal (Scheub, 197728). Aceasta ridică o problemă metodologică pe care au
observat -o etnologii înaintea folcloriștilor – transcrierea operelor orale nu numai că fixează
aceste opera dându -le o identitate sintactică pe c are nu o au, dar și reține din ele numai ce
poate fi redus la o operă scrisă, adică semioza pur verbală.
Panorama literaturii orale, așa cum este văzută în cele trei câmpuri de cercetare, este
foarte complexă. Numărul și diversitatea genurilor sunt remarcabile: poezie epică, basm,
baladă, panegyric, poezie lirică, povestiri mitologice, versuri dialogite, teatru improvizat,
anecdote, farse, glume, enigme, proverb, etc. Uimitoare este și varietatea formală (unele
genuri sunt în versuri, altele în proză, unele recitate, altele declamate, unele jucate, altele
cântate) dar și diversitatea contextelor (scara posibilităților se intinde de la relația intimă
mamă -copil până la ritualurile oficiale). La fel de diverse sunt societățile în care se practică
literatura orală: dacă se renunță la prejudecata conform căreia literatura orală nu
supraviețuiește decât în societățile fără scriere, devine evident că ea nu este ceva îndepărtat în
timp și spațiu, ci „un fenomen răspândit în toate societățile umane, indi fferent dacă acestea
dispun sau nu de un system de scriere”(Finnegan29). În comparație cu literature scrisă, pot fi
reținute câteva aspecte generale care permit o identificare a specificului literaturii orale:
1. Oralitate de compoziție, oralitate de transmit ere, oralitate de performanță
Ruth Finnegan propune o distincție între componentele oralității literare, compunerea,
transmiterea și performanța, fiind evident faptul că orice transmitere orală presupune o
performanță orală , dar nu și invers. Astfel, cu m ici excepții, teatrul ține numai de oralitatea
performanței; în societățile fără scriere practicile literare țin de oralitatea de compoziție , de
transmitere și de performanță . Cazul basmelor lui Grimm reprezintă fixarea în scris a unei
tradiții orale iar texte le lor au devenit punctu l de plecarea unei transmiteri i parțial orale.
Trăsăturile specific textuale și stilistice ale oralității se manifestă cel mai clar în operele de

25Ducrot O., J.M. Schaeffer J.M ., Dicționarul enciclopedic al științelor limbajulu i, p.395
26 Jakobson R. și P. Bogatyrev P., Le floklore, forme spécifique de crèation , Paris, 1929
27 Zumthor R., Introduction à la poésie orale , Paris, 1983, p. 159 -176
28 Scheub H., Body and image in oral narrative performance ,în New Literary History , VII , 1977, p. 335 -344
29 Finnegan Ruth ,Oral Poetry, Its Nature, Significance and Social Context , Cambridge, 1977, p. 2 -3.

10
compunere orală în performanță, mai ales în operele narative lungi. Cele mai com plexe
genuri ale acestui tip de literatură narativă sunt epopeele in versuri, începând de la epopeele
homerice până la poemele eroice sârbo -croate, trecând prin cântecele de gestă, poemele
germanice numite Heldenliender , epopeea neamului Halkue în Japonia, poemele eroice
africane, etc. În cazul în care oralitatea nu este de performanță, cazul teatrului, ea presupune
un text scris, diferit însă de un text destinat lecturii individuale, așadar totul trebuie să fie
perceput printr -un act de receptare unic, cu o dinamică ireversibilă ( în timp ce lectura este
întotdeauna reversibilă), poetul ț inând cont de această constrângere. Acest caz se deosebește
deci de cel al operelor destinate lecturii, dar care sunt realizate oral. Recitarea unui poem
destinat lecturii, citirea în public a unei povestiri ce ține de tradiția scrisă ridică cu totul alte
probleme, pentru că în aceste cazuri opera a fost codificată nu pentru o audiere ireversibilă, ci
în vederea unei lecturi reversibile: aceasta explică de ce în cazul operelo r scrise cu o structură
complexă ( cum sunt majoritatea poemelor lirice din secolele al XIX -lea și al XX -lea), o
receptare pur orală nu activează decât o parte din virtualitățile formale, semantic e și estetice
ale acestor texte.
Distincția dint re compunere orală în performanță și execuție orală a unei opere
compuse înainte este fundamental ă; ea corespunde deosebirii dintre aed și rapsod, dar nu și
celei dintre trubadur și jongler. Unii autori văd în modul de compunere în performanță
trăsătura de finitorie a literaturii orale, pe când alții identifică nucleul oralității în performanța
orală, „în comunicarea vocală” . În general, putem afirma că poezia destinată performanței
orale nu poate mobiliza toate resursele proiecției axei paradigmatice pe axa sintagmatică, în
care Jakobson vedea o trăsătură esențială a poeziei – atunci când depășește un anumit grad de
complexitate ea devine inaccesibilă receptării unui poem în performanța orală. Nu orice operă
executată oral devine operă orală; există multe po eme destinate lecturii tăcute care au fost
puse pe muzică (Goethe de către Schubert, Heine de către Schumann, etc) deși structurarea lor
a fost concepută în vederea unei cercetări reversibile, deci în vederea unei lecturi a textului
scris; aceste poeme răm ân opere ce țin de domeniul scrisului, chiar și atunci când sunt
executate oral.
2. Oralitate primară și oralitate secundă
După Zomthor30, oralitatea pură sau oralitatea primară , adică așa cum există ea într-o
societate care nu cuno aște deloc scrierea și în c are totalitatea tradițiilor culturale sunt
transmise numai prin memorie, este diferită de oralitatea secundă care apare în societatea în
care există și sisteme de scriere. Majoritatea literaturilor orale aparțin oralității secunde, căci
societățile cu trad iție pur orală au dispărut astăzi, în schimb au existat întotdeauna societăți
care cunoșteau scrierea, dar ca re, în anumite epoci, nu au folo sit-o pentru transmiterea
literaturii în sensul funcțional al termenului. Astfel, Marcel Detienne31 a arătat că înt re
secolele al VII -lea și al IV -lea î.e.n., în Grecia a continuat să fie cultivată literatura orală în
ciuda existenței alfabetului și a fixării în special al textelor homerice, care continuau să circule
oral formând chiar nucleul paideii helene. Zumthor32 a arătat existența unor fapte de același
tip în cultura medieval. Epopeele sârbo -croate sunt un alt exemplu de literatură orală care a
fost practicată, timp de secole, în timp ce se cunoștea scrierea. Ceea ce a pus capăt practicilor
orale nu a fost scrisul ci transformările din viața social ă, de exemplu industrializarea. Două
domenii de studiu au o importanță deosebită în această privință: unul este trecerea de la
literatura orală la cea scrisă, iar al doilea este domeniul de interacțiune dintre literatura scrisă
și cea orală într -o societate cu oralitate secundă bine stabilită, cum a fost societatea Evului
Mediu.
3. Variabilitatea
Anderso n33 , în lucrarea sa din 1923, a crezut că descoperă explicația atât pentru

30 Zumthor R., La Lettre et la voix. De la litérature médiévale , Paris, 1987
31 Detienne M., L'Invention de la mytilogie, Paris, 1981, p . 50-76
32 Zumthor R., La Lettre et la voix. De la litérature médiévale , Paris, 1987
33 Anderson W., Kaiser unt Abt.Die Geschichte eines Schwankes , Helsinki, 1923

11
stabilitatea relativă a unor nuclee tematice din narațiunile folclorice orale, cât și pentru
variabilitatea considerabilă în dezvoltarea acestor teme de către diverșii povestitori, într -o
„lege de autocorectare ”, teză ce a fost criticată de mai mulți cercetători. Scepticismul cu care
a fost primită ide ea unui sistem autocorector, a îndreptat atenția autorilor de la analiza pur
textuală către analiza operei în si tuație de performanță. Astfel, s e admite că în cazul studierii
basmului trebuie să se țină cont de trei factori: tradiția ( șirul de povestitori din trecut),
povestitorul individual în calitate de creator al operei de performanță și auditoriu ca sistem
de evaluare a artei povestitorului.
4. Oralitate și estetică
Până în prezent nu s -a găsit o soluție cu privire la distincția dintre literatura orală ca
ansamblu de activități verbale cu componentă estetică și ansamblul celorlalte forme de
tradiție orală. Chiar dacă cantitatea de genuri orale studiate este mare, aceste genuri trimit la
situații de comunicare socială foarte diferite, care sunt departe d e a corespunde cu ceea ce
înțelegem prin „comunicare literară” , dacă acceptăm că această expresie implică existența
unei componente estetice. Deseori, noțiunile de „operă” și de specific „literar”sunt
problematice, în măsura în care identificarea unei prac tice discursive indigene cu un gen
literar occidental conține riscul unei proiecții etnocentrice. De aceea, unii etnolingviști sau
etnopoeticieni consider că este nevoie de un demers diferit: analiza trebuie să plece de la
„stilurile discursului”(speech st yles) (Urban 198534), căci limita între activitățile marcate
(estetic) și cele nemarcate nu poate fi stabilită decât a poteriori , grație studierii
caracteristicilor contextuale ale performanțelor. Discursul marcat se deosebește de conversația
curentă fie prin utilizarea unui nivel de vorbire specific, fie printr -o punere în cadru (framing )
specific, de exemplu utilizarea unor formule de introducere și de încheiere – tehnicădeosebit
de important în cazul când actul „literar” nu se deosebește de discursul ob ișnuit, din punct de
vedere verbal și sti listic (cazul unei mame care povestește un basm copilului ei). În toate
cazurile trebuie să existe un element, verbal sau contextual, care să permit modificarea relației
dintre cel care vorbește și cel care ascultă, într-o relație dintre un executant și auditoriul său ,
transformare ce poate duce la trecerea de la un comportament verbal oarecare la o prezentare
verbală asumată ca atare (Hymes35), chiar în cadrul unei activități obișnuite. În al doilea rând
trebuie să arătăm că situația verbal marcată conține o component estetică, care constituie
specificul său. Toate societățile studiate par a cunoaște activități verbale marcate din punct de
vedere estetic, dar aceasta nu ne dă nicio informație asupra modului în care e ste percepută
această dimensiune estetică identificată (sau nu) și raportată la celelalte practici discursive ;
nu există în momentul de față un interes susținut pentru artele poetice indigene, care ar putea
fi singurele ce ne -ar oferi informații valide d espre funcționarea și semnificația diferențială a
practicilor discursive într -o anumită societate.

2. Literatura populară: genuri și specii.

2.1.Câmpul de forme și semnificații

Viziunea largă și înțelegerea științifică a fol clorului a avut -o la noi , încă din 1909,
Ovid Densusianu, afirmând că folclorul trebuie să ne arate cum se răsfrâng în sufletul

34 Urban G., Speech style in stokleng în E. Mertz și R.Parmentier (ed) Semiotic Mediation Soci ocultural and
Psychological Perspectives, Orlando , 1985
35 Hymes D., Breakthrough into performance , în D.Ben -Amos și K.S.Goldstein, op. cit, p.11 -74

12
poporului de jos diferite manifestații ale vieții, cum simte și gândește el sub influiența ideilor,
credințelor, supe rstițiilor moștenite din trecut , sau a impresiile pe care i le deșteaptă
împrejurările de fiecare zi. În folclor se disting două categorii de producții: cele care stau în
strânsă legătură cu viața practică (credințe, obiceiuri, superstiții) și cele care ar putea fi numite
de ordinea ideală, pentru că se raportează la sfera superioară de gândire și simțire a omului
simplu , la partea practică a vieții lui ( basme, tradiții,legende poezii)36
Toate genurile literare se regăsesc în literatura populară: genul liric (doina – de dor, de
jale, de haiducie, de cătănie, de înstrăinare etc., cântecul – de dragoste și de dor, cântecul de
joc, cântecul istoric, cântecul de leagăn și strigăturile – urătura, strigătura la jocul popular ;
genul epic (în versuri – balada – fantastică, vitejească, pastorală, familială etc. și legenda –
mitologică și istorică și în proză – basme – fantastice, nuvelistice și animaliere și snoave și
legende ) și genul dramatic (teatrul de păpuși, drama religioasă, vicleimul, cântecele de stea,
colindele ). În afara acestor genuri se situează literatura aforistică , alcătuită din proverbe și
zicători , precum și literatura enigmatică care cuprinde ghicitorile, întrebările și
răspunsurile. Tot aici găsim și poezia obiceiurilor privind obiceiurile d in tot timpul anului,
obiceiuri de Crăciun și de Anul Nou ( colinde, Plugușorul, Capra, Ursul ), obiceiuri de
primăvară ( Vergelul, Junii, Sâmbra oilor ), rituri de invocare a ploii (Paparudele, Scaloianul ),
obiceiuri de seceriș ( Cununa, Drăgaica ) apoi obiceiu rile în legătură cu cele mai importante
momente din viața omului – nașterea, nunta și moartea. (orațiile de nuntă, cântecul miresei,
cântecul bradului, Zorile, cântecul mare de petrecut, bocetele . Le urmează descântecele . O
caracteristică a folclorului în c eea ce privește genurile și speciile rezidă în aceea că ele sunt în
permanentă intre pătrun dere, fiind lipsite de fixitate. Astfel, cântecele ceremoniale – „Cântecul
bradului”, „Zorile” – au un caracter epic, totuși sunt în egală măsură și lirice. Nu numai
genurile, dar și speciile literare se interferează , mergând până acolo că un descântec devine
orație de pețire. Puternica circulație și oralitate le ia orice caracter de fixitate, vehiculându -le
de la un gen la altul sau de la o specie la alta. Literatur a populară a sintetizat bogăția,
sensibilitatea și forța creatoare specifice spiritualității românești, și conține creații orale care
simbolizează ecoul unor stări intime, erotice întâi de toate, dar și familiale, sociale, patriotice
și pastorale.
Printre trăsăturile literaturii populare se regăsesc: caracterul oral ( transmiterea prin
viu grai a creațiilor populare, din generație în generație, de mii de ani), caracterul tradițional
(conferă conservarea tiparelor ascentrale, concepția despre vi ață, simțirea și spiritul românesc
care definesc specificul național), caracterul colectiv (dat de contribuția mai multor creatori
în realizarea producțiilor literare, fiecare generație aducând ceva în plus acestor compuneri),
caracter anonim (ilustrat de faptul că nu se cunoaște autorul individual al creației literare) și
caracterul sincretic (împletirea armonioasă a cuvintelor cu m elodia și cu mișcarea – dansul )
mai ales în crearea obiceiurilor populare.
Temele și motivele populare sunt : comunitatea om – natură cu motivele:
transhumanța, testamentul, alegoria viață – moarte (balada Miorița ), jertfa pentru creație cu
motivul zidului părăsit, al surpării zidurilor, al visului, al soției zidite, motivul lui Icar (balada
Mănăstirea Argeșului ), tema iubirii cu motivul adorației, jăluirii, mândriei, blestemului
(doinele), binele și răul cu învingerea binelui asupra răului (basme și povești populare),
dorul – o simțire românească unică, un sentiment complex care exprimă iubire, durere, jale,
speranță, jalea (exprimată mai ales în cântecele populare, fiind un cuvânt intraductibil, ca și
dorul), înstrăinarea cu motivul dezrădăcinării, (cuvântul „acasă” este specific românilor
neavând sensul de casă personală ci o stare de spiritualitate, de asemene a unică), revolta (o
atitudine spirituală regăsită în doine, cu motive diverse: haiducie, nenoroc, cătănie), dar și
ireversibilitatea timpului , care este o temă filozofică a mitologiei românești ilustrată în

36 Barbu Teodorescu, Octav Păun, Folclor literar românesc , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967,
p. 6 – 11

13
doine, balade populare și care a fost preluată de cei mai mari poeți români în poezia cultă
(Mihai Eminescu, Lucian Blaga).

2.2. Mituri le populare

Miturile populare sunt acele povestiri cu subiect ce ilustrează un obicei, un eveniment
creator petrecut în timpur i primordiale, la începutul lumii. Faptele au semnificații mitice,
caracterizate prin permanență și repetabilitate, ceea ce a născut conceptele de timp mitic și
timp istoric. Personajele sunt de asemenea mitice, cu puteri supranaturale și cu trăsături
simb olice (Făt -Frumos, Ileana Cosânzeana, Muma -Pădurii, Zmeul, Zburătorul). Miturile
exprimă un model moral și comportamental peren, care ilustrează specificul spiritualității
naționale românești, constituindu -se în ceea ce se numește mitologia popular . Mircea Eliade a
definit, poate, cel mai sugestiv și convingător conceptul: „Mitul este o istorie sacră; el
relatează un eveniment care a avut loc în timpul primordial, timpul fabulos al începuturilor.
[…] E așadar povestea unei «faceri»: ni se povestește cum ceva a fost produs, a început să fie.
Mitul nu vorbește decât despre ceea ce s -a întâmplat realmente, despre ceea ce s -a întâmplat
pe deplin. Personajele miturilor sunt ființe supranaturale […]”37.
Lazăr Șăineanu spunea că mitul este un basm indi vidualizat, referindu -se la persoane și
locuri necunoscute38. Basmul e considerat ca derivând din mit, ca reprezentând ultimele
ecouri din timpurile vechi, iar acestea transfigurează lupta oamenilor cu natura. În mituri,
numele personajelor simbolizează cor puri și fenomene cerești sau puteri naturale. Se produc
diferite schimbări pentru a ajunge la o anumită stare sau formă. Au legături cu credințele
religioase. Termenul „mit” , înseamnă ca și fabulă, povestire, narațiune39, și s -a dezvoltat
începând din liter atura antică.
Cele patru mituri esențiale din literatura populară au fost definite de criticul George
Călinescu:
1. Mitul jertfei pentru creație (mitul estetic) este reprezentat de balada
populară Mănăstirea Argeșului și exprimă credința că nici o o peră nemuritoare nu se poate
realiza fără sacrificiu. Mitul mai este cunoscut și sub numele de „mitul Meșterului Manole ”.
În acestă baladă, iubirea este sacrificată pe altarul creației eterne și are la bază un motiv cu o
arie largă de răspândire – motivul zidirii creatoare. Eroul baladei, constructorul acestui
edificiu, face un sacrificiu tot atât de mare ca și forța înzestrării lui spirituale, sacrificându -și
soția și copilul pentru veșnicia operei sale arhitectonice, zidindu -i într-unul din pereții
monume ntului. Acțiunea continuă cu sacrificarea lui Manole și a celor nouă meșteri mari
pentru garantarea unicității operei. Mesajul baladei este că, pentru artist, mai presus de iubire,
de familie, de perpetuarea numelui, se află idealul spre care tinde. Omul d e excepție este
obsedat să înfăptuiască o operă durabilă înainte de a se pierde în infinit, pentru a lăsa un semn
memorabil al trecerii lui prin lume.
2. Mitul mioritic sau mitul transhumantei este ilustrat în creația populară de
balada Miorița și exprimă at itudinea omului în fața morții, pe care individul și -o asumă ca pe
un dat firesc, ca pe cealaltă latură a existenței, de aceea balada a fost realizată prin alegoria
viață -moarte . Este mitul cu cel mai larg ecou și are ca punct de plecare cântecul bîtrânesc
publicat de Vasile Alecsandri. Proporțiile mitului au crescut astfel încât s -au făcut comparări

37 Eliade Mircea, Aspecte ale mitului , (în românește de Paul G. Dinopol, prefață de Vasile Nicolescu, Editura Univers, 1978,
p. 5-6; prima ediție, americană: 1963)
38 Șăineanu, Lazăr, Basmele române , București, Editura Minerva,1895, p. 17
39 Speranția, Th. D. Introducere în literatura populară , București , 1904, p. 215

14
cu „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri, și mulți scriitori și istorici literari îl consideră
momentul inițial al oricărei culturi autohtone. Balada relevă e xistența de veacuri a poporului
roman prin păstorit, unitatea lui etnică și prin cei trei păs tori din trei regiuni românești. A fost
interpretată ca un mod de caracterizare a poporului din mijlocul căruia a apărut. Unii
cercetători consideră că în balada „ Miorița” se întâlnește violența sacră, singură eficientă
pentru restabilirea liniștii „gurii de rai”. Deasemenea există opinii în ceea ce privește rolul
jucat de „mioara năzdrăvană”, cum este numită cel mai frecvent. Puterea ei de a vorbi ne duce
cu gându l la faptul că „animalele sunt cele care dezvăluie sacralitatea locului”40
3. Mitul erotic sau mitul puberal este cunoscut și ca „mitul Zburătorului” , fii nd ilustrat
de povestea populară Zburătorul , pe care Ion Heliade Rădulescu a versificat -o în poezia
omonimă, Zburătorul . Mitul ilustrează credința că, la vârsta pubertății, fetele tânjesc după
sentimentul de iubire total necunoscut și care apare pe neașteptate, producându -le o puternică
stare emoțională , lăsând în urma lui melancolie, zbucium. Este ca o bo ală, o dragoste
pătimașă, o iubire pasională, nestăpânită care mistuie și distruge sufletul omului. Zburătorul
este o semi -divinitate erotică, un demon arhaic (vechi) de tip malefic (cu o influență nefastă,
fatală, rea). Caracter cu aspect malefic, pe de o parte prin plăcerea de a chinui și isteriza pe
tinerele fete, Zburătorul este pe de altă parte demonul frumos care aduce tulburările și
zbuciumul iubirii.
4. Mitul etnogenezei este reprezentat de balada populară „Traian și Dochia” și ilustrează
etnogeneza p oporului român. Prin implantarea unei culturi și civilizații superioare, prin
maxima deschidere spre universalitate, prin sinteza etnică realizată, perioada etnogenezei a
avut însemnate consecințe asupra evoluției istorice ulterioare a celor două popoare.
Etnogeneza românilor se prezintă ca un dublu proces:
a) un proces de asimilare a elementului autohton de către cel roman vizibil în
romanizarea lingvistică – prestigiul latinei se impune în fața idiomului autohton. Elementul
roman conferea noblețe și prest igiu, căci limba latină era limba de cultură folosită în cea mai
mare parte a Europei. Romanitatea limbii române se dovedește prin structura gramaticală și
sistemul lexical.
b) un proces de integrare, de raliere a indigenilor la civilizația și cultura romană
(romanizare nonlinvistică). Faptul că romanii au fost eroi civilizatori se poate deduce din
activitățile edilitare desfășurate în Dacia (drumuri și poduri, apeducte, băi termale) care au
contribuit la progresul urbanizării, din includerea Daciei în circu itul economic prin
valorificarea bogățiilor sale naturale etc.
Mitul este important chiar și astăzi. În societatea noastră contemporană ne agăță m de
trecut. El echivalează cu dezvă luirea unui mister. Personajele mitului sunt zei sau eroi, nu
ființe umane. Așadar, gesturile lor sunt ca niș te taine. Mitul este povestea originii noastre.

2.3. Lirica populară
Doina este un cântec de singurătate, melancolie, cu ton elegiac, cu ritm trohaic, cu
măsură variabilă și în general mică, cu rim ă împerecheată sau monorimă. Sub aspect tematic,
doina sintetizează aspecte ontologice fundamentale, conținând o serie de motive, astfel
clasificarea doinelor are drept criteriu tematica lor: de dragoste, de dor, de cătănie, de
înstrăinare, de revoltă soci ală, pastorală, surprinzând în general comuniunea om -natură, așa se
explică prezența pădurii, codrului în viața omului. Natura este adesea invocată, în ideea de
restabilire a echilibrului în relațiile umane. Astfel codrul poate fi simbolul îndemnului la
dragoste, al dragostei fericite, cucul simbolizează dragostea nefericită, tristă, singurătatea,

40 Eliade, Mircea, Sacrul și profanul , editura Humanitas, București, 1992, p. 47

15
mesagerul jalei fetei înstrăinate. Mierla este un simbol al dragostei trecătoare, al necredinței
iar turturica sugerează delicate sentimente erotice, dragoste cur ată, credință în iubire,
atașament. Este cea mai cunoscută specie lirică populară, ce reprezintă și exprimă
sentimentele poporului român, din cele mai vechi timpuri. Doina românească are variante
pentru fiecare zonă a țării: Bucovina, Moldova, Muntenia, Ol tenia, Banat, Crișana,
Maramureș, Ardeal, iar cântată , exprimă sentimente profunde ce pot erupe doar prin
interpretarea cu tot sufletul a artistului. Doina este oftatul românului, este plânsul acestuia,
este dragostea dar și dorul, și jalea și revolta, p entru că, în doină, găsești sufletul românului
creionat în versuri, în diferite ipostaze.
Cântecul de dragoste – reflectă psihologia poetică populară a acestui sentiment
complex, care de fapt este un amestec de doine de dragoste, de jale, de cătănie, de înstrăinare
sau chiar de revoltă. Tema este dragostea neîmplinită, nematerializată ca urmare a diferenței
condiției sociale. Dragostea cunoaște și neajunsuri, pe lângă acelea ale dorului iubirii, din
cauza diferențierii de clasă sau a necredinței, ajungân du-se astfel la despărțirea neașteptată.
Cântecul de dragoste are forme multiple și variate, exprimate prin imagini de mare frumusețe,
episoade îndrăznețe, în care părțile apar cu caractere puternic conturate, situații ce dau prilej
sentimentelor să -și des fășoare gama în mod firesc și sincer, pe linia naivității vârstei dar și a
senzualității nelipsite de farmec.
Cântecul de leagăn – este legat direct de viața de familie și foarte apropiat de cele ale
copiilor. A apărut din necesitatea creării u nei atmosfere de calm, de monotonie, propice
adormirii copilului mic, dar și pentru exprimarea sentimentului de dragoste maternă. Are un
caracter intens liric, prin tematică și sonorități și muzicalitate apropiindu -se de folclorul
copiilor. Repetările uno r silabe sau cuvinte melodioase , epitetele, exclamațiile duioase, sunt
mijloace de expresie specifice acestei specii literare.
În cadrul cântecului de leagăn apar uneori imagini ale vieții de familie, dar și
animaliere, fiind invocate vietăți domestice pen tru a -l dezmierda, adormi sau crește pe copil.
Uneori sunt exprimate speranțele și urările mamei legate de viitorul copilului, dar și
preocupările acesteia privitoare la diversele probleme casnice.
Strigăturile – alături de doine, sunt specia cea mai boga tă și mai vie a liricii populare,
alcătuind un capitol important în colecțiile de folclor; sunt o formă lirică în versuri, însoțind
fie jocul, fie ritualul, având diferite ritualuri regionale: chiuituri, țipături, chiar descântece.
Unele sunt menite să sin cronizeze mișcările în timpul dansului, prin indicații precise, cum ar
fi jocul moldovenesc Pristandaua sau Hora moldovenească, altele trasează corespondențe cu
elementele naturii. Există și strigături de iubire, de nuntă, la plecarea miresei din casa
părintească, primirea ei de către soacră, cântarea găinii dar cele mai frecvente sunt strigăturile
umoristice care au și un caracter educativ (Fată mare, jucăușă, cu gunoiul după ușă!).
Strigăturile nu pot fi concepute în absența publicului, prin acest fapt in trând în opoziție cu
doina, expresie a solititudinii.
„Vai de mine, ce mă fac,
Care – mi place, eu nu -i plac!
Vai de mine, ce să fie,
Cui plac eu nu -mi place mie!”41
Colinda . Termenul d e colindă are o etimologie slavă fiind un derivat din kolenda, dar
apare și în latină, întrucât kalendae avea sensul de sărbătoare legată de prima zi a anului. Cele
mai numeroase colinde sunt consacrate sărbătorilor de iarnă, în jurul Crăciunului și Anului
Nou, având ca scop urarea. Rostirea colindelor are loc de obicei într -un sincretism al artelor,
fiind acompaniată de instrumente muzicale, cimpoi fluier, clarinet, taragot, vioară, dubă,
clopoței dar și de mișcări ritmice și uneori de utilizarea de măști. Astfel există colinde

41 Petraș, Irina, Teoria literaturii , (dicționar – antologie), Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009 , pag.
313

16
propriu -zise, colinde pentru copii, sorcova, urarea cu zorile sau zioritul, cântecele de stea,
Vicleimul, irozii, ieslea, jocurile cu măști, dansurile și teatrul popular cu temă haiducească.
Urarea din colinde este întotdeauna direct ă, având atât caracter general, cât și individualizat
pentru fiecare membru al familiei în parte apelând la un mijloc de a inspira omului încredere
în viitor și de a -l face să creadă cu tărie în împlinirea urării sub pavăza divină. Sub aspect
compozițional , colindele prezintă un incipit ce conține adesea o invocare (Florile, flori de
măr! Domnului, Domn bun!) elogiul fie unei divinități, fie, în colindele laice, gazdei, fetei,
feciorului, apoi o parte descriptivă, uneori o acțiune eroică sau întâmplări mir aculoase, în final
fiind invocat belșugul și urarea de sănătate și împ linire.
Ghicitorile sau cimiliturile – provin din timpuri destul de vechi din limbajul
convențional al primitivilor care încercau astfel să evite cuvinte sau expresii c onsiderate tabu,
referitoare la unele plante, animale, fenomene. În general ghicitoarea este centrată pe o figură
de stil: perifraza, metonimia și sinecdoca. Obiectului propus spre ghicit i se descriu unul sau
mai multe aspecte: forma, conținutul, sunetul, efectul, originea, întrebuințarea, durata, rolul,
funcția, etc. Asocierile neașteptate se fac în general pentru a deruta, dar și pentru a provoca
operațiile gândirii. Elevii dobândesc noțiuni de cauzalitate simplă și complexă, își dezvoltă
gândirea induct ivă, prin trecerea de la particular -intuitiv la abstract -general, contribuind la
îmbogățirea universului cognitiv, dar și la dezvoltarea imaginației productive și creatoare.
Ghicitorile intotdeauna îi amuză pe copii și nu de multe ori o lecție poate începe cu o
ghicitoare .
Proverbele și zicătorile – sunt vorbe cu tâlc și forme de manifestare a înțelepciunii
populare. Au dimensiuni mici, expresii plastice, relativ stereotipice, exprimând concentrat
adevăruri cu valabilitate generală, care porn esc de la observarea practică și concretă a
realității cotidiene, ajungând la aspecte generale și au formă de concluzii.
Proverbele conțin un subiect logic și un predicat, adică o judecată complexă, de sine
stătătoare, cu valoare de metaforă a cazului par ticular, iar zicătoarea este o îmbinare de
cuvinte, o sintagmă care nu poate exista separat, fiind legată sintactic de faptul particular
concretizat, cu valoare de predicat logic al faptului particular care constituie subiectul.
Proverbele pot fi clasifica te după tema abordată: despre prostie – „Prostul nu e prost destul
dacă nu e și fudul”, „Nu te pune cu prostul că are mintea odihnită”, despre învățătură –
„Școala face omul, om, precum altoiul, pomul, pom”. „Omul învățat, înțelept va fi și pe cel
ne-nvăța t slugă -l va avea”, despre lenevie – „Leneșul mai mult aleargă și scumpul mai mult
păgubește”. În general proverbele critică defectele, cusururile oamenilor dar unele sunt
desprinse din creațiile lirice, cu caracter concluziv, generalizator: ”Lelea joacă p ână-n noapte/
Iar bărbatu -i e pe moarte”. Circulația este foarte răspândită, fiind frecvent utilizate în mediul
rural și în vorbirea vârstnicilor, constituind reflecții despre toate aspectele ontologice: viață,
moarte, dragoste, ură, bine, rău, fericire, n oroc, ghinion, laudă, învățătură, etc.
Bocetul – este o lamentație improvizată pe o melodie jalnică și de multe ori
improvizarea este neversificată. Bocetul nu este legat de momente precise ale ceremonialului
de înmormântare. Se poate boci în tot timpul, d in momentul morții până la intoarcerea de la
cimitir. Se obișnuiește în general ca femeile care vin să vadă pe cel mort să bocească de îndată
ce au intrat în casă. Datorită caracterului lor improvizat și duratei lor, bocetele ajung niște
lungi poeme în car e elementele din viața celui mort se împletesc cu sentimentele celor părăsiți
și cu considerații asupra ceremonialului sau datinelor satului:

2.4. Epica populară – teme și motive

În folclor epicul cunoaște două forme fundament ale de manifestare: epica în proză și
epica în versuri și cântată. Aceste două modalități reprezintă categorii de sine stătătoare, cu
determinări istorice aparte, caractere proprii de conținut, funcții de structură, moduri proprii

17
de realizare și specii pr oprii. Proza po pulară cuprinde întreaga gamă de creații orale cu
caracter narativ, povestitor, realizate în proză, deci cu forme nelegate și instabile la nivelul
discursului literar, în comparație cu formele versificate care sunt legate și au o stabilitate
relativ mare. În folclorul românesc, povestitorul este încă și astăzi un fenomen viu , deși nu
mai are amploarea de altădată. Speciile literare ale epicii populare în proză sunt: povestirea
populară, legenda și snoav a și basmul.

2.5.. Epica în ver suri

Balada

În limba franceză, ballade provine din ve rbul latin medieval ballare și a denumit la
început un cântec simplu și scurt, compus din trei strofe egale , cu refren , ce se cântă în cor în
timpul dansului. Aceste cântece s -au răspândit o dată cu dansurile încă din secolul al XI-lea, o
dată cu ele răspândindu -se și termenul de „ballade”. Eposul eroico -fantastic, voinicesc,
vitejesc și haiducesc, baladele păstorești, cele despre curtea feudală și cele cu tematică și
subiecte din domeniul relațiilor de familie și de fiecare zi, alcătuiesc astfel laolaltă cântecul
nostru epic popular tradițional. El reprezintă doar o specie a genului epic în înțeles larg, dacă
socotim că și basmul, legenda și povestea în proză aparțin genului epic. În acest caz, eposul
eroic pe de o parte și balada pe de altă parte, ar putea fi socotite drept subspecii ale cântecului
epic. După cum în înțeles restrâns în domeniul poeziei populare, cântecul epic ar putea fi
socotit drept gen iar eposul eroic și balad a, specii ale acestuia.
Ceea ce leagă balada propriu -zisă de marele epos al cântecelor bătrânești e, pe lângă
caracterul implicit de cântec povestitor, și o anumită undă a eroismului și a dramatismului
intrinsec care, excelând în eposul eroic se prelungeș te în balade până la estomparea treptată a
filonului epic și trecerea în cântec lirico -narativ.42 Figura eroului, conținutul și răsunetul
faptelor lui, sunt totuși de altă nuanță, ba chiar de altă calitate. Aceasta ajunge tocmai să
deosebească până la tendi nța de a putea considera eposul și balada drept specii diferite ale
cântecului epic. O altă greutate etică presupune patosul eroismului avântat al luptei generoase
pentru libertatea omului și a poporului din eposul eroic față de patima eroului de baladă
frământat de probleme și împrejurări relativ mărunte, deși capitale ale vieții de familie.
Lupta pentru libertate se îmbină și cu lupta împotriva impilatorilor feudali dinăuntru,
domni și boieri lacomi și haini, împotriva cărora se înverșunează vitejii Cor bea, Toma
Alimoș, Mihu haiducul, Golea, etc. Dezvoltarea continuă a haiduciei ca formă a luptei de
rezistență împo triva cotropirii străine și a a supririi feudale, aduce cu vremea în cântece figuri
tot mai concrete cu certă existență istorică atestată, prec um Iancu Jianu, Tunsu, Gheoghilaș,
Ion ăl Mare, Radu Anghel, Bujor, Pintea Viteazul, Pantelimon, Coroi,etc. Cântecele despre
voinici, viteji și haiduci, epuizează tematica eposului nostru eroic, în dezvoltarea firească a
acesteia de la etapa arhaică a epos ului eroico -fantastic la vremea eposului mai nou, care
evoluează treptat spre cântecul istoric propriu -zis. Monstrul fantastic (balaur, zmeu, zână),
arapul buzat și tânărul mârzac, apoi domnul și boierul sunt adversarii eroului în procesul
evoluției istori ce a eposului eroic. Firul roșu călăuzitor în clasificare și în urmărirea evoluției
istorice istorice al eposului îl constituie evoluția istorică a imaginii poetice a eroului și a
dușmanului cu care se confruntă: voinicul și monstrul fantastic, vitezul și cotropitorul,
haiducul și domnul sau boierul. Eroul și dușmanul sunt întotdeauna tipuri generalizate,
întruchipări poetice ale întregului popor, ale cotropitorilor externi și ale asupritorilor feudali.
Baladele vitejești au o răspândire mai mare întrucât p oporul român în isoria sa zbuciumată s -a
confruntat de -a lungul timpului cu răscoale și răzvrătiri iar cei care s -au ridicat primii la luptă
au rămas în memoria maselor ca eroi și modele de dreptate și nesupunere.( Gruia lui Novac,

42 Balade populare românești , Editura Ion Creangă, București, 1984 , p. 13

18
Badiul, Toma Alimoș, Pin tea Viteazul, Stanciu al Bratului, Radu lui Anghel, Iancu Jianul,
Cântecul lui Tunsu),43 dar literatura populară mai cuprinde și baladele fantastice ( „Fata și
cucul ”, „Iovan Iorgovan ”, „Cicoarea ”, „Soarele și luna ”), pastorale ( „Miorița ”, „Dolca ”),
mitolo gice ( „Meșterul Manole ” ).
Balada noastră populară reprezintă o istorie versificată a vieții poporului roman,
expresie artistică de mare ținută a protestului multisecular al obidiților și umiliților împotriva
nedreptății și exploatării. În „Es tetica poeziei populare”, B. Șt. Delavrancea subliniază cu
entuziasm dar și competență, că „estetica noastră populară este la fel, în legile ei
fundamentale, cu estetica operelor de cea mai înaltă cultură”44.

Descântecele

Folclorul magic r eprezintă o în altă expresie a viziunii primare a omului, la începutul
desprinderii sale de mediul natural. Magia diferă total de religie, numai că unii politicieni ai
perioadei comuniste , confundau aceste două noțiuni, care, departe de a fi apropiate, sun t din
contra, total opuse. Se confundau astfel, în mod absurd, practicarea vrăjilor și descântecelor
cu practicarea cultului religios. Dar, magia, presupune capacitatea individului de a direcționa
destinele umane, pe când religia pleacă de la ideea unui d emiurg care dirijează absolut orice
în lumea creată de el45.
Prezența unor personaje biblice, chiar a lui Dumnezeu sau a Sfintei Maria în evocările
din descântece nu trebuie luate ad litteram; se încearcă doar o conciliere de fațadă, o falsă
integrare în l umea creștină. Prea puține persoane vor recunoaște public apelarea la ele, care
are loc doar în momente cu totul deosebite. Din această cauză și culegerea descântecelor este
deosebit de dificilă, depinde foarte mult de gradul de credibilitate pe care îl in spiră
culegătorul. Practicarea lor s -a constituit într -o adevărată medicină a satelor, o t erapeutică de
un gen aparte. De scântecul, are o mare influență psihică, el determină uneori însănătoșirea,
declanșând reacțiile de apărare ale organismulu i. Mai întâi ,descântecul de albeață, boală
ținând de oftalmologie, răspândită în mediul rural. Într -unul dintre ele sunt invocate câte 22 de
măturele, grebluțe, petecuțe, care, în loc să se ducă la biserică, trebuie să curețe ochiul Joianei.
În altă variantă, ochiul l ui Plăvan trebuie curățat cu părăluță de argint, mătură de busuioc și
pană de păun. Descântecul de „beșâcă ră” cunoaște foarte m ulte variante locale: bubele
organizează o cumetrie, „beșâc a cea ră” nu se prezintă și de aceea piere „Ca spuma de mare/
Ca roua de soare”, altădată, nu este chemată și de mânie, se usucă din rădăcină; este secată
deși este de 24 de feluri; în altă variantă, este tăiată cu un cuțit și aruncată în Marea Neagră .
Deochiul e o stare de rău nedefinit, fără o localizare precisă, cu durer i de cap, asociate cu
altele, mai intense, ar avea drept origine o privire rea, cu efecte dezastruoase asupra celui
vizat. Pentru alungarea lui sunt mai multe modalități: se trec în revistă 99 de feluri de deochi
care trebuie să -l părăsească pe cel atins d e boală, care să rămână curat „ ca argintul strecurat”;
Maria cea „grasă și frumoasă” este salvată de la 9 pălituri, 9 săgetături, 9 întâlnituri, de Maica
Domnului; deochiul este obligat să plece într -un car; un „călugăre bulgăre” transformă
deochiul într -o pâine roșie; se prezintă imaginea stranie a unei fete cu un ochi de apă și unul
de foc, întâlnirea acestora alungă deochiul.
Descântecele de desfăcut aparțin unui strat mai obscur al magiei rurale. Este vorba de
înfruntarea unor forțe antagonice, dușmăn ia fiind transpusă în orizonturi metafizice,
descântătoarele se duelează între ele, conflictul cunoscând proporții cosmice. Memorabile
sunt și trimiterile la practicile curente, la obiectele și materiile ciudate cel puțin, pe care le
manipulează în vrăji. Descântecul de deochi este aplicat și în cazul durerilor de cap.

43 Balade populare românești , Editura Ion Creangă, București, 1984, p. XII
44 Estetica poeziei populare , discurs rostit la 22 mai 1913 la Academie ( Dela vrancea, B.Șt., Despre literatură și
artă) , E.P.L., București, p.166 -193.
45 Ravaru, Dan, Folclor literar de pe Valea Tutovei ,Editura Nona, Piatra -Neamț, 2001, p. 12

19
Tot în orizontul medicinei populare se înscriu și alte descântece cum ar fi: de gâlci, de
junghi, de măsele, de mușcătură de șarpe, de păr, de plecate, de râie, de săgetătură, de strâns,
de vierme. În sate există credința că anumite persoane pot ca prin vrajă să ia „mana”, adică
laptele, brânza și smântâna de la vitele altora. Antidotul constă în rostirea descântecului de
mană, care neutralizează forțele malefice. Cu descântecele de ursită in trăm într -o zonă
oarecum secretă a magiei populare. Sentimente și dorințe extrem de puternice se
concretizează în cadrul acestora, dragostea devenind acaparatoare, dominantă, depășind orice
bariere ale realului . Descântecele au apărut ca urmare a traiului izolat al oamenilor, în special
la sate, unde medicina adevărată a pătruns mult mai târziu.

Plugușorul

Pentru poporul român, practicarea agriculturii a însemnat locuirea permanentă într -un
anumit loc, statornicia dar și activitatea de bază, activitate care aducea hrana de toate zilele,
belșugul.46 Plugul simbolizează elementul sacru, fără de care omul nu poate prospera, pentru
că de la plug omul așteaptă roadele, care -i mențin viața. Plugul, ploaia și pămîntul sunt
considerate eleme ntele fertilității de aceea de câte ori se întemeia un sat, prima dată se trăgea
o brazdă împrejurul locului respectiv pentru a apăra comunitatea de molimă și pentru a
binecuvînta locul.47 În trecut, umblatul cu „plugul” se făcea cu un plug adevărat, de reg ulă cu
boi, care trăgea brazdă în jurul casei gospodarului de trei ori, iar plugarii urau gospodarului
sa aibă un an bun și bogat. Gospodăria colindată se bucura de fertilitate și protecție față de
duhurile rele.
În trecut era o adevărată probl emă pentru casa necolindată crezând că se vor abate
toate relele asupra ei. În zona Moldovei întâlnim patru categorii de plugușoare: plugul
tradițional cu temă agrară (povestea pâinii), plugușorul pentru copii – tradițional sau nu,
plugușorul de tip baladă și plugușorul satiric. Brazda plugului va juca un rol însemnat și în
obiceiurile juridice populare, unde ,, jurământul cu brazda -n cap” se bucura de credibilitate
absolută, în lips a documentelor. Boii care trăgeau plugul nu erau aleși la -ntâmplare. Plugul
magic era tras de doi boi negri, frați, fătați într -o sâmbătă.
În unele localități erau folosiți numai boii gemeni, conduși tot de frați gemeni. În
textele plugușorului s -au păstrat mărturii despre aceste practici: ,, Doi juncani, tărcați, vărgați/
Într-o sfântă joi fătați”/ sau ,, Cu douăsprezece pluguri cu boi/ Boi în frunte țântați/ Și într -o
noapte fătați”. Așa cum plugul adevărat și -a permanentizat prezența prin imitații, boii sunt
înlocuiți prin buhai, instrument a cărui folosire implică pe lân gă imitarea mugetului boilor,
unele valențe magice. În unele regiuni cum ar fi pe Valea Trotușului, putina din care era
confecționat buhaiul se îmbrăca în piele de vițel care face legătura cu vechiul cult al taurului
atât de prezent pe teritoriul nostru.
Un alt element specific pentru scenariul plugușorului este grâul, în diferite ipostaze de
la starea sa pură la cea de încununare a strădaniilor plugarilor – colacul ceremonial. Această
pâine rituală poate să fi migrat din teritoriul magic al rituril or agrare reprezentate în primul
rând de plugușor spre scenariul momentelor fundamentale ale existenței umane – nașterea,
nunta, moartea .

46 Ravaru, Dan, Rit și magie în colinda agrară , 1999, p. 26 – 27
47 Simeon, Florea Marian, Sărbătorile la români , Colecția Mythos, Editura Saeculum Vizual, București, 2012
p. 54

20
2.6. Teatrul popular – jocul cu măști

Teatrul popular și jocurile cu măști au o răspândire amplă în zo na Moldovei și se
prezintă în forme diversificate de simple alaiuri la forme mai complexe. Piesele de teatru
popular „ Haiducii” sau „Jienii ”,au la bază o creație cultă a autorului dramatic moldovean
Matei Millo care a avut un mare succes la jumătatea seco lului al – IXX-lea și un impact
deosebit asupra spectatorilor, piesa „Iancu Jianu”48.Totuși în satele din Moldova exista în
trecut o creație asemănătoare și anume un dialog între Anul Nou și Anul Vechi care l -a
inspirat pe Matei Millo. Piesa a avut un succes remarcabil și pentru faptul că subiectul
transmite nesupunerea, răzvrătirea, curajul omului de a protesta și de a -și face dreptate în
relația cu boierul sau domnul fanariot care asupreau pe cei mulți și săraci.
Haiducia a fost o formă de protest socia l și de aceea în conștiința omului din popor,
Iancu Jianu, a reprezentat simbolul dreptății într -un moment al istoriei când omul simplu nu
avea niciun cucânt de spus în apărarea dreprurilor sale. Piesa a fost repede răspândită în toată
Moldova, fiind trans misă din generație în generație prin viu grai de unde și apariția mai
multor variante de interpretare, subiectul fiind același. Este bine de știut, că această piesă nu
se joacă în Oltenia unde se pare că a trăit Iancu Jianu, ci doar în Moldova. Costumația pentru
fiecare personaj este conformă cu numele sau profesia personajului astfel încât haiducii,
arnăuții, Jianul, ciobănașul și Anul Nou se vor îmbrăca în costume populare, Anul Vechi cu
mască, cojoc de oaie întors pe dos, opinci și o bâtă în mână.Vânător ul, cu haine de vânător,
mireasa, în rochie de mireasă, poterașul în haine militare, pușcă, pistol și toate accesoriile
necesare vânătorului, ciobanului, miresei, etc.
Capra – acest animal a fost considerat cândva sfânt, dar mai târziu a fost condamnat
de creștinism atribuindu -i-se însușiri malefice și chiar în unele zone ea este identificată cu
imaginea concretă a Diavolului.49 De multe ori , de Anul Nou când se juca acest joc, capra nu
avea voie să intre în biserică. Ca obiect etnografic, capra este confe cționată din cap de lemn,
un cadru de care este prinsă o pătură pe care se coase hârtie de diferite culori. gura este
formată din două bucăți de lemn de esență tare , una fixă și una mobilă care trasă de o ață
scoate acel zgomot care se combină cu strigătu rile ța, ța, ța,.Textul este scurt și are ca subiect
faptul că este un animal folositor omului, ușor de întreținut și moartea lui care este simulată în
piesă ar fi un dezastru. Învierea caprei reprezintă un nou început.
Ursul – jocul ursului își are origin ea intr -un cult străvechi, iar în perioada modernă,
țiganii au preluat vechile practici cultice, purtând prin sate urși adevărați folosiți în medicina
populară pentru dureri de șale, de spate, când ursul era dresat să calce încet locul cu
afecțiunea respec tivă50. A rămas în tradiția populară umblatul cu ursul doar de Anul Nou și cu
un urs confecționat din diferite materiale și interpretat de un flăcău la comanda ursarului.
Capul de urs este făcut dintr -o piele de oaie sau miel, cu doi „cănafi” la urechi. Cap ul se coase
de un cojoc sau de o piele de porc mistreț, de o piele de vită ori de un costum făcut din stuf
împletit . Costumația celor din jocul ursulu i diferă de la un sat la altul. Babele sunt flăcăi
travestiți în țigănci, care joacă în jurul ursului bătâ nd cu mâna în niște tobe făcute din site de
cernut făina.”Hădăragul” este un lemn drept, circular vopsit cu dungi albe și negre dispuse
sinusoidal pe fond verde, ce semnifică infinitul, parcursul vieții, nașterea , maturitatea și
moartea. Subiectul și cost umația celor din jocul Ursului nu diferă prea mult de la zonă la
zonă.
Moșnegii –Moșnegii sunt flăcăi mascați și îmbrăcați cu cojoace întoarse pe dos iar în
mâini a u ghioge țintuite sau sculptate. La brâu sunt încinși cu niște curmeie și au atârnate

48 Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români, Cârnilegile , Editura Saeculum Vizual, București, 2012, p.40
49 Ravaru, Dan, Cartea Puieștilor, Editura Nona, Piatra -Neamț, 1999, p.106
50 Voronca Elena Niculiță, Datinile și credințele poporului român , Editura Saeculum Vizual , București,
2008, p.90

21
tălăng i. Masca este făcută dintr -o piele de oaie sau miel cu un nas mare din carton învelit în
piele cu coarne sau ciucuri roșii .
Moșnegii însoțesc ursul sau capra iar atunci când după un dans rapid al caprei sau
ursului aceștia se îmbolnăvesc și cad ca morți, m oșnegii simulează un tratament arhaic ,,le iau
sânge” cu cuțitul. Însănătoșiți, capra sau ursul încep să sară și să zburde speriați de moșnegi
care amenință cu venirea lupului sau casapului. Dansul moșneagului este interpretat de un
singur flăcău care este de fapt Anul Vechi în piesa de haiduci numită aici ,,Jienie”. Dansul
este executat după piesa ursului și se fac câteva sărituri acrobatice ajutat de o ghio agă cu
măciucă împodobită cu blană de oaie. În timpul dansului apar babele de la urs și dansul se
încinge devenind comic prin încercarea moșneagului de a prinde babele pentru a le iubi.
Irozii sau Vicleimul – piesa aceasta este transpunerea pasajului biblic în care se
povestește despre nașterea lui Isus și despre zvonul că se va naște Mesia iar împăratu l care se
credea atotputernic a vrut să impiedice destinul dând ordin să fie uciși toți pruncii. Piesa are
câteva secvențe: nașterea lui Isus Cristos, călătoria magilor, adorarea pruncului și uciderea
pruncilor de către împăratul Irod. Personajele sunt cio banii, Irod, arapul. Replicile ciobanilor
sunt pline de umor iar arapul are ca misiune uciderea lui Irod pentru decizia lui de a omorî
pruncii. Încercarea arapul ui de a -l ucide pe Irod sporește dramatismul piesei.
Mironosițele – piesa cuprinde două secvenț e tot biblice numai că de data asta este
vorba de moartea lui Isus. Câteva fete îmbrăcate cu fuste lungi și broboade pe cap imită
plânsul la mormântul lui Isus până la reînvierea acestuia.51
Jocurile de priveghi – sunt niște reprezentări scurte care au ca f inalitate să -i determine
pe ce aflați la priveghi să plângă dar să se și amuze. Jocurile pot fi cu nume de animale
diferite.Voi da exemplu jocul de -a calul: doi tineri se așază unul în față iar altul în spate legați
cu niște frânghii ca niște bretele iar u n al treilea flăcău se urcă deasupra lor și ține în mână un
băț care are în vârf o oală ce simbolizează capul iar cel din spate ține în mână o mătură drept
coada calului. Ei in tră în camera mortului și încep să sară în sus și să dea din cap ca și cum
s-au speriat lovind pe toată lumea în stînga și -n dreapta, fetele țipă, oamenii se feresc dar într –
un final se potolesc și începe târgul pentru a vinde calul iar un om dintre ce i aflați la priveghi
este posibi lul client. Are loc un dialog între flăcăul, stăpâ nul calului și omul respectiv dar nu
ajung la nicio înțelegere și de aceea stăpânul calului zice: ,, decât să dau calul meu pe un leu
și-un ort mai bine văd calul mort” și atunci lovește cu ghioaga oala care ține loc de capul
calului iar cei care formează calul încearcă să scape dar se lovesc în marginea de sus a ușii și
sunt prinși și bătuți.

2.7. Epica în proză

Legenda

În folclorul românesc, ca și al altor popoare europene, legenda desemnează un
repertoriu de nara țiuni orale cu funcție predominant cognitivă. În esență ea explică un fapt
real, sau considerat a fi real, printr -un simbol narativ care include, de regulă, motive fabuloase
și supranaturale52. Din punct de vedere al statutului estetic legenda nu are struct ura
monotipică și gradul înalt de stereotipie al basmului fantastic, dar este mai puternic
formalizată decât basmul animalier sau snoavă. Sensul cognitiv al legendei trebuie căutat nu
atât în caracterul său etiologic, cât în observarea realistă a obiectelo r și fenomenelor lumii

51 Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români , Editura Saeculum Vizual, București, 2012, p.342
52 Petraș, Irina, Teoria literat urii, (dicționar – antologie), Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009,
p.260

22
înconjurătoare sau a comportamentului uman, în consemnarea unor aspecte caracteristice,
cărora li se acordă o anumită semnificație.
Soarele și luna sunt luminătorii pământului, unul de zi, altul de noapte, și nu se –
ntâlnesc niciodat ă pe bolta cerească; privighetoarea și soțul ei petrec împreună mai toată
noaptea, cântând și veselindu -se; ciocârlia zboară în înaltul cerului, floarea soarelui își
întoarce fața către astrul zilei de la răsăritul și până la apusul lui; ciocănitoarea alea rgă prin
păduri, vrabia are viață lungă, pisica prinde șoareci, iar când o freci pe spate, lasă scântei.
Toate aceste trăsături reprezintă nu atât semne de recunoaștere a obiectelor la care se referă,
cât ciudățenii ale naturii care s -au impus observației umane, aparențe izbitoare care afectează
în egală măsură sensibilitatea și curiozitatea omului. Zborul ciocârliei, de pildă, este
deznodământul unei puternice pasiuni erotice. Ciocârlia a fost cândva o fată de împărat care,
extaziată de frumusețea și străl ucirea soarelui a blestemat -o să se transforme într -o pasăre
mică și să zboare toată ziua în sus, plângând după frumosul și nepătatul astru. Aceeași
nepermisă pasiune erotică explică și faptul că soarele și luna străbat mereu bolta cerească, fără
a se pute a întâlni.
Din punct de vedere al temei abordate, legendele sunt de patru categorii: etiologice,
mitologice, hagiografice sau religioase și istorice.
Legendele mitologice sunt povestiri despre ființele supranaturale pe care le regăsim, de
regulă, și în b asmul fantastic (balauri, zmei, muma pădurii, etc). Dacă în basme aceste
întruchipări apar ca actanți cu funcție epică determinată, în legende ele sunt obiecte de
cunoaștere imaginară cu funcție de semnificare. Legendele mitologice sunt narativizări ale
repertoriului de străvechi credințe populare în legătură cu aceste întruchipări. Străvechii
mitologii populare îi aparțin însă, genetic, și legendele etiologice, pe care unii specialiști le
denumesc din această cauză tot mitologice.53 Un bogat repertoriu de l egende etiologice, cu o
tematică deosebit de variată, realizează o investigare exhaustivă a universului fizic,
cuprinzând cerul și podoabele lui, văzduhul cu fenomenele lui tulburătoare și, mai ales,
pământul cu formele lui ciudate de relief. La acestea se mai adaugă legendele despre om
însuși, despre aspecte care caracterizează existența lui materială și spirituală.
Legendele istorice sunt mai puțin numeroase, exprimă, în esență, atitudini admirative
ale maselor față de personaje și evenimente istorice sa u față de eroi populari, în special
haiduci. În școală elevii întâlnesc astfel de legende cu rol educativ, pentru o apropiere mai
facilă de istoria neamului nostru, cum ar fi: Dreptatea lui Țepeș, Ștefan cel Mare și
Vrâncioaia, Vlad Țepeș și solii turcești , Movila lui Burcel etc.54
Legendele hagiografice sau religioase se apropie ca modalitate de legendele propriu –
zis mitologice, bazându -se însă pe o mitologie creștină autohtonă. Ele sunt de proveniență
cărturărească sau apocrif ă cuprinzând povești despre viețile sfinților sau despre personaje
biblice. Unele dintre ele căpătând o răspândire mai largă în circuitul oral, au fost puternic
transformate de imaginația populară, contrar semnificațiilor creștine originare. Prin
intermediul lor, unele personaje bibl ice, mai ales Sfântu Petru, au devenit, cu timpul,
personaje de snoavă, punându -se pe seama lor întâmplări comice.

Snoava

Este genul folcloric care reprezintă umorul popular. Ea este expresia înțelepciunii
practice a omului simplu, a modului cum judecă el viața și lume înconjurătoare, o înțelepciune
manifestată însă prin glumă, prin vorbe de duh. În mentalitatea populară, comicul are o dublă
valență: pe de o parte el reprezintă o expresie mascată a istețimii și inteligenței omului simplu,
pe de altă parte, un mod de satirizare a defectelor morale și a nedreptății sociale. Prima

53 Păun, Octav, Angelescu, Silviu, Legende populare românești, Colecția Lyceum nr. 254, Editura Albatros, București, 1983
p. XXVIII
54 Coman Mihai, Mitos și epos : structuri asupra transformărilor narative , Editura Cartea Românească,
București, 1985, p. 103 – 104

23
modalitate este specifică bogatului ciclu al snoavelor despre Păcală și Tândală. Sub aparența
prostiei, eroul popular dezvăluie, prin faptele și atitudinile lui, mari c alități morale, dar și o
deosebită agerime a minții55. Aceeași iscusință mascată a omului simplu o regăsim și în ciclul
snoavelor despre dracul păcălit, în special de femeie, care cunosc o răspândire mai largă în
folclorul european. Satira de moravuri, prez entă într -un număr mare de snoave, este
ridiculizarea imperfecțiunii omului, în contrast cu tipul ideal de om pe care poporul îl acceptă.
Acest tip ideal este descris în basme sau în colindele laice: flăcăul voinic, isteț și cinstit; fata
frumoasă, harnică și curată; nevasta harnică și credincioasă soțului; omul muncitor, etc. În
snoave apare și reversul acestor calități: prostia, lenevia, urâțenia, infidelitatea, viciul, etc.
Prin funcția lor educativă și satirică, snoavele sunt raportate, de obicei, ca și proverbele, la
întâmplări și împrejurări concrete de viață, fapt ce determină o puternică tendință de
localizare, chiar și în cazul temelor de circulație.

Basmul

Denumirea de basm provine din cuvântul basna din limba s lavă (slavă veche basni =
„născocire, scornire”). E ste o specie a epicii populare și culte, de obicei în proză, în care
personajele imaginare traversează întâmplări fantastice, forțele Binelui învingându -le pe cele
ale Răului.
„Basmul e un gen vas t, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, știință,
observație, morală, etc. Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oamenii, ci și anumite
ființe himerice, animale. Și fabulele vorbesc de animale, dar acestea sunt simple măști pentru
felurite tipuri de indivizi. Ființele neomenești din basm au psihologia și sociologia lor
misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sunt oameni. Când dintr -o narațiune lipsesc acești
eroi himerici, n -avem de -a face cu un basm. […] 56 . Este adevărat că a cei car e interpretează
basmul ca o hierogramă, dintr -un punct de vedere esoteric, văzând în el o rămășiță a unui mod
incifrat de a introduce în arcanele universului, ignorează esența basmului care este, evident,
un tablou al vieții, uneori cu intenția umoristică explicită, prezentat ca o «minciună».
Interpretarea lui estetică trebuie să ia în considerare cele două planuri ale sale. Întâi este
planul prozaic, mai exact prosastic, « realist». Aici sunt studiate problemele cele mai acute ale
vieții individuale, famil iei, societății, și anume: nașterea, căsătoria, calitatea fizică și morală a
copiilor,băieți și fete,calitatea femeii, a mamei bune, a mamei vitrege, a fetei vitrege, a
fraților, surorilor, cumnaților și cumnatelor, a senililor, a babelor, a oamenilor cu a nomalii
fizice ( uriași, pitici, spâni, muți, negri, cu părul roșu), psihologia fetei și a femeii măritate,
virilitatea unor fete, perversitățile taților, și mamelor, gelozia femeii frumoase, ura femeii
urâte, diferențele de clasă, prepotența împăratului ș i a boierului sau a nemeșului,
incompatibilitatea între soții din clase sociale distanțate, ridicarea prin merit a tânărului sărac,
originea bogăției și a sărăciei, capacitatea de muncă ( hărnicie și lene), dezvoltarea inteligenței
(isteți și proști), îngâ mfarea și modestia, norocul prostului real sau numai aparent, valoarea
conduitei morale și a practicii religioase, putința omului de birui și a înlănțui forțele animale
și fizice, oricât de enorme, de a le afla legea mecanică și simplistă, incapabilă de a daptare prin
reflecție unor condiții noi. 57. După cum observăm, toate problemele vieții, condițiile ei,
năzuințele, dar și calitățile sau defectele oamenilor, le regăsim în basme. Copilul, cititorul cel
mai întâlnit al basmelor, se lasă „furat„ de magia și farmecul care se desprind din mister și
fabulos, din fantastic și ireal, care deseori este parțial descifrabil.

55 Petraș, Irina, Teoria literaturii, (dicționar – antologie), Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009, p.
310
56 Călinescu, George, Estetica ba smului, Editura pentru literatură, București, 1965, p.9
57Idem , p. 315

24
Oricât schematismul și stereotipia sunt note caracteristice în folclor, basmul rămâne o
operă literară, care nu ia ființă reală decât prin specimene. Detaliul și inefabilul sunt
principalul în basm, iar stereotipicul cade pe planul secundar.58
Stereotipia constituie una din trăsăturile caracteristice ale folclorului. (…) Nu este deci
întâmplător că anume proza populară orală a fost primul gen folcloric care a permis – tocmai
datorită elementelor evidente de stereotipie – sistematizarea basmului universal prin
întocmirea unor cataloage internaționale de motive, de subiecte, etc. Dar aceasta a constituit
numai o primă etap ă, pentru că cercetarea stereotipiei nu putea rămâne un scop în sine; era
necesară studierea basmului în toată complexitatea lui, pentru a se putea descoperi acele legi
care guvernează procesul de creație folclorică59.
Esteticește, stereotipia n e lămurește asupra chestiunii originalității. În nici un caz,
aceasta nu e de ordin schematic. Accidentul constituie în basm esența. Așezarea în timp și
spațiu, detaliul senzorial și moral conferă fără sforțări de invenție a treia dimensiune. Ca și
literat ura clasică, basmul e un plagiat sincer și total, și geniul se relevă în arta copiatului. […]
Cunoașterea șabloanelor, după gradul lor de circulație și vechime, ne înlesnește determinarea
critică a valorii unui basm. Un unicat nu e un produs folcloric. Num ai ceea ce există prin
multe și diseminate variante constituie un document literar. Ceea ce nu se regăsește vertical și
orizontal, adică retrospectiv și spațial, e o simplă fantezie.”60
În timp s -au emis nenumărate teorii cu privire la origine a și natura folclorului.
Ipoteza originii populare este cea mai cunoscută. Din tradițiile antice ne -au rămas „cioburi”
care nu lasă nicio îndoială că basmele sunt „ o exteriorizare mitologică a unor ceremonii
culturale, a unor liturghii precreștine, la noi posibil predacice”61
O asemenea «liturghie» are un început, un mijloc și un sfârșit ( invocatio, operatio ,
remissio ). Am spus câteva cuvinte despre operatio ; vom spune numai câteva prima și ultima.
Vom vorbi imediat de formula ințială; după e a urmează reamintirea, deci reactualizarea
momentului primordial «când Cerul și Pământul se întâlneau», «când omul atingea cu mâna
cerul», «când Dumnezeu și Sf.Petru se plimbau pe Pământ» și altele.Ne vom limita la debutul
basmelor lui Ispirescu. Formula ințială este generală, următoarele se găsesc disparate și în alte
basme. Ceea ce izbește la Ispirescu (suntem primii care face următoarea observație), spre
deosebire de ceilalți povestitori, este faptul că formulele sunt mereu aceleași; în aceeași
ordine, ca un imuabil ritual. «A fost odată ca niciodată», început pe care nimeni nu l -a cercetat
socotit fiind un nonsens; de fapt, un excelent mijloc de ascundere: principiul «scrisorii
furate» a lui Edgar Poe. Formula este compusă din două propoziții, din care a doua e , la
prima lectură, incomprehensibilă … «Niciodată» e un adverb de timp ( în realitate, de mod,
după cum vom vedea), explicitând ceva absent. Și iată explicitarea: în simbolism temporal:
«A fost odată (atunci, cândva), ca niciodată», deci, « i n illo tempore».
În simbolism spațial: «A fost odată (acolo unde nu este), ca niciodată», deci în timpul
spațializat, adică în punctul unde Axis Mundi, Arborele Lumii, Muntele Polar, intersectează
planul nostru de existență, punct în care din ca uza centralității lui, dualitatea,
complementarele, condițiile limitative dispar din lipsă de «loc». Și urmează îmbinarea lor: «A
fost odată ca (și cum n -ar fi fost ), ca niciodată», «că de n -ar fi , nu s -ar povesti» semnificativ
pus la prezent. Se adaug ă formulele temporale pe care le spațializăm: «pe când (acolo unde)
plopul făcea pere și răchita micșunele», contrazicând principiul de cauzalitate. Așa cum îl
înțelegem noi a este a, deci a nu este b, valabil pretutindeni numai în Arborele Vieții nu, Ax
sintetic unde esențele vegetale sunt și ele și celelalte concomitent în principiu lor comun, în
indinstincțiune, dar nu în confuzie . Nu este un fel de a insinua că basmele sunt fructele
Arborelui Vieții? … «pe când se băteau urșii în coadă». Replica sumar ă a bunului simț: «urșii
n-au coadă». Au una, dar atrofiată, și atrofiatul a fost în mod necesar întreg odată. Dar avem și

58Idem , p.319
59 Roșianu, Nicolae, Stereotipia basmului ( Cuvânt Înainte), Editura Unvers, București, 1973, p. 5
60 Călinescu, George, Estetica basmului, Editura pentru literatură, Bucur ești, 1965p. 385 – 387
61Idem, p . 386

25
azi două Urse cu coadă: Ursa Mare și Ursa Mică de pe cerul boreal învârtidu -se într -un dans
sacru în jurul Pomului, în jurul Arborelu Lumii; «când (acolo unde ) se luau de gât lupii și
miorii și se sărutau înfrățindu -se». Formulă mesianică, parcă luată din Isaia, «când (acolo
unde) se potcovea purecele cu 99 oca de fier și se arunca din slava cerului de unde ne aducea
povești». Trecere a la limită, saltul calitativ, transmutația materiei grosiere în rouă cerească :
«De când (acolo unde) scria musca pe părete , mai mincinos cine nu crede».
O muscă mergând pe perete se vede și astăzi, în fiecare clipă, deci vechimea bas mului
este echivalată cu vechimea muștii care de când a apărut pe lume mergea («scria») pe pereți.
Iar ultimul vers indică în mod clar că basmul conține cunoștințe adevărate, chiar dacă sunt
criptate, dar existente din timpuri străvechi, că esența basmulu i este valabilă și în prezent, și în
eternitate.62

CAPITOLUL 2
TEORII DESPRE BASM

1. Basmul în literatur ile lumii

Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai importante fiind: teoria
mitologică, teoria antropologică, teoria ritualistă și teoria indianistă. Mitul, istoria sacră,
înscrisă în timpul "circular, reversibil și recuperabil", vorbește despre zei, despre ființe
fantastice cu abilități pentru călătorii cosmice și terestre. Basmul induce și ideea de lume
repetabilă, existentă în tipare arhaice, atemporale, încă de la începutul începuturilor. Unele
gesturi sunt magice, cum ar fi scuipatul de trei ori în urmă; la fel, petele de sânge de pe batistă
pot arăta că fratele de cruce este mort. Plantele pot adăposti copii: un dafin are în el o fată care
iese doar noaptea pentru a culege flori. Zmeii sau balaurii aleargă după carne de om sau o
miros de departe când se întorc acasă și aruncă buzduganul de la distanță. Unele pedepse, cum
ar fi aceea de a decapi ta persoana și a o arde, aruncând cenușa în patru direcții , sunt de certă
inspirație arhaică, din comunitățile primitive. Relația dintre basm și mit a fost stabilită de
frații Grimm, de Claus Weselski și de Vladimir Propp: basmul are ca sursă certă mitul, iar
cele două specii au existat de la început la popoarele arhaice, uneori confundându -le. Cu
timpul însă, mitul a pierdut importanța pe care o avea prin degradarea sacrului și
transformarea lui în profan, zeii și eroii mitici fiind înlocuiți cu personaje umane, cu puteri
încă supranaturale în basmul fantastic, și cu personaje comune în basmul nuvelistic . Pe
această pantă a desacralizării, zeitatea supremă a pădurii devine Strâmbă -Lemne, adică un
personaj cu puteri specifice mediului în care trăiește; foar te băutor, devine Setilă, în timp ce
zeul ubicuu, uriașul care pășește de pe un munte pe altul, devine Munte Vânăt, avînd
capacitatea de a fi peste tot, de a sta cu picioarele pe lună și cu capul sub un stejar, calități pe
care le întalnim la Păsări -Lăți-Lungilă. Teoriile moderne vorbesc de poligeneza basmelor, de
originea multiplă, de influențele reciproce, ca și de structurarea unei tipologii coerente a
acestei specii literare.
Așa cum este spus astăzi, basmul ne este departe de forma în care ci rcula și cu trei
milenii în urmă. Ovidiu , în „Metamorfoze” arăta că fiicele lui Minos, în timp ce torceau lâna,
spuneau pe rând câte o poveste „ca să nu simțim lungimea timpului”. Gaston Maspero a
publicat cel mai vechi basm cunoscut care datează la egip teni din anul 1250, înaintea erei
noastre,, cu titlul „Cei doi frați”. Indienii au cea mai bogată literatură ce cuprinde fabule și
basme. „Cărțile vedice și marile epopei naționale, ca și poemele homerice, conțin material

62 Irina Petraș, Teoria literaturii, dicționar – antologie, Editura Didactică și Pedagogică,București, 2009, p.219
(Vasile Lovinescu Înterpretarea ezoterică a unor basme – antologie și balade populare românești, 1993)

26
folclorice, dar ei au și faimoasa carte de povești „Panciatantra” (cele cinci cărți), care
pătrunde în Europa după nsecolul al IX -lea, prin traduceri grecești și latinești, fiind primul
mesaj al genului epic oriental în Occidentul European. Tot din Orient ajung în Europa și alte
colecții b ine cunoscute, adică „Pildele lui Sindipa”, și „ 1001 de nopți”. Cea mai veche carte
de povești a evului mediu European e „Gesta Romanorum” (sec. al XIV -lea), conținând 151
de povești cu împărați și cavaleri romani, cu caracter moralizator. În Straparola, „ Tredici
piacevoli Notti”(Veneția 1550) și prin Giam -Battista Basile, „Pentamerone”, adică „Cele 5
zile sau povestea poveștilor pentru desfătarea mititeilor” (Napoli 1637). O largă circulație a
avut colecția din 1697 a lui Charles Perrault, „Les contes d e ma mėre l´Oye”, conținând opt
basme culese direct din popor și traduse în mai toate limbile.
Dar cea dintâi adunare sistematică de basme în literatura europeană, în genere, pornește
din curentul școlii romantice germane prin cartea „Poveștile de copii și de casă” (Kinder –
und Hausmärchen”), din 1812, a fraților Grimm, considerată ca cea mai de seamă carte a
copilăriei. Ei își propuseră să dea la lumină o autentică operă de literatură populară,
reproducând cu fidelitate tot ce au adunat, dar ma i cu seamă ce le -a comunicat soția unui
țăran: Noi am avut norocul de a întâlni în satul Niederzwehren, de lângă Cassel, o țărancă
căreia îi datorăm cele mai frumoase basme din volumul al II -lea. Era soția unui mic
crescător de vite, fiind încă în plină vi goare, și nu avea mai mult de 50 de ani. Păstra cu
pietate și cu o bună memorie aceste vechi istorioare, pe care nu o are oricine. Povestea
trăind, râzând și exteriorizând întreaga gamă a sentimentelor umane . Colecția este socotită
de Goethe ca o carte car e îi face fericiți pe copii și e cea mai de seamă lucrare p e care o are
literatura genului ”63. „Basmele fraților Grimm sunt romantic, nocturne și sentimentale, cu
naivități și cu păduri inspirând melancolii. Teribilul și oniricul nu depășesc stilul aspru și
meticulous al lui Dürer”64.
Prin cercetări atente a basmelor care circulă la români sau la alte popoare, s -a ajuns la
o similitudine a tematicii lor generale, problema asemănării fiind mai puternică în cazul
acestora decât în balade, proverb, ghicitori. Indiferent de timp și spațiu, cu același fond de
idei, basmele alcătuiesc un bun comun al întregii umanități. De exemplu, „Porcul cel
fermecat” publicat de Ispirescu s -a extins în Europa și a ajuns până în India .Toate basmele
din lume corespu nd unui set de scheme narative arhetipale. O clasificare extrem d e precisă a
fost realizată în an ul 1910 de folcloristul finlandez Antti Aarne (1867 -1925), completată mai
apoi de americanul Stith Thompson . Clasificarea Aarne -Thompson (Catalo gul/ Indicele
Internațional Aarne -Thompson65) include azi 2340 de tipuri diferite de basme. Folcloristul rus
Vladimir I. Propp66 , în studiul Morfologia basmului a aprofundat structura naratologică a
basmelor populare rusești. Pornind de la clasificarea sa, formaliștii r uși au dezvoltat
naratologia , o știință care studiază elementele din care sunt alcătuite narațiunile.
Lumea eterogenă și bogată în culori a basmelor face ca precizia și claritatea în
abordarea și soluționarea problemelor să poată fi realizabile doar cu mare greutate.67 Studierea
basmului a fost făcută, mai cu seamă genetic, fără a se încerca o descriere sistematică. Este
însă inutil să vorbești despre genetică înainte de a zăbovi asupra problemei descrierii, de
aceea, înainte de a răspunde la în trebarea de unde provine basmul , trebuie să lămurim ce
anume reprezintă basmul ca atare . Dar pentru că basmul este foarte divers și nu poate fi
studiat dintr -o dată, materialul trebuie împărțit pe părți componente, adică trebuie clasificat. O
clasificare corectă este prima treaptă a descrierii științifice.
Cea mai obișnuită împărțire este cea în basme cu conținut fantastic, basme nuvelistice
și basme cu animale. Numai că basmele cu animale conțin și elemente fantastice, uneori în

63 Teodorescu Barbu, Păun Octav, Folclor literar românesc , Ed. Didactică și Pedagogică, București,1967,
p.215
64 Călinescu George, Estetica Basmului , Edit ura pentru Literatură, București, 1965, p.363.
65 Aarne – Thompson, Uther Index (ATU index), Helsinki, 1928 .
66 Propp, V. I. Morfologia basmului , Leningrad, 1928
67 Propp, V. I. Morfologia basmului , (în românește de Radu Nicolau), editura Univers, București , 1970, p. 8

27
proporție impre sionantă, animalele având rol important în basmele fantastice. De exemplu,
Afanasiev trece basmul cu pescarul și peștișorul în categoria basmelor cu animale, cu toate că
basmul atribuie acțiuni identice oamenilor, obiectelor și animalelor – regulă valabilă în cazul
basmelor fantastice, și chiar, în mai toate basmele. Clasificarea trebuie întemeiată pe indicii
formali, de structură, ce vor fi atent studiați.
În lucrarea „Psihologia popoarelor”, Wundt propune următoarea împărțire:
1. Basme – apologuri mitologice ( Mytologische Fabelmărchen)
2. Basme pur fantastice (Reine Zambermărchen)
3. Basme și apologuri biologice ( Biologische Mârchen und Fabeln)
4. Apologuri pur animaliere (Reine Tierjabeln)
5. Basme „despre origine” (Abstammungsmărchem)
6. Basme și apologuri gl umețe (Sherzmărchem und Scherzfabeln)
7. Apologuri morale (Moralische Fabeln).
Aceasta este o clasificare a basmelor pe categorii, dar există și o clasificare a basmelor
după subiecte68, care, în genere, este imposibilă. Proprietatea specifică basmelor este c ă
părțile alcătuitoare ale unuia pot fi transferate altuia fără nicio modificare – spre exemplu,
putem aminti că Baba Iaga (personaj specific basmului rus, fără echivalent în basmul
românesc) poate fi întâlnită în cele mai diferite basme și subiecte.
În 1924, profesorul Volkov din Odessa , publică o carte despre basm, în care
menționează că basmul fantastic are 15 subiecte, și anume:
2. Cei prigoniți fără vină
3. Eroul prostănac
4. Cei trei frați
5. Cei ce se luptă cu zmeii
6. Căutarea de mirese
7. Fata cea cu minte
8. Blestemați și fermecați
9. Posesorul de talisman
10. Posesorul de obiecte fermecate
11. Soția necredincioasă, etc.69.
Odată atinsă problema clasificării subiectelor, trebuie să evidențiem indicele de
basme alcătuit de Aarne – unul din întemeietorii aș a-numitei școli finlandeze, ale carei
lucrări reprezintă, în prezent, o culme în domeniul studierii basmului. Datorită indexului
lui Aarne, a devenit posibilă înregistrarea cifrică a basmului . Aarne face aceleași greșeli
ca Volkov , și, în opinia lui, pri ncipalele categorii de basme sunt:
4. Basme cu animale
5. Basme propriu -zise
6. Anecdote.
După Antti Aarne, basmele fantastice includ categoriile: adversarul miraculos,
ajutorul miraculos, încercarea miraculoasă, obiectul miraculos, forța sau priceperea
miraculoa să, alte motive miraculoase. Însă, indexul ui Aarne sugerează reprezentări greșite în
fondul problemei, abătându -se chiar de la propriile sale principii, trecând de la împărțirea
după subiecte la împărțirea după motive. Constantăm așadar că în clasificarea basmelor
lucrurile nu stau prea bine.
Un domeniu important în studierea basmului este descrierea substanței lui. Dacă
unii cercetători care abordează descrierea basmului nu se ocupă de clasificarea lui
( Veselovski), alții nu descriu în amănunt basmele studiate, limitându -se să cerceteze doar
unele aspecte (Wundt).

68 Idem, p 12
69Idem, p. 13

28
Bedier a fost primul care a înțeles că în basm există un anumit raport între
mărimile constante și mărimile variabile, încercând să exprime schematic acest lucru.
Mărimile constante, numite de el elemente au fost notate cu litera omega ( Ω) din alfabetul
grecesc, iar cele variabile notate cu litere latine. Astfel, schema unui basm poate fi:

Ω+ a +b +c sau

Ω +a +b + c + n sau

Ω + m + n +p … 70
Această idee, corectă în esența ei, este anihilată de imposibilitatea delimitării
precise a elementului Ω.
Prin determinarea elementelor constitutive ale basmelor fantastice, și apoi prin
compararea lor după părțile componente se obține o morfologie, adică o descriere a basmului
după părțile componente, după dintre ele și după raportul lor cu întregul. Se observ ă că se
schimbă numele personajelor și atributele, dar nu se schimbă acțiunile sau funcțiile lor, de
unde reiese concluzia că basmul atribuie adeseori acțiuni asemănătoare unor personaje
diferite, iar aceasta ne dă posibilitatea de a studia basmul după f uncțiile personajelor.
Cercetările demonstrează că repetabilitatea funcțiilor este uimitoare, unele personaje, oricât ar
fi de diferite, fac aceleași lucruri. Felul în care se îndeplinește o funcție se poate schimba,
fiind o mărime variabilă, iar funcția c a atare rămâne neschimbată pentru că este o mărime
constantă. Funcțiile personajelor reprezintă părțile care pot înlocui „motivele” lui Veselovski
sau „elementele” lui Bedier. Înțelegem dar prin funcție o faptă săvârșită de un personaj și bine
definită di n punctul de vedere al semnificației ei pentru desfășurarea acțiunii71.
Drept urmare, putem structura astfel:
I. Funcțiile personajelor constituie elemente fixe, stabile ale basmului, independent de
cine și în ce mod le îndeplinește. Ele s unt părți componente fundamentale ale
basmului.
II. Numărul funcțiilor din basmele fantastice este limitat.
III. Succesiunea funcțiilor este întotdeauna aceeași.
IV. Toate basmele fantastice au o structură monotipică .
Vladimir Propp este primul autor care p ropune analiza structuralistă a basmelor, după
catalogarea acestora de predecesorii lui; el dorește altceva, disecarea basmului cu scheletul
său, arătarea tiparului și poziționarea acestuia peste alte basme. El studiază numai basmele
rusești, elimină oric e urmă de subiectivitate pe care o găsește la cercetători și propune un
demers științific. Propp consideră că în centru basmului rațiunea de a fi este dată de atingerea
scopului eroului realizată de achiziționarea obiectului magic.Faptele eroilor sunt impo rtante
pentru acțiunea basmului – ceea ce fac, cum fac, de ce fac acest lucru. Acțiunea pe marginea
funcțiilor este cea mai relevantă pentru Propp. Astfel, în lucrarea sa Morfologia basmului
identifică XXXI de funcții în jurul cărora se desfășoară acțiunea basmelor, acestea fiind puse
în perechi contrastante, ca de exemplu: interdicție – încălcare, iscodire – divulgare, etc.
În opinia lui Vladimir Propp ( Morfologia basmului ), basmul începe cu o situație
inițială oarecare, unde sunt enumerați membrii f amiliei sau viitorul erou.( notată cu „i”).
După această situație inițială urmează funcțiile:
I. 1 . Unul din membrii familiei pleacă de acasă : părinții pleacă de acasă, împăratul a
trebuit să plece la război, etc – definiție absența , semn convențional = „a ”.
2. Moartea părinților – reprezintă o formă întărită de absență – semn convențional =
a²
3. Uneori, pleacă tinerii de acasă, în ospeție, la petreceri, să culeagă fructe de pădure

70 Propp, V.I. Morfologia basmului, (în românește de Radu Nicolau), editura Univers, București, 1970, p. 20
71 Idem, p. 26

29
– semn convențional = a³
II. O interdicție este specificată eroului – definiți e interdicție , semn convențional = „
b”.
1. „În cămara asta să nu intri”, „să nu sufli o vorbă”, „să nu iasă din turnul cel înalt” –
semn convențional = b¹
2. Porunca sau propunerea reprezintă o formă răsturnată a interdicției: „adu de -ale
gurii la câmp”, „să -l iei cu tine pe frățior” – semn convențional = b².
III. Interdicția este încălcată – definiție încălcare , semn convențional = „c”. Formele
încălcării corespund formelor interdicției.
Funcțiile II și III alcătuiesc un element bipartit . Apare în basm răufăcă torul, cu rolul
de a tulbura liniștea, de a aduce nenorocire, …
IV. Răufăcătorul încearcă să iscodească cum stau lucrurile – definiție = iscodirea ,
semn convențional = „d” – „de unde ai atâta putere?”, „de unde luați nestematele?”
1. Iscodirea are scopul de a afla locul unde se ascund copiii, lucrurile de preț – semn
convențional = d¹.
2. Interogarea răufăcătorului de către victimă este o formă răsturnată de iscodire:
„Unde ți -e moarte, Koșcei?”, „că iute cal mai ai ! Să fie vreun loc unde să mă fac și eu cu un
cal ca acesta?” – definiție = divulgarea , semn convențional = „e ”d².
3. Iscodirea poate fi realizată de terțe persoane – semn convențional = d³.
V. Răufăcătorul obține informații despre victimă – definiție = divulgarea , semn
convențional = „e ”
1. Răufăcător ul primește un răspuns direct la întrebarea sa : „du -mă în curte și aruncă
– mă; unde m -oi înfinge, acolo să sapi!” – semn convențional = e¹
2 – 3. Iscodirea răufăcătorului obține răspunsul așteptat – semn convențional = e², e³.
VI. Răufăcătorul încearcă să -și înșele victima – definiție = vicleșugul , semn
convențional = „f” ; zmeul se transformă într -o capră de aur sau într -un flăcău chipeș.
1. Convingerea victimei – vrăjitoarea oferă un inel – semn convențional = f¹
2. Răufăcătorul acționează folosind unealta năz drăvană – maștera îi dă fiului vitreg
iarba somnului – semn convențional = f² .
3. Folosirea altor mijloace de înșelăciune – semn convențional = f ³.
VII.Victima se lasă înșelată – definiție = complicitatea , semn convențional = „g”.
1. Eroul acceptă, se lasă convins de răufăcător – ia inelul, face o baie de aburi, etc –
semn convențional = g¹
2 – 3 Eroul reacționează odată ce sunt folosite uneltele – adoarme, se rănește – semn
convențional = g², g³.
VIII .Răufăcătorul face un rău sau aduce o pagubă unuia din membrii familiei –
definiție =prejudicierea , semn convențional = „ A”. Această funcție este factorul
motor propriu – zis al basmului, întrucât lansează intriga . Formele prejudicierii sunt:
1. Răufăcătorul răpește pe cineva (A ¹) – zmeul răpește fata împăratului.
2. Răufăcătorul fură sau ia cu sila unealta năzdrăvană (A²) – Statu -Palm —Barbă -Cot
fură
calul năzdrăvan.
3. Răufăcătorul fură sau distruge recolta (A³)
4. Răufăcătorul fură lumina zilei – caz întâlnit o singură dată.
5. Acesta săv ârșește un rapt în altă formă.
6. Răufăcătorul vatămă trupește. – slujnica scoate ochii stăpânei.
7. Determină o bruscă dispariție – maștera îl adoarme pe fiul vitreg.
8. Răufăcătorul cere să îi fie dată victima sau o ademenește – împăratul mărilor îl
cere pe fiul de împărat iar acesta pleacă de acasă.
9. Răufăcătorul izgonește pe cineva – maștera o izgonește de acasă pe fata vitregă.
10. Răufăcătorul poruncește ca cineva să fie aruncat în mare – împăratul bagă într -un
butoi pe fiica lui cu bărbatul ei și poruncește ca but oiul să fie aruncat în mare

30
11. Răufăcătorul vrăjește o făptură sau un lucru – nevasta îți preface bărbatul în câine
și-l alungă de acasă.
12. Răufăcătorul săvârșește o substituire – slujnica o aorbește pe mireasa împăratului
și i se substituie.
13. Poruncește ucider ea cuiva – maștera poruncește unei slugi s -o omoare pe fata
vitregă în timpul unei plimbări
14. Săvârșește un omor – frații mai mari îl omoară pe Prâslea și îi răpesc mireasa.
15. Răufăcătorul închide în temniță, ține cu sila pe cineva – fata de împărat îl închid e
pe Ivan în temniță
16. Apoi, amenință cu o căsătorie silită – zmeul o cere în căsătorie pe fata împăratului
17. Amenință cu un act de canibalism – zmeul cere fata împăratului ca s -o mănânce.
18. Răufăcătorul chinuie victima în timpul nopții – vrăjitoarea vine în zbo r la fată și îi
suge pieptul.
19. Răufăcătorul pornește războiul – împăratul vecin pornește război.
Unuia din membrii familiei îi lipsește ceva – definiție = lipsa , semn convențional = A',
care îmbracă mai multe forme.

IX. Nenorocirea sau lipsa sunt com municate eroului, i se adresează o rugăminte sau o
poruncă – definiție = mijlocirea , semn convențional = „B”. Această funcție introduce eroul
în basm. Eroii pot fi : eroi – căutători sau eroi – victimă, iar momentul mijlocirii există în
ambele cazuri.
1. Strigare publică într -ajutor, după care eroul este trimis să -l ajute pe cel în nevoie.
2. Eroul este trimis direct să săvârșească o anumită faptă.
3. Eroul este lăsat să plece acasă.
4. Nenorocirea este comunicată.
5. Eroul izgonit este dus de acasă
6. Eroul condamnat la mo arte este lăsat în taină să scape.
7. Se cântă un cântec de jale.
X. Căutătorul acceptă sau se hotărăște să intreprindă contraacțiunea – definiție
=contraacțiunea , semn convențional = „C”.
XI. Eroul pleacă de acasă – definiție = plecarea, semn co nvențional „↑”.
XII. Eroul este pus la încercare, iscodit, atacat – definiție = prima funcție a donatorului ,
semn convențional „D”.
1. Donatorul îl încearcă pe erou.
2. Donatorul îl salută și îl iscodește pe erou.
3. Un moribund sau un mort cere să i se facă un s erviciu.
4. Captivul cere să fie eliberat.
5. Eroul este rugat să cruțe pe cineva.
6. Eroul este rugat să arbitreze într -o ceartă.
7. Alte rugăminți.
8. O făptură vrăjmașă încearcă să -l ducă la pieire pe erou
9. Făptura vrăjmașă intră în luptă u eroul.
10. Se arată eroului unea lta năzdrăvană, propundu -i-se un schimbpentru obținerea ei.
XIII. Eroul reacționează la acțiunea viitorului donator – definiție = reacția eroului , semn
convențional =„ E”. De cele mai multe ori, reacția poate fi pozitivă sau negativă:
1. Eroul face față(nu fa ce față) încercării E¹
2. Eroul răspunde (nu răspunde) la salut E²
3. Aduce la îndeplinire(nu aduce) rugămintea mortului. E³
4. Dă drumul captivului.
5. Eroul cruță pe cel ce îl roagă să îl lase în viață.
6. Face împărțeala și îi împacă pe cei ce se ceartă.
7. Face un alt serviciu oarecare.

31
8. Scapă de cursa ce i se întinde atacând pe vrăjmaș cu mijloacele pe care acesta urma să
le folosească împotriva lui.
9. Eroul învinge făptura vrăjmașă.
10. Eroul accept schimbul dar folosește îndată puterea năzdrăvană a obiectului primit
împotri va celui care i -l dăduse.
XIV. Unealta năzdrăvană intră în posesia eroului – definiție = înzestrarea, obținerea
uneltei năzdrăvane , semn convențional =„ F”. Formele de transmitere sunt următoarele:
1. Unealta năzdrăvană este transmisă direct – F¹
2. Unealt a este indicată – F²
3. Aceasta este produsă – F³ ( Vrăjitorul a desenat pe nisip o barcă și a spus: Vedeți voi
barca aceasta? – O vedem ! – Așezați -vă în ea !)
4. Unealta este vândută și cumpărată.
5. Eroul obține din întâmplare unealta năzdrăvană (Ivan vede un c al și îl încalecă)
6. Unealta apare brusc, cu de la sine putere.
7. Unealta este băută sau mâncată (mâncând măruntaiele unei păsări, eroii dobândesc
însușiri miraculoase).
8. Unealta este furată ( eroul fură calul de la Baba -Iaga)
9. Diferite personaje se pun la dispo ziția eroului – Flămânzilă, Setilă, Gerilă.
XV. Eroul este adus – în zbor, călare, pe jos – în locul unde se află obiectul căutării lui
– definiție = deplasare spațială între două împărății ,călăuzirea , semn convențional = G.
De obicei , mijloacele de comun icație pot fi aceleași, dar înălțimile sau adâncimile dispun
de forme specifice:
1. Eroul zboară prin aer – G¹
2. Eroul se deplasează pe pământ sau prin apă – G²
3. Eroul este condus – G³ – ghemul de ață îi arată drumul
4. Eroului i se arată drumul – ariciul îi arat ă drumul spre frățiorul răpit
5. Eroul se folosește de mijloace immobile de comunicație – găsește o trecere subterană și
o urmează;
6. Urmărește o urmă de sânge – mergând pe o urmă de sânge, Ivan găsește intrarea într -o
altă împărăție.
XVI. Eroul și răufăcătoru l intră în luptă direct – definiție =lupta, semn convențional = L.
1. Ei se luptă în luptădreaptă – L¹
2. Se întrec între ei – L²
3. Obiectul căutării este dobândit fulgerător prin folosirea uneltei năzdrăvane.
4. Cu ajutorul uneltei năzdrăvane, este alungată sărăcia -L³ – rața năzdrăvană făcea ouă de
aur.
5. Obiectul căutării este prins.
6. Făptura lovită de o vrajă îți recapătă ființa dinainte.
7. Ucisul este înviat – din capul celui ucis se scoate acul de păr
8. Captivul este eliberat.
XVII. Eroul este însemnat – definiție = m arcarea, însemnarea ; i se face un semn pe corp
sau i se dă un obiect.
XVIII. Răufăcătorul este învins – definiție = victoria.
XIX. Lipsa inițială este remediată – definiție = remedierea.
XX. Eroul se întoarce – definiție = intoarcerea , semn convențional = J.
XXI. Eroul este urmărit – definiție = urmărirea, goanna, semn convențional = U.
1. Urmăritorul zboară să -l prindă pe erou – U1.
2. Urmăritorul îl cere pe vinovat – U2.
3. Urmăritorul îl urmărește pe erou prefăcându -se fulger sau felurite animale – U3.
4. Urmăr itorii se prefac în obiecte atrăgătoare și se postează în drumul eroului – U4.
5. Urmăritorul încearcă să -l înghită pe erou – U5.
6. Urmăritorul încearcă să -l omoare pe erou – U6.

32
7. Urmăritorul încearcă să roadă copacul pe care eroul și -a găsit scăparea – U7.
XXII . Eroul scapă e urmărire – definiție = salvarea, semn convențional = S.
1. Eroul zboară prin aer – S1.
2. Eroul fuge și seamănă obstacole în drumul urmăritorului – S2.
3. În timp ce fuge, eroul se preface în obiecte care îl fac de nerecunoscut – S3.
4. Fugind de urmăr itor, eroul se ascunde. – S4.
5. Eroul se ascunde la făurari. – S5.
6. Eroul scapă cu fuga prefăcându -se fulgerător în tot felul de animale, pietre, etc. – S6.
7. Eroul evită ispitele pregătite în drumul lui de zmeoaicele metamorfozate – S7.
8. Eroul nu se lasă înghi țit – S8.
9. Eroul scapă de atentatul la viața lui – S9.
10. Eroul sare în alt copac – S10.
XXIII. Eroul sosește acasă sau în altă țară fără să fie recunoscut – definiție = sosirea
incognito, semn convențional = O.
XXIV . Pretinsul erou formulează pretențiile sale neîntemeiate – definiție = pretenții
neîntemeiate, semn convențional = P.
XXV . Eroul are de făcut față unei grele încercări – definiție = încercare grea, semn
convențional = H. Ex: încercarea mâncatului și a băutului, încercarea focului, încercarea
ghicit ului, încercarea alegerii, încercarea ascunsului, etc.
XXVI . Încercarea este trecută cu succes – definiție = soluția, semn convențional = T.
XXVII . Eroul este recunoscut – definiție = recunoașterea, semn convențional = M.
XXVIII . Răufăcătorul sau falsul er ou este demascat – definiție =demascarea, semn
convențional = N.
XXIX . Eroul capătă o nouă înfățișare – definiție = transfigurarea, semn convențional = X.
1. Eroul capătă o nouă înfățișare direct prin acțiunea magică a ajutorului – X1.
2. Eroul zidește un palat minunat – X2.
3. Eroul îmbracă straie noi – X3.
4. Forme raționalizate și umoristice – X4.
XXX. Răufăcătorul este pedepsit – definiție = pedeapsă, semn convențional = Y.
XXXI. Eroul se căsătorește și se înscăunează împărat – definiție = căsătoria, semn
convențio nal – Z.
În unele cazuri , puține la număr, acțiunile eroilor nu pot fi încadrate în nici una din
funcțiile menționate. Pe acestea le definim drept elemente neclare și le notăm cu Q. Se
constată astfel că numărul funcțiilor este unul redus, del imitându -se numai 31 de funcții,
cu precizarea că nici o funcție nu exclude o altă funcție, toate ținând de una și aceeași linie
axială.
După modelul lui V. Propp, basmul „Zâna munților”, cules de Petre Ispirescu, ce
se studiază la gimnaziu în clasa a V-a, ar avea următoarea schemă:

Situația inițială – (i)
Plecarea fiului de împărat de acasă – ↑
Deplasarea călare la vânătoare – G²
Eroul dobânziște o nouă înfățișare (turturică) – X¹
Urmărirea în zbor – U¹
Tentativa de omor este preântâmpinată – E 8
Vătămarea trupească A7
Fiul împăratului se întoarce acasă trist – ↓
Substituirea (zâna se substituie unei găinărese) – A13
Plecarea fiului de împărat de acasă (la prima nuntă) – ↑
Substituirea (găinăreasa se transformă într -o prințesă) – A13
Straie noi (gă inăreasa îmbracă straie noi) – X ³
Salvarea eroului (prințesa se face nevăzută) – S¹

33
Fiul împăratului se întoarce acasă trist – ↓
Plecarea fiului de împărat de acasă (la a doua nuntă) – ↑
Substituirea (găinăreasa se transformă într -o prințesă) – A13
Straie noi (găinăreasa îmbracă straie noi) – X ³
Salvarea eroului (prințesa se face nevăzută) – S¹
Fiul împăratului se întoarce acasă mai trist – ↓
Plecarea fiului de împărat de acasă (la a treia nuntă) – ↑
Substituirea (găinăreasa se transformă într -o prințe să) – A13
Straie noi (găinăreasa îmbracă straie noi) – X ³
Salvarea eroului (prințesa se face nevăzută) – S¹
Fiul împăratului se întoarce acasă mai trist – ↓
Fiul împăratului este pus la grea încercare – H
Soluția grelei încercări – T
Urmărirea eroului – U
Recunoașterea eroului – M
Demascarea – N
Căsătoria și înscăunarea – Z++

(i) ↑ G² X¹ U¹ E 8 A7 ↓ A13 ↑ A13 X ³ S¹↓ ↑ A13 X ³A13 X ³ S¹↓ H T U N Z++

Teoriile moderne vorbesc de poligeneza basmelor, de originea multiplă, de
influiențele reciproce , ca și de structurarea unei tipologii coerente a acestei specii literare.
De aici, s -a născut necesitatea de a se căuta o explicație a fondului comun între popoare care
nu au legături geografice și istorice, și astfel au apărut o serie de teorii ce oferă explicații cu
privire la acest subiect:
a) Teoria mitologică – prima teorie care a căutat o explicație problemei puse de frații
Grimm , punând ca izvor al basmului mitul lumii antice, comun familiei indo -europene. Prin
urmare, personajele din basme sunt fen omene personificate ale naturii, și nu zei travestiți.
Legendele mitologice din antichitate au pierdut cu timpul suportul religios,însă, imaginația
popular le -a regrupat în basme.Divinitățile păgânismului indo -european au devenit eroii
basmelor populare. L a noi, Făt -Frumos este soarele, iar Ileana Cosânzeana este frumusețea
dimineții sau natura înflorită și binecuvântată a primăverii. Astfel de teorii au fost răspândite
la noi de Atanasie Marienescu și de Mihail Strajan.
b) Teoria solară și atmosferică „ aparține lui Max Müller și se întemeiază pe ideea
fraților Grimm. Multiple forme ale miturilor simbolizează tot atâtea aspecte ale principiului
luminos: soarele și aurora joacă rolul capital și unic în această teorie. Totul se reduce la
metafore și erori de limbă . Paralel cu această teorie se dezvoltă teoria meteorologică a lui
Kuhn : furtuna se substituie aurorei și ploaia ia locul soarelui . Legendele mitice personifică
de astă -dată fenomene atmosferice.”72
c) Teoria migrațiunii basmelor din India revine ger manului Theodor Benfey (teoria lui
Benfey s -a tipărit ca introducere la Pantchatantra, tradusă în germană, Leipzig, 1859) și este
preluată de către M. Gaster care crede că basmele s -au dezvoltat din nuvele și povestiri , pe
care poporul le -a transformat î n basme înzestrând eroii lor cu insușiri fantastice și facultăți
supranaturale.
d) Teoria antropologică creată de Taylor în Anglia și în Franța de către Joseph Bédier. Ei
susțin că basmele egiptene sunt mai vechi decât cele indiene. Studiindu -se însă mitur ile
homerice și legendele romane s -a constatat o asemănare cu basmele noastre, cu care au un
fond comun, cu deosebirea că tot ce este ireal în basme, la primitivi erau considerate
adevăruri. Asfel, pe baza acestor constatări, Andrew Lang a formulat teoria antropologică.

72 Teodorescu Barbu, Păun Octav, Folclor literar românesc , Ed. Didactică și Pedagogică, Buc urești,1967,
p.221

34
Elementele ireale și absurde din mituri și basme sunt rămășițe din vechile credințe despre
lume ale Europei preistorice care, odată cu trecerea timpului au dispărut, dar ele trăiesc la
popoarele primitive. Concepțiile popoarelor primitive n e luminează sensul profund al
basmelor, și anume: credința în puterea vrăjilor, în obiecte magice, în metamorfoza
oamenilor, etc, trebuie considerate rămășițe de credință, supraviețuiri dintr -o stare de spirit
străveche.
e) Teoria lui Hașdeu prin care se cau tă originea elementului supranatural în vise, prin
următorul raționament:omul are două vieți, una de veghere (simțire, cugetare, trăire) și alta de
vis(simțire, cugetare, trăire în stare de somn). Primitivul nu poate să distingă limpede cele
două stări. H așdeu conchide:„în vis totul capătă forme mai mult decât hiperbolice;ceea ce
visează omul poate să se adeverească în starea -i de veghe … de aici orice popor crede în vise
și tot așa el crede în basm, ca și în vis, spațiul și timpul se șterg: în câteva mi nute visătorul
trăiește mai mulți ani ; în vis, ca și în basme, zborul e un mijloc de locomoție, omul vede zei
sau zâne”.
f) Teoria școlii folcloriștilor ruși . Vsevolod creează premisele școlii istorice în folclor,
demonstrând că Orientul și Occidentul s -au influiențat reciproc, iar în transmiterea motivelor,
temelor și ideilor, un rol important l -a avut Bizanțul.
g) Teoria școlii finlandeze și metoda istorico -geografică are ca punct de plecare
conceptul lui Veselovschi prin Julius Krohn. Krohn a cercetat răs pândirea geografică a
variantelor poemului național finlandez „Kalevala” și vechimea acestora, și a stabilt prototipul
. Fiul său, Kaarl Krohn, a adâncit teoria cercetării orizontale și verticale a motivelor populare,
în speță a epopeii „Kalevala”,comparân d-o cu ceea ce se afla în toate țările din lume.
Cercetând în timp și spațiu se cunosc toate variantele, cu deosebirile dintre ele, legate fiecare
de locul în care circulau, dar și filiațiunea în strict ordine geografică.
Teoriile asupra orig inii și clasificării basmelor au ajuns și la noi. Astfel Hașdeu a ajuns
la concluzia că „basmul nu s -a născut într -o epocă sau într -o țară oarecare, ci pretutindeni s -a
născut o dată cu nașterea omenirii… iată de ce basmele se aseamănă într -un mod atât d e
uimitor la neamurile cele mai diverse”.

2.Basmul în literatura română

Basmele românești , în opinia fraților Grimm, „pe cât sunt de bătrâne, pe atât sunt de
proaspete”. Aceștia publică în 1845, la Stuttgart , o colecție de 43 de basme și povești mai
mici, mai ales legende românești, comunicate de avocatul Drăgoescu din Oravița, pe care le
traduc în germană. Dimitrie Cantemir, în „Istoria ieroglifică”, „împletește o serie de povești
cu tâlc, pe care le luase din basme”.
Primele basme atestate cert în română, din Transilvania, le datorăm culegătorilor
Mircea Vasile Stănescu Arădanul, Demetriu Boer și Ștefan Cacoveanu , publicate în
ansamblu, târziu în 1975 de către Ovidiu Bârlea. M.V. Stănescu culege între 1857 – 1859, 40
de narațiuni din Năsăud și zona Aradului, din care publică, într -o broșură în 1860 doar 7 texte,
basme și snoave, în stil pompos, cu lexic pedant, latinizant, deși structura epică autentică e
respectată, broșură ce va fi considerată un ecou al școlii germane de folclor. D. Boer culege
doar 2 basme fantastice din Alba Iulia și Satul Mare. Ștefan Cacoveanu culege 39 de piese
narrative din zona Alba Iulia. Basmele sale au verva narațiunii autentice cu episoade de mare
inventitate fabula tivă. Cam în aceeași perioadă culege basme și Ioan Slavici pe care le public
în 1872 în revista „Convorbiri literare” și apoi în volum în 1908, la București. Acestea nu au
avut un ecou semnificativ în lumea satelor transilvănene. Deși competența folclorică –
analitică și acută – ca și voința sinceră de autenticitate sunt la Slavici mai presus de orice

35
dubiu, multe din basmele sale ni se înfățișează ca suavi hibrizi obținuți sub sigiliul propriei
personalități literare, din diversele variante culese direct.
Învățătorul bucovinean I.Gh. Sbiera , un deschizător de drumuri în locurile sale, a
cules basme încă din anii gimnaziului (1855 -1856), fiind primul culegător român din nordul
țării. Colecția sa cuprinde peste 50 de narațiuni din Valea Siretului și a Sucevei, basme
fantastice și nuvelistice, dar care apare târziu, abia în 1886. Spre deosebire de basmele lui
Boer și Cacoveanu, basmele lui Ion Pop Reteganu sunt plate și au intenția de a respecta
fondul și a nu se îndepărta de formă . După broșura lui M. V. Stănescu, bamele lui Pop
Reteganu reprezintă prim amplă colecție de proză transivăneană publicată în limba română, în
care autorul – culegător se adresează accesibil consătenilor săi și pune ceva din sufletul său
simțitor la necazurile celor mărunți . Ion Pop Reteganul este culegătorul poveștilor ardelenești,
în care a folosit limba țăranilor printre care a trăit, care e mai orală și mai populară decât a lui
Ispirescu.
Însă, interesul pentru basmele noastre este legat de numele lui Nicolae Filimon , care
tipărea la 14 ianuarie 1862, în revista lui Ion Ionescu de la Brad – „Țeranul roman” – basmul
„Roman năzdrăvan”. Basmul avea următoarea introducere: „Poporul roman este dotat de
natură cu impresiuni poetice sublime și cu spirit satiric foa rte picant: cântecele lui de dor,
baladele, ghicitorile și mai cu seamă, satirile cele pline de sarcasm… cuprind într -însele idei
poetice și epigramatice de o rară frumusețe. Din nenorocire însă, aceste floricele suave care
formează literatura țăranilor noștri, nefiind adunate și tipărite, sunt în pericol de a se pierde cu
timpul. Noi dăm lectorilor noștri acest basm, investit în stilul și limbajul cel simplu al
țeranului, și credem că mulți din junii noștri literați, mai de merit, se vor grăbi a forma
colecțiuni de povești și cântece populare, care sunt de mare necesitate pentru istoria și
literatura limbei române”.
În aceeași revistă – Țeranul român – a publicat și Petre Ispirescu primul său basm:
„Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, în 21 ianuarie 1862, căruia îi urmează alte
cinci. Ispirescu a publicat primul său basm sub îndemnul lui Nicolae Filimon, însă, pasiunea
lui pentru basm era mai veche. Se dedică întru totul povestirilor populare și poate fi socotit
adevăratul desc hizător în domeniul culegerii basmului românesc, aflându -se, după expresia lui
Hașdeu, „în fruntea tuturora, ca adevărați meșteri: Petre Ispirescu și Ion Creangă”.
Basmele din „Țeranul român” au fost strânse într -o broșură, în același an, 1862,
semnată „un culegător – tipograf”. Basmele poartă specificația persoanei și locul culegerii (de
la părinți, copii, elevi, soldați, etc). Colecția definitivă din 1882 este socotită ca „cel mai
bogat repertoriu de basme”. Vasile Alecsandri, prefațând cule gerea „de pietre scumpe din
averea națională” îi recunoaște meritul „de a le păstra naivitatea poetică a graiului
povestitorilor de la șezători”, iar Barbu Ștefănescu Delavrancea afirmă că citindu -l, „ți se
pare că asculți un neam întreg”.
Dintre cei de peste 300 de culegători ce urmează, se desprind în mod special:
Ispirescu în Muntenia, Sbiera și Al Vasiliu în Moldova, Ion Pop Reteganul în Transilvania,
Gheorghe Catană în Banat și Pericle Papahagi la aromâni. Colecția lui Pericle Papagagi es te
mai puțin cunoscută, dar foarte valoroasă prin conținut – „Basme aromâne” – București, 1905,
și conține 138 de basme din cele 400 pe care le -a cules.
Petre Ispirescu a lăsat moștenire cea mai prețioasă colecție de basme, cu cea mai largă
răspândire la public. ( Prâslea cel voinic și merele de aur , Făt-Frumos cu părul de aur, Fata
de împărat și pescarul, Sarea în bucate, F ata moșului cea cuminte, etc). Științific însă se
ridică problema dacă el este scriitor sau culegător , întrucât, a scris din memorie, basme
auzite în urmă cu multă vreme. Astfel, el folosește rostirea sa, care, nu se poate identifica
întru totul cu vorbirea populară a neștiutorului de carte. El s -a subordonat concepției epocii
sale, exprimată de Gh. Adamescu, la 1897, în fe lul următor: „A culege un basm nu înseamnă
a copia aidoma povestea unui țăran; aici se prezintă o mare libertate: poporul își dă fondul, îți
dă întregul schelet și peripețiile, rămâne stilul – și nu aceasta e insușirea cea mai vrednică de

36
uitat”(„Albina” I (1897), p. 381)73. Așadar, Filimon a publicat cele dintâi basme, fiind urmat
de Creangă și de Ispirescu. Creangă a tratat mai liber materialul popular amestecând lucruri
auzite la oameni deosebiți, pe care le -a ferit de falsitatea tonului și de inventarea d e intrigă.
Ispirescu a fost mai impersonal și mai „exact”.
Mihai Eminescu culege după dictat 5 basme din Moldova între anii 1869 -1876, texte
ce îți leagănă fluent substanța, precum orice basm în desfășurarea orală a unui povestitor
înzestrat. Cele 5 basme culese sunt: Călin -Nebunul, Frumoasa lumii, Borta vântului, Vasilie,
finul lui Dumnezeu și Finul lui Dumnezeu. Cam în aceeași perioadă în care își culegea
Eminescu basmele, Bogdan.Petriceicu Hașdeu lucra (în 1877) la redactarea unui chestionar
juridic, respectiv lingvistico -mitologic, acesta din urmă destinat să îmbrățișeze întreaga
cultură spirituală populară, de la toponimie la port, de la faună la ocupații, de la credințe și
obiceiuri la mitologie. Aceste lucrări sunt Obiceiele juridice ale poporului roman (1878) și
Programa pentru adunarea datelor privitoare la limba română (1884), inspirate o parte din
cercetările lui Jakob Grimm și concepute în spiritul larg și cuprinzător al lui Hașdeu.
Răspunsurile la aceste chestionare trimise de cărtur ari rurali s -au constituit într -o imensă
arhivă cu valoare de patrimoniu, în care figurează și narațiuni populare. Acestea s -au tipărit
într-o ediție critică în 1997 alcătuită de I.Oprișan , pe urmele mai vechii Tipologii a
folclorului (1970), întocmită de I. Mușlea și O. Bârlea și cuprindea 43 de basme (basme cu
animale, fantastice, nuvelistice, cu personaje mitologico -religioase) și 91 de piese printre care
legende, povestiri, tradiții istorice sau snoave.
Dintre studiile asupra basmului, se rețin lucrările lui Hașdeu, Ș ăineanu, Schullerus,
George Călinescu, Ovidiu Bârlea și Nicolae Roșianu. Cea mai importantă și cea mai
voluminoasă este lucrarea lui Lazăr Șăineanu , intitulată „Basmele române în comparațiune
cu legendele antice clasice și în legătură cu basmele popoarelor învecinate și ale tutror
popoarelor romanice”, din 1895 și este singurul studiu de folclor comparat pe care îl avem.
Acesta a încercat o clasificare a basmelor pe cicluri și pe tipuri, pornind de la prototipuri (
urmând exem plul lui J. G. V. Hahn, în culegerea Griechische u. Albanesische Märchen , din
1864) :
I. Ciclul părăsirilor sau om -animal:
a) Tipul Amor și Psyche;
b) Tipul Melusina;
c) Tipul Neraida.
II. Ciclul femeie -plantă :
a) Tipul Daphne;
b) Tipul cele trei năramze, etc.74
În Transilvania, în primul deceniu al secolului al XX -lea, cea mai importantă colecție
prin extensie și valoare a fost cea a Paulinei Schullerus , din 1906, care cuprindea 137 de
texte (din care 99 basme) culese cu începere din ultimii ani ai secolu lui al XIX -lea din Valea
Hârtibaciului și Valea Oltului, notate în românește după dictat și transpuse apoi în germană.
Basmele se deapănă simplu, cu grijă pentru mărcile oralității, cu dialog abundant, narare
parcimonioasă, adresă catre ascultător.
Până la 1944, cele mai multe culegeri au transpus narațiunea cu mijloace proprii, iar
mai târziu, sub influiența școlii filologice a lui Ovid Densușianu , s-au transcris câteva basme
după dictat.
Transformările structurale din viața poporului român s -au simțit și în domeniul
folcloristic. În ceea ce privește basmul, Institutul de istorie literară și folclor, condus de
George Călinescu publică multe studii științifice , iar Institutul de etnografie și folclor
formează o mare arhivă de basme, pe care le cercetează sub toate aspectele. „Estetica

73 Barbu Teodorescu, Octav Păun, Folclor literar românesc , Ed. Didactică și Pedagogică, București,1967, p.
218
74 Călinescu, George, Estetica basmului, Editura pentru Literatură, București, 1965, p. 317.

37
basmului ” este un studiu despre basme, publicat inițial în revista „Studii și cercetări de istorie
literară și folclor”, editată chiar de Institutul condus de G.Călinescu, în numerele 3 -4 din 1957
și 1-2 din 1958. Studiul care trece în revistă stereotipiile basmelor este influențat de un alt
studiu de naratologie, „Morfologia basmului ”, scris de folcloristul rus Vladimir Propp.
Criticul va inventaria motivele și procedeele narative, cele mai mici cărămizi din compo ziția
basmelor, atît din literatura populară, cît și din cea cultă, atît din literatura română, cît și cele
din literatura universală. Studiul va fi reluat în volum în anul 1965.
Folosind banda de magnetofon, între 1950 – 1955, s -au înregistrat 750 de bas me, 100 au fost
stenografiate, și aproape 1000 au fost scrise după dictat.
Scopul Institutului era de a întocmi o bibliografie completă a basmului roman, pentru
a se cunoaște întregul patrimoniu de povești fantastice, nuvelistice cu animale, s noave și
legend tipărite. În 1960, acest material conținea 16000 de basme, aflate în 350 de colecții și
100 de periodice. „Contactul direct cu realitatea folclorică în timpul deplasărilor în țară,
parcurgerea unui mare număr de teme, versiuni și variante d e povești, multiplele încercări de
a găsi un sistem cât mai judicios de clasificare și rânduire a materialului ne -au deschis
perspective largi asupra înțelegerii rostului povestitorului în viața socială, asupra rolului pe
care îl are povestitorul în colec tivitate și în ducerea mai departe a tradiției orale, asupra valorii
vechilor culegeri publicate, în raport cu materialul adunat de noi cu mijloace perfecționate de
înregistrare sonoră”75.
În basm există multe elemente tradiționale: motive, subiecte, eroi, etc. Pentru
concretizarea acestor elemente tradiționale este nevoie de măiestria, talentul și personalitatea
povestitorului, ceea ce înseamnă că limba este purtătoarea stilului unui povestitor.Deci, s -ar
putea afirma că „elementele tradiți onale ale basmului (motive, tipuri de subiecte, tipuri de
eroi, etc) sunt elemente ale specificității (stilului) basmului în general, ca fenomen (gen)
folcloric, în timp ce limba constituie unul dintre elementele principale de manifestare a
stilului indivi dual. Dar, în ciuda acestei pregnante individualități, oricât de talentat, oricât de
original ar fi un povestitor, el nu se poate dispensa de elementele de expresivitate, create și
perfecționate de către predecesorii săi. Prin urmare, chiar și când este v orba despre un element
mai puțin stabil, cum e limba, tradiția intervine destul de autoritar în procesul de creație,
oferind povestitorului un fond principal de procedee poetice; în acest fond tradițional un loc
deosebit revine locurilor comune, dintre car e unele, datorită gradului de stereotipizare, de
formalizare, au căpătat în basm – ca de altfel și în celellalte genuri folclorice – denumirea de
formule”76. Lucrarea lui Nicolae Roșianu din 1973, „Stereotipia basmului” este consacrată
tocmai formulelor t radiționale din basm și urmărește să definească locul pe care îl ocupă în
proza populară orală această formă deosebită de manifestare a stereotipiei folclorice. Acestea
sunt împărțite de către folcloriști în trei mari grupe distinct: formule inițiale, fo rmule mediane
și formule finale, iar Nicolae Roșianu le cercetează pe baza materialului oferit de colecțiile
clasice (de la sfârșitul secolului al XIX –lea și începutul secolului al XX -lea), alături de
basmele contemporane (în majoritate înregistrate pe ban dă de magnetofon), urmărind
identificarea principalelor direcții de dezvoltare a prozei populare orale, în domeniul
formulelor, în etapa actuală.
Cercet ător pasionat și stăruitor al f olclorului, Adolf Schullerus a ajuns să cunoască
în profun zine cultura populară românească și s -o prețuiască chiar în comparație cu producțiile
spiritual ale prpriei etnii. Fascinat îndeosebi de basmul românesc, din repertoriul căruia a
făcut și culegeri personale, Adolf Schullerus l -a înfățișat într -o ademenitoa re perspectivă în
lucrarea Cartea poveștilor din Transilvania și în diverse alte studii. Conștient ca nimeni altul
dintre străini de interesul științific, de valoarea artistică și de originalitatea tematico -stilistică a
materialului românesc, Adolf Schulle rus și -a asumat sarcina de a -l face cunoscut lumii, prin

75 Teodorescu,Barbu, Păun , Octav Folclor literar românesc , Ed. Didactică și Pedagogică, București,1967,
p.220
76 Roșianu Nicolae, Stereotipia basmului , EdituraUnivers, București, 1973, p. 8 -9.

38
intermediul unui registru al tipurilor de basme, delimitate și notate după modelul sistemului
celebru propus de Antti Aarne. Catalogul tipologic al lui Adolf Schullerus reprezintă cea mai
ambițioasă tentativă de cuprindere a întregului material al prozei epice românești și a rămas ,
din nefericire, nedepășită până astăzi, în ce privește basmul, chiar dacă s -a lucrat, la un
moment dat, la o tipologie propriu -zisă a speciei sub auspicii academice.
Încercarea de a le clasifica poate fi doar una temporară, deoarece el nu poate avea
pretenția de a fi epuizat totul având în vedere răspândirea foarte diversă a materialului din
diferite publicații. În păturile largi ale populației rurale românești b asmul reprezintă adevărata
valoare ca povestire și divertisment, el slujește eficient și la impunerea unor principii morale.
de aici și prospețimea și păstrarea caracterului originar al poveștilor culese din Moldova sau
Transilvania. Pe la mijlocul secolul ui al XIX -lea atracția pentru consemnarea poveștilor nu s -a
bazat pe considerente ștințifico -folcloristice, ci fie cum a fost la Creangă, Ispirescu, Slavici și
alții pe unele criterii estetico – educative, fie pe interese comerciale.
După clasificarea făcu tă de Adolf Schullerus, basmul românesc poate fi :
1. Basme cu animale :
▪ basme cu animalele pădurii
▪ basme cu animalele pădurii și animalele domestic
▪ basme cu omul și animalele pădurii
▪ basme cu animalele de casă
▪ basme cu păsări
▪ basme cu pești
▪ basme cu alte animale.
2. Basmele propriu -zise:
▪ basme cu vrăjitori
▪ basme legen de
▪ basme nuvelistice
▪ basme despre dracul(uriașul) cel prost
3. Snoave:
▪ snoave despre fraieri
▪ snoave despre soți
▪ snoave despre preoți
Mitul redă credința oamenilor referitoare la geneza și esența lumi i, la realitatea
superioară, absolută. Această realitate absolută, sau reprezentarea ei în mintea omului arhaic,
constituia elementul sacru. Conform opiniei lui Mircea Eliade, mitul redă o istorie sacră, el
dezvăluie sacralitatea înfăptuirilor zeilor sau e roilor mitici. Deci mitul ar fi o “irupție a
sacrului în profan”. Mitul și ritualul erau secrete păzite cu strășnicie. Numai inițiații puteau să
le cunoască. Inițiatul conferea sacralitate tuturor activităților și evenimentelor din viața sa.
Rezultă deci c a ritul este o “dramatizare” a mitului. Filologul V. I. Propp, încercând să
găsească originile basmului fantastic, ajunge la aceeași concluzie susținând ca în timpul

39
ritualului de inițiere neofitului i se povestea chiar mitul tribului. Desprinzându -se de r itual,
mitul, al cărui caracter sacru slabește și în cele din urmă se pierde, pornește pe un drum de
desacralizare și demitizare, un drum de creație profan -artistica, la capătul căruia se află
basmul. Ritualul inițierii este un ritual universal. Nu exista religie “primitivă” sau
“superioară”, în care să nu găsim într -o formă sau alta i nițierea. Este un ritual ocult și de aceea
se cunoaște puțin din semnificația și modul său de desfășurare. Inițierea este “drumul” pe care
îl parcurge subiectul de la starea d e profan la starea de inițiat, este totalitatea încercărilor și
obstacolelor, fizice și morale, pe care neofitul trebuie să le depăsească. În prezent, se lucrează
la catalogarea tematică a basmului român, folosindu -se sistemul internațional al lui Anti
Aarne, perfecționat de Stith Thompson.

CAPITOLUL 3
BASMUL CA SPECIE LITERARĂ A GENULUI EPIC

1. În căutarea unei definiții

Genul epic este genul literar principal care cuprinde diferite tipuri de narațiuni, atât în
versuri cât și în proză, desfășurând cititorului nu nuami caracterul fizic și moral al
personajului principal ci și relațiile acestuia cu societatea și mediul căruia îi aparține, în mod
obiecti v, încercându -se ilustrarea cât mai reală și mai aproape de adevăr a întâmplărilor
povestite. Genul epic este specific Evului Mediu și se încadrează în anii 476 -1453, perioadă în
care a avut loc formarea statelor europene și a statului român. Personajul pr incipal al acelor
vremi este cavalerul , de aceea printre operele specifice acestei epoci putem enumera Cântecul
lui Roland, Cavalerul Lacelot, Cântecul Nibelungilor , ș.a.
Basmu l este o creație populară în proză epică, de dimensiuni relativ ma ri, cu scop
educativ și moralizator. Implică întâmplări fantastice și personaje imaginare, schematice,
polarizate de partea binelui, respectiv a răului. Binele și răul apar materializate într -o serie de
dihotomii clasice , și prin urmare tradiționale : frumos/urât, echilibru/exces, iscusință
(inteligență) / prostie, adevăr / minciună, etc.
Din perspectivă antropologică și folclorică , basmul pare să fi devenit o formă a
memoriei colective care a reținut vechi ritualuri de inițiere prin care ti nerii urmau un traseu
inițiatic la capătul căruia își va fi dovedit o serie de calități, în urma probelor depășite cu
succes. Din perspectivă moralizatoare , eroul basmului devine pentru copii un model și un
exemplu al victoriei binelui. Pe de altă parte, d in perspectivă narativă , basmul este o
narațiune alcătuită dintr -o sumă de motive comune fondului cultural universal, și care își fac
loc și în mituri, legende sau povești cavalerești medievale. Eroul este cavalerul exemplar
(prințul) legat profund prin ce le mai umane sentimente de calul său, respectând cu orice
riscuri cuvântul dat și gata să ajute o prințesă aflată la ananghie. Structura basmului este și ea
tributară motivelor folclorice (împăratul fără urmaș, urmașul dobândit miraculos, mezinul
isteț, că lătoria, cele două tărâmuri, probele, apa vie/ apa moartă, obiecte magice, răsplata,
căsătoria) și formulelor tipice. În lungul șir al probelor prin care trece, eroul este ajutat de
diverse personaje cu puteri supranaturale (Sfânta Duminică, mama Soarelui) , de animale
fabuloase (Crăiasa furnicilor, Crăiasa albinelor) ori de ființe himerice (Flămânzilă, Ochilă)

40
sau obiecte miraculoase (aripile crăieselor, smicele de măr, apă vie, apă moartă). În ciuda
ajutorului primit, esența eroului o constituie calitățil e sale.
Basmul este cea mai vastă și mai răspândită specie folclorică, dar și cea mai iubită
creație populară , așa cum afirmă Alecsandri („Drăgălașele povești care îmi îngânau somnul
cu visuri încântătoare și care au avut fericită înrâurire a supra închipuirii mele de când sunt pe
lume … au contribuit a mă face poet ”)77, sau cum spune Eminescu :
„ Dar toate – acele basme în somnu -mi mă urmează
Se-mbină, se -nfășoară, se luptă, se desfac,
Copilele din basme, cu ochii lor de raze,
Cu părul negru cozi, cu chipul dulce, drag.
Și Feți -Frumoși cu plete, cu haine luminoase,
În visele din somnu -mi s-adun și se îmbină,
Fac munți de patru zile …”78
Denumirea de basm vine di n termenul slavon basna , și înseamnă fabu lă, descântec, iar
în literatur a românească, basnă avea înțelesul de minciună . Cu timpul, în graiul popular,
basn s-a transformat fonetic în basm , corespunzând francezului conte . Așadar, basmul este o
poveste ade vărată, în care românul crede cu tot miraculosul care domină în el79. Sinonimul
său, poveste , ce înseamnă narațiune, chiar narațiune strict istorică sau roman, însă niciodată
basm, este un termen cu mai mare circulație decât basmul. Definiția basmului subliniază ca
notă caracteristică, prezența miraculosului, fantasticului, deci desfășurarea epică a acestuia
cuprinzând întâmplări supranaturale. Narațiunea, împletind miraculosul și fantasticul cu
realul, se structurează într -un anumit tipar compozițional. Te rmenii „fantastic” și „miraculos”
sunt doar parțial sinonimi, în sensul că exprimă imaginarul, irealul, incredibilul, fictivul.
Miraculosul este propriu unor situații, întâmplări sau eroi care aparțin unei lumi supranaturale.
În cadrul relației basm -elemen t miraculos, acesta din urmă devine un auxiliar prețios, în
subordinea eroului principal: lac, pădure, stâncă, munte, năframă, cutie (cute) etc. Când un
erou nu poate ieși din impas pe căi naturale … recurge la obiecte năzdrăvane miraculoase .80
Definiția : Basmul este o specie fundamental ă a epicii populare și culte, de obicei în
proză, în care personajele , înzestrate cu puteri supranaturale, trasează întâmplări
fantastice, forțele binelui învingându -le pe cele ale răului pentru afirmarea adevărului și
a dreptății.
Basmul reprezintă o specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu multe
personaje purtătoare a unor valori simbolice – Binele și Răul – aflate în diferite ipostaze,
înzestrate cu puteri supranaturale, în care finalul est e fericit iar v ictoria este
întotdeauna a binelui.
Basmele îndepl inesc mai multe funcții, printre care amintim: fu ncția cognitivă, funcția
estetică, funcția de delectare, funcția moralizatoare, funcția de dezvoltare a imaginației,
funcția de sele ctare a binelui și a răului, etc.
2. Clasificarea basmelor

Există mai multe clasificări ale basmului, cu care operează teoreticienii în domeniu .
I. Cea mai obișnu ită clasificare a basmelor este următoarea:
a) După autor, basmele se impart în :

77 Teodorescu, B., Păun, O., Folclor literar românesc , Ed. Didactică și Pedagogică, București,1967, p213
78Idem, p 213
79 Hașdeu, B. P., Studii de folclor , Editura Dacia, București, 1979,( Op. cit, col. 2598 și 2600 vol I), p. 161 -162.
80 Călinescu, George, Estetica basmului, Editura pentru Literatură, București, 1965, p.196

41
● basme populare – creație a colectivității anonime;
● basme culte – creație a unui autor cunoscut

b) După caracteristicile personajelor, specificul și tematica acțiunii, predominanța
elementelor miraculoase sau a aspectelor concret e de viață, basmele pot fi:
● fantastice – cele mai răspândite, desprinse, de regulă, din mit , cu o pregnanță a
fenomenelor miraculoase;
● animaliere – provenite din dezvoltarea narativă a legendelor tetonice despre animale
sau plan te ori obiecte simbolice;
● nuvelistice – ce au ca punct de pornire snoava, în narațiune semnalându -se o
puternică inserție a aspectelor reale, concrete de viață.

II. În lucrarea „Psihologia popoarelor”, Wundt propune următoarea î mpărțire:
1. Basme – apologuri mitologice ( Mytologische Fabelmărchen)
2. Basme pur fantastice (Reine Zambermărchen)
3. Basme și apologuri biologice ( Biologische Mârchen und Fabeln)
4. Apologuri pur animaliere (Reine Tierjabeln)
5. Basme „despre origine” (Abstammungsmăr chem)
6. Basme și apologuri glumețe (Sherzmărchem und Scherzfabeln)
7. Apologuri morale (Moralische Fabeln).

III. În 1924, profesorul Volkov din Odessa , publică o carte despre basm, în care
menționează că basmul fantastic are 15 subiecte, și anum e:
1. Cei prigoniți fără vină
2. Eroul prostănac
3. Cei trei frați
4. Cei ce se luptă cu zmeii
5. Căutarea de mirese
6. Fata cea cuminte
7. Blestemați și fermecați
8. Posesorul de talisman
9. Posesorul de obiecte fermecate
10. Soția necredincioasă, etc.81.
IV. Odată atinsă problema clas ificării subiectelor, trebuie să evidențiem indicele de
basme alcătuit de Aarne – unul din întemeietorii așa -numitei școli finlandeze, ale carei
lucrări reprezintă, în prezent, o culme în domeniul studierii basmului. Datorită indexului lui
Aarne, a deveni t posibilă înregistrarea cifrică a basmului . Aarne face aceleași greșeli ca
Volkov , și, în opinia lui, principalele categorii de basme sunt:
1. Basme cu animale
2. Basme propriu -zise
3. Anecdo te.

2.1. Basmul popular este creaț ia epică narativă populară în care întâmplările reale se
împlet esc cu cele fantastice, fiind săvârșite atât de personaje reale, cât ș i de cele cu puteri
supranaturale, care reprezintă forțele binelui și forțele răului, din a căror confruntare binele
iese î ntotdeau na învingă tor.
Caracteristicile basmului popular sunt:
● are trăsături comune cu alte specii;
● caracterul anonim (numele autorului e necunoscut), oral(se transmite prin viu gr ai),
colectiv (contribuie mai mulți transmițători la desăvârșirea operei) , popular (exprimă

81 Petraș Irin a, Teoria literaturii, (dicționar – antologie), Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009, p. 13

42
● mentalitatea omului din popor) și tradițional (toate basmele sunt create prin
tradiție);
● tema tuturor basmelor este lupta dintre bin e și rău, sfărșită cu victoria binelui;
● acțiunea este plasată într -un timp îndepărtat, mitic ( in illo tempore ) și într -un spațiu
nedeterminat (tărâmul acesta – tărâmul celălalt);
● sunt prezente elementele fanta stice – personaje ireale, spații imaginare,
metamorfozări;
● prezența cifrelor magice : 3, 7, 9,12;
● există formule tipice: formula inițială (îl transpune pe cititor din lumea reală în
lumea fabuloasă a basmului și plasează acțiunea într -un trecut îndepărtat – „A fost
odată”, „Demult, tare demult”), formula mediană (cu rolul de a menține trează
atenția cititorului și de a face saltul peste timp și spațiu – „ și se luptară, și se
luptară zi de vară, până -n seară” , „și merseră, și merseră, peste șapte mări și șapte
țări”, „ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este”) și formula finală (îl readuce
pe citito r în lum ea reală, creându -i o stare de bună dispoziție, de optimism într -o
glumă, o ironie, o vorbă de duh – „Si-am încălecat pe -o șa”, etc);
● are trăsături proprii basmului;
● acțiunea se desfășoară cronologic, urmând un tipar narativ:
– situația de echilibru;
– un fapt (prejudiciu sau lipsă) care tulbură echilibru;
– protagonistul urmează un drum inițiatic asumându -și rolul de a restabili
echilibrul inițial; drumul îi este presărat cu obstaco le pe care le depășește, fie
prin forțele proprii, fie în urma ajutorului primit;
– revenirea la starea de echilibru – răsplătirea eroului, nunta.
● personajele basmului se încadrează în două categorii : pozitive / benefic e și
negative / malefice.
● motive întâlnite în basm : motivul împăratului cu 3 feciori / 3 fiice, motivul
drumului inițiatic, motivul depășirii probelor, motivul ajutoarelor, motivul
mezinu lui, etc.
● oralitatea este o trăsătură specific basmului – opera pare spusă, nu scrisă. Sursele
oralității pot fi:
– expresii populare ( a se face luntre și punte, a -și lua inima în dinți , a-i
purta sâmbetele cuiva, a avea ac de cojocul cuiva, a cădea un noroc chiar
peste cineva );
– locuțiuni: (cu nici un chip );
– interogații și exclamări ;
– folosirea dialogului
– interjecții de diferite tipuri
– forme verbale inverse
– substantive în vocativ: corbule, corbule!
– cuvinte populare, arhaice și regionale: mă prinz , cellalt, iară, de, a
tăgădui, trențăros, paci
– viitorul popular: or fi trăind
2.2. Basmul cult

Se definește prin prelucrarea structurilor populare ale speciei în cadrul uno r

43
opere originale, în care elementele folclorice caracteristice speciei se asociază celor proprii
operei unui scriitor. În plus, în basmul cult se pune mai mult accentul pe atmosferă sau pe
dimensiunea interioară a personajelor. Deoarece la baza basmului cult stă basmul popular,
acestea prezin tă puncte comune dar și caracteristici particulare, specifice fiecărui autor.
Așadar, prima deosebire este că basmul cult are un autor cunoscut. În basmul cult, autorul
preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizează elementele stereotipe conf orm
viziunii sale artistice și propriului său stil.. Basmul cult imită relația de comunicare de tip oral
din basmul popular, ceea ce conferă oralitate stilului.
Particularitățile basmului cult sunt:
▪ clișee compoziționale: form ule tipice – inițiale, mediane, finale;
▪ motive narative diverse: călătoria, lupta, victoria eroului, probele depășite,
demascarea și pedepsirea răufăcătorului, căsătoria și răsplata eroului, etc;
▪ specificul reperelor temporale (timpul fabulous, mitic, illo tempore) și spațiale
(tărâmul acesta și tărâmul celălalt) – sunt vagi, imaginare, redate la modul general;
▪ stil elaborate, îmbinarea narațiunii cu descrierea și dialogul;
▪ cifre magice, si mbolice;
▪ obiecte miraculoase;
▪ întrepătru nderea planurilor real – fabulo s; fabulosul este tratat în mod realist;
▪ convenția basmului (acceptată de cititor); acceptarea de la început a
supranaturalului ca explicație a întâmplărilor incredibile.
Categoriile estetice ale basmului cult sunt miraculosul și fabulosul . Miraculosul
presupune acceptarea de la început a supranaturalului, care nu suscită nicio surpriză, iar
efectul asupra cititorului este delectarea, relaxarea. Fabulosul este o categorie a fantasticului
care desemnează personaje sau fapte imaginare, incredibile, de domeniul fanteziei, al
supranaturalului, fără corespondent în lumea reală.

2.3. Basmul despre animale

Sub această denumire sunt grupate povestirile care au ca protagoniști animalele,
imaginând întâmplări din viața acestora sau relații anecdotice între animale și om. Originea
lor, ca specie narativă, este foarte veche, sursa primară a basmelor despre anima le constituind –
o străvechile mituri și credințe totemice ale triburilor de vânători. În semnificația lor fiara este
socotită egală sau chiar superioară omului. Din fondul acestor credințe totemice și din
climatul lor s -au născut legende și povestiri despre animalul totemic, în relație cu omul s -au
alte animale care îi sunt supuse. În basmele europene, eroul născut din animal – copilul pui de
urs, la români Făt -Frumos fiul iepei, apoi copiii hrăniți de animale – Romulus și Remus, par a
reprezenta cele mai vech i urme totemice, la care se adaugă metamorfozele om -animal. De la
aceste forme străvechi, conservate parțial în motivația basmului fantastic, basmele despre
animale au evoluat, pi erzându -și legăturile totemice și vechile sensuri mitice, suportând în
consec ință profunde mutații funcționale și lărgindu -și mult sfera tematică. Eliberate de
autoritatea miturilor totemice, basmele despre animale evoluează, în tradiția orală, spre
snoavă, legendă și alegorie. Eliberat de teama față de animalul totemic, omul se re cunoaște a
fi, dacă nu mai puternic, cel puțin mai isteț decât animalul. În aceste condiții, din erou al
narațiunii animalul devine obiect al satirei.82
Treptat însă, protagoniștilor acestor povestiri li se atribuie însușiri antropomorfe,
calități umane po trivite unor însușiri specifice animalelor: vulpea este vicleană, lupul este rău,
lacom și crud, ursul este în general greoi și prost, iepurele fricos, etc. Evoluția către alegorie a
fost provocată de amplificarea acestor însușiri antropomorfe. Apropierea de fabulă, fără a se
pierde identitatea de gen, este pronunțată, morala fiind fixată prin proverbe. De multe ori,
însă, această apropiere este și rezultatul prelucrării culegătorilor sau povestitorilor culți. O

82 Călinescu, George, Estetica basmului ,Editura pentru Literatură, București, 1965 , p. 9, 315

44
povestire didactică a lui Ion Creangă se înch eie cu un proverb i ntrodus într -un avertisment
moral:
„Ce trebuie să învățăm din această fabulă
Să nu fim lingăi și lacomi ca șoarecele,
Căci lăcomia pierde omenia.”
Ca structură și stil, aceste povestiri sunt în general scu rte, simple, cuprinzând un
singur motiv. Desfășurarea acțiunii se bazează mai mult pe dialog decât pe întâmplări relatate.
Datorită exprimării succinte și proporției lor reduse, basmele despre animale sunt ușor
memorate, ca discurs constituit, ajungând ast fel la o mare șlefuire.
Basmele cu animale își găsesc izvorul în colecțiile de fabule din India. Tipologia
internațională cunoaște 694 de tipuri de basme cu animale, iar noi avem 249: – 68 corespund
tipologiei internaționale, iar 191 par a fi specifice. O parte dintre ele sunt adevărate fabule, cu
trimitere la situații reale din viața oamenilor, și cu un fond umoristic bogat. Multe basme
românești aparțin ca tipologie folclorului universal și au aceeași valoare artistică. Basmul
„Prâslea cel voinic și merele de aur”, din colecția lui Petre Ispirescu este cunoscut în Europa,
Asia , Africa, și chiar în America, la fel ca „Cenușăreasa”. Basmul român se apropie de
versiunea greacă, dar are totuși o structură specifică. Oricărui basm, trecut din gură în gură,
din om în om, i se imprimă ceva din ființa povestitorului și din mediul căruia acesta îi
aparține. Elementul rustic, sub toate spectele sale, fizic sau psihic, face diferența între basmul
român și celelalte basme. Tematica basmului se țese în jurul unor idei, cu victoria binelui
contra răului, a vitejiei, a iscusinței, fiind promovate voinicia și frumusețea, simplitatea și
modestia.Prin muncă se câștigă fericirea, care este mai de preț decât averea. Eroii au sufletul
curat și multe calități , iar defectele sunt pedepsite. Animalele sunt devotate omului și au
simțul dreptății.

2.4. Basmul fantastic

Originea străveche a acestui gen de narațiune orală și legăturile lui cu marile sectoare
ale culturii primitive sunt, de as emenea, incontestabile. Basmele fantastice sunt cele mai
răspândite, și sunt acele povești cu Feți -Frumoși, cu împărați, cu Ileana Cosânzeana, cu zmei
și balauri. Diavolii, zmeii sau balaurii sunt figuri extrem de populare în basme și sunt
surprinși în c ele mai mici amănunte, sub toate aspectele, sfârșind prin a fi învinși. Poporul își
arată compasiunea față de cei care suferă (fata unchiașului, care este nedreptățită de mama
vitregă, sau soția părăsită de soț). Se mai adaugă și poveștile privind relații le de familie ,
bazate pe motivul zmeului (soția sau fiica furate de zmeu și readuse în locul inițial de către un
erou), sau analizând lupta împotriva superstiției și a vrăjitoriei. Petre Ispirescu a creat cea mai
cuprinzătoare colecție de basme fantastice, redând astfel tipul perfect al basmului. Corneliu
Bărbulescu afirmă că poveștile fantastice românești evocă numeroase aspecte de cultură
străveche populară și de viață din perioada de trecere la feudalism și din feudalism. Spre
deosebire de basmele despre animale, care pe parcursul evoluției lor și -au schimbat
substanțial statutul funcțional și sistemul de semnificații, basmul fantastic s -a constituit în
forme primare nai stabile. Ceea ce caracterizează basmul, ca operă de artă, este o lume cu
totul aparte , concepută în coordonatele unui univers fantastic, opusă deci cotidianului, o lume
în care evoluția omului nu cunoaște limite, în care nu există contrarii care să nu poată fi
rezolvate.83 Basmul pornește de la realitate, dar se desprinde de ea, trecând în suprareal, unde
imaginează nu o lume a visului, ci o lume a dorințelor omului, de fapt o transpunere în această
lume cu ajutorul fanteziei. Este o lume opusă realității cotidiene nu prin personaje și
întâmplări, ci prin atmosfera ei interioară, prin esența ei. Basmul s -a cristalizat deci, ca gen
artistic, pe o treaptă mai evoluată a societății umane.84 El constituie, de fapt, o normă într -o

83 Idem, p. 325
84 Călinescu, George, Estetica basmului , Editura pentru Literatură, București, 1965 , p. 320

45
societate în care există contradicții, în care omul este supus limitelor materiale și sociale, unde
există deci o ordin e socială care îi separă pe oameni în clase privilegiate și neprivilegiate.
Numai așa se poate explica de ce basmul a putut conserva până în epoca modernă elemente
ale culturii primitive. El le -a organizat într -un sistem cultural superior și le -a supus dom inației
estetice. Basmul nu este numai o creație, ci tocmai din această perspectivă – un creator de
umanitate, situându -se în rândul marilor opere de artă ale omenirii.
Un prim aspect estetic al basmului fantastic îl constituie lumea cu totul particulară
creată în granițele lui, o lume dominată de dimensiuni fantastice, o lume alcătuită din
protagoniști specifici care nu sunt numai oameni, ci și anume ființe himerice, animale cu
psihologia și sociologia lor misterioasă, fondată pe o ordine proprie a timpulu i și spațiului și
înzestrată cu peisaje și obiecte miraculoase. Pendularea între real și fantastic imprimă
narațiunii un statut artistic particular, determinat de o cauzalitate proprie. Nu există niciun
basm în care elementele pur fantastice să apară izola t. În mod aproape constant acțiunea
basmelor se declașează într -un cadru real și reclamă împrejurări verosimile. Proiecțiile
fabuloase apar pe parcursul dezvoltării narațiunii, începând, de regulă cu declanșarea
conflictului care va fi rezolvat printr -o aventură eroică.
Statutul antropologic al acestei lumi, implică alături de elemente preelaborate în
culturile primitive , elemente elaborate în avoluția ulterioară a basmului, care au devenit
universale fie prin manifestarea paralelismului cultural, fie pr in interferențe și împrumuturi
culturale. Merele de aur, cloșca cu puii de aur, cornul abundenței, masa încărcată cu bucate
alese ce se pune și se ridică singură, pâinea ce nu se termină, punga cu bani ce nu se golește
niciodată sunt creații ale fanteziei, reprezentând un stadiu înaintat de cultură. Fiind creație
literară orală, basmul se realizează printr -un cod, printr -o convenție artistică ce stă la baza
întregii categorii.85
Un alt aspect, mai complex și cu implicații mai largi, îl constituie structura mesajului
narativ. La nivel categorial se poate vorbi despre un model structural al basmului fantastic ca
gen ,implicând: situația inițială de echilibru, un eveniment sau o secvență de evenimente care
dereglează echilibrul inițial, acțiunea reparatorie, ma ractă de cele mai multe ori printr -o
aventură eroică, refacerea echilibrului și răsplătirea eroului. Tot la nivel categorial
funcționează tipare obligatorii de alăturare care grupează elemente constitutive ale codului în
perechi opoziționale: interdicție -încălcarea interdicției, încercări -lichidarea încercărilor,
blestem -anularea blestemului, luptă -victorie. Un alt tipar impune structuri ternare determinate
de prezența unui donator de obiecte magice pe care eroul le folosește pentru a se salva de
urmărirea zmeoaicei -mamă.
Protagoniștii familiari basmului popular sunt, în majoritate universali. Fratele cel mic,
feciorul de împărat sau feciorul de om sărac, împărații buni sau răi, personajul perfid, zmeii,
balaurii, baba Cloața -Cotoroanța, sunt făpturi pe car e le vom regăsi în toate basmele tuturor
popoarelor.86 Circulând însă, o dată cu subiectele universale, de la o țară la alta , ele capătă
înfățișări și denumiri proprii. Există în basmul popular românesc, o preferință pentru anumite
personaje, care -i define sc idealul etic și orizontul spiritual. Eroul tipic este Făt -Frumos,
universal ca funcție narativă, dar autohton prin sonoritatea și semantismul numelui. Făt –
Frumos nu este altceva decât flăcăul cel frumos, devenit în basm nume propriu. Și în cazul
persona jului feminin, Ileana Cosânzeana sau Sânziana, indică atributul frumuseții, întărit prin
formule caracterizatoare: „o fată cu părul cu totul și cu totul de aur, așa de frumoasă, încât la
soare te puteai uita, iar la dânsa ba” .
Opozantul eroului este, de c ele mai multe ori, zmeul și familia lui matriarhală,
dominată autoritar de zmeoaica -mamă. Mai rar apare, în basmul românesc balaurul cu 3 sau 7
capete, după cum la fel de rar apar și piticii, atât de populari în basmele europene. Zmeii și

85 Pop Mihai, Ruxăndoiu, Pavel , Folclor literar românesc , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1961, p.
276
86 Vrabie, Gheorghe, Structura poetică a basmului , Editura Academiei Republicii Socialiste România, București,
1975, p. 182

46
structura mediulu i lor oferă povestitorului posibilități mai largi de personalizare a mesajului,
de marcare a contrastului dintre bine și rău, frumos și urât, isteț și prost.87

2.5. Basmul nuvelistic

Este cel în care personajele fabuloase sunt înlocui te de personaje asemănătoare
oamenilor obișnuiți, și sunt puse în situații similare celor din viața cotidiană. În opinia lui
Corneliu Bărbulescu, poveștile nuvelistice reflectă cu predilecție aspecte d in perioada feudală
și capitalistă, iar imaginea poetic ă se dezvoltă în limitele realiste.În perspectiva timpului și în
evoluția paralelă a poveștilor atât fantastice cât și nuvelistice, poveștile fantastice apar mai rar
decât cele nuvelistice, în măsura în care nu mai ajung la treapta superiorioară de cunoașt ere a
vieții de către masele populare.
„Povești populare din Banat” a învățătorului Gheorghe Cătană se situează pe această
linie. Basmele nuvelistice au ca teme triumful istețimii, prețuirea înțelepciunii, soarta
copilului sărac, norocul sau să răcia („Trei sfaturi bune”, „Pipăruș Petru și Florea înflorit”,
„Trei copii săraci”, etc).

3. Personajele basmului
În basm, personajele sunt tipice numai ca rezultat al elaborării îndelungate până la
schematism. Eroul este, totdeauna, axul narațiunii, prin aceea că își asumă deliberat misiunea
reechilibrării unei stări dezechilibrate sau a suprimării unei carențe. Făt -Frumos dă sens unei
situații tipice care și -l revendică și de aceea el este atacantul central al întregii narațiuni.
Un caz aparte îl prezintă basmul lui Petre Ispirescu, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de
moarte”, în care eroul, și el un Făt -Frumos, prezintă un caz particular, în care se realizează
individualul prin general. La acest erou original, cu vădită înrâur ire mitică, apare luciditatea și
nu orbirea, bucuria înfrângerii și nu tristețea biruinței. Poate că și această constatare se adaugă
în suspiciunea cu care e privit basmul, însă nu este exclus prin nimic ca el să facă parte dintr -o
categorie de basme cu fi nal ce nu se constituie într -un happy -end, basme care nu au rezistat
opțiunilor vremii. Ca regulă generală a personajului central al basmului, care îl determină și îl
individualizează, este setea prematură de determinații, care să corespundă ființei sale ș i
sensului întru care se arată a fi predestinat. Nu carența de echilibru a generalului singură duce
la nevoia oarbă de acțiune, și nici criza impusă de d eterminații elevate, ci poate numai
amândouă la un loc definesc un personaj convențional de tipul lui Făt-Frumos. El se afirmă
prin acțiune, ceea ce este în fond un criteriu principal în etica mundană din care descinde.
Personajele sunt de vârstă, sex, stare socială și structură etică diferite, reale sau fantastice,
miraculoase, dar construite în esență du pă aceleași modele. Frumusețea fizică se armonizează
cu marile valori etice, iar infirmitatea fizică și urâțenia, cu defectele morale, fiind liniare, au o
singură trăsătură de caracter dominantă pe toată durata acțiunii. Ele devin simboluri ale
binelui sau răului, ale frumosului sau urâtului, având forța modelului și fiind purtătoarele
mesajului.
Întâmplările fericite se petrec în zone luminoase: Cenușăreasa apare la bal în toată
strălucirea ei. Dimpotrivă, în toate zonele obscure, se petrec nenoroci ri: Scufița roșie îl
întâlnește pe lup în pădure; Degețel și frații lui se rătăcesc tot în pădure; Frumoasa din
pădurea adormită este despărțită de cei vii prin interdicția „unui atât de mare număr de
copaci…, de tufișuri și de mărăcini… că niciun om, nici fiară n -ar mai fi putut străbate prin
ele”. Ieșirea eroilor din impas echivalează cu o ieșire la lumină. Eroii basmelor sunt regi,
prinți sau oameni simpli din popor. De la început, atenția cititorului este îndreptată asupra
eroului, care, de cele mai multe ori, are înzestrări speciale. În Cenușăreasa, tânăra fată este de

87 Ispirescu,Petre, Basmele românilor , Editura Polirom, București, 2012, p. 123

47
o „blândețe și de o bunătate fără pereche”. Ea reprezintă tipul feminin ideal: frumoasă, bună,
cinstită, harnic ă, modestă, răbdătoare, plină de dragoste și îngăduință față de tatăl să u, care
nu-i ia apărarea, supusă, sensibilă în fața frumuseților naturii. Așa cum e drept, ea își găsește
răsplata cuvenită după faptele și inima ei. În acest basm, prin antiteza de tip alb -negru, sunt
puternic reliefate defectele mamei vitrege și ale fete lor ei: mândrie, îngâmfare, dispreț pentru
muncă, răutate de proporții aproape incredibile, invidie, dorință de înălțare prin minciună și
impostură, lipsă de cuvânt.
Personajele negative sunt, de obicei, fantastice (zmei, balauri, zgripțuroaic e,
vrăjitoare, iele, strigoi, draci), dar și reale (mama vitregă, surorile și frații invidioși, spânul,
curteanul, sfetnicul mincinos) – cu chip de monstru, animal sau om, personajele negative sunt
dominate de ură împotriva oamenilor, de viclenie, de lașit ate, lăcomie, cruzime.
În caracterizarea personajelor dintr -un basm, profesorul trebuie să orienteze elevii
spre „starea biologică” a acestora, aproximativ ca în tabelul următor 88:

PERSONAJE
PASIVE
Împărați
Împărătese
Moșneagul
Baba
Sihastrul
Frații eroului EROII ( ACTIVI)
Fiul cel mic,
năzdrăvan
Făt-Frumos
Ileana Cosânzeana
Frații de cruce OPOZANȚII
Zmei
Balauri
Muma -Pădurii
Alte
monstruozități CONFIDENȚII
(ADJUVANȚII)
Calul năzdrăvan
Sfânta Vinere
Sfântul Soare
Gerilă, etc
– rol pas iv
– deschid acțiunea
din basm – rol activ
– dornici de fapte
mari
– de aventură
– curajoși
– tineri și frumoși
– înfrâng multe
piedici
– simbolizează idea
de bine și adevăr
– rol de opozanți ai
eroilor
– ilustrează idea de
conflict
– vicleni
– perfizi
– malefici
– simbolizează idea
de rău. – rol de sfetnici și
ajutoare
– înlătură piedicile
din calea eroului
– simbolizează idea
de prietenie și
atașament

3.1. Eroul pozitiv al basmelor este în maj oritatea cazurilor Făt -Frumos , pe care îl
găsim sub diferite denumiri dar care are întotdeauna aceleași calități, fiind un om puternic,
viteaz, hotărât și persevere nt în realizarea țelului său. Reușește să învingă nu numai prin forța
fizică și vitejie ci și prin istețime, curaj și prezența de spirit . Uneori, la începutul basmului,
eroul principal e prezentat chipeș, strălucind de frumusețe și de înteligență, alteori apare ca o
figură neînsemnată, pe care apropiații (sau frații) îl consider ă inferior. În realitate, el este doar
lipsit de experiența vi eții, iar pe parcursul acțiunii își pune în valoare calitățile sale deosebite,
dovedind că nu este nici naiv, nici nefolositor, nici prost, așa cum îl credeau alții, ci
dimpotrivă, are cele mai alese însușiri. De obicei eroul principal este mezinul dintre cei trei
frați (Prâslea), desconsiderat de cei mai mari care sunt invidioși, șireți, egoiști. Pe lângă faptul
că dispune de cinste, umanism, curaj, îndemânare ori iscusință, o altă calitate a eroului este
mila față de diferite viețuitoare care, la rândul lor, îl ajută să învingă toate greutățile și să iasă
din toate încurcăturile.

88 Goia, Vistian, Didactica limbii și literaturii române , editura Dacia, Cluj -Napoca, 2008, p. 173

48
Eroul basmului este considerat simbol ala valorilor, fiindcă prefigurează existența
umană cu tot ce presupune ea: inițiere, creștere, cunoaștere, evoluție datorată e xperiențelor.El
acumulează experiența prin parcurgerea drumului de inițiere (motivul central al basmului) și
prin depășirea probelor datorită nu doar condiției supranaturale ci și calităților morale și
spiritual, specific eroilor din basme. Basmele popular e românești impun individului
îmbunătățirea caracterului prin acumularea de atribute tipice protagoniștilor din basme:
generozitate, asumarea responsabilității, înțelepciune, prietenie. În basm se susține ideea că
omul poate obține orice prin răbdare, dăru ire, bunătate, credință, altruism, dar mai ales prin
iubire, eroul basmului devenind astfel, model de viață.
3.2. Eroina basmelor este, în cele mai multe cazuri, Ilean a Cosânzeana. Se întâmplă
să apară și sub alt nume, sau pur și simplu este fat a cea mică a împăratului sau fata săracului.
De frumusețea ei se duce vestea peste mări și țări și este curtată și dorită de toți fiii de
împărat, fiind răpi tă de zmei și, bineînțeles, salvată de Făt -Frumos. Are însușiri asemănătoare
cu cele ale eroului pr incipal, este modestă și muncitoare, bună la suflet, are de suferit din
cauza mamei vitrege sau a vreunei vrăjitoare, ori slujește la o stăpână bogată dar rea. În cele
din urmă, prin curaj, bunătate, modestie, hărnicie sau istețime înfruntă toate greutățil e și se
căsătorește cu Făt -Frumos. Eroii pozitivi din basme sunt ajutați de diferite personaje cu
însușiri supranaturale în lupta lor pentru victoria binelui. În unele basme eroul este ajutat de
un frate bun ( Afin și Dafin ), de ființe omenești cu puteri su pranaturale ( Zâna Zânelor ) sau de
viețuitoare din lumea animalelor – calul năzdrăvan, fără de care ar fi imposibilă izbânda lui
Făt-Frumos. Protagonistul basmului are mulți prieteni : uriași cu care leagă frății de cruce,
personaje ce reprezintă fenomene me teorologice (mama vântului, Soarele), ori zânele
binevoitoare. Printre dușmanii eroului găsim la început oamenii (frații mai mari, mama
vitregă), apoi zmei, balauri sau alte întruchipări ale răului.

3.3. Metamorfozele eroului din basmul fantastic românesc

Supranaturalul și fabulosul constituie farmecul și caracteristica fundamentală a
basmului. Lucrurile și animalele vorbesc, distanțele se par curg într -o clipă cu ajutorul c alului
năzdrăvan sau a vreunui obiect, omul renaște dintr -un bob de mei, foamea este potolită de o
maramă fermecată pe care se întind cele mai alese bunătăți , Făt-Frumos scapă de urmăritori
prin aruncarea unui obiect în urma lui, ceea ce înseamnă că metamorfoza ocupă un loc
important în lumea basmului: Făt -Frumos se dă peste cap de trei ori și devine din om, animal
sau invers. Metamorfoza se obține și prin blestem, băutură, printr -un aliment magic sau printr –
un obiect miraculos. Fiind prigoniți de zmeu, eroii se prefac unul în biserică și altul în călugăr,
sau unul în t urmă și altul în cioban, ori baltă și rățoi, etc. Animalele vorbesc: calul, fiarele
pădurii, păsările, peștii, insectele scapă de la primejdii eroul din poveste, din recunoștință că
au fost ajutate de acesta. Și lucrurile au viață în basme. Petre Ispirescu relata într -un basm
cum că „toate lucrușoarele vorbeau în casa aceea, până și oalele și vătraiul; două oale se
certau foc, lingurile discutau și se certau cu vătaful lor, castroanele veneau singure la masă și
se așezau la locul lor” .
Pendulând între real și fantastic, metamorfozarea eroului de basm românesc (din
proprie inițiativă, la cerere sau independent de voința sa), ne relevă o interesantă i novație
literară tradițională c are a încercat, poate a și reușit, să facă legătura dintre straturi a rhaice și
orizonturi noi de cultură, dintre real ( un univers prezent fizic, palpabil, dar condiționa(n)t,
limitat/limitativ) și fantastic ( un univers autonom, nelimitat, cu legi, dimensiuni, reguli,
structuri proprii, văzut poate ca o alternativă la reali tatea vieții cotidiene), dintre structurile
culturale proprii și cele universale. Iar transformările corporale la care sunt supuși sau
apelează eroii basmelor fantastice românești pentru a surmonta o problemă, altfel fără ieșire,

49
ori pentru a -și apropia re ușita finală, evidențiază, o dată în plus, tocmai această structură de
tip universalist a basmului fantastic românesc. Prin urmare, dincolo de necesara clasificare a
acestor transformări suferite de corpul uman al eroilor de basm, am avut mereu în vedere, și o
mitanalizare a fundamentelor care, din perspectivă fenomenologică și hermeneutică, dau sens
și motivație (ontologică) unor astfel de metamorfoze.
Adevărat organ -obstacol, corpul din basmul fantastic românesc prezintă, deopotrivă
pentru cerc etătorul avizat cât și pentru cititorul neavizat, o seducătoare imagologie a
transformărilor suferite de acesta, întru realizarea sau împiedicarea împlinirii dezideratului
eroului. La limita confuziei, împiedicând dezordinea epică și întârziind deznodământ ul,
metamorfozele prin care trece (voit sau nevoit) eroul de basm, îngroașă și ornamentează
epicul fantastic al basmului românesc. Mutațiile structurale și funcționale aduse de aceste
transformări (transcorporale) ale eroului de basm, sunt justificate din perspectiva epicului
fantastic de dezvoltat întru obținerea unui final așteptat.
Iar metamorfozele eroului de basm fantastic românesc se înscriu, cu succes aș spune, în
această tramă a unei realități imaginare verosimile, menite să armonizeze re alul cu
imaginarul, miticul cu umanul. Nu sunt evenimente „de ruptură”, ci fac parte, se pare, din
ordinea miraculoasă a basmului, venind și ținând de logica și ritmul basmului, fiind,
manifestări familiare. Oricum, la o primă vedere, este evident că, din perpectivă hermeneutică
și fenomenologică, eposul mitofolcloric are de câștigat prin includ erea unei non -realități
umane ( metamorfozarea în altceva decât propria -i natură) în structura narativă a acestor
basme. Însă, în ce măsură reușesc aceste transformă ri să re -modeleze și să re -semnifice epicul
prin intruziunea acestui episod insolit al (auto)metamorfozării, rămâne de văzut.
Dar, o transformare cosmică, care contravine și sfidează normele elementare de fiziologie,
refigurându -se astfel arhetipalul. În acest sens, cred că este oportun a aminti că metamorfoza
este „Însușirea de care dispun zeii și alte persoane mitice sau ființele fabuloase din folclor, de
a-și transforma aspectul ori structura sau de a deveni alte ființe ori obiecte (oameni, animale,
plante, pietre), alteori fenomene (ploaie, fulger, vânt, ceață) , „cu ajutorul magiei”.
Morfologic, funcțiile operative (recte: cu intenționalitate gnoseologică) ale experiențelor de
acest fel trăite de un individ au fost cuprinse, de -a lungul timpului, în di verse produse
culturale care au ca leitmotiv metamorfozarea, de la celebre poeme epice, scrieri filosofic –
moralizatoare și literare, până la producții cinematografice sau muzicale.
Dar, așa cum transpare din basmele fantastice românești, nu este vorba de o transformare.

3.4. Zmeii

Zmeii apar în basme în diferite ipostaze, de obicei, fiind trei la număr. Apoi, zmeii pot
fi: antropofagi, slugi, șchiopi sau orbi. Lor li se vor adăuga apoi Zmeoaica și cele trei nurori,
care v or intra în acțiune când și cel de -al treilea zmeu este învins. Ele îl urmăresc pe erou,
metamorfozându -se sub diferite chipuri: fântână, pomi sau flori, pe care voinicul le recunoaște
și le taie făcând să curgă din ele sânge negru. În alte motive, eroul a runcă gresia, săpunul sau
pieptenele pentru a provoca ridicarea unor munți, apariția noroiului, pădurii etc., în felul
acesta împiedicând zmeoaica să înainteze.
Zmeul din mitologia românească este un personaj des întâlnit în basmele poporului
nostru. El întruchipează întotdeauna personajul negativ, un personaj care nu este niciodată
descris cu exactitate. Mama tuturor zmeilor este Baba Cloanța, care păstrează sufletele
copiilor săi într -o cușcă ferecată, asigurându -și astfel nemurirea. De fiecare dată când este
grav rănită și la un pas de moarte, ea apelează la cușca pe care o ține ascunsă, sacrificând unul
din sufletele fiilor săi . Zmeul din mitologia românească este un personaj predominant
masculin, arareori apare o zmeoaică ce îi este soție sau mamă și care de obicei este la fel de
plină de răutate ca zmeul. Zmeul întruchipează un personaj masculin pentru că în esența sa
este extrem de puternic, capabil să îi înfrunte pe cei mai vajnici luptători pentru dreptate. De
cele mai multe ori, zmeul capt urează domnițe de viță nobilă sau renumite pentru frumusețea

50
lor. Este foarte probabil ca zmeul să fure și bărbați sau femei din popor, însă acest fapt este
arareori consemnat.
Portretul fizic al zmeului rămâne nedeslușit. În orice caz, este și el o ființă cu mari forțe
fizice, epuizabile, un uriaș. El pare a avea înfățișarea unui om mai mare, având în vedere
mediul civilizat în care trăiește, cu castel, scări, mese, scaune, veselă, tacâmuri (locuința
zmeilor indică o treaptă superioară de civili zație asemănătoare cu aceea a împăraților). Faptul
că se bate în luptă dreaptă cu voinicul și că stă călare pe cal sau merge în caret ă ori căruță,
confirm ă anatomia lui umană. Puterea sa e herculeană. Toți aruncă buzduganul de departe (
unul îl zvârle de la nouă mi luri, altul are un buzdugan de fier mare cât cinzeci de ferii pe care
îl aruncă cale de două ceasuri, un altul aruncă buzduganul cale de nouă țări și nouă mări, etc).
Zmeul e dotat cu un mare simț olfactiv, mirosind îndată prezența unui om , fii nd de altfel,
antropofag, deși nu îm mod current, deoarece bea apă, vin, probabil și lapte de capră,
mănâncă pită, carne de oaie, de porc, de gâscă, având roabe care gătesc omenește89.Zmeul
este o ființă violentă și cruntă, având o repulsie congenitală pent ru oamenii de pe tărâmul
nostru al căror miros îl irită
Lupta dintre zmeu și eroul pozitiv este una fantastică, care durează zile și nopți. Zmeul
are obiceiul de a fura venele din spatele genunchiului vitejilor care îndrăznesc să îl înfrunte;
odată furate aceste vene, eroul pozitiv nu va mai putea merge. Zmeul nu este înfrânt ușor și
mulți viteji se sacrifică încercând. Personajul pozitiv principal trece prin nenumărate pericole
până să ajungă pe tărâmul zmeului. De asemenea, el are ajutoare, pe care le primește pe
parcursul călătoriei sale drept răsplată pentru fapte de lăudat.

3.5. Șerpii

În mitologia românească, șarpele are și o conotație negativă, în astfel de ipostaze fiind
invocat în basme, balade ori descântece. În maj oritatea credințelor populare, se consideră că
șarpele trebuie omorât, prin taierea capului, pentru că acolo își strânge el „puterile”. Basmele
românești, baladele prezintă șarpele ca element de viclenie, de meșteșug necurat. De
asemenea există o serie înt reagă de recomandări pentru a te feri de șarpe: să nu îi rostești
numele, să se înconjoare gospodăria, casa cu cenușă și să se dea foc, să pui o bucată de
mămăligă fierbinte la radacina unui pom pentru a hrăni șarpele și a -l ține departe de casă și
copii. Poziția protectoare a șarpelui este reflectată și în arhitectura tradițională românească
(motivele ornamentale de pe celebrele porți maramureșene).
Șarpele e un produs al umidității. În basm, în afară de sugestia prolificității și
promiscuității în mediul umbros, mitologia se dezvoltă în jurul ideii de șarpe familiar. Faptul
că șarpele se insinuează în găuri, că are o privire meta lic fascinantă , a putut naște gândul că
este în comunicare cu tărâmul celălalt, plin de bogății minerale . Uneori, șarp ele e confundat
cu balaurul sau cu zmeul, totuși moralmente el are caractere specifice. El nu este numai un
târâtor și telluric, ci și aerian, și, într -o privință poate fi și o imagine a focului, de altfel fără
contradicție , fiindcă subsolul este locul um idității și al căldurii.90

3.6. Balaurii

În mitologia românească, balaurul apare uneori ca făuritor și străjer al nestematelor și
aurului, locuind pe funduri de prăpăstii, prin „Țara Armenească”. Alteori, balaurul este totuna
cu Zbur ătorul, deci antropomorfic, locuind în văzduh, printre nori. Alți balauri locuiesc și ei
tot printre nori, producând ploi torențiale și grindină. În unele basme, Balaurul -Zburător este
singurul vizibil de către om, și provine din șarpe, căruia îi cresc ari pi și care începe să zboare,
putând fi zărit strălucind pe cerul înnourat. Cu siguranță, la originea imaginii balaurului din

89 Călinescu, George, Estetica basmului , Editu ra pentru Literatură, București, 1965, p.22 -23.
90 Călinescu, George, Estetica basmului , Editura pentru Literatură, București, 1965, p. 37

51
văzduh, deasupra meleagurilor noastre, se află norii aducători de furtuni, fulgere și tunete. Făt
Frumos și alți eroi s -au luptat c u balaurul și l -au învins, salvând -o astfel pe fata de împărat, pe
care fiara o pretindea ca tribut. În general, balaurii provin din șerpi. Într -o anumită zi de
primăvară, din șapte în șapte ani, se strâng la un loc toți șerpii, de toate vârstele și mărimi le.
Locul acela este într -un munte stâncos, înconjurat de bălării și necălcat de picior de om.
Balaurul este un ordinar hydric, dar și cu manifestări pirice, simbolizând probabil
pătura acvatică și răbufneala vulcanică și infernală a subsolulu i, fără raport la materia
organizată în cristale. El este prin definiție distrugător și rău, și, spre deosebire de zmeu și
șarpe, totdeauna ostil omului. Caractereologic el reprezintă vrăjmașul eroului, piedica în
drumul său, opreliștea la punte, spaima ce te face să eziți și să te întorci din drum.91

3.7. Zânele

Zâna este o semidivinitate feminină – fie benefică, fie malefică, prezentă în multe
mitologii populare ale lumii. La români, atât in tradiții, cât și în basme și povestiri folclorice,
ea poate fi și bună și rea. Însă, zâna bună este cel mai intâlnit personaj și este reprezentată de
o tânără și foarte frumoasă fecioară, zveltă, năzdrăvană, care ajută oamenii cinstiți aflați in
orice situații dificile. Zâna mereu găsește o so luție de ieșire dintr -un impas în care se afla de
obicei tipul ideal al eroului (Făt -Frumos). Zâna se naște in multe cazuri dintr -o floare si de
obicei este insoțită de alte surate: in unele regiuni, zânele sunt trei surori, in altele,
doisprezece. În basm e, zâna se indrăgostește intotdeauna de un erou muritor, dar pentru a o
obține, acesta este nevoit să treacă printr -o serie de incercări supraomenesti, ca un ritual de
inițiere in lumea fantasticului. Chiar si zânele bune au limite in ceea ce privește bună voința
lor față de oameni, deseori pedepsindu -i pe cei care incalcă unele reguli specifice: de
exemplu, cei care calcă teritoriul stăpânit de către zână fără consimțământul ei, cei care o
spionează în timp ce se scaldă, cei care vânează pe teritoriul ei. P edeapsa favorită a zânei este
orbirea. Zânele au câteodată o regină – cea mai tânără, frumoasă și ințe leaptă dintre ele: Zâna
Zânelor. Zâna rea este personificată fie printr -o femeie urâtă, bătrână, uscațivă (asemanatoare
Joimaritei), fie printr -o fată tân ără, frumoasă, ispititoare, care iși bate joc și chiar pedepsește
crunt oamenii care o deranjează. Zânele rele se confundă des cu ielele, dar acestea sunt de fapt
divinități diferite.
Însă, după cum s -a spus, zânele sunt de obicei benefice oamen ilor, frumusețea lor
întrecându -se cu bunătatea și duioșia. Acestea ies în calea oamenilor care au probleme și îi
ajută, iar în unele zone, precum Oltenia, ele sunt cinstite ca fiind „cele trei fecioare sfinte”. În
seara de miercuri spre joi din Săptămâna Patimilor, oltenii obișnuiau să facă un foc in ogradă
din lemne de alun si corn, înconjurându -l cu tămâie, apă, pâine și trei scaune. Focul era făcut
de către copii – cei considerați curați la suflet – și era destinat zanelor care veneau să se spele,
să mănânce și să stea la foc, venirea lor aducând numai noroc si lucruri bune. Zâna bună nu
cere nimic in schimbul ajutorului oferit, in afară de promisiunea omului că va face si el numai
bine in viață și că va imprăștia în sat vorba despre facerea de bine. Zâ na principală prezentă în
basmele românești este Ileana Cosânzeana, corespondent feminin al lui Făt -Frumos, de care
de obicei se indrăgostește. Ileana Cosanzeana este o fecioară năzdrăvană a cărei frumusețe
uimește, inițiata fiind în magia binefăcătoare. E a are de multe ori ca sfetnic un animal cu
puteri magice – de obicei, Calul Năzdrăvan. Ileana este pe cât de frumoasă, pe atât de bună și
vitează, activă și cu spirit întreprinzător. În unele povestiri, Ileana Cosânzeana este chiar Zâna
florilor, o semidiv initate a primăverii, a renașterii și a tinereții. Zâna bună este mai mult decât
un personaj de basme iubit de copii, este o ființă care trebuia creată în imaginarul colectiv:
într-o mitologie populată de duhuri rele, de drăcușori, de semidivinități care p edepsesc,
trebuia să își facă loc și un personaj prin natura sa superior și bun, care să îi ia apărarea ființe

91 Idem, p.48

52
mitice românești – și existența sa este condiționată de frumusețe și bunătate, sufletul si
imaginația omului având nevoie și de un asemenea perso naj.
Zâna este antiteza zmeoaicii, de ordinar bătrână, dușmănoasă, bilioasă sau, când e
tânără și frumoasă, vindicativă și cu sângele otrăvitor și fetid. Ea simbolizează tinerețea
spendidă și incoruptibilă, ademenitoarea tinerilor, fiind obiect de nostalgie pentru flăcăul
nubil. Aspectele urâte (broască -țestoasă, bufn iță) pot să sugereze și prestigiul irațional,
exercitat prin efectul dragostei de unele femei asupra adolescenților. Fiind mai puțin o
generoasă „fée”, zâna din basmul românescare c u omul relații precumpănitor erotice.92

3.8. Calul

Calul este considerat un animal nobil, un simbol al eleganței și grației, dar este apreciat
și pentru curaj și viteză. El poate simboliza și moartea, fiind cunoscut drept o călăuză spre
moarte dacă este negru. În schimb, calul alb, era considerat o creatură atomică, asociat și cu
apa, și cu luna. În multe culturi antice, calul este considerat un animal inteligent, împletind
puterea si rațiunea cu puterile divinității si magiei, transformâ ndu-l în animalul cel mai
important pentru sacrificiu. În basme se povestesc întâmplări fantastice puse pe seama unor
personaje cu puteri supranaturale. Adesea eroii binelui au puteri supranaturale, fie sunt ajutați
de ființe supranaturale: cai năzdrăvani , zâne, obiecte sau plante cu puteri miraculoase etc. Toți
eroii basmelor ocupă un loc bine definit în lumea basmului, fiind introduși după anumite
reguli de la care nu se abat, au limbaj si gesturi tipice, fiecare este reprezentantul unei anumite
clase si au un regulament de comportare. Personajele își păstrează același profil psihic si
moral și și -l îmbogățesc mereu cu trăsături noi. După eroul principal, calul este în basm un
protagonist foarte important. Fără cal, probele par a nu putea fi trecute.
Calul năzdrăvan sau calul fantastic, este prezent în multe opere literare având o arie
mitologică vastă. Astfel, îl întâlnim ca Pegas (Pegasos la greci), Sleipnir (la scandinavi),
Merani (la kartvelii caucazieni ) sau ca inorog. La români e calul f antastic sau calul năzdrăvan,
cel care îl sfătuiește pe erou și are puteri supranaturale în cele mai multe cazuri. Calul este
unul dintre animalele domestice mitologizate în tradiția populară românească. El este
sfătuitorul, mijlocul de transport, prieten ul și călăuza eroului. Calul năzdrăvan are parte de o
naștere sau transformare spectaculoasă: consumă alimente fermecate ori substanțe cu puteri
magice( jăratic, lapte, măr etc). Are calități ieșite din comun: înțelege și vorbește cu oamenii,
are obiecte f ermecate, prevestește viitorul, face daruri fermecate, vrăjite (oglinda, mărul,
peria, năframa), zboară, scuipă foc, îl ajută pe erou în toate aventurile sale: căutarea, lupta,
metamorfoza, probe de pricepere și istețime, evadări. Totuși, aceste fapte țin de povestire și
nu de reprezentarea mitologică, orice animal având rolul de adjuvant poate fi dotat cu aceste
calități.
Acest personaj auxiliar, personificat înzestrat cu atribute fantastice atât în basmele
populare cât și în cele culte unde este nu numai un mijloc de locomoție, ci și o inteligență
excepțională, având grai. Psihologia acestui personaj animalier se poate observa în mai multe
circumstanțe: în „ Povestea lui Harap – Alb” când mezinul craiului alege calul după sfatul
Sfintei Dumi nici, lovește mârțoaga care se apropie de jăratic cu frâul de trei ori. La început,
calul năzdrăvan apare sub forma unei mârtoage, neinteresant și aparent nefolositor, dar odată
hrănit cu jăratic i se restabilesc capacitățile speciale precum se poate vede a în „Povestea lui
Harap -Alb” de Ion Creangă : „Pe urmă umple o tava cu jăratic, se duce cu dânsa la herghelie
și o pune jos între cai. Și atunci, numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal,
grebănos, dupuros și slab, de -i numărai coast ele; și venind de -a dreptul la tava, apucă o gură
de jăratic."

92 Călinescu, George, Estetica basmului , Editura pentru Literatură, București, 1965, p. 93.

53
Când calul își dezvăluie capacitățile se răzbună, purtându -l pe stăpân p ână la nori,
până la soare si până la lună, dovedind că îl acceptă ca stăpânpe mezin, dar și dovedindu -i
acestuia că are o putere ieșită din comun: "Ei, stăpâne, cum ți se pare ? Gândit -ai vreodată c -ai
să ajungi soarele cu picioarele, luna cu mâna și prin nouri să cauți cununa?" De asemenea,
după întoarcerea de la curtea Împăratului Roș calul nu face apel la put erile sale supranaturale
doar în ultima instanță, când îl omoară pe Spân, aruncându -l din înaltul cerului. Calul poate
acum interveni deoarece feciorul de împărat și -a încheiat inițierea. Fiind un personaj al
binelui, calul năzdrăvan este bun, milos, frum os fizic și moral, are spiritul dreptății, luptă
pentru o cauză dreaptă, leagă prietenii trainice, sunt isteți, harnici si încrezători în izbândă,
reușind să învingă. Aceștia vorbesc cu personajele, știind foarte bine limba lor iar câteodată
sunt bilingvi, ei vorbind și înțelegând limbaje neînțelese de erou, fiind uneori chiar un tălmaci
pentru acesta. El este îndrumătorul isteț al eroului, care nu face nimic fără sfatul lui. El este
animalul care apare, ca personaj, în majoritatea prozelor fantastice, fii nd unul dintre
protagoniștii importanți ai acestora. La români, calul se află, deseori, în ipostaza de animal
năzdrăvan a cărui intervenție face posibilă orice faptă eroică. El este sprijinul cel mai de preț
al lui Făt -Frumos, aparent chiar substituindu -se acestuia, îl călăuzește și îl sfătuiește în drumul
pe care îl are de parcurs. Așadar, calul nu apare izolat, ci se asociază cu protagoniștii, el
putând să aparțină nu numai voinicului, ci și zmeului, balaurului, Genarului și chiar unei babe
care are o her ghelie întreagă de cai năzdrăvani.
Originea cailor năzdrăvani nu este de bună seamă banală, împăratul bătrân trebuie să -i
aibă, ca și voinicii tineri, de la vreun zmeu biruit, vreo cuvioasă ori vreo ființă infernală. Că
tărâmul celălalt e locașul acestor cai este teoretic de admis, având în vedere și tradiția calului
ca zeu al morții. Există în basm, undeva, într -un loc puțin accesibil, o herghelie de iepe cu un
armăsar, sau numai o iapă care generează caii năzdrăvani. Prezența unui mascul nu e absolut
necesară procreației, după mentalitatea primitivă și magică. Într -un basm avem de -a face cu
un armăsar trăind într -un soi de colonie liberă cu iepele generatoare de cai năzdrăvani.
Galben -de-soare, calul năzdrăvan al voinicului, fără îndoială armăsar, învelit cu nouă piei de
bivol cătrănite, întâlnește la locul unde paște herghelia armăsarul plin de spume și sforăind de
mânie al iepelor.93

4. Elemente specific e basmului

În compoziția basmelor identificăm o serie de elementele specific e acestui tip de text,
printre care enumerăm:
Formulele specifice basmului : formula inițială – introduce cititorul în lumea
ficțională și anticipează caracterul fantastic al întâmplărilor – „A fost odată ca niciodată …”,
„Demult, tare demult…”; formula mediană – leagă secvențele textului și menține treaz
interesul cititorului – „Și se luptară, și se luptară, zi de vară, până -n seară” „Și merse, și
merse, peste șapte mări și șapte țări” „ca cuvântul din poveste, că -nainte mult mai este” ;
formula finală sau de încheier e – scoate cititorul din lumea basmului – „Și-am încălecat pe -o
șa, și v -am spus povestea așa”, „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți ”.
Elementele fantastice – personificarea animalelor și a obiectelor – au originea în
animismul omulu i primitiv, care acorda obiectelor de care avea nevoie, după ce le
confecționa, o formă supranaturală. Astfel apar în basme obiecte fermecate care acționează la
porunca omului și vin în ajutorul eroului: masa plină de bucate alese care se așază și se
strange, buzduganul care zboară, covorul sau cizmele cu care se plutește prin văzduh, etc .
Aceste obiecte au puteri magice numai în mâna eroului, pierzându -și-le atunci când încap pe
mâna unui om rău, lacom, nepriceput sau necinstit. Supranaturalul și miraculo sul sunt

93 Călinescu, G eorge, Estetica basmului , Editura pentru Literatură, București, 1965, p. 111

54
elemente ce constituie farmecul fundamental al basmului. Lumea fermecată a basmului face
ca lucrurile și animalele să vorbească; prin calul năzdrăvan ori cu ajutorul unui obiect se pot
străbate distanțe mari într -o clipă, cu posibilitatea trecerii pe lumea cealaltă sau pe alt tărâm.
Timpul devine relativ, omul renaște dintr -un bob de mei , viața este veșnică; foamea este
potolită prin întinderea unei marame, pe care apare cel mai îmbelșugat ospăț; pentru a scăpa
de urmărire, se aruncă o perie care se transformă într -o pădure deasă ce desparte pe Făt –
Frumos de primejdie. Metamorfoza ocupă un loc important – eroul se dă de trei ori peste cap
transformându -se într -un animal sau în orice altceva își dorește. Ea se poate obține și prin
blestem, băutură , aliment magic sau printr -un obiect miraculos.
Metamorfozele pot fi ascendente sau descendente, după cum reprezintă o răsplată sau
o pedeapsă, sau după finalitățile urmărite. Ele evocă o anumită credință în unitatea
fundamentală a ființei, apa rențele sensibile neavând decît o valoare iluzorie sau trecătoare.
Schimbările de formă nu par să afecteze personalitatea adâncă, care -și păstrează numele.
Metamorfozele sunt expresii ale dorinței, cenzurii, idealului, sancțiunii, sunt ivite din
adâncimile inconștientului și iau formă în imaginația creatoare. Poezia de dragoste este și ea
bogată în dorințe, în metamorfoze, pentru a plăcea ființei iubite. Metamorfoza este un simbol
de identificare, la o personalitate pe cale de individualizare, care nu și -a asumat însă cu
adevărat totalitatea eului său și nici nu și -a actualizat toate puterile sale.
Capacitatea de a se metamorfoza o posedă Greuceanu din basmul popular cu același
titlu. Metamorfoza Mirei din drama „Meșterul Manole” în mănăstire este o sacralizare
arhetipală a iubirii ce sugerează unirea spiritului cu lumea, cu natura. Metamorfozarea
Luceafărului din poemul cu același titlu de M. Eminescu este necesară întâlnirii dintre cei doi
îndrăgostiți, dar chipul uman pe care îl ia Luceafărul nu schimbă trăsăturile eternității lui. El
nu poate oferi fetei decât „o față”, o ipostază a veșniciei sale, adică a morții. „Vânâtul giulgi",
„ merele goale”, „umbra feței străvezii", „albă ca de ceară" primesc expresie sintetică în
versurile: „Un mort frum os cu ochii vii/ Ce scânteie -n afară ” A doua metamorfoză a
Luceafărului este construită din termeni antonimi celei dintâi , ca expresie a anulării
contrariilor în absolut, însă aceleași semne ale morții se impun: persoana sa este, de asemenea,
princiară, iar nașterea umanei înfățișări se face tot prin vîrte jul propriu Genezei. Ținând
drumul cunoașterii și neliniștii propriu oamenilor însetați de absolut, Luceafărul se transformă
în Hiperion, fiu al cerului și soarelui și își oferă nemurirea pentru o oră d e iubire: „Și apa
unde -au fost căzut/ În cercuri se rotește/ Și din adine necunoscut/ Un mîndru tânăr crește”.
Prin cele două metamorfoze, Luceafărul parcurge un întreg ciclu de existență situat între
geneza și surparea lumilor.
Metamorfozele a par la tot pasul în basme. De exemplu, în „Tinerețe fără bătrânețe și
viață fără de moarte” fiul de împărat creștea „ într -un an cât alții în zece”, și vrând să plece în
lume, își alege un cal care vorbește („Ce poruncești, stăpâne?”) și care cere să fie hrănit cu
„orz fiert în lapte”. Calul acesta e năzdrăvan, și se comportă ca un om, devenind sfătuitorul lui
Făt-Frumos. În basmul „Ileana Cosânzeana” , pentru a încerca curajul fetei sale, împăratul
așează în calea ei un pod de aramă, se transformă în lup și se ascunde sub pod. În drumul său,
fata – viteaz a întâlnit doi munți înalți, între care se luptau de nouă ani doi zmei, apoi, „niște
palaturi care se învârteau după soare”. Fiind urmărită de muma zmeului, calul năzdrăvan o
sfătuiește:„ bagă mâna în ur echea mea cea dreaptă și scoate gresia ce este acolo și o aruncă
înapoi”. Gresia s -a făcut „un munte de piatră care atingea cerul”. Scena se repetă cu o perie
care odată aruncată în spate se transform într -o pădure mare și deasă, iar mama zmeului
„roase di n copaci, se agăță de ramuri, sări din vârf în vârf”.
Metamorfoza apare în basm în diferite ipostaze. Fiind prigoniți de zmeu, eroii se
prefac unul în biserică și altul în călugăr, sau unul în turmă și altul în cioban, ori baltă și rățoi,
holdă și pândar, ori devine muscă, purice sau bob de mei . În basm, animalele vorbesc: calul,
fiarele pădurii, păsările, peștii, insectele, care, ajutate fiind de eroul poveștii, sunt
recunoscătoare scăpându -l pe acesta de alte primejdii.
Calul este văzu t, in mai toate religiile antice, ca singurul prieten adevărat al omului,

55
călăuza sigură și sfetnic devotat al eroului. După cum spune și Jean Paul Clebert, „el vede
ceea ce omul nu vede" și că, în ultimă instanță, „el este cel care -l conduce pe călăreț", „care -și
călărește stăpânul". Alegerea calului se dovedește a fi întotdeauna, in basme, un lucru extrem
de dificil, aproape imposibil, in absenta unui sprijin din partea unor pesonaje ajutătoare.În
„Povestea lui Harap -Alb" alegerea calului năzdrăvan devin e o probă inițiatică, pe care eroul
n-ar fi trecut -o, așa cum nici frații săi n -au reușit, dacă n -ar fi beneficiat de sfatul bătrânei
cerșetoare. Harap -Alb e sfătuit să aleagă dintre toți caii pe acela care va veni să mănânce
jăratic.Respectând întocmai sf aturile Sfintei Duminici, eroul îi cere tatălui său „calul, armele
si hainele cu care a fost el mire" și alege, în cele din urmă, „o răpciugă de cal, grebănos,
dupuros și slab, de -i numărai coastele", care se va dovedi cel mai bun, mai isteț și mai tânăr
dintre toți caii. Acestui cal năzdrăvan îi va reveni misiunea de a -l purta pe Harap -Alb în
lungul drum spre împărăția unchiului său și de a -l răzbuna, în final, ridicându -l pe spân în
înaltul cerului, de unde i -a dat drumul, să se facă până jos praf și pulb ere.
Deseori, Făt -Frumos este „înviat” cu ajutorii apei vii și a apei moarte , din locul
unde munții se bat cap în cap. In mitologia universală, apa este un simbol polivalent, figurând
între cele 4 elemente cosmogonice fundamentale: foc, aer, apă, pământ . Simbol arhetipal, apa
vie figurează, de regulă, in relație de complementaritate cu apa moartă. Ambele simboluri
posedă proprietăți terapeutice miraculoase. Eroul de basm, rănit sau ucis de zmeu, iși
redobândește integritatea corporală, inclusiv viața, cu ajutorul apei vii și apei moarte. De
obicei, apa moartă reface integritatea corporală, dar readucerea eroului la viață se face
aproape intotdeauna cu ajutorul apei vii. În „Povestea lui Harap -Alb" fata impăratului Roș
„repune capul lui Harap -Alb la loc, il inconjură de trei ori cu cele trei smicele de măr dulce,
toarnă apă moartă să steie sângele și să se prinda pielea, apoi îl stropește cu apă vie, și atunci
Harap -Alb indată invie".Trebuie sa precizăm că moartea și invierea eroului nu reprezintă in
basmu l lui Creangă un scop in sine, un simplu detaliu formal. In esență, e vorba de ceva mult
mai profund. Murind, Harap -Alb se eliberează de povara jurământului de credință și de
supunere față de spân. Înviind, el isi redobândește potențialitatea inițială, fi ind acum o ființă
liberă, și, pe deasupra, un inițiat, ceea ce -l indreptățește să devină stăpânul împărăției
unchiului său.
Cazurile de metamorfoză în basm sunt infinite și, de fapt, aproape nelipsite în orice
narațiune cu caracter fabulos. P ot fi : metamorfoze prin blestem sau printr -o pricină obscură
(Povestea porcului , de Ion Creangă, Porcul fermecat de Petre Ispirescu, etc) , metamorfoze
printr -un aliment ( Cei trei frați împărați , de Petre Ispirescu), metamorfoza prin băut ( Fata și
fecioru l unchiașului, Cerbul ), metamorfoze în virtutea faptului de afi năzdrăvan sau prin
opera binevoitoare a altcuiva.
Talismanul joacă un rol de seamă în basm,fiind reprezentat de diferite obiecte
magice, cum ar fi: un fluier care adună o oaste dacă sufli în el, o pungă care se umple cu
galbeni, o pălărie , pe care punând -o pe cap „unde te gândeai, acolo erai și nimeni nu te
vedea”, o puică , ce oua zilnic ouă de aur, etc. Astfel, în basm, jocul fanteziei omenești
înzestrează lucrurile cu pasiu ne și simțire: prin animism prind viață copacii, plantele, iar
natura moartă respiră și înviază: spiritele, zeii sau zânele sunt locuitori ai munților, izvoarelor
și pădurilor .
Cifra magică este prezentă deasemenea în basm : 3,7,9,12. Ea poate apărea la
începutul basmului („A fost odată un îm părat care avea trei feciori”), în conținutul acestuia
(„… fiind al șaptele a din cei șapte copii ”, „Și-au mers peste nouă mări și nouă țări”) sau chia
în titlu („Cele 12 fete de împărat și palata l fermecat”). De obicei numărul feciorilor de împărat
este același cu numărul zmeilor, a zilelor în care se luptă sau a probelor pe care urmează să le
depășească. Nici cifra 1 nu este de neglijat în basm, ea exprimând unicitatea în frumusețe, în
bogăție sa u în bunătate.(„ Împăratul avea o fată frumoasă, că la soare te puteai uita, dar la
dânsa ba”)
Timpul și spațiul este o noțiune ce are alt sens în basm. În basmul „Ară -pușca”, din
colecția lui Stancescu, eroul se transformă în muscă și zb oară călare pe un ciocârlan șchiop :

56
„Măre, da iute zbori, zise feciorul de împărat, care abia se ținea să nu alunece pe jos”. – „Păi,
altminteri, e cale lungă de trei ani până acolo, de -i umbla ca oamenii, d -aia te schimbai eu în
muscă…” Copilul năzdrăv an crește după alte reguli decât ale firii: „ Și crește copilul, dar
crește ca din apă.. Când era de o lună, era ca alții de un an, când era de două luni, era ca alții
de trei ani și începu a umbla pe uliță și a vorbi toate celea”. Spațiul în care se petr ece acțiunea
din basme este variat: într-o împărăție, pe celălalt tărâm, într -o pădure întunecoasă, o casă
sărăcăcioasă , etc, iar personajele sunt compatibile cu acesta.
Personajele se impart în mai multe categorii: eroul sau protagonistul este personaj
pozitiv care ilustrează binele și este înzestrat cu puteri supranaturale și însușiri ieșite din
comun (Făt -Frumos, Cenușăreasa, Harap –Alb, etc) ; personajul negativ sau antagonistul este
personajul care întruchipează răul (Spânul, zmeul, Mu ma-Pădurii, etc), ajutoarele sunt
personajele care se implică și ajută eroul în depășirea probelor ( Ochilă, Gerilă, Sfânta
Duminică, etc) și donatorii sunt personaje care oferă un obiect eroului ( regina albinelor,
împărăteasa furnicilor, peștișorul de a ur, etc).
Își mai fac prezența unele motive narative specific e : superioritatea mezinului,
călătoria, probele, vicleșugul răufăcătorului, căsătoria, răsplata eroului, și altele.

5. Basmul popular – interpretare
Prâslea cel voinic și merele de aur

Prâslea cel voinic și merele de aur este un basm popular, cules de Petre Ispirescu și
publicat în Țăranul român în 1862, la îndemnul lui Nicolae Filimon, fiind unul din primele
șase basme culese de el, al ături de Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moart e, Balaurul
cel cu șapte capete , Sarea în bucate, Fata de împărat și pescarul și Fiul vânătorului . Ele au
fost reunite apoi, împreună cu altele, în prima sa culegere de basme, astăzi devenită o raritate
bibliografică. A scris mai multe volume printre car e enumerăm: Legende sau basmele
românilor. Ghicitori și proverburi (1872, cu o prefață scrisă de B. P. Hașdeu), Snoave sau
povești populare (1873), Ispravele și viața lui Mihai Viteazul (1876), Din poveștile unchiului
sfătos, basme păgânești .(1879) . În 1882, la îndemnul lui Vasile Alecsandri , Petre Ispirescu
reunește toate basmele și legend ele într -o culegere completă: Legendele sau basmele
românilor . Vasile Alecsandri îi elogiază culegerea printr -o scrisoare convertită ulterior în
prefață a volumului publicat: „recunoștința noastră îți este dar câștigată pentru totdeauna.
Prețiosul dumitale volum trebie să se afle în fiecare casă”. Unul dintre cele mai frumoase
basme ale românilor care sintetizează concepția omului din popor despre lume și de viață este
Prâslea cel voinic și merele de aur.
Basmul popular este creația epică narativă populară în care întâmplările reale se
împletesc cu cele fantastice, fiind săvârșite atât de personaje reale, cât și de cele cu puteri
supranaturale, care reprezintă forțele binelui și forțele răului, din a căror confruntare binele
iese întotdeauna învingător. Conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria forțelor
binelui. Personajele îndeplinesc o serie de funcții (protagonistul, antagonistul, ajutoarele,
donatorii) iar reperele spațiale și temporale sunt vagi, nedeterminate. Sunt prezente clișeele
compoziționale, cifrele și obiectele magice.
Narațiunea la persoana a III -a (îmbinată cu dialogul și descrierea) este amplă și se
bazează pe lupta dintre bine și rău., iar personajele simbolizează aceste două modele morale
opuse. Tema basmului este triumful binelui asupra răului iar motivele narative specifice
sunt: motivul împăratului cu trei feciori, superioritatea mezinului, călătoria (drumul inițiatic),
vicleșugul fraților mai mari, depășirea probelor, pedeapsa și căsătoria. Titlul, alcătuit din
substantivul propriu propriu compus „Prâslea cel Vonic” evidențiază destoinicia personajului
și „merele de aur” numesc elementele fantastice datorită cărora va intra într -o lume fabuloasă.

57
Acțiunea se desfășoară linear, iar succesiunea secvențelor narative este redată prin
înlănțuire. Coordonatele acțiunii sunt vagi, prin atemporalitatea și aspațialitatea convenției.
Timpul și spațiul, în basm, nu sunt precizate clar. Basmul se plasează în fantastic, într -o lume
în care totul este posibil. Întâmplările se petrec pe tărâmul acestei lumi, unde „un împărat
puternic și mare” avea în grădinile sale un măr care făcea mere de aur, dar și pe „tărâmul
celălalt”, unde trăiau zmeii care furau merele. Timpul narațiunii se plasează în totdeauna în
trecut , într-un timp imaginar, îndepărtat, când faptele sunt unice : A fost odată ca niciodată;
că dacă n -ar fi, nu s -ar povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se
băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu -se; de
când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s -arunca în slava
cerului de ne aducea povești. Fuziunea dintre real și fabulos se realizează încă din incipit.
Reperele spațiale sugere ază dificultatea aventurii eroului, care trebuie sa treacă de pe tărâmul
acesta pe tărâmul celălalt , dintr -o lume cunoscută într-o lume necunoscută, pentru a deveni
dintr – un mucos nesocotit un tânăr viteaz și curajos înzestrat cu toate atributele unui er ou,
vrednic de a deveni împărat. Acest drum inițiatic reprezintă, din punct de vedere simbolic,
trecerea de la imaturitate la maturitate.
Basmul conține în structura sa clișee compoziționale . Formula inițială ( A fost odată ca
niciodată ) și cea f inală ( Și încălecai p -o șea și v -o spusei dumneavoastră așa ) sunt convenții
care marchează intrarea și ieșirea cititorului din fabulous. Formulele de mijloc (mediane)
sugerează deplasarea în spațiu ( și merseră, merseră ), durata ( și se luptară, și se luptar ă zi de
vară până -n seară ) sau continuarea acțiunii ( căci cuvântul din poveste înainte mult mai este ),
realizând trecerea de la o secvență narativă la alta, întreținând suspansul cititorului.
Deasemenea cifra magică în acest basm este trei: împăratul av ea trei feciori, erau trei zmei și
trei fete de împărat. Eroul trece prin trei încercări: Prâslea îi învinge pe zmei, scapă de la
moartea plănuită de frații săi și prin trei probe (furca, cloșca, mărul) dovedește că el este cel
care i -a învins pe zmei.
Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanț de acțiuni
convenționale / momentele subiectului (modelul structural al basmului): o situație inițială de
echilibru (expozițiunea), un element care dereglează echilibrul inițial (i ntriga), apariția
donatorilor și a ajutoarelor, acțiunea reparatorie / depășirea probelor (desfășurarea acțiunii),
refacerea echilibrului (punctul culminant) și răsplata eroului. (deznodământul). Acțiunea
basmului Prâslea cel voinic și merele de aur conțin e eroi supranaturali, împărțiți în două
tabere, binele și răul , care trec prin peripeții fantastice, în încercarea de a recupera merele
furate din grădina împăratului și de a -i găsi pe hoți. Aceasta este structurată pe momente ale
acțiunii. Eroul -Prâslea – reprezintă binele, cinstea, curajul, adevărul, dreptatea, generozitatea,
dragostea de oameni. El luptă, trecând peste numeroase obstacole, pentru a restabili ordinea și
armonia, pentru a -i pedepsi pe zmei care furau merele de aur din grădina tatălui său și care
țineau captive trei frumoase fete. Adversarii săi sunt reprezentanții răului și au trăsături
diametral opuse: necinstiți, vicleni, răi și evident vor fi învinși de către viteazul Prâslea.
Basmul începe cu o formulă consacrată “a fost od ată …”. Deci, expozițiunea ne
prezintă timpul , care este unul mitic, neprecizat, locul (împărăția) și o parte din personaje –
un împărat puternic și mare , care avea trei feciori (motivul împăratului cu trei feciori).
Factorul disturbator care dereglează situația inițială, intriga , este faptul că acest împărat avea
în grădină un măr cu mere de aur, dar niciodată nu s -a putut bucura de ele, deoarece, când
erau coapte, venea cineva și le fura. Acest factor determină parcurgerea drumului inițiatic
(prinderea și pedepsirea hoțului) de către cel mai bun dintre fiii împăratului. Desfășurarea
acțiunii scoate în evidență superioritatea mezinului (motivul superioritatea mezinului ). Fiul
cel mare al împăratului cere voie tatălui său să îl lase să prindă hoțul mer elor de aur. Se
așează la pândă, însă, fiind toropit de somn, când se trezește merele dispăruseră, fapt ce îl
mâhnește adânc pe împărat. La fel se întâmplă și cu cel de -al doilea fecior. După eșecul
fraților mai mari, împăratul hotărăște să taie mărul, și, după multe rugăminți din partea lui
Prâslea, acceptă să îl mai lase un an. Mezinul se încumetă a păzi mărul fără a pretinde că -i va

58
prinde pe hoți, ci numai pentru a face o încercare. De aceea, când vine timpul, își ia arcul,
tolba cu săgeți, cărți de cit it și două țepușe pe care le bate în pământ, una în față, alta în
spatele lui și de care să se lovească în cazul în care il va ajunge somnul. În zorii uneia dintre
nopți, în urma loviturilor de țepușe cu care se confruntase din cauza moțăitului, auzi un fâ șâit,
apoi pe cineva care se apropie de pom, apucându -se de ramurile lui. Prâslea dădu drumul la o
săgeată, la încă una, și -ncă una, până auzi un geamăt, și apoi o tăcere de moarte. Cum se
lumină, puse câteva mere pe o tipsie de aur și le duse împăratului , care simți o mare bucurie
gustând din ele pentru prima dată.
Prâslea hotărăște să plece în căutarea hoțului însoțit de frații lui, urmând dâra de sânge
pe care o lăsase acesta lângă pom. Mergând pe urmele hoțului, ei ajung la marginea unei
prăpăstii, în care Prâslea coboară, iar frații rămași în așteptare îi pun gând rău. Această
prăpastie reprezintă tărâmul celălalt , unde lucrurile au cu totul altă înfățișare decât pe pământ.
Prâslea dă de trei palate ( de aramă, de argint și de aur) ce er au stăpânite de trei zmei. Aceștia
răpiseră trei fete de împărat și le sileau să îi ia de soți, împotriva voinței lor. Prâslea hotărăște
să scape fetele de zmei și să le ducă înapoi, pe tărâmul lor, astfel el va urma șirul probelor
care îi vor marca începu tul inițierii. Se luptă cu cei trei zmei și reușește să -i omoare, chiar
dacă în lupta cu cel mai mic și mai puternic este ajutat de corb, care îi aduce seu pentru a
prinde putere și de fata cea mică ce -i aduce apă, primind cu bucurie promisiunea lui Prâsle a
de a se cununa când vor ajuge pe tărâmul lor. Corbul, personajul ajutor, are puteri
supranaturale iar Prâslea are capacitatea de a comunica cu el. La gura prăpastiei, mișcă
frânghia iar frații lui ridică, pe rând, fetele de împărat pe tărâmul de care le era atâta dor. Fata
cea mare avea cu ea mărul de aramă în care se transformase palatul de aramă prin pocnirea
din bici în cele patru colțuri ale lui și un răvaș în care scria că se va căsători cu fratele cel
mare. Fata mijlocie avea mărul ei de argint în c are se transformase palatul de argint și răvașul
în care scria că se va căsători cu fratele cel mijlociu. Fata cea mică era logodnica lui Prâslea
iar mărul în care se transformase palatul de aur a rămas la Prâslea. Cifra magică prezentă
este trei, sim bol al ordinii perfecte: trei feciori, trei fete, trei palate, trei mere, trei lupte, iar
obiectele magice sunt biciul și merele. Deoarece frații îl trădează , este nevoit să găsească altă
cale de a ieși din prăpastie. Salvează niște pui de zgripsor de un b alaur, tăindu -l cu paloșul în
bucățele (o altă probă depășită) , iar zgipțuroaica drept răsplată că i -a salvat puii, îl duce pe
tărâmul lui,cu condiția ca acesta să facă rost de 100 de pâini și 100 de bucăți de carne, din
care să – i dea câte o pâine și o bucată de carne de fiecare dată când va întoarce capul. Ajuns pe
tărâmul oamenilor, se duce în orașul părinților săi și află că aceștia erau mâhniți de pieirea
fiului lor cel mic și că frații lui s -au căsătorit cu fetele de împărat pe care le salvase el. A aflat
și de logodnica lui că e îmbrăcată în negru și -l jelește și că nu voiește a se mărita nici în
ruptul capului, măcar că a pețit -o mai mulți fii de împărat; că acum, în cele din urmă, frații
lui i-a adus un ginere prea frumos și că o silesc cu toții s ă-l ia și că nu se știe de va putea
scăpa. Auzind că fata îi spuse împăratului că își dorește ca tânărul care o va lua de soție să -i
facă o furcă de aur care toarce singură, așa cum îi făcuse zmeul, Prâslea se angajează la
argintar și când se împline sc trei săptămâni, scoate din măr furca de aur, i -o dă argintarului și
acesta o duce fetei de împărat. Apoi, fata cere argintarului o cloșcă cu puii de aur, iar Prâslea
i-o trimite și pe aceasta. Fata știa că cel care deținea aceste lucruri, trebuia să aibă și m ărul
zmeului și a poruncit să aducă meșterul la palat. Argintarul îl îmbrăcă cu haine noi și -l duse la
palat. Fata l -a recunoscut imediat, iar împăratul își dădu seama că e feciorul lor cel mic. Cu
aceste două încercări se încheie șirul probelor ( furca de aur, cloșca cu puii de aur și mărul
de aur ), (motivul probelor depășite) ceea ce înseamnă că inițierea a ajuns la final. Punctul
culminant este momentul în care împăratul cheamă pe fiii cei mari și îl întreabă pe Prâslea
cum să -i pedepsească. Eș spune că îi iartă, iar pedeapsa pentru fapta lor să le -o dea
Dumnezeu. Aceștia, îngroziți, acceptară să iasă în curte și să arunce în sus câte o săgeată.
Săgețile lor se înfipseră în creștetul capului iar a lui Prâslea se înfipse în fața lui (motivul
pedepsei). Deznodământul este specific basmelor și oglindește victoria binelui asupra răului.
Cuprinde căsătoria lui Prâslea cu fata cea mică, ceea ce reprezintă răsplata eroului care și -a

59
îndeplinit misiunea (motivul răsplata), iar după moartea împăratului s -a suit în scaunul
împărăției. Formula finală marchează încheierea acțiunii, conținând și transmițând o ușoară
notă de veselie și optimism: Trecui și eu pe acolo și stătui de mă veselii la nuntă, de unde luai
O bucată de batoc,
Și-un pi cior de iepure șchiop,
Și încălecai p -o șea și v -o spusei dumneavoastră așa.
Personajele sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele și răul în diversele lor
ipostaze . Prâslea este un tânăr novice care nu prezintă inițial însușiri excepționale, dar
dobândește prin trecerea probelor o serie de calități psiho -morale / valori etice ( mila,
bunătatea, cinstea, generozitatea, curajul) necesare unui împărat. Pe tărâmul fantastic
descoperă că deține și unele puteri supranatur ale, de care nu era conștient ( înțelegerea
graiului corbului, uciderea zmeilor și a balaurului, transformarea palatelor în mere). Face
parte din categoria celor ce reprezintă binele, alături de împărat, cele trei fete, corb,
zgripțuroaică și argintar. Cel elalte personaje ale basmului – zmeii, balaurul și cei trei frați se
regăsesc în categoria celor care reprezintă răul. Dintre aceste personaje, împăratul are ca
însușire definitorie dreptatea, pe când frații cei mari, invidia și egoismul. Fetele captive pe
tărâmul zmeilor nu -și doresc decât libertatea, fata cea mică este caracterizată prin dragoste și
loialitate, fiindu -i fidelă lui Prâslea pentru că îl iubește , iar argintarului îi revine talentul
meșteșugăresc. Eroii basmului și acțiunile lor, cu tot fan tasticul peripețiilor, sunt simboluri ale
vieții reale, iar obiectele miraculoase sunt întruchipări ale dorinței omului de a supune forțele
naturii.
Registrele stilistice (popular, oral și regional) conferă originalitate limbajului.
Limbajul cuprinde termeni și expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale:
mă prinz, spuindu -se, înpregiur,cercare, cletenă, nițică apă, fugi d -aici,etc. O altă notă
definitorie basmului, ca și a lui “Prâslea cel voinic și merele de aur”, e ste oralitatea stilului
( impresia de zicere a textului scris), prin care se stabilește, în primul rând o relație de
comunicare intimă cu ascultătorii, dovezi ale oralității fiind construcțiile si expresiile populare
a se face luntre și punte, a -și lua in ima în dinți ,în slava cerului, îmbinarea vorbirii directe cu
vorbirea indirectă, folosirea unor construcții exclamative, inversiunile și repetițiile specific
populare ( rogu -te, făcu ce făcu ). Frumusețea basmului este sporită de forma povestirii. Se
folose sc, în mod firesc, expresii consacrate. Prâslea îl strânge pe zmeu în brațe de-i pârâie
oasele , frații îi poartă sâmbetele mezinului, zgripțuroaica vrea să-l înghită de bucurie .
Puternicul caracter educativ pe care -l are basmul, îndemnând cititorul la cura j, acțiune,
eroism, luptă pentru dreptate, fac din această specie literară orală o operă desăvârșită ,o
dovadă de înțelepciune și măiestrie populară.
În concluzie, Prâslea cel voinic și merele de aur este un basm popular care
dovedește înt reaga măiestrie de creație în proză a poporului. Acest basm fascinează nu numai
prin ineditul întâmplărilor, dar și prin complexitatea personajului principal care, deși fiu de
împărat, întruchipează însușirile alese ale omului din popor.

Caracterizarea l ui Prâslea cel Voinic.
Specificul personajelor într -un basm constituie o trăsătură definitorie, așa cum preciza
criticul George Călinescu, în lucrarea sa Estetica basmului : Basmul e un gen vast, depășind cu
mult romanul, fiind mitologie, etică, știință, observație, morală, etc. Caracteristica lui este că
eroii nu sunt numai oamenii, ci și anumite ființe himerice, animale. Și fabulele vorbesc de
animale, dar acestea sunt simple măști pentru felurite tipuri de indivizi. Ființele neomenești

60
din bas m au psihologia și sociologia lor misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sunt
oameni. Când dintr -o narațiune lipsesc acești eroi himerici, n -avem de -a face cu un basm94.
În basmul Prâslea acel voinic și merele de aur , personajul principal este Prâslea,
personaj central, eponim, prezent în toate momentele acțiunii. După cum arată și numele, este
mezinul familiei, însuși împăratul caracterizându -l ca fiind necopt, faptele însă vor contrazice
această opinie. Prâslea este așadar personajul care captează atenț ia cititorului încă din titlu.
Întreaga desfășurare a basmului constituie drumul inițierii unui tânăr, al pregătirii sale pentru
a deveni împărat, prin instaurarea victoriei binelui.
Inițial, Prâslea, fiul cel mai mic al împăratului, este un tânăr cu trăs ături de caracter
obișnuite, ba chiar un nesocotit, un mucos, ce încearcă să îi intre în grații împăratului și să
aducă bucurie în sufletul tatălui său care, supărat fiind de nereușita fiilor mai mari de a -i pune
pe masă merele de aur din pomul aflat în gr ădina sa, îl tratează cu ironie și dispreț.
Este un personaj imaginar și creatorul popular ne surprinde în mod treptat cu o
mulțime de virtuți morale printr -o caracterizare directă. Mai întâi îi sunt surprinse gândurile,
dorința de a arăta ce poate. Încrez ător în forțele sale se străduiește să -și convingă tatăl,
impresionat fiind de supărarea acestuia. – Tată, atâția ani l -ai ținut, ai suferit atâtea necazuri
după urma acestui pom, mai lasă -l, rogu -te, și anul acesta, să -mi încerc și eu norocul.
Prima treap tă a acestei inițieri, o constituie zădărnicirea unui furt și alungarea hoțului.
Prin cuvintele pe care i le spune împăratului, Prâslea se dovedește a fi atașat de părintele său
și plin de modestie . Prin caracterizare directă realizată de către împărat ( – Fugi d -aci,
nesocotitule , zise împăratul. Frații tăi cei mai mari, atâți și atâți oameni voinici și deprinși cu
nevoile n -au putut face nimic, și tocmai tu, un mucos ca tine, o să izbutească? N -auzi tu ce
prăpăstii spun frații tai?), de frații mai mari ( Frații săi prinseră pizmă pe el pentru că fusese
mai vrednic decât dânșii și căutau prilej ca să -l piarză; de aceea și voiră bucuros să
meargă ), de puii de zgripsor pe care Prâslea îi scapă de balaur ( – Vino încoa, omule viteaz , să
te ascundem aici, că, d e te va vedea mama noastră, te înghite de bucurie) sau de argintar
( Atâți meșteri mari n -au putut să o facă, și tocmai un trențeros ca tine să o facă?), autorul
anonim îi scoate în evidență perseverența, modestia și mai ales inteligența . Creatorul
popu lar îmbină deci maniera unei prezentări directe cu cea indirectă. Toate modurile de
expunere (narațiunea, dialogul și descrierea) au rolul de a accentua însușirile pozitive ale
eroului. Dintre procedeele de caracterizarea indirectă , se utilizează caracteri zarea prin fapte,
prin limbaj dar și prin relația cu celelalte personaje. Cu toate ca este disprețuit de tatăl său,
Prâslea i se adresează cuviincios și își asumă cu modestie misiunea : – Eu nu mă încumăt a
prinde pe hoți, ci zic că o încercare de voi face și eu, nu poate să -ți facă nici un rău. Isteț și

94 Călinescu, George, Estetica basmului, p.9, 315 – 320, 385 – 387

61
precaut , își ia cărți de cetit, două țepușe, arcul și tolba cu săgeți , reușind să -și alunge
somnul și să -l rănească pe hoț. Aceeași istețime, dublată de un acut simț al anticipației ,
dovedește și atunci c ând, dându -și seama de intențiile fraților mai mari, leagă de frânghie o
piatră sau când se angajează ucenic argintar.
La aceste însușiri se adaugă vitejia (înfruntă și ucide zmeii și balaurul) și
curajul (trece cu bine peste primejdiile de pe tărâmul f antastic), bunătatea sufletească, mila
(el salvează puii de zgripțuroaică), dârzenia și tenacitatea (angajarea la argintar) dovedite în
atingerea scopului propus. Cinstit și corect , dar și generos , mezinul îi iartă pe frații cei mari,
pedeapsa urmând să fi e dată de forța divină în a cărei dreptate el credea cu tărie, de aceea, mai
târziu când împăratul intenționa să -i pedepsească pe fiii săi mai mari, vorbele lui Prâslea îi
arată bunătatea și puterea de a ierta: Tată, eu îi iert și pedeapsa să o ia de la Du mnezeu .
Drumul pe celălalt tărâm constituie o a doua treaptă a inițierii lui Prâslea. Folosindu -și curajul
și îndrăzneala pământeanul va izbuti să -i ucidă pe zmeii mai mari, pregătindu -se pentru
întâlnirea decisivă cu mezinul zmeilor ( – Deși e mai puterni c, zise fata, decât frații lui pe
care i -ai omorât, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și mai ales că e și cam bolnav din lovitura ce
i-ai dat cu săgeata când a vrut să fure merele, nădăjduiesc că -i vei veni de hac. ). Vitejia,
încrederea în victorie și credința în Dumnezeu sunt calitățile care se relevă cu această
ocazie.
Dacă toate aceste trăsături de caracter sunt obișnuite, Prâslea are și unele însușiri
supranaturale, însușiri de care nici el nu era conștient că le are: el este înzestrat cu o f orță
impresionantă (îl bagă pe zmeu în pământ până la gât, omoară balaurul), cunoaște și înțelege
graiul corbului și al făpturilor de pe alt țărâm, transformă palatele în mere, reușind, la final,
să-i îndeplinească dorința logodnicei sale trimițându -i furc a de aur și cloșca cu puii de aur din
mărul zmeului.
Din toate însușirile sale se observa că Prâslea este un personaj complex, o împletire
de însușiri omenești și fabuloase prin care este definit un anumit ideal etic de cinste și adevăr.
Această narațiune fascinează însă nu numai prin ineditul întâmplărilor, dar și prin
complexitatea personajului principal care, deși fiu de împărat, întruchipează însușirile alese
ale omului din popor, dar este înzestrat cu însușiri supranaturale. Depășirea pr obelor la care
este supus de -a lungul drumului inițiatic, îl transformă pe eroul nostru dintr -un tânăr fără
experiența vieții într -un bărbat viteaz și curajos, demn de a deveni împărat. Eroul luptă cu
toate netrebniciile omenești, atât cu cele ale tărâmulu i nostru, cât și cu cele ale tărâmului
fantastic, dovedind un curaj și o vitejie ieșite din comun. Credința lui în Dumnezeu, dovedită
în special prin finalul operei, îl ajută în acțiunile sale. Ca -n toate basmele populare personajul
central, Prâslea, este simbolul binelui ce învinge răul. Când echilibrul se clatină în defavoarea

62
forțelor binelui, intervin ajutoarele pentru restabilirea lui sau pentru obținerea victoriei; astfel
Prâslea e ajutat de corb, de fata cea mică și de zgripsoroaică pentru a -l înving e pe cel mai
puternic dintre zmei și pentru a ajunge pe tărâmul oamenilor. Întâmplările narate sunt reale și
fantastice, ca în orice basm. Reale pot fi existența împăratului, a fiilor săi, a fetelor de împărat,
dorința feciorilor de a prinde furul merelor , invidia fraților mai mari sau căsătoria lui Prâslea
cu fata cea mică. Întâmplările fabuloase domină însă, deoarece de la început aflăm de
existența unui măr care face mere de aur furate de niște zmei cu care apoi Prâslea, ajuns pe
tărâmul celălalt, se lu ptă. Tot fabuloase sunt și uciderea balaurului, discuția cu corbul,
salvarea eroului de către zgripsoroaică sau transformarea palatelor în mere.
Finalul basmului comunică că dreptatea triumfă, adevărul și cinstea sunt întotdeauna
împreună și sunt pretuti ndeni, iar cei viteji și cinstiți sunt răsplătiți și trăiesc până la adânci
bătrâneți. Și acest basm, ca toate basmele populare comunică un mesaj clar : binele, cinstea,
omenia, frumusețea morală trebuie să ne coordoneze viața. Toate trăsăturile pozitive s -au
adunat în protagonistul nostru care devine eroul pozitiv al basmului.
Basmul a apărut din cele mai vechi timpuri, atât ca o necesitate a impunerii unor idei și
norme morale în comunitățile umane care își duceau existența și se conduceau în baza unor
legi nescrise, cât și ca o modalitate de evadare din cotidian într -un ținut mirific, într -o lume
minunată unde totul este posibil și unde abaterile de la normalitate sunt aspru sancționate, el
devenind astfel „o oglindire a vieții în moduri fabul oase” .

Capitolul 4

VALORIFICAREA TEXTULUI NARATIV POPULAR,
RESPECTIV A BASMULUI, ÎN GIMNAZIU

1. Creații populare și teme întâlnite în manualele școlare

Basmul este un m inunat mijloc de educare a gustului pentru frumos, prilejuind
copilului puternice emoții estetice. Basmele au rămas de -a lungul veacurilor operele cele mai
îndrăgite de copii, în cepând din primii ani de viață și până în adolescență. Ele au o deosebită
însemnătate educativă și produc o impresie puternică asupra imaginației și sensibilității
copiilor, prin morala lor pozitivă și ușor de recepționat. În basme domină fantasticul atât în

63
cadrul în care se desfășoară acțiunea cât și în prezentarea personajelor care, fie au calități
hiperbolizate, supraomenești, fie că sunt ființe cu înfățișări și însușiri supranaturale, sau
obiecte cu calități neobișnuite. Tema basmelor este lupta dintre bine și rău, și se termină
întotdeauna cu victoria binelui. Adesea tema basmului are la bază conflictul cauzat de
inegalitățile sociale ori contrastul dintre bogăție și sărăcie, dintre hărnicie și lene, dintre
modestie și îngâmfare, curaj și lașitate, sau dintre adevăr și minciună.
Copiii , încă de mici, sunt introduși în lumea basmului, pe care o îndrăgesc și din care
își aleg personajele favorite, fac diferite asociații sau diverse scenarii în care dețin roluri
principale. Putem afirma astfel, că personalitatea și gustul celor mici se formează foarte
devreme, sub influiența directă a părinților, a educatoarei care citește povești la grădiniță și
apoi a învățătorului la ciclul primar care, dacă planul de învățământ permite, în afara
textelor propriu -zise studiate în timpul orelor de limba română, introduce opționale ce au
drept conținuturi lectura unor basme, povestirea lor, ori chiar reprezentarea unor secvențe de
basm pe scenă.
La ciclul gimnazial, lucrurile nu mai stau la fel, basmul fiind o specie literară
neglijată, dovadă fiind faptul că în manualele de Limba și literatura română ce corespund
claselor V -VIII, acesta se regăsește numai în manualul de clasa a V -a. La celelalte clase de
gimnaziu nu mai este prevăzut în programa școlară, cu toate că basmele sunt atât de îndrăgite
de elevi, rămânând la alegerea cadrului didactic studierea altor texte auxiliare similare pentru
aprofundarea și consolidarea cunoștințelor despre acest tip de text.
Faptul că această speci e literară este inclusă în programa de Evaluare Națională, face
posibilă studierea acesteia în cadrul orelor de pregătire din afara programului de studiu, numai
că, aici se pune accentul pe argumentarea apartenenței la specie și gen, pe caracterizarea de
personaj sau pe exprimarea opiniei despre mesajul sau titlul textului. Consider că, este necesar
un efort constant, permanent, al profesorului de limba și literatura română pentru
aprofundarea suficientă a fiecărei specii literare în parte.
În programa actuală, creațiile populare nu mai ocupă același loc , dat fiind faptul că
au rămas doar basmul, legenda și balada populară. Basmul care se studiază la clasa a V -a este
„Zâna Munților” și se găsește in manualul editurii Art.95 Acesta are drept m otiv familia
împărătească, care, la bătrânețe, dobândește un fiu. Acesta, după ce a învățat tot ce se putea
învăța, a plecat la vânătoare și a tras o săgeată intr -o turturică ce tot îi dădea târcoale. Aceasta
nu era alta decât Zâna Mun ților, care, îndrăgo stindu -se de feciorul împăratului , se
metarmofozea ză într -o turturică și zboară numai prin fața lui, până acesta o rănește. Apoi, se
inființează la palat în chip de găinăreasă , după care participă la cele trei nunți, dansând numai
cu feciorul de împărat , prefăcându -se într -o prințesă necunoscută. Îi intră acestuia la inimă
și , cu ajutorul condurului pierdut în smoală la cea de -a treia nuntă, o găsește chiar în
împărăție. Fata recunoaște cu greu că este prințesă, renunță la puterile de măiastră și se
căsătorește cu feciorul de împărat cu condiția ca acesta să o iubească așa cum îl iubește ea.
Feciorul împăratului deține însuși rile lui Făt -Frumos, pe când Zâna munților e văzută
ca o Ileană Cosânzeană, ei reprezentând personajele pozitive sp ecifice basmului popular
românesc, înzestrate cu frumusețe, curaj, puteri supranaturale.
Cât privește celelalte creații populare studiate la gimnaziu, în noua programă, l a clasa
a V-a , în manualul editurii Art, se studiază legenda „Tezeu și Minotaurul”, legendă care face
parte din „Legendele Olimpului”, de Alexandru Mitru. Tezeu, un prinț grec, fiul regelui Egeu,
pleacă în insula Creta pentru a ucide Minotaurul, care era jumătate om, jumătate taur. Ajuns
acolo, este ajutat de Ariadna, fiica l ui regelui Minos, care -i dă un ghem de ață și o sabie cu
care ucide Minotaurul din labirint. La întoarcere, o ia și pe Ariadna cu el, însă, în timpul unui
popas pe insula Naxos, o uită adorm ită la umbra unui copac. Când îș i dă seama de lipsa ei,

95 Sâmihăian Florentina, Dobra Sofia,Halaszi Monica, Davodoiu -Roman Anca, Limba și literatura română , Manual p entru
clasa a V -a, ed. Art, București, 2017

64
Tezeu e at ât de trist încât uită să schimbe pânza neagră a corabiei cu una albă, așa cum îi
făgăduise tatălui său. Văzând , din depărtare, corabia, Egeu crede că și -a pierdut fiul și se
aruncă în valurile mării, iar de atunci aceasta îi poartă numele – Marea Egee.
La clasa a VII -a, se studiază legenda „Prometeu aduce oam enilor focul”, în
manualul editurii Aramis96. Această legendă face parte tot din „Legendele Olimpului”, de
Alexandru Mitru. Prometeu (în limba greacă prometheus = previziune) nu ți ne cont de vorbele
lui Zeus și fură focul din fierăria lui Hefaistos care dormea dus. A luat un bob de jar, l -a
ascuns intr -o tulpină verde de soc scobită înăuntru și a fugit în mijlocul oamenilor, unde a
aprins o grămăjoară de surcele , apoi oamenii au ap rins focuri în peșteri ș i se încălzeau,
mulțumindu -i lui Prometeu . Zeus, văzând focul , a hotărât să pedepsească mai întâi oamenii
(prin trimiterea cutiei Pandorei) și apoi pe Prometeu, pe care îl pune în lanțuri.
Balada populară ,,Mioriț a” prezentă în manualele de la editurile Humanitas și
Corint la clasa a VIII -a, are ca temă mitul existenței noastre pastorale, mitul comuniunii
noastre cu natura iar pe p arcursul baladei întâlnim șase motive aflate într -o relație logică ,
decurgând unul din celălalt: motivul transhumanței, motivul conflictului dintre ciobani,
motivul mioarei năzdrăvane, motivul testamentului ciobănașului moldovean, motivul
alegoriei moarte – nuntă și motivul măicuței bătrâne. Cântecul mioritic este considerat una
dintre cele mai reprezentative creații folclorice românești de factură pastorală și reprezintă un
simbol al perenității poporului român, păstoritul fiind o îndeletnicire străveche.
"Reconstituirea" genezei cântecului permite incursiuni în cultura și realitățile e tnografice ale
satului românesc tradițional.
În vechea programă, care mai este incă în vigoare pentru clasa a VIII -a, creațiile
populare nu lipseau din mai toate manualele școlare din gimnaziu, indiferent de clasă sau
editură.
De exemplu, basmul se studia la clasa a V -a, și era prezent în toate manualele
alternative : „Prâslea cel voinic și merele de aur” se regăsea în manualele editurilor
Humanitas , All și Teora . În manualul editurii Petrion apărea basmul „Aleodor împărat”. Tema
basmului „Prâslea cel voinic și merele de aur” era lupta dintre bine și rău, iar eroul, în cazul
de față Prâslea, simboliza curajul, adevărul, generozitatea, dreptatea, cinstea, altruismul,
totalizând toate atributele binelui, spre deosebire de zmei, care reprezentau dezordinea lumii –
răutate, lașitate, minciună, ipocrizie, nedreptate, egoism, lăcomie. La final, eroul restabilește
unitatea și armonia lumii, vinovații sunt pedepsiți și astfel binele învinge răul.
În basmul „Aleodor Împă rat ”, tema este tot lupta dintre bine și rău, însă motivul este
familia nobiliară fără copii, care, într -o bună zi, când nici nu mai spera, este binecuvântată cu
un fecior, Aleodor. Tatăl lui Aleodor, pe patul de moarte îi lasă fiului un sfat – să nu vân eze
pe moșia personajului negativ Jumătate -de-om-călare -pe-jumătate -de-iepure -șchiop. Acesta
însă uită sfatul părintelui său și încalcă teritoriul dușmanului, și asfel se naște povestea, care
până la urmă, are un final fericit, iar Aleodor iese învingător .
Legenda este prezentă în toate manualele alternative ale programei anterioare, după
cum urmeză: „Dragoș -Vodă” în manualul editurii Humanitas (clasa a V -a), „Dreptatea lui
Țepeș” în editura All, „Soarele și luna”în manualul editurii Petrion iar în manualul editurii
Teora „Stânca corbului”. Și snoavele apar tot aici, „Boierul și Păcală” – Humanitas , „Păcală
avocat” – Teora , „Despre minciuni și flecării” – All. Balada populară se regăsea în manualul
de clasa a VI -a, „Toma Alimoș” editura All, la clasa a VII -a „Constantin Brâncoveanu”,
editura E.D.P . și „Monastirea Argeșului”, editura Corint iar la clasa a VIII -a, în editura
Humanitas , „Miorița”, care încă se studiază, fiind însă ultimul an.
Cu toate că lucrarea mea nu are re ferințe la genul liric, voi aminti și doinele care se
studiau în anii anteriori: în clasa a VI -a „Doină” – editura All și EDP și „Măi bădiță , floare

96Norel Mariana, Bucurenciu Petru, Dragu Mihaela, Limba și literatura română , Manual pentru clasa a VII –a, ed. Aramis ,
București, 2017.

65
dulce” editura All , iar în clasa a VIII -a, „Foaie verde măgheran”. Prin intermediul doinei,
românul a ș tiut să treacă mai ușor peste clipele de restriște, și -a mângâiat sufletul cu fluierul,
găsindu -și liniștea în cântecul de dor, de înstrăinare, de dragoste, de haiducie, etc.

4. 2. Încărcătura etică, socială și morală

Indiferent de specia literară din care face parte – basm, legendă, snoavă, proverb,
colind, povestire, baladă populară, piesă de teatru popular – fiecare creație populară are o
încărcătură morală, socială sau etică. Colindele și plugușorul prezintă vi ața socială a
poporului român într -o anumită perioadă, muncile câmpului, organizarea gospodăriei, drumul
parcurs de la arat până la cuptorul cu colaci, miracolul seminței, rolul grâului în viața omului
și a animalelor cu care avea o legătură sfântă. De ace ea este bine ca elevii să cunoască viața
strămoșilor prin studierea creațiilor populare, să aprecieze munca lor, truda depusă „de la
sămânță la colac”, adică produsul finit, hrana cea de toate zilele. De asemenea pot face o
comparație între trecut și preze nt și pot recunoaște o admirație față de înaintași și respect
pentru muncă, conștientizând că tehnicile moderne de azi ne ajută foarte mult în lucrările
agricole, care ,în timpurile de demult arăturile se făceau numai cu boii și cu caii. Pentru unii
elevi nu este greu să înțeleagă acest lucru, mai ales pentru cei din mediul rural, pentru că ei
intră în contact direct cu muncile câmpului.
Din fericire pentru folcloriști și pentru ță ranul de rând, satul românesc a făcut
progrese însemnate, puțin e fiind locurile unde pământul se mai ară cu boii sau cu ca ii. În satul
în care lucrez eu, elevii își ajută părinții la muncile câmpului și nu de multe ori rămân
surprins ă de maturitatea lor în gândire, de felul cum apreciază munca și de cum au grijă de
animale.
Lumea basmelor rămâne , pentru orice copil, tărâmul fermecat în care totul este
posibil, rămâne locul în care ne -am dori să trăim fiecare dintre noi, rămâne lumea magică în
care intră orice copil atunci când mama sau bunica îi citește sau îi spune povești, locul cald,
intim completat de atributele eroilor in care se întruchipează fiecare dintre ei.
Basmele și snoavele prin frumusețea și accesibilitatea lor, induc în mintea elevilor
anumite comportamente. Dacă după prezentar ea poveștii lui Creangă ,, Capra cu trei iezi”
majoritatea copiilor se identifică cu iedul cel mic, așa și după prezentarea basmului „Zâna
Munților”97 elevii ar trebui să se identifice cu zâna (fetele) sau cu feciorul de împărat (băieții)
și să înțeleagă me sajul transmis, iar mai târziu să -l pună și în practică: adică cine este cinstit,
curajos, demn, iubitor de oameni va primi o răsplată în viață, că vor câștiga dacă vor avea un
țel bine stabilit, dacă sunt înzestrați cu virtuți, vor învinge greutățile vieț ii și vor reuși mereu,
iar dacă vor aborda comportamentul negativ ,vor fi pedepsiți de societate, de viață, de ei
înșiși.
Umorul din snoave trebuie să treacă și în registrul seriozității și elevii trebuie să
înțeleagă de fapt învățătura, morala: prostia, îngânfarea, aroganța, lenea, minciuna, zgârcenia,
hoția, viclenia se plătesc scump.
Legendele studiate în gimnaziu îi duc pe elevi într -o călătorie imaginară în trecut sau
în alte lumi, găsind explicații pentru anumite obiecte, locuri, ființe evenimente e tc. Prin
intermediul legendelor ei pot cunoaște virtuțile unor zei sau denumirile unor locuri , așa cum
se întâmplă în legenda ,, Tezeu ș Minotaurul ” care explică de unde se tra ge numele Mării

97 Sâmihăian Florentina, Dobra Sofia,Halaszi Monica, Davodoiu -Roman Anca, Limba și literatura română , Manual pentru
clasa a V -a, editura. Art, București, 2017 p. 144 -147.

66
Egee98, sau legenda „Prometeu aduce oamenilor focul”, care expli că cum au intrat oamenii
în posesia focul ui.99. Sunt și balade care prezintă episoade din istoria și viața poporului
nostru, din munca țăranilor bazată pe creșterea animalelor – oieritul („Miorița”) – și
agricultură. Prin intermediul acestor creații elevii își dezvoltă gustul pentru estetic, pentru
dragostea de patrie, de neam, de locurile noastre strămoșești . Acest lucru ar trebui să dezvolte
în mintea elevilor dragostea pentru natură, pentru spațiul natural, pentru păstrarea în condiții
cît mai bune a med iului, pentru o viață sănătoasă și cât mai firească. ,,În trecut când țara
noastră era acoperită în întregime cu păduri, împletirea vieții omului cu cea a naturii sub
ipostaza codrului era un atribut aproape al vieții cotidiene”100 .

98 Idem, p.114 -115.
99 Norel Mariana, Bucurenciu Petru, Dragu Mihaela, Limba și literatura română , Manual pentru clasa a VII –a, ed. Aramis ,
București, 2017 , p 96-97.
100Călinescu, George, Istor ia literaturii române , vol I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, p.142.

67

CAPITOLUL 5
METODE ȘI STRATEGII DIDACTICE
APLI CATE BASMULUI ÎN GIMNAZIU

1. Strategiile didactice
Presupun îm binarea tuturor elemen tetelor procesului instr uctic –
educativ în condiții/contexte concrete. Strategia a fost definită ca un mod de combinare și
organizare cronologică a unui ansamblu de metode și mijloace alese pentru a atinge anumite
obiective. Strategia de predare -învățare este expresia unității o rganice a metodelor,
procedeelor, mijloacelor de învățământ și a modurilor de organizare a învățării (frontal, pe
grupe și individual), în derularea lor secvențială pentru atingerea obiectivelor instructiv –
educative.
Strategia didactică este o modalitate de organizare și conducere a procesului de
predare -învățare -evaluare, pe baza combinării eficiente a metodelor, mijloacelor de
învățământ și a formei de organizare și grupare a elevilor în funcție de conținutul și
cunoștințele anterioare ale acestora, viz ând obținerea de performanțe maxime în funcție de
obiectivele pedagogice stabilite.101
Strategia didactică nu se reduce doar la folosirea mijloacelor tehnice de învățământ
pentru a transmite informația, ci cuprinde într -un tot unitar toate compo nentele procesului de
învățământ, asigurând armonia dintre conținut și celelalte aspecte: organizarea lecției,
mijloacele folosite, metodele și procedeele, dar și relația profesor – elev, care stă la baza
comunicării didactice. Așadar, orice strategie didac tică este eficientă dacă reușește nu doar să
transmită o informație, ci să -i antreneze pe elevi în asimilarea ei activă și creatoare.
Principalele componente ale strategiei didactice sunt:
● sistemul formelor de organizare și desfășurarea a activității educaționale;
● sistemul metodelor și procedeelor diactice;
● sistemul mijloacelor de învățământ și a resurselor utilizate;
● sistemul obiectivelor operaționale.
Strategia didactică are următoarele caracteristici:
● implică pe cel care învață în situații specifice de învățare;
● raționalizează și adecvează conținutul instruirii la particularitățile psihoindividuale;
●creează condiții pentru manifestarea optimă a interacțiunilor dintre celelalte componente;
●presupune combinarea uni că, contextuală, originală a elementelor procesului instructiv –
educativ.
Construirea unei strategii adecvate intereselor elevilor și nivelului lor de pregătire,
reprezintă o provocare continuă și un e fort permanenent de creativitate didactic ă din partea
profesorului.

Strategiile didactice se clasifică după mai multe criterii:
a) După activitatea dominantă în procesul de învățământ :
de predare :
▪ de prezentare, de urmărire a unor norme, prescripții reguli de tip algoritmic, pri n
expunere, explicație, demonstrație, exercițiu;
▪ de activitate a elevilor în predare , prin intercalarea metodelor și procedeelor activ –
participative, a muncii independente sau în grupuri mici;
▪ de combinare a celor două modalități de predare;
▪ de combinare a predării în mod expozitiv cu sarcini de învățare euristică (prin

101 Stoica Marin, Pedagogie și psihologie ,Editura Gheorghe Alexandru, București, 2001, p.129, 130

68
descoperire), prin metode expozitiv -euristice.

de învățare:
▪ algoritmică :
▪ prin limitare de modele date ;
▪ prin repetate, memorare, exersare;
▪ prin cunoaștere concret -intuitivă;
▪ prin algoritmizare, pas cu pas.

▪ euristică:
▪ prin observare nemijlocită;
▪ prin rezolvare de probleme deschise;
▪ prin experimentare;
▪ prin dezbateri, dialoguri euristice;
▪ prin cercetări în grup;
▪ prin simulare, modelare, aplicații;
▪ prin tehnici de creativitate.
▪ mixte – prin combinarea celor două moduri.
de evaluare

b) După natura obiectivelor domin ante:
▪ cognitive ;
▪ afective ;
▪ psihomotorii ;
▪ în combinații variate a lor.
c) După modul de dirijare a învățării:
▪ de dirijare pas cu pas;
▪ de semidirijare;
▪ de nedirijare (creative).
d) După tipul de raționament abordat:
▪ inductive;
▪ deductive;
▪ transductive;
▪ analogice;
▪ combinate.
O altă clasificare împarte strategiile didactice astfel:
● strategii inductive – de la particular la general ;
● strategii deductive – de la general la particular;
● strategii analogice – prin intermediul modelelor;
● strategii transductive – explicațiile prin metafore;
● strategii mixte: inductiv -deductive și deductiv -inductive;
● strategii algoritmice: explicativ -demonstrative,i ntuitive, expozitive,imitative,programate
și algoritmice propriu -zise.
● strategii euristice de elaborare a cunoștințelor prin efort de gândire, folosind
problemaizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic, asa ltul de
idei, experimentul de investigare, având ca efect stimularea creativității.
Cercetătorii și practicienii au urmărit perfecționarea strategiilor de predare -învățare,
în vederea realizării unei activități de instruire și învățare eficien te:
1. Reevaluarea metodelor „tradiționale ” criticate mai ales pentru caracterul pasiv al
elevilor în procesul de predare -învățare.

69
2. Folosirea metodelor de tip activ -participativ
3. Accentuarea fără precedent a caracterului euristic al strategiilor didactice
4. Dive rsificarea metodologiei didactice
5. Folosirea unor metode de tip acțional, cu caracter aplicativ
6. Însușirea unor metode și tehnici de muncă intelectuală
7. Învățarea asistată de calculator
8. Îmbinarea activității frontale cu cea pe grupe și individuală
9. Realizarea diferențierii și personalizării activității de instruire, etc.
În concluzie, orice strategie didactică este rezultatul mai multor metode și procedee și
presupune o succesiune organizată de operații ce au un scop didactic.

1.1. Metodele didactice

Metoda , după cum arată etimologia termenului (în limba greacă methodos are sensul
de cale de urmat : metha = către, odos = cale) reprezintă calea de urmat în vederea atingerii
unor obiective bine stabilite, adecvate pentru d esfășurarea procesului instructiv -educativ.
Sensul învechit al cuvântului a fost modernizat de filozoful francez René Descartes, unul
dintre primii care l -au folosit conferindu -i un sens gnoseologic102. Mari pedagogi români au
definit metoda didactică ca fii nd un model sau o cale de urmat către atingerea obiectivelor
propuse la începutul activitățiilor („Privită sub raport funcțional și structural, metoda poate fi
considerată drept un model sau un ansamblu organizat al procedeelor sau modurilor de realizare
practică a operațiilor care stau la baza acțiunilor parcurse în comun de profesori și elevi și care conduc
în mod planificat (programat) și eficace la realizarea scopurilor propuse.” 103).
Metodele de învățământ sunt un element de bază al strategiilo r didactice, aflându -se în
strânsă relație cu mijloacele de învățământ și cu modalitățile de grupare a elevilor. De aceea,
opțiunea pentru o anumită strategie didactică condiționează utilizarea unor metode de
învățământ specifice. Acestea au caracter polif uncțional , funcțiile lor de bază fiind :
▪ funcția cognitivă – de organizare și dirijare a cunoașterii, metodele fiind căi de acces
în universul cunoașterii științifice, artistice și comportamenta le;
. ▪ funcția instrumentală sau ope rațională – metodele sunt instrumente prin care
profesorul îți transformă obiectivele propuse în obiective realizate, în performanțe;
▪ funcția formativ -educativă, modelatoare – folosirea metodelor determină formarea
personalității,în sensul de formare de at itudini, convingeri, sentimente;
▪ funcția normativă – descrie cum se face, cum se predă, cum se învață;
▪ funcția motivațională, stimulativă – unele metode au pronunțat potențial de
energizare, de trezire a interesului (după Ioan Cerghit)104.
Metodele didactice au cunoscut , de -a lungul timpului, mai multe clasificări, încadrarea
unei metode într -o anumită categorie nefiind definitivă. Astfel, s -au înregistrat clasificări după
mai multe criterii:
1. după criteriul istoric:

102 Ilie,Emanuela, Elemente de didact ica literaturii române , Ed. Universității „A.I.Cuza”, Iași, 2007, p 95
103 Cerghit, I., Metode de învățământ , Ediția a III -a, Editura Didactică și Pedagogică, București,1997 , p. 92
104 Ilie, Emanuela, Elemente de didactica literaturii române , Ed. Universității „A.I.Cuza”, Iași, 2007, p. 97

70
● metode tradiționale (clasice) : exercițiul, conversația, expunerea, etc
●metode moderne (noi) : algoritmizarea, brainstormingul, problematizarea, etc
2. după sfera de aplicabilitate:
●metode generale: conversția, prelegerea ,expunerea, etc
●metode particulare – specifice unor anumite discipline.
3. după gradul de implicare al elevilor:
● metode expozitive – centrate pe ascultare și memorie
● metode active – bazate pe implicarea ele vului în explorarea personală a realității
4. după modul de prezentare a cunoștințelor:
● metode verbale – bazate pe cuvântul scris sau rostit
● metode intuitive – bazate pe observația directă, nemijlocită a obiectelor ș i
fenomenelor din realitate
5.după funcția didactică principală:
● metode de predare și comunicare
● metode de fixare și consolidare
● metode de verificare și apr eciere a rezultatelor
6. după forma de organizare:
● metode individuale
● metode de predare -învățare în grupuri
● metode frontale cu întreaga clasă
● metode combinate
7. după modul de administrare a experienței ce urmează a fi însușită:
● metode algoritmice – alcătuite din secvențe operaționale stabile
● metode euristice – bazate pe descoperire proprie și rezolvare de probleme.
8. după axa de învățar e, mecanică sau conștientă:
● metode de descoperire propriu -zisă: exercițiul, brainstormingul, observația
independentă, rezolvare de probleme,etc
● metode de învățare prin receptare: expunerea, demonstrația expozi tivă, etc
● metode de descoperire dirijată: observația dirijată, instruirea programată, studiu de
caz, conversația euristică, etc.
Ioan Cerghit identifică patru categorii de metode:
1. metode de comunicare și dobândir e a valorilor socio -culturale:
a) metode de comunicare orală , metode expozitive: narațiunea, descrierea,
explicația, demonstrația, etc.
b) metode de comunicare orală – interactive : conversația euristică, dezbaterea,
dialogul, etc.
c) metode de instruire prin probl ematizare
d) metode de comunicare scrisă: lucrul cu manualul, analiza de text, informarea,
documentarea, etc .
e) metode de comunicare bazate pe limbaj intern: reflecția personală și
experimentul minta.
2. metode de explorare sistematică a realității obiective , prin explorare directă sau
indirectă
3. metode fundamentate pe acțiune – practice
a) metode de acțiune efectivă, reală: exercițiul, lucrări practice, proiecte,etc
b) metode de acțiune simulată: jocul didactic, jocul de rol, dramatizarea
4. metode de raționalizare a conțin uturilor și operațiilor de predare -învățare –
algoritmice: instruirea programată, învățarea electronică.

71
În concluzie, profesorul este cel care trebuie să ajungă la o viziune de ansamblu al
intregului sistem de metode, să fie îndrumat asupra progrese lor metodologiei
didactice, moderne.105

1. 2. Mijloacele de învățământ

Noțiunea de mijloc de învățământ face parte din noțiunea de strategie didactică.
Pentru alcătuirea unei strategii didactice eficiente este necesară alegerea corectă a mijloace lor
de învățământ și îmbinarea lor armonioasă cu metodele, iar integrarea acestora în lecție la
momentul potrivit ține de experiența și de creativitatea fiecărui cadru didactic în parte.
Mijloacele de învățământ sunt resurse materiale al e procesului de învățământ
selecționate din realitate, modificate sau confecționate în vederea atingerii unor obiective.
Acestea vin în sprijinul elevilorpentru învățarea obiectivelor pedagogice, dar și pentru
raționalizarea activității desfășurate sau pre venirea stării de oboseală.
Mijloacele de învățământ sunt reprezentate de un ansamblu de obiecte,
instrumente, produse, aparate, echipamente și sisteme tehnice ce susțin și facilitează
transmiterea de cunoștințe, formarea unor deprinder i, evaluarea unor achiziții și realizarea
unor aplicații în cadrul procesului instructiv -educativ.
Funcțiile pedagogice ale mijloacelor de învățământ sunt:
a) Funcția de instruire
b) Funcția de motivare a învățării și de orientare a interese lor profesionale ale elevilor
c) Funcția demonstrativă
d) Funcția formativă și estetică
e) Funcția de școlarizare substitutivă sau de realizare a învățământului la/de la distanță
f) Funcția de evaluare a randamentului elevilor.
Mijloacele de învățământ pot fi grupate în două categorii:
a) Mijloacele de învățământ care cuprind mesajul didactic:
▪ obiecte naturale, originale: animale vii sau conservate, ierbare, insectare, etc
▪ suporturi figurative și grafice: hărți, planșe, albume, panouri.
▪ mijloace simbolic -raționale: tabele cu formule/simboluri,planșe cu litere,
scheme, etc
▪ mijloace tehnice audiovizuale:diapozitive, filme, suporturi audio și/sau video.
b) Mijloacele de învățământ care facilitează transmiterea mesajelor dida ctice:
▪ instrumente, aparate și instalații de laborator;
▪ echipamente tehnice pentru ateliere;
▪ instrumente muzicale și aparate sportive;
▪ mașini de instruit, calculatoare, echipamente computerizate;

▪ jocuri didactice obiectuale, electronice și electrotehnice;
▪ simulatoare didactice.

4. Abordarea pluridisciplinară / interdisciplinară a basmului

Pentru a facilita o învățare rapidă, rațională, abordarea pluridisciplinară / interdisciplinară
încearcă să gasească puncte comune între discipline, pornind de la un subiect comun, prin
implicarea directă a elevului. La orele de literatură, noțiuni precum pluridisciplinaritate,
interdisciplinaritate sau intradisciplinaritate fac parte din demersurile de interpretare a unor texte
literare. Se știe că orice operă literară prezintă o serie de semnificații care trebuie înțelese și

105 Cerghit, I., (2006), Metode de învățământ , București, Editura Polirom ediția a IV -a, revizuită și adăugită,
p.115.

72
descifrate. Pentru înțelegerea profundă a acestor sensuri, apelăm de multe ori, fără să ne dăm
seama la alte științe care înl esnesc procesul de descifrare a textului.,,În cele mai dese cazuri,
profesorul / elevii sunt nevoiți, prin însuși datul operei, să facă anumite conexiuni între diferite
discipline, să transfere metode din diverse domenii ale cunoașterii în cel al literatur ii și să le aplice
în vederea interpretării textului artistic “106. În demersul de descifrare a textului literar, se
apelează la diverse discipline auxiliare: istorie, filozofie, psihologie, mitologie, semiotică,
stilistică, poetică etc.
Predarea integrată s -a dezvoltat rapid în învățământul preșcolar și primar, dar și în
gimnaziu și liceu , ea reprezentând soluția optimă pentru corela rea științei cu cultura,
tehnolo gia și societatea. Predarea integrată răspunde unor preocupări privind natura științei.
Dificultățile întâlnite țin în primul rând de schimbarea mentalității cadrelor didactice, de
înlăturarea inerției și a comodității. În învățământul gimnazial, în predarea conținuturilor se
evidențiază o tendință de organizare integrată a acestor a. Predarea pe baza integrării
conținuturilor în „câmpuri cognitive integrate” care se intrepătrund cu granițele altor
discipline a depășit predarea pe discipline de sine stătătoare . Alegerea conținuturilor învățării
depinde de profesor, care trebuie să ia în calcul unele dificultăți și limite:
a) dificultatea schimbării stilului de predare a profesorilor, întrucât sistemul de
formare a cadrelor didactice este axat pe predarea pe discipline, potrivit specializării de pe
diplomă;
b) inexistența unei tradiții pe dagogice a integrării;
c) indiferența sau opoziția activă a profesorilor privind tendințele integratoare;
d) dificultatea aprofundării cunoașterii științifice specializate de către elevi.

Pluridisciplinaritatea (multidisciplinaritatea) se referă la situația în care o temă
aparținând unui anumit domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline,
acestea din urmă menținându -și nealterată structura și rămânând independente unele în raport
cu celelalte. De exemplu, la limba și literat ura română, pentru prezentarea tărâmului celălalt
dintr -un basm putem apela la pictură sau desen , deci facem legătura cu educația plastică. În
realizarea unui portret putem deasemenea folosi desenul, sau biologia dacă ar trebui să vorbim
despre serpi ș i balauri, personaje le fantastice din basme. O altă disciplină cu care mai putem face
conexiuni este educația muzicală, mai ales la ciclul preșcolar și primar, unde predarea integrată se
dezvoltă mai rapid. Astfel se realizează pluridisciplinaritatea, ca rezultat al abordării unei teme din
perspectiva mai multor discipline. În cazul basmului „Prâslea cel Voinic și merele de aur”,
personajele pot fi abordate din perspectiva mai multor obiecte de studiu:
a) pentru realizarea portretului lui Prâslea, sau al ori cărui alt personaj din basm, se
apelează la disciplina educație plastică, pentru redarea prin desen a celor mai fine trăsături ale
personajului ( mimica feței, privirea). Elevii transpun prin desen puterile personajului prin
supradimensionare sau prin cul ori stridente, evidențiind astfel trăsăturile acestuia.
b) Caracterizarea personajelor poate fi realizată prin apelul la cunoștințe de biologie, pornind
de la prezentarea științifică a balaurului și mergând până la menționarea diverselor specii de șerpi .
O posibilă întrebare ar fi: Care credeți că este diferența dintre un balaur și un șarpe? Răspunsul la
această întrebare va completa cun oștințele elevilor despre șerpi (ce știu de la biologie) dar și
despre balauri care , în folclorul românesc sunt î nfățișați ca fiind reptile î naripate , gigantice ,
cu multe capete (trei, șapte sau douăsprezece), care locuiesc in bălți sau puțuri părăsite.
Românii cred că balaurul ia naștere dintr -un șarpe ca re timp de 7 -12 ani nu a fost văzut de
nimeni, după această perioadă el căpătând aripi ș i picioare și dezvoltându -se, avâ nd
dimensiuni impresionante . Are corpul acoperit cu solzi și poate să scoată flăcări pe nas și pe
gură. Există numeroase legende și basme românești care aduc în prim plan existența acestor
făpturi mitologice .

106 Șchiopu, Constantin, Interdisciplinaritate, pluridisciplinaritate și transdisciplinaritate în studiul lit eraturii ,
Revista Limba Română, Chișinău, nr. 9 -10, anul 2011, p. 163.

73
c) Pentru înțelegerea mai profundă a basmului, acesta poate fi dramatizat, integral sau
pe secvențe, astfel încât interesul elevilor să sporească (se urmăresc costumele, detaliile scenice,
comunicarea nonverbală, paraverbală, etc.)
Pluridisciplina ritatea prezintă atât avantaje cât și dezavantaje.
Avantaje:
a) Din perspectiva educației permanente, predarea pluridisciplinară fundamentează
învățământul pe realitate și pe problemele ei. Legătura dintre școală și viața socială este mai
motiva ntă pentru elev;
a) Situează un fenomen sau un concept în globalitatea sa, în toate relațiile sale;
b) Transferul de cunoștințe este mai bun, în situații noi.
c) Reduce compartimentarea cunoașterii și a conținuturilor în funcție de domeniul din car e
fac parte;
Dezavantaje:
a) Riscul superficialității crește;
b) Nu se asigură progresia de la cunoscut la necunoscut, ca în cazul studiului
disciplinelor în manieră tradițională;
c) Se sacrifică rigoarea și profunzimea în favoarea unei simplificări excesive.

Interdisciplinarita tea presupune o intersecta re a diferitelor arii disciplinare.
Interdisciplinaritatea se referă și la transferul metodelor dintr -o disciplină într -alta, transfer cu
grade diferite de implicare sau finalizare. Ea apare ca necesitate a depășirii limitelor cr eatoare
de cunoaștere, care a pus granițe artificiale între diferite domenii ale ei. Argumentul care
pledează pentru interdisciplinaritate constă în aceea că oferă o imagine integrată a lucrurilor
care sunt analizate separat. Predarea interdisciplinară pun e accent simultan pe aspectele
multiple ale dezvoltării copilului: atât din punct de vedere cognitiv, cât și al inteligenței
emoționale. Interdisciplinaritatea duce la crearea sistematică și continuă a unui nivel de
comunicare necesar elevului în învățare, pentru interrelaționarea cu semenii, pentru abordarea
cu succes a următoarelor stadii de pregătire, pentru învățarea permanentă. Învățământul
modern își pierde treptat caracterul reproductiv, repetitiv, dominat de îngurgitarea și
reproducerea materiei, de venind din ce în ce mai creativ și activ, centrându -se pe dezvoltarea
competențelor.
Legătura interdisciplinară apare încă de la nivelul conținuturilor, deoarece elevul capătă
competențe de comunicare la fiecare disciplină în parte, chiar dacă operează cu simboluri diferite.
Dacă ar fi să ne referim direct la basmul „Prâslea cel voinic și merele de aur”, atunci trăsăturile de
caracter ale lui Prâslea pot fi redate prin trim itere la disciplina istorie, unde sunt amintiți domni și
voievozi români care au luptat pentru țara și poporul român, și au ieșit în evidență pentru căutarea
dreptății, a libertății și a întregirii neamului. Se poate face astfel o paralelă între trăsăturile de
caracter comune ale lui Prâslea și ale lui Ștefan cel mare. De asemenea se po ate încadra Prâslea
într-o zodie, cu o discuție prealabilă despre astronomie și horoscop. Prin intermediul
problematizării, abordarea din punct de vedere civic și social ar putea explica comportamentul lui
Prâslea prin anumite întrebări:
1. Când împăratul îl tratează cu dispreț pe Prâslea, acesta are un comportament corect?
Argumentați!
2. Cum ați fi procedat dacă ați fost unul din frații mai mari ? Argumentați!
3. Care personaj v -a impresionat mai mult? Argumentați!
Utilizarea metodelor interactive la lecție (conv ersația euristică, problematizarea,
demonstrația, jocul de rol, dezbaterea, metode și tehnici de lucru individual sau pe echipe ) este
eficientă. Profesorul are un rol deosebit în construirea demersului didactic, astfel încât acesta să
se plieze pe ceri nțele elevului și să găsească cele mai bune metode de valorificare a acestuia.
Pentru că este un proces complicat , care necesită resurse materiale și de timp destul de mari, se
rezumă, deseori, la simple întrebări adresate elevilor, fără a se face analog ii directe cu alte
discipline.
Interdisciplinaritatea prezintă și avantaje, dintre care amintim următoarele:

74
a) permite elevului să acumuleze informații despre obiecte, procese, fenomene, care vor fi
aprofundate în anii următori ai școlarităț ii;
b) fixează mai bine o temă, făcând apel la mai multe materii ;
c) permite aplicarea cunoștințelor în diferite domenii;
e) constituie o abordare economică din punct de vedere al raportului dintre cantitatea de
cunoștințe și volumul de învățare

Transdisciplinaritatea reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculumului,
mergând adesea până la fuziune. Fuziunea este, așadar, faza cea mai complexă și mai radicală
a integrării. Integrarea transdisciplinară (prefixul „trans” înseamnă „dincolo”, „peste”)
presupune o întrepătrundere a mai multor discipline , care poate genera apariția unor domenii
noi de cunoaștere. Ea vizează ceea ce se află în același timp înăuntrul diverselor discipline,
între discipline și dincolo de orice disciplin ă. Transdisciplinaritatea presupune studierea,
explorarea proceselor și fenomenelor complexe, având ca finalitate înțelegerea lumii prezente.
Abordarea integrată specifică transdisciplinarității este centrată pe lumea reală, pe aspectele
relevante ale vieț ii cotidiene, prezentate așa cum influiențează ele viața noastră.Astfel, ea permite
„învățarea în societatea cunoașterii” și asigură elevilor formarea competențelor transferabile,
dezvoltarea competențelor de comunicare, de intercunoaștere, de autocunoaște re, asumarea
rolurilor în echipă, formarea comportamentului prosocial.

2. Metode de predare -învățare folosite pentru înțelegerea
și interpretarea basmului în gimnaziu

Odată cu dezvoltarea înalt ei tehnologii, elevii s -au îndepărtat de lectură, lucru ce a
îngreunat munca profesorului de limba și literatura română. Lecturile suplimentare cât și cele
obligatorii, lucrul cu manualul sau lectura aprofundată a unor texte a devenit foarte greu de
realizat întrucât elevii nu mai sunt atrași de lectură, iar aceasta se află printre interesele a
puțini dintre ei. De aceea, profesorul trebuie să aleagă cele mai bune metode pentru a atrage
elevii spre citit și pentru a le inspira dragostea pentru păstrarea t radițiilor și datinilor
românești, pentru cultura românească și pentru participarea activă la tot ce înseamnă iubi re de
țară, de limbă, de cântec și de neam. Profesorul de limba și literatura română este supus zi de
zi la noi provocări, de aceea el devine un regizor care, pentru a ține treaz interesul elevilor
pentru lectură , trebuie să fie în pas cu noile schimbări și situații, jucând un rol în fiecare oră.
Scopurile și obiectivele învățământului românesc s -au schimbat în ultimele decenii,
accentul nu mai cade pe însușirea unor cunoștințe ci pe formarea competențelor, deci elevii
trebuie să capete pârghiile prin care, mai târziu, se vor descurca singuri. Elevul trebuie
„învățat” „să învețe”, de aceea procesul de predare -învățare împune o conti nă perfecționare
atât a cadrului didactic cât și a elevului. Procesul instructiv -educativ este, prin excelență, „un
act teleologic, care urmărește, în mod conștient, atingerea unor finalități anterior stabilite”107,
chiar dacă nu exclude caracterul neprevăzu t, spontan pe alocuri. Pentru o activitate didactică
optimă, proiectarea didactică este o condiție absolut necesară. Ea reprezintă „activitatea
complexă de anticipare (prefigurare, prognozare) a modului de desfășurarea a procesului
instructiv -educativ și , mai ales, a componentelor sale” . M. Ionescu și I. Radu, în Didactica
modernă disting intre sensul tradițional ala termenului proiectare , prin care se înțelege „
împărțirea timpului, evaluarea materiei sub forma planului calendaristic, sistemului de lecți i,
planului tematic, proiectului de lecții ”( în acest sens proiectare însemnând planificare ) și
sensul modern al cuvântului, sinonim cu sintagma design intrucțional , înțeles ca act de

107 Cojocariu, Venera, Mihaela, Teoria și metodologia instruirii , București, Editura Didactică și Pedagogică,
2002, p. 98.

75
„ anticipare, prefigurare a demersului didactic în termeni care să -l facă traductibil în
practică”108.
Controversele în privința metodelor didactice privesc nu doar realizarea unor
taxonomii complete și corecte , ci și un alt aspect foarte important pentru desfășurarea
procesului didactic, și anume motivația opțiunii profesorului pentru o metodă tradițională sau
una modern.
În reforma învățământului, se vehiculează tot mai des ideea de modernizare a
metodelor didactice , modernizare ce are unele direcții prioritare:
a) individualizarea metodelor, în sensul unei pedagogii diferențiate;
b) selectarea metodelor în funcție de obiectivele formative;
c) încurajarea metodelor și tehnicilor interactive de grup;
d) organizarea condițiilor de învățare de către un profesor ghid, animator și consilier al
elevilor.
Din nefericire , unii profesori înțeleg prin modernizare doar alegerea celor mai noi
metode didactice, ignorând posibilitățile de aplicabilitate, ce vizează numai anumite segmente
ale învățării. Pentru alegerea celei mai potrivite metode didactice, profesorul trebuie să ia în
calcul următoarele criterii :
● obiectivele și conținutul instruirii:
● normativitatea didactică;
● particularitățile de vârstă și cele individuale ale elevilor;
● specificul clasei, dar și al școlii respective;
● gradul de dotar e materială;
● personalitatea profesorului.
Pedagogi renumiți apreciază însă că singurul criteriu care permite alegerea corectă a
unei metode de învățământ trebuie să fie cel de natură pragmatică, unde contează doar natura
obiectivelor pedag ogice concrete urmărite de profesor într -un anumit moment al instruirii, cu
condiția ca acesta să aibă un inventar cât mai bogat de metode și procedee didactice din care
să fie capabil să le aleagă pe cele adecvate pentru a -și realiza obiectivele pedagogic e
preconizate.
Pentru studierea și receptarea textului literar în gimnaziu se folosesc următoarele
metode:

2.1.Lucrul cu manualul

Este o metodă clasică care constă într -un ansamblu de acțiuni prin care se
urmărește formarea priceperilor și deprinderilor necesare în vederea utilizării corecte și
eficiente a manualelor sau a altor cărți, ca sursă de informare. Se utilizează în toate tipurile de
lecții, indiferent de particularitățile de vârstă și intelectuale ale elevilor. Este metoda prin car e
se pun bazele autoinstruirii și educației permanente și introduce elevii în tehnica folosirii
textului scris prin „înarmarea” lor cu priceperi și deprinderi necesare în acest sens. Astfel, ea
reprezintă modalitatea de învățare care are ca sursă de învăța re esențială și ca instrument de
formare a elevului cartea școlară sau alte surse similare.109
Principala metodă de lucru este lectura explicativă prin intermediul căreia elevul se
familiarizează cu textul.Receptarea operei literare presupune do uă faze și implicit două tipuri
de lectură: „prima lectură, sensibilizatoare, a operei solicitând afectivitatea cititorului pe
deplin conștientizată, în scopul clarificării intuițiilor de lectură”110 și „lectura studiu” care
presupune recitirea integrală a o perei, chiar de mai multe ori, în scopul înțelegerii profunde a

108 Ionescu M., Radu I., Didactica modernă , Cluj -Napoca, Editura Dacia, 2004,p. 228.
109 Mâță Liliana, Ghid de pregătire psihopedagogică pentru gradele didactice , Bacău, Editura Alma Mater,
2010, p.55.
110 Ilie Emanuela, Didactica literaturii române , Iași, Editura Polirom, 2008, p. 101.

76
acesteia. La prima lectură , cititorul trebuie să se lase „locuit” de text , să se transpună integral
în universul lui pentru a se familiariza cu el, să revină asupra unor pasaje, abordând un r itm
lent: A citi încet este primul principiu și se aplică oricărei lecturi. Este arta de a citi în esența
ei.111 .După prima lectură , se discută despre spațiu, timp, personaje, iar textul este studiat pe
fragmente pentru explicația cuvintelor necunoscute pov estirea lor și extragerea ideilor
principale.
Lectura – studiu este un proces prin care cititorul caută să -și motiveze impresiile de
lectură, să le ierarhizeze, să supună analizei critice valențele estetice ale textului literar. Este
mai util ă în abordar ea speciilor lirice, orientând elevii spre înțeleger ea intonației specifice
textelor lirice, utilizarea unui ritm adecvat, prin exerciții de citire expresivă. Ajută la găsirea
figurilor de stil, a imaginilor artistice, a cuvintelor simbol, dirijând elevul către înțelegerea
sensului profund al textului, cu condiția ca elevul să folosească cunoștințele anterioare .
Etapele metodei „lucrul cu manualul” sunt:
-,, lectura integrală a textului;
– determinarea structurii unui text, a părților sau a fragmentelor;
– analiza textului pe fragmente;
– povestirea orală a fiecărui fragment;
– formularea ideii principale corespunzătoare fragmentului;
– realizarea planului de idei;
– povestirea orală a textului pe baza planului de idei;
– lectura integr atoare a textului” 112
Metoda se poate aplica și în cazul basmului Prâslea cel voinic și merele de aur . După
o lectură model realizată de profesor, apoi mai multe lecturi (acasă – integral și în clasă – pe
fragmente) de către elevi, se stabilește tema tex tului, se întocmește planul de idei, după care
pot fi delimitate momentele subiectului:
Expozițiunea : Un împărat cu trei feciori avea în grădina sa un măr ce făcea mere de aur.
Intriga : De câte ori se coceau merele, un hoț le fura înainte ca împăratul să le guste.
Desfășurarea acțiunii : Pentru că fiii cei mari nu reușesc să prindă hoțul, Prâslea îl rănește și
urmărește dâra de sânge. Ajunge pe alt tărâm unde omoară trei zmei (hoții merelor) și
eliberează trei fete de împărat. Omoară un balaur ca să scape puii de zgripțuroiacă, iar aceasta
îl scoate de pe tărâmul fantastic unde îl lăsară intenționat frații lui. Ajuns în orașul lui,
îndeplinește dorința logodnicei sale pentru a fi recunoscut.
Punctul culminant : Prâslea hotărăște să își ierte frații, lăsându -l pe Dumnezeu să -i
pedepsească.
Deznodământul : Prâslea se căsătorește cu logodnica sa și devine împărat.

2.2. Expunerea

Este o metodă tradițională care c onstă în transmiterea direct ă a unui volum de
cunoștințe elevului prin afirmații verbale, acesta fiind un simplu ascultător, neinplicându -se
activ în procesul de învățare. Din cauza caracterului său expozitiv, este una dintre cele mai
criticate metode și poate fi folosită singură sau combinată cu alte le. Se aplică în cazul
discipline lor umaniste în combinație cu conversația. În cadrul orelor de literatură expunerea
poate fi folosită sub mai multe forme:
a) povestirea – urmărește prezentarea textului sub formă de narațuine sau descriere, a
unor evenimente, întâmplări , cât și surprindere a unor elemente de legătură a relației cauză –
efect. Are ca scop dinamizarea ș i sensibilizarea elevilor, întrucât profesorul, aflându -se în
centrul atenției, ar trebui să dispună de „darul povestirii”, acea povestire făcută cu talent, cu o

111 Faguet, Emile, Arta de a citi , Edit ura Albatros, București, 1973, p. 11 -13.
112 Dumitru, Gherghina și colaboratorii, Metodica predării limbii și literaturii române în școala primară,
gimnaziu și liceu , Craiova, Editura Didactica Nova, 2005, p. 110.

77
dicție exemplară, într-un cadru emoțional propice învățării. Profesorul ar putea povesti
elevilor în orele de literatură, cu o informare prealabilă, întâmplări deosebite din viața
scriitorilor sau a poeților , basme sau legende.
b) explicația – implică gândirea logică și anumite raționamente care au ca finalitate
înțelegerea noțiunilor noi. Profesorul îndrumă elevii să înțeleagă texte la prima vedere și să
descopere sensurile unor cuvinte noi, metoda fiind foarte eficientă atunci când este combinată
cu exercițiul – de exemplu , elevii ar putea găsi sinonime sau antonime ale unor cuvinte noi,
din texte la prima vedere, pe care să le integreze în enunțuri. La clasa a V -a, în basmul
Prâslea cel voinic și merele de aur , profesorul ar putea propune elevilor:
1. Găsiți sinonime pentru următoarele cuvinte: a pârgui, mâhnire, piroteală, pizmă,a se
veseli.
2. Alcătuiți enunțuri cu antonimele lor.
c) prelegerea – este o variantă a expunerii folosită la clasele mari , în lecțiile introductive
sau de receptare a textelor literare. Are ca scop preze ntarea neîntreruptă a informației prin
intermediul ipotezelor, teoriilor sau argumentelor logice.
Prelegerea cu ilustrații – elevul, folosindu -și intuiția, face o combinație între
descrierea unor ilustrații și comunarea orală . În cazul basmului „Zâna M unților”, din
manualul de clasa a V -a, editura Art, pe baza imaginii în care zâna e încălțată doar cu un
pantof, putem aplica metoda în felul următor:
1. Ce secvență de basm ilustrează imaginea?
2. Ce atitudine sugerează trăsăturile chipului zânei?
3. În care alt basm găsim o parte din acțiunile basmului nostru?
4. Care sunt asemănările? Dar deosebirile?
Prelegerea cu oponent – constă în întreruperea predării prin adresarea de întrebări
concepute special spre a contrazice profesorul, cu o informare și cu o înțelegere pr ealabilă
între cele două părți. Pentru că mulți elevi nu doresc să îș i contrazică profesorul, metoda poate
fi aplicată numai dacă relația dintre profesor și elevi i săi este una apropiată, afectivă. Ne
putem referi, spre exemplu la basmul „ Prâslea cel voi nic și merele de aur ”. Când profesorul
argumentează apartenența basmului la genul epic, elevul, dinainte pregătit, poate interveni pe
una din trăsăturile acestuia:
Profesorul: Textul se poate delimita pe momente ale subiectului.
Elevul: Și opera „Tezeu și Minotaurul”, de Florin Bican, o putem împărți în moment e ale
subiectului, și totuși textul nu este un basm.
Prelegerea magistrală – este o expunere tradițională, documentată ce vizează numai
profesorul care realizează un monolog în timp ce s crie la tablă. Este deseori plictisitoare, de
aceea se reomandă a se utiliza în combinație cu prelegerea -dezbatere care implică și solicit ă
elevul, determinându -l să se afirme.
Prelegerea – dezbatere poate fi aplicată pentru predarea trăsăturilor basmului ,
urmărind următoarele etape:
1. anunțarea temei ;
2. introducerea – făcută de profesor;
3. discuții libere (dezbaterea);
4. profesorul trage concluzii privind la calitatea dezbaterii, ținând cont de nivelul de pregătire
al elevilor.

2.3. Conversația

Este metoda ce constă în valorificarea didactică a răspunsurilor și întrebărilor, fiind
numită și metoda„ interogativă”, sau „erotematică” ( erotema = întrebare, în limba greacă).
Conversația poate fi:

78
a) conversaț ia euristică – descoperirea de noi adevăru ri prin valorificarea propriilor
cunoștințe anterioare (din aproape în aproape) , bazându -se pe un set de întrebări și
răspunsuri. Poate fi folosită cu succes în lecțiile de recapitulare, de sistematizare și evaluare a
cunoștințelor, dar și când lecția se bazează pe un material intuitiv, cunoscut elevilor, ori lecția
are loc pe baza studiului individual sistematic.
b) conversaț ia catehetică (examinatoare) – are ca scop constatarea nivelului la care se află
cunoștințele elevilor, la un moment dat. Se folosește în reactualizarea cunoștințelor, în
captarea atenției, în timpul transmiterii de noi cunoștințe pentru verificarea gradului de
înțelegere, cât și în realizarea feed -back -ului.
c) conversația de tip dezbatere – ajută la formarea spiritului critic al elevului și la
dezvoltarea spiritului de muncă în echipă.
În cadrul orelor de literatură, conversația este foarte des utilizată, atât pentru
reactualizarea cunoștințelor cât și pentru dirijarea acestora spre altele noi. Eficiența utilizării
oricărei forme de conversație nu depinde doar de momentul lecției în care se folosește ci și de
formularea adecvată a întrebărilor. De exemplu, în cadrul basmului „ Prâslea cel voinic și
merele de aur ”, după parcurgerea integrală a textului, profesorul poate u tiliza conversația
catehetică în realizarea feed -back -ului, prin întrebări precum:
– Ce fel de basm este „ Prâslea cel voinic și merele de aur ”?
– Ce vă sugerează formula de la începutul basmului?
– Cum explicați existența celor două tărâmuri unde se desfășoară faptele?
– Care sunt secvențele care v -au captat atenția?
– Ce calități are personajul pozitiv din basm?
– Care credeți că e motivul pentru care Prâslea iese mereu învingător?
– De ce alege Prâslea înfățișarea unui om simplu când se întoarce la casa
părintească?
– Ce părere aveți despre pedeapsa primită de frații protagonistului?

2.4. Dezbaterea

Este metoda care presupune discutarea unui subiect din perspective opuse și se
realizează între doi elevi sau două grupuri, fiecare dintre ei prezentând argumente pro sau
contra subiectului pus în discuție. Profesorul organiz ează grupurile și lansează tema, de
preferat, înainte cu câteva ore. Rolul lui este de a arbitra discuția, de a ghida cele două echipe
pe calea corectă pentru a nu devia de la subiect și de a soluționa c orect dezbaterea. Avantajele
aceste metode sunt: dezvoltă gândirea critică prin formularea de argumente pro sau contra,
intensifică intercomunicarea reală și relațiile din cadrul grupului, dezvoltă abilitatea de analiză
a unei teme din unghiuri diferite, formează deprinderile de cooperare și spiritu l de competiție.
Basmul „Zâna Munților”, cules de Petre Ispirescu.
După discutarea și înțelegerea basmului, elevii, împărțiți în două grupe, au de pregătit
argumente pentru următoarea dezbatere: Poziționați -vă de partea unui personaj. Argumentați –
vă opțiunea, făcând analogie cu personajele textului, fiul împăratului și zâna munților.
Referindu -vă la textul studiat, realizați o dezbatere, între a fi un personaj real, cu însușiri
omenești și un personaj ireal, cu puteri supranaturale.

2.5. Brainstormingul

În traducere fidelă, Brainstormingul înseamnă „furtună în creier” (din engl. Brain –
creier și storm – furtună) ; în traducere liberă – metoda „asaltului de idei ”. Este o metodă
interactivă ce are scopul de a căuta și găsi cea mai adecvată soluție a unei problem e de
rezolvat prin participarea membrilor grupului. Se poate organiza cu un grup sau cu toată clasa.

79
Eficiența acestei metode constă în acceptarea tuturor ideilor, până la i dentificarea soluțiilor
agreate de toți membrii . În derularea acestei metode va trebui să urmărim următoarele etape:
– lansarea problemei pentru care se caută o soluție;
– formularea ideilor;
– discutarea răspunsurilor găsite;
– alegerea celei mai bune soluții cu care să fie de acord toți membrii grupului.
Brainstormingul prezintă avantaje precum: obținerea rapidă și spontană a ideilor, participarea
activă a tuturor participanților, crește rea încrederii în sine pentru că lipsește critica imediată,
dezvo ltarea spiritului de cooperare, și de competiție între membrii grupului. Această metodă
îi motivează pe elevi să se implice și diminuează atât factorii inhibitori cât și blocajele
spontaneității în gândire.
De exemplu, în studierea basmului „ Prâslea cel voinic și merele de aur ”, se pot lansa
întrebări precum:
Cum explicați expresia: „ – Tată, eu îi iert și pedeapsa să o ia de la Dumnezeu ”?
Cum ați reacționa dacă ați fi în locul lui Prâslea când frații lui îi pun gând rău?
La ce credeți că face r eferire construcția „…hâm! aici miroase a carne de om” ?

2.6.Tehnica didactică Starbust (Explozia stelară)

Termenul, provenit din limba engleză ( star – stea, burst – a exploda), desemnează o
metodă asemănătoare cu brainstormingul, dar d iferă prin faptul că presupune organizarea
clasei într -un grup, bazându -se pe crearea de întrebări de la alte întrebări. Stimulează
creativitatea individuală și de grup , spiritul de cooperare și cel de competiție. Se pornește de
la ideea de bază în jurul căreia se creează cât mai multe întrebări, de tipul: Cine?, Ce?,
Când?,Din ce cauză? Unde?, care, pot da naștere, ulterior, altor întrebări mai surprinzătoare.
Pașii pe care trebuie să îi urmăm sunt:
– propunerea problemei;
– organizarea grupuri lor de participanți;
– elaborarea listei cu întrebări pentru fiecare grup;
– comunicarea rezultatelor muncii de grup;
– evidențierea întrebărilor deosebite;
– evaluarea.
Tehnica didactică Starbust prezintă o serie de avantaje, precum: este o m etodă relaxantă,
ușor de aplicat oricărui tip de grupă de elevi, dezvoltă spontaneitatea și creativitatea de grup,
spiritul de cooperare, de competiție și de echipă. Stimulează formularea întrebărilor la
întrebări precum brainstormingul stimulează construc ția de idei pe idei. Printre dezavantajele
acestei metode se numără repetabilitatea întrebărilor și imposibilitatea unei evaluări obiective.
În cadrul orei de limba română și literatura română, putem aplica tehnica Starburst la
clasa a V -a, în stu dierea basmului „Prâslea cel voinic și merele de aur ”, cules de Petre
Ispirescu, cu cerința: Imaginați -vă o serie de întrebări care să aibă legătură cu protagonistul
basmului:
– Cine este Prâslea ?
– Ce îl diferențiază pe acesta de frații săi?
– Cum se comport ă Prâslea cu puii de zgripsor?
– De ce pleacă Prâslea în căutarea hoților?
– Cui cere ajutorul în lupta cu zmeul?
– Care sunt trăsăturile de caracter ale lui Prâslea?
– Unde întâlnim cifra magică în text?
– De unde scoate Prâslea furca și cloșca cu puii de aur?
– Cum transformă palatele în mere?

80
– Ce pedeapsă divină primesc frații lui ?

2.7.Tehnica didactică Ciorchinele.

Ciorchinele este o tehnică eficientă de predare -învățare care încurajează elevii să
gândească liber și deschis. Ciorchinele este un tip de ,,brainstorming” prin care se stimulează
evidențierea legăturilor dintre idei; reprezintă o modalitate de a construi sau realiza asociații
noi de idei sau de a revela noi sensuri ale ideilor.
Se poate folosi cu suc ces individual, în perechi sau pe grupe atât în actualizarea cunoștințelor
cât și realizarea feed -back -ului.
Metoda începe cu un cuvânt care se scrie în centrul unei foi de hârtie sau pe tablă.
Elevii trebuie să scrie cât mai multe cuvinte sau e xpresii care au legătură cu tema pusă în
discuție, legate prin linii sau săgeți de cuvântul -nucleu, realizându -se astfel o structură în
formă de ciorchine. După definitivarea ciorchinelui, profesorul decide dacă sunt necesare
completări ori dacă sunt înlă turate unele ramificații care nu se leagă de tema propusă.
Are ca avantaj fixarea ideilor și structurarea informațiilor, oferă rezultate într -un timp
scurt, declanșează adevărate provocări, sporește spiritual de competiție și implică activ toți
elevii. În cazul basmului „Prâslea cel voinic și merele de aur”, cules de Petre Ispireacu, putem
să o reprezentăm la tablă astfel:

„Prâslea cel
voinic și merele
de aur”
Cine?
Care? Ce?
Unde? Când?

81
basmul

opera epică

narator timp spațiu acțiune personaje
anoni m

vag tărâmul tărâmul momentele reale fantastice
precizat real fantastic subiectului Prâslea zmeii
împăratul zgripțoroaica
fiii împăratului balaurul
fetele de împărat
formule cifre
specific magice
( inițiale, mediane, finale) (trei)

2.8. Studiul de caz

Este metoda care are ca scop confruntarea directă a elevului cu o situație reală pentru a
înțelege unele situații prin studiul unui text. Un caz concret este supus unei analize profunde
în ideea înțelegerii adecvate a acestuia și a obținerii unei soluționări prin adoptarea de decizii
optime. Metoda familiarizează elevii cu viața reală, dezvoltă capacități de analiză critică,
oferind posibilitatea creării unui liant între teorie și practică. Cazul poate fi predat sau rezolvat
frontal, pe grupe sau individual, prin solicitarea unor răspu nsuri la situația problem pusă în
discuție. După studierea unui basm, putem folosi studiul de caz, formulând întrebări ca:
◄ Ce vă place la personajul îndrăgit?
◄ Unde a greșit personajul negativ?
◄ Cum ați proceda voi într -o situație similară?
◄ Cum s-a descurcat eroul în depășirea probelor?

2.9. Tehnica cubului

Este o metodă ca re favorizează aprofundarea unei teme din mai multe puncte de vedere și
ajută la formarea unei imagini globale despre opera pusă în discuție. Poate fi aplicată în orice
moment al lecției și presupune munca în grup, de aceea întreaga clasă va fi împărțită în grupe
de câte 4 – 6 elevi, din care unul va fi lider. Liderul rostogolește cubul, alege sarcina și poate
fi purtătorul de cuvânt al echipei după rezolvarea cerinței î n grup. Tehnica constă în realizarea
unui cub (din carton, din lemn sau din plastic) iar pe cele șase fețe a le lui sunt scrise sarcinile:
descrie, compară, analizează, asociază, aplică și argumentează , de preferat în această
ordine, sarcini pe care, ulter ior, profesorul le concretizează , potrivit operei discutate. De pildă,
pentru basmul care se studiază la clasa a V -a, „Zâna Munților”, cules de Petre Ispirescu,
putem alcătui următoarele cerințe:
1. Descrie sentimentu l care apare în sufletul fiului de împărat după ce se întoarce de la
vânătoare.
2. Compară atitudinea zânei din basmul „Zâna Munților” cu personajul principal din
„Cenușăreasa” . Găsește asemănări și deosebiri.

82
3. Analizează comportamentul găinăresei și precizează calitățile care o caracterizează.
4. Asoc iază însușirile găinăresei cu cele ale zânei . Dacă ai fi în locul zânei, cum ai
proceda?
5. Aplicând cunoștințele dobândite, alcătuiește un text în care basmul „Zâna Munților”
să aibă alt final.
6. Argumentează că opera literară „Zâna Munților” este un basm pop ular.
Această metodă se poate folosi și pentru aprofundarea a două texte simultan, prin
comparație. Dacă luăm, de exemplu, basmul „Zâna Munților” și basmul „ Prâslea cel voinic
și merele de aur ”, ambele culese de Petre Ispirescu, atunci am putea formula următoarele
sarcini:
1. Descrie comportamentul lui Prâslea și al zânei. Găsește asemănări și deosebiri între
cele două personaje.
2. Compară cele două împărății în care se desfășoară acțiunile.
3. Analizează trăsătura dominantă care caracterizează protagoniștii din cele două
basme.
4. Asociază calitățile eroilor cu probele la care sunt supuși.
5. Aplicând cunoștințele dobândite, alcătuiește un text în care care să folosiți „obiecte
magice”.
6. Argumentează că una din cele două opere este b asm.

2.10. Metoda Jigsaw (Mozaicul)

Este o tehnică care are la bază învă țarea în echipă și provine din jigsaw puzzle , care
înseamnă mozaic. Constă în împărțirea clasei în gru pe de câte 4 elevi, fiecare dintre ei
primind o sarcină de lucru, parte a unei teme ce urmează a fi aprofundată, în care să devină
„expert”. Membrii grupurilor s unt numerotați cu cifre de la 1 la 4 și fiecare are
responsa bilitatea de a transmite informațiile asimilate celorlalți colegi, deci vor juca rol de
profesor, dar și de elev, în momentul când ceilalți colegi îș i vor expune temele aprofundate de
ei. De regulă, numărul sarcinilor trebui e să fie egal cu numărul de gru pe formate. În
momentul în care sarcinile sunt împărțite, toți elevii care au nr. 1 se grupează pentru a discuta
despre tema lor, elevii cu nr. 2 se grupează și ei și așa fac și cei cu nr.3, respectiv cu nr. 4.
După studierea aprofundată a temei lo r, ei de vin experți si se întorc la grupurile inițiale unde
predau ceea ce au învățat în grupurile experților. Membrii grupurilor sunt stimulați să discute,

83
să pună întrebări și să fie cât mai convingători, astfel ei învațând să ofere și să primească
informații î n rol în însușirea noțiunilor propuse. Pentru obținerea unui feedback bun,
profesorul reconstituie tot materialul și adresează întrebări individuale sau pe grupe.
Metoda se poate aplica în cazul basmului, în felul următor:
Echipa nr. 1 – Elemente specific basmului ;
Echipa nr. 2 – Momentele subiectului ;
Echipa nr. 3 – Apartenența textului la specia basm ;
Echipa nr. 4 – Aparteneța basmului la genul epic.

2.11. Tehnica didactică a pălăriilor gânditoare

Este o tehnică interactivă de gândire critică, ce presupune interpretarea unui rol de
către participanți. În funcție de culoare, fiecare pălărie are o altă semnificație și impune o
anumită atitudine față de tema dată, prin modalități diferite de interpretare. Participanții
trebu ie să cunoască semnificația fiecărei culori, pentru asumarea rolului sugerat de aceasta.
Culoarea pălăriei este cea care definește rolul, astfel elevii vor primi una din cele șase pălării:
1. Pălăria albă este neutră, obiectivă, concentrată pe fapte, obiectiv e și imagini clare.
2. Pălăria roșie oferă o perspectivă emoțională, dă frâu liber imaginației și
sentimentelor.
3. Pălăria galbenă este pozitivă și exprimă o perspectivă optimistă în rezolvarea
situației.
4. Pălăria albastră controlează și conduce activitatea, trage concluzii și formează ideile
finale .
5. Pălăria verde stimulează gândirea creativă, oferă o perspectivă productivă și oferă idei
noi, inovatoare.
6. Pălăria neagră exprimă judecata printr -o gândire critic ă,dintr -o perspectivă
negativistă, pesimistă.
De exemplu, în studierea basmului de la clasa a V -a, „Prâslea cel voinic și
merele de aur ”,cules de Petre Ispirescu, am putea utiliza aceast ă tehnic ă formulând
următoarele sarcini de lucru:
Pălăria albă : Ce informații îți oferă tema basmului?
Pălări a roșie : Ce caracteristici ale eroului te fascinează? Te identifici cu personajul?
Pălăria galbenă : Dacă ai fi în locul fraților lui Prâslea, ai aborda alt comportament?
Care ar fi motivul pentru un alt fel de atitudine ?
Pălăria neagră : Au greșit frați i lui Prâslea punându -i gând rău? Dar Prâslea, când a
avut încredere în ei?
Pălăria verde : A procedat corect Prâslea când și -a iertat frații, lăsând puterea divină
să-i pedepsească? Justificați -vă răspunsul!
Pălăria albastră: Dacă l -ai întâlni pe Prâslea, ce ai vrea să îl întrebi? Ai ceva de învățat
din comportamentul lui ?

2.12. Cadranele

Este o tehnică ce se poate aplica în momentul feedbackului, pentru că ofer ă
profesorului informații referitoare la gradul de însușire al cunoștințelor elev ilor. Prezintă
avantajul de a da rezultate imediate, într -un timp relativ scurt. Se poate aplica și în echipă,
însă aplicată individual este mai eficientă, întrucât scoate în evidență cunoștințele fiecărui elev

84
în parte. Constă în împărțirea unei foi în pa tru părți aproximativ egale, prin trasarea a două
linii perpendiculare una pe cealaltă.
Putem aplica această tehnică și la clasa a V -a , în studierea basmului „ Zâna
Munților”, cules de Petre Ispirescu. După ce împarte clasa în patr u grupe, p rofesorul poate
formula u rmătoarele cerințe:

Cadranul I

Grupa nr.1:
Prezentați calitățile zânei în comparație cu
cele ale fiului de împărat.

Cadranul II

Grupa nr 2:
Precizați momentele subiectului și
modurile de expunere prezente în text.

Cadranul III

Grupa nr. 3:
Notați elementele specifice basmului
(formule specifice, cifre magice,obiecte
miraculoase )

Cadranul IV

Grupa nr. 4 :
Identificați indicii de timp și de spațiu din
text.

2.13. Eseul de 5 minute

Tehnica eseul de 5 minute se folosește în ultima parte a orei pentru obținerea unui
feedback cu privire la atingerea obiectivelor propuse și ajută el evii la fixarea ideilor și
informațiilor oferite de profesor și la sintetizarea temei predate . Prezintă o serie de avantaje:
oferă feed -back -ul lecției, creează premisele proiectării a ctivității din următoarea oră,
încurajează expri marea personalității ele vilor, stimulează învățarea activă și conștientă. Pentru
utilizarea metodei la ora de limba și literatura română, elevii sunt solicitați să alcătuiască un
scurt eseu în care să spună ce cunoștințe și -au însușit și să formuleze o întrebare ce privește
conți nutul predat. Profesorul adună eseurile și se discută întrebările care pot fi un punct de
plecare pentru lecția imediat următoare.
De exemplu, după ora de caracterizare a personajelor din cadrul basmului „Zâna
Munților”, profesorul ar put ea formula următoarea cerință: Azi am vorbit despre personajele
basmului și le -am clasificat în mai multe categorii. Cunoaștem și acțiunea basmului, ba chiar
și elementele specifice acestuia. Întrebare: Este bine să fim buni și să iubim adevărul?

2.14. Tehnic a didactică „Stiu / vreau să știu / am învățat ”

Este o teh nică didactică care pornește de la premisa că informația dobândită
anterior de către elevi trebuie valorificată în predarea noilor cunoștințe și presupune
parcurgerea a tr ei pași: inventarierea a ceea ce știm (etapa „Știu’), determinarea a ceea ce
dorim să învățăm (etapa „Vreau să știu”) și reactualizarea a ceea ce am învățat (etapa „Am
învățat”) . Permite corelarea noțiunilor pe care elevii le știu deja cu cele ce urmează a le
învăța. La clasă, se aplică urmărind următoarele etape:

85
a) Profesorul propune tema care urmează a fi discutată;
b) Foaia este împărțită în trei coloane, la fel și tabla. În prima rubrică, Știu, elevii scriu
tot ce știu despre tema dată, apoi informațiile corecte cu care toată clasa este de acord vor fi
scrise la tab lă de către profesor, în rubrica Știu.
c) Pentru a doua rubrică, elevii formulează o serie de întrebări, ale căror răspunsuri ar
vrea să și le însușească, iar profesorul le va scrie în rubrica di n mijloc, Vreau să știu .
d) Se citește textul propus pentru lecție.
e) După lectură, se revine asupra întrebărilor, iar răspunsurile se trec în ultima coloană
Am învățat .
De exemplu, dacă am face încadrarea textului „Prâslea cel voinic și merele
de aur ”,cules de Petre Ispirescu, în specia literară basm, atât schema din caietele elevilor cât
și cea de la tablă ar fi următoarea:

Știu Vreau să știu Am învățat
Definiția basmului Trăsăturile basmului Basmul popular are caaracter anonim și
se transmite pe cale orală.
Tema basmului este lupta dintre bine și
rău, cu victoria binelui.
Prezintă elemente specifice:formule
specifice( ințiale, mediane, finale), cifre
magice (3, 7, 9), obiecte miraculoase
(mere de aur, tărâm fantastic,etc),
personajele sunt împărțite în mai multe
categorii (protagoniști, antagoniști,
ajutoare, donatori).
Momentele
subiectului Delimitarea textului în
momente ale subiectului Expozițiunea : Un împărat cu trei feciori
avea în grădina sa un măr ce făcea mere
de aur.
Intrig a : De câte ori se coceau merele, un
hoț le fura înainte ca împăratul să le
guste.
Desfășurarea acțiunii : Pentru că fiii cei
mari nu reușesc să prindă hoțul, Prâslea îl
rănește și urmărește dâra de sânge.
Ajunge pe alt tărâm unde omoară trei
zmei (hoții me relor) și eliberează trei fete
de împărat. Omoară un balaur ca să scape
puii de zgripțuroiacă, iar aceasta îl scoate
de pe tărâmul fantastic unde îl lăsară
intenționat frații lui. Ajuns în orașul lui,
îndeplinește dorința logodnicei sale
pentru a fi recuno scut.
Punctul culminant : Prâslea hotărăște să
își ierte frații, lăsându -l pe Dumnezeu
să-i pedepsească.
Deznodământul : Prâslea se căsătorește cu
logodnica sa și devine împărat.

Modurile de
expunere Recunoașterea
modurilor de expunere
pe text În basm, m odul de expunere predominant
este narațiunea, care se împletește cu
dialogul și descrierea.

86
Prezența
elementelor magice Identificarea
elementelor miraculoase
în textul dat În basmul „Prâslea cel voinic și merele
de aur”, elementele miraculoase sunt:
mere le de aur, tărâmul fantastic, biciul
fermecat, furca de aur , cloșca cu puii de
aur, palatele.
Personajele Clasificarea personajelor Eroul (protagonistul) – Prâslea.
Personaje pozitive: împăratul, fetele de
împărat, zgripțoroaica, corbul, argintarul.
Personaje negative: frații lui Prâslea,
balaurul.
Ajutoare: corbul, fata cea mică de
împărat.

2.15. Tehnica didactică Acvariul (fishbowl)

Este asemănătoare unor forme ale dezbaterii deoarece constă în discuții aprinse între
grupuri de elevi. În sa la de clasă, scaunele elevilor sunt dispuse în două cercuri concentrice,
unul incluzându -l pe celălalt. După ce își ocupă locurile,elevii din cercul interior primesc o
temă controversată anunțată de obicei în prealabil, pentru dezbaterea căreia vor avea la
dispoziție 10 minute. În acest timp, cei din cercul exterior fac observații în scris, pe o fișă,
privind modul în care relaționează membrii din primul cerc, strategiile folosite la dialog în
susținerea poziției, reacțiile fiecăruia la reușita dezbaterii. Discuțiile au rolul de a clarifica
unele nelămuriri, de a susține opiniile colegilor de grup sau de a le combate, în baza unor
argumente solide. După încheierea dezbaterii din cercul interior, se expun observațiile notate
de cei din cercul exterior și se s chimbă locurile. Lecția continuă cu analiza altei probleme, de
data asta, dezbătut ă de cei care anterior au fost observatori. Profesorul poate fi un simplu
observator sau un suporter al unuia dintre grupuri.
Tehnica prezintă avantaje precum : dezvoltă acumularea de cunoștințe și strategiile de
gândire, dezvoltă spiritul de cooperare, respectul față de opinia celorlalți, sporește încrederea
în sine și oferă un mediu controlat de expunere a părerilor. Dintre dezavantaje putem aminti
indiferenț a celor din cercul exterior față de discuția problemei și participarea pasivă a elevilor
timizi care nu se simt suficient pregătiți pentru a se implica activ în dezbatere. Putem utiliza
această tehnică și la clasa a V -a în cadrul lecției de studiere a basm ului „Prâslea cel voinic și
merele de aur” , cules de Petre Ispirescu, prin următoarele sarcini :
1. Care sunt probele la care supus Prâslea în timpul călătoriei sale inițiatice? (elevii din
cercul interior identifică probele, iar cei din cercul exterior relatează, pe scurt, fiecare probă).
2. Care sunt personajele basmului ? (elevii din cercul interior clasifică personajele
basmului iar cei din cercul exterior atribuie fiecăruia dintre ele câte un adjectiv, după care
alcătuiesc cu ele enunțuri).

2.16. Diagrama Ve nn

Este o metodă de învățare activă, în care elevilor li se cere să efectueze o reprezentare
grafică a asemănărilor și a deosebirilor dintre două elemente. Poate fi folosită în activități de
învățare, de fixare a cunoștințelor sau de ev aluare sumativă. Are ca avantaje: dezvoltarea
capacității de ierarhizare a unor termeni, de înțelegere a relațiilor dintre noțiuni, personaje sau
evenimente, dezvoltarea capacității de rezolvare a unei probleme sau a unei situații -problemă,
dezvoltarea spi ritului de analiză sistematică și dezvoltarea capacității de argumentare. Se
reprezintă prin două cercuri parțial suprapuse în care se notează asemănările și deosebirile

87
între două aspecte, idei, genuri sau specii literare, personaje, etc., cercurile repr ezentând
elementele comparate. În spațiul care cele două cercuri se suprapun se scriu asemănările, iar
în spațiile libere se scriu deosebirile. Elevii pot lucra individual, în perechi sau în echipă.
Metoda se poate folosi la clasa a V -a în st udierea basmului „Zâna Munților”, cules de
Petre Ispirescu, în lecția de caracterizare a personajelor. De exemplu, o cerință ar putea fi:
Toți știți povestea Cenușăresei. Care sunt asemănările și deosebirile dintre personajele
principale Cenușăreasa și Zâ na Munților?

Asemănări

2.17. Comentariul literar

Este o metodă de aprofundare a cunoașterii unui text litera r și are rolul de a descifra
tainele acestuia. Scopul aces tei metode este de a ajuta elevii să diferențeze tipurile de text în
funcție de specificul fiecăruia. Alcătuirea unui comentariu presupune analiza atentă a
evenimentului, a problemei, a textului de comentat, plecând de la cunoașterea unor noțiuni ce
se complică progresiv, mai ales la clasele de gimnaziu. În clasa a V -a și a VI -a se discută
impresia creată de operă, rolul modurilor de expunere sau a unor figuri de stil , iar în clasele a
VII-a și a V III-a se ajunge la încadrarea unor opere în gen si specie literară corespunzătoare.
Este metoda de bază în studierea operei literare iar profesorul are rolul de a ghida elevii în
descoperirea semnificațiilor acesteia.
Așa cum analiza literar ă implică și operația de comentare, și comnetariul literar
presupune , ca operație preliminară anali za, care permite surprinderea problemelor de
comentat. Deosebirea dintre cele două tipuri de compoziție constă în faptul că analiza literară
se concentrează pe elementele constitutive ale operei iar comentariul literar se fixează asupra
unuia sau câtorva dintre elementele componente.113

2.18. Cvintetul (Cinquain)

Este o tehnică reprezentată prin redactarea unei poezii de cinci versuri prin care se
poate face sinteza unei lecții, caracterizarea unui personaj, descrierea unui obiect, a unui loc, ,
a unui eveniment. Se folosește pentru obținerea feedbackului sau a reflecției. Se poate realiza
astfel feedbackul ideilor, sentimentelor, convingeri lor legate de textul studiat. Elevii care

113 Ilie, Emanuela, Elemente de didactică lite raturii române , Iași, Editura Polirom, 2007, p. 115

Zâna Munților

Cenușăreasa

88
reușesc să scrie cvintete au o gândire critică asupra lucrurilor și au sentimentul victoriei în
lupta cu căutarea și potrivirea cuvintelor. Versurile trebuie să îndeplinească unele cerințe:
● versul 1 – cuvântul -cheie – precizarea temei textului printr -un singur cuvânt ;
● versul 2 – folosirea a două însușiri reprezentative (adjective) ale cuvântului -cheie;
● versul 3 – notarea a trei verbe la gerunziu care descriu tema dată;
● versul 4 – formularea unei propoziții din 4 cuvinte ce implică starea afectivă despre temă;
● versul 5 – redare atemei într -un cuvânt, cu rol de concluzie.
În basmul „Zâna Munților”, cules de Petre Ispirescu, un cvintet ar putea fi următorul:
Iubirea,
sinceră, frumoasă,
zburând, muncind, dansând,
iubirea este o binecuvântare
dăruire.
.

2.19. Scaunul autorului

Această metodă constă în intervievarea, de către colegi, a unui elev, autor a l unui
text sau a unei analize a unui text literar. Se poate aplica ca o secvență de evaluare sau
autoevaluare sc urtă în urma unui exercițiu de redactare dar și în lecții de sistematizare ori
evaluare sumativă. Printre avantaje, enumerăm: conștientizarea elevilor cu
responsabilitatea actului scris și implicațiile acestuia, dezvoltarea abilităților de exprimare
corect ă atât orală cât și scrisă, argumentarea viziunii proprii asupra unei teme literare sau
nonliterare. În cadrul orelor de limba și literatura română, această metodă presupune
parcurge rea următorilor pași:
1. Alegerea unui subiect / unei teme, din unitatea de învățare dorită, de către professor;
2. Redactarea liberă pe baza subiectului.
3. Invitarea unui elev pe „scaunul autorului”, în fața clasei, pentru prezentarea propriei
lucrări.
4. Intervievarea elevului de către colegi ce are scop clarificarea element elor prezente în
„laboratorul de creație” propriu.
După prezentarea lucrării elevului așezat pe scaunul autorului, colegii ar putea să -i
adreseze acestuia întrebări precum:
„Din ce surse te -ai inspirat? De ce?”;
„Pe parcursul redactării ai întâmpi nat dificultăți?”;
„Cât timp ai folosit pentru redactarea textului?”;
„Dacă ai scrie din nou acee ași lucrare, ai proceda la fel? ”
„ Ești mulțumit de lucrarea realizată?”.
Exemple de teme de redactare urmată de metoda „scaunul autorului”, la clasa a V-a,
în studierea basmului ar putea fi:
„Cum văd eu lumea basmului?”
„Un tărâm de vis”
„ O călătorie ireală”.

2.20. Jocul. Jocul de simulare.

Este o tehnică didactică care are ca scop atingerea obiectivelor prin simularea unei
situații în care elevi i joacă diverse roluri intrând în pielea personajelor. Prezentarea faptelor
într-un cadru dramatic dezvoltă la elevi capacitatea de empatie, trăiesc mai intens faptele, le
rețin mai ușor dacă le joacă, tratează stări conflictuale ca și cum ar fi într -o situație reală .

89
Comportamentul „actorilor” se poate modifica în funcție de situațiile care apar, prin
atitudinile lor și prin folosirea limbajului paraverbal, care le poate descoperi talente nebănuite.
Avantajele acestei tehnici sunt: dezvoltă capacitatea de exprimare verbală și paraverbală,
învinge timiditatea, dezvoltă capacitatea de înțelegere a unui text sau comportamentul unui
personaj, dezvoltă spiritul de cooperare, de competiție și de echipă. Pentru punerea în scenă a
unei secvențe de text este nevoi e de multă pregătire și talent, de aceea printre dezavantajele
acestei tehnici amintim alocarea unui buget mare de timp și neimplicarea elevilor timizi,
inhibați.
Putem utiliza tehnica și la clasa a V -a, în studierea basmului, unde profesorul ar putea
solicita elevilor interpretarea unei scurte secvențe din basmul „Zâna Munților”, cules de Petre
Ispirescu: una din nunțile împărătești, proba pantofului.

CAPITOLUL 6
CERCETAREA PEDAGOGICĂ. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA
DATELOR

1. Formarea eșantionului de elevi
Eșantionul de elevi care a u luat parte la acest experiment este reprezentat de
colectivul clase i a V -a, format din 30 de elevi , de la Școala Gimnazială „Victor Ion Popa”, sat
Dodești, comuna Dodești, județul Vaslui. Cercetarea s -a realizat utilizând pregătire a
intelectuală și ex periența școlară a elevilor, acestea fiind de nivel mediu. S-a urmărit
realizarea unor condiții optime de desfășurarea a experimentului, prin asigurarea unei atitudini
de cooperare activă și motivare pozitivă față de sarcina de lucru. Acest experiment a urmărit :
1. Potențialul elevilor și performanța lor individuală – s-au analiza t progresele elevilor pe
linia procesului de activizare a învățării prin îmbogățirea vocabularului acestora;
2. Metode, tehnici și procedee care să faciliteze stimularea creativității și găsirea unor
căi de activizare a învățării – s-au urmărit progresele cu potențial creativ al elevil or implicați
în activități extrașcolare active
3. Înregistrarea, monitorizarea și compararea datelor rezultatelor obținute la testele
inițiale și finale.
Testele in ițiale și finale aplicate elevilor cuprind informații despre dezvoltarea
comuni cării orale, scrise sau vizuale, la începutul și finalul experimentului , iar rezultatele
acestora vor fi monitorizate și comparate.
Cercetarea s -a realizat pe parcursul anului școlar 2019 – 2020, în trei etape:
a) Etapa inițială (constatativă) – 9 septembrie 2019 – 30 octombrie 2020
După stabilirea clasei care participă la această cercetare , profesorul trebuie să observe
eficiența unor metode și strategii la nivel de clasă, dar și formele de organizare preferate de
elevi, pentru ca orele de limb a și literatura română să fie cât mai active și atractive. În acest
timp, după perioada de acomodare, se aplică testul inițial, ce are la bază cunoștințele elevilor
despre basm și vizează, mai ales, originalitatea elevilor, fluența și flexibilitatea în ex primare și
imaginația creatoare. Ati ngerea competențelor specifice se va realiza prin intermediul unor
activități, ca: exerciții de redactare și compoziție, prin intervenții le explicative din partea
profesorului, prin folosirea antologiei de texte, ce au drept scop familiarizarea elevilor cu
diferite modalități de lectură a textelor literare și prin secvențele de evaluare propuse.
b) Etapa formativ -ameliorativă – 1 noienbrie 2019 – 31 ianuarie 2020

90
Elevii care participă la acest experiment sunt supuși unui program în care se
urmărește progresul activității didactice în cadrul prezentei cercetări.
c) Etapa evaluării sumative (finale) – 3 februarie 2020 – 6 martie 2020
În această perioadă se aplică testele finale, se compară datele înregistrate și se
stabiles c diferențele dintre rezultatele testelor inițiale și cele finale, privind această cercetare.
Se poate obține performanță și implicare activă în procesul comunicării prin aplicarea
metodelor didactice activ -participative în cadrul orelor de limba și lite ratura română, dar și în
cadrul altor activități cu caracter didactic, intreprinse de elevi. Metodele de lucru la care am
apelat pe parcursul acestei cercetări, sunt atât metode de învățare, cât și de evaluare. Dintre
acestea, menționez: observația, brain stormingul, problematizarea, dezbaterea, jocurile de rol,
tehnica cubului, etc, iar pentru evaluare , portofoliul, autoevaluarea și observarea sistematică
a activității și comportamentului elevilor în timpul activității didactice .

2. Metode de cerceta re

Specificul unei cercetări pedagogice rezultă din particularitățile acțiunii educaționale.
Demersul investigativ ce urmează să -l întreprindă cercetătorul impune ca problema respectivă
să fie analizată prin raportare la celelalte variabile ale a cțiunii educaționale, pentru a -i decripta
cauzalitatea114. Cercetarea pedagogică se concentrează asupra perfecționării tehnicii de
intervenție asupra acestui proces formativ. Reprezintă un demers cognitiv cu rolul de a relief
unele aspect educaționale și pre supune utilizarea unor metode de cercetare, precum:
1. Metoda cercetării documentelor curriculare și a documentelor școlare: Curriculum
Național, Programe școlare , Lucrări de Didactica limbii și literaturii române , Aria
curriculară limbă și comunicare, gimna ziu 2002 , manuale, auxiliare, dicționare, studii de
comunicare, antologii, texte literare, autori citați.
2. Metode de descriere și măsurare a aspectelor școlare și a manifestărilor actului
pedagogic, ce au la bază înregistrarea datelor obținute în urma apli cării chestionarelor inițiale.
După culegerea datelor, s -a obținut un inventar de date cu rol în diagnosticarea și
perfecționarea activității educat ive. Pentru început am stabilit subiecții participanți la
experiment, după care am urmărit comportamentul ac estora în diverse situații de comunicare
și implicarea lor în activități școlare și extrașcolare car vizează , în mod deosebit , potențialul
lor intelectual și creativ. Am stabilit temele pentru testul inițial și cel final, înregistrând
rezultatele acestora în tabele. Am creat condițiile necesare unei bune desfășurări a cercetării
prin amenajarea sălii de clasă și a laboratorului de informatică, cu toate aparatele necesare
experimentuluiși am dezvoltat o bună colaborare cu profesorul de informatică al școlii, prin:
3. Metode acțional -experimentale – care constau atât în intervenția cât și în modificarea
desfășurării procesului educativ;
4. Metode matematico -statististice – necesare pentru prelucrarea datelor adunate,
reprezentările lor grafice analize SOWT.
Pentr u prelucrarea datelor am folosit computerul și programele Microsoft Office Word
2003, Microsoft Office Excel 2003 și Microsoft Office Power Point 2003.

3. Prezentarea eșantionului

În experimentu l propus am ales un eșantion reprezen tativ care să exprime cât mai fidel
însușirile și trăirile elevilor, țin ând cont de următoarele criterii :

114 Nicola,Ioan, Domnica Farcaș, Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică , p.106

91
▪ numărul – eșantionul este format din 30 de elevi;
▪ sexul – 13 fete, 17 băieți;
▪ vârsta – 11 – 12 ani, toți elevi în clasa a V -a;
▪ particularit ăți psihice – fiind adolescenți, nu au încredere în forțele proprii, deseori sunt
impulsivi , sunt deschiși spre a dezvolta sau rupe , cu repeziciune, relații de prietenie sau
antipatie;
▪ particularități intelectuale – elevii selecționați se situează într e un nivel de dezvoltare
intelectuală de nivel mediu.
Având în vedere faptul că elevii nu se cunosc foarte bine cu toate că au învățat la
aceeași școală, ei provenind din două clase diferite care au fost unite în una singură, trebuie
luate măsur i de prec auție pentru a nu apărea rupturi în comunicare sau refuzul celor timizi de
a comunica, prin exerciții de comunicare, de cunoaștere, la început lucrate individual, apoi în
echipă. Modificările de comportament care pot afecta relațiile dintre elevi dar și cercetarea
propusă, implică identificarea dificultăților de învățare cu care se confruntă elevii de căt re
profe sor și diagnosticarea stilurilor de învățare și a succesului școlar.
Eșantionul ales în funcție de îndeplinirea acestor criterii a fost su pus unei testări
inițiale înainte de introducerea factorului de progres, iar apoi, după încheierea cercetării, unei
testări finale. Rezultatele și diferențele constatate au fost monitorizate și puse pe seama
factorului experimental, fiind apoi menționate în concluzii.

4. Demersul de măsurare și evaluare

Aplicarea testului inițial și al ce lui l final a avut ca rezultat identificarea unor
deprinderi și capacități de comunicare ale elevilor, dar și aplicarea unor exerciții și strategii
didactice pentru dezvoltarea competenței de comunicare și a competenței culturale ale
elevilor.
Acest experiment prezintă importanța alegerii metodelor și tehnicilor didactice și
modul în care ele contribuie la dezvoltarea competenței de comunicare a ele vilor din clasele
gimnaziale, atât prin prezentarea, înregistrarea și compararea datelor obținute de aceștia cât și
prin concluziile la care s -a ajuns.

5. Etape în derularea cercetării

Pentru început, înainte de aplicarea testului inițial, am dorit să obțin mai multe
informații despre preferințele elevilor clasei a V -a privind desfășurarea orelor de limba și
literatura română, despre modul în care le place să lucreze și metodele ce urmează să le
folosim, prin aplicarea unui chestionar anonim.

Chestionar
Clasa a V -a

Citiți cu atenție întrebările următoare și apoi răspundeți:
1. Numește trei discipline pe care le îndrăgești.
……………………………………………………………………………. ………………………………….
2. Ora de limba și literatura română se găsește printre cele înd răgite?
a) Da.
Motivează ……………………………………………………………………………………………
b) Nu.
Motivează ……….. ………………………………………………………………………………….
3. Cum îți place să lucrezi?
a) Individual

92
b) În echipă cu colegul sau pe grupe.
4. Îți place să citești?
a) Da.
Motivează …………………………………………….. ………………………………………………
b) Nu.
Motivează ……………………………………………………………………………………………..
5. Ce metode îți captează atenția în predarea unei ore de limba română?
a) Expunerea
b) Dezbaterea
c) Conversația
d) Învățarea prin descoperire
e) Jocurile de rol
6. Cum îți dorești să decurgă ora de limba română?
a) Profesorul să vorbească , iar tu să asculți.
b) Să înveți prin folosirea cunoștințelor, fiind în centrul atenției.
7. Îți pl ac orele de română în ca re se folosește calculatorul?
a) Da.
Motivează ……………………………………………………………………………………………..
b) Nu.
Motivează ……………………………………………………………………………… ……………..
8. Ce tip de evaluare preferi?
a) Orală
b) Lucrarea scrisă
c) Teste grilă
d) Portofoliu
e) Proiect.
9. Ce material folosești în pregătirea temelor?
a) Cărți, manuale, planșe
b) Internetul
c) Sisteme audio -video.
10. Cum îți dorești să fie profesorul de limba și literatura română?
a) Corect în evaluare;
b) Exigent;
c) Calm, răbdător;
d) Cu simțul umorului dezvoltat;
e) Prietenos, deschis;
f) Modern;
g) Să aibă o cultură general ă vastă;
h) Serios.

Interpretarea chestionarului

Răspunsurile elevilor clasei a -V-a la chestion arul inițial a oferit informații despre
modul în care aceștia își doresc să vadă sistemul de învățământ din zilele noastre.
Chestionarul a fost aplicat pentru stabilirea interesului în vederea folosirii metodelor didactice
în cadrul orelor de limba și lite ratura română și modul în care ei percep procesul de predare –
învățare. Concluziile care s -au disprins sunt următoare:
a) Majoritate elevilor preferă disciplina Limba și literatura română, le place profesorul cu

93
care au o relație afectivă, cunoștințele accumu late în cadrul orelor îi ajută la îmbogățirea
vocabularului și la imbunătățirea exprimării orale și scrise, au libertatea de a -și exprima
punctul de vedere și, dacă învață, pot obține rezultate bune.
b) Marea parte a elevilor preferă lucrul în echipă sau pe g rupe.
c) Tipul de evaluare ales de majoritatea elevilor a fost cel de comunicare orală, bazându –
se pe ajutorul profesorului dar și pe spontaneitate și inspirație.
d) Înclinația spre lecțiile moderne, în care se folosește calculatorul a fost majoritară, ei
folosindu -se de mijloacele de tehnologie moderne și acasă, în efectuarea temelor.
e) Profesorul de limba și literatura română trebuie să fie deschis, să creeze o atmosferă
destinsă în care elevii s ă se simtă liberi în a -și exprima părerea fără a fi criticați, să aibă simțul
umorului și să fie corect în evaluare, fără a face discriminări.

Etapa formativ -ameliorativă

Această etapă include activități în care se urmărește implicarea cât mai activă a
elevilor. Testul inițial reprezintă punctul de plecare al acestui demers, și în același timp,
reprezintă ipoteza de la care a pornit această cercetare. Are rolul de a scoate în evidență
diferențele obținute în urma acestui experiment prin compararea calitativă a datelor.
Prin folosirea metodelor și tehnicilor potrivite (tradiționale și moderne) în cadrul
orelor de limba și literatura română, elevii își dezvoltă vocabularul și capacitatea de
comunicare, învață să comunice cu textul, obținând astfel rezultate și informații val oroase.

Activități propuse și desfășurate în cadrul cercetării

Etapa debutează cu administrarea testului inițial . Acesta cuprinde itemi de dificultate
medie și are în vedere capacitățile elevilor de interpretare a cunoștințel or de vocabular și a
valorilor expresive ale părților de vorbire, dar și redactarea unui text pe baza imaginației și a
creativitătii. Rezultate acestui test vor fi interpretate și comparate ce celel ale testului final.

Test de evaluare iniț ială

Subiectul I – 60 de puncte :

Citește cu atenție textul de mai jos, apoi rezolvă următoarele cerințe:

„ … Moșneagul, sătul și el de -atâta singurătate și dorit să aibă copii, se scoală a doua zi
dis-dimineață, își ia traista în băț și fac e cum i -a zis baba… Pornește el și se duce tot înainte
pe niște ponoare *, până ce dă peste un bulhac **. Și numai iaca că vede în bulhac o scroafă cu
doisprezece purcei, care ședeau tologiți în glod și se păleau la soare. Scroafa, cum vede pe
moșneag că vin e asupra ei, îndată începe a grohăi, o rupe de fugă, și purceii după dânsa.
Numai unul, care era mai ogârjit ***, mai răpănos și mai răpciugos, neputând ieși din glod,
rămase pe loc.
Moșneagul degrabă îl prinde, îl bagă în traistă, așa plin de g lod și de alte podoabe cum
era, și pornește cu dânsul spre casă.
– Slavă ție, Doamne! zise moșneagul, că pot să duc babei mele o mângâiere! Mai știu
eu? Poate ori Dumnezeu, ori dracul i -a dat în gând ieri noapte de una ca asta.
Și cum ajunge -acasă, zice:
– Iaca, măi băbușcă, ce odor ți -am adus eu! Numai să -ți trăiască! Un băiat ochios,
sprâncenat și frumușel de nu se mai poate. Îți seamănă ție, ruptă bucățică! Acum pune de

94
lăutoare **** și grijește -l cum știi tu c ă se grijesc băieții: că, după cum vezi, îi cam colbăit,
mititelul!
– Moșnege, moșnege! zise baba, nu râde, că și aceasta -i făptura lui Dumnezeu; ca și
noi… Ba poate… și mai nevinovat, sărmanul!
Apoi, sprintenă ca o copilă, fa ce degrabă leșie, pregătește de scăldătoare și, fiindcă știa
bine treaba moșitului, lă purcelul, îl scaldă, îi trage frumușel cu untură din opaiț ***** pe la
toate încheieturile, îl strânge de nas și -l sumuță, ca să nu se deoache odorul. Apoi îl piaptănă
și-l grijește așa de bine, că peste câteva zile îl scoate din boală; și cu tărâțe, cu cojițe, purcelul
începe a se înfiripa și a crește văzând cu ochii, de -ți era mai mare dragul să te uiți la el. Iară
baba nu știa ce să mai facă de bucurie că are un băiat a șa de chipos, de hazliu, de gras și
învelit ca un pepene. Să -i fi zis toată lumea că -i urât și obraznic, ea ținea una și bună, că băiat
ca băiatul ei nu mai este altul! Numai de -un lucru era baba cu inima jignită: că n u putea să le
zică tată și mamă …”
(Ion Creangă, „Povestea porcului”)
*ponoare – câmpuri
**bulhac – băltoacă, mlaștină
***ogârjit – slab, sfrijit
**** lăutoare – apă (fiartă cu leșie) pentru spălat
***** opaiț – lampă mică pentru iluminat, cu fitil.

A. Notează litera corespunzătoare răspunsului corect: (12p)
1. Moșneagul pleacă de acasă a doua zi: (4p)
a) să nu mai audă baba vorbind ;
b) să o vadă mulțumită ;
c) pentru că era și el dorit să aibă copii.
2. Cuvintele cu același sens pentru glod și colbăit sunt(4p)
a) noroi , curat;
b) praf, parfumat;
c) noroi, prăfuit.
3. În textul dat, povestește (4p)
a) baba
b) naratorul.
c) moșneagul

B. Găsește în text două cuvinte care indică t impul în care se desfășoară acțiunea. (6p)
C. Numește motivul pentru care baba „nu știa ce să mai facă de bucurie” (4p)
D. Identifică în text trei trăsături ale purcelului. (9p)
E. Ordonează evenimentele în ordine cronologică, scriind în spațiul punctat cifra
coresp unzătoare din paranteză: (8p)
……Baba nu știa ce să mai facă de bucurie. (1)
……Moșneagul întâlnește o scroafă cu 12 purcei. (2)
……Baba îngrijește purcelul. (3)
……Moșneagul pleacă de acasă la îndemnul babei. (4)
……A prins purcelul plin de glod și l -a pus în tra istă.(5)
……Purcelul creștea văzând cu ochii, de -ți era mai mare dragul să te uiți la el. (6)
……Moșneagul aduce purcelul acasă. (7)
….. .Numai de un lucru baba era cu inima jignită (8).

95
F. Menționează motivul pentu care bătrânii îngrijesc un purcel. (4p)
G. Transcrie din text un verb, un substantiv , un adjectiv și un pronume. (12p)
H. Rezumă fragmentul la un singur enunț. (5p)

Subiectul al II – lea – 30 de puncte :

Alcătuiește un text, de 10 – 12 rânduri, în care să continui acțiunea din textul de la
subiect ul I. În redactarea textului tău, vei ține cont de:
– să respecți tema dată ;
– să delimitezi prin alineat părțile component e ale textului : introducere,
cuprins, încheiere.
– să continui acțiunea sub aceeași formă ca în textul dat;
– să te exprimi corect și să fii coerent în idei ;
– să respecți normele de punctuație și ortografie;
– să scrii lizibil și să ai grijă la așezarea în pagină.

Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.

Obiectivele testului:

O1 : să identifice elementele care vizează înțelegerea textului;
O2: să ordoneze ideile în ordinea cronologică a evenimentelor;
O3: să precizeze trăsături ale personajelor din text;
O4: să recunoască părți de vorbire studiate anterior;
O5: să redacteze un text folosindu -și imaginația.

Barem de corectare și evaluare

Subiectul I – 60 de puncte
A. 1- c, 2- c, 3- b ( 3× 4 = 12p)
B. Se acordă câte 3 puncte pentru fiecare indice de timp transcris: a doua zi, apoi .
(3p × 2 = 6p).
C. Se acordă 4 puncte pentru răspunsul corect. Ex: Baba nu știa ce să mai facă de bucurie
că avea un băi at grăsuț și frumos.
D. Se acordă cate 3 puncte pentru transcrierea fiecărei trăsături a purcelului , de ex:
ochios, sprâncenat, frumușel (3p × 3 = 9p)
E. Se acordă câte 1punct pentru fiecare idée scrisă în ordinea cronologică a
evenimentelor din text, de exemplu : 4, 2, 5, 7, 3, 6, 1, 8. (1 × 8 = 8p)
F. Se acordă 4 puncte pentru răspunsul corect. Ex: Bătrânii îngrijesc un parcel pentru că
își doreau foarte mult să aibă un copil.
G. Se acordă cate 3 puncte pentru transcrierea corectă fiecărei părți de vorbire. Exemplu:
verb – pornește , substantiv – moșneagul , adjectiv – ochios , pronume – el.
( 3× 4 = 12p).
H. Se acordă 5 puncte pentru răspunsul corect. Ex: Un moșneag a găsit pe câmp un
purcel și l -a dus acasă, baba l -a îngrijit și de atunci l -au considerat copilul lor.

Subiectul al II – lea – 30 de puncte

96

– respectarea temei – 6 puncte ;
– continuarea acțiunii sub aceeași formă ca în textul dat (povestire clară -8p;
apariția unor lacune – 4p; schematism – 2p) – 8 puncte ;
– respectarea alineatului pentru fiecare parte a textului: introducere, cuprins,
încheiere. (total – 4p, parțial – 2p) 4 puncte ;
– exprimarea corectă și coerentă a ideilor (total – 6p, parțial – 3p) 6 puncte ;
– respectarea normelor de punctuație și ortografie: respectarea normelor de
punctuație (0 -1 greșeli : 2 p; 2 -3 greșeli: 1 p.; 4 sau mai multe greșeli: 1 p.) ; respectrea normelor
de ortografie (0-1 greșeli: 2 p; 2 -3 greșeli: 1 p.; 4 sau mai multe greșeli: 1 p.); 4 puncte ;
– așezarea în pagină și lizibilitatea: așezare în pagină – 1 p.; lizibilitate – 1 p.
2 puncte

Din oficiu : 10 puncte

Interpretarea testului

Clasa a V -a
Număr de elevi: 30
Elevi prezenți la testare: 29
Elevi absenți: 1
Notele obṭinute la testul iniṭial:

Nr.
crt. Numele și
prenumele elevilor Nota
obținută
Observații
1. A . M. 8,80
2. A. D. 7,30
3. A. S. 6,20
4. B. D. 5,30
5. B. Șt. 4,50
6. C. A. 9,00
7. C. M.. 5,00
8. C. E. 7,10
9. C. M. 5,70
10. C. E. 5,30
11. D. M. – absent
12. G. A. 7,20
13. G. A. 8,90
14. G. A. I. 5,40
15. M. D. 6,70
16. M. D. 7,80
17. N. I. 7,70
18. P. A. M. 9,30
19. P. R. 9,20
20. S. A.. 4,80
21. S. C. 4,40
22. S. Șt. 7,20
23. S. G. 5,10

97
24 S. M. 6,50
25. S. A. 6,30
26. S. I. 5,20
27. S. T. 8,20
28. S. A. 7,40
29. V. A. M. 8,50
30. V. D. 8,10

Media la nivel de clasă, după corectarea testului inițial este de 6, 82 (șase și 82 % ).
Distribuția notelor:

Note

1 –1,99
2 –2,99
3 –3,99
4 –4, ,99
5 – 5,99
6 – 6,99
7 – 7,99
8 – 8,99
9 – 9,99
Media
pe
clasă

Nr. de
elevi

0
0
0
3
7
4
7
5
3
6,82

Analiza SWOT

Puncte tari:

➢ majoritatea elevilor au dovedit prin răspunsurile lor că au înțeles textul – au identificat în
text indici de timp, cuvinte cu același sens, trăsături ale personajelor, au ordona t cronologic
ideile fragmentului dat;
➢ au identificat în text părțile de vorbire studiate;
➢ au prezentat idei personale, creative, pe baza textului, din care reiese faptul că au înțeles
acțiunea .

Puncte slabe:

➢ dificultăți în exprimarea scrisă, în alcătuirea ideilor cu privire la mesajul transmis;
➢ dificultăți în realizarea unei compuneri pe baza imaginației, a creativității, din cauza
vocabularului limitat;
➢ unii elevi nu recunosc părțile de vorbire;
➢ câțiva elevi nu cunosc și n u respectă regulile de punctuație și de ortografie.

Măsuri de remediere :

➢ mai multe e xerciții de lectură individuală;
➢ rezolvarea de e xerciții permanente în clasă pentru ameliorarea greșelilor de scriere și a
exprimării orale și scrise;

98
➢ reveni rea pr ofesorului cu mai multe informații acolo unde se constată întâmpinarea de
dificultăți;
➢ profesorul va insista asupra rezolvării exercițiilor din testul inițial și ale altora de același
tip.

Oportunități :

➢ valorificarea competențelor creative și cu lturale.

Amenințări:

➢ recurgerea la un limbaj colocvial (familiar).

Testul inițial se poate reprezenta grafic în felul următor:

Datele prezentului test au fost colectate și ele reprezintă faza inițială a constatării, a
cercetării. În acest moment profesorul de limba și literatura română cunoaște nivelul de la
care se pornește și cu care va lucra în etapele următoare.

Etapa evaluării finale
Etapa finală cuprinde testul de evaluare finală, interpretarea rezultatelor, compara rea și
interpretarea datelor și, în același timp, urmărește constatarea unui progres, având în vedere
faptul că nivelul de dificultate între cele două teste este aproximativ același .

Test de evaluare finală

Subiectul I – 60 de puncte :

Citește cu atenție textul de mai jos, apoi rezolvă următoarele cerințe:
„A fost odată ca niciodată etc.

99
A fost odată un împărat, și el avea trei feciori. Când le -a venit și lor vremea de
însurătoare, le -a zis împăratul:
– Dragi i mei copii, v -ați făcut mari; mergeți de vă căutați ursitele, ca să intrați și voi în
rândul oamenilor.
– Vorbele tale, tată, sunt pentru noi ca o icoană la care ne închinăm, răspunseră copiii și,
după ce îi sărutară mâna, se gătiră, care mai de care, să plece mai curând.
Fiul cel mare se îmbrăcă cu hainele ce le avea el mai bune, luă oaste cu dânsul și bănet de
ajuns. Mergând spre răsărit, ajunse la curtea unui împărat care avea o fată, singură la părinți.
O peți de la tatăl ei, împăratul, și înv oiala se și făcu.
Asemenea și cel mijlociu, după ce se dichisi și el cum știu mai bine, plecă și el înspre
apus. Ajunse și el la curtea unui alt împărat, carele asemenea avea o fată. Făcură vorba, și
iute, iute, se logodi și el cu dânsa.
Pe fiul cel mai mic, însă, nu -l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n -avu ce -și face
capului, căci tată -său îl trimitea întruna să caute a se căpătui și el … Dară unde să se ducă?
Nici el, iacă, nu știa. Mișca și el picioarele a lene, unul după altul în aintea lui, numai să zică
că umblă, apucă pe o cărare ce întâlni în cale, și merse pe ea, fără să -și dea seama unde se
duce. Când, ce să vezi d -ta? Poteca pe care apucase, îl scoase drept la un eleșteu mare. În cale
văzu o nuia lungă de alun pe care o luă, așa de florile mărului, fără să știe ce are să facă cu
dânsa.
Ajungând pe marginea eleșteului, se așeză și el acolo jos, și, privind cu nedomirire, ia
așa numai ca să zică și el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, și făcea haz cum sare
stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta … El era dus cu gândurile. Se uita și nu mai
vedea, tot da cu nuiaua în apă, și nu știa ce făcea. Nu mai simțea dacă este, ori nu mai este.
Când, iată că o broască țestoasă ieșise pe luciul apei, și se uita g aleș la dânsul. Unde lovea el
cu nuiaua, și unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, țâșt! și dânsa, și
ochii de la dânsul nu și -i mai lua. Se uita la dânsul parcă să -l soarbă cu privirea. Dară el nu
vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu mințile.
În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască țestoasă se ține după vârful
nuielei lui. Se uită și el la dânsa, și parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic. Când se
trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. Se sculă binișor, fără să -i pese de
ceva, și se duse acasă.
A doua zi iarăși așa făcu, fără să -i plesnească prin cap ceva, și fără să -și mai aducă
aminte că plecase în pețit.
A treia zi, cum se sculă, plecă iarăși la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ața la
ursita lui. Și cum sta el acolo și se juca cu nuiaua în apă, iară broasca țestoasă îi tot sărea pe
dinainte și se uita la dânsul cu dor, își aduse aminte, la urma urmelor, că el era plecat în pețit,
și că fraț ii lui erau a se întoarce a doua zi cu logodnicele lor. ”
(Broasca țestoasă cea fermecată , de Petre Ispirescu )

A .Notează litera corespunzătoare răspunsului corect: (12p)
1. În textul dat apare cifra: (4p)
a) unu
b) trei
c) șapte
2. Sinonimele cuvintelor a peți și eleșteu sunt: (4p)

100
a) a pleca, baltă
b) a cere în căsătorie, lac;
c) a dori, baltă.
3. În text, narațiunea este realizată de către: (4p)
a) narator, la persoana a III -a;
b) împărat, la persoana I;
c) broască.
B. Găseș te în text două cuvinte care indică timpul în care se desfășoară acțiunea.(6p)
C. Numește motivul pentru care fiul cel mic al împăratului pleacă de acasă. (4p)
D. Identifică în text trei trăsături ale acestuia. (6p)
E. Care crezi că este motivul pentru care broasca nu-și lua ochii de la fiul împăratului?
Descrie în 2 – 3 rânduri părerea ta în legătură cu atitudinea ei.(10p)
F. Ce tip de formulă specifică ba smului apare în text? Transcrie -o! (6p)
G. Transcrie din text un verb, un substantiv , un adjectiv și un pronume.(1 2p)
H. Rezumă textul la un singur enunț. (4p).
Subiectul al II – lea – 30 de puncte :

Redactează un text, de 8 -10 rânduri , în care să evidențiezi două trăsături ale textului
literar narativ în proză, pornind de la textul de la subiectul I. Pentru red actarea textului tău, vei
ține cont de următoarele:
– să evidențiezi două trăsături ale textului narativ în versuri;
– să prezinți cele două trăsături folosind exemple din text;
– să te exprimi corect și să fii coerent în idei;
– să respecți normele de punctuație și ortografie;
– să scrii lizibil și să așezi frumos în pagină.
–
Notă : se acordă 10 puncte din oficiu

Obiectivele testului:
O1 : să identifice elementele care vizează înțelegerea textului;
O2: să descrie atitudinea unui personaj din textul dat;
O3: să pre cizeze trăsături ale personajelor din text;
O4: să recunoască părți de vorbire studiate anterior;
O5: să redacteze u n text , folosindu -și imaginația, pe baza textului dat.

Barem de corectare și evaluare

Subiectul I – 60 de puncte
A. 1- c, 2- c, 3- b ( 3× 4 = 12p)
B. Se acordă câte 3 puncte pentru fiecare indice de timp transcris: odată, a doua zi.
(3p × 2 = 6p).
C. Se acordă 4 puncte pentru răspunsul corect. Ex: Fiul cel mic al împăratului pleacă
de acasă în pețit, însă fără tregere de inimă.
D. Se acordă cat e 2 puncte pentru transcrierea fiecărei trăsături a le fiului de împărat ,
de ex: neinteresat, gânditor, neatent. (2p × 3 = 6 p)

101
E. Se acordă câte 5 puncte pentru fiecare sarcină: 5 puncte pentru motivul pentru care
broasca nu -și putea lua ochii de la fecior ( de ex: broasca s -a îndrăgostit de fiul
împăratului) și 5 puncte pentru descrierea atitudinii ei (de ex : broasca era una
fermecată, de aceea se comportă ca o fată îndrăgostită, îl privește galeș, îl sorbea cu
privirea). (5p × 2 = 10p)
F. Se acordă cate 3 puncte pentru precizarea tipului de formulă specifică basmului
( formulă inițială, de început) și 3 puncte pentru transcrierea ei („ A fost odată ca
niciodată ”) ( (2p × 3 = 6p)
G. Se acordă cate 3 puncte pentru transcrierea co rectă fiecărei părți de vorbir e;
exemplu: verb – a venit; substantiv – un împărat ; adjectiv – mare; pronume – el.
(3 × 4 = 12 p)
H. Se acordă 4 puncte pentru răspunsul corect. Ex: Un împărat avea trei feciori pe
care i -a trimis să -și găsească ursitele.
Subiec tul al II – lea – 30 de puncte

– evidențierea a două trăsături ale textului narativ în versuri ( 2 × 4 =8p)
8puncte ;
– prezentarea cele două trăsături folosind exemple din text ( 2 × 5 =10p)
10puncte ;
– exprimarea corectă și coerentă a ideilor (total – 6p, parțial – 3p) 6 puncte ;
– respectarea normelor de punctuație și ortografie: respectarea normelor de
punctuație (0 -1 greșeli: 2 p; 2 -3 greșeli: 1 p.; 4 sau mai multe greșeli: 1 p.) ; respectrea normelor
de ortografie (0-1 greșeli: 2 p; 2 -3 greșeli: 1 p.; 4 sau mai multe greșeli: 1 p.); 4 puncte ;
– așezarea în pagină și lizibilitatea: așezare în pagină – 1 p.; lizibilitate – 1 p.
2 puncte

Din oficiu : 10 puncte

Interpretarea testului

Clasa a V -a
Număr de elevi: 30
Elevi prezenți la testare: 30
Elevi absenți: 0
Notele obṭinute la testul final :

Nr.
crt. Numele și
prenumele elevilor Nota
obținută
Observații
1. A . M. 9,00
2. A. D. 7,20
3. A. S. 7,00
4. B. D. 6,80
5. B. Șt. 5,00
6. C. A. 9,20
7. C. M.. 6,00
8. C. E. 8,00
9. C. M . 7,20

102
10. C. E. 5,90
11. D. M. 4,50
12. G. A. 8,00
13. G. A. 9,10
14. G. A. I. 6,70
15. M. D. 7,10
16. M. D. 8,50
17. N. I. 8,10
18. P. A. M. 9,20
19. P. R. 9,50
20. S. A.. 6,50
21. S. C. 5,00
22. S. Șt. 8,00
23. S. G. 5,90
24 S. M. 7,00
25. S. A. 6,30
26. S. I. 8,40
27. S. T. 8,60
28. S. A. 8,80
29. V. A. M. 9,00
30. V. D. 8,60
Media la nivel de clasă, după corectarea testului inițial este de 7,45 (șapte și 45 % ).
Distribuția notelor:

Note

1 –1,99
2 –2,99
3 –3,99
4 –4, ,99
5 – 5,99
6 – 6,99
7 – 7,99
8 – 8,99
9 – 9,99
Media
pe
clasă

Nr. de
elevi

0
0
0
1
4
5
5
9
6
7,45

Analiza SWOT

Puncte tari:

➢ majoritatea elevilor au dovedit prin răspunsurile lor că au înțeles tex tul – au identificat în
text indici de spațiu, sinonime, trăsături ale personajelor, au extras i dei care au răspuns
sarcinilor date;
➢ au descris atitudinea unui personaj din fragmentul dat;
➢ au identificat în text părțile de vorbire studiate;
➢ au prezentat idei personale, creative, pe baza textului, din care reiese faptul că au înțeles
acțiunea .

Puncte slabe:

103

➢ o parte dintre elevi încă prezintă dificultăți în exprimarea scrisă, în alcătuirea ideilor cu
privire la mesajul transmis;
➢ o par te dintre elevi încă prezintă d ificultăți în realizarea unei compuneri pe baza
imaginației, a creativității, din cauza vocabularului limitat;
➢ câțiva elevi nu cunosc și nu respectă regulile de punctuație și de ortografie.

Măsuri de remediere :

➢ mai m ulte exerciții suplimentare pe texte ce aparțin speciei basm;
➢ fișe de lucru diferențiate;
➢ rezolvarea de exerciții permanente în clasă pentru ameliorarea greșelilor de scriere și a
exprimării orale și scrise;
➢ profesorul va insista asupra rezolvării ex ercițiilor din testul final și ale altora de același
tip;
➢ verificarea permanentă a temelor.

Oportunități :

➢ valorificarea competențelor creative și culturale.

Amenințări:

➢ recurgerea la un limbaj colocvial (familiar).

Reprezentarea grafi că a testului final:

Reprezentarea grafică și comparativă a rezultatelor la cele două teste:

104

În urma analizei și interpretării datelor și a rezultatelor date, se observă o modificare
pozitiv ă în ceea ce privește rezultatele școlare ale elevilor, prin creșterea numărului de note de
8 și 9, și scăderea numărului de note de între 5 și 7. Se înregistrează astfel un real progres,
introducerea factorului experimental fiind încheiată cu rezultate po zitive.
Această creștere se datorează nu numai dezvoltării psifice și fizice a elevilor, ceea ce
înseamnă că ipoteza inițială a fost confirmată. Prin utilizarea metodelor și tehnicilor didactice,
prin munca individuală sau în grupuri, am aprecia t următoarele:
● capacitate a elevilor de a -și însuși cu ușurință cunoștințe noi cu privire la basm;
● încrederea elevilor în capacitatea lor de a înțelege conținuturile basmului;
● curiozitatea care îi caracterizează și le stârnește dorința de a ști mai mult, de a se
implica în procesul de învățare în mod liber, voluntar, în învățarea unor elemente esențiale
basmului;
● prin activități individuale și de grup, dar și prin utilizarea metodelor și tehnicilor
eficiente, elevii au reușit să -și îmbogățească vocabularul și să respecte normele de ortografie
și punctuație.
Înbunătățirea rezultatelor a avut la bază relația profesor -elev care, în ciuda faptului că a
debutat cu perioada de acomodare, ei fiind în clasa a V -a, aceasta s -a transformat, pe
parcursul anului școlar, într -o relație trainică de cooperare, de ajutor reciproc și de libertate în

105
exprimare, reușind astfel să acumuleze cunoștințe definitorii despre basm și să obțină rezultate
mai bune la testul final, ce a a vut un grad de dificultate puțin mai ridicat decât cel inițial.

CONCLUZII

Literatura noastră populară este una dintre cele mai bogate și mai frumoase din lume,
originile ei pierzându -se în vr emurile îndepărtate ale istoriei, transmițându -se din generație în
generație, fiind strâns legată de istoria poporului român. Prin intermediul operelor populare,
copiii cunosc năzuințele, aspirațiile și spiritualitatea românilor. Basmul aparține literaturi i
populare, fiind una dintre cele mai vechi specii literare și ocupă un loc însemnat în folclorul
românesc, fiind cea mai vastă, cea mai răspândită și cea mai îndrăgită dintre creațiile
populare. A încântat copilăria multor generații, captându -și ascultăto rii prin modelele oferite
prin intermediul personajelor. Asimilarea unor reguli sau norme morale se poate realiza cu
ajutorul basmului, el contribuind la formarea comportamentului moral și a unei bune educații
morale.
Limba și literatura român ă este o disciplină școlară foarte importantă deoarece ea
contribuie în mod real la formarea unei culturi generale a elevului, la dezvoltarea gândirii și
imaginației, la pregătirea copilului pentru lume și pentru viață. Studiul acestei discipline
implică, în mare parte, lectura, care deține un rol deosebit în dezvoltarea și formarea
personalității elevului. Lectura, izvorul cunoașterii, este un mijloc de obținere a informației și
reprezintă păstrarea capacității de a gândi, de a judeca sau de a găsi soluții în rezolvarea unor
probleme. Ea este un mod plăcut de relaxare, o motivație umană, o necesitate de cunoaștere,
de informare.
Din păcate, nu tuturor elevilor le place să citească, întrucât atenția le este indreptată
spre rețelel e de socializare și spre jocurile electronice, lectura rămânând pe un loc inferior în
ierarhia activităților desfășurate în viața de zi cu zi. Elevii trebuie îndrumați să citească,
pentru că, numai o lectură îndrumată poate dezvolta un interes continuu, ca re generează
interesul de a citi din plăcere, de a pătrunde în lumea misterioasă a cărții. Basmele sunt
lecturile care însoțesc copiii încă din frageda copilărie, când părinții sau bunicii le citesc sau
le povestesc ba sme, iar ei le îndrăgesc încă de mici. Le ascultă cu drag la grădiniță, când sunt
citite de doamna educatoare, iar mai târziu, la școală, încep să -și însușească o serie de
cunoștințe despre conținutul basmelor, despre personajele acestora și despre semnificația
mesajului transmis.
Îmbinarea realului cu fantasticul răspunde visului și imaginației active a copilului .
Fantasticul din basme este o extensiune a realului, el fiind o expresie a c elor mai profunde
dorințe ale poporului. Victoria forțelor binelui influiențează pozitiv c omportamentul copilului,
acesta dorindu -și să fie precum eroii din basme, să iubească dreptatea și adevărul, să urască
minciuna și invidia. Receptarea imaginilor autentice ale fanteziei nu obosește copilul din punct
de vedere intelectual, ci protejează ca pacitatea lui de asimilare, setea de imagini a acestuia
fiind nepotolită. Din naștere copilul este dotat cu multă fantezie și capacitate imaginativă. Tot
prin intermediul fanteziei, el are a capacittea de a intra in pielea personajelor, de a se
identifica cu protagoniștii pozitivi din basme și de a transforma realitatea într -o lume plină de
farmec.
Receptarea basmului în gimnaziu este realizată în cadrul unor lecții ce cuprind mai
multe etape: a) contactul vizual cu textul; b) lectura model; c) explicarea cuvintelor sau a
expresiilor necunoscute, care ajută la înț elegerea textului; d ) înțelegerea mesajului textulu i;

106
d)descoperirea elementelor specifice basmului; f) discutarea textului pe momentele
subiectului; g) caracterizarea personajelor; h ) evidențierea trăsăturilor basmului pe text; i )
redactarea textului argumentativ.
Lectura textului în fața elevilor nu este decât o fereastră deschisă spre explicarea și
interpretarea lui. Orizontul de așteptare al receptorului este acel ca dru primar în care se
produce întâlnirea dintre operă și cititor. Se știe că orice elev care ascultă sau citește pentru
prima dată o operă literară, așteaptă ceva nou, necunoscit, nemaiîntâlnit. În cazul basmului,
elevii așteaptă cu nerăbdare acele evenime nte narative deosebite ce cuprind acțiuni reale sau
imaginare și personaje captivante care se potrivesc stărilor trăite sau imaginate de ei. Așadar,
lectura se desfășoară sub apăsarea diferitelor așteptări ale cititorilor, împlinind sau nu
dorințele acesto ra. Când tipul de acțiune, personajele sau registrul stilistic coincid cu cele
„depozitate” în mintea cititorului, atunci lectura este împlinită, iar dacă așteptarea este lipsită
de aceste evenimente, curiozitatea acestuia se potențează. Elevul care deschi de o carte sau
care asistă la prima lectură a textului făcută de profesor, este interesat de: numele scriitorului
(cunoscut sau necunoscut), genul de operă ( basm, roman, nuvelă, etc), titlul cărții, cploritul
copertei sau dorința de a găsi un personaj ce poate fi luat drept „model” formativ prin
comportament și trăsături. După prima lectură, orizontul de așteptare poate fi neînțeles, însă el
se poate identifica prin activități de observare, descifrare, explorare sau interpretarea a
textului . Descifrarea te xtului narativ la clasele gimnaziale înseamnă a înțelege, a pătrunde și a
decodifica la diferite nivele semantica și stilistica textului respectiv, înseamnă a face textul să
devină comprehensiv.
Explicarea cuvintelor necunoscute se efectuează la a doua lectură, făcută de elev.
Cuvintele necunoscute pot fi grupate în arhaisme, neologisme, cuvinte din vorbirea populară
(foarte des întâlnite în basm) sau termeni tehnici.Pentru explicarea acestora sunt necesare
exerciții cu sinonime, antonime, omo nime și integrarea lor în propoziții, compuneri sau
eseuri. Timpul și spațiul se identifică prin cuvinte și expresii care indică unde și când se
desfășoară acțiunea operei. În baza planului de idei, elevul reușește să înțeleagă mesajul
textului, iar apoi să-l împartă pe momente ale subiectului. Ca procedeu didactic, caracterizarea
personajelor lărgește reprezentăril elevilor despre oameni și relațiile dintre ei, stimulează
sentimente și contribuie la formarea coștiinței lor morale. Di n comportamentul perso najelor ei
învață ce e bine și ce e rău, ce înseamnă să fii cinstit, drept sau dimpotrivă, necinstit, ipocrit,
mincinos, etc. Sub influiența lor, elevii își formează anumite trăsături de caracter.
Încadrarea textului într -o anumită specie lite rară a unui gen literar are rolul de a
limpezi cunoștințele elevilor cu privire la specificul operei respective. Acest ultim moment al
receptării textului este unul de verificare și valorificare a cunoștințelor și capacităților
dobândite de elevi, prin jus tificarea și corelarea noilor achiziții cu ce le căpătate anterior. Deci,
ieșirea din universul ficțional nu înseamnă abandonarea judecății și afectivității elevilor, și
tocmai dirijarea lor pe planul dovedirii competenței de comprehensiune. Aceste secvenț e de
reflecție și creativitate se pot desfășura sub forma unor discuții orale, a unor dezbateri, prin
activități independente, prin compuneri sau alte tipuri de texte ce valorifică cunoștințele și
abilitățile elevilor în alt mod decât cel utilizat în lec țiile obișnuite.
Pentru receptarea cu succes a informației, profesorul trebuia să implice toți elevii în
procesul de învățare și să aleagă textul potrivit conform particularităților de vârstă. Acesta va
adresa întrebări prin intermediul cărora va capta atenția elevilor, iar răspunsurile acestora vor
fi evaluate pe loc prin aprecieri verbale. Metodele aplicate trebuie alese cu grijă astfel încât
întelegerea textului să fie accesibilă tuturor elevilor și să -i ajute în dezvoltar ea compentențelor
de comunicare . Bineînțeles că selectarea metodelor se face în funcție de randamentul pe care
îl dau la clasă și de volumul de cunoștințe ale elevilor la momentul respectiv.
Înțelegerea și interpretarea basmului necesită utilizarea unor metode și tehnici
didactice , atât tradiționale cât și moderne. În lucrarea de față, am prezentat câteva dintre ele,
le-am descris avantajele și dezvantajele și am exemplificat unele modalități de aplicare la

107
clasă, pe texte suport diferite. În lecțiile de predare -învățare a basmului nu ne putem lipsi de
metodele tradiționale, chiar dacă acestea lasă împresia că nu ar mai fi în conformitate cu noile
principii ale participării active și conștiente a elevului. Acestea se completează cu metodele
activ – participative care impli că activ elevul în procesul instructiv -educativ, prin dezvoltarea
gândirii critice și stimulare a creativității, prin creșterea spiritului de cooperare și de
competiție.
La rândul lor, și metodele moderne au dezavantaje, fiind mai solicitante, mai costisitoare și
necesitând resurse de timp mai mari.
Indiferent de tipul metodel or selectate, profesorul este responsabil de calitatea actului
didactic, de aceea trebuie să dea dovadă de măiestrie și tact pedagogic pentru a avea un
randame nt maxim. El trebuie să ofere elevului oportunități de participa re activă și eficientă la
oră în contextul predării basmului și să creeze un mediu propice pentru o bună desfășurarea a
actului educațional. În dezvoltarea competențelor de r eceptarea a basmul ui, atât modul de
interpretare cât și aprofundarea acestuia au un rol important, deoarece ele devin instrumente
de cunoaștere a realității, de integrare a copilului în societate și de pregătire a acestuia pentru
lume și pentru viață. În acest fel, elevul e ste beneficiarul principal al activității sale de
descoperire, dobândind cunoștințe, aptitudini, deprinderi și abilități.
Referitor la valorificarea experienței personale în predarea basmului în gimnaziu, pot
afirma că lucrarea de față a fos t o reală provocare pentru mine privind șansa de a studia nu
doar literatura de specialitate ci și partea de metodică, cu ajutorul cărora mi -am îmbogățit și
aprofundat cunoștințele privind comprehensiunea și interpretarea basmului pe care le voi
folosi în viitor, în activitatea mea didactică. Deasemenea am constatat că performanța școlară
urmată de eșantionul de elevi studiat în cadrul acestei cercetări contribuie la scăderea
diferenței dintre medii dintre testul inițial și cel final, evoluția pozitivă fiin d influiențată de
intervenția experimentală finală. Munca constantă și relația strânsă cu elevii, bazată pe respect
reciproc, afecțiune, libertate în gândire și în exprimare dar și interes pentru studiu, au avut ca
rezultat îmbunătățirea situației din faza inițială, acoperind unele lacune din cunoștințele unor
elevi precum: unele noțiuni de înțelegere a textului suport, dificultăți în redactarea textului
imaginativ sau folosirea incorectă a normelor de ortografie și punctuație.
Basmul are un rol deosebit în procesul educării copilului în spiritul binelui,
adevărului, dreptății, în formarea unor atitudini pozitive cum sunt cinstea, curajul, spiritul de
sacrificiu, demnitatea, dar și la formarea unor trăsături de voință și caracter. El este un mijloc
de dezvoltare a atenției, a memoriei, a limbajului și de educare a gustului pentru frumos. Este
un mod de relaxare prin lectură, de destindere și de ocupare în mod util și plăcut a timpului.
Vasile Alecsandri spunea despre basme că sunt „pietre scum pe în sânul poporului, de aceea
ele trebuie căutate și ferite de noianul timpului și al uitării”115

115 Alecsandri, Vasile, Opere , vol I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1990, p.7

108

BIBLIOGRAFIE

Bibliografia operei
Alecsandri, Vasile, Opere , vol I, Editura Didactică și Pedagogică, Buc urești, 1990
Balade populare românești, Editura Ion Creangă, București, 1984
Frații Grimm, Kinder -und Hansmärchen , vol. I – 1812, vol II – 1814.
Ispirescu Petre, Basmele românilor, Editura Polirom, București, 2012.
Ispirescu Petre, Basme, Editura Litera , București, 2014.
Păun, Octav, Angelescu, Silviu, Legende populare românești, Colecția Lyceum nr. 254,
Editura Albatros, București, 1983, p. XXVIII .
Pop Mihai, Ruxăndoiu Pavel , Folclor literar românesc , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1961
Ravaru, Dan, Cartea Puieștilor ,Editura Nona, Piatra -Neamț, 1999.
Ravaru, Dan, Rit și magie în colinda agrară , 1999.
Ravaru, Dan, Folclor literar de pe Valea Tutovei , Editura Nona, Piatra -Neamț, 2001.
Simeon, Florea Marian, Sărbătorile la români , Colecția Mythos, Editura Saeculum Vizual,
București, 2012.
Șăineanu, Lazăr, Basmele române , București, Editura Minerva,1895
Voronca, Elena Niculiță, Datinile și credințele poporului român , Editura Saeculum Vizual ,
București, 2008.

Bibliografie critică

Aarne Antti Leifaden der vergleicheden Mărcheforschung , Helsinki, 1913 .
Aarne Antti Smith Thompson, The Types of Folktale (ed. revăzută), Helsinki, 1961 .
Anderson W. Kaiser unt Abt.Die Geschichte eines Schwankes , Helsinki, 1923 .
Bourne Henry , Antiquitates vulgares , or the Antiquities of the common people, 1776
Bremond C., La Logique du récit , Paris, 1973 .
Călinescu ,George, Estetica basmului , Editura pentru Literatură, București, 1965 .
Călinescu George, Estetica Basmului , Editura pentru Literatură, București, 19 65.
Călinescu, George, Istoria literaturii române , vol I , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1970.
Coman Mihai, Mitos și epos : studii asupra transformărilor narrative, Editura Cartea
Românească, București, 1985.
Delavrancea, B.Șt., Despre literat ură și artă , Estetica poeziei populare , discurs rostit la 22
mai 1913 la Academie , E.P.L., București, p.166 -193.
Detienne M., L'Invention de la mytilogie , Paris, 1981 .
Eliade Mircea , Aspecte ale mitului , în românește de Paul G. Dinopol, prefață de Vas ile
Nicolescu, Editura Univers, 1978, p. 5 -6; prima ediție, americană: 1963) .
Eliade, Mircea, Sacrul și profanul , editura Humanitas, București, 1992 .
Faguet Emile, Arta de a citi , Editura Albatros, București, 1973 .
Finnegan Ruth , Oral Poetry, Its Natur e, Significance and Social Context , Cambridge, 1977 .
Hașdeu Bogdan Petriceicu, Studii de folclor , Editura Dacia, București, 1979
Herder Johann G., Stimmen der Völkern in Liedern , Riga, 1807 .
Hymes D. Breakthrough into performance , în D.Ben -Amos și K.S.Gol dstein, op. cit.
Iorga,N icolae , La Litterature populaire source la haute littérature , Paris, 1925 .
Jakobson R. și P. Bogatyrev, Le floklore, forme spécifique de crèation , Paris, 1929 .
Livescu Jean, Herder și ideea de umanitate, în Ethos 1947 .

109
Lord, A. The Singer of Tales, Cambridge (Mass), 1960 .
Lũthi M., Das Mãrchen , Berna , 1960 .
Maiorescu, Titu, În chestia poeziei populare , Critice , București, E.P.L., 1966 .
Michel de Montagne, Essais, (I, II, III), Paris, 1580 – 1581 Johann G. Herder, Fragmente übe r
die neuere deutsche Literatur , Riga, 1767 .
Odobescu A.I., Cântecele poporane ale Europei răsăritene în raport cu țara, istoria și
datinile românilor, în Revista română , 1861 .
Parry M., L'Épithète traditionnelle dans Homère, Paris,1928 .
Propp Vladimir I., Morfologia basmului , (în românește de Radu Nicolau), editura Univers,
București, 1970 .
Propp, Vladimir I., Morfologia basmului , Leningrad, 1928 .
Propp Vladimir, Morfologja skazki, Leningrad, 1928 (tradusă în română în 1970) .
Scheub H.,Body and image in oral narrative performance ,în New Literary History , VII,
1977 .
Sébillot, Paul, Le flolk -lore de France , ed. 6 Rue de Mézières, Paris, 1906.
Speranția, Th. D. Introducere în literatura populară , București , 1904 .
Teodorescu Barbu, Păun Octav , Folclor literar românesc , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1967.
Tocilescu, Gr. G. Materialuri folkloristice , Tipografia Corpului didactic C. Ispășescu și G.
Brătănescu, București, 1900.
Thoms William John, The Athenaeum, 1846 .
Urban G., Speech style i n stokleng în E. Mertz și R.Parmentier (ed) Semiotic Mediation
Sociocultural and Psychological Perspectives, Orlando , 1985 .
Vrabie, Gheorghe, Structura poetică a basmului , Editura Academiei Republicii Socialiste
România, București, 1975.
Zumthor R., Intro duction à la poésie orale , Paris, 1983 .
Zumthor R., La Lettre et la voix. De la litérature médiévale , Paris, 1987 .

Bibliografia metodică

Cerghit, I oan, Metode de învățământ , Ediția a III -a, Editura Didactică și Pedagogică,
București,1997 .
Cojocariu Vener a, Mihaela, Teoria și metodologia instruirii , București, Editura Didac tică și
Pedagogică, 2002.
Dumitru, Gherghina și colaboratorii, Metodica predării limbii și literaturii române în școala
primară, gimnaziu și liceu , Craiova, Editura Didactica Nova, 2005 .
Goia Vistian, Didactica limbii și literaturii române , editura Dacia, Cluj -Napoca, 2008.
Ilie Emanuela, Didactica literaturii române , Iași, Editura Polirom, 2008 .
Ilie Emanuela, Elemente de didactica literaturii române , Ed. Universității „A.I.Cuza”, Iași ,
2007 .
Ionescu M., Radu I., Didactica modernă , Cluj -Napoca, Editura Dacia , 2004.
Mâță Liliana, Ghid de pregătire psihopedagogică pentru gradele didactice , Bacău, Editura
Alma Mater, 2010 .
Nicola Ioan, Domnica Farcaș, Teoria educației și noțiuni de cerceta re pedagogic.
Norel Mariana, Bucurenciu Petru, Dragu Mihaela, Limba și literatura română , ed. Aramis ,
București , 2017.
Sâmihăian Florentina, Dobra Sofia,Halaszi Monica, Davodoiu -Roman Anca, Limba și
literatura română , ed. Art, București, 2017 .
Stoica Marin, Pedagogie și psihologie Editura Gheorghe Alexandru, București, 2001.
Șchiopu Constantin, Interdisciplinaritate, pluridisciplinaritate și transdisciplinaritate în
studiul literaturii , Revista Limba Română, Chișinău, nr. 9 -10, anul 2011 .

110

Dicționar e
Dicționarul Explicativ al Limbii Române (ediția a II -a), Editura Univers encyclopedic, București,
1998.
Ducrot O. , Schaeffer J.M., Noul dicționar enciclopedic al științelor limbajului (tradus în
românește de Ana Măgureanu, Viorel Vișan), Editura Babei, București, 1996.
Petraș Irina, Teoria literaturii, dicționar – antologie, Editura Didactică și
Pedagogică,București, 2009 (Vasile Lovinescu Înterpretarea ezoterică a unor basme –
antologie și balade populare românești, 1993) .

111

ANEXE

PLAN DE LECȚIE

Data: 17 februarie 2020
Unitatea de învățământ : Școala Gimnazială „Victor Ion Popa”
Dodești, Județul Vaslui
Clasa : a V-a
Profesor : Drangoi Tania
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Disciplina : Limb a și literatura română
Subiectul lecției : Zâna Munților , de Petre Ispirescu. Apartenența la specia basm.
Tipul lecției : Dobândire de noi cunoștințe
Competențe specifice :
– sesizarea sensului unităților lexicale noi în funcție de context;
– aplicar ea principiilor ascultării active în manifestarea unui comportament comunicativ adecvat;
– utilizarea relațiilor de sinonimie, de antonimie, de omonimie în organizarea mesajului oral;
– utilizarea categoriilor gramaticale învățate, în diverse tipuri de propoziții;
– participarea la diferite situații de comunicare, manifestând o atitudine favorabilă progresiei comunicării;
– diferențierea elementelor de ansamblu de cele de detaliu în cadrul textului citit;
– identificarea figurilor de stil și a modurilor de expunere într-un text liric;
– sesizarea valorii expresive a unităților lexicale în textele citite;
– redactarea textelor cu destinații diverse;
– utilizarea unui lexic diversificat, recurgând la categoriile semantice studiate și la mijl oacele de îmbogățire a
vocabularului, pentru exprimarea nuanțată;
– înlănțuirea corectă a frazelor în textul redactat, utilizând corect semnele ortografice și de punctuație;
Obiective operaționale : la sfârșitul orei, elevii vor fi capabili:
a) cognitiv e:
O1. S ă utilizeze corect și adecvat formele exprimării orale și scrise în diverse situații
de comunicare;
O2. S ă prezin te conținutul textului suport, pe momentele subiectului;
O3. S ă precizeze care sunt indicii de spațiu și de timp ;
O4. Să recunoască tema basmului și modurile de expunere;
O5. Să identifice caracteristicile personajelor ;
O6. S ă identifice elementele specifice ale basmului;
O7. S ă argumenteze apartenența operei la specia basm.
b) afective:
O8. Să acce pte solicitările profesorului și să se mobilizeze pentru realizarea lor;
O9. S ă manifeste interes pe parcursul întregii ore de curs;
O10. S ă participe activ la lecție.
Metode și procedee : explicația, conversația, problematizarea, brainstorming -ul, exercițiul, me toda cubului ,
floarea de lotus.
Forme de organizare : frontală, individuală și pe grupe.
Mijloace didactice: manualul, laptop, flipchart -ul, cubul, petale din carton, marker, fișe de lucru.
Resurse : capacitățile intelectuale ale elevilor și cunoștințele lor anterioare.
Suport didactic: manual de Limba și literatura română , clasa a V -a, ed. Art , București , 2017 , (autori
Florentina Sâmihăian, Sofia Dobra, Monica Halazsi, Anca Davidoiu –Roman.
Timp alocat : 50 de minute.

112

Secvențele
lecției
Obiecti
ve
operați
ona
le
CONTINUT
INSTRUCTIV -EDUCATIV STRATEGIA DIDACTICA
Mijloace
didactice Metode si
procedee Forme de
organizare
Moment
organizatoric
(2 minute) O1,
O9 Se organize ază clasa și se
asigur ă climatul necesar unei
bune desfășurări a lecției. pixuri
caiete Conversa
ția activitate
frontală

Verificarea
temei
și reactualizarea
cunoștințelor
dobândite
anterior
(10 minute) O1,
O8 Se verific ă tema , atât
calitativ cât și cantitativ ,
numind 1 -2 elevi să citească
.
Se corectează eventualele
greșeli.
Se propune prezentarea de
carte – „Cenușăreasa”, de
Frații Grimm – prezintă eleva
P.A.M.
După prezentare, profesorul
întreabă elevii dacă le -a
plăcut povestea, modul de
prezentare al colegei și câți
elevi din clasă au mai citit
basm ul.
Se adresează întrebări din
opera prezentată, și de către
profesor, dar și de către elevii
care au citit. caiete

fișe de
lectură Conversa
ția
explicația
Scaunul
autorului
activitate
frontală
activitate
individuală

Captarea
atenției
(12 minute) O1,
O2,
O3,
O4,
O5 Profesorul întreabă elevii
dacă și -au făcut desenele cu
scene din basmul „Zâna
Munților”. Elevii își expun
desenele și explică fiecare ce
scenă din basm au ales.
Profesorul întreabă care este
titlul lecției pe care au
pregătit -o și ce au învățat în
cadrul acesteia.
Se propun e pentru
verificarea cunoștințelor
tehnica cubului. ANEXA1
Elevii, împărțiți în echipe de
câte 6 elevi, au de prezentat
pe baza sarcinilor de pe fețele
cubului tot ce știu despre
opera literară „Zâna
Munților”, de P etre caiete
desene
pixuri
gândirea
activă
metoda
cubului
explicația
activitate
individuală

activitate
în
echipă

113
Ispirescu.(7 minute)

Anunțarea
temei și a
obiectivelor
(2 minute) O1,
O8,
O10 Profesorul desenează pe tablă
o floare de lot us cu 6 petale.
În fiecare petală scrie
sarcinile pe care elevii le -au
rezolvat deja prin metoda
cubului, lăsând o petală
necompletată, în care se scrie
titlul noii lecții. Se scrie titlul
lecției și pe tablă:
„Zâna Munților”, de Petre
Ispirescu. Aparte nența la
specia basm.
Se enunță obiectivele lecției .
tabla
cretă
caiete
Conversa
ția
Floarea de
lotus
activitate
frontală

Dirijarea
învățării
(10 minute)
O3,
O6,
O7,
O9
Definiția basmului ;
Opera epică în proză, de
întindere medie, în care
întâmp lările reale se
împletesc cu cele fantastice,
la care participă personaje ce
simbolizează binele și răul,
aflate în confruntare, și are ca
final victoria binelui, se
numește basm.
Trăsături:
– are caracter oral ( se
transmite prin viu
grai), anonim
(neavând un autor
cunoscut) și
moralizator;
– modul de expunere
predominant –
narațiunea, care se
împletește cu dialogul
și descrierea; relatarea
se face la persoana a
III-a;
– prezența elementelor
fantastice;;
– formulele specifice –
inițiale, mediane și
finale;
– prezen ța cifrelor
magice: 3,7,9.
– timpul și spațiul sunt
vagi, neprecizate;

tabla
caiete

Manual

Brainstor –
mingul

gândirea
activă

explicația
conversa ția
explicația,
demonstra –
ția

activitate
individuală

activitate
frontală

114
– personajele se împart
în : pozitive, negative,
ajutoare și donatori;
– victoria binelui și
finalul fericit.
ANEXA 2

se amintește structura textului
argumentativ – ipoteza,
argumentul I, a rgumentul II
și concluzia.
(pentru întocmirea unui text
argumentativ corect, acesta
trebuie personalizat cu
exemple din text.)

Fixarea
cunoștințelor
(8minute)
O1,
O3,
O7,
O10

Se solicit ă elevilor alcătuirea
unui text argumentativ de 8 –
10 rânduri în care să
motiveze apartenența operei
„Zâna Munților”, de Petre
Ispirescu la spe cia basm
(7 minute)
tabla
caiete
manualul
Problemati
–
zarea
gândirea
critică
activitate
în echipe

Retenție și
transfer
(3 minute)
O7,
O8

Se citesc textele alcătuite de
cele șase echipe și se
completează unde este
necesar cu informațiile care
lipsesc.
Se propune tema pentru acasă
Imaginați -vă că, pentru a
realiza ceva, a trebuit să
renunțați la un lucru sau la o
activitate dragă vouă.
Alcătuiți un text, de 15 -20 de
rânduri, în care să scrieți
dacă renunțarea a meritat,
iar rezultatele obținut e v-au
adus satisfacție. caiete
fișe cu tema
pentru acasă reflecția
explicația

activitate
individuală

Concluzii și
aprecieri

(3 minute) Fiecare echipă va primi câte
o petală din carton colorat pe
care se vor autoevalua (vor
scrie ce le -a plăcut la lecție,
dacă
s-au simțit pregătiți și ce notă
și-ar acorda), apoi petalele
vor fi lipite pentru a forma
floarea de lotus, pe o foaie de
flipchart.
Discut apoi modul cum s -au
prezentat elevii la lecție și îi
notez . petala din
carton
pentru auto-
evaluare
carioca

flipchart floarea de
lotus
explicația
gândirea
critică
auto-
evaluarea activitate
individuală

activitate
frontală

115

Anexa nr. 1

Reactulizarea cuoștințelor .Tehnica cubului.
Pentru fiecare față a cubului, vom avea câte o sarcină:

1. Echipa nr. 1: Conținutul textului pe momentele subiectului..
2. Echipa nr. 2: Tema operei. Spațiul și timpul.
3. Echipa nr. 3: Caracterizarea personajelor.
4. Echipa nr. 4: Moduri de expunere.
5. Echipa nr. 5. Elemente specifice basmului.
6. Echipa nr. 6. Genul epic.

Timp de lucru – 7 minute

Anexa nr. 2

Schema de pe tablă
Folosind metoda florii de lotus , profesorul desenează pe tablă o floare cu șase petale,
în fiecare dintre ele va scrie sarcinile de pe fețele cubului,iar în a șasea petală va scrie
apartenența la specie, lecție ce urmează a fi predată.

Apartenența la specia basm Tema
Spațiul.
Timpul
Caracterizarea
personajelor
Conținut Moduri de
expunere.
Probele
depășite Zâna
Munților

? Elemente
specifice
Genul epic

116
Basmul este opera epică în proză, de întindere medie, în care întâmplările reale se împletesc
cu cele fantastice, la care participă personaje ce simbolizează binele și răul, aflate în
confruntare, și are ca final victoria binelui.
Basmul – trăsături:
– are caracter oral ( se transmite prin viu grai), anonim ( neavând un autor cunoscut) și
moralizator;
– modul de expunere predominant – narațiunea, care se împletește cu dialogul și
descrierea; relatarea se face la persoana a III -a;
– prezența elementelor fantastice;;
– formulele specifice – inițiale, mediane și finale;
– prezența cifrelor magice: 3,7,9.
– timpul și spațiul sunt vagi, neprecizate;
– personajele se împart
în : pozitive, negative, ajutoare și donatori;
– victoria binelui și finalul fericit.

Textul argumentativ cuprinde patru părți: ipoteza, cele două argumente ( personalizate
cu
exemple din text) și concluzia.

Anexa nr. 3

Tema pentru acasă
Imaginați -vă că, pentru a realiza ceva, a trebuit să renunțați la un lucru sau la o
activitate dragă vouă. Alcătuiți un text, de 15 -20 de rânduri, în care să scrieți dacă
renunțarea a meritat, iar rezultatele obținute v -au adus satisfacție.

Autoevaluare
Elevii vor scrie pe petalele din carton dacă le -a plăcut lecția, dacă s -au simțit pregătiți
și ce notă și -ar acorda. Apoi petalele sunt citite și lipite pe o foaie de flipchart pentru a forma
floarea de lotus.

AUTOEVALUARE

Mie mi -a plăcut cel mai mult
………………………………………………………………..

Eu îmi dau nota ………. și sunt
……………………………………………………………

117
Fișă de de lucru

Zâna Munților , de Petre Ispirescu

I. Notați enunțurile adevărate și pe cele false cu „A” și „F”!

1. Modul de expunere predominant în basm este narațiunea.
2. Acțiunea basmului se petrece în zilele noastre.
3. Personajele reprezi ntă binele și răul.
4. Într -un basm există cifre și obiecte magice.
5. Personajele nu au puteri supranaturale.
6. Basmul are doar formule mediane.
7. Acțiunea se poate structura pe momente ale subiectului.
8.. Binele învinge întotdeauna răul.

II. Aranjează in ordine logică si cronologică întâmplă rile exprimate de ideile principale
ale textului, notând cifrele corespunzătoare în căsuțele de la începutul ideii:
Zâna Munților se preface într -o turturică ș i iese î n cale a fiului de împă rat aflat la
vână toare.
Pe măsură ce crește , prințul se face tot mai frumos și învăț at.
Fata necunoscută dispare înainte ca nunțile să se sfârșească .
Găinareasa mărturisește că este o zână mă iastră și că î l iubește pe fiul de împă rat.
Un împărat vestit dobândește, la bătrânețe, un moș tenitor.
Fiul împăratului pune să se aștearnă smoală pe drum, iar ea pierde un condur.
O femeie săracă se bagă slujnică la curtea î mparatului.
Zâna ren unță la puterile ei fermecate și se căsătorește cu fiul de împă rat.
Toate femeile din împărăție încalță condurul, dar acesta se potrivește doar găină resei.

La nunțile din alte împărății, o fată necunoscută dansează numai cu fiul de împă rat, care
se indrăgosteș te de ea.

III. Citește pasajele de mai jos și precizează ce trăsătură a personajului ilustrează
fiecare:

Fiul împă ratului Trăsă tura
„Ajunsese să nu mai aibă dascălii ce să ii dea să înveț e.”
„Iară el de ce se mărea , se făcea mai cu minte ș i mai frumos.”
„Într -una din zile mergând la vânătoare, văzu o turturică …; lui îi
fu milă să o vâ neze.”
„Fiul impăratului auzind atâtea vorbe frumoase despre

118
găinareasă, voi să o vază ș i el.”
„ …fiindcă -i era rușine feciorului să râdă și să vorbească așa
înaintea tătâne -său…”
„Deși se făcuse vâlvă c ă feciorul de împărat este îndrăgostit cu o
zână, el însă se apără înaintea tatălui său că nu știe la sufletul să u
nimic.”
„Acesta porunci la niște credincioși ai săi ca să aibă pregătit la
îndemână câ teva cazane cu smoală, să le fiarbă în ziua nunții și
când va fi seară să aștearnă pe drum smoala.”

Zâna Munț ilor Trăsă tura
,,Toată curtea împărătească lua în nume de bine pe această
găinăreasă, pentru vrednicia si curăț enia ei.”
,,Ea s e purta cu toate slugile cu bună -cuviință, și nimeni nu
cuteza să -i zică nici dă -te mai încolo, pentru că ea nu le da prilej
de glumă .”
,,Găină reasa, cum văzu pe fiul de împărat, își aruncă ochii
asupra -i cu o căutătură așa de mângâioasă și așa de plină de
dragoste, dară cu smerenie, încât feciorul de împărat se fâstâ ci
[…]”
,,….găinăreasa se ceru și ea de la vătaf să o lase și pe dânsa să se
ducă la preumblare. Vătaful, cam râzând, î i zise; <<Ce -i trebuie
chelului? Tichie de mărgăritar>>. Apoi o lăsă. Iară ea, înghițind
înfruntarea, nu zise nimic și plecă .”
,,…ea era așa de bine făcută, încât ochii tuturor rămaseră la
dânsa.”
,,Măiastra, dac ă se nămoli in smoală, mai bine lăsă condurul
acolo decât să întâ rzie.”

119

Fișă de lucru

Citește cu atenție textul și rezolvă sarcinile de mai jos:

„A fost odată ca niciodată; că dacă n -ar fi, nu s -ar povesti; de când făcea plopșorul pere
și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de
se sărutau, înfrățindu -se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca
de fier și s -arunca în slava cerului de ne aducea povești.
Era odată un împărat puternic și mare și avea pe lângă palaturile sale o grădină
frumoasă, bogată de flori și meșteșugită nevoie mare! Așa grădi nă nu se mai văzuse până
atunci, p -acolo. În fundul grădinei avea și un măr care făcea mere de aur și, de când îl avea el,
nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând și
pârguindu -se, venea oarecine noaptea și le fu ra, tocmai când erau să se coacă. Toți paznicii
din toată împărăția și cei mai aleși ostași, pe care îi pusese împăratul să pândească, n -au putut
să prinză pe hoți. În cele mai de pe urmă, veni fiul cel mai mare al împăratului și -i zise:
– Tată, a m crescut în palaturile tale, m -am plimbat prin astă grădină de atâtea ori și am
văzut roade foarte frumoase în pomul din fundul grădinei, dar n -am putut gusta niciodată din
ele; acum a dat în copt, dă -mi voie ca nopțile astea să păzesc însumi, și mă prinz că voi pune
mâna pe acel tâlhar care ne jefuiește.
– Dragul meu, zise tată -său, atâția oameni voinici au păzit și n -au făcut nici o ispravă.
Doresc prea mult să văz la masa mea măcar un măr din acest pom care m -a ținut atâta sumă
de bani și de ace ea, iată, mă înduplec și te las ca să pândești, măcar că nu -mi vine a crede că o
să izbutești.
Atunci fiul împăratului se puse la pândă o săptămână întreagă: noaptea pândea și ziua
se odihnea; iară când fu într -o dimineață, se întoarse trist la t ată-său și -i spuse cum
priveghease până la miezul nopții, cum mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea
ținea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleși și căzu ca un mort, fără să se poată
deștepta decât tocmai când soarele era rădicat de două sulițe, și atuncea văzu că merele
lipsesc.
Nepoftită fu mâhnirea tatălui său, când auzi spuindu -i-se astă întâmplare. (…)”
(Prâslea cel voinic și merele de aur , de Petre Ispirescu)

1. Alege varianta corectă încercuind DA sau NU:
a) În textul de mai sus există o formulă specifică basmului .
DA / NU
b) Timpul acțiunii este precizat clar.
DA / NU
c) În text avem două elemente miraculoase.
DA / NU
d) Fragmentul face parte din deznodământ.

120
DA / NU
e) Narațiunea este la persoana a III -a.
DA / NU
2. Precizează o trăsătură a împăratului , folosind exemple din text.
3. Identifică, în fragmentul de mai sus, două secvențe care sugerează sentimentele trăite
de împărat, dar și de fiul acestuia, numindu -le.
4. Are împăratul încredere că fiul său va prinde hoțul merelor? Justifică, în 2 -3 rânduri
răspunsul tău!
5. Asociază inform ațiile din cele două coloane:
împăratul elemente specifice basmului
narațiunea moment al subiectului
fiul împăratului moduri de expunere
mere de aur formule specifice
„a fost odată” personaje
expozițiunea spațiul acțiunii
împărăția timpul acțiunii

6. Alcătuiește un text , de 10 0 -120 de cuvinte, în care să să -ți imaginezi că ești cel de -al
doilea fecior al împăratului. Scrie în textul tău cum ai proceda pentru a reuși să aduci
mere de aur pe masa tatălui tău.

121

122

123

124

125