ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURE ȘTI [613489]

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURE ȘTI
Facultatea de Contabilitate si Informatic ă de Gestiune
Disciplina Filozofie

Referat
Existența tragică

Student i: Gheorghe Carmen
Nae Andrei
Voicilă Alina
Seria C Grupa 6 38

Bucureș ti, 2017

2
Despre autor :

Dumitru D. Rosca (1895 -1980)
Filosof și profesor româ n, membru al Academiei Romane

Opera:
Istoria filoso fiei, 1964
Prelegeri de estetică, 1966)
Științ a logicii , 1966
Studii filosofice, 1967
Însem nari despre Hegel, 1967
Influenț a lui Hegel asupra lui Taine, 1968
Existenț a tragica, 1968
Prelegeri de filosofie a istoriei, 1969
Studii ș i eseuri filosofice, 1970
Oameni ș i climate, 1971

În viziunea existențialistă a lui D. D. Roșca , conștiința caracterului total problematic al vieții
spirituale și sentimentul unei incertitudini constante și ireparabile privind destinul nostru ca ființe
cu necesități spirituale concentrate în cel mai înalt grad conduc la conștiința tragică , conștiință care
generează cea mai înaltă tensiune creatoare. Recunoașterea acestei relativități absolute conduce la
conștiința condiției tragice a existenței, dar nu distruge capacitatea sufletului de a se entuziasma.
Stilul de viață este ieșirea către salvare, pe care viața o modelează ca pe o operă de artă bazată pe
aceeași lege supremă: gratuitatea. Principalele puncte implicate în atitudinea metafizică propusă de
D. D. Roșca sunt următoarele: (a) nu -ți îndrepta experi ența într -o direcție anume, deoarece aceasta
este deopotrivă rezonabilă și absurdă. Binele și răul, spiritul și natura coexistă, și forțele antagonice
se află într -o perpetuă luptă; (b) acceptă incertitudinea absolută care izvorăște din sentimentul
singură tății noastre atunci când ne confruntăm cu misterul existenței și cu neliniștea metafizică care
o însoțește ca gratuitate; transformă -le în tensiune spirituală creatoare, nu în resemnare; fii conștient
de faptul că atitudinea metafizică și cea artistică s unt legate una de cealaltă și că viața spiritului este
esențialmente problematică, o aventură și un miracol.

Existențialismul – variantă distinctă a filozofiei existențiale – este o doctrină filozofică și
de acțiune caracterizată printr -o accentuare a individualității, propagarea libertății individuale și a
subiectivității. Existențialismul își are originea în lucrările lui Kierkegaard , este dezvoltat de
contribuțiile lui Husserl și Heidegger , devenind faimos după sfârșitul celui de -al doilea război
mondial prin lucrările lui Jean-Paul Sartre și ale autorilor grupați în Franța în jurul revistei "Les
Temps Modernes" , Simone de Beauvoir , Maurice Merleau -Ponty . Existențialismul cuprinde
deopotrivă un sistem ideatic, o morală și o doctrină de acțiune. Acest curent din gâ ndirea filozofică
se leagă și de numele unor scriitori care au exprimat, în operele lor, un „sentiment tragic al vieții”
și ideea absurdității existenței ( Dostoievski , Miguel de Unamuno , Kafka , Camus s.a.). Literatura
existe nțială este o literatură ce exprimă, iar uneori chiar demonstrează în opere de ficțiune, idei ale
filozofiei existențiale.

3
Introduce re la o filozofie neconfortabilă
Existen ța tragică este o sinteză filozofică după cum o numește si autorul, sunt semanate în
cele mai multe dintre eseurile adunate , în care e pre zent un efort de gandire bazat pe o cunoaștere
profundă a marilor filozofi ai Europei.
În prefața Existenta tragică, autorul sustine că, în experiența actuală, i ndiferent câte
cunoș tințe am dobândii în cursul vieții, “oricât de bogată ar fi în evenimete exterioare” viața este
caracterizată prin lipsă de varietate mereu ace eași fără a lasa loc la o gândire îndrăzneață. Când
transpunerea se face cu luciditate , chiar si cea mai ștearsă existență se va dovedi încarcată de
dramatism și de statornică noutate.
Indiferent de situația î n care se afla cineva , și evoluția sa, viața este trăită cu intensitate ș i
exces și fiecare moment care vine ș i trece menține și măreș te sentimentul pe care îl avem despre
caracterul independe nt de orice condiții și relații , caracterul de a face ceva fără a ține seamă de
riscuri dar ș i lucrurile inexplicabile “pe care -l arată civilizația ș i valorile ei ”. Ceea ce rezultă un
sentiment care ră mane neschimbat care nu dispare , de aici ș i lipsa de nesiguranță “în ce priveș te
destinul nostru ca ființ e cu anumite nevoi spiritual e”
Trecerea de la viata cotidiană care este lipsită de personalitate, anonimat ă folosită pentru
adaptare a confortabilă și obț inerea de satisf acții la o existență tragică poate avea loc în orice clipa
a vieții. Pus într -o situație limită cum ar fi: moartea, boli incurabile , catastrofe natural e, omul se
confru ntă cu sentimentul înstrăinării și este cuprins de o tristețe excesivă. Această trecere î i
modific ă viața radical , a modului de a fi , dar va cunoaște care es te adevărata libertate absolută .
Neliniștea este o stare sufletească și spiritual complexă, neclară odata ce a pus stăpânire pe
sufletul omului acesta începe să -și puna întrebarea : “daca mai are sens să trăiască ”. Chiar daca viața
nu are sens asta nu înseamnă ca nu merită a fi trăită . Omul are o multitudine de posibilităț i de
alege re, dar toate aceste posibilităț i sunt echivalente. Există o înț elepciune a corpului care se opune
propri ei sale dispar iții, încapătânandu -se să trăiască chiar daca nu există motive pentru a o face.
Viața fiind o mare valoare mai presus de orice deci merită să fie trăită . Dar pentru a put ea merge
mai departe omul se hrănește cu sperantă si se apropie de Dumne zeu, aceasta fiind o forma de
evadare și de laș itate umana , deoarece prin ele omul acceptă acest m ijloc abil, de a ieși din aceată
situaț ie.
Din cauza nesiguran ței în ceea ce priveș te destinul omului, sent imentele despre propria
existență se pot comprima l a anumite conștiinț e, atunci “ia naștere conștiința tragică a existenț ei, și
neliniștea metafizică umple până la margine toate î ncăperile sufletului”. Tensiunea interioară
produsă de neliniștea metafizică face ca o mul să se confrunte cu cea mai in altă tensiune trăită vre-
o data și în același timp este cea mai mare forță spiritual ă dintre toate puterile de care dispune acesta.
Datorită e fortul ui de concentrare interioară produs de conștiinț a caracterului tragic al existenț ei
apare o revolta interioară , o opoziție hotărâtă “a ceea ce exista pur si simplu” , acest lucru se
datorează personalităț ii individului.
Omul trăiește o multitudine de neliniști motivate și biologice datorate fricii care apare odata
cu pericolul ele pot fi reale sau “presupuse, venite d in lumea exterioara”. Există o singură neliniș te
care nu este “ justificată biologic” aceasta fiind neliniștea metafizică , în opinia scriitorului nu este
bine să “luam o astfel de atitudine ca sa ne putem conserva”. Neliniș tea metafi zică ne face să ne
înstrăină m de tot ceea ce ne înconjoară și să fim împot riva a tot ce exi stă. Ea vine dintr -o atitudine
pe care spiritul o ia în fața existenței considerate în totalitatea ei, dintr -o atitudine față de „marele
Tot”. Neliniștea metafizică apare a fi gratuită , singura neliniște pe care animalele nu o au. Ea ne

4
respinge toate îngrădirile sufletești și materiale și ne face să păstrăm ca lege a firii eterna devenire,
adică proiectarea pe fond cosmic a sentimentului de permanentă insuficiență interioară, păstrându –
i proaspătă omului libertatea.
Lumea este vazuta ca un “camp de lupta” continuu unde nu există victorie s au înfrâ ngere .
Datorită conștiinț ei tragice problemele cu care se confrunt ă omul își au rezolvarea “ în zările
îndepartate ale imposibilului”.
Pentru ca idealurile să aiba un rezultat pozitiv trebuie situate în zona miracolului ,
imposibilului care pe termen lung se multiplică . Nu există comparație cu acestă tensiune interioară
datorată sentimentului tragic pentru o aspiraț ie către imposibil .
Fericirea n u este pentru toți oamenii proporțională cu plenitudinea interioara , pe uni î i
obosește iar alți sunt mulțumiți datorită perspectivei deschise care face ca imposibilul să devină
realitate.
În sinteza filos ofică, întregul determină raț iune, conținutul și valoarea. Un fapt de experiență
sau o idee diferă în funcție de spiritul general al totalității, în care faptul nou sau ideea respectivă
intră ca element constitutiv. În domeniul gândirii metafizice, fermentul și cheagul care produce
sinteza elementelor, f apte de experiență și idei strânse de pe diferite coordonate sufletești se
numeșt e dialectică și la rădăcina acesteia stă sensibilitatea. De aici vin e elementul specific al
sintezei și „rezonanța spirituală particulară pe care el o trezește. Accent fatal subiectiv, ca și sinteza
din care el se desprinde.” În încercarea sa de sinteză, în afară de faptul de experiență concretă și
experiență personală, int ră și elemente din istoria gândirii, în măsura în care este cunoscută această
istorie.
Caracterul concepției vine din cunoaștere, care prin ea însăși este „remediu întăritor de
suflet”, purtând faimosul nume de catharsis . Autorul consideră că anumite drum uri sunt riscante,
ne închipuim lucruri pe care le credem cunoscute acestea fiind de fapt învaluite în mister , dar
„viziunea cea mai lucidă a unei situații tragice nu omoară cu necesitate capacitatea de entuziasm a
sufletului”.
Concluzia la care ajunge filosoful propune o „ieșire de salvare” din starea iremediabilă de
nesiguranță, ieșire de salvare care „se cheamă stil de viață […] Viață modelată ca opera de mare
artă. Și de aceeași lege supremă, numită: gratuitate.”