Aceast ă publica ție este disponibil ă și în limba francez ă. ISBN 0–662–28123 –3 Cat. No. FB2–141 1999 E Printat ă în Canada pe hârtie reciclat ă…. [613337]

Istoria
DOLAR ULUI CANADIAN
de James Powell
BANK OF CANADA

Aceast ă publica ție este disponibil ă și în limba francez ă.

ISBN 0–662–28123 –3
Cat. No. FB2–141 1999 E

Printat ă în Canada pe hârtie reciclat ă.

iv Istoria dolarului canadian
Mulțumiri
Scrierea și pregătirea unei lucrări de acest fel este
produsul multor mâini. Aș dori să -i mulțumesc lui
John Murray pentru că mi-a oferit inspirație, precum
încurajare și sfaturi înțelept e. De asemenea, aș dori să
mulțumesc colegilor și prietenilor pentru comentariile
și sugestiile lor privind proiectele anterioare, în
special lui John Crow, Pierre Duguay, David Laidler
și Larry Schembri. Mulțumiri se mai acordă lui Cor-
rinne Miller, a rhivista de la Bank of Canada ; Lisette
Lacroix, b ibliotecar ă de referință; și Judy Jones, Debi
Kirwan și Joan T eske pentru cercetarea lor nemaipo-
menită și asistența tehnică.
De asemenea, aș dori să îi mulțumesc lui Graham
Esler și lui Paul Berry de la National Currency Col-
lection (Colecția N ațională a Valutei) pentru comen-
tariile lor utile și pentru localizarea piesel or potrivite
pentru a completa povestea, și lui Jim Zagon pentru
fotografiile grafice.

Joane LeVoguer și Lynn Lepage de la servicii grafice
au scanat fotograf iile folosite ca ilustrații în carte.
Traducerea excelentă în limba franceză a fost
realizată de Eddy Cavé de la servicii editoriale și de
Guy Drapeau de la servicii de traducere, cu asistență
din partea lui Lyse Brousseau, Denyse Simard -Ebert,
Andrée -Anne St-Arnaud și Shirley -Anne Dulmage.
Ultimul, dar nu cel din urmă aș vrea să mulțu-
mesc Serviciilor Editoriale: Jill Moxley și Lea -Anne
Solomonian pentru editarea cu meticulozitate a ma-
nuscrisului și pentru cooperare; Tom Vradenburg
pentru aspectul creativ; și Patricia Buchanan pentru
indexul util și cuprinzător.

— James Powell

Istoria dolarului canadian 1

Primii ani (înainte de 1841)
Povestea dolarului canadian începe în haosul valu-
tar al perioadei coloniale franceze și britanice tim-
purii din A merica de Nord .1 Din secolul al șapt-
esprezecelea și până în secolul al XIX -lea, diferite
monede din multe țări au circulat liber în colonii.
Acestea au inclus nu numai monedele englez ești și
franceze, ci și monede din Portugalia, Spania și
coloniile spanio le din America Latină – în special
Mexic, Peru și Columbia. Riscurile călăto riilor pe
mare și dezechilibrelor comerciale persistente cu
țara de origine au lăsat coloniile pe o lungă durată
fără monede.
Într-un efort de a atrage provizii proaspete, au-
torită țile coloniale franceze și britanice au dat în
mod tipic mai mare valoare monedelor care circulă
în jurisdicția lor decât aceleași monede care circulă
în Anglia și Franța. De exemplu, în Noua Franță,
cunoscută și cu numele de Canada, monedele din
sistemul monno ye du pays , în perioada de la
sfârșitul secolului al XVII -lea, au primit o valoare
de o treime mai mare decât monedele monnoye de
france . În mod asemănător, coloniile britanice din
America de Nord au evaluat dolarul spaniol de ar-
gint la rate de până l a 8 șilingi, în ciuda adoptării de
către guvernul britanic a legii (Act for Ascertaining
the Rates of Foreign Coins in Her Majesty’s Planta –
tions in America /Actul de stabilire a ratelor
monedelor străine în plantațiile din America a
Maiestății Sale ) din 1707 care aprecia moneda la 4
șilingi și 6 pence .2
Lipsa monedelor pe o perioa da lungă de timp a
încurajat, de asemenea, introducerea banilor de
hârtie. Cea mai mare problemă este, fără îndoială,
card money ( tip de bani im primat pe carton simplu
sau căr ți de joc, folosit uneori ca monedă) din Noua
Franță. Introdus în 1685, card money a u constat
inițial în cărți de joc tăiate diferit ca mărime în
funcție de denominație și semnate de oficialii colo-
niali. În ciuda protestelor autorităților de la Paris,
care se opuneau pierderii controlului bugetar, au
existat mai multe emisiuni de card money înainte ca
acestea să fie retrase din circulație în 1719. Cu toate
acestea, card money au reapărut în 1729 și au fost
acceptate cu ușurință până când creșterea inflației ,
asociată cu finanțarea Războiului de Șapte Ani din
1750, a subminat încrederea în valoarea sa.
Pentru a adăuga la confuzie, diferite colonii au
evaluat monedele în mod diferit. Uneori, anumite
monede au fost supraevaluate în mod deliberat sau
subevaluate în raport cu altele, având în vedere
greutatea lor în aur sau argint, pentru a încuraja sau
descuraja utilizarea lor.

Moneda 8 reali spa-
nioli, 1779: Această
monedă mare de argint,
purtând un bust al rege-
lui Charles al III -lea, a
fost o monedă co lonială
spaniolă găsită în
Mexic. Era tipic
"dolarului de argint"
care circula în Statele
Unite și Canada.

1. Această secțiune ne arată mult din viziunea lui McCullough (1984).
2. Acest act a fost iniț ial emis ca o proclamare regală de către Regina Anne în iun ie 1704.

2 Istoria dolarului canadian

În astfel de circumstanțe, monedele supraevaluate
au condus la circulația monedelor subevaluate – o
aplicație a Legii lui Gresham, "banii răi alungă
banii buni." Monedele subevaluate au fost dep ozi-
tate în mod obișnuit sau transportate în colonii care
le-au valorat mai mult. Pentru a contracara acest
lucru, legislativul colonial și -a revizuit periodic ra-
tingurile. Ratingurile au fost, de asemenea, re-
vizuite ca răspuns la alți factori, inclusiv scă derea
valorii argintului față de aur în secolele al XVIII -lea
și al XIX -lea și utilizarea progresiva a monedelor
vechi (care au redus greutatea și au redus valoarea
lor intrinsecă).
Evaluările Halifax și York
O evaluare care a devenit deosebit de importan tă în
America de Nord Britanică a fost evaluarea Halifax.
Numit ă după orașul Halifax, unde a fost folosit ă
pentru prima dată, această evaluare a fost dată în
mod legal printr -un act al primei Case de Adunare
din Noua Scoție din 1758 (McQuade 1976).
Această evaluare a folosit lire sterline, șilingi și
penny (£, s. si d.) ca unitate de calcul și a apreciat
un dolar spaniol (sau colonial spaniol) de argint ,
care cântărea 420 de boabe (385 de boabe de argint
pur3), la 5 șilingi, moneda locală. Această evaluare
a dolarului spaniol, moneda cea mai comună în cir-
culație la acel moment, urma să fie folosită pentru
lichidarea datoriilor.

Card money, 24 livre , 1735: Imprimate pe cărți de
joc, dimensiunea și forma diferă în funcție de va-
loare. Piesa de mai sus este semnată de guverna-
torul Beauharnois, Intendant Hocquart și Varin,
agentul controlor al Marinei.

De fapt, dolarul spaniol a devenit instrument de
plată legal în Noua Scoție.
Deși autoritățile imperiale britanice au ruinat
legislația în 1762 , deoarece nu se conforma cu Le –
gea Imperială din 1707, evaluarea a rămas în uz
comun și ulterior a fost adoptat în Quebec de către
autoritățile britanice după Războiu l de Șapte ani,
precum și în Noul Brunswick și Insula Prințului
Edward.

3. Un bob este o unitate de măsură . Conform sistemului acesta este folosit pentru a cântări metale prețioase, o
uncie troy cântărește 5 ,760 de boabe.

Istoria dolarului canadian 3

Evaluarea Halifax, cu unele modificări, a persistat
la mijlocul anilor 1800.
În sc himb, în urma Războiului de Independență
din S.U.A., Canada de Sus a folosit pentru o vreme
evaluarea York, la fel ca și comercianții din Mon-
treal.4 Această evaluare a fost inițial stabilită în
New York și a fost adusă în Canada de Sus de imi-
granți i Loialiști (Turk 1962). În valuta York, un
dolar spaniol era evaluat la 8 șilingi. Deși un act din
1821 a restabilit utilizarea evaluării Halifax în Can-
ada de Sus, dar, a evaluat un dolar spaniol la 5
șilingi, și evaluarea York a rămas în uz în zonele
rurale până la unificarea Canadei de Sus și Canadei
de Jos din 1841.
Dolari și cenți sau lire, șilingi
și pence?
În secolul al XVIII -lea și în prima jumătate a se-
colului al XIX -lea, lira sterlină (lire, șilingi și
pence) era unitatea de cont în America de Nord
Britan ică. Având în vedere insuficiența monede-
lor britanice, dar și prevalența și acceptarea largă
a dolarului spaniol de argint, a devenit din ce în
ce mai dificilă menținerea unui sistem valutar
bazat pe lire sterline. Introducerea dolarului
american (modelat după dolarul spaniol) în Sta –

Army Bill , 25 dolari , 1813: Tipărită în orașul Quebec, aceste banc note er au
folosite pentru a plăti sold ați și pentru a cumpăra provizii în timpul războiului din
1812. La sfârșitul războiului, facturil e au fost răscumpărate în întregime, ceea
ce a restabilit încrederea în banii de hârtie.
tele Unite în 1792, împreună cu relațiile comerciale
în creștere dintre Canada de Sus și Canada de Jos și
Statele Un ite, au favorizat și utlizarea dolarilor.

4. În 1765, autoritățile militare britanice au introdus o evaluare Quebec, care a apreciat dolarul spaniol la 6 și-
lingi. Această evaluare a căzut în 1777 în favoarea evaluării Halifax.

4 Istoria dolarului canadian

Monedă ameri cană
din argint , 1800:
Aceste monede aveau
aceeași dimensiune și
finețe ca și dolari i spa-
nioli. Designul
înfățișează bustul sta-
tuiei libertății, a fost in-
trodus în 1795 și folosit
timp de mai mulți ani.
Deși această monedă a
circulat în Canada,
monedele half dollars
erau mult mai frecvente
aici.
Utilizarea pe scară largă și popularitatea dolarului a
împiedicat eforturile periodice ale autorităților im-
periale din America de Nord Britanică de a stabili
un sistem monetar comun în întregul Imperiu
Britanic bazat pe lire sterline, șilingi și pence .
Prin urmare, nu este
surprinzător faptul că atunci
când Sir Isaac Brock a ela-
borat Army Bills în valoare
de 250.000 lire în Canada de
Jos în anul 1812, pentru a
contribui la finanțarea
războiului din 1812, factu-
rile erau emise în dolari spa-
nioli. Army Bills a deve-
nit mijloc legal de plată atât
în Canada de Sus, cât și în
Canada de Jos, până la elibe-
rarea lor la scurt timp după
încheierea războiului.
Primele bancnote din
Canada, emise de Bank of
Montreal după înființarea sa
în 1817, au fost, de aseme –

nea, denominate în dolari.5 Aceste bancnote , la ce-
rere, pot fi răscumpărate în monede. Pe măsură ce
noile bănci au fost încorporate în Canada de Sus și
Canada de Jos în anii 1830 și 1840, bancnotele lor
erau de obicei denomin ate atât în dolari, cât și în
lire sterline .

5. Există exemple de bancnote, exprimate în lire și șilingi, emise de Canada Banking Company în 1792. Nu
este însă clar dacă această bancă s -a deschis vreodată pentru afaceri.
Montreal Bank, 1 dolar , 1821: În 1822 , Montreal Bank a fost înfiin țată ca
Bank of Montreal . Această bancnotă aparține unei emisiuni produs ă înainte
de acordarea autorizării , tipărită de imprimeria americană Reed S tiles and
Company . Designul înfățișează Britannia (pictograma culturală britanică) cu
o navă, simbolul comerțului și o reprezentare a unui oraș, probabil Montreal.
În partea de jos a centrului este un dolar spaniol cu Charles IV, o indicație a
valorii pent ru cei care nu puteau citi.

Istoria dolarului canadian 5

Aceste bancnote circulau liber atât în Canada , cât și
în Statele Unite . Dolarul denominat în bancnote
emise de băncile din S.U.A. au circulat , de aseme-
nea, pe scară largă în Canada de Sus la începutul
anilor 1800. Aceast ă mișcare cu două sensuri a
bancnotelor dincolo de grani ța dintre Canada și
Statele Unite a favorizat utilizarea în continuare a
dolarilor și cenților în Canada , în acela și timp defa-
voriz ând lira sterlin ă, șilingii și pence .
În schimb , bancnotele care circul ă în Noul
Brunswick , Noua Scoție, Insula Prințului Edward și
Newfoundland , în fața Confedera ției, au fost în
mod normal denominate în lire sterline , șilingi și
pence . Aceasta reflect ă atât legăturile mai puternice
dintre aceste provincii cu Marea Britanie și legătu-
rile lor comerciale mai slabe cu Statele Unite .

Șilling, 1834 (stânga) și William IV half -crown,
1836: Acestea sunt exemple de monede britanice
utilizate la mijlocul secolului al XIX -lea. Moneda
half-crown valora 2 șilingi și 6 pence sau 50 de
cenți.

Bank of Montreal , 25 șillingi sau 5 dolari , 1852: Această bancnotă este un
exemplu al sistemului monetar dual care exista în Provincia Canada înainte de
decimalizare în 1858.

6 Istoria dolarului canadian
Reformel e monetare (1841 –71)
Uniunea politică a Canadei de Sus și a Canadei de
Jos, la 10 februarie 1841, a condus la o evaluare
nouă standardizată pentru monedele din cele două
Canade, care au intrat în vigoare în aprilie 1842.6
Sovereignul britanic de aur a fo st evaluat la o liră,
patru șilingi și patru pence în moneda locală, în
timp ce eagle de aur cu valoarea de 10 dolari a fost
evaluat la două lire sterline, zece șilingi .7 Ambele
monede au fost considerate drept mijloc de plată.
Monedele spaniole (inclusiv moneda Spanish colo-
nial) și dolar ul american de argint cu o greut ate
minimă de 412 boabe au fost, de asemenea, consid-
erate drept un mijloc de plată legal8 cu o valoare de
cinci șilingi și un pence – o evaluare foarte ase-
mănătoare cu cea a vechii evaluări H alifax.
În acel moment, eforturile au început să dea
roade, și s -a trecut la un sistem monetar zecimal și a
fost introdusă moneda de hârtie ca o soluție guver-
namentală . În 1841, Lordul Sydenham, guverna-
torul general al noii Provincii Unite a Canadei, a
propus ca legiuitorul provincial să înființeze o
bancă provincială care să elibereze până la 1 milion
de lire sterline în monedă de hârtie provincială ex-
primată în dolari, dintre care 25% ar fi susținute de
aur, si restul de titluri de stat. De asemenea, el a
recomandat interzicerea bancnotelor emise de
băncile privilegiate . De fapt, propunerea Lordului
Sydenham s -a ivit la înființarea Canadian central
bank.
În timp ce Lordul Sydenham a căutat o monedă
de hârtie cu convertibilitate garantată, el a fost, d e
asemenea, puternic motivat de dorința de a achi-
ziționa fonduri pentru a finanța lucrările publice
provinciale și pentru a obține profiturile din venitu-
rile de senioraj din emisiunea de bancnote. Venitu-
rile de senioraj au fost estimate a fi de cel puțin
30.000 lire sterline pe an și avea potențialul de a
crește considerabil odată cu creșterea valutei
(Breckenridge 1910).9
Propunerea a fost studiată de un comitet parla-
mentar selectat în domeniul bancar și monetar, con-
dus de Francis Hincks, care a favorizat planul gu-
vernatorului general. Totuși, adunarea provincială a

6. În plus față de McCullough (1984), această secțiune ne arată viziunea lui Breckenridge (1910).
7. Amintiți -vă că legislativul colonial a evaluat monede mai mari decât în Marea Britanie, unde un sovereign
era în valoare de 1 în liră sterlină. Evaluarea pentru eagle de aur american este pentru monedele bătute după
1834. Monedele bătute înainte de ace st an aveau un conținut de aur mai mare și erau în valoare de 2 lire
sterline, 13 șilingi, 4 pence fiecare în moneda locală.
8. În esență, instrumentul de plată legal sunt banii care trebuie să fie acceptați pentru decontarea unei datorii,
cu excepția cazului în care au fost prevăzute anterior opțiuni alternative de plată.
9. Veniturile de senioraj se datore ază faptului că provincia ar emite bani de hârtie fără dobândă, câștigând în
același timp dobânzi asupra titlurilor care susțin problema emisiunii monetare.

Istoria dolarului canadian 7

respins -o, din cauza opozi ției pe scară largă, în spe-
cial din partea unui lobby bancar puternic . Băncile
au fost preocupate de impactul asupra profitului lor,
dacă și -au pierdut dreptul de a emite monedă pe
hârtie. Interesant este, ca debitorii au fost, de ase-
menea, îngrijorați că controlul guvernamental al
emisiunii de bancnote ar duce la condiții mai stricte
de creditare.
În plus, există îngrijorarea că guvernul ar câștiga
prea multă putere. Din cauza respingerii de către
adunare a propunerii guvernatorului general, o pro-
blemă provincială a monedei de hârtie treb uia să
aștepte încă 25 de ani. Înființarea unei bănci cen-
trale a fost amânată cu aproape 100 de ani.

Introducerea sistemului monetar zecimal

Provincia Canada, 10
cenți , 1858: Această
piesă reprezintă prima
monedă fabricată pentru
utilizare în Canada. A fost
proiectată și produsă în
Anglia la Monetăria Re-
gală și are o coroană cu
două crengi de frunze de
arțar legată la baza cu
panglică.
În ciuda acestui eșec,
eforturile de reformă au
câștigat un impuls în anii
1850, în special în timpul
guvernului lui Francis
Hincks, care a deve –
nit prim -minist ru al Pro-
vinciei Canada în 1851 .
În luna iunie a anu -lui,
reprezentanți din Provin-
cia Canada, N oul
Brunswick și Noua
Scoție s -au întâlnit la
Toronto pentru a sta –
bili un sis tem monetar
zecima l. Câteva luni
mai târziu, legiui torul
canadian a adoptat un act
care impune ca conturile
provinciale să fie păstra –
te în dolari și cenți. Cu
toate acestea, guver –
nul britanic, care încă dorește să stabilească un sistem valutar bazat pe lire
sterline, șilingi și pence pe tot parcursul Imperiului,
a întârziat confirmarea actului. Un compromis pri-
vind Legea Monedei a fost în cele din urmă adoptat
în 1853 și proclamat la 1 august 1854. Conform
acestui act, lire sterline, șilingi și pence, precum și
dolari și cenți ar putea fi folosite în conturi provin-
ciale.
Legea Monedei a confirmat, de asemenea, eva-
luarea diferitelor monede britanice și americane
care fuseseră în vigoare de la înființarea Provinciei
Canada în 1841. Lire sterline, șilingi, și pence , pre-
cum și dolari și cenți au fost recunoscute ca unități
monetare în Canada. Sovereign ul britanic de aur a
fost evaluat la 1 liră sterlină, 4 șilingi, 4 pence sau
4,8666 dolari canadieni, în timp ce eagle de aur cu
valoarea de 10 dolari americani (care a u fost bătute
după 1834 cu un conținut de aur de 232,2 boabe ) a
fost evaluat la 10 dolari canadieni.
Provincia Canada ,
cent bronz ,1858: O
parte din prima emi-
siune a monedelor de 1,
5, 10 și 20 de cenți
făcute pentru Provincia
Canada, această mo-
nedă are u n diametru
de aproximativ 1 cm. S-
a dovedit a fi nefolosită
în comparație cu je-
toanele mai mari și mai
grele, ca cenții america-
ni și monedele britanice
halfpennies cu care
canadienii erau
obișnuiți.

8 Istoria dolarului canadian

Deoa rece autoritățile c oloniale din Noul
Brunswick au adoptat o legislație valutară similară
în octombrie 1852, proclamarea Legii Monedei în
Provincia Canada a însemnat că cele două provincii

Bank of Clifton, 5 dolari , 1859: Această bancnotă a fost emisă de o ba ncă
canadiană timpurie privi legiată , cunoscută și ca Zimmerman Bank . A devenit o
bancă "sălbatică", care emitea cantități mari de bancnote, fără intenția de a le
răscumpăra. Gravura detaliată este tipică pentru bancnotele din secolul a l XIX-
lea. Coloratul "FIVE " este o metodă de combatere a contrafacerii.
aveau monede compatibile, fixate la egalitate cu
omologul lor american, 1 dolar echivalent cu 23,22
boabe de aur.
Decimalizarea a primit un impuls suplimentar
câțiva ani mai târziu . În urma unei recomandări a
comitetului de conturi publice, Provincia Canada a
revizuit Legea Monedei în 1857, astfel încât, în-
cepând cu 1 ianuarie 1858, toate conturile provin-
ciale să fie păstrate în dolari. Monedele de argint și
de bronz, denominate în cenți și purtând cuvântul
"Canada", au fost de asemenea emise pentru prima
dată în același an.10 Aceasta a marcat nașterea unei
monede canadiene distincte. În Noua Scoție, deci-
malizarea a avut loc la 1 ianuarie 1860. Cu toate
acestea, pentru că această pro vincie a evaluat sove-
reign ul la 5 dolari în loc de 4,8666 dolari, moneda
sa a rămas incom -patibilă cu cea a Canadei și a
Noului Brunswick. Noul Brunswick a fost decima-
lizat oficial la 1 noiembrie 1860, iar Newfoundland
a urmat în 1863. La fel ca în Noua Sc oție, moneda
din Newfoundland nu era compatibila cu cea a Ca-
nadei sau a Noului Brunswick. În 1863 a avut loc
decimalizarea la colonia din Insula Vancouver, ur-

10. Înainte de înființarea Monetăriei din Ottawa în 1908 (o ramură a Monetăriei Regale, în conform itate cu Ac-
tul de batere a monedei din 1870), monedele folosite în Canada au fost fabricate în Marea Britanie. Primele
monede de aur din Canada au fost sovereignii , identice cu cele produse în Marea Britanie, cu excepția unei
litere "C". Abia în mai 1912, Monetăria din Ottawa a început să producă cantități limitate de monede de aur
de 5 dolari și 10 dolari. Monet ăria din Ottawa a devenit Monetă ria Regală din Canad a în 1931.

Istoria dolarului canadian 9

mată de Columbia Britanică în 1865. 11 În 1870, la
aderarea Manitobei în Confederație a fost imple-
mentat sistemul monetar zecimal , iar insula
Prințului Edward a urmat în 1871.
Prima emisiune de bancnote de
către guvern
La sfârșitul anilor 1850 și începutul anilor 1860,
eforturile au reînceput în Provi ncia Canada pentru a
introduce o emisiune de bani de hârtie de către gu-
vern. De data aceasta, mediul financiar și politic a
fost mai receptiv decât în anul 1841.
Prăbușirea unui număr de bănci în această pe-
rioadă a adus o reputație proastă bancnotelor emi se
de băncile privilegiate . În 1859, două bănci din To-
ronto, Colonial Bank și International Bank au eșuat.
Acest lucru a fost urmat în scurt timp de prăbușirea
Bank of Clifton și a Bank of Western Canada.
Eșecurile ultimelor două bănci au fost deosebit de
scandaloase, cea dintâi pretinzând că a răscumpărat
bancnotele în Chicago, iar ultima, deținută de un
proprietar a unei taverne, încercând să pună în cir-
culație bancnotele fără valoare în Vestul mijlociu al
Statelor Unite. În revizuirea sa autoritară a ser-
viciilor bancare anticipate din Canada, Roeliff
Breckenridge a scris,

Nu a fost cauzată o mare pierdere publicului

Provinc ia Canada, $2, 1866: Această bancnotă a fost produsă de British
American Bank Note Company, care deținea birouri în Montreal și Ottawa.
Această bancnotă era plătibilă la Toronto.
canadian prin prăbușirea lor, dar zarva
și ușurința de a dobândi privilegii periculoase
care au condus la scandal, au condus și la
reclamații (Breckenridge 1910, 71).

Pentru a restabili încrederea în monedă și pen-
tru a strânge fonduri pentru guvern în 1860, A.T.
Galt, ministrul de finanțe al Provinciei Canada, a
propus înlocuirea bancnotelor emise de către bănci
privile giate cu o emisiune de bancnote de către gu-
vern.

11. Coloniile din Insul a Vancouver și Columbia Britanică s -au unit în noiembrie 1866 sub numele de Columbia
Britanică. O lege a monedei zecimale pentru noua provincie combinată a fost adoptată în 1867.

10 Istoria dolarului canadian

Bank of N ova Scotia, 5 lire sterline , 1820s —1830s: Un exemplu
de bancnotă privilegiată timpurie. Această bancnotă este o
"amintire" (nu a fost niciodată emisă, așa cum este indicată de
găurile perforate în partea de jos) și a fost tipărită în Anglia.

Bank of New Brunswick, 1 liră sterlină , 1831: Bank of New
Brunswick și -a primit carta în 1820. Aceasta este o bancnotă de
format mare (184mm pe 98mm), tipică pentru bancnotele t impurii
emise de băncile privilegiate .
guvern .12 Încă o dată, băncile privil egiate au contes-
tat puternic împotriva posibilei pierderi a privile-
giilor lor, iar propunerea a fost retrasă rapid. Cu
toate acestea, în 1866, cu gu vernul canadian, care
avea lipsă de resurse, nevoia de o nouă sursă de fi-
nanțare a devenit acută. Băncile na ționale și cele
britanice nu au fost dispuse să ofere noi fonduri sau
să renunțe la creditele existente. În plus, guvernul
provincial nu a putut să vândă obligațiuni Londr ei
chiar și la rate foarte ridicate de dobândă.
Cu toate căile de finanțare apar ent închise , auto-
ritățile provinciale au adoptat o legis lație controver-
sată de a emite până la 8 mili – oane de dolari ca
mijloc legal de plată, bancnote provinciale. Aceste
bancnote au fost plătite la cerere pentru aur, fie în
Toronto, fie în M ontreal, și au fost parțial susț inute
de aur – 20% pentru primele 5 milioane de dolari și
25% pentru sumele în circulație de peste 5 milioane
de dolari.

12. Spre deosebire de propunerea anterioară a Lordului Sydenham, ideea de a înființa o bancă provincială pen-
tru a emite bancnote a fost abandonată.

Istoria dolarului canadian 11

Provincial Notes Act (Lege privind bancotele
provinciale) a primit consimțământul regal la 15
august 1866.
Spre deosebire de propunerea anterioar ă a lui
Galt, băncile privilegiate nu au fost obligate să re-
nunțe la dreptul de a emite bancnote , deși au fost
încurajate să facă acest lucru .13 A fost oferit ă com-
pensa ție, inclusiv plată de 5% din media banc –
notelor băncii în circulație și încă 1% pe an pentru
emite rea și răscump ărarea bancnote lor provin ciale.
Cu toate acestea, doar Bank of Montreal, agentul
fiscal al guvernului, a acceptat oferta. De asemenea,
a reluat emisiun ea bancnotelor în urma adop tării
Legii Băncilor din 1871.

Bancnote de hârtie în afara Provinciei Canada
Alte prov incii au avut experiențe similare cu banii
de hârtie. Când războiul din 1812 a cauzat o lipsă
de monede în Noua Scoție, autoritățile provinciale
au emis bilete de trezorerie. Dar, spre deosebire de
emisiunea de Army Bills de Sir Isaac Brock din
Canada de J os, aceste bancnote nu erau un mijloc
de plata legală, deși erau acceptate pe scară largă.
Denominate în lire sterline, biletele de trezorerie au
devenit foarte populare, ceea ce a determinat gu-
vernul să emită noile bancnote pe parcursul primei
jumătă ți a secolului al XIX -lea. În urma înființării
Halifax Banking Company în 1825 și a Bank of
Nova Scotia în 1832, bancnotele (denominate în lire
sterline) au fost, de asemenea, emise și puse în cir-
culație pe scară largă în provi ncie și pe întregul te-
ritoriu a Provinciei Maritime.
În Noul Brunswick, autoritățile au emis de
asemenea bilete de trezorerie provinciale cu diferite
ocazii, mai înt âi denominate în dolari în 1805 și
1807 și apoi în lire sterline după războiul din 1812.
În timp ce guvernul a întrerupt aceste emisiuni în
1820, bancnotele denominate în lire au umplut
golul după acordarea unei carte către Bank of New
Brunswick în 1820.
Insula Prințului Edward a experimentat cu bani
de hârtie încă din 1790, când provincia a emis 500
de lire sterline din b ancnote treasury pentru a
compensa o lipsă de monede . Aceste bancnote erau
un mijloc de plată legală și erau emise în valoare de
până la 2 lire sterline . Alte emisiuni au urmat în
prima jumătate a secolului al XIX -lea. Emisiunile de
bani de hâr -tie de cătr e guvern au fost completate de
utilizarea pe scară largă a banc notelor emise de
băncile privilegiate în Noua Scoție și Noul
Bruns wick și de bancnotele de la Bank of Prince
Edward Island, pri ma bancă a insulei, privilegiat ă în
anul 1855.

13. Aparent, băncile privilegiate au fost obligate să renunțe la problemele proprii, pentru a dobândi dreptul de a
emite bancnote de provincie în numele guvernului.

12 Istoria dolarului canadian

Confederație
Confederația de la 1 iulie 1867 a adus modif icări
drastice legislației bancare și valutare în provinciile
din Canada , Noua Scoție și Noul Brunswick . În
conformitate cu Actul Britanic Nord American , gu-
vernul noului Dominion a primit jurisdicția asupra
valutei și a activității bancare. Dominion Notes Act
(Act privind Bancnotele Dominionului) a intrat în
vigoare în anul următor. În conformitate cu această
legislație, Dominionul a preluat diversele aspecte
ale emisiunii bancnotei provincial e. Bancnotele
provinciale emise în Provincia Canada au fost re-
denumite " bancnote dominion " și au fost rambursa-
bile în Halifax și Saint John în plus față de Mon-
treal și Toronto. Dominion Notes Act (Act privind
Bancnotele Dominionului) a fost extins ulterior
pentru a acoperi Insula Printului Edward, Manitoba
și Columbia B ritanică în 1876, iar Teritoriile de
Nord -Vest în 1886.
La fel ca și bancnotele provinciale anterioare,
bancnotele dominion erau parțial susținute de aur .

Primele 5 milioane de dolari emise au fost susținute
cu 20%, iar următoarele 3 milioane, cu 2 5%. În
timp, dimensiunea emisiunii bancnotei autorizată a
fost mărită. De asemenea, s -a făcut unele modificări
procentului bancnotei susținute de aur . Până în
1913, primele 30 de milioane de dolari au avut o
susținere de aur de 25%.14 Emisiunile care depăș esc
30 de milioane de dolari au trebuit să fie susținute
integral cu aur.
Interesant, deși bancnotele dominion au deve-
nit rambursabile în Halifax în 1868, Noua Scoție și –
a păstrat propria monedă până în aprilie 1871, când
guvernul Dominionului a adoptat U niform Curren-
cy Act (Lege privind uniformiza rea monedei) .15 Pe
acea vreme, moneda din Noua Scoție a fost conver-
tită în moneda canadiană la o rată de 75 de cenți din
Noua Scoție la 73 de cenți canadieni.16
Uniform Currency Act (Lege privind uniformi-
zarea m onedei) a stabilit, de asemenea, că denomi-
națiile monedei canadiene ar fi "dolari, cenți și
mills " (un mill egal cu o zecime de cent).

14. În mod legal, rezerva de 25% ar putea avea loc sub formă de aur sau obligațiuni garantate. De fapt, rezerva
a fost deți nută în totalitate sub formă de aur.
15. Guvernul Dominionului a pus în circulație o emisiune specială de bancnote de 5 dolari în Noua Scoție, cu
legenda PLĂTIBILĂ LA HALIFAX / DOAR tipărită vertical pe ele. Aceste bancnote, emise în moneda din
Noua Scoție, a u fost în valoare de doar 4,86 dolari în restul Canadei. Vezi Haxby (1975).
16. De asemenea , moneda din Newfoundland nu era compatibil ă cu cea a Canadei . Dolarul din Newfoundland
era în valoare de aproximativ 1.014 dolari canadieni . Moneda din Newfoundland a fost făcută în
concordan ță cu moneda canadian ă în 1895. Colonia sa alăturat Confederației în 1949 (McCullough 1984,
223).

Istoria dolarului canadian 13

Mai mult, valoarea dolarului canadian a fost fixată
în termeni de sovereign britanic la o rată de 4,8666
dolari , iar eagle de aur american la o rată de 10 do-
lari – acelea și rate stabilite în 1853 Legea Monedei .
Guvernul Dominionului a adoptat, de aseme-
nea, Legea Bancară din 1871, care a abrogat toate
actele provinciale care erau în conflict cu jur isdicția
federală asupra monedei și a băncilor. În conse-
cință, băncile priv ilegiate din cele patru provincii au
ajuns, în cele din urmă, la o reglementare comună .17
Băncile priv ilegiate puteau emite bancnote cu o va-
loare minimă de 4 dolari americani (ridic ată la 5
dolari americani în 1880) . Chiar dacă băncile, de
regulă, aveau rezerve substanțiale de bancnote do-
minion și de aur, nu li sa cerut să -și securizeze emi-
siunile de bancnote fie prin aur sau prin garanții
specifice. Totuși, emisiunile de bancnote nu puteau
depăși capitalul plătit al băncii. 18 Bancnotele pe
care o bancă le avea în circulație au reprezentat o
primă garanție asupra activelor băncii în caz de
eșec.19

Dominionul Canadei, 1 dolar , 1870: Tipărită de British American Ban k Note
Company, aceasta face parte din prima serie de bancnote inscripționate pentru
noul Dominion și prezintă portretul lui Jacques Cartier. Aceste bancn ote erau
răscumpărate la biroul funcționarului public responsabil de trezoreria guvernului
din Ottawa sau la sucursala indicată pe spate.
Guvernul a păstrat emisiunea unor bancnote mai
mici pentru sine. De asemenea, a emis bancnote cu
valoare mai mare, pentru a fi utilizate în principal
pentru tranzacții între bănci.
17. Băncile privilegiate dinaintea Confe derației au continuat să funcționeze în conformitate cu statutul lor pro-
vincial până la expirarea acestora. Ulterior, au primit carte federale .
18. Aceasta a fost modificată în 1908 pentru a permite băncilor să crească circulația bancnotelor peste limitele
uzuale (temporar) în timpul sezonului de recoltare. În urma revizuirii Legii Bancare din 1913, băncile aveau
dreptul să emită bancnote în plus față de capitalul lor plătit, cu condiția ca emisiunea excesivă a bancnotelor
să fie asigurată cu aur sau bancnote dominion (Beckhart 1929, 381).
19. În conformitate cu Legea Bancară din 1890, a fost înființat de către guvern Bank Circulation Redemption
Fund ( Fondul bancar de rambursare a circulației bancnotelor ) pentru a oferi o protecție suplimentară
bancnotelor în caz de insolvabilitate. Băncile au menținut o sumă echivalentă cu 5% din circulația medie
anuală a bancnotelor din fond și au primit o dobândă de 3%.

14 Istoria dolarului canadian
Dolarul canadian în conformitate cu standardul
de aur (1854–1914)
Desfășurarea standardului de aur

Moneda de aur cana-
diana 10 dolari , 1913: O
parte dintr -o serie de mo-
nede de 5 și 10 dolari
emise între 1912 și 1914,
acestea er au singurele
monede de aur stampat e
pentru utilizare în Cana-
da, cu excepția monede-
lor sovereign.
De la 1 august 1854, când Legea Monedei a fost
proclamat ă, până la izbucnirea primului război
mondial în 1914, Provincia Canada și, ulterior,
Dominionul Canadei au fost continuu pe standardul
de aur. Conform acestui standard, valoarea dola-
rului canadian a fost fixată în termeni de aur. De
asemenea, a fost evaluat la egalitate cu dolarul ame-
rican si cu un sovereign britanic evaluat la 4.8666
dolari canadieni. După cum s -a menționat mai de-
vreme, at ât monedele de aur americane, cât si cele
britanice erau un mijloc de plată legal in Canada.
Cu standardul de aur în vigoare, politica mo-
netară a fost în mare parte „pe pilot automat”. Banii
din hârtie erau convertibili în aur fără restricții și nu
au exi stat controale asupra exportului sau importu-
lui de aur.
Aceasta a sugerat că autoritățile nu puteau practic
să gestioneze cursul valutar sau să desfășoare o
politică monetară independentă .20
Fluctuațiile cursurilor valutare de piață între
dolarul cana dian, dolarul american și, respectiv, lira
sterlină în jurul valorilor lor oficiale au fost, în ge-
neral, limitate de punctele de "export" și "import"
de aur. Aceste p uncte au marcat cursurile valu tare
la care a fost profitabil pentru indivizii să benefi-
cieze de diferențele de preț dintre piața și cursurile
oficiale valu – tare prin exportul și importul de aur
din Statele Unite sau Regatul Unit.
Diferența dintre punctele de ex port și de import
și ratele oficiale a reflectat costul asigurării și trans-
portului aurului către și de la New York sau Londra
și Montreal, centrul financiar al Canade i la acel
moment.
.

20. Rețineți, totuși, că în urma Confederației, cantitatea de bancnote dominion care ar putea fi emise fără 100%
susținute de aur a fost mărită de -a lun gul timpului, de la 8 milioane dolari în 1868 la 30 milioane până în
1913 (Beckhart 1929, 294). Rich (1988) susține că extinderea marcată a emisiunii bancnotelor neacoperite
în perioada 1867 -1885 sugerează că guvernul sa bazat în mare măsură pe politica mo netară discreționară în
această perioadă. După 1885, cu toate acestea, deși cantitatea de bancnote dominion în circulație a continuat
să crească, a existat o creștere corespunzătoare a rezervelor de aur. În consecință, procentul de rezerve de
aur la bancno tele dominion în circulație a crescut de la numai 21% în 1890 la 81 % la izbucnirea primului
război mondial (Rich, 71 -73 și Beckhart, 296).

Istoria dolarului canadian 15

Londra și Montreal, centrul financiar al Canadei la
acel moment. Având în veder e apropierea de New
York, marjele în raport cu dolarul american au fost
foarte înguste în jurul valorii de paritate cu un punct
de export de aur al 1.0008 dolari canadieni și un
punct de import de aur al 0.9992 dolari canadieni.
Marjele în jurul valorii no minale de 4,8666 lire
sterline au fost mult mai mari ,  1 %, având în ve-
dere distanța mai mare care trebuie parcursă (Rich
1988). De rareori, dolarul canadian se tranzacționa
în afara punctelor de aur pentru perioade de câteva
săptămâni, mult mai mult decâ t ar fi fost de așteptat
dacă experții în arbitraj valutar ar fi fost eficienți.
Acest lucru sugerează că obstacolele, probabil im-
puse de guverne, ar fi putut împiedica activitățile
lor (Turk 1962). Deși nu a fost un fenomen deose bit
de important înainte d e 1914, impedimentele
ridicate de guvern pentru fluxul transfrontalier de
aur au devenit comune în timpul Primului Război
Mondial și chiar mai mult până la sfârșitul anilor
1920 și începutul anilor 1930.
Cu politica monetară în mod esențial pe autopi-
lot și puțin în calea politicii fiscale active, nu a exis-
tat nimic care să tamponeze schimbările economice
și impactul marilor mișcări internaționale de capi-
tal.
În consecință, Canada a înregistrat perioade
semnificative de variații extreme pe timpul anilor
standardului de aur. De exemplu, în anii 1870, Ca-
nada a suferit o contracție economică prelungită și
scăderea prețurilor. În schimb, între 1900 și 1914,
Canada a crescut rapid, iar presiunile inflaționiste s –
au ridicat în cantități uriașe de capital străin (ca
procent din PIB -ul canadian) care a intrat în țară.21
Dolarul canadian și dolarul american (1862 -79)
În 1862, Războiul Civil American a început să
afecteze moneda în Statele Unite . Pe măsură ce fi-
nanțele guvernului Uniunii s -au deteriorat, băncile
americane au susținut convertibilitatea bancnotelor
în aur, iar guvernul a suspendat dreptul de a conver-
ti în aur bancnotele americane treasury (banii de
hârtie emiși de guvern). La scurt timp după aceea,
Congresul Statelor Unite a autorizat guvernului să
emită o monedă neconvertibilă ca mijloc legal de
plată, care a devenit cunoscută în mod popular ca
"verzișori ". În timp ce se vorbea oficial cu privire la
convertibilitatea viitoare a dolarului american în
aur, se presupunea că convertibilitatea va fi restabil-
ită când războiul va fi cîștigat (Willard et al., 1995).
Tranzacționarea în valută a aurului a început la
mijlocul lunii ianuarie 1862 la New York și a con-
tinuat cu o singură scurtă întrerupere până când
Statele Unite s -a reîntors la standardul de aur la 1
ianuarie 1879.

21. Influxurile nete de capital în Canada au atins un nivel record de 18% din PIB în 1913 (Urquhart 1986).

16 Istoria dolarului american

Statele Unite ale
Americii, 1 dolar ,
1862: Cunoscut sub
numele de "dolarul
american", produs în
timpul războiului civil,
aceasta a făcut parte
dintr-o emisiune care
a reînființat o monedă
guvernamentală (de
hârtie) în Statele
Unite.

Aproape de la începutul tranzacționării, dolarul
sa depreciat fa ță de aur și față de alte valute, inclu-
siv dolarul canadian, care a rămas la standardul de
aur. Slăbiciunea în dolarul american a reflectat, fără
îndoială, expansiunea rapidă a emisiunii bancnotei
americane de la 150 de milioane de dolari la înce-
putul anul ui 1862 la 450 de milioane de dolari până
în martie 1863. Fluctuațiile valorii sale au reflectat,
de asemenea, averile militare și politice ale guver-
nului Uniunii și, prin urmare, probabilitatea aștep-
tată ca guvernul să poată răscumpăra, în cele din
urmă, dolarul în aur.

Dolarul a avut tendința de a întări știrile despre vic-
toriile Uniunii, cum ar fi bătălia de la Gettysburg în
1863, și a slăbit pe inversările Uniunii. A atins ni-
velul maxim în vara anului 1864, când guvernul
Uniunii, într -o mișcare împotriva speculatorilor, a
închis temporar comerțul cu aur timp de două
săptămâni la sfârșitul lunii iunie, urmată de o ofen-
sivă amenințată de Confederație la Washington la
începutul lunii iulie.22 Pe baza informațiilor dispo-
nibile, dolarul amer ican a scăzut de la aproape la
paritate față de dolarul canadian la începutul anului
1862 la mai p uțin de 38 de cenți canadieni (sau poa-

22. Trupele Confederației conduse de Jubal Early s-au apropiat la 8 km de Casa Albă la 11 iulie 1864, înainte
de a rupe ofensiva și de a se întoarce la Virginia (Willard et al., 1995, 17).

Istoria dolarului canadian 17

te 1 dolar canadian = 2,65 dolari americani) la
mijlocul lunii iulie 1864 (Turk 1962).23 Aceasta re-
prezintă vârful tuturor timpilor pentru dolarul c ana-
dian în raport cu omologul său american.
După aceea , dolarul american a început să se
redreseze , aproape dublând în valoare până la
sfârșitul Războiului Civil din aprilie 1865. După
război, a continuat să se consolideze, deși într -un
ritm mai lent, după ce guvernul a retras o sumă
semnificativă de dolari americani în perioada 1866 –
68. Deflația după Războiul Civil a permis Statelor
Unite să se întoarcă la standardul de aur la 1 ianua-
rie 1879, cu dolarul convertibil în aur la rata de di-
nainte de război de 23,22 boabe de aur (Yeager
1976). Încă o dată, dolarul canadian sa tranzacționat
la egalitate cu echivalentul său american. Acest curs
valutar a avut loc până la izbucnirea Primului
Război Mondial.
Dolar canadian în raport cu dolarul american, 1861 -79
Medii lunare
US$
3.0 3.0
2.5
•
2.5

2.0
2.0

1
2
3
4
5
1.5
1.5

1.0
1.0

0.5
0.5

1861 1863 1865 1867 1869 1871 1873 1875 1877 1879
• 20 iulie 1864: 1 dolar canadian = 2.65dolari americani
1. Aprilie 1861: Izbucnirea războiului civil din SUA .
2. Ianuarie 1862: Statele Unite ale Americii suspendă convertibilitatea aurului.
3. Iunie, Iulie 1864: Închiderea Camerei de Aur, armata Confederației
abordează Washington.
4. April ie 1865: Războiul C ivil din SUA se încheie.
5. January 1879: Statele Unite ale Americii revine la standardul de aur.
Sursa : Turk (1962)

23. Datele privind cursul valutar au fost selectate din Montreal Gazette în dosar în Arhiva Națională. Cur-
sul canadian valutar este incomplet pentru această perioadă. Pe ba za circulației dolarului ame –
rican față de aur, este probabil ca dolarul am erican să scadă în continuare din 11 iulie.

18 Istoria dolarului canadian
Canada în afara S tandardului de aur (1914 -26)
Primul Război Mondia l
Începutul Primului Război Mondial a marcat
sfârșitul epocii clasice a standardului de aur.24
Toate țările mari au suspendat convertibilitatea
bancnotelor naționale în aur și libera circulație a au-
rului între țări. Acest lucru a fost adesea făcut
neofic ial. De exemplu, în Marea Britanie, exportu-
rile private și importurile private de aur au rămas
legale în teorie . Cu toate acestea, în plus față de o
serie de reglementări impuse de guvern, care au
descurajat cumpărarea și vânzarea de aur, dealerii
de lingo uri au refuzat să permită exportul de aur din
motive patriotice (Yeager 1976, 310).
În Canada, convertibilitatea a fost suspendată
oficial. Pe măsură ce tensiunile s -au intensificat în
zilele imediat înainte de declararea războiului la 4
august 1914, au ex istat retrageri mari de aur de la
bănci. Într -o "atmosferă de panică financiară inci-
pientă" (Macmillan Report 1933, 22), există
preocupări cu privire la posibilitatea de derulare a
băncilor. În lipsa unui creditor de ultimă instanță,
aceasta a fost potenți al foarte gravă, deoarece băn-
cile au fost obligate din punct de vedere legal să se
închidă dacă nu erau în măsură să satisfacă cererea
depunătorilor de aur sau de bancnote dominion.
La 3 august 1914, la Ottawa a avut loc o întâl-
nire de urgență între guve rn și Asociația Canadiană
a Băncilor pentru a discuta despre criză. Mai târziu,
în acea zi, a fost emis un decret al consiliului care a
oferit protecție băncilor care au fost amenințate de
insolvență prin producerea de bancnote emise de
bănci ca mijloc legal de plată. Acest lucru a permis
băncilor să satisfacă cerințele de punătorilor cu pro-
priile lor bancnote, mai degrabă decât cu bancnote
dominion sau cu aur. De asemenea, guvernul a
mărit cantitatea de bancnote care le -a fost permis ă
băncilor să emită în mod legal. De asemenea, gu-
vernul a fost împuternicit să facă avansuri băncilor
prin emiterea de bancnote dominion împotriva titlu-
rilor de valoare depuse la Ministerul Finanțelor.
Această dispoziție a permis băncilor să crească can-
titatea bancnotelor în circulație.

24. Deși aurul a fost folosit ca bani începând cu antichitate , un standard interna țional de aur cu drepturi de-
pline a durat un timp surprinz ător de scurt – de aproximativ 40 de ani. Abia în anii 1870, stan-
dardul de aur a fost adoptat în cele din urmă în toate economiile majore (Yeager 1976, 295 ).

A History of the Canadian Dollar 19

Dominion ul Canadei , 1 dolar , 1917: Aceast ă bancnot ă o prezint ă pe Prințesa
Patricia , fiica Ducelui și Ducesei de la Connaught și patronul faimosului Prin-
cess Patricia Canadian Light Infantry Regiment (unul dintre cele trei regimente
de infanterie Regular Force ale Armatei Canadiene ). Ducele era guvernatorul
general al Canadei în perioada 1911 -1916.

Sovereign australian , 1926: Stampată în Sydney,
Australia, această monedă prezintă un design al
secolului al XIX -lea, de către Pistrucci, de Sfântul
Gheorghe care ucide balaurul. Aversul poartă bustul
regelui George al V -lea. Sovereign ul era mijloc legal
de plată în Canada și conținea aproape un sfert de
uncie de aur.

Un al doilea decre t al consiliului , emis la 10
august 1914, a suspendat răscumpărarea bancnote-
lor dominion în aur. Acest decret al consiliului și
cel anterior a fost transformat ulterior în legislație
ca "Un act de conservare a intereselor comerciale și
financiare din Cana da" (Legea finanțelor), care a
primit consimțământul la 22 august 1914.
Legea finanțelor a dat guvernului puterea de a
acționa în calitate de creditor de ultimă instanță în
sistemul bancar – una dintre puterile unei bănci cen-
trale moderne. De asemenea, a oferit guvernului
(Consiliului Trezoreriei) un mijloc de stabilire a ra-
tei în avans, rata la care ar fi ac ordat împrumuturi
băncilor privilegiate. Avansurile din Legea fi-
nanțelor au fost făcute la cererea băncilor . Guvernul
nu a putut să ajusteze liber rezervele bancare pentru
a extinde sau contracta baza monetară. Prin urmare,
guvernul nu a gestionat în mod activ ratele dobânzi-
lor și nici nu a existat niciun consiliu care să su-
pravegheze conduita politicii monetare (Shearer
and Clark 1984, 279).
Pe parc ursul războiului, rata în avans a rămas
la 5%, deși o rată specială de 3,5% a fost stabilită în
1917, sub care guvernul a redus facturile Trezo –
reriei bri tanice deținute de băncile privile giate.
Această facilitate a fost concepută pentru a sprijini
efortul de război al guvernului britanic .

20 Istoria dolarului canadian

A fost completat de o emisiune specială de
bancnote dominion de 50 milioane de dolari,
susținută de facturile Trezoreriei britanice, pentru a
ajuta la finanțarea achizițiilor britanice de materiale
de război în Canada (Macmillan Report 1933, 22).
De asemenea, guvernul a mărit emisiunea fiduciară
a bancnotelor dominion (adică bancnote care nu
erau susținute de aur) în 1915, în baza unui amen-
dament la Dominion Notes Act (Actul privind
Bancnotele Dominionului) .
În ciuda suspendării convertibilității aurului în
august 1914, dolarul canadian sa tranzacționat într –
un interval foarte restrâns aproape de paritate cu
omologul său american în anii războiului . În 1918,
totuși , dolarul canadian a început să scadă, iar decli-
nul său sa accelerat în perioada de doi ani de la
încheierea ostilităților, până când a ajuns la un nivel
scăzut de aproximativ 0,84 dolari americani în 1920.
Scăderea valorii monedei a reflectat expansiunea
monetară excesivă în timpul războiului, care a con-
tinuat și în anii postbelici, parțial datorită nevoilor
financiare asociate demobilizării, precum și de-
teriorării soldului de plăți al Cana dei (Shearer și
Clark 1984, 282; Knox 1940). ………………. …………..

Stânga : Monedă americană de aur 10 dolari , 1914:
Un exemplu de "eagle" american, cu Zeița Libertății
purtând o coafură nativă. Dreapta : Monedă ameri-
cană de aur 20 dolari , 1924: Un exemplu de " double
eagle " american, denumit pen tru design pe verso.
Această monedă este puțin mai mare decât o "loo-
nie(monedă de un dolar canadian)" și a fost schițată
de Augustus Saint -Gaudens. Aceasta prezintă Zeița
Libertății îndreaptându -se din zori într -o zi nouă, pur-
tând o torță și o ramură de mă slin.

Setarea etapei pentru revenirea la Standardul de aur
Exista o prezumție generală că, după război, țările
industriale mari s -ar reîntoarce la standardul de aur.
Statele Unite ale Americii, care au intrat târziu în
război și nu au avut aceleași pres iuni financiare sau
inflaționiste ca și Marea Britanie sau Canada, s -au
reîntors la vechea utilizare în termeni de aur în iu-
nie 1919. Marea Britanie a urmat în mod controver-
sat exemplul în 1925 la prețul său vechi de dinainte

Istoria dolarului cana dian 21

de război în termeni de aur, echivalentul a 4.8666
dolari americani.25
În Canada, Legea finanțelor din 1914, adoptată
ca măsură de război, a fost extinsă în 1919 și re-
vizuită în 1923. În conformitate cu actul revizuit, sa
prevăzut o revenire au tomată la standardul de aur
după trei ani, cu excepția cazului în care guvernul a
luat măsuri contrare.
Actul revizuit a oferit, de asemenea, guvernului
Dominionului o mai mare flexibilitate pentru a
ajusta rata la care băncile ar putea obține fi-
nanțare.26 Cu toate acestea, Consiliul Trezoreriei,
care a fost responsabil de administrarea legii, nu a
desfășurat o politică monetară activă. Rata avan-
sului a rămas fixă la 5%, la același nivel pe care îl
făcuse de -a lungul războiului. Astfel, a apărut un
efort o ficial vizibil pentru a întări politica monetară
în anticiparea revenirii uniforme la standardul de
aur, care ar fixa dolarul la valoarea sa de dinainte
de război în termeni de aur și la paritate cu omo-
logul său din Statele Unite ale Americii.
Dolarul Canadian în raport cu dolarul american , 1914 –26
Medii lunare
US$
1.05 1.05
1.00
1.00

1
2
3
0.95
0.95

0.90
0.90

0.85
0.85

1914 1916 1918 1920 1922 1924 1926
1. Augu st 1914: Izbucnirea Primului Război Mond ial.
2. November 1918: Sfârșitul Primului Război Mondial .
3. July 1926: Întoarcerea la standardul de aur.
Sursa: Consiliul de guvernatori al Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale
Americii (1943)

25. John Maynard Keynes se opunea acestei mișcări înt r-o broșură intitulată "Consecințele economice ale lui
Churchill". Având în vedere o rată relativ ridicată a inflației în Marea Britanie în timpul și imediat după
război, paritatea veche de dinainte de război pentru lire sterline a fost văzută ca fiind pre a mare. Eforturile
de a susține lira la rata de dinainte de război au condus la o recesiune gravă și deflație. .
26. Conform actului din 1914, rata în avans nu poate scădea sub 5%. Acest nivel minim a fost eliminat în re-
vizuirea din 1923.

22 Istoria dolarului canadian

În ciuda absenței aparente a acțiunii, cantitatea
de bani sa contractat semnificativ în prima jumătate
a anilor 1920, permițând revenirea la standul aur.
Menținerea ratei avansulu i la 5%, în pofida scăderii
ratelor dobânzii d e pe piață, a avu t consecințe de-
flațio niste. În plus, rambursarea împrumuturilor din
timpul războiului din partea băncilor canadiene (ca-
re ulterior au fost reduse în conformitate cu Legea
finanțelor la o rată specială de 3,5%) și retragerea
așa-numitei "emisiuni britanice" de bancnote do-
minion emise în 1 917 împotriva facturilor Trezore-
riei bri tanice au contribuit și la contracția monetară
(Shearer and Clark 1984, 291). Canada a revenit la
standardul de aur la 1 iulie 1926 .

Istoria dolarului canadia n 23

Înapoi la Standardul de Aur-Temporar (1926 -31)
Cu întoarcerea Canadei la standardul de aur, m o-
neda furnizată de băncile privile giate a pierdut sta-
tutul de mijloc de plată legală, deși guvernul ar pu-
tea restabili acest statut în conformitate cu Lege a
finanțelor în caz de urgență. În consecință, mijloc ul
legal de plată din Canada a constat din nou în mo-
neda britanică de aur sover eign și în alte monede
de aur britanice actuale, eagle de aur american (10
dolari), double eagle s și half eagles, monedele de
aur canadiene (denominări de 5 și 10 dolari) și
bancnote dominion. Statutul limitat de mijloc legal
de plată a fost acordat, de asemenea, monedelor de
argint, nichel și bronz bătute în Canada.27
Revenirea Canadei la standardul de aur sa do-
vedit a fi de scurtă durată. Sa afirmat că operațiu-
nile monetare din cadrul Legii finanțelor au fost in-
compatibile cu menținerea unui standard de aur.
Bancnotele dominion emise băncilor sub autoritatea
legii asupra gajului titlurilor de valoare nu erau
susținute de aur .28 Cu toate acestea, ele erau, în mod
legal, rambursabile în aur la cerere.
În 1933, James Creighton, profesor de economie proe –
minent al Universității din Columbia Britanică, a scri s,

Se pare că sponsorii Legii din 1923 nu au
realizat că atunci câ nd Canada sa întors la standardul
de aur, așa cum a făcut -o în 1926, efectele
operațiunii din Lege ar fi extrem de diferite
de ceea ce a fost pe timpul banilor de hârtie
perioadă.

Unii economiști contemporani indică, de ase-
menea, expansiunea monetară exc esivă la sfârșitul
anilor 1920 ca provocând eventuala dispariție a
standardului de aur (Courchene 1969, 384). Procen-
tul de rezerve de aur la bancnotele dominion a
scăzut de la 54% la 30 iunie 1926 la 28% trei ani
mai târziu (Raportul Macmillan 1933, 38). Alți
economiști au subliniat dorința autorităților cana-
diene de a accepta disciplina standardului de aur, în
special în perioada unei crize financiare internațio-
nale semnificative (Shearer and Clark 1984, 300).
O scădere a prețurilor materiilor prime și o d eterio-
rare a balanței comerciale a Canadei a fost, de ase-
menea, un factor.

27. Monedele de argint au fost mijloace legale de plată în sumă de maximum 10 dolari americani; monede de
nichel în cantități care nu depășesc 5 dolari americani; și monede de bronz în cantități care nu depășesc 25
de cenți (Macmillan Report 1933, 37).
28. Limitele au fost stabilite anual pentru avansurile acordate băncilor în temeiul Legii finanțelor. Întrucât au
fost în mod obișnuit stabilite foarte înalte, astfel de limite nu au constit uit o reținere eficientă a activităților
de împrumut ale băncilor.

24 Istoria dolarului canadian

Monedele altor țări cu datorii mari, producătoare de
mărfuri, cum ar fi Australia și Argentina, au suferit,
de asemenea, o presiune desc endentă semnificativă
în perioada 1929 -31 (Knox 1940, 8).
Dolarul canadian a experimentat trei perioade
de slăbiciune între 1928 și 1931. Dar, în loc să per-
mită automat exportul de aur atunci când dolarul a
slăbit dincolo de punctul de export al aurului, așa
cum ar fi făcut -o în conformitate cu un standard de
aur "pur", guvernul se baza tot mai mult pe o serie
de "dispozitive de aur" Shearer și Clark 1984, 29 –
30). De exemplu, în loc să se facă aur disponibil în
Montreal sau Toronto, conform legii, acesta era
disponibil numai în Ottawa, crescând astfel costu-
rile și inconvenientele exportului de aur. În mod
similar, în loc să furnizeze monede de aur din
S.U.A., autoritățile au oferit sovereigni britanici sau
lingourilor, care trebuiau analizate înainte ca au to-
ritățile din S.U.A. să le accepte. În mod alternativ,
au fost furnizate doar monede de valoare mică. Per-
suasiunea a fost, de asemenea, utilizată la transpor-
tatorii de lingouri. De asemenea, băncile au început
să perceapă taxe prohibitive pentru achiziții le de
aur sau au refuzat să cumpere aur în numele bănci-
lor străine.
O creștere a ratei de avans ar fi fost răspunsul
monetar așteptat la ieșirea din standardul de aur. În
timp ce "rata obișnuită" a fost majorată de la 3,75%
la 5% la 9 iunie 1928, o rată sp ecială de 3,75% a
rămas în vigoare . Pentru a facilita vânzarea unei
emisiuni speciale de 4% bancnote treasury, guver-
nul aparent a făcut un angajament față de bănci de a
reduce aceste bancnote la această rată specială
(Shearer and Clark 1984, 295). Atunc i când presiu-
nea asupra dolarului canadian a scăzut temporar în
toamna anului 1928 din cauza factorilor sezonieri,
rata obișnuită a avansului a fost redusă la 4,5A
rămas la acest nivel până la sfârșitul lunii octombrie
1931, în ciuda faptului că dolarul ca nadian a scăzut
sub punctul de export al aurului la sfârșitul anului
1929 și începutul anilor 1930 și din nou în vara
anului 1931.
De fapt, dacă nu în formă, Canada a scăpat
standardul de aur în 1929. Cu toate acestea, expor-
tul de aur nu a fost oficial int erzis până la 31 oc-
tombrie 1931 de către un decret al Consiliului.
Băncile și guvernul au folosit, de asemenea, persua-
siunea, prin apeluri la patriotism, pentru a convinge
canadienii să nu convertească bancnotele dominion
în aur (Bryce 1986). Dar odată cu decizia politică
traumatică, din punct de vedere economic,a Marei
Britanie de a renunța la standardul de aur la 21 sep-
tembrie 1931, ficțiunea unui standard de aur a fost
în cele din urmă abandonată.
Odată cu scăderea bruscă a lirei sterline de la
vechea do bândă fixă de 4.8666 dolari americani
până la 3.40 de dolari americani imediat după deci-
zia Marei Britan ie de a susține valuta, dolarul cana-

Istoria dolarului canadian 25

dian a intrat sub presiune descendentă, pe fondul
unei pierderi generale de încredere în sistemul fi-
nanciar mondial . Piețele monetare mondiale au
încetat , în esență, să funcționeze . Debitorii de grad
înalt, cum ar fi Canada , nu puteau împrumuta de la
piața din New York . Preocuparea investitorilor sa
axat pe caracterul indecis al angajamentului Cana-
dei față de standardul de aur, nivelul ridicat al dato-
riilor sale și rezervele sale scăzute de aur
(Creighton 1933, 122). În acest context, dolarul ca-
nadian a scăzut la un nivel inferior de aproximativ
0,80 dolari americani în toamna anu lui 1931 înainte
de a se redresa.
Lovitura de grație pentru aderarea Canadei la
standardul de aur a fost în cele din urmă livrat la 10
aprilie 1933, când un decret al consiliului a suspen-
dat oficial răscumpărarea bancnotelor dominion cu
aur.
Dolarul Cana dian în raport cu dolarul american , 1926 –39
Medii lunare

US$
1.05
1.05
1
2
3
4
1.00
1.00

0.95
0.95

0.90
0.90

0.85
0.85

0.80
0.80

1926 1928 1930 1932 1934 1936 1938
1. Octombrie 1931: Exporturile de aur au fost interzise.
2. April ie 1933: Răscumpărarea bancnotelor dominion cu aur a fost suspendată.
3. Martie 1935: Bank of Canada înce pe operațiunile.
4. Septembrie 1939: Războiul declarat, dolarul canadian fixat, control al schim-
burilor valutare impus.
Sursa : Consiliul de guvernatori al Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale
Americii (1943)

26 Istoria dolarului canadian
Perioada crizei economice (1930 -39)
Întrucât progresele realizate în cadrul Legii fi-
nanțelor au fost făcute la inițiativa băncilor și nu a
existat o piață monetară, guvernul a avut o sferă de
acțiune relativ limitată de pol itica monetară activ-
istă. Dar nici nu folosea puterea pe care o avea. Ca
urmare, au fost exprimate în mare măsură întrebări
cu privire la înțelegerea de către oficialii Consili-
ului Trezoreriei a problemelor monetare, pe măsură
ce condițiile economice s -au deteriorat în urma
prăbușirii pieței bursiere din 1929.29
În pofida faptului că s -a înregistrat o contracție
economică majoră, guvernul a menținut rata în
avans neschimbată la 4,5% din septembrie 1928
până în octombrie 1931. În același timp, băncile
privilegiate au rambursat împrumuturile de la gu-
vern în conformitate cu Legea finanțelor, ceea ce a
condus la o contracție monetară. Acest lucru a
agravat declinul economic.30 Băncile au devenit din
ce în ce mai precaute cu privire la propriile acti-
vități de c reditare, deoarece mediul economic s-a
agravat. Băncile ar fi putut, de asemenea, să-și ram-
burseze împrumuturile în conformitate cu Legea
finanțelor ca răspuns la criticile anterioare pentru că
au împrumutat atât de mult înainte de accidentul de
pe piața de capital (Fullerton 1986, 36). Deși gradul
de încetinire a creșterii economice în Canada a fost,
fără îndoială, înrăutățit de aceste evoluții monetare,
contracția monetară a contribuit la întărirea dola-
rului canadian, care a ajuns la 0,90 dolari ame ricani
până în primăvara anului 1932.
Guvernul a făcut în cele din urmă un efort se-
rios de redresare a economiei în toamna anului
1932, când a folosit persuasiunea pentru a forța
băncile să le împrumute în temeiul Legii finanțelor
(Bryce 1986, 132). Acest lucru a dus la o oarecare
slăbiciune temporară a dolarului canadian, care a
scăzut pe scurt la 0,80 dolari americani. Cu toate
acestea, slăbiciunea a fost de scurtă durată. Ca ur-
mare a deciziei Statelor Unite ale Americii de a
interzice exportul de aur î n aprilie 1933 și de efor-
turi similare în Statele Unite pentru a -și reveni, do-

29. Creighton (1933, 86 -90) a susținut că J. C. Saunders, viceministru al finanțelor în anii 1920, care a fost fostul sec-
retar al Consiliului Trezoreriei, care a administrat Lege a finanțelor în numele ministrului finanțelor, nu era com-
petent în probleme monetare. Creighton a subliniat că, în timp ce Saunders era un funcționar public, el și ceilalți
viceminiștri nu aveau nici o pregătire academică în economie, nici experiență pract ică în domeniul bancar. Mai
mult, funcția de viceministru a fost lăsată vacantă după moartea lui Saunders pentru o perioadă extinsă și critică
de timp – aprilie 1930 – noiembrie 1932 – lăsând un vid serios de politică.
30. Avansurile din cadrul Legii finanțel or, care au atins un maxim de 112,9 milioane de dolari în noiembrie –
decembrie 1929, au scăzut la zero până în primăvara anului 1931 (raportul Macmillan 1933).

Istoria dolarului canadian 27

larul canadian a început să se consolideze .31 Decizia
guver nului canadian în 1934 de a extinde cantitatea
de bancnote dominion în circula ție prin reducerea
sprijinului aurului la 25% nu a avut un impact prea
mare asupra dolarului canadian . În contextul eco-
nomic al timpului și având în vedere evo-
luțiile similar e din Statele Unite , aceast ă mișcare a
fost considerat ă adecvat ă și a provocat o mică
reacție a pieței (Bryce 1986, 142). Dolarul canadian
a revenit la paritatea brută cu omologul său ameri-
can până în 1934 ș i, uneori , chiar s-a tranzac ționat
la o prim ă mică.

Înfiin țarea unei bănci centrale
Preocup ările legate de transparen ța Legii finan țelor,
creșterea presiunii politice pentru a face ceva în
legătură cu criza economic ă și neîncrederea pub-
licului față de un sistem bancar concentrat au de-
terminat guvernul să înfiin țeze o comisie în iulie
1933. Comisia a avut o întâlnire pentru a studia
funcționarea Legii finan țelor și pentru a face "o
analiz ă atent ă a oportunit ății înfiin țării în Canada a
unei institu ții bancare centrale . . . . "(Macmillan
Report 1933, 5).32 Lordul Macmillan, un cunoscut
jurist britanic și cunoscut susținător al unei bănci

centrale, a fost ales de premi erul Bennett pentru a
prezida comisia .33 Ceilalți membri erau Sir Charles
Addis, un bancher britanic cu experiență atât în
domeniul ban car comercial, cât și în cel central; Sir
William T. White, fostul ministru canadian de fi-
nanțe pe timpul războiului și bancher; John Brow-
nlee, premierul din Alberta; și Beaudry Leman, un
bancher din Montreal.
Audierile publice au început la 8 august 1933,
iar raportul fina l a fost prezentat gu vernului în mai
puțin de șapte săptămâni după , pe 28 septembrie.

31. Guvernul Statelor Unite ale Americii a reeșalonat ulterior dolarul american la 31 ianuarie 1934, astfel încât
o uncie de aur era în valoare de 35 dolar i americani, în comparație cu prețul de 20,67 dolari americani î-
nainte de 1933.
32. Bordo și Redish (1986) susțin că înființarea Bank of Canada a avut mai mult de -a face cu imperative
politice decât economice. Watts (1993, 9), citând un discurs din 7 decembri e 1933 emis de premierul Ben-
nett de la Londra, Ontario, argumentează că raționamentul pentru înființarea unei bănci centrale a avut mai
mult de -a face cu considerente externe decât cu necesitatea internă . În discurs, Bennett a declarat că pentru
ca Canada să fie "financiar independentă", ea avea nevoie de o bancă centrală pentru "a determina soldurile
sau a soluționa conturile internaționale".
33. Din 1929 până în 1931, Lordul Macmillan a prezidat o comisie britanică numită Comisia pentru f inanțe și
industrie , care a examinat evoluțiile bancare, financiare și de credit din Regatul Unit.

28 Istoria dolarului candian

Cu toate că comisia a vo-
tat doar în favoarea în-
ființării unei bănci cen-
trale, concluzia sa nu a
fost niciodată îndoielnică.
Cei doi membri britanici
ai comisie i, alăturat lui
Brownlee, au votat în fa-
voarea unei bănci cen-
trale, poziție susținută atât
de către guvernul conser-
vator, cât și de opoziția
liberală.
Albul exprima opo –
ziția din partea majo-
rității, pe motivul că nu
este î nțelept să se în-
ființeze o bancă centrală
în mediul economic incert
care predomina.

Stabilirea pietrei de te-
melie pentru Bank of
Canada, 10 august
1937 : Premierul Macken-
zie King (stânga) și pri-
mul guvernator al băncii,
Graham Towers (dreap-
ta), urmărind cu m piatra
este coborâtă în poziție.

Istoria dolarului canadian 29

Bank of Canada , 5 dolari , seria din 1935: Aceste bancnote erau
parte a primei serii emise de noua banc ă central ă. Era singura serie
care conținea bancnote unilingve care separau engleza și franceza .

Un portret al lui Edward , prințul Țării Galilor , apare pe stânga și
sigiliul oficial al Bank of Canada în dreapta .

În opinia sa, o bancă central ă recent înfiin țată și
fără experien ță ar putea împiedica guvernu l. Favor-
izând revenirea la standardul de aur, White a
susținut că principala problem ă a Canadei a fost da-
toria excesiv ă (Macmillan Report 1933, 89). Leman
a împărtășit aceast ă opinie și a crezut , de asemenea ,
că înfiin țarea unei bănci centrale a ridicat
problemele constitu ționale care trebuiau explorate
(raportul Macmillan 1933, 95).
Legea de la Bank of Canada a primit con-
simțământul regal la 3 iulie 1934, iar banca central ă
a început oficial opera țiunile la 11 martie 1935. Î n
acea zi, Dominion Notes Act (Actul privind
bancnotele Dominionului ) și Legea finan țelor au
fost abrogate . Bancnotele dominion au fost rapid
înlocuite de noile bancnote ale Bank of Canada.
O lege revizuită a Băncii, care reglementează
operațiunile băncilor privil egiate, a intrat în v igoare
și în 1934. Revizuirea acestui act a inițiat o treptată
de eliminare a bancnotelor private în favoarea
bancnotelor de la Bank of Canada.
O altă legislație importantă adoptată în acel
moment a fost Legea privind fondul schimb ului
valutar ( Exchange Fu nd Act ), care a primit con-
simțământul regal la 5 iulie 1935. Scopul principal
al actului a fost de a oferi un fond care ar putea fi
folosit pentru a "ajuta la controlul și protecția val-
orii externe a unității monetare canadiene" (Statutul
Canadei 1935). Resursele Fondului schimbului va-
lutar (Exchange Fund ) au provenit din profiturile
asociate dolarului canadian, care nu au intrat în
vigoare până la 15 septembrie 1939, după intrarea
Canadei în cel de -al doilea război mondial.

30 Istoria d olarului canadian

Bank of Canada, 5 dolari, seria din 1937 : Din cea de -a doua emisiune de
bancnote ale băncii, fiind prima emisiune bilingvă și prima emisiune care conține
bancnota albastră de 5 dolari. Regele George al VI -lea a apărut pe toate bancnotele
de la 1 dolar la 50 dolari, iar primii miniștri Sir Wilfrid Laurier și Sir John A. Macdo-
nald au apărut pe denominațiunile superioare.

vechiul preț statutar de 20,67 dolari canadieni per
uncie la prețul de piață mondial predominant de 3 5
dolari americani per uncie.34 Deși Legea privind
fondul schimbului valutar ( Exchange Fund Act ) a
fost adoptat ă în 1935, secțiunea actului care se
ocupă de utilizarea fondului pentru a proteja valoa –
În orice caz, nu a fost necesar un Cont de f on-
duri al schimb ului v alutar ( Exchange Fund Ac-
count ) pentru a stabiliza dolarul canadian la mijlo-
cul anilor '30. Odată cu tranzacționarea valutară
într-un interval relativ scurt de timp în jurul parității
cu omologul său american, a fost necesară o mică
intervenț ie a Bank of Canada. Fluctuațiile valutei au
fost limitate de surplusurile substanțiale ale contului
curent, pe de o parte, și de rambursarea împrumu-
turilor străine pe de altă parte (Watts 1993, 40).
Până la sfârșitul anului 1938, pe măsură ce
climatul pol itic internațional s -a deteriorat, dolarul
canadian a început să alunece, scăzând la o mică
reducere de aproximativ 1% față de dolarul ameri-
can. Declinul a fost modest, comparativ cu cel al
lirei sterline, care a scăzut cu aproximativ 6% în a
doua jumătate a anului 1938, reflectând o schim-
bare considerabilă de fonduri din Marea Britanie
(Bank of Canada 1939, 13). După câteva luni de
stabilitate relativă, dolarul canadian a intrat sub
reînnoirea și, de data aceasta, o presiune semnifica-
tivă în ultimele zile din august 1939, ca și în cazul
reevaluării titlurilor de aur ale Bank of Canada de la

34. Conform Legea de la Bank of Canada , guvernul a transferat către Bank of Canda aurul care a susținut
vechile bancnote dominion. Deținerile de aur ale băncilor privile giate au fost, de asemenea, transferate către
Bank of Canada. Cheltuielile din reevaluare au fost de 73,5 milioane dolari, dintre care 10,5 milioane de do-
lari a u fost restituite băncilor privile giate și 63 milioane de dolari au fost cr editate în Contul de fo nduri al
schimb ului valutar (Exchange Fund Account ) (Watts 1993, 23).

Istoria dolarului canadian 31

rea tensiunilor mon diale a cres cut și fondurile s-au
mutat în siguran ța în Statele Unite ale Americii .
Dolarul canadian a scăzut cu aproximativ 6% față
de dolarul american în cele două săptămâni anteri-
oare declar ării războiului cu Germania de către
Canada la 10 septembrie 1939 ș i cu încă 3% când
guvernul a impus controale valutare la jumătatea
lunii septembrie (Bank of Canada 1940, 12).
Lira sterlin ă a scăzut și mai mult, scăzând de la 4,86
dolari americani la 4,06 dolari americani, o depre-
ciere de aproximativ 14%, înainte de instituirea
controalelor valutare în Marea Britanie la începutul
lunii septembrie.
Dominion Bank, 5 dolari , 1931: Un bun exe mplu de bancnotă priv ilegiată
de dimensiuni mari (182mm x 84mm), care prezintă portret ele președintelui și
directorului general al băncii. Banca, situată în Toronto, a fost un precursor al
Toronto -Dominion Bank.

Dominion Bank, 5 dolari , 1938: Această bancnotă al Dominion Bank de
dimensiuni mici (150 mm pe 72 mm) a păstrat același design de bază ca
cel mai mare.

32 Istoria dolarului canadian
Canada sub controlul serviciului de schimb valutar (1939 –51)
Anii războiulu i (1939 –45)
Controalele serviciului de schimb valutar au fost in-
troduse în Canada printr -un decret al Consiliului
adoptat la 15 septembrie 1939 și au intrat în vigoare
în ziua următoare, sub a utoritatea Legii privind
măsurile de război (War Measures Act ).35 Ordin ul
de control al schimb ului valutar (Foreign Exchange
Control Order) a stabilit un cadru legal pentru con-
trolul tranzacțiilor valutare, iar la 16 sept embrie a
început să funcționeze Comitetul p rivind controlul
schimb ului valutar (Foreign Exchange Control
Board/ FECB).36 Contul de fonduri al schimb ului
valutar ( Exchange Fund Account ) a fost activat în
același timp pentru a deține rezervele de aur și va-
lută ale Canadei. Comitetul a fost responsabil față
de ministrul finanțelor, iar președintele acestu ia a
fost guvernatorul Bank of Canada. Operațiunile zil-
nice ale Comitetului p rivind controlul schimb ului
valutar (FECB) au fost efectuate în principal de
către personalul Bank of Canada.
Ordinul de control al schimb ului valutar (Foreign
Exchange Contr ol Order) a autorizat Comitetul
privind controlul schimb ului valutar (FECB) să
stabilească, sub rezerva aprobării ministeriale, cur-
sul de schimb al dolarului canadian față de dolarul
american și de lire sterline. În consecință, Comitetul
privind controlul schimb ului valutar (FECB) a sta-
bilit valoarea dolarului canadian pentru dolarul
american la 1,10 dolari canadieni (0, 9091 dolar i
americani) la cumpărare și 1,11 dolari canadieni
(0,9009 dolari americani) la vânzare. Lira sterlină a
fost fixată la 4, 43 dola ri canadieni la cumpărare, ș i
4,47 dolari canadieni la vânzare.37 Aceste rate au
fost în mare măsură compatibile cu ratele de schimb
ale pieței imediat înaintea impunerii controalelor.
Cursurile valutare pentru contractele futures de
până la 90 de zile au fost, de asemenea, stabilite de
FECB. Aceste cursuri de schimb au fost menținute
pe timpul războiului.

35. Parlamentul nu a avut de fapt posibilitatea de a vota controalele de schimb valutar până după război. Legea pri-
vind controlul schimb ului valutar ( Forei gn Exchange Control Act ) a primit consimțământul regal la 31 august
1946 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1947. Legislația conținea o clauză „de caducitate ”, care obliga guvernul
să reînnoiască controalele la fiecare doi ani.
36. Pregătirile pentru impune rea controlului valutar în caz de război au început în secret încă din august 1938.
A se vedea Towers (1940).
37. Tensiunile atât pentru dolarul american, cât și pentru lira sterlină au fost reduse ușor în octombrie 1945 prin
reducerea ratei de vânzare pentru dolarul american la 1.1050 dolari canadieni (0.9046 dolari americani) și
4.45 dolari canadieni pentru liră.

Istoria dolarului canadian 33

Pentru a conserva schimbul valutar al Canadei și a
susține în mod eficient valoarea dolarului canadian ,
Consi liul a introdus controale extinse . Aceste con-
troale au permis Consiliului să reglementeze atât
tranzac țiile de cont curent , cât și tranzac țiile cu
contul de capital , deși cele mai multe tranzac ții cu
cont curent , altele decât cele de deplasare , au fost
tratate cu indulgen ță.38 Autoriza țiile au fost
necesare pentru toate plățile efectuate de reziden ți
către nereziden ți pentru importul de bunuri și ser-
vicii. De asemenea, erau necesare autorizații pentru
achiziționarea de valute străine și titluri străine,
exportul de fonduri de către călători și schimbarea
statutului de la rezident la nerezident. Rezidenților
li s-a cerut, de asemenea, să vândă toate încasările
de schimb valutar unui distribuitor autorizat.
Comerțul interbancar în dolari canadieni a încetat.
La 30 aprilie 1940, Ordin ul de achiziție a
schimbului valutar (Foreign Exchange Ac-
quisition Order ) a intensificat controalele și mai
mult. Rezidenții canadieni, inclusiv Bank of Cana-
da, erau obligați să vândă (cu mici excepții) toate
schimbu rile valutare deținute de Comitetul privind
controlul schimbului valutar (FECB).
Impunerea controlului valutar de către auto-
ritățile canadiene reflectă o serie de preocupări
(Handfield -Jones 1962). În primul rând, deși era de
așteptat ca exporturile canad iene către Marea Brita-
nie să crească, există o îngrijorare că acumularea
militară canadiană ar duce la o creștere semnifica –

Pentru a ajuta la finanțarea efortului de război al Canadei , banca a su-
pravegheat vânzarea obligațiuni lor de război . Pe parcursul războiului, cana-
dienii au cumpărat obligațiuni de război în valoare de 12 miliarde de dolari și
au plătit o dobândă de 3%.

tivă a importurilor din Statele Unite. În al doilea
rând, conform legii S.U.A. la începutul războiului,
împrumutur ile către țările "beligerante" au fost
interzise . Astfel, importurile din S.U.A. trebuiau
plătite în numerar, adică dolari americani sau aur.

38. Guvernul canadian a efectuat controale asupra importului de mărfuri considerate neesențiale. Astfel de con-
troale de import au fost administrate de alte organisme.

34 Istoria dolarului canadian

Royal Bank of Canada, 5 dolari , 1943: Băncilor li s -a interzis să emită pro-
priile lor bancnote în 1944; această bancnotă provine de la una dintre ultimele
emisiuni de către o bancă privile giată. Directorul general al băncii Royal Bank,
Sidney G. Dobson, este pe stânga, iar președintele Morris W. Wilson este pe
dreapta.
În plus, având în vedere controalele bursiere britan-
ice, o cre ștere a activelor lirei sterline care rezultă
din exporturile canadiene nete către zona sterlină nu
a putut fi convertită în dolari americani. În sfârșit, a
existat o preocupare că canadienii ar putea încerca
să plaseze fonduri într -o țară care nu este bel i-
gerantă și că rezidenții din S.U.A., care dețineau ac-
tive considerabile canadiene, ar putea încerca să -și
repatrieze exploatațiile.
Este interesant de observat că, în timp ce toate
tranzacțiile valutare au fost supuse controalelor de
schimb valutar, î n practică controalele s -au axat pe
tranzacțiile care implică dolari americani. Deși erau
necesare autorizații pentru tranzacțiile lirelor ster-
line, nu existau restricții (FECB 1946, 19). Mai
mult, rezidenții canadieni nu au fost obligați să
vândă venituri le sterline către FECB (Wonnacott
1959, 83). Aceasta reflectă acumularea soldului
lirei sterline deținute de FECB (Comitetul pentru
controlul valutar) , care nu putea fi convertită în
dolari americani.39
Nevoia Canadei de control în timpul celui de -al
doile a război mondial contrastează cu experiența sa
în timpul primului război mondial, când nu au fost
impuse controale al schimburilor valutare. În 1914,
principalul creditor străin al Canadei era Marea
Britanie, cu cea mai mare parte a creanțelor brita-
nice as upra Canadei sub formă de investiții directe
sau denominate în lire sterline. Deținerile britanice
de dolari americani au fost, de asemenea, subs-
tanțiale la izbucnirea primului război mondial. În
consecință, autoritățile britanice au putut să
plătească pen tru propriile importuri din S.U.A., să
mențină o monedă stabilă și convertibilă și să ofere
dolari americani Canadei pentru lichidarea surplu-
sului comercial al Canadei cu Marea Britanie.
Situația s -a schimbat până în 1939. Statele
Unite a devenit cea mai i mportantă sursă de capital

39. Eforturile de reducere a acestor solduri sterline includ împrumuturi fără dobândă către Marea Britanie și re-
popularea obligațiunilor guvernului din Canada emise în lire sterline, inclusiv cele ale Canadian National
Railway.

Istoria dolarului canadian 35

străin al Canadei și există îngrijorarea că reziden ții
neutri din S.U.A. nu ar dori să dețină titlurile unei
țări beligerante . Deținerile britanice de dolari ame-
ricani au fost de asemenea mult diminuate. Prin
urmare, Can ada nu se aștepta ca Marea Britanie să
furnizeze dolari a mericani în schimbul soldului
sterlin excedentar, așa cum a procedat în 1914 . Într-
adevăr, autoritățile britanice și -au introdus propriile
controale de schimb la izbucnirea celui de -al doilea
război mondial (FECB 1946, 9 -10).
Reevaluarea din 1946
Până la sfârșitul anului 1944, presiunile asupra
rezervelor valutare ale Canadei au scăzut dramatic.
Convenția de la Hyde Park din aprilie 1941,40 in-
trarea Statelor Unite în război în decembrie 1941,
precum și proiectele majore de infrastructură ame-
ricane (cum ar fi construirea bazelor militare și
construirea autostrăzii din Alaska) au contribuit la
reconstruirea rezervelor valutare ale Canadei. Au
existat, de asemenea, intrări semnificative de capital
în Canada, parțial din partea rezidenților canadieni
care au repatriat fonduri investite în titluri din
S.U.A., dar și de rezidenți din S.U.A. care
cumpărau obliga țiuni de război canadiene. Inves-
tițiile directe americane în Canada au crescut, de
asemenea.
Reconstrucția rezervelor a permis o ușoară re-
lazare a controalelor valutare în 1944 pentru a faci-
lita călătoriile în Statele Unite și pentru a permite
firmelor canadiene să își extindă activitățile de afa-
ceri străine. Până la sfârșitul anului 1945, fondu rile
de aur și dolari americani ale Canadei au crescut la

1,508 mi lioane dolari americani, de la numai 187.6
milioane dolari americani la sfârșitul anului 1941.
Cu așteptările privind continuarea intrărilor de
capital, dolarul canadian a fost reevalu at în sus cu
aproximativ 9%, atât față de dolarul american, cât și
de lire sterline la 5 iulie 1946. Noile rate au fost:
cumpărarea 1.000 dolari canadieni, vânzarea 1.005
dolari canadieni (0.9950 dolari americani) pentru
dolarul american, și 4.02 dolari ca nadieni pentru
cumpărare și 4.04 dolari canadieni pentru vânzare
pentru lire sterline. Interesant, motivul reevaluării a
fost mai degrabă legat de atenuarea presiunilor in-
flaționiste emise de Statele Unite ale Americii decât
de acumularea de rezerve sau de situația balanței de
plăți a Canadei. Într-o declarație adresată Camerei
Comunelor, ministrul finanțelor a menționat că ree-
valuarea dolarului canadian este una dintre măsurile
luate pentru a menține ordinea, stabilitatea și inde-
pendența în afacerile econo mice și financiare ale
Canadei.

Monedă de argint cana-
diană , 1946: Acest de-
sign a fost introdus în
1935 și a fost reținut până
în 1987. Sculptorul Em-
manuel Hahn a redat
simbolurile chintesențiale
ale Canadei: canoe de
mesteacăn, lumini nor-
dice, pin b acsian , coureur
de bois (comerciant de
blănuri francez canadian )
și un băștinaș canadian .
În timpul celui de -al
doilea război mondial nu
au fost bătute monede de
argint. Aceasta a fost
prima problemă post-
belică.

40. Convenția de la Hyde Park a permis Canadei și Statelor Unite ale Americi să se specializeze în producerea
de materiale de război. Canada s -a concentrat asupra producției anumitor tipuri de muniții, aluminiu și nave
cerute de Statele Unite (FECB 1946, 26).

36 Istoria dolarului canadi an
El a adăugat nefavorabile și relaxarea presiunilor inflaționiste
aceste măsuri care noi credem că vor merge care sunt acum atât de puternice (Ilsley 1946,
3181). spre izolarea Canadei împotriva condițiilor externe
Devalorizarea din 1949
Noul curs valutar nu a rămas pentru mult timp . Im-
porturile din Statele Unite au crescut drastic, ceea
ce a dus la o scădere semnificativă a cotei de aur și
a dolarului american din Canada în a doua jumătate
a anului 1946 și până în 1947. În timp ce exportu-
rile canadiene către Marea Britanie și alte țări au
rămas robuste, acestea au fost finanțate în mare
parte de împrumuturi le canadienilor . Prin urmare,
nu au sporit rezervele utile.
În noiembrie 1947, autoritățile canadiene au
redus alocațiile de călătorie pen tru canadieni care
au vizitat Statele Unite și au înăsprit controalele de
import pentru a limita importul de bunuri
neesențiale. Furnizarea de dolari americani pentru
investiții directe canadiene în străinătate a fost, de
asemenea, suspendată practic. Chia r și odată cu in-
tensificarea controalelor schimbului valutar, stocu-
rile de aur și dolarul american din Canada au scăzut
până la sfârșitul anului 1947 la 501,7 milioane dola-
ri ameri cani. Aceste evoluții au condus la critici
conside rabile ale guvernului canadian pentru deci-
zia sa din 1946 de a reevalua dolarul canadian.
Situația s -a redus într -o oarecare măsură în
1948 . Deficitul comercial al Canadei cu Statele
Unite ale Americii s -a redus, s -a stabilit o linie de
credit considerabilă î n dolari american i, împreună
cu Export -Import Bank a Statelor Unite, iar soldul
comercial al Canadei cu alte țări s -a îmbunătățit
(inclusiv o creștere a încasărilor efective). De fapt,
până la sfârșitul anului 1948, deținerile de aur și de
dolari americani din Canada s -au dublat la 997,8
milioane dolari americani.
Cu toate acestea, după o majoră realiniere a li-
rei sterline și a majorității monedelor europene mari
față de dolarul american, dolarul canadian a fost
devalorizat cu aproximativ 9,1% față de omologul
său american la 20 septembrie 1949.41

41. La 19 septembrie 1949, lira și monedele tuturor celorlalte țări din zona sterlină, cu excepția Pakistanului, au
fost devalorizate cu 30,5% față de dolarul american. În același timp, sau la scurt timp după aceea, monedele
Suedie i, Norvegiei, Danemarcei și Olandei au fost devalorizate cu aproximativ 30%. Monedele din alte țări
au fost devalorizate cu sume mai mici – Franța cu aproximativ 22%, Germania de Vest cu 21%, Portugalia
cu 13%, Belgia cu 12% și Italia cu 9%.

Istoria d olarului canadian 37

Astfel , dolarul canadian s-a reîntors la valoarea sa
înainte de iulie 1946 față de dolarul american , pen-
tru vânzare 1,10 dolari canadieni (0,9091 dolari
americani ) și pentru cump ărare 1,105 dolari canadi-
eni (0,9050 dolari americani ). Noul curs oficial
pentru lira sterlin ă a fost stabilit de FECB (Co-
mitetul pentru controlul valutar ) de 3,0725 dolari
canadieni la cump ărare și 3.0875 dolari canadieni la
vânzare .
Principalul motiv invocat pentru devalorizarea
dolarului canadian a fost efectul posibilelor deva-
lorizări substanțiale ale altor valute asupra poziției
Canadei privind balanța de plăți. Au existat, de
asemenea, preocupări că rezervele Canadei nu s -au
redresat suficient din scăderea lor din 1947 (FECB
1949,7).