Specializarea Administra܊ie Publică Lucrare de Licen ță Comunicarea public ă și democra ția participativ ă Coordonator: Lect.dr.Cristina Pătra܈cu… [613314]

Universitatea “Dunărea de Jos ” Gala ܊i
Facultatea de ܇tiinte Juridice, Sociale ܈i Politice
Specializarea Administra܊ie Publică

Lucrare de Licen ță
Comunicarea public ă și democra ția participativ ă

Coordonator:
Lect.dr.Cristina Pătra܈cu

Absolvent: [anonimizat]
2017

Universitatea “Dunărea de Jos” Gala܊i
Facultatea de ܇tiinte Sociale, Politice ܈i Juridice
Specializarea Administra܊ie Publică

Lucrare de Licență
Comunicarea public ă și democra ția participativ ă

Coordonator:
Lect.dr.Cristina Pătra܈cu

Absolvent: [anonimizat]
2017

Cuprins
Argument …………………………………………………. ………………………………………………….3
Capitolul I: Comunicarea p ublică
1.1 Comunicarea p ublică – repere conceptuale…………… ………………………………………………………………4
1.2Trăsă turi ale comunicării publice……………………… ……………………………………………………………….7
1.3Func܊ ii ale comunicării publice……………………….. ……………………………………………………………..10
1.4 Principiile comunic ării publice……………………….. …………………………………………………………….12
1.5 Concluzii………………………………………………………………………………………………………………………….. ..16

Capitolul II: Formele comunic ării publice
2.1 Punerea la dispozitie a datelor publice ……………….. …………………………………………………………..18
2.2 Relatia serviciilor publice cu utilizatorii……………… ………………………………………………………….22
2.3 Promovarea serviciilor oferite publicului……………… …………………………………………………………..25
2.4 Campanii de informare de interes general……………… ……………………………………………………….. ..28
2.5Valorizarea institu ܊iilor publice sau comunicarea institu܊ională ………………………………………………. ….31
2.6 Concluzii ……………………………………………………………………………………………………………………………34

Capitolul III Participarea cet ățenilor la procesul deciziei publice
3.1Considera܊ii generale privind decizia adminsitrativă ܈i procesul decizional …………………………………36
3.2 Democra܊ia participativă – no܊iune ܈i principii ……………………………………………………………………….39
3.3 Forme de participare ale cetă܊enilor ………………………………………………………………………………………42
3.4 Strategii de consolidare a participării la activitatea publică ……………………………………………………..49
3.5.Concluzii……………………………………………………………………………………………………………………………53

IV Concluzii generale ……………………………………………………………………………………………………………..56
Bibliografie …………………………………………………………………………………………………………………………….59

3
Argument
Lucrarea cu tema „Comunicarea public ă ܈i democra܊ia participativă” are ca obiectiv
principal să demonstreze implicarea cetă܊enilor în procesul decizional ܈i legislativ , generată de
exist en܊a unei transp aren܊e în institu܊iile publice , precum ܈i de un dialog între cet ă܊ean ܈i
administra܊ia publică.
Comunicarea publică este un proces importan t care se realizează între cetă܊eni ܈i
administra܊ia publică. Aceasta din urmă apelează la diferite metode de transmitere a informa܊iilor ,
încercându-se pe cât posibil o apropiere între autorită܊ile publice ܈i pub licuri . În ceea ce prive܈te
democra܊ia, România este un stat unitar ܈i democratic, în care cetă܊enii se bucură de libertatea
con܈tiin܊ei ܈i a exprimării opiniei . De asemenea, există diverse forme de participare ܈i implicare
a cetă܊enilor în procesul decizional prin care ei pot hotărî dacă deciziile care se iau ac operă în
totalitate interesul lor personal. Între comunicarea publică ܈i democra܊ia participativă, se poate
spune că se stabile܈te o rela܊ie existen܊ială pentru că nu putem vorbi despre conceptul d e
democra܊ie participativă dacă cetă܊enii nu sunt foarte bine informa܊i ܈i consulta܊i cu privire la
deciziile care se doresc a fi adoptate la nivel local sau na܊ional . Tocmai de aceea, autorită܊ile
administra܊iei publice apelează la diverse forme de publicitate în scopul informării popula܊iei.
Lucrarea d e fa܊ă este structurată pe trei capitole. În primul capitol, a fost prezentată
comunicarea publică , rolul, obiect ivele sale ܈i am detaliat trăsăturile, func܊iile, caracterul legitim
al unui mesaj pub lic precum ܈i principiilor acesteia. Practic , numim comunicare publică orice
proces ce inso܊e܈te administra܊ia publică în vederea interesului general. Al doilea capitol face
referire la formele pe care le î mbracă comunicarea publică , prezentându- le în mod detaliat de la
punerea la dispozi܊ie a datelor publice până la valorizarea institu܊iilor publice . Cel de-al treilea
capitol, cuprinde o prezentare a particip ării cetă܊enilor la procesul deciziei publice . În acest
capitol am detaliat conceptul de democra܊ie participativă, formele de participare de care cetă܊enii
se pot folosi pentru a participa la procesul de luare al deciziilor dar am precizat ܈i care ar putea fi
unele dintre imbunătă܊ile pe care administra܊ia publică ar trebuie să le facă pentru a apropia mai
mult cetă܊en ii. Fiecare capitol este înso܊it de concluziile cele mai importante , iar în încheiere am
adus cele mai concludente ideii.

4
Capitolul I: Comunicarea p ublică
1.1 Comunicarea public ă – repere conceptuale
De la sfâr܈itul secolului al XII-lea, termenul de comunicare cuprinde un câmp
polisemantic la a cărei extensie au contribuit că ile si mijloacele de comunicare, transmiterea de
mesaje si documente , comunicarea telefonică ܈i institutională , comunicarea mediatică, politică.
Câmpul comun icării este unul vast, in cazul in care cuvântul are sensul de schimb de informații
între o persoană, o organiza܊ie sau o colectivitate având rol atât de emi܊ător cât ܈ i de recepto r.
Comunicarea nu trebuie privită î n sens restrictiv ca o ܈tii n܊ă unde evolu܊ia ei ar fi
influen܊ată doar de tehnologia comunica܊iilor, deoarece aceasta reprezintă o Юtiință extrem de
complexă cu un obiect de studiu extrem de complex Юi dinamic.
Comunicarea este omniprezentă .1Ea îl define܈te pe om în diferen܊a sa specifică .
Aristotel sustinea că natura nu creează nimic fără un scop anume , tocmai de aceea omul a fost
înzestrat cu graiul articulat p entru a comunica cu semenii săi .
Nevoia de a comunica, de a transmite sau afla anumite idei , informa܊ii , sentimente de la semenii
no܈trii este o trăsătură fundamentală a omului, fiind o necesitate vitală .2
Din punct de vedere etimologic, termenul de comunicare provine din limba latină , mai
exact din adverbul munis – al cărui sens era ,, care î ܈i face datoria, îndatoritor, serviabil ”. Din
familia acestui cuvânt mai fac parte comunico – care are sensul de a face ceva în comun, a
împărtăsi ceva cu cineva ; comunis – care înse amnă a fi prietenos cu ceilal܊i ; immunis – scutit de
sarcini, exceptat de îndeplinirea unei datorii.
Comunicarea stă la baza organizării sociale, coagulând ܈i controlând r aporturile orizontale
dintre oameni , dar angajează totodată ܈i aspira܊iile lor verticale intr-o mi܈care ascensională că tre
planurile superioare ale realită܊ii .3 Altfel spus, comunicarea are, pe de o parte, un rol puternic de
liant social între oameni ( axa orizontală a conceptului de comunicare ) si pe de altă parte ,
trebuie s ă existe o dorin܊ă a crearii unui cod comun între emi܊ător si receptor pentru a se putea
realiza procesul comunicării (axa vertic ală a conceptului de comunicare ).
Cele dou ă dimensiuni ale comunicării – orizontală si verticală – sunt indisolubile legate una de
cealal tă.4

1 Rădulescu , C., Comunicare si protocol , Ed. Universitatii din Bucure܈ti , Bucure܈ti, 2009 , p.18
2 Ibidem
3 Dinu, M., Comunicare – repere fundamentale , Ed. Algos, Bucure܈ti, p. 15
4 Rădulescu , C., op. cit ., p. 24

5
Dic܊ionarul enciclopedic define܈te comunicarea drept ܈tire, veste, aducere la cuno܈tin܊a a
păr܊ilor într-un proces. Comunicarea este o legătură îndeaproape cu informa܊ia ܈i poate fi definită
ca procesul prin care are loc un trasfer de informa܊ii între unul s au mai mul܊i actori implica܊i
direct sau indirect în acest proces.
De pildă , pentru Hybels comunicarea este un proces în care oamenii iЮi destăinuie
informații , sentimente,î n timp ce pentru Beron comunicarea este procesul prin care un emițător
transmite un mesaj un ei alte persoane numită receptor.
Cea mai simplă schemă a procesului de comunicare apar܊ine lingvistului Roman Jacob son
potrivit căruia comunicarea implică un emi܊ător (transmi܊ător , vorbitor ) care transmite un mesaj
unui receptor (destinatar , ascultător ) care are o reac܊ie numită feedback , mesajul raportându-se la
context.
1.Emițătorul poate fi un individ , un grup sau o institu܊ie care de܊ine o informa܊ie bine structurată.
El este cel care are ceva de comunicat altei persoane pe baza unui cod si printr-o a c܊iune numită
codificare .
Această ac܊iune presupune transformarea informa܊iilor, ideilor , sentimentelor într-un set de
simboluri , gesturi sau cuvinte, asfel încât receptorul să în܊eleagă ceea ce i se comunică.
2.Receptorul este la rândul său tot un individ, un grup sau o institu܊ie care intră in posesia
mesajului transmis de la emi܊ător pe baza codului comun ܈i realizând ac܊iunea inversă numită
decodificare , asfel î ncât mesajul recep܊ionat să fie în܊eles în sensul transmis de emi܊ător .
3.Mesajul este o moda litate folosită de emi܊ător pentru a transmite informa܊ii, idei , valori. Acesta
poate fi scris, verbal sau poate fi exprimat si prin gesturi (non- verbal ).
4.Canalul de comunicare este mijlocul prin care se transmite mesajul î n procesul comunicării ܈i
poate fi nemijlocit (fa܊a in fa܊a ) sau mijlocit (telefon, internet ).
5.Feedback-ul reprezintă restituirea mesajului de la receptor către emi܊ător . Există mai multe
tipuri de feedback-uri :5
 feedback informa܊ional (transmiterea unei informa܊ii, fără a fi evaluată in prealabil , către o altă
persoană );
 feedback colectiv (corectarea mes ajului primit de către receptor ) ;
 feedback de î ntărire ( se referă la motivarea receptorului ) .
În܊elegerea mesajului si decodificarea a cestuia presupune necesitat ea existen܊ei unor
factori esen ܊iali :

5 Rădulescu, C., op. cit. , p.99

6
 codarea sau codificarea mesajului
 codul comun, idei, valori comune
 grad de sensibilitate
 aptitudinea de receptare si educa܊ia receptorului
 aptitudinea de decodificare
 feedback-ul (f ără feedback comuni carea este imposibilă )
Mesajul este constituit din elementele unui cod care trebuie să fie comun celor doi actori
ai procesului de comunicare .Codul n u este acela܈i lucru cu mesajul ; codul este abstrac, verbal
sau scris , mesajul este concret Юi mai bogat . Codul ve rbal dispune de mimică, vorbire, gestică iar
cel scris numai de punctua܊ie ܈ i de unele categorii gramaticale.
Comunicarea publică , cea care ne intereseză , este o comunicare formală care nu are ambi܊ia să
ocupe câmpul total al comunicării naturale care se realizează pe un teritoriu .6
Pentru Bernard Miege comunicarea publică reprezintă recurgerea din ce î n ce mai clară
Юi mai organizată din partea administrației de stat la mijloacele publicitare Юi la relațiile
publică.7
Domeniul comunic ării publice se defineЮte prin legitimitatea interesului general . Acest
tip de comunicare este situat în mod necesar î n zona publică , sub privirile cetă܊eanului ܈i
înso܊e܈te orice aplicare a regulilor, desfăЮurarea oricărei proceduri , luarea oricărei hotărîri
publice.8
Comunicarea publică face referire la toate formele de comunicare d e către administra܊ie ,
cu grupuri mari de oameni (publicul), în cadrul u nor ac܊iuni cu caracter politic, comercial sau
social. Toate aceste forme de adresare în public sunt mijlocite de canale mediatice (televiziune,
radio). Obiec tivele acestei activită܊i constau î n informarea publicului cu privire la activitatea
organiza ܊iei:9
 promovarea imaginii organiza܊iei cu scopul aprecierii corect si pozitiv de către public
 colaborarea cu mass- media pentru o mai bună reflectare a activită܊ii organiza܊iei ܈ i convingerea
publicului.
Comunicarea înso܊este activitatea administra܊iei publice , contribuind la realizarea în bune
condi ܊ii a acesteia. De asemenea, răspunde totodată nevoii organiza܊iilor din sectorul public de a –

6 Zémor, P., Comunicarea publică , Ed. Institutul European, Ia܈i , 2003, p. 27
7 Ibidem
8 Ibidem
9 Ardelean, C., Teoria comunicării publice , suport de curs, ASE- Master Rela܊ii Publice în Marketing, 2010 , p. 5

7
܈i afirma rolul specific, aducând la cuno ܈tin܊a cetă܊enilor obliga܊iile de asumat ܈ i prerogativele de
care dispun.10
Comunicarea publică, în primul rând, se deosebe܈te de comunicarea politică cu care este
adesea conf undată. Întrucât în perioadele electorale se evidențiază mai curând politica personală
Юi cea a partidului decât acțiunile interprinse de administrația pe care o conduce, totu܈i
comunicarea publică nu se limitează doar la campaniile el ectorale iar interesul de a nu o
transforma într- un apendice al comunică rii politice este din ce în ce mai evident dat fiind mai ales
diversificarea metodelor ܈i răspândirea acestora la toate e܈aloanele administrative .11
În al doilea rând, comunicarea publică nu trebuie asimilată comunicării institu܊ionale .12
Întrucât , accentul pus pe aspectul instituțional sau organizațional are ca efect disimularea
caracteristi cilor specifice comunicării de intreprindere, pe de o parte, Юi comunicării publice, pe
de altă parte .13

1.2 Trăsături ale comunicării publice

John Burneet define܈te comunicarea ca fiind un proces prin care două sau mai multe
persoane urmăresc să exercite o influen܊ă asupra altora prin utilizarea unor simboluri ܈i în scopul
satisfacerii unor interese proprii . Din această defini܊ie se desprind următoarele caractristici :
 comunicarea este considerată un proces ;
 comunicarea utilizează anumite simboluri ( gest, semn);
 procesul de comunicare se poate declan܈a si atunci când emi܊ătorul nu are în mod con܈tient
inten܊ia de a comunica ;
 transferul de idei, informa܊ii , sentimente are loc pentru a satisface in primul rând nevoia de a
comunica.
În toate formele de comunicare, chiar ܈i in cazul în care n e avem ca interlocutori pe noi
însine, a comunica presupune doi participanți . Tocmai de aceea între comunicare ܈i comunitate
putem spune că se află o relație existențială deoarece nu se poate vorbi despre o comunitate de
indivizi fără ca ace܈tia să comunice între ei.

10 Botei, M., Comunicarea în administratia publică , suport de curs, p. 2 , (https://ro.scribd.com/doc/136071563/Curs-
Comunicarea- In-administratia-publica), accesat la data 03.03.2017
11 Tran , V., Stanciugelu I., op.cit ., p. 138
12 Ibidem
13 Ibidem

8
Comunicarea publică este comunicarea formală care tinde către schimbul ܈ i împărtă܈ irea
de informa܊ii de utilitate publică si spre men܊inerea liantului social , a căror responsabilita te
revine institu܊iilor publice .14
Potrivit lui Pierre Zémor – comunicarea publică are un puternic caracter social . Mesajul
public î nseamnă în primul rând legalitate; mesajele sunt în mod teoretic, elaborate, primite de
către institu܊iile publice in numele poporului , a܈a cum sunt votate legile15. Mesajele publie sunt
complexe deoarece rolul acestora constă in contribu܊ia la activită܊ile de re glementare , protec܊ie
sau de anticipare ce revin puterilor publice. Reglementarea presupune asigurarea func܊ionării ܈ i
men܊inerii echilibrului sistemului pe care îl constituie o ܊ară modernă . Tocmai de aceea este
nevoie de informa܊ie cu privire la regulile corespunză toare ܈i a necesită܊ii de a le aplica : reguli ce
stabilesc plata aloca܊iilor , a pensiilor, rambursarea îngrijirilor medicale , perceperea taxelor ܈i
impozitelor, reguli care fac sa fie autorizate sau interzise lucrări, pro tejarea resurselor naturale
etc. În toate cazurile, mesajul public se referă la legalitate.
În general, într- o democra܊ie, mesajele publice reflectă drepturile ܈ i obliga܊iile cetă܊enil or
܈i ale institu܊iilor publice . De pildă, dreptul la locuin܊ă , dreptul la muncă .
Informa܊iile de utilitate publică sunt complexe si schimburile de informa܊ie dificile .
Întrucât interesul general i- a na܈tere dintr -un compromis al intereselor indivizilor ܈i grupurilor
societă܊ii ܈i rămâne întotdeauna deschis controverselor ܈i recursului făcut de indi vizi sau
minorită܊i nemul܊umite . De exemplu , un fumător chiar dacă se conformează interdic܊iilor privin d
fumatul în locurile publice do re܈te să vădă modificate (in favoarea lui) dispozi܊iile care -l privează
de o liberta te individuală, în afară în cazul î n care informa܊ia publică a avut ca efect modificarea
durabilă a comportamentului său .Sau un alt exemplu , exproprierea de teren pentru construc܊ia
unei viitoare ܈osele va ac܊iona pentru a împiedica luc rările corespunzătoare proiectului amintit ܈ i
va invoca (î n apărarea interesului personal) interese colective, economice etc .
Puterea publică sub toate formele sale trebuie s ă anticipeze, să pregătescă viitorul . Spre
deosebire de actorii priva܊i, care nu sunt obliga܊i în a- ܈i asuma riscurile colectivită܊ii ܈ i ale
viitorului ei îndepărtat , serviciul public are sarcina cercetării fundamentale ale educației
generale, ale protecției mediului, ale sănătății publice , sarcinile privind investi܊iile pe t ermen
lung în resusele funciare , în amenajarea teritoriului, în infrastructură etc .

14 Zémor, P., op.cit ., p. 27
15 Ibidem

9
O altă trăsătură a comunicării publice o rep rezintă inconvenientul de a înso܊i politici Юi
strategii ale căror rezultate nu vor fi ob܊inute si nu vor fi vizibile decât mai târziu (peste unul sau
mai multe decenii ).
Mesajul tipic comunicării publice nu poate fi– fără iluzia unor promisiuni– concret. El se
sus܊ine pe scheme generale, pe planuri, pe previziuni bugetare , pe studii socio-economice ܈i
juridi ce.
În procesul comunicării publice cetățenul este un interlocutor ambivalent 16 ata܈at fa܊ă de
sistemul public ܈i critic fa܊a de el. Prin tradi܊ie , acesta a respectat aut oritatea institu܊iilor publice.
De܈i critică birocrația, exprimarea plină de rutină, fără convingere a func܊ionarului public, pe de
altă parte cetă܊eanul are un puternic ataЮament fa܊a de serviciul public . În urma sondajelor de
opinie realizate î n Fran܊a , doi francezi din trei se declară mul܊umi܊i de serviciile publice care
răspund de nev oile lor , dar tot un francez din doi spune că cetă܊enii nu au o imagine bună despre
servicul public.17
În România, s e precizează că doi români din trei nu sunt mul܊umi܊i de serviciile ce trebuie să
acopere nevoile lor.
În urma descentralizării administra܊iei publice au avut loc ܈ i schim bări de atitudine fa܊ă de
cetă܊ ean, astfel politica este că cetățeanul trebuie sa fie tratat d rept clientul serviciului
public18drept urmare să fie satisfăcut , să i se anticipeze a܈teptările . Cetă܊enul nu poate fi
beneficiarul serviciului public fără a renun܊a la rolul de decident .
Comunicarea realizată de către institu܊ia publică presupune un schimb cu receptorul care
este mai mult sau mai pu܊in ܈i emi܊ător .
Pe de altă parte, din complexitatea evocată, rezultă situa܊ii în care cetă܊eanul cere
autorită܊ilor ܈ i serviciilor publice să ac܊ioneze, precum ܈i proceduri care să răspundă cerin܊elor
sale.19 În principiu, seviciul public oferit nu se poate compara cu descrierea unui produs într-un
catalog sau cu expunerea lui î n vitrină. De pildă, situa܊ia în care o administra܊ie na܊ională sau
locală are o imagine bună este atunci când tratarea cetățenului este personalizată , sistemul fiind
modificat, apl icarea regulilor adaptată inter locutorului , procedurile perfec܊ ionate în toate
detaliilor lor.

16 Rădulescu , C., op. cit ., p. 213
17 Ibidem
18 Ibidem, p .214
19 Zémor, P. , op.cit., p.38

10
1.3 Funcțiile comunicării publice

După cum era de a܈teptat, primele preocupări legate de difinirea func܊iilor comunicării s –
au ivit in contextul retoricii. O prima clasificare a func܊iilor pe care comunicarea publică le poate
îndeplini este următoarea :20
 funcția politică sau delibetrativă , atunci când discursul stabile܈te oportunitatea ori inoportunitatea
unei ac܊iuni cu caracter politic
 funcția forensică sau juridică , atunci când se dore܈te dovedirea imoralită܊ii unor fapte deja
petrecute pe care le aprobă sau incriminează
 funcția epideictică sau demostrativă , axată pe elogierea sau blamar ea unor personalită܊i , prin
exprimarea satisfac܊iei fa܊a de un eveniment favorabil ori deplângerea urmărilor unei calamită܊i .
Buhler este de părere că vorbirea poate fi concepută ca expresie în raport cu emi܊ătorul, ca
reprezentare î n raport cu mesajul ܈i ca apel în raport cu destinatarul. Drept urmare el distinge
func܊iile expresi vă, reprezentativă Юi apelativă.
Roman Jakobson completează tabloul func܊iilor comunicării ܈i propune următoarea
clasificare :
 funcția emotivă a comunicării constă in eviden܊ierea stărilor interne ale emi܊ătorului ;
 funcția conativă sau persuasivă sau retorică ;
 funcția poetică e centrată pe mesaj ;
 funcția referențială (cadrul situa܊ional in care are loc transmiterea mesajului) ;
 funcția metalingvistică se utilizează ori de câte ori în cadrul comunicării apare necesitatea de a se
atrage aten܊ia asupra codului utilizat ;
 funcția fatică are în vedere caracteristicile canalului de comunicare ܈i controlul bunei func܊ionari
a acestuia ;
Potrivit lui Jakobson aceste func܊ii enumerate mai sus coexis tă practic în orice comunicare.
Finalit ă܊ile comunicarii nu sunt în mod real disociate de cele ale institu܊iilor publice, dar
func܊iile sale sunt clare, ܈i anume :21
 de a informa (a aduce la cuno܈tin܊ă, a da seama, a pune în valoare)
 de a asculta ( a܈teptările, întrebările ܈i dezbaterea publică)
 de a constribui la asigurarea rela܊ionării sociale (sentimentul de apartene܊ă colectivă)

20 Dinu, M., op.cit., p.116
21 RădulesĐu, C., op.cit., p. 208

11
 de a înso܊i schimbările comportamentelor ܈i pe cele ale organizării sociale
Aspectele scăpate din vedere de Buhler ܈i anume cele legate de controlul canalului ܈i de
recursul la metalimbaj, au câ܈tigat în însemătate o dată cu aprofundarea studiului non -verbalită܊ii
de către cercetătorii ce gravitau in jurul celebrului Institute of Mental Researche22, întemeiat în
1959 de către Paul Watzlawick ܈i Don D. Jackson în localiatea Palo Alto, lângă San Francisco
܇coala de Palo Alto, formată din Gregory Bateson , Don Jackson, Roy Birdwhisteil, Miltan
H.Ecrikson, Eduart T.Hall.
Această ܈coală deschide o nouă perspectivă în studiul interac܊iunii ܈i comunicării.
Paloalti܈tii pornesc de la ideea că pentru a cunoa܈te în adâncime mecanismele proceselor de
comunicare , trebuie să studiezi situa܊iile în care acestea suferă dereglări sau blocaje. În urma unor
studii de ordin me dical, semiologic ܈i terapeutic ace܈tia au formulat a܈a numite axiome ale
comuni cării :23

A.Comunicarea este inevitabil ă sau non-comunicarea este imposibilă . Dacă admitem că orice
comporta ment are o anumită valoare comunicativă că nu are doar mimica si gesturile ci ܈i absen܊a
lor este eclocventă, vom putea accepta u܈or această axiomă. Dacă ne gândim la cazul de non-
comunicare al omului care tace, pozi܊ia corpului, colora܊ia obrazului , orien tarea privirii ne oferă
indica܊iile necesare pentru a descifra semnifica܊ia reală a tă cerii sale.
B.Comunicare a se desfăЮoară la două niveluri : informațional Юi relațional ; cel de al doilea
oferind indica܊ii de interpretare al celui dintîi. Palo Alto este de părere că aten܊ia acordată
comunicării distruge comunicarea. De pildă, o rela܊ie în curs de destrămare e chiar grija cu c are
participan܊ii urmăresc simptomele rela܊iei. In concluzie, mecanismele in܊elegerii reciproce
func܊ionează bine e xact atunci când nu le percepem.
C.Comunicarea este un proces continuu , ce nu poate fi tratat în termeni de cauză -efect sau
stimul- răspuns. În lucrarea lui Mihai Dinu,, Comunicare-repere fundamentale ”întâlnim următorul
exemplu: un patron î ܈i supravegează excesiv salaria܊ii argumentând că altfel ace܈tia comit
gre܈eli, în timp ce ei se plâng că gre܈esc tocmai pentru că sunt prea mult supraveghea܊i. Există
tendi܊a de a considera lan܊ul comunicării drept segmentabil, înterpretate arbitrar drept cauze sau
efecte; în toate cazurile conflictul întemeindu- se pe faptul că ceea ce unii considerau cauză era
pentru al܊ii efect.

22 Rădulescu , C., op.cit . , p. 186
23 Ibidem

12
D. Comunicar ea imbracă fie o formă digitală , fie una analogică . Un sistem este considerat
digital atunci când operează cu o logică binară ܈i analogic atunci când se utilizează logica cu o
infinatate continuă de valori . Există o legătură strânsă între axiomele B ܈i D , componenta
informa܊ională a comunicării e tran smisă cu precădere pe cale digitală , pe când cea rela܊ională
prin mijloace analogice.
E. Comunicarea este ireversibilă . Orice act de comunicare este ireversibil tocmai în sensul că , o
dată produs, el declansează un mecanism ca re nu mai poate fi dat înapoi. Mihai Dinu remarcă ,,
căința uЮurează sufletul dar nu anulează natura ireversibilă a comunicării,,24.
F.Comunicarea presupune raporturi de forță Юi ea implică tranzacții simetrice sau
complementare. Egalitatea deplină a participan܊ilor la interac܊iune constituie una din condi܊iile
unanim recunoscute ale comunic ării eficiente.25 In principal, există două tipuri de interac܊iuni
complementare: tranzacționale ܈i personale . Cele tranzac܊ionale presupun neschimbarea rolurilor
participan܊ilor pe parcursul comunicării (de exemplu rela܊ia dintre profesor ܈i student ) în timp ce,
înterac܊iunea personală presupune doar o fluidizare26 a rolurilor (prieteni, colegi ).
Simetrice sunt actele de comunicare în care răspunsurile sunt de acela܈i tip cu stimulii : ră܊oiala e
sanc܊ionată tot pe un ton răstit, geloziei i se răspunde cu gelozie, tăcerea este întâmpinată tot cu
tăcere .27
G.Comunicarea presupune procese de ajustare Юi acomodare. Pentru a î n܊elege ceea ce se
comunică este necesară o “ negociere ” a sensurilor. Ajustarea reprezintă un acordaj indis pensabil
unei comunicări adevă rate.28

1.4 Principiile comunic ării publice

1. Finalități ale comunicării publice Юi mijloace de comunicare .
Pentru ca mesajul transmis către cetă܊eni să fie recep܊ionat corect trebuie să existe o
coincidere între func܊iile comunicării ܈i mijloacele comunicării folosite .
Entuziasmul “societă܊ii de comunicare” asa cum o numesc numero܈i autori, a făcut ca rolul
comunicării – astfel modest- să fie hipertrofiat de anumite mijloace ܈i modalită܊ i de informare.29

24 Rădulescu , C., op.cit ., p . 190
25 Dinu, M., op.cit ., p.128
26 Ibidem , p.129
27Ibidem
28 Ibidem, p.130
29 Zémor, P., op.cit ., p.40

13
Înainte de a aprecia aficacitatea promo܊ională a publicită܊ii sau impactul imaginilor ܈i al
mesajelor televizate practicienii comunicării publice se întreabă asupra adecvării acestor
mijloace la scopurile urmărite în numele utilității pub lice.30 Practicile comunicării publice nu se
pot restrânge î n defini܊ia pe care o dau profesioni܈tii modalită܊ilor celor mai spectaculoase ale
comun icării. În general acestea răs pund cu greu nevoilor de reamintire a interesului colectiv, de
explicare a co mplexită܊ ii, de ajustare a mesajelor la preocupărilor particulare ale cetă܊enilor ܈i
institu܊iilor, răspund cu greu rela܊iei directe ܈i interactive .31
Pierre Z émor remarcă o eroare răspândită, aceea de a gândi că recursul publicită܊ii la
afectivitatea cetă܊eanului, că senza܊iile ܈i sentimentele mobilizate în imaginea oferită de micul
ecran se pot subtitui î n vreun fel de rela܊ie directă.32
Func܊iile comunicării publice într-o democra܊ie sunt cele informative didactice, de
respectare a dezvoltării în contradictoriu ܈i atente la judecata colectivului. Însă abuzul de virtu܊i ܈i
de vicii atribuite formelor publicitare sau mediatice ale comunicării face să se piardă din vedere
aceste func܊ii . Întrucât citindu-l p e Pierre Zémor, mass-media este adesea doar mesaj – mesajul
(vorba, judecata) ܈i media (vorba articulată) erau intim împletite în “ logosul ” democra܊iei
grece܈ti. Astăzi mass – media tind să ne vorbească despre ele însele . Autenticitatea ܈i transparen܊a
datorate cetă܊enilor lor, suferă din această cauză.

2. Clarificarea registrelor de comunicare

Potrivit autorului Pierre Zémor, clarificarea registrelor de comunicare este primul principiu de
care trebuie să ܊ inem cont atunci când ne alegem mijloacele de comunicare.
Se aplică trei tipuri diferite de com unicare:
 de informare ܈i de explicare inerentă legitimită܊ii mesajului public, fie că prive܈te informa܊iile
func܊ionari i practice a institu܊iilor, de informa܊ii furnizate către cetă܊eni de s erviciile publice
împuternicite , fie că e vorba de reguli ale joculului civic , care trebuie reamintite in permanen܊ă ;

 de promovare sau de propunere atât a institu܊iilor publice ܈i a serviciilor pe care le oferă
publicului , cât ܈i a temelor sau recomandărilor care dezvăluie ceea ce s -a convertit s ă fie
considerate mari cauze sociale 33

30 Rădulescu , C., op.cit ., p.217
31 Ibidem
32 Ibidem

14

 de discutare sau de propunere spre dezbatere a proiecte lor de schimbare institu܈ională , de alegere
a ofertelor politice 34
Având legitimit ate diferită atât serviciul public cât ܈i politic, se bazează pe grade
aproximativ descre scătoare ale consensului social, însă nu trebuie să le amestecăm. De exemplu,
nu trebuie să se permită ca o cauză umanitară, cu un larg ecou în rândul popula܊iei să fie folosită
de către un emi܊ător cu un interes ܈i o inten܊ie politică partizană .35 Pentru a separa comunicarea
publică ܈i comunicarea politică au intervenit dispozi܊iile legii nr. 161/200336 cu privire la
finan܊area activită܊ilor politice precum ܈i art.43 alin ( 1) din legea 188/199937 privind Statutul
func܊ionarilor publici . Respectarea unor asemeni frontiere nu este scutită de dificultă܊i practice .
Dou ă dintre acestea sunt gestiunea tehnocratică ܈i devierea poli ticianistă .
Este legitim ca politicu l să guverneze serviciul public . Comunicarea politică are un loc aparte în
comunicarea publică.38
Tratarea situa܊iilor de criză ܈i a actualită܊ii revine oamenilor politici fiindcă ne aflăm în
zonele de incertitudine ale deciziei publice.39

3.Condițiile comuncării publice

Comunicarea publ ică este o comunicare adevărată, tocmai pentru că este practicată în
ambele sensuri cu cetă܊eanu l activ ܈i pe de altă parte este o comunicare autentică . Satisfacarea
acestor două condi܊ii se bazează pe existen܊a unei bune rela܊ii între institu܊iile publice ܈i
utilizatorii lor. Afirmându- ܈i cu claritate iden titatea , ace܈tia î܈i asumă împreună responsabilitatea
calită܊ii rela܊iei.40
Factorilor de decizie publică le revine sarcina informării ܈i ei trebuie să facă astfel încât
comunicarea să jaloneze procesul decizional .

33 Zémor, P., op.cit ., p . 42
34 Ibidem
35 Ibidem
36 Publicat ă în Monitorul Oficial nr. 279 din 21 aprilie 2003
37 Publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 29 mai 2007
38 Rădulescu , C.,op.cit . , p. 219
39 Ibidem
40 Zémor, P., op.cit ., p.43

15
Stabilirea rela܊iei depinde de luarea în seamă a interl ocutorilor serviciilor publice, mai
exact de primirea lor, de ascultarea problemelor efective pe care le ridică ace܈tia de tratarea lor
diferen܊ială sau segmentată de facilitarea schi mbului, de accepatrea disc u܊iei.41
O dată stabilite condi܊iile comunicării între emi܊ătorul institu܊ional ܈i cetă܊e an, limbajul , codul ܈i
con܊inutul mesajului trebuie adaptate, procedurile simplificate, prezentarea limitată la cazul tratat
iar dreptul la cuv ânt pot să il aibă speciali܈tii , actorii ce d e܊in puterea de decizie .
Aceste condi܊ii practice de acces la informa܊ie răspund exigen܊ei de transparen܊a a actelor
publice.42 Cu privire la exigen܊a transparen܊ei actului decizional a colaborării cu cetă܊enii ܈i a
motivării deciziilor ne vom opri în continuare la câteva condi܊ii de ordin legislativ.
Legea nr.52/200343 denumită legea transparenței , presupune c ă,, cetățenii Юi organizațiile
constituite de aceЮtia îЮi pot exprima opiniile Юi interesele în legătură cu elaborarea de acte
normative Юi în legătură cu luarea unor decizii administrative” .
Instrumentele pe care le au la îndemână sunt consultarea lor de către autorită܊ilor publice în
legătură cu proiectele de acte normative ܈i participarea la sedin܊ele publi ce ale respectivelor
autorită܊i .
Toate actele adoptate de autorită܊ile administrative – cu excep܊iile prevăzute de lege – intră s ub
inciden܊a legei transpare܊ei .44 Proiectele de lege sunt ܈i ele redactate de organe al e administra܊iei
publice înainte de a fi supuse aprobării Guvernului ܈i î naintate în Parlament, singura categorie de
acte normative, care nu sunt supuse preve derilor legii transparen܊ei sunt propunerile legislative
redactate de membrii ai Parlamentului înaintate de ac e܈tia Camerei în care activează .
Lipsa transparen܊ei în luarea deciziilor conduce la încrederea scăzută a societă܊ii în for܊a ܈ i
importan܊a actelor normative. Pe când, aplicarea reală a principiului transparen܊ei poate duce la o
mai mare în credere în legi ܈i reglementări .
Dacă ar exista rela܊ii de cooperare între guvern ܈i cetă܊eni o consultare a acestora ar cre܈te g radul
de respect are a legii ܈i încrederea în ea .45 Asfel, în România absen܊a consultărilor face ca normele
să fie modificate ܈i înlocuite frecvent , lucru ce det ermină o instabilitate legislativă ܈i nu oferă
siguran܊a necesară cadrului legal ce există la noi în ܊ară .

41 Rădulescu , C., op.cit., p. 220
42 Ibidem
43 Publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 3 februarie 2003
44 Rădulescu , C., op.cit., p. 221
45 Ibidem

16
Actele normative pot reglementa situa܊ii no i sau pot fi acte de modificare, completare sau
inlocuire ale unora deja existente.46
Legea transparențe i precizează că opiniile exprimate de cetă܊eni în timpul consultărilor au
doar valoare de recomandare , intru cât decizia rămâne la latitudinea autorită܊ilor publice .
Actul normativ va putea fi trimis, după consultări , spre analiză Юi avizare potrivit procedurii legal
privind elaborarea actelor normative. Totu܈i actul trebuie să includă ܈i modificările redactate pe
baza opiniilor cetă܊enilor expr imate in procesul de consultare. ܇edin܊ele publice potrivit legii
trasparen܊ei sunt toate ܈edin܊ele necesare pentru desfă܈urarea activită܊ii autorită܊ii publice
respective. Persoanele care participă pentru a influen܊a decizii sau acte normative, participă fie
individual (în calitate de ce tățeni ) , fie organizați în ceea ce legea num eЮte asociații legal
constituite.

1.5 Concluzii

Câmpul comunicării este unul vast în care cuvântul are sens de schimb de informa܊ii între o
persoană ܈i o organiza܊ie sau o colectivitate având rolul atât de emi܊ător cât ܈i de receptor .
Cele două dimensiuni ale comunicării – orizontală ܈i verticală – sunt indisolubile legate una de
celaltă.
Comunicarea este un proces prin care oamenii împărtă܈esc ܈i distribuie informa܊ii, sentimente ܈i
care implică existen܊a unui emi܊ător, receptor ܈i feedback. Emi܊ătorul este cel care are ceva de
comunicat altei persoane, aceasta transmite un set de simboluri care este recep܊ionat de către
persoana numită receptor în sensul transmis de prima. Mesajul poate fi verbal sau scris fiind
transmis printr- un canal de comunicare care generează o reac܊ie imediată numită feedback.
Comunicarea publică este un proces care constă în apelarea administra܊iei publice către
mijloacele publicitare ܈i la rela܊iile publice .
Obiectivele comunicării publice constă în informarea publicului ܈ i promovarea imaginiei
organiza܊iei, precum ܈i colaborarea cu mass -media pentru a se reflecta mult mai bine activitatea
organiza܊iei ܈i convingerea publicului.

46 Rădulescu, C., op.cit., p. 221

17
Între comunicare ܈i comunitate putem spune că se află o rela܊ie existen܊ială, deoarece nu putem
vorbi despre o comunitate de indivizi fără ca ace܈tia să comunice .
Comunicarea publică este comunicarea formală care tinde către schimbul ܈i impărtă܈irea de
informa܊ii de utilitate publică ܈i spre men܊inerea liantului social, a cărei responsabilită܊i revine
institu܊iilor publice.
Mesajul public înseamnă în primul rând legalitate, mesajele sunt elaborate, primite de către
institu܊iile publice, în numele poporului, asa cum sunt votate legile .
Func܊iile comunicării sunt de a informa, de a asculta, de a contribui la asigurarea relaționării
sociale, de a însoți schimburile comportamentalor Юi pe cele ale organizării sociale .

18
Capitolul 2: Formele comunicării publice

Comunicarea publică , în practică îmbracă diferite forme , legate de țelurile , funcțiile pe
care Юi le precizează , deoarece acestea implică în anu mite grade nevoia de comunicare.
Pierre Zémor in “Comunicarea publică” specifică cinci categorii d e forme ale
comunicării publice , în func܊ie de felul în care ele răspund obliga܊iei pe care o au institu܊iile
publice :
1. de a pune informa܊ia la dispozi܊ia publicului
2. de a stabili rela܊ii ܈i de a dialoga pentru a îndeplini rolul ce revine puterilor publice, de a oferi cu
precizie serviciul a܈teptat
3. de a prezenta ܈i de a promova fiecare din serviciile oferite de către administra܊ie colectivită܊ilor
teritoriale ܈i a܈eză mintelor publice
4. de a face cunoscute institu܊iile ܈i prin modul în care realizează comunicarea internă cât ܈i cea cu
exteriorul
Ar trebui să adăugăm acestor cinci registre pe cel al comunicării dezbaterilor publice care
înso܊esc luările de decizie sau p e cel care d ecurge din comunicarea politică .

2.1 Punerea la dispoziție a datelor publice

Încă din antichitate, fiecare putere publică civilizată acumulează date pe măsura
construc܊iei identită܊ii ܈i a dezvoltării sale : cadastru, stare civil ă, cartografii, recensăminte, tratate ,
indicii asupra situa܊iei militare, economice ܈ i sociale, decizii publice etc.47
Obliga܊ia de a face cunoscute aceste informa܊ii, de a furniza în permanen܊ă date cu privire
la cadrul legal îi revine serviciului public.
A. Obligația de a comunica Юi difuzarea informației
Misiunea de a informa despre actele guvernului precum ܈i a administra܊iei dar ܈i dezbaterile
parlamentului revine Monitorului Oficial. Acesta are sarcina de a aduce la cuno܈tin܊a serviciilor
publice ܈i în pr incipal publicului, datele oficiale (legi, decrete, hotărâri anuale, transcri erile
dezbaterilor parlamentare).
Prin transpunerea informa܊iilor pe site cuprinse in Monitorul Oficial ( Eurolex-ul ) administra܊iei
publice îi revine obliga܊ia de a comunica . La acestea se adaugă bulet inele oficiale ale

47 Rădulescu , C., op.cit., p. 232

19
ministerelor, precum ܈i direc܊ia generală a impozitelor . Aceste buletine au o parte exte rnă cât ܈i o
altă parte internă. Alte tipuri de buletine pot fi: difer ite buletine cu anun܊uri legale, civile,
comerciale, ale pie܊elor publice.
Dreptul la informare cuprinde printre altele ܈i evocarea publicită܊ii informa܊iil or
colectivită܊ilor teritoriale, de la registrele deliberărilor consiliilor m unicipale, generale la
difuzarea numeroaselor hotărâri ale pre܈editilor ex ecutivelor locale.
La nivel local se discută despre virtuțiile afiЮării deciziilor publice cât ܈i date despre
opozabili tatea cetățenilor . Decizia unui primar de a acorda aviz de construc܊ie trebuie să fie
afi܈ată nu numai la primărie ci ܈i în localitate, în condi܊iile în care se precizează ܈i termenul în
care un ter ܊poate face recurs.48
Legea nr. 544/200149 privind liberul acces la informa܊iile de interes public întăre܈te
obliga܊ii le privind publicarea .Adunarea altor date, de exemplu a celor din jurispruden܊ă, a celor
ale insta n܊elor europene sau interna܊io nale, se face pentru că fiecare cetă܊ean să cunoască regulile
܈i aplicarea acestora.
De asemenea, institu ܊iile publice specializate , în măsura în care tratează date publice au rolul de a
asigura o difuzare mai apropiată de locurile de elaborare a informa܊iei. De exemplu, Institutul
Na܊ional de Statistică, Institutul Geografic Na܊ional , Centru român de Educare din domeniul
sănătă܊ii , Bibliotecile N a܊iona le.
Pe lânga furnizarea informa܊iilor de bază este necesar documentarea cu analiză ,
monografii, bilan܊uri , statistici. În principiu , toate acestea constituie un volum considerabil de
informa܊ii destinate publicului sub forma de informa܊ii practice , limitate la intrebuințările cele
mai frecvente de c ătre gospodari Юi intreprinderi .50
Informa܊iile cu privire la procedurile ܈i formalită܊ile administrative au rolul să u܈ureze
exercitarea drepturilor ܈i îndatoririlor de către persoanle fizice ܈i de către persoanele morale.51De
exemplu, informa܊iile de care trebuie să aibă cuno܈tin܊ă un cetă܊ean care vrea să declare o
naЮtere, să obțină un paЮaport, un certificat de înmatriculare, să se înscrie ca Юomer, să trimită
un colet poЮtal, să -Юi declare domiciliul, să deplângă poluare a mediului înconjurător, cum să
creeze o întreprindere meЮteЮugărescă, să declare salariile Юi cotizațiile sociale, să transforme un
garaj în atelier, să p articipe la o vânzare- cumpărare.52

48 Rădulescu, C., op.cit., p.233
49 Publicată î n Monitorul Oficial nr. 663/23 octombrie 2001
50 Zémor, P., op.cit., p.48
51 Rădulescu , C., op.cit ., p.234
52 Ibidem

20
În fiecare dintre cazurile enumerate , există cel pu܊in o institu܊ie publică ( un bi rou po܈tal, o
casă de asigurări , o cameră de comer܈ ܊i industrie , de agricultură, o asocia܊ie s.a ) care dispun de
datele publice ܈i pot răspunde cererilor practice .
În Fran܊a, potrivit lui Pierre Z émor, tocmai în încercarea de a c ăuta un răsp uns la aceste
întrebări diverse, au luat na܈tere in 1959 Centrele Internaționale de Informații Administrative , în
număr de două , cu misiunea de a informa publicul. Oamenii au posibilitatea de a forma un singur
număr de telefon indifere nt de nat ura informa܊iei cerute .
De asemenea, în România s- au înfiin܊at asfel de structuri interministeriale care contribuie la
informarea corectă a cetă܊enilor . De exemplu , în cadrul Ministerului Administrației Publice a fost
creată o structură interministerială, al nivel politic responsabilă cu elaborarea propunerilor de
reformă in Administrația Publică .
Tot in Fran܊a, există numere de apel asa numitele telefoane verzi gratuite Юi telefoanele
azur la pre܊ul unei convorbiri locale oferite de serviciile publice sau numerele oferite cu ocazia
unor campanii de informare sau a unor evenimente deosebite. Acestea din u rmă sunt regăsite ܈i în
România, cum ar fi campania împotriv a violeței familiei sau pentru prevenirea cancerului la sân
etc.
Art.15 din Drep turile Omului stipulează “ societatea are dreptul să ceară socoteală
oricărui agent public în privința activității sale administrative” . De aici reese faptul că ,
institu܊iile publice nu numai că oferă informa܊iile cerute de către cetă܊eni ci trebuie să dea
socoteală cu privire la activită܊ile desfă܈urat e în numele interesului general.
B.Accesul la informație
Accesul la informație publică este inainte de orice un drept .
Două dintre cele mai importante elemente ale unei democra܊ii func܊ionale sunt accesul la
informa܊iile de interes public ܈i trasparen܊a decizonală .
În acest sens, în România au fos t adoptate, două acte normative : legea nr.544/2001 privind
accesul liber la inform a܊iile de interes public ܈i legea nr.52/2003 privind transparen܊a decizională
în administra܊ia publică . De asemenea, în cadrul Codului European al Bunei Conduite
Administrative, art. 25 prevede că institu܊ia este obligată să ia măsuri pentru a informa publi cul cu
privire la drepturile pe care le are ܈i să asigur e publicitatea acestui document, prin publicarea lui
pe internet sau prin alte mijloace pos ibile ܈i accesibile cetă܊enilor .53

53 Rădulesc , C., op.cit., p. 252

21
Prin continutul acestor legi se au în vedere mai multe obiective:54
 îmbunătă܊irea procedurilor ܈i mecanismelor de difuzare a informa܊iilor publice ܈i de asigurare a
trasparen܊ei decizionale

 cre܈terea gradului de informare a func܊ionarilor publici din adminitra܊ie publică locală cu privire
la importan܊a asigurării unui acces adecvat al cetă܊enilor la informa܊iile publice

 cre܈terea gradului de informare a func܊ionarilor publici din administra܊ia locală cu privire la
necesitatea de a facilita implicarea cetă܊enilor, a organiza܊iilor neguvernamentale ܈i a mediului de
afaceri în procesul decizional local

 promovarea necesită܊ii de a creea condi܊iile pentru un tratament egal pentru cetă܊eni cu privire la
furnizarea informa܊iilor de interes public ܈i la implicarea lor în procesul decizional

 îmbunătă܊irea procesului de comunicare ܈i colaborare dintre autorită܊ile locale ܈i centrale cu
privire la implementarea legisla܊iei referitoare la transparen܊a decizională ܈i accesul la
informa܊iile de interes public
În conformitate cu prevederile legii nr .544/2001 “informa܊ia de interes public ” reprezintă orice
informa܊ie care prive܈te activită܊ile sau rezultă din activitatea unei autorită܊i publice sau institu܊ie
publică, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informa܊iei” .55
Adoptarea acestei legi conferă cetă܊enilor dreptul de a fi informa܊i cu privire la activită܊ile
܈i sarcinile pe care le au autorită܊ile publice, adică a acelor unită܊i a căror func܊ionare este
finan܊ată prin bani publici rezulta܊i din plata taxelor ܈i impozitelor contribuabililor fa܊a d e stat.
Dreptul or icărei persoane la informa܊ie are trei dimensiuni :
 dreptul de a fi informat de către mass -media cu ori care la diverse aspecte importante din sfera
publică
 dreptul de a cere informa܊ii
 dreptul de a fi informat, din oficiu, de către institu܊ii, autorită܊ile publice cu privire la aspecte
importante ale func܊ionării acestora

54 Rădulesc, C., op.cit., p. 252
55 Publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 23 octombrie 2001

22
C . Comercializarea datelor publice

Obliga܊ia de a comunica ܈i de a pune la dispozi܊ia cetă܊eanului ܈i institu܊iilor date adunate
܈i analizate de către institu܊iile publice nu este lipsită de consecin܊e economice .56
Datorită legii 544/2001 privind liberul acces la informa܊ie de interes public, informa܊ia
publică este gratis, adică costurile de constituire ܈i distri buire sunt suportate de finan܊ele publice
܈i poate deveni taxabilă când se face apel l a un serviciu, telefon de exemplu.
Pe de o parte , valorificarea rezervelor publice de informa܊ii atât de costisitor de constituit e ste
legitimă, nici o dispozi܊ie, lege , nu se opune ca institu܊iile publice să ob܊ină un ve nit din
comercializarea informa ܊iilor ܈i să adune sume petru a adăuga valoare informa܊iilor brute prin
noi modalită܊i de culegere, selec܊ie analiza prin compara܊ii ܈i statistici, prin punerea în formă ܈i
prin diferitele moduri de distribuire sau de consultare.57
Informa܊ia publică este esen܊ială pentru to܊i agen܊ii economici ܈i poate fi la baza unor activită܊ i
ale intreprinderilor private.

2.2. Relația serviciilor publice cu utilizatorii

Potrivit lui Pierre Zé mor există câteva etape în relația dintre puterile publice Юi cetățean ,
enumerându- se următoarele : primirea Юi orientarea, ascultarea, dialogul Юi comunicarea relației .
A. Primirea. Func܊ia de primire începe cu semnalarea în ora܈ , cu identificarea mijlo acelor ܈i a
localurilor, ca ܈i cu răsp unsurile telefonice sau înscris.58
Pentru a exista o rela܊ie cât mai apropiată de cetă܊ean ܈i a evita situa܊ia în care func܊ionarul public
este re tras în spatele ghiseului ܈i ferindu -se să răspundă la întrebări incomode, se încearcă o
reinventare, o moderni zare a serviciilor publice, asfel încât se pun la dispozi܊ie fotocopiatoare în
locuri accesibile, distribuitori de timbre, se deschid birouri permanente, centre de primite care
orientează cererile sau le rezolvă imediat . 59
Primirea ce tă܊enilor în anumite institu܊ii, de exemplu primării , sau centre de colectare a
impozitelor fac obiectul unor analize atente implicând mobilierul decorativ ܈i vestimenta܊ia
agen܊ilor.

56 Zémor, P., op.cit., p. 54
57 Ibidem
58 Rădulescu , C., op.cit ., p. 260
59 Ibidem , p. 261

23
În administra܊ia publică, primirea este legată de locul în care func܊ionarul public î܈i
petrece cele 8 ore de lucru, într-un birou , iar pentru ca cetă܊enii să ajungă la el trebuie la rândul
lui să treacă de o “probă de foc” cu răbdare ܈i anume coada. Punând în discu܊ie holul său, sălile
de a܈teptare care de foarte multe ori sunt “ decorate ” cu aviziere care pr ezintă informa܊ii
nefolositoare, într- un limbaj mult specializat la care se mai adaugă ܈i lipsa scaunelor creează
cetă܊eanului o imagine dezirabilă .
Impresia creată este cu siguran܊a una foarte proastă, iar cetă܊eanul se consideră neapreciat , se
desconsi deră ܈i chiar se a܈teaptă ca ܈i atitudinea func܊ionarului public să fie una despre܊uitoare ,
iar această primă impresie este cel mai greu de schimbat intr -o relație de comunicare.60
De cele mai multe ori la ghiseu sunt întâlnite persoane trecut e de prima tinere܊e, care sunt
plictisite ܈i întâmpină cetă܊eanul cu un ton aspru, cu dezinteres ceea ce întăre܈t e prima impresie a
cetă܊eanului . Într- o asfel de situa܊ie, este de preferat ca func܊ionarul public să fie o persoană
plăcută, ingrijită, cu un limbaj adecvat ܈i o atitudine încurajatoare asfel încât să nu existe discu܊ii
încordate ܈i temeri .
Între cetă܊ean ܈i func܊ionarul public să se poarte discu܊ii libere, iar func܊ionarul public să î܈i dea
toată silin܊a posibilă de a găsi solu܊ii la toate înt rebările ܈i problemele . Prin acest fapt se transmite
cetă܊eanului sentimentul că este luat în seamă, respectat ܈i că beneficiază de toată aten܊ia . De
multe ori, un zâmbet rezolvă orice problemă iar dacă pentru func܊ionarul public cererea
cetă܊eanului este doar o altă cer ere printre alte zeci de cereri , pentru cetă܊ean problema pentru
care se cere rezolvare este esențială Юi unică .
Pentru ca func܊ionarul public să iasă din grilele lui perceptive împietrite să încerce să
cunoască orizo ntul perceptiv al receptorului , al cetă܊eanului din fa܊a sa, pentru a construi un
limbaj comun, adică a comunica .61
B. Ascultarea. Ascultarea individuală, prin care un agent se prezintă cu numele ܈i func܊ia
ocupată , permi te particularizarea răspunsului, luarea în seamă a peti܊iei cetă܊eanului, a
con܊inutului precis, al întrebării puse de acesta .62
Practica sondajelor reprezintă cel mai răspândit mijloc de consultare ܈i de studiere a
opiniilor ce apar܊in cetă܊enilor care cel mai adesea se fac la scară na܊ională .
De îndată ce trebuie delimitată o zonă geografică, o temă care preocupă , se împune numeroase
precau܊ii privind niv elul de informare al publicului, actualitatea problemelor puse.63

60 Rădulescu, C ., op.cit., p. 262
61 Ibidem, p . 263
62 Zémor, P., op.cit., p.56

24
Alte metode folosite pentru lucrul cu publicul se enumeră anchetele calitative,
convorbirile de profunzime.
De asemenea, există un demers care se sprijină pe oferta publicului, în principiu pe pedagogie Юi
dialog decât pe identificarea problemelor necunoscute . Asfel, comunicare publică implică
importante informații prealabile .64
Dialogul reprezintă factorul esen܊ial în comunicarea publică. Asfel, se poate verifica dacă
inform a܊ia a fost corect recep܊ionată , dacă aria constiinței interlocutorului este în relație cu cea a
locutorului fără să existe pierderi .65
Efortul de a ie܈i din cultură ܈i jargonul administrativ rămâne important ca ܈i acel al simplită܊ii
exprimării ( niciodată mai mult decât trebuie ).66
Prin procesul de ascultare ܈i dialog, rezultă un feebback care determină institu܊iile publice
să ințeleagă că au posibilitatea să -Юi form uleze diferit ofertele de servicii .67 Dorin܊ele ܈i criticile
publicului joacă un rol esen܊ial în modernizarea serviciului public.
C. Dialogul. Dialogul pe care îl instaurează serviciul public dezvăluie mai bine atitudinea sa
decât rezultă din dispozitiile regulamentare.68
Desevirea înteresului general de către serviciile publice este permanent evoluată prin
intermediul chestionarelor. Pentru acesta sunt folosite numeroase mijloace de informare cum
sunt: pliant, brosuri, fotomontaje, machete, film e pe casete video.
Dialogul permite pe de o parte coproducerea serviciului personalizat69 pe care cetă܊eanul îl
a܈teaptă de la un serviciu public. De pildă, atunci când cetă܊eanul este ascultat i se oferă calitatea
de contract social cu putere publică.70
Pentru a se evita reclama܊ii sau contesta܊ii venite din partea cetă܊eanului cu privire la
modul de solu܊ionare a problemelor din partea administra܊iei publice a apărut institu܊ia Avocatul
Poporului, care are rolul de a soluționa reclamațiile privind funcționarea administrațiilor
statului în relația lor cu administrații .
De asemenea, este necesar să existe un reprezentant intermediar unic al cetățea nului în fa܊a
numeroaselor administra܊ii .

63 Zémor, P., op.cit., p. 57
64 Ibidem
65 Ibidem
66 Rădulescu , C., op.cit., p .264
67 Ibidem
68 Zémor, P., op.cit ., p. 58
69 Ibidem, p. 59
70 Ibidem

25
D. Comunicarea relației

Toți cetățenii au dreptul la informație. Comunicarea publică face obie ctul unui
paradox.71 În ideea că mijlo acele puter nice ale publicită܊ii, de cele mai multe ori , nu sunt capabile
să formu leze mesaje scurte ܈i la obiect , obligația de a informa nu coincide cu unicitatea
mesajului .72
Comunicarea publică este utilizată foarte des în rela܊iile publice, tocmai pentru a încerca
să se diferențieze de publicitate dezvoltând contactele permanen te în interior Юi cu exteriorul .
Mass- media este un factor important în încurajarea interactivită܊ii prin dialog cu insitutu܊iile
publice ܈i pe de altă parte are r olul de a difuza datele publice.
Prin mass – media, impactul mesajului poate fi mai mare .73 De pildă, comunica܊iile de masă prin
trasmiterea unui mesaj personalizat, care este cît mai a proape de interesul cetă܊enilor , cu atât
con܊inutul său este luat în considerare ܈i re܊inut .
Rela܊ia stă la originea unei forme eficiente de comunicare at unci când serviciul public
răspunde la patru exigen܊e :74
 de a informa din datorie, cel mai adesea în absen܊a dorin܊ei sau a motiva܊iei de a primi informa܊ia
 de a asigura pedagogia indispensabilă transmiterii unui mesaj complex
 de a include comunicarea în procesul de identificare ܈i de precizare a serv iciului
 în sfârsit, de a contribui la restituirea sensului vie܊ii colective

2.3. Promovarea serviciilor oferite publicului

Formele comunic ării publice analizate până în acest moment , respectiv obliga ܊ia de a
pune informa܊ia la dispozi܊ia cetă܊eanului ܈i rela܊ia serviciilor publice cu utilizatorii sunt în ele
inseЮi misiuni .Promovarea serviciilor publice către cetă܊eni precum ܈i punerea în valoare a
institu܊iilor publice se reflectă prin comunicare .
Promovarea este definită de către Pierre Z émor ca fiind un exercitiu clasic, bine stăpânit
de către cei care activează în domeniul publicității sau în relațiile publice .

71 Zémor, P ., op.cit., . 61
72 Ibidem, p. 62
73 Ibidem
74 Rădulescu , C., op.cit., p.267

26
A. Publicitatea serviciilor oferite

Pentru a fi promovată ܈i folosită o ofertă publică sunt utilizate metode de informare ale
publicități având anumite criter ii în ceea ce prive܈te limbajul, exprimarea publicită܊ii ܈i a
mijloacelor.
Eficacitatea , dar ܈i bunul sim ܊cer de fiecare dată să se facă referire la un o biectiv particular al
promovării potrivit grupului tin܊ă de cetă܊eni bine identificat.75
Finalitatea publicității constă in a sti ceea ce se publică . Tocmai de aceea pentru a pune la
dispozi܊ie datele publice institu܊iile specializate trebuie să informeze cetă܊e nii cu privire la
existen܊a lor . Se transmit asfel, unui public cât mai larg interesat, informații privind orele de
deschidere a serviciilor de la primărie, locul Юi data limită de de punere sau expediere a
declara țiilor de venit, ori data inchiderii înscrierilor pe listele electorale.76
Publicitatea dă un plus de explica܊ie, de pildă când se aduce la cuno܈tin܊a publicului ܊i ntă
înfiin ܊area unei noi sta܊ii de taxi sau modificarea traseelor unor mijloace de transport în comun.
Promovând evenimente curente, publicitatea ca ܈i mass -media încercă să aducă în actualitate, să
reînnoiască cel pu܊in în formă , serviciile care se vor promovate.77
De asemenea, comunicatorii publici trebuie să -܈i folosească ܈i să recunoască
responsabilită܊ ile atunci când fac apel la publicitate , să diferen܊ieze cu pruden܊a diferitele
suporturi ܈i să facă în a܈a fel încât să fie cât mai bine avute în vedere informa܊ia ܈i finalită܊ile
serviciului public.78

B . Consumator și cetățean
Publicitatea care se adresează cetă܊eanului , trebuie să fie una convingătoare întru cât
interesul său persona l provine din interesul general. Cum în calitate de consumator avem
posibilitatea să alegem mai multe întreprinderi care se oferă să expedieze mult mai rapid
corespunden܊a , la o calita te diferită ܈i un tarif diferit. În calitate de cetă܊ean trebuie să admiterm
arbitrajul efectuat pentru a men܊ine un serviciu universal .79 De exemplu, po܈ta română chiar dacă
se află în situa܊ia de a nu concura cu un alt serviciu public, ea trebuie să î܈i facă publicitate

75 Zémor, P., op.cit ., p. 64
76 Rădulescu , C., op.cit., p.268
77 Zemor, P., op.cit., p. 66
78 Rădulesc u, C., op.cit .,p. 268
79 Zémor, P., op.cit., p. 70

27
pentru a- si eviden܊ia capacitatea de serviciu universal : termen respectat, masi nă rosie ce atinge
toate destina܊iile indiferent de dificultate ܈i la acela ܈tarif .
Procesul de comunicare cu cetă܊enii sau beneficiarii se bazează pe transmiterea
informa܊iilor în mod regulat ܈i corecte.
Pentru circula܊ia informa܊iei putem utiliza :80
 publica܊ia externă a organiza܊iei respective
 rela܊ii efi ciente cu presa ( comunica܊iil e de presă, conferin܊e de presă )
 prezentări publice
 crearea ܈i între܊inerea unui site web
 răspunsuri la coresponden܊ă
 difuzarea de materiale audio ܈i video
 organizarea activ ită܊ii în folosul comunită܊ii (ajutorarea bătrânilor, persoanelor fără adăpost,
protejarea mediului)
 implicarea în ac܊iuni care vizează serviciul public (dona܊ii , sponsorizări )
 instruirea unei forme eficiente de dialog cu publicul (telefon verde, aviziere)
 aigurarea unui serviciu de rela܊ii cu pu blicul , rapid ܈i eficient prin oferi rea tuturor elementelor de
identificare, asigurarea unui me diu confortabil pentru recep܊ie , asigurare cu materiale informative
cu pri vire la ctivitatea organiza܊iei .
Donatorii, sponsorii ܈i partenerii sunt o categorie importantă de public pentru că au rolu l de a
asigura resursele necesare pentru activită܊ile institu܊iei destinate cetă܊enilor.81 În comunicarea cu
donatorii ܈i sponsorii putem să folosim :82
 publicațiile cum sunt pliantele promo܊ionale , mape de prezentare
 scrisori
 proiectele prin care se identifică noi tipuri de activitate care ar sluji interesele ambelor păr܊i
 materiale audio/video de prezentare
 prezentările directe sau cu ocazia unor seminarii, conferin܊e
Pentru a exista o comunicare eficientă cu angaja܊ii din administra܊ia publică trebuie să se
stabilească un dialog direct sau imediat prin sindicatul lor.
În comunicarea directă pot fi folosite următoarele mijloace :83

80 Rădulescu , C., op.cit., p. 269
81 Ibidem, p. 270
82 Ibidem
83 Ibidem , p.271

28
 editarea unei publica܊ii interne periodice care cuprinde informa܊ii de interes ime diat pentru
angaja܊i, cum ar fi :
-evenimente interne ( angajări, promovări )
-evenimente u nde este implicată institu܊ia (inaugurări, proiecte )
– date referitoare la situa܊ia financiară (bilan ,܊raport financiar )
 înscriere pentru diferite competi܊ii interne ( întâniri periodice ale membrilor, conduc ătorii
institu܊iei cu angaja܊ii )
 po܈tă electronică internă
 acordarea de bonusuri, recompense diverse cu prilejul ob܊inerii un or rezultate deosebite
(sărbă torilor oficiale sau personale care se pot adresa fie echipei, fie unui singur angajat ).
În principiu, constituirea unei bune imagini externe se reflectă intr -o bună imagine
internă , corectă Юi organizată .
Organiza܊iile care se află în vecinătatea institu܊iei ac܊ionează ca agen܊i de imagine prin
trasmiterea mesajelor pe care le primesc din partea ei .
În comunicarea cu această categorie de public putem folosi :84
 organizarea de vizite la locurile de muncă Юi la birouri acțiuni de tipul porților deschise (o zi în
care oricine poate vi zita organiza܊ia în ansamblul ei ܈i a cere informa܊ii despre activită܊i )
 difuzarea publicației externe a organiza܊iei
 apelarea la sistemul de voluntariat atunci când activitatea o permite
 adoptarea dialogului Юi a consultărilor cu privire la deciziile care ii afectează direct

2.4 .Campanii de informare de interes general

Comu nicarea publică în ansamblul ei, precum ܈i punerea la dispozi܊ie a datelor publice
provin din interesul general .85 Campaniile care transmit mesaje cu caracter civic sunt purtate
direct, în mod deschis am putea spu ne, în interesul colectivită܊ii . Temeiul lor nu poate fi pus în
discu܊ie fără a sus܊ine că puterile publice au devenit ilegitime îndepărtându -se de func܊ia lor de
reglare socială pentru a se pune în serviciul întereselor particulare.86
Cu toate acestea formele de sus܊inere a “marilor cauze sociale ܈i umanitare” sunt discu-

84 Rădulescu, C ., op.cit.,, p. 272
85 Zémor, P., op.cit., p.71
86 Rădulescu , C., op.cit., p. 272

29
tate.87 Astăzi, datorită democra܊iei vie܊ei publice ܈i al mediatizării, putem să aducem în discu܊ie
teza cu Protagoras, exp usă de Platon, confrom căreia valorile fundamentale rezultă din influen܊ ele
complementare.88
De asemenea, comunicarea civică are loc atât în cadrul familiei, scolii cât ܈i în rela܊iile
dintre cetă܊eni ܈i ansamblul institu܊iilor publice, ale܈ii locali etc .
Cu toate acestea, Pierre Zemor este cel care constată slabul nivel al culturii civice.
”Deficitul ”civic este condamnat încriminându-se eforturile insuficiente de comunicare privind
temele de interes general ܈i slaba motiva܊ie pe care valorile fundamentale o mai suscită
cetă܊e anului.89
Informa܊ia civică reflectă cuno܈tin܊ele de bază necesare func܊ionării institu܊ionale ܈i
politice. Apelul de a participa la vot sau drepturile ܈i datoriile cetă܊eanului sunt catalogate
neputincioase atunci când se confruntă – dincolo de comunicarea civică – cu reproЮurile făcute
clasei polit ice Юi responsabililor politici .90
În primul rând , nu se poate vorbi despre comunicare dacă nu există un feedback, un
receptor activ, iar decodificarea să apară ca o reflectare in oglindă a codificării .
Absen܊a discu܊iilor serioase ܈i a dezbaterilor cu privire la oferta publică îl fac pe cetă܊ean să
devină indiferent, iar implicarea cetățenilor nu este cu nimic încurajată prin modul de
funcționare al partidelor Юi al structuriloe politice .91
În al doilea rând , Pierre Zé mor este de părere că domeniul public atrage din ce în ce mai
puțin dacă devine din ce în ce mai mult o afacere însuЮită de către specialiЮtii unei lumi politico –
administrative închisă în ea insăЮi prin modul în care face rec rutarea selectarea, cooptarea,
cumulul Юi prelungirea mandatelor .
Solu܊ii pentru inlăturarea unor as tfel de idei ar fi: sporirea numărului reportajelor, a
operațiunilor„uЮi deschise” imbu nătățirea ascultării celorlanți , modul de comunicare care
favorizează o mai mare transparență Юi trezeЮte interesul imediat al cetățeanului făcând mai
accesibile instituțiile publice .92
Campaniile de informare asupra cauzelor sociale î ntâmpină dificultă܊i reduse din parte a
opiniei care le recep܊ionează , mi ales când sunt primi܊i prin mijloacele audi o-vizuale sau prin

87 Zémor, P ., op.cit ., p.71
88 Ibidem , p.72
89 Ibidem
90 Ibidem, p.73
91 Rădulesc , C., op.cit., p.273
92 Ibidem

30
presa scrisă . Campaniile de sensibilizare a opiniei publice sunt foarte des întâlnite în cursul
ultimilor ani. De pildă, lupta impotriva cancerului, excesului de alcool, prevenirea violen܊ei
domestice, violen܊ a în famil ie.
Printre temele prioritare ale campaniilor de informare, se regăsesc ܈i informa܊iile r eferitoare la
locurile de muncă, la protec܊ia socială,la stabilirea cheltuielilor pentru educa܊ie , sănătate ,
modernizarea serviciului public , la cele priv ind participarea la construc܊ia Europei Unite.93
Nu se poate realiza cu exactitate distinc܊ia între subiectele care suscită comunicarea gu –
vernamentală propriu -zisă ( cum ar fi măsurile destinate să combată ܈omajul ) ܈i subiectele
menite să contribuie la evoluția comportamentelor sau sănătății proprii .94
Campaniile de informare asupra unor teme importante sunt organizate atât în institu܊iile
guvernamentale cât ܈i în alte institu܊ii .
De asemenea, importan܊a acestora implică respectarea legitimită܊ii guvernamentale iar temele
care sunt abordate să aibă un ecou larg în opinia publică .

Consens sau dezbatere: educație civică sau propangandă ?

Comunicarea publică include o dimensiune etică bazată pe respectarea, de către fieca re
emi܊ător public, a grad ului de consens social înglobat în mesaj.95
Informa܊ia civică -bazată pe un contract tacit încheiat cu cetă܊eanul – trebuie să se
diferen܊ieze de comunicarea politică, de publicitate ܈i în special trebuie diferen܊iată de
propagandă .96 Încălcarea acestei etici, după cum spune Pierre Zemor , rezultă în situa܊iile în care
acordul cu privire la interesul general nu este bine stabilit sau apar contradic܊ii între aprec ierile
făcute de către fiecare individ ; sau mai există anumite situa܊ii în care cauzele sunt apărute în
umanitate de pildă, lupta impotriva ܈omajului, lupta impotriva cancerului etc. Mai subtil este
conflictul interior al unei persoane grijulii nemu lțumite din cauza fumului gros (ce dăunează
sănătăți ) într-un loc public, dar în a celaЮi timp tânjeЮte după libertatea de a fuma o tigară .97
Conflictul interior are loc între ipostaza de consumator ܈i cea de cetă܊ean a aceluia ܈
individ.98

93Rădulesc, C ., op.cit., p. 274
94 Zémor, P., op.cit., p. 75
95 Rădulesc , C., op.cit., p. 276
96 Ibidem
97 Ibidem
98 Zémor, P., op.cit., p. 78

31
Campaniile de interes general trebuie să se adreseze ra܊iunii ܈i pasiunii . Cei care realizarea
publicitatea, trebuie să transmită concepte ܈i mesaje care vizează interesul colecti v dar care trec
prin cel privat . Tocmai de aceea, comunicarea nu poate să aibă control asupra acestei contra dic܊ii
decât există un rol t ehnocrat sau deliberat unul propagandistic. Campaniile d e comunicare publică
ce deservesc interesul general diferă de cele de construire a imaginii al cărui scop este să
atragă aten܊ia p ublicului asupra unei organiza ܊iei ܈i a produselor, serviciilor sau a activită܊ii
cetă܊enilor fa܊ă de o problemă.
Campaniilor de comu nicare publică au la rândul lor, rolul de schimbare ori men܊inere a opini ei
publice asupra unor probleme. Acest “efort ” de schimbare a opiniei publice să fie unul onest,
care să respecte deontologia comunicării publice Юi să refuze orice tactică de ma nipulare.

2.5 Valorizarea institu țiilor publice sau comunicarea instituțională

Comunicarea institu܊ională respectiv ansamblul registrelor reprezintă cea de a cincea
formă de comunicare a serviciului public. Aceasta are drept scop „prezentarea organismului de a
da seama de ansamblul activită܊ilor sale dar ܈i de afirmarea identită܊ii ܈i imaginii , iar mai general,
înso܊e܈te politica institu܊iei“99 Fiind vorba despre o comunicare globală100 ce nu poate fi ܊inută în
frâu decât dacă î܈i asumă adecvat preocupările comunicării cu exteriorul ܈i pe cele ale
comu nicării interne în acela܈i timp .
Corina Rădulescu în lucrarea sa “Comunicare ܈i protocol ” consideră comunicarea într -o
întreprindere ca fiind confundată cu problemele pe care le pun analizele informa܊iilor despre
produse , ale comunicării privind marca a cestora, privind intreprinderea

A. Comunicarea politicii instituționale

Nevoia de identificare apare în urma diversită܊ii institu܊iilor publice ܈i a rela܊iilor stabilite cu
cetă܊enii . A comunica bine presupune î nainte de toate ca emițătorul să fie lămurit în privința sa
Юi să -Юi facă rolul cunoscut . Import anța comunicării instituționale , con stă în faptul că e
prealabilă explicit sau implic it, subiacentă celorlalte tipuri de comunicare .101

99 Zémor, P., op.cit., p.79
100 Ibidem
101 Rădulescu , C., op.cit., p. 284

32
Rolul acestei comunicări este de a pune în valoare politica institu܊iei care implică cel
pu܊in trei aspecte .
Primul este cel al strategiei . Acest aspect acoperă situa܊iile concuren܊iale dar se poate
raport a ܈i la strategiile rela܊ionale care substituie p arametrul valorii unui sector (profit ,
competitivitate, rata cre܈terii) cu cel privind siguran܊a ( dezv oltarea de rela܊ii privilegiate ).
Comunicarea contribuie la :102
 analiza stării domeniului, a mediului

 alocarea resurselor financiare, tehnice ܈i umane

 repartizarea sarcinilor, planificării

 evaluarea politicii publice urmărite
Tinând cont de transparen܊a serviciului public atât în procesele interne cât ܈i în formalizarea
ac܊iunilor reclamă o formulare pentru exterior.103
Comunicarea ocupă un rol esen܊ial, fie că e vorba de un proiect de serviciu într -o administra܊ie
sau de punere în ev iden܊ă a unui plan de guvernare .
Al doilea aspect se referă la structuri adică organizarea mijloacelor aferente misiunii
acesteia. Comunicarea ocupă un rol important în alegerea tipului de structură .
Institu܊ia va privilegia serviciile sale func܊ionale de fiecare dată când priceperea, exper tiza
unei ramuri sau alta ale administra܊iei va exercita conform a܈teptărilor publ icului specializat ܈i
avertizat.104 Dacă există modificări din ce în ce mai dese a cererii de serviciu public sau dacă
serviciul acordă o aten܊ie importantă rela܊iei cu beneficiarul, sunt de preferat structuri
descentralizate numite divizionale în lumea întreprinderii fiind organizate pe baza diviziunii
produs-pia ță.
Pierre Zémor în lucrarea sa „ Comunicarea publică” consideră că un carater limitat al unor
misiuni poate pleda pentru structuri în întregime sau par܊iale, pe proiecte numite organizări de
misiuni.
Al treilea aspect al politicii instituției este unul ascuns dar important care conditionează
misiunea Юi structura, fiind vorba de cel al identității .

102 Rădulescu, C., op.cit .,p. 284
103 Zémor, P., op.cit., p. 80
104 Rădulesc u, C., op.cit., p . 287

33
B. Identitatea, imaginea și legitimitatea serviciilor publice

Identitatea reprezintă elementul important care permite unui organism să fie considerat o entitate
specifică ܈i coerentă ܈i să î܈i asume propria istorie ܈i locul printre celelalte .
În lucrarea sa , Corina Rădulescu caracterizează imaginarul organizational prin trei
proiec܊ii sau imagini interne :
 cea a institu܊iei pentru cei care lucrează în ea
 cea a calită܊ilor ideale, etice ܈i profesionale, pe care le presupun voca܊ia ܈i misiunea sa
 cea a grupurilor influente interne sau externe ale serviciului public
Identitatea este în centrul comunicării unui emi܊ător institu܊ional ܈i constituie, în acela ܈
timp, climatul intern ܈i marchează orice pas în rela܊iile cu exteriorul .105
Distincția dintre identitatea unei instituții de serviciu public și legitimitatea sa .
Identitatea unei institu܊ii de serviciu public este cu greu disociată de legitimitatea sa.
Imginea unui agent public este marcată puternic de imaginea pe care cetă܊eanul o are despre
func܊ia publică .
Legitimitatea ( după Ma x Weber este un referent stabil ) poate proveni din sacralitate, din
istorie, din respectarea legii ܈i a tradi܊iei .106 Ea se poate profila pe un ales mai mult sau mai pu܊in
charismatic. Puterea pe care o tran smite unei institu܊ii publice (primării) ܈i mobilizarea identită܊ii
nu sunt dire c܊ionate de către un conducător decât în anumite limite polit ice: durata, personalitate
respectiv depolitizarea mandatului de ales.
În serviciul public, focalizarea a fost pe funcționarea instituțională moЮtenită din trecut Юi mai
ales pe raționalizarea care a luminat procedurile legale.107
În anumite circumstan܊e se poate vorbi de o criză de legitimitate a serviciului public ceea ce
înseamnă că această raționalitate -legaliate, reieЮită din contractul social nu este impărtăЮită Юi
de către cetățean .108
În ide ea că institu܊iile publice să nu se preocupe doar de imaginea lor, ora܈ele, comuni tă܊ile
realizează o concurență a afiЮelor, a titlurilor publicațiilor, sloganurilor iar cetățeanul nu mai
are cum să regăsească cu claritate rolul fiecărui emițător .

105 Rădulescu, C., op.cit., p. 288
106 Ibidem, p . 287
107 Zémor, P., op.cit., p. 86
108 Ibidem, p. 87

34
C. Comunic area internă

Comunicarea internă înseamnă în primul rând ascultare . Anchetele realizate prin intermediul
agen܊ilor de serviciu pot fi : sondaje, opinii calitative ܈i întrevederi , reuniuni, prezentări de
propuneri sau chiar difuzarea de intrevederi filmate cu membrii personalului.
Aceste metode sunt utilizate în marile servicii administrative pentru a pune în eviden܊ă influen܊a
܈i fascina܊ia pe care o exercită televiziunea prin intermediul înregistrărilor de la filmare ܈i
difuzare.
Comunicarea internă se garantează ܈i pe calea reprezentării personalului ܈i a organiza –
܊iilor sale sindicale.
Comunicarea internă inseamnă capacitatea de a interveni în proceduri ܈i cere participarea
la decizii ܈i impăr܊irea responsabilită܊ilor .109
Pe lângă aceste tehici clasice se mai utiliz ează scrisorile de informare ( date a gen܊ilor la locurile
de muncă ) jurnalele interne, reviste-magazin.
De asemenea, comunicarea internă trebuie să se ocupe de membrii institu܊iei să fie primii
informa܊i ܈ i astfel să nu afle din ext erior deciziile care ii privesc.

2.6 Concluzii

Formele comunicării publice sunt : de a pune informa܊ia la dispozi܊ia publicului, de a astabili
rela܊ia ܈i de a dialoga, de a prezenta ܈i promova fiecare dintre serviciile oferite de către
adminitra܊ie popula܊iei, de a face cunoscute institu܊iile ܈i prin modul în care realizează
comunicarea internă cât ܈i cea cu exteriorul.
Punerea la dispozi܊ie a datelor publice este o misiune de a informa cu privire la actele guvernului
dar ܈i publicarea lor in Monitor ul Oficial.
Legea 544/2001 privind liberul acces la informa܊iile de interes public întăre܈te obliga܊iile privind
publicarea.
Accesul la informa܊ie publică este inainte de orice un drept.
Între rela܊ia dintre puterile publice ܈i cetă܊ean există câteva etape : primirea ܈i orietarea,
ascultarea, dialogul ܈i comunicarea rela܊iei .

109 Zémor, P ., op.cit ., p. 89

35
Promovarea serviciilor publice către cetă܊eni precum ܈i punerea în valoare a institu܊iei publice se
reflectă prin comunicare.
Pentru a fi promovată ܈i utilizată o ofertă publică sunt ut ilizate metode de informare ale
publicită܊ii având anumite criterii în ceea ce prive܈te limbajul , exprimare a publicită܊ii ܈i a
mijloacelor.
Publicitatea care se adresează cetă܊eanului trebuie să fie convingătoare întrucât teresul să u
personal provine din interesul general.
Procesul de comunicare cu cetă܊enii sau beneficiarii de servicii publice, se bazează pe
transmiterea informa܊iilor în mod regulat ܈i corect.
Informa܊ia poate fi transmisă prin intermediul unor rela܊ii eficiente cu presa, prezentări publice,
crearea ܈i intre܊inerea unui site web, răspunsuri la coresponden܊ă.
În principiu constituirea unei bune imagini externe se reflectă într -o bună imagine internă,
corectă ܈i organizată .
Nu putem vorbi despre comunicare dacă nu există un feedback, un receptor activ, iar
decodificarea să apară ca o reflectare în oglindă a codificării .
Rolul comunicării institu܊ionale este de a pune în valoare politica institu܊iei implică trei
aspecte: cel al strategiei, cel al structurii si cel al identită܊ii care conditi܊ionează misiune ܈i
structura.
Comunicarea institu܊ională are drept scop prezentarea organismului de a da seama de ansamblul
activită܊ilor sale dar ܈i de afirmare a identită܊ii ܈i imaginii, iar în general inso܊e܈te politica
institu܊iei.
Comunicarea internă înseamnă capacitatea de a interveni în proceduri ܈i cere participarea d e
decizie ܈i impăr܊irea responsabilită܊ilor .

36
Capitolul III Participarea cetățenilor la procesul deciziei publice

3.1 Considerații generale privind decizia publică și procesul decizional
Oamenii în orice activitate umană urmăresc realizarea unor scopuri, ܊eluri care presupun
luarea în prealabil a unei hotărâri, a unei decizi i.܉inând cont de această situa܊ie, putem spune că
܈i conducerea societă܊ii sau guvernarea acesteia înseamnă un proces prin care se iau decizii,
înțelegând prin proces atât analiza activității anterioare cât Юi examinarea posibilităților de
ameliorare concretă a activității, prin elaborarea Юi executarea deciziei .110
Procesul decizional poate fi definit ca elaborarea ܈i fundamentarea deciziilor întrucât sunt
necesare mai multe etape c e grupează activită܊i specifice . De asemenea, procesul decizional este
o componentă def initorie a actului de guvernare.111
În cele mai multe situa܊ii, o valoare deosebită o reprezintă decizia administrativă ca fiind
elementul principal al adm inistra܊iei în actul guvernării .
Decizia administrativă reprezintă o manifestare de voin܊ă a persoanei administrative ,
premergătoare ac܊iunii, prin care aceasta optează pentru o solu܊ie în vederea realizării unei
finalită܊i .112
Activitatea administra܊iei publice se desfă܈oară în temeiul unor decizii .
Prof. M.T.Oroveanu113distinge următoarele condi܊ii pe care ar trebui să le îndeplinească o
decizie :
-o alegere între mai multe variante de ac܊iune po sibile , deoarece administra܊ia prezintă o autono –
mie relativă în a -܈i realiza misiunile eficient ܈i efectuează o alegere între mai multe solu܊ii de ac –
܊iune.
-o alegere trebuie să fie con܈tientă, intru cât un simplu gest instinctiv nu constitue o decizie
-alegerea urmează a fi orientată spre unul sau mai multe scopuri, determinate ra܊ional
-aleger ea trebuie să ducă la o ac܊iune , decizia administrativă determină ac܊iunea propiu -zisă.
De asemenea , o decizie administrativă prezintă următoarele particularită܊i :
1.este rezultatul colaborării ܈i activită܊ii între persoane diferite din structurile administrative
2.presupune un studiu aprofundat

110 Pînzaru, T ., Asigurarea juridică a implicării cetățeanului în procesul decizional al autoritățilo r de guvernare Юi
reprezentative, Teză de doctorat, 2015, p.113
111 Ibidem, p.113
112 Bălan,E ., Drept administrativ Юi procedură adminstrativă ,Ed.Universitară, anul 2002, p.223
113 Ibidem

37
3.presupune derularea unui proces în mai multe etape
4.este avizată de mai multe persoane ܈i implică responsabilitatea titularilor de func܊ii publice din
administra܊ie .
Orice decizie în administra܊ia publică trebuie să îndeplinească următoarele condi܊ii :
A.să fie fundamentată ܈tiin܊ific luând în considerare interesele cetă܊enilor
B.să fie realistă, ceea ce înseamnă că realizarea deciziei să se facă în baza unei evaluăr i cît mai
complete a situa܊iei puse în discu܊ie
C.să se ia în timp util ܈i să se adopte într-un moment oportun
D.să se integreze în ansamblul deciziilor deja adoptate pentru realizarea obiectivelor institu܊iei
publice
E.să fie oportună adică să contribuie din plin la realizarea scopului pentru care a fost emis
F.să fie adoptată de persoana sau grupul de persoane care au împuternicire legală
G.decizia în administra܊ia publică se alege în raport cu mijloacele ܈i instrumentele necesare
pentru realizarea obiectivelor acesteia.
Deciziile administrative se clasifică asfel :
 din punct de vedere al obiectului lor, se pot distinge două categorii de decizii :
-decizii privind activitatea intern ă a administra܊iei
-decizii privind activ itatea externă a administra܊iei
 după gradul de generalitate : decizii cu caracter general, decizii individuale
 după gradul libertă܊ii de apreciere de care dispune autorul lor în cadrul creat de
prevederile legale
 după cunoa܈terea probabilită܊ii efectelor : decizii în condi܊ii de certitudine, decizii in
condi ܊ii de risc, decizii în condi܊ii de incertitudine.
܇tiin܊a adminstra܊iei enumeră principalele etape ale unui proces :
a)documentarea, informarea ܈i analiza materialului documentar
b)elaborarea variantelor proiectului de decizie
Defini܊ia legală a procesului decizional o regăsim în Legea privind transparența procesu –
lui decizional,art.1 – „procedur ă de elaborare ܈i de adoptare a deciziilor de către autorită܊ile publi –
ce care cad sub incide܊a prezen܊ei legi” . În ceea ce prive܈te decizia este definită ca „ act juridic
adoptat de autor ită܊ile publice care cad sub inciden܊a prezentei legi ” .
Dup ă ce variantele de pr oiect de decizie sunt întocmite, acestea sunt supuse pe baza crite-

38
riilor ܈i obiectivelor avute în vedere în momentul luării ini܊iativei de elaborare, unui proces de
evaluar e .Etapa finală a procesului decizional este reprezentată de adoptare deciziei .Adoptarea
deciziei constitutie un drept dar ܈i o obliga܊ie a conduce rii structurilor administrative, o atribu܊ie
esen܊ială a acestora .114
Adoptarea deciziei trebuie să respecte măsurile menite să o ducă la îndeplinire fiind
necesar să se stabilească precis modalită܊ile de executare a deciziei : de către cine, în ce ordine ,
în ce procedee etc. Nerespectarea tuturor condi܊iilor de îndeplinire , decizia adoptată răm âne o
decizie ineficientă .
Ceea ce distinge decizia admin istrativă de alte decizii umane, în privin܊a efectelor sale , este po-
sibilitatea folosirii for܊ei coercitive a statului pentru punerea ei în executare.115
Deoarece institu܊iile publice se confruntă cu diverse probleme deciziile pot avea o for –
mă statică sau dinamică, structurate sau nestructurate, prevăzute sau latente .
În ceea ce prive܈te structura procesului decizional se pot stabili următoarele elemente :
 obiectul sau obiectivele deciziei însemnând nivelul propus a fi realizat pentru un anumit
criteriu
 decidentul care poate fi un grup de persoane sau o singură persoană , fiind cel care selec –
tează din multiplele variante.
De asemenea, decidentul este necesar să îndeplinească următoarele condi܊ii :
-să aibă experien܊ă în lucrul cu oamenii
-să fie înzestrată cu abilitatea de a lua decizii în domeniu
-să aibă un stil managerial adecvat situa܊iilor cu care se confruntă organiza܊ia
 mulțimea variantelor decizionale , întrucât aceasta este cea mai importantă etapă în funda –
mentarea deciziilor deoarece are loc identificarea ܈i stabilirea acestora
 mulțimea criteriilor decizionale , fiind reprezentată de punctele de vedere ale decidentului
 starea naturii, explică ansamblul condi܊iilor interne ܈i externe ale organiza܊iei care sunt
influen܊ate sau influen܊ează decizia cadrului de conducere
 timpul vizând în mare parte trecerea timpului de la adoptare până la aplicarea deciziei,
momentul colectării informa܊iilor, elaborarea ܈i conducerea decizie .
Profesorul G.I.Olteanu în lucrarea sa “No܊iuni de drept administrativ ” sus܊ine că proce –
sul decizional al administra܊iei publice prezintă următoarele etape :
1. desfă܈urarea unor activită܊i ce privesc cercetarea problemelor ce cad în componen܊a ad –

114 Bălan, E., op.cit., p.234
115 Ibidem, p.235

39
ministra܊iei publice
2. discutarea problemelor
3. manifestarea de voin܊ă, hotărârea de a realiza problemele într -un anumit fel
Pe de altă parte , profesorul Ioan Alexandru în lucrarea sa “Structuri, mecanisme ܈i ins –
titu܊ii administrative ” stabile܈te însă diferit etapele procesului decizional :
 adunarea datelor, presupune datele ce vizează situa܊ia trecută, prezentă sau viitoare
 selectarea ܈i ordonarea datelor ( se stabilesc ce probleme se reliefează, care sunt circum –
stan܊ele problemei, în ce ordine de urgen܊ă trebuie ac܊ionat )
 analiza datelor
 luarea deciziei- este momentul de manifestării voin܊ei decidentului
După ce o decizie a fost adoptată, urmează ca aceasta să intre în vigoare ܈i aplicarea respe ctiv
executarea acesteia.
Într- un final, o decizie administrativă adoptată este considerată eficientă în func܊ie de
atitudinea cetă܊enilor fa܊ă de efect ele concrete pe care le produce.
Agrearea deciziilor de către destinatari, evident, conferă un plus de valoarea întregului proces de-
cizional al administra܊iei, care se poate solda cu sus܊inerea ܈i încrederea din partea cetă܊enilor fa܊ă
de activitatea autorită܊ilor publice ܈i în consecin܊ă, cu implementarea eficientă în practică a
deciziilor acestora.116

3.2 Democrația participativă – noțiune și principii

Termenul de democra܊ie este un concept care a apărut cu aproximativ 2500 de ani în
urmă, în Greci antică . Deoarece acest concept este unul politic, putem vorbi despre o democra܊ie
politică care a evoluat mult de a lungul istoriei ܈i care astăzi variază de la stat la stat, în func܊ie de
nivelul economic, de condi܊iile sociale sau de practicile politice existente.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul democrație provine din limba greacă, fiind
format din demos care înseamnă popor ܈i kratos care înseamnă putere .
Democra܊ia este o formă de organizare ܈i conducere politică a societă܊ii prin consulta –
rea cetă܊enilor , tinând cont de voin܊a acestora, de interesele ܈i aspira܊iile de progres al ܊ării.
Democra܊ia este un sistem politic prost, însa cel mai bun dintre cele pe care omenirea
le-a inventat până acum. ( Winston Churchile)

116 Pînzaru, T., op.cit ., p.121

40
Democra܊ia este guvernarea poporului, de către popor, pentru popor. (Abraham
Lincoln)
Prin democra܊ie înteleg că ea îi conferă celui mai slab dintre noi acelea܈i ܈anse ca ܈i
celui mai puternic. (Mahatma Gandhi)
Pentru Rousseau conceptul de democra܊ie presupune că ideea de democra܊ie nu are le –
gătură cu ideea de reprezentativitate politică “deputa܊ii poporului nu sunt ܈i nici nu pot fi
reprezentan܊ii lui, ei nu sunt decât mandatarii lui ܈i nu pot să hotărască nimic definitiv. Orice lege
pe care nu a ratificat- o poporul în persoană este nulă, nici nu este lege.”117
Pe de altă parte Marx considera că dacă se va înlătura organizarea socio -politică ce ar fi
stat la baza folosirii omului ca pe un instrument , precum ܈i clasele sociale asfel încât să se
înlăture a܈a numita putere de clasă ܈i va putea ajunge la o democratizare deplină a societă܊ii.
Robert Dahl înlocuie܈te termenul de democra܊ie cu cel de poliarhie. Acesta identifică
poliar hia cu o democra܊ie participativă care tinde spre o consolidare maximală prin aportul pe
care cetă܊enii îl aduc prin participarea lor sporită la via܊a politică dar ܈i prin respectarea unor
garan܊ii constitu܊ion ale oferite de liderii politici.118
Tot în viziunea lui Dahl119 existen܊a democra܊iei se justifică prin prezen܊a ܈i îndeplinirea a cel
pu܊in opt garan܊ii constitu܊ionale : libertatea de a construi organiza܊ii ܈i de a adera la ele,
libertatea de exprimare, dreptul la vot, eligibilitatea în func܊iile p ublice, dreptul liderilor politici
de a concura în vederea ob܊inerii consensului ܈i a voturilor, sursele de alternative de informa܊ie,
alegerile libere ܈i corecte, institu܊iile care fac guvernul dependent de vot ܈i de alte forme d e
preferin܊ă politică.
Hayek vedea democra܊ia ca un mijloc legitim de a proteja libertă܊ile individuale,
această abordare având un caracter juridic, democra܊ia fiind cea care asigură “ domnia legii ”.
În ceea ce prive܈te astăzi democra܊ia statelor mode rne, poporul nu poate exercita direct
܈i nemijlocit puterea .Tocmai de aceea democra܊iile moderne încep să se bazeze pe o “ delegare a
puterii ܈i a conducerii ”de la majoritate către o minoritate profesională de politicieni.
Altfel spus poporul prin intermediul votului, transferă puterea legislativă ܈i executivă unor
politicieni ale܈i pe o anumită perioadă de timp determinată.
Un concept care înglobează într -o măsură semnificativă participarea cetă܊enilor este
cel al democra܊iei parti cipative. Aceasta presupune implicarea cetă܊enilor , a unor comunită܊i sau

117 Held, D., Modele ale democrației , Ed.Univers, Bucure܈ti, 2000, p.30
118 Ciobanu, C.A., Teoria democrației.Evoluție.Probleme.Provocări ., curs universitar, p.34
119 Domenico, F., Эtiința Politică -Probleme, concepte, teorii , Ed.Polirom,2007, p.337

41
a unor grupuri sociale în procesul decizional. Cetă܊enii pot fi cataloga܊i drept ni܈te protagoni܈ti în
dezvoltarea politică, în proiecte sau programe.
Democra܊ia participativă poate fi definită ca “ un proces în construcție continuă, împli –
când un risc continuu, necesitând organizare, colaborare, identificarea unor obiective comune
într-un grup ”. Democra܊ia participativă presupune mecanisme prin c are luarea deciziilor cu
privi re problemele comunită܊ii se face prin implicarea cetă܊enilor. De asemenea, decidentul
politic trebuie să ia în considerare sugestiile ܈i reclama܊iile cetă܊enilor indiferent daca este de
acord sau nu cu cele exprimate de ace܈tia.
Potrivit lui Pateman120 teoriile participative ale democra܊iei contestă mitul conform
căreia există o singură teorie clasică a democra܊iei : democra܊ia liberală. Autoarea aduce în
discu ܊ie părerile unor teoreticieni unde parti ciparea este es en܊a democra܊iei, ܈i nu reprezentarea.
Esen܊a libertă܊ii ܈i a activismului precum ܈i existen܊a dreptului la vot ܈i a alternan܊ei la guvernare
nu întăresc ideea de democra܊ie. Practic, teoriile participative ale democra܊iei privesc democra܊ia
prin dezvoltar ea rela܊iilor de încredere reciprocă între indivizi .
Pentru Macpherson121, democra܊ia participativă reprezintă o respingere categorică a
modelului schumpeterian al democra܊iei ܈i a viziunii negative a acestuia asupra naturii umane.
În Europa , ideea de democra܊ie participativă a venit din partea celor din grupul “ Noua Stângă”
precum ܈i de mi܈cările studen܊e܈ti din perioada anilor ’ 60 ܈i ’70.
Democra܊ia participativă implică participarea cetă܊enească pe trei paliere ܈i anume : la
procesul de luare a deciziilor publice, participarea cetă܊enească la administrarea banului public ܈i
consul tarea publică a societă܊ii civile .
În ceea ce prive܈te principiile democra܊iei participative acestea sunt :
 principiul informării
 principiul consultării
 principiul transparen܊ei luării deciziilor
Pentru ca cetă܊enii să participe la luarea deciziilor într -o democra܊ie este necesar ca ace܈tia să fie
informa܊i. Informarea presupune eforturi atât din partea cetă܊enilor cât si a administra܊iei publice.
Administra܊ia publică este datoare să emită ܈i să transmită informa܊ie către cetă܊eni privind acti –
vitatea ܈i ceea ce î܈i propune să realizeze pentru ca ace܈tia să poată în܊e lege „direc܊iile prioritare
ale politicii ad ministrative a ale܈ilor locali” .

120 Grugel, J., Democratizarea-O introducere critic ă, Ed.Polirom, 2008, p.35
121 Ibidem, p.35

42
Al doilea principiu, cel al consultării cetă܊enilor presupune o ac܊iune din partea autorită܊ilor
pentru identificarea necesită܊ilor prin colectarea de idei si sugestii privind o anumită problemă.
Cel de al treilea principiu denumit transparența luării deciziilor publice are în vedere premisa că
administra܊ia publică este deschisă spre implicarea cetă܊enilor în activitatea complexă a procesu –
lui de guvernare, informa܊iile de interes local sunt transferate permanent de la administra܊ie la
cetă܊eni.
Participarea cetă܊enească reprezintă combina܊ia acestor premise legate de informa܊ii,
comunicare ܈i implicare în rela܊ia care se stabile܈te între administra܊ie ܈i cetă܊eni iar activită܊ile
administra܊iei sunt dezvoltate ܈i sus܊inute în asa fel încât să corespundă cât mai mult posibil
nevoilor ܈i dorin܊elor cetă܊enilor .
Într-o altă ordine de ideii, această participare cetă܊enească are la bază o “ comunicare ” care se
realizează de la administra܊ie către cetă܊eni ܈i invers, de la cetă܊eni către administra܊ie . Acest
lucru înseamnă că autorită܊ile administra܊iei publice trebuie să se străduiască să furnizeze
informa܊iile cu privire la planurile ܈i opera܊iunile propuse ܈i totodată să depună efortul de a satis –
face in teresul general al cetă܊enilor.O bună transmitere a informa܊iei către cetă܊eni necesită timp
܈i resurse dar se regăse܈te în încrederea ܈i în܊elegerea publică .
Practic participarea cetă܊enească devine eficientă atunci când cetă܊enii se adună să afle ܈i să
discute dar să î܈i exprime si părerile cu privire la proiectele si planurile propuse de administra܊i a
publică.

3.3 Forme de participare ale cetățenilor

Conform Const itu܊iei României , art.31, alin(1) 122stipulează că „ Dreptul persoanei
de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi ingrădit ”. Acela܈i articol, alin (2)
„Autoritățile publice potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea
corectă a cetățenilor asupra treburilor publice Юi asupra problemelor de interes personal „.
Unul din principiile administra܊iei publice este reprezentat de principiul consultării cetățenilor .
Acest principiu are ca scop implicarea cetă܊enilor în managementul deciziilor Юi al ofertei de
servicii.123

122 Publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 767 / 31 octombrie 2003.
123 Voican, M., Principiile cadru ale administrației publice locale , Ed.Universul Juridic, Bucure܈ti, 2009, p.174

43
Democra܊ia participativă urmăre܈te o apropiere din partea beneficiarilor informa܊i asupra
deciziilor propuse de autorită܊ile publice.
În urma dialogului dintre autorită܊i ܈i cetă܊eni sugestiile acestora din urmă sunt
integrate în interven܊iile guvernamentale urmărindu -se astfel satisfacerea nevoilor comunită܊ilor
locale.124Principiul consult ării cetă܊enilor asigură implicarea cetă܊en ilor în procesul de formulare
a deciziilor privind comunitatea precum ܈i a politicilor publice . Principiul urmăre܈te să identifice
care ar fi necesită܊ile ܈i priorită܊ile comunită܊ii, iar aceasta din urmă să aibă posibilitatea de a
alege între posibilel e solu܊ionări ale unei probleme .
În urma consultării cetă܊enilor op܊iunile, interesele ܈i punctele de vedere ale colectivită܊ilor sunt
luate în considerare ܈i integrate în luarea deciziilor.
În ceea ce p rive܈te consultarea , aceasta este o m etodă prin care factorii de decizie
ob܊in o perspectivă din interiorul comunită܊ii, fără de care deciziile luate ar putea fi inadecvate la
tradi܊iile ܈i contextul socio -cultural.
Consultarea urmăre܈te îndeplinirea următoarelor obiective :125
 definirea priorită܊ilor ܈i preferin܊elor beneficiarilor unei măsuri administrative
 identificarea punctelor comune dar ܈i a celor divergente pe care cetă܊enii le au cu privire
la o problemă locală
 stabilirea prin consens a unui set de priorită܊i care pot fi gestionate cu resursele existente
Principalul scop al consultării este acela ca deciziile administrative să îmbrace a܈tep –
tările pe car e le au de܊inătorii de interese .Existen܊a ܈i aplicare a acestui principiu este un real
sprijin întrucât asigură autorită܊ile publice că vor lua măsurile potrivite cu a܈teptările ܈i interesele
colectivită܊ilor .
În ceea ce prive܈te cadrul legislativ al princ ipiului consultării cetă܊enilor, există mai multe act e
normative ܈i conven܊ii ce reglementează acest principiu.
Astfel, conform art.19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului statuează că” Orice
persoană are dreptul la libertatea de opinie Юi a expresiei; acest drept include libertatea de a
susține opinii fără nicio interferență Юi de a căuta, primi Юi răspândi informații Юi idei prin orice
mijloace, indiferent de frontiere ”.
De asemenea, principiul consultării este consfin܊it ܈i în Carta Europeană a autonomiei locale
adoptată la Strasburg în 15 oct.1985 ܈i ratificată în România în 1997, în art.3 care face referire

124 Voican, M., op.cit., p.147
125 Ibidem, p.175

44
la”Drepturile ce revin autorităților administrație publice nu pot limita exercitarea principiului
consultării cetățenilor ”.
Principalele a cte normative care cuprind dispozi܊iile cu privire la consultarea
cetă܊enilor ܈i la problemele de interes local ܈i na܊ional sunt :126

1. Constitu ܊ia României
2. Legea nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale,
adoptată la Stransbourg la 15 oct.1985
3. Legea nr. 189/1999 privind finan܊ele publice locale
4. Legea nr. 189/1999 privind exercitarea ini܊iativei legislative de către cetă܊eni
5. Legea nr. 215/2001 privind adminitra܊ia publică locală (modificată prin Legea
nr. 141/2004 ܈i Legea nr. 286 /2006)
6. Legea nr.3/2000 privind organizarea ܈i desfă܈urarea referendumului
7. Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informa܊ia de interes public
8. H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
L.544/2001
9. Legea nr.52/2003 privind transparen܊a actului decizional în administra܊ia
publică

Cu privire la formele de participare ale cetă܊enilor în luarea deciziilor corespunzătoare
enumerăm :
1. informa܊iile din oficiu
2. informa܊iile la cerere
3. consultările prin dezbaterile publice
4. participarea cetă܊enilor la sedin܊ele forurilor decizionale na܊ionale ܈i locale
5. referendumul
6. ini܊iativa legislativă
În continuare vom prezenta formele de participare ܈i consultare a cetă܊enilor făcând referire la
actele normative care le reglemente ază.

126 Voican, M., op.cit., p.178

45
1.Informațiile din oficiu .Cons titu܊ia României, în art.31, alin(1) ܈i (2) face referire la
obligativitatea autorită܊ile publice de a furniza informa܊iile de interes public. În completare,
Legea 544/2001 privind accesul la informa܊ia de interes public face distinc܊ia între informa܊iile
furnizate din oficiu ܈i informa܊iile disponibile la cerere. Ceea ce caracterizează informa܊iile din
oficiu este aceea că disponibilitatea lor trebuie să fie chiar dinainte ca o cerere de formulare să fie
ini܊iată .
Conform art.5 alin(1) din Legea 544/2001127, informa܊iile de interes major pentru cetă܊eni sunt :
 actele normative care reglementeaz ă organizarea ܈i func܊ionarea autorită܊ilor sau
institu܊iei publice
 structura organizatori că, atribu܊iile departamentelor , programul de func܊ionare,
programul de audien܊e al autorită܊ilor sau instu܊iei publice
 numele ܈i prenumele persoanelor din conducerea autorită܊ii sau a institu܊iei publice ܈i ale
func܊ionarului responsabil cu difuzarea informa܊iilor publice
 coordonatele de contact ale autorită܊ii sau institu܊iei publice :denumirea, sediul, numerele
de telefon, fax, adresa de e- mail ܈i adresa paginii de internet
 sursele financiare, bugetul ܈i bilan܊ul contabil
 programele ܈i strategiile proprii
 lista cuprinzând documentele de interes public
 modalită܊i de contestare a deciziei autorită܊ii sau institu܊iei publice în situa܊ia în care
persoana se consideră vătămată în privin܊a dreptului de acces la informa܊ii le de interes public
solicitate.
Posibilele modalită܊i de distribuire a informa܊iilor de interes public către cetă܊eni sunt:
 afi܈area la sediul propiu
 afi܈area pe internet pe site -ul institu܊iei
 anun܊area prin mass -media
 tipărirea de brosuri informative
2.Informațiile la cerere .Ob܊inere informa܊iilor la cerere este reglementată de Legea 544/2001
privind liberul acces la informa܊iile de interes public . Practic, aceste informa܊ii sunt solicitate de
cetă܊eni pentru satisfacerea ܈i exercitarea unor interese ܈i drepturi individuale.
3.Consultarea prin dezbaterile publice . Această formă de consultare a cetă܊enilor este
reglementată de Legea 52/2003 privind transparen܊a decizională în administra܊ia publică .

127 Publicată în Monitorul Oficial nr. 663/23 octombrie 2001

46
Scopul consultărilor este acela de a se oferi un feedback cetă܊enilor cu privire la diferitele stadii
ale procesului decizional. Practic, consultarea oferă posibilitatea cetă܊enilor de a participa activ
prin oferirea de sugestii adresate autor ită܊ilor administra܊iei publice . De asemenea, principiul nu
presupune introducerea unor reguli proprii democra܊iei directe ܈i nu oferă cetă܊enilor dreptul de a
lua decizia finală cu privire la deciziile care au impact asupra activită܊ii ambilor parteneri, fiind
vorba despre un proces de consultare ܈i nu despre o procedură de schimbare a rolurilor între
administra܊ie publică ܈i societatea civilă cu privire la elaborare a actelor normative.
Autorită܊ile publice au obliga܊ia de a întocmi un raport anual privind transparen܊a
decizională care să con܊ină următoarele informa܊ii :
 numărul dezbaterilor publice organizate pe marginea proiectelor de acte normative
 numărul recomandărilor primite în cadrul dezbaterilor publice
 numărul total al recomandărilor incluse în proiectele de acte normative ܈i con܊inutul
decizie luate
 numărul participan܊ilor la ܈edin܊ele publice ale forurilor legislative
 situa܊ia cazurilor în care autoritatea a fost ac܊ionată în justi܊ie prin nerespectarea prezen܊ei
legi
 numărul sedin܊elor publice închise ܈i motivul restric܊ionării acestuia
Autoarea Voicanu M. în lucrarea sa intitulată “ Princi piile cadru ale administra܊iei
publice locale ” clasifică modalită܊ile de consultare a cetă܊enilor în func܊ie de următoarele criterii:
I.în func܊ie de modul de comunicare a cetă܊enilor cu autorită܊ile :
-consultări în scris (recomandări scrise pe hârtie, e-mail)
-consultări orale în cadrul discu܊iilor ܈i întâlnirilor de dezbateri publice
II.în func܊ie de natura problemei asupra căreia se organizează consulta܊iile :
-consultări asupra problemelor de interes local
-consultări asupra problemelor de interes na܊ ional
III.în func܊ie de persoana căreia ii apar܊ine ini܊iativa participării la consultări :
-participări din ini܊iativă proprie
-participări ca răspuns la invita܊ia autorită܊ii ini܊iatoare
IV.în func܊ie de metoda de consultare :
-consultarea de܊inătorilor de interese
-consultarea în cadrul dezbaterilor publice
-consultarea prin discu܊ii pe forumuri electronice

47
-consultarea prin sondajele sociale
4.Participarea cetățenilor la ședințele forurilor decizionale naționale și locale . Ca form ă de
realizare a democra܊iei participative, publicitatea sedin܊elor forurilor legislative, cele două camere
ale Parlamentului ܈i consiliile locale, respectiv jude܊ene, urmăresc pe de o parte transparentizarea
procesului decizional ܈i legislativ, iar pe de altă parte, posibilitatea cetă܊enilor de a deveni co –
participan܊i la solu܊ionarea problemelor na܊iunii, respectiv ale colectivită܊ilor locale.128
Dreptul cetă܊enilor de a participa la ܈edin܊ele celor două Camere Parlamentare este
reglementat de art.68 din Constitu܊ia României care stabile܈te caracterul public al ܈edin܊elor
astfel:
Art.68 Caracterul public al Юedințelor
(1) Эedințele celor două camere sunt publice.
(2) Camerele pot hotărî ca anumite Юedințe să fie secrete
Cât prive܈te dreptul cetă܊enilor de a participa la ܈edin܊ele forurilor legislative locale, consilii
locale ܈i jude܊ene este introdus prin Legea nr.286/2006129 pentru modificarea ܈i completarea
Legii administra܊iei publice locale nr.215/2001 art.43 ܈i art.109. Această reglementare acordă
cetă܊enilor dreptul de participare la procesul legislativ ܈i decizional local.
Camera deputa܊ilor, Senatul, Consiliile locale ܈i jude܊ene sunt organe deliberative care se
întâlnesc în sesiuni ܈i lucrează în sedin܊e.
În mod practic, procesul legis lativ ܈i decizional presupune participarea a trei etape
cronologice :
-fixarea ordinii de zi
-dezbaterile proiectelor de acte normative
-votul
Singura etapă în care este permisă participarea cetă܊enilor este etapa dezbaterilor. Dezbatarea
proiectelor de acte normative se realizează în două etape :discu܊iile generale ܈i discu܊iile pe
articole inclusiv discu܊ia pe baza amendamentelor . De asemenea, participarea cetă܊enil or este
permisă în ambele etape . Participarea cetă܊enilor la ܈edin܊e publice ale Camerelo r Parlamentare,
܈edin܊ele consiliilor, este supusă unor reguli de solemnitate a ܈edin܊ei. Au existat situa܊ii în care
cetă܊enii care participau la dezbateri au urmărit blocarea procesului legislativ deoarece normele
adoptate îî nemul܊umeau. Aceste fapte se întâmplau în anul 2006 când la ܈edin܊ă urma să se

128 Voican, M., op.cit., p.189
129 Publicată în Monitorul Oficial nr. 621 din 18 iulie 2006

48
stabilească cuantumul pensiilor iar un grup de pensionari care participau la ܈edin܊e au încercat s ă
blocheze procesul de adoptare a pensiilor.
O altă formă de participarea a cetă܊enilor est e referendumul .
Referendumul este actul normativ reglementat de Legea nr.3/2000 privind organizarea ܈i
desfă܈urarea referendumului.130
Referendumul este definit ca un procedeu de consultare prin care cetă܊enii sunt chema܊i
să se pronun܊e cu DA sau Nu asupra unei probleme publice, decizând cu majoritatea voturil or
exprimate.131 Prin intermediul acestuia cetă܊enii sunt asocia܊i prin procesul de decizie ܈i devin
codecizionari în problemele de interes public ale colectivită܊ii locale sau na܊iunii.
O clasificare a referendumului o face autoarea Voican M., ܊inând cont de diferite
criterii:
I.în func܊ie de obligativitatea consultării popula܊iei prin referendum :
-referendumul este obligatoriu (dacă intrarea în vigoare a unui act normativ ܈i procedura de efecte
juridice este condi܊ionată de aprobarea de referendum )
-referendumul este facultativ (nu condi܊ionează intrarea în vigoare a unui act, r olul său fiind unul
consultativ)
II.în func܊ie de unitatea administrativă -teritorială în care se organizează :
-referendum na܊ional (ini܊iat de Pre܈edintele României, după consultarea Parlamentului cu privire
la următoarele : revizuirea Constitu܊iei, demiterea Pre܈edintelui Românie i, probleme de interes
na܊ional )
-referendum jude܊ean (se desfă܈oară în comune ܈i ora܈ele dintr -un jude܊ )
-referendum local ( se organizează numai in satele componente ale comunei sau ora܈ului )
III.în func܊ie de momentul organizării referendumului :
-referendumul prelegislativ se organizează inaintea adoptării unui act normativ sau al unei
interven܊ii guvernamentale
-referendumul postlegilativ este condi܊ia de fond necesării intrării în vigoare a unui act normativ
după adoptarea sa .
6.Inițiativa legislativă
Ini܊iativa legislativă este acea formă de realizare a democra܊iei participative care permite
participarea cetă܊enilor în procesul decizional prin formularea de propuneri de proiecte de legi ܈i

130 Publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 24 februarie 2000
131 Voican, M., op.cit ., p.192

49
respectiv de hotărâri de consiliu local sau jude܊ean .132 De asemenea, aceasta prin participarea
activă a cetă܊enilor la procesul decizional îmbracă două forme : propunerea de proiecte de legi ܈i
propunerea de proiecte de hotărârî de consiliul local sau jude܊ean.Ini܊iativa legislativă atât la nivel
local cât ܈i na܊ional este reglementată de Legea nr.189/1999 privind exercitarea ini܊iative
legislative de către cetă܊eni ܈i de Legea 141/2004 pentru modificare ܈i completarea Legii
administr a܊iei publice l ocale nr.215/2001.133
Scopul ambelor forme de ini܊iativă legislativă, este de a permite cetă܊enilor să provoace
declan܈area procedurii de decizie ܈i s ă propună ei însu܈i acte normative.
Dacă până în 1991 declan܈area unei ini܊iativei legislative era necesar un număr de 250.000 de
locuitori care să provină din cel pu܊in un sfert din jude܊ele ܊ării, ulterior prin Legea 429/2003134
de re vizuire a Constitu܊iei României, pragul a scăzut de la 250.000 la 100.000 de locuitori.
Dreptul la ini܊iativă legislativă este consacrat de Constitu܊ia României ܈i deoarece la
nivel local există anumit e probleme ce trebuie rezolvate , cetă܊enii ar trebui să aibă posibilitatea
legală de a propune adoptarea de hotărârî locale, ace܈tia putând avea ini܊iativa legislativă n umai
la nivel na܊ional . A܈adar, orice cetă܊ean are dreptul de a promova o ini܊iativă legislativă cu
condi܊ia de a fi sprijinit de un anumit număr de semnă turi din partea altor cet ă܊eni .

3.4 Strategii de consolidare a participării cetățenilor la activitățile publice

Cuvântul strategie provine din limba greacă din strategya care înseamnă „ arta
generalilor ” numită de greci strategos . Strategia înseamnă deci arta conducerii războiului sau arta
victoriei.
Într-o societate democratică, cetă܊enii trebuie să -܈i cunoască drepturile pentru a putea
beneficia de ele. De asemenea, o comunitate sănătoasă participă la procesul de luare a deciziilor
de interes public informându- se cu privire la problemele care îi afectează , solicitând autorită܊ilor
să adopte măsurile pe care ei le consideră de cuviin܊ă ܈i participând efectiv la punerea în practică
a deciziilor luate.135

132 Voican, M., op.cit., p.195
133 PuďliĐată în Monitorul OfiĐial nr. ϭϮϯ din ϮϬ feďruarie ϮϬϬ7
134 Publicată în Monitorul Oficial nr. 669 din 22 septembrie 2003
135Participarea cetățenească –mijloc de implicare a cetățeanului în procesul decizional
(https://poetamariabarbu.wordpress.com/2008/04/08/despre-strategie/) accesat la data 19.05.2017

50
Prin urmare, participarea cetă܊enească este un proces prin care nevoile ܈i valorile cetă܊enilor sunt
încorporate procesului administra܊iei publi ce locale de luare a deciziilor.
Consolidarea implicării cetă܊enilor în procesul democratic al Uniunii Europene
presupune un efort comun atât din partea autorită܊ilor locale cât ܈i a celor regionale.
După părerea mea, participarea cetă܊enilor la evenimente democratice ar avea o rată mai mare
dacă ace܈tia ar fi mult mai informa܊i, decât sunt în prezent, cu privire la candida܊ii pentru func܊iile
publice, la scopurile pe care ܈i le propun partidele politice ܈i as tfel fiecare am ܈ti de ce votăm .
De܈i în ultimul timp, există o discrepan܊ă cu privire la cetă܊enii care ies la vot întrucât numărul
tinerilor este inferior cu cel al cetă܊enilor trecu܊i de vârst a a treia . Cum ar fi dacă am ie܈i măcar
jumătate din popula܊ia ܊ării la vot ?
În “Raportul din 2017 privind cetă܊enia Uniunii”136 sunt stabilite priorită܊i pe ntru
perioada 2017- 2019 privind consolidarea participării cetă܊enilor la via܊a democratică :
1. Se va intensifica dialogurile cu cetă܊enii ܈i va încuraja dezbaterile publice, pentru că
publicul să în܊eleagă mai bine impactul Uniunii Europene asupra vie܊ii de zi cu zi a
cetă܊enilor ܈i pentru încurajarea schimbului de opinii cu ace܈tia
2. În 2017, se va publica un raport despre punerea în aplicare a legisla܊iei Uniunii Europene
privind alegerile locale pentru a se asigura că cetă܊enii Uniunii î܈i pot exercita efectiv
drepturile de vot la nivel local
3. În 2018, se va promova cele mai bune practici care să îi ajute pe cetă܊eni să voteze ܈i să
candideze la alegerile Uniunii Europe
 Alte metode de consultare și participare publică137

o Ateliere de scenarii ( scenario workshops)
Un atelier de scenarii presupune abordarea unei probleme socio- economică sau chiar tehnologică
cu care comunitatea se confruntă ܈i de asemenea, presupune căutarea de solu܊ii . Un atelier de
scenarii este o întâlnire locală în cadrul căreia participan܊ii pleacă pe la prezent, î܈i imag inează un
viitor ܈i apoi identifică pa܈ii care trebuie realiza܊ i până la atingerea acelui viitor .
o Ateliere de lucru, seminarii , conferin܊e

136 Raport din 2017 privind cet ățenia Uniunii (ec.europa.eu/newsroom/document.cfm?doc_id=42021)
137 http://www.ce-re.ro/metode#inceput – accesat la data 19.05.2017

51
Atelierele de lucru , seminariile ܈i conferin܊ele sunt forme de dezbatere pe subiecte concrete.
Aceste evenimente permit un contact direct între administra܊ie ܈i reprezentan܊i ai grupurilor
având ocazia de a- ܈i face ambele păr܊i cunoscute opiniile.
o Audierile publice
O audiere publică reprezintă un eveniment în cadrul căreia sunt audiate mai multe persoane care
au de exprimat opinii ܈i propuneri cu privire la un anumit su biect.
o Orele deschise
Acestea sunt întâlniri individuale, nep rogramate între un func܊ionar (primar, prefect) ܈i cetă܊eni
prin prezentarea problemelor individuale ale acestora.
o Simpozioane cetă܊ene܈ti
Simpozioanele cetă܊ene܈ti sunt întâlniri publice pentru dezbateril e politicilor publice cu teme
tehnice (de ex emplu poluare, energie nucleară ).
o Summitul cetă܊enilor( citizens summit )
Summitul cetă܊enilor, cunoscut ܈i sub denumirea de 21st Century Town Hall Meeting, este o
metodă de consultare ini܊iată de organiza܊ia americană America Speaks . Acestă metodă a fost
utilizată prima dată în America, fiind urmată apoi pe scară largă de alte state europene, inclusiv
România ( Primaria Sectorului 1 Bucure܈ti ). Summitul cetă܊enilor este o metodă de a stimula
dezbaterea asupra unor probleme de interes public ܈i de a evalua opinia publicului despre
priorită܊i ܈i posibile ac܊iuni pe care trebuie să le administreze în diverse domenii. Avantajul unei
asfel de metode este că poate găzdui un număr foarte mare de participan܊i , pe care îi im plică într –
un dialog consistent.
Dezinteresul cetă܊enilor fa܊ă de implicarea în procesul decizional ܈i neîncrederea
acestora în capacitatea lor de a influen܊a deciziile autorită܊ilor, au ca efect accetuarea pozi܊iei
dominante a autorită܊ilor publice în structurarea u nei ad ministra܊ii participative .
De ce este importantă participarea ? Gradul în care indivizii activi politic sunt reprezentativi
pentru toată popula܊ia este important din punctul de vedere al principiului democratic al egalită܊ii.
Tocmai de aceea este important să vedem care sunt caracteristicile socio -demografice, op܊iunile
܈i valorile politice ale celor care participă .138
După părere mea participarea se înva܊ă, esen܊ială fiind încrederea. Deoarece pentru a-
܈i manifesta dorin܊a de participare la procesul decizional este important ca cetă܊enii să fie

138 Administrația publică mai aproape de cetățeni prin social media
(http://www.anfp.gov.ro/R/Doc/2015/Proiecte/Social%20media/Raport%20cercetare%20social%20m edia.pdf)
accesat la data 20.05.2017

52
informa܊i ܈i este necesar ca opiniile lor să fie luate în considerare . Cetă܊eanul are nevoie să se
simtă prioritar impreună cu problemele ܈i nevoile pe care le are ܈i că prezen܊a sa ca interlocutor al
instutu܊iilor publice contează .
În ܊ările unde s -a în܊eles necesitatea participării publice a cetă܊enilor ܈i -au dezvoltat
politici complexe cu scopul simplificării accesului publicului la decizia publică, lansează
campanii de consultări p ublice chiar înainte de a le propune acestora un document cu un text de
lege.
În România, majoritatea reprezentan܊ilor administra܊iei publice chestiona܊i declară că
reprezentan܊ii societă܊ii civile ܈i cetă܊enii sunt consulta܊i abia în fazele preliminare al e procesului
decizional. Iar în categoria celor mai frecvente metode de consultare folosite sunt ܈edin܊ele
publice, la care poate participa orice persoană. Practic, în cadrul acestor ܈edin܊e ale consiliului
local are loc votul final asupra proiectelor de h otărâri respectiv ultima etapă a procesului
decizional.
În studiul „Există participare publică în România ?” sunt men܊ionate următoarele
recomandări cu privire la implicarea cetă܊enilor la activitatea publică :139
 implicarea publicului este necesară în toate etapele procesului decizional sau de elaborare
a politicilor publice
 pentru maximum de rezultate participarea publică trebuie tratată ܈i planificată ca fiind un
proces ܈i nu ca eveniment punctual. Aceasta trebuie să aibă obiective clare ܈ i rezultate
a܈teptate
 integrarea consultării publicului în practicile curente ale administra܊iei , eventual prin
elaborarea de proceduri clare ܈i adecvate ܈i includerea lor în regulamente de organizare ܈i
func܊ionare a institu܊iilor
 o corectă ܈i completă identificare ܈i mobilizarea factorilor interesa܊i de problematica
consultării poate să asigure rezultate relevante ܈i reprezentative în procesul decizional
 adecvarea mesajelor ܈i a metodelor folosite la caracteristicile factorilor interesa܊i va cre܈te
nivel ul de în܊elegere a problematicii respective ܈i va m aximiza imput-ul din partea
factorilor interesa܊i respectiv publicul
 realizarea ܈i transmiterea unor rapoarte post -consultare din care să reiasă modul în care
opiniile factorilor interesa܊i au fost integra te în procesul decizional
De asemenea, institu܊iile publice ar trebui să dea aten܊ie cre܈terii propriei capacită܊i de a

139 Preda O., Olteanu S., Presad ă F., Există participare publică în România?(CeRe ) , (https://www.ce-
re.ro/upload/Studiu_final.pdf) , p. 80

53
implica publicul în luarea deciziilor: instruirea func܊ionărilor, o mai bună aloc are a resurselor,
inclusiv timpul.140
De altfel, scopul administra܊iei publice este acela de a fi cât mai aproape de necesită܊ile reale ale
cetă܊enilor. Tocmai de aceea consider că autorită܊ile publice trebuie să informeze cât mai bine
popula܊ia pentru a putea vorbi de o transparen܊ă în administra܊ia publică , pentru ca ace܈tia să-܈i
cunoa scă atât drept urile cât ܈i responsabilită܊ile . De asemenea, o altă modalitatea este de a
publica pe internet deciziile cu privire la peti܊ii sau cereri, iar pentru cei care nu au acces la presă
sau internet pot ameneja un panou într- o zonă centrală pentru informarea cetă܊enilor asupra
propunerilor legislative sau anun܊area hotărârilor importante luate .
Pregătirea ܈i educarea func܊ionarilor publici, o altă modalitate, nu de pu܊ine cetă܊enii au fost
intâmpina܊i de un func܊ionar irascibil ܈i plictisit. Fiecare institu܊ie ar trebui să -܈i sporească
numărul personalului care să se ocupe cu primirea prietenoasă ܈i oferirea informa܊iilor necesare .
De asemenea, eliminarea birocra܊iei după parerea mea ar fi o solu܊ie foarte eficientă. De܈i se
încearcă să nu mai existe această “ plimbare prin 4-5 birouri ” doar pentru ob܊inerea unei stampile
sau a unei simple semnături, încă ne întâmpinăm cu acest lucru. Întrucât prin această birocratizare
se pierde o resursă importantă, TIMPUL, ceea ce de foarte multe îl nemul܊ume܈te pe cetă܊ean, ܈i
se cre ează acea îndepărtare a cetă܊eanului fa܊ă de func܊ionarii publici ܈i implicit de administra܊ia
publică.

3.5 Concluzii

În administra܊ia publică o importan܊ă aparte o au deciziile publice care se iau la nivel
local ܈i na܊ional, precum ܈i procesul decizional care implică parcu rgerea unor anumitor
etape/faze.
Procesul decizional este o componentă a actului de guvernare ܈i înseamnă o elaborare
܈ifundamentare a deciziilor .
Decizia administrativă este definită ca fiind o manifestare de voin܊ă a persoanei administrative
care îndepline܈te în mod obligatoriu anumite condi܊ii.
Decizia este rezultatul unei colaborări ܈i activită܊i între diferite persoane ce presupune un studiu
aprofundat ܈i parcurgerea unui proces în mai multe etape, la final fiind aprobată de mai multe
persoane.

140 Preda O., Olteanu S., Presadă F., op.cit., p.80

54
O decizie administrativă trebuie luată având în vedere interesele cetă܊enilor, să fie realistă,
oportună, să se adopte în timp util ܈i să se integreze în ansamblul deciziilor deja adoptate de către
persoane imputernicite legal.
Democra܊ia este o formă de organizare ܈i conducere politică prin consultarea cetă܊enilor, tinându –
se cont de necesită܊ile ܈i interesele celor din urmă.
Conceptul de democra܊ie participativă presupune implicarea cetă܊enilor în luarea deciziilor
publice la nivelul coletivită܊ilor locale ܈i na܊ionale.
Democra܊ia participativă urmăre܈te o apropiere din partea beneficiarilor informa܊i
asupradeciziilor propuse de autorită܊ile publice.
Democra܊ia participativă pre supune existen܊ a a trei principii fundamentale: informarea,
consultarea ܈i transparen܊a deciziilor publice.Astfel, pentru o comunitate sănătoasă pentru a
participa la luarea deciziilor trebuie să fie mai întâi informa܊i , să fie cosulata܊i pentru a afla
opiniilor lor ܈i totodată să existe transparen܊a în administra܊ia publică prin publicarea hotărârilor
luate.
Participarea cetă܊enească are la bază comunicarea care se realizează între a dministra܊iei publică ܈i
cetă܊eni precum ܈i între cetă܊eni ܈i administra܊ie. În urma dialogului dintre ace܈tia se urmăre܈te
satisfacerea cât mai promptă ܈i reală a necesită܊ilor cetă܊enilor ܈i totodată apropierea lor de
administra܊ia publică .
Formele de participare a cetă܊enilor la procesul decizional urmăresc atrage rea acestora de a
beneficia de drepturile de care dispun ܈i ca deciziile care se iau se fie utile pentru colectivită܊i.
Există numeroase forme de participare ale cetă܊enilor în luarea deciziilor printre care enumerăm :
consultările prin dezbaterile publice, referendumul, ini܊iativa legislativă, participarea cetă܊enilor
la ܈edin܊ele forurilor decizionale na܊ionale ܈i locale .
Principiul consultării cetă܊eanului este consacrat în mai multe acte normative ܈i presupune
libertatea de a sus܊ine opinii ܈i de a căuta, primi ܈i răspândi informa܊ii prin orice mijloace.
Se urmăre܈te în prezent intensificarea dialogului între cetă܊eni ܈i administra܊ie publică prin care
se încurajează schimbul de opinii între ace܈tia.
Alte forme de care cetă܊enii se pot folosi pentru a -܈i exprima opiniile ܈i alegerile sunt : ateliere de
scenarii, audierile publice, orele deschise, simpozioanele cetă܊ene܈ti, summitul cetă܊enilor.
Dezinteresul cetă܊enilor fa܊ă de implicarea procesului decizional ܈i neîncrederea în faptul că ei au
capacitatea de a influen܊a deciziile publice, oferă o pozi܊ie dominan܊ă autorită܊ilor politice.

55
Pentru ca participarea publică să se realizeze trebuie ca societatea civilă să fie implica tă în toate
etapele procesului decizional, să se ia în considerare cât mai mult posibil părerile exprimate ܈i să
se transmită deciziile luate către participan܊i.
Participarea cetă܊enilor la deciziile publice este un drept de care ace܈tia trebuie să p rofite pentru a
evita neplăcerea de a se adopta un act normativ sau o lege ce vizează interese personale ܈i
nicidecum pe cele ale colectivită܊ii.

56
IV. Concluzii generale

Comunicarea este prezentă pretutindeni fiind o trăsătură fundamentală a omului prin care
acesta î܈i destănuie informa܊ii, sentimente, ideii cu semenii săi .Comunicarea presupune existen܊a
unui emi܊ător care transmite un mesaj codificat prin intermediul unui canal de comunicare ܈i care
generează o reac܊ie numită feedback , din partea receptorului, acesta decodifică mesajul în sensul
trimis de emi܊ător .
Comunicarea publică este un proces prin care administra܊ia publică recurge la diferite mijloac e
publicitare de informare a cetă܊enilor. Acest tip de comunicare este situat în zona publică, sub
privirile cetă܊eanului ܈i prive܈te aplicarea regulilor, desfă܈urarea oricărei proceduri ܈i luarea
hotărârilor publice .
Între comunitate ܈i comunicare se află o rela܊ie existen܊ială. Deoarece nu putem vorbi despre o
comunitate de indivizi care să nu comunice între ei. Întru cât comunicarea publică tinde spre
schimbul ܈i impărtă܈irea de informa܊ii de utilitate publică ܈i spre men܊inerea liantului social .
Func܊iile comunicării publice sunt : de a informa, de a asculta, de a contribui la asigurarea
rela܊ionării sociale, de a înso܊i schimbările comportamentelor ܈i pe cele ale organiza܊iei sociale. O
altă clasificare a func܊iilor comunicării publice : fun c܊ia politică, func܊ia juridică, func܊ia
demostrativă.
Potrivit autorului Pierre Zémor, e xistă trei tipuri de comunicare : de informare ܈i explicare a
legalită܊ii mesajului public, de promovare sau de propunere institu܊iilor publice ܈i a serviciilor , de
a discuta sau propune proie cte de schimbări institu܊ionale .
Lipsa transparen܊ei în luarea deciziilor poate conduce la încrederea scăzută a so cietă܊ii, pe când
dacă ar exista rela܊ii de cooperare între guvern ܈i cetă܊eni ar cre܈te gradul de respectare a legilor
precum ܈i încrederea în ele .
Prin intermediul dreptului de care beneficiază cetă܊enii, ܈i anume dreptul de a fi informa܊i, dar ܈i
transparen܊a decizională conferă posibilitatea cetă܊enilor de a fi informa܊i cu privire la activitatea
܈i sarcinile pe care le au autorită܊ile publice .
Comunicarea publică este utilizată în rela܊iile publice, pentru a încerca să se diferen܊ieze de
publicitate dezvoltând contactele perman ente în interior dar ܈i cu exteriorul.Unul dintre factorii
impotan܊i care încurajează interactivitatea prin dialog cu institu܊iile publice este mass -media,
având ܈i r olul de a difuza datele publice.

57
Campaniile de interes general trebuie să se adreseze ra܊iunii ܈i pasiunii, întrucât cei care
realizează publicitatea să trasmită concepte ܈i mesaje care vizează interesul colec tiv dar care trec
de cel privat. Campaniile de comunicare publică au rolul de schimbare ori men܊inere a opini ei
publice asupra unor probleme.
Procesul decizional reprezintă modul de elaborare ܈i fundamentare a deciziilor administrative.
Aceasta din urmă este definită ca fiind o manifestare de vointă care apar܊i ne unei persoane
administrative.
Decizia administrativă este rezultatul unui studiu aprofundat realizat în urma colaborării ܈i
activită܊ii între diferite persoane , ce presupune derularea unui proces în etape iar în final aceasta
să fie avizată de titularii de func܊ie publică din administra܊ie.
Democra܊ia participativă este un proces care necesită organizare, colaborare, identificarea a unor
obiective comune într-un grup. Presupune mecanisme prin care luarea deciziilor cu orivire la
problemele comunită܊ii se face prin implicarea cetă܊eanului .
Cele mai importante ܈i esen܊iale principii ale democra܊iei participative sunt de a informa, de a
consulta ܈i transparen܊a luării deciziilor .
Participarea cetă܊enească are la bază o comunicare care se realizează de la administra܊ie ܈a
cetă܊eni ܈i invers implicând ܈i o rela܊ie între ace܈tia, iar activită܊ile administra܊iei să fie dezvoltate
܈i sus܊inute în asa fel încât să corespundă cât mai mult posibil nevoilor ܈i cetă܊enilor .
Principiul consultării cetă܊enilor este un principiu ce are ca scop implicarea cetă܊enilor în
gestionarea deciziilor ܈i o fertei de servcii publice.
Principalul scop al consultării este acela ca deciziile administrative să imbrace a܈teptările pe car e
le au de܊inătorii de interese .
Formele de participare ܈i consultare ale cetă܊enilor s unt: informa܊iile din oficiu, informa܊iile la
cerere, consultările prin dezbaterile publice, referendumul, ini܊iativa legislativă .
Ceea ce caracterizează informa܊iile din oficiu este aceea că d isponibilitatea lor să fie chair
dinainte ca o cerere de formulare să fie ini܊iată.În timp ce, informa܊iile la cere sunt solicitate de
cetă܊eni pentru satisfacerea ܈i exercitarea unor interese ܈i drepturi individuale.
Consultarea prin dezbateri publice este o formă de consultare, care are ca scop oferirea unui
feedback c etă܊enilor cu privire la stadii ale procesului decizional. De asemenea, consultarea oferă
posibilitatea cetă܊enilor de a participa activ prin sugestii adresate autorită܊ilor administra܊iei
publice.

58
Referendumul este un proces de consultare prin care cetă܊enii sun chema܊i să se pronun܊e la DA
sau NU asupra unei probleme publice, decizând cu majoritatea voturilor exprimate.
Ini܊iativa legislativă este o formă a democra܊iei participative care permite formularea de pr oiecte
de legi din partea cetă܊enilor . Alte metode de consult are ܈i participare publică sunt : ateliere de
scenarii, ateliere de lucru, audierile publice, orele deschise, simpozioanele ce tă܊ene܈ti, summitul
cetă܊enilor .
Apropierea cetă܊enilor de administra܊ia publică dar ܈i o participare cât mai mare în procesul
decizional ar fi întărită de încredere oferită de autorită܊i, de primirea cât mai prietenoasă din
partea func܊ionarilor publici dar ܈i de eliminarea birocra܊iei epuizându -se o resu rsă impoartantă ܈i
anume timpul. Astfel putem spune că de܈i există numeroase forme de participare la procesul
decizional rata de utilizare a acestora tinde către zero. Deoarece majoritatea cetă܊enilor nu sunt
informa܊i corespunzător ܈i nici consulta܊i inainte de adoptarea unei decizii decât in faza finală a
procesului decizional.

59
Bibliografie
Administrația publică mai aproape de cetățeni prin social media
(http://www.anfp.gov.ro/R/Doc/2015/Proiecte/Social%20media/Raport%20cercetare%20soci
al%20media.pdf)
Ardelean, C., Teoria comunicării publice , suport de curs, ASE- Master Rela܊ii Publice în
Marketing, 2010
Bălan, E ., Drept administrativ Юi procedură adminstrativă, Ed.Universitară, Bucure܈ti 2002
Botei, M., Comunicarea in administratia publică , suport de curs
(https://ro.scribd.com/doc/136071563/Curs-Comunicarea- In-administratia-publica)
Ciobanu, C.A., Teoria democrației.Evoluție.Probleme.Provocări ., curs universitar
(https://ro.scribd.com/document/51992860/27316409-teoria-democra%C5%A3iei)
Constitutia Romaniei, , publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 767 / 31 octombrie 2003.
Dinu, M., Comunicare- repere fundamentale , Ed. Algos ,Bucure܈ti
Domenico, F., Эtiința Politică -Probleme, concepte, teorii, Ed.Polirom ,2007,
Grugel, J., Democratizarea-O introducere critic ă, Ed.Polirom, BucureЮti, 2008
Held, C.A ., Modele ale democrației, Ed.Univers, Bucure܈ti, 2008
Participarea cetă܊enească –mijloc de implicare a cetă܊eanului în procesul decizional
(https://poetamariabarbu.wordpress.com/2008/04/08/despre-strategie/ )
Pînzaru, T., Asigurarea juridică a implicării cetățeanului în procesul decizional al
autorităților de guvernare Юi reprezentative, Teză de doctorat
Preda, O., Olteanu, S., Presad ă F., Există participare publică în Români a?(CeRe ) ,
(https://www.ce-re.ro/upload/Studiu_final.pdf )
Raport din 2017 privind cet ă܊enia Uniunii
(ec.europa.eu/newsroom/document.cfm?doc_id=42021)
Rădulescu, C., Comunicare si protocol , Ed. Universitatii din Bucure܈t, Bucure܈ti, 2009
Tran, V., Stanciugelu I., Teoria comunicării , suport de curs, Ed. Comunicare.ro, Bucure܈ti,
2003
Voican, M ., Principiile cadru ale administrației publice locale, Ed.Universul Juridic,
Bucure܈ti, 2009
Zémor, P., Comunicarea publică , Ed. Institutul European, Ia܈i, 2003

60
 Legislație :
Legea nr.161/2003, Publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21 aprilie 2003
Legea 188/1999, Publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 29 mai 2007
Legea nr.52/2003, Publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 3 februarie 2003
Legea nr. 544/2001, Publicată în Monitorul Oficial nr. 663/23 octombrie 2001
Legea nr.286/2006, Publicată în Monitorul Oficial nr. 621 din 18 iulie 2006
Legea nr.3/2000, Publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 24 februarie 2000
Legea nr.215/2001, Publicată în Monitorul Oficial nr. 123 din 20 februarie 2007
Legea 429/2003, Publicată în Monitorul Oficial nr. 669 din 22 septembrie 2003
 Site-uri : http://www. ce-re.ro/metode#inceput