Frumosul și sublimul în operele muzicale ale lui Johann Sebastian Bach [613188]

1
Frumosul și sublimul în operele muzicale ale lui Johann Sebastian Bach

În cele ce urmează am să dezbat problema esteticului în operele muzicale ale lui Johann
Sebastian Bach. Pentru a realiza acest lucru am sa evidențiez anumite aspecte ale operelor
sale, care sunt in conformitate cu afirmațiile despre frumos și sublim ale unor filosofi.
Pe parcursul timpului mai mulți filosofi au scris despre frumos și despre sublim, aceste
două concepte fiind strâns legate și totuși diferi te una de cealaltă prin intermediul valorilor pe
care le folosesc. Lucrările lui Johann Sebastian Bach sunt un progres în dezvoltarea pe plan
muzical al acestor două concepte.
Frumosul este una dintre temele principale ale esteticii. În jurul acestei teme s -au realizat
nenumărate teorii pentru ca in majoritatea cazurilor aceste definiții pentru frumos erau
subiective ceea ce înseamnă ca nu se aplică la toate persoanele. În Grecia, oamenii înțelegeau
frumosul în sens amplu, cuprinzând sub acest nume nu numai lucrurile frumoase, formele,
culorile, sunetele, dar și gândurile. Termenul de frumos era asociat cu termenul de util; când
un obiect își îndeplinea rolul pentru care a fost creat atunci acesta era frumos. Cu timpul
ideea de frumos s -a schimbat. Imma nuel Kant considera că frumosul și frumusețea erau
proprietăți ale obiectelor. Judecata prin care aceste obiecte erau considerate ca fiind frumoase
se numește logică estetică. Judecata estetică are origini subiective și nu oferă nici un fel de
cunoaștere d espre obiect. Pentru Kant, frumos este ”ceea ce reprezentat fără concept ca
obiect al unei satisfacții universale”1. Această afirmație se poate traduce, în muzică, ca și
armon ie.
Majoritatea criticilor sunt de părere că o melodie plăcută, și implicit frumoasă, este aceea
care combină sunetele astfel încât să se producă o armonie. Frumosul în muzică, ca și in
multe alte domenii, se apropie cel mai mult de perfecțiune. Perf ecțiunea este de cele mai
multe ori văzută ca un absolut imposibil de atins. În viziunea lui Immanuel Kant frumosul
poate fi atribuit și obiectelor. O floare, o priveliște liniștită erau considerate frumoase, dar
pentru lucrurile care au un impact asupra o amenilor, care se apropie de perfecțiune, Kant le
atribuie termenul de ”sublim”.
Cel mai bine putem înțelege sublimul prin comparația sa cu frumosul, de aceea sublimul
poate fi înțeles prin relația dintre imaginație și rațiune (facultate a ideilor), în timp ce la
frumos vorbim despre relația dintre imaginație și intelect (facultate a principiilor cunoașterii).

1 Immanuel Kant , Critica facultății de judecare, Editura Trei , 1995, pg. 52

2
Prima deosebire dintre acestea două este aceea că frumosul naturii privește forma
obiectului, iar acest lucru este limitativ, în timp ce s ublimul se poate întâlni și în cazul unui
obiect lipsit de formă. Astfel folosim frumosul pentru a înfățișa ideile intelectului, în timp ce
sublimul face referire la ideile ce aparțin rațiunii.
Sublimul este o mărire a frumosului, iar în muzică acesta este considerat cea mai înaltă
treaptă la care poate ajunge un compozitor prin creația sa. Immanuel Kant observă sublimul
ca fiind ”ceva în comparație cu care orice altceva pare mic”2 . În lucrarea sa ”Despre
sublim”, Longinus consideră că sublimul “ înalță sufletul în regiuni supreme și face să se
nască în noi o stare admirabilă de uimire”3.
Kant plasează sublimul sub umbrela culturii morale considerând că experiența sublimului
nu ar putea fi posibilă daca oamenii nu ar fi primit un antrenament moral care să îi învețe să
recunoască importanța facultății raționale.
Deși un obiect nu reprezintă nici un interes pentru noi, acesta prin simpla lui mărime
impresionează, chiar și când este considerat lipsit de formă, el poate să producă o satisfacție
universal valabilă. C. S. Lewis folosește termenul de sublim pentru a descrie ceva din punct
de vedere obiectiv frumos, dincolo de atingerea ușoară a gusturilor i ndividuale.
Sublimul muzical este considerat ca fiind singura modalitate prin care compozitorul putea
să exprime divinitatea, sublimul reprezentând cea mai înalta treapta a frumosului și singurul
care este foarte aproape de perfecțiune. „Când spun cuv intele sublim și prolific, mă gândesc
la compozitorii a căror muzică are o conexiune spirituală și compozitori a căror productivitate
zguduie mintea”, spune soprana Susan Bonito.
Arta muzicală legată de cultul religios, fie catolic, fie bizantin, s -a dezvoltat în cadrul
bisericii creștine. Genurile muzicale descriau in mare parte cultul liturgic din cadrul bisericii.
Muzica vocală și corală aveau în vedere îmbinarea perfectă, iar intervalele desemnate erau
cele deduse din principiile proporțiilor pitag orice: prima, cvarta, cvinta, octava.
Barocul muzical s -a manifestat în secolul XVII și a însemnat apariția unor forme și genuri
noi, o mai mare libertate și inventivitate în compoziție, reușindu -se prima sinteză în cultura
muzicală, cea vocal -instrum entală. În cadrul barocului muzical se disting trei momente
importante: înlocuirea treptată a muzicii corale polifonice cu omofonia cântecului solistic,
perioada dezvoltări muzicii de operă și marea sinteză creatoare realizată de Haendel și Johann
Sebastia n Bach.

2 Immanuel Kant, Critica facultății de judecată, 1995, pg. 67 -75
3 Longinus, On the sublime

3
În prima fază, se acordă mai mare importanță vocii superioare melodice, care iese în
evidență, făcând mai ușor de înțeles textul literar de la care s -a inspirat. Aceasta duce la
apariția unor genuri vocal -instrumentale noi, precum opera, orato riul și cantata.
Numele de operă este o prescurtare a ”opera in musica” care se aplică sincspiel -ului
tragediei lirice, operei comice, buffa, seria, etc , acestea fiind genuri care au în comun
existența cântăreților, a instrumentiștilor, câteodată dansatorilor și a actorilor aflați într -un
spațiu scenic în care se îmbină de asemenea arta plastică și jocul teatral.
Se produce de asemenea o înflorire a muzicii instrumentale și a formelor muzicale
specifice acesteia: c oncertul, canzona da sonar, sonata, suita etc. De asemenea încep să se
contureze noi direcții muzicale unde compozitorii folosesc un număr mai vast de instrumente
pentru a da culoare capodoperelor.
Epoca de înflorire barocă a muzicii este tocmai epoca de expansiune a acestor grandioase
genuri muzicale. Compozitorii francezi: Charpentier, 26 Cambert, Couperin, Lully, englezul
Purcell, dar și italienii Scarlatti, Casella, Vivaldi.
Unul dintre cele mai bune exemple de compozitori care fac parte din c ategoria estetică a
sublimului, dar și din cadrul barocului este Johann Sebastian Bach. Lucrările sale grandioase,
având la bază texte liturgice se încadrează la ă categoria sublimului, prin implicarea
sentimentului sacru de înălțare spre divin, prin perfe cta realizare armonico -polifonică și prin
sonoritățile coralorchestrale.
Kant consideră sublimul ca fiind de 2 feluri: sublimul matematic și sublimul dinamic.
Sublimul matematic este un concept al facultății de judecată, nefiind un concept pur al
intelectului. Kant spune că a fi mare si a fi o marime sunt concepte diferite. Primul reprezintă
magnitudinea și al doilea reprezintă cantitatea. Pentru a putea stabili cât de mare este un lucru
avem nevoie de o altă mărime pentru a ne indica o măsură. Sublim ul dinamic poate provoca
un sentiment de frică. Un lucru poate părea înfricoșător fără a ne crea sentimentul de frică.
Cazul omului cu frică de Dumnezeu fără să îi fie totuși frică de El.
În muzica lui Bach se poate observa atât sublimul matematic prin complexitatea stilului
cât și la nivel sensibil prin ceea ce înseamnă fiecare notă din opera sa. Acesta dezleagă
gândirea care folosește sunetele în loc de cuvinte și este din ce în ce mai captivat de infinita
varietate pe care o oferă relaț ia tonală a sunetelor.
Prin lucrările sale religioase sau laice, vocale sau instrumentale, se pot observa inovațiile
apărute la nivel de polifonie, precum și trăsăturile stilistice specifice aparținând zonelor de
înflorire (Franța, Italia, Germania). Atuu -ul operelor bahiene constă în faptul că stilul său

4
polifonic nu mai apare ca rezultat întâmplător, ci este gândită într -un cadru tonal pe care îl
gândește și îl fixează încă cu cele 48 de preludii și fugi, numite astăzi ”Clavecinul bine
temperat”. Es te un moment unic în care se cristalizează gândirea tonală și se limpezește
posibilitatea pe care o avea la dispoziție un compozitor.
Bach reușește să înțeleagă relația dintre sunete. Prin tehnica pe care o dobândește, prin
mintea sclipitoare, Bach dă naștere unor creații deosebite care ating sublimul prin sentimentul
pe care reușesc să îl transmită. Se resimte în muzica sa faptul că iubirea față de Divinitate era
regula după care își duce viața. În fiecare zi în care a fost organist la biserică el a c ompus
ceva nou, a adus o nouă ”odă” către prea înaltele ceruri și a încercat prin muzica sa, să se
apropie de Dumnezeu. Drept dovadă și în ziua de astăzi se cântă preludiul în Do Major
printre primele lucrări învățate la pian.
Muzica lui Bach nu ne în alță doar printr -un sentiment de bine și plăcut, ci de multe ori ne
înfricoșează căci ne face să realizăm cât de mărunți suntem. Așa cum spune și Kant, sublimul
nu trebuie în mod necesar să ne creeze doar o plăcere pozitivă, ci la fel de bine să ne confere
o plăcere negativă. Johann Sebastian Bach reușește să ne facă mai puternici în fața vieții
tocmai prin lucrurile sale căci de multe ori la finalul lucrurilor sale ne surprinde cu o cadență
picardiană (în loc să termine în minor, așa cum ne pregătește în c adență, el termină în major),
ce vine ca o surpriză după o lungă răfulare de emoții, de lacrimi, după lungi bătălii, unde ne
plimbă prin tonalități minore care ne bântuie până la final. El prin cadența picardiană ne
demonstrează că și în cele mai lungi și aprige momente ale vieții, putem ieși învingători.
Speranța și surpriza majorului vine ca o mângâiere și poate că tocmai în aceste momente de
revelație, putem foarte ușor întâlni sublimul.
În viziunea lui Immanuel Kant, natura ne conferă tăria de a face față lucrurilor care ne
îngrijorează, precum banii, sănătatea, viața și nu din cauză că ne provoacă sentimentul de
frică.
Johann Sebastian Bach compune operele sale pentru a oferi oamenilor speranță și putere în
ciuda problemelor și descurajărilo r din viața de zi cu zi. Totodată, acesta utilizează
convingerile sale despre viață și despre frumos pentru a realiza ceva unic. Aceste convingeri
se regăsesc și în spusele lui Immanuel Kant despre frumos și sublim. Bach reușește să își
exprime și părerile estetice, care sunt în conformitate cu cele ale lui Kant, prin intermediul
muzicii sale. Dar ceea ce oferă operelor lui Bach dreptul de a fi plasate pe o treapta
superioară între epoci de creație este faptul că în creațiile sale artistice armonia nu mai a pare
ca și rezultat întâmplător al desfășurării liniilor melodice, ele având un cadru armonic

5
prestabilit. Acesta pune în practică ceea ce mulți alți compozitori înaintea lui nu au reușit, și
anume să atingă sublimul prin capodoperele sale.

6

Bibliografie:
Longinus, On the sublime, editura Palala Press, 2016
Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale II, Editura Fundației Culturale Romane,
București 1996
Immanuel Kant, Critica facultății de judecată, 1995
Dicționar de estetică generală, editura Politică, 1972
Driga Mirela, Istoria muzicii, editura CD Press, București 2006

Dicui Rareș
Grupa 300