Asist. univ. dr. Diana Daniela Daciana Zmără ndache [613176]

Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, București
Facultatea de Medicină Dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Asist. univ. dr. Diana Daniela Daciana Zmără ndache

Absolvent: [anonimizat]

2017

Univer sitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, București
Facultatea de Medicină Dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ

„Integritatea zonei Korkhaus la un lot de pacienți
tratați într -o Clinică Universitară de Specialitate ”

Coordonator științific:
Asist. univ. dr. Diana Daniela Daciana Zmără ndache

Absolvent: [anonimizat]

2017

CUPRINS

PARTEA GENERALĂ

1. NOȚIUNI DE DEZVOLTARE A DINTELUI ȘI A STRUCTURILOR DE SUPORT ……. 1
1.1. Lama dentară. Stadiul de mugure ………………………….. ………………………….. ………………… 2
1.2. Stadiul de cupă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 3
1.4. Stadiul coronar ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 5
1.5 Formarea rădăcinii și a structurilor de suport ale dintelui ………………………….. ……………… 7
2. ERU PȚIA DINȚILOR ȘI PERIOADELE PE CARE LE PARCURGE DINTELE ……….. 10
2.1. Erupția dentară ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 10
2.2. Etapele caracteristice erupției dentare ………………………….. ………………………….. . 11
2.3. Teorii ce explică mecanismul erupției denta re ………………………….. …………………………. 13
2.4. Ordinea și vârsta de erupție a dinților temporari și permanenți ………………………….. ……. 15
2.4.1. Secvența erupției dinților temporari ………………………….. ………………………….. . 15
2.4.2. Secvența erupției dinților permanenți ………………………….. ……………………….. 18
2.5. Factorii care influențează vârsta de erupție ………………………….. ………………………….. …. 22
3. ETIOPATOGENIA CARIEI DENTARE ȘI PLACA BACTERIANĂ –
PARTICULARITATI LA COPIL ȘI ADOLESCENT ………………………….. …………………….. 25
3.1. Fiziopatologia cariei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 25
3.2. Placa bacteriană ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 27
3.2.1. Formarea plăcii bacteriene ………………………….. ………………………….. ………….. 27
3.2.2.Compoziția plăcii bacteriene ………………………….. ………………………….. ………… 29
3.2.3 Metabolismul plăcii bacteriene. ………………………….. ………………………….. …….. 30
4.1. EVOLUȚIA ARCADELOR ALVEOLO -DENTARE (DENTI ȚIEI ) ȘI STABILIREA
RELAȚIILOR INTERMAXILARE NO RMALE ȘI A OCLU ZIEI PERMANENTE
NORMALE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 32
4.1.1. Aparatul dentomaxilar la naștere ………………………….. ………………………….. …………….. 32
4.1.2. Evoluția dentiției ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 35
4.1.3. Erupția dinților temporari ………………………….. ………………………….. ……………………… 36
4.1.4. Diastemele fiziologice ………………………….. ………………………….. ………………………….. 38
4.1.5. Abrazi unea dinților temporari ………………………….. ………………………….. ………………… 39
4.1.6. Înlocuirea dinților temporari. Erupția dinților permanenți succesionali ………………….. 41
4.1.7. Dinamica dezvo ltării arcadelor dentare ………………………….. ………………………….. ……. 42
4.1.8. Principalele momente dinamice ale dezvoltării ocluziei ………………………….. ………….. 44
4.1.9. Relații normale ale ocluziei ………………………….. ………………………….. …………………… 45
4.2. CONSECINȚELE PIERDERII PRECOCE A DINȚILOR TEMPORARI ………………… 49
4.2.1 Efectele pierderii premature în zona anterioară ………………………….. ………………………. 50

4.2.2. Efectele pierderii premature în zona posterioară ………………………….. ……………………. 55
4.3. PREVENIREA TULBURĂRILOR FUNCȚIONALE ȘI DEPLASĂRILOR DENTARE
PRIN UTILIZAREA M ENȚINĂTOARELOR DE SPAȚIU ………………………….. ……………. 55

PARTEA PERSONAL Ă

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 60
SCOPUL STUDIULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 61
MATERIAL ȘI METODĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 62
REZULTATE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 63
DISCUȚII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 102
CON CLUZII GENERALE ………………………….. ………………………….. ………………………….. 107

BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 111

1

CAPITOLUL I

1. NOȚIUNI DE DEZVOLTARE A DINTELUI ȘI A STRUCTURILOR DE
SUPORT

Cunoașterea aspectelor principale legate de formarea, dezvoltarea
dintelui și a structurilor sale de suport are o importanță deosebită pentru
practicianul pedodont. Alegerea și instituirea conduitei terapeutice în cazul
principalelor îmbolnavir i ale dintelui permanent tânar (carie, traumatism,
distrofie de structură) se face ținând cont de gradul de dezvoltare dentară, de
consecințele locale și de vecinătate pe care actul terapeutic le -ar putea avea
[1,2].
De asemenea, pentru a explica părintelu i de ce copilul prezintă o
anumită afecțiune stomatologică, când anume a debutat, care este cauza, dacă
aceasta putea fi evitată sau nu .
Formarea dentară (odontogeneza) începe în viața intrauterină și
continuă postnatal o perioadă variabilă de timp, specif ic fiecărui grup dentar
[3].
Deși formarea mugurilor dentari nu are loc în aceeași perioadă pentru
toate categoriile de dinți, dezvoltarea individuală a fiecărui dinte se
desfașoară în același mod, urmărind același tipar de dezvoltare, parcurgând
aceleași etape [2,4,5 ].
Etapele parcurse de dinte în dezvoltarea sa stadială cuprinde:
 creșterea (și dezvoltarea dupa unii autori);
 calcifierea;
 erupția;
 atriția.

2
Formarea dintelui este rezultatul unei dezvoltări progresive la care
participă o serie de procese fizi ologice de creștere:
 Inițiere
 Proliferare
 Histodiferențiere
 Morfodiferențiere
 Apoziție

În cadrul procesului continuu de dezvoltare, viitorul dinte crește în
dimensiune și își modifică forma. În funcție de forma la un moment dat, se
consideră că dintele trece succesiv prin următoarele stadii morfologice:
 lamă dentară;
 mugure;
 cupă;
 clopot;
 formarea matricei smalțului și dentinei .
Fiecare din aceste stadii morfologice sunt consecința acțiunii singular
sau concomitente a proceselor fiziologice d e creștere enumerate anterior.
Debutul odontogenezei are loc în primele stadii ale dezvoltării cranio -faciale.
Semnele inițiale ale dezvoltării dentare apar în săptămâna a șasea de viață
intrauterine [5].

1.1. Lama dentară. Stadiul de mugure

Proliferarea embrionară începe în săptămâna a 6 -a sau a 7 -a de viață
embrionară, în epiblast, ca urmare a modificărilor cito -chimice din
ectomezenchim are loc constituirea unei îngroșări a epiteliului oral, numită
lama epitelială p rimitivă sau lama vestibulară, care, la rândul său, ar căpăta
proprietăți inductoare asupra mezenchimului [2,6].
După formarea sa, ca urmare a reacțiilor cito -chimice, lama epitelială
primitivă suferă două procese opuse.
Primul cons tă într -un proces de invaginare cu apariția unui șanț ce se
adâncește progresiv, pe fundul căruia se găsește cordonul epitelial, care se

3
continuă cu restul epiblastului stomodeal printr -o bază largă. În centrul
cordonului epitelial se produc următoarele mo dificări: degenerescența
vacuolară și distanțarea celulelor de -a lungul feței externe a lamei și
constituirea unui lumen comun, cu deschiderea prin fantă; acest proces duce
la apariția vestibulului bucal [1,2].
Al doilea proces constă în proli ferarea celulelor cordonale în
profunzime și lingual, ceea ce duce la formarea lamei dentare primare .
Această lamă dentară proliferează în profunzime „ca și cum ar fi
atrasă de axul vascular” și are o dispunere riguros simetrică față de planul
median sagital. Celulele de la extremitatea sa devin cilindrice și suferă
denivelări, ceea ce duce la apariția a câte zece formațiuni pentru fiecare lamă,
mugurii dinților temporari. De pe fața dorsală a lamei primare ia naștere o
altă lamă, care înaintea ză posterior în mezenchimul maxilarelor pentru a
forma mugurii molarilor permanenți – dinți de completare (la molarul trei
mugurele apare abia după naștere). Pe fața internă a lamei dentare primare,
printr -o proliferare în profunzime, ia naștere lama denta ră secundară , din
care se vor forma mugurii dinților permanenți (grupul incisiv, caninii și
premolarii) [2 ].
Transformările care au loc în această etapă sunt precedate de sinteza
și acumularea unor compuși de tipul fosfat azei alcalin e și acizi nucleici [7 ].

1.2. Stadiul de cupă

Începe după încheierea proliferărilor celulare bazale, mai accentuate
în porțiunea distală, care se invaginează dând mugurelui dentar forma de
capișon sau cupă și apoi de clopot . Celulele epi teliale periferice își schimbă
forma, devin cilindrice, mai alungite în dreptul papilei conjunctive, la acest
nivel se formează chiar o condensare celulară epitelială numită nodulul de
smalț, cu rol necunoscut, care dispare foarte repede [1,2,8].
În acest s tadiu, alături de procesul de proliferare începe și un proces
de histodiferențiere al elementelor formatoare ale dintelui și structurilor sale
de suport. Procesul de histodiferențiere al elementelor formatoare ale dintelui
și structurilor sale de suport. P rocesul de histodiferențiere este mai important

4
spre sfârșitul stadiului de cupă când se pot deosebi: organul smalțului, papila
dentară și sacul dentar (folicular) [1,2,8].
Organul smalțului, papila dentară și sacul dentar alcătuiesc împreună
germenul den tar, ce conține toate elementele necesare dezvoltării complete a
dintelui [2,8].

Fig. 1 – Stadiul de cupă

Fig. 2 – Stadiul de cl opot
Stadiul de clopot este dominat de procesul de histodiferențiere început
spre sfârșitul stadiului de cupă. Masa de celule epiteliale similar su feră
modificări precise morfologice și funcționale [1].
Organul smalțului are o periferie și o zonă centrală. Periferia este
alcătuită din epiteliul adamantin extern format dintr -un singur rând de celule
plate care hrănesc ameloblastele după ce acestea au fost separate de pulpa
Stadiul de clopot

A: smalț
B: papila dentară
C: foliclul dentar

5
dentară prin straturile de dentină depuse succesiv. La baza clopotului epiteliul
acesta se răsfrânge și se continuă cu epiteliul adamantin intern format din
celule cu o intensă activitate metabolică adică ameloblaste. Aceste celule
declanșează diferențierea celulelor mezenchimale din jur in odontoblaste (ce
vor forma dentina), osteoblaste (care vor genera țesutul osos alveolar),
fibroblaste, cementoblaste etc. După epuizarea funcțiilor ameloblastele
degenerează intr -o masa omogena car e vor forma cuticula primară a smalțului
sau membrana Nasmyth. Între epiteliul extern și masa tisulară supraiacentă se
află epiteliul intermediar care joacă un rol important în formarea smalțului,
deoarece el lipsește în regiunea în care se va dezvolta răd ăcina [1,2,6,8 ].
Pulpa smalțului sau rețeaua stelată se află între epiteliul intern și cel
extern fiind formată dintr -o rețea fibroasă, cu celule stelate, care secretă un
lichid cu rol trofic si protector pentru mugurii dentari [1].
Procesul de morfodifere nțiere coronară începe în stadiul avansat de
clopot și constă în dispunerea spațială a celulelor epiteliului dentar intern în
vederea conturării vitoarei joncțiuni smalț -dentină. În felul acesta se
determină forma și dimensiunea coroanei viitorului dinte [4,5,7 ].

1.4. Stadiul coronar

În acest stadiu are loc formarea țesuturilor dure dentare prin apoziția
matricilor organice și apoi mineralizarea lor ca rezultat complex al unor
evenimente celulare și extracelulare de care sunt dir ect răspunzătoare
odontoblastele și ameloblastele. Aceste celule, înalt specializate, sunt
implicate activ în sinteza proteică și secreția apozițională a matricilor
organice ale dentinei și smalțului.
Formarea smalțului ( amelogeneza ) se desfășoară în două etape:
 secreția matricei smalțului;
 mineralizarea și maturarea matricei.
Secreția matricei smalțului este un proces care constă în apoziția
matricei organice urmată aproape imediat de mineralizarea parțială. Prin
mineralizarea parțială declanșată aproape imediat după secreția matricei
organice, compoziția smalțului (matricea smalțului) va consta inițial din apă

6
(65%), material organic – proteine (20%), material a norganic – hidroxiapatită
(15%) [9].
Maturarea smalțului se face prin pierdere de proteine și a pă și prin
continuarea creșterii cristalitelor. În final smalțul matur al dinților erupți are
aproximativ 97% structură minerală și 3% matrice organică și apă [9].
Formarea dentinei ( dentinogeneza )
Începe când viitorul dinte se află în stadiul avansat de clopot și este
rezultatul activității complexe a odontoblastelor, celule postmitotice înalt
diferențiate din celulele ectomezenchimale aflate la periferia papilei dentare
[8].
Ca și în cazul amelogenezei, dentinogeneza se realizează în două faze:
 Secreția matricei organice (predentină);
 Mineralizarea matricei organice.
Matricea organică este secretată și sintetizată de odontoblast în stadiul
sau secretor. Această matrice reprezintă 18 -22% din structura dentinei, este
alcătuită din proteine și proteoglicani. În compoziția matricei există colagen
de tip I (90%), proteine necolagenice (10%) și lipide [8].
Mineralizarea matricei organice este un proces de transformare al
matricei organice (predentina) în structura dură (dentina) ce presupune
modificări în mate rialul organic (proteic) și depozitarea cris talelor de fosfat
de calciu (ap atita) [8].
În privința formării dentinei trebuie facute unele precizări:
 întâi se formează dentina coronară, apoi cea radiculară;
 formarea dentinei primare fiziologice încetează od ată cu
înaintarea dintelui în activitate. După acest moment începe să
se formeze dentina secundară fiziologică, aceasta trebuie
diferențiată de dentina de reacție sau terțiară care se produce
ca modalitate de apărare față de diferitele agresiuni patologice
sau terapeutice.

În privința vitezei de mineralizare, aceasta este de 2µm la fiecare 12
ore. În schimb ritmul de formare al dentinei radiculare este mai lent decât cel

7
al dentinei coronare. Pentru dentina secundară ritmul de formare este mult
mai lent de aproximativ 1µm [4].

1.5 Formarea rădăcinii și a structurilor de suport ale dintelui
începe din momentul în care dimensiunea finală a coroanei este atinsă și
straturile de smalț și dentină au o grosime suficientă. La nivelul coletului cele
două straturi restante, respectiv epiteliul adamantin intern și cel extern se
lipesc și se infundă în țesutul conjunctiv și apoi se cudează, încercând să
inglobeze papila mezenchimatoasă. Astfel se va delimita un teritoriu propriu
pulpar. Formațiunea rezultată din unire a celor două epitelii adamantine este
cunoscută sub numele de teaca Hertwig, având aspectul unui diafragm. Pe
măsura dezvoltării în profunzime a acestui diafragm se observă diferențierea
permanentă și progresivă a unui strat de odontoblaști radiculari care vor face
joncițiunea cu dentina coronară. Pe măsură ce rădăcina se alungește, inelul
tecii se îngustează formând un orificiu apexian. Epiteliul tecii va induce
diferențierea odontoblaștilor și depunerea de straturi succesive de dentină în
interiorul manșo nului [1].
În cazul dinților pluriradiculari inelul de țesut epitelial situat
subcoronar, va emite langhete, în funcție de numărul rădăcinilor. Aceste
langhete cresc și sunt dirijate spre a se întâlni și formă o teacă pentru fiecare
rădăcină [1,8].
Dentina este primul țesut care se formează si, după formarea acesteia,
elementele epiteliale se disociază și dispar, rămânând resturile epiteliale
Malassez. Dispariția tecii va expune peretele extern al rădăcinii la contactul
cu sacul folicular. Sacul folicular e ste format din fibroblasti și substanță
fundamentală bine vascularizată [1].
La nivelul suprafeței dentinare a rădăcinii va avea loc un aflux de
fibroblaști, care va da naștere la un strat matriceal granulos cu o textură
fibroasă, cementul acelular, fibros . Când rădăcina va ajunge spre finalul

8
dezvoltării apare o ultimă categorie de celule participante la odontogeneză,
cementoblaștii. Cementoblaștii dezvoltă multiple prelungiri filiforme care se
vor întinde mai ales în treimea apicală și se vor include în propria matrice
colagenică, formând cementul celular [1,3].
Astfel, în final rădăcina se subțiază spre apex, rămânând liber orificiul
de penetrare a pachetului vasculo -nervos pulpar [1].
Datorită funcțiilor lui și a participării acestuia la patologia
parod ontală, cementul este considerat ca făcând parte din parodonțiu [1,3].
Tot acum se va constitui și desmodonțiul din fascicule de fibre
colagene din sacul folicular. Aceste fascicule se vor orienta perpendicular pe
axul dinților și vor prezenta două extrem itati, una spre cement iar cealaltă
spre corticala osului alveolar, și se vor numi fibre Sharpey [1].
În tabelul 1 sunt ilustrate etapele de dezvoltare ale dinților temporari
iar in tabelul 2 etapele dezvoltare ale dinților permanenți conform cercetărilor
realizate de către Ash & Nelson, Wheeler [3].

Tabelul 1: Etapele de dezvoltare ale dinților temporari [3 ]

Maxilarul superior
Dinții temporari Incisiv
central Incisiv
lateral Caninul Molarul 1 Molarul 2
Calcificarea inițială 14 săpt. 16 săpt. 17 săpt. 15.5 săpt. 19 săpt.
Coroana terminată 1.5 luni 2.5 luni 9 luni 6 luni 11 luni
Rădăcina terminată 1.5 ani 2 ani 3.25 ani 2.5 ani 3 ani
Maxilarul inferior
Calcificarea inițială 14 săpt. 16 săpt. 17 săpt. 15.5 săpt. 18 săpt.
Coroana terminată 2.5 luni 3 luni 9 luni 5.5 luni 10 luni
Rădăcina terminată 1.5 ani 1.5 ani 3.25 ani 2.5 ani 3 ani

9

Tabelul 2: Etapele dezvoltare ale dinților permanenți [3].

Maxilarul superior
Dinții permanenți Incisiv
central Incisiv
lateral Caninul Premolarul
1 Premolarul
2 Molarul
1 Molarul
2 Molarul
3
Calcificarea
inițială 3–4 luni 10–
12 luni 4–5 luni 1.5–
1.75 ani 2–2.25 ani la
naștere 2.5–3 ani 7–9 ani
Coroana terminată 4–5 ani 4–5 ani 6–7 ani 5–6 ani 6–7 ani 2.5–3 ani 7–8 ani 12–16
ani
Rădăcin a
terminată 10 ani 11 ani 13–
15 ani 12–13 ani 12–14 ani 9–10 ani 14–16 ani 18–25
ani
Maxilarul inferior
Calcificarea
inițială 3–4 luni 3–
4 luni 4–5 luni 1.5–2 ani 2.25–
2.5 ani la
naștere 2.5–3 ani 8–10 ani
Coroana terminată 4–5 ani 4–5 ani 6–7 ani 5–6 ani 6–7 ani 2.5–3 ani 7–8 ani 12–
16 ani
Rădăcina
terminată 9 ani 10 ani 12–14
ani 12–13 ani 13–14 ani 9–10 ani 14–15 ani 18–
25 ani

10

CAPITOLUL II

2. ERU PȚIA DINȚILO R ȘI PERIOADELE PE CARE LE PARCURGE
DINTELE

2.1. Erupția dentară

Erupția dentară este în mod tradițional considerată a fi un proces, în
urma căruia dintele se mișcă în sens axial de la originea sa din osul maxilar,
până într -o poziție funcțională care se află în cavitatea bucală [2,8].
Procesul de erupție dentară este reprezentat de migrarea dinților din
zona osoasa, unde s -au format coroanele acestora, în cavitatea bucală, până la
atingerea rapoartelor de ocluz ie [2,8].
Procesul începe în momentul în care coroana este complet
mineralizată, iar formarea rădăcinii este doar la început.
Etimologic cuvântul „erupție” provine din limba latină, de la
„erumpere” care înseamnă „a străpunge”. Dar erupția dentară nu est e numai
fenomenul fiziologic de perforare a mucoasei bucale. Erupția dentară este un
fenomen complex care continuă și după intrarea dintelui în funcție. Acesta
este motivul pentru care se poate vorbi de o erupție primară definită ca
ansamblul de deplasări efectuate de dinte din stadiul inițial de germen până la
intrarea sa în funcțiune pe arcadă și de o erupție continuă, care constă în
deplasări mult mai reduse ca amplitudine pe toată durata existenței dintelui
respectiv, după ce acesta a devenit funcțional [2,8].

11

2.2. Etapele caracteristice erupției dentare

Erupția dentară se desfășoara în trei etape caracteristice:
 Etapa preeruptivă care cuprinde mișcările pe care dintele le face
din zona unde s -a format până la atingerea mucoas ei bucale.
 Etapa eruptivă care cuprinde mișcările pe care le face dintele în
cavitatea bucală din momentul apariției primului punct de sub
mucoasă până la atingerea planului de ocluzie și întâlnirea cu
anatgoniștii.
 Etapa posteruptivă care cuprinde perioad a din momentul intâlnirii
cu dintele antagonist și intrarea în funcție [2].

1) Etapa preeruptivă
Toți dinții se dezvoltă în oasele alveolare ale maxilarelor. Provocarea
care apare în faza intraosoasă a erupției o reprezintă „evadarea” coroanei din
osul ca re o înconjoară, și apoi redirecționarea creșterii acestuia în jurul
rădăcinii. Deci, procesul implică pe de o parte resorbția osoasă, pentru a se
putea produce înaintarea coroanei, iar pe de altă parte osteogeneza în direcția
opusă erupției [2,8].
S-a demonstrat că aceste procese care au loc acum sunt dependente de
foliculul dentar și de buna integritate structurală a acestuia. De fapt, erupția
este inițiată de anumite procese metabolice cu sediul de plecare din epiteliul
adamantin și care apoi sunt conti nuate și coordonate de foliculul dentar.
Studiile pe primate au arătat că dinții fără rădăcini pot erupe atâta timp cât
foliculul dentar nu este afectat [2,8] .
Dacă creșterea rădăcinii este accelerată, formarea osului are loc cu
preponderență în locurile de furcație. Creșterea osoasă în regiunea apicală
apare doar dacă creșterea rădăcinii este mai lentă decât erupția propriu -zisă.
În etapa preeruptivă, intraosoasă, mugurele dentar începe mișcările
predominant axiale, în momentul în care coroana este comple t mineralizată,

12
iar formarea rădăcinii este doar începută. La sfărșitul acestei perioade se va
forma între o treime și maximum jumătate din lungimea totală a rădăcinii. În
cursul acestui proces este demonstrată rata de multiplicare foarte rapidă a
celulelo r pulpare de la baza germenului dentar, având drept consecință o
creștere rapidă a volumului pulpei în acest sector, și exercitarea unor presiuni
permanente asupra părții bazale a sacului folicular, denumit și ligamentul în
hamac. Procesele ce se desfășoar ă în cursul acestei etape au încercat a fi
explicate prîntr -o multitudine de teorii. În concluzie, în timpul etapei
preeruptive au loc următoarele procese:
 deplasarea dentară intraosoasă poate fi apreciată drept o
consecință a dezvoltării rapide a celulelo r pulpare;
 direcția deplasării este asiguată de multiplicarea resturilor
epiteliale din jurul mugurilor dentari;
 modificările osului alveolar nu par a juca nici un rol, ele fiind
în general limitate și evidente, cel mult pe pereții laterali ai
alveolelor [2,8].

2) Etapa eruptivă

Finalizarea etapei intra -osoase sau prefuncțională apare în momentul
în care cuspizii sau marginea incizală străpung mucoasa bucală, moment în
care erupția se accelerează [8].
Pe măsură ce dinții se apro pie de epiteliul bucal, epiteliul adamantin
se îngroașă și se transformă fuzionând cu acesta. Ca rezultat al acestei
fuzionări, pe suprafața dentară, după străpungerea mucoasei bucale, apare
inserția epitelială. Această inserție se reînnoiește în mod conti nuu, adică se
deplasează în concordanță cu viteza erupției spre viitorul colet dentar [2,8].
Tot în această perioadă se produce și la nivelul crestei alveolare o
creștere, atât la nivelul bazei cât și în înălțime, deci dintele este obligat să
învingă aceas tă creștere și să -și continue erupția.

13
În etapa eruptivă, elementul determinant în asigurărea deplasării
dinților îl reprezintă modificările osului alveolar, care sunt caracterizate prin
creșteri importante pe fundul alveolei, și mai reduse pe pereții late rali ai
acesteia, insoțite de continuarea formării rădăcinii. Mișcările dinților în
erupție sunt predominant axiale, iar direcția deplasării este influențată de
musculatura periorală și de limbă [8,21].
3) Etapa posteruptivă , este legată de atingerea plan ului de ocluzie și
de intrarea în funcție a dinților. Mișcările dinților sunt oprite de contactul
acestora cu dinții antagonști și cu cei vecini dar și de terminarea formării
rădăcinii. Deplasările sunt limitate și sunt rezultătul restructurării permanente
a rapoartelor dintre pârghiile extraalveolare și cele intraalveolare și al
modificărilor ce au loc la nivelul punctelor de contact [8,21].
O dată ce dintele se apropie de planul ocluzal erupția dentară
încetinește considerabil, iar atingerea planului ocl uzal este acompaniată de
finalizarea rădăcinii și de formarea osului la baza alveolei și la nivelul
septului interdentar [8].
În ceea ce privește cele trei etape menționate mai sus, teoretic erupția
dentară s -a finalizat, însă studiile clinice au demonstra t că dinții sunt într -un
permanent proces de erupție, sau în mod corect spus o falsă erupție, această
situație existând datorită abraziunii fiziologice sau patologice de la nivel
ocluzal. De data aceasta singurul factor care participă la proces este
reprez entat de formarea continuă, în mod adaptativ, de cement, deci o lungire
a rădăcinii și nu o erupție propriu -zisă [21,22 ].

2.3. Teorii ce explică mecanismul erupției dentare

Deoarece procesul de erupție este un fenomen complex, s-au emis o
serie de teorii care au încercat să explice mecanismul erupției dentare. În cele
ce urmează vom aminti câteva din aceste teorii:
 teoria radiculară, coform căreia formarea rădăcinii determină
deplasarea dintelui spre cavitatea bucală;

14
 teoria pu lpară, care susține că erupția este rezultătul puterii de
expansiune a pulpei în cursul dezvoltării, prin creșterea presiunii
intrapapilare și împinge dintele spre cavitatea bucală;
 teoria alveolară, susține că dintele este împins ocluzal de către
forțele intraalveolare, care iau naștere din faptul că granulațiile
care pătrund din măduva osoasă a maxilarelor se osifică;
 teoria masticatorie care se bazează exclusiv pe presiunea
masticatorie ca factor declanșator al erupției;
 teoria tracțiunii ligamentului al veolo -dentar care presupune că,
fibrele oblice ale periodonțiului se contractă, exercitănd o forță
de tracțiune [1,2,8 ].
În concluzie, pentru ca erupția dentară să se poată produce sunt necesare
patru mecanisme:
 mecanismul responsabil de apariția forțelor capabile de a
produce egresiunea dintelui;
 mecanismul prin care astfel de forțe se transformă în erupție
prin intermediul mișcărilor din țesuturile inconjurătoare;
 mecanismul care perimite întreținerea erupției pentru ca dintele
să fie menținut în noua sa poziție;
 remodelare a țesuturilor periodontale pentru a păstra integritatea
funcțională a sistemului.
Culoarul osos parcurs de dinte în procesul erupției este cunosut sub
numele de “ iter dentis”, descris prima oara de HUNTER. Este cunoscut
faptul că “ gub ernaculum dentis” este o formațiune conjunctivo -epitelială
care înlocuiește pedunculul epitelial care leagă mugurele de epiteliul bucal.
Activitatea acestei formațiuni duce la tunelizarea osului, și astfel se formează
“ iter dentis”. În ce privește rolul j ucat de “ iter dentis” în erupție, el este
atestat de remanierile osoase din pereții care delimitează gubernaculum în
etapele finale ale erupției intraalveolare [8].

15
Erupția dentară se încadrează în mecanismul complex al dezvoltării
generale și este influ ențată de o multitudine de factori care explică în parte
variațiile mari ale momentului erupției [8].

2.4. Ordinea și vârsta de erupție a dinților temporari și permanenți

2.4.1. Secvența erupției dinților temporari

Apariția dinților temporari se face într -o perioadă de timp
caracteristică și anume, de la 6 luni la 2 ani și jumătate , erupând câte un grup
dentar la un interval de aproximativ 6 luni, ordinea fiind u rmătoarea:
 între 6 -12 luni: – incisivii centrali mandibulari
– incisivii centrali maxilari
– incisivii laterali maxilari
– incisivii laterali mandibulari
 între 12 -18 luni: – primii molari mandibulari
– primii molari maxilari
 între 18 -24 luni: – caninii mand ibulari
– caninii maxilari
 între 24 -30 luni: – molarii secunzi mandibulari
– molarii secunzi maxilari.
Din această ordine de erupție putem trage două concluzii:
 dinții inferiori preced erupția dinților superiori cu excepția incisivului
lateral maxilar;
 dinții temporari erup în ordinea lor numerică, excepție făcând caninii
care erup după primii molari.

16
Erupția dinților temporari poate începe și mai devreme, și anume, la
4-5 luni, dar și mai târziu, la 8 luni,dar în general la 30 de luni procesul de
eurpție e ste încheiat [2,6,8 ].
În literatura de specialitate, erupția dinților temporari este grupată în
trei etape caraceristice:
I. Prima etapă o constituie erupția grupului incisiv, care începe la
aproximativ 6 luni, cu erupția incisivilor mandibulari. Incisivul central
maxilar urmează să erupe în medie la 10 luni, apoi la 11 luni va erupe
incisivul lateral maxilar iar, la 13 luni incisivul lateral mandibular. Abaterile
de 3-4 luni în plus sau în minus sunt considerate în limite normale. Se acceptă
abateri mai ma ri, la dinții care erup mai târziu. În concluzie putem spune că
prima etapă se desfășoară pe o perioada de timp ce dureză aproximativ 6 luni,
între vârsta de 6 luni și cea de 13 luni a copilului. După terminarea erupției
incisivilor urmează o perioada de 4 până la 6 luni în care nu erupe nici un
dinte [2,6,8 ].
II.Etapa a doua începe după primul an de viață al copilului, cu
erupția primului molar, urmată de erupția caninului. Dinții mandibulari erup
cu diferențe foarte mici înaintea celor maxilari. Erupția primului molar
mandibular va avea loc în medie la un an și 4 luni, fiind aproape imediat
urmat de erupția primului molar maxilar. Erupția caninului mandibular va
avea loc la un an și 7 luni, fiind urmat la un interval foarte mic de timp de
erupția caninulu i maxilar. În concluzie, acest proces se desfășoară între
vârsta de un an și 4 luni al copilului și cea de un an și 7 luni, existând de
asmenea variații ale vârstei de erupție. Pauza care urmează este de 4 luni
pentru mandibula și de 6 luni pentru maxilar [2,6,8] .
III.Etapa a treia interesează doar erupția molarilor secunzi. Molarul
secund mandibular erupe în medie la 2 ani și 3 luni, fiind urmat la un interval
de timp variabil de apoximativ 2 luni de erupția molarilor secunzi maxilari
[2,6,8] .

17
După inchei erea procesului de erupție a incisivilor, dinții incisivi
temoprari superiori acoperă aroape în întregime fața vestibulară a incisivilor
inferiori. Zonele distale ale arcadelor, încă edentate, rămân în contact intim.
După erupția molarilor primi temporari, va avea loc o înălțare a ocluziei
denumită “ prima inălțare fiziologică a ocluziei” [21,22 ].
În afăra celor amintite, în cazul dinților temporari trebuie expusă,
situația excepțională, când la naștere, sunt prezenți pe arcadă un număr de
dinți temporari (dinți natali), sau când acești dinți apar după primele 30 de
zile de viață (dinți neonatali). Frecvența acestor anomalii este rară iar dinții
cei mai interesați sunt centralii maxilari. În general acești dinți mai prezintă
hipoplazii ale smalțului și tulb urări în formarea cementului și în dezvoltarea
rădăcinii, ceea ce va duce la pierderea lor rapidă de pe arcadă [21,22]
Cauza acestor anomalii este se pare fie o dezvoltare foarte rapidă a
germenului dentar, fie o poziție foarte suprficială a acestuia , respectiv sub
mucoasa bucală [21,22 ].

Tabel 3 . Ordinea și cronologia erupției dinților temporari [8].
Dinții Vârsta medie de erupție (în ani și
luni) Intervalui (în luni)
Centralii inferiori 6 luni 5-10
Centralii superiori 10 luni 6-13
Lateralii superiori 11 luni 6-14
Lateralii inferiori 13 luni 9-16
Molarii I inferiori 1 an și 4 luni 11-17
Molarii I superiori 1 an 4 luni și 2 săptămâni 11-17
Caninii 1 an 7 luni (19 luni) 14-23
Molarii II inferiori 2 ani 3 luni (27 luni) 17-28
Molarii IIsuperiori 2 ani 4 -5 luni (28 -29 luni) 19-29

18

2.4.2. Secvența erupției dinților permanenți

După încheierea perioadei de erupție a șirului temporar urmează o
pauză de 4 -5 ani, după care vor erupe dinții permanenți. Erupția acestora
are loc între 6 ani și 12 ani dacă nu luăm în considerare molarul trei a
cărei perioadă de erupție este foarte variabilă. Ordinea și vârsta de erupție
este diferită la arcadă superioară față de cea inferioară. Dinții permanenți erup
în general în următoarea ordine, existâ nd totuși unele variații:
Primul molar inferior, primul molar superior, incisivul central inferior,
incisivul central superior, incisivul lateral superior, incisivul lateral inferior,
caninul inferior, primul premolar superior, premolarul secund superior, primul
premolar inferior, premolarul secund inferior, caninul superior, molarul
secund inferior, molarul secund superior, molarul trei inferior, molarul trei
superior [2,6,7,8,10,12 ].
În literatura de specialitate erupția dinților permanenți este grupată în
următoarele etape:
I. Prima etapă este cuprinsă între 6 -7 ani și este reprezentată de erupția
molarilor de 6 ani la ambele arcade și a incisivilor centrali inferiori, între
erupția acestora existând intervale foarte mici de timp.
II. Etapa a II -a este cu prinsă între 7 și 9 ani și este reprezentată de erupția
centralilor superiori și a lateralilor superiori și inferiori.
III. Etapa a III -a este cuprinsă între 9 și 12 ani când apar caninii și premolarii,
a căror succesiune este diferită pentru băieți și feț e.
IV. Etapa a IV -a este cuprinsă între 12 și 13 ani când erup molarii secunzi.
V. Etapa a V -a este cuprinsă între 13 și 25 ani în general și este
reprezentată de erupția molarilor de minte [2,6,7] .
După unele influențe mai noi înlocuirea dinților temporari se face în
două faze:

19
Faza I: între 6 -9 ani de înlocuire a incisivilor și de erupție a primilor molari
permanenți:
 Apariția primilor molari la 6 ani;
 Incisivul central inferior la 6 -7 ani;
 Incisivul central superior la 7 -8 ani;
 Incisivul lateral inferior la 7 -8 ani;
 Incisivul lateral superior la 8 -9 ani.
Faza II: între 9 -12 ani de înlocuire a dinților din zona de sprijin:
 Caninul inferior și primul premolar superior la 9 ani;
 Primul premolar inferior și premolarul doi superior la 10-11 ani;
 Premolarul doi infer ior și caninul superior la 11 -12 ani.

Variațiile cuprinse între 6-12 luni de la aceste valori sunt
considerate în limite normale [8,10,12].
Pentru a avea loc o erupție normală, la copil trebuie să existe
diastemele și tremele fiziologice , expresie a crest erii maxilarelor, spatii ce vor
fi necesare erupției viitorilor dinți temporari. Este bine cunoscut că incisivii
permanenți sunt mai mari decât cei temporari, suma diametrelor mezio –
distale fiind cu aproximativ 4mm mai mare la mandibula și cu 5,5mm mai
mare la maxilar. La nivelul molarilor temporari, relațiile sunt inverse în
sensul că diametrele mezio -distale ale acestora sunt mai mari decât cele ale
premolarilor. Acest surplus de spațiu, “leeway space”, va permite o erupție
normală cu o înlocuire armonioa sa. Zona de sprijin reprezentată de caninii și
molarii temporari, va susține până la erupția molarului de șase ani,
dimensiunea verticală a ocluziei. Procesele carioase ce afectează dinții din
zona de sprijin, vor duce la tulburări de erupție și lipsa de i ncadrare în
curbura vestibulară pentru ultimii dinți de înlocuire, și anume caninii
superiori și premolarii secunzi inferiori [21,22 ].
Prin înlocuirea succesivă a dinților temporari cu cei permanenți dentiția
trece în principal prin trei faze fiziologice, și anume, dentiția temporară (între

20
6 luni și 6 ani), dentiția mixtă (între 6 ani și 12 ani), dentiția permanentă după
12 ani [21,22 ].
Variațiile în limite fiziologice ale erupției pot fi determinate de sex,
condiții de mediu geografic, condiții socio -economice. Este cunoscut faptul
că în general se remarcă o erupție mai precoce la fețe decât la băieți, și de
asemenea o erupție mai precoce în mediu urban față de cel rural [21,22 ].
În general în condițiile unei dezvoltări somatice și psihice armonioase a
copilului, vârsta cronologică, vârsta dentară și vârsta osoasă, apreciată prin
radiografii carpiene trebuie să fie în concordanță.
Analizând ordinea de erupție a dinților permanenți putem trage
următoarele concluzii:
 erupția dinților permanenți începe cu p rimul molar
 după erupția primului molar dinții inferiori erup în ordinea lor
numerică caninii superiori erup după erupția premolarilor, inversarea
în ordinea erupției explicând un procent destul de ridicat al
ectopiilor de canin [7].

Tabel 4 . Ordinea și cronologia erupției dinților permanenți:
Dinții permanenți
Dinte Incisiv
central Incisiv
lateral Canin Premolarul
1 Premolarul
2 Molarul
1 Molarul
2 Molarul 3
Dinții
maxilari 7–8 ani 8–9 ani 11–12 ani 10–11 ani 10–12 ani 6–7 ani 12–13 ani 17–21 ani
Dinții
mandibulari 6–7 ani 7–8 ani 9–10 ani 10–12 ani 11–12 ani 6–7 ani 11–13 ani 17–21 ani

21
Table 5 . Tipurile cele mai frecvente pentru secvența erupției dentare [7]:
Arcadă Tipul I Tipul II Tipul III
Maxilar 6 1 2 4 3 5 7 6 1 2 4 5 3 7 6 1 2 4 3 5 7
Mandibula 6 1 2 3 4 5 7 1 6 2 3 4 5 7 6 1 2 4 3 5 7

Seria de cranii preparate , ce evidențiază rapoartele topografice ale dinților
temporari și permanenți în stadii diferite de dezvoltare a dentiției , în figurile
1, 2 si 3 a fost realizată de către Tom Lake rs și John Wheeler de la Colegiul
de Medicină Dentară UIC în 1976. Craniile au fost preparate cu piese drepte
la turații obișnuite [11].

Fig.3 : Craniu preparat pe un copil de 2 ani Corelare cu diagrama Sch our
Massler

Fig.4 : Craniu preparat l a un copil de 5 ani Corelare cu diagrama Schour Massler

22

Fig.5 : Craniu preparat la un cop il de 8 ani Corelare cu diagrama Schour Massler

2.5. Factorii care influențează vârsta de erupție pot fi împărțiți în două mari
categorii:

 factori generali
 factori locali.
Factorii generali care influențează erupția sunt:
Ereditatea, care a arătat că procesele care determină dezvoltarea arcadei
temporare și a celei permanente sunt dependente de gene specifice fiecăreia,
existând o independență relativă între ele. Secvența erupției ca și ordinea
mineralizării sunt supuse unui determinism genetic.
Tipul rasial și regional influențează erupția dentară. Forrest er și
colaboratorii în 1981, prezintă influența rasei în erupția dentară, arătând că
cronologia erupției este mai timpurie la negrii și indienii americani decât la
americanii de origine europeană [12].
Condițiile de viață studiate de Schapira și colaborato rii în 1964, 1966, au
arătat că urbanizarea este însoțită de erupție dentară timpurie la copiii de la
oraș în comparație cu cei de la sat [12,13 ].

23
Glandele endocrine contribuie la procesul de erupție. Hormonii
influențând atât dezvoltarea generală cât și erupția dentară. Dintre hormonii
cu importanță în viteza erupției dentare se citează: hormonul tiroidian și
hormonul de creștere din lobul anterior al hipofizei (somatotropul). În caz de
hiperactivitate a lobului anterior al hipofizei cu hipersecreție de h ormon de
creștere, ca în cazul acromegaliei juvenile, se produce accelerarea erupției, iar
mecanismele incriminate sunt transformările rapide din osul alveolar și
țesuturile parodontale. Activitatea în minus a tiroidei are drept rezultăt
tulburări în miner alizarea țesuturilor dentare și deci intârzieri în erupție, iar
activitatea în exces a tiroidei va duce la accelerarea erupției cu efect dominant
asupra dinților permanenți [12,14,15,16 ].
Sistemul nervos central , intervine în erupție prin faptul că aparatu l dento –
maxilar și dezvoltarea sa îi corespunde o arie corticală centrală. Într -o serie
de afecțiuni neuro -psihice erupția dentară este perturbată [12,13 ].
Nutriția nu influențează semnificativ erupția, dar este bine cunoscut că în
rahitism se constată o î ntărziere a erupției. Dintre vitamine, rolul cel mai
important îl au vitamina D, cu rol în mineralizarea țesuturilor dentare și în
lipsa căreia se produc întârzieri în erupție, Vitamina C produce accelerări sau
întârzieri ale erupției dentare, după cum est e în exces sau în deficit, prin rolul
pe care îl are în formarea matricelor organice, Vitamina A, prin rolul pe care
îl are asupra țesuturilor epiteliale, poate produce întârzieri sau accelerari,
după cum este în deficit sau în exces, în timpul dezvoltării și erupției dentare
[10,11 ].
Radioactivitatea pare să producă o întârziere a erupției la copiii din
regiuni cu fond radioactiv crescut, cunoscându -se de altfel și întârzierile
erupției dentare la copiii proveniți din mame iradiate [10,11,14 ].
Sexul influe nțează și el erupția dentară, știind faptul că, la sexul feminin,
dinții permanenți erup cu aproximativ 5 luni înaintea erupției dinților la sexul
masculin [7,10,12 ].

24
Factori biologici legati de mamă arată că la copiii proveniți din mame
tinere, cu menarha instalată timpuriu, erupția este precoce. Erupția dentară
fiind întârziată la descendenții cu mame mai în vârstă [7,10,12 ].
Factorii locali care pot influența erupția dentară sunt:
Pulpopatiile dinților temporari influențează erupția dentară, dinții
tempor ari cu gangrenă pulpară prezintă un proces accentuat de rizaliză,
urmată de erupția precoce a corespondenților permanenți.
Traumatismele dinților temporari este un alt factor local care duce la
întârzierea erupției dinților permanenți, probabil datorându -se anchilozei
dento -osoase a dinților temporari trumatizați [12].
Extracția precoce a dinților temporari va genera erupția timpurie a
dinților permanenți succesionali [2,8].

25

Capitolul III

3. ETIOPATOGENIA CARIEI DENTARE ȘI PLACA BACTERIANĂ –
PARTICULARITATI LA COPIL ȘI ADOLESCENT

3.1. Fiziopatologia cariei
Procesul cariogen debutează cu demineralizarea și distrugerea
componen tei minerale a dinților, datorită pH -ului scăzut ca urmare a derulării
metabolismului din placă. Dar numai microorganismele din placă (S. mutans
și Lactobacillus care abundă) nu pot diminua pH -ul local până la valoarea
care inițiază demineralizarea dinților. O singură administrare a unei soluții
de zaharoză la o placă potențial cariogenă determină un metabolism rapid
în placă. Acizii organici rezultați (în special acidul lactic) disociază scăzând
pH-ul local, dar nu produc modificări semnificative în conținutul mineral al
dinților. Leziuni caracteristice cariei sunt determinate numai de administrări
de lungă durată și frecvente de zaharoză, care reprezintă cel mai important
factor în menținerea unui pH scăzut la suprafața dinților [13].
Producția de acid lactic a unei plăci active este dublă comparativ cu a
unei plăci necariogene.
Sub pH -ul critic (5,5) substanța minerală din dinți acționează ca un
sistem tampon, fiind favorizată eliberarea de ioni de calciu și fosfat în placă.
Această capacitate tampon a dinților menține pH -ul local la ~ 5 și
determină leziuni carioase. La valori mai mici ale pH -ului, 3 sau 4, smalțul
devine rugos, aspru. La pH = 5 suprafața rămâne intactă, în timp, substanța
minerală din zona următoare este pierdută, situație caracteristică leziunilor
incipiente. Deoarece aceste porțiuni se hidratează și devin translucide, ele nu
pot fi detectate clinic (acestea se pot detecta numai după uscarea dintelui)
[14,15,16 ].

26

Fig. 6 Fig. 7
Smalț intact Începutul demineralizării
(apariția porilor)

Fig. 8 Fig. 9
Progresia demineralizării Leziune cavitară
(mărirea porilor)

Leziunile incipiente d ispar prin remineralizare, refăcându -se
smalțul la forma și aspectul inițial. Dacă la remineralizare este prezent și
ionul de fluor, smalțul refăcut devine și mai rezistent la agenții cariogeni.
Procesul cariogen este accelerat dacă echilibrul demineraliza re(la pH
scăzut) – remineralizare (prin ionii salivari) este perturbat și este înclinat în
favoarea demineralizării [15].
O placă dentară care este predominant anaerobă devine potențial
carioge nă. O dietă bogată în glucide (în special zaharoză) permite acu mularea
S. mutans, în placă. Elementele nutritive vor fi convertite de S. mutans în
polizaharide extra celulare (dextrani și mutani insolubili), care fiind o masă
gelatinoasă limitează difuzia în placă. Tandemul difuzie limitată – activitatea
metabolică exa cerbată cre ează un mediu foarte acid și anaerob ideal pentru
inițierea procesului cariogen. S. mutans sunt probabil cei mai importanți în
inițierea cariei în smalț și A. viscosus sunt esențiali în caria de colet. De

27
progresarea cariei (în dentină) devin r esponsabili, după inițierea procesului,
speciile Lactobacillus, care populează leziunile cario gene [15].
În prevenirea (profilaxia) cariei un rol foarte important îl au starea
generală de sănătate, administrarea de fluor, imunizarea, dieta (nutriția)
și igiena orală.

Afecțiunile sistemice cronice favorizează dezvoltarea plăcii, iar
medicamentele reduc fluxul salivar și implicit capacitatea tampon a salivei
[14,15,16 ].

3.2. Placa bacteriană

3.2.1. Formarea plăcii bacteriene

În anul 1968 Carlsson a comparat cavitatea bucală cu un sistem fluvial
în care diferiții componenți sunt transportați de către salivă. Caracteristicile
salivei influențează ecologia acestui sistem: pH -ul (puterea tampon a
salivei ), concentrația în calciu (determinantă pentru formarea tartrului),
proprietățile imunologice și enzimatice [13].
Cu excepția vârfurilor cuspidiene și a suprafețelor de frecare, pe
toate suprafețele dentare se găsește în permanență o peliculă fină pe smalț .
După Jenkins precipitarea mucoidelor salivare contribuie la formarea ei. Este
așa-numitul film salivar, acelular și fără germeni, care aderă intim la suprafața
dinților, a tartrului și a lucrărilor protetice. Grosimea lui variază între 0,1 și
0,8 microni . Este incolor și se reface rapid după eliminarea prin frecare.

28
Mecanismul formării filmului salivar a fost studiat de Mandel (1983) el
evidențiază patru etape [14,15 ]:
 suprafețele smalțului sunt scăldate de secrețiile salivare, cuprinzând
numeroși compo nenți protetici;
 se produce o adsorbție selectivă de glicoproteine anionice;
 proteinele adsorbite se denaturează, devenind insolubile;
 se produce o explozie a numeroaselor lanțuri laterale de glucide
provenind din salivă, dar și de bacterii.
Această pelic ulă dobândită prezintă un potențial dublu: protejarea fizică a
smalțului și participarea la formarea plăcii bacteriene.
Filmul salivar este format din elemente organice și minerale din
salivă: glucide, proteine, mucine, aminoacizi, colesterol și glicoprote ine.
Acizii care se formează eliberează ionii de calciu din smalț și
precipită proteinele. Este începutul fenomenelor de cavitație, filmul salivar
dispărând.
La originea cariei dentare patru factori interdependenți constituie și
caracterizează p laca:
 polizaharidele (rolul alimentației);
 streptococii (rolul microbismului );
 glucanii ( sinteză a precedenților);
 aciditatea mediului (rezultatul nociv) [14,15 ];
După Leach (1963 ) și Genco și colaboratorii lor (1969) formarea
plăcii dentare s -ar produc e astfel [16]:
– mucina este denaturată pe suprafața smalțului pe seama
unei produceri locale de acid pe această suprafață;
– se produc o serie de reacții enzimatice de origine bacteriană:
 unele bacterii reacționează cu glicoproteinele salivare;
 altele c u compușii glucidici alimentari.
După o serie de autori, streptococii cariogeni ar forma glucani
extracelulari care nu sunt metabolizați cu ușurință și care ar permite acestor
streptococi să se fixeze prin adeziune pe suprafețele netede ale dintelui.
Prima fază a formării plăcii ar fi o adsorbție a glucanilor de către suprafețele

29
dentare, ceea ce ar antrena secundar adezivitatea streptococilor cariogeni
datorită unei specificități enzimatice [16].
Colonizarea inițială a dinților cu bacterii începe probabil cu alte
microorganisme decât streptococcus mutans, care însă nu au capacitate mare
de aderență. Mecanismul colonizării inițiale include:
 aderența bacteriilor la filmul salivar sau la suprafața smalțului;
 adeziunea dintre bacterii de aceeași specie sau de s pecii diferite;
 înmulțirea consecutivă a bacteriilor din micile defecte de smalț și din
celulele legate inițial de structurile dentare [16].

3.2.2. Compoziția plăcii bacteriene nu este stabilă. După o zi se
remarcă prezenta filmului salivar și câțiva coci incluși într -o matrice celulara.
După 2-3 zile există până la 4 straturi suprapuse de bacterii înghesuite ca
într-o palisadă fiind cuprinse într -o matrice bogată în polizaharide
extracelulare de origine bacteriană foarte adezivă. În a patra zi se pot număra
până la 30 de straturi microbiene suprapuse, cu apariția și proliferarea internă
a noi specii [17,18 ].
Compoziția plăcii este foarte variabilă, în funcție de modul de
formare. Importantă este evoluția compoziției către predominarea
anaerobi lor și a formelor filamentoase, mai nefaste pentru țesuturile
învecinate [14].
Un studiu ultra -structural a demonstrat influența funcției masticatorii
asupra repartiției plăcii. Microorganismele se acumulează formând un inel
circumcoronar la nivelul linie i de contur maxim. Acest inel e constituit de
către placă, iar zonele care nu se colorează sunt amicrobiene, fiind acoperite
de pelicula dobândită, cu structură amorfă [14].
Bacteriile plăcii dentare au tendința de a forma colonii. Adeziunea
bacteriilor l a suprafața dentară și între ele constituie unul din factorii de
formare și de creștere a plăcii bacteriene. Ea este indusă de interacțiunile
fizico -chimice, fiind realizată fie prin intermediul polizaharidelor și al
proteinelor secretate de bacterii, fie prin prezența filamentelor legate de
pereții bacterieni. Autorii au constatat existența un ui contact intim între

30
pereții bacterieni, fie la bacterii din aceeași specie, fie la bacterii din specii
diferite [14,15 ].
Aceste adeziuni interbacteriene pun în evi dență simbiozele care se
stabilesc în populația microbiană a plăcilor și competițiile care rezultă.
Microscopia electronică cu baleiaj evidențiază că bacteriile
colonizează pelicula în prima oră sub formă de microcolonii globulare, nu ca
germeni izolați [15,16].
În ce privește contaminarea cavității bucale cu germeni, în speță cu
streptococi, aceasta se produce la vârste variate, în funcție de specie.
Streptococul salivarius a fost izolat la mai puțin de 18 ore de la naștere,
germenul având o afinitate deos ebită pentru suprafețele epiteliale. Din contră,
streptococcus sanguis și streptococcus mutans preferă sa colonizeze
suprafețele bucale nedescuamative. Streptococcus mutans a fost izolat în
momentul erupției primilor molari temporari și -n cazul existenței cariilor localizate
pe suprafețele netede. Imunoglobulina A inhibă aderarea unor streptococi la
epiteliul bucal [19].

Fig. 10 Fig. 11
Placă bacteriană (microscopi e electronică): Placă bacteriană (microscopie electronică):
microorganisme filamentoase coci și microorganisme filamentoase

3.2.3 Metabolismul plăcii bacteriene.

Elementele nutritive necesare plăcii bacteriene provin din salivă și
alimentele. Acestea din urma influențează acumularea plăcii prin
compoziția lor chimică și prin consistență. Placa este mult mai abundentă
în pr ezența alimentelor moi sau lipicioase.

31
Placa este un sistem organizat aderent, dens, proliferativ
(Rozencweig).
Numeroase experimente au subliniat rolul preponderent al
consumului de zahăr în formarea polizaharidelor favorabile dezvoltării
anumitor microo rganisme ale plăcii și mai ales a substratului intermicrobian.
Glucidele sunt folosite ca sursă de energie (ATP) de către microorganisme
care asigură și conversia lor în polimeri extracelulari adezivi și în
polizaharide de rezervă extra – și intercelulare [20].
Toate glucidele alimentare micșorează în mai puțin de 10 minute pH –
ul plăcii sub 5,7 și uneori sub 4 [20].
Bacteriile produc acid lactic cu eliminarea ionilor de calciu care
precipită proteinele salivare. Acidul lactic contribuie la dizolvarea
smalțu lui, care începe la un pH între 5,7 și 5,3 [20].

Zaharoză alimentară

Polizaharide intracelulare Polizaharide extracelulare

Glicoliză

Fermentație

Acid lactic

Scăderea pH -ului

Disoluția cristalelor de apatită de smalț

Carie

Glucidele și metabolismul plăcii bacteriene implicate în apariția cariei
după Rozencweig

32

Capitolul IV

4.1. EVOLUȚIA ARCADELOR ALVEOLO -DENTARE (DENTI ȚIEI ) ȘI
STABILIREA RELAȚIILOR INTERMAXILARE NORMALE ȘI A
OCLU ZIEI PERMANENTE NORMALE

4.1.1. Aparatul dentomaxilar la na ștere

La na ștere, etajul inferior al fe ței este foarte pu țin dezvol tat; mandibula ocup ă
o pozi ție posterioar ă față de maxilar; exist ă o mare libertate de producere a mi șcărilor
în ATM ( care este abia schi țată ); unghiul mandibular , cercetat cu ajutorul
tangentelor, este larg deschis [21].
Raportul dintre cele dou ă maxilare se stabile ște la nivelul crestelor prin
intermediul mucoasei gingivale care prezint ă denivel ări sub forma unor mici perni țe,
ce servesc at ât la transmiterea for țelor, cât ș i pentru a fa voriza alunecarea mandibulei.
În timpul supt ului, ele ar prezenta proprietăți de turgeșcentă funcțională (“fimbria
erectile” A. Schlessinger ) [21].
Arcurile maxilare cel m ai adesea, au o formă semilunară. Urmează, ca
frecvență, arcurile cu partea anterioară mai plată, mai turtită ( mai ales la mandibular
). La maxilarul superior, se observă uneori și un arc alveolar ascuț it (“gotic” – A.M.
Schwarz ), care ar fi o formă congeni tală de arc adă îngustată cu porțiunea anterioară în
protruzie. Se gă sesc multiple forme intermediare î ntre cele amintite ma i sus, iar
diversitatea se va mări prin evoluția dentiției, î n specia l a celei permanente. Se
observă de asemenea o varietate mare de aspect a p alatului, privind atât dezvoltarea
sagitală, cât ș i cea vertical ă (Hoffer ). Cel mai adesea se întanlește însă palatul puțin
adânc, chiar plat. Nu s -a găsit nicio corelație între dimensiunea maxilarelor și masa
corporală [21].
După Sillman (1951 ), atât în repaus cât și în funcție, la naș tere, nu ar exista
niciun contact (strâns) intermaxilar, deș i Clinch (1934) arătase ca în timpul funcției

33
crestele maxilare vin în contact prin mișcă rile postero -anterio are ale mandibulei, care
se află cu 0-8 mm p osterior față de maxilarul superior. Câ nd aces t decalaj este mai
mare, cresc ș ansele pentru stabilirea unei anomalii dentomaxilare, deși nu se poate
stabili o legatură categorică, datorită particularităților dezvoltă rii ulterioare [21].
În ceea ce priveș te natura mișcărilor mandibulare la naș tere, Sillman aceptă, pe
lângă mișcarea verticală, numai o mișcare antero -posterioară de amplitudine mică.
Mișcarea de l ateralitate apare odata cu erupț ia molarului II temporar. Acum se
instituie și o poziț ie intermaxila ră relativ stabile [21].
A.M.Schwarz arată că apofizele alveolare prezintă variante în ceea ce privește
aspectul ș i raportur ile dintre ele. El distinge urmă toarele c inci tipuri principare
(amprenta lor s -ar răsfrânge în evoluția ul terioară a aparatului dentomaxilar) [21].

1) Ocluzia plană (Flacher Stufenbiss) în care creasta superioară este lată, iar creasta
inferioară vine î n raport cu mijlocul creste i superioare. Creasta inferioară este de
asemenea bine dezvoltată. Este forma cea ma i favorabilă de evol uție a ADM. (
Fig. 150) [21].

Fig. 12 . Ocluzia plană a nou -născutului

2) Ocluzia în acoperiș abrupt (Steiler Stufenbiss), în care crestele sunt mult mai
îngustate; între ele există o distanță sagitală ș i un an umit grad de acoper ire
verticală. Creasta inferioară este așezată î napoia crestei sup erioare. Este cea mai
frecventă formă. La multi nou -născuți există o adevarată stare de disto -ocluzie
tranzitori e, ce se poate permanentiza dacă în timpul primilor ani de viață se
instituie un obstacol în calea creș terii anterioare a mandibulei sau se sta bilește o
angrenare a dinților temporari în erupție, care să inhibe creșterea și poziționarea
anterioară a mandibulei [21].

34
3) Ocluzia î n cutie (Schachtelbiss). Creasta superioară este puternic dezvoltată
vertical și acoperă pe cea inferioară ca un capac de cutie. Este forma inițială de
ocluzie adâncă acoperită ( Fig. 151) [21].

Fig. 13 . Ocluzia “în cutie” a nou -născutului, dup ă A. M. Schwarz

4) Ocluzia progenă (Progenerbiss), în care creasta inferioară depașește anterior pe
cea superioară, uneori cu un spaț iu de inocluzie vertical ă în care se face
interpoziț ia limbii (Fig. 152 a) [21].
5) Ocluzia cap la cap (Kopfbiss). Asemănătoare cu cea de mai sus, în care însă
crestele alveolare – ambele relat iv înguste – se găsesc împreună pe acelaș i plan
anterior (Fig. 152 b) [21].

Fig. 14 . Ocluzia progen ă (A) și ocluzia cap la cap (B) a nou -născutului, dup ă A.
M. Schwarz
Tipurile 4 ș i 5 pot fi continuarea post -partum al stadiului de progen și în
această situație ele dispar repede, spontan, în primele luni. Dacă persistă, sunt
considerate ca forme inițiale de progenie. În această perioadă, copilul face, în special,
în timpul alimentației, mișcă ri de propulsive ale mandibulei și contracț ii al e
musculaturii buzelor ș i obrajilor pentru sugere. Deglutiția se face cu maxilarele
distanț ate [21].

35
Mandibula, din situația sa posterioară î n raport cu maxilarul ( ra portul cu cea
mai mare frecvență întânlită la nou -născuți), ajunge să aibă – treptat – raporturile mai
anterioare și, în concepția clasică, se consideră că aceste modifică ri favorabile sunt
rezultatul alăptatului la sâ n (Davies, Kontorowicz, Korkhaus, Dreyfuss, Schwarz etc. ).
Rezultatul unor cercetă ri mai recente ale lui Hoffer sugerea ză că acest fenomen nu -și
are justificarea pentru a fi considerat ca rezultat al stimulului funcțional al alăptatului
la sân, ci trebuie interpretat î n ordinea fenomenolog iei proprii a morfogenezei. El și -a
efectuat cercetările pe nou -născuț i, care au fost hrăniți cu sonda de la vârsta de 3
săptămâni ș i la care s -a produs mezializarea fiziologică a mandibulei [21].

4.1.2. Evoluția dentiț iei

La naș tere, incisivii centrali temporari superiori ș i inferiori au coroanele
formate comp let; de asemenea, este edificată o mare parte din radăcină ; inc isivii
laterali temporari diferă numai prin faptul că au rădă cina mai puțin dezvoltată .
Coroana canin ilor temporari este mineralizată numai pe 1/3 din înălț imea sa, cea a
molarilor I temporari est e complet formată și în mare parte mineralizată . La molari i II
temporari este mineralizată regiunea cuspidiană. De asemenea, este începută
mineralizarea la nivelul molarilor de 6 ani. În ceea ce priveș te stadiul de dezvoltare a
celorlalti din ți permanenți, în aceeași perioadă, se pot pune bine în evidentă – situați
oral față de omologii temporari – germenii incisivilor centrali sup eriori, a incisivilor
centrali ș i laterali inferiori. Germenii incisivilor laterali superiori sunt ceva mai in
urmă cu dezvoltar ea [21].
Pot fi puși î n evidenta – într-o poziție foarte înaltă – și mugurii caninilor
permanenți și, î ntr-un stadiu mai inci pient, germenii premolarilor I ș i chiar II [21].
În jurul vârstei de 6 -8 luni, încep să -și facă apariț ia pr imele elem ente dentare
în regiunea anterioară a maxilarelor. Odată cu erupția incisivilor superiori ș i inferio ri,
mandibula, care nu avea decâ t o zona de precar sprijin posterior (în ATM), capătă
acum și o zonă de sprijin anterioară și, din acest moment, t ransformările sale vor fi în
corelație și cu dezvoltarea dentiției. În această perioadă, datorită formelor ș i
raporturilor existe nte la naștere între cele două maxilare ( Scwarz ), datorită creș terii
specifice (de responsabilitate eredo -constituțională ) (Hoffer) și a ră sunetului pe care l –

36
au avut influențele funcț ionale ( Dreyfuss, Kantorowicz ) incisivii de pe cele două
maxilare se pot întânli, î n raportul cunoscut psali dodont, cu o supraocluzie minimă ș i
există multe șanse pentru evoluția ulterioară normală. Dacă nu se r ealizează aceste
raporturi optime, pot să rezulte situa ții care chiar din această perioadă trebuie
suspect ate de posibilitatea unei evoluț ii anormale. Una dintre aceste situații se referă
la o creștere prea lentă anterioară a mandibulei, sau o oprire î n dez voltare,
menținându -se raportul iniț ial dintre zonele fro ntale: incisivii de pe cele două arcade
nu mai au posibilitatea să intre în contact normal și riscă să egreseze excesiv. O altă
situație se poate crea atunci când între cele două maxilar e iniț ial s-a stabilit un raport
normal antero -posterior, dar când dintr -un motiv sau altul (după De Coster de cele mai
multe ori, exogen ), se produce un surplus de creștere mandibulară sau o deplasare
anterioară a acestui os, favorizată ș i de labilitatea mare pe care o are ATM la această
vârstă, incisivii în erupție vor stabili î ntre ei raporturi inversate. Dar, î n aceste cazuri,
de cele mai multe ori este vorba de ultimele două grupe de raportu ri intermaxilare
existente la naștere în clasificare Schwarz. La aceș ti sub iecți se observă o component ă
eredo -constituțională legată de situația primitivă a germenilor dentari anteriori la
maxilarul superior (Chapmann, Korkhaus, Schwarz) [21].

4.1.3. Erupția dinț ilor temporari

Erupția dinț ilor temporari este un fenomen de seri ație; din 6 în 6 luni erupe
câte o grupă de dinți; cei de pe arcada inferioară preced cu puț in peste omologii lor
superio ri, cu o inversare mai frecvență la nivelul incisivilor lat erali, unde cei superiori
pot să precea dă, cu o frecvență mai mare, incisivi i inferiori. Se observă multe variații
(frecvente în regiunea incisivă) în special în ceea ce privește momentul erupției, cât și
ordinea între omologii superiori și inferiori. S -au descris și cazuri de copii care s -au
născut cu dinții erupț i. De cele mai m ulte ori este vorba de formațiuni cornoase,
keratinoase (fără alveolă proprie și care cad foarte repede) interpretate ca un fenomen
de atavism [21].
Prin erupția succesivă a dinț ilor temporari, maxilarele cr esc în partea lor
alveolară , etajul inferi or al feței se mărește în ritm crescut, între cele două maxilare se
stabilesc raporturi constante, mișcă rile ma ndibulei sunt de acum dirijate și de fețele

37
ocluzale ale dinților în contact, cu consecințe asupra morf ologiei și funcției ATM ș i a
musculaturii orofaciale. Se stabilește înălț imea ocluziei ( dimensiunea verticală ), care
este de presupus că se va mă ri (De Coster) cu fiecare unitate masticatorie adăugată ,
dar ale că rei etape mai importante sunt legate de erup ția molarului de 6 ani, de cea a
caninului și mo larului II permanent. Revenind însă la dentiția temporară, se
reamintește că prin erupția succesivă a dinț ilor temporari se constitu ie arcadele
dentare. La o evoluț ie normal ă, ele descriu o formă de semicerc al cărui diametru,
după Bogue – la arcada s uperioară – este egal cu distanța ce unește mijlocul feț elor
vestibulare ale molarilor II temporari ( drept și stâng ), iar la arcada inferioară, unește
partea distală a feț elor vestibulare ale molarilor II inferi ori (fig 15) [21].

Fig. 15 . Forme normale de arcade temporare

Dinții au un ax aproape p erpendicular cu planul palatin ș i totalitatea axelor lor
descrie un trunch i de con cu ambele baze relativ lă rgite ( conul geometric De Coster ),
ce răspun de foarte bine de exigențele funcționale rezultate din noua situație. Dacă se
are î n veder e că baza craniului se alungește până la 7 ani, se înțelege ușor că masa
osoasă a feței are posibilitatea să se adapteze la impulsurile legate de formarea
arcadelor d entare și sub influența forțelor ce o stră bat [21].
La început, arcadele dentare se află situate î ntr-un ast fel de raport antero –
posterior încât feț ele dist ale ale molarilor II superiori și inferiori se găsesc una în
prelungirea celeilalte (plan postlacteal în linie dreaptă ). Ulterior, raporturile se p ot

38
modifica printr -o deplasare î nainte a parții inferioare (după unii autori numai dinții,
după alții mandibula în totalitate), iar feț ele dis tale ale molarilor nu mai sunt în
prelungire, ci fac o t reaptă mezială [21].
Supraocluzia incisivă – normal – e foarte redusă ș i acest fenomen este explicat
de De Coster (reluâ nd o idee a lui Seward ) prin existența unei mișcă ri reduse de
forfecare [21].

Evoluț ia arcadelor temporare este legată de unele evenimente importante:
 Prezența sau apariț ia diastemelor fiziologice;
 Apariț ia abraziunii fiziologice;
 Resorbția radiculară, urmată de căderea dinț ilor.
Toate acestea creează condiții și pregătește terenul pentru evoluția dinț ilor definitive
[21].

4.1.4. Diastemele fiziologice

Clasic, se susține că, datorită creșterii arcadei între 4 și 6 ani, apar (și se
măresc) spații între dinții anteriori, care traduc creșterea maxilarelor în vederea
erupției dinților definitivi (care, în această zonă sunt mai voluminoși decât cei
temporari). Dacă o arcadă la vâ rsta de 5 ani nu are diasteme, trebuie considerat că este
insuficient dezvoltată (Bogue ). Punctul de vedere asupra acestei probleme s -a
schimbat, în special datorită lucră rilor lui Baume . El denumeș te diastemele “ spații de
primate ”, deoarece amintește situația existentă în arcadele primatelor. Apariț ia lor est e
contemporană cu erupția dinț ilor anteriori. Din acest punct de vedere se pot găsi două
feluri de arcade [21].

 Cu spații înt re dinț i
 Fără spații între dinț i

Cele mai mari spaț ii sunt situate, la arcada superioară, între incisivul lateral ș i
canin , iar la arcada inferioară, între canin ș i molarul I temporar. Walther a probat
concluzia lui Baume și a arătat ca în arc adele fără diasteme lipsea o component ă a

39
dezvoltării care a devenit evidentă odată cu erupția dinților definitivi. Cele două forme
de arcade – fără ș i cu diasteme – n-ar deriva una din alta, ci există paralel. Pentru
Baume , creșterea în lărgime ș i lungime a arcadelor denta re n-ar avea nicio valoare.
După Sillmann , între 2 și 7 ani, se produce o oprire î n dezvoltarea arcadelor dentare;
De Coster susține că între 4 și 5 ani există numai creș teri sporadice al e arcadelor
dentare. Arcadele fără diasteme sunt ne t mai reduse decâ t cele cu diasteme la copii de
4 ani ( Neumann). Morin , studiind copii între 1 și 6 ani, conchide că apariț ia
diastemel or este contemporană erupției dentare și că originea “ endognaț iei” pare să
fie anterioară vâ rstei de 6 luni [21].

După Hoffer , care a interpretat atât lucrările personale cât ș i pe cele ale lui
Baume , ar rezulta că din punct de vedere ontogenetic e xistă două forme de arc ade
temporare cu diasteme: una în care ele au apărut de la început; cea de a doua î n care s –
au instalat ulterior. A doua este predispusă la tulburari de dezvoltare. Deci, ar exista
două posibilități, dintre care mai favorabilă este c ea care prezintă “diastemele
primatelor ” cu topografia diastem elor maxime, amintite mai sus. În orice caz, există
unanimitate asupra unui aspect: arcadele tem porare cu diasteme traduc o bună
dezvoltare și o situație favorabilă pentru evoluția dinț ilor definitivi . Stimularea
dezvoltării arcadelor dentare fără diasteme este de luat în considerare între vârsta de
5-6 ani. După observații personale, pe cei urmăriț i prin controale successive, s-a
constatat că cei cu arcade fără diasteme au evoluat că tre anomalii dentomaxilare
[21].

4.1.5. Abraziunea dinț ilor temporari

La dinț ii tempora ri, procesul se produce relativ repede și este legat probabil și
de o fragilitate mai crescută a acestor dinți în ultima lor perioadă de existență pe
arcadă (perioada de involuție după Chatellier ). Clinic se traduce prin tocirea
cuspizilor la nivelul molaril or și apariția unor faț ele la locul de contact al caninilor.
Abraziunea poate apărea și pe fețele de contact dintre incisivi. Datorită abraziunii
fiziologice se prod uce o dezangrenare relativă a arcadelor și mandibula glisează mult

40
mai liber. Ea trebuie in terpretată ca un fenomen normal, ca o etapă normal ă în
evoluț ia aparatului dentomaxilar [21].

Stadii anormale rezultă din:

Absența completă a abraziunii : se menține o îngrămădire a mișcărilor
mandibulare, ce poate î mpiedica mezializarea fizio logică a dinților temporari și a
mandibulei î n totalitate [21].

Lipsa abraziunii unor dinț i: în această situaț ie se stabilesc contacte primare la
nivelul cuspizilo r neabrazați și în partea finală a drumului de î nchidere al arcadelor,
copilul, în mod spon tan, face o deplasare orizontală a mandibulei î n vedere a ocolirii
obstacolului. Această deplasare se poate face exagerat în direcția anterioară, și dinț ii
frontali s e întânlesc î n raportu ri inversate; sau mandibula capătă o tendință de
deplasare posterioară ș i implicit se produce blocarea posterioară a arcadei inferioare.
O altă eventualitate este dată de deplas area laterală a mandibulei. În sfârș it, se poate
produce o combinație între o deplasare în sens sagital și o deviație laterală, în specia l
când contactul pr imar este unilateral. Dintre toți dinț ii tempora ri, caninii sunt cei care
suferă cel mai puțin procesul de abraziune și rămân în suprapoziție. Pă rerea lui Boboc
este că explicarea lipsei de abraziu ne a caninilor trebuie apropiată și de c onformația
arcadelor de lapte cu spații mari între incisivul lateral și canin la arcada inferioară
(adică a locului de a ngrenare a caninului inferior) și a spaț iului cel mai mar e între care
angrenează caninul superior, care face ca interesarea acestor dinț i de către procesul de
abraziune să fie mai dificilă [21].

Abraziunea foarte accentuată , cu desființarea reliefului ocluzal și scurtarea
înălțimii coroanei dinț ilor late rali, se întânlește foarte rar. Î n aceste cazuri, trebuie
suspectată, în p rimul rând, o fragilitate anormală a ț esuturilor dure de ntare, o
mineralizare deficitară [21].

41

4.1.6. Înlocuirea dinților temporari. Erupția dinților permanenț i succesionali

În general, se consideră că și dinții permanenți erupt tot pe grupe. În cadrul
grupelor erup la început dinț ii inferi ori, apoi cei superiori. Distanța între grupe este în
medie un an. Se observă însă multiple particularităț i [21].

Incisivii centrali îș i încep erupț ia la 7 ani. La un pro cent destul de mare erup
chiar î naintea molarului I pe rmanent. De multe ori se observă o alternare a dinților din
cele două regiuni sau o erupție concomitentă. Erupția incisivilor este influențată ș i de
o serie de factori ca: poziția germenilor î n maxilar ( Schwarz, H offer ), dezvoltarea
arcadelor, resorbția dinților temporari. De regulă prin erupț ia incisivilor, g radul de
supraocluzie anterioară se accentuează, aceasta fiind în legatură cu creșterea părț ii
alveolare anterioa re. În unele cazuri, creș terea supraocluziei poate fi corelată ș i cu
unele fenom ene regresive de la nivelul dinț ilor temporari din zona d e sprijin
(abraziune accentuată, distrucț ii coronare, etc) [21].

Prin an grenarea incisivilor superiori ș i infer iori se creează condiții noi pentru
statică și dinamica ATM, ducând la modificări în conformația ei (condil, cavitate
glenoidă , dezvoltarea tuberculului anterior) [21].

Prin erupț ia incisivilor laterali la 8 ani, între aceștia ș i molarii primi
perm anenți se delimitează un sector de arcadă în care sunt așezați dinții de lapte
(canin și molari). Acești dinți temporari alcătuiesc împreună “zona de sprijin a
ocluzie i” – Korkhaus. Denumirea de zonă de spri jin provine de la faptul ca acești dinț i
stabiliz ează și mențin raporturile interarc adice în perioada dentiției temporare. De
asemenea, după erupția molarului I permanent ș i a incisivului lateral, ei asigură spațiul
necesar erupției dinților succesionali corespunzători (canin permanent ș i premolari).
Integritatea dinților din zona de spri jin joacă un rol important în dezvoltarea ocluziei
atât în sens vertical cât ș i orizontal [21].

Ordinea de erupție a dinților din această zonă este diferită la maxilar și la
mandibulă. Pe câtă vreme la mandibul ă se păstrează, î n majoritatea ca zurilor, ordinea
așezării pe arcadă, adică primul erupe caninul, ultimul pre molarul II; la arcada

42
superioară – în multe cazuri – caninul erupe după premolarul I și î nainte a celui de al
doilea premolar. Î n majoritatea cazur ilor însă caninul este ultimul din te care erupe
[21].

4.1.7. Dinamica dezvoltă rii arcadelor dentare

Ansamblul dinților de pe un maxilar alcătuiesc arcada dentară. Câtă vreme
sunt prezenți numai dinții temporari, arcada poartă denumirea de arcada de lapt e sau
temp orară. Odată cu erupția molarului de 6 ani, începe perioada dentiției mixte, în
care se găsesc prezenți atât dinți temporari, cât și dinți permanenți și care continuă
până la î nlocuirea ultimul ui dinte temporar. După aceea, începe perioada dentiț iei
perman ente sau definitive [21].

După cum s -a mai ară tat, forma normal ă a arcadei tempo rare este cea de
semicerc. Odată cu adă ugarea molarilor de 6 ani această formă se schimbă și începâ nd
din acest moment, formele normale sunt considerate cele de semielipsă sau parabolă;
diferența dintre ele constă numai din poziția ultimilor dinți (cu tendință ușoară de
apropriere de linia mediană la prima formă; cu tendință de depărtare permanentă la
cea de a doua). După pă rerea lui Boboc , termenii semielipsă ș i parabolă trebuie
rezervaț i numai pentru arcadele de ntare cu o dezvoltare armonioasă, adică cele în care
dinții frontali sunt așezați pe un arc de cerc cu rază mare și în care părțile laterale se
depărtează ușor și uniform de linia mediană mergâ nd spre dist al, cu excepția ultimilor
dinți a căror poziție poate fi diferită la semielipsă și parabolă, așa după cum s -a ară tat
mai sus [21].

Trecerea de la arcada temporară la definitivă a fac ut obiectul a numeroase
observaț ii. Caracteristicile arcadei de lapte sunt, după Korkhaus :

 Formă semicirculară a arcadei superioare;
 Dinții sunt așezați fără înghesuire, fără compresie;

43
 Fețele ocluzale ale molarilor sunt orizonatale, iar axele lor sunt vertical e și
radiografia sagitală arată ca ei se găsesc, practic, într-o poziț ie vertical ă,
perpendicular pe planul palatinal [21].

După De Coster , planul de ocluzie es te paralel cu planul palatinal în dentiția
temporară .
Prin analogie cu punctele avute î n vedere de Korkhaus în legatură cu arcada
tempor ară, arcada permanentă prezintă urmatoarele caracteristici:
 Formă de semielipsă sau de parabolă ;
 Dinții se sprijină unii pe alț ii prin intermedi ul punctelor de contact pe toată
întinderea arcadei;

 Axele dinților sunt diferite, făcâ nd unghiuri variab ile, dar determinate cu
planul de ocluzie, planul bazal -maxilar, respectiv mandibular, planul Frankfurt
[21].

Planul de ocuzie, din paralel față de planul bazal -maxilar superior cum era în
perioada dentiției temporare, capătă o ușoară oblici tate orientată în jos și înainte față
de același plan. După Ackermann , suprafața ocluzală a arcadei definitive are un aspect
helicoidal, pasul elicei f iind situat la arcada inferioară , la nivelul molarului II
permanent [21].

În legatură cu trec erea de la arcada temporară la cea permanentă s-au emis mai
multe teorii:

Arcada temporară și arcada definitivă de înlocuire sunt identice ca formă ș i
dimensiune ( Hunter, Fox, Tomes )
Arcada temporară își schimbă forma câ nd se trans form ă în arcadă definitivă,
dar teritoriul rămâne acelaș i.
Arcada temporară , pentru a se transforma în arcadă permanentă, suferă
modificări atât de formă, cât și î n dimensiunile sale . (Izard ) [21].

44
În general, trebuie arătat că trecerea de la arcada tempora ră la cea definitivă
pune problem e privind:
 Corelația dintre dimensiunea dinților de lapte și permanenț i
 Modficări de formă ale arcadei dentare
 Schimbări în raporturile de ocluzie ș i ale planului de ocluzie
 Corelaț ia mod ificărilor faciale cu fenomenele dent iției [21].

4.1.8. Principalele momente dinamice ale dezvol tării ocluziei

Cunoașterea momentelor critice î n dezvoltare a ocluziei ajută la diferențierea
patologicului î n forme incipiente de normal.

La naș tere – mandibula ocupă o poziție posterioară î n raport cu maxilarul –
retrognatism fiziologic al nou -născutului (denumire dată de școala franceză ). Este
bine cunoscut aspectul de “ bătrâ n adentat ” al nou -născutului, imagine la care concur
retrognatismul și dimensiunea redusă a etajului inferior [21].
În timpul suptului – prin stimularea funcțională, determinată de actul suptului,
se reduce decalajul interarcadic, î n plan sagital, prin ceea ce se defineș te a fi prima
mezializare f iziologică a mandibulei [22].

După apariția dinț ilor deosebim trei etape:

Etapa dinț ilor temporari – începe la 1 an după naștere, când apar contacte
între incisivii superiori și inferiori; continuă prin apariț ia molar ului I tempor ar, care
realizează prima înălț are a ocluziei și este stabilizată la 2 ani și jumătate, odată cu
erupția molarilor II. În dentiția temporară și la începutul dentiției mixte, ocluzia se
menț ine la nivelul caninului, molarilor I ș i II temporari, car e este zo na de sprijin
temporară Korkhaus. Integritate a acestei zone are rolul de a pă stra ocluzia la
parametri i corespunzatori și de a păstra în sens antero -posterior spațiul erupț iei
succesionalilor acestor zone [22].

45

Etapa dentiț iei mixte – începe la 6 ani și se încheie la 12 ani, odată cu apariția
molarului II permanent ș i pie rderea ultimul dinte temporar. Î n acea stă perioadă,
erupția molarului de 6 ani reprezintă un moment important în dinamica ocluziei, când
se reazalizează cea de -a doua ș i cea m ai important ă înălț are a ocluziei [22].

Etapa dentiț iei permanente – începe la 12 -13 ani, odată cu erupț ia molarului
II pe rmanent, când se realizează a treia înălț are de ocluzie, și se termină după erupția
molarului de minte, care după mulți autori realizează ultima înălț are de ocluzie [22].

Analiza ocluziei, î n toate aceste momente, se face în cele 3 planuri spaț iale:
sagital, transversal și vertical, atât static cât și în dinamică, având ca repere de
referință rapoartele normale interarcadice [22].

4.1.9. Relaț ii normale ale ocluziei

La dentiția temporară î n sens sagital se analizează “planul postlacteal ”

Planul postlacteal este raportul feț elor distale ale molarilor II temporari, privite
din normă laterală. Planul este normal în treaptă mezialp – respectiv fața distală a
molaru lui II temporar inferior se află anterior (mezial) cu 2 mm î n raport cu fa ța
distală a celui superior, deoarece, ca și la dentiția permanentă , incisivul central
inferio r este cel mai mic dinte de pe arcadă, articulâ nd doar cu un singur antagonist; în
consecință, întreaga arcadă inferioară este mai scurtă decât cea superioară [22].

Planul postlacteal în linie dreaptă – la limita între normal și patologic și
dependent de cele două evenimente evolutive de la vâ rsta de 4 -5 ani [22].

Când există diastemizare și abraziune fiziologică, planul postlacteal în linie
dreaptă evoluează spre normal, pentru că molarul de 6 ani inferior, care erupe î naintea
celui superior c u aprox imativ 6 luni – 1 an, are direcție de erupție intraosoasă înainte
și în sus, exercitând forț e de mezializare pe al doilea m olar temporar, care le transferă

46
la primul molar, iar abraziunea caninilor supe riori permite valorificarea spațiul ui
dintre caninul inferior ș i molarul temporar. Astfel, mo larul de 6 ani inferior, ajuns î n
planul de ocluzie, va articula în ș antul intercuspidi an al celui inferior, stabilind u-se un
raport normal ( fig 16 ).

Fig. 16 . Evolu ția planului postlacteal vertical spre normal
În sens sagital:

La nivelul molarilor se analizează raportul molarilor de 6 ani – cheia de
ocluzie a lui Angle, care a considerat poziț ia primul ui molar permanent superior fixă,
nefiind expusă migră rilor sagitale [20].

Raport normal -neutral – este cel în care șanț ul intercuspidian (mezial) al
molarul ui de 6 ani inferior articulează î n dreptul cuspidului mezio -vestibular al
molarului de 6 ani superior (fig . 17) [22].

Fig. 17 . Raportul normal – neutral la nivel molar în sens sagital

La nivelul caninilor

Raport normal, neutral – când vâ rful caninului inferior ar ticulează în spațiul
dintre incisivul lateral ș i caninul superior .(Fig. 18 ) [22].

47

Fig. 18 . Raportul normal – neutral la nivel canin în sens sagital

La grupul incisiv

Relaț ie de ocluzie norma lă – când fața vestibulară a incisivilor inferiori vine în
contact cu fața palatinală a incisivilor superiori .(Fig. 19 ) [22].

Fig. 19 . Relația normal ă – nivel incisive în sens sagital

Ocluzia î n sens transversal:

La nivelul molarilor se analizează toată zona laterală, inclusiv premolarii ș i
molarii temporar i.

Raport normal, ne utral: când cuspizii vestib ulari ai molarilor (premo larilor)
sau molarilor temporari inferiori articulează în șanțul intercuspidian al dinț ilor laterali
superiori ( fig. 20) [22].

48

Fig. 20 . Raportul normal , neutral – nivel molar în sens transversal

La nivelul can inilor:

Raport neutral – când fața vestibulară a caninului inferior vine în contact cu
fața palatinală a caninului superior [22].

La nivelul grupului incisiv:

Raport normal : linia interincisivă inferioară coincide cu cea superioară ș i
median a mandibulei cu mediana maxilară [22].

Ocluzia î n sens vertical:

La nivelul molarilor:

Normal, neutral : când există supraacop erirea molarilor inferiori de către
molarii superiori cu înalț imea unui cuspid [22].

La nivelul caninilor ș i grupului incisiv :

Normal – dinții frontali inferiori sunt acoperiți de dinț ii fron tali superiori pe o
treime din înălț imea lor [22].

Orice altă formă este considerată patologică .

49
4.2. CONSECINȚELE PIERDERII PRECOCE A DINȚILOR TEMPORARI

Dinții temporari pot fi pierduți precoce datorită resorbției premature a
rădăcinilor, traumatismelor, cariei, extracț iilor nejustificate.
Pierderile prin re sorbție prematură a rădă cinilor și prin traumatism sunt
întânlite de obicei în zona anterioară a arcadei. Pierderea prin carie și extracție se
întânlește frecvent în zona posterioară a arcadei [23,24,25,26 ].
Resorbția prematură a rădăcinilor in cisivilor ș i caninilor temporari este un
simptom al înghesuirilor. În plus, rădăcina distală a molarilor temporari se poate
resorbi prematur atunci când primul molar permanent erup e prea mezial. Cu toate
acestea, molarul II temp orar nu se va exfolia, dar e rupția molarului I permanent va
putea f i blocată. Pierderea prematură a molarilor tempo rari poate duce la migrarea
dinților adiacenți și pierderea spațiului necesar erupț iei succesorilor lor [24,25,27 ].
Pierderea precoce a molarilor temporari d in cauza cariei este mai frecventă la
mandibulă de 2 ori față de maxilar. Caninii temporari sunt oarecum rezistenț i la carie,
precum incisivii temporari. Molarii temporar i pot pierde o parte din coroană sau chiar
întreaga coroană [24,25,26 ].
Durerea este ade sea motivul care duce la extracția lor. Infecț iile sunt cu
indicație de extracție, mai ales pentru că ele pot afecta dinții permanenți. Dinț ii cu o
extirpare nonvitală pot provoca mari infecții purulente apicale. În contrast cu dinții
perman enți, abcesele temporarilor nu au capsulă fibroasă , de aceea succesorii pot fi
deteriorați, pot avea anomalii de formă, hipocalcificări ș i leziuni carioase ca rezultat
[24,26,28 ].
Efectele pierderii premature a dinț ilor temporari sunt previzibi le și pot fi
estimate. Apariția migrărilor după pierderea prematură a dinților tempor ari depinde de
dintele pierdut și de ocluzie. Aceste migrări sunt mai mari ș i apar mai repede la
maxilar decât la mandibulă. Mai mult, la maxilar, migrările sunt limitate în principal
de mișcarea mezială și de rotaț ie a primului molar permanent. La mandibulă, dinții
aflați mezial de dintele pierdut au o tendință mai mare de a migra distal [24,26,28 ].
În plus, condițiile spaț iale ale ar cadei dentare sunt importan te. În general,
pierderea prematură a dinț ilor temporari la arcade dentare cu sp ațiu î n exces nu are
sau are doa r un efect redus asupra dezvoltării dentiției. În absența unui exces de
spațiu, s -ar putea să apară complicații. În cazul înghesuirilor, compli cațiile sunt o
certitudine [24,26,28 ].

50
Limba și musculatura bucală joacă un rol esenț ial. De asemenea momentul
pierderii este foarte re levant. Pierderea cu mult timp î nainte de momentul normal al
erupției succesorului duce la apariția unei înt ârzieri. Pierderea câ t mai apr oape de
momentul normal al erupț iei succesorului are un efect de accelerare. În plus, pierderea
dinților temporari la o vârstă fragedă are sechele mult mai negative decât dacă
pierderea are loc mai târziu. Migrările dinților a diacenți au loc, în principal, î n primele
6 luni de la pierdere [24].

Este important să se sublinieze faptul că pierderea de spațiu este adesea
limitată și puțin relevantă asupra dezvoltării dentiției. În plus, la mandibulă, spaț iul
pierdut po ate fi recuperat la sfârș itul celei de a doua perioade tranzitorii [24].

4.2.1 Efectele pierderii premature în zona anterioară

Cu puțin spațiu în regiu nea anterioară, ca într -o dentiție temporară fără
diastemizare, incisivii ș i caninii temporari pot fi pierduț i prematur cu apariția unui
dinte permanent ( Fig 21 -1) [24].

51
Fig 21-1. Pierderea prematură a incisivilor și canini temporari. (a și b) înghesuiri la
maxilar, incisivii l aterali temporari pot fi pierduț i prematur în timpu l erupției
incisivilor permanenți centrali. (c și d) Prea puțin spațiu rămâne pentru incisivii
permanenți laterali. (e) erupția lor poate duce la resorbția prematură și pierderea
caninii temporari. (f) Ulterior, incisivii permanenți laterali migreaza labia l și ocupă
pozițiile lor în arcada dentară. Prea puțin spațiu rămâne pentru caninii permanenți.
Uneori, în astfel de cazuri, caninii temporari nu se pierd prematur; în schimb,
incisivii permanenți laterali erup palatinal [24].

Trauma este de o bicei cauza pierderii premature a incisivilor centrali superiori
temporari. În cazul în care aceș tia nu sunt împinsi în maxilar ( intruzie ), ceea ce poate
duce la deplasarea și dilacerare succeso rilor, ci mai degrabă avulsionaț i, singurul efect
va fi întâ rzierea apariției succesorilor lor. În plus, incisivii centrali temporari de la
maxilar nu joacă un rol în mecanismul de deplasare di stală a incisivii laterali și
caninilor temporari în timpul erupției incisivilor permanenți centrali ( Fig 21 -2a) [24].

Odată cu erupția și apariția unui incisiv permanent central la maxilar, rădăcina
incisiv ului lateral temporar adiacent se poate resorbi, iar coroana poate exfolia ( Fig
21-2b). În pierderea prematură unilaterală a unui incisiv lateral temporar maxi lar ,
caninul temporar de pe acea parte nu se va deplasa distal ș i bucal în timpul erupției în
cavitatea bucală a incisivului permanent central; în pierdere bilaterală, acest feno men
va avea loc pe ambele părți [24].

Într-un mod comparabil, er upția incisivilor permanenți laterali maxilari poate
duce la pierderea prematură a caninilor temporari ( Figurile 21 -2c și 21 -2d). În cazul
în care acest lucru se întâmplă doar pe o parte, incisivii vor migra în acea direcție. În
consecință, spațiul insufic ient rămâne acolo pentru caninul permanent maxilar, care va
erupe bucal. În cazul în care ambii canini temporari se pierd prematur, ambii canini
permanenți vor fi în afara arcadei dentare [24].

52

Figura 21 -2. Efectul pierderii premature a dinților anterio ri temporari. ( a) Trauma
incisivilor temporari maxilari poate perturba formarea și erupția succesorilor lor.
Pierderea prematură a incisivilor centrali temporari, în maj oritatea cazurilor, nu are
niciun efect asupra dezvoltării dentiției. ( b) În situații cu o î nghesuire severă, incisivii
laterali temporari pot fi pie rduti prematur. În consecință, î nlocuirea caninilor
temporari asociată cu erupția incisivilor permanenți centrali nu va avea loc. ( c) Cu
pierderea prematură unilaterală a unui canin temporar ma xilar, incisivii vor migra în
această direcție, iar liniile mediane ale arcadelor dentare nu se vor mai potrivi. ( d)
Cu pierderea prematură a ambilor canini t emporari maxilari, linia mediană nu se va
deplasa [24].

Cu asimetrie la locul de fo rmare și în erupția incisivilor permanenți, pierderea
prematură poate fi unilaterală ( Figurile 21 -3a și 21 -3c). Acest lucru se întâmplă mai
des decât o pierdere bilaterală prematură, în special la mandibulă ( figurile 21 -3b și
21-3d). Pierderea prematură un ilaterală a caninilor tem porari duce la alterarea
angulației incisivilor permanenț i și la deplasarea liniei mediane a arcadei dentare ( Fig
21-4) [24].

53

Figura 21 -3 Pierderea prematură a incisivilor laterali si caninilor temporari
mandibulari. ( a) pierde rea unilaterală a unui incisiv lateral temporar mandibular
care se poate asocia cu poziționarea și erupț ia asimetrică a incisivilor permanenți
centrali mandibulari. ( b) pierderea bilaterală a incisivilor laterali temporari
mandibulari. ( c) pierderea unila terală a unui canin temporar mandibular, urmată de
migrarea incisivilor către acea parte și deplasarea liniei mediane. ( d) pierderea
bilaterală a caninilor temporari mandibulari, de obice i, fără devierea liniei mediane
[24].

54

Fig 21 -4. Efectele pierderi i premature a ca ninilor temporari asupra angulației și
poziț iei incis ivilor permanenți. Linia mediană (a) pierderea unilaterală a unui canin
temporar maxilar rez ultă bascularea incisivilor permanenți și deplasarea liniei
mediane. ( b) pierderea unilaterală a unui canin temporar mandibular are aceleași
rezultate. ( c) pierderea unilaterală a caninilor temporari antagoniș ti duce la
basculare a incisivilor în aceeași direcție în ambele arcade. ( d) Odată cu pierderea
unui canin temporar mandibular, pe de o parte ș i la maxilar pe de cealaltă parte,
incisivii permanenți mandibulari ș i maxilari se vor înclina în direcții opuse [24].

La mandibulă , pierderea prematură a incisi vilor temporari are consecințe în ceea
ce priveș te creșterea distanței in tercanine. În plus, pierderea prematură a caninilor
temporari mandibulari poate avea ca rezultat o creștere a Overjet -ului și a Overbite –
ului [24].

55

4.2.2. Efectele pierderii premature î n zona posterioară

Migră ri nedorite pot rezul ta sau nu din pierderea prematură a molarilor
temporari, iar acestea sunt mai puțin probabil să apară cu pierderea primului decât a
celui de al doilea molar temporar. Odată cu pierderea molarilor II temporari, migrarea
este de obicei limitată la deplasarea mezială a primilor molari permanenți. Dep lasarea
mezială a dinților aflați distal după pierderea prematură a primului molar temporar
este mai limitată. Dinții aflaț i mezial vor tinde să migreze distal, dar într -o măsură mai
mică. Cu spaț iu suficient și o ocluzie neutră , probleme din cauza pierderii premature a
unui al doilea molar temporar sunt rare la mandibulă, dar comune la maxilar [24]

4.3. PREVENIREA TULBURĂRILOR FUNCȚIONALE ȘI DEPLASĂRILOR
DENTARE PRIN UTILIZ AREA MENȚINĂTOARELOR DE SPAȚIU

Lipsa de dinți în zona anterioară nu interferează cu capacitatea copilului de a
mânca. Cu toate acestea, poate interfera cu vorbire a în cazul în care are loc o pierdere
a dinților înainte ca dezvoltarea vorbirii sa fie completă. D e asemenea, copilul, ar e
tendința de a ocupa spaț iul liber cu limba. Motivul cel mai valid pentru a înlocui dinții
anterioari este pentru estetică, lipsa dinț ilor poate afecta i maginea de sine a
pacientului. Înlocuirea dinț ilor poate fi realizată cu aparate cimentate sau detașab ile
(Fig. 22 ) [24].

Fig. 22 . Aparate care se pot cimenta sau aparate detaș abile

Pierderea prematură a unui dinte temporar post erior duce la bascularea mezială
a dintelui aflat distal de spațiul de extracție datorită direcției meziale de erupție a
primului molar permanent. Lipsa de spațiu împiedică erupția dintelui permanent în

56
poziția corectă. Pentru a menține spațiul și a permite erupția norma lă a dintelui
permanent, un mențină tor de spațiu este plasat. În funcție de locul dintelui pierd ut,
există o varietate de menținătoare de spaț iu din care se poate alege. Mențină toarele
spațiale sunt lăsate pe loc până la erupția dinților permanenți. ( Fig. 2 3 ) [24].

Fig 2 3. Consecinț ele pierderii precoce a u nui molar temporar. Migrări de ntare
urmate de lipsa spaț iului eruptiv necesar dintelui succesional

Indicația de plasare a unui menținător de spațiu cu bandă și buclă este pentru
pierderea unui prim molar temporar. O bandă este plasat ă pe al doilea molar temporar
și o buclă de sârmă se extinde de la nivelul acesteia. Este contraindicat să se mențină
spațiul pentru un al doil ea molar temporar lipsă. Banda ș i bucla se vor extinde de la
primul molar permanent la primul molar temporar pentru a menține spațiu pentru al
doilea pre molar. Cu toate acestea, primul molar temporar exfoliază înainte ca cel de al
doilea premolar să erupă și banda și bucla ar pierde sursa de ancorare. Prin urmare, un
arc lingual sau palatinal ar trebui să fie plasat. O excepție de la regula este în cazul î n
care incisivii permanenți mandibulari sunt neerupti. Exis tă o posibilitate ca arcul de
sârmă lingual să interfereze cu erupția in cisivului. În acest caz, un menținător de
spațiu cu bandă și buclă este plasat temporar. Atunci când incisivii ma ndibulari er up
se introduce mențină tor de spațiu bilateral [24].
Menținătoarele de spațiu pot fi unilaterale sau bilaterale, mobil e sau fixe,
fizionomice sau nu și pot fi alese dintr -o gamă destul de variată în funcție de
indicaț iile cazului clinic. Mai jo s sunt câteva exemple de mențină toare [29]:

57

Fig. 24 – Menținătoare de spaț iu asociate la
aparatele ortodontice

Fig. 25 – Menținător de spaț iu
independent fizic

Fig. 26 – Menținătoare de spaț iu mobile
multiple

Un menținător de spațiu bilateral este indicat pentru pierderea a mai mult de
un dinte într -un cadran sau pierderea unui al doilea molar temporar. Trei exemple de
menținăto arele spațiale bilaterale sunt arcul lingual, aparatul Nance sau arcul
transpalatal [29].

58
 Arcul lingual
Indicațiile pentru un arc lingual menținător de spațiu sunt:
– Pierderea bilaterală a molarilor primari mandibuli după erupția incisivilor
permanenți
– Pierderea unilaterală a mai mult de un dinte la arcada mandibulară
Design -ul său este de benzi bilaterale pe molari care su nt conectate printr -un arc de
sârmă care se sprijină pe cingulumurile incisivilor. ( Fig. 27 ) [29].

Fig. 27 . Menținător de spaț iu – arc lingual

 Aparatul Nance

Indicațiile pentru un aparat Nance sunt:

– pierderea bilaterală a molaril or temporari maxilari
– pierderea unilaterală a mai mul t de un dinte la arcada maxilară

Design -ul său este format din benzi bilaterale pe molarilor, care su nt conectate
printr -un arc de sârmă . Conectarea benzile cu o sârmă arc care se sprijină pe
cingulu murile incisivilor, într -un mod similar cu arcul lingual, ar interfera cu
ocluzia dintre incisivi i mandibulari si cei maxilari. Î n schimb, arcul este îndreptat
spre rugile palatine și este încorporat într -un buton acrilic pe țesutul
moale. (Fig.28) [29].

59
Fig. 28 – Menținătorul de spațiu – aparatul Nance

 Arcul transpalatal

Indicațiile pentru un aparat arc transpalatal sunt:
– pierderea bilaterală a molarilor temporari maxilari
– pierderea unilaterală a mai mul t de un dinte în arcada maxilară [29].

Desig n-ul său este format din benzi bilaterale pe molari, care sunt conectate
printr -o sârmă groasă care travers ează palatul dur, fără a atinge țesutul moale. Cu
toate că este mai ușor de curățat decât aparatul Nance, nu este la fel d e stabil, mai
ales atunci c ând cei doi molari temporari lipsesc bilateral. ( Fig. 29 ) [29].

Fig. 29 – Menținător de spaț iu – arc transpalatal

60
PARTEA PERSONAL Ă

INTRODUCERE

În timpul erupției molarilor de 6 ani și a incisivilor, ocluzia copilului
se sprijină la nivelul g rupurilor de dinți temporari alcătuite din canini, molari I
și II. Datorit ă acestui fapt, aceste zone se numesc zone de sprijin ale ocluziei
sau zonele Korkhaus ..
Pe lângă rolul de a stabiliza relația verticală de ocluzie, zona de sprijin
Korkhaus mai are ca scop păstrarea spațiului necesar pentru erupția dinților
succesionali (canini și premolari). Atunci când integritatea zonei de sprijin nu
este păstrată, din cau za nerezolvării corecte a proceselor carioase aproximale
sau a extracțiilor precoce fără apli carea unor menținătoare de spațiu, molarul
de șase ani va avea posibilitatea de a se mezializa, micșorând astfel spațiul de
pe arcadă necesar erupției dinților succesionali. Astfel, va apărea o lipsă de
spațiu pentru dintele care se va permuta ultimul în a cea zonă (în general
caninul superior și premolarul 2 inferior).
Odată compromisă integritatea structurilor dure dentare de la acest
nivel, pot să apară tulburări funcționale în masticație, pierderea prematură a
dintelui ca urmare a complicațiilor cariei.
Pierderea prematură a dintelui va avea repercursiuni asupra dinților
succesionali ai acestei zone, de cele mai multe ori apărând în dentiția
permanentă incongruența dentoalveolară cu înghesuire.
Pe parcursul stagiului de Pedodonție în cadrul Clinicii de Pe dodonție a
Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF “Carol Davila”, am observat
un num ăr foarte mare de pacienți care au solicitat ajutor specializat pentru
durere a cărui punct de pornire era unul dintre dinții zonei Korkhaus.
Factorul etiologic este reprezentat de placa bacteriană care duce la
apariția procesului carios, dar și existența unor factori favorizanți legați de
dietă, susceptibilitatea și carioactivitatea gazdei duc la rapiditatea instalării
procesului și agravarea acestuia.

61
Pe lângă efect uarea etapelor de tratament necesare, s -a făcut profilaxia
cariei dentare folosind termeni adaptați vârstei și gradului de înțelegere, astfel
încât metoda să poată fi însușită de fiecare pacient sub controlul riguros al
părinților.
Observând afectarea cu o frecvență mare a zonei Korkhaus, m -a
determinat să aleg această temă de o mare importanță, mai ales prin faptul că
problemele nerezolvate de la acest nivel au repercursiuni majore asupra
dentiției permanente.
Îmi doresc ca prin această lucrare să înteleg momentele cheie ale zonei
Korkhaus și metodele de tratament posibile în funcție de vârstă și patologie,
de asemenea și importanța prevenirii afecțiunilor.
Prin intermediul studiului personal, oferind date statistice, voi
argumenta tema aleasă prin inciden ța crescută a afectării zonei Kokhaus. Este
important de pus în evidență ca este o problemă reală, des întâlnită , care
trebuie tratată cu seriozitate.

SCOPUL STUDIULUI

Scopul studiului a fost evaluarea integrității dinților temporari care
alcătuiesc zona de sprijin Korkhaus la un lot de pacienți cu vârsta cuprinsă
între 6 și 9 ani (72 – 108 luni), care s -au prezentat la tratament stomatologic în
cadrul Clinicii de Pedodonție a Facultății de Medicină Dentară UMF “Carol
Davila”. Totodată, s -au calculat și indicii experienței carioase pentru dentiția
temporară și cea permanentă (dmft, dmfs, DMFT, DMFS).

62
MATERIAL ȘI METODĂ

Studiul retrospectiv observațional descriptiv a fost efectuat pe un lot
care a curprins 140 de pacienți ( 70 fete și 70 băieți) care au fost consultați și
tratați în Clinica de Pedodonție din cadrul Facultății de Medicină Dentară
UMF „Carol Davila”.
Criteriile de încludere ale pacienților în lotul de studiu au fost:
 Pacienți cu vârsta cuprinsă între 7 și 9 ani ;
 Statusul pacienților a căror fișă era corectă și completă.
Metoda de lucru a constat în analiza fișelor de observație clinică și
extragerea din acestea a datelor necesare studiului:
 date personale (nume, prenume, vârstă, sex);
 starea dinților care alcătu iesc zona Korkhaus: integri, cariați,
obturați, pierduți precoce din cau za proceselor carioase sau
pierduți prin rizaliză fiziologică;
 s-au calculat și indicii de experiență carioasă pentru dentiția
temporară și cea permanentă: dmft/DMFT și dmfs/DMFS.
Datele au fost prelucrate statistic utilizând programul Microsoft Excel
2010; același program a fost folosit pentru realizarea tabelelor, graficelor și
diagramelor din studiul personal.

63

REZULTATE

1. Distribuția lotului de studiu în funcție d e vârstă și sex.
In graficul 1 se observă distribuția procentuală pe sexe a copiilor examinați:
70 de fete (50%) și 70 de băieți (50%).

Graficul 1 – Distribuția pe sexe a copiilor examinați

În tabelul 6 și graficul 1 se observă distribuția în funcți e de vârstă și sex a
pacienților cuprinși în studiul prezent.

Tabel 6 : Distribuția în funcție de vâ rstă și sex a lotului de studiu
Varsta 6 ani ( 72 -83luni ) 7 ani( 84 -95luni ) 8 ani( 96 -107 luni
) 9 ani (108 luni )
Sex ♀
♂
♀ ♂ ♀ ♂ ♀ ♂
Nr. 25
25
24
27
17
18
4
0
% 17,86
17,86
17,14
19,29
12,14
12,86
2,86
0
50% 50% Distribuția pe sexe a copiilor examinați
♂
♀

64

Legat de distribuția vârstei în funcție de sex, s -a înregistrat pentru vârsta
de 6 ani un număr de 25 fete (17,86%), respectiv 25 băieți (17,86%);
pentru vârsta de 7 ani un număr d e 24 fete (17,14%), respectiv 27 băieți
(19,29%); pentru vârsta de 8 ani un numâr de 17 fete (12,14%),
respectiv 18 băieți (12,86%), iar pentru vârsta de 9 ani un număr de 4
fete (2,86%), respectiv 0 băieți (0%) (fig.1);

Fig. 1 – Distribuția vârstei în funcție de sex

Pentru copiii examinați, vârsta maximă este de 108 luni, cea minimă de 72 de
luni, iar vârsta medie pentru toți copii examina ți este de 88,43 luni ( Tabel 7 ).

Tabel 7. V ârsta maximă, minimă și media vârstelor

Vârsta
maxima 108 luni

Vârs ta
minima 72 luni

Vârsta
medie
♀+♂ 88,43 luni
♀ 6 ani ♂ 6 ani ♀ 7 ani ♂ 7 ani ♀ 8 ani ♂ 8 ani ♀ 9 ani ♂ 9 ani
Distribuția vârstei în funcție de
sex25 25 24 27 17 18 4 0051015202530Fig. 1 – Distribuția vârstei în funcție de sex

65

În ceea ce privește vârsta medie în funcție de sex, pentru vârsta de 6 ani s -a
înregistrat o medie de 77,12 luni pentru fete, respectiv 77,32 luni pentru băieți;
pentru vârsta de 7 ani, o medie de 89,04 luni pentru fete, respectiv 89,33 luni
pentru băieți; pentru vârsta de 8 ani, o medie de 100,58 luni pentru fete,
respectiv 101,61 luni pentru băieți, iar pentru vârsta de 9 ani o medie de 108
luni doar pentru fete, neavând băie ți în această categorie (Tab el 8)

Tabel 8. Vârsta medie în luni în funție de sex

Vârsta
( ani ) 6 ani 7 ani 8 ani 9 ani
Sex ♀ ♂ ♀ ♂ ♀ ♂ ♀ ♂
Vârsta
( luni ) 77,12
77,32
89,04
89,33
100,58
101,61
108 –

2. Indicii de experiență carioasă

În tabelul 9 sunt prezentate valorile m edii ale indicelui dmft și deviațiile standard ale
acestora la fete, respectiv băieți. (Tabel 9 )

Tabel 9. Valorile medii ale indicelui dmft în funcție de sex

Valoarea Deviația
standard
♀
5,28
± 3,72

♂
4,98
± 3,92

Total 5,13
± 3,81

66
În tabelu l 10 sunt prezentate valorile indicelui dmft și deviațiile standard ale
acestora pe grupe de vârstă în funcție de sex (Tabelul 10).

Tabelul 10. Valorile indicelui dmft și deviațiile standard ale acestora pe
grupe de vârstă în funcție de sex

Vârsta
(ani)

♀

♂

Întregul
lot

6 5,96 ±
4,38 6,84 ±
4,41 6,4 ± 4,37
7 4,75 ±
3,37 4,07 ±
3,23 4,39 ±
3,28
8 5,35 ±
3,27 3,77 ±
3,31 4,54 ±
3,34
9 4 ± 3,55 – 4 ± 3,55

 Valorile medii ale indicelui DMFT și deviațiile standard ale acestora la fete,
respecti v băieți. (Tabel 1 1)

Tabelul 11. Valorile medii ale indicelui DMFT și deviațiile
standard ale acestora la fete, respectiv băieți.

Valoarea Deviația standard
♀
0,90
± 1,49

♂
0,67
± 1,13

Total 0,78
± 1,32

67
 Valorile indicelui DMFT și deviațiil e standard ale acestora pe grupe de
vârst ă în funcție de sex (T abelul 12).

Tabelul 12. Valorile indicelui DMFT și deviațiile standard ale acestora pe
grupe de vârst ă în funcție de sex

Vârsta
(ani)

♀

♂

Întregul
lot

6 0,6 ± 1,65 0,28 ±
0,61 0,44 ±
1,24
7 0,54 ±
0,93 0,77 ±
1,08 0,66 ±
1,01
8 1,76 ±
1,56 1,05 ±
1,58 1,4 ± 1,59
9 1,25 ±
1,89 – 1,25 ±
1,89

 Valorile medii ale indicelui dmfs și deviațiile standard ale ace stora la fete,
respectiv băieți (Tabel 1 3).

Tabelul 13. Valorile medii ale i ndicelui dmfs și deviațiile standard
ale acestora la fete, respectiv băieți.

Valoarea Deviația standard
♀
11,62
± 10,64

♂
11,47
± 12,82

Total 11,55
± 11,74

68

 Valorile indicelui dmfs și deviațiile standard ale acestora pe grupe de
vârstă în f uncție de sex (T abelul 14 ).

Tabelul 14 . Valorile indicelui dmfs și deviațiile standard ale
acestora pe grupe de vârstă în funcție de sex

Vârsta
(ani)

♀

♂

Întregul lot

6 13,64 ± 13,11 15,6 ± 17,45 14,62 ± 15,31
7 8,7 ± 6,58 9,33 ± 9,77 9,03 ± 8,34
8 13,52 ± 11,18 8,94 ± 7,23 11,17 ± 9,51
9 8,5 ± 9,74 – 8,5 ± 9,74

 Valorile medii ale indicelui DMFS și deviațiile standard ale aces tora la fete,
respectiv băieți (Tabel 1 5).

Tabel 15. Valorile medii ale indicelui DMFS și deviațiile standard ale
acestora la fete, respectiv băieți
Valoarea Deviația
standard
♀
1,07
± 1,76

♂
0,74
± 1,29

Total 0,90
± 1,54

69

 Valorile indicelui DMFS și deviațiile standard ale acestora pe grup e de
vârstă în funcție de sex ( Tabel 16 ).

Tabel 16. Valor ile medii ale indicelui DMFS și deviațiile standard
ale acestora la fete, respectiv băieți

Vârsta
(ani)

♀

♂

Întregul
lot

6 0,64 ±
1,82 0,2 ± 0,5 0,42 ±
1,34
7 0,66
±1,09 1 ± 1,44 0,84 ±
1,28
8 2,11 ±
1,96 1,11 ± 1,6 1,6 ± 1,83
9 1,75 ±
2,36 – 1,75 ±
2,36

3. Zona Korkhaus

3.1. Distribuția zonei Korkhaus integră în funcție de vârstă.
S-a înregistrat un număr total de 12 copii cu toate cele 4 zone Korkhaus integre
– 48 de zone din totalul celor 5 60 examinate (8,57%) (Graficul 2 ). S-a
înreg istrat un număr de 3 copii pentru vârsta de 6 ani (25%), respectiv pentru 8
ani (25%); un număr de 6 copii pentru vârsta de 7 ani (50%) și 0 copii pentru
vărsta de 9 ani; (0%) ( Fig. 3);

70

Fig. 2 – Distribu ția zonelor Korkhaus la copiii examina ți în func ție de
starea de integritate

Fig. 3 – Distribu ția zonelor Korkhaus integre î n func ție vârstă

Integra Afectata
Numarul copiilor 12 128020406080100120140Fig. 2 – Distribu ția zonelor Korkhaus la copiii
examina ți în func ție de starea de integritate
3 6
3
0
6 ani 7 ani 8 ani 9 ani01234567Fig. 3 – Distribu ția zonelor Korkhaus integre
în func ție vârstă

71

3.2. Distribuția dinților examinați din zona Korkhaus

S-a examinat un număr de 1680 dinți la nivelul zonelor Korkhaus dintre care
988 dinți integri (58,81 %), 575 dinți cariați (34,23%), 38 dinți obturați (2,26%),
40 dinți pierduți precoce prin carie (2,38%), 39 dinți pierduți prin rizaliză
fiziologică (2,32%) (Fig. 4);

Fig. 4 – Distribuția dinților examinați din zona Korkhaus

A. Detaliind această distribuț ie în funcție de tipul de dinte , s-au obținut
următoarele valori ( Fig. 5 ):
dinți integri : 474 canini ( 28,21% ), 254 m1 (15,11%), 260 m2
(15,48%);

dinți cariați: 56 canini (3,33% ), 252 m1 ( 15%), 267 m2
(15,89% );

988
575
38 40 39
Indemni Cariați Obturați Pierduți precoce Pierduți prin
rizaliză fiziologică020040060080010001200 Fig. 4 – Distribuția dinților examinați din zona
Korkhaus

72
dinți obturați: 0 canini ( 0%), 18 m1 ( 1,07%), 20 m2
(1,19% );

dinți pierduți precoce prin carie: 17 canini ( 1,02% ), 13 m1
(0,77% ), 8 m2 ( 0,48% );

dinți pierduți prin rizaliză fiziologică: 11 canini (0,65%), 23
m1 (1,37%) și 5 m2 (0,3%);

Fig. 5 – Distribu ția din ților examina ți în funcție de tip ul de dinte

B. Analizând distribuția dinților examinați în funcție de vârstă , s-au înregist rat
următoarele valori ( Fig. 6 ):
– pentru vârsta de 6 ani : 332 dinți integri (19,76% ); 228
dinți cariați (13,57%); 21 dinți obturați (1,25%); 16 dinți
pierduți preco ce prin carie (0,95%), 3 dinți pierduți prin
rizaliză fiziologică (0,18%);

– pentru vârsta de 7 ani : 383 dinți integri (22,8%), 195
dinți cariați (11,61%), 13 dinți obturați (0,77%), 9 dinți
Integri Cariați Obturați Pierduți precocePierduți prin
rizaliză
fiziologică
canin 474 56 0 17 11
m1 254 252 18 13 23
m2 260 267 20 8 5050100150200250300350400450500Fig. 5 – Distribu ția din ților examina ți în
funcție de tipul de dinte

73
pierduți precoce prin carie (0,54%), 12 dinți pierduți prin
rizali ză fiziologică (0,71%);

– pentru vârsta de 8 ani : 241 dinți integri (14,35%), 136
dinți cariați (8,1%) , 4 dinți obturați (0,24%), 15 dinți
pierduți precoce prin carie (0,89%), 24 dinți pierduți prin
rizaliză fiziologică (1,43%)

– pentru vârsta de 9 ani : 32 dinți integri (1,9%), 16 dinți
cariați (0,95%), 0 dinți obturați(0%) , respectiv 0(0%)
pierduți precoce prin carie și 0 pierduți prin rizaliză
fiziologică (0%);

Fig.6 – Distribu ția din ților examina ți în func ție de v ârstă

Integri Cariați Obturați Pierduți precocePierduți prin
rizaliză
fiziologică
6 ani 332 228 21 16 3
7 ani 383 195 13 9 12
8 ani 241 136 4 15 24
9 ani 32 16 0 0 0050100150200250300350400450Fig.6 – Distribu ția din ților examina ți în func ție
de v ârstă

74

3.2.1. Distribu ția di nților integri din zona Korkhaus

Din totalul dinților examinați (1680), cei integri reprezintă 58,8 %, și anume:
474 canini (28,21%), 254 m1 (15,12%) și 2 50 m2 (14,88%) – vezi Fig. 7

Fig. 7 – Procent dinți integri din totalul din ților examina ți

Distribuția dinților integri în funcție de vârstă și sex . S-au înregistrat dinți
integri pentru vârsta de 6 ani 172 la fete (10,24%), 160 la băieți (9,52%); pentru
vârsta de 7 ani 173 la fete (10,3%), 210 la băieți (12,5%); pentru vârsta de 8 ani
97 la fete (5 ,77%), 144 la băieți (8,57%); pentru vârsta de 9 ani 32 la fete
(1,91%), 0 la băieți (0%) ; – % din total dinți examinați (Fig. 8).

Integri Fig. 7 – Procent dinți integri din totalul
dinților examina ți

75

Fig.8 – Dinți integri în func ție de v ârstă și sex

Distribuția dinților integri la maxilar și mandibulă în funcție de sex . S-au
înregistrat la maxilar dinți integri pentru fete 116 canini (6,9%), 61 m1 (3,63%)
și 65 m2 (3,87%), iar pentru băieți 119 canini (7,08%), 73 m1 (4,35%), 85 m2
(5,06%), iar la mandibulă pentru fete 116 canini (6,9%), 63 m1 (3,75%), 53 m2
(3,15%) și p entru băieți 123 canini (7,32%), 57 m1 (3,39%) și 57 m2 (3,39%) –
% din totalul dinților examinați (Fig. 9);

Fig. 9 – Distribu ția din ților integri la maxilar și mandibul ă în func ție de sex

♀ ♂
6 ani 172 160
7 ani 173 210
8 ani 97 144
9 ani 32 0050100150200250Fig.8 – Dinți integri în func ție de v ârstă și
sex
Maxilar ♀ Maxilar ♂ Mandibula ♀ Mandibula ♂
canin 116 119 116 123
m1 61 73 63 57
m2 65 85 53 57020406080100120140Fig. 9 – Distribu ția din ților integri la
maxilar și mandibul ă în func ție de sex

76

Distribuția dinților integri comparativ partea stângă -dreapt ă. S-a înregistrat
pentru partea dreaptă (cadranele 1 și 4) un număr de 232 canini (13,81%), 116
m1 (6,9%) și 127 m2 (7,56%), iar pentru partea stângă (cadranele 2 și 3) un
număr de 242 canini (14,4%), 138 m1 (8,21%) și 133 m2 (7,91%). Procentul
scris în p aranteză a fost calculat d in totalul dinților examinați ( Fig. 10).

Fig.10 – Dinți integri – compara ție dreapta – stânga

Distribuția dinților integri comparativ partea stângă -dreaptă în funcție
de sex. În Fig.11 este prezentată această distribuție, obți nându -se
următoarele valori:
– S-a înregistrat pentru partea dreaptă (cadranele 1 și 4) :
– pentru fete un număr de 112 canini (7,26%), 58 m1
(3,45%) și 60 m2 (3,57%), iar pentru partea stângă
(cadranele 2 și 3) un număr de 120 canini (7,5%), 66 m1
(4,12%) și 72 m2 (4,5%). Procentul scris în paranteză a
fost calculat din totalul dinților examinați.
– Pentru baieti un numar de 120 canini (7,14%), 58 m1
(3,45%) și 67 m2 (4,%), iar pentru partea stângă
Cadranele 1 si 4 Cadranele 2 si 3
canin 232 242
m1 116 138
m2 127 133050100150200250300Fig.10 – Dinți integri – compara ție dreapta –
stânga

77
(cadranele 2 și 3) un număr de 122 canini (7,27%), 72
m1 (4,29 %) și 75 m2 (4,47%). Procentul scris în
paranteză a fost calculat din totalul dinților examinați.

Fig. 11 – Dinți integri – compara ție dreapta/st ânga în func ție de sex

Distribuția dinților integri pe cadrane în funcție de sex

– în cadranul 1 fetele prezintă 57 canini (3,39%), 35 m1 (2,08%) și
36 m2 (2,14%) integri, iar băieții 59 canini (3,51%), 35 m1
(2,08%) și 46 m2 (2,74%);
– în cadranul 2 fetele prezintă 59 canini (3,51%), 26 m1 (1,55%) și
29 m2 (1,73%) integri, iar băieții 60 canini (3,57%), 38 m1
(2,26%) și 39 m2 (2,32%);
– în cadranul 3 fetele prezintă 61 canini (3,63%), 40 m1 (2,38%) și
29 m2 (1,73%) integri, iar băieții 62 canini (3,69%), 34 m1
(2,02%) și 36 m2 (2,14%); ♀ cadr. 1 si 4 ♀ cadr. 2 si 3 ♂ cadr. 1 si 4 ♂ cadr. 2 si 3
canin 112 120 120 122
m1 58 66 58 72
m2 60 72 67 75020406080100120140Fig. 11 – Dinți integri – compara ție
dreapta/st ânga
în func ție de sex

78
– în cadranul 4 fetele prezintă 55 canini (3,27%), 23 m1 (1,37%) și
24 m2 (1,43%) integri, iar băieții 61 canini (3,63%), 23 m1
(1,37%) și 21 m2 (1,25%) – % din totalul dinților examinați;
(Fig. 12)

Fig.12 – Distribu ția din ților integri pe cadran e în func ție de sex

3.2.2. Distribu ția dinților cariați din zona Korkhaus

Din totalul dinților examinați (1680) cei cariați reprezintă 34,22 % si anume:
56 canini (3,33%), 252 m1 (15%), 267 m2 (15,89%) ( Fig. 13);

♀
Cadran
1 ♂
Cadran
1 ♀
Cadran
2 ♂
Cadran
2 ♀
Cadran
3 ♂
Cadran
3 ♀
Cadran
4 ♂
Cadran
4
canin 57 59 59 60 61 62 55 61
m1 35 35 26 38 40 34 23 23
m2 36 46 29 39 29 36 24 21010203040506070Fig.12 – Distribu ția din ților integri pe cadran e
în func ție de sex

79

Fig. 13 – Procent dinți cariati din totalul dinților examinați

 Distribuția dinților cariați în funcție de vârs tă și sex . S-au înregistrat
dinți cariați pentru vârsta de 6 ani 113 la fete (6,73%), 115 la băieți
(6,85%); pentru vârsta de 7 ani 97 la fete (5,77%), 98 la băieți (5,83%);
pentru vârsta de 8 ani 78 la fete (4,64%), 58 la băieți (3,45%); pentru
vârsta de 9 ani 16 la fete (0,95%) și 0 la băieți (0%) – % din totalul
dinților examinați (Fig. 14);

Cariați Fig. 13 – Procent dinți cariati din totalul dinților
examinați

80

Fig. 14 – Dinți caria ți în func ție de v ârstă și sex

 Distribuția dinților cariați la maxilar și mandibulă în funcție de sex.
S-au înregistrat la maxilar din ți cariați pentru fete 18 canini (1,07%), 66
m2 (3,93%) și 69 m2 (4,11%), iar pentru băieți 17 canini (1,01%), 54
m1 (3,21%), 47 m2 (2,8%), iar la mandibulă pentru fete 9 canini
(0,54%), 61 m1 (3,63%), 81 m2 (2,58%) și pentru băieți 12 canini
(0,72%), 71 m 1 (4,23%) și 70 m2 (4,17%) – % din totalul dinților
examinați (Fig. 15);

♀ ♂
6 ani 113 115
7 ani 97 98
8 ani 78 58
9 ani 16 0020406080100120140Fig. 14 – Dinți caria ți în func ție de v ârstă și sex

81

Fig.15 – Distribu ția din ților caria ți la maxilar și mandibul ă în func ție de sex

 Distributia dinți cariați comparativ dreapta – stânga . S-a înregistrat
pentru partea dreap tă (cadranele 1 și 4) un număr de 30 canini (1,78%),
137 m1 (8,15%) și 137 m2 (8,15%), iar pentru partea stângă (cadranele
2 și 3) un număr de 26 canini (1,54%), 115 m1 (6,84%) și 130 m2
(7,73%) – % din totalul dinților examinați (Fig. 16);

♀ Maxilar ♂ Maxilar ♀ Mandibula ♂ Mandibula
canin 18 17 9 12
m1 66 54 61 71
m2 69 47 81 700102030405060708090Fig.15 – Distribu ția din ților caria ți la maxilar și
mandibul ă în func ție de sex

82

Fig.16 – Dinți cariați – comparație dreapta – stânga

Distribuția dinților cariti comparativ partea stângă -dreaptă în funcție de sex.
În Fig. 17 este prezentată această distribuție, obținându -se următoarele valori:
– S-a înregistrat pentru partea dreaptă (cadrane le 1 și 4) :
– pentru fete un număr de 15 canini (0,89%), 67 m1 (3,99%) și 74
m2 (4,4%), iar pentru partea stângă (cadranele 2 și 3) un număr
de 12 canini (0,71%), 60 m1 (3,58%) și 76 m2 (4,52%).
Procentul scris în paranteză a fost calculat din totalul dinți lor
examinați.
– Pentru baieti un numar de 15 canini (0,89%), 70 m1 (4,16%) și
63 m2 (3,75%), iar pentru partea stângă (cadranele 2 și 3) un
număr de 14 canini (0,83%), 55 m1 (3,27%) și 54 m2 (3,21%).
Procentul scris în paranteză a fost calculat din totalu l dinților
examinați.
Cadranele 1 și 4 Cadranele 2 și 3
Canin 30 26
m1 137 115
m2 137 130050100150Fig.16 – Dinți cariați – comparație dreapta –
stânga

83

Fig.17 – Dinți caria ți – compara ție dreapta/st ânga în func ție de sex

 Distribuția dinților cariați pe cadrane în funcție de sex.

– în cadranul 1 fetele prezintă 9 canini (0,54%), 30 m1 (1,79%) și
31 m2 (1,85%) cariați, iar băieții 8 canini (0,48%), 29 m1
(1,73%) și 22 m2 (1,31%);
– în cadranul 2 fetele prezintă 9 canini (0,54%), 36 m1 (2,14%) și
38 m2 (2,26%) cariți , iar băieții 9 canini (0,54%), 25 m1
(1,49%) și 25 m2 (1,49%);
– în cadranul 3 fetele prezintă 3 canini (0,17%), 24 m1 (1,43%) și
38 m2 (2,26%) cariați, iar băieții 5 canini (0,3%), 30 m1 (1,42%)
și 29 m2 (1,73%);
– în cadranul 4 fetele prezintă 6 canini (0,36%), 37 m1 (2,2%) și
43 m2 (2,56%) cariați, iar băieții 7 canini (0,42%), 41 m1
(2,44%) și 41 m2 (2,44%) – % din tot alul dinților examinați;
(Fig.18);

♀ cadr. 1 si 4 ♀ cadr. 2 si 3 ♂ cadr. 1 si 4 ♂ cadr. 2 si 3
Series 1 15 12 15 14
Series 2 67 60 70 55
Series 3 74 76 63 5401020304050607080Fig.17 – Dinți caria ți – compara ție
dreapta/st ânga
în func ție de sex

84

Fig.18 – Distribu ția din ților caria ți pe cadran e în func ție de sex

3.2.3. Distribu ția dinților obturați din zona Korkhaus

 Din totalul dinților examinați (1680) cei obturați reprezintă 2,26 %
si anume: 0 canini (0%), 18 m1(1,07%), 20 m2 (1,19%) (Fig. 19 );

Fig.19 – Procent dinți obturați din totalul dinților examinați

♀
Cadran
1 ♂
Cadran
1 ♀
Cadran
2 ♂
Cadran
2 ♀
Cadran
3 ♂
Cadran
3 ♀
Cadran
46 ♂
Cadran
4
canin 9 8 9 9 3 5 6 7
m1 30 29 36 25 24 30 37 41
m2 31 22 38 25 38 29 43 4105101520253035404550Fig.18 – Distribu ția din ților caria ți pe cadran e
în func ție de sex
Obturați Fig.19 – Procent dinți obturați din totalul
dinților examinați

85

 Distribuția dinților obturați în funcție de vârstă și sex . S-au înregistrat
dinți obturați pentru vârsta de 6 ani 9 la fete (0,54%), 12 la băieți
(0,71%); pentru vârsta de 7 ani 5 la fete (0,3%), 8 la băieți (0,48%);
pentru vârsta de 8 ani 1 la fete (0,06%), 3 la băieți (0,18%); pentru
vârsta de 9 ani 0 la fete (0%) și 0 la băieți (0%) – % din totalul dinților
examinați (Fig. 20 );

Fig.20 – Dinți obturați în func ție de v ârstă și sex

 Distribuția dinților obturați la maxilar și mandibulă în funcție de sex .
S-au înregistrat la maxilar dinți obturați pentru fete 0 canini (0%), 3 m1
(0,18%) și 3 m2 (0,18%), iar pentru băieți 0 canini (0%), 6 m1 (0,36%),
2 m2 (0,12%), iar la mandibulă pentru fete 0 canini (0%), 3 m1 (0,18%),
6 m2 (0,36%) și pentru băieți 0 canini (0%), 6 m1 (0,36%) și 9 m2
(0,54%) – % din totalul dinților examinați (Fig. 21 );

♀ ♂
6 ani 9 12
7 ani 5 8
8 ani 1 3
9 ani 0 002468101214Fig.20 – Dinți obtura ți în func ție de v ârstă și
sex

86

Fig.21 – Distribu ția din ților obtura ți la maxilar și mandib ulă în func ție de
sex

 Dinți obturați comparativ pentru partea dreapta – stânga . S-a
înregistrat pentru partea dreaptă (cadranele 1 și 4) un număr de 0 canini
(0%), 9 m1 (0,54%) și 12 m2 (0,71%), iar pentru partea stângă
(cadranele 2 și 3) un număr de 0 ca nini (0%), 9 m1 (0,54%) și 8 m2
(0,48%) – % din număr total dinți examinați ( Fig. 22 );

♀ Maxilar ♂ Maxilar ♀ Mandibula ♂ Mandibula
canin 0 0 0 0
m1 3 6 3 6
m2 3 2 6 9012345678910Fig.21 – Distribu ția din ților obtura ți la maxilar
și mandibul ă în func ție de sex

87

Fig.22 – Dinți obtura ți – compara ție dreapta – stânga

Distribuția dinților obturati comparativ partea stângă -dreaptă în funcție de
sex.
În Fig. 23 este prezentată această distribuție, obținându -se următoarele valori:
– S-a înregistrat pentru partea dreaptă (cadranele 1 și 4) :
– pentru fete un număr de 0 canini (0%), 3 m1 (0,18%) și 5 m2
(0,3%), iar pentru partea stângă (cadranele 2 și 3) un număr de 0
canini (0%), 3 m1 (0,18%) și 4 m2 (0,24%). Procentul scris în
paranteză a fost calculat din totalul dinților examinați.
– Pentru baieti un numar de 0 canini (0%), 6 m1 (0,18%) și 7 m2
(0,42%), iar pentru partea stângă (cadranele 2 și 3) un număr de
0 canini (0%), 6 m1 (0,1 8%) și 4 m2 (0,24%). Procentul scris în
paranteză a fost calculat din totalul dinților examinați.

Cadranele 1 si 4 Cadranele 2 si 3
canin 0 0
m1 9 9
m2 12 802468101214Fig.22 – Dinți obtura ți – compara ție dreapta –
stânga

88

Fig. 23 – Dinți obtura ți – compara ție dreapta/st ânga în func ție de sex

 Distribuția dinților obturați pe cadrane în funcție de sex.

– în cadranul 1 fete le prezintă 0 canini, 0 m1 (0%) și 2 m2 (0,12%)
obturați, iar băieții 0 canini (0%), 2 m1 (0,12%) și 0 m2 (0%);
– în cadranul 2 fetele prezintă 0 canini (0%), 3 m1 (0,18%) și 1 m2
(0,06%) obturați, iar băieții 0 canini (0%), 4 m1 (0,24%) și 2 m2
(0,12%);
– în cadranul 3 fetele prezintă 0 canini (0%), 0 m1 (0%) și 3 m2
obturați (0,18%), iar băieții 0 canini (0%), 2 m1 (0,12%) și 2 m2
(0,12%);
– în cadranul 4 fetele prezintă 0 canini (0%), 3 m1 (0,18%) și 3 m2
(0,18%) obturați, iar băieții 0 canini (0%), 4 m1 (0 ,24%) și 7 m2
(0,42%) – % din totalul dinților examinați ; (Fig. 24 )

♀ cadr. 1 si 4 ♀ cadr. 2 si 3 ♂ cadr. 1 si 4 ♂ cadr. 2 si 3
canin 0 0 0 0
m1 3 3 6 6
m2 5 4 7 4012345678Fig. 23 – Dinți obtura ți – compara ție
dreapta/st ânga
în func ție de sex

89

Fig.24 – Distribu ția din ților obtura ți pe cadran e în func ție de sex

3.2.4. Distribu ția dinților pierduți precoce prin carie din zona
Korkhaus

Din totalul dinților examinați (168 0) cei pierduți precoce prin carie
reprezintă 2,38% si anume: 19 canini (1,14%), 13 m1 (0,78%), 8 m2
(0,48%) ; (graficul 2 5).

♀
Cadran
1 ♂
Cadran
1 ♀
Cadran
2 ♂
Cadran
2 ♀
Cadran
3 ♂
Cadran
3 ♀
Cadran
4 ♂
Cadran
4
canin 0 0 0 0 0 0 0 0
m1 0 2 3 4 0 2 3 4
m2 2 0 1 2 3 2 3 7012345678Fig.24 – Distribu ția din ților obtura ți pe
cadran e în func ție de sex

90

Fig.25 – Procent dinți pierdu ți precoce prin carie din totalul din ților
examina ți

 Distribuția dinților pierduți precoce pri n carie în funcție de vârstă și
sex. S-au înregistrat dinți pierduți precoce prin carie pentru vârsta de 6
ani 5 la fete (0,3%), 11 la băieți (0,65%); pentru vârsta de 7 ani 7 la fete
(0,42%), 2 la băieți (0,12%); pentru vârsta de 8 ani 10 la fete (0,6%), 5
la băieți (0,3%); pentru vârsta de 9 ani 0 la fete (0%) și 0 la băieți (0%) –
% din totalul dinților examinați ; (Fig. 26 )

Pierduți precoce
prin carie Fig.25 – Procent dinți pierdu ți precoce prin
carie din totalul din ților examina ți

91

Fig.26 – Dinți pierdu ți precoce prin carie în func ție de v ârstă și sex

 Distribuția dinților pierduți precoce prin carie la maxilar și mandibulă
în funcție de sex . S-au înregistrat la maxilar dinți pierduți precoce prin
carie pentru fete 4 canini (0,24%), 3 m2 (0,18%) și 1 m2 (0,06%), iar
pentru băieți 3 canini (0,18%), 1 m1 (0,06%), 5 m2 (0,3%), iar la
mandibulă pentru fet e 9 canini (0,54%), 5 m1 (0,3%), 0 m2 (0%) și
pentru băieți 3 canini (0,18%), 4 m1 (0,24%) și 2 m2 (0,12%) – % din
totalul dinților examinați (Fig. 27 );

♀ ♂
6 ani 5 11
7 ani 7 2
8 ani 10 5
9 ani 0 0024681012Fig.26 – Dinți pierdu ți precoce prin carie în
func ție de v ârstă și sex

92

Fig. 27 – Distribu ția din ților pierdu ți precoce prin carie la maxilar și
mandibul ă în func ție de s ex

 Dinți pierduți prin carie comparativ pentru partea dreapta – stânga. S-
a înregistrat pentru partea dreaptă (cadranele 1 și 4) un număr de 13
canini (0,77%), 7 m1 (0,42%) și 3 m2 (0,18%), iar pentru partea stângă
(cadranele 2 și 3) un număr de 6 canini (0,36%), 6 m1 (0,36%) si 5 m2
(0,3%) – % din număr to tal dinți examinați (Fig. 28 );

♀ Maxilar ♂ Mandibula ♀ Mandibula ♂ Mandibula
canin 4 3 9 3
m1 3 1 5 4
m2 1 5 0 2012345678910Fig. 27 – Distribu ția din ților pierdu ți precoce
prin carie la maxilar și mandibul ă în func ție
de sex

93

Fig. 28 – Dinți pierdu ți precoce prin carie compara ție dreapta – stânga

Distribuția dinților obturati comparativ partea stângă -dreaptă în funcție de
sex.
În Fig. 29 este prezentată această distribuție, obținându -se următoarele valori:
– S-a înregistrat pentru partea dreaptă (cadranele 1 și 4) :
– pentru fete un număr de 9 canini (0,54%), 6 m1 (0,18%) și 0 m2
(0%), iar pentru partea stângă (cadranele 2 și 3) un număr de 4
canini (0,24%), 2 m1 (0,12%) și 1 m2 (0,06%). Procentul scris
în paranteză a fost calculat din totalul dinților examinați.
– Pentru baieti un numar de 4 canini (0,24%), 1 m1 (0,06%) și 3
m2 (0,18%), iar pentru partea stângă (cadranele 2 și 3) un număr
de 2 canini (0,12%), 4 m1 (0,24%) și 4 m2 (0,24%). Procentul
scris în paranteză a fost calculat din totalul dinților examinați.

Cadranele 1 si 4 Cadranele 2 si 3
canin 13 6
m1 7 6
m2 3 502468101214Fig. 28 – Dinți pierdu ți precoce prin carie
compara ție dreapta – stânga

94

Fig.29 – Dinți pierdu ți precoce prin carie – compara ție dreapta/st ânga
în func ție de sex

 Distribuția dinților pierduți preco ce prin carie pe cadrane în funcție de
sex.

– în cadranul 1 fetele prezintă 3 canini (0,18%), 2 m1 (0,12%) și 0
m2 (0%) pierduți precoce prin carie, iar băieții 2 canini (0,12%),
1 m1 (0,06%) și 2 m2 (0,12%);
– în cadranul 2 fetele prezintă 1 canini (0,06%), 1 m1 (0,06%) și 1
m2 (0,06%) pierduți precoce prin carie, iar băieții 1 canini
(0,06%), 0 m1 (0%) și 3 m2 (0,18%);
– în cadranul 3 fetele prezintă 3 canini (0,18%), 1 m1 (0,06%) și 0
m2 (0%) pierduți precoce prin carie, iar băieții 1 canini (0,06%),
4 m1 ( 0,24%) și 1 m2 (0,06%);
– în cadranul 4 fetele prezintă 6 canini (0,36%), 4 m1 (0,24%) și 0
m2 (0%) pierduți precoce prin carie, iar băieții 2 canini (0,12%),
0 m1 (0%) și 1 m2 (0,06%) – % din totalul dinților examinați ;
(Fig. 30 );

♀ Cadr. 1 si 4 ♀ Cadr. 2 si 3 ♂ Cadr. 1 si 4 ♂ Cadr. 2 si 3
canin 9 4 4 2
m1 6 2 1 4
m2 0 1 3 4012345678910Fig.29 – Dinți pierdu ți precoce prin carie –
compara ție dreapta/st ânga
în func ție de sex

95

Fig.30 – Distribu ția dinților pierdu ți precoce prin carie pe cadran e în
func ție de sex

3.2.5. Distribu ția dinților pierduți prin rizaliză fiziologică din zona
Korkhaus

 Din totalul dinților examinați (1680) cei pierduți prin rizaliză fiziologică
reprezintă 2,32% si anume: 11 canini (0,66%), 23 m1 (1,38%), 8 m2
(0,48%) ; (graficul 31).

♀
Cadran
1 ♂
Cadran
1 ♀
Cadran
2 ♂
Cadran
2 ♀
Cadran
3 ♂
Cadran
3 ♀
Cadran
4 ♂
Cadran
4
canin 3 2 1 1 3 1 6 2
m1 2 1 1 0 1 4 4 0
m2 0 2 1 3 0 1 0 101234567Fig.30 – Distribu ția din ților pierdu ți precoce
prin carie pe cadran e în func ție de sex

96

Fig.31 – Procent dinți pierduți prin rizaliză fiziologică din totalul dinților
examinați

 Distribuția dinților pierduți prin rizaliză fiziologică prin carie în
funcție de vârstă și sex. S-au înregistrat dinți pierduți prin rizaliză
fiziologică pentru vârsta de 6 ani 1 la fete (0,06%), 2 la băieți (0,12%);
pentru vârsta de 7 ani 6 la fete (0,36%), 6 la băieți (0,36%); pentru
vârsta de 8 ani 18 la fete (1,07%), 6 la băieți (0,36%); pentru vârsta de 9
ani 0 la fete (0%) și 0 la băieți (0%) – % din totalul dinților ex aminați
(Fig. 32);

Pierduți prin
rizaliză
fiziologică Fig.31 – Procent dinți pierduți prin rizaliză
fiziologică din totalul dinților examinați

97

Fig. 32 – Dinți pierdu ți prin rizaliz ă fiziologic ă în func ție de v ârstă și sex

 Distribuția dinților pierduți prin rizaliză fiziologică la maxilar și
mandibulă în funcție de sex . S-au înregistrat la maxilar dinți pierduți
prin rizaliză fiziologică pentru fete 2 canini (0,12%), 7 m1 (0,42%) și 2
m2 (0,12%), iar pentru băieți 1 canini (0,06%), 6 m1 (0,36%), 1 m2
(0,06%), iar la mandibulă pentru fete 6 canin i (0,36%), 8 m1 (0,48%), 0
m2 (0%) și pentru băieți 2 canini (0,12%), 2 m1 (0,12%) și 5 m2 (0,3%)
– % din totalul dinților examinați (Fig.33);

♀ ♂
6 ani 1 2
7 ani 6 6
8 ani 18 6
9 ani 0 002468101214161820Fig. 32 – Dinți pierdu ți prin rizaliz ă fiziologic ă
în func ție de v ârstă și sex

98

Fig. 33 – Distribu ția din ților pierdu ți prin rizaliz ă fiziologic ă la maxilar și
mandibul ă în func ție de sex

 Dinți pierduți prin carie comparativ pentru partea dreapta – stânga. S-
a înregistrat pentru partea dreaptă (cadranele 1 și 4) un număr de 5
canini (0,3%), 11 m1 (0,65%) și 1 m2 (0,06%), iar pentru partea stângă
(cadranele 2 și 3) un număr de 6 canini ( 0,36%), 12 m1 (0,71%) si 4 m2
(0,24%) – % din număr total dinți examinați (Fig. 34);

♀ Maxilar ♂ Maxilar ♀ Mandibula ♂ Mandibula
canin 2 1 6 2
m1 7 6 8 2
m2 2 1 0 50123456789Fig. 33 – Distribu ția din ților pierdu ți prin
rizaliz ă fiziologic ă la maxilar și mandibul ă în
func ție de sex

99

Fig. 34 – Dinți pierdu ți prin rizaliz ă fiziologic ă compara ție st ănga –
dreapta

Distribuția dinților pierduti prin rizaliza fiziologica comparativ partea stângă –
dreaptă în funcție de sex.
În Fig. 35 este prezentată această distribuție, obținându -se următoarele valori:
– S-a înregistrat pentru partea dreaptă (cadranele 1 și 4) :
– pentru fete un număr de 4 canini (0,24%), 6 m1 (0,18%) și 1 m2
(0,06%), iar pentru partea st ângă (cadranele 2 și 3) un număr de
4 canini (0,24%), 9 m1 (0,54%) și 1 m2 (0,06%). Procentul scris
în paranteză a fost calculat din totalul dinților examinați.
– Pentru baieti un numar de 1 canini (0,06%), 5 m1 (0,3%) și 0 m2
(0%), iar pentru partea stâng ă (cadranele 2 și 3) un număr de 2
canini (0,12%), 3 m1 (0,18%) și 3 m2 (0,18%). Procentul scris
în paranteză a fost calculat din totalul dinților examinați.

Cadranele 1 si 4 Cadranele 2 si 3
canin 5 6
m1 11 12
m2 1 402468101214Fig. 34 – Dinți pierdu ți prin rizaliz ă fiziologic ă
compara ție st ănga – dreapta

100

Fig. 35 – Dinți pierdu ți prin rizaliz ă fiziologic ă – compara ție dreapta/st ânga
în func ție de sex

 Distribuția dinților pierduți prin rizaliză fiziologică pe cadrane în
funcție de sex.

– în cadranul 1 fetele prezintă 1 canini (0,06%), 3 m1 (0,18%) și 1
m2 (0,06%) pierduți prin rizaliză fiziologică, iar băieții 1 canini
(0,06%), 3 m1 (0,18%) și 0 m2 (0%);
– în cadranul 2 fetele prezintă 1 canini (0,06%), 4 m1 (0,24%) și 1
m2 (0,06%) pierduți prin rizaliză fiziologică, iar băieții 0 canini
(0%), 3 m1 (0,18%) și 1 m2 (0,06%);
– în cadranul 3 fetele prezintă 3 canini (0,18%), 5 m1 (0,3%) și 0
m2 (0%) pi erduți prin rizaliză fiziologică, iar băieții 2 canini
(0,12%), 0 m1 (0%) și 2 m2 (0,12%);
– în cadranul 4 fetele prezintă 3 canini (0,18%), 3 m1 (0,18%) și 0
m2 (0%) pierduți prin rizaliză fiziologică, iar băieții 0 canini
(0%), 2 m1 (0,12%) și 0 m2 (0%) – % din totalul dinților
examinați (Fig. 36);

♀ Cadr. 1 si 3 ♀ Cadr. 2 si 3 ♂ Cadr. 1 si 4 ♂ Cadr. 2 si 3
canin 4 4 1 2
m1 6 9 5 3
m2 1 1 0 3012345678910Fig. 35 – Dinți pierdu ți prin rizaliz ă fiziologic ă –
compara ție dreapta/st ânga
în func ție de sex

101

Fig. 36 – Distribu ția din ților pierdu ți prin rizaliz ă fiziologic ă pe cadran e în
func ție de sex

♀
Cadran
1 ♂
Cadran
1 ♀
Cadran
2 ♂
Cadran
2 ♀
Cadran
3 ♂
Cadran
3 ♀
Cadran
4 ♂
Cadran
4
canin 1 1 1 0 3 2 3 0
m1 3 3 4 3 5 0 3 2
m2 1 0 1 1 0 2 0 00123456Fig. 36 – Distribu ția din ților pierdu ți prin
rizaliz ă fiziologic ă pe cadran e în func ție de
sex

102
DISCUȚ II

 Scorul dmft de 4,98 la băieți ș i de 5,28 la fete este mai mare față de cel obț inut de
A.C. Iliescu și col în 2012 de 4,03 băieți ș i 4,08 fete [30,31].
 Cel mai mare scor dmft s -a obținut pentru fetele cu vârsta de 6 ani ș i anum e 6,84, scor
apropiat de cel obținut de către SAEEDA ABDULLAH în Pakistan în 2005 pentru
acelaș i lot de 7,45 [32].
 Scorul DMFT de 0,78 este mai mic decât cel obținut de Dănilă I. în 2003 -2004 de
2,35 sau Zmărăndache DDD în 2011 de 2,8 și apropiat de cel obț inut de Levine R .S.
et al 2007 de 0,82 sau de Andreea Cri stina Iliescu în 2012 de 0,98, însă este mai mare
decât cel obținut de că tre Bahin ska J . în 2013 î n Polonia de 0,33 [30,31,33,34 ].
 Cel mai mare DMFT s -a obținut pentru vâ rsta de 8 ani cu un scor de 1,4; mai mare
decât cel obținut de către Bahinska J î n 2013 Polonia de 0,5 pentru aceeași grupă de
vârstă [34].
 Scorul de dmf s este de 11,55, cu un maxim obț inut pentru vâ rsta de 6 ani de 14,62.
 Scorul DMFS este de 0,90 cu valori de 1,07 pentru fete și 0,74 pentru baieț i.
 Pentru dmsf ș i DMF S studii relavante nu au fost găsite î n literatura de specia litate
pentru lotu l de studiu, însa se consideră valorile obț inute foarte mari ș i alarmante.
 S-a obținut un număr de 12 pacienți care prezintă toate ce le 4 zone Korkhaus integre,
număr ce reprezintă 8,57% din total; Cei mai mulți fiind cu vârsta de 7 ani în numă r
de 6 (50% ).
 S-a examinat un total de 1680 de dinț i la niv elul zonei de sprijin Korkhaus și s -a
obținut un procent de 58,81% de dinți integri, 34,23% cariați, 2,26% obturați, 2,28%
pierduți precoce prin carie și 2,32% pierduți prin rizaliză fiziologică .
 Cei mai mul ti dinți integri au fost găsiți caninii, în numă r de 474, reprezentand
28,21% din totalul dinților examinați și 82,43% din totalul dinț ilor integri, procent
mult mai mare decât cel obț inut de catre A.C. Iliescu în 2012 cu un procent de 52,5%
din totalul di nților integri [31,35,36,37 ].
 Cei mai mulți canini integri au fost găsi ți la băieții cu vârsta de 7 ani în număr de 210,
reprezentând 12,5% din totalul dinților examinaț i.
 La maxilar ș i mandibular comprativ, c ei mai mulți dinț i integri au fost g ăsiți tot
caninii cu un număr mai mare în favoarea baiețiilor, cu valoare maximă de 119

103
(7,08%) pentru maxilar ș i 123 (7,32%) pentru mandibular. La fete atât la mandibular
cât și la maxilar s -a găsit un număr de 116 canini in tegri, reprezentâ nd (6,9%),
 Comparativ d reapta -stânga, cei mai mulți dinți integri au fost tot caninii găsiți în
număr mai mare în partea stângă și anume 242 (13,81%) cu un număr de 122 (7,26%)
canini găsiți pentru băieți, însă diferențele î ntre sexe nu s unt foarte mari ș i astfel devin
neconclu dente.
 Raportându -ne la fiecare cadran, în cadranul 3 au fost găsiți cei mai mulți dinți integri,
reprezentaț i de canin pentru sexul masculin în număr de 62, reprezentâ nd 3,69% .
 Dinții cariați reprezintă 34,22%, ș i anume : 56 canini (3,33%/9,74%), 252 m1
(15%/43,83%), 267 m2 (15,89%/46,43%) – al doilea fiind procentul din totalul
dinților cariaț i.
 În 2012 A.C. Iliescu obține pentru acelaș i lot, procente de 11% canin , 22,5%
m1 si 29% m2; se observă afectarea mai frecventă a m2. Procentele obținute în
studiu l de față arată o prevalență mare pentru m1 cu un procent aproape dublu
al afectă rii acestui dinte [31,38,39 ].
 Faraz A. Farooqi și col găse sc în Arabia Saudită pentru același lot un procent
de 78% de dinți afectați prin carie, o valoare dublă față de cea găsită î n studiul
prezentat; (cu toate acestea valoare procentului de 34,22% este foarte
alarmantă); Ei nu au gă sit diferență î ntre sexe. Pr obabil nivelul de trai face ca
acest procent să fie foarte mare pentru Arabia Saudită [40].
 Cei mai mulți dinți cariați sunt m2 în număr de 267, cu prevalența cea mai mare
la baieții de 6 ani cu un număr de 155.
 Mandibula este cea mai afec tată, cu prevalen ța crescută pentru fete, unde s -a
găsit numărul cel mai mare de dinți afectaț i ca fiind m2 cu o valoare de 81 la
sexul feminin.
 Comparativ dreapta -stânga, cea mai afectată este partea stângă unde tot m2 este
cel mai aefectat cu un n umăr de 139 m2, cu maxim pentru fete unde s -a gasit un
număr de 76 m2.
 Cel mai afectat cadran este cadranul 4, un de tot m2 este cel mai afectat ș i tot
sexul feminin are prevalenț a mai mare cu un n umăr de 43 m2.
 Într-un studiu efectuat în India de că tre Vinay Kumar Bhardwaj au găsit că
sexul feminin est e mult mai afectat de carie decâ t cel masculin ( 79.3% ), date
ce redau inversul stud iului prezentat [41].

104
 Tot în acest studiu au gă sit o afectare mai mare a m1 78.69% ș i o afe ctare mai
mare a mandibulei față de maxilar , 51.3% vs. 46.56%. Însă autorul nu a găsit
în studiul lui o diferență relevantă în funcție de vârstă ș i sex asupra acesto ra
[41].
 Dinții obturați reprezintă 2,26%. O situație alarmantă raportâ ndu-ne la n umărul
dinților afectaț i de carie.
 A.C.Iliescu găsește un procent de 7% dinți obturați la un lot asemănător,
procent deși mai mare, nu este deloc liniș titor [31].
 Cei mai mul ți dinți obturați sunt m2 în număr de 20(1,19%) și reprezentâ nd un
procent de 3,57% din totalul m2 examinați. A.C.Iliescu găsește m1 ca fiind
dintele cu cele mai multe obturații, într -un procent de 4,5%. Pe lângă frecvența
diferită a dintelui afectat, pro centul afectării maxime este mare în studiul
prezentat de că tre A.C.Iliescu, dar nu foarte semnificativ [31].
 Băieții cu vârsta e 6 ani prezintă numărul cel mai mare de obturații, în numă r de
12 (0,71%) .
 Cei mai mulți dinți obturați au fost găsiți la mandib ulă la sexul masculin, fiind
reprezentaț i de m2 în numă r de 9(0,54%) .
 Comparând stâ nga-dreapta, cei mai mulți dinți obturați se găsesc în partea
dreaptă unde tot m2 este cel reprezentativ în numă r de 12 m2 (0,71%) .
 Partea dreaptă prezintă cei mai mulți din ți obtu rați, m2 obtinâ nd valoarea cea
mai mare la sexu l masculin, 7 m2, mai exact aceștia găsindu -se în cadranul 4.
 Dinții pierduți precoce prin carie reprezintă 2,38%. Cei mai mulți sunt canini î n
număr de 19 (1,14%), urmat de 13 m1 (0,78%), 8 m2 (0,48%).
 A.C.Iliescu și col găsesc î n 2012 procente de 5% pentru canin, 12% m1 si 8,5%
pentru m2. Prin comparație se observă afectarea diferită ca frecvență, î n studiul
din 2012 ce l mai afectat fiind m1, precum și diferenț a ma re a procentului
maxim al afectă rii [31].
 Într-un studiu publicat în 2014 de către Anne Marie Rauten și col. se observă o
frecvenț a mai mare pentru m2 cu un n umăr de 32, reprezentând 4,49% din
totalul dinților examinaț i la nivelul zonei Korkhaus, date ce sunt similare cu
rezultatele obținute de că tre Ana Petc u și col și publicate în 2009; ceea ce arată
pe lângă frecvenț a mai mare de afectare a unui dinte diferit ș i un procent mai
semnificativ față de studiul prezentat [30,42].

105
 Prin comparație se observă afectarea diferită ca frecvență, î n stud iul din 2012 ,
cel mai af ectat fiind m1, precum și diferenț a ma re a procentului maxim al
afectă rii [30].
 Cei mai mulți s -au înregistrat la băieții de 6 ani în numă r de 11 (0,65%).
 În studiul publicat în 2014 de către Anne Marie Rautean și col se prezintă c ea
mai mare frecvență pentru fetele de 8, respectiv 9 ani cu un număr de 7 dinți
pentru fiecare vârstă. Prin comparație, în studiul prezentat se obține un număr
mai mare de dinți afectați, cât și rezultat diferit cu prevalenț a mai mare pentru
sexul masculi n [42].
 Comparativ mandibulă -maxilar, cea mai afectată este mandibula p entru sexul
masculin unde s -a gă sit un n umăr de 9 canini perduț i precoce prin carie
(0,54%).
 Comparativ stânga -dreapta, cea mai afectată este partea dreaptă unde cel mai
afectat este c aninul cu un n umăr de 13, iar raportâ nd pe sexe cel mai afectat es te
tot caninul pe partea dreaptă la sexul feminin, î n număr de 9.
 Anne Marie Rautean și col găsesc î n 2014 o afe ctare mai mare a mandibulei
față de maxilar (52,38% vs 47,62%) și o frecvență mai mare la nivelul părții
stângi cu un procen t de 52,38% față de maxilar. Tot în acest studiu se prezintă o
afectare mai mare la sexul feminin [42].
 Prin comparație, diferența este atât în ce privește arcada, cât și partea ș i sexul
afectat mai frecvent.
 În cadranul 4 s -au găsit cei mai mulți dinți pierduț i precoce prin carie, cei mai
mulți fiind reprezentați de canin, î n număr de 6 pentru sexul feminin (0,36%) .
 S. Syed Shaheed Ah amed și col obțin î ntr-un studiu din Chidambaram, India
un n umăr maxim pentru dintele 8.4 cu un procent de 16,82%, deci cea mai
afectată este partea dreaptă la nivelul m1, acesta având o prevalență mare la
vârsta de 8 ani cu un procent de 5.08% [43].
 Din acestea rezultă prin comparație, că datele diferă și î n ceea c e privește
vârsta, dintele cu prevalența maximă , dar mai ales procentul, cei din India
găsind valori mu lt mai mari al acestuia din urmă î n ceea ce priveș te pierderea
precoce prin carie, date ce pot fi corelate cu nivelul de trai .

106
 Dinții pierduț i prin riz aliză fiziologică reprezintă 2,32% . Și aici tot caninul
prezintă cele mai mari valori cu un n umăr de 11 (0,66%) .
 Cea mai reprezentativă vârstă este cea de 8 ani, cu u n maxim pentru fete unde s –
au găsit 18 dinți pierduți prin rizaliză fiziologică pentru sexul feminin.
 Mandibula prezintă cei mai mulți dinți pierduți prin rizaliză fiziologică cu un
maxim pentru sexul feminin și m1 în numă r de 8.
 Partea stângă prezintă cei mai mulți dinți pierduți p rin rizaliză fiziologică cu un
maxim de 12 pentru m1 ș i un maxim p entru sexul feminin reprezenta t de 9 m1.
 Cadranul 3 prezintă cei mai mulți dinți pierduți prin rizaliză fiziologică la sexul
feminin î n număr r de 5 m1.
 A.C.Iliescu și col găsesc î n studiul l or din 2012 pentru dinți pierduți prin
rizaliză fiziologică procente de 31,5 % pentru canini, 34% pentru m1 și 21%
pentru m2 de unde rezultă că m1 este cel mai frecvent. Aceste valori nu sunt
raportate la numărul total de dinți examinaț i, ci la n umărul maxi m al fiecarui
dinte î n parte [31].
 Pentru studiul prezentat procentele calculat e în acelaș i mod sunt de 28,2%
pentru canin, 58,97% pentru m1 și 12,82% pentru m2. Rezultă prin comparație
că tot m1 este cel mai frecvent, dar cu o diferență de procente î n favoarea
studiului prezentat. Corelând aceste rezultate cu vâ rsta medie a studiului care
este de 88,43 luni și comparâ nd cu cea de 117+2,74 lun i a studiului din 2012,
putem să tragem concluzia că rizaliza este posibil mai accelerată la studiul
prezentat [31].

 Din păcate nu au fost găsite date concludente în literatură cu privire la afect area în
funcț ie de cadran pentru niciuna dintre categoriile urmărite î n studiu.

107

CONCLUZII GENERALE

Zona de sprijin Korkhaus are un rol important at ât în stabiliza rea relției
verticale de ocluzie, cât și în păstrarea spațiului necesar pentru erupția dinților
succesionali (canini și premolari) . Atunci când integritatea zonei de sprijin nu
este păstrată, din cau za nerezolvării corecte a proceselor carioase aproximale
sau a extracțiilor precoce fără aplicarea unor menținătoare de spaț iu, molarul
de șase ani se va mezializa , micșorând astfel spațiul de pe arcadă necesar
erupției dinților succesionali. Astfel, va apărea o lipsă de spațiu pentru dintele
care se va permuta ultimul în acea stă zonă – în general caninul su perior și
premolarul 2 inferior .
Dat fiind gradul mare de afectare prin carie a zonei Korkhaus, studiul
de față a avut drept scop evaluarea integrității dinților temporari care
alcătuiesc zona de sprijin Kork haus la un lot de pacienți cu vârsta cuprinsă
între 6 și 9 ani (72 – 108 luni , vârsta medie fiind de 88,43 luni ). Lotul de
studiu a fost format din 140 de pacienți (70 fete și 70 băieți) care au fost
consultați și tratați în Clinica de Pedodonție din cadr ul Facultății de Medicină
Dentară UMF „Carol Davila”.
Analiza datelor a condus la următoarele concluzii:

– S-a înregistrat un număr de 128 de copii cu zonele Korkhaus afectate dintr -un total de
140 de copii.
– S-a calculat un număr de 988 (58,81%) dinți inde mni, repartitia acestora fiind
următoarea:
– Cei mai mulți dinți integri – 383 ( 22,8%) – s-au întâlnit la vârsta de 7 ani, mai mult de
jumătate (210) fiind găsiți la sexul masculin;
– Caninul a fost dintele cel mai puțin afectat; s -a calculat un procent de 474 (28,21%);
canini indemni; dintre aceștia 242 (14,4%) au fost situați în cadranele 2 și 3. Dintele
cel mai puțin afectat a fost caninul inferor stâng al băieților.

108
– S-a calculat un număr de 575 (34,23%) dinți cariați, repartiția acestora fiind
următoar ea:
– Cei mai mulți dinți cariați – 228 ( 22,8%), s -au întâlnit la vârsta de 6 ani, aproximativ
jumătate, 115 (6,85%) dintre acestia fiind observați la sexul masculin;
– Molarii doi temporari, au fost dinții cei mai afectați de carie, și anume 267 (15,89%);
– În ceea ce privește repartiția pe cadrane a molarilor doi, s -a observat o afectare
aproximativ egală între partea dreaptă și stângă;
– Dintele cel mai afectat de carie a fost molarul doi inferior stâng al fetelor – 81
(2,58%), urmând apoi molarul doi inferio r drept – 43 (2,56%).
– S-a înregistrat un număr de 38 (2,26%) dinți obturați, repartiția lor fiind următoarea:
– Cei mai mulți dinți obturați – 21 ( 1,56%) – s-au întâlnit la vârsta de 6 ani;
– Cei mai multi dinți obturați la nivelul întregului lot s -au înreg istrat la nivelul
molarului doi, și anume 20 (1,19%). Repartiția acestora în funcție de sexul pacienților
a fost aproximativ egală;
– Molarii doi din cadranele 1 și 4 au prezentat mai mult obturații decât cei din cadranele
2 și 3;
– Dintele cel mai frecvent ob turat a fost molarul doi inferior drept la sexul masculin.
– S-au înregistrat un număr de 40 (2,38%) dinți pierduți precoce prin carie, repartiția lor
fiind următoarea:
– Cei mai mulți dinți extrași datorită proceselor carioase – 16 ( 0,95%) -, s-au întâlnit la
vârsta de 6 ani, majoritatea fiind găsiți la băieți;
– Cei mai multi dinți pierduți precoce prin carie la nivelul întregului lot s -au înregistrat
la nivelul caninului, și anume 17 (1,02%): Mai mult de jumătate dintre aceștia au fost
caninii inferiori în tâlniți la sexul feminin – 9 (0,54%);
– Comparând parțile dreapta și stânga, s -a observat un maxim la nivelul caninului pe
partea dreaptă – 13 (0,77%).
– Privind repartiția pe cadrane în funcție de sex, cei mai mulți dinți pierduți precoce
prin carie s -au ob servat în cadranul 4 la sexul feminin la nivelul caninului.
– S-a înregistrat un număr de 39 (2,32%) dinți pierduți prin rizaliză fiziologică,
repartiția lor fiind următoare:
– Cei mai mulți dinți extrași datorită rizalizei fiziologice au fost la copiii cu v ârsta de 8
ani, și anume 24 ( 1,43%). 18 (1,07%) dintre aceștia au fost observați la sexul
feminin;

109
– În ceea ce privește repartiția lor în functie de arcadă și sex, în număr de 8 (0,48%) au
fost molarul unu inferior la fete;
– Cei mai multi dinti pierduti prin rizaliza fiziologica la nivelul intregului lot s -au
inregistrat la nivelul molarului unu – 23 (1,37%);
– Comparând hemiarcadele dreapta si stânga, s -a gasit un maxim la nivelul molarului
unu de pe partea stângă, și anume 12 (0,71%). În functie de sexul pacientului s -a gasit
un maxim de 9 (0,54%) pentru sexul feminin pe partea stângă la nivelul molarului
unu.
– Privind repartiția pe cadrane in funcție de sex, cei mai mulți dinți pierduți prin rizaliză
fiziologică s -au găsit în cadranul 2, la fete, la nive lul molarului unu, și anume 5
(0,3%) .
Studiul de față demonstrează gradul mare de afectare a zonei Korkhaus la copiii care au
frecventat serviciul de specilitate. Dat fiind faptul că studiul a fost realizat la copii tratați în
serviciu de special itate și nu pe copii provenind din populația gener ală, ne așteptam ca
afectarea să fie mai mare.
Totodată, studiul demonstrează faptul că majoritatea parinților își aduc copilul la medicul
stomatolog numai în momentul în care prezintă dureri cauzate de catre carii, eventual carii
complicate care au simptomatologie importantă. Acest lucru reduce foarte mult posibilitatea
medicului de a realiza o profilaxie adecvată într -un serviciu de specialitate, de cele mai multe
ori serviciile adresâ ndu-se tratame ntului cariei si complicatiilor ei, fiind prea tarziu pentru
profilaxia prin sigilare. Pentru reducerea afectării este foarte important realizarea unor
programe de sănătate orală în școli și grădinițe care să se adreseze celor două grupuri țintă:
părinții și copiii. Deoarece familia reprezintă prima sursă de informare a copilului despre
starea de sănătate dentară și este și responsabilă pentru obiceiurile de viață ale acestuia, una
din metodele de îmbunătățire a sănătății dentare a copiilor ar trebui să fie continua informare,
educare și motivare a părinților în acest sens. Copiii trebuie conștientizați de importanța ce
trebuie acordată igienei dentare corecte și efectuarea de controale stomatologice regulate,
crescând astfel posibilitatea aplicării metodelo r locale de prevenire sau a metodelor de
tratament minim -invazive.
Consider că pentru reducerea diferențelor existente între copiii ce provin din clase
sociale sau medii diferite ar trebui să se înființeze cabinete stomatologice în toate instituțiile
de învățământ preșcolar și școlar, să se obțină fonduri pentru cele deja existente, să se

110
încurajeze personalul medical competent pentru acest domeniu de activitate și să se
implementeze programe de sănătate orală care să asigure cel puțin două controale anual e.
Astfel s -ar realiza o profilaxie eficientă, eliminandu -se inegalitățile din cauza venitului,
ocupației și educației părinților; în plus, costurile tramentelor ar fi mult mai scăzute și s -ar
putea elimina o mare parte dintre factorii care secundar duc la modificări ale armoniei
arcadelor dentare, asigurând o populație cu o dantură sănătoasă, dar și plăcută din punct de
vedere estetic, ceea ce ar asigura un confort psihic, ar crește încrederea în sine – factori
neglijați destul de des, dar foarte importanț i pentru atingerea unor condiții de viață adecvate.

111
BIBLIOGRAFIE

1. Andreescu C., Iliescu A. Compoziția și structura țesuturilor dure dentare. Biblioteca
studentului stomatolog, nr.4/7, Editura Cerma, București, 1995.

2. Răducanu A.M . Pedodonție – Îndrumar practic – Ed. a II -a revizuită și adăugită.
Ed. Bren, 2013, 284 -306.

3. Ash M. M., Stanley J.N . Wheeler's Dental Anatomy , Physiology, and Occlusion . 8th
edition, 2003, 13 -41; 105 -206.

4. Avery J.K. Development of the teeth. In: Essent ials of Oral Histology and
Embryology. A clinical Approach Mosby Book, St.Louis, 1992, 61 -112.

5. Bhaskhar, S.N. Orban ’s histology and embryology. 9th Edition, The C.V. Mosby
Company, St.Louis, 1980, 34 -171.

6. Luca R. Study on eruption and decay prevalence i n premolars of children of 7 -14
years of age. Program of the 4th World Congress on Preventive Dentistry WCPD,
Sweden, 1993.

7. Massler M., Savara B.S. Natal and neonatal teeth, 1988, 349 -359.

8. Zarnea L. Pedodonție. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983, 9 -33.

9. Wright J.T., Robinson C., Kirkham J. – Enamel protein in smooth hypoplastic
amelogenesis imperfect. Pediatric Dent., 1992, 14:331 -337.

10. Moyers R.E. Ortodontia. 4th ed. Cuanabara Koogan: Rio de Janeiro, 1991, 107 -108.

11. Lakers T., Wheeler J . Effect of rigid microfixation on the craniomaxillofacial
skeleton. The Journal of craniofacial surgery, 1976, 51 -73.

112
12. Forrester D.J, Wagner M.L, Fleming J (eds). Pediatric Dental Medicine,
Philadelphia, 1981, 172 -197.

13. Carlsson J . A medium for isolation of Streptococcus mutons, Archs oral Biol.
1967,1968, 12:1657 -1658.

14. Jenkins G.N . The Physiology and Biochemistry of the Mouth. Blackwell Scientific
Publications, Oxford, 1978, 285.

15. Mandel I. D. Effects of dietary modifications on caries in humans. , Mandel I D:
Sialochemistry in diseases and clinical situations affecting salivary glands. Am J
Psychiatry, 1983, 140:1538 -1539.

16. Leach S. A. Release and breakdown of sialic acid from human salivary mucin and its
role in the formation of dental plaque, 1963, 486 -487.

17. Hilmann J.D. Van Houte J., Gibbons R.J. Sorption of Bacteria to Human Enamel
Powder , Arch Oral Biology 1970, 15 :899 -903.

18. Kerebel A . Effects of fluoride -supplemented sucrose on experimental dental
calculus and dental plaque pH. Adv Dent Res, 1971, 9: 14-20.

19. Berkowitz R.J., Turner J., Green P. Streptococcus mutans and primary oral
infection of infants. Arch Oral Biol 1983, 26:147 -149.

20. Muhlemann H.R. Periodontometry: A Mathematical Analysis of the Function of
the Fibers of the Periodontal Membrane,1992 , 27-184.

21. Boboc Gh. Aparatul dentomaxilar. Formare si dezvoltare, Ed. Medicala, Bucuresti,
1979, 200 -233.

22. Milicescu V, Ionescu E et al. Ortodontie si ortopedie dento -faciala – Ghid clinic si
therapeutic – Bucuresti: Editura Cerma, 2001, 91 -121.

113
23. Fratu A .V., Beldiman A., Pasnicu L. The Importance of Temporary Teeth In
Growing And Developing The Dento -Maxillary System: Premature Loss Of Primary
Teeth (First Note) – Theoretical Considerations. Rev. Med. Chir. Soc. Med . Iași,
2008, 112 (Suppl 1): 376 -385.

24. (2015), Premature Loss of Deciduous Teeth , Chapter 16 [Online]. Disponibil pe:
https://pocketdentistry.com/16 -premature -loss-of-deciduous -teeth/

25. Willett, R.C (1933), Prematu re loss of deciduous teeth [Online]. Disponibil pe:
http://www.angle.org/

26. Hayder, F. S (2005), Early Loss of Deciduous Teeth and Occlusion [Online].
Disponibil pe:
http://applications.emro.who.int/imemrf/Iraqi_Orthod_J_2005_1_2_36_39.pdf

27. Levine R.S., Nugent Z.J., Rudolf M.C., Sahota P. Dietary patterns, toothbrushing
habits and caries experience of schoolchildren in West Yorksh ire, England.
Community Dent Health 2007 Jun, 24(2): 82 -7.

28. Luzzi V, Fabbrizi M, Coloni C et al . Experience of dental caries and its effects on
early dental occlusion: a descriptive study [Online]. Disponibil pe:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3254384/

29. Schwartz S. Clinical Encounters in Pediatric Dentistry –Early tooth loss and space
maintenance , No. 352 [Online]. Disponibil pe:
http://se.dentalcare.com/en -US/dental -education/continuing –
education/ce352/ce352.aspx?ModuleName=coursecontent&PartID=9&SectionID= -1

30. Zmarandache D. D.D., Luca R., Chiș A.C., Farcașiu C. Carious Activity in 12
Year -Old Children from Slatina, Romania. International Journal of Medical Dentistry,
2012, 1: 27 -32.

114
31. Iliescu A.C., Luca R. Dental status of the teeth that form the Korkhaus zone and that
of the six year mollars in patients aged 72 -149 months. Revista Română de
Stomatologie, Vol. 1, LX, nr. 1, 2016, 16 -20.

32. Abdullah S, Qazi H.S., Maxood A. Dental caries status in 6 -9 years old children.
Pakistan Oral&Dental Journal, Vol 28, No. 1, 107 -111.

33. Dănilă I., Hanganu C., Bârlean L., Murariu A., Păruș M., Mihailovici L.,
Saveanu I., Timiș T. Trends In Oral Health Status Of Schoolchildren From Iași,
Romania. Oral Health and Dental Management, 2004, 3: 45 -51.
34. Bagińska J., Linczuk E. Dental caries profile amo ng 6-8-year old children from
Bialystok District, Poland. Prog Health Sci 2013, Vol 3, No2, Caries profile among
children from Bialystok District. Vol. 3(2), 2013, 53 -58.

35. Holst D. Causes and prevention of dental caries: a perspective on cases and incidenc e.
Oral Health Prev Dent, 2005, 3:9 -14.

36. Beltran -Aguilar E.D., Barker L.K., Canto M.T., Dye B.A., Gooch B.F., Griffi n
S.O., et al. Surveillance for dental caries, dental sealants, tooth retention, edentulism,
and enamel fl uorosis – United States,1988 –1994 and 1999 -2002. In MMWR CDC
Surveill Volume 54. Atlanta, GA: US Department of Health and Human Services,
Centers for Disease Control and Prevention, 2005, 1 -44.

37. Takeuchi M. Epidemiological study on dental caries in Japanese children before,
during and af ter WWII. Int Dent J 1961, 11:443 -457.

38. Vargas C.M., Crall J.J., Schneider D.A. Sociodemographic distribution of pediatric
dental caries. NHANES III, 1988 -1994.1998, 129:1229 -1238.

39. Diehnelt D.E., Kiyak H.A. Socioeconomic factors that affect international caries
levels. Community Dent Oral Epidemiol, 2001, 29:226 -233.

115
40. Faraz A.F, Abdul K, Imran M et al. Prevalence of dental caries in primary and
permanent teeth and its relation with tooth brushing habits among schoolchildren in
Eastern Saudi Arabia. Saudi Med K, Jun 2015, 36(6): 737 -742. [Online]. Disponibil
pe:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4454910/

41. Bhardwai V.K. Dental caries prevalence in individual tooth in primary an d
permanent dentition among 6 -12-year-old school children in Shimla, Himachal
Pradesh. International Jurnal of Health& Allied Sciences, Vo l 3, no. 2, 2014, 125 -128
[Online]. Disponibil pe:
http://www.ijhas.in/article.asp?issn=2278 –
344X;year=2014;volume=3;issue=2;spage=125;epage=128;aulast=Bhardwaj;type=0

42. Rauten A -M., Georgescu C.T., Surlin P. et al . , Prevalence of premature l oss of
temporary teeth in the Korkhaus support area because of dental caries in patients with
malocclusion . Analele Universității “Dunarea de jos” din Galați, Fascicula XVII, no.
2, 2014 , 47-51.

43. Syed Shaheed Ahamed S., Verugopal N. R., Krishnakumar R. et al. Prevalence of
early loss of primary teeth in 5 –10-year-old school children in Chidambaram town
[Online]. Disponibil pe:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3341755/