persoanelor private de libertate Coordonator științific: Conf. univ. dr. Ioan Buș Absolvent: Mureșan Radu Cătălin Cluj -Napoca Anul 2014 3 Rezumatul… [612982]

1
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA “BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Absolvent: [anonimizat] 2014

2

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA “BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

Comportamentul agresiv al
persoanelor private de libertate

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Ioan Buș
Absolvent: [anonimizat] 2014

3
Rezumatul lucrării.
Mediul penitenciar este un cadru patogen in care deținutul trebuie să se acomodeze
cerințelor instituției, și să se adapteze modului de viață din penitenciar. Aici le sunt limitate
anumite drepturi, spațiul este limitat, timpul strict organizat, le este in terzisă parasirea instituției
iar autoritatea le impune deținuților o supunere totală. Banciu ( 2005 ) folosește termenul de
,,caracter delimitator’’ al instituției. Modul de viață din penitenciar, împreună cu normele și
valorile acestuia, în mod special c ele care presupun violență si agresivitate, influențează
personalitatea deținutului. Astfel vor apărea dificultăți majore în ceea ce privește conservarea
relaților și adaptarea la normele si solicitările care sunt specifice acestui mediu.
Mediul penitenc iar devine astfel un mediu patogen, al cărui scop de resocializare al
deținutului se pierde. Sociologii folosesc termenul de ,,efect pervers’’ al încarcerării, termen care
explică anumite efecte negative din procesul de resocializare al deținuților. Un alt efect al
încarcerării care se rasfrange asupra deținutului, este cel al ,,deculturației’’ ( Banciu, 2005 ) care
se datorează rupturii între deținut cu mediul exterior.
Obiectivul acestei cercetări vizează identificarea legăturii dintre condițiile mediulu i
penitenciar și influențarea comportamentului agresiv asupra deținuților. În conformitate cu
studiile de specialitate ne așteptăm ca persoanele private de libertate sa aibă un nivel al
agresivității mai ridicat față de persoanele aflate în stare de libert ate. În urma incarcerării luand
contact cu subcultura mediului carceral și datorită modului de viață din penitenciar, deținuții vor
avea un nivel al agresivității mai ridicat decât persoanele aflate in stare de libertate, ceea ce poate
îngreuna procesul de reintegrare in societate dovedindu -se ca insasi incarcerarea este o forma de
violenta.
Acest studiu își poate aduce contribuția la o mai bună cunoaștere a cauzelor care duc la
intensificarea comportamentelor agresive a persoanelor private de libertate, i mplicit la
posibilitatea dezvoltarii unor programe de intervenție care să preîntâmpine agravarea acestor
comportamente. Este important ca după experiența încarcerării, persoanele private de libertate sa
se poată reintegra în societate iar pentru resocializ area deținuților este nevoie ca acele condiții
din mediul penitenciar să se apropie de cele ale lumii exterioare penitenciarului.

4
CUPRINS

REZUMAT ……………………………………………………………………………………….. …………………………. 3
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ……………………………………………………………………………… …6
1.1 Prezentarea problemei …………………………………………………………………. …………………………. .6
1.2 Explorarea importan ței problemei ………………………………………………… …………………………. 7
1.3 Prezentarea literaturii relevante ……………………………………………………………….. ……………… 8
1.3.1 Mediul penitenciar. Problematica generală……………………………………………………… ..8
1.3.2 Fenomene umane si instituționale disfuncționale in penit enciar…………………….. …..12
1.3.3 Fenomene psihosociale ale mediului privativ de libertate……….. …………………… ……14
1.3.4 Consecințe sociopsihologice ale privării de libertate………………. …………………….. …16
1.3.5 Agresivitatea si co mportamentul agresiv. Accepțiuni ale agresivității …… …………. .17
1.3.5.1 Teoriile comportamentului agresiv……………………….. ……………………. ………18
1.3.5.2 Forme de manifestare a agresivității. ……………………………………………. ……..20
1.3.5.3 Factori personali si situaționali ai agresivității…………… …………………………21
1.3.6 Agresivitatea in penitenciare………………………….. ………………. …………………………. …22
1.3.6.1 Tipuri si forme de manifestare a agresivității in pe nitenciare………………… .24
1.3.6.2 Factori de risc care favorizează agresivitatea in mediul penitencia r…………26
1.3.6.3 Penitenciarul – instituție patogenă………………………… …………………………. ..27
1.4 Precizarea obiectivului si ipotezei ………………………………………….. …………………………. .28

5
CAPITOLUL 2. METODĂ
2.1 Participanți …………………………………………………………………………….. …………………………29
2.2 Instrumente de măsurare ……………………………. ………………………….. …………………………29
2.2.1 AH Buss & MP Perry . The Aggression Questionnaire . 63 J Pers Soc
Psychol 452-459. 1992 ……………………………………………………………………. ………………… …….29
2.3 Designul de cercetare ………………………………………………………………. …………………………31
2.4 Procedura de lucru …………………………………………………………………. …………………………31
CAPITOLUL 3. REZULTATE ………………………………………………….. …………………………. .33
CAPITOLUL 4. DISCUȚII ………. …………………………………………………. ……………………….. 35
CAPITOLUL 5. CONCLUZII ALE CERCETĂRII ………………………. ……………………… .38
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE ………………………………………. ……….. …………………… …..39
ANEXE …………………………………………………………………………………………………………….. …..44

6

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE
1.1 Prezentarea problemei
Pentru societatea noastră, infracționalitatea reprezintă un pericol social primordial, care
presupune atat costuri umane cât si materiale, iar pentru a preveni degradarea societății,
infracționalitatea trebuie controlată. Penitenciarul este locul în care își ispă șesc pedeapsa
privativă de libertate, persoanele care au săvârșit infracțiuni. Goffman (2004) spune despre
această instituție că are un ,, caracter delimitator ” care reiese din faptul că deținuților le sunt
restranse anumite drepturi, unele chiar interzise . Persoanelor private de libertate le sunt interzise
interacțiunile sociale, părăsirea instituției, această interdicție fiind accentuată de simboluri
precum zidurile inalte, sârma ghimpată, si usile inchuiate.
Literatura de spacialitate ne prezintă faptul ca inchisoarea tinde să accentueze
comportamentul agresiv al persoanelor private de libertate, uni i autori precum Banciu (2005, p.
257) spune că ,, pe langă faptul că este costisitoare, reprezintă si o risi pă de resurse umane si
sociale”.
Pe parcursul dete nției, persoanele private de libertate încep să exploreze mediul
penitenciar, dobândesc anumite abilităti si resentimente, invată trucuri si tehnici de la diferite
tipuri de infractori, pe care o data liberati, le exportează in afara penitenciarului. Față de prima
intrare in peenitenciar , când persoanele private de libertate se simt umile si nevinovate, in
momentul liberării ei au un comportament violent si agresiv (Florian, 1996) . Marcela Dilion
( 2005, p.51), citandu -l pe John Howard,, caracteriz ează inchisoarea ca școală și mijloc de
specializare in domeniul infracționalității”.
Studiul de față și -a propus să demonstreze faptul că mediul penitenciar are o influență
negativă asupra deținuților, inteisifincând comportamentele agresive ale acestora, deținuții avand
astfel un nivel mai ridicat al agresivității verbale, agresivității fizice, furiei si ostilității, față de
persoanele aflate in stare de libertate.

7
1.2 Explorarea importanței problemei
Motivul pentru care această problemă necesită o noua investigare, este acela că modul de
viață specific mediului penitenciar, împreună cu normele si valorile acestuia, in mod deosebit
acele care presupun violență si agresivitate, influențează comportamentu l deținuților aceștia
devenind la randul lor mai agresivi. In acest fel deținutul va prezenta dificultăți de reintegrare în
societate, fiind inclinat spre săvârșirea de noi infracțiuni. Banciu (2010) spune ca exista
posibilitatea ca modul de viață din pen itenciar impreună cu normele si valorile acestuia, sa fie
exportate in afara penitenciarului odată cu punerea in libertate a acestora.
Persoana care ajunge pentru prima dată in penitenciar poate fi considerată traumatizată
din punctu de vedere psihologic. Florian (2003) menționează că deținutul intrat în penitenciar
este frustrat de ambianța familiară, de cea profesională, îi este limitat spațiul de mișcare și de
folosire a timpului, fiind incă tensionat de contactul cu autoritățile si de desfășurarea proc esului.
Detenția penitenciară trebuie să incurajeze acele atitudini si aptitudini care ulterior
săvârșirii pedepsei, să permită reinserția normală a foștilor deținuți în societate, însă studiile de
specialitate arată ca inchisoarea accentuează comportamen tele agresive ale deținuților. Beccaria
C. ( 1965, p.40) spune despre scopul pedepsei ca ,, nu este acela de a chinui si a lovi o ființă
sensibilă, nici de a desfința o infracțiune care a fost săvârșită ci acela de a -l împiedica pe
infractor să aducă conce tățenilor săi noi prejudicii si de a -i abate pe alții de la săvârșirea unor
fapte asemănătoare”.
Se cunoaște faptul ca incarcerarea in penitenciar este costisitoare, atât din punctul de
vedere al resurselor umane folosite, cât si din punct de vedere finan ciar, iar atata timp cat
inchisoarea accentuează comportamentele agresive ale deținuților, aceștia vor fi înclinați spre
săvârșirea de noi infracțiuni . Acest proiect își poate aduce contribuția la o mai bună cunoaștere a
cauzelor care duc la intesificarea comportamentelor agresive ale deținuților si tototadă la
posibilitatea de a dezvolta anumite programe de intervenție care să preîntâmpine agravarea
acestor comportamente.

8
1.3 Prezentarea literaturii relevante
1.3.1 Mediul penitenciar. Problematica generală
În lucrarea lui E. Goffman ,, Aziluri. Eseuri despre situația socială a pacienților psihiatrici
și a altor categorii de persoane instituționalizae ” denumește penitenciarul drept o instituție totală
si spune că , , o instituție totală poate fi definită drept un loc în care își desfășoară viața si
activitatea un număr mare de indivizi cu statut similar, despărțiți de restul societății pentru o
perioada de timp apreciabilă și care duc împreună o viață strict delimita tă, reglementată oficial
de catre instituție” ( Goffman, 2004, p.11).
Etimologic, cuvântul penitenciar este de origine latină, si provine de la poenitenția , a
cărui semnificație provenită din limbajul creștin duce la părere de rau, regret, remușcare pent ru
păcatul comis, sau o greșeală si pedeapsă impusă pentru ispășirea păcatelor prin privațiune de
ordin fizic sau material (www.webdex.ro).
Obiectivele sancțiunilor penale, sunt grupate în patru categorii de către Philippe Combessie, si
anume:
 Expiațiunea ( ispășirea)
 Disuasiunea (descurajarea)
 Neutralizarea – împiedicarea de a comite alte infracțiuni
 Readaptarea -reeducarea -reinserția, unde se urmărește modul în care este tratată persoana
privată de libertate pe parcursul detenției si reintegrarea in socie tate.
Când scopul pedepsei privării de libertate este acela de a pedepsi, sau pedeapsa are un scop
coercitiv, trebuie sa tinem cont de modul in care detinutul se adaptează mediului penitenciar,
normelor si valorilor acestuia, si de modul în care evoluează personalitatea acestuia.
În Romania, Administrația Națională a Penitenciarelor dispune de 43 de unități
penitenciare. Penitenciarele au scopul de a asigura locul pentru executarea pedepselor privative
de libertate. Conform legii 254 /2013 perioada de executare se împarte in trei părți si anume:
perioada de carantină care se prelungește până la 21 de zile până ce persoana privată de libertate
se acomodează cu mediul carceral; u rmează executarea propriu zisă a pedepsei si pregătirea

9
pentru liberare, cand persoanele private de libertate primesc sfaturi despre gasirea unui loc de
muncă, rezolvarea diferitelor probleme cu care o sa se confrunte.
Conform legii 254/2013 repartizarea deținuților la penitenciare si la un anumit tip de
regim se face în funcție d e anumite criterii, si anume :
 Condamnat primar sau recidivist
 Condamnat a cărui pedepasă depășește 10 ani
 Condamnat in timpul minorității
 Condamnare pentru bărbații care depășeșc vârsta de 60 de ani si pentru femeile care
depășeșc vârsta de 55 de ani
 Condamnare la detențiunea pe viață
Aceeași lege, prevede tipurile de regimuri la care sunt repartizati infractorii, si anume
regimul arestaților preventiv, reimul de maximă siguranță, închis, semi -deschis si regimul
deschis. La repartizarea în penitenciar, Comisia pentru Individualizarea Regimului de Executare
a Pedepselor Privative de Libertate stabilește in regim va executa individul pedeapsa, tinându -se
cont de bărbații care depășesc vârsta de 60 de ani si femeile care depășeșsc vârsta de 55 de ani,
aceștia beneficiind de un regim mai puțin sever fiind sprij initi de către personal, pe per ioada
detenției.
Obligațiile si intericțiile deținuților sunt prevăzute de legea 254/ 2013 iar conform art 81
obligatiile sunt următoarele:
 ,, Să se supune percheziției cu ocazia primirii în penitenciar și precum si pe parcursul
executării pedepsei privative de libertate, ori de cate ori este nevoie ’’;
 ,,Să respecte regulile stabilite de administrația penitenciarului pe perioada cât au
permisiunea de ieșire din penitenciar sau în cazul desfășurării de activități fara
supravegher e în exteriorul penitenciarului ’’;
 ,,Să se conformeze dispozitilor date de organele judiciare ’’;
 ,,Să respecte regulile de igienă individuala și colectivă în camera de deținere precum
și in alte spați i comune, precum și indicațiile medicului ’’;

10
 ,,Să întrețină în mod corespunzător bunurile incredințate de administrația
penitenciarului precum si bunurile din dotarea unităților unde prestează munca ’’;
 ,,Să respecte programul zilnic ’’;
 ,,Să respecte repart izarea pe camerele de deținere ’’;
 ,,Să manifeste o atitudine cuviincioasă față de oricare persoană cu care intră în
contact ’’;
 ,,Să aibă o ținută decentă, curată și ingrijită ’’;
 ,,Să îndeplinească în bune condiții activitățile la care participă ’’;
 ,,Să res pecte orice altă obligație care rezultă din prezenta lege, din regulamentul de
aplicare al acesteia din ordinele si deciziile emise în baza acestora si din regulamentul
de ordine in terioara al penitenciarului. ” (extras din legea 254/2013 p.61)
Din interdicțiile persoanelor private de libertate, amintim:
 ,, exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violență asupra personalului
persoanelor care excută misiuni în penitenciar, sau care se află în vizită, asupra
celorlalte persoane condamnate s i asupra oricăror altor persoane ’’;
 ,,Inițierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea pedepselor
privativede libertate ’’;
 ,,Inistigarea unor alte persoane condamnate la săvârșirea de abateri disciplinare ’’
 ,,Substituirea identi tății unei alte persoane ’’
 ,,Autoagresiunea în orice mod si prin orice mijloace ’’
 ,,Desfășurarea oricăror activități interzise prin prezenta lege ” ( extras din legea
2542013 p. 62 )
În ceea ce privește regimul de muncă, conform articolului 83 al acelelași legi, persoanele
private de libertate pot sa presteze o muncă in interiorul sau exteriorul locului de deținere in
funcție de calificările avute, atât activități calificate cât si necalificate, dar numai cu aprobarea
acestora.
Personalul din penitenciar, al cărui activitate o reprezintă paza si supravegherea
deținuților au ca și scop pricipal menținerea ordinii in locul de deținere . Prin regulamentele de

11
ordine interioara au ca si principal scop menținerea ordinii si linistii in penitenciar,prevenirea
apariției ev enimentelor negative dar contribuie si la reeducarea condamnatului.
Spațiul din penitenciar este împărțit intre cadrele unității si deținuți aceștia din urmă
neavând voie sa intre in zona în care își desfășoară activitatea personalul. Deși își doresc să aibă
un spațiu personal, pe timpul detenției aceștia vor împărți camera de deținere împreună cu alți
deținuți . Acest spațiu personal este in mare reprezentat de patul din celulă, pe care aceștia îl vor
amenaja încât sa le aducă un oarecare confort. O luptă pentru câștigarea spațiului personal apare
între deținuții mai slabi si ceilalți mai puternici, care doresc să își lărgească teritoriul, aceștia
bazându -se pe principiul ,,cel mai puternic ia ce își dorește ”
Timpul petrecut după gratii este un timp în car e lipsește orice activitate utilă, deținuții
cautând tot timpul diferite metode de a ieși din rutina zilnică, unii jucând jocuri de noroc, alții
discutând cu ceilalți sau doresc pur si simplu să doarmă mai mult. Acest timp al inacțiunii este
epuizant si po ate fi vizibil si în stările de anxietate ale acestora.
La procesul de reeducare al condamnaților, participă educatorii si asistenții sociali din
instituție prin intermediul programelor culturale si socio -educative. Alături de aceștia un rol
important îl dețin si rudele condamanților care îi vizitează sau asistența religioasă primită.
Contactul cu mediul penitenciar își pune amprenta asupra personalității deținuților, prin
reducerea spațiului de locuit, organizarea strictă a timpului, reducerea numărului de interacțiuni
sociale, interacțiunea cu grupuri de deținuți cu statuturi socio -economice diferite si cu un nivel
scăzut de educație. Comportamentele deținuților sunt strict controlate si reglementate iar spațiul
personal este limitat din cauza supraaglo merării. Este necesar ca în acest timp să se evite
perturbarea emoțională e persoanei private de libertate.
Banciu (2010, p.72) ne spune ca ,,printr -o serie de tehnici de mortificare,depersonalizare
sau de instituire preferențială a unui sistem de privile gii si sancțiuni ”, se ajunge la o ruptură intre
personalitatea anterioară a detinutului si cea actuală. Acest fapt fiind datorat controlului sever
asupra tuturor aspectelor ale vieții deținutului de către institutie. Pentru a întelege impactul
detenției as upra deținuților, este necesar să analizăm atât aspectele fizice si psihice care tin de
mediul penitenciar, cât si grupurile de deținuti

12
1.3.2 Feno mene umane si instituționale disfuncționale în penitenciar
În experimentul lui Philip Zimbardo de la Universitatea Stanford, denumit si
experimentul falsei inchisori, autorul a dorit sa caute ,, motivele pentru care viața în penitenciar
devine o împrejurare atât de degradantă, la trei niveluri: la nivelul gardienilor, al deținuților si al
structurii organ izatorice”( Florian, 2003, p.96). Participantii la experiment au fost stundenti la
facultatea de psihologie,care in urma anunțului si -au exprimat dorința de a participa la acest
experiment. S -au constituit doua grupe, o grupa de studenti au jucat rolul gar dienilor si cealaltă
grupă rolul deținuților. Experimentul a trebuit sa fie întrerupt mai devreme, mai exact la 6 zile de
la începerea, și asta datorită dezordinilor si tensiunilor aparute intre cele doua grup uri. S -a ajuns
la concluzia că ,, ambientul si structurile de putere din închisori sunt factori decalnșatori ai
ororilor care se petrec în penitenciare, și nu în primul rând firea sadică a corpului de
supraveghetori sau natura antisocială a delincvenților închiși” ( Florian, 2003, p.96). În
concluzie rolurile sociale își pun amprenta asupra dezvoltării personalității individului, si omul
iși modifică comportamentul în funcție de context.
Supraaglomerarea în inchisori face referire la depășirea capacității de cazare a deținuților,
fiindu -le afectate în acest fel condițiile de viață din penitenciar.Florian, (2003) spune că efectele
supraaglomerării se resimt prin:
 ,,Nemulțumirile deținuților privitoare la calitatea servicilor;
 Intensificarea actelor de indisciplină si agresiunilor între deținuți;
 Creșter ea sentimentelor de monotonie, care duce la plictiseală si ulterior la
nevroză;
 Promiscuitatea favorizează contaminarea si corupția deținuților”( Florian,
2003, p.99)
Deasemenea Butoi, T și Butoi, I . T, ( 2004 ) în lucrarea sa, ne prezintă că viața în interi orul
penitenciarului si mai ales în interiorul grupului de deținuți este caracterizată prin :
 anularea intimității, totul fiind la vedere pentru ceilalți
 imposibilitatea de a te refugia de ceilalți, și de partea rea a
comportamentului acestora

13
Florian, (2003) spune că autorănirile reprezintă o metodă de a atrage atenția aplicată de
deținuți, în momentele în care aceștia se simt abandonați sau se simt disperați. Un studiu
întreprins în anul 2001 de psihologul Cristina Pripp din cadrul Directiei G enerale a
Penitenciarelor viza motivele si obiectivele acestor acțiuni ale deținuților. Metodele fiind variate,
obiectivele urmăreau ,, impresionarea personalului pentru obținerea beneficilor, intimidarea altor
deținuți, evitarea unor agresiuni, manifestar ea ostilității față de un membru al personalului,
căutarea adeziunii colegilor de detentie, si evitarea unor agresiuni din partea altor deținuți mai
puternici. ” ( Florian, 2003, p.109)
Deasemenea în penitenciar, deținuții recurg și la greva foamei, atunci când ei consideră
că le sunt încălcate anumite drepturi sau atunci când aceștia își doresc să fie mutați la altă cameră
de deținere fiindu -le teamă de alți deținuți ( Florean, 2003).
,, Suicidul fiind o tulburare a instinctului de conservare, suicidul se prezintă ca o realitate
complexă a cărei fenomenologie poate lua diverse forme:
 Suicidul propriu -zis, tentativa suicidară, sindromul presuicidiar și ideile
suicidare;
 Autorăniri,simularea unor boli, refuzul de a primi ingrijire medicală,
abandonarea rolului social,alcoolism, diverse toxicomanii. ” ( Florian,
2003, p.112)
Principalele cauze care duc la suicid sunt abandonul de către familie, moartea unui
membru al famile i, eșecuri pe plan social sau sentimental (Butoi, T., & Butoi, I . T., 2004) . Fiind
traumatizat de impactul pe care îl are mediul penitenciar asupra lui, și considerând că
încarcerarea reprezintă cel mai mare eșec din partea lui, deținutul este dispus să r ecurgă la suicid
considerând că nu există alt remediu la problemele lui. Dovedindu -se a fi un act irațional ,
Deshaies G. (1947) spune că nu există o situație fără ieșire deoarece limitele omului sunt infinite.
Florian, (2003) ne relatează că sentimentul de frică pe care îl resimt deținuții își are
următoarele surse: initimidările altor deținuți, amenințările deținuților de față cu martorii, lipsirea
bunurilor personale, frica de a fi denunțat, zvonurile si comportamentele abuzive ale
personalului.

14
1.3.3 F enomene psihosociale ale mediului privativ de libertate
Butoi, T și Butoi, I . T, ( 2004 ) ne spune că șocul încarcerării duce la anumite frământări
psihice si psihosociale care de la închiderea în sine a dețunutului duc pană la comportamente
agresive si auto agresive.
Dumitrescu (1991) ne prezintă ca contactul cu subcultura carcerală îi afectează
deținutului sentimentul de siguranță. Din subcultura carcerală fac parte normele si regulile
informale, menite a le inlesni condițiile de viață de pe timpul detenție i. Principalele reguli care ni
le prezintă autorul sunt următoarele: fiecare deținut are problemele sale, trebuie să adopte o
atitudine ostilă față de cei slabi, în orice situație trebuie să depună minimum de efort si crearea
unor idei de persecuție si a u nei convingeri cum ca nu sunt crezuți de nimeni.
Mitrofan (1995) spune că percepția deținutului asupra pedepsei privării cu libertatea si
asupra mediului privativ depinde de modul în care fiecare deținut își rezolvă problema ispășirii .
Când individul aprec iază pedeapsa ca fiind pe măsura faptei comise, el va accepta mult mai usor
situația în care se află. Dacă percepe pedeapsa ca fiind mai aspra decât infracțiunea comisă,
atunci acesta va considera că a fost nedreptățit și va adopta o atitudine ostilă față de administrația
locului de deținere ( Butoi, T., & Butoi, I . T., 2004) .
Criminologul D. Clemmer (1940) face referire la fenomenul de prizonizare în care
persoana încarcerată adoptă și împărtășește percepția celorlalți deținuți referitoare la lumea din
penitenciar. Butoi, T și Butoi, I . T, ( 2004 , p.393 ) spune că ,, prizonizarea incubă adoptarea unei
atitudini ostile față de personalul închisorii, fată de lumea din afară, și concomitent dezvoltarea
unei loialități față de ceilalți deținuți, spijinirea rec iprocă ori de câte ori interesele materiale sau
imaginare ale lor intră în conflict cu unele dispoziții ale autorității ”.
Butoi, T și Butoi, I . T, ( 2004 , p.393) citându -l pe Stanton Weeler (1968) sustine că ,,
fenomenul de pritonizare, de integrare în gru pul deținuților, de identificare cu subcultura
carcerală, este doar o primă fază în evoluția deținutului ” deoarece ulterior apare următoarea fază
din viața de detenție unde o să fie observabil fenoemnul de deprizonizare. Butoi, T și Butoi, I . T
(2004 ) ne prezintă că între deținuți se stabilesc relații de simpatie, antipatie sau indiferen ță, iar în
vârful ierarhiei deținuților se afllă ,, smecherii ”deținuții recidiviști. În funcție de faptele comise
unii deținuți sunt maltratați în inchisoare de catre cole gi. Pe baza acestei ,,ierarhii depreciative a

15
infracțiunilor ” cei mai sancționați sunt deținuții care au comis violuri cu incest, violul copiilor,
uciderea copiilor, părinților sau a soției.
În ceea ce privește agresivitatea si violența, în interiorul pen itenciarului deținuții sunt
obligați să renunțe la normele si valorile de grup din exterior. ,,Frustrarea se resimte atât pe
planul timpului, pe planul spațiului personal cât si prin renunțarea forțată la obiectele personale .
Frustrarea poate să ducă la agresivitate atunci când:
 Actul frastrant se poate atribui unui frustrator
 În cultura sau subcultura dată, o situație frustrantă cere un act
agresiv ” (Butoi, T., & Butoi, I . T., 2004 , p.397 )
Acelasi autor ne arată că în ciuda supraaglomerării, fenomenul de teritorialitate nu duce in mod
direct la agresi vitate teritorială, dar trebuie să se țină cont de faptul că comportamentul agresiv
este mascat de supravegherea strictă a personalului.
Paulescu N. (1995) spune că pr in comportament agresiv se intelege orice acțiune verbală
sau acțional ofensivă care are ca și scop umilirea su suprimarea celorlalți. Comportamentul
agresiv poate sa fie de mai multe feluri:
 Autoagresiune
 Heteroagresivitate
 Orientată spre distrugerea obie ctelor
Florian (2003) menționează că printre cele mai frecvente motive care duc la violență
sunt: tensiunile din interiorul mediul carceral, reglările de conturi, lupta pentru putere,
neînțelegerile cu personalul penitenciarului, abandonul de către familie , datoriile față de ceilalți
deținuți, suprapopularea spațiilor, inactivitatea prelugintă, si dificultatea de a lua contactul cu
organele de decizie din cadrul instituției. Toate aceste motive pot duce la acte de violență
indreptate spre bunurile materiale , autoagresiune si heteroagresiune.
Butoi, T și Butoi, I . T, ( 2004 ) ne arată că o formă de agresivitate întâlnită des în mediul
penitenciar este sclavia; o modalitate în care anumiți deținuți considerați mai slabi sunt folosiți
pentru a face menajul si a numite activități injositoare.

16
1.3.4 Consecințe sociopsihologice ale privării de libertate
Impactul privării de libertate este resimțit in mod dramatic de către deținut, acestuia
producându -i conduite diferite de cele avute în mediul liber ( Florian, 1996). Restrângerea
libertății, relațiile din interiorul penitenciarului, regimul autoritar la care este supus, activitățile
monotone si mediul închis își pun amprenta asupra personalității deținutului ( Butoi, T., & Butoi,
I. T., 2004 ).
Analizând grupul de persoane private de libertate, Butoi (2004) ne prezintă factorii care
determină relațiile interpesonale:
 Cadrul specific al penitenciar ului cu activitîțile, modul de
organizare si supravegherea acestora
 Specificul populției penitenciare ( Florian, 1996)
Același autor ne spune că principalul factor stresant il constituie durata condamnării,
aceasta fiind mai scurtă sau mai lungă . Sasu (1985) ne prezintă tipurile de ,,situații adaptative ”
ale deținutului primar în locul de deținere:
 Adaptarea prin agresiune – caracterizată prin adoptarea unor
comportamente agresive, tentative de sinucidere;
 Adaptarea prin retragere – caracterizată prin izolarea deținutului de
restul grupurilor acesta inchizându -se în sine;
 Adaptarea prin consimțire – deținutul se co nformează regulilor de
in penitenciar, pentru a nu atrage sancțiuni disciplinare;
 Adaptarea prin integrare – deținutul integrându -se in mediul
privativ relationând cu ceilalți deținuți.
Printre conduitele anormale care mai apar la deținuți pe timpul detenț iei, se mai numără
si refuzul hranei, tatuajul si automutilările ; motivele tatuării fiind obsesia sexuală imitarea,
vanitatea, manifestarea dragostei sau a prieteniei (Butoi, T., & Butoi, I . T., 2004 ). Bogdan T.
(1978) spune că tatuajul are o importanță judiciară și psihologică deținuții aratându -si adevarata
identitate sau imitâ nd pe alți deținuți.

17
1.3.5 Agresivitatea si comportamentul agresiv. Accepțiuni ale agresivității
În lucrarea sa, Butoi T. și Butoi, I. T. (2004) T ratat universitar de psihologie judiciară –
teorie și practică , ni se decrie agresivitatea drept acel comportament orientat în sens distructiv,
care are ca și scop principal producerea de daune materiale, psihologice, morale sau mixte. În
mediul penitenciar, comportamentul agres iv este foa rte des întâlnit. Stefan Boncu , spune că
comportamentul agresiv a fost operaționalizat în experimente de laborator în urmatorul fel:
 Lovirea unei păpuși de plastic ( experimentele lui Albert Bandura)
 Arnold Buss (1961) propune administrarea unu i șoc electric prin
apăsarea unui buton
 Nivelul agresivității era apreciat cu ajutorul unei scale, dar de către
o persoană cunoscută acestuia
 Subiectul își exprimă intenția de a folosi violența agresivitatea in
cadrul experimentului
Nicolae Mitrofan(1996) spune c ă agresivitatea ,, poate fi considerată o caracteristică a
acelor forme de comportament orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fie
ele materiale, moral -psihologice sau mixte’’(p.343) . Același autor spune că comportamentul
agresiv poate fi indreptat impotriva obiectelor și ființelor umane, sau împotriva ambelor categorii
și poate avea forma furtului, asasinatului, distrugeri, incendieri etc. Formele de vârf ale
agresivității le reprezintă delincvența și infracționalitatea , Florea M. ( 2006) spunând că acestea
forme sunt recunoscute prin gesturile amenințătoare și crimă uneori, iar alteori prin forța
agresorului sau prin intermediul unui mediator cum sunt armele.
S. Woechell (1991) spune că agresiunea ostilă (angry aggression ) are ca si cauză mânia și
supărarea, iar despre agresiunea instrumentală spune că vizează atingerea unui scop.
Deasemenea comportamentul agresiv poate să fie îndreptat asupra obiectelor, asupra ființelor
umane sau impotriva ambelor categorii
În ceea ce pr ivește scopul urmărit, Mitrofan citand pe K.M. Boulding (1989) spune că
anumite acte agresive au ca și scop demonstrarea ,,puterii’’ agresorului. Citându -l pe M. Segall
(1988) Mitrofan spune că alte acte agresive au ca și scop demonstrarea masculin ității. Cert este
că maj oritatea actelor agresive privesc producerea unui rău individului.

18
1.3.5.1 Teoriile comportamentului agresiv
Teoria biologică a agresivității
Teoria biologică a agresivității explică agresivitatea drept o tendință inăscută. Mitrofan
(1996) citându -l pe Sigmund Freud spune ca agresivitatea este o tendință înnăscută. Pe de altă
parte, Konrad Lorencz ne arată că agresivitatea este o formă de manifestare a instinctelor de
supraviețuire ( foame, frică, sexualitate ). Lorenz K.(1963) consideră că nevoia de teritoriu, de
reproducere si cea de a domina în ierarhia socială, declanșează agresivitatea. În acest fel,
instinctul agresivității are funcții pozitive, oferind șanse de reproducere si supraviețuire mai mari.
Anumite studii de specialitate ( Smi th, King, Hoebel, 1970) au arătat că prin stimularea
electrică a unei regiuni a hipotalamusului se poate produce un raspuns agresiv. Davidson,
Putnam, Larson ( 2000 ) relatează că cortexul prefrontal controlează activarea acelor mecanisme
producătoare a co mportamentului agresis, dovedit fiind faptul că la persoanele care prezintă
izbucniri violente, acea zonă este disfunțională.
Această teorie are anumite influnțe biologice, enumerate mai jos :
 ,,Influențe neuronale ( conform unor cercetări stimularea unor zone
ale cortexului impulsionează comportamentul agresiv )’’
 ,,Influențe hormonale ( barbații sunt mai agresivi decât femeile din
cauza diferențelor hormonale)’’
 Influențe biochimice ( creșterea alcoolului în sânge si creșterea
glicemiei pot intensifica agresivitatea)’’ (Mitrofan, 1996, p.437 )
Teoria Psihologică a agresivității
Teoria frustrare -agresiune propusă de John Dollard si un grup de psihologi de la Yale
University, arată că ,, blocarea căii de atingere a unui scop, creează frustrări, care la rândul lor se
constituie în sursă de manifestare a agresivității’ ( Mitrofan, 1996, p.438)
Citându -l pe Mitrofan( 1996) cercetările lui J. Dollard asupra rolului frustrării în
declanșar ea comportamentului agresiv pleacă de la doua teze:
 ,, orice comportament agresiv este rezultatul frustrării ? ’’

19
 ,,Orice frustrare duce la un comportament agresiv ? ’’
Această teorie ulterior revizuită de Leonard Berkowitz spune că prin intermediul
frustr ării se produce o stare de supărare care predispune individul spre agresivtate.
Cercetările lui B. Raven si J. Rubin ( 1976) constatau că :
 ,, sunt cazuri când frustrarea duce aproape sigur la comportamente
agresive’’
 ,,Sunt fapte agresive care sunt comise în absența frustrărilor’’
 Există stări frustrante care nu duc la un comportament agresiv’’ (
Bogdan, Santea, Cornianu, 1983, p.36)
Teoria socio -culturală a agresivității
Teoria agresivității ca trăsătură învățată a lui Alber Bandura, ne arată că agresivit atea este
dobândită prin învățare. Ea poate fi dobândită prin învățare directă, recompensând sau pedepsind
comportamentele sau prin observarea comportamentelor la alte persoane. Bandura ( 1963) a
demonstrat prin experimentul numit ,, Bodo Doll Experiment’ ’ că copii în învățarea
comportamentului agresiv îi iau ca model pe adulti.
Mitrofan (1996 , p.438 ) citandu -l pe Bandura spune că cele mai frecvent întâlinite modele
de conduită agresivă pot sa fie intalnite la :
 ,,Familie ( părinții violenți si agresivi c u copii lor, provin ei inșiși
din familii agresive și violente )’’
 ,,Mediul social ( în mediile unde conduita agresivă este acceptată,
aceasta se transmite usor noilor generații )’’
 ,,Mass -media ( zilnic sunt făcute cunoscute modele de conduită
agresivă fizică si verbală )’’
R. Baron si D. Byne remarcă faptul că dacă agresiunea este învățață, ea poate să fie mai ușor
controlată.

20
1.3.5.2 Forme de manifestare a agresivității
Conform lui Mitrofan (1996) agresivitatea poate fi diferențiată î n funcție de agresor si de
persoana care adoptă conduita agresivă , in urmatorul fel:
 Agresivitatea tânărului vs. Agresivitatea adultului
 Agresivitatea individuală vs. Agresivitatea colectivă
 Agresivitatea masculină vs. Agresivitatea feminină
 Agresivitatea reactivă vs. Agresivitatea proactivă
În funcție de mijloacele utilizate, Mitrofan (1996) enumeră :
 Agresivitate fizică vs. Agresivitate verbală
 Agresivitate directă vs. Agresivitate indirectă
În funcție de obiectivul pe care îl umarește agresorul, Mitrofan (1996) enumeră
agresivitatea care privește obținerea unor câștiguri și agresivitatea care urmărește distrugerea
victimei. Deasemenea Mitrofan spune că autorii S. Worchell et al. (1991) fac o diferență cla ră
între aceste două tipuri de agresivitate, spunând că agresivitatea ( angry aggression ) se
datorează mâniei iar cea instrumentală privește actul de a obține anumite obiecte, valori, bani etc.
P. Iluț ( 1994 ) spune formă a agresivității instrumentale, Levine și Campbell o numesc ,, conflict
realistic de grup’’, și apare atunci când doua grupuri concurează pentru o resursă limitată.
În functie de modul de manifestare al violentei, acelasi autor , Mitrofan, (1996) prezintă
agresivitatea violentă si agresivitatea nonviolentă, iar la celalalt pol agresivitatea latentă si
agresivitatea manifestă.
Sintetizând toate acestea, Mitrofan ( 199 6, p. 435 ) spune că ,, nici pe departe nu se poate
considera că această tipologie epuizează toate criterile de clasificare și toate formele de existență
si de manifestare a agresivității’’ ceea ce ne arată că formele de manifestare a agresivității sunt
multiple si variate.
Florea M. (2009 ) ne spune că a ctul agresiv se poate manifesta atât prin forme violente
cât și prin forme non -violente, insă termenul de violență se referă la actul agresiv în care se
folosește forța si agresiunea fizică.

21
1.3.5.3 Factori personali si situaționali ai agresivității
În categoria surselor care țin de individ și care influențează agresivitatea, literatura de
specialitate ne prezintă doua tipuri de personalitate, și anume personalitatea de tip A si
personalitatea de tip B. Mitrofan ( 1996 ) citându -l pe Glass ( 1977 ) spune că personalitatea de
tip A se caracterizează prin următoarele particularități: competitivitate ridicată, ,, este tot timpul
grăbit (pe fugă)’’, individul este irascibil si agresiv. Aceși indivizi reacționează agresiv intr -o
gamă de situații mult mai largă față de indivizii cu personalitate de tip B, fiind ostili si mai
predispuși să provoace suferință victimei. Mitrofan (1996) citându -l pe Baron ( 1983 ) spune că
indivizii cu personalitate de tip A sunt predispuși ca la locu l de muncă să ,,creeze și să intrețină
conflicte cu alții’’.
În conformitate cu literatura de specialitate, agresivitatea diferă în funcție de sexul
individului, astfel că Eagle y si Steffen ( 1986) spun că bărbații sunt mai predispuși decât femeile
sa reacționeze agresiv . White ( 2001 ) spune că bărbații sunt încurajați ,, în cursul procesului
de socailizare’’ să reacționeze agresiv. Albert Bandura ( 1977) spune că indivizii care au credința
că pot săvârși acte agresive sunt predispuși să le producă . În această situație rolul esențial îl au
credințele. În lucrarea Human Aggression, autorii Craig A. Anderson si Brad J. Bushman (2002)
ne prezintă alaturi de credințe si atitudinile, valorile, si obiectivele pe termen lung, care au un rol
important in ad optarea comportamentelor agresive.
Dornnstein si Wilson au realizat un experiment în care au demonstrat ca zgomotul creste
nivelul agresivității individului, dar numai acelor indivizi care au tendinte agresive. Deasemenea
căldura are un impact semnificativ asupra creșterea agresivității, J.M. Carlsmith și Anderson
C.A. ( 1979 ) au demonstrat că in tilele călduroase, când se depășește o anumită temperatură,
,,crește probabilitatea de a apărea tulburări sociale ( răzmerițe) ’’.
Boncu (2002 ) spune despre aglomerație poate crește comportamentul agresiv atunci când
se ia în considerare ,,statusul socio -economic, nivelul de educație, factorul crucial constituindu -l
percepția subiectivă’’. Alți factori situaționali sunt atacul, frustrarea sau provocarea direct ă
( Mitrofan, 1996), drogurile si stimulentele ( Anderson C. And Bushman B. 2002) și durerea
fizică si morală ( Berkowitz , 1988 )

22
1.3.6 Agresivitatea în penitenciare
Majoritatea specialiștilor din domeniul psihologiei, sociologiei si antropologiei, sunt
interesați de cauzele si motivațiile comportamentuli delincvent.
Lupu A., Ștefănescu P., Panaitescu V. Roșu M. Și Hostiuc ( 2012 ) spun că în
penitenciare agresivitatea este mult mai des întâlnită decât în populația generală. Principal ele
probleme cu care se confruntă deținuții fiind trauma datorată încarcerării, consumulde droguri
ilegale, problemele mentale și agresivitatea care se datorează mediului penitenciar. Împotriva
agresivității din mediul penitenciar, personalul închisorii ca ută diferite strategii de stopare sau de
ameliorare a acestui fenomen. Aceeași autori au întocmit un studiu in Penitenciarul Galați al
cărui scop era să identifice caracteristicile principale ale agresivității. Concluziile acestui studiu
au relatat faptul ca între anii 2003 si 2008 în penitenciar ul Galați au fost identificate 2470 de
cazuri de agresiune care au fost îndreptate spre alte persoane, din care 11 cazuri au dus la
moartea victimei. În ceea ce privește agresivitatea îndreptată spre alte persoane, s -au singularizat
10 acte majore de violență, principalele cauze fiind banale, de genul cine merge primul la toaletă,
sau statul prea mult la toaletă si lipsa unor reguli referitoare la fumatul în cameră. În ace eași
perioadă de timp s -au înregistrat 10.987 de acte de auto -vătămare din care 10 acte grave de auto –
vătămare principalele lor cauze fiind impresionarea colegilor de celulă sau problemele mentale.
În discuțiile acestui articol ,, Aggressivitz in penitentiaries. A retrospective study
conducted in Galati county between 2003 – 2008’’ de Lupu A. et al. ( 2012 ) se relatează faptul
că contactul cu mediul penitenciar, frustrările resimțite pe planul timpului, al spațiului, al
limităr ii contactelor sociale, și contactul cu diferite tipuri dei nfractori duc la dezvoltarea
psihozei penitenciare sau la dezvoltarea tipului de personalitate borderline. Simptomele psihozei
penitenciare sunt descrise prin lipsa initiativei, resemnare totală, pierderea interesului față de
oameni si evenimente, și prin incapacitatea de a face planuri. Autorii studiului spun că netratarea
acestei patologii vor duce in mod sigur la creșterea agresivității.
În lucrarea ,, Comportamentul agresiv în regim custodial: Studiu forensic comparativ’’
autorii relatează faptul că în mediul penitenciar ,, se pot vorbi despre mecanisme de producere a
violenței, despre o anumită violență intrinsecă penitenciarului: încarcerarea este într -un anumit
fel o violență asupra căreia to ată lumea este de acord, deținuți si supraveghetori. Această violență

23
este fizică, simbolică si psihologică: o constrângere a corpului, o restrângere a libertății de a
plecat și de a veni, pierderea proximității fizice a celor apropiați. Toate acestea repr ezintă
suferinte, iar suferința impusă este violență prin natura sa.’’ ( Mihailescu, L. L., si Mihailescu, R.
p. 48 )
Lupu et al. ( 2012, p. 285) susține faptul că auto -agresivitatea întâlnite in mediul
penitenciar are ca și principale cauze, următorii factori :
 ,, Factori psihologici – abuzul de substanțe, tulburări de
personalitate, malformații congenitale sau infirmități care sunt
disprețuite de către grupul de deținuți’’
 ,,Factori sociologici – comportament antisocial, conflicte
interpersonale’’
 ,,Simptome somatice, asociate cu depresia’’
Banciu (2010) citându -l pe Goffman (2004) spune despre mediul penitenciar că ,, creează
și întreține un tip de tensiune intre lumea familială si lumea instituțională și folosește această
tensiune permanentă ca o pârghie strategică în manevrarea oamenilor’’ ( Banciu, 2010, p. 73)
În mediul carceral este des întâlită frica, manipularea si folosirea forței, alături de acestea
sunt întâlnite ,,tehnicile care duc la înjosirea eului persoanei’’, persoanele private de li bertate
suferind în acest fel ,, o perturbare automată a programării rolurilor’’, având in vedere că
instituționalizarea in penitenciar este pe o perioada de mulți ani, și 24 de ore din 24 ( Goffman,
2004, p.24 -25).
Butoi (2004) spune că factorii care duc la creșterea sentimentelor negative ( a depresiei si
a mâniei) si a agresivității se datorează in mare parte penitenciarului, care contrubiie constat la
acestea, prin tot ceea ce înseamnă organizarea strictă a timpului, supraaglomerarea, normele si
valoril e specifice mediului carceral. Normele întâlnite in penitenciar ne sunt prezentate de
Florian ( 1996) care spune că sunt în număr de trei si anume, norme organizaționale, norme
acționale, și norme relaționale care se referă la relațiile întâlnite în acest mediu ( ,, deținut –
deținut, deținut -grup de deținuți, deținuți -cadre’’), aceste norme interacționând între ele. În acest
sens sunt cunoscute normele oficiale ale instituției si normele neoficiale întocmite de deținuți ,
care au ca scop ușurarea traiului de viață al acestora.

24
1.3.6.1 Tipuri si forme de manifestare a agresivității in penitenciare
De cele mai multe ori în statistica oficială a Administrației Naționale a Penitenciarelor,
apar doar acele cazuri de acte agresive care au fost descoperite de către personal si sancționate în
mod oficial, cu toate că există cazuri de acte agresive care nu sunt descoperite, sau care sunt
ascunse în mod voit de către personal sau deținuți. Conform lui Banciu ( 2010 ) actele agresive
din mediul penitenciar, au trei forme de manifestare:
 ,, Agresivitatea reală -ascunsă si nedectată’’ – care se referă în mod
clar la acele acte de agresiune care nu sunt descoperite sau care nu
se dorește a fi făcute cunoscute.
 ,,Agresivitatea descoperită’’ – se referă la acele acte agresive care
au fost descoperite de personal, dar care nu au fost aduse la
cunostin ța conducerii pentru a nu -și face probleme, iar de către
deținuți pentru a nu atrage sancțiuni disciplinare. În această
categorie sunt incluse injuriile, amenințările, lovirile sau
vătămările corporale.
 ,, Agresivitatea sancționată sau pedepsită’’ – sunt acele acte de
agresiune care apar între deținuți sau asupra personalului, al cărui
număr de evenimente este mi mic decât al agresivității descoperite.
Același autor, Banciu ( 2010 ) amintește și de actele de violență comise de către
personalul penitenciarului asupra deținuților care de multe ori sunt acunse intenționat,
nerecunoscându -se cauzele si modalitățile lor. Aceste acte duc de cele mai multe ori la creșterea
sentimentelor de f rustrare, furie și ură,, producând un dezechilibru în rândul deținuților ducând
astfel la intensificarea comportamentelor agresive ale acestora.
Banciu, ( 2010 ) făcând referire la cercetările lui Florian, ( 1996 ) grupează actele
agresive în următorul fel :
 ,, Acte agresive comise între deținuți’’ care curpind de la injurii și
amenințări până la tentative de omor, sau chiar omoruri. Aici mai
sunt cuprinse și agresiunile sexuale.

25
 ,,Acte agresive comise de deținuți împotriva personalului’’ –
personalul se confruntă des cu astfel de situații în care sunt injurați
de deținuți sau uneori chiar loviți. Aici sunt incluse si refuzul
hranei si refuzul de a indeplini dispozitii.
 ,,Acte agresive comise de personal asupra deținuților’’ cuprinzând
injurii, comportamen te obscene, loviri și ducând până la torturi.
 ,,Acte agresive comise de deținuți asupra propriei persoane’’ –
aceste acte fiind întâlnite foarte des, deținuții recurgând la
autoagresiuni ca și formă de protesc. Această categorie include
ingerarea medicament elor sau a diferitelor substante, refuzul
hranei, si pot duce până la sinucidere.
Pe lângă aceste clasificări ale actelor agresive, modul de viață din penitenciar contribuie
la apariția și intensificarea comportamentelor agresive, astfel că Florian ( 1996) spune că viața în
grup din inchisoare îi creează deținutului mari probleme de adaptare; și nu doar lipsa intimității
contribuie la această stare ci si supraaglomerarea.
Ajunși în penitenciar, deținuții sunt privați de obiceiurile și plăcerile din timpul cănd erau
liberi, Banciu ( 2010 ) citându -l pe Bălan et al. ( 2002) spune că deținutul caută ,, tot felul de
surogate de satisfacții’’ în schimbul cărora daca nu dispune de bani pentru a le plăti, îndeplinește
,, tot felul de servituiți înjositoare’’ sau r ecurge la violentă.
Bălan et al. (2002 , p.104 ) spune că ,,detenția poate să inducă adoptarea unei atitudini
ostile fată de personalul închisorii,fată de lumea din afară, și dezvoltarea unei labilități fată de
ceilalți deținuți, sprijinirea recirpocă ori de câte ori interesele reale sau imaginare ale acestora
intră în conflict cu unele dispoziții ale autorității’’. Astfel că în interiorul detenției, in interiorul
grupului de deținuți și față de personal, se dezvoltă atutidini de cooperare, sau de multe ori
conflictuale.
Anumite ritualuri de inițiere, s au ceremonii care se practică în rândul deșinuților, duc de
multe ori până la agresiuni fizice sau sexuale. Degradându -se astfel comportamentul persoanei
private de libertate, Banciu (2010) spune că aceștia recurg de multe ori la violență și
agresivitate.

26
1.3.6.2 Factori de risc care favorizează agresivitatea în mediul penitenciar
O cercetare efectuată la Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu ( Banciu, 2010 ) avea
ca și scop identificarea principalelor forme de agresivitate în mediul penitenciar, a factorilor care
generează comportamentele agresive, și a explicării motivelor și a semnificațiilor acordate de
deținuții implicați. Grupul țintă au fost deținuții care nu sunt încadrați in categoria celor
periculoși sau cunoscuți cu comportamente agresive, ci care au dobândit comportamentele
agresive în timpul detenției. Cauzele declanșării conduitelor agresive au fost urmatoarele :
 Suprapopularea și limitarea spațiului carceral, a dus frecvent la
conflicte sau chiar bătăi între deținuți;
 Lipsa bunurilor personale au dus la altercații și loviri;
 Lupta pentru putere în ceea ce privește ierarhia deținuților;
 Protejarea unui coleg de celulă a dus deseori la conflicte directe; în
mediul penitenciar ca în orice grup se dezvoltă ,,relații de
camaradenie, intraaj utorare, sprijin reciproc și loialitate’’
 Reglările de conturi dintre deținuți care înainte de a fi încarcerați
au avut conflicte iar odată ajunși în penitenciar se adună în grupuri
rivale; prin intermediul mijloacelor agresive aceștia își dovedesc
suprema ția față de ceilalți.
Ca și concluzie finală , această investigați e a evidențiat faptul că motivele invocate sunt
multiple, ,,între ele domină cele care țin de supraaglomerarea spațiului carceral, de lipsa unor
bunuri și obiecte absolut necesare traiului zi lnic într -un asemenea mediu, de promiscuitatea
inerentă ce caracterizează acest mediu, de dorința unor deținuți de a se face remarcați și
recompensați dar și, nu în ultimul rând de pasivitatea și neimplicarea personalului instituției, care
preferă ca acest e dispute și acte agresive să se rezolve între deținuți, fără a fi raportate ierarhic și
a se lua măsuri de contracarare și diminuare’’ (Banciu. 2010, p.80).
Această concluzie ne duce la ideea că mediul penitenciar se confruntă cu o mare
problemă în ceea c e privește asigurarea condițiilor decente de trai în mediul penitenciar, și cu
modul de acțiune al personalului în situația apariției actelor agresive, care preferă sa le ascundă
decât să le pedepsească în mod legal.

27
1.3.6.3 Potențialul patogen al mediului privativ de libertate
Erwin Goffman (2005, p.13) în lucrarea ,,Aziluri’’ definește instituția totală drept ,, un
loc în care își desfășoară viața și activitatea un număr mare de indivizi cu statut similar, despărțiți
de restul societății pentru o perioadă de timp apreciabilă și care duc împreună o viață
strictdelimitată, reglementată oficial.’’
Astfel că Butoi (2004) spune că penitenciarul își pune amprenta asupra deținutului prin
reducerea spațiului de viață, al timpului și al comportamentului social ( iz olare, abandon ),
acestuia fiindu -i mult mai greu să se adapteze mediului. Acelasi autor Butoi, face referire și la
nevroza penitenciară, în care deținul este caracteriza t prin resemnare totală, incapacitatea de a -și
face planuri, lipsa inițiativei pentru lucruri, oameni, evenimente și apatie. În acest fel se ajunge la
degradarea imaginii de sine a deținutuțui.
Goffman (2004) descrie instituția penitenciară, ca având un , ,caracter delimitator’’ care
este caracterizar prin interdicția de a părăsi unitatea, și prin interdicția de a interacționa cu lumea
din afara instituției. Simbolurile caracteristice inchisorii, sunt zidurile înalte cu sârmă ghimpată,
ușile încuiate, falez e abrupte și zone mlăștinoase; toate aceste simboluri contribuie și ele la
caracterul de delimitare față de lumea din afara închisorii.
Impactul cu mediul carceral, și cu normele si valorile specifice modului de viată din
interiorul penitenciarului, afect ează individul, insă acesta este nevoit să adopte anumite strategii
de supraviețuire care sunt caracterizate prin cooperare sau prin conflicte. Individul este nevoit să
facă față umilințelor și degradărilor la care este supus acestea ducănd în mod sigur la degradarea
demnității.
Unul dintre efectele principale ale încarcerării, este cel al ,,deculturației’’ dupa cum ni -l
prezintă Goffman ( 2004 ), care îl determină pe individ să nu facă față anumitor caracteristici al
vieții de zi cu zi după ce se va libera din penitenciar.
Citându -l pe autor, se spune că ,, chiar dacă mulți deținuți înainte de a veni în penitenciar
au avut o personalitate robustă, în timpul executării pedepsei se instalează o sensibilitate
progresivă la mediu, o intolerantă emoțională, aces tea conturând un potențial patogen al mediului
privativ’’ (Banciu, 2004, p.383).

28
1.4 Precizarea obiectivului și a ipotezei
Obiectivul cercetării noastre vizează investigarea legăturii dintre condițiile mediului
penitenciar și influențarea comportamentului agresiv asupra deținuților.
Ipoteza: Ne așteptăm ca persoanele private de libertate din penitenciar, să aibă un nivel al
agresivității mai ridicat fată de persoanele aflate în stare de libertate.
În ceea ce privește relația dintre condțiile mediului penitenciar și accentuarea
comportamentelor agresive ale deținuților, informațiile din literatura de specialitate arată că în
mediul privativ, normele și valorile din exterior sunt respinse de către grupurile de deținuți, fiind
acceptate o serie de norme s i valori informale care presupun violență și agresivitate. Acestea
împreună cu condițiile de detenție si modul de viață din penitenciar, duc la intensificarea
comportamentelor agresive ale deținuților, fapt care poate ingreun a procesul de reinserție in
societate al acestora.

29
CAPITOLUL 2. METODA
2.1 Participanți
Pentru realizarea acestui studiu, propunem două grupuri de subiecți. Pentru grupul
experimental vor fi selectați un număr de 25 de persoane private de libertate de la penitenciarul
Gherla ( N=25 ), de genul masculin, în ceea ce privește pregătirea școlară, să aibă stagiul liceal
absolvit, vârsta curpinsă între 2 5-50 ani, și care au fost condamnate pentru infracțiuni contra
patrimoniului. Pentru grupul de control au fost selectate 25 de persoane ( N =25) care sunt
muncitori la fabrica SC.Hiperion.SRL, au genul masculin, stagiul liceal absolvit și vârsta
cuprinsă între 25 -50 de ani. Selecția din rândul ambelor grupe s -a făcut pe bază de voluntariat.
2.2 Instrumente d e măsurare
În proiectu l nostru de cercetare, vom folosi Chestionarul de Agresivitate ( AQ ) Buss,
A.H. și Perry, M. (1992)
2.2.1 Chestionarul de Agresivitate ( AQ ) Buss, A.H. și Perry, M. (1992) conține 29 de
itemi și măsoară patru aspecte ale agresivității:
 Agresivitatea fizică ( PA: 1, 5, 9, 13, 17, 21, 24, 26, 28 )
Exemplu de itemi: – Rareori nu -mi pot controla impulsul de a lovi pe cineva.
– Dacă sunt provocat, s -ar putea să lovesc o persoană.
 Agresivitatea ver bală ( V A: 2, 6, 10, 14, 18 )
Exemplu de itemi: – Le spun deschis prietenilor atunci când nu sunt de acord cu ei
– Adesea mă găsesc în situația de a mă contrazice cu lumea .
 Furia / mânia ( A: 3, 7, 11, 15, 19, 22, 29 )
Exemplu de itemi: – Mă aprind repede dar imi trece la fel de repede.
-Când sunt frustrat, îmi manifest iritarea.
 Ostilitatea ( H: 4, 8, 12, 16, 20, 23, 25, 27 )
Exemplu de itemi: – Uneori gelozia nu -mi dă pace
-Mă întreb de ce sunt câteodată asa de înverșunat .
AQ rerezintă o prelucrare a inventarului de ostilitate, un instrument folosit în mare
măsură la scară largă dezvoltat de primul autor acum peste treizeci de ani.

30
AQ a fost dezvoltat dintr -un lot de 52 de itemi, dintre care mulți au aparținut Inventarului
de ostilitate, cu ajutorul analizei factorului component principal și al factorului de întărire –
confirmator. Instrumentul permite să se aprecieze,evalueze nu doar cât de agresiv este cineva,
utilizand scorul total, ci și cum se manifestă agresivitatea sa, ceea ce se determină prin scorurile
subscalelor.
Norme: Pentru un eșantion de 612 studenți în anii terminali de gen masculin, scala AQ a
avut următoarele semnificatii (și deviații standard ): PA = 24,3 (7,7); VA =15,2 ( 3,9); A=17,0
(5,6); H= 21,2( 5,5). Semnificația scorului total pentru acest eșantion a fost 77,8 cu o deviație
standard de 16,5.
Pentru un eșantion de 641 studenti de gen feminin semnificația și deviațiile standard
pentru subscale au fost PA= 17,9 (6,6); VA=13,5 (3,9); A= 16,7(5,8); H=20,2 (6,3). Scorul total
au avut o semnificație de 68,2 și o deviație standard de 17,0.
SCORURI: Itemii 24 și 29 sunt primele scoruri inversate. Scorurile subscalelor sunt suma
scorurilor itemilor pentru acei itemi din subsc ala. Scorul total este suma tuturor scorurilor
itemilor și variază intre 29 și 145. Scorurile înalte reflectă mai multă agresivitate.
FIDELITATE: Consistența internă a AQ este foarte înaltă. Coeficientul alpha a avut
valori de 85, 72, 83, și 77 pentru sca lele PA, VA, A și H. Scorul total a avut o valoare alpha de
89. AQ este un instrument stabil cu o bună fidelitate test -retest; după o perioadă de nouă
săptămâni corelația test -retest a fost de 80, 76, 72, și 72 pentru scalele PA, VA, A și H, și pentru
scorul total.
VALIDITATE: Scorurile AQ au fost corelate cu fiecare în parte. Atunci când variația în
corelațiile datorate scorului A a fost fragmentată, corelațiile nu au fost semnificative; aceasta
susține validitatea teoretică a AQ prin asocierile între agr esivitate fizică, cea verbală, și ostilitate
sunt datorate conexiunii lor cu furia. Scorurile au avut și o bună validitate concurentă, fără
asocieri semnificative între PA și HA și emoționalitate,afectivitate, dar cu corelații semnificative
între activitat ea și subscalele A și H. Scorurile celor patru scale corelează cu impulsivitatea,
competiția și asertivitatea, deși au fpst găsite corelații scăzute între asertivitate și scalele PA și H.
Validitatea de construct a fost evidențiată prin corelații intre AQ și rangurile agresivității,
sociabilității și timidității.

31
2.3 Designul de cercetare.
Pentru această cercetare vom folosi un design cvasi -experimental prin care vom căuta să
evidențiem modul în care condițiile mediului penitenciar accentuează comportamentul agresiv al
deținuților.
Întru -un design cvasi -experimental, experimentatorul nu are același control asupra
variabileleor ca în cazul designului experimental. Cvasi -experimentele au variabile independente
și variabile dependente, dar nu folos esc repartizarea randomizată a participanților, pe niveluri ale
variabilei independente (pe grupuri experimentale), în cadrul cvasi -experiementului, se compară
grupuri non -echivalente și acestea pot să difere între ele nu numai prin expunerea la valori
diferite ale variabilei independente, dar și prin alte variabile.
Variabila dependentă, în cercetarea noastră, este reprezentată de comportamentul agresiv
al persoanelor private de libertate. Prin aplicarea testului, dorim să evidențiem nivelul de
agresivitate al persoanelor din cele doua grupuri. Variabila dependentă este rezultatul manipulării
variabilei independente, este ceea ce observă și măsoară cercetătorul, si exprimă în mod
matematic, comportamentele subiecților.
Variabila independentă, în cercetarea noastră, este reprezentată de mediul penitenciar.
Subiecții din grupul experimental sunt expuși acestei variabile, ei fiind încarcerati in
Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla. Variabila independentă, este un factor experimental
considerat responsabil de variațiile unui comportament și care este manipulat de experimentator.
2.4 Procedura de lucru
Persoanele private de libertate vor fi informate că în unitatea penitenciară, un număr de
trei psihologi vor aplica un test care măsoară patru aspecte ale agre sivității. Doritorii se vor
înscrie pe o listă. Aceeași procedura se aplică și muncitorilor din cadrul firmei SC.Hiperion.SRL.
Înaintea inceperii testului, participanții vor semna un acord de participare prin care vor fi
asigurați de confidențialitatea dat elor. La primirea chestionarului , persoanele vor fi rugate să
evalueze cât de caracteristice sunt pentru fiecare, afirmațiile din chestionar. Răspunsurile vor fi
înregistrate în spațiul din stânga fiecărui item , folosind următoarea scala de evaluare:
1 = foarte necaracteristic pentru mine

32
2 = oarecum necaracteristic pentru mine
3 = puțin caracteristic
4 = oarecum caracteristic pentru mine
5 = foarte caracteristic pentru mine
Ne așteptăm ca fiecare participant să raspundă cât mai sincer la itemi, având în vedere că
în chestionar nu există rubrică pentru scrierea numelui. Pe chestionar se va specifica vârsta celui
care completează chestionarul. Înainte de inceperea testului, participanților li se va reaminti de
confidențialitatea raspunsurilor, de sinceri tatea de care trebuie să dea dovadă in completarea
itemilor, că nu există raspunsuri corecte sau greșite și că fiecare are dreptul la propria părere și la
propriul mod de comportament. Pe parcursul testului, participanților le se va oferi suport din
partea psihologilor care aplică chestionarul.

33
CAPITOLUL 3. REZULTATE
Pentru prelucrarea și interpretarea rezultatelor propun ca indicator statistic ,,testul t’’
pentru eșantioane independente și ANCOVA (analiza de varianță cu covariate), folosindu -ne de
programul SPSS. Ne așteptăm să obținem diferențe semnificative din punct de vedere statis tic
între rezultatele obținute de subiecții din grupul experimental față de rezultatele obținute de
subiecții din grupul de control, la un prag de semnificație de p=0.01 .
Testul ,,t’’ pentru eșantioane independente conține în tabel câțiva indicatori impo rtanți.
SPSS -ul oferă două valori valori ale testului ,,t’’ pentru fiecare situație posibilă ( dispersie
omogenă și disperie eterogenă ). Pentru a decide care dintre valori este adecvată cazului de față,
se consultă valoarea testului F a lui Levene.
Prin i ntermediul tehnicilor ANCOVA extindem controlul și asupra altor variabile, care se
numesc covariate și al cărui efect dorim să îl izolăm ( neutralizăm ). Vom putea evalua care este
efectul manipulării VI asupra VD după ce am eliminat influența asupra VD de terminată de
nivelul intelectual diferit, mediul școlar diferit, grupul de apartenență, ereditatea și mediul
familial al persoanelor incluse în studiu. Prin controlul variabilelor covariate, diferența ar putea
deveni semnificativă. Efectul este evaluat dup ă eliminarea influenței variabilelor covariate
asupra variabilei dependente.
Considerând literatura de specialitate, și rezultatele studiilor realizate anterior, ne
așteptăm ca studiul să ne conducă la urmatoarele rezultate:
Ne așteptăm să existe diferențe semnificative statistic între mediile celor două eșantioane,
arătând în acest fel că grupul experimental format din persoane private de libertate, au un nivel
mai ridicat al agresivității fizice, agresivității verbale, furiei și ostilității, decât grupul de control.
Ne asteptăm ca nivelul crescut al agresivității din grupul experimental si grupul de
control să fie datorat încarcerării în penitenciar și caracteristicilor acestui mediu care
influențează în mod vizibil personalitatea și comportamentul indivi zilor încarcerați.
Analizând studiile de spe cialitate, ne așteptăm ca deținuții din penitenciar să prezinte un
nivel mai ridicat al agresivității verbale, agresivitații fizice, ostilității și furiei, față de persoanele
aflate în stare de libertate. Ne aște ptăm ca nivelul ridicat de agresivitate sa fie datorat

34
instituționalizării în penitenciar și anumitor particularități ale acelui mediu, precum subcultura
carcerala, supraaglomerarea, încarcerarea , anumitor factori fizici, psihologici si sociali . Dorim să
eliminăm influența altor fa ctori precum nivelul de inteligență al indivizilor, mediul de
proveniență, grupul de apartenență, ereditatea sau mediul familial al acestor persoane.
Obiectivul cercetării vizează investigarea legăturii dintre condițiile mediului penitenciar
și influențarea comportamentului agresiv asupra deținuților.
Ne așteptăm să se confirme ipoteza conform căreia persoanele private de libertate din
mediul penitenciar, să aibă un nivel al agresivității mai ridicat față de persoanele aflate în st are
de libertate.
In literatura de specialitate, ne sunt prezentați factorii din mediul penitenciar, care duc la
cresterea comportamentelor agresive ale deținuților.
Conform litaraturii de specilitate, factorii care contribuie la apariția și intensificarea
comportamentului agresiv al deținuților in mediul penitenciar, sunt următorii :
Privarea de libertate poate crește comportamentul agresiv al persoanelor private de
libertate, si totodată si nivelul frustrărilor care în majoritatea cazurilor duce la compor tamente
agresive.
Structura organizatorică din închisori promovează agresivitatea, penitenciarele fiind
medii autoritare care impun disciplină și se bazează pe structuri ierarhice clare și legitimie.
Anumite aspecte fi zice și sociale legate de mediul penit enciar, precum limitarea accesului
la bunurile materiale, densitatea ridicată a populației, existența structurilor economice capitaliste,
dorința de a fi în vârful ierarhiei deținuților și existența subculturii carcerale, duc la creșterea
agresivității deț inuților . Contactul cu subcultura carcerală contaminează personalitatea
deținuților, deoarece acele norme au ca și scop asigurarea unor condiții de viață considerate
acceptabile pe timpul detenției, însă acele norme și reguli acționează ca un obstacol în p rocesul
de resocializare.
Frustrarea resimțiță prin reducerea spațiului de locuit, organizarea strictă a timpului,
reducerea numărului de interacțiuni sociale și renunțarea forțață la anumite obiecte de uz

35
personal duce la intensificarea comportamentelor a gresive ale persoanelor incarcerate in
penitenciar.
Agresivitatea în mediul penitenciar este amplă și de o complexitate ridicată, incluzând pe
lângă injurii și loviri, vâtâmâri corporale și tentative de omor. Printre motivele enumerate mai
sus care duc la agresivitate, apar si promiscuitatea reprezentată de acest mediu și pasivitatea și
neimplicarea personalului instituției în rezolvarea conflictelor și actelor agresive.Conform teoriei
învățării sociale a agresiunii a lui Albert Bandura (1977), comportament ul agresiv este învățat
prin observare fără a fi nevoie de experiența directă. În mediul penitenciar agresivitate are
diferite tipuri și forme de manifestare, fiind astfel un mediu adecvat pentru învățarea de noi
comportamente agresive.
Literatura de speci alitate dovedește în acel fel, efectele negative pe care le are
încarcerarea împreună cu factorii din mediul penitenciar, asupra comportamentului persoanelor
private de libertate. Ne așteptăm ca aceste diferențe să fie datorate acestui mediu, si nu altor
factori precum personalitatea indivizilor încarcerați, mediul de proveniență al acestora, nivelul de
inteligență, ereditatea sau grupul de apartenență .
Am presupus că există diferențe semnificative în ceea ce privește nivelul agresivității al
persoanelor p rivate de libertate aflate în penitenciar și nivelul agresivității al grupului de control
format din persoane care se află în stare de libertate.
Am presupus că aceste diferențe se datorează încarcerării în penitenciar, subculturii
penitenciare care influențează comportamentele indivizilor, supraaglomerării și frustrării
resimțite pe planul timpului, al spațiului și al limitării contactelor sociale. Pe langă acești factori
o contribuție majoră la intensificarea comportamentelor agresive, o are și structura organizatorică
din penitenciare care putem spune că promovează agresivitatea, și multiplele forme si tipuri de
agresivitate care au loc după gratii, pe care doar observându-le, persoanele private de libertate le
pot invăța si le pot pune în aplicare.
Rezultatele acestui proiect vor evidenția efectele negative pe care le are mediul carceral
asupra indivizilor încarcerați, în special accentuarea comportamentelor agresive ale acestora,
efect care va ingreuna procesul de reinserție în societate a dețin uților devenind astfel vulnerabili
spre a comit e alte infracțiuni

36
CAPITOLUL 4. DISCUȚII
Studiul de față si -a propus să demonstreze faptul că mediul penitenciar are o influență
negativă asupra deținuților, intensificând comportamentele agresive ale acestora. Deținuții
încarcerați în mediul penitenciar vor avea un nivel mai ridicat al agresivității verbale,
agresivității fizice ostilității și furiei, față de persoanele aflate în stare de libertate.
Factorii care contribuie la apariția și intensificare a comportamentului agresiv al
deținuților in mediul penitenciar sunt fizici, psihologici si sociali.
Privarea de libertate duce la creșterea sentimentelor de frustrare, persoanele private de
libertate suport \nd cu greu detenția daca credința lor fundamen tală este că omul a fost creat
pentru a fi liber. Deasemenea renunțarea forțață la obiectele persoanale duce la creșterea
comportamentelor agresive, regulile cu privire la obiectele pe care le poate deține un deținut,
fiind strict delimitate. Alături de ac ești factori, supraaglomerarea și promiscuitatea din închisoare
sunt factori care contribuie la dezvoltarea comportamentelor agresive. Aici le lipsește
deasemenea si anumitele plăceri care și le ofereau in libertate, iar lipsa unui spațiu personal sau
lipsa intimității duce la violențe între deținuți. În interiorul grupului, există anumite reguli
informale prin care aceștia, în concepția lor, își fac mult mai suportabilă șederea în penitenciar.
Acestă subcultură carcerală acționează ca un obstacol in proces ul de resocializare. Dorința de a
se afla în vârful ierarhiei, prezența unor structuri economice capitaliste, limitarea contactelor cu
personele din exteriorul instituției, și chiar din interiorul ei, duce la intensificarea
comportamentelor agresive. Dease menea comportamentele agresive sunt des întâlnite, și au
diferite forme si tipuri de manifestare.Mediul penitenciar devine astfel, un mediu adecvat pentru
a învăța aceste comportamente agresive.
Fiin un mediu închis, strict organizat, bazat pe disciplină și pe structuri ierarhice clare și
legitime, acest mediu poate promova comportamentul agresiv în rândul deținuților.
Scopul penitenciarului este de a resocializa deținutul, însă experiența pe car e o are acesta
cu mediul penitenciar nu se dovedește a fi benefică pentru individ. Mediul penitenciar
influențează în mod negativ atât personalitatea cât și comportamentul deținutului, devenind un
mediu patogen. Sociologii folosesc denumirea de ,, efect pe rvers’’al încarcerării,explicând
efectele negative pe care le are incarcerarea asupra procesului de resocializare.

37
Mediul penitenciar este un cadru patogen în care deținutul trebuie să se acomodeze
cerințelor instituției, și să se adapteze modului de viață din penitenciar. Aici le sunt limitate
anumite drepturi, spațiul este limitat, timpul strict organizat, le este interzisă parasirea instituției
iar deținuții trebuie să se supună autorității. Modul de viață din penitenciar, împreună cu normele
și valorile acestuia, în mod special cele care presupun violență și agresivitate, duc la creșterea
comportamentelor agresive ale deținuților.
În urma cercetărilor de specialitate, ne așteptăm ca ipoteza de la care am pornit să se
valideze, demonstrând ca mediul penit enciar influențează creșterea agresivității deținuților,
reușind astfel să scoatem în evidență faptul că încarcerarea are efecte negative asupra deținuților.
Acest studiu își poate aduce contribuția la o cunoaștere mai bună a cauzelor care duc la
apariția și intensificarea comportamentelor agresive a persoanelor private de libertate, implicit la
posibilitatea dezvoltării unor programe de intervenție care să preîntâmpine agravarea acestor
comportamente. În acest fel se poate ajuta și la îmbunătățirea condiți ilor de detenție. Este
important ca după experiența încarcerării, indivizii să se poate reintegra în societate, iar pentru
resocializarea deținuților, este nevoie ca acele condiții din mediul penitenciar sa se aproapie de
cele ale lumii exterioare penitenc iarului.
Printre limitele cercetării putem aminti:
 Focalizarea atenției pe aspectele ce țin de mediul penitenciar, și mai puțin pe
aspectele ce țin de individ.
 Neintroducerea în studiu a subiecților de genul feminin
 Folosirea unui lot restrâns de subiecți.
Ca și viitoare direcție de cercetare, propun evaluarea diferenței între nivelul de inteligență
al persoanelor private de libertate comparativ cu nivelul de agresivitate. Deasemenea o altă
direcție de cercetare ar fi evaluarea influenței mediului penitenciar asupra stimei de sine,
onestității și frustrării.

38
CAPITOLUL 5. CONCLUZII
Studiul de față și -a propus să investigheze legătura dintre condițiile mediului penitenciar
și influențarea comportamentului agresiv asupra deținuților. Ne așteptăm să se confirme ipoteza
noastră, conform căreia personele private de libertate, vor avea un nivel mai ridicat al
agresivității față de persoanele aflate în stare de libertate.
Studiile de specialitate au arătat că în penitenciar, factorii care influențează cr eșterea
comportamentului agresiv al deținuțiulor sunt următorii:
Încarcerarea și lipsa libertății duce la creșterea comportamentelor agresive ale deținuților ,
și totodată la intensificarea frustrărilor acestora.
Structura organizatorică din închisori poate deasemenea promova agresivitatea,
penitenciarele fiind medii autoritare care impun disciplină și se bazează pe structuri ierarhice
clare și legitimie
Limitarea accesului la bunurile materiale, densitatea ridicată a populației, existența
structurilor economice capitaliste, dorința de a fi în vârful ierarhiei deținuților și existența
subculturii carcerale, duc la creșterea agresivității deținuților .
Reducerea spațiului de locuit, organizarea strictă a timpului, reducerea numărului de
interacțiuni social e și renunțarea forțață la anumite obiecte de uz personal duce la intensificarea
comportamentelor agresive ale persoanelor incarcerate in penitenciar.
Agresivitatea în mediul penitenciar are diferite tipuri si forme de manifestare, actele
agresive fiind fo arte des întâlnite . Penitenciarul devine un mediu adecvat , în care
comportamentul agresiv poate fi înv ățat prin observare directă .
Din punct de vedere practic, rezultatele acestui studiu ar putea fi utilizate pentru
elaborarea unor strategii sau programe p rin care să prevină apariția comportamentului agresiv al
persoanelor private de libertate, și șă înlăture factorii care duc la apariția acestor comportamente .
Ar fi util și un program de tratament special al diferitelor tipuri de infractori. Supravegherea
deținuților trebuie adaptată la nevoile acestora, punându -se accent pe modul de reintegrare al
acestora în societate. Nereușind să resocializăm deținuții, aceștia vor fi înclinați spre săvârșirea
de noi infracțiuni, care ne afectează pe noi si pe restul so cietății.

39
REFERIN ȚE BIBLIOGRAFICE
Aionitoaie, C. & Sandu, E.I. (coord.) (1992). Tratat de tactica criminalistica ., Bucuresti:
Ed.Carpati .
Aionitoaie, C. & Butoi, T. 1992). " Ascultarea invinuitului sau inculpatului " in Aionitoaie, C. &
Sandu, E.I. (coord.) (1992). Tratat de tactica criminalistica . Bucuresti : Ed.Carpati.
Arbuthnot, J., Gordon, D.A. & Jurkovic, G.J. (1987). Personality . In H.C.Quay (Ed.), Handbook
of juvenile delinquency New York: . Ed.John Wiley.
Anderson, C. A., & Bushman, B. J. (2002). Human aggression . Psychology ,53(1), 27.
Angheluta, V., Nica -Udangiu, S., & Nica -Udangiu, L. (1986). Psihiatrie preventiva .
Balahur, D. (2001). Fundamente socio -juridice ale probațiunii . Iași: Editura Bit, Pag 18
Banciu, D. (1992). Control social si sanctiuni sociale . Bucuresti : Ed.Hype rion XXI.
Banciu, D. (1995). Sociologie juridica . Bucuresti : Ed.Hyperion XXI.
Banciu, D. (2010). Agresivitatea în mediul penitenciar ca efect al deculturației. Sociologie
Românească , (03), 71-81.
Banciu, P.D., Radulescu, M.S. & Voicu, M. (1985). Introducere in sociologia deviantei .
Bucuresti : Ed.Stiintifica si Enciclopedica.
Bandura, A. (1973). Aggression: A social learning analysis . Prentice -Hall.
Beccaria, C. (1965). Despre infractiuni si pedepse . Bucuresti : Editura Stiintifica.
Bogdan, T., Santea, I. & Dragan -Cornianu, R. (1983 ). Comportamentul uman in procesul
judiciar . Bucuresti : Ed.Ministerului de Interne.
Bogdan, T.(1973). Probleme de psihologie judiciara . Bucuresti : Ed.Stiintifica.

40
Bogdan, T. & Santea, I. (1988). Analiza psihosociala a victimei. Rolul ei in procesul judiciar .
Bucuresti: Ed.Ministerului de Interne.
Boncu, S. (2002). Phihologia influentei sociale . Polirom.
Bus, I. (1997). Psihologie judiciara . Cluj-Napoca : Ed. Presa Universitara Clujeana,
Bus, I. (2000 ). Psihodetectia comportamentului simulat .Cluj-Napoca: Ed. Ingram,
Bus, I. (2005): Psihologie și infracționalitate . Cluj -Napoca: Ed. ASCR
Buss, A. H. (1971). Aggression pays. The control of aggression and violence: Cognitive and
physiological factors , 7-18.
Butoi, T., & Butoi, I. T. (2004). Tratat universitar de psihologie judiciară -teorie și practică ”–
București : Ed. Phobos .
Butoi, T., & Butoi, I. T. (2009). Psihologie judiciară. Tratat universitar. Teorie și practică .
București: Solaris Print .
Ciofu, I. (1974). Comportamentul simulat . Bucuresti: Ed.Aca demiei.
Cioclei, V. (1996). Criminologie etiologica . Bucuresti: Ed.Actami.
Clemmer, D. (1940). The prison community .
Cressey, D. (1958). " Prison Organizations " in March, J.G. & Simon, H.A. Organizations.
New York: Ed.John Wiley.
Davidson, R. J., Putnam, K. M., & Larson, C. L. (2000). Dysfunction in the neural circuitry of
emotion regulation –a possible prelude to violence . Science ,289(5479), 591 -594.
Dilion, M. (2005). Efectele mediului penitenciar asupra vieții persoanelor in conflict cu legea.
Juvenilă: Modalitâți de integrare și cooperare
Dragomirescu, V. (1980). Problematica si metodologie medico -legala . Bucuresti: . Ed.Medicala.
Dumitrescu, F. (1991). Curs de psihologie judiciara . Bucuresti: Ed. Atheneum.

41
Durkheim, É. (1974). Regulile metodei sociologice . Bucuresti: Ed. Stiintifica.
Freud, S. (1980). Introducere in psihanaliza. Prelegeri de psihanaliza. Psihopatologia vietii
cotidiene . Bucuresti: Ed. Didactica si Pedagogica.
Freud, S. (1994). Psihanaliza si sexualitate . Bucuresti: Ed. Stiintifica.
Garfinkel, H. (1967). Studies in Ethometodology . Prentice -Hall, Englewood Cliffs.
Gibbs, J.C. (1987). Social processes in delinquency: The need to facilitate empathy as well as
sociomoral reasoning in W.M.Kurtines & J.L.Gewirtz (Eds.), Moral Development
throught social interaction , New York: Ed.John Wi ley.
Goffman, E. (2004). Aziluri. Eseu despre situația socialã a pacienților psihiatrici și a altor
categorii de persoane instituționalizate . Iași: Editura Polirom .
Golstein, A.P. & Glick, B. (1987). Aggression replacement training: A comprehensive
intervention for aggressive youth . Champaign, IL: Research Press.
Henggeller, S.W. (1989). Delinquency in Adolescence . Sage Publication.
Ireland, J. L. (2000). “ Bullying” among prisoners : A review of research. Aggression and Violent
Behavior , 5(2), 201 -215
Kaplan, H.B. (1980). Deviant behavior in defense of self . New York: Academic Press.
Knopp, F.H. (1985). The youthful sex offender.The rationale and goals of early intervention and
treatament .. New York: Syracuse, Safer Society Press.
Kohlberg, L. (1969). Stage and sequence: The cognitive -developmental approach to
socialization in D.Goslin (Ed.), Handbook of socialization theory and
research . Chicago: Ed.Rand McNally.
Lamborn, L. (1968). Toward a victim orientation in criminal theory in Rudgers Law Review , 22,
733-768.

42
Lorenz, K. (1974). On aggression (Vol. 291). Houghton Mifflin Harcourt.
Lupu, A., Stefanescu, P., Panaitescu, V., Rosu, M., & Hostiuc, S. (2012 ). Aggressivity in
penitentiaries. A retrospective study conducted in Galati county between 2003 –
2008 . Rom J Leg
Mitrofan, N. & colab.(1992). Psihologie judiciara . Bucuresti: Ed.Sansa.
MIHAILESCU, L. L., & MIHAILESCU, R. Comportamentul agresiv in regim custodial: Studiu
forensic comparativ .
Necula u, A. (1996). PSIHOLOGIE SOCIALĂ. Aspecte contemporane , Iași: Editura Polirom
Noyori -Corbett, C., & Moon, S. S. (2010). Multifaceted reality of juvenile delinquency: An
empirical analysis of structural theories and literature. Child and Adolescent Social
Work Journal , 27(4), 245 -268.
Pau1escu , N. (1995). Instillcte, patimi, si conflicte , Bucuresti: Editura Fundatia Anastasia.
Paunescu, C. (1994). Agresivitatea si conditia umana . Bucuresti: Ed.Tehnica.
P. Iluț , Comportament prosocial -comportament antisocial , în I. Radu (coord .), Psihologie
socială , Cluj -Napoca: Edit. Exe. 1994.
Pinatel, J. (1971). " La société criminogene ". Paris: Ed.Calman -Lévy.
Pitulescu, I. (1995). Delincventa juvenila . Bucuresti: Ed.Ministerului de Interne .
Popescu -Neveanu, P. (1978). Dictionar de psihologie . Bucuresti: Ed.Albatros.
Preda, V. (1981 ). Profilaxia delincventei si reintegrarea sociala . Bucuresti: Ed.Stiintifica si
Enciclopedica,
Pruna, T. (1994). Psihologie judiciara . Iasi: Ed.Fundatiei " Chemarea".
Quay, H.C. (1987 c ). Patterns of delinquent behavior in H.C.Quay (Ed.), Handbook of juvenile
delinquency . New York: . Ed.John Wiley.
Radulescu, M.S. (1994 ). Teorii sociologice in domeniul deviantei si al probelmelor sociale .
Bucuresti: Computer Publi shing Center.

43
Sasu, C. (1985). Psihologie sociala aplicata . Bucuresti: Ed.Ministerului de Interne .
Sava, F. A. (2011). Analiza datelor în cercetarea psihologică .
Schafer, S. (1977). Victimology. The victim and His Criminal . Reston,Virginia: Pretice -Hall
Company.
Silverman, I., Manuel, V., 1996, Corrections: A Comprehensive View , St. Paul, Minnesota West
, p. 39.
Stefan Boncu – Curs psihologie sociala
Strategia de Comunicare si Imagine a Administratiei nationale a Penitenciarelor, Activitatea 1.1.
Sondaj de opinie la nivelul persoanelor private de libertate din unitatile penitenciare,
2006,
Strategia de Comunicare si Imagine a Administratiei national e a Penitenciarelor, Activitatea 1.1.
Sondaj de opinie la nivelul persoanelor private de libertate din unitatile penitenciare,
2006, pp. 9 -10.
Thio, A. (1988). Deviant behavior . Harper Collins Publishers Inc.
Tucicov -Bogdan, A. (1973). Psihologie generala si psihologie sociala . Bucuresti: Ed.Didactica
si Pedagogi ca.
Von Hentig, H. (1948). The Criminal and His Victim. Studies in the Sociobiology of Crime .
New Haven: Yale University Press.
Wheeler, S., & Hughes, H. M. (Eds.). (1968). Controlling delinquents . New York: Wiley.
Med, 20, 283 -286.
Zdrenghea, V & Butoi, T. (1992). Biodetectia judiciara . Bucuresti: Ed.Ministerului de Interne.
www.webdex.ro

44
ANEXA 1.

CHESTIONAR DE AGRESIVITATE (AQ)
A U T O R I: Arnold H.Buss si Mark Perri
S C O P: Masurarea a patru aspecte/dimensiuni ale agresivitatii
D E S C R I E R E: Acest instrument cu 29 de itemi masoara patru aspecte ale agresivitatii:
 Agresivitatea fizica (PA: 1, 5, 9, 13, 17, 21, 24, 26, 28)
 Agresivitatea verbala (VA: 2, 6, 10, 14, 18)
 Furia/mânia (A: 3, 7, 11, 15, 19, 22, 29)
 Ostilitatea (H: 4, 8, 12, 16, 20, 23, 25, 27)
AQ reprezinta o prelucrare a Inventarului de ostilitate, un instrument folosit in mare
masura/la scara larga dezvoltat de primul autor acum peste treizeci de ani. AQ a fost dezvoltat
dintr -un lot de 52 de itemi, dintre care multi au apartinut Inventarului de ostilitate, cu ajutorul
analizei factorului component principal si al factorului de intarire/confirmator. Instrumentul
permite sa se aprecieze/evalueze nu doar cat de agresiv este cineva, utilizand scorul total, ci si
cum se manifesta agresivitatea sa, ceea ce se determina prin scorurile subscalelor.
N O R M E: Pentru un esantion de 612 studenti in anii terminali de gen masculin, scala
AQ a avut urmatoarele semnificatii (si deviatii standard): PA=24,3 (7,7); VA=15,2 (3,9); A=17,0
(5,6); H=21,2 (5,5). Semnificatia scorului total pentru acest esantion a fost 77,8 cu o deviatie
standard de 16,5.
Pentru un esantion de 641 studenti de gen fe minin semnificatia (si deviatiile standard)
pentru subscale au fost PA=17,9 (6,6); VA=13,5 (3,9); A=16,7 (5,8); H=20,2 (6,3). Scorul total a
avut o semnificatie de 68,2 si o deviatie standard de 17,0.
S C O R U R I: Itemii 24 si 29 sunt primele scoruri inv ersate. Scorurile subscalelor sunt
suma
scorurilor itemilor pentru acei itemi din subscala. Scorul total este suma tuturor scorurilor
itemilor si
variaza intre 29 si 145. Scorurile inalte reflecta mai multa agresivitate.
F I D E L I T A T E: Consistenta in terna a AQ este foarte inalta. Coeficientul alpha a avut
valori de 85, 72, 83 si 77 pentru scalele PA, VA, A si H. Scorul total a avut o valoare alpha de
89. AQ este un instrument stabil cu o buna fidelitate test -retest; dupa o perioada de noua

45
saptamani c orelatia testretest a fost 80, 76, 72 si 72 pentru scalele PA, VA, A si H, si 80 pentru
scorul total.
V A L I D I T A T E: Scorurile AQ au fost corelate cu fiecare in parte. Atunci cand
variatia in corelatiile datorate scorului A a fost fragmentata, corela tiile nu au fost semnificative;
aceasta sustine validitatea teoretica a AQ prin faptul ca asocierile intre agresivitatea fizica, cea
verbala si ostilitate sunt datorate conexiunii lor cu furia. Scorurile au avut si o buna validitate
concurenta, fara asocie ri semnificative intre PA si VA si emotionalitate/afectivitate, dar cu
corelatii semnificative intre afectivitate si subscalele A si H. Scorurile celor patru scala coreleaza
cu impulsivitatea, competitia si asertivitatea, desi au fost gasite corelatii scaz ute intre asertivitate
si scalele PA si H. Validitatea de construct a fost evidentiata prin corelatii intre AQ si rangurile
agresivitatii, sociabilitatii si timiditatii.
R E F E R I N T E: Buss, A.H. si Perry, M. (1992). The Agression Questionnaire, Journa l
of Personality and Social Psychology, 63, 452 -459. Instrument repro duced with permission of
Arnold Buss and the Americam Psychological Association.
D I S P O N I B I L I T A T E: Articol de jurnal.
Va rugam sa evaluati cat de caracteristica este pentru d vs. fiecare dintre urmatoarele
afirmatii. Inregistrati raspunsurile dvs. in spatiul din stanga fiecarei afirmatii/item folosind
urmatoarea scala de evaluare:
1 = foarte necaracteristic pentru mine
2 = oarecum necaracteristic pentru mine
3 = putin caracteri stic
4 = oarecum caracteristic pentru mine
5 = foarte caracteristic pentru mine
1. Rareori nu -mi pot controla impulsul de a lovi pe cineva.
2. Le spun deschis prietenilor atunci cand nu sunt de acord cu ei.
3. Ma aprind repede dar imi tre ce la fel de repede.
4. Uneori gelozia nu -mi da pace.
5. Daca sunt provocat, s -ar putea sa lovesc vreo persoana.
6. Adesea ma gasesc in situatia de a ma contrazice cu lumea.
7. Cand sunt frustrat, imi manifest iritarea.
8. Am amenintat oamenii pe care ii cunosc.

46
9. Daca cineva ma loveste, il lovesc si eu.
10. Daca oamenii ma enerveaza, s -ar putea sa le spun ceea ce cred despre ei.
11. Uneori ma simt ca un butoi cu pulbere gata sa explodeze.
12. Cand oamenii ma enerveaza, pot sa le spun ce cred despre ei.
13. Sar la bataie mai des decat majoritatea oamenilor.
14. Nu ma pot abtine sa nu intru in disputa atunci cand oamenii ma contrazic.
15. Unii dintre prietenii mei cred ca sunt iute l a manie.
16. Ma intreb de ce sunt cateodata atat de inversunat.
17. Daca trebuie sa recurg la violenta pentru a -mi apara drepturile, o voi face.
18. Prietenii mei spun ca sunt cam certaret.
19. Cateodata imi ies din sarite fara nici un motiv.
20. Stiu ca “prietenii” ma vorbesc pe la spate.
21. Sunt oameni care ma provoaca intr -atat, incat ajungem la bataie.
22. Am dificultati in a -mi controla temperamentul.
23. Sunt suspicios in ceea ce priveste strainii prea draguti/prietenosi.
24. Nu gasesc nici un motiv pentru a lovi o persoana.
25. Cateodata am senzatia ca oamenii rad de mine pe la spate.
26. Am amenintat persoane cunoscute.
27. Atunci cand oamenii sunt draguti, ma intreb ce vor.
28. Am fost atat de furios, incat am spart lucruri.
29. Sunt o fire calma/echilibrata.