Profesor univ ersitar doctor NICOLAE JURCĂU Doctorand , CĂLIN – PETRICĂ ARDELEAN CLUJ – NAPOCA 2010 2 CUPRINS: INTRODUCERE ………………….. [612956]

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI
UNIVERSITATEA „BABEȘ – BOLYAI ” CLUJ – NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

TEMA TEZEI DE DOCTORAT :

„COORDONATE PSIHOLOGICE ALE
PERICULOZITĂȚII ÎN MEDIUL
PENITENCIAR ”

Conducător științific:
Profesor univ ersitar doctor NICOLAE JURCĂU

Doctorand: [anonimizat] – PETRICĂ ARDELEAN

CLUJ – NAPOCA

2010

2 CUPRINS:

INTRODUCERE ……………….. ……………….. ……………. ……………….. ……………….. ……… ……………….. ………………. 5
CAPITOLUL 1: DELIMITĂRI CONCEP TUALE ……………………………. ……………………. ………………………. ………………… 9
1.1. AGRESIVITATEA UMANĂ ……………………………………………………. …………………………………………. ……………. 9
1.1.1. Definirea agresivității ………………………… ……………… ……….. ……….. ………………… …………………………….. 9
1.1.2. Forme de ma nifestare a agresivității umane …… ……….. ………….. ………………….. …………………………… 10
1.1.3. Comportamente aberante …………………………….. …………….. …………………………… ………………………….. 12
1.1.4. Teorii expl icative ale agresivității u mane ……… …………………. …………………………. ………………………… 13
1.1.4.1. Modelul etologic ………………………………………………………………………… ……………… ……………………… ..
Error! Bookmark not defined. 4
1.1.4.2. Modelul psihanalitic …………………………………………………………………………… …………….. ………………… 16
1.1.4.3. Agresi vitatea ca răspuns la frustrare …………………………. ……………………….. ……………… …………………. 18
1.1.4.4. Modelul psihosocial ……………………… …………………………. …………………….. ……………… ………………….. 21
1.2. PERICULOZITATEA ÎN CO NCEPȚIA LUI JEAN PINATEL ……………………………… ……………… ………………….. 23
1.2.1. Elementele capacității criminale și modali tăți de ident ificare a acestora ….. ……………………. ………. 24
CAPITOLUL 2 : COORDONATE PSIHOLOG ICE ALE PERSOANELOR PRIVATE DE
LIBERTATE CU GRAD SP ORIT DE RISC ……………….. ……………….. ……………….. ……………… ………….. 28
2.1. ASPECTE ETICE ȘI MORALE ALE PEDEPS ELOR ……………………………………………….. …………….. ……………. 28
2.2. PENITENCIARUL – INSTITUȚIE PENALĂ ȘI EDUCAȚIONALĂ …………………………… …….. ……………….. 30
2. 2. 1. Repartiza rea persoanelor priva te de libertate în penitenciare .. ……………………. …………….. ……….. 35
2. 2. 2. Surse ale vulnerabilității persoanelor private de libertate în timpul executării pe depselor
privative de libertate ……………….. ………………………………….. ………. ………………….. ………………………………. …. 36
2.3. DIMENSIUNI PSIHOLOGI CE ALE COMPORTAMENTU LUI PERSOANELOR PRIV ATE DE LIBERTATE CU GRAD
SPORIT DE RISC …………………………. ………………………………………………………. ………………………….. ……………… 38
CAPITOLUL 3 : FORME DE MANIFESTA RE A VIOLENȚEI ÎN P ENITENCIARE . …………… . 44
3. 1. AGRESIVITATEA EXPRIMA TĂ PRIN FIZIONOMIE , MIMICĂ ȘI PANTOMIMIC Ă …………. ………. ………………. 47
3.2. VIOLENȚA VERBALĂ …………………………………… ………………….. …….. ……………. ……… …………………. 48
3.2.1. Calomnia ………………………………………………………………………………………………. …………………. …………. 48
3.2.2. Denigrarea …………… ……………………………………………………………….. ……………… ……………… ……………… 49
3.2.3. Autodenigrarea ………………………………… ………………………… ………………………….. ……………… …………… 49
3.2.4. Ironia ………………………………………………….. …………………………. ………………………. …………….. …………… 49
3.2.5. Sarcasmul ……………………………… ………………….. …………………………. ………………….. …………….. …………. 50
3.3. VIOLENȚA FIZICĂ …………………………………………………………………………………………. …………….. …………… 50
3.3.1. Autoagresivitatea ………………………………………… ………………….. ………………………. ……………… ………….. 51

3 3.3.2. Terorismul în închisori …………….. …………………………. …………. ……………………….. ……………… …………. 54
3.3.3. Evadările sau părăsirea punct elor de lucru …………………… ………………………. ………………….. …………. 56
3.3.4. Revoltele deținuților …………………………………. ………………………… ……………………. …………….. ……… ….. 59
3.3.5. Suicid ul în așezămintele penitenciare ……………….. ………………………. ………………… …………….. ……….. 61
CAPITOLUL 4 : TRATAMENTUL PENITENC IAR AL PERSOANELOR PRIVATE DE
LIBERTATE CU GRAD SP ORIT DE RISC ……………….. ……………….. …………….. …….. ………………. 67
4.1. ACTIVITĂȚI DESFĂȘURA TE CU PERSOANELE PRI VATE DE LIBERTATE CU GRAD SPORIT DE RISC
……………………………………………………………………. ………………………………………………………. …………………….. … 67
4.1.1. Programe destinate adaptării de ținuților la mediul penitenciar ………………………. ………… ………….. 67
4.1.2. Pregătirea școlară …………………………………………………………………………………………………. ……………… 68
4.1.3. Pregătirea profesională ……………………………………….. …………………………. ……………… ………………… …. 68
4.1. 4 . Recuperarea morală și socială ……………………………….. …………………………. ……………. …………….. …… 69
4.2. REDUCEREA VIOLENȚEI ÎN CADRUL AȘEZĂMINT ELOR PENITENCIARE ………… …….. ……………… ………. 71
CAPITOLUL 5 : DEȚINEREA ȘI TRATAMENTUL PENITENCIAR AL PERSOANELOR
PRIVATE DE LIBERTATE CU GRA D SPORIT DE RISC ÎN ALTE STATE
……………….. ……………….. ……………….. ……………….. ……………………… ……………….. …….. ……………….. ………… ….. 74
5.1. DEFINIREA TERMENULUI DE RISC ÎN DOCUMENTELE UNIUN II EUROPENE ………………………….. …………… 74
5. 2. FORME DE RISC ……………………….. ………………………………………………………….. …………….. ………………….. 75
CAPITOLUL 6 : PROGRAM TERAPETIC DE DIMINUARE A COMPORTAMENTULUI A GRESIV
……………….. ……………….. ……………….. …………. ……………….. ……………….. ……… ……………….. …………….. …………. 78
6.1. PREZENTAREA PROGRAMUL UI TERAPEUTIC DE DIMINUARE A COMPORTAMENTULUI AGRESIV ( D.C.A.)
………………………………………………………. ………………………………………….. ………………………………………… ………. 78
6.1.1. Scopurile urmărite ……………………………………. ………………………………. ……………… ………… ………… …….78
6.1.2. Obiectivele programului …………………… ………………………… …………. …….. …………….. ……………………… 79
6.1.3. Durata programului ………………………………. ………………………… …………. …………….. ……………………….. 79
6.1.4. Grupul țintă …………………… ……………………………………… ………………. ………. …………….. …………………… 79
6.1.5. Tematic a programului. Ședințe de lucru …………….. ………………………. …………………… …………………. . 80
6.2. STUDIU DE CAZ : CAZUL M.A. ……………………………………………………………….. …………….. …………………… 82
6.2.1. Evalu area personalității deținutului ……………………….. …………………….. …………. ……………… ………….. 85
6.2.2. Concluzii ……………………………………………………………. …………………………. ……….. ……………… …………… 87
6.3. METODOLOGIA CERCETĂRI I ………… ………. …………………………. ………………… ……… ……………………. 87
6.3.1. Obiectivul cercetării ……………………………………………. …………………………. ………….. …………….. ………… 90
6.3.2. Ipotezele cercetării …………………………………………… …………………….. ………. ……………….. ………….. 90
6.3.3. Design experimental ………………. …………………………. …………………. …………………… …………….. …………. 91
6.3.4. Variabile ………………………………………………………………………………………. …………….. ………………………. 91

4 6.3.5. Participanți ……….. ………………………… …………………………. ……………………. …………….. ………….. ………… 93
6.3.6. Instrumente utilizate ………………………… ……………………….. ………………….. ……….. ……………….. ……….. 95
6.3.6.1. Scalele Eysenck pentru adulți – Adult EPQ -R, forma revizuită ……………. ………………………. ………….. 95
6.3.6.2. Scala Analiza Afirmării Personale – Personal Assertion Analysis (PAA) ………… …………….. ………… 100
6.3.6.3. Inventarul de personalitate DECAS ………………………………………………………….. …………….. ………….. 101
6.3.7. Procedură ……………………………………………………………………………………… ……….. …………….. …………. 109
CAPITOLUL 7 : PREZENTAREA ȘI INTER PRETAREA REZULTATELO R ………………………… ….. 111
7.1. ANALIZA CANTITATIVĂ …………………………………………………… ………………………… ……….. ……………… ….. 121
7.2. ANALIZA CALITATIVĂ …………………………………………………………………………………………… ……………… … 124
CONCLUZII ………. ……………….. ……………….. …………………. ……………….. ……………….. ……….. ……………… ….. 138
BIBLIOGRAFIE …… ………… …………………………… ………………………………………………………. …………….. ……. 148
ANEXE ……………………………………………………………………………………………………….. ……… …………….. ………. 157

CUVINTE CHEIE: violență, agresivitate, comportament agresiv, persoană privată de
libertate cu grad sporit de risc, conduită de risc, suicid, terorism penitenciar, revoltă, evadare.

ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA TEZEI
5

ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚ A TEZEI

„Univers” fascinant și revoltător în egală măsură, penitenciarul este o lume în permanentă implozie
psihologică, unde coordonatele de existență sunt stresul, disperarea, neputința, eșecul, patologicul, crima.
În această lume atipică, principalii protagoniști sunt deținuții care ispășesc o pedeapsă privativă de
libertate și personalul penitenciarului, ambele categorii fiind marcate de faptul că trăiesc într -un univers al
așteptării, în care marele supliciu este timpul.
Dar privind în profunzime vedem dimensiunile și structura relațiilor, no rmele și valorile , sistemul
de privilegii, raporturile de forță , status-urile și rolurile diferitelor persoane. Comunitatea fiecarui
penitenciar luat aparte constituie o lume anon imă, de oameni priv ați de prestigiu social, cu conștiinț a
minor ității lor.
Punând în evidență realități socio -culturale și politice, psihologia aplicată în domeniul penitenciar
devine explozivă prin constatările ei: criminalitatea este o prezență socială în toate epocile istorice, care
sfidează măsurile luate contra ei; gravitatea problemei delincvenței nu rezidă întotdeauna în importanța
numerică a fenomenului, ci în faptul că a invadat structurile sociale; beneficiile unor categorii de
delincvenți sunt atât de mari, încât speranța unor intervenții eficace dovedește în cel mai bun caz
naivitatea; teama de delincvență în rândul populației a devenit o problemă în toate țările, valorile protejate
de dreptul penal traversează o perioadă de eroziune.
Pentru persoana care execută o pedeapsă privativă de libertate, mediul penitenciar ridic ă mai multe
probleme: adaptarea la normele și valorile specifice acestui cadru de viață și evoluția ulterioară a
personalității sale. Cu toate eforturile care se fac în prezent de către administrația locurilor de deținere, la
cei cu pedepse mari și mai al es la recidiviști, se constată reorganizări negative ale valorilor personale,
lucru care le diminuează receptivitatea față de procesul reeducativ desfășurat în locul de deținere. În
general, ceea ce pare a fi afectat în mai mare măsură la deținuți sunt nor mele după care își conduc
activitățile și relațiile interumane, aprecierile individuale și colective ale faptelor cotidiene, ceea ce
trădează un sistem de nevoi inferioare, o raportare la bine și la rău prin prisma intereselor personale și, în
ansamblu, un nivel scăzut de moralitate.
Aflată în detenție, persoana privata de libertate care a săvârșit un act antisocial intra in contact cu o
lume diferită, in care funcționează alte norme, reguli, valori, la care proaspătul deținut trebuie să se
adapteze. El are un grad de socializare care îi permite să își continue viața personală în condiții normale
după ispășirea pedepsei, dar pe parcursul executării acesteia el este puternic influențat negativ de către
celelalte persoane private de libertate, influență eviden țiată prin învățarea de tehnici si trucuri noi, pe care
deținutul le asimilează, pentru ca apoi, ajuns in libertate, pune in practica deprinderile dobândite in
perioada de detenție. Acest lucru înseamnă că el a intrat în așezământul de detenție ca un infr actor
accidental și iese ca infractor specializat și organizat.

ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA TEZEI
6 Intrarea în penitenciar tulbură echilibrul personalității printr -o triplă reducere a spațiului de viață, a
timpului personal și a comportamentului social. Astfel, la persoanele private de lib ertate, instinctul
teritorialității este inhibat pentru că nu -și pot marca teritoriul care le -a fost atribuit; valorizarea spațiului de
viață este devastată de amploarea frustrărilor; agresivitatea are alte forme decât cele violente la care ne -am
aștepta ș i anume: crearea dependenței, manipularea informațiilor, distribuirea pachetelor cu alimente,
împiedicarea unora să participe la activități recreative, însușirea hainelor aflate în cea mai bună stare.
Inhibarea agresivității este determinată în mare măsură de agenții de penitenciare, care subliniază
permanent ierarhia formală existentă în închisoare și impun ferm respectarea ei.
Motivația alegerii acestei teme a pornit de la constatarea că în așezămintele penitenciare se produc
un număr mare de acte de viol ență sau comise cu violență, împotriva personalului, a celorlalți deținuți, dar
și împotriva propriei persoane.
Datorită faptului că literatura de specialitate din țara noastră este săracă în această privință, iar
studiile de amploare care să aducă o rază de lumină în acest domeniu lipsesc cu desăvîrșire sau sunt în
stadii incipiente, fiind aplicate local și implicînd un număr redus de deținuți, am considerat că era necesar
un studiu pentru identificarea factorilor potențiali de risc care pot duce la produc erea de manifestări
violente și a trăsăturilor de personalitate ale deținuților care prezintă un grad sporit de risc, pentru a putea
cunoaște și controla comportamentul acestor persoane, pentru reducerea numărului și a gravității
manifestărilor violente în mediul penitenciar. Acestor aspecte trebuie să li se acorde o atenție deosebită,
deoarece periculozitatea unui individ este privită diferit de către societatea civilă, cetățenii obișnuiți,
personalul de penitenciare sau de către celelalte persoane private de libertate.
Gestionarea ineficientă a comportamentelor agresive în mediul penitenciar duce la creșterea
sentimentului de insecuritate, la o escaladare a actelor de violență și comise cu violență, care influențează
negativ conviețuirea și buna desfășurar e a activitățiilor în așezămintele penitenciare.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
7
DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Studiul penitenciarului ca mediu se concentrează pe înțelegerea vieții în penitenciar și în particular,
pe stresul deținuților care întâmpină dificultăți în ceea ce priveșt e supravi ețuirea în penitenciar: în timp ce
unii deținuți se adaptează cu ușurință și seninătate la provocările mediului penitenciar, alții sunt supuși
unui stres vizibil pe durata deținerii. Aceste situații sunt de interes pentru noi pentru că ne oferă
perspective diferite asupra atributelor penitenciarului și asupra nevoilor deținuților. Datele cunoscute arată
că problemele de ajustare în penitenciar nu sunt nici rare și nici limitate la grupuri extreme de persoane
vulnerabile. Deși stresul se intersectează cu vul nerabilitatea, multe din crizele, disperarea și suferința
deținuților pot fi evitate. Deținuți aparent similari supraviețuiesc în același cadru, deținuți ce supraviețuiesc
întru -un cadru, se prăbușesc în altul, situații care sunt stresante pentru unii deți nuți nu au nici un impact
asupra altora.
În mod surprinzător, puține lucruri sunt cunoscute în ceea ce privește variabilele asociate cu
sentimentele depresive, anxioase, cu funcționarea psihologică inadecvată în penitenciar. Stilul de viață
dinaintea încar cerării influențează ajustarea, determină diferențe în privința nivelelor de depresie, starea de
anxietate , precum și motivele pentru care anumiți indivizi găsesc viața în penitenciar mult mai dificil de
suportat. De asemenea, existența unui suport social adecvat , practicarea exercițiilor fizice, participarea la
activități educative și psihologice ajută la adaptarea mai ușoară la mediul penitenciar.
Potențialul de pericol pe care îl poate prezenta un deținut este un efect de compoziție, în care vom
găsi atâ t personalitatea, cât și situația în care se află, problemele din trecutul lui cât și din prezent, diferite
aspecte ce țin de grupul în care este obligat să trăiască.
Aprecierea gradului de periculozitate pe care îl prezintă un deținut în perioada detenție i se face în
legătură cu elementele negative provocate sau cu tentativele eșuate, precum și în legătură cu evenimentele
pe care ar putea să le provoace.
Se poate afirma că manifestarea agresivității este și un indiciu al prezenței complexului de
inferiorit ate, o mascare a acestuia. Paradoxal dar, de multe ori, dorința de a arăta superioritatea față de alții
e cauzată de faptul că persoana în cauză se subapreciază. Înjosindu -i sau agresându -i pe alții, acești oameni
încearcă să -i coboare pe cei din jur la pr opriul nivel, se străduie să se prezinte mai duri decât sunt în
realitate. Această situație poate fi reprezentată printr -o formulă matematică: lucrul dorit – realitatea ș i
energia agresivității. Altf el spus, cu cât distanța între „vis” și realitate este ma i mare, cu atât e mai
pronunțată nemulțumirea de sine și, respectiv, mai mare agresivitatea.
Sursele de influențare și de manifestare a agresivității pot fi grupate în cinci categorii:
1) factori de mediu:
căldura sau umezeala excesivă;
2) surse interne mediul ui penitenciar:

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
8
supraaglomerarea, care este un agent stresor pentru unii oameni;
creșterea numărului de deținuți cu grad sporit de risc și a celor bolnavi psihic ;
creșterea numărului de drepturi și facilități ce li se pot acorda deținuților;
percepția er onată a schimbărilor intervenite în tratamentul legal de deținere.
3) surse ce țin de individ, de conduita și de comportamentul acestuia :
frustrarea este unul dintre cei mai întâlniți factori declanșatori ai agresivității;
atacul sau provocarea directă, de c ele mai multe ori verbală, dar și fizică, poate duce la
comportamente agresive ale celui vizat;
durerea, în formele ei fizică și morală, poate duce la creșterea agresivității;
eșecurile frecvente în viață și nerealizările personale;
convingerea că au fost pedepsiți mai aspru decât au meritat, atît pentru infracțiunea
comisă, cât și pentru abaterile disciplinare săvârșite după încarcerarea în penitenciar.
4) surse din cadrul familiei:
starea materială precară a familiilor di n care provin deținuții;
decesul / nașterea unui membru al familiei;
nevizitarea deținuților de către familie sau prieteni.
5) surse ale agresivității care țin de mijloacele de comunicare în masă :
accesul la materiale pentru adulți (filme, reviste, diferite emisiuni etc) poate constitui un
factor care duce la intensificarea sau declanșarea comportamentelor agresive.
Violența se poate manifesta sub diferite forme : de la simple constrângeri fizice și psihice, pentru
însușirea unor bunuri sau obținerea unor se rvicii, până la agresiunea directă (lovituri și bătăi) sau până la
violențe extreme (tentative de omor, omoruri, agresiuni sexuale).
Deseori aceste violențe se produc spontan, incidental, însă de multe ori ele sunt premeditate și sunt
aplicate metodic și c u sadism. În general, se cunosc foarte multe cazuri de agresiuni individuale, dar cele
mai primejdioase prin consecințe și prin dificultatea de a fi descoperite și contracarate sunt agresiunile în
grup. De cele mai multe ori, grupul de agresori dictează re guli și conduce informal, iar posibilitatea de
intervenție rapidă și eficientă a personalului este minimă.
Agresivitatea are trei forme distincte de manifestare, dar care sunt strâns legate unele de altele:
agresivitatea exprimată prin fizionomie, mimică ș i pantomimă ;
violența verbală ;
violența fizică.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
9

Agresivitatea exprimată prin fizionomie, mimică și pantomimică
Pentru comunicarea lingvistică, dar mai ales nonlingvistică, fizionomia umană este ea însăși un
subsistem de comunicare. Figura umană ascun de, și în același timp dezvăluie cele mai autentice trăsături
de caracter și de dinamică a dezvoltării personalității.
Orice persoană, prin înfățișarea ei transmite unele date la nivel afectiv -subconștient care,
combinate cu gestica și limbajul, provoacă o reacție difuză, care poate să determine un comportament de
răspuns, înregistrat pe o scală care începe cu simpatia și se termină cu antipatia și chiar reacții ostile.
În relațiile de comunicare directă interumană, corpul, cu întregul său arsenal de mijloa ce, constituie
unul din cei mai importanți mediatori. Prin atitudinile corporale se exprimă instinctele, emoțiile primare,
atitudinile de atac și de apărare, acestea suferind modelări în expresie, sub formă de amânări sau
disimulări.
Toate aceste elemente conferă o semnificație anume expresiei feței, care se desfășoară în multiple
stări psiho -afective și care îl determină pe partener să -și transforme propria stare ca răspuns la mesajul
primit. Dacă mimica unui partener transmite agresivitate, celălalt parte ner își modifică și el starea,
devenind de cele mai multe ori agresiv. Dar uneori, cel care primește mesajul agresivității poate să
răspundă printr -o mimică și atitudine de simpatie, el poate produce un efect de diminuare sau de stingere a
agresivității.
Când nivelul neuropsihic al mecanismelor de control și autocontrol este afectat, prin îmbolnăvire,
traumatism sau educație, capacitatea de manifestare agresivă apare ca o forță oarbă, incontrolabilă. De
asemenea, unele droguri, inclusiv alcoolul, reduc capa citatea de decizie și control, lăsând loc descărcării
spontane și necontrolate a agresivității persoanei.
Mimica și pantomima dispun de o gamă foarte diversă de mijloace de exprimare, concretizată în
fizionomia și mișcarea segmentelor corpului, altfel spus limbajul trupului. Indiferent pe ce cale ajung
semnalele agresivității la sistemul nervos, ele determină a activare a unor procese endocrine, prin
intermediul hormonilor, ridicând gradul de emotivitate și pune în tensiune întregul organism, determinând
atitudinea de atac. Cu cât gradul de reactivitate este mai ridicat, cu atât crește agresivitatea.
Violența verbală
Limbajul, ca principal mijloc obiectiv de comunicare interumană, presupune o mare diversitate a
resurselor de expresie, toate bazându -se pe pro ducerea și vehicularea simbolurilor și semnificațiilor.
Cuvântul are o încărcătură de informație logică, alături de elemente de ordin necomunicațional prin
intermediul tonului și accentului, exprimând în special stările de profunzime sau relaționale.
Relaț iile mijlocite de cuvânt sunt foarte sofisticate, mai ascunse și mai perfide decât cele prin acte,
fapte, impulsuri exprimate violent. Prin intermediul cuvântului se ating valori esențiale ale ființei,

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
10 dizolvarea identității și a demnității, știrbirea libe rtății de a exista. În fond, sunt atinse cele mai importante
valori pe care se bazează eul și personalitatea socio -morală.
3.2.1. Calomnia reprezintă cea mai agresivă formă verbală. Deși pare un act spontan, ea este un
scenariu conceput dinainte. Păstrând proporțiile, ea reprezintă o ucidere socio -morală. Mai întâi se
selectează ținta în jurul căreia se structurează conflictul, ceea ce înseamnă o acumulare de resentimente, de
poziții adversative, de invidie, de ură. Prin calomnie se dorește o anihilare a în crederii în sine, o schimbare
în sensul dorit de calomniator a dimensiunilor morale și sociale ale eului, o acceptare a falsului adevăr
impus de adversar. Efectul „otrăvirii” verbale este moartea omului din punct de vedere moral și psihic (C.
Păunescu, 199 4, p.32).
Metodele folosite sunt foarte diversificate și bine studiate. Forța de sugestie a cuvântului produce,
prin transmiteri sugestive ale unor fapte, contextul care atrage concentrarea asupra persoanei vizate a
tuturor informațiilor asemănătoare.
Treb uința fundamentală de propulsare socială, de glorie, de succes, a generat descoperirea acestei
„arme” perfide, cu care poți învinge mai rapid sau pe termen lung, adversarul. De fapt, este o formă
suprasofisticată de luptă pentru existență, în aparență supe rioară, dar subminată de imoralitate. Calomnia
este o „armă” imorală a parvenirii.
3.2.2. Denigrarea se practică prin preocuparea celui care o folosește, de a descoperi acele trăsături
de personalitate sau fapte, împrejurări, intenții cu caracter negativ s au peiorativ ale adversarului pe care le
îngroașă, le denaturează până la grotesc, obținând sau dorind să obțină o descalificare, o compromitere
moral -socială a adversarului (C. Păunescu, 1994, p. 38).
De cele mai multe ori însă, există o calomnie fără sup ort real, pe teme inventate de o imaginație
perversă, care își compensează astfel imposibilitatea de atac direct, de violență sau de inferioritate.
Denigrarea sistematică produce de cele mai multe ori o marginalizare, atrage oprobriul public asupra celui
denigrat și de multe ori asupra denigratorului, care nu face altceva decât să proiecteze pe adversar propriile
slăbiciuni ale personalității. Cel denigrat suferă de cele mai multe ori un traumatism afectiv și moral,
manifestat prin suferințe psihice, uneori cu stări nevrotice, ca reacție la manifestările de depreciere a eului
și a pierderii încrederii în sine, antrenând din partea acestuia forme de apărare agresive, violente, directe
sau denigratoare.
3.2.3. Autodenigrarea nu se încadrează în comportamentele rezultate dintr -o organizare normală a
personalității. Ea constituie echivalentul verbal al autoflagelării, constând în nevoia de a -și provoca sieși o
suferință morală, o ucidere lentă prin exacerbarea conflictelor ce subminează personalitatea, o ieșire d in
tensiune. Ea poate fi replica unui complex de inferioritate, întrucât prin această formă se stimulează nevoia
celorlalți de menajare, prin negarea defăimării și sublinierea unor calități, valori și realizări, fie reale sau
inventate (C. Păunescu, 1994, p.38 ).

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
11 Autodenigrarea poate avea ca motivație și nevoia de afecțiune și ocrotire. În cazul în care există un
fenomen de frustrare afectivă reală sau imaginară, autodenigrarea constituie o formă de stimulare a
relațiilor de prietenie, simpatie, dragoste din partea celorlalți și firește, de ocrotire.
3.2.4. Ironia este definită ca forma de agresivitate verbală în care enunțul manifest ascunde
semnificații latente, cu valoare agresivă, diferite de mesajul propriu -zis. Ea constituie o modalitate de
agresare a unei situații, a unei persoane, printr -un joc subtil de inteligență, care să producă subiectului
atacat un prejudiciu moral sau o traumă psihică ( C. Păunescu, 1994, p. 39 ).
Prin caracterul său de joc, ironia nu produce totdeauna reacții instantanee, ea inducând numai
stările de reactivitate latentă care pot determina trăirea unui sentiment de inferioritate la partener și
organizarea în psihismul acestuia a urii.
Sarcasmul este forma cea mai acută, mai pertinentă și mai traumatizantă de agresivitate prin
limbaj. Cuvântul vine din limba greacă și la origine înseamnă a mușca din carne. Așadar, sarcasmul este o
ironie mușcătoare. Dacă ironia, sub forma sa obișnuită nu are o conotație netă de răutate, sarcasmul
vehiculează o încărcătură considerabilă de cruzi me, de răutate. Sarcasticului îi place nu numai să rănească
verbal victima, ci și să asiste la trăirea durerii de către aceasta ( C. Păunescu, 1994, p.39 ).
Toate formele de agresivitate verbală sunt vehiculate fie prin viu grai, fie prin scris. Efectul lo r
traumatic este în funcție de contextul în care se petrec, cele mai nocive fiind cele care presupun denigrarea,
devalorizarea publică sau colectivă. Denigrarea publică conduce la marginalizare, la sentimentul
abandonului, al disprețului moral, de aici rez ultând tendința celui implicat de a se închide în sine sau de a
se izola în propriul grup minim de relații. Aceste situații duc la restructurarea eului, alteori la
comportamente agresive, antisociale.

3.3.Violența fizică
Faptul că în unitățile de detenție apar deseori acte de violență nu surprinde pe nimeni : tensiunile
inerente vieții carcerale, reglările de conturi, lupta pentru putere, neînțelegerile cu personalul, sunt printre
cele mai frecvente motive care incită anumiți deținuți să -i agreseze pe alți i. Fapt tipic pentru deținuți,
asupra celui considerat dușman sunt revărsate toate constrângerile și frustrările îndurate de -a lungul
timpului. Majoritatea actelor violente pleacă de la certuri banale : alegerea canalelor de televiziune,
nerespectarea regu lilor unui joc, bănuiala unor trădări.
Violența fizică se manifestă în așezămintele penitenciare sub diferite forme : autoagresivitatea,
„terorismul”, evadările sau părăsirea punctelor de lucru, actele suicidare.
3.3.1. Autoagresivitatea – constă în provoca rea durerilor de orice fel, de la cele morale până la cele
fizice, prin vătămări corporale, însoțite de o reducere de grade diferite a instinctului de conservare. În ceea
ce privește trecerea de la gândire la acțiune, formele de autoagresivitate pot fi des crise la nivelul intențiilor
autoagresive, fantasmelor autoagresive și comportamentelor autoagresive.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
12 Principalele forme de autoagresiune în așezămintele penitenciare sunt : scarificări, secțiuni
venoase, plăgi abdominale sau toracice, penetrante sau nu, plăgi ale membrelor, însoțite uneori de
amputarea unor segmente, autoînsămânțări cu produse biologice, înghițirea de obiecte dure sau substanțe
toxice, refuzul alimentației.
În marea majoritate a cazurilor, provocarea de leziuni propriului corp are un cara cter reactiv,
expresivitatea având o intensitate disproporțională față de motivația care obligă individul la schimbarea
relativ brutală a stereotipului de viață, autoagresiunea făcând noua stare mai ușor de suportat.
Uneori autoagresiunea este mijlocul pri n care se solicită din partea anturajului atenția asupra unei
anumite persoane sau situații, care din punct de vedere subiectiv dezavantajează persoana în cauză.
Autoagresivitatea este influențată de anumite circumstanțe, care depind de individ sau de habi tatul
social :
a) circumstanțele psihopatologice au în vedere: narcomaniile, psihopatiile (tulburări de
personalitate impulsive borderline ), sindromurile psihoorganice (epilepsie, debilitate mentală),
malformațiile congenitale, infirmitățile, bolile somati ce grave ;
b) circumstanțele sociogene au în vedere tendințele antisociale, conflictele relaționale nerezolvate,
intimidarea sau bravura.
În momentul punerii în pericol a teritorialității sau reducerii intimității, deținuții caută posibilitatea
fizică de î ndepărtare a obstacolului fizic. Cum în mediul de detenție obstacolul înseamnă reguli, devine
imposibilă depășirea normelor prin realizarea protestelor. Astfel, autoagresiunea se înscrie între normele
interne ale comunității deținuților, fără a crea confli cte cu aceștia. Intensitatea actului este proporțională cu
mesajul pe care vrea să -l transmită și cu acumularea de tensiune provocată de neputința de a se manifesta.
În acest context, autoagresiunea este interpretată ca un moment de slăbiciune, din neputin ța exteriorizării
agresivității spre un adversar perceput ca foarte puternic, devenind astfel singura posibilitate de descărcare
a tensiunilor.
Putem spune cu certitudine că nivelul educațional înalt întărește inhibiția autoagresivității și crește
toleranț a la frustrare. Autoagresivii nu se regăsesc printre deținuții cu studii superioare și în număr foarte
mic la cei cu studii medii.
În ceea ce privește personalitatea deținuților recidiviști, care se regăsesc printre cei cu infracțiuni
de furturi, tâlhării, violuri, aceștia sunt în căutare permanentă de experiențe inedite, cu satisfacții pe termen
scurt. Aceștia suportă foarte greu privarea de libertate și reacționează prin forme de protest originale și cât
mai distructive cu putință. Deținuții condamnați pe viață, resemnați cu pedeapsa pe care o au, nu își
provoacă autorăniri.
3.3.2. Terorismul în închisori
De la început, trebuie să facem distincția între semnificația contemporană a fenomenului terorist și
fenomenul tipic de penitenciar.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
13 În Dicționarul Explic ativ al limbii române ( 2002 ), a teroriza înseamnă „a inspira cuiva groază
prin amenințări sau prin alte mijloace de intimidare ; a face pe cineva să trăiască într -o continuă stare de
frică, de groază ; a îngrozi, a înfricoșa”. Conform aceleiași surse, teroristul „este persoana care terorizează
; partizan, adept al terorismului”, iar fenomenul terorist reprezintă „totalitatea actelor de violență comise
de un grup sau de o organizație pentru a crea un climat de insecuritate sau pentru a schimba forma de
guvernământ a unui stat ; atitudine, manifestare teroristă”.
În mediul penitenciar, fenomenul terorist exprimă tendințele de dominare a anumitor deținuți,
pentru a obține unele privilegii și care îmbracă frecvent forma unor acte de hărțuire sistematizate,
perturbând semnificativ ordinea și controlul din aceste unități.
Categoriile de deținuți care sunt terorizați cel mai frecvent sunt : cei tineri și fără forță fizică, cei
aflați pentru prima dată în penitenciar, cei mai puțin inteligenți, „infractorii sexual i”, consumatorii de
droguri și datornicii. Motivele invocate cel mai frecvent se referă la acapararea obiectelor personale ale
victimei, obligarea acesteia să facă anumite servicii, pentru recuperarea unor datorii (țigări, alimente, bani,
haine, cafea, dr oguri), din plăcerea de a umili pe celălalt.
Între formele pe care le pot lua actele de ter orizare între deținuți, amintim : deposedarea,
intimidarea, zvonurile, lovirea directă, înjurarea, interzicerea de a ieși la plimbare sau de a privi la
televizor, in sultarea familiei, obligarea de a face ceva sau de a sta într -un loc anume.
3.3.3. Evadările sau părăsirea punctelor de lucru
După revolte, evadările sunt evenimentele negative cu cele mai importante consecințe asupra
deținuților și a personalului: deținuț ii evadați trec prin situații dramatice și o dată prinși și readuși în
penitenciar, ei pierd o serie de drepturi și pedeapsa de executat se mărește. Personalul, care prin neglijență
sau nerespectarea unor reguli privind paza și supravegherea deținuților au făcut posibilă plecarea acestora,
sunt pedepsiți și uneori schimbați din funcție. În cazul evadării unor deținuți deosebit de periculoși,
măsurile luate contra celor vinovați sunt foarte aspre.
În accepțiunea Codului Penal al României (2002), evadarea este „o infracțiune care împiedică
înfăptuirea justiției, materializată prin părăsirea locului în care autorul se află, fără încuviințarea necesară
obținută în condițiile legii și folosind diferite mijloace ( escaladare, travestire, înșelăciune)” (apud
Gheorg he, F., 2003, p.158 ).
Evadarea este comportamentul activ de fugă impulsivă sau premeditată de părăsire a locului de
detenție, determinat de interacțiunea unor factori de natură structurală (la nivelul personalității și
mediului), fie de natură conjunctur ală (precipitatori, catalizatori, favorizanți ) și care pun accent pe
dinamica situației.
Deținuții evadați provin atât din rândul celor recidiviști, cât și dintre nerecidiviști. Situațiile în care
s-au înregistrat evadări au o incidență mai mare la puncte le de lucru, instanțele de judecată și în număr mai
mic din așezământul de deținere propriu -zis.
Principalele tipuri de motive invocate de deținuții evadați au fost :

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
14 disperarea, ca stare limită de tensiune psihică, provocată de violențe fizice, amenințări , teroare,
umilire sistematică, poate constitui un factor declanșator. Teama de a nu se repeta suferința îndurată
activează, prin mecanismul „ultimei picături” o conduită de apărare prin evitare.
dorința de libertate
Deținutul D.I.M., 21 ani, studii 8 clas e, nerecidivist, executase 6 luni din 4 ani de pedeapsă,
mărturisește : „Eram pentru prima dată la pușcărie, dorul de casă mă copleșea, nu venea nimeni la mine
(…) nu primeam nici o scrisoare. Eu n -am stat niciodată departe de casă. Câteodată erau proble me destul
de mari și cu ceilalți deținuți. Vroiau să facă pe șefii și trebuia să te impui… În evadare am văzut
libertatea”.
sentimentul de injustiție – apare din disonanța așteptărilor deținutului și pedeapsa primită, din
comiterea unor abuzuri, nedreptă ți din partea autorităților sau a unor persoane.
situația familială
Relațiile deținutului cu familia, cu persoane în care deținutul a investit afectiv, îl pot situa în
mijlocul unor evenimente sau situații asupra cărora nu deține controlul. Aceasta îl face să se simtă
neputincios, părăsit, abandonat, încărcat de ură.
consumul de alcool
M.A., 25 ani, studii 8 clase, recidivist : „Nu m -am gândit înainte, am băut împreună cu ceilalți 20 l
de vin… cu civilii cu care lucram la cherestea. Mi -a venit deodată să plec. M -am trezit în discotecă la O…
“.
elemente speculative
A.P., 20 ani, studii 8 clase, recidivist : „Dacă ești arestat preventiv și evadezi, pedeapsa pentru
evadare se contopește. Acest lucru l -am aflat în carantină”.
3.3.4. Revoltele deținuților
Faptul că momentele tensionate sunt relativ rare în așezămintele penitenciare denotă că se fac
eforturi pentru a asigura un nivel satisfăcător de condiții materiale și spirituale, care să mențină o pace
penitenciară solidă. Cu toate acestea, în masa deținuțil or se menține o stare cronică de nemulțumire, care
poate exploda oricând : atunci ies la suprafață ostilități de mare intensitate, acțiunile sunt greu de anticipat,
victimele sunt multiple, iar beneficiile și avantajele lipsesc. În aceste condiții, persona lul intervine
indiferent de numărul deținuților implicați, pentru a restabili ordinea instituțională.
Presa relatează pe larg evenimentele, deținuții dau declarații și prezintă liste cu revendicări, se
anunță ultimatum -uri și de o parte și de alta ajungân du-se la un final în care deținuții cedează, de cele mai
multe ori. Uneori, dacă presa nu ar fi relatat incidentele produse într -un penitenciar, totul ar fi rămas la
nivel local : conștiința destinului comun îi face pe mulți deținuți să se solidarizeze cu cei care au declanșat
ostilitățile.
În perioada 1989 – 2008, au avut loc în penitenciarele românești trei revolte de amploare, în 1989,
1997 și 2006. Acestea au fost posibile doar în condițiile sociale determinate de Revoluția din 1989, care au

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
15 generat sch imbări masive în viața instituțională, în compoziția populației încarcerate, în transparența
pentru publicul larg, în numărul actorilor implicați în astfel de situații.
Revolta din 1989 a fost favorizată în oarecare măsură de confuzia și incertitudinea ins tituțiilor
politice și economice, dar și de acumularea în timp a unor probleme, privind condițiile de viață ale
deținuților, care au fost exprimate în acest cadru confuz.
La declanșarea ostilităților, un rol important l -a jucat lipsa explicațiilor credibil e pe care deținuții le
așteptau de la personal privind evenimentele din țară, dar mai ales cererile ultimative formulate de ei.
Sistarea difuzării emisiunilor radio și TV, precum și a presei în penitenciare a fost interpretată de către
condamnați ca o dova dă a desconsiderării lor ca oameni, iar trecerea la acte de nesupunere nu a întârziat să
apară.
Revolta din 1989 a început cu vociferări și regrupări ale deținuților, precum și ieșirea din celule.
Apoi, lucrurile au degenerat, au fost ocupate noi spații, s -au luat ostatici din cadrul personalului, au
început acțiuni preliminare în vederea evadării, au avut loc altercații cu deținuții care nu participau la
revoltă, s -au forțat porțile locurilor de detenție.
Datorită faptului că reprezentanții locali ai noilo r autorități nu au rezolvat doleanțele deținuților,
coroborat cu acțiunea forțelor de intervenție, deținuții au intrat în camere și situația a revenit la normal.
În unele penitenciare, după ce prima revoltă de amploare a luat sfârșit, s -au mai înregistrat răbufniri
la diverse intervale de timp. Acest lucru se explică prin faptul că administrația nu s -a preocupat de
consolidarea situației post -revoltă : dialogul cu deținuții s -a redus substanțial, calitatea hranei a scăzut,
accesul la cabinetul medical a red evenit dificil.
Revolta din 1997 a făcut parte din rândul acțiunilor de protest, având ca obiective dramatizarea
plângerilor și smulgerea de concesii de la factorii de decizie.
Revolta a început la Penitenciarul București – Jilava, unde cei 3.500 de deținu ți au intrat în greva
foamei. Motivele pentru care au recurs la acest gest sunt: nerespectarea drepturilor omului, condițiile de
viață și igienă precare, nefiltrarea apei potabile, cenzurarea corespondenței, pedepsele exagerate,
nerespectarea condițiilor p rivind liberarea condiționată, nevoia unui decret de grațiere și amnistie (
Gheorghe, F., 2003, p.179).
Revolta s -a extins și în alte penitenciare datorită, în principal, mediatizării acesteia la posturile de
televiziune și în presă.
Pentru reușita destind erii, a fost necesară asigurarea câtorva condiții prealabile : creșterea
comunicării interpersonale, crearea unei atmosfere de încredere reciprocă, creșterea abilității de a rămâne
neutru în anumite situații, aplicarea strategiilor de intervenție.
Pentru a preveni apariția unor noi revolte în așezămintele penitenciare, se recomandă luarea
câtorva măsuri :

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
16 eliminarea conduitelor și deciziilor arbitrare, deoarece nimic nu poate înfuria mai mult și
submina spiritul de dreptate și echitate decât ordinele absurd e și excesele nemotivate ale celor de care
depind deținuții ;
eliminarea discriminării dintre deținuți, deoarece existența unor drepturi egale pentru toți aduce
cu sine o stare de liniște relativă ;
eliminarea ambiguității în probleme semnificative pentru deținuți și aducerea la cunoștință cu
mult timp înainte a oricăror schimbări, legate de durata plimbărilor zilnice, orarul cabinetului medical,
rotația deținuților pentru sarcinile cotidiene, durata convorbirilor telefonice și intervalul la care se acordă ;
realizarea periodică a unor sondaje de opinie, în legătură cu problemele esențiale pentru deținuți :
calitatea hranei, accesibilitatea la îngrijiri medicale, relațiile cu personalul, starea de igienă a spațiilor de
detenție, programul activităților recr eative și sportive ;
transferarea deținuților care mențin o stare tensionată în colectivele de condamnați, a celor care îi
terorizează pe ceilalți ;
stabilirea și respectarea unui program standard pentru activitățile curente : apelul de dimineață și
de sea ră, ieșirea la plimbare sau la activitățile sportive, vizitele, prezentarea la cabinetul medical, plecarea
la instanță ;
consultarea periodică a reprezentanților din partea deținuților de către conducerea așezământului
de detenție, în legătură cu problemel e ivite în spațiul de deținere ;
organizarea timpului deținuților pentru a fi cuprinși în cât mai multe activități educative, sportive
și recreative : realizarea unor reviste, scrierea și jucarea unor piese de teatru, participarea la diverse
concursuri pe teme de cultură generală, realizarea unor lucrări decorative și de artizanat.
Pe de altă parte , la prevenirea producerii de revolte în mediul penitenciar , pot contribui și
următoarele măsuri concrete :
 respectarea programului zilnic al deținuților , pe f iecare secție de deținere ;
 analiza gra dului de integrare a deținutilor cu grad sporit de risc și al celor vulnerabili în
grupul de deținuți;
 eliminarea surselor de frustrare;
 informarea corectă a deținuților cu privire la modificările legislative;
 clarifi carea afacerilor judiciare și a transferurilor la alte unități penitenciare;
 asigurarea promptă a asistenței medicale , psihologice și juridice;
 intensificarea legăturilor cu familia deținutului prin mijloace le legale avute la dispoziție ,
precum și acordare vizitei intime unui număr cât mai mare de deținuți , cu respectarea prevederilor legale.
3.3.5. Suicidul în așezămintele penitenciare
Perioada de detenție este resimțită de aproape fiecare deținut ca un puternic șoc traumatic, mai ales
la prima condamnare , din punct de vedere al imaginii de sine, a frustrărilor în plan social și instinctual.
Reacția brutală a individului exprimă neputința de a se adapta la situația dată : ultimul eșec al existenței se

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
17 transformă în eșecul vieții, fapt ce poate constitui un moment de ruptură, o criză de sens, gestul suicidar
nefiind o opțiune, ci mai degrabă negarea totală a posibilității de a alege. Oricum, soluția nu este rațională,
deoarece practic nu există situație fără ieșire, limitele omului sănătos psihic fiind infin ite.
Organizația Mondială a Sănătății definește suicidul ca „ actul prin care un individ caută să se
autodistrugă fizic, cu intenția, mai mult sau mai puțin autentică, de a -și pierde viața, fiind conștient
mai mult sau mai puțin de motivele sale”. (Gheorgh e, F., 2003, p.106)
Dicționarul de psihologie socială (1981) precizează: sinuciderea este „actul prin care un individ
își provoacă el însuși moartea”.
Fiind o tulburare a instinctului de conservare, suicidul se prezintă ca o realitate complexă, care se
poate manifesta sub diverse forme:
a) conduite suicidare, având ca variante suicidul propriu -zis, tentativa suicidară, sindromul
presuicidar, ideile suicidare ;
b) echivalențe suicidare : autorăniri, anomalii ale conduitei (simularea unei boli, refuzul îngrijirii
medicale, abandonarea rolului social, toxicomanii, alcoolism).
În așezămintele penitenciare se manifestă trei forme de suicid :
 suicidul emotiv , rezultat dintr -o mare anxietate, fiind pentru subiect un mijloc de rezolvare a unei
emoții puternice (teamă, m ânie, tristețe ) ;
 suicidul pasional , care este o conduită de disperare, semnificând autodevalorizarea individului,
când emoția este prelungită și intelectualizată, angajând întreaga personalitate a subiectului ;
 echivalențele suicidare sunt foarte frecv ente, datorită beneficiilor secundar e aduse de îngrijirile
medicale.
Factorii determinanți ai suicidului sunt :
 factori sociologici, explicați printr -o slabă integrare socială, cel în cauză nu se simte bine în
colectivul din care face parte ;
 factori psi hologici, când sinucigașul este foarte exigent cu sine, considerându -se vinovat de
multe nereguli de care alții sunt vinovați ; ei fac dreptate punându -și capăt zilelor ;
 factori economici.
În așezămintele penitenciare se manifestă două forme de autoagres ivitate, asemănătoare suicidului,
care au efecte dintre cele mai grave : simularea și automutilarea.
Simularea este o acțiune prin care cineva imită sau își provoacă conștient diferite modificări
corporale sau fizice, cu scopul de a obține anumite avantaje .
Automutilarea este o formă violentă de autoagresiune fizică, ce constă într -o rană sau desfigurare
deliberată, cu bună știință, făcută de individ asupra propriei persoane, care nu este suficientă pentru a duce
la moarte.
Privită ca o conduită agresivă în dreptată împotriva propriului corp, autoagresiunea este susținută de
o reducere de grade diferite a instinctului de conservare.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
18 În marea majoritate a cazurilor, provocarea de leziuni propriului corp are un caracter reactiv,
expresivitatea având în schimb o intensitate disproporțională față de motivația care în condițiile date nu ar
justifica actul. În cazul unei situații care obligă individul la schimbarea relativ brutală a stereotipului de
viață, autoagresiunea reușește să suplinească acest deficit și să f acă noua stare mai ușor de suportat.
La dificultățile personale ale individului, mediul penitenciar aduce elemente favorizante (izolarea
de familie, calitatea precară a relațiilor umane), inerente locurilor de deținere, dar care joacă un rol direct
în fina lizarea actului suicidar. Ceea ce îi este necesar deținutului cu intenție suicidară este un partener de
discuții cu care să analizeze problemele sale, să vadă mai clar locul și rolul său în împrejurarea specifică
de viață, un partener care să -l ajute să -și mărească posibilitățile de rezistență în fața greutăților și nu în
ultimul rând să găsească noi sensuri ale existenței, atât pe perioada detenției, cât și după aceea.
Prezentul studiu este un pas înainte în ceea ce p rivește psihologia penitenciară, vizând identificarea
resurselor personale și sociale care au un impact puternic asupra factorilor specific i mediului penitenciar,
identificând căilor prin care deținuții se ajustează la mediul penitenciar în care trebuie să conviețuiască o
perioadă de timp; în același timp, se furnizează date concrete care pot sta la baza unui plan specific de
intervenție , care să îmbunătățească ajustarea la mediul penitenciar , cu consecințe directe asupra reducerii
manifestărilor agresive și a violenței în mediul penitenciar.

OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE CERCETĂRII

19 OBIECTIVUL CERCETĂRII

Prin programul terapeutic aplicat am urmărit creșterea toleranței la frustrare, reducerea numărului
de manifestări violente în penitenciar, furnizarea de informații cu privire la propria personalitate,
favorizând procesul de autocuno aștere și autoevaluare, formarea unor deprinderi de gândire rațională în
vederea obținerii unor modificări pozitive în structura de personalitate a deținuților cu comportament
opoziționist – agresiv . Cercetarea prezentă urmărește să identifice măsura în c are acest program este
eficient în a reduce manifestările agresive respective î n cazul deținuților cu comportament opoziționist –
agresiv.

Ipoteze le cercetării
1. Deținuții cuprinși în programul terapeutic vor prezenta un nivel mai crescut de deschidere în
urma participării la programul terapeutic în comparație cu nivelul lor de deschidere de dinaintea
participării la program precum și în comparație cu deținuții ce nu au beneficiat de participarea la un astfel
de program.
2. Deținuții cuprinși în programul tera peutic vor prezenta un nivel mai scăzut de psihotism în
urma participării la programul terapeutic în comparație cu nivelul lor de psihotism de dinaintea participării
la program precum și în comparație cu deținuții ce nu au beneficiat de participarea la un astfel de program.
3. Deținuții cuprinși în programul terapeutic vor prezenta un nivel mai crescut de agreabilitate
în urma participării la programul terapeutic în comparație cu nivelul lor de agreabilitate de dinaintea
participării la program precum și în co mparație cu deținuții ce nu au beneficiat de participarea la un astfel
de program.
4. Deținuții cuprinși în programul terapeutic vor prezenta un nivel mai scăzut de criminalitate în
urma participării la programul terapeutic în comparație cu nivelul lor de cri minalitate de dinaintea
participării la program precum și în comparație cu deținuții ce nu au beneficiat de participarea la un astfel
de program.
5. Deținuții cuprinși în programul terapeutic vor prezenta un nivel mai crescut de stabilitate
emoțională în urma participării la programul terapeutic în comparație cu nivelul lor de stabilitate
emoțională de dinaintea participării la program precum și în comparație cu deținuții ce nu au beneficiat de
participarea la un astfel de program.
6. Deținuții cuprinși în progra mul terapeutic vor prezenta un nivel mai scăzut de nevrotism în
urma participării la programul terapeutic în comparație cu nivelul lor de nevrotism de dinaintea participării
la program precum și în comparație cu deținuții ce nu au beneficiat de participare a la un astfel de program.
7. Deținuții cuprinși în programul terapeutic vor prezenta un nivel mai scăzut de agresivitate în
urma participării la programul terapeutic în comparație cu nivelul lor de agresivitate de dinaintea

OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE CERCETĂRII

20 participării la program precum și în comparație cu deținuții ce nu au beneficiat de participarea la un astfel
de program.
8. Deținuții cuprinși în programul terapeutic vor prezenta un nivel mai crescut de asertivitate în
urma participării la programul terapeutic în comparație cu nivelul lor d e asertivitate de dinaintea
participării la program precum și în comparație cu deținuții ce nu au beneficiat de participarea la un astfel
de program.

DESIGNUL CERCETĂRII : METODE, INSTRUMENTE, PARTICIPANȚI
21 DESIGNUL CERCETĂRII : METODE, INSTRUMENTE,
PARTICIPANȚI

I. Participanți:
La prezentul studiu au participat un număr de 64 persoane , din penitenciarele Oradea și Satu Mare,
care au fost împărțiți în două loturi, astfel:
1. lotul experimental – 31 participanți care au săvârșit infracțiuni violente și abateri disciplinare
grave în cursul executării pedepsei privativ e de libertate și care au participat la programul terapeutic ;
2. lotul de control – 33 participanți care au săvârșit infracțiuni violente (care nu au săvârșit
abateri disciplinare grave în cursul executării pedepsei privative de libertate ) și care nu au parti cipat la
programul terapeutic.
Utilizând fișa datelor biografice, la nivelul lotului experimental am constatat următoarele
particularități:
vârsta medie: 27,37 ani;
starea civilă: necăsătoriți sau care nu au o parteneră de viață stabilă – 12 subiecți (38, 70%),
căsătoriți – 4 (12,92%), în concubinaj trăiau 14 (45,16%), unul era divorțat (3,22%);
nivelul de școlarizare: 12 subiecți au absolvit 8 clase (38,70%), 14 au absolvit 10 clase –
școală profesională (45,16%), 4 au absolvit 12 clase (12,92%), iar 1 are studii superioare (3,22%);
profesia avută / declarată la arestare: 16 subiecți erau fără ocupație (51,61%), 11 erau
meseriași sau calificați (35,49%), 3 erau agricultori sau necalificați (9,68%), iar unul era student (3,22%);
antecedente penale: 9 subiecți nu au antecedente penale (29,04%), 6 au antecedente penale
(19,35%), iar 16 sunt recidiviști (51,61%);
fapta pentru care execută pedepse privative de libertate: 5 deținuți sunt condamnați pentru
săvârșirea infracțiunii de omor / complicitate la omor (16,1 3%), 18 sunt condamnați pentru săvârșirea de
tâlhării (58,07%), 3 pentru săvârșirea de violuri (9,68%), 2 pentru săvârșirea de furturi calificate (6,45%),
3 pentru infracțiuni de crimă organizată și terorism (9,67%);
în funcție de mediul de proveniență: 18 subiecți provin din mediul rural (58,07%), iar 15
provin din mediul urban (41,93%);
în funcție de situația materială: 3 subiecți au o situație materială bună sau foarte bună
(9,68%), 11 au o situație materială medie (35,49%), iar 17 au o situație material ă precară (54,83%).
Utilizând fișa datelor biografice, am constatat la nivelul lotului de control următoarele
particularități:
vârsta medie: 31,6 ani;
starea civilă: necăsătoriți sau care nu au o parteneră de viață stabilă – 13 subiecți (39,39%),
căsători ți – 6 (18,18%), în concubinaj trăiau 12 (36,36%), unul era divorțat (3,03%), iar unul era văduv
(3,03%) – își ucisese soția;

DESIGNUL CERCETĂRII : METODE, INSTRUMENTE, PARTICIPANȚI
22
nivelul de școlarizare: 16 subiecți au absolvit 8 clase (48,48%), 4 au absolvit 10 clase – școală
profesională (12,12%), 11 au abso lvit 12 clase (33,33%), iar 2 au studii superioare (6,06%);
profesia avută / declarată la arestare: 12 subiecți erau fără ocupație ( 36,36%), 13
erau meseriași sau calificați ( 39,39%), 4 erau agricultori sau necalificați ( 12,12%), 3 erau ingineri /
subingineri (9,09%), iar unul era operator calculatoare (3,03%);
antecedente penale: 15 subiecți nu au antecedente penale (45,46%), 9 au antecedente penale
(27,27%), iar 9 sunt recidiviști (27,27%);
fapta pentru care execută pedepse privat ive de libertate: 14 deținuți sunt condamnați pentru
săvârșirea infracțiunii de omor / complicitate la omor (42,42%), 9 sunt condamnați pentru săvârșirea de
tâlhării (27,27%), 3 pentru săvârșirea de violuri (9,09%), 4 pentru săvârșirea de furturi calificat e (
12,12%), 3 pentru infracțiuni de crimă organizată și terorism (9,09%);
în funcție de mediul de proveniență: 18 subiecți provin din mediul rural ( 54,54%), iar 15
provin din mediul urban (45,46%);
în funcție de situația materială: 10 subiecți au o situa ție materială bună sau foarte bună
(30,31%), 12 au o situație materială medie (36,36%), iar 11 au o situație materială precară
(33,33%).
Un număr de 6 persoane au fost excluse din lotul experimental, ca urmare a răspunsurilor aleatoare
și a tendinței accen tuate a răspunsurilor spre dezirabilit atea socială. Alți 2 subiecți (din lotul experimental )
au fost eliminați datorită manifestărilor agresive deosebit de violente pe care le -au avut în timpul
executării pedepsei privative de libertate, pe parcursul parti cipării la programul terapeutic. Efectivul
lotului de control a suferit și el modificări minore, în sensul că 4 deținuți au fost transferați / puși în
libertate în perioada realizării studiului.

II. Instrumente utilizate: pentru testarea / retestarea part icipanților la programul terapeutic și a
celor din grupul de control, am utilizat următoarele instrumente:
1. Scalele Eysenck pentru adulți – Adult EPQ -R, forma revizuită – își propune să măsoare
principalele dimensiuni ale personalității care au reieșit din studii observaționale, din investigații
experimentale, experimente psiho -fiziologice și analize bio -chimice.
Chest ionarul cuprinde 106 itemi cu ră spuns binar (Da/Nu), distribuiți în scalele Psihotism (P),
Extraversie (E), Nevrotism (N) , scala de contro l Minciuna (L) și s ubclasele de Adicț ie (A) și Criminalitate
(C).
Pentru adaptarea EPQ -R în România s -a folosit forma finală a chestionarului, așa cum a fost
publicată de autor. Chestionarul, după cum s -a menționat, are un total de 106 itemi. Chestionarul EPQ -R a
fost creat și publicat original în limba engleză. Traduce rea din engleză s -a realizat în mai mulți pași. În
conformitate cu recomandările autorilor și ale editoru lui, chestionarul nu a fost tradus prin retroversiuni
consecutive, cum se recomandă deseori, ci prin apelul la experți. Traducerea primară a fost realizată de un

DESIGNUL CERCETĂRII : METODE, INSTRUMENTE, PARTICIPANȚI
23 grup de trei psihologi, Horia Pitatiu, Dragoș Iliescu și Cosmin Peleașă. Această traducere nu a fost
realizată pe itemi ordonați în conformitate cu chestionarul original, ci pe categorii de itemi, în con formitate
cu gruparea lor pe scale. Itemii au fost extrași din chestionar și grupați în categorii, în confor mitate cu
scala căreia îi aparțineau. Apoi, itemii au fost traduși în contextul respectivei scale, în mod in dependent d e
cei trei traducători menționați. Aceste traduceri primare au fost comparate și itemii pentru care nu a existat
un consens evident au fost supuși unui proces de neg ociere. A fost reținută traducer ea asupra căreia toți
trei psihologii menționați au căzut d e acord. Un număr de 51 de itemi (31.88%) din cei 160 traduși, adică
37 de itemi (34.91%) din EPQ -R au fost în situația de a fi supuși acestei negocieri.
Într-o fază ulterioară, itemii traduși au fost examinați de un grup panel de șase psihologi
familiariz ați cu teoria lui Eysenck și cu formele anterioare ale chestionarului (EPI, EPQ) și au fost făcute
comentarii cu privire la formulările itemilor în limba română. Sugestiile astfel făcute au fost atât de natură
lingvistică, cât și de natură conceptuală. Un număr de 19 itemi au fost astfel modificați.
În cele din urmă, în a treia fază, itemii au fost supuși unei retroversiuni, adică au fost tr aduși din
nou din română în engleză și a fost examinată concordanța lor cu versiunea originală. Nici o modificare
suplimentară nu a fo st necesară. Forma obținută în urma acestui proces este forma finală a chestionarului
EPQ -R, utilizată în România.
Eșantionul normativ românesc nu are o structură care să fie similară cu structura eșantionului
normativ britanic. Acest lucru se datorează mai multor motive. Pe de o parte, structura eșantionului
normativ britanic este o structură neechilibrată: autorul a cules date din surse destul de variate și, deși s -a
asigurat că sunt reprezentate în eșantion persoane de ambele sexe și de v ârste cât mai variate, nu s -a
preocupat de echilibrarea procentelor astfel reprezentate. Distribuția eșantionului normativ britanic este de
aceea inegală în ceea ce privește femeile și bărbații, precum și în ceea ce privește diversele categorii de
vârstă. Spre deosebire de această abordare, eșantionul normativ românesc este un eșantion pentru care s -au
depus eforturi deosebite în echilibrarea distribuției anumitor variabile.
Eșantionul normativ românesc se deosebește de cel britanic și prin amploarea vârst elor cuprinse.
Eșantionul britanic conține un număr mic de persone în categoriile de vârstă 70 -79 ani și 80 ani și peste. În
România nu au putut fi culese suficiente date de la persoane din aceste două categorii de vârstă,
subeșantioanele respective ar fi fost prea reduse, iar pentru acest motiv au fost excluse complet din analiză.
În plus, eșantionul normativ britanic nu conține date pentru vârste mai reduse de 16 ani. În România
variantele anterioare ale EPQ -R, au fost utilizate în practică extensiv și pe ntru categorii de vârstă mai
reduse. Din acest motiv au fost culese în mod experimental și date pentru categoria de vârstă 12 -15 ani.
Cercetările ulterioare au demonstrat că varianta ultimă a chestionarului, adică EPQ -R, este potrivită pentru
a fi utilizat ă și cu aceasteă categorie de vârstă, deci pentru munca psihologilor cu adolescenții.
Eșantionul normativ românesc a fost izolat prin extracție aleatoare dintr -o bază de date mai
voluminoasă, de 3741 de subiecți. Volumul eșantionului normativ românesc este de 2600 de participanți.
Dintre aceștia, 1300 sunt de sex feminin și 1300 de sex masculin. Distribuția pe vârstă nu este perfect

DESIGNUL CERCETĂRII : METODE, INSTRUMENTE, PARTICIPANȚI
24 echilibrată, însă este suficient de ponderată pentru a putea fi considerată coerentă. S -a încercat reținerea
unui număr de 250 de femei și 250 de bărbați pentru fiecare categorie de vârstă, însă în cazul persoanelor
din categoria 40 -49 de ani nu s -au putut culege date decât de la 400 de subiecți (200 de femei și 200 de
bărbați), pentru categoria 50 -59 ani au fost incluși doar 300 de subiecți (150 de femei și 150 de bărbați),
iar pentru categoria 60 -69 ani doar 200 de subiecți (100 de femei și 100 de bărbați). De asemenea,
eșantionul experimental de adolescenți cuprinși între 12 și 15 ani nu conține decât 200 de subiecți (100 de
fete și 100 de băieți).
Pot fi observate unele diferențe culturale, așa cum era de așteptat, între scorurile medii calculate pe
scalele EPQ -R în România și Marea Britanic Astfel, pentru bărbați scorurile la scalele Psihotism(P),
Extravcrsie (E) și Nevrotism (N) sunt mai mari, iar scorurile la scala Minciună (L) sunt chiar mult mai
mari decât este cazul pentru eșantionul britanic.
Considerăm așadar că versiunea românescă a EPQ -R confirmă echivalența cu versiunea originală a
chestionarului, capturând în acelaș i timp foarte bine diferențele culturale existente între cele două țări,
infirmând posibilitatea utilizării etaloanelor originale și confirmând necesitatea creionării unor etaloane
specializate pe cultura românescă.
Infracționalitatea și dependența de drog uri și alcool sunt două arii ale comportamnetului uman
strâns legate de personalitate. Pentru că aceste două domenii trec dincolo de semnificația scalelor
principale ale EPQ -R, au fost construite scalele speciale C și A. Acestea au fost generate pe baze em pirice,
combinând itemii mai multor scale principale ale EPQ -R, care au corelat puternic cu aceste tipuri de
comportamente. Cele două scale speciale sunt de o evidentă utilitate în probleme practice de diagnosticare,
prevenție și selecție, legate de cele d ouă zone specifice.
Dat fiind faptul, recunoscut unanim de comunitatea științifică, că infractorii diferă de normalitate la
toate cele trei scale principale de personalitate descrise de EPQ -R, autorii au considerat că ar fi oportună
construirea unei scale care să discrimineze cât mai coerent între două grupuri. Scala Criminalitate a fost
construită prin combinarea itemilor celor mai importanți pentru diagnosticul infracționalității, extrași din
cele trei scale principale de personalitate.
Această cercetare a fost realizată cu succes (Eysenck &C Eynseck, 1971), iar scala C
(Criminalitate, „Criminality"), care a rezultat din acest demers, a avut caracteristici bune de discriminare
între infractori și noninfractori. Scala a fost îmbunătățită atunci când s -a rea lizat revizia EPQ -R și a fost
inclusă în această ultimă formă a chestionarului.
Caracteristicile scalei de Criminalitate din EPQ -R au fost examinate în România nu doar pe
marginea eșantionului normativ, care a pus la dispoziția cercetătorilor și practicien ilor norme pentru
această scală, ci de asemenea pe marginea unor unor eșantioane specializate, de deținuți condamnați
pentru diverse infracțiuni și aflați la momentul aplicării chestionarului în stare de detenție.
În cazul grupului de deținuți, scala de Cr iminalitate nu este singura care demonstrează o modificare
fată de eșantionul normativ. Deși este de așteptat ca celalalte scale ale testului să se modifice mult mai

DESIGNUL CERCETĂRII : METODE, INSTRUMENTE, PARTICIPANȚI
25 puțin decât scala de Criminalitate, este totuși natural să observăm schimbări și pentru ce lelalte scale ale
chestionarului.
Se poate observa că scala Extraversie (E) rămâne la un nivel practic neschimbat, modificându -se
doar de la 15.37 în cazul eșantionului normativ, la 15.25 pentru eșantionul specializat. Psihotismul crește
de la 7.93 în eșan tionul normativ la 8.88 în cazul eșantionului de deținuți. Nevrotismul crește semnificativ
de la 11.75 în cazul eșantionului normativ la 15.13 în cazul deținuților. Iar scala Minciună (L) scade ușor,
de la 11.61 în cazul normelor la 10.75 în cazul eșantion ului de deținuți.
Am utilizat în studiul nostru scalele nevrotism , psihotism și criminalitate .

2. Scala Analiza Afirmării Personale – Personal Assertion A nalysis (PAA), realizat de Hedlund,
B.L. și Lindquist, C.U., (1984) – este un instrument care cuprind e 30 de itemi, proiectat pentru a evidenția
comportamentul pasiv, agresiv și asertiv și pentru a identifica nevoia unui subiect de a participa la un
training de dezvoltare a asertivității. PAA le cere respondenților să descrie ceea ce fac în realitate și n u
ceea ce știu să facă. Inițial s -a pornit de la 87 de itemi adunați dintr -o serie de inventare ale asertivității; pe
baza analizei factoriale PAA a ajuns la 30 de itemi și 3 factori, fiecare factor cuprinzând câte 10 itemi. Cei
trei factori sunt: pasivita tea (itemii 3, 6, 11, 13, 16, 21, 25, 26, 27, 29), agresivitatea (itemii 5, 7, 10, 12,
15, 17, 22, 23, 24, 30) și asertivitatea (itemii 1, 2, 4, 8, 9, 14, 18, 19, 20, 28).
Cotare: Itemii individuali se adună pentru fiecare subscală; un scor ridicat indică prezența acelui tip
de comportament. Scorurile pentru fiecare subscală variază între 10 și 40.
Validitate: PAA demonstrează un grad bun de validitate de construct. Subscalele PAA corelează în
direcțiile prezise cu unele măsurători cu care ar trebui să cor eleze, inclusiv un număr de teste de
personalitate pentru asertivitate și agresivitate, autocaracterizări și caracterizări ale colegilor. În cazul
răspunsurilor la PAA a fost remarcat un efect redus al dezirabilității sociale (Corcoran & Fisher, 2000).
În prezentul studiu a m utilizat scalele agresivitate și asertivitate.

3. Inventarul de personalitate DECAS dezvoltat de Florin Sava (2008) – măsoară personalitatea
descrisă din perspectiva celei mai cunoscute teoretizări – modelul Big -Five. Scala cuprinde 95 itemi ,
distribuiți în cinci scale de conținut (deschidere – D, extraversiune – E, conștiinciozitate – C, agreabilitate –
A și stabilitate emoțională – S) corespunzătoare modelului Big – Five și trei scale filtru (dezirabilitatea
socială / minciună – SD; r ăspunsuri date la întâmplare – RD și răspunsuri aprobatoare – AP) care au scop de
validare a datelor.
Majoritatea probelor de personalitate posedă un neajuns major, acela al timpului ridicat necesar
aplicării unui test. Astfel, probe celebre precum CPI -434 și chiar CPI -260, NEO Pl -R, conțin un număr
foarte mare de itemi, ceea ce presupune un timp de aplicare ce poate merge până la o oră. în schimb,
Inventarul de Personalitate DECAS a fost construit ca o probă de personalitate scurtă, constituită din 95 de
afirmații ce necesită răspunsuri de tip Adevărat/Fals, cu o durată medie de aplicare de 15 minute.

DESIGNUL CERCETĂRII : METODE, INSTRUMENTE, PARTICIPANȚI
26 În ceea ce privește dimensiunea Deschidere (D), Costa și McCrae (1992) subliniază ca fiind
centrale aspectele legate de deschiderea la experiență. Saucier (19 92) prezintă date empirice care converg
spre susținerea ambelor direcții, ce vizează atât preocupările intelectuale (ex.: persoane introspective,
inteligente, rafinate, preocupate de probleme lilozofice), cât și creativitatea și non -conformismul (rebel,
artist, creativ, neconvențional, pieferință pentru varietate). Saucier (1992) sugerează însă că cele două
aspecte pot fi integrate unui concept mai larg, denumit imaginație. De aceea, Saucier propune termenul de
imaginație sau cel de originalitate ca fiind c el mai potrivit pentru a descrie această dimensiune de
personalitate.
Agreabilitatea este probabil factorul de personalitate din modelul Big -Five cu cel mai mare
impact asupra calității relațiilor interpersonale. Între aspectele centrale ale agreabilitătii întâlnim
încrederea în ceilalți și orientarea spre cooperare.
Stabilitatea emoțională este una dintre cele mai întâlnite dimensiuni măsurate prin testele de
personalitate, arătând firea puternică (lipsită de negativism și temeri) și abordarea calmă și raț ională a
problemelor (fără încordare și tensiune).
În cadrul raportului standard generat de calculator sunt prezentate detaliat toate cele zece
combinații posibile amintite anterior cu tipologiile aferente. Ceea ce trebuie reținut este faptul că o
interpre tare care ține cont de analiza simultană a cel puțin doi factori oferă o dscriere mai exactă a
personalității decât fiecare factor în parte.
Inventarul de Personalitate DECAS este un instrument foarte util, dar în același timp are o mare
validitate și fide litate, fiind reprezentativ pentru populația românea scă.
Pentru confirmarea acestor aspecte, a fost realizat de către Sava și lliescu (2008) un studiu de
validare concurentă ce urmărește stabilirea gradului de legătură dintre patru probe care reflectă mode lul
Big-Five. Testele aplicate au fost: Chestionarul BFQ -2 dezvoltat de Caprara, Barbaranelli, Borgogni și
Perugini (1993); Lista de 100 de afirmații scurte din IPIP (Goldberg, 1999); Chestionarul Nonverbal de
Personalitate FF -NPQ realizat de Paunonen, Jac kson și Ashton (2004) și Inventarul de Personalitate
DECAS.
De la un număr de 185 de persoane s -au colectat date complete pentru toate cele patru probe
utilizate. Metoda statistică folosită a fost analiza factorială confirmatorie. S -a relevat faptul că cel e patru
probe nu converg în cei cinci factori așteptați, iar o analiză secundară de tip factorial explorator a
evidențiat existența unui al șaselea factor constituit exclusiv din scale FF -NPQ. De asemenea, din analiza
matricei de corelații dintre scale, a rezultat faptul că scalele FF -NPQ, cu excepția Extraversiunii, par mai
puțin potrivite pentru a fi interpretate în termenii clasici ai dimensiunilor din modelul Big -Five. în
consecință, vom prezenta detaliat rezultatele obținute într -o analiză factorială e xploratorie, luând în calcul
doar trei dintre probe: BFQ -2, IPIP Goldberg și DECAS.

DESIGNUL CERCETĂRII : METODE, INSTRUMENTE, PARTICIPANȚI
27 O dovadă suplimentară a validității concurente a probei DECAS este oferită de corelația existentă
între proba DECAS și NEO Pl -R (Sava, 2008), cea din urmă fiind cea mai cu noscută probă care măsoară
personalitatea după modelul celor cinci factori.
Datele reproduc foarte bine așteptările avute. Astfel între toate scalele omonime există corelații
semnificative statistic care variază în valori absolute între .57 (între DECAS A și NEO Pl -R A) și .81
(între DECAS E și NEO Pl -R E). Mai mult, o serie de mici corelații secundare par a reproduce relațiile
dintre cele două scale. Astfel D DECAS corelează cu E DECAS (r = .23) sau cu E NEO Pl -R (r = .40),
însă o asemenea legătură se găse ște între D NEO Pl -R și E NEO Pl -R (r = .39). în mod similar, s -au
obținut corelații negative între scalele A și N (r = -.24 între A NEO Pl -R și N NEO Pl -R, respectiv r = -.34,
pentru relația dintre A DECAS și N NEO Pl -R).
Din cele prezentate rezultă o bun ă validitate concurentă a probei DECAS, aceasta fiind o dovadă
importantă a faptului că scalele prezentate reflectă eficient cele cinci dimensiuni fundamentale Big -Five.
Inventarul de Personalitate DECAS a fost conceput în ideea de a avea o structură facto rială în cinci
factori. Studiul realizat de Sava (2008) a relevat o asemenea structură factorială, cu precizarea că analiza s –
a făcut la nivel de pachete de itemi (în engleză „item parcels") și nu la nivelul direct al itemilor, deoarece
prima soluție este mai potrivită din perspectiva proprietăților psihometrice relevate pentru analiza itemilor
dihotomici (Sava, 2004). Fiecare pachet de itemi înseamnă, de fapt, o subscală alcătuită prin însumarea a
trei itemi similari ca și conținut, scorul unui pachet vari ind între 0 și 3 puncte. Prin urmare, în analiza
factorială descrisă mai jos au fost incluse 30 de pachete de itemi care ar trebui să fie saturate în cinci
factori distincți.
Inventarul de Personalitate DECAS a fost etalonat pe baza unui studiu efectuat pe un eșantion
național reprezentativ de 1264 de persoane, împărțite în mod proporțional cu frecvența din cadrul
populației după criteriile: gen (bărbați vs. femei); vârstă (16 -25 ani; 26 -40 ani; 41 -60 ani), regiuni istorice
(Banat, București, Crișana -Maramu reș, Dobrogea, Moldova, Muntenia, Oltenia și Transilvania) și zone de
rezidență (urban vs. rural). De asemenea, ținând cont de publicul țintă DECAS, proba a fost aplicată doar
persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 și 60 de ani, având cel puțin zece clase absolvite.
Procedura de eșantionare de tip multifazic, probabilistic, având ca ultimă etapă o eșantionare
aleatoare sistematică, a fost concepută și implementată de două companii de sondare a opiniei publice la
cererea producătorului acestei probe.
Rezult atele obținute din analiza a 1264 de persoane sprijină soluția factorială cu cinci factori, nu
mai puțin de 29 dintre cele 30 de pachete de itemi fiind saturate exact în factorii despre care se aștepta să
existe corelații. Lipsa unei saturații clare și con sistente pentru pachetul de itemi C3 poate sugera ideea
necesității îmbunătățirii punctuale a probei DECAS pentru viitor, prin înlocuirea a 1 -2 itemi din scala de
Conștiinciozitate.
În studiul efectuat am utilizat dimensiunile Deschidere (D), Agreabilitate (A) și Stabilitate
emoțională (S).

DESIGNUL CERCETĂRII : METODE, INSTRUMENTE, PARTICIPANȚI
28 II. Procedură :
Într-o primă etapă s -a realizat evaluarea inițială a variabilelor dependente vizate cu ajutorul
instrumentelor prezentate. Astfel, participanții au fost instruiți în ceea ce privește modalitatea de
completa re a chestionarelor, fiind îndemnați să răspundă cât mai sincer la fiecare întrebare/afirmație
prezentată în scala respectivă, ținând cont de faptul că nu există răspunsuri bune sau rele, afirmații corecte
sau greșite. Chestionarele au fost aplicate prin m etoda creion – hârtie, în grupuri mici. Înainte de
completarea fiecărui chestionar, au fost prezentate instrucțiunile generale; în momentul în care au
intervenit neclarități, acestea au fost clarificate pe loc. În acest context s -a precizat faptul că răsp unsurile
pe care le vor da sunt confidențiale și nu vor afecta în nici un fel executarea pedepsei privative de libertate,
rezultatele evaluării vor fi folosite doar în scop științific și că se pot retrage oricând doresc. Nu s -a trecut
numele participanțil or pe chestionare, ci doar inițiale. Procedura este aplicată conform normelor etice,
beneficiind de acordul persoanelor private de libertate și al administrației locului de deținere. În scopul
stimulării pentru participarea la programul terapeutic, au fost informați cu privire la recompensele
acordate în cazul participării și finalizării acestuia ( suplimentarea dreptului la vizită și/sau pachete,
ridicarea unor măsuri disciplinare aplicate anterior, explicarea detaliată a rezultatelor obținute în urma
evaluării).
Ulterior s -a realizat intervenția terapeutică prin „Programul terapeutic de dimin uare a
comportamentului agresiv” (D.C.A.), prezentat la începutul acestui capitol . Astfel, participanții la studiu
au fost împărțiți în 3 grupuri mici ( 10 -15 persoane ), în cadrul lotului experimental și în 3 grupuri mici
(10-15 persoane), în cadrul lotului de control. În cadrul ședințelor numărul a fost relativ egal, ținând cont
de modificările datorate transferării unor subiecți la diferite penitenciare sau de prezent area la diferite
instanțe de judecată.
Am recurs la împărțirea participanților în grupuri mici, de 10 -15 persoane, datorită avantajelor pe
care le oferă lucrul cu această categorie, a importanței climatului socio -afectiv, după cum urmează:
– o bună percepț ie și cunoaștere reciprocă a membrilor grupului;
– posibilitatea comunicării directe cu ceilalți;
– relații afective comune ( simpatie sau atracție);
– viteză de comunicare și integritatea informațiilor ridicată;
– probabilitate redusă de formare a subgrup urilor și de existență paralelă a liderului formal și
informal;
– urmărirea unor scopuri comune, având o puternică rezistență la influențele dinafară.
Ședințele de lucru s -au desfășurat bisăptămânal, cu o durată de 1 oră, pe parcursul a 7 săptămâni.
La înc eputul programului au fost prezentate scopul/rațiunea acestuia, regulile de funcționare ale acestuia,
au fost formulate obiective personale, motivele declarate și aspirațiile fiecărui participant la program, s -a
făcut o familiarizare cu grupul. Ulterior s -au discutat diferite aspecte, conform tematicii stabilite pentru
fiecare ședință.

DESIGNUL CERCETĂRII : METODE, INSTRUMENTE, PARTICIPANȚI
29 În cadrul ședințelor 12 și 13 au fost reaplicate chestionarele lotului experimental pentru măsurarea
variabilelor dependente vizate (într -o manieră similară cu cea prezentată în faza inițială a evaluării). La
sfârșitul programului s -au purtat discuții de grup cu privire la progresele făcute în scăderea agresivității și
despre utilitatea desfășurării acestuia. S -au prezentat situații semnificative din viața personală a fiecărui a,
precum și aspecte concrete care au intervenit din momentul participării la program (evitarea unor certuri,
autoagresiuni, altercații cu alți deținuți, respectarea mai strictă a programului zilnic, nesăvârșirea de abateri
disciplinare etc).
Lotului de co ntrol i s -au aplicat chestionarele în aceeași perioadă în care s -au aplicat și lotului
experimental, la începutul și la finalul desfășurării programului terapeutic. Asupra lotului de control nu s -a
desfășurat nici un fel de intervenție. Prelucrarea datelor s-a realizat cu ajutorul programului statistic SPSS
versiunea 15.0.

Programul terapeutic utilizat are o serie de avantaje: economia de timp și bani, prezența factorilor
dinamicilor de grup care pot facilita schimbarea (disputele, comentariile membrilor i ngrup -ului),
desecretizarea, recunoașterea implicită a existen ței unei probleme, posib ilitatea de confruntare cu emoțiile
neexprimate, precum și șansa de a practica noi modele comportamentale și de a verifica noi atitudini într –
un mediu controlat. Totuși, un comportament eficient în cadrul grupului nu reprezintă o garanție a unor
rate de recidivă scăzute (Seto & Barbaree, 1999).
Programul terapeutic de grup tinde să aibă următoarele caracteristici: instalează un simț al speranței
la nivelul membrilor, sunt bine organizate, caracterizate de coeziune și expresivitate emoțională, există la
nivelul lor libertate de acțiune și de exprimare a emoțiilor, în cadrul interacțiunilor sunt promovate
respectul, suportul, auto -dezvăluirea, acceptarea necondiționată, întăr irile pozitive, umorul, iar liderii sunt
suportivi.

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

30 PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

Studiul penitenciarului ca mediu se concentrează pe înțelegerea vieții în penitenciar și în particular,
pe stresul deținuților care întâmpină dificultăți î n ceea ce privește supraviețuirea în penitenciar: în timp ce
unii deținuți se adaptează cu ușurință și seninătate la provocările mediului penitenciar, alții suportă o luptă
vizibilă pe durata deținerii. Aceste situații sunt de interes pentru noi pentru că ne oferă perspective diferite
asupra atributelor penitenciarului și asupra nevoilor deținuților. Datele cunoscute arată că probl emele de
ajustare în penitenciar nu sunt nici rare și nici limitate la grupuri extreme de persoane vulnerabile. Deși
stresul se intersectează cu vulnerabilitatea, multe din crizele, disperarea și suferința deținuților pot fi
evitate. Deținuți aparent simil ari supraviețuiesc în același cadru, deținuți ce supraviețuiesc întru -un cadru,
se prăbușesc în altul, situații care sunt stresante pentru unii deținuți nu au nici un impact asupra altora.
Prezentul studiu este un pas înainte în ceea ce privește psihologia penitenciară, vizând identificarea
resurselor personale și sociale care au un impact puternic asupra factorilor specifici mediului penitenciar,
identificând căi prin care deținuții se ajustează la mediul penitenciar în care trebuie să conviețuiască o
perioadă de timp; în același timp, se furnizează date concrete care pot sta la baza unui plan specific de
intervenție, care să îmbunătățească ajustarea la mediul penitenciar, cu consecințe directe asupra reducerii
manifestărilor agresive și a violenței în medi ul penitenciar.
Tendințele agresive au la bază o toleranță scăzută la frustrare, o stimă de sine scăzută,
supercompensată prin impulsivitate și agresivitate, modele de gândire negativă, teamă de implicare în
relații afective. Pentru diminuarea acestor comp ortamente agresive, se poate folosi un program constituit
în manieră cognitiv -comportamentală, aplicabil unui grup de deținuți care au un nivel al agresivității
ridicat și care sunt condamnați pentru infracțiuni comise cu violență (viol, tâlhărie, vătămare corporală,
omor etc.) sau care au săvârșit abateri disciplinare în cursul executării pedepsei privative de libertate.
Programul terapeutic se bazează pe premisa conform căreia majoritatea trăirilor afective negative
sunt generate de o percepție distorsion ată a informațiilor care parvin individului, accentuându -le caracterul
negativ. Tiparul care stă la baza intervenției de grup este chiar conexiunea dintre sentimente – gânduri –
acțiuni – consecințe , ciclu care se poate relua, iar în lipsa unei corecții po ate angrena cu sine efecte dintre
cele mai ample și mai grave.
Prezentul studiu investighează problematica ajustării comportamentului persoanelor private de
libertate la mediul penitenciar din perspectiva resurselor personale și a suportului social, a fact orilor de
mediu, a procesului de evaluare cognitivă, a interrelațiilor dintre variabile și identificarea cauzelor care
duc la o creștere / diminuare a manifestărilor agresive și a actelor violente pe timpul executării pedepsei
privati ve de libertate prin a plicarea „ Programului terapeutic de diminuare a comportamentului
agresiv ” ( D.C.A.).

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

31
7.1. Analiza cantitativă
În studiul prezent ne -am propus să investigăm eficiența unui program terapeutic realizat asupra
unui lot de participanți , care sunt deținuți în pen itenciarele Oradea și Satu Mare . Aceste persoane au fost
condamnate pentru infracțiuni comise cu violență (omor, tâlhărie) sau care au săvârșit abateri disciplinare
în cursul executării pedepsei privative de libertate.
Astfel, ne -am propus să intervenim as upra unu i set de variabile care au fost identificate ca fiind de
importanță majoră în cazul deținuților ce prezintă un nivel crescut de agresivitate (sub toate formele sale)
și comportament antisocial în general. Am presupus că participarea la acest progra m va duce la reducea
elementelor implicate în declanșarea comportamentului agresiv și va determina o creștere a elementelor ce
împiedică declanșarea acestuia. Am realizat acest lucru prin a efectua o serie de măsurători asupra
variabilelor vizate înainte ș i după participarea la programul terapeutic. De asemenea, rezultatele acestor
participanți au fost comparate cu cele ale unui lot de control alcătuit dintr -un eșantion de deținuți cu
caracteristici similare celor din lotul experimental.
Într-o primă etapă am analizat eficiența programului terapeutic asupra nivelului de desch idere a
participanților . Rezultatele obținute indică faptul că există diferențe semnificative între participanți în ceea
ce privește momentul evaluării nivelului deschiderii (F 1,58= 14,8 7; p<0,01). Astfel, se constată că în cazul
participanților la programul terapeutic nivelul deschiderii crește (de la 50,66 la 53,36) în timp ce nivelul
acestei variabile rămâne aproximativ neschimbat în cazul lotului de control (de la 56,60 la 56,20).

Figura nr. 7.1 .1. Reprezentarea grafică a mediilor scorurilor obținute de eșantioanele de participanți la variabila
deschidere.

În continuare am urmărit eficiența programului de intervenție asupra nivelului de psihotism al
participanț ilor. Rezultatele obținute indică faptul că nu există diferențe semnificative statistic între
participanți în ceea ce privește momentul evaluării nivelului psihotismului (F1,58= 3,32; p<0,0 5). Totuși
având în vedere faptul că pragul de semnificație este fo arte apropiat de cel critic putem vorbi despre o
Tiplotlot experimental lot de controlEstimated Marginal Means56
54
52
5021deschidereEstimated Marginal Means of MEASURE_1

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

32 tendință. Astfel, putem afirma că în cazul participanților la programul terapeutic există o tendință de
descreștere a nivelului psihotismului (de la 12,16 la 10,86) în timp ce nivelul acestei variabile rămân e
aproximativ neschimbat în cazul lotului de control (de la 13,06 la 13,26).

Figura nr. 7.1 .2. Reprezentarea grafică a mediilor scorurilor obținute de eșantioanele de participanți la variabila
psihotism.

În ceea ce privește eficiența programul ui de intervenție asupra nivelului de agreabilitate, r ezultatele
indică faptul că există diferențe semnificative statistic între participanți în ceea ce privește momentul
evaluării nivelului agreabilității (F1,58= 11,54; p<0,0 1). Aceste diferențe, în sensu l creșterii nivelului
agreabilității, se constată atât în cazul celor care au participat la programul de intervenție (de la 48 la
49,13) cât și în cazul celor care nu au participat la acesta (de la 54,70 la 55,10).

Figura nr. 7.1 .3. Reprezentar ea grafică a mediilor scorurilor obținute de eșantioanele de participanți la variabila agreabilitate.

Următoarea investigare a fost asupra eficienței programului de intervenție asupra nivelului de
criminalitate a participanților. R ezultatele sugerează faptul că există diferențe semnificative statistic între
participanți în ceea ce privește momentul evaluării nivelului criminalității (F1,58= 15,62; p<0,0 1) indiferent
de participarea la programul terapeutic . Aceste diferențe, în sensul scăderii nivelului criminalității, se
Tiplotlot experimental lot de controlEstimated Marginal Means56
54
52
50
4821agreabilitateEstimated Marginal Means of MEASURE_1
Tiplotlot experimental lot de controlEstimated Marginal Means13,5
13,0
12,5
12,0
11,5
11,0
10,521psihotismEstimated Marginal Means of MEASURE_1

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

33 constată atât în cazul celor care au participat la programul de intervenție (de la 16,43 la 15,23) cât și în
cazul lotului de control (de la 16,36 la 15,46).

Figura nr. 7.1 .4. Reprezentarea grafică a mediilor scorurilor obț inute de eșantioanele de participanți la variabila
criminalitate.

În continuare am urmărit eficiența programului de intervenție asupra nivelului de stabilitate
emoțională. R ezultatele sugerează faptul că există diferențe semnificative statistic între part icipanți în ceea
ce privește momentul evaluării nivelului stabilității emoționale (F1,58= 20,04; p<0,0 1). Aceste diferențe, în
sensul creșterii nivelului stabilității emoționale, se constată doar în cazul celor care au participat la
programul de intervenți e (de la 42,16 la 44,86). În cazul lotului de control rezultatele dintre cele două
evaluări sunt aproximativ identice (51,10 la prima evaluare și 51,16 la a doua evaluare).

Figura nr. 7.1 .5. Reprezentarea grafică a mediilor scorurilor obținute d e eșantioanele de participanți la variabila stabilitate
emoțională.

Următoarea variabilă dependentă investigată a fost gradul de nevrotism. Astfel, am dorit să
evidențiem influența programului terapeutic asupra nivelului de nevrotism al participanților . Rezultatele
Tiplotlot experimental lot de controlEstimated Marginal Means52
50
48
46
44
4221stabilitateemoEstimated Marginal Means of MEASURE_1
Tiplotlot experimental lot de controlEstimated Marginal Means16,50
16,25
16,00
15,75
15,50
15,2521criminalitateEstimated Marginal Means of MEASURE_1

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

34 sugerează faptul că nu există diferențe semnificative statistic între participanți în ceea ce privește
momentul evaluării nivelului nevrotismului al acestora (F1,58= 0,66; NS).

Figura nr. 7.1 .6. Reprezentarea grafică a mediilor s corurilor obținute de eșantioanele de participanți la variabila
nevroticism.

În ceea ce privește eficiența programului terapeutic asupra nivelului de agresivitate, rezultatele
indică faptul că nu există diferențe semnificative statistic între participanți (F1,58= 0,29; NS).

Figura nr. 7.1 .7. Reprezentarea grafică a mediilor scorurilor obținute de eșantioanele de participanți la variabila
agresivitate.

Într-o ultimă etapă am investigat eficiența programului de intervenție asupra nivelului de
asertivitate. R ezultatele sugerează faptul că există diferențe semnificative statistic între participanți în ceea
ce privește momentul evaluării nivelului asertivității (F1,58= 38,44; p<0,0 1). Aceste diferențe, în sensul
Tiplotlot experimental lot de controlEstimated Marginal Means26,6
26,5
26,4
26,3
26,2
26,121agresivitateEstimated Marginal Means of MEASURE_1
Tiplotlot experimental lot de controlEstimated Marginal Means14,0
13,8
13,6
13,4
13,2
13,0
12,8
12,621nevrotismEstimated Marginal Means of MEASURE_1

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

35 creșterii nivelului asertivității, se constată doar în cazul celor care au participat la programul de intervenție
(de la 26,06 la 28,96). În cazul lotului de control rezultatele dintre cele două evaluări sunt aproximativ
identice (24,40 la prima evaluare și 24,60 la a doua evaluare).

Figura nr. 7.1.8 . Reprezentarea grafică a mediilor scorurilor obținute de eșantioanele de participanți la variabila
asertivitate.

Pe baza rezultatelor obținute , s-au constatat îmbunătățiri semnificative în cazul dimensiunilor
vizate de către programul terapeutic. Astfel, se constată faptul că la participanții din lotul experimental pe
dimensiunea „deschidere” se constată o îmbunătățire semnificativă, fapt care susține rezultatul anterior cu
privire la eficie nța intervenției terapeutice asupra deținuților cu comportament agresiv . În cazul lotului de
control, nivelul acestei variabile rămâne aproximativ neschimbat .
Rezultate similare se constată și în cazul dimensiunilor „psihotism” și „agreabilitate”.
În cazul dimensiunii „criminalitate”, se înregistrează scăderii atât în cazul celor care au participat la
programul de intervenție cât și în cazul lotului de control.
La nivelul „stabilității emoționale” se constată o creștere a nivelului acesteia în cazul celor care au
participat la programul de intervenție. În cazul lotului de control rezultatele dintre cele două evaluări sunt
aproximativ identice.
Diferențele nesemnificative constatate în cazul tuturor eșantioanelor indică faptul că programul
de intervenț ie nu reușește să inducă modificări semnificative în ceea ce privește gradul de nevrotism al
indivizilor.
Tiplotlot experimental lot de controlEstimated Marginal Means29
28
27
26
25
2421asertivitateEstimated Marginal Means of MEASURE_1

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

36 În ceea ce privește gradul de agresivitate al indivizilor, sunt constatate diferențe nesemnificative în
cazul tuturor eșantioanelor, aceasta indicând faptul că programul de intervenție nu reușește să inducă
modificări semnificative. Considerăm că aceste rezultate se datorează faptului că un oarecare grad de
agresivitate este necesar pentru adaptarea și conviețuirea în mediul penitenciar.
Diferențele sem nificative obținute în cazul tuturor variabilelor independente, precum și
interacțiunea semnificativă a acestora sugerează faptul că programul terapeutic prezintă eficiență pentru
creșterea nivelului de asertivitate a deținuților cu comportament agresiv.

7.2. Analiza calitativă
Programul a vizat restructurarea cognitiv -comportamentală prin creșterea toleranței la frustrare,
formarea unei imagini pozitive de sine, acceptarea necondiționată de sine și alții, dezvoltarea deprinderilor
de rezolvare de probleme și conflicte în mod asertiv.
Aspecte dominante în comportamentul personal precum: inadaptarea socială , duplicitatea
comportamentului , imaturitatea intelectuală și afectivă, instabilitatea emotiv – acțională, sensibilitatea
deosebită, toleranța scăzută la fru strare, complexul de inferioritate, egocentrismul sunt doar câteva care au
fost identificate ca fiind premergătoare actului infracțional.
În studiul realizat de noi, am analizat aceste dominante în cazul unor persoane care deja au comis
acte infracționale , majoritatea fiind recidiviști, aceștia find la mijlocul perioadei de ispășire a pedepsei. În
faza inițială a studiului, am analizat dominantele comportamentale ale tuturor deținuților, aceștia fiind
selectați pe baza tipului de infracțiuni comise.
Datori tă eficienței sale aplicative și adaptabilității sale culturale, am utilizat modelul DECAS în
evaluarea trăsăturilor de personalitate pretest și posttest, oprindu -ne numai asupra a trei dimensiuni:
deschidere, agreabilitate și stabilitate emoțională. Luâ nd în considerare atât grupul experimental cât și cel
de control, putem reprezenta grafic trăsăturile și profilul deținuților incluși în studiul nostru.
În cazul deținuților incluși în studiu, în faza inițială a studiului, am putut remarca un nivel mediu d e
deschidere, ceea ce indică un simț practic destul de bine dezvoltat, orientat spre implementarea acțiunilor.
Individul cu personalitate deviantă, egocentrist și rigid, are tendința de a fi rezistent la schimbare, uneori
cu dificultăți de adaptare în spe cial la regulile impuse sau prestabilite de alții.
Agreabilitatea vizează modul în care o persoană relaționează și caută să realizeze armonia socială.
În cazul subiecților noștri, se remarcă un spirit competitiv, independent în gândire; combativ, îi place să
iasă în față, dar în același timp cinic și suspicios față de ceilalți, arogant, egoist, orientat excesiv spre
sarcină în dauna relațiilor, intră ușor în conflicte. Incluși în mediul de detenție, subiecții exprimă mai
degrabă egocentrism și suspiciune. Sceptic, condamnatul este mai degrabă competitiv, capacitatea sa de
cooperare fiind stimulată mai degrabă prin tehnici de modificare comportamentală aplicată de regulile de
detenție, decât dintr -un impuls sau organizare internă. Insensibil, nerăbdător, a cesta manifestă aroganță și
cinism, în special față de colegii de cameră, dar uneori și față de autorități.

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

37 Din punct de vedere emoțional, stabilitatea este o trăsătură asociată cu maturitatea emoțională. Se
face distincția între persoanele calme, cu încr edere în sine, care fac față stresului și cei care sunt
vulnerabili și labili emoțional, care se descurajează sau se irită ușor în fața problemelor. Din acest punct de
vedere, media obținută de subiecții incluși în studiu reflectă un nivel mediu spre scăzu t al stabilității
emoționale. Astfel, deținutul are tendința de a fi iritabil, ostil și anxios, impulsiv și nesigur. Indiferent și
lipsit de tact în relaționarea cu ceilalți, întâmpină dificultăți în aprecierea nevoilor celorlalți, sau în
estimarea realis tă a problemelor și a consecințelor comportamentale.
Frustrarea este resimțită în plan afectiv -cognitiv ca o stare de criză și se exprimă în comportamente
dezadaptative, ceea ce se observă frecvent la deținuți. Fiind incluși în relații de grup prin mediul de
detenție, subiecții se confruntă cu intențiile celorlalți, astfel că apar frecvent potențiale situații conflictuale,
în special în cazul celor instabili emoțional, situații în care aceștia au tendința să -și piardă autocontrolul.
Aceste rezultatele obți nute în faza pretest sunt în concordanță cu analizele realizate în alte studii
asupra personalității. În concepția lui Pinatel (1962), există anumite caracteristici care îi determină pe unii
să treacă la fapte criminale, iar aceste trăsături alcătuiesc „nu cleul central al personalității criminale”. Este
vorba despre : egocentrismul, labilitatea, agresivitatea, indiferența afectivă . Infractorii recidiviști dau
dovadă de inadaptare socială, egocentrism, imaturitate, orientare excesivă spre anumite feluri de
gratificație socială (bani, sex etc.), impul sivitate si indiferență afectivă, agresivitate, scepticism, stări
interne de tensio nare și conflict, percepere deformată a realității, dificultăți în autoevaluare și
autoprezentare.
În urma participării la progr amul terapeutic, subiecții din lotul experimental au înregistrat
modificări în ceea ce privesc toate cele trei dimensiuni avute în vedere în studiu, în raport cu propriul
nivel de dezvoltare, dar și raportat la grupul de control. În faza posttest, s -a con stat o mai mare deschidere
spre nou a subiecților, curaj în susținerea ideilor, interes pentru acțiune.
Dacă inițial, deținuții manifestau un comportament rebel și non -conformist, fiind preocupați de
propriile teorii și rigizi în aplicarea sau crearea de n oi strategii de adaptare sau relaționare, în urma
programului terapeutic aceștia au devenit mai deschiși, mai puțin susceptibili, mai empatici, mai creativi.
De asemenea, putem spune că în urma exercițiilor incluse în program au dobândit curaj pentru a cre a
strategii adaptative pozitive la situațiile problemă ce apar în penitenciar, în viața de zi cu zi.

Figura nr. 7.2. 9. Factorii de personalitate din scala DECAS la finalul programului terapeutic pentru subiecții din cele
două loturi.
44464850525456
Deschidere Agreabilitate Stabilitate emotionalagrup experimental
grup de control

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

38
Sensibilitat ea față de propriile sentimente, dificultatea în recunoașterea și exprimarea acestora, a
dus la o ușoară diminuare a problemelor de adaptare și o creștere a capacității de a face față conflictelor
care apăreau inițial între deținuți. De asemenea s -a const atat o mai mare flexibilitate și stabilitate
emoțională în situații de stres. Subiecții rămân însă destul de rigizi în ceea ce privește propriul sistem de
valori, imprevizibili și lipsiți ușor de empatie. Sunt în continuare zgomotoși și excentrici, iar uni i deținuți
din lotul experimental rămân teatrali și ironici. Aceste modificări în ceea ce privește deschiderea spre nou,
sunt relevante și prin raportarea la grupul de control, ale cărui trăsături au rămar în posttest relativ stabile
comparativ cu faza ini țială a evaluării.
Agreabilitatea este conside rată de autorii modelului DECAS ca fiind factorul de personalitate cu
cel mai mare impact asupra calității relațiilor interpersonale. În cazul subiecților din lotul experimental,
apar modificări semnificative statistic intragrup, pretest – posttest.

Figura nr. 7.2.10. Comparații pretest – posttest în cazul grupului experimental.

Înainte de începerea programului terapeutic, deținuții erau individualiști, mai puțin încrezători în
ceilalți, cu un spirit competitiv ridicat. Centrați pe propria persoană, orientați spre atingerea directă a
propriilor obiective în detrimentul celor colective, prin programul terapeutic reușesc să descopere eficiența
muncii în echipă și importanța și eficiența cooperării.
Progr amul terapeutic a determinat modificări la nivelul acestei dimensiuni, în sensul creșterii
capacității subiecților de a realiza sarcini colective, de a colabora în vederea atingerii scopurilor colective.
De asemenea, s -a urmărit formarea capacității de coo perare și toleranță a celorlați, obiective care au fost
atinse la nivelul grupului.
Prin analiza datelor s -a constatat obținerea unor modificări pozitive și în scorurile înregistrate de
lotul de control. Acest fenomen poate fi explicat prin procesul de con taminare sau interinfluențare. Fiind
mereu în contact unii ce ceilalți, deținuții care au participat la program au aplicat strategiile constructive cu
care s -au familiarizat și pe care le -au exersat în ședințele terapeutice și au impus un mod eficient de
comunicare în situații conflictuale.
4546474849505152535455
Deschidere Agreabilitate Stabilitate
emotionalapretest
posttest

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

39 În ceea ce privește stabilitatea emoțională, s -a înregistrat în faza inițială o tendință spre
neuroticism, intensitate crescută a mâniei și frustrării și o frecvență ridicată în manifestarea acestora,
exprimate verbal și comportamental față de ceilalți sau față de sine.
Dacă inițial subiecții manifestau iritabilitate și ostilitate, impulsivitate și vulnerabilitate, rezultatele
obținute în urma programului terapeutic indică o reducere a frecvenței și a intensității cu car e acestea
apăreau. Astfel, putem spune că în cazul celor din grupul experimental, a crescut conștiința de sine
exprimată prin răspunsurile la itemii care reflectă sentimentul de inferioritate. Irascibili și temperamentali
în faza inițială, cu manifestări intense ale sentimentelor de furie și frustrare, prin exercițiile și disputările
realizate în terapie, crește capacitatea de a controla și de a gândi rațional.
Modificările provocate la nivelul acestui factor au putut fi remarcate și prin reducerea
comport amentelor de automutilare sau reducerea comportamentelor sociale inadecvate. Ideea că ceilalți îi
critică sau teama de evaluare negativă, devin mai puțin frecvente în răspunsurile deținuților, în posttest,
ceea ce indică o creștere a conștiinței propriei valori, a conștiinței de sine.
Scorurile obținute posttest indică un nivel ușor deasupra mediei a echilibrului emoțional, ceea ce
poate fi exprimat printr -o reducere a impulsivității, a sentimentului de vulnerabilitate, o creștere a
flexibilității, o reduc ere a frecvenței și intensității sentimentului de furie și o creștere a toleranței la
frustrare. Aceste modificări în ceea ce privește stabilitatea emoțională se constată atât prin comparații față
de nivelul inițial, cât și prin raportare la lotul de cont rol.
În continuare în cadrul studiului am urmărit modificările obținute în dominantele de personalitate
utilizând și scala EPQ -R, atât prin comparații intragrup, cât și intergrupuri, oprindu -ne asupra subscalelor:
psihotism, criminalitate și nevrotism.
Psihotismul ca dimensiune a personalității reflectă prezența unei anume durități în gândire, o
nepăsare în raportarea la cei din jur, criminalitatea, scală secundară a instrumentului, măsoară trăsături
psihotice, care ignoră bunăstarea fizică sau psihologică a celor din jur, și probabilitatea unui comportament
violent, agresiv, iar scala nevrotism vizează stabilitatea emoțională.
Potrivit analizelor realizate asupra rezultatelor obținute la scala de psihotism, putem descrie
infractorii cuprinși în studiu, în faza inițială, ca fiind solitari și nepăsător față de oameni, persoane cu
dificultăți în adaptare și integrare socială, lipsiți de sentimente complexe. Se poate observa la deținuți o
lipsă a capacităților empatice, dificultăți în a înțelege nevoile și dure rile celorlalți. Instabilitatea emotivă
face parte din stările de dereglare a afectivității infractorilor care se caracterizează prin: lipsa unei
autonomii afective, insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emoțiilor și
sentime ntelor superioare, îndeosebi a celor morale etc. Toate acestea duc la lipsa unei capacități de
autoevaluare și de evaluare adecvată, la lipsa de obiectivitate față de sine și față de alții.
Participând la programul de intervenție care a vizat modificarea c ognițiilor iraționale și modificare
comportamentală, deținuții au înregistrat oarecare modificări în atitudinea lor față de cei din jur și în
modul de raportare și relaționare cu ceilalți, în sensul creșterii interesului pentru cooperare și colaborare în

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

40 detrimentul ostilității. Programul terapeutic la care au participat subiecții din lotul experimental, a cuprins
exerciții care au vizat dezvoltarea unei imagini realiste de sine și formarea capacității de acceptare
necondiționată de sine și de alții. Deținu ții și-au exersat și dezvoltat aptitudinile de relaționare eficientă cu
ceilalți, prin regulile impuse de activitatea de grup, jocurile de rol au contribuit la dezvoltarea unor
strategii noi de rezolvare a unor situații conflictuale precum și dezvoltarea c ompetențelor empatice.
Exercițiile de identificare a punctelor tari și a celor slabe, au contribuit la formarea capacității de
autoapreciere realistă, dar și conștientizarea faptului că fiecare persoană prezintă limite, dar și potențial.
Din punct de veder e al nevrotismului, scala vizează capacitatea de echilibrare emoțională, de
control al intensității emoțiilor. În cazul deținuților, analiza din faza inițială a reflectat un nivel mediu spre
scăzut al capacității de control al emoțiilor. Anxioși și îngrij orați, cu fluctuații emoționale, cu manifestări
emoționale intense, puternice și uneori explozive, deținuții pot întâmpina frecvent dificultăți în revenirea
la o stare de normalitate, de echilibru emoțional. Această dificultate de echilibrare emoțională poate atrage
după sine probleme de adaptare la mediu, făcându -l să reacționeze în modalități iraționale și uneori rigide.
Scorurile obținute de subiecți, indică și prezența unor preocupări pesimiste, teama ca lucrurile să nu
meargă conform așteptărilor, ce ea ce indică o rigiditate în gândire și capacități reduse de adaptare la
situații noi, neprevăzute. Instabilitatea emoțională presupune o insuficientă maturizare afectivă, individul
fiind robul influențelor și al sugestiilor.
Prin programul terapeutic am u rmărit atingerea unui nivel mai scăzut al nevrotismul, în special la
subiecții incluși în grupul experimental. Astfel, exercițiile propuse în cadrul programului terapeutic au
vizat îmbogățirea vocabularului emoțional, diversificarea paletei emoționale, for marea capacității de
conștientizare și control al intensității emoțiilor. Discuțiile terapeutice purtate au permis împărtășirea
emoțiilor, definirea și înțelegerea sentimentelor resimțite în anumite situații de ei înșiși și de cei din jur.
Scala de crimina litate din chestionarul realizat de Eysenck (1959) r eflectă tendința de a încălca
valorile și normele, trăsături psihotice, care ignoră bunăstarea fizică sau psihologică a celor din jur, și
probabilitatea unui comportament violent, sau potențial agresiv. A utorii atrag atenția asupra faptului că
persoanele cu scoruri mici pe această scală sunt persoane echilibrate, stabile din punct de vedere
emoțional, lipsite de tendințe nevrotice și în special echilibrate emoțional. De asemenea, aceste persoane
respectă n ormele sociale și au valori care ar putea fi considerate convenționale.
Scorurile înregistrate de subiecți în faza inițială indică un nivel mediu spre ridicat al criminalității.
Conform descrierii scalei, putem afirma că persoanele care obțin scoruri mari pe această scală au tendința
clară de a încălca normele sociale, valorilor recunoscute în mod convențional ca fiind norme sociale.
Aceste persoane au o seamă de trăsături și dispoziții de personalitate care le fac să ignore dorințele,
nevoile, drepturile s au bunăstarea celor din jurul lor. De asemenea, au diverse simptome asociate în mod
uzual instabilității emoționale și psihice, cum ar fi anxietate, sentimente de vinovăție, nervozitate,
insomnie, stări emoționale fluctuante. Este posibil ca aceste persoan e să aibă și sentimentul de a fi
persecutați sau nedreptățiți de cei din jur și este posibil să reacționeze nechibzuit, instabil și

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

41 disproporționat la nedreptăți reale sau imaginare. Altfel spus, au tendința de a distorsiona realitatea, de a
interpreta eve nimentele în conformitate cu scheme cognitive rigide și iraționale. Putem afirma astfel că
rezultatele înregistrate în faza inițială sunt în concordanță cu studiile realizate până în prezent și cu
rezultatele obținute prin evaluarea cu scala DECAS.
Cu toat e că este vorba de persoane care se află în detenție deoarece au încălcat normele sociale,
subiecții incluși în acest studiu au înregistrat valori medii în faza inițială, pentru ca în faza finală, după
încheierea programului terapeutic acest indicator să f ie un doar puțin mai scăzut, atât în cazul grupului
experimental, cât și în cazul grupului de control. Factorul criminalitate este o dimensiune complexă a
personalității, un factor care corelează direct cu alte trăsături de personalitate, inclusiv cu psiho tismul și
nevrotismul. Modificarea care apare este mică raportată la etalonul scalei, însă trebuie luat în considerare
specificul populației luată în studiu, și anume persoane cu comportament deviant. Trebuie luat în
considerare faptul că subiecții incluși în studiu sunt recidiviști, deținuți cu probleme grave de integrare
socială, care au eșuat în acest proces și care, uneori și în starea de detenție manifestă tendința de încălcare
a regulilor prestabilite, uneori prin agresivitate fizică sau verbală față de ei înșiși sau față de alții.
Expectanța ca această trăsătură să se modifice brusc sau radical prin participarea la un singur
program terapeutic ar fi nerealistă. Totuși, modificările care apar intragrup pot indica faptul că delincvenții
care au partici pat la terapie au devenit mai atenți la drepturile celorlalți, mai dispuși să accepte că și ceilalți
au drepturi și libertăți, că plăcerea de moment cu consecințe pe termen lung ar putea fi amânată în favoarea
unei satisfacții pe termen lung, precum și o a titudine pozitivă față de regulile sociale, cel puțin la nivel
declarativ.

Figura nr. 7.2.12. Rezultatele obținute prin comparații între cele două grupuri după încheierea programului terapeutic.

În mod interesant, s -a constat că apare o modificar e pozitivă și în cazul grupului de control. Acest
lucru poate fi explicat și prin fenomenul de contagiune, cauzat de conviețuirea impusă de detenție.
Se poate afirma că manifestarea agresivității este și un indiciu al prezenței complexului de
inferioritate , o mascare a acestuia. Paradoxal, dorința de a arăta superioritate față de alții e cauzată de
faptul că persoana în cauză se subapreciază. Înjosindu -i sau agresându -i pe alții, acești oameni încearcă să –
i coboare pe cei din jur la propriul nivel, se străd uiesc să își construiască o imagine distorsionată de sine,
având tendința de a se prezinta mai duri decât sunt în realitate.
0246810121416
Psihotism Criminalitate Nevrotismgrup experimental
grup de control

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

42

Figura nr. 7.2.13. Modificările obținute de grupul experimental prettest și posttest în evaluarea factorilor de
personalit ate cu scala EPQ -R.

De cele mai multe ori agresivitatea apare ca efect al frustrării, al incapacității de a face față
diferențierea dintre realitate și nivelul de realizare al propriilor dorințe. Această situație poate fi
reprezentată printr -o formulă mat ematică: lucrul dorit – realitatea și energia agresivității. Altfel spus, cu
cât distanța între „vis” și realitate este mai mare, cu atât e mai pronunțată nemulțumirea de sine și,
respectiv, mai mare agresivitatea.
Cu toate că modificarea comportamentală s e realizează prin recomp ensă și pedeapsă, iar
comportam entul agresiv a fost sancționat prin condamnare, mecanismele care generează agresivita tea nu
se modifică numai prin privarea de libertate. Fiind un mediu de viață delimitat în funcție de gen , instincul
de supraviețuire se exteriorizează frecvent în cazul bărbaților în special, prin diverse manifestări agresive
în special în cazul persoanelor care nu dețin capacitatea de a găsi strategii diversificate de rezolvare a
problemelor.
De cele mai multe ori, de ținuții devin agresivi când interpretează o situați e conflictuală ca fiind
rezultatul unui act de atribuire nejustificată, subiectivă a unei intenții răuvoitoare. Convingerea lor că nu
vor face față nedreptății, că nu o pot suporta și e datoria lor să facă dreptate, completată de limitele
emoționale, devine o scuză și motivație pentru propriile fapte.
În cazul infractori lor, frustrarea apare atunci când acesta este privat de unele drepturi, recompense,
satisfacții care consideră că i se cuvin sau când în calea obținerii acestor drepturi se interpun unele
obstacole. Frustrarea este resimțită în plan afectiv -cognitiv ca o stare care bloch ează cap acitatea de a
acționa rațional. (Buș, 1997).
Mediul de detenție, prin specificul său, presupune îngustarea câmpulu i de acțiune. În cadrul unui
grup masculin de deținuți, fiecare se confruntă cu intențiile celorlalți. Reacți ile la această situație pot fi
active , agresiv e, dar și pasive sau asertive. Asertivitatea este un comportament dezirabil care permite
individului să rezolve conflictele fără să devină agresiv, în mod convingător rațional și fără urmă de
agresivitate. Aceasta presupune un anumit nivel de autocontrol, dar și de autocunoaștere, creșterea
capacității de recunoaștere și respectare a drepturilor celorlalț i, empatie, creativitate în rezolvarea
024681012141618
Psihotism Criminalitate Nevrotismpretest
post test

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

43 problemelor sociale. Activitățile desfășurate în programul terapeutic au urmărit dezvoltarea acestor
competențe: reducerea frecvenței răspunsurilor agresive și dezvoltarea competențelor asertive.
Dacă la început, c ei cu toleranță foarte scăzută la frustrare aveau tendința să -și piardă pe moment
autocontrolul acționând hao tic, inconstant, agresiv și uneori auto -agresiv în final s -a constatat o creștere a
capacității de a reacționa diversificat și mai des asertiv la situ ațiile frustrante sau conflictuale . Intensitatea
emoțiilor activate în situații conflictuale sau frustrante este determinată de semnificația dată factorilor
conflictuali și frustranți prin procesul de evaluare și interpretare , de către fiecare individ. Mod ul de
interpretare a realității poate fi schimbat prin tehnici cognitiviste utilizate și de noi în programul terapeutic.
Dincolo de experiențele anterioare, de climatul sau mediu familial, de contextul social care a
determinat actul infracțional sau care a u dus la condiția actuală de deținut, gândirea rațională se poate
modifica în funcție de motivația fiecăruia pentru schimbare. Exercițiile desfășurate în programul terapeutic
și temele de casă au constituit o provocare pentru fiecare membru al grupului te rapeutic și a determinat
bineînțeles activarea unor mecanisme defensive mai ales pentru că această formă de terapie determină
crearea unui nou mod de a interpreta realitatea, foarte puțin asemănător cu cel utilizat până în prezent.
În cadrul programului te rapeutic s -a urmărit dezvoltarea deprinderilor de autonomie, formarea
capacității de asumare a responsabilității decizionale și de a răspunde asertiv la provocări, luând în
considerare consecințele pozitive pe termen lung. Rezultatele obținute în urma anal izării datelor culese în
urma acestui studiu relevă faptul că o creștere a deschiderii și a stabilității emoționale atrage un
comportament asertiv manifestat mai frecvent, iar modificările din dimensiunea criminalității și
psihotismului în sens negativ, ad ică reducerea acestora corelează cu manifestarea agresivității cu o
frecvență mai redusă. Aceste rezultate sunt în concordanță cu studiile privitoare la factorii determinanți ai
agresivității.
Dezvoltarea încrederii în sine, formarea unei atitudini pozitiv e față de propria persoană și formarea
deprinderii de valorizare a sinelui și a celorlalți, prin exerciții de restructurare cognitivă, au contribuit și
acestea la dezvoltarea capacității de a respinge implicarea în acțiuni agresive.
Tendința de a lupta pen tru satisfacerea nevoilor pe termen scurt, fără să se țină cont de consecințe,
este însă adânc înrădăcinată în structura deținutului, iar modificarea comportamentală se va menține doar
prin repetarea unor programe terapeutice specifice. Formarea și dezvolt area judecăților morale,
remodelarea personalității în vederea reinserției sociale necesită un proces consecvent și de durată în
restructurarea cognitivă, dezvoltarea personală, creșterea gradului de educație a deținuților și înfruntarea
limitelor impuse d e mediul din penitenciar.
Modificările obținute în urma aplicării programului terapeutic, implicarea deținuților în exerciții,
discuții și jocuri de rol, au determinat modificări pozitive în structura de personalitate, per ansamblu, în
cazul celor incluși în studiu și au dus la modificarea comportamentului acestora în sensul creșterii
comportamentului asertiv. Creșterea stabilității emoționale, a capacității de autocontrol, o mai mare
deschidere față de cei din jur și nevoile lor, combinate cu strategii de recompensare, au determinat

PRINCIPALELE REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR

44 motivarea pentru implicarea în terapie, reducerea unor manifestări agresive și creșterea capacităților
asertive.

CONTRIBUȚII PERSONALE, LIMITE, DIRECȚII UL TERIOARE DE ACȚIUNE

45 CONTRIBUȚII PERSONALE, LIMITE, DIRECȚII ULTERIOARE
DE ACȚIUNE

Ținând cont de natura exploratorie a studiu lui, intenția a fost aceea de a face un alt pas în
descoperirea de tipuri, surse, efecte ale variabilelor care influențează adaptarea, ajustarea la mediul
penitenciar. Următorul pasul ar putea evidenția impactului acestor variabile asupra efortului de redu cere a
periculozității în mediul penitenciar.
Verificarea eficienței programului s -a făcut prin mai multe mijloace. Astfel, într -o primă etapă au
fost comparate rezultatele inițiale ale participanților la program cu cele ale unui lot de control, cu
caracte ristici similare, care nu a implicat în nici un fel de intervenție. Datorită ineditului demersului
efectuat, s -a putut realiza o evaluare limitată a progreselor care au intervenit în timpul derulării studiului,
avînd doar un număr restrâns de mijloace care să ne permită o evaluare cantitativă. Astfel, s -au urmărit
aspecte concrete, cum ar fi: numărul agresiunilor / autoagresiunilor în care au fost implicați participanții la
studiu, numărul de rapoarte de incident întocmite acestora, numărul de mutări în alt e camere de deținere,
din cauza unor motive personale, numărul de recompense acordate participanților, numărul de activități
educative la care au participat.
Raportat la aceste aspecte, se constată faptul că a scăzut nivelul de izolare emoțională și social ă, s-a
redus implicarea participanților la studiu în acte comise cu violență, concretizate în numărul de rapoarte de
incident, a scăzut numărul mutărilor de la o cameră la alta din motive personale, s -au acordat recompense
pentru atitudine constant pozitiv ă și implicare în activități educative.
Deoarece studiul s -a realizat în cadrul a două penitenciare, mărimea eșantionului a fost limitată de
rata de participare a deținuților (au fost incluși un număr de 64 deținuți, aflați în executarea unor pedepse
priva tive de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni violente sau care au săvârșit abateri disciplinare
grave în cursul executării pedepsei privative de libertate). Acest lucru s -a datorat faptului că instrumentele
folosite trebuiau aplicate unor subieți c are să aibă un nivel educațional minim – studii gimnaziale. Datorită
acestui fapt nu s -au realizat alte comparații pe baza unor criterii penologice ( regim ul de executare a
pedepsei privative de libertate , durata pedepsei privative de libertate, vârstă – au fost excluși minorii,
bătrânii – sex, participare a la diferite programe și activități eductive). Eșantionul utilizat nu include femeile
deținute; este de așteptat ca problematica ajustării acestora să difere calitativ, dată fiind complexitatea de
roluri so ciale pe care acestea le au, î n special pe relația cu familia .
De asemenea, trebuie să ținem cont de faptul că prezentul studiu s -a desfășurat într -o perioadă de
reformă structurală profundă a mediului penitenciar ( intrarea în vigoare a noii legi de execu tarea a
pedepselor ș i a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal , profilarea unităților
penitenciare în funcție de regimul de executare, schimbarea prevederilor ordinului ministrului justiției
pentru acordarea drepturilor deținuți lor, schimbarea iminentă a codului penal etc. ).

CONTRIBUȚII PERSONALE, LIMITE, DIRECȚII UL TERIOARE DE ACȚIUNE

46 O altă limită o constituie faptul că în penitenciarele românești nu există un set de program e care să
fie aplicate unitar, coerent și care să asigure o continuitate. În momentul în care o persoană privată d e
libertate este transferată la alt penitenciar, pentru afaceri judiciare sau pentru executarea pedepsei privative
de libertate, aceasta nu mai participă la programele sau activitățile în care era angrenat, iar munca depusă
de psiholog / asistent social / sociolog este fără finalitate.
Participarea activă a deținuților la programe terapeutice și activități educative care să vizeze
reduce rea agresivității și a periculozității în mediul penitenciar este redusă și din cauza analfabetismului,
care este în jur d e 17%.
O direcție ulterioară de acțiune trebuie să vizeze modalitatea de acoperire a golului dintre
rezultatele cercetării și aplicațiile concrete la nivel individual și organizațional, la dezvoltarea și
implementarea unor programe care să conducă la creșt erea calității vieții în detenție. În acest sens este
recunoscută dificultatea sarcinii ce revine psihologului în a convinge asupra necesității alocării de resurse
în vederea modificării unor caracteristici ale mediului fizic, organizațional, al relațiilor interpersonale în
penitenciar.
Tendința de a lupta pentru satisfacerea nevoilor pe termen scurt, fără să se țină cont de consecințe,
este însă adânc înrădăcinată în structura deținutului, iar modificarea comportamentală se va menține doar
prin repetarea u nor programe terapeutice specifice. Formarea și dezvoltarea judecăților morale,
remodelarea personalității în vederea reinserției sociale necesită un proces consecvent și de durată în
restructurarea cognitivă, dezvoltarea personală, creșterea gradului de e ducație a deținuților și înfruntarea
limitelor impuse de mediul din penitenciar.
Cu toate că sporirea numărului de persoane private de libertate recidiviste influențează mediul
carceral, intervenția psiho -educativă trebuie intensificată în așa fel încât in divizii condamnați în primă
instanță, nerecidiviști, să nu acceseze conduite specifice penitenciarului, în special cele de genul propagării
conduitelor agresive și autoagresive. Tot în scopul prevenirii contagiunii comportamental -deviante,
propunem înființ area unor secții speciale pentru nerecidiviști și minori, cu totul altele decât cele aflate în
cadrul penitenciarelor cu regim de siguranță maximă sau regim închis.
Creșterea într -o mai mare măsură a posibilităților de reintegrare socio -profesională a pers oanelor
private de libertate, ar fi posibilă prin aplicarea intensificată a programelor socio -educative și a
programelor centrate pe formare profesională, sau pe crearea unor competențe pentru reintegrare după
liberare în comunitate.
În anii viitori, antic ipăm însă o creștere a eficacității serviciilor corecționale, socio -educative și
psihoterapeutice, direct proporționale cu gradul de accesare a fondurilor europene pentru educație și
cercetare în detenție, cerință completată cu o reformă a personalului în sensul întineririi și profesionalizării
intensive a lui.
Considerăm că „Programul terapeutic de Diminuare a Comportamentului Agresiv” și -a dovedit
utilitatea, reliefând o serie de aspecte care erau doar bănuite, dar niciodată studiate în detaliu. Aplicarea

CONTRIBUȚII PERSONALE, LIMITE, DIRECȚII UL TERIOARE DE ACȚIUNE

47 acestuia într -un număr mai mare de penitenciare, unui număr cât mai mare de participanți, ținând cont de
faptul că sunt necesari doar 2 -3 specialiști, că sunt necesare un număr mic de materiale didactice, combinat
cu ocuparea timpului liber al deținuților , corelat cu scăderea manifestărilor agresive și cu posibilitatea
persoanelor private de libertate de a fi recompensate, ar avea efecte benefice în diminuarea
comportamentelor agresive în penitenciarele românești.

CONCLUZII

48 CONCLUZII

Pornind de la evaluarea consecințelor care pot decurge din pierderea controlului asupra
comportamentului individual, fără a omite efectele asupra comportamentului de grup, mai ales în mediul
restrictiv reprezentat de penitenciar, am considerat oportune demersurile care privesc crește rea abilităților
individuale de autocontrol pe linia abordării de grup simple, dar de loc simpliste.
Conceptele de preocupare, așteptări pozitive și respect ar trebui să apară în toate așezămintele
penitenciare. Aceste valori ar trebui promovate și încuraj ate de către manageri la toate nivelurile, prin
planificare strategică, încercări și eforturi de a configura atitudini pozitive la persoanele private de libertate
și la personal. Fără o astfel de viziune, așezămintele penitenciare prezintă reale pericole pentru sănătatea
mentală și fizică a persoanele private de libertate și a cadrelor.
În prezenta lucrare am urmărit modificarea trăsăturilor de personalitate care contribuie la realizarea
actului infracțional, prin implementarea unui program terapeutic spec ific. Programul a vizat restructurarea
cognitiv -comportamentală prin creșterea toleranței la frustrare, formarea unei imagini pozitive de sine,
acceptarea necondiționată de sine și alții, dezvoltarea deprinderilor de rezolvare de probleme și conflicte în
mod asertiv.
Studiile realizate până în prezent indică faptul că orice act infracțional are la bază comportament e
distructive care apar ca urmare a unor dificultăți de adaptare , dar și prin influența sau formarea în cadrul
unor f amilii d estrămate și dezo rganizate, în care violența și agresivitatea au fost principalele elemente de
modelare a carac terului copilului și tânărului.
În mediile în care forța fizică primează, toleranța este considerată o slăbiciune, iar cel slab și singur
primește întotdeauna o corecție de la cei puternici. Participând împreună cu grupul la comiterea unor
infracțiuni cu violență, de la vârste tot mai mici, deseori pe fondul consumului de alcool sau droguri, cu
timpul , violența fizică și verbală devin adevărate mijloace de exprima re, un mod de viață, un reflex, un
automatism . Aceasta determină formarea unei imagini eronate despre valorile morale și sociale, le creează
infractorilor impresia că prin stabilirea propriilor reguli se poate ajunge la obținerea succesului cu mai
mare ușu rință, iar încrederea în forțele proprii se dezvoltă pe un fundament instabil și nerealist. Curajul
devine o expresie a insensibilității și indiferenței, imaginea pozitivă de sine ascunde egoism și lipsă de
empatie, iar relațiile sociale se bazează pe minc iună, eschivare și strategii rigide de rezolvare a
problemelor.
Trăsături de personalitate ca : inadaptarea socială , duplicitatea comportamentului , imaturitatea
intelectuală și afectivă , instabilitatea emotiv – acțională , sensibilitatea deosebită, toleranța scăzută la
frustrare, complexul de inferi oritate, egocentrismul sunt doar câteva din trăsăturile de personalitate care
au fost identificate ca fiind pre mergătoare actului infracțional.
Din punct de vedere teoretic, lucrarea abordează succint principalele cercetări legate de
agresivitate, în general, și de agresivitatea în mediul penitenciar, în particular. Cu toate că literatura de

CONCLUZII

49 specialitate autohtonă este săracă, am încercat redarea cât mai exactă a aspectelor legate de agresivitatea în
mediul peniten ciar. Datorită faptului că până în anul 2006, la intrarea în vigoare a Legii nr. 275, privind
executarea pedepselor ș i a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal , mediul
penitenciar era unul închis, s-au creat o multitudine de mit uri legate de conviețuirea în penitenciar, dar nu
s-au întreprins demersuri de cercetare coerente. S -au făcut unele studii la nivelul mai multor penitenciare,
dar nu s -a creat o strategie comună de studiere a manifestărilor violente care au loc în penitenc iare.
Lucrarea de față încearcă să sintetizeze studiile aplicate în penitenciare și propune aplicarea sistematică și
coerentă a unor programe terapeutice de diminuare a comportamentelor agresive în toate penitenciarele
românești.
La nivel metodologic, am u rmărit verificarea unor instrumente, prin aplicarea acestora la subiecți
din penitenciarele românești. Cu această ocazie am constatat faptul că infractorii violenți prezintă un nivel
ridicat al pattern -urilor de apărare cognitivă și emoțională . De multe or i, ei se evaluează negativ și global, se
etichetează ca fiind „ oameni răi, inferiori sau incapabili” , așteaptându -se ca viața lor să fie plină de eșecuri sau de
pericole . Se constată faptul că manifestările agresive se nasc pe fondul unei toleranțe scăzut e la frustrare, o stimă
de sine scăzută, a existenței unui sistem atitudinal profund antisocial, supercompensată prin impulsivitate și
agresivitate , fiind evidentă căutarea puterii și a controlului din dorința de gratificarea imediată, modele de gândire
negativă și teamă de implicare în relații afective.
Modificările obținute în urma aplicării programului terapeutic, implicarea deținuților în exerciții,
discuții și jocuri de rol, au determinat modificări pozitive în structura de personalitate, per ansamblu, în
cazul celor incluși în studiu și au dus la modificarea comportamentului acestora în sensul reducerii
manifestărilor agresive și auto -agresive. Creșterea stabilității emoționale, a capacității de autocontrol, o
mai mare deschidere față de cei din jur și nevoile lor, combinate cu strategii de recompensare, au
determinat motivarea pentru implicarea în terapie, reducerea manifestărilor agresive și creșterea
capacităților asertive. Se constată faptul că terapia de grup, care nu implică folosirea a mai mult d e 2
specialiști, combinată cu ocuparea timpului liber al deținuților, corelat cu scăderea manifestărilor agresive,
raportat la o analiză costuri – beneficii, face plauzibilă și de dorit aplicarea pe scară largă a programelor
terapeutice de diminuare a comp ortamentelor agresive în penitenciarele românești.
Din analizarea programelor prezentate în literatura de specialitate și din studierea rezultatelor
obținute ca urmare a aplicării programului terapeutic D.C.A., se constată faptul că terapia de grup, având
ca scop reducerea recidivei și a comportamentelor agresive, are eficiență în cazul deținuților vizați. S -a
constatat faptul că după constituirea grupurilor și cunoașterea membrilor, aceștia au devenit critici
vehemenți la adresa celor care au continuat să manifeste comportamente agresive în cursul executării
pedepsei privative de libertate . Putem afirma că în acest context rolul conducătorului programului
terapeutic este acela de a identifica și de a crea acele „trăgaciuri” care să pună în mișcare forțele
terapeutice ale grupului.
Relațiile familiale și de prietenie sunt surse importante de sprijin care trebuie promovate. Cu toate
că încarcerarea impune anumite constrângeri în ceea ce privește vizitele, exercitarea dreptului la

CONCLUZII

50 corespondență și petiționare, efectuarea de convorbiri telefonice în mod regulat, trebuie, pe cât posibil, să
fie păstrate legături cât mai normale cu membrii de familie sau cu prietenii. Legăturile dintre penitenciare
și societatea de afară (de exemplu, prin voluntari care fac parte d in organizații de ajutor social,
educaționale, religioase, profesionale sau pentru petrecerea timpului liber, sau chiar aducerea de public în
închisori ) ar trebui să fie încurajate și înlesnite, cât mai mult posibil.
Datele obținute susțin faptul că exist ența suportului social (vizitarea deținuților se către familie,
prietenii, participarea la activități educative și de asistență psiho -socială) influențează în mod puternic și
direct reducerea manifestărilor agresive și săvârșirea de abateri disciplinare în cursul executării pedepsei
privative de libertate . Astfel, deținuții care sunt vizitați periodic de către familie, prietenii, participă activ
la activități educative și de asistență psiho -socială, care desfășoară activități productive, au rare momente
în care se manifestă agresiv și nu săvârșesc abateri disciplinare grave. Deținuții nevizitați sau care sunt
vizitați sporadic, care nu se bucură de sprijinul familiei și al prietenilor, care nu participă decât răzleț și cu
dezinteres la activități educative ș i de asistență psiho -socială, sunt mai predispuși la exercitarea de
manifestări violente, ei săvârșind abateri disciplinare grave. Acestea atrag după sine alte consecințe
negative: le este răstrâns acccesul la activități sportive, educative, participarea l a muncă, este interzisă
vizitarea lor de către membrii de familie / prieteni pe o durată de la 1 la 3 luni, lucru care crește starea de
tensiune și de nemulțumire.
Ca urmare a aplicării chetionarelor, datele obținute relevă faptul că deținuții au nevoie să se știe în
siguranță inclusiv în penitenciar, să nu planeze asupra lor amenințarea cu recurgerea la acte de violență. Pe
de altă parte, aceștia au nevoie de o anumită nevoie de libertate de mișcare, dar care le este restrânsă,
tocmai datorită infracțiunil or comise cu violență (viol, tâlhărie, vătămare corporală, omor etc.) sau
săvârșirii de abateri disciplinare grave în cursul executării pedepsei privative de libertate . Din acest motiv,
ei trebuie să găsească o activitate care să le ocupe timpul, care să î i ajute să se reabiliteze după săvârșirea
faptelor pentru care sunt condamnați. Astfel, unii devin pictori, alții sculptori sau mici meseriași. Cei care
au participat la activități educative și de asistență psiho -socială și care au calități artistice, pot să scrie
articole pentru revista penitenciarului, alții au devenit actori, interpretând cu succes piese celebre sau piese
proprii. Astfel, se asigură un feedback emoțional, care îi ajută pe deținuți să treacă mai ușor peste
restricțiile din mediul penitenc iar.
Se constată faptul că deținuți i tineri recurg mai frecvent la autorăniri, pentru că în general au o
toleranță mai scăzută la frustrările inerente mediului penitenciar. Cu cât nivelul de inteligență și educație al
deținuților crește, cu atât frecvența autorănirilor este mai scăzută.
În altă ordine de idei, lipsa țigărilor și a imposibilității de a se împrumuta motivează frecvent
autorănirile. Numărul celor care au o situație materială bună și care recurg la acte de violență este deosebit
de redus, iar e xercitarea acestora este cu totul incidentală, din motive de ordin familial.
Există o legătură directă între stilul de conducere al personalului și numărul deținuților cu
autorăniri: stilul rigid și restrictiv, precum și implicarea minimă în viața grupulu i furnizează mai mulți

CONCLUZII

51 deținuți care se autorănesc. S -a observat că personalul cedează mai frecvent în fața cererilor deținuților
care s -au automutilat, când aceștia au fost condamnați pentru infracțiuni ușoare, iar acestea nu au caracter
repetat.
Cursuril e educative și de meserii, ca și educația fizică, joacă un rol major în îmbunătățirea
respectului de sine și în pregătirea deținuților în vederea liberării. Acestea au efecte importante în
reducerea traumelor și depresiilor, accesul larg la artă a dovedit că are un impact major în creșterea
respectului de sine și a încrederii, promovează relaxarea, îmbunătățește somnul, crește energia și atenuează
mânia de a se știi conduși de către alții, prin aplicarea unor regului stricte.
Locurile de muncă și sălile de clasă pot să ofere un mediu în care deținuții pot fi ținuți ocupați sau
în care pot să se distreze pentru o „evadare” mentală temporară din stresul încarcerării .
Prin această participare la activități educative și de asistență psiho -socială, deținuții sun t ajutați să –
și dezvolte calitățile de părinți , pentru a preveni transformarea în părinți abuzivi sau neglijenți – factori
importanți ai bolilor psihice sa u ai comportamentului criminal.
Credințele spirituale și religioase pot contribui semnificativ la bun ăstarea psihică, precum și la
reducerea manifestărilor agresive. Personalul trebuie să respecte convingerile religioase ale deținuților și
să le asigure toate facilitățile pentru practicarea lor și pentru dezvoltarea aspirațiilor lor spirituale.
Preocupări le la nivelul penitenciarelor pentru asigurarea intimității sunt reduse de configurația
clădirilor destinate cazării deținuților (camere mari și camere mici – celule). Cu toate că se dorește
extinderea suprafeței și a volumului de aer alocate fiecărui deți nut, în conformitate cu normele europene,
se întâmpină dificultăți serioase, datorate lipsei fondurilor necesare pentru renovarea spațiilor existente sau
pentru construirea de noi penitenciare. Anumite ocazii pot fi folosite pentru obținerea unui spațiu pe rsonal
privat. Când este necesar ( de exemplu, în timpul consultațiilor medicale) deținuții vor fi consultați separat,
fiecare în parte și pe cât posibil , fără prezența vreunui cadru al penitenciarului. Confidențialitatea poate și
trebuie să fie respectată .
Pe de altă parte, lipsa intimității este compensată de relaxarea tratamentului penitenciar, rezultat al
aplicării prevederilor Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor ș i a măsurilor dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal .
Cu toa te că sporirea numărului de persoane private de libertate recidiviste influențează mediul
carceral, intervenția psiho -educativă trebuie intensificată în așa fel încât indivizii condamnați în primă
instanță, nerecidiviști, să nu acceseze conduite specifice penitenciarului, în special cele de genul propagării
conduitelor agresive și autoagresive. Tot în scopul prevenirii contagiunii comportamental -deviante,
propunem înființarea unor secții speciale pentru nerecidiviști și minori, cu totul altele decât cele af late în
cadrul penitenciarelor cu regim de siguranță maximă sau regim închis.
În anii viitori, anticipăm o creștere a eficacității serviciilor corecționale, socio -educative și
psihoterapeutice, direct proporționale cu gradul de accesare a fondurilor europe ne pentru educație și

CONCLUZII

52 cercetare în detenție, cerință completată cu o reformă a personalului în sensul întineririi și profesionalizării
intensive a lui.
Considerăm că „Programul terapeutic de Diminuare a Comportamentului Agresiv” și -a dovedit
utilitatea, re liefând o serie de aspecte care erau doar bănuite, dar niciodată studiate în detaliu. Aplicarea
acestuia într -un număr mai mare de penitenciare, unui număr cât mai mare de participanți, ținând cont de
faptul că sunt necesari doar 2 -3 specialiști, că sunt n ecesare un număr mic de materiale didactice, combinat
cu ocuparea timpului liber al deținuților, corelat cu scăderea manifestărilor agresive și cu posibilitatea
persoanelor private de libertate de a fi recompensate, ar avea efecte benefice în diminuarea
comportamentelor agresive în penitenciarele românești.

BIBLIOGRAFIE
53 BIBLIOGRAFIE

1. Abraham, P., Pitulescu, I., Dersidan, E., Ranete, I. (2000). Dicționar de termeni juridici uzuali,
explicativ, practic . București: Editura Național.
2. Academia Română (2008). Dicționarul e xplicativ al limbii române , ediția a II -a. București: Editura
Univers Enciclopedic.
3. Albu, M. (1998). Construirea și utilizarea testelor psihologice . Cluj -Napoca: Editura Clusium.
4. Allport, G. W. (1973). Personality: A psychologic interpretation . New -York: H olt.
5. Banciu, D. (2000). Elemente de sociologie juridică . București: Editura Lumina Lex.
6. Banciu, D., Teodorescu, V. (2000). Etiologia și prevenirea delictelor de omor comise în România
în perioada de tranziție, în vol. ,, Starea societății românești după 20 de ani de tranziție ”. București: Editura
Expert.
7. Banciu, D., Rădulescu, S. -M., Teodorescu, V. (2006). Tendințe actuale ale crimei și criminalității .
București: Editura Lumina Lex.
8. Bandura, A. (1963). Imitation of film -mediated aggressive models. Journal o f Abnormal and
Social Psychology , Vol. 7(2), pp. 67 -78.
9. Bandura, A. (1973). A ggression : A social learning analysis . Englewood Cliffs, New -Jersey:
Prentice Hall, Erlbaum.
10. Bandura, A.(2001). Social cognitive theory: An agentic perspetive. Annual Review of Psychology,
Vol.52, pp 1 -27.
11. Baron, R., (1977). Human Aggression . New -York: Plenum.
12. Baron, R. & Byrne, D. (1991). Social Psichology . Boston: Allyn&Bacon.
13. Băban, A., Derevenco, P, Eysenck, S.B. (1990). Un studiu intercultural cu ajutorul chestionarului
de personalitate Eysenck. Revista de Psihologie, Vol.36(1), pp. 37 -45.
14. Băban, A. (1998). Stres și personalitate . Cluj -Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
15. Bălan A. , Stănișor E. , Mincă M. (2002). Penologie . București: Editura Oscar Print.
16. Becker, G. (1994). Comportamentul uman – o abordare economică. București:Editura ALL.
17. Birț, M.A. (2001). Psihiatrie. Prolegomene clinice . Cluj -Napoca: Editura Dacia.
18. Bocancea, C. & Neamțu,G. (1998). Elemente de asistență socială . Iași: Editura Polirom.
19. Bodea, R. (1998 ). Pedeapsa închisorii și a detențiunii pe viață. Oradea: Editura Anotimp.
20. Bogdan, T. & Sântea, I. (1996). Victime și infractori . București: Editura Niculescu SRL.
21. Bogdan -Tucicov, A., Chelcea, S., Golu, M., Golu, P., Mamali,C., Pânzaru, P. (1981). Dicționa r de
psihologie socială . București: Editura Științifică și Enciclopedică.
22. Borum, R. (2002). Structure assesment violence risc in youth . Miami: University South Florida.
23. Briggs, S.C., Sundt, J.L., Castellano, T.C. (2003). The Effect of Supermaximum Security Prisons
of Institutional Violence . Criminology , Vol.41(4), pp. 1341 -1376.

BIBLIOGRAFIE
54 24. Brody, N. (1972). Personality: Research and theory . New -York: Academic Press.
25. Bruno, Ș. (2006). Mediul penitenciar românesc. Cultură și civilizație carcerală . Iași. Institutul
Europ ean.
26. Buss, A.H. , Perry, M. (1992). The Aggression Questionnaire . Journal of Personality and Social
Psychology, Vol.63 , pp.452 -459
27. Buș, I. (1997). Psihologie judiciară . Cluj -Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
28. Buș, I. (2005). Psihologie și infracț ionalitate. Fundamente teoretice . Cluj -Napoca: Editura ASCR.
29. Buș, I. , Miclea, M. , David, D. , Opre, A (2004). Psihologie judiciară – Curs postuniversitar: Cluj –
Napoca.
30. Butoi, T. (2001). Psihologie judiciară . București: Editura Fundației România de Mâine.
31. Butoi T. & Butoi , I.T. (2006). Tratat universitar de psihologi e judiciară .București. Editura
Phobos .
32. Camp, G. (1995). Correction Yearbook . Washington D.C.: Criminal Justice Institut.
33. Camp, S.D., Gaes, G.G., Langan, N.P., Saylor, W.G., (2 003). The influence of prisons on Inmate
Misconduct: A multilevel investigation. Justice Quarterly , Vol.20(3), pp. 502 -533.
34. Carter, R.L. (2006). Solutions for Missing Data in Structural Equation Modeling. Research and
practice in assessment, Vol.1(1), pp. 1-6.
35. Cattell, R. B. (1973). Personality and mood by questionnaire . San Francisco: Jossey – Bass.
36. Chiș, I. (1997). Reforma penitenciară în România . Timișoara: Editura Ando Tours.
37. Ciofu, I. (1974). Comportamentul simulat. Cercetări psihofiziologice experime ntale . București:
Editura Academiei Române.
38. Clocotici, S., Stan, A. (2000). Statistică aplicată în psihologie . Iași: Editura Polirom.
39. Cole, G. (2001). Managementul personalului. București: Editura Codecs.
40. Constantin, S., A. (2004). Conflictul interpersonal . Prevenire, rezolvare si diminuarea efectelor.
Iași: Editura Polirom .
41. Corcoran, K., Fischer, J. (2000). Measures for clinical practice, A Sourcebook. Vol. 2, Adults .
New York: The Free Press.
42. Cosman, D. (2006). Compendiu de suicidologie . Cluj-Napoca: Edit ura Casa Cărții de Știință.
43. Cosnier, J. (2007). Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor. A fectele, emoțiile,
sentimentele, pasiunile . Iași: Editura Polirom.
44. Costa, P.T. Jr., McCrae, R.R. (1992). Revised NEO Personality Inventory (NEO PI -R) and NEO
Five-Factor Inventory (NEO PI -FFI). Odessa, FI, USA: Psychological Assessment Resources.
45. Crețu, V. (1996). Drept internațional penal . București: Editura Tempus .
46. Cucu, I. (1983). Psihiatrie socială . București: Editura Științifică.

BIBLIOGRAFIE
55 47. Curșeu, P.L., Buș, I. (2004). Metode de evaluare a personalității. Particularități ale Personalității
Infractorilor. În Op re, A. (coord.), Noi Tendințe în Psihologia Personalității . Cluj -Napoca: Editura ASCR,
pp. 55 -93.
48. Daly, K. (1993). Gen, infracțiune și pedeapsă . New Haven: Presa universitară Yale.
49. Dollard, J. (1939). Frustration and aggression . New Haven:Yale University P ress.
50. Dragomirescu, T.V. (1976). Psihologia comportamentului deviant . București: Editura Științifică și
Enciclopedică.
51. Edgar, K., O’Donnell, I.(1998). Assault in prison: The Victim’ contribution. The British Journal of
Criminology , Vol. 38(4), pp.635 -650.
52. Eibl-Eibesfeld, I. (1995). Agresivitatea umană . București: Editura Trei.
53. Enăchescu, C. (2004 ). Tratat de igienă mintală . Iași: Editura Polirom.
54. Eysenck, H. J.(1959). The maudsley personality inventory . London: University of London Press.
55. Eysenck, H.J. (1 977). Crime and Personality . London: Routledge&Kegan Paul.
56. Eysenck, H.J. & Eysenck, M. (1998). Descifrarea comportamentului uman . București: Editura
Teora.
57. Ferington, D. (1989). Violence and victims . London: Routledge&Kegan Paul.
58. Foucault, M. (1996). A sup raveghea și a pedepsi . București: Editura Humanitas.
59. Foucault, M. (2005). Istoria nebuniei în epoca clasică . București: Editura Humanitas.
60. Frederick, P. (2008). Eul, foamea si agresivitatea . Tulburarile psihoafective sunt cauzate de
gestalt -uri incomplete. București: Editura TREI .
61. Freud, S. (1980). Introducere în psihanaliză. Psihopatologia vieții cotidi ene. București: Editura
Didactică și Pedagogică.
62. Freud, S. (1992). Dincolo de principiul plăcerii : București. Editura Jurnalul Literar.
63. Gheorghe, F., (1996). Psihologie penitenciară . București: Editura Oscar Print.
64. Gheorghe, F., (1998). Dinamica penitencia ră. București: Editura Oscar Print.
65. Gheorghe, F., (2003). Fenomenologie penitenciară . București: Editura Oscar Print.
66. Gheorghe, F., (2005). Prevenirea criminalității. Teorie și practică. București: Editura Oscar Print.
67. Goldstein, J.H.(1975). Aggression and Crimes of Violence. New -York: Oxford University Press.
68. Goleman, D. (2007). Inteligența socială. Noua știință a relațiilor umane . București: Editura Curtea
Veche.
69. Gorgos, C. (1990). Dicționar enciclopedic de psihiatrie . vol 1 -3, București: Editura Medic ală.
70. Groza, D. (2006). Drepturile victimei . Recuperarea din uitare. București: Editura Lumen.
71. Harris, J. (1980). Violence and Responsibility . London: Routledge.
72. Hartley, A. (1999). Bazele statisticii . București: Editura Niculescu.
73. Hayes, N. , Orell, S. ( 2003). Introducere în psihologie . București: Editura ALL.

BIBLIOGRAFIE
56 74. Hedlund, B. & Lindquist, C.U. (1984). The development of an inventory for distinguishing among
passive, aggressive or assertive behavior. Behavioral Assessment , Vol.6, pp. 379 -390.
75. Holdevici, I. (20 04). Psihoterapia de scurtă durată . București: Editura Dual Tech.
76. Holdevici, I. (2004). Tratat de psihoterapie cognitiv -comportamentală. Gândirea pozitivă, cheia
sănătății și eficienței . București: Editura Trei.
77. Holdevici, I. (2008). Elemente de psihoterap ie. București: Editura Mar.
78. Howitt , D. , Cramer, D. (2006). Introducere in SPSS pentru psihologie. Versiunile SPSS 10, 11,
12 si 13 . Iași: Editura Polirom.
79. Iluț, P. (1994). Comportament prosocial -comportament antisocial, în Radu, I. (coord), Psihologie
socială . Cluj -Napoca: Editura Exe.
80. Iluț, P. (2009). Psihologie socială și sociopsihologie . Iași: Polirom.
81. Ionescu, G. (1995). Tratat de psihologie medicală și clinică . București: Editura Asklepios.
82. Jaba, E., Grama, A. (2004). Analiza statistică cu SPSS sub Windows . Iași: Editura Polirom.
83. Jarka, B. (2006). Jurisdicția internațională penală. București: Editura Beck.
84. Jeican, R. (1995). Psihiatrie. Semne, simptoame și sindroame . Cluj -Napoca: Editura Casa Cărții de
Știință.
85. Jurcău, N. (coord.) (2001). Pedagogie . Cluj -Napoca: Editura U.T. Press.
86. Jurcău, N. (coord) (2008). Penitenciarul – mediu psihosocial distinct. Cluj-Napoca: Editura Casa
Cărții de Știință.
87. Lăzărescu, M. (2007). Tulburările de personalitate. Iași: Editura Polirom.
88. Lieblieng, A. (1995). Vulnerability and Prison Suicide. British Journal of Criminology , Vol.2,
pp.172 -187.
89. Lieury, A. (2008). Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală. Iași: Editura Polirom.
90. Lorenz, K. (1966). On Aggression . Harcourt. New -York: Brace&World.
91. Lorenz, K. (1996). Cele opt păcate capit ale ale omenirii civilizate . București: Editura Humanitas.
92. Lorenz, K. (1998). Așa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii . București: Editura
Humanitas.
93. Lelord, F. & Andre, C. (1998). Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile . București: Editura
Trei.
94. Lombroso, C. (1992). Omul delincvent . București: Editura Măiastra.
95. Lungu, O. (2001). Ghid introductiv pentru SPSS 10.0 . Iași: Editura Erota Tipo.
96. Lyn, T.S. & Burton, D.L. (2005). Attachament, anger and anxiety of male sexual offenders.
Journal of S exual Aggresion , Vol.11, pp.127 -137.
97. Maguire, M. (1982). Infracțiunea, infractorul și victima . Londra: Editura Heinemann.
98. Marcelli, D., Berthaut, E. (2007). Depresie și tentative de suicid la adolescență. Iași: Editura
Polirom.

BIBLIOGRAFIE
57 99. Mânzat, I. (2007). Istoria psihologiei universale . București: Editura Univers Enciclopedic.
100. Mărgărit, Gh. (1998). Liberarea condiționată . Ploiești: Editura Novelnet.
101. Miclea, M., (1997). Stres și apărare psihică . Cluj -Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
102. Mills, J.F., Anderso n, D., Kroner, D.G. (2004). The antisocial attitudes and associates of sex
offender, Criminal Behavior and Mental Health , Vol.14, pp.134 -145.
103. Minulescu, M. (2005). Psihodiagnoza modernă – chestionarele de personalitate . București: Editura
Fundației România de Mâine.
104. Mitrofan, N. (1996 ). Psihologie judiciară . București: Editura Șansa.
105. Moreau, A. (2007). Psihoterapie. Metode și tehnici . București: Editura TREI.
106. Mucchielli, A. (2005). Arta de a comunica. Metode, forme si psihologia situatiilor de comunicare .
Iași: Editura Polirom.
107. Mucchielli, R. (2006). Fața omului și caracterul. București: Editura IRI.
108. Mureșan, C.G.& Decsei A.R. (2007). Încarcerarea între universal și individual. Abuzatorii sexual .
Cluj-Napoca: Editura Limes.
109. Mureșan, C.G. (2008). Conduite de risc în detenție. Fundamente teoretice . Cluj -Napoca: Editura
Casa Cărții de Știință.
110. Murphy, T. (2007). Agresivitatea pasivă. Cum să o recunoști și contolezi la tine și la ceilalți .
București: Editura Trei.
111. Pierce, D. (1997). Suicidal intent in self -injury. British Journal of Psychiatry , Vol.130, pp.377 -385.
112. Pinatel, J. (1962). Traité de droit pénal et de criminologie . Paris: Imprimerie Jouve.
113. Pitariu, H., Albu, M. (1996). Psihologia personalului. Măsurarea și interpretarea diferențelor
individuale . Cluj -Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
114. Pop, O. (2001). Drept penitenciar . Timișoara: Editura Mirton.
115. Rașcanu, R. (1994 ). Psihologia comportamentului deviant. București: Editura Universității.
116. Radu, I., Miclea, M., Albu, M., Nemeș, S., Moldovan, O., Szamoskösi, I. (1993). Metodologie
psihologică și analiza datelor . Cluj -Napoca: Editura Sincron.
117. Rădulescu, S. (1989). Deviață comportamentală și boală psihică: sociologie și psihiatrie.
București: Editura Academiei Republicii Socialiste România.
118. Rădulesc u, S. (1996). Sociologia și istoria comportamentului sexual „deviant”. București: Editura
Nemira.
119. Rădulescu, S. (1996). Sociologia crimei și criminalității . București: Casa de Editură și Presă
Șansa.
120. Rădulescu, S. (1999). Devianță, criminalitate și patol ogie socială . București: Editura Lumina Lex.
121. Rădulescu, S. (2001). Sociologia violenței intrafamiliale. Victime și agresori în familie . București:
Editura Lumina Lex.

BIBLIOGRAFIE
58 122. Rădulescu, S. & Banciu, D. (1990). Introducere în sociologia delincvenței juvenile: adol escența,
între normalitate și devianță. București: Editura Medicală.
123. Reid -Titus, S. (1991). Crime and criminology . Orlando: The Dryden Press.
124. Rhodes, L.A. (2005). Pathological effects of the supermaximum Prison. American Journal of
Public Healt , Vol.95, pp .1692 -1695.
125. Rogers, C. (2008). A deveni o persoană. București: Editura TREI.
126. Roland, D., Francoise, P. (2006). Dicționar de psihologie . București: Editura Humanitas.
127. Rotariu, T. (coord) (1999). Metode statistice aplicate în științele sociale . Iași: Editur a Polirom.
128. Sava, F.A. (2004). Analiza datelor în cercetarea psihologică . Cluj – Napoca: Editura ASCR.
129. Sava, F.A. (2008). Inventarul de personalitate DECAS . Timișoara: Editura ArtPress.
130. Saucier, G. (1992). Openness vs.intellect: much ado about nothing ? Euro pean Journal of
Personality, 6, 381 -386.
131. Scripcaru, G.&Astărăstoae, V.(2001). Criminologie clinică . București: Editura Polirom.
132. Serra, C. (2000). Psicologia penitenziaria – sviluppo storico e contesti psicologico -sociali e clinici
(sec.editzione). Milano: Editore Giuffre.
133. Seto, M.C., Barbaree, H.W. (1999). Psychopathy, treatment behavior and sex offender recidivism,
Journal of Interpersonal Violence. Vol. 14(12), pp. 1235 -1248.
134. Sirota, A. (1998). Conduite perverse în grup . Iași: Editura Polirom.
135. Smart, C. (1 976). Femeia, infracțiunea și criminologia: O critică feministă . Londra: Editura
Routledge& Kegan.
136. Stănișor, E., Bălan, A., Pripp, C. (2003). Universul carceral . București: Editura Oscar Print.
137. Stănoiu, R. (1998). Criminologie . București: Editura Oscar Pri nt.
138. Sutherland, H. (1966). Principes de criminologie . Paris: Imprimerie Cujas.
139. Stevens, D.J. (1998). The impact of time – served and regime on prisoners anticipation of crime:
prisonisation effects, The Harward Journal , Vol.37, pp.188 -205.
140. Șelaru, M. (1993 ). Comportamentul sexual aberant . Iași: Editura Moldova.
141. Toch, H. (1975). Men in crisis – Human Breakdowns in Prison . Chicago: Aldine Publishing
Company.
142. Toch, H.(1996). Living in Prison: The Ecology of Survival . New -York: Free Press.
143. Tudose, C. (2000). O abordare modernă a psihologiei medicale . București: Editura Infomedica.
144. Tudose, C. (2003). Aspecte psihologice ale agresivității umane . București: Editura Academiei
Naționale de Informații.
145. Van Voorhis, P. & Brown, K. (1996). Clasificarea riscului în anii 1990 . Washington DC: U.S.
Department of Justice, National Institute of Corrections

BIBLIOGRAFIE
59 146. Van Voorhis, P. & Presser. L. (2001). Clasificare pentru femeile infractoare: O evaluare la nivel
național a practicilor actuale . Washington D.C.: U.S. Department of Justic e, National Institute of
Corrections
147. Vlăduț, I. (2000). Introducere în sociologia juridică . București: Editura Lumina Lex.
148. Vogel , R. (2008). Psihoterapie cognitiv -comportamentală și psihanaliză. București: Editura TREI.
149. Winnicott, D.W. (2004). Natura Umană. București: Editura TREI.
150. Wilson, D.B.(2005). A qualitative review of structurated, gr oup-oriented, cognitive -behavioral
programs for offenders. Criminal Justice and Behavior , Vol. 32, pp.172 -205.
151. Wilson, Q.S. & Heernstein,R.J.(1985). Crime and human nature . New -York: Simon&Schuster.
152. Williams, J.G. (2001). Suicide and attempted suicide . Lon don: Penguin.
153. Yochelson, S. & Samenow, S.E. (1994). The criminal personality . New Jersey: Jason Aronson
INC. Northvale.
154. Zamfir, C. (2004). O analiză critică a tranziției – Ce va fi ,,după”. București: Editura Polirom.
155. Zillman, D. (1978). Hostility and aggr ession . Hillsdale: Erlbaum.
156. Zlate, M. (1997). Eul și personalitatea . București: Editura Trei.
157. Zlate, M. (coord.) (1997). Psihologia vieții cotidiene . Iași: Editura Polirom.
158. Zlate, M. (2006 ). Fundamentele psihologiei . București: Editura Universitară.
159. http://www.anp -just.ro/interna/Codul_20Penal.pdf – accesat la data de 15.08.2010
160. http://www.anp -just.ro/legislatie/internationala /Convenția_Europeană_a_Drepturilor_Omului –
accesat la data de 15.08.2010.
161. http://www.anp –
just.ro/legislatie/internationala /Convenția_împotriva_torturii_și_altor_pedepse_și_tratamente_cu cruzime,
inumane_sau_degradante, adoptată la New York la 10 de cembrie 1984 – accesat la data de 15.08.2010.
162. http://www.anp -just.ro/interna/Hotărâre_Nr._1897_din_21_decembrie_2006.pdf – accesat la data
de 15.08.2010.
163. http://www.anp -just.ro/interna/Hotărâre_Nr._1849_din_28_octombrie_2004.pdf – accesat la data
de 15.08.2010.
164. http://www.anp -just.ro/interna/Lege_Nr._275_din_4_iulie_2006.pdf – accesat la data de
15.08.2010.
165. http://www.anp -just.ro/interna/Lege_Nr._83_din_13_mai_2010.pdf – accesat la data de
15.08.2010.
166. http://www.anp –
just.ro/legislatie/internationala/Ansamblul_de_principii_pentru_protejarea_tuturor_persoanelor
supuse_unei_forme_oarecare_de_detenție_sau_încarcerare – accesat la data de 15.08.2010.
167. http://www.anp -just.ro/legislatie/internationala/ Ansamblul_de_reguli_minime _pentru
tratamentul_deținuților_și _recomandările_referitoare_la_acesta – accesat la data de 15.08.2010.

BIBLIOGRAFIE
60 168. http://www.anp -just.ro/legislatie/inte rnationala/Declarația_Universală_a_Drepturilor Omului –
accesat la data de 15.08.2010.
169. http://www.anp -just.ro/legislatie/internationala/Organizația_Națiunilor_Unite – Rezoluția
40/33_din_29_nov_1985 – Ansamblul_regulilor_minime_ale_Națiunilor_Unite_cu_priv ire_la
administrarea_justiției_pentru_minori (Regulile_de_la_Beijing) – accesat la data de 15.08.2010.
170. http://www.anp -just.ro/legislatie/internationala/ Recomandarea nr. R (87) 3 adoptată de comitetul
miniștrilor consiliului europei la 12 februarie 1987 – în cea de a 404 -a ședință a miniștrilor deputați –
Regulile europene pentru penitenciare – accesat la data de 15.08.2010.
171. http://www.anp -just.ro/legislatie/internationala/ Recomandarea nr. R (89) 12 a comitetului de
miniștri al statelor membre cu privire la educație – (adoptată de Comitetul de Miniștri la 13 octombrie 1989,
în cadrul celei de a 429 -a reuniuni a Miniștrilor Adj uncți) – accesat la data de 15.08.2010.
172. http://www.anp -just.ro/legislatie/internationala/Recomandarea comitetului de miniștri ai statelor
membre, referitoare la regulile penitenc iare europene rec(2006)2 – (adoptată de comitetul de miniștri, la data
de 11 ianuarie 2006, în timpul celei de a 952 -a reuniuni a miniștrilor delegați) – accesat la data de
15.08.2010.
173. http://www. calificativ.ro/Agresivitatea.html – accesat la data de 11.11.2008.
174. http://www.cevacecauti.ro/Teste -psihologice/.html – accesat la data de 11.11.2008.
175. http:// www.contrafort.md/2002/95 -96/425.html – Aspecte ale unei maladii sociale – agresivitatea
umană – accesat la data de 11.11.2008.
176. http://www.csid.ro/stiri/noutati /Agresivitate.html – accesat la data de 11.11.2008.
177. http://www.kcl.ac.uk/depsta/law/research/icps/downloads/PrisonsAndHumanDignity_AreTheyC o
mpatible.pdf – accesat la data de 25.08.2010.
178. http://www.psihogen.ro/Psihanaliza.html – accesat la data de 15.08.2010.
179. http://psihologiesociala.uv.ro/psihologie -sociala/Agresivitatea.php
180. http://www.realitatea.net/Adolescenții -agresivi -simt-o-mare -plăcere -când -văd-persoane -în-
suferință_740566.html – accesat la data de 02.06.20 08.
181. http://www.scribd.com/press/Violența -și-agresivitatea -umană.html – accesat la data de 02.06.2008.
182. http://www.testepsi.ro/category/despre -testele -psi/acreditarea -testelor – accesat la data de
02.06.2008.
183. http://www.yuppy.ro/articol/Carti/3436/Sexualitate – agresivitate – viol.html – accesat la data de
15.08.2008.