În ultimii ani, tulburările anxioase au devenit unele dintre cele mai frecvente diagnostice stabilite în sfera psihiatrică , dar din păcate sunt de… [612934]

1 I. INTRODUCERE
În ultimii ani, tulburările anxioase au devenit unele dintre cele mai frecvente
diagnostice stabilite în sfera psihiatrică , dar din păcate sunt de multe ori tratate cu
superficialitate, în ciuda faptului că s-a demonstrat influența negativă a acestora asupra
existenței indivizilor.
Elemente precum afectarea funcțională importantă, creșterea morbidității, folosirea
repetată a serviciilor de îngrijire medicală, combinate cu o conștientizare a faptului că un
număr mare de persoane cu una sau ma i multe forme de anxietate nu se prezintă niciodată la
medic pentru tratament, demonstrează necesitatea atât a unor cerce tări amănunțite în vederea
înțele gerii acestor tulburări, cât și a unor programe de educare în masă a populației.
Mult timp discredita te de specialiști, la momentul actual, tulburările anxioase au parte
de o mai mare atenție datorită rafinării metodelor și tehnicilor de cercetare , care au dus la o
creștere exponențială a cunoștințelor legate de epidemiologie, genetică, biochimie, factori de
risc, aspect clinic, comorbidități și tratament. Multiplele studii făcute pe acest subiect au arătat
că tulburările anxioase sunt afecțiuni cu caracter cronic, caracterizate prin perioade de
remisiune , dar și prin perioade de exacerbare a manifestărilo r clinice , ce apar din cauza unor
factori anxiogeni. Prin urmare, putem afirma că persoanele diagnosticate cu anxietate au
nevoie de o supraveghere medicală îndelungată și o conduită terapeutică maleabilă.
Importanța prevenției joacă un rol definitoriu și în acest timp de tulburare , fiind
eminamente necesar să cunoaștem persoanele predispuse la apariția tulburări lor anxioase, în
vederea stabilirii unor strategii psihosociale și psihoterapeutice cât mai eficiente.
Frica sau îngrijorarea sunt tră iri normale în cadrul procesului de dezvoltare personală,
atât în copilărie, cât și mai târziu în viața adultă, astfel încât es te obligatorie definirea unei
linii clare între anxietatea adaptativă, normală, și anxietatea patologică care interferă cu
activitatea indivi zilor în societate, în cadrul familiei sau în viața profesională.
Având în vedere că apariția tulburărilor anxioase este rezultatul unei interacțiuni
complexe între elemente psihologice , biologice și psihosociale, tratamentul este de asemenea
unul complex, care vizează mai multe planuri, la majoritatea pacienților fiind nevoie de o
combinație între psihoterapie și farmacoterapie pentru obținerea unui răspuns bun și de durată.

2 II. STADIUL CUNOAȘTERII
II.1. TULBURĂRI ANXIOASE – DATE GENERALE
II.1.1. DEFINIR EA CONCEPTULUI
Tulburările anxioase înglobează o serie de maladii cu etiologie preponderent
psihogenă, care au drept simptom principal și defini toriu, anxietatea . .
De-a lungul timpului , au existat numeroase definiții ale anxietății, Janet privind -o ca
pe o ’‘teamă fără obiect ’’, Delay ca pe o ’’trăire penibilă a unui pericol iminent și nedefinit , o
stare de așteptare încordată ’’, în timp ce astăzi, este prezentată simplu, ca fiind o emoț ie cu
tonalitate neplăcută (Chiriță et al.2009). Anxietatea este c onsiderată un răspuns normal al
organismului, apărut in fața diferitelor încercări din viața individului, dar care se încadrează în
sfera patologicului atunci când prezintă un caracter cronic, este frecventă, exagerată și
interferă cu de sfășurarea normală a activităților zilnice (Burton 2011).
Apariția numeroaselor confuzi i în definirea acestui concept, denotă importanța
diferențierii dintre anx ietate ș i numeroși alți termeni – frică, groază, trac, neliniște – între care,
în alte contexte , s-ar putea pune semnul de egalitate (Chiriță et al. 2009).
Tabel I. Definirea conceptului de anxietate (după Chiriță et al. 2009)
Frică Anxietate Groază Trac Neliniște
Obiect Precis, real,
neconflictual Nedefinit,imaginar,
conflictual Vital, extrem Situativ Ambiguu
Reacție
comportamentală Adecvată Supradimensionată Dezorganizată Clacare Variabil
Cogniții Corecte Diminuate Anulate Blocaj Îndoieli
Reacții somatice Trecătoare Multiple Senzații de
stenocardie Transpirații Minore

Frica și anxietatea p ot fi conceptualizat e drept două emoții negative, care cu toate că
se întrepătrund, sunt din multe puncte de vedere diferite (Kay & Tasman 2006). "Frica"
cuprinde un set de stări sau emoții apărute în fața unui pericol iminent –real sau imaginar , și
este asociată cu o amplif icare a stimulării vegetative, indispensabilă în apariția reacțiilor în
fața ”situațiilor de luptă sau fugă ”. Pe de altă p arte, "anxietatea " apare în urma unor stimuli
care determină un comportament precaut, o stare de vigilență î n fața unui pericol posibi l, dar

3 nu imediat, și este asociată frecvent cu tensiune musculară, necesară pregătirii organismului în
fața primejdiei (American Psychiatric Association 2013) .
În concluzi e, anxietatea din cadrul tulburărilor anxioase poate fi privită ca o reacție
patolo gică a organismului (Kay & Tasman 2006) , aflat în expectativă , în fața unui peri col
nedefinit, relativ, având un caracter prelungit, cu o durată de peste 6 lu ni la adulți și uneori
mai scurt ă la copii (American Psychiatric Association 2013) .
II.1.2. SCURT ISTORIC
Prima atestare a termenului de "nevroză" s -a produs in anul 1772, de către medicul
Cullen din Edinbur gh, care a definit această afecț iune ca fiind o tulburare a sistemului nervos,
căreia nu i s -a putut găsi o cauză somatică (Gelder, Gath & Mayou 1 994).
O nouă persp ectivă a acestui concept apare î n anul 1895, când S igmund Freud
deschide o nouă eră (Chiriță et al.2009) , afirmând că nevrozele nu sunt tulburări de etiologie
necunoscută , ci dimpotrivă, că au cauze psihologice clare. El le numește simpl u
"psihonevroze" , în cadrul cărora erau incluse isteria, isteria de angoasă, nevrozele obs esive,
iar mai târziu, fiind adă ugate grupului și tulburările anxioase (Gelder, Gath & Mayou 1994).
Tot pentru prima d ată, Freud creionează o legătură clară între per sonalitate și nevroze,
legătură care a fost ulterior studiată de psihiatrii germani , Jaspers și Schneider. Cei doi invocă
termenul de reacție emoțională anormală , ca substituent pentru cel de nevroză, și propun o
nouă perspectivă prin care aceste afecțiu ni nu trebuie privite ca entități separate, ci trebuie
socotite drept reacții la stres ale unor tipuri particulare de personalitate (Gelder, Gath &
Mayou 1994).
În ceea ce privește subtipurile tulburărilor anxioase, putem găsi referințe în istorie încă
din secolul al XVII -lea, câ nd Burton oferă prima descriere a atacurilor de pani că. Ulterior, in
1870 Benedikt î ncepe conturarea conceptului de agorafobie, la care se adaugă studiile lui
Westphal și ale lui du Saule, cei doi atribuind angoasei un rol central î n această afecțiune. În
1895, Freud încadrează fobiile simple în grupul nevrozelor de angoasă, iar prin publicarea
cazului "Micul Hans" (1909) și lucrării "Simptome, inhibiții și angoase" (1926), demonstrează
că un obiect extern devine fobogen prin oglindi rea pericolului intern generat de un conflict
inconștient (Chiriță et al.2009) .

4 II.1.3. CLASIFICAREA TULBURĂRILOR ANXIOASE
Tabel II. Clasificarea tulburărilor anxioase în ICD -10
F40 – Tulburări anxios -fobice
F40.0 Agorafobie
F40.0.00 Fă ră tulburare de panică
F40.0.01 Cu tulburare de panică
F40.1 Fobii sociale
F40.2 Fobii specifice (izolate)
F40.8 Alte tulburări anxios -fobice
F40.9 Tulburare anxios -fobică, nespecificată
F41 – Alte tulburări anxio ase
F41.0 Tulburare de panică (anxietate paroxistică episodică)
F41.1 Tulburare de tip anxietate generalizată
F41.2 Tulburare mixtă, anxioasă și depresivă
F41.3 Alte tulburări anxioase mixte
F41.8 Alte tulburări anxioase specificate
F41.9 Tulburare anxioasă nespecificată

Tabel III. Clasificar ea tulburărilor anxioase in DSM -V
Tulburare anxioasă de separare
Mutism selectiv
Fobia specifică
Tulburare anxioasă socială (Fobia socială)
Tulburare de panică
Specificat orul Atac de panică
Agorafobie
Tulburare anxioasă generalizată
Tulburare anxioasă indusă de substanțe sau medicamente
Tulburare anxioasă secundară unei afecțiuni medicale
Altă tulburare anxioasă specificată
Tulburare anxioasă nespecificată

5 II.1.4. EPIDEMIOLOGIE
Considerate a fi cele mai comune afecțiuni psihiatrice, prevalența tulburărilor anxioase
este greu de estimat, din cauza numărului mic de cazuri care ajung în atenția serviciilor
medicale (Burton 2011) . Cel mai frecvent, tind să rămâ nă nediag nosticate și netratate formele
cu debut insidios și cele cu un curs cronic al evoluției bolii. De asemenea, se poate cita
existența multor altor motive pentru întârzierea inițierii unui tratament corect și eficent, dintre
care amintim: frica stigmatizării de către societate, fructuațiile bolii, credința pacientului că
simptomele nu sunt datorate unei boli, convingerea fermă că se pot trata singuri (Benatti et al
2016), și nu în ultimul rând diagnosticul greșit , de multe ori tulburările anxioase fiind
confu ndate cu depresia (Burton 2011) .
Conform Tabelului IV , în momentul de față, prevalența pe viață a tulburărilor
anxioase este undeva în jurul procentului de 25%, repartizarea pe subtipuri făcându -se astfel
(Chiriță et al. 2009):
Tabel IV. Prevalența pe viață – subtipuri (după Chiriță et al. 2009)
SUBTIPURI Prevalență pe viață
Tulburare de panică 3,5 %
Agorafobie 5,3%
Anxietate socială 13,3%
Fobii specifice 11,3%
Tulburare de anxietate generalizată 5,1%

În Statele Unite ale Americii, aproximativ 17% dintre adulți acuză cel puțin un episod
de tulburare anxioasă de -a lungul vieț ii, în timp ce 1 din 10 suferă î n prezent de una dintre
formele majore ale acestui grup. Mai mult, ultimele estimări ale Global Burden Anxiety ne
arată că imedia t după depresie, tulburările anxioase reprezintă a doua cea mai frecvent ă cauză
care stă la baza apari ției a cel puțin 10% dintre bolile psihiatrice, neurologice si dependenței
de diferite substanțe (Sadock et al. 2017) .
În ceea ce privește prevalența pe glob, s -a demonstrat în urma analizării stud iilor din
peste 44 de țări, că î n USA și în Europa există o tendinț ă mai mare de apariție a bolii decâ t în
alte locuri de pe mapamond (Craske & Stein 2016) . În același studiu , informațiile adunate în
anchetele e pidemiologice din aceste țări ne arată că fobi ile specifice sunt cele mai com une

6 tulbur ări anxioase întâlnite, cumulând un total de aproximativ 6 -12%, în majoritatea cazurilor
indiviz ii suferind de multiple fobii care potențează creșterea severității bolii de bază.
La nivel mondial, raportul dintre femeile afectate și bărbații afectați de tulburări
anxioase este de 2:1, raport care se păstrează î n majoritatea formelor de boală ce aparțin
acestui grup, excepție făcând anxietatea socială, unde discrepanța nu este atât de mare,
femeile și b ărbații fiind afectați aproape î n mod egal (Craske & Stein 2016).
De curând, cercetările au vizat ș i alte aspecte nedezbă tute până acum , iar rezultatele
înregistrate au oferit informații importante în ceea ce privește numărul copii lor și
adolescenților cu tulbu rări anxioase, demonstrâ ndu-se astfel gravitatea bolii și modul î n care
aceștia vor fi afectați î n viitor. În studiul făcut la in ițiativa WMH, NCS -R s-a extins ș i pentru
grupa de vârstă cuprins ă între 13 -18 ani, concluzi ile obținute fiind alarmante. S-a constatat că
în Statele Unite ale Americii, aproximativ 31,9% dintre tineri suferă de o formă de tulburare
anxioasă, procent care sugerează posibila origine a afecț iunii î n perioada copilăriei sau
adolescenței (Sadock et al. 2017).
II.1.5. FACTORI DE RISC
La momentul actual, tulburările anxioase sunt considerate afecțiunile psihiatrice cel
mai frecvent întâlnite la nivel mondial, fiind asociate cu o deteriorare semnificativă a calității
vieții, din cauza dificultăților cu c are se confruntă pacienții, atât pe plan individual, cât și pe
plan social. Așadar, în urma înțelegerii că aceste tulburări reprezintă o prioritate în cadrul
sănătății publice, s -a realizat un număr tot mai mare de studii în acest domeniu, în încercarea
de a reda cât mai bine particularitățile fiecărei afecțiuni în parte, de la etiologie, factori de risc,
până la metodele cele mai eficace de tratament (Blanco et al. 2014) .
În ceea ce privește factorii de risc, printre cei mai importanți se numără: sexul, v ârsta,
clasa socială, factori familiali și genetici, și nu în ultimul rând, temperamentul sau
personalitatea (Sadock et al. 2017) .
1.Sexul
În urma rezultatelor obținute din numeroase studii de specialitate, s -a demonstrat că
femeile prezintă un risc de apa riție mult mai înalt pentru aproape toate formele de tulburări
anxioase (Sadock et al. 2017) . O preponderență netă feminină se înregistrează în atacurile de
panică și î n agorafobie (femei:bărbați=5:1, Zürich Study ) (Chiriță et al.2009) , în timp ce la

7 polul opus, se află anxietatea socială care afectează într -un număr egal ambele sexe (Sadock
et al. 2017) .
Folosindu -se datele din Collaborative Psychiatric Epidemiology Studies (CPES) s -a
dovedit că în Statele Unite ale Americii, într -un lot mare de adulți (N= 20,013), prevalența
tulburărilor anxioase de -a lungul vieții și într -un interval de 12 luni este de 1:1,17(B:F), și
respectiv 1:1,79(B:F) (McLean et al. 2011). De asemenea, î n același studiu se constat ă că
numărul crescut al femeilor afectate nu este singu rul lucru îngrijorător, ci și faptul că
numeroase aspecte din viața acestora vor fi mult mai mult influențate într -un sens negativ, în
comparație cu populația masculină care nu resimte aceleași modificări. Un exemplu elocvent
constă in descoperirea că feme ile sunt mult mai predispuse la apariția unor patologii
adiționale, printre care, cel mai frecvent putem aminti adăugarea unei alte forme de tulburare
anxioasă, depresia majoră sau bulimia nervoasă (McLean et al. 2011) .
2.Clasa socială
Ideea conform căreia statusul socio -economic (SE) scăzut se asociază cu tulburările
anxioase (și cu alte afecțiuni psihiatrice) , este deja cunoscută ș i larg acceptată de toți
specialiștii î n domeniu . Explicațiile privind asociere a lor sunt multiple, dar două perspective
par a creiona cel mai bine această interrelaționarea:
1) Un nivel socio -economic sc ăzut induce anumite tulburări mi ntale
2) Cei cu afecțiuni psihiatrice au mult mai puține posibilități de angajare, ajungând să
facă parte din categoria celor cu un nivel SE scăzut (se lecție naturală) (Ochi et al.
2014).
Cu alte cuvinte, se poate afirma că un număr relativ crescut dintre cei care suferă de
tulburări anxioase, fac parte din grupul celor cu o educație precară sau cu un nivel
socioeconomic scăzut (Sadock et al. 2017) . În ciuda însuș irii generale a acestei concluzii, în
ultima perioadă s -a arătat că relația dintre clasa socială a pacientului și boală este mult mai
complexă decât se credea până acum. Într -un studiu recent s -a atestat că în populația asiatică ,
și în mod speci al în Japonia, nivelul socio -economic este de multe ori direct proporțional cu
tulbu rările anxioase și cu depresia, î nsă până la ora actuală nu se cunoaște în total itate motivul
acestei diferenț e (Ochi et al. 2014) .
Una dintre ipotezele care explică aceas tă neconcordanță constă în faptul că, în
comparație cu cei din țările vestice, părinții asiatici au așteptări mult mai mari de la copiii lor

8 în ceea ce privește perfomanțele școlare, presiunea pe care o resimt aceștia materializându -se
mai tâ rziu, în viața de adult, sub forma unei tulburări anxioase (frecvent anxietate
generalizată). De asemenea, în familiile din clasele sociale înalte, copiilor li se oferă o
protecție și o atenție exagerată, astfel încât nivelul acestora de toleranță la stres este mult
scăzut, explicându -se apariția unor dezechilibre mi ntale în urma nereușitelor din plan
profesional, social și personal (Ochi et al. 2014) .
3.Factori familiali și genetici
Având în vedere particularităț ile fiecărei afecțiuni incluse î n acest grup de tulburări,
prezența și importanța factorilor familiali și genetici diferă atât din punct de vedere al boli i în
sine, cât și al stadiului î n care aceasta a fost descoperită și tratată (Sadock et al. 2017) .
Multiple studii genetice au pus în evidență o importantă comp onentă ereditară a
tulburărilor anxioase (30 -67%) (Domschke & Deckert 2012), cu un număr crescut de gene
afectate ș i modificate: , 5-HTT, MAO -A, COMT, CCK -B, ADORA2A, CR HR1,
FKBP5, ACE, RGS2/7 și NPSR1 (Domschke & Maron 2013) . Mai mult, s -a dem onstrat că
aceste gene interacționează parția l atât unele cu celelalte, cât și cu factorii din mediul
înconjurător (Domschke & Deckert 2012), creionându -se ideea că apariția afecțiunii se poate
explica prin existența, la baza acesteia, a unui complex model genetic (Domschke & Maron
2013).
Tabel V. Componenta ereditară (după Domschke & Deckert 2012)
DIAGNOSTIC Componentă ereditară
Anxietate generalizată 32%
Tulburare de panică 48%
Anxietate socială 51%
Fobie pentru sânge/injecții 59%
Agorafobie 67%

După cum se obs ervă și în tabelul de mai sus, î n cadrul anxietății generalizate s -a
demonstrat că factorii genetici nu joacă un rol substanțial, atenția cercetătorilor din ultima
perioadă axându -se pe fac torii din mediul î nconjurător, în special pe factorii familiali,
deoarece informațiile obținute sugerează totuși o agre gare familială a acestei afecțiuni , în
ciuda modestei contribuții a factorilor genetici (McLaughlin, Behar & Borkovec 2008) .

9 4.Temperamentul/Personalitatea
Caracterul n evrotic și afectivitatea negativă au fost asociate cu t ulburările anxioase,
fără a fi î nsă specifice pentru acestea, î ntâlnindu -se frecv ent și î n alte afecțiuni, precum
tulburările afective (Sadock et al. 2017).
Comportamentul inhibat și sensibilitatea anx ioasă cons tituie doi indicatori veritabili
care sugerează o posibilă dezvoltare a tulburărilor anxioase. Comportamentul inhibat
reprezintă un factor de risc pentru apariția fobiilor specifice, anxietății sociale, anxietății
generalizate (American Psychiatr ic Association 2013) , și se caracterizează printr -un răspuns
fiziologic exagerat și printr -un impuls de retragere în fața unor stimuli neobișnuiți sau în fața
unor noi provocări (Sadock et al. 2017) . Pe de altă parte, sensibilitatea anxioasă înglobează
predispoziția pacientului de a crede că simptomele anxioase sunt periculoase, considerându -le
a fi semne ale unor afecțiuni fizice sau psihice grave și dăunătoare (American Psychiatric
Association 2013) .
5.Vârsta
În ceea ce privește vârsta la care debutează t ulburările anxioase, s -au realizat
numeroase studii retrospective, efectuate atât pe adulți, cât și pe adolescenți, concluzia
obținută arătându -ne că punctul de plecare este undeva în copilărie sau adolescență (Sadock et
al. 2017) . De exemplu, fobiile simp le debutează timpuriu (aproximativ 10 ani), în adolescență
cel mai frecvent se dezvoltă anxietatea socială, în timp ce restul tulburărilor anxioase apar în
intervalul de vârstă 25 -44 ani (Chiriță et al.2009).
II.1.6. ETIOPATOGENIE
Geneza diferitelor tipuri de anxietate nu poate fi explicată doar prin găsirea unor
modificări la nivelul unui singur sistem, c i dimpotrivă, este reprezentată de o îngemânare de
cauze , printre care se numără o hiperreactivitate a locusului coeruleus, o modulație dereglată
serotoni nergică, depleția complexului GABA -ergic, o hipersensibilitate a receptorilor
cerebrali pentru și o hipersensibilitate a rețelei de condiționare a fricii în amigdală
(Chiriță et al. 2009) .
De asemenea, s -a acceptat și existența unei componente genet ice, idee care a dus, după
anul 1990, la creșterea interesului pentru metodele de scanare a genomului uman
(Alexandrescu et al. 1999) . În ultima perioadă , progresele făcute în acest domeniu prin

10 utilizarea unor tehnici imagistice noi, permit identificarea polimorfismului genetic, care
conferă probabil vulnerabilitate în fața apariției tul burărilor anxioase sau determină un
răspuns mult mai slab la tratament (Sadock et al. 2017) .
1.Structurile temporo -limbice și amigdaliene
În anul 1970, Boulenger și Zarifia n au pornit de la convingerea că anxietatea și frica
stau la baza episoadelor paroxistice din epilepsia temporală, observație în urma căreia s -au
efectuat numeroase înregistrări și stimulări electrice, rezultatele obținute deschizând noi
posibile orizontur i de cercetare. Aceștia au observat că emoțiile apăreau sistematic prin
activarea structurilor limbice ale lobului temporal (amigdală, hipocamp și regiune septală), în
timp ce simptomele senzoriale și mnezice au fost asociate cu activarea regiunii neo -corticale
(Alexandrescu et al. 1999).
La ora actuală, numeroase studii certifică importanța disfuncției amigdaliene în
achiziția fricii sau a emoțiilor negative caracteristice tulburărilor anxioase, în special în fobiile
specifice și în anxietatea socială (Etkin & Wager 2007, Chiriță et al.2009 ). Cu toate acestea,
există cercetări care neagă rolul critic asociat hiperactivității amigdalei în dezvoltarea acestor
afecțiuni, unii autori negând apariția modificărilor (Straube e t al. 2004; Wright et al. 2003),
iar alții vorbind chiar despre o hipoactivitate a amigdalei la pacienții intervievați (Straube et
al. 2006) .
2.Sistemul noradrenergic
Norepinefrina este o catecolamină eliberată în principiu la nivelul sistemului nervos
central, în locusul coeruleus situat în p unte, și se obține prin hidroxilarea dopaminei, aceasta
fiind un metabolit al tirozinei (Sadock et al. 2017). Cu alte cuvinte, se poate afirma că locusul
coeruleus este implicat în mare măsură în apariția anxietății, prin realizarea unui sistem
complex de a larmă, care are rolul de a modula răspunsurile emoționale și senzoriale, în timp
ce proiecțiile coeruleo -corticale activează și mențin răspunsurile anxioase (Chiriță et al.2009) .
Încă din anul 1961, Holmberg și Gershorn au observat modificările care apar o dată cu
administrarea injectabilă la subiecții umani a Yohimbinei (antagonist α2 adrenergic),
participanții având o "expresie facială tensionată și anxioasă", sentimente de "iritabilitate",
"nerăbdare", "neliniște", la care se adaugă frecvența cardiacă și tensiunea arterială crescute
(Yamamoto, Shinba & Yoshii 2014).

11 Mai mult, în urma studierii efectului anxiogen al Yohimbinei s -a constatat că adițional
nivelului crescut de anxietate, există și o creștere a activității simpatice, evidențiată printr -o
tensiu ne arterială sistolică ridicată, piloerecție și nivel sangvin crescut de MHPG (metabolitul
periferic prin intermediul căruia se evaluează sistemul noradrenergic) (Yamamoto, Shinba &
Yoshii 2014). În plus, în aceleași studii s -a raportat că toate aceste mod ificări sunt
antagonizate de efectele clonidinei și benzodiazepinelor (Kalk, Nutt & Lingford -Hughes
2011) .
3.Sistemul serotoninergic
Apariția ipotezei conform căreia sistemul serotoninergic este implicat în producerea
tulburărilo r anxioase este veche (De n Boer 1998; Kahn et al. 1998), și în ciuda faptului că
s-au realizat numeroase studii în încercarea de a stabili relația exactă dintre serotonină (5 -HT)
și frică sau anxietate, rămân în continuare multe întrebări la care nu s -au găsit răspunsur i
(Corc hs et al. 2015).
Serotonina, secretată ca răspuns la stres, este majoritară la nivel central, în nucleul
rafeului, în substanța cenușie periapeductală și în amigdală, iar încercarea de a demonstra
implicarea ei în geneza anxietății, a condus la conturarea a doua teorii (Chiriță et al.2009):
1) Teoria excesului de serotonină (efect anxiogen) se produce fie printr -o eliberare
excesivă de 5 -HT, fie prin existența unor recept ori postsinaptici suprasenzitivi,
cauzând pacientului o conștientizare exagerată a pericol ului; această teorie explică de
asemenea și caracterul bifazic al antidepresivelor ( exacerbarea anxietății se asociază
cu nivele crescute de serotonină în spațiul sinaptic, aceasta acționând ulterior asupra
receptorilor postsinaptici suprasenzitivi; î n timp, se va produce o suprasaturare a
acestor receptori) (Chiriță et al.2009);
2) Teoria deficitului serotoninergic (efect anxiolitic) – acțiunea serotoninei la nivelul
regiunii periapeductale determină o inhibare a comportamentului de tip „luptă și fugi"
(Sado ck et al. 2017), orice deficit al acestui mediator având capacitatea de a declanșa
panica (Chiriță et al.2009).
4.Sistemul gabaergic
Datorită faptului că i s -a atribuit un rol coordonator și integrator al căilor
serotoninergice si noradrenergice, sistemul gabaergic este considerat a fi cel mai important
sistem implicat î n geneza tulburărilor anxioase (Chiriță et al.2009). Acidul gama -amino –

12 butiric este principalul neurotransmițător cu rol inhibitor ce se găsește la nivelul sistemului
nervos central, și disp une de două tipuri de receptori (Sadock et al. 2017):
1) Rc GABA -B – ce prezintă canale de voltaj lente, având drept agonist Baclofenul –
medicament folosit în relaxarea musculară;
2) Rc GABA -A – receptori cu canale de voltaj rapide, p entru care de -a lungul timpu lui
s-au citat o serie lungă de agoniști, cu efect anxiolitic, printre care: barbiturice,
benzodiazepine, alcool, anestezice, steroizi neuroactivi și o parte din medicamentele
anticonvulsivante.
Dintre acestea, o atenție crescută s -a oferit benzodiazepine lor, care au fost folosite
pentru o lungă perioadă de timp în tratamentul tulburărilor anxioase, în particular pentru
atacurile de panică, fobiile specifice și anxietate generalizată (Sadock et al. 2017).
Rolul receptorilor GABA și BZD în apariția anxietăț ii a fost inițial bine documentat pe
modele animale, ca ulterior, să se obțină importante informații care au întărit sau au adus
completări pertinente celor descoperite anterior. Multiple studii au avut drept scop central
demonstrarea efectului anxiogen av ut de antagoniștii benzodiazepinelor, un interes deosebit
acordându -se Flumazenilului (Sadock et al. 2017). Acest medicament ș i-a dovedit utilitatea ca
antidot î n intoxicațiile benzodiazepinice, dar adițional, s -a demonstrat că deține și un efect
panicoge n, subiecții vizați fiind cei care suferă de tulburări de panică, l a pacienții indemni
necitându -se modificări majore de acest tip (Chiriță et al.2009) .
II.2. TABLOU CLINIC
II.2.1. DATE GENERALE
Indivizii cu tulburări anxioase prezintă un răspuns nenatural , excesiv, î n fața unui
așa-zis pericol, viața de zi cu zi a acestora fiind guvernată d e un sentiment de frică (ce capă tă
cu timpul proporții exagerate), de anxietate și de o încercare continuă de a evita un risc
inexistent (Craske & Stein 2016; Craske e t al. 2009) . Cu toate că stabilirea unor criterii de
diagnostic poate fi utilă în practica medicală, anxietatea trebuie privită ca un concept
dimensional, iar distin cția dintre normal și anormal ră mâne la latitudinea m edicului curant,
care trebuie să aibă în vedere severitatea și frecvența episoadelor, persistența în timp a
acestora, și modul în care persoana respectivă este afectată, din punct de vedere personal,
profesional și social (Insel & Cuthbert 2015; American Psychiatric Association 2013) .

13 Majorita tea fricilor apărute în copilărie sau adolescență sunt specifice dezvoltării
normative, doar 25% dintre copii prezentând ulterior o predispoziție adevărată pentru apariția
tulburărilor anxioase (Muris et al. 2000) . În ceea ce privește adulții, episoadele t ranzitorii de
frică sau anxietate pot fi determinate de diferiți factori de stres, aceste simptome fiind incluse
în grupul tulburărilor de anxietate doar atunci când dezvoltă un caracter cronic ( > 6 luni) și
interferă cu activitățile zilnice (Craske & Stein 2016) .

Figura 1. Frici normale apărute în perioada copilăriei și adolescenței
(după Craske & Stein 2016)
II.2.2. PARTICULARITĂȚI CLINICE
II.2.2.1. TULBURAREA DE PANICĂ
În anul 1980, în DSM -III, tulburarea de panică este pe ntru prima dată definită drept o
categorie separată de celelalte forme de anxietate, până atunci atacurile de panică purtând
denumirea de cord iritabil, sindrom Da Costa, astenie neurocirculatorie, activitate cardiacă
dereglată sau sindrom de efort (Gelder , Gath & Mayou 1994). Astăzi, tulburarea de panică
este definită de prezența unor atacuri de panică recurente, ce apar imprevizibil (Kay &
Tasman 2006), din senin, în lipsa unui semn sau factor declanșator , de exemplu atunci când
individul se relaxează sa u se trezește din somn (atac de panică nocturn). Cu alte cuvinte,
atacul de panică reprezintă o perioadă de frică intensă sau disconfort, în absența unui pericol
real, acompaniată de 4 sau mai multe simptome somatice ș i cognitive din următoarea listă:
(1) palpitații, (2) transpirații, (3) dispnee sau senzație de sufocare, (4) tremor sau frisoane, (5)
senza ție de asfixie, (6) dureri sau disconfort precordial, (7) greață sau disconfort abdominal,
(8) senzație de amețeală, instabilitate, cap gol sau lipotimie , (9) senzație de frig sau de 0-3 ani 3-6 ani 6-12 ani >12 ani
Separare
Timiditate fa ță
de str ăini
Moarte (proprie sau a celor dragi)
Coșmaruri, foc,
întuneric, creaturi
imaginare, apă,
animale, tunete,
fulgere
Școală
Performanțe
Evaluarea negativă a celor
din jur
Respingerea
colegilor Germeni, dezastre
naturale, traume,
boli

14 căldură, (10) parestezii, (11) derealizare sau depersonalizare, (12) frica d e a pierde controlul
sau de a "î nnebuni", (13) frica de moarte (American Psychiatric Association 2013) . Adițional,
trebuie ca minim un episod de acest tip să fie urmat, pe o perioadă de cel puțin o lună, de una
din următoarele situații:
 Îngrijorare persistentă privind apariția unui nou atac;
 Griji cu privire la consecințele atacului de panică (infarc t, posibilitatea de a
înnebuni);
 O schimbare semnifica tiv dezaptativă a comportamentului provocat ă de atac
(comportament menit să evite diferite situații, pentru a preveni un nou episod
de acest tip ) (Kay & Tasman 2006) .
Doi parametri importanți atât pentru diagnostic, cât și pentru stabilirea unei corecte
conduite terapeutice, sunt: frecvența și severitatea atacurilor de panică. În ceea ce privește
frecvența, aceasta poate fi moderată (un atac pe săptămână, câteva luni consecutive), sau pot
exista atacuri frecvente (zilnice), urmate de o perioadă totală sau p arțială de acalmie timp de
mai mulți ani (lipsa atacurilor sau maxim 2 pe lună). De asemenea, trebuie precizat că
severitatea manifestărilor diferă de la individ la individ, unii prezentând atacuri complete
(≥4 simptome), alții atacuri cu simptomato logie limitată ( <4 simptome), în timp ce există
pacienți care pot cunoaște o alternanță între cele două situații prezentate mai sus (American
Psychiatric Association 2013) .
O preocupare principală, pentru care s -au realizat numeroase cercetări, este
reprez entată de riscul de suicid al pacienților care suferă de acest tip de tulburare, idee citată
încă din 1989 de Peter Reich . Aceștia au încercat să explice rata de suicid aflată într -o
continuă creștere în Statele Unite ale Americii, astfel încât, pe lângă m otive precu m vârsta
înaintată, tulburări mi ntale grave (schizofrenie, depresie), alcoolism, divorț, diferite boli
cronice, a fost recunoscut un nou factor de risc major, atacurile de panică recurente (Reich
1989) .
La ora ac tuală, numeroase studii confirmă această ipoteză (Katon 2006; Sareen et al.
2005), dar există ș i lucrări în care nu a fost demonstrată implicarea tulburărilor de panică în
apariția, la acești pacienți, a ideației suicidare sau a tentativelor de suicid (Katon 2006;
Vickers & McNally 2004) .

15 II.2.2.2. AGORAFOBIE
Etimologia cuvântului "agorafobie" (gr. agora=piață, phobos=teamă) oglindește destul
de elocvent particularitățile acestei forme de tulburare anxioasă, elementul de diagn ostic
esențial fiind constituit de frica sau anxietatea sporit ă în fața unor activități reale sau pe care
individul le anticipează. Manifestările clinice se referă la oricare dintre cele 13 simptome
specifice atacului de panică, iar pentru a stabili diagnosticul de agorafobie, este nevoie ca
acestea să apară în cel p uțin două din următoarele situații: (1) utilizarea transportului public,
(2) prezența în spații deschise, (3) prezența în spații închise, (4) statul la rând sau în mulțime,
(5) ieșirea singur în afara casei (American Psychiatric Association 2013) .
Alte sim ptome, care întregesc tabloul clinic prezentat anterior și care pot potența
incapacitatea sau senzația de jenă, sunt reprezentate de idei le obsesive, de apariția depresie i
drept rezultat al limitărilor pe care anxietatea și evitarea le aduc vieții normale (Gelder, Gath
& Mayou 1994), vărsăturile sau simptomele colonului iritabil, precum și frica de cădere la
vârstnici, iar la copii, sentimentul de dezorietare și frica de a se pierde în mulțime (American
Psychiatric Association 2013) .
Mecanismul de apărare fiziologic al individului duce la apariția unui comportament de
evitare a situațiilor agorafobice, care provoacă aproape întotdeauna frica sau anxietatea.
Evitarea activă are drept scop prevenirea sau minimalizarea contactului cu astfel de
evenimente (Amer ican Psychiatric Association 2013), în unele cazuri fiind atâ t de severă încât
persoana respectivă ajunge mai mult sau mai puțin să se izoleze în casă ("housebound
housewife syndrome") (Gelder, Gath & Mayou 1994) . Evitarea este de două tipuri,
comportament ală – schimbarea locului de muncă, a obiceiurilor zilnice și cognitivă –
utilizarea unor stimuli care abat atenț ia de la situațiile agorafobice. Aparentele forme variate
ale modelului caracteristic se datorează unor factori care ameliorează manifestările c linice ale
pacienților, spre exemplu, în majoritatea cazurilor, anxietatea reducându -se atunci când sunt
însoțiți de persoane apropiate, de încredere (American Psychiatric Association 2013) .
De asemenea, un alt aspect important constă în capacitatea medicu lui de a diferenția
frica agorafobică semnificativ clinică, de frica motivată sau de situațiile periculoase, cazuri în
care toate simptomele prezentate mai sus sunt normale, nep utând fi incluse î n sfera
patologicului (American Psychiatric Association 2013) .

16 II.2.2.3. ANXIETATE SOCIALĂ
Anxietatea socială, cunoscută și sub denumirea de fobie socială, atinge în medie o
prevalență de -a lungul vieții de 12% (Kessler et al. 2005), ceea ce o încadrează în grupul celor
mai comune tulburări psihiatrice (Schneier 2006), având drept element principal de diagnostic
frica par alizantă sau anxietatea marcată în fața unor situații sociale, care ex pun individul la
posibile evaluă ri din partea celor din jur (American Psychiatric Association 2013) .
Situațiile anxiogene cel mai frecvent întâlnite sunt reprezentate de interacțiunile
sociale de tipul susținerii unor conversații, cunoașterea unor persoane noi, apariția în fața unui
public pentru a ține un discurs (American Psychiatric Association 2013) , iar în afectările
grave, chiar și acțiunile minore făcute în văzul lumii sunt un trigger pentru apariția episodului
de anxietate socială ( semnarea unui cec în fața altor persoane, teama și evitarea de a urina în
locurile publice când sunt prezenți și alți indivizi – "sindromul ve zicii urinare rușinoase")
(Gelder, Gath & Mayou 1994) .
Expunerea la astfel de împrejurări declanșează frica de apreciere negativă (Cremers &
Roelofs 2016), deseori cei care suferă de acest tip de tulburare fiind îngrijorați că atitudinea
lor îi va irita sa u chiar jigni pe ceilalți (de exemplu, printr -o privire sau printr -o manifestare a
simptomelor anxioase), și în cele din urmă , vor ajunge sa fie considerați an xioși, slabi,
nebuni, stupizi, plictisitori, enervanți sau respingători (America n Psychiatric Ass ociation
2013).
Persoanele cu fobie socială sunt îngrijorate de perspectiva că sunt privite într -un mod
critic (Gelder, Gath & Mayou 1994), și cu toate că majoritatea iși dau seama că această frică
este irațională și nejustificată, ea declanșează totuși un cerc vicios de cogniții catastrofice,
reacții vegetative (eritem, transpirații, tremor) și comportamentale (balbism, privire fixă)
(Chiriță et al. 2009). La copii, frica sau anxietatea de situații sociale se manifestă prin plâns,
țipete, perplexitate, agă țare de părinți sau ghemuire, o particularitate la acest grup de vârstă
fiind faptul că manifestările clinice apar atât la interacțiunea cu adulții, cât și la interacțiunea
cu alți copii.
Anxietatea socială debutează în adolescență, aproximativ 75% din caz uri apar intre 8
și 15 ani, iar restul de 25% iși pot avea debutul fie în copilăria timpurie, sau mai rar, în
perioada de adult, în urma unui eveniment stresant sau umilitor (Americ an Psychiatric
Association 2013). Având în vedere consecințele viitoare at ât în plan personal, cât și

17 profesional, materializate sub fo rma unor perfomanțe școlare ori profesionale scăzute, sau
sub forma unui blocaj pe care îl au acești indivizi în crearea unor conexiuni interumane, s -au
realizat numeroase studii care încearcă să explice cauzele, factorii de risc și să identifice
persoanele susceptibile în fața acestei afecțiuni (Cremers & Roelofs 2016; Katzelnick et al.
2001 ).
În studiul realizat de Gazelle H, Workman JO și Allan W s-a încercat identificarea de
către colegii de c lasă a copiilor cu un c omportament solitar, în ideea că aceștia au o
predispoziție crescută de a dezvolta mai târziu, în adolescență, anxi etate socială sau chiar
depresie. Prin urmare, dintr -un număr de 688 de copii, s -a format un lot de 192 pe baza
descri erilor făcute de colegi, fiind nominalizați cei care: (1) "se comportă foarte timid, par a fi
înspăimântați și agitați în preajma altor copii, nu vorbesc prea mult și se joacă singuri",
(2)"sunt foarte tăcuți, nu au niciodată nimic de spus", (3)"urmăresc j ocurile altor copii, dar nu
participă niciodată" (Gazelle, Workman & Allan 2010; Gazelle & Ladd 2003) .
Situațiile sociale provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate, reacțiile
persoanelor în cauză fiind exagerate și disproporționate față de riscul re al de a fi evaluați
negativ sau față de consecințele unei astfel de aprecieri negative. Diagnosticul se pune după
minim 6 luni de la apariția simptomelor specifice, și adițional acestea trebuie să interfere cu
obiceiurile zilnice ale individului, cu funcți onarea profesională și relațiile sociale (American
Psychiatric Association 2013) .
II.2.2.4. FOBIE SPECIFICĂ
Elementu l esențial al acestei tulburări este reprezentat de frica sau anxietatea ce apare
în prezența unei situații specifice sau a unui obiect, pu rtând în literatura de specialitate
denumirea de stimuli fobici. Pentru a se stabili diagnosticul, este nevoie ca răspunsul obținut
să fie mult diferit de frica normală, tranzitorie, indivizii cu această tulburare rel atând o teamă
exagerată, intens ă, sever ă, care duce la un comportament de evitare conștient și activ, cu
scopul de a preveni sau minimiza contactul cu obiectele sau situațiile fobice.
În DSM -5 se descriu 5 subtipuri de fobii specific e, și anume: de animale (debutează de
regulă în copilărie, în urma unor experiențe neplăcute directe sau indirect, prin educație), de
mediu natural (înălțime, furtună, apă), de sânge -injecții -leziuni, situaționale (avion, lift, spații
închise) și altele. Indivizii cu fobii specific e sunt conștienți de faptul că au re acții exagerate,
disproportionate față de pericolul pe care obiectul sau situația îl presupune, și de asemenea,

18 studiile făcute în acest domeniu au demonstrat că 75% din persoanele care suferă de această
tulburare au mai mult de un obiect fobogen, de regul ă din aceeași categorie (American
Psychiatric Association 2013) .
O altă caracteristică importantă este reprezentată de apariția fricii de fiecare dată când
individul ajunge într -o împrejurare care îi provoacă anxietate, de multe ori luând forma unui
atac d e panică partial sau complet (Gelder, Gath & Mayou 1994). În ceea ce privește copiii,
aceștia își exprimă starea excesivă de teamă prin plâ ns, istericale, tremor sau se agață de
persoanele cunoscute care le pot oferi confort și siguranță (Connolly et al 20 06).
Persoanele cu acest tip de tulburare anxioasă prezintă de cele mai multe ori o creștere
a stării de excitație fiziologică, determinată de anticiparea momentului fobogen sau de trăirea
acele i situații. Intensitatea și tipul răspunsului variază în funți e de situația sau obiectul
anxiogen, astfel încât cei cu fobie de sânge -injecții -leziuni au o reacție vaso -vagală de sincopă
sau iminență de sincopă, cu o scurtă creștere a frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale,
urmată de prăbușirea bruscă a acestor a, în timp ce indivizii cu fobii specifice situaționale, de
animale sau de mediu, vor avea cel mai probabil o hiperreactivitate a sistemului nervos
simpatic (American Psychiatric Association 2013) .
Nu în ultimul rând, trebuie să se citeze un disconfort sau deficit datorat fobiei specifice
pe o perioadă de peste 6 luni, care interferă cu rutina zilnică normală a individului, cu viața lui
profesională, socială și personală (Connolly et al 2006) .
II.2.2.5. TULBURARE ANXIOASĂ GENERALIZATĂ
Anxietatea generalizată a fost introdusă pentru prima dată ca diagnostic separat în
DSM III, stârnind numeroase controverse, nesoluționate nici până la ora actuală (Faravelli et
al. 2012), în special din cauza lipsei unui prototip clinic clar, și a faptului că nu se citează
simp tome specific e, patru din cele șase manifestări clinice ale acestei tulburări, întâlnindu -se
și în cadrul criteriilor de diagnostic ale depresiei majore (Mennin et al. 2008). Mai mult, unii
autori au propus de -a lungul timpului ideea conform căreia anxieta tea generalizată ar trebui
privită drept un sindrom prodromal, o formă reziduală sau un marker de severitate pentru alte
tulburări psihiatrice (Kessler et al. 2008), însă astăzi, este recunoscută ca fiind o entitate
independentă în urma cercetărilor care a u evidențiat co mplexitatea mecanismelor
fiziopatologice ce stau la baza ei (Mennin et al. 2008).

19 Elementele principale sunt reprezentate de an xietate și î ngrijorarea excesivă,
multifocală, cu privire la di ferite evenimente sau activități, frica având un ca racter cronic și
persistent în timp, de regulă pentru diagnostic fiind necesară o perioadă de minim 6 luni de la
debut, însă în cele mai multe cazuri, indivizii suferă în liniște ani de zile până când cer ajutor
(Stein & Sareen 2015). Această condiție are un impact negativ asupra calității vieții
pacienților (Locke, Kirst & Schultz 2015) , intensitatea, durata și frecvența episoadelor de
anxietate fiind disproporționate față de probabilitatea de apariție sau gravitatea eve nimentului
anticipat.
Anxietatea se asociază la adulți cu minim 3 din următoarele simptome, dintre care cel
puțin câteva au fost prezente î n majoritatea zilelor din ultimele 6 luni: (1) neliniște sau
senzație de nerăbdare sau de a fi la limită, (2) obosește usor, (3) dificultăți de concentra re sau
senzație de golire a minții, (4) iritabilitate, ( 5) tensiune musculară, (6) perturbări ale somnului
(Americ an Psychiatric Association 2013). De asemenea, pacienții se plâng de o sensibilitate la
zgomot, și frecvent, de o slăbire a memoriei, care rep rezintă de fapt efectul unei concentrări
insuficiente, și nu un semn al unui sindrom organic (Gelder, Gath & Mayou 1994).
Gândurile îngrijorătoare care împiedică îndeplinirea activităților imediate, reprezintă o
parte importantă a tabloului anxietății gene ralizate, fiind adesea determinate de semnele
hiperactivității vegetative (tahicardie, dispnee, amețeală) (Gelder, Gath & Mayou 1994).
Adulții sunt preocupați de evenimentele normale ale vieții cotidiene, materializate frecvent în
responsabilități la servi ciu, sănătate și finanțe, sănătatea membrilor familiei, eșecurile
copiilor, iar în cazurile severe, până și motivele minore reprezintă un stimul anxiogen
(întârzierea la programări sau îndeplinirea sarcinilor casnice). În ceea ce privește copiii,
aceștia a u tendința de a fi excesiv de îngrijorați cu privire la competența sau calitatea
performanțelor, iar în evoluție, motivul anxiogen se poate schimba (Americ an Psychiatric
Association 2013), manifestările clinice se pot agrava (Whitm ore, Kim -Spoon & Ollendic k
2014), iar odată cu procesul de cronicizare, simptomele anxietății generalizate cunoscând o
tendință de a oscila de -a lungul vieții, fluctuând între forma sindromală si subsindromală a
dizabilității.
Aspectul unui individ care suferă de această tulburar e este oarecum caracteristic, cu
fața încordată , postură tensionată, frunte brăzdată, piele palidă, transpirații frecvent e în special
la nivelul mâinilor, picioarelor și axilei, tremur, și ușurința cu care izbucnește în plâns, toate
acestea reflectând o st are generală de aprehensiune (Gelder, Gath & Mayou 1994) .

20 Aproximativ 7 -8% dintre pacienții cu această tulburare se prezintă la serviciul de
primire urgență, acuzele cel mai des întâ lnite fiind ce faleea și disconfortul abdominal . Cu
toate acestea, există ș i alte si mptome și semne somatice care rezultă fie din hiperactivitatea
sistemului nervos simpatic, fie din tonusul crescut al musculaturii voluntare, pentru o mai
bună înțelegere fiind clasificat e în funcție de aparate și sisteme (Gelder, Gath & Mayou
1994):
1. Simptome digestive: uscăciunea gurii, dificultate în deglutiție, disconfort
epigastric, flatulență, borborisme și scaune frecvente;
2. Simptome respiratorii: senzație de constricție toracică, inspirul dificil și
hiper ventilația cu consecințele sale;
3. Simp tome cardiovasculare: palpitații, disconfort sau durere precordială;
4. Simptome genito -urinare: micțiuni frecvente imperioase, insuficiența erecției, lipsa
libidou -ului, disconfort menstrual crescut și, uneori, amenoree;
5. Sistemul nervos central: tinnitus, î ncețoșarea vederii, amețeli fără caracter rotator.
Un alt element important este reprezentat de tonusul muscular crescut, demonstrat a fi
de către Joorman și Stöber, acum câțiva ani, singurul simptom specific asociat cu un risc
crescut de apariție a anxie tății generalizate (Faravelli et al. 2012) . La nivelul scalpului, acesta
este resimțit sub forma unei cefalei, cu caracter tipic de pres iune sau constricție, frecvent î n
zona occipitală sau frontală, bilateral, iar la nivelul altor mușchi, individul resimt e o senzație
dureroasă sau rigiditate. De asemenea, în mod caracteristic apare o tulburare a somnului,
pacientul relatând adeseori vise neplăcute, sau chiar "pavor nocturn", trezi ndu-se cu un
puternic sentiment de frică, de multe ori neconștientizând de ce este speriat (Gelder, Gath &
Mayou 1994) .
II.3. TRATAMENT
II.3.1. GENERALITĂȚI
Cu toate că tulburările anxioase au fost demonstrate a fi printre cele mai răspândite
patologii psihiatrice, acestea sunt de multe ori percepute ca fiind mai puțin dăunătoare decât
tulburările depresive, punându -se în umbră impedimentele semnificative din sfera socială și
personală pe care acești indivizi le vor avea, mai devreme sau mai târziu. La fel de adevărat
este și faptul că nu toți pacienții care se prezintă cu simptom e de tip anxios t rebuie să

21 primească tratament, de multe ori manifestările clinice având un caracter subsindromal și
tranzitoriu , din cauza unor evenimente stresante din viața de zi cu zi (Sadock et al. 2017) .
Câteva din principiile terapeutice cele mai i mportante pentru managerierea corectă a
acestor tulburări sunt reprezentate de: (1) încadrarea nozologică corectă pentru alegerea
agentului terapeutic potrivit, (2) negocierea împreună cu pacientul asupra tipului de
intervenție terapeutică, (3) psihoeducaț ia, cu anularea "miturilor" despre anxietate, (4) trebuie
să luăm în considerare terapia non -farmaceutică , dar și eficiența placebo 50% (considerat
agentul terapeutic care joacă un rol de legătură între domeniile biologiei și psihologiei ),
(5) urmă rirea clini că și farmacologică în dinamică, cu atenție deosebită față de efectele
adverse ale anxioliticelor, (6) încurajarea automonitorizării simptomelor (Chiriță et al.2009) .
În ultimii ani s -a adus în discuție un nou concept, concretizat sub denumirea de
tratament personalizat, caz în care terapia se face în funcție de caracteristicile unice ale
individului. Informații importante au fost descoperite de cercetătorii care au participat la
Human Genome Project în 2003, aceștia reușind să examineze modul în care tiparul genetic
individual influențează expresia bolii la nivel molecular . Ideile inovatoare ale acestora au fost
inițial utilizate în perfecționarea diagnosticului și tratamentului în cadrul bolilor infecțioase ,
cancerelor, bolilor cardiovasculare (Schneider, Arch & Wolitzky -Taylor 2015; Ginsburg &
Willard 2009), și ulterior și -au arătat utilitatea și în patologia psihiatrică (Simon & Perlis
2010) .
Nivelul inițial și severitatea anxietății s -au demonstrat a fi factori de predicție
importanți în ceea ce privește răspunsul favorabil sau nefavorabil la terapie, Scheibe fiind
printre primii care dezvoltă această temă, și afirmă că severitatea anxietății, frecvența înaltă a
atacurilor de panică, gradul evitării active, anxietatea anticipatorie, distimia și eșecurile
terapeutice repetate sunt indicatori negativi ai eficienței tratamentului (Chiriță et al. 2009),
cercetările pe acest subiect fiind ulterior continuate într -un număr mare de studii de
specialitate (Mululo et al. 2012) .
II.3.2. TRATAMENT MEDICAM ENTOS
La ora actuală, subtratarea pacienților cu tulburări anxioase este un fapt larg cunoscut
și dezbătut într -un număr mare de studii, la nivel european doar 20,6% dintre cei care suferă
de această boală au căutat ajuto r profesionist, iar din aceștia 23,2% nu au primit nici un tip de

22 tratament, 30,8% doar tratament medicamentos, 19,6% doar tratament psihoterapeutic și
26,5% au avut parte de un tratament combinat (Bandelow , Michaelis & Wedekind 2017) .
Dintre toate formele acestei tulburări, pacienții care se prezintă la doctor suferă cel
mai frecvent de anxietate generalizată, anxietate socială și tulburare de panică (Bandelow &
Michaelis 2015) , momentul inițierii tratamentului medicamentos fiind influențat de gradul de
severitate al bolii, și eventual de apariția unor noi suferințe asociate sau determinate de
tulburarea de bază (abuz de alcool, ideație suicidară, depresie) . În ajutorul stabilirii severității
tulburării anxioase și monitorizării eficienței tratamentului, au fost realizate o serie de
intervi uri semistructurate, dintre care, în prezent se folosesc: The Hamilton Anxiety Scale
(HAM -A) pentru GAD – atașată în Anexa 1 , The Panic and Agoraphobia Scale (PAS) și The
Liebowitz Social Anxiety Scale (LSAS) (Bandelow , Michaelis & Wedekind 2017) .
În momentul de față există mai multe opțiuni pentru tratarea anxietății , iar printre cei
mai utilizați agenți terapeutici putem enumera antidepresivele, benzo diazepinele,
timostabilizatoarele și antipsihoticele. Între aceste clase de medic amente și chiar între
medicamentele din fiecare clasă există diferențe semnificative în ceea ce privește eficacitatea,
toleranța și timpul necesar obținerii unui răspuns optim (Sadock et al. 2017) .
Antidepresive le – în această categorie sunt incluse antide presivele triciclice (TCA),
inhibitorii monoaminoxidazei (MAOI), inhibitori i selectivi ai receptorilor serotoninei (SSRI),
inhibitori ai recaptării serotoninei și norepinefrinei (SNRI) și inhibitori reversibili ai
monoaminoxidazei de tip A (RIMA). Dintre a ceștia, SSRI și SNRI sunt frecvent folosiți ca
agenți de primă linie în tratamentul tulburărilor anxioase (Sadock et al. 2017) .
SSRI și SNRI prezintă următoarele particularități:
o Majoritatea ghidurilor recomandă drep t tratament inițial un SSRI și V enlafax ină;
o Se începe cu o doză mică, pentru a minimiza un posibil efect anxiogen, și apoi se
titrează până la obținerea dozei potrivite;
o Pacienții trebuie informați că sunt necesare minim 3 -4 săptămâni până la apariția
efectului anxiolitic (Sadock et al. 2017) ;
o În primele 2 săptămâni, efectele advers e (Tabel VI ) pot fi puternice, existând riscul de
reducere a compl ianței pacientului la tratament (Bandelow , Michaelis & Wedekind
2017);
o Unele studii au demonstrat că SNRI ar fi mai puțin bine tolerate decât SSRI;

23 o Unele medicamente din aceste clase sunt inhibitori ai citocromului P450, și pot
interacționa cu alte medicamente utilizate în vederea tratării bolilor asociate
Muscatello et al. 2012) ;
o Întreruperea abruptă a acestor medicamente poate să ducă la apariția unor efecte
secundare, care sunt însă mai puțin frecvente și severe decât în cazul sistării
tratamentului cu benzodiazepine (Bandelow , Michaelis & Wedekind 2017); de regulă,
acestea apar după 2-4 zile de la oprirea medicamentelor, și sunt reprezentate de:
anxietate crescută, iritabilitate, tendința de a plânge ușor, amețeli, indispoziție,
tulburări de somn și dificultăți de concentrare (Sadock et al. 2017) .
Tabel VI. Efecte adverse ( după Bandelow, Michaelis & Wedekind 2017)
Medicație Efecte adverse
SSRI ( ex. Paroxetină) Nervozitate, neliniște, fatigabilitate, greață, cefalee,
creșterea sau scăderea apetitului, tremurături, transpirații,
alungirea QT, disfuncție sexuală, diaree, constipație etc.
SNRI ( ex. Venlafaxină) Nervozitate, neliniște, fatigabilitate, greață, cefalee,
creșterea sau scăderea apetitului, tremurături, transpirații,
alungirea QT, disfuncție sexuală, diaree, const ipație,
probleme urinare etc.
Antidepresive triciclice
(ex. Clomipramină) Efecte anticolinergice, somnolență, amețeală, greață,
vărsături, afectare cardiovasculară, creștere în greutate,
cefalee, disfuncție sexuală etc.
Pregabalin Amețeală, somnolență, senzație de gură uscată, edem,
privire încețoșată, creștere în greutate, apetit alimentar
crescut, stare euforică, constipație, di ficultăți de
concentrare/atenție etc.
Buspironă Amețeli, nervozitate, cefalee, greață, entuziasm, insomnii
RIMA ( ex. Moclobemida) Neliniște, insomnii, senzație de gură uscată, cefalee,
amețeli, simptome gastrointestinale etc.
Antidepresivele triciclic e și inhibitorii monoaminoxidazei au fost folosite în trecut,
demonstrându -și la mijlocul anilor '80 eficacitatea în cadrul multiplelor forme de anxietate
(Sadock et al. 2017), însă la ora actuală, utilizarea lor este limitată din cauza profilului de
sigur anță precar pe care îl oferă (efectele adverse sunt prezentate in Tabel VI ) ( Craske &

24 Stein 2016) . Ambele clase pot fi folosite în linia a doua de tratament dacă SSRI și SNRI nu
funcționează, cu recomandarea de a administra doze mici la început, urmate ul terior de o
creștere ușoară și treptată . O atenție deosebită trebuie oferită pacienților care sunt considerați
a avea un risc mare de suicid , din cauz a toxicității potențial fatale pe care o au aceste
medicamente în cazul unei supradoze (Bandelow , Michaeli s & Wedekind 2017).
Din categoria inhibitorilor reversibili ai monoaminoxdazei de tip A s-a remarcat
Moclobemide în scopul tratării anxietății sociale, dar în ciuda numeroaselor studii realizate în
vederea demonstrării utilității acestui medicament, nu s -a ajuns la o părere unanimă (Craske
& Stein 2016), unii recunoscându -i avantajele, în timp ce alții afirmând că are o eficacitate
mai mică decât MAOI. Utilizarea RIMA în defavoarea MAOI presupune lipsa restricțiilor
alimentare pe perioada tratamentului, da r au fost observate de -a lungul timpului și
dezavantaje, dintre care cel mai notabil este reprezentat de instalarea treptată a toleranței, care
conduce inevitabil la administrarea unor doze din ce în ce mai mari (Sadock et al. 2017) .
Benzodiazepine
Pentru o lungă perioadă de timp, benzodiazepinele au fost folosite ca tratament
principal în tulburările anxioase, pe lângă efectul anxiolitic, acestea prezentând și proprietăți
anticonvulsivante, de relaxare musculară și proprietăți sedative (Sadock et al. 2017) . Cu toate
că se află în uz de mulți ani, numeroase controverse continuă să planeze asupra lor, unii
experți considerând că sunt utilizate în mod exagerat (Olfson, King & Schoenbaum 2015), iar
alții susținând că se asociază cu un posibil risc crescut de ap ariție a demenței (Billioti de
Gage, Pariente & Begaud 2015) .
În ciuda numeroșilor contestatari și a dezavantajelor care apar în urma utilizării
benzodiazepinelor, acestea continuă să fie recomandate de majoritatea ghidurilor ca a doua
sau a treia linie de tratament , în monoterapie sa u în combinație cu antidepresive, la pacienții
care nu consumă alcool sau diferite alte substanțe (Craske&Stein 2016).
Dependența pe care o provoacă aceste medicamente este o problemă de interes
mondial, importantă, gravă, și la care î ncă nu s -au găsit soluții. De exemplu, în Marea
Britanie, aproximativ 1 milion de oameni sunt utilizatori d e BZD pe terme n lung, în scop
medical, dintre care 25% sunt dependenți, iar aproximativ 10% suferă de probleme majore
când încearcă sistarea tratamentului. Sindromul de sevraj apare odată cu reducerea sau
întreruperea dozelor obișnuite de BZD, determinând manifestări clinice frapante din cauza

25 severității sale, a duratei și a rezistenței la tratament , de multe ori persistând chiar și în urma
reintroducerii medicamentelor inițiale, printr -un m ecanism care nu a fost elucidat nici până la
ora actuală (Lader & Kyriacou 2016; Lader 2011) .
În general acest sindrom poate să îmbrace variabile forme, pentru fiecare pacient fiind
posibilă o combinație a simptomelor din următoarele 3 mari categorii (Lader&Kyriacou
2016):
o Simptome psihologice: dispoziție schimbătoare, indecizie, coșmaruri, agitație
și neliniște, insomnie, paranoia, afectarea memoriei și a capacității de
concentrare.
o Simptome fizice: transp irații, spasme musculare, privire încețoșată, pierderea
apetitului alimentar și scădere în greutate, tahicardie, palpitații, cefalee, greață,
vărsături, hipotensiune posturală, simptome gastrointestinale.
o Simptome perceptive: gust metalic, fotofobie, tulb urări de gust și de miros,
depersonalizare, tinitus, sensibilitate crescută la atingere.
Din păcate, unii pacienți pot dezvolta simptome severe care se pot solda uneori chiar și
cu deces, printre cele mai î ngrijorătoare fiind delirium tremens, convulsii, c atatonie, psihoză,
confuzie, depresie (frecvent severă), manie, violență, tendințe suicidare, și chiar gânduri
criminale, în astfel de situații fiind obligatorie reintroducerea benzodiazepinelor, cel puțin ca
măsură de urgență, pe o perioadă scurtă de timp (Lader & Kyriacou 2016)
Alte medicamente anxiolitice
Alte medicamente care se pot folosi în tratarea tulburărilor anxioase sunt Gabapentin
și Pregabalin (în special ca alternativă la benzodiazepine), dintre care ultimul și -a dovedit
eficiența în tratarea anxietății generalizate (Baldwin et al. 2015), având și proprietăți sedative,
reușind să rezolve mult mai repede tulburările de somn decât SSRI sau SNRI (Bandelow ,
Michaelis & Wedekind 2 017). Quetiapina, un antipsihotic, a avut de asemenea efecte pozitive
în tratarea GAD, dar din cauza efectelor adverse la nivel metabolic, utilizarea sa la scară largă
a fost limitată (Craske&Stein 2016) .
Buspirona , agonist parțial al receptorilor 5 -H , și-a arătat eficiența în tratamentul
anxietății generalizate (Sramek et al. 1996), observându -se la pacienții tratați cu acest
medicament o îmbunătățire globală a scorului scalei HAM -A. Primele efecte ale agentului
terapeutic apar de regulă după aproximativ 2 săptămâni de la prima administrare, cu

26 producerea unei amelio rări a simptomelor fizice (Bourin & Lambert 2002), urmând ca, după
mai mult de 4 săptămâni, acți unea anxiolitică să fie completă. Buspirona prezintă numeroase
avantaje, printre care lipsa sedării, a dependenței fizice sau a sindromului de sevraj, dar având
în vedere absența efectelor antidepresive, aceasta nu poate fi folosită ca monoterapie în
cazurile pacienților cu anxietate unde coexistă și depresia (Fricchione 2004) .
II.3.3. TRATAMENT NON -FARMACOLOGIC
Conform cercetărilor realizate de National Institu te of Health and Clinical Excellence
din Marea Britanie, de American Psychiatric Association Treatment Guideles și de alte
organizații din întreaga lume, s -a ajuns la concluzia că terapia cognitiv comportamentală ar
trebui folosită ca primă linie de tratam ent în tulburările anxioase, datorită numeroaselor
avantaje pe care le oferă, dintre care, cele mai importante sunt: costuri mult reduse în
comparație cu tratamentul medicamentos sau cu tratamentul administrat pe o perioadă lungă
de timp, și preferința pac ienților pentru intervențiile psiho -sociale (într -o proporție de 3:1
pentru CBT) (Sadock et al. 2017). Mai mult, importanța acestui nou mod de a trata tulburările
anxioase este susținută și de numărul foarte mare de studii care s -au făcut în acest domeniu, o
atenție deosebită oferindu -se anxietății generalizate, tulburării de panică și anxietății sociale
(Cuijpers et al. 2016; Cuijpers et al. 2014) .
Acest tip de terapie și -a dovedit utilitatea în special pentru tinerii și adulții care suferă
de tulburări a nxioase, fiind o formă de tratament care se practică pe o perioadă limitată de
timp (10 -20 săptămâni) și car e s-a dovedit a fi mai eficientă atunci când nu este însoțită de
alte metode de tratament (Craske&Stein 2016).
În ultimii ani, s -a încercat o aborda re neconvențională a CBT, aceasta făcându -se prin
intermediul internetului, astfel încât contactul pacientului cu terapeutul să fie minim
(Bandelow , Michaelis & Wedekind 2017). Cu toate că este privită de unii drept o tehnică
promițătoare în ceea ce priveș te tratarea în special a fobiilor specifice, până la ora actuală nu
s-a reușit demonstrarea eficacității, fiind acceptată ca opțiune de tratament doar în situații
particulare (Bandelow et al. 2015; Gilroy et al. 2001), cum ar fi: dorința de anonimat, indiv izi
care locuiesc în regiuni unde interesul pentru psihoterapie este scăzut și nu se realizează așa
cum trebuie, persoane cu resurse financiare limitate etc (Craske&Stein 2016).
CBT începe cu evaluarea obiectivă a stării pacientului pentru depistarea fric ilor și a
severității anxietății, urmată de stabilirea diagnosticului și de încercarea de a se oferi toate

27 datele cu privire la tulburarea respectivă și la modul în care aceasta poate fi tratată, educarea
indivizilor fiind un pas definitoriu în managementu l bolii (Sadock et al. 2017). Astfel se
dorește distrugerea tuturor miturilor și obținerea complianței pacientului, care trebuie să
înțeleagă importanța tratamentului și a automonitorizării, pentru obținerea unor rezultate
favorabile, într -un timp cât mai scurt (Chiriță et al.2009).
Terapia prin expunere implică confruntarea intenționată a situațiilor anx ioase, care nu
prezintă un adevă rat pericol pentru individ, în ideea de a reduce frica și evitarea în anumite
circumstanțe, la momentul actual fiind citate 3 proceduri care au drept scop "desensibilizarea
sistematică" (Sadock et al. 2017):
1) Expunerea in vivo – presupune confruntarea directă a pacienților cu stimuli
anxiogeni (de exemplu, pentru fobiile specifice, prin fotografii la început și ulterior pri n
contact direct);
2) Expunerea imaginară – de regulă, pacientul este rugat să își țină ochii închiși și să
își imagineze, într -o manieră cât mai realistă, factorul anxiogen; astfel se ajută persoana
în demersul de a procesa frica pe care o simte, și car e este evitată atât prin
comportament (evitarea contactului), cât și cognitiv și emoțional (evitarea gândurilor
sau a sentimentelor pe care astfel de situații le vor produce) ;
3) Expunerea interoceptivă – este procedura cel mai recent introdusă și presupu ne
inducerea senzației de frică, în circumstanțe controlate, astfel încât pacientul să învețe să
disocieze anxietatea patologică de cea care apare în situații cu adevărat periculoase, și să
reușească să obțină un anumit control prin acceptarea stării sale.
O altă terapie ce și -a dovedit utilitatea este cea cognitivă, care are la bază principiul că
anxietatea este o emoție problematică ce pornește atât de la o viziune nerealistă, cât și de la
convingeri greșite asupra lumii și a propriei persoane. Scopul ac estui tip de tratament este
reprezentat de ajutorul dat pacientului în procesul de conștientizare a distorsionărilor
cognitive, materializate frecvent sub forma exagerării unor situații, gândirii catastrofale sau
tendinței de a generaliza, și prezentarea u nor metode prin care aceștia iși pot modifica
percepția (Sadock et al. 2017).
De asemenea s -a demonstrat în numeroase lucrări că acești indivizi au des eori nevoie
de training pentru î mbunătățirea capacităților de a lega relații interpersonale și nu în cele din
urmă, de a fi învățați tehnici și modalități prin care să facă față stresului (Craske&Stein 2016).

28 O consecință relativ frecvent întâlnită la indivizii care suferă de anxietate este
reprezentată de modificările moderate sau severe resimțite de pacienț i în ceea ce privește
somnul, fiind afectați aproximativ ¾ din cei cu GAD și 2/3 din cei cu tulburare de panică
(Ramsawh et al. 2016). În ultima perioadă, tot mai multe studii au abordat această temă,
terapia cognitiv comportamentală fiind singurul mijloc terapeutic care s -a dovedit a fi eficient
în îmbunătățirea calității somnului și în micșorarea perioadei de latență a somnului ( Gosselin
et al. 2006), efecte care s -au demonstrat a fi însă dependente de răspunsul pacientului la
tratamentul general și de co mplianța acestuia ( Ramsawh et al. 2016) .
II.3.4. PARTICULARITĂȚI TERAPEUTICE
II.3.4.1. TULBURARE ANXIOASĂ GENERALIZATĂ
Contrar părerii generale care afirmă că anxietatea generalizată este o tulburare relativ
ușoară, cu un caracter acut, s -a demonstrat că m ulți pacienți au parte de un curs cronic al bolii
(Sadock et al. 2017), cu simptome discrete, fluctuante, care pot determina imposibilitatea
desfășurării normale a activității zilnice. Metoda de tratament folosită se stabilește în funcție
de severitatea ma nifestărilor la fiecare pacient în parte, astfel încât în formele ușoare se
recomandă intervențiile psihologice, în timp ce caz urile cu forme severe și cu exac erbări
frecvente vor fi abordate complex, prin psihoterapie și terapie medicamentoasă (Chiriță et al.
2009) .
Psihoterapie
Un număr mare de studii realizate în acest domeniu indică terapia cognitiv
comportamentală ca fiind cea mai răspândită formă de psihoterapie în tratarea GAD, și a cărei
eficiență s -a dovedit frecvent a fi asemănătoare cu farmacote rapia (Chiriță et al.2009). Prin
această metodă, pacienții sunt învățați să identifice gândurile iraționale, exagerate,
generatoare de anxie tate, și să le înlocuiască cu gâ nduri pozitive, rezonabile, pentru a se
obține rezultate vizibile, de cele mai multe ori, fiind nevoie de o serie de minim 12 ședințe
săptămânale (Fricchione 2004) .
O alternativă pentru terapia cognitiv comportamentală este terapia prin relaxare, care
conform trialurilor randomizate a obținut aceleași rezultate ca CBT pe parcur sul unui an ,
bazându -se în principiu pe antrenarea capacității individului de a -și imagina diferite scene cu
scopul de a se calma și de a induce relaxarea psihică și fizică (musculară) (Fisher & Durham
1999) .

29 Tratament farmacologic
Datorită faptului că anxietatea ge neralizată se asociază frecvent cu depresia,
medicamentele din clasa antidepresivelor sunt cel mai des folosite ca terapie de primă linie
(Fricchione 2004), dintre care Inhibitorii selectiv i ai recaptării serotoninei și I nhibitorii
recaptării serotoninei ș i norepinefrinei constituie în multe cazuri tratamentul de elecție , în
ciuda prețului costisitor . Avantajele acestei alegeri terapeutice au la bază o serie întreagă de
cercetări care au demonstrat eficiența lor, regimul de administrare relativ simplu și pr ofilul
modest al efectelor adverse (Chiriță et al.2009) .
Într-un studiu de 8 săptămâni, randomizat, cu 326 pacienți, s -a arătat că cei care au
primit Paroxetină (SSRI) – între 20 -50 mg/zi – au în comparație cu cei cărora li s -a
administrat placebo, o rată de răspuns semnificativ mai ridicată (fiind cuantificată prin
îmbunătățirea stării generale, reducerea anxietății și o mai bună funcționare zilnică) și o rată
de remisie mai bună (42% vs. 26%), definită prin persistența minimă sau chiar deloc a
anxietății (Pollack et al. 2001) .
Antidepresivele triciclice reprezintă o altă variantă în tratamentul GAD, dar din cauza
listei vaste de efecte adverse care urmează administrării acestor medicamente, și din cauza
riscului potențial amenințător de viață în cazul unei supradoze, folosirea acestei clase este
limitată (Bourin & Lambert 2002) .
Anxioliticele de tip benzodiazepinic sunt recomandate pentru ameliorarea rapidă și pe
termen scurt a manifestărilor anxioase (Chiriță et al.2009), încă din 1997 studiul făcut de
Rocca et al . demonstrând eficacitatea mult mai bună a BZD în comparație cu Paroxetina sau
cu antidepresivele triciclice în primele 2 săptămâni de tratament , dar din săptămâna a 4 -a
efectul acestora scade, iar starea generală se degradează, antidepresivele fii nd cele care pot
produce o reducere a simptomatologiei, în special a celor din sfera fizică (Rocca et al. 1997).
Din această clasă, Alprazolamul și Lorazepamul sunt eficiente câteva ore după administrare,
acționând în special asupra componentei somatice di n anxietatea generalizată, având totuși
dezavantajul necesității readministrărilor repetate și frecvente (Chiriță et al.2009) .
Ca opțiuni de linia a doua putem enumera betablocantele, antidepresivele de tip
inhibitori reversibili ai monoaminooxidazei (Mocl obemid), antihistaminice, iar în caz de
rezistență terapeutică, se pot administra la nevoie doze mici de antipsihotice (Olanzapina)
(Chiriță et al.2009) .

30 II.3.4.2. FOBII SPECIFICE
Tratamentul de elecție în această patologie este reprezentat de intervenții le
psihoterapeutice de expunere la stimul ul fobic (Chiriță et al.2009), cercetările de dezvoltare și
îmbunătățire a acestor tipuri de tehnici începând încă de la mijlocul anilor '60 . Indiferent de
metoda folosită, fie că este vorba de desensibilizare siste mică, flooding imaginar, expunere
graduală in vivo, restructurare cognitivă, ședințele din cabin etele ambulatorii psihiatrice sau
de psihoterapie duc în final la abolirea fobiei specifice (Sadock et al. 2017) .
În ceea ce privește tratamentul medicamentos, până la ora actuală nu au fost studiate în
detaliu beneficiile farmacoterapiei, dar dovezile preliminare sugerează că SSRI pot fi folosite
ca linie secundară de tratament când pacienții nu răspund la psihoterapie. Până la ora actuală,
nu există referințe conform cărora benzodiazepinele pot fi privite ca adjuvanți ai terapiei de
expunere, din contra, unele studii au arătat o reducere semnifi cativă a eficacității psihoterapiei
(Sadock et al. 2017). Cu toate acestea, se poate tenta administrarea unor doze mi ci de
benzodiazepine în cadrul unor situații speciale, înaintea confruntării cu un agent fobic (de
exemplu, înaintea zborului cu avionul), fenome nele vegetative fiind reglate de administrarea
acestor medicamente (Chiriță et al.2009) .
II.3.4.3. TULBURARE DE PANICĂ
Tratamentul medicamentos pentru tulburarea de panică a evoluat mult și ra pid în
ultimii 20 de ani, astăzi cunoscându -se existența a două tipuri de perspective terapeutice total
diferite: farmacoterapia de urgență când este necesară implementarea u nui tratament pentru
simptomele specifice atacului de panică, și medicația de întreținere, de lungă durată,
reprezentată de antidepresive (Bourin & Lambert 2002) .
Orientarea către o clasă de medicamente ține cont de mai mulți factori, printre care
amintim: vârsta și condiția somatică a pacientului, stadiul clinic al tulburării, profilul reacțiilor
adverse, situația financiară a pacientului, dar și complianța individului. În această tulburare,
tratamentul de elecție este reprezentat de SSRI (Chiriță et al.20 09), folosirea acestora având
scopul de a preveni apariția altor atacuri și reducerea generală a anxietății, dar având marele
dezavantaj de a ameliora simptomele într -o perioadă de minim 4 -8 săptămâni, și astfel de a fi
ineficiente în atacurile acute (Comb s & Markman 2014). În aceste situații, clasa de
medicamente recomandată este cea a benzodiazepinelor, care totuși trebuie prescrise cu mare
atenție și prudență, din cauza predispoziție la adicții (Chiriță et al.2009), la abuz de

31 medicamente, la apariția efectelor adverse și sindromului de sevraj care începe după
întreruperea BZD (Katon 2006; Susman & Klee 2005) .
O strategie încă agreată de mulți practicieni este cea combinată între BZD și
antidepresive (Goddard et al. 2001), în special SSRI, asocierea acest ora oferind avantajul de a
rezolva rapid atacul de panică și acoperind și perioada de latență a antidepresivelor (Chiriță et
al.2009). O atenție deosebită trebuie oferită obligatoriu anamnezei și istoricului pacientului, în
general cei care sunt detectați cu abuz de substanțe în trecut, tulburări de personali tate, durere
cu caracter cronic, nu sunt candidați pentru administrarea BZD (Katon 2006) .
Terapia cognitiv comp ortamentală s -a dovedit eficientă în special în cazul tratării
tulburării de panică, însă motivul acestui răspuns bun nu este încă foarte bine clarificat
(Cuijpers et al. 2016). Componentele CBT în tulburarea de panică sunt: psihoeducația,
monitorizarea simptomelor, antrenamentul respirației abdominale, restructurarea cognitivă și
expunerea gra duală la stimuli inductori de teamă. De regulă, terapia cognitiv
comportamentală presupune existența a 12 -16 ședințe, pe o perioadă de 3 -4 luni, în care
medicul se focusează pe recreerea simptomelor generate de frică și încearcă să modifice
percepția pacie ntului și modul neobișnuit în care reacționează în fața apariției acestor
simptome (Katon 2006; Landon & Barlow 2004) .
II.3.4.4. ANXIETATE SOCIALĂ
Concluzia comună la care au ajuns a tât cercetătorii, cât și practicienii, invocă lipsa
necesității internării persoanelor cu fobie socială, tratamentul medicamentos sau
psihoterapeutic fiind optim oferit în serviciile ambulatorii (Chiriță et al.2009) .
Terapia medicamentoasă de elecție este reprezentat ă de antidepresivele din clasa
Inhibitorilor selectivi ai recap tării serotoninei (SSRI), administrate în doze similare c u cele
din tratamentul depresiei, dar apariția rezultatelor pozitive este limitată temporal, efectele
fiind evidente după minim 8 săptămâni (Combs & Markman 2014). De asemen ea, tot ca
primă linie de tratament, pot fi folosite și Venlafaxină, Pregabalin și Clonazepam (ca
adjuvant), existând puternice dovezi care susțin beneficiile lor în tratarea anxietății sociale
(Sadock et al. 2017). Persoanele cu anxietate de performanță (trac) pot recurge, cu 45 m inute
înaintea unui eveniment care provoacă anxietate, la administrarea unui betablocant (20 mg
Propranolol) (Chiriță et al.2009), în doze mici, avantajul acestora fiind efectele adverse
minime și rare care pot să apară (Blanco et al. 2013) .

32 În ciuda faptu lui că psihoterapia este considerată a fi un tratament adjuvant terapiei
medicamentoase sau un tratament de sine stătător în cazul refuzului medicației (Chiriță et
al.2009), în ultimii ani o serie de noi studii creionează importanța crescută în demersul de
vindecare , a unei terapii cognitiv comportamentale corect realizată (Sadock et al. 2017).
Modelul cognitiv al anxietății sociale are drept nucleu central frica, evaluarea negativă și
rușinea, care reprezintă de altfel și etiologia și motivul de menținere a acestei tulbu rări pe o
perioadă lungă de timp. În vederea reglării acestor neajunsuri, specialiștii au propus terapia
cognitiv comportamentală ca fiind una dintre cele mai eficiente metode de tratament
(Nishikawa et al. 2017), datorită rezultatelor pozit ive obținute, a tolerabilității favorabile și a
inexistenței pericolelor (Combs & Markman 2014), aceste beneficii fiind studiate în zeci de
trialuri clinice randomizate (Canton, Scott & Glue P 2012) .
În principiu, terapeutul are posibilitatea de a recurge la una din următoarele 4 tipuri de
terapie sau se poate orienta către o metodă eclectică: strategii de expunere, terapia cognitivă,
antrenamentul abilităților sociale (jocuri de rol) și tehnici de relaxare (Chiriță et al. 2009) .
Cu toate că psihoterapia și -a dovedit utilitatea în ultimii ani, în continuare există un
număr mic de pacienți care sunt orientați către CBT, majoritatea primind medicamente in
doze mult prea mari și administrate pe o perioadă mult prea lungă de timp, astfel încât
simptomele anxietă ții sociale persistă iar calitatea vieții indivi zilor nu cunoaște îmbunătățiri
(Stangier 2016) .

33 III. PARTEA PERSONALĂ
III.1. SCOPUL LUCRĂRII
Definirea tulburărilor anxioase a suferit numeroase modificări și copletări în ultimii 50
de ani de la pr ima referi re în DSM -I, la momentul actual această afecțiune fiind considerată
una dintre cele mai importante probleme de sănătate la nivel mondial, alături de depresie. În
ciuda faptului că este o tulburare comună, numărul bolnavilor nu se poate estima cu exactitate
din cauza numeroaselor persoane care aleg să nu ceară ajutor de specialitate, însă conform
diferitelor studii, putem considera că prevalența pe viață este undeva în jurul procentului de
25%.
Importanța unui diagnostic cât mai precoce constă în prevenirea apariției impactul
socio -economic major, care afectează atât individ ul, cât și familia acestuia , majoritatea celor
care suferă de o tulburare anxioasă nefiind capabili să mențină o conduită constantă în ceea ce
privește viața de familie sau viaț a profesională.
Cu toate acestea, identificarea cu acuratețe a afecțiunii sau a formei specifice de
anxietate întâmpină numeroase dificultăți, de la tendința unor pacienți de a -și subaprecia sau
supraaprecia simptomele, la pos ibilitatea apariției manifest ărilor clinice fizice (dispnee,
palpitații, transpirații, greață, amețeală, frisoane etc) care pot induce în eroare clinicianul sau
coexistența unor alte afecțiuni de ordin psihiatric care complică diagnosticul.
Scopul acestui studiu constă în prezentarea numeroaselor particularități ale fiecărei
forme de anxietate, atât din punct de vede re clinic, cât și al tratamentului , în vederea stabilirii
unor puncte cheie care se doresc a fi urmărite în cadrul procesului de diagnostic și în
implementarea conduitei t erapeutice.
III.2. OBIECTIVELE LUCRĂRII
Obiective principale:
1. Identificarea part icularităților clinice în cadrul celor 5 tipuri de tulburări anxioase
identificate în cadrul lotului de pacienți.
2. Identificarea pa rticularităților terapeutice în cadrul celor 5 tipuri de tulburări anxioase
identificate în cadrul lotului de pacienți.

34 Obiective secundare:
1. Identificarea unor diferențe ale predispoziției și evoluției bolii în raport cu sexul
pacienților.
2. Identificarea importanței stării civile în apariția și evoluț ia bolii.
3. Identificarea rolului antecedentelor heredo -colaterale psihiatrice în apariția și evoluția
bolii.
4. Identificarea rolului jucat de depen dența de substanțe în evoluția bolii.
5. Identificarea influenței pe care o au coorbiditățile asupra evoluției boli i.
6. Identificarea influenței pe care o are coexistența depresiei în evoluția tulburărilor
anxioase.
III.3. MATERIALE ȘI METODE
Pentru atingerea scopului și îndeplinirea tuturor obiectivelor enumerate mai sus , am
inclus în acest studiu pacienții diagnosticaț i cu una sau mai multe forme de tulburare anxioasă
aflați în evidența Institutului Regional de Psihiatrie ”Socola” Iași pe parcursul a 10 luni – de
pe 01 ianuarie până la 31 octombrie 2018 . Pentru această lucrare au fost aleși 62 de pacienți
(30 de sex mas culin și 32 de sex feminin) care au avut parte de numeroase interviuri și
examinări, cu rolul de a caracteriza și trata afecțiunea cu care s -au prezentat la momentul
ultimei internări, dar și pentru a încerca o privire retrospectivă până la momentul de de but al
tulburării.
Criterii de includere:
 Pacienți diagnosticați cu cel puțin o formă de tulburare anxioasă în cadrul
Institutului Regional de Psihiatrie ”Socola” Iași conform criteriilor ICD 10 și
DSM -V.
 Cele 5 forme de anxietate identificate la pacienții din acest studiu sunt:
 Tulburare anxioasă generalizată
 Tulburare de panică
 Agorafobie
 Anxietate socială
 Fobie specifică
 Pacienți cu cel puțin o internare în intervalul 01 ianuarie -31 octombrie 2018.

35  Pacienți cu simptome specifice pentru tulburările anxioa se care presistă de mai
mult de 6 luni.
 Prima internare către spitalul de psihiatrie după anul 2010.
 Pacienți cu o atitudine cooperantă în cadrul discuțiilor cu medicul psihiatru.
Criterii de excludere:
 Pacienți cu diagnostic de tulburare anxioasă stabilit înainte de anul 2010.
 Pacienți care prezintă simptome specifice pentru tulburările anxioase de mai
puțin de 6 luni.
 Pacienți cu o atitudine necooperantă.
 Pacienți monitoriz ați doar în regim ambulatoriu (fără internări ).
 Pacienți cu alt diagnostic de afecțiune psihia trică, cu excepția depresiei.
 Pacienți la care simptomele anxioase se datorează altor afecțiuni organice,
precum afecțiuni endocrine (hipertiroidism, feocromocitom, hipoglicemie,
hiperadrenocorticism), afecțiuni cardiovasculare (insuficiență cardiacă
conge stivă , aritmii de tipul fibrilației atriale), afecțiuni respiratorii ( BPOC,
astm bronșic, pneumonie), dezechilibre metabolice (porfirie, deficit de
vitamina B12) și afecțiuni neurologice (neoplasme, disfuncție vestibulară,
encefalită, afecțiuni convulsiva nte).
La pacienții incluși în studiu am urmărit:
 Momentul diagnosticului și evoluția până la momentul actual.
 Simptomatologia comună și particularitățile fiecărei forme de anxietate.
 Anamneza completă.
 Examenul psihiatric și psihologic la momentul internăr ii.
 Identificarea cauzei care a dus la apariția tulburării anxioase.
 Evidențierea diferențelor între starea actuală a pacienților și starea cu care s -au
prezentat în cadrul internărilor anterioare.
 Momentul instituirii tratamentului pentru ameliorarea mani festărilor
determinate de tulburările anxioase.
 Eficiența actualei scheme de tratament.
 Urmărirea cu atenție a pacienților pentru a identifica apariția eventualelor
efecte adverse.

36 Evaluarea psihiatrică a fost realizată de către medicul psihiatric și a vi zat
următoarele aspecte standard:
 Aspectul exterior:
o Igienă personală și îmbrăcăminte;
o Status nutrițional;
o Expresia feței, examenul ochilor;
 Modificări cognitive și neurologice:
o Tulburări de gândire;
o Tulburări de percepție;
o Tulburări de limbaj;
o Tulburări p rosexice și mnezice;
o Tulburări ale mișcărilor coordonate;
o Dezorientare temporo -spațială.
 Alte modificări comportamentale și afective:
o Insomnii;
o Dispoziție depresivă;
o Agresivitate fizică sau verbală;
o Irascibilitate/Iritabilitate;
o Scăderea elanului vital și a randamentului personal;
o Dificultăți integrativ -adaptative;
o Labilitate psihoemoțională etc.
Scopurile evaluării atente a pacienților și a simptomatologiei specifice tulburărilor
anxioase sunt:
 Calibrarea severității simptomelor la pacienți diagnosticați c u o formă specifică
de tulburare anxioasă ;
 Evaluarea răspunsului acestor pacienți la tratament ul instaurat ;
 Detectarea recăderilor la pacienț ii sub tratament.
Informațiile colectate astfel au fost introduse într -o bază de date Excel și analizate
statistic.

37 III.4. REZULTATE
Studiul din această lucrare a fost efectuat în perioada 01 ianuarie – 31 octombrie 2018
pe un lot de 62 de pacienți diagnosticați cu una sau mai multe forme de tulburare anxioasă,
aflați în evid ența Insti tutului Regional de Psihiatrie ”Socola ” Iași.
 Perioada internării

Figura 2. Distribuția pacienților in funcție de momentul internării
Analizând numărul internărilor în perioada ianuarie -octombrie 2018 s -a
constat at că un număr mai mare de pacienți s -au adresat s pitalului pentru invest igații și
tratament la începutul anului, respectiv în primele 3 luni, numărul celor internați în luna
februarie (13 pacienți) fiind aproape dublu față de orice altă lună. Cu toate acestea, nu s -a
putut demonstra existența unei legături între lună/anotimp ș i momentul apariției sau agravării
manifestărilor clinice, astfel încât putem considera că predispoziția individuală a pacienților
pentru apariția tulburărilor anxioase este influențată de alte variabile.

6 13
7
4 5 6 6
4 6
5
02468101214
Număr cazuri

38  Distribuția pe grupe de vârstă
Vârsta pacienților la momentul internării a variat de la 12 ani la 78 de ani , media
grupului fiind de 45,19 ± 15,11, iar mediana de 49 de ani.
Tabel VII. Date descriptive pentru vârstă
N 62
Medie 45,19
Mediană 49
Deviație Standard 15,11
Varianță 228,31
Minim 12
Maxim 78

Din Figura 3 reiese că un număr semnificativ de pacienți au la internare vârste
cuprinse între 51 -60 de ani (30,6%) , existând de asemenea o frecvență ridicată și în grupa de
vârstă 41 -50 de ani (24,1%) (19 respectiv 15 pacienți).

Figura 3 . Distrib uția pacienților pe grupe de vârstă

0 5 10 15 20<20 ani21-30 ani31-40 ani41-50 ani51-60 ani61-70 ani>70 ani
6 6 9 15 19 5 2
Pacienți

39 Această împărțire poate fi explicată din prisma mai multor considerente:
 Există o frecvență crescută în lotul examinat a cazurilor de tulburare anxioasă
generalizată sau de tulbare de panică, a căror simptomatologie es te de multe ori
ignorată sau subapreciată, astfel încât pacienții ajung să se adreseze medicului
după mulți ani de la momentul debut ului.
 Netratarea la timp duce la dezvoltarea unei tulburări cu caracter cronic care
oscilează de -a lungul vieții, fluctuând între o formă sindromală sau
subsin dromală, perioadele de acalmie î ntârziind de asemenea decizia
pacientului de a cere ajutorul specializat.
Tabel VIII. Structura lotului de pacienți investigați pe sexe și grupe de vârstă
Vârstă (ani) Sex Total
Mascu lin Feminin
n % N % N %
<20 2 3,23 4 6,45 6 9,68
21-30 3 4,84 3 4,84 6 9,68
31-40 5 8,06 4 6,45 9 14,52
41-50 7 11,29 8 12,90 15 24,19
51-60 8 12,90 11 17,74 19 30,65
61-70 4 6,45 1 1,61 5 8,06
>70 1 1,61 1 1,61 2 3,23
TOTAL 30 48,39 32 51,61 62 100

Din lotul ales pentru acest studiu, 6 pacienți au vârste sub 20 de ani , iar dintre aceștia,
4 au sub 18 ani. Aceste date atestă apariția încă din copilărie a primelor manifestări anxioase,
urmate ulterior de remisiuni sau exacerbări în funcție de particula ritățile fiecărui caz în parte,
de complianța pacienților și de răspunsul individual al organismului la tratament.

Figura 4. Distribuția pacienților cu vârste sub 20 de ani 67% 33%
0 10 20 30 40 50 60 70 80<18 ani18-19 ani

40  Distribuția pacienților în funcție de sex
Din Tabelul VIII se observă că 48% dint re pacienții incluși în acest studiu sunt de sex
masculin și 52% sunt de sex feminin, ceea ce demonstrează că prevalența tulburărilor
anxioase este sensibil mai mare la femei decâ t la bărbați, aceleași proporții păstrându -se chiar
și la o analiză mai amănu nțită a grupelor de vârstă.
Femeile și bărbații cu tulburări anxioase prezintă manifestări clinice similare, dar au
tipare diferite de comorbidități. De regulă, la sexul feminin, comorbiditățile sunt limitate la
tulbu rările anxioase și depresia unipolară, în timp ce, la bărbați spectrul acestora se extinde,
cel mai probabil, și la tulburări ale consumului de substanțe.
 Distribuția pacienților în funcție de mediul de proveniență
Tabel IX. Distribuția pacienților în funcție de mediul de proveniență
Mediu de proveniență Număr pacienți Pondere
URBAN 41 66%
RURAL 21 34%

În prezentul lot de studiu 66% dintre pac ienți provin din mediul urban, î n timp ce doar
34% provin din mediul rural.

Figura 5. Distribuția pacienților în funcție de mediul de proveniență
Urban
66% Rural
34%

41 Explicațiile pentru această diferență pot fi numeroase:
 Numărul pacienților din mediul rural este în realitate mult mai mare iar datele
obținute în studiile de specialitate creionează doar ”vârful iceberg -ului”, cele
mai multe cazuri rămânând încă nediagnos ticate.
 Fenomenul de urbanizare reprezintă un parametru modest, dar constant;
factorii de risc pot fi fizici (poluarea aerului, densitatea populației aflată într -o
continuă creștere, locuințele mult prea mici etc.) sau sociali (stresul, diferite
evenimente , izolare socială etc.), și de regulă, cea mai mare parte a acestora
sunt specifici orașelor.
 În majoritatea cazurilor, apariția simptomelor la pacienții din mediul urban este
urmată de prezentarea la un consult de specialitate, în timp ce pacienții din
mediul rural, din cauza unui nivel educațional scăzut, dar și din cauza lipsei de
servicii medicale, evită să se adreseze la timp unui medic.

 Distribuția pacienților în funcție de starea civilă
În lotul de pacienți studiați , cei mai mulți (42%) sunt necăsăt oriți, 34% au la
momentul internării o familie, în timp ce 24% dintre pacienți sunt divorțați sau văduvi.
Procentul crescut al celor necăsătoriți, cumulat cu cei divorțați demonstrează că
tulburările anxioase reprezintă un obstacol în formarea unei familii sau chiar o cauză de
funcționare deficitară a unei căsnicii, cel mai probabil, din cauza prezenței stresului
psihologic intens ce determină modificări de comportament și accentuarea unor stări emotive
negative, toate acțiunile cotidiene ajungând să fie gu vernate de o frică nejustificată și de o
stare de anxietate exagerată. Prin urmare, acești indivizi nu reușesc să creeze relații cu cei din
jur, sunt interiorizați, se izolează și au de cele mai multe ori un instinct social diminuat.
Legătura dintre tulbur ările anxioase și relațiile familiale trebuie privită dintr -o
perspectivă bidimensională: problemele medicale duc la afectarea relațiilor interumane, și în
același timp, atitudinea partenerilor poate fi un trigger important, care influențează
semnificativ gradul de anxietate al indiv idului, formâ ndu-se astfel un cerc vicios ce se
concretizea ză prin apariția unor probleme funcționale în cadrul unei familii, anterior normale.

42
Figura 6. Distribuția pacienților în funcție de starea civilă
Distribuția pe sexe, prezentată în Figura 7 , arată că segmentul feminin este majoritar
atât în cadrul grupului de necăsătoriți, cât și în cel de divorțați/văduvi, în timp ce numărul
bărbaților căsătoriți este sensibil mai mare decât al pacientelor căsătorite.

Figura 7. Distribuția stării civile în funcție de sex

34%
24% 42%
Căsătoriți
Divorțați/Văduvi
Necăsătoriți
0 2 4 6 8 10 12 14Căsătoriți Divorțați/Văduvi Necăsătoriți
11 6 12
10 9 14
Femei Bărbați

43  Distribuția pacienților în funcție de gradul de școlarizare
Tabel X . Gradul de școlarizare al pacienților
Nivel educațional Număr cazuri Pondere
Fără studii 2 3,23%
Ciclu primar 2 3,23%
Ciclu gimnazial 8 12,90%
Liceu 18 29,03%
Școală profesională 14 22,58%
Studii superioare 14 22,58%
Nespecificat 4 6,45%
Total 62 100%

La cazuistica studiată predomină liceul (18 pacienți – 29%), urmată de școala
profesională și cei cu studii superioare (câte 14 pacienți – 23%), ciclu gimnazial (8 pacienți –
13%), cei neșcolarizaț i și cei doar cu ciclul primar î nchei at (câte 2 pacienți – 3%), iar î n cazul
altor 4 pacienți gradul de școlarizare nu a fost specificat.

Fig. 8 . Distribuția pacienților în funcție de gradul de șc olarizare

024681012141618
2 2 8 18
14 14
4 Pacienți

44 În cadrul distribuției pe mediul de proveniență se observă că majoritatea pacienților
din mediul urban afectați de una din tre formele tulburărilor anxioase au terminat minim liceul,
alți 11 au făcut o școală profesională ș i 10 pacienți și -au în cheiat studiile superioare. În
mediul rural, procentul celor școlarizați este mai mic, cea mai mare majoritate terminând doar
liceul (7 pacienți).

Figura 9. Distribuția pacienților în funcție de nivelul educațional și mediul de proveniență
Datele prezent ate mai sus arată că nivelul educaț ional este oarecum direct proporț ional
cu tulburările anxioase, cei cu studii superioare (liceu încheiat, școală profesională, facultate)
fiind afectați într -un număr mai mare, probabil din cauza stresului și presiunii pe care o pune
societatea pe individ în vederea realizării profesionale, material e și familiale.
De a semenea se observă din Tabelul XI că numărul persoanelor de sex feminin este
superior celor de sex masculin în aproape toate categoriile, cu excepția școlii profesionale
( B:F=9:5) și a lice ului (B:F=11:7), cu mențiunea că diferențele între sexe nu sunt foarte mari.
De asemenea, se constată că numărul crescut al femeilor afectate nu este singurul
lucru îngrijorător, ci și faptul că numeroase aspecte din viața acestora vor fi influențate într -o
mai mică sau mai mare măsură.

0 2
1 1 4 4 11
7 11
3 10
4 4
0
024681012
Urban Rural
Fără studii
Ciclu primar
Ciclu gimnazial
Liceu
Școală profesională
Studii superioare
Nespecificat

45 Tabe l XI. Structura lotului de pacienți investigați pe sexe și nivel educațional
Nivel
educațional Sex Total
Masculin Feminin
n % N % N %
Fără studii 1 1,61 1 1,61 2 3,23
Ciclu primar 1 1,61 1 1,61 2 3,23
Ciclu gimnazial 3 4,84 5 8,06 8 12,90
Liceu 11 17,74 7 11,29 18 29,03
Școală
profesională 9 14,52 5 8,06 14 22,58
Studii
superioare 4 6,45 10 16,13 14 22,58
Nespecificat 1 1,61 3 4,84 4 6,45
TOTAL 30 48,39 32 51,61 62 100

 Distribuția pacienților în funcție de ocupație
La momentul internării, majoritatea pacienților din lotul selecționat sunt pensionari
sau salariați (17 în fiecare categorie), în timp ce 16 pacienți nu au ocupație, 4 sunt șomeri iar 8
sunt elevi/s tudenți.

Fig. 10. Distribuția pacienților în funcție de ocupație

16 17 8 4 17
0 5 10 15 20Fără ocupație SalariatElev/StudentȘomer Pensionar

46 În încercarea de a explica numărul atât de mare al persoanelor fără loc de muncă
trebuie să precizăm că tulburările anxioase se însoțesc de o stare excesivă de îngrijorare care
periclitea ză capacitatea individului de a îndeplini rapid și eficient difer ite sarcini, atât într -un
mediu familiar, cât și la serviciu. Această stare de îngrijorare consumă timp și energie, și de
multe ori se adaugă și perturbarea somnului, astenia, dificultățile d e concentrare, senzația de
nerăbdare sau de a fi la limită, astfel încât putem include tulburările anxioase în categoria
bolilor cu un grad semnificativ de dizabilitate.
Figura 11 ilustrează împărțirea pe sexe a pacienților în funcție de ocupație , și confo rm
datelor obținute nu se observă diferențe majore în nici una dintre categorii, bărbații și femeile
fiind afectați în același mod.

Figura 11. Distribuția lotului în funcție de sex și ocupație
 Distribuția pacienților în funcție de tipul internării
Tabel XII. Distribuția pacienților în funcție de tipul internării
Tipul internării Număr cazuri Procentaj
Bilet de trimitere 30 48,39%
Urgență 21 33,87%
La cerere 11 17,74%
TOTAL 62 100%

024681012141618
Fără
ocupație Salariat Elev/Stud
entȘomer Pensionar
Bărbați 9 8 3 2 8
Femei 7 9 5 2 9Bărbați
Femei

47 La cazuistica studiată majoritatea pacienților (48%) s-au prezentat la spital în urma
unui bilet de trimitere de la medicul de familie, alți 34% în urgență și doar 18% s -au internat
la cerere.

Fig. 12 . Distribuția lotului în fu ncție de tipul internării
Prezentarea la medic, aș a cum a demonstrat și studiul de față, varia ză în funcție de
tipul tulburării pe care o are individul. În timp ce pacienții diagnosticați cu tulburări de panică
solicită des vizite medicale sau chiar servicii de urgență, cei cu anxietate generalizată sau
fobie socială întârzie momentul solicitării a jutorului specializat (luni sau chiar ani), în ciuda
disconfortului și a deficitului social.
 Distribuția paciențilo r în funcție de numărul de internări anterioare
În lotul de pacienți incluși în acest st udiu, conform tabelul XIII , nu se poate observa o
diferență majoră între cei care se internează pentru prima dată și cei care au prezentat internări
repetate d e-a lungul timpului, 47% și respectiv 53%.
Tabel XIII. Distribuția pacienților în funcție de internările anterioare
Internări Număr cazuri Procentaj
Prima internare 29 46,77%
Internări repetate 33 53,23%
TOTAL 62 100%

05101520253030
21
11 Bilet de trimitere
Urgență
La cerere

48 În Figura 12 se poate observa modul în care sunt repartizate cele 33 de persoane care
au avut parte de internări multiple din cauza aceleiași patologii. 7 dintre pacienți (21%) au
avut o singură internare în antecendete, 12 pacienți (37%) au mai fost internați de 2 ori, alți 7
cu 3 internări în istoric, în timp ce numărul pacienților cu mai mult de 4 internări este mult
mai mic (câte 3 pacienți cu 4, respectiv 5 internări, și 2 pacien ți cu mai mult de 5 internări).
Repartiția lotului în funcție de numărul de internări anterioare scoate în evidență
timpul scurs de la momentul debutului bolii și frecvența recăderilor, aspecte importante pentru
stabilirea prognosticului pe termen lung a t ulburărilor anxioase.

Fig. 13 . Distribuția lotului în fu ncție de numărul de internări anterioare
Pacienții cu un număr mare de internări de la debutul afecțiunii demonstrează un grad
scăzut de cooperare, necomplianța acestora la tratament, fie din cauz a nerespectării acestuia,
fie din cauza lipsei de răspuns la medicamentele recomandate, și în cele din urmă , o evoluție
nefavorabilă a bolii, cu un prognostic negativ odată cu apariția agravării simptomatologiei.
 Distribuția pacienților în funcție de antec edente heredocolaterale
Distribuția pacienților în funcție de prezența sau absența antecedentelor
heredocolaterale de natură psih iatrică este expusă în Tabelul XIV , de unde putem observa că
doar 15 persoane au avut cazuri în familie de tulburări psihice (2 4,2%), 32 de pacienți neagă
existența acestora (51,6%) , în timp ce în cazul a 15 bolnavi , acest detaliu este nespecificat în
fișa de observație (24,2%) .
21%
37% 21% 9% 6% 6% Internări anterioare
1
2
3
4
5
>5
7 12
7
3
2 2
02468101214
1 2 3 4 5 >5
Pacienți

49 Tabel XIV. Antecedente heredocolaterale psihiatrice
Antecedente heredocolaterale Număr cazuri Procentaj
Există antecedente 15 24,19%
Nu există antecedente 32 51,62%
Nespecificat 15 24,19%
TOTAL 62 100%

Factorii genetici joacă un rol mai mult sau mai puțin important în apariția formelor de
anxietate, explicându -se astfel interesul pentru acest domeniu, cei 15 pacienți cu antecedente
heredoc olaterale pozitive având șanse mai mari de apariție a tulburărilor anxioase, indiferent
de boala părinților. În Figura 14 se poate observa că diagnosticul de tulburare psihică a fost
înregistrat în 9 cazuri l a partea maternă și 6 cazuri la partea paternă.

Figura 14. Distribuția pacienților în funcție de prezența antecedentelor heredocolaterale
psihiatrice și distribuția pacienților în funcție de părintele care are un diagnostic de
tulburare mintală.
 Distribuția paci enților în funcție de co mportamentul față de mediu
Comportamentul față de mediu este sever modificat la pacienții intervievați pentr u
acest studiu, iar din Figura 15 putem deduce că aproape jumătate dintre aceștia sunt fumători
(29 pacienți), 25 sunt co nsumatori cronici de alcool, întâlnind chiar și 2 persoane care
recunosc consumul de etnobotanice. De asemenea, în Tabelul XV și Tabelul XVI s-a pus în
evidență proporția acestor pacienți din totalul de bolnavi din lot.
9
6
0246810Mama/Tatăl
Mama
Tata
15 32
15
05101520253035
Pacienți Antecedente HC
Există AHC
Nu există AHC
Nespecificat

50
Figura 15. Distribuția pacienților î n funcție de comportamentul fată de mediu
După cum se poate observa în Tabelulul XV , aproximativ 47% dintre pacienți sunt
fumători, de multe o ri, conform relatărilor subiecților , acest comportament este rezultatul
încercării de a se calma, de a recăpăta c ontrolul situației, și eventual de a ameliora anxietatea
și grija pe care o anticipează sau o resimt.
Cu toate acestea, fumatul reprezintă un factor de risc pentru apariția sau agravarea
unui atac de panică, din cei 29 de pacienți fumători,19 au fost diag nosticați cu tulburare de
panică (la 14 dintre aceștia ca unic ă formă de anxietate și în 5 cazuri în combinație cu o a
doua formă – anxietate generalizată cu tulburare de panică, fobie socială cu tulburare de
panică și un caz de tulburare de panică asociat cu agorafobie).
Tabel XV. Frecvența fumătorilor în lotul studiat
Fumători Număr cazuri Procentaj
DA 29 46,77%
NU 33 53,23%
TOTAL 62 100%

29 25 2 33 37 60
010203040506070
Fumat Alcool Etnobotanice
Da
Nu

51 De asemenea, în Figura 16 este ilustrată distribuția pacienților în funcție de număr de
țigări fumate pe zi, 12 d intre ei declară că fuma mai puțin de 10 țigări pe zi (41%) , în timp ce
17 pacienți recunosc consumul unui num ăr mai mare de țigaret e, peste 10 (59%), și ocazional
peste un pachet , în fun cție de situație.

Figura 16. Distribuția pacienților în funcție de numărul de țigarete consumate pe zi
Consumul de alcool, așa cum a fost precizat și la începutul acestui subcapitol, este
identificat la 25 de pacienți, mai exact la 40,3% din cei 62 de subiecți , după cum n e este
prezentat și în Tabelul XVI . Cu toate că exi stă numeroase ipoteze conform cărora abuzul
cronic de alcool și încercarea de a scăpa de dependență pot să se soldeze cu apar iția
tulburărilor anxioase, în cazul lotului nostru, majoritatea pacienților reclamă consumul de
alcool ca fiind o modalitate de au to-medicație.
În concluzie, putem afirma că alcoolul joacă un rol important în precipitarea,
menținerea și de ce nu, agravarea tulburărilor anxioase, în special a tulburării de panică.
Tabel XVI. Frecvența consumatorilor de alcool în lotul studiat
Consumă tori de alcool Număr cazuri Procentaj
DA 25 40,32%
NU 37 59,68%
TOTAL 62 100%

>10 țigări
59% ≤10 țigări
41%

52 O altă ca racteristică este ilustrată în Figura 17 , unde putem observa că aproximativ 13
pacienți declară consumul de alcool, în 4 fișe de observație această in formație nu e ste
specificată, dar există și 8 cazuri în care aparținătorii persoanelor internate reclamă
dependența, pacienții în cauză negând veh ement, fie din cauza rușinii, fie din cauza credinței
că alcoolul nu a devenit o problemă pentru ei.

Figura 17. Distribuț ia pacienților în funcție de recunoașterea consumului de alcool
Distribuția în funcție de sex a persoanelor la care au fost identificate modificări ale
comportamentului față de mediu este ilustrată a tât în Tabelul XVII cât și în Figura 18. Se
poate observ a că sexul masculin este preponderent în ceea ce privește consumul de alcool ( 20
bărbați – 80%, 5 femei – 20%) sau consumul de tutun (18 bărbați – 62,1%, 11 femei –
37,9%), iar etnobotanicele au fost consumate în mod egal atât de bărbați, cât și de femei.
Tabel XVII. Distribuția în funcție de sex a persoanelor cu un comportament
față de mediu modificat
Comportament
față de mediu Sex Total
Masculin Feminin
N % n % N %
Tutun 18 62,07 11 37,93 29 100
Alcool 20 80 5 20 25 100
Etnobotanice 1 50 1 50 2 100
0
5
10
15DeclaratFamilieNespecificat
13 8 4
Pacienți

53
Figura 18. Distribuți a în funcție de sex a persoanelor cu un comportament
față de mediu modificat

 Distribuția pacienților în funcție de relațiile de grup
Tabel XVIII . Distribuția paciențilo r în funcție de relațiile de grup
Relații de grup Număr cazuri Procentaj
Grup relațional păstrat 15 24,19%
Grup relațional restrâns 28 45,16%
Izolați 19 30,65%
TOTAL 62 100%

Având în vedere că tulburările de anxietate se însoțesc în toate formele, da r în
proporții diferite, de afectarea vieții sociale, datele pr ezentate în Figura 19 nu fac decât să
confirme problemel e pe care le au acești pacienți în a -și întemeia o familie, în a -și face
prieteni no i sau în menținerea celor vechi. De regulă, aceste pe rsoane se simt rușinate de
prezența afecțiunii sau iritate de lipsa ca pacității celor din jur de a înț elege în totalitate tră irile
pe care le au și pe care nu le pot controla .
Pacienții cu un grup relațional restrâns sunt cei mai frecvenți, mai exact 28 de subiecți
(45,2%) fac parte din această categorie, urmați de cei care își descriu viața socială ca fiind
inexistentă, trăind cât se poate de izolați (19 pacienți – 30,7%), și doar 15 persoane care în
ciuda tulburării anxioase și -au păstrat grupul relaționa l intact.
051015202530
Tutun Alcool Etnobotanice11
5
1 18
20
1
Femei Bărbați

54
Figura 19. Distribuția pacienților în funcție de relațiile de grup
 Distribuția pacienților în funcție de formele de anxietate
În cadrul lotului ales pentru acest studiu se numără 62 de pacienți, dintre care 55 de
persoane au fost diagnosticate cu o singură formă de anxietate, iar restul de 7 pacienți au fost
diagnosticați în trecut, sau în cadrul ultimei internări, cu o asociere de 2 forme de anxietate
astfel:
 3 cazuri în care avem Anxietate generalizată și T ulburare de panică
 2 cazuri în care a vem T ulburare d e panică și A nxietate socială
 2 cazuri în care avem Tulburare de panică și A gorafobie.
În Figura 20 este prezentată distribuția pacienților cu o singură formă de anxietate .
Din cei 55 de pacienți, 2 au fost diagnosticați cu agorafobie, 3 cu fobie specifică, 4 cu fobie
socială, 21 cu anxietate generalizată și 25 cu tulburare de panică.

Figura 20. Distribuția pacienților cu o singură formă de anxietate
0 5 10 15 20 25 30Grup relațional păstrat Grup relațional restrâns Izolați
15 28 19
Pacienți
0510152025GADAPAgorafobieFobie socialăFobie specifică
21 25 2 4 3

55 Prin urmare putem deduce că cei mai mulți pacienți sun t încadrați în grupul celor cu
Tulbur are de panică – 32 de cazuri în total (pacienți cu o singură afecțiune la care s e adaugă
toate cazurile cu 2 tulburări asociate , din cauza omniprezenței componentei atacului de
panică) și respectiv anxietate generalizată – 24 de cazuri în total.
În cadrul acestor 2 forme de anxietate frecvente în rândurile pacienților noștri,
distribuția în funcție de sex și med iul de proveniență, prezentate î n fix x și x, vin să susțină în
mare parte informațiile din prima parte a lucrării de licență, și anume: femeile sun t mai
afectate decât bărbații în cadrul tulburării de panică , respectiv, persoanele care locuiesc în
mediul urban sunt mai predispuse decât cele care locuiesc în mediul rural, din cau za unei vieți
stresante și haotice.

Figura 21. Distribuția în funcție d e sex a persoanelor cu GAD și Tulburare de panică

Figura 22. Distribuția în funcție de mediul de proveniență a persoanelor cu GAD
și Tulburare de panică
05101520253035
GAD Tulburare de
panică9 18 15 14
Bărbați
Femei
010203040
GAD Tulburare de
panică16 22 8 10
Mediu Rural
Mediu Urban

56 În ceea ce privește sexul pacienților, se observă o pondere mai mare a sexului
masculin în cadrul tul burării de anxietate generalizată (B:F=15:9), dar mai mică în cadrul
tulburării de panică (B:F=14:18). Proveniența din mediul urban a majorității pacienților este
întâlnită în ambele forme de anxietate.
 Distribuția pacienț ilor în funcție de coexistența dep resiei
Tabel XIX. Distribuția pacienților în funcție de prezenta comorbidităților
Depresie Număr cazuri Procentaj
DA 19 30,65%
NU 43 69,35%
TOTAL 62 100%

Cea mai frecventă comorbiditate, și probabil cea mai semnificativă pentru indivi zii cu
tulburări anxioase este depresia, coexistența celor două fiind o caracteristică destul de
frecventă în rândul pacienților noștri. Prezența acestei afecțiuni la persoanele incluse în
studiu l de față este ilustrată în Tabelul XIX , sumând un număr de 19 pacienți care p e lângă o
tulburare de anxietate prezintă și depresie.
Un lucru important și uneori greu de determinat este ordinea apariției acestor două
afecț iuni, din cei 19 pacienți, la 9 nu s -a putut preciza acest aspect , 3 pacienți au fost
diagnos ticați prima dată c u depresie, anxietatea fiind privită în acest caz doar ca un marker al
severități i, și 7 persoane la care tulburarea anxioasă a fost urmată de apariția depresiei.

Figura 23. Distribuția pacienților cu depresie și anxietate în funcție de sex și mediu l de
proveniență
02468101214
Femei Bărbați 13
6
024681012
Urban Rural11
8

57 În Figura 23 este ilustrată distribuția în funcție de sex și mediul de proveniență a
pacienților diagnosticați cu o tulburare anxioasă asociată cu depresie, femeile fiind mai
frecvent afectate decât bărbații (F:B=13:6), în timp ce, în ceea ce priveș te mediul de
proveniență, rezultatele obținute sunt asemănătoare, între cele doua grupu ri neexistând o
discrepanță foarte mare ( 11 persoane din mediul urban, respectiv 8 persoane din mediul rural).
 Distribuția pacienților în funcție de prezența altor comorbidități
De asemenea, din lotul de 62 de pacienți, există 37 de subiecți (59,7%) care prezintă
și alte comorbidități puse în evidență în Figura 24 , cele mai des întâlnite fiind: afectarea
hepatică de tipul steatozei hepatic e, hepatitei cronice de di verse etiologii sau cirozei hepatice
(întâlnite la 16 pacienți ), dislipidemie mixtă și hipertensiunea arterială diagnosticate la câte 10
pacienți fiecare, 7 persoane cu sin drom vertiginos, 6 cu obezitate și altele.

Figura 24. Alte comorbidități
În Figura 25 și în Figura 26 ilustrate mai jos se poate observa că sexul masculin este
mai des afectat de aceste comorbidități, și în același timp , este scoasă în evidență distribuția în
funcție de vârstă a celor incluși în lot .
Rezultatele obținute din analiza da telor au stabilit că persoanele afectate cel mai
frecvent fac parte din grupele de vârstă 41-50 ani (12 pacienți) și 51 -60 ani (14 pacienți).
Dislipidemie
mixtă
21%
Sindrom
vertiginos
14%
Afectare
hepatică
33% HTA
20% Obezitate
12%

58
Figura 25. Distribuția pacienților cu alte comorbidități în funcție de sex

Figura 26. Distribuția pacienților cu alte comorbidități în funcție de vârstă

Femei Bărbați 17 20 Pacienți
2 0 4 12 14 3 2
0 5 10 15<2021-3031-4041-5051-6061-70>70
Pacienți

59 TABLOUL CLINIC
Tabel XX. Distribuția pacienților în funcție de relația cu medicul la internare
Relația cu medicul Număr pacienți Pondere
COOPERANȚI 34 54,8%
NECOOPERANȚI 28 45,2%

Din Tabelul XX și Figu ra 27 se poate remarca cu ușurință că există un număr
aproape egal de pacienți care au dorit să coopereze, facilitând discuția și diagnost icul, și de
pacienți care nu și -au dorit să coopereze cu medicul, proporția fiind undeva la 54,8%,
respectiv 45,2%.

Figura 27. Distribuția pacienților în funcție de atitudinea acestora față de medic
Explicațiile pentru această diferență mică sau pentru numărul mare de persoane care
au refuzat discuția în cadrul consultului psihiatric, pot fi multiple, cele mai importan te fiind
probabil următoarele:
 Modalitatea de internare – majoritatea sunt internați în urgență (23 din cei 28
de pacienți), împotriva propriei voințe, la cererea aparținătorilor sau a
autorităților locale.
 Stigmatizarea societății
 Neîncrederea în medici ș i în sistemul de sănătate.
05101520253035
34 28 Cooperanți
Necooperanți

60 1. Examinare psihiatrică
Simptomatologia pacienților cu tulburări anxioase este polimorfă, de multe ori
nespecifică, astfel încât necesită o examinare complexă a individului, cu multă atenție asupra
nuanțelor și detaliilor, c linicianul având obligația să privească informațiile în ansamblu și să
țină cont de diferiți factori precum vârst a, sexul, mediul de proveniență și nu în ultimul rând ,
comorbiditățile cu care se prezintă pacientul.
ASPECTUL EXTERIOR
Informațiile legate de asp ectul pacientului nu sunt specifice pentru diagnostic, dar pot
avea valoare orientativă în determinarea existenței unei tulburări psihice, a unei boli somatice
sau pot arăta prezența obezității, a semnelor de malnutriție, și de neglijență în îngrijirea
proprie.
 IGIENĂ PERSONALĂ ȘI ÎMBRĂCĂMINTE
În lo tul de față au fost identificate 17 persoane a căror igienă personală și
îmbrăcăminte nu se încadrează în standardele normale. Acești pacienți au prezentat un interes
scăzut pentru aspectul exterior, o igienă c orporală deficitară și un mod de a s e îmbrăca
neîngrijit, neadecvat și uneori murdar. În figura X se observă distribuția în funcție de sex a
pacienți lor, fiind identificați un număr de 8 bărbați (47%) și 9 femei (53%) cu aceste
probleme.

Figura 28. Distribuția în funcție de sex a pacienților cu igienă personală precară și
îmbrăcăminte neadecvată
Femei
53% Bărbați
47%

61  STATUS NUTRIȚIONAL
Există un număr de 12 pacienți care s -au prezentat cu apetit alimentar modificat, dar
atât creșterea, cât și scăderea în greutate nu sunt car acteristici specifice tulburărilor anxioase,
astfel încât vom întâlni persoane d in ambele categorii. În Figura 29 se po ate observa că în
lotul de studiu există 8 pacienți care au semnalat în ultima perioadă o scădere ponderală, și
doar 4 a căror apetit a fost declarat ca fiind crescut.

Figura 29. Distribuția pacienților în funcție de modificările statusului nutrițional.
 EXPRESIA FEȚEI ȘI EXAMENUL OCHILOR
O mare parte a pacienților prezintă la internare un facies trist, cu pliurile feței
accentuat e, comis uri bucale coborâte, mimică hipomobilă ș i pantomimică de amploare redusă .
De asemenea, plânsul facil este o manifestare clinică identificată la 17 pacienți, cu o
preponderență a sexului feminin (76,5%).
În ceea ce privește examenul ochilor, acesta ne poate oferi informații suplimentare
despre bolnavi. Mișcările faciale și ochii sunt elemente care pot reproduce conținutul vieții
interioare, sugerând sentimente sau trăiri afective din cele mai diverse. În dialogul cu medicul,
după cum ne este prezentat și în Figura 30 , majoritatea pacienților mențin contactul vi zual
(35 de pacienți), alții mențin un contact vizual sporadic în funcție de subiectul abordat (17
pacienți), dar există și 10 pacienți care îl refuză complet.

0 2 4 6 8Creștere în greutate Scădere în greutate
8 4
Pacienți

62

Figura 30. Distribuția pacienților î n funcție de menținerea contactului vizual
Privirea persoanelor diagnosticate cu anxietate poate fi descrisă în cele mai multe
cazuri ca fiind o privire cu ochii larg deschiși, cu sprâncenele ridicate, în timp ce pacienții
care asociază manifestări depresi ve vor avea un a spect obosit, privirea în podea și încruntată.
MODIFICĂRI COGNITIVE ȘI NEUROLOGICE
În Tabelul X XI sunt prezentate modificările cognitive întâlnite în cadrul lotului
actual, fiind urmărită identificarea tulburărilor de gândire, de percepție, de limbaj, tulburările
prosexice și mnezice, dar și modificări neurologice de tipul dezorientării temporo -spațiale sau
tulburări ale mișcărilor coordonate.
La pacienții din această lucrare diagnosticați cu tulburări anxioase cel mai frecvent
sunt identifi cate tulburări ale gândirii, de tipul accelerării ritmului ideativ (6 pacienți) și
încetinirii ritmului ideativ (16 pacienți), și tulburări prosexice și mnezice (22 pacienți –
35,5%).

63
Tabel XXI. Modificări cognitive și neurologice
Modificări cognitive și neurologice Pacienți (nr) Pacienți (%)
Tulburări de gândire
o Absente 40 64,5%
o Accelerarea ritmului ideativ 6 9,7%
o Încetinirea ritmului ideativ 16 25,8%
Tulburări de percepție
o Absente 44 71%
o Hipoestezie 11 17,7%
o Hiperestezie 7 11,3%
Tulburări de limbaj
o Absente 52 83,9%
o Prezente 10 16,1%
Tulburări prosexice și mnezice
o Absente 40 64,5%
o Prezente 22 35,5%
Tulburări ale mișcărilor coordonate
o Prezente 3 4,8%
o Absente 59 95,2%
Dezorientare temporo -spațială
o Absentă 49 79%
o Parțială 12 19,4%
o Totală 1 1,6%

Distribuția tulburărilor de gândire și tulburărilor prosexice și mnezice în funcție de
forma de anxietate este ilustrată în Figura 31 de unde putem concluziona că anxietatea
generalizată și tulburarea de panică se însoțesc cel mai frecvent de astfel de modificări.

64
Figura 31 . Distribuția pacienților cu tulburări de gândire și tulburări prosexice și mnezice în
funcție de forma de anxietate a acestora
 Anxietate generalizată: 9 pacienți cu tulburări prosexice și mnezice, 8 pacienți c u
încetinirea ritmului ideativ și doar 2 persoane cu accelerarea ritmului ideativ.
 Tulburarea de panică: 10 pacienți cu tulburări prosexice și mnezice, 6 pacienți la care
s-a observ at încetinirea ritmului ideativ și 3 pacienți cu accelerarea acestuia.
 Există un singur pacient cu fobie socială care să prezinte o tulburare a gândirii sub
formă de încetinire a ritmului ideativ.
 Agorafobie: 2 persoane cu tulburări prosexice și mnezice.
 În ceea ce privește fobia specifică, există un pacient cu t ulburări prosexic e și mnezice,
un pacien t cu accelerarea ritmul ideativ și un pacient cu încetinirea acestuia.
La examenul psihiatric al pacienților cu încetinirea gândirii au fost identificate și
notate lipsa de inițiativă, le ntoare în procesul decizional, i ncapacitatea d e a raționa în anumite
situații, în timp ce, în partea opusă, la cei cu accelerare a ritmului ideativ , se observă că au un
012345678910
Accelerarea
ritmului
ideativÎncetinirea
ritmului
ideativTulb
prosexice și
mnezice 0
0 2 1 1 1 0 1
0 3 6 10
2 8 9
Agorafobie Fobie specifică Fobie socială
Tulburare de panică Anxietate generalizată

65 ritm rapid de a vorbi , precipitat, excesiv, cu voce tare, într -un mod spontan, fără multe
întrebări și fără să respecte reciprocitate a dialogului.
ALTE MODIFICĂRI COMPORTAMENTALE ȘI AFECTIVE
Tabel XXII. Alte modificări comportamentale la examenul psihiatric
Alte modificări observate la examenul psihiatric Nr. Pacienți Procentaj
Dispoziție depresivă 19 30,6%
Agresivitate fizică sau ver bală 14 22,6%
Insomnii 37 59,7%
Comportament delirant -halucinator 3 4,8%
Irascibilitate 36 58,1%
Iritabilitate 40 64,5%
Stimă de sine scăzută 15 24,2%
Astenie fizică și psihică 27 43,6%
Scăderea elanului vital 21 33,9%
Scăderea randamentului person al 31 50%
Labilitate psihoemoțională 25 40,3%
Toleranță redusă la frustrări minore 31 50%
Dificultăți integrativ -adaptative 40 64,5%
Ideație suicidară 7 11,3%
Dificultăți de focalizare și menținere a atenției 17 27,4%
Interpretativitate morbidă 9 14,5%
Anhedonie 19 30,6%
Ideație de demobilizare, devalorizare și
inutilitate 16 25,8%
Ideație de urmărire, persecuție, prejudiciu 2 3,2%

Starea de anxietate reprezintă constanta care este întâlnită la toți pacienții incluși în
studiu, dar sunt întâ lnite și alte modificări comportamentale și afective, prezentate în
Tabelul XXII. Cele mai frecvente acuze în rândul acestora sunt iritabilitate a (64,5% dintre
pacienți ), dificultățile integrativ -adaptative ( 64,5% dintre cei internați ), irascibilitate a (58,1 %)
și insomniile (59,7%). De asemenea, stima de sine scăzută, astenia fizică și psihică, scăderea

66 elanului vital și a randamentului personal, labilitatea psihoemoțională și to leranța redusă la
frustrări reprezintă indicatori ai stării de anxietate cu care se confruntă aceste persoane.
Iritabilitatea este o stare emoțională negativă descoperită la 40 din cei 62 de pacienți,
caracterizată de o neliniște interioară, care nu dispare sau nu se reduce după o izbucnire, din
relatările pacienților fiind o trăsătur ă persistentă în ultimele luni sau ani, născută probabil din
diferite frustrări care sunt legate de incapacitatea lor de a -și îndeplini anumite obiective
personale sau din lipsa unor necesități instictuale.
În mod similar, o altă acuză frecventă, care cre ează o stare de disconfort major este
insomnia, 40 de pacienți prezentându -se cu această problemă la momentul internării. Dintre
cele 3 tipuri de insomnie (a primei faze a somnului, a fazei mijlocii s au fazei terminale) cei
mai mulți pacienți anxioși i ncluși în studiu s -au plâns de dificultăți de adormire. De asemenea,
este imperios necesar să amintim că apariția insomniei poate fi influențată de numeroși factori
precum vârsta, sexul și mediul de proveniență.

Figura 32. Distribuția pacienților cu insomni i în funcție de vârstă
Din ilustrarea în Figura 32 a distribuției pacienților cu insomnii în funcție de vârstă se
poate observa că există un număr mult mai mic de p acienți din grupul de vârstă sub 40 de ani,
comparativ cu cel peste 40 de ani, 12 respectiv 25 de persoane, a stfel încât se poate
concluziona că incidența insomniei crește direct proporțional cu vârsta.
0510152025
<40 ani >40 ani12 25

67
Figura 33. Distribuția pacienților cu insomnie în funcție de sex și mediul de proveniență
În altă ordine de idei, în Figura 33 se prezintă di stribuția pacienților cu insomnie în
funcție de sex, rezultatele însă nefiind edificatoare, cu o diferență între barbați și femei foarte
mică (18:19). De asemenea, din aceeași figură putem deduce că există o predispoziție a
persoanelor din mediul urban pen tru apariția insomniei (26 pacienți), spre deosebire de cei din
mediul rural (11 pacienți), care poate fi explicată cu ușur ință luând în considerare existența
mult mai stresant ă a acestora , numărul de griji exponențial crescut și o viață profesională și
personală haotică.
2. Cauzele apariției tulburărilor anxioase
Cauzele pot fi multiple, și de multe ori greu de aflat, paci entul prezentându -se cu
sentimente profunde de ruș ine față de starea lui actuală sau aflându -se în incapacitatea de a
identifica momentu l de apariție a tulburării sau a stimulului anxiogen, aspecte ce sunt de
multe ori întâlnite în practică din cauza caracterul ui cronic al afecțiunii. Diagnosticul corect în
aceste situații este destul de dificil și necesită o anamneză detaliată și un exame n psihiatric cât
mai meticulos.
Atât în Tabelul XXIII cât și în Figura 34 sunt prezentate contextele de apariție a
tulburărilor anxioase întâlnite în lotul nostru de pacienți, cu mențiune a că exiștă 6 persoane la
care nu s -a putut stabili stimului perturb ant (10%). 18 19 26 11
051015202530
Bărbați Femei Mediu Urban Mediu Rural
Pacienți

68 Tabel XXIII. Cauzele apariției tulburărilor anxioase
Cauzele apariției tulburărilor anxioase Pacienți
Context reactiv situațional psihostresant 15
Context psihostresant familial 19
Anxietate indusă de psihotraume suferite în colectivitate 6
Anxietate indusă de psihotraume suferite în copilărie 7
Context existențial perturbant 9
Necunoscută 6

Contextul psihostresant familial pare a fi cel mai frecvent incriminat pentru apariția
manifestărilor anxioase, urmat de contextul reactiv situaț ional psihostresant, care poate lua
numeroase forme: 2 pacienți acuză apariția tulburărilor anxioase în urma unui incediu, iar 7
pacienți se află într -o perioadă marcată de nesiguranță profesională ce a dus la nașterea unor
griji apăsătoare privind viitoru l apropiat, unul dintre aceștia afirmând ”am o viziune sumbră
asupra viitorului”, iar altul ”nu m -am realizat în viață, nu mai am serviciu, nu mi -am întemeiat
o familie”. De asemenea, în aceeași categorie intră și cazurile în care apariția tulburării este
determinată de decesul unei persoane dragi (două cazuri) sau de găsirea unei persoane
decedate (un caz).

Figura 34. Distribuția pacienților în funcție de cauza de apariție a tulburării anxioase
10%
31%
11% 10% 24% 14%
Necunoscută
Context familial
Psihotraume din copilărie
Psihotraume în
colectivitate
Context situațional
Context existențial
perturbant

69 În ceea ce privește contextul existențial pertuba nt, cel ma i frecvent vorbim despre
complexul singurătății întâln it la 14% din cei 62 de subiecți , una dintre paciente afirmând că
situația sa actuală se datorează ”sentimentelor de vinovăție pentru că am plecat în strănătate,
și m-am îndepărtat de fata mea”.
3. Particu larități
Tulburarea anxioasă generalizată
Această tulburare este una dintre cele mai frecvente identificate în lotul nostru de
studiu, afectând 24 de pacienți, dintre care 3 prezintă o asociere cu o altă formă de anxietate
(tulburare de panică), și se car acterizează printr -o manifestare aproape zilnică a anxietății sau
îngrijorării, conform re latărilor pacienților, pe o durată de mai mulți ani.
Având în vedere caracterul cronic și apariția aproape zi de zi a simptomelor , relația
dintre medic și pacient est e baza unei evoluții favorabile în cazul persoane lor diagnosticate cu
anxietate generalizată . Bolnavii cu această afecțiune sunt încărcați cu sentimente de rușine și
vinovăție din cauza incapacității de a -și controla boala, existând un număr mare de pacien ți
care se prezintă cu stimă de sine scăzută, irasc ibilitate , astenie fizică și psihică sau scădere a
randamentului personal ( Tabel XXIV ).
Tabel XXIV. Acuze frecvente ale pacienților cu anxietate generalizată la internare
Pacienți
Irascibilitate 17
Stim ă de sine scăzută 6
Astenie fizică și psihică 11
Randament personal scăzut 10

Particularitatea acestei forme de anxietate nu constă în apariția simptomelor doar în
anumite situații bine stabilite cum se întâmplă în fobia socială , fobia specifică, agora fobie, și
nici dintr -o apariție imprevizibil ă cu manifestări clinice zgomotoase cum se întâmplă în
atacurile de panică, ci se caracterizează printr -o stare de tensiune continuă, de intensitate
moderată, dar care afectează într -o mai mică sau mai mare măsu ră calitatea vieții.
Motivele de îngrijorare identificate în lotul nostru de pacienți , care în majoritatea
cazurilor se sumează , sunt prezentate în Figura 35 .

70

Figura 35. Motivele de îngrijorare ale pacienților cu anxietate generalizată
identificate în cadrul lotului studiat
Pentru ca diagnosticul să fie sigur este nevoie ca pacienții să mai prezinte măcar unul
din următoarele simptome ilustrate mai jos, Tabelul XXV arătându -ne frecvența de apariție a
acestora la subiecții incluși în lotul ales pentru studiu.
Tabelul XXV. Alte simptome sprecifice
Pacienți
Neliniște/senzație de nerăbdare sau de a fi la limită 17
Obosește ușor 11
Dificultăți de concentrare/senzație de golire a
minții, iritabilitate, tensiune musculară,
perturbarea somnului 19

Simptomele de hiperexcitabilitate vegetativă , de tipul tahicardie , dispnee, amețeală,
carese se găsesc într -un număr atât de mare la pacienții cu tulburare de panică , nu sunt
caracteristice și pentru pacienții cu anxietate g eneralizată, fiind întâlnite doar la 3 pacienți.
O particularitate importantă constă în preze nța tensiunii musculare, care aș a cum se
poate observa din Tabelul XXV , se întâlnește la 19 din cei 24 de pacienți. Până nu de mult, a
fost considerată singurul simptom specific, și se poate re simți sub formă de cefalee (11
pacienți), dureri musculare (8 pacienți), sensibilitate musculară (4 pacienți) sau reacție de
tresărire exagerată (3 pacienți).
Circumstanțele vieții cotidiene
Responsabilități la serviciu
Sănătatea
membrilor familiei
Eșecurile copiilor
Sănătate și finanțe
Alte motive
minore

71 Cu toate că nu are același efect dizabilizant ca alte forme de anxietate, această
tulburare împie dică totuși îndeplinirea rapidă și eficace a activităților, atât acasă, cât și la
serviciu, determinând predispoziție pentru singurătate, probleme în căsnicie sau pierderea
locului de muncă. În Figura 36 și Figura 37 sunt prezentate aceste aspecte, numărul celor
necăsătoriți și divorțați îl depășește pe cel al celor căsătoriți (11 pacienți, respectiv 10), în
timp ce numărul celor fără un loc de muncă la momentul internării este mai mare decât
numărul celor din câmpul muncii (9 pacienți, respectiv 7) .

Figu ra 36. Distribuția pacienților cu anxietate generalizată în funcție de starea civilă

Figura 37. Distribuția pacienților cu anxietate generalizată în funcție de ocupație
De asemenea, mulți dintre pacienții cu anxietate generalizată se prezintă cu simptome
din sfera digestivă, acestea fiind pr intre cele mai frecvente acuze și de multe ori cauza
prezentăr ii în serviciul de primiri urgențe, unde se caută o cauză organică și se ignoră
012345678910
Necăsătoriți Căsătoriți Divorțați 8 10
3
9 8 7
0 2 4 6 8 10Fără ocupație PensionariCu loc de muncă

72 posibilitatea existenței unei tulburări anxioase. La internare a existat un număr de 16 pacienți
care au acuza t manifestări gastrointestinale și car e în urma unor investigații amănunțite, s -au
dovedit a fi determinate de contextul psihostresant.
Din Figura 38 se poate observa că există 7 pacienți care s -au prezentat cu dureri
abdominale, 3 au acuzat grețuri, 5 cu diaree și o singură persoană cu sindrom de colon iritabil
diagnosticat acum câteva luni.

Figura 38. Manifestări gastrointestinale prezente la momentul internării în cadrul
grupului de pacienți diagnosticați cu anxietate generalizată
În ceea ce privește factorii familiali, s -a demonstrat de -a lungul timpului că există o
relație de cauzalitate între aceștia și apariția anxietății generalizate, în cazul pacienților noștri
fiind vorba fie de evenimente negative din copilărie în contextul unei familii dezorganizate
(7 persoane), fie din ca uza unor părinți hiperprotectivi (3 pacienți), care au format fără voia
lor niș te adulți nesiguri și plini de griji.
Pe de altă parte, îngrijorarea excesivă a pacienț ilor care au familie l e poate afecta
capacitatea de a încuraja încrederea la pr oprii copii, 4 subiecți din cei incluși în studiu
plângându -se de conduita greșită a fiilor lor.

01234567
Dureri
abdominaleGreață Diaree Sindrom de
colon iritabil7
3 5
1

73
Tulburarea de panică
Tulburarea de panică a fost diagnosticată la mai mult de jumatate dintre perso anele
incluse în lot (32 de pacienți), cu o prepoderență mai mare la sexul feminin, distribuția în
funcție de sex fiind expusă în Figura 21 .
Această formă de anxietate se caracterizează prin recurența unor atacuri de panică ce
apar imprevizibil, pe fondul unei stări de calm sau de neliniște, și care trebuie să fie însoțite
obligatori u de 4 din cele 13 simptome specifice. Frecvența acestor simptome somatice sau
cognitive la pacienții incluși în acest stud iu este prezentată în Tabelul XXVI , de unde reiese
că cele mai frecvente sunt: palpitațiile, senzația de respirație dificilă, senzația de amețeală,
paresteziile și durerile precordiale.
Tabel XXVI. Simptome somatice și cognitive întâlnite în tulburarea de panică
Simptomele Pacienți
Palpitații, bătăi puterni ce ale inimii sau accelerarea
frecvenței cardiace 27
Transpirații 21
Tremor sau frisoane 20
Senzație de respirație dificilă sau de sufocare 30
Senzație de asfixie 8
Dureri sau disconfort precordial 24
Greață sau disconfort abdominal 11
Senzație de a mețeală, instabilitate, cap gol sau
lipotimie 30
Senzație de frig sau de căldură 18
Parestezii 26
Derealizare sau depersonalizare 2
Frica de a pierde controlul sau de a ”înnebuni” 9
Frica de moarte 6

74 Din fig x putem observa că cei mai mulți pacienți prezintă 6 simptome din cele 13,
mai exact 15 persoane, cei care declară prezența a 5 simptome sunt în număr de 7, iar numărul
pacienților care prezintă 4 simptome sau mai mult de 6 este egal, respectiv 5 pacienți.
La analiza mai amănunțită a numărului d e simptome în raport cu vârsta, s -a descoperit
că 4 din persoanele cu 4 manifestări clinice, și 3 din cele cu 5 manifestări clinice, fac parte din
grupul persoanelor mai înaintate în vârstă ( >55 ani). Această evidență ar putea fi explicată
prin faptul că î n cadrul grupului de vârstă la care facem referire este semnalată, în mod
specific, o atenuare a simptomatologiei în multe boli organice, dar și în timpul unui atac de
panică.

Figura 39. Distribuția pacienților cu tulburare de panică în funcție de număr ul de simptome
specifice prezentate
În Figura 40 sunt ilustrate două aspecte importante care au fost înt âlnite în acest lot de
pacienți și care pot fi privite ca elemente caracteristice sau definitorii în cadrul procesului de
diagnostic:
1. O particularitat e înregistrată la persoanele cu tulburare de panică este reprezentată de
schimbările dezadaptative de comportament (mai pregnante decât în celelalte forme de
anxietate ), 18 dintre cei 32 de pacienți declarând încercări active de evitare a unor
situații pe care le asociază cu apariția simptomelor prezentate mai sus. Mai mult decât
0246810121416
5 7 15
5
Pacienți

75 atât, un nu măr mare dintre aceștia descriu sentimente de anxietate consta nte
determinate de îngrijorări cu pr ivire la starea lor de sănătate, anticipând o evoluție
catastrofală în viitorul apropiat.
2. 4 pacienți au prezentat în ultimele 3 luni un tip de atac de panică imprevizibil, și
anume atacul de panică nocturn.

Figura 40. Caracteristici le întâlnite la pacienții cu tulburare de panică
Alt element caracteristic este materializat î n rolul factorilor genetici și de mediu din
cadrul tulburării de panică cu o importanță mai mare decât în celelalte forme de anxietate. Din
cei 32 de pacienți, 14 vin din familii dezorganizate, în timp ce 6 persoane relatează existența
unor experiențe de a buz verbal și psihic în copilărie, care au dus la crearea unui fond de
vulnerabilitate și labilitate psihoemoțională.
De asemenea, trebuie menționat că riscul suicidar este mai mare la acești pacienți, din
cei 7 care au raportat gânduri sau tentative de su icid, 2 sunt diagnosticați cu tulburare de
panică, unul cu tulburare de panică asociată cu anxietate generalizată și unul cu agorafobie și
tulburare de panică. Elementele care au fost identificate în rândul acestor persoane care par a
influența cel mai mu lt luarea unei ase menea decizii sunt singurătatea (2 necăsătoriți, 1 văduv)
și prezentarea unei tulburări severe, clinic zgomotoasă sau asocierea mai multor tipuri de
anxietate.
DANU
051015202530
Atac de panică nocturn
Schimbări
dezadaptative4 17 28
15

76 Ca ultimă particularitate putem încadra intoleranța relativă la efectele adver se minore
ale medicamentelor și renunțarea la tratament, cu reaparația simtomatologiei și internări
multiple. Din cele 33 de persoane cu internări re petate, 15 au fost diagnosticate cu tulburare
de panică, ceea ce face ca această formă de anxietate sa fie caracterizată de complianța cea
mai mică.
Agorafobia
În această lucrare au fost incluși 4 indivizi diagnosticați cu agorafobie, dintre care 2
asociază și prezența tulburării de panică , distribuția în funcție de sex fiind de 3 femei și 1
bărbat . Una dintre particularitățile cele mai importante ale acestei forme de anxietate este
reprezentată de asocierea unui grad înalt de dizabilitate pe toate planurile, atât personal, cât și
profesio nal, așa cum reiese și din Figura 41 . În ceea ce privește starea civilă p utem observa
că la momentul actual nici unul dintre cei 4 pacienți nu este căsătorit, doar unul dintre ei
declarând existența unui mariaj în trecut care s -a încheiat prin divorț. În același timp,
afectarea vieții profesionale se reflectă în faptul că 3 pac ienți nu au un loc de muncă, fiind
complet dependenți de ajutorul familiei și al statului.

Figura 41. Distribuția pacienților cu agorafobie în funcție de starea civilă și ocupație
Pentru a pune diagnosticul de agorafobie este nevoie ca pacienții să pre zinte frică sau
anxietate intensă declanșată de expunerea la 2 din următoarele 5 situații: utilizarea
transportului public, prezența în spații deschise, statul în mulțime, prezența în spații închise ,
0 0.5 1 1.5 2FemeiBărbați
2 1
1 0
Divorțați Necăsătoriți
00.511.522.53
Fără
loc de
muncăCu loc
de
muncă2
1 1
0
Femei Bărbați

77 ieșirea singur în afara casei . Momentele în care apar si mptomele de panică la pacienții din
acest studiu sunt prezentate in Figura 42 .

Figura 42. Situațiile care au declanșa t apariția simptomelor la cei 4 pacienți diagnosticați cu
agorafobie
O altă caracteristică particulară întâlnită la 3 din cei 4 pacienț i constă în confortul
oferit de un cunoscut în situații le prezentate mai sus , fiindu -le mai ușor să facă față acestor
momente dacă sunt însoțiți de cineva care le oferă sentimentul de siguranță (partener de viață,
prieteni, familie) . De exemplu, una dintr e paciente afirmă următoarele: ”îmi e frică de
oameni, de spații închise, de singurătate”, ”nu ies din casă decât însoțită de mătușa mea sau de
cineva din familie”.
Avem de asemenea și un caz de o mare severitate în care agorafobia este asociată cu
depres ia, pacienta fiind practic prizonieră la domiciliu, nu mai iese deloc din casă, nu are
inițiativă iar capacitatea de ingrijire personală este scăzută (”fac doar mâncare, dar nici asta nu
mă mai împlinește”).
Dintre toate formele de anxietate, agorafobia pr ezintă asocierea cea mai puternică și
specifică cu factorii genetici, care determină predispoziție către apariția fobiilor, informație
1. Ieșirea singur în
afara casei.
2. Folosirea
transportului public
(avioane)
3. Statul în mulțime
1. Statul în mulțime
2. Prezența în spații
deschise (piețe)
1. Statul în mulțime
2. Prezența în spații
închise (magazine
aglomerate, cinema)
1. Statul în mulțime
2. Prezența în spații
deschise

78 care est e confirmată de rezultatele din acest studiu , în care toți cei 4 pacienți cu agorafobie
prezintă antecedente her edocolaterale de natură psihiatrică.
Anxietate socială
În acest studiu există 6 persoane diagnosticate cu fobie socială, dintre care, în 2 cazuri
este asociată și cu tulburarea de panică. Este important de menționat că sexul fe minin este mai
predispus în apariția acestei afecțiu ni, așa cum s -a ilustrat și în Figura 43 , motivele nefiind cu
exactitate înțelese, dar putem bănui atât o susceptibilitate mai mare a femeilor de a dezvolta
fobii, cât și tendința bărbaților de a subraporta simtomele și de a evita a jutorul specializat,
astfel încât putem considera că rezultate obținute reprezintă doar ”vârful icebergului”.

Figura 43. Distribuția pacienților cu anxietate socială în funcție de sex, de ocupație și de
starea civilă
Cu toate că în general tulburările a nxioase se asociază cu apariția consecințelor
funcționale, în fobia socială acestea sunt mai pregnante, fiind însoțită de o frecvență ridicată a
abandonului școlar ( din cei 6 pacienți, do ar unul a terminat liceul) cu reducere a
perspectivelor pentru un vii tor prosper, de o scădere a șanselor de ocup are a unui loc de
muncă (din Figura 43 reiese că 3 persoane sunt fără ocupație la momentul actual), a
statusului socio -economic și implicit a calității vieții. Majoritatea pacienților s -au plâns de
apariția manif estărilor clinice în diverse situații care implică interacțiuni sociale la locul de
muncă, ceea ce a dus în timp la o scădere a productivității ajungând să fie șomeri (2 pacienți),
Distribuție în funcție de
sex
•5 pacienți de sex
feminin

•1 pacient de sex
masculin
Distribuție în funcție de
ocupație
•3 pacienți fără
ocupație, o persoană
șomeră, și doar una
este salariată

•singurul pacient de
sex masculin este
șomer

Distribuție în funcție de
starea civilă
•1 persoană de sex
feminin este
căsătorită, 3 sunt
necăsătorite, și una
este divorțată

•pacientul de sex
masculin este
necăsătorit

79 iar singura persoană cu un serviciu stabil este angajată pe un post care nu necesită mult
contact social sau responsabilități importante.
De asemenea, din aceeași Figura 43 putem deduce că anxietatea socială se asociază
cu singurătatea, cu starea civilă de necăsătorit (4 persoane) sau divorțat (1 persoană) și cu
lipsa copiilor, existând în acest lot o singură pacientă căsătorită, cu 2 copii ce declară o viață
de familie normală, fără probleme majore.

Figura 44. Gradul de cooperare al pacienților diagnosticați cu anxietate social la momentul
internării
Atitudinea faț ă de examin ator prezentată în Figura 44 poate î mbrăca forme
contradictorii. Doi pacienți sunt descriși ca fiind cooperanți, inadecvat de încrezători, încearcă
să controleze în mod exagerat conversația și oferă informații eronate pentru a -și ascunde
problemele și a de via discuția către alte subiecte. Necooperarea descoperită la 4 pacienți
constă într -o atitudine mult prea docilă a acestora, sunt timizi, retrași, cu o postură rigidă, cu
un contact vizual neadecvat, vorbesc cu voce foarte joasă, ezita nți în conversație, fără a
dezvălui multe lucruri despre ei sau despre afecțiunea lor.
Cu toate că maltratarea și dificultățile în copilărie (atât de frecvent incriminate în alte
forme de anxietate) nu joacă un rol cauzal în apariția anxietății sociale, 2 pacienți relatează
totuși într -un mod incriminator copilăria dificilă pe care au avut -o, cu multe lipsuri, agresiuni
fizice, și absența figurilor parentale care să le inspire încredere în propriile forțe.
0 1 2 3 4CooperantNecooperant
Femei Bărbați

80 Modificarea co mportamentului față de mediu nu este caracteristică fob iei sociale, fiind
întâlnită și în celelalte forme de anxietate, dar cu toate acestea este un element important în
viața acestor pacienți, reprezentând modul lor de a încerca să -și recapete siguranța de sine, și
să amelioreze intensitatea simptomelor. Din Figura 45 se poate observa că din cei 6 pacienți,
2 sunt consumatori de alcool (o femeie și un bărbat) și 4 sunt fumători (3 femei și un bărbat).

Figura 45. Distribuția modificărilor comportamentul ui față de mediu și prezența depresiei în
funcție de sex
Evoluția pe o perioadă îndelungată a afecțiunii care a implicat renunțarea la activitățile
ce înainte le -ar fi produs plăcere, anhedonia, eșecurile pe plan profesional și personal, lipsa
inițiativei și afectarea activităților de îngrijire au dus în cele d in urmă la o izolare socială
accentuată, cronică, și în cele din ur mă la apariția depresiei. În Figura 45 se poate observa că
4 din cele 5 femei diagnosticate cu anxietate socială încluse în acest studiu suferă și de
depresie.

00.511.522.533.544.55
Depresie Consum de
alcoolFumători5
1 3 0
1 1
Femei
Bărbați

81
TRATAMENT
TABEL XXVII . Dist ribuția pacienților în funcție de tipul de tratament administrat
Tipul de tratament Număr pacienți
Tratament medicamentos 33 53,23%
Tratament medicamentos + Psihoterapie 28 45,16%
Psihoterapie 1 1,61%
TOTAL 62 100%

În Tabelul X XVII este prezentată a naliza conduitei terapeutice a celor 62 de pacienți
incluși în acest studiu, relevând folosirea farm acoterapiei ca unică modalitate de tratament în
proporție de 53,23% (33 pacienți), terapie combinată în proporție de 45,16% (28 de pacienți)
și o singură pe rsoană tratată prin psihoterapie (1,61%).

Figura 46 . Interval mediu de la apariția simptomelor până la implementarea
tratamentului
În ceea ce privește intervalul mediu de la apariția simptomelor pâ nă la prezentarea
pacienților în spital, și implicit adm inistrarea tratamentului, se observă diferențe între formele
de anxietate. Situația subiecților incluși în a cest studiu este prezentată în Figura 46 , de unde
se poate remarca faptul că pacienții diagnosticați cu agorafobie și fobie socială au perioada de
0 2 4 6 8 10Anxietate generalizatăTulburare de panicăFobie socialăFobie specificăAgorafobie
7.5 4.5 10 4 8.7
Număr luni

82 latență cea mai mare (8,7 luni, și respectiv 10 luni) . Reticența de a se prezenta la medic vine
în cazul persoanelor cu agorafobie din cauză necesității imperioase de izolare față de lumea
externă, de societate, în timp ce, indivizii diagnosticați cu fobiei sociale își subapreciază
gravitatea manifestărilor clinice, punându -le pe seama unei timidități excesive sau văzându -le
ca pe o trăsătură neplă cută a personalității lor.
La polul opus, se află fobia specifică și tulburarea de panică, cu un timp mediu de 4
luni, respectiv 4,5 luni, la mijloc situându -se anxietatea generalizată cu 7,5 luni.
TABEL XXVIII . Eficacitatea tratamentului administrat în timpul internării anterioare
Tratament schimbat Număr cazuri Procentaj
DA 11 33,3%
NU 22 66,7%
TOTAL 33 100%

De asemenea, trebuie menționat că din cei 33 de pacienți cu internări repetate, 11 au
avut nevoie de modificarea tratamentului administrat în cadrul spitalizării anterioare din
diferite motive, cele mai importante fiind apariția efectelor adverse semnifi cative, lipsa
răspunsului sau un răspuns insuficient care nu schimba major calitatea vieții, neexistând astfel
o balanță între cost si eficiență.

Figura 47 . Distribuția pacienților cărora li s -a schimbat tratamentul în funcție de sex ș i de
intervalul de timp mediu de la ultima recădere
Femei Bărbați 5 6
0 5 10FemeiBărbați
5.9 8.9

83 În Figura 47 se prezintă atât distribuția pe sexe a acestor 11 pacienți, și anume 5 femei
și 6 bărbați, cât și intervalul de timp care a trecut de la reapariția simptomelor sau de la
renunțarea la medicamente (din cauz a efectelor adverse ) până la momentul actual ,
observându -se că bărbații au o perioada de latență mai mare decât femeile (8,9 luni și
respectiv 5,9 luni), probabil din cauza reticenței pe care o prezintă aceștia față de mediul
spitalicesc.
TABEL XXIX . Trata mentul medicamentos recomandat pentru 30 zile
MEDICAMENTE GAD AP Agorafobie F.socială F.specifică
1.Antidepresive triciclice
Clomipramină – 1 – – –
2.IMAO – – – – –
3.SSRI
Sertralină 5 10 2 3 2
Escitalopram 2 10 1 1 1
Paroxetină 3 3 – 1 –
4.SNRI
Duloxetină 1 – – – –
Venlafaxină – 1 – 1 –
5.RIMA – – – – –
6.Buspironă 5 3 – – –
7.Tianeptinum 6 4 – – –
8.Trazodone 3 5 1 – 1
9.Mirtazapină – 1 – – –
10.Benzodiazepine
Lorazepam 8 9 3 2 1
Diazepam 1 1 – – –
Clonazepam 3 8 – 6 –
Bromazepam 2 5 – – –
Alprazolam 4 5 – – –
GAD=Tulburare anxioasă generalizată; AP=Tulburare de panică
Tabelul X XIX ilustrează principalele clas e de medicament e anxiolitice și modul în
care acestea au fost alese, ținându -se cont de forma de anxietate a fiecărui pacient în parte, de

84 vârstă, de comorbiditățile pacienților, și nu în ultimul rând, de preferințele clinicienilor care
s-au ocupat de cei 62 de pacienți incluși în acest studiu.
Anxietatea generalizată este una dintre cele mai frecvente forme de anxietate,
primind de -a lungul timpului o atenție deosebita în încercarea de a se găsi un tratament optim
pentru persoanele cu acest diagnostic. Co nform Tabelului X XIX există 6 pacienți tratați cu
SSRI, 5 cu Sertral ină, 3 cu Paroxetină și 2 pacient cu Escitalopram, eficacitatea acestor
medicamente c onstând probabil în capac itatea de a normaliza activitatea anormală din
anumite circuite neuroana tomice implicate în fiziopatologia acestei tulburări. În ceea ce
privește clasa Înhibitorilor recaptării de serotonină și norepinefrină (SNRI) singurul
medicament recomadat a fost Duloxetina, folosită în cazul unui pacient care s -a prezentat si
cu dure ri de tip poliradiculonevritic, situație în care experiența clinică a dovedit ca are o
eficacitate crescută.
O particularitate observată în același tabel constă în utilizarea mai frecventă a
Buspironei și a Tianeptinului în anxietatea generalizată decât în celelalte forme de anxietate ,
prepondere nt pentru persoanele care nu au prezentat efectul dorit la administrarea
tratamentului cu antidepresive.
Buspirona este medicament ul ales în special în cazul pacienților cu istoric de
dependență de substanțe, pentru lotul nostru de pac ienți fiind vorba de consumul bă uturilo r
alcoolice, observându -se în Figura 48 că din cei cinci subiecți tratați cu Buspironă, patru sunt
consumatori cronici de alcool.

Figura 48 . Consumul de alcool în cadrul pacienților tratați cu Busp ironă
4 1
DA
NU

85 Balanța dintre avantajele și dezavantajele observate pe parcursul studiului –
exemplificate în Figura 49 – este î nclinată categoric în favoarea argumentelor pro, ace st
agent medicamentos având câteva caracteristici i mportante care -l diferențiază de cei folosiți în
schema clasică de tratament a tulburărilor anxioase.

Figura 49 . Avantaje și dezavantaje în administrarea Buspironei
Conform Tabelului X XIX există 18 pacienți diagnosticați cu anxietate generalizată în
a căror schemă de tratament este inclus un age nt din clasa Benzodiazepinelor, fapt comun în
practica medicală datorită multiplelor avantaje pe care le oferă aceste medicamente, printre
cele mai importante fiind relaxarea musculară, sedarea, reducerea anxietății și ameliorarea
simptomelor fizice precum palpitațiile, tremorul.
Din Figura 50 se poate observa că cel mai utilizat medicament este Lorazepamul, în
proporție de 44,4%, apoi Alprazolamul cu 22,2%, Clanazepamul cu 16,7%, iar pe ultimele
poziții aflându -se Bromazepamul folosit în 2 cazuri (11,1%) ș i Diazepamul recomandat doar
unui singur pacient (5,6%).

Dezavantaje
Avantaje

86
Figura 50 . Proporția utilizării agenților din clasa Benzodiazepinelor în anxietatea
generalizată
Tulburarea de panică
Din Tabelul X XIX se observă că t ratamentul cu antidepresive în tulburarea de panică
cu sau fără agorafobie se bazează în majoritatea cazurilor pe Inhibitorii selectivi ai recaptării
serotoninei (SSRI) , aceștia fiind general acceptați ca primă linie de tratament în această formă
de anxiet ate. Alegerea între numeroșii agenți incluși în această clasă se face de regulă în
funcție de preferința clinicienilor, deoarece s -a dovedit de -a lungul timpului că au aproximativ
aceeași eficacite, reușind să amelioreze manifestările clinice în perioada a cută, să reducă
stresul și frecvența atacurilor de panică.
Din ce 32 de pacienți incluși în acest studiu, 23 au fost tratați cu unul din cele 3
medicamente ce aparțin clasei SSRI -urilor, proporți a acestora fiind prezentată în Figura 51 .
Sertralina și Escital opramul au fost cei mai utilizați agenți terapeutici, fiind recomandate la
câte 10 pacienți, în timp ce numărul bolnavilor care au avut inclusă Paroxetina în sc hema de
tratame nt a fost semnificativ mai mic (3 pacienți).

Lorazepam
44.4%
Clonazepam
16.7%
Bromazepam
11.1%
Diazepam
5.6%
Alprazolam
22.2%

87

Figura 51 . Distribuția Inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) la
pacienții cu tulburare de panică
Așa cum se observă din Tabelul XXIX , există un singur pacient inclus în acest lot
care a fost tratat cu un antidepresiv triciclic, agentul folosit fiind Clomipramina. Utilizarea
acestei clase este de regulă limitată în practică din cauza numeroaselor ef ecte adverse, dar în
acest caz , simptomatologia a fost ținută sub control prin folosirea unor doze mici, 25mg de 3
ori pe zi, dar rezultatul pozitiv datorându -se probabil și tolenței bune a pacientului, deoarece
Clomipramina duce frecvent la manifestări a nticolinergice și are un puternic efect sedativ.
Alte medicamente recomandate pentru un număr mai mic de pacienți au fost:
 Venlafaxina (SNRI) pentru un singur pacient
 Buspirona în tra tamentul a 3 pacienți care sunt cunoscuți ca fiind consumatori
cronici de alcool.
 Trazodone a fost utilizat în combinație cu un SSRI , având scopul amplificării
efectelor acestora, în tr atarea unui număr de 5 pacienți.
 Tianeptinum a fost inclus în 4 scheme de tratament.
 Mirtazapina , în tratarea unui singur pacient, a avut e fect mai mare asupra
simptomelor psihice, influența asupra manifestărilor fizice (palpitații, tremor
etc) nefiind semnificativă.
44%
10 pacienți
44%
10 pacienți 12%
3 pacienți
Sertralină
Escitalopram
Paroxetină

88 Ca și în cazul celorlaltor tulburări anxioase, benzodiazepinele au fost folosite și în
tulburarea de panică într -un număr foarte mare, conform Tabelului X XIX, 28 din cei 32 de
pacienți au avut inclus un agent al acestei clase în trata ment ul recomandat la externare. În
Figura 52 este ilustrată proporția utilizării acestora, cel mai ales agent fiind și în acest caz
Lorazepamul în proporție de 32% (9 pacienți), urmat de Clonazepam în 29% din cazuri (8
pacienți), Alprazolamul și Bromazepamul fiind la egalitate cu 18% (câte 5 pacienți fiecare),
iar pe ultima poziție se află Diazepamul, administrat doar într -un singur caz (3%).

Figura 52. Distribuția agenților din clasa benzodiazepinelor la pacienții cu tulburare de
panică
Făcând o comparație între cele doua fo rme de anxietate diag nosticate cel mai frecvent
în cadrul lotului de față și medicamentele cele mai utilizate în schemele lor de tratamen t,
putem observa câteva diferenț e care au fost schematizate în Figura 53 .
În ceea ce prive ște administrarea benzodiazepinele nu există diferențe majore între
anxietatea generalizată și tulburarea de panică, fiind recomandate la 75% și respectiv 87,5%
dintre persoanele cu aceste diagnostice.
O situație diferită se creionează când este vorba de SSRI -uri, frecvența administrării
acestora în tulburarea de panică fiind mult peste anxietatea generalizată (71,8 7% și respectiv
41,7%).
32%
3%
18% 29% 18%
Lorazepam
Diazepam
Alprazolam
Clonazepam
Bromazepam

89
Figura 53. Diferențe în administrarea benzodiazepinelor și SSRI -urilor la pacienții cu
anxietate generalizată și la pacienții cu tulburare de panică
Numărul mic de indivizi care au fost diagnosticați cu anxietate socială, fobie specifică
sau agorafobie, nu ne permite să creionăm un tipar exact în ceea ce privește schema de
tratament cea mai eficace.
În cazul Anxietății sociale particularitatea constă în faptul că majoritatea pacienților
au fost tratați cu Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI ), datele din lucrările de
specialitate nedovedind până la momentul actual utilitatea folosirii altor clase de medicamente
utilizate cu succes în celelalte forme de anxietate.
În multiplele studii făcute pe acest subiect, Sertralina și -a dovedit eficacitat ea, fiind
considerat medicament de primă l inie î n tratarea aceste i patologii , date care se reflectă și în
cadrului studiului actual, unde 3 pacienți au primit acest medicament. De asemenea, se pot
observa două cazuri în care s -a recurs la folosirea altor a genți din această clasă, Paroxetina și
Escitalopram , cu aceleași rezultate favorabile în conduita terapeutică.
Conform Tabelului X XIX există un singur pacient care a fost tratat cu un Inhibitor al
recaptării serotoninei și noradrenalinei (Venlafaxina), aleger e care poate fi explicată prin lipsa
unui răspuns satisfăcător la terapia de primă linie (Sertralină), în această situaț ie fiind vorba
de un caz dificil, cu multiple recăderi, internări și modificări în schema de tratament.
Anxietate generalizatăTulburare de panică
020406080100
SSRI Benzodiazepine41.7% 75%

71.87 %

87.5%

90 Pentru Benzodiazepine, d atele p rezentate mai sus arată o afinitate crescută pen tru
administrarea Clonazepamului (6 pacienți) , fiind utilizat în proporție de 75 %, și doar doi
pacienți cărora li s-a prescris Lorazepamul (25%). Această diferență este explicată pe de o
parte de rezultatele bun e în ceea ce privește ameliorarea simptomatoligiei, dar și prin prisma
faptului că are un potențial mai mic față de alte benzodiazepine de a deveni abuziv,
particularitate importantă deoarece pacienții cu fobie socială sunt mai predispuși la
dependență pen tru anumite substanțe.
Fobia specifică
Este singura for mă de anxietate în care psihoterapia este considerată a fi tratamentul
de bază al afecțiunii, în timp ce farmacoterapia reprezintă a doua opțiune de luat în vedere.
Medicația celor 3 pacienți cu fobi e specifică incluși în acest studiu conține câte un
SSRI, și anume: doi pacienți au fost tratați cu Sertralină iar în cel de -al treilea caz, s -a
combinat Escitalopramul cu un antidepresiv atipic, Trazodone, pentru a potența remisiunea
simptomatologiei. Pe de altă parte, părerile în literatura de specialitate cu privire la includerea
Benzodiazepinelor în schema de tratament au fost pro și contra, lipsa dovezilor eficacității
acestora observându -se și în rândul cazuisticei noastre unde Lorazepamul a fost sing urul agest
al acestei clase recomandat într -un singur caz.
Agorafobie
Tratamentu l în cazurile diagnosticate cu a gorafobie nu este cu mult diferit de cel
administrat pacienților cu tulburare de panică, din Tabelul XXIX observându -se că există 3
pacienți tra tați cu SSRI, dintre care unul primește ca medicație adjuvantă și Trazodone, iar în
fiecare schemă de tratament există și o benzodiazepină, mai exact, Lorazepamul.
ALTE CLASE DE MEDICAMENTE FOLOSITE ÎN TULB URĂRILE ANXIOASE
TABEL XXX. Alte clase de medicamente utilizate în tulburările anxioase
Clasă de medicamente DA NU
Antipsihotice 20 pacienți – 32,26 % 42 pacienți – 67,74 %
Hipnotice 12 pacienți – 19,35% 50 pacienți – 80,65%
Timostabilizatoare 22 pacienți – 35,48% 40 acienți – 64,52%

91 A. ANTIPSIHOTICE

Figura 54. Distribuția pacienților în funcție de forma de anxietate și antipsihoticul folosit
În Tabelul XXX se observă c ă 20 de pacienți (32,26 %) au în schema de tratament
inclus un antipsihotic. Atenția deosebită oferită acestei clase în ultimii ani arată importanța
utilizării acestora, nu ca monoterapie, ci ca medicație adjuvantă în cazurile complexe, î n care
tratamentul conservator nu are efectul dorit și în cazurile în care se asociază depresia . Mai
mult, din cei 11 pacienți cu internări mu ltiple incluși în studiu (Tabelul XXVIII ), 5 dintre
aceștia au primit î n noul plan de tratament un antipsihotic.
Din Figura 54 reiese că administrarea antipsihoticelor este preferată în special pentru
tratarea tulburării de panică, mai exact, dintre cei 12 pacienți, 4 au primit Seroquel, 3 pacienți
Eglonyl și câte 1 pacient Rispolept, Haloperidol, Solian și Olanzapină. Pacien ții diagnosticați
cu anxietate generalizată au fost trataț i cu Eglonyl, Haloperidol ( 2 pacienți) , pentru cei cu
agorafobie s -a preferat Rispolept și Haloperidol (câte un pacient pentru fiecare), iar pentru
singurul caz de fobie socială tratat cu antipsihot ice, s -a administrat Aripiprazol.
O situație particulară, asa cum se observă din Figura 54 , este administrarea de
Olanzapină și Seroquel în cele două cazuri în care pacienții au fost diagnosticați atât cu
tulburare de panică, cât și cu anxietate generalizată, necesitatea unui tratament complex și
agresiv fiind explicată de o starea generală mai precară și simptomatologia mai pregnant ă cu
care se confruntă aceștia.
0 1 2 3 4 5 6HaloperidolEglonylSolianSeroquelRispoleptAripiprazolOlanzapină
Număr pacienți
GAD
AP
AG
F.socială
F.specifică
GAD+AP

92 B. HIPNOTICE
Insomnia este o problemă de sănătate des întâlnită, fiind o constantă comună atât în
afecțiuni le medicale, cât și în cele psihiatrice, iar pacienții care suferă de tulburări de anxietate
sunt în număr mare predispuși la apariția dificultăților legate de somn. Cauzele apariției
insomniei sunt multiple, de la vârstă (persoanele înaintate în vâ rstă fiind mai predispuse), sex
(apare mai frecvent la femei decât la bărbați), program de muncă foarte aglomerat cu multe
ore suplimentare, stil de viață haotic, până la medicația care ajută la controlul bolii de bază
(printre efectele adverse ale SSRI se numără și insomnia) .
În Tabelul X XII se observă că din cei 62 de p acienți i ncluș i în acest studi u 37 acuză
dificultăți de adormire la internare, dintre care 5 sunt tratați pr in metode non -farmacologice ce
au la bază tehnici d e îmbunătățire a somnului ( Tabel XXXI), în timp ce 3 2 persoane au fost
diagnosticate cu insomnie cronică, severă, în care ameliorarea condiției dizabilizante s -a putut
obține doar prin medicație (Figura 55 ).

Figura 55. Distribuția pacienților în funcție de metoda de tratament folosită pentru insomnii

5
32 Metode non-farmacologice
Medicație

93 Tabel XXXI. Tehnici de î mbunătățire a igienei somnului
Tehnici de îmbunătățire a igienei somnului
1. Evitarea somnului în timpul zile i, chiar da că sunteți obosiți;
2. Nu mergeți la culcare dacă nu vă este somn;
3. Trezirea în fiecare dimineață la aceeași oră; nu se recomandă trezirea la ore mai
înaintate în timpul weekend -ului;
4. Nu se recomandă folosirea băuturilor ce conțin cofeină cu 6 h în ainte de somn, iar
consumul acestora trebuie r edus pe întreaga durată a zilei;
5. Exercițiul fizic ușor seara ar putea d uce la un somn mai profund, în timp ce
exercițiile fizice dificile ar trebui evitate cu 6 ore înainte de culcare.
6. A se evita consum area unor mese bogate înainte de somn;
7. Evitarea folosirii alcoolului drept inductor al somnului;
8. Evitarea fumatului sau a altor produse care conțin Nicotină înainte de somn
(Nicotina are efect stimulant);
9. Evaluarea și t ratarea oricărei cauze de durere de către medicul dumnea voastră,
deoarece durerea interferă cu somnul.
10. Minimizarea zgomotului, luminii și temperaturilor extrem e pe intreaga durată a
somnului (creați o atmosferă întunecată, liniștită și puțin răcoroasă).
11. Utilizarea unor t ehnici de relaxare musculară progresivă sau de respirații profunde
pentru ameliorarea anxietății și stresului înainte de somn.

Figura 56 ne indică o predispoziție pentru tratamentul cu Zopiclon (denumi re
comercială Imovane) acesta fiind folosit p entru 10 d in cei 12 pacienți, în timp ce Zolpidemul
(derivat imidazopiridinic) a fost ales ca medicament în celelalte 2 cazuri. Privitor la formele
de anxietate se constată, la fel ca în cazul antipsihoticelor, o preponderență mai mare a celor
care suferă de tulbura re de panică și care necesită includerea în schema de tratament a unui
agent din această clasă (7 pacienți cu tulburare de panică, 3 cu anxietate generalizată și câte
un pacient cu agorafobie și fobie socială).

94
Figura 56. Distribuția pacienților în funcție de hipnoticul folosit și forma de anxietate
a pacienților
C. TIMOSTABILIZATOARE

Figura 57. Distribuția pacienților în funcție de forma de anxietate și anticonculsivantul
folosit
Anticon vulsivantele și -au dovedit de -a lungul timpului eficacitatea în cadrul
tulburărilor de anxietate, în special în formele cu evoluție atipică sau rezistente la tratamentul
conve nțional, iar conform Tabelului XXX , 22 de pacienți incluși în lot au avut recomandat
un anticonvulsivant.
În Figura 57 se observă că 12 indivizi diagnosticați cu anxietate generalizată au
necesitat includerea unui antiepileptic î n schema de tratament pentru obț inerea unui răspuns
maximal (2 cazuri în care s -a folosit Gabapentin și câte 5 pac ienți care au fost tratați cu
Convulex și Carbamazepină). În ceea ce privește celelalte forme de anxietate, folosirea
0 2 4 6 8 10 12ImovaneZolpidem
Număr pacienți
GAD
AP
AG
F.socială
0 2 4 6 8 10 12 14CarbamazepinăConvulez, DepakineGabapentin
Număr pacienți
GAD
AP
AG
F.socială
F.specifică
GAD+AP
AG+AP

95 anticonvulsivantelor nu a fost frecventă, fiind tratați cu agenți ai acestei clase doar 3 pacienți
cu tulburare de panică , 2 pacienți cu f obie socială și doar unul cu fobie specifică.
De asemenea, din aceeași figură reiese că și în cazul persoanelor diagnosticate cu doua
forme de anxietate s -a optat pentru un anticonvulsivant, Gabapentin , pentru asocierea
anxietății generalizate cu tulburare a de panică, și Convulex pentru asocierea agorafobiei cu
tulburarea de panică.
TRATAMENT NON -FARMACOLOGIC ( PSIHOTERAPIE )

Figura 58. Distribuția pacienților în funcție de tratamentul nonfarmacologic
Mulți clinicieni consideră că tratamentul optim al tulburăril or anxioase constă în
asocierea medicamentelor cu diferite forme de psihoterapie, însă confo rm Figurii 58 , doar 29
de pacienți din cei 62 incluși în lotul ales pentru acest studiu au avut recomandată
psihoterapia . În această categorie se încadrează cazurile dificile, cu răspuns incomplet la
farmacoterapie, în care au fost incluși 5 pacienți diagno sticați cu 2 forme de anxietate
(anxietate generalizată+tulburare de panică – 3 cazuri, agorafobie+tulburare de panică – 1 caz,
tulburare de panică+fobie socială – 1 caz), 11 pacienți cu anxietate generalizată și 9 pacienți
cu tulburare de panică, date pre zentate în Figura 59 .
27282930313233
DA
NU
DA NU
Psihoterapie 29 33

96
Figura 59. Distribuția pacienților care au psihoterapia recomandată în funcție de forma de
anxietate diagnosticată
În cadrul cazuisticii alese, din Figura 60 se observă o singură persoană care a fost
tratată doar prin psihoterapie, în timp ce 28 de pacienți au primit pe lângă intervențiile
psihoterapeutice și agenții medicamentoși potriviți for mei de anxietate prezentată.

Figura 60. Distribuția pacienților în funcție de recomandarea psihoterapiei ca
monoterapie sau în terapie combinată
024681012 11
9
3
1 1
0 5 10 15 20 25 30MonoterapieTerapie combinată
1 28

97 Num ărul mare de cazuri cu tulburare de panică și anxietate general izată în care găsim
ca tratament adjuvant psihoterapia se explică prin interesul crescut al cercetătorilor și
clinicienilor în găsirea celei mai bune op țiuni de ameliorare a calității vieții acestor persoane,
dat fiind faptul că anxietatea generalizată este o afecțiune cronică, ce se dezvoltă pe parcursul
multor ani, și care poate recidiva în ciuda ameliorării sau dispariției simptomelor sub
tratament far macologic. Prin urmare, s -au dezvoltat un număr mare de forme de psihoterapie,
alegerea celor potrivite care să se plieze pe specificitatea pacientului, fiind la latitudinea
clinicianului, astfel încât rezultatul final să fie unul favorabil bolnavului. În tabelul X XXII
sunt prezentate principalele forme de psihoterapie folosite, dar și numărul de pacienți care au
avut parte de :
 Consiliere și instruire în privința activităților de autoîngrijire și altor activități
curente (educație preventivă, nutrițională, priv ind automedicația, consiliere
legată de adicția pentru diferite substanțe/droguri/jocuri de noroc, educație
legată de autogospodărie etc.) – aproximativ 65,51% dintre pacienți.
 Educarea aptitudinilor legate de îngrijirea personală și alte activități zilnic e
sau care țin de autonomia personală ( antrenarea aptitudinilor legate de
autoîngrijire, gestionarea finanțelor, autogospodărie, parentale, vocaționale, de
menținerea sănătății etc.) – aproximativ 37,93% dintre pacienți.
Tabel XXXII. Terapie non -farmacologică
Terapie non -farmacologică
Psihoterapie
-Reantrenarea aptitudinilor psihologice 16 55,17%
-Psihoterapie suportivă 21 72,41%
-Terapie comportamentală 12 41,37%
Consiliere și instruire în privința activităților de
autoîngrijire și altor activități cu rente 19 65,51%
Educarea aptitudinilor legate de îngrijirea personală și
alte activități zilnice sau care țin de autonomia personală 11 37,93%
TOTAL 29 pacienți

98 Particularit atea psihoterapiei în cazul fobiei sociale constă în utilizarea diferitelor
tehnici care sunt orientate să întărească și să afirme sinele pacientului, să -i antreneze
capacitățile sociale, să realizeze o restructurare cognitivă și să găsească modalități de
expunere î n diferite situații sociale.
În ceea ce privește anxietatea generalizată, această formă de tratament non –
farmacologic și -a dovedit eficacitatea în controlul manifestărilor clinice atât pe termen scurt,
cât si pe termen lung, adresându -se în speci al intoleranței , incertitudinii și pericolului asociat
unor situații percepute ca fiind incontrolabile de către acești pacienți.
Efecte adverse observate pe durata ultimei internări
Dat fiind faptul că medicamentele administrate în tulburările anxioase au intr -o
proporție destul de mare efecte adverse asemănăt oare, este dificil de precizat cu exactitate
agent ul medicamentos care a dus la apariția unei anumite reacții secundare ne gative. În
cazuistica aleasă pentru acest studiu s-au depistat un număt de 28 de pacienți care au prezentat
unul sau mai multe efect e adverse pe durata ultimei internări , distribuția acestora fiind
prezentată în Figura 61. Cel mai frecvent s -a putut identifica apariția nervozității la 12
pacienți, alți 8 subiecți au dezvoltat o stare de neli niște neobișnuită care nu a fost prezentă la
momentul internării , cefalee (7 pacienți ), tulburări de tranzit (7 pacienți ) și altele.
Figura 61. Distribuția pacienților în funcție de apariția efectelor adverse în cadrul ultimei
internări
12 8 5 7 7 2 6 4
0 2 4 6 8 10 12 14NervozitateNeliniște Greață Tulburări de tranzitCefaleeAfectare cardiovascularăCreșterea sau scăderea apetitului Insomnii

99
III.5. DISCUȚII
În cadrul acestui studiu s -a arătat că luna februarie a fost luna în care s -au internat cei
mai mulți pacienți , însă obținerea acestei informații nu are o relevanță foarte mare, din cauza
faptului că nu s-a putu t demonstra existența unei legături î ntre lună/anotimp și momentul
apariției tulburării.
Cu toate că intervalul de vârstă al subiecților incluși în studiu este unul larg, cuprins
între 12 ani și 78 ani, cei mai mulți pacienți se încadrează în grupul de 51 -60 ani. Aceste date
nu reflectă cu exactitate momentul apariției afecțiunii, deoarece foarte mulți pac ienți amână
ani de zile să apeleze la ajutor de specialitate.
În ceea ce privește distribuția pacienților în funcție de sex, informațiile din literatur a
de specialitate prezentate în prima parte a acestei lucrări se reflectă și în rezultatele noastre,
52% dintre pacienți fiind de sex f emenin și 48% de sex masculine. Numeroase studii au
încercat să explice de ce există a susceptibilitate mai mare a sexulu i feminin în apariț ia
tulburărilor anxioase, dar până la momentul actual nu au fost obținute răspunsuri
satisfăcătoare. De asemenea, numărul crescut al femeilor afectate nu este singurul lucru
îngrijorător, ci și modul negativ în care se modifică div erse aspecte din viața acestora, atât pe
plan personal, căt și pe plan profesional (McLean et al. 2011).
Afectarea funcționalității normale este o caracteristică destul de frecventă la pacienții
cu tulburări anxioase, din cei 62 de pacienți încluși în stud iu, 16 nu au ocupație iar 4 sunt
șomeri la momen tul internării. Numărul relativ însemnat al celor care nu se află în câmpul
muncii poate fi explicat de prezența un ei stări de îngrijorare excesivă care periclitează
capacitatea individului de a îndeplini ra pid și eficient diferite sarcini. Această stare de
îngrijorare consumă timp și energie, și de multe ori se adaugă și perturbarea somnului,
astenia, dificultățile de concentrare, senzația de nerăbdare sau de a fi la limită, astfel încât
putem include tulbur ările anxioase în categoria bolilor cu un grad semnificativ de dizabilitate.
Caracterul cronic al afecțiunii reprezintă o caracteristică importantă a tulburărilor
anxioase și este scos în evidență în cadrul acestui studiu prin faptul că mai mult de jumătat e
din pacienți au avut două sau mai multe internări de -a lungul timpului (33 pacienți – 53,23%).
Pacienții cu un număr mare de internări de la debutul afecțiunii demonstre ază un grad scăzut
de co operare și necomplianța acestora la tratament, fie din cauza ne respectării acestuia, fie din

100 cauza lipsei de răspuns la medicamentele recomandate, și în cele din urmă, o evoluție
nefavorabilă a bolii, cu un prognostic negativ odată cu apariția agravării simptomatologiei.
Factorii genetici joacă un rol mai mult sau mai puțin important în apariția formelor de
anxietate, explicându -se astfel interesul pentru acest domeniu, cei 15 pacienți cu antecedente
heredocolaterale pozitive au fost predispuși la apariția tulburărilor anxioase, indiferent de
boala părinților (Sado ck et al. 2017) .
Majoritatea pacienților prezintă un comportament față de mediu modificat , aproape
jumă tate din subiecții incluși în studiu sunt fumători (29 pacienți), 25 sunt consumatori
cronici de alcool iar alți 2 sunt consumatori de etnobotanice. Conf orm relatărilor subiecților,
acest comportament este rezultatul încercării de a se calma, de a recăpăta controlul situației, și
eventual de a ameliora anxietatea și grija pe care o anticipează sau o resimt.
Simptomatologia pacienților cu tulburări anxioase este polimorfă, de multe ori
nespecifică, astfel încât necesită o examinare complexă a individului, cu multă atenție asupra
nuanțelor și detaliilor . În cadrul examenului psihiatric se urmărește aspectul exterior al
pacienților, existența modificărilor cog nitive și neurologice sau orice alte schimbări
comportamentale sau de natură afectivă.
Pacienții incluși în studiu au acuzat cel mai frecvent prezența iritabilității (40 pacienți),
irascibilității (36 pacienți), dificultăți integrativ -adaptative și insomn ii (37 pacienți).
Identificarea unu i număr atât de mare de persoan e care se plâng de dificultăți în adormire
denotă faptul că insomnia este o constanță în viața pacienților cu tulburări anxioase,
amplificând starea de disconfort a acestora, fiind urmată de repercursiuni importante în ceea
ce privște funcționalitatea normală.
Din cei 62 de subiecți incluși în acest studiu 7 pacienți s -au prezentat la internare cu
ideație suicidară. Numerase studii au avut în vedere acest subiect, încercând să identifice
legăt ura dintre tulburările anxioase ș i suicid, cauzalitatea și motivul pentru care persoanele
sunt predispuse la astfel de decizii. Aparent, tulburările anxioase, și în special tulburarea de
panică, reprezintă un factor de risc individual pentru tentativele de s uicid. Mai mult decât atât,
pacienții cu cogniții catastrofice sunt cei mai susceptibili, starea afectivă precară a acestora
are rolul de a media tranziția de la ideație suicidară la tentativa propriu -zisă de suicid (Katon
2006).

101 Una dintre cele mai frecve nte forme de tulburare anxioasă, identificată în lotul de
pacienți ales, este anxietatea generalizată. Spre deosebire de celelalte tipuri de anxietate,
aceasta nu se caracterizează printr -o manifestare acută, zgomotoasă a simptomelor, ci printr -o
tensiune continuă, de intensitate moderată, care afectează mai mult sau mai puțin calitatea
vieții în funcție de vechimea afecțiunii și de caracteristicile individuale ale fiecăruia. Cele mai
frecvente motive de îngrijore sunt: circumstanțele vieții cotidiene, resp onsabilități la serviciu,
sănătate, starea financiară, eșecurile copiilor etc.
Dintre toate simptomele pe care trebuie să le prezinte indivizii pentru a se putea pune
diagnosticul sigur de tulburare anxioasă generalizată, tensiunea musculară a fost conside rată a
fi cea mai specifică manifestare clinică. În cazuistica studiată, aceasta a fost identificată la 19
din cei 24 de pacienți cu acest tip de anxietate, fiind prezentă sub diferite forme: cefalee cu
caracter tipic de presiune sau constricție, frec vent în zona occipitală sau frontală, iar la nivelul
altor mușchi, ca senzație dureroasă sau rigiditate (Gelder, Gath & Mayou 1994).
Comparând efectul dizabilitant al tuturor formelor de anxietate, a rezultat faptul că
pacienții diagnosticați cu tulburare anxioasă generalizată sunt cei mai puțin afectați din acest
punct de vedere, probabil datorită faptului că evoluția afecțiunii este una particulară,
întinzându -se pe o perioadă lungă de timp, caracterizată de oscilații între momente
simptomatice și momente subsindromale (Gelder, Gath & Mayou 1994). Cu toate acestea,
afectarea vieții personale și profesionale se întâlnește și la pacienții din lotul studiat, 9 sunt
necăsătoriț i, 3 sunt divorțați și 9 erau fără un loc de muncă la momentul internării.
Forma de anxieta te care a fost identificată la mai mult de jumătate dintre pacienți este
tulburarea de panică, conform DSM -V pentru diagnostic fiind nevoie de minim 4 simptome
din cele 13 specifice atacului de panică. În cadrul lotului nostru există un număt de 15 subiecț i
care au declarat la internare prezența a 6 simptome, 7 cu 5 simptome, 5 pacienți cu 4
simptome și 5 pacienți cu 7 sau mai multe simptome. Conform literaturii de specialitate și în
condordanță cu rezultate acestui studiu, putem considera că un număr mare de manifestări
clinice reprezintă un factor de prognostic negativ în cadrul evoluției pe termen lung a
tulburării de panică.
Rolul factorilor genetici și de mediu este întâlnit într -o mai mică sau mai mare măsură
în toate formele de anxietate, dar are o importanță semnificativă în c azul tulburării de panică
și agorafobiei. În primul caz, vorbim despre 14 pacienți proveniți din familii dezorganizate cu

102 abuzuri verbale și psihice în copilărie, în timp ce toate cele 4 persoane diagnosticate cu
agorafobie prezintă antecedente heredocolat erale de natură psihiatrică.
O particularitate întânită la 3 din cei 4 pacienți cu agorafobie (ca re nu apare în
celelalte tipuri de anxietate) este reprezentată de confortul pe care îl asigură prezența unei
persoane apropiate (familie, partener, prieteni) în timpul unor situații de criză, stresante,
anxiogene (American Psychiatric Association 2013). D e asemenea, această afecțiune se
asociază cu un grad înalt de dizabilitate pe toate planurile, atât personal, cât și profesional: toți
cei 4 pacienți sunt necăsătoriți la momentul internării, iar 3 dintre ei nu au nici loc de muncă.
Predispoziția sexului feminin pentru tulburările anxioase se reflectă cel mai bine în
cadrul grupului de pacienți cu anxietate socială, din cei 6 pacienți diagnosticați cu această
tulburare, 5 sunt de sex feminin. Motivele apariției acestei dif erențe nu au fost cu exactitate
înțelese, dar putem bănui atât o susceptibilitate mai mare a femeilor de a dezvolta fobii, cât și
tendința bărbaților de a subraporta simtomele și de a evita ajutorul specializat, astfel încât
putem considera că rezultate ob ținute reprezintă doar ”vârful icebergului”.
La o analiză atentă a rezultatelor s -a observat că subiecții studiului au moduri diferite a
de privi boala, importanța ei sau necesitatea tratării acesteia în funcție de forma de anxietate
pe care o prezintă. Ce i diagnosticați cu fobie socială și agorafobie au perioada de latență cea
mai mare (10 luni, și respectiv 10 luni), la polul opus se află fobia specifică și tulburarea de
panică (4 luni, respectiv 4,5 luni), la mijloc aflându -se anxietatea generalizată cu 7,5 luni.
În ultimii ani s -a adus în discuție un nou concept, concretizat sub denumi rea de
tratament personalizat, caz în care terapia se face în funcție de caracteristicile unice ale
individului, de vechimea anxietăți și de severitatea ei (Schneider, Arch & Wolitzky -Taylor
2015). Tocmai de aceea, în cazuistica studiată, se observă diferi te conduite terapeutice, unii
pacienți fiind tratați doar cu medicamente (33 pacienți), unii cu terapie farmacologică
combinată cu psihoterapie (28 pacienți) și chiar și un pacient care a fost tratat doar prin
psihoterapie.
În aceeași ordine de idei, tratamentul medicamentos este și el ales în funcție de
anumiți factori precum: forma de anxietate, vârsta, comorbiditățile pacienților, dar și
experiența clinicienilor.
Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (S SRI) au fost medicamentele preferate în
toate tipurile de anxietate. În tulburarea de panică au fost preferate Sertralina și

103 Escitalopramul, în anxietatea generalizată s -a apelat mai mult la Sertralină și Paroxetină, în
timp ce e în fobia specifică, agoraf obie și anxietate socială cel mai des s -a folosit Sertralina.
O altă constantă în tratamentul pacienț ilor cu tulburări anxioase este administrarea
benzodiazepinelor. Cu toate că această clasă de medicamente necesită o supraveghere mai
atentă a pacienților, prezintă numeroase avantaje, printre cele mai importante fiind relaxarea
musculară, sedarea, reducerea anxietății și ameliorarea simptomelor fizice precum palpitațiile
și tremorul. Lorazepamul a fost agentul utilizat cel mai frecvent în tulburare a anxioasă
generalizată, tulburarea de panică, agorafobie și fobie specifică , în timp ce în anxietatea
socială, Clonazepamul a fost preferat la o proporție mai mare de pac ienți.
Există situații în care este necesară adaugarea în schema de tratament a unor
medicamente care să amelioreze starea pacienților. De exemplu, antipsihoticele care sunt
utilizate ca medicație adjuvantă în cazurile complexe, unde tratamentul conservator nu are
efectul dorit sau în cazurile în care se asociază depresia .

III.6. CONCLUZII
1. Cele mai frecvente forme de anxietate diagnosticate la pacienții incluși în studiul actual
sunt anxietatea generalizată și tulbu rarea de panică.
2. Grupul de vârstă în care se încadrează cele mai multe persoane este cel între 51 -60 ani; de
asemenea, există o preponderență sensibil mai mare a tulburărilor anxioase la sexul feminin.
3. Persoanele din mediul urban sunt mai predispus e la apariția tulburărilor anxioase, din cauza
numeroaselor situaț ii stresante la care trebuie să facă față zilnic.
4. În ceea ce privește starea civilă, cei mai mulți pacienți fac parte din grupul celor
necăsătoriți.
5. Peste jumătate dintre pacie nții incluși în studiu au la activ mai multe internări, ceea ce
demonstrează caracterul cronic al tulburărilor anxioase.
6. Comportamentul față de mediu în cadrul studiului nostru este sever modificat.

104 7. În ceea ce privește comorbiditățile, cea mai importantă este repreze ntată de coexistența
depresiei; alte afecțiuni asociate frecvent: afectare hepatică, HTA, obezitate etc.
8. Starea de anxietate, de neliniște interioară, de îngrijorare, se întâlneș te în toate formele
acestei tulburări , diagnosticul diferențial trebuie să aibă în vedere numeroase caracteristici:
stimulul fobic, momentul apariției, virulența simptomatologiei, caracterul cronic sau acut etc.
9. Simptomele de hiperexcitabilitate vegetativă (dispnee, palpitații, amețeli) sunt
specifice tulburării de panică.
10. Tensiunea musculară poate fi privită drept particularitate a anxietății generalizate,
fiind resimțită ca cefalee, dureri sau sensibilitate musculară.
11. Afectarea funcționalității pacienților cu tulburare a nxioasă generalizată este minimă ,
spre deosebire de persoanele diagnosticate cu agorafobie sau anxietate socială; acestea sunt
afecțiuni grevate de un puternic caracter dizabilizant.
12. Rolul factorilor genetici și de mediu din cadrul tulburării de panică au o importanță
mai mare decât în celelalte forme de anxietate; de asemenea, factorii genetici și -au dovedit
implicarea și în cadrul agorafobiei.
13. Tulburările anxioase sunt un factor de risc independent pentru apariția ideației
suicidare; tulburarea de panică pare a fi forma de anxietate care se asociază cel mai frecvent
cu riscul suicidar.
14. Din grupul antidepresive lor, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei reprezintă clasa
cel mai frecvent utilizată în toate formele de anxietate: dintre toți agenții medicamentoși
incluși în această clasă, în cazuistica noastră s -a preferat la un număr mare de pacienți
Sertralina.
15. Benzodiazepinele au fost incluse în schema de tratament la aproape toți pacienții, fiind
preferate în special pentru efectul important de relaxare musculară, sedare, reducerea
anxietății și ameliorarea simptomelor de ordin fizic.
16. Lorazepamul a fost preferat în schema de tratament a tuturor formelor de anxietate, mai
puțin în cazul fobiei sociale unde Clonazepamul a fost administrat la majoritatea pacienților.
17. În conduita terapeutică a anxietății generalizate se preferă administrarea de Busp ironă în
cazurile în care tratamentul clasic cu antidepresive nu are efectul dorit; acest medicament a

105 prezentat o eficacitate crescută în cazul pacienților dependenți de consumul băuturilor
alcoolice.
18. Există un singur pacient tratat cu antidepresiv tri ciclice, ceea ce denotă renunțarea în
opinia generală la aceste medicamente, utilizarea acestora fiind marcată de numeroase efecte
adverse.
19. Tratamentul tulburării de panică și tratamentul agorafobiei nu prezintă diferențe majore,
făcându -se după acelea și principii.
20. Administrarea benzodiazepinelor nu s -a dovedit a aduce beneficii importante la pacienții
cu fobie specifică.
21. Agorafobia și anxietatea socială au perioada de latență cea mai lungă ( perioada de latență
se referă la timpul scurs între momentul apariției/reapariției simptomelor și prezentarea la
medic).
22. Timostabilizatoarele sunt medicamente adjuvante utilizate în situații complexe în care
tratamentul convențional nu are rezultatele; așteptate acestea sunt recomandate preponderent
în caz de anxietate generalizată și în situațiile cu 2 sau mai multe forme de anxietate.
23. Insomniile apar la peste jumătate din pacienții cu tulburări anxioase, tocmai de aceea
folosirea hipnoticelor este justificată în intregime în rândul acestui grup de p ersoane.
24. Antipsihoticele sunt folosite în situațiile în care tratamentul convențional nu îmbunătățește
satisfăcător starea bolnavilor, dar se preferă și în formele în care depresia coexistă cu
tulburările anxioase.
25. Terapia non -farmacologică materiali zată sub formă de psihoterapie este în special
recomandată în caz de tulburare de panică și tulburare anxioasă generalizată.

106

IV. ANEXE
Anexa 1 – The Hamilton Anxiety Scale (HAM -A)
Nr Item 0 1 2 3 4
1 Griji, anticiparea unor supărări, presimțiri înspăimântătoare,
iritabilitate;
2 Sentimente de tensiune, fatigabilita te, răspuns speriat, tendința de
a lăcrima ușor, tremurat, sentimente de neliniște, imposibilitate de
a se relaxa ;
3 Frica de întuneric, de necunoscuți, de a fi părăsit singur, de
animale, de trafic, de mulțime ;
4 Dificultăți la adormire, somn întrerupt, somn nesatisfă cător,
oboseală la trezire, vise, coșmaruri, teroare nocturnă;
5 Dificultăți de concentrare, memorie săracă ;
6 Lipsă de interes, lipsă de plăcere în ceea ce constituia hobby ,
tristețe, trezire devreme, o scilații diurne ale dispoziției;
7 Dureri somatice, musculare, ticuri nervoase, crispări, tresăriri
musculare, clănțănitul dinților, voce nesigură, creșterea tonusului
muscular ;
8 Senzația de înțepenire, înceț oșare a vederii, valuri de cald și de
frig, senzați i de slăbiciune, înțepături ;
9 Tahicardie, palpitații, dureri în piept, perceperea vibrației vaselor,

107 senzații de leșin, impresia de oprire a inimii ;
10 Presiune sau constricție în piept, senzații de înecare -înăbușire,
oftaturi și dispnee ;
11 Dificultăți de deglutiție, meteorism, dureri abdominale, arsuri,
balonare abdominală, greață, vărsături, borborisme, absența
tranzitului, constipație sau diaree, pierderea în greutate ;
12 Creșterea frecvenței micțiunilor, senzație de necesitate imperioasă
de a urina, amenoree, metroragie, dezvoltare de frigiditate sau
impotență, ejaculare precoce, absența libidoului ;
13 Gura uscată, flush, paloare, tendința la transpirație, stare de
"zăpăce ală", tensiune, cefalee, "piele de gâscă";
14 Neastâmpăr, agitație, neliniște sau placiditate, tremur al mâinilor,
frunte încrețită, față încordată, tahipnee, paloare facia lă, deglutiție
în gol, eructații , contracturi ale tendoanelor, pupile dilatate,
exoftamie.
Evaluarea se face în felul următ or:
o Se adună cifrele bifate de la fiecare dintre cei 14 itemi, iar rezultatul este împărțit la
14;
o Rezultatul se încadrează în intervalul 0 -4; interpretare rezultate:
o 0 – absența anxietății
o 1 – anxietate ușoară
o 2 – anxietate moderată
o 3 – anxietate severă
o 4 – anxietate foarte severă/gravă.
V. BIBLIOGRAFIE
1. Alexandrescu L, Georgescu M, Mihailescu R et al. Actualități în tulburările
anxioase. Editura CRIS CAD, 1999.
2. American Psychiatric Association. Diagnostic and Statistical Manual of Mental
Disorders (DSM V) , Fifth Edition. Washington, DC: American Psychiatric Association, 2013.
3. Baldwin DS, den Boer P, Blier P et al. Efficacy and safety of pregabalin in
generalised anxiety disorder : a critical review of the literature . J Psychopharmacol 2015;
29:1047 -1060.
4. Bandelow B, Michaelis S, Wedekind D. Treatment of anxiety disorders. Dialogues
in Clinical Neuroscience 2017; 19:93 -107.
5. Bandelow B, Michaelis S. Epidemiology of anxiety disorders in the 21st century.
Dialogues Clin Neuroscience 2015; 17:327 -335.
6. Bandelow B, Reitt M, Rover C et al. Efficacy of treatments for anxiety disorders: a
meta -analysis. Int Clin Psychopharmacol 2015; 30:183 -192.

108 7. Benatti B, Camuri G, Dell'Osso B et al. Which factors influence onset and latency
to treatment in generalized anxiety disorde r, panic disorder, and obsessive -compulsive
disorder? International Clinical Psychopharmacology 2016; 31:347 -352.
8. Billioti de Gage S, Pariente A, Begaud B. Is there really a link between
benzodiazepine use and the risk of dementia? Expert Opin Drug Saf 2015; 14:733 -747.
9. Blanco C, Bragdon LB, Schneier FR et al. The evidence -based pharmaco -therapy of
social anxiety disorder. Int J Neuropsychopharmacol 2013; 16:235 -249.
10. Blanco C, Rubio J, Wall M et al. Risk Factors For Anxiety Disorders: Common
and specific ef fects in a national sample. Depress Anxiety 2014; 31:756 -764.
11. Bourin M, Lambert O. Pharmacotherapy of anxious disorders . Hum
Psychopharmacol Clin Exp 2002; 17:383 -400.
12. Burton N. Psychiatry, Second Edition. Oxford, UK: Wiley -Blackwell , 2011.
13. Canton J, Scot t KM, Glue P. Optimal treatment of social phobia: systematic
review and meta -analysis. Neuropsychiatric Disease and Treatment 2012; 8:203 -215.
14. Chiriță V, Papari A, Chiriță R. Tratat de psihiatrie. Constanța: Editura Fundației
”Andrei Șaguna”, 2009. (Chiriț ă et al.2009)
15. Cipriani A, Furukawa TA, Salanti G et al. Comparative efficacy and acceptability
of 12 new -generation antidepressants: a multiple -treatments meta -analysis. Lancet 2009;
373:746 -758.
16. Combs H, Markman J. Anxiety Disorders in Primary Care . Med C lin N Am 2014;
98:1007 -1023.
17. Connolly S, Simpson D, Petty C. Anxiety Disorders. New York: Chelsea House
Publishers, 2006.
18. Corchs F, Nutt DJ, Hince DA et al. Evidence for serotonin function as a
neurochemical difference between fear and anxiety disorders in humans? J Psychopharmacol
2015; 29:1061 -1069.
19. Craske MG, Rauch SL, Ursano R et al. What is an anxiety disorder? Depress
Anxiety 2009; 26:1066 -1085.
20. Craske MG, Stein MB. Anxiety . Lancet 2016; 388:3048 -3059.
21. Cremers HR, Roelofs K. Social anxiety disorder: a critical overview of
neurocognitive research . WIREs Cogn Sci 2016; 7:218 -232.
22. Cuijpers P, Gentili C, Banos RM et al. Relative effects of cognitive and behavioral
therapies on generalized anxiety disorder, social anxiety disorder and panic disorder: A meta –
analysis. Journal of Anxiety Disorders 2016; 43:79 -89.

109 23. Cuijpers P, Sijbrandij M, Koole S et al. Psychological treatment of generalized
anxiety disorder: A meta -analysis. Clinical Psychology Review 2014; 34:130 -140.
24. Domschke K, Deckert J. Genetics of Anxie ty Disorders – Status Quo and Quo
Vadis. Current Pharmaceutical Design 2012; 18:5691 -5698.
25. Domschke K, Maron E. Genetic Factors in Anxiety Disorders. Mod Trends
Pharmacopsychiatry 2013; 29:24 -46.
26. Etkin A, Wager T. Functional Neuroimaging of Anxiety: A Meta -Analysis of
Emotional Processing in PTSD, Social Anxiety Disorder, and Specific Phobia. Am J
Psychiatry 2007; 164:1476 -1488.
27. Faravelli C, Castellini G, Benni L et al. Generalized anxiety disorder: in ther e any
specific symptom? Comprehensive Psychiatry 2012; 53:1056 -1062.
28. Fisher PL, Durham RC. Recovery rates in generalized anxiety disorder following
psychological therapy: an analysis of clinically significant change in the STAI -T across
outcome studies since 1990. Psychol Med 1999; 29:1425 -1434.
29. Fricchione G. Generalized Anxiety Disorder . The New England Journal of
Medicine 2004; 351:675 -682.
30. Gazelle H, Ladd GW. Anxious solitude and peer exclusion: a diathesis -stress
model of internalizing trajectories in childhood. Child Development 2003; 74:257 -278.
31. Gaze lle H, Workman JO, Allan W. Anxious Solitude and Clinical Disorder in
Middle Childhood: Bridging Developmental and Clinical Approaches to Childhood Social
Anxiety. J Abnorm Child Psychol 2010; 38:1 -17.
32. Gelder M, Gath D, Mayou R. Tratat de psihiatrie Oxford . București -Amsterdam:
Asociația psihiatrilor liberi din România; Geneva Initiative Publishers, 1994.
33. Gilroy LJ, Kirkby KC, Daniels BA et al. Controlled comparison of computer -aided
vicarious exposure versus live exposure in the treatment of spider phobia. Behavior Therapy
2001; 31:733 -744.
34. Ginsburg GS, Willard HF. Genomic and personalized medicine: Foundations and
applications . Translation Research 2009; 154:277 -287.
35. Goddard AW, Brouette T, Almai A et al. Early co -administration of clonazepam
with sertrali ne for panic disorder. Arch Gen Psychiatry 2001; 58:681 -686.
36. Gosselin P, Ladouceur R, Morin CM et al. Benzodiazepine discontinuation among
adults with GAD: A randomized trial of cognitive -behavioral therapy. Journal of consulting
and clinical psychology 2006; 74:908.
37. Insel TR, Cuthbert BN. Medicine. Brain dis orders? Precisely . Science 2015;
348:499 -500.

110 38. Kalk NJ, Nutt DJ, Lingford -Hughes AR. The role of central noradrenergic
dysregulation in anxiety disorders: evidence from clinical studies. J Psychopharmaco l 2011;
25:3.
39. Katon WJ. Panic Discorder . The New England Journal of Medicine 2006;
354:2360 -2367.
40. Katzelnick DJ, Kobak KA, DeLeire T et al. Impact of generalized social disorder
in managed care. Am J Psychiatry 2001; 158:1999 -2007.
41. Kay J, Tasman A. Essenti als of Psychiatry. West Sussex, England: John Wiley &
Sons Ltd , 2006.
42. Kessler RC, Berglund P, Demler O et al. Lifetime prevalence and age -of-onset
distributionss of DSM -IV disorders in the National Comorbidity Survey Replication. Arch
Gen Psychiatry 2005; 62:593 -602.
43. Kessler RC, Gruber M, Hettema JM et al. Co -morbid major depression and
generalized anxiety disorders in the National Comorbidity Survey follow -up. Psycol Med
2008; 38:365 -374.
44. Lader M, Kyriacou A. Withdrawing Benzodiazepines in Patients With An xiety
Disorders . Curr Psychiatry Rep 2016; 18:8.
45. Lader M. Benzodiazepines revisited -will we ever learn? Addiction 2011;
106:2086 -2109.
46. Landon TM, Barlow DH. Cognitive -behavioral treatment for panic disorder:
current status. J Psychiatr Pract 2004; 10:211 -226.
47. Locke AB, Kirst N, Schultz CG. Diagnosis and Management of Generalized
Anxiety Disorder and Panic Disorder in Adults. Am Fam Physicion 2015; 91:617 -624.
48. McLaughlin KA, Behar E, Borkovec TD. Family History of Psychological
Problems in Generalized Anxiet y Disorder. J Clin Psychol 2008; 64:905 -918.
49. McLean CP, Asnaani A, Litz BT, Hofmann SG. Gender Differences in Anxiety
Disorders: Pre valence, Course of Ill ness, Comorbidity and Burden of Illiness . J Psychiatr Res
2011; 45:1027 -1035.
50. Mennin DS, Heimberg RG, Fresco DM, Ritter MR. Is generalized anxiety disorder
an anxiety or mood disorder? Considering multiple factors as we ponder the fate of GAD.
Depress Anxiety 2008; 25:289 -299.
51. Mululo SCC, de Menezes GB, Vigne P, Fontenelle LF. A review on predictors of
treatment outcome in social anxiety disorder. Revista Brasileira de Psiquiatria 2012; 34:92 –
100.

111 52. Muris P, Merckelbach H, Gadet B, Moulaert V. Fears, worries, and scary dreams
in 4-to 12 -year-old children: their content, developmental pattern, and origins. J Clin Child
Psychol 2000; 29:43 -52.
53. Muscatello MR, Spina E, Bandelow B, Baldwin DS. Clinically relevant drug
interactions in anxiety disorders. Hum Psychopharmacol 2012; 27:239 -253.
54. Nishikawa Y, Laposa JM, Regev R, Rector NA. Social Anxiety and Fear of
Causi ng Discomfort to Others: Diagnostic Specificity, Symptom Correlates and CBT
Treatment Outcome . Behavioural and Cognitive Psychotherapy 2017; 45:382 -400.
55. Ochi M, Fujiwara T, Mizuki R, Kawakami N. Association of socioeconomic status
in childhood with major d epression an generalized anxiety disorder: results from the World
Mental Health Japan survey 2002 -2006 . BMC Public Health 2014; 14:359.
56. Olfson M, King M, Schoenbaum M. Benzodiazepine use in the United States.
JAMA Psychiatry 2015; 72:136 -142.
57. Pollack MH, Z aninelli R, Goddard A et al. Paroxetine and treatment of generalized
anxiety disorder: results of a placebo -controlled flexible -dosage trial. J Clin Psychiatry 2001;
62:305 -307.
58. Ramsawh HJ, Bomyea J, Stein MB et al. Sleep Quality Improvement During
Cogniti ve Behavioral Therapy for Anxiety Disorders. Behav Sleep Med 2016; 14:267 -278.
59. Reich P . Panic Attacks and the Risk of Suicide. The New England Journal of
Medicine 1989; 321:1260 -1261.
60. Rocca P, Fonzo V, Scotta M et al. Paroxetine efficacy in the treatment o f
generalized anxiety disorder. Acta Psychiatr Scand 1997; 95:444 -450.
61. Sadock BJ, Sadock VA, Ruiz P. Kaplan & Sadock's Comprehensive Textbook of
Psychiatry. Wolters Kluwer, 2017.
62. Sareen J, Cox BJ, Afifi TO et al. Anxiety disorders and risk for suicidal ide ation
and suicide attempts: a population -based longitudinal study of adults. Arch Gen Psychiatry
2005; 62:1249 -1257.
63. Schneider RL, Arch JJ, Wolitzky -Taylor K. The state of personalized treatment for
anxiety disorders: A systematic review of treatment mod erators. Clinical Psychology Review
2015; 38:39 -54.
64. Schneier FR. Social Anxiety Discorder. The New England Journal of Medicine
2006; 355:1029 -1036.
65. Simon GE, Perlis RH. Personalized medicine for depression: Can we march
patients with treatments? American J ournal of Psychiatry 2010; 167:1445 -1455.

112 66. Sramek JJ, Tansman M, Suri A et al. Efficacy of buspirone in generalized anxiety
disorder with coexisting mild depressive symptoms. J Clin Psychiatry 1996; 57:287 -291.
67. Stangier U. New Developments in Cognitive -Beha vioral Therapy for Social
Anxiety Disorder . Curr Psychiatry Rep 2016; 18:25.
68. Stein MB, Sareen J. Generalized Anxiety Disorder . The New England Journal of
Medicine 2015; 373:2059 -2068.
69. Straube T, Glauer M, Dilger S et al. Effects of cognitive -behavioral the rapy on
brain activation in specific phobia . Neuroimage 2006; 29:125 -135.
70. Straube T, Mentzel HJ, Glauer M, Miltner WH. Brain activation to phobia -related
words in phobic subjects. Neurosci Lett 2004; 372:204 -208.
71. Susman J, Klee B. The role of high -potency benzodiazepines in the treatment of
panic disorder. Prim Care Companion J Clin Psychiatry 2005; 7:5 -11.
72. Vickers K, McNally RJ. Panic disorder and suicide attempt in the National
Comorbidity Survey . J Abnorm Psychol 2004; 113:582 -591.
73. Whitmore MW, Kim -Spoo n J, Ollendick TH. Generalized Anxiety Disorder and
Social Anxiety Dis order in Youth: Are they Distinguishable? Child Psychiatry Hum Dev
2014; 45:456 -463.
74. Wright CI, Martis B, McMullin K et al. Amygdala and insular responses to
emotiona lly valenced human f aces in smal l animal specific phobia. Biol Psychiatry 2003;
54:1067 -1076.
75. Yamamoto K, Shinba T, Yoshii M. Psychiatric symptoms of noradrenergic
dysfunction: A pathophysiological view. Psychiatry and Clinical Neurosciences 2014; 68:1 –
20.

113

114