SPECIALIZAREA RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE [612910]

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS" DIN GALAȚI
FACULTATEA DE ISTORIE, FILOSOFIE ȘI TEOLOGIE
SPECIALIZAREA RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE

IMAGIN EA UNIUNII EUROPENE ÎN
GESTIONAREA CRIZEI MIGRANȚILOR

Coordonator științific
Lect.dr. Luminița IOSIF
Absolvent: [anonimizat]

2018

2

CUPRINS
LISTĂ ABREVIERI ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 3
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 4
CAPITOLUL I. IMAGINEA ORGANIZAȚIEI. CONCEPTE TEORETICE ………………. 6
I.1. Conceptul de organizație ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 6
I.2. Uniunea Europeană. Noțiuni elementare ………………………….. ………………………….. …….. 10
I.3. Imaginea organizațională ………………………….. ………………………….. ………………………….. 19
CAPITOLUL II. UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI CRIZA MIGRANȚILOR …………………. 23
II.1. Conflictul din Siria ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 25
II.2. Criza umanitară ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 30
II.3. Criza migranților în Europa ………………………….. ………………………….. ……………………… 33
II.4. Răspunsul la criza migranților ………………………….. ………………………….. ………………….. 36
CAPITOLUL III. METODOLOGIA CERCETĂRII ………………………….. ……………………. 39
III. 1. Considerați i introductive cu privire la metoda de cercetare ………………………….. …….. 39
III. 2. Considerații privind populația cercetării ………………………….. ………………………….. ….. 40
III. 3. Analiza datelor culese din interviuri ………………………….. ………………………….. ………… 40
III. 4. Limitele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 41
CAPITOLUL IV. REZULTATELE CERCETĂRII ………………………….. ……………………… 42
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 50
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 52
LISTĂ FIGURI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 57
LISTĂ TABELE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 58
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 59

3
LISTĂ ABREVIERI

ASEAN – Asociația Națiunilor din Sud -Estul Asiei
AUE – Actul Unic European
BCE – Banca Centrală Europeană
CCE – Curtea de Conturi Europeană
CECO – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului
CEE – Comunitatea Economică Europeană
CJUE – Curtea de Justiție a Uniunii Europene
EURATOM – Comunitatea Europeană a Energiei At omice
EUNAVFOR MED – European Naval Force Mediterranean
EUROJUST – Unitatea europeană de cooperar e judiciară
EUROPOL – Oficiul European de Poliție
FEOGA – Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă
FRONTEX – Agen ția European ă pentru Gestionarea Coo perării Operat ive la Frontierele Externe
ale Statelor Membre ale Uniunii Europene
NATO – Organiza ția Tratatului Atlanticului de Nord
OIM – Organiza ția Internațională pentru Migrație
ONU – Organizația Națiunilor Unite/Națiunile Unite
OPCW – Organizația pentr u Interzicerea Armelor Chimice
OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare Europeană
PE – Parlamentul European
PESC – Politica externă și de securitate comună
SECA – Sistemul european comun de azil
SUA – Statele Unite ale Americii
UE – Uniunea Europe ană
UNICEF – Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite/Fondul pentru
Copii al Națiunilor Unite
UNHCR – Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite/Agenția ONU pentru Refugiați

4
INTRODUCERE

Ca student ă la Rela ții Int ernaționale și Studii Europene, însă cu o pasiune pentru
Comunicare descoperit ă la unul din cursurile universitare, am ales aceast ă temă deoarece îmbin ă
două domenii pe care le studiez cu cea mai mare pl ăcere.
Fiind cea mai mare criz ă umanitar ă cu care s -a confruntat Europa de la al Doilea R ăzboi
Mondial p ână în prezent, informa țiile legate de conflictul din Siria și declan șarea crizei
migran ților au reprezentat, de la începutul studiilor p ână la sfârșit, subiecte de discu ție în cadrul
seminariilor, cu profes orii și colegii. Iar în plan european, am asistat deja la alegerea Marii
Britanii de a părăsi Uniunea, și am văzut în ultimii ani o ascensiune a naționalismului în statele
membre, de multe ori fiind propagată de împotrivirea cetățenilor în ce privește acce ptarea cotelor
de refugiați. Din aceste considerente, m -am hotărât să realizez prezenta lucrare.
Ideea care a stat la baza acestei lucrări a pornit de la următoarea întrebare: A fost afectată
percepția Uniunii Europene în viziunea cetățenilor europeni oda tă cu criza migranților sau
aceștia consideră că liderii europeni au administrat problema migrației într -o manieră pozitivă?
Obiectivele pe care doresc să le ating în această lucrare sunt definirea termenilor de organizație,
imagine, migrant și refugiat, câ t și mecanismele folosite în vederea gestionării crizei. Totodată,
voi încerca să răspund la întrebarea de mai sus prin realizarea unui stud iu de caz intitulat „Opinia
publică față de Uniunea Europeană în gestionarea crizei migranților .”
Întrebarea de cerce tare principală a lucrării este: A fost afectată imaginea Uniunii
Europene de modul în care a gestionat criza migranților? Din aceast ă întrebare decurg dou ă
întrebări secundare și anume: Cum au perceput cetățenii europeni modul în care Uniunea
European ă a gestionat criza? Sunt cetățenii Uniunii Europene de acord cu măsurile adoptate p ână
în prezent ?
Lucrarea, structurată în patru capitole, prezintă noțiuni teoretice, conflictul din Siria și
criza migranților, metodologia pe care s -a bazat cercetarea, studi ul de caz și concluziile
cercet ării.
Primul capitol este dedicat părții teoretice. Împ ărțit în trei subcapitole, noțiunile teoretice
atinse și explicate sunt organizațiile internaționale împreună cu caracteristicile, structura și
clasificarea lor, formarea Uniunii Europene – mai exact, tratatele ce îi stau la bază –, cele mai
importante instituții și legislația europeană privind statutul refugiaților , și imaginea

5
organizațională cu accent pe imaginea socială, modalitățile de comunicare ale acesteia, cât și
activitățile prin care se poate cultiva imaginea socială a unei organizații.
Al doilea capitol intitulat „Uniunea Europeană și criza migranților” este împărțit în patru
subcapitole după cum urmează. Primul subcapitol este dedicat conflictului din Siria pri n
prezentarea modului în c are a început și evoluția sa, al doilea subcapitol descrie criza umanitară
provocată de război, criza migranților formează cea de -a treia parte a capitolului, ca în sfârșit să
prezint măsurile luate de liderii europeni în vederea controlării și suprimării migrației (ilegale) în
Europa.
În capitolul trei se face trecerea în revistă a metodologiei urmate. Astfel, am abordat
elemente legate de metoda cantitativă și instrumentul de cercetare, eșantionare, analiza datelor și
limitele ce rcetării.
Ultimul capitol este reprez entat de rezultatele cercetării . Aici am realizat interpretarea
datelor colectate în urma aplicării chestionarului.

6
CAPITOLUL I.
IMAGINEA ORGANIZAȚIEI. CONCEPTE TEORETICE

I.1. Conceptul de organizație
Primele organi zații interna ționale au ap ărut în secolul al XII -lea, în 1815 (Comisia
Central ă a Rinului) și 1856 (Comisia European ă a Dun ării). Aceste organiza ții erau, de fapt, ni ște
uniuni administrative nepolitice cu voca ție universal ă și func ții tehnice. Sintagma de „organiza ție
interna ționala” a fost utilizat ă prima dat ă în 1867 de c ătre James Lorimer, ca la începutul
mileniului II s ă fie consacrat ă definitiv în lucr ările lui Walter Schücking ( Organizațiile lumii
apărută în 1908) și a lui Paul S. Reinsch ( Uniunile int ernaționale publice publicat ă în 1911).
Primele organizații internaționale multifuncționale au apărut după înch eierea Primului
Război Mondial, Societatea Națiuni lor fiind prima organizație multifuncțională, politică și non –
tehnică. După ce l de-al Doilea Răz boi Mondial, Organizația Națiunilor Unite va prelua funcțiile
Societății Națiunilor. În Convenția Ligii Națiunilor se regăsesc sintagme precum „comisie
internațională” sau „birou internațional”1 pentru organizațiile existente la acea vreme, în timp ce
memb rii fondatori ai ONU recunosc „o organizație internațională care se va numi Națiunile
Unite.”2
În scena internațională apar, în anii 1980, cei mai mulți actori non -statali de tipul
organizațiilor internaționale , pe care statele se găsesc nevoite să îi acc epte, și implicit sunt
obligate să renunțe la hegemonia asupra spațiului internațional. De la sfârșitul anilor 1970 până
în 1985, numărul organizațiilor internaționale crește de la 9,810 (280 dintre ele erau organizații
interguvernamentale) la 24,180 de or ganizații (peste 3.500 fiind organizații
interguvernamentale), la sfârșitului mileniului II numărul lor depășind 50.000 (peste 6.500 sunt
organizații interguvernamentale) (Baloi, 2003, p.34 , apud. Petraru, 2012, p. 16 ).
Organizațiile internaționale joacă astăzi un rol important în relațiile internaționale, deși
statele domină, în continuare, acest sistem datorită faptului că furnizează mijloace de cooperare
între state în domenii în care acestea au interese comune (Ispas, 2011, p.96 , apud. Petraru, 2012,
p. 16).

1https://ia801906.us.archive.org/30/items/jstor -2212919/2212919.pdf , accesat la 10 martie 2018
2http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite_ONU_.pdf , accesat la 10
martie 2018.

7
Definirea concepte teoretice
Literatura de specialitate în domen iul organizațiilor internaționale este vastă, astfel încât
există multiple definiții pentru pentru acest concept. De exemplu, o definiție pentru organizația
internațională este „o asocie re de state creată printr -un tratat, dotată cu o constitu ție și organe
comune și posedând o personalitate juridică distinctă de cea a statelor membre” (Bettati, 1998, p.
33, apud. Carpinschi, M ărgărit, 2011, p. 14) , iar o alta definește organizațiile ca fi ind „instituții
ce iau naștere prin acorduri formale între națiuni și reprezintă guvernele acestora” (Iriye, 2002,
pp. 1 -2, apud. Carpinschi, M ărgărit, 2011, p. 14).
În dreptul internațional, organizația internațională este definită ca un subiect derivat al
dreptului internațional, cu drepturi și obligații, in stituite de state prin acorduri și reglementată
prin normele de drept internațional, ce a re ca scop atingerea obiectivelor pe care statele le -au
stabilit de comun acord. Faptul că organizația internațion ală este creată special pentru a îndeplini
scopurile comune a le mai multor națiuni, îi oferă un caracter consorțiu .
De regulă, organizațiile internaționale sunt constituite de state, însă ele pot fi înființate și
de actori nestatali. Organizațiile înfi ințate de către state se numesc organizații internaționale
interguvername ntale. Câteva exemple sunt Organizația Națiunilor Unite, Asociația Națiunilor din
Asia de Sud -Est, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Organizațiile întemeiate de actori
nestatali se numesc organizații internaționale neguvernamentale, iar ca exemple avem Amnesty
International, Greenpeace și Human Rights Watch.
Caracteristici și principii
Statele sunt subiecte originare de drept internațional, deci își exercită autoritatea asupra
unui teritoriu și a unei populații prin intermediul unui guvern, și stabilesc relații cu alte state.
Organizațiile internaționale sunt subiecte derivate constituite de state, ceea ce înseamnă că ele se
supun voinței lor, de aceea organizațiile internaționale au o personalitate juridic ă limitată și
diferită de cea a statelor, și de aceea ele pot funcționa doar în domeniul în care au fost constituite.
Personalitatea juridică a organizațiilor este de două tipuri: personalitate juridică internă (care se
manifestă în statele în care au fost create) și personalitate juridică internațională.
Organizațiile internaționale iau ființă prin semnarea unui act constitutiv. Acest document
îmbracă cel mai adesea forma unui tratat multilateral care reflectă voința statelor de a forma
organizația. Semnarea tratatului constitutiv creează drepturi și obligații reciproce pentru toate

8
părțile semnatare, și totodată se obligă să coopereze. Orice ac t constitutiv al unei organizații are
următoarea structură :
1. „Preambul – partea introduct ivă în care sunt obiectul și scopul tratatului
2. Partea dispozitivă – textul propriu -zis al tratatului
3. Clauze finale – cuprinde prevederile cu caracter procedural
4. Anexele ” (Floroiu, 2013, p. 25) .
Întrucât organizațiile internaționale sunt înființate pentru re alizarea unor scopuri comune,
ele necesită organe cu funcții particulare în structura lor pentru a putea să își desf ășoare
activitatea.
Într-o organizație există mai multe ti puri de membri. Primesc statut de membru
fondator sau membru originar t oate subiec tele de drept internațional care au participat la actul
constituti v. Membrii admiși sunt subiectele de drept care au candidat și au fost acceptate în
organizație. Candidații care îndeplinesc cerințele pentru a adera la organizație, dar se află într -o
zonă geografică diferită de cea în care activează organizația se numesc membri asociați .
Observatorii sunt statele membre ale organizației care nu fac parte însă din organele cu
compoziție restrânsă ale acesteia, iar participanții cu status consul tativ sunt, de regulă,
organizațiile neguvernamentale a căror activitate se suprapune cu cea a organizațiilor
interguvernamentale.
Statutul de membru poate fi și pierdut , fie temporal, fie permanent. Există trei modalități
de a pierde calitatea de membru, și anume :
➢ Susp endarea este o sancțiune pe care o organizație o poate acorda unui membru
care a încălcat principiile enunțate în trata tul de constituire,
➢ Excluderea se face atunci când un membru încalcă într -o manier ă gravă
principiile de bază ale organizației sau cele d e drept internațional,
➢ Retragerea are loc în mod vo luntar. (Draetta, 2010, p p. 48-50)
Structura
Dat fiind faptul că organizațiile întreprind activități diferite, structura lor este adaptată în
funcție de misiunea fiecăreia. Din această cauză, nu vom înt âlni organizații cu structuri identice,
însă putem distinge trei tipuri diferite de structuri :
1. Structura bipartită este formată dintr -un secretari at și un organ plenar ;

9
2. Structura tripartită este alcătuită din organ plen ar, secretari at și un organ cu
compunere restrânsă ;
3. Structura multipartită are în componență, pe lângă organul plenar, secretariat și
organul cu compunere restrânsă, mai multe organe ce în deplinesc di ferite sarcini. (Draetta, 2010,
pp. 103 -105)
Deși modul de organizare variază în funcție de com plexitatea misiunii organizației, toate
organizațiile au în configurație două elemente comune:
➢ Organul plenar este organul suprem al organizației, în care sunt reprezentate
toate statele membre prin delegați și poate avea diferite denumiri precum Adunare, Consiliu sau
Comitet. Organul plenar are rolul de a supraveghea bugetul organizației, de a emite documente,
de a organiza alegeri și de a alege membri în alte organe ale organizație i. Organul plenar se
reunește în sesiuni ordinare (sesiuni stabilite la dat e fixe) și extraordinare (dacă este cazul) ;
➢ Secretariatul are responsabilități executorii și administrative: pregătește
activitatea organelor reprezentative, execută hotărârile, asigură contactul între membri în
perioadele în care organul plenar nu este în trunit, și poate avea funcții exclusive.
Clasificare
Clasificarea o rganizațiilor internaționale se poate face în funcție de :
1. Momentul apariției :
➢ organizații din perioada antebelic ă sunt organizațiile care au apărut
înaintea Primului Ră zboi Mondial precum Com isia Europeană a Dunării (1856), Organizația
Internațională de Meteorologie (1895) și Uniunea Telegrafiei Internaționale (1865) ;
➢ organizații din perioada interbelic ă au luat naștere în urma Conferinței de
la Versailles ca Liga Națiunilor sau Comisia Intern ațională de Navigație Aeriană ;
➢ organizații din perioada postbelic ă au fost instituite după al Doilea Război
Mondial precum Organizația Națiunilo r Unite și instituțiile specializate, Consiliul Europei,
Organizația Unității Americane ș.a.
2. Posibilitatea de a deveni membru :
➢ deschise (ONU) ;
➢ închise.
3. Vocație :
➢ universale (ONU și instituțiile specializate );

10
➢ regionale (Liga Arabă, ASEAN) ;
➢ subregionale (Comisia Dunării).
4. Tipul membrilor:
➢ Organizații guvernamentale ;
➢ Organizații neguvernamentale.
5. Specifi citatea activităț ii:
➢ Generale (Consiliul Europei) ;
➢ Specializate (instituțiile specializate ONU) .
6. Sfera preocupărilor :
➢ Organizații pentru drepturile omului (Freedom Now );
➢ Organizații pentru gestionarea conflictelor ( Crisis Group) ;
➢ Organizații pentru acțiuni umanitare (Medici fă ră frontiere) ;
➢ Organizații de securitate, apărare și cooperare (NATO) etc.

I.2. Uniunea Europeană. Noțiuni elementare
Uniunea European ă a apărut în 1992, odat ă cu semnarea Tratatului de la Maastricht, însă
a avut la baz ă organiza ții deja existente: Comunit atea C ărbunelui și a O țelului, Comunitatea
Economic ă European ă și Comunitatea European ă a Energiei Atomice.
Europa, divizat ă într-o Europ ă occidental ă format ă din state democratice și o Europ ă
răsăritean ă aflată în sfera de influen ță a Uniunii Sovietice, a av ut nevoie de o reconstruc ție dup ă
cele dou ă războaie mondiale care au distrus -o. Astfel, în 1950, Ministrul de Externe francez
Robert Schumann a propus ca Fran ța, Germania, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg s ă își
uneasc ă industriile de c ărbune și oțel. D iscursul lui Schumann a avut efectul dorit, un an mai
târziu semn âdu-se Tratatul de instituire a Comunit ății Europene a C ărbunelui și Oțelului de c ătre
statele amintite mai sus.
Până în 1973, c ând Marea Britanie, Irlanda și Danemarca s -au al ăturat acestui p roiect,
alte dou ă comuni tăți au luat fiin ță, ambele în 1957: Comunitatea Economic ă European ă și
Comunitatea European ă a Energiei Atomice. În anii 1980, s -au al ăturat celor nou ă țări membre
încă trei: Grecia, Spania și Portugalia.
În 1992 se semneaz ă Tratatu l de instituire a Uniunii Europene, iar în 1995 are loc a patra
extindere, ade rând Suedia, Finlanda și Austria, iar noua organiza ție cuprinde acum aproape tot

11
vestul Europei. În 2004 are loc cea mai mare exti ndere a UE, 10 state devenind membre cu
drepturi depline atunci: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceh ă,
Slovacia, Slovenia și Ungaria, ca în 2007 Rom ânia și Bulgaria s ă li se al ăture. Ultima țară care s –
a alăturat acestei Uniuni este Croa ția în 2013.3
Din 1951, de la formarea primei Comunit ăți, au fost semnate mai multe tratate care au
dus la form area Uniunii Europene pe care o cunoa ștem ast ăzi.
Tratatul de la Paris a fost semnat în aprilie 1951 și a intrat în vigoare în 1952. Statele
semnatare – Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg – au instituit
Comunitatea C ărbunelui și a O țelului, valabil ă 50 de ani. CECO a urm ărit crearea a dou ă piețe
comune care s ă permit ă dezvoltarea economic ă, cât și libera circula ție a produselor create de
indust riile carbonifer ă și siderurgic ă. Mai mult, CECO a reprezentat și o garan ție că Franța și
Germania vor men ține pacea în Europa. Dup ă expirarea tratatului, în 2002, func țiile sale au fost
preluate de Uniunea European ă.4
Tratatul de instituire a Comunit ății Europene a Energiei Atomice și Tratatul de instituire
a Comunit ății Economice Europene au fost semnate în paralel , în martie 1957 la Roma , și au
intrat în vigoare în 1958. Tratatul Euratom, r ămas neschimbat de la ratificarea sa, a dorit
coordonarea rezervelor de materiale fisi onabile și a programelor de cercetare inițiate sau
pregătite de statele membre cu privire la utilizarea în scopuri pașnice a energiei nucleare. Prin
înfiin țarea CEE s -a dorit crearea unei pie țe comune prin care s ă se asigure libera circula ție a
bunurilor, a serviciilor, a lucr ătorilor și a capitalului, dar și elaborarea unor politicii comune în
domeniile agricol, economic, transporturi.5
În 1965, s -au înfiin țat Consiliul de Mini ștri (rol decizional) și Comisia European ă (rol
executiv) în urma semn ării Trata tului de Fuziune la Bruxelles.6
Actul Unic European, semnat în februarie 1986 și intrat în vigoare în 1987, a modificat
Tratatul CEE. Semnat în două etape de către Franța, Germania, Olanda, Luxembourg, Belgia,
Regatul Unit, Spania, Portugalia, Irlanda (17 februarie 1986) și Italia, Danemarca și Grecia (28
februarie 1986), acest tratat a extins competen țele Comunit ății în mai multe domenii precum

3https://europa.eu/european -union/about -eu/countries/member -countries_ro , accesat la 10 mai 2018.
4http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/en/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.1.html , accesat la 10 mai 20 18.
5http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/en/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.1.html , accesat la 15 mai 2018.
6http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/en/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.1.html , accesat la 15 mai 2018.

12
cercetare și tehnologie și mediu, a conferit Parlamentului European mai mult ă putere, și a format
piața unic ă internă.7
Tratatul de la Maastricht, sau Tratatul privind Uniunea European ă, a fost semnat în
februarie 1992 și a intrat în vigoare anul urm ător. Acest tratat a pus bazele Uniunii prin
modificarea profund ă adusă tratatelor anterioare. Tratatul a întemeiat o U niune bazat ă pe trei
piloni. Primul pilon – Comunitățile Europene – asigură, în continuare, obiectivele pe care CECO,
CEE și Euratom și le -au propus, al doilea pilon – Politica externă și de securitate comună
(PESC) – are ca scop realizarea unei politicii externe și a unei politici de securitate comună
pentru consolidarea democrației și respectarea drepturilor omului, promovarea cooperării și
consolidarea securității europene, iar al treilea pilon – Cooperare în domeniul justiției și al
afacerilor externe – cuprinde domenii precum crima organizată, terorismul, corupția și traficul
ilegal.8
Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997 și intrat în vigoare în 1999, a amendat Tratatul
de la Maastricht. Tratatul a extins competențele Uniunii Europene prin dezvoltare a politicilor de
ocupare a forței de muncă, prin reformarea politicii externe și de securitate comună, prin
modificarea politicii sociale, prin extinderea votului în majoritate calificat ă, a consolidat
atribuțiile Parlamentului European în sensul copartici pării acestuia la procesul decizional, și a
integrat Acordul Schengen în textul tratatului.9
Tratatul de la Nisa, semnat în februarie 2001 și intrat în vigoare la începutul anului 2003,
a reformat instituțiile UE pentru a face față provocărilor ce urmau să apară la următoarele
extinderi. A șadar, Tratatul de la Nisa a avut în vedere extinderea votului în majoritate calificat ă,
crearea unui nou sistem de ponderare a voturilor, și a modificat compozi ția organelor și
funcționarea lor.10
Ultimul tratat încheiat a fost Tratatul de la Lisabona unde șefii de stat sau de guvern au
semnat documentul la data 13 decembrie 2007, intrând în vigoare în decembrie 2009. Numit și
Tratatul de reformă, acest tratat este inspirat de Tratatul de instituire a unei Constituții pentr u
Europa (proiect eșuat în timpul ratificării) și la fel ca până acum, modifică tratatele deja existente
prin prezentarea unor amendamente noi care vor reforma instituțiile și politicile interne ale

7http://www.europarl.europa.eu/a tyourservice/en/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.1.html , accesat la 15 mai 2018.
8http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.3 .html , accesat la 15 mai 2018.
9http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.3.html , accesat la 15 mai 2018.
10http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.4.html , accesat la 15 mai 2018.

13
Uniunii, vor consolida politica externă și vor îmbunătăți procesul decizional. Totodată, a creat
două noi funcții: Președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant pentru Afaceri
Externe și Politică de Securitate. În plus, Tratatul le permite acum cetățenilor să participe mai
activ la construcția europe ană.11
Uniunea European ă este o entitate unic ă în lume și istorie deoarece nu este nici federa ție
precum Statele Unite ale Americii sau Rusia, dar nici organiza ție interguvernamental ă ca
Națiunile Unite, iar Klaus -Dieter Borchardt (2011, p. 34) define ște Uniu nea ca fiind o
„organiza ție suprana țional ăˮ. Statele membre UE sunt state independente, în ciuda faptului c ă
cedeaz ă o parte din suveranitatea lor. Însă acest fapt le ajut ă să devin ă, împreun ă, un actor
important în arena interna țional ă. Prin punerea în comun a suverani tății, cele 28 de state membre
adopt ă decizii comune la nivel european pentru probleme specifice.
Uniunea Europeană dispune de o competență legislativă și executivă proprie, precum și
de un sistem judiciar independent și de o bancă centrală. Acestea sunt sprijinite și completate de
o serie de instituții și organe, ale căror competențe decurg din tratatele fondatoare. De‑a lungul
anilor, prin diversele tratate, competențele Uniunii au evoluat semnificativ, la fel ca procedurile
decizionale pe c are le urmează în prezent Parlamentul și Consiliul atunci când elaborează
legislație cu privire la majoritatea politicilor UE. Pentru a‑și îndeplini obiectivele, Uniunea
dispune de propriul buget. Tratatul de la Lisabona i‑a acordat Parlamentului competenț e egale cu
cele ale Consiliului să decidă cu privire la întregul buget al UE și la cadrul financiar
multianual.12
Cele mai importante institu ții ale Uniunii Europene sunt Parlamentul European,
Consiliul, Consiliul de Mini ștri, Comisia European ă, Curtea de J ustiție, Banca Central ă
European ă și Curtea de Conturi deoarece sunt fundamentale pentru integrarea european ă.
Parlamentul Europea n este organul legislativ al Uniunii, fiind ales o dat ă la 5 ani prin
vot direct. Cet ățenii europeni sunt reprezentan ți de 754 de deputa ți care reprezint ă 9 grup ări
politice. Președintele Parlamentului (Antonio Tajani) are un mandat de 2 ani și jum ătate și este
asistat de 14 vicepre ședinți. Acesta reprezint ă Uniunea în politica extern ă și Parlamentul în fața
celorlalte institu ții europene. Parlamentul European își are sediul principal la Strasbourg
(Franța), cu alte două sedii la Bruxelles (Belgia) și Luxemburg (Franța).

11http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.5.html , accesat la 15 mai 2018.
12http://ww w.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=theme1.html , accesat la 15 mai 2018.

14
Europarl dispune de trei puteri:
1. Puterea legislativ ă prin care adopt ă legisla ția european ă împreun ă cu Consili ul Uniunii
Europene. Cele dou ă institu ții au drepturi egale, legile adoptate acoper ă o multitudine de domenii
precum protec ția mediului sau tra nsporturile.
2. Puterea de control este exercitat ă asupra celorlalte institu ții ale Uniunii. Parlamentul își
exercită puterea prin examinarea rapoartelor, prin adresarea întreb ărilor, prin examinarea
petițiilor cet ățenilor și prin monitorizarea activit ății. De exemplu, c ând urmeaz ă să fie numit ă o
nouă Comisie European ă, PE audiaz ă candida ții. Mai mult, Comisia r ăspunde în fa ța
Parlamentului, care are dreptul de a demite Comisia printr -o mo țiune de cenzur ă.
3. Controlul finan țelor publice . Împreun ă cu Consiliul European, Parlamentul stabile ște
bugetul anual al Uniunii, dezbate proiectul de buget, iar pre ședintele PE aprob ă bugetul p rin
semnarea sa.
Parlamentul își împarte activitatea în dou ă etape:
➢ Pregătirea ședințelor plenare. Lucr ările de preg ătire sunt efectuate de comisiile
Parlamentului , comisii ce acoper ă toate domeniile de activitate.
➢ Sesiunea plenar ă în sine. Ședințele au loc o d ată pe lun ă, timp de o s ăptămână, de
regul ă la Strasbourg. În cadrul acestor sesiuni, europarlamentarii examineaz ă propuneri
legislative și adopt ă modific ări. Pot avea loc și sesiuni extraordinare care au loc la Bruxelles.13
Consiliul Eu ropean , format din șefii de stat sau de guvern, pre ședintele Consiliului
Euro pean (Donald Tusk) și pre ședintele Comisiei Europene, define ște direc ția politic ă și
priorit ățile Uniunii Europene. Consiliul European se reune ște de patru ori pe an , la B ruxelles,
însă pot avea loc și reuniuni informale (extraordinare ) pentru a fi discutate probleme urgente.
Reuniunile CE sunt prezidate de c ătre Pre ședintele institu ției. Mandatul acestuia este de 2 ani și
jumătate, și mai poate fi reales încă o dat ă după expirarea p rimului mandat. Pre ședintele are rolul
de a preg ăti și conduce ședințele Consiliul ui European, și poate s ă reprezinte Uniunea în materie
de afaceri externe și securitate împreun ă cu Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politic ă
de securitate.
Consiliul European nu are putere legislativ ă, la sf ârșitul reuniunilor sunt elaborate
„concluzii” care reflect ă mesajul principal al discu țiilor.14 Deciziile adoptate de CE sunt votate
doar de șefii de stat sau de guvern.15

13https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/european -parliament_ro , accesat la 15 mai 2018.

15
Consiliul Uniunii Europene sau Consili ul de Mini ștri este format din c âte un ministru
din fiecare stat membru și are rol legislativ împreun ă cu Parlamentul . Mini ștrii care particip ă la
ședințele de Consiliu variaz ă în func ție de domeniul discutat. Mandatul pre ședinției, de ținut
acum de Bulgaria, este de 6 luni, prin rota ție fiecare guvern na țional va organiza și prezida
reuniuni de Consiliu.
Consiliul are cinci responsabilit ăți majore:
1. Adopt ă, împreun ă cu Parlamentul, legile europene.
2. Coordon ează politicil e statelor membre. De exemplu, mini ștrii economiei și finan țelor asigur ă
coordonarea între politicile economice na ționale pentru a putea realiza o politic ă economic ă
european ă.16
3. Politica extern ă și de securitate comun ă este pus ă în aplicare de c ătre Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru a faceri externe și politic ă de securitate împreun ă cu statele membre în cadrul
Consiliului Afaceri Externe.17
4. Încheie acorduri interna ționale .
5. Aprob ă bugetul Uniunii.
Consiliul are dou ă sedii, cel principal se g ăsește la Bruxelles, cel secundar la
Luxe mburg .18
Comisia European ă este organul executiv al Uniunii Europene. Aceasta întocme ște
propuneri legislative, implementeaz ă deciziile, asigur ă respectarea tratatelor și promoveaz ă
Uniunea. Comisia este format ă din 28 de membri, numi ți „comisari” . Comisarii acționeaz ă în
interesul Uniunii, nu al statelor pe care le reprezint ă. Președintele Comisie i (Jean -Claude Junker)
este propus de Consiliu și ales de Parlament și este asistat de mai mul ți vicepre ședinți. Cu un
mandat de 5 ani, comisarii europeni sunt propu și de c ătre Pre ședintele Comisiei și îi nume ște în
funcție PE. Totodat ă, Comisia r ăspunde în fața Parlamentului și poate fi demis ă printr -o mo țiune
de cenzur ă. Președintele Comisiei este propus de guvernele statelor membre.

14Direcția Generală Comunicare (Comisia Europeană). (2013). Cum funcționează Uniunea Europeană , Luxemburg:
Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, p.12.
15http://www.consilium.europa.eu/ro/european -council/ , accesat la 16 mai 2018.
16Direcția Generală Comunicare (Comisia Europeană). (2013). Cum funcționează Uniunea Europeană , Luxemburg:
Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene , p.15.
17 Direcția Generală Comunicare (Comisia Europeană). (2013). Cum funcționează Uniunea Europeană , Luxemburg:
Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, p.15.
18https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/council -eu_ro , accesat la 16 mai 2018.

16
Comisia European ă are patru func ții semnificative19:
1. Propune proiecte legislative, Comisia f iind singura institu ție care are drept de ini țiativă, deci e
singura responsabil ă pentru elaborarea propunerilor de noi acte europene.
2. Administreaz ă și aplic ă politicile și bugetul UE.
3. Aplic ă dreptu l europea n, împreun ă cu Curtea de Justi ție. Consiliul se asigur ă că legisla ția se
aplic ă la fel în toate statele membre, iar dac ă constat ă că un stat nu își îndepline ște obliga țiile ia
măsurile necesare pentru remedierea situa ției.20
4. Reprezint ă Uniunea în plan interna țional oferindu -le astfel statelor membre posibilitatea de a
avea un singur reprezentant în forumurile interna ționale. Înaltul Reprezentant pentru afaceri
externe și politic ă de securitate se ocup ă de chestiunile privind afacerile externe și securitate .21
Curtea de Justi ție a Uniunii Europene este organul juridic al Uniunii Europene. CJUE
reune ște trei instan țe diferite: Curtea de Justi ție, Tribunalul și Tribunalul Func ției Publice.
Curtea de Justi ție este format ă din c âte un judec ător din fiecare stat membru și 11 avoca ți
generali. Ace știa sunt numi ți de guverne le statelor membre pentru un mandat de 6 ani.
Președintele Cur ții este ales de judec ătorii acesteia pe un mandat de 3 ani. Tribunalul este format
din c âte un judec ător din fiecare stat membr u al UE. La r ândul lor, ace știa au un mandat de 6 ani,
iar pre ședintele un mandat de 3 ani. Tribunalul func ției publice este format din 7 judec ători și se
ocup ă de litigiile dintre Uniune și func ționari ei. CJUE se asigur ă că legea este aplicat ă la fel în
toate țările membre și că acestea își îndeplinesc obliga țiile.
Cele mai frecvente cauze în care Curtea se pronun ță sunt:
1. Hotărâri preliminar e – o instan ță național ă poate solicita opinia Cur ții de Justi ție în cazul în
care are îndoieli cu privire la interpr etarea sau valabilitatea unui act legislativ european .
2. Procedurile de constatare a ne îndeplinirii obliga țiilor – Curtea investigheaz ă acuza țiile
Comisiei de ne îndeplinire a obliga țiilor de c ătre un stat, iar dac ă îl consider ă vinovat, Curtea
poate aplica pe naliz ări în cazul în care nu remediaz ă situa ția în cel mai scurt timp.
3. Acțiunile în anulare – Comisia, Consiliul, statele membre sau persoanele fizice pot cere
anularea unei legi europene dac ă o consider ă a fi ilegal ă.

19Direcția Generală Comunicare (Comisia Europeană). (2013). Cum funcționează Uniunea Europeană , Luxemburg:
Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europen e, p. 20.
20Direcția Generală Comunicare (Comisia Europeană). (2013). Cum funcționează Uniunea Europeană , Luxemburg:
Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, p. 21.
21https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/european -commission_ro , accesat la 16 mai 2018.

17
4. Acțiunile în constatarea ab ținerii d e a ac ționa – în unele situa ții, Parlamentul, Comisia și
Consiliul sunt obligate s ă adopte anumite decizii. Dac ă deciziile respective nu sunt adoptate,
statele membre și institu țiile UE pot solicita Cur ții consemnarea ab ținerii de a ac ționa.22
Banca Centra lă European ă este banca centra lă a Uniunii Europene. BCE are func ția
de a gestiona moneda euro și pol itica monetar ă din zona euro. Banca Central ă European ă este
format ă din băncile centrale na ționale din zona euro și își are sediul în Germania, la Frankfurt pe
Main.23
Zona euro a fost creat ă în 1999, prin adoptarea monedei virtuale de c ătre 11 state
membre: Austria, Belgia, Finlanda, Fran ța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos,
Portugalia și Spania, ca în 2001 și Grecia s ă adopte moneda. În 200 2, euro înlocuie ște monedel e
naționale intr ând în circula ție sub for mă de valut ă. În prezent, zona euro num ără 19 state,
Slovenia (2007), Cipru, Malta (2008), Slovacia (2009), Estonia (2011), Letonia (2014) și
Lituania (2015) fiind ultimele care au aderat la aceast ă zonă.24
Principalul obiectiv al BCE este de a men ține stabilitatea pre țurilor. În plus, gestioneaz ă
rezervele valutare ale statelor membre din zona euro, desf ășoară operațiuni de schimb valutar,
promoveaz ă sisteme eficiente de plat ă pentru a sus ține pia ța unică, aprob ă tipărirea ba ncnotelor
euro și colecteaz ă date statistice relevante de la b ăncile centrale na ționale.25
Curtea de Conturi European ă este compus ă din 28 de membri, c âte un reprezentant al
fiecărei țări mem bre. Acești membri sunt numi ți de Consiliul de Mini ștri și au un mandat de 6
ani. Președintele Cur ții de Conturi este ales de membri și are un mandat de 3 ani.
Rolul principal al CEE este de a verifica cheltui elile și veniturile UE, adic ă bugetul
Uniunii . De asemenea, prezint ă un rapor t anual privind executa rea bugetului pentru anul
financiar anterior și poate emite documente de pozi ție cu privire la alte probleme.26
Pe lângă acestea, mai g ăsim institu ții precum Comitetul Economic și Social European,
Comitetul Regiunilor, Ombudsmanul Eu ropean ș.a., cât și agen ții specializate care ofer ă

22https://europa.eu/european -union/ab out-eu/institutions -bodies/court -justice_ro , accesat la 16 mai 2018.
23https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/european -central -bank _ro, accesat la 16 mai 2018.
24http://www.consilium.europa.eu/ro/history/ , accesat la 16 mai 2018.
25Direcția Generală Comunicare (Comisia Europeană). (2013). Cum funcționează Uniunea Europeană , Lux emburg:
Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, pp. 26 -27.
26Direcția Generală Comunicare (Comisia Europeană). (2013). Cum funcționează Uniunea Europeană , Luxemburg:
Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, p. 29.

18
informa ții sau consiliere institu țiilor europene, na țiunilor membre și cetățenilor. Acestea pot fi
grupate în mai multe categorii27:
➢ Agen ții descentralizate – sunt numite „descentralizate” deoarece se g ăsesc pe tot teritoriul
Uniunii. Ele au personalitate juridic ă și gestioneaz ă sarcini de natur ă juridic ă sau științifică.
Exemple: Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie de la Lisabona, Oficiul
Comuni tar pentru Soiuri de Plante de la Angers.
➢ Agen ții și organisme Euratom – ele activeaz ă în temeiul Tratatului Euratom .
➢ Agen ții executive – asigur ă gestionarea practic ă a programelor Uniunii. Ele sunt instituite
pe o perioad ă fixă și trebuie s ă se afle în aceea și loca ție ca și Comis ia European ă. Exemplu:
Agenția Executiv ă a Consiliului European pentru Cercetare.28
Legislația europeană privind statutul refugiaților
Legislația Uniunii Europene privind migrația a fost implementată de -a lungul timpului,
prin mai multe Tratate. Primul pas făcut de Uniune a fost în 1993, când au creat un cadru comun
privind migrația și azilul în Tratatul de la Maastricht. Acest cadru a reprezentat baza politicii
comune ce avea să fie adoptată mai târziu. Pilonul III al tratatului – Cooperare în domeniul
justiției și al afacerilor externe – a stabi lit regul ile de trecere a frontierelor externe ale
Comunității, a realizat o politică comuna în privința acordării azilului și a urmărit combaterea
imigrației ilegale.
Problematica migrației și a azilului a devenit o prioritate în 1997. T ratatul de la
Amsterdam adoptă, prin mai multe directive, măsuri cu privire la examinarea cererilor de azil,
acordarea vizelor, trasează criteriile în baza cărora se poate acorda statu tul de refugiat și protecție
internațională. Mai adoptă, de asemenea, o norm ă care dorește echilibrarea numărului de
refugiați primiți la nivelul statelor membre.
În urma semnării Tratatului, în 1999, are loc întrunirea Consiliului de la Tampere care a
creat Sistemul european comun de azil. SECA se folosește de directivele me nționate anterior (i.e.
Directiva privind procedurile de azil, Directiva privind condițiile de primire, Directiva privind
standardele minime) și de două regulamente: Regulamentul Dublin care stabilește ce stat
membru are obligația de a analiza cererile de azil și Regulamentul Eurodac care este, de fapt, o

27Direcția Generală Comunicare (Comisia Europeană). (2013). Cum funcționează Uniunea Europeană , Luxemburg:
Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, p. 38.
28https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/european -court -auditors_ro , accesat la 16 mai 2018.

19
bază electronică cu amprente care determină dacă solicitantul de azil a depus deja o altă cerere
într-un alt stat membru.29
Instituțiile însărcinate cu aplicarea directivelor și a regulamentelor sunt Parlam entul
European, Comisia Europeană, Consiliul European și Curtea Europeană de Justiție.
I.3. Imaginea organizațională
Încă din cele mai vechi timpuri, imaginea a fost folosită în spațiul public pentru a ajuta la
recunoașterea unei culturi, a unei religii s au a unei instituții, însă studiul imaginii organizaționale
a apărut abia în secolul trecut, după cel de -al Doilea Război Mondial. În prezent, organizațiile
sunt din ce în ce mai conștiente de imaginea pe care o creează și de modul în care o dezvoltă și o
promovează.
Termenul de imagine vine din latină „imago, imaginis” și înseamnă „ceea ce ține loc de”.
Totodată, grecii foloseau cuv ântul „eikon” care se traduce prin „ceea ce reproduce, ceea ce
ilustreaz ă o realitate” (Wunenburger, 2004, p. 17). Pornind de la aceste cuvinte, și traduceri,
oamenii percep imaginea unei organizații ca fiind o reprezentare grafică precum logo -ul,
simbolul sau culo area, însă aceasta constituie mai mult decât atât.
Imaginea este studiată în multiple domenii (comunicare, psiholo gie, antropologie,
sociologie, mass -media) întrucât aceasta influențează permanent percepția umană asupra
produselor sau serviciilor pe care o organizație le furnizează. Imagin ile create amplifică sau
simplifică, facilitează sau complică procesul comunică rii prin faptul că în jurul lor se
cristalizează opinii, atitudini, convingeri, credințe, teorii, ideologii , doctrine și, în ultimă instanț ă,
acțiuni ale oamenilor. (Halic, Chiciudean, 2004, p. 9)
În literatura de specialitate, imaginea este definită ca f iind „reprezentarea sau ideea pe
care și -o formează indivizii unui mediu sau ai unui segment al publicului” (Mucchielli, 1970, p.
110, apud. Chiciudean, Țoneș, 20 10, p. 7), sau ca „reprezentarea care s -a format ca o sumă de
credințe, atitudi ni, opinii, pre judecăți, experiențe sau presupuneri la grupe de oameni din cadrul
opiniei publice asupra unei persoane fizice sau juridice, organizații, fenomene, obiecte” (Stancu,
2006, p. 17).
O organizație își creează, fie că vrea, fie că nu, mai multe tipuri de imag ine. Imaginile
unei organizații sunt rezultatele interacțiunilor pe care aceasta le are cu diferite grupuri numite

29Comisia Eu ropeană. (2014). Sistemul european comun de azil . Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii
Europene

20
stakeholderi.30 Din acest motiv, imaginile organizaționale se pot clasifica în imagine financiară,
imagine socială (directorii și investitorii se bazează pe cifrele de afaceri ale organizației),
imaginea socială (care se explică prin implicarea în comunitate și practicile sale), imagin ea de
firmă (înțeleasă prin preferința de a lucra pentru organizația respectivă), imaginea de marcă (este
o repr ezentare grafică cu rolul de a vinde produse) și imaginea de produs (prin care se înțelege
satisfacerea unei nevoi de către un produs).
O organizație își dezvoltă imaginea în timp, prin diverse modalități, printre cele mai
importante fiind comunicarea (ai ci se încadrează advertising -ul, publicitatea și sponsorizarea),
maniera în care un individ sau un grup oferă o semnificație experienței lor cu organizația și
mediatizarea. Mai mult, imaginile organizaționale sunt flexibile, organizațiile își controlează
imaginile prin determinarea și modificarea factorilor care alcătuiesc imaginea pe care
stakeholderii o au.
Imaginea socială a organizațiilor
Chiciudean și Țoneș (20 10, p. 9) definesc imaginea socială a unei organizații ca fiind un
„obiect de patrimoniu, fi e că este moștenită, fie că este inclusă în totalitatea bunurilor
organizației, fie că este considerată ca dimensiune nematerială, subiectivă, dar care poate fi
apreciată în bani, întrucât are valoare pe piață.”
Imaginea socială a unei organizații este, pr obabil, cea mai importantă dintre imaginile pe
care le poate avea deoarece ea va influența cel mai mult succesul organizației. Cu cât o
organizație este mai cunoscută și își consolidează poziția în domeniul în care activează, iar
activitățile sale sunt com plexe, atunci va reuși să își construiască o imagine care îi influențează
pozitiv succesul.
Așa cum am menționat anterior, imaginea organizațională este flexibilă, ceea ce
înseamnă că imaginea pozitivă construită se poate transforma în una negativă, de mu lte ori subit,
din cauze imprevizibile, greu controlabile de către organizații. Ceea ce este important aici este
că, pentru o organizație prestigioasă, imaginea negativă nu îi va afecta pe termen lung succesul,
imaginea organizațională fiind dificil de dis trus.
Imaginea se comunică prin limbaj, documente, discurs, practici și dispozitive materiale,
iar promovarea ei se realizează prin publicitate, reclamă, utilizarea liderilor de opinie și crearea

30Stakeholderii sunt persoanele care au un interes în organizație. Exemple de stakeholderi sunt managerii, angajații,
clienții etc.

21
de evenimente. Promovarea trebuie să accentueze rolul și act ivitățile organizației, cât și
contribuția pe care o aduc membrii în vederea efectuării scopului organizației. (Chiciudean,
Țoneș, 2010, p. 23)
În același timp, subiectul imaginii sociale poate fi un subiect dificil, în măsura în care
clasificarea imaginii în pozitiva sau negativă ține de subiectivismul
cumpărătorului/ben eficiarului de produse/servicii , aceasta depinzând de o serie de factori precum
mediul din care acesta provine, principiile pe care le are, sistemul de valori care îl caracterizează,
intera cțiunea pe care a avut -o cu organizația sau cu produsul. Alegerea produsului de către
oameni este, de asemenea, influențată de părerea personală pe care cumpărătorul o are despre
sine, dorind să cumpere produse/servicii care să îl reprezinte și care să îl ajute să fie acceptat,
respectat și integrat în grupurile importante pentru el.
În ceea ce privește imaginea organizațiilor internaționale, reprezentative pentru fiecare
stat, aceasta este, la un moment dat, echivalentă cu imaginea țării pe care o reprezi ntă și deci, un
factor important în politica internațională unde „nu de puține ori, […] imaginea percepută a
statelor a fost unul dintre elementele care au determinat fundamentarea deciziilor politice,
economice, militaro -strategice etc. față de ele.” (Chi ciudean, Țoneș, 2010. p. 6)
Promovarea imaginii organizației
Promovarea imaginii se realizează prin următoarele metode: informarea publică,
publicitatea, reclama și liderii de opinie.
Informarea publică este o formă de promovare folosită cu precădere în ad ministrație și în
mediul politic cu rolul de a informa cetățenii în leg ătură cu activitățile desfășurate. Informarea
publică are ca principală caracteristică distribuirea către mass -media a informațiilor relevante
pentru imaginea organizației, fără ca acea sta să aibă control asupra modului cum vor fi difuzate,
dar nici obligații bănești față de trusturile de presă.
Publicitatea (sau advertising -ul) este un fenomen social care se adresează publicul ui
larg, nu doar publicului -țintă și care consolidează imagi nea organizației, menținând -o în atenția
populară și oferindu -i credibilitate și notorietate. Publicitatea se diferențiază de informare a
publică prin factorul economic, Newson, VanSlike Turk și Kruckerberg (2003, p. 454, apud.
Chiciudean, Țoneș, 2010, p. 24) spunând că „publicitatea are un timp sau un spațiu pentru care se
plătește.”

22
Reclama este concretizarea publicității. Aceasta folose ște toate tehnicile ce au ca scop
imediat atragerea atenției consumatorilor asupra unui produs sau serviciu și influențar ea acestora
în vederea achiziționării și folosirii produsului sau serviciului respectiv. (Chiciudean, Țoneș,
2010, pp. 24 -25)
Liderii de opinie sunt formatori de opinie care au o capacitate de persuasiune dezvoltată
pe care o folosesc în a influența formar ea atitudinilor, ideilor și percepțiilor publicului larg.
Aceștia dau dovadă de o pregătire temeinică în anumi te domenii, în care au cunoștinț e vaste și
despre care pot emite teorii, păreri care să influențeze cetățeanul obișnuit, mai pu țin informat.

23
CAPITOLUL II.
UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI CRIZA MIGRANȚILOR

Începând cu anul 2015, Uniunea Europeană se confrunt ă cu un val de migrație31
nemaivăzut de aceasta. Majoritatea migranților care au venit în Europa în ultimii trei ani sunt
refugiați de război, din țări din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord, cu prec ădere din Siria. În
acest capitol voi prezenta Războiul Civil din Siria, cum a pornit și criza umanitară pe care a
declanșat -o, cât și cum a afectat țările europene și răspunsul Uniunii.
Refugiații su nt def iniți și protejați de dreptul internațional, astfel Convenția de la Geneva
din 1951, Protocolul adițional din 1967, Convenția pentru refugiați a Unității Africane din 1969
și Declarația de la Cartagena privind refugiații din America Latină (1984) reprezint ă
documentele cele mai importante în asigurarea protecției refugiaților.
Conform Convenției de la Geneva, „termenul de refugiat se aplică oricărei persoane:
(1) Care a fost considerată refugiat potrivit aranjamentelor din 12 mai 1926 și 30 iunie 1928
sau potr ivit convențiilor din 28 octombrie 1933 și din 10 februarie 1938 și protocolului din 14
septembrie 1939 sau ca urmare a aplicării Constituției Organizației Internaționale pentru
Refugiați. Hotărârile de neadmitere ca refugiat luate de Organizația Internați onală pentru
Refugiați în timpul mandatului său nu constituie o piedică pentru acordarea calității de refugiat
persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de paragraful 2 din prezenta secțiune;
(2) Care, în urma unor evenimente survenite înainte de 1 ian uarie 1951 și unor temeri
justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naționalității, apartenenței la un anumit grup
social sau opiniilor sale politice, se află în afara țării a cărei cetățenie o are și care nu poate, sau
datorită acestei tem eri, nu dorește protecția acestei țări; sau care, neavând nicio cetățenie și
găsindu -se în afara țării în care avea reședința obișnuită ca urmare a unor astfel de evenimente,
nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu dorește să se reîntoarcă.”32

31Migrație – Mișcar ea unei persoane sau a unui grup de persoane, fie peste o graniță internațională sau în interiorul
aceluiași stat. Este o mișcare a populației care poate să cuprindă orice fel de mișcare de persoane, indiferent de
durată, compoziția sau cauzele acesteia. A ceasta include migrația refugiaților, a persoanelor strămutate, a
migranților economici și a persoanelor care se deplasează din alte motive, inclusiv pentru reîntregirea familiei.
(conform Organizației Internaționale pentru Migrației)
32http://www.unhcr.org/ro/wp -content/uploads/sites/23/2016/12/1951_Convention_ROM.pdf , accesat la 30 aprilie
2018.

24
Cu alte cuvine, un refugiat este o persoană care fuge de violențe, persecuție sau război, cu
o teamă bine întemeiată de a fi persecutată din motive rasiale, religioase, de naționalitate, opinie
politică sau apartenență la un anumit grup social, și din aceste cauz e nu se poate întoarce în țara
natală sau se teme să facă acest lucru.
Convenția pentru refugiați a Unității Africane din 1969 vine în completarea definiției
dată de Convenția de la Geneva. Aceasta recunoaște ca refugiat „orice persoană obligată să își
părăsească țara din cauza agresiunii externe, ocupației, dominației străine sau din cauza
evenimentelor care perturbă în mod grav ordinea publică în țara de origine sau de naționalitate.”
Declarația de la Cartagena recunoaște refugiații ca fiind persoane care fug din țara natală „pentru
că viața, siguranța sau libertatea lor au fost amenințate de violențe generalizate, agresiuni străine,
conflicte interne, încălcări masive ale drepturilor omului sau alte circumstanțe care au perturbat
serios ordinea publică.”33
Tot în textul Convenției de la Geneva sunt stipulate și drepturile refugiaților, dar și
responsabilitățile și obligațiile statelor contractante. Astfel, refugiații au dreptul la viață, libertate
și securitatea persoanei, dreptul de a căuta și beneficia de azil, dreptul la educație și de a
participa la viața culturală a unei comunități, libertate de gândire, religioasă, de opinie și de
exprimare etc., în timp ce statele contractante trebuie să coopereze cu UNHCR, să informeze
Secretarul General al ONU despr e eventuale modificări ale legii naționale în ceea ce privește
refugiații, iar reciprocitatea în vederea acordării de drepturi străinilor este anulată fiindcă un
refugiat nu se bucură de protecția țării de origine.34 Cel mai important drept al unui refugiat este
acela al nereturnării, adică refugiații nu trebuie expulzați sau returnați în situațiile în care le este
amenințată libertatea sau viața.35
Organizația Internaționala pentru Migrație definește migrantul ca fiind „o persoană care
pleacă dintr -un loc în altul, care traversează o frontieră internațională sau se deplasează în
interiorul unui stat, departe de locul de rezidență sau de familie, făcând abstracție de: (1) statutul
juridic al unei persoane; (2) tipul deplasării (voluntară/involuntară); (3) cauz ele care au
determinat deplasarea. ˮ36

33http://archive.ipu.org/pdf/publications/refugee_en.pdf , accesat la 30 aprilie 2018.
34http://archive.ipu.org/pdf/publications/refugee_en.pdf , accesat la 30 aprilie 2018.
35http://www.unhcr.org/ro/380 -refugiat -sau-migrant -cum-este-corect -punctul -nostru -de-vedere.html , accesat la 30
aprilie 2018.
36http://oim.ro/ro/resurse/glosar , accesat la 30 aprilie 2018.

25
Astfel, migrantul este o persoan ă care p ărăsește în mod voit locul de baștină cu scopul de
a a-și îmbunătăți situația materială, de a -și reîntregi familia sau pentru educație. Față de refugiați,
aceștia se pot întoarce oricând în locurile natale deoarece ei continuă să beneficieze de protecția
guvernelor sale.
Diferențierea între cei doi termeni, refugiat și migrant, este importantă în contextul
actual, întrucât aceștia sunt folosiți alternativ. Criza migranților cu car e se confruntă Europa, și
mai cu seamă Uniunea Europeană, este o criză în care sunt implicați atât refugiați, cât și
migranți, și atunci utilizarea termenului de „ migrant ” în descrierea crizei este mai potrivit.

II.1. Confl ictul din Siria
Conflictul din Siria, cu combatan ți multipli care reprezint ă diferite interese, este un r ăzboi
de tip proxy. Însă pentru a înțelege mai bine acest r ăzboi trebuie luat în considerare contextul
istoric întrucât acest conflict își are originile în istorie.
Siria a făcut par te, până în 1918, din Imperiul Otoman. Siria otomană, formată atunci din
Siria de astăzi, Iordania, Liban, Israel, Palestina și Irak, era împărțită în 4 provincii (vilaiete):
Alep, Zor, Beirut și Damasc.
Odată cu încheierea Primului Război Mondial, Imperiu l Otoman (care a intrat în conflict
de partea Germaniei) a fost împărțit de francezi și britanici prin Acordul Sykes -Picot încheiat în
1916. Teritoriul a fost divizat fără a se ține cont de religii, etnii, triburi, culturi și istoria
popoarelor ce îl popul au. Acordul concede Marii Britanii Irakul și Palestina (care includea atunci
și Israelul de astăzi și Iordania), iar Libanul și Siria vor fi puse sub autoritatea Franței, unde vor
rămâne până în 1943, respectiv 1946.
De când și -a obținut independența în 1946 , Siria se confruntă cu probleme religioase și
etnice din cauza situației demografice. Datele demografice pentru Siria variază de la o sursă la
alta, în mare din cauză că unele grupuri minoritare sunt definite și de religie și de etnie. Î ntr-un
raport publ icat în 2011 de către Minority Rights Group International, intitulat World Directory of
Minorities and Indigenous Peoples – Syria , grupurile religioase se împart în majoritatea sunnită
(74%) și minoritățile alawită (11%), creștină (10%), șii tă (2%) și druz ă (3%) .37 În ceea ce

37http://www.refworld.org/docid/4954ce5ac.html , accesat la 30 aprilie 2018.

26
privește grupurile etnice, World Atlas oferă o defalcare mai detaliată a etniilor di n Siria în arabi
(74%), kurzi (9,5%), turkmeni (4,5%), asirieni (3,5%), armeni (1%) și alții (7,5%).38

Figura II.1. Religii (sursă Minority Rights Group International)

Figura II.2. Etnii (sursă World Atlas)

38https://www.worldatlas.com/articles/largest -ethnic -groups -in-syria.html , accesat la 30 aprilie 2018.

27
Primăvara Arabă reprezintă o serie de proteste ce au avut loc la sfârșitul anului 2010 și în
2011 în mai multe țări din Orientul Mijlociu și Afric a de Nord. Protestele pro -democrație au
început în Tunisia și au avut un efect de domino în regiunile menționate.
Motivele care au stat la baza acestor manifestații au fost corupția, rata mare a șomajului,
decalajul dintre săraci și bogați, cât și inflația , și au avut ca scop înlăturarea de la putere a
vechiului regim și instaurarea democrației.
În Siria, demonstrațiile au debutat pașnic, în ianuarie 2011, pe fondul căderii regimurilor
militar autoritare din Tunisia și Egipt, luând amploare și devenind viol ente în luna mar tie în urma
arestării și tortură rii a unui grup de adolescenți care au răspândit mesaje împotriva regimului.
Manifesta țiile au continuat pe parcursul lunii în mai multe ora șe din țară: Damasc, Alep, Hama,
Daraa, Deir al -Zar și al Hassake, i ar guvernul a r ăspuns cu brutalitate prin deschiderea focului
asupra civililor și omor ând câteva zeci de persoane.
În aprilie, Bashar al -Assa d face câteva concesii și ridică starea de urgență în care se afl ă
țara încă din 1963, stare de urgență ce a permis guvernului să suspende drepturile constituționale.
Demonstra țiile anti -guvern nu se opresc, iar forțele de securitate continu ă să se folosească de
arme și tancuri pentru a dispersa mulțimile de protestatari. În luna mai apar și primele reac ții
interna ționale, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană impun ând sancțiuni împotriva
lui Assad și a unor oficiali sirieni pentru încălcarea drepturilor omului.
Revoltele nu se opresc însă, la sfârșitul lunii iunie aproximativ 500.000 de persoane se
găsesc pe străzile orașului Hama. Forțele de securitate se folosesc în continuare de arme, iar sute
de persoane sunt ucise în timpul manifesta țiilor. Din nou, comunitatea interna țional ă
reacționeaz ă – Marea Britanie, Franța, Germania, SUA și Uniunea Europeană solici tă demisia lui
Assad pe motivul incapabilit ății acestuia de a conduce un stat39, în timp ce Organizația
Națiunilor Unite și Liga Arabă condamnă acțiunile guvernului sirian.40
Continuă să fie luate măsuri împotriva Siriei, Uniunea Europeană interzice, în sept embrie
2011, importurile de petrol în semn de protest împotriva măsurilor drastice luate de guvern
împotriva protestatarilor, Statele Unite își închide ambasada, iar Liga Arabă îi suspendă statutul
de membru Siriei. În noiembrie, Liga Arab ă impune sancțiun i Siriei cu scopul de a exercita
presiuni asupra Damascului pentru încetarea represaliilor. În decembrie, aceeași organizație

39https: //www.aljazeera.com/indepth/interactive/2012/02/201225111654512841.html , accesat la 5 mai 2018.
40http://www.digitaljournal.com/article/329590 , accesat la 5 mai 2018.

28
semnează un plan de pace cu Siria în care se stipula permisiunea Siriei de a primi vizita unor
observatori în vederea încheierii v iolențelor, însă acest lucru nu s -a realizat deoarece forțele de
securitate au deschis focul asupra civililor.41
Escaladarea violențelor și situația critică în care se regăsește Siria la începutului lui 2012
forțează Liga Arabă să își suspende misiunea de m onitorizare, iar în cadrul Consiliului de
Securitate, Rusia și China resping o rezoluție ce sprijinea planul Ligii de a -i solicita demisia lui
Assad. În ciuda eforturilor depuse de Națiunile Unite și Liga Arabă de a încheia înțelegeri cu
președintele sirian , manifestațiile continuă din pricina încălcării acordurilor semnate în care i se
solicita lui Bashar al -Assad încetarea focurilor și retragerea trupelor din zonele rezidențiale.
În mai 2012, ONU declară că situația din Siria constituie un război civil de amploare,
urmând ca președintele Assad să afirme acest lucru.
Din martie 2011 până în mai 2012, aproximativ 33.000 de sirieni s -au refugiat în
Turcia42, și până la sfârșitul lui 2012 se vor înregistra 57.000 de decese.43
În urma bombardamentului din 18 iulie 2012, în care au murit mai mulți oficiali sirieni
inclusiv Ministrul Apărării (și fratele lui Assad). Președintele american Barack Obama a
avertizat că SUA se vede obligată să intervină dacă guvernul sirian va recurge la arme de
distrugere în masă cu subs tanțe toxice, dar Assad a susținut că se va folosi de armele chimice
numai dacă forțe externe vor interveni în Siria.
În decembrie 2012, este suspectat primul atac chimic, Organizația Națiunilor Unite
conchide, un an mai târziu , că Assad s -a folosit de gaz sarin. În mai și iunie 2013, America și
Uniunea Europeană trimit arme în Siria pentru a ajuta rebelii sirieni. În aug ust, are loc un alt atac
de acest tip în suburbiile Damascului în timpul căruia au murit sute de persoane. Deoarece Assad
se confruntă acum cu posibilitatea unei intervenții americane, este de acord cu distrugerea
completă a stocului de substanțe chimice p rin semnarea unei convenții cu Rusia și Statele Unite.
Acest proces se încheie în 2014, însă Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice
(Organization for Prohibition of Chemical Weapons – OPCW) conti nuă să documenteze
utilizarea substanțelor chimice t oxice în conflict.

41https://www.aljazeera.com/indepth/interactive/2012/02/201225111654512841.html , accesat la 5 mai 2018.
42http://www.digitaljournal. com/article/329590 , accesat la 5 mai 2018.
43https://www.nytimes.com/2015/01/02/world/middleeast/syrian -civil-war-2014 -deadliest -so-far.html , accesat la 8
mai 2018 .

29
Până la 15 ianuarie 2018, s -au înregistrat un număr de 34 de atacuri chimice în Siria,
violând Convenția Armelor Chimice.44
Treptat celor dou ă grupări combatante din 2011 -2012, Armata Sirian ă Liber ă45 și For țele
lui Bashar al -Assad46, li s -au alăturat și alte fac țiuni: For țele kurde YPG și YPJ47, Jabhat al –
Nusra48și ISIS.49 Din 2014, grupările islamiste se afl ă în ofensiv ă și câștigă din ce în ce mai mult
teren. Tot în 2014, Națiunile Unite au sistat adunarea datelor despre victimele războiului înt rucât
acesta s -a intensificat.50
Interven țiile militare str ăine apar abia acum. Rusia vine în sprijinul lui Assad și lansează
atacuri aeriene împotriva Statului Islamic, însă Vestul și opoziția siriană susțin că Putin atacă
grupările rebele care luptă cont ra lui Assad. Continuă luptele pentru orașele controlate de rebeli,
în decembrie 2016, trupele guvernamentale siriene recâștigă controlul asupra orașului Alep,
susținute de forțele aeriene rusești și milițiile sponsorizate de Iran.
Intervenția americană ar e loc pentru prima data în 2017. Președintele Trump comandă, în
aprilie, o mișcare ofensivă aeriană asupra unei baze militare de unde se crede că guvernul sirian a
orchestrat un atac chimic asupra orașului Khan Sheikhoun care era controlat de rebe li. În ma i,
Statele Unite încep să înarmeze kurzii YPG.
În luna octombrie, Raqqa, capitala defacto a Statului Islamic, este recucerită, iar în
noiembrie, Armata siriană recucerește orașul Deir al -Zour de la IS. Din acest moment, gruparea
terorist ă Stat Islamic se a flă în defensivă, pierzând tot mai mult teritoriu.
Trupele guvernamentele, susținute în continuare de Rusia, continuă să revendice zone ale
rebelilor din provincia Idlib, iar în februarie 2018, lansează un atac asupra Ghoutei de Est, ultima
enclavă a acest ora lâng ă Damasc.

44http://www.ohchr.org/SiteCollectionImages/Bodies/HRCouncil/IICISyria/COISyria_ChemicalWeapons.jpg ,
accesat la 8 mai 2018.
45Armata Siriană Liberă este formată din multiple grupări rebele. Aliații principali ai acesteia sunt SUA, Franța,
Turcia, Arabia Saudită și primește ajutor non -letal din partea Marii Britanii, Canadei, Germaniei și Olandei.
46Aliații principali a lui Assad sunt Rusia și Iran. Primește sprijin militar din partea Irakului, Coreei de Nord,
Egiptului și sprijin non -letal din partea Chinei, Venezuelei și a Angolei.
47Forțele kurde YPG și YPJ sunt unitățile de protecție a poporului kurd. Aliații principali sunt SUA , Franța și Siria
(deoarece lupta împotriva ISIS), primesc ajutor militar aerian de la Canada, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită,
Australia, Iordania și Qatar, iar sprijinul non -letal îi este oferit de Marea Britanie și Rusia.
48Jabhat al -Nusra este ram ura al -Qaeda în Siria. Ea se opune regimului sirian și are obiectiv înființarea Califatului
pe teritoriul Siriei.
49ISIS (sau Daesh) este Statul Islamic din Siria și Irak care s -a desprins din al -Qaeda. La fel ca și Jabhat al -Nusra,
ISIS dorește să întemeie ze Califatul. Daesh s -a făcut cunoscut și a câstigat teritoriu prin campaniile militare violente.
50https://www.nytimes.com/2018/04/13/world/middleeast/syria -death -toll.html , accesat la 8 mai 2018.

30
II.2. Criza umanitar ă
Aflat ă în al șaptelea an de conflict, Siria continu ă să reprezinte cea mai mare criz ă
umanitar ă din ultimii 80 de ani. Criza umanitar ă sirian ă a început în luna mai a anului 2011,
odată cu venirea primilor refugia ți51 în Turcia. Situa ția se înrăutățește treptat și din ce în ce mai
mulți sirieni își părăsesc locuințele , ajung ând în țările vecine: Turcia, Liban, Irak și Iordania. În
martie 2012, UNHCR nume ște un coordonator regional pentru refugia ții sirieni, iar în luna iulie
se deschide prima tabără pentru refugiați în Iordania (Za’atri). Opera țiunile de asisten ță ale
UNHCR se intensifică în a doua jum ătate a anului, iar Înaltul Comisar pentru Refugia ți Antonio
Guterres , împreun ă cu Emisarul special al ONU Angelina Jolie , viziteaz ă refugia ți în Liban,
Iordania și Turcia. Totodat ă, UNHCR îndeamn ă statele europene s ă își respecte principiile de
azil și să își armonizeze abord ările de revizuire a cererilor de azi și de acordare a statutului de
refugiat. În luna noiembrie, UNHCR înregistreaz ă 300.000 de persoane str ămutate în Siria52, ca
raportul din luna urm ătoare s ă indice o jumătate de milion de refugia ți.
În acest an, UNHCR și partenerii s ăi lanseaz ă Planul Regional de R ăspuns ( Regional
Response Plan ). Acest document va indica planul de asigurare a asisten ței umani tare și de
protec ție pentru persoanele afectate. Întruc ât conflictul evolueaz ă de la an la an, se întocme ște un
astfel de plan pentru fiecare an.
Depășind previziunile, num ărul de refugia ți sirieni ajunge, în martie 2 013, la un milion,
ca în urm ătoarele 6 luni num ărul să se dubleze.
Din cauza intensific ării conflictului, UNHCR solicit ă trecerea în siguran ță a convoaielor
umanitare în Siria, iar în cadrul unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU, Antonio
Guterres avertizeaz ă ca aproape jumătate din popula ția Siriei va necesita ajutor umanitar p ână la
sfârșitul anului. În aceast ă manier ă, agen țiile umanitare ONU anun ță, în iunie 2013, valorile
Planului Regional de R ăspuns (aproape 3 miliarde de dolari) și a Planului de asisten ță umanitară
în Siria (1.4 miliarde de dolari), c ât și solicit ări din partea guvernelor libian și iordanian (830
milioane), însum ând peste 4.4 mili arde de dolari, cel mai exorbitant apel umanitar din istorie.

51Refugiat – conform convenției privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva în 1951, se consideră a fi refugiat
orice persoană care are temeri justificate de a fi persecutată din cauza rasei, religiei, naționalității, a partenenței la un
anumit grup social sau a opiniilor sale politice, sau care se află în afara țării a cărei cetățenie o are și care nu poate,
sau din cauza acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări. (conform Organizației Internaționale pentru Migra ție)
52Persoane Strămutate Intern (PSI) – persoane sau grupuri de persoane care au fost fortațe sau obligate să fugă
sau să își părăsească casele sau rezidența obișuită, în special ca urmare sau pentru a evita efectele unui conflict
armat, situații de viole nță generalizată, încălcări ale drepturilor omului sau dezastre naturale sau create de om și care
nu au trecut granițele de stat recunoscute internațional. (conform Organiza ției Interna ționale pentru Migra ție)

31
Num ărul de refugia ți din tab ăra Za’at ri din Liban ajunge la 120.000 de persoane în luna
iulie, iar în august num ărul de refugia ți minori dep ășește un milion, iar aproape 50.000 de
refugia ți kurzi sirie ni trec grani ța și ajung în nordul Irakului. Cifra refugia ților sirieni ajunge la 2
milioane în septembrie, fa ță de anul precedent c ând se num ărau doar 230.000 de persoane în
taberele de refugia ți, și peste 4 milioane sunt persoane str ămutate intern. Tot în aceast ă lună, șefii
de stat și guvern din Turcia, Iordania, Liban și Irak, împreun ă cu repr ezentan ții ONU se întrunesc
la Geneva și se angajeaz ă să ofere ajutor țărilor care nu fac fa ță valului de refugia ți.
Pe durata anului 2014, num ărul de refugia ți care încearc ă să ajung ă în Europa pe mare
crește, iar cifra persoane lor afectate de r ăzboi care au nevoie de ajutor umanitar este estimat ă la
11 milioane.
Anul 2015 reprezint ă începutul crizei migran ților în Europa, num ărul refugia ților
ajung ând la 4 milioane, cei mai mul ți dintre ei pe teritoriul Turciei. Consiliul de Securitate își
exprim ă îngrijorar ea în privin ța conflictului și estimeaz ă că peste un sfert de milion de persoane
au pierit p ână acum. Echipele UNHCR, împreun ă cu alte organiza ții non -profit, lucreaz ă în
permanen ță pentru a asigura protec ție și sprijin persoanelor care fug în Europa din cal ea
conflictului . În anul urm ător continu ă aceste eforturi și asigur ă totodat ă și distribuirea de produse
alimentare, haine și pături în zonele cele mai afectate.
În 2017, cifra refugia ților atinge 5 milioane, și aproape 60% de refugia ții din Liban
trăiesc în sărăcie absolut ă. Acum Secretar General al Na țiunilor Unite, Antonio Guterres solicit ă
acces umanitar și respectarea strict ă a dreptului interna țional umanitar, întruc ât num ărul
atacurilor chimice cre ște și totodat ă și numărul de victime ce necesit ă ajutor.
Conform datelor publicate de Înaltul Comisariat pentru Refugia ți al Na țiunilor Unite , în
luna aprilie a anului 2018, num ărul refugia ților se ridic ă la 5.6 milioane (cei mai mul ți se g ăsesc
în Turcia – 63.3% , urmat ă de Liban cu 17.5%, Iordania 11.7%, Ira k 4.4% și Egipt cu 2.3%), cifra
PSI este de 6.6 milioane, iar persoanele ce necesit ă ajutor umanitar sunt în num ăr de 13.1
milioane.53
Raportul UNICEF Syria Crisis. Humanitarian Results , publicat în ianuarie 2018, prezint ă
statisticile copiilor afecta ți de război: 2.6 milioane de copii sunt refugia ți, 2.8 milioane de copii

53http://www.unhcr.org/syria -emergency.html , accesat la 25 aprilie 2018.

32
au fost str ămuta ți în interiorul Siriei, și din cele 13.1 milioane de persoane care au nevoie de
ajutor 5.3 dintre acestea sunt copii.54

Figura II.3. Numărul refu giaților în țările vecine (sursă UNHCR, UNICEF)

Figura II.4. Situația populației din Siria (sursă UNHCR)

54https://relief web.int/sites/reliefweb.int/files/resources/UNICEF%20Syria%20Crisis%20Humanitarian%20Situation
%20Report%2C%20January%202018.pdf , accesat la 25 aprilie 2018.

33
II.3. Criza migran ților în Europa
Deși Uniunea Europeană s -a confruntat cu problema migranților încă de la începutul
războiului civil din Siria, aceasta a atins apogeul în 2015. Factorii declanșatori ai crizei au fost
numărul mare de cereri de azil, în 2015 erau înregistrate peste un milion de solicitări, și
evenimentele petrecute în Marea Mediterană în luna aprilie.55
În lun a aprilie, două bărci cu refugiați s -au răsturnat în Marea Mediterană, prima în apele
Libiei la 12 aprilie, a doua în apropiere de insula Lampedusa (Italia) șase zile mai târziu.
Echipele de salvare au reușit atunci să salveze 50 de persoane din cele 700 e stimate aflate la
bordul bărcilor. Imediat după aceste evenimente, a avut loc o întrunire a șefilor de stat și de
guvern europeni pentru a întocmi un plan de acțiune în această privință.
Pe tot parcursul anului, bărci pline cu refugiați din Orientul Mijloc iu și Africa de Nord și –
au făcut drumul spre Europa pe ruta Mediteranei. Comisia Europeană a sugerat, pentru prima
dată în mai 2015, distribuirea refugiaților printr -un sistem de cote, însă țări precum Polonia și
Ungaria s -au împotrivit acestei măsuri.
În iulie, guvernul ungar începe construcția unui gard de sârmă ghimpată de 4 metri
înălțime, și pe o lungime de 150 de metri la granița cu Serbia, pentru a împiedica refugiații să
intre pe teritoriul unguresc. Termină lucrarea în septembrie, după ce cancelaru l german Angela
Merkel a declarat că UE va gestiona criza și că își va menține granițele deschise.
În ciuda faptului că utilizarea Regulamentului Dublin a fost suspendată, Ungaria continuă
să îl folosească împiedicând refugiații să se deplaseze spre German ia. Acest lucru stârnește o
mică revoltă într -o gară din Budapesta deoarece autoritățile se pregăteau s ă oprească activitatea
trenurilor care urmau să plece spre vestul Europei.
Cel mai numeros val de refugiați ajunge în Europa în luna octombrie pe ruta m aritimă, iar
Uniunea lansează operațiunea Sophia pentru a combate numărul mare de refugiați care optează
pentru această rută. Tot în această perioadă, Bruxelles -ul anunță un ajutor de 3 miliarde de euro
pentru Turcia în schimbul controalelor mai sporite su pra fluxului de migranți.
Statisticile pe 2015 ale OIM, din raportul Mixed migration flows in the Mediterranean
and Beyond. Compilation of available data and information, arată că aproape 80% din migran ți
proveneau din țări unde existau conflicte (Siria, Afganistan și Irak), iar restul din Africa. Dintre

55http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20170629STO78630/criza -migratiei -in-cifre, accesat la
20 mai 2018.

34
aceștia cei mai mul ți au ajuns în Europa pe ruta Mediteranei (peste 96%), iar numărul de decese
înregistrat s -a ridicat la 3.770 (267 minori).

Figura II.5. Naționalitățile migran ților din 2015
În prima jumătate a anului 2016, Italia se confruntă cu o altă situație de criză. Comparativ
cu anul 2015, cifra migranților și a solicitanților de azil56 se triplează, iar ajutorul oferit de
oficialilor europeni și de statele membre este ins ignifiant sau inexistent. În Grecia, situația este
diferită. În comparație cu anul precedent, numărul migranților scade de la o lună la alta.
Deși numărul de migranți scade drastic în 2016, ambarcațiunile ce încearcă să traverseze
Mediterana nu au întotde auna succes. În septembrie o barcă cu 600 de persoane s -a răsturnat în
apropriere de coastele Egiptului, și alte 200 de persoane s -au înecat în marile Libiei în noiembrie.
Raportul pe 2016 al OIM arată că ruta Mediteranei este, în continuare, opțiunea
principală de a ajunge în Europa, cu aproape 94% dintre migranți fiind sosiți pe mare în Italia,
Grecia și Spania. Din această cauză, număr ul deceselor crește față de anul precedent la 5.082, din
care cel puțin 100 de copii.
La fel ca în 2016, în prima jumăta te a lui 2017, Italia a cunoscut o explozie a cererilor de
azil și o creștere a numărului de migranți sosiți pe mare deoarece Franța, Austria și Elveția și -au
închis granițele și niciun vas cu migranți salvați un putea ancora în porturile lor. Din iulie si tuația

56Solicitant de azil – persoana care caută, într -o altă țară decât a sa, siguranță față de persecuție sau vătămări gr ave și
așteaptă o decizie cu privire la cererea de a avea statutul de refugiat în temeiul instrumentelor internaționale și
naționale relevante. (conform Organizației Internaționale pentru Migrație)

35
se schimbă. Numărul bărcilor care pleacă din Libia scade treptat, de la o lună la alta, datorită
intercep tărilor realizate pe autoritățile libiene antrenate de Uniune.
Migration flows to Europe. 2017 Overview (raport realizat de OIM în 2017) prezin tă
situația pe 2017. Numărul de migranți a scăzut de la aproape 385.000 la aproape 120.000, în timp
ce cifra deceselor în registrată între 1 ianuarie și 31 d ecembrie se află la 3.000, cu 36 de minori
decedați.

Țara Sosiri pe mare Sosiri pe uscat Total
2015 2016 2017 2015 2016 2017 2015 2016 2017
Grecia 853.650 173.614 29.501 3.713 3.292 5.551 857.363 176.906 35.052
Italia 153.842 181.436 119.369 – – – 153.842 181.436 119.369
Bulgaria – – – 31.174 13.962 2.562 31.174 13.962 2.562
Spania 3.845 8.162 22.41 4 – 5.084 6.293 3.845 13.246 28.707
Cipru 269 189 1.078 – – – 269 189 1.078
Malta 106 N/A N/A N/A N/A N/A 106 N/A N/A
1.011.712 363.401 172.362 34.887 22.338 14.406 1.046.599 385.739 186.768

Tabelul II.1. Situa ția migranțilo r pe ani și țări .

36

Figura II.6. Numărul sosirilor între 2015 și 2017
II.4. Răspunsul la criza migran ților
În perioada 2015 -2017, Uniunea European ă a alocat 17.7 miliarde de euro în vederea
gestion ării crizei migra ției. Din suma t otală, 10.3 miliarde au fost direc ționate în afara
frontierelor europene, c ătre Fondul fiduciar pentru Siria și Fondul fiduciar de urgen ță pentru
Africa. Totodat ă, UE a oferit ajutor umanitar refugia ților din Irak, Iordania, Liban și Turcia, și a
alocat 2. 2 miliarde de euro în vederea sus ținerii Instrumentului pentru refugia ți din Turcia. Mai
mult, Uniunea a alocat și 9.4 miliarde de euro sub form ă de asisten ță umanitar ă și dezvoltare
pentru Siria.57
Principalele m ăsuri pe care Uniunea European ă le-a luat în vederea solu ționării crizei
migran ților sunt Declara ția UE -Turcia, formarea Agen ției Europene pentru Poli ția de Frontier ă și
Garda de Coast ă, lansarea opera țiunii Sophia, Planul de ac țiune alc ătuit din 17 puncte, Acordul
semnat cu statele africane în urma S ummit -ului de la Valletta privind migra ția și transferarea,
relocarea și expulzarea migran ților.
Prima m ăsură pe care șefii de stat și de guvern europeni au luat -o a fost întocmirea unui
plan de ac țiune, imediat dup ă evenimentele din 12 și 18 aprilie 2015. Consiliul European s -a
reunit la 23 aprilie și a decis s ă acționeze în 4 domenii: consolidarea prezen ței pe mare prin
triplarea resurselor financiare ale opera țiunilor Triton și Poseidon, cooperarea între state le
membre prin utilizarea EUROPOL, FRONTEX, E UROJUST și Oficiul European de Sprijin

57http://publications.europa.eu/webpub/com/factsheets/migra tion-crisis/ro/ , accesat la 21 mai 2018.

37
pentru Azil (European Asylum Support Office – EASO), c ât și cooperarea cu state ter țe în
vederea combaterii trafican ților, prevenirea fluxurilor migratorii ilegale prin consolidarea
cooper ării cu partenerii africani și cu Turcia și lansarea Programului de Dezvoltare Regional ă și
Protec ție pentru Africa de Nord și Cornul Africii (Regional Development and Protection
programmes for North Africa and the Horn of Africa) și întărirea solidarit ății și a
responsabilit ății inter ne prin m ărirea ajutorului de urgen ță pentru statele cele mai afectate de
migra ție și punerea în aplicare a Sistemului european comun de azil de c ătre toate țările
membre.58
A urmat apoi, la 13 mai, adoptarea Agendei europene privind migra ția care a analiza t
integral aspectele interne și externe ale migra ției, dar a și oferit ac țiuni concrete în a reduce
factori i ce provoac ă migra ția ilegal ă, salvarea de vie ți omene ști și securizarea frontierelor externe
ale Uniunii.
UE a lansat la 22 iunie 2015 Opera țiunea EUNAVFOR MED , cunoscut ă și ca
Opera țiunea Sophia. Aceast ă opera țiune militar ă se deruleaz ă și în prezent, mandatul ei fiind
extins de dou ă ori, valabil acum p ână la 31 decembrie 2018. În prim ă fază, opera ția a avut trei
etape: de supraveghere și evaluare a r ețelelor de trafican ți din Marea Mediteran ă, de c ăutare și
deturnare a navelor suspecte și de eliminare a navelor și arestare a trafican ților. În august 2016, i –
au fost atribuite alte dou ă funcții: de formare a for țelor navale libiene și de implementarea
embargoului ONU asupra armelor în largul coastei libiene.
Declara ția UE -Turcia se bazeaz ă pe Planul de ac țiune comun UE -Turcia semnat în
noiembrie 2015. Prin acest plan, Uniunea s -a angajat s ă acorde Turciei 3 miliarde de euro astfel
încât aceast ă să îmbun ătățească situa ția refugia ților sirieni. Tot prin acest acord, s -a convenit ca
Turcia s ă împiedice deplasarea refugia ților c ătre Europa și returnarea rapid ă a acestora în Turcia
dacă trec ilegal în Grecia.59
Agen ția Europe ană pentru Poli ția de Frontier ă și Gar da de Coast ă a fost instituit ă în
octombrie 2016 și are ca roluri monitorizarea frontierelor externe ale Uniunii și asigurarea
securit ății acestora. Mai mult, Uniunea European ă a aprobat și schimbul de informa ții între state
pentru facilitarea asigur ării sec urității europene.

58http://www.consilium.europa.eu/en/press/press -releases/2015/04/23/special -euco -statement/ , accesat la 21 mai
2018
59http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/migratory -pressures/countries -origin -transit/eu -turkey -statement/ ,
accesat la 21 mai 2018.

38
Summit -ul de la Valletta privind migra ția a avut loc în noiembrie 2015. Liderii
europeni și africani au semnat un acord prin care s -a institut Fondul fiduciar de urgen ță pentru
Africa și au adoptat un plan de ac țiune menit s ă combat ă migrația ilegal ă, traficul de persoane și
să consolideze cooperarea dintre statele europene și cele africane în ceea ce prive ște migra ția
legală , protec ția migran ților și a solicitan ților de azil, și a return ării, readmisiei și reintegr ării
refugia ților.60
Conferin ța privind ruta est -mediteranean ă și a Balcanilor de Vest a urm ărit să
consolideze colaborarea dintre țările balcanice și Turcia, și datorită ei s -a evitat adoptarea unor
măsuri unilaterale în privin ța crizei migran ților.
Comisia European ă a încercat s ă creeze sisteme de transferare și relocare a migran ților
în anul 2015, c ât și un sistem de expulzare al acestor a. Primul sistem și-a propus transferarea a
160.000 de refugia ți din taberele din Grecia și Italia în state membre ale Uniunii Europene, în
timp ce al doilea a dorit relocarea migran ților care se g ăseau în afara Uniunii și necesitau
protec ție interna țional ă, iar ultimul sistem era utilizat doar în cazul migran ților economici.

60http://www.consilium.europa.eu/en/meetings/international -summit/2015/11/11 -12/, accesat la 21 mai 2018.

39
CAPITOLUL III.
METODOLOG IA CERCETĂRII

III. 1. Considera ții introductive cu privire la metoda de cercetare
Studiul de caz a fost realizat prin utilizarea metodei cantitative, folosind un sondaj de
opinie. Prin sondajul realizat s -a încercat să se răspundă la întrebarea „A fost imaginea Uniunii
Europene afectată d e modul în care a gestionat criza migranților?”
Prin intermediul chestionarului aplicat, s -a dorit aflarea opiniei cetățenilor vis -a-vis de
modul în care Uniunea Europeană s -a raportat la criza migranților și față de acțiunile întreprinse
de aceasta pentru a gestiona criza.
Ancheta sociologică s -a realizat în perioada 11 -15 iunie 2018, în mediul online, la un
nivel internațional, prin aplicarea unui chestionar (Anexa 1) alcătuit din 10 itemi și care
reprezintă instrumentul de cercetare.
Sondajul de opinie este o metodă cantitativă prin care datele se colectează în mod
indirect. Acesta se realizează prin aplicarea unor întrebări standard, sub formă de chestionar.
Mucchielli (1979, p. 84) definește chestionarul ca fiind o „suită de propoziții, având o anumită
formă și o anumită ordine, pe baza cărora se solicită părerea, judecata sau evaluarea unui
subiect” ( apud . Moscovici, Buschini, 2007, p. 230).
Chestionarul realizat cuprinde o parte introductivă – în care am precizat numele
cercetătorului, afilierea sa și scopul cercetării, și tot aici am asigurat și respondenții de
confidențialitatea răspunsurilor date – și întrebările. Mai mult, chestionarul a fost formulat în
două limbi, română și eng leză, întrucât el a fost distribuit și unor subiecți din afara Românie i.
Întrebările au fost formulate într -un un limbaj accesibil pentru a putea fi ușor de înțeles,
clare pentru a nu lăsa loc de interpretări, scurte pentru a nu pierde interesul respondenților și
neutre pentru a nu influența răspunsurile și am evitat întrebă rile duble deoarece nu oferă un
răspuns concret. Totodată, întrebările sunt de tip închis, dihotomice și scalare, dar și cu răspuns
multiplu în care au fost oferite 5 variante de răspuns, cât și întrebări deschise.

40
III. 2 . Considerații privind populația cercetării
Pentru construirea e șantionului am avut în vedere persoane care au acces la internet
deoarece acesta a fost aplicat în mediul online. Metoda folosit ă este cea a e șantion ării non –
probabilistice. E șantionul realizat este unul de convenien ță întrucât responden ții sunt persoane pe
care le -am cunoscut în timpul studiilor în străinătate, c ât și colegi de facultate. Din totalul de 5 9
de respondenți, 5 4 sunt cetățeni europeni, în timp ce 5 provin din țări din afara Uniunii
Europene .

Țara Respondenți Total
Uniunea
Europeană Austria 1
54 Finlanda 1
Franța 2
Italia 6
Germania 1
Polonia 1
Portugalia 1
România 37
Slovacia 1
Spania 3
Din afara
UE Statele Unite ale
Americii 1
5 Taiwan 1
Tunisia 1
Venezuela 1
Brazilia 1
59
Tabelul III.1. Defalcarea respondenților
III. 3. Analiza datelor culese din interviuri
Prelucrarea rezultatelor ob ținute în urma aplic ării chestionarului a fost realizat ă prin
intermediul procesorului Word online, Google docs (forms).

41
III. 4. Limitele cercet ării
Cercetarea efectuată pe baza chestionarului are o serie de limite determin ată în primul
rând de numărul redus de respondenți, și de perioada scurtă de timp în care s -a aplicat
chest ionarul. O altă limită o reprezintă chestionarul, care cup rinde întrebări generale care nu
permite o cercetare amănunțită a problemei studiate, și cu răspunsuri prestabilite necesare pentru
prelucrarea rapidă a datelor.

42
CAPITOLUL IV.
REZULTATELE CERCET ĂRII

Prelucrarea datelor cantitative a fost realizat ă prin intermediul Google Forms, ia r
rezultatele obținute prelucrat e de această platformă.
Eșantionul acestui studiu a fost de 59 de respondenți, în mare parte cu studii superioare
întrucât a fost distribuit persoanelor pe care le -am cunoscut în timpul studi ilor, în străinătate sau
în țara. Respondenții provin din țări atât din Uniunea Europeană (91,6%) , cât și din afara Uniunii
(8,4), iar categoriile de vârsta sunt următoarele: 76,3% dintre respondenți se încadrează în prima
categorie și anume 18 -24 de ani, 22% dintre ei fac parte din categoria 25 -45 de ani, iar peste 45
ani doar 1,7%.

Țara de proveniență Numărul de respondenți Procentaj
România 37 62,7%
Italia 6 10,2%
Spania 3 5,1%
Franța 2 3,4%
Austria 1 1,7%
Finlanda 1 1,7%
Slovacia 1 1,7%
Germani a 1 1,7%
Polonia 1 1,7%
Portugalia 1 1,7%
Brazilia 1 1,7%
Taiwan 1 1,7%
Tunisia 1 1,7%
Statele Unite ale Americii 1 1,7%
Venezuela 1 1,7%
Tabelul IV.1. Defalcarea respondenților pe țări și procentaje

43

Figura IV.1. Vârsta respondenților

Figura IV.2. Cunoștințe despre criza migranților

Observă m faptul că din cei 59 de respondenți, 81,4% au cunoștințe despre criza
migranților, 10,2% susțin că nu au nicio informație legat de acest subiect, iar 8,4% din totalul
respondenților este posibil să cunoas că anumite fapte despre problema migranților, dar nu sunt în
totalitate siguri de acest lucru.

44

Figura IV.3. Motivele migrației

După cum se observă din graficul de mai sus, marea majoritate a r espondenților a bifat ca
principal motiv pentru care Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a migranților este
confl ictul (53 de răspunsuri), urmat de studii (34 de răspunsuri) și de dezvoltarea
personală/profesională (27 de răspunsuri). În același timp, respondenții consideră că migranții
aleg Europa pentru a -și reîntregi familia (21 de răspunsuri) sau din motive religioase (16
răspunsuri).

45

Figura IV.4. Ajutorul oferit migranților
La întrebarea „Din anul 2015, Uniunea Europeană se confruntă cu o ac ută migrați e
dinspre Africa de Nord și Orientul Mijlociu, în sp ecial din zone de război. Credeți că Uniunea
Europeană ar trebui să ajute aceste persoane?” 84,7% din respondenți au răspuns oferit un
răspuns pozitiv, în timp ce 15,3% nu sunt pentru acordarea ajutorului.

Figura IV.5. Ajutorul ac ordat migranților (2)

46

Respondenții care au răspuns cu „DA” la întrebarea anterioară, au fost întrebați și în ce
măsură ar trebui ajutați migranții. Putem observa că 43,6% dintre aceștia consideră că ajutorul ar
trebui să fie unul mediu, 35,2% cred că ajutorul ar trebui să fie su bstanțial și 13% că ajutorul ar
trebui să fie foarte mare. Doar 3,7% consideră că migranții ar trebui ajutați foarte puțin.

Figura IV.6. Cota de migra nți

Se poate observa că părerile în ceea ce privește cota de refugiați sunt împ ărțite. 18,6% din
responde nți într -un dezacord total cu aceasta măsur ă, în timp ce 22% sunt întrutotul de acord cu
această măsură. În același timp, observăm că 23,7% dintre respondenți nu sunt nici de acord, nici
în dezacord cu impunerea cotei de refugiați, iar 15,3% nu sunt de acord, în timp ce 20,3% sunt de
acord cu această măsură.

47

Figura IV.7. Fondurile alocate pentru gestionarea crizei

Întrebarea 8 „În perioada 2015 -2017, UE a alocat fonduri de peste 17 miliarde de euro
pentru gestionarea crizei, atât țărilor europene, c ât și unor țări din afara Uniunii Europene.
Sunteți de acord cu această decizie?” a primit un răspuns favorabil de 67,8%, în timp ce 32,2%
din respondenți nu sunt de acord cu alocarea fondurilor pentru refugiați, fie că sunt destinate
țărilor europene sau nu.

48

Figura IV.8. Atacurile ter oriste

La întrebarea „ În perioada 2015 -2017, au avut loc mai multe atacuri teroriste în state
europe ne în care cota de refugiați era mare. În ce măsura credeți că Uniunea Europeană NU și -a
făcut datoria de a proteja propr ii cetățeni în fața unor astfel de pericole? ” răspunsul predominant
este neutru (37,3%), în timp ce 8,5% dintre ei consideră că Uniunea nu și -a îndeplinit sarcina de
a-și proteja cetățenii, iar 13,6% cred că a făcut -o într -o mică măsură.

49

Figura IV.9. G estionarea crizei

Se remarcă faptul că niciun respondent nu consideră că Uniunea Europeană a gestionat
criza migranților foarte bine, și doar 10,2% cred că au a fost gestionată bine. 37,3% văd criza
gestionată suficient de bine, iar 30,5% dintre responde nți ca fiind foarte puțin bine gestionată.

50
CONCLUZII

Lucrarea a prezentat aspectele crizei migranților, atât la nivel teoretic, cât și la nivel
practic și a încercat să contureze opinia publicului în această privință. La nivel teoretic, am
schițat def iniția organizației internaționale – prin care se înțelege o aglomerare de state care a
semnat un tratat multilateral în vederea atingerii unui scop comun –, și a imaginii organizaționale
– înțeleasă printr -o idee pe care și -o formează un grup – pentru a p utea conceptualiza apoi
imaginea Uniunii Europene.
În capitolul introductiv am prezentat întrebările de cercetare, și anume „A fost afectată
imaginea Uniunii Europene de modul în care a gestionat criza migranților? Sunt cetățenii Uniunii
Europene de acord cu măsurile luate de Bruxelles? Cum văd cetățenii europeni că a gestionat
Uniunea criza? ”
Pentru a putea răspunde la aceste întrebări, în al doilea capitol al lucrării, am explicat
conceptele de organizație – împreună cu caracteristicile, structura și cla sificarea – și imagine
organizațională, axându -mă pe imaginea socială a organizațiilor. Acest capitol mai conține un
subcapitol în care am vorbit despre noțiunile elementare ale Uniunii Europene, și anume tratatele
pe care aceasta s -a format (Tratatul de l a Paris, Tratatele de la Roma, Actul Unic European,
Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa și Tratatul de la
Lisabona), cele mai importante instituții (Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul
de Miniștri, Curtea de Justiție a U niunii Europene , Banca Centrală Europeană, Curtea de Conturi
Europeană și Consiliul European) și legislația europeană privind statutul refugiaților.
În al treilea capitol al treilea am prezentat Războiul din Siria început în 2011 ca o revol tă
din cadrul Primăverii Arabe, apoi am discutat criza umanitară și criza migranților pe care
conflictul le -a declanșat, dar și metodele folosite de Uniunea Europeană pentru a stăvili numărul
mare de migranți care vin în Europa (operațiuni pe mare, declara ția UE -Turcia, fondurile
fiduciare pentru Africa și sistemele de transferare, relocare și expulzare). Tot aici, am explicat și
termenii de migrant și refugiat întrucât aceștia sunt folosiți alternativ în discuțiile ce privesc cele
două crize, deși ei nu su nt sinonimi.
Următorul capitol este format din metodologia pe care am urmat -o în vederea realizării
studiului de caz. În acest sens, am prezentat sondajul de opinie și instrumentul său de cercetare,

51
chestionarul, ca apoi să vorbesc despre construirea eșan tionului, analiza datelor și limitele
cercetării realizate.
Ultimul capitol constă în interpretarea datelor obținute în urma aplicării chestionarului. În
urma analizei răspunsurilor primite la sondajul de opinie aplicat, putem afirma că cetățenii
europeni văd abordarea Bruxelles -ului de a manageria problema migranților într -un mod neutru,
în sensul în care răspunsurile sunt împ ărțite, unii o văd într -o lumină favorabilă, ceilalți într -un
mod negativ.
Argumentele acestei afirmații sunt răspunsurile de la î ntrebările 5 și 8 ale chestionarului
care ne arată că deciziile luate de Uniunea Europeană sunt acceptate de către cetățeni, și implicit
Uniunea este percepută într -o manieră pozitivă. Întrebarea 10 demonstr ează că modul în care
Bruxelles -ul s-a raportat la criza migranților și felul în care a acționat i -a afectat imaginea
deoarece niciun respondent nu a considerat că gestionat foarte bine problema și doar 6 au
răspuns că a fost gestionată bine, cei mai mulți apreciază că UE nu a gestionat deloc bine sau
foarte puțin bine problema aceasta.
Răspunsurile de la întrebarea 7 privind cota de refugiați impusă de UE sunt aproximativ
echilibrate, și prin răspunsul neutru de la itemul 9 al chestionarului, putem c onclude că percepția
asupra imaginii instituțiilor euro pene nu a fost afectată într -o măsură considerabilă.
Prin acestea, consider că am reușit să ating obiectivele propuse, mai exact definirea
termenilor necunoscuți, dar și aflarea răspunsului la întrebarea de la care a pornit această temă
„A fost afectată pe rcepția Uniunii Europene în viziunea cetățenilor europeni odată cu criza
migranților sau aceștia consideră că liderii europeni au administrat problema migrației într -o
manieră pozitivă? ” Pot conchide prin a afirma că imaginea Uniunii Europene, în ciuda
dificultăților la care este supusă, nu a fost afectată foarte puternic de criza migranților și de
modul în care a abordat această problemă.

52
BIBLIOGRAFIE

1. Bortchardt, K.D. (2011). ABC -ul dreptului Uniunii Europene , Luxemburg: Oficiul pentru
Publicații al Uniunii Europene.
2. Carpinschi, A. & Mărgărit, D. (2011). Organizații internaționale . Iași: Polirom.
3. Carta Națiunilor Unite, Disponibil la:
http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite
_ONU_.pdf
4. Chiciudean, I. & Țoneș, V. (2010). Gestionarea crizelor de imagine . București:
comunicare.ro.
5. Comisia Europeană (2014). Sistemul european com un de azi. Luxemburg: Oficiul pentru
Publicații al Uniunii Europene.
6. Convenția Ligii Națiunilor, Disponibil la: https://ia801906.us.archive.org/30/items/jstor –
2212919/2212919.pdf
7. Convenție privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951. Disponibil
la: http://www.unhcr.org/ro/wp –
content/uploads/sites/23/2016/12/1951_Convention_ROM.pdf
8. Cucerescu, V. (2013). Drept internațional european . Chișinău: Print -Caro.
9. Direcția Generală Comunicare (Comisia Europeană). (2013). Cum funcționează Uniunea
Europeană, Luxemburg: Oficiul pentru Public ații al Uniunii Europene.
10. Direcția Generală Comunicare (Comisia Europeană). (2016, iulie). UE și criza migrației.
Publications.europa.eu. Disponibil la:
http://publications.europa.eu/resource/cellar/1aa55791 -3875 -4612 -9b40 –
a73a593065a3.0020.01/DOC_1
11. Direcția Generală Comunicare (Comisia Europeană). (2017, iulie). UE și criza migrației.
Publications.europa.eu. Disponibil la:
http://publications.europa.eu/webpub/com/factsheets/migration -crisis/ro/
12. Dockery, W. (2017, 5 septembrie). A chronology of the refugee crisis in Europe.
Infomigrants . Disponibil la: http://www.infomigrants.net/en/post/4929/a -chronology -of-
the-refugee -crisis -in-europe

53
13. Draetta, U. (2010). Principi di diritto delle organizzazione internazionali . Milano:
Giuffrè.
14. Floroiu, M. (2013). Concepte de drept internațional, București: Didactică și Pedagogică.
15. Gladstone, R. & Ghannam, M. (2015, 1 ianuarie). Syria deaths hit a new high in 2014,
Observer Group says. The New York Times. Disponibil la:
https://www.nytimes.com/2015/01/02/world/middleeast/syrian -civil-war-2014 -deadliest –
so-far.html
16. Halic, B.A & Chiciudean, I. (2004). Analiza imag inii organizațiilor . București:
comunicare.ro.
17. Iddon, P. (2012, 30 iulie). A recap of the Syrian crisis to date. Digital Journal . Disponibil
la: http://www.digitaljournal.com/article/329590 , accesat la 28 aprilie 2018.
18. International Organization for Migration. (2015). Mixed migrat ion flows in the
Mediterranean and Beyond. Compilation of available data and information. Disponibil
la: http://doe.iom.int/docs/Flows%20Compilation%202015%20Overview.pdf
19. International Organization for Migration. (2016). Mixed migration flows in the
Mediterranean and Beyond. Compilation of available data and information. Disponibil
la: http://migrat ion.iom.int/docs/2016_Flows_to_Europe_Overview.pdf
20. International Organization for Migration. (2017). Migration flows to Europe. 2017
Overview . Disponibil la:
http://migratio n.iom.int/docs/2017_Overview_Arrivals_to_Europe.pdf
21. Inwood, J. (2018, 9 mart ie). Syria: Seven years of war explained . BBC . Disponibil la:
http://www.bbc.com/news/av/world -middle -east-43337411/syria -seven -years -of-war-
explained
22. Ionescu, N. (2000). Organizații internaționale. București: Lumina Lex.
23. Italy's migrant crisis saw a huge turning point in 2017 . Pri.org. (2017, 30 decembrie).
Disponibil la: https://www.pri.org/stories/2017 -12-30/italys -migrant -crisis -saw-huge –
turning -point -2017
24. Jastram, K., Achiron, M. (2001). Refugee protection. A guide to International Re fugee
Law. UNHCR . Disponibil la: http://archive.ipu.org/pdf/publications/refugee_en.pdf

54
25. Lievens, F. ( 2017 ). Organizational image. The SAGE Encyclopedia of Industrial and
Organizat ional Psychology, 2nd edition. Pp. 1116 -1118. DOI:
http://dx.doi.org/10.4135/9781483386874.n382 .
26. Miga -Beșteliu, R. (2006). Organizații internaționale interguvernamentale . București:
C.H.Beck.
27. Moroianu Zlătescu, I. Demetrescu, R.C. (200 5). Drept instituțional comunitar și
drepturile omului. București: Institutul Român pentru Drepturile omului. Disponibil la:
http://irdo.ro/irdo/pdf/039_ro.pdf , accesat la 6 mai 2018.
28. Moscovici, S. Buschin i, F. (trad. de Savin, V.). (2007). Metodologia științelor
socioumane . Iași: Polirom
29. Novak, P. (2018, mai). Progresele realizate până la Actul Unic European. Parlamentul
European. În serviciul dumneavoastră. Disponibil la:
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.2.html .
30. Novak, P. (2018, mai). The First Treaties. European Parliament. At your service.
Disponi bil la:
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/en/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.1.html .
31. Novak, P. (2018, mai). Tratatele de la Maastricht și de la Amst erdam. Parlamentul
European. În serviciul dumneavoastră. Disponibil la:
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.3.html
32. Novak, P. (2018, mai). Tratatul de la Nisa și Convenția privind viitorul Europei.
Parlamentul European. In serviciul dumneavoastra. Disponibil la:
http://www .europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.4.html
33. Novak, P. (2018, mai).Tratatul de la Lisabona. Parlamentul European. În serviciul
dumneavoastră. Disponibil la:
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.5.html
34. Petraru, A.R. (2012). Organizații internaționale. Suport de curs pentru studenții anului
II. Iași. Disponibil la: https://www.scribd.com/doc/227457096/Organizatii -Internationale –
Suport -de-Curs .
35. Popescu, A. & Jinga, I. (2001). Organizații europene și euroatlantice . București: Lumina
Lex.

55
36. Rodgers, Gritten, Offer & Asare. (2016, 11 martie). Syria: The story of the conflict. BBC.
Disponibil la: http://www.bbc.com/news/world -middle -east-26116868
37. Romero, D. (2018, 14 aprilie) . From Arab Spring to chemical attacks: A timeline of the
Syrian conflict and the U.S. response. NBC News. Disponibil la:
https://www.nbcnews. com/news/us -news/arab -spring -chemical -attacks -timeline -syrian –
conflict -n865961
38. Rusu, I. (2002). Organizații și relații inte rnaționale . București: Lumina Lex.
39. Specia, M. (2018, 13 aprilie). How Syria’s death too l is lost in the fog of war. The New
York Times. Disponibil la: https://www.nytimes.com/2018/04/13/world/middleeast/syria –
death -toll.html
40. Stancu, S. (2007). Relații Publice și Comunicare . București: Teora.
41. The Associated Press. (2018, 15 marte). Timeline of the Syrian conflict as it enters 8th
year. The Associated Press. Disponibil la:
https://www.apnews.com/792a0bd7dd6a4006a78287f1701654 08
42. UNHCR. (2018). Syria Crisis. Humanitarian Results. Disponibil la:
https://reliefweb.int/sites/reliefweb.int/files/resources/UNICEF%20Syria%20Crisis%20H
umanitarian%20Situation%20Report%2C%20January%202018.pdf
43. Wunenburger, JJ. (2004). Filozofia imaginilor . Iași: Polirom.

56
Sitografie:
http://syrianrefugees.eu
http://tracks.unhcr.org
http://www.bbc.com
http://www.consilium.europa.eu
http://www.europarl.europa.eu
http://www.ohchr.org/
http://www.oim.ro/ro/
http://www.refworld.org
http://www.unhcr.org
http://www.unhcr.org/ro
https://europa.eu
https://www.aljazeera.com
https://www.thetimes.co.uk
https://www.worldatlas.com

57
LISTĂ FIGURI
Figura II.1. Religii …………………………………………………………………………………………….. ………….. 26
Figura II.2. Etnii ……………………………………………………………………………………………………………. 26
Figura II.3. Numărul refugiaților în țările vecine …………………………………… …………………………. 32
Figura II.4. Situația populației din Siria ……………………………………………………………………………. 32
Figura II.5. Naționalitățile migranților din 2015 ……………………………….. ……………………………… 34
Figura II.6. Numărul sosirilor între 2015 și 2017 ………………………………………………………………. 36
Figura IV.1. Vârsta respondenților ……………………………………………….. ………………………………… 43
Figura IV.2. Cunoștințe despre criza migranților ………………………………………………………………. 43
Figura IV.3. Motivele migrației ………………………………………………… ……………………………………. 44
Figura IV.4. Ajutorul oferit migranților ……………………………………………………………………………. 45
Figura IV.5.Ajutorul oferit migranților (2) ……………………………. ………………………….. …………….. 45
Figura IV.6. Cota de migranți …………………………. …………………………. ………………………………….. 46
Figura IV.7. Fondurile alocate pentru gestionarea crizei ……….. …………. …………………………. …….47
Figura IV.8. Atacurile teroriste …………………………………………… …………………………. ………………. 48
Figura IV.9. Gestionarea crizei …………………………… ……………… …………………………. ………………. 49

58
LISTĂ TABELE
Tabelul II.1. Defalcarea migranților pe ani și țări …………………………….. …………………………. …….35
Tabelul III.1. Defalcarea respondenților ……………………………. …………………………. …………………. 40
Tabelul IV.1. Defalcarea respondenților pe țări și procentaje …………………………….. …… 42

59
ANEXE

Anexa 1. Opinia publică față de Uniunea Europeană în gestionarea crizei migranț ilor

60

61

62

63