__________________________________________________ Anul absolvirii : 2018 [612797]

UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” DIN TÎRGU MUREȘ,
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, JURIDICE
ȘI ADMINISTRATIVE
Programul de studii: Drept

CONTRACTUL DE DONAȚIE
ÎN LUMINA ACTUALULUI
COD CIVIL

Coordonator științific:
Conf. dr. B oilă Lacrima -Rodica

Absolvent: [anonimizat]
2018

UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” din TÎRGU MUREȘ LUCRARE DE LICENȚĂ
FACULTATEA DE ȘTII NȚE ECONOMICE , Candidat: [anonimizat] : Drept/IF
__________________________________________________ Anul absolvirii : 2018

Coordonator științific : Viza facultății
Conf. univ. dr. Boilă Lacrima Rodica
a) Tema lucrării de licență :
„Contractul de donație în lumina actualului Cod civil”

b) Problemele principale tratate :

Aspecte teoretice și practice ale contractului de donați e, pornind de la evoluția sa istorică și legislativă
și oprindu -ne la cele două Coduri civile care au guvernat bunul demers al circuitului civil, realizând o
analiză comparativă între acestea.

c) Bibliografia recomandată :
D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile , Ed. C.H. Beck, București, 2014 .
E. Safta -Romano, Contracte civile , ed. a III -a revăzută, Ed. Polirom, București, 1999.
F. Baias (coord.), Noul Cod Civil – Comentariu pe articol e, Ediția 2, Ed. C.H. Beck, Bucureș ti, 2014.
F. Moțiu, Contracte speciale , Ediția a -IV-a, Ed. Universul Juridic, București, 2015.
I. Dogaru (coord.), Bazele dreptului civil. Volumul IV. Contracte speciale , Ed. C.H. Beck, București,
2009.
L. Uță, Contractul de donație , Universul Juridic, București, 2014.
d) Termene obligatorii de consultații :
Lunar , minim două întâlniri pentru consultații .

e) Locul și durata practicii :

Primit tema la data d e : 14 Noimebrie 2017

Termen de predare : 02 Iulie 2018

Semnătura Director Departament Semnătura coordonatorului

Semnătura candidat: [anonimizat] 1

Capitolul 1. Considerații generale privind contracul de donație ………………………. 3
1.1. Istoric și reglementare ………………………….. ………………………….. ……………………. 3
1.2. Noțiune ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 6
1.3. Caractere juridice ………………………….. ………………………….. ………………………….. 7
Capitolul 2. Condiții de validitate ………………………….. ………………………….. …………… 9
2.1. Condiții de fond ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 9
2.1.1. Capacitate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 9
2.1.2. Consimțământ ………………………….. ………………………….. ……………………….. 13
2.1.3. Obiect ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 20
2.1.4. Cauză ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 21
2.2. Condiția formei a utentice a contractului de donație ………………………….. ……… 21
2.2.1. Formalitatea specială a actului care trebuie să enumere și să evalueze
bunurile mobile făcând obiectul unei donații ………………………….. ………………….. 25
Capitolul 3. Efectele contractului de donație ………………………….. …………………….. 25
3.1. Obligațiile donatorului. ………………………….. ………………………….. ………………… 26
3.1.1. Der ogări în privința garanției pentru evicțiune. ………………………….. ……… 26
3.1.2. Derogări în privința garanției pentru vicii ascunse . ………………………….. …. 27
3.2. Obligațiile donatarului. ………………………….. ………………………….. …………………. 27
Capitolul 4. Principiul irevocabilității donațiilor ………………………….. ……………….. 28
4.1. Clauzele incompatibile cu principiul irevocabili tății. ………………………….. ……. 29
4.2. Clauze permise . ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 30
4.2.1. Condițiile cazuale și mixte ………………………….. ………………………….. ……… 30
4.2.2. Termenul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 30
4.2.3. Clauza de întoarcere convențională. ………………………….. ……………………… 31
Capitolul 5. Revocarea donației. ………………………….. ………………………….. …………… 33
5.1. Revocarea donațiilor pentru ingratitudine. ………………………….. …………………… 34
5.1.1. Acțiunea în revocarea donațiilor pentru ingratitudine ………………………….. 36
5.2. Revocarea donațiilor pentru neîndeplinirea sarcinilor. . ………………………….. …. 42
5.2.1. Regimul juridic al acțiunii în revocarea donației. ………………………….. …… 43
5.3. Donațiile dintre soți.. ………………………….. ………………………….. ……………………. 45
Capitolul 6. Varietăți ale contractului de donație ………………………….. ………………. 48
6.1. Dona țiile simulate. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 48
6.2. Donațiile indirecte.. ………………………….. ………………………….. ……………………… 51
6.3. Darul manual . ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 54
6.3.1. Bunurile mobile ………………………….. ………………………….. …………………….. 55
6.3.2. Darul manual în nuda prop rietate și uzufruct …. ………………………….. …….. 55
6.3.3. Darul manual prin virament bancar de la cont la cont ………………………….. 56

6.3.4. Daru l manual prin emiterea unui cec ………………………….. …………………….. 57
6.3.5. Categoria bunurilor excluse de a fi înstrăinate și noțiunea de tradițiune …. 57
6.4. Donația cu sacină (sub modo) . ………………………….. ………………………….. ………. 58
6.5. Donația între soți. Donațiile făcute viitorilor soți în vederea căsătoriei ………. 59
Capitolul 7. Raportul și reducțiunea donațiilor ………………………….. ………………… 60
7.1. Raportul donațiilor ………………………….. ………………………….. ………………………. 60
7.2. Reducțiunea donațiilor ………………………….. ………………………….. …………………. 62
Capitolul 8. Concluzii și propuneri ………………………….. ………………………….. ………. 64

Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 67

„Cine dăruiește în timpul vieții,
precis o să regrete, mai târziu.”
(Antoine Loysel –celebru gânditor și jurist, 1536 -1617).

1
PREAMBUL

Primele forme ale intenției liberale, animus donandi , datează î ncă de la
începuturile societății umane . Acest element definitoriu prin pris ma căr uia s-au
închegat atât relațiile de familie cât și cele interumane , a fost întâlnit sub forma
simplel or favor uri, recompense, sau binefaceri . Rezultatul acest ei evoluții s-a
materializat astăzi în ceea ce numim, contractul de donație .
Donațiile în ce rcul familia l au devenit des întâlnite în prezent , atât în forma
clasică a contractului , (impus ă de către legiuitor ), cât și prin intermediul simulație i sub
forma deghizării (fiind mai frecvente înstrăinările cu titlu oneros având la baza animus
donandi și nu urmărirea unui scop pecuniar , eludând astfel anumite dispoziții legale
aplicabile ), de aici pornind și nevoia unei clarificări a acestei instituții.
Fiind o lucrare de analiză și sinteză ne propune m să sublinie m importanța temei
abordate și evoluția ei legislativă, de la primele forme întâlnite ale contractului de
donație până la cele două coduri civile care au guvernat bunul demers al circuitului civil
din 1865 și până în prezent. Totodată, dat fiind faptul că reglementarea donației nu se
regăsește pri ntre contracte, unde își are de fapt locul, ci în secțiunea dedicată
liberalităților , vom încerca să explici tăm și raționamentul legiuitorului român la
momentul redactării actualului Cod civil.
Pentru a clarifica informațiile care vor fi abordate în preze nta lucrare , am
structurat un plan de expunere, iar în paragrafele următoare, voi începe prin a trata în
primul capitol al lucrării, istoricul contractului de donație, sediul actualei reglementări ,
noțiunea și caracterele sale.
În cel de-al doilea capitol al lucrării sunt regăsite condițiile de validitate ale
contractului de donație, atât cele care cârmuiesc fondul contractului cât și cele care
veghează forma acestuia .
Cel de-al treilea capitol este dedicat regulilor de drept comun în privința
efectelor p e care le produce în patrimoni ul părților și a obligațiilor corelative care se
nasc.
De regulă donațiile sunt guvernate de principiul irevocabilității, dar frumusețea
dreptului constă în faptul că aproape orice regulă, își are și excepția, așadar capitolul al
patrulea , este dedicat acestei instituții .
În cel de-al cincilea capitol , am expus situațiile în care se poate solicita
revocarea contractului de donație și condițiile exercitării acestui drept.

2
Al șaselea capitol este dedicat varietăților contractului de donație și excepțiile
de la forma autentică a contractului, ad validitatem , permise de dispozițiile Codului
civil.
Datorită reglementării contractului de donație în titlul dedicat liberalităților și
implicit legătura sa cu instituția moștenirii, în cel de-al șaptelea capitol se regăsesc
explicate, noțiunea de raport și reducțiune .
În ultimul capitol, al optulea ca și număr, intitulat „ Concluzii și propuneri” am
realizat o sinteză a lucr ării, prin evidențierea principalelor idei și a posibilelor noutăți
care ar putea fi implementate în această materie , văzute din perspectiva unui student,
aflat în pragul absolvirii.
Motivul alegerii prezentei teme derivă din dorința de a aprofunda instituția
supusă analizei, fiind și unul dintre contractele primordiale t ratate în tematica de
admitere a profesiei de notar public , către care aspir.

3
1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL
DE DONAȚIE

1.1. Istoric și reglementare
Liberalitatea a apărut și a fost recunoscută odată cu dreptul de proprietate, c ăci
acesta din urmă nu ar fi putut beneficia de recunoaștere dacă nu ar fi existat întâi
facultatea omului de a dispune de bunurile ce formează obiectul proprietății.
Realizând o incursiune în timp și în materia liberalităților, ajungem în
antichitate, făr ă a se cunoaște cu exactitate momentul în care a fost consacrată. Dar,
după cum ne relevă G.P. Petrescu : „donațiunile au început odată cu societatea
oamenilor care, pe dată ce s -au adunat, au căutat și mijloacele de a -și întreține amiciția
lor prin daruri și prezenturi reciproce .” 1
În dreptul roman, existau două tipuri de donații: donația între vii și donația din
cauza morții (mortis causa et non mor tis causa ).
Donația din cauza morții se apropia foarte mult de legat, fiind o liberalitate
făcută pentru m oarte, având efect doar în cazul în care donatorul deceda înaintea
donatarului, în caz contrar aceasta era caducă. Împăratul Iustinian a ordonat ca acest tip
de donații să fie complet asimilate legatelor, urmând să respecte aceleași condiții de
valabilitat e. Această măsură a fost adoptată cu scopul de a înlătura unele confuzii create
în legătură cu cele două instituții.
Împăratul Constantin într -una dintre Constituțiile sale, a prevăzut necesitatea
formei solemne a donației (forma scrisă), însă împărații ca re l-au urmat au renunțat la
această formă, validând donațiile făcute fără a avea la baza vreun act scris ( etsi sine
scripto) și chiar și fără martori, când dovada existenței lor putea să rezulte din alte
documente.
Iustinian consacră din nou, atât în Cod cât și în Institute, facultatea de a dărui
cu sau fără un act scris. De la acest împărat, donația este valabilă prin simplul efect al
consimțământului și, îndată ce contractul s -a format, donatarul sau moștenitorii lui au
o acțiune pentru a cere predarea lucrului dăruit, tradițiunea nefiind necesară pentru
perfectarea contractului ci numai pentru strămutarea proprietății.

1 I. Dogaru, E.G. Olteanu, Bazele dreptului civil. Volumul IV. Contracte speciale , Ed. C.H.
Beck, București, 2009, p. 359.

4
În dreptul grec vechi, grecii au consacrat doar facultatea de a face liberalitățile
prin testament, cunoscând donația numai mortis causa care era, de fapt, un legat,
producându -și efectele numai la moartea donatorului.2
Ajungem în perioada vechiului drept românesc, și aflăm faptul că nu se poate
stabili cu exactitate momentul când a fost recunoscută donația, ca liberalitate. Aceasta
a urmat soarta juridică a proprietății, însă, spre deosebire de alte țări, în dreptul
românesc nu s -a acordat o prea mare atenție acestei materii.
Mențiuni despre donație se întâlnesc în „Sobornicescul Hrisov” din 28
decembrie 1785 al Moldovei, din timpul dom niei lui Alexandru Mavrocordat, care
încuviința donațiile „între rude și între cei de o stare deopotrivă și de către toată starea
la mănăstiri și biserici .”
Codul Calimach, întocmit după modelul Codului napoleonian, cuprinde o
reglementare propriu -zisă a donațiilor în capitolul XXI „Despre dăruire” (34 de
articole) . Codul recunoștea trei feluri de donații: „ darul simplu, răsplătitor și
însărcinător”3.
Doar persoanele cu capacitate de a contracta puteau face o donație. Totodată se
prevedea incapacitatea „ săracilor și neputernicilor ” de a dona „celor bogați și
puternici” . Donația devenea irevocabilă din momentul în care a fost acceptată și, pentru
valabilitatea acesteia, trebuia să îmbrace forma scrisă a „ unei scrisori de dăruire ” și să
fie acceptată de don atar. Se putea dărui și fără un act scris, însă, în acest caz, donația
devenea perfectă numai prin tradițiune (Remiterea materială sau predarea bunului de
la înstrăinător la dobânditor) .4
Donația era revocabilă în cazul ingratitudinii donatarului față de donator,
ingratitudine concretizată într -o „mare nemulțumire ”, revocare care avea loc doar pe
cale judecătorească, cât și în cazul când donatorului i se naște un copil ulterior încheierii
donației.5
Leguirea lui Caragea, din 1818 tratează în cea de -a IV -a Parte, Capitolul I,
donațiile, și oferă mai puține reglementări decât Leguirea Calimach. Astfel, spre

2 Ibidem, p.359.
3 Idem, p.360
4 Tradițiunea , în prezent, are efect translativ de proprietate doar în cazul darurilor manuale,
fiind o solemnitate care înlocuiește forma inscrisului autentic, condiție de valabilitate a
contractului de donație. În rest, transmiterea dreptului de proprietate are loc în momentul
încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost remis sau predat doband itorului.
5 I. Dogaru, E.G. Olteanu, op. cit. , p. 360.

5
deosebire de aceasta din urmă, Leguirea Caragea nu preciza dacă donația se realiza în
formă scrisă sau orală, nici dacă era posibilă revocarea în cazul n așterii ulterioare a unui
copil donatorului.
Leguirea, pe de altă parte, trata problematica darurilor, invocând că acestea sunt
„fie lucruri, fie folosuri de lucruri” , recunoscând valabilitatea donației de bunuri
viitoare și caracterul irevocabil al aces teia. Donația era revocabilă pentru neîndeplinirea
condițiilor și „pentru necinstea dăruitorului de către primitor sau pentru pricinuirea
de pagube sau cugetare de rău asupra sa, sau de va porni pâră nedreaptă contra sa”
(art. 6 alin. A) și b). Donațiile n u erau supuse între părți la nicio formalitate, donația
fiind valabilă prin tradițiune .
În privința imobilelor însă, circulara nr. 45 din 2 ianuarie 1848, considerând
donația ca un act de înstrăinare , a dispus ca ea să fie înscrisă la tribunalul de la loc ul
situării imobilului, urmând aceleași formalități ca și vânzarea imobilelor. Aceste leguiri,
cu câteva modificări și adăugiri au rămas în vigoare până la adoptarea Codului civil
român din 1865.6
Codul civil român din anul 1865, are la baza sa Codul lui N apoleon, adaptat
necesităților și obiceiurilor societății române din acea perioadă. Vechea reglementare
prevedea materia contractului de donație în Cartea a III -a, Titlul II, intitulat „Despre
donațiuni între vii și despre testamente”, art.800 -840.
Legiuit orul de la 1865 a reglementat această materie în același titlu cu
testamentul, motiv pentru care, primii comentatori ai codului le -au tratat tot împreună,
ca liberalități, donația fiind considerată după modelul codului francez, în primul rând
o liberalitat e și apoi un contract.
Până la adoptarea noului Cod civil din 2009 (intrat în vigoare în 1 octombrie
2011), în ceea ce privește doctrină și practica judiciară, în analiza făcută asupra sediului
materiei contractului de donație, s -a ajuns la concluzia că st udiul donației trebuie să -și
găsească locul printre contracte, ea fiind în primul rând un acord de voințe producător
de efecte juridice.
Totuși, legiuitorul român nu a ținut cont de aceste concluzii, iar pe cale de
consecință, actualul Cod civil cuprinde o amplă reglementare a contractului de donație
în Cartea a IV -a – Despre moștenire și liberalități, Titlul III – Liberalitățile, tratând

6 Ibidem, p.360.

6
instituția juridică în mare parte împreună cu legatul, în cadrul conceptului de
„liberalități ”.
Am considerat a fi opor tun a menționa și o serie de reglementări speciale
conținute în alte acte normative, cum sunt Legea nr. 32/1994 a sponsorizării, Legea nr.
95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Legea nr. 334/2006 privind finanțarea
activității partidelor politice și a campaniilor electorale, O.G. nr. 26/2000 cu privire la
asociații și fundații, aprobată prin Legea nr. 246/2005.
Ca și principal obiectiv al acestei lucrări, îmi doresc a evidenția elementele de
noutate aduse de actualul Cod civil rezultate în urma co mparației cu vechea
reglementare din anul 1865.
Consider că dispozițiile prezentului Cod civil, reprezintă o actualitate și nu o
noutate în sistemul nostru de drept, deoarece discutăm de o perioadă de aproape 7 ani
de zile de la momentul intrării sale în vigoare și până în prezent. Mai mult decât atât,
nu putem plasa un semn de egalitate între exhaustivele modificări din domeniul
dreptului penal și civil, deoarece interesele din materia penală mențin Codul penal în
vigoare din anul 2014, în stadiul de „nou tate” și nu de actualitate.

1.2. Noțiune
Art. 12 alin. (1) Cod civil, reglementează liberalitatea de a dispune, prevăzând
că: „oricine poate dispune liber de bunurile sale, dacă legea nu prevede în mod expres
altfel .” Astfel, deducem că proprietarul unui bun are posibilitatea de a stipula liber de
bunurile sale, respectând formele impuse de lege. În materia liberalităților, întâlnim
două modalități de a dispune: cu titlu gratuit și cu titlu oneros.
Astfel, contractul cu titlu gratuit supus analizei, donați a, este definit conform
Codului civil, în articolul 985 ca fiind: „ Contractul prin care, cu intenția de a gratifica,
o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte
părți, numită donatar.”
După cum se poate observa, leg iuitorul Cod ului civil, a remodelat definiția
contractului de donație, ținând cont de criticile aduse modului incomplet de
reglementare a acestei instituții în Codul civil anterior din 1865 (art. 801 Cod Civil
1865- „donațiunea este un act de liberalitate prin care donatorele dă irevocabil un
lucru donatarului care -l primește ”), art. 985 Cod civil definind donația prin prisma
elementelor sale esențiale, pornind de la faptul că este un contract, deci reprezintă un
acord de voințe, cât și faptul că trecerea u nei valori din patrimoniul donatorului în

7
patrimoniul donatarului se realiza cu intenție liberală, „ animus donandi” , ceea ce
reprezintă cauza contractului de donație și justifică sărăcirea patrimoniului donatorului
și mărirea corespunzătoare a patrimoniulu i donatarului.7
Astfel, contractul de donație reprezintă o reflectare în realitatea socio -juridică a
conceptului de generozitate, ca ipostază relativ frecvent întâlnită a personalității umane.
O concluzie care se formează în urma aspectelor tratate anterio r este că donația
– ca varietate a contractelor cu titlu gratuit – reprezintă o liberalitate , datorită efectului
creat (micșorarea patrimoniului dispunătorului, mărirea patrimoniului beneficiarului),
astfel putem observa deosebirea față de contractele dezi nteresate (comodatul, mandatul
cu titlu gratuit, depozitul cu titlu gratuit) care nu atrage după sine micșorarea
patrimoniului celui care procură altuia un folos, motiv pentru care nici „strictețea”
regulilor de fond și de formă prevăzute pentru donații nu sunt aplicabile acestora.
Cu titlu de mențiune, executarea unei obligații civile imperfecte (naturale), nu
poate fi calificată, în nici un caz, drept o liberalitate (de exemplu, executarea unei
obligații prescrise, repararea pagubei cauzate deși condiții le răspunderi i civile nu sunt
întrunite, întreținerea unei rude față de care nu există obligația legală de întreținere).8
Nici premiile sau cadourile ori recompensele oferite (în scopuri publicitare) de un
comerciant clienților nu constituie donații, nefii nd făcute animus donandi9,
comerciantul, în activitatea sa profesională neputând fi generos. De asemenea, nici
operele de binefacere nu urmează regulile prevăzute pentru donații .10

1.3. Caractere juridice
Analizând definiția oferită de Cod ul civil, putem d istinge câteva trăsături
particulare ale contractului de donație, cunoscute și sub denumirea de caractere juridice.
Astfel, caracterele juridice ale contractului de donație sunt următoarele:
• Contract cu titlu gratuit;
• Liberalitate;
• Contract unilateral;

7 F. Baias (coord.), Noul Cod Civil – Comentariu pe articol e, Ediția 2, Ed. C.H. Beck, București
2014, p.1104.
8 Fr. Deak, Tratat de drept civil – Contracte speciale , Vol. III, Ediția a-IV-a, Ed. Universul
Juridic, București, 2007, p.181.
9 Pentru amănunte, vz. M. Avram, Actul unilateral în dreptul privat , Ed. Hamangiu, București,
2006, p.268 -278.
10 Fr. Deak, op. cit. , p.181.

8
• Contract solemn;
• Contract irevocabil;
• Contract translativ de proprietate;
• Contract intuitu personae.
Contractul de donație este un contract cu titlu gratuit , ceea ce presupune
procurarea unui folos patrimonial altei persoane (donatar), fără a obține în schimb un
alt folos patrimonial pentru sine (donator).
Donația reprezintă o liberalitate , datorită efectului creat și anume micșorarea
patrimoniului donatorului și mărirea patrimoniului donatarului.
Faptul că dă naștere la obligații numai în sarcina uneia dintre părți, deși pentru
a întruni forma de valabilitate necesară este nevoie de acordul de voință al ambelor părți
contractante, îi oferă caracterul de contract unilateral .
Caracterul solemn al donației se regăsește expres prevăzut în art. 1011 alin. (1)
Cod civil care prevede că: „donația se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea
nulității absolute .” Se deduce astfel faptul că cerința formei autentice este necesară
pentru însăși valabilitatea contractului. Așadar, cele două manifestări de voință trebu ie
să fie exercitate în fața notarului public (conform art. 78 din Legea nr. 36/1995, numai
acesta beneficiind de prerogativele necesare înzestrării actului juridic cu form a
autentică, ad validitatem .) pentru a -i conferi forma cerută de lege, nerespectarea acestei
cerințe atrăgând după sine, nulitatea absolută a actului.
Totuși, alin. (2) al aceluiași articol, evidențiază trei tipuri de donație care
reprezintă excepția de la forma solemnității impusă de legiuitor și anume: „ darul
manual, donația deghizată și donația indirectă” .
De principiu, contractul de donație, este un contract irevocabil. Odată încheiat
contractul, donatorul nu mai poate reveni asupra deciziei sale, însă, totuși leg iuitorul a
reglementat câteva modalități de revocare a donației, aceste a urmând a fi analizate pe
larg ulterior.
Caracter translativ de proprietate . Prin intermediul donației are loc o
transmitere a dreptului de proprietate asupra unui bun din patrimoniul donatorului în
cel al donatarului. Însă, prin donație poate avea loc și transmiterea unui drept real sau
de creanță.
Acest ultim caracter a fost tratat de către Prof. Univ. dr. Dan Chirică, în
accepțiunea căruia, donația este un contract „ intuitu personae , în măsura în care

9
donatorul are în vedere o anumită persoană (sau cate gorie de persoane), cu o anumită
identitate (de exemplu, o anumită filiație) sau cu anumite calități (nu e vorba de calități
fizice sau morale, ci, de exemplu, în cazul unei donații făcute săracilor sau văduvelor
de război, calitatea de a fi sărac sau vădu vă de război), atunci când se decide să facă
un sacrificiu material în favoarea altuia.”11

2. CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE
DONAȚIE

2.1. Condiții de fond
În ceea ce privește condițiile de validitate, pentru a fi valabil încheiat actul ,
trebuiesc a fi întrunite condițiile generale necesare oricărui contract și anume, cele
prevăzute de art. 1179 alin. (1) Cod civil: capacitatea de a contracta; consimțământul
părților; un obiect determinat și licit; o cauză licită și morală.

2.1.1. Capacitate a
În privința capacității, în materia liberalităților, legiuitorul vine cu câteva
adăugiri față de reglementarea generală a capacității pentru încheierea valabilă a
contractelor. Astfel, regulă generală în materie este consacrată de art. 987 alin. (1) Cod
civil conform căr eia: „Orice persoană poate face și primi liberalități cu respectarea
regulilor privind capacitatea. ”
Alin. (2) și (3) ale art. 987 Cod civil, fac referire la momentul în care trebuie
îndeplinită condiția capacității, atât pentru dispunător cât și pentru beneficiar. În ceea
ce privește dispunătorul, condiția capacității trebuie îndeplinită la data la care
dispunătorul își exprimă consimțământul , iar donatarul la data la care acesta acceptă
donația.
Ca și o concluzie, capacitatea reprezintă regulă, iar incapacitatea excepția.
Astfel legea a prevăzut anumite incapacități speciale , atât în materia donatorului cât și
a donatarului, aceste incapacității constituind excepția, și care sunt de strictă
interpretare.
În vederea ocrotirii intereselor p atrimoniale ale anumitor categorii de persoane,
datorită faptului că donația reprezintă un act de dispoziție, legiuitorul a prevăzut unele

11 D. Chirică, Tratat de drept civil.Succesiunile și liberalit ățile, Ed. C.H. Beck 2014, p. 175.

10
incapacități de a dispune privind persoana dispunătorului. Donația fiind, de principiu,
irevocabilă, s -a adus în vede re impunerea unor reguli restrictive în ceea ce privește
posibilitatea încheierii unui astfel de contract, dat fiind faptul că principalul efect al
acesteia, reprezintă scăderea valorică a patrimoniului donatorului, și implicit o
devalorizare permanentă a respectivului patrimoniu.
Art. 12 alin. (2) și art. 988 alin. (1) și (2) Cod civil, tratează 3 cazuri în materia
incapacității de a dispune:
a) Astfel art. 12 alin. (2) Cod civil prevede interdicția de a gratifica a persoanelor
fizice și juridice, aflate în s tare de insolvabilitate. „Nimeni nu poate dispune cu
titlu gratuit, dacă este insolvabil”. Această incapacitate a fost instituită pentru
a proteja pe creditorii persoanei insolvabile, de actele care ar putea fi încheiate
în dauna lor.
b) Art. 988 alin. (1) a ctualul Cod civil, subliniază o a doua categorie de persoane
care sunt incapabile de a dispune. „Cel lipsit de capacitate de exercițiu sau cu
capacitate de exercițiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin
liberalități, cu excepția cazurilor prevă zute de lege”. În acest sens nu va putea
gratifica prin donații decât o persoană care are capacitate deplină de exercițiu,
deoarece doar în cazul unei astfel de persoane se poate susține că ea are deplină
și corecta reprezentare a actelor sale și a conseci nțelor pe care le antrenează
efectuarea acestora.12
Rezumând, distingem două categorii de persoane care nu pot dispune prin
donație, nici personal cu asistarea ocrotitorului legal și nici prin intermediul
reprezentanților legali și anume, minorii13 și interz ișii judecătorești14.
c) Art. 988 alin. (2) precizează o limitare în privința dispunătorului și după
dobândirea capacității depline de exercițiu : „Sub sancțiunea nulității relative,
nici chiar după dobândirea capacității depline de exercițiu persoana nu poate
dispune prin liberalități în folosul celui care a avut calitatea de reprezentant

12 A.A. Stamate -Tămășan, Comentariile Codului Civil – Donația , Ed. Hamangiu, București,
2013, p.38.
13 Minorii , din cauza vârstei lor fragede, nu au încă format discernământul care să le permită
luarea unei decizii logice, în care să cântărească riscurile pe care le implică pentru ei diminuarea
patrimoniului propriu prin efectuarea de liberalități. Totuși, minorul emancipat sau cel care a
obținut capacitate deplină de exercițiu, înaintea vârstei de 18 ani (prin căsătorie) po ate dispune
liber de bunurile sale, condiția capacității depline fiind întrunită.
14 Persoanele care sunt puse sub interdicție prin hotărâre judecătorească, în cazul acestora
operând o prezumție absolută de lipsă de discernământ.

11
ori ocrotitor legal al său, înainte ca acesta să fi primit de la instanța de tutelă
descărcarea pentru gestiunea sa. Se exceptează situația în care reprezentantul
ori, după ca z, ocrotitorul legal este ascendentul dispunătorului”. Rațiunea care
stă la baza acestei incapacități este fundamentată pe ideea de protecție a
minorului împotriva unui posibil abuz provenit din partea tutorelui, întemeindu –
se pe o prezumție absolută de ca ptație.
Doctrina face mențiune despre o a 4 -a incapacitate și anume, despre
incapacitatea naturală15, care constă în lipsa discernământului la momentul încheierii
donației. Aceasta nu este prevăzută expres de lege, dar probarea lipsei discernământului
poate atrage după sine anulabilitatea actului. Cu titlu de exemplu, în această categorie
intră persoanele care se află într -o stare vremelnică de inconștiență din cauza bolii, a
beției alcoolice, a stupefiantelor, a hipnozei sau pur și simplu atunci când libera litatea
este încheiată de o persoană alienată sau debilă mintală, neexistând o hotărâre
judecătorească definitivă în acest sens.
Art. 990 Cod civil, reglementează incapacitățile speciale în materia
liberalităților, mai exact, enumerând restrictiv categorii le de persoane excluse de la
gratificare ( incapacități de a primi ), care, datorită influenței puternice, stării de captație
și sugestie și a naturii activității pe care o pot avea asupra altor persoane (posibili
donatori) ar putea beneficia de pe urma aces tora.
Așadar, alin. (1) al art. 990, prevede că: „sunt anulabile liberalitățile făcute
medicilor, farmaciștilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau
indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauza
decesului”.
Alineatul (3) al aceluiași articol vine în completarea alin. (1), dispozițiile
acestuia fiind aplicabile totodată și în privința preoților sau a altor persoane care
acordau asistență religioasă în timpul bolii care este cauza decesului.
Pentru a opera incapacitățile prevăzute de alin. (1) și (3), trebuie întrunite
cumulativ următoarele condiții: dispunătorul să aibă calitatea de medic sau farmacist,
respectiv de preot în momentul gratificării; donatarul să -l fi tratat, respectiv asistat pe
donator pe parcursul ultimei boli, care să constituie și cauza morții acestuia din urmă;
asistența să aibă caracter repetat și continuu; donația să fie realizată în timpul ultimei
boli.

15 Fr. Deak , Drept succesora l, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p.163

12
Alin. (2) al art. 990 Cod civil, înlătură această incapacitate, permi țând anumitor
categorii de persoane, limitativ prevăzute de lege, să beneficieze de pe urma
liberalităților încheiate în condițiile analizate mai sus.
Alin. (2) – Sunt exceptate de la prevederile alin. (1):
d) Liberalitățile făcute soțului, rudelor în linie d reaptă, sau colateralilor
privilegiați.
e) Liberalitățile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data
liberalității, dispunătorul nu are soț și nici rude în linie dreaptă sau colaterali
privilegiați.
Vechea reglementare din anul 1865, î n art. 810, alin. (2) a fost mai permisivă
din acest punct de vedere, considerând că valabile, acele donații care se încadrau în
categoria celor remuneratorii 16(acest aspect apreciindu -se în funcție de „ starea
dispunătorului și serviciile făcute” de donata r) sau dacă donația a fost făcută în
favoarea unei” rude până în gradul al IV -lea inclusiv, afară numai dacă mortul va avea
erezi în linie dreaptă și dacă acela, în profitul căruia s -a făcut dispoziția, nu este chiar
erede în linie dreaptă .”
În ceea ce pr ivește sancțiunea pentru nerespectarea dispozițiilor legale analizate
anterior, acestea intră sub incidența nulității relative . Nulitatea contractului de donație
va putea fi invocată în intervalul de timp prescris de lege, de către cel ocrotit prin
dispozi ția legală încălcată sau de către succesorii săi în drepturi; În cel din urmă caz,
termenul de prescripție „ curge de la data la care moștenitorii au luat la cunoștință de
existența liberalității .” [mențiuni regăsite în alin. (4), al art. 990 Cod civil].17
Alin. (5) al art. 990 Cod civil, prevede acțiunea în anulare a donației și un termen
de prescripție de 3 ani, valabil pentru persoana dispunătorului, care curge de la data la
care acesta s -a restabilit . Așadar, boala nu trebuie să aibă ca și finalitate dece sul
dispunătorului , este suficient faptul că, datorită întinderii sale în timp, poate permite
formarea unei legături emoționale între bolnav și medic sau preot, legătură care servește
ca principal fundament pentru prezumția absolută de sugestie și captație ce motivează
instituirea acestei incapacități .18

16 D. Chirică, Drept civil – Contracte speciale , Ed. Lumina Lex, 1997, p. 140.
17 F. Baias (coord.), op. cit. , p.1110.
18 F. Moțiu, Contracte speciale , Ediția a -IV-a, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p.1 30.

13
2.1.2. Consimțământ
Fiind un element de validitate al contractului donației, în principiu,
consimțământul trebuie să întrunească toate condițiile prevăzute de dreptul comun
pentru a produce efecte juridice , astfel, conform art. 1204 Cod civil , acesta trebuie : „să
fie serios, liber, exprimat în cunoștință de cauză .”
Doctrina pune în discuție acest subiect al consimțământului sub aspectul ofertei
și acceptării donației, atât între persoanele prezente cât și î ntre cele absente. O
clarificare a celor două situații se consideră a fi necesară.

A. Ofertă și acceptarea când ambele părți sunt de față
Donația fiind un act juridic bilateral, implică un acord de voințe între dispunător
și beneficiar în ceea ce privește o biectul acesteia și eventual asupra sarcinii sau condiției
care o grevează (în funcție de tipul de donație).
Când ambele părți contractante sunt prezente, în același timp și loc, încheierea
contractului se realizează uno ictu (instantaneu) în fața notarulu i public, forma solemnă
a actului fiind una dintre condițiile necesare încheierii acestuia. Momentul acordului
este momentul încheierii valabile a donației.19
În privința persoanei care își exprimă acordul, aceasta poate încheia personal
sau poate fi reprez entată de un mandatar (cu procură special ă) la semnarea actului. Fiind
cerută forma autentică pentru încheierea valabilă a donației, și mandatul trebuie să
îndeplinească aceeași condiție de formă conform principiului „ accesorium sequitur
principale” (acces oriul urmează principalul).

B. Ofertă și acceptarea între absenți
a) Oferta de donație.
Acordul de voințe în cazul donației, precum și în cazul oricărui contract, se
poate realiza succesiv, dacă părțile nu pot fi prezente simultan la momentul semnării
din vari i motive neimputabile lor. Acesta se realizează prin emiterea mai întâi a unei
oferte, urmată de acceptarea acesteia la o dată ulterioară.
Atât Codul civil (nu menționează expres, dar este de la sine înțeles urmând
prevederile art.1011) cât și vechea regl ementare (art. 814 Cod civil 1865 ), impune,

19 D. Chirică, op. cit. , p. 177.

14
respectiv impunea, forma autentică ca și condiție de validitate a ofertei de donație și a
actului prin care se accepta aceasta.
Codul civil în art. 1011, alin. (4), definește darul manual ca fiind: „ Bunurile
mobi le corporale cu o valoare de până la 25.000 lei”. Am dorit să subliniez acest
aspect, deoarece darurile manuale, sunt exceptate de la forma autentică , astfel nici
oferta, nici acceptarea acesteia nu trebuie să respecte condițiile impuse de lege pentru
încheierea donației.
Prin excepție de la regulile de drept comun în materia ofertei de contract ( art.
1191 și următoarele -Cod Civil), art. 1013 reglementează formarea contractului de
donație . Astfel, alin. (1) al art. 1013, precizează că „ oferta de donație poa te fi revocată
cât timp ofertantul nu a luat la cunoștință de acceptarea destinatarului. Incapacitatea
sau decesul ofertantului atrage caducitatea acceptării .”
Analizând doctrina în materie, am optat pentru teza explicată de Prof. Univ. dr.
Dan Chirică, potrivit căreia, în cazul donației , „oferta nu este obligatorie prin ea
însăși”, putând fi retrasă sau să devină caducă prin incapacitatea sau decesul
ofertantului (donatorului), atât timp cât acceptarea beneficiarului donației nu a ajuns la
ofertant, poate fi acceptată, dar derogarea de la regulile dreptului comun, potrivit cărora
„oferta, acceptarea precum și revocarea acestora produc efecte din momentul în care
ajung la destinatar, chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ele din motive care nu îi sunt
imput abile”, [ art. 1200 alin. (1) Cod civil], nu mai sunt acceptabile. Aceasta întrucât
problema dacă ofertantul (donatorul) a luat sau nu efectiv cunoștință de acceptare este
una greu de tranșat din punct de vedere practic, mult mai rezonabilă și mai firească fiind
regula de drept comun cuprinsă la art. 1200 (1) Cod civil.20

b) Acceptarea
După cum am menționat și anterior, acceptarea donației se realizează tot în
formă autentică21, precum oferta lansată, personal de către destinatarul ofertei sau prin
mandatar, av ând o procură autentică specială în acest sens. Totuși, art. 1013 alin. (2)
teza I, impune o limitare în această privință stipulând că „oferta nu mai poate fi
acceptată după decesul destinatarului ei .” Per a contrario singura îndeletnicire pe care

20 Idem, p.178.
21 În sprijinul afirmației, a se vedea C.A. București, Secția a -III-a civilă, decizia nr. 1249/1995,
în Curtea de Apel București. Culgere de practică judiciară civilă 1993 -1998, Ed. All beck,
București, 199 9, p.14 -15.

15
o mai po t avea moștenitorii destinatarului ofertei (donatarului) este de a expedia
acceptarea ofertantului , dacă aceasta a fost realizată în timpul vieții beneficiarului și în
forma prevăzut ă de lege [art. 1013 alin. (2) teza a II -a Cod Civil].
Acceptarea destinat arului se poate realiza doar prin exteriorizarea
consimțământului în mod expres,22 forma tacită fiind înlăturată, neputându -se perfectă
formă autentică a unui act având la bază un consimțământ tacit [ar fi ilogic și în același
timp contrar art. 91 (1) din L egea 36/1995, legea notarilor publici și a activității
notariale, republicată].
Anterior, am supus discuției oferta , deci cu alte cuvinte, o propunere. Pornind
de la înțelesul termenului, deducem că ofertantul nu este îndatorat să i -a act de
acceptarea ei . Analizând materia contractului de donație, acceptarea, în speță, survine
doar de la dată când acesta a luat la cunoștință de acceptarea ei (acesta poate să
înstrăineze între timp bunul unei alte persoane). Oferta poate să fie retrasă respectându –
se regul ile dreptului comun, legea neimpunând exigențe în ceea ce privește forma
actului.
Un al doilea argument care fundamentează această teză, este situația revocării,
indiferent de forma în care este făcută, demonstrând astfel lipsă unui element esențial
al co ntractului de donație și anume, animus donandi , având ca și principală consecință,
nulitatea acesteia.
Revocarea ofertei înainte de momentul acceptării acesteia de către beneficiar
atrage caducitatea contractului de donație, stingându -se orice modalitate d e a da
naștere, în mod valabil, unui contract.23
Art. 1013 în alin. (3) și (4), reglementează situația acceptării ofertei de donație
de către persoanele lipsite de capacitate de exercițiu și cele având capacitate de exercițiu
restrânsă. În privința persoan elor lipsite de capacitate de exercițiu , acceptarea donației
se va realiza de către reprezentanții lor legali [alin. (3)], iar în cazul persoanelor cu
capacitate de exercițiu restrânsă , alin. (4) face mențiunea că acceptarea se va face
chiar de către aces ta, cu încuviințarea ocrotitorului legal.

22 D. Chirică, op. cit., p.178.
23 A nu se confunda revocarea ofertei cu revocarea donației prin acordul părților, după
formarea ei valabilă. În acest din urmă caz, contractul fiind unul valabil format, renunțarea
mutuus disensus la acesta trebu ie să urmeze aceleași reguli ca și cele de la formarea donației,
trebuind așadar să îmbrace forma autentică pentru a fi valabilă (regula simetriei formerlor).

16
Acceptarea donației pentru a -și produce efectele, trebuie să fie pură și simplă24,
iar nu sub condiție. Într -adevăr, dacă destinatarul ofertei realizează acceptarea sub o
condiție rezolutorie, care nu este conținut ă în ofertă, acceptarea nu poată să producă
efecte, nefiind conformă ofertei lansate, iar o acceptare sub condiție suspensivă este și
ea lipsită de efecte întrucât, până la îndeplinirea condiției, oferta poate fi retrasă de
ofertant.
Oferind o interpretar e a art. 2023 Cod Civil, care reglementează „substituirea
făcută de mandatar” se poate deduce faptul că mandatarul, în teorie, fiind unicul
încredințat de beneficiar să accepte oferta de donație, poate să -și substituie pe riscul său
(dacă nu are acordul ex pres al mandantului) o terță persoană care să aducă la îndeplinire
mandatul primit (această substituire poate fi realizată doar de către mandatar, nu și de
către notarul instrumentator al actului).
Notificarea acceptării a fost instituită de lege pentru a se evita crearea unor
incertitudini care ar putea subzista în legătură cu faptul dacă donatorul a cunoscut sau
nu actul de acceptare, așadar dacă s -a încheiat sau nu contractul.
Dispozițiile art. 814 alin. (2) teza a – II-a Cod civil din 1865 (fără a ave a
corespondent direct în actualul Cod civil), s -a dedus că în privința donatarului
contractul este valabil încheiat „din momentul în care a acceptat oferta donatorului,
astfel încât dacă devine incapabil (este pus sub interdicție) sau decedează după acest
moment notificarea poate fi expediată donatorului și de către reprezentantul său
moștenitorii săi. ”25 Invers însă, pentru donator liberalitatea nu este valabilă formată
până în momentul în care acesta ia act de acceptarea ei (aspect analizat și anterior),
revocarea ofertei, punerea sa sub interdicție ori decesul său înaintea acestui moment fac
oferta caducă, astfel încât donația nu va putea lua naștere în mod valabil.26
O excepție de la regula potrivit căreia acceptarea donației trebuie să survină
până cel m ai târziu la data decesului ofertantului, a fost tratată într -una dintre lucrările
Prof. univ. dr. Dan Chirică, acesta din urmă considerând că: „ se admite ca în cazul în
care donația este făcută prin intermediul unei stipulații în favoarea unui terț (de
exemplu, o asigurare de viață încheiată de subscriptor cu o societate de asigurări care
are ca beneficiar o terță persoană), acceptarea poate surveni ulterior decesului

24 D. Chirică, op.cit , p. 180.
25 Idem, p.181.
26 C.A. București, Secția a IV -a civilă, decizia nr . 1688/1997 , în Curtea de Apel București.
Culegere de practică judiciară civilă 1993 -1998 , cit. supra, p. 19 -20.

17
dispunătorului. În asemenea situații, atâta timp cât nu a intervenit acceptarea
beneficia rului, liberalitatea (stipulația) poate fi revocată.27

C. Promisiunea de donație
Spre deosebire de Codul civil din 1865, Codul civil actual reglementează și
promisiunea de donație.
Conform dispozițiilor art. 1014 alin. (1) Cod civil, „ sub sancțiunea nulită ții
absolute, promisiunea de donație este supusă formei autentice .” Astfel, putem deduce
că promisiunea de donație, care sub imperiul reglementării din 1865, nu producea
niciun fel de efecte juridice directe, sub regimul actualului Cod, produce unele
aseme nea efecte.28
O ipoteză abordată de doctrină, care pare a fi unică situație care poate să
corespundă figurii juridice a promisiunii de a dona, este cea a promisiunii unilaterale
de vânzare ( un angajament ferm de donație venit din partea promitentului cu un drept
de „opțiune” conferit donatarului de a accepta donația sau nu, în acest stadiu,
beneficiarul promisiunii consimțind nu la acceptarea donației propriu -zise, ci doar la
examinarea ofertei pe o anumită perioadă de timp, urmând să se decidă ulterior dac ă
acceptă sau nu)29 care însă, în cazul donației, pare lipsită de orice interes practic, de
vreme ce, fiind vorba de un avantaj gratuit, beneficiarul promisiunii nu ar avea de ce să
analizeze prea mult situația.
Art. 1014 alin. (2), prevede că: „în caz de neexecutare din partea promitentului,
promisiunea de donație nu conferă beneficiarului decât dreptul de a pretinde daune –
interese echivalente cu cheltuielile pe care le -a făcut și avantajele pe care le -a acordat
terților în considerarea promisiunii” . Putem deduce faptul că legiuitorul a evidențiat
ideea că promisiunea nu îngăduie beneficiarului să obțină o hotărâre judecătorească
care să țină loc de donație .
Acest aspect a fost considerat de doctrină complet inutil, din perspectiva ideii
că, din punct de v edere al promitentului există un angajament de a dona, asumat prin
prisma formei autentice a promisiunii [așa cum este impus de art. 1014 alin. (1) Cod
civil], astfel că nimica nu l -ar putea împiedica pe beneficiar să accepte donația, iar dacă

27 D. Chirică, op cit., p. 179.
28 Idem, p. 181.
29 Idem, p. 182.

18
acceptarea a fost comunicată și a ajuns la cunoștința promitentului, contractul de
donație să fie astfel valabil format cu toate efectele care decurg din încheierea lui.
Art. 1022 Cod civil evocă cazurile în care promisiunea de donație poate fi
revocată, fără ca răsp underea promitentului să fie angajată.
Astfel, conform alin. (1) al art. 1022 Cod civil : „promisiunea de donație se
revocă de drept dacă anterior executării sale se ivește unul dintre cazurile de revocare
pentru ingratitudine prevăzute la art. 1023.” În ce ea ce privește cazurile de revocare
pentru ingratitudine, acestea vor fi analizate pe larg în capitolul dedicat materiei.
Potrivit alin. (2) al art. 1022 Cod civil, „ promisiunea de donație se revocă de
drept și atunci când, anterior executării sale, situaț ia materială a promitentului s -a
deteriorat într -o asemenea măsură încât executarea promisiunii a devenit excesiv de
oneroasă pentru acesta ori promitentul a devenit insolvabil.” Art. 12 alin . Cod civil,
prevede că „ nimeni nu poate dispune cu titlu gratuit , dacă este insolvabil”,
insolvabilitatea în acest din urmă caz atrăgând lipsa capacității de folosință în ceea ce
privește materia liberalităților. Aplicând art. 12 alin. (2) Cod civil, la alin. (2) al art.
1022, putem deduce că practic în discuție nu va mai fi vorba de revocarea promisiunii,
ci de incapacitatea anterior menționată.
Un ultim aspect pe care doresc să îl analizez în materia consimțământului este
cel legat de viciile de consimțământ. Despre eroare, dol, violență în ceea ce privește
donația, u rmează a fi analizate acele caracteristici care sunt aplicabile strict pe acest tip
de contract, deoarece nu orice viciu de consimțământ, atrage nulitatea contractului.
Eroarea este esențială când poartă asupra naturii sau asupra obiectului
contractului – Error în negotium [art. 1207, alin. (2), pct. 1, Cod civil]. Un exemplu al
erori asupra obiectului, poate fi cel în care una dintre părți crede că încheie un contract
referitor la un anumit bun, însă în realitate, se încheie un contract cu referire la un a lt
bun asemănător.30
În ceea ce privește eroarea asupra naturii contractului, întâlnim această situație
atunci când o parte consideră că încheie un alt contract, iar nu unul de donație.31 Într-o
speță din practica Curții de Apel București, „ reclamanta susț inea că i-a fost viciat
consimțământul, ea crezând că încheie cu p ărțile pârâte un contract de întreținere, în
fapt fiind încheiat un contract de donație fără sarcini. Instanța a considerat însă că

30 F. Moțiu, op.cit ., p.131.
31 Ibidem.

19
interesele reclamantei au fost suficient protejate prin în cheierea contractului în fața
notarului public și prin citirea de către acesta a conținutului actului înaintea
semnării .”32
Eroare asupra persoanei [art. 1207, alin. (2), pct. 3] se poate reține atunci când
se referă la identitatea donatarului, cât și atu nci când se au în vedere calitățile lui
esențiale, determinate pentru facerea liberalității .33
Dolul34 în cazul contractului de donație, se poate manifesta sub forma captației
și sugestiei, constând în utilizarea unor mijloace și manopere dolosive, pentru a capta
bunăvoința donatorului și a -i determina voința de a gratifica, voință care în lipsa
manoperelor frauduloase nu ar fi existat (de exemplu, demonstrații de prietenie
adevărate sau false prin insinuări, măguliri, îndemnuri, afirmații mincinoase, calomn ii,
etc). 35
Violența, ca viciu de consimțământ , este enunțată în art. 1216, alin. (1), Cod
civil „ putând cere anularea contractului partea care a contractat sub imperiul unei
temeri justificate induse, fără drept, de cealaltă parte sau de un terț .” Pentru că violența
să constituie viciu de consimțământ, trebuie întrunite cumulativ următoarele trei
cerințe: „temerea insuflată să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil;
amenințarea să fie injustă (nelegitimă); amenințarea să provină de la ce alaltă parte
contractantă sau, dacă provine de la un terț, cocontractantul cunoștea sau trebuia să
cunoască violența săvârșită de terț .”36
Acest viciu de consimțământ a stat la baza multor acțiuni intentate de către
donatorii unor bunuri către statul român , în perioada de dinainte de anul 1989.
Ca și exemplu, un extras din decizia nr. 1301 din 7 decembrie 2004 – C.A
București, Secția a lll -a civilă și pentru cauze cu minori și familie, unde instanța a statuat
că „Motivele de nulitate ale contractului de don ație au fost lipsa cauzei și violența, ca
viciu de consimțământ. Violențele psihice la care au făcut referire reclamanții -intimați

32 C. Ap. Bucureșți, s. a III -a civ., min. și fam., dec. nr 1639 din 30 noiembrie 2009 , în C.Nica,
Donația și moștenirea , Ed. Hamangiu, București, 2011, p. 23.
33 F. Moțiu, op.cit ., p.131.
34 Conform art. 1214 și art. 1215 din noul Cod civil, suntem în prezența unui consimțământ
viciat prin dol în si tuația în care una dintre părți sau un terț, însă cu știința unei părți, folosește
manopere frauduloase pentru a induce în eroare pe cealaltă parte. Vicierea consimțământului
prin dol se poate realiza și printr -o acțiune pasivă, o parte omițând să o inform eze pe cealaltă
asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le comunice.
35 F. Moțiu, op.cit ., p.131
36 Idem, p. 132.

20
se subsumează elementului cauză, în ceea ce privește formarea voinței juridice ce i -a
condus la încheierea actului. Intenția de a gratifica o anumită persoană reprezintă un
element esențial al liberalității inter vivos ce îmbracă forma actului juridic al donației;
această intenție se suprapune scopului imediat al încheierii contractului – causa
proxima. Exercitarea unor astfel d e presiuni asupra donatorilor echivalează cu însăși
inexistența intenției de a gratifica, absența scopului imediat absorbind viciul de
consimțământ derivând din violență. ”
Având în vedere contextul tehnologic și continua dezvoltare a societății, o
curiozit ate care probabil stârnește multe opinii, este exprimarea consimțământului prin
intermediul mijloacelor electronice și în cazul contractului de donație. Multitudinea de
posibilități pe care ni le oferă tehnologia în momentul de față pentru a perfectă un ac t
(videoconferință, conferințe telefonice, semnătură electronică etc.) pot fi considerate
oare suficiente pentru a se încheia un contract, precum donația și a eluda formalitatea
pe care trebuie să o respecte în momentul de față? (prezentarea părților în fa ța notarului
public, perfectarea înscrisului autentic, etc). Personal, consider că nu.
Întocmai că astfel prin prezentarea părților contractante (personal sau prin
reprezentant cu procură autentică), în fața unui terț de contract, în speță notarul public,
se asigură exprimarea unui consimțământ valabil, neafectat de vreun viciu, care să
reflecte adevărata voință a părților. Terțul de contract, notarul, este investit să
îndeplinească un serviciu de interes public și este un garant al legalității, asigurând în
mod imparțial și independent de voința părților ca legea să fie respectată, astfel, în
munca pe care o depune, el are sarcina de a depista și îndrepta eventualele erori, lacune
sau fraude.

2.1.3. Obiect
În ceea ce privește obiectul contractului de dona ție, plecând de la reglementarea
oferită de art. 1250, se pot deduce anumite caracteristici:
• Să se afle în circuitul civil;
• Să fie determinat sau determinabil;
• Să fi posibil;
• Să fie licit și moral;
• Să existe sau să poată exista în viitor.

21
Cu privire la en umerarea de mai sus, sunt necesare câteva clarificări. Așadar în
privința obiectului contractului de donație, punem în discuție atât bunurile mobile, cât
și cele imobile, prezente sau și viitoare. Ca și o excepție de la regulă, nu pot forma
obiectul unei d onații succesiunile nedeschise (desigur, după deschiderea succesiunii,
succesorul poate dispune liber de cota sa din moștenire).
Donatorul trebuie să fie proprietarul bunului care urmează a fi înstrăinat. Într -o
decizie a secției civile a Curții Supreme de Justiție s -a statuat faptul că: „Donația
lucrului altuia, spre deosebire de vânzarea lucrului altuia, nu este posibilă, fiind
absolut nulă, întrucât ar contraveni principiului irevocabilității .”37
În ceea ce privește donarea de sânge și componente sanguine de origine38,
precum și donarea de țesuturi de organe39, acestea intră sub incidența legii speciale.
Acest tip de donații sunt permise doar în scopuri terapeutice , legea interzicând
contractele cu titlu oneros având un astfel de obiect.

2.1.4. Cauza contra ctului de donație
Conform regulilor generale, pentru a fi valabilă, cauza contractului de donație,
trebuie să existe, să fie licită și morală.
Motivul determinant este scopul concret urmărit de donator, fiind variabil și
diferit pentru fiecare contract d e donație în parte. În mod obișnuit, aceste motive sunt
normale (recunoștință sau recompensă, afecțiune, etc), dar ele pot avea și un conținut
ilicit sau imoral, în aceste ultime cazuri donația fiind lovită de nulitate.40

2.2 Condiția formei autentice a co ntractului de donație
Conform art. 1011 alin. (1) Cod civil, cu titlu de derogare de la principiul
consensualismului :„donația se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității
absolute .” Caracterul solemn al donației era întâlnit și în Codul civil din 1865, care
prevedea în art. 813 că: „ toate donațiunile se fac prin act autentic .”
Așadar, se poate deduce în cazul donațiilor că forma autentică reprezintă o
cerință ad validitatem și nu doar una ad probationem sau pentru a face opozabil actul
față de terți.

37 CSJ, s.civ., dec. nr. 5789/2001 , în C urierul Judiciar nr. 4/2002, p.45.
38 Legea nr. 282/2005 privind organizarea activității de transf uzie sanguină, donarea de sânge
și de componente sanguine de origină umană , republicată.
39 Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății .
40 F. Moțiu, op.cit ., p.132.

22
Prin excepție de la regula formei autentice ad validitatem, art. 1011 alin. (2)
menționează: „ donațiile indirecte, cele deghizate, darurile manuale”. Aceste varietăți
ale contractului de donație vor fi analizate pe larg în capitolul al șaselea .
Originea cerinței formei autentice ad validitatem a donației își are că principală
sursă Ordonanța dată de cancelarul D’Aguesseau din anul 1731, fiind menținută de
dreptul revoluționar, iar apoi transpusă în codul Civil francez ( art. 931), sursa principală
de inspirație a autorilor Codului civil român din 1865.
Rațiunile care au stat la baza instituirii acestei reguli au fost următoarele:
• Asigurarea libertății donatorului , care astfel va fi mai ferit de posibilele
influențe (captație și sugestie) ale al tor pe rsoane (de exemplu, să gratifice o terță
persoană), actul fiind citit și încheiat de către un notar public.
• Atragerea atenției dispunătorului asupra intereselor patrimoniale ale familiei
sale precum și asigurarea unui mijloc de probă sigur în privința libe ralității
supuse reducțiunii și raportului.
• Preconstituirea unui mijloc de probă cert și durabil.
• Asigurarea respectării principiului irevocabilității donației, care ar putea fi
ușor încălcat, dacă donația s -ar încheia sub semnătură privată.41
Analizând do ctrina în materie, am întâlnit o problematică ridicată în legătură cu
art 1011 alin. (1) Cod civil. O comparație realizată între dreptul francez, care în art. 931
Cod civil francez prevede faptul că donațiile trebuie încheiate „ în fața notarilor ”42 și
actua lul Cod civil, care în art. 1011 alin. (1) prevede că donația trebuie încheiată „ prin
înscris autentic ” pune în discuție această deosebire între cele două sisteme de drept și
mai exact, dacă în reglementarea actuală permite încheierea donației și de către un
funcționar public, respectând solemnitățile cerute de lege?
S-a considerat că nu este posibil. „Este de necontestat faptul că actul notarial
este o specie de act autentic, însă nu este singurul, un exemplu în această privință ar fi
actul de căsătorie ( care nu se încheie în fața notarului public). ”43
Totuși, există o diferență notabilă în privința celor două categorii. Mai întâi,
funcționarul public , în cadrul competenței sale legale, nu poate autentifica o donație,
acesta fiind responsabil cu atestarea veridicității unor fapte, date, neavând „puterea” de
a autentifica acte a căror formă ad validitatem este impusă de lege.

41 D. Chirică, op.cit , p. 184.
42 Ph. Malaurie, Les Successions, Les l ibéralités , p. 197, nr. 393, apud D. Chirică, op.cit., p. 185
43 Idem, p.185.

23
În schimb, notarului public îi este conferită această „putere” menționată anterior
prin prisma „dreptului comun” (art. 12 lit. B și a rt. 89 -100 din Legea nr. 36/1995 a
notarilor publici și a activității notariale, republicată). Ca și concluzie, pentru a exclude
total orice confuziune care s -ar putea crea, art. 89 din Legea nr. 36/1995 prevede expres
că: „Înscrisul autentic notarial este cel întocmit sau, după caz, primit și autentificat de
către notarul public ori de către personalul misiunilor diplomatice și al oficiilor
consulare, în formă și în condițiile stabilite prin prezenta lege .”
Pe partea de procedură notarială, autentificarea înscrisului se face cu respectarea
următoarei proceduri :44
• stabilirea identității părților;
• exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținutul actului;
• semnătura acestora și data înscrisului.
Astfel, pentru autentificarea unui înscris, notarul p ublic verifică și stabilește, în
prealabil, identitatea părților, în condițiile art. 84 din Legea nr. 36/199545.
Părțile pot fi reprezentate la autentificare și printr -un mandatar cu procură
specială autentică, cu excepțiile prevăzute de lege (în cazul don ației, atât donatorul cât
și donatarul pot fi reprezentați prin mandatari, neexistând excepții). În această situație,
notarul public este obligat să verifice procura în Registrul național notarial de evidență
a procurilor și revocărilor acestora, prin inte rmediul sistemul INFONOT, iar în cazul
constatării revocării acesteia va respinge cererea de autentificare.
Pentru a lua consimțământul părților, după citirea integrală a actului, atât de
către părți, cât și de notar în fața acestora, notarul public le va întreba dacă au înțeles
conținutul acestuia și dacă cele cuprinse în act exprimă voința lor. Exteriorizarea
consimțământului se materializează prin semnătura părților, urmată de cea a notarului ,
cea din urmă având rolul de a autentifica actul .

44 Art. 90 și urm din Legea nr. 36/1995, a notarilor publici și a activității notariale, republicată.
45 Părțile participante la actul notarial pot fi identificate de notarul public prin menți unea în
încheiere ca ele sunt cunoscute personal de acesta. În cazul în care notarul public nu cunoaște
părțile, este obligat să procedeze la verificarea identității acestora, în vederea încheierii unui act
sau îndeplinirii unei proceduri notariale, după c az, prin:
a) acte de identitate prevazute de lege;
b) pașapoarte, în condițiile legii;
c) atestarea avocatului care asistă partea, identificarea acestuia făcîndu -se in condițiile lit. a)
sau b). .

24
Dacă există motive temeinice, notarul public poate lua separat, dar în aceeași zi,
consimțământul părților care figurează în act. În acest caz, în încheierea de autentificare
se vor menționa ora și locul luării consimțământului fiecărei părți.
Originalul actului care poartă semnătura părților va rămâne în arhiva biroului
notarial, acestea urmând a primi un duplicat, având aceeași forță probantă ca și
originalul.
Beneficiarul donației (donatarul) va achita taxele notariale aferente încheierii
actului, urmând ca donația să își producă efectele din momentul finalizării actului.
Notarul public mai are obligația de a realiza publicitatea donației în registrele
speciale prevăzute de lege – RNNEL (Registrul Național Notarial de Evidență a
Liberalităților) – și, după caz, dac ă discutăm de un bun imobil, în registrele de Carte
Funciară, iar astfel, actul de donație își găsește finalitatea.
Normele juridice referitoare la forma donațiilor fiind imperative, încălcarea
acestora atrage după sine nulitatea absolută a actului. În cee a ce privește categoria
persoanelor care pot solicita nulitatea actului, discutăm despre „ orice persoană care
este interesată (inclusiv donatorul), dreptul la acțiune pentru obținerea ei fiind
imprescriptibil extinctiv .”46
Sancțiunea intervine și în cazul n erespectării condițiilor de formă impuse de
lege, anterior menționate. În acest caz de nulitate, nu este posibilă confirmarea actului
de către donator, notarul instrumentator fiind nevoit a reface actul în condițiile
prevăzute de lege.
Totuși cu titlu de excepție, dacă donatorul nu are opțiunea de a confirma donația
nulă pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, legiuitorul a reglementat, ca o măsură
de protecție pentru succesori, confirmarea actului de către aceștia din urmă. Art. 1010
prevede : „Confirm area unei liberalități de către moștenitorii universali ori cu titlu
universal ai dispunătorului, atrage renunțarea la dreptul de a opune viciile de formă
sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunțare să se prejudicieze
drepturile terți lor.”

46 D. Chirică, op. cit , p.185.

25
2.2.1 Formalitatea specială a actului care trebuie să enumere și să evalueze
bunurile mobile făcând obiectul unei donații
Reluând dispozițiile art. 827 Cod civil 1865 , art. 1011 alin. (3) Cod civil
statuează: „ bunurile mobile care constituie obi ectul donației trebuie enumerate și
evaluate într -un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute
a donației .”
În ceea ce privește originea reglementării, aceasta se regăsește în vechiul drept
francez (Ordonanța lui D’Aguesseau d in anul 1731, art. 15), care a fost menită să
asigure irevocabilitatea donațiilor, mai exact, făcând referire la bunurile care formau
obiectul donației și care nu erau predate donatarului la data încheierii contractului.
Ulterior, utilitatea actului în dis cuție s -a evidențiat și în privința exercitării obligațiilor
de raport și reducțiune, precum și în cazul revocării donației, pentru a se putea stabili
natura, cantitatea sau valoarea bunurilor care trebuie aduse la masa succesorală ori care
trebuie restitu ite.47
Actul s -a considerat a fi necesar doar în cazul donațiilor în formă autentică. Spre
deosebire de actul principal, această formalitate poate fi îndeplinită și sub forma unui
act încheiat sub semnătură privată, semnat de ambele părți sau inclus într -un inventar.
Art. 1011, alin. (3) prevede sancțiunea nulității absolute a donației care nu
include un astfel de act.

3. EFECTELE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

Efectul principal al donației este acela al transmiterii cu titlu gratuit al dreptului
care face obiect ul contractului , transmitere ce operează din patrimoniul donatorului, în
cel al donatarului, aplicându -se în această materie regulile dreptului comun (cele ale
contractului de vânzare -cumpărare).
În cazul în care donația are ca obiect un drept de creanță, actul constituie o
cesiune de creanță (cu titlu gratuit), fiind supusă și regulilor acestei instituții.
Deseori, obiectul contractului îl constituie un drept real . În acest caz,
transmiterea dreptului de proprietate, își produce efectele prin manifestarea acordului
de voință în forma prevăzută de lege (în principiu, cea autentică).

47 Idem. p.186.

26
Datorită caracterului unilateral, contractul de donație naște obligații numai în
sarcina donatorului, în principiu donatarul neavând obligații de îndeplinit , în afară de
cea de gratitudine .

3.1. Obligațiile donatorului
După ce are loc încheierea contactului, cea dintâi obligație, este cea de predare
a bunului donat , conform clauzelor stabilite prin contract și de păstrare a bunului până
la momentul predării. Donatorul are datori a de a răspunde față de donatar, potrivit
regulilor generale, dacă are loc pieirea sau deteriorarea bunului din culpă sa, datorând,
dacă e cazul și despăgubiri. Excepția o constituie darul manual, deoarece predarea
efectivă a bunului se realizează chiar în momentul încheierii contractului.48
Spre deosebire de contractul de vânzare cumpărare, în cazul contractului de
donație, donatorul nu are obligația de garanție pentru vicii și nici pentru evecțiune , dat
fiind caracterul gratuit al contractului.
Cu toate a cestea, potrivit art. 1017 Cod civil, în executarea donației,
răspunderea donatorului poate fi angajată numai pentru dol și culpă gravă asimilată
dolului, atunci când donatarul suferă un prejudiciu din cauza viciilor ascunse ale
bunului care au fost cunosc ute de dispunător, dar necomunicate donatarului. Explicația
angajării răspunderii donatorului stă în faptul că dolul sau culpa sa gravă strămută
problema răspunderii de pe teren contractual pe teren delictual .49

3.1.1. Derogări în privința garanției pentru evicțiune
Articolul 1018 în alin. (1), actualul Cod civil, prevede situații în care se poate
atrage răspunderea donatorului pentru evicțiune și anume:
• Dacă a promis în mod expres garanția ;
• Dacă evicțiunea decurge din fapta sa , cum ar fi, de exemplu, cazu l în care, după
ce încheie o donație în formă autentică cu o persoană, vinde apoi bunul donat
unei alte persoane care își face opozabil dreptul față de donatar ;
• Dacă la data donației subzistă o împrejurare care afectează dreptul transmis,
pe care a cunoscu t-o dar nu a transmis -o donatarului , de exemplu, situația
terțului care a adus îmbunătățiri imobilului donat, iar acesta se îndreaptă

48 F. Moțiu, op. cit., p.142.
49 F. Baias (coord.) , op. cit., p.1133.

27
împotriva donatarului pentru a obține despăgubiri pe temeiul îmbogățirii fără
justă cauză.50
Alin. (2) al articolului mai s us menționat, evidențiază situația în care dacă există
o donație cu sarcini , donatorul „ în limita valorii acestora… răspunde pentru evicțiune
ca și vânzătorul .”
Ca și excepție a răspunderii reglementate la alin. (1), care era una de natură
subiectivă, î ntemeiată fie pe angajamentul donatorului, fie pe culpa acestuia, la alin.
(2), avem de a face cu o răspundere obiectivă, întemeiată direct pe garanția pentru
evicțiune, în limitele sarcinilor instituie prin contractul de donație.

3.1.2. Derogări în privi nța garanției pentru vicii ascunse
Donația fiind un contract cu titlu gratuit, regula enunțată de art. 1019 alin. (1)
Cod civil, este că : „donatorul nu răspunde pentru viciile ascunse ale lucrului donat .”
Alin. (2) prezintă excepția, anume: „dacă a cunos cut viciile ascunse și nu le -a
adus la cunoștința donatarului la încheierea contractului, donatorul este ținut să
repare prejudiciul cauzat donatarului prin aceste vicii .” Aceasta este o consecință a
neglijenței (culpei) donatorului, care, în cazul examina t, joacă un rol cauzal în
producerea prejudiciului, iar nu una propriu -zisă a garanției obiective pentru viciile
lucrului înstrăinat.
Conform dispozițiilor art. 1019 alin (3) Cod civil : „în cazul donației cu sarcini
în limita valorii acestora, donatorul r ăspunde pentru viciile ascunse că și vânzătorul .”
În acest caz, spre deosebire de răspunderea de la art. 1019 alin. (2) Cod civil, care se
întemeiază pe culpa donatorului (subiectivă), alin. (3) evidențiază o răspundere
obiectivă, întemeiată direct pe gara nția pentru viciile ascunse ale lucrului donat, în
limitele sarcinilor instituite prin contractul de donație.51

3.2. Obligațiile donatarului
În cazul donației pur gratuite, donatarul are numai o obligație de recunoștință
față de donator, care, în cazur ile expres prevăzute de lege, este sancționată cu revocarea
donației pentru ingratitudine. Dacă donația este cu sarcini, atunci donatarul are

50 D. Chirică, op. cit ., p.223.
51 Idem, p. 224.

28
obligația de a executa sarcinile la care este obligat , în caz contrar donatorul putând
cere executarea silită sau revocarea donației.52

4. PRINCIPIUL IREVOCABILITĂȚII DONAȚIILOR

Art. 985 Cod civil, prevede că donația este un act de liberalitate prin care
donatorul „ dispune în mod irevocabil de un bun ”. Prin urmare, irevocabilitatea este o
caracteristică a contractulu i de donație. Această irevocabilitate este prevăzută expres în
legislație și este una specială, diferită de cea din dreptul comun în materie de contracte.
Astfel, potrivit art. 1015 alin. (1) Cod civil „ donația nu este valabilă atunci când
cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin voința sa ”, alin. (2) al aceluiași
articol precizând care anume sunt acele clauze.
Așa cum am văzut, art. 985 Cod civil, stipulează c a pe o caracteristică a
contractului de donație irevocabilitatea acestuia, adică, a interzicerii răzgândirii
donatorului ulterior încheierii valabile a donației, a posibilității de a relua bunul donat
prin voința sa unilaterală.
Irevocabilitatea nu este străină nici celorlalte contracte, căci orice contract
„valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante ” conform principiului
pacta sunt servanda [art.1270 alin. (1) Cod civil], neputând fi modificat (inclusiv
revocat) unilateral sau să înceteze decât „ prin acordul părților ori din cauze autorizate
de lege ” – art. 1270 ali n. (2) Cod civil (Irevocabilitate de gradul I).
În cazul donației, irevocabilitatea are un sens mai special, și anume, acela de
„element consubstanțial, nu doar contingent, căci orice posibilitate de răzgândire –
admisibilă în contractele cu titlu oneros – pe care și -ar rezerva -o donatorul, chiar și cu
acordul donatarului, ar pune în discuție intenția de a gratifica a acestuia, element fără
de care donația nu poate exista .”53 Așadar, în cazul donației putem observa că
irevocabilitatea nu privește doar efecte le contractului, ci însăși existența lui, fiind o
condiție de validitate pentru formarea contractului de donație (irevocabilitate de gradul
II). 54

52 G. Boroi (coord.) , Fișe de drept civil , Ediția a 2 -a, Ed. Hamangiu, București, 2017, p.608.
53 D. Chirică, op. cit, p. 218.
54 F. Moțiu, op. cit , p. 144.

29
4.1. Clauzele incompatibile cu principiul irevocabilității
Art. 1015 alin. (2) Cod civil, enumeră clauzele c are nu pot fi introduse în
contractul de donație întrucât contravin caracterului irevocabil al acesteia și care:
• Conțin o „ condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința donatorului”
[(lit. a) (o reluare a dispozițiilor art. 822 Cod civil din 1865)] , în mod tradițional
considerându -se că vizate sunt nu numai condițiile pur potestative (care depind
numai de voința donatorului, cum ar fi aceea „ dacă nu mă răzgândesc ”), ci și
cele potestative simple (care depind nu numai de voința donatorului, ci și de
împrejurări, cum ar fi aceea „dacă mă căsătoresc”), spre deosebire de celelalte
contracte;
• „Impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le -ar contracta în
viitor, dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de
donație” [(lit. b) (o reluare a dispozițiilor art. 823 Cod civil din 1865)], rațiunea
textului fiind aceea de a nu permite donatorului să contravină principiului
irevocabilității donației, rezervându -și practic dreptul de a revoca indirect – în
tot sau în parte – donația prin contractarea unor datorii care să fie plătite de
donatar. S -a menționat faptul că donațiile pot fi afectate de sarcini, însă acestea
trebuie să fie determinate prin contractul de donație pentru că altfel liberalitatea
nu numai că ar putea fi indirect revocată, ci donatarul ar putea fi pus în situația
să fie obligat să plătească chiar mai mult decât a primit de la dispunător.
• „Conferă donatorului dreptul de a denunța unilateral contractul” (lit. c), text
inspirat de dispozițiile art. 1822 Cod civil Que bec.
• „Permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul
moare fără să fi dispus de acel bun. Dacă dreptul de a dispune vizează doar o
parte din bunurile donate, nulitatea operează numai în privința acestuia” [(lit.
d) (o reluare a dispozițiilor art.824 Cod civil din 1865)], ceea ce , în esență, este
tot un fel de condiție pur potestativă. În cazul în care donatorul și -a rezervat
dreptul de a dispune de bunul donat, donația este nulă, întrucât donatarul s -ar
afla la discreția donat orului, care ar putea oricând dispune de bun55.

55 E. Safta -Romano, Contracte civile , ed. a III -a revăzută, editura Polirom, 1999, București,
p.200.

30
Art. 1015 alin. (1) Cod civil, prevede că în cazul în care donația cuprinde clauze
de natura celor enumerate la alin. (2) al aceluiași text de lege, aceasta nu este valabilă,
fiind nulă absolut .
Din menționare a textelor de lege mai sus menționate, nulitatea ar afecta donația
în întregul său în toate situațiile, însă din dispozițiile art. 1015 alin. (2) lit. d) teza a II –
a, rezultă în mod expres că, în cazul în care este vorba despre clauze prin care donatorul
își rezervă dreptul de a dispune doar de o parte din bunurile donate „nulitatea operează
doar în privința acestei părți ”, fiind vorba așadar despre o nulitate parțială, nu totală.
56
4.2. Clauze permise
Pentru a se realiza o delimitare a câmpului de aplica re al principiului
irevocabilității donațiilor, este necesar a se evidenția clauzele care sunt permise și care
nu aduc atingere principiului supus analizei.

4.2.1. Condițiile cazuale și mixte
Condiția cazuală este condiția care depinde exclusiv de hazard, iar condiția
mixtă, depinde de voința uneia dintre părți și de voința altei persoane .
Întrucât aceste condiții nu depind numai de voința donatorului, ele nu contravin
principiului irevocabilității donațiilor. Astfel, în practica judiciară s -a reținut că o
donație făcută soțiilor sub condiție rezolutorie a divorțului este valabilă, iar îndeplinirea
condiției va atrage revocarea donației. În speță, divorțul, ca element aleatoriu, nu putea
fi socotit în puterea voinței donatorului, ci a întâmplării sau desti nului, motiv pentru
care condiția, fiind cauzală, nu invalida donația. Realizarea ei însă, prin divorțul
donatarilor, a atras revocarea donației cu efect retroactiv.57

4.2.2. Termenul
Donația poate fi cu termen, pentru că termenul, ca modalitate a actului juridic
civil, nu afectează valabilitatea dreptului transmis, ci numai exercițiul acestui drept.
• Plata datoriilor prezente sau viitoare, dacă acestea sunt specificate în actul de
donație ;

56 D. Chirică, op. cit ., p.219 -220.
57 C. Ap. Suceava, dec. nr. 662/1996 , în Dreptul nr.7/1997, p.84.

31
• Donația cu rezerva uzufructului sau a dreptului de abitație în favo area
donatorului sau a unui terț este permisă, obiectul contractului de donație fiind,
în acest caz, nuda proprietate, care se donează în mod irevocabil.
• Clauză de reîntoarcere a bunurilor donate dacă donatarul moare înainte
donatorului.58

4.2.3. Clauză d e întoarcere convențională
În ceea ce privește clauză de întoarcere convențională , art. 1016 alin. (1) Cod
civil, reia dispozițiile art. 825 Cod civil din 1865 : „contractul poate să prevadă
întoarcerea bunurilor dăruite, fie pentru cazul în care donatarul ar predeceda
donatorului, fie pentru cazul când atât donatarul cât și descendenții săi ar predeceda
donatorului .”
Doctrina subliniază faptul că, în esență, nu este vorba despre o excepție a
principiului irevocabilității donațiilor, ci de o donație sub con diție rezolutorie a
decesului donatarului sau, după caz, a donatarului și a descendențiilor acestuia
înaintea donatorului. Desființarea donației într -o asemenea situație nu depinde în
niciun fel de voința donatorului, ci de condiția cazuală a decesului don atarului sau a
acestuia și a descendenților săi înaintea donatorului.
Pentru a opera o asemenea reîntoarcere , trebuie să existe o clauză contractuală
în acest sen, nu neapărat expresă, dar în orice caz, neîndoielnică ea fiind prezumată .
Poate fi vorba de o clauză care se referă la:
• Predecesul donatarului , caz în care, indiferent dacă acesta a lăsat sau a avut
descendenți care nu mai sunt în viață, reîntoarcerea operează.
• Predecesul donatarului fără posteritate, caz în care dreptul de reîntoarcere
funcțione ază doar dacă nu a avut niciun copil, căci dacă a avut un copil, chiar
dacă acesta nu mai este în viață la data decesului donatarului, dreptul de
reîntoarcere nu mai operează.
• Predecesul donatarului și al ascendenților săi, caz în care dreptul de
reîntoarc ere funcționează doar dacă donatarul predecedează donatorului, iar la
data morții sale niciun descendent al său nu mai este în viață.
Într-o speță de dată recentă , Casația franceză, printr -o interpretare teleologică,
a ajuns la concluzia că „ nu numai dispa riția fizică a descendenților donatarului face

58 F. Moțiu, op. cit., p. 145 -146.

32
eficientă clauză de reîntoarcere convențională, ci și renunțarea acestora la moștenirea
donatarului, fapt care, făcându -i străini de moștenirea donatarului (și, implicit, de
culegerea bunului donat), dacă nu s -ar da curs clauzei de reîntoarcere, ar duce la
nerespectarea voinței donatorului care și -a dori ca bunul respectiv să se păstreze în
familia donatarului, nu să revină indiferent cui ca urmare a renunțării descendențiilor
donatarului la moștenirea sa .”59
Astfel, donația făcută cu includerea acestui drept de reîntoarcere convențională
își produce efectele până la data decesului donatarului ( dacă survine înaintea decesului
donatorului, astfel, donația consolidându -se definitiv, nemaifiind supusă rezoluțiunii )
efectele obișnuite ale unui contract încheiat sub condiție rezolutorie, rezultând astfel că,
în lipsa stipulării vreunei clauze de inalienabilitate, donatarul are stăpânirea deplină a
drepturilor ce izvorăsc din bunul donat, inclusiv dreptul de dispoziție a bunului în
favoarea unei terțe persoane.
Dacă bunul donat a fost înstrăinat de donatar, iar acesta predecedează
donatorului, în principiu, dat fiind faptul că dreptul donatarului se consideră desființat
cu efecte de la data donației, ca și când nu ar fi fost niciodată proprietar, pe cale de
consecință, și dreptul terțului este supus și el desființării, dar aceasta numai dacă clauză
de întoarcere i -a fost opozabilă.
Reîntoarcerea poate fi stipulată numai în favoarea donatorului, căci dacă, prin
ipoteză, în contractul de donație se stipulează că la decesul donatarului bunul va reveni
unei alte persoane, este vorba despre o substituție fideicomisară , nu despre o clauză de
întoarcere.
În schimb, fiind vorba despre un drept de natură convențională, dreptul de
întoarcere (spre deosebire de dreptul de întoarcere legală pentru surveniență de copii)
poate fi cesionat de donator unei terțe persoane.
În cazul predecesului donatarului, întoarcerea bunului donat în patrimoniul
donatorului operează de drept, nefiind nec esară vreo acțiune în justiție . Dacă însă
moștenitorii donatarului refuză restituirea bunului donat, donatorul poate obține
această fie pe temeiul unei acțiuni personale decurgând din contractul de donație, fie
pe temeiul unei acțiuni reale în revendicare întemeiate pe dreptul de proprietate (art.
563 Cod civil).60

59 D. Chirică , op. cit., p.220 -221.
60 Idem, p.222.

33
5. REVOCAREA DONAȚIEI

Irevocabilitatea donațiilor despre care face mențiune art. 985 Cod civil nu este
una absolută, art. 1020 Cod civil, reglementează două cazuri în care revocarea
donațiilor este posibilă și anume „ pentru ingratitudine și pentru neexecutarea fără
justificare a sarcinilor la care s -a obligat donatarul.” De asemenea mai există situația
donațiilor între soți, acest tip de donații fiind revocabile prin natura l or.
Revocarea dona ției pentru cele două cazuri reglementate de art. 1020 Cod civil,
nu operează de drept, constatarea acestora trebuie a fi realizată de către instanța
judecătorească, revocarea fiind una judiciară .
Codul Civil din 1865 reglementa și un caz aparte de revoca re de drept a
donațiilor și anume, situația nașterii unui copil survenită ulterior actului de liberalitate
(în art. 836), actualul Cod civil nemaipreluând această reglementare vetustă.
Art. 836 Cod civil din 1865 prevedea că: „Orice donațiuni prin acte int re vii
făcute de persoane ce n -au copii sau descendenți existenți în timpul facerii lor, oricare
ar fi valoarea acestor donațiuni și sub orice titlu s -ar fi făcut, fie chiar donațiunea
mutuală sau remuneratorie, fie în, fine donațiunea în favoarea maritagi ului făcuta
soților de oricare altă persoană, afară de ascendenții lor, sunt revocate de drept, dacă
donatorul, în urma donațiunii, dobândește un copil legitim, un postum, sau chiar când
a legitimat pe un copil natural, prin maritagiu subsecvent.”
Astfel revocarea donației pentru nașterea unui copil , survenea în urma
îndeplinirii următoarelor condiții:
• Donatorul să nu fi avut copii și nici alți descendenți la data încheierii
contractului de donație;
• După încheierea donației, donatorul să aibă un copil din căsătorie sau din afara
căsătoriei.
Îndeplinirea acestor condiții făcea revocabilă orice donație (cu excepția celei
stipulate între soți, aceasta fiind revocabilă prin voința donatorului).
Astfel, dacă în momentul donației, donatorul avea un copil, donația era
irevocabila (nu avea importanță dacă era un copil sau un alt descendent). Copilul
trebuia să fie născut și nu numai conceput. Într-adevăr, prevederea legală potrivit căreia
copilul conceput nu împiedica revocarea donației „ nu se prea aplica, căci, cel puțin, de

34
câte ori dăruitorul a avut cunoștință de zămislirea copilului, nu se poate zice că el a
dispus de averea sa pentru că credea că n -are să mai aibă copii .”
În privința copilului adoptat, se considerau aplicabile aceleași dispoziții aferente
copilu lui născut din căsătorie. Când în momentul donației, donatorul avea un copil
declarat dispărut, nașterea ulterioară a unui copil, permitea revocarea donației, deoarece
Codul prevedea că acesta trebuie să fie existent la data încheierii contractului.
Potriv it dispozițiilor art. 836 Cod civil din 1865 : „revocarea donației va avea
loc chiar și în cazul în care se naște copilul după moartea donatorului .”
„Pentru naștere de copii, erau revocabile: donațiile gratuite; donațiile cu
sarcină; darurile manuale; darur ile manuale; donațiile indirecte și deghizate .”
Nu se considerau a fi revocabile pentru naștere de copii : darurile obișnuite, de
o valoare redusă, care erau scutite de raport; donațiile făcute între soți în timpul
căsătoriei; donațiile făcute soților de c ătre ascendenții lor.
Spre deosebire de revocarea donației pentru nerespectarea sarcinii sau pentru
ingratitudine, care era considerată una facultativă și judiciară, revocară donației pentru
naștere de copil opera de drept, fără intervenția justiției.
Lege a interzicea donatorului să convină cu donatarul că va renunța la revocarea
donației, pentru naștere de copii (art. 839 Cod civil din 1865), deoarece revocarea este
în interesul copilului.
Revocarea pentru naștere de copii permitea donatorului să ceară bun ul donat nu
numai de la donatar, ci și de la terții care l -ar fi dobândit de la donatar .
Împotriva donatarului, donatorul avea la dispoziție o acțiune personală rezultată
din contract, iar împotriva terților, o acțiune în revendicare .61

5.1. Revocarea don ațiilor pentru ingratitudine
Conform dispozițiilor art. 1023, donațiile se revocă pentru ingratitudine în
următoarele cazuri:
a) „Dacă donatarul a atentat la viața donatorului, a unei persoane apropiate lui
sau, știind că alții intenționează să atenteze, nu l -a înștiințat .” – (lit. A)
Actuala reglementare spre deosebire de cea anterioară (art. 831 pct. 1 Cod civil
din 186 5) care se referea doar la atentatul la viața donatorului, reglementează în plus
atât atentatul contra vieții unei persoane apropiate donat orului (neexistând o apreciere

61 E. Safta -Romano , op. cit ., p.204.

35
exactă a acestui aspect, rămânând la latitudinea instanței de judecată), cât și la situația
în care, donatarul având cunoștință de un posibil atentat la viața donatorului, nu l -a
înștiințat pe acesta din urmă. „ Atentatul la v iața donatorului sau a unei persoane
apropiate presupune o încercare, prin acțiune sau inacțiune, de suprimare cu intenție
a vieții acelei persoane, indiferent dacă scopul (uciderea) a fost atinsă sau nu. Simpla
punere în pericol a vieții donatorului sau a persoanei apropiate lui din imprudență sau
neglijență nu întrunește cerințele legii. Tot astfel, atentatul comis de o persoană lipsită
de discernământ nu poate fi sancționat cu revocarea donației pentru ingratitudine.” 62
b) „Dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave față
de donator .” – (lit. B)
Textul care reia dispozițiile art. 831 pct.2 Cod civil din 186 5, se referă la
săvârșirea unor fapte prevăzute de noul Cod penal, comise cu intenție contra persoanei
donatorului sau a bu nurilor acestuia, fără a exista o condamnare definitivă în acest sens;
a unor acte de cruzime „ astfel cum au fost interpretate sub incidența Codului civil,
vizează acțiunile donatarului care produc leziuni corporale donatorului, dar pot
desemna și inacțiun ea întemeiată pe o anumită atitudine a donatarului care sugerează
cruzimea, cum ar fi abandonarea donatorului neputincios într -un loc unde este expus
îmbolnăvirii, pericolelor, înghețului, agresiunii animalelor sălbatece, etc ;”63 situația
unor injurii grave adresate donatorului, nici în acest caz neimpunându -se condiția
hotărârii definitive. În orice caz, „ toate aceste fapte trebuie să fie de o anumită
gravitate, căci, cu titlu de exemplu, un furt al unor bijuterii ale donatorului, simplele
certuri dintre pă rți ori amenințări banale ori chiar exercitarea anumitor violențe fizice
de către donatar împotriva donatorului, dar pe fondul unui climat familial deja
tensionat, nu au fost reținute ca susceptibile de a putea duce la revocarea donațiilor
pentru ingratitu dine. În schimb a fost reținută ca injurie la adresa donatorului
exercitarea unei acțiuni în evacuare în condițiile în care între părți era încheiat în mod
valabil un contract de comodat.”64
c) „Dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente don atorului
ajuns în nevoie, în limita valorii actuale a bunului donat, ținându -se seamă de
starea în care se află bunul donat în momentul donației .” – (lit. C)

62 D. Chirică, op. cit., p.225.
63 F. Baias (coord.) , op. cit ., p.1136.
64 D. Chirică, op. cit ., p.226.

36
Text care reia dispozițiile art. 831 pct. 3 Cod civil din 186 5, referindu -se la
situația în care donatorul ajuns la nevoie, este lăsat fără ajutor de către donatar, în ceea
ce privește asigurarea alimentelor necesare traiului zilnic al acestuia. Aprecierea
caracterului justificat sau nejustificat al refuzului dat de către donatar, rămâne la libera
interpretare a instanței de fond, „ revocarea neputând fi pronunțată în cazul în care, de
pildă, donatorul este acela care refuză să primească alimentel e.”
Doctrina mărginește întinderea pe care trebuie să o aibă ajutorul oferit în raport
cu donația realizată . Astfel „ ajutorul pe care trebuie să îl dea donatarul, donatorului,
nu este nelimitat, ci circumscris, pe de o parte, la posibilitățile sale din momentul
respectiv, iar pe de altă parte până la maximum valoarea actuală a bunului donat,
ținând seama de sta rea lui la data donației, ceea ce înseamnă că eventualele
îmbunătățiri aduse bunului de donatar nu vor fi luate în considerare la calcularea
valorii actuale a bunului ”.
„În esență, faptele de ingratitudine anume prevăzute de lege sunt acțiuni sau
inacțiuni de o anumită gravitate care demonstrează o încălcare intenționată a
obligației de gratitudine pe care donatarul trebuie să o aibă față de cel care i -a făcut
donația. Este vorba de fapte reprobabile nu numai în plan moral, ci și juridic,
revocarea constitu ind o pedeapsă civilă pentru donatar. Pentru a atrage revocarea
donației, faptele prevăzute de lege trebuie să fie comise de donatar după data donației,
căci cel comise înainte sunt considerate ca fiind iertate de donator din moment ce
cunoscute fiind de a cesta, sunt urmate de gratificarea celui vinovat de săvârșirea lor. ”65

5.1.1. Acțiunea în revocarea donațiilor pentru ingratitudine
Acțiunea în revocarea donațiilor pent ru ingratitudine este reglementată de art.
1024 Cod civil, care reia reglementarea conținută de art. 833 Cod civil din 1865. Din
dispozițiile legale rezultă faptul că revocarea nu poate fi decât judiciară, putând fi
dispusă numai de către instanța de judec ată.
Acțiunea în revocare pentru ingratitudine are caracterul unei pedepse civile,
având un caracter mai sancționator decât acțiunea în rezoluțiune66:
• Este o acțiune strict personală, putând fi intentată numai de către donator ;
• Nu poate fi intentată decât împotriva donatarului vinovat ;

65 Idem, p.226 -227.
66 F. Moțiu, op. cit ., p.149.

37
• Acțiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi introdusă în termen de un an
de la data la care donatorul a avut cunoștință de ea [art. 1024 alin. (1) Cod
civil] ;
• Întrucât acțiunea de revocare pentru ingratitudine este o acțiune în restituire
cu caracter de pedeapsă, admiterea ei nu produce efecte retroactive față de
terți.
Analizând caracterele revocării pentru ingratitudine, subliniem în primul rând
faptul că, în principiu , acțiunea aparține donatorului, el fiind cel în măsură să aprecieze
dacă este cazul s au nu, să introducă acțiunea în revocare ( calitatea procesuală activă ).
„Deși are un conținut patrimonial, revocarea pentru ingratitudine implică aprecieri cu
totul personale de ordin moral din partea victimei faptelor de ingratitudine (a
donatorului) care poate să îl ierte pe cel vinovat, astfel încât nu poate fi exercitată de
creditorii donatorului pe cale oblică .”67
Prin excepție , în cazurile anume expres prevăzute de lege, acțiunea poate fi
exercitată de către moșten itorii donatorului, și anume:
a) În cazul în care donatorul a decedat înaintea împlinirii termenului de un an
prevăzut la art. 1024 alin. (1) Cod civil, afară de cazul în care l -a iertat pe
donatar -art. 1024 alin. (3) prima teza, Cod civil. „Iertarea nu poat e interveni
decât după săvârșiră faptelor de ingratitudine, ea neputând fi inclusă într -o
clauză contractuală de renunțare anticipată a donatorului la acțiunea în
revocare pentru ingratitudine, întrucât este vorba de o problemă care privește
ordinea public ă.”
b) În cazul în care donatorul a decedat fără să aibă cunoștință de faptele de
ingratitudine, situație în care moștenitorii pot introduce acțiunea în termen de
un an de la data decesului donatorului – art. 1024 alin. (3) teza a II -a, Cod civil .
„În pofida literei textului art. 1024 alin. (3) teza a II -a, Cod civil, în situația în
care moștenitorii află despre cauza de ingratitudine la un moment ulterior
aceluia al deschiderii moștenirii, termenul de un an va curge de la acest
moment.”68

67 Fr. Deak, op. cit ., p.165.
68 D. Chirică, op. cit ., p.228.

38
Argumentul principal al acestei teze ar fi acela că, dacă pentru donator,
termenul de un an începe să curgă de la data aflării faptelor de ingratitudine,
pentru moștenitori, în cazul examinat, s -ar aplica aceeași soluție.
c) Acțiunea pornită de donator poate fi continuată de moș tenitorii acestuia
[art.1024 alin. (4) Cod civil], desigur, doar dacă aceștia din urmă doresc, nefiind
obligați la aceasta. (interpretare a expresiei „poate fi” )
În ceea ce vizează calitatea procesuală pasivă, s-a statuat ideea că „ acțiunea în
revocarea do nației nu poate fi introdusă decât împotriva donatarului vinovat și care va
fi pedepsit astfel pentru fapt a sa de ingratitudine.” Dacă decesul donatarului survine
înainte introducerii acțiunii, aceasta nu poate fi introdusă împotriva moștenitorilor săi .
Întâlnim o deosebire față de reglementarea dată de art. 833 Cod civil din 1865, care nu
permitea continuarea acțiunii împotriva moștenitorului donatarul, chiar dacă acțiunea a
fost introdusă înaintea decesului, alin. (2) al art. 1024 Cod civil, permițând în mod
expres continuarea acțiunii de revocare a donației în contradictoriu cu moștenitorii
donatarului, dacă acesta decedează în cursul procesului .69
Totuși, există și situația în care bunul a fost înstrăinat mai multor persoane,
revocarea pentru ingratitudin e operând în acest caz doar față de persoanele care se fac
responsabile de ingratitudine.
În sentință civilă 3582 din 13.12.2007, pronunțată de către Judecătoria Roman
„s-a admis în parte acțiunea reclamantei B.A., s -a dispus revocarea parțiala a
contractu lui de donație autentificat prin încheierea nr. 104 din 15 ianuarie 1999 a
Biroului Notarului Public Tănase Luminița din mun. Roman, încheiat de reclamanta
B.A. și pârâții B.Îs., B.M., B.Gh., P.C., B.A.A., în calitate de donatori, iar pârâtul B.I.
în calit ate de donatar, doar până la concurența cote -părți indivize de 1/4 din suprafața
de 2000 mp” Exercitarea de către pârâtul B.I. a actelor de violență verbală sau fizică la
adresa reclamantei sau tolerarea unor astfel de manifestări venite din partea soției, în
împrejurări în care dispunea de mijloacele care i -ar fi permis îndreptarea acestei stări
de lucruri, reprezintă o formă de manifestare a unei ingratitudini fața de reclamantă.
Deși obligația de gratitudine nu este inserată în mod expres în conținutul c ontractului
de donație, existența s a nu poate fi pusă la îndoiala (rezultând din însuși caracterul
gratuit al transmiterii bunurilor), iar nerespectarea acesteia atrage revocarea donației.
Manifestările pârâtului îmbracă forma de ingratitudine prevăzută de art. 831 pct. 2 Cod

69 F. Baias (coord.) , op. cit ., p. 1137.

39
civil, iar probatoriul testimonial administrat înlătura orice echivoc în privința existenței
acesteia.
Se pune, însa, problema de a se stabili în ce măsură revocarea operează asupra
întregului contract sau doar în parte. Având în veder e că ingratitudinea s -a manifestat
doar faț ă de reclamantă, că pot fi cuantificate cotele -părți indivize transmise de fiecare
din donatori și că ceilalți donatori nu și -au manifestat inițiativa procesuală în sensul
revocării donației pentru cotele ce le -au transmis (doar au achiesat la acțiunea
reclamantei), instanța apreciază că sancțiunea revocării operează numai în privința cote –
părți indivize donate de reclamantă, respectiv 5/8 din construcție și 1/4 din terenul
aferent. Donația se va menține în favoare a pârâtului B.I. în ceea ce privește cotele
dobândite de la co -pârâți, reprezentând 3/8 din construcție și 3/4 din teren.70
Așadar, ca și concluzie, în cazul în care există mai mulți donatori, cauzele de
ingratitudine probate de către unul dintre aceștia n u au efect devolutiv și asupra
cocontractanților decât dacă aceștia din urmă, probează la rândul lor motivele de
ingratitudine care stau la baza revocării contractului de donație.
Prescripția dreptului la acțiune în revocare – Termenul de un an, reglementa t în
Codul civil din 1865, în art. 833, în care donatorul trebuia să introducă acțiunea în
revocarea donației pentru ingratitudine, a fost calificat în doctrină și jurisprudență ca
fiind un termen de decădere. Art. 1024 alin. (1) Cod civil, menține termenu l de un an,
dar îl califică expres că fiind de prescripție. Pe cale de consecință acestui termen i se
aplică regimul juridic al prescripției extinctive reglementat în Cartea a VI -a, „Despre
prescripția extinctivă, decăderea și calculul termenelor ”, art. 25 00-2556 Cod civil.
Termenul de prescripție al acțiunii în revocare, începe să curgă de la momentul
la care donatorul a cunoscut efectiv că donatarul a comis fapta de ingratitudine. „Dacă
ingratitudinea se constituie din manifestări succesive, termenul cur ge de la dat a când
donatorul a cunoscut această ultimă manifestare a ingratitudinii donatarului. Când
obligația este continuă (refuzul de alimente), termenul de un an nu se aplică decât în
situația încetării nevoii donatorului în acordarea alimentelor, cân d termenul începe să
curgă din ziua imediat următoare încetării nevoii alimentare .” 71

70 https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -ifx5l6o/ accesat la data de 25.04.2018,
ora: 21:42.
71 Ibidem, p.1137.

40
În privința efectelor, revocarea donației pentru ingratitudine poartă amprenta
caracterului său de pedeapsă civilă, Codul civil reglementând unele efecte generale
(între părțile contractante) și unele efecte speciale (față de terți).

A. Efectele generale (între părți)
Din dispozițiile art. 1025 alin. (1) Cod civil, în urma revocării rezultă, pe de o
parte, implicit, obligația donatarului de a restitui bunul primit, iar pe d e altă parte,
explicit, că „ dacă restituirea în natură a bunului donat nu este posibilă, donatarul va
fi obligat să plătească valoarea acestuia, socotită la data soluționării cauzei .”
Stipulând că restituirea prin echivalent se va face la valoarea „de la d ata
soluționării cauzei”, textul art. 1025 alin. (1) Cod civil, (text de aplicabilitate specială)
„instituie (voit sau nu) o derogare expresă de la dispozițiile art. 1641 Cod civil, text de
aplicabilitate generală în materie de restituire de prestații, car e prevede că, în ipoteza
debitorului culpabil (iar donatarul ingrat este un asemenea debitor), restituirea se va
face la valoarea cea mai mare a bunului care trebuia restituită, stabilită fie în raport
cu momentul dobândirii bunului (prin donație, în cazul analizat), fie în raport cu
momentul înstrăinării sau pieirii acestuia.”72
Opinia regăsită în cartea Prof. univ. dr. Dan Chirică, înclină spre a nu considera
această derogare justificativă73, lipsind orice rațiune pentru aceasta, art. 1025 alin. (1)
Cod civ il „nu este decât o reluare a soluției tradiționale în materie, atât în dreptul
nostru cât și în dreptul francez, însă același act normativ a introdus dispoziții legale de
aplicabilitate generală în materia restituirii de prestații (art. 1635 și urm . Cod c ivil),
preluate din Codul civil Quebec (art. 1699 și urm.), sistem de drept în care, coerent, în
textul care reglementează revocarea donației pentru ingratitudine (art. 1838 alin. (1)
Cod civil Quebec) s -a făcut trimitere expresă la dispozițiile generale r eferitoare la
restituiri. Coerența, iată, din nou, se dovedește a nu fi punctul forte al legiuitorului
român .”
Obligația de despăgubire în lumina art. 1025 Cod civil, subzistă în sarcina
donatarului , în situația în care restituirea bunului în natură nu mai este posibilă și
aceasta se realizează prin echivalent sau în situația în care are loc restituirea bunului în
natură, însă acesta a fost degradat de donatar, în mod culpabil.

72 D. Chirică, op. cit., p.229.
73 Ibidem, p. 229.

41
Chiar dacă textul de lege analizat nu prevede , „prin analogie, dacă donatarul a
ipotecat bunul s au l-a grevat cu sarcini reale, va fi obligat să indemnizeze pe donator
în mod corespunzător, iar dacă, la rândul său, a făcut cheltuieli care au dus la sporirea
valorii bunului donat, donatarul are dreptul la despăgubiri corespunzătoare .”74
În privința fructelor bunului donat, dispozițiile art. 1025 alin. (2) Cod civil,
stipulează situația în care donatarul este obligat „să restituie fructele percepute,
începând cu data introducerii cererii de revocare a donației , având însă dreptul la
despă gubiri corespunzătoare pentru cheltuielile făcute cu producerea acestora” (art.
1645 alin. (2) Cod civil).
Analizând dispozițiile art. 1645 alin. (2) Cod civil, care reprezintă textul de
aplicabilitate generală în materia restituirii prestațiilor, (1635 și următoarel e Cod civil)
„se impune concluzia c a donatarul, care în cazul revocării pentru ingratitudine, se află
în situația debitorului căruia îi este imputabilă restituirea, are pe de o parte, obligația
de a restitui nu numai fructele percepute, la care art. 1025 alin. (2) se referă expres, ci
și, prin echivalent, pe cele pe care, putea să le dobândească, iar pe de altă parte, și
obligația de a despăgubi pe donator și pentru folosința pe care bunul i -a putut procura,
lui, donatarului, iar din punctul de v edere al donatorului, pentru lipsa de folosință, în
temeiul textului de aplicabilitate generală, de la care textul special nu a instituit o
derogare expresă. În acest caz, spre deosebire de art. 1025 alin. (1) actualul Cod civil,
textul nu mai contrazice d irect regulile generale aplicabile în materie de restituiri,
astfel încât, din fericire, principiul specialia generalibus derogant nu își mai găsește
aplicarea .”75

B. Efecte speciale față de terți
În privința efectelor revocării donațiilor pentru ingratitudin e în raporturile cu
terții, caracterul special, derogatoriu de la dreptul comun, apare cu pregnanță.
Într-adevăr, dacă revocarea duce la desființarea donației cu efecte retroactive de
la data încheierii contractului, astfel, urmând regulile dreptului comun , aceleași efecte
ar fi aplicabile și în cazul terților. Aici intervine categoria efectelor speciale față de terți,
deoarece am subliniat faptul că revocarea pentru ingratitudine este o pedeapsă civilă,
țintindu -l pe donatar în mod special, așadar, față de terții care au fost de bună credință,

74 Fr. Deak, op. cit ., p.167.
75 D. Chirică, op. cit ., p.230.

42
nu li se poate reproșa absolut nimica în această ipoteză, „ în mod tradițional, regulile
aplicabile sunt derogatorii de la dreptul comun, efectele revocării nefiind
retroactive .”76
„Lipsind condiția rezolutorie (ca în c azul revocării donației pentru
neîndeplinirea sarcinilor), revocare pentru ingratitudine este o acțiune în restituire,
esențialmente personală, care produce efecte numai pentru viitor, ex nunc, lăsând pe
donatar proprietar până în momentul revocării, astfe l că și actele realizate de el vor fi
respectate, ca emanând de la un proprietar . Concluzionând, revocarea donației pentru
ingratitudine nu produce niciun efect față de terții ce au contractat cu donatarul”,77
Art. 1026 teza I, Cod civil, reluând dispoziții le art. 834 Cod civil din 1865, statuează
că: „ Revocarea pentru ingratitudine nu are niciun efect în privința drepturilor reale
asupra bunului donat dobândite de la donatar, cu titlu oneros, de către terții de bună –
credință și nici asupra garanțiilor const ituite în favoarea acestora .”
Teza a II -a a art. 1026, face referire la formalitățile de publicitate a bunurilor
pentru care legea o impune, reglementând c ă: „în cazul bunurilor supuse unor
formalități de publicitate, dreptul terțului trebuie să fi fost î nscris anterior înregistrării
cererii de revocare în registrele de publicitate aferente .” Astfel, se anulează practic
„imunitatea față de acțiunea în revocare a donației pentru ingratitudine oferită de teză
I al aceluiași articol, în cazul în care terți nu și-au înscris drepturile în registrele de
publicitate prevăzute de lege, adică, dacă nu și -au făcut opozabile drepturile în
condițiile legii.”78

5.2. Revocarea donațiilor pentru neîndeplinirea sarcinilor
În cazul donațiilor cu sarcini, s -a stabilit că ace stea sunt obligatorii pentru
donatar. În privința neexecutării acestor, obligații, art. 1027 alin. (1), actualul Cod civil,
prevede că: „ donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii,
fie revocarea donației. ”
Conform dreptului c omun, executarea sarcinii, poate fi solicitată atât de donator
(sau succesorii acestuia, după caz), cât și de către beneficiarul sarcinii (în situația în
care persoana beneficiară nu este nici donatorul nici donatarul). Totuși, terțul beneficiar
nu poate c ere însă decât executarea sarcinii , nu și revocarea donației [art. 1027 alin.

76 Ibidem, p.230.
77 I. Dogaru (coord.) , op. cit ., p.419.
78 D. Chirică, op. cit ., p.231.

43
(2), actualul Cod civil], deoarece acesta nu poate justifica un interes decât pentru
aceasta, nu și pentru revocarea donației.
Art. 1028, actualul Cod civil, limitează întinderea obligației de executare,
donatarul fiind ținut „ să îndeplinească sarcina numai în limita valorii bunului donat,
actualizată la data la care sarcina trebuia îndeplinită” .
În ipoteza de la art. 1028 actualul Cod civil, nu se impune o „ revizuire ” a
sarcinilo r în condițiile art. 1006 și 1007, actualul Cod civil, revizuire, a căror dispunere
poate fi făcută doar de către instanța de judecată.

5.2.1. Regimul juridic al acțiunii în revocarea donației pentru
neîndeplinirea sarcinilor
Dat fiind caracterul sinala gmatic al donației cu sarcini, acestea sunt supuse
revocării (rezoluțiunii ) pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, conform
materiei asemănătoare dreptului comun aplicabil (art. 1549 și urm. Cod civil).
De subliniat este faptul că nu orice sarci nă poate duce la revocarea donației, „ ci
numai acelea care se dovedesc a fi constituit cauza impulsivă și determinată a
consimțământului donatarului, căci fără acestea nu ar fi încheiat contractul.”79
Drept ul de apreciere în această privință, aparține inst anței de judecată. „ De
exemplu, nerespectarea sarcinii de a întrebuința suma donată pentru continuarea
studiilor de către donator face parte din categoria neexecutărilor susceptibile să ducă
la revocarea donației, pe când neexecutarea sarcinilor de a asist a pe donator în cursul
ultimei sale maladii și de a suporta cheltuielile de înmormântare ale acestuia nu au fost
considerate ca fiind determinate pentru gratificarea donatarului, ci doar simple clauze
accesorii, aceasta cu atât mai mult cu cât, în speța ra portată, cheltuielile de
înmormântare puteau fi impuse donatarului prin pronunțarea unei hotărâri
judecătorești în acest sens .”80
Analizând reglementarea oferită de Codul civil din 1865, rezoluțiunea nu putea
fi decât judiciară (art.1021 teza a III -a), îns ă sub regimul actualului Cod civil, aceasta
poate fi nu numai judiciară, ci și declarată unilateral de partea interesată în condițiile
prevăzute la art. 1551 alin. (1) și art. 1552 Cod civil.81

79 Idem, p.232.
80 Ibidem, p.232.
81 L. Pop (coord.) , Trat elementar de drept civil. Obligațiile , Ed. Universul Juridic, București,
2012, p.2 94.

44
O problemă care se ridică , este dacă sub regimul Codului civil revocarea
(rezoluțiunea) unilaterală a donației în condițiile dreptului comun (art. 1552 Cod civil)
sunt aplicabile sau nu. Invocând dispozițiile art. 1021, Cod civil, conform căruia,
revocarea pentru neîndeplinirea sarcinilor cât și pentru ingratitudine, nu operează de
drept, constatăm că revocarea nu operează, direct, automat, în temeiul legii, lăsând la
latitudinea părții interesate, în speță donatorul, să decidă dacă îl va ierta pe donatar fie
expres, fie tacit, prin neintroducerea acțiunii în revocare în termenul de prescripție de 3
ani de la dată când sarcina trebuia executată [art. 1027 alin. (3) Cod civil].
Întrucât art. 1027 alin. (1) Cod civil, care stipulează dreptul donatorului sau
moștenitorilor acestuia de a cere revocarea donației nu conține nicio altă precizare
(restricție), rezultă că revocării (rezoluțiunii) donației pentru neîndeplinirea sarcinilor i
se vor aplica dispozițiile dreptului comun în materie, inclusiv cele ale art. 1550 alin. (1)
și art. 1552 Cod civil privitoare la rezoluțiun ea unilaterală.
Ceea ce trebuie subliniat este faptul că „ revocarea (rezoluțiunea) unilaterală nu
scapă oricărui control din partea instanței de judecată. Revocarea poate fi declarată
unilateral, dar după aceasta, la cererea donatarului, instanța de judeca tă poate fi
chemată să constate dacă revocarea s -a făcut cu respectarea condițiilor legale sau nu.
Dacă revocarea s -a făcut legal, donația este desființată prin voința donatorului [nu a
hotărârii judecătorești), cu efecte de la data actului de donație (efe ct specific oricărei
rezoluțiuni de contract – art.1554 alin. (1) Cod civil], iar dacă instanța constată că
revocarea s -a făcut fără respectarea condițiilor de lege, aceasta este lipsită de efecte,
donația rămânând în ființă.”82
Totodată părțile au liberta tea de a stipula în cuprinsul contractului de donație,
un pact comisoriu, în baza căruia revocarea să opereze de plin drept , fără a fi nevoie
de introducerea unei cereri de chemare în judecată. Astfel, prin stipularea pactului
comisoriu, simpla neexecutare a sarcinilor contractuale, operează revocarea, instanța de
judecată nemaiavând dreptul de a aprecia caracterul determinant al sarcinii pentru
donatar. Revocarea nu operează de drept, ci trebuie invocată de donator.
Pentru a putea fi constată revocarea do nației, neexecutarea sarcinii trebuie să fie
suficient de gravă pentru a justifica o asemenea măsură. Aceasta nu înseamnă că
neexecutarea parțială, nu ar putea atrage revocarea, însă condiția este că aceasta să fie
suficient de importantă în economia donaț iei.

82 D. Chirică, op.cit ., p.233.

45
„În funcție de circumstanțe, o neexecutare parțială poate duce fie la revocarea
donației în întregime, fie doar la revocare parțială. Tot astfel, instanța de judecată
poate acorda donatarului un termen de grație pentru executarea sarcini .”83
În ceea ce privește efectele acțiunii: „ Revocarea pentru neîndeplinirea
sarcinilor produce efecte similare rezoluțiunii, donația fiind desființată cu efect
retroactive de la data încheierii contractului [art. 1554 alin. (1) Cod civil]. Mai exact,
donatarul va fi o bligat la restituirea bunului primit de la donator.”84
De principiu, restituirea bunului se va realiza în natură, în starea la care se afl a
la data donației, însă dacă acest lucru nu mai este posibil, datorită deteriorării sau a
pierderii din valoare, dona tarul va fi obligat la despăgubirea donatorului, cu excepția
cazurilor în care donatarului nu îi poate fi imputată pierderea.
Există și situația în care donatarul poate pretinde despăgubiri de la donator și
anume atunci când donatarul a făcut cheltuieli n ecesare și utile cu bunul donat.
„Spre deosebire de revocarea pentru ingratitudine, care nu afectează drepturile
terților dobândite înaintea revocării, în cazul revocării pentru neîndeplinirea
sarcinilor, regula este că bunul donat reintră în patrimoniul donatarului liber de orice
drepturi constituite între timp asupra lui în favoarea terților, excepție făcând cazurile
când aceștia sunt de bună -credință (cum este cazul dobândirii unor drepturi tabulare
cu bună credință – art. 901 Cod civil – sau a unui bun mobil prin posesia de bună –
credință – art. 937 Cod civil), ignorând fără culpă existența sarcinilor sau când au
dobândit dreptul prin uzucapiune (art.1029 Cod civil) .”85

5.3. Donațiile dintre soți
Art. 1031, actualul Cod civil, preia din dispozițiile art . 937 Cod civil din 1865,
reglementând astfel instituția revocării donației dintre soți.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, care permitea revocarea donației
dintre soți oricând, atât în timpul căsătoriei, cât și după desfacerea sau încetarea acest eia
prin decesul donatarului, în prezent, revocarea donației nu se poate face decât în timpul
căsătoriei, astfel cum rezultă din dispozițiile exprese ale art. 1031 Cod civil.

83 Ibidem, p.233.
84 Idem, p.234.
85 Idem, p.235.

46
Conform dispozițiilor art. 1033 alin. (1), Cod civil, este nulă „ orice simulație în
care donația reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor
între soți. ”
Art. 1033 alin. (2) Cod civil, mai adaugă că „ este prezumată persoană interpusă
până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a cărei moștenire acesta ar avea
vocație în momentul donației și care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul .”
„Textul evocat este destul de sibilinic, fiind insuficient de clar dacă toate actele
cu titlu oneros încheiate cu rudele soțului sunt prezumate a fi donații deg hizate [idee
care ar putea rezulta din corelarea alin. (2) cu alin. (1) al art. 1033], ceea ce ar fi
excesiv, sau numai donațiile, considerându -se a fi făcute prin interpunere de persoane
în favoarea soțului. Oricum, prezumțiile în discuție operează doar p ână la proba
contrară, acestea putând fi răsturnate prin administrarea dovezii că actele în discuție
sunt reale, iar nu simulate. ”86
În materia donațiilor între soți, revocarea poate fi făcută prin orice act din care
să rezulte dorința de revocare, nefiind necesar ca revocarea să fie făcută prin acțiune în
justiție, ca în ipotezele enumerate anterior. Revocarea donației poate fi făcută în mod
expres sau chiar tacit, cu condiția ca revocarea să survină în timpul căsătoriei. Astfel,
revocarea donației între so ți poate îmbrăca forma unei declarații autentice de revocare
a donației, poate îmbrăca forma unui act de revocare cuprins într -un contract translativ
de proprietate în privința bunului ce a făcut obiectul donației în favoarea altei sau altor
persoane.
Revocarea tacită sau implicită rezultă din orice act ulterior al donatorului din
care se poate constata voința acestuia de a revoca donația anterioară, însă în acest caz
prezintă importanță decisivă identificarea exactă a bunului atât actul anterior al donaț iei,
cât și actul ulterior al donatorului să se refere la același bun. S -a decis în acest sens, spre
exemplu, că o procură judiciară acordată pentru introducerea acțiunii în anularea actului
de donație cu privire la un bun imobil poate fi considerată ca un act de revocare a
donației, chiar dacă acea procură nu a fost valorificată efectiv prin introducerea acțiunii
în justiție. În acest caz ceea ce interesează este voința donatorului manifestată în sensul
revocării donației. Același raționament se aplică și în ipoteza în care soțul donator
dispune prin legat cuprins în testament de bunul donat în favoarea altei sau altor
persoane, când intenția de revocare se manifestă tacit.

86 Idem, p.236.

47
Revocarea donației de către soțul donator nu trebuie să fie justificată de anumite
motive concrete și acesta nu are obligația de a -și motiva decizia. Observăm că revocarea
donației între soți prezintă particularitatea de a putea fi făcută prin orice act din care să
rezulte dorința de revocare, spre deosebire de revocarea donațiilor pentr u ingratitudine
și neexecutarea sarcinilor, unde calea de urmat este întotdeauna judiciară. Observăm de
asemenea că în ipoteza revocării donațiilor între soți, aceasta operează prin simpla
manifestare a voinței soțului donator, în vreme ce în ipoteza revoc ării donației pentru
ingratitudine sau neexecutarea sarcinilor, simpla manifestare de voință a donatorului nu
este suficientă, sancțiunea revocării fiind pronunțată în aceste cazuri exclusiv pe cale
judiciară.
În ceea ce privește forma actului de revocare , în ipoteza în care se revocă o
donație având ca obiect un bun imobil, pentru a se putea opera în cartea funciară
radierea dreptului de proprietate al donatarului, actul de revocare al donației trebuie să
respecte forma impusă de lege. Astfel, potrivit ar t. 888 C od civil, „înscrierea în cartea
funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătorești
rămase definitivă, a certificatului de moștenitor sau în baza unui alt act emis de
autoritățile administrative, în cazurile în c are legea prevede aceasta .”
Înscrierea dreptului de proprietate al donatorului sau, după caz, a dreptului de
proprietate în favoarea altei persoane, în ipoteza în care soțul donator a dispus de bunul
respectiv în favoarea altei persoane, este condiționată de radierea dreptului de
proprietate al donatarului, care se face potrivit art. 885 alin. (2) și (4) C od civil. Astfel,
drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciară,
cu consimțământul titularului , dat prin înscris autentic notarial, în baza hotărârii
judecătorești definitive sau, în cazurile prevăzute de lege, în baza actului autorității
administrative care va înlocui acordul de voință sau, după caz, consimțământul
titularului.
Raportat la aceste prevederi legale, având în vedere că revocarea donațiilor între
soți poate fi făcută prin înscris autentic notarial, nefiind obligatorie existența unei
hotărâri judecătorești definitive (deși partea poate alege și această cale), se impune cu
necesitate ca actul de revocare al donației având ca obiect un imobil să îmbrace forma

48
înscrisului autentic notarial (declarație expresă de revocare a donației) pentru ca
radierea, respectiv înscrierea ulterioară să fie operate în cartea funciară, după caz.87
În privința efectelor între p ărți, revocare donației produce efecte similare
rezoluțiunii, donația fiind considerată desființată cu efecte retroactive de la data
încheierii acesteia, donatarul fiind obligat să restituie bunul donat donatorului, însă
având dreptul de a păstra fructele „culese” până la data revocării.
În ceea ce îi vizează pe terți, dacă terții au fost de bună credință revocarea nu
produce efecte față de aceștia. În cazul terților care au dobândit un bun cunoscând faptul
că acesta este supus revocării, vor suporta și ace știa consecințele desființării.
În ipoteza reglementată de art. 1030 C od civil, donațiile făcute viitorilor soți
sau unuia dintre ei, sub condiția încheierii căsătoriei, nu produc efecte în cazul în care
căsătoria nu se încheie. În această situație ne află m în prezenta unei donații făcute sub
condiție suspensivă, aceasta fiind făcută fie unuia dintre viitorii soți, fie ambilor.
Neîncheierea căsătoriei de către donatar sau donatari, după caz, atrage caducitatea
donației. Textul legal impune ca donația să fie făcută anterior căsătoriei .

6. VARIETĂȚI ALE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

În practica de zi cu zi, donațiile pot fi întâlnite în diver se forme: simulate prin
deghizare sau prin interpunere de persoane , pot exista donații indirecte (remiterea de
datorie, renu nțarea la un drept, etc.) și cazul darului manual, a donației cu sarcină și
între soți .

6.1. Donațiile simulate
Donațiile simulate sunt reglementate de art. 1289 -1294 Cod civil, reprezentând
dreptul comun în această materie, precum și de art. 992 Cod civi l, care face referire
expresă la aplicabilitatea simulației în materie.
După cum am menționat și anterior, în materia donațiilor, simulația se întâlnește
sub forma donației deghizate și a donației prin interpunere de persoane.
Donația deghizată , „este acea donație ascunsă sub aparența unui alt contract
cu titlu oneros. În acest caz, între părți se încheie un act real, secret, cu titlu gratuit

87 I. Nicolae, Particularități privind donația între soți și donația făcută viitorilor so ți, în Revista
Universul Juridic, nr. 4, aprilie 2017, pp.47 -54.

49
(donație) ascuns printr -un act aparent, simulat, cu titlu oneros, menit să ascundă
terților operațiunea juridică rea lă dintre părți.”88
Donațiile deghizate, ascunse sub aparența unui contract cu titlu oneros, sunt, în
principiu, valabile ; „deghizarea – simulația în general – nu este sancționată cu
nulitatea. Prin urmare, donația deghizată, care întrunește condițiile gene rale de
validitate a contractelor – în special se pune problema cauzei licite – este valabilă.”89
Anterior intrării în vigoare a actualului Cod civil, donația deghizată nu era
reglementată de lege, doctrină și practica judiciară, având unele ezitări de înc eput, „ au
sfârșit prin a admite quasi -unanim valabilitatea unor asemenea donații. ”
„Acestea întrucât, în principiu, actele simulate erau recunoscute ca valabile,
nefiind sancționate cu nulitatea decât în cazul în care au fost încheiate pentru a se
frauda o dispoziție legală imperativă, ori pentru că legea le sancționa ca atare, așa
cum a fost cazul dispozițiilor art. 812 Cod civil din 1865, care se referea la actele
oneroase care disimulau liberalități făcute în favoarea celor incapabili de a primi prin
asemenea acte.”
„Uneori, chiar legea prezuma că un act oneros în aparență este o donație și îl
tratează ca atare (se ia în considerare la stabilirea masei de calcul și este supusă
reducțiunii – sancțiune specifică unei liberalități valabil încheiate – nu anul ării), așa
cum a fost cazul art. 845 Cod civil din 1865, care prezuma că sunt donații înstrăinările
de bunuri făcute de dispunător în favoarea unui succesibil în linie dreaptă cu sarcina
unei rente viagere sau cu rezerva dreptului la uzufruct .”90
Actualul C od civil, a tranșat problema, stipulând în mod expres valabilitatea
donației deghizate în art. 1011 alin. (2).
În ceea ce privește condițiile de validitate ale donației deghizate, se pun în
discuție două perspective, în primul rând condițiile referitoare l a actul care deghizează
donația și în al doilea rând cele privitoare la donația propriu -zisă.
Condițiile referitoare la actul care deghizează donația:
a) Actul aparent trebuie să ascundă perfect donația ;
b) Actul care disimulează donația trebuie să întrunească cel puțin în aparență
condițiile de fond ale unui asemenea act ;

88 F. Moțiu, op. cit ., p.134.
89 F. Deak, op. cit ., p.215.
90 D. Chirică, op. cit ., p.205.

50
c) Actul care disimulează donația trebuie să întrunească toate condițiile de formă
ale unui asemenea act.
Condițiile referitoare la donația propriu -zisă.:
a) Donația trebuie să întrunească toate c ondițiile de fond ale unei liberalități ;
b) În privința formei, donația deghizată constituie o excepție de la regulile de drept
comun și anume, donația poate fi valabilă și fără a fi încheiată în formă autentică
[art. 1011 alin. (2) Cod civil].91
Efectele dona ției deghizate sunt identice cu cele ale donațiilor ostensibile,
acestea fiind supuse revocării, raportului și reducțiunii. Proba donației deghizate se
realizează prin aplicarea regulilor generale din materia simulației, art. 1292 actualul
Cod civil, „ dova da simulației poate fi făcută de terți sau de creditori cu orice mijloc de
probă. Părțile pot dovedi și ele simulația cu orice mijloc de probă, atunci când pretind
că aceasta are caracter ilicit .” Validarea operației juridice ca donație deghizată se face
prin acțiunea în simulație . „Proba simulației se face de către părți prin prezentarea
înscrisului care consemnează actul secret și real, iar de către terți, prin orice mijloc de
probă.”92
În cazul donației prin interpunere de persoane, simulația nu vizează natura
gratuită a contractului, ci persoana adevăratului donatar . „Se recurge la această formă
a simulației, de exemplu, în cazul în care adevăratul donatar este incapabil să
primească liberalități de la donator sau gratificarea sa ar provoca ecouri nefavo rabile
în familia donatorului. Din această cauză, contractul aparent se încheie cu o persoană
interpusă, prin contraînscris precizându -se persoana adevăratului donatar. ”93
Forma contractului este întotdeauna cea autentică, deoarece contractul încheiat
cu pe rsoana interpusă este tot o donație. Totodată, este esențial respectarea condițiilor
de fond prevăzute de lege pentru validitatea donației.
Doctrina a ajuns la concluzia că, dovada simulației prin interpunere de persoane
este mai greu de probat, art. 992 Cod civil instituind o prezumție ca fiind persoane
interpuse , „ascendenții, descendenții și soțul persoanei incapabile de a primi
liberalități, precum și ascendenții și descendenții soțului acestei persoane.”
În situația prezumției prevăzută de lege, vech ea reglementare din 186 5 instituia
o prezumție absolută în ceea ce privește donațiile făcute „ în favoarea unui incapabil,

91 Idem, p.206 -207.
92 F. Moțiu, op. cit ., p.135.
93 Fr. Deak, op. cit ., p.219.

51
fiind nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor
persoane interpuse. Sunt reputate ca persoane in terpuse tatăl și mama, copiii și
descendenții și soțul persoanei incapabile .”
Actuala reglementare instituie o prezumție relativă , astfel ea putând fi răsturnată
pin proba contrară, prin care donatarul ar dovedi că el este adevăratul beneficiar al
liberali tății și nu o persoană incapabilă.

6.2. Donațiile indirecte
„Donațiile indirecte sunt acte juridice încheiate (nesimulat) cu intenția de a
gratifica (de aceea sunt supuse regulilor de fond prevăzute pentru liberalități), dar
înfăptuite pe calea unui act j uridic diferit de contractul de donați e. Prin urmare, spre
deosebire de donația, deghizată – care este o adevărată donație deoarece contractul
aparent nu are o existență reală, nu corespunde voinței reale a părților – în cazul
donației indirecte actul care se încheie (altul decât donația) este real, voit de părți, dar
prin intermediul lui se realizează direct o gratificare, o liberalitate.”94
Atunci când facem referire la o donație indirectă, din punct de vedere al
condițiilor de validitate, pentru a ne afl a în prezența unei donații indirecte trebuie: „ să
existe un act juridic, iar acesta să fie ambivalent în privința naturii sale juridice. Din
punctul de vedere al condițiilor de validitate, trebuie îndeplinite condițiile de fond
impuse de lege atât pentru a ctul vector cât și pentru donație, iar din punctul de vedere
al cerințelor de formă, trebuie întrunite cerințele impuse de lege actului vector, nu și
cele impuse de art. 1011 alin. (1) Cod civil, în materie de donații.”95
Spre deosebire de cazul donației d eghizate, în care cel interesat trebuie să facă
dovada actului ascuns sau simulat, în cazul donației indirecte actul vector al liberalității
nu este contrazis de un alt act. Proba care trebuie realizată vizează chiar conținutul exact
al actului, care nu re levă direct din cuprinsul său.
Astfel, „ și în cazul donației indirecte este vorba despre o aparență, dar care nu
este contrazisă de o realitate secretă, ci de una care poate fi explicată, scoasă în
evidență fără a se infirma fundamentul actului vector al donației. Ceea ce trebuie să
dovedească reclamantul (orice persoană care afirmă existența donației) este, pe de o
parte, faptul că din punct de vedere patrimonial s -a realizat un avantaj în favoarea

94 Idem, p.220 -221.
95 D. Chirică, op. cit ., p.210.

52
donatorului și în detrimentul donatarului, iar pe de altă parte că, din punct de vedere
intelectual, acesta s -a realizat din partea donatorului cu intenția de a gratifica .” 96
Principalele acte juridice prin care se poate realiza donații indirecte sunt:
a) Renunțarea la un drept;
b) Remiterea de datorie;
c) Stipulația pen tru altul .
Renunțarea la un drept nu este, prin ea însăși o liberalitate, ea putând fi și cu
titlu oneros. „ Dar dacă renunțarea este făcută cu intenția de a gratifica (ex animus
donandi), atunci are ca rezultat facerea unei liberalități.”97
Prin urmare, num ai intenția de a gratifica dă naștere unei donații indirecte. Dacă
intenția de a gratifica nu există, atunci renunțarea la un drept este un act juridic neutru98
(de exemplu, un moștenitor renunță la moștenire pentru a nu suporta sarcinile și
datoriile succe siunii).
În cazul situației unei renunțări la un drept, făcută de o persoană având intenția
de a gratifica o altă persoană, trebuie subliniat faptul că operațiunea juridică principală
este reprezentată de renunțarea la drept propriu -zisă. Donația devine î n acest caz,
accesoriul actului principal, beneficiarul acesteia fiind cel îndreptățit a avea vocație la
dreptul supus renunțării.
„De exemplu, în cazul unei moșteniri, dacă unul dintre moștenitori renunță la
drepturile sale succesorale cu intenția de a gr atifica celălalt moștenitor, atunci aceasta
din urmă va profită, culegând întreaga moștenire. Atunci când sunt îndeplinite toate
condițiile pentru că renunțarea la un drept să poată fi considerată donație indirectă,
ea poate să îmbrace trei forme: renunțar ea universală (renunțarea la întreaga
moștenire), renunțarea cu titlu universal (renunțarea la o cotă -parte din moștenire) și
renunțarea cu titlu particular (renunțarea la unul sau mai multe bunuri determinate
din moștenire). ”
De precizat este faptul că r enunțarea gratuită la un drept este donație indirectă
numai dacă este pur abdicativă de drept, iar nu și când este vorba de renunțarea în
favorem. Renunțarea în favorem constituie de fapt o acceptare, urmată de o
transmisiune cu titlu gratuit, astfel încât va fi necesară respectarea formei autentice

96 Idem, p.216.
97 Fr. Deak, op. cit ., p.222.
98 F. Moțiu, op.cit ., p.136.

53
necesare validității donației (de exemplu, o persoană renunță la o moștenire în favoarea
altei persoane).99
Remiterea (iertarea) de datorie, „ prin care un creditor – cu acordul debitorului
– renunță, total sau pa rțial, cu titlu gratuit la valorificarea unui drept de creanță,
constituie o donație indirectă .”100
În acest caz, intenția creditorului este de a -l ierta de datorie pe debitor, sporindu –
i astfel patrimoniul debitorului cu valoarea creanței la care acesta ren unță (instituția
remiterii de datorie este reglementată de art. 1629 -1633 Cod civil).
Se poate deduce faptul că, obligația încetează voluntar, la inițiativa creditorului,
însă pentru a intra în sfera donației indirecte, este necesar ca debitorul obligației să
accepte remiterea.
Stipulația pentru altul „ reprezintă actul juridic prin care o persoană (promitent)
se obligă față de o altă persoană (stipulant) să efectueze o prestație în favoarea unei
terțe persoane (terț beneficiar). Dacă aceasta este făcută cu intenția de a gratifica terțul
beneficiar (donandi causa), atunci stipulația în favoarea altei persoane reprezintă o
donație indirectă, scutită de forma autentică cerută de lege pentru donații.”101
Analizând doctrina în materie, s -a constatat faptul că donaț ia indirectă pe calea
stipulației pentru altul prezintă și alte particularități față de regulile generale ale
donațiilor :102
• Această donație se realizează independent de acceptarea donației de către
donatar ( terțul beneficiar ) și de notificarea acceptării do natorului – stipulant ,
întrucât dreptul stipulat în favoarea terțului beneficiar (donatar) se naște direct
și nemijlocit în patrimoniul său din momentul încheierii contractului între
stipulantul – donator și promitent ;
• Acceptarea donației – având drept ef ect numai consolidarea (iar nu nașterea)
dreptului în patrimoniul terțului – beneficiar (donatar) – poate fi făcută nu numai
de către donatar, dar și de către succesorii săi în drepturi , și nu numai în timpul
vieții, dar și după moartea donatorului (ori du pă ce a devenit incapabil) ;
• Donația devine irevocabilă numai de la momentul acceptării sale.

99 Ibidem, p.136.
100 Fr. Deak, op.cit ., p.224.
101 F. Moțiu, op. cit ., p.136.
102 Fr. Deak, op.cit ., p.224 -225.

54
Din cele analizate mai sus reiese faptul că, până la acceptare nu operează forța
obligatorie a contractului (irevocabilitate de gradul 1). În schimb, trebuie să fi e respectat
principiul irevocabilității donațiilor (irevocabilitate de gradul II). Dreptul stipulat în
favoarea donatarului se naște astfel valabil în patrimoniul său din momentul încheierii
contractului între stipulant și promitent numai dacă stipulația n u conține clauze
incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor.

6.3. Darul manual
Prin dar manual se înțelege o „ donație realizată prin simpla predare de la mână
la mână între donator și donatar – personal sau prin reprezentanții lor – a unui bu n
mobil, fără act autentic.”103
Codul civil reglementează darul manual în art. 1011, alin. (4), prevăzând că
„bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui
dar manual, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Darul manua l se încheie valabil
prin acordul de voințe al părților însoțit de tradițiunea bunului .”
Este vorba așadar de un contract real, care nu poate lua naștere în mod valabil
decât cu predarea în sine a bunului de către donator, donatarului. S -a ajuns la concluz ia
că un acord de voințe, încheiat sub semnătură privată, reprezintă doar o simplă
promisiune de donație care nu îi poate fi impusă donatorului în cazul în care refuză
ulterior predarea bunului.
Așadar, darul manual este o categorie specială de donație, p entru validitatea
căreia nu este necesară forma autentică a actului, ci întrunirea următoarelor condiții:
a) Să fie vorba despre bunuri mobile corporale de valoare până în 25.000 lei;
b) Să existe acordul de voință al părților;
c) Să fie predat material bunul de că tre donator gratificatului.104
Anterior, neavând o reglementare legală, fundamentul darului manual a fost
unul incert, certă fiind doar recunoașterea sa unanimă. O scurtă evocare a principalelor
teorii prezintă importanță în măsura în care acestea pot avea u nele consecințe practice.
Astfel conform unei teorii (intitulate a necesității de fapt), darul manual ar fi
fost o practică ilegală tolerată de doctrină și jurisprudență, întrucât nu ar putea fi
eliminată . „În această concepție, darurile manuale ar trebui interpretate cât mai

103 D. Chirică, op.cit ., p.187.
104 F. Moțiu, op.cit ., p.137.

55
restrictiv, astfel încât ar trebui respinse ca nevalabile pactele adăugate darurilor
manuale prin care se instituie sarcini sau condiții. Acest mod de a privi nu a fost însă
acceptat, practica judiciară și doctrina admițând astăzi vala bilitatea pactelor adăugate
darurilor manuale.”105
După unele opinii clasice, dat fiind faptul că în vechiul drept francez (modelul
vechii reglementări din 1865) darul manual era admis cu titlu de excepție de la regula
formei autentice, pentru darurile care aveau ca și obiect, bunuri mobile, acestea fiind
considerate bunuri de valoare modică ( res mobilis, res vilis ). Codul civil, instituie în
art. 1011 alin. (4) teza I, un barem de 25.000 de lei pentru valabilitatea darurilor
manuale.
În cele din urmă, după o privire mai pragmatică a lucrurilor, validitatea darului
manual se întemeiază pe de -o parte pe transmiterea posesie, iar pe de altă parte pe
înțelegerea părților (convenție): „ tradițiunea este o solemnitate asigurând eficacitatea
convenției; pe de altă parte, convenția, legitimând posesia și dându -i o cauză.” 106
Dispozițiile art. 1011 alin. (4) teza a II -a Cod civil, reprezintă ecoul acestei
concepții, stipulând că: „ darul manual se încheie valabil prin acordul de voințe al
părților însoțit de tradițiune a bunurilor .”

6.3.1. Bunurile mobile
În concepția clasică, împărtășită și la noi de unii dintre autori, doar bunurile
mobile corporale și titlurile la purtător pot forma obiect al darului manual.107
„În ultimele decenii însă, spre deosebire de dreptul c lasic, care identifică
regimul juridic al bunurilor cu o sumă prerogativă asupra bunurilor corporale, s -a
conturat tot mai pregnant o tendință accentuală în sensul introducerii în câmpul
rezervat odinioară bunurilor corporale și a bunurilor (drepturilor) i ncorporale
(virtuale). În acest context, de pildă, au primit corporalitate și așa – numitele drepturi
scripturale, prin care se înțelege valorile mobiliare (cum este cazul acțiunilor la
purtător sau nominative) care se substantivează (devin obiecte, bunuri ) și circulă doar
prin înscrierea lor în anumite conturi electronice, fără a avea o existență corporală
propriu -zisă.”108

105 D. Chirică, op. cit ., p.188.
106 Ibidem, p.188.
107 Fr. Deak, op. cit. , p.228.
108 D. Chirică, op. cit ., p.190.

56

6.3.2. Darul manual în nuda proprietate și uzufruct
Darul manual poate avea ca și obiect nu numai dreptul de proprietate în întregul
său ci și nuda proprietate și uzufructul .
Chiar dacă s -ar putea ridica obiecțiuni în privința valabilității donației sub forma
darului manual a nudei proprietăți (cu păstrarea dreptului de uzufruct de către donator)
sau, invers, a uzufructului (cu păstrare a nudei proprietăți de către donator) întrucât ar fi
vorba de bunuri incorporale nesusceptibile de predare de la mână la mână, practica
judiciară și doctrina recunoaște unanim în prezent valabilitatea unei asemenea donații.
„Cu alte cuvinte, atunci când, î n temeiul unei înțelegeri între două persoane, se
transmite de la una la cealaltă un bun mobil – animus donandi -, se prezumă că s -a
transmis deplina proprietate asupra acelui lucru, dar dacă se dovedește existența unui
pact (înțelegeri) din care rezultă că donatorul și -a reținut nuda proprietate, reiese că
ceea ce s -a transmis nu este în realitate deplină proprietate (prezumția în acest sens
fiind într -un asemenea caz răsturnată) ci doar un atribut al ei, și anume, uzufructul.
Invers, în aceleași condiții, este posibil ca donatorul să -și rezerve uzufructul, ceea ce
înseamnă că obiectul darului manual îl constituie nuda proprietate .”109

6.3.3. Darul manual prin virament bancar de la cont la cont
Obiectul unei asemenea donații, îl reprezintă chiar suma de bani t ransferată
dintr -un cont în altul, chiar dacă transferul este unul dematerializat, realizându -se prin
intermediul unui terț (banca sau băncile implicate în transfer), fără ca donatorul și
donatarul să poată avea contact fizic efectiv cu suma transmisă.
„În esență este vorba despre un transfer de fonduri, care se realizează prin
două înscrieri, una în contul debitor al celui care dă ordinul, iar cealaltă în contul
creditor al beneficiarului, înscrieri al căror efect nu fictiv ci real, este de a opera
desesi zarea donatorului și tradițiunea în favoarea donatarului. Cu atât mai mult,
depunerea directă în numerar a unei sume de bani de către o persoană în contul altei
persoane, cu acordul acesteia, cu intenția de a gratifica, constituie o donație valabilă
sub fo rma darului manual .”110

109 Ibidem, p.190.
110 Idem, p.192.

57
6.3.4. Darul manual prin emiterea unui cec
În privința cecurilor la ordin sau nominative, s -a admis că și acestea pot forma
obiect al unui dar manual. Premisă de la care s -a pornit este că obiectul unui asemenea
dar manual nu este o creanță a trăgătorului asupra trasului (băncii) (un asemenea bun,
se știe, nu ar putea forma obiectul unui dar manual), ci suma de bani reprezentată de
cec. Dar întrucât darul manual presupune prin definiție o desesizare actuală și
irevocabilă a dispunăto rului, pentru ca tradițiunea unui cec către beneficiar să
întrunească această condiție este necesar ca la momentul realizării acesteia cecul să fie
efectiv acoperit în întregime de provizion (suma depusă sau obținută prin creditare de
trăgător și aflată la tras, având ca destinație plată cecului) a cărui proprietate
beneficiarul o obține în acest fel .111

6.3.5. Categoria bunurilor excluse de a fi înstrăinate și noțiunea de
tradițiune
Sunt excluse de a fi înstrăinate:
a) Bunurile imobile;
b) Bunurile mobile inc orporale;
c) Bunurile mobile corporale în valoare mai mare de 25.000 lei;
d) Drepturile indivize, universalitățile de fapt și bunurile supuse unor forme de
înmatriculare (navele și aeronavele).
Tradițiunea, în sensul clasic al termenului, reprezintă predarea, re miterea
materială efectivă de la mână la mână a obiectului donației. Așa cum s -a analizat deja,
în cazul darului manual, predarea de la mână la mână nu reprezintă doar o simplă
problemă de executare a contractului, ci una de încheiere valabilă a contractul ui, de
solemnitate ad validitatem, fără de care donația nu se poate naște.
În ceea ce privește caracterele tradițiunii, aceasta trebuie să fie:
a) Efectivă , iar nu simbolică ;
b) Să fie actuală, definitivă și irevocabilă ;
c) Să fie făcută cu titlu autonom și distin ct.
În ceea ce privește pactele adăugate darului manual, „ s-a admis astfel
posibilitatea stipulării unor sarcini (de exemplu, de plată a unor datorii ale

111 Ibidem, p.192.

58
donatorului), a unor clauze de scutire de raport, de rezervă a uzufructului sau de
reîntoarcere a dona ției pentru cazul predecesului donatarului.”112
Cu toate că darul manual se perfectează prin faptul predării și, ca atare, fiind o
chestiune de fapt, poate fi dovedită prin orice mijloace de probă pentru donator și
succesorii săi, în vederea dovedirii actulu i juridic al darului manual, ad probationem,
fiind cerută existența unui înscris sau început de dovadă scrisă care să poată întări
prezumția.113

6.4. Donația cu sarcină (sub modo)
„Donația cu sarcină este acea donație prin care donatarul se obligă față de
donator la prestație determinată, numită sarcină. Sarcina poate fi prevăzută în
favoarea donatorului (de exemplu, plata unei datorii), fie în favoarea donatarului (de
exemplu, să -și finalizeze studiile), fie în favoarea unui terț (stipulație pentru altul).
Dacă donatarul acceptă donația, atunci el este obligat să execute sarcina prevăzută în
contract, în limita sarcinii contractului de donație fiind un contract sinalagmatic; în
caz de neexecutare intervin efectele specifice contractelor sinalagmatice.”114
Practica judiciară115 a decis că, în cazul în care donatarul nu și -a îndeplinit
sarcinile pe care și le -a asumat, donația poate fi revocată, deoarece, în limita sarcinilor
stipulate, donația este un contract sinalagmatic, în cadrul căruia, dacă una dintre părți
nu își execută obligațiile contractuale, cealaltă parte poate cere fie executarea
contractului, fie rezoluțiunea acestuia.
Art. 1027 alin. (3) Cod civil, prevede că „ dreptul la acțiunea prin care se
solicită executarea sarcinii sau revocarea donației se p rescrie în termen de 3 ani de la
data la care sarcina trebuia executată .”
În ceea ce vizează persoanele îndreptățite a in troduce acțiunea, aceasta poate fi
intentată atât de donator, cât și de succesorii săi în drepturi. Acțiunea în rezoluțiunea
donației pentru neîndeplinirea sarcinilor este transmisibilă și prin deces.
În situația sarcinii stipulate în favoare unui terț , fiind doar un simplu creditor al
contractului, nu va putea cere revocarea donației, ci doar executarea sarcinii, neavând
aceleași remed ii asemenea părților semnatare.

112 Idem, p.199.
113 Fr. Deak, op. cit., p.237.
114 F. Moțiu, op. cit., p.138.
115 C. Ap. Ploiești, dec. nr. 1144/1998, în Buletinul Jurisprudenței , Ed. Lumina Lex, Bucureșt i,
1998, p.199 -200.

59
„Contractul de donație cu sarcină este un contract gratuit numai în limita
valorii nete de care beneficiază donatarul, scăzându -se din valoarea bunului donat
suma ce reprezintă valoare sarcinii stabilite. Astfel, potrivit a rt. 1028 Cod civil,
donatarul este ținut să îndeplinească sarcina numai în limita valorii bunului donat,
actualizată la data la care sarcina trebuie îndeplinită. ” Astfel aplicându -se teoria
impreviziunii, prin art. 1006 Cod civil, s -a prevăzut că dacă, din cauza unor situații
imprevizibile și neimputabile beneficiarului, survenite ulterior acceptării liberalității,
îndeplinirea condițiilor sau executarea sarcinilor care afectează liberalitatea a devenit
extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru bene ficiar, acesta poate cere revizuirea
sarcinilor și a condițiilor .”116
Într-un astfel de caz, instanța de judecată sesizată cu cererea de revizuire,
respectând pe cât posibil, voința dispunătorului, poată să dispună modificări cantitative
sau calitative ale condițiilor sau sarcinilor care afectează liberalitatea, ori poate să le
grupeze cu acelea similare provenind din alte liberalități.

6.5. Donația între soți. Donațiile făcute viitorilor soți în vederea căsătoriei
Actualul Cod civil „recunoaște valabilita tea donațiilor făcute viitorilor soți sub
condiția căsătoriei, însă prevede în art. 1030, caducitatea acestora în cazul în care
condiția nu se îndeplinește, respectiv căsătoria proiectată nu se mai încheie. În ceea ce
privește condițiile de valabilitate, e ste necesar ca donatarul sau donatarii să aibă
calitatea specială de viitori soți, iar donația să fie încheiată în forma cerută de lege,
sub condiția suspensivă a încheierii căsătoriei. Condiția încheierii căsătoriei trebuie
să fie expres stipulată în cupr insul actului de donație, iar donația să fie întotdeauna
anterioară datei stabilite pentru încheierea mariajului.”117
În privința donației între soți, lucrurile sunt clare, aceasta se realizează în timpul
căsătoriei de către oricare dintre soți în condițiil e stabilite de lege. În cazul acestei
donații, bunurile care urmează a fi donate trebuie să fie obligatoriu bunurile proprii ale
soțului donator. Nu este posibilă donația în cazul bunurilor comune, un asemenea act
fiind lovit de nulitate. Aspectele privind revocarea donației dintre soți și viitorilor soți
în vederea căsătoriei au fost trat e în secțiunea dedicată instituției revocării (pp. 47-50).

116 F. Moțiu, op. cit ., p.139.
117 Idem, p.140.

60
7. RAPORTUL ȘI REDUCȚIUNEA DONAȚIILOR

7.1. Raportul donațiilor
Dreptul nostru, recunoaște donațiile doar în ceea ce privește liberalitățile supuse
raportului. Donațiile sunt supuse raportului doar dacă acestea au fost făcute în favoarea
unui descendent sau a soțului supraviețuitor, iar cel gratificat vine la moștenirea legală
în concurs cu un alt (alți) asemene a moștenitor (i) [art.1146 alin. (1) Cod civil].
Dacă nu există o manifestare de voință a dispunătorului în alt sens, legea
instituie o prezumție că asemenea donații nu ar fi făcute de donator în ideea de a -l
avantaja pe cel gratificat față de comoștenito rii care vin la moștenire, ci „ ca un avans
în contul drepturilor de moștenire legală, astfel încât acea donație, prin mecanismul
raportului succesoral, nu va modifica cotele legale de moștenire, valoric, fiecare dintre
aceștia (inclusiv cel gratificat) pri mind de la defunct cu titlu de moștenire legală ceea
ce ar fi primit dacă donația nu ar fi fost făcută, restabilindu -se astfel egalitatea dintre
ei, fie prin mecanismul luării mai puțin din moștenire de către cel gratificat, fie prin
indemnizarea în bani a diferenței valorice.”118
Datorită faptului că, la momentul deschiderii moștenirii, donația raportabilă nu
va profita exclusiv celui gratificat, ci doar în limita cotei sale legale care îi revine din
moștenire, donațiile raportabile primesc și denumirea de nedefinitive.
Art. 1146 alin. (1) Cod civil, definește raportul donației ca fiind „ obligația pe
care o au între ei soțul supraviețuitor și descendenții defunctului care vin efectiv și
împreună la moștenirea legală de a readuce la moștenire bunurile care le-au fost
donate fără scutire de raport de către cel care lasă moștenirea.”
Articolul 1151, alin. (1) Cod civil, face referire la modalitatea de executare a
raportului și anume instituie regula potrivit căreia indiferent de natura bunurilor donate,
rapor tul acestora se va face prin echivalent, fiind considerate nescrise orice dispoziții
care ar impune donatarului raportul în natură.
Totuși legiuitorul instituie o excepție și în acest caz, prin dispozițiile art. 1151,
alin. (2), permițându -i donatarului s ă își manifeste dorința în privința modalității de
executare a raportului și anume ca acesta să se realizeze în natură, „ dacă la data

118 D.Chirică, op. cit ., p.564.

61
raportului este încă proprietarul bunului donat și dacă bunul nu este grevat cu vreo
sarcină reală ori dat în locațiune pe o perioadă mai mare de 3 ani.”
În ceea ce privește căile de realizare a raportului, actualul Cod civil tranșează în
art. 1152, o problemă mult dezbătută în practică anterioară intrării în vigoare a acestuia
și anume faptul că „ raportul se realizează în c adrul partajului, prin bună învoială sau
pe cale judecătorească” [alin. (1)] . Iar alineatul (2), al aceluiași articol menționează că
„raportul cerut de către unul dintre moștenitori profită și celorlalți moștenitori
îndreptățiți să solicite raportul, cu ex cepția celor care au renunțat în mod expres la
raport .”
Sintetizând, raportul este instituția în virtutea căreia un moștenitor devine
obligat față de ceilalți de a readuce (întoarce) la masa partajabilă, în natură sau prin
echivalent, donația primită, pe ntru a reîntregi masa succesorală care urmează a fi
partajată conform cotelor legale, între moștenitorii obligați la raport. Consider a fi
evident faptul că discutăm de instituția raportului doar în situația în care cel puțin doi
moștenitori sunt ținuți de moștenirea legală.
Legiuitorul instituie prin intermediul articolului 1146, alin. (1) Cod civil, regula
conform căreia toate donațiile sunt supuse raportului, afară de cele prevăzute de art.
1150 alin. (1). Cu riscul de a tergiversa prea mult instituția raportului, mă voi opri doar
asupra excepțiilor vizate de articolul mai sus menționat. Astfel, sunt scutite de raport:
a) „Donațiile pe care defunctul le -a făcut fără scutire de raport”. Scutirea se poate
realiza prin însuși actul de gratificare sau printr -un act ulterior, în forma cerută
de lege pentru actul principal;
b) „Donațiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate
prin persoane interpuse, cu excepția cazului în care se dovedește că cel care a
lăsat moștenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport”;
c) „Darurile obișnuite, donațiile remuneratorii și, în măsura în care nu sunt
excesive, sumele cheltuite pentru întreținerea sau, dacă este cazul, pentru
formarea profesională a descendenților, a părinților sau a soțului și nic i
cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus
altfel”;
d) „Fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moștenirii și
echivalentul bănesc al folosinței exercitate de donatar asupra bunului donat.”

62
Totodată, a rt. 1147 alin. (1), actualul Cod civil, face mențiunea că „ în caz de
renunțare la moștenirea legală, descendentul sau soțul supraviețuitor nu mai are
obligația de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotității disponibile ”.
Analizând al ineatul mai sus evocat, se deduce faptul că nu este îndestulător ca
gratificatul (soț supraviețuitor sau descendent) să fie doar un simplu renunțător al
moștenirii legale a lui de cuius, devenind astfel străin de moștenire , ci acesta trebuie să
respecte li mitele cotității disponibile, pentru a opera scutirea de raport. Donația se va
imputa în acest caz pe cotitatea disponibilă, fiind însă supusă reducțiunii dacă și în
măsura în care depășește limitele acesteia.
Art. 1150 alin. (2) actualul Cod civil, instit uie o a treia ipoteză de scutire, și
anume situația în care „ raportul nu este datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit
fără culpa donatarului ”, excepție fiind cazul în care „ bunul a fost reconstituit prin
folosirea unei indemnizații încasate ca u rmare a pieririi sale ”, donatarul fiind ținut să
supună raportului indemnizația în măsura în care a servit la reconstituirea acelui bun.
Iar ultima teză a alin. (2), face referire la indemnizația rezultată dintr -un contract de
asigurare, care este supusă r aportului „ numai în măsura în care depășește cuantumul
total al primelor plătite de donatar ”.
Concluzionând, în urma analizei celor trei excepții, nu toate donațiile sunt
supuse raportului, iar ca o condiție suplimentară și logică în același timp, introdus ă de
legiuitor prin articolul 1149, alin. (1), actualul Cod civil, „ moștenitorul datorează
raportul numai pentru donațiile pe care le -a primit personal de la donator ” per a
contrario, nu este permisă obligarea donatarului de a supune raportului nicio altă
donație provenită din partea unei alte persoane decât cea a donatorului a cărui
descendent ori soț supraviețuitor este (desigur, cu respectarea excepțiilor mai sus
amintite). 119

7.2. Reducțiunea liberalităților excesive
Reducțiunea liberalităților excesive a fost definită de doctrină, ca fiind acea
„sancțiune care lipsește de eficacitate liberalitățile făcute de către defunct, dacă
acestea aduc atingere rezervei succesorale” . Conform art. 1092 Cod civil, „ după

119 L.Stănciulescu, Curs de drept civil, Succesiuni , Ediția a 2 -a, Ed. Hamangiu, București, 2015,
pp. 267 -270.

63
deschiderea moștenirii, liberalitățile care înc alcă rezerva succesorală, sunt supuse
reducțiunii, la cerere.”120
Este imperios a se evidenția distincția dintre reducțiune și nulitate. În timp ce
prima, se referă la lipsa de eficacitatea a unui act valabil încheiat dar care încalcă
rezerva succesorală, c ea de -a doua noțiune este o sancțiune care intervine pentru
nerespectarea, la încheierea actului juridic, a condițiilor esențiale cerute de lege pentru
validitatea lui.
În ceea ce privește persoanele care pot solicita reducțiunea liberalităților
excesive, art. 1093 subliniază faptul că poate fi cerută „ numai de către moștenitorii
rezervatari, de succesorii lor, precum și de către creditorii chirografari ai
moștenitorilor rezervatari .”
Vom trece în a analiza ordinea reducțiunii și ne vom limita strict la ma teria
supusă analize. Așadar, ca și cadru legislativ, evocăm dispozițiile art. 1096, de unde
reiese că, „ legatele se reduc înaintea donațiilor” [alin. (1)], legatele constituind
ultimele liberalități consimțite, acestea sunt cele care aduc atingere rezerve i succesorale
și trebuie reduse mai întâi. „ Donațiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor,
începând astfel cu data cea mai nouă” (cel mai recent act încheiat) [alin. (3), al aceluiași
articol]. Această reglementare constituie o garanție în pl us a respectării principiului
irevocabilității donaților, analizat și în prezenta lucrare „ pe această cale fiind înlăturată
posibilitatea ca, printr -o donație ulterioară, dispunătorul să revoce indirect o donație
consimțită anterior.”121
Alin. (4) dispune c ă „donațiile concomitente se reduc toate deodată și
proporțional, afară dacă donatorul a dispus că anumite donații vor avea preferință,
caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte donații .”
Donațiile sunt supuse reducțiunii în tot sau în parte, în limit a necesară pentru
întregirea rezervei succesorale. Principalul efect al reducțiunii, este desființarea
retroactivă a donațiilor, de la data deschiderii moștenirii (donatarul fiind obligat la
restituirea fructelor și veniturilor bunului donat de la această dată), putând opera în
același timp pe lângă reîntregirea rezervei și restituirea în natură a bunului aflat în
posesia donatarului.

120 Lucia Uță, Contractul de donație , Universul Juridic , București, 2014, p.161.
121 Ibidem, p.164.

64
Reducțiunea prin echivalent, în dreptul nostru, se face doar prin excepție în
următoarele cazuri anume prevăzute de lege: „ când donatarul a înstrăinat bunul ori a
constituit asupra acestuia un alt drept real înaintea deschiderii moștenirii (i); când
bunul a pierit înaintea deschiderii moștenirii dintr -o cauză imputabilă donatarului (îi);
când donatarul este un rezervatar oblig at la raportul donației, iar partea supusă
reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului donat (iii)”
[Conform art. 1097, alin (3) și (5) Cod civil] .
Se poate observa că reducțiunea și raportul sunt două noțiuni diferite, care nu
trebu iesc a fi confundate, întrucât după cum am observat și anterior, „ raportul poate fi
înlăturat prin voința dispunătorului, în timp ce reducțiunea nu, iar pe de altă parte
deoarece, în vreme ce reducțiunea are întotdeauna ca efect desființarea în tot sau în
parte a liberalităților excesiv (care depășesc cotitatea disponibilă a moștenirii),
raportul nu are ca efect decât luarea valorică în considerare a donației pentru
stabilirea drepturilor de moștenire legală cuvenite moștenitorilor între care
funcționează a ceastă obligație.”122

8. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Sintetizând întreaga materie supusă analizei, rezultă că donația, prin prisma
actualului Cod civil, este contractul prin care, cu intenția de a gratifica (animus
donandi), o parte, denumită donator, dispune d e un bun, în mod irevocabil, în favoarea
celeilalte părți, denumită donatar .
O primă concluzie care se formează în urma aspectelor tratate anterior este că
donația – ca varietate a contractelor cu titlu gratuit – reprezintă o liberalitate , datorită
efectu lui creat (micșorarea patrimoniului dispunătorului, mărirea patrimoniului
beneficiarului), astfel putem observa deosebirea față de contractele dezinteresate
(comodatul, mandatul cu titlu gratuit, depozitul cu titlu gratuit) care nu atrage după sine
micșora rea patrimoniului celui care procură altuia un folos, motiv pentru care nici
„strictețea” regulilor de fond și de formă prevăzute pentru donații nu sunt aplicabile
acestora.

122 D. Chirică, op.cit ., p.566.

65
O a doua concluzie, evidențiază o derogare de la principiul consensualismului,
și anume necesitatea formei autentice a contractului de donație, care este prevăzută
sub sancțiunea nulității absolute . Așadar, se poate deduce în cazul donațiilor că forma
autentică reprezintă o cerință ad validitatem și nu doar una ad probationem sau pentru
a face opozabil actul față de terți. Donațiile indirecte, cele deghizate și darul manual
reprezintă excepția, acestea fiind trate ca și varietăți ale contractului de donație, pentru
a căror validitate legiuitorul nu prevede obligativitatea înscrisului aut entic.
În privința obiectului contractului de donație, punem în discuție atât bunurile
mobile, cât și cele imobile, prezente sau și viitoare. Ca și o excepție de la regulă, nu pot
forma obiectul unei donații succesiunile nedeschise (desigur, după deschider ea
succesiunii, succesorul poate dispune liber de cota sa din moștenire). Ca și condiție
suplimentară, donatorul trebuie să fie proprietarul bunului care urmează a fi înstrăinat,
sub sancțiunea nulității absolute, spre deosebire de contractul de vânzare -cumpărare,
unde vânzarea bunului altuia este permisă.
Contractul de donație este un contract cu titlu gratuit, o liberalitate propriu -zisă,
unilateral, din punct de vedere al efectelor pe care le produce și nu al părților semnatare,
având un caracter solemn și fiind de principiu irevocabil. Principalul efect îl constituie
transferul dreptului de proprietate din patrimoniul donatorului, în cel al donatarului,
fără a exista de principiu o contraprestație din parte celui din urmă și totodată este
considerat de către unii doctrinari, ca având un caracter intuitu personae.
În ceea ce privește condițiile de validitate, pentru a fi valabil încheiată, trebuiesc
a fi întrunite condițiile generale necesare oricărui contract și anume, cele prevăzute de
art. 1179 alin. ( 1) Cod civil: capacitatea de a contracta; consimțământul părților; un
obiect determinat și licit; o cauză licită și morală (cu excepțiile tratate în secțiunea
dedicată materiei).
Am menționat anterior ca și caracteristică a contractului de donație
irevocab ilitatea acestuia, adică, interzicerea răzgândirii donatorului ulterior încheierii
valabile a donației, a posibilității de a relua bunul donat prin voința sa unilaterală.
Irevocabilitatea nu este străină nici celorlalte contracte, căci orice contract
„valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante ” conform principiului
pacta sunt servanda [art.1270 alin. (1) Cod civil], neputând fi modificat (inclusiv
revocat) unilateral sau să înceteze decât „ prin acordul părților ori din cauze autorizate
de lege ” – art. 1270 alin. (2) Cod civil (Irevocabilitate de gradul I).

66
În cazul donației, irevocabilitatea are un sens mai special, și anume, acela de
element consubstanțial, nu doar contingent, căci orice posibilitate de răzgândire –
admisibilă în contr actele cu titlu oneros – pe care și -ar rezerva -o donatorul, chiar și cu
acordul donatarului, ar pune în discuție intenția de a gratifica a acestuia, element fără
de care donația nu poate exista. Așadar, în cazul donației putem observa că
irevocabilitatea n u privește doar efectele contractului, ci însăși existența lui, fiind o
condiție de validitate pentru formarea contractului de donație (irevocabilitate de gradul
II).
Irevocabilitatea donațiilor despre care face mențiune art. 985 Cod civil nu este
una abs olută, art. 1020 Cod civil, reglementând două cazuri în care revocarea donațiilor
este posibilă și anume „ pentru ingratitudine și pentru neexecutarea fără justificare a
sarcinilor la care s -a obligat donatarul.” De asemenea mai există situația donațiilor
între soți, acest tip de donații fiind revocabile prin natura l or.
Liberalitățile excesive (legate sau donații) sunt supuse reducțiunii în tot sau în
parte, în limita necesară pentru întregirea rezervei succesorale.
Raportul donațiilor se aseamănă cu reduc țiunea liberalităților excesive, în sensul
că efectul principal ce se produce în cazul în care una dintre cele două instituții este
incidentă constă în readucerea la masa succesorală a bunului care a format obiectul
liberalității excesive.
Sunt obligate la raportul donațiilor numai persoanele cele mai apropiate
dispunătorului defunct, respectiv moștenitorii din clasa întâi și soțul supraviețuitor,
când v in împreună la moștenirea legală.
În privința propunerilor „ de lege ferenda ”, împărtăș im opinia doctrine i și a
practicii judiciare, și anume, faptul că studiul donației trebuie să -și găsească locul
printre contracte, acesta fiind în primul rând un acord de voințe producător de efecte
juridice.
Donația și testamentul după cum am menționat și în prezenta lucra re, se
regăsesc reglementate în titlul dedicat liberalităților, existând o probabilitate ca
legiuitorul să fi ales această soluție, datorită caracterului de binefacere și recunoștință
morală pe care le împărtășesc cele două acte.
O analiza succintă a acest ora, evidențiază însă diferențele majore dintre ele. În
primul rând testamentul este un act unilateral , atât în privința manifestării de voință cât
și a efectului produs, în timp ce donația , capătă valențe bilaterale , datorită faptului că

67
nu doar donatorul are obligația de a -și exprima consimțământul, ci și donatarul, care de
principiu are doar o obligație morală de recunoștință și de gratitudine față de acesta.
În al doilea rând, testamentul este un act de binefacere mortis causa , în timp ce
donația se în cheie între vii. Totodată, se poate observa o mai mare strictețe în ceea ce
privește contractului de donație, cu referire la forma acestuia, unde legiuitorul insistă
asupra formei autentice . Testamentul se poate încheia și în formă olografă, fiind investit
cu aceeași forță probantă, în cazul respectării condițiilor impuse de lege. Mai mult decât
atât, testamentul poate fi revocat de către testator, oricând, în schimb, donația este
guvernată de principiul irevocabilității .
În concluzie, opinăm că locul contr actului de donație este alături de multitudinea
contractelor speciale reglementate în Titlul IX al Cod ului civil, evitându -se astfel
crearea unei confuzii în mintea cititorului de rând, care întâmpină o problemă juridică
sau pur și simplu din dorința de do cumentare dorește să consulte Codul și înt âlnește
dificultăți datorită actualei structuri .

9. BIBLIOGRAFIE

Doctrină
1. A.A. Stamate -Tămășan, Comentariile Codului Civil – Donația , Ed. Hamangiu,
București, 2013.
2. C. Nica, Donația și moștenirea , Ed. Hamangiu, București, 2011 .
3. D. Chirică, Drept civil – Contracte speciale , Ed. Lumina Lex, 1997.
4. D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile , Ed. C.H. Beck,
București, 2014.
5. E. Ciongaru, Aspecte speciale ale animus donandi , în Analele Universităț ii
“Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 3/2013.
6. E. Safta -Romano, Contracte civile , ed. a III -a revăzută, Ed. Polirom, București,
1999.
7. F. Baias (coord.), Noul Cod Civil – Comentariu pe articol e, Ediția 2, Ed. C.H.
Beck, Bucureș ti, 2014.
8. F. Moțiu, Contracte speciale , Ediția a -IV-a, Ed. Universul Juridic, București,
2015.
9. Fr. Deak , Drept succesoral , Ed. Universul Juridic, București, 2002.

68
10. Fr. Deak, Tratat de drept civil – Contracte speciale , Vol. III, Ediția a -IV-a, Ed.
Universul Juridic, București, 2007.
11. G. Boroi (coord.), Fișe de drept civil , Ediția a 2 -a, Ed. Hamangiu, București,
2017.
12. I. Dogaru (coord.), Bazele dreptului civil. Volumul IV. Contracte speciale , Ed.
C.H. Beck, București, 2009.
13. I. Nicolae, Particularități privind d onația între soți și donația făcută viitorilor
soți, în Revista Universul Juridic, nr. 4, aprilie 2017.
14. L. Pop, Trat elementar de drept civil. Obligațiile , Ed. Universul Juridic,
București, 2012.
15. L. Uță, Contractul de donație , Universul Juridic, București, 2014.
16. L.Stănciulescu, Curs de drept civil, Succesiuni , Ediția a 2 -a, Ed. Hamangiu,
București, 2015.
17. M. Avram, Actul unilateral în dreptul privat , Ed. Hamangiu, București, 2006.
18. Ph. Malaurie, Les Successions, Les l ibéralités , apud D. Chirică, op.cit.

Legi slație
1. Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, actualizată.
2. Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul
civil.

Jurisprudență
1. C.Ap. Suceava, dec. nr. 662/1996 , în Dreptul nr.7/1997 .
2. Curtea de Apel Buc urești. Culgere de practică judiciară civilă 1993 -1998, Ed.
All Beck, București, 1999.
3. CSJ, s.civ., dec. nr. 5789/2001 , în C urierul Judiciar nr. 4/2002 .
4. https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -ifx5l6o/ accesat la data de
25.04.2018, ora: 21:42.