INSTITUȚIONALIZAREA PROFESIEI DE ARHITECT [612773]

INSTITUȚIONALIZAREA PROFESIEI DE ARHITECT

În acest capitol voi vorbi despre instituționalizarea profesiei de architect în România,
care are un progres paralel cu alte țări, care au instituționalizat această profesie de -a lungul
timpului. Există totuși o diferență între mainstream -ul profesional și arhitecții care prezintă un
interes mai mare pentru conceptul interdisciplinar.
Conform teoriei activității , studiată și dezvoltată de Y. Engestrom (1987) , aceasta
stabilește structura unui sistem al activității umane și oferă noi c ăi de conceptualizare și
evolu ție a tehnologiei în scenariile de schimbare organiza țional ă.

Structura unui sistem al activității umane (Engestrom, 1987, p.78)

Instituționalizarea constă în dezvoltarea unui sistem de comportamente așteptate,
modelate, predictibi le și acceptate social în cadrul unui sistem social. De exemplu, relația
client – arhitect se instituționalizează prin procesul de realizare a unui proiect din stadii
incipiente până în momentul finalizării acestuia. În cadrul acestei instituții, statusuri le și
rolurile celor doi sunt clar definite, predictibile și acceptate social.

Profesia este ansamblul de cunoștințe teoretice și deprinderi practice dobândite de o
persoană prin pregătire și se exercită prin meserie sau/și specialitatea însușite. Este o
activitate socială practicată în temeiul unei pregătiri și calificări profesionale, concretizată într –
un document (diplomă sau certificat).

Profesia de arhitect se încadrează într -una din marile grupe de ocupații dintr -o
societate, respectiv în grupa d e ocupații inginerie și construcții.

Cultura arhitecturii este un set de principii, cunoștințe, educație și valori pe care
societatea le -a patentat după propri ul sistem de valori al arhitecților. Acest proces a avut ca
scop definirea conceptelor arhitecturii la nivel mondial.

1.1 Istoric al profesiei de arhitect în România

Conform lui Alexandru Panaitescu (2016) , în anul 1864 , la propunerea lui M.
Kogălniceanu , ministru de s tat în vr emea respectivă, A .I. Cuza aprobă „Regulamentul pentru

organizarea serviciului de arhitectură ”. Procesul de institu ționalizare a profesie i de arh itect în
România a început spre sf ârșitul secolului al XIX -lea, cel mai puternic manifest ându-se în
momentul în care s -a înfiin țat o vremelnic ă „Societate de ingineri și arhitec ți” în anul 1876.
La fel ca în alte țări, și în România e ra un lobby profesional cu ambi ții naționale în acea
perioad ă, după cum precizează Carole Groleau (2011) . Înainte de 1876, existau doar
organiza ții profesionale locale .
Barley și Tolbert (1997) susțin că , în perioada respectivă , o instituție era considerată
un concept nedefinit , care ar putea fi folosit pentru a examina unul sau mai multe context e
mai mult sau mai pu țin extinse, cum ar fi grupuri, organiza ții sau industrii. Aceste grupuri sau
organiza ții nu abordeaz ă o dinamic ă a institu ționaliz ării rezultat ă din influen ța mai multor
context e socio -istorice cu practicile unui colectiv de lucru. De exemplu , în cadrul acestor
societ ăți, pract icile de ghidare în ceea ce prive ște construc țiile socio -istorice își au originile
simultan din contextu l profesional care furnizeaz ă coduri de conduit ă, de la institu țiile
reglatoare care furnizeaz ă legi sau coduri de coordonare, reglement ări sau legi car e constr âng
modalitatea abord ării muncii și contextul organiza țional cu regulile sale specifice. Cei doi
autori susțineau ideea explor ării în continuare a unui studiu al practicilor de munc ă în evolu ția
unei schimb ări.

1.2 Contextualizarea practicii arhitecturale în România

În acest subcapitol descriem pe scurt practicile institu ționalizate din diferite situa ții
care sus țin conduita arhitecturii în Rom ânia. Conjunctura contextelor institu ționale
coexistente care pot s ă apar ă în practica profesiei de arhitect oferă multe posibil ități, așa că
vom da aten ție doar celo r patru cazuri socio -istorice (după Rose și colaboratorii, 200 5):
reglementatoare, sectoriale, ocupa ționale și organiza ționale.

1.2.1. Contextul de reglementare a profesiei de arhitect în România

În ceea ce privește reglementarea profesiei de arhitect în România voi începe prin
prezentarea instituțiilor abilitate la nivel național, instituții care stabilesc, prin regulamentele
de ordin e interioară proprii, contextul de reglementare a profesiei de arhitect în țara noastră .

Harta instituțiilor reglementatoare ale profesiei de arhitect la nivel național

Contextul de reglementare este foarte larg , dar în ac elași timp foarte important,
deoarece define ște condi țiile în care arhitectura , ca meserie , poate fi practicat ă printr -un set
de reguli și norme reglatoare. În Rom ânia, ca și în alte p ărți ale lumii, arhitectura este un
domeniu strict, deoarece cei care necesit ă serviciile arhitecturale sunt , în 99% din cazuri ,
incapabili s ă judece calitatea serviciilor oferite. A șadar, guvernul este cel care îndemnizeaz ă
asocia ția profesional ă Ordinul Arhitec ților din Rom ânia (OAR), pentru a putea oferi protec ție
publicului larg .
Având încă de la început multe responsabilit ăți, Ordinul Arhitec ților din Rom ânia
stabile ște standardele în ceea ce prive ște serviciile, tarifa rea pre țurilor , precum și preg ătirea
si cerin țele în timpul stagiului. Arhitec ții stagiari trebuie s ă finalizeze minim doi ani de stagiu
din momentul începerii exercitării profesiei , timp în care ei trebuie s ă lucreze un anumit num ăr
de ore sub îndrumarea unui arhitect cu cel puțin cinci ani de experien ță în domeniu . În această
perioadă trebuie s ă învețe cel pu țin trei categorii diferite de activitate profesional ă:
documenta ție, în ceea ce înseamn ă începerea unui proiect p ână în momentul finaliz ării
acestuia, gestionarea contractelor și într-un final gestionarea proiectelor ca un manager de
proiect.
O schimbare semnificativ ă de reglementare a avut loc în anul 1990 pe 18 -19 ianuarie,
moment în care grupul de ini țiativ ă format în decembrie 1989, demareaz ă acțiunile de
restructurare a Uniuni i Arhitec ților din Români a. În urma acestei ini țiative, guvernul a adoptat
un program de integrare și implementare a legilor din domeniul arhitecturii . Aceast ă mișcare
încurajeaz ă participarea mai multor societ ăți interesate, în special cet ățenii, dar și evaluarea
proiectelor de arhitectur ă în ceea ce prive ște integrarea lor în mediul urban.

1.2.2. Contextul sectorial al profesiei de arhitect în România

În afara reglement ărilor date de g uvern și Ordinul Arhitec ților din Rom ânia, arhitectura
este un domeniu de act ivitate care se distinge prin propriile sale practic i dezvoltate de -a lungul
timpului. Este un domeniu ciclic și extrem de competitiv. Arhitec ții pot lucr a la diferite tipuri
de proiecte institu ționale, cum ar fi: școli, spitale, gr ădinițe, etc.; comerciale: centre
comerciale, hoteluri, centre de wellness & spa; industriale: hale, depozite; reziden țiale:
locuin țe individuale, colective, cuplate, sociale. Din experiența profesională dobândită până
în prezent, pot să afirm că î n Rom ânia, clien ții din sectorul privat reprezint ă mai mult de 50%
din veniturile arhitec ților, iar ra ționalizarea în ceea ce prive ște sectorul public al lucr ărilor
crește presiunile pentru a men ține costurile la minim în sectorul privat. Proiectele din sectorul
public sunt contractate de obicei printr -un demers de cerere și ofert ă sau un proces de
licita ție, în care mai mult e firme vin cu propuneri și doar una va fi selectat ă. Aceste oferte
const au într-o serie de documente, inclusiv în prezentarea informa ției, atât conceptuale , cât
și tehnice despre proiect, precum și reprezentări în perspectiv ă (rand ări), care ilustre ază
obiectul în realitate.
Pregătirea unei oferte necesit ă mult timp și este o parte costisitoare cu o rat ă de succes
cu semn e de întrebare. G ândirea unui concept, planificarea lui și dezvoltarea proiectului
tehnic reprezint ă aproximativ 75% din munca unui arhitect; restul de 25% este reprezentat
de supravegherea construcțiilor sau munca de șantier. În concluzie, un mare efort este depus
înainte ca firma s ă știe dac ă va avea contractul sau nu.
Sector ul privat este în general caracterizat de un num ăr mare d e firme foarte mici. În
Rom ânia, exist ă peste 2.500 de firme de arhitectur ă, majoritatea cu un num ăr mai mic de trei
angaja ți, dar cele mai multe sunt într-o situa ție financiar ă extrem de vulnerabil ă.

Parteneriatul profesional se dist inge prin dou ă mari caracteristici: în primul r ând,
arhitec ții cu drept de semn ătură nu numai c ă dețin și conduc firma, dar ei gestionează și
furnizează serviciile profesionale; în al doilea r ând, func ția lor principal ă presupune
exprimarea unei experti ze în probleme complexe, care ne cesit ă discreție maximă . (Brock,
2006, pg.159 -160)
Calitatea designului, definită atât din punct de vedere estetic, cât și din punct de
vedere tehnic, este valoarea fundamentală și o parte integrantă a identității profesionale a
arhitectului (Cuff 1991). Cu toate acestea, din punct de vedere comercial, calitatea în
arhitectură înseamnă, de asemenea, crearea unor specificații (în ceea ce privește adecvarea
scopului, niveluri de finisaje etc.) și eficiență în ceea ce privește furniza rea serviciului (buget,
întârzieri, parametri ai programului etc.) . În timp ce calitatea concepției este evaluată mai
ales de colegii profesioniști ai arhitectului, specificațiile și prestarea serviciilor sunt evaluate
de către client (Winch și Schneider 1993). Acest lucru necesită arhitec ți care să -i mulțumească
atât pe clienți, cât și pe colegii lor.

1.2.3. Contextul ocupațional al profesiei de arhitect

Ca o ocupație, arhitectura se caracterizează și prin practici și norme instituționalizate
particulare. De exemplu, arhitecții împărtășesc o cultură vizuală bazată pe desene și schițe
care joacă un rol important ca instrumente de gândire (Henderson 1995). Pentru a -și dezvolta
conceptul arhitectural, arhitecții încep cu schițe brute și termină cu pregătirea desenelor în
perspectivă (Fraser și Henmi, 1994). Este important să distingem între cele două tipuri de
desene utilizate în arhitectură: desenele bidimensionale mai tehnice prin care arhitecții,
inginerii și antreprenorii fac schimb de informații și desenele de perspec tivă (randări) specifice
arhitecților și care există de secole ( Henderson 1995).

1.5 Metode de preluare a datelor

Metodele de preluare a datelor s -au concentrat pe modalitatea în care metodica
institu ționala a influen țat elaborarea și schimbarea ,,arhitecturii moderne”. Deoarece
metodica este definit ă ca un ansamblu de practic i materiale și construc ții reprezentative, am
realizat o analiz ă structurală, care confirm ă actele și clădirile în acela și timp, asigur ându-ne că
nici structura institu țional ă și nici modalitatea practicilor nu sunt private în aceast ă analiz ă.
Am analizat și modific ările în timp ale profesiei de arhitect, analiz ând informa ții de date
istorice primare și secundare.
Cercetarea pe clase sociale se bazeaz ă pe exemple/mostre/model e și reguli prin care
arhitec ții învață doar un anumit model. Exemplele sunt deosebit de importante în crearea
unor noi categorii ce definesc regulile, caracteristicile și păstrarea claselor sociale unde
limitele încă nu au fost definite. A șadar, pentru a cerceta evolu ția ,,arhitecturii modern e”,
trebuie s ă ne baz ăm tot timpul pe exemple: context și clădiri realizate de arhitec ți remarcabili.
Autoritatea lor ca profesioni ști și recunoa șterea oficial ă a fost f ăcută în urma unui discurs
despre practica profesiei de arhitect în anul 1993.
Istoricii arhitectonici au men ționat c ă perioada anilor 1890 -1900 este începutul
arhitecturii moderne. Studiul despre arhitec ții remarcabili a început undeva în anul 1870 și a
fost ca tegorizat cu certitudine în anul 1975. În 1975, arh. Cezar L ăzărescu, Constantin S ăvescu,
Gabriel Cristea, în calitate de reprezenta nți ai UA (Uniunea Arhitec ților, azi UAR), au participat

la reuniunea de la Vene ția și Madrid, unde s -a desf ășurat cea de a XIII-a Adunare General ă și
respectiv cel de al XII -lea Congres al Uniunii Arhitec ților, cu tema ,,Creativitate și tehnologie”.

1.6 Transformarea arhitectului: forma de studio (corporație) și schimbarea
modelului organiza țional

Adoptarea termenului de corpora ție în ceea ce prive ște perseveren ța în parteneriat,
este legat ă de tranzi ția la un model organiza țional modern la firmele profesionale. Acestea
fiind spuse, cercet ările empirice existente p ână în acest moment ofer ă o perspectiv ă
neter minat ă asupra proceselor organiza ționale ale acestei schimb ări în diferite sectoare
profesionale. Proprietatea și controlul asupra locurilor devin separate, din aceasta reiese
faptul c ă exist ă o abordare teoretic ă mai clar ă a implica țiilor asupra modului în care este
îndrumata corpora ția. Cu toate acestea, c ând controlul r ămâne în firm ă, consecin țele nu sunt
bine definite și nu au fost explorate în detaliu. Folosind materiale de sondaj și interviuri
provenite dintr -o analiz ă a practici lor de arhitectur ă, examin ăm procesele prin care întâlnim
diferen țe bazate pe gestionare. Apoi, baz ându-ne pe teoriile definite de Weber, unde
elementul central pentru profesionalizare ca proiect cu compensa ții materiale și sociale, vom
preciza mai clar ce ea ce însea mnă, de fapt, contextul transform ării firmelor profesionale. În
concluzie, vom oferi o baz ă mai puternic ă pentru înțelegerea direc țiilor de schimb ale firmelor
(corpora țiilor) în cadrul profesiilor și vom face o analiz ă organiza țional ă comparativ ă între
biroul individual de arhitectur ă și marile corpora ții (studiouri) din domeniu.
Schimbarea formei de proprietate a avut loc sau este discutat ă într-o serie de domenii
diferite , în care opereaz ă marile firme profesionale, inclusiv gestiune a afacerilor,
contabilitatea, arhitectura și ingineria. În modelul tradi țional, majoritatea firmelor
profesionale au fost gestionate sub form ă de parteneriate, dar direc ția lor c ătre încorporare
ca firm ă cu o r ăspundere limitat ă pare s ă fi crescut în ultim ii ani. Daca se integreaz ă, se
presupune în mod clar c ă vor urma modelul firmelor din alte domenii, cum ar fi serviciile
bancare de investi ții. Pot exista probleme financiare semnificative care duc la transformarea
în studio (corpora ție), cum ar fi accesul la un capital mai mare pentru a se putea extinde sau
avantajul unor valori ridicate ale capitalurilor propri i pe pia ța burselor. Cu toate acestea, acest
lucru nu explic ă deloc de ce firmele mai mici își modific ă forma de proprietate f ără să-și
depun ă acțiunile în exterior și nici nu ofer ă o perspectiv ă clară asupra proceselor și
consecin țelor schimb ării tipului de proprietate.

1.7 Metoda modific ării formei de proprietate

Întreprinderile arhitec ților cu drept de semn ătură au fost cercetate în dou ă punct e
mari ale ciclului economic din Rom ânia: anii de recesiune și condi țiile comerciale proaste de
după revolu ție din perioada 1992 -1994 și ascensiunea din 1997 . Studiul a realizat examinarea
individului cu responsabilitatea principal ă dacă acesta este ca pabil pentru a conduce singur
firma. În parteneriate acesta a fost , fie omul principal, fie managerul de proiect , iar în firmele
care au început s ă mearg ă spre conceptul de corpora ție, acesta avea rolul de pre ședinte sau
director general. Instrumentul de sondaj a fost dezvoltat în mare dup ă interviuri cu arhitec ții
care erau în conducerea firmelor. Acest lucru a permis testarea validit ății constat ărilor lor.
Interviurile au fost realizate în pu ține firme în acea perioad ă și au fost revizuite spre sf ârșitul
anilor ’90. Până în pre zent nu exist ă un studio care s ă ateste sau s ă conteste c ă biroul

individual de arhitectur ă sau marile corpora ții au o eficienta mai bun ă sau mai proast ă, dar
exist ă în schimb constat ări ale angaja ților sau fo știlor angaja ți din diverse tipuri de firme sau
corpora ții.