Modelul concurenței perfecte. [612682]

UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU”- BUCUREȘTI
FACULTATEA DE FINANTE-BANCI, CONTABILITATE SI ADMINISTRAR EA
AFACERILOR
SPECIALIZAREA: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ
DE GESTIUNE
REFERAT
Modelul concurenței perfecte.

Student: [anonimizat]
2017
1

CUPRINS
1.Concurența perfectă……………………………. …………………………………………… ……..3
1.1 Trasaturile concurenței perfecte……………. …………………………………………… .3
2.Cererea individuala a unei firme competitive……… ………………………………………4
3.Cifra de afaceri a unei firme concurentiale………. …………………………………………5
4.Maximizarea profitului………………………… …………………………………………… ………6
5.Situatii specifice de oferta………………….. …………………………………………… ………..7
5.1 Pragul de rentabilitate……………………. …………………………………………… ………7
5.2 Punctul de sistare a ofertei……………….. …………………………………………… ……8
6.Curba ofertei pietei concurentiale………………. …………………………………………… .11
7. Concluzie…………………………………….. …………………………………………… …………….13
2

1. Concurența perfectă este un model al t eoriei economice. Acest model descrie o formă
ipotetică a pieței în care nici un producător sau consumator nu are puterea de a influența prețurile
de pe piață. Aceasta ar conduce la un rezultat eficient, ținând cont de definiția standa rd a
economiei ( Pareto-eficiența). Analiza piețelor perfect competitive asigură fundamentul teori ei
cererii și ofertei.
1.1 Concurența perfectă se defineste prin câteva trasaturi fundamentale si anume:
omogenitatea produsului – toate firmele produc un produs asemanator, deci pentru
consumatori este indiferent produsul carui producator îl aleg;
·informare perfecta – cumparatorii si vânzatorii sunt în posesia tuturor informatiilor
relevante referitoare la piata, inclusiv cele privind pretul si calitatea produsului;
· acceptarea pretului – cumparatorii si vânzatorii nu sunt capabili sa influenteze individua l
pretul la care produsul se poate vinde sau cumpara; acest pret se formea za pe baza mecanismului
pietei libere si reprezinta ceva dat din afara pentru toti protagonistii pietei;
· lipsa costurilor tranzactionale – nici cumparatorii si nici vânzatorii nu suporta vreun cost
pentru a putea fi prezenti pe piata;
·lipsa externalelor – toate firmele suporta integral toate costurile procesului de productie,
deci niciuna nu provoaca costuri externe nerecompensate unui tert;
·lipsa barierelor de intrare – iesire – oricine poate intra sau iesi de pe piata când doreste fara
niciun cost suplimentar;
·divizibilitatea perfecta a outputului – firmele pot produce si consumatorii pot cumpara si
cea mai mica fractiune de output, cauza din care cantitatea ce ruta/oferita se modifica în mod
continuu odata cu pretul pietei.
Unii economisti presupun în plus existenta unui numar foarte mare de agenti pe piata. Existenta
multor întreprinderi foarte mici – spun ei – ar conduce la imposibilitatea influentarii pretulu i. Este
adevarat ca pe o piata cu concurenta perfecta sunt întotdeauna multi agenti economici, da r unele
ramuri pot prezenta trasaturile concurentei perfecte chiar si în conditiile existent ei unui numar
restrâns de firme pe piata.
3

2. Cererea individuala a unei firme competitive
Fiecare ofertant este interesat sa determine
cât din cererea totala a pietei i se adreseaza
lui (Fig. 9.1.).
În fig. 9.1.a. se vede cum pretul pietei se
formeaza la egalitatea cererii si ofertei
totale (SS = DD), iar în fig. 9.1.b. vedem
cum la pretul de echilibru (pe) fiecare
protagonist îsi poate vinde întreaga oferta
fara nici o problema, deoarece la acest
pret se cere întreaga oferta a ramurii
(cerere perfect elastica la pret).
Daca un ofertant minuscul fixeaza un
pret mai mare decât acest pret de
echilibru, cererea ce i se va adresa va fi
nula, deoarece si ceilalti (n-1) ofertanti
care vând mai ieftin pot satisface
întreaga cerere a pietei. Ca urmare, la preturi superioare pretului de echilibru al pietei perfecte
cererea individuala a unei firme devine perfect rigida la pret (ramâne nul a la orice pret superior
pretului de echilibru al pietei) – portiunea dpe.
Daca un ofertant nesemnificativ de mic al pietei fixeaza un pret inferior pretului de echilibru,
cererea individuala care i se adreseaza va reactiona elastic si va creste corespunzator reducerii
pretului. Ofertantul în cauza va vinde foarte rapid toata productia sa, dupa care piata revine la
"normal", adica la pretul de echilibru. Ca urmare, la preturi inferioare pre tului de echilibru al
pietei cererea individuala a unei firme esteelastica la pret – portiunea Ed'.
În concluzie, cererea individuala a unei firme competitive reprezent ative este o linie frânta de
forma dpe Ed', compusa dintr-un segment perpendicular, unul orizontal si altul cu pa nta
negativa. Partea relevanta, reprezentativa, normala a acestei c urbe a cererii este numai portiunea
orizontala, deci cererea individuala a unei firme competitive repreze ntative este o dreapta
paralela cu axa OQ, care are înaltimea Ope, ceea ce înseamna
ca aceasta cerere este perfect elastica, deoarece la pretul de
echilibru se cere întreaga oferta a pietei (ramurii).
Pe piata competitiva pretul va creste numai atunci când toti
ofertantii actioneaza în mod concertat. De exemplu, în urma
cresterii pretului benzinei toti taximetristii reactioneaza prin
sporirea tarifelor de transport. Deci, fiecare nivel de oferta
corespunde acum unor preturi superioare, ceea ce înseamna ca
oferta totala a pietei se deplaseaza în sus si intersecteaz a curba
cererii totale a pietei la un pret de echilibru superior celui
initial (Fig. 9.2.).
4

3. Cifra de afaceri a unei firme concurentiale
Ca orice firma, si firma concurentiala se straduieste sa-si maximizeze profitul , egal cu diferenta
dintre cifra de afaceri (încasari totale) si costurile economice (π = TR – TC -> maxim).
Sa luam exemplul fermei de lapte a familiei Pop, care produce o ca ntitate de lapte q = 100 litri,
pe care o vinde la pretul pietei p = 6 u.m./litru, deci va avea o c ifra de afaceri: TR (total
revenue) = q x p = 100 x 6 = 600 u.m./luna. Ferma familiei Pop e ste infinit de mica în raport cu
talia pietei nationale, deci pretul laptelui este independent de ca ntitatea produsa si vânduta de
aceasta firma. Chiar daca ferma îsi dubleaza productia, pretul lapte lui va ramâne neschimbat,
dar familia Pop îsi dubleaza încasarile. Deci, cifra de afaceri creste proportional cu cantitatea
produsa.
Familia Pop îsi poate pune urmatoarea întrebare: ce încasari le a duce în medie vânzarea unui
litru de lapte? Pentru a raspunde la o asemenea întrebare va face un calcul foarte simplu si va
determina cifra de afaceri medie, adica AR (average revenue).
AR indica cât din încasarile totale ale firmei revine în med ie pe unitate de produs. Deoarece
pretul la care se realizeaza fiecare unitate de produs este pretul fix al piet ei, rezulta în mod logic
ca si încasarile medii sunt constante si egale cu pretul de ech ilibru al pietei:
Evolutia încasarilor medii se poate urmari în fig. 9.4.
În lumina celor prezentate mai sus rezulta concluzia ca functia c ererii individuale a unei firme
competitive este de fapt functia încasarilor medii, ambele fiind date de pretul de echilibru al
pietei:
dd = AR = p
Dar o întrebare si mai interesanta este: ce cifra de afaceri
suplimentara ar obtine familia Pop daca ar produce un litru de
lapte în plus. Pentru a afla acest lucru ar trebui sa calculeze cifra
de afaceri marginala, adica MR.
Încasarile marginale (MR -Marginal Revenue ) exprima
modificarea încasarilor totale ale firmei competitive în urma
unei modificari infim de mici a volumului de output realizat:
Ca urmare, în cazul firmelor competitive care vând la un pret fix întregul volum de output,
încasarea suplimentara obtinuta prin vânzarea unei unitati aditionale de output este egala cu
pretul fix la care se vinde fiecare unitate de output al firmei date (Fig. 9.4.).
dd = AR = p = MR
Profitul realizat de o firma competitiva reprezinta venitul sau net. Se pot determina trei tipuri de
profit, astfel:
5

Profitul total (π – Total Profit) – care se determina ca diferent a între încasarile totale si costurile
(economice) totale ale firmei:
Profitul mediu (Aπ – Average Profit) – care arata cât din profitul total revine în medie pe o unitate
de produs realizat:
Profitul marginal (Mπ – Marginal Profit) – care arata profitul suplim entar rezultat pentru firma în
urma vânzarii ultimei unitati de output.
4. Fiecare producator este interesat sa-si maximizeze profitul, deci obiectivul lui priori tar se poate
scrie astfel:
π = TR – TC –> max
Pentru ca functia profitului total sa aiba un punct de maxim, este nec esar ca prima derivata sa fie
nula, iar derivata a doua sa fie negativa.
Prima conditie de profit maxim: π'= 0, adica:
de unde rezulta ca prima derivata a functiei profitului total este nula atunci câ nd încasarea marginala
devine egala cu costul marginal, adica:
MC = MR (=p)
A doua conditie de profit maxim: π" < 0, adica:
de unde rezulta ca a doua derivata a profitului este negativa atunci câ nd ritmul de crestere a costului
marginal depaseste ritmul de crestere a încasarii marginale, adica:
A doua conditie de profit maxim este îndeplinita numai pe portiunea crescatoare a costului marginal,
atunci când MC intersecteaza de jos în sus MR. Ca urmare, dac a avem în vedere numai portiunea
crescatoare a curbei MC, atunci este suficient sa verificam îndepli nirea doar a primei conditii de
profit maxim (MR = MC).
6

Un prim rationament ar fi pe baza profitului total, care este maxim (adica 7 u.m.) la o productie
cuprinsa între 4 – 5 litri. Dar, familia Pop poate rationa si altfel, comparând pentru fieca re nou litru
de lapte încasarea marginala cu costul marginal, adica pe baza profitului marginal. Pe baza acestui
rationament, se observa ca familia Pop merita sa sporeasca cantitatea oferita pâna când încasarea
marginala este superioara costului marginal, deoarece în acest caz fiecare noua unit ate produsa
aduce un profit marginal pozitiv, adica mareste profitul total. Oferta optima, cea care m aximizeaza
profitul total, va fi deci q = 5, deoarece aici Mπ = 0. Daca s-ar produce si a 6-a unitatea de produs,
costul marginal ar fi mai mare decât încasarea marginala si acest nou produs s-a r produce cu o
pierdere de o unitate monetara (Mπ < 0).
5. Situatii specifice de oferta
Deoarece firmele competitive sunt acceptatoare de pret, toate vor vinde la acelas i pret, chiar daca
au conditii de cost diferite. Ca urmare, firmele de pe piata vor avea grade diferite de rentabi litate,
în functie de nivelul costurilor lor.
5.1 Pragul de rentabilitate
Daca costul mediu unitar este mai mic decât pretul pietei,
firma realizeaza profit economic.
Conform fig. 9.6., profitul firmei este maxim daca produce
Q0. Daca ea ar produce Q1 < Q0, atunci p0 ar fi mai mare
decât MC si firma si-ar putea mari profitul daca ar produce
mai mult. Daca ar produce Q2> Q0, p0 < MC si firma si-ar
putea mari profitul reducându-si outputul pâna la Q0. Exact
la Q0 se realizeaza p0 = MC, deci tocmai aici s-ar realiza
profitul maxim.
Daca pretul pietei ar creste la p1 > p0, atunci firma îsi
mareste profitul prin sporirea outputului pâna la Q2 unde
din nou se va realiza egalitatea p1 = MC. Dimpotriva, daca
pretul pietei ar scadea la p2 < p0,oferta optima a firmei ar
fi Q1, deoarece aici am avea p2 = MC. În concluzie, odata cu cresterea pretului firma urca pe
curba MC, iar cu scaderea pretului ea coboara pe curba MC. Daca pretul devine egal cu AC
minim, asa cum se vede în fig. 9.7., firma tocmai îsi acopera din încasari costurile sale totale,
dar nu obtine profit economic. Deoarece însa costul total cuprinde toate co sturile de
oportunitate (adica, sacrificiile întreprinderii) în conditiile în care p = AC minim si π = 0 firma
îsi poate continua activitatea fara probleme, deoarece ea realizea za totusi profitul normal . O
asemenea situatie înseamna ca firma se afla la pragul sau de rentabilitate .
7

Pragul de rentabilitate (punctul mort) al
unei firme competitive reprezinta acel
nivel de output la care costul mediu unitar
egaleaza pretul pietei. În acest caz, firma
recupereaza integral costurile sale
economice, dar nu obtine profit economic,
ci numai profitul normal inclus în
costurile sale economice. Deci, firma
competitiva se afla la pragul de
rentabilitate daca pretul pietei este egal cu
costul mediu; ceea ce nu se poate întâmpla
decât la ACmin, deci p = Acmin este
conditia de prag de rentabilitate în cazul
firmelor competitive (Fig. 9.7.).
5.2 Punctul de sistare a ofertei
O firma produce numai daca aceasta decizie îi aduce un profit mai mare decât decizia de a nu
produce, adica daca încasarile realizabile în urma productiei depasesc costurile parab ile
(avoidable cost): acele costuri pe care nu trebuie sa le suporte daca sisteaza productia. În ac est
caz, firma obtine o cvasi renta. Sa luam exemplul unei firme la care toate costurile fixe sunt
costuri scufundate (de exemplu, costul înregistrarii firmei, care nu se poate recupera daca s e
sisteaza activitatea). În acest caz, costurile parabile coincid cu costuril e variabile. Ca urmare,
decizia de continuare a productiei se ia daca încasarile firmei îi acopera integral c osturile
variabile. Deci, firma poate produce si vinde la pretul p numai daca . Daca însa p <
A VC, firma trebuie sa-si sisteze productia. În cazul firmelor competitive curba pretului
(orizontala) are doar un singur punct comun cu curba A VC (în forma de U) si anume: p = A VC
minim. De aici rezulta ca punctul de sistare a ofertei în cazul firmelor competit ive intervine
atunci când p = A VC minim.
Este necesar sa distingem aici doua cazuri: întreruperea temporara s i încetarea definitiva a
activitatii firmei. Întreruperea activitatii corespunde deciziei de a nu produce pe termen scurt,
din cauza evolutiei nefavorabile a conditiilor de piata.
Încetarea activitatii înseamna parasirea definitiva a pietei date.
Studiu de caz: Închiderea minelor de aur
Dupa acordul de la Bretton Woods, pretul aurului a f ost mult timp mentinut fortat la
nivelul constant de 35 USD uncia. Între timp, costur ile extractiei aurului au crescut.
Unele mine aveau costuri de extractie atât de mari în cât pretul reglementat al pietei
nu reusea sa le acopere. În aceste conditii, multe mi ne s-au închis, desi zacamântul
nu s-a epuizat. Ulterior, când s-a renuntat la siste mul monetar international bazat pe
standard aur si piata reglementata a aurului s-a libe ralizat, cresterea pretului
metalului pretios a permis redeschiderea multor mine t emporar închise.
8

Cele doua decizii sunt diferite pe termen scurt si lung, deoarece costurile fixe sunt în genera l
costuri pierdute pe termen scurt, dar nu si pe termen lung. Astfel, daca o firma decide sa-si
întrerupa activitatea nu va recupera nimic din costurile fixe, în timp ce o firma care-s i înceteaza
definitiv activitatea nu va suporta nici costuri fixe, nici costuri variabile.
Sa luam exemplul unei ferme agricole. Costul cumpararii terenului es te un cost fix pentru ferma.
Daca fermierul decide sa nu produca nimic într-un an, terenul va fi neutil izat si costul sau fix nu
va fi acoperit. Dimpotriva, daca fermierul decide sa abandoneze exploat area agricola îsi poate
vinde terenul. În acest caz, costul terenului este un cost pierdut pe termen scurt în cazul
întreruperii activitatii, dar nu este pierdut în cazul încetarii definitive a acti vitatii.
Sa vedem ce va obliga firmele sa-si întrerupa activitatea. În aces t caz firma pierde TR, dar
economiseste VC (si continua sa suporte FC). Deci, firma îsi întrerupe activitatea daca cifra de
afaceri la care renunta este inferioara costurilor variabile pe care le ec onomiseste , deci daca: TR
< VC sau , adica AR = p < A VC (pretul este inferior costului variabil mediu).
Deoarece si curba A VC are forma de U, AVC nu poate fi egal cu pretul decât în punctul sau
minim. Deci, conditia de întrerupere a productiei este p = AVC minim .
Daca pretul încasat nu acopera costul variabil
suportat, firma trebuie sa-si întrerupa activitatea,
dar va putea reveni oricând pe piata daca pretul
va creste si va deveni superior costului variabil
mediu.
Acum cunoastem comportamentul firmei
concurentiale care îsi maximizeaza profitul:
· daca ea decida sa produca, va produce o
cantitate Q*, la care MC devine egal cu pretul
pietei;
· daca pretul este inferior costului variabil mediu
(A VC) corespunzator cantitatii Q*, firma decide
sa-si întrerupa activitatea.
Studiu de caz: Restaurantele goale
Cu certitudine ati remarcat ca multe restaurante sunt aproape goale înainte de masa
si v-ati întrebat probabil de ce ramân ele deschise î n conditiile în care cifra de afaceri
realizata nu acopera costurile restaurantului. Pent ru a decide daca restaurantul sa
ramâna deschis înainte de masa, patronul trebuie sa d istinga costurile fixe de cele
variabile. O mare parte din costurile unui restauran t sunt costurile fixe: chiria,
echipamentul din bucatarie, mobilierul etc. Închidere a restaurantului pâna la prânz
nu ar permite reducerea acestor costuri. Numai costur ile variabile (costul alimentelor
servite si salariile suplimentare ale personalului) ar putea fi economisite. Patronul va
închide restaurantul înainte de prânz numai daca cif ra de afaceri realizabila cu cei
câtiva clienti va fi insuficienta pentru acoperirea costurilor variabile.
9

În toate situatiile speciale analizate mai
sus, am vazut ca oferta optima a firmei
competitive era de fapt câte un punct de
pe curba MC, ceea ce înseamna ca functia
ofertei firmei se confunda cu aceea
portiune a curbei costului marginal care se
afla dincolo de cantitatea de output la care
se sisteaza oferta firmei. (Fig. 9.9.).
Între 0 si Q1 nu se ofera; între Q1 si Q2 se
ofera cu pierdere; la Q2 se ofera cu profit
normal; iar peste Q2 se ofera cu profit
economic.
În concluzie, curba ofertei unei firme
concurentiale esteportiunea curbei MC situata deasu pra costului variabil mediu
minim.
În ce conditii merita ca un întreprinzator sa intre p e o piata? Pe baza celor de mai
sus putem sa raspundem la aceasta întrebare. Daca n u intra pe piata, nu
realizeaza încasari, dar economiseste costurile fixe si variabile. Cu alte cuvinte,
merita sa intre pe o piata numai daca cifra de afac eri realizabila este mai mare
sau cel putin egala cu costurile totale, adica:
sau , adica .
În concluzie, strategia pe termen lung a unei firme competitive
este urmatoarea:
· daca firma este deja pe piata, produce o cantitate la care cos tul
marginal egaleaza pretul produsului;
· daca pretul este inferior costului unitar mediu, firma va realiza
pierderi si pe termen lung nu merita sa ramâna pe piata.
Curba ofertei pe termen lung a întreprinderii concurentiale est e
portiunea curbei MC situata deasupra curbei AC . Deci, pe termen
lung, firmele competitive lucreaza la pragul de rentabilitate. Dac a
realizeaza pierderi, se retrag de pe piata.
10

6. Dupa ce am vazut comportamentul unei firme competitive reprezentative, sa vedem acum c um
evolueaza oferta totala a pietei. Trebuie sa avem în vedere doua situatii: cea în car e numarul de
firme de pe piata ramâne constant, respectiv cea în care acest numar varieaza datori ta intrarii de
noi firme, respectiv iesirii unor firme de pe piata.
Cele doua situatii se refera la orizonturi decizionale diferite: prima la termen scurt, iar a doua la
termen lung.
Pe termen scurt este valabila ipoteza unui numar constant de firme, deoarece nu se poate intra-
iesi de la o zi la alta. Dimpotriva, pe termen lung numarul de firme se va adapta la conditiile de
pe piata dinamice.
Sa presupunem ca exista
pe piata 1000 de firme
identice si fiecare ofera o
cantitate la care p = MC.
Aceasta înseamna ca atâta
timp cât pretul este
superior A VC, curba MC a
fiecarei firme reprezinta si
curba ofertei acestora.
Cantitatea totala ce se
ofera pe piata va fi deci
suma ofertelor individuale
ale celor 1000 de firme.
Acum sa presupunem ca toate firmele folosesc aceeasi tehnologie si aceiasi factori de productie.
Au deci aceleasi curbe de cost, indiferent ca sunt deja pe piata s au doresc sa intre în viitor. Daca
firmele de pe piata sunt profitabile ( ), piata atrage firme noi. Intrarea acestora pe piata
mareste oferta totala si pretul scade, la fel si profitul. Invers, da ca firmele existente sunt perdante,
unele întreprinderi îsi sisteaza activitatea si parasesc piata. Oferta totala scade, pretul creste, la fel
si profitul. Din cauza acestor miscari de intrare si iesire, în final, fi rmele de pe piata vor realiza
pe termen lung un profit nul ( , deci au doar profit normal, adica lucreaza la pragul de
rentabilitate).
Deoarece: , înseamna ca daca p = AC. Daca p > AC, întreprinderile câstiga
bani, ceea ce atrage noi concurenti, iar daca p < AC, firmele pie rd bani, ceea ce conduce la
închiderea de firme. Procesul intrare – iesire înceteaza doar în m omentul în care p = AC. În acest
caz, piata va fi în echilibru pe termen lung .
11

Cele de mai sus ne conduc la o
concluzie interesanta. stim ca o firma
concurentiala produce o cantitate la
care p = MC. Acum am vazut ca
intrarea – iesirea de firme forteaza
pretul sa devina egal cu AC. Daca
pretul trebuie sa fie egal concomitent
cu MC si cu AC, trebuie în mod
necesar ca cele doua costuri sa fie
identice, ceea ce se întâmpla doar la
AC minim.
În fig. 9.12. avem cazul unei firme în
situatie de echilibru pe termen lung.
Pretul este egal cu MC, deci este
maxim. Pretul este egal si cu AC
minim, deci este zero. Nimeni nu
mai este atras pe piata si nimeni nu
mai are interesul sa iasa de pe piata.
Pe o piata pe care numarul de firme
este variabil nu exista doar un singur
pret care garanteaza profitul nul: cel
egal cu AC minim. Deci, curba
ofertei pe termen lung trebuie sa fie
orizontala la acest nivel de pret, asa
cum se vede în fig. 9.12 – b.
Orice pret mai mare decât AC minim
va genera , deci vor intra si iesi
firme pe piata si oferta va creste. Orice
pret mai mic decât AC minim va
genera pierderi deci iesiri de pe piata si
oferta va scadea. Astfel, numarul
firmelor de pe piata se adapteaza în
asa fel încât pretul sa ramâna egal cu
AC minim si în acest caz exista
suficiente firme pe piata pentru a
satisface întreaga cerere la nivelul dat
al pretului.
Ce se întâmpla însa daca cererea pietei
se modifica ? Sa ne imaginam piata laptelui în echilibru pe termen lung (fig. 9.13) si sa presupunem
ca oamenii de stiinta descopera virtutile terapeutice ale laptelui. Cererea de lapte creste de la DD1 la
DD2(Fig. 9.14). Pe termen scurt, punctul de echilibru trece din A în B si pretul creste de la p1 la p2.
12

Toate firmele de pe piata îsi maresc
productia (de la q1 la q2) si cum p >
AC, obtinut profit economic. Aceasta
situatie atrage noi firme pe piata.
Numarul firmelor creste, oferta pietei
pe termen scurt se deplaseaza spre
dreapta (de la SRS1 la SRS2) si pretul
scade la nivelul initia (p1), devenind
din nou egal cu AC minim. La fel,
profitul scade la zero (Fig.9.15).
Piata a atins un nou punct de echilibru pe termen lung (punctul C). Pre tul a revenit la p1,dar
cantitatea vânduta a crescut la Q3. Fiecare firma produce din nou la punctul de optim (p = MC),
dar cum numarul firmelor este mai mare si cantitatea vânduta este superioara (Q3 > Q1).
Este oare posibil ca pe termen lung curba ofertei pietei sa aiba panta pozitiva ? Pâna acum am
presupun ca noile firme care intra pe piata au aceleasi costuri ca cele de pe piata. De a ceea, curba
ofertei era orizontala pe termen lung. Când cererea a crescut, a crescut si cantitatea oferita, dar
pretul nu s-a modificat. Dar exista cel putin doua ratiuni pentru care LRS poate avea o panta
pozitiva.
stim ca factorii de productie , în general, ne stau la dispozitie într-o cantitate limitata . Firmele noi
care intra pe piata maresc cererea factorilor de productie si pretul acestora creste. Productia devine
mai costisitoare. Firmele ofera mai mult numai la un pret mai mare si astfel LR S are panta pozitiva.
Cea de-a doua ratiune tine de faptul ca firmele pot avea costuri diferite . Sa luam piata serviciilor de
zugravit. Oricine poate intra pe piata, dar suporta costuri diferite în functie de îndemânare, viteza de
lucru etc. Pentru un nivel de pret dat, este foarte probabil ca firmele de pe piata sa aiba costuri mai
mici decât noii intrati pe piata.
Când cererea creste, trebuie atrase noi firme pe piata. Daca cei ce intra au costuri mai mari decât cei
de pe piata, trebuie ca pretul sa creasca (altfel nu vor intra si cererea ar ramâne nesatisfacuta). În
felul acesta, LRS va avea o panta pozitiva, dupa ce pâna atunci a fost orizontala.
Faptul ca firmele au costuri diferite determina ca firmele cu cos turi mai mici sa obtina profit
economic pe termen lung. Intrarea noilor firme nu elimina acest profit , deoarece noii veniti au
costuri mai mari.
7. În concluzie, panta pozitiva a LRS se explica prin faptul ca este necesar un pret superior pentru a
incita noile firme sa intre pe piata ca sa poata creste ofert a totala. Dar, elasticitatea LRS va fi
întotdeauna mult mai mare decât a curbei ofertei pe termen scurt .
În fig. 9.16 exista n1 firme cu costuri mici (AC1). Firmele produc q1 cantitate optima, iar outputul
pietei va fi Q1 = n1 x q1, cantitate pe care cele n1 firme o por produce la AC1 minim, deci LRS este
orizontal (portiunea p1A). Daca cererea scade sub Q1, unele din cele n1 firme ies de pe piata.
13

Daca cererea pietei creste peste Q1, costul mediu trebuie sa creasca deoarece cele n1 firme urca pe
MC si la p1 ele obtin profit economic. Oferta firmelor creste la q2 si oferta totala o putem deduce:
. Panta LRS devine pozitiva (portiunea AB).
Acum sa presupunem ca
exista n2firme, care au
costuri medii mai mari
(AC2). Ele pot intra pe piata
la p2 = AC2 minim si ofera si
ele q2. Daca cererea va creste
peste , aceste
firme intra pe piata la p2 si
cele firme împreuna
vor putea satisface cererea
mai mare Q2 la pretul
p2(portiunea orizontala LRS
între B si C). Daca cererea va
creste peste
, panta LRS va începe din nou sa devina pozitiva etc.
În toate cazurile când oferta unor factori de productie (de exemplu, pamânt a rabil) este limitata,
pretul acestora va creste odata cu cresterea outputului total al pietei.
Uneori, este probabil ca pretul unor factori de productie sa scada, daca apar economii de scara în
productie. În acest caz, LRS poate avea panta negativa. Cu toate a cestea, de obicei LRS este
orizontala, atâta timp cât utilizarea factorilor de productie nu este deplina.
14