VIOLENȚA DOMESTICĂ ȘI CRIMINALITA TEA FEMININĂ Studiul a fost real izat de D r. Aurora L iiceanu, D r. Doina Șt efana Saucan, D rd. Mi hai Ioan Mi… [612671]

VIOLENȚA DOMESTICĂ ȘI CRIMINALITA TEA
FEMININĂ
Studiul a fost real izat de D r. Aurora L iiceanu, D r. Doina Șt efana
Saucan, D rd. Mi hai Ioan Mi cle, ps ihologi
Institutul Național de C riminologie
Bucureș ti
2004

CUPRINS
VIOLENȚA DOMESTICĂ ȘI CRIMINALITATEA FEMININĂ
1.VIOLENȚA DOMESTICĂ – VD
1.1INTRODUCERE
1.2ÎNCADRARE TEORETICĂ ȘI CONCEPTUALIZARE
P roximitatea, acces și vulnerabilitate
Te oria rutinei și criminalitatea intimității interpersonale
1.3DEFINIȚII OPERAȚIONALE ȘI ACCEPȚIUNI
1.4DMENSIUNI ALE VIOLENȚEI DOMESTICE:
STATISTICI INTERNAȚIONALE ȘI NAȚIONALE
Diferențe de gen
1.5DIMENSIUNEA GENDER: CRIMINALITATEA
MASCULINĂ ȘI CRIMINALITATEA FEMININĂ
Feminizarea VD
Criminalitatea feminină: neglijarea victimizării masculine
Cazul Kowalski și ciclul VD
1.6FACTORI DE RISC AI VIOLENȚEI DOMESTICE
Individul violent
Familia și disfuncționalitățile ei
Contextul criminologic
1.7CRIMINALIZARE ȘI VICTIMIZARE
O FRONTIERĂ FLUIDĂ
2FEMEIA „CRIMINAL” – D IMENSIUNI PSIHOSOCIALE
2.1OMORUL – ANALIZĂ CONCEPTUALĂ
codul penal
2.2FEMEILE AUTOARE ALE INFRACȚIUNII DE OMOR –
STATISTICI
tablou ge neral
omorul în cadrul intrafamilial

2.3PROFILUL PSIHOSOCIAL AL FEMEII „C RIMINAL”
STUDIU DE CAZ TÂRGȘOR
profilul personalității criminale
obiective
metodologie:
locul investigației (penitenciarul Târgșor)
eșantionul de subi ecți
metodă : fișe criminologice, teste, chestionare,
interviuri dirijate
rezultatele și discutarea lor
identitate socială
identitate criminală
profil psihologic
2.4CONCLUZII
3INTERVIUL: DEFINIȚIE ȘI CADRU TEORETIC
Atributele funda mentale ale cercetătorului
Abilitățile funda mentale ale intervievatorului
3.1Studii de caz
studiu de caz 1
studiu de caz 2
3.2CONCLUZII

1.VIOLEN ȚA DOMES TICĂ – VD
1.1INTRODUCERE
Violența umană are nenumărate forme de manifestare. Securitatea
personală este amenințată cotidian în diferite locuri și diferite circumstanțe:
acasă sau în alte locuințe, la școală, la locul de muncă, în cursul desfășurării
unor evenimente sportive, pe stradă. O clasificare generală ar urma distincția
între spațiul privat și cel public – locuințe și spații publice – pe de o parte și
combinația acestora: spațiul public-privat ca spații comune în clădiri
rezidențiale.
Violența și frica de a fi victimizat afectează neîndoielnic calitatea
vieții oricărui individ, dar diferite grupuri – femeile, copiii și persoanele
vîrstnice – sunt deobicei considerate drept ținte predilecte ale actelor de violență.
Secretarul General al Consiliului Europei a lansat un proiect integrat,
intitulat “Răspunsur i la violența cotidiană într-o societate democratică” (2002-
2004) pentru a mobiliza resursele necesare confruntării cu acest fenomen
îngrijorător, în vederea prevenirii și controlului. Ca urmare, o serie de publicații,
documente și recomandări, dar și instrumente de lucru au fost realizate pentru a
preveni și ameliora manifestării violenței.
Dintre acestea, “Violența împotriva femeilor: răspunsur i ale
Consiliului Europei”, volum realizat de Sheila E.Henderson, cuprinde șase
secțiuni referitoare la următoarele aspecte esențiale în abordarea violenței
împotriva femeii: dezvoltarea înțelegerii violenței împotriva femeii ( I );
necesitatea unor politici și strategii la nivel internațional, național și local ( II );
tipurile de activități cerute: preventive, de protecție și servicii pentru victime
(III-V ); ceea ce s-a învățat pînă acum din activitatea Consiliului Europei în
acest domeniu (VI ); documente ale Consiliului Europei, relevante abordării
violenței împotriva femeii ( Appendix ).
Cartea Sheilei E. Henderson este consistentă și coerentă, fiind
focalizată pe femeia adultă și neacoperind alte aspecte cum ar fi cele referitoare

la copii, deși se recunoa ște unanim faptul că violența îmotriva femeii afectează
profund c opiii.
La noi, violența domestică1 s-a impus datorită preocupării privind
statutul femeii, criticilor aduse sexismului, manifestat în societatea românească
în diferite domenii ale vieții politice, sociale și culturale. Secunda r, ea a inclus și
problemele legate de statutul copilului, de problematica socială a copilului –
abandon, copii străzii, absenteism școlar, abuzul și exploatarea copilului, situația
copilului instituționalizat, drogurile etc. -, conturînd un conținut în care femeile
și copiii se reunesc în mod pr edilect în categoria victimelor.
Cu toate eforturile de a asigura un climat de egalitate între sexe în
sfera publică, o privire mai atentă asupra familiei, relațiilor intrafamiliale și a
relațiilor în cuplu, a evidențiat contraste și realități disfuncționale. Presiunile
către modernizarea și democratizarea relațiilor intrafamiliale au dus, în mod
paradoxa l, la supraîncărcarea femeii și la criminalizarea ei în raport cu statutul
parental. Unii autori2 conchid, în urma “analizei structurilor actuale de protecție
a copilului, modurilor lor de funcționare și intervenție”, că “femeia este adesea
considerată primul și adesea unicul părinte, răspunz ător de situația precară în
care se află copilul…de regulă mama…este blamată pentru disfuncțiile familiei,
inclusiv pentru violența domestică și acuzată că nu își îndeplinește bine rolul de
mamă și soție.”
La noi, VD, ca preocupare a specialiștilor din diferite domenii, a
politicienilor, mass mediei și publicului larg, s-a impus în perioada 1995- 1996,
iar acest lucru s-a petrecut în bună parte datorită presiunilor externe, nevoii de
aliniere la spiritul și standardele europene și internaționale și, mai ales, în
dimensiunea ei de protecție și ajutor acordat victimei, fie ea copil sau femeie.
Toate acestea s-au făcut în contextul în care politicile de promovare a femeii au
1 Vom folosi pe tot parcursul lucrării pentru acest termen pre scurtarea VD.
2 Muntean Ana, Popescu Marciana, Popa Smaranda (2000). Victimele violenței domestice:
Copi ii și femeile, Buc urești, Eurostampa, p. 10.

obligat la considerarea raporturilor ei cu bărbatul, la reconsiderarea familiei,
rolului ei social și la statutul ei legal.
În România, VD nu apare în statistici rafinate – deși se distinge între
criminalitatea masculină și cea feminină -, care să includă categorii nuanțate de
victimizare, probabil și pentru faptul că statisticile dau predominant atenție
agresorilor și mai ales criminalității masculine.
În anul 1993 a avut loc cea de a 3-a Conferință Europeană Ministerială
asupra Egalității între Femei și Bărbați, la care s-a subliniat faptul că “violența
împotriva femeilor este un fenomen universal, prezent în toate straturile sociale
și toate societățile, independent de nivelul lor de dezvoltare, stabilitate politică,
cultură sau religie.”3
Un ultim studiu4, la nivel național, asupra violenței în familie, realizat
în iulie-august 2003, a arătat că în ultimele 12 luni “aproape un milion de
românce”5 au supor tat în mod frecvent violența în familie sub diferite forme,
370.000 c opii, sub 14 a ni, au asistat la insulte și înjurături frecvente între părinți.
S-a constatat că aproape jumătate din popul ația României nu știe de
existența unui instrument juridic care reglementează violența în familie, iar 80%
din victimele violenței nu au apelat niciodată la instituții specializate. Populația
României este mai tolerantă față de problematica violenței în familie decît
popul ația altor țări din Uniunea Europeană, întrucît patru din zece români
consideră că violența fizică în familie nu sunt acte foarte grave, comparativ cu
alte țări din UE în care doar un individ din zece este mai tolerant.
Violența împotriva femeii este generată în majoritatea cazurilor de
bărbați – mai ales de parteneri și rude, dar și de cunoșt ințe sau necunosc uți -, cu
scopul de a exercita control, iar cauzele sale sunt istorice, avîndu-și origina în
3 Henderson E. Sheila, Violence against women. p.6.
4 Studiul a fost efectuat de CPE (Centrul Parteneri pentru Egalitate). Datele au fost obținute
folosind un e șantion re prezentativ de 1806 pe rsoane, din toate categoriile sociale.
5 Nu este corect exprimat, pentru că nu este clar dacă popul ația eșantionului a cuprins cetățeni
români de etnii diferite sau num ai responde nți din popul ația majoritară.

inegalitatea de gen. Unii autori6 se întreabă “de ce discutăm unilateral chestiunea
violenței împotriva femeilor” și răspund că acest lucru se întîmplă “pentru că
există o asimetrie evidentă între proporțiile agresiunilor reciproce între femei și
bărbați. Cu sau fără statistici, femeile supor tă sistematic și simptomatic violențe
de diferite tipuri, de la cele fizice la cele subtil psihologice. Fără îndoială că și
bărbații sunt ținte ale violențelor, dar în cele mai multe cazuri ei sunt ținta
agresiunii altor bărbați”.Expl icația rezidă în “perpetuarea paradigmei dominației
masculine, care se manifestă în fiecare societate, mai primitiv sau mai rafinat, în
funcție de datele și condițiile respectivei societăți “.7 Violența împotriva
femeilor este o reflectare a relațiilor de putere inegale între femei și bărbați,
servind perpetuarea acestor raporturi dezechilibrate și exprimă, mai ales, așa
cum vom vedea și din statisticile românești, existența unei relații intime între
structurile de dom inație masculină și violența în sefara sexualității.
1.2ÎNCADRARE TEO RETICĂ ȘI CONCEPTUALIZARE
VD este astăzi un subdom eniu al cercetării criminologice în multe țări.
În sfera de preocupări ale științelor sociale din întreaga lume, ea s-a impus
relativ recent, între anii 1960- 1970, rămînînd un teren de cercetare în care
conceptualizările supor tă controverse și nepotriviri, iar operaționalizarea,
inclusiv abordarea statistică, întîmpină dificultăți legate de taxinomii care nu se
validează reciproc și de consensul privind de finițiile de lucru.
Cu toate dificultățile pe care le crează includerea unor aspecte diferite
– uneori acestea de combină sau se suprapun – ca violența fizică, sexuală și
psihologică – în definirea violenței, se recunoa ște că ea se structurează în patru
tipuri generale:
– violența dom estică/abuz;
– violul, agresiunea și hărțuirea sexuală;
6 Popescu Liliana, Democrație și sex, sub tipar.
7 Ibidem.

– mutilări genitale /sexuale și practici tradiționale și/sau culturale;
-trafic pentru exploatare sexuală/ sclavia dom estică.
VD are, în definirea ei, apropieri sau suprapune ri cu alte două
concepte: Violența împotriva Femeii și Violența în Familie sau Violența
Intrafamilială. Datorită faptului că în VD , din punc t de vedere victimologic,
femeia este suprareprezentă, în discursul oficial despre VD primează viziunea
privind violența față de femei. Astfel, se fac referiri frecvente la definiția
derivată din Declarația Națiunilor Unite privind Violența împotriva Femeii
( 1003) , prin care se precizează: “orice act de violență, bazat pe diferența de gen
și care are ca rezultat o rănire sau o suferință fizică, sexuală sau psihologică,
produsă femeii, incluzînd amenințări sau acțiuni de coerciție, precum și de
privare arbitrară de libertate, fie că aceasta se petrece în public, fie că se petrece
în viața privată.”8
Proximitate, acces și vulnerabilitate
Ca atare, întrucît agresarea femeii de către partener nu este
comparabilă cu orice comportament agresiv, pentru că ea are loc într-un context
particular – victima se află frecvent în proximitatea agresorului, care are acces în
mod continuu la ea -, includerea VD în categoria largă a agresiunii unei
persoane asupra altei persoane este incorectă, eliminînd din definiție chiar acele
dimensiuni care îi conferă o mai mare probabilitate și o particularizează. Mai
mult decît atît, atunci cînd vorbim despre copii, statutul lor de victimă prezintă
similarități cu cel al femeii – deși este vorba de diferența între statul de major și
cel de minor, întrucît contextul este de proximitate, agresorul are acces frecvent
și direct la victimă și atît copiii, cît și femeile prezintă un grad ridicat de
vulnerabilitate.
VD exprimă, astfel, controlul și coerciția masculină, manifestată prin
violență fizică, verbală și/sau psihologică, avînd ca rezultat privarea de libertate,
8 The MONEE Project, 1999.

dezvoltarea unui sentiment de insecuritate, imagine de sine negativă și
subor dona re, fiind, în cele din urmă, o amenințare la integritatea fizică și psihică
a victimei.
O altă viziune asupra VD – care influențează și definiția fenomenului
în mod implicit -, are în centrul ei statutul legal al partenerilor, bazîndu-se mai
degrabă pe funcționalitatea familiei. Prin urmare, VD este definită ca “o
amenințare sau produc erea unei răniri fizice în trecutul sau prezentul conviețuirii
cu partenerul. Atacul fizic sau sexual poate fi acompaniat de intimidări și
abuzuri verbale; distrugerea unor bunur i personale ale victimei; izolarea ei
forțată de prieteni sau de restul familiei sau alte persoane care ar putea constitui
un potențial ajutor pentru victimă, incluzînd copiii; răspîndirea unor amenințări
și a terorii în jurul victimei; controlul accesului la bani sau la lucruri personale.,
hrană, mijloace de transpor t, telefon și alte surse de protecție și îngrijire de care
ar putea beneficia femeia-victimă.”9
Comportamentul violent și violența extremă în abuzul intim domestic
a fost ignorat pînă acum în criminologie, explicațiile violenței intime tinzînd a fi
incluse în violență ca un fenomen mai larg. Teoretizările recente, beneficiind de
schimburile interdisciplinare, au rafinat domeniul VD, considerînd că natura și
conținutul relației între agresor și victimă trebuie să conduc ă la subtipologii
pentru a înțelege mai bine diferențele între diferitele forme de violență
interpersonală și mecanismele trecerii la actul violent. Teoriile mai tradiționale
ale VD , astfel ca teoria schimbului, dezorganizarea socială și teoriile subculturii
sunt astfel treptat adaptate la înțelegerea VD fie că ele sunt insuficient acurate
sau complete. Dacă este necesară pentru criminologie extinderea repertoriului de
comportamente criminale pentru a include criminalitatea intimității
interpersonale, sociologii și psihologii sociali se întreabă dacă nu se reconsideră
violența conjugală în noi accepțiuni determinate de schimbările sociale.
9 Stark E., Flitcraft A. (1996). W omen at risk. New Delhi, London, S age Publication.

Teoria rutinei și criminalitatea intimității interpersonale
R. Agnew (1995)10 argumentează avantajele unor modele de
determinism soft sau indeterminism în criminologie ca explicații fertile ale
variațiilor privind criminalitatea. Teoriile tradiționale în criminologia pozitivă,
susține el, privesc comportamentul criminal ca originîndu-se în motive ferme și
planificare rațională – premeditare -, în timp ce determiniștii soft recunoa sc
infracțiunea ca un comportament mai “lumesc”, mai simplist, de tip rutină, adică
lipsit fiind de motivație clară și de planificare atentă.
Teoria activității de rutină este o teorie recentă în criminologie.
Susținerea cea mai solidă este adusă de M. Felson (198711, 199412) pentru care
evenimentele criminale sau incidentele își au originea în rutinele cotidiene.
Criminalitatea urbană a fost inițial explicată prin această teorie, argumentîndu-se
că VD și violența intimă devin rutine și locuri comune.
Finkelhor (1984)13 susține prin teoretizările sale autonom ia
conceptului de violență intimă (VI). El a produs o abordare extrem de fertilă
privind pr evalența violențeisexuale intime care se bazează pe patru precondiții:
-Congruența emoțională: De ce unii adulți se relaționează
emoțional cu copiii? Pentru că bărbații agresori au o imagine de
sine negativă, sunt imaturi emoțional și acest lucru îi face să se
simtă atrași de copii;
-Excitația sexuală în prezența copiilor: nu se știe de ce,
clinicienii și terapeuții nu au răspunsur i ferme; se sugerează
10 Agnew R. (1995), Determinism, indeterminism, and crime: An empirical exploration.
Criminology, nr.33, ă.83-10. Cf. M.J.Mannon (1997), Domestic and intimate violence: An
application of rout ine activity theory. A ggression and V iolent Behavior, vol .2, nr.1, p.9-24.
11Felson M.(1987). Rout ine activities and crime prevention in the developing metropol is.
Crimonology, nr.25, p.911-931.
12.Felson M . (1994). Cri me and everyday life. Oaks, Pine Forge Press.
Finkelhor D .(1984). Chi ld sexual abuse.New York, T he Free Press. 12
13

însă că trauma sexuală timpurie a bărbaților le poate lăsa un
imprint în dezvoltarea lor ulterioară;
-Blocajul: unii bărbați sunt blocați, nefiind capabili să intre în
relații satisfăcătoare cu persoane adulte și să aibă interacțiuni
securizante cu acestea;
-Dezinhibiția: diferite stresuri sociale pot inhiba controlul social
normal care face ca majoritatea adulților să nu caute în copii
parteneri, să fie protejați de asemenea risc.
Ultimele două precondiții sunt legate de teoria rutinei. Conform
acesteia, bărbatul agresează pentru că partenera lui – legală sau consensuală –
este disponi bilă spațial, agresiunea este mai facilă în mediul privat și pentru că le
este “mai ușor” să recurgă la violență decît să negocieze sau comunice stresul și
tensiunile din cadrul relației; în plus, șansa de a fi raportat poliției este redusă.
Teoriile privind controlul interpersonal, ca și cele referitoare la controlul social
informal relevă faptul că distanța între strategiile informale și cele formale –
începînd cu apelul poliției și terminînd cu soluționarea penală – reprezintă
diferența între dimensiunea reală a criminalității – nu numai în cazul VD – și cea
cunosc ută prin statistici, indiferent de gradul lor de acuratețe sau de limitate în
privința cunoa șterii naturii și extensiei fenomenului criminalității. Totuși, apelul
la supor t social informal, intervenția persoanelor semnificative pentru cei
implicați în relații și interacțiuni conflictuale, indiferent în ce moment al
desfășurării conflictului, nu t rebuie neglijată.
1.3DEFINIȚII OPERAȚIONALE Ș I ACCEPȚIUNI
Pentru a sesiza dificultățile opțiunilor legate de definițiile operaționale
și înainte de a găsi soluții pentru VD este esențial să înțelegem natura VD.În
ciuda dificultăților de definire a acestei realități și a formelor ei particulare de
manifestare, se admite că orice opțiune pentru o de finiție trebuie să fie:
– destul de precisă pentru a genera eficiență în abordare;

– destul de amplă pentru a cuprinde tipurile de comportament care sunt
relevante existenței sale.
Unii specialiști optează pentru acea definiție care ia în considerare
toate relațiile, contextele și circumstanțele în care VD are loc, precizînd că
femeile – dar mai puțin copiii – din orice categorie socială și de orice rasă sunt
victimizate, chiar dacă diferite grupuri de femei se pot confrunta cu forme
particulare ale violenței, iar altele, trăind în culturi sau contexte diferite, fie că
prezintă o victimizare nesemnificativă în termeni statistici, fie că se sustrag unor
forme de victimizare.14
În general, definițiile VD conțin asocierea dintre femeie și victimizare,
definind, mai degrabă, violența în cuplu, indiferent de tipul de cuplu: “VD este
un abuz de putere, în principal – dar nu numai – al bărbaților împotriva femeilor
atît în relație, cît și după separare. Ea are loc cînd un partener încearcă fizic sau
psihologic să-l domine și controleze pe celălalt. VD ia diferite forme
[incluzînd]…violența fizică și sexuală, amenințări și intimidare, abuz emoțional
și social și deprivare econom ică”.15
VD este, deci, un abuz fizic, sexual, psihologic, emoțional, social sau
econom ic., produc înd frică, umilință sau vătămări ale cuiva care se află în relație
personală cu agresorul.16 Se consideră că, în acest tip de violență, victima este o
femeie adultă, parteneră a agresorului fie prin uniune legitim constituită –
căsătorie -, fie prin uniune consensuală – concubinaj. Ea este cea mai răspîndită,
comună formă de victimizare a femeii: “în Europa mor sau sunt grav agresate
fizic în fiecare an prin violență domestică mai multe femei decît datorită
cancerului și accidentelor rutiere”. (Recomandarea 1450 (2000) a Parliamentary
Assembly.
14 De pildă, în Rom ânia, nu sunt raportate cazuri de mutilare genitală – fenomen specific
culturilor africane – și nici victimizări ca urmare a conflictelor armate – cazul Jugos laviei.
15 Această definiție, agreată l national Domestic Violence Summit, apare în Australian and
Family Violence Clearinghous e, Issues Paper 1, Ca nberra, 2003, p.1.
16 WLA Policy Forum ., oct.1997, Ba ckground a nd Figures.

Implicit, aceste opțiuni exclud violența față de copii, pe care o găsim
inclusă în violența în familie. Expl icația rezidă în faptul că accentul în ultimul
timp se pune asupra cuplului, diferențiind cuplul de familie. Mai mult decît atît,
se acceptă cuplul într-o accepțiune largă, astfel încît violența intimă apare ca
distinct de VD.17
Întrucît nu există stabilită în literatura criminologică o consistență
terminologică privind ex-partenerul intim și partenerul intim prezent sau actual,
propune m obținerea unor categorii diferite pentru a particulariza tipul de relație
folosind două variabile: timpul (relația ține de trecut sau este prezentă) și
legalitatea relației ( cuplu legitim constituit sau în uniunea consensuală; pentru
ultimul se folosește uzual termenul de concubinaj). În acest fel, obținem patru
categorii de relații: ex-partener intim legal, ex-partener intim consensual,
partener intim actual legal și partener intim actual consensual.Aceste categorii
conțin informație necesară privind statutul psihosoc ial al partenerilor;
menționarea simplistă a termenului partener și, deci, renunțarea la
particularizările aduse de cele patru categorii nu facilizează interpretarea
comportamentului agresorului și al victimei.
Violența în materie de gen este cea care afectează femeile pur și
simplu pentru că sunt femei și aceast lucru include prejudiciile fizice, sexuale,
emoționale, orice formă de suferință ca și de amenințare, presiune sau privare de
libertate.
17 Op.cit.10.

1.4DIMEN SIUNI ALE V D: STATISTICI INTER NAȚIONALE Ș I
NAȚIONALE
Majoritatea evenimentelor de VD și VI nu apar în statisticile oficiale
nicăieri în lume, decît mai recent; informații mai rafinate găsim, mai ales, în
statistici furnizate de sonda je, date clinice, cercetări neoficiale18, literatura de
specialitate sau în rapoarte ale unor ONG-uri.19
Majoritatea agresorilor nu sunt pedepsiți, nici arestați, ei rămînînd
nedescoperiți, nefiind raportați. Majoritatea victimelor sau victimele potențiale
previn victimizările ulterioare prin metode informale de control: ele nu apelează
la poliție, evită agresorul, părăsesc temporar locuința sau spațiul de cohabitare,
revenind după ce consideră că pericolul a trecut. Ele resimt rușine, caută să uite
experiențele lor de victimizare, sunt speriate, manifestă neîncredere sau frică
față de poliție și autorități. În cazul copiilor, victime ale agresiunilor sexuale, se
consideră că la vîrste mici – între 4 și 9 ani -, ei nu realizează statutul lor de
victimă, neînțelegînd natura sexuală și caracterul agresiv al interacțiunii în care
este implicat, știind că adultul, și mai ales părintele, este o sursă de securitate și
de iubire.
18 Există, totuși, unele date obținute în urma unui parteneriat între structurile guve rnamentale
și organizațiile neguve rnamentale: National Report on Women Status in Rom ania (1980-
1994); National Progra m of Prevention and Assitance of Trafficking in Persons, IOM –
Bucharest, 2000.
19 Au fost folosite surse diferite: Crime Victim Survey (ICV S – 1996/ 1997 și 2000/ 2002);
Chestionar National privind Violența în Rom ânia (1996-2001); The Root Causes of Violence
in South-Eastern Europe – Raport elaborat de Gorazd Mesko, coresponde nt național pentru
Republica Slovenia la Cons iliul Europe i (COE). Raportul conține, printre altele, datele din
rapoartele naționale privind violența ale Bulgariei, Croa ției, Greciei, ex-Jugos laviei-
Macedoniei, Rom âniei, Serbiei, Muntenegru, Sloveniei; Anuar Statistic (INS/ 1988-2001),
Tendințe Sociale. Tranziția, Com portamentul Deviant și Sistem Judiciar; INS ȘI unicef (2001,
2002); Statistici ale Ministerului Justiției (1998-2003); Statistici ale IGP (1996-2003);
Anuarul Statistic. Direcția Generală a Penitenciarelor; Raport Național al Dezvoltării Umane
– Rom ânia, PNUD (2000); EUROBAROMETRU (1997, 2002); Rapoarte elaborate de
Organizații Neguve rnamentale, datele și referințele apar și în textul lucrării de față; Lucrări
academice și investigații științifice, menționate ca referințe bibliografice în subsolul textului.

Statisticile ne ajută să cunoa ștem dimensiunea unui fenomen și să
construim strategii, în acest caz, de prevenire și control. După M. Felson (op.
cit.1994) metodele informale de control social al prevenirii victimizării sunt
folosite ca strategii personale tocmai pentru că fenomenul nu este cunosc ut și nu
este privit ca o problemă de interes public. Astfel, metodele informale de control
social al prevenirii victimizării exprimă neasumarea metodelor naturale prin care
persoanele descurajează sau deturnează infracțiunea în cursul activității de rutină
și a aranjamentelor sociale. Metodele mai formale și secunda re de control –
asprimea legii și a instanțelor judecătorești – se folosesc de victime numai cînd
controlul informal eșuează, este inadecvat sau evoluează către forme grave de
violență.
-În 1991, în Franța, 95% dintre victimele violenței erau femei și
50% dintre femei erau “la mîna” soțului sau partenerului20;
-În SUA, o femeie este violată la fiecare șase minute21;
-În Africa, 80 m ilioane de femei supor tă mutilări genitale22;
-62% dintre crimele comise de femei în lume se datorează
maltratării lor de către bărbați23;
-23% dintre femeile din Australia care au fost sau sunt într-o
relație au avut experiențe de violență de către parteneri; 46%
dintre ele au copii în grijă și numai 4.5% dintre cele agresate
fizic au contactat un se rviciu de criză24;
-victimele au fost agresate în medie de 35 de ori înainte de a
chema politia25;
20 Departamentul de Inform ații ale Națiunilor Unite, ianuarie 1992. Cf. Chris Corri n, Violence
against women in Eastern and Ce ntral Europe , hCa Publication Series nr.8.
21 Ibidem.
22 Ibidem.
23 Ibidem.
24 Women’s Safety Australia, Australian Bure au of Statistics, 1996. Cf. WLA Policy Forum ,
oct.1997, Ba ckground a nd Figures.
25 Burri s C.& P.Jaffe (1984), Wife battering: A well-kept secret. Canadian Journa l of
Criminology, vol .26, p.171.

-35% dintre apelurile la poliție în Australia sunt privitoare la
VD26
Statisticile privind situațiile de VD în care bărbații sunt victime sunt
frecvent neglijate. Totuși, comparațiile între procente de criminalitate masculină
și feminină în VD arată că ambii parteneri manifestă violențe. Astfel,în Australia
au avut loc două anchete naționale privind violența în familie. Conform primei
anchete, desfășurată în 1979, 49% dintre membri ai cuplului, doar 27% dintre
bărbați și doar 24% dinre femei au acționat violent; cea de a doua anchetă,
desfășurată în 1985, a arătat că s-a recurs la violență în 49% dintre cazuri de
către ambii parteneri, 23% de către bărbați și numai 28% de către femei. În
SUA, în studii efectuate în 1990, s-a constatat că primul gest agresiv – prima
lovitură – aparține, în mod egal, fie bărbatului, fie femeii (44%).
La noi, un studiu privind omuciderea în anul 2002 arată că atît în
categoria inculpaților, cît și în cea a victimelor sunt incluși atît bărbații, cît și
femeile.27 Deși studiul este structurat pe două secțiuni mari – inculpați și victime
-, deci fără a interpreta datele prin variabila gender, se pot extrage informații
referitoare la acest aspect. Astfel, autorii, în proporție covîrșitoare, sunt bărbați
(90.42% , adică 1165 din totalul de 1250) , dar și procentul de victime-bărbați
este mult mai mare decît cel al victimelor-femei (74.5% față de 25.5% , respectiv
836 și 324 din totalul de 1160 victime). Cu alte cuvinte, bărbații sunt mult mai
reprezentativi num eric atît ca autori de omicid, cît și ca victime ale omucidului.
Diferențe de gen
Întrucît VD se manifestă în relațiile între indivizi aparținînd celor două
categorii de sex, există în statisticile românești criteriul gen, specificat în sens
tradițional de sex. Ca urmare a numărului crescut de persoane conda mnate
26 Williams G. (1989), P olice support wife-battering. S MH, 5 July, p.1.
27 Studiu criminologic privind infracțiunile de omor săvîrșite în anul 2002. Studiul a cuprins
1250 inculpați trimiși în judecată și 1160 victime. S-au folosit fișele criminologice și
rechizitoriile trimise de parchetele de pe lîngă tribuna lele celor 40 de județe, parchetul de pe
lîngă tribuna lul municipiului București și parchetul militar teritorial. Studiul a fost efectuat de
….

definitiv, crește inevitabil atît numărul de bărbați, cît și cel de femei. Anul 1997
se relevă ca un an cu cel mai mare număr de conda mnați definitiv pentru ambele
sexe; după acest an, tendința este de scădere ușoară, cu excepția anului 2000,
cînd are loc o creștere a numărului de conda mnați. Analizînd comparativ
persoanele conda mate definitiv, pe sexe28, se constată că situația criminalității
masculine este mai gravă decît cea a criminalității feminine: ea a fost în anul
1990 de 7.7 ori mai mare decît cea a femeilor, de 8.16 ori în 1997 și de 7.6 ori în
anul 2001. În acest fel, indiferent de dinamica popul ației feminine conda mnate
definitiv, criminalitatea este net superioară în mediul masculin, nu numai în ceea
ce privește VD. Totuși, deși numărul de bărbați deținuți este mai mare decît al
femeilor, numărul lor a crescut în perioada 1994- 2002 de 1.28 ori, în timp ce cel
al femeilor a crescut de 2.5 ori. Numărul bărbaților deținuți în 2002 reprezenta
95.7% din totalul deținuților, iar restul de 4.3% era reprezentat de popul ație
feminină. În acest fel, evoluția criminalității feminine trebuie privită ca un
fenomen în ascensiune.
1.5DIMEN SIUNEA GEN: CRIMINALITATEA MASCULINĂ ȘI
CRIMINALITATEA FEMININĂ
Feminizarea VD
Violența în familie nu este decît o parte a violenței împotriva femeilor
și implică relații personale sau intime între agresori și victime. Dar, cînd vorbim
despre violență împotriva femeilor, aria violenței se lărgește, incluzînd și
violențe care au loc în spațiul public, fie atunci cînd agresorii sunt cunosc uți – la
locul de muncă, de pildă -, fie cînd agresorii sunt necunosc uți, situația ultimă
fiind m ai ales reprezentată de violența stradală sau în alte spații publ ice.
Violența care are loc în familie este cel mai delicat aspect al violenței
împotriva femeilor, dar și al violenței în general. Violența în familie sau VD este
28 Numărul bărbaților conda mnați definitiv pentru infracțiuni cu violență este cu mult mai
mare decît cel al femeilor: anul 1990: 33.850 bă rbați și 4.262 fe mei; anul 2001: 73.264 bă rbați
și 9648 fe mei.

un fenomen foarte răspîndit, dar victimele pot fi nu numai femeile, ci și bărbații
și copiii, sau alte rude apropiate.29 Întrucît VD și VI sunt incluse în categoria mai
largă a violenței împotriva persoanei și recunosc înd că victimizarea predilectă
este feminină, trebuie să luăm în considerație concepția profană despre violența
împotriva femeilor. Unii consideră că femeile înseși o provoa că și că agresorul
masculin trebuie scuzat atunci cînd este stresat, în stare de ebrietate sau bolnav.
Deși alcoolul este asociat cu violența, el nu este cauză a violenței. Există
agresori care sunt abuzivi cînd nu sunt în stare de ebrietate și există indivizi în
stare de ebrietate care nu manifestă comportament abuziv. Folosirea violenței
presupune o alegere, iar streotipul de bărbat violent este considerat inexact și
periculos.30
Definițiile legale, ca și sensurile simțului comun nu reflectă și aspecte
mai subtile ale violenței, fenomenologia violenței psihologice fiind mult mai
complexă, nuanțată și variată decît formele pe care le are violența fizică. În plus,
orice formă de violență fizică are o compone ntă psihologică, atîta vreme cît
durerea antrenează o stare mentală și emoțională cu expresii diferite de la
individ la indiviD.
Consiliul Europei a recunosc ut mai demult că violența împotriva
femeilor este legată de inegalitățile structurale mai largi din societate și de
abuzul de putere masculină, fiind sprijinit de structuri sociale care promovează
inegalitatea de gen. La cea de a 3-a Conferință Ministerială asupra Egalității
între Femei și Bărbați (1993) s-a arătat că “violența împotriva femeilor …poa te
fi văzută ca un mijloc de a controla femeile și își are originea în relația de putere
inegală care încă persistă între femei și bărbați. Multe societăți tolerează și
perpetuează în cultură și tradiție, mai ales VD și VI.”
29 Astfel, violența împotriva femeilor are o sferă mai alrgă decît cea care are loc în familie., iar
violența sexuală este, la rîndul ei, o parte a violenței în familie, dar și a violenței în general și
a violenței împotriva femeilor.
30 Totuși, la lucrările Inform ation Forum privind Încetarea VD: Acțiune și Măsuri, din
București, 1998, s-a arătat că “adesea indivizi de sex masculin, norm ali și bine integrați în
societate, în orice privință, manifestă abuz dom estic.”

În România, contribuția adusă de unele organizații neguve rnamentale
la abordarea și cunoa șterea fenomenului violenței domestice trebuie remarcată.
Astfel, organizația ȘEF (Șanse Egale pentru Femei)31, preocupată de promovarea
drepturilor femeilor din România, înregistrînd femeile care au apelat la ajutorul
organizației, au constatat următoarele:
-violența masculină în familie se manifestă de trei ori mai mult
atunci cînd bă rbații au consum at alcool;
-abuzul emoțional este preponde rent, el fiind prezent în 73.9%
dintre cazuri;
-violența continuă și după separarea partenerilor, ei nemai
locuind împreună: 19.2% dintre femei fiind victime în
continuare ale abuzului;
-situația socio-econom ică precară a femeilor face, pentru
majoritatea lor, imposibilă separarea de agresor;
-femeile, în 38.18% de cazuri, au apelat la organizație pentru a li
se furniza informații privind divorțul, iar dintre acestea 90% au
susținut violența domestică drept motiv al separării; dintre
victime, 50% doar au solicitat informații privind pedepsirea
partenerului, interesul lor fiind mai ales legat de aspectul juridic
și costurile procedurii.
Chiar dacă, în decursul istoriei, se menționează forme diferite de
rezistență a femeilor față de violența masculină sau de solidaritate,
majoritatea preferă mijloacele informale32, fie din necunoa ștere, din
neconștientizare, acceptare sau resemnare sau fie din imediatețea soluției
31 Inform ații și Raport final al proiectului “Centrul de cercetare și asistență a victimelor
violurilor, abuzurilor sexuale și al traficului de femei”, ȘEF, 2000-2001 (Ref.Nr.17056/ 2/16).
Cf. L iliana Popescu, Democrație și sex (sub tipar).
32 Specialiștii numesc metode inform ale comportamentul exprimat prin: evitarea agresorului,
părăsirea situației de proxi mitate, deci părăsirea locuinței și adăpostirea la vecini sau rude,
neapelarea poliției. …..
În această categorie intră și “a-ți face dreptat singură ”, ca omuciderea din instinct de
conservare, ca form ă de autoapărare.

(procedura juridică este îndelunga tă, complicată și costisitoare). Pe de altă
parte, criminalizarea bărbatului capătă forme acceptabile în mentalul profan,
fapt criticat de diferitele curente feministe sau de specialiști. Ele lasă loc
asocierii violenței masculine cu iresponsa bilitatea sau absența controlului de
sine datorat unor tulburări de personalitate, asocierii între natura masculină și
reprezentarea virilități sau unor aspecte exterioare ca provoc area feminină.
Într-un raport efectuat de organizația ARAPAMES U33, privind
violența față de fetele din liceu, se arată că violența verbală este foarte răspîndită
în cotidian și că ea tinde să fie minimalizată ca gravitate și considerată ca un fapt
banal de viață, cu care price femeie este obișnuită: una din două fete sunt
agresate fizic de către băieți, considerîndu-se ca abuz fizic și gesturile repetate și
frecvente de atingere insistentă a unor părți ale corpului, trei din patru fete au
suferit cel puțin o formă de abuz verbal, iar 18% dintre fete sunt implicate în
relații personale sau intime cu parteneri care le abuzează emoțional.
Un studiu asupra violenței masculine și, implicit, a victimizării
feminine (Gallup, 2003) a avut ca obiective: identificarea atitudinilor femeilor
față de multiplele forme de violență în familie; estimarea dimensiunilor violenței
împotriva femeilor în familie, la lucru și în locuri publice; cauze și consecințe
ale violenței împotriva femeilor.
Cauzele VD identificate sunt: lipsa banilor, probleme cu copiii, alcool,
amestecul părinților în problemele cu care se confruntă cuplul; infidelitatea,
gelozia.
Percepția violenței este incorectă și lipsită de congruență, doar un
procent redus dintre responde nte considerînd că abuzul verbal și emoțional sunt
forme ale violenței. Se confundă hărțuirea sexuală cu violul, fapt care exprimâ
ignoranță și confuzia conceptelor ce definesc diferitele forme de violență; unele
33 Conc luziile chestionarului privind agresiunea sexuală în rîndul elevelor de liceu,
ARAPAMESU, Sibiu. Chestionarul a fost aplicat în 5 licee, eșantionul fiind de 632 fete. Cf.
Liliana Popescu, Democrație și sex (sub tipar).

femei consideră hărțuirea sexuală ca implicînd avansuri și propune ri indecente,
nedînd atenție caracterului repetitiv și adesea gradual agresiv al hărțuirii sexuale.
Totuși 8% au studii superioare și 6% provin din familii cu venituri
mari. Consecințele acestor situații sunt scăderea respectului de sine și
dezvoltarea unor sentimente de inferioritate.
Din procentul de 42% femei abuzate de soț sau partener, 35% au
mărturisit cuiva experiența, și tot același procent (42%) consideră că situația este
inacceptabilă și trebuie pedepsită de lege.
Părinții care își maltratează copiii au avut experiențe în copilărie sau
au fie tulburări psihice, fie psihiatrice.
Datele mai arată că pentru:
– 23% – hărțuirea este ceva obișnuit în București;
– 17% au avut experiența hărțuirii la lucru sau la școală;
-44% dintre cele abuzate sexual la locul de muncă nu au făcut
nimic și doar 9% au făcut o plîngere oficială.
Profilul demografic al victimei-femeie arată, într-o aproximare
susținută de rezultatele sonda jului, astfel:
– între 18-24 de ani predomină abuzul verbal și cel emoțional;
– între 35-44 de ani, predomină abuzul sexual;
– victimele au un ni vel scăzut de instrucție – nivel primar;
– victimele au trei sau mai mulți copii;
– autorii agresiunilor au un ni vel redus de instrucție.
Expr esii ale VD sunt: insulte, acuze de infidelitate; izolare și control;
amenințări; lovituri cu palma.
În ceea ce privește hârțuirea sexuală, cele mai multe dintre victime
sunt: tinere, cu un st atut educațional ridicat (studii supe rioare), cu o ve chime mai
mică de doi ani în meserie/ocupație.
Definițiile legale, ca și sensurile simțului comun nu reflectă și aspecte
mai subtile ale violenței, fenomenologia violenței psihologice fiind mult mai

complexă, nuanțată și variată decît formele pe care le are violența fizică. În plus,
orice formă de violență fizică are o compone ntă psihologică, atîta vreme cît
durerea antrenează o stare mentală și emoțională cu expresii diferite de la
individ la individ.
Creșterea vizibilității sociale a abuzurilor este necesară pentru ca
actele de violență să nu rămînă “ascunse”. Femeile trebuie să recunoa scă nevoia
de a face vizibilă violența masculină și de a fi receptive la problemele altor
femei. Respingerea oricărei forme de violență și de abuz de putere reprezintă un
mod conștient de a respinge violența masculină îndreptată împotriva femeilor.
Cazul clasic al femeii băture, care a și conturat “sindromul femeii
băture”34, apare în unele statistici românești din anul 2000 ca fiind răspîndit:
17% dintre responde nți cunosc bărbați care-și bat soțiile sau partenerele, 18%
dintre responde nte recunosc că au fost bătute și doar 1% dintre responde nți
admit că au fost bătuți de soții sau partenere.35 Din datele altui sonda j36, realizat
în anul 2002, făcut doar pe popul ație feminină, reiese că 48.7% din divorțuri se
desfac din cauza violenței domestice, ceea ce indică faptul că în cuplu se
comunică prin mijloace fizice, iar argumentele iau adesea forma palmelor sau
pumnilor.
Expl icațiile profane date violenței masculine sunt diferite de cele
avansate de diferitele curente feministe sau de către specialiști de diferite
formații sau curente teoretice. Ele lasă loc asocierii violenței masculine cu
iresponsa bilitatea sau absența controlului de sine datorat unor tulburări de
personalitate, asocierii între natura masculină și reprezentarea virilității sau unor
aspecte exterioare ca provoc area feminină.
34 Acest diagnos tic, dat de o serie de feminiști, explică după părerea lor, de ce femeile își
omoară soții sau partenerii. Asemenea femei, datorită abuzurilor repetate, devin persoane fără
judecată. Explicația, deși controversată, a fost preluată și de o parte dintre cei care aborde ază
violența feminină și victimizarea masculină.
35 Barometrul de Gen, 2000: 110.
36 Data Media, sonda j comandat de organizația de femei a PD din București, rezultatele fiind
date publ icității în augus t 2002.

De ce criminalitatea masculină este mai frecventă în spațiul
intimității?
Există explicații diferite privind prevalența criminalității masculine
față de cea feminină care se pot aplica indiferent de victima agresorului
masculin:
-teoriile dom inației masculine;
-teoriile psihanalitice;
-teoria istoriei individuale: violența în familia de origine este o
variabilă critică care ne poate face să înțelegem mai bine
violența masculină; totuși, nu toți copiii care au crescut într-o
familie violentă sau au un trecut traumatic devin violenți;
această teorie este mereu invoc ată și cînd vorbim despre
violență ca învățare socială;
-teoria rutinei;
-teoriile situaționale.
Criminalitatea feminină: neglijarea victimizării masculine
Timp de trei decenii, bărbații au rămas “victimele ascunse” ale VD, în
timp ce victimele-femei au fost subiectul unor cercetări extinse, primind o mare
atenție din partea mediei, serviciilor de ajutor și sistemului justiției criminale.
Totuși, cercetările atestă existența bărbaților bătuți, iar în media se fac referiri la
imaginea bărbatului abuzat.
Prioritizarea victimologică a femeii este unul dintre reproșurile recente
aduse victimologiei în sfera VD; acest lucru relativizează, trivializează sau chiar
exclude victimizarea masculină.37
37 Feministele consideră că alăturarea bărbatului femeii în sfera VD ar păstra sau chiar întări
privilegiul și puterea masculină în societate, care sunt de fapt cauzele VD, punînd VD sub
semnul întrebării. Bărbații antifeminiști susțin însă contrariul, considerînd că această poziție
întărește privilegiul feminin exprimat prin prestigiul maternității, acuzînd că femeile folosesc
în mod fals VD pentru a cîștiga custodia și, implicit, nega sau reduce accesul bărbatului la
exersarea paternității, frus trîndu-l de experiența parentală.

Studiile criminologice au neglijat foarte mult subiectul
comportamentului criminal feminin. Acest lucru se datorează, în mare parte,
înregistrării reduse a ratei criminalității feminine comparate cu cea masculină.
Pe măsură ce corpul de date și investigații privind criminalitatea feminină a
crescut, s-a simțit nevoia considerării acestui subiect și găsirii unor explicații și
interpretări care să distingă și să apropie, în același timp, criminalitatea feminină
de cea masculină.
Există păreri diferite și controverse privind evoluția criminalității
feminine. Unii autori se îndoiesc de tendința de creștere a acestui fenomen, în
timp ce alții, nu numai că acceptă acest lucru, dar și susțin ritmul de creștere a
criminalității feminine, subliniind faptul că acesta are o creștere mult mai mare
decît cea a criminalității masculine.38 Majoritatea autorilor susțin faptul că
statisticile oficiale nu furnizează informații acurate privind rata criminalității
feminine. De aceea, orice interpretare a acesteia trebuie privită cu prudență
întrucît criminalitatea feminină este mai “ascunsă cultural” și mai puțin
raportată. Unii autori39 sugerează faptul că o mare parte din comportamentul
criminal feminin este evaluat diferit prin medicalizarea acestuia, migrînd astfel
din sistemul justiției criminale în sistemul sănătății mentale.
Invizibilitatea femeii în criminologie nu se extinde numai la
comportamentul criminal, ci și la victimizarea femeii. Astfel, începînd cu 1970,
în victimologie s-a impus înțelegerea criminalității exprimată prin incest și viol
care afectează mai ales popul ația feminină.
În general, masculinitatea este asociată cu poziția de putere. Prestigiul
masculinității ar păli odată ce bărbații ar admite că ei nu dețin controlul, că nu
sunt capabili să-și rezolve problemele decît apelînd la metode formale – justiție
și ajutor social. Imaginea bărbatului în media a fost multă vreme și mai este
38 Robi nson Susan E.(1998). From victim to offender: Female offenders of child abuse.
Europe an Journa l of Cri minal Policy and Re search, nr.6, p.59-73.
39 Smart C.(1976). Women, crime and criminology: A feminist critic. London, Rout ledge &
Kegan Paul.

suficient de conservatoare, dar mai recent media a început să abordeze, în ciuda
imaginii tradiționale a bărbatului și a faptului că oamenilor li se pare că bărbatul
ar fi agresor și nu vi ctimă, bărbatul ca victimă.
Există trei mituri40 proeminente privind victimele-bărbați în domeniul
VD:
-Între VD și abuzul feminin se pune semnul de egalitate: toți
bărbații sunt agresori și toate victimele sunt femei sau, cu alte
cuvinte, agresorii sunt numai bărbați, iar victimele sunt numai
femei; unii autori consideră că suprareprezentarea criminalității
masculine face ca atenția să fie îndreptată în mod incorect
asupra bărbatului, mergînd pînă la asimilarea/asocierea aproape
exclusivă a criminalului serial cu bărbatul41;
-Se fac referiri frecvente la blamarea victimei, victima-bărbat
facilitează, precipită sau provoa că agresorul-femeie, făcînd-o să
acționeze violent;
-Victime-bărbați există numai în măsura și cazul în care
victimele-femei răspund la violența masculină ca reacție de
autoapărare, devenind astfel agresoare.
40 Karmen, A.(2001). Crime victims: An introduc tion to victimology. USA, Wadsworth,
p.110, Cf. Jodie Leonard, The hidden victims of domestic violence. Paper submitted for the
Xith International Symposium on V ictimology, 13/ 18 July 2003, S tellenbos ch, South Africa.
41 În produc ția literară și cinematografie, criminalul serial este personaj frecvent, întărind în
mentalul publicului ideea că bărbatul este criminal serial. Dar, deși este adevărat că în
decursul istoriei omicidul serial are ca autor bărbatul, nu toți criminalii seriali sunt bărbați.
Femeile cu multiple omucideri sunt lăsate deoparte în cifrele oficiale pentru simplul fapt că
omucidul în care autorul este femeie este mai puțin senzațional, mai puțin făcut public și
considerat ca avînd la bază motivații diferite de cele ale bărbaților. În general, femeile o fac
din rațiuni financiare și frecvent ascund crima dîndu-i aparența unei morți naturale ( atac
cardiac, suicid, accident). Deși în sens strict omicidul cu autor femeie poate fi serial, nici
media și nici profe sioniștii sau legiștii nu-l consideră ca atare. Percepția comună privind
omucidul serial este legată de lipsa de motiv, criminalul serial fiind împins spre crimă prin
pulsiuni interne și ucigînd din plăcere (bloodlust).Întrucît acest lucru nu se potrivește cu
imaginea noastră stereotipă despre feminitate, femeia este considerată a fi incapabilă de crime
seriale. Și, totuși, acest lucru nu este adevărat. Cf. Wayne Petherick, Criminal profi ling: Fact,
fiction, fa ntasy and fa llacy.

Cazul Kowalski și ciclul VD
Cazul Kowalski a durat 12 ani și a contribuit la schimbarea imaginii
victimei în VD. Kowalski a purtat un proces îndelunga t, pretinzînd compensații
și scuze pentru că Serviciul de Criză în VD l-a tratat mai puțin favorabil decît
dacă el ar fi fost femeie-victimă a VD, demonstrînd că fiind victima
discriminării a fost asimilat datorită sexului la categoria agresor. În loc ca el și
fiul său să beneficieze de ajutor, soția sa, în realitate adevărata inculpată, a
primit consiliere, asistență și sprijin fiind asimilată categoriei victimă. Kowalski
a adus ca argument încălcarea legii care nu face discriminare de sex în ceea ce
privește VD, iar statul a recunosc ut că victimizarea lui a fost consecința nefastă
a comunicării inadecvate între el, ca victimă, poliție și serviciile de sprijin.42
Serviciile furnizate victimelor și amendamentele/reglementările legale
privind VD – care favorizează în practică femeia -, nu au în vedere victimele
“invizibile”, bărbații, promovînd ignoranță socială și, în ultimă instanță,
discriminare. Consecințele atitudinii neglijente a societății privind victimizarea
masculină primară, determină efecte secunda re – victimizare secunda ră -, care se
manifestă prin obsesie și atașament exagerat față de muncă (workaholism),
suicid, căderi nervoase, alcoolism și consum de droguri, depresie, antrenînd
ulterior violență masculină, bărbații devenind agresori, iar femeile agresoare,
victime.
Sindromul femeii bătute s-a extins asupra bărbatului victimă.
Din studii reiese portretul criminalei: cu conflicte interpersonale, cu
femeia apărîndu-se și de obicei cu om orîrea membrilor familiei.43
42 Cf. J odie Leonard, op.c it., p.9-10.
43 Putkonne n Hanna, Collander Jutta, Honka salo Marja-Liisa, Lonnqvi st, J.(2001). Personality
disorders and psychoses from two distinct subgroups of homicide among female offenders.
The Journa l of F orensic Psychiatry, vol .12, nr.2, p.300-312.

Într-un studiu național44, investigînd rapoartele de examinare
psihiatrică45 a 125 de femei – dintre care 86% adulte, media de vîrstă fiind 33 de
ani-, autoare de omucidere și tentativă de omucidere involuntară, într-o perioadă
de zece ani 1982- 1992, cercetători finlandezi46 au constatat că în 54% dintre
cazuri victimele omucidului erau parteneri intimi, uciși în majoritatea cazurilor
prin înjunghi ere (65%) în cursul unor certuri sau altercații, pe fondul unor
intoxicații etilice.
Victimele, în număr de 136 – 105 bărbați și 25 femei -, sunt mai ales
partenerii intimi (108 c azuri) și copii (19 cazuri).
Relația cu victima este crucială în omucidul comis de femei,
demonstrîndu-se că în 54% victimele sunt partenerii intimi și că trebuie să
includem în relație chiar și separarea, atîta vreme cît mental relația încă există.
Concluziile acestui studiu răspund obiectivului principal: obținerea
unei imagini mai comprehensive privind criminalitatea feminină și, împlicit, a
femeii-criminal:
-femeile nu ucid străini sau necunosc uți ( 54% intimi; 24%
prieteni și cunoșt ințe);
-femeile preferă îmjunghi erea;
-motivația47 este combinată, existînd m ai multe motive simultan;
44 Rata criminalității feminine reprezintă 10% din rata criminalității totale în Finlanda. Cf.
Putkonne n Hanna, Collander Jutta, Honka salo Marja-Liisa, Lonnqvi st, J.(2001). Personality
disorders and psychoses from two distinct subgroups of homicide among female offenders.
The Journa l of F orensic Psychiatry, vol .12, nr.2, p.300-312.
45 În Finlanda, examinarea psihiatrică durează două luni. Ea constă în colectarea de date care
cuprind: mai multe surse, obsevație constantă, interviuri ca un grup multiprofe sional, teste
psihologice standard; toate acestea urmăresc stabilirea nivelului de respons abilitate criminală,
conduc înd la un diagnos tic psihiatric, conform standardelor internaționale. Astfel se obține un
raport de examinare psihiatrică.
46 Putkonne n Hanna, Collander Jutta, Honka salo Marja-Liisa, Lonnqvi st, J.(2001). Personality
disorders and psychoses from two distinct subgroups of homicide among female offenders.
The Journa l of F orensic Psychiatry, vol .12, nr.2, p.300-312.47 Motivele:așa cum au fost raportate de către autor în cursul anchetei și investigației poliției
și a examinării psihiatrice; codate: (1) impulsive: cînd autorul a declarat că a acționat fără să
gîndească; (2) sexuale: conținut de natură sexuală; (3)autoapărare: cînd victima a fost
violentă; (4) delusional reasons: că pierde copilul, aude voci; (5) fără motiv: cînd nu se admite
cazul sau cînd a raportat că a ucis pentru “no re ason”.

-omuciderea este precedată de ceartă și altercații (59%în cazul
intimilor și 47% în cazul prietenilor și cunoșt ințelor);
-motivația sexuală este prioritar legată de gelozie;
-intoxicarea în momentul crimei prevalează ( dar mai puțin decît
la bărbați).
Întrucît nu există în literatura criminologică stabilită o consistență
terminologică privind ex-partenerul intim și partenerul intim prezent sau actual,
propune m obținerea unor categorii diferite pentru a particulariza tipul de relație
folosind două variabile: timpul (relația este trecută sau este prezentă) și
legalitatea relației (cuplu legitim constituit sau în uniunea consensuală; pentru
ultimul se folosește uzual termenul de concubinaj). În acest fel, obținem patru
categorii de relații: ex-partener intim legal, ex-partener intim consensual,
partener intim actual legal și partener intim actual consensual. Aceste categorii
conțin informație necesară privind statutul psihosoc ial al partenerilor;
menționarea simplistă a termenului partener și, deci, renunțarea la
particularizările aduse de cele patru categorii nu facilizează înțelegerea și
interpretarea comportamentului agresorului și al victimei.
1.6FACTORI DE RISC AI VD
Există actualmente, în literatura de specialitate, tendința de a vorbi
mai puțin despre cauzele violenței în general sau a diferitelor forme de violență
particulară și mai mult despre riscurile care pot face ca situațiile și evenimentele
de violență să se produc ă. În acest fel, analiza riscurilor vizează focalizarea pe
ideea de prevenire și control – strategii și planuri de acțiune – și distinge
categorii de riscuri urmînd distincțiile între abordările violenței din perspective
disciplinare. Astfel, înțelegerea violenței și naturii sale urmează îndeproape

abordările biologice, antropologice, sociologice, culturale, politice, făcînd
eforturi de a le integra, pentru a realiza un tablou complex așa cum este viața.
INDIVIDUL VIOLENT
Teoria criminologică ne furnizează o varietate de explicații ale
comportamentului violent, printre care cele referitoare la personalitatea umană –
trăsături de personalitate, profil psihologic -, apartenența la familia
disfuncțională și traumele din copilăria timpurie sau expune rea la violență,
natura instinctuală umană, abuzul de subst anțe – droguri, alcool -,
comportamentul colectiv și individual, sistemul de valori.
Sociobiologia și psihologia ne arată că investigațiile asupra indivizilor
conda mnați pentru violență au anumite trăsături de personalitate, anumite
atribute definitorii, care îi fac să se diferențieze semnificativ de alți indivizi,
considerați normali. Conceptualizările medicale – terminologia psihiatriei – , ca
și cele psihologice – terminologia psihopa tologiei și a psihologiei normalității –
acordă prioritate unor concepte ca tulburări de personalitate, boală mentală,
disfuncții biologice cu expresie comportamentală. În ultima vreme, stresul post-
traumatic (PTSD) a căpătat un prestigiu cognitiv deosebit, impunîndu-se ca
instrument diferențial în analiza comportamentului uman.
Actele violente diferă în motivație – motivele trecerii la act -, în felul
în care ele se exprimă, astfel încît trăsăturile de personalitate nu determină în
mod singular – cu excepția abnormalității -, comportamentul violent. Ar fi foarte
simplist să credem că o trăsătură de personalitate este răspunz ătoare de
comportamentul violent exprimat simbolic sau fizic de către personalitatea
umană, poate, după unii autori, la fel de simplist ca atunci cînd se încearcă
explicarea comportamentului violent și a agresivității prin determinisme pur
genetice.48 Etiologia criminalității rămîne un dom eniu foarte dificil de abordat.
48 Sunt citate cercetări care demonstrează faptul că parentalitatea criminală determină
comportamente deviante ale descendenților biologici. Gemenii identici prove nind din părinți
biologici devianți, dar crescuți într-un mediu nonc riminoge n, dezvoltă comportamente

Unii autori49 susțin, bazîndu-se pe investigații complexe, necesitatea
de a se distinge între criminalitatea asociată cu psihozele și criminalitatea
asociată cu tulburările de personalitate, subliniind faptul că aceste două tipuri de
stare patologică reprezintă două grupe de diagnost ic care s-au impus în psihiatria
forensică, în practica clinică și în cercetare.
Cercetările50 au stabilit ferm asocierea între boala mentală și
omucidere, sprijinind ideea după care omuciderea comisă de femei este mai ales
corelată cu tulburările de personalitate; ele au pus, de asemenea, în evidență
faptul că atît psihoticele, cît și nonpsi hoticele omoară copii – de regulă, proprii
lor copii, inclusiv neonaticidul (pruncuciderea) -, dar că nonpsi hoticele își
omoară mai ales partenerii intimi.
Cu toate acestea, profilul psihologic al criminalului, indiferent de
diferențele interindividuale, acest construct mult așteptat, în ciuda dificultății
obținerii lui, conține unele trăsături particulare, corelate unui anumit tip
particular de criminalitate. Trăsături de personalitate, precum insuficienta
dezvoltare sau chiar absența autocontrolului – adesea asimilat de nonpsi hologi
impulsivității51, iar de criminologi, “raționalității limitate” – sau, dimpotrivă,
criminale de trei ori mai mult decît gemenii cu ascendență parentală nonc riminală crescuți în
condiții similare. L.E.Cohe n (Throw ing down the gaunlet: A challenge to the relevance of
sociology for the etiology of criminal behavior. Cont emporary Sociology, 1987, nr.16, p.202-
205 și 199) susține că, deși nimeni nu se naște criminal, genele predispun anumiți indivizi la
criminalitate, iar criminalitatea se manifestă atunci cînd predispozițiile individuale întîlnesc
circumstanțe sociale favorabile sau un climat incitant. Cont roverse, firește, există. Dar, din
perspectiva riscului, indivizii sumează un “cluster” de riscuri, care interacționează și, uneori,
se potențează reciproc.
49 Op.cit.45.
50 Ibidem.
51 Impulsivitatea este profa n considerată drept trăsătură temperamentală. În psihologie,
impulsivitatea este distinsă de insuficiența autocontrolului, întrucît autocontrolul este
conceput ca atitudine față de sine, avînd o compone ntă cognitivă, putînd astfel fi educată,
dezvoltată. În acest fel, autocontrolul prin educație poate determina o exprimare mai redusă a
impulsivității, considerată puternic nativă. Se consideră că, în afară de rare cazuri de acte total
impulsive, crima este precedată de un moment de deliberare. Societatea nu este întotdeauna
respons abilă de crimă, chiar dacă acțiunea penală, care nu este niciodată inocentă….comportă
o parte ireductibilă de coerciție și chiar de brutalitate. Respons abilitatea criminalului este
uneori angajată. Cf. M.Cusson (1984), în F.Bouri caud (1984), prezentare la M.Cusson (1984),
Le contrôle sociale du c rime. În E ncyclopaedia Universalis France, p.469-470.

accentuata reprezentare a controlului altei persoane52 -, nivelul redus sau chiar
absența empatiei, conflictualitatea și agresivitatea53, intoleranța la frustrare,
nivelul de inteligență și cel de instrucție și educație, imaginea de sine negativă
(low self-esteem), propensiunea către adicții, sunt ingredientele frecvente ale
criminopa tului.
Din păcate, cercetarea psihologică în criminologie – psihologia
criminalității, a criminalizării, victimizării -, la noi, este insuficient dezvoltată,
profilul personalității criminale, ca și cel al victimei, conținînd informații
sociodemografice (vîrstă, sex, nivel de instrucție, statut rezidențial și
ocupațional, statut socioeconom ic). Toate acestea nu aduc date care să
aproximeze un pr ofil al personalității criminale sau al victimei.
FAMILIA ȘI DISFUNCȚIONALITĂȚILE EI
Cercetări recente întăresc plasarea riscului de violență individuală în
parentalitatea abuzivă, ostilă, chiar indiferentă sau neglijentă și în familia de
origine cu istorie de violență. Opinia publică, de asemenea, sancționează
deficiențele parentalității, în sens de stil educațional defectuos, punîndu-le drept
cauze ale abandonul ui copiilor.
Un studiu național54 privind percepția copiilor în dificultate de către
opinia publică românească arată că alcoolismul (77%) și delincvența parentală
(71%), absența responsa bilității parentale (66%), dezorganizarea familiei (64%)
sunt principalele cauze ale dificultăților în care se află unii copii. De remarcat
este faptul că starea econom ică a familiei, adică sărăcia, este privită ca un factor
52 În ultima vreme, în criminologie se fac din ce în ce mai dese referiri la așa numitul tip de
controlor (controlling person), care poate dezvolta form e de comportament violent mergînd
pînă la omucidere.
53 Dintre toate tipurile și categoriile de personalități care tind către agresiune și violență,
personalitatea psihopa tă, asocială și deci potențial asocială reține atenția, din perspectiva
psihologiei forensice. Aceste personalități arogante, iritative, vindicative, ostile sunt, prin
însăși strutura personalității lor, predispuse, în orice moment, să intre în conflicte cu legea
penală.
54 National Survey on P ublic Opinion on t he Child in Difficulty. IM AS, 2000.

de risc diminuat (58%) în raport cu cei de mai sus; se consideră, de asemenea, că
abuzul asupra copiilor are loc în familie, la dom iciliul lor (44%).
Mediul emoțional al familiei este decisiv în procesul dezvoltării stimei
de sine, necesar construcției identitare, a formării conceptului de sine pozitiv.
Respingerea, izolarea, ignorarea, neglijența, amenințarea, umilirea, ironizarea,
suprasolicitarea sunt expresii nuanțate ale boga tei fenomenologii a abuzului
emoțional asupra copilului, fie că unele dintre ele au loc în public, în prezența
unor martori, sau în mediul exclusiv al familiei. Vizibilitatea socială a abuzului
emoțional în general, ca și a celui asupra copilului55 este recentă în conștiința
publică la noi, ea nefiind încă asimilată în realitățile juridice.
O cercetare56 realizată în anul 2003, privind cunoa șterea opiniei
publice asupra abuzului emoțional față de copii, a pus în evidență faptul că
adulții manifestă dezacord total față de următoarele comportamente parentale:
certarea copilului (67.8% ), amenințarea copilului (61.3% ), bătaia spre binele
copilului (61.2% ), lăsarea copilului singur acasă (62.7% ). În același timp, o
mare parte dintre adulți cunosc situații în care părinții se bat în prezența copiilor
(52.1% ) sau susțin că cel puțin jumătate dintre copii sunt expuși la scene de
violență conjugală (56.3% ). Responde nții au afirmat că ei cunosc situații în care
copiii sunt sancționați verbal (51.6% ), batjocoriți (75.9% ), înjurați (43.3% ) sau
puși să cerșească sau să muncească (44.6% ). Din datele obținute reiese că abuzul
psihologic, exprimat prin violență verbală, urmărind umilirea și înfricoșarea
55 Date relevente privind situația copilului în familie se găsesc în: National Study on Sexual
Abuse and Exploitation in Children, ANPCA și Salvați Copi ii; Maltreated Children.
Evaluation, Prevention and Interventions. FICF, 2001; Report on Domestic Violence in
Rom ania. Minnesota Advoc ates for Human Rights, February 1995; National Survey on Public
Opinion on the Child in Difficulty, IMAS, 2000; National Study on Child Neglect and Abuse
in Residential Care Institutions. 1999. UNICEF, 2000; National Study on the Situation of
Street children. 1998-1999. UNICEF și Salvați Copi ii; National Study on Social Integration
of the Street and Institutionaliyed Children.2001.E COSOC, Salvați Copi ii, UNICEF, 2002
etc.
56 Cercetarea a fost efectuată cu sprijinul World Vision, desfășurîndu-s e la Cluj-Napoca,
rezultatele fiind semnificative statistic pentru Municipiul Cluj. Numărul responde nților la
chestionar a fost 682; scopul sonda jului a fost cel de a cunoa ște opinia publică privind stilul
de creștere a copiilor și percepția situației copiilor în Rom ânia. Raportul conținînd datele
acestui sonda j a fost redactat de Edith Laszlo, Cri stina Raț și Iuliana Dezso.

copilului, ca și exploatarea lor prevalează asupra violenței fizice ; doar 14.7%
consideră că aproape toți copiii sunt bătuți, în mod repetat, iar 17% susțin că
jumătate dintre copii sunt bătuți în mod repetat.
Rezultatele unui alt studiu57 privind abuzul fizic și sexual asupra
minorilor, care a continuat o cercetare din 1996, pe un eșation de 1279 liceeni –
851 fete și 416 băieți -, cu vîrste între 14-16 ani, din Cluj-Napoca, a demonstrat
că familia poate fi atît sprijin pentru copilul abuzat – cînd membrii familiei sunt
persoane de încredere-, cît și factor de pericol – cînd părinții, mai ales, sau frații
sunt agresori pentru copil. Tatăl este desemnat agresor în 36.7% de cazuri;
mama și frații nu reprezintă un pericol semnificativ în comparație cu tatăl
( mama: 9%; frații: 6.5% ), iar frații, mai mult decît surorile (5% față de 1.5% ).
În ceea ce privește relația dintre agresorul sexual – membru al familiei – și
forma de abuz, rezultatele arată: atingeri forțate (6.3% ), tentativă de viol
(16.7% ).
Bărbații sunt mai frecvent agresori ai copiilor. Copiii raportează mai
frecvent victimizarea lor de către tați, tați vitregi sau o rudă de sex masculin.58
Părinții absenți sau devianți, lipsa unui climat preponde rent ordona t,
lipsa supravegherii – inclusiv neglijența cu urmări grave, adesea tragice -,
indiferența și lipsa de implicare afectivă (așa numita frigiditate maternă),
carențele de alocație psihologică, toate acestea pot determina comportamente
violente, adesea stabilizate și structurate, persistente în timp, ca reacție a copiilor
la felul în care trăiesc și sunt tratați.
Într-un studiu la nivel național59 s-a constatat că 35.42% dintre copiii
străzii își părăsesc locuința familială datorită violențelor petrecute între părinți,
iar 2% din cauza abuzurilor sexuale. De asemenea, 39% dintre copiii străzii au
57 Studiul se numește Agresiunea fizică și abuzul sexual suferit de liceeni din Cluj-Napoca, iar
autorii sunt Eva Bodrogi , Maria Diaconescu și David Kacso Agnes și a fost sprijinit de World
Vision. Eșantionul este reprezentativ pentru adolescenții școlarizați în Cluj-Napoca. Studiul a
folosit un c hestionar cu 55 i temi.
58 Russell D.E.H. (1986). The secret trauma: Incest in the lives of girls and women. New
York, Ba sic Books .
59 Copi lul abuzat și neglijat. Studiu național, ANPCA, 2000.

declarat că cel puțin unul dintre părinți este alcoolic. Din lotul de copii, 50%
proveneau din familii disfuncționale.
O investigație60, desfășurată în județul Cluj-Napoca, a arătat faptul că
părinții au fost responsa bili de o treime din cazurile dse agresiune fizică asupra
copiilor.
Astfel, la noi, cercetări numeroase, ca și statistici convingătoare61,
efectuate pe eșantioane reprezentative, arată că violența fizică este asociată cu
copilăria, fie ca experiență personală – 41% dintre femei și 59% dintre bărbați
au fost agresați în copilărie-, fie ca definind raporturile între părinți – 25% dintre
femei și 26 dintre bărbați au fost martori în copilărie la bătăile între părinți.
Aceleași cercetări au pus în evidență faptul că dincolo de diferențele
interindividuale, felul în care este tratat în copilăria timpurie un individ poate fi
definitoriu pentru destinul său. Agresivitatea manifestă a unor adulți – care au
sau nu un potențial nativ de agresivitate – își are, uneori, rădăcinile și în modul
în care au fost tratați de către părinți sau în expune rea repetată la scene de
violență între părinți.
Analiza cazurilor de abuz și neglijență parentală a evidențiat faptul că
violența în familie este o cauză a relaționării inconsistente sau defectuoase între
membrii familiei. Această perspectivă care pune accentul pe interacțiunile din
cadrul familiei acordă importanță potențialului parental de agresivitate,
devianței, sănătății mentale, dar și stilului și conținuturile comunicării
intrafamiliale. Mai mult decît atît, prezența unui climat pozitiv, afectuos în
familie contribuie la diminuarea șanselor de exprimare a criminalității infantile,
chiar atunci cînd copiii au tendințe native către comportamente violente. Ca
atare, nu contează structura sau forma de organizare a familiei, cît mai ales
funcționalitatea ei, concretizată în relații afective și de comunicare adecvate
60 În 1999, Universitatea Babeș-Bolyai, în colaborare cu Progra mul ARTEMIS, a efectuat o
anchetă asupra copiilor cu vîrste între 14-19 ani ( 851 fete și 416 băieți), din 24 de școli din
Cluj-Napoca. ARTEMIS, 2000.
61 Raport privind Sănătatea Reproduc tivă în Rom ânia. IOMC, Buc urești, 1999.

mediului intim al familiei, în stilurile educaționale adoptate de părinți, strategiile
de control parental, practicile cotidiene de relaționare și comportamentul moral.
Copiii care provin din familii violente vor tinde să reproduc ă violența
din familie , vor transfera violența ca ceva firesc în relațiile cu alții, vor deveni
la rîndul lor agresori, folosind violența fizică ca modalitate de gestionare a
conflictelor și divergențelor interpersonale.
Se știe, totuși, că nu orice victimă devine agresor. Totuși, trebuie
subliniat faptul că traumele suferite în copilărie, au consecințe de ordin
psihologic bine conturate în cercetarea criminologică din perspectiva psihologiei
dezvoltării, manifestate prin:
-imagine de sine negativă;
-depresie și/sau izolare socială;
-probleme dificile din sfera sexualității;
-dificultăți de relaționare;
-sentimentul victimei că este diferită de alți oameni;
-sentimentul că este puternic în sens malign ( se dă o conotație
pozitivă comportamentelor violente, pozitivarea negativului în
condițiile atașamentului între agresor și victimă62);
-stări de confuzie privind propria persoană (disocierea eu-lui)
sau ale valorilor existențiale;
-anxietate.
Fam ilia ca realitate penală: spațiul conflictelor și violenței
Familia este spațiul unei interactivități intense și frecvente. Datele
statistice63 privind cauzele soluționate prin trimitere în judecată, în perioada
1999- 2002, pun în evidență un număr de 18.515 victime. Dacă luăm în
considerație, ca variabile, tipul de criminalitate și familia – relațiile între
62 Unii autori susțin că, în une le cazuri, agresorul este singurul adult care furni zează copilului
atenție și afecțiune.
63 Date existente în evidența Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție, întocmite de
Carmen Necula, Vasile Marius Botiș și Alexandru Ci prian Ghiță.

membrii familiei -, deci dacă dacă extragem victimele violenței domestice,
obținem următorul tablou:
Omucidere:
-27% din totalul victimelor aparțin familiei, adică aproape o
treime din cele 18.515 vi ctime;
-omuciderea este mai mare între soți (7.7% ), urmată de victime-
părinți (5.3% ) și vcitime-copii (3.2% ); un procent mai redus, îl
reprezintă victimele-frați și surori (2.3% ) și rudele de pînă la
gradul IV (2.2% );
-anul 2000 are rata cea mai mare de omucidere și cea mai mare
rată de omucidere implicînd soț ii;
-victimele-părinți au avut rata de climax în anul 2000 (5.9% ) față
de anul 1999 (4.6% ), apoi scade și iar crește ( 2000: 5.3% ;
2002: 5.4% ).
Vătămare corporală (VC):
-din totalul victimelor de VC, 3% aparțin familiei;
-frecvența victimelor de VC este mai mare pentru rude pînă la
gradul IV (1.75% ), urmate de victime-soți (1.1% ), victime-
surori, frați și părinți (0.8% ) și victime-copii (0.25% ).
Vătămare corporală gravă ( VCG):
-din totalul victimelor de VCG, 3.7% aparțin familiei;
-frecvența cea mai mare apare, ca în cazul VC, o au victimele-
rude pînă pînă la gradul IV (1.8% ); urmează victimele- părinți
(1%), copiii (0.5% ), frați-surori (0.4% );
-victimele-copii scad în această perioadă de la 0.8% la 0.2% ;
-victimele-soți au crescut de la 1% la 2%.
Lovituri cauzatoare de moarte (LCM):

-victimele-membri ai familiei ai LCM reprezintă un procent
semnificativ de mare (20.2% );
-victimele-soți sunt cele mai numeroase (8.3% ), urmate de
victimele-părinți (7.2% ), victimele-frați, surori (2.3% ), alte rude
de gradul pînă la IV (1.9% ) și victime-copii (0.9% );
-anul 2002 a avut o rată de victimizare a părinților de trei ori mai
mare decît anul 2001 ( 12.8% față de 4.3% ).
Lipsirea de libertate în mod ilegal:
-din totalul victimelor lipsirii de libertate, 3.3% aparțin familiei;
-victimele cele mai numeroase ale lipsirii de libertate sunt soții
(1.6% ), copiii (1.3% ) și părinții (0.4% );
-dacă numărul victimelor-soți și părinți a scăzut între 1999- 2002,
numărul victimelor-copii a crescut de la an la an (1%, 1.7% ,
2%).
Victimizarea sexuală: am inclus în acestă categorie violul, actul
sexual cu minor, perversiunile sexuale și corupția sexuală.
-din totalul victimelor de viol, 7.7% sunt membri ai familiei;
copiii sunt victimele cele mai frecvente (4.6% ), urmează părinții
(1.5% ); s-a înregistrat în această perioadă o creștere a
victimelor-copii ( anul 1999: 2.6% , anul 2002: 5.3% ),
victimele-soți ( 0.1% și 0.4% ) și vitimele-frați și surori (0.2% și
0.7% );
-victimele actului sexual cu minor reprezintă 12% din totalul
acestui tip de infracțiune, iar cel mai ridicat procent îl au
victimele-copii (2.4% );
-din totalul victimelor de perversiune sexuală aparținînd familiei
(7.8% ), copiii sunt cei mai reprezentativi (4.7% ), iar numărul
lor a crescut semnificativ de la 1.3% în 1999 la 8.5% în 2000,

ca apoi să scadă la 1.6% în 2002; victimele- rude pînă la gradul
IV au crescut în mod constant ( 1.3% , 1.7% , 5.3% );
-victimele corupției sexuale reprezintă 15.3 % din totalul
victimelor de acest tip; cei mai afectați sunt minorii ( media
celor 4 ani este de 11.9% ; se constată o creștere mult
semnificativă a victimelor-copii de la 5.6% în 1999 la 21.6% în
2002.
Abandonul de familie:
– copiii reprezintă categoria cea mai răspîndită de victime, adică
81.5% din totalul victimelor de acest tip, numărul lor fiind în creștere de la
78.4% în anul 1999 la 91.9% în 2002; victimele-părinți sunt, de asemenea, în
creștere constantă, de la 2.2% în anul 1999 l a 5.2% în anul 2002.
Concluziile acestei statistici sunt îngrijorătoare, ele dove dind că:
-familia este locul unor stări emoționale negative de o mare
intensitate: ură, dorință de răzbuna re, dorința de a produc e rău și
suferință, dorința de a distruge pe cei apropiați;
-cu cît este mai intimă relația (VI) și mai strînsă interacțiunea
între unii membri ai familiei – soț și soție sau parteneri de cuplu
-, cu atît violența este mai mare și victimizarea mai gravă:
omor, lovituri cauzatoare de moarte;
-cu cît este mai personală relația și mai strînsă interacțiunea –
părinți și copii -, cu atît tendința către victimizare sexuală este
mai mare: act sexual cu minor;
-în familie, copiii sunt victime “preferate”, ei fiind cei mai
afectați mai ales în sfera sexualității: viol, act sexual cu minor,
perversiuni și corupție sexuală;
-copiii sunt victimele predilecte, într-un procent foarte mare ale
abandonul ui de familie.

CONTEXTUL SITUAȚIONAL
Deși pentru specialiștii din științele sociale, studiul contextului și mai
ales al interacțiunii dintre context și persoană în determinarea unui anumit
comportament sunt locuri comune, “puțini criminologi au subliniat utilitatea
explicațiilor situaționale și dinamice ale comportamentului criminal”64. Atenția a
fost acordată, mai ales, variabilelor de personalitate care diferențiază
personalitatea criminală de indivizii care respectă legea. În ultima decadă,
interesul pentru țintă și oport unități a crescut, ca și apelul la abordarea
situațională, care facilitează înțelegerea criminalității. În acest fel teoria crimei
situaționale capătă pregnanță față de teoriile dispoziționale ale crimei
( referitoare la personalitatea criminală).T.Gabor (1986)65 consideră că teoria
situațională a crimei ar include doi factori: (a) descrierea naturii și distribuției
oportunităților criminale și (b) cum deciziile criminalilor sunt afectate de
circumstanțele și situațiile în care ei se află. Cercetarea aspectelor situaționale
ale crimei s-au axat mai ales asupra primului aspect, numit și distribuția
ecologică a crimei. Teoreticienii oportunității subliniază faptul că un
comportament criminal nu are loc întîmplător în spațiu și timp: pot fi identificați
timpi și spații de mare risc. Într-un mod similar există indivizi de mare risc;
stilul de viață este conceput ca influențînd expune rea la timpi, spații și persoane.
De aceea, conform abordării situaționale, infractorii sunt, într-o oarecare
măsură, raționali în planificarea și executarea actului.
R.J.Gelles & M.Straus (1988)66 susțin, bazîndu-se pe faptul că VD are
ca natură rutina, că majoritatea scenelor de violență au loc în bucătărie,
sufragerie și dormitor ( în ordinea frecvenței). Majoritatea violențelor petrecute
64 Sommers Ira & Deborah Baskin (1993), The situational context of violent female offending.
Journa l of Re search in Cri me and D elinque ncy, vol .30, nr.2, p.1.
65 Gabor T.(1986). The prediction of criminal bahavior: A statistical apopproa ch. Toront o,
Univ. of T oront o Press.
66 Intimate violence: The causes and consequences of abuse in the American family; .New
York, T ouchstone.

în relații intime ( cuplu) au loc între orele 20-24, iar cele din bucătărie între
orele 17-19. Week-endurile sunt perioade de mare violență în familie, în
principal pentru că membrii familiei stau acasă și nu merg la serviciu sau școală.
Sărbătorile de Crăciun și Anul Nou sunt perioade marcate de violență crescută
datorită stresului financiar asociat exigențelor tradiționale ale acestor zile și
frustrărilor rezultate din comparația socială.
Într-o statistică românească, mai sus menționată67, privind omorul s-a
constat că 35% dintre omoruri au loc în week-end – 207 sîmbăta și 231
duminica -, iar 51.4% dintre omoruri se petrec noaptea, fapt care confirmă
rezultatele obținute de R.J.Gelles și M.Straus (1988) .68 Conform aceleiași
statistici, din 1250 omoruri, 708, adică 56% au loc în locuința comună sau fie în
locuința infractorului, fie în cea a victimei, față de 565 omoruri care au loc în
diferite spații publ ice.
E.Keldel-Engl ader (1992)69 a studiat VD, folosind un eșantion
reprezentativ (2291 bărbați), și a constatat că 311 bărbați au admis faptul că și-
au atacat fie soțiile, fie un non-membru al familiei, fie ambele categorii și că trei
sferturi dintre ei au admis că și-au agresat soția în anul anterior. Expl icația
rezidă în “perpetuarea paradigmei dominației masculine, care se manifestă în
fiecare societate, mai primitiv sau mai rafinat, în funcție de datele și condițiile
respectivei societăți “.70
Ușurința logistică și vizibilitatea publică redusă explică în cea mai
mare parte de ce familia este factor de risc în anumite condiții și de ce, uneori,
vorbim despre prevalența criminalității în familie față de cea în care victima este
o persoană străină.
67 Op.cit.27.
68 Op.cit.66.
69 Kendel-Englander E.(1992). Wife battering and violence outside the family.Journa l of
Interpersoanl Violence, 7,p.4622-470.
70 Popescu Liliana, op.c it.

1.7CRIMINALIZARE ȘI VICTIMIZARE
Fără îndoială că imprecizia statisticilor și imposibilitatea de a avea o
imagine comprehensivă asupra criminalității și victimizării contribuie la
persistența sau întărirea unor stereotipuri, pe fondul neglijării unor schimbări
importante care au loc în societate privind unele caracteristici structurale ale
acesteia: munca și șomajul, sărăcia, relațiile între generații, relațiile între bărbați
și femei – inclusiv, problematica familiei -, mass media și rolul ei în modelarea
sistemelor de valori personale și sociale etc.
Violența, în general, și violența în particular, reprezintă fenomene
răspîndite în toată lumea, iar abordarea ei, dincolo de diferențele între societăți și
culturi, se înscrie pe agendele politice și sociale, necesitînd coope rare și eforturi
susținute pentru prevenirea și controlul ei social.
Tendința generală către victimizare și diminuarea responsa bilității
individuale este criticată de mulți autori, care consideră că societatea nu este
datoare să răspundă traumelor individului care se confruntă cu probleme ale
vieții care altădată nu se constituiau în sur se de grijă socială.
Psihologia traumei și studiul victimizării atestă acest raport fragil între
criminalizare și victimizare, considerînd că ambele categorii se confruntă cu
“favoritismul” de sine: cel care este violent va găsi mereu justificări pentru
actele sale pentru a diminua culpa, iar cel care este victimă va găsi, la rîndul său,
justificări pentru a mări culpa agresorului. În acest fel, același act de violență va
fi simultan, din perspectiva cuplului agresor-victimă, minimizat și maximizat.
Rafinarea categoriilor – victimizare primară și victimizare secunda ră -, ca și
transgresarea frontierei între agresor și victimă – victima devine agresor și
invers -, reversibilitatea statutului fiecărei părți implicate într-o situație de
violență, face ca violența, atît psihologic, cît și penal, să fie dificil de abordat.
Presiunile de a înlocui modelul medical cu cel psihosoc ial, în care cauzele
violenței, dar și consecințele ei să fie plasate într-un context mai larg, incluzînd

variabile sociale, culturale, religioase etc., complică mult abordarea
problematicii violenței.
Victimizarea masculină, care începe să concureze victimizarea
feminină, cu toată dificultatea de a fi cunosc ută71, lărgește aria violenței,
reclamînd stabilirea- dacă este cazul – unor diferențe între consecințele
victimizării în funcție de sex, aspect necesar abordării acestor consecințe. Critici
feministe recente subliniază pericolul pe care îl aduce focalizarea exclusivă pe
victimizarea feminină, care neglijează sau neagă implicarea individuală a femeii
– ea este agent moral în realizarea evenimentului violent -, susținînd faptul că
prin însăși aparteneța femeii la sexul feminin ea este absolvită de acțiunile sale72.
Teoria traumei, dezvoltată recent și articulată la domeniul
victimologiei și criminaliății, pune în evidență un tablou psihologic complex al
victimei: “în situații de pericol, apar răspunsur i fiziologice, cognitive,
emoționale, sociale și comportamentale comune tutoror persoanelor”73 (care se
află în pericol sau se confruntă cu un pericol). Toate aceste răspunsur i sunt
adaptative și urmăresc un scop precis: supraviețuirea. Totuși, în timp aceste
răpsunsur i devin maladaptative și, în cele din urmă, au consecințe negative.
Pericolul prelungit – indiferent dacă el este real sau imaginar – duce la
structurarea unei hiperactivități cronice în care creierul și corpul sunt solicitate,
astfel încît reacțiile de protecție devin disfuncționale, mai ales dacă acest lucru
se petrece în copilărie. Astfel, apare o pierdere a controlului intern față de
stimulii exteriori. Înfricoșarea, ca stare cronică, produc e modificări la nivel
cognitiv și emoțional, exprimate prin afectarea capacității de decizie – deciziile
sunt inflexibile, supersimplificate și defectuos construite -, diminuarea abilității
71 Se consideră că bărbații nu raportează sau raportează foarte rar statutul lor de victime ale
violenței feminine, datorită faptului că este afectată imaginea sa.
72 Allen H. (1998). Rendering them harmless: The profe ssional portrayl of women charged
with serious violent crime. În: K.Daly & L.Maher (eds.), Criminology at the crossroads:
Feminist readings in crime and justice (p.54-68). N ew York, O xford U niversity Press.
73 Cf. Maeve Katherine M. (2000). Speaking unavoidable truth: Understanding early
childhood sexual and phys ical violence among women in prison. Issues in Mental Health
Nursing, nr.21, p.475.

de a categoriza informația. Consecințele fricii și ale stresului lasă urme
definitive: ceea ce se învață în cursul acestor expriențe rămîn definitiv
relaționate. Impulsivitatea cu consecințe de victimizare, în această perspectivă,
este consecința inerentă situației de amenințare în care se află victima.
Proximitatea, accesul și vulnerabilitatea – caracteristice specifice VD -, ca și
natura relațiilor interpersonale în VD fac din victimizarea domestică o realitate
extrem de complexă și consecințe îndelunga te. Tabloul de personalitate mai sus
schițat caracterizează o persoană cu un înalt potențial de victimizare secunda ră
și un scăzut potențial de reabilitare și eliberare. În acest fel, persoana are un
comportament “organizat în jurul traumei”, în care trauma devine “principiu
organizator al gîndirii, emoțiilor, comportamentului și semnificațiilor”74, un sens
integrat al eu-lui.
Diferențe sunt susținute în ce privește relația între victimizarea
secunda ră și sexul victimei, întrucît trauma este specifică fiecărui sex în parte: în
timp ce bărbații au mecanisme de exteriorizare a agresivității – agresivitate
explicită, manifestă -, femeile tind să se victimizeze singure și să continue a fi
victimizate de alții. În acest fel, femeile sunt mai vulnerabile la re-traumatizare.
Literatura privind criminalizarea și victimizarea din perspectivă
psihosoc ială este extrem de boga tă, unii autori regretînd lipsa de comunicare
între viziunea proprie lor și filosofia penală.
D.Bagshaw (1999)75 consideră că stabilirea nevoilor victimelor VD
trebuie să se bazeze pe implicarea a șase factori:
-1. Sistemele de resurse societale, incluzînd asistența
guve rnamentală, cazarea, sistemul legal, educația, sănătatea,
valori comunitare și profesionale;
74 Ibidem, p. 479.
75 Bagshaw D., Chung D., Couc h M., Lilburn S., Wadham B.(1999). Reshaping respons es to
domestic violence: Executive summary, S outh Australia, Pirie Press.

-2. Și 3. Sistemele de resurse formale (grupuri de autoajutor,
cluburi și grupuri religioase) și sistemele de resurse informale
( vecini, colegi de muncă, familia, prietenii);
-4. Atributele sociopsihologice ale victimei: vîrstă, stima de sine
și imaginea de sine, etnia, rolul în familie;
-5. Factorii situaționali: accesibilitatea armelor, locus de
putere/control, șomajul, calitatea relațiilor, disponi bilitatea și
accesibilitatea resurselor;
-6. Factorii tranziționali: istoria VD, stadiul victimei în ciclul
vieții sale și istoria familiei.
Bazate pe aceste considerente, în literatura de specialitate găsim
identificate recomandări implicite atunci cînd abordăm nevoile victimelor VD
de sex masculin, care prezintă similarități cu cele existente deja în studiile
privind victimizarea feminină. Recomandările pot fi reunite, cu specificările de
rigoare, astfel:
-Relevarea incidenței și prevalenței femeilor/bărbaților abuzați;
-Recunoa șterea faptului că există în VD femei
agresate/agresoare și bărbați agresori/agresați; tipul de relație
este definitoriu, ca și vîrsta ( copil-adult care-și agresează
părinții, părinți care-și agresează copiii- minori sau adulți);
-Cunoa șterea diferențelor între experiențele masculine și cele
feminine în VD, ca și experiențele copilăriei legate de
victimizare;
-Dezvoltarea unor politici menite a preveni și controla violența;
-Identificarea nevoilor femeilor și bărbaților bătuți/agresați;
-Găsirea serviciilor care sunt sau nu sunt disponi bile pentru
persoanele abuzate, indiferent de sex;

-Disiparea miturilor și stereotipurilor privind masculinitatea și
feminitatea;
-Schimbarea atitudinilor negative ale comunității față de bărbatul
abuzat ( confiscarea statutului de victimă de către femei face ca
bărbatul-victimă să fie neglijat);
-Informarea victimelor despre serviciile disponi bile;
-Ameliorarea sentimentului de izolare a victimei ( mai puția
cunosc ut cînd este vorba despre victimizarea masculină);
-Să li se permită victimelor – bărbați și femei – să fie ascultați și
crezuți ( după unii autori, vocea femeilor se aude, bărbații sunt
victime “mute”);
-Să se dezvolte abilitatea victimelor de a vorbi despre ei, de a
elabora un di scurs personal în care el să fie subi ectul;
-Încurajarea victimelor să acceseze serviciile de sănătate,
medicale, de sprijin și cele legale;
-Minimizarea victimizării secunda re;
-Prevenirea predispoziției față de consecințele victimizării
primare;
-Eliminarea discriminării în sfera criminalizării și victimizării;
oricine poate fi agresor sau victimă, iar frontiera între aceste
două ipostaze este adesea fluidă și greu identificabilă;
victimologia aduce date privind relația între agresor-victimă;
-Să se ia în considerație reversul feminizării VD ( femeile și-au
anexat rolul de victimă, prin care adesea obține compasiune,
exploatînd-o une ori);
-Promovarea unei vieți sigure, libere de violență, a culturii
nonvi olenței.

Pe măsură ce recunoa șterea și înțelegerea violenței face progrese, s-au
identificat acțiuni necesare abordării eficiente a acestui fenomen soc ial:
(a) acțiunile de prevenire;
(b) protecția femeilor (sau a victimelor);
(c) asigurarea serviciilor.
Prevenirii – primare sau secunda re – îi revine astăzi un rol mai
important decît înainte, cînd cercetarea privind victimizarea nu aducea suficiente
date privind gravitatea și complexitatea consecințelor violenței în general și mai
ales a VD.
Formele de prevenire primară se referă la schimbarea atitudinii
oamenilor pentru a preveni manifestările de violență domestică, înainte ca
acestea să aibă loc.
Formele de prevenire secunda ră au ca țintă agresorii și femeile care au
fost victimizate (cuplul victimologic: agresor și victimă ).
Prevenirea include:
Sensibilizarea/ schimbarea atitudinală în comunitate: este un aspect
important al prevenirii, întrucît atitudinile față de acest fenomen sunt
necorespunz ătoare; scopul este cel de a tinde către “toleranță zero” în societate;
stereotipul privind “masculinitatea agresivă” trebuie schimbat, astfel încît
masculinitatea să nu fie asociată cu violența;
Educație: promovarea egalității de gen; promovarea ei în școală în
curriculum și recunoa șterea efectelor negative ale încurajării competiției
exprimate prin creșterea violenței; schimbarea stereotipurilor privind
masculinitatea-feminitatea; promovarea egalității;
Training: formarea personalului, a profesioniștilor și voluntarilor
care activează în domeniul violenței și, în general, promovarea sensibilității față
de acestă realitate.
Campanii sociale;

Acțiunile implicînd agresorii: într-o etapă relativ incipientă în multe
țări europene.
Informații și oportunități pentru victimele potențiale: femei, copii,
vîrstnici.
Factori structurali: promovarea egalității; sărăcia; riscul de mediu
(iluminare, spații cu vizibilitate, măsuri de securizare ); locul de muncă;
Rolul mass mediei: training pentru profesioniști, dezvoltarea unei
filosofii privind valorile umanității, atragerea profesioniștilor în promovarea
nonvi olenței.
După cum se poate constata, între prevenire și recomandările privind
nevoile victimelor există relații de similaritate. Dar, avînd în vedere că sistemele
penale, în toate țările, au fost construite pe cunoa șterea felului în care bărbații
comit acte de violență, nu este surprinzător faptul că aceste sisteme nu răspund
criminalității feminine, impuse, din păcate, de realitate, rămînînd încă relativ
dependente de diferențele privind dimensiunea criminalității masculine
comparată cu cea a criminalității feminine.

2.FEMEIA ,,CRIMINAL” – D IMENSIUNI PSIHOSOCIALE
2.1Omorul – an aliză conceptuală
Omucidere : Termen generic, sub forma sa subst antivală, care definește
trimiterea la moarte a unei persoane : fie involuntar (omuciderea prin
imprudență), fie deliberat (omuciderea voluntară este un omor), fie cu
premeditare (acesta este un asasinat). Adjectivul „omicid” este utilizat pentru
a caracteriza o condui tă mortală. Denumită și „crimă de sânge”, omuciderea
a fost împărțită în șase categorii : crimă prin delectare, prin contaminare,
prin impuls, prin prejudecată, prin lașitate (crima „mârșavă”), prin
descărcare, în cazul dezechilibraților. Studiul fenomenologic al procesului
omicid a fost întreprins de E. De Greef, care distinge trei etape de conve rsie
criminală : ideea veleitară, asentimentul formulat și criza care se va sprijini
pe elementele precipitante ale victimei pentru trecerea la act sau pentru
devierea executării printr-o omucidere neterminată. Forma cea mai comună
de omucidere este incidentul singular, prin care o persoană este omorâtă de o
altă persoană. Conve nțional, criminologia clasifică acest gen de omoruri în
două categorii: crima pasională (comisă într-un moment de furie intensă sau
frustrare) și crima înfăptuită cu sânge rece (se distinge printr-o premeditare
atentă, motivată, adeseori în speranța unui câștig personal. (J. Selosse,
1999,p.553)
Termenul asasinat provine din cuvântul arab haș-sasin (consum ator de
pulbere din frunze de cânepă) aplicat în sec. al XII-lea membrilor unei secte
conduse de șeicul Hassan Ibn Sabbah, care erau fanatizați și se drogau înainte
de a efectua raiduri teroriste.
În limbaj juridic, asasinat este utilizat pentru a califica o crimă, o
omucidere cu premeditare. (J. Selosse, op.c it.p.85) .

Criminologia diferențiază crimele după natura lor (crimă împotriva
bunur ilor, a persoanelor, a moravurilor, a ordinii publice), după motivație
(crime pasionale, răzbuna re, terorism, interese) și după modul lor de realizare
(crimă individuală sau colectivă, ocazională, organizată sau spont ană, crimă
pe timp de pace, crimă de război). În limbajul curent, cuvântul crimă este
utilizat pentru calificarea infracțiunilor contra persoanei (crimă de sânge și
infracțiuni sexuale).(J. Selosse, op.c it.,p.199)
Trecerea la act este un proces de transformare a unei intenții în realizarea ei
motorii. De regulă, termenul se aplică la acte impulsive care încalcă
interdicțiile colective sau individuale. Este folosit în criminologie pentru a
desemna acte agresive și atentate sexuale. Trecerea la act poate exterioriza,
de asemenea, o intenție inconștientă; în acest caz, existența acestei intenții
indică o pa tologie. (J. Widlöcher, op.c it.p. 798- 799)
Culpabilitatea este un termen polisemic care caracterizează fie starea unui
individ recunosc ut vinova t, fie sentimentul de greșeală legat de
transgresiunea unei interdicții sau violarea unei reguli morale. Sentimentul de
vinovă ție poate căpăta un caracter mai mult sau mai puțin morbid și poate fi
uneori nemotivat…Ma i frecvent culpabilitatea se disimulează sub simptome
anxioase și fobice. Ispășirea legată de sentimentul de vinovă ție se găsește și
la originea condui telor criminale. (J. Selosse, op.c it.p.205)

CODUL PENAL
Titlul II
Infracțiuni contra persoanei
Cap.1
Infra cțiuni contra vieții, integrității corpora le și sănătății
Secțiunea I
Omuciderea
Art. 174
Omorul
Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea
unor dre pturi. Tentativa se pedepsește.
Art.175
Omorul calificat
Omorul săvârșit în vre una din urm ătoarele împrejurări:
a)cu pre meditare;
b)din interes material;
c)asupra soțului sau a unei rude apropi ate;
d)profi tând de starea de neputință a victimei de a se apăra;
e)prin mijloace ce pun î n pericol viața mai multor pe rsoane;
f)în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publ ice ale victimei;
g)pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare, ori de la
executarea uneii pedepse;
h)pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
i)în publ ic,
se pedepsește cu închisoare de la 15 a ni la 25 de ani și interzicerea unor dre pturi.
Tentativa se pedepsește.
Art. 176
Omorul deosebit de grav
Omorul săvârșit în vre una din urm ătoarele împrejurări :
a)prin cruzimi;
b)asupra a două sau mai multor pe rsoane;
c)de către o pe rsoană care a mai săvârșit un om or;
d)pentru a săvârși sau a ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii;
e)asupra unei femei gravide;
f)asupra unui magistrat, polițist, jandarm sau unui militar, în timpul sau în legătură cu
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publ ice ale acestora,
se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea
unor dre pturi.
Tentativa se pedepsește.
Art. 177
Pruncuciderea
Uciderea copilului nou-nă scut, săvârșită imediat după naștere de către mama aflată înttr-o
stare de tulburare pricinuită de naștere, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

2.2Femeile autoare ale infracțiunii de omor
Tablou ge neral
La 1 ianuarie 2002 în unitățile penitenciare din România se aflau 2122
femei (2068 majore și 54 minore), din care 1524 conda mnate definitiv, 275
conda mnate la prima instanță, 206 arestate preventiv și 117 contraveniente,
reprezentând 4,25% din totalul popul ației penitenciare. Peste 2500 de copii
au mamele în penitenciare. Din aceste femei, 74,17% erau infractoare
primare, 20,23% recidiviste și restul de 5,65% fiind contraveniente. Rata
recidivei la femei este de aproape 2 ori mai mică decât rata popul ației
carcerale masculine. 25,09% au comis infracțiuni contra persoanei, 66,61%
în dauna avutului particular, 0,86% infracțiuni care aduc atingere unor relații
privind conviețuirea socială și 5,36% alte infracțiuni.
Din cele 431 de femei conda mnate pentru infracțiuni contra persoanei,
351 (81,43% ) au comis infracțiunea de omor, iar dintre acestea 180 se găsesc
în penitenciarul de femei de la Târgșor.
Aproape 50% dintre femeile conda mnate au recunosc ut că, înainte de
conda mnare, au suferit abuzuri sexuale (10,9% ), fizice (34,3% ), psihice
(34,2) , sexuale și fizice (9,35% ), sexuale, fizice și psihice (9,2% ), sexuale și
psihice (3%). 26,7% din ele au afirmat că au avut tentative de sinucidere
înainte de depune rea în penitenciare, 33,3% au consum at, înainte de
conda mnare alcool (71,8% ) sau au fost dependente de droguri
sau alte medicamente (28,2% ). (Ana Bălan, 2003) .
Într-o altă statistică privind infracțiunea de omor (Ioaneta Vintileanu,
2000, p.65- 75) se arată că în 1997, erau deținute 82 de femei, în 1998- 58 de
femei, în 1999 – 54, i ar în 2000 ( pe primele 9 luni) 43 de femei.
Infracțiunea de pruncucidere este un capitol deosebit în criminalitatea
feminină, reprezintă, potrivit reglementărilor normativului penal, o

infracțiune cu autor exclusiv femeie. Datele prezentate de autoare arată că
numărul de femei autor al infracțiunii de pruncucidere este relativ scăzut,
reprezentând 0,3% din totalul femeilor deținute. Dinamica acestui număr este
neomogenă: în 1997- 36 de femei au comis pruncucidere, în 1998 numărul lor
scade la 23, pe ntru ca în 1999 să crească din nou l a 30.
Se mai remarcă și creșterea vârstei femeilor care comit omoruri : dacă
în 1997 majoritatea o reprezentau femeile până la 40 de ani, în anul 2000
acest tip de criminale se încadrează în categoria 40 de ani și peste, o creștere
speectaculoasă înregistrând categoria de peste 50 de ani (de la 18% în 1997
la 37% în 2000.
În ceea ce privește starea civilă a femeilor care comit infracțiunile de
omor, lovituri cauzatoare de moarte și vătămare corporală, majoritatea
femeilor autor au avut/au un partener de viață, fie el soț, fie concubin. În
cazurile de pruncucidere, majoritatea femeilor sunt celibatare, înregistrându-
se, însă, o creștere a ponde rii celor care trăiesc în concubinaj
Vorbind despre mediul de proveniență, 55% dintre autoarele omorului
sunt din mediul urban. De asemenea se produc e o modificare semnificativă în
ceea ce privește educația acestor femei : dacă în 1997 majoritatea autoarelor
de omoruri erau fără studii, în 1999 această majoritate este reprezentată de
femeile cu studii gimnaziale. În plus, a crescut ponde rea celor cu liceu (de la
11% în 1997 la 25% în 2000) . 80% din femei, în anul 2000, erau fără
ocupație. 47% în 1997 și 32% în 2000 au consum at alcool, iar 47% (1997) și
43% (2000) au fost victime ale violenței în familie.
În National Profile of the Female Offender (2001) , în urma unui studiu
realizat de American Correctional Association pe 2.094 de femei conda mnate
pentru omor, deținute în penitenciarele din Florida, se arată că media vârstei
era de 35,1 ani și cele mai multe se încadrează în categoria 35-39 de ani;
majoritatea criminalelor aparțineau minorităților, aveau un statut socio-
econom ic scăzut, aveau copii; cele mai multe nu sunt căsătorite, aproape

jumătate din ele au fugit de acasă în adolescență, 25% au avut cel puțin o
tentativă de sinucidere; mai mult de jumătate au fost victime ale abuzului
fizic, 30% ale abuzului sexual, aproape un sfert erau șomere de mai bine de
trei ani înainte de a merge la închisoare; majoritatea femeilor conda mnate
pentru omor și-au ucis concubinul sau soțul care a abuzat de ele, mai mult de
jumătate erau conda mnate pentru prima dată.
Un alt studiu (Constance L. Hardesty și colab., 2003) arată că în
Oklahoma sunt deținute 70 de femei închise pentru omor. Media lor de vârstă
este de 31 de ani, nivelul lor de educație se prezintă după cum urmează :
studii superioare 28,6% , liceu și postliceală 28,6% , numai liceu 8,6% ; statut
socioeconoom ic scăzut – 48,5% , 26,5% autoclasificându-se în clasa săracă,
16% au mai fost arestate înaintea vârstei de 18 ani. Peste jumătate dintre ele
au raportat că au fost abuzate fizic și emoțional în copilărie, un număr
semnificativ din ele au fost abuzate sexual sau violate înainte de 18 ani.
Numai 28,6% erau căsătorite, dar 80% aveau copii.
Femeile închise pentru omor primesc mai puține vizite, comparativ cu
celelalte deținute. Foarte puține (20%) au consum at în mod obișnuit alcool
înainte de încarcerare, numai 25,7% au fost consum atoare de droguri. În ceea
ce privește problemele emoționale, 28,6% au primit ajutor calificat pentru
aceasta înainte de încarcerare. Dar după încarcerare, mult mai multe (34,3% )
au recurs la ajutor. Un procent semnificativ dintre criminale au afirmat că au
avut probleme de sănătate înainte de depune rea în penitenciar, dar acest
procent crește după eliberarea din închisoare (60%).
Prin urmare, din statisticile prezentate mai sus, statistici elaborate în
România sau SUA, rezultă că femeile închise pentru omor sunt, în
majoritatea cazurilor, de vârstă mijlocie (40-50 de ani) în România și ceva
mai tinere în SUA (31-39 de ani), au un statut socioeconom ic de nivel scăzut
(în ambele țări), sunt căsătorite sau au un partener (în România) sau sunt
singure (în SUA), au copii, nivelul de instruire este semnificativ mai scăzut

în România decât în SUA, victimele omorului săvârșit de ele au fost de cele
mai multe ori partenerii (fie ei soți, fie concubini) în ambele țări luate în
discuție.
Omorul în cadrul intrafamilial
„A fost un coșmar, un coșmar pe care încă îl retrăiesc. Este un coșmar
prin care nici o altă femeie n-ar mai trebui să treacă” spune una din victimele
violenței dom estice care a trecut granița, devenind di n victimă agresor.
În dicționare, cuvântul violență trimite la ceea ce se efectuează cu „o
forță intensă” brutală și adesea distructivă, la abuzul de forță pentru a
constrânge pe cineva la ceva. Această trimitere este apropiată de sensul dat
de Weber noțiunii de putere – a ști să faci să triumfe propria voință în cadrul
unei relații sociale, chiar împotriva rezistenței din partea celuilalt. (Rachid
Amirou, 2003, 36)
Violența domestică, manifestarea ei cronică, își pune amprenta,
indubi tabil, asupra celor doi poli ai conflictelor. De obicei, agresorii au avut
copilării violentate, ei nu sunt persoane sigure de ele, cu un sentiment clar al
valorii personale. Sunt incapabili de a-și identifica sentimentele și manifestă
o instabilitate a atitudinilor. Nu au abilități de comunicare.
Într-o relație abuzivă, victima și agresorul se mișcă în cadrul a trei
stadii care se repetă ciclic, ceea ce face să crească intensitatea și
destructurarea : stadiul 1 este faza construirii tensiunii în care presiunile
asupra victimei încep să se structureze; în această fază, victima încearcă să
controleze comportamentul abuzatorului, prin alterarea propriului
comportament; stadiul al 2-lea este faza incidentelor cu bătaie severă, implică
uneori perioade prelungite astfel de bătăi; stadiul al 3-lea este numit și stadiul
dragostei și căinței, pocăinței, care nu implică neapărat acte de tandrețe, ci o
perioadă de calm, de încetare a bătăilor; ea poate fi de mai lungă sau mai

scurtă durată, după care ciclul se reia. Teoria ciclului violenței ne arată, prin
urmare, cum femeile sunt încet, încet „învățate” că nu pot face nimic ca să
scape de agresorii lor. Ciclul începe încet și adeseori cea de-a treia fază este
cea mai lungă și are cel mai mare impact asupra femeilor. La începutul
relației conflictuale, violente, această fază implică aproape întotdeauna o
formă de promisiune a agresorului că se va schimba și că nu se va mai
întâmpla niciodată. Desigur, mai sunt și alte cauze pentru care femeia
prezintă, ca primă reacție la violența la care este supusă , un comportament de
evitarea problemei, dezvoltând strategii de scoaterea din minte a ceea ce i s-a
întâmplat. Aceste cauze merg de la dragostea pentru partener până la
sentimentul că nu are alte opțiuni valabile. Calea abordată de femeie îl
determină pe bărbat să creadă că ea își asumă o parte din vină pentru
acțiunile lui, ceea ce-l face să se simtă îndreptățit în abuzarea ei. Din păcate,
statisticile arată că această cale este complet greșită, deoarece mare parte din
femei ajung să moară în fiecare an din cauza bătăilor la care sunt supuse ,
chiar după ce au încercat în final să-și părăsească partenerul violent, sau
ajung să omoare pentru a scăpa de furia care se abate asupra lor, într-un
moment de declic mental, când autocontrolul se apropie de zero. (Leonore
Walker, 1989) Este adevărat că multe omoară în legitimă apărare, dar sunt și
altele care omoară când nu are loc vreun episod violent, brusc, victima, care
este femeia atât de îndelung abuzată, trece granița și devine ea agresorul. Se
petrece ceea ce s-ar putea numi acel fenomen de transgresare, de
schimbarea bruscă și aproape neașteptată a rolurilor.
Violența între partenerii unui cuplu escaladează uneori într-un act de
omor. Durkheim (1951) afirma că, de vreme ce viața de familie are un efect
moderat asupra sinuciderii, ea stimulează mai degrabă omorul. Cu toate
acestea, în general, femeile au mai puțin tendința de a comite un omor prin
raportare la bărbați. Campbell (1991) a remarcat, în urma investigării a
10.000 de cazuri de omor în 1988, c ă femeile au atacat în proporție de 10,5% ,

iar bărbații – 89,5% ; femeile au comis numai 6,8% din totalul omuciderilor
în afara familiei, dar erau responsa bile pentru 40,7% din omorurile comise în
spațiul domestic (omorul soților). Totuși o mică parte din femeile abuzate
încheie violența prin omorârea agresorilor lor. Cercetătorii (Enge l, 1994;
Browne, 1987, Haley, 1992) caută să descopere acei factori care diferențiază
femeile abuzate care ucid de cele abuzate care nu trec la act, identificând
următorii factori : frecvența incidentelor violente, severitatea atacurilor,
amenințările cu moartea din partea bărbaților, amenințările femeilor că se vor
sinucide, folosirea de către bărbați a drogurilor și alcoolului, violul marital.
Factorii adiționali sunt considerați prezența armelor în casă și amenințarea cu
moartea copiilor de către bărbat. S-a arătat că femeile care și-au ucis
partenerii de viață au fost bătute mai frecvent, au suferit atacuri mai grave, au
fost obiectul unei escaladări a abuzului fizic. Se vorbește chiar de sindromul
femeii bătute. Este mai mare probabilitatea, în cazul acestora să fi fost
violate sau abuzate sexual de soții lor. Au trăit într-un mediu în care, de
regulă, arma era prezentă, iar partenerii lor erau consum atori de alcool sau
droguri. În plus, se pare că sunt ceva mai în vârstă, au un nivel de educație
mai scăzut, sunt mai izolate social decât femeile bătute care nu uc id.
Teoriile feministe afirmă că relația bărbat-femeie este construită social
pe o distribuție inegală a puterii de gender, femeile sunt devalorizate,
violența este cea mai vizibilă formă de control pe care bărbatul o exercită
asupra femeii. O femeie care se apără împotriva violenței bărbatului desfidă
mituri și idealuri culturale ale feminității. Femeia dă viață, nu ia viață, femeia
este slabă și are nevoie de protecția bărbatului, o femeie care-și ucide
bărbatul este fie bolnavă, fie are un comportament criminal deviant. O femeie
bătută care-și ucide bărbatul și care spune că a fost în legitimă apărare
încalcă prea multe norme, comunitatea o conda mnă spunâ nd că „putea să-l
părăsească, nu să-l omoare”. Dar trebuie știut că frica în care trăiește acest tip
de femeie își are rădăcinile în experiențele trecute și poate fi considerată până

la un punc t rezonabilă. Multe din aceste femei au un self-esteem scăzut, au
porniri de tip masochist, sunt dependente sau aderă la credințele tradiționale
despre familie și femeie, despre rolul ei, care sunt cel mai adesea bazate pe
stereotipul puterii masculului. ( A.Palmer, 1987) . Acest tip de femei învață
neputința, dezvoltă trăsături de personalitate care sunt urmarea mecanismelor
defensive puse în funcțiune pentru a face față situațiilor de conflict. Acestea
sunt cu atât mai persistente cu cât durata relației violente (fie în familia de
origine, fie în cea proprie) a fost mai mare și fragilitatea psihică dobâ ndită în
copilărie este mai accentuată. Ele dezvoltă neîncredere în sine, depresie. Au
diferite probleme de comportament de tipul agresivității sau al pasivității la
agresivitatea celor din jur, au probleme cu somnul. Frica, furia și sentimentul
că este prinsă într-o capcană, asociate abuzului poate conduc e o femeie să se
răzvrătească împotriva agresorului.
Dar se pune o întrebare firească : „De ce mai rămân aceste femei cu
agresorul lor? Poate pentru că nu simt că li se face o nedreptate, pentru că nu
văd nici o variantă de ieșire din situație, sau poate că nu supor tă ideea că nu
sunt capabile să se ridice la nivelul așteptărilor familiei, comunității în care
trăiesc. Sau poate pentru că femeile bătute, agresate verbal sau emoțional au
un comportament asemănător ostaticilor: simt că supraviețuirea lor depinde
de faptul că într-un fel sunt „speciale” pentru persoana care le amenință viața,
dar de care nu pot scăpa. Iar, dacă vor scăpa, pot trăi toată viața cu teama de a
nu fi urmărite de partenerul agresor și de răzbuna rea lui. De cele mai multe
ori, când o a stfel de femeie cedează și își omoară partenerul violent, nu o f ace
din răzbuna re sau violență răspuns, ci din cauza fricii că furia lui a escaladat
și îi poate amenința viața. Se poate aduce în discuție un model explicativ care
presupune că o femeie abuzată în mod constant își creează un profil
psihologic aparte și care, în anumite circumstanțe, se manifestă prin
agresivitate maximă împotriva agresorului : uciderea acestuia. Iată o situație
comparativă privind omuciderile comise de soți asupra soțiilor și de către

soții asupra soților între 1980 și 1988 așa cum reiese ea din statisticile FBI
(cf. T. B utoi, op.c it.p.116)

Anul
S oții ucise de soți
% din nr.tot.cazuri n r.cazuri Soți uciși de soții
% din nr. tot.caz. n r.de
cazuri
1980 4,7 1028 3,6 787
1981 4,8 963 3,8 762
1982 4,8 935 3,4 662
1983 5,5 1027 3,9 728
1984 5,2 868 3,2 526
1985 5,3 930 3 526
1986 4,8 924 2,7 520
1987 5,2 1045 2,7 543
1988 5,2 1075 2,3 475
După cum se poate observa, în general, femeile sunt în mai mare măsură
omorâte de către soți , deși numărul crimelor comise de soții este destul de
mare. Este foarte important, în stabilirea responsa bilităților victimei, să se
cunoa scă istoricul relațiilor interpersonale intramaritale, frecvența și evoluția
conflictelor conjugale în vederea evaluării potențialului conflictogen al diadei
maritale, stabilirea responsa bilității fiecăruia, fie el victimă, fie agresor, la
instalarea distorsiunilor funcționalității cuplului conjugal.
Când femeia răspunde tratamentului abuziv la care este supusă ,
agresiunea ei urmărește câțiva pași : întâi se lasă pradă supărării, furiei (furia
înăbușe autocontrolul), dacă provoc area continuă, furia crește în intensitate,
femeia începe mai întâi să strige, apoi, intensitatea disconfortului emoțional
fiind și mai mare, recurge la agresiuni fizice, ajungâ ndu-se în cazurile grave
la omorârea agresorului. În acel moment, femeia conștientizează că, deși a
încălcat norma, este în sfârșit liberă. De fapt, nivelul crescut al frustrării este
cel care suscită trecerea la actul agresiv. Ted Gurr (cf. R. Amirou,
op.cit.p.37) arată că, dacă nivelul de aspirații al indivizilor nu e ste însoțit de o
ameliorare a vieții lor, acolo apare violența. Aceasta este și opinia lui Merton
care a propus coonc eptul de privare sau frustrare relativă, pentru a descrie
acest fenomen.

Femeile care au suferit timp îndelunga t violență fizică și emoțională din
partea partenerilor lor de viață au fost supuse de fapt unor evenimente care
le-au traumatizat. Din punc t de vedere psihanalitic, trauma a fost considerată
ca „eveniment din viața subiectului ce se definește prin intensitatea sa,
incapacitatea în care se găsește subiectul de a-i răspunde în mod adecvat,
tulburarea și efectele patogene durabile pe care le provoa că în organizarea
psihică (Laplanche, J.; Pontaks, J.B., 1994) . Unii psihanaliști consideră
tulburările post-traumatice ca fiind cauzate de unele predispoziții
psihologice, iar traumatismele nu fac decât să precipite debutul unei astfel de
tulburări desemnate în termeni psihanalitici ca „nevroză post-traumatică”.
J.L.H erman (1992) include între traumele de lungă durată, asociată situației
de captivitate, și abuzurile dom estice, fie ele fizice sau emoționale.
Ne-am propus o trecere în revistă a analizelor făcute privind omorul în
cadrul intrafamilial deoarece, așa cum se va vedea mai târziu, din investigația
făcută la penitenciarul Târgșor a reieșit că majoritatea deținutelor au săvârșit
astfel de infracțiuni în cadrul domestic și au fost supuse violențelor înainte de
depune rea în penitenciar, atât în familia de origine cât și în familia proprie.
2.3Profilul psihosocial al femeii „criminal” – st udiu de caz Târgșor
Profilul personalității criminale
În literatura de specialitate, s-a încercat și se mai încearcă o conturare a
unui profil de personalitate criminală. Giacomo Canepa (1987) a arătat, în
urma unor investigații aprofunda te, că există corelații între comportamentul
antisocial-delictual și unele trăsături de personalitate : impulsivitate mărită,
indiferență afectivă, egocentrism, agresivitate, tendințe de opoz iție,
scepticism, tendința de a percepe realitatea în mod deformat, lipsa
comportamentului prosocial, sentimentul că totul se produc e în funcție de

prezența sau absența șansei, indecizia interioară, profunda dificultate de
autoreprezentare etc.
Ca urmare, au fost utilizate mai multe criterii de clasificare între care :
gradul de conștientizare și control al comportamentului criminal
(infractori normali/anormali), tendința de repetare a acțiunilor criminale
(infractori recidiviști/nerecidiviști), gradul de pregătire infracțională
(infractori ocazionali/infractori de carieră). Lewis Yablonski (1990) a
diferențiat patru categorii de criminali în funcție de modul în care
personalitatea infractorului afectează comportamentul lui criminal :
criminalii socializați (prezintă tulburări emoționale mai pronunț ate decât la
persoanele care nu au comis infracțiuni; devin criminali în urma impactului
contextului social în care învață reguli și internalizează valori deviante; apar
mai mult ca autori de infracțiuni contra proprietății), criminali nevrotici
(comit infracțiuni din cauza compulsiunilor nevrotice; ei sunt conștienți că
există ceva rău în gândirea și comportamentul lor; sunt anxioși, prezintă
distorsiuni ale personalității; aici intră mai mult cleptomanii, piromanii,
autorii furturilor din magazine etc.), criminali psihotici (au dezordini severe
ale personalității, o percepție complet distorsionată asupra societății, nu-și
planifică crimele, sunt înclinați să comită în special acte de violență, inclusiv
omorul), criminalii sociopați (personalitate egocentrică, pot victimiza cu
ușurință pe alții cu un m inim sentiment de anxietate și vinovă ție).
Încercarea de a surprinde caracteristicile tipice ale personalității
criminale este extrem de dificilă, mai ales dacă este vorba să diferențiem net
personalitatea infractorului de cea a non-infractorului, deoarece
„personalitatea individului uman, indiferent de statutul ei din punc t de vedere
juridic (infractor/non-infractor) este mai mult sau mai puțin contradictoriu
structurată, trăsăturile negative coexistând cu cele pozitive (T. Bogda n,
1973) . Or proporția acestor trăsături (pozitive și negative) nu corelează
întotdeauna pozitiv cu statutul juridic al persoanei. Este posibil ca, la nivelul

unei persoane, care chiar dacă a comis o infracțiune, trăsăturile pozitive să
predomine. La fel cum, în cazul unei persoane care nu încalcă legea penală,
suma trăsăturilor negative (agresivitate, impulsivitate, nesinceritate etc.) să
predomine, ea fiind foarte activă în a încălca normele social-juridice :
contravenții, sancțiuni disciplinare etc. (T.Butoi, op.c it.p.97)
Cunoa șterea profilului de personalitate a infractorului ar facilita mai
ales realizarea de programe diferențiate și individualizate de reeducare,
recuperare și reinserție sociale, dar este utilă și pentru organele judiciare în
soluționarea legală a cauzelor. T. Butoi a făcut un inventar de particularități
psihologice ale diferitelor categorii de infractori (op.cit.p.98- 100). Ne vom
opri în cele ce urmează la trăsăturile de personalitate specifice asasinului, așa
cum le vede autorul : manifestă irascibilitate, impulsivitate și agresivitatee
crescută; este egocentric, dominator, având o capacitate de gândire scăzută,
este instabil și superficial în relații afective, ceea ce îl face să se angajeze în
situații conflictuale, reacționând violent; comiterea infracțiunii devine
posibilă din cauza intrării individului într-un mediu care oferă situații
conflictuale de la care el nu știe sau nu poate să se sustragă; după motivul
asasinatului și gradul de violență cu care infractorul săvârșește asasinatul ne
putem da seama dacă avem de-a face sau nu cu un infractor normal. În cazul
asasinilor normali nu este vorba de plăcere sadică, ci de o relaxare după o
mare tensiune în urma rezolvării unei situații conflictuale pe calea
asasinatului. Este deci o aparentă satisfacție momentană după actul săvârșit.
Situația conflictuală în care se află asasinul este dublată de un temperament
impulsiv, de o motricitate sporită care se exteriorizează prin violență de ordin
fizic. Conform lui T. Bogda n (1973, op.cit. p.93) , asasinul este insensibil la
durerile fizice ale altora și de aceea este lipsit de compasiune față de semeni.
Această insensibilitate nu e ste înnăscută, ci este învățată social.
J. Pinatel (cf. R.M.S tănoiu, 2002 p.173) consideră că nici una din
trăsăturile de personalitate frecvent întâlnite la infractori nu este suficientă

prin ea-însăși să imprime o anumită orientare antisocială personalității. Nici
egocentrismul, nici labilitatea, nici agresivitatea și nici indiferența afectivă,
luate izolat, nu sunt specifice infractorului. Numai reunirea lor într-o
constelație conferă personalității un caracter specific și îi imprimă o anumită
orientare. Această constelație de trăsături ar reprezenta nucleul central al
personalității criminale. Toate celelalte trăsături psihologice care se întâlnesc
mai mult sau mai puțin frecvent la criminal ar constitui variabile care nu sunt
asociate cu trecerea la act, ci numai cu modalitățile de executare a
infracțiunii. În cazul tipului normal de personalitate, numai constelația
trăsăturilor amintite, dintre care nici una nu este anormală în sine, conferă
personalității globale un caracter specific și o orientare anumită.
Personalitatea criminală, ca o constelație de trăsături, apare, în această
viziune ca o rezultantă și nu c a un da t.
Obiective
Studiul de față își propune : (a) să contribuie la înțelegerea motivațiilor și
naturii actului criminal feminin; (b) de asemenea, ne propune m obținerea
unei imagini mai comprehensive privind personalitatea criminală feminină;
(c) înțelegerea femeii încarcerate pentru omor prin dezvoltarea unui profil
sociopsihologic al femeii închise pentru omor în penitenciarul Târgșor,
dinamica personală a comportamentului lor violent și caracteristicille
omorurilor comise de aceste femei.
Metodologie
Investigația noastră a fost realizată în penitenciarul Târgșor, penitenciar de
femei, situat în județul Prahova , în apropierea municipiului Ploiești 76 pe
parcursul a 4 luni (iulie, septembrie-decembrie, 2003)
76 Mulțumim conduc erii și personalului penitenciarului pentru permiterea accesului în uni tate și pentru ajutorul
prețios pe care ni l-au oferit.

Conform datelor oferite de conduc erea penitenciarului, structura efectivului
de deținute se prezenta astfel : în 2000 erau 756 de deținute, în 2001 – 642, iar
în 2002 – 553. Dintre acestea, în 2003, 180 de femei erau încarcerate pentru
omor. Cele mai multe au vârste cuprinse între 21-30 și 41-60 ani. Se mai
observă că majoritatea deținutelor provin și au domiciliul în mediul urban. În
ceea ce privește nivelul de instrucție, cele mai multe dintre deținute au studii
gimnaziale, dar un număr important au urmat un liceu sau sunt analfabete-
primare. Pedepsele pe care acestea le-au primit sunt, în majoritatea cazurilor
până la 10 a ni.

.Tabel : Structura efectivului de deținute din penitenciarul Târgșor, 2000-2002
2000 2001 2002
Nivel de
InstrucțieAnalfabete 130 103 87
școală primară 134 111 105
Gimnaziu 322 293 278
școală profe sională 45 39 33
liceu 145 147 149
școală postliceală 5 7 4
Universitate 10 11 16
Mediu de
ProveniențăUrban 494 421 451
Rura l 298 290 221
DomiciliuUrban 459 270 460
Rura l 333 441 212
Vârstă14 – 18 20 5 4
18 – 21 80 41 33
21 – 30 285 247 210
31 – 40 175 182 193
41 – 60 221 222 219
> 60 11 14 13
Condamn are
Definitivă< 6 luni 11 – 3
6 – 12 l uni 41 31 11
1 – 3 a ni 201 186 119
3 – 5 a ni 198 142 131
5 – 10 a ni 148 130 132
10 – 15 a ni 63 68 72
15 – 20 a ni 88 77 72
> 20 5 6 12
Pe viață 1 2 1
Total 756 642553
Eșantionul de subiecți a fost alcătuit după cum urmează : 180 de
femei închise pentru omor au fost investigate pentru prefigurarea unei identități
sociale, 100 de deținute încarcerate pentru infracțiunea de omor au fost luate în
calcul în analizarea fișelor criminologice, 40 dintre acestea au fost investigate
pentru sur prinderea unui eventual profil psihologic.

Metodă: aplicarea în criminologie a unor metode de cercetare ce
au fost elaborate în vederea realizării altor scopuri decât acelea ale explicării
criminalității , cât și interferența care este posibil să se produc ă aici între
metodele proprii științelor sociale și metodele specifice ale altor domenii de

cercetare (cum ar fi medicina) au drept consecință „un anume dualism pe plan
metodologic. Acest dualism nu trebuie privit ca un mozaic, un inventar de
metode și tehnici împrumutate din alte discipline, ci trebuie considerat ca având
o finalitate integratoare”. (R.M.S tănoiu, op.c it.p.33) .
Primul pas a fost identificarea femeilor închise pentru omor și
pruncucidere După aceasta, am trecut la analiza datelor pentru prefigurarea unei
identități sociale a acestora, așa cum au reieșit din statisticile penitenciarului și
din fișele criminologice. Următoarea fază a fost ca, pornind de la fișele
criminologice, să se stabilească și o identitate criminală. Această analiză s-a
făcut numai pentru 100 din cele 180 de deținute, pentru care s-au completat fișe
criminologice. Pentru profilul psihologic al acestor criminale, eșantionul nostru
s-a redus la 40 de subiecți, dată fiind amploarea investigației. Din acest eșantion,
în urma unor prelucrări de ordin statistic,
s-au selectat acele deținute care au obținut scorurile cele mai mari ca victime ale
violenței domestice și li s-a schițat și acestora un profil psihologic. Toate cele 40
de deținute au acceptat și au fost supuse unui interviu diirijat, a cărui analiză va
fi făcută în secțiunea a IV-a.
Fișele criminologice (vezi anexa nr.1) au cuprins datele personale ale
criminalei, articolul din codul penal în care se încadra fapta inculpatei, date de
identificare privind dosarul, informații legate de infracțiune, de autoarea
infracțiunii (vârstă, locul nașterii, domiciliul, antecedente penale, nivelul de
instruire, comportament adictiv sau nu, afecțiuni psihice diagnost icate, rezultate
ale expertizei medico-legale, informații privind familia de origine și familia
proprie), informații privind momentul savârșirii infracțiunii, date de identificare
a victimei, comportamentul inculpatei în perioada detenției, date privitoare la
desfășurarea urmăririi penale. Menționăm că unele din aceste informații nu au
figurat în toate cele 100 de dosare cercetate, de aceea informația are un caracter
parțial, însă ne ajută totuși să ne facem o imagine legat de profilul social și
criminal al subi ecților noșt ri.

Teste și chestionare : deși considerate în criminologie tehnici secunda re,
testele folosite de noi ni s-au părut relevante pentru pune rea în evidență a unor
trăsături psihologice specifice femeii autoare a infracțiunii de omor, încarcerată
în penitenciarul Târgșor. Factorii de natură psihologică au fost coroborați cu cei
sociali.
Au fost aplicate următoarele teste : testul de personalitate
Eysenck,(D.S.Săucan,2001, p.161) ) un test obiectiv de explorare a
personalității, pentru pune rea în evidență a echilibrului emoțional și a
dimensiunii extraversie/introversie; s-a utilizat etalonul cunosc ut pentru
departajarea subiecților, în funcție de tipurile extravert-ambivert-introvert; testul
mai permite și surprinderea altei variabile (propusă de autorul probei în
completarea tipologiei lui Jung) denumită nevrotism sau echilibru afectiv; testul
16 PF-Cattell (1970) care permite obținerea unei informații cât mai complete
legate de trăsăturile de personalitate; cele 16 dimensiuni propuse , considerate
entități funcționale independente cu semnificație psihologică reală, asigură o
analiză completă a personalității; testul de empatie emoțională Mehrabian-
Epstein (S. Marcus, 1971) pentru pune rea în evidență a capacității empatice de
tip emoțional; alegerea probei a fost justificată de ideea că empatia este în fond
un proces de comunicare nonve rbală, realizat implicit, un proces activ și
interactiv, format și rafinat prin interjocul comunicării; testul Berger al
acceptării de sine (Rita Aero și Elliot Weiner,!988) pentru surprinderea
imaginii despre sine pe care subiecții noștri au avut-o, deoarece de cât de bine
acceptăm ceea ce vedem ca self al nostru depinde sănătatea noastră emoțională;
folosirea scalei fricii de evaluare negativă (R. Aero și E. Weiner, op.cit.) a fost
justificată de faptul că bună parte din anxietate și disconfortul resimțit de unele
persoane este cauzată de felul în care alții ne tratează; testul locului de control
– Nowicki (R. Aero și E. Weiner, op.cit.) care măsoară felul în care percepem
relația dintre acțiunile noastre și consecințele ce decurg din ele, credința că
recompensa și pedeapsa depinde fie de acțiunile proprii fie de cele ale oamenilor

din jurul nostru; scala autoevaluării depresiei Zung (Aero și Weiner, op.cit.)
pune în evidență măsura în care individul uman conștientizează propria depresie;
testul Beck de evaluarea depresiei măsoară nivelul real de depresie la care o
persoană se află; inventarul de ostilitate Buss și Durkee (Aero și Weiner,
op.cit.) ajută la estimarea globală a ostilității proprie unui subiect și la definirea
tipurilor de ostilitate care îi sunt caracteristice; chestionarul de personalitate
E.P.Q . analizează dimensiuni esențiale ale personalității, evaluează echilibrul
general al structurii și pune în evidență eventualele personalități dizarmonice cu
potențial dezaptativ latent; chestionarul de violență alcătuit de noi (cuprinde 22
de itemi) pentru evidențierea nivelului de violență supor tată de o persoană în
familia de origine și în cea personală, dar și a motivelor care au făcut să nu poa tă
sau să nu vrea să se sustragă violenței; scala strategiilor de coping Folkman și
Lazarus (L.T.A rcel și colab., 1995) care pune în evidență atât nivelul capacității
de a face față violenței, cât și tipul de strategii de coping adoptate; Harvard
trauma questionnaire (L.T.A rcel, op.cit) a fost utilizat pentru a măsura nivelul
de traumatizare; chestionarul Mississippi și interviul PTDS – Watson (Arcel
și colab., op.c it.) pentru evaluarea nivelului de stres post traumatic.
Interviul: femeile testate și intervievate nu reprezintă popul ația generală
a femeilor încarcerate la Târgșor pentru uciderea partenerului violent; de aceea,
acest studiu exploratoriu și rezultatele sale nu sunt reprezentative pentru întreaga
popul ație carcerală conda mnată pentru omorârea partenerului de viață, totuși cu
un lot robust de circa 35 de femei se pot obține unele direcții de analiză ce poate
fi continuată în viitor; interviul a vizat elemente ce țin de experiența trecută a
subiecților noștri, de prezentul și de viitorul lor; s-a concentrat pe elemente
demografice, pe percepția asupra familiei și caracteristicilor rudelor/vecinilor, pe
pove stiri legate de violența domestică (în termenii victimizării personale), pe
elemente ce țin de prezența sau absența comportamentului adictiv; interviul a
avut la bază coope rarea verbală între două persoane și ne-a permis să culegem
date de la subiecții noștri, a fost de natură formală (ceea ce în psihologie se

numește interviu dirijat); construcțiile narative ale femeilor intervievate le-au
permis să descopere legături anterioare nesesizate între relații și perioade din
viața lor.
Rezultatele și discutarea lor
Identitatea soc ială
În urma prelucrării datelor, se constată că majoritatea infractoarelor au fost
cu vârste cuprinse între 40 și 50 de ani (61). La mică distanță, sunt cele cu vârste
cuprinse între 30 și 40 de ani (53) (Tabelul 1). De asemenea, rezultatele au scos
la iveală faptul că nivelul de instrucție al cazurilor investigate este foarte scăzut.
Astfel, 56,66% (102) dintre femei aveau doar ciclul gimnazial terminat, numai
17,77% (32) aveau liceul și 16,11% (29) ciclul primar (Tabelul 2). Dat fiind
nivelul de instrucție, era de așteptat ca majoritatea femeilor incluse în eșantion
să nu aibe un loc de muncă sau să fie slab calificate profesional. Prin urmare,
133 dintre acestea nu dispune au de un loc de muncă, 16 dintre ele erau
muncitoare, pe când în restul cazurilor distribuția a fost relativ egală (Tabelul 3).
Majoritatea femeilor din eșantion 33,33% (60), care au comis omucidere, sunt
căsătorite, 22,22% (40) văduve , și, la mică distanță, sunt cele care trăiesc în
concubinaj 20% (36). A mai ieșit în evidență faptul că 17,22% (31) dintre femei
erau necăsătorite și doar 7,22% (13) divorțate (Tabelul 4). Menționăm că 100 (o
singură persoană de altă cetățenie, lucru valabil și pentru întreg eșantionul-
Tabelul 7) din cele 180 de femei chestionate și intervievate, s-au folosit și fișe
criminologice (Tabelele 5,6 7, 8, 10-23). Datele au mai arătat faptul că în
familiile proprii/concubinaj cât și în cele de origine au existat conflicte. Istoricul
relațiilor soț-soție, de exemplu, sugerează existența actelor de gelozie și violențe
de partea ambilor parteneri. Rezultatele au mai arătat următoarele lucruri: că
majoritatea criminalelor au avut locuință stabilă (Tabelul 5) și că cele mai multe,
la momentul comiterii infracțiunii, au fost cu vârstele cuprinse între 18 și 50 de

ani (distribuția fiind aproximativ egală pentru 18-30, 30-40 și 40-50) și provin
din mediul rural (Tabelul 8).
Tabelul 1.Vârstă infractor

20 < 1
20-30 an i 31
30-40 an i 53
40-50 an i 61
50-60 an i 26
60 > 7
Total * 179
Notă: *A existat u n caz unde nu era specificată vâr sta.
Tabelul 2. N ivel de instrucție

Nivel de instrucțieDate brute Procente
Analfabete 13 7,22%
Ciclu primar 29 16,11%
Ciclu gimnazial 102 56,66%
Șc. profesională 3 1,66%
Liceu 32 17,77%
Șc. Postliceală – –
Universitate 1 0,55%
Total 180 100%

Tabelul 3. Profesia

Muncitoare 16
Contabilă 2
Muncitoare nec. 3
Comerciant 1
Pensionară 3
Barman 3
Educatoar e 2
Medic 1
Șomeră 4
Agricultoare 4
Vânzătoar e 3
Bucătar 3
Fotogr af 1
Tehnician 1
Fără 133
Total 180
Tabelul 4. Statutul mar ital
Statut Date brute Procente
Văduve 40 22,22%
Divorțate 13 7,22%
Necăsătorite 31 17,22%
Căsătorite 60 33,33%
Concubinaj 36 20%
Total 180 100%
Tabelul 5. D ate privind locuința au torului infracțiunii
1Stabilă 84
2Instabilă 16
3Nu are –
Tab elul 6. D omiciliul
Urban Rural
46 54
Tab elul 7. D ate privind cetățenia autorului infracțiunii
Român ă Altă cetățenie
99 1 (moldove nească)

Tabelul 8. V ârsta la mome ntul comiterii infracțiunii
17 an i18-30 an i30-40 an i40-50 an i50 >
130 29 28 12
3.4.2. Identitate criminală
Reprezentativ pentru întreg eșantionul este faptul că actul criminal s-a
desfășurat in mediul urban (Tabelul 9). În ce privește cele 100 de cazuri studiate
și cu ajutorul fișelor criminologice, rezultatele au arătat că:
•Marea majoritate a criminalelor au săvârșit pentru prima dată o
infracțiune, fără premeditare;
•Au avut discernământ;
•Omorul calificat a primat;
•Actul criminal s-a săvârșit individual în cea mai mare parte a cazurilor;
Majoritatea criminalelor au săvârșit actul criminal fără martori, neluând
măsuri nici pentru a-l comite și nici pentru a nu fi descoperite;
•Locul concret al săvârșirii infracțiunii: atât locuința victimei cât și cea a
criminalei;
•Atitudinea victimei în momentul savârsirii crimei: in cea mai mare parte a
cazurilor a fost caracterizată de imposibilitate de reactie, ținând cont și de
faptul că era sub i nfluența alcoolului;
•În cele mai multe din cazuri, victima a fost în imposibilitate de a reacționa
anterior săvârșirii faptei; marea majoritate a victimelor consum aseră
alcool în momentul comiterii omuciderii.

Tabelul 9. Loc ul unde s-a săvâr șit fap ta

Mediul Date brute Procente
Urban 101 56,11%
Rural 79 43,89%
Total 180 100%

Tab elul 10. C onsumul de alcool al inculpatei în mome ntul săvâr șirii infracțiunii
Consumase 44
Nu consumase 22
Situație neprecizată 34
Tabelul 11. D ate privind sexul victimei infracțiunii
Masculin Feminin
73 31
Tabelul 12. D ate privind domiciliul victimei infracțiunii(mediul)
Urban Rural
52 52
Tab elul 13. D ate privind cazierul judiciar al autorului infracțiunii
Primar Antecedente penale, dar
nerecidivistRecidivist
95 2 3
Tabelul 14. D ate privind discernămân tul autorului în mome ntul săvâr șirii infracțiunii
Păstrat Diminuat
95 5
Tabelul 15. D ate privind formele infracțiunii de omor săvâr șite
1Omor (art. 174 C .Pen)20
2Omor calificat (ar t. 175 C . Pen)59
3Omor deosebit de grav (ar t. 176 C .
Pen)21
Tab elul 16. D ate privind premeditarea infracțiunii
Cu premeditare Fără premeditare
11 89

Tabelul 17. M odul de operare
Individual Grup
80 20

Tabelul 18. Exi stența gr upului de mar tori
Fără mar tori Cu mar tori
72 28
Tabelul 19. M ăsuri luate pentru săvâr șirea infracțiunii
Nu a luat nici o măs ură 85
Stabilirea locului٭ 6
Stabilirea datei٭ 6
Alte situații٭ procurarea mijloacelor materiale (8),
imobilizarea victimei (1)
Notă:*S-au luat măs uri. În cele 9 cazuri specificate s-au specificat atât l ocul cât și data.
Tabelul 20. M ăsuri pentru a nu fi descoperit
Nu a luat nici o măs ură 53
Inducerea în eroare a or ganelor de
urmărire penală٭23
Înlăturarea urmelor infracțiunii٭ 28
Dispariția de la domiciliu٭ 5
Notă :*S-au luat măs uri. Au existat cazuri unde s-au luat câte două măs uri.
Tabelul 21. Loc ul concret al săvâr șirii infracțiunii
Locuința au torului infracțiunii٭ 62
Locuința victimei infracțiunii٭ 73
Loc public 12
Alte situații domiciliul părinților inculpatei (1), l ocuința
persoanei cu care victima avea relații
extraconjugale (1)
Notă:*În foar te multe din cazuri infracțiunea s-a desfășurat atât î n locuința au torului
cât și în cea a vi ctimei.
Tabelul 22. A titudinea victimei față d e inculpat an terior comiterii faptei
Indiferență 12
Provoc atoar e 15
Imposibilitate de reacție 34
Altercație alcool٭ 23
Altercație inițiată d e inculpată٭ 1
Ripostă٭ 1
Altercație alcool victimă٭ 8
Altercație٭ 6
Total 100
Notă: *Alte situații.

Tabelul 25. S ituația consumului de alcool al victimei în mome ntul săvâr șirii infracțiunii
Nu consumase 6
Consumase 53
Situație neprecizată 22
Notă: Au fost cazuri unde nu au existat d ate.
Profilul psihologic
Elemente de structură personologică
Pentru susținerea argumentației, am aplicat o serie de probe care au fost
deja prezentate în analiza demersului metodologic. După aplicarea testelor și
prelucrarea rezultatelor s-a recurs la metode statistice pentru stabilirea unor
elemente de statistică primară (media, minimum și maximum, abaterea standard
vezi- anexa nr.3), semnificația diferenței între procente. Subiecții care au făcut
obiectul investigației au fost în num ăr de 40.
(a)Prezentarea rezultatelor lotului pe variabile :
•În ceea ce privește variabila extraversie/introversie lotul s-a
prezentat astfel: din cei 40 de subiecți, 7 sunt introverte, 17
ambiverte spre introverte, 9 ambiverte spre extraverte și 7
extraverte; prin urmare, 61,53% dintre femeile investigate sunt
introverte și ambiverte spre introverte; media lotului a fost
11,84, adică subiecții în ansamblul lor sunt ambiverți spre
introverți.
•Analizînd dimensiunea nevrozism, am constatat că 21 dintre
subiecți sunt echilibrați afectiv, iar 19 prezintă dezechilibru afectiv
sau tendință spre dezechilibru, deci 52,5% față de 47,5% ; media
lotului se plasează pe spațiul tendință spre dezechilibru afectiv;
conform scalei, numai 13 dintre subiecți prezintă totalmente
echilibru afectiv; așadar s-ar putea spune că tendința subiecților în
ansamblul lor este să p rezinte dezechilibru afectiv.

•Referitor la rezultatele testului Cattell, ele s-au prezentat ca în
tabelul de mai jos:
Factor
ul
Media lotului
A 5,7
B 2,02
C 3,25
E 5,62
F 4,05
G 4,57
H 4,70
I 5,72
L 5,80
M 3,65
N 4,17
O 7,27
Q 1 5,22
Q 2 6,15
Q 3 5,15
Q 4 5,70

Din analiza tabelului, observăm că femeile investigate de noi sunt
cu tendință spre închidere în sine, rezervate, detașate, critice și
ușor distante, au un nivel redus de inteligență, cu operativitate
mentală primară, prezintă un nivel al emotivității crescut, sunt
versatile dispozițional, agitate, au o oarecare tendință spre
agresivitate, autoritarism, spirit de rivalitate, încăpățânare; sunt
în majoritatea cazurilor tăcute, serioase, liniștite (poate numai în
aparență din cauza mediului coercitiv al penitenciarului), cele
mai multe au tendința de a fi oportuniste, sunt timide, temătoare,
au tendința spre tandrețe, sensibilitate, dependență (acest lucru
se poate explica prin faptul că le lipsește familia, mai ales copiii,
majoritatea fiind mame), sunt bănuitoare, suspicioase, au
tendința de a fi directe, sunt inabile în relațiile interpersonale,
prezintă sentimentul de culpabilitate, un grad relativ de
anxietate, sunt dependente de grup, au un spirit gregar, dar îi
urmează pe alții nu din convingere și nu valorizează grupul, le

lipsește controlul emoțional, se află în conflict cu sine, sunt
impulsive și au capacitate redusă de integrare; tendința grupului
este spre tensiune, frustrare, surmenare. Un grafic al profilului de
personalitate pe cei 16 factori ai testului pentru grupul investigat
constituie obiectul anexei nr.2.
• Rezultatele la testul de empatie au relevat următoarele: în ansamblul
său lotul are rezultate care se plasează pe scala empatiei la nivelul
slab și mediu spre slab empatic, 29 de subiecți (72,5% ) având
rezultate slab empatice (sub +33), iar 11 rezultate mediu empatice,
numai un singur subiect având un nivel bun empatic; prin urmare,
deținutele care au fost închise pentru omucidere nu prezintă acea
capacitate care să le permită comunicarea implicită cu celălalt,
rezolvarea situațiilor conflictuale printr-un stil integrativ de
negociere.
•În ceea ce privește acceptarea de sine subiecții au, în majoritatea
lor, un nivel scăzut și mediu spre slab al acceptării de sine (58,97% );
media lotului se încadrează în spațiul nivel scăzut al acceptării de
sine; este firesc să se întâmple așa deoarece deținutele,
conștientizând gravitatea faptei pe care au comis-o, se
autoculpabilizează, trăiesc sentimente de regret și prezintă complexe
de inferioritate prin raportarea la semenii din comunitatea în care au
trăit.
•Frica de evaluare negativă aplicat acestor subiecți a evidențiat că
majoritatea se tem permanent de a nu fi evaluate negativ, acest lucru
fiind cauzat atât de regulile și normele specifice vieții de
penitenciarr, cât și mediului, comunității în care au trăit și ale căror
principii le-au încălcat; peste 55% au un nivel ridicat al fricii de
evaluare negativă.

•Referitor la variabila depresie, atât cea conștientizată, cât și cea
evaluată, rezultatele ne-au arătat surprinzător că aceste femei nu au
un nivel ridicat al depresiei, în marea lor majoritate, cu
mențiunea că, totuși, în cazul depresiei conștientizate procentul
celor care au un nivel ridicat de conștientizare este destul de
mare (41,93% ).
•Rezultatele la testul de personalitate E.P.Q . se prezintă astfel :
majoritatea subiecților prezintă o extraversie tipică, caracterizată
prin trăiri emoționale putenice, reacții afective nestăpânite și ample,
acțiune spont ană și impulsivă, oscilații în activitate, nepăsare,
indolență, tendința spre agresivitate și de a reacționa prompt la
frustrare (54,36% ); de asemenea, la dimensiunea psihotism, subiecții
se plasează ca avân d tendință spre destructurare, adică sunt
predispuși la duritate, autoritari, cu un grad relativ de ostilitate, cu
tendințe de asumarea riscului fără analiza consecințelor (53,18% ); la
dimensiunea tulburări de comportament la care notele brute mari
sunt predictive pentru un comportament antisocial, pentru condui te
deviante de diverse grade de gravitate, mai mult de jumătate dintre
subiecți au tendința de a prezenta un a stfel de comportament (52,56%
).
•Aplicarea inventarului de ostilitate a pus în evidență următoarele
rezultate: majoritatea subiecților au un nivel ridicat de
negativism(57,5% ), prezentând un comportament opoz ant, refuzând
coope rarea, de la nonc omplianță pasivă la răzvrătire deschisă
împotriva regulilor sau conve nțiilor; cu toate că se
autoculpabilizează, își regretă fapta, trăiesc resentimente în mod
acut (62,5% ); majoritatea își exprimă ostilitatea în mod indirect,
manifestându-și iritarea față de obiecte (67,5% ); în ceea ce privește
nivelul de violență fizică pe care o folosesc, acesta este scăzut pe

ansamblul lotului (65% nu sunt adeptele folosirii acestei modalități
de a-și rezolva conflictele); toți subiecții sunt suspicioși,
proiectându-și propria ostilitate în ceilalți pe care îi bănuiesc
chiar că ar vrea să l e facă rău.
•Nivelul de sindrom de stres post traumatic pus în evidență de
testul Mississippi și de PTDS pentru adulți este la cei mai mulți
dintre subiecți sub medie (55,55% și 58,33% ), însă sunt multe
femei în lotul investigat care prezintă un nivel ridicat al acestui
tip de stres (44,44% și 41,66% ), de aceea s-ar putea impune
recomandarea ca aceste femei să urmeze în penitenciar un program
susținut de psihoterapie.
Strategiile de coping
Când vorbim la strategii de coping trebuie să ne gândim la căile pe care le
folosește individul uman, emoționale, cognitive și comportamentale pentru a
face față oricărei situații legate variate forme de pierdere personală sau
interpersonală.(Nurius și Gaylord, 1998) . Rezultatele au evidențiat că, pe
ansamblul lotului, nivelul de coping este relativ ridicat, 52,5% dintre
subiecți avân d dezvoltate astfel de strategii. Se impune , însă, observația că
numărul celor care nu au dezvoltat astfel de strategii este destul de mare
(47,5% ). Și în acest caz, se impun organizarea în penitenciar a unor focus
grupuri în cadrul cărora deținutele să fie îndrumate și antrenate să-și dezvolte
acele modalități care să le ajute să facă față oricărei pierderi în plan personal și
interpersonal.
Un plus de informație ni-l aduce analiza tipurilor de strategii. Rezultatele
au evidențiat faptul că foarte multe dintre deținutele, închise pentru omor,
au dezvoltat strategii de coping care se încadrează în stilul nevrotic, ce
cuprinde renunțarea și culpabilizarea , media lotului la acest stil fiind mare în
raport cu media altor stiluri (27); foarte multe dintre deținute au abordat însă

și strategii care se încadrează în stilul matur, constructiv (media este 20,5) ;
aici sunt cuprinse calea interpersonală, calea analitică, prosocială, asumarea
riscului, învățarea, schimbarea și „lupta” (fighting); acest lucru poate fi explicat
prin aceea că aceste căi, deși nu le-au fost specifice anterior comiterii faptei, s-
au dezvoltat în perioada de detenție, date fiind particularitățile supraviețuirii în
spațiul carceral ; specifice, însă, lotului nostru au fost strategiile de tip
borde r-line (închidere în sine și evitarea retrăirii evenimenntului traumatic):
media lotului la acest stil a fost cea mai mare prin raportarea la mediile celorlalte
stiluri (32); s-ar mai impune și observația că tipurile de strategii mature nu sunt
de natură constructivă, ci mai mult instrumentală.
Variabila „ vi olență suportată”
Grupul femeilor închise pentru omor care au suportat abuzuri fizice
și emoționale este mai mic procentual decât al celor care nu au fost supuse
acestui tip de abuzuri în familia de origine și în cea proprie (52,5% față de
47,5% ); diferența între procente nu este însă semnificativă statistic deoarece și
numărul celor din grupul al doilea este relativ mare; din analiza sociologică a
informațiilor referitoare la familia deținutelor închise pentru omor, la istoricul
relațiilor interpersonale în cadrul domestic, a reieșit că majoritatea subiecților
dintre cele 180 de deținute din penitenciarul Târgșor au trăit într-un mediu
violent.
(b)Expe riența abuzului în familie: criteriu diferențiator
Folosind tehnica statistică a abaterii standard, am considerat grupul cu
nivel de violență supor tată în spațiul domestic (G1) cu rezultate de dincolo de
medie la care s-a adăugat o sigmă până la valoarea cea mai mare înregistrată de

lot (între 57 și 92). Din grupul celor care nu au fost victime ale abuzului în
familie (G2) fac parte subiecții cu rezultate cuprinse în spațiul de dincolo de
medie minus o sigmă și până la cea mai mică valoare înregistrată la nivelul
lotului (între 24 și 56). Presupunâ nd că femeile din G1 diferă în ceea ce privește
anumite trăsături de personalitate (nevrozism, empatie, nivel al depresiei, nivel
al ostilității, psihotism) și nivelurile de stres post traumatic, am procedat la
compararea procentuală a acestor două subloturi pentru a pune în evidență
eventualele diferențe.
Rezultatele au arătat că subiecții din G1 sunt mai instabile
emoțional/afectiv decât cele din G2 (61, 9% față de 53, 84%); în ceea ce
privește empatia emoțională, femeile din G1 sunt în majoritatea lor slab sau
mediu spre slab empatice, în timp ce cele din G2 au majoritar un nivel
mediu spre bun și bun al empatiei (52,64% față de 57,14% ). Am putea
explica această situație prin faptul că acelor femei care au fost supuse în mod
constant abuzului fizic sau/și emoțional le-a lipsit în mai mare măsură
capacitatea de a se transpune în partener pentru a-i anticipa, înțelege și
predicționa trăirile, atitudinile și acțiunile; posibil ca incapacitatea lor de
comunicare să se fi răsfrânt asupra relației interpersonale cu partenerul;
Depresia în cazul celor din G1 este semnificativ mai mare decât al
celor din G2. Subiecții din primul grup au în proporție de 57,36% un nivel al
depresiei reale ridicat sau mediu spre ridicat, iar cei din al doilea un nivel scăzut
sau mediu spre scăzut (71,42% ). Am explicat aceasta prin faptul că femeile care
au supor tat violență în familie au intrat deja în penitenciar cu depresie
dezvoltată, date fiind abuzurile de tot felul la care au fost supuse , iar perioada de
detenție nu a făcut decât să le accentueze această stare, dată fiind lipsa în
programul de penitenciar a tehnicilor psihoterapeutice de recuperare.
Și în ceea ce privește nivelul de ostilitate, cele două grupuri diferă :
vorbind despre dimensiunea resentimente trebuie să arătăm că subiecții din G1
au un nivel semnificativ mai ridicat al acestora prin raportare la cei din G2

(G1 – 58,2% , G2 – 46,4% ), probabil că resentimentele celor din primul grup au
rădăcini cu mult mai adânci, subiecții gândindu-se la partenerii lor nu ca la
victimă, ci ca la abuzator; abuzul nu a încetat odată cu moartea agresorului;
deosebiri mai apar și la dimensiunea iritabilitate, cele mai multe femei din G1
avân d un nivel ridicat și mediu spre înalt de iritabilitate (61,3% față de
42,8% ).
Analiza pe dimensiunea psihotism a pus și ea în evidență unele diferențe :
în G1 sunt cu mult mai multe femei cu un nivel ridicat sau mediu spre
ridicat de psihotism, ele fiind în proporție mai mare (58,6% ) agresive, cu
răceală afectivă până la ostilitate, predispuse la duritate, cu tendințe de asumarea
riscului fără analiza consecințelor; trebuie însă să menționăm că nici una nu are
valori maxime, valoarea predictivă pentru comportamente antisociale de diverse
tipuri.
Nivelul de traumă este de asemenea mai ridicat la G1 (57,89% ) decât
la G2 (23,84% ), lucru explicabil dacă ținem seama că ani în șir, după cum reiese
și din analiza interviurilor din secțiunea a IV-a, ele au fost traumatizate de
abuzurile de tot felul la care au fost supuse ; conform teoriilor traumei, nivelul
acesteia este cu atât mai mare cu cât supune rea la evenimente de tipul abuzului
în familie este mai intensă și mai îndelunga tă în timp.

Tabel : rezultatele în procente pentru cele două grupuri comparate la
variabilele discutate
DimensiuniRezultate G1 %Rezultate G2 %
Nevrozism nivel înalt 61,90 53,84
Empatie emoțională–
nivel înalt
47,36 42,86
Depresie – nivel
ridicat 57,36 28,58
Resentimente–niv.
ridicat 58,2 46,4
Iritabilitate-niv.înalt 61,3 42,8
Psihotism-niv.înalt 58,6 51,3
Sindrom de stres post
traumatic-niv.înalt 57,89 23,84

2.4Concluzii
•Majoritatea femeilor criminal închise la Târgșor sunt de vârstă matură,
nivelul lor de instrucție este redus (majoritatea sunt absolvente de
gimnaziu), nu aveau nici o profesie la momentul comiterii crimei, erau
căsătorite sau trăiau în uniune consensuală, aveau o locuință stabilă și
provin din mediul rural;
•În cele mai multe cazuri, crima s-a petrecut în mediul urban.
•Cele mai multe sunt infractoare primare (nerecidiviste) și au fost
conda mnate pentru om or calificat.
•Omorul a fost săvârșit în mod individual, fără martori, neluându-se
măsuri nici pentru comiterea faptei, nici pentru ascunde rea ei.
•Victimele au fost, în cele mai multe cazuri în imposibilitatea de a
reacționa pentru că erau sub i nfluența alcoolului.
•Majoritatea autoarelor omorului consum aseră și ele alcool.
•Majoritatea deținutelor care au fost conda mnate pentru omor,
investigate psihologic (40), sunt introverte sau ambiverte spre
introverte, au tendința spre dezechilibru afectiv, au nivel redus de
inteligență, emotivitate crescută, prezintă tendința spre agresivitate,
sunt temătoare, suspi cioase, inabile social, se autoculpabilizează, sunt
anxioase, frustrate și tensionate.
•Subiecții investigați au o capacitate empatică redusă, un nivel al
acceptării de sine scăzut.
•Pe ansamblu, lotul investigat nu a re un ni vel ridicat al depresiei.
•Au tendința spre destructurare și tulburări de comportament.
•Nivelul lor de ostilitate față de semeni este ridicat, dar nu sunt adeptele
folosirii violenței fizice în rezolvarea conflictelor.

•Nivelul de stres post-traumatic este sub medie la nivelul întregului lot,
dar numărul celor care prezintă stres post-traumatic accentuat este
relativ mare.
•Au dezvoltate strategii de coping de tip nevrotic, matur și mai ales de
borde r-line.
•În configurația lotului, se observă că cele care au fost victime ale
abuzului în familie sunt mai reduse num eric.
•Există diferențe între grupul celor care au fost victime ale abuzului în
familie și cel al celor care nu au confirmat/au negat abuzul în ceea ce
privește: instabilitatea emoțională/afectivă, empatia emoțională,
nivelul depresiei, gradul de ostilitate, psihotismul și sindromul post-
traumatic.
•Se recomandă organizarea în penitenciar a unor ședințe de psihoterapie
și folosirea focus-grupului ca metodă de lucru cu aceste deținute, în
vederea recuperării lor psihice și a antrenării pentru reinserția socială.
•Față de rezultatele cercetării noastre și față de actualitatea științifică a
problematicii abordate, considerăm necesar să semnalăm posibilitatea
unor direcții de investigație care să întregească în timp o perspectivă
exhaustivă asupra femeii criminal. În acest sens, considerăm utilă
completarea viziunii propuse de noi în ceea ce privește profilul
sociopsihologic al femeii criminal, pornindu-se și de la alți indicatori
de personalitate, mai ales de factură atitudinală și cognitivă. Totodată,
pornindu-se de la datele experimentale deja obținute și eventual
completate, se reclamă cu necesitate elaborarea unui program
recuperatoriu și formativ în penitenciare.

BIBLIOGRAFIE
Aero, Rita, Weiner, Elliot. (1988) . The Mind Test. New York: Marraw Quill
Paperbacks.
Arcel, Lilby Tata. (1995). Psycho-Social Help to War Victims: Women Refugees and
Their Fam ilies. International Rehabilitation C ounc il for Torture Victims, Copenhaga.
Amirou, Rachid. (2003) . Considerații psihologice asupra noțiunilor de agresivitate și
frustrarea comparativă. În Gilles Ferrol și Adrian Neculau (coord.). Violența. Aspe cte
psihosoc iale. Iași: Editura Polirom.
Bălan, Ana. (febr. 2003) . Tratamentul femeilor private de libertate în penitenciarele
europe ne. Ministerul Justiției, Direcția Generală a Penitenciarelor, Direcția Educ ație,
Studii și Psihologie Penitenciară, Serviciul Studii și Prognoz ă penitenciară, București
(manual nepublicat), p. 28.
Bogda n, T. ( 1973) . Introduc ere în psi hologia judiciară. București: Editura Științifică și
Enciclopedică.
Bodga n, T. și colab. (1983) . Comportamentul uman în procesul judiciar. Ministerul
Justiției, Serviciul editorial și cinematografic, București.
Butoi, Tudor el, Butoi, Ioana- Teodora. (2001) Psihologie judiciară. București: Editura
Funda ției România de Mâine.
Campbell, A. (1991) . Men, Women and Aggre ssion. New York: Basic Books.
Canepa, G. (1987) . La personnal ité criminelle. Orientations traditionne lles de la
recherché, intérêt actuel et perspectives d'avenir ;în „Revue internationale de
criminologie et de police technique “, nr,1.
Cattell, R.B, Eber, H.W, Tatsuoka , M.M. (1970) . Handbook for the sixteen personal ity
factor que stionnai re. Chaupaign Il, Institute for Personality and A bility Testing.
Dermody, Leonard, Elisabeth Ann. (dec. 1997) . Convicted Survivors: The
Impresonm ent of Battered Women Who K ill.
http://freebatteredwomen.org/pdfs/cenuseerv.pdf
Doron, Roland, Parot, Francoise. (1999) . Dicționar de psihologie. București: Editura
Humanitas.

Durkheim, Em ile. (1951) . Suicide. New York: Free Press.
Haley, Judith. (1992) . A Study of Women Imprisoned for Homicide. Georgia
Department of Corrections.
Hardesty, Constance L., O’Shea, Kathleen, Fletcher, Beverly. Profile of Women
Incarcerated for M urder in Oklahom a.
www.doc.state.ok.us/ DOCS/OCJRC/OCJRC94/940650h.ht m.
Herman, J.L. ( 1992) ; Traum a and Re covery; Basic Books, N ew York
Kellerman, Arthur.( 1992) . Men, Women and Murder. "The Journal of Trauma", July
17, p.2.
Laplanche, J.; Pontaks, J.B. (1994) ; Vocabularul Psihanal izei; Ed. Humanitas,
București
Marcus, S . (1971) . Empatia. Cercetări experimentale. București: Editura Academiei.
Nurius, Paula S. and Gaylord, Jan E. (1998) ; Coping with Threats from Intimate
Sourc es: How Self-Protection Relates to Loss for Women; în John H. Harvey (ed.)
„Perspectives on Loss” ; BRUNNER/MAZEL, W ashington
Munt eanu, Ana. (2003) . Violența domestică. în Gilles Ferreol și Adrian Neculau
(coord.). " Violența. Aspecte psihosoc iale". Iași: Editura Polirom.
National Profile of Female Offender- Status Report on Female Offenders.
www.dc.state.fl.us/pub/females/status102001/ national.html
Palmer, Angela. (1987) . Battered Women Who Kill: Shoul d the Reasonabl e Men
Standard St ill Appl y? New York: Free Press.
Săucan, Doina-Ștefana. (2002) . Comunicarea didactică. București: Editura Atos.
Stark, Evan. (1990) . Rethinking Homicide: Violence, Race and the Policies of Gender.
În " International Jour nal of Health and Services". vol. 20, nr .1, p. 18.
Stănoiu, Rodica, Mihaela. (2002) . Criminologie. București: Editura OscarPrint.
Vintileanu, Ioaneta, Roman, Marina. (2000) . Femeia în criminalitate. Uniunea
Europeană- Program Phare Democracy. București.

Walker, Leonore, E. (1989) . Terrifying Love: Why Battered Women Kill and How
Society Responds. New York: Harper 8 Row.
Yablonski , Lewis. (1990) . Criminology: Crime and Criminality. Harper Collins
Publishers Inc.

3.INTERVIUL – definiție și cadru teoretic
Interviul constituie o tehnică funda mentală de explorare științifică utilizată
frecvent în criminologie.
Definim interviul ca acea tehnică de coope rare verbală între două persoane,
anchetatorul și anchetatul, ce permite anchetatorului să culeagă anumite date de
la anchetat cu privire la un obiect precis. A. Brimo77 pune în evidență acele
răspunsur i care particularizează tehnica interviului și anume:
-existența unei relații sociale și psihologice între două persoane, cel
care intervievează și cel intervievat;
-rolul precis determinat pe care fiecare dintre aceștia îl deține în cadrul
relației amintite;
-informația culeasă apare ca rezultat al unei strategii într-un circuit cu
dublu sens;
Ca tehnică, am folosit în cadrul acestei cercetări de interviul ghidat sau
concentric (tehnică neformală), problemele abordate fiind sistematizate într-o
listă de control care cuprinde punc tele esențiale în jurul cărora cercetătorul
organizează și dirijează cursul interviului. Cercetătorul dispune de libertatea de a
formula întrebările, de a determina succesiunea acestora și de a pune întrebări
suplimentare atunci când si tuația o impune .
În cadrul interviului li s-a cerut deținutelor să vorbească despre:
-familia de origine;
-familia lărgită, tipul de relații existente între membri;
77 C f. Rodi ca Mihaela Stănoiu, Criminologie, Edit. Oscar Print, Buc urești, 2002, p.79
H.Stahl arată că în investigația sociologică propri u-zisă termenul de interviu, utilizat mai mult
în domeniul găzetăresc nu este potrivit. Acest termen are, în concepția lui H. Stahl, accepțiune
mult mai restrânsă decât convorbi rea sau ceea ce sociologii francezi numesc entretien (p.242-
243). De altfel și Brimo precizează că utilizează termenul de interviu în accepțiunea de
entretien. Metodologia criminologică, deși a adoptat termenul de interviu, îi conferă, de
asemenea, o accepție mai largă și anume aceea de convorbi re față în față între anchetator și
anchetat.

-boli, obiceiuri, vicii (consum de alcool), existente în familia naturală,
lărgită, dacă cineva din familie a mai făcut pușc ărie;
-nivelul de instrucție a părinților, ocupația, sistemul de valori și credințe
ale acestora, poziția socială a familiei în cadrul comunității, relații cu
aceasta, dacă a beneficiat de un climat educativ pozitiv, funcțional sau
dimpotrivă, de un climat distructiv, nefavorabil (familie
dezorganizată);
-visele, aspirațiile de viitor;
-prima experiență de abuz;
-perioada copilăriei, adolescenței, școală, pregătire profesională etc.;
-căsătorie, motivele care au stat la baza acesteia, aspirații, valori,
afinități comune;
-cum a decurs viața de familie în primii ani;
-copii;
-istoricul relației violente cu victima și reacțiile acelora care au
cunosc ut abuzul;
-strategiile lor de control de a pune capăt și de a scăpa de violență;
-victimă (familie, instrucție, statut, pregătire profesională, dacă bea,
dacă mai era violent și cu alte persoane);
-dacă a fost ajutată de cineva din afară în a-și rezolva problema;
-relațiile pe care le are în perioada încarcerării;
-relațiile cu personalul angajat din închisoare;
-modul în care se implică în activitățile desfășurate în închisoare;
-climatul existent în închisoare și modul de relaționare cu celelalte
deținute care sunt criteriile pe care aceste relații se construiesc;
-experiențele din închisoare;
-omorul propriu-zis: ce a simțit în acel moment, cum se raportează la
eveniment, la decizia instanței cu privire la fapta săvârșită (nr. anilor

de detenție, articolul de lege în care se înscrie fapta, ce stări le domină
în momentul rememorării faptei);
-conștientizarea omorului: – atribuire externă (învinuirea
a ltora, a contextului);
– atribuire internă (mentală);
-sentimentul de vinovă ție – regret (remușcare) sau dimpotrivă existența
unui act deliberat, premeditat, conștient;
-motivele care au stat la baza crimei (cum s-a ajuns la momentul
săvârșirii actului):
•ceartă, gelozie
•perioadă lungă de conflict
•act premeditat
•problemele de sănătate mentală
•nu șt ie
-evenimentele, deciziile sau intervențiile care ar fi putut să afecteze
rezultatul final al actului (moartea) și încarcerării (pedeapsa);
-planurile de viitor;
-anumite sugestii care pot contribui la îmbună tățirea vieții în
penitenciar;
A întreba aceste femei despre viața lor personală, în special despre relațiile lor
cu partenerul violent și despre omorul în sine, înseamnă a le întreba în legătură
cu arii intime și dureroase ale vieții lor. Reactualizarea și vorbirea despre
experiențele traumatice au un cont emoțional pentru aceste femei și dezvoltă
potențialul pentru ele de a retrăi teroarea și rușinea.
A fi admis în viața lor cere o relație de încredere care trebuie construită anterior
interviului în sine. Cercetătorului îi revine sarcina de a crea acel microclimat de
încredere, acea relație de comunicare, acea stare de empatie (abilitatea de a trăi
sentimentele altora, de a se transpune în locul unei alte persoane), care să-l

determine pe cel intervievat să răspundă , în cunoșt ință de cauză, la toate
întrebările puse .
Atributele funda mentale ale cercetătorului
Atributele funda mentale ale cercetătorului, în absența cărora rezultatele scontate
ale interviului nu își ating scopul sau, chiar mai mult, pot avea consecințe
contrare sunt :78
-acceptarea necondiționată (acceptarea modului în care persoana
simte sau crede în mod di ferit de ceilalți);
-empatia (abilitatea de a înțelege modul în care gândește, simte și se
comportă o altă persoană; atitudinea de a fi “cu” persoana și nu “ca”
persoana cealaltă). Un indicator al empatiei este sentimentul
intervievatului că este înțeles și acceptat;
-congruența – este generată de acordul dintre convingere, trăire
emoțională și exprimarea verbală și nonve rbală. Lipsa de autenticitate
duce la pierderea relației de încredere cu deținuta;
-colaborarea – cercetătorul este un catalizator și facilitator al
procesului de conștientizare și dezvoltare personală a deținutului,
abilitând astfel intervievatul să găsească soluții proprii la problemele
cu care se confruntă;
-gândire pozitivă – viziunea asupra lumii are o notă pozitivă dată de
încrederea în propria persoană și în oameni;
-responsabilitatea – (responsa bilitatea atitudinilor și acțiunilor sale);
78 Adrian Băban (coordona tor) – Cons iliere educațională, Edit. SC Psinet SRL, 3400, Cluj
Napoca, 2001, p. 22-29.; Iolanda Mitrofan, Psihoterpie Experiențială,
Edit.Infom edica,București, 1999, p. 88-89.;

Abilitățile funda mentale ale intervievatorului
Pe tot parcursul procesului de intervievare, sunt absolut necesare anumite
abilități funda mentale (capacități) care permit desfășurarea cu succes a activității
și duc la efectele pozitive scontate. Abilitățile necesare cercetătorului pentru
desfășurarea activităților de intrevievare sunt :
-ascultarea activă (asigură supor tul unei bune comunicări între
intervievat și intervievator), încurajează intervievatul să vorbească
liber, deschis, se transmite mesajul nonve rbal că este înțeles;
-observarea permite înțelegerea stării afective a interlocutorului. Se
urmăresc doi indicatori importanți: comportamentul nonve rbal
(mimică, gestică, voce, modificări vegetative) și comportamentul
verbal (conținutul mesajelor). Observarea discrepanței dintre cele două
compone nte oferă de multe ori informații suplimentare despre
persoana în cauză.
-adresarea întrebărilor – cercetătorul adresează întrebări pentru a ajuta
intervievatul în clasificarea sentimentelor, convingerilor, atitudinilor și
valorilor personale. Se pot folosi întrebări închise, justificative,
ipotetice și întrebări deschise. Este indicat să se utilizeze în cea mai
mare măsură întrebările deschise. Întrebările deschise facilitează
procesul de comunicare prin invitația de a descrie situația “Ai putea să-
mi spui mai multe despre ….? Poți să descrii situația?”;
-oferirea de feed-back (abilitate care susține comunicarea dintre
intervievat și intervievator, descriptiv, și nu evolutiv sau critic,
constructiv și nu distructiv), să se adreseze comportamentului
persoanei, și nu pe rsoanei în general;

-paraf razare a – reformularea a ceea ce ni se pare esențial în mesaj.
Utilizarea unor fraze care comunică intervievatului că mesajul a fost
înțeles “Ceea ce spui tu se referă la…”, ”Cu alte cuvinte…”;
-sumarizarea – modalitatea de a concentra într-o manieră organizată
cele mai importante aspecte ale discursului interlocutorului;
-reflectarea – este exprimarea înțelegerii de către intervievator atât a
conținutului informațional, cât și a stării emoționale transmise de
intervievat;
Alte elemente care ajută la consol idarea relației dintre intervievator și deținut79:
-gesturi fizice;
-apropierea scaunului;
-contactul vizual;
-menținerea unei teme ;
1.gesturi fizice – Cu cât o persoană e mai apropiată de cineva fizic (distanță
personală), cu atât e mai apropiată de ea psihologic. S-a demonstrat că în
intervievarea infractorului implicat emoțional devine foarte eficientă
atingerea brațului sau umărului intervievatului bărbat sau a mâinii femeii
pentru a-i atrage atenția. Gestul fizic va servi de asemenea pentru a transmite,
atât infractorului emoțional, cât și none moțional faptul că anchetatorul
înțelege sau simpatizează cu spuse le deținutului/deținutei cu cele declarate. Îi
poate transmite această impresie mult mai bine decât cuvintele. Totuși, dacă
suspe ctul se retrage, chiar întâmplător, de la orice contact tactil de acest tip,
anchetatorul n-ar trebui să facă nici o încercare ulterioară. Totuși, el ar trebui
să mențină apropierea fizică, deja realizată.
E nevoie de o discreție deosebită când sunt utilizate gesturi fizice. Înainte ca
un intervievator să încerce o apropiere de inculpat sau să-l atingă, situația
79 Fred E. Inbau, John E. Reid, Joseph P. Buckley.,,Criminal Interrogation and Conf essions”
Editura Willians Wilkins, Baltimore U.S. A. 1986 T hird Edtion p160-161

trebuie examinată cu grijă. Orice acțiune prematură poate distruge atmosfera
creată până atunci. În general, acțiunile suge rate ar trebui să aibă loc num ai când
inculpatul a trecut de stadiul obiecțiilor, a acceptat interviul.
2. apropierea scaunului – Actul intervievatorului de a se apropia de inculpat ar
trebui să fie gradual, un proces imperceptibil și ar trebui să fie rezultatul natural
al simpatiei și interesului intervievatorului. Ar fi neadecvat și ne necesar ca
intervievatorul să-și ia dintr-o dată scaunul și să se așeze în fața inculpatului ca
pentru o confruntare „nas în nas.” Poziția inițială a intervievatorului față de
scaunul inculpatului ar trebui să fie de patru–cinci metri distanță. Prima mișcare
a intervievatorului ar fi să-și miște corpul spre marginea din față a scaunului și
să se aplece înainte. Această schimbare de poziție reduce imediat distanța dintre
intervievator și inculpat. Pornind din acest punc t, mișcarea intervievatorului ar fi
să-și împingă scaunul înainte, puțin câte puțin, până când e suficient de aproape
de infractor pentru a-l putea atinge dacă e cazul. Când sunt făcute mișcările
înainte, intervievatorul n-ar trebui să-și concentreze atenția asupra lor prin pauze
în conve rsația sa. Intervievatorul va continua să vorbească și să mențină
contactul vizual cu deținuta, fără să se uite înapoi când scaunul este mișcat. Un
intervievat vinova t va simți, de obicei, o senzație de tulburare, când se apropie
intervievatorul , însă, adesea, nu-și va da seama că motivul este apropierea fizică
a intervievatorului. Intervievatul simte sau percepe, pur și simplu că minciuna a
devenit mai inconfortabilă. Când intervievatorul se apropie de inculpat, el ar
trebui să urmărească și să evalueze răspunsul intervievatului. Dacă intervievatul
nu are nici o reacție fizică, intervievatorul face progrese. Totuși, dacă inculpatul
își mișcă scaunul înapoi sau își reajustează poziția, intervievatorul avansează
prea repede și ar trebui să-și încetinească mișcările. Deci, întrucât scopul
mișcării scaunului de către intervievator spre intervievat este atragerea atenției
acestuia, atunci, dacă atenția este atrasă când intervievatorul este la distanța
inițială de suspe ct, nu este necesar ca intervievatorul să se apropie. Când se

încearcă atingerea unui braț, a unui umăr sau a unei mâini, este necesară firește
mișcarea scaunului.
3. contactul vizual – E important ca intervievatorul să mențină ferm contactul
vizual cu intervievatul prin acțiuni ca menținerea primului nume al inculpatului,
tonul vocii etc., când e cazul, atingerea inculpatului. Constanța contactului
vizual poate fi întreruptă momentan de inculpat, când acesta se uită în jos sau în
altă parte decât intervievatorul, dar aceasta poate să nu însemne lipsa atenției, în
fapt, inculpatul poate să cântărească ceea ce spune .
4. menținerea unei teme – În timpul desfășurării interviului ,intervievatorul n-
ar trebui să schimbe temele. Îndată ce atenția a fost asigurată, intervievatorul va
continua folosind elementele esențiale ale temei selectate, deși el poate începe să
lucreze în vederea întrebării alternative.
După cum am menționat anterior, construirea relației de încredere dintre
intervievat și intervievator precede interviul propriu-zis. Această relație s-a
construit cu ocazia aplicării testelor și chestionarelor psihologice, în urma
discuțiilor individuale și în grup avute cu deținutele. În timp s-a construit o
relație între intervievat și intervievator bazată pe responsa bilitate,
confidențialitate, încredere și respect. Astfel, în momentul când mi-am exprimat
cererea ca fiecare dintre cele 39 de deținute, cărora li s-au administrat
chestionarele, să accepte și un interviu ghidat (concentric,neformal) acestea au
răspuns pozitiv, în scris, cu excepția unei singure deținute “V.R.”-conda mnată
pentru omor deosebit de grav- conda mnare pe viață. Au fost intervievate 39 de
deținute, inclusiv înregistrate cu ajutorul unui reportofon, despre toate faptele,
evenimentele, împrejurările care, direct sau indirect, au avut/au legătura cu fapta
comisă (interviul nedirecționat).

3.1STUDII DE CAZ
STUDIU DE CAZ 1
M. E.: născută în București pe data de 15.10.1956. Fiica lui I. și M.
Inculpata nu-și cunoa ște frații (a auzit de existența unui singur frate). Mama a
avut încă doua surori și un frate. În prezent trăiesc toți cei trei frați ai mamei ,
singura care a murit este mama inculpatei.
Intervievatorul: Descrie-mi, te rog, ce relații au existat între mama dv. și
ceilalți frați, cum se înțelegeau?
Inculpata: A existat o răceală între ei, certuri în legatură cu diferite lucruri
(deținuta vorbește de existența unor relații conflictuale, de o anumită “răceală”
între membrii familiei – mama, frate și surori. Pe frații tatălui nu-i cunoa ște,
mama despărțindu-se de acesta în perioada primelor două luni de sarcină).
Intervievatorul: Care a fost motivul despărțirii tatălui de mama ta, cum se
înțelegeau, ai discutat despre asta cu mama ta? Ce informații mai ai despre el?
Inculpata: Când mama a plecat de la el, eu eram în burta mamei. S-au
despărț it după 3-5 luni de la căsătorie. Mama a avut doar patru clase și a
absol vit profesionala la Brașov , lucra ca textilistă. S-au despărț it pentru că nu
corespunde a pentru ea. Era un vagabond, bețiv și recalcitrant. Am auzit că a ,,
crăpat ’’ D-zeu să-l țină acolo…( Mama inculpatei provenea dintr-o familie
modestă , posi bilități materiale scăzute, buni cii fiind ni ște persoane credincioase,
cu mult respect față de normele și valorile dezirabile, unanim acceptate. Ea s-a
angajat într-o relație de căsătorie cu o persoană recalcitrantă, consum atoare de
alcool, cu un comportament antisocial, – un vagabond. Nemairezistând acestui
climat tensional, a hotărât să se despartă după câteva luni de conviețuire cu
această persoană).
Intervievatorul: Să înțeleg că mama s-a despărțit și…
Inculpata: S-a recăsătorit cu tatăl meu de al doilea în perioada când eu aveam
nouă l uni…
Intervievatorul: Deci, mama, când s- a recăsătorit, avea vârsta de …

Inculpata: S-a recăsătorit la noăsprăze ce ani…
Intervievatorul: Descrie-mi-l te rog pe acesta, poți…
Inculpata: Acesta a fost coșmarul vieții mele
Intervievatorul:Coșmar!!!
Inculpata: O fi fost el bun pentru mama, dar pentru mine a fost coșmarul vieții
mele, un be țiv ordi nar, un j egos, un î mpuțit obrazni c, nici o calitate…
Intervievatorul: Să înțeleg că nu a vea nici o calitate…
Inculpata: Toate defectele din lume adunat e…
(Inculpata vorbește cu multă patimă, durere și totodată cu multă ură despre tatăl
vitreg, ceea ce relevă existența acumulării în timp a unor tensiuni, frustrări,
nemulțumiri cauzate de acest părinte).
Inculpata: Acesta nu avea nici una (vorbește despre inesistența unor trăsături
pozitive de caracter ale tatălui vitreg), ce să m ai lunge sc, a fost un ordi nar.
Intervievatorul: Au stat împreună…
Inculpata: Au st at împreună 38 de ani.
Intervievatorul: Cu ce se ocupa…
Inculpata: Cu ce se ocupa? Era instalator de gaz și apă. Asta era meseria de
bază și a doua,, m eserie” – era un be țiv notoriu ,un al coolic.
Intervievatorul: Vorbește-mi, te rog, descrie-mi cum decurgea relația dintre
mama și tatăl d-voastră?
Inculpata: El fiind foarte urât, ea fiind foarte frumoasă, din gelozie, de la
băutură, de la dracii care îi avea pe el, se certau, se băteau mereu, până la
urmă a luat și mama ,,darul ” băuturii că până atunci îl avea numai pe celălalt,
înțelegeți d-voastră…
Intervievatorul: Să înțeleg că îi plăceau bărbații?
Inculpata: Îi ,,fugeau” ochii…până la urmă a luat și ,,darul ” băuturii…știți
proverbul spune -mi cu cine umbli ca să- ți spun c ine ești’ .
Intervievatorul: Da….și …probabil certuri…scandaluri…
Inculpata: Da, certuri, scandal uri…

(Inculpata a trăit într-o familie cu un climat nefavorabil, tensionat, lipsită de
afecțiune și sentimentul siguranței. A fost abandona tă de mamă și de acest tată
de-al doilea la vârsta de doi ani, la cineva din cartier, o persoană la care părinții
fuseseră chiriași. Nu după mult timp (două luni) această persoană (,,o alcoolică”)
duce inculpata la bunica și bunicul din partea mamei, părinții urmând să
locuiască la Pitești la rudele tatălui vitreg, nemai interesându-se de ,,viața”
inculpatei. În perioada cât a locuit la Pitești, mama inculpatei naște cel de al
doilea copil, un băiat pe care inculpata mărturisește că nu-l cunoa ște : Este cu
trei ani mai mic decât mine. Mama a venit în București și l-a dat de suflet a
vrut să mă dea și pe mine, dar cu mine nu i-a mers, bunicii mei s-au opus.
Mama a venit în București când eu deja începusem școala… Din cele relatate de
inculpată reiese răceala afectivă, indiferența cu care a fost tratată de mamă.
Intervievatorul: Poți să-mi spui ce simți în acest moment când…
Inculpata: Durere, multă dure re, nemulțumire, amărăciune…
(Expr esia feței, mimica, gestica, modificările vegetative, conținutul mesagelor
inculpatei relevă multă durere, frustrare și nemulțumire vis a vis de
comportamentul mamei. Simptomele copilului sunt expresia climatului
psihosoc ial în care se formează, se dezvoltă ca entitate bio –psiho-socială. O
persoană care în perioada copilăriei nu și-a satisfăcut nevoia de valorizare,
afecțiune, apartenență, își structurează personalitatea având sentimental
inutilității, nesiguranței a lipsei de valoare, – caracteristici evidente în modul de
gândi și acționa al inculpatei).
Intervievatorul: Descrie-mi te rog cum a decurs viața ta cu bunicul, bunica? (În
momentul întrebării, fizionom ia feței, expresia de ură, de durere a inculpatei a
dispărut, locul ei fiind luat de una de bucurie determinată de rememorarea unor
amintiri plăcute).
Inculpata: Au fost cei mai frumoși ani din viața mea, o perioadă bună,
frumoasă. În amărăciunea ei, în sărăc ia ei a avut grijă de mine, cu ce-a dat D-
zeu…(Inculpata vorbește frumos despre bunici, are amintiri plăcute în legătură

cu această perioadă a copilăriei. Nevoia stringentă de dragoste, de apartenență,
de siguranță, declanșează inconștient inculpatei un mecanism subst itutiv, ea
adresându-se surorii mamei, – care locuia cu familia, soț și fiică la bunici – cu
apelativul mamă, aceasta având față de inculpată o atitudine protectivă plină de
afecțiune. În jurul vîrstei de șapte ani (inculpată) mama și tatăl vitreg revin cu
domiciliul în București,: Și-a adus și ea aminte de mine, fiind deranjată de
faptul că îi spune am mamă mătușii….cum altfel să-i zic…eu, de ea nici nu îmi
mai aminteam… nemaiînțelegându-se cu neamurile din partea soțului, acesta
provenind dintr-o familie modestă cu copii mulți, copilărind într-un climat
nefavorabil. De altfel determinismul mesajelor parentale și-au pus amprenta
asupra personalității tatălui vitreg (vicios, bețiv, recalcitrant, evazionist…). O
perioadă de doi ani mama și soțul au locuit împreună cu bunicii. După ce mama
inculpatei beneficiază de repartiția unei garsoniere, aceasta împreună cu tatăl
vitreg și cu mama se instalează în noua locuință).
Intervievatorul: Descrie-mi te rog, c um a decurs viața ta în continuare…?
Inculpata: Din acest moment a început calvarul vieții mele cu ordinarul de
bărbat care mi-a mâncat sufletul și cu care mama a trăit 38 de ani…
Intervievatorul: Așa…și…
Inculpata: Mi-a mâncat zilele, sufletul, din toate punc tele de vedere …și ea și
el…Nu am decât opt clase…, am fost obligată să mă duc în uniforma de școală,
să-mi fac anal izele pentru a m ă duce la service.
Intervievatorul: La servici!!…
Inculpata descrie cu multă durere climatul familial din această perioadă a vieții
sale. Promiscuitatea, lipsurile materiale, atmosfera familială plină de tensiuni și
certuri ,,obligând-o” să-și caute un servici, să se angajeze: Nu puteam altfel,
eram de acum și eu domnișoară, nu aveam și eu să-mi cumpăr un ciorap…î mi
scotea ochii și de patul în care dorm eam, dac ă se supără e ste patul lui și eu o să
mă culc pe jos…t eroare psihică continuă…c ând o bătea pe mama , mă bătea și
pe mine…

Intervievatorul: Spune -mi te rog, atitudinea (comportamentul) tatălui vitreg s-a
limitat doar la invective, bătăi …?
Inculpata: Comportamentul lui s-a limitat că până la urmă a venit la mine în
pat…
Intervievatorul: Și…
Inculpata: Pe atunci, aveam vreo nouă ani, eram la școală…fiind beat, mama
era la schimbul trei (de noapt e), m-am trezit cu el în pat. A început să mă
pipăie…să- mi prom ită… îți cumpăr…nu o să duci lipsă de nimic…să nu spui
mamei…
Inculpata descrie cu multă oroare tentativa tatălui vitreg de a o viola. Este
violată. Reușește să scape (el s-a dus la baie”), fuge la mama care lucra în
schimb de noapte la o țesătorie pe strada Panduri. Până la urmă mama reușind să
mușamalizeze totul împotriva ,, monstrului” neluându-se nici o măsură. Peste o
anumită perioadă are loc o a doua tentativă de viol asupra inculpatei. De data
aceasta inculpata nu o mai informează pe mamă, considerând un asemenea
demers ca fiind inutil (bazându-se pe atitudinea detașată și lipsită de
resposa bilitate a mamei în cazul tentativei precedente de viol). A treia tentativă
de viol se soldează cu ,,balamuc rău de tot”. De data aceasta administratorul
blocului, în urma scandalului iscat, anunță poliția, care intervine și-l conduc e pe
tatăl vitreg la poliție (nici de data aceasta mama inculpatei nu este acasă). Mama
vine acasă, se deplasează la poliție și în urma celor declarate își eliberează soțul
(nu știu ce a declarat, dar l-a adus acasă). Starea de nesiguranță, bătăile, fricile
și anxietatea în care trăiește, abuzul sexual la care a fost supusă , o determină pe
inculpată să recurgă la o primă tentativă de sinucidere: am băut sodă caustică,
am vrut să o mierlesc, m-am săturat și de ea și de el, am fost dusă la urgență și
apoi la spi talul nouă…m i-a ajuns c uțitul la os…
Această tentativă de sinucidere relevă starea accentuată de depresie, nivelul
ridicat de traumatizare la care a fost adusă victima. Acum fiind angajată, după
ieșirea din spital, pleacă de la părinți, locuind cu chirie. Nu după mult timp, la

insistențele mamei (aceasta trecea printr-o perioadă mai dificilă: era bolnavă,
lipsuri materiale, soțul nu mai lucra…), inculpata ia decizia să revină, să
locuiască cu mama și tatăl vitreg. Aici intervine un mecanism inconștient care
declanșează acest comportament al inculpatei. Cu toate că ea cunoșt ea realitatea,
atitudinea părinților față de ea, atmosfera familială, starea conflictuală existentă,
ea decide sa revină acasă: Pentru a o ajuta pe mama, eu sunt o fire mai emotivă,
mai sentimentală, pun repede la suflet, o să mă deranjeze apropouri le,
fluierăturile imbecilului…dar…. Adevăratul motiv care a declanșat
comportamentul inculpatei se pare că a fost de natură inconștientă, anume,
nevoia ei de recunoa ștere, de acceptare, de valorizare din partea mamei, de fapt
acele trebuințe de care ea în procesul de structurare al personalității nu a
beneficiat. Bineînțeles că viața de calvar din trecut continuă: Totul era ca în
trecut, nimic nu se schimbase, doar că acum acum nu mă mai bătea, slăbise, nu
mai avea curajul, în schimb pe mama… În această perioadă cunoa ște un tânăr cu
care hotărăște să se căsătorească: M-am căsătorit pentru a scăpa de mama și de
tata, am căzut din lac în puț… Acest tânăr, N.G., lucra la Prestări Servicii, avea
26 de ani, nu bea, nu fuma , dar avea un viciu, – femeile. Absolvise 10 clase,
provenea dintr-o familie cu un nivel material mediu, cu un statut social scăzut.
Era bucureștean și mai fusese căsătorit. Nu avea copii .O perioadă inculpata a
locuit împreună cu soțul la una dintre surorile acestuia. N.G. mai avea două
surori și un frate. După ce au primit de la stat o garsonieră, s-au mutat împreună
în această nouă locuință: era a noast ră, lux…băi atul se descurca …lucra , era și
bișnițar…Din cele relatate de inculpată soțul avea un comportament antisocial,
un evazionist. Cu N.G. a fost căsătorită 10 ani. În această perioadă au schimbat
garsoniera cu un apartament de trei camere în cartierul Ferentari. La 30 de ani a
născut o fetiță, care în prezent are 18 ani și locuiește la o mătușă din partea
mamei…urmează Școala de Arte Și Meserii Nichita Stănescu. În perioada celor
10 ani de căsnicie din cauza certurilor avute cu soțul infidel, traumelor din
trecutul ei etc., inculpata începe să consum e alcool, la început mai puțin, ca apoi,

în timp, să devină dependentă: mi-a ajuns cuțitul la os, nu mai puteam rezista…
Tot în această perioadă are loc a II a tentativă de sinucidere cauzată de gelozie, –
îngurgitează o cutie de medicamente. În fapt, mecanismul care a declanșat
această nouă criză a fost frustrarea satisfacerii nevoii de dragoste, de afecțiune
care nici de data asta nu i-a fost oferită de soțul infidel, rezistența din ce în ce
mai scăzută la frustrare, starea avansată de depresie etc. Încearcă după această
tentativă de sinucidere, să capteze atenția soțului implorându-l și relatându-i
viața prin care a trecut, plină de evenimente dureroase. În fapt, ea îi cerșește
afecțiune și valorizare, devenind dependentă de acesta. O perioadă de timp
tensiunile dintre cei doi soți au un nivel mai scăzut de manifestare, în cele din
urmă situația scapă de sub control, soțul pleacă la o altă femeie și hotărăște să
divorțeze, recăsătorindu-se. Soțul o părăsește când fetița avea vârsta de un an.
Inculpata rămâne în casă cu copilul. Nu se mai duce la serviciu, reușind să
plătească întreținerea și să-și asigure ei și fetiței cele necesare traiului din
vânzarea unor bunur i acumulate în perioada căsătoriei (soțului la divorț i se
repartizează mașina). Între timp apare mama care o convinge să vândă casa și să
se mute la ea (,,mama era bol navă…) urmând ca la moartea ei (a mamei) să intre
cu drepturi legitime în posesia garsonierei. Nici de data aceasta nu rezistă
dorinței mamei ( dezvoltă același patern, – vezi prima revenire acasă.), vinde
casa urmând să locuiască împreună cu mama , fetița și tatăl vitreg. Mama moare
ca urmare a unei ciroze (a consum at foarte multă băutură). După multe
deliberări, certuri cu tatăl vitreg face actul de succesiune al garsonierei, aceasta
intrând în proprietatea ei și a tatălui. Și în această perioadă relațiile cu părintele
de al II lea erau la fel de tensionate, încordate: dracul cănd se îmbăta mă dăde a
afară, spune a să mă duc în boscheți…să- mi iau copilul… odată, de două ori…
până când mi-a venit tot sânge le nebun în cap și atâta bătaie i-am dat, că m-am
răcorit pentru toată viața mea, pentru tot răul ce mi-a făcut… Inculpata
vorbește cu multa ură, patimă, defulează o serie de reprimări, de dorințe,
impulsuri, nemulțumiri, idei, imagini pe care le-a impiedicat sa se manifeste in

timp. Îl consideră pe tatăl de-al II lea vinova t de toata viața sa, de toate eșecurile
și frustrările sale (…mi-am varsat toata ura, m-am răcorit…) După bătaia
administrată tatălui vitreg, polul de putere din casă s-a schimbat. Acesta era
bolnav, îmbătrânise și nu mai avea curajul să o provoa ce deschis pe inculpată. În
casă persista totuși o stare conflictuală latentă, datorată adversităților,
nemulțumirilor, urii acumulate în timp de cei doi: inculpată- tată vitreg. Fetița
era la școală. Inculpata de frica de a nu mai avea un eșec, o noua dezamăgire
afectivă, nu se mai implică intr-o relație afectivă cu un barbat :… am fost
singură v reo 7 ani , aproape 8 ani …
Intervievatorul: Singură, fară o relație…
Inculpata:,, Da, singură, eu cu copilul meu (se observă că inculpata,
dezamagită, confuză, deorientată de cele întâmplate, se izolează, se retrage în
sine, dedicându-și timpul, energiile, pentru a oferi fetiței dragoste, afecțiune,
supor t, tocmai ceea ce ei nu i s-a oferit niciodată. Astfel ea creează o nouă
dependență- dependența de fetiță, trăind doar prin ea și numai pentru ea. Această
dependență îi va fi fatală mai târziu, fiind unul din mobilurile care au declanșat
actul criminal).
– La vârsta de 38 de ani cunoa ște un dobitoc, un animal, mă săturase m și
eu de singurăt ate, mi-a fost milă de e , nu avea casă, nu avea pe nimeni…
Nevoia de a oferi, de a fi acceptată, valorizată, speranta că de data aceasta va
reuși să creeze o relație cu partenerul bazată pe respect și responsa bilitate (Asta
am visat încă din copilărie să am un om al meu care să mă iubească, să mă
înțeleagă, să fiu alături de el și la bine și la rău…) o determină să se implice
într-o nouă relație. V. era bucureștean, cu 4 ani mai tânăr ca inculpata, avea opt
clase, fără ocupație. Cu familia lui nu întreține relații, cunosc and-o doar pe o
soră. Din păcate și de data aceasta așteptările inculpatei sunt înșelate. Relația
dintre inculpată și concubin devine conflictuală, tensionată, presărată cu certuri,
chefuri, băutură : beam amandoi , ce să fiu eu mai proast ă…be am când eram
supărat ă, să uit…lucram prin piețe… De data aceasta când se ajunge a la

conflict, inculpata adoptă față de concubin o atitudine proprie tatălui vitreg, un
comportament învățat acela de a-și goni concubinul din casă – Freud este de
părere că personalitatea individului se structurează în copilărie și este marcată
îndeosebi de procesul de identificare, de amintirea tatălui asociată ideii de bine
și rău, ca și de regulile de morală proprii grupului familial în care individul se
dezvoltă ca entitate bio-psiho-sociala. Influența distructivă, nefastă a mediului în
care a crescut și s-a format nu i-a permis inculpatei, structurarea unei identități
proprii, a unei personalități distincte. Se pare că inculpata se caracterizează prin
tulburări de personalitate de tip instabil, impulsiv, cu mult înainte de această
perioadă a vieții ei: mai mult, îl gone am din casă atunci când o lua cu
băutura… Spusele și comportamentul inculpatei din aceasta perioadă relevă o
scădere a toleranței la frustrare, o accentuare a depresiei, un nivel ridicat al
resentimentelor, negativism, nivel ridicat de instabilitate, ostilitate verbală,
agresivitate, ostilitate indirectă etc.
În această perioadă tensionată pe fondul unei degradări psihice a
inculpatei, are loc omorul. Victima este locatara (vecina) de la un etaj superior
din același bloc: Una de vreo 41 de ani, nu avea copii, nu a fost maritată
niciodată, nu am avut cu aceasta relații intime, să ne spune m secrete…
Concubinul lipsește o noapte de acasă: Nu era nici o probl emă, lipsea des, eram
obișnuită, aproape nu mă mai interesa… mai îl gone am și eu… Acesta este
văzut într-o dimineață de fata inculpatei în momentul în care parăsea
apartamentul victimei. Fetița îi relatează mamei cele văzute: mami, știi unde a
fost V ?…a fost la tanti O…). În acel moment inculpata se duce la vecină să
lămurească situația: Nu știi că este o panaram ă (concubinul), mă cert mereu cu
el, de ce îmi faci și tu probl eme, discuții…, ea fiind luată în freză, băuse toată
noapt ea cu el acolo, le avea și femeia… la ordinea zilei…, de fapt era o
alcoolica, o femeie de consum …nu știu ce a zis ea, ce am zis eu, i-am dat doua
palme și am plecat… Din spuse le inculpatei reiese că în urma discuțiilor cu

victima vis a vis de cele întâmplate s-a ajuns la ceartă, totul terminăndu-se prin
pedepsirea victimei.
Inculpata revine în propria-i garsonieră și are mustrări de conștiință, regretând
cele întâmplate: ,,Ce oi fi având cu femeia, dă-l dracului de vagabond, am făcut
câte o cafea, av eam un pi c de lichior și am trimis fata să o i nvite pe O. pentru a-
i cere scuze și pentru a o trata cu o cafea și un lichior. Fata urcă în garsoniera
vecinei pentru a o invita, dar aceasta din spuse le inculpatei o bate și o împinge
pe scări : Nu știu, poate ea fiind sub influența alcoolului, văzând- o pe fiica mea,
m-a văzut pe mine…).
Intervievatorul: Și v-ați supă rat?…?!
Inculpata: Da, este singurul lucru, pe D-zeu nu mă supăr. Orice muritor de
rând care-i face rău fetei mele, îmi face mie rău. În fața mea, pe omul acela eu
îl omor. Am făcut-o o dată și sunt în stare să-l mai fac odată pentru copilul
meu. Nu suport să-i zică nimeni nimic, nici mamei mele, i-am spus să nu-i facă
nimic…
Intervievatorul: Nu acceptați asta pentru că…
Inculpata: Eu m i-am crescut-o singură. Am dus v iața pe care am dus- o…
Intervievatorul: Nu vreți ca fata să sufere …
Inculpata: Nu vreau să se repete istoria, să sufere și să simtă lipsuri le pe care
le-am simțit eu…am încercat să-i ofer ei, să nu m ănânc eu și să ai bă ea…
Intervievatorul: Asta v-a enervat rău…
Inculpata: Da, când fata a venit jos plîngând, am văzut-o cu genunc hiul
zdrelit…, am văzut roșu…, m-am dus sus la ea, în papuc i și capot. Am acuzat-o,
i-am spus: Cum îți permiți să lovești copilul meu, ai văzut cum se naște și crește
un copil singură, cum mi l-am crescut eu pe al meu. A dat și ea, am dat și eu,
ne-am batut reciproc…i-am dat-o, munceam muncă fizică, i-am dat-o în numele
tatălui…., D -zeu să o i erte, îmi pare rău până m or…

Din cele relatate rezultă că inculpata a adoptat un comportament
influențat de:
– determinismul mesajelor parentale;
-nivelul scăzut de instrucție;
-mediul relațional;
– atitudinea victimei fața de fiică (nu permit nimănui…), nevoia de a
oferi acesteia ceea ce ea nu a avut, după cum am menționat anterior și faptul că
i-a fost amenințată ,, d ependența” – fiica;
– consumul de alcool (am băut lichior…) ;
– gelozie – și în această nouă relație, așteptările i-au fost înșelate,
neoferindu-i-se afecțiune (aproape că nu mă mai interesa). Această afirmație
subliniază contrariul;
– starea de degradare psihică avan sată a inculpatei, tulburările de
personalitate de tip impulsiv, instabil;
– stimulul, contextul care i-a permis inculpatei să-și actualizeze, să-și
manifeste potențialul violent, agr esiv;
Inculpata regretă cele întâmplate, afirmă că nu a avut intenția să o om oare.
A fost conda mnată la 15 ani, pentru omor deosebit de grav. Din familia
inculpatei nimeni nu a mai făcut pușcărie. Relaționează cu fata, aceasta o
vizitează, locuind împreună cu o verișoară.Tatăl vitreg a murit imediat după
conda mnarea inculpatei. Despre “soart a,, concubinului nu deține informații.
Consideră că pedeapsa este “prea aspră” și că cele mai tensionate momente din
viața ei au fost:
-când a fost violată la nouă ani;
-când a fost arestată;
-…în concluzie toată viața mea a fost un iad înspăi mântător,
singurul lucru bun al meu a fost nașt erea fetiței mele…
Nu a adoptat nici o strategie de a controla, de a pune capăt și de a scăpa de
violență, dimpotrivă, parcă ar fi căutat conflictul “cu lumânarea”. În închisoare

se implică în activități, intreține relații amicale cu unele dintre deținute și a
devenit o persoană credincioasă, în fapt și-a creat o nouă dependență, – crede
în puterea d-zeiască, văzând viața mai mult ca pe un joc de noroc decât ca pe o
situație în care propriile capacități contează mai mult ( sentimentul lipsei de
valoare de nesiguranță care o domină). Își recunoa ște fapta și se
culpabilizează pentru cele întâmplate. Mai are patru ani și jumătate de detenție,
nici acum nu se poate obișnui cu situația actuală: ,,Trebuia să fiu lângă copilul
meu, nu să văd suferință câtă am văzut aici și să văd atâta ură, atâta dusm ănie,
1000 de femei, o mie de caractere, nu te poți împărți la toate, nu poți să le
înțelegi pe toate… Aici inculpata vorbește despre climatul din pușcărie, despre
tensiunile care apar între deținute, despre nevoia adoptării unor strategii de
supraviețuire (instinctul de autoconservare) pentru a putea face față singurătății,
dezamăgirilor de tot felul, sentimentelor de abandon, de eșec, de inutilitate,
nesiguranței, lipsei prezenței celor dragi…Se confirmă aici afirmația unei alte
deținute: C.A. ,,Domnule, după 15 ani de pușcărie, te eliberezi de aici nebun de
tot. Inculpata are planuri de viitor. Își dorește să se eliberereze, să se dedice
susținerii, asigurării celor necesare existenței și viitorului fetiței.
STUDIU DE CAZ II
S. I. născută la data de 5 a-IV-a 1952 , în comuna I. ,Jud. P., fiica lui M.V.
și al M.I. Tatăl inculpatei s-a născut într-o familie de oameni săraci, țigani
romanizați. Au fost frați mulți, dar au supraviețuit trăind doar el cu o soră,
ceilalți frați murind. În jurul vârstei de 25 de ani, sora tatălui este omorâtă prin
împușcare de concubin, fiind acuzată de infidelitate.Tatăl inculpatei nu și-a
cunosc ut părintele ( ,, copil din flori”), mama i-a murit când el era de 5 ani, fiind
crescut de niște mătuși din partea mamei. Avea doar 4 clase absolvite și muncea
ca muncitor necalificat la sonde . Tatal, fiind țigan romanizat, avea abilitatea de a
cânta la muzicuță și la fluier.Mama provenea și ea dintr-o familie numeroasă,
de condiție socială și materială modestă. Nu a urmat școală, era analfabetă, iar

ca îndeletnicire era casnică. Au fost trei frați buni, la părinți, – inculpata și doi
băieți și încă două fete ale mamei rezultate dintr-o căsătorie anterioară. Inculpata
provine deci dintr-o familie modestă, săracă, fără posibilități materiale, cu un
nivel de instrucție scăzut. Relațiile dintre membrii familiei lărgite se pare că erau
amicale. În familia inculpatei exista un climat tensional, generat de atitudinea
tatălui: Mai venea uneori beat și o dăde a pe mama cu capul de pereți …ea
tăcea….Inculpata a absolvit două clase, fratele mai mare (victima) patru, fiind
închis apoi la Școala de corecție : … Âsta a fost un copil mai rău…ăst a de mic a
furat, bea de mic și fura… iar cel mic și cele două fete două clase.
În familie se realizează ceea ce se numește obișnuit socializarea primară a
indivizilor, se pun bazele formării personalității, se transmit primele modele de
comportament, primele norme și valori culturale, primele reguli de condui tă în
societate. Cel puțin în primii ani de viață, un rol decisiv asupra formării copiilor
îl au modelele de comportament ale părinților, modele reținute prin
extraordinara receptivitate și plasticitate caracteristice vârstei, internalizate și
imitate cu fidelitate surprinzătoare. Încă din primii ani de viață, copilul învață
anumite reguli de conviețuire, anumite modele de comportament, însuși ndu-și
într-o formă primă, valori morale definitorii. În acestă perioadă el își însușe ște
primele noțiuni legate de responsa bilitate, de bine – rău, de cinste-necinste.
Relațiile pline de dragoste, căldură, dintre părinți, atmosfera de pace și liniște,
bucuria în familie, atitudinea protectivă, supor tivă, valorizantă față de copii, fără
nici o discriminare, sunt condiții funda mentale pentru dezvoltarea armonioasă a
personalității acestora. Din păcate, inculpata provine dintr-o familie cu un climat
nefavorabil, caracterizat prin certuri, tensiuni între părinți, între părinți și copii,
prin carențe în educația propriilor copii, fapt relevant de altfel în insuccesul
școlar, și în apariția comportamentelor predelincvente ale fraților la vârste
fragede. Fratele cel mare (victima) al inculpatei este închis la școala de corecție.
După o perioadă de cinci ani petrecuți aici, fuge părăsind școala împreună cu
încă patru colegi. Se refugiază în pădurile din apropierea comunei natale . Aici,

împreună cu ceilalți patru prieteni își construiesc un bordei sub pământ și duce o
viață de ,, haiduc” , de infractor, furând. Poliția îi caută, familia îi caută, nimeni
nu avea cunoșt ință de locul unde se găseau. După câțiva ani, în jurul vârstei de
18 ani, apare acasă, imediat după expirarea perioadei pe care trebuia să o
execute la școala de corecție. Este luat în armată. De aici dezertează, fiind
conda mnat de tribuna lul militar la o pedeapsă de trei ani de zile, – batalion
disciplinar. Inculpata, împreună cu celălalt frate și cele două surori, după
absolvirea școlii, rămân în casa părintească, supor tând influența distructivă,
negativă, a mesajelor parentale și ale mediului relaționar. Cu puțin timp înainte
ca inculpata să împlinească vârsta de 15 ani, îi moare mama. Moartea mamei
corespunde ca dată cu expirarea perioadei de detenție a fratelui mai mare. După
înmormântarea mamei, acesta pleacă de acasă și se căsătorește în orașul D. cu o
femeie pe care a cunosc ut-o în perioada satisfacerii stagiului militar. Inculpata
locuiește o scurtă perioadă la mătușile tatălui: am stat o perioadă la mătușile lui
tata… mi-au zis că tata bea, este bețiv și să nu profite de mine…. Afirmația
inculpatei reflectă realitatea mediului nefavorabil în care ea și ceilalți frați și
surori s-au format ca entități bio-psiho-sociale. Fratele cel mic este luat de o
femeie din sat (,, se înțelegea bine cu fiul ei…‘’ ) și locuiește aici până la
încorporarea lui ca militar. Cele două surori vitrege se căsătoresc. La împlinirea
vîrstei de 15 ani, inculpata este luată de sora vitregă G. dusă în orașul N. unde
este angajată ca servitoare. Aici lucrează doar cîteva luni, după care începe o
viață libertină, nonconformistă. În jurul vârstei de 21 de ani se căsătorește cu
un băiat de aceeași vârstă, A.N.. În această perioadă inculpata era angajata unei
fabrici de cărămidă. A.N. era fiul adoptat, al unei familii de condiție medie.Tatăl
frizer, mama casnică (,,dar descurcăreață ,se ocupa cu prost ituția…). A.N. era
fiul legitim al unei familii cu numeroși copii, cu un nivel material și social
scăzut. Acesta absolvise școala profesională de sudor i. Între timp socrul moare ,
inculpata locuind cu soacra și soțul : M-am măritat doar cu o scurtă de piele
atâtica, o geacă, două fuste de vară, o pereche de sandal e , una de cizme și o

plasă .După vreo două săptămâni soacra realizează cu cine se măritase fiul,
încearcă s-o discrediteze pe inculpată, prezentând-o acestuia într-o lumină
nefavorabilă. Nu reușește. Inculpata își impune punc tul de vedere în fața soțului,
în relația lor ea ,,deținea puterea”. Pleacă de la soacră, locuind cu chirie : … am
plecat cu chirie.. am stat de la 21 de ani până la 40 de ani căsătorită cu el,
apoi m-am despărț it, ne băteam în parte, dăde a el, dăde am și eu…am avut grijă
de fetele fratelui mai mare. Acesta, din căsătoria cu o femeie, a rămas cu două
fete, mama lor murind. El stătea mai mult pe la pușcărie. Dacă stătea două luni
afară era mult. La început era violent, scandal agiu…apoi cu furatul…, eu am
crescut cele două fete, le-am căsătorit…La vârsta de 31 de ani m-am hotărât să
plec la țară… nu mai rezistam…. chirie… scandal uri cu soțul… Inculpata descrie
cum a decurs relația de căsătorie cu soțul (,, Eu eram mai violentă , îl
provocam..”), cum s-a implicat în creșterea celor două nepoate ( din nevoia ei de
a fi utilă). Încă din această perioadă, inculpata începe să fie dominată de
sentimentul că viața ei nu are un sens, că a irosit timpul, fapt ce o determină să-
și reconsidere atitudinea, să se implice în viața celor două nepoate și să plece la
țară. În general, inculpata este o persoană rigidă, egocentrică, afirmativă, sigură
pe ea, manifestând un spirit de independență, o tendință la duritate, agresivitate,
autoritarism, nerecunosc ând autoritatea altuia. Aceste trăsături ale inculpatei
apar în modul în care ea structurează relația cu soacra, soțul și mai târziu cu
victima. Pe de altă parte, se pare că este o persoană directă, naivă și
sentimentală, fapt demonstrat în modul în care s-a implicat în activitatea de
creștere a fetelor fratelui. Încă de la începutul interviului am remarcat în vocea
ei, în conținutul mesajelor ei, o admirație, o idealizare a imaginii fratelui mai
mare. În perioada copilăriei ei, imaginea de răzvrătit, de haiduc al fratelui se
pare că i-a animat visele, imaginația. Inculpata pleacă la țară, abandonâ ndu-și
soțul pensionat de boală (,, avea ciroză, era terminat…m-am dus la țară așa cum
am venit la oras…c u nimic…un geamantan cu câteva boarf e…), cu gândul de a-
și reorganiza viața, de a-și stabili un sens și o direcție pe care să o urmeze.

Reușește într-un timp scurt să facă locuibilă casa părintească (… fusese părăsi tă
în urmă cu 15 ani, intra vântul prin toate colțurile…). Se gospodă rește , își
cultivă pământul, crește porci, păsări, își mai permite din când în când câte o
escapadă la oraș (.. aveam pe cineva în oraș, nu mă complicasem în sat, ca să
nu pută….). După spuse le inculpatei, primii patru ani trăiți după întoarcerea la
țară au fost cei mai frumoși ani din viată. În acest timp fratele mai mare vine în
sat (… stătea cu una până să îl achit eu, să-i iau gâtul…o tută… o proast ă… era
un puturos… bineînțeles că și în această perioadă el se ținea de furturi, mai o
vacă…). Fetele fratelui mai mare erau la casa lor se măritaseră. După revoluție,
din spuse le inculpatei, au început certurile cu nepoatele și fratele mai mare –
pentru pământ. La un moment dat, inculpata se îmbolnăvește de ficat ( viață
dezordonată, alcool…), este transpor tată la spital și internată. Aici primește
vizita fratelui mai mare. Acesta o roagă să-l primească acasă întrucât nu mai
rezistă presiunilor la care este supus de concubină și copiii acesteia. Cedează
rugăminților lui ( latura sentimentală, respectul pe care inconștient i-l
acorda) și-l primește în una din camere. Din acest moment universul intim al
inculpatei, construit în cei patru ani se ,,năruiește,, apar primele scandaluri,
certuri, între ea și viitoarea victimă; …ne băteam ca chiorii … eu munceam, el
bea și vindea totul din casă, ducea la tuta de femeie… Această situație durează
câțiva ani. În cele din urmă cedează, nu mai rezistă, părăsește casa părintească și
se întoarce în orașul P. ca servitoare. În această perioadă de certuri, scandaluri,
violențe avute cu victima, are loc o degradare treptată a stării de sănătate psihică
și fizică a inculpatei. Soțul murise între timp, soacra o roagă să locuiască la ea.
Nu revine la țară decât după o perioadă de un an de zile. Ce vede o deprimă și
mai mult, totul era în paragină (…munca mea…vai…), o priveliște dezolantă.
Acum în mintea inculpatei se cristalizează ideea de a-l pedepsi pe frate:… mă
gânde am de mult timp, cum să-l pedepsesc, să-l dau afară, să-l trimit la S…
Zbuc iumul interior care o macină, resentimentele care îi accentuează starea de
anxietate, modul în care acesta a răspuns ajutorului oferit, învinge respectul pe

care îl avea față de frate ( haiducul…), inculpata hotărând alunga rea din casa
părintească a fratelui ( el este persoan a care i-a tulburat liniștea, i-a spulberat
speranța unei vieți liniștite…). Imaginativă de felul ei , preocupată de detalii ,
pregătește un plan minuțios (,,haiducul,, în timp i-a indus respect și frică ).
Mizând pe faptul că fratele mai mic (era căsătorit într-un sat vecin) se înțelegea
foarte bine cu victima, se duce la el acasă, îl roagă să o ajute, să o susțină în
demersul ei, în fapt îl manipulează. Ajunsă acasă împreună cu fratele cel mic,
inculpata somează victima, cerându-i să părăsească casa. Acesta pleacă,
revenind peste câteva ore înarmat cu o furcă: …el cu furca…l-am lovit cu un
tabure t în piept…murim , trăim…i-a băgat furca lui ăla micu în umăr… m-am
repezit la el, i-am dat un șut în ouă, i-am luat furca și i-am dat peste barbă… i-
am tras trei furci pe spinare… ăsta micu a fugit la mătușa… am arunc at furca,
am luat o bâtă și l-am lovit în cap până a făcut poc… apoi am început să-l
lovesc la mâini și la picioare pânâ le-am fărâm at… Inculpata descrie cu mult
sânge rece , în detaliu, lupta dintre ea și frate, în fapt omorârea fratelui. În timp
se pare că inculpata a acumulat multă ură, multe resentimente împotriva fratelui,
ceea ce a dus la creșterea stării de anxietate, de iritabilitate, de ostilitate a
inculpatei. Ea s-a răzvrătit împotriva,, haiducului,, și-a omorât modelul. A fost
conda mnată la 20 de ani de închisoare pentru om or deosebit de grav.
Factorii care au favor izat producerea infracțiunii de omor:
-Determinismul mesajelor parentale – comportament
antisocial;
-Nivelul scăzut de instrucție;
-Mediul relațional;
-Modelul – fratele pe care a încercat să-l copieze, ducând o
viață libertină și nonconformistă;
– Structura sa p sihotică;
– Structura nevrotică;
– Stimulul, contextul, care a favor izat trecerea la act;

Nu întreține relații cu nimeni de acasă: (nici măcar nepoatele nu mă
vizitează…, le-am făcut atâta bine…, au divorțat…, au avut niște bărbaț i
bețivi…). Cele mai tensionate momente din viața sa au fost în timpul săvârșirii
omorului și în primii doi ani de detenție. Nu a adoptat nici o strategie de a
controla, de a pune capăt și de a scăpa de violență: (“nu avea nici un rost, eu
eram cea care provoca agresiunea”). Nu se culpabilizează pentru fapta comisă.
Vorbește cu o oarecare bravadă despre omorârea fratelui. În schimb, inculpata se
autocompătimește, și-l compătimește pe frate: (… nu am știut să trăiesc.., am
fost o proast ă…, aici am învățat să trăiesc. Aici în timp de șapte ani te înrăiești.
Acum înțeleg pe prost ul pe care l-am omorât , de ce era atâta răutate în el…,
fiind numai pe aici. Aici nu vezi decât să fii rău, să fii dușm ănos…, să vorbești
frumos aici și în spate îți iau geaca sau ți-o taie cu lama…, sunt pedepse mari,
multe nu suntem căutate…și nevoile sunt multe, cerințe, fiecare vrea…, aici
înveți lucruri care să te ajute să suprav iețuieșt…, dacă stai 10 ani aici în ură,
ceartă, în hoție, șmecherie, eu acasă mai pot fi cinstită? Eu mă duc rea afară…).
Aici inculpata vorbește despre adevărata viață din închisoare (dincolo de
aparențe, răzbate faptul că în relațiile cu ceilalți trebuie să fii puternic, să fii
șmecher, să găsești strategii în a-ți rezolva problemele ,, creativitate,, (să te
descurci), să fii egocentric. Față de toate cele spuse privind relațiile din
închisoare, inculpata afirmă că se implică în activitățile din cadrul
penitenciarului, întreținând relații cu unele dintre colege și cu personalul
închisorii (“Doamna P m-a ajutat foarte mult, la început eram nebună de
tot…”). Are planuri de viitor, este dornică de a merge acasă și de a-și reface viața
(…nu mai ajut pe nimeni, o să iau pensia bărbat ului, o să-mi cultiv pământul, o
să-mi găsesc un moș, o să duc o viață liniștită, o să călătoresc…). Inculpata
încheie retoric – nu am știut să trăiesc -; inculpata trăiește cu sentimentul că și-a
irosit viața.

3.2 CONCLUZII
În aceste studii de caz s-a încercat, pornind de la actul criminal, o
introspecție și o analiză calitativă a vieții de zi cu zi a infractorului pentru a se
evalua diferitele alternative pe care acesta le-a avut la dispoziție. S-a procedat la
o analiză holistică, încercându-se surprinderea unor factori, evenimente
relevante pentru actul comis – infracțiunea de omor.
Cred că ar fi necesară acordarea unei asistențe specializate a infractoarelor,
asigurată de o echipă interdisciplinară formată din psihologi, sociologi,
consilieri pe probleme educaționale și consilieri juridici. S-ar impune
consilierea educațională și psihologică atât la nivel individual, cât și de grup,
prin abordarea unor activități care să ofere infractoarelor o viziune asupra vieții,
acceptarea trecutului, atât de necesare produc erii unor schimbări identitare.