Cu toate că de -a lungul timpului s -au dezvoltat numeroase intervenții psihologice cu suport empiric care să trateze tulburările mintale atât la… [612653]

IMPOTANȚA TEMEI
Cu toate că de -a lungul timpului s -au dezvoltat numeroase intervenții psihologice cu
suport empiric care să trateze tulburările mintale atât la vârsta copilăriei cât și la adulți, multe
dintre ele fii nd și foarte eficiente , nu putem să spunem că prevalența acestora a scăzut. Acest
lucru ar putea să fie explicat prin prisma teoriei Mental Health Literacy , și anume, că oamenii
nu ajung să apeleze la un specialist în tratarea tulburărilor mintale din cauză că nu reușesc să
identifice simptomele proprii sau ale celor din jur ca fiind parte a unor tulburări, că nu au
cunoștințe legare de aceste tulburări specifice și nu știu să facă diferența între ele. Din acest
punct de vedere există dovezi științifice care ne indică o legătu ră între un nivel scăzut în
recunoașterea tulburărilor psihologice și căutarea unui ajutor specializat în rândul părinților și
cel al copiilor acestora, dar și un nivel ridicat al stigmatizării acestor tulburări ( Tully, L. A.,
Hawes, D. J., Doyle, F. L., S awyer, M. G., & Dadds, M. R., 2019).
Studiile care au vizat mental health literacy au fost realizate cu precădere în Australia,
aceasta fiind considerată și liderul mondial pentru această orientare. Accentul acestor studii a
fost pus mai ales pentru tulbur ările de anxietate și depresie și au fost realizate în mod special
pentru adulți și adolescenți. Avem însă foarte puține studii legate de MHL pentru tulburările
mintale la copii, astfel că, nu au fost dezvoltate măsuri psihometrice adecvate care să evaluez e
suficient de acurat care sunt cunoștințele și convingerile adulților în legătură cu tulburările
mintale în rândul copiilor. Scopul acestor studii este de a se ajunge la dezvoltarea unor
intervenții optime care să îmbunătățească MHL atât la părinți cât și la copii, și de a fi evaluate
sistematic (Tully et al, 2019).
Încă nu putem să spunem că știm exact până în momentul de față care sunt motivele
pentru care cercetarea mental health literacy în rândul copiilor (CMHL) a fost prea puțin
studiată, însă Tully și colaboratorii săi considerau că acestea pot include patru preocupări
principale: preocuparea privind stigmatizare a copiilor și/sau părinților; provocarea diferenți erii
tulburărilor de ordin mintal de comportamentele provocatoare în mod normal și tranz itoriu , în
special la copiii mici; preocupările legate de creșterea stării de anxietate în rândul părinți lor,
care duc e la căutarea nepotrivită de ajutor și preocupările legate de disponibilitatea unor servicii
de tratament suficiente în comunitate pentru a face față creșterii cererii care poate apărea dacă
se îmbunătățește CMHL. Este important de observat că unele dintre aceste preocupări sunt
legitime și ar trebui abordate în mod explicit în cercetarea viitoare.
Indiferent de care ar fi motivele reale, cert este că lipsa studiilor și cercetărilor
referitoare la mental health literacy în rândul copiilor (CMHL ) a dus la ignorarea de către
comunitatea generală a tot ceea ce reprezintă tulburările din domeniul sănătății mintale ale
copiilor, ceea ce a dus la absența unui limbaj comun pentru a descrie tulburările de sănătate ale

copiilor, creșterea unei stigmatizări inutile față de copii și părinți , și scăderea nivelului de
implicare, de ajutorare a părinților. Acum există dovezi considerabile că intervențiile din
copilărie sunt eficiente, totuși tratamente bazate pe dovezi sunt rareori accesate, iar ratele de
prevalență ale tulburărilor de sănătate mintală la copii nu sunt, prin urmare, în scădere. Unul
dintre motivele pentru uti lizarea scăzută a intervențiilor bazate pe dovezi poate fi nivelul scăzut
al CMHL. În ultimul deceniu, au existat cercetări semnificative MHL , atât la adolescenți, cât și
la adulți, iar intervențiile la nivelul populației au demonstrat că programele care v izează această
tematică pot îmbunătăți abilitățile de sănătate mintală. (Tully et al, 2019).
Luând în considerare toate aceste aspecte, prezenta lucrare ne -am propus ca și obiectiv
general să evaluăm care este procentul de recunoaștere a unor tulburări min tale destul de mult
răspândite (depresia și anxietatea), dar și recunoașterea unei tulburări mult mai rar întâlnită în
rândul copiilor, cum este cazul dislexiei. De asemenea, ne dorim să vedem care sunt implicațiile
de ordin psihologic (prezența simptomelo r de internalizare și externalizare) care ar putea să fie
relaționate cu profilul persoanelor care recunosc mai acurat sau mai puțin acurat tipul de
tulburare descrisă în scenariile date, acestea fiind mediate de vârstă, gen, nivel de educație sau
mediul d e proveniență. Considerăm că este importantă studierea acestor aspecte pentru o mai
bună înțelegere a nivelului de recunoaștere a acestor tulburări în populația românească. Având
în vedere faptul că auzim adesea prin intermediul mijloacelor mass -media tot felul de semnale
de alarmă legate de tulburările de ordin mintal, întrebarea noastră este oare câți dintre oamenii
din populația generală reușesc să înțeleagă cu adevărat și să identifice aceste tulburări când le
sunt prezentate cazuri specifice. Avem nevo ie de o bună înțelegere a tuturor acestor aspecte
pentru a putea să îmbunătățim mijloacele pe care le folosim pentru a transmite informațiile
referitoare la tulburări de ordin mintal și pentru a crește rata de apel la un ajutor specializat în
mod corect și eficient.

MODELUL COGNITIV AL DEPRESIEI
Manualul Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mentale (ediția a IV -a) definește
tulburarea depresivă majoră (MDD) ca fiind prezența a cinci (sau mai multe) simptome
depresive (de exemplu, starea de spirit tristă , anhedonie, dificultăți de concentrare , oboseală,
lipsă de valoare și ideație suicidară). Simptomele trebuie să fie prezente în cea mai mare parte
a zilei, aproape în fiecare zi și ar trebui să reprezinte o schimbare substanțială față de
funcționarea ante rioară. Unul dintre simptome trebuie să fie starea de spirit depresivă sau
anhedonia. Simptomele trebuie, de asemenea, să provoace primejdie sau afectări semnificative
în domenii sociale, ocupaționale sau în alte domenii importante de funcționare. Aceste
simptome nu trebui e să fie atribuite substanțelor sau afecțiunilor medicale.

Unul dintre cele mai importante modele explicative ale simptomelor depresive este cel
al lui Beck (Beck, 2002). Acest model face referire in principal la modul de procesare al
informațiilor, care ar fi distorsionate spre negativ și care ar putea să explice apariția
simptomelor. Distorsiunile cognitive specifice în cazul depresiei se referă la abstractizare
selectivă, supra -generalizare și auto -atribuiri negative. Conform acestuia , achiziția și
prelucrarea distorsionată a informațiilor au un rol primordial atât în apariția simptomelor
depresive, cât și în menținerea acestora . În acest model, schemele latente care se referă la
reprezentările intern e ale stimulilor, ideilor sau exper iențelor, ajung să fie activate la un moment
dat de evenimentele de mediu și influențează apoi modul în care aceste informații vor fi
prelucrate și interpretate. Schemele cognitive îș pun amprenta asupra informațiilor primite prin
ghidarea modului în care stimulii sunt codificați, organizați și preluați. În acest sens, ele
determină modul în care o persoană își interpretează experiențele într -un anumit context. Un
rol important care este discutat aici re referă la evenimentele din perioada timpurie care au un
impact semnificativ în sănătatea psihică de la vârsta adultă. Dacă aceste evenimente sunt
negative, acest lucru ar putea explica dezvoltarea schemelor depresive, care sunt în general
caracterizate de credințe auto -referențiale negative. Astfel de schem e autoreferențiale depresive
pot să fie păstrate la nivel intern și să nu se manifeste decât atunci când vor fi activate de stresorii
din mediu , care se referă la evenimente negative semnificative (de exemplu, o notă mică la un
examen poate fi devastatoare pentru cineva care are ca și valoare de sine rezultate bune la
școală). În momentul în care acești stresori ajung să activeze schemele negative specifice
depresiei, apar o serie de modificări la nivelul procesării informațiilor, apărând ulterior gânduri
auto-referențiale negative despre sin e, despre lumea personală și despre viitor. Acest tip de
procesare poartă și numele de triada cognitivă negativă .
O serie de consecințe care apar ca urmare a activării schemelor autoreferențiale
depresive se referă la deficite la nivel de atenție, interpretare și memorie . Procesarea negativă
și pesimistă a propriului sine și a contextului devin omniprezentă, inclusiv inter pretări, evaluări
și aprecieri . Drept urmare, individul cu depresie dezvoltă atitudini disfuncționa le bazate pe
schema sa prin care el/ ea se consideră a f i defectuos, ducând o luptă în viața de zi cu zi. Acestea
vin însoțite de gânduri că dificultățile sau suferințele lor actuale v or continua pe termen
nelimitat . Activarea acestor atitudini disfuncționa le crește probabilitatea ca persoana deprimată
să participe în mod selectiv la stimuli care să fie congruenți cu dispoziția , codificând astfel
informațiile afective negative ș i filtrând informații pozitive . Acest lucru poate să ducă la
creșterea nivelului de conștientizare a elementelor depresive în mediul înconjurător și poate
scădea nivelul resimțire al emoției pozitive înregistrată în timpul unu i eveniment plăcut . În mod
similar, există dove zi puternice privind distorsiunile la nivelul memorie i, specific e în cazul

depresie. Mai exact, persoanele cu simptome depresive tind să -și reactualizeze în mod
ruminativ informațiile negative suprapunându -se peste materialul pozitiv. Prejudiciile specifice
în atenție și memorie rezultă din deficitele inhibitorii, care contribuie, de asemenea, la un stil
de răspuns ruminativ care perpetuează gândurile negative despre sine, lumea ș i viitorul. Acest
proces instigă o buclă de feedback în cadrul sistemului cognitiv care servește la inițierea și
menținerea unui episod de dep resie
MODELUL COGNITIV AL ANXIETĂȚII
Anxietatea poate fi cel mai răspândit simptom psihiatric la populația generală. Grupul
de tulburări de anxietate are o prevalență combinată pe durata vieții de 28%, cu mult mai mare
decât cea a tulburărilor depresive și, când este considerată ca fiind comorbidă, precum și
diagnostice primare, cuprinde peste trei sferturi din toate tulburările psihiatrice studiate în
ultimele studii epidemiologice. Aceasta nu include situații în care anxietatea este un simptom
important , dar nu poate crește în severitate până la niveluri suficiente pentru a constitui o
tulburare de anxietate diagnosticată . Deși DSM -5 a eliminat at ât tulburarea obsesiv -compulsivă
(TOC)), cat si tulburarea de stres posttraumatic (P TSD) din grupul tulbură rilor de anxietate,
simptomele anxietății contribuie î n mod semn ificativ la ambele aceste condiții ș i astfe l sunt
incluse în această discuț ie. Primele cinci tulburări de anxietate sunt bine cunoscute: tulburarea
de panică, tulburarea de anxietate generalizat ă (GAD), tulburarea de anxietate socială, TOC și
PTSD. În timp ce fobiile specifice sunt frecvente în populația generală, ele rareori determină
pacienții să solicite îngrijiri clinice. Cele mai multe studii clinice ale acestor tulburări
evidențiază rate de răspuns de 50% până la 60% și rate de remisiune între 25% și 35%. Cu toate
acestea, anxietatea refractară trebuie să includă și pacienții care recidivă după remisie și această
rată este de 0% la 1 an, 20% la 5 ani și 30% la 100 de ani (Roy-Byrne, 2015).
Modelul cognitiv al anxietății propus inițial de Beck și colab. (1985) este o perspectivă
de procesare a informațiilor bazată pe schemă, care consideră că interpretarea greșită sau
părtinitoare a stimulilor este periculoasă sau amenințătoare pentru bunăstar ea fizică sau
psihologică a unui individ, o trăsătură esențială a tulburărilor de anxietate. Împreună cu
procesarea selectivă a stimulilor de amenințare sau de pericol, individul anxios subestimează
resursele personale de coping și caracteristicile de sigu ranță sau de salvare în mediul
înconjurător. În plus, distincția dintre anxietatea normală și cea patologică este una de grad, mai
degrabă decât de natură, datorită rolului vital pe care îl joacă frică în supraviețuirea
organismului. Diferența este că în a nxietatea patologică există o percepție distorsionată sau
supraestimată a pericolului, care nu corespunde exigențelor mediului intern sau extern, în timp
ce în statele de anxietate non -clinică estimarea amenințării corespunde mai îndeaproape

pericolelor ob iective în mediul înconjurător. De exemplu, anxietatea acută ca răspuns la
disconfortul toracic repetat ar fi patologică pentru tânărul care nu a prezentat antecedente de
boală coronariană, dar ar putea fi destul de realist pentru un bărbat de vârstă mijlo cie care a
suferit recent un infarct miocardic.
Modelul cognitiv recunoaște că anxietatea constă într -un model complicat de schimbări
cognitive, afective, fiziologice și comportamentale. La nivel fiziologic se constată o hiperarousă
autonomă în pregătirea pentru zbor, luptă, îngheț sau leșin. La nivelul comportamentului
vedem: (a) mobilizarea pentru a scăpa sau a apăra pe sine împotriva pericolului perceput; (b)
inhibarea comportamentului de asumare a riscurilor în încercarea de maximizare a siguranței;
și (c) dezactivarea răspunsurilor motorii care au ca rezultat evitarea și sentimentele de neputință.
La nivelul subiectiv sau afectiv individul se simte speriat sau neliniștit. Și, în final, la nivel
cognitiv, anxietatea implică: (a) anumite simptome senzoria le-perceptuale, cum ar fi sentimente
de nerealitate, hipervigilanță și conștiință de sine; (b) dificultăți de gândire, cum ar fi
concentrarea slabă, incapacitatea de a controla gândirea, blocarea și dificultatea de raționament;
și (c) simptome conceptuale cum ar fi distorsiuni cognitive, credințe legate de frică, imagini
înfricoșătoare și gânduri frecvente automate. Acest model complex al comportamentului
cognitiv -afectiv -fiziologic -comportament pe care -l numim anxietate apare dintr -o secvență
specială de p rocesare a informației în trei etape care constituie inima modelului cognitiv al
anxietății. Mai mult, tendința acestui aparat de procesare a informațiilor este de a genera în mod
inadecvat misiuni de amenințare la stimuli inofensivi, care este principala problemă care trebuie
rectificată în tratam entul tulburărilor de anxietate ( Clark & Beck, 2011).

MENTAL HEALTH LITERACY
Tulburările mintale la copii au o influență foarte puternică asupra întregii lor
funcționalități, de ordin personal, social sau academic, dar și asupra sănătății lor psihice când
vor ajunge la vârsta adultă, iar incidența acestora a fost în continuă creștere în ultimele decenii
(Whitney, D. G., & Peterson, M. D., 2019 ).
Într-un studiu realizat în Canada care prezintă prevalența și corelațiile socio –
demografice pe 6 luni ale tulburărilor psihice și ale serviciilor legate de sănătatea mintală într –
un eșantion de copii (între 4 și 11 ani) și tineri (12 -17 ani) s -a arătat că prevalența generală a
oricărei tulburări a fost de 18,1% pentr u copiii între 4 și 11 ani și 18,2% pentru tinerii între 12
și 17 ani ( Georgiades, K., Duncan, L., Wang, L., Comeau, J., Boyle, M. H., 2014 , Ontario Child
Health Study Team, 2019) . Un alt studiu arată că debutul tulburărilor mintale ar fi în jurul
vârstei de 14 ani și trei sferturi după vârsta de 24 de ani (Kessler, et al (2005). Acest lucru poate

scoate în evidență și evoluția în timp a rezultatelor cercetărilor, care ne indică faptul că în ultimii
ani se regăsesc tot mai multe rezultate care susțin exist ența unor simptome de nivel clinic în
rândul copiilor.
În populația generală riscul de a dezvolta o tulburare psihică est e destul de ridicat. Pentru
tulburări de anxietate, 28,8%; tulburări de dispoziție, 20,8%; tulburări de control impuls,
24,8%; tulburăr i ale consumului de substanțe, 14,6%; orice tulburare, 46,4% . (Kessler, R. C.,
Berglund, P., Demler, O., Jin, R., Merik angas, K. R., & Walters, E. E, 2005). Ba mai mult, se
consideră că aproape fiecare dintre noi se va confrunta măcar o dată pe parcursul vieții cu o
tulburare psihică personală sau în rândul unor persoane apropiate (Jorm, A. F., Korten, A. E.,
Jacomb, P. A., Christensen, H., Rodgers, B., & Pollitt, P, 1997 ).
Dintre aceștia, statisticile ne spun că doar 30% ajung să ceară ajutor. Pentru restul de
70%, un motiv care poate să stea la baza lipsei de căutare a unui ajutor specializat ar putea să
fie lipsa de cunoștințe necesare pentru a recunoaște simptomatologia specifică a diferitelor
tipologii de tulburări mintale (Farrer, L., Leach, L., Griffiths, K. M., Christensen, H., & Jorm,
A. F, 2008) . Acest tip de cunoaștere pleacă de la termenul de "educație în domeniul sănătății"
care a fost definită ca abilitatea de a avea acces , a înțelege și utiliza informațiile în moduri care
promovează și mențin o bună sănătate . Prin extensie, Jorm et al (1997) introduce termenul de
"educația în domeniul sănătății mintale" și îl definește în felul următor: "cunoș tințe și credințe
despre tulburările mintale care pot să ajute la recunoașterea, gestionarea sau intervenția
acestora". Acesta spune că educația în domeniul sănătății mintale cuprinde o serie de
componente, și anume: abilitatea de a recunoaște tulburări sp ecifice sau diferite tipuri de distres
psihologic, cunoștințe și credințe despre factorii de risc și cauze, desp re tratarea proprie sau
căutare a ajutorului profesional disponibil și a atitudinilor care promovează recunoașterea și
căutarea adecvată a ajutor ului.
Există o diferență clară între credințele publice și cele profesionale despre tulbur ările
mintale. O interpretare a acestei constatări este că există o continuitate a mental health literacy ,
variind de la convingeri lai ce la cunoștințe profesionale. Profesioniștii au cunoștințe de
specialitate care se bazează în mare măsură pe baza dovezilo r științifice și a consensului între
experți, în timp ce publicul are o serie de convingeri bazate pe experiența personală, pe
anecdote , pe rapoartele media și pe sursele mai formale de cunoaștere. Cu toate acestea, analiza
credințelor publice nu dezvăluie un factor general care să corespundă cu mental health literacy ,
însă putem să spunem că scoate în evidență factorii care reprezintă si stemele de convingeri
generale în care boala este tratată cel mai bine de intervențiile medicale, psihologice sau de
stilul de viață . S-ar putea ca atunci când oamenii se confruntă cu o problemă de sănătate despre

care să nu aibă suficient de mult cunoști nțe, ei să se reîntoarcă în sistemele lor generale de
convingeri des pre sănătate (Jorm et al, 1997 ).
Printre primele studii realizate pe această temă (Jorm et al, 1997) cercetătorii au încercat
să descopere care este procentul persoanelor care reușesc să recunoască tipul de tulburare
psihică din două variante de scenarii. Unul dintre ele descria cazul unui bărbat în vârstă de 30
de ani care avea depresie, iar cel de -al doilea descria cazul unui bărbat în vârstă de 24 de ani
care avea schizofrenie. Rezultat ele acestui studiu au indicat că majoritatea participanților au
reușit să recunoască prezența unor simptome de nivel psihic. Dintre toți aceștia, 72% se referă
la scenariul de depresie ( 39% au ales ca fiind depresie ) și 84% se referă la scenariul de
schizo frenie (27% au ales corect ). Când li s -a cerut să indice persoana la care ar trebui să apeleze
pentru a -l ajuta pe bărbatul, în cazul scenariului pentru depresie, 83% au ales medicii de familie,
74% au ales consilierii, 51% psihiatri și 49% psihologi . Rezultatele referitoare la scenariul de
schizofrenie au indicat că 81% au ales consilierii, 74% GPS, 71% psihiatri și 62% psihologi .
Din aceste rezultate ne dăm seama că, deși majoritatea participanților au reușit să identifice că
ar fi o problemă de ordin p sihic, avem doar o mică parte care au reușit să indice corect ce tip de
tulburare este aceasta. În plus, aceste rezultate ne ridică și un semnal de alarmă în legătură cu
ceilalți 28% de participanți pentru cazul depresiei și 16% pentru cazul schizofreniei care au
spus că nu ar fi vorba de o tulburare psihică, astfel că, acești oameni este posibil să evite căutarea
unui ajutor specializat adecvat. Sa argumentat că ajutorul de căutare se va îmbunătăți printr -o
mai bună recunoaștere și etichetare a tulburărilo r psihice, o mai bună înțelegere a cauzelor și
tratamentelor pentru problemele de sănătate mintală
Cercetările legate de tematica mental health literacy atât la adulți cât și la adolescenți a
început să prindă amploare în mod special în ultimul deceniu, ia r intervențiile la nivelul
populației au demonstrat că campaniile vizate pot îmbunătăți abilitățile de sănătate mintală. Cu
toate acestea, încă nu au fost realizate cercetări suficient de riguroase în urma cărora să se
dezvoltate și să se valideze interven ții cu privire la mental health literacy în rândul copiilor și
la partea de stigmatizare care vine adesea asociată cu tulburările mintale. Intervenț iile timpurii
pentru probleme de sanatate mintala pot ajuta la reducerea prevalenței ș i la stigmatizarea
problemelor de sănătate mintală în rândul copiilor . (Tully, L. A., Hawes, D. J., Doyle, F. L.,
Sawyer, M. G., & Dadds, M. R., 2019).
Unul din studiile care a demonstrat importanta cunoștințelor legate de tulburările
mintale a fost realizat în anul 2016 (R ossetto, Jorm, & Reavley, 2016). În acest studiu au fost
evaluate comportamentele de prim ajutor într -o situație ipotetică a unei persoane care are o
tulburare mintală, plecând de la premisa că acestea ar prezice calitatea comportamentului lor
față de o pe rsoană reală cu o tulburare mintală. Perioada de desfășurare a fost de șase luni, pe

un eșantion de 820 de adulți australieni care au răspuns la întrebări cu privire la un scenariu
ipotetic în care o persoană avea depresie care are gânduri de sinucidere. R ezultatele au arătat
că intențiile participanților de la momentul inițial al evaluării au prezis calitatea
comportamentelor de prim ajutor de la follow -up. De asemenea, și comportamentele din trecut
au fost un predictor puternic, în sensul că, persoanele c are au ajutat pe cineva cunoscut în trecut
cu o problemă similară, au avut de cinci ori mai multe șanse să evalueze și să asiste la situația
criză din scenariul dat. Astfel că, putem să concluzionăm că persoanele care au mai multe
cunoștințe despre boli mi ntale, referindu -ne aici la acele persoane care s -au confruntat cu astfel
de situații în viața reală, tind să -i ajute pe oameni să se confrunte mai mult cu probleme de
sănătate mintală, simțind mai multă încredere în a ajuta, poate, de asemenea, să facă
comportamentele mai potrivite și eficiente. Aceasta implică faptul că îmbunătățirea
cunoștințelor în ceea ce privește evaluarea riscurilor și a siguranței se poate traduce într -un
comportament mai eficient de prim ajutor în materie de sănătate mintală.
Relat iv puține studii au evaluat cunoștințele privind sănătatea mentală în ceea ce
privește tulburăril e de anxietate la tineri , în ciuda faptului că tulburările de anxietate au o
prevalență mai mare decât celelalte tulburările afective, cu 9,3% pentru vârste cu prinse între
16-24 de ani afectaț i în orice perioadă de 12 luni , comparativ cu 4,3% pentru tulburările
afective . Dintre tulburările de anxietate, PTSD și fobie socială sunt cel mai des întâlnite , cu rate
de prevalență de 12 luni în toate grupele de vârst ă de 6,4% și respectiv 4,7% . Plecând de la
aceste premise, s -a realizat un studiu în 2011, care a cuprins scenarii legate de depresie,
schizofrenie, fobie socială și PTSD. Acest studiu a arătat că ratele de recuno aștere a depresiei
într-un scenariu au fost relativ ridicate, aproape 75% dintre respondenți folosesc eticheta
corectă. Ratele de recunoaștere pentru psihoză/ schizofrenie au fost mai mici, aproximativ o
treime dintre respondenți marcând corect tulburarea. În ceea ce privește o vignetă PTSD, 34,3%
dintre respondenți au folosit eticheta "PTSD", în timp ce 16,7% au folosit eticheta "traumă".
Aceste rate de recunoaștere sunt comparabile cu cele pentru vinieta de psihoză / schizofrenie și
reprezintă rate relativ ridicate în comparație cu cele pentru scena riul de fobie socială, pentru
care numai 3% dintre respondenți au f olosit eticheta "fobie socială" ( Reavley & Jor m, 2011).
Un alt studiu care ne indică rezultate similare a fost realizat în 2016, indicând o mai
bună recunoaștere a tulburării depresive decât a celei de anxietate socială. Cu toate acestea,
studiul arată că nici măcar jumătate dintre participanți nu au reușit să recunoască depresia în
cadrul scenariului care o descria . Cele mai des indicare ca surse de ajutor au fost familia,
prietenii și consilierii (Coles, Ravid, Gibb, George -Denn, Bronstein, & McLeod, 2016).
Importanța cunoștințelor despre tulburările mintale a fost cel mai adesea relaționată cu
prezența simptomelor de internalizare disfuncționale specifice anxietății și depresiei, însă au

fost prea puțin studiate implicațiile simptomelor de externaliza re. Unul dintre studiile care au
analizat aceste aspecte de exter nalizare a fost realizat în 2016 , care a avut ca și participanți
adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani. Rezultat ele acestui studiu au arătat că s corurile
pentru depresie au fost, corelate semnificativ cu simptomele comportamentului și
hiperactivității, în timp ce scorurile de anxietate socială au fost corelate semnifi cativ cu
simptomele emoționale depresive și anxio ase (Coles, Ravid, Gibb, George -Denn, Bronstein, &
McLeod, 2016).

Mental Health Literacy și nivelul de educație
Un studiu realizat în anul 2013 la care au participat 5.136 de adulți cu vârsta cuprinsă
între 25 și 65 de ani, cercetătorii au dorit să vadă care sunt legăturile între sănătate, nivelul de
educație și educația în domeniul sănătății în general. Rezultatele au arătat că, în ceea ce privește
educația în domeniul sănătății, un număr foarte mare de participanți au demo nstrat o educație
slabă (43,4%) sau foarte slabă a sănătăți i (10,6%). Cu cât este mai mare nivelul de educație, cu
atât este mai mare proporția respondenților care au înre gistrat niveluri de educație adecvată în
domeniul sănătății. Pentru a evalua dacă alf abetizarea în domeniul sănătății este un mediator în
relația dintre educație și sănătate, a fost testată mai întâi asocierea dintre educația pentru
sănătate și nivelul de educație, cont rolând vârsta și sexul participanților . Analiza regresiei
liniare a ară tat că , în comparație cu cei care au absolvit învățământul terțiar, respondenții care
au absolvit învățământul secundar superior au demonstrat o competență mai scăzută în
cunoașterea să nătății , urmată de respondenți care au absolvit învățământul secundar i nferior ș i
învățământul preșcolar/primar (Van der Heide, Wang, Droomers, Spreeuwenberg, Rademakers
& Uiters, 2013).
Referitor la posibilele legături între statutul socioeconomic și utilizarea unor servicii
specializate pentru sănătatea mintală, amintim aici și un studiu longitudinal realizat în 2010. În
acest studiu au participat 2,149 de copii cu o medie de vârstă de 1 3 ani. Rezultatele acestui
studiu au arătat că 6,7% din totalul eșantionului și 42,9% dintre cei cu probleme mentale au
accesat SMHS (utilizarea serviciilor speciale de sănătate mintală ). Analizele au arătat asocieri
semnificative între SMHS și toți indic ii poziției socioeconomice. Ajustarea pentru severitatea
problemelor mentale a condus la asociații semnificative din punct de vedere statistic ale
indicilor de poziție socio -economică cu utilizarea SMHS. Adolescenții au avut o probabilitate
mai mare de a u tiliza SMHS dacă apăreau niveluri crescute de educați e în cazul mamelor . În
comparați e cu mamele cu studii de nivel mediu, cele cu studii universitare aveau de trei ori mai
multe șa nse să consulte SMHS indiferent de gravitatea problemelo r de sănătate minta lă ale
copiilor lor. Poziția socio -economică ridicată a fost asociată cu utilizarea sporită a SMHS în

comparație cu poziția socio -economică redusă (Amone -P'Olak, Ormel, Oldehinkel, Reijneveld,
Verhulst & Burger, 2010).

Mental Health Literacy și diferențele de vârstă
În timp ce MHL în domeniul sănătății mintale în comunitatea generală a beneficiat de o
atenție considerabilă a cercetării, subiectul cercetării diferențelor de vârstă în acest domeniu
este investigat foarte puțin.
Pornind de la aceea și procedură pe care Jorm și colaboratorii săi au utilizat -o în anul
1997, în care participanților le -au fost oferite c ele două scenarii ca re descriu d epresia și
schizofrenia, Farrer, Leach, Griffiths, Christensen, și Jorm, au realizat un nou studiu în anu l
2008, însă de data aceasta au urmărit care sunt diferențele de gen. Întrebările care însoțeau
scenariile erau legate e recuno așterea tulburării și convingerile asociate acesteia, despre stilul
de viață, cererea unui ajutor specializat și cauze posibile. Cercetătorii au plecat de la premisa
că participanții mai în vârstă (70+ ani) și cei mai tineri (18 -24 ani) vor raporta niveluri mai
scăzute de recunoaștere a depresiei și a schizofreniei, comparativ cu participanții de altă vârstă
grupuri. La acest studiu au participat în total 3,988 de persoane australiene (41,2% gen masculin
și 58,8% gen feminin), cu o rată de răspuns de 34%. Unul din rezultatele neașteptate a arătat că
deși persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 24 ani au reușit să identifice mult ma i acurat
depresia din scenariu, au fost mult mai predispuși să identifice greșit schizofrenia ca fiind
depresie. Persoanele mai tinere tind de asemenea să identifice sursele informale de tratament
ca fiind utile, în timp ce rata vârstnicilor din acest punct de vedere a fost mai scăzută. Este mai
probabil ca aceștia să atribuie evoluția schizofreniei la caracteristicile personale. Aceste
constatări sugerează că ar trebui să se țină seama de elaborarea de programe specifice pentru
creșterea nivelului de M LH pentru depresie a persoanelor în vârstă și pentru cele mai tinere, iar
tendința peroanelor de a identifica depresia chiar și în scenariul schizofreniei ar putea indica
necesitatea unor campanii de informare care să pună mai mul accent pe diferențierea
tulburărilor. Îmbunătățirea cunoștințelor privind sănătatea mentală a tinerilor de astăzi ar putea
avea ca rezultat o schimbare de generații în atitudinile și cunoștințele despre tulburările mintale.
Unul dintre studiile care a arătat o legătură între nivel ul MHL și statusul mintal referitor
la depresie în rândul adolescenților a fost realizat în anul 2014 de către Lawrence T Lam și a
arătat că dintr -un total de 1678 de studenți care au răspuns la sonda j, numai 275 (16,4%)
respondenți au fost clasificați ca având un nivel adecvat de educație în materie de sănătate
mintală, cu identificarea corectă a depresiei și, de asemenea, intenționați să solicite ajutor, 392
(23,4%) din eșantionul t otal identificând corect scenariu drept depr esie. În plus, 248 (14,8%)
au fost clasificate ca având depresie moderată până la severă. Analizele multiple de analiză a

regresiei logistice au sugerat că tinerii care au prezentat un nivel moderat până la sever de
depresie în săptămâna anterioară sondajului au fost mai susceptibili d e a avea un nivel
necorespunzător de MHL . Adică un nivel scăzut de MHL a fost asociat cu prezența simptomelor
depresive. În acest studiu rata de recunoaștere a tulburării din scenariu este mult mai scăzut
decât ceea ce s -a observat în rezultatele studiilor anterioare.
Într-un alt studiu (Olsson, & Kennedy, 2010) s -a arătat că există nivele generale de
recunoașter e a tulburărilor psihice destul de scăzute (27,5% au identificat anxietatea și 42,4%
au identificat depresia drept "o problemă sau boală de sănătate mintală") . Un posibil motiv pe
care cercetătorii îl consideră a fi relevant în acest caz se referă la vârsta participanților, mai
exact, că aceștia fiind tineri, este mai probabil să nu fi experimentat stări depresive.
Există atât diferențe cât și asemănări între persoanele în vârstă și cele tinere. Acest lucru
a fost evidențiat într -un studiu realizat în anul 2003 de către Robb, Haley, Becker , Polivka și
Chwa . Rezultatele au arătat că asemănările se referă la numeroase atitudini, inclusiv
probabilitatea căutării tratamentului pentru tulburări psihice grave și îngrijorări legate de cost
și acoperire ca bariere în calea îngrijirii . Diferențele se referă la u tilizarea serviciilor (persoanele
mai tinere aveau de două ori mai multe șanse să fi văzut un specialist în servicii de sănătate
mintală decât adulții mai în vârstă ) și percepțiile privind tulburările mai puțin severe (adulții
mai în vârstă e rau mai puțin încrezători în cunoștințele lor despre îngrijirea sănătății mintale și
în tratamentul adecvat decât cei mai tineri ).
Într-un alt studiu realizat în anul 2019 care a avut ca scop evidențierea d iferențele de
vârstă în credințele legate de MHL preventivă a sinuciderilor și de atitudinea față de locul de
muncă în abordarea sănătății m intale în rândul muncitorilor în de sex masculin construcții și
diferen țele de vârstă ca ră spuns la un program de prevenție a suicidului la locul de muncă . În
urma i mplementării programului și în urma analizelor statistice s -a observat că există diferențe
de vârstă în ceea ce privește suicidul și înțelegerea sănătății mintale, precum și diferențele în
capacitatea de schimbare după o intervenție la locul de muncă. Mai exact, bărbații tineri au o
MHL mai slabă în ceea ce privește prevenirea sinuciderilo r decât grupurile mai în vârstă. T otuși,
există dovezi că sunt flexibili în a-și schimba credințele și, de asemenea, raportează o mai mare
susținere a convingerii că locu l de muncă are un rol în abordarea sănătății mintale decât alte
grupuri. Acest lucru sugerează că există o receptivitate față de programul de prevenție a
sinuciderilor la locul de muncă și indică oportunitățile de a pune în aplicare programe la locul
de mu ncă pentru a îmbunătăți abilitățile de prevenire a si nuciderilor în rândul tinerilor ( King,
Batterham, Lingard, Gullestrup, Lockwood, Harvey , … & Milner, 2019 ).

Mental Health Literacy și diferențele de gen
Într-un stiudiu realizat de către Ratnayake și Hyde în anul 2019 în care s -a dorit
investigarea diferențelor de gen în ceea c e privește recunoașterea tulbură rilor de ordin mintal și
căutarea de ajutor , s-a arătat că femeile sunt mai predispuse de a avea niveluri MHL mai mari
pentru tulburările de anxi etate decât bărbații datorită prevalenței mai mari a acestei tulburări în
rândul femei lor și, prin urmare, o mai mare conștientizare a simptomelor . Acest gen de rezultate
cu privire la diferențele de gen au fost identificate și în alte stu dii (Hadjimina & Furnham, 2017 ;
Furnh am, Abajian, & McClelland, 2011 ).
În ceea ce privește copiii, un studiu realizat în Edinburgh în anul 2018 de către Niki
Georgakakou -Koutsonikou în care scopul a fost de a oferi o descriere detaliată a
conceptualizărilor copiilor și adolescenților (vârstele medii: 8,9 și 11,8 ani) despre depresie, s –
a arătat că acei copii au diferențiat corect între scenariul de depresie și cel de control, dar nu au
denumit spontan depresia sau au recunoscut natura mentală a dificultăților. Copiii au oferit o
mare varietate de cauze posibile care reflectau factorii de risc comuni pentru depresie,
referindu -se în primul rând la factorii interpersonali. Copiii au identificat consecințe le negative
ale depresiei netratate ș i au identificat că persoanele deprimate au nevoie de ajutor. Ei au sugerat
numeroase surse de ajutor, care au fos t în principal informale. Copii consideră depresia ca fiind
dură și ar căuta ajutor în primul rând din partea părinților. Copiii în vârstă au prezentat concepții
mai sofistic ate de depresie. Însă, în cazul acestor copii nu au fost identificate diferențe
semnificat ive de gen sau experiență.
Un alt studiu care a avut rezultate contrare, care a luat în considerare un scenariu pentru
depresie și unul pentru anxietate socială, a fo st realizat în anul 2016 pe o populație de
adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani. Rezultatele au arătat că a dolescenții au avut o
mai bună recunoaștere a depresiei decât tulbu rarea de anxietate socială și a fost mult mai
probabil să recomande căutarea ajutorului pen tru aceasta. Cu toate acestea, mai puțin de 50%
din copii au reușit să recunoască simptomele depresive din scenariu si să o denumească . Cel
mai mult, f amilia, prietenii și consilierii au fost reco mandați ca surse principale de ajutor. De
asemenea, în acest studiu a u fost observate diferențe în funcție de participanților care au
răspuns. Mai exact, fetele aveau MHL mai mare decât băieții atât în ceea ce privește scenariul
pentru depresie, cât și cel pentru anxietate socială . Aceste simptome de sănătate mintală au fost
asociate în mod semnificativ cu depresia, dar nu cu anxietatea socială, deși indicațiile diferite
au fost asociate cu depresia și anxietatea socială. În plus, atât participanții de sex feminini cât
și cei de sex masculin au fost mai predispuși să recomande tratamentul pentru depresie decât
pentru tulburarea d e anxietate socială, iar fetele au fost mai predispuse să încurajeze tratam entul
depresiei. Diferențe de gen au fost identificate și în funcție de genul persoanei din scenariu.

Pentru cea din urmă rezultatele au arătat că r ecunoașterea scenariului în care persoana era de
sex masculin, procentul a fost de 45%, fiind semnificativ mai mare decât în cazul variantei
feminine în care procen tul a fost de 35%) . Diferențele în funcție de sexul personajului nu au
fost găsite pentru scenariile care aveau tulburarea de anxietate socială (Coles, Ravid, Gibb,
George -Denn, Bronstein, & McLeod, 2016).

REGLAREA EMOȚIONALĂ
Emoțiile apar atunci când situațiile sunt vizate și evaluate (evaluate) ca fiind relevante
pentru obiectivele noastre actuale. Acestea implică schimbări în modul în care ne simțim (de
exemplu, trist, fericit, înspăimântat), ceea ce exprimăm (de exemplu, puiul, zâmbetul, strigătul)
și ceea ce face creierul și corpul nostru (de exemplu modificări ale activității neuronale, .
Regl area emoțională poate fi definită ca totalitatea mecanismelor prin intermediul
cărora o persoană reușește să își exprime emoțiile, mai exact, când anume să le trăiască. Să le
manifeste, cum anume și în ce moment. Deși modelele conceptuale de reglementare emoțională
eficientă încă se dezvoltă , se pare că reglementarea emoțională adaptivă se bazeaz ă pe cel puțin
trei componente: recunoașterea și denumirea emoții lor; asocierea dintre senzația fizică și
emoțiile; și expresie/ reglare emoțională adecvată și sigură. Având în vedere faptul că la baza
emoțiilor sunt implicate o serie de procese care cuprind componente multiple care se desfășoară
în timp, reglarea emoții lor implică schimbări în dinamica sau latența acestora , durata și
compensarea răspunsurilor în domenii comportamentale, ti mpul de creștere, magnitudinea și
exprimare lor la nivel fiziologic . Alte schimbări care pot să fie implicate în reglarea emoțională
se referă la modul în care componentele răspunsului sunt interconectate , în timp ce emoția se
desfășoară. Mai exact, acest proces ar putea fi explicat atunci când apar creșteri ale răspunsului
fiziologic în absența comportamentului evident (Gross, 1998).
Conform modelului procesului de reglementare a emoției (Gross, 1998), emoția poate
fi reglementată la cinci puncte din ciclul generatoare de emoție: (a) selectarea situației, (b)
modificarea situației, (c) desfășurarea atenției , (d) schimbarea cognițiilor ș i (e) modularea
răspunsurilor experimentale, comportamentale sau fiziologice. Fiecare dintre aceste familii
vizează o etapă diferită a ciclului generativ al emoțiilor și duce la un profil diferit de răspuns
emoțional. Selecția situației se referă la aleger ea situațiilor pe care le vom întâlni pe baza
emotiilor pe care aceste situații le pot produce. Modificarea situației se referă la schimbarea
unei situații în care să se influențeze starea emoțională. Desfășurarea atentă se referă la
acordarea atenției anu mitor aspecte ale situației sau a gândirii la altceva în întregime.
Modificările cognitive se referă la reaprovizionarea (reinterpretarea) situației astfel încât să se

schimbe sensul acesteia într -un mod care modifică răspunsul emoțional rezultat. În cele din
urmă, modularea răspunsului se referă la sentimentele, comportamentul și fiziologia în continuă
schimbare, după ce răspunsul multisistemului este deja în curs de desfășurare.
Știm despre reglarea emoțională că este direct implicată în tulburările psiho logice, mai
exact, nivelele scăzute ale acesteia corelează cu nivele ridicate ale tulburărilor psihologice și
pot fi o țintă terapeutică importantă pentru tratamentul paci enților cu o sănătate psihică scăzută .
Cele mai des studiate au fost legate de depresie arătând că strategiile negative de reglare a
emoțiilor au o relație pozitivă cu tot scorul afectiv, cognitiv, somatic și total al simptomelor
depresiei (Rahbari, & BABAPOUR, 2019 ; Tu, Li & Cohen, 2019 ). Aceste asocieri cu depresia,
sau cu anxietatea s -au arătat și în studiile din domeniul neuroștiinței care au fost preocupați de
reacțiile la nivelul amigdalei în timpul unui fMRI ( Rodman, Jenness, Weissman, Pine &
McLaughlin , 2019).
Aceste rezultate se regăse sc și în studiile longitudinale, iar unul dintre cele mai recente
studii realizat pe un eșantion de 246 de adolescenți cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, au
completat chestion are de auto -raportare privind reglarea emoțională la prima parte a studiului
și simptome depresive în fiecare an timp de 2 ani. Rezultatele au arătat că dificultățile globale
ale reglării emoționale (și accesul limitat la strategiile reglării emoționale) la momentul unu au
prezis simptome depresive atât transv ersal cât și longitud inal. Genul participanților a moderat
această relație în secțiune transversală, astfel încât dificultăț ile globale mai ridicate ale reglării
emoționale la momentul 1 au fost mai puternic asociate cu simptome depresive mai mari pentru
fete decât pentru băie ți. Aceste constatări sugerează că eforturile de prevenire a dep resiei ar
trebui să promoveze reglarea emoțională la începutul adolescenței, în special pentru fete, pentru
a preveni creșterea simptomelor depresive ob servate în adolescența mijlocie ( Gonçalv es,
Chaplin, Turpyn, Niehaus, Curby, Sinha & Ansell, 2019).
În rândul copiilor reglarea emoțională poate să exprime un rol important în atât la nivel
individuaș, cât și social. Copiii care își pot regla emoțiile au tendința de a avea relații mai bune
între egali, conexiuni sociale mai puternice și rezultate educaționale mai bune. Copiii care au
aceste abilități tind, de asemenea, să aibă relații mai bune la vârsta adultă , ocuparea forței de
muncă mai satisfăcătoare și o mai bună sănătate mintală pe tot parc ursul vieții lor ulterioare.
Copiii care sunt capabili să recunoască și să răspundă bine la sentimentele lor și la sentimentele
altora și să -și exprime emoțiile în moduri sănătoase și acceptabile din punct de vedere social
sunt mai capabili să facă și să -și păstreze priete nii. Inteligența emoțională este asociată cu o
satisfacție mai bună a vieții și cu rezultate educaționale și profesionale mai bune. Copiii care au
dificultăți în recunoașterea și denumirea emoțiilor vor avea nevoie de sprijin pentru a învă ța să
identifice cu precizie și să numească sentimentel e. Astfel că, pentru a putea să discutăm de o

bună reglare emoțională în rândul copiilor, trebuie ca aceștia să aibă suficiente cunoștințe. În
cele mai multe cazuri, aceasta va însemna sprijinirea copi ilor să învețe să recunoască ș i să
numească emoțiile de bază (Gross, 1998).
Abilitatea de a utiliza reevaluarea cognitivă pentru a regla emoțiile este o abilitate adaptivă
la vârsta adultă, dar puțin se cunoaște despre dezvoltarea acesteia. Deoarece se consideră că
reevaluarea este susținută de regiunile prefrontale care dezvoltă liniar, o predicție este că
abilitatea de reevaluare se dezvoltă liniar. Cu toate acestea, investigațiile recente privind
dezvoltarea socio -emoțională sugerează că există modele non -lineare care afectează în mod
unic adolescenții. Un studiu care a scos în evidența aceste aspecte a fost realizate în anul 2012.
S-au comparat mai multe categorii de vârstă, mai exact, copiii mai mari (10 -13), adolescenții
(14-17 ani) ș i adulții tineri (18 -22). Aceștia au primit sarcină care distinge reactivitatea
emoțională neg ativă de capacitatea de reevaluare. Acest studiu este primul care raportează
corelatele neuronale ale reevaluării cognitive utilizate ca strategie de reglementare a emoțiilor
de către copii mai mari, adolescenți și adulți tineri. Au fost obținute două rez ultate cheie. În
primul rând, s -a găsit o creștere liniară puternică a capacității de reevaluare cognitivă odată cu
vârsta, care a fost însoțită de creșteri lineare în activarea unei regiuni a cortexului prefrontal
ventrolateral stâng anterior asociat cu re evaluarea la adulți. În al doilea rând, s -a găsit o relație
neliniară între vârstă și capacitatea de reevaluare, care a fost însoțită de activarea în regiuni
asociate cu atribuirea stării mentale. Această relație neliniară a luat forma unor nivele mai
scăzute de activare în timpul reactivității emoționale și niveluri mai mari de activare în timpul
reevaluării reușite la adolescenți (14 -17 ani) comparativ cu copiii mai mari și adulții tineri.
Luate împreună, aceste date indică faptul că, deși abilitatea de a reevalua crește liniar odată cu
vârsta , observându -se asta în anumite regiuni prefrontale, adolescenții pot procesa valoarea
emoțională a stimulilor în mod diferit decât copiii sau adulții, așa cum reiese din angajarea mai
mică a regiunilor implicate în p rocesarea socială în timpul reacției nereglementate, ci din
implicarea sporită a acestor regiuni în procesul de reevaluare ( McRae, Gross, Weber,
Robertson, Sokol -Hessner, Ray, …. & Ochsner, 2012).
Referitor la influența părinților în ceea ce privește reg larea emoțională a copiilor, un studiu
realizat în 2019 în China de către Qiu, și Shum. Acest studiu a examinat diferențele gene rațiilor
în stilurile parentale și efectele de m ediere ale stilurilor parentale asupra transmiterii
intergeneraționale a reglă rii emoțiilor. Relația dintre reevaluarea cognitivă a îngrijitorilor și
reglarea emoțională a copiilor a fost mediată pozitiv de căldura și autonomia părinț ilor, precum
și de reglarea emoțională bunicilor.

COMPONENTA TEORETICĂ ÎN DISLEXIE
Problemele de i nternalizare în rândul copiilor au reprezentat și reprezintă în continuare
unele din aspectele des întâlnite în cadrul literaturii psihologice deoarece acestea pot să aibă
efecte atât în plan personal, cât și în performațele școlare. Aceste probleme de int ernalizare pot
să se dezvolte mai ales în cazul în care apar alte deficiențe asociate cum ar fi pentru copii care
au deficinențe în abilitățile scris -cititului. Fie că este vorba doar despre o încetinire în
achiziționarea acestor abilități, fie că este vor ba despre o tulburare specifică (dislexie), cert este
că toți acești copii vor necesita ajutor. În teoriile și cercetările psihologice care au la bază
tulburările de învățare se regăsește specifiat cel mai adesea faptul că acești copii au un risc
crescut d e a dezvolta simptome de internalizare (depresie anxietate sau retragere socială) și
externalizare (hiperactivitate, comportamente impulsive și agresivitate). ( Diakakis, Gardelis,
Ventouri, Nikolaou, Koltsida, Tsitoura & Constantopoulos , 2008).
Tulburările de învăț are (TSI) se referă la tulburările asociate cu scrisul, cititul, calculul
matematic și învatarea regulilor gramaticale și încep să se evidențieze odată cu acu mula rea
cunoștintelor școlare. Categoria diagnostic ă a TSI este inclusa în DSM -V (American
Psychiatric Association, 2013 ) în capitolul “ Tulburări de neuro -dezvoltare” . În ICD s -a folosit
termenul de specific developmental disorders of scholastic skills . Dificultătile se pot manifesta
pe toate ariile menționate mai sus sau poate să se manifeste doar peu na dintre acestea, cum este
ăn cazul dislexiei . Etimologic, cuvântul provine din limba greacă și se compune din: dys
(deficient) și lexis (cuvânt).
Literat ura de specialiatate ne indică faptul că nu există un consens în ceea ce privește
definirea clară a dislexiei, de aceea, noi am ales să ne ghidăm după definiția prezentă în DSM
V, conform căruia dislexia este un termen alternativ folosit atunci când se face referire la un
anumit tipar de dificutăți de învățare caracterizat prin probleme de recunoaștere fluentă și
corectă a cuvintelor, decodificare inadecvată și abilități slabe de silabisire. Dacă deslexia este
folosită pentru a specifica acest tipar de dificultăți, este important să se sepcifice orice
dificultăți suplimentare prezente cum ar fi probleme de înțelegere a fragmentelor citite sau de
raționament matematic . Printre principalele simptome care ne ajută șă identificăm acest tip de
tulburare se regăsesc: însușirea cititului se face sub așteptările vârstei cronologice și gradului
de inteligență a copilului; aprecierea se face prin aplicarea testelor standardizate de apreciere a
acurateții cititului și întelegerii textului; deficitul interferă semnificativ cu învatar ea celorlalte
activitati școlare sau cu activitatile cotidiene care necesită cititul; asocierea unui alt deficit
senzorial accentueaza tul burarea de învatare a cititului. Pentru cei mai mulți dintre acești copii

găsim ca și t răsătură definitorie faptul că au un IQ de peste 75. În cazul în care un copil care
prezintă simptomatologia specifică tulburărilor de învățare are un IQ sub 70, se exclude
diagnosticul și se încadrează la defici ență intelectuală (American Psychiatric Association,
2013 ).
Potrivit datel or epidemiologice actuale, dislexia este foarte răspândită în populația
copiilor (prevalența dislexiei este de 5 -10%) și întreaga prevalență a ADHD și dislexiei din
cauza comorbidităților frecvente la aproxi mativ 15% (Germano et al., 2010 ). Un alt studiu
realizat la nivel european se menționează că prevalența ar fi de 10% ( Győrfi & Smythe, 2010).
Cauza dislexiei nu este încă identificată chiar și după atâția ani de cercetări intense în
acest domeniu . Ceea ce este important de menționat aici este faptul că adesea, acest tip de
deficienți este asociată cu analfabetismul. Într-adevăr, multe dintre simptomele identificate în
dislș aceste deficiențe sunt, de asemenea, prezentate de indivizi analfabeți care nu au primit nici
o instrucțiune de lectură sau foarte p uțin. Sugerăm ca acest fapt să nu fie doar o coincidență și
că diferențele de performanță dintre analfabeți și indivizi cu dislexie în comparație cu grupurile
de control sunt, în mare măsură, consecințe secundare ale experienței reduse în ceea ce privește
cititul, sau a experiențelor mai puțin optime, sau o combinație a celor două. Căutarea cauzelor
principale ale tulburărilor de lectură va face progrese dacă consecințele diferențelor cantitative
și calitative ale experienței de citire vor fi luate mai bine în considerare și nu vor fi confundate
cu cauzele tulburărilor de lectură. Închidem prin oferirea a patru recomandări pentru cercetarea
viitoare.
Fenotipul cognitiv al dislexiei
Simptomul definitoriu al dislexiei de dezvoltare este o dificultate severă și specifică în
achiziția de lectură, care este neașteptată în raport cu alte abilități cognitive și circumstanțe
educaționale. La nivel cognitiv, există un larg acord asupra faptului că o mare majoritate a
copiilor dislexici suferă de ceea ce se numește fre cvent "deficit fonolog", adică un deficit în
unele aspecte ale reprezentării mentale și procesării sunetelor de vorbire. Dovezile pentru acest
deficit fonologic provin din trei simptome comportame ntale principale: conștientizarea fonetică
slabă – abilitate a de a acorda atenție conștientă și de a manipula mental sunetele de vorbire,
memoria slabă verbală pe termen scurt – capacitatea de a menține temporar rep rezentările
fonologice active și regăsirea lexicală lentă – abilitatea de a prelua forma fonologică a cuvintelor
pentru articularea vorbirii.
Alte simptome comportamentale sunt uneori asociate cu dislexia, incluzând diferite tipuri
de auz (procesare auditivă rapidă), deficiențe vizuale și motorii. Este posibil ca problemele pur

vizuale (dar nu oculare) să poată explica dizabilitatea la citire într -o minoritate a copiilor
dislexici, deși diferitele teorii ale dislexiei vizuale trebuie încă mai specificate și reconciliate.
Deficiențele auditive și motor asociate sunt adesea propuse a fi cauza principală a de ficitului
fonologic. Cu toate acestea, prevalența lor, cel puțin la copii și adulți mai mari, este prea scăzută
pentru a explica deficitul fonologic într -un mod direct și nu sunt specifice dislexiei. Cu toate
acestea, ar putea fi susținut că, la fel ca în cazul majorității tulburărilor de dezvoltare,
constelațiile simptomelor se schimbă odată cu maturarea, unele simptome rămânând
neschimbate, altele se îmbunătățesc și altele se înrăutățesc, astfel încât ani mai târziu asociațiile
inițiale dintre simptome, i nclusiv relațiile cauzale mai mult detectabil. Prin urmare, există totuși
posibilitatea ca deficitele auditive din prim ul an de viață, înainte sau în momentul în care se
creează structuri fonologice, să contribuie la anomalii în dezvoltarea fonologică. Cu toate
acestea, această ipoteză este încă speculativă în absența studiilor de dezvoltare începând din
copilărie, concentrându -se în mod special asupra acestei întrebări.
Având în vedere faptul că afectarea se obse rvă la aceste nivele, este de așteptat ca și
performanțele academice ale acestor copii să fie sub medie, ele fiind identificate și diagnosticate
cel mai adesea după începerea școlarizării. Performanța academică are un impact foarte
important în dezvoltarea psihică a copiilor mai ales prin faptul că poate să ducă la o percepție
eronată asupra eficaciății școlare.
Un studiu realizat de către Banudura et al în 1999, s -a analizat ce rol are percepția auto –
eficacității școlare asupra aspectelor sociocognitive al e copiilor. Rezultatele acestui studiu au
arătat că percepția ineficienței sociale și academice a contribuit la depresia concomitentă și
ulterioară, atât direct, cât și prin impactul asupra rezultatelor academice, prosocialității și
comportamentelor proble matice. Pe termen scurt, copiii au fost deprimați mai degrabă deoarece
ei resimțeau la nivel subiectiv o ineficiență academică și nu neapărat de cum ar fi performanțele
lor academice reale. Pe termen lung, impactul unui nivel scăzut al eficacității academi ce asupra
depresiei a fost mediat prin realizări academice, comportament problematic și depresie
anterioară. Percepția ineficienței sociale a avut un impact mai mare asupra depresiei la fete
decât la băieți pe termen lung. Depresia a fost, de asemenea, mai strâns legată de -a lungul
timpului de fete decât de băieți (Bandura , Pastorelli, Barbaranelli , Caprara , 1999 )
În unul din manualele Asociației Medicale Americane în care s -a discutat pe larg care
este nivelul general de cunoștințe a populației americane r eferitor la multiple tulburări de
sănătate fizica sau mintală, s -a arătat că procentul anumitor grupuri de populație cu un nivel
ridicat de risc și anume, acest grup se referă la cel încadrat la un nivel NALS 1 (Nivelul 1 este
cel mai de bază nivel de cuno aștere și Nivelul 5 reprezintă un nivel avansat de cunoaștere)
Aceste grupuri includ persoanele în vârstă, persoanele cu studii limitate, membrii minorităților

etnice și imigranții recenți în Statele Unite. Persoanele șomere și cele cu venit limitat sunt, de
asemenea, mai predispuse să obțină un punctaj în nivelul 1 al NALS (National Adult Literacy
Survey) . În mod interesant, dificultățile vizuale (7%) și dizabilitățile de învățare, cum ar fi
dislexia (3%) repr ezintă deficite de cunoaștere . Persoanele cu a bilități de cunoaștere limitate au
o stare de sănătate mai slabă decât restul populației. Mai multe studii în diverse situații au arătat
că, chiar și după controlul variabilelor socio -demografice, abil itățile limitate de cunoaștere și
înțelegerea limitată a conceptelor de sănătate sunt asociate cu rezultate mai slabe în materie de
sănătate. Acest lucru se poate datora deficitelor menționate mai sus în cunoștințele în materie
de sănătate, precum și erorilor de medicație, înțelegerii insuficiente a instrucțiunilor medicale
și lipsei de auto -împuternicire. Relația dintre cunoștințele limitate și sănătatea mai slabă se
înregistrează în toate grupurile socio -economice și în multe stări de boală. Persoanele cu
abilități limitate de cunoști nțe au, de asemenea, mai multe vizite ale departamentului de urgență
și, în general, starea de sănătate mai slabă decât persoanele care au cunoștințe mai bogate în
legătură cu bolile ( Weiss, 2003).

OBIECTIVUL LUCRĂRII
Prin prezenta lucrare ne -am propus c a și obiectiv general să evaluăm care este procentul de
recunoaștere a unor tulburări mintale destul de mult răspândite (depresia și anxietatea), dar și
recunoașterea unei tulburări mult mai rar întâlnită în rândul copiilor, cum este cazul dislexiei.
De as emenea, ne dorim să vedem care sunt implicațiile de ordin psihologic (prezența
simptomelor de internalizare și externalizare) care ar putea să fie relaționate cu profilul
persoanelor care recunosc mai acurat sau mai puțin acurat tipul de tulburare descrisă în
scenariile date, acestea fiind mediate de vârstă, gen, nivel de educație sau mediul de
proveniență .
IPOTEZELE CERCETĂRII
Pe baza cercetărilor anterioare, s -au emis următoarele ipoteze :
1. Există o corelație negativă semnificativă între depresie și MHL în rândul părinț ilor,
moderate de nivelul de edu cație/gen
2. Există o corelație negativă semnificativă între anxietate și MHL în rândul copiilor,
moderate de gen / nivelul de educație al părinților
3. Copiii vor avea n ivele mai ridicate de recunoaștere a tulburărilor decât părinții

4. Există diferențe semnificative între recunoașterea tulburărilor psihologice (depresie și
anxietate) și recunoașterea dislexiei, atât la copii cât și la părinți, moderate de nivelul de
educ ație al părinților
5. Există o corelație pozitivă semnificativă între nivelul de reglare emoțională al părinților
și cel al copiilor, moderat de nivelul MHL.
6. Există o corelație negativă semnificati vă între reglarea emoțională și MHL, moderată de
vârstă.
7. Există o corelație negativă semnificativă între MHL și simptome de externalizare

METODOLOGIE
Designul cercetării
Pentru studiul de față s -a realizat un design non -experimental cantitativ, transversal și fără
măsuri repetate, corelațional de tip predictiv cu analize de moderare pentru a testa toate
ipotezele enumerate anterior. Toate datele au fost introduse în programul SPSS (Statistical
Package for the Social Science), urmând mai apoi să fie și analizate cu ajutorul tehnicilo r
statistice adecvate pentru testarea corectă a ipotezelor cercetării.
Participanți
Pentru studiul nostru am reușit să strângem un eșantion de 134 de copii cu vârste cuprinse
între 10 și 15 ani, 107 mame cu vârste cuprinse între 28 și 67 de ani și 36 de ta ți cu vârste
cuprinse între 55 și 32 de ani. A fost necesar ca părinții copiilor să -și dea acordul, deoarece toți
aceștia er au minori, acordul fiind dovedit prin contractele semnate care prezintă că datele vor
fi folosite doar în scopul cercetării de față și că vor fi absolut confidențiale. Informațiile legate
de confidențialitate și posibilitatea de a refuza sau a se retrage în orice moment au trecute chiar
pe prima pagină atât în cazul chestionarelor oferite părinților cât în cazul chestionarelor oferite
copiilor.
Pentru a strânge acești participanți am apelat la două școli din Județul Maramureș. Una
dintre ele este Școala Gimnazială Dr. Ioan Mihalyi de Apșa din Sighetu Marmației, iar cealaltă
este Liceul Tehnologic Vișeu de Sus. S -au oferit informații leg ate de cercetare directorilor celor
două instituții, semnându -se ulterior câte un contract de colaborare cu aceștia. După realizarea
acestor proceduri, directorii m -au însoțit în fiecare clasă în care am împărțit chestionarele , acest
lucru fiind la ore de diriginție sau în orele în care profesorii și -au dat acordul să se realizeze

acest lucru . În prima zi li s -au oferit copiilor chestionarele pe care trebuiau să le completeze
părinții lor (ambii dacă se putea, dacă nu, măcar unul dintre ei), aceste chestio nare fiind însoțite
de un acord pe care părinții trebuiau să îl semneze pentru a putea oferi ulterior chestionarele
copiilor minori. În cea de -a doua zi, copiii care au adus înapoi acordurile și chestionarele
părinților au primit și ei un set de chestionar e pe care să le completeze, acest lucru realizându –
se după un scurt instructaj în care li s -a explicat ce anume trebuie să facă. Am rămas alături de
copii întreaga oră pentru eventuale clarificări suplimentare.

Instrumente de cercetare
Pentru a măsura niv elul de mental health literacy s-au folosit 3 scenarii bazate pe modelele
regăsite în studiile realizate de către Jorm și colaboratorii lui pe această tematică ( Jorm, Korten,
Jacomb, Christensen, Rodgers & Pollitt, 1997). Unul dintre scenarii descria un băiețel în vârstă
de 6 ani care avea simptome depresive și ideație suicidară. Cel de -al doilea scenariu descria o
fetiță în vârstă de 5 ani cu simptome de anxietate socială, iar cel de -al treilea scenariu descria
un băiețel în vârstă de 9 ani care avea sim ptome specifice dislexiei. Primele două scenarii, cel
despre depresie și cel despre anxietate socială, nu au fost construite special pentru studiul de
față, ele fiind folosite și în cercetări anterioare. Ultimul scenariu, cel care descrie cazul copilului
cu dislexie, a fost special construit pentru studiul de față. După ce participanții au citit cele trei
scenarii, aceștia trebuiau să răspundă la o întrebare deschisă ( Credeți că totul este în regulă cu
X? Dacă nu, care credeți că este problema sa ?). Răspuns urile lor au fost cotate pe o scală de la
0 la 2, care reprezintă: 0 puncte dacă nu recunoșteau corect tipul de tulburare, 1 punct dacă
recunoșteau parțial tipul de tulburare (pentru depresie și anxietate mențiunea că este o problemă
emoțională – tristețe excesivă, timiditate excesivă – plus mențiunea de a apela la psiholog, iar
pentru scenariul de dislexie mențiunea unei probleme de limbaj plus mențiunea de a apela la un
logoped ) și 2 puncte dacă recunoșteau corect tipul de tulburare (depresie, anxietate s au fobie
socială și dislexie) .
Pentru a m ăsura nivelul de anxietate la copii s -a folosit scala YAM -5 I+ și YAM -5 II. Acesta
este un chestionar de tipul auto -raport pentru a evalua simptomele tulburărilor de anxietate și a
fobiilor specifice la copii și adolescenți în ceea ce privește sistemul de clasificare contemporan
(DSM) . Mai exact, acest chestionar este compus din două părți. Prima parte constă în 34 de
itemi care măsoară tulburările majore de anxietate, inclusiv tulburarea de anxietat e de separare,
mutismul selectiv, tulburarea de anxietate socială, tulburarea de panică și tulburarea de
anxietate generalizată , în timp ce partea a doua conține 22 de itemi care se concentrează asupra

fobiilor specifice și, datorită suprapunerii lor cu f obii situaționale, agorafobia. Răspunsurile la
această scală variază de la 0 (niciodată) până la 3 (întotdeauna). Studiul de validare al acestei
scale a cuprins două faze. Prima fază a evaluat proprietățile psihometrice ale versiunilor inițiale
ale scalelo r într -o mostră nonclinică mare (n = 702). Faza a doua a evaluat proprietățile
psihometrice ale versiunilor revizuite ale scalelor, inclusiv fiabilitatea test -retest, într -o probă
non-clinică (n = 57). Faza a treia a examinat proprietățile psihometrice ale scalei și relația cu
evaluările clinicilor privind severitatea tulburărilor într -o probă clinică (n = 48). Scalele au
demonstrat consistența internă (α = 0,85 -0,92), valabilitatea convergentă (rs = 0,39 -0,69) și
fiabilitatea test -retest în probele non -clinice (ICC = 0,51 -0,81). În eșantionul clinic, scalele au
demonstrat scoruri totale semnificativ mai mari decât în eșantionul non -clinic (Cohen's d =
0,72-1,50) și corelații moderate până la înalte cu evaluările clinice ale severității tulburărilor (r
= 0,43-0,82). Deși evaluarea și perfecționarea ulterioară (în special scalele fobiei și agorafobiei
specifice), rezultatele oferă un sprijin preliminar pentru utilizarea acestor scale în DSM -5 și,
astfel, fac un pas important spre integrarea măsurătorilor dim ensionale standardizate în
diagnosti carea tulburărilor de anxietate ( Lebeau, Glenn, Hanover, Beesdo‐Baum, Wittchen &
Craske, 2012).
Scala Dificultăților de Reglare a Emoțiilor -DERS (Gratz & Roemer , 2004) este alcătuit
din 36 de itemi care se împart în șase dimensiuni . Prima dimensiune, non-acceptarea
răspunsurilor emoționale se referă la o tendință spre răspunsuri secundare negative la emoții
negative și/ sau negarea stresului. A doua dimensiune este dificultățile de angajare în orientarea
spre țintă se referă la problemele de concentrare și îndeplinire a sarcinilor în timp ce se
confrun tă cu emoții negative. A treia dimensiune, cea a dificultăților de control al impulsurilor
reflectă efortul pentru a controla comportamentul atunci când este î ntr-o stare de frustrare . A
patra dimensiune este lipsa conștientizării emoționale , care se referă la lipsa de atenție a supra
răspunsurilor emoționale. A cincea dimensiune este accesul limitat la strategiile de reglare
emoțională care evaluează credințele disfuncționale legate de resursele și posibilitățile reduse
ale unei persoane de a face față în mod eficient unei situații supărătoare. Iar ultima dimensiune
este lipsa clarității emoționale care reflectă măsura în care indivizii nu știu cu ce emoții se
confruntă. Studiul de validare a cuprins un eșantion de 357 de participanți aveau vârsta cuprinsă
între 18 și 55 de ani, cu o vârstă medie de 23.10 . Participanților li se cere să indice cât de des
se aplică elementele pentru ei înșiși, cu răspunsuri variind de la 1 la 5, unde 1 este aproape
niciodată (0 -10%), 2 este câteodată (11 -35%), 3 este aproximativ jumătate din timp -65%), 4
este cea mai mare parte a timpului (66 -90%), iar 5 este aproape întotdeauna (91 -100%) .
Rezultatele indică faptul că DERS a avut o consist ență internă ridicată (α = .93), bună validitate

de construct și predictivă, iar scorul general DERS a avut o bună fiabilitate test -retestare pe o
perioadă de timp cuprinsă între 4 și 8 săptămâni (ρI = .88, p <.01).
DERS este una dintre cele mai uti lizate metode de auto -raportare a deficitelor de regl are a
emoțiilor. DERS a fost dezvoltat pentru a capta probleme relevante din punct de vedere clinic
(adică cele suficient de semnificative pentru a fi asociate cu diagnosti cul clinic ). Totuși, a fost
folosit și pentru a examina procesele și experi ențele de dezvoltare normativă precum
dezvoltarea identității, procrastinarea, par ticiparea socială, motivația, performanța academică
și răspunsul psihofiziologic . Această scală are o bună fiabilitate și valabili tate cu adolescenții
și adulții de toate vârstele. De asemenea, a fost validată cu eșantioane internaționale și tradusă
în mai multe limbi (Kaufman, Xia, Fosco, Yaptangco, Skidmore & Crowell, 2016).
Chestionarul Puncte forte și Diferențe (SDQ -C) este un ch estionar scurt de examinare
comportamentală care sol icită aproximativ 25 de itemi, unii pozitivi și alții negativi . Cei 25
itemi din SDQ sunt împărțiți în cinci dimensiuni. Aceste dimensiuni sunt: probleme de
comportament, hiperactivitate – lipsa de atenție, simptome emoționale, probleme între egali și
comportament prosocial. T oate, cu excepția ultimei, sunt însumate pentru a g enera un scor total .
Comportamentul prosocial este calculat separat. Răspunsurile la acest chestionar se fac pe o
scală likert de la 0 la 2, unde 0=neadevărat, 1=mai mult sau mai puțin adevărat și 2=adevărat în
mod sigur. O versiune informativă a SDQ poate fi completată fie de către profesori , fie de
părinți unor copii cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani, în timp ce o versiune a uto-raportată a SDQ
poate fi completată și de către copii. Într-un studiu pilot, v ersiunea de auto -raport a SDQ a fost
administrată la două eșantioane de copii de 11 -16 ani: 83 de tineri din comunitate a generală și
116 de tineri care frecventează o clinică de sănăta te mintală. Chestionarul a discriminat în mod
satisfăc ător între cele două eșantioane, cazurile clinice având de șase ori mai multe șanse de a
avea un scor în intervalul anormal. Corelația dintre SDQ auto -reportat și SDQ -ul părinților a
fost de 0,37 pentru proba din comunitatea generală și 0,58 pentru proba clinică, comparativ cu
o medie de 0,25 . În mod corespu nzător, corelația dintre SDQ auto-raport și SDQ evaluat de
către profesor i a fost de 0,24 pentru proba din comunitatea generală și 0,39 pen tru proba clinică,
comparativ cu media meta -analitică de 0,20. Consistența internă a fost 0,82 pentru scorul total ,
0,75 pentru simptomele emoționale, 0,72 pentru problemele de conduită, 0,69 pentru
hiperactivitate, 0,65 pentru comportamentul prosocial și 0,61 pentru problemele între egali
(Goodman, Meltzer & Bailey, 1998).

DIRECȚII VIITOARE
Având în vedere faptul că sunt puține studii care să vizeze toate aspectele importante
pentru o bună sănătate mintală în rândul copiilor, s -ar putea spune că o posibilă direcție viitoare
ar fi realizarea cât mai multor studii care să integreze evaluarea și training -ul în rândul
profesorilor, părinților, profesioniștilor din domeniul sănătății mintale, inclusiv copiii sănătoși
sau afectați, și nu în ultimul rând, pentru întreaga populație generală. Este importantă
investigarea mai ales în rândul populației generale deoarece acest tip de studii ar putea ajuta la
înțelegerea mai bună și scăderea stigmatizării față de eventualele tulburări de ordin psihologi
în rândul adolescenților și adulților, și mai ales în rândul copiilor. (Tully et al, 2019).
Cultul emoțional poate fi construit la copiii de vârstă preșcolară prin tehnici de joc
îndrumate care oferă oportunități de a numi emoții. În construirea educației emoțional e, este
important să se înceapă cu sentimente simple cuvinte cum ar fi trist, fericit, supărat, speriat;
treptat construirea și extinderea vocabularului sentimentelor unui copil prin folosirea cuvintelor
mai complexe ale sentimen telor. Fotografiile cu pers oane, personajele din desene animate și
cartonașele cu sentimente sunt de asemenea instrumente utile în dezvoltarea abilit ăților
emoționale ale copilului (Gross, 1998).

Bibliografie
 Jorm, A. F., Korten, A. E., Jacomb, P. A., Christensen, H., Rodgers, B., & Pollitt, P.
(1997). “Mental health literacy”: a survey of the public's ability to recognise mental
disorders and their beliefs about the effectiveness of treatment. Medical journal of
Australia , 166(4), 182 -186
 Farrer, L., Leach, L., Griffit hs, K. M., Christensen, H., & Jorm, A. F. (2008). Age
differences in mental health literacy. BMC Public Health , 8(1), 125.
 Kessler, R. C., Berglund, P., Demler, O., Jin, R., Merikangas, K. R., & Walters, E. E.
(2005). " Lifetime prevalence and age -of-onset distributions of DSM -IV disorders in
the National Comorbidity Survey replication": Erratum.
 Whitney, D. G., & Peterson, M. D. (2019). US National and State -Level Prevalence of
Mental Health Disorders and Disparities of Mental Health Care Use in Children. JAMA
pediatrics .
 Georgiades, K., Duncan, L., Wang, L., Comeau, J., Boyle, M. H., & 2014 Ontario Child
Health Study Team. (2019). Six -month prevalence of mental disorders and service
contacts among children and youth in Ontario: evidence from the 2014 Ontario Child
Health Study. The Canadian Journal of Psychiatry , 64(4), 246 -255.
 Tully, L. A., Hawes, D. J., Doyle, F. L., Sawyer, M. G., & Dadds, M. R. (2019). A
national child mental health literacy initiative is needed to reduce childhood mental
health d isorders. Australian & New Zealand Journal of Psychiatry ,
0004867418821440.
 Diakakis P, Gardelis J, Ventouri K, Nikolaou K, Koltsid G, Tsitoura S, et al. Behavioral
problems in children with learning difficulties according to their parents and teachers.
Pediatrics 2008;121:S100 -S101.
 Halonen A, Aunola K, Ahonen T. The role of learning to read in the development of
problem behaviour: a cross -lagged longitudinal study. Br J Educ Psychol 2006;76:517 –
534
 King, T. L., Batterham, P. J., Lingard, H., Gullestrup, J., Lockwood, C., Harvey, S. B.,
… & Milner, A. (2019). Are young men getting the message? Age differences in suicide
prevention literacy among male construction workers. International journal of
environmental research and public health , 16(3), 475.
 Robb , C., Haley, W. E., Becker, M. A., Polivka, L. A., & Chwa, H. J. (2003). Attitudes
towards mental health care in younger and older adults: Similarities and
differences. Aging & Mental Health , 7(2), 142 -152.

 Lam, L. T. (2014). Mental health literacy and men tal health status in adolescents: a
population -based survey. Child and Adolescent Psychiatry and Mental Health , 8(1), 26.
 Olsson, D. P., & Kennedy, M. G. (2010). Mental health literacy among young people
in a small US town: recognition of disorders and hypothetical helping responses. Early
Intervention in Psychiatry , 4(4), 291 -298.
 Ratnayake, P., & Hyde, C. (2019). Mental Health Literacy, Help -Seeking Behaviour
and Wellbeing in Young People: Implications for Practice. The Educational and
Developmental Ps ychologist , 1-6.
 Georgakakou Koutsonikou, N. (2018). Children’s and adolescents’ conceptualisations
of depression.
 Hadjimina, E., & Furnham, A. (2017). Influence of age and gender on mintal health
literacy of anxiety disorders. Psychiatry Research, 251, 8–13.
 Furnham, A., Abajian, N., & McClelland, A., 2011. Psychiatric literacy and personality
disorders. Psychiatry Research, 189, 110 –114.
 Diakakis, P., Gardelis, J., Ventouri, K., Nikolaou, K., Koltsida, G., Tsitoura, S., &
Constantopoulos, A. (2008). Beh avioral problems in children with learning difficulties
according to their parents and teachers. Pediatrics , 121(Supplement 2), S100 -S101.
 American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental
disorders (DSM -5®). American Ps ychiatric Pub.
 Germanò, E., Gagliano, A., & Curatolo, P. (2010). Comorbidity of ADHD and
dyslexia. Developmental neuropsychology , 35(5), 475 -493.
 Győrfi, A., & Smythe, I. (2010). Dyslexia in Europe: A pan -European survey. BF
Systems, Budapest .
 Bandura A, Pastorelli C, Barbaranelli C, Caprara GV. (1999 ). Selfefficacy pathways to
childhood depression. J Pers Social Psychol;76:258 -269
 Weiss, B. D. (2003). Health literacy. American Medical Association .
 Raman, J., Smith, E., & Hay, P. (2013). The cli nical obesity maintenance model: an
integration of psychological constructs including disordered overeating, mood,
emotional regulation, habitual cluster behaviours, health literacy and cognitive
function. Journal of obesity , 2013 .
 Gross, J. J. (1998). The emerging field of emotion regulation: An integrative
review. Review of general psychology , 2(3), 271 -299.

 Rahbari, G. N., & BABAPOUR, K. J. (2019). The role of brain/behavioral systems and
positive and negative cognitive emotion regulation strategies in predict of depression
symptoms in patient with major depression disorder.
 Tu, K. M., Li, X., & Cohen, J. R. (2019). The “Heart” of depression during early
adolescence. Developmental psychobiology .
 Rodman, A. M., Jenness, J. L., Weissman, D. G., Pine, D. S. , & McLaughlin, K. A.
(2019). Neurobiological markers of resilience to depression and anxiety following
childhood maltreatment: The role of neural circuits supporting the cognitive control of
emotion. Biological Psychiatry .
 Qiu, C., & Shum, K. M. K. (2019) . Parenting styles and children’s emotion regulation:
Generational differences in the mediation effects of parenting styles on the
intergenerational transmission of emotion regulation. In International Convention of
Psychological Science, ICPS 2019 . Associa tion for Psychological Science.
 Coles, M. E., Ravid, A., Gibb, B., George -Denn, D., Bronstein, L. R., & McLeod, S.
(2016). Adolescent mental health literacy: Young people's knowledge of depression and
social anxiety disorder. Journal of Adolescent H ealth , 58(1), 57 -62.
 Reavley, N. J., & Jorm, A. F. (2011). Young people's recognition of mental disorders
and beliefs about treatment and outcome: findings from an Australian national
survey. Australian and New Zealand Journal of Psychiatry , 45(10), 890 -898.
 Amone -P'Olak, K., Ormel, J., Oldehinkel, A. J., Reijneveld, S. A., Verhulst, F. C., &
Burger, H. (2010). Socioeconomic position predicts specialty mental health service use
independent of clinical severity: The TRAILS study. Journal of the American Academy
of Child & Adolescent Psychiatry , 49(7), 647 -655.
 Van der Heide, I., Wang, J., Droomers, M., Spreeuwenberg, P., Rademakers, J., &
Uiters, E. (2013). The relationship between health, education, and health literacy: results
from the Dutch Adult Liter acy and Life Skills Survey. Journal of health
communication , 18(sup1), 172 -184.
 Disner, S. G., Beevers, C. G., Haigh, E. A., & Beck, A. T. (2011). Neural mechanisms
of the cognitive model of depression. Nature Reviews Neuroscience , 12(8), 467.
 Beck, A. T. (2002). Cognitive models of depression. Clinical advances in cognitive
psychotherapy: Theory and application , 14(1), 29 -61.
 Roy-Byrne, P. (2015). Treatment -refractory anxiety; definition, risk factors, and
treatment challenges. Dialogues in clinical neuros cience , 17(2), 191.
 Clark, D. A., & Beck, A. T. (2011). Cognitive therapy of anxiety disorders: Science and
practice . Guilford Press.

 Beck, A. T., & Clark, D. A. (1997). An information processing model of anxiety:
Automatic and strategic processes. Behavio ur research and therapy , 35(1), 49 -58.
 Beck, A. T. (1985). Theoretical perspectives on clinical anxiety . In A. H. Tuma & J.
Maser (Eds.), Anxiety and the anxiety disorders (pp. 183 -196). Hillsdale, N J: Lawrence
Erlbaum Associates.
 Gonçalves, S. F., Chaplin, T. M., Turpyn, C. C., Niehaus, C. E., Curby, T. W., Sinha,
R., & Ansell, E. B. (2019). Difficulties in Emotion Regulation Predict Depressive
Symptom Trajectory from Early to Middle Adolescence. Child Psychiatry & Human
Development , 1-13.
 McRae, K., Gross, J. J., Weber, J., Robertson, E. R., Sokol -Hessner, P., Ray, R. D., …
& Ochsner, K. N. (2012). The development of emotion regulation: an fMRI study of
cognitive reappraisal in children, adolescents and young adults. Social cognitive and
affecti ve neuroscience , 7(1), 11 -22.
 Lebeau, R. T., Glenn, D. E., Hanover, L. N., Beesdo‐Baum, K., Wittchen, H. U., &
Craske, M. G. (2012). A dimensional approach to measuring anxiety for DSM‐
5. International Journal of Methods in Psychiatric Research , 21(4), 258 -272.
 Gratz, K. L., & Roemer, L. (2004). Multidimensional assessment of emotion regulation
and dysregulation: Development, factor structure, and initial validation of the
difficulties in emotion regulation scale. Journal of psychopathology and behavioral
assessment , 26(1), 41 -54.
 Kaufman, E. A., Xia, M., Fosco, G., Yaptangco, M., Skidmore, C. R., & Crowell, S. E.
(2016). The difficulties in emotion regulation scale short form (DERS -SF): validation
and replication in adolescent and adult samples. Journal of Psychopathology and
Behavioral Assessment , 38(3), 443 -455.
 Goodman, R., Meltzer, H., & Bailey, V. (1998). The Strengths and Difficulties
Questionnaire: A pilot study on the validity of the self -report version. European child
& adolescent psychiatry , 7(3), 125-130.