ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR CUPRINS INTRODUCERE 1. ISTORIA ÎNCHISORILOR ÎN LUME 1.1 PRIMELE ÎNCHISORI ADAPTATE UNOR SPAȚII EXISTENTE 1.2… [612526]

1
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR

CUPRINS

INTRODUCERE

1. ISTORIA ÎNCHISORILOR ÎN LUME

1.1 PRIMELE ÎNCHISORI ADAPTATE UNOR SPAȚII EXISTENTE
1.2 APARIȚIA PROGRAMULUI DE ARHITECTURĂ
1.3 PANOPTICON : SUPRAVEGHEREA PERMANENTĂ

2. ISTORIA ÎNCHISORILOR ÎN ROMÂNIA

3. ARHITECTURA ÎNCHISORILOR CONTEMPORANE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

2
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR

INTRODUCERE

Privarea de libertate apare ca noțiune încă de la începutul omenirii ca o reacție a depășirii limitelor
normalității specifice unei societăți.
Se certifică istoric existența închisorilor ca locuri de pedeapsă, unde erau aruncați cei care încălcau
legile. Din scrierile Vechiului Testament se cunoaște faptul ca Iosif a stat la închisoare, ieșind grație faptului
ca a descifrat visele faraon ului.
De la nașterea civilizației moderne, aproape fiecare civilizație antică majoră a folosit conceptul de
închisori ca mijloc de a reține și a înlătura libertățile persoanelor încarcerate. În acele perioade de început ale
istoriei, închisorile a u fost adesea folosite ca o oprire temporară înainte de a fi condamnate la moarte sau
viața de sclavie, dar odată cu trecerea timpului și dezvoltarea civilizației noastre, închisorile au început să se
transforme în facilități corecționale care au început s ă pună în aplicare conceptul de reabilitare și reformă a
prizonierilor.
Încarcerarea nu a fost întotdeauna o formă comună de pedeapsă. Pedeapsa corporală, munca forțată
și ostracismul social erau forme mult mai comune de pedeapsă decât întemnițarea în lu mea antică, în Europa
medievală și chiar în Anglia și în America colonială. Acest lucru s -a schimbat odată cu iluminarea secolului
al 18 -lea în Franța și Anglia, care a dat naștere unor noi opinii despre libertate, natura umană și timpul.
Nașterea încarcer ării ca pedeapsă (mai degrabă decât ca reținere sau pentru siguranță) a fost conceptul că
restrângerea libertății unei persoane ar fi în sine o retribuție semnificativă pentru infracțiune și că o cantitate
măsurată de timp ar putea fi repartizată proporțio nal cu gravitatea infracțiunii .
Arhitectura penitenciarelor se adaptează conceptelor moderne arhitecturale și principiilor
fundamentale ale unei progresive științe a închisorii.
Pentru a proiecta și a construi o instituție penală nu este suficient a ști construi și înfrumuseța un
edificiu în conformitate cu noțiunile generale ale disciplinei arhitecturale; pentru a proiecta și construi o
închisoare este esențial a se sti combina informațiile arhitecturale avansate furnizate de știința care se ocupă
cu tratamentul instituțional adecvat deținuților.

3
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR

1. ISTORIA ÎNCHISORILOR ÎN LUME

Cele mai vechi înregistrări ale închisorilor provin din mileniul 1 î.Hr., situate pe zonele civilizațiilor
antice puternice din Mesopotamia și Egipt. În acele vremuri, închisorile erau aproape întotdeauna staționate
în temnițele subterane în care criminali i vinovați sau suspectați își petreceau viața fie în așteptarea sentinței
morții, fie prin comanda de a deveni sclavi. Excepția de la această regulă vine de la casa democrației
moderne – Grec ia. Acolo, deținuții erau ținuți în clădirile slab izolate , unde a desea puteau fi vizitați de
prietenii și familia lor.
Sursa primară a detenției infractorilo r nu erau temnițe, ziduri înalte sau bare, ci blocuri simple de lemn
care erau atașate la picioarele lor. Vechiul Imperiu Roman a continuat totuși să folose ască metode mai aspre.
Închisorile lor au fost construite aproape exclusiv subterane, cu căile și celulele claustrofobe. Deținuții înșiși
erau ținute fie în celule simple, fie în lănțuiți pe pereți , pe viață sau pentru un timp. Deoarece sclavia a fost
accept ată în acele zile, majoritatea deținuților care nu au fost condamnați la moarte au fost vânduți ca sclavi
sau folosiți ca forță de muncă. Una dintre cele mai cunoscute utilizări pentru sclavi din Imp eriul Roman a
fost gladiatorii . Pe langa luptele din are na multi sclavi au fost î ntrebuințați ca forța de muncă de susținere
care au p ermis o buna derulare a afacerilor romanilor. Cel mai faimos câmp de luptă al gladiatorilor,
Colosseum, avea o armată de 224 de sclavi care lucra zilnic ca sursă de alimentare a rețelei complicate de 24
de ascensoare care transportau gladiatori și animale sălbatice, din temnițele subterane spre podul arenei.
Faraonii din Regatul Mijlociu aveau o datorie sacră în menținerea ordinii publice. Condamnau
infractorii la bătăi pu blice și întemnițare în locul pedepselor cu moartea. Condamnații erau închiși în
hambare, pivnițele fortărețelor sau ale palatelor, numite generic laboratoare sau tabere de muncă.
Prezența închisorilor în epoca medievală este rar întâlnită; în legile germ anice sunt menționate
temnițele publice sau private.
Ca și în celelalte zone ale lumii, în Europa medievală, pedepsele pentru faptele nelegiuiților erau de
regulă administrate în public, în scopul înjosirii infractorilor și descurajarea comiterii unor fap te similare.
Biciuirea, stâlpul infamiei, execuția publică, făceau parte dintr -un spectacol de stradă iar detenția avea doar
rolul de izolare a infractorilor în așteptarea pedepselor corporale.
Subsolurile castelelor, mănăstirile, fortărețele aveau rolul de închisori; acestea se caracterizau prin
condiții inumane, mulți dintre cei închiși pierzându -și viața.

4
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR

1.1 PRIMELE ÎNCHISORI ADAPTATE UNOR SPAȚII EXISTENTE

Timp de secole, unitățile penitenciare serveau doar pentru a izola social infractorii, țin ându -i în
custodie, pentru a preveni evaziunile. Prin urmare, orice loc ar fi putut fi folosit ca o închisoare dacă
dispunea de elemente eficiente de siguranță. Astfel, ulterior, s -au folosit închisori în locuri destul de diferite:
peșteri, gropile ca stelelor feudale, cetăți, aripi de clădiri publice, nave vechi scoase din uz, etc.
La acea vreme nu se construiau edificii care să serveasca în mod special ca închisor e. Prin urmare, nu
se poate face referire la o arhitectură autentică a penitenciarelor atunci când nu a existat o politică
sistematică pentru tratamentul infractorilor și nu a existat nici o teorie clară despre cum funcționa cu
adevărat închisoarea.
Se construiau edificii care serveau altor scopuri, ca mai apoi să fie destinate pentru a -i găzdui pe cei
închiși într -un sistem mixt; copii, tineri, adulți, femei și barbați, sănătoși și bolnavi, vagabonzi, cerșetori și
criminali, etc. Cu excepția anumitor cazuri speciale ale unor persoane care se bucurau de anumite privilegii,
în aceste instituții nu se producea nici cea mai elementara separare între diferitele categorii de deținuți. Cu
alte cuvinte, aceste spații nu răspundeau unor criterii arhitecturale determinate, ci doar unui sistem de
securitate. La acea vreme nu se putea vorbi de o arhitectură t ehnică a închisorii.
Situația mai sus menționată a continuat până când a început să se construiască instituții speciale care
serveau pentru reținerea infractorilor. Proiectele respective au fost ghidate în mod necesar de idei destul de
precise, care au pr edominat în anii în care acestea au fost elaborate. Abia în secolul al XVIII -lea au fost
proiectate și construite închisori, cu o anumită orientare.
În anul 1593, adică încă de la sfârșitul secolului al XVI -lea, protestanții din Amsterdam au pus să se
ridice o închisoare pentru femei, care se supunea unui regim de practici religioase și a condițiilor de muncă.
După mai bine de un secol de la construirea acestei instituții, in anul 1703, Papa Clemente al XI -lea a decis
să modernizeze și să reconstruiască „ Hospicio de San Michelle” la Roma dedicat pentru a servi ca o
închisoare pentru tinerii infractori. Trebuie menționat faptul că la această inchisoare a fost folosit sistemul
celular. „Hospicio de San Michelle” era alcătuit din celule separate pentru dormit și o sală centrală mare de
lucru. Această instituție era compusă din trei etaje, fiecare etaj având douăzeci de celule. Celulele erau foarte
mici, iar din acestea erau scoși deținuții în fiecare zi într -o curte centrala unde trebuiau sa lucreze legați la un
picior și păstrând o tăcere strictă. Ulterior, acest regim a fost temperat, dar tăcerea a rămas obligatorie.
Celulele din această închisoare, pentru tinerii sub douăzeci de ani, aveau ca și caracteristică o fereastră care
se deschidea către o curte, mod el care predomină în prezent în închisorile moderne. Această instituție a

5
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR
ilustrat sistemul celular dreptunghiular care a contribuit mai târziu în formarea sistemelor Auburn și
Pennsylvania .

Închisoarea San Michelle , 1704

De asemenea, o altă închisoare care a adoptat sistemul celular: „Casa de corecție Milano”. Fiecare
celulă avea două ferestre; una care comunica direct către exterior și era destul de mare pentru acea vreme,
iar cea de -a doua, mai mică și cu vedere spre curtea mare a închisori i. Închisoarea era construită pe 3 etaje;
primele fiind ateliere. Ca și în alte penitenciare, deținuții au fost supuși unor reguli interne stricte.
În acea epocă au continuat să domine închisorile vechi. Acest lucru a încetat în anul 1773, an în care
este construită închisoarea din Ghent, Belgia, care prezintă o arhitectură mai avansată. Acesta este motivul
pentru care se estimează că atunci s -a născut o arhitectură tehnică a închisorilor.
Având în vedere situația în care deținuții erau nevoiți să stea î nghesuiți într -o unitate și supuși unor
regimuri inumane , ia naștere o mișcare nobilă, care a avut intenția de a umaniza închisorile.
În anul 1773, John Howard1 este numit șeri f în Bedford , un oraș din Anglia, având astfel posibilitatea
de a face față sit uației oribile în care se aflau prizonierii. În anul 1777 a publicat celebra sa carte „State of
Prisons”, o lucrare care a avut o mare influență asupra umanizării închisorilor. John Howard s -a dedicat de

1 John Howard (2 septembrie 1726 – 20 ianuarie 1790) a fost un filantrop și primul reformator al închisorii engleze

6
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR
atunci, sarcinii de a îmbunătății închisorile fiind un susținător al sistemului celular, tocmai pentru a evita
supraaglomerarea îngrozitoare a deținuților.
În Statele Unite, de asemenea, se produce o mișcare similară, începând cu anul 1776, anul Declarației
de Independență. Pe parcursul acestui an, a fost fondată prima organizație din lume care a avut tendința de a
îmbunătății sistemul penitenciar. Această societate a fost reorganizată în anul 1787, sub conducerea lui Dr.
Benjamin Rush2, luând numele de „ Societatea Philadelphia pentru atenuarea nenorociril or închisorilor
publice” și a pus bazele unei noi politici de închisoare, caracterizată prin separarea prizonierilor de ambele
sexe și a diferitelor categorii de infractori. Prima închisoare care a fostr construită în conformitate cu aceste
percepții a fos t faimosul Penitenciar Eastern State din Philadelphia, în anul 1829. Aici prizonierii erau
supuși unui sistem de izolare absolută, trăiau și lucrau singuri în celulele sale personale, care aveau în
spatele lor o curte de dimensiuni mici în care aceștia ieș eau pentru exerciții fizice timp de o ora pe zi.
Paralel, are loc in statul New York, o altă mișcare pseudo -umanitară. Aceasta a fost bazată pe ideile
„Societății de Disciplină a Penitenciarelor din Boston” care combina sistemul celular de noapte, instrui rea
religioasă și lucrul în comun al deținuților sub controlul angajaților privați.
Primul sistem caracterizat prin izolare este cunoscut sub numele de „singuratic”(filadelfic), iar cel de –
al doilea, care combina munca în comun în tăcere absolută a fost numit sistemul „tăcut”(sistemul Auburn).
Controversa dintre cele doua durând mai mulți ani. Desigur, aceste sisteme, au trebuit să joace diferite
concepte arhitecturale. Aceste concepte în arhitectura închisorilor au aderat ani de zile.

1.2 APARIȚIA PROGRAMULUI DE ARHITECTURĂ

În decursul timpului, au fost implementate diferite sisteme arhitecturale dupa care s -au proiectat și
construit instituțiile penale.
Sistemul cu inspecție centrala prezintă trei tipuri secundare.
– De tip radial; cu pavilioane î n formă de stea în care sunt organizate celulele iar in centru o curte
– De tip Panopticon3; celulele sunt situate circumferențial, în jurul unui turn înalt care se află în holul
central al închisorii. Din acest turn puteau fi inspectate toate celulele.
– De tip circular; se puteau observa aceleași caracteristici generale ca la sistemul panopticon cu mici
diferențe. Vizibilitatea în interiorul celulelor era imposibilă din curtea centrală, deoarece, fiecare celulă

2 Benjamin Rush (1746 -1813) – medic, scriitor, educator. A semnat Declarația de Independență a Statelor Unite
3 Panopticonul este un tip de clădire instituțională concepută de fi lozoful englez și teoreticianul social Jeremy Bentham la sfârșitul
secolului al XVIII -lea.

7
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR
avea o ușă solidă. Interiorul celulei se putea v edea doar printr -o mică deschidere care exista în fiecare
ușă.
Prima închisoare de tip radial, proiectată și construită, a fost în Belgia, în anul 1773 “Maison de
Force” din orașul Ghent . Creatorul său a fost Contele Felipe Vilain. Această închisoare era formată din
ziduri care alcătuiau un octogon cu o curte centrală. Celulele erau de tip intern, dispuse pe 3 niveluri, având
ateliere la cel dintâi nivel. În general, celulele erau individuale, dispuneau de foarte puțină lumină, pentru că
singura lumină car e putea pătrunde era printr -o fereastră cu zăbrele care aparținea ușii dinspre curtea
interioară .

Sistemul Panoptic, conceput de englezul Jeremy Bentham4, a dat naștere la multă speranță. A fost
judecat eficient, economic și avantajos. Bentham avea încredere absolută în sistemul său, pentru că a
presupus că toate problemele din închisoare au fost rezolvate cu el.
Panopticonul, deși nu a fost niciodată construit, a influențat dezvoltarea celor două sisteme majore de
incarcerare, sistemele Pennsylvania și Auburn la începutul secolului al XIX -lea. Sistemul Pennsylvania,
cunoscut și sub numele de sistemul separat, conc eput de John Haviland5 în designul său pentru
Penitenciarul de Stat de Est, a fost deschis în 1829. Proiectul a fost bazat pe o dispunere radială , Cu șapte

4 Jeremy Bentham (1748 – 1832) a fost un filosof englez, jurist și reformator social. El este considerat ca fondator al utilitarismului
modern.
5 John Haviland ( 17 92 – 1852) a fost un arhitect născut în Anglia, o figură majoră în arhitectura neo -clasică americană și unul
dintre cei mai notorii arhitecți care lucrau din Philadelphia în secolul al XIX -lea.
Maison de Force – 1773

8
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR
aripi radiind dintr -un turn de observare central. Din acest turn, gardienii puteau observa limitele închisorii,
precum și să aibă priveliști neobstrucționate pe fiecare aripă. Deținuții au fost adăpostiți în celule
individuale cu zone de exerciții private, astfel încât să nu trebuiască să -și părăsească celulele pentru întreaga
sentință. Se credea că sin gurătatea, separarea de viciu și instruirea morală ar transforma prizonierul prin
auto-reflecție și pocăință.
John Haviland a sintetizat un plan de construcție pentru Penitenciarul de Stat din Est, care a luat în
considerare cerințele dificile de întrețin ere și izolare a prizonierilor. Inovațiile tehnice ale lui Haviland la
acest penitenciar au fost fără precedent ; sisteme de ventilație, încălzire, instalații sanitare individuale.
Haviland a proiectat, de asemenea, o metodă elabora tă de distribuire a alimentelor printr -o ușă cu fantă de
hrănire pe partea coridorului, iar pe partea celulei s -a transformat într -o masă mică.
Aplicarea tehnologiei avansate pentru a ameliora problemele sociale și încrederea în astfel de
tehnologii pentru a crea un mediu p revizibil și con trolabil reprezintă principiile cheie ale așa -numitei
Mișcări Moderne în arhitectură, justificând prin urmare că penitenciarul, la fel de mult ca alte s tructuri
iconice, cum ar fi Palatul Crystal, reprezintă prima clădire "modernă".

Easte n State Penitentiary of Pennsylvania
(Penitenciarul de Stat din Est )

Sistemul Auburn a avut o abordare diferită. În loc să folosească arhitectura pentru a împiedica
comunicarea dintre indivizi, ei au folos it un regim de tăcere strictă. Prizonierii au fost separați doar noaptea
când erau înch iși în celulele lor individuale. Totuși, în timpul zilei, aceștia au fost adunați să lucreze sub
tăcere strictă. Sistemul a propus ca, prin munca industrială și rutinele stricte, deținuții să fie eli berați ca

9
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR
membri ai societății care funcționează. Acest sistem a dezvoltat o arhitectură distinctă, în care celulele erau
stivuite, spate în spate, orientate spre exterior într -un spațiu deschis de la podea la tavan. Celulele nu aveau
uși. În schimb, aveau bare pentru a asigura o ventilație adecvată. Acest lucru înseamnă că prizonierii pot
comunica între celule. Pentru a rezolva acest lucru, gardienii trebuiau să treacă prin balcoane și să impună
tăcerea. Prizonierii au fost obligați să lucreze în timpul zi lei, iar profitul muncii lor a contribuit la susținerea
închisorii. Deținuții au fost separați d upa infracțiune. În plus, au fost emise îmbrăcăminte care au identificat
crima lor. Uniforma americană de închisoare tradițională, formată din dungi orizontale alb-negru, a provenit
din închisoarea Auburn. Prizonierii se plimbau, ținând pasul cu capul plecat. Fiecare prizonier punea o
mână pe umărul omului din fața lui pentru a menține o separare rigidă.
Fațadă – Auburn Correctional Facility – 1817

Plan – Auburn Correctional Facility – 1817

10
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR

Punctul -cheie al diferenței dintre aceste două sisteme a fost că sistemul separat a fost identificat cu
închisoare reformativă, umanitate și idealism, în timp ce sistemul tăcut a fost identificat cu închisoare
retributivă, economie și realism. Sistemul tă cut a predominat în cele din urmă în America ca sistem
dominant din cauza eficienței costurilor. Cu toate acestea, în Europa, sistemul separat a fost adoptat ca
model preferat, datorită caracteristicilor sale morale de reformare.
În Marea Britanie, un hib rid între cele două sisteme a fost perfectat în construcția închisorii
Pentonville în 1842. Această închisoare a încorporat aspect ul radial al sistemului separat ; cu balco ane, și
regimul sistemului silențios. Forma penitenciarului Pentonville nu s -a schimb at drastic de celelalte două
sisteme, ceea ce a făcut impresionantă perfecțiunea și complexitatea în ceea ce privește filosofia sa . Pe baza
tăcerii, a disciplinei stricte, a separării și a muncii grele, nimic din Pent onville nu a fost redundant. Această
închisoare a devenit cunoscută sub denumirea de "închisoare model", datorită faptului că a fost capabilă să
rezolve problemele legate de ventilație, încălzire și comunic are găsite în celelalte sisteme și a fos t sfârșitul
lanțului evolutiv. Acest model a fost reprodus în Europa, influențând în mare măsură proiectarea închisorilor
timpurii din Noua Zeelandă la sfârșitul secolului al XIX -lea, în special închisoarea din Mt Eden.
Avea o sală centrală cu cinci aripi radiante, toate vizibile pentru personalul din c entru. Acest proiect,
menit să mențină prizonierii izolați – "sistemul separat" folosit inițial la Penitenciarul d e Stat de Est din
Philadelphia, nu a fost după cum se crede adesea, un panopticon. Gărzile nu au avut nici o vedere în celule
individuale din poziția lor centrală. Pentonville a fost proiectat să dețină 520 prizonieri sub sistemul separat,
fiecare având o celulă proprie 2×3 metri , cu ferestre mic i pe pereții exteriori.

Penitenciarul Pentoville
Londra 1842

11
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR

În Germania, prima inchisoare moderna apare în urma reformei penale întreprinse de către regele
Frederick William IV, la scurt timp după încoronarea sa: prin decretul din 26 martie 1842, el a autorizat
construcția închisorii, conform proiectului arhitectul ui Carl Ferdinand Busse6, inspirat de închisoare
britanică din Pentonville, Londra. Lucrarea a fost finalizată în 1849. Închisoarea a avut cinci aripi panoptice,
fiecare cu un post central de observație, o capelă, servicii administrative și un cimitir.

6 Carl Ferdinand Busse (1802 -1868), arhitect german, director al Academiei de Arhitectură
Penitenciarul Pentoville
Londra 1842

Moabit Prison Berlin 1844

12
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR

1.3 PANOPTICON: SUPRAVEGHEREA PERMANENTĂ

“La periferie, o construcție inelară; în centru, un turn prevăzut cu ferestre largi ce dau spre fața
interioară a inelului; clădirea periferică este împărțită în celule ce ocupă întreaga gros ime a construcției;
acestea au, fiecare, câte două ferestre, una spre interior, către ferestrele turnului, cealaltă spre exterior,
permițând astfel luminii să străbată celula dintr -o parte în alta. E suficientă în aceste condiții plasarea unui
supravegheto r în turnul central, iar în fiecare celulă închiderea unui nebun, a unui bolnav, a unui condamnat,
a unui muncitor ori a unui școlar. Datorită efectului de contre -jour din turn, pot fi observate, decupându -se
cu precizie în lumină, micile siluete captive a flate în celulele de pe circumferință.”7

Panopticon, 1791 – Jeremy Bentham
Panopticonul constă într -o construcție circular ă, în care celulele interioare sunt dispuse pe
circumferință, divizat prin pereți despărțitori care converg și se îngustează spre centrul clădirii. În acest
punct se află un turn în care stau paznicii, care este echipat cu diverse mecanisme ingenioase pentru a se
evita ca deținuții să afle de prezența lor. Astfel, obiectivul principal al acestui proiect este faptul că paznicii

7 Michel Foucault – A supraveghea și a pedepsi, Nașterea închisorii , Ed. Paralela 45, 2005

13
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR
pot o bserva fără a fi văzuți și prezența lor nu poate fi dovedită de către condamnați și să genereze un
sentiment de control.
Jeremy Bentham și -a dedicate o mare parte din timpul său și aproape întreaga lui avere pentru a
promova construcția unei închisori în b aza schemei sale. După mulți ani si nenumărate dificultăți politice și
financiare, el a obținut în cele din urmă o decizie favorabilă din partea Parlamentului pentru achiziționarea
unui loc pentru ridicarea închisorii, dar în anul 1811, după ce primul mini stru de la acea vreme, Spen cer
Perceval8 a refuzat să autorizeze achiziționarea terenului, proiectul a fost în cele din urmă abandonat.
De-a lungul timpului, principiile de supraveghere și de securitate pe care Jeremy Bentham încearcă
să le transmită prin Panopticonul său încep să devină un fel de paradigm ă a închisorii care îi captează pe
arhitecți, politicieni și reformatori. Ideile lui Bentham au devenit foarte influente. Cu toate că se construiau
multe închisori cu dispoziție central ă, unele declarate a fi tip panoptic ; cu o singură excepție – Edinburgh,
nici una nu a fost. Le lipsea simetria totală de putere care era caracteristica esențială. Încarcerații îi puteau
vedea pe gardieni și aveau perioade când puteau scăpa de supraveghere.

Multe închisori moderne ridicate astăzi sunt construite într -un design influențat de cel al
panopticonului, într -o intenție și organizare de bază, dacă nu în formă exactă. În comparație cu tradiționalul
design al modelelor „celulă”, în care cladirile dreptunghiulare conțin niveluri de celule una deasupra

8 Spencer Perceval, (1762 – 1812) a fost prim -ministru al Regatului Unit 1809
Inchisoarea Edi nburgh 1795
Arhitect – Robert Adam

14
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR
celeilalte, cu o pasarelă în fața lor de -a lungul căreia ofițerii de ordine patrulează, închisorile moderne sunt
deseori construite în clădiri triunghiulare sau în formă trapezoidală, cunoscute sub numele de „module”. La
aceste module, celulele s unt planificate pe trei sau mai multe niveluri dispuse în jurul unei stații centrale de
control care oferă unui singur ofițer o vedere completă asupra tuturor celulelor.
Cu toate acestea, în acea perioadă, în Anglia, nu a fost construit nici un panopticon, deși închisoarea
Millbank a fost proiectată astfel încât toate celulele să poată fi văzute dintr -o poziție centrală. Construcția
penitenciarului Mil lbank a fost demarată în anul 1812 și finalizată în anul 1821. Inițial a fost recunoscută ca
fiind cea mai mare închisoare din Europa datorită designului în stil panopticon. În centrul său era „ Casa
Guvernatorului” care permitea gardienilor să supravegheze peste 1500 de deținuți, adăpostiți în celule
separate din blocurile pentagonale din jur. De sus, arăta ca o floare vastă, cu șase petale, din cărămidă
galbenă, o fortăreața cu mai multe turnuri și bare la ferestre, înconjurată de un șanț.

Inchisoarea Millbank Londra – 1821
Arhitect Charles Busby

15
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR

Inchisoarea Millbank Londra – 1821
Arhitect Charles Busby

2. ISTORIA ÎNCHISORILOR ÎN ROMÂNIA

Primele scrieri despre Ocna Trotușului, apar în anul 1380, ( ocnele fiind exploatări ale minelor
subterane de sare), unde ocnașii constituiau forța de muncă – în mare parte cei condamnați pentru omoruri,
tâlharie, etc. Condamnatul era dus în ocn ă doar după ce își termina de ispășit pedeapsa putea fi scos.
Pedeapsa nobilior și boierilor consta în închiderea acestora în mănăstire.
Cele mai dure forme de detenție în Țara Românească au fost mănăstirile. Vlad Țepeș, în anul 1457, a
zidit Mă năstirea Snagov, făcând -o principalul loc de pedeapsă a boierilor care nu i se supuneau. Mănăstirea,
dispunea de o cameră de tortură dotată cu impresionante mecanisme de schingiuire.
Ocnele și temnițele erau cele mai importante locuri de detenție , dar închisorile funcționau și în
beciurile domnești.
Până în anul 1646 în Moldova și 1652 în Muntenia, ani la care apar praviile 9lui Vasile Lupu10 și
Matei Basarab11, nu exista o organizare clara a pedepselor în raport cu faptele comise și aces t lucru se datora

9 Pravila este o culegere de legi cunoscută sub numele de Carte românească de învățătură , tipărită la Iași în 1646 .
10 Vasile Lupu ( 1595 -1661) a fost voievodul Moldovei între 1634 și 1 653.

16
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR
faptului că nu existau legi penale. Detenția era premergătoare morții; cine era trimis la închisoare, cu greu
mai scăpa în viață. Cei condamnați erau aruncați în gropnițe12 sau în beciuri fiind lipsiți de orice îngrijire, iar
cei coborâți în ocne nu mai vedeau lumina zilei. În beciurile curților domnești nu erau închiși doar tâlhari, ci
și boieri acuzați de nesupunere în fața domnitorului. Nicolae Muște spune în cronica sa despre temnița de
sub turnul bisericii de la curtea domneasca, zidit ă pe timpul lui Ștefan Tomșa “ Era si un turn mai’nainte în
chip de clopotniță și sub turn era visteria și sub visterie temnița întru care închidea tâlharii, ucigașii… ”. 13
Abia la începutul secolului al XIX -lea, domnitorii devin mai milostivi, pedepsele nu atât de aspre,
tortura și schingiuirea fiind eliminate, ocna înlocuind pedeapsa cu moartea; cei supuși la munca în ocnă
putând spera la micșorări de pedeapsă sau chiar grațiere.
De la apariția praviilor și până la punerea în aplicare a Regulamentului Or ganic14, atât închisorile din
Moldova câ t și cele din Muntenia erau sub autoritatea Marelui Armaș; dregător domnesc însarcinat cu paza
temnițelor și îndeplinirea execuțiilor. Multă vreme închisorile din aceste timpuri au ramas în aceeasi stare de
primitivit ate, adică gropniți și beciuri. Prin poruncă domnească erau trimiși la mănăstiri, Marginea, Snagov,
Schitul Cernica, Arnota.
Despre modul de organizare și începuturile penitenciarelor din Arad, apar informații în lucrarea
„Privațiuni de libertate în feudal ism în Ungaria”. Conform acestei lucrări, un avânt al construcțiilor
penitenciarelor a avut loc la sfârșitul secolului al XVIII -lea și începutul secolului al XIX -lea, ca urmare a
unei stări intensificate de revoltă a populației românești împotriva celor ca re îi deposedaseră de pământ. La
cererea nobililor maghiari, au fost ridicate închisori în toate capitalele județene transilvănene. O
caracteristică a penitenciarelor din Arad, o constituie construcția acestora în forma de”M”, reprezentând
inițiala Mariei Tereza, care a adoptat pentru toate închisorile din Imperiul Austro -Ungar , același tip de
construcție.
Odată cu prima jumătate a secolului al XIX -lea, reformele administrative s -au preocupat atât de
regimul penitenciar în ansamblu, dar și de detaliile care vizau modul în care trebuiau construite spațiile de
detenție.
Ca urmare a prevederilor conexe ale Regulamentului Organic , în anul 1832, Vladimir Blarenberg15,
inginerul statului, înaintează domniei o propunere a unui model de proiect de închisoare. Între a nii 1833 –
1836 urmau a fi zidite închisorile principale din Brăila, Telega, Giurgiu și Ocnele Mari, dar nefiind
respectate dispozițiile, clădirile existente, în marea lor majoritate improvizate, terminând a se ruina, iar
deținuții mutați în vechile construc ții mănăstirești.

11 Matei Basarab (1588 – 1654) a fost voievodul valah (prinț) între 1632 și 1654.
12 Gropniță – încăpere situată între pronaosul și naosul unei biserici, care adăpostește mormintele ctitorilor.
13 Octav Gorescu – „Văcăreștii Penitenciar” precedat de un s curt istoric asupra Regimului Penitenciar în România
14 Regulamentul organic a fost o lege organică cvasi -constituțională promulgată în 1831 -1832 de către autoritățile imperiale
rusești în Țara Românească și Moldova .
15 Vladimir Blaremberg (1811 -1846) – ofițer de geniu în armata rusă

17
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR
Cu toate că ideile concepute de Vladimir Blarenberg nu și -au atins obiectivul, acestea au pregătit
terenul pentru construcția închisorilor în regim celular, formulă comună în arhitectura occidentală încă de la
începutul secolului al XVII -lea.
În Țara Românească, modernizarea sistemului penitenciar a avut o evoluție lentă, dar o premieră a
reprezentat proiectarea și construcția închisorii lui Johann Schlatter16 și Karl Benisch17 la mănăstirea Arnota,
aceștia inaugurând un program de arhi tectură care abia la sfârșitul secolului al XIX -lea și începutul secolului
al XX -lea avea să se maturizeze în România. Originalitatea funcțională este ceea ce atrage atenția în mod
particular în reconstrucția cerută de principele Știrbei. Arnota a fost pri ma închisoare construită în Țara
Românească cu celule individuale, adoptând un plan compact, la mai mult de jumătate de secol după ce în
Europa Apuseană se răspândise modelul închisorilor celulare pe plan radial.

Dacă în majoritatea cazurilor detaliile despre cum erau organizate și construite închisorile din
mănăstiri sau cele civile sunt limitate și fragmentate, în cazul Arnotei, în ciuda pierderii proiectului,
descrierile și consemnările din epocă, precum și imaginile păstrate, ofer ă reconstituirea, în mare parte, a
începuturilor autohtone ale unuia dintre programele arhitecturii moderne. Chiar dacă Arnota a beneficiat de
o reputație importantă la acea vreme, în modernul penitenciar al lui Știrbei, nu a fost închis nici un deținut,
treptat clădirea fiind abandonată și lăsată să se ruineze.

16 Johann Schlatter (1808 -1865) – arhitect elvețian, a studiat la Zuerich, Muenchen și Viena. Înainte să se stabile ască în Țara
Românească, a lucrat în Atena.
17 Karl Benisch (1822 -1896) – a studiat arhitectura la Viena. A sosit în Țara Românească în anul 1847.
Mănăstirea Arnota

18
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR

3. ARHITECTURA ÎNCHISORILOR CONTEMPORANE

Deși sistemul penitenciar păstrează un grad înalt de autonomie în majoritatea jurisdicțiilor,
sensibilitățile publice, presiunile economice și agenda de practici bazate pe dovezi modelează modul în care
închisoarea este conceptualizată, concepută și experimentată. Deși am putea să le numim în continuare
închisori sau instituții penitenciare, semnificația acestor instituții este complet diferită de două sec ole în
urmă. Cel puțin la nivelul ideologic, închisoarea nu mai este doar un loc de izolare, ci un loc în care deținuții
pot învăța și crește prin educație, muncă și alte activități intenționate.
Conceptul spațial și designul închisorii contemporane diferă în mod clar față de modelele anterioare,
care reflectau în primul rând pedeapsa, securitatea și supravegherea; t ehnologiile moderne și noile viziuni
psihologice și sociale au adus o mai mare libertate în design. Cu toate acestea, aspectul dominant,
dreptunghiular, atrium și ramificat a fost observat. Forma în principal compactă a structurilor separate și
anexele ace stora reflectă tendințele arhitecturale contemporane în general și, cel mai probabil, reprezintă
răspunsul la cerițele naturale locale. Structurile construite pe plan ortogonal sunt adesea grupate într -un mod
care să formeze atriumuri cu curți. Metoda apli cată este foarte eficientă pentru a optimiza creșterea nivelului
de lumină naturală, precum și pentru a aduce peisajul înconjurător în interiorul închisorii.
Conținutul și funcționalitatea închisorilor contemporane sunt, adaptate vârstei, sexului și / sau
nivelului de securitate. Conceptul spațial și designul închisorii contemporane ar trebui să dea un mesaj celor
care ajung la el, adică că merită ceva și să aibe dreptul la un tratament care este respectuos și uman deoarece
sunt ființe umane. Formatul penit enciarului, cu principalele caracteristici: mărime, aspect și volum, au un rol
important în crearea unui mediu social funcțional.
Camerele de cazare și blocurile sunt elementele cheie ale organizării sociale și spațiale a
penitenciarelor. Celula este "prim ul loc" al închisorii, "casa din casă", spațiul de bază personalizat.
Elementele caracteristice ale celulelor, cum ar fi mărimea, capacitatea, lumina zilei, organizarea,
materializarea, mobilierul și echipamentul, siguranța, securitatea și supravegherea, i nfluențează producerea
răspunsului psihologic. Blocul de cazare din punct de vedere social reprezintă "primul cartier" în mediul de
viață al închisorii, ceea ce înseamnă că, caracteristicile cum ar fi numărul de deținuți, existența spațiilor
comune sau aju starea la diferite grupuri de utilizatori, toate au un impact asupra procesul de reintegrare.
Scopul unei închisori este de a reabilita persoanele care au săvârșit un act ilegal și de a le separa de
comunitate până își ispășesc pedeapsa. Dar, de asemenea, se observa un rol simbolic; în acest sens pot fi
identificate următoarele modele de închisori:
– Modelul de reabilitare
– Modelul de siguranță

19
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR

– Modelul închisorii represive
– Modelul hibrid
Criteriile pentru a identifica modelele de închisoare sunt condițiile d e detenție și siguranță, atmosfera
creată în închisoare, respectarea drepturilor omului și experiența generala de a trăi și de a lucra într -o
închisoare.

Modelul de reabilitare

Modelul se bazează pe o înțelegere profundă a naturii umane, luând în considerare nevoi a umană de
socializare și confort . Obiectivul închisorii este de a integra deținuții în societate după eliberarea lor .
Procesul de vindecare începe din prima zi. Deținutul este tratat cu respect și încredere și este pregătit pentru
viața d upă închisoare.
Arhitectura închisorii se bazează pe o com unicare cu natura și pe designul unui mediu relaxant.
Accentul se pune pe zonele de zi, zonele dedicate socializării și comunicării. Folosind culoarea, lumina și
texturile ca instrumente de design spațiile create oferă o ambianță plăcută nu numai pentru deținuți, ci și
pentru personal. Gardienii și prizonierii nu sunt plasați în poziții separate , ci lucrează împreună pentru
obiectivul comun, reabilitarea. Zonele de zi sunt dedicate tratamentului și muncii, interacțiunii sociale și
contactului cu alții. Zonele de noapte sunt dedicate solitudinii și introspecțiilor. Celulele sunt proiectate într –
o manieră confortabilă, pentru un deținut. Acest model de închisoare este specific pentru Europa Centrală și
de Nord în țări precum Norvegia, Danemar ca, Austria, Belgia sau Olanda. C el mai proeminent exemplu de
închisoare de acest tip este Halden din Norvegia.

Închisoarea Halden – Norvegia

20
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR

Închisoarea Halden, de maximă securitate , situată într -o zonă forestieră de lângă granița cu Norvegia,
Suedia este recunoscută ca fiind cea mai umană închisoare din lume . Concursul pentru această închisoare a
fost câștigat de un proiect care s -a detașat de rest ul prin calitatea designului și integrarea atentă și sensibilă a
clădirilor în mediul natural. Comuniunea cu natura este posibilă prin utilizarea unor deschideri mari care
mediază relația dintre spațiul interior și cel exterior. Expresia arhitecturală este rezultatul unei combinații de
armonii între materialele locale, în principal lemnul cu beton și panourile metalice de pe fațade , în plus ,
închisoarea oferă o gamă largă de facilități pentru deținuți, există spații pentru sport și pentru nevoile
medicale, magazine și o bibliotecă unde pot învăța.
Filozofia din spatele acestui concept este înțelegerea faptului că un prizonier ocupat este mai puțin
violent și este mai puțin probabil să atace personalul sau alți deținuți.

Modelul de siguranță

Din punct de vedere al siguranței vorbim despre atenția acordată supravegherii prizonierilor și
izolării lor de societate. Bazele acestui model sunt căutarea continuă de noi modalități de a opri evadările,
contrabanda și violența dintre deținuți sau dintre deținuți și paznici. Acest tip de modele de închisoare este
obișnuit în SUA.
Închisorile de acest tip, sunt fortărețe autentice, lupta neîncetată împotriva violenței și evadării duce
la sacrificii privind calitatea vieții pentru deținuți. Sunt sacri ficate spațiile de socializare și educație pentru a
crea mai mult spațiu de viață, mai mult spațiu odihnă pentru tot mai mulți prizonieri. Este sacrificat dreptul
deținuților la exerciții în aer liber pentru a reduce potențialele violențe dintre bande . Ace st mod de gândire
reprezintă baza pentru construirea închisorilor super -max. Super -max este cel mai strict regim. Se bazează
pe izolarea prizonie rului într -o celulă de dormit; p rizonierul petrece 23 de ore pe zi în izolare completă.
Acest tratament poate p rovoca probleme psihologice severe și permanente. O caracteristică importantă a
închisorilor de siguranță este lipsa de considerație pentru psihicul uman și pentru nevoile umane . Aceste
Vedere aeriana
Închisoarea Halden – Norvegia

21
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR
măsuri au un impact negativ asupra condițiilor de viață. Celulele sunt proiectate și mobilate pentru a preveni
evadarea sau vandaliz are. De departe, exemplul cel mai proeminent pentru acest model este Instituția
Corecțională din R amura Nordică ( North Branch Correctional Institution ). Instituția este rezultatul unui
studiu pr ofund și intens al tuturor aspectelor legate de construirea și funcționarea unei închisori, inclusiv
analiza evadărilor, studiul violenței într -o închisoare și contrabanda .

Modelul de închisoare represivă

Acesta este cel mai dur, mai crud și inuman dintre toate , prin încălcarea constantă și intenționată a
drepturilor omului. Acest model este special pentru închisorile politice din țările aflate sub dominația unui
regim totalitar, în cadrul unui regim care f olosește violența și teroarea pentru a reprima poporul. Aceste
închisori represive se caracterizează prin secret și introversiune; o rorile care au loc aici sunt ascunse de lume
sau folosite ca exemplu pentru cei care încearcă să conteste practicile regimul ui. Clădirile penitenciarelor
sunt în principal în stare de degradare și lipsesc facilitățile minime . Celulele sunt slab mobilate și nu pot
oferi condiții de locuit decente. Distribuția deținuților în celule nu se bazează pe criterii, minorii și adulții,
tineri și bătrâni, bărbați și femei, criminali comuni și deținuți politici sunt adesea plasați în aceleași celule,
punându -le viața în pericol. Nu putem vorbi despre numărul de prizonieri în acest caz de închisori, deoarece
acest număr nu este cunoscut nici măcar de autorități. Putem ști doar despre un fenomen acut de
supraaglomerare. Găsim modelul specific pentru închisorile comuniste di n România, înainte de revoluție.

North Branch Correctional Institution

22
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR

Modelul hibrid

Acest model combină modelul de reabilitare și cel de siguranță cu influența trecutului, din modelul
de închisoare represivă. Specifice țărilor care se afla u în regim totalitar; c um ar fi țările din Euro pa de Est,
România sau Ucraina. Conceptul se concentrează pe măsurile de reabilitare combinate cu măsuri de
siguranță puternice. Celulele sunt proiectate pentru mai mult de o persoană, intimitatea unui prizonier este
aproape inexistentă.
Exemplu închisoarea din Târgu Mureș, România . Închisoarea are un patrimoniu puternic în
domeniul corecțional, construită în 1884 ca închisoare regală. În timpul perioadei comuniste a fost folosit ă
pentru reținerea prizonierilor politici acuzați de sabotaj și infracțiuni împotriva securității regimului. După
revoluția din România din 1989, închisoarea a suferit unele schimbări. Implementarea programelo r
educaționale și culturale reprezintă un pas în direcția modelului de reabilitare. Modernizarea clădirilor și
instalarea măsurilor de securitate tehnologică reprezintă pași către modelul de securitate .
Fiecare model este un răsp uns la caracteristicile sociale și culturale ale zonei în care se construiește
închisoarea. Fiecare model este diferit de ceilalți, prin abordarea arhitecturală.

CONCLUZII

Folosirea închisorii ca metodă de pedeapsă este la fel de veche ca și umanitatea . Pe de altă parte, în
timp, a devenit un artefact legal, spațial, ca rezultat al schimbării sistemelor sociale, culturale și politice.
Drept urmare, închisorile și -au câștigat identitatea r eală după instituționalizarea lor , în timp ce, anterior, a u
fost u n spațiu de măsură care condamna și împiedica evadarea infractorilor pedepsiți corporal până la
executarea pedepselor. Toate aceste condiții economice și politice, în perfecționare până acum, apar ca
factori ce influențează și direcționează organizarea sp ațială a închisorilor.
Sistemul penal și aspectul său arhitectural în societate au suferit unele schimbări majore în secole.
Primele tipuri de pedepse au avut un scop diferit de cele ale zilelor moderne.
Inițiativele sociale și politice au creat noi tipuri de soluții arhitecturale pentru sistemul penal.

23
ISTORIA ȘI ARHITECTURA ÎNCHISORILOR

BIBLIOGRAFIE

 Bentham, Jeremy: El Panóptico , Editorial Quadrata, Buenos Aires, 200 5
 Michel Foucault : Dis cipline and Punish: The Birth of the Prison
 Architecture of Incarceration: Io na Spens
 Behind Bars, Prison Architecture: Allan Brodie
 Forms of Constrai nt: A History of Prisons Architecture : Norman Bruce Johnston
 Reconsiderarea Patrimoniului Arhitectural al sec. al XIX-lea: Horia Moldovan
 „Văcărești ” – Penitenciar – Istoric asupra regimului penitenciar în România : Octav Gorescu

Resurse web
 https://thefunambulist.net/architectural -projects/militarized -architectures -forms -of-constraints -by-norman –
johnston
 https://www.vivico.ro/part -i-proiectarea -centrelor -educative -influenta -spatiului -asupra -psihicului -uman/