Cauzele și evoluția schismei [612483]

1
Cauzele și evoluția schismei

Începând cu secolul al IX -lea s-au ivit anumite neînțelegeri dogmatice între Biserica de Răsărit și cea de
Apus. Acestea au dus la schisma din data de 16 iulie 1054, când cele două Biserici s -au despărțit. Fiecare
din cele două Biserici aruncă vina una asupra celeilalte. ,,Grecii o atribuie inovațiilor latine, iar latinii o
atribuie separatismului și orgoliului grecesc.”1
Cauzele schismei nu au început însă doar în secolul al IX -lea, ci mult mai devreme(se poate spune chia r
în sec III), și ele au fost de ordin politico -religios. Din punct de vedere politic, î ncă din timpul
împăratului Dioclețian(248 -305) se face distincția dintre Răsărit și Apus, întrucât el împarte, în 286,
Imperiul Roman în două. De asemenea, Constantin cel Mare(306 – 337) mută capitala imperiului de la
Roma la Bizanț(Roma cea nouă). Următorii împărați(Arcadiu și Honoriu, fiii lui Teodosie cel Mare) de
asemenea conduc cele două imperii în mod divizat. Cu timpul, Roma va rămâne izolată și va cădea pradă
popoarelor migratoare, până când, regele tribului german al herulilor, Odoacru va intra în stăpânirea
Imperiului de Apus. Ulterior, sub domnia lui Justinian cel Mare, Imperiul va fi refăcut, dar nu va dura.
Venirea longobarzilor, iar pe urmă a francilor va d uce, de asemenea la dărâmarea politică a Apusului. Pe
de altă parte, încă din secolul al VII -lea, papa încerca să -și însușească toată puterea bisericească.
Iconoclasmul a condiționat schisma, deoarece numeroși călugări din Răsărit iconoduli, care au fost
persecutați de împărații iconoclaști, s -au refugiat la Roma, unde au primit ajutor de la papă.
Din punct de vedere religios, trebuie să avem în vedere că pe de o parte grecii, înclinați spre filosofie și
metafizică, discută dogma creștină, căzând uneori în erezii. Latinii, pe de altă parte, fiin mai practici, aduc
inovații în cult, îngrijindu -se de cult și morală mai mult. Dacă, papa Leon III (795 – 816) protestează
împotriva adaosului Filioque pentru ca ,,să se păstreze credința ortodoxă neschimbată2, ulter ior papa
Benedict VIII(1012 – 1024) va adăuga acest adaos în Simbolul de credință niceo – constantinopolitan, ceea
ce va deveni o cauză erioasă a schismei.
Treptat, apusenii vor introduce folosirea azimei(sec. IX – XI) pentru Taina Euharistiei și va interven i o altă
cauză de ordin dogmatic – liturgic.
La rândul lor, grecii erau acuzați, după cum reiese din actul cardinaluilui Humbert aruncat pe prestolul
catedralei Sfintei Sofia că: ,, că sunt simoniaci; că fac eunuci și -i ridică la episcopat; că rebotează, cum
făceau arienii[…]; că au scos ca macedonienii pe Filioque din Sombolul credinței; că susțin, ca maniheii,
că numai pâinea dospită dă viață.”3
În 11 martie 843, se proclamă ,,Duminica Ortodoxiei”, ca simbol al biruinței asupra tuturor ereziilor, însă
aceasta n -a fost bine primită de Biserica Romei.
Prima fază a schismei este marcată de conflictul dintre patriarhul Fotie(858 – 867; 877 – 886) și papa
Nicolae I(858 – 867). Primul pas de schismă îl face Nicolae I prin sinodul de la Roma din 863 și prin

1 Ioan RĂMUREANU, Milan ȘESAN și Teodor BODOGAE, Istoria Bisericească Universală, IBMBOR, București, 1987, p. 558
2 Ioan RĂMUREANU, Milan ȘESAN și Teodor BODOGAE, Istoria Biseric….p. 561
3 Ioan RĂMUREANU, Milan ȘESAN și Teodor BODOGAE, Istoria Biseric,…p. 564

2
scrisorile sale către Fotie. Patriarhul Fotie însă a apărat scaunul de la Constantinopol cu dârzenie și a
câștigat mare cinste. În acest timp, Biserica Răsăritului se extinde prin primirea ortodoxiei de către slavi.
Papa Nicolae I îi va influența pe urmă pe bu lgari, iar pe preoții ortodocși din acele zone îi va alunga.
Aceste acțiuni îl vor determina pe patriarhul Fotie să convoace un sinod la Constantinopol în 867 din
cauza problemei cu bulgarii, zicând că latinii au intrat acolo ,,ca niște lupi, nimicind trud a și munca
preoților greci.”4 De asemenea se mai aduc și acuzațiile de ordin dogmatic împotriva grecilor începând de
la postul de sâmbăta și până la problema celibatului și a adaosului Filioque. Papa va încerca să câștige tot
Occidentul de partea lui, însă se va stinge din viață.
Pe scaunul patriarhal va fi adus Ignatie, care, printr -un sinod (considerat al VIII -lea ecumenic) în 863 îl va
anatematiza pe Fotie de uzurparea scaunului patriarhal. Patriarhul Ignatie va muri însă în 877, iar locul
său va fi relu at(spre bucuria multora) de patriarhul Fotie, care va convoca un sinod în catedrala Sfânta
Sofia împotriva celui din 863, iar urmarea acestui sinod a fost recunoașterea lui Fotie (chiar și de către
papa Ioan VIII) ca patriarh.
Patriarhul Fotie se va retra ge, urmându -i în scaun Ștefan(886 – 893), care va veghea pentru păstrarea
ortodoxiei.
A doua fază a schismei s -a consumat sâmbătă 16 iulie 1054, la Constantinopol , când cardinalul Humbert,
delegatul papei Leon IX (1048 – 1054) a aruncat, la începutul Liturgh iei, pe masa altarului Sfintei Sfofia,
actul de anatematizare a patriarhului Mihail Celularie(1043 – 1058), și a clericilor și credincioșilor
ortodoxși. De atunci se cunoaște aceste eveniment ca Schisma de la 1054.
Conflictul dintre papa Leon IX și patriar hul Celularie a luat naștere din cauza acțiunii nesocotite a papei
care desființează Arhiepiscopatul grec din sudu Italiei încadrându -l în Arhiepiscopia latină de la Benevet.
Acest fapt îl întărâtă pe patriarhul Celularie să pornească o luptă contra papali tății.
Împăratul Constantin IX Monomahul convoacă un sinod la Constantinopol, la care papa Leon va trimite o
delegație în frunte cu Humbert, cardinal de Silva Candida, cancelarul Frederic și arhiepiscopul Petru de
Amalfi. ,,Nenorocirea a fost că șeful delegației, cardinalul Humbert, era un om mândru și îngâmfat, care
nu îi putea suferi pe greci.”5 Ei au fost cazați la măn ăstirea Studion din Constantinopol, unde s -au
comportat cu mândrie , aronganță și josnicie față de starețul mănăstirii, Nichita Pectoratul.
Cardinalul Humbert își pierde răbdarea, este încurajat și de împărat(care dorea unirea cu Roma) și
ticluiește actul de excomunicare fără a -l înștiința pe papa Leon IX, care murise în 19 aprilie 1054, iar cu
acest act se prezintă în data de 16 iulie 1054 în altarul Sfintei Sofia. Actul, scris în latinește le aduce
învinuiri răsăritenilor referitoare la simonie, căsătoria preoților sau adaosul Filioque.
Patriarhul Mihail Celularie va convoca un sinod în 24 iulie 1054 în care va rosti anatema asupra
cardinalului Humbert, a delegației de la Roma și asupra Bisericii Romei.
Papii următori lui Leon IX n -au confirmat acțiunea lu i Humbert, dar nici n -au infirmat -o, iar cele două
Biserici au rămas despărțite. În contemporaneitate, prin ecumenism se pune din nou problema refacerii

4 Ioan RĂMUREANU, Milan ȘESAN și Teodor BODOGAE, Istoria Biseric…p.568
5 Ioan RĂMUREANU, Milan ȘESAN și Teodor BODOGAE, Istoria Biseric…..p.577

3
unității, însă după evenimentul și anatemele din 1054 este foarte greu să se renunțe la diferențele re ligiose
dintre cele două Biserici.