Humadarioiean3gr2 Nebuloaseplanetare [612481]

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMISOARA

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRARE A
AFACERILOR

NEBULOASE PLANETARE

STUDENT: [anonimizat], An 3, Grupa 2

TIMISOARA
2017

O nebuloasă planetară, adesea prescurtată ca NP, este un fel de nebuloasă de emisie care constă
dintr-o cochilie expandată, strălucitoare, de gaz ionizat, evacuată de stelele gigant ro ș ii în via ț a
lor.

Cuvântul "nebuloasă" este latină pentru cea ț ă sau nori, iar termenul "nebuloasă planetară" este un
nume gre ș it care a apărut în anii 1780 cu astronomul William Herschel, deoarece atunci când
sunt privite prin telescop, aceste obiecte seamănă cu formele rotunjite ale planetelor.

Numele lui Herschel pentru aceste obiecte a fost adoptat ș i nu a fost schimbat. Acestea sunt un
fenomen relativ scurt, care durează câteva zeci de mii de ani, în compara ț ie cu o via ț ă tipică
stelară, de câteva miliarde de ani.

Un mecanism pentru formarea celor mai multe nebuloase planetare este considerat a fi
următorul: la sfâr ș itul vie ț ii stelei, în timpul fazei gigantice ro ș ii, straturile exterioare ale stelei
sunt expulzate de vânturi puternice stelare.

După ce cea mai mare parte a atmosferei gigantului ro ș u este disipată, radia ț ia ultravioletă a
miezului luminos fierbinte, numită nucleul nebuloasei planetare, ionizează straturile exterioare
mai devreme expulzate din stea. Lumina ultravioletă absorbită energizează carcasa gazului
nebulos în jurul stelei centrale, determinând-o să apară ca o nebuloasă planetară colorată.

https://en.wikipedia.org/wiki/Planetary_nebula

Nebuloasele planetare joacă probabil un rol esen ț ial în evolu ț ia chimică a Căii Lactee prin
expulzarea elementelor către mediul interstelar de la stelele în care au fost create acele elemente.
Nebuloasele planetare sunt de asemenea observate în galaxii mai îndepărtate, oferind informa ț ii
utile despre abunden ț ele lor chimice.

Începând cu anii 1990, imaginile telescopului Hubble au dezvăluit multe nebuloase planetare
pentru a avea morfologii extrem de complexe ș i variate. Aproximativ o cincime sunt aproximativ
sferice, dar majoritatea nu sunt sferic simetrice.
Mecanismele care produc o astfel de varietate de forme ș i trăsături nu sunt încă bine în ț elese, dar
stelele binare centrale, vânturile stelare ș i câmpurile magnetice pot juca un rol.

Prima nebuloasă planetară care a fost descoperită a fost Nebuloasa Dumbbell, M27, de către
Charles Messier în 1764. El a adăugat în cele din urmă patru în catalogul său de obiecte
astronomice descoperite.

În 1790, Herschel a găsit NGC 1514, o nebuloasă planetară cu o stea centrală luminată. El ș i-a
dat seama că aceste obiecte noi erau alcătuite din gaz sau praf, în loc să fie ni ș te clustere a ș a cum
se credea atunci. Herschel a identificat 79 de obiecte ca nebuloase planetare, dar numai 20 dintre
ele erau cu adevărat, în timp ce alte 13 pe care le-a clasificat drept alte obiecte s-au dovedit a fi
coji gazoase.

Noua tehnologie a capturat o serie de imagini fenomenale ale nebuloaselor planetare în
profunzime extremă. În acest fel, a dezvăluit complexitatea care ar putea apărea la sfâr ș itul vie ț ii
soarelui. În cazul în care oamenii de ș tiin ț ă credeau odată că straturile gazoase au izbucnit în mod
uniform, imaginile din Telescopul Spa ț ial Hubble au dezvăluit o gamă largă de posibilită ț i care
ar putea fi soarta celei mai apropiate stele.

https://en.wikipedia.org/wiki/Planetary_nebula
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nebuloas%C4%83_planetar%C4%83
http://www.space.com/17715-planetary-nebula.html

Nebuloasa Dumbbell (M27): Prima nebuloasă planetară înregistrată, Nebuloasa lui Dumbbell se
află la 1200 de ani lumină distan ț ă de Pământ.

Nebuloasa Inel (M57): Forma aproape perfecta de inel a facut ca M57 sa fie numita Nebuloasa
Inel. Corpul difuz al gazului ș i a prafului se răspândeau aproape în mod egal după ce au fost
înlăturate de stelele lor părinte.

NGC 1514: Când William Herschel a văzut steaua strălucitoare în inima acestei nebuloase
planetare, a realizat că nu se uita la clustere, ci la gaz ș i praf. Ca urmare, el a inventat numele de
"nebuloasa planetara", pentru ca au impartasit si colorarea Uranusului recent descoperit.

http://www.space.com/17715-planetary-nebula.html

Nebuloasa Saturn NGC 7009: Situată în constela ț ia Vărsător, Nebuloasa Saturn sau NGC 7009
are o stea centrală luminată, înconjurată de o gamă de gaze ș i praf.

Nebuloasa Stingray (Hen-1357): cea mai tanara nebuloasa planetara cunoscuta, Hen-1357 este la
fel de mare ca 130 de sisteme solare.

SuWt2: Un sistem binar apropiat de stele creează o structură de praf ș i gaz în formă de inel în
interiorul acestei nebuloase planetare.

NGC 2818: Această nebuloasă planetă răspândită este situată la 10.400 de ani-lumină distan ț ă în
constela ț ia de sud a lui Py xis, Compass.

Caracteristici fizice

O nebuloasa planetară tipică ​ are un diametru de aproximativ un an-lumină ​ ș i constă dintr-un gaz
extrem de rarefiat, cu o densitate, în general, de la 100 la 10000 particule pe cm3(Atmosfera
Pământului, prin compara ț ie, con ț ine 2,5 × 1019 particule pe cm3 .)

Nebuloasele planetare tinere au cele mai mari densită ț i, uneori chiar la fel de mari ca 106
particule pe cm3. Pe măsură ce vârsta nebuloaselor cre ș te, densitatea lor scade. Masa
nebuloaselor planetare variază între 0,1 ș i 1 mase solare.

Radia ț ia de la steaua cent rală încălze ș te gazele la temperaturi de a proximativ 10.000 K.
Temperatura gazului în regiunile centrale este de obicei mult mai mare decât la periferie,
ajungând la 16.000-25.000 K. Volumul în vecinătatea stelei centrale este adesea umplute cu un
gaz foarte fierbinte (coronal) cu o temperatură de circa 1.000.000 K. Acest gaz provine de la
suprafa ț a stelei centrale s ub forma vântului stelar rapid .

Nebuloasele pot fi descrise ca materie limitată sau radia ț ie limitată. În primul caz, nu există
suficientă materie în nebuloasă pentru a absorbi toate fotonii UV emise de stea, iar nebuloasa
vizibilă este complet ionizată. În cel de-al doilea caz, nu sunt suficiente fotoni UV emise de către
steaua centrală pentru a ioniza tot gazul înconjurător ș i o fa ț ă de ionizare se propagă în exterior în
plicul circumsentar al atomilor neutri.

https://en.wikipedia.org/wiki/Planetary_nebula
http://www.space.com/17715-planetary-nebula.html

Distribu ț ie
Aproximativ 3000 de nebuloase planetare sunt acum cunoscute în galaxia noastră din 200 de
miliarde de stele.

Durata lor de via ț ă foarte scurtă, comparativ cu durata totală a vie ț ii stelare, reprezintă raritatea
lor. Ele se găsesc în cea mai mare măsură în apropierea planului Calea Lactee, cu cea mai mare
concentrare în apropierea centrului galactic.

Morfologie
Aproximativ 20% dintre nebuloasele planetare sunt sfere simetrice (de exemplu, Abell 39).

Există o mare varietate de forme cu unele forme foarte greu de văzut. Nebuloasele planetare sunt
clasificate de către autori diferi ț i ca: stelare, tip disc, tip inel, neregulate, elicoidal, bipolar,
quadrupolar ș i alte tipuri , de ș i majoritatea apar ț in doar celor trei tipuri: sferice, eliptice ș i
bipolare.

Marea majoritate a formelor este par ț ial efectul de proiec ț ie – aceea ș i nebuloasă atunci când este
privită sub unghiuri diferite va apărea diferită. Cu toate acestea, motivul pentru o mare varietate
de forme fizice nu este pe deplin în ț eles.

Interac ț iunile gravita ț ionale cu stelele înso ț itoare dacă stelele centrale sunt stele binare pot fi o
cauză. O altă posibilitate este ca planetele să perturbe fluxul de material departe de stea ca forme
nebuloase. S-a stabilit că stelele mai masive produc mai multe nebuloase neregulate. În ianuarie
2005, astronomii au anun ț at prima detectare a câmpurilor magnetice în jurul stelelor centrale ale
a două nebuloase planetare ș i au emis ipoteza că câmpurile ar putea fi par ț ial sau total
responsabile pentru formele lor remarcabile.

https://en.wikipedia.org/wiki/Planetary_nebula
http://www.space.com/17715-planetary-nebula.html