CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII 1.1.ACTUALITATEA TEMEI În ultimii ani kinetoterapia s-a dezvoltat devenind o disciplină… [612455]
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA
CERCETĂRII
1.1.ACTUALITATEA TEMEI
În ultimii ani kinetoterapia s-a dezvoltat devenind o disciplină structurată cu
dimensiuni vaste. Prin efortul unor specialiști în medicină, biomecanică, fiziologie,
nutriție, farmacologie, s-au trasat liniile programelor pentru tratarea și prevenirea
accidentelor, durerilor și afecțiunilor. Boala se poate manifesta prin apariția izolată
sau în asociere a unei poliartrite migratorii cu cardită și / sau coree.
Bolile reumatismale reprezintă un subiect de mare actualitate, prin incidența lor în
ultimi ani, dar și prin mortalitatea importantă sau gravitatea sechelelor în formele
incorect tratate.
La vârsta copilăriei, se întâlnesc exclusiv reumatisme de tip inflamator, în vreme
ce reumatismele degenerative sunt apanajul vârstei adulte și ale bătrâneții.În cadrul
reumatismelor inflamatorii sunt două mari entități care apar cu oarecare frecvență
la vârsta copilăriei și anume unul acut și altul cronic.
Reumatismul inflamator cronic, în cuprinsul căreia se descriu câteva forme
relative bine conturate: sindromul Wissler și sindromul Still (aceste două forme
sunt specifice vârstei copilului), dar și poliartrita reumatoidă de tip adult, care
poate apărea la copil (în special la vârste mai mari). Pe când reumatismul articular
acut este o boală poststreptococică, reumatismul inflamator cronic este o așa-zisă
colagenoză .Ele sunt așa de mult diferite din punct de vedere etiopatogenic, încât
singurele elemente comune sunt manifestări articulare inflamatorii care recunosc
un mecanism alergic dar și incidența relativă mare la vârsta copilăriei, par
discutabile, pentru asigurarea unei descrieri comune. (Popescu E. și Ionescu
R.,1995).
Ceea ce, însă, ne hotărăște să acceptăm provizorul terminologiei amintite
este realitatea clinică, în cuprinsul căreia aceste două entități apăr, deseori, destul
de asemănătoare, pentru a justifica, până la un anumit punct unele confuzii în
delimitarea uneia de cealaltă.
Analiza și modificarea continuă a acestor programe sunt menite să obțină standarde
de sănătate mai bune.
În diagnosticarea unei suferințe reumatice, examenul clinic general ca și cel de
strictă specialitate au în egală măsură un rol determinant. În anamneza bolnavului
se identifică o serie de simptome care se întâlnesc cu o mare frecvență.
1
Între acestea se înscriu durerea, redoarea articulară, tumefierea, astenia musculară
și reducerea capacității funcționale. Durerea articulară este cel mai frecvent
simptom întâlnit în practica reumatologică. Este important de știut dacă durerea
interesează una sau mai multe articulații, felul debutului (acut sau cronic).
Durata durerii, intensitatea, cu variația în timpul unei zile, iradierea, migrarea,
factori de agravare sau de ameliorare, caracterul durerii. Redoarea articulară poate
fi fără relație cu durerea. Ea are o durată variabilă (minute sau ore) și este de obicei
matinală. O explicație este creșterea frecării intraarticulare ca urmare a degradării
suprafeței netede cartilaginoase. Durează minute în bolile degenerative și ore în
cele inflamatoare cronice. Poate reprezenta un criteriu de urmărire a eficacității
tratamentului.
Tumefierea este relatată de toți bolnavii cu excepția celor cu reumatism
psihogen. Ea se poate însoți de durere, parestezii, căldură sau roșeață a articulației.
Bolnavul reumatic mai poate relata oboseală și slăbiciune, cu pierderea funcției
specifice unor articulații, de exemplu incapacitatea de a ține un obiect în mâna.
Cunoașterea medicației folosite anterior, cu efectele ei secundare, este importantă
atât pentru diagnostic cât și pentru stabilirea atitudinii ulterioare.
Anamneza în funcție de caz, trebuie completată cu identificarea simptomei
caracteristice altor aparate (leziuni cutanate, simptome neurologice, digestive,
respiratorii, etc.). Cunoașterea trecutului patologic al bolnavului, ca și prezența
unor afecțiuni la membrii familiei, ajută uneori considerabil la stabilirea
diagnosticului. Deși examenul clinic trebuie să fie centrat pe sistemul
musculoscheletic, examinarea completă este obligatorie pentru stabilirea
diagnosticului. Examenul tegumentelor poate descoperi alopecie difuză sau
insulară întâlnită în lupusul eritematos sistemic, leziuni de psoriazis pe pielea
capului, genunchi etc, eritem facial sau al tegumentelor expuse la soare.
Kinetoterapia a fost și este o noțiune foarte controversată, teoretizându-se
mult asupra definirii noțiunii, a conținutului sau a sferei mijloacelor pe care le
folosește. În general este confundată cu gimnastica, chiar cu gimnastica medicală
sau sportul și educația fizică. Kinetoterapia o definim astăzi ca fiind un capitol al
terapeuticii medicale care folosește efectul mecanic al diferitelor modalități de
mișcare, în cadrul unei metodologii folosind elemente tehnice împrumutate din
educația fizică, care se adresează omului bolnav în scop terapeutic și de recuperare
medicală. (Popescu E. și Ionescu R.,1995).
2
1.2.MOTIVAREA ALEGERII TEMEI
Setea de cunoștințe in domeniul medical este nepotolită. Este vorba despre o
necesitate pe deplin justificată, a cărei satisfacere trebuie cât mai mult sprijinită,
rezultând din dreptul la sănătate al fiecăruia.
Medicina modernă nu se mai mulțumește numai cu rezultate bune de laborator și
vindecarea clinică, ci ea trebuie să redea pacientului capacitatea de muncă și
independența în viața socială. Între timp medicina modernă a progresat enorm,
omenirea îmbogățindu-se cu o cantitate considerabilă de cunoștințe despre
sănătate și boală, cu noi descoperiri, remedii și perfecițuni tehnice.
Motivul pentru care am ales această temă s-a datorat frecvenței mari a
(R.A.A), infecția urmând unei angine streptococice, complicațiilor majore pe care
le poate genera și anume: redoarea articulară, atrofii musculare, osteoporoză,
algoneurodistrofie, modificarea formei anatomice dar și complicații care pot apărea
în timpul imobilizării la pat a bolnavului: complicații respiratorii, complicații
circulatorii și atrofii musculare.
În activitatea practică pe care am desfășurat-o pe durata celor 3 ani de
practică am întâlnit multe cazuri cu afecțiuni reumatismale. Reumatismul articular
acut se întâlnește la orice vârstă dar în mod special la vârstnici, determinate de cele
mai multe ori de boli degenerative, cu prognostic foarte grav. Organismul
vârstnicului întrunește numeroase condiții care pot duce la degenerări
osteoarticulare. Întotdeauna apare riscul patologiei și complicațiilor de imobilizare,
care grăbesc degradarea fizică a bolnavului, determinând complicațiile psihice și
somatice. Pot apărea stări confuzionale, tulburări de comportament, adeseori
complicații cardiovasculare, boli infecțioase, infecții urinare, escare de decubit,
etc. Îngrijirea precoce și reeducarea dețin un rol important.
Un alt motiv alegerii temei este de a descrie fascinantul domeniu al
reumatologiei dar și faptul că există puține date și statistici despre această afecțiune
destul de des întâlnită. Datorită numărului ridicat de persoane afectate, noi
kinetoterapeuții avem un rol foarte important în conceperea unui program de
recuperare cât mai complex, de pe urma căruia să se obțină rezultate în recuperarea
pacienților.
Oferind cunoștințe care servesc la păstrarea sănătații, la recunoașterea timpurie a
bolii și la tratarea în bune condiții a reumatismului articular acut constituie un
principal obiectiv.
3
CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A
PROBLEMEI STUDIATE
2.1. ASPECTE TEORETICE SPECIFICE FIZIOTEPIEI
Prin fizioterapie se înțelege utilizarea factorilor și agenților naturali și
artificiali (aer, apa, caldura, electricitatea, lumina, efect mecanic-vibrații)
hidroterapia, termoterapia, aplicarea căldurii produse prin diferite procedee,
faradizarea și galvanizarea, tratamentul cu raze ultraviolete, laserterapia,
radioterapia, radium terapia și kineziterapia, dar și a exercițiilor fizice și a
tehnicilor de masaj în scop profilactic,terapeutic și de recuperare.
Fizioterapia ca și domeniu implică și climatul, altitudinea, băile de ape
minerale, nămolul, mofetele, ca și mijloace de terapie. În cadrul fizioterapiei sunt
incluse toate procedurile care folosesc agenții fizici artificiali, iar în cadrul
balneoclimatoterapiei sunt cuprinse toate procedurile care folosesc agenții fizici
naturali (ape minerale, lacuri, nămoluri, gaze, ape litorale marine, bioclima, peșteri
și saline).
Indiferent de tipul traumatismului, toate redorile articulare, contracturile și
retracturile musculo-ligamentare, tulburările statice și dinamice de la nivelul
gleznei au un răsunet asupra întregului corp și singura modalitate de a le contracara
sau trata sunt mijloacele medicinii fizice și a chirurgiei ortopedice.
Ideal ar fi ca tratamentul fizical-kinetic să fie instituit cât mai precoce, chiar
de la debut, asociat cu un tratament medicamentos de fond al afecțiunii respective.
Acest tratament se va adapta permanent în funcție de evoluția bolii, pe toată
perioada în care bolnavul se află în suferință.
În consecință, pe baza acestor criterii de normalitate am putut stabili obiectivele
programului recuperator care utilizează aproape toți factorii terapeutici ai medicinii
fizice. (Cf. Crețu A., 2003)
Balneofizioterapia este o ramură a medicinii care s-a dezvoltat de-a lungul mai
multor secole utilizând unii factori naturali și artificiali ca mijloace terapeutice:
curentul electric, apa, temperatura. (Cf. Crețu A., 2003)
4
Obiectivele balneofizioterapiei urmăresc în principal combaterea durerii și
pregătirea articulației pentru programul kinetoterapeutic. Durerea poate fi dată de:
inflamație, edem, tensiune aponevrotică și capsuloligamentară, tracțiune
tenomusculară, hiperemie pasivă osoasă, reacție periostală, iritație directă a
nervilor (nevroame). (Rădulescu, A., Teodoreanu,)
Electroterapia are efect antalgic prin următoarele mecanisme:
acțiunea ionizantă, care facilitează pătrunderea unor substanțe ce
influențează direct procesul inflamator;
simpla trecere a curentului galvanic se însoțește la electrodul pozitiv de un
blocaj al transmiterii durerii;
activarea controlului de poartă: există două tipuri de fibre: tip A (groase,
mielinice, cu conducere rapidă, 130m/sec) și fibre C (nemielinizate, de mic calibru,
cu viteza mică de 3m/sec). S-a dovedit acțiunea fibrelor A asupra celor C, care
transmit informațiile nociceptive. Astfel, ele pot fi blocate la nivelul porții de
informația primită de la un exteroceptor și transmisă prin fibrele A. (Pásztai, Z.,
2011).
Se pot utiliza:
• curenții diadinamici(CDD) – au efect analgezic, hiperemiant, dinamogen.
Aplicațiile sunt diferite: transversale, longitudinale (gambă-plantă) sau biplantare
(talpă-talpă) pe punctele dureroase. Durata ședinței este între 4-8 minute.
• curenții Träbert sunt impulsuri dreptunghiulare cu efect antalgic și hiperemiant.
Electrodul negativ se aplică pe locul dureros iar cel pozitiv proximal. Efectul
analgezic se instalează la sfârșitul ședinței. Aplicațiile sunt zilnice timp de 6-8 zile.
• stimularea electrică nervoasă transcutanată ( TENS) este o metodă valoroasă
de terapie, ce se poate aplica și la domiciliu, aparatele fiind de mici dimensiuni și
portabile. De mare importanță în obținerea rezultatelor este plasarea electrozilor
care trebuie efectuată pe zonele dureroase și dozarea intensității. Durata unei
ședințe poate ajunge și la 60 minute. (Cf. Crețu A., 2003)
Tratamentul cu raze ultraviolete.
Razele ultraviolete emise de soare sau de diverse lămpi cu cărbune, tungsten
sau mercur se pot întrebuința în aplicații generale și locale:
✔Iradierile generale transformă ergosterolul din piele în vitamina D și au un
efect tonifiant asupra bolnavilor.
5
✔Ele cresc leucocitoza, măresc rezistența organismului și produc creștere a
poftei de mâncare și o senzație de euforie. Se aplica la reumatici și în covalescența
reumatismelor subacute. (Pásztai, Z., 2011)
✔Iradierile locale produc un eritem urmat de pigmentare. Eritemul poate
prezenta 4 grade diferite, în raport cu doza folosită. Gradul I constă într-o înroșire
ușoară a pielii care dispare fară urme după 1-2 zile. In eritemul de gradul al II-lea
înroșirea e mai puternică și durează 3 zile, fiind urmată de o ușoară descuamație și
pigmentare. Eritemul de gradul al III-lea se caracterizează printr-o roșeață foarte
intensă, cu un ușor edem care persistă o săptămână și e urmat de descuamație și
pigmentare pronunțată. In eritemul de gradul al IV-lea se observă și hemoragii
intracutane. (Rădulescu, A., Teodoreanu,)
Laserterapia
Terapia cu laser are multiple aplicații in fizioterapie, de la terapia durerii
pană la biostimularea tisulară. Sunt două tipuri de aplicații: laser focalizat pe
puncte dureroase si laserul divergent, scan laser, ce ofera posibilitatea tratării unor
zone mai mult sau mai puțin extinse fară intervenția terapeutului. (Pásztai, Z.,
2011)
Efectele terapeutice ale laserului depind de parametrii fundamentali:
-puterea masurata in Watt (sau energia masurata in Jouli), importanta in calcularea
duratei procedurii (mai ales la scan laser);
Modul de emisie, continuu sau cu impulsuri, frecvența impulsurilor: cu cat
mai mare este frecventa, cu atat mai antialgic este efectul terapeutic, în timp ce
frecventele joase (<500 Hz) au predominant efect antiinflamator. (Pásztai, Z.,
2011)
Radioterapia
Trebuie să facă neapărat parte din arsenalul terapeutic al reumatologului.
Razele X provoacă în câmpul iradiat o hiperemie activă, care durează câteva zile,
având ca efecte secundare o diminuare a durerii și a fenomenelor inflamatorii
locale. Maximum de efecte se observă la 3-4 săptămâni după terminarea
iradierilor, iar durata ameliorării este de 6 luni-2ani.
Doza totală pe care o administrăm pe câmp este de 300-450 r. Ședințele se fac la
intervale de 2-4 zile, ceea ce permite aplicarea concomitentă a altor tratamente
hiperemiante și scurtează durata spitalizării.
Radioterapia ne-a dat rezultate bune în manifestările reumatice abarticular (bursite,
mialgii, nevralgii), în artritele infecțioase secundare cronice (în special, în artrita
gonococică), în poliartrita cronică evolutivă, în spondilita anchilopoetică și în
artroze. (Rădulescu, A., Teodoreanu).
6
Hidroterapia se poate folosi în tratamentul reumatismelor sub diferite forme ca:
băi, dușuri, comprese, împachetări, fricțiuni și tamponări. Ea lucrează printr-un
element mecanic și prin unul termic. Alte forme ale aplicării locale a hidroterapiei
sunt: turnarea apei cu găleata, percuția peste un cearceaf umed și dușul sub apă.
(Pásztai, Z., 2011)
Baia cu valuri artificiale este un procedeu blând, care se recomandă mai ales
bolnavilor cu dezabilitați.
Băile locale (pentru mâini, picioare) sau parțiale sunt mai bine suportate decât cele
generale. În ceea ce privește acțiunea termică, aceasta diferă după cum avem de a
face cu băi reci sau calde. (P ásztai, Z., 2011)
Compresele reci sau chiar pungă cu gheață le folosim în bursitele și bolile
reumatice. (Rădulescu, A, 2014)
Aplicațiile calde au un efect invers, cataplasmele calde se folosesc în artritele
foarte dureroase, pentru calmarea durerilor. (Rădulescu, A, 2014)
Hidroterapia generală și locală are aproape aceleași indicații ca și balneoterapia,
cu deosebirea că este mai ușor suportată. Prin hidroterapie se obține o cedare a
durerilor și a contracturilor musculare, o ameliorare a atrofiilor musculare, o
resorbție lentă a exsudatelor și o prevenire a anchilozelor. (Rădulescu, A, 2014)
Termoterapia când o parte a corpului este încălzită, mecanismul termoreglator
intră imediat în joc pentru că neutralizează excesul de căldură: capilarele, artriolele
și venulele se dilată, iar presiunea la nivelul lor crește. Efectul fiziologic maxim se
produce în țesutul subcutanat. După câteva minute, pielea se încălzește și se
acoperă cu o rețea de dungi roșii, corespunzând dilatărilor capilare.
Procedeele pentru producerea căldurii terapeutice sunt numeroase, ele se pot însă
reduce la două categorii principale: sursele de raze infraroșii și diatermia.
(Rădulescu, A, 2014)
Crioterapia reprezintă un mijloc terapeutic important din domeniul mai larg al
termoterapiei. Spre deosebire de scăderea temperaturii întregului corp
(hipotermie), crioterapia se referă la scăderea temperaturii pe o regiune localizată.
Constă în aplicarea factorului de răcire sub formă de comprese, împachetări:
tamponări, fricțiuni cu pungi umplute cu gheață sau apă rece, scufundări în apă
rece etc. (Rădulescu, A, 2014)
Razele infraroșii sunt iradiații ale spectrului electromagnetic, cu o lungime de
undă între 150000 și 7000 Angstrõm. Ele se împart în: raze lungi, nepenetrante,
care sunt emise de corpuri cu temperatură mică (sticle calde, perne electrice, sobe
electrice) și raze scurte, penetrante, care sunt emise de corpuri cu temperaturi
ridicate (soarele, arcuri electrice, cărbune).
7
Primele (cu o lungime de undă de 120000-15000 Ā) pătrund pe o adâncime de cel
mult 2 mm și sunt absorbite de straturile superficiale ale pielii, pe când celelalte
(cu o lungime de undă de 15000-7000 Ā) pătrund până la 5-10 mm și ajung în
țesuturile subcutanate. (Rădulescu, A, 2014).
Razele infraroșii – produse de diferite surse se folosesc în stadiul acut al
afecțiunilor musculare și articulare în care masajul nu este încă posibil. Ele produc
o cedare rapidă a durerilor și o relaxare musculară. Se pot asocia cu ionizările și cu
razele ultraviolete. Efectul acestora din urmă este mai puternic dacă au fost
precedate de o iradiere cu infraroșii. Sursele neluminoase liniștesc mai mult decât
cele luminoase. (Rădulescu, A, 2014)
Diatermia produce căldură printr-un mecanism cu totul diferit. Ea folosește un
curent de înaltă frecvență (având cel puțin 1 milion oscilații pe secundă), care
trecând prin țesuturi este transformat în căldură prin rezistența acestora. Ea poate fi
aplicată sub trei forme:
Diatermia cu unde lungi care folosește un curent cu o frecvență de 1 milion
oscilații pe secundă și electrozi direct aplicați pe piele;
Diatermia cu unde scurte care folosește un curent cu o frecvență mult mai mare
(10-100 milioane oscilații pe secundă) , creând un câmp electric în care se plasează
acea parte a corpului pe care vrem sa o încălzim.
Căldura inductivă un curent de înaltă frecvență (12 milioane oscilații pe secundă)
trece printr-un cablu izolat, în formă de cerc, creând un câmp electromagnetic în
care se plasează regiunea bolnavă. (Rădulescu, A, 2014).
Faradizarea la fiecare întrerupere a curentului se produce în țesături o schimbare
bruscă în concentrația ionică. Aceasta excită terminațiile nervilor motori și
senzitivi, producând, pe de o parte, contracția mușchiului, iar pe de alta, o senzație
care merge de la ciupiutură până la durere. Stimulările produse de întreruperi sunt
atât de dese încât mușchiul nu mai are timp să se relaxeze și intră într-o stare de
contracția tetaniformă. Prin reglarea curentului de la 0-maximum putem obține o
alternare de contracții și relaxări.
Faradizarea are indicații multiple :
Stimulează funcțiunea musculară la bolnavii care nu pot exercita mișcări
voluntare sau la care mișcările sunt contraindicate prin faradizarea, mușchiul se
poate contracta fără a mișca articulația;
poate realiza adesea o relaxare a mușchilor aflați în stare de
contractură patologică;
activează irigația și nutriția mușchilor;
poate atenua și durerea (de exemplu, cea articulara.) prin reducerea
spasmului muscular. (Rădulescu, A, 2014).
8
Tratamentul cu raze ultraviolet – razele ultraviolete emise de soare sau de
diverse lămpi cu cărbune, tungsten sau mercur – se pot întrebuința în aplicații
generale și locale.
Iradierile generale – transformă ergosterolul din piele în vitamina D și au un efect
tonifiant asupra bolnavilor debili. Ele cresc leucocitoza, măresc rezistența
organismului și produc creștere a poftei de mâncare și o senzație de euforie. Se
aplica la reumatici debilitați și în covalescența reumatismelor subacute.
Iradierile locale produc un eritem urmat de pigmentare. Eritemul poate prezenta 4
grade diferite în raport cu doza folosită. Gradul I constă într-o înroșire ușoară a
pielii care dispare fără urme după 1-2 zile. In eritemul de gradul al II-lea înroșirea
e mai puternică și durează 3 zile, fiind urmată de o ușoară descuamație și
pigmentare. Eritemul de gradul al III-lea se caracterizează printr-o roșeață foarte
intensă, cu un ușor edem care persistă o săptămână și e urmat de descuamație și
pigmentare pronunțată. In eritemul de gradul al IV-lea se observă și hemoragii
intracutane. (Kiss, I., 2004)
Laserterapia – terapia cu laser are multiple aplicații in fizioterapie, de la terapia
durerii până la biostimularea tisulară.
Sunt două tipuri de aplicații: laser focalizat pe puncte dureroase și laserul
divergent, scan laser, ce oferă posibilitatea tratării unor zone mai mult sau mai
puțin extinse fără intervenția terapeutului.
Efectele terapeutice ale laserului depind de parametrii fundamentali:
puterea măsurată în Watt (sau energia măsurată în Jouli), importantă în
calcularea duratei procedurii. Printre efectele constatate se menționează: efect
antiinflamator, diminuarea durerilor (acute, cronice), întărirea sistemului imunitar
prin biostimulare nespecifică, creșterea sintezei proteic, reducerea edemelor,
stimularea neovascularizației și vindecarea plagilor, activarea sistemului
neouroendocrin, creștera ATP și a fosforilării.
Indicații: acnee, alopecie, cicatrici cheloide, cicatrici recente, arsuri, dermatite,
furunculoza, hematoame, herpes, striuri, epicondilite, bursite, dureri reumatice,
articulare, arsuri, ulcere varicoase, eczeme, traumatisme, celulită, artrită, tendinită.
Contraindicații :
Iradierea directă a glandelor endocrine, în mod special a glandei
tiroide;
Cancerul – terapia LASER nu se utilizează în tratamentul
leziunilor canceroase cunoscute, primare sau secundare. El poate fi folosit
pentru ameliorarea durerii în timpul etapelor terminale ale bolii, și acest lucru
numai cu acordul consimțit, atât al pacientului, cât și al terapeutului implicat;
9
Sarcina – utilizarea lui este contraindicată pe uterul gravid ;
poate fi folosit la femeia gravidă ca adjuvant al altor modalități de terapie
pentru tratamentul durerilor de spate sau a altor afecțiuni;
Epilepsia;
Pielea tatuată, din cauza apariției efectului termic;
Hemoragia – vasodilatația produsă de laser poate agrava
hemoragia. (Kiss, I., 2004).
10
2.2. ASPECTE TEORETICE SPECIFICE REUMATISMULUI
ARTICULAR
REUMATISMUL ARTICULAR ACUT (R.A.A.)
Fig. nr.1 Edemul https://www.printo.it/pediatric-rheumatology
Istoric
Termenul de reumatism a intrat în limbajul medical, cât și cel curent, încă din
cele mai vechi timpuri, conținutul lui nu a fost pe deplin lămurit nici până astăzi.
Etimologic, această denumire derivă din cuvântul grecesc “pelv” care înseamnă
catar, fluxiune, curgere și prin care se înțelegea o stare fluxionară, trecătoare. Apoi,
sub această denumire au fost cuprinse toate bolile, cu deplasare umorală, conform
concepției hipocratice a patologiei umorale, printre care: reumatismul, eczema,
astmul, gută etc. Această concepție consideră că toate manifestările reumatice
recunoșteau drept cauză o tumoare patologică provenită din creier, care s-a
răspândit în întregul organism.
Mai târziu, termenul de reumatism a servit pentru denumirea afecțiunilor
dureroase, a articulațiilor, incluzând atât reumatismul Bouillaud-Sokolski,
pseudoreumatismele infecțioase, reumatismele cornice, cât și artropatiile
degenerative și cele din cursul anumitor boli metabolice, ca guta, artritismul etc.
(Popescu E. și Ionescu R.,1995).
Introducerea tratamentului hormonal și a celui profilactic cu penicilină deschide
noi perspective și justifică noi speranțe în tratarea și prevenirea acestei boli,
îndeosebi la copii și bătrâni.
La noi în țară, D. Danielopolu, C. Parhon, N. Gh. Lupu, I. Nicolau, I. Stoica, I.
Goia, C. Zanfir, A. Moga, C. Constantinescu, E. Hurmuzache, A. Iancu, N. Ghiță
au consacrat o serie de studii importante diverselor aspect ale reumatismului.
11
Definiție:
Reumatismul articular acut, după Popescu E. și Ionescu R.(1995, p.77), denumit
și reumatism Bouillaud este o boală inflamatoare acută determinată de infecția
faringo- amigdaliană cu streptococ beta hemolitic grupa A care poate afecta inima,
articulațiile, sistemul nervos central, pielea, țesutul subcutanat. RAA este denumit
și reumatism Bouillaud. Boala se poate manifesta prin apariția izolată sau în
asociere a unei poliartrite migratorii cu cardită și sau coree.
Incidența R. A. A.
Boala survine frecvent la copii, adulți, vârstinici. Incidența exactă a boli este
dificil de stabilit din cauza existenței unor episoade asimptomatice, în special de
cardită, detectate tardiv prin diagnosticarea sechelelor valvulare. Se apreciază că
frecvența variază între 0,1% și 3%, boala apărând mai frecvent după faringite
severe exsudative. Apariția boli depinde de persistența streptococului în faringe și
de amplitudinea răspunsului imun pe care îl induce. Tratamentul prompt al
faringitei streptococice cu penicilină previne apariția bolii. Factorii de mediu ca
supra aglomerarea, nutriția inadecvată și igiena defectuoasă cresc riscul de boală.
Pacienții cu antecedente de reumatism articular acut rămân cu risc crescut de
recidive pentru toată viața. Riscul recidivelor este mai mare la bolnăvii cu afectare
cardiacă. El scade odată cu creșterea în vârstă și este invers proporțional cu
intervalul de timp dintre actul primar și prima recidivă. (Popescu E. și Ionescu
R.,1995).
Cauze
Streptococul este agentul etiologic al bolii. Structura complexă a capsulei
acestuia permite clasificarea germenului în mai multe grupe desemnate cu litere de
la A la N, în funcție de polizaharidul capsular. Grupa A are posibilitatea să
sintetizeze o varietate de produși antigenici care pot hemoliza eritrocitele, pot
dizolva fibrina și acidul hialuronic din țesutul conjunctiv și pot denatura proteinele
(nicotinamidnucleotidaza și deoxiribonucleaza).
Anticorpii ce apar ca răspuns la acești produși antigenici extracelulari sunt utili
pentru diagnosticul bolii. Proprietățile hemolitice ale streptococului stau la baza
clasificării lui în β hemolitic, α he molitic și γ nehemolitic.
Streptococul β hemolitic este capabil s ă producă hemoliza complete prin
hemolizine. Această acțiune scade la cel α-hemolitic și lipsește la streptococul γ-
nehemolitic. În cadrul grupului A se disting aproximativ 80 de serotipuri de
streptococ.
12
Marea varietate de serotipuri este dată de proteina M a capsule streptococice,
aceasta este o substanță puternic antigenă dotată și cu proprietatea de a rezista
fagocitozei celulare polimorfonucleare.
Grupa A de streptococ determină frecvent infecții faringo-amigdaliene și ale pielii.
Infecțiile cutanate nu determină reumatism articular acut. Tipurile cu cea mai mare
capacitate de a induce boala sunt 5,14,19 și 24. Existent multiplelor serotipuri face
posibilă reinfecția și recidiva bolii.
Legătura între reumatismul articular acut și infecția streptococică este
susținută prin demonstrarea titrului crescut de anticorpi față de antigene
streptococice și de posibilitatea preveniri atacului primar și secundar prin tratarea
promptă a infecțiilor cu antibiotic. (Popescu 1995),
Epidemiologia Infecțiilor Streptococice și a R.A.A
În epidemiologia infecțiilor streptococice și a R.A.A există relații strânse
doveditoare pentru poziția R.A.A. în cadrul bolilor streptococice.
1.Criteriile Infecției Streptococice.
Caracterele infecției streptococice cu un germen virulent sunt următoarele:
a)Faringita (sau amigdalita) cu exudat, puternică hiperemie a palatului moale și
pilierilor faringieni cu disfagie marcată;
b)Febră mare (cu temperatură peste 38,5°);
c)Sensibilitatea accentuate la presiune a ganglionilor angulomandibulari,
tumefiați;
d)Leucocitoza peste 12 000/mm³.
Toate aceste semne clinice clasice pot fi produse de o infecție virală în 25%
din cazuri. Pentru o infecție virală și împotriva etiologiei streptococice pledează
tusea de iritație și răgușeala;
a)Cultura pozitivă pentru streptococ β-hemolitic,
b)Titrul ASLO mare după infecție.
Când există faringită, streptococii β-hemolitici sunt prezen ți în cultura din faringe
și titrul ASLO crește, infecția poate fi considerată drept streptococică. (Cf Ionescu)
Patologie
Mecanismul prin care streptococul β-hemolitic grupa A induce leziuni
inflamatorii la nivelul articula țiilor, inimii, sau sistemului nervos central rămâne
incomplet cunoscut. S-au avansat o serie de teorii incluzând efectele toxice directe
ale streptolizinelor S și O, rolul complexelor imune antigen streptococic/anticorp
antistreptococic sau fenomene autoimune.
13
Majoritatea autorilor susțin teoria conform căreia reumatismul articular acut este o
boală autoimună care are la bază similitudini între anumite component ale
streptococului și antigene tisulare din inimă, capsulă articulară și neuron.
Componentele peretelui celular al streptococului conțin determinant antigenici
similari cu cei ai țesuturilor umane. (Șuțeanu)
Modificări anatomo-patologice
Boala se caracterizează histologic prin leziuni inflamatorii exsudative și
proliferative prezente în special la nivelul inimii, articulațiilor și vaselor sanguine.
✔Leziunile inflamatorii exsudative se întâlnesc mai ales la începutul bolii și
constau din tumefacția și fragmentarea fibrelor de colagen, edem mucoid al
substanței fundamentale a țesutului conjunctiv, infiltrație celulară și degenerare
fibrinoidă.
✔Leziunile exsudative sunt dominante la nivelul articulațiilor, seroaselor,
vaselor sanguine și valvelor cardiace. Ele pot regresa spontan, lent, uneori fără
urmări.
Histopatologia R. A. A.
1.Primul studiu al leziunilor este reversibil, fiind caracterizat printr-o alterare a
fibrelor colagene care se umflă (turgescența fibrinoidă), par a se infiltra cu un
edem interstițial ce disociază fibrele, ceea ce duce la pierderea afinităților
tinctoriale normale.
2.Stadiul al doilea este ireversibil, apare o coagulare acidofilă (necroză
fibrinoidă) a zonelor infiltrate, care distrug structurile microscopic (în special
fibrele colagene și elastic, mai puțin cele reticulare). Această substanță fibrinoidă
(materie eozinofilă, care prezintă caracterele tinctoriale ale fibrinei) poate proveni
fie din distrugerea elementelor constitutive ale țesutului conjunctiv, fie ca urmare a
depunerii fibrinogenului plasmatic în țesutul conjunctiv.
3.Stadiul al treilea este stadiul granulomatos (proliferativ), în care apare
leziunea caracteristică, granulomatoasă, a R.A.A, nodulul Aschoff. (Boloșiu D.
Simptomatologie
Reumatismul articular acut poliarticular interesează în deosebi articulațiile mari.
Artrita este mobilă și fugace. Articulațiile cele mai frecvent afectate sunt:
genunchii, coatele, articulațiile radio-carpiene și tibio-tarsiene. Genunchii sunt
interesați în 65% din cazuri, iar articulațiile radio-carpiene și tibio-tarsiene în 50%
din cazuri. Articulațiile coxo-femurale sunt afectate foarte rar.
Edemul, care este periarticular la început, fuzează în lungul tecilor tendinoase.
14
Hidartroza este minimă și șocul rotulian este greu de căutat din pricina durerii.
Aspectul particular al poliartritei este dat de caracterele durerii și de evoluția
artritei.
Durerile articulare sunt de intensitate variabilă, dar aproape totdeauna
penibile, permanente, diminuând prin imobilizare și accentuându-se la cea mai
mică mișcare (zguduirea patului, examen medical). Durerile radiază în lungul
trunchiurilor nervoase ale tecilor sinoviale peritendinoase, obligând bolnavul să-și
găsească o poziție de relaxare musculară. Teama de durere determină contracții
musculare involuntare, care exacerbează durerile periarticulare. Mobilizarea pasivă
a articulației confirmă predominanța extra articulară a procesului inflamator dacă
reușim să obținem o relaxare muscular completă, articulația poate fi mobilizată
fără a provoca dureri vii. Punctele dureroase sunt situate la nivelul interliniei
articulare și ligament. Puncția articulară este albă în mod obișnuit, uneori se obțin
câteva picături de lichid clar. În vecinătatea articulației bolnave se constată
diminuarea sensibilități superficial, și o ușoară amiotrofie.
Evoluția artritei – articulațiile sunt prinse succesiv, inflamația trece de la o
articulație la alta. Caracterul migrator al tumefacțiilor articulare este semnul cel
mai important. Rareori se prind de la început toate articulațiile de cele mai multe
ori, ele se prind succesiv. Tumefacția articulară persistă câteva zile la nivelul
articulației, apoi diminuează la acel nivel ca să apară la alte articulații și în felul
acesta se pot prinde treptat toate articulațiile importante. Aceeași articulație se
poate tumefia de mai multe ori în cursul aceleași crize acute. Fenomenele
inflamatorii articulare nu ajung niciodată la supurație și nici nu lasă sechele
articulare după dispariția lor.
Prinderea multiplă a articulațiilor mari, trecerea rapidă de la o articulație la
alta, lipsa supurației, precum și lipsa oricărei sechele articulare sunt proprii
reumatismului articular acut și previne diferențierea acestei afecțiuni de celelalte
reumatisme.
Febra este constantă nu dă indicații prea prețioase asupra gravității bolii, putându-
se prezenta în mai multe tipuri:
a.Febră neregulată, dar pronunțată, cu o durată variabilă (până la câteva luni);
b.Febră continuă, dar redusă (evoluție subfebrilă);
c.Stare febrilă continuă cu exacerbări acute;
d.Hiperpirexie, care apare de obicei în săptămână 2 și 3 a primului atac
reumatismal și se asociază cu semene de reumatism cerebral.
Pulsul este tahicardic (100-140 pe minut) proporțional mai mare decât febra. În
convalescență există bradicardie.
15
Transpirațiile abundente sunt prezente totdeauna, ele determină frecvent
sudamină sau erupții cutanate.
Paloarea bolnavului este constantă și se datorează unui spasm capilar și anemiei,
iar scăderea în greutate este frecventă. Ca semn negativ se poate nota că, deși
există o reactivitate vie a sistemului limfatic, reumatismul articular acut nu se
însoțește niciodată de splenomegalie, spre deosebire de afecțiunile septic
adevărate.
Sindromul infecțios se însoțește de următoarele semne de laborator:
viteza de sedimentare a hematiilor este foarte mult crescută (peste 60-100 mm la
oră) în cursul crizei acute, scăzând pe măsura dispariției atacului febril
reumatismal. Urmărirea vitezei de sedimentare constituie un indiciu valoros al
evoluției bolii. Urinile sunt în cantitate redusă, închise la culoare, sărace în cloruri,
bogate în uree, urați și acid uric. ( Moraru, Ghe., Pîncotan, V., 1999).
Evoluție
Criza reumatismală are o evoluție foarte variabilă. Fără tratament, ea se
termină prin vindecarea complete a artritelor, însă procesul infecțios continuă,
determinând sau accentuând leziunile cardiace și celelalte leziuni visceral. Durerile
articulare dispar progresiv, articulațiile își reiau aspectul normal, vindecându-se
fără anchiloză. Fiecare puseu febril nou corespunde unui nou puseu articular sau
unei localizări visceral. Temperatura revine la normal în 8-10 zile în formele
ușoare și după mai multe săptămâni în formele severe. Viteza de sedimentare
revine la normal după 15 zile de la dispariția tuturor semnelor clinice. Ea permite
urmărirea evoluției boli și hotărăște continuarea sau oprirea tratamentului.
Aproape totdeauna după administrarea unei doze suficiente de salicilat de sodiu,
fluxiunile articulare se reduc, durerile dispar și febra scade. Dacă tratamentul este
instituit de urgent și condus bine, criza acută reumatismală poate fi tratată complet
în câteva zile. Rezultate similar sau chiar mai bune se obțin prin tratamentul
hormonal. Nu se poate vorbi totuși de o vindecare definitive a crizei reumatismale.
La prima criză, bolnavul își primește, foaia de drum” a evoluției sale, el
rămâne expus la recidive. Riscul de recidivă este de 25% la bolnavi între 4 și 13
ani, de 8,6% la bolnavii între 14 și 16 ani și de 3,7% la bolnavii între 17 și 25 de
ani. Riscul unei recidive grave este de 2-3 ori mai mare în anul următor crizei
acute, decât după 1-2 ani de liniște. Atingerea cardiacă, atât de frecventă la copil,
dă nota de gravitate a bolii, ea rămâne adesea definitivă, iar în unele cazuri
continuă chiar să evolueze. (Popescu E. și Ionescu R.,1995).
16
Diagnosticul R. A.A
Diagnostic pozitiv
Explorări Paraclinice – investigațiile urmăresc demonstrarea infecției cu
streptococul β hemolitic grupa A și a semnelor generale și locale de inflamație
acută.
Infecția streptococică poate fi pusă în evidență direct prin culturi din
exudatul faringian sau indirect prin demonstrarea unui titru crescut de anticorpi
antistreptococici.
Anticorpii antistreptolizina O (ASLO) sunt cei mai utilizați în studiul răspunsului
în anticorpi la agresiunea streptococică. Urmărirea în timp a titrului ASLO arată că
în cazurile de infecție streptococică fără R.A.A. el se normalizează în 2-3
săptămâni, în timp ce la bolnavi care vor face R.A.A. el este constant crescut având
rol obiectiv în diagnosticarea precoce a bolii. Aproximativ 80% dintre bolnavi au
titrul ASLO crescut începând cu săptămână a două de la debutul bolii și persistă la
valori mari în primele 3 luni de evoluție, în special în formele cu afectare cardiacă,
normalizarea producându-se după aproximativ 6 luni. În cazurile de R.A.A. care
prezintă titrul ASLO normal, infecția streptococică este documentată prin
determinarea altor anticorpi.
Deoarece nici una dintre manifestările clinice sau perturbările biologice prezentate,
nu este patognomonică pentru reumatismul articular acut, în stabilirea
diagnosticului se apelează la criteriile lui Jones (1944) revizuite de Asociația
Americană de Cardiologie. Criteriile Jones revizuite pentru orientarea
diagnosticului în reumatismul articular acut.
Criterii majore:
a.Cardita
b.Poliartrita
c.Choreea Sydenham
d.Noduli subcutanați Meynet
e.Eritemul inelar (marginat)
Criterii minore:
a.Febră
b.Artralgia
c.Prelungirea intervalului P-R în electrocardiografie (EKG)
d.Creșterea VSH, prezența proteinei C-reactive sau leucocitoză
e.Evidența unei infecții streptococice precedente
f.R.A.A. în antecedente
17
Diagnosticul Diferențial
Când criteriile Jones sunt îndeplinite, diagnosticul bolii poate fi relative
ușor. De multe ori însă, în stadiile precoce ale bolii, manifestările sale foarte
diverse pot sugera un număr mare de posibilități de diagnostic.
Diagnosticul sindromului infecțios se poate face în infecțiile acute ale tractului
respirator și în tuberculoză de primă infecție.
Tratamentul reumatismului articular acut
Tratamentul afecțiunilor reumatismale este una din problemele spinoase ale
medicinei, iar nenumăratele insuccese înregistrate în acest domeniu au creat printre
bolnavi și chiar printre unii medici, impresia că aceste afecțiuni sunt incurabile.
Această impresie desigur falsă nu datorește faptului că n-am dispune în momentul
de față de un arsenal terapeutic destul de bogat și destul de eficace pentru
combaterea lor. (Ochiană, G. 2009)
Tratamentul igieno-dietetic : Va cuprinde o serie de măsuri cum sunt:
✔repausul în perioada puseelor acute în poziție funcțională pentru diminuarea
durerilor articulare și combaterea contracturii musculare;
✔se recomandă o alimentație variată fără carențe nutriționale, echilibrată, cu
reducerea moderată a glucidelor, regim hiperproteic, la care se adaugă săruri
minerale, vitamine;
✔combaterea infecților;
✔evitarea frigului și a umezelii.
Tratamentul medicamentos:
Întrucât boala nu beneficiază de profilaxie primară, eforturile terapeutice
sunt orientate spre profilaxia leziunilor invalidante. Tratamentul farmacologic
constitue baza abordării terapeutice în R.A.A. (Ionescu 2007). Vom prezenta cel
mai semnificativ criteriu după Bolosiu H., 2000 (citat de Ionescu) care clasifică
medicamentele după efectul lor asupra bolii, astfel:
➢SMARD (symptom modifying antirheumatic drugs) care includ
antiinflamatoriile nesteroidiene (AINS) și corticoizii;
➢DMARD (disease-modifying antirheumatic drugs) care cuprinde substanțe
variate ca: sărurile de aur, antimalaricele de sinteză, sulfasalazina, D-penicilina,
medicația imunosupresoare specifică de tipul Methotrexatului, ciclofosfamidazei,
azathiopirinei și mai nou leflunomidului.
18
2.3. ROLUL FIZIOTERAPIEI ÎN AMELIORAREA
TABLOULUI SIMPTOMATOLOGIC SPECIFIC REUMATISMULUI
ARTICULAR ACUT
În practica de zi cu zi ce se desfăsoară în serviciile de medicină fizică,
fizioterapia și electroterapia ocupă un spațiu important. După păreri autorizate, în
momentul actual de cunoaștere a mecanismelor fiziopatologice ale afecțiunilor
reumatismale și posttraumatice ale aparatului locomotor acest spațiu este exagerat
în dauna kinetoterapiei. Totuși, nu se poate face abstracție de unele realități care
fac posibilă această situație: mentalități adânc înrădăcinate, educația sanitară a
populației, lipsa de specialist în kinetoterapie. Asadar, vrând-nevrând,
electroterapia, fizioterapia continuă să fie un gen de terapie fizicală pe care, dacă îl
dorim eficient, trebuie să îl aplicăm conform cu datele cele mai noi de neuro-
fiziologie a durerii și contracției musculare. În plus, diatermia, iradiația cu
ultraviolete, laserul ridică alte probleme de metodologie și tehnică de aplicare.
Pentru a obține un maxim de eficiență trebuie respectate câteva condiții
minimale. Din dorința de a simplifica prezentarea acestui subiect care nu poate fi
dezvoltat într-un ghid de tratament fizical-kinetic, voi descrie diversele forme de
curenți electrici folosiți în terapie, în funcție de efectele urmărite: antalgic și
excitomotor. Desigur că, pe lângă aceste efecte principale, se vor intriga și efecte
antiinflamatorii locale, decontracturante musculare și biotrofice tisulară.
Hidroterapia folosirea apei în scop terapeutic, această acțiune se manifestă local
și general. Local, cităm reacția termo-vasculară. Acțiunea fiziologică a factorilor
hidrici și termici se exercit prin intermediul tegumentului.
Pielea este primul organ de întâlnire cu factori hidrici. Aceste răspunsuri
tegumentare față de agenții hidrici reflectă reactivitatea generală a organismului.
(Cf. Crețu A., 2003).
Vasoconstricția este faza inițială, care este cea mai lungă sub acțiunea recelui,
poate apărea piele-de-găină, provocată de contracția mușchilor erectori ai perilor.
Vasodilatația activă este faza în care se produce o înroșire a tegumentului, sub
acțiunea aceluiași excitant, cald sau rece.
Vasodilatația pasivă sau paralitica urmează de obicei celei precedente, dacă
acțiunea factorului excitant se prelungește sau dacă este prea brutal. (Sarah Nica,
A., 2000).
19
Proceduri hidroterapeutice :
Considerații generale : metodele de tratament în hidroterapie se mai numesc și
proceduri care se împart în generale și parțiale.
Procedurile generale sunt proceduri mari (băi, împachetări,) și se prescriu
dimineața, fiind mai solicitante pentru organism datorită redorilor matinale
persistente în afecțiunile reumatismale.
Celelalte, parțiale sau mici, se execută după-amiază. Tratamentul trebuie adaptat
fiecarui bolnav în parte, efectuându-se doar 1-3 proceduri pe zi.
Compresele sunt cele mai simple proceduri, sunt de diferite tipuri, în funcție de
regiunea de aplicare și temperatura tegumentului.
1)Compresa rece are efect antalgic, vasoconstructiv, deci antihemoragic și
antiinflamator. Ca indicații se folosește în orice proces inflamator acut, uneori se
folosește și o pungă cu gheață.
2)Compresa caldă are o acțiune antalgică, relaxantă, de sedare, antiinflamatore
si vasodilatatoare fapt pentru care este indicată în toate procesele inflamatorii
cronice.
Fricțiunile sunt proceduri care acționează atât prin factorul termic, cât și prin cel
mecanic. Ele sunt întotdeauna reci, se execută prin mișcări lungi de alunecare
folosite foarte des în afecțiuni reumatismale, fracturi, traumatisme.
Cataplasmele constă în aplicarea unor substanțe, de obicei umede, pe tegument.
Cele mai cunoscute sunt cele cu muștar, cu hrean, mușețel și nămol folosite în scop
terapeutic, în procesele inflamatorii acute, pentru efectul lor
revulsiv ,decongestionant și analgezic. (Cf. Crețu A., 2003).
Împachetările sunt proceduri umede și uscate, după cum se folosesc cearșafuri
umezite sau direct pătura ce invelește bolnavul, după o anumită tehnică există și
împachetări cu anumite substanțe în scop terapeutic. Acțiunea lor este una puternic
vasodilatatoare cu un bun efect antiinflamator, resorbitic, antalgic și relaxant. Se
folosesc în toate procesele inflamatorii cronice cum ar fi: artrite, artroze, nevralgii.
La fel se procedează și cu împachetările cu nămol și nisip.
Afuziunile sunt turnări de apă fără presiune, ele sunt reci sau alternate. Se pot
realiza printr-un furtun sau chiar o stropire fără rozeta. În orice procedură se începe
cu cald și termină cu rece, numărul repetărilor este de 3-5, până când se obține
reacția dermo-vasculară. (Cf. Crețu A., 2003).
Dușurile sunt proceduri foarte cunoscute și utilizate. Ele sunt reci sau calde și
speciale în funcție de forma jetului de apă. Indicațiile dușurilor, după temperatură,
se confundă cu cele ale compreselor reci sau calde, iar cele alternante , ca și
fricțiunile au un efect stimulent, tonifiant. (Sarah Nica, A., 2000).
20
Termoterapia curpinde proceduri ce dezvolta o mare cantitate de căldura.
Amintim aici băile de aburi, băile de aer cald, băile de soare de nisip, băile de
lumina parțiale sau complete. Acțiunea și indicațiile acestor proceduri intense sunt
cele ale procedurilor calde, boala reumatismală, afecțiuni locomotorii. (Sarah Nica,
A., 2000 )
Crioterapia este un mijloc de termoterapie locală, bazată pe acțiunea excitantului
termic rece la temperatură în jur de 0° C, foarte aproape de temperatura de îngheț.
Prin aplicația lui asupra unei părți a corpului se obțin efecte diferite. Poate fi folosit
fie ca factor de răcire, fie ca stimulent al receptorilor termici – în funcție de locul,
durata, temperatura, mijloacele și tehnicile utilizate. Trebuie delimitată de
hipotermie, care înseamnă scăderea temperaturii întregului corp. (Sarah Nica, A.,
2000 )
Masajul terapeutic – recuperator are un câmp de aplicație strict medical,
ocupându-se de prevenirea apariției unor perturbări în funcționalitatea
organismului (masajul profilactic), tratarea – în paralel cu alte metode terapeutice –
unor afecțiuni (masajul terapeutic) și recuperarea posttraumatisme sau afecțiuni,
prin înlăturarea sechelelor (masajul recuperator), (Mârza D., 2010).
Masajul stimualtiv cu gheață poate fi indicat în: reducerea rapidă a edemului,
leziuni ale pielii și ale structurilor conținute de aceasta, leziuni ale mușchilor și
tendoanelor, leziuni osoase, articulare sau sechele ale acestora, afecțiuni ale
sistemului circulator, afecțiuni ale sistemului nervos. (Mârza, D., 1998).
Prin masaj și tehnicile kinetice se previn și se combat aderențele, retracțiile,
redorile, cicatricile viciioase, depozitele patologice periarticulare și alte urme ale
accidentelor și bolilor articulare (traumatisme, reumatisme, artrite și artroze etc.),
care limitează mișcările normale.
Tehnicile kinetice statice . Contracția musculară, fără să determine mișcarea
segmentului, reprezintă kinezie statică, spre deosebire de kinezia dinamică ce se
însoțește de deplasare. Există două posibilități de executare a kineziei statice:
contracția izometrică și relaxarea musculară.
Contracția izometrică nu se menține mult timp pentru că este obositoare, ea
suspendând circulația sângelui din mușchi.
Relaxarea musculară se obține prin încercări de decontracturare a
segmentului, prin mișcări de scuturare sau balansare a acestuia poziționându-l ca
un pendul. De asemenea se utilizează și o serie de mișcări ample, lente, ritmate de
respirație.
21
Tehnicile kinetice dinamice se realizează cu sau fără contracție musculară, ceea
ce trasează de la început diferența dintre tehnicile active și cele pasive. Mobilizarea
pasivă în care pacientul nu are travaliu muscular în care se va antrena succesiv
articulație după articulație și tot succesiv se va executa pentru fiecare direcție de
mișcare.
Ea nu trebuie să provoace durere, pentru a nu declanșa reflexele de apărare
musculară care ar limita mai mult mobilitatea articulară. Uneori, se forțează
mișcarea pentru întinderea țesuturilor asigurându-ne însă de suportabilitatea
pacientului. Se recomandă ca mobilizarea pasivă să fie pregătită prin aplicații de
căldură, masaj sau electroterapie antialgică, (Mârza, D., 2012).
Mobilizarea activă liberă (activă pură) se execută fără nici o intervenție
facilitatoare sau opozantă exterioară în afara sau eventual a gravitației.
Mișcarea se desfășoară după o serie de reguli dictate de scopul urmărit,
având ca parametri: direcția de mișcare, amplitudinea, ritmul, forța, durata, ca și
poziția în care se execută.
Obiectivele urmărite prin mobilizarea activă liberă sunt : creșterea sau
menținerea amplitudinii de mișcare la nivel articular, creșterea sau menținerea
forței musculare, recuperarea sau dezvoltarea coordonării neuromusculare,
menținerea unei circulații normale sau creșterea fluxului circulator, menținerea sau
creșterea ventilației pulmonare, ameliorarea condiției psihice, menținerea
echilibrului neuroendocrin.
Mobilizarea activo-pasivă (activă asistată) se realizează când forța musculară a
ajuns la o valoare între coeficienții 2-3, pentru a corecta direcționare pe toată
amplitudinea unei mișcări, pentru a susține și poziționa segmentul mobilizat sau
pentru a realiza concomitent o mișcare combinată, complexă. Această tehnică mai
este utilizată și când se urmărește refacerea completă a mobilității unei articulații,
nu numai în condițiile unei forțe musculare slabe. Forța exterioară din mobilizarea
activă asistată poate fi realizată prin: corzi elastice sau contragreutățile instalațiilor
cu scripeți. Această tehnică este folosită pentru ameliorarea redorilor articulare și
mai puțin pentru ameliorarea forței musculare; (Mârza, D., 2012).
Mobilizarea activă cu rezistență în care musculatura dezvoltă un travaliu mai
crescut decât ar cere-o mobilizarea activă liberă a segmentului respectiv. Tensiunea
în mușchi este mărită și, drept urmare, forța acestuia va crește odată cu
hipertrofierea lui, proces în directă corelație cu valoarea creșterii tensiunii
musculare.
22
CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA
CERCETĂRII
3.1. OBIECTIVELE, SARCINILE ȘI ETAPELE CERCETĂRII
Obiectivele urmărite în cadrul acestei cercetări au fost de a culege date și
informații necesare în procesul de reeeducarea funcțiilor motorii după afecțiunea
des întâlnită ce poartă denumirea de reumatism articular acut, pentru a oferi soluții
în corectarea acestora prin exerciții specifice și de a compara rezultatele testărilor
inițiale cu cele ale testărilor finale pentru a verifica eficiența programelor de
intervenție pe toată durata activității de cercetare.
Pentru o bună desfășurare a cercetării, am stabilit următoarele sarcini:
consultarea literaturii de specialitate, pentru a găsi informații referitoare la
această temă, actualitatea și nivelul la care se află cercetările;
stabilirea și selectarea eșantionului de subiecți; un lot alcătuit din 3 subiecți cu
vârste cuprinse între 28 și 43 ani;
stabilirea condițiilor și locul de desfășurare a cercetării;
stabilirea ipotezelor cercetării, precum și a modului prin care vor fi verificate;
identificarea și selectarea celor mai eficiente teste specifice, cu scopul de a
stabili diagnosticul funcțional, structurarea unor programe de intervenție
kinetoterapeutice și fizioterapeutice eficiente raportate la caz ;
conceperea și implementarea intervențiilor aplicative;
prezentarea și interpretarea rezultatelor în urma aplicării măsurilor de
intervenție;
verificarea ipotezelor stabilite și evidențierea importanței metodelor printr-o
serie de concluzii;
redactarea lucrării de licență în scopul popularizării rezultatelor obținute.
Cercetarea s-a desfășurat în perioada 13.10.19 – 30.05.20 și a fost etapizată
astfel:
Etapa I-a (13.10.19 – 16.11.19), s-a realizat documentarea teoretică,
strângerea de materiale și informații în vederea obținerii cât mai multor date
despre , etiopatogenie, metode de evaluare și teste pentru formarea unei
imagini funcționale asupra pacientului cu reumatism articular acut;
Etapa a II-a (17.11.19 – 05. 12.19), am selectat eșantionul de subiecți și am
studiat particularitățile acestora, capacitatea funcțională a fiecărui pecient în
parte și dorința de colaborare în vederea realizării studiului;
23
Etapa a III-a (05.01.20 – 27.02.20), în această etapă s-a stabilit diagnosticul
funcțional precum și intervenția kinetoterapeutică specifică diagnosticului
funcțional ;
Etapa a IV-a (28.04.15 – 30.05.15), în care s-au înregistrat și prelucrat datele
obținute în urma cercetărilor făcute în vederea redactării lucrării.
3.2. IPOTEZELE CERCETĂRII
În cercetararea de față mi-am propus ca și ipoteză, ca prin mijloacele specifice
fizioterapiei, să se amelioreze tabloul simptomatologic specific reumatismului
articular acut.
3.3. SUBIECȚII ȘI CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE A
CERCETĂRII
Experimentul acestei lucrări s-a desfășurat în cadrul cabinetului Fizio kinetic,
cabinet de recupereare medicală, în perioada 13.10.19 – 30.05.2020, cu ajutorul
personalului din sălile de kinetoterapie, electroterapie și hidrokinetoterapie,
eșantionul cuprinzând 3 pacienți.
Tabel nr. 1 Eșantion de subiecți
Subiecții
cercetăriiDiagnosticSexVârstă
(ani)ProfesieBoli asociate Mediu de
proveniență
Subiect nr.
1
D.CReumatism
articular acutF43 Depozit
congelateHTA stadiul IIRural
Subiect nr.
2
A.DReumatism
articular acutM40Agricultor Insuficiență
respiratorieUrban
Subiect nr.
3
D.FReumatism
articular acutM28Sportiv
(Baschetbalist) AnemieRural
Cabinetul Medical Fizio Kinetic este divizit astfel: sală de kinetoterapie, sală
pentru electroterapie, sală pentru împachetări cu nămol și parafină, sală pentru
laserterapie, sală pentru masaj, sală de așteptare și vestiare.
24
Sala de kinetoterapie are următoarele dotări: 1 bancă de gimnastică, 4 spaliere, 5
saltele, 4 gym ball`s, 3 mingi medicinale pe diferite mărimi, săculeți cu nisip,
helcometru, o masă pentru elongații, 2 biciclete ergometrice, o bicicletă eliptică, un
stepăr, 2 covoare rulante, gantere, roată marinărească, 2 benzi elastice, 4 bastoane
de gimnastică, placă de echilibru, aparat fitness multifuncțional, cușcă rocher, 2
scripeți. Ședințele de kinetoterapie au avut o durată de 50 de minute cu o frecvență
de 4 zile pe săptămână. Exercițiile s-au efectuat lent în ritm propriu fiind
intercalate cu pauze scurte de relaxare. Locul executării exercițiilor a fost mereu
aerisit, luminat, având mereu o temperatură constantă de 18-20° și întotdeauna
programul de recuperare a fost aplicat înaintea mesei.
3.4. METODELE DE CERCETARE FOLOSITE
3.4.1. Metoda documentării teoretice
În cercetare, documentarea este o activitate indispensabilă, fiind individuală,
personală, aparținând fiecărui specialist în parte, care trebuie să cunoască atât
fondul de bază ai disciplinei din care fece parte tema, cât și datele noi în continuă
dinamică pe care le furnizează publicațiile periodice și monografiile.
Pentru această documentare care stă la baza realizării cercetării, au fost
consultate manuale, tratate și compendii de reumatologie, reviste de specialitate,
note de curs, informații de pe internet, acestea fiind cuprinse în lista bibliografică,
(Ababei, R., 2009).
3.4.2. Metoda anchetei
Un rol important în constituirea premiselor neceare pentru elaborarea
activității de cercetare îl are metoda anchetei. Aceasta operează prin două tipuri de
instrumente: chestionarul și interviul. De aici se obțin informații utile în evaluarea
corectă și stabilirea unor indici generali, ce ajută la descoperirea și soluționarea
cauzelor care stau la baza problematicii studiate.
Din convorbirea directă cu subiecții și cei apropiați lor (însoțitori, copii, prieteni
etc.) s-au obținut o serie de date necesare procesului de cerecetare precum:
informații cu privire la vârstă, sex, antecedente personale și heredo-colaterale.
Toate aceste informații au ca scop principal formarea unei imagini de ansamblu
asupra subiecților și modului lor de viață precum și formularea unui program de
recuperare cât mai eficient (Ababei, R., 2009).
25
Tabel nr . 2 Chestionarul de durere McGill aplicat pe subiecți.
PacientDiagnosticLocalizare
a dureriiTipul durerii Intensitatea
durerii pe o
scală de la 0 la
10
1.D.C
Vârsta 43
ani
Sex FR.A.AGlezne
GenunchiArzătoare
Pulsatorie
Ascuțită
Presare
Fierbinte7
2. A.D
Vărsta 40
ani
Sex MR.A.AGenunchiCiupitură
Arzătoare
Zdrobitoare
Intermitentă6
3. D.F
Vârsta 28
ani
Sex MR.A.AGenunchi
și coate Arzătoare
Ascuțită
Greoaie
Tăiere
Sfâșietoare9
3.4.3. Metoda observației
Metoda observației a fost folosită în scopul descrierii și caracterizării a
capacităților de funcționare fiecărui subiect în vederea realizării unui tablou
psihomotor complex. Dintre metodele de observație am folosit observația simplă,
întâmplatoare și directă a pacienților pentru a urmări deficiențele de echilibru, atât
static cât și dinamic, apariția pozițiilor viicioase impuse de durere, devieri
articulare, hipotonie musculară, limitarea amplitudinii de mișcare apărute în urma
perioadei de repaus cu afectiunea de reumatism articular acut. Observația
provocată, organizată și experimentală a fost executată în timpul activităților
impuse, urmărind aceleasi aspecte menționate mai sus, (Ababei, R., 2009).
26
3.4.4. Metoda experimentală
Rolul metodei experimentale în această activitate de cercetare este de a
verifica ipotezele. Această metodă urmărește înregistrarea și precizarea efectelor
pe care le are programul de intervenție în recuperarea afecțiunii R.A.A .
Experimentul propriu-zis a constat în aplicarea testelor și a programelor de
intervenție specifică, (Ababei, R., 2009).
3.4.5 Metoda măsurării și evaluării
Cercetarea științifică este un demers care urmărește obiectivitatea tuturor
momentelor sale, condiția obiectivării fiind măsurarea diferiților parametri ai
subiecților supuși cercetării. Măsurarea reprezintă atribuirea de valori anumitor
parametri, după anumite reguli, astfel încât relațiile numerice dintre aceștia să ofere
informații cât mai complete despre subiectul supus cercetării. Aplicate constant ele
au reprezentat și metode concrete de cuantificare a nivelului evolutiv și un punct de
reper pe baza căruia programele au suferit modificări în sensul suplinirii cu
mijloace și metode din ce în ce mai complexe.
În activitatea experimentală desfășurată s-au efectuat două testări (una inițială și
alta finală), și s-au luat în considerare: aspectul radiologic, durerea, tulburările
circulatorii, mobilitatea articulară.
Examenul vizual, a avut în vedere următoarele aspecte:
culoarea, granulația și relieful pielii, aspectul dând indicații asupra troficității;
aspecte patologice: tumefacția și fragmentarea fibrelor de colagen, edem
mucoid, nodulii subcutanați, țesuturile periarticulare sunt tumefiate, calde, roșii și
extrem de dureroase la mobilizare.
Examenul palpatoriu, a permis să se aprecieze:
temperatura – o temperatură cutanată crescută poate fi un semn inflamator, iar
o temperatură scazută, mai ales la nivelul extremitatilor, trădează tulburări de
vascularizație;
umiditatea – pielea umedă, pielea uscată sau pielea grasă ,
grosimea – prin studiul comparativ se poate recunoaște fie o diminuare a
grosimii (atrofie), fie o creștere (hipertrofie) datorată grosimii stratului cornos sau
a stratului adipos;
consistența și elasticitatea – în mod normal, pielea este suplă dar fermă și
rezistentă la palpare, iar după deformare are posibilitatea de a-și relua forma
inițială;
sensibilitatea – s-a testat, mai ales, sensibilitatea la ciupire, putându-se detecta
fie o hiperestezie superficială, fie o durere mai profundă, în legatură cu alte alterări
structurale.
27
Tabelul nr 3 Măsurarea diferiților parametri ai subiecților supuși cercetării.
Nume
subiecți :Examen
vizual Examen
palpatoriu Testare
inițialăTestare
finală
1.D.C
Vârsta 43 ani
Sex FRoseață și
tumefacție în
zona
genunchiului Temperatura
scazută a
tegumentului Articualțiile
dureroase la
mobilizare. Roseața s-a
diminuat după
proceduri,
tegumentul se
prezintă în
limite normale
2. A.D
Vărsta 40 ani
Sex MEdem mucoid
pe articulațiile
cot și genunchi
, dar și roseață.Piele umedă,
dar fermă la
palpare.Articulațiile
dureroase la
mobilizare.Edemul s-a
resorbit încă
din primele 3
sedințe.
Tegumentul
este ușor de
palpat dar și
elastic.
3. D.F
Vârsta 28 ani
Sex MNodulii
subcutanați pe
articulația
genunchiului Pielea este
suplă dar fermăArticualțiile
dureroase la
mobilizare.Nodulii încă se
mai simt,
pielea este mai
ușor de palpat.
Scala vas (Visual Analogue Scale) este o metodă de evaluare a durerii. Constă
într-o linie orizontală de 10 cm pe care pacientul o întretaie cu o linie verticală
(între 1-10) acolo unde consideră că este gradul de durere pe care o acuză în
momentul respectiv.
28
Fig. nr. 2 Scala vas
https://assessment-module.yale.edu/im-palliative/visual-analogue-scale
Fig. nr. 3 Localizarea punctelor dureroase
https:/sanatate/boli_si_afectiuni/9-tipuri-periculoase-de-durere-radianta
Chestionarul de durere McGill
• Este utilizat pentru cuantificarea experienței dureroase a pacientului.
• Cuprinde o serie de 102 feluri de descrie durerea grupate in clase si subclase
descriind diverse clase si subclase care descriu diverse aspecte ale experientei
dureroase
• Chestionarul McGill necesita in general 5 – 10 minute pentru completare.
29
Tabel nr.4 Chestionarul de durere McGill
Descriere Tipul durerii
1.TemporalTremurând
Pulsatorie
Trepitanda
Bataie
2. SpațialSărind
Intermitentă
Tragere
3. Puncte de presiuneÎnțepatoare
Junghi
Foraj
4. Presiune incisivăAscuțită
Tăiere
Sfașiatoare
5.Presiune constructivăCiupit
Presare
Chinuitor
Crampe
Zdrobitor
6. Presiune de tracțiuneSmulgere
Tragere
Durere
7. TermicFierbinte
Opărit
Arzător
8. Diverse senzațiiÎnțepatoare
Usturătoare
Mâncarime
Greoaie
30
Dintre testele funcționale specifice menționăm:
testul umflăturii : examinatorul face mișcări cu ajutorul degetelor și a palmei,
pe partea medială a patelei, orientate înspre șoldul subiectului (2-3 mișcări). Apoi
pe partea laterală execută mișcări în sens invers (înspre piciorul subiectului).
Articulația genunchiului conține 1-7 ml de lichid sinovial. În urma acestor
manevre, excesul de lichid sinovial (4-8 ml) se va strânge în partea medială a
articulației genunchiului sub forma unei umflături. (Balint, T., 2007);
foto nr. 1 Testul umflăturii
testul fluctuației : examinatorul așează o mâna la nivelul bursei suprapatelare,
iar cealaltă dedesubtul rotulei, astfel încât să încadreze patela cu marginile radiale
ale mâinilor. Genunchiul este extins și flectat în acest mod, în timp ce examinatorul
“caută” zgomote la nivelul plicii. Apăsând alternativ, când cu o mână când cu
cealaltă, în cazul unui, exces de lichid sinovial, examinatorul îl va simți migrând
dintr-o parte în alta. (Balint, T., 2007);
semnul lui Clarke : subiectul stă în decubit dorsal cu genunchiul
extins.Examinatorul aplică o presiune ușoară asupra polului inferior al patelei.Apoi
i se cere subiectului să își contracte cvadricepsul, în timp ce presiunea este
menținută. Testul este considerat pozitiv dacă subiectul nu reușește să mențină
contracția cvadricepsului fără să apară o durere retropatelară. (Balint, T., 2007);
testul echilibrului în spijin unipodal : într-un picior cu brațele încrucișate pe
piept se cronometrează cât își poate ține echilibrul (30- 150 sec.), (Balint, T.,
2007);
31
foto nr. 2 Testul echilibrului
3.4.6. Metoda înregistrării și prelucrării datelor
Concomitent cu cercetarea propriu-zisă, s-a efectuat și înregistrarea
fenomenelor studiate și consemnarea rezultatelor obținute. În urma adunării tuturor
datelor necesare la începutul cercetării și a aplicării programului de kinetoterapie
am folosit în final metoda grafică pentru a scoate în evidență cât mai clar nivelul de
la care s-a pornit cu fiecare pacient și evoluția ulterioară.
3.4.7. Metoda grafică
Ca metode obiective de susținere a conținutului cercetării și prezentare a
lucrării, am folosit fotografierea, surprinzând o serie de imagini reprezentând
trăsături, caracteristici, posturi, poziții ale subiecților, în anumite momente din
timpul tratamentului de recuperare.
3.5. Desfășurarea cercetării
Cercetarea propriu-zisă s-a desfășurat în perioada 17.10.19 – 27.02.2020 iar
activitatea a avut loc în cadrul cabinetului de recuperare medicală Fizio Kinetic și a
cuprins fișa de evaluare a fiecărui pacient în parte: inițialele subiectului, vârstă,
sex, ocupația și data evaluării.
Partea personală reprezintă studiul a 3 cazuri de pacienți cu afecțiunea de
reumatism articular acut. Dintre aceștia, 2 subiecți au fost de sex masculin și 1 de
sex feminin, cu vârste cuprinse între 2 8-43 ani.
Programul de recuperare medicală a fost structurat în funcție de durată,
frecvență, și tipul de program adoptat în funcție de anamneză, vârstă, sex sau alte
aflecțiuni ale fiecărui pacient în parte. Durata ședinței este stabilită în funcție de
afecțiunile fiecăruia, ședința de tratament nu trebuie să depașească 40-45 minute pe
zi, dar nici efectuarea tehnicilor de mai multe ori pe zi.
32
Program de recuperare medicală
Recuperarea reprezintă un domeniu de activitate complexă medicală,
educatională, socială și profesională prin care se urmărește restabilirea pe cât
posibil a capacităților funcționale pierdute de către un individ în urma unei boli sau
a unui traumatism precum și dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care să-i
asigure în viitor posibilitatea de muncă sau autoservire, respectiv o viață
independentă din punct de vedere economic și/sau social.
Programele de recuperare sunt programe de terapie și de educație în primul rând,
create special pentru a crește calitatea vieții pacienților cu diferite patologii, și au
rolul de a crește șansa ca aceștia să se poată reintegra cât mai rapid posibil din
punct de vedere social și profesional. Scopul general al recuperării medicale este
acela de a ajuta pacientul să-și recâștige forma fizică avută anterior bolii, să
prevină decondiționarea fizică și mai ales să prevină agravarea afecțiunii .
Programul de intervenție prin elemente de fizioterapie
Pe baza elementelor de fiziotarapie, pacienții sunt informați cu privire la
tehnicile ce vor fi efectuate, și obtinerea consimțământului.
Pacientul nr. 1: D.C
Vârsta: 43 de ani F
Diagnostic: R. A. A
Localizarea și tipul durerii: presiune pe articulația gleznei și genunchiului.
Tratament:
1. Curenții Träbert – 10 minute;
2. Ultrasunet – 5 minute ;
3.Progrogram de kinetoterapie
Tehnica curentului Trabert:
Este un curent rectangular cu durata impulsului de 2 ms si a pauzei de 5 ms ;
de aceea este denumit si “2-5 curent” sau “Ultra-Reiz” curent .
Are frecventa de 143 Hz . Se foloseste pentru terapia durerii avand un marcat efect
analgetic.
Aplicații pe puncte dureroase circumscrise. Se utilizează electrozi mici,
rotunzi, egali .Vom atașa electrozii pe partea latero-laterală a genunchiului. Polul
negativ se aplică direct pe zona dureroasă, iar pozitivul proximal la 2-3 cm
distanță.
Poziția pacientului: din decubit dorsal, în așezat la marginea patului sau pe un
scaun, pentru a oferi o poziție mai confortabilă, putem aplica un rulou sau o pernă
sub genunchi sau glezne.
33
Pentru efectuarea tehnicii de ultrasunet vom adopta aceași poziție, vom informa
pacientul cu privire la ceea ce uremază , și îl rugam să poarte ochelarii de protecție
UV pe toată perioada tehnici. Vom merge cu sonda de ultrasunet, exact în punctele
dureroase.
Pacientul nr. 2: A.D
Vârsta: 40 de ani M
Diagnostic: R. A. A
Localizarea și tipul durerii: arzătoare și pulsatorie pe articulația genunchi ului.
Tratament:
1. Trabert -10 minute;
2. Ultrasunet -5 minute;
3. Progrogram de kinetoterapie ;
Tehnica : aplicăm curentul Träbert pe articulația genunchiului, vom așeza
electrozii latero-laterală pe articulația genunchilui, timp de 10 minute .
Poziția pacientului va fi în decubit dorsal cu membrele inferioare în usoară flexie,
sau în așezat pe un scaun.
Vom adopta aceași poziție pentru efectuarea tehnicii de ultrasunet în punctul
dureros.
• pacientul este informat despre tratament si scopurile sale, se verific ă daca nu
există contraindicații ;
• pacientul este pozționat pentru tratament, relaxat, far ă durere;
• se inspectează regiunea cutanată ce urmeaz ă a fi tratată;
• se setează parametrii tratamentului;
• se incepe tratamentul mișcând continuu capul de ultrasonare;
• se comunică cu pacientul permanent;
• senzațiile ce se pot resimți sunt: caldură usoar ă, ameteli , dureri de cap, oboseal ă,
furnicături;
• la finalul terapiei se inspectează zona de tegument tratat ă.
Pacientul nr. 3: D.F
Vârsta: 28 de ani M
Diagnostic: R. A. A
Localizarea și tipul durerii: migratoare pe articulația genunchiului și articulația
cotului
Tratament:
1. TENS – 10 minute;
2. Laser– 5 minute;
3. Progrogram de kinetoterapie.
34
Tehnica de aplicare a curentului TENS:
Electrozii se plasează cât mai aproape de zona dureroasă (unul dintre ei) iar
celălalt în același dermatom sau pe trunchiul nervos al nervului aferent. Se poate
tatona o poziționare cât mai eficace a electrozilor.
Aplicăm curentul TENS pe zona dureroasă, în acest caz punctul dureros este situat
pe genunchi dar și pe coate.
Electrozii îi aplicăm pe partea latero-laterală a genunchiului și a cotului timp de 10
minute unde intensitatea curentului o stabilesc împreună cu pacientul.
Nu se plasează electrozii pe zone cu tulburări de sensibilitate tactil ă.
La terminarea procedurii se oprește aparatul, se inspecteaz ă tegumentul pentru a
sesiza eventualele leziuni cutanate, apoi se curață si dezinfectează electrozii.
Programul de intervenție kinetoterapeutic
Kinetoterapia sau tratamentul prin mișcări are o deosebită importanță în
tratamentul afecțiunilor reumatice. Acest tratament funcțional trebuie început cât
mai repede, pentru a preveni anchilozele definitive. Kinetoterapia trebuie adaptată
fiecărui caz în parte, ținând seamă de stadiul bolii.
Articulațiile inflamate și foarte dureroase vor fi puse în repaus,
recomandându-se bolnavului cel mult câteva mișcări ușoare, urmând ca numărul și
amplitudinea acestor mișcări să crească treptat. Deoarece mușchii din jurul
articulațiilor bolnave imobilizate se atrofiază, iar pe de altă parte, în procese
inflamatorii ei reacționează prin contractură, un masaj rațional va urmării fie
diminuarea contracturii, fie combaterea atrofiei musculare.
Atunci când procesul inflamator s-a stins din punct de vedere clinic și biologic și
articulațiile prezintă tendință la anchiloză și deformare, se va institui un masaj din
ce în ce mai puternic al mușchilor periarticulari, asociat cu mișcări ale articulației
corespunzătoare.
Acest tratament trebuie făcut cu multă atenție, deoarece aplicarea sa
progresivă poate face mai mult rău decât bine. Mișcările și masajul sunt ușurate
atunci când se asociază cu crioterapia.
Mișcările se pot face în mod liber-activ sau pasiv. Se începe cu aparate pentru
mișcări pasive și se trece apoi la aparate pentru mișcări active. In formele cu
anchiloză și deformare mișcările se fac mai ușor în baie caldă, care micșorează
contractura musculară. Gimnastica suedeză completează kinetoterapia.
Tot în cadrul kinetoterapiei intra și terapia de ocupație, care are ca scop să
dea bolnavului o meserie compatibilă cu starea funcționala a articulațiilor sale. In
felul acesta se ridică moralul bolnavilor și se transforma invalizii în elemente
productive.
35
Exerciții pentru articulațiile coatelor:
1.Din decubit dorsal, coatele flecate, cu o minge în mâini; pacientul apasă în
minge încercând să apropie mainile. 3 serii x 10 repetări;
2.Din decubit dorsal, un antebraț este în pronație, celalalt în supinație, cu un
baston în mâini la nivelul coapselor; pacientul realizează flexia maximă a
coatelor, ajungând cu bastonul la piept, apoi revine și schimbă poziția mâinilor.
3 serii x 10 repetări;
3.Din șezând pe un scaun în fața unei mese, pacientul prinde obiectele de pe masa
și le plasează la diferite distanțe, realizând flexia și extensia coatelor.
3 serii x 10 repetări;
4.Din șezând cu spatele lipit de spătarul scaunului, umerii flectați la 90o, pacientul
realizează pronația antebrațelor, răsucind mâinile spre înăuntru cu palmele
orientate în jos, apoi supinația antebrațelor, răsucind mâinile spre exterior cu
palmele orientate în sus. 3 serii x 10 repetări;
5.Din ortostatism, coatele extinse, cu o minge medicinală în mâini la nivelul
coapselor, pacientul execută flexia umerilor la 180o, ajungând cu mingea
deasupra capului, apoi flectează coatele, ducând mingea la ceafă. 3 serii x 10
repetări;
6.Din ortostatism, membrele superioare pe lângă corp, coatele extinse, antebrațele
pronate/supinate și cu un baston în mâini, apucat de capete, pacientul realizează
flexia și extensia coatelor. 3 serii x 10 repetări;
7.Din ortostatism, umerii flectați la 90o, coatele extinse, antebrațele
pronate/supinate și cu un baston în mâini, apucat de capete, pacientul realizează
flexia și extensia coatelor. 3 serii x 10 repetări.
Exerciții pentru articulațiile genunchilor:
1.Din decubit dorsal, cu sprijin în coate și antebrațe (coatele fiind poziționate
direct sub umerii pentru a sprijini trunchiul), un genunchi este flectat, având
talpa pe sol, iar celălalt membru inferior este extins și în sprijin pe sol; pacientul
flectează 30-45o șoldul membrului de pe podea, menținând genunchiul extins și
poziția timp de 5 secunde, apoi revine cu membrul pe sol. 3 serii x 10 repetări;
2.Din decubit ventral, mâinile sprijină fruntea, iar membrele inferioare sunt
extinse; pacientul flectează la 30-45o fiecare șold pe rând, menținând
genunchiul extins și poziția timp de 5 secunde, apoi revine. 3 serii x 10 repetări;
3.Din decubit lateral, mâna homolaterală sprijină capul, membrul inferior
homolateral în triplă flexie pentru slabilizare, iar membrul inferior heterolateral
extins; pacientul realizează flexia șoldului la 30o, apoi flexia și extensia
genunchiului. 3 serii x 10 repetări;
36
4.Din șezând, cu spatele drept și lipit de spătarul unui scaun, membrele superioare
pe lângă corp; pacientul extinde câte un genunchi și menține poziția timp de 5
secunde, apoi revine la poziția inițială și schimbă membrul.
5.Din patrupedie, pacientul extinde pe rând fiecare membru inferior. 3 serii x 10
repetări;
6.Din patrupedie, pacientul întinde pe rând fiecare șold, păstrând flexia de 90o a
genunchiului. 3 serii x 10 repetări;
7.Din ortostatism, pacientul se sprijină cu o mână de spătarul unui scaun pentru a
păstra echilibrul, apoi flectează câte un genunchi, ducând călcâiul spre fese și
prinzând glezna cu cealaltă mână, menține această poziție timp de 30 secunde; se
repetă și cu cealălalt membru inferior. 3 serii x 10 repetări;
8.Din ortostatism, cu mâinile sprijinite de spătarul unui scaun pentru a menține
9.echilibrul, pacientul flectează fiecare genunchi pe rând, ducând călcâiul spre
tavan; se menține poziția timp de 5 secunde, apoi se schimbă membrul. 3 serii x
10 repetări;
10.Din ortostatism, umerii flectați la 90o, coatele extinse, membrele inferioare
extinse și ușor abduse, vârfurile picioarelor depărtate; menținând coloana
vertebrală dreaptă și privirea înainte, pacientul flectează ușor șoldurile și
genunchii până la 90o. 3 serii x 10 repetări;
11.Din ortostatism, cu mâinile sprijinite de spătarul unui scaun, membrele
inferioare extinse și în sprijin pe vârfurile picioarelor; pacientul flectează ușor
un genunchi, astfel încât greutatea corporală să fie pe celălalt membru inferior
și se menține această poziție timp de 30 secunde, apoi se se revine și se
schimbă membrul. 3 serii x 10 repetări.
Exerciții pentru articulația gleznei:
1.Din decubit dorsal, membrele inferioare sunt extinse, iar picioarele se află în
afara planului de sprijin; pacientul realizează flexia și extensia gleznelor
simultan/alternativ. 3 serii x 10 repetări;
2.Din decubit ventral, mâinile sprijină fruntea, iar membrele inferioare sunt
extinse; pacientul execută ridicări pe vârfuri simultan/alternativ, realizând flexia
dorsală de glezne. 3 serii x 10 repetări;
3.Din patrupedie, pacientul realizează flexia plantară a gleznelor, ducând
călcâiele spre fese și menținând poziția timp de 5 secunde. 3 serii x 10 repetări;
4.Din șezând pe un scaun, pacientul prinde, cu ajutorul degetelor de la picioare,
un prosop/material de pe podea, realizând totodată și flexia plantară a gleznelor.
3 serii x 10 repetări;
5.Din șezând pe un scaun, cu tălpile pe sol, pacientul rulează o minge de tenis/o
sticlă, cu bolta plantară, în toate direcțiile permise. 3 serii a câte 10 repetări;
37
6.Din șezând la marginea mesei, astfel încât picioarele să nu atingă podeaua,
pacientul realizează, în aer, cercuri cu ajutor vârfurilor picioarelor
(circumducția). 3 serii x 10 repetări;
7.Din șezând la marginea mesei, astfel încât picioarele să nu atingă podeaua,
pacientul execută, în aer, fiecare literă din alfabet, realizând flexia, extensia,
inversia, eversia și circumducția gleznelor. 3 serii x 10 repetări;
8.Din ortostatism, cu mâinile în sprijin pe spătarul unui scaun; pacientul execută
ridicări pe vârfurile picioarelor alternativ/simultan, realizând flexia plantară a
gleznelor. 3 serii x 10 repetări;
9.Din ortostatism, pacientul realizează mers pe vârfuri (flexie plantară), apoi mers
pe călcâie (flexie dorsală). 3 serii x 10 repetări;
10.Din ortostatism, pacientul realizează mers pe marginile interne ale picioarelor
(eversie), apoi pe marginile externe (inversie). 3 serii x 10 repetări;
Pacientul nr. 1 D.C
foto nr. 3 Curentul Trabert latero-lateral pe articulația foto nr. 4 Ultrasunet genunchi
genunchiului
foto nr. 5 Curentul Trabert latero-lateral foto nr. 6 Ultrasunet gleznă
articulația gleznei
38
Pacientul nr. 2 A.D
foto nr. 7 Curent Trabert latero-lateral genunchi foto nr.8 Ultrasunet genunchi
Pacientul nr. 3 D.F
foto nr. 9 TENS genunchi foto nr. 10 TENS cot stâng
foto nr. 11 TENS cot drept f oto nr. 12 Laser cot
39
CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI
INTERPRETAREA LOR
4.1. PREZENTAREA ȘI ANALIZA DATELOR
Ca urmare a studiului constativ ce s-a desfășurat pe o perioadă de 6 luni s-a
putut demonstra eficiența kinetoterapiei în recuperarea funcțională după afecțiunea
de R. A. A. Datele obținute în urma cercetării vor fi prezentate în tabele și grafice
centralizate mai jos, ilustrând valorile rezultate la testarea initială, și finală în ceea
ce privește mobilitatea articulară, cât și funcționalitatea.
Tabel nr 5 Rezultatele obținute în urma aplicării testelor funcționalePACIENT
DIAGNOSTICTESTARE INIȚIALĂ TESTARE FINALĂ
Testul
umflăturiiTestul
fluctuațieiSemnul
lui
ClarkeTestul
echilibrului
in sprijin
unipodalTestul
umflăturiiTestul
fluctuațieiSemnul
lui
ClarkeTestul
echilibrului
in sprijin
unipodal
1. D.C
Vârsta 43
ani
Sex FR.A.A+++0 sec.–150 sec
2. A.D
Vârsta 40
ani
Sex MR.A.A+++0 sec.–103 sec.
3. D.F
Vârsta 28
ani
Sex MR.A.A+++0 sec.–136 sec.
Pentru reprezentarea grafică a testelor funcționale presupunem următoarele: testul
pozitiv, repretentat prin “+„ dăm valoarea 10 iar testului negativ reprezentat prin “-
„ dăm valoarea 5.
40
Grafic nr. 1 Dinamica evoluției testului funcțional ” Testul umflăturii ”
Subiectul Nr. 1Subiectul Nr. 2Subiectul Nr. 3012345678910
Testare Inițială
Testare Finală
Reprezentarea grafică nr. 1 prezintă valorile ” dinamica testului functional ”
Grafic Nr. 2 Dinamica evoluției testului funcțional "Testul fluctuației"
Reprezentarea grafică nr. 2 prezintă valorile testului funcțional "Testul
fluctuației".
41
Subiectul Nr. 1Subiectul Nr. 2Subiectul Nr. 3012345678910
Testare inițială
Testare finală
Grafic Nr. 3 Dinamica evoluției testului funcțional "Semnul lui Clarke"
Subiectul Nr. 1 Subiectul Nr. 2 Subiectul Nr. 3012345678910
Testare Inițială
Testare Finală
Reprezentarea grafică nr. 3 prezintă valorile testului funcțional "Semnul lui
Clarke".
Grafic nr. 4 Dinamica evoluției testului de Echilibru în sprijin unipodal
Reprezentarea grafică nr. 4 prezintă valorile testului de Echilibru în sprijin
unipodal.
42
Subiectul Nr. 1 Subiectul Nr. 2 Subiectul Nr. 3020406080100120140160
Testare inițială
Testare finală
Grafic nr. 5 Perceperea gradului de durere evaluată prin "Scala Vas"
Reprezentarea grafică nr. 5 prezintă intensitatea durerii pe o scală de la 0 la 10 prin
"Scala Vas"
43
Subiectul Nr. 1 Subiectul Nr. 2 Subiectul Nr. 30123456789
Testare inițială
Testare finală
4.2. INTERPRETAREA REZULTATELOR
În continuare se impune interpretarea rezultatelor prezentate anterior, astfel:
Din tabelele nr. 1 – 2 și reprezentările grafice nr .1 – 4, se observă evoluția
ascendentă a pacienților, din punct de vedere al : durerii, mobilității articulare, si
funcționalității.
Se constată o evaluare a durerii, si gradul de percepere a durerii pentru fiecare
pacient in parte, însă nu in egală masură, astfel :
Subiectul nr . 1, durerea in această afecțiune este localizată la nivelul gleznelor si
genunchilor , unde caracterul durerii imbracă mai multe forme de manifestare.In
Evaluarea durerii pe o scală de la 0 – 10, pacientul simte intensitatea durerii egală
cu 9 și finala cu 6 cu o diferența de 3.
Subiectul nr . 2, în această afecțiune durerea este percepută la articulația
genunchiului, tipul și caracterul durerii este diferit. Evaluarea durerii pe o scală de
la 0 – 10 , pacientul simte intensitatea durerii egală cu 6 initial și cu 5 final cu o
diferența de 1.
Subiectul nr . 3, durerea este mai intensă, deoarece îmbracă doua articulații și
anume : a cotului și genunchiului . Caracterul durerii prezintă diferite forme de
manifestare. Evaluarea durerii pe o scală de la 0 – 10 , pacientul simte intensitatea
durerii egală cu 10.
La testele funcționale aplicate pacienților, s-au observat deasemenea o
îmbunătățire a capacității funcționale față de evaluarea inițială. Se pot observa
diferențele dintre verificarea inițială și cea finală din tabelul nr. 1 și reprezentările
grafice nr. 1 și 4 înregistrându-se la testul umflăturii , fluctuației , semnul lui
Clarke dar și evaluarea echilibrului de sprijin unipodal , rezultate ce relevă
ascensiunea pacienților în urma aplicării programelor de recuperare.
În urma tratamentului efectuat am obținut rezultate bune, în concluzie tratamentul
kinetoterapeutic a fost bine întocmit.
44
CAPITOLUL 5. CONCLUZII
Desfășurarea cercetării a avut în vedere realizarea obiectivelor propuse și
îndeplinirea lor, acestea fiind:
➢prin aplicarea precoce și continuă a programelor de recuperare, prin respectarea
acestora și prin devotamentul și colaborarea deplină a pecientului, s-a putut obține
îmbunătățire a mobilității articulare, evitarea apariției perioadelor de regres și
stagnare a patologiei existente iar în final să obținem rezultatele dorite. Astfel
putem concluziona asupra evenimentelor ce au avut loc în desfășurarea acțiunii,
urmatoarele:
a)combaterea durerii articulare și păstrarea mobilității, prin elemente de
fizioterapie dar și kinetoterapie, acesta fiind tratamentul cel mai fiziologic și
funcțional; realizarea unei evaluări cât mai exacte și mai complete contribuie la
stabilirea cu certitudine a diagnosticului funcțional urmând apoi găsirea acelor mai
eficinete tehnici și metode care să permită o recuperare rapidă;
b)testele de evaluare și-au dovedit eficacitatea, iar informarea pacienților cu
privire la metodele de evaluare de la începutul programului asigură o participare
conștientă și activă lor;
c)de asemenea se mai evidențiază și faptul că prin aplicarea complexă a testelor
îmbinate cu mijloacele specifice, s-a observat o creștere a ritmului de evaluare;
d)în final se poate concluziona că, pentru o bună funcționalitate, coordonare în
mișcări și restabilirea echilibrului, programul kinetoterapeutic este indispensabil.
45
BIBLIOGRAFIE
1. Albu, I., Georgia, R., 1998, Anatomie topografică , Editura All, București
2. Balint, T., Diaconu, I., Moise, A., 2007 , Evaluarea aparatului locomotor ,
Editura Pim, Iași
3. Borza, I., 2003, Ortopedie-fiziokinetoterapie , Editura Lito UMFT, Timișoara
4. Constantin, V., Exercițiile fizice în tratamentul reumatismului articular , Editura
Medicală, București
5. Drăgan, I. și colab., 1995, Masaj, Automasaj, Refacere, Recuperare , Editura
Cucuteni, București
6. Dimitriu, Ghe., 1982, Bolile reumatismale , Editura Sport-Turism, București
7. Ionescu, A., 1961, Masajul, Editura U.C.F.S., București
8. Ionescu, A., 1994 , Gimnastica Medicală , Editura All, București
9. Kiss, I., 2002, Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile
aparatului locomotor , Editura Medicală, București
10. Macovei, Șt., L., Șuțeanu, Șt., Bolile reumatice pe înțelesul tuturor (ediția a II
a), Editura M. A. S. T., București
11. Manole, V., Manole, L., 2009 , Evaluare motrică și funcțională în
kinetoterapie, Editura Pim , Iași
12. Maxim, Gh., 2003, Anatomie II- Note de curs , Bacău
13. Mârza, D., 2002 , Masajul terapeutic , Editura Plumb, Bacău.
14. Mârza, D., 2012, Bazele generale ale kinetoterapiei , curs studii licență în:
kinetoterapie și motricitate specială terapie ocupațională, Editura Alma Mater,
Bacău.
15. Mârza, D., 1998, Metode speciale de masaj , Editura Plumb, Bacău
16. Mârza, D., Mârț, C., 2009, Masaj clasic-note de curs , Bacău
17. Papilian, V., 2006, Anatomia omului, vol . 1. (Ediția a XII a revizuită integral de
prof. univ. dr. Albu, I.), Editura All, București
18. Raveica, G., Biomecanică-curs pentru studenții specializării kinetoterapie ,
Bacău
19. Raveica, G., 2009, Anatomia aparatului locomotor și elemente de anatomie
topografică, osteologie și artrologie , Bacău
20. Sbenghe, T., 1999, Bazele teoretice și practice ale kinetologiei , Editura
Medicală, București
ANEXE:
ANEXA 1.
NUME, PRENUME D.C
46
VÂRSTĂ, SEX 43 ani F
DIAGNOSTIC- R.A.A.
– HTA
ISTORICUL BOLII A fost diagnosticat în 1990 cu R.A.A. . S -a prezentat la secția U.P.U.
din orașul Roman cu febră 39° C, tahicardie și transpirații. A fost
internat și diagnosticat cu amigdalită acută. Tratamentul administrat a
îmbunătățit starea pacientului. La o săptamână sa reintors la spital
acuzând de această dată durere de glezne și genunchi. Testele de
laborator au aratat creșteri semnificative ale VSH-ului.
A fost transferat la un spital universitar din capitală cu prezumția de
artrită. Acolo la o inspecție tegumentară amănunțită s -au observat
noduli subcutanați nedureroși, mobili și fermi, durere la atingere și
eritem marginat. După repetarea analizelor și efectuarea unui EKG s –
a stabilit diagnosticul de R.A.A.
S-a întocmit o schemă de tratament bazată pe penicilină și piramidon
și o urmărire îndeaproape a pacientului.
SIMPTOME INIȚIALEAcum la 43 de ani se prezintă la cabinetul de recuperare medicală
acuzând durere, roșeață și umflarea gleznelor. Analizele indică
creșteri ușoare a markerilor reumatoizi. Din fericire nu prezintă
noduli subcutanați sau probleme neurologice.
Medicul îi recomndă urmarea cu strictețe a tratamntului
medicamentos sugerat și recuperare medical după două săptămâni.
PERIOADA TRATAMENTULUI 10 ședințe
TRATAMENT1. Curenții Träbert– 10 minute,
2. Ultrasunet – 5 minute
Program de kinetoterapie:
1.Din decubit ventral, mâinile sprijină fruntea, iar membrele
inferioare sunt extinse; pacientul execută ridicări pe vârfuri
simultan/alternativ, realizând flexia dorsală de glezne.
2. Din șezând pe un scaun, pacientul prinde, cu ajutorul degetelor de
la picioare, un prosop/material de pe podea, realizând totodată și
flexia plantară a gleznelor.
3. Din șezând pe un scaun, cu tălpile pe sol, pacientul rulează o
minge de tenis/o sticlă, cu bolta plantară, în toate direcțiile
permise.
4. Din ortostatism, cu mâinile în sprijin pe spătarul unui scaun;
pacientul execută ridicări pe vârfurile picioarelor
alternativ/simultan, realizând flexia plantară a gleznelor.
5. Din ortostatism, pacientul realizează mers pe marginile interne ale
picioarelor (eversie), apoi pe marginile externe (inversie).
ANEXA 2.
NUME, PRENUME A.D
47
VÂRSTĂ, SEX 40 ani F
DIAGNOSTIC – R.A.A.
ISTORICUL BOLIILa 30 ani, a fost internat în secția de reumatologie, în primele zile ale lunii
aprilie, pentru dureri și inflamație la nivelul genunchiului stâng, asociate cu
eritem nodos supradiacent. Pacientul mai prezentase simptome similare și în
ultimii doi ani. Pacientul a fost examinată de către ortopezi, chirurgi, și
hematologi (deoarece eritemul nodos în rezoluție se aseamănă unor
echimoze). Rezultatele investigațiilor aspiratelor articulare, a RMN -ului,
markerii de inflamație și testele de coagulare s-au situat între limite normale.
În ambele situații anterioare, pacientul a fost tratată empiric cu flucloxacilină,
timp de două săptămâni, iar simptomele s-au remis complet după patru
săptămâni. Al treilea episod a debutat pe 1 aprilie 2019. Pacientul a constatat
o durere în gât, aparent cu două zile după durerea genunchi.
În momentul examenului clinic, temperatura pacientului era de 37,2°C, r dar
nu se evidențiau noduli subcutanați. Cardiologul consultat a depistat un suflu
sistolic apical de gradul 1/6. Genunchiul era cald, inflamat și sensibil; aria
mișcărilor era redusă și prezenta eritem nodos supraiacent. VSH -ul 47 mm, la
prima ora, PCR 130 mg/l, din exudatul faringian s-au izolat streptococi de
grup A în cantitate mare, iar titrul de ASLO a crescut de la 200 la 400 unități
Todd în două săptămâni. EKG -ul pacientei era normal.
SIMPTOME INIȚIALEDeoarece pacientul a avut anterior diagnosticării mai multe pusee ușoare,
articulația genunchiului a rămas sensibilă. În 2020 pacientul a urmat program
de recuperare mediclă trei luni pentru remiterea problemelor articulare. La
recomandarea medicului specialist ea va urma anual câte o cură profilactică
de recuperare medicală.
PERIOADA
TRATAMENTULUI10 ședințe
TRATAMENT 1. Trabert -10 minute;
2. Ultrasunet -5 minute;
3. Program de kinetoterapie:
1.Din decubit dorsal, un antebraț este în pronație, celalalt în supinație, cu
un baston în mâini la nivelul coapselor; pacientul realizează flexia
maximă a coatelor, ajungând cu bastonul la piept, apoi revine și schimbă
poziția mâinilor. 14 repetari;
2.Din decubit dorsal, coatele flecate, cu o minge în mâini; pacientul apasă
în minge încercând să apropie mainile. 14 repetari;
3.Din șezând pe un scaun în fața unei mese, pacientul prinde obiectele de
pe masa și le plasează la diferite distanțe, realizând flexia și extensia
coatelor. 12 repetari;
4.Din șezând cu spatele lipit de spătarul scaunului, umerii flectați la 90o,
pacientul realizează pronația antebrațelor, răsucind mâinile spre înăuntru
cu palmele orientate în jos, apoi supinația antebrațelor, răsucind mâinile
spre exterior cu palmele orientate în sus. 12 repetari;
5.Din ortostatism, membrele superioare pe lângă corp, coatele extinse,
antebrațele pronate/supinate și cu un baston în mâini, apucat de capete,
pacientul realizează flexia și extensia coatelor. 12 repetari;
6.Din ortostatism, umerii flectați la 90o, coatele extinse, coatele extinse,
antebrațele pronate/supinate și cu un baston în mâini, apucat de capete,
pacientul realizează flexia și extensia coatelor. 10 repetari.
48
ANEXA 3.
NUME, PRENUME D.F
VÂRSTĂ, SEX 28 ani M
DIAGNOSTIC – R.A.A.
ISTORICUL BOLIILa vârsta de 18 ani, după un joc de baschet a început să aibă dureri la nivelul
genunchilor și coatelor . După administrarea unor antiinflamatoare și câteva
zile de repaus, totul a decurs normal. La două săptămâni durerile au revenit.
S-a prezentat la medicul specialist al unui spital din Iași. La prima vedere
articulațiile lui erau roșii, umflate și dureroase în momentul mobilizărilor. De
asemenea prezenta și noduli subcutanați fermi, nedureroși, cu un diametru sub
2 cm. Analizele au prezentat VSH 51, PCR 140, fibrinogen crescut, ASLO
700, globulinele α 2 și gama crescute și disproteinemie cu scăderea
albuminelor. În urma acestora și a unui EKG s -a stabilit diagnosticul de
R.A.A.. Tratamentul recomandat de medic a fost de moldamin injectabil.
Pe perioada tratamentului, de un an și jumătate, s -a prezentat periodic la
control. După terminarea tratamentului nu a mai urmat tratamentul profilactic
recomandat, alegând un regim de viață sănătos, tratamente naturiste și
homeopate.
SIMPTOME INIȚIALELa un control de rutină markerii reumatici au ieșit modificați, motiv pentru
care se prezintă iar la medicul specialist care la tratat în urmă cu 10 ani. După
efectuarea anamnezei medicul află că pacientul prezinta redori articulare
suportabile, în special la schimbarea vremii. Medicul ii recomandă un
tratament profilactic ușor, să continue si ceea ce a facut în ultimii ani, dar si
recuperare medicală anual.
PERIOADA
TRATAMENTULUI 10 ședinte
TRATAMENT1. TENS – 10 minute, 1 ședință zilnic;
2. Laser – 5 minute;
3. Progrogram de kinetoterapie:
1.Din decubit dorsal, cu sprijin în coate și antebrațe (coatele fiind
poziționate direct sub umerii pentru a sprijini trunchiul), un genunchi este
flectat, având talpa pe sol, iar celălalt membru inferior este extins și în
sprijin pe sol; pacientul flectează 30-45o șoldul membrului de pe podea,
menținând genunchiul extins și poziția timp de 5 secunde, apoi readuce
membrul pe sol. 12 sedinte;
2.Din decubit lateral, mâna homolaterală sprijină capul, membrul inferior
homolateral în triplă flexie pentru slabilizare, iar membrul inferior
heterolateral extins; pacientul realizează flexia șoldului la 30o, apoi flexia
și extensia genunchiului. 12 sedinte;
3.Din șezând, cu spatele drept și lipit de spătarul unui scaun, membrele
superioare pe lângă corp; pacientul extinde câte un genunchi și menține
poziția timp de 5 secunde, apoi revine la poziția inițială și schimbă
membrul. 12 sedinte;
49
4.Din patrupedie, pacientul extinde pe rând fiecare membru inferior. 12
sedinte;
5.Din ortostatism, pacientul se sprijină cu o mână de spătarul unui scaun
pentru a păstra echilibrul, apoi flectează câte un genunchi, ducând
călcâiul spre fese și prinzând glezna cu cealaltă mână, menține această
poziție timp de 30 secunde; se repetă și cu cealălalt membru inferior. 10
sedinte;
6.Din ortostatism, umerii flectați la 90o, coatele extinse, membrele
inferioare extinse și ușor abduse, vârfurile picioarelor depărtate;
menținând coloana vertebrală dreaptă și privirea înainte, pacientul
flectează ușor șoldurile și genunchii până la 90o. 10 sedinte;
50
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII 1.1.ACTUALITATEA TEMEI În ultimii ani kinetoterapia s-a dezvoltat devenind o disciplină… [612455] (ID: 612455)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.