Disertatie2yeuwewe [612452]

1
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE – BUCUREȘTI
FACULTATEA DE BUSINESS ȘI TURISM

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific:
Prof .(Conf./Lect./Asist.)univ.dr. Marius NEACȘ U

Absolvent: [anonimizat] 2017

2
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE – BUCUREȘTI
FACULTATEA DE BUSINESS ȘI TURISM

SPAȚIUL GEOECONOMIC ȘI GEOPOLITIC
AL CATALUNIEI
STUDIU DE CAZ: TURISMUL ÎN
BARCELONA

Coordonator științific:
Prof.(Conf./Lect./Asist.)univ.dr. Marius NEACȘ U

Absolvent: [anonimizat] 2017

3
Cuprins:

Introducere
CAPITOLUL 1 . Catalu nia
1.1. Situația geografică
1.2. Date demografice
1.3. Istorie
1.4. Evoluția economică
1.5. Evoluția politică
CAPITOLUL 2 . Spaț iul Geoeconomic și Geopolitic : independența Cataluniei
CAPITOLUL 3 . Studiu de caz: Turismul in Barcelona
3.1.Evoluția Turismului in Barcelona
3.2. Stadiul actual al turismului
3.3 Obiective turistice
Concluzii
Bibliografie

CAPITOLUL 1. Catalun ia

4
1.1. Situația geografică

Teritoriu:
Catalunia este una dintre cele 17 comunități autonome ale Spaniei și este situată în nord -estul
peninsulei Iberice. Are o suprafață de 32.000 km2 și se învecinează la nord cu Franța și
Andorra, în est cu Marea Mediterană (având o coastă cu lungimea de 580 km), în sud cu
Comunitatea Valenciană și la vest cu Aragon.
Această așezare strategică a favorizat o bună relație cu teritoriile mediteraneene și cu Europa
continentală.
Catalunia este formată din patru provincii: Barcelona, Girona, Lleida și Tarragona și 41 de
comă rci (județe) . Această comunitate autonomă are capitala în orașul Barcelona.

Catalu nia este organizat ă în județe, municip alități și provincii. Din p unct de vedere istoric, a
fost, de asemenea, organizată în regiuni și veguerías , denumirea din urmă a inceput sa fie
refolosită odată cu noul statut de autonomie. Provinciile sunt cea mai veche formă
administrativ ă încă în vigoare în Catalu nia. Organiarea teritorială din Catalu nia își are
originea într -un decret al guvernului republican din 1936, care a fost valabil până la sfârșitul
războiului civil. Diviziunea regiona lă a fost adoptată din nou printr -un act al Parlament ului în
1987. Această diviziune s-a bazat pe criterii geografice ș i locale de piață, care coincid în
mare m ăsură cu teritoriul entităților tradiționale anterioare.

Catalunia este o regiune bilingvă, limbilie oficiale vorbite fiind catalana și castiliana. Potrivit
unui studiu realizat de Institutul de Statistică al Cataluniei (Idescat) în anul 2013, catalana
este limba folosită de 36,3% din populația Cataluniei, în timp ce castiliana este vorbită de
50.7% din locuitori. Un procent de 6,8% dintre catalani folosesc ambele limbi oficiale.

Relief:
În ceea ce privește relieful Cataluniei , acesta este diversificat, de la litoralul de la Mediterană
până la munții Pirinei în nord și este alcătuit din trei mari unități: Pirineii, munții de coastă și
Depresiunea Centrală.
Munții Pirinei sunt lanțul muntos ce unește Peninsula Iberică de Europa. Pirineii catalani
reprezintă aproape jumătate din lungimea totală a Pirineilor spanioli, desfășurându -se pe mai
mult de 200 de kilometri. Vârful cel mai înalt al Pirineilor catalani e ste Pica d ’Estats cu o
altitudine de 3143 de metri.
Munții de coastă ai Cataluniei sunt două lanțuri muntoase paralele cu coasta mediteraneeană ,
și anume Lanțul muntos litoral și Lanțul muntos prelitoral. Din această categorie muntoasa
fac parte munții M ontserrat, Montseny și Montsant.
Ultima diviziune principală a Cataluniei este Depresiunea Centrală Catalană, o câmpie
situată de -a lungul râului Ebru, între munții Pirinei și Lanțul Muntos Prelitoral. Comărcile
din sudul provinciei Lleida si cele ale Bar celonei centrale ocupă acest teritoriu folosit in
culturile agricole.

5
Pe coasta Cataluniei se remarcă zone cu teren accidentat cu un important impact turistic,
precum Cabo de Creus si Golfo de Rosas în nord la granița cu Franța și Delta râului Ebru în
sud, aproape de granița cu Valencia. În partea nordică a Cataluniei coasta este foarte abruptă,
formată din stânci și golfuri abundente, zonă numită Costa Brava. În sud însă, coasta este
joasă și nisipoasă, cu plaje lungi și se numește Costa Dorada.

Clima:
Catalunia se bucură de un climat mediteraneean, dar cu diferențe mari de temperatură în
funcție de relief și situare geografică: zona de coastă are o climă blandă, caldă în timpul
iernii și foarte caldă în timpul verii, interiorul are un climat continental , cu ierni reci și veri
calde, iar zona munților Pirinei are climat de munte înalt, cu temperaturi sub zero grade și
zăpezi abundente în timpul iernii, veri mai putin calde și precipitații anuale de peste 1000
mm. Temperaturile medii anuale variază de la 0 grade Celsius în Pirinei, până la 17 grade pe
coasta de sud, iar cele maxime pot ajunge la 43 grade Celsius (în Garrigas) si minima la -30
de grade Celsius în Pirinei.

Hidrografie:
Rețeaua hidrografică a Cataluniei este alcătuită din două mari bazine hidrografice, și anume:
bazinul râului Ebru (cel mai mare fluviu al Spaniei) și bazinele centrale catalane care se
varsă în Marea Mediterană.
Bazinul Ebru este alcătuit, în principal, din râul Segre , ca și afluent major, al cărui bazin
ajunge la 7455 km2, la care se adaugă râurile afluente Noguera Pallaresa (2811 km²) și
Noguera Ribagorzana (1013 km²).
Bazinele interioare ale Catalunieisunt cuprind acele râuri care provin din Pirinei, dar și cele
care izvorăsc din munții de coastă. Din această categorie f ac parte râurile Llobregat, Ter,
Fluvia, Muga și Tec. Din munții litorali, dar și din Campia Ampurdan, izvorăsc râuri precum
El Daro, Tordera, Foix, Gaya și Cenia.
Pe teritoriul Cataluniei sunt puține lacuri semnificative. Cele mai multe sunt in Pirineii
catalani sub forma unor mici lagune (Estanys) formate în era glaciară. Dintre acestea cele
mai renumite sunt cele din Parcul Național Aiguestortes și Lacul San Mauricio, iar cel mai
mare dintre toate este Lacul Banyoles, de origine carstică.

1.2 D ate d emografi ce

Conform Institutului de Statistică al Cataluniei populația acestei regiuni autonome, a ajuns în
iunie 2016 la un număr de 7.412.194 locuitori , înregistrând o creștere cu 16.077 locuitori
față de anul 2015, când populația a fost de 7.396.117 locuitori. Dintre aceștia , aproape 20%
nu sunt de origine spaniolă.
Populația feminină este majoritară, cu 3.785.186 femei, reprezentând 51.06% din total,
comparativ cu bărbații care însumează 3.627.008, adică 48.93%.

6
În acest moment, puțin peste 60% din catalani s -au născut în Catalu nia, 20% s -au născut în
alte comunități din Spania și aproximativ 15% sunt de orig ine străină. Unul din trei catalani
are între 20 și 39 de ani și reprezintă cea mai mare grup ă de vârstă a populație i Cataluniei .

Catalunia e ste a doua cea mai populată comunitate autonomă din Spania și are o densitate
medie a populației de 231 de locuitori pe km2.

Regiunea urbană din Barcelona cuprinde 5.217.864 de locuitori și are o suprafață de 2.268
km2 și aproximativ 1.7 milioane de locuitori se află pe o rază de 15 km2 de Barcelona. În
prima zonă metropolitană se află orașele Hospitalet de Llobregat, Badalona, Santa Coloma
de Gramenet și Cornella. Principalele orașe din a doua zonă metropolitană sunt Tarrasa,
Sabadell, Mataro, Moncada și Reixach, Martorell, Molins de Rey, etc. A doua aglomerare
urbană a Cataluniei este cea din zona Reus -Tarragona.

Restul populației din Catalunia este structurată pe coasta de nord (Costa Brava), coasta de
sud (Costa Do rada), pe valea râului Llobregat până la Manresa, și orașele interioare Lleida
(în vest) și Girona (în nord -est).

Cataloni a are puțin ă populație rurală, pentru că majoritatea cetățenilor (aproximativ 95%)
sunt concentrate în a proximativ 300 de orașe cu mai mult de 2.000 de locuitori și sunt
considerate, prin urmare, populația urbană.

În anul 1900, populația din Catalonia era de 1.984.115 de persoane, ia r în 1970 era de
5.107.660. Această creștere s -a datorat boomului demografic din Spania în anii 1960 și
începutul anilor 1970, precum și migrației interne la scară largă din spațiul rural al Spaniei
către orașele sale industriale. În Catalonia, acest val de migrație internă a sosit din mai multe
regiuni ale Spaniei, în special din Andalusia, Murcia și Extremadura.

Imigranții din alte țări s -au stabilit în Catalonia în anii 1990 și 2000; Un mare procent a
provenit din Africa și America Latină, iar numerele mai mici din Asia și Europa de Est,
situându -se adesea în centre urbane precum Barcelona și zonel e industriale.
Impactul migrator a fost deosebit de relevant în zona metropolitană din Barcelona, o zonă cu
aproximativ cin ci milioane de oameni, ce reprezintă mai mult de 67% din populația din
Catalu nia.

Catolicismul este, de departe, cea mai mare religie din Catalonia. Conform unui studiu
efectuat de Centrul pentru Cercetări Sociologice, în anul 2012 proporția catalanilor care se
identifică ca fiind romano -catolici a fost de 60,7% , fiind una dintre comunitățile cel e mai
secularizate ale Spaniei. De asemenea, 19,0% au fost nereligioși, iar 15,2 % d intre catalani
au fost atei.

7
1.3 Istorie

Teritoriul cunoscut astăzi drept Comunitatea Autonomă Catalunia din Spania a fost locuită
incepând cu paleoliticul mijlociu. Ca și restul coastei mediteraneene a Peninsulei Iberice,
această zonă a fost ocupată de iberici, dar, înainte de cucerirea romană, se regăseau și c âteva
așezări grecești și cartaginene .
Regiunea care se numește astăzi Catalunia, a fost prima regiune a Hispaniei cucerită de
romani. După prăbușirea Imperiului Roman de Apus a căzut sub stăpânirea vizigoților. În
718, a fost ocupată de m auri și a devenit parte a Al -Andalus . Imperiul francilor a cucerit
teritoriul de la aceștia, începând cu Roussillon în 760 și sfârșind cu ocuparea Barcelonei în
801, ca parte a creării unei zone tampon de orașe creștine cunoscută ca „Marca Hispanică”.
În timp, comunitățile cucerite au renunțat la supunerea fața de franci și s -au apropiat de
Coroana Aragonului, devenind un principat autonom condus de contele de Barcelona.
Principatul Cataluniei a devenit astfel, principala bază pentru puterea și dezvoltarea navală a
Aragonului, ce s -a răspândit în Valencia, Insulele Baleare, și, mai târziu, în Sardinia, Sicilia
și Napoli. O cultură catalană unică s -a dezvoltat în Evul Mediu sub hegemonia conților din
Barcelona.
Căsătoria lui Ferdinand al II -lea de Aragon și a Isabellei I a Castiliei în anul 1469 a pus
bazele pentru o coroană unificată a Spaniei. În 1492, Emiratul Granada, ultima entitate
politică a Al -Andalus din Peninsula Iberică, a fost cucerită și a început colonizarea spaniolă a
Americilor. A început să se schimbe puterea politică dinspre Coroana Aragon ului spre
Castilia .
Pentru un timp îndelungat, Catalunia și -a păstrat propriile legi ca principat al Coroanei
Aragonului, fapt ce s -a incheiat odată cu ocuparea tronului Spaniei de către Dinastia
Bourbon, în timpul Războiului de Succesiune spaniol (1702 -1714). După război, fostele
provincii aflate sub ocupația Aragonului au devenit provincii ale Coroanei Castiliei.
În timpul războiului, Catalunia a sprijinit un membru al dinastiei Habsburgilor din Austria,
încălcând jurământul facut prințului francez Philip de Anjou (Philip alV -lea al Spaniei).
După predarea trupelor catalane pe 11 septembrie 1714, prințul Philip a interzis toate
drepturile și instituțiile politice catalane tradiționale, Catalunia devenind astfel provincie sub
conducerea Coroanei Castiliei. Cu toate acestea, dinastia Burbon a permis Cataluniei să -și
păstreze codul drepturilor civile. Urmând exemplul F ranței, Philip – noul rege al Spaniei, a
impus o legislație și o administrație unitară în toate Spania, fapt ce a dus la scoaterea limbii
catalane din guvernare și literatură. Din punct de vedere economic, Catalunia a înregistrat o
creștere comercială în a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, când Bourbonii au încheiat
monopolul comercial al Castiliei asupra coloniilor spaniole din Americi. În a doua jum ătate a
secolului al XIX -lea Catalunia a devenit un centru de industrializare.
În secolul alXX -lea, C atalunia a câștigat dar a și pierdut din autonomie, până când a doua
Republică Spaniolă a confirmat autonomia regiunilor autonome tradiționale ale Spaniei,
incluzând autonomia Cataluniei și utilizarea oficială a limbii catalane. Ca și Madrid și Țara
Bascil or, Catalunia a luptat din greu pentru apărarea celei de -a doua Republici Spaniole în
timpul devastatorului Război Civil din 1936 -1939. Odată cu infrângerea Republicii spaniole

8
de catre forțele de extremă dreaptă ale lui Francisco Franco, autonomiile au fo st anulate, iar
limbile regionale precum catalana, au fost declarate ilegale.
În anii de după Războiul Civil viața a fost foarte dificilă. Cu o Spanie devastată și scoasă din
comerțul internațional, Catalunia, fiind un centru comercial și industrial, a avu t foarte mult
de suferit. Recuperarea economică a fost foarte anevoiaosă până in 1950. Între 1959 -1974 ,
Spania a cunoscut o mare creștere economică, iar Catalunia a prosperat devenind cea mai
importantă zonă industrială și turistică a Spaniei. Franco a murit în 1975, punând capăt
regimului său dictatorial, iar în 1978 Catalunia au votat pentru noua constituție democratică ,
ce a recunoscut autonomia și limba Cataluniei.

1.4 Evoluția economică

Economia Cataluniei, bazată în principal pe sectorul secunda r (industria ) și cel terțiar
(serviciile), reprezintă aproximativ 20% din economia Spaniei. PIB -ul său pe cap de locuitor
este peste media Uniunii Europene.
Cu un produs intern brut (PIB) de 199.786 milioane de euro (INE 2014), economia catalană
ocupă prim ul loc cu PIB -ul nominal dintre toate comunitățile autonome din Spania, fiind
urmată indeaproape de Madrid, cu un PIB de 197.699 milioane de euro. În ceea ce privește
PIB-ul pe cap de locuitor, Catalunia se plasa, în 2015, pe a patra poziție, după Madrid, Țara
Bascilor și Navarra, cu 26.996 de euro, peste media Spaniei de 22.152 euro și cea a Uniunii
Europene de 24.486 euro.
Începând cu criza economică din Spania din 2007, Catalunia a suferit un regres semnificativ
în economie, înregistrând pentru prima dat ă valori negative în cadrul creșterii anuale a PIB –
ului pe cap de locuitor, fiind de -4,1% în perioada 2009 -2010. Din 2013, tendința a fost
pozitivă, având o creștere a PIB -ului de 1,2%, între 2014 -2015. Comparativ cu alte
comunități, scăderea PIB -ului pe cap de locuitor este accentuată deoarece Madrid este în
creștere cu 7,2%, iar Extremadura cu 4,8%.
În ceea ce privește PIB-ul sectorului economic, cifrele arată o creștere a activității economice
(2003 -2005) susținută aproape exclusiv în sectoarele de con strucții și servicii, cu creșteri de
5,4 și, respectiv, 4,3%. Pe cealaltă parte, sectoarele primare, industria și turismul, au avut o
creștere mai mică (chiar și negativă în cazul sectorului primar în 2003 și 2005), toate afectate
de procesul de globalizar e a pieței.

Sectoarele economiei:
Sectorul primar: agricultura
Sectorul primar, la fel ca în țările dezvoltate, ocupă doar 3% din forța de muncă, dar este
integrată de subsectoare puternice care concurează la nivel global (cum ar fi șampania , vinul,
creșterea porci lor, fructe dulci și produsele din carne) . În 2004 producția agricolă a fost de
1134 milioane de euro , iar cresterea animalelor de 2306 milioane de euro. Acest sector s -a
stabilizat în ultimele decenii, deși numărul producătorilor a scazut s emnificativ, fie pentru că
s-au pensionat, fie pentru că și -au abandonat producțiile.

9
Regiunea principală în ceea ce privește culturile agricole este Maresme. Aceasta se confruntă
însă, cu dificultăți serioase în menținerea teritoriului, ca urmare a crește rii constante a zonei
metropolitane Barcelona, o situație care oferă în același timp o apropiere avantajoasă de
marii consumatori. Cultivarea fructelor dulci este un sector în creștere și de calitate, realizat
în special în Lleida. Municipiul Alcanar, în r egiunea Montsia, este lider în producția de
citrice: contribuie cu mai mult de 50% din producția catalană de citrice și cu mai mult de
75% la producția de vlăstari.

Sectorul secundar: industria
În prezent, industria este concentrată în Barcelona și zona s a de influență, urmată de alte
capitale provinciale și alte orașe mijlocii . Industria catalană a contribuit la dezvoltarea
economică a Cataluniei, și până la jumătatea anilor 70, a fost sectorul care a condus
economia, cu 45% din produsul intern brut catal an, și, de asemenea, a ocupat 40% din totalul
populației active în 1979. La nivel de stat, Catalunia este regiunea cu cea mai mare
participare la PIB -ul industrial spaniol, cu 25%.

Sectorul industrial se bazează pe industria de prelucrare textilă, pe industria auto, industria
chimică, farmaceutică, produsele alimentare, construcțiile navale și noi industrii legate de
componente it. Industria este extrem de concentrată, precum și populația, în zonele
Barcelona, Bajo Llobregat, Valles Occidental, Valles Oriental și Maresme, astfel încat, în
1997 a adunat 67% din totalul unităților industriale din Catalunia. Regiunea Tarragona și
Bajo Campo, se remarcă, nu prin numărul de industrii, ci prin dimensiunea și ponderea lor,
cum ar fi sectorul petrochimic (în Ta rragona – cel mai mare din sudul Europei) și cel al
prelucrării metalului.

Sectorul terțiar: serviciile

Sectorul terțiar s-a dezvoltat în mod semnificativ în ultimele trei decenii, iar astăzi este un
sector amplu și diversificat, principalul sector in ceea ce privește procentul din PIB. Acest
sector, cunoscut ca sectorul serviciilor, cuprinde comerțul, turismul, sectorul hotelier,
finanțele, administrația publi că, management și alte servicii legate de cultură si petrecerea
timpului liber. Barcelona a devenit centrul serviciilor catalane , deși capitalele regionale sunt
centre de servicii locale și in zonele lor de influență. În ceea ce privește sistemul financiar, se
observă puterea marilor bănci de economii (precum Caixa Catalunya și Caixa Laietana) ce
reprezintă nucleul sistemului finan ciar al Cataluniei și ale căror poziți sunt decisive în
comunitatea de investiții. Acestea adăpostessc aproape 70% din depozitele private ale
catalanilor. Singura bancă din Catalunia prezentă pe plan internațional, având o prezență
competitivă, este Banca Sabadell. Bursa de Valori a Barcelonei este complet integrată în
sistemul bureslor mondiale, în timp ce bursele de valori tradiționale, precum acțiunile
întreprinderilor mici și mijlocii, au o poziție smilară cu cea a piețele britanice și franceze.

10
Produc ția de energie electrică are o mare importanță în comunitate a catalană . Cea mai mare
parte este asigurată de centralele termice și nucleare (ex.: Centrala nucleară Ascó , din Ascó,
Tarragona, Centrala nucleară Vandellós , din Vandellós, Tarragona ).

Principa lele destinații turistice din Catalonia sunt orașul Barcelona, plajele de pe Costa Brava
din Girona, plajele Costa del Maresme și Costa del Garraf de la Malg rat de Mar până la
Vilanova și Geltrú și Costa Dorada din Tarragona. În Pirineii există mai multe stațiuni de
schi, în apropiere de Lleida. La 1 noiembrie 2012, Catalonia a început să perceapă o taxă
turist ică. Venitul este utilizat pentru promovarea turismului și pentru menținerea și
modernizarea infrastructurii turistice.

Catalunia dispune de o rețe a de transporturi diversificată, un număr mare dintre acestea
gasindu -se în zona metropolitană Barcelona.
Aeroporturile din Catalu nia sunt deținute și operate de Aena (o entitate guvernamentală
spaniolă), cu excepția a două aeroporturi din Lleida operate d e Aeroports de Catalunya (o
entitate aparținând guvernului Cataluniei). În Catalunia există șase aeroporturi, și anume:
– Aeroportul Barcelona -El Prat , situat la 15 km de Barcelona, e ste cel mai important
din Catalu nia;are două t erminale: Terminalul 1 și Te rminalul 2.
– Aeroportul din Girona , în special utilizat de către companiile low -cost (cost redus),
este al doilea cel mai mare aeroport cu 3,007,977 de pasageri în 2011. Este baza
transferului de turiști spre Costa Brava.
– Aeroportul Reus , important în turismul din provincia Tarragona, situat la puțin peste
o oră de Barcelona.
– Aeroportul Sabadell , care nu are zboruri comerciale, dar acceptă aviația de afaceri.
– Aeroportul Lleida -Alguaire , deschis în ianuarie 2010.
– Aeroportul din Seu de Urgell , închis în 1984 și redeschis în 2010.
Porturile Barcelona și Tarragona sunt cele două porturi comerciale și d e pasageri principale
din Catalu nia, deținute și operate de Puertos del Estado , o entitate guvernamentală spaniolă.
Restul porturilor din C atalonia (26, cum ar fi porturile Palamós sau Vilanova i la Geltrú) sunt
operate și administrate de Ports de la Generalitat , o entitate guvernamentală catalană.
În Catalunia există 12.000 km de drumuri rutiere, deși 10.843 din acest total corespund unor
șosele cu sens unic. 962 de kilometri sunt de autostrăzi, dintre care 655 de kilometri sunt cu taxă,
iar 307 km sunt fără plată.
Catalunia este primul teritoriu spaniol din Peninsula Iberică cu rețea de cale ferată. Prima linie de
cale ferată a fost inaugur ată pe 28 octombrie 1848 linie ce făcea legătura între Barcelona si
Mataro , acoperind o distanță de 28,4 km. În următorii ani, mai mult de 1000 de kilometri de cale
ferată (aproape 80% din drumurile existete) au fost construite, cu mai multe rute între Bar celona
și principalele orașe catalane. Majoritatea cailor ferate au fost finanțate din capital privat, pentru a
accelera transportul de mărfuri către marile orașe.

11
În prezent, deși trenurile au fost modernizate, rețeaua de căi ferate rămâne aproape la fel ca acum
100 de ani, cu o structură extrem de centralizată către Barcelona. Cele două rute principale sunt:
cea de pe coastă, care unește Franța de Valencia prin litoralul catalan, și ruta către Zaragoza, ce
unește Barcelona și Lleida, trecând prin Manresa.
În primele luni ale anului 2008, linia de mare v iteză (AVE) a fost dată în folosință , cu 3 linii în
serviciu: Barcelona -Madrid, Barcelona -Sevilla și Barcelona -Malaga. Linia de mare viteză va fi
extins ă până la granița cu Franța, u nde va continua pentru a fi conenctată cu rețeaua franceză
actuală de mare viteză, prin care va fi, de asemenea, stabilită o legătură feroviară rapidă între
Barcelona și Paris.
Metroul din Barcelona este o rețea feroviară metropolitană, care servește orașe le catalane
Barcelona, Hospitalet de Llobregat, Esplugues de Llobregat, Cornella de Llobregat, Sant Boi de
Llobregat, Santa Coloma de Gramenet, San Adrian del Besos, Badalona și Moncada și Reixach .
Cu 11 de l inii și o lungime de rețea de 123.5 km este a d oua cea mai mare rețea de metro u din
Spania, după Madrid și, din decembrie 2009, prima rețea spaniolă a liniilor de c ale ferată
metropolitane pe deplin automatizate.

Mai mult decât atât, guvernul Cataloniei a anunțat în decembrie 2005, un plan de a construi 1.100
km de linii noi, 300 km în trasee le convenționale și 800 km de linii de mare viteză, care vor lega
orașele catalane importante. Planul va presupune investiții de 25.000 de milioane de euro între
2006 și 2026.
O altă rețea de transport import ată în Catalunia este cea de autobuze. Catalunia are un număr
mare de linii urbane și interurbane. Potrivit Generalitat din Catalonia , în noiembrie 2010,
Catalunia a avut mai mult de 300 de linii de transport public urban (200 dintre ele situate în zona
metropolitană Barcelona), cu aproximativ 3.500 km de rețea și aproximativ 1.600 de autobuze,
care au parcurs în fiecare an aproape 70 de milioane de kilometri.
Rețelele principale în prezent sunt de autobuz urban Barcelona zonă și autobuze interurbane
metro politane de rețea Exprés.cat, care a devenit operațional la 29 octombrie, 2012, cu 4 linii, și
sa extins treptat la un total de 40 .

1.5 Evoluția politică
Catalonia este definită ca naționalitate istorică în statutul său de autonomie, în conformitate cu
dispozițiile celui de al doilea articol din Constituția spaniolă, care recunoaște și garantează
dreptul la autonomie a naționalităților și regiunilor care compun Spania.
Norma instituțională care stabilește organizarea politică a Cataloniei este Statutul d e Autonomie
din anul 2006. Așa cum s -a stabilit pri n acest statut, Catalunia este organizată politic de

12
Parlament, Președinție, Consiliul Executiv și alte instituții create de Parlament. Sistemul de
organizare politică din Catalonia se bazează pe parlament arism.
În Constit uția spaniolă din 1978, Catalu nia, împreună cu Țara Bascilor și Galicia, a fost definită
ca o "naționalitate". Aceeași constituție a dat Cataloniei dreptul automat la autonomie, care a dus
la Statutul de Autonomie al Cataloniei din 1979.
Atât Statutul de Autonomie din 1979, cât și cel actual, aproba t în 2006, precizează că "Catalu nia,
ca naționalitate, își exercită autoguvernarea constituită ca o Comunitate Autonomă în
conformitate cu Constituția și Statutul de Autonomie al Catalu niei, care este Dreptul său
instituțional de bază, întotdeauna în conformi tate cu legea din Spania ".
Preambulul din Statutul autonomiei din Catalonia din 2006 prevede că Parlamentul Cataluniei a
definit Catalonia ca națiune, dar că "Constituția spaniolă recunoaște realitatea națională a
Cataluniei ca naționalitate" . În timp ce statutul a fost aprobat și sancționat atât de parlamentele
catalane, cât și de parlamentele spaniole și ulterior prin referendum în Catalonia, el a fost supus
unei provocări legale din partea comunităților autonome din Aragón, I nsulele Baleare și
Valencia, precum și d e către Partidul Popular Conservator. Obiecțiile se bazează pe diverse
aspecte, cum ar fi patrimoniul cultural controversat, dar mai ales pe presupusele încălcări ale
principiului "solidarității între regiuni" în materie fiscală și educațională consacrat de Constituție .
Curtea Constituțională a Spaniei a evaluat articolele în litigiu și, la 28 iunie 2010, și -a pronunțat
hotărârea cu privire la principala afirmație de neconstituțion alitate prezentată de Partidul Popul ar
în 2006. Hotărârea a dat acordul la 182 articole din cele 223 care alcătuiesc textul fundamental.
Instanța a aprobat 73 dintre cele 114 articole pe care Partidul Poporului le -a contestat, declarând
în același timp 14 articole neconstituționale, integral sau parțial, și impunând o interpretare
restrictivă pe ntru 27 dintre acestea. Instanța a acceptat dispoziția specifică ce a descris Catalu nia
drept "națiune", dar a hotărât că era un termen istoric și cultural fără o p ondere legală și că Spania
a rămas singura națiune recunoscută de constituție .
Parlamentul catalan este rep rezentantul oamenilor din Catalu nia. În virtutea originii sale din
alegeri democratice, Parlamentul este forța supremă și cea mai importantă instituț ie a Cataluniei ,
din care apar toate celelalte. Parlamentul catalan este unicameral și independent. De la restaurarea
din 1980, Parlamentul este compus din 135 deputați aleși prin vot universal.
Puterea executivă este dețin ută de președintele Generalitat din Catalu nia. Președintele este ales
de către Parlament și numit de regele Spaniei. Președintele este cel mai înalt reprezentant al
Generalitat și al statul ui spaniol în Catalu nia și, prin urmare, promulgă legile în numele regelui.
Președintele este, de aseme nea, șeful guvernului din Catalu nia, care direcționează și coordonează
și Comitetul executiv, organismul responsabil pentru acțiunile guvernului. Președintele are
puterea de a numi directori și prezidează toate reuniunile.
În conformitate cu articolul 95 din Statutul de Autonomie , Curtea Superioară este ce a mai înaltă
instanță din Catalu nia. Competențele Curții superioare includ cunoașterea resurselor și
procedurile în diversele ordine instituționale și de a proteja drepturile recunoscute de Statut. În

13
orice caz, este competentă în ordinele jurisdicționale sociale, civile, administrative și litigii.
Articolul 94 din Statut stabilește existența Consiliului de Justiție din Catalu nia, organul de
conducere a sistemului judiciar din Catalu nia. Consiliul este un organism descentralizat al
Consiliului General al Puterii Judiciare, fără a aduce atingere atribuțiilor acesteia.

Cap 2.

Geoeconomia este studiul aspectelor spațiale, culturale și strategice de resurse, cu scopul de a
obține un avantaj competitiv dur abil. Este o continuare a logicii geopoliticii, aplicate la epoca
globalizării. Geoeconomia este o direcție alternativă pentru studiul multidisciplinar al economiei.
Geoeconomia poate fi definit ă în două moduri diferite: ca relația dintre politica economic ă,
schimbările în putere și geopolitica națională (cu alte cuvinte, consecințele geopolitice ale
fenomenelor economice); sau ca și consecințele economice ale tendințelor în geopolitică și
puterea națională
Geopolitca este o teorie ce promovează ideea că po litica unui stat este determinată de situația sa
geografică .
Geoeconomia a apărut la sfârșitul secolului al XX -lea, având la bază geopolitica. În zilele
noastre, sistemul economic modial se restructurează, ca urmare a noilor relații economice și
politie dintre țările lumii. Geopolitica are scopul de a elimina diferențele dintre politica internă și
cea externă, dinre granițele naționale, economice și politice. Geoeconomia st udiază strânsa
legatură dintre politică, economie și mediul geografic.
Lumea în care trăim este într -o continuă schimbare, iar geoeconomia are un rol important în
promovarea ideilor economice și a strategiilor și politicilor statelor lumii.
Naționalismul catalan este o mișcare care pledează pentru recunoașterea personalității politice și
culturale din Catalu nia. Naționalismul catalan solicită, de asemenea, recunoașterea Cataluniei ca
națiune, bazată pe d repturile istorice din această regiune , istoria, limba și legea catalană. Unii
susținători ai naționalismului catalan apără ideea Cata luniei ca și națiune și, în același timp,
statutul de membru al statului spaniol, indiferent dacă în cadrul sistemului actual de regiuni
autonome sau în cadrul unui sistem federal. Alții propun o mai mare autonomie și auto -guvernare
și cetățenii trebuie să decidă dacă Catalunia ar trebui să devină independentă. Iar alții, care sunt
deja o majoritate de 57% din populația catalană, aspiră la autodeterminare și la independența
imediată a Cataluniei. Printre separatiștii sunt unii susținători ai independenței ș i unirea tuturor
teritoriilor catalane vorbitoare de limbă, așa -numitele țări catalane, inclusiv Valencia, Roussillon
și Insulele Baleare.
La 30 septembrie 2005, după mai mult de doi ani de negocieri, P arlamentul catalan a aprobat un
nou statut de autonomi e, cu o majoritate parlamentară largă, realizându -se astfel unul dintre

14
obiectivele principale stabilite în programul de guvernare. Aprobat de Congresul Deputaților și
Senatului, a intrat în vigoare după ce a fost ratificat de catalani prin referendum. Par tidul Popular
a făcut apel la Curtea Constituțională spaniolă făcând referire la 187 articole din statut. După
patru ani de așteptare, Curtea a emis hotărârea sa din 28 iunie 2010 privind declararea
neconstituționalității a 14 articole, declanșând diverse reacții în toate p artidele parlamentare
catalane.
Până de curând, puțini catalani și -au dorit independența deplină, dar criza economică dureroasă a
Spaniei a cunoscut o creștere puternică în sprijinul separării. Mulți catalani cred că regiunea
bogată plăte ște prea mult pentru Madrid și dă vina pe o mare parte din criza datoriilor spaniole
către guvernul central.
Mulți catalani nu se consideră spanioli, ci exclusiv catalani. Astfel de sentimente ridică
sprâncene în alte părți ale Spaniei, în Europa și în alte părți, dar sunt pe scară largă accept ate ca
fiind legitime în Catalu nia. Obiectivul cheie al pr incip alului partid politic din Catalu nia,
Convergència i Unió (CiU ), care a guvernat regiunea de mai bine de douăzeci de ani, este
obținerea unor niveluri mai înalte de autoguvernare. Se definește ca naționalist catalan (sau
catalanist) și se referă frecve nt la dreptul catalanilor la autodeterminar e politică. Cu sprijinul
acestui partid , Parlamentul Catalan a declarat acum paisprezece ani că nu va renunța la acest
drept.
Există în general trei argumente princ ipale pentru independența Catalu niei. Primul este că,
din moment ce cultura și limba catalană nu sunt nici înțelese, nici acceptate în Spania (și astfel
nici protejate, nici încurajate), cea mai bună cale de urmat este un stat independent. Acest lucru
rezultă din trei secole de discriminare l ingvistică și culturală, care a atins apogeul său sub
dictatura de 36 de ani a generalului Francisco Franco. Al doilea spune că o entitate politică bine
definită, cum ar fi Catalu nia, ar trebui să fie suficient de matură pentru a se guverna cu propria sa
voce în Uniunea Europeană sau în Organizația Națiunilor Unite pentru a aborda problemele
specifice acesteia. În cele din ur mă, există convingerea că, Catal nia ar fi mai bine în mod
economic prin separare. În special, susținătorii ultimului argume nt se refer ă la faptul că Catalu nia
plătește mult mai mult în trezoreria centrală a Spaniei decât se întoarce (în continuare denumită
aici dezechilibru fiscal) și birocrației excesive care rezultă din actualele aranjamente
administrative.
Argumentele econ omice sunt contestate. Unii cred că o Catalunie independentă nu ar fi
viabilă din punct de vedere economic; Alții susțin că nu are sens, având în vedere faptul că
globalizarea și Uniunea Europeană au dus la estomparea frontierelor .
Secesiunea ar însemna el iminarea dezechilibrului fiscal actual cu Spania, care a îngreuna t în mod
serios creșterea Catalu niei și pune în pericol performanțele economice viitoare. Aceasta ar
însemna, de asemenea, simplificarea birocrației excedentare actuale și o exprimare directă în
cadrul forumurilor internaționale.

15
Astăzi, Catalonia are cel mai înalt nivel de autoguvernare de care s -a bucurat de când dinastia
Bourbon a venit la putere cu trei secole în urmă. Guvernul autonom și Parlamentul au
responsabilități importante în domen ii precum educația și cultura, propriul sistem de sănătate,
poliția proprie etc.
Istoria lungă a centralizării spaniole a dus la catalani, spre deosebir e de alte regiuni ale Spaniei, la
evaluarea tradițională a inițiativei private, mai degrabă decât a statului, pentru a se dezvolta.
Acest lucru a condus la o regiune relativ bogată și dinamică din Spania .
Guvernul central din Spania controlează colectarea impozitelor și decide distribuirea veniturilor
fiscale în întreaga țară. Astfel, catalanii plătesc i mpozite la Madrid în schimbul cheltuielilor
publice din regiune. Diferența dintre ceea ce este plătit de regiune și ceea ce este recuperat sub
formă de cheltuieli publice este soldul fiscal, care poate fi pozitiv ("excedent fiscal" pentru
Catalu nia) sau ne gativ ("deficit fiscal" pentru Catalu nia). Calculul echilibrului fiscal nu este o
sarcină ușoară. Există dificultăți tehnice: Multe servicii publice care beneficiază cetățenilor
catalani nu sunt furnizate direct în Catalu nia, ci din Madrid (de exemplu, arm ată, ministere), iar
evaluarea acestora este complicată. De asemenea, guvernul central spaniol nu pare să pună la
dispoziție toate datele necesare, deși este obligat în mod teoretic să facă acest lucru conform unei
rezoluții a Parlamentului spaniol. Cu toa te acestea, un număr de studii în ultimii ani au estimat
balanța fiscală catalană cu Spania, arătând nu numai un deficit (adică plătește mai mult decât
primește înapoi), ci unul dintre cele mai mari din orice regiune din Uniunea Europeană.
Dezechilibrul fi scal a fost durabil în trecut datorită economiei relativ închise a Spaniei. Cu toate
acestea, nu este sustenabil în contextul globalizării. Catalonia nu va fi niciodată competitivă la
nivel mondial dacă trebuie să suporte o povară fiscală atât de mare. Com paniile catalane plătesc
taxe ridicate, doar pentru a primi puține servicii publice și investiții de infrastructură reduse.
Taxele înalte duc la reducerea competitivității regiunii, nivelul scăzut al investițiilor în
infrastructură scade productivitatea. N u numai că îngreunează creșterea economică și
modernizarea economiei catalane, ci și o sărăcăciune a cetățenilor catalani și le afectează
coeziunea socială și teritorială.
Astăzi, sub aspectul independenței, tratamentul fiscal inechitabil rămâne o problemă enormă
pentru Catalonia. Ca atare, aceasta trebuie abordată într -un mod deschis și informat. Din păcate,
acest lucru nu se întâmplă. Pe de o parte, mulți oameni par să fi pierdut simțul realității după
atâția ani de centralism permanent. Pe de altă parte, mulți politicieni și comentatori se tem să
vorbească deschis despre o problemă care a devenit "incorect din punct de vedere politic" în
Spania.
În orice caz, un lucru este clar: dezechilibrul fiscal este un argument cheie care sprijină
secesiunea. O Catal onia pe deplin independentă nu ar trebui să plătească impozite la Madrid, care
sunt investite în altă parte. În schimb, ar putea să le investească în beneficiul Cataluniei.
Este import ant de subliniat că, dacă Catalu nia ar fi un stat independent în cadrul Uniunii
Europene, aproximativ jumătate din teritoriul său ar fi desemnat ca zonă preferențială pentr u

16
Fondurile structurale ale Uniunii. Catalu nia este considerată în prezent de către Uniunea
Europeană ca fiind o singură entitate unitară și, prin urmare, având în vedere nivelul său general
de venit, nu este eligibilă pentru aceste fonduri.
Utilizarea resurselor naturale este indispensabilă pentru dezvoltarea economică și o țară care
dorește să crească va trebui să le obțină. Calea de a face acest lucru efi cient este prin intermediul
comerțului internațional, fără renunțarea la independența politică a unei țări mai mari. O temă
centrală în discursul economic anti -secesionist se bazează pe faptul că Spani a este piața
principală a Catalu niei. Astfel, detașarea din Spania ar duce la o catas trofă economică, deoarece
Catalu nia ar pierde piața principală. Defecțiunea în acest argument este că nu există niciun motiv
să se aștepte embargouri comerciale spaniole sau un boicot al produsel or catalane, în special în
contextul Uniunii Europene . În al doilea rând, cetățenii spanioli cumpără produse catalane din
cauza calității și prețului lor și nu pentru o anumită solidaritate națională spaniolă. Prin urmare,
atâta timp cât secesiunea nu duce la creșterea prețurilor sau la scăderea calității produselor
catalane, nu ar trebui să se producă pierderi de piață.
Criticii de secesiune pot susține pe bună dreptate că faptul de a face parte din Spania are sens
economic, deoarece permite Cataluniei să împartă costurile bunurilor pub lice ale militarilor,
reprezentanțelor diplomatice etc. între patruzeci de milioane de oameni în loc de șase milioane și
jumătate. Deși acest lucru este incontestabil, acesta are în vedere două fapte. În primul rând,
dezechilibrul fiscal regional uriaș ara tă că astăzi catalanii plătesc pentru aceste servicii de două
ori ceea ce ar plăti într -un stat catalan separat.
În concluzie, nu există un motiv economic obiectiv de a crede că un stat catalan ipotetic nu ar
trebui să fie viabil din punct de vedere economic.
În cele din urmă, succesul unui stat catalan va depinde de propriul guvern. Independența va fi
bună pentru catalani numai dacă statul catalan va putea să urmărească politici macroeconomice
solide care să favorizeze creșterea economică și bunăstar ea economică. Deși nu se știe cât de bine
poate guvernul catalan să își gestioneze economia, știm că performanța guvernului spaniol în
ultimul secol a fost în general slabă. Mai mult, întrucât independența ar însemna eliminarea
dezechilibrului fiscal menți onat anterior cu Spania, un stat catalan ar beneficia de un spațiu
semnificativ de manevră.
Creșterea comerțului internațional liber se referă în mod direct la viabilitatea economică a noilor
state. Globalizarea face ca independența Cataloniei să fie mai v iabilă, deoarece garantează
accesul la piețele internaționale. De asemenea, face ca secesiunea să fie mult mai de dorit pentru
sănătatea economiei sale, deoarece mai puține straturi birocratice ar spori competitivitatea
catalană pe piețele globale.
Catalon ia există în ciuda unui stat spaniol unitar și centralist care a încercat în mod repetat să -l
elimine ca o entitate culturală separată. În acest context, mișcarea naționalistă catalană de masă –
în special, de la sfârșitul încercării dictaturii lui Franco la genocidul lingvistic – s-a concentrat în
mod tradițional asupra promovării culturale și lingvistice. În același timp, a permis dezvoltarea

17
unei relații fiscale dăunătoare cu Spania. Anii cen tralizării permanente au atrofi at percepția
realității multor c atalani, făcându -i să accepte această relație administrativă ca fiind perfect
normală chiar și atunci când este împotriva intereselor lor. Astăzi, politicile centrate pe culturi
sunt insuficiente. Politicienii catalani trebuie să asigure continuitatea cult urii și a limbii, dar
trebuie, de asemenea, să informeze catalanii în mod deschis că plătesc un preț ridicat pentru a
face parte dintr -un stat spaniol unitar. Aceștia trebuie să -i facă pe toți cetățenii catalani conștienți
de faptul că, în numele unei soli darități discutabile, dezechilibrul fiscal actual conduce la o
investiție publică insuficientă care va afecta economia.
Pentru Catalunia, n oțiunea de independență acordă o importanță deosebită geografiei pent ru a
susține ideea că, aceasta, ar rămâne pentru puțin timp neatinsă de către instituțiile europene, dacă
se va separa de restul Spaniei.
Catalunia, regiune mediteraneeană și de frontieră, este avantajată de poziția sa geografică – un
factor important în puterea sa actuală. Dominația comercială a Barce lonei și decizia lui Franco de
a instala fabricile Seat aici, deoarece Fiat, partenerul tehnologic, a considerat această localizare ca
fiind una logică, datorită apropierii de Italia, atât pe cale maritimă, cât și pe uscat, au ramas în
istorie. Construirea primei linii feroviare Barcelona – Mataro, precum și a primei autostrăzi, au
reprezentat o investiție importantă în viitor. Alte regiuni nu au avut acest avantaj, cel al situării
geografice.
Geopolitica este un set de stări. Regiunile nu joacă, sunt jucat e. Timp de secole, Catalunia a
pierdut statutul ca actor politic inter național și nici nu există hartă pentru a ghida modul de
ansamblu a l viitorului stat catalan. Determinarea interese lor, orientări lor, strategii lor și pârghii lor
geopolitice catalane va fi esențială pent ru a asigura viabilitatea Catalu niei suverane și locul său în
arena internațională.
Spania este și va fi principalul partener comercial al Cataluniei, cel mai apropiat și important
vecin, cu care împarte infrastructura, bazinele hidrografice mari, secole de istorie comună și
strânse legături sociale. Un stat catalan cu Spania drept rival, ar î nsemna dificultăți și provocări.
Imediat după obținerea independenței, relațile cu Spania se vor transforma în mod necesar, într -o
politică iberică în care Portugalia ar trebui să joace un rol central. Fără o strategie care să
neutralizeze dezechilibrul iberic, statul catalan ar putea deveni un apendice spaniol fără mare
putere de decizie în zonele vitale. Portugalia nu se poate confrunta cu Spania și nici nu va sprijini
procesul suveranității, dar ar avea mult de câștigat în momentul în care Catalunia s -ar transforma
în stat pe cealaltă parte a peninsulei.
Andorra a menținut suveranitatea deplină a țării de –a lungul timpului datorită unei interacțiuni
inteligente cu Franța și Spania, via Vatican. Strategia Andorrei ar trebui să inspire geopolitica
dusă de Catalunia, consolidând importanța unei relații puternice cu Franța, ca o contrapondere la
influența economică, politică și socială inevit abilă a Spaniei asupra spațiului său. Franța este
cheia unui echilibru al puterilor în acest colț al Europei de Vest.

18
Uniunea Europeană este o „umbrelă” indispensabilă pentru Catalunia – un nou stat care solicită
recunoașterea europeană și rămânerea în Un iune. Poate că va exista o perioadă de tranziție, dar
vocația europeană a Cataluniei trebuie să fie totală și absolută.Uniunea Europeană ar rebui să
joace un rol cheie în a da credibilitate în interiorul și în exteriorul statului catalan.
Independenț a Cataluniei are sens din punct de vedere economic, în special în contextul
globalizării și al Uniunii Europene. Aceasta pentru că secesiunea ar garanta eliminarea
dezechilibrelor fiscale existente. O Catalunie independentă ar conduce la o administrație pub lică
mai mică și mai eficientă, iar un stat catalan ar avea în continuare acces la piețele internaționale
într-o lume a comerțului liber. În cele din urmă, independența deplină ar însemna o voce directă
în forurile internaționale care influențează atât de mult viața lor. Nici un referendum cu privire la
chestiunea independenței nu va fi un exercițiu pe deplin rațional.
Independența din Spania nu este doar o chestiune de economie sau de raționalitate
administrativă. Pro blemele de identitate, în Catalu nia și în a lte părți, sunt extrem de complexe.
Unii ar putea dori să facă parte din Spania chiar și cu u n tratament fiscal inechitabil. Alții ar putea
dori independență chiar dacă prețul este ridicat. Cu toate acestea, acest lucru nu neagă faptul că,
din punct de ved ere geoeconomic și geopolitic , independența nu ar fi numai viabilă, c i și avantaj
semnificativ econo mic.

19

CAPITOLUL 3. Studiu de caz: Turismul in Barcelona
3.2. Stadiul actual al turismului

Tip de cazare 2015 Barcelona Barcelonès Catalunya
Hoteluri 678 704 2.941
Locuri de persoana/Hotel 72.946 77.525 306.691
Campinguri 0 0 348
Locuri de persoana/C amping 0 0 268.842
Turism rural 0 0 2.367
Locuri de persoana/Turism rural 0 0 18.737
Tabelul x:
Sursa: Elaborare proprie bazata in date de pe IDESCAT.

20

Figura x: Migrația neta in Barcelona 2005 -2015
Sursa: IDESCAT

CAPITOLUL 4. Caz practic: Vacanța la Barcelona

21

Figura x: Tururi cu autobuzul turistic din Barcelona.
Sursa: Barcelona City Tour

22

Figura x: Turul de vest Turul de est
Sursa: Barcelona City Tour

4.2. Obiective turistice

23
Camp Nou

Camp Nou a fost deschis la 24 septembrie 1957, ziua patronului Barcelonei, la Mercè. Stadionul
deține aproape 100.000 de spectatori, ceea ce îl face cel mai mare din Europa, cu un rating de 5
stele de la UEFA. În plus, la Camp Nou, F.C. Barcelona are un muzeu vizitat de mai mult de un
milion de oameni în fiecare an, permițându -i să descopere secretele stadionului, să vadă stelele,
trofeele și memorabil iile asociate clubului și să viziteze FC BotigaMegastore, care vinde și banda
oficială a primei echipe Ca și alte produse de merchandisingBarça.

Casa Batlló

24

Casa Batlló este o altă capodoperă a lui Gaudi și a fost declarată Patrimoniului Mondial
UNESCO. Dacă îl vizitați, puteți vedea podul, acoperișul și apartamentul care a fost acasă familia
Batlló, decorat în stilul modernist al perioadei. Este una dintre cl ădirile care formează așa –
numitul "Bloc de Discord".
Casa Milà "La Pedrera"

25
Casa Milà, cunoscută sub numele de la Pedrera ("cariera"), este o altă capodoperă a lui Antoni
Gaudi și a fost ultima lucrare civilă a arhitectului, construită între 1906 și 191 2. Dacă o vizitați,
veți putea vedea unul A apartamentelor, mobilate în stilul timpului, accesul la mansardă (acolo
unde există o expoziție asupra lucrării lui Gaudi) și terasa de pe acoperiș, unde veți găsi
faimoasele coșuri de fum în formă de războinici medievali și veți putea să vă bucurați Priveliști
uluitoare asupra Passeig de Gràcia.
EstadiOlímpic

Stadionul a găzduit ceremonia de deschidere și de închidere a Jocurilor Olimpice din 1992 și
evenimentele de atletism ale Jocurilor. Dacă priviți cu aten ție, puteți vedea sprijinul pe care
flacăra olimpică a aprins pentru a marca deschiderea Jocurilor.
Mercat de La Boqueria

26

Mercat de Sant Josep, cunoscut mai popular ca "La Boqueria", se află pe Ramblas. Pe lângă
faptul că este una dintre cele mai cunosc ute atracții turistice din Barcelona, este, de asemenea,
foarte populară pentru localnici, deoarece este, de fapt, una dintre piețele alimentare municipale
ale orașului.
Mirador de Colom

27
Acest monument de fier, de 50 de metri înălțime, comemorează viz ita acordată lui Columb lui
"Monarhii Catolici" (Regina Isabella I a Castiliei și a Regelui Ferdinand al II -lea din Aragon),
după ce sa întors de la prima călătorie în America. Turnul poate fi vizitat și oferă un punct
avantajos pentru a vă bucura de prive liști uimitoare ale Barcelonei și Mediteranei.
MNAC

Muzeul Național de Artă din Catalonia (MNAC) este unul dintre cele mai importante muzee ale
orașului, datorită calității și diversității operelor sale și datorită faptului că găzduiește cea mai
bună col ecție de picturi murale din lume. Aici puteți contempla lucrările artistilor spanioli și
europeni renumiți, precum El Greco, Velázquez, Goya, Canaletto, Rubens, Sisley și Rodin.
Park Güell

28

Parcul Güell este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Gaudi, locul perfect pentru o
plimbare, bucurându -se de caracteristicile naturale ale dealului pe care se află și de elementele
adăugate de arhitect. Simbolul parcului este dragonul care prezi dează scara de la intrarea
principală. Este acoperit în stilul semnăturii lui Gaudí, care folosește piese de piese diferite,
pentru a decora sculpturile. Gaul lui Gaudi este cu siguranță unul dintre cele mai populare
suveniruri din Barcelona, alături de o statuetă a SagradaFamília.
PobleEspanyol

29

PobleEspanyol ("satul spaniol"), o lucrare de arhitectură creată pentru Expoziția Internațională
din 1929, a fost proiectată să fie temporară și demolată după expoziție. Cu toate acestea,
popularitatea sa însemna că a fost conservată. Este un imens "colaj" al arhitecturii spaniole,
răspândit în cele 117 clădiri în care se află: atelierele de artizanat, magazine și restaurante.
Intrarea este o reproducere exactă a porților zidurilor orașului Ávila, iar celelalte clădiri sunt
reproduceri ale construcțiilor em blematice ale altor orașe și orașe spaniole.
SagradaFamília

Templul Basílica i Expiatori de la SagradaFamília, pentru ai da numele său complet, este fără
îndoială cel mai faimos și monument al Barcelonei. Proiectul a fost inițiat datorită unei inițiativ e
private a lui JosepMaríaBocabella, un librar dintr -o familie de imprimante. Gaudi și -a început
activitatea în calitate de arhitect în biserică în 1883, când avea 31 de ani. A lucrat la
SagradaFamília de mai bine de 40 de ani și chiar a ajuns să locuiască acolo până când a fost

30
condus de un tramvai în 1926. Planurile lui Gaudi erau extrem de ambițioase, dar numai el putea
construi absida și Fața Nașterii, în Un stil naturalist pe partea estică a clădirii. Fața de Pasiune, pe
de altă parte, este decorată cu sculpturi de JosepMaríaSubirachs într -un stil foarte diferit față de
cel naturalist folosit de Gaudi, dar care descrie subiectul indicat de arhitect.