185REALIZĂRI DIRECTE ȘI INDIRECTE ALE ACTELOR VERBALE EXPRESIVE ÎN LIMBA ROMÂNĂ RAMONA -MARIA NECULA Școala doctorală a Facultății de Litere… [612444]

185REALIZĂRI DIRECTE ȘI INDIRECTE ALE
ACTELOR VERBALE EXPRESIVE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
RAMONA -MARIA NECULA
Școala doctorală a Facultății de Litere ,Universitatea din București
1.Precizări preliminare
Pornind de la contribuțiile lui J. L. Austin (Austin 1962) și John R. Searle (Searle
1976), ale căror variante de clasificare a actelor verbale asigu ră cadrul teoretic al cercetării de
față, ne propunem în cele ce urmează să descriem în ansamblu clasa expresivelor, prin
intermediul cărora locutorul își exprimă atitudinea față de comportarea celorlalți sau față de
evenimente care îi privesc. Se consider ă că această categorie de acte de vorbire contribuie
decisiv la dinamica relațiilor interumane, reflectând existența unei laturi afective și atitudinale
a comunicării, de o importanță cel puțin egală cu aceea a componentei strict informative.
Analiza pragm atică a contextelor în care apar acte de limbaj expresive face posibilă
delimitarea a două modalități de performare, pe care le vom ilustra pe parcursul lucrării, și
anume: o manieră directă sau explicită (considerată prototipică), prin care vorbitorul își
exprimă clar și nemijlocit atitudinea sau sentimentele față de interlocutor, și una indirectă sau
implicită (considerată neprototipică), obținută prin mecanisme specifice ale indirecției.
Studierea unor aspecte precum ponderea realizărilor directe în rapo rt cu cele indirecte sau
specificul performărilor indirecte are relevanță în interpretarea comportamentului pragmatic al
vorbitorilor, căruia i se atribuie adesea un caracter strategic.
În corpusul vizat sunt incluse, în primul rând, acte de limbaj expres ive autentice,
selectate din transcrierile unor interacțiuni verbale spontane, majoritatea exemplelor folosite
provenind fie din corpusurile de română vorbită elaborate până în prezent, fie din discursuri,
convorbiri, interviuri și alte specii jurnalistice publicate în presă și pe internet. La acestea se
adaugă acte verbale expresive de tip non -autentic din literatura română, a căror pondere se
dorește a fi limitată, astfel încât să apară în prim -plan secvențele de comunicare atestată, reală.
Atragem atenți a asupra faptului că, deși sunt utile în egală măsură pentru a susține observațiile
conținute în studiul de față și pentru a ilustra anumite chestiuni teoretice, cele două categorii de
exemple corespund unor contexte comunicative diferite, al căror specifi c se co nturează pe
parcursul analizei.
2.O privire de ansamblu asupra clasei expresivelor
Întrucât principala premisă a acestei lucrări o constituie conștientizarea rolului pe care
îl au actele verbale expresive în dinamica relațiilor interumane, sunt ne cesare câteva observații
privind natura specială a expresivelor în raport cu celelalte clase de acte de limbaj.
În primul rând, avem în vedere scopul ilocuționar al actelor de vorbire din categoria
expresivelor de a exprima o stare psihologică, fapt din c are derivă participarea acestora la
realizarea comunicării de ordin afectiv. O altă particularitate importantă a actelor verbaleProvided by Diacronia.ro for IP 86.125.31.80 (2020-06-26 07:39:01 UTC)BDD-V865 © 2010 Editura Universității din București

186expresive o constituie caracterul eterogen manifestat în interiorul clasei, trăsătură pe care
definiția o sugerează, iar contex tele ilustrative o confirmă. Înțelese ca acte de limbaj prin
intermediul cărora se exprimă o gamă largă de atitudini (bucurie, entuziasm, admirație,
compasiune ș.a.m.d .) determinate de o proprietate sau acțiune a emițătorului sau a receptorului,
actele exp resive sunt la rândul lor de mai multe tipuri. Forța ilocuționară a acestor acte poate fi
explicitată prin anumite verbe performative, precum: „a mulțumi”, „a se scuza”, „a deplânge”, „a
complimenta”, „a ura bun venit”, care trimit la subtipurile din inter iorul clasei (Săftoiu 2007: 53).
O posibilă manieră de prezentare a acestor subtipuri este circumscrierea lor în cadrul
unor perechi alcătuite din actul verbal expresiv conotat pozitiv sau cu un conținut semantic
favorabil și corespondentul negativ al ace stuia, conotat depreciativ. Perechile astfel rezultate
grupează subtipurile de acte de vorbire expresive după cum urmează: compliment vsinsultă,
mulțumire vsreproș, felicitare vsacuzație, urare vsimprecație. Se adaugă, însă, la aceste
perechi, alte cât eva subtipuri de acte de limbaj expresive, precum scuza sau blestemul, pentru
care găsirea unui corespondent este problematică, acest fapt demonstrând simetria parțială a
perechilor alcătuite și insuficienta stabilitate a soluției propuse, căreia i se pot aduce oricând
amendamente și pe care nu dorim să o absolutizăm. Diferențierea expresivelor pozitive de cele
negative corespunde distincției care se face în literatura de specialitate între conceptele de
„face flattering acts” sau „face enhacing acts” (în t raducere, „acte verbale măgulitoare”) −
notate „FFA” și „face threatening acts” („acte verbale amenințătoare”) − notate „FTA”
(Kerbrat -Orecchioni 2001: 134).
Precizăm, în această ordine de idei, faptul că în cele ce urmează nu ne propunem o
prezentare exh austivă a clasei actelor expresive, întrucât vor fi punctate doar acele subtipuri
considerate mai importante în raport cu frecvența și totodată mai relevante pentru urmărirea
relației dintre varianta directă sau prototipică și cea indirectă sau neprototipi că, urmând ca
întregul tablou să fie completat în studii viitoare. Pentru moment, subclasa „FFA” va fi
ilustrată prin compliment, laudă, autolaudă, felicitare, urare, mulțumire, scuză, iar subclasa
“FTA” va fi ilustrata prin exemple de insultă. Transcriem, în continuare, exemple
corespunzătoare pentru aceste subtipuri de acte verbale expresive, precedate de posibile
formule de definire a acestora:
2.1. Complimentul –intervenția prin care se înțelege, în sens larg, „un cuvânt de
laudă, de măgulire, care exp rimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de
considerație” ( DEX 1998). Ca act de vorbire, complimentul este definit în studiile d e
pragmatică după cum urmează: „ A compliment is a speech act which explicitly or implicitly
attributes credit to someone other than the speaker, usually the person addressed, for some
‘good’ (possession, characteristic, skill etc.) which is positively valued by the speaker and the
hearer” (Holmes 1986: 485). Corespunde acestor încercări de definire un exemplu de tipu l:
(1) C:ești frumoasă și ca mireasă ești superbă, eu nu știu ce …(IVII: 360 )
2.2. Lauda –act verbal expresiv de aceeași natură cu actul verbal de a complimenta
(atribuie o calitate interlocutorului, față de care vorbitorul își exprimă aprecierea), de care se
diferențiază prin faptul că este realizat în absența destinatarului, în timp ce complimentul
presupune coprezența emițătorului și a receptorului. Un exemplu prototipic de laud ă poate fi
considerat următorul :
(2) A:e o_am –așa așa am simțit -oși eu o perfecționistă ↓ o ambi[ țioasă (IVLRA : 106)Provided by Diacronia.ro for IP 86.125.31.80 (2020-06-26 07:39:01 UTC)BDD-V865 © 2010 Editura Universității din București

1872.3. Autolauda –act verbal de tip expresiv, derivat din subtipul anterior; prin
performarea autolaudei vorbitorul atribuie propriei persoane anumite cali tăți, ca în exemplul de
mai jos :
(3) În Franța sunt foarte respectat! …(http://theinvestor.ro )
2.4. Felicitarea –act de limbaj expresiv prin care un vorbitor adresează
interlocutorului său cuvinte de laudă pentru un succes obținut sau urări de fericire cu pri lejul
unui eveniment important, iar această intervenție îi face plăcere vorbitorului vizat. Respectă
această descriere actul verbal din următoarea secvență comunicativă:
(4) D:trebuie să recunosc din toată inima că munca de gospodar a dumneavoastră se
cunoaște și vă feliCIT. (IVLRA : 207)
2.5. Urarea –act de vorbire expresiv prin care vorbitorul adresează cuiva o dorință de
bine, cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune; echivalează cu a închina în
sănătatea cuiva, un context ilustrativ pu tând fi considerat cel de mai jos:
(5) C:în primu rând, să-ți dea Dumnezeu mult noroc (IVII: 356)
2.6. Mulțumirea –actul expresiv prin performarea căruia vorbitorul își exprimă
recunoștința față de interlocutor pentru o acțiune pe care acesta din urmă a realizat -o în
beneficiul său, ca în secvența de interacțiune redată în continuare:
(6) C:domnule primar niculae onțanu vă mulțumim foarte mult pentru prezența la
emisiune ↑(IVLRA : 209)
2.7. Scuza -act verbal din clasa expresivelor, prin intermediul căruia vorbitorul își
exprimă regretul în legătură cu un fapt petrecut, asumându -și direct sau indirect
responsabilitatea pentru acesta; scuza este considerată un act reparator, de tipul „FFA”,
valorizant pentru destinatar, și este interpretat drept reacț ie la un „FTA” precedent al
emițătorului (Kerbrat -Orecchioni 201 : 134 ). Următorul context ilustrează mecanismul de
performare a unei scuze:
(7) Iartă că scriu foarte rău , nu-mi este bine…. (E-V:60)
2.8. Insulta –act verbal expresiv conotat negativ, pla sat la polul opus complimentului;
prin performarea insultei, vorbitorul realizează o formă de agresiune simbolică a
interlocutorului, a cărui imagine de sine este astfel prejudiciată. Intervenția marcată în
contextul de mai jos constituie un posibil exempl u de insultă prin care meritele interlocutorului
sunt minimalizate:
(8) Să nu mai vină toți aventurierii și toți veneticii să ne dea lecții! De «gauleiteri »din
ăștiasuntem sătui până în gât! (CVT: 4)
În paginile următoare vom analiza o serie de contexte în care apar acte verbale din
categoria expresivelor, pentru a arăta eventualele diferențe între modalitatea directă de
realizare a acestora și cea indirectă și pentru a interpreta mecanismele care stau la baza
fiecăreia dintre variantele de performare pos ibile.Provided by Diacronia.ro for IP 86.125.31.80 (2020-06-26 07:39:01 UTC)BDD-V865 © 2010 Editura Universității din București

1883.Aspecte privind performarea directă sau indirectă a actelor expresive
În capitolul anterior am propus ordonarea subtipurilor din interiorul clasei expresivelor
după criteriul semantic, prin care se pune în lumină polaritatea de sens a acestora, întrucât
unele dintre ele sunt conotate pozitiv, în timp ce altele sunt mai degrabă încărcate de valori
negative. Clasificarea actelor de limbaj expresive se poate realiza, însă, și în funcție alți
parametri, între care și maniera directă, respectiv indir ectă de realizare.
Construcția indirectă se obține, cel mai adesea, realizând actul verbal avut în vedere
prin intermediul altuia, ceea ce înseamnă că forța ilocuționară a unui anumit act de limbaj se
poate exprima și prin manevrarea unor structuri lingvi stice nespecifice acelui act. Justificate
prin rațiuni dintre cele mai diverse, de la cele de ordin psihologic, la cele sociologice (activate
în cazul tabu -urilor sociale), actele de vorbire indirecte se disting de cele realizate în manieră
directă prin fa ptul că au capacitatea de a reduce obligația interlocutorului la un anumit tip de
reacție. În general, alegerea unor mijloace indirecte de realizare a actelor verbale poate fi pusă
în legătură cu abordarea de către emițător a unui comportament strategic în interacțiune, menit
să asigure atingerea anumitor scopuri comunicative.
Acceptând ideea că, în afara realizării prototipice, există și o a doua manieră de
formulare a actelor verbale expresive, se pune problema recunoașterii acelor contexte care
presupun un mecanism de implicitare sau care folosesc mărci de „împrumut”. Majoritatea
procedeelor identificate în realizările implicite ale actelor expresive se înscriu în sfera
mecanismelor ad -hoc de obținere a variantei indirecte a acestor acte de vorbire, nepu tându -se
vorbi, ca în cazul altor acte de limbaj, despre mijloace tipice de exprimare indirectă a forței
ilocuționare (Ionescu -Ruxăndoiu 2003: 30).
Pentru a sublinia diferențele de structură care intervin între actele verbale expresive
realizate direct și cele bazate pe procedee specifice indirecției, dar și pentru a trasa unele
direcții în stabilirea inventarului procedeelor de performare indirectă, vom discuta în paralel
construcții tipice pentru cele două situații.
3.1. Complimentul , în forma sa canonic ă, transmite aprecieri pozitive ale
complimentatorului cu privire la interlocutorul angajat în schimbul verbal, exprimate în
manieră explicită, directă, ca în exemplul de mai jos în care se remarcă prezența unor adjective
conotate favorabil în construcții sintactice cu predicat nominal:
(9) A:Constat că oral sunteți mult mai tranșant decât în scris. În scris sunteți foarte
echilibrat, aveți un simț al măsurii… (MT: 53)
De cealaltă parte, maniera indirectă de realizare a complimentelor constă în folosirea
tiparului interogativ devenit în mai multe limbi mijloc convenționalizat de exprimare a
solicitărilor și exploatat în mod ocazional pentru performarea indirectă a actelor verbale
expresive, fapt demonstrat de exemple precum următorul, în care interogația funcționează ca
declanșator de presupoziții:
(10) Domnule Grigore Vieru, cum e să trăiești fiind un simbol?
(www.grigorevieru.md )
Contextul (10) corespunde unei interogații propriu -zise, formulate astfel încât să
declanșeze presupoziția care stă la baza complimentului: Sunteți un simbol.
Au fost semnalate, de asemenea, contexte în care complimentul se realizează indirect
prin apelul la un tipar exclamativ al frazei, pentru exprimarea forței ilocuționare a aces tui act
de vorbire fiind „împrumutată” forța altor subclase de acte verbale, ca în următorul exemplu,
aparent construit ca un îndemn, dar putând fi interpretat cu valoare de compliment:Provided by Diacronia.ro for IP 86.125.31.80 (2020-06-26 07:39:01 UTC)BDD-V865 © 2010 Editura Universității din București

189(11) Victor (…) rămâi pe ecrane, avem nevoie de voci precum a ta! (www.ciutacu.ro )
Forța ilocuționară a complimentelor poate fi exprimată indirect și prin manipularea
valorilor pe care le au anumite categorii morfologice, fiecare cu particularități proprii.
Modurile și timpurile verbale, precum și unele clase de verbe, cum sunt modalele pot servi, de
pildă, la formularea complimentelor implicite, ca în exemplul:
(12) A:Trebuie să fii om bun, nu trage el la fitecine…
B:Firește, coconiță; simte câinele; are instinct. (ILCm : 352)
3.2. Lauda , de asemenea, prezintă atât varianta directă de realizare, cât și pe cea
indirectă. Din punctul de vedere al ponderii celor două tipare în interacțiunile verbale studiate,
se constată preferința pentru exprimarea non -ambiguă a laudei, prin care emiț ătorul atribuie în
mod neechivoc destinatarului laudei anumite calități, de ordin concret sau abstract, apelând, ca
și în cazul complimentelor, la structuri lexicale conotate apreciativ:
(13) Cu scriitorul Druță am cele mai frumoase relații și nu oboses c niciodată să repet că
este dăruit cu har de la Dumnezeu, că este cel mai important scriitor basarabean și
unul dintre cei mai de seamă scriitori români. (www.grigorevieru.md )
Au fost semnalate, însă, și contex te comunicative în care exprimarea aprecierii față de
interlocutor are la bază o serie de inferențe, pentru a căror decodare este solicitată competența
pragmatică a celui care receptează mesajul. Este cazul următorului exemplu, în care lauda se
realizează mai degrabă indirect decât direct, prin antrenarea implicaturilor conversaționale și
integrarea acestora într -o construcție cu caracter elaborat:
(14) Dacă politica românească ar avea vreo sută de Cristian Preda, ne -am recăpăta cu
toții gustul pentru vi ața publică (…) Proximitatea lui cordială și eficientă rămâne
pentru mine un privilegiu. (www.cristianpreda.ro )
3.3. Autolauda permite emițătorului să atribuie propriei persoane anumite calități,
acest act verb al putându -se realiza în egală măsură în mod direct și indirect. Corespund
variantei directe de realizare a laudei următoarele replici:
(15) Sunt angajatul particular perfect , n-am nici o valență de antreprenor, nu vreau decât
să fiu lăsat în pace să mă bucur de meseria și de familia mea. Am o nevastă
extraordinară și un copil minunat , pentru care merita să fac orice sacrificiu; și fac
destule. Sunt extraordinar de deștept și îngrozitor de arogant. Am și motive: dincolo
de faptul că, indiferent de ce mă apuc, sunt cel mai bun, dacă mă uit în spate nu văd
altceva decât un mare hău. (www.ciutacu.ro )
În interpretarea și comentarea interacțiunilor în care apar autolaude, trebuie avută în
vedere următoarea particularitate a acestui subtip de act de limbaj exp resiv: performarea
autolaudei presupune asumarea încălcării, într -o anumită măsură, a maximelor
comportamentului verbal politicos, care implică abordarea unei atitudini modeste în relația cu
interlocutorul. Acest fapt poate să explice adoptarea de către em ițător a unei atitudini
autoironice, ca în cazul de mai sus. Resimțirea unor eventuale dezavantaje ale performării
acestui act de limbaj justifică, totodată, și opțiunea pentru realizările indirecte non -ironice, de
tipul:Provided by Diacronia.ro for IP 86.125.31.80 (2020-06-26 07:39:01 UTC)BDD-V865 © 2010 Editura Universității din București

190(16) Nu există o mai mare recomp ensă pentru un poet decât respectul și dragostea
pentru osteneala sa poetică. Iertați -mi, vă rog, nemodestia, dar eu nu m -am aflat
niciodată în criză vizavi de aceste valori populare . Cărțile mele s -au tras întotdeauna
și se trag și azi, în sărăcia materia lă în care ne zbatem, în mari tiraje. Și întotdeauna
au fost solicitate…. (www.grigorevieru.md )
3.4. Felicitarea , față de celelalte subtipuri de acte verbale expresive analizate ,atrage
atenția prin faptul că pare a se realiza exclusiv în manieră directă. Interacțiunile verbale din
care se constituie corpusul studiat reflectă strict contexte în care apar felicitări explicite, ca în
exemplele:
(17) Felicitări celor care au avut inițiativa organizării acestui fo rum.
(www.presidency.ro )
3.5. Urarea, asemenea felicitării, se realizează − în contextele studiate − în special în
forma ei explicită, prin care emițătorul adresează în mod direct unui interlocutor („in
presentia” sau „in absentia”) o dorință de bine, ca în secvența comunicativă redată mai jos.
Setul complet de exemple pe care le oferă corpusul studiat ilustrează o mare varietate a
construcțiilor prin care se realizează urarea, elementele comune constituindu -le tip arul sintactic
exclamativ și prezența unor verbe performative specifice:
(18) B:și eu vă mulțumesc foarte mult ↑și#cu ocazia zilei naționale le doresc la toți
locuitorii sectorului doi ă┴le adresez urarea de la mulți ani [să fie cu toții
sănătoși ↑(IVLRA: 209)
Un aspect inedit privind folosirea urărilor în conversație îl constituie posibilitatea de a
face apel la tiparul de construcție a acestui act de limbaj pentru a exprima, însă, intenții
comunicative contrare adresării unei dorințe de bine interl ocutorului. Astfel, urările ajung să
dobândească valori semantice nespecifice, se încarcă de conotații negative pe care în mod
obișnuit le exclud și funcționează similar imprecațiilor, în virtutea unor mecanisme
asemănătoare celor pe care se bazează și pro cedee de stil precum antifraza. Această utilizare
corespunde unor contexte de tipul:
(19) Să trăiască cât de mult poate trăi un om, (sigur, cât mai departe de Cotro ceni!) și să
aibă parte de tot „ binele” pe care ni l -a dat în acești ani bleste… hm, de gr ație. Pe
rând ori la grămadă, nici u n „bine” să nu -i scape. La multi ani, dar în afara
politicii! (www.ciutacu.ro )
3.6. Mulțumirea, urmărită în contextele comunicative de care dispunem, prezintă doar
varianta directă ;fără a exclude posibilitatea de a exprima mulțumirile în manieră indirectă,
redăm în continuare doar unul dintre numeroasele exemplele canonice înregistrate în corpus,
cu precizarea că toate acestea ilustrează în mare măsură caracterul convențional al ac estui act
verbal, despre care se consideră că se înscrie în seria de acte de limbaj puternic ritualizate, a
căror stereotipie vorbitorii o conștientizează:
(20) Vă mulțumesc mult pentru că v -ați rupt dintr -o zi de weekend să schimbăm câteva
idei legate d e educație. (www.presidency.ro )Provided by Diacronia.ro for IP 86.125.31.80 (2020-06-26 07:39:01 UTC)BDD-V865 © 2010 Editura Universității din București

1913.7. Scuza , percepută ca act de limbaj de tip reparator, valorizant pentru destinatar, are
rolul de a compensa prejudiciul unui act verbal amenințător anterior sau al unei acțiuni
negative asupra interlocutorului. Atât realizarea directă cât și cea indirectă sunt posibile în
cazul scuzei. Corespund primei variante exemplele de mai jos, a căror structură lingvistică
oarecum clișeizată conține un verb prototipic la indicativ prezent sa u la imperativ și referirea la
prejudiciu:
(21) Iertați -mă, am greșit numele Dvs. (ochii și neatenția) în ceea ce am scris adineauri.
Îmi cer încă o dată scuze. (www.ciutacu.ro )
Structura lingvistică a scuzelor r ealizate în manieră indirectă păstrează elementele care
trimit la prejudiciu, în timp ce verbele performative specifice sunt suprimate, pentru decodarea
forței ilocuționare fiind necesare demersuri inferențiale asumate de către destinatar. Încadrăm
în cate goria scuzelor realizate implicit, actele verbale de tipul celui marcat din următorul
context:
(22) Mai nu îndrăznesc a -ți scrie, atâta mi -e teamă că vei fi supărat pe mine pentru că
nu ți -am scris până acum . Nu voi deloc să mă dezvinovățesc, căci în ade văr nu sunt
vinovată; adevărata cauză e că, întâi , n-am avut timp liber, a doua, am fost trei
săptămâni bolnavă. (E-V:57)
3.8. Insulta, fiind un act verbal expresiv din categoria celor conotate depreciativ,
prezintă consecințe negative asupra interlocuto rului, constând în minimalizarea imaginii
celuilalt în contrast cu imaginea pozitivă pe care individul tinde să o construiască propriei
persoane. Componenta amenințătoare pe care o presupune insulta se reflectă atât în varianta
prototipica de realizare, câ t și în eventualele utilizări indirecte, cu caracter strategic.
Transcriem, în continuare, un exemplu de insultă formulată explicit:
(23) În comunism s -au întâmplat lucruri grave, iar persecutarea întregului strat de
deasupra, nu numai din punct de ve dere politic, a răsturnat toate valorile. Au venit
ăia mai răi, mai tâmpiți, cocoșații și gușații. (www.evz.ro )
La acesta se adaugă exemplele de insulte formulate indirect, care se bazează pe
declanșarea unor presupoziți i cu încărcătură semantică defavorabilă la adresa interlocutorului,
ca în contextul următor, în care se observă și apelul la interogația de tip retoric, a cărei prezență
semnalează intenția ironică a emițătorului:
(24) De-mi voi aduce vreodată aminte de d-ta, fii sigură că va fi fără ură (…) urându -te
ți-aș da o valoare pe c are o femeie de ușurința dumital e n-o merită. (…) Nu crede
că-ți fac imputări. Ce imputări se pot face unei femei ușoare? (E-V:47)
4.Concluzii
Fiecare dintre actele verbale exp resive indirecte solicită, în grade variabile, competența
comunicativă a participanților la interacțiune, întrucât interpretarea corectă a realizărilor
indirecte presupune cunoașterea și aplicarea unor mecanisme specifice de decodare a
enunțurilor care au la bază implicaturi. Performarea indirectă a unuia dintre actele de limbaj
expresive corespunde adesea încălcării voite a maximelor conversaționale, înscriindu -se astfel
într-un comportament lingvistic cu un pronunțat caracter strategic.
Reușita actelor ex presive − mai ales a celor implicite − este asigurat ă de ceea ce putem
considera unul dintre principiile fundamentale de funcționare a oricărui act verbal indirect și nu
numai: împărtășirea de către interlocutori a unui fond comun de informații și cunoștin țeProvided by Diacronia.ro for IP 86.125.31.80 (2020-06-26 07:39:01 UTC)BDD-V865 © 2010 Editura Universității din București

192lingvistice și extralingvistice și asumarea de către aceștia a normelor pe care le reglementează
principiul cooperării în comunicare –„În cazul actelor indirecte de limbaj, locutorul comunică
auditoriului mai mult decât spune efectiv, bazându -se pe un fond de cunoștințe comune, de
natură atât lingvistică cât și nonlingvistică, dar și pe aptitudinile generale de raționalitate și de
inferență ale auditoriului” (Moeschler 1999: 193 ).
Având în vedere un alt principiu funcțional conform căruia maniera indire ctă de
performare este actualizată atunci când actului verbal corespunzător i se asociază un potențial
amenințător, se pune problema în ce ar consta eventualul pericol al formulării explicite a unora
dintre actele expresive cum este, de pildă, complimentul . Netransmițând informații
dezagreabile, complimentele se prezintă, cel puțin în mod aparent, ca acte verbale fără caracter
intrinsec amenințător, în cazul cărora nu este necesară varianta indirectă. Totuși, contextele
clasate în studiul de față în seria c omplimentelor implicite contrazic așteptările inițiale, arătând
că, deși nu există o componentă propriu -zis negativă în realizarea acestui act de limbaj,
negocierea sensului și mai ales diminuarea răspunderii emițătorului și/ sau a receptorului sunt
aspect e care intervin în mod considerabil în mecanismul de producere și receptare a mesajelor
prin care sunt exprimate emoții.
SIGLE. SURSE DE MATERIAL. REFERINȚE DE PE INTERNET
CVT =Vadim -Tudor, Corneliu, Discursuri parlamentare [suport electronic] .
DEX =Dictionarul explicativ al limbii române , editia a II -a, București, Academia Română, Institutul de
Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic , 1998 .
E-Vv=Corespondență Mihai Eminescu: Scrisori Mihai Eminescu către Veronica Micle, București,
Biblioteca Academiei Române, 2009 .
ILCm =Caragiale, I.L., 1971, Momente și schițe, Iași, Junimea
IVLRA =Iones cu-Ruxăndoiu, Liliana (coord.) ,Interacțiunea verbală în limba română actuală. Schiță de
tipologie (corpus) , București, Editura Universității din București , 2002.
IVII=Ionescu -Ruxăndoiu, Liliana (coord.), Interacțiunea verbală, aspecte teoretice și aplicative
(corpus IV II), București, Editura Universității din București , 2007.
MT =Tatul ici, Mihai; Titus Popovici ,Nemuritorii, București, Editur a Privirea , 2005.
http://www.ciutacu.ro http://www.grigorevieru.md
http://www.presidency.ro http://www.presidency.ro
http://www.theinvestor.ro http://www.evz.ro
http://www.cristianpreda.ro
BIBLIOGRAFIE
Austin, John Langshaw, 2005, Cum să faci lu cruri cu vorbe , București, Editura Paralela 45.
Brown, Penelope, Stephen Levinson, 1987, Politeness: Some Universals in Language Uses –Studies in
Interactional Sociolinguistics 4 , Cambridge, Cambridge University Press.
Coulmas, Florian (ed.), 1981, Conver sational routine: Explorations in Standardized Communication
Situations and Prepatterned Speech, New York: Mouton, The Hague.
Fussel, Susan, 2002, The Verbal Communication of Emotions , Mahwah New Jersey, Lawrence Erlbaum
Associates Publishers.
Goffman, Erv ing, 1976, Interaction Ritual. Essays in Face to Face Behavior, Garden City, New York,
Doubleday et Co.
Golato, Andrea, 2005, Compliments and Compliment Responses. Grammatical Structure and Sequential
Organization, Amsterdam/ Philadelphia, John Benjamins.
Holmes, Janet, 1986, “Compliments and compliment responses in New Zealand English”,
Anthropological Linguistics , vol. 28, no. 4, p. 485 −508.Provided by Diacronia.ro for IP 86.125.31.80 (2020-06-26 07:39:01 UTC)BDD-V865 © 2010 Editura Universității din București

193Holmes, Janet, 1996, „ The role of Compliment s in Female -Male Interaction”, î n Maybin, Mercer (eds.)
1996: 32 -38.
Ionescu -Ruxăndoiu, Liliana, 2003, Limbaj și comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică,
București, Editura All Educational.
Ionescu -Ruxăndoiu, Liliana, 1999, Conversația: structuri și strategii. Sugestii pentru o pragmatică a
românei vorbite , București , Editura All.
Ionescu -Ruxăndoiu, Liliana, Mihaela Mancaș, Gabriela Pană Dindelegan, Angela Bidu -Vrănceanu,
Cristina Călărașu, 2005, Dicționar de științe ale limbii , București, Editura Nemira.
Kerbrat -Orecchioni, Catherine, 2001, Les actes de langage dans le discours. Thé orie et fonctionnement,
Paris, Nathan Université.
Levinson, Stephen, 1983, Pragmatics , Cambridge, Cambridge University Press.
Maybin, Janet, Neil Mercer, 1996, Using English from conversation to canon , New York, Routledge.
Taylor and Fra ncis Group.
Manes, Joan ,Nessa Wolfson, 1981, „ The compliment formu la”, in Coulmas (ed.) 1981: 115 −132.
Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), 2002, Aspecte ale dinamicii limbii române actuale , Bucureș ti,
Editura Universității din București.
Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), 2007, Limba română −stadiul actual al cercetării. Actele celui de
al VI -lea Colocviu al Catedrei de limba română (29 -30 nov.2006), București, Editura Universității
din București.
Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), 2005, Limba română. Structură și funcționare, București, Editura
Universității din București.
Plantin, Charles, 2000, Les emotions dans les interactions , Lyon, Presses Universitaires de Lyon.
Săftoiu, Răzvan, 2007, Limbaj în acțiune: un model integrativ de studiere a pragmat icii, Ploiești,
Editura Universității Petrol -Gaze din Ploiești.
Schiffrin, Deborah (ed.), 2001, The Handbook of Discourse Analysis , Oxford, Blakwell Publishers Inc.
Searle, John Rogers, 1970, Speech Acts. An Essay in the Philosophy of Language, Cambridge,
Cambridge University Press.
Sperber, Dan, Deirdre Wilson, 1986, Relevance: Communication and Cognition , Oxford, Blackwell.
Direct and Indirect Expressive Speech Acts in Romanian
The major purpose of this article is to examine the expressive speech acts in Romanian face -to-
face interactions. The analysis suggests that there are two ways of performing an expressive speech act –
a direct and an indirect one –and these occu rrences are motivated by the pragmatic situation and
communication intentions of the speakers. The study tries to describe the verbal strategies for both direct
and indirect expressive speech acts, following several types of contexts. It also reveals a possible
classification of the expressive acts based on the semantic criterion.Provided by Diacronia.ro for IP 86.125.31.80 (2020-06-26 07:39:01 UTC)BDD-V865 © 2010 Editura Universității din București
Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)