Studii universitare: Doctorat [612275]

1
Universitatea Na țională de Arte George Enescu Iași
Facultatea de Arte Vizuale și Design
Studii universitare: Doctorat
Domeniul: Arte Vizuale

Referat:
Interferențe vizual artistice în arta românească din a doua jumătate a secolului
al XIX -lea
Disciplin a: Interferenț e vizual -artistice , Prof. Univ. Dr. Jeno Bartos

Doctorand: [anonimizat]: Prof. Univ. Dr. Valentin Sava

2

Cuprins

1. Introducere ………………………………… …………………………………… …3

2. Repere ale Arhitecturii românești în a doua jumătate a secolului al XIX -lea……7
3. Repere al e sculpturii românești în a doua jumătate a secolului al XIX -lea …….17
4. Scurtă prezentare despre gravura și grafica din a doua jumătate a secolului al XIX –
lea…………………………………………………………………………………….20
5. Repere ale picturii românești în a doua jumătate a secolului al XIX -lea…………22
6. Bibliografie ……………………………………………………………………………28

3
Interferențe v izual artistice în arta românească din a doua jumătate a secolului al XIX -lea

1. Introducere
Istoria artei cuprinde aproape o infinitate de imagini vizuale , care pot să dea naștere în
orice moment altor imagini vizuale , iar ”Ceea ce știm despre istorie est e și încă va fi probabil,
totdeauna prea puțin. Poate că, fără îndoială ea doar începe1”. Istoria artei este un concept despre
artă și despre opera de artă, și reprezintă o relație vie cu opera de artă fiind în strânsă
concordanță cu istoria culturii, a so cieții, a religiei, a politicii. Începând din Renaștere și până în
zilele noastre, concurența între arte pentru un loc prioritar, a fost în permanență o temă
provocatoare .
Secolul al XIX -lea a produs o adevarata explozie a dezvoltă rii culturii și civilizaț iei
umane. A doua jumătate a secolului al XIX -lea, constituie perioada de formare a artei moderne
realizată în urma unor importante mișcări de rezonanță socială, politică și cultural ă. Un fenomen
caracteristic pentru cultura română îl reprezintă în această perioadă și apariția unui mare nu măr
de societăț i și asociaț ii culturale cu profil istoric, lite rar, artistic. Ele ilustrează efervescența
culturală care defineș te deceniile din preajma anului 1900. Alături de Societatea Junimea din
Iași2 (1863 ), Societat ea culturală Ateneul Român (Bucuresti,1865), Societatea
Filarmonic ă Româna (Bucureș ti,1868), Societatea pentru fond de teatru român
(Deva, 1870), Societatea amicilor de Belle Arte (Bucuresti, 187 2), au activat importante alte
asociații culturale ce au susț inut idealurile deplinei libertăț i și unități naționale. Menționă m
astfel, Amicii literaturii și artei române (Bucuresti, 1895), Societatea pentru raspândirea
gustului artistic în România "Ileana" (Bucureș ti, 1897 ). Alte societăț i si-au propus ca obiectiv,
tendinț a de specializare în cultură . Astfel au activat între altele Societatea de

1 Faure, Ellie, Istoria artei spiritul formelor 1, Editura Meridiane, București, 1990, pag. 31
2
După 1870, creați a literară izbucnește literalmente: poezia lui Mihai Eminescu, amintirile, povestirile și basmele lui
Ion Creangă, nuvelele și romanele lui Ioan Slavici, teatrul și proza scurtă a lui I.L. Caragiale ridică dintr -o dată
literatura pe culmi nebănuite înainte . Toți acești clasici ai literaturii române frecventează, la Iași și apoi la București,
cenaclul „Junimea” condus de Titu Maiorescu care joacă rolul unui adevărat spirit director în cultura română a
veacului.

4
Arhitectura (Bucure ști, 1891), Societatea de filosofie (Bucure ști,1897), Societatea "Tinerimea
artistică " (Bucure ști, 1901).
În Franța se dezvoltă o interdisciplinarit ate care conturează raporturile între literatură si arta plastică,
în special între poezie ș i artele vizuale. Unii prozatori ș i poeț i s-au indeletnicit frecvent cu studiul
artelor vizuale. În acest sens Stendhal scrie studi ul Le romantisme dans les arts iar Baudelaire a
avut o susț inuta activitate de cri tic de artă. Pe de altă parte este creată o poezie concret
vizualizantă, inspirată uneori de pictura vremii (ex. pozia lui Lamartine), iar la noi ecouri din
această viziune le găsim la Gigorescu și Nicolae Vermont. Barbu Ștefănescu D elavrancea,
beneficiind, din epoca studiilor pariziene, și de o serioasă cultură plastică, va realiza în câteva
articole observații deosebit de interesante în acest domeniu , cu deosebire despre câțiva din artiștii
români de la s fârșitul secolului trecut, în primul rând despre Nicolae Grigorescu și Andreescu , pe
care i-a admirat și prețuit3. Poetul Tudor Arghezi este la r ândul său preocupat de pictură și
impresionat fiind de florile lui Luchian, scria într -o cronică din 1914: “Floarea vine ca un mesaj
al acestui pământ care rodește și cântă departe de fotoliul lui, și înlăuntrul câtorva buchete de
mac și micșunele îi geme sufletul întreg, dornic de ape, de ceruri, de drumuri și de dobitoace. De
aceea florile lui au o expresie atât de stranie și de aceea Luchian va rămâne artistul lor ca și
stăpânul lor”

În ceea ce privește interferența artelor, putem aminti și pasiune a lui Ștefan Luchian
pentru muzică, acesta cântând la flaut în orchestra Teatrului Național, după ce în paralel cu
Școala de Arte Frumoase a urmat și cursurile clasei de flaut a Conservatorului din București4.
Cele mai importante curente artistice ale celei de a doua jumătăți a secolului XIX, pe
teritoriul țării noastre sunt: romantismul , care apare la începutul secolului ca o reacție
la clasicism și raționalism și este caracterizat prin emoție, subiectivism și manifestarea eului
interior; realismul unde realitatea este explorată atent și prezentată fără deformări și se utilizează
introspecția; naturalismul , o ramură a realismului , care explorează mai ales situațiile și

3 „În fața peisajelor lui Andreescu vezi natura vie și mare. (…). Ceea ce la Andreescu e viu, la Grigorescu e feeric;
ceea ce la Grigorescu este splendoare uscată, la Andreescu se preface în simplu, energic și suculent. La Grigorescu,
bogăția aparentă te răpește fără a te convinge, la Andreescu, simp litatea aparentă te convinge și te pune pe
gânduri, te face să înțelegi, și de aceea admiri fără regret și fără reticență, căci pledoariile lui sunt niște rezumate
limpezi ale esențialului din natură“ (Democrația , 1883 )
4https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Luchian

5
personajele neobișnuite, patologice; impresionismul : care apare la sfârșitul secolului și
marchează ruptura de academismul tradițional și începutul artei modern și este present mai ales
în pictură. În artă aceste curente nu se succed unul după altul după o dată bine definită, ci se
interpătrund unul cu celelalte , un artis t putând avea pe parcursul creației sale influențe ale mai
multor stiluri, sau chiar în aceeași operă putând să se găsească elemente ale mai multor direcții
stilistice.
Mișcarea culturală din Țările Române, este puternic influențată de ceea ce se întâmplă pe plan
artistic și cultural în Europa de Vest . Dacă până la sfârșitul secolul al XVIII -lea, pictorii erau
preocupați de respectarea tehnicii, având o cunoaștere artizanală a meseriei5, în prima parte a
scolului al XIX -lea, se ignoră tehnica, se folosesc culori nou apărute, instabile, bitumul fiind unul
dintre exemple (culoare care nu se usucă complet niciodată, atrage praf și produce cracluri
specifice).
După 1850 odată cu impresionismul și postimpresionismul metodele tradiționale bazate
pe straturi aplic ate succesiv și ornate cu glasiuri au dispărut, mediumurile și pensulele moi
destinate realizării unei picturi netede, lucioase au fost abandonate în favoarea vopselei aplicată
în strat gros, cu urme vizibile de pensulă sau cuțit de paletă. Gama largă de t ehnici diferite
folosite în această perioadă cum ar fi metoda divizionistă (prin aplicarea unor mici puncte sau
pete de culoare) și alte experimente, includ pictura directă (alla prima) atât în plein -air cât și în
atelier. Având disponibilitatea creată de culorile de ulei depozitate în tuburi, artiștii s -au folosit
de contrastele de culoare mai degrabă decât de construcția tonală, treptată, aceasta find părăsită
în favoarea unei singure culori și forme.
Apariția primei imagini fotografice permanente în 188 2 împreună cu dezvoltarea teoriei
asupra culorilor și în egală măsură cu revoluția industrială au avut o influență importantă asupra
artei în general și picturii în special. Apariția meseriei de fotograf, are ca efect față de secolele
precedente posibilita tea de a imortaliza un peisaj sau un portret cu mare fidelitate. Acest fapt dă
posibilitatea artiștilor de a -și folosi imaginația ceea ce va genera confruntări între arta oficială
academică și apariția artei moderne. alăturate. Contrastul simultan enunțat de chimist va avea o
influență considerabilă asupra dezvoltării picturii de după 1850.

5 Gilbert Emile -Mâle,Restauration des peintures de chevalet, Office de Livre, Paris, 1970, p.62

6
O altă invenție a secolului al XIX -lea o reprezintă cea făcută în 1841 de către pictorul
american John Rand și anume tubul de staniu în care erau depozitate culori pream estecate cu
liant6. Acest lucru a revoluționat pictura făcând posibilă apariția plen -airului. În acest secol
profesia de comerciant de culori devine tot mai importantă oferind pictorilor culori preambalate
și suporturi gata preparate. Progresiv, artiștii n u-și vor mai pregăti singuri culorile și suporturile.
Dar acest progres are și alte consecințe, cum ar fi acela al secretizării rețetelor și formulelor care
nu se mai transmit de la maestru la ucenic. În aceeași măsură comercianții oferă și suporturi gata
preparate, cum ar fi bucăți mari de pânză rulată, de unde pictorul solicita dimensiunea necesară.
Încă din secolul al XVII -lea au fost preocupări pentru descoperirea unor pigmenți noi.
Astfel albastru de prusia7 8 descoperit în 1704 schimbă începând cu 1750 când devine cunoscut în
toată Europa paleta pictorilor. Dar cele mai mari transformări în tehnica picturală au apărut în
secolul al XIX -lea, odată cu industrializarea. Paleta coloristică devine mult mai bogată prin
introducerea coloranților sintetici. Procesul de cercetare în domeniul coloranților a avut ca
impuls principal dezvoltarea industriei textile cu producții din ce în ce mai mari, astfel încât noii
pigmenți descoperiți sau sintetizați au fost utilizați mai întâi de către acești producători9.
Arte plastice , este un termen provenit din franțuzescul arts plastiques și grupează toate
practicile sau activitățile care realizează o reprezentare artistică, prin forme sau volume.
Termenul este considerat în ultima vreme ca fiind o formă prea restrânsă , fiind înlocuită cu arte
vizuale . Artele plastice, desemnează la origine, artele așa zis majore
precum pictura , sculptura , desenul și gravura . În limba franceză termenul își are originea în
latinescul ars și grecescul plastikos și definea la origine artele exprimate tridimensional , precum
sculptura sau arhitectura , înglobând ulterior pictura, desenul și gravura10.

6 Liviu Lăzărescu, Pictura în ulei, Editura Sigma Plus, Deva 1996, pg. 310
7 Albastru de Prusia este inventat de catre Diesbach în 1704 sub numele de ”albastru de Berlin”. Din punct de vedere
chimic este o ferocianură ferică [Fe(CN) 6]3Fe4. A fost disponibil pentru artiști începând cu 1724 iar din 1750 se
folosește pe scară largă. Pig mentul are aspectul unei pulberi fine și are putere mere de acoperire.Dacă amestecăm 1
parte Albastru de Prusia și 600 părți alb de blumb, albastrul este vizibil. Datorită puterii mari de colorare artiștii l -au
folosit liber sau izolându -l, evitând amestec urile. În pictura în ulei poate deveni ușor verzui din cauza îngălbenirii
verniului. Nu rezistă în mediu basic de aceea nu se folosește la frescă. În amestec cu galbenul de crom este folosit la
obținerea verdelui de crom.
8 Ioan Istudor, Noțiuni de chimia picturii, pg. 125, Editura ACS 2011
9 Hystorical Painting Techniques Materials and Studio Practice, University of Leiden, The Netherlands, 1995, pg.
186
10 https://ro.wikipedia.org/wiki/Arte_plastice

7
Arta vizua lă, termen impus la sfârșitul secolului XX, este o denumire general, dată
artelor văzului ce cuprinde alături de artele plastic și decorative, diferite forme de artă de graniță
și alte domenii nou apărute, cum ar fi de exemplu, fotografia, designul, video -arta, art ape
calculator11.
Artele aplicate la rândul lor, reprezintă un termen mai nou folosit pentru artele
decorative , și vizează un domeniu visual artistic, ce realizează relația dintre frumos și funcțional,
estetic și util, presupunând interdependență și echilibru între acestea12.
Între toate aceste arte fie ele plastice, vizuale, decorative sau aplicate, se realizează o
interferență și o interdependență absolut reală și inevitabilă, fiecare fiind pusă mai mult sau mai
puțin una în slujba celeilalte.

1. Repere ale Arhitecturii românești în a doua jumătate a secolului al XIX -lea
Pentru cele mai multe perioade ale istoriei, ”forța ordonatoare13” a tuturor artelor
inclusiv a artelor plastice este arhitectura. Aceasta reprezintă un ansamblu spațial ce inte grează
totalitatea celorlalte arte, un domeniu util, indispensabil existenței ființei umane, cea mai evident
expresie a umanizării mediului natural.
Arhitectura românească din a doua jumătate a secolului al XIX -lea, din cauza lipsei de
meșteri care să sa tisfacă comenzilor claselor dominante, face apel la arhitecți și meșteri străini,
aduși din tările unde stilul romantic se impusese încă de la începutul anilor 1800. La început,
stilul romantic în arhitectură, s -a caracterizat prin preluarea unor elemente feudale, mai ales din
gotic (bolți pe arce de ogivă, arce și arcade frânte la cheie, creneluri, turnulețe), folosite la clădiri
cu funcții diferite cum ar fi gări, cazărmi, spitale, biserici, palate, locuințe. Primul edificiu
construit în spirit romantic primar, este Palatul Șuțu din București, operă a arhitectului Konrad
Schwink din jurul anului 1830. Romantismul s -a concretizat mai târziu, după 1 850, prin
construcția fostului Spital militar de pe Str. Știrbei Vodă din București, a Palatului Domnitorului

11 Bartos, Jeno, Arta Murală, Interferențe vizual -artistic e, Editura Artes, Iași, 2006
12 Idem 8
13 Sedlmayr, Hans, Epoci și opera, Editura Meridiane, București, 1991, pag. 73

8
Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa , a Cazarmei Copou din Iași14, a unor case particulare în
București, Iași, Focșani, Ploiești, a clădirii Primăriei din Cluj -Napoca. Romantismul de școală
germană a dat și el câteva edificii de mare frumusețe. Unul dintre acestea es te Castelul Peleș15,
construit între 1875 și 1880 , caracterizat prin îmbinări de elemente gotice, renascentiste, baroce,
operă a arhitecților germeni Dodere și Schultz. Tot pe aceeași linie avem clădirea Carul cu Bere
din București realizat de ar hitectul polonez Zigfrid Kofezinski și Palatul culturii din Iași
construit în primul deceniu al seolului XX, după planurile arhitectului I.D. Berindei.

14 http://ler.is.edu.ro/~ema/proiecte/monumente/cazarma.html
15 http://cartipostale.blogspot.ro/2011/02/bucurestisinaia -babelevatra -dornei.htm l Cazarma Copou din Iași

9

Romantismul este abandonat spre 1875, când arhitectura se va îndrepta spre eclectismul
de școală franceză care va fi în spi ritul și pe placul noii societăț i. Cele mai importante clădiri s -au
construit în București, prospăt devenit capitală, de către arhitecți francezi sau școliți în Franța.
Edificiul Băcii Naționale16, operă a arhitecților Cassien Bern ard și Albert Galleron (1883 -1885),
este compus simetric în raport cu axa perpendiculară pe fațada principală, are un subsol înalt și
două etaje, este conceput în stil neoclasic francez, cu fațadele îmbrăcate în piatră șlefuită, cu
patru coloane corintiene , iar un număr egal de coloane decorează fațadele celor două pavilioane
centrale, tratate în stil ionic. În niște nișe special amenajate, sunt așezate statuile reprezentând
Agricultura, Industri a, Comerțul și Justiția realizate de sculptorul Ion Georgescu.

16 http://turistinbucurestiro.blogspot.ro/2013/02/palatul -bnr-centrul -vechi.html Castelul Peleș , Sinaia

10

Între 1886 -1888, a fost construit Palatul Ateneului17, conceput de arhitectul francez,
Albert Galleron, în spiritul eclectismului francez . Clădirea de formă circulară s -a datorat
valorificării fundaț iilor deja existente di n Gradina Episcopiei ce urmau s ă servească ridicarii unui
circ. Inspirat din vechile temple grecesti, edificiul surprinde la prima v edere printr -o colonada
istoric ă ce sus ține un fronton triunghiular. La parter, impresionantul hol din marmura î nglobează
cele 12 coloane dorice de susține re a să lii de concerte. Centrul compoziției îl formează rotonda
de la parter și marea sală de concerte, în jurul cărora la parter, subsol și etaj, sunt dispuse alte
încăperi . În 1933, a început ornamentarea sălii de concerte, după proiectul elaborat de
pictorul Costin Petrescu (1872 -1954). Fresca , lată de 3 metri și lungă de 70 de metri, a fost
inaugurată în 1939 și se întinde deasupra loje lor, de jur împrejurul tamburului cupolei, cu
excepția locului unde se află scena. Este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria
României (de la Traian până la Carol II) . Ateneul este expresia fidelă a spiritului francez care a
dominat ultimile decenii ale secolului și datorită căruia Bucureștiul devenea ”Micul Paris”.
Muzica artele plasticere și cele decorative interferează aici la cel mai mare nivel. Cele mai mari

17 http://turistinbucurestiro.blogspot.ro/2013/06/ateneul -roman.html
Banca Națională București

11
personalități ale muzicii ce lor două secole au concertat aici, a dmirând în același timp o operă
arhitecturală deosebită18.

18 http://fge.org.ro/ro/ateneul -roman/istoricul -ateneului.html Viorel Cosma : Leagan de lansare a muzicienilor
romani, de la Enescu si Lipatti, Clara Haskil, Cella Dela vrancea la Ion Voicu, Lola Bobescu, Radu Aldulescu,
George Georgescu, Dimitrie Dinicu, Eduard Wachmann, Alfonso Castald i, Ionel Perlea, D.G. Kiriac, Constantin
Silvestri, Elena Teodorini, D. Popovici -Bayreuth, Zina de Nori, Theodor Rogalski, Alfred Alessandrescu, Iosif
Conta, Cristian Mandeal, Erich Bergel, Horia Andreescu, Valentin Gheorghiu, Antonin Ciolan, Ion Nonna Ote scu,
Mircea Basarab, Mihai Brediceanu, Egizio Massini etc. Ateneul Roman a oferit melomanilor bucuresteni intalnirile
de neuitat cu Pietro Mascagni, Vincent Indy, Richard Strauss, Bela Bartok, Igor Stravinski, Serghei Prokofiev,
Maurice Ravel, Felix Weinga rtner, Hermann Scherchen, Erich Kleiber, Pierre Monteux, Clemens Krauss, Hermann
Abendroth, Vaclav Talich, Herbert von Karajan, Carl Bahm, Wilhelm Bakhaus, Claudio Arrau, Marguerite Long,
Wilhelm Kempff, Henryk Szeryng, Alfred Cortot, Arthur Rubinstein, Pi erre Fournier, Zino Francescatti, Jacques
Thibaud, Pablo Casals, Walter Gieking, David Oistrah, Yehudi Menuhin, Monique de la Bruchollerie, Mstislav
Rostropovici, Leonid Kogan, Ruggiero Ricci, Daniil Shafran, Dmitri Bashkirov, Christian Ferras, Nikita Maga loff,
Sviatoslav Richter etc.
Ateneul Român , carte poștală de la 1900

12
O altă clădire importantă din această perioadă este Palatul de Justiție19 (1890 – 1895)
specifică arhitecturii de stil renascentis t francez, realizată după desenele arhitectului A. Ballu, se
remarcă în special prin cele două scări de marmură și prin vastitatea sălii ”pașilor pierduți”care
ocupă aproape o treime din suprafața construită. Tot în stilul Renașterii franceze este și Palat ul
Ministerului Agriculturii20, care construit în 1896 , are o grandioasă curte de onoare, iar fațadele
sunt foarte bine proporționate și cu un efect plastic deosebit, realizate din piatră fățuită, pe un
parament de cărămidă aparentă. Arhitectul este Louis Blanc, cel care proiecteză și clădirea
Institutului de Medicină și Farmacie și aripa nordică a Universității din Iași. Între 1896 și 1900 a
fost constru it Palatul Case i de Economii și C onsemnațiuni21, unde a fost folosită o tehnică
desăvârșită și materiale de foa rte bună calitate, după planurile arhitectului Paul Gottereau, cu
elemente specifice din arhitectura franceză de la sfârșitul secolului XIX . Palatul, construit în stil
eclectic, se termină cu o cupolă de sticlă și metal. Intrarea este încununată de un fronton în
semicerc sprijinit de câte o pereche de coloane de stil compozit.
Cele patru volume de colț, decorate cu frontoane și steme, sunt acoperite de cupole în stil
renascentist. O cupolă mult mai mare acope ră holul central al edificiului. Decorația judicioasă a
fațadelor, echilibrul volumelor care îl compun fac din acest palat un deosebit monument de
arhitectură a orașului22.
O caracteristică specifică acestei epoci este aceea a devaloriz ării palatului urban, prin
faptul că niște clădiri cu caracter financiar, sunt transformate în palate bancare23.
Dintre clădirile importante din celelalte orașe, amintim Teatrul Național din Iași24 (1896)
operă a arhitecților Fllner și Helmer, care au proie ctat de asemenea și teatrele din Cluj -Napoca și
Oradea, Universitatea din Cluj25 (1872).
Deosebite ca abordare sunt Hotelul Traian din Iași (1880 -1882), proiectat de francezul
Gustave Eiffell pe schelet metalic, din metal ș i sticlă, moara Asan (1853) și Hala din Piața
Unirii din București.

19 http://bp0.blogger.com/_yBuaXM1mcZE/SIDUgF2q05I/AAAAAAAABJ8/8F57AjKj5Pk/s1600 -h/pal -jus-
damb.jpg
20 http://www.muzeuldefotografie.ro/2009/09/o -mie-noua -sute/
21 http://www.muzeuldefotografie.ro/2009/09/o -mie-noua -sute/
22 https ://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_CEC
23 Sedlmayr, Hans, Pierderea măsurii Arta plastică a secolelor XIX și XX ca simtom și simbol al vremurilor, Editura
Meridiane, București 2001
24 http://cartipostale.blogspot.ro/2011/01/delta -dunarii -sovatabeius -iasi.html
25 http://vederiro.blogspot.ro/2011/06/cluj -napoca.html

13

Palatul de Justiție, București
Ministerul Agriculturii, București

14

Ateneul Român , carte
poștală de la 1900
Teatrul Național din
Iași
Teatru l Național din
Cluj-napoca

15
Alexandru Odobescu, a inițiat și promovat în această perioadă, noua orientare spre
afirmarea specificului național în artă, spre căutarea unor forme noi sprijinite pe tradiții
autohtone, îndemnuri ce au fost adresate mai ales arhitecților. Pentru ca artiștii și arhitecții
vremii să poată da lucrări ”de adevărată artă națională”, el le recomanda să folosească toate
elementele ar tistice ale „monumentelor românești rămase din trecut26”
Primul architect care s -a opus eclectismului a fost Ion Mincu (studiază la Paris, de unde
obține diploma de architect în 1884), care a creat un stil nou, legat de tradițiile specific artei
românești. Astfel, în 1886 construiește Casa Lahovary27, care reprezintă o prelucrare novatoare a
unor elemente și forme specific vechii arhitecturi românești, utilizând materiale și tehnici
tradiționale . Rezultatul este o clădire unde domină bunul gust în ceea ce pr iveste plastic
decorațiilor și cromatica. O altă construcție a sa este Bufetu l28 de la Șoseaue Kiseleff, realizată în
1892 și o alta, clădirea Școlii de fete din București29 (1890).

26 Odobescu, A. I., Opere, București, 1955, pg. 81, ”lucrați așa, fel ca din vechile monumente să iasă, precum
fluturele din crisalidă, monumente mărețe, dar cu acelașii caracter de originalitate locală ”
27 http://brownstone.ro/arhitect -ion-mincu -partea -iii/
28 http://brownstone.ro/arhitect -ion-mincu -partea -iii/
29 http://brownstone.ro/arhitect -ion-mincu -partea -iii/ Casa Lahovari , București

16

Bufetul de la Șoseaua Kiseleff
Școala de fete , București

17
2. Repere ale sculpturii românești în a doua jumătate a secolului al XIX-lea

Dacă în evul mediu românesc sculptura s-a dezvoltat ca o artă decorativă aplicată a
arhitecturii, în secolul XIX, acesta se dezvoltă ca artă de sine stătătoare prin apariția unor artiși
profesioniști, școliți la Munchen sau Paris , afirmându -se ca o școală cu trăsături proprii.
După mijlocul secolului al XIX -lea, se dezvoltă sculptura ronde -bosse.
Un reprezentant de seamă este Karl Stor ck, care la început autodidact, își desăvârșește studiile în
Europa, și devine atât ”artist” cât și professor la Școala de Arte Frumoase din București.
Încadrându -se în stilul neoclasic, realizează o operă vari ată remarcându -se în portretistică
(Portretul lui Theodor Aman30) dar și în crearea a numeroase monumente, cum ar fi: Dom nița
Bălașa31, Spătarul Mihail Cantacuz ino, fronto nul Universității din București. Unul dintre elevii
săi este chiar fiul acestuia Carol Stork, ce își desăvârșește studiile în Italia și America. Întors în
țară în 1880, realizează o operă compusă din portrete, cum ar fi cel al lui B. P. Hajdeu, sculptură
alegorică, ( Progresul, Prudența, Electricitatea, Forța ), sculptură monumentală, precum statuia
lui Carol Davila din București.

30 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=78765ADBB7704A63872478FB6614D112
31 idem Domnița Bălașa

18
Ion Georgescu, și el elev al Școlii de Arte Frumoase din București, realizează o sculp tură
neoclasică, dar care îmbină și stilul romantic și cel realist. În lucrările sale, împletește
sensibilitatea plastică cu aprofundatele cunoștințe anatomice și crează forme originale și
proaspete. De factură realistă sunt portretele unor oameni de cultu ră, Actorul Mi hail Pascali ,
Dimitrie Bolintineanu, Mihai Eminescu, Iulia Hașdeu, iar înclinații spre romantism se întrevăd în
lucrările de gen cum ar fi Copiliță rugânduse . În domeniul sculpturii monumentale, realizează
Statuia lui Gheorghe Lazăr din Pia ța Universității din București, Statuia lui Gheorghe Asachi de
la Iași, dar și figuri alegori ce Justiția și Agricultura32 de la Banca Na țională din București și două
cariatide pentru Universitatea din Iași.

32 http://ade varul.ro/news/bucuresti/sculpturile -alegorice -fatada -bancii -nationale –
1_501110557045b4ba089b71de/index.html Ion Georgescu ,
Justiția Ion Georgescu ,
Agricultura

19
Un oponent al n eoclasicismului lui Georgescu este Ștefan Ionescu -Valbudea, c are pune accent
pe anatomia umană, caracterizată prin forță și dramatism. Sculptura sa este cu predilecție
romantic ă, temperamentală și emană energie și forță. Lucrările sale îmbină sțiința anato miei cu
dinamica și expresivitatea mișcărilor și cu exprimarea trăirilor sufletești. Dintre lucrările sale de
acest gen , se remarcă Mihai Nebunul33, Speriatul , Învingătorul. Opuse acestui stil, sunt lucrările
sale de factură aproape impresionistă, Copilul dormind, După baie, Prima lecție . Realizează
busturi și sculptură monumental ă, cum ar fi, Vulcan și Mercur34 pentru Paletul Poștelor, două
grupuri alegorice și mai multe medalioane pentru Universitatea din Iași.
Un alt sculptor care a activat în această ju mătate de secol este Vladimir Hegel, polonez de
origine, care se stabilește în Romania în 1885 și care realizează importante monumente , Miron
Costin de la Iași , C.A. Rosetti de la București , Monumentul pompierilor din Dealul Spirii.
Tot în această jumătat e de secol se nasc scu pltori de mare valoare universal ă cum ar fi Dimitri e
Paciurea și Constantin Brâncuși. Acestia își încep studiile înainte d e 1900, dar creațiile lor
repre zentative fac parte din comorile celuilalt veac.

33 https://www.google.ro/search?q=ion+georgescu+sculptor
34 https://www.google.ro/search?q=ion+georgescu+sculptor Ștefan Ionescu -Valbudea , Mihai nebunul

20

Ștefan Ionescu -Valbudea , Comerțul Ștefan Ionescu -Valbudea , Industria

1. Repere ale graficii românești în a doua jumătate a secolului al XIX -lea
Grafica ca artă de sine stătătoare își are originile în vremuri străvechi, odată cu apariția tiparului.
În secolul al XIX-lea, tehnica folosită de către artiștii români a fost litografia. Litografia a jucat
în epocă un important rol din punct de vedere artistic, educativ și cultural. Cu ajutorul ei au fost
popularizate cele mai importante momente din trecutul românesc. L itografia oferea avantajul
unei execuții rapide, fără pregătiri prealabile și fără cunoștințe tehnice deosebite și complicate,
cum este cazul gravurii pe metal.
Cu Theodor Aman și Constantin Stahi se deschide o nouă epocă în grafica românească prin
folosir ea tehnicilor gravurii pe metal. Aceasta gravură cere nu numai o aprofundare a științei
desenul ui, ci și un exercițiu manual și o disciplină în gândire. Față de pictură și de litografie,
gravura pe metal este mult mai grea tehnic și nu permite reveniri. P rocedeel e folosite de către

21
gravorii români din secolul al XIX -lea sunt acvaforte, acul sec, taille douce, acvatinta și verniul
moale .
Theodor Aman a adoptat procedeul gravurii în acvaforte cu reveniri pe alocuri cu dăltița sau acul
sec, iar Stahi a folosit proced eul clasic al gravurii cu dăltița35.
Activitatea de gravor a lui Theodor Aman se desfășoară între anii 1872 și 1881, gravurile lui
fiind destul de numeroase (aproximativ 100) . El este primul peintre -graveur român, atât prin
concepție cât și prin tehnica libe ră pe care a practicat -o. În perioada studiilor a rtistului la Paris
(1850 -1858), apelează la litografie pentru a reproduce compozițiile sale pictate . Opera lui grafică
cuprinde nu numai gravura originală, ci și gravura de interpretare (după propriile pictu ri și după
artiști străini) . Dintre c ele mai frumoase gravur i amintim , cea a ma mei sale Pepica36, cele ale
lui Cezar Bolliac și Eliade Rădulescu , Ion Heliade Rădulescu , Carol I Domnitorul Românilor37,
sau scene de gen ca Scamatorul38, acvaforte, 1874, La bazar , gravură cu acul, 1875
Grafica din această perioadă este reprezentată și de desenele realizate de artiști ca Nicolae
Grigorescu , desenele și acuarelele realizate de Carol Popp De Szatmary, caricaturile politice ale
lui Constantin Jiquidi.

35 George Oprescu, Grafica românească în secolul al XIX -lea, vol. I, Fundația regală pentru literatură și artă,
București 1942.
36 http://www.artmark.ro/arhiva -rezultate -licitatii/licitatia -de-grafica -si-harti-162-2015/pepica -aman.html
37 http://www.artmark.ro/carol -i-domnitorul -romanilor.html
38 http://www.artmark.ro/stiri/tag/theodor -aman/ Theodor
Aman, Pepica
Theodor
Aman, carol I
Domnitorul
românilor

22

Theodor Aman, Scamatorul

Repere ale picturii românești în a doua jumătate a secolului al XIX -lea

În această jumătate de secol pictura românească este dominată de mari nume . Theodor Aman,
Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu și Ștefan Luchian se intersectează în anumite etape ale
creației lor. Theodor Aman este un deschizător de drumuri și un susținător al artei și școlii
artistice românești. Deși începutul carierei sale se înscrie pe drumul picturii academiste, nu este
reticent la ideeile novatoare care apar în epocă și își adaptează maniera de lucru, încercînd să
elimine rigiditatea manierei și exigențile artei oficiale. O parte a lucrărilor sale conțin un amestec
de „stiluri, de contraste, într e cumințenia academismului și dorința cu care încearcă din răsputeri
să asimileze noul”39. Astfel după 1870, părăsește tot mai des atelierul și acceptă sugestiile plei –
airismului, iar în 1884 pictează deja peisaje care exprimă schimbarea de atitudine și prinde drag

39 Păuleanu Doina, Viața tăcută a naturii, flori, fructe, delicatese și obiecte în pictură, Monitorul Oficial, 2016

23
de acest gen40. Este influențat de impresioniști dar nu folosește tehnica acestora. Din 1880 au
rămas o serie de lucrări pe su port de lemn, de mici dime nsiuni, reprezentând flori de c âmp
pictate spontan, asemenea unui peisaj în plei -air, direct în grădină41. Tușa este dezinvoltă,
vizibilă, cu împăstări necontrolate, spontane. Cu toată înțelegerea pe care a avut -o pentru arta
modern ă, Aman nu a putut evada decât parțial din limitele gândirii artistice în care se formase, el
nefiind un formator de curent, ci o personalitate artistic deosebită, care a luptat foarte mult pentru
dezvoltarea Școlii de Artă Naționale, pent ru crearea cole cțiilor oficiale și particulare și a unei
piețe de artă.

Theodor Ama n, Flori, colecție particulară Theodor Ama n, Peisaj de la Sinaia

40 http://www.artmark.ro/theodor -aman -peisaj -din-sinaia.html
41 Sursa. Păuleanu Doina, Viața tă cută a naturii, flori, fructe, delicatese și obiecte în pictură, Monitorul Oficial, 2016

24
Francisc Șirato, surprinde în mod critic situația pe care o trăiesc pictorii din epocă, învăluiți în
ideologia academistă: ”pictorii ajunseseră foarte culți – pictau tablouri de istorie care nu erau
tablouri nici istorie, nefi ind decât simple narațiuni picta te, povesteau în imagini și culori scene
din viața indivizilor sau popoarelor unde găseau de toate, minus reflectul vieții, pictau cu
placiditate, fără religie, tablouri religioase, alegorii și simboluri pe care nu le plăcea nimeni și
dacă unele erau nume se înseamnă cu merit în istoria artelor, aceasta se datorește calităților lor
picturale. Împotriva acestui convenționalism academic care evită să privească natu ra în față,
luându -și subiecte din cărțile de istorie și literatură, pastisând mediocre tecnicește pe maestrii
trecutului, după reguli de compoziții eclectic combinate, executându -și tablourile în invariabila
lumină de nord a atelierului, colorate în tonul sosului de pătlăgele roșii , au reacționat întâi
pictorii de la Fontainebleau și Barbizon. Ei lucrau acolo, la orice oră de zi și aproape numai în
plin aer, eliberați de sclavia cugetării în lu ptă numai cu plenitudinea natur ii. Acestui curent i -a
trebuit mul tă luptă până la răzbatere la suprafață”42.
În acest context descris de Francisc Șirato, apare Nicolae Grigorescu cu pictura sa care va
revoluționa arta acestui secol. Susținut și apreciat de către Theodor Aman, Grigorescu se impune
în mișcarea artistic ă aflată și aceasta într -o ascendentă dezvoltare. Întâlnirea lui cu arta franceză
și adeziunea la Școala de la Barbizon, alături de talentul nativ și dobândit prin studiu pe parcurs,
au influențat și conturat drumul pe care avea să se înscrie concepția sa arti stică. Arta sa ajunge
odată cu maturitatea artistic ă, la sinteza formei și a mijloacelor de expresie.
Ion Adreescu, contemporan fiind cu Grigorescu, contribuie într -o mare măsu ră la
dezvoltarea picturii modern e românești. Arta sa se desprinde de viziunea idilică a lui Grigorescu,
lucrările sale emanând meditație gravă, sinceritate, sobrietate și chiar austeritate. Țărăncile din
portretele sale sunt îngândurate, palide, fără podoabe, (de ex. Broboada roșie43, Țărăncuță cu
traistă44). Tot pe urmele lui Grigorescu merge și în ceea ce privește peisajul, ( pe care le
descoperea în 1873, într -o expoziție ce conținea peste 150 de tablouri), dar cu o diferită abordare.
Andreescu pictează margini de sat cu case sărăcăcioase, fără prea multă vegetație, vara în praf,

42 Francisc Șirato, Momentul istoric și cultural în pictura românească , – Încercări critice, Editura Meridiane,
București 1967, pg. 45
43 http://galeriidearta.blogspot. ro/2014/02/ion -andreescu -15-februarie -1850 -22.html
44 http://clasate.cimec.ro/Poza.asp?tit=Pictura –Andreescu -Ioan–Portret -de-fetita -Tarancuta -cu-
traista&k=4E24BE921D2943A8A12AA06A4BC6074D

25
toamna în glod, iarna în nămeți45 ( Cumpăna satului46, Marginea de sat, Casă de ciurari47),
periferii de oraș, bâlciuri și târguri. Peisajele sale transmit emoție, folosind o paletă de culori
sobră, alcătuită din verde, brunuri, griuri, alte culori apărâ nd numai c a accente ( Pădure
desfrunzită ). Plecarea sa la studii la Paris, nu are influență asupra concepției plastice ci numai
asupra aspectelor legate de tehnică și cromatică unde câștigă un plus de rafinament ( Pădurea de
fag48i, Iarna la Barbizon49).

45 Florea Vasile, Arta româ nească, modernă și contemporană , Bucureș ti, 1982
46 Florea vasile, Arta românească modern și contemporană, Editura Merid iane , bucurești, 1982
47 idem
48 idem
http://www.artline.ro/Andreescu –Ion-13652 -1-n.html49 Ion Andreescu, Tărăncuță cu traistă Ion Andreescu, Broboada roși e

26

Ion Andreescu, Cumpăna satului
Ion Andreescu, Pădurea de fag

27

Ștefan Luchian la rândul său își începe cariera sub influența lui Grigorescu, dar îl va depăși pe
acesta în ceea ce privește concepția estetică și plastic ă, pășind pe o treaptă mai înaltă a
modernismului. Opera sa alcătuită din peisaje, flori, portrete, compoziții, este cea mai variată în
privința cromaticii . Luchian folosește fără frică culori pure, creând contraste complementare și
de cald rece. Florile sale sunt adevărate simfonii de culoare, care emană pe lângă sensibilitate
forță și grando are. Spontaneitatea și expresivitatea tușei în unele dintre tablourile sale cu flori
duc cu gândul la pictura lui Van Gogh.
După cum reiese din aceste scurte considerații prezentate, interferenșa vizuală a artelor este
prezentă și inevitabilă. Artele ș i nu numai artele plastic e sau decorative interacționează , ci
acestea interacționează cu toate celelate fie ele literat ură, teatru, muzică, dans, sau film. Ion Andreescu, Iarna la Barbizon

28
Bibliografie:

Arnheim, Rudolf, Arta și percepția vizuală , Polirom, Iași, 2011;
Arnheim, Rudolf, Forța centrului vizual , Polirom, Iași, 2016;
Barthes, Roland, The pleasure of the Text , Farrar, Straus and Gir oux, New
York, 1975;
Bartos, Jeno, Arta Murală, Interferențe vizual -artistic e, Editura Artes, Iași,
2006
Bartos, Jeno, Compoziția în pictură , Polirom, Iași, 2016;
Baudrillard, Jean, Sistemul obiectelor , Echinox, Cluj, 1996;
Durrand, Gilbert, Structuril e antropologice ale imaginarului , Univers
Enciclopedic, Bucuresti 1999;
Faure, Ellie , Istoria artei spiritul formelor 1, Editura Meridiane, București,
1990
Florea Vasile, Arta româ nească, modernă și contemporană , Bucureș ti, 1982
Francisc Șirato, Momentul istoric și cultural în pictura românească , –
Încercări critice, Editura Meridiane,
George Oprescu, Grafica românească în secolul al XIX -lea, vol. I, Fundația
regală pentru literatură și artă, București 1942.
Grigorescu Dan, Arta de azi și răspântille ei , Meridiane, București, 1994;
Ionescu, G. ( 1965) – Istoria arhitecturii în România. Vol. II – De la sfârșitul
veacului al XVIlea până la începutul celui de al cincilea de ceniu al veacului al XX –
lea. București: Ed. Academiei,

29
Kandinsky, Vasili , Spiritualul în artă , Meridiane, 1994; -Lăzărescu, Liviu,
Culoarea în artă, Polirom, 200 9;
Mihăilescu, Dan, Limbajul culorilor și al formelor , Editura Științifică. și
Enciclopedică, București, 1980;
Odobescu, A. I., Opere, București, 1955,
Păuleanu Doina, Viața tă cută a naturii, flori, fructe, delicatese și obiecte în
pictură, Monitorul Oficial, 2016
Sedlmayr, Hans, Pierderea măsurii Arta plastică a secolelor XIX și XX ca
simtom și simbol al vremurilor, Editura Meridiane, București 2001