________________________________________________________________________ [612243]

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 117

DEZVOLTAREA ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII ÎN PERIOADA
INTERBELICA

Ștefan Iancu

[anonimizat]

Abstract .The paper underlines the main moments that have marked the evol ution of Romanian
science and technology in the co ndition that have been created by the constitution of the Great
Romania. In the first part of the study “Developme nt of the science”, author underlines the way in
which the Romanian scientific school of mathematics, physics, chemistry, geology, geography, biology, medicine, economy, low, philosophy etc. have been developed or created between 1918 and
1940. In the second part of the study “Development of the techni ques” the author emphasised how
the extractive industry, railway and civil engineering, metallurgy, building machinery, electronics,
electrotechnics and energy industry have been developed in our country.

Unificarea Principate lor Române (1859), ob ținerea independen ței naționale (1877-1878)
au impulsionat progr esul economic, au accentuat cerin ța valorific ării bogățiilor naturale,
creând condi ții favorabile mobiliz ării potențialului material și uman, și au stimulat
progresul științei și tehnicii na ționale. Aceste obiective nu putea u fi realizate decât prin
adâncirea cercet ării științifice sistematice și printr-o specializare tot mai avansat ă, fapt ce
s-a finalizat prin formarea în ultima parte a secolului al XIX-lea a primelor școli
științifice române ști.
În urma încheierii primului r ăzboi mondial și a înfăptuirii statului na țional unitar român,
s-a impus atât ne cesitatea dezvolt ării activit ăților științifice și tehnice, menite s ă
faciliteze înl ăturarea distrugerilor r ăzboiului, cât și perfecționarea și unificarea cadrului
organizatoric al creativit ății științifice
și tehnice, format anterior atât în patria mam ă cât și
în provinciile revenite la țară prin Marea Unire, c onstituit din institu ții de învățământ
superior, din primele nuclee de cercetare științifică, Academia Român ă, societăți
științifice etc. Pentru realizarea acestor obiectiv e se putea face apel atât la speciali ști
formați în marile centre de cultur ă ale Europei cât și la speciali știi formați în școlile
noastre superioare, în spec ial în domeniile: matematic ă, chimie, medicin ă, științele
naturale, drumuri și poduri, construc ții etc.
Descătușând energiile creatoare, Unirea din 1918, precum și politica statului român, au
permis, în ciuda unor obstruc ții și neîmpliniri, o solid arizare a provinciilor și o participare
la viața cultural ă a tuturor cet ățenilor, indiferent de etnie, limb ă și religie. Accelerarea
procesului de modernizare a țării a avut ca efect cre șterea rolului înv ățământului, știin
ței,
culturii și artei. Participarea activ ă a României la via ța internațională, circulația liberă de
valori au asigurat prezen ța activă a oamenilor de știință români la marile congrese și
conferințe internaționale, ob ținerea unor brevete și traducerea unor lucr ări în limbi de
circulație interna țională, care au putut intra astfel în patrimoniul intelectual al Europei și
al lumii.

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 118

1. – DEZVOLTAREA ȘTIINȚEI
Tânăra Românie Mare avea nevoie de aportul științei și tehnicii, dar fondurile necesare
pentru constituirea unei baze materiale adecvate (laboratoare, aparatur ă, biblioteci etc.)
erau alocate cu zgârcenie deoa rece, pe de o parte, mijloacele material e disponibile erau
limitate de urm ările nefaste ale r ăzboiului, iar, pe de alt ă parte, nu se formase înc ă o
înțelegere a nevoilor specifice științei. Marele chimist Petru P oni în “Amintirile” sale
ilustrează plastic situa ția generat ă de greut ățile care existau dup ă 1918 in calea
promovării științei: “Nouă ne lipsea totul. Nu aveam nici colec ții, nici aparate, nici
materialul cel mai elementar de experimentare, nici c ărți sau reviste din care s ă aflăm cel
puțin ceea ce al ții, mai favoriza ți decât noi, lucreaz ă în alte țări”
1.
Constituirea și dezvoltarea de școli științifice presupun e existen ța unor elemente
definitorii: existen ța unui înv ățământ superior de specialitate și a unor unit ăți de
cercetare, într-un domeniu da t; activitatea unor personalit ăți capabile s ă genereze lucr ări
originale și să grupeze în jurul lor colect ive de colaborat ori dornici s ă se afirme pe
tărâmul științei printr-o activitate creat oare; constituirea de asocia ții sau societ ăți
științifice care s ă susțină activitatea din școlile științifice.
Perioada dint re cele dou ă războaie mondiale înregistreaz ă progrese majore ale științei
românești în diferite dome nii, în sensul accentu ării specializ ării, introducerii și
dezvoltării metodelor experimentale, abord ării problemelor cu aplicare industrial ă. Se
înființează noi institu
ții științifice universitare și ale Academiei, laboratoare, sta țiuni
experimentale, societ ăți științifice, publica ții de specialitate etc.

Prin eforturi sus ținute, reprezentan ții de seam ă ai școlilor științifice autohtone au reu șit
să se impun ă prin obținerea unor rezultate dintre care unele au beneficiat de o deosebit ă
recunoaștere interna țională iar altele, cum sunt cele ale lui Ștefan Procopiu (descoperirea
magnetonului (1912) care a fost redescoperit, în mod independent, în 1915 de N. Bohr
căruia i s-a acordat prioritate a descoperirii), Nicolae Paules cu (creatorul pancreinei și-a
făcut cunoscut ă descoperirea într-un ar ticol publicat în august 1921, în revista belgian ă
„Archives de Psychologie”. Opt luni mai târziu, în februa rie 1922, o descope rire similar ă
au anunțat cercetătorii canadieni F.G.Banting și Ch.H.Best, care au numit produsul
realizat „insulin ă”, cei doi primind în 1923 prem iul „Nobel” pentru fiziologie și
medicină) sau Ștefan Odobleja (1902–1978), î și așteaptă și în secolul XXI recunoa șterea
priorității lor interna ționale.
În 1938–1939 Șfefan Odobleja a publicat la Paris lucrarea La psychologie consonatiste
(2 volume), prima lucrare din istoria științei mondiale în care autorul a analizat, formulat
și aplicat o serie de legi generale sau concepte f undamentale comune (între care și cel al
conexiunii inverse) , reprezentând esen ța funcționării sistemelor complexe (biologice,
sociale, tehnice etc.) cu au tomatisme mai mult sau mai pu țin pronun țate, indiferent de
natura lor. De și nu folose ște termenul de “cibernetic ă”, Odobleja a aplicat principiile

1 Cristofor Simionescu și Magda Petroveanu “Figuri de chimi ști români ”, Bucure ști, 1964

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 119
acesteia în analiza de procese fizice, biologice, psihologice, economice și sociale și a
formulat legea reversibilit ății, care este de fapt o lege general ă a buclelor cibernetice. Din
cauza celui de-al doilea r ăzboi mondial lucrarea nu a avut o difuzare fireasc ă. În 1948, A.
Rosenbleuth, Norbert Wiener și J. Bigelow au publicat lu crarea “Cibernetica sau control
și comunica ție la animal și mașină” în care f ăceau legătura între procesele cibernetice
tehnice și cele din organismele umane, definind cibern etica ca o “ știință a comenzii și
comunicării la ființe și la mașini”2. A.A. Moles definea cibernetica ca “ știința generală a
organismelor, independent ă de natura organelor care le constituie. Obiectivul ei const ă în
a găsi propriet ățile care rezult ă din îmbinarea lor, în a g ăsi prin ce totu l este mai mare
decât suma p ărților ei”3. Norbert Wiener (1894-1964) avea s ă primeasc ă premiul „Nobel”
în calitate de creator al ciberneticii.
Academia Român ă, prin activitatea membrilor s ăi, dar și prin efectul catalizator
manifestat în via ța științifică româneasc ă, s-a impus ca cel mai înalt for na țional de
consacrare științifică și culturală a țării. La 1 iunie 1920 Academia Român ă a aprobat
cererea Sec țiunii științifice de a adera la Comitetul Interna țional de Cercet ări de la
Bruxelles, iar la 29 mai 1937 se voteaz ă înființarea Consiliului Na țional al Cercet ării
“organ îndrum ător și consultativ al statul ui în toate chestiunile în care cuvântul științei
pure sau aplicate trebuie ascultat dup ă exemplul institu țiilor similare din țările Europei
occidentale și transoceanice”
4. Academia a pus la dispozi ția persoanelor avide de cultur ă
cea mai important ă bibliotec ă științifică din țară iar in publica ția ei “Analele Academiei
Române” (ale c ărei “Memorii” ap ăreau pe sec ții) reprezentan ții școlilor științifice și-au
publicat sistematic rezultatele cercet ărilor. La 11 martie 1938 Academia Român ă a
anunțat înființarea colec ției “Monografia științifică” cu precizarea c ă “fiecare volum va
forma un tot, dând elementele de preg ătire clasic ă pentru cercet ările actuale, în fiecare an
urmând să se scoată maximum patru volume”5.

Fundațiile Regale (“Principele Carol”-1921, “Reg ele Ferdinand I”- 1925, “Funda ția
pentru Literatur ă și Artă Carol al II –lea” – 1933) au cont ribuit la dezvoltarea culturii,
inclusiv la r ăspândirea științei. Una din colec țiile de cărți, editate de “Funda ția pentru
Literatură și Artă Carol al II –lea”, a fost “Biblioteca Enciclopedic ă” care a urm ărit să
pună la îndemân ă tuturor cuno ștințe și informa ții de o înalt ă popularizare a științei6. Cu
prilejul împlinirii a 10 ani de la deschiderea “ Școlii superioare i ndustriale” din Cluj
(1920), regele Caro l al II-lea a înfiin țat în acest ora ș Institutul de cercet ări științifice
“Carol al II-lea”, institut care urm ărea dezvoltarea științelor naturale și pozitive,
sprijinirea cercet ărilor experimentale, permi țând încercarea inven țiilor cu imediat ă
aplicabilitate. O alt ă dovadă a implicării Fundațiilor regale în via ța științifică a țării este
publicarea “Revistei Funda țiilor Regale” (1934-1938) care a oferit o perspectiv ă diversă

2 Norbert Wiener, Ci bernetica, Bucure ști, 1966
3 A.A.Moles “La notion de quantite en cybernetique”, Les Etudes philosop hique, Presses Universitaries de
France, Paris, av ril-juine 1961.
4 Dorina N. Rusu, “Istoria Academiei Române în date”, Editura Academiei Române, Bucure ști, 1997
5 Dr. Dorina N. Rusu, “Istoria Academiei ….”, op. cit
6 Petruța Burlacu, Un a șezământ regal: Funda ția pentru Literatur ă și Artă “Regele Carol al II-lea, Bucure ști,
Materiale de Istorie și Muzeografie nr 12/1997

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 120
a planurilor de cultur ă reprezentate de: economie, sociologie, știință și lingvistic ă,
filosofie și estetică, muzică și istorie literar ă7
Dezvoltarea școlilor științifice s-a f ăcut în mod diferen țiat, în func ție de posibilit ățile
potențiale existente și de specificul domeniului de cercet at. În cadrul unor discipline nu s-
au format de la început institute specializate, activ itatea de cercetare desf ășurându-se în
cadrul catedrelor universitar e, unele dintre acestea cum au fost cele de matematic ă, fizică,
chimie, tehnic ă etc. devenind adev ărate centre de cercetare. În cazul altor discipline
(agronomie, geologie etc. ) la care s-au constit uit de la început unit ăți de cercetare,
catedrele universitare au devenit un al doilea nucleu de cercetare cu o dotare modernizat ă
continuu
8.
În procesul de dezvoltare a școlilor științifice are loc și o diferen țiere prin specializare a
unora dintre acestea. În timp ce matematica și fizica, de ex emplu, s-au men ținut mult
timp ca o singur ă școală științifică, medicina s-a diferen țiat de la început. Victor Babe ș
(1854 – 1926), de exemplu, a fost întemeietorul școlii medicale române ști și în acela și
timp întemeietor al școlii de bacteriologie. În ce prive ște biologia s-a produs, de
asemenea de timpuriu diferen țierea dintre botani ști, zoologi și fiziologi
9.
Întrucât istoria școlilor științifice și tehnice a fost atât de diferit ă în dezvoltarea lor, în
cele ce urmeaz ă s e v a f a c e o prezentare sintetic ă a evoluției în perioada interbelic ă a
principalelor școli cu eviden țierea realiz ărilor și personalit ăților științifice mai importante
pe fiecare domeniu.
1.1.– Matematica

Creația științifică în domeniul matematicii, apare la m ijlocul secolului al XIX-lea ca un
produs al unor speciali ști de valoare, forma ți în centre str ăine. La începutul secolului al
XX-lea în România existau de ja mari matematicie ni care, la rândul lor, formau elevi și
studenți în țară.
Prima tez ă modernă de matematici elaborat ă de un român este cea pe care Spiru Haret
(1851-1912) a sus ținut-o în 1878 la Facultatea de Științe din Paris în vederea ob ținerii
titlului de doctor în matema tici. La începutul secolului al XX-lea s-au întors în țară
doctori în matematic i cu titluri ob ținute la Sorbona care au activat în înv ățământul
superior. Școala româneasc ă de matematic ă s-a aflat pe unul din primele locuri din lume,
contribuțiile profesorilor români bucurându-se de o larg ă recunoaștere interna țională.
După o evoluție pozitiv ă a matematicii în primele dou ă decenii ale secolului al XX-lea,
domeniul s-a dezvoltat datorit ă aportului științific al unor oameni de seam ă. Dintre
ace
știa cel mai reprezentativ este David Emmanuel (1854-1941) care a avut un rol

7 Petruța Burlacu, “Un a șezământ regal: Funda ția…. Op. Cit…
8 I. M. Ștefan, “Procesul form ării școlilor științifice și tehnice române ști”, Revista de istorie nr. 6/1981
9 I. M. Ștefan, “Procesul… “ op. cit.

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 121
important în ridicarea nivelului înv ățământului nostru superior și ale cărui cercet ări s-au
axat, în principal, în domeniul analizei matemati ce, având contribu ții originale la teoria
funcțiilor eliptice și a integralelor abeliene de spe ța a treia. Tratatul s ău “Lecțiuni de
teoria func țiunilor”(Bucure ști, 1924), în dou ă volume, constituie un manual util și în
zilele noastre, în special prin volumul al II-lea dedicat func țiilor eliptice. Dimitrie
Pompeiu (1873–1954) s-a remarcat prin contribu țiile aduse în domeniul analizei
matematice, în special în teoria func țiilor de variabil ă complex ă și teoria mul țimilor; a
abordat și probleme de mecanic ă. Este autorul unei teoreme, care-i poart ă numele,
potrivit căreia distan țele de la un punct la vâ rfurile unui triunghi ech ilateral sunt laturile
unui triunghi (1936); aceast ă teoremă a fost extins ă la un pătrat (1939) și la un poligon
regulat închis (1941), c ăpătând o larg ă circulație interna țională. În primele decenii ale
secolului al XX-lea D. Pompeiu este repr ezentantul unei alte ramuri a matematicii și
anume a teoriei func țiilor reale; Gheorghe Țițeica (1873-1939) – a dezvoltat teoria
suprafețelor, relevând ma i multe propriet ăți ale congruen țelor speciale și a fost un
deschizător de drumuri în geometria diferen țială. Savantul român este unul dintre
fondatorii, pe plan m ondial, ai geometriei ce ntroafine, numele s ău fiind dat unor
suprafețe, curbe și rețele din acest domeniu; Traian Lalescu (1882–1929) este unul dintre
fondatorii teoriei ecua țiilor integrale. A fost un renumit specialist în algebr ă, dar a adus
contribuții importante în diverse a lte domenii ale matematicii: geometrie, trigonometrie,
analiză matematic ă, teoria numerelor, mecanic ă, electricitate. Victor Vâlcovici (1885–
1970) a efectuat cercet ări privind dinamica sistemelor de puncte materiale, calculul
vectorial și tensorial, mi șcările fluidelor cu suprafe țe de discontinuitate. Numele
Vâlcovici a intrat în litera tura de specialitate, deoarece a definit anumite suprafe țe
(„suprafețele Bernoulli-Vâlcovici”) , a stabilit o teorem ă a echivalen ței, reducând studiul
flambajului coloanei de foraj (în fluid) la studi ul flambajului coloanei în vid. S-a
preocupat de astronomie, elaborând o nou ă teorie cosmogonic ă privitoare la sistemul
planetar, bazat ă pe considerente de elasticitate; Dan Barbilian (1895–1961) a creat școala
de gândire matematic ă în care axiomatica ocup ă un loc important. El a introdus concepte
noi, numite „spa ții Barbilian”; Constantin Al. Pârvulescu (1890–1945) a fost unul dintre
cei mai renumi ți astronomi din peri oada interbelic ă, descoperind o stea pitic ă (nr.1166) –
cel de-al treilea corp de acest ti p cunoscut10.
În deceniul al treilea al s ecolului al XX-lea s-au eviden țiat matematicieni ca Theodor
Angheluță (1882-1964) care a avut contribu ții în studiul seriilor trigonometrice, al
funcțiilor reale, al ecua țiilor diferen țiale, integrale, func ționale și algebrice; Aurel
Angelescu (1866-1938) a generalizat po linoamele lui Legendre și Hermite și s-a ocupat
de funcțiile generatoare ale claselor de polinoame, în literatur ă fiind cunoscute
polinoamele Angelescu; Simion Stoilow (1887–1961) a fost unul dintre creatorii teoriei
topologice a func țiilor; în lumea speciali știlor fiind cunoscute denumiri, precum
„suprafețele Iversen-Stoilow” (1931) și „frontiera Kerékjarto-Stoilow” (1938); Simion
Sanielevici (1870-1963) a contribu it la studiul ecua țiilor diferen țiale, al celor integrale și
integrodiferen țiale prin transformarea Fourier. Un rol important în întemeierea și

10 Șt. George Andonie “ Istoria matematicii în România, vol I-III, Bucure ști , 1965-1967

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 122
dezvoltarea școlii de geometrie diferen țială d e l a I ași a avut Alexandru Myller (1879-
1965) care a studiat ecua ții integrale cu nucl ee strâmb simetrice11.
O genera ție de matematicieni care au impulsiona t dezvoltarea domeni ului în perioada
interbelic ă a constituit-o matematicienii n ăscuți după anul 1900. Dintre ace știa sunt de
menționat în mod deosebit urm ătorii: Gheorghe Vrânceanu (1900–1972) este creatorul
școlii române ști de geometrie diferen țială modern ă având numeroase contribu ții
fundamentale în diverse cap itole ale acestei geometrii contemporane, în domeniul
spațiilor cu diferite tipuri de conexiune, în domeni ul grupurilor Lie, al variet ăților
diferențiale etc. Interpretarea geometric ă a sistemelor mecanice ne olonome l-a condus la
introducerea „spa țiilor neolonome”, numite și „spații Vrânceanu” (1926). A aprofundat
teoria spa țiilor Reimann, dând o metod ă simplă de scufundare, care-i poart ă numele
(1930); Miron Nicolescu (1903-1977), creatorul școlii de analiz ă matematic ă modernă la
București, are contribu ții fundamentale în do meniul teoriei func țiilor poliarmonice, al
teoriei func țiilor policalorice, al teoriei func țiilor areolar-conjugat e, al teoriei m ăsurii
Jordan; Grigore Moisil (1906–1973) este întemeietorul școlii române
ști de algebr ă a
logicii și de teorie algebric ă a mecanismelor automate, a aplicat metodele algebrei
moderne la unele clase de ecua ții cu derivate par țiale, a extins derivata areolar ă la spațiul
cu mai multe dimensiuni și a introdus algebrele pe care le-a denumit lukasiewicziene
trivalente și polivalente și care, în fapt, ar trebui s ă-i poarte numele. În domeniul
mecanicii continue a introdus no țiunea de sisteme continue olonome; Gheorghe Mihoc
(1906-1981) – ini țiatorul școlii de statistic ă matematic ă din România, a definit în 1935,
împreună cu O.Onicescu (1892-1983) o nou ă categorie de procese stocastice, “lan țurile
cu legături complete”, care generalizeaz ă lanțurile Markov și au multiple aplica ții, în
special în psihologie. Gh. Mihoc a elaborat modele pentru procesul de înv ățare și a
aplicat teoria proceselor stocastice în asigur ări; Nicolae Cior ănescu (1903-1957) – a
contribuit la studiul sistemelor de ecua ții cu derivate par țiale de ordinul doi și a introdus
noțiunea de derivat ă polidimensional ă orientată; Tiberiu Popoviciu (1906-1975) – s-a
ocupat de problema aproxim ării funcțiilor, de func ții convexe, de ecua ții funcționale și de
analiză numerică. Este unul dintre creatorii școlii clujene de calcul numeric și de teoria
aproxima ției; Nicolae Teodorescu (1908 – 2000) – s-a ocupat de derivata areolar ă și de
aplicațiile ei în fizica matematic ă, de teoria geometric ă a ecuațiilor diferen țiale sau cu
derivate par țiale, a introdus func țiile monogene α și olomorfe α și a avut contribu ții în
studiul propag ării undelor etc12.
1.2. – Fizica

În domeniul fizicii, preocup ările sistematice apar la înce putul secolului al XIX-lea de și
preocupări sporadice au existat cu mult timp înainte. Primul autor român cu lucr ări
originale de cercetare în fizic ă a fost Emanoil Bacaloglu (1830-1891) cu cercet ări în

11 I.M.Ștefan – Edmond Nicolau “Scurt ă istorie a crea ției științifice și tehnice române ști, Bucure ști 1981
12 I.M.Ștefan – Edmond Nicolau “Scurt ă istorie…” op.cit.

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 123
domeniile: difrac ția luminii, mecanic ă analitică, formule barometrice, iluminat electric
etc13.
Școala româneasc ă de fizică s-a constituit în ultimul d eceniu al secolului al XIX-lea
datorită celor doi mari ctitori de școală Constantin Miculescu (1863-1937) la Bucure ști și
Dragomir Hurmuzescu (1865-1954), la Ia și, care a construit „electroscopul
Hurmuzescu”, la care a folosit dielectrina (amestec de sulf și parafină), izolator inventat
de el. Dragomir Hurmuzes cu este considerat “p ărintele radiodifuziu nii române”. Sub
îndrumarea sa, în 1926, la Bucure ști, s-a realizat prima sta ție de radiodifuziune din
România. Din genera ția fizicienilor forma ți înainte de începutul seco lului al XX-lea trebuie
menționat Nicolae Vasilescu-Karpen (1870–1964) care a desc operit cauza reac ției
magnetice a indusului la ma șinile dinamo-electrice și demonstrând experimental
valabilitatea explica țiilor teoretice a stabilit o serie de rela ții între energiile câmpurilor
magnetice și electrice, pe de o parte, și tensiunea și repulsia liniilor de for ță ale acestor
câmpuri, pe de alta. M ăsurând câmpul magnetic al unui corp electrizat, atenuat în
mișcarea p ământului, a demonstrat c ă este imposibil s ă se eviden țieze mișcarea
translatorie a planetei p ământ. În 1926, emite ipoteza existen ței electronilor liberi în
lichide, elaborând teoria electronic ă a acestora, ceea ce a permis explicarea diferen ț
ei de
potențial dintre metal și electrolit, a func ționării acumulatoarelor cu plumb, a procesului
captării energiei în pi lele de concentra ție, precum și punerea în eviden ță a rolului
electronilor în fenomenele el ectrochimice. De numele s ău sunt legate c unoscutele pile
electromotoare K presupuse c ă ar funcționa prin utilizarea en ergiei mediului ambiant;
Ștefan Procopiu (1890–1972) a fost unul dint re cei mai mari speciali ști în teoria
cuantelor, legându- și numele de „magnetonul Bohr-P rocopiu”; în 1921 a descoperit
depolarizarea longitudinal ă a luminii de c ătre birefrigeren ța electric ă și magnetic ă a
soluțiilor coloidale și a suspensiilor cristaline, feno men care, la propune rea fizicienilor
francezi A.Bontaric și J. Breton este cunoscut azi ca „fenomenul Procopiu”, a întocmit
harta magnetic ă a României pentru anii 1934–1935; Eugen B ădărău (1887–1975)
fondatorul școlii române ști de desc ărcări electrice în gaze și de fizica plasmei, a elucidat
birefringen ță corpurilor izotrope în c ămpuri magnetice și electrice. A in ventat, în scopul
vizualizării energiei cinetice a razelor-canal, un dis pozitiv cu o microeli ce (în greutate de
0,017g), care a fost fabricat de firma Leybold, din Köln. A inventat de asemenea, un nou
interferometru; Ioan I. Pl ăcințeanu (1893-1960), anticipând studiil e fizicianului american
de origine rus ă George Gamow, întrevede existen ța protonilor negativi (antiprotonii);
Alexandru Proca (1897–1955) a descoper it, independent de japonezul H.Yukava,
existența mezonilor, iar ecua țiile câmpului mezonic sunt cunoscute sub numele de
„ecuațiile Proca”; Horia Hulubei (1896–1972) este creatorul școlii române ști de fizic ă
atomică. A obținut, cel dintâi în lume, spectre de raze X în gaze. În perioada 1934–1940,
H. Hulubei a fost unul dintre pr incipalii organizatori ai „Palatului Desc operirilor” de la
Paris (1937). În 1936 H. Hulubei identific ă, prin metoda spectroscopic ă, elementul cu
numărul atomic 87, c ăruia îi dă numele de moldaviu. Intuit înc ă din 1869 de c ătre

13 **** La vie scientifique en Roumanie Vol.I Sciences pures, Ouvrage publie par las Section scientifique
de L’Academie Roumaine, Bucure ști, 1937

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 124
D.I.Mendeleev, elementul 87 figur a în sistemul periodic al el ementelor, sub denumirea de
ekacesiu, a fost observa t apoi în 1914 de c ătre chimiștii austrieci S. Meker, F. Hess și F.
Pointh în transformarea radioactiv ă a actiniului (actiniu K-AcK) și a fost descoperit în
1939 de Marguerite Perrey, fiind cunoscut în prezent sub numele de franciu; Ștefania
Mărăcineanu (1882-1944) a descoperit unul din pr imele fenomene de radioactivitate
artificială (plumbul 1924); Theodor V. Ionescu (1899-1988) a f ăcut descoperiri
remarcabile în fizica plasme i, fizica ionosferei, desc ărcărilor electrice în gaze, privind
ionii moleculari de oxigen și hidrogen și efectul Zeeman14. În 1925 a inventat un
microfon bazat pe curen ții termionici, un oscilator de joas ă frecvență în arcul cu mercur și
un modulator de lumin ă, iar în 1936, o serie de oscilatoare cu plasm ă, pentru domeniul
undelor decimetrice. Generația fizicienilor români n ăscuți după anul 1900 și care s-au eviden țiat în perioada
interbelic ă include în special pe Șerban Țițeica (1908-1986), creatorul școlii de fizic ă
teoretică din Bucure ști, care a publicat în 1934 lucrarea “Varia ția rezisten ței în câmp
magnetic”, în care pentru prima dat ă în lume se ia în considerare cuantificarea mi șcării
electronului în câmp magnetic.
1.3 – Chimia

Fondatori ai școlii române ști de chimie au fost Petru Poni (1841-1925) la Ia și și
Constantin I. Istrati (1850- 1918) la Bucure ști
15. Un chimist de seam ă a fost Nicolae
Teclu (1839-1916), inventatorul arz ătorului de gaz ce-i poart ă numele “becul Teclu” și a
numeroase alte aparate de laborator. Generația chimiștilor români forma ți înainte de începutul secolu lui al XX-lea include pe
Anastasie Obregia (1864-1937) care s-a impus pr in studii în clasa coloran ților și a
oximelor, prin cercet ări asupra compozi ției petrolului românesc, ca și prin explicarea
mecanismului de formare a oxazolilor; pe Petre Bogdan (1873-1944) care s-a distins prin
interpretări originale date stru cturii fazei lichide și unor fenomene electrochimice; Lazăr
Edeleanu (1862-1941) a efectuat cercet ări fundamentale și aplicative privind chimia,
rafinarea și chimizarea petrolului și este considerat un pion ier al tehnologiei vidului și un
precursor al aromatiz ării. A conceput un pro cedeu de rafinare selectiv ă a petrolului cu
bioxid de sulf lichid care a cunoscut o larg ă răspândire în lumea întreag ă, după ce a fost
brevetat în 1908 în Germania și pus la punct ca metod ă industrial ă în 1923. Lui Laz ăr
Edeleanu i s-au acordat 40 de brevete de inven ție în țară și 64 în str ăinătate; Gheorghe G.
Longinescu (1869-1939) a descoperit noi reactivi pentru separarea metalelor
și a stabilit o
relație matematic ă pentru calculul gr adului de asociere și al greut ății moleculare a
lichidelor pure (cons tanta Longinescu); Gheorghe Spacu (1883–1955) a efectuat cercet ări
privind ob ținerea de noi combina ții complexe și stabilirea constitu ției lor; a studiat
feraminele, aminele complexe ale magnez iului, metalaminele, în 1935 întrebuin țează
pentru prima dat ă ca reactiv în dozarea metalelor mercaptobenztiazol ul, denumit apoi

14 Efect Zeeman – fenomenul de despi care a liniilor spectrale ale substan țelor aflate în câmp magnetic,
descoperit în anul 1896
15 Bogdan Petre “Le developpement de la chimie en Ro umanie”, Bucure ști, 1937

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 125
“reactiv Spacu” etc. S-a preocupat de valorificarea gazului metan și obținerea acidului
sulfuric din gips; Raluca Ripan (1894-1975) a avut o contribu ție însemnat ă în domeniul
chimiei analitice, a ob ținut rezultate în studi ul elementelor rare și disperse și a identificat
noi date despre electroli ți; Eugen Angelescu (1896-1968) a fost un pionier în chimia
coloizilor, în terminologia științifică internațională fiind cunoscut “efe ctul Angelescu”
care const ă din acțiunea dubl ă de solvatare și dispersie, exercitat ă de un agent liofilizant,
adăugat unei solu ții coloidale. A invent at metode de analiz ă și caracterizare a unor
compuși organici, destina ți industriei16.
Din genera ția chimiștilor români n ăscuți după 1900 a excelat în pe rioada interbelic ă
Costin D.Neni țescu (1902–1970) care s-a ocupat în mod sp ecial de chimia hidrocarburilor
și care a realizat lucr ări de pionierat privind reac țiile catalizate de clorura de aluminiu,
legându-și numele de unele „reac ții” (precum cea de acilare reductiv ă a alchenelor). În
1928 a publicat lucrarea de referin ță Chimie organic ă (2 volume), care a stat la baza
formării unui mare num ăr de speciali ști în domeniu. În literatura științifică internațională
sânt cunoscute sintez ele descoperite de el sub numele de “reac ții Nenițescu” iar cel dintâi
izomer de valen ță al unei alene ob ținut în lume este c unoscut ca “hidrocarbura
Nenițescu”
17.
1.4. – Geologia

Întemeietorii școlii române ști de geologie au fost Grigore Cob ălcescu (1831-1892) la Ia și
și Gregoriu Ștefănescu (1838-1911) la Bucure ști, inițiatorul Biroului Geologic (1892).
Printre descoperirile paleont ologice ale lui Gregoriu Ștefănescu sunt de men ționat un
dinoteriu gigant și cămila de la Olt. Grigore Cob ălcescu este autorul primei lucr ări
românești importante de ge ologie “Calcarul de la Repedea” (1862) și a efectuat lucr ări de
mare originalitate privind masivele de sare și zonele petrolifere din Moldova și Muntenia,
determinând leg ătura dintre z ăcămintele de țiței, masivele de sare și cutele anticlinale.
Odată cu formarea României Ma ri, geologia, fiind stimulat ă de preocuparea pentru
descoperirea și punerea în valoare a bog ățiilor subsolului, a în registrat importante
progrese. Ludovic Mrazec (1867-1944), considerat organizatorul cercet ărilor
mineralogice moderne în România, a descop erit fenomenul diapirismului masivelor de
sare și a întemeiat și condus în perioada 1906-1928 Institu tul Geologic al României în
cadrul căruia s-a realizat, în anul 1931, prima “Hart ă geologic ă
a României” (la scara
1:500 000); Gheorghe Munteanu-Murgoci (1872–1925), întemeietorul științei solului în
România, a alc ătuit prima hart ă a tipurilor de sol din țara noastr ă (La cartographie des
sols en Roumanie, 1924) și a descifrat, pe baza unei viziuni originale, complicata
structură în pânză de șariaj18 a Carpaților Sudici (“Pânza getic ă”). În anul 1923 este ales
președinte al Comisiei Interna ționale de cartografiere a solului; Matei Dr ăghiceanu

16 **** Inventatori români , Bucure ști, 2000
17 Dinu Moroianu și I.M. Ștefan, Mae ștrii ingeniozit ății române ști, Bucure ști 1976
Constantin Gh. Macarovici, L’apport de Gh. Spacu a la chim ie analitique, NOESIS VI, 1980
18 Șariaj- fenomen tectonic constând în deplasarea la mari distan țe a unor mari mase de roci și suprapunerea
lor peste altele mai moi

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 126
(1844-1938) a efectuat st udii original e asupra c ărbunilor, ozocheritei și minereurilor din
România, a explicat na șterea filoanelor metalice în Mun ții Apuseni și a avut contribu ții
recunoscute interna țional în explicarea seismicit ății euro-asiatice și la întocmirea h ărții
geologice a Europei19; Sabba Ștefănescu (1857–1931) a f ăcut descoperiri asupra
proboscidienilor fosili din România și a conceput o teorie proprie asupra originii
elefanților (1927); Gheorghe Macovei (1880–1969) a elaborat prim ul tratat de geologie
stratigrafic ă, definind caracte rele rocilor mam ă de petrol, de asemen ea, a publicat primul
tratat de geologia petr olului, în limba francez ă (Paris, 1938). Ion Popescu-Voite ști (1876–
1944) a efectuat cercet ări privind geologia z ăcămintelelor de sare, petrol și a izvoarelor
de apă minerală din România. A descris anumite „str ate”, stabilindu-le vârsta geologic ă și
a descifrat din punct de vedere geologico-paleo geografic întregul comp lex al teritoriului
României. În 1923, Ion Popescu-Voite ști a prezentat, împreun ă cu Ludovic Mrazec,
prima schi ță tectonică a României la scara de 1: 2 000 000; în 1930 a publicat “Geologia
zăcămintelor de sare”, iar în 1935 “Evolu ția geologico- paleogeografic ă a pământului
românesc”. Ion Simionescu (1873–1944), s-a remarcat în mai multe domenii: geologie,
geografie, botanic ă, zoologie, literatur ă, pedagogie. A realizat, în 1927, primul tratat de
geologie redactat în limba român ă; în 1938 a publicat “Fauna României”, în 1939 “Flora
României ”, În 1943, a publicat, în colabor are cu medicu l, antropologul și anatomistul
Francisc Rainer (1874-1944), un studiu asupr a primului craniu de om paleolitic
descoperit în România, precum și o lucrare de sintez ă “Paleontologia României”.
Din genera ția geologilor români n ăscuți după 1900 și care s-au eviden țiat în perioada
interbelic ă sunt de men ționat Alexandru Codarcea (1900-1974) care a avut contribu ții la
petrografia și tectonica Carpa ților Meridionali, Banatului și Platoului Mehedin ți și a
studiat și descris procesele de “bimetasomatoz ă
20”, termen introdus ul terior în literatura
internațională geologic ă21; Ilie Mircea (1904-1974) a efectuat cercet ări geologice în
munții Apuseni, Per șani și depresiunea Transilv aniei, având contribu ții la studiul
stratigrafic al depozitelor mezozoice și la demonstrarea stru cturii în pânze de șariaj a
Munților Perșani; Miltiade Filipescu (1901 – 1993) a delimitat ma i exact cele patru zone
constitutive ale Carpa ților Orientali și a eviden țiat, pentru prima oar ă, unele particularit ăți
ale acestor zone , a identificat (în colaborare cu G. Murgeanu) specia nou ă Calpionella
Carpatica, de mare importan ță stratigrafic ă; Neculai Macarovici (1902-1979) a pus în
evidență prezența pliocenului în sudul Mo ldovei, descriind o faun ă fosilă necunoscut ă.
1.5. – Geografia

Primele lucr ări geografice române ști au apărut în prima
22 jumătate a secolului al XIX-lea
sub forma impresiilor de c ălătorie, de studii sau memorii, de h ărți și de manuale școlare23.

19 “Istoria științelor în România. Geologia, Geografia” (redactori Sabba Ștefănescu, G. Murgeanu, Vintil ă
Mihăilescu), Bucure ști, 1977
20 Bimetasomatoz ă – proces de înlocuire natural ă a elementelor unui mineral sau a unui grup
de minerale) prin alte elemente
21 I.M.Ștefan – Edmond Nicolau “Scurt ă istorie a crea ției …, op. cit.
22 Dinicu Golescu, „Însemnare a c ălătoriei mele Constantin Radovici din Gole ști, făcută în 1824,1825,
1826”, tip ărită la Buda 1826, in care autorul consemneaz ă impresii în leg ătură cu realit ățile social-
economice întâlnite în Un garia, Austria, Elve ția, Italia.

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 127

Școala româneasc ă de geografie s-a constituit dup ă 1918, fondatorul și conducătorul
acesteia peste o jum ătate de veac fiind Simion Mehedin ți (1868–1962), autorul studiului
“Locul geografiei între științe” (1894) și al lucrărilor “Le pays et le peuple roumain.
Considerations de geogr aphie physique et de ge ographie humaine” (1927) și “Terra.
Introducere în geografie ca știință” (2 volume, 1931) în care enun ță că obiectul geografiei
este pământul în totalitatea lu i, pornind de la înveli șurile cele mai simple supraordonate,
la cele mai complexe, s ubordonate, ordinea indicat ă fiind atmosfera, hidrosfera, litosfera
și biosfera (inclusi v omul). Mehedin ți a formulat legea subordon ării cauzale a
învelișurilor planetare, legea subordon ării cauzale a zonelor geografice (pe orizontal ă și a
categoriilor geografice) și a introdus în înv ățământul secundar ceea ce s-a numit
“sistemul Mehedin ți”- predarea de la îndep ărtat la apropi at, de la no țiuni geografice
despre pământ la geografia local ă24. Simion Mehedin ți a abordat și probleme de
etnografie “Coordonate etnografice”(1930) și de învățământ “Trilogii. Știința, școala ,
viața” (1940) etc.
Dintre cei care au lucrat cu Simion Mehedin ți și care i-au continuat opera s-au eviden țiat
Gheorghe Vâlsan (1885–1935), fondatorul Institutului de Geografie din Cl uj, care a adus
contribuții originale în geografia fizic ă, concepând geografia ca o știință complex ă, în
interacțiune cu celelalte științe. Lucrările sale – “Elemente de geografie fizic ă” și
”Câmpia Român ă” – au deschis noi or izonturi în cercetarea și interpretarea geografiei. A
fost unul dintre „p ărinții” etnografiei în Români a prin publi carea lucr ării “O nou ă știință:
etnografia(1927); Vintilă Mihăilescu (1890–1978) a pus bazele geografiei ora șelor din
România, pe principiul integr ării în teritoriu și a întocmit harta a șezărilor rurale din
România (1934), iar în 1936 a publ icat lucrarea de sintez ă
“Geografia fizic ă a României”;
Romulus Vuia (1887-1963) a fost unul dintre cei mai competen ți investigatori ai
străvechilor ocupa ții meșteșugărești ale poporului român. Un alt geograf român de seam ă
a fost Constantin Br ătescu (1884-1943), sus ținător al concep ției geografiei regionale, pe
care a dezvoltat-o în lucr ările sale clasic e privind Dobrogea și Delta Dun ării. Constantin
Brătescu a creat o nou ă metodă pentru determinarea vârstei teraselor cuaternare cu
ajutorul orizonturilor de loess, pe baza soluri lor fosile de mari întinderi (nu a fosilelor
animale izolate) și a introdus no țiunea de “stil sculptural” referitoare la cizelarea scoar ței
pământului prin eroziunea liniar ă fluvială.
1.6. – Biologia
25
Studiile naturaliste pe teritoriul românesc s-au dezvoltat destul de timpuriu, înc ă din
secolul al XVIII-lea, mai ales sub forma de “inventarieri floristice și faunistice,
fragmentare și intermitente la început”
26. Dintre cercet ătorii biologi ca re s-au eviden țiat

23 “Istoria științelor în România. Geologia, Geografia” (redactori Sabba Ștefănescu, G. Murgeanu, Vintil ă
Mihăilescu), Bucure ști, 1977
24 Centenarul na șterii lui Simion Mehedin ți, Analele Academiei R.S. România, 102, 1968
25 Datele privitoare la școala științifică Biologia , utilizate la redactarea su bcapitolului 1.6. au fost puse la
dispoziție de către dr. Ștefan Negrea, CP I la Institutul de Speologie al Academiei Române.
26 Istoria științelor în România. Biologia (redactori Emil Pop și Radu Codreanu), Bucure ști, 1975

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 128
în secolul al XIX-lea men ționăm pe C. Manolescu care exploreaz ă naturalistic, printre
cei dintâi, în 1833-1836, Peninsula Balcanic ă și adună bogate colec ții de insecte, melci,
păsări și pe Iacob Cihac care public ă l a I ași în 1837 manualul “Istoria natural ă”, cea
dintâi lucrare româneasc ă de științele naturii tip ărită.
Școala științifică româneasc ă de biologie a început s ă se formeze în prima jum ătate a
secolului al XIX-lea când s-a ini țiat înființarea de societ ăți și muzee de științele naturii ca
de ex. “Societatea de medici și naturaliști din Iași” (1830-1833), “Societatea de științe
naturale din Transilvania” (S ibiu, 1849), “Societa tea Muzeului Ardelean din Cluj” (1859)
și s-a constituit în ul tima parte al aceluia și secol prin crearea catedrelor de specialitate la
universitățile din Iași, București, Cluj
și Cernăuți, precum și prin organizarea de gr ădini
botanice la Bucure ști, Iași și Cluj și întemeierea Muzeului de istorie natural ă la Bucure ști
(1893). După 1918, școala de biologie a cunoscut o puternic ă diversificare. Emil Racovi ță (1868-
1947) fondeaz ă și conduce primul institut de sp eologie din lume care va fi și centrul
internațional de cercet ări speologice. Rezultatele explor ării a sute de pe șteri din țară și
peste hotare, ob ținute în principal cu aj utorul colaboratorilor s ăi apropiați R. Jeannel, P.
A. Chappuis și Val. Pu șcariu, apar în publica țiile “Biospeologica” (tip ărită la Paris) și
“Lucrările Institutului de Speologi e din Cluj”. Tot E. Racovi ță, împreun ă cu Al. Borza
(1887-1971), organizeaz ă, pentru prima dat ă în România, ocrotirea naturii. Racovi ță
rămâne în istoria științ
ei române ști și universale, în pricipal, ca fondator al biospeologiei
(1907), prin lucr ările de sistematic ă evolutivă și prin studiile sale asupra modalit ăților
evoluției 27. Emil Racovi ță promoveaz ă, din 1921, la Universitate a din Cluj, activitatea
sistematic ă de informare științifică. Sub direc ția lui Alexandru Borza, Institutul Botanic
devine o însemnat ă școală științifică care întreprinde cercet ări aprofundate asupra florei
românești, cu prec ădere a celei din Transilvania. S unt relevante st udiile de flor ă și
fitogeografie ( E. I. Nyarady, 1881-1966), de fitocenologie și mai cu seam ă cele de
palinologie și istoria vegeta ției. Rezultatele botani știlor clujeni din pe rioada respectiv ă
sunt cuprinse în cele 28 de volume ale ”Buletinului Gr ădinii Botanice și Muzeului din
Cluj”. Tot Al. Borza este cel care a crea t faimoasa Gr ădină Botanică și anexele sale,
precum și Stațiunea de Ecologie Botanic ă de la Stâna de Vale din Munții Apuseni, unde
s-au efectuat variate cercet ări botanice. În aceia și perioadă, botanistul și fitogeograful
Iuliu. Prodan (1875-1959) î și publică monografiile în cadrul Institutului Agronomic din
Cluj iar morfologul și fiziologul vegetal I. Grințescu (1874-1963) întreprinde cercet ări
moderne de algologie. Se eviden țiază activitatea școlii de fiziologie vegetal ă a savantului
de renume mondial Emanoil Teodorescu (1866-1949), printre ai c ărui elevi eminen ți se
enumeră și N. Sălăgeanu (1907-1988), preocupat de ac țiunea hormonilor vegetali asupra
diverselor procese fiziologice. De men ționat și opera experimental ă de mare valoare a lui
I. Cantacuzino (1863-1934) asupra imunit ății nevertebratelor, activitatea lui I.A.Scriban
(1879-1937), reputat specialist în hir udinee, la catedra de zoologie și anatomie, care a
elaborat metode noi și tehnici de microscopie, precum și studiile citologice asupra
constituan ților citoplasmatici.ale lui Dimitrie Voinov (1867-1951)

27 Gh. Racovi ță, “A ști sau a nu ști. Adevărurile vieții lui Emil Racovi ță”, Bucure ști Editura Academiei
Române, 1999.

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 129

În domeniul zoologiei descriptive și ecologiei animale se afirm ă școala creat ă de
A.Popovici-Bâzno șanu (1876-1969), adev ărată pepinier ă de speciali ști de reputa ție
internațională (W.K.Knechtel, M.A.Ionescu, C.Bogoescu, R.Codreanu, Al.Grosu,
C.Manolache, I. Țuculescu, I. C ătunescu, A. Pope scu –Gorj).To ți acești renumiți zoologi,
în același timp sistematic ieni, zoogeografi și ecologi, beneficiaz ă din plin, în afar ă de
laboratoarele bine utilat e de pe malul Dâmbovi ței, de facilit ățile Stațiunii Zoologice de la
Cumpătu (Sinaia) – ctitorie din anul 1922 a aceluia și șef de școală.
În perioada interbelic ă, Muzeul de Istorie Natural ă și Institutul Agronomic devin
puternice centre de cercetare biologic ă a lumii animale din România și din alte țări ale
lumii. Savantul Grigore Antipa (1867-1944) a fost unul di ntre promotorii concep ției
moderne ecologice a biosoc iologiei. Lucrarea sa L’organisation générale de la vie
collective, des organismes et du mécanisme de la production dans la biosphère , publicat
ă
în 1935, a pus bazele unei noi științe interdisciplinare – bioeconomia; Figur ă de primă
mărime a biologiei române ști interbelice, Grigore Antipa r ămâne în istoria științei în
principal drept creatorul diaramelor muzeale și inițiatorul, pe baze științifice, al
Pescăriilor Statului. El a fost deopotriv ă și . întemeietorul Institutului de Biooceanografie
de la Constan ța, a Stațiunii Hidrobiologice de la Tulcea și al Cresc ătoriei piscicole de la
Nucet. Institutul de Cercet ări Agronomice din Bucure ști (I.C.A.R.) reprezint ă la rândul s ău, un
centru de excelen ță pentru studii de micologie și fitopatologie. Activitatea științifică a lui
T. Săvulescu , (1889-1963) fondatorul acestui institut, care azi îi poart ă numele, este
remarcabil ă prin amploarea rezultatelor fundamentale și aplicative de floristic ă și
geobotanic ă. Cunoscutul “Herbarium mycologicum romanicum”, editat de colectivul
acestui institut, este de osebit de apreciat în țară și în stră
inătate, reprezentând și astăzi un
instrument necesar pentru cunoa șterea ciupercilor din România. Gh. Ionescu Șișești
(1885-1967), efectueaz ă cercetări de genetic ă experimental ă care este tot mai utilizat ă în
scopul amelior ării plantelor cultivate și în zootehnie ( N. Teodorescu 1889-1987 cu
cunoscutul merinos de la Palas). Merit ă menționate, de asemenea, lucr ările de
entomologie forestier ă ale lui Gr. Eliescu (1898-1975). Gheorghe K. Constantinescu
(1888–1951), medic veterina r, specialist în zootehnie general ă, a întemeiat știința
ameliorării raselor de animale pe baze genetice în Româ nia. A realizat selec ția produșilor
valoroși, întocmind registre geneal ogice. Prin Institutul Na țional Zootehnic și stațiunile
zootehnice pe care le -a creat, Gheorghe K. Constantin escu a contribuit la ameliorarea
raselor de oi, cai, porci, precum și la realizarea de furaje co ncentrate combinate cu adaos
de săruri minerale și vitamine, a introdus îns ămânțările artificiale la cabaline și ovine.
În perioada interbelic ă, în laboratoarele universit
ății din Iași, scoala de morfologie,
histologie și zoologie a lui Paul Bujor (1862-1952) a fost înt ărită de noi cercet ători dintre
care a excelat Mihai Băcescu (1908-1999), cea mai laborioas ă activitate fiind depus ă de
colectivul profesorului Ioan Borcea (1879-1936) ca re a înfiin țat în 1926 Sta țiunea de
Zoologie Marin ă de la Agigea, ridicâ nd prestigiul zoologiei și oceanografiei române ști

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 130
peste hotare. Echipa lui Borcea a colaborat intens cu cercet ătorii de la Institutul
Biooceanografic de la Constan ța, înființat în 1932, de Gr. Antipa .
Biologii de la Ia și au fost în rela ții strânse cu co legii de la Chi șinău și Cernăuți. De pild ă,
C.Motaș (1891-1980), care a avut preocup ări științifice pentru punerea în valoare a apelor
de munte pe baza limnologiei moderne și cunoașterii factorilor biotici și abiotici
favorizan ți pentru repopularea acestor ape a pred at cursuri la Institutul Agronomic din
Chișinău și a menținut legături științifice cu hidrobiologi renumi ți din capitala Basarabiei
ca V. Grimalski, I. Lep și etc. La Universitatea din Cern ăuți, M. Gușuleac (1887-1960),
geobotanist și morfolog renumit, ridic ă o școală de botani ști, printre care se remarc ă
nume de reputa ție mondial ă: I.T. Tarnavschi (alge, morfologie), T. Ștefurac (briofite), E.
Ț
opa (sistematic ă și geobotanic ă) etc.
În institutele forestiere din Bucure ști și Brașov au lucrat botani ști de marc ă cum a fost C.
C. Georgescu (1898-1968), iar cercet ările inginerilor agronomi și ale medicilor veterinari
au dat rezultate pe anumite ferme, organizate pe principi i moderne, care nu s-au putut
aplica îns ă în gospod ăriile țărănești, astfel c ă în România produc ția la hectar a r ămas
scăzută, iar rasele de animale de slab ă calitate. Biologii româ ni au contribuit îns ă la
rezolvarea unor probleme practic e, între care valorificarea, din punct de vede re economic,
a potențialului oferit de Delta Dun ării (Grigore Antipa). Au existat preocup ări de
ecologie, pentru protec ția naturii; în 1930 s-a înfiin țat Comisia Monumentelor Naturii și
s-a votat legea pentru ocrotirea naturii; s-au creat rezerva ții naturale (prima în Mun ții
Retezat, 1934). 1.7. – Medicina

Știința româneasc ă de medicin ă, creată la sfârșitul secolului al XIX-le a, s-a bucurat de o
mai largă recunoaștere interna țională pe plan mondial decât al te discipline, atât datorit ă
unor realiz ări mai deosebite cât și datorită unei excelente școli de istorie a medicinei 28,
care a reu șit să prezinte aceste rezultate pe plan interna țional.
După 1918, școala româneasc ă de medicin ă umană a dobândit un și mai pregnant
prestigiu interna țional. Dintre medicii români care s-au eviden țiat în mod deosebit în
perioada interbelic ă menționăm: Ion Cantacuzino (1863–1934) întemeietorul școlii
românești de imunologie , epidemiologie și patologie experimental ă. În 1921 a înfiin țat, în
București, Institutul de Seruri și Vaccinuri, care-i poart ă numele. A organizat primele
campanii antimalarice, din România, f iind un pionier europ ean al acestor ac țiuni. Pe baza
concluziilor cercet ărilor sale, privind vibrionul holeric, a inventat o metod ă de vaccinare
antiholeric ă, metoda Cantac uzino, care a fost apreciat ă de forurile interna ționale și care
este aplicat ă și în prezent în țările unde se mai semnaleaz ă cazuri de holer ă. Gheorghe
Marinescu (1863–1938), ctitorul neurologiei române ști, a devenit celeb ru înainte de
primul război mondial. A fost unul dintre primii medici din lume care a recurs la
electroencefalografie pentru studi ul bolilor creierului (din 1936) și a pus bazele
cercetărilor experimentale asupra hipofiziei. Dintre lucr ările publicate de Gh. Marinescu

28 G. Barbu, Le developpement des r echerches d’histoire de la medicine dans la R.P.R., Madrid 1956

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 131
s-au remarcat “Hipnotis mul din punct de vedere medico-legal” (1923), “B ătrânețe și
întinerire” (1929), “Determinism și cauzalitate în domeni ul biologiei” (1938); Constantin
I. Parhon (1874–1969) s-a impus în domeniul endo crinologiei, publicâ nd la Paris, în
colaborare cu Moise H. Goldstein (1872-1965), lucr ările “Les sécretions internes”
(1909), care s-a bucura t de un larg r ăsunet interna țional, constituind cel dintâi tratat
complet de endocri nologie din lume și “Traité d’endocrinologi e” (3 volume, 1923–1924).
În cercetările sale a acordat prioritate aspectelor clinice, anatomo-clinice, morfologice și
biochimice. A ini țiat mai multe lucr ări vizând rela ția dintre diverse ap arate, organe sau
țesuturi și glandele endocrine, stab ilind tratamente diferen țiate, care și-au dovedit
eficiența; a cercetat fenomenul îmb ătrânirii, propunând tratamente pentru ameliorarea
efectelor acesteia. În peri oada 1930–1940 a condus Institut ul pentru boli nervoase,
mintale și endocrinologice din Bucure ști; Mihai Ciuc ă (1883–1969), medic bacteriolog,
imunolog, malariolog și parazitolog, a adus o contribu ție esențială la eradicarea
paludismului în România; Mina Minovici (1858–1933) a fondat școala româneasc ă de
medicină judiciară și a organizat institu țiile centrale de medicin ă legală și criminalistic ă
din țara noastr ă. Dintre lucr ările sale de referin ță se detașează “Tratat complet de
medicină legală” (2 volume,1928–1930); Victor Gomoiu (1882-1960) a efectuat
intervenția de pionierat a abla ției ortosimpaticului cervical în tratamentul anghinei
pectorale. Mai multe te hnici operatorii poart ă în literatura de specialitate numele s ău, de
exemplu metoda Gomoiu-Eden pentru tratarea mioplastic ă a paraliziei faciale, metoda
Gomoiu-Phocas pentru tratarea chirurgical ă a herniilor inghino- scrotale etc; Daniel
Danielopolu (1884–1955), cel mai de seam ă teoretician al medicinei române ști, a elaborat
o nouă teorie general ă a științei medicale și a adus contribu ții esențiale privind
funcționarea sistemului neuro-ve getativ, patologia suferin țelor inimii, boala
reumatismal ă, tifosul exantematic, gu șa endemic ă. A fost unul di ntre fondatorii
concepției unitare asupra echilibr ării funcțiilor organice, num ărându-se printre precursorii
teoriei sistemelor biologice și ai medicinei cibernetice. A fo st membru al Academiilor de
Medicină din Paris, Madr id, Buenos Aires și al mai multor societ ăți științifice europene;
Nicolae Gh. Lupu (1884–1996), creatorul școlii române ști de hematologi e, a fost unul
dintre cei mai de seam ă reprezentan ți ai orient ării anatomo-chimice în știința medical ă
româneasc ă. A militat în favoarea medicinei inte rne sintetice a orga nismului global și a
individului încadr at în mediul s ău de viață. La institutul clinic pe care l-a organizat în
cadrul Spitalului Co lentina a amenajat, dup ă o concep ție original ă, laboratoare de diverse
specialități, pentru a asi gura unitatea func țională dintre sectorul de investiga ții și cel de
tratament. Medicul român cu cea mai mare notorietate a fost Nicolae Paulescu (1869–
1931) care în 1920 a ob ținut un extras de pancreas con ținând un hormon foarte activ care,
injectat, reducea glucoza di n sânge; el a numit aceast ă substanță „pancrein ă” și la 31
august 1921 publc ă rezultatele ob ținute în “Archives interna ționale de ps ihologie” din
Belgia. Este frustrat de recunoa șterea priorit ății sale mondiale, a descoperirii sale
excepționale prin acordarea premiu lui Nobel pe anul 1923 pe ntru descoperirea insulinei
lui F.G. Banting și J.J.R.Mac Leod, de și aceștia își publicaser ă rezultatele lor în anul
192229. Demersurile ulterioa re pentru recunoa șterea faptului c ă Paulescu a fost cel dintâi
descoperitor al insu linei, au primit r ăspunsul c ă lipsea „mecanismul adecvat” pentru a se

29 I.Pavel, The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin, Bucure ști, 1976

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 132
reveni asupra atribuir ii Premiului „Nobel”30. Paulescu a efectuat cercet ări laborioase și
asupra structurii și fiziologiei splinei, mecanismelor de producere a fibrei, fiziologiei
normale și patologice a pancr easului endocrin. Fonda torul chirurgiei și anatomiei
topografice moderne în România, întemeie torul Institutului de Anatomie Topografic ă și
Chirurgie Experimental ă și Operatorie (1895) a fost Thoma Ionescu (1860-1926) care a
introdus rahiaane stezia înalt ă (cervical ă), experimentând-o în România și demonstrând-o
în SUA. A avut, de asemenea, o contribu ție însemnat ă în chirurgia radical ă a cancerului
colului uterin, a introdus tehnici operatorii noi în splenectomie, cranie ctomie, nefropexie,
hernii inghinale31. Literatura de specialitate citeaz ă studiile f ăcute de medicul și
anatomistul Grigore T. Popa (1892-1948) asupra anatomiei func ționale a durei mater și a
mecanostructurii pericardului , dar mai ales cele f ăcute împreun ă cu Una Fielding
privitoare la descop erirea sistemului porthipofizar (1933)32. Grigore T. Popa a fost și
autorul unor lucr ări privind structura și comportarea spermatozoizilor, localizarea și
activitatea unor centri nervo și vegetative, dubla inervare a fibrei musculare, structura și
embriologia meni ngelor, provenien ța lichidului cefalo-rahidian.
În 1922 s-a creat Ministerul S ănătății, ca o expresie a preocup ării statului pentru
îmbunătățirea stării de sănătate a popula ției. România a fost una dintre primele țări din
lume care a înfiin țat un institut pentru studiul și profilaxia cancerul ui (Cluj, 1922). Ca
urmare a ac țiunii energice a medicilor români s-a prevenit r ăspândirea în țara noastr ă a
unor boli molipsitoare (pneumon ia, malaria) iar unii savan ți (Ion Cantacuzino, Mihai
Ciucă, Ștefan Gh. Nicolau) au adus contribu ții notabile la combaterea unor boli
răspândite în lume, în calitate de exper ți ai Societ ății Națiunilor. În ciuda realiz ărilor cu
adevărat excepționale ale școlii române ști de medicin ă, în perioada interbelic ă, starea de
să
nătate a popula ției a lăsat de dorit din cauza, în primul rând, a situa ției materiale a
acesteia, cu deosebire a țărănimii, și, în al doilea rând, a unei mentalit ăți conservatoare,
de reticen ță, față de medicamente și de acceptare a medicului în via ța de familie.
1.8. – Științe economice
33
În istoria gândirii economice ra ționale române ști, întregirea țării a reprezentat un moment
de potențare a for țelor intelectuale din to ate provinciile istorice, majoritar locuite de
români, pentru a genera concep țiile, metodele/metodologiile și operatorii necesari
elaborărilor teoretice utile, în prim ul rând progresului economic na țional.
În perioada interbelic ă s-au intensificat confrunt ările și dezbaterile politice și teoretice în
jurul unor probleme economice ma jore, ca: refacerea postbelic ă și relansarea economiei,
în perspectiva constituir ii unui sistem economic na țional, cu considerarea interven ției
economice a statului na țional unificat; rolul capitalului str ăin; specificul evolu ției,
contradicțiilor și perspectivele capitalismului în România în concep țiile și în programele

30 Istoria științelor în România. Medicina , redactori Șt. M. Milcu și B.Duțescu, Bucure ști 1980
31 I.Făgărășeanu, Via ța și opera lui Thoma Ionescu, Bucure ști, 1962
32 Al. Ianculescu, Eugen Șerbănescu, “Profesorul Gr. T. Popa” , Via ța medical ă, nr.19, 1967
33 Datele privitoare la școala de științe economice, utilizate la redactarea s ubcapitolului 1.8. au fost puse la
dispoziție de către profesorul universitar doctor Ioan Cristescu

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 133
politice ale partidel or istorice. Economi știi români s-au anga jat activ în elabor ări de teorie
economic ă și istorie economic ă, în cercet ări aplicate, monografice și practice de
ansamblu, de domenii și ramuri sau de întreprindere. S- au impus figuri de gânditori
originali, care s-au bucurat de recunoa ștere interna țională, ca Mihail Manoilescu, (1895-
1950) autorul unei teorii a protec ționismului și a schimbului interna țional, întemeiat ă pe
principiul productivit ății muncii na ționale, în care se sus ține necesitatea dezvolt ării
forțelor productive na ționale, îndeosebi prin încurajarea de c ătre stat a unor ramuri
industriale eficiente; Virgil N. Madgearu (1887-1950) sus ține cu argumente teoretice și
politice imperativul industrializ ării, paralel cu dezvoltarea intensiv ă a agriculturii, pentru
a stimula acumularea matur ă de capital , Ștefan Zeletin (1882-1934) sugereaz ă un proces
de anvergur ă al industrializ ării țării, având în metalurgie coloana vertebral ă a întregii
industrii, iar Mitiță Constantinescu (189o-1945) sus ține importan ța primordial ă a
industriei, în condi țiile rentabiliz ării tuturor tipurilor de întreprinderi. Ion N.
Angelescu(1884-1930) este autorul unei concep ții a solidarismului social-economic, în
care, de pe pozi țiile propriet ății particulare, dar evitând atât excesele capitalismului, cât și
egalitatea în s ărăcie incriminat ă regimului socialist sovietic, statul s ă foloseasc ă
asigurările sociale, coopera ția și sindicalismul, iar Gheorghe Ta șcă (1875-1964) emite o
teorie a economiei sociale, în care rolul statului și cel al individului s ă se completeze
reciproc. Ion Răducanu, (1884-1964)economist de factur ă academic ă, promoveaz ă o
puternică și consecvent ă orientare cooperatist ă, atât în teorie, cât și ca inițiator al legii
cooperației din 1929; Victor Slăvescu (1891-1977) s-a distins înde osebi prin monografii
bancare, ca și prin viziunea devenit ă clasică asupra avatarur ilor micii gospod ării în
agricultur ă; Gheorghe Zane (1897-1978) și Victor Jinga (1901-1990) s-au distins prin
importante contribu ții de istorie a economiei na ționale și a gândirii economice na ționale.
În perioada interbelic ă și-a început activitatea științifică în problema agrar ă, în evaluarea
frământărilor sociale, a curentelor și a tendin țelor gândirii economice și filosofice
naționale cel mai important repreze ntant al gândirii economice ra ționale marxiste
românești, Lucrețiu Pătrășcanu (1900-1954) .
Prin diversitatea abord ărilor teoretice și politice și prin reverbera țiile lor în cercurile
intelectuale din țara întregit ă și din străinătate, preocup ările de ra ționalitate economic ă
științifică din perioada interbelic ă sunt fără precedent și se cer amplu și aprofundat
continuate. 1.9. – Științe juridice

Formarea României Mari a impus solu ționarea unei game extinse de probleme juridice
ceea ce a determinat s ă se manifeste un interes de osebit pentru cariera juridic ă și
implicit pentru cercet ări aprofundate în acest domeniu. Preocuparea pentru reorganizarea
statului român s-a materializat în dezvoltarea dreptului constitu țional (Constantin
Dissescu a publicat un “Tra tat de drept constitu țional”), dreptului civil (Matei
Canatcuzino – autorul lucr ării fundamentale “Despre libertatea individual ă și persoanele
juridice”, 1924); În domeniul ju ridic, în perioada interbelic ă, contribu ții esențiale au adus
și Traian Iona șcu(1897-1981) și Istrate Micescu (mai ales în dreptul civil comparat), Paul
Negulescu și Anibal Teodorescu (drept admi nistrativ). Istoria statului și dreptului a fost

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 134
un domeniu în care s-au ilustrat juri ști de frunte, precum Andrei R ădulescu și George
Fotino. Realiz ări importante s-au înregistrat și în dreptul penal (Vintil ă Dongoroz). Au
apărut noi ramuri de drept, în tre care dreptul comercial și dreptul bancar, medicina
judiciară etc.
În dreptul interna țional, juri știi români au adus contribu ții originale (Vespasian V. Pella –
drept penal interna țional; Nicolae Da școvici – regimul strâmtorilor M ării Negre, George
Sofronie – protec ția minorit ăților, Nicolae Titulescu– definirea agresorului și a agresiunii
etc.). Paul Negulescu (1874-1946) a fost unul dintre fondatorii și promotorii dreptului
internațional administrativ; în 1935 el a fost invitat la Academia de Drept Interna țional de
la Haga, unde a ținut cursul „Principes du dro it international administratif”. Vintilă
Dongoroz (1893–1976) și-a concentrat aten ția în domeniul dreptului penal și a fost un
avocat celebru și un teoretician de excep ție. A publicat mai multe lucr ări printre care:
“Drept penal”(1939), “Curs de dr ept penal” (1942) în care a an alizat doctrinele istorice
caracteristice diferitelor sisteme de drept penal, promovând concep ția potrivit c ăreia
normele juridice „sunt destinate oamenilor și au menirea de a-i ocroti pe oameni”. V.
Dongoroz a fost membru al Societ ății de Legisla ție Comparat ă din Paris și pre
ședinte al
secției române din aceast ă societate; de asemenea, a fost membru în conducerea
Asociației Interna ționale de Drept Penal. Vespasian V. Pella (1897–1952) este considerat
părintele dreptului interna țional penal. În 1919 a publicat lucrarea “Delicte îng ăduite”, în
care făcea o ampl ă analiză juridico-filosofic ă a legislației penale, apreciind c ă „principiile
elementare ale moralei generale și ale moralei speciale tre buie transpuse în domeniul
dreptului penal”. În lucrarea sa “La criminalité collective des états et le droit pénal d’avenir” (1926), Vespasian V. Pella concluziona c ă „marea crim ă internațională este
războiul de agresiune”. Vespasian V. Pella a f ăcut parte din gr upul de exper ți ai Societ ății
Națiunilor unde a pled at pentru „sanc ționarea crimelor contra umanit ății printr-o
jurisdicție penală internațională”. A adus o contribu ție important ă la organizarea justi ției
penale interna ționale; a fost judec ător la Curtea Interna țională d e l a H a g a ; Nicolae
Titulescu (1882–1941), în calitate de reprezentant al Români ei la Societatea Na țiunilor
(în 1930
și 1931 a fost pre ședintele Adun ării generale a acesteia) și de ministru de
Externe (1932–1936) a adus o contribu ție majoră la afirmarea, dezvoltarea și consacrarea
principiilor generale ale dreptului interna țional, la aplicarea lor în practica rela țiilor
interstatale. S-a remarcat mai ales prin form ularea unor noi concepte privind securitatea
regională și mondial ă, tratativele, concilia țiunea, arbitrajul, justi ția interna țională; a
contribuit la definiția agresorului și a agresiunii; a argumentat necesitatea primatului
„forței dreptului asupra dreptului for ței” și a militat pentru realizarea securit ății colective
între state suverane. Din lucr ările sale (cele mai multe fiind conferin țe rostite de la tribuna
Societății Națiunilor sau a unor foruri polit ice sau academice) de men ționat: “La Société
des Nations et les minorités” (1929), “Dinamica p ăcii” (1929), “România și revizuirea
tratatelor” (1934). Traian Iona șcu (1897–1981) a avut contribu ții însemnate în dreptul
civil, remarcându-se prin abordarea plur idisciplinar ă a unui domeniu de referin ță. A
publicat mai multe lucr ări, între care “L’évolution de la notion de cause dans les
conventions à titre onér eux” (1923), “Studii de drept civil comparat și aprofundat”
(1926), “Dreptul familiei, împ ărțirea bunurilor și posesia” (1934), “Particularit ățile
dreptului civil român fa ță de cel francez în materie de libert ăți “(1935). A fost membru

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 135
activ al Asocia ției Juriștilor de Limb ă Franceză, al Societ ății de Legisla ție Comparat ă din
Paris, al Institutului American de Legisla ție Comparat ă din Washington ș.a.
1.10. – Filosofia

După 1918, filosofia a cunoscut un adev ărat salt calitativ, trecâ ndu-se de la asimilarea
unor concep ții străine, la elaborar ea unor sisteme filosofice originale (Constantin
Rădulescu-Motru, Lucian Blaga) sau a promov ării unor curente, precum tr ăirismul (Nae
Ionescu) și gândirismul (Nichifor Craini c). S-au înregistrat contribu ții importante la teoria
cunoașterii (Mircea Florian, Nicola e Bagdasar, Dumitru D. Ro șca, Ion Petrovici),
filosofia culturii (P etre P. Negulescu. Mihai Ra lea, Tudor Vianu), precum și în analiza
caracteristicilor suflete ști ale românilor (Vasile Pârvan, Nae Ionescu, Lucian Blaga). S-au
realizat sinteze originale privi nd istoria filosofiei (Petre P. Negulescu, Nicolae Bagdasar).
Dintre filosofii care și-au publicat opera în perioada interbelic ă sunt de men ționat:
Constantin R ădulescu-Motru (1868–1957) s-a ilustrat în do menii variate: filosofie,
psihologie, pedagogie, ziaristic ă, În lucrările sale – “Personali smul energetic” (1927),
“Vocația factor hot ărâtor în cultura popoarelor” ( 1932), “Psihologia poporului român”
(1937), “Timp și destin” (1940), “Etnicul românesc” (1940) ș.a., C. Rădulescu-Motru
prezintă universul ca un tot care- și dezvăluie realitatea profund ă în structura și menirea
personalit ății umane, iar în personalitatea uman ă – energia dezlegat ă a universului.
Concepția sa – numit ă „personalismul energetic” – pornea de la ideea c
ă legea energiei
cuprinde întregul câmp al experien ței omene ști, atât materiale, cât și sufletești. El s-a
preocupat de etnicul românesc și de psihologia poporului ro mân, pornind de la trei
elemente fundamentale: fondul biologic ereditar al popula ției, mediul geografic și
caracterele institu ționale dobândite de popula ție în timpul evolu ției sale istorice. În opinia
sa, o caracteristic ă esențială a românilor era individulis mul: „Românului nu-i place
tovărășia. El vrea s ă fie de capul lui, st ăpân absolut la el în cas ă. Cu o p ărticică de
proprietate oricât de mic ă, dar să fie a lui”. Aceast ă trăsătură trebuia modelat ă, deorece:
„Etnicul cupri nde poporul sau na țiunea întreag ă”. Petre P. Negulescu (1872–1951) s-a
impus mai ales în domeniul istoriei filo sofiei. A fost preocupat de problematica
existenței umane și a publicat cartea “Destinul omenirii”, (4 volume, 1938–1944),
apreciind c ă: „Alcătuirea univers ului const ă în ordinea fenomene lor ce-l compun, adic ă în
raporturile de coexisten ță și succesiune în spa țiu și timp ale acelor fenomene”. În acest
spirit, „via ța fiecăruia din noi st ă, în fiecare moment, sub influen ța a tot ce se întâmpl ă pe
suprafața pământului”. Cunoscutul istoric Vasile Pârvan (1882–1927) a fost preocupat de
caracteristicile suflete ști ale românilor. El aprecia c ă românii (mai ales țăranii) erau
judecați fără o cunoa ștere exact ă a realității, iar aprecierile nega tive se datorau unei
priviri superficiale asupra sufletului acestora. Tradi ționalismului țărănesc, în opinia sa, îi
corespunde o curiozitate extr aordinar de multilateral ă, chiar pentru lucrurile total str ăine
de experien ța lui principial ă. Neîncrederii fa ță de orice e nou îi corespunde dorin ța de a
afla taina acelei nout ăți, spre a o spune: de unde, un spirit de observa ție și de critic ă
excepțional de ascu țit, întrecând adesea cu mult pe cel al omului cult, deprins cu
formulele luate de -a gata din c ărți. Asprimei în maniere îi corespunde un sim ț de măsură
și cuviință sufleteasc ă, cu atât mai puternic, cu cât el nu se poate manifesta extern, decât

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 136
cu totul stângaci”. Nae Ionescu (1890–1940) a fost un adversar al sistemului filosofic; el
a pus accentul pe „în țelegere” și „trăire în dauna conceptului”. Nu a ezitat s ă afirme:
„Filosofie științifică nu există. Filosofia este un lucru persona l, eminamente subiectiv. Ea
nu poate s ă fie studiat ă ca altceva decât ca liric ă. Filosofia este un fel de liric ă”. Meritul
lui Nae Ionescu este c ă stimula gândirea studen ților săi, dezbaterile în contradictoriu, el
apărând ca un „mediator” și nu ca un în țelept care- și impune punctul de vedere. Mircea
Eliade (1907–1986) a fost cons iderat liderul genera ției sale, iar el er a convins de aceast ă
realitate. S-a îndreptat de timpur iu spre istoria religiilor, dup ă cum singur avea s ă noteze:
„Eram student la filosofie și, studiind filosofii, marii filosofi, sim țeam că lipește ceva.
Simțeam că nu putem în țelege destinul omului și modul specific de a fi al omului în
univers fără să cunoaștem fazele arhaice ale experien ței religioase”. A publicat lucr ări de
mare originalitate: “Alchimia asiatic ă” (1935), “Yoga ” (1936), “Cosmologie și alchimie
babilonian ă” (1937), “Zalmoxis” (1938). Emil Cioran (1911–1995), format la școala lui
Nae Ionescu, s-a impus prin spiritul s ău iscoditor și nonconformist. Prima sa carte “Pe
culmile disper ării” (1934) a șocat pe mul ți intelectuali. Cioran trata tema disper ării ca
formă a existen ței filosofice, inspirându-se din crea ția lui Kierkegaard și Nietzsche. În
opera sa, el a abordat teme grave: disperarea, moartea, boala, melancolia, triste țea,
singurătatea. În cartea “Amur gul gândurilor” publicat ă în 1940, dar și în celelalte lucr ări
ale sale, Cioran, obsedat parc ă de ideea originalit ății cu orice pre ț, a cultivat paradoxul.
1.11. – Estetica

În contextul creat dup ă Marea Unire, în România se afirm ă noi domenii de abordare a
vieții spirituale, între care estetica . Deschizător de drumuri în ace st domeniu a fost Tudor
Vianu (1897–1964), c ărturar profund și plurivalent. El a pub licat, în 1934–1936, lucrarea
de referin ță Estetica (2 volume). Tudor Vianu a pus în centrul sistemului s ău „categoria
de operă” și a realizat o viziune teoretic ă integratoare. Pentru Tudor Vianu, obiectul
esteticii era „frumosul artistic”, în țeles ca valoare estetic ă; opera de art ă era produsul unui
proces viu, care im plica procesul crea ției (cadrul social-i storic în care tr ăia și lucra
artistul, materia asupra c ăreia își exercita activitatea creatoare), dar și cel al recept ării
estetice a operei respective. Mihai Ralea (1896–1964) a f ăcut parte din aceea și categorie
a cărturarului complex: eseist, estetician, soci olog, filosof, ziarist, preocupat de evolu ția
ideilor sociale. Pentru el, pr incipalul criteriu de apreciere a unei opere era „valoarea”; a
fost cel dintâi analist care a apreciat c ă Tudor Arghezi era cel mai mare poet român, în
directa continuitate a lui Mi hai Eminescu. Eseul reprezenta pentru Mihai Ralea modul cel
mai direct de exprimare a unei opinii proprii, în ce le mai variate domenii.
1.12. – Sociologie

După 1918, în România s-a afirmat o nou ă știință: sociologia, la întemeierea c ăreia un rol
decisiv l-a avut Dimitrie Gusti (1880–1955) creatorul școlii monografice, bazat ă pe
analizele de teren. În concep ția sa, realitatea social ă constituia un tot de „manifest ări”
(economice, spirituale, ju ridice, politi ce), condi ționate de ac țiunea simultan ă a mai multor
factori („cadrul” cosmologi c, biologic, psihologic și istoric). Dimitr ie Gusti a înfiin țat și
condus Institutul Social Ro mân (1921–1948). Echipe monografice au cercetat 60 de sate

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 137
românești, iar rezultatele au fost public ate în micromonografii, care con țin o informa ție
extrem de bogat ă și utilă pentru cunoa șterea realit ăților din perioa da interbelic ă. Multe
dintre aceste micromonografii au fost tip ărite în revista „Sociologie româneasc ă”. În
1936, din ini țativa și sub conducerea lui Dimi trie Gusti, s-a înfiin țat, în Bucure ști, Muzeul
Satului, una dintre cele mai interesante institu ții de cultur ă din Europa. Dimitrie Gusti a
fost coordonatorul celei mai valoroase lucr ări editată în România dup ă 1918, și anume
Enciclopedia României (4 volume, 1938–1943).
Alături de cercet ările de teren s-au dezvoltat abord ările teoretice, în care s-au impus Petre
Andrei (autorul lucr ării “Sociologie general ă”, 1936), Dimitrie Dr ăghicescu, Mihai Ralea,
Traian Br ăileanu.
1.13. – Psihologie

O nouă știință care s-a afirmat dup ă 1918 a fost și psihologia. În urma unor abord ări
teoretice (Constantin R ădulescu-Motru, Mihai Ralea) și cercetări aplicative (Florian
Ștefănescu-Goang ă) s-a înfiin țat Institutul de Psihologie Experimental ă în cadrul
Universității din Cluj unde s-au efect uat studii privind psihologi a copilului, a muncii, a
delicventului minor. Au fost întreprin și pași decisiv în psihotehnic ă și în orientarea
școlară.

1.14. – Pedagogie

În societatea româneasc ă, pedagogia avea deja o anumit ă tradiție. După 1918 acest
domeniu și-a definit mai bine obiectul de st udiu (în 1930, George G. Antonescu a
publicat “Peda gogia general ă”, iar Ștefan Bârsenescu “Istoria pedagogiei – doctrinele
fundamentale ale pe dagogiei”). Cercet ările în domeniul peda gogiei s-au dezvoltat în
universități, dar și în școlile pedagogice și licee. Ele au vizat or ganizarea procesului
instructiv-educativ, con ținutul înv ățământului, capacitatea de asimilare din partea
elevilor, metode de instruc ție și educație.
2. – DEZVOLTAREA TEHNICII

Științele tehnice au adus o contribu ție important ă la dezvoltarea economiei na ționale, cu
deosebire a indus triei. Cercet ările întreprinse au vizat atât aspecte teoretice, cât și aplicații
practice, urm ărindu-se în special dezvoltarea creativit ății tehnice. În urma cercet ărilor
efectuate s-au descoperit noi bog ății naturale, a crescut eficien ța valorific ării materiilor
prime, au crescut performan țele tehnice ale ma șinilor și utilajelor construite.
Legea brevetel or de inven ție adoptat ă în 1906 stimula, într-o anumit ă măsură,
introducerea progresului tehnic pr in punerea în aplicare a inven țiilor, stipulând în art.13
că: “proprietarii de br evete care probeaz ă că au fondat un stabilimen t în scop exclusiv de
a executa obiectul brevetat, se pot bucura de avantajele legii pent ru încurajarea industriei
naționale”
34. În felul acesta se asigurau condi ții preferen țiale numai pentru titularii unui

34 **** Legea asupra brevetelor de inven țiune sancționată prin decretul regal nr.102 din 13 ianuarie 1906 și
publicată în Monitorul Oficial nr. 229/17 ianuarie 1906.

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 138
brevet de inven ție, care dispuneau de capital pentru fondarea unei unit ăți de produc ție.
Pentru inventatorul ca re nu dispunea de nici o posibilitate de a investi un capital, legea
din 1906 prevedea la art. 39 c ă “taxele adunate dup ă brevete se vor de pune la Casa de
depuneri și consemna țiuni, iar fondul va servi pentru înfiin țarea de muzee și agenții
industriale în țară și în străinătate, precum și la subsidii de încuraj ări la românii lipsi ți de
mijloace, în scop de a ex ecuta aparatul brevetat”35. In ciuda acestor prevederi generoase
atât literatura cât și mijloacele mass media din acel timp nu au consemnat nici un caz de
stimulare a valorific ării vreunei inven ții din fondul constituit din “taxele adunate dup ă
brevete”. Lipsa oric ărei facilit ări a promov ării invențiilor concepute de oameni f ără
posibilități de investi ții a determinat ca între cele dou ă războaie mondiale s ă se găsească
modalități dintre cele mai diverse pentru valorificarea inven țiilor.
La 20 ianuarie 1931, de exemplu, tipografia “Cartea medical ă” a publicat un prospect al
unui Comitet de ini țiativă, format din trei i ngineri, pentru înfiin țarea unei societ ăți pe
acțiuni “INVENTA” al c ărui scop declarat era punerea în produc ție a unei inven ții
intitulate: “Procedeu pentru crearea de curen ți de aer prin gaze de combustiune”. Prin
prospectul publicat era chemat ă orice persoan ă care dore ște să contribuie la traducerea în
fapt a “unei inven ții care promite s ă revoluționeze tehni ca industrial ă a motoarelor și a
multor aparate tehnice”
36.
O altă inițiativă, cu acela și scop de a promova inven țiile române ști, a avut loc în anul
1934. Revista “Inven țiuni și Cercetări Tehnice” ap ărută lunar în perioada iulie –
septembrie 1934, de asemenea la Bucure ști, informa cititorii, în primul s ău număr, că
după modelul unor institu ții similare din Germania, Anglia, Fran ța, Italia, Spania etc. s-a
constituit la Bucure ști Societatea de Cercet ări Tehnice și Invențiuni care- și propunea ca
principal scop “ s ă strângă laolaltă forțe tehnice și forțe industriale în jurul inven țiunii
utilizabile”. Prin cercet ări de laborator și prin leg ături cu industria șii, societatea î și
propunea “s ă pună în valoare ideile noi tehni ce care-i sunt prezentate”
37.
Societatea de Cercet ări Tehnice și Invențiuni și-a început activitatea constituind o
comisie care s ă facă o examinare preliminar ă a oricărei inven ții pentru care se solicit ă
avizul. Dac ă rezultatul acestor cercet ări indica o posibil ă valorificare a inven ției atunci
Societatea c ăuta să stabileasc ă legături cu reprezentan ții compartimentului industrial
In programul de de zvoltare al Societ ății mai se prevedea și înființarea unui Institut de
Cercetări Tehnice în care inventatorul s ă-și poată urmări singur ideea pân ă ce invenția se
concretiza într-o form ă utilizabil ă. Institutul, dup ă înființare, urma s ă stabileasc ă legături
de colaborare științifică cu Instit utul de Cercet ări Științifice “Regele Carol II-lea“.
In scopul facilit ării unor contacte de cunoa ștere reciproc
ă între inventatori și industria și,
Societatea de Cercet ări Tehnice și Invențiuni a organizat în l una septembrie 1934, în

35 Legea asupra brevetelor de inven țiune….. Op.cit.
36 .Comitetul de ini țiativă pentru înfiin țarea Asocia ției “Inventa”. Prospect publicat la Bucure ști în
tipografia “Cartea Medical ă” 1931.
37 Revista de inven țiuni și cercetări tehnice nr. 1/1934

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 139
cadrul târgului de mostre din Parcul Carol I, o expozi ție care trebuia s ă pună în eviden ță
noi idei tehnice din țară și din străinătate pentru încurajarea cercet ărilor în domeniul
realizărilor industriale. Expozi ția s-a deschis la 15 septembr ie 1934 în trei pavilioane mari
și 22 de pavilioane mi ci însumând peste 10.000 m2 suprafață de expunere și a prezentat
produse noi ale industriei române ști între care se eviden țiau: vehicule de cale ferat ă
construite în uzinele Malaxa, sonde în func țiune, un avion conceput de Elie Carafoli , un
navomodel cu telecomand ă realizată de ing. Gh. Volbur ă sub coordonarea lui
M.Konteschweller, o machet ă de automobil aerodinamic (A.P ersu), cazanul inginerului
Vuia, o ma șină de tors , o c ărămidă “inteligent ă” care izola fonic și termic de 8 ori mai
bine decât o c ărămidă obișnuită deși era de 4 ori mai u șoară decât aceasta, arz ătoare
“Autocalor” care asigurau desf ășurarea arderii f ără fum etc. In cuvântarea de deschidere a
expoziției, Cezar Popescu, comi sar general al expoziției , a eviden țiat rolul Societ ății de
Cercetări Technice și Invențiuni în “a ajuta în mod dezi nteresat, pe de o parte, pe
inventatorii serio și, dându-le îndrum ări și sfaturi și punând în relief idei le fericite, pe de
altă parte de a r ăspunde unor nevoi ale industriei și de a face leg ătura între inventatori și
industriași”38.
În Tabelul 1 se prezint ă evoluția numărului cererilor de brevete în registrate în România în
perioada 1906-1944
39 din care rezult ă că în perioada 1921-1944, num ărul mediu de cereri
de brevet de inven ție înregistrate anual a crescut cu circa 157 % fa ță de numărul mediu
de cereri de brevet înregi strate în pe rioada 1913-1920.

Tabel 1:
1906 – 1912 1913 -1920 1921 -1944
2791 4567 23948

Dintre brevetele de inven ție acordate în perioad ă interbelic ă sunt de men ționat cele care
au impulsionat dezvoltar ea unor domenii tehnice sau științifice pe plan mondial, brevetul
nr 6254 /10 aprilie 1922 pentru inven ția “Pancreina și procedeul fabrica ției”, acordat lui
Nicolae Paulescu, brevetul nr. 25.051 / 28 aprilie 1936 acordat inginerului Gogu
Constantinescu pentru inven ția cu titlul “Dis pozitiv pentru ar ătarea și reglarea raportului
de transmisie între doi sau mai multi arbori in rota ție”, prin care s-a brevetat mecanismul
de transmisie recunoscut în prezent pe plan mondial ca “mecan ism Constantinescu” și
altele. In anul 1938, Ioan Szuc s, de profesie mecanic, a ob ținut brevetul românesc nr.
28151 pentru inventarea unei “vateline înt ărite prin lucr ătură de tricot și dispozitiv pentru
producerea ei din material brut ie șit din darac”. Importan ța acestui brevet de inven ție
rezultă și din faptul c ă s-a solicitat brevetarea acestei inven ții și în Anglia, Bulgaria,
Canada, Elve ția, Franța, Germania, Iugoslavi a, Polonia, Ungaria și S.U.A. De altfel un al
doilea brevet în domeniu a fost un brevet ob ținut 16 ani mai târzi u, mai exact la 6
septembrie 1954 în fosta Republic ă Democrat ă Germană pentru o inven ție întitulat ă
“Procedeu de realizar e a produselor prin im pregnare-coasere”.

38 Revista de inven țiuni și cercetări tehnice nr. 4/1934
39 Șt.Iancu, “Istoria protec ției invențiilor în România”, Bucure ști, 1998

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 140
Exemple de inven ții valoroase exploatate cu su cces în perioada interbelic ă sunt cele ale
lui Ion Basgan “Foraj cu pr ăjini grele propor ționale și forajul sonic”, brevet România nr
22789/18mai 1934 și “Un nou sistem de foraj, care ia în consider are presiunea
hidrostatic ă și transmiterea energiei sonice la distan ță prin utilizarea pr ăjinilor grele
proportionale și forajul sonic”, brev et SUA nr 2103137/21decemb rie 1937. In februarie
1938 Ion Basgan a încheiat contracte de concesiune de exploatare a celor dou ă brevete
cu “Societatea Petrolifer ă Română”, societate român ă minieră, și cu societatea anonim ă
pentru comer țul și exploatarea produselo r subsolului “Redeven ța”, ambele din Bucure ști.
Multe dintre contribu țiile creatorilor români s-au înscris ca realiz ări notabile, recunoscute
ca priorit ăți pe plan mondial. Pe primul loc s- au aflat descoperirile în domeniul
exploatării petrolului (Laz ăr Edeleanu, Ion Basg an, Petre Otetele șanu, Costin D.
Nenițescu). Savan ții români au adus contribu ții de valoare interna țională în domeniile
sonicității (Gogu Constantinescu), avia ției (Henri Coand ă, Traian Vuia, Elie Carafoli),
astronauticii (Hermann Oberth). Românii Spiru Haret, Ștefan Odobleja, D. Danielopolu
au devenit precursori al cibe rneticii pe plan mondial. Au fost aprofundate cercet
ările,
urmate de ac țiuni practice, în domeniile electricit ății (Dimitrie Leonida), re țelelor
electrice (Constantin Budeanu), construc țiilor (Nicolae Porfiri, Aurel Beli ș, Emil Prager,
Constantin C. Teodorescu), hi draulicii (Dionisie Ghermani), automobilismului (Aurel
Persu). Au fost elaborate planuri vizând electrificarea țării, amenajarea Dun ării în zona
Porților de Fier și a râurilor interioare.
În continuare se prezint ă dezvoltarea crea ției tehnice în cadrul ra murilor industriale de
bază ale României din perioada interbelic ă:
2.1. – Industria extractiv ă și prelucrătoare

În România a existat din totdeauna preocuparea pent ru punerea în valoare a bog ățiilor
solului iar, atunci când prin dezvol tarea tehnicii a devenit posibil, și bogățiile subsolului.
În anul 1857, în statisticile interna ționale, țările române apar ca primele și singurele din
lume care au avut o produc ție industrial ă de țiței (275 t), ob ținută în 18 localit ăți din
actualele jude țe Prahova, Dâmbovi ța, Buzău și Bacău. În acela și an, 1857, la Râfov, lâng ă
Ploiești, a intrat în func țiune rafin ăria “Lumina”, a treia din lume și prima rafin ărie de
petrol de pe teritoriul românesc. O “fabric ă de gaz” asem ănătoare a început s ă
funcționeze din 1858 și în Moldova40. În 1918, prin efectele r ăzboiului, rafin ăriile se
aflau într-o situa ție deplorabil ă și de aceea începe o activitate febril ă de refacere. Numai
în anul 1924 s-a ajuns s ă se prelucreze tot atât țiței cât se prelucrase în 1913.
În perioada interbelic ă, în exploatarea țițeiului s-a eviden țiat Andrei Dr ăgulănescu (1889-
1946) care, în timpul marii crize economice, în anul 1930, când pre țul țițeiului scăzuse în
mod însemnat, amenin țând să facă exploatarea nerentabil ă, concepe și introduce
“sistemul coloanei unice” permi țând economisirea materialul ui metalic, accelerarea și
ieftinirea forajului, sistem care a fost aplicat cu su cces atât în România cât și în S.U.A.

40 Ștefan Bălan și Nicolae Șt. Mihăilescu “Istoria științei și tehnicii în România. Date cronologice,
București, 1985

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 141
Tot în anul 1930, Dr ăgulănescu solicit ă brevet de inven ție și pentru o “metod ă de forat
găuri drepte cu sistem rotativ, în orice condi ții” ce se baza pe un principiu nou, în baza
căruia s-a reu șit să se foreze 23 km de sonde verti cale perfect drepte. În anul 1939, tot
Drăgulănescu a introdus în produc ție un nou sistem de foraj vibrator și a preconizat
recuperarea secundar ă a țițeiului prin injec ții de apă sau gaze în sonde41.
Autor al mai multor studii privind exploat ările de țiței, cărbune, gaze și sare, Ion Basgan
(1902-1980) este autorul mai multor inven ții privind forajul, brevetate atât în România
cât și în mai multe alte țări. Cea mai important ă invenție, brevetat ă în România în 1934
(brevet nr. 22789) și în 1937 în S.U.A. pentru care a primit în 1935 premiul dr. Cornel
Nicoară al Academiei Române, se bazeaz ă pe sonicitate și utilizeaz ă un nou sistem de
prăjini grele, propor ționale iar forajul se realiza prin rota ție percutant ă cu amortizarea
presiunilor hidr omecanice. Aceast ă invenție a fost verificat ă practic în anul 1938, în țară,
la sonda nr. 471 din perimetrul 89, Girdoveni
42. În 1937 a ob ținut în SUA brevetul nr.
2103137 pentru inven ția cu titlul “Rotary Well Drilling Apparatus”. O perfec ționare a
acestei inven ții din urm ă a fost brevetat ă în România cu titlul “Forajul prin ciocan
Rotary” (brevet nr. 37743/1945)43
Între anii 1930-1935, în rafin ăriile române ști se introduc proced ee moderne de extrac ție a
uleiurilor din țiței cu ajutorul solven ților, procedee care au permis ob ținerea de uleiuri de
calitate superioar ă din aproape toate tipurile de țiței
44. Dezvoltarea trac țiunii motoare a
accelerat cre șterea cerin țelor de benzin ă și motorin ă pe plan mondial și pe plan
internațional s-au perfec ționat continuu proced eele de distilare a țițeiului cu separa ții cât
mai precise între benzine și gaz lampant. Industria noastr ă petrolieră, mai conservativ ă,
cu toate succesele tehnico- științifice obținute de oamenii de știință români, nedispunând
de investi țiile necesare, a r ămas în urma progresului realizat în industria similar ă străină
și lucra fără a putea trage din materia prim ă maximul de profit posibil45
În dezvoltarea mineritului un aport însemnat l-a avut Ion Arapu (1881-1939), autor al
unor studii aprofundate despre cre șterea eficien ței exploat ărilor miniere din România. A
prevăzut folosirea integral ă a gazelor de sond ă și a cerut s ă se facă o legătură între
industria din Muntenia și sursele de gaz metan din Transilvania. Elisa Leonida-
Zamfirescu (1887-1973), atât prin studiile privind bauxite le din România (1931) și
cromitele din Mun ții Orșovei (1939), cât și prin indicarea unui nou procedeu pentru
fabricarea în România a sulfatului de cupru, a cont ribuit la o mai bun ă punere în valoare a
minereurilor din subsolul țării
46
După primul r ăzboi mondial, în domeniul mecaniz ării exploat ării miniere se începe
introducerea de utilaje moderne: ha veze, ciocane de abataj, instala ții de abataj cu rambleu

41 Ion Iacovachi, “Inventatorul român A.Dr ăgulănescu, revista “Inven ții și inovații”, nr.9/1970
42 Gabriel I. N ăstase, Ion Basgan. Un inventator de geniu, Bucure ști, 1997
43 **** Inventatori români… Op.Cit.
44 Ștefan Bălan, Nicolae Șt. Mihăilescu, Istoria Științei și tehnicii în România. Date cronologice, Bucure ști,
1985
45 **** Istoricul dezvolt ării tehnice… Vol.II… Op.Cit.
46 I.M.Ștefan și V. Firoiu, Sub semnul Minervei. Femei de seam ă din trecutul românesc, Bucure ști, 1975.

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 142
hidraulic și pneumatic, sisteme de tran sport mecanizat. În mine le din Valea Jiului, în
1934 s-a introdus principiul concentr ării și sistematiz ării prin gruparea câmpurilor
miniere mici în unit ăți mari de produc ție iar, în 1936, se intr oduc abataje frontale cu
susținere metalic ă, considerate printre cele dint âi pe plan mondial, precum și procedeul
românesc de ameliorare a lig nitului, prin deshidratare și încălzire cu p ăcură la peste 2000
C. Până în 1925, perfec ționările tehnice în exploata rea minereului s-au f ăcut numai în
direcția principiului vetrelor și al mașinilor de ze țaj47. După 1925 însă, perfecționările sau
noile dotări s-au făcut urmărind principiul mo dern al flota ției48 De ex., în perioada 1928-
1933 toate instala țiile de preparare a minereurilor neferoase și aurifere din România sunt
înlocuite cu instala ții de flota ție sau cu instala ții care folosesc și flotația pe lâng ă alte
procedee. În anii 1929-1930 are loc și înlocuirea vechilor sp ălătorii de c ărbune de la
Petrila și Lupeni cu dou ă instalații moderne și de mare capacitate pentru timpul acela,
bazate pe util izarea reosp ălătoarelor. În anul 1934 sunt puse în func țiune primele instala ții
de cianurare a minereurilor de aur din țara noastr ă de la Băița, Gura Barza, Cri șcior
(Hunedoara) și Dealul Crucii (Baia Ma re), iar din 1935 se aplic ă în țara noastr ă metoda
de prospec țiune geologic ă s e i s m i c ă prin reflexie, înlocui nd metoda mai veche prin
refracție, care nu d ăduse rezultate corespunz ătoare în exploatarea ma sivelor de sare, unde
a fost încercat ă.

2.2. – Ingineria feroviar ă, construc țiile, drumurile
Ingineria feroviar ă, construc țiile, drumurile au f ăcut parte dintre primele preocup ări
tehnice din țara noastr ă din secolul al XIX-lea, de ce le mai multe ori, într-o strâns ă
legătură, cu dezvoltarea atât a celorl alte ramuri industriale, cât și a economiei române ști
în ansamblu.
După 1918, fondurile disponibile au fost de stinate, în spec ial, refacerii re țelei de drumuri
și de căi ferate, greu v ătămate de evenimentele r ăzboiului, precum și pentru normalizarea
circulației între vechiul Regat și Provinciile române care reveniser ă la patria mam ă.
Dintre speciali știi români care au contribuit în mo d însemnat, în perioada interbelic ă, la
dezvoltarea acestui domeniu al ingineriei feroviare, construc ții, drumuri, se deta șează
Anghel Saligny (1854-1925) care a realizat marele complex de poduri și viaducte de pe
linia ferat ă Fetești Cernavod ă (1887-1895), care includ ea, la data construc ției, cel mai
lung pod metalic din Europa continental ă. Sub conducerea sa s-au realizat poduri,
tuneluri, construc ții portuare, sisteme de iriga ții, desfășurând și o bogat
ă activitate
didactică universitar ă cât și managerial ă (ministru al lucr ărilor publice în perioada 1918-
1919), fiind un veritabil organizator al progresului tehnic în România49. O altă
personalitate tehnic ă a domeniului a fost Elie Radu (1853-1931), pre ședinte al Consiliului

47 Separarea și concentrarea minereului pe baza principiului vitezei deosebite cu care gr ăunții de un
diametru egal și diferite densit ăți, cad în apa lini ștită sau combinat ă cu diferiți curenți.
48 Separarea pe cale umed ă a mineralelor din minereuri și a cărbunelui din steril. Procedeul se bazeaz ă pe
faptul că particulele mici de material solid pot pluti într-un lichid, de și au o densitate mai mare decât a
acestuia, datorit ă forțelor care apar la contactul dintre diferite faze(solid ă, lichidă, gazoasă)
49 T.Revici, “A. Saligny, mare constructor și organizator”, Buletinul științific al Institutului de Construc ții
București, 1968

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 143
Tehnic Superior (1919-1930), a proiec tat peste 600 km de cale ferat ă, a studiat problema
materialelor de construc ții pentru modernizarea re țelei de drumuri pe care a extinds-o, s-a
preocupat de alimentarea cu ap ă a Bucure știului, realizând , la data construc ției, cea mai
mare captare centralizat ă de apă subterană din Europa și a introdus în țară pentru prima
oară folosirea plan șeelor din beton arma t la o serie de cl ădiri, începând cu reconstruc ția
Spitalului “Brâncovenesc” din Bucure ști50.
Cel mai reprezentativ inginer și profesor, care a lucrat în domeniul drumurilor între 1918-
1940, a fost Nicolae Profiri (1886-1967) care a militat pe ntru introducerea metodelor
moderne de construc ții drumuri, a elaborat metode or iginale de tratamente superficiale
ale drumurilor și de realizare a îmbun ătățirilor rutiere, a contribui t la elaborarea legii
drumurilor din 1929 și a avut preocup ări privind mecanica aplicat ă la rezisten ța
construcțiilor. A publicat: “Construc ția străzilor” (1916), “Norme pr actice la executarea
lucrărilor de drumuri” (1932), “Sisteme mode rne de asfaltaj” (1933, în colaborare),
”Salvarea șoselelor prin bitumiz ări” (1938)
51.
La dezvoltarea domeniului construc țiilor, în perioada interbelic ă au contribuit: Grigore
Cerchez (1850-1927), constructor al Școlii de Arhitectur ă din Bucure ști și al unei aripi a
Palatului Cotroceni, salvator ul unui remarcabil monument arhitectural românesc –
Biserica Domneasc ă de la Curtea de Arge ș – a fost un sus ținător al curentului de afirmare
a specificului na țional în arhitectur ă; Anton Chiricu ță (1876-1971) a elaborat o metod ă
originală pentru calculul radierel or silozurilor, a înfiin țat cel dintâi la borator geotehnic
din țară și a construit mult pe baz ă de solu ții originale (dintre cl ădirile culturale
construite: Universitatea din Bucure ști și Institutul de Istorie Nicolae Iorga); Emil
Prager(1888-1985) a introdus în construc ții, pe scar ă largă, piatra natural ă prelucrat ă
mecanic, a ini țiat mecanizarea șantierelor de construc ții prin instalarea primelor macarale
mobile (1929), a pompelor de beton și previbratoarelor electrice (1936) și a inițiat
folosirea cofrajelor metalice pentru execu ția betonului armat (1938). Emil Prager a
participat la realiz area unor termocentr ale electrice (Flore ști-Prahova, Schitu Gole ști,
Gura Barza, Târn ăveni), a unor lucr ări publice și industriale (calea ferat ă Ploiești –
Târgoviște; șoseaua Pite ști – Curtea de Arge ș, silozuri de cereale (la Constan ța, Buzău
ș.a.); clădiri monumentale (între care cele ale Mini sterului de Interne, Spitalului Elias,
Bibliotecii Centrale Universitare din Ia și); Tiberiu Eremie (1875-1937) a ef ectuat lucr ări
de amploare ca Mausoleul de la M ărășești, Arcul de Triumf din Bucure ști, Sala Unirii
Alba Iulia și a utilizat pentru prima oar ă în lume pentru construc ția unei bol ți pentru o
moschee din Constan ța, pânze sub țiri din beton armat; Cristea Mateescu (1894-1979) a
fost inovator al tehnicii construc tive, a introdus pl ăci subțiri de beton armat de concep ție
proprie la acoperi șurile halelor cu deschideri mari, a aplicat metode noi în calculul și
construcția barajelor unor construc ții hidrotehnice și a dus contribu ții în mecanica
fluidelor ca și în valorificarea energetic ă a râurilor țării.

50 Dorina N.Rusu , “Membrii Academiei Române 1866-1999. Dic ționar”, Bucure ști, 1999
51 Dorina N.Rusu , “Membrii Academiei Române….Op.Cit.

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 144

2.3. – Metalurgia și Știința Materialelor52
În România, de și existau tradi ții în ceea ce prive ște produc ția de metale, metalurgia fontei
și oțelului a fost pu țin dezvoltat ă. Cu toate cestea au fost preocup ări pentru aceste
probleme, unele de importan ță pentru istoria tehnicii, ca de exemplu prima prezentare
precisă a metodei metalografice în 1848 sau descoperirea difrac ției razelor X (Dumitru
Bungețianu 1896).
În perioada de începu t de secol apar în România primele cercet ări metalografice și de
analiză termică efectuate de c ătre Cristea Nicolescu-Otin (1879-1954)
53 la nivelul celor
din țările dezvoltate industrial . În perioada interbelic ă menționăm activitatea generalului
Ștefan Burileanu (1874-1944), inginer și matematician, care public ă în 1920 lucrarea
“Industria metalurgic ă a Banatului și Transilvaniei”, reprodus ă de mai multe reviste din
străinătate (La Technique Moderne, Paris, 1921) iar în 1926 “Met alurgia fontei, fierului și
oțelului”, prima lucrare complet ă de acest gen din România; Ion Balbareu (1877-1960) a
înființat în 1924 un laborator de metalurgie, laborator completat în 1927 cu o sec ție de
metalografie și tratamente termice, apoi (1930) cu instala ții de analiz ă termică și
dilatometrie, analiz ă spectrală prin spectre de emisie și prin raze X . Meritul înfiin țării
unei școli române ști de metalurgie re vine profesorului Traian Negrescu (1900-1960),
inginer de mine și metalurgie al Politehnicii din Bucure ști (1922), în 1927 pune pentru
prima dat ă bazele spectrograf iei cantitative la aliajele metalice și, în colaborare cu
savanții suedezi C. Benedicks și A. Westgren, a de terminat compozi ția și structura
carburilor de crom. La început ul secolului XX exista la Re șița un laborator de
metalografie și unul de încerc ări fizice (mecanice), ultimul mai vechi datând de prin
1880. Este interesant de știut că Bauschinger a studiat în laboratorul s ău de la München
materialele produse la Re șița și, cu ocazia unei expozi ții la Budapesta, în 1885, s-a expus
un volum cu rezultatele acestor cercet ări cu titlul: “Essais de résistance des fontes, fers et
aciers de l’usine de Resicza faits au laborat oire de l’Ecole Polyt echnique de Munich par
M. le Professeur Bauschinger”. Între 1902 și 1929, laboratorul se completeaz ă cu alte
mașini (Mohr și Federhaff, Amsler etc. ), laboratorul de metal ografie, de asemenea, cu
microscop metalografic mare, aparate de analiz ă dilatometric ă și defectoscopie. Între
studiile făcute sunt de remarcat cele pentru punerea la punct a fabrica ției șinelor de
rezistență 70 kgf/mm2, a bandajelor de rezisten ță 90 kgf/mm2, a materialului pentru
cilindrii locomotivelor sau studiul asupra materialului șinelor la temperaturi sc ăzute.
Laboratoare de încerc ări și metalografie iau fiin ță și la Timi șoara, Arad, Hunedoara,
Cugir, Oțelul Roșu, Câmpia Turzii, Bra șov. În 1924 la Atelierele tramvaielor comunale
din Timișoara se realizeaz ă “Elastica”, ma șină de tracțiune de 10 t, cu șurub fără fine,
construită după proiectul ingineru lui Corneliu Miclo și. Construc ție în întregime sudat ă,
prevăzută cu amortizor cu glicerin ă pentru loviturile la rupere, lunet ă la fixarea reperului,
mașina constituie o original ă soluție de mare precizie și formă modernă.; Corneliu
Micloși (1887-1960), cu o cultur ă tehnico-științifică și generală excepțională, a contribuit
la promovarea celor mai diverse ramuri ale științelor tehnice, mai cu seama în domeniul

52 Datele privitoare la dezvoltarea metalurgiei și știința materialelor, utilizate la redactarea subcapitolului
2.3 au fost puse la dispozi ție de către prof.dr.ing. Horia Colan, m.c. al al Academiei Române
53 Academia Român ă în Publica țiile Fondului Vasile Adamachi, tomul V, 1910-1913.

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 145
electrotehnicii, sud ării și nu în mai mic ă măsură al științei materialelor. În domeniul
încercării de materiale a publicat lucr ări privind influen ța vitezei de deformare și a
umidității asupra materialelor text ile (1917, 1934), dar mai cu seam ă lucrările “Mașini
pentru încercarea materialelor” (1939) și “Obosirea materialul ui de cale ferat ă” (1943) și
a realizat, pentru prima dat ă în țară, și alte aparate de laborator de precizie cu care
dotează laboratorul model creat între 1926 și 1928 la Societatea comunal ă de tramvaie.
În 1926, elaboreaz ă primul curs de studiul metale lor (metalografie) din România cu
titlul “Elementele te hnologiei mecanice și aliajele industriale” și publică, zece ani mai
târziu (1936), în colaborare cu prof. C.C. Teodorescu, pr ima carte româneasc ă în
domeniul sudurii “Procede e industriale de sudur ă”, actuală și azi. Tot la Timi șoara și-a
desfășurat activita tea în aceast ă perioadă și profesorul Ștefan Nădășan (1901-1967),
specialist în do meniul rezisten ței metalelor, dar cu preocup ări largi și pentru știința
metalelor. Activitatea sa începe prin preocup ări pentru înbun ătățirea calității fontei și
publică primele lucr ări: “Beitrag zur Untersuchung des Zusammenhanges zwischen der
Druck – und der Biegefestigkeit des Gusse isens” (Giesserei, Düsseldorf, 1928) și
“Rezisten ța dinamic ă a fontei”(1939 ). Efectueaz ă cercetări asupra oboselii metalelor,
pornind de la clarificarea ca uzelor ruperilor de osii la vehicolele de cale ferat ă, precum și
în legătură cu introducerea sud ării prin topire intermediar ă la barele de o țel beton și la
șinele de cale ferat ă ; Ion Vlădescu (1900-1979), a efectuat o lucrare în domeniul
metalografiei con ținând un impresionant material micr ografic de struct uri care a fost
publicată parțial, în “Archiv für das Eisenhüttenwesen” (1933); Dumitru Briscan (1901-
1977), inginer metalurgist, cu activitate și cercetări în domeniul turn ării metalelor și
privind reducerea direct ă a minereurilor cu gaz meta n (1930-1931), reducerea minereului
de zinc, valorificarea mi nereurilor de fier s ărace.
De menționat și faptul că în anii 1930-1932, la furnalul de la G ăvojdia, D. Perie țeanu a
făcut primele încerc ări din lume pentru reduc erea consumului de co cs prin introducerea
păcurii
54.
2.4. – Construc ții de mașini

Bazele progresului tehnic în domeniul construc ției de mașini, în țara noastr ă s-au pus înc ă
din a doua jum ătate a secolului al XIX-lea. La Re șița se produceau, înc ă din 1851, șine de
cale ferat ă care se exporta u în mai multe țări europene iar în 1872 s-a fabricat și prima
locomotiv ă. Uzina de la Re șița, împreun ă cu Șantierul naval de la Turnu Severin (1856),
Arsenalul Armatei (1863), Fa brica Lemaître din Bucure ști(1864) precum și cu multe alte
ateliere destinate c ăilor ferate , construc țiilor metalice de pe liniile feroviare, au constituit
creuzete incipiente pentru crea ția tehnică, ramura construc ției de ma șini progresând
simțitor abia în perioada interbelic ă. Dintre cei care au c ontribuit la dezvoltarea
domeniului sunt de men ționat: Theodor Dragu (1848-1925), inginer și inventator român,
a organizat Atelierele CFR și a proiectat și construit mai multe tipuri de locomotive cu
abur pentru trenuri de persoane sau marf ă, este ctitorul termotehnicii în România și a
inițiat folosirea, în țară, a combustibilului lichid pentru trac țiunea feroviar ă
. Theodor
Dragu a fost animatorul introducerii în trac țiune a motorului Diesel în general iar dup ă

54 I.M.Ștefan- Edmond Nicolau, “Scurt ă Istorie…. Op.Cit……..

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 146
1918 a motorului Diesel modernizat, cu injec ție mecanic ă, care avea o construc ție
simplificat ă și un consum specific mai mic
Cercetările în domeniul mecanicii s- au dezvoltat atât în construc ții civile cât și în
construcția mașinilor și utilajelor pentru a corespunde solicit ărilor și a le asigura o
fiabilitate și o funcționalitate corespunz ătoare. În dezvol tarea acestor cercet ări un loc
însemnat au ocupat: Gheorghe Filipescu (1882-1937) a avut contribu ții originale,
meritorii și eficiente, în rezisten ța materialelor, statica construc țiilor și teoria elasticit ății,
aportul său rămânând prin metoda care îi poart ă numele și care se refer ă la calculul
sistemelor statice nedetermin ate. Pornind de la cerin ța calculării concrete a sistemelor de
acoperire a peroanelor g ării Poiești-Sud, Filipescu a abordat problema cadrelor elastice
din beton armat, care l-a condus la metoda coeficien ților nedetermina ți, remarcabil ă prin
simplitatea și siguranță a calculului. El a avut și alte contribu ții la soluționarea problemei
încovoierii și torsiunii barelor și a grinzilor, în flambajul barelor, pentru solu ționarea
problemei diminu ării uzurii ondulatorii a șinelor de cale ferat ă etc. În anul 1935 a
publicat lucrarea de referin ță “Statica construc țiilor și rezistența materialelor”; Ion
Ionescu (Bize ț) (1870-1946) a depus o intens ă activitate în domeniul construc țiilor,
matematicii, hidrau licii, proiectând și folosind pentru prima dat ă în România chesoane de
aer comprimat de beton armat, a studiat problema navigabilit ății Siretului și Prutului și a
coordonat lucr ările pentru elaborarea h ărții hidrografice a Dun ării între Br ăila și Gruia.
Aurel Persu (1890–1977) s-a remarcat în domeniul construc ției de automobile; a fost
printre primii cercet ători din lume care au studiat ap licarea formei aerodinamice la
automobile (asem ănătoare unei pic ături de ap ă în cădere); a construit în 1922 un
automobil al c ărui coeficient de rezisten ță aerodinamic ă avea o valoare de circa 0,2 fa ță
de 0,8-1 cât era valoric ac est parametru la acea dat ă. Pentru automobilul s ău Persu a
obținut brevete în German ia (brevet nr.402683/14.11.1922) și ulterior în alte 8 țări
Elveția, Anglia, Fran ța, Austria, Belgia, Ungaria, Cehoslovacia și S.U.A. Prin aceast ă
invenție, s-a solu ționat problema repartiz ării echilibrate a greut ății automobilului pe ro ți,
s-a introdus, pentru prima oar ă în lume, cele patru ro ți ale automobilului în interiorul
liniei aerodinami ce a caroseriei și prin apropierea ro ților din spate, a eliminat necesitatea
diferențialului. A fost primul automobil cu motorul plasat în spatele ma șinii. A publicat
un tratat de Mecanică tehnică (2 volume, 1938).
În domeniul construc ției de ma șini, de un deosebit prestigiu interna țional s-a bucurat
George (Gogu) Constantinescu (1881–1865) care a creat știința și tehnica sonicit ății
(1918 public ă la Londra lucrarea “The theory of sonics. A trea tise on transmission of
power by vibrations”) și care a inventat și construit numeroase ma șini și dispozitive
sonice brevetate în Marea Britani e, dintre care sunt de men ționat brevetele nr. 107.230-
1917, 109.849-1917 și 110.003-1917 ob ținute pentru diferite moto are sonice sau brevetul
nr. 114.170-1918 și 208.582-1923 pentru pompe sonice, f ără supape, destinate s ă lucreze
la frecven țe mari, precum și brevetul nr 185.022-1922 pentru un convertor de cuplu. În
anul 1916, construie ște în Anglia un sincr onizator sonic care perm itea executarea tragerii
cu mitraliera printre palele elicei de avion, în tim pul zborului. Si ncronizatorul
Constantinescu, care putea fi adaptat și pentru tragerea simultan ă cu mai multe mitraliere,
a fost asimilat de Amiralitatea britanic ă și a asigurat s uperioritatea avia ției britanice în

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 147
primul război mondial. La 16 ianuarie 1926, s ub titlul “1900-1925: Pi onieri pe calea
Progresului”, revista englez ă “The Graphic” a publicat o plan șă cu 17 mari savan ți și
tehnicieni ai lumii între care fotografia lui Gogu Constantinescu era prezentat ă după cele
ale lui Einstein, Kelvin, Gr aham Bell, Edison, Lister, O liver Lodge, dar înaintea
fotografiilor lui Marconi, Ch. Parsons, J.J. Thomson, și a încă altor 7 savan ți
recunoscu ți55. G. Constantinescu a fost unul dintre pionierii construc țiilor de beton armat
în România, realizând plan șeele de la cl ădirile Ministerului Lucr ărilor Publice și Camerei
de Comer ț (azi Biblioteca Na țională). A contribuit la perfec ționarea motorului
locomotivelor și automotoarelor fabricate la întrepri nderea „Malaxa”, care se bucurau de
o largă căutare pe pia ța internă și externă. Gogu Constantinescu es te autorul a mai mult
de 120 de brevete de inven ții, dintre ca re 116 le-a ob ținut în Anglia.
Dumitru Daponte (1894-1956) a brevetat, în 1923, inven ția sa, privind cinematografia în
relief, în Anglia (brevet 222173) precum și în Franța (brevet 592963) ceea ce a generat,
încă din 1924, un viu intere s din partea speciali știlor în modalit ăți de proiectare a filmului
în relief. Daponte a pornit de la ideea c ă, pentru a se putea percepe senza ția de relief,
trebuie să existe condi ții încă din faza de înregistrare a imaginilor pe pelicul ă și, în acest
scop, a construit o camer ă de filmat, având dou ă obiective, situate la o distan ța de circa 6
cm., distan ță care putea fi variat ă cu ajutorul unui dispozitiv în leg ătură cu un mecanism
de punere la punct a distan
ței existente între camer ă și obiectul filmat, pentru a se crea
posibilitatea acomod ării ochilor la varia țiile de câmp vi zual, în func ție de distan ța până la
obiectele privite. Da ponte s-a preocupat și de cinematograful color și a obținut în 1931
brevetele engleze nr.346.406 și 346.454.

2.4.1. -Industria naval ă56

La 27 noiembrie 1913 s-a constituit prima societate na țională de naviga ție maritim ă
“România” care, în 1918, pent ru a înlocui vaporul Bistri ța, scufundat de un submarin
german în Oceanul Arc tic, a pus în construc ție alt cargobot de acela și tonaj care a intrat
în serviciu la 4 martie 1922, sub denumire a “Prahova”. Introducerea motoarelor Diesel,
prevăzute cu sisteme Büchi de supraînc ărcare a redus consumul specific, personalul de
mașină a fost diminuat la un sfert, iar spa țiul ocupat de motor și greutatea ma șinii, pe cal
putere, a fost redus la jum ătate. Odat ă cu cargobotul Prahov a în industria naval ă din țara
noastră au început s ă se construiasc ă, în special, vapoare dotat e cu motoare cu ardere
internă, în locul celor cu abur.
Progresele navigației aeriene și constituirea flotilei româ ne de hidroa vioane au
reprezentat pentru naviga ția maritim ă cu nave cu abur, în ceea ce prive ște traficul de
călători și poștă, o serioas ă frână. În aceste condi ții a fost necesar luarea în considera ție,
cu toată seriozitatea, a problema moderniz ării naviga
ției maritime române.

55 I.Jianu, I. Basgan, L. Macoveanu, “George Constantinescu, Bucure ști 1966
56 **** “Istoricul Dezvolt ării Tehnice în România”, vol I, editat de Societatea Politehnic ă din România cu
ocazia semicentenarul ui 1881-1 931, Bucure ști 1931

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 148
În 1887, în țara noastr ă, s-a votat Legea pentru înfiin țarea unui serviciu de naviga ția
fluvială română (NFR). În 1921, parcul vaselor NFR era format din 14 vapoare de
pasageri, 24 re morcherere, 122 șlepuri de Dun ăre și 26 de Prut, 1 remo rcher pentru Prut
și 12 tancuri și deserveau acelea și linii de transport ca și înainte de r ăzboi. În 1930, parcul
de vas NFR a fost sporit cu 3 vapoare modernizate de pasageri și câteva noi tancuri.
În 1914 s-a constituit Societatea Anonim ă Română de Naviga ție (SRD) care înainte de
război dispunea de 45 șlepuri, 4 elevatoare și 3 remorchere. Dup ă război, SRD și-a reluat
activitatea numai în 1919 când a achizi ționat dou ă remorchere. În 1920 SRD a
achiziționat spărgătorul de ghea ță “Mântuirea”, 4 remorchere și 9 șlepuri construite în
țară. În 1923, s-a construit în țară vaporul cu motoar e cu ardere intern ă “Princepele
Mihai” și s-a cump ărat vaporul “Ismail”; în anul 1927 s-a achizi ționat remorcherul
“Cozia”, iar în 1930 remorcheru l de cataracte “Regele Ferdin and I”, dotat cu 2 motoare
Diesel a câte 500 cai putere și două elice. În 1931 s- a pus în construc ție pentru SRD
remorcherul cu ro ți “Vintilă Brătianu”, cu vapori și cu un pescaj foarte mic de 90 cm,
destinat trafic ului pe Dun ărea de sus.

2.4.2. – Industria aeronautic ă
Aeronautica româneasc ă, cu o “preistorie” interesant ă încă din secolul al XIX-lea, a
obținut în prima jum ătate a secolului al XX-lea realiz ări de mare valoare. Începutul îl face
Traian Vuia (1872–1950), doctor în științe juridice, inginer și constructor care s-a impus
încă de la începutul secolului al XX-lea în domeniul avia ției, și-a continuat și după 1918
activitatea științifică. La 17 august 1903, Vuia a ob ținut în Fran ța brevetul nr 332.106
pentru un “aeroplan-autom obil” cu care s-a în ălțat la 18 martie 1906, (la Montesson,
lângă Paris), prin for ța motorului cu care era dotat apar atul de zbor. Astfel, T.Vuia a
realizat primul zbor din lume cu un aparat (întitulat “Vuia 1” și supranumit “Liliacul”)
care s-a în ălțat numai prin propriile sale mijloace de bord
57. Ulterior a mai realizat trei
tipuri de elicoptere prev ăzute cu aripi rotative, cârm ă de direcție și stabilizator orizontal.
Primul elicopter (Vui a nr.I, 1918) era cu dou ă rotoare anterior și posterior. Cel de al
doilea elicopter (Vuia nr.II,) avea un singur rotor și prin zborul lui a confirmat
experimental, pe ntru prima oar ă în lume, posibilitatea ca un singur rotor s ă permită atât
sustentația cît și deplasarea, prin înclin area axului elicei portant e. Ultimul proiect de
elicopter este datat 1925 și era prev ăzut cu patru rotoare și destinat transport ării a 100 de
pasageri. Între inven țiile lui Vuia se num ără și generatorul de abur cu ardere în camer ă
închisă și vaporizare aproape inst antanee (brevetul românesc nr. 21.188/18 octombrie
1932) care a aplicat trei princi pii: al ciclului termodinam ic, al combustiei accelerate și al
transmiterii c ăldurii prin convec ție forțată58. Henri Coand ă (1886–1972) a ridicat
activitatea tehnic ă spre noi în ălțimi atât în domeniul avia ției, cât și în alte domenii ale
tehnicii de vârf. Dup ă ce în anul 1910 reu șește primul zbor cu un avion cu reac ție din
lume, conceput de el și pe care l-a denumit turbopr opulsor, în 1932 a definitivat
cercetările asupra fenome nului aerohidrodinamic pe ca re Th.von Karman l-a numit

57 George Lipovan, “Traian Vuia, un pionier al avia ției moderne, Timi șoara, 1972
58 **** Enciclopedia marilor personalit ăți din istoria, știința și cultura româneasc ă de-a lungul timpului,
Vol.I-III, editat de Clubul de la Bucure ști-științific și cultural, Editura Geneze, 2001

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 149
„efectul Coand ă” (brevetul românesc nr. 24376/ 04 aprilie 1935 pentru inven ția cu titlul
”Procedeu și dispozitiv pentru a face s ă devieze o vân ă de fluid p ătrunzând într-un alt
fluid și amortizor de zgomot bazat pe acest pr ocedeu pentru motoare termice, arme și guri
de foc”.). Coand ă a utilizat fenomenul pe ntru conceperea în 1933 a unor vehicule aeriene
neconven ționale pe care le-a denumit „aerodine lenticulare” (discul zbur ător). Este
autorul a peste 200 de inven ții importante, pentru care a ob ținut circa 700 de brevete de
invenție în numeroase țări ale lumii, cu aplica ții în diferite domenii ale științei și tehnicii:
transport pneumatic, mecanic ă, chimie, fizic ă, medicin ă, agrotehnic ă etc.; Elie Carafoli
(1901–1983), fondatorul școlii aerodinamice române ști, a efectuat în anii 1926-1928
cercetări privind teoria și trasarea profilelor aerodinamice și a experimentat aripi
monoplane. Ca urmare a cercet ărilor și experiment ărilor efectuate, o categorie de profile
aerodinamice cu bordul de fug ă rotunjit, care se pot aplica și la construc ția turbinelor și a
elicelor, sunt cunos cute în literatur ă de specialitate sub denumire a de “profile Carafoli”.
A publicat la Paris, lucrarea de referin ță intitulată “Aerodinamica aripilor de avion”
(1928) și “Cercet ări experimentale asupra arip ilor monoplane”(1931). A desf ășurat o
susținută activitate practic ă, fiind, ani în șir, director tehnic la I.A.R. – Bra șov, unde a
adus o contribu ție esențială la studiul, proiectarea și construc ția în anii 1927-1929 a mai
multor avioane, dint re care I.A.R–CV–11(av ion monoplan cu “arip ă joasă”, de mare
performan ță pentru acea vreme), I.A.R–14, I.A.R.–15, I.A.R.–16, care s-au remarcat prin
performan țele lor la nivel mondial.
În 1922, la Arsenalul Aeronautic s-a construit prototipul pr imului avion românesc de
serie PROTO dup ă numele proiectantului Ștefan Protopopescu (1890-1929). Ulterior,
Ministerul de r ăzboi a lansat o comand ă de 25 de exemplare di n avionul PROTO la nou
înființata secție de construc ții aeronautice de pe lâng ă uzinele ASTRA-Arad. În 1924
începe să se produc ă PROTO 2, primul avion românesc militar de serie mare.

Într-un alt domeniu al aer onauticii a lucrat inginerul Radu A. Stoika (1900-1971). Dup ă
ce la 16 ani a conceput primul s ău aparat de zbor, a inventat și construit cele dintâi
hidroavioane române ști. Hidroavionul “Getta”, tip RAS-1, a fost pr oiectat în 1923 și a
efectuat cel dintâi zbor la 15 august 1925, decolând din bazinul “Titan ”, Constan ța.
Acesta era un hi droavion, pe coc
ă centrală, cu trei locuri, adaptat m ărilor cu valuri
toroidale (scurte, de form ă concavă, ca cele din Marea Neagr ă). Reușita zborului a f ăcut
ca statul român s ă mai comande trei aparate și astfel s-a alc ătuit prima flotil ă de
hidroavia ție româneasc ă59. Un alt român George Bothezat (1883-1940), stabilit în SUA,
este primul din lume care sus ține o teză de doctorat în domeniul avia ției “Etude de la
stabilité de l’aeroplane”, inventeaz ă și construie ște un elicopter original, cu patru elice
portante, cu care a realizat zborur i în anii 1922-1923; Grigore Bri șcu (1884-1965) a
experimentat, pentru prima dat ă, pe un model varia ția ciclică a pasului palelor rotorului
portant, ca solu ție pentru asigurarea zbor ului orizontal, a stabilit ății și pilotării
elicopterelor: Filip Mihail (1896-1962) a inventat “stabilo planul”, aparat de tip “arip ă
zburătoare”, fără coadă, care prezint ă avantaje aerodinamice și de stabilitate. În
noiembrie 1933 a efectuat primul s ău zbor cu “stabilopla nul”, care la acea dat ă era unul
din puținele avioane de acest tip din lume. Un alt aparat de zbor, cu planurile a șezate în

59 Gudju Ion, Gh. Iacobescu, “Ovidiu Ionescu, Romanian Aeronautical Constructions”, Bucure ști, 1974

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 150
tandem (un plan obi șnuit prins în corpul aparatului și un plan mic fixat în partea din fa ță a
fuselajului), a fost rea lizat în 1929 în SUA de c ătre George Fernic (1893-1930).
O altă realizare aeronautic ă româneasc ă prioritară a fost inventarea și construirea primei
celule para șutabile, o cabin ă catapultabil ă menită să salveze vie țile pasagerilor unui avion
aflat în pericol. Inve ntatorul celulei para șutabile este Anastase Dragomir (1896-1966),
care a înregistrat cererea de brevet în Fran ța în 1928 și a experimentat construc ția celulei
cu succes în august 1929 în Fran ța și în octombrie 1929 în România
60.
Unul dintre întemeietorii zborurilor spa țiale pe plan mondial este Hermann Oberth
(1894–1989), n ăscut la Sibiu, cu studii în medicin ă și fizică, în 1925 era profesor de
matematic ă și fizică la Media ș. În 1930 ob ține în Germania primul brevet de inven ție,
pentru primul s ău motor de rachet ă experimentat cu succes . În 1931, Oficiul Român de
invenții îi acord ă brevet de inven ție pentru inven ția “Procedeu și dispozitiv de combustie
rapidă”, în 1932 efectueaz ă experimente în atelierele școlii militare din Media ș iar în
1934 descoper ă că azotatul de amoniu es te un posibil combustibil so lid pentru rachete. H.
Oberth lanseaz ă pentru prima oar ă la Media ș o rachet ă experimental ă cu propergol
lichid, iar în 1937 concepe o rachet ă cu alcool și oxigen lichid. Lucr area sa, “Racheta
spre spațiile interplanetare”, publicat ă în 1923, la München, a stat la baza ac țiunilor
vizând cucerirea spa țiului interplanetar fiind reditat ă în 1925, 1960,1962,1964, 1974,
1977. În perioada interbelic ă a mai publicat ”Este posibil ă navigația spațial
ă?” în Die
Rakete, Ber lin, 1927, “C ăile naviga ției spațiale”, Munchen 1929, “D e la racheta cu
artificii la nava cosmic ă. Domeniile de aplica ție ale rachetelor”, Berlin, 1929, “Zborul
rachetelor și zborul în vid”, revi sta Natura, 1932 nr.10, Bucure ști61.
2.5. – Energetic ă, electrotehnic ă și electronic ă
62

Creația tehnică în domeniul energetic ă, electrotehnic ă și electronic ă s-a dezvoltat la
început în strâns ă legătură cu studiile de fizic ă.
Energetica cunoa ște o important ă dezvoltare în România înc ă de la începutul secolului al
XX-lea. În perioa da 1922-1926 a func ționat pe lâng ă Institutul Geologic din Bucure ști o
“Comisie pentru studiul electrific ării țării și pentru coordonarea exploat ărilor factorilor
naturali produc ători de energie”, al c ărui președinte era directorul institutului, prof. L
Mrazec. În 1924, se adopt ă o nouă lege a apelor și o nouă lege a energiei. Efectul
acestor legi a fost o puternic ă dezvoltare a sectorului en ergetic, fapt demonstrat și de
aceea că dintr-un total de circ a 60.000 kw putere instalat ă în turbine hidraulice, aproape
jumătate s-au instalat dup ă 1924. Dimitrie Leonida (1883–1965) s-a înscris printre
pionierii ac țiunii de electrificare a României, a proiectat și a condus lucr ările de
construire a centralei termoelectrice Groz ăvești și de distribu ție a energiei electrice în
București.. În 1913, Leonida împreun ă cu inginerii N. Caranfil și Cristea Niculescu, a

60 I.M.Ștefan- Edmond Nicolau, “Scurt ă istorie…. Op.Cit.
61 – **** Enciclopedia marilor personalit ăți din istoria, știința și cultura româneasc ă… Op.cit.
62 Datele privitoare la dezvoltarea energeticii, electrotehnicii și electronicii, utili zate la redactarea
subcapitolului 2.5 au fost puse la dispozi ție de către prof.dr.ing. Gleb Dr ăgan, m.c. al al Academiei Române

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 151
înființat Întreprinderea de electricitate “Energ ia”, demarând astfel în România o nou ă
ramură industrial ă, industria energetic ă. În cadrul întreprinder ii a organizat fabrici de
mașini electrice și transformatoare, instala ții de semnaliz ări feroviare, aparate telefonice,
contribuind astfel la punerea bazelor în țară a unei industrii electrotehnice. Lucr ările sale
în domeniul instala țiilor electrice interioare și de electrotermic ă au fost apreciate peste
hotare și astfel a devenit în 1920 me mbru al “American Institute of Electrical Engineers”.
Prin numeroase proiecte și rapoarte tehnice, Leonida s-a dovedit un pasionat al noului și
un promotor al cerin ței de perfec ționare prin progres tehnic . În 1928, Leonida a fost
unul dintre ini țiatorii și organizatorii primei expozi ții a electricit ății din România. El a
militat pentru folosirea izvoarelor naturale de energie și pentru gospod ărirea apelor. Un
alt pionier de seam ă al energeticii ge nerale ca disciplin ă în România a fost Martin
Bercovici (1902-1971). El și-a început activitatea profesional ă în 1927, în cadrul Socit ății
de Gaz și Electricitate, perioad ă în care a urm ărit dezvoltarea și modernizarea
instalațiilor electrice pe baza unei concep ții unitare în introduc erea unor metode de
protecție a acestor instala ții, adaptate structurilor re țelelor; Dionisie Germani (Ghermani)
(1877–1948) a elaborat planur i de amenajare a Dun ării în zona Por ților de Fier, a Deltei
Dunării, precum și a principalelor râuri interioare. A proiectat și realizat alimentarea cu
apă a orașelor Tulcea, Turnu-M ăgurele, Bucure ști-Arcuda (1919), canalizarea ora șelor
Brăila (1913), Ploie ști (1923), Curtea de Arge ș (1929), Satu-Mare (1930) ș.a. În 1930 a
prezentat la Stockholm o sintez ă a legilor de similitudine în toate domeniile(mecanic ă,
fizică, geometrie etc.). A elaborat o metod ă de calcul a tensiunilor în pere ții flexibili ai
vaselor ce m ărginesc mase lichide și a adus contribu ții originale în problema determin ării
tensiunilor într-un lichid co mpresibil, în problema utiliz ării mărimilor complexe în
studiul câmpurilor ma gnetice rotitoare, a câmpului de for țe exercitat de un electromagnet
deformabil etc. Constantin Budeanu (1886–1959) a adus contribu ții importante în
electrotehnic ă și a introdus în știință conceptul de energiei deformante, descris ă în
legătură cu fenomenele electrice din re țelele neliniare ( Puissances réactives et fictives ,
1927). Energia deformant ă s-a dovedit important ă mai ales în domeni ul transportului de
energie, astfel încât Conferin ța Interna țională a Marilor Re țele Electrice, la care C.
Budeanu era vicepre ședinte, a constituit Comitetul Interna țional nr.16 pentru studierea
fenomenelor reactive și deformante. În 1930, a propus , în numele Comitetului
Electrotehnic Român, noi defini ții și denumiri pentru diverse no țiuni (“putere reactiv ă”,
“factor de putere- cos ϕ“etc.), precum și pentru unitatea de putere reactiv ă „Var” (Volt-
Amper-Reactiv), denumiri acce ptate pe plan interna țional, în 1933, sub denumirea
generică de “noțiunile Budeanu”. A ar gumentat necesitatea și posibilitatea generaliz ării
utilizării curentului electric la scar ă națională (Problema electrificării în România , 1943).
Întemeietorul școlii române ști de mașini electrice este Ion S. Gheorghiu (1885-1968) care
în 1921 a creat primul laborator de ma șini electrice din țară la Politehnica din Bucure ști, a
participat la modernizarea și extinderea uzinelor Groz ăvești și Filaret, a contribuit la
realizarea hidro centralei Dobre ș
ti și a pus în func țiune prima linie electric ă de 110kw din
România pe traseul Dobre ști-Târgovi ște-Bucure ști.
Întemeietorul școlii de electrocomunica ții române ști este considerat Ion (Iancu)
Constantinescu (1884-1963), autorul primelor cercet ări originale române ști în

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 152
telecomunica ții (studiul dipolilor complementari, 1925), care înfiin țează în 1924, în
cadrul Politehnicii din Bucure ști, o subsec ție de electrocomunica ții și a primului laborator
de telecomunica ții din înv ățământul superior din țara noastr ă. El a introdus în
învățământul superior metode moderne cum ar fi calculul opera țional și studiul ecua țiilor
lui Maxwell și a avut contribu ții în domeniul re țelelor electrice cu constante concentrate
și în compatibilitatea dint re liniile de transport și liniile de telecomunica ții. În perioada
interbelic ă, mai mul ți speciali ști români au ob ținut brevete în domeniul
electrocomunica țiilor, de exemplu: Emil Gele ș (1891-1976) este autorul a dou ă brevete
de invenții, achiziționate de firma englez ă Marconi: “Aparat recept or pentru eliminarea
perturbațiilor atmosferice” și “Amelior ări asupra antenelor de transmisie și recepție a
undelor electromagnetice” (1921); S. Condrea (1900-?) este autorul a dou ă brevete de
invenții: unul privitor la bazele multiplexiunii cu divizi une în timp (Paris, 1928) și altul
referitor la un sistem de televiziune (Bucure ști,1935 ). Mihail Konteschweller (1897-
1947), inginer și inventator, a fost unul di n pionierii telemecanicii, f ăcând primele
experiment ări de telecomand ă a unui vapora ș, în 1911, la Berlin. Ac este experimente au
fost repetate în prim ăvara anului 1934 cu un minimodel de vapora ș teleghidat pe lacul
din Parcul Libert ății din Bucure ști. În anul 1937 public ă lucrarea “Tel emecanica”, una
din primele lucr ări ale domeniului pe plan m ondial, care l-a consacrat pe
Konteschweller în promotorul unei științe de avangard ă în țara noastr ă și a constituit unul
din primele începuturi ale roboticii actuale. Lu crarea a primit premiul Academiei române
pe anul 1937. Fondatorul școlii electronice române ști a fost Tudor Tănăsescu (1901 – 1961), primul
doctor în electronic ă din țara noastr ă (1940). Primele sale lucr ări științifice au fost “On
the theory of the flat projector (Experi mental Wireless, London 1927), “Radiocomunica ții
dirijate pe unde scurte” (Bucure ști, 1930), “Sur la radiation des syst emes d’antennes”
(București,1931) și constituie primele lucr ări științifice din țara noastr ă din domeniul
antenelor direc
ționale. În 1930 Tudor T ănăsescu a elaborat o metod ă grafoanalitic ă de
determinare a caracteristi cii de directivitate a unui sistem format din dou ă antene, în 1932
a conceput o metod ă grafică de studiere a liniilo r lungi, iar în 1934 public ă în “Wireless
Engineer” (Londra, 1934) lucrarea “The performan ce of a thermionic t ube as a rectifier,
în care dezvolt ă o metodă de calcul a condi țiilor de func ționare ale unui redresor, care
avea să devină o metod ă clasică, citată în tratatul celebru al lui Reich “Theories and
Applications of Electronic Tubes” (1944). Prin teza sa de doctorat din 1940 reu șea să dea
o frumoas ă încadrare conceptual ă a amplificatorului clas ă C de radiofrecven ță, dând
soluții mai fundamentate științific decât cele ale predece sorilor care au abordat aceea și
problemă (W.L.Everitt, SUA- 1934 și L.Rubin, Fran ța –1934).A efec tuat cercet ări asupra
modului în care se transfer ă energia și în liniile de transmisie a energiei electrice, în
mașini electrice și transformatoare electrice și constată că energia se transmite prin spa țiu
de la surs ă către locul unde este absorbit ă, din aproape în aproape, nu atât prin
conductorii liniei de transmisie, deoarece energia este localizat ă în spațiul în care se
găsește câmpul. Aceast ă concluzie o consider ă valabilă și la motoarele el ectrice, iar în
cazul transformatoarelor electrice demonstreaz ă că acest transfer se sprijin ă pe existen ța
fluxului de sc ăpări magnetice. Studiile sale privind dezvoltarea radiocomunica țiilor în
România din deceniile trei și patru ale secolului al XX-lea au urm ărit extinderea

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 153
radiodifuziunii pe întreg teritoriul țării și, în acest scop, a adus argumente științifice și
soluții eficiente tehnic și economic. A depus eforturi pe ntru construirea de aparatur ă radio
în țară, în anii 1940 reu șind să întemeieze o mic ă întreprindere pentru fabricarea de
aparatură profesional ă de radiocomunica ții63.
*
* **
Din succinta pre zentare a dezvolt ării științei și tehnicii române ști, în perioada interbelic ă,
rezultă că în țara noastr ă știința și tehnica în perioada men ționată au cunoscut o
puternică dezvoltare. Era pentru prima dat ă când oamenii de știința români din toate
provinciile istorice puteau contribui f ără opreliști la progresul științei române ști și
mondiale. Prin crearea de noi școli științifice, prin înfiin țarea de noi unit ăți de cercetare,
în principal în Bucure ști, Iași, Cluj, Timi șoara colaborarea oamenilor de știința români a
fost intens ă și benefic ă, creând noi perspectiv e de dezvoltare în viitor. Perioada
interbelic ă a fost perioada în care știința și tehnica din țara noastr ă au intrat definitiv în
fluxul cultural mondial, în mi șcarea științifică internațională. Aproape to ți acești oameni
de știință – lista lor putâ nd fii mult mai lung ă – au lucrat și în învățământul superior și au
creat noi speciali ști, care aveau s ă lucreze dup ă 1940 alături de profesorii lor sau au
preluat de la ace știa „ștafeta flăcării creației”, ducând-o ma i departe.

BIBLIOGRAFIE
1. – Cristofor Simionescu și Magda Petroveanu “Figuri de chimi ști români”, Bucure ști,
1964;
2. – Dr. Dorina N. Rusu, “Istoria Academie i Române în date”, Editura Academiei
Române, Bucure ști, 1997
3. – I. M. Ștefan, “Procesul form ării școlilor științifice și tehnice române ști”, Revista de
istorie nr. 6/1981
4.- Șt. George Andonie “ Istoria matema ticii în România, vol I-III, Bucure ști , 1965-1967.
5.- I.M.Ștefan – Edmond Nicolau “Scurt ă istorie a crea ției științifice și tehnice române ști,
București 1981
6.- **** La vie scientifique en Roumanie Vol.I Scienc es pures, Vol.II Sciences
Appliquees, Ouvrage publie par las Section scientifique de L’ Academie Roumaine,
București, 1937
7. – Dinu Moroianu și I.M. Ștefan, Mae ștrii ingeniozit ății române ști, Bucure ști 1976
8. – “Istoria științelor în România. Geologia, Geografia”, redactori Sabba Ștefănescu, G.
Murgeanu, Vintil ă Mihăilescu, Bucure ști, 1977
9. – Istoria științelor în România. Biol ogia, redactori Emil Pop și Radu Codreanu,
București, 1975
10. – Istoria științelor în România. Științe economice, Editura Ac ademiei Republicii
Socialiste România, Bucure ști, 1982;
11. – Șt. Negrea Pe urmele lui Grigore An tipa. Editura Sport-Turism, Bucure ști, 1990.

63 Acad. Mihai Dr ăgănescu, “Tudor T ănăsescu și școala româneasc ă de electronic ă”, Lucrările
simpozionului organizat de Sec ția de Știința și Tehnologia Informa ției a Academiei Române la 7 martie
2001 și dedicat împlinirii a 100 de ani de la na șterea profesorului Tudor T ănăsescu, membru corespondent
al Academiei Române.

Ștefan Iancu
________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 154
12. – E. Pop și R. Codreanu (coord.), Istoria Științelor în România, Biologia. Editura
Academiei R.S.România, 1975 13. – Istoria științelor în România. Medicina , redactori Șt. M. Milcu și B.Duțescu,
București 1980
14. – Șt. Iancu, “Istoria protec ției invențiilor în România”, Bucure ști, 1998
15. – Ștefan Bălan și Nicolae Șt. Mihăilescu, “Istoria științei și tehnicii în România. Date
cronologice, Bucure ști, 1985
16. – Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române 1866-1999. Dic ționar, Bucure ști,
1999 17. – **** Enciclopedia marilor personalit ăți din istoria, știința și cultura româneasc ă
de-a lungul timpului, Vol.I-III, ed itat de Clubul de la Bucure ști-științific și cultural,
Editura Geneze, 2001 18. – Gudju Ion, Gh. Iac obescu, “Ovidiu Ionescu, Romanian Aeronautical Constructions”,
București, 1974
19. – **** “Istoricul Dezvolt ării Tehnice în România”, vol I-III, editat de Societatea
Politehnic ă din România cu ocazia se micentenarului 1881-1931, Bucure ști 1931
20. – N.N. Constantinescu, Isto ria gândirii economice române ști. Studii, Editura
economic ă, 1999;
21. – **** Inventatori români, Edit ura OSIM, Editura AGIR, Bucure ști, 2000
22. – Colec ția revistei NOESIS, organ al Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia
Științei și Tehnicii
.-.-.-.-.-.-.-.