SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR [612201]

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
Situl industrial între trecut și viitor.
Modalități de valorificare
p a g i n a | 1

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
CUPRINS
1.ENUNȚAREA TEMEI
Despre ce este vorba?
2.PERSPECTIVA ISTORICĂ
Preocupări privind protecția patrimoniului industrial și preindustrial în Romania.
3.MOIDALITĂȚI DE VALORIFICARE :
3.1 ÎN FUNCȚIE DE ORIZONTUL TEMPORAR
Din ce perspectivă privim situl?
3.2 ÎN FUNCȚIE DE MODUL DE A PRIVI ARHITECTURA
Oranism viu sau element finit?
3.3 A COMPONENTEI IDENTITARE
Cum perpetuăm memoria locului?
4.STUDII DE CAZ
STUDII DIN ROMÂNIA
6.1.1 Petrila
6.1.2 Anina
6.1.3 Roșia Montană
STUDII DIN EUROPA
6.2.1 Essen
6.2.2 Bochum
6.2.3De Meelfabriek – Leiden
5.DOCUMENTAREA TEMEI DIN EXPERIENȚĂ PROPRIE
Tratarea problemei în ansamblu.
Cum valorificăm cât mai mult, într-un mod eficient?
6.DEZVOLTAREA TEMEI ÎN LEGĂTURĂ CU PROIECTUL de DIPLOMĂ
7.CONCLUZII
8.BIBLIOGRAFIE
p a g i n a | 2

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
1. ENUNȚAREA TEMEI
1.1 Subiect. Despre ce este vorba în lucrare ?
Așa cum anunță și titlul, în lucrarea de dizertație se va aborda problema siturilor
industriale abandonate. Suiectul este vast și poate fi analizat din mai multe perspective:
◦Ce au fost siturile industriale în trecut ?
Pentru a înțelege importanța industrializării asupra istoriei societății umane este utilă o
perspectivă istorică asupra fenomenului. Așa vom putea întelege cat de mare a fost impactul
industrializării. Cele mai important efect este drenarea populației satelor în folosoul unei
dezvoltări urbane . Apariția și amploarea acestui fenomen urmează ordinea și nivelul
industrializării țărilor respective.1 Pentru a ne face o imagine asupra fenomenului putem analiza
cazul orașului Londra, unde, în mai puțin de un secol populația a crescut de cinci ori ( de la
864.845 locuitori în 1841 la 4.232.118 în 1891). Fenomenul nu este unul izolat, iar impactul său
poate fi simțit la dierite scări: de la micro (viața muncitorilor in noile uzine) la macro
(schimbarea structurii urbane). Din punct de vedere structural , în vechile orașe ale Europei,
transformarea mijloacelor de producție și de transport, ca și apariția noilor funcțiuni urbane
contribuie la explozia vechilor cadre, adesea justapuse, ale orașului medieval și cel baroc. Se
creează o nouă ordine, urmând procesul tradițional al adaptării orașului la societatea care-l
locuiește.2
◦Ce sunt azi ?
Siturile industriale în timpul prezent, sunt situate între un trecutul glorios (martor al
schimbarilor fundamentale ale societatii din revolutia industriala) și un viitor incert (ce oscilează
între demolare, muzeificare sau reabilitar e).
Identificarea, cartarea și analizarea stării actuale a siturilor, nu poate decât să ne conștientizeze
de importanța și gravitatea problemei. Poate fi utilă, de exemplu atunci când se urmărește
sensibilizarea clasei politice: Raportul că ar exista 100 zone industriale dezafectate într-o
comunitate are un efect și o semnificație redusă / Raportul că ar exista 100 zone industriale
dezafectate calculate împreună la 100 ha într-o comunitate are tot un efect și o semnificație
redusă (doar experții o pot înțelege) /Raportul că ar exista 15% din terenurile urbanizate din
comunitate dezafectate, ridică, de obicei, pe liderii comunităților locale din scaunele lor /
Raportul că regiunea are 75% de zone industriale dezafectate pe cap de locuitor, mai mare
decât este media națională, poate induce o acțiune politică națională, 3 însă reprezintă doar
primul pas în rezolvarea problemei.
1Choay, Francoise, Urbanismul, utopii și realității, Editurile Paideia & SIMETRIA, București,
2002, p. 15
2Ibidem, p.15
3. Jackson, Jirina Bergatt, „Modulul 1 d – Vizualizarea zonelor industriale dezafectate ”, curs e-
learning în proiectul BROWNTRANS. Brownfiled Regeneration Know-How Transfer.
p a g i n a | 3

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
◦Ce vor fi maine ?
Aceasta se referă la soluțiile date problemei. Excluzând ideea demolării, se discuta despre cele
două dircții de valorificare a siturilor inustriale și anume, muzeificarea, o modalitate de
conservare, de păstrare a imagini din trecut pentru a valorifica informațiie istorice și identitare
ale acestuia, și revitalizarea, ce permite schimbari, modificări în viitor.
1.2 Delimitarea subiectului. Ce este inclus și exclus din aria problematică aleasă?
Toate cele trei pespective sunt foarte importante. Prima ne dezvăluie ce a determinat aparția
siturilor industriale și impactul procesului de industrializare asupra indizivilor/ orașelor
(importanță istorică). A doua, conștientizează publicul de situația actulă a siturilor industriale
(identificarea problemei). Iar ultima discută despre modalitățile de valorificare (soluții).
Datorită dimensiunilor reduse ale studiului, primele două perspective nu vor fi abordate, atenția
fiind concentrată pe analizarea soluțiilor.
1.3 Contextul ca argument.
Starea actuală a siturilor crează disconfort. S iturile inactive continuă să reprezinte o importantă
sursă de disconfort, imaginea lor este una degradantă și se află în proximitatea unor zone de
locuit, sugerând existența unor incompatibilități de ordin funcțional și estetic4. De asemenea,
rezolvarea acestor siutatii de abandon ale siturilor industriale, duce la eliminarea zonelor inactive
din interiorul orașului, și sunt o măsură de control a expansiunii urbane.
Pe de altă parte, potențialul lor, este unul cu valoare identitară, trecutul industrial al ora șului
este cel care redă identitatea sa5, sau sentimentală, nu doar pentru cei care au făcut parte din
viața industriei, ci și pentru ceilalți care, au crescut umbriți de aceste mărturi ale trecutului: Drag
cititor… nu mă pot stăpâni să nu te informez, cu jale și furie neputincioasă, despre o dramă
strict personală: mi-au dărâmat moara! […] E de parcă pe mine m-ar fi distrus, zilele astea, cu
lovituri de buldozer. Era o construcție veche, și nobilă.6
Problema siturilor industriale este una actuală, importanța oferiri soluțiilor alternative demolării,
cu prezentarea avantajelor în fiecare caz, fie că este vorba de muzeificare sau reabilitare este
necesară în contextul demolărilor masive. Foarte curând, pe un imens cvartal bucureștean, se
va întinde un deșert de zgură, fiare răsucite din armătura betoanelor, praf și moloz ca de sfârșit
al lumii. Ariciul și bufnița își vor face culcuș printre dărâmături. Pe un asemenea deșert s-a
ridicat, pe Uranus, sinistra Casă a Poporului. N-am învățat nimic din acea crimă și ne
distrugem mai departe, românește, trecutul…7
4. Kuibuș, Mario George, Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană BAIA MARE , p.10
5. Ibidem, p. 169
6. Cărturescu, Mircea, „ Baroane!”, Editura Humanitas, Bucure ști, 2005, pp. 102-104, apud
Lakatoș, Andrei Eugen, Conversia în context: despre regenerarea spațiilor industriale , Editura
Fundației Arhitext Design, București, 2017, p. 11
7. Ibidem, pp. 102-104
p a g i n a | 4

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
Aceste context argumentează importanța studiului. Relevanța pentru domeniul arhitecturii și în
special pentru fundamentarea proiectului de diplomă, se datorează nevoii de a alege dintre cele
două variante de valorificare a siturilor industriale, pe aceia care reușește să îl valorifice mai bine
sau care se potrivește cel mai bine sitului respectiv.
Acestui context general al situației i se alătură interesul personal, care a fost stârnit d in copilărie.
În vizitele din perioada sărbătorilor la mina Herja, după ce ne grupam în curtea din fața intrării în
mină, colindam și eram răsplătiți cu dulciuri. Atunci s-a născut interesul de a alfla ce se întâmplă
în mină. Azi, minele sunt închise, accesul interzis în perimetrul lor, și au rămas doar în relatările
celor care au lucrat în ele. Chiar dacă orașul a apărut pe harta așezărilor urbane datorită
exploatărilor miniere, nici una din mine, nu este deschisă publicului. Așa s-a născut nevoia de a
propune deschiderea către public a unui sit minier.
1.4 Scop.
Scopul lucrării de dizertație este determinarea cauzelor care determină modul de abordare a
siturilor industriale abandonate și alegerea unei atitudini potrivite pentru proiectul de diplomă.
1.5 Problematica. Care este intrebarea la care dorește să răspundă studiul?
Având un sit dat, se pune întrebarea, care variant ă de abordare este recomandată, muzeificare sau
revitalizare? De ce ? Care sunt efectele ? Este muzeificarea singura soluție de a păstra și
transmite informația istorică și identitatea unui loc ?
Lucrarea se concentrează pe întrebarea De ce facem? mai mult decât pe Cum facem ?
1.6 Structura lucrării.
Răspunsurile diferă în funcție de sit și de persoana care îl analizează. Situl pe care intervenim are
întotdeauna caracteristici particulare, de aceea, vom încerca să analizăm situri care sunt cât mai
asemănătoare, și ne vom concentra mai mult pe ce-a de a doua componetă, și anume parte
umană:
Pentru început se încearcă identificarea cauzelor care determină tipul de intervenție pe siturile
industriale: demolarea, muzeificarea și reconversia (ca modalitate de revitalizare ) punîndu-se
accentul pe ultimele două, prima este prezentată doar ca un semnal de alarmă.
Bineînțeles, cauzele sunt multiple, iar lucrarea nu își propune să le identifice sau să le analizeze
pe toate, datorită dimensiunilor reduse, vor fi prezentate doar trei: Modalități de valorificare în
funcție de orizontul temporar , Modalități de valorificare în funcție de molul de a privi
arhitectura și Modalități de valorificare a componentei identitare .
În a doua parte sunt evaluate efectele, pe studii de caz. Studiile de caz sunt prezentate într-o
trecere graduală de la muzeificare la regenerare.
p a g i n a | 5

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
2. PERSPECTIVA ISTORICĂ
Preocupări privind protecția patrimoniului industrial și preindustrial în Romania
Grija pentru anumite categorii de monumente tehnice a început să se manifeste la data de
15 martie 1951, printr-un decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale, se înființează pe lângă
Academia Republicii Populare Române, Comisia Științifică a muzeelor, monumentelor istorice și
artistice, a cărei primă sarcină a constituit-o inventarierea monumentelor. Atfel s-a realizat
„ Lista monumentelor de cultură…” din 22 aprilie 1955. În fișele de recensământ au fost cuprinse
și câteva construcții de interes industrial, la categoria „ monumente arhitectonice”, cele mai
multe însă la categoria „ monumente istorice”. Din prima categorie faceu parte Monet ăria de
Stat, „ Turnul de Muniții (exploziv folosit în minerit), Moara veche de hârtie de pe „ Canalul
Morii” din Cluj, “ Farul genovez” din Constan ța, magazia de cereale din Sânpaul (Raionul
Ludoș), biblioteca și observatorul Batthyaneum din Alba-Iulia, podul de piatră peste Bârlad,
apeductul „ Podul Turcilor” de la Tople ț ( raionul Orșova).
În anul 1961, la Direcția Monumentelor Istorice din cadrul Comitetului de Stat pentru
Arhitectură și Construcții, în tematica pentru alcăturiea unei noi liste a monumentelor istorice
este inclusă și categoria Monumente de Arhitectură Industrială, în care figurau, printre puținele
propuneri, gara din Băile Herculane, furnalul de la Govăjdia ( jud. Hunedoara) și cel de la
Zimbru (jud. Arad). Documentația pentru aceste propuneri a fost, în numerate cazuri, mai mult
decât superficială.
Lipsa unor preocupări sistematice și temeinice în acestă direcție se află într-o oarecare
contradicție cu efortul depus de Comitetul Național de Istorie și Filozofia Științei din cadrul
Academiei Republicii Socialiste România, care a întreprins o serie de acțiuni pentru propagarea
istoriei, științei și tehnicii românești. Printre măsurile hotărâte în vederea realizării acstui
deziderat, s-a preoconizat: Înființarea unu Muzeu național al științei și tehnicii românești,
elaborarea unei „istorii a științelor din România” ; i aprofundarea activit ățiilor de documentație și
cercetare în arhive și biblioteci.
În ultimii ani au apărut și alte inițiative pentru prezervarea unor valori deosebit de
reprezentative ale patrimoniului industrial din Romania. Merită să fie scos în evidență programul
complex inițiat de Compania RG Holz din Vișeul de Sus și VIȘEUFOREST, în colaborare cu
asociația elvețiană „ Să salvăm ultimul tren forestier al Europei” cu sediul la Berna. Aceasta
prevedea nu numai reparația capitală a ultimei locomotive Orenstei/Koppel din anul 1910,
pentru ca trenul să fie pus în circulație pe Valea Vaser, între Vișeu de Sus și Comanu, ci și
transformarea întregii văii într-o zonă de trurism axat pe transportul de persoane cu trenuri
forestiere. În acest proiect se prevedea recompunerea și recondiționarea parcului de locomotive
cu aburi.
Strategia conservării patrimoniului național-cultural preocupă din ce în ce mai mult o
serie de instituții centrale, cum ar fi Ministerul Culturii și Cultelor, Direcția Monumentelor
Istorice, Comitetul Național Român UNESCO pentru dezvoltare culturală și altele.
Unua dintre inițiativele remarcabile este cea de a organiza, în colaborare cu muzee
prestigioase de profil, primele „ Atelire de Arheologie Industrială”, cu o largă participare
internațională. Astfel de întâlniri de talie europoeană s-au desfășurat în diverse centre
industriale: 2001- București, 2002-Banatul Montan (Băile Herculane) 2003- Cluj-Napoca, 2004
Baia Mare.
p a g i n a | 6

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
Având o importantă participare românescă și o reprezentare notabilă a organismelor
internaționale specializate (TICCIH) atelierele- „ instrument de măsură” pentru interesul și
preocupările românești în domeniu – au contribuit la schimbul de inforații între specialiștii
români și cei europeni, determinând primele colaborări în programe europene ( Industrial
Heritage between Land and Sea – Proiect Cultura 2000, Itineraires d'archeologie industrielle en
europe- Cu Institutul European pentru Itinerarii Culturale, Luxemburg, Les dinosaures du
patrimoine industriel – cu TICCIH).
Pe lângă aceste inițiative au apărut și alte proiecte, care și-au propus salvarea
patrimoniului tehnic dintr-un anumit centru industrial ori chiar dintr-o arie geografică mai întinsă
sau care urmăresc reabilitarea peisageră a unor situri industriale dezafectate care și-au schimbat
aspectul în urma activității industriale, cum ar fi exploatările de nisip caolinos de la Aghireș, jud.
Cluj.
Alte proiecte mai prevăd: înființarea unui „ Parc de Arheologie Industrial ă al Banatului
Montan,” care să valorifice tradiția montanistică de habitat și cultură iindustrială, înființarea „
Muzeului Minerituli la Aninoasa” în Valea Jiului, amenajarea unui muzeu al mineritului în
fostele incinte miniere la Anina ( cu o secție în subteran).
Beneficiind de finanțarea externă (Phare), s-a început în anul 2008, conservarea și
restaurarea Salinei Turda, pentru a se crea condițiile necesare pentru introducerea acestui
obiectiv în circuitul turistic și direcționarea acesteia și către turism balnear.
Protecția legală a patrimoniului industrial este asigurată în principal de Legea 422/2001
privind protejarea monumentelor istorice și Legea 182/2004 privind protejarea patrimoniului
cultural mobil. Legea 422/2001 permite clasarea în regim de urgență a unui sit, indiferent de
regimul de proprietate, prevede obligații, dar dă și posibilitatea creării de facilități pentru
propietarii de monumente, înlesnind astfel campania de „ câștigare” a industriașilor care nu erau,
în condițiile legislației de până acum, atrași să claseze obiectivele valoroase pe care le dețin. De
asemenea au fost emise și alte acte legislative, cum ar fi Ordinul 2686/2000, care prevede
clasare la categoria „ tezaur” a 71 locomotive cu abur sau Ordinul 2314/2004, care cuprinde lista
monumentelor feroviare clasate în patrimoniul național. 8
8 Wollmann, Volker, Patrimoniul preindustrial și industrial în România , Editura Honterus,
Sibiu, 2010, pp. 12- 17
p a g i n a | 7

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
3. MODALITĂȚI DE VALORIFICARE
3.1 ÎN FUNCȚIE DE ORIZONTUL TEMPORAR
Din ce perspectivă privim situl?
Ținând cont de faptul că aceste situri sunt mărturi ale trecutului, raportarea noastră la
timp determină atitudinea pe care o vom adopta. De aceia am considerat că orizontul temporar
este un factor important.
Inconștientul se manifestă și prin orizonturi temporare. Timpul perceput conștient poate avea o
curgere obiectivă (măsurabilă) și alta subiectivă (afectivă). În inconștient accentul este pus pe
trecut, prezent sau viitor, după setea de cadru a structurii psihice sau a vocației unui popor.9
Importanța accentului care cade asupra trecutului, prezentului sau a viitorului se poate traduce în
atitudini în procestul de valorificare a stiturilor industriale. Astfel:
Timpul HAVUZ presupune o atitudine a inconștientului ce pune accentul pe viitor prin
valorizare, înălțare, scop, ideal.10 Dacă percepem ca fiind cel mai valoros viitorul, și înțelegem
că toate procesele evoluează, atunci tot ce este anterior nouă, din punct de vedere temporar,
trebuie abandonat, lăsat în urmă, demolat. Într-o reprezentare grafică putem să întelegem mult
mai clar cum valoarea crește o dată cu trecerea timpului. O atfel de perspectivă asupra timpului,
ne face sa privim siturile industriale ca potențiale locuri de dezvoltare, d atorită poziției fizice a
lor, în interiorul orașelor. Însă doar suprafața fiziă a terenului este considerată valoroasă,
construcțiile existente nu reprezintă interes deoarece ceia ce urmează a se construi este mult mai
important. Proprietarii și investitorii interesați de amplasamentele foarte avantajoase nu doresc să
investească în reconversie, simțindu-se condiționați de restricții și probleme de restaurare pentru
ceea ce ei consideră că nu este decât spațiu sau teren disponibil pentru orice fel de intervenție
profitabilă11.
Întoarcerea spatelui, sau mai bine zis neglijarea istoriei înseamă un fel de rupere a
rădăcinolor, un fel de amnezie a societății.
9 Matei, Adriana, Identitate culturala locala, Editura U.T.PRES, Cluj – Napoca, 2004, p. 60
10 Ibidem p.60
11 Wollmann, Volker, Patrimoniul preindustrial și industrial în România , Editura Honterus,
Sibiu, 2010, p. 10
p a g i n a | 8

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
Un exeplu este fosta Fabric ă de Tricotaje de la Cluj, care a fost demolată pentru
construirea unuei constructii multifuncționale ce includea comert, cazare și birouri.
Fostul proprietari, Atrium Centers, avea un proiect mixt (mall, hotel, birouri) și a demolat
fabrica în cinci luni, în 2008. Deși membri ai Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice au
avertizat asupra valorii fostei fabrici de tricotaje, anterior de tutun, ea nu a ajuns niciodată pe
lista imobilelor clasificate ca monumente istorice și protejate, fiind demolată fără probleme.12
După demolare, terenul (singurul element considerat valoros) a fost vândut urmând ca în 2013 să
se construiască centrul de afaceri The Office.
Timpu CASCADĂ adopă o atitudine a inconștientului în care accentul valoric este pus
pe trecut. Starea aureolară, beatică, virgină a existat undeva în trecutul îndepărtat al omenirii
(illo temporae, la Eliade). Atunci a existat o plenitudine, o forță a genezei și a paradisului ce
ulterior a suferit mereu o degradare, pervertire, scădere .13
Dacă totul se degradează în timp, ce a fost ieri e mult mai valoros în comparație cu ce
este azi sau v-a fi maine. De aceia, trebuie păstrat, conservat. Acestă perspectivă asupra timpului
ne justifică întru totul atitudinea de muzeificare a siturilor, fie ele și industriale.
În timpul FLUVIU curgerea timpului este egală,constantă, formă de manifestare a unei
substanțe depline. Valoarea există în fiecare clipă și trebuie valorizată căci are un scop în sine.
Istoria e o succesiune evenimente distincte ce nu se repetă și au semnificația lor. 14
Aceasta ne duce înspre ideea de coprezență, sau prezență simultană. Coprezența însemnă
că 'acum' și 'atunci' pot fi făcute să coexiste într-o singură casă. Co-prezența atunci implică
prezența în acelasi timp, pe același amplasament și, mult mai important, în aceeași intervenție a
căt mai multora dintre ipostazele semnificative prin care a trecut acel sit.
Co-prezența nu este doar dorită, dar chiar impetuos necesară, fiind un mod de „ saturare
cu ființă” a locului sau casei supuse transformării. Noua ipostază nu mai reprimă/ înlocuiește
astfel celelalte straturi spațio-temporare, ci este doar unul dintre straturile concomitent prezente.
Nici vechiul nu este superior noului (perspectiva tradițională), nici noul nu este superior
vechiului (perspectiva modernă): cele două vârste au același statut axiologic. 15
Primul mod de coprezen ță: o clădire nouă pe un sit dat, care este deopotrivă „acum și
atunci”. Co-prezență atunci implică prezența în acelaș timp, pe acelaș amplasament și, mult mai
important, în aceiași intervenție ( clădire nouă, amenajare urbană, conversie a unei clădiri
existente, restaurare) a cât mai multora dintre ipostazele semnificative perin care a trecut acel sit
12 http://ziuadecj.realitatea.net/economie/the-office-varianta-de-cluj-galerie-foto–106372.html (
Ziarul Ziua de Cluj, articol: The Office, varianta de Cluj, accesat Mai 2017)
13 Matei, Adriana, Identitate culturala locala, Editura U.T.PRES, Cluj – Napoca, 2004, p.60
14 Ibidem p.61
15 Ioan, Augustin, O (nouă)” estetică a reconstrucției”, Editura Paideia, București, 2002, pp.
22-23
p a g i n a | 9

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
și, acolo unde este cazul, acea clădire.16
Al doilea mod de coprezen ță îl reprezintă conversiile. Casa supusă conversiei este
„atunci” – un atunci interpretat însă prin prisma prezentului-, dar folosit ă „acum”. Ea își
dezvăluie vârsta originară sau vârstele succesive, dar nu face un secret din faptul că a suferit un
„lifting” în urma căruia, chiar de va fi fost o „ soluție fericită” a devenit totuși cu totul și cu totul
altceva, adeseori doar o „ carcasă” pentru un cu totul nou conținut.17
3.2. MODUL DE A PRIVI ARHITECTURA
Arhitectura, organism viu sau element finit ?
Ne vom concentra pe modul de găndire, de a privi obiectul de arhitectur ă. Analiza este
făcută din perspectiva restauratorului, personaj care intervine asupra obiectui de arhitectură
pentru a-l proteja și pune în valoare. Analizând tema în evoluția ei istorică, identificăm două
abordări:
Prima, este cea în care valorificarea clădiri presupune prezentarea ei într-o formă cat mai
apropiată imaginii inițiale a clădirii, prin înlăturarea „ adaosurilor” ulterioare, în opoziție cu
restaurarea care alege să prezinte toate, sau mai multe etape din dezvoltarea clădirii.
În decursul timpul, chiar dacă funcțiunea unei clădiri nu se schimbă, ea se adaptează
cerințelor estetice. În funcție de vechime, putem considera ca fiind mai valoroase p ărțile care
sunt mai vechi, însă prin înlăturarea celorlalte negăm o parte a istoriei, a evoluției culturii
umane.
Un exemplu pentru prima optiune de „ curățare prin restaurare” îl constituie Basilica di
San Lorenzo fuori dalle mura, care a fost restaurată de arhitectul Virginio Vespignani în anii
1855- 1847. Acesta, decide să înlăture adaosurile baroce, pentru a prezenta o imagine a clădiri
cat mai apropiată de cea inițială.18 Un alt explemlu este cel al bisericii San Vitale din Roma, care
a fost restaurată umând acelaș principiu. Diferențele pot fi observate comparând pictura realizată
de Achille Pinelli în 1809-1841 și imaginea actuală. Pe de altă parte, sunt biserici paleocreștine
care încă mai păstrează schimbările din perioada barocă, astfel încat o lectură a lor presupune o
trecere a observatorului prin mai multe perioade istorice .
Legătura dintre restaurarea bisericilor paleocreștine din Roma, și arhitectura industrială
poate fi greu de întrevăzut. Însă comparația nu se realizează la nivelul arhitecturii ca stil, ci a
modului de gândire, a modului de abordarea a unui conținut ce urmează a fi valorificat.
Conștientizăm două moduri de a privi clădirile: prima care stabile ște „momentul de
facere” al cădirii cel mai important, și a doua care, valorifică „ viața” unei clădiri.
Arhitectura siturilor industriale, de obicei a suferit puține modificări în timp, deoarece a
fost construită pentru a răspunde unor nevoi clar conturate în faza de proiect, iar cănd rolul
16 Ioan, Augustin, O (nouă)” estetică a reconstrucției” , Editura Paideia, București, 2002, p. 22
17 Ibidem, p. 24
18 http://www.vaticano.com/turismo/scheda_166_santuario-basilica-di-san-lorenzo-fuori-dalle-
mura.html
p a g i n a | 10

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
funcțional a încetat să mai existe, ele au fost abandonate. Așadar, imaginea lor este „ pură”.
Aplicând cele două atitudini, vom avea următoarele rezultate:
Dacă adoptăm prima variantă de valorificare, vom pleda pentru păstrarea lor în acestă
formă privilegiată, căci ea prezintă cel mai exact informația istorică: clădirile industriale
reprezintă o realitate a activității umane, un reper fizic și temporal, ce ajută la conștientizarea
trecutului unei comunități sau a unei societăți. Cunoașterea și acceptarea trecutului joacă un rol
important în procesul de înțelegere a prezentului, acest lucru contribuind la formarea unei
viziuni realite asupra viitorului. 19 Modalitatea de valorificare va fi muzeificarea.
Un exemplu al acestei abordări este mina de cărbuni din Witten, Germania, care a fost
transformată în muzeu. Incinta este compusă din hala prinicipală cu anexe, zona de spălare, o
clădire administrativă și câteva locuințe.20
Prin alegerea de a opri devenirea ei, în una din ipostazele de existență, investim clădirea
cu sentimentul că nu are sfârșit . Clădirea este astfel, mumificată într-unul din stadiile prin care
a trecut de-a lungul vieții sale anterioare. 21
Însă, dacă permitem unei clădiri să evolueze în timp, dacă o privim ca pe un proces în
continuă dezvoltare și nu un element finit, atunci vom recurge la revitalizarea siturilor
industriale, la reconversii, care permit continuarea vieții în clădiri, și modificarea lor.
Această abordare a problemei simultaneității presupune absența unui singur „ text” care se
auto-celebrează, în favoarea unui continuum contextual, și mai ales, a unei neîntrerupte, mereu
actualizate vârste.22
Aceasta ne duce înspre perceperea sitului ca un palimsept, „a unui pergament de pe care
a fost ștearsă, răzuită scrierea inițială pentru a fi utilizat din nou și pe care se mai văd încă urmele
vechii scrieri.” 23
Palimseptul poate fi văzut ca starea de fapt a unui loc în care coexistența straturilor este
evidentă, el reprezentând un punct de plecare sau un dat asupra căruia se intervine. Stratul nou
poate să fie (în)scris printr-o atitudine conștientă de evidențiere și valorificare a straturilor
existente, prin subordonarea sa celor anterioare sau printr-o adăugaare a sa ca valoare
contemporană, ierarhia fiind stabilită doar după criteriul temporar.24
19 Lakatoș, Andrei Eugen, Conversia în context: despre regenerarea spațiilor industriale ,
Editura Fundației Arhitext Design, București, 2017, p. 13
20 http://www.lwl.org/industriemuseum/standorte/zeche-nachtigall
21 Ioan, Augustin, O (nouă)” estetică a reconstrucției” , Editura Paideia, București, 2002, p. 15
22Ibidem, p 23
23 https://dexonline.ro/definitie/palimpsest
PALIMPSÉST s.n. 1. Pergament de pe care a fost ștearsă, răzuită scrierea inițială pentru a fi
utilizat din nou și pe care se mai văd încă urmele vechii scrieri. 2. (Fig.) Scriere (veche) greu
lizibilă datorită ștersăturilor și corecturilor. [Cf. fr. palimpseste, lat. palimpsestus,
gr. palimpsestos < gr. palin – din nou, psestos – răzuit].
24 Lakatoș, Andrei Eugen, Conversia în context: despre regenerarea spațiilor industriale ,
Editura Fundației Arhitext Design, București, 2017, p. 67
p a g i n a | 11

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
Lectura sitului ca palimpsest conduce la o înțelegere mai completă a spațiului, în sensul
evoluției sale, contribuind la complecarea informaților despre istoria locului. Un spațiu care are
această valență, a auto-istorisirii sale, implică o cunoaștere cu valoare identitară puternică la
nivelul unei comunități, prin calitatea sa de a satisface nevoia de identificare a individului cu
locul. Lectura (con)textului poate conduce la înțelegerea sensului și esențelor ce transpar
aparențelor fizice imediate, punând astfel bazele unei intervenții fondate pe cunoașterea sitului.
Acest lucru poate avea ca rezultat o abordare a intervenției ce presupune (re)integrarea
fragmentelor straturilor anterioare păstrate, ce sunt preluate și inserate ca citate în corpul noului
text. Astfel, proiectul ajunge să se înscrie în sit nu ca o refarece a vechiului strat, ci ca un strat
nou, dar care face referire la trecut.25
3.2 A COMPONENTEI IDENTITAR E
Ce funcțiune alegem pentru a p erpetua identitatea locului ?
Caracterul identitar al siturilor industriale. Identitatea este defiinită ca fiind: a ) ceea ce e
identic; ceea ce au în comun toate componentele individuale ale unui ansamblu; ceea ce e
esențial și rămâne constant în ansamblu; b) ceea ce identifică; ce are diferit, special, unic, fiecare
entitate individuală față de altele 26
Patrimoniul industrial reprezintă o moștenire, o memorie, urmele unui trecut industrial
dispărut. Este o componentă identitară în primul sens al definiției, pentru locuitorii unei zone,
deoarece patrimoniul este o mărturie a istoriei locului, pe care o au toți în comun. Atunci când
comparăm două zone cu specific industrial diferit, vom identifica diferențele între cele două
identități. (al doilea sens al definițiiei).
Identitatea unui loc presupune o corespondență concretă între oameni și locul respectiv;
faptul că un loc are caracter înseamnă că el produce o corespondență între exteriorul fizic al
spațilui și interirorul psihic al omului care-l percepe. 27
Identitatea creează sentimentul de apartenență. Conexiunea emoțională colectivă este
bazată în mare parte pe o isotrie comună. Nu este absolut necesar ca membrii să fi trăit
evenimente comune, ci doar să se identifice cu ele. 28
Pentru a se identifica cu ele, siturile industriale trebuie în primul rând să treacă din stadiul
de abandon într-unnul care valorifică istoria industrializări. Modalitățile de valorificare le-am
prezentat anterior, si le vom analiza mai detaliat și din perspectiva potențialului acestora de a
perpetua identitatea locului.
Muzeologiea este definită ca fiind: știința care are ca obiect studiul organizării muzeelor,
25 Ibidem p. 68
26Vais, Dana, Global și local în arhitectura contemporană : teorie anul II: note de curs , Editura
U.T.PRESS, Cluj-Napoca,2011, p.9
27Ibidem, p.12
28 Popescu, Daniel Nicolaie, Simțul comunității și spațiul public – Influențe reciproce , în
Direcții și cristalizări, Iliu Liana, Elian Smaranda, Institutul European, Iași, 2012, pp. 241-242
p a g i n a | 12

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
al păstrării și prezentării exponatelor dintr-un muzeu; muzeistică.29 Muzeu a fost prima dată
folosit cu sensul de clădire care adăpostește obiecte, în 1680.30
Dr. Elena Ploșniță ( coautoare a Enciclopediei Muzeologiei din Reublica Moldova )
într-un articol despre monumentele din Moldova, definește muzeificarea ca fiind: trecerea în m
stare muzeală a oricărui obiect de patrimoniu mobil sau imobil. Esența muzeificării este
transformarea obiectelor imobile istorico-culturale sau naturale în obiective muzeale în scopul
păstrării, protejării și elucidării valorii istorico-culturale, științifice și artistice .
Specialiștii în domeniu, demult au ajuns la concluzia că, muzeificarea este o cale reală de
salvare și protejare, care include un ansamblu de măsuri în ceea ce privește cercetarea,
restaurarea și conservarea, valorificarea științifică și publică a monumentelor. Muzeificarea este
parte componentă a procesului de conservare și protecție a monumentelor, este un fenomen
cultural, o direcție de activitate muzeală și de protecție a monumentelor.
În general, sunt acceptate două tipuri de muzeificare a monumentelor imobile:
– transformarea monumentului într-un obiect de prezentare muzeală în scopul deschiderii,
prezentării potențialului lui informativ, includerea în circuitul științific și public ca muzeu-
monument;
– adaptarea monumentului la utilizare muzeală de orice profil sau tip, categorie.
Considerăm că muzeificarea monumentelor este cea mai acceptabilă și cea mai progresistă formă
de cercetare, cunoaștere a moștenirii culturale și de includere a monumentelor în circuitul
științific și public. Cercetarea problemei ne permite să afirmăm că muzeificarea rezolvă două
sarcini independente:
– păstrarea și valorificarea a moștenirii culturale, inclusiv a monumentelor istorice;
– dezvoltarea sistemului muzal
În patrimoniologie și muzeologie există diverse abordări de muzeificare a monumentelor dar, în
general, muzeificarea poate fi realizată sub două forme: muzeificarea „pentru muzeu”, când o
clădire, monument de istorie, cultură sau arhitectură este utilizat ca sediu pentru un anumit
muzeu și „ca muzeu”, când monumentul este transformat în muzeu. Considerăm că prima
abordare monumentul „ca muzeu” este una actuală și reală pentru păstrarea și valorificarea
monumentelor de istorie și cultură .31
Regenerarea conform Dicționarului Explicativ Român însemă a se reface, a reveni sau a
face să revină la viață nouă; a (se) primeni, a (se) înnoi, a (se) înviora, a readuce în condiții de
folosire un material uzat, prin procedee care redau materialului (o parte din) proprietățile lui
29https://dexonline.ro
30 http://www.etymonline.com
museum (n.) – sense of "building to display objects" first recorded 1680s.
31http://rcchd.icomos.org.ge/?l=G&m=4-4&JID=3&AID=29&l2 , ICOMOS Georgia, articol
despre Muzeificarea monumentelor în Moldova: realități și necesități , scris de Dr. Elena
Ploșniță, accsat Mai 2017
p a g i n a | 13

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
inițiale.32
Analizând din punct de vedere etimologic , în limba latină, regenerare însemnă a naște din
nou33, iar generatio înseamă un proces prin care, sau în urma căruia, ceva ia formă. 34
Conceptul de regenerare și revitalizare urban ă este definit de Dalia Licfield, ca “o viziune
și o acțiune comprehensivă și integrată care, împreună, duc spre o rezolvare a problememlor
urbane, urmărindu-se o îmbunătățire clară a condițiilor economice, fizice, sociale și de mediu,
într-o zonă care constituie subiectul unei schimbări.35
Revitalizarea urbană este văzută de către susținătorii ei ca un motor economic și un
mecanism de reformă, și de către critici ca un mecanism de control al creșterii teritoriale a
orașului. În multe orașe, revitalizarea unor zone urbane degradate a condus la gentrificarea
cartierelor rezidențiale și la apariția districtului central destinat afacerilor și activităților
economice. Proiectele de regenerare urbană vizează în mod special tratarea problemelor sociale,
economice, urbanistice și arhitecturale ale zonelor degradate, prin crearea de noi oportunități
economice și prin asigurarea unei eterogenități spațiale, funcționale și sociale. 36
Regenerarea urbană mai poate întâmpina problema fenomenului de istabilitate, care se
referă la dezrădăcinare, la inconsergvența dintre un spațiu și conținutul său. 37
Aplicând cele două concepte la siturile industriale, vom avea pe de o parte o conservare și
valorificare a valorilor istorice, iar pe cealaltă parte, regenerarea acestor situri, creșterea
oportunităților economice și tratarea problemelor sociale.
Punerea lor în balanță este greu de făcut, iar răspunsul diferă foarte mult în funcție de
unghiul din care privim problema. Dacă adăugăm acestor două, problema păstrării memorie
locului, ca element identitar definitoriu, ne vom întoarce privirea înspre ce au fost aceste situri
industriale, și conștientizăm că, în primul rând, erau motoare economice.
Comparând muzeificarea siturilor industriale cu revitalizarea lor, cea de-a doua se
apropie mai mult de caracterul inițial, de motor economic, foarte activ, al siturilor industriale .
32 https://dexonline.ro/
33http://www.etymonline.com ,
regeneration (n.) from Late Latin regenerationem (nominative regeneratio) "a being born again,"
noun of action from past participle stem of Latin regenerare "make over, generate again,"
from re- "again" (see re-) + generare "to produce" (see generation), early 15c.; of forests,
1888.
34http://www.etymonline.com , body of individuals born about the same period" Meaning as
generatio = "act or process of procreation; process of being formed; From late 14c
35Dalia Lichfield, Urban Regeneration for the 1990s , London Planning Advisory Committee,
London 1992, Apud Lakatoș, Andrei Eugen, Conversia în context: despre regenerarea
spațiilor industriale, Editura Fundației Arhitext Design, București, 2017, p. 21
36 Lakatoș, Andrei Eugen, Conversia în context: despre regenerarea spațiilor industriale ,
Editura Fundației Arhitext Design, București, 2017, p. 21
37 Cioarec, Anca Mihaela, Instituția instabilă. Două întâmplări contemporane, în Direcții și
cristalizări, Iliu Liana, Elian Smaranda, Institutul European, Iași, 2012, p. 283
p a g i n a | 14

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
Funcțiunea de muzeu, presupune instalarea unei atmosfere foarte lini știte, în care lucrurile
rămân neschimbate.
Industriile care au creeat aceste situri, au dispărut datorită mai multor factori, iar
păstrarea funcțiunii inițiale este de cele mai multe ori imposibilă. Chiar dacă păstrăm, sau
reintroducem o funcțiune asemănătoare celei inițiale , trebuie retehnologizate. În acest proces se
pierde informația istorică legată de tehnologia inițial folosită. Astfel, păstrăm clădirea, o
dezvoltăm dacă este nevoie, identitatea locului (funcțional vorbimd) este perpetuată, însă
pierdem informații istorice, iar accesul în clădire este condiționat.
Conștientizăm că, prin trasformarea siturilor industriale în zone dedicate activităților de
producție, păstram acest segment al memoriei, însă în procesul de adaptate a siturilor, se vor
pierde alte elemente, ce ar putea fi valorificate prin muzeificare.
Un exemplu favorabil, îl constituie Transformatorului Electric, Umspannwerk
Recklinghausen din Herne . În 1980 s-a constatat că edificiul, și instalația electrică nu mai
corespund standardelor tehnologice și s-a propus demolarea clădirii. Propunerea a fost respinsă
de către VEW (Vereinigte Elektrizitätswerke Westfalen) inpunându-se restaurarea clădirii, și
updatarea tehnologiei la standardele moderne. O parte din spațiile clădirii sunt destinate
muzeului, iar celălalte, producției. 38. Experiența este foarte interesantă, căci avem posibilitatea
să înțelegem cum au fost în trecut, și cum sunt acum. Cele două perspective temporare, situate în
interirul aceleași clădiri, se potențiază reciproc prin contrast. O dată cu trecerea timpului,
tehnologia avansează, modalitățile de trasformare a curentului se îmbunătățesc, evoluează.
Spațiile expoziționale se dezvoltă de asemenea, adăugând capitole din viața cotidiană, influențate
de energia electrică: în 2008 s-a realizat construcția unei noi săli ce are ca tematică transportul
electric.
Acesta este un caz fericit, în care îmbinarea dintre revitalizare( în sensul propriu de a
readuce la viață) și muzeificare funcționează perfect, profitând de avantajele ambelor tipuri de
abordări.
Accesul publicului pe sit. Siturile industriale, inițial erau prevăzute cu acces controlat al
publicului, însă marea parte din populație era angranată în activitatea acestora. Restricționarea
accesului are diverse motivații, începând de la protejarea propietății, până la păstrarea secretelor
tehnologice. Un caz interesat îl reprezintă Turnătoria de oțel din Bochum, înființată în 1842 sub
numele de „Mayer &Kuhne”. Pentru a-și păstra competitivitatea pe piață, era impetuos necesară
limitarea răspândirii informațiilor. Aceasta s-a realizat prin introducerea tuturor serviciilor
necesare muncitorilor, în incinta turnătoriei (cum e frizeria) pentru a limita contactul cu cei din
exterior. De asemnea, se ofereau locuințe în imediata vecinătate.39
Dar, chiar daca nu erau locuri publice, ele înglobau majoritatea populației. Așa cum am
discutat anterior, pentru ca oamenii să se identifice cu istoria unui loc, trebuie cel puțin, ca aceste
situri, să fie accesibile tuturor, și nu doar unui segment de populație. Și de acest lucru trebuie să
38 http://www.umspannwerk-recklinghausen.de
39Busmann, Johannes, Jahrhunderthalle Bochum – Montagehalle für Kunst, Editura Müller +
BUSMANN, Wuppertal, 2003, p. 58
p a g i n a | 15

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
se țină cont în procesul de valorificare.
În cazul unei reconversi în locuințe, accesul la patrimoniul industrial se limitează la
locatari. Păstrând caracterul de motor econimic, în funcție de activitate, vor avea acces pe situl
respectiv mai multi sau mai putini oameni. Dacă sunt activități comerciale, acestea fiind
destinate publicului, vor fi accesibile tuturor. Dacă este vorba despre activități de producție,
accesul este controlat. Soluții de acesibilizare a siturilor industriale, care încă funcționează în
producție se pot găsi atunci cănd există disponibilitate din partea conducerii.
De exemplu, Chemiepark Marl , a cărui istorie începe în 1938 prin asociera a două
firme, una din ele minieră, cu scopul de a produce Buna, un cauciuc sintetic, evoluează de-a
lungul timpului, schimbându-și domeniul de activitate, datorita nevoilor de pe piață. Însă situl
perzintă o încărcătura istorică deosebită pentru istoria industriei. Situl este accesibil prin
intermediul tururilor turistice ghidate, care prezintă atât zonele istorice, cât și noiile tehnologi.
Astfel, se deschide publicului. În acest caz, s-a păstrat funcțiunea de producție, și adiacent, este
inserată o mică zonă de muzeu, pentru a facilita accesul publicului la informațiile tehnice și
istorice.40
Problema accesului public pe siturile industriale se pune și când propunem muzeificarea
unei clădiri industriale.
Herzog & de Meuron explică această problemă întâmpinată la proiectul Tate Modern, din
Londra: Provocarea de la Bankside a fost simplă, însă în acelaș timp foarte complexă. Am
pornit de la o centrală electrică, așadar o clădire tehnică. Am pornit de la o mașină mai mult
decât o clădire. Ea nu fusese gândită pentru public, nu fusese concepută pentru oameni, era
nepublică. Și practic, a trebuit să o facem publică.41
Dacă discutăm despre păstrarea și valorificarea informației istorice, muzeificarea este cea
mai bună soluție. Însă trebuie să se ținem cont si de faptul că, m ajoritatea siturilor industriale se
află, acum, în interiorul orașelor, așadar, o poziție privilegiată. Funcțiunile care vor fi acordate
acestor situri, pot să răspundă nevoilor populației, sau să aivă un caracter predominant turistic.
Cele două nu se exclud, însă, alegerea beneficiarului va determina modalitatea de valorificare a
sitului. Sau alegerea elementului considerat mai valoros, va determina alegerea beneficiarului.
În procesul de stabilire a valorii, nu recunoaștem o valoare decât acelor lucruri care, prin
anumite însușiri ale lor sunt capabile de a satisface unele nevoi ale individului sau ale
colectivității.42 Cu alte cuvinte, putem afiram că iubesc spațiul dacă și acesta mă iubește , dacă
îmi răspunde nevoiilor, dacă este altruist .43 Orașul poate considera valoaroasă muzeificarea unui
sit, ca instrument al brandingului urban, iar pe de cealaltă parte, localnicii să își dorească mai
mult, funcțiuni comerciale/ de agrement, ce lipsesc orașului.
Reacțiile localnicilor legate de proiectele de revitalizare cunosc mai multe etape.
40http://www.chemiepark-marl.de
41http://www.tate.org.uk/arhivejourneys/media/tate_tm_1.mp3Tate.org.uk/ar
42Vianu, Tudor, Studii de filozofia Culturii , Editura Eminescu, București, 1982, p.112
43 Popescu, Daniel Nicolaie, Simțul comunității și spațiul public – Influențe reciproce , în
Direcții și cristalizări, Iliu Liana, Elian Smaranda, Institutul European, Iași, 2012, p. 239
p a g i n a | 16

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
În primă fază, când un proiect își propune să reinterpreteze funcția unui loc și să modifice
încărcătura lui emoțională, beneficiează, ca fenomen favorizant, de dorinta implicată a tuturor
celor implicați de a schimba polaritatea afectivă intr-una pozitivă. Inconștientul uman este o
funcție care îl exprimă în forma sa primară. Riscul, se leagă de nevoile și așteptările
beneficiarilor: orice propunere de schimbare în sens pozitiv va fi primită inițial cu deschidere,
dar eventuala sa critică va conduce la aderența sau nonaderența la ea.
Oricât de rău este văzuta o zona, locuitorii ei o vor îndrăgi într-o măsură ca fiind casa lor.
De aici riscul ca, în ciuda unei propuneri constructive de transformare a zonei din partea
autorităților, aceasta să fie privită de locuitori ca străină și opoziția față de ea să fie crescută.
Redobândirea valorii trebuie să țină cont de istrocul locului. Integrarea evenimentelor marcante
din trecut este imperativă, pentru a nu se înregistra o fractură la nivel mental în istoria locului. 44
44 Idem, Percepția – modalitate de studiu a hărților mentale afective , în Polaritățile arhitecturii,
Iliu Liana, Elian Smaranda, Institutul European, Iași, 2011, p. 203
p a g i n a | 17

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
4. STUDII DE CAZ

4.1Zeche Zollern – Dortmund
În anii 1890 mai mult de 70 de noi mine s-au dezvoltat în regiunea Ruhr. Concurența
dintre acestea s-a materializat în dorința de a contstrui „ mina model” și din punct de vedere
tehnic, dar și arhitectural. Multe din aceste mine pot fi considerate opere de artă, în care fiecare
clădire adaugă valoare ansamblului, ținându-se cont de compoziția arhitectură și acordându-se o
mare atenție decorării fațadelor.
Mina Zollern II/IV, era mina model a celei mai mari companii miniere din Germania.
Pentru construcția sălii mașinilor, a fost cotactat renumitul arhitect Paul Knobbe, care a propus
realizarea unei construcții din cărămidă, cu o ornamentarea fațadei semnificativ mai bogată decât
era obișnuit pentru halele industriale, pentru a sublinia importanța conținutului: o tehnologie
modernă și eficientă. S-a renunțat la acest proiect în favoarea realizării unei construcți mai
modrene, pe structură metalică. Ideea a pornit în urma expoziției industriale de la Dusseldorf din
1902(hala care a servit ca inspirație va fi analizată în exemplul Jahrhunderthalle Bochum).
Hala mașinilor a fost realizată pe structură metalică, intr-un timp foarte scurt, iar
decorația a fost proiectată de arhitectul Bruno Mohring, împodobind fațada cu vitralii, și o
impresionantă intrare în stil Jugendstil. Acest tip de portal nu se mai întâlnește la nici o altă
clădire industrială din Europa.
După ce am intrat pe acest impresionant portal, pe latura opusă intrării se află
monumental așezat pe un podium de marmură, panoul de comandă. De aici era controlă întreaga
operațiune. Admnistrația a înlocuit echipamentele cu abur, cu cele electrice, fiind prima mină din
domeniul mineritului din Ruhr, complet electrificată. Această modernizare a dus la reducerea
semnificativă a costurilor de extracție. 45
Hala mașinilor are o semnificație importantă pentru patrimoniul industrial. În urma
închiderii minei, din anul 1966, s-a început demolarea clădirilor, pe listă fiind inclusă și Hala
Mașinilor. Însă, în urma unei scrisori adresate prim ministrului Heinz Kühn, la data de
30/12/1969 s-a anulat autorizarea de demolare. Ea nu este doar o clădire cu o valoare estetică
impresionantă, ci și prima clădire industrială clasată ca monument istoric. Atunci se propune și
realizarea „muzeelor muncii”. În 1984 a fost creeat Muzeul Industrial Westfälischen, (din 2007:
Muzeul Industrial LVR). După o activitate intensă de restaurare, Mina Zollern a devenit sediul
muzeului. Expoziția muzeului se concentrează mai mult pe viața muncitorilor din industria
minieră. 46
Restaurarea. S-a ales păstrarea ultimei imagini a clădirii, chiar dacă acesta a suferit
modificări de-a lungul timpului (de exemplu sticla în proiectul inițial era colorată, dar in decursul
timpului a fost schimbată cu cea mată). Chiar dacă privim clădirea ca pe un „ organism viu” care
se modifică în timp, orizontul temporar specific timpului havuz, impune respectarea trecutului cu
strictețe, și limitarea intervențiilor. Bineînțeles, acest monument al arhitecturii industriale este un
unicat datorită calităților estetice. Imaginea reprezentativă pe care trebuia să o susțină hala
45 https://www.lwl.org/industriemuseum/standorte/zeche-zollern/geschichte
46https://www.lwl.org/industriemuseum/standorte/zeche-zollern/maschinenhalle
p a g i n a | 18

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
mașinilor, a fost „impusă” și celorlalte clădiri ale ansamblului. Se poate vedea interiorul clădirii
aministrative. Atitudinea de valorificare a sitului este muzeificarea.
Impresia, în urma vizitării sitului, este în primul rând una de admirație. Însă spațiul este
îngropat în liniște. Caracterul static al ansamblului este în contrast cu viața și agitația
caracteristice spațiului industrial.
p a g i n a | 19

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
4.2 Mina Petrila
Valea Jiului este cel mai mare perimetru minier din Romania, compus dintr-un lanț de 6
orase miniere. În Petrila se află una din cele mai vechi mine și unele din cele mai valoroase
cladiri de patrimoniu industrial, construite în toate perioadele de dezvoltare industrială ale țării.
Din păcate, datorită restructurării sectorului industrial, Mina Petrila s-a închis în 2015, și toate
clădirile din perimetrul minier au fost propuse spre demolare până în 2016. 47
Asociația PLUSMINUS, a adunat la un loc o serie de inițiative pentru salvgradarea
minei, în parteneriat cu autoritățile și Societatea Culturală „Condiția Română”, î n căutarea unor
soluții concrete, care să poată stimula organizarea de evenimente și a reapropia spațiul de
comunitate. 48
De asemenea, este prezentat un scenariu de conversie funcțională a structuriilor cu
valoare patrimoniuală din cadrul exploatării miniere. Scenariul ales se dezvol tă pe mai multe
planuri.
În plan cultural: Conceprerea unui muzeu al mineritului difuz, la scara orașului ce
prezintă întreaga viață cotidiană a minerului. În cadrul minei, muzeul va urma traseul de la
intrarea în incintă până la intrarea în subteran. Eventual, muzeul poate fi extins cu replicarea unui
post de lucru. Muzeul, în faza finală, va fi combinat cu săli de conferințe, centru de cercetare și
arhiva mineritului, funcțiuni legate de cercetare. Permiterea desfășurării de activități diferite în
clădire puse în securitate de către locuitori în schimbul plății utilităților (ex: nunți, petreceri,
expoziții, etc).
În planul spațiului public: Conceperea unor solu ții de amenajare minimale a spa țiului
public în interiorul incintei Minei. Amenajarea unor promenade pe fiecare mal al r âului,
combinate cu piste pentru bicicli ști. Amenajarea ca spațiu de relaxare a malurilor lacului format
prin introducerea micro-hirocentralei. Crearea unor legături pietonale suplimentare între oraș și
incinta minei. Crearea unei legături cu cartierul Bosnia.
47 http://petrilaworkshop.wixsite.com/industrial-heritage
48 Igloo
p a g i n a | 20

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
Zollverein Kohlenwäsche
Essen, Germania
La 12 Decembrie 2001, UNESCO a introdus Zeche Zollverein, pe lista monumentelor
industriale ale patrimoniului mondial.
Suprafața sitului industrial este de 100 ha. OMA realizează planul
49
50
49http://oma.eu/projects/zollverein-masterplan
50http://oma.eu/projects/zollverein-kohlenwaesche
p a g i n a | 21

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
5. DOCUMENTAREA TEMEI DIN EXPERIENȚĂ PROPRIE
Cum valorificăm cât mai mult, într-un mod eficient ?
Tratarea problemei în ansamblu.
Soluționarea problemei valorificării patrimoniului industrial trebuie realizată printr-o
abordare la o scară mai mare, deoarece siturile industriale nu sunt elemente unice, rare. Ele sunt
grupate in areale geografice, datorită materiei prime zonele, cum sunt de exemplu exploatările
miniere, conectate de prelucrarea metalelor, etc.
Astfel, se pune întrebarea, din mai multe situri, ale aceleși industrii, pe care il vom
valorifica? Care sunt criteriile de alegere? Este suficientă păstrarea unui sit pentru fiecare
industrie în parte? Ce presupune valorificarea mai multor/ tuturor siturilor?
Punerea în valoare a siturilor industriale abandonate, trebuie să treacă de la etapa de
arheologie, în care se urmărește salvarea și valorificarea unui sit industrial, la cea de patrimoniu,
în care vestigiile sunt punse în relație unele cu celelalte, pentru a putea păstra și înțelege
semnificția lor profundă. Louis Bergeron explică acestă trecere astfel:
Viziunea britanică, anterioară cronologic, se limitează la descrierea și reconstrucțiia
vestigiilor vizibile. Valorifică vestigiul înainte de toate . Pe de altă parte, școala franceză,
confruntă vestigiile cu documente de arhivă, scrieri, iconografii și, eventual, cu memoria orală.
Aceasta include demersul studiului de caz într-o istorie mai generală. Acestă schibare semantică,
este de fapt o schimbare conceptuală, trecând de la arheologie industrială, concepția britanică, la
studiul patrimoniului industrial, care ilustrează percepția franceză.51 Astfel, din punct de vedere
francez, arheologiei clasice, observative, de constatare, i se opune un studiu integrat al
patrimoniului, ca reacție contemporană față de statutul și starea monumentului în cauză. Ca efect,
primei necesități de salvare a patrimoniului i se adaugă cea de a-l pune în relație cu alte vestigii ,
pentru a înțelege, impactul și semnificația lor profundă. 52
Pentru a studia practic, cum se realizează conectarea mai multor situri industriale, am
realizat o excursie de studiu, a traseului industrial din zona Rurh, Germania.
51 http://www.cndp.fr/crdp-reims/ressources/brochures/blphg/bul15/Pat-ind.htm
52 Lakatoș, Andrei Eugen, Conversia în context: despre regenerarea spațiilor industriale ,
Editura Fundației Arhitext Design, București, 2017, p. 26
p a g i n a | 22

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
6. DEZVOLTAREA TEMEI ÎN LEGĂTURĂ CU PROIECTUL
PERSONAL
În expunerea propunerii pentru proiectul de diplomă, vom pune întrebările prezentate în
capitolele anterioare, pornind în ordinea inversă, de la perspectiva de ansamblu (capitolul cinci)
la modalitățile de valorificare (capitolul trei).
Situl proiectului de diplomă reprezintă fosta incintă minieră Dealul Crucii, una din cele 7
mine ale orașului Baia Mare. Am observat, din documetarea personală, importanța și impactul
prezentării patrimoniului industrial într-un cadru mai larg, cu formarea de conexiuni între mai
multe situri, aparținând aceleași industrii. Astfel, nu se mai pune întrebarea care din cele 7 mine
o vom alege pentru a păstra, valorifica memoria, și identitatea orașului minier Baia Mare.
Provocarea este de a găsi elementele specifice acestui sit, și potențarea lor.
Prima decizie este de a creea un drum minier, ce va cuprinde toate minele, și alegerea
uneia dintre ele, ca imagine reprezentativă a întregului circuit. Situl ales pentru proiectul de
diplomă se potrivește cel mai bine acestei funcțiuni reprezentative, deoarece mina de la Dealul
Crucii, deține cele mai vechi galerii, și este pozitionată, la 2km de centrul istoric/tursitic al
orașului. De aceia, pe sit va fi amplasat un muzeu al mineritului, care nu va colecta toate
vestigiile legate de minerit, pentru a expune detaliat informația procesului de extracție și
prelucrare a minereurilor neferoase, ci va oferi o imagine de ansamblu, cu scopul de a trezi
curiozitatea, și de a încuraja vizitarea celorlate puncte industriale, care vor detalia informația, în
funcție de specificul fiecărui sit.
Pe lângă această funcțiune, vor fi amenajate și galeriile. Se va creea un amfiteatru pentru
diverse evenimente, reabilitarea liniei de transport cu vagoneți ce va face legătura prin subteran
cu Mina Valea Roșie, și realizarea mai multor tipuri de trasee de vizitare, de interes general/ de
inters geologic, etc.
Variantele de valorificare a întregului sit, oscilează între muzeificare, și transformarea
suprafeței într-un parc de agrement, sau revitalizarea și introducerea funcțiiunilor diferite de cele
muzeale.
Muzeificarea. Incinta miniră avea ca rol principal extragerea minereului, însă, la un
moment dat funcționa și ca flotație. Datorită faptului că instalațiile procesului de separare a
mineralelor utile din minereu, nu mai sunt prezente pe sit, ci doar clădirile, prezentarea muzeală
a acestui proces presupunea relocarea lor. Procesul de relocare, și colectare a întregii informații
într-o singură incintă se aseamănă modalității de valorificare a arhitecturii tradiționale, în Muzee
ale Satului. Efectul este de păstrare și conservare a vestigiilor, și prezentarea lor într-un cadru
coerent, însă, prin relocare se pierde o parte din informație (legătura cu contextul inițial) și
atmosfera de muzeu creează o distanțare între vizitator și „ lumea expusă”.
Ultima mină, la Baia Mare, s-a închis in 2007. Cei care au lucrat în ele sunt încă în viață,
valorificare patrimoniului industrial este diferită de celelalte tipuri de patrimoniu datorită
caracterului contemporan. De aceia proiectul urmărește să reintroducă aceste situri în viața
cotidiană, sau să reintroducă viața în ele. Părțile muzeale, vor fi răspândite pe suprafața
întregului oraș, de exemplu pentru procesul de separare a mineralelor din minereu, va fi
organizată un spațiu muzeal la Flotația Săsar, care se ocupa doar de acest proces. Prin alegerea
de a distribui în mai multe puncte ale orașului, spațiile muzeale, ne vom forma o imagine mai
p a g i n a | 23

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
complectă a întregului proces tehnologic și a arhitecturii specifice lui. De asemnenea, aceste
zone ce conservă trecutul, sunt întotdeauna în legătură cu prezentul, accentuîndu-se prin contrast.
Pentru a perpetua identitatea locală, am ales să propun funcțiuni care sunt în strânsă
legătură cu istoria locului. Astfel, identitatea este exprimată mai degrabă prin rolul pe care îl au
aceste zone în oraș. Pentru aceasta am consultat Contractul colectiv de muncă, aprobat în 1 Iulie
1945, aflat in posesia Arhivelor Naționale Maramureș. Constatăm că, mina nu nu asigura doar
un loc de muncă. Aceasta avea în componența ei, băi cu abur (sauna), bazin pentru relaxare, și
cantină. De asemnea, lunar, li se ofereau muncitoriulor posibilitate de a achiziționa alimente la
prețuri avantajoase, diferite de cele ale pieței, o anumită cantitate de ulei sau slănină, ceriale, ulei
lampant. De sărbători primeau lenjerie, și materiale pentru a-și realiza haine. Observăm că
pentru muncitori, mina reprezenta spațiu de relaxare (sauna), de aprovizionare cu alimente și alte
produse.
Revitalizare. Am propus revitalizarea sitului, introducerea funcțiunilor de comerț și loisir,
în leăgătură cu rolul pe care îl exercita mina în viața minerilor,(folosirea funcțiunilor ce fac apel
la memoria locului, dau prilejul amintirilor, și crează cadrul pentru a povesti întâmplări din acea
perioadă) și pentru a răspune nevoiilor locuitorilor, funcționând ca un centru de cartier. (Situl
minier se află în cartierul Griviței, în care lipsesc dotările, functiunea predominantă fiind
locuirea).
Imagina generală a sitului, după intervenție este cea de palimpsest. Pentru clădirea
muzeului, am ales să creez legătura între trei clădiri vechi, de pe sit, prin intermediul uneia nouă.
Astfel, intervenția prezenă, creează comunicare între cele trei hale existente, și în acelaș timp, o
conversație permanentă între trecut și prezent.
Aspectul accesibilității a fost unul important. Situl este mărginit pe trei laturi de străzi.
Accesul principal se realizaza din Piața Mineleor (latura sudică) pe un ax sud-nord ce ne conduce
înspre intrarea în mină ( cel mai important punct al amplasamentului). Am propus realizarea uni
drum care străbate situl de la est la vest, ce va conține dotările comerciale.
Clădirea muzeului are accesul principal din parviu ce conține și intrarea în mină. Datorită
diferenței de nivel, a fost posibilă realizarea unui nou acces, de pe latura nordică.
Funcțional, parterul este ocupat de holul de primire, spațiile expoziționale, restaurant,
cafenea și magazinul de suveniriuri. Sala multifuncțională și atelierele, poziționate la etajul 2,
sunt conectate cu terenul, prin intermediu intrării de pe strada Privighetorii, astfel ele pot
funcționa înmpreuna sau separat de activitatea muzeului.
p a g i n a | 24

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
7. CONCLUZII
Observăm din primul capitol, că preocuparea pentru valorificarea moștenirii industriale și
preindustriale nu este recentă, importanța lor fiind conștientizată, și materializată în inventarierea
monumentelor, încă din 1955. Acesta a fost primul pas. Apoi, atenția s-a îndreptat înspre
vestigiile de dimnesiuni mai mici, obiecte, a căror achiziționare și păstrare era mai facilă,
propunându-se înființarea unui Muzeu național al științei și tehnicii românești și elaboradea
Istroriei științelor din România . Cu timpul s-a trecut de stadiul de inventariere și păstrare în
scopuri muzeale a vestigiilor, obiecte de neatins, la repunerea lor în funcțiune. Este vorba despre
trenul cu aburi de pe Valea Vaserului, care are ca scop transportul de persoane, bineînțeles
pentru loisir. O altă valorificare, în acelaș scop, al loasirului, este redeschiderea minei de sare de
la Turda. Acestor preocupări de valorificare a patrimoniului industrial li se adaugă organizarea
de „Ateliere de arheologie Industrial ă” care creeau cadrul prielnic întâlnirii dinre public și
specialiști, promovând astfel valorile patrimoniului industrial.
În capitotul următor, discuția este despre tipurile de valorificare în funcție de orizontul
temporar. Problema nu se pune, „ cum să valorficăm?” ci mai degrabă „de ce o facem așa?”
Pentru a înțelege reacția față de situl pe care intervenim, trebuie să fim conștienți de modul în
care percepem timpul, și pe ce punem accentul. Când viitorul este imporant, nu vom fi interesați
de valorificarea trecutului. În situația inversă, importanța trecutului se va materializa prin
muzeificarea siturilor și protejarea lor intr-o stare cât mai apropiată de cea inițială.
Revitalizarea, o formă de coprezență, permite existența pe sit a trecutului, intervenților prezente
și viitoare, în cazul în care percepem timpul cu o curgere egală, constantă.
Eliminând din discuție demolarea, tema lucrării fiind de valorificare, von discuta de acum
încolo despre muzeificare și revitalizare. Un alt factor care determină alegerea unei modalități de
valorificare sau a alteia, este modul în care privim arhitectura, ca element finit sau ca organism
viu. Elementul finit presupune că a trecut prin toate etapele de schimbare, și acum își va păstra
forma fără nici o modificare. Acest concept se poate aplica arhitecturii ca obiect, sau siturilor
industriale în întregime. Privind astfel lucrurile suntem îndrepățiți să alegem muzeificarea. Acest
mod de a privi arhitectura, și de a o valorifica este asemănat mumificării, și criticat de Augustin
Ioan, propunând ideea de palimpsest, evitarea unui text care se auto-celebrează, în favoarea unui
continum textual.
În ultimul subcapitol, problema se focalizez ă pe componenta identitară a siturilor
industriale, și modalitățiile de valorificare a acesteia.
În primul rând, muzeificarea este cea care păstrează cel mai bine informațiile, însă,
siturile industriale erau motoare economice, zone pline de forfotă, viață, agitație. Identitatea lor,
nu poate fi separată de acest factor. Putem să le păstrăm ca obiecte așezate în liniștea muzeului,
sau putem să reintroducem viața pe aceste situri, prin revitalizare. Astfel, alegerea funcțiunii este
importantă. Ideal ar fi să avem o funcțiune cât mai apropiată de cea inițială, însă, prin
retehnologizare, vom pierde informația istorică. O soluție optimă este cea în care avem ambele
componente, fabrica și muzeul, în aceiași clădire. Bineînțeles nu toate industriile pot funcționa
așa, iar multe din ele au dispărut total.
În al doilea rând, este analizată funcțiunea din punctul de vedere al accesibilității. Pentru
a creea o corespondență între oameni si situl industrial, purtător al istoriei locului, trebuie
asigurată accesibilitatea pe sit. Clădirile industriale care sunt transformate în locuințe sunt
p a g i n a | 25

SITUL INDUSTRIAL între TRECUT și VIITOR
accesibile doar locatarilor. Pentru siturile care își păstrează funcțiunea industrială, accesibilitatea
este restricționată de regimul de proprietate și activitatea ce se desfășoară în interiorul incintei.
În acest caz, soluția este dată de tururile ghidate, care, deși sunt într-o atmosferă controlată,
permit accesul pe sit. Dacă se propue reconversia în zone comerciale sau de loisir, nu există
limitări ale accesului din punctul de vedere al funcțiunii. Însă, arhitectura industrială, este
conepută pentru mașini, nu pentru public. Aceste clădiri trebuie adaptate să devină accesibile.
În al treilea rând, discutăm despre funcțiunea propusă pe siturile industriale din
perspectiva beneficiarilor, sau mai exact a așteptărilor/ nevoilor acestora. Pentru ca o intervenție
să fie de succes, trebuie să raspundă nevoilor populației. Balanța oscilează între muzeificare (ca
instrument al brandingului urban) și revitalizare, cu alegerea funcțiunilor care lipsesc, și de care
populația are nevoie. Este și o problemă de scară, nevoile la nivelul orașului, sau ale zonei.
Concluziile studiilor de caz:
Concluziile documentării din experință propire: Prin r ealizarea uni circuit turistic,p e tema
patrimoniului industrial, profităm de avantajul valorificării mai multor situri . Imaginea despre
activitatea industrială, și arhitectura acesteia, este una de ansamblu. Alăturarea elementelor vechi
și noi atinge scopul potențării identiar-istorice, atrage prin contrast și stărnește curiozitatea prin
elementele noi. Informațiile istorice sunt prezentate în spațile cele mai reprezentative pentru
fiecare activitate în parte. Imaginea orașului este una omogenă, în care punctual, sunt realizate
conuri de lumină asupra trecutului. Identitatea orașului este perpetuată pin contribuția fiecări
părți, iar răspândirea lor pe toată suprafața orașului, ne ajută să îl percepem ca un întreg. Evitarea
transforării în muzeu a sitului în întregime, oferă posibilitatea de a satisface și nevoile locale,
prin adăugarea funcțiunilor ce lipsesc.
p a g i n a | 26