Dlscrib.com Pomologiepdf [612158]
1
CUPRINS
CAPITOLUL 1. – NOȚIUNI INTRODUCTIVE………………………………..3
1.1. Defini ția și obiectivele pomicul turii speciale………………………………….3
1.2. Istoricul mondial și național al pomiculturii speciale………………………5
1.3. Soiul și sortimentul în produc ția pomicol ă…………………………………….6
CAPITOLUL 2. – CULTURA M ĂRULUI………………………………………………….12
2.1. Importan ță, origine și arie de r ăspândire………………………………………12
2.2. Particularit ăți biologice și ecologice……………………………………………16
2.3. Particularit ăți tehnologice………………………………………………………….43
CAPITOLUL 3. – CULTURA P ĂRULUI…………………………………………………..61
3.1. Importan ță, origine și arie de r ăspândire………………………………………61
3.2. Particularit ăți biologice și ecologice……………………………………………64
3.3. Particularit ăți tehnologice………………………………………………………….80
CAPITOLUL 4. – CULTURA GUTUIULUI……………………………………………..92
4.1. Importan ță, origine și arie de r ăspândire………………………………………92
4.2. Particularit ăți biologice și ecologice……………………………………………93
4.3. Particularit ăți tehnologice………………………………………………………….98
CAPITOLUL 5. – CULTURA PRUNULUI………………………………………………103
5.1. Importan ță, origine și arie de r ăspândire…………………………………….103
5.2. Particularit ăți biologice și ecologice………………………………………….104
5.3. Particularit ăți tehnologice………………………………………………………..122
CAPITOLUL 6. – CULTURA CIRE ȘULUI……………………………………………..134
6.1. Importan ță, origine și arie de r ăspândire…………………………………….134
6.2. Particularit ăți biologice și ecologice………………………………………….137
6.3. Particularit ăți tehnologice………………………………………………………..153
CAPITOLUL 7. – CULTURA VI ȘINULUI………………………………………………157
7.1. Importan ță, origine și arie de r ăspândire…………………………………….157
7.2. Particularit ăți biologice și ecologice………………………………………….159
7.3. Particularit ăți tehnologice………………………………………………………..167
CAPITOLUL 8. – CULTURA CAISULUI……………………………………………….172
8.1. Importan ță, origine și arie de r ăspândire…………………………………….172
2
8.2. Particularit ăți biologice și ecologice………………………………………….173
8.3. Particularit ăți tehnologice………………………………………………………..185
CAPITOLUL 9. – CULTURA PIERSICULUI………………………………………….195
9.1. Importan ță, origine și arie de r ăspândire…………………………………….195
9.2. Particularit ăți biologice și ecologice………………………………………….196
9.3. Particularit ăți tehnologice………………………………………………………..207
CAPITOLUL 10. – CULTURA NUCULUI………………………………………………216
10.1. Importan ță, origine și arie de r ăspândire…………………………………..216
10.2. Particularit ăți biologice și ecologice………………………………………..218
10.3. Particularit ăți tehnologice………………………………………………………225
CAPITOLUL 11. – CULTURA C ĂPȘUNULUI………………………………………..230
11.1. Importan ță, origine și arie de r ăspândire…………………………………..230
11.2. Particularit ăți biologice și ecologice………………………………………..232
11.3. Particularit ăți tehnologice………………………………………………………238
CAPITOLUL 12. – CULTURA COAC ĂZULUI………………………………………..245
12.1. Importan ță, origine și arie de r ăspândire…………………………………..245
12.2. Particularit ăți biologice și ecologice………………………………………..246
12.3. Particularit ăți tehnologice………………………………………………………252
CAPITOLUL 13. – CULTURA ZMEURULUI………………………………………….257
13.1. Importan ță, origine și arie de r ăspândire…………………………………..257
13.2. Particularit ăți biologice și ecologice………………………………………..258
13.3. Particularit ăți tehnologice………………………………………………………264
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………270
3
CAPITOLUL I
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1. DEFINI ȚIA ȘI OBIECTIVELE POMICULTURII SPECIALE
Pomicultura special ă studiază originea, particularit ățile biologice,
ecologice și tehnologice ale speciilor, soiurilor și hibrizilor de pomi și arbuști
fructiferi în func ție de zon ă, grup de soiuri sau soi în scopul ob ținerii unor
producții mari, cantitativ și calitativ în condi ții de eficien ță economic ă maximă.
Este o disciplin ă de sine st ătătoare, face parte din grupul disciplinelor de
bază ale horticulturii, întrucât opereaz ă cu numeroase specii și mai ales cu un
număr impresionant de soiuri aflate într-o permanen ță dinamică.
Pomicultura special ă (pomologia) este una din cele mai vechi științe
horticole, studiul speciilor și a soiurilor începând cu mult înaintea studiilor
generale de biologie, ecologie și tehnologie.
Este o disciplin ă cu un pronun țat caracter practic, complex și complet, ce
oferă tehnologilor cuno ștințe concrete pentru cultivarea speciilor și soiurilor de
pomi.
Ca orice disciplin ă de mare importan ță și pomicultura special ă are stabilite
mai multe obiective:
– studiul importan ței originei speciilor și soiurilor, r ăspândirea acestora pe
glob și în țara noastr ă, în vederea unei zon ări și microzon ări corespunz ătoare;
– cunoașterea sortimentului de soiuri și portaltoi, cerin țele și calitățile
acestora, pentru a stabili cele mai adecvate m ăsuri tehnologice, a identific ării lor
și a le promova pe cele mai bune;
– studiul particularit ăților de cre ștere și fructificare ale speciilor soiurilor și
hibrizilor, în vederea stab ilirii tehnologiei diferen țiate;
– precizarea comport ării speciilor și soiurilor fa ță de factorii ecologici;
– elaborarea tehnologiilor diferen țiate funcție de specie, soi, zon ă ecologică,
forme de organizare a terenurilor etc; se are în vedere specificul de înfiin țare și
întreținere a planta țiilor;
4
– un obiectiv important este acela de a crea soiuri rezistente la boli și
dăunători și în același timp cu calit ăți superioare;
– promovarea în sortiment a celor mai valoroase soiuri din toate punctele de
vedere și eliminarea celor deficitare.
Toate acestea conduc, îndrept ățit, la folosirea denumirii de Pomicultur ă
specială în locul celei de Pomologie , care are obiective mult mai restrânse,
referindu-se doar la descrierea soiurilor.
Legătura Pomiculturii speciale cu alte discipline
Pomicultura special ă este o știință complexă care pe parcursul evolu ției sale
și în prezent interfer ă cu alte științe cum ar fi:
Pomicultura general ă – este cea mai apropiat ă de cea special ă. Cele dou ă
discipline se condi ționează și se completeaz ă reciproc în toate segmentele lor
componente.
Botanica – oferă date referitoare la taxonomi a speciilor, la descrierea
părților componente ale pomilor și arbuștilor fructiferi etc.
Fiziologia și biochimia vegetal ă – studiază procese metabolice esen țiale ale
pomilor cum ar fi: cre șterea, diferen țierea, asimila ția, evapotranspira ția, rezisten ța
la diferiți factori de stress, procesele biochimice de formare și transformare a
substanțelor etc.
Genetica și ameliorarea – reprezint ă două discipline foarte apropiate
pomiculturii speciale, prin rolul lor în studiul și crearea de noi soiuri calitativ
superioare celor ini țiale și cu o plasticitate ecologic ă mai mare.
Protecția plantelor – este o disciplin ă indispensabil ă culturii pomilor și
arbuștilor fructiferi, având în vedere importan ța acesteia în combaterea bolilor și
dăunătorilor atât prin m ăsuri curative cât și preventive, corelate cu protec ția
mediului și eficiența economic ă.
Agrotehnica și agrochimia – sunt discipline care precizeaz ă anumite verigi
tehnologice ale culturii pomilor, referitoare în special, la lucr ările solului și
nutriția plantelor.
Topografia și îmbunătățirile funciare – prin preciz ările ce le aduc,
contribuie la amplasarea, organizarea și exploatarea corect ă a planta țiilor pe
diferite tipuri de terenuri.
5
Meteorologia și pedologia – prezint ă pomicultorului caracteristicile
climatice și ale solului, recomandând cele mai adecvate zone și tipuri de sol
pentru cultura unei anumite specii sau soi.
Tehnologia produselor horticole – completeaz ă pomicultura special ă cu
date privind recoltatul, manipularea, transportul și valorificarea fructelor în
condițiile preciz ării și îmbunătățirii calității acestora.
Managementul și marketingul – sunt discipline rela tiv noi care vin în
sprijinul pomicultorului pr intr-o organizare optim ă a procesului de produc ție și
valorificare a fructelor în scopul ob ținerii unui profit maxim.
1.2. SCURT ISTORIC AL DEZVOLT ĂRII POMICULTURII
SPECIALE
La început cele dou ă ramuri ale Pomiculturii, cea general ă și cea special ă se
interferau pân ă la formarea aceluia și întreg.
Interesul pentru cultura pomilor și chiar a soiurilor a fost manifestat cu peste
10000 ani înainte de Hristos în Egip t, China, India, Grecia etc.
Primele documentele scrise privi nd cultura pomilor apar în operele
Ramayana și Indica scrise de Megasthene, Iliada și Odiseea scrise de Homer etc.
Nabucodonosor al II-lea înfiin țează grădinile suspendate ale Semiramidei în
Mesopotania (604-563 î.H.).
Teofrast (374-287 î.H.) descrise primele plante și soiuri de pomi iar mai
târziu Pliniu cel B ătrân (23-79 d.H.) în Historia naturalis descrie soiuri de p ăr,
piersic, cire ș, cais, smochin, prun s.a. Lucr ări importante care includeau și
descrieri pomologice au mai scris Columella, Virgiliu, Varron etc.
În evul mediu apar tot mai multe scrieri de pomologie de o valoare
incontestabil ă unele din acestea având valoare și în prezent. Astfel, Olivier de
Serres (1539-1619) desc rie soiuri de m ăr și păr. Le Lectier public ă un catalog al
soiurilor cultivate de p ăr, măr, piersic, cire ș etc. în Fran ța (Orleans).
În 1686 J. Merlot și Clode Saint-Etienne public ă Traité de Connessance des
bons fruits .
Odată cu dezvoltarea societ ății apar noi scrieri în paralel cu preocup ări
importante de selec ție și ameliorare a soiurilor de pomi. Reprezentativi sunt
Duhamel du Moucean (1770-1782) în Fran ța, Knoop în Olanda, N. Hardenpont
6
(1705-1774) care a ob ținut peste 400 soiuri de p ăr, Williams Prince (1795-1869)
în SUA, Kraft în Austria a publicat Pomona Austriaca .
În Franța, André Leroy (1799-1882) colec ționează și descrie soiuri de pomi.
Acesta public ă în 1880 Dictionnaire de pomologie în șase volume în care sunt
descrise 1749 de soiuri de pomi. În Be lgia este publicat un Album de pomologie
cu cca 200 plan șe color de o calitate irepro șabilă.
În Germania, August Diell, întreprinde lucr ări de cercetare și ameliorare și
publică în șase volume pomologia german ă (Deutsche pomologie) în care sunt
descrise peste 600 de soiuri.
În Italia este publicat ă separat de Georgio Alessio și Brume Feenarii
Pomona Italica . Tot în Italia apare în acest ă perioadă Trattto di Frutticoltura .
Activități de cercetare și selecție mult mai avansate au loc în SUA (Luther
Burbank, Thadeus Clapp, Amsden etc), în Rusia, Miciurin etc., în Anglia A.
Knight, W. Hooker.
Dintre marii pomicultori ai secolului XX și XXI fac parte și A. Childers –
Modern fruit science; M. Coutanceau – Arboriculture fruitiére; E. Baldini –
Frutticoltura; F. Hilkenbäumer-Obstbau; Morettini, Kolesnikov, Michael Gautier,
S. Trocme, R. Gras, etc.
Multe din aceste lucr ări se găsesc în original la catedra de pomicultur ă a
Facultății de Horticultur ă Iași.
În țara noastr ă, cultura pomilor se pierde în negura vremurilor, dezvoltându-
se practic odat ă cu poporul român.
Denumirile de localit ăți, de oameni sau de obiceiuri sunt dovezi c ă
pomicultura este o preocupare foarte veche.
Primele documente scrise despre pomi sunt din timpul lui Alexandru cel
Bun (1400).
Matei de Murano, medic vene țian scrie în 1502 c ă … “Moldova este o țară
roditoare și foartă plăcută și bine așejată, bogată în animale și în toate roadele” …
La 14 iunie 1590, Domnitorul Petru Șchiopul d ă “carte lui Roma șcul
Vătaful și Frăsinei să-și opreasc ă un pom ăt de nuci, pruni, cire și și meri în
așezământul Pomârlei și Corjăuțului” …
Paul de Alep în timpul c ălătoriilor sale din 1650-1660 prin Moldova descrie
mai multe soiuri locale de m ăr, prun, cire ș etc.
Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei (1716) enumer ă și chiar descrie
numeroase soiuri autohtone de pomi.
7
Un document foarte valoros care desc rie multe soiuri în special din
Transilvania este lucrarea anonim ă descoperit ă la Caransebe ș Dictionarum
Valachicum latinum .
În secolele XVIII, XIX și XX apar primele pepiniere pomicole la Strehaia
(1878), Istri ța (1893), Ciuperceni (1892), Cotnari (1896), Dr ăgășani (1897), unele
dintre acestea func ționând și în prezent.
Dintre marii agronomi și implicit și pomicultori care au l ăsat scrieri
valoroase îi amintim pe: I on Ionescu de la Brad ( Noțiuni elementare de
agricultur ă cu un capitol distinct dedicat pomiculturii ), Ion Hen țescu ( Pomologie
1871 și 1880 Noțiuni de Pomologie ), Comșa D. ( Pomăritul, 1877), D. Ștefănescu,
I. Hașegam, D. Alessin. ș.a.
După primul război mondial, o activitate deosebit ă în domeniul pomiculturii
o desfășoară: G. Năstase, G. Miron, Mihai Coste țschi, Th. Bordeianu, N.
Constantinescu, V. Sonea, Pavel Babalean ș.a.
S-au publicat numeroase tratate, manuale și cursuri de Pomicultur ă și
Pomologie. O lucrare de referin ță pentru pomicultura na țională și mondial ă o
reprezintă Pomologia României editată în opt volume, la care și-au adus
contribuția multe cadre didactice și cercetători care se al ătură celor men ționați mai
sus: V. Cociu, D. Cvasnâi, N. Ghena, C. Ioni ță, N. Ștefan, Gh. Anghel, Șt. Pétérfi,
I. Modoran, M.I. Neagu, A. Negril ă, I.F. Radu, A. Șuta, ș.a.
Lucrări majore de Pomicultur ă și Pomologie au mai scris: I. Mili țiu, M.
Popescu, I. Isac, P. Parnia, V. Cirea șă, N. Cepoiu, Gh. Mih ăiescu, ș.a.
De remarcat, sunt monografiile ap ărute în ultimii 10 ani cum ar fi: Caisul și
Prunul sub coordonarea lui V. Cociu, Cireșul de S. Budan și G. Grădinariu.
În prezent un num ăr mare și valoros de cercet ători și cadre didactice
activează în cadrul Institutului de cercetare pentru Pomicultur ă din Pite ști
Mărăcineni, în sta țiunile de cercet ări pomicole și în cadrul facult ăților de
horticultur ă.
1.3. SOIUL ȘI SORTIMENTUL ÎN PRODUC ȚIA POMICOL Ă
Soiul
În cultur ă speciile pomicole sunt repre zentate de soiuri, acestea fiind
principalele mijloace de operare în produc ție și cercetare.
Soiul este o unitate biologic ă și în același timp un mijloc de produc ție.
8
Pornind de la cadrul interna țional pentru nomenclatura plantelor cultivate
(Utrecht – 1958), M. Popescu și I. Milițiu definesc soiul din punct de vedere
biologic astfel: “ Soiul (cultivarul) este un grup de indivizi cultiva ți, asemănători
între ei, proveni ți dintr-o singur ă specie sau din mai multe specii înrudite,
adaptați la anumite particularit ăți biologice distinctive pe care le p ăstrează prin
înmulțire vegetativ ă sau generativ ă.
Din punct de vedere economic , soiul este un mijloc de produc ție care
utilizând energia solar ă, transform ă resursele ecosistemului (ap ă, substan țe
nutritive, aer, CO 2 etc), în substan țe organice necesare vie ții omului.
Soiurile sunt caracterizate și apreciate prin dou ă însușiri de baz ă:
productivitatea și calitatea . Acestea sunt dobândite ge netic dar pot fi influen țate
de factorii ecologici și tehnologici. Cele dou ă caracteristici nu trebuie analizate
separat, știind faptul c ă, de cele mai multe ori sunt în contradic ție.
Productivitatea – reprezint ă capacitatea unui soi de a valorifica resursele
ecologice și tehnologice, în scopul producerii unei cantit ăți potențiale maxime de
fructe, ritmic și constant. Aceast ă caracteristic ă este influen țată de unele
particularit ăți genetice ale soiului cum ar fi: vigoarea, diferen țierea mugurilor de
rod, capacitatea de ramificare, co mportarea în procesul fecund ării, indicele foliar,
precocitatea de rodire, rezisten ța la factorii de stress etc, precum și de tehnologia
aplicată.
Înainte de a fi lansat în cultur ă un soi este studiat comparativ cu alte soiuri și
este omologat numai dac ă le depășește pe cele existente.
În cadrul aceleia și specii exist ă diferențe foarte mari între soiuri, de aceea,
se impune o aten ție deosebit ă la promovarea în produc ție.
Calitatea – este o alt ă însușire de baz ă a soiului, care se exprim ă printr-un
complex de elemente biologice. Calitatea se apreciaz ă în funcție de destina ția
fructelor. Astfel, unele sunt exigen țele pentru consumul în stare proasp ătă, altele
pentru industrializare.
Pentru consumul în stare proasp ătă fructele trebuie s ă fie aspectoase, s ă aibă
gust plăcut, echilibrat, pulpa fin ă, suculent ă, aromată, o bună capacitate de
manipulare, transport și păstrare. Soiurile de stinate industrializ ării trebuie s ă aibă
un conținut ridicat în substan ță uscată solubilă, un randament bun la prelucrare, s ă
se detașeze ușor de pe plant ă, părțile edibile s ă se separe u șor de cele needibile
etc.
9
Indiferent de modul de c onsum, fructele trebuie s ă fie bogate în vitamine,
săruri minerale, glucide u șor asimilabile, s ă fie lipsite de poluan ți etc.
Alte caracteristici importante ale soiurilor sunt: vigoarea, precocitatea,
rezistența la factorii de stress (boli, d ăunători, ecologici, etc).
În limba român ă termenul soi este sinonim cu cel de cultivar . Alte
denumiri: englez ă: variety , franceză: variété , spaniolă: variedad , rusă: sort, etc.
Însușirile ereditare ale soiurilor se pot p ăstra un timp mai îndelungat sau mai
scurt.
Dacă soiurile se înmul țesc vegetativ iar genito rii sunt bine cunoscu ți, dacă
sunt respectate tehnologiile și soiul este cultivat în zone favorabile, atunci
caracterele se p ăstrează practic toat ă viața plantei. Sub influen ța unor factori
ecologici sau tehnologici pot ap ărea mutații, care îns ă de cele mai multe ori sunt
negative.
În pomicultur ă alături de soi sau cultivar se întâlne ște și cel de biotip sau
chiar tip și este un individ din cadrul soiu lui cu caractere apropiate dar u șor
diferite.
Exemplu: Soiul Cre țesc are mai multe biotipuri: C. auriu, ro șu etc.
De asemenea, un alt termen folosit este cel de clonă care este un descendent
stabil și uniform genetic, ob ținut prin reproducere asexuat ă dintr-un singur
individ. Exemplu: Soiul Cri șane cu clona Cri șane 2.
Evoluția soiurilor pomicole a cunoscut trei etape distincte:
Etapa speciilor s ălbatice – se întinde pe o perioad ă îndelungat ă,
majoritatea speciilor crescând în mod spontan, evolu ția lor fiind influen țată în
special de condi țiile ecologice și într-o m ăsură foarte mic ă de către om.
Înmulțirea speciilor se f ăcea în exclusivitate pe cale generativ ă. Interven ția
omului s-a f ăcut în mod incon știent. Exemple de specii: Malus silvestris, Pirus
silvestris, Cerasus avium etc.
Etapa soiurilor vechi . În aceast ă perioadă au apărut primele soiuri din
cadrul speciilor, printr-o selec ție empiric ă. La început au fost selectate soiurile cu
fructe mai aspectoase și mai bune din punct de vedere organoleptic. A șa au apărut
soiurile indigene, locale, care de fapt erau grupuri de indivizi, bi otipuri, superioare
celorlalți indivizi. Aceste soiuri au un areal restrâns, de multe ori la un bazin
pomicol, au un grad restrâns de omogenitate, și o plasticitate ecologic ă ridicată.
Multe din aceste soiuri exist ă și în prezent și constituie un valoros fond de
germoplasm ă pentru crearea noilor soiuri. Totodat ă unele din acestea au și calități
10
organoleptice superioare: P ătul, Domnesc, Cre țesc, Parmen auriu la m ăr, Tuleu
gras, Vinete Române ști, Grase rom ănești la prun, Boambe de Cotnari la cire ș,
Popești, Cu miezul ro șu la păr, etc.
Etapa soiurilor ameliorate , a început odat ă cu apari ția primelor soiuri
superioare ob ținute printr-un pr oces de selec ție conștient și continuă și în prezent.
În această etapă au apărut numeroase soiuri aproape la toate speciile. Sunt
folosite cele mai diverse metode de ame liorare. Soiuirile nou create au în general
o bună plasticitate ecologic ă, sunt foarte productive și dau fructe de calitate
superioară. Aceste soiuri au omogenitate morfologic ă ridicată. Există în prezent
cca. 11.000 de soiuri de m ăr, peste 6.000 la p ăr, peste 3.000 la piersic, etc.
În cadrul speciilor, exist ă o dinamic ă accentuat ă a soiurilor, astfel unele
soiuri sunt eliminate din sortimen t, iar altele no i sunt introduse.
Soiurile se pot clasifica dup ă mai multe criterii:
– după origine sunt: -soiuri indigene;
– soiuri importate (str ăine);
– după arealul unde sunt cultivate:
-soiuri cosmopolite, cu un areal vast de cultivare
– soiuri locale, cu r ăspândire restrâns ă;
În cadrul programelor de ameliorare a soiurilor, fiecare specie are obiective
proprii, ce vor fi prezentate detaliat în capitolele urm ătoare.
Ca obiective generale de ameliorare în pomicultur ă precizăm:
– completarea sortimentului cu soiuri valoroase superioare celor existente;
– crearea de soiuri cu mare plasticitate ecologic ă, rezistente la poluare, boli
și dăunători;
– reducerea vigorii de cre ștere a soiurilor;
– crearea de soiuri pentru destina ții precise (consum în stare proasp ătă,
industrializare etc) care s ă răspundă cel mai bine cerin țelor specifice;
– obținerea de plante (organisme) modificate genetic (GMO).
Sortimentul
Totalitatea soiurilor cu ltivate într-un anumit area l (bazin pomicol, zon ă,
țară, glob) formeaz ă sortimentul. Acesta poate fi la o specie (ex. sortimentul de
cireș, măr, etc.) sau poate reprezenta toate speciile situa ție în care formeaz ă
sortimentul pomicol global.
11
Pe plan mondial exist ă peste 30.000 de soiuri dar în marea produc ție se
întâlnesc mai pu țin de 2.500. Aceste soiuri sunt adaptate la anumite condi ții
ecologice unde î și pot manifesta la maximum calit ățile. Pentru a valorifica aceste
calități ele sunt zonate formând sortimente restrânse. De altfel, problematica
sortimentului atât na țional cât și mondial se confrunt ă cu două aspecte: primul se
referă la restrângerea sortimentului iar cel de al doilea la remanierea periodic ă a
sortimentului în corelație cu noile cerin țe.
Sortimentul pomicol al Româ niei aprobat anual de c ătre ISTIS cuprinde cca.
320 soiuri și aproximativ 70 portaltoi. Acest sortiment este în schimbare dar
numărul de soiuri nu difer ă foarte mult de la un an la altul. La noi în țară un soi se
menține în listă 15 ani.
Soiurile incluse în actual ul sortiment se caracterizeaz ă prin:
– precocitate;
– productivitate; – rodire constant ă (indice de alternan ță <20);
– calitate superioar ă;
– plasticitate ecologic ă;
– autofertilitate sau compatibilitate bun ă cu alte soiuri etc.
Atât pe plan mondial cât și în România sortimentul pomicol sufer ă
restructur ări în funcție de mai multe criterii: biologice, ecologice, tehnice și socio-
economice.
Criteriile biologice se refer ă la însușirile pe care la au pomii și fructele
și
care trebuie s ă corespund ă tuturor cerin țelor.
Din punct de vedere biol ogic soiurile trebuie s ă fie cât mai pu țin poluante și
în același timp să reziste la o poluare în continu ă creștere.
Tehnologiile ce se aplic ă soiurilor trebuie s ă fie cât mai simple, mai
standardizate și mai eficiente.
Tradiția este un criteriu socio-economic ce nu trebuie neglijat la omologarea
unui soi.
12
CAPITOLUL II
CULTURA M ĂRULUI
Malus domestica Borkh Fam. Rosaceae
Subfam. Pomoideae
2.1. IMPORTAN ȚĂ, ORIGINE ȘI ARIA DE
RĂSPÂNDIRE
Importan ță
Cultura m ărului este cea mai cunoscut ă și răspândită în zonele cu clim ă
temperată, iar merele ocup ă primul loc atât în ceea ce prive ște volumul produc ției,
valoarea calitativ – alimentar ă cât și solicitarea acestora pe pie țele de desfacere.
Cultura m ărului este foarte veche; descrieri pomologice, dar și practici de
cultură întâlnim în scrierile a numero și învățați cu cca. 2000 – 3000 ani înainte de
Hristos (Saffo, Hipocra te, Teofrast), dar și ceva mai târziu (Cato, Varo,
Columella, Pliniu Cel B ătrân etc).
Plasticitatea ecologic ă ridicată a acestei specii a permis o vast ă diseminare
geografic ă a numeroaselor soiuri formate sau cr eate în cele mai di verse zone de pe
glob.
Pe plan mondial, m ărul se situeaz ă pe locul trei dup ă citrice și banane, dar
ocupă locul întâi între speciile pomicole de climat temperat producând mai mult
decât dublu acestora.
Valoarea alimentar ă ridicată a merelor se datoreaz ă compoziției lor foarte
echilibrate, a accesibilit ății componentelor biochimice pentru organismul uman și
nu în ultimul rând a diferi ților excitan ți olfactivi, vizuali și gustativi. Numai în
alcătuirea aromei au fost iden tificate peste 170 de substan țe.
13
Datorită acestor însu șiri merele sunt cele mai apreciate fructe.
Principalele componente ale fructelor de m ăr sunt: ap ă 77-88%, glucide
totale 6,5-17%, protide 0,3%, lipid e 0,4%, acizi liberi 0,65%, substan țe minerale
0,32%, vitamina C 2-170 mg/100g, vitamina A 112 U.I., vitamina B 1 40 U.I.,
vitamina B 2 10-43 U.I.
Proporția de părți needibile la mere este de 8%, valoarea energetic ă totală
este de 55 cal și utilizabil ă de 49 cal/100g produs proasp ăt.
Aportul merelor în substan țe minerale și vitamine acoper ă ceea mai mare
parte din necesarul organismului.
Concentra țiile mai mari de ioni minerali și vitamine se g ăsesc în epicarp
comparativ cu pulpa fructelor.
Prin prelucrare o parte din compone ntele biochimice ale fructelor sunt
diminuate sau distruse, de aceea, se recomand ă consumul lor în stare proasp ătă.
Prelucrarea merelor se poate face sub diferite forme: dulce țuri, gemuri,
marmelade, compoturi, sucuri, peltele , paste, cidru, o țet, băuturi alcoolice etc.
De asemenea, semiconservele sau mânc ărurile gătite din fructe proaspete
sau deshidratate au o importan ță deosebit ă în alimenta ția umană. Producția de
sucuri de mere ocup ă primul loc pe glob (> 21%), iar o țetul de mere este foarte
apreciat.
Valoarea terapeutic ă a merelor este deosebit de important ă datorită
efectului tonic asupra organism ului în general. Totodat ă, merele au efect
terapeutic printr-o ac țiune direct ă sau profilactic ă în multe din boli cum ar fi:
cardiopatia ischemic ă, hiper sau hipotensiunea arterial ă, hepatite, reumatism,
constipații cronice, diarei acute la copii, etc.
Merele contribuie la eliminarea acizilor urici, la reducerea colesterolului și
absorb multe din toxinele din organism. Se recomand ă persoanelor mature
(inclusiv diabeticilor și obezilor) și sunt absolut necesare copiilor, b ătrânilor,
bolnavilor, convalescen ților. Au ac țiune calmant ă asupra sistemului nervos.
Consumate seara u șurează somnul. În uz extern ajut ă la tonifierea țesuturilor,
folosindu-se la masarea obr ajilor, abdomenului etc.
Singurele contraindica ții se refer ă la soiurile cu aciditate mai mare în cazuri
de gastrite hiperacide, precum și a unor colite.
14
Tehnologia de cultur ă a mărului ridic ă probleme în prezent în ceea ce
privește combaterea num ărului mare de boli și dăunători, asigurarea umidit ății
solului și a elementelor fertilizante.
Dăinuind înc ă din preistorie, pomul și fructele au constituit surse ale unor
obiceiuri și credințe vechi dar și de inspira ție în crea țiile artistice ca un str ăvechi
simbol al continuit ății.
Importan ța economic ă a acestei specii poate fi sintetizat ă astfel:
– cultura m ărului asigur ă o activitate permanent ă și resurse materiale unui
număr foarte mare de oameni din majorita tea zonelor geografice unde alte specii
întâlnesc condi ții restrictive;
– asigură consumul local, zonal, or ășenesc atât în stare proasp ătă cât și
industrializat ă în tot timpul anului;
– crează activități economice, locuri de munc ă, resurse financiare în industrii
din amonte (pesticide, îngr ășăminte etc) cât și din aval (ambalaje, transport,
prelucrare, comer ț etc).
Originea și aria de r ăspândire
Centre de origine ale speciilor de Malus sunt arealele geografice cuprinse
între Caucaz, Turkestan, Altai, Pamir pân ă în China și Japonia. Exist ă câteva
specii originare din America de Nord: Malus fusca Schneid, Malus ioensis, Brit,
Malus coronaria Mill, Ma lus angustifolia Michx. Ce ntrul genetic cel mai
important pare a fi Asia de sud – vest (Vavilov 1951).
Cultura m ărului acoper ă întreaga zon ă temperat ă, cuprinsă între 30-60o
latitudine nordic ă și 30-70o latitudine sudic ă precum și unele zone restrânse
subtropicale.
Plasticitatea ecologic ă ridicată a acestei specii a c ondus la crearea unor
soiuri adaptate celor mai diverse zone. Astfel, se întâlnesc planta ții de măr atât în
Siberia și Nordul Chinei, unde temperatura coboar ă frecvent pân ă la – 40oC,
reprezentate de soiuri ca: Anna, Primicia, Princesa, Galicia etc, cât și în Algeria,
Libia, Egipt, Brazilia, Mexic, Africa de Sud etc unde temperaturile ridicate din
timpul iernii fac s ă nu fie asigurat “necesar ul de frig” cu consecin țele cunoscute.
În prezent, m ărul se cultiv ă în 84 de țări, din care 35 în Europa, 25 în Asia, 8
în America de Nord, 8 în America de Sud, 8 în Africa și 2 în Oceania.
15
Suprafețele cultivate cu m ăr au oscilat în perioada 1996-2000 în jurul valorii
7 milioane hectare, fiind într-o tendin ță de creștere, mai ales, pe seama
continentelor Asia și Africa.
Producția de mere media anilo r (1996 – 2000) se cifreaz ă la 60 milioane
tone, cunoscând o tendin ță permanent ă de creștere. Astfel, în 1950 se produceau
în lume 13,5 mil. tone (f ără URSS), în 1970, 28 mil. tone, (f ără URSS), în 1990,
40 mil. tone (f ără URSS), în 2000 peste 60 mil. tone.
Tabelul 1.
Producția de mere la nivel mondial (tone)
Continentul 1997 1998 1999
Total d.c. 57.132.851 56.964.299 59.204.363
Asia 27.336.731 29.503.047 31.968.079
Europa 18.521.515 16.128.807 15.784.238
America de Nord 5.169.397 5.675.000 5.325.000
America de Sud 3.010.804 2.979.554 3.279.371
Africa 1.515.263 1.465.030 1.482.670
Oceania 920.069 809.356 836.000
Țări mari produc ătoare de mere sunt: China cu pest e 9 milioane tone (media anilor
1996 – 2000), SUA (4,7 mil. tone), Fran ța (2,3 mil. tone), Italia (2,1 mil. tone), Turcia
(2,0 mil. tone etc).
Tabelul 2.
Principalele țări produc ătoare de mere din Europa (tone)
(FAO 2000)
Țara 1997 1998 1999 2000
Franța 2.473.000 2.208.800 2.061.100 2.308.000
Italia 1.835.190 2.115.470 2.115.47. 2.120.000
Germania 1.602.100 2.276.200 2.025.800 2.127.000
Turcia 1.738.000 1.975.000 2.100.000 2.010.500
Polonia 2.098.279 1.687.226 1.600.000 1.540.000
Spania 942.000 719.000 792.000 810.000
România 664.063 364.619 425.000 420.000
16
În România m ărul este cultivat pe circa 75.000 ha (2000) de pe care se ob ține o
producție de circa 600000 tone. Principalele jude țe producătoare sunt: Arge ș, Suceava,
Mureș, Maramure ș, Dâmbovi ța, Iași, Cluj, Bihor, Bistri ța Năsăud, Bacău, Sălaj, Vâlcea.
Tabelul 3.
Principalele jude țe produc ătoare de mere din România
(Anuarul statistic, 1998)
Total din care: Sector privat
Județul
tone % tone %
Argeș 55.055 8,3 44.150 10,8
Suceava 45.603 6,8 29.720 7,3
Mureș 40.474 6,1 11.126 2,7
Maramure ș 39.611 5,9 27.239 6,6
Dâmbovi ța 39.457 5,6 25.133 6,1
Iași 32.123 4,8 14.375 3,5
Cluj 29.466 4,4 11.174 2,7
Bihor 25.591 3,8 16.862 4,1
Bistrița – Năsăud 25.580 3,8 17.719 4,3
Bacău 25.262 3,8 17.677 4,3
Sălaj 24.203 3,6 16.429 4,0
Vâlcea 23.464 3,5 19.933 4,8
Se constat ă că la noi în țară mai mult de jum ătate din produc ție se realizeaz ă în 10
județe iar ponderea se întâlne ște în sectorul privat.
Comerțul interna țional cu mere (Anuar FAO, 1999) are valori semnificative,
ajungând la peste 5 mil. tone, cu o valoare de peste 3,5 miliarde de dolari.
2.2. PARTICULARIT ĂȚI BIOLOGICE ȘI
ECOLOGICE
SORTIMENTUL DE SOIURI
Fondul biologic al genului Malus reprezentat în spec ial prin specia Malus
domestica cuprinde un num ăr foarte mare de soiuri (cca. 11.000) și numărul
acestora este într-o continu ă creștere. Totu și, din acest vast fond genetic în marea
17
producție se reg ăsesc foarte pu ține soiuri (30-40), care asigur ă cca. 90% din
producția mondial ă de peste 50 milioane tone.
Situația este similar ă și în România unde exist ă un bogat fond genetic
format atât din soiuri autohtone cât și străine, dar în cultur ă se găsesc 10-15 soiuri
de bază.
Pe plan mondial soiurile cu cea mai mare produc ție sunt cele din grupa
Golden delicious, din care se produc cca. 3,5 milioane tone, reprezentând
aproximativ 40% din produc ție, urmeaz ă apoi grupa de soiuri Delicios ro șu cu
cca. 10-15% din produc ție, apoi soiurile specifice Rusiei și țărilor limitrofe
(Borovinka, Amis, Antonovka). În Europa cele mai r ăspândite soiuri sunt: Cox
Orange Peppin, Jonathan, Golden Delicious, Frumuse țea Romei, Belle de Bosk,
Idared, Jonagold etc. De asemenea, un loc foarte important (15-20%) îl ocup ă
soiurile nou create: Gala, Jonagold, Braeburn, Fuji, Elstar, Gloster.
În prezent sortimentul din România este destul de diversificat dar marea
producție este dominat ă de soiurile: Golden delici ous, Jonathan, Starkrimson,
Jonagold, Idared, Prima, Florina etc. precum și de soiuri ob ținute la noi în țară:
Romus 1, 2, 3, Generos, Pionier, Voinea, Frumos de Voine ști, Rădășeni, Fălticeni,
Roșu de Cluj.
Dintre obiectivele principale în ameliorarea m ărului amintim dou ă de mare
perspectiv ă: extinderea soiurilor rezistente genetic la boli și reducerea habitusului
de creștere.
Referitor la primul obiectiv preciz ăm că România are rezultate bune,
situându-se pe locul trei în lume dup ă S.U.A și Canada și pe locul patru ca dat ă de
omologare a primului soi cu rezisten ță genetică (U.S.A-1970, Canada, Fran ța-
1974, România-1984).
Al doilea obiectiv îl reprezint ă obținerea de soiuri pentru cultura
superintensiv ă cu creștere columnar ă. Din acest punct de vedere, Canada a
omologat primul soi – Wijick – care este o varia ție mugural ă a soiului Mc. Intosh,
cu creșteri laterale scurte, țepușe și burse situate direct pe ax.
Cercetările au continuat în Anglia la sta țiunea East Malling unde utilizând
soiul Wijick au fost create soiurile:
– Walz (Wijick x Golden delicious);
– Polka (Golden delicious x Wijick);
– Bolero (Wijick x Greenleeves).
18
În prezent, în România sunt admise la înmul țire conform listei oficiale de
soiuri elaborate de I.S.T.I.S. (1999) un num ăr de 36 soiuri care se pot caracteriza
prin următoarele:
– asigură consumul de fructe proaspet e timp de 9-12 luni, în func ție de
metoda de p ăstrare;
– după perioada de maturare a fruc telor: 7 soiuri sunt de var ă, 11 soiuri sunt
de toamnă și 18 soiuri sunt de iarn ă;
– după origine soiurile se pot grup a astfel: 22 sunt soiuri române ști și 14
soiuri străine (U.S.A, Anglia, Canada, Ja ponia, Germania, Australia); și din acest
punct de vedere al valorific ării potențialului genetic autohton România se situeaz ă
printre primele țări din lume;
– cuprinde soiuri imune sau rezisten te genetic la principalele boli (rap ăn și
făinare) atât române ști (Generos, Pioner, Poiana, Delia, Remus, Romus 1, 2, 3,)
cât și străine (Prima, Florina,etc);
– însușiri biologice și tehnologice superioare: pr ecocitate, productivitate,
calități superioare, valoare tehnologic ă ridicată etc).
În afară de soiurile admise la înmul țire în colec țiile pomologice sau în
plantații propriu-zise se mai întâlnesc și alte soiuri scoase din sortiment sau înc ă
neintroduse în sortiment dar care au însu șiri calitative superioare, poten țial de
producție bun, etc. Acestea formeaz ă un fond genetic care poate sta la baza
cercetărilor viitoare de ameliorare (Close, Cox Orange, Cre țesc, Pătul, Domnesc
etc.). În acest sens pomicu ltorii din România trebuie s ă-și reconsidere atitudinea,
mai ales fa ță de soiurile autohtone, tradi ționale.
Principalele soiuri cultivate în România pe grupe de maturare sunt
prezentate în continuare:
SOIURI DE VAR Ă
Au perioada de maturare în lunile iulie și august, se p ăstrează relativ pu țin
(12-14 zile), acumuleaz ă cantități mici de substan ță uscată, zahăr, aciditate; se
valorifică în special pentru fructe de mas ă, dar pot fi și industrializate.
Se cultivă în special în sudul și vestul țării unde se matureaz ă cu cca. 10-12
zile înaintea altor zone, îns ă cultura acestor soiuri reu șește foarte bine și în
celelalte zone, completând cu succes un gol de fructe.
19
1. Remus – soi românesc, foarte rezistent la rap ăn și mediu rezistent la
făinare, foarte precoce (anul III de la plan tare), productiv (peste 30 t/ha), cu fructe
mijlociu spre mari (150-170g), sferic turtite, g ălbui cu ro șu-aprins pe 2/3 din
suprafață. Pulpa este alb-g ălbuie, cu textur ă medie, suculent ă, fin acidulat ă plăcută
la gust. Fructele sunt rezistente la tran sport, bune pentru consum în stare proasp ătă
dar și pentru sucuri. Se recolteaz ă în prima decad ă a lunii iulie. Pomul are vigoare
mijlocie, rode ște pe țepușe și nuielușe.
2. Romus 1 – soi românesc, ob ținut din semin țe hibride provenite din
S.U.A. Este rezistent la rap ăn, mediu rezistent la f ăinare, de vigoare mic ă-
mijlocie, precoce, productiv, rezistent la ger și secetă, fructific ă în special pe
țepușe. Fructele sunt mijlocii spre mici (100-130 g), sferice, u șor turtite, galbene,
acoperite cu ro șu intens pe 2/3 din suprafa ță. Pulpa este ferm ă, suculent ă, de
culoare alb ă, ușor acidulat ă, plăcută la gust.
Perioada de recoltare: a II-a decad ă a lunii iulie.
3. Romus 2 – soi românesc, foarte rezistent la rap ăn, mediu rezistent la
făinare, cu vigoare submijlocie, rode ște pe ramuri scurte și mai puțin pe ramuri
lungi, este precoce și productiv. Fructele sunt de m ărime mijlocie (100-130 g),
sunt sferice, u șor crestate spre caliciu, mai intens colorate decât Romus 1,
asemănătoare cu soiul Jonathan.
Perioada de recoltare: de cada a II-a a lunii iulie.
4. Romus 3 – soi românesc cu rezisten ță mare la rap ăn și făinare, precoce,
productiv, vigoare mijlocie și fructificare pe ramuri de rod scurte. Fructele sunt
mijlocii ca m ărime (130-140 g), au form ă ovoidal-alungit ă și sunt colorate în ro șu
intens pe 60-70% din suprafa ță. Pulpa este alb ă, plăcută la gust.
Perioada de recoltare: prima decad ă a lunii august.
5. Aromat de var ă – soi românesc, hibrid dintre Parmen auriu și Jonathan,
mediu rezistent la rap ăn și făinare, rezistent la ger și secetă, cu preten ții mici față
de sol, de vigoare mijlocie, relativ precoce și foarte productiv. Fructele de m ărime
mijlocie (120-130 g), sferic-turtite, culoare de fond galben-verzui, iar de acoperire
roșu carmin. Pulpa pl ăcută asemănătoare cu cea a soiului Jonathan.
Perioada de recoltare: decada I a lunii august.
6. Red Melba – soi canadian, varia ție mugural ă a soiului Melba. Soi relativ
rezistent la boli, cu preten ții mici față de sol, rezistent la ger și secetă, fructifică în
special pe forma țiuni lungi. Fructele sunt mijloci i spre mari (160-180 g), rotunde,
20
ușor turtite, acoperite cu ro șu violaceu. Pomul este de vigoare mare, prezint ă
coroane rare, este foarte precoce și productiv.
Perioada de recoltare, a II a decad ă a lunii august.
7. James Griéve soi englezesc, de vigoare submijlocie, precoce și
productiv, rezistent la boli și ger, sensibil la Erwi nia amylovora, fructific ă în
special pe forma țiuni lungi. Este recomandat pentru zonele colinare și înalte.
Fructele sunt mari (160-170 g), ovosfe rice, galben-aurii, rumenite cu ro șu pe
partea însorit ă. Pulpa este alb-g ălbuie, cu gust viniriu, foarte pl ăcut.
Perioada de recoltare: de cada a III-a a lunii august.
Din acest soi a fost ob ținut soiul Griéve rouge, asem ănător ca pom dar cu
fructe roșii intens.
SOIURI DE TOAMN Ă
8. Prima – soi american, imun la rap ăn și făinare, de vigoare supramijlocie,
fructifică cu preponderen ță pe ramuri de rod lungi. Fr uctele sunt mari (140-160 g),
ovosferice, u șor asimetrice, culoarea de fond galben-verzui iar cea de acoperire
roșu-oranj pe 2/3 din suprafa ță. Pulpa este pl ăcută, suculent ă, acidulată. Perioada
de recoltare ultima decad ă din august și prima din septembrie. Perioada de
păstrare 30-40 zile.
9. Voinea – soi românesc, de vigoare mare, rezistent la rap ăn și făinare,
semiviguros, semiprecoce și productiv, cu coroana globuloas ă, deasă, șarpante
puternice bine ramificate, fructific ă pe ramuri lungi cu predominan ță. Fructul este
mare (160-180 g), alungit, cu coas te evidente, colorate în ro șu-dungat. Pulpa alb-
gălbuie, de textur ă medie, suculent ă, dulce, ușor acidulat ă, fin aromat ă, de calitate.
Perioada de recoltare: sfâr șitul lunii septembrie. Perioada de p ăstrare: 60-90 zile.
10. T – 120 – soi american, omologat în România, rezistent la rap ăn și
făinare, foarte productiv, supramijlociu, fructific ă pe ramuri de rod lungi. Fructele
sunt de m ărime mijlocie (120-130g), sfer ice tronconice, epicarpul sub țire de
culoare galben intens. Pulpa ferm ă, suculent ă cu gust bun, pl ăcut acidulat. Se
recomand ă pentru consum în stare proasp ătă cât mai ales pentru sucuri. Perioada
de recoltare: sfâr șitul lunii septembrie; p ăstrarea 40-60 zile.
11. T – 195 – soi american, omologat în România, de vigoare mic ă,
fructifică pe ramuri de rod scurte, este precoce, productiv, re zistent la rap ăn și
făinare. Fructe submijlocii (90-130g), de culoare galben-auriu, cu pulpa crocant ă,
21
aromată, plăcut acidulat ă, se recolteaz ă la sfârșitul lunii septembrie și se păstrează
60-90 zile. Se recomand ă în primul rând pentru sucuri.
12. Ardelean – soi românesc, de vigoare mijlocie, precoce, productiv,
rezistent la ger și secetă, mediu rezistent la rap ăn și făinare, fructific ă în primul
rând pe ramuri de rod scurte. Fructele sunt mijlocii spre mari (130-180g) u șor
tronconice, colorate ro șu intens pe toat ă suprafața. Pulpa este alb-g ălbuie, fin
aromată, cu gust dulce-acri șor.
13. Pionier – soi românesc, imun la rap ăn și făinare, foarte productiv,
precoce, de vigoare submijlocie (de tip s pur). Fructele sunt mijlocii (140-150g),
sferic – turtite, colorate în ro șu închis pe ¾ din suprafa ță. Pulpa este fin ă, aromată,
de calitate foarte bun ă. Perioada de recoltare: sfâr șitul lunii septembrie; p ăstrare
40-60 zile.
14. Auriu de Bistri ța – soi românesc, rezistent la rap ăn și făinare, precoce,
productiv, de vigoare mare. Fructele sunt supramijlocii (140-160g), ovosferice,
galben-aurii, de calitate foarte bun ă. Soi recomandat pentru zonele colinare și
înalte. Perioada de recoltare: prima decad ă a lunii octombrie; p ăstrarea 60-90 zile.
15. Fălticeni – soi românesc, de vigoare mic ă-mijlocie, mediu rezistent la
boli și ger. Rode ște pe forma țiuni scurte. Fructele sunt mijlocii, sferice, u șor
turtite, verzi-g ălbui cu ro șu pe partea însorit ă. Pulpa este alb-g ălbuie, crocant ă,
aromată, cu gust pl ăcut, răcoritor.
Recoltarea: decada a II-a a lunii octombrie; p ăstrarea:40-60 zile.
16. Frumos de Voine ști – soi românesc, de vigoar e mare, mediu rezistent la
rapăn și făinare, precoce, productiv, rezistent la ger. Fructele sunt supramijlocii
(130-160g), sferic-turtite. Culoarea de fond este galben-limonie iar cea de
acoperire ro șie-portocalie cu dungi purpurii. Pulpa este alb-g ălbuie, cu gust pl ăcut,
echilibrat și aromă puternică.
Perioada de recoltare: prima decad ă din octombrie; p ăstrarea: 60-90 zile.
17. Gloria – soi românesc, rezistent la secet ă și ger, precoce și productiv,
vigoarea pomilor este submijlocie ca m ărime, mediu rezistent la rap ăn și făinare.
Fructele sunt mijlocii ca m ărime, tronconice, u șor asimetrice, colorate în ro șu-
carmin cu aspect atr ăgător. Se recolteaz ă la începutul lunii octombrie și se
păstrează 60-90 zile.
18. Parmen auriu – soi vechi englezesc, semiviguros, precoce, foarte
productiv, fructific ă atât pe ramuri de rod scurte cât și lungi (tipul II). Preten țios
față de sol și tehnologie. Fructele cad prematur dac ă aceste cerin țe nu sunt
22
îndeplinite. Fructele sunt mijlocii sp re mari (150-160g) tronconice sau sfero-
conice galben-aurii, ro șu-portocaliu pe partea însorit ă cu dungi carmin. Pulpa este
gălbuie, suculent ă, fină, dulce-acidulat ă, aromată. Sunt destinate consumului în
stare proasp ătă cât și industrializ ării.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 60-90 zile.
SOIURI DE IARN Ă
19. Ciprian – soi românesc, recent omologat, rezistent la boli, de vigoare
mică-mijlocie, cu port divergent, fructific ă în special pe ramuri scurte. Fructul este
mijlociu spre mare (150-180g), conic-gl obulos; culoarea de fond este galben ă, iar
cea de acoperire ro șu-închis cu pondere fo arte mare, repartizat ă în plăci continui,
suberul este slab și este localizat în jurul cavit ății pedunculare, pulpa de culoare
alb-crem, cu fermitate, textura și suculență medii.
Maturitatea de recoltare este decad a a II-a a lunii septembrie, iar p ăstrarea
fructelor se poate face 120-150 zile. Organoleptic, fructele se aseam ănă cu cele
ale soiului Generos. Este destinat pentru consum în stare proasp ătă.
20. Golden delicious – soi american, cu cea mai larg ă răspândire pe plan
mondial. Pomul are vigoare mijlocie sau supramijlocie, coroana este globuloas ă
deasă (tip standard). Exist ă și biotipuri de tip spur, de vigoare mic ă (Golden spur,
Yellow spur). Este precoce, productiv, are tendin ță de supraînc ărcare cu fructe.
Preferă zonele cu umiditate relativ ă mai scăzută. Fructele sunt mijlocii spre mari
(130-200 g), ovosferice, cu cinci coaste largi, pu țin proeminente, de culoare
galben-aurie cu puncte de rugin ă mari, rare. În condi ții deficitare, ecologice sau
tehnologice formeaz ă plasă (rugină). Este sensibil la rap ăn și se deshidrateaz ă ușor
pe perioada p ăstrării în condi ții improvizate.
Pulpa este galben ă, crocantă, dulce, slab acidulat ă, cu aromă specifică.
Recoltarea se face în octombrie și se păstrează 6-12 luni, func ție de metod ă.
21. Golden spur – variație mugural ă a soiului Golden delicious cu fructele
asemănătoare. Deosebirile se refer ă la pom. Acesta este de vigoare mic ă, fructifică
pe ramuri de rod scurte , este destinat planta țiilor superintensive.
22. Mutsu – soi japonez, de vigoare mare, foarte sensibil la rap ăn,
semiprecoce, foarte pruduc tiv. Fructele sunt asem ănătoare cu cele ale soiului
Golden delicious, dar sunt mai mari (220-250g), au pedunculul scurt și gros,
23
epicarpul sub țire, fără suberific ări, cu pulpa alb-g ălbuie, plăcut aromat ă, fin
acidulată. Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 6-12 luni.
23. Poiana – soi românesc, imun la rap ăn și rezistent la f ăinare și ger,
productiv, viguros, fructific ă pe ramuri lungi. Fructele sunt mijlocii (120-150g),
sferice sau ovosferice, galb ene-verzui, acoperite cu ro șu rubiniu pe partea însorit ă.
Pulpa este alb-g ălbuie, ferm ă, suculent ă și plăcută la gust.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 6-8 luni.
24. Kaltherer Böhmer, (Kalter de Boemia) – soi vechi german, rezistent
la rapăn, tolerant la f ăinare, rezistent la ger, de vigoare mijlocie, rode ște cu
preponderen ță pe ramuri scur te, este precoce și foarte productiv. Este recomandat
pentru zonele colinare și înalte. Fructul este mare (150-180g), colorat în ro șu
deschis, acoperit cu pruin ă. Soi rustic, cu pulpa alb ă, gust echilibrat și aromă
specifică de trandafir. Face parte din grupa B de calitate. Se recolteaz ă în
octombrie și se păstrează 60-90 zile.
25. Generos – soi românesc, rezistent la rap ăn, mediu rezistent la f ăinare, de
vigoare mijlocie-mare, cu coroana rar ă, aerisită, este precoce și productiv,
fructifică în principal pe ramuri scurte. Fruc tele sunt mari (160-200g), culoarea de
fond galben-verzuie iar cea de acoperire ro șie-rubinie, 2/3 din suprafa ță, cu multă
ceară. Pulpa ferm ă, potrivit de suculent ă, aromată, cu gust pl ăcut.
26. Delicios de Voine ști – soi românesc, de vigoare mijlocie spre mare,
sensibil la rap ăn și la arsura bacterian ă, mediu rezistent la f ăinare, rezistent la ger,
productiv. Fructele sunt mari (140-180g), sf eric- turtite, culoarea de fond galben-
verzui iar cea de acoperire ro șu-zmeuriu dungat cu ro șu-închis. Pulpa este de
culoare crem-g ălbuie, crocant ă, cu gust pl ăcut și aromă puternic ă. Se
deshidrateaz ă repede în timpul p ăstrării.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 4-6 luni.
27. Florina (Querina) – soi francez, imun la rap ăn, tolerant la f ăinare,
precoce, foarte productiv, de vigoare mijlocie spre mare, fructific ă în special pe
ramuri lungi. Fructele sunt mari (150-180g), tronconice, crestate, ro șii-vișinii, cu
puncte subcutanate. Epiderma groas ă și aciditatea sc ăzută le diminueaz ă din
calități, de altfel certe datorate fermit ății, parfumului și în general gustului pl ăcut.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 6-8 luni.
28. Granny Smith – soi australian, de vigoare mare, fructific ă pe ramuri de
rod lungi (tipul IV), preten țios la căldură, necesită toamne lungi și călduroase.
Fructele sunt mari (180-200g), sferice cu epiderma groas ă, de culoare verde
24
intens, cu pruin ă multă și puncte subcutanate. Pulpa este alb-verzuie, ferm ă,
acidulată de o calitate medie.
Se recolteaz ă în a II-a jum ătate a lunii octombrie și se păstrează 8-10 luni.
29. Ancu ța – soi românesc, de vigoare mijlocie spre mare, fructific ă în
primul rând pe forma țiuni de rod scurte dar și lungi, semiprecoce, productiv,
mediu rezistent la rap ăn și făinare. Fructele sunt mari (160-190g), sferic turtite, cu
cinci coaste mai accentuate în zona calicial ă, culoarea de fond galben-pai iar cea
de acoperire ro șie-sângerie dungat ă cu roșu-vișiniu. Pulpa este galben ă, crocantă,
fină, cu gust pl ăcut, dulce-acri șor și aromă specifică.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 6-8 luni.
30. Idared – soi american, destul de vechi, de vigoare mijl ocie spre mare,
foarte productiv și precoce, rezistent la ger și secetă, sensibil la f ăinare. Fructele
sunt mari (180-220g), sferic turtite cu cinci coaste largi. Epiderma este sub țire,
culoarea de fond galben-verzu i iar cea de acoperire ro șu pe cca. 90%. Pulpa este
albă, plăcut aromat ă. Este un soi mediu apreciat pe pie țele lumii. Are rezisten ță
bună la păstrare.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 10-12 luni.
31. Jonathan – vechi soi american, de vigoare mijlocie, fructific ă în primul
rând pe ramuri de rod lungi dar și pe țepușe, foarte sensibil la f ăinare, este precoce
și productiv. Formeaz ă o coroan ă larg piramidal ă până la semisferic ă. Fructele
sunt foarte apreciate, mijlocii ca m ărime (130-160g), tronconice, cu suprafa ța
netedă, intens colorat ă în roșu pe partea însorit ă. Pulpa, alb- g ălbuie este ferm ă,
foarte suculent ă, dulce, armonios acidulat ă, fin aromat ă, de calitate foarte bun ă.
Este autofertil și bun polenizator. D ă rezultate bune în toate zonele de cultur ă ale
mărului. Din acest soi prin selec ții clonale (Ionared, Red Jonathan, New Red
Jonathan, Jonathan Capri, Jona than 26 etc.) sau prin hibrid ări au fost ob ținute
foarte multe soiuri (Aromat de var ă, Roșu de Cluj, Ancu ța, Jonagold, F ălticeni,
Idared, Idajohn, Melrose etc).
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 6-8 luni.
32. Delia – soi românesc. de vigoare mic ă, tip spur, precoce, productiv,
rezistent la rap ăn, mediu rezistent la f ăinare, rezistent la ger și secetă. Fructele,
mijlocii ca m ărime (130-150g), sferic-turtite, u șor crestate, de culoare ro șie-
rubinie aproape pe toat ă suprafața. Fructele foarte bune pe ntru consumul în stare
proaspătă. Se recomand ă pentru zonele colinare.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 6-8 luni.
25
33. Jonathan 26 – selecție clonală din soiul Jonathan ob ținută în România.
Față de soiul de origine este mai rezistent la ger și făinare, mai precoce și mult
mai productiv. În rest are acelea și caracteristici ca și soiul Jonathan.
34. Rădășeni – soi românesc, rezistent la rap ăn și făinare, de vigoare
mijlocie, relativ precoce, productiv. Fructele sunt de m ărime mijlocie (130-180g),
de culoare galben-verzui acoperit ă cu striațiuni roșii-carmin. Pulpa este galben ă,
fermă, suculent ă, aromată. Este recomandat pent ru zonele colinare și înalte, pentru
consum în stare proasp ătă și pentru industrializare.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 6-8 luni.
35. Starkrimson – soi american, vechi, de vigoare mic ă (tip spur)
recomandat pentru planta ții superintensive, precoce, foarte productiv, mediu
rezistent la ger și făinare, slab rezistent la rap ăn, pretențios la sol și căldură mai
ales în timpul înfloritului și a matur ării fructelor. Nerespectarea acestor cerin țe
conduce la fructe mici, asimetrice, slab colorate.
Fructele sunt mari (150-180g), co nic-trunchiate, cu cinci coaste
proeminente, de culoare ro șu-intens, cu puncte subcutan ate galbene. Pulpa este
alb-gălbuie, dulce, cu aciditate redus ă. La apari ția soiului a fost o realizare
deosebită.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 4-6 luni.
36. Wagener premiat – unul din cele mai vechi soiuri americane, de
vigoare mic ă (tip spur), cu coroana rar ă, capacitate slab ă de ramificare,
recomandat pentru planta ții superintensive, foarte productiv și precoce. Este
relativ rezistent la rap ăn și făinare. Fructul este mare (160-220g), sferic-turtit, cu
trei coaste proeminente, colorat minim ½ din suprafa ță în roșu-zmeuriu. Fructele
sunt neuniforme în cadrul aceluia și pom atât ca m ărime cât și culoare, este un
defect al acestui so i. Pulpa este alb-g ălbuie, foarte fin ă, crocantă, slab aromat ă,
plăcut acidulat ă. Dacă nu se respect ă tehnologia de cultur ă și mai ales momentul
de recoltare fructele se p ăstrează mai puțin pierzându- și repede calit ățile.
Se recolteaz ă în octombrie, dup ă culorare și se păstrează 4-6 luni.
Soiuri de perspectiv ă neincluse în prezent în lista oficial ă
Jonagold – soi american, de vigoare mare, coroana sferic ă, unghiuri mari de
remificare, precoce, produc tiv, rezistent la rap ăn, mediu rezistent la f ăinare.
Fructul mare, sferic-alungit sau coni c trunchiat, culoarea de fond verde-g ălbuie,
26
cea de acoperire ro șu pal dungat ă cu roșu închis. Pulpa alb-g ălbuie, suculent ă,
dulce, mediu acidulat ă, aromată, de calitate foarte bun ă.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 6-8 luni.
Este un soi bun ce se va extinde în Europa și în România mai ales în zonele
bine expuse la soare.
Elstar – soi mai vechi ob ținut în Olanda (Wageninge n), foarte apreciat în
Europa. Pomul are vigoare mare, fructific ă pe ramuri de r od lungi, diploid, cu
polen bun, înflore ște târziu.
Este precoce, mediu productiv și mediu rezistent la boli. Fructele sunt
mijlocii, uniforme în cadrul aceluia și pom, conic-trunchiate sau sferic-turtite,
culoarea de fond este galben ă suflată cu roșu-orange pe 1/4 – 3/4 din suprafa ță
peste care se suprapun dungi de un ro șu intens. Pedunculul este scurt. Pulpa este
alb-gălbuie, crocant ă, suculent ă, dulce, armonios acidulat ă cu gust pl ăcut.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 6-8 luni.
Gala (Royal Gala) – soi creat în Noua Zeeland ă, de vigoare mijlocie,
capacitate bun ă de ramificare (tipul III), înflore ște târzie, diploid, cu polen bun,
precoce, productiv, mediu rezistent la rap ăn și făinare. Fructele sunt mijlocii,
uniforme pe acela și pom, conic-trunchiat, culoarea de fond galben-verzuie, iar cea
de acoperire ro șie cu dungi. Pulpa alb-g ălbui ferm ă, suculent ă, dulce, pu țin
acidulată, aromată, de bună calitate.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 6-8 luni.
Braeburn – soi creat în Noua Zeeland ă, de vigoare mijlocie, cu șarpante
puternice și unghiuri mari de ramificare (tip III), diploid cu polen bun, cu înflorire
la jumătatea sezonului, precoce, pr oductiv, rezistent la rap ăn și mediu la f ăinare.
Fructul este mare, sferic tu rtit, culoarea de fond verde-g ălbuie, cea de acoperire
roșu pal pe 2/3 din suprafa ță și numeroase puncte albicioase. Pulpa este alb-
gălbuie, ferm ă, suculent ă, mediu acidulat ă, de calitate bun ă.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 6-8 luni.
Gloster – soi german, viguros, cu port dres at, înflorire târz ie, diploid, polen
bun, precoce, foarte pr oductiv cu rezisten ță bună la rapăn și făinare, cu u șoară
tendință de alternan ță. Fruct mare, conic-trunchiat, culoarea de fond verde-g ălbui
iar cea de acoperire ro șie-portocalie peste care se suprapun dungi ro șii intens și
puncte albicioase vi zibile. Pulpa alb-g ălbuie, ferm ă, suculent ă, dulce mediu
acidulată de calitate foarte bun ă.
Se recolteaz ă în a II-a parte a lunii octombrie și se păstrează 6-8 luni.
27
Soiuri tradi ționale române ști neincluse în prezent în lista oficial ă.
Aceste soiuri prezint ă interes din mai multe puncte de vedere:
– au o mare plasticitate ecologic ă permițând extinderea culturii m ărului în
zone care prezint ă restricții pentru alte soiuri;
– sunt destul de rezistente la boli și chiar la unii d ăunători;
– au o calitate a fructe lor destul de ridicat ă, ce poate fi îns ă ameliorat ă;
– nu necesit ă o tehnologie foarte complicat ă etc.
Consider c ă cercetarea româneasc ă în domeniu nu și-a spus ultimul cuvânt
iar poziția față de aceste soiuri trebuie reconsiderat ă.
Crețesc – soi românesc, viguros, cu o coroan ă frumoasă, cilindric ă-ovală în
tinerețe, apoi ramurile se arcuiesc, înflore ște timpuriu, intr ă târziu pe rod îns ă
rodește mult, este rezistent la ger, sensibil la secet ă, rezistent la rap ăn, mediu
rezistent la f ăinare. Este bun portaltoi. Fructul este mijlociu spre mare, sferic-
turtit, de culoare verde-g ălbui acoperit cu ro șu dungat.
Este un fruct dietetic consumat mult de diabetici. Fructele sunt de calitate
bună și în condi ții bune se p ăstrează 6-8 luni. Prezint ă multe biotipuri locale. Se
recoltează în octombrie.
Pătul – soi românesc, viguros, cu coroan ă globuloas ă, mare, deas ă. Este
rezistent la ger, productiv, nepreten țios față de sol, sensibil la secet ă. Atacat de
rapăn mai ales în anii umezi, intr ă pe rod târziu 5-6 ani dac ă e altoit pe vegetativ.
Este bun polenizator. Fructele sunt mijlocii, uniforme ca m ărime, sferice, pu țin
turtite, cu contur foarte regulat . Culoarea de la verde albicioas ă până la galben-pai
funcție de gradul de maturare. Pulpa are culoare alb ă-verzuie, este foarte fin ă,
fermă și foarte suculent ă, cu un gust dulce-acidulat, foarte pl ăcut, răcoritor, și cu o
aromă plăcută. Capacitatea de transport și păstrare mare 10-12 luni.
Sovari – soi românesc, de vigoare mare, productiv, rezistent la ger și secetă,
pretențios față de sol, rezistent la boli și chiar dăunători. Fruct mijlociu ca m ărime,
verde gălbui acoperit cu ro șu dungat. Fructele sunt de bun ă calitate. Se recolteaz ă
în octombrie și se păstrează 6-8 luni.
Roșioare călugărești – soi românesc, r ăspândit în N-E țării, de vigoare
mare. Fructul este mare, sferic-turtit, regulat, f ără coaste. Epiderma este groas ă,
aspră, de culoare galben-ro șiatică, peste care se suprapun dungi ro șii-cărămizii sau
roșii vișinii și puncte ruginii. Pulpa este ferm ă, albă, uneori cu stria ții roșiatice.
Pomul este foarte rezistent la ger și nepreten țios față de sol.
Calitativ fructul face parte din grupa B și se păstrează 4-6 luni.
28
Poinic – soi de vigoare mare, cu fructul mijlociu, sferic turtit, uneori cu
coaste slabe. Epiderma este groas ă, netedă, de culoare galben ă-verzuie pân ă la
galben-aurie, cu o rumeneal ă portocalie pe partea însorit ă. Sub epiderm ă prezintă
puncte mici cenu șii-ruginii. Pulpa este alb ă-gălbuie, ferm ă și cu arom ă intensă. Se
recoltează în septembrie și se păstrează 6-8 luni.
Domnesc – soi românesc, foarte vechi, întâlnit și în alte țări din Europa.
Pom viguros, cu înflorire târz ie, foarte productiv, longeviv, foarte rezistent la ger,
mediu sensibil la boli și dăunători. Fructul este mare, sferic-turtit. Culoarea de
fond galben ă iar cea de acoperire ro șie-carmin, a șezată în dungi și cu puncte albe.
Pulpa este ferm ă, sensibil ă la manipulare și transport, destul de bun ă, ușor
acidulată, sălcie. Face parte din grupa calitativ ă B.
Fondul genetic românesc, la m ăr, cuprinde peste 200 soiuri tradi ționale
vechi și cca. 30 soiuri noi de mare valoare.
PORTALTOII M ĂRULUI
Mărul reprezint ă specia cu cei mai mul ți portaltoi. Fondul de germoplasm ă
este foarte diversificat iar num ărul portaltoilor într-o dinamic ă permanent ă.
Portaltoii m ărului se pot împ ărți în două mari grupe:
– generativi;
– vegetativi.
Fiecare dintre ace știa prezint ă avantaje sau dezavantaje pentru cultura
mărului.
Portaltoii generativi au ca avantaje : afinitate bun ă cu toate soiurilor
cultivate, rezisten ță sporită la ger, secet ă, longevitate ridicat ă, producții mari etc.,
iar ca dezavantaje : imprim ă soiurilor vigoare mare, intrare târzie pe rod,
heterogenitate genetic ă etc. La început s-a utilizat mărul pădureț ca portaltoi, apoi
mărul franc – soiuri locale adaptate la condi țiile ecologice specifice.
Portaltoii vegetativi au ca avantaje : imprim ă soiurilor vigoare mic ă,
precocitate de rodire , capacitate de produc ție mare, dar și dezavantaje ca: durat ă
de viață mai scurt ă, rezistență mai mică la ger, secet ă, viruși, etc.
În ameliorarea acestor portaltoi un rol deosebit l-au avut urm ătoarele sta țiuni
de cercetare: East Malling din Anglia, unde au fost ob ținuți primii portaltoi din
seria EM I-XV, apoi cei din seria MM ob ținuți la Institutul Jhon Merton din
29
încrucișarea tipurilor EM cu soiul de m ăr Northern Spy, rezistent la p ăduchele
lânos.
Ulterior cercet ări similare au fost întreprinse în Olanda (Wageningen),
Suedia (Alnarp), Fran ța (Angers), Canada, România, S.U.A, Rusia, Germania etc.
Portaltoii m ărului utiliza ți în România
Portaltoi generativi:
P.F. Pătul – imprim ă soiurilor vigoare mare, este recomandat pentru
majoritatea zonelor de cultur ă a mărului pentru soiuri de vigoare mijlocie sau
mare mai ales pentru planta ții pe pant ă. Este rezistent la ger, preten țios la
umiditate, are afinitate bun ă cu toate soiurile pomii intr ă pe rod, în anii 5-7 de la
plantare sunt longevivi și dau produc ții mari.
P.F. Cre țesc – portaltoi de vigoare ma re, recomandat pentru zona
subcarpatic ă meridional ă. Preferă soluri argilo-nisip oase, profunde, reavene
fertile. Are afinitate bun ă cu toate soiurile inclusiv cu cele de vigoare mic ă.
P.F. Viești – portaltoi de vigoare mare și recomandat pentru soiurile de
vigoare mijlocie, mai ales în zona subcarpatic ă din estul țării.
P.F. Bistri ța 50 (Mașanschi) – portaltoi de vigoare mare, recomandat pentru
zonele colinare din Tran silvania, pentru soiuri de vigoare mijlocie și chiar mic ă.
Mai exist ă și alți portaltoi generativi P.F. Trotu șe, P.F. Călugăresc ș.a.
Portaltoi vegetativi utiliza ți în România
M9 – portaltoi de vigoare slab ă, cu înrădăcinare superficial ă și trasantă
necesită spalier. Cere soluri fertile, de preferin ță argilo-nisipoase , bine drenate.
Este sensibil la: secet ă, păduchele lânos și cancerul bacterian. Imprim ă soiurilor
intrare pe rod la 3-4 ani, longevitate mic ă (20 ani). Se înmul țește prin marcotaj
vertical și produce pu țin (7 marcote/tuf ă).
M26 – portaltoi de vigoare mijlocie-mic ă, drajoneaz ă puțin (4-6
marcote/tuf ă) ancorare mijlocie în sol (necesit ă spalier). Este preten țios față de
fertilitatea și umiditatea solului, are rezisten ță mijlocie la secet ă și ger.
Este sensibil la putrezirea coletului de aceea se recomand ă pentru soluri
drenate, f ără exces de umiditate. Soiurile altoite pe el intr ă pe rod la 2-3 ani de la
plantare și produc fructe mari, intens colorate.
30
M7 – portaltoi de vigoare mijlocie, cu ancoraj bun în sol, cu tendin ță de
drajonare, rezistent la ger, asfixia radicular ă și păduchele lânos. Necesit ă soluri
profunde, cu textur ă mijlocie, umede. Are afinitate bun ă cu soiurile de tip
“standard” și mai slab ă cu cele “spur”. Se înmul țește prin marcotaj și butășire.
MM 106 – portaltoi de vigoare mijlocie, mai viguros decât M 7, cu
înrădăcinare bun ă, nu necesit ă susținere. Este rezistent la ger dar sensibil la secet ă.
Cere soluri fertile, profunde , bine aprovizionate cu ap ă dar cu drenaj bun. Având
compatibilitate cu soiurile de vigoare mic ă și pentru cele “spur” este cel mai
indicat pentru planta țiile cu densitate mare din zona de alurilor, pe terenurile fertile
de la baza pantelor și în luncile deschise ale râurilor ferite de curen ții reci. Se
înmulțește prin marcotaj vertical și orizontal și produce 14-16 marcote la tuf ă.
M4 – portaltoi de vigoare mijlocie cu sistemul radicular fibros și trasant,
necesită sistem de sus ținere. Dă rezultate bune pe solurile cu fertilitate medie,
suficient de umede. Este slab rezistent la secet ă dar rezistent la ger. Se folose ște
din ce în ce mai pu țin fiind înlocuit de MM 106. Se înmul țește prin marcotaj
vertical și produce 15-20 marcote/tuf ă.
A2 – portaltoi vi guros, cu înr ădăcinare foarte bun ă, rezistent la ger, d ă
rezultate bune pe terenuri cu fertilitate medie, putând fi folos it în zona dealurilor
mijlocii pe terenuri mai profunde și cu umiditate satisf ăcătoare. Soiurile altoite pe
acest portaltoi intr ă pe rod la 5-6 ani de la plantare și sunt foarte productive. Se
înmulțește prin marcotaj vertical și orizontal și produce 14-15 marcote/tuf ă.
G21 – portaltoi românesc, de vigoare mic ă, bine ancorat în sol. Se înmul țește
prin marcotaj vertical și butășire în uscat, are afinitate foate bun ă cu majoritatea
soiurilor din sortiment.
Voinești 2 – portaltoi românesc, de vigoare mic ă recomandat pentru planta ții
intensive și superintensive. Are afinitate cu toate soiurile de m ăr din sortiment
cărora le imprim ă precocitate și productivitate ridicat ă. Se înmul țește prin
marcotaj vertical și este foarte productiv 230.000 marcote/ha.
Portaltoii m ărului utiliza ți pe plan mondial
În ultimii ani, au fost selec ționați portaltoi cu vigoare mai mic ă decât M 9 și
M26 (seria CG-Novole, CG 10, CG 60, CG 47; ECC). Majoritatea acestor portaltoi
induc însă o productivitate mai mic ă decât M 9.
31
Pentru m ăr sunt deja disponibili și alți portaltoi de vigoare mic ă. O parte
dintre ace știa sunt mai rezisten ți la ger decât M 9 și M 27 ca de exemplu Sel B 9.
(Czynezyc, 1996).
Rezultate bune au dat ser iile de portaltoi MAC (SUA), Jork, DAB și Pillnitz
(Germania), Budagovschi (Rusia), P10 /Ln/9 Pajam (Franța).
În prezent, pe plan mondial se utilizeaz ă pentru m ăr următorii portaltoi:
– Seria M (East Malling): M 9; M 26 și M 27 – cu caracteristicile deja
prezentate;
– Seria MM (Malling Merton): MM 106; MM 111;
– Seria MAC: Mark (Mac 9); Mac 24;
– Seria CG: Novole;CG 10; CG 47; CG 60; ECC.
– Seria P: P 1; P2; P16; P18; P22;
– Seria Budagowski: Bud 9; Bud 490; Bud 491; – Seria Ottawa: Ottawa 3; Ottawa 8;
– Seria Jork: Jork 9;
– Seria Pillnitz: Pi 80; Superter 1, 2, 3.
Clone ale portaltoiului M
9; M 9 EMLA; M 9a; B 20; Pajam 1 (Lancep); Pajam
2 (Cepiland); M 9-337; M 9-338; M 9-339.
Alți portaltoi: Bemali; Robusta 5.
Dintre aceste serii s-au indivi dualizat clone valoroase care imprim ă pomilor
o creștere mai redus ă decât portaltoii mai vechi, au o ancorare în sol mai bun ă
permițând cultura f ără sistem de sus ținere, au o rezisten ță mai mare la ger
facilitând extinderea culturii m ărului în zone cu restric ții pentru al ți portaltoi și
sunt mai rezisten ți la arsura bacterian ă și putregaiul coletului.
De o importan ță deosebită sunt portaltoi liberi de virusuri ( Pajam 1,2,3 ).
PARTICULARIT ĂȚILE DE CRE ȘTERE ȘI FRUCTIFICARE
ALE MĂRULUI
Sistemul radicular
Creșterea sistemului radicular de pinde de portaltoi, soi, însu șirile fizico-
chimice și sistemul de între ținere ale solului precum și de alți factori.
În general, sistemul radicular al m ărului este destul de superficial în
comparație cu alte specii pomicole.
32
Portaltoii generativi și cei vegetativi de vigoare mare (A 2, M 25, M 11)
dezvoltă un sistem radicu lar profund, cu r ădăcini de schelet și semischelet
viguroase și cu marea mas ă a rădăcinilor active situate în stratul de sol cuprins
între 20-60 cm. O parte dintre r ădăcinile principale pot aj unge la adâncimi de 2-4
m, iar unele chiar pân ă 9 m. În aceast ă situație nu se impune montarea sistemului
de susținere. Portaltoii vegetativi de vigoare slab ă M 9, M 27, G 21, Voinești 2 etc.
dezvoltă un sistem radicular mult mai slab cu masa r ădăcinilor active plasate în
stratul de sol de 10-30 cm. În acest caz se impune sus ținerea pomilor cu tutori sau
spalieri, pentru a se evita dezr ădăcinarea lor de vânturi sau sub greutatea fructelor.
Extinderea sistemului radicular este mai mare și mai rapid ă decât a coroanei,
ajungând s ă depășească de 2-3 ori raza proiec ției coroanei la pomii maturi.
Metabolismul r ădăcinilor se declan șează când temperatura în sol dep ășește
0,4oC, devine perceptibil ă la 1,0-1,5oC, satisfăcătoare la 7-9oC și maximă la 18-
23oC când se alungesc cu 3-9 mm. Peste 25oC în sol ritmul de cre ștere încetine ște
și se reia toamna pân ă la înghețarea solului. Con ținutul în oxigen al solului trebuie
să fie mai mare de 6-8%. În cad rul ciclului anul, se observ ă două creșteri mai
intense a r ădăcinilor, unul prim ăvara și altul toamna, o reducere a ritmului de
creștere în timpul verii și o stagnare pe timpul iernii. R ădăcinile la m ăr încep să
crească primăvara înaintea dezmuguritului și își continuă creșterea dup ă căderea
frunzelor.
Forma și dimensiunile coroanei – sunt caracteristice soiului.
Coroanele pot fi sferice sau globuloase (Cre țesc, Pătul, Jonathan), larg
piramidale (Starking delicious), inve rs piramidale (Parmen auriu, Wagener
premiat), pletoase (Granny Smith) sau chiar columnar ă (Wijcik, Walz, Bolero
etc.).
Vigoarea merilor cultivați este foarte variat ă, fiind determnat ă de soi,
portaltoi, factori de mediu, agrotehnica folosit ă etc. Vigoarea foarte diferit ă a
soiurilor existente în cultur ă a permis gruparea lor în mai multe categorii: soiur i
foarte viguroase (Frumos de Boskoop, Gravenstein); viguroase (Voinea, Frumos
de Voinești, Auriu de Bistri ța); vigoare mijlocie (Romus 3, James Griéve, Pionier,
Idared, Golden delicious); submijlocie (Gloria, F ălticeni, Romus 1); slabă
(Starkrimson, Wagener premia t, Golden spur, Delia).
33
Capacitatea de ramificare. Unele soiuri (Jonathan, Kaltherer Böhmer,
Granny Smith) au capacitatea de ramificare mare, altele mijlocie (Golden
Delicious) sau slabă (Wagener premiat, Starkrimson).
Soiurile care ramific ă slab și rodesc pe ramuri scurte formeaz ă coroane rare
și mai înguste, cele care ramific ă puternic și rodesc pe ramuri lungi formeaz ă
coroane mari, dese și largi, de regul ă mai slab luminate.
Specificul fructific ării mărului
Studiul variabilit ății, în cadrul speciei m ăr, arată o diversitate continu ă de
caractere implicate în definirea habitusului și a tipului de fructificare.
Tipul de fructificare este caracteriza t prin volumul zonei productive, prin
amplasarea ramurilor de rod pe lemn mai tân ăr sau mai în vârst ă, precum și prin
evoluția zonei productive în coroan ă.
În bibliografia mai veche soiurile din Ro mânia au fost grupate în patru tipuri
de fructificare.
În urma avans ării cercet ărilor și apariției soiurilor noi, consider ăm că a
apărut și un al cincilea tip de fructificare – cel columnar. Y. Lespinasse (1992)
identifică patru tipuri de fructificare eliminând tipul II și ordonând soiurile astfel:
tipul I – columnar, II – spur, III – standard, IV – plâng ător.
Vom prezenta în continuare cele dou ă variante de tipuri de fructificare.
Tipul I de fructificare – cuprinde soiuri de ti p “spur” (Starkrimson, Golden
spur, Wagener premiat). Aceste soiuri au o vigoare redus ă și capacitate slab ă de
ramificare, de regul ă nu formeaz ă subșarpante și nici ramuri de semischelet.
Fructificarea se realizeaz ă aproape exclusiv pe țepușe, ramurile lungi apar ca
ramuri de prelungire a scheletului și semischeletului. L ăstarii și ramurile anuale
prezintă internoduri mai scurte, frunz ele au mezofilul mai gros și o capacitate mai
mare de sintez ă.
Potențialul productiv al ramurilor de semisc helet este mai mare decât la alte
tipuri, dar apare mai accentuat fenomenul de alternan ță de rodire la pomii maturi
datorită epuizării vetrelor de rod. Produc fructe de calitate.
Tiupl II de fructificare – se întâlne ște la soiurile Parmen auriu, Glochard,
Renet gri de Canada. Aceast ă grupă se caracterizeaz ă printr-o zon ă de fructificare
ceva mai mare și mai dep ărtată de ax și șarpantă, prezintă o dominan ță netă a
axului iar soiurile rodesc pe ramuri de rod scurte care sunt înserate pe ramuri în
34
vârstă de 2-5 ani. Cre șterile au o tendin ță bazitonă când soiurile sunt altoite pe
portaltoi de vigoare mare sau mijlocie. Și aceste soiuri sunt predispuse la
alternanță de rodire.
Tipul III de fructificare – cuprinde majoritatea soiurilor aflate în cultur ă
(Jonathan, Golden delicious, Generos, Prima etc). Soiurile din aceast ă grupă au
pomi de vigoare mijlocie-mare, capacitate mare de ramificare și cu fructificare pe
ramuri lungi (nuielu șe, mlădițe) formeaz ă ușor subșarpante și ramuri de
semischelet. T ăierile de fructificare sunt complexe și necesită o rărire și o
întreținere permanent ă a semischeletului. Axul este puternic iar coroana are forma
de trunchi de con.
Fig. 1. – Tipuri de fructificare la m ăr
(După Y. Lesspinasse, 1992, citat de V. Cociu, 1999)
Tipul IV de fructificare – este specific unui num ăr redus de soiuri cum ar fi:
Frumusețea Romei, Granny Smith, Florina și se caracterizeaz ă prin:
– fructificare pe ramuri lungi (ml ădițe și nuielușe) care se arcuiesc sub
greutatea fructelor c ăpătând un aspect pletos (plâng ător);
– coroana este deas ă, semischeletul se degarnise ște, iar zona productiv ă se
depărtează de ramurile de schelet;
– se manifest ă destul de puternic fenome nul de acrotonie, pomii c ăpătând o
formă cilindrică.
Tipul columnar – este întâlnit la pu ține soiuri Wijcik, Wolz, Bolero, Trajan,
Tuscau, Telanou etc. și se caracterizeaz ă prin:
– fructific ă pe țepușe situate pe lemn cu vâ rsta de peste doi ani;
– capacitate de ramificare foarte redus ă și implicit un volum redus de
coroană productiv ă;
– creșterile vegetative anuale sunt re duse, internodiile sunt scurte, iar
ramurile anuale mai groase decât la soirile standard sau spur. Alternan ța de rodire
35
apare relativ repede. Pomologia francez ă, prin Lespinasse (1992) descrie patru
ideotipuri arhitecturale (fig. 2.1): Dup ă V. Cociu și colab. 1999.
– ideotipul 1 – columnar – se caracterizeaz ă printr-un ax garnisit, cu ramuri
scurte, dispuse pe toat ă lungimea trunchiului; necesit ă intervenții sumare, îns ă are
tendința genetic ă spre alternan ță de rodire. Aceast ă caracteristic ă se transmite
simplu fiind dominat ă de o alel ă dominant ă. A fost identificat ă ca mutant ă a
soiului Mc Intosh, de c ătre O. Lapins și R. Watkins în anul 1973. Obiectivele
principale ale amelior ării acestui tip au în vedere înl ăturarea alternan ței și sporirea
rezistenței la boli. Soiuri: Wijcik, Wolz, Bolero, Trajan, etc.
– ideotipul 2 este tipul “spur ” – caracterizat prin formare de ramuri scurte
țepușe sau “spur”, repartizate pe toat ă lungimea șarpantei; modul de cre ștere al
pomului este de tip baziton, portul este dresat. Pomul reprezint ă o tendin ță
naturală de alternan ță de rodire. Soiuri: Starkr imson, Golden spus, Wagener
premiat.
– ideotipul 3 – “standard” este reprezantat de cele mai multe soiuri aflate în
cultură (Golden delicious, Jonathan, Genero s, Prima etc.). Ramificarea de tip
mezoton este dispus ă în jurul axului principal; fructificarea se face pe lemn de 2-4
ani.
– ideotipul 4 – se caracterizeaz ă printr-o slab ă dominant ă a axului ceea ce
favorizeaz ă dezvoltarea ramurilor fructifere laterale; fructificarea are loc pe
mlădițe, iar pomul nu este predispus la alternan ță de rodire.
Cele patru ideotipuri referitoare la arhitectonica pomului, acoper ă întreaga
gamă de soiuri cunoscute în ceea ce prive ște epoca de maturare, forma, m ărimea,
culoarea și alte caracteristici ale fructului.
Vârsta intr ării pe rod (precocitatea) este influen țată de mai mul ți factori,
unii fundamentali (soi, portaltoi) al ții tehnologici (t ăieri, fertilizatori, irig ări, etc.).
În planta țiile superintensive, altoite pe portaltoi de vigoare slab ă, pomii
plantați cu început de coroan ă dau primele fructe chiar în anul plant ării.
În anii II și III de la plantare aceste soiuri dau produc ții economice și
constante.
Din acest punct de vedere, m ărul a devenit una din cele mai precoce specii
concurând cu piersicul și caisul.
Referitor la soiurile semiprecoce și tardive acestea intr ă pe rod cu 1-2 ani
respectiv 3-4 ani mai târziu, iar produc ții economice și constante produc la 3-5
ani.
36
Tabelul 4.
Precocitatea soiurilor de m ăr
Vârsta intr ării pe rod
Categoria
soiurilor Exemple de soiuri Portaltoi
viguroși Portaltoi
semiviguro și
și slabi
Foarte precoce și
precoce Romus 1, 2; Pioner, Florina, Wellspur,
Starkrimson, Wagener, Goldenspur 3-5 ani 1-2 ani
Semiprecoce Romus 3, Voinea, Generos Liberty, Priscilla,
Prima, Frumos de Voine ști; 6-7 ani 3-4 ani
Tardive Mc Free, Dayton, Domnesc, P ătul, Mc Intosh. 7-9 5-6 ani
Bibliografia mai veche preciza c ă mărul este o specie cu pronun țată rodire
alternativ ă. Afirmația este adev ărată dacă se are în vedere soiurile mai vechi
precum și o tehnologie dep ășită.
În prezent, dintr-un studiu pe 20 soiuri și 30 hibrizi, cele mai importante
pentru pomicultura României s-a ajuns la concluzia c ă 2/3 dintre acestea au un
indice de alternan ță mic (I.A.< 20) și 1/3 sunt practic f ără alternanță de rodire
(I.A=0-5), (IA = A-B/ A+B x 100 ).
Productivitatea și calitatea fructelor reprezintă caracteristici de soi și
portaltoi fiind influen țată de factorii ecologici și tehnologici.
Sunt considerate soiuri productive: Frumos de Voine ști, Golden delicious,
Jonathan, Starkrimson, Florina, Pionier, Ro mus 2, Delia, Idared, Gloria, etc. Ceva
mai slab productive sunt: Romu s 3, Close, Auriu de Bistri ța, Voinea, etc.
Calitatea fructelor este influen țată radical de soi. Studiile au demonstrat c ă
și portaltoiul poate influen ța calitatea fructelor. Astfel portaltoii de vigoare mic ă
(M9, M 26) imprimă fructelor demensiuni mai mari, cu maturare mai timpurie și
capacitate de p ăstrare mai mic ă. Portaltoii mai viguro și conduc la fructe mai mici,
cu o colora ție mai bun ă și o capacitate de p ăstrare mai bun ă.
Dintre ramurile de rod, nuielu șele asigur ă fructe de calitate mai bun ă.
Ramurile viguroase, puternice, situate pe suport solid, asigur ă fructe de calitate
superioară.
Durata de via ță a pomilor este influen țată de portaltoi, soi, factorii ecologici
și tehnologia de cultur ă. Soiurile viguroase altoite pe portaltoi viguro și trăiesc 50-
37
60 ani și dau produc ții economice 30-40 ani. Cele de vigoare mijlocie altoite pe
portaltoi mijlocii tr ăiesc 40-50 ani și dau produc ții economice 20-30 ani, iar
soiurile de vigoare mic ă altoite pe portalto i de vigoare slab ă trăiesc 15-20 ani și
dau produc ții economice 10-15 ani.
Ciclul anual al m ărului Mărul este o specie cu re pausul relativ lung cu
înflorire târzie, dup ă speciile drupaceae și după păr. Există o variabilitate mare,
între primele soiuri care înfloresc (R omus 1, Romus 3, Saratom, Clar alb) și
ultimele (Generos, Verzi șoare, Lene ș, etc.), înregistrându-se un interval de cca.
20-22 zile, cele din a doua grup ă scapă de efectul brumelor și înghețurilor târzii.
Particularizând, afirm ăm că mărul cultivat în sudul și vestul țării începe s ă
înfloreasc ă în a doua jum ătate a lunii aprilie, iar în celelalte zone colinare sau
înalte înflorirea are loc în prima și a doua decad ă a lunii mai.
Polenizarea Soiurile de m ăr sunt în general, autoincompatibile (autosterile)
la polenizare. Autosterilitatea este de tip gametofit, particularitate ce determin ă
oprirea cre șterii tuburilor polenice în treimea superioar ă a stilului.
Autopolenizarea are loc, totu și, într-o foarte mic ă măsură, fără asigurarea unor
producții de fructe și nici măcar obținerea unei genera ții mendeliene pentru studii
genetice.
Interfertilitatea este general ă, soiurile polenizându- se reciproc. Exist ă și
excepții, în care câteva perechi de soiuri intersterile și care trebuie evitate la
înființarea planta țiilor comerciale (Starkind delicious cu Clar alb, P ătul cu Parmen
auriu, Gravenstein cu Cre țesc etc.).
Ereditatea caracterelor. Mărul este o specie cu un caracter heterozigot
foarte pronun țat și cu fecundare aproape în exclusivitate alogam ă. Acest fapt
determină ca transmiterea în descenden ță a caracterelor s ă fie haotic ă, aleatorie.
Puritatea unui caracter în descenden ță este aproape imposibil de reg ăsit.
Cazurile de control monogamic sau oligogenic ale unor caractere, recent
descoperite includ: gena Vf (Malus floribunda 821) care controleaz ă și transmite
rezistența la rapăn în raport de segregare de apr oximativ 1/1 (sensibil/rezistent)
sau gena m.a. care controleaz ă aciditatea fructelor, în stare homozigot ă, aceasta
conferind fructelor gustul dulce.
Căderea fiziologic ă a fructelor are loc în dou ă etape: prima la 10-12 zile de
la polenizare și a doua în luna iunie când fruct ele au diametrul de 8-12 mm.
Intensitatea de c ădere este influen țată de mai mul ți factori (ecologici și
tehnologici) și poate influen ța producția.
38
În cazul unei tehnologii improprii sau a unui accident climatic c ăderea
fructelor este masiv ă influențând negativ produc ția. În condi ții bune pomii re țin
un număr mai mare de fructe decât cele necesare unei produc ții normale,
necesitând în aceast ă situație rărirea fructelor , pentru a se ob ține o produc ție
calitativ superioar ă.
Căderea prematur ă – este un fenomen negativ și are loc de la intrarea
fructelor în pârg ă până la recoltare. Acest fenomen are cauze diferite: seceta,
excesul de ap ă, atacul unor boli sau d ăunători, temperaturile sc ăzute survenite
brusc, determinismul genetic etc.
Pentru a preveni c ăderea prematur ă este necesar ă o zonare corect ă a
soiurilor, evitându-se zonele cu risc mare, protec ție fitosanitar ă corectă și
efectuarea unor tratamente cu substan țe specifice – auxine (AIA, IBA, ANA –
2000 ppm) cu cca. o lun ă înainte de recoltat.
CERINȚELE MĂRULUI FA ȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI
Cerințele față de lumin ă Față de acest factor, specia m ăr are preten ții
moderate, cu excep ția zonelor premontane unde devi ne ceva mai exigent. Datorit ă
poziției geografice a țării noastre (43o3' și 48o15' latitudine nordic ă) se întrunesc
condiții normale din punct de vedere al ilumin ării. Cu toate acestea, o bun ă
iluminare a coroanelor realizat ă prin alegerea formei optime, corelarea distan țelor
de plantare cu habitusul pomului, amplasarea în teren a parcelelor și a rândurilor,
conduce la ob ținerea unor fructe de calitate superioar ă, cu un surplu s de substan țe
biochimice și o colorare mai intens ă.
Cerințele mai mari fa ță de lumin ă ale mărului se înregistrez ă la înflorit și în
ultimile 3-4 s ăptămâni înainte de recoltare.
În condiții de lumin ă insuficient ă pomii sunt mai sensib ili la atacul unor boli
și dăunători, mai pu țin rezisten ți la iernare, se degarnises c iar fructele au o calitate
inferioară.
Indicele foliar al m ărului este cuprins între 2,2 și 6,1 și este considerat foarte
mic, comparativ cu alte specii, în special cereale.
Sistemul de planta ție influen țează și conversia luminii solare astfel:
– în planta țiile extensive de m ăr coeficientul de conversie a radia ției solare
fotosintetic active este de 1,26-1,31%, iar produc ția de 17,6-18,5 t/ha:
39
– în planta țiile intensive coeficientul radia ției solare (k) este sub mediu 1,64-
1,90% iar produc ția fiind de 23,7-30 t/ha;
– în planta țiile superintensive, k=2,082% ceea ce corespunde unei valori
medii precum și unei recolte de 36,3-37,5 t/ha (V.I. Babuc 1992).
O bună iluminare corespunde formelor de coroan ă zvelte cordon, fus etc. și
celor aplatizate. Formele de conducere și celelalte elemente tehnologice trebuie s ă
asigure un nivel de interceptare și distribuire a luminii egal cu necesarul fiziologic
al plantei (cca. 700 Kmol m2s-1) și nu mai mare. Acesta este punctul de satura ție al
speciei m ăr care se coreleaz ă cu cel de compensare.
Excesele de lumin ă la aceast ă apecie, pe lâng ă faptul că sunt inutile, pot
avea chiar efecte negativ e, inducând în condi ții de deficit hidric închiderea
stomatelor și reducerea schimbului de gaze iar în caz de exces hidric intensificarea
transpirației.
Experiențele proprii ne-au demonstrat c ă tăierile “în verde” influen țează
pozitiv receptarea luminii și implicit calitatea fructelor.
Cerințele față de căldură – mărul are preten ții moderate, fa ță de
temperatur ă, dând rezultate bune în zone în care temperatura medie anual ă este
cuprinsă între 8 și 9,5oC, dar poate cre ște și fructifica satisf ăcător și în regiuni cu
temperaturi medii de 7,5-7,9oC.
Cerințele față de temperatur ă diferă de la soi la soi. Soiurile din grupa
Starking delicious au exigen țe mai mari fa ță de căldură, în timp ce soiurile
Frumos de Boskoop, Kaltherer Bohmer, James Grieve, P ătul, Crețesc, Mc Intash
etc. sunt mai pu țin pretențioase.
Pragul biologic al m ărului este de 8oC, iar cel pentru deschiderea în mas ă al
florilor este de 11oC.
Temperatura optim ă de germinare a polenului este de 21-27oC iar cea
minimă de 10oC. Soiurile mai preten țioase la temperatur ă au nevoie pentru
înflorire de 15-17oC temperatur ă medie zilnic ă fapt cu o importan ță deosebit ă
asupra zon ării acestor soiuri. În zonele în care aceste temperaturi nu se realizeaz ă,
producțiile sunt mai mici atât calita tiv cât mai ales cantitativ.
Media temperaturilor din timpul perioadei de vegeta ție a mărului terbuie s ă
fie cuprins ă între 12 și 19oC. Soiurile de var ă au nevoie de o temperatur ă medie de
cca. 12oC iar cele de toamn ă și iarnă de peste 15oC. Unele soiuri (ex. Granny
40
Smith, R ădășeni) au nevoie de o sum ă a temperaturilor mai mare pentru a- și
matura fructele.
Mărul este o specie foarte rezistent ă la ger, partea epigee suportând în
perioada de repaus –33oC … -35oC iar cea hipogee –7oC … -12oC.
Rezistența la înghe țurile târzii de prim ăvară depinde de stadiul fenologic: la
dezmugurire –5oC până la –6oC; la buton floral –3,9oC; la apari ția petalelor
–3,3oC; în plin ă floare –2,2oC și imediat dup ă legarea fructelor –1,7oC.
Necesarul de frig al m ărului (temperaturi pozitive joase 1÷7oC) se situeaz ă
între 400 ore (Winter Bonana, Anna, Primicia) și 1500 ore (Northern Spy,
Frumusețea Romei). Majoritatea soiurilor se încadreaz ă în necesarul de 800-1000
ore.
Acest necesar de frig are importan ță în a activa unii bios timulatori care au
rolul de a scoate mugurii din stadiul de repaus.
În situația că nu se realizeaz ă necesarul de frig se decaleaz ă pornirea în
vegetație a pomilor, înflorirea este e șalonată și anormal ă, florile prezint ă
malforma ții, legarea este slab ă etc.
Necesarul de frig constituie un factor restrictiv în cultura m ărului mai ales
pentru zonele calde ale globului. Dac ă ne referim la România preciz ăm că soiurile
cu o nevoie mare de frig nu sunt recomandate pentru cultura în B ărăgan sau
Dobrogea.
La nivel mondial au fost create soiuri cu preten ții mici față de necesarul de
frig (Primicia, Galicia, Centen aria, Adina, Marquesa etc.) f ăcând, astfel, posibil ă
cultivarea m ărului în zone mai calde (Africa de sud, Australia, Brazilia, Chile
etc.).
O importan ță deosebit ă pentru colorarea fructelor o are diferen ța de
temperatur ă de la zi la noapte din timpul matur ării fructelor. Optim ar fi ca acest
contrast s ă fie de 8-12oC mai ales pentru soiu rile care se coloreaz ă mai greu
(Generos, Jonagold, R ădășeni etc.).
Temperaturile mai ridicate din timpul matur ării fructelor ce urmeaz ă după
perioade mai reci și umede conduc la apari ți unor deranjamente fiziologice cum ar
fi: sticlozotatea, brunificarea intern ă, arsuri etc.).
Cerințele față de apă – Mărul este o specie cu preten ții ridicate atât fa ță de
umiditatea din sol cât și față de cea atmosferic ă. Rezultatele foarte bune în cultura
mărului se ob țin în zonele unde precipita țiile depășesc 650-700 mm bine
41
distribuite în cadrul perioadei de vegeta ție. În condi ții de irigare m ărul se
comportă bine și în zona de step ă cu precipita ții chiar sub 500 mm.
Coeficientul de transpira ție (cantitatea de ap ă necesară pentru 1 kg
substanță uscată) al mărului este de 170-300 kg fiind influen țat de umiditatea
relativă, lumină, temperatur ă și vânt.
Perioadele de secet ă cât și excesul de ap ă din sol, sunt greu suportate de
măr, portaltoii franc și cei de vigoare mare comportându-se cel mai bine în aceste
cazuri comparativ cu cei de vigoare slab ă.
Umiditatea optim ă a soiului pentru specia m ăr este de 70-75% din
capacitatea de câmp, iar cea relativ ă aerului de 70-80%. So iurile din grupa Red
Delicious necesitând valori mai sc ăzute pentru umiditatea relativ ă (65-70%).
Soiurile au o comportare diferit ă față de necesarul de ap ă existând soiuri cu
cerințe mai mari (P ătul, Crețesc, Frumos de Borkoop, Renet de Canada, Bohmer
Kaltherer, R ădășeni) sau mai mici (Golden, St arkrimson, Jonathan) care pot
suporta chiar perioade mici de secet ă.
Excesul de ap ă este greu de suportat de c ătre măr și nu trebuie s ă depășească
10-14 zile în perioada de repaus relativ și 4-5 zile în timpul perioadei de vegeta ție.
De asemenea, umiditatea atmosferic ă ridicată favorizeaz ă atacul unor boli foarte
periculoase (rap ăn), micșorează fotosinteza, prelunge ște perioada de vegeta ție
împiedicând maturarea lemnului și fructelor etc.
Soiurile de var ă au nevoie de mai pu țină apă decât cele de toamn ă și iarnă.
Perioadele critice pentru ap ă: creșterea intens ă a lăstarilor și creșterea
intensă a fructelor.
Nivelul apei freatice trebuie s ă se situeze la 1,2-1,5 m în cazul soiurilor
altoite pe portaltoi de vigoare slab ă și de 2,5-3,0 m în cazul portaltoilor viguro și
cu înrădăcinare profund ă.
Cerințele față de sol. Cultura m ărului reușește pe o gam ă largă de soluri,
atât ca textur ă (luto-argiloase, lutoase, luto-nisipoase), cât și ca tip de sol
(podzoluri, soluri de p ădure, cernoziomuri, aluv iuni, negre de fânea ță), datorită în
special multitudinii și diversității portaltoilor.
Soiurile de m ăr altoite pe portaltoi vegetativi cer soluri fertile și profunde,
iar în cazul portaltoilor franc pot fi folosite și soluri mai s ărace, dar bine drenate.
Un fenomen important, care influen țează reușita culturii m ărului este cel de
“oboseala biologic ă a solului” mai ales în planta țiile intensive și superintensive.
42
În cazul plant ării mărului dup ă el însuși se recomand ă luarea tuturor
măsurilor pentru a evita efectul acestui fenomen vegetativ.
Tabelul 5.
Parametrii chimici și fizici optimi ai solurilor pentru
cultura m ărului (după Davidescu, 1992)
Simbol Parametrii chimici și fizici
PH Reacția solului 5,5-7
V Gradul de satura ție în baze % >60
T Capacitatea total ă de schimb cationic (me/100g) 15-20
S Salinitatea (ppm) <200
Na Conținutul în Na schimbabil (% din total) <5
H Conținutul în humus (%) 2-3
Na/ha Rezerva de humus(t/ha) 120-180
Nt Conținutul în N total (%) 0,25
C/N Raportul C/N 10-15
In Indicele de N 3-4
N. as Azot asimilabil (ppm) 50
P Fosfor poten țial asimilabil (ppm Al) 60-80
K Potasiu poten țial asimilabil (ppm Al) 200-300
Ca Conținutul în calciu (%-CaCO 3) 3
Ca a Conținutul în calciu activ (%) 8
B Bor (H 2O-ppm) 0,8-1
Zn Zn (EDTA-ppm) 0,7-1,2
Fe Fe (FeNH 4-ppm) 2
As Adâncimea profilului de sol (cm) 100
Ve Volumul edafic util (%) 90
Ss Scheletul solului (%) 5-10
Tx Textura (% argil ă) 20-30
Tx Textura (% praf) 15-20
Da Densitatea aparent ă 1,5-1,4
Pt Porozitatea total ă 40-60
Pa Porozitatea de aera ție (% din volum) 16-30
Pm Permeabilitatea (mm/h) 2-3
Cau Capacitatea de ap ă utilă (m3/ha) 2500
RH Regimul hidric Percolativ
Nu sunt recomandate pentru cultura m ărului solurile compacte, slab aerate,
cu exces de umiditate.
43
Alți factori ecologici deosebi ți de importan ți în cultura m ărului sunt: aerul,
expoziția terenului, relieful altitudinea și latitudinea. Toate acestea au influen țe
majore asupra metabolismului, produc ției și calității fructelor (G. Gr ădinariu și
colab., 1998).
Expoziția terenului preferată de măr este cea sudic ă, sud-estic ă sau sud-
vestică pentru zonele colinare și înalte și cea vestic ă, nord-vestic ă și chiar nordic ă
pentru zonele de step ă. Pe pante m ărul se planteaz ă în treimea inferioar ă sau
medie.
2.3. PARTICULARIT ĂȚI TEHNOLOGICE
Specificul producerii materialului s ăditor
Producerea portaltoilor la m ăr este relativ u șoară, fiind specia care
beneficiaz ă de cea mai larg ă gamă de portaltoi. Portaltoii folosi ți au fost descri și
în subcapitolul 2.2.
Pentru ob ținerea de pomi cu vigoare mijlocie și mare, m ărul se altoie ște pe
portaltoi franc sau vegetativ de vigoare ma re care dau rezultate bune pe terenurile
în pantă, slab fertile.
Înmulțirea portaltoilor franc se face prin s ămânță în școlile de puie ți
obținându-se o produc ție de peste 250.000 buc/ha.
Înmulțirea portaltoilor vegetativi se poate face prin marcotaj vertical (M 26,
M9) sau orizontal (MM 106, M 25, A2). Se obțin cca. 80.000 marcote/ha.
Portaltoii vegetativi se pot ob ține și prin but ășire în uscat sau verde cu
randamente cuprinse între 60 și 70%.
Micropropagarea “în vitr o” se face relativ bi ne la portaltoiul MM 106 mai
slab la M 26 și greoi la M 9. La noi în țară această metodă se utilizeaz ă numai pentru
a produce portaltoi liberi de boli virotice, necesari pentru înfiin țarea planta țiilor
mamă.
În câmpul I al școlii de pomi, m ărul crește încet, încât în unii ani puie ții
portaltoi nu ajung la grosimea necesar ă pentru altoire. În aceste cazuri trebuie s ă ii
se administreze îngr ășăminte suplimentare cu azot.
44
Creșterea soiurilor de m ăr în pepinier ă este în general uniform ă cu excep ția
unor soiuri ca Golden spur, Mutsu, Red Melba, Starkrimson care prezint ă un
material neuniform. În ălțimea pomilor în câmpul II dep ășește de obicei 1,5 m cu
exepția unor soiuri spur care ating în ălțimi doar de 75-85 cm.
Majoritatea soiurilor dau l ăstari anticipa ți pe toată lungimea vergii, fapt ce
ușurează formarea coroanei înc ă din câmpul II. Soiurile Mutsu, Red Melba,
Starkrimson dau l ăstari anticipa ți puțini iar soiurile Idared și Wagener dau l ăstari
anticipați scurți.
Specificul înfiin țării și întreținerii planta țiilor
Mărul va fi plantat numai în sistem intens iv (500-1250 pomi/ha) sau superintensiv
(peste 1250 pomi/ha) și rar, în cazuri speciale, în sistem extensiv (300-400 pomi/ha), pe
aliniamente, pe terenuri accidentate din zonele înalte când se utilizeaz ă soiuri și portaltoi
foarte viguro și.
Pentru planta țiile superintensive se preteaz ă soiurile de vigoare slab ă-tip spur
(Golden spur, Wagener premiat, Starkrimson) tipul columnar (Wijcik, Wolz, Bolero etc.)
și cele submijlocii și mijlocii, altoite pe portaltoi de vigoare foarte slab ă. Pomii se conduc
sub formă de fus sub țire, cordon vertical, tuf ă ameliorat ă, solen etc. Distan țe de plantare:
3-4 m între rânduri și 1-1,5 m între plante pe rând. Se planteaz ă pe terenuri fertile, plane.
Pentru planta țiile intensive se pot folosi majoritatea soiurilor aflate în cultur ă în
special cele din tipurile de fructificare II, III și chiar IV altoite pe portaltoi de vigoare
mijlocie. Pomii se conduc sub forme aplatizate, piramidale cu volum redus sau alte forme
mai noi: tatura, tesa, etc. Planta țiile se pot amplasa pe terenuri cu panta mic ă (<15%).
Distanțele de plantare: 4 x 3m sau 4 x 2m.
Pentru planta țiile extensive distan țele de plantare sunt de minim 5 x 4m.
Pe terenurile cu pant ă mare, se pot înfiin ța plantații cu alei de trafic tehnologic
(S.C.P.P. F ălticeni ș.a.) evitând astfel manipul ările mari de sol foarte costisitoare și
neproductive.
În vederea plant ării terenul se va preg ăti prin: desfundat sau scarificat, fertilizarea
de bază (40-60 t gunoi de grajd + îngr ășăminte chimice pe baz ă de fosofr și potasiu),
dezinfecția terenului și organizarea interioar ă. Urmeaz ă săpatul gropilor și plantarea
propriu-zis ă. Pentru reu șita culturii este bine s ă se urmărească toți parametrii inclu și în
tabelul 5.
Plantarea pomilor este bine s ă se facă toamna. Prim ăvara se va planta numai pe
terenurile reci și grele sau în zonele în care în urma înghe țului survine toamna, foarte
repede.
45
Întrucât soiurile de m ăr sunt în marea lor majoritate autosterile în parcel ă se
plantează alternativ 2-4 soiuri autofertile (tabelul 6.) alternând câte 6-8 rânduri din
soiul de baz ă cu un rând din soiul polenizator.
Alegerea formei de coroan ă s e f a c e f u n c ție de particularit ățile soiurilor
folosite la plantare (vigoare, capacitate de ramificare), a portaltoiului (vigoare,
înrădăcinare), a preten țiilor față de lumin ă și a fertilității soiului.
În toată perioada de formare a coroanelor, trebuie s ă predomine opera țiile de
modificare și dirijare a pozi țiilor ramurilor de schelet și semischelet, t ăierile
reducându-se la minimum. Indiferent de forma de coroan ă aleasă operațiile în
verde trebuie s ă predomine fa ță de cele efectuate în perioada de repaus.
Tabelul 6
Polenizatorii principalelor soiuri de m ăr
(după N. Braniște)
Soiul de polenizat Principalele soiuri polenizatoare
Ancuța, Ardelean, Aromat de var ă Jonathan, Golden delicious, Starkrimson
Delicios de Voine ști Jonathan, Idared, Starkrimson
Delia Jonathan, Golden delicious
Florina Jonathan, Idared, Prima, Pionier
Fălticeni Starkrimson, Golden spur
Frumos de Voine ști Jonathan, Idared, Prima
Generos Prima, Pionier, Romus 3, Jonathan
Golden delicious Florina, Granny Smith, Idared, Jonathan
Gloria Jonathan, Idared, Golden delicious
Granny Smith Florina, Golden delicious, Idared
Idared Golden delicious, Granny Smith, James Griéve, Jonathan
Jonathan Golden delicious, Idared, Wagener
James Griéve Idared, Frumos de Voine ști
Mutsu Red delicious, Granny Smith, Prima
Pionier Idared, Florina, Generos, Romus 3
Romus 1, 2, 3 Prima, Pionier, Jonathan, Stark Earliest
Starkrimson Florina, Golden delicious, Granny Smith, Idared, Jonathan
Wagener premiat Starkrimson, Jonathan, Golden delicious
46
Tăierile de fructificare
Tăierea de fructificare va fi diferen țiată în funcție de particularit ățile soiului,
vârsta și starea fiziologic ă a pomilor, înc ărcătura pomilor cu muguri de rod și este
obligatoriu de a se efectua anual.
Prin tăierile efectuate se urm ăresc mai multe aspecte: men ținerea coroanelor
în volumul proiectat, r ărirea coroanelor pentru a favoriza o iluminare
corespunz ătoare în toat ă coroana, normarea înc ărcăturii de rod și eliminarea
ramurilor rupte, bolnave, lacome, concurente etc.
La începutul perioadei de rodire , în condi ții favorabile de agrotehnic ă,
pomii diferen țiază un num ăr mai mic de muguri de rod, iar cre șterile sunt
viguroase. În aceast ă perioadă tăierile se vor limita la suprimarea ramurilor de
prisos, evitându-se scurt ările care provoac ă ramificarea, conducând la îndesirea
coroanei. Cre șterile anuale vor fi dirijate prin înclin ări și arcuiri în vederea
garnisiri lor cu muguri de rod.
În perioada de maxim ă producție pe măsură ce creșterile vegetative devin
din ce în ce mai slabe și încărcătura de rod este mare, intensitatea t ăierilor cre ște,
predominând scurtarea elemente lor de schelet, semischelet și de rod. Prin aceste
tăieri se stimuleaz ă apariția de noi ramuri, se restabile ște echilibrul între cre ștere și
rodire.
Tăierea de fructificare va fi diferen țiată în funcție de încărcătura pomilor cu
mugurii de rod. Când ace știa sunt în exces, semischeletul se scurteaz ă mai intens,
volumul coroanei poate fi redus mult. Dac ă în anii fără fructe pomii se taie intens,
ei vor forma l ăstari viguro și, care diferen țiază puțin mugurii de rod. Pentru
obținerea unor produc ții mari și de calitate se consider ă că pomii afla ți în plină
producție trebuie s ă formeze l ăstari cu lungimea de 30-40cm, la fiecare fruct s ă
revină 30-50 frunze, iar ramurile de semischelet s ă fie tinere (în vârst ă de 2-4 ani).
Tăierile de fructificare la soiurile standard se efectueaz ă ținând seama de
următoarele aspecte:
– se apreciaz ă starea fiziologic ă a pomilor (lungimea cre șterilor, înc ărcătura
de rod, starea fitosanitar ă);
– ramurile de semischelet se trateaz ă diferențiat la nivelul coroanei.
Din partea superioar ă a coroanei se elimin ă ramurile de semischelet
viguroase cu unghiuri de ramificare mai mici de 30o, care favorizeaz ă creșterea,
fiind reținute numai ramurile de vigoare mic ă și mijlocie. În partea bazal ă a
coroanei se elimin ă ramurile de semischelet de vigoare mic ă și se păstrează cele
47
cu vigoare mare, oblice cu unghiuri de 30-40o. Ramurile de semischelet r ămase în
coroană vor fi scurtate corespunz ător;
– creșterile anuale de prelungire, viguroa se (50-60 cm) se reduc cu 1/3 din
lungime, iar în cazul când pomii sunt supraînc ărcați cu rod și creșterile anuale de
prelungire sunt slabe (20- 25 cm), acestea se scurteaz ă cu 2/3 din lungime.
Ramurile anuale de prisos se suprim ă la inel;
– ramurile de rod de pe semischelet se trateaz ă diferențiat în func ție de tipul
acestora și anume: în anii cu înc ărcătura excesiv ă de muguri de rod nuielu șele și
smicele se r ăresc la 10-15 cm; ml ădițele cu puțini muguri de rod se r ăresc, iar cele
cu mai mul ți muguri de rod se scurteaz ă la 2-3 cm. Vetrele de rod se simplific ă,
eliminând por țiunile cu coturi și păstrând 1-2 ramuri de rod;
– se suprim ă ramurile concurente, cele cu pozi ție epitonă, hipotonă și o parte
din cele laterale. Ramurile laterale care se re țin în vederea transform ării lor în
ramuri de semischelet trebuie s ă fie distan țate la 30-50 cm;
– ramurile “lacome”, care apar în perioada de maxim ă rodire, ca urmare a
unor tăieri greșite sau datorate form ării arcadelor de rodire (arcuirea ramurilor de
semischelet) sunt tratate în func ție de pozi ția lor; cele care au o pozi ție exterioar ă
și dispun de spa țiu suficient se scurteaz ă pentru ramificare, restul se suprim ă de la
inel.
Întreținerea solului
Sistemul de între ținere a solului influen țează regimul hidric din sol,
porozitatea stratului superior al solului, dezvoltarea microorganismelor din sol etc.
și prin aceasta are un efect direct asupra dezvolt ării pomilor, produc ției și calității
acesteia (G. Gr ădinariu, 1994).
Cel mai ridicat și eficient sistem de între ținere a solului în planta țiile
intensive și superintensive, din zonele cu precipita ții abundente, este înierbarea
intervalelor dintre rânduri, combinat ă cu lucrarea pe rândul de pomi. În cazul
înierbării intervalelor se aplic ă 4-6 cosiri, ia r iarba rezultat ă se lasă ca mulci.
Se mai folose ște ogorul lucrat întrerupt pe terenurile f ără pericol de
eroziune, sistem în care mobiliz area solului se face prin lucr ări superficiale pân ă
în luna august, dup ă care se las ă să se înierbeze intervalele.
În livezile clasice situate pe pa nte nemecanizabile solul se lucreaz ă în copcă
la 20-25 cm adâncime toamna, iar în perioada de vegeta ție se aplic ă 2-3 prașile.
48
Erbicidarea pe răndurile de pomi este o solu ție de perspectiv ă. Se
erbicideaz ă o fâșie lată de 1-2 m, func ție de vârsta pomilor și lățimea gardului
fructifer, fâ șie care se lucreaz ă greu mecanizat.
Pentru planta țiile superintensive se poate folosi și sistemul de mulcire a
solului fie cu materiale organice (iarb ă, paie, rumegu ș neutru etc.) sau sintetice
(folii, țesături etc.).
Pentru majoritatea zonelor de cultur ă a mărului din țara noastr ă se
recomand ă folosirea benzilor înierbate în alternan ță cu ogorul lucrat, chiar dac ă
cele mai moderne tehnologii din țări cu pomicultur ă avansată recomand ă covorul
înierbat pe întreaga suprafa ță pentru ob ținerea fructelor de calitate superioar ă.
Ogorul lucrat, pe lângă avantajele cunoscute, prezint ă multe dezavantaje
atât tehnologice, cât și bio-pedologice și fizico-mecanice. Aceast ă metodă se
recomand ă în zonele aride, neirigate etc.
Fertilizarea planta țiilor de m ăr
Fertilizarea în planta țiile de m ăr presupune și o analiz ă a factorilor care
condiționează absorbția elementelor minerale de c ătre rădăcini.
În prezent, exist ă o serie de elemente care permit conceperea mai ra țională a
tehnicii de fertilizare, luând în considerar e variabilele pe care tehnicile de cultur ă
și irigația le introduc în actualele sisteme culturale
În plantațiile tinere de m ăr (2-3 ani) dozele de îngr ășăminte ce se aplic ă
trebuie să fie moderate sau chiar pot lipsi, dac ă fertilizarea de baz ă s-a efectuat
corect și solul este bine aproviziona t cu elemente nutritive. Dac ă acești parametri
nu sunt îndeplini ți, atunci se va fertiliza an ual cu circa 80 kg N, 60 kg P 2O5 și 40
kg K 2O s.a/ha. Odat ă la 2-3 ani se va administ ra 20-30 t/ha gunoi de grajd.
Se recomand ă ca aplicarea acestor îngr ășăminte să se realizeze numai pe
rândurile de pomi, în benzi a c ăror lățime crește progresiv cu vârsta pomilor.
În plantațiile pe rod se vor administra 30-40 t/ha gunoi de grajd odat ă a 3-4
ani, iar anual 100-150 kg N, 60-100 kg P 2O5 și 60-80 kg K 2O la hectar, func ție de
fertilitatea solului, înc ărcătura de rod, vârsta pomilor etc.
În funcție de momentul în care azotul este f ăcut disponibil se modific ă în
mod considerabil comportamentul vegetativ și productiv al m ărului. Azotul
stimuleaz ă producția totală de substan ță uscată mai ales dac ă este disponibil în
perioada iunie-iulie, când substan ța uscată produsă este orientat ă cu precădere
49
spre structurile permanente ale pomilor (tulpin ă, ramuri de schelet și rădăcini).
Dezvoltarea vegetativ ă superioar ă, astfel indus ă, determin ă un mai mare consum
hidric, de care depinde rata mai mare a absorb ției calciului și potasiului, îndeosebi
în intervalul iulie-august.
Diferențierea mugurilor de rod este influen țată net de disponibilit ățile de
azot în perioada iunie-septembrie a anului precedent.
Forma de azot utilizat ă influențează în mod considerabil reac ția plantelor la
fertilizare, chiar și în condi țiile aplicării unor doze egale. În general, forma nitric ă,
stimuleaz ă activitatea vegetativ ă mai mult decât forma amoniacal ă.
Totodată, forma amoniacal ă favorizeaz ă acumularea azotului și fosforului în
frunzele de m ăr în timp ce forma nitric ă conduce la acumu larea unor cantit ăți
sporite de calciu.
În general, elementele nutritive sunt furnizate pomilor prin intermediul
solului, în diferite moduri: prin aplicare generalizat ă sau localizat ă, la suprafa ță
sau încorporate. Alegerea între un mod sa u altul poate depinde de metodele de
întreținere a solului, metoda de irigare etc.
Aplicarea îngr ășămintelor se mai poate realiza la nivelul p ărților aeriene.
În toate cazurile, cantit ățile de îngr ășăminte ce se vor aplica, vor fi calculate
în urma cart ării agrochimce a solului, analizelor de fructe și frunze etc. În urma
acestor analize, precum și altora efectuate mai mul ți ani consecutivi s-a ajuns la
concluzia c ă pentru o planta ție superintensiv ă de măr (2.500 pomi/ha), amplasat ă
pe un sol cernoziom cambic între ținut ca ogor lucrat în zona de N-E a României
se recomand ă următoarea conduit ă de fertilizare: N200, P180, K300, Ca250,
Mg80 kg s.a/ha, completat ă cu o norm ă de irigare de 1500 m3/ha (G. Gr ădinariu,
1994).
Irigarea planta țiilor
Cât privește aportul hidric, ținând cont de condi țiile actuale și previzibile, .s-
a ajuns la concluzia c ă irigarea m ărului presupune aplicarea de ud ări frecvente cu
norme mici de ap ă, pentru asigurarea unei cantit ăți optime în anumite zone ale
sistemului radicular, care sunt în m ăsură să susțină metabolismul pomilor la un
nivel ridicat. Ca urmare este indicat s ă se utilizeze metode de irigare localizat ă, la
suprafață sau subteran, în func ție de tipul de sol și mai ales, de condi țiile
climatice.
50
În livezile tinere de m ăr situate în zonele de step ă și silvostep ă, pentru pomi
și portaltoi vegetativi cu înr ădăcinare superficial ă se folosesc 200-250 m3/ha apă
la o udare, pentru umectarea solului pân ă la adâncimea de 35-40 cm. Pentru pomii
cu înrădăcinare mai profund ă se utilizeaz ă cantități mai mari de ap ă la o udare
(300-350 m3/ha), pentru a se umecta solul pe o adâncime de 50-60 cm. Num ărul
de udări variază de la 2-3 pân ă la 4-5 func ție de perioadele de secet ă.
În livezile pe rod se aplic ă 4-5 udări cu cantit ăți de apă cuprinse între 400-
700 m3/ha. Momentele de aplicare a ud ărilor sunt: înainte de dezmugurit (dac ă
iarna a fost secetoas ă); la 15-20 zile dup ă legarea fructelor; dup ă căderea
fiziologic ă din iunie, în timpul cre șterii intense a l ăstarilor; la 20-25 zile înainte de
recoltatul fructelor și după recoltare pentru aprovizionarea solului.
În condițiile ecologice de NE a României, pentru optimizarea umidit ății din
sol la cultura intensiv ă a mărului este necesar ă o normă de irigare de 900
m3/apă/ha pentru metoda de irigare localizat ă (prin picurare) și de 1500 m3/ha
pentru udarea prin aspersi une deasupra coroanei. Pentru celelalte metode (prin
scurgere la suprafa ță) este necesar ă o normă de irigare de 2000 m3/ha administrate
în minim 4 reprize mai ales în peri oadele critice pentru pomi (G. Gr ădinariu,
1994).
Îngrijirea recoltelor
Pentru ob ținerea unor fructe de calitate și cu capacitate bun ă de păstrare este
necesar să se intervin ă prin anumite lucr ări care să normeze înc ărcătura de rod, s ă
prevină căderea prematur ă a fructelor și să reducă apariția unor deranjamente
fiziologice în perioada postrecolt ă.
În cultură există soiuri care î și autoregleaz ă singure înc ărcătura de rod, prin
căderea fiziologic ă și la care nu trebuie intervenit decât prin t ăieri.
Rărirea manual ă se efectueaz ă din faza de boboci flor ali sau flori scuturate
până la cea de fructe le gate (cu diametrul pân ă la 1 cm). Aceast ă rărire timpurie
influențează pozitiv calitatea produc ției și stimuleaz ă diferențierea mugurilor.
Rărirea mai tardiv ă, când fructele au 3-4 cm diametru, influen țează pozitiv
calitatea recoltei îns ă are efecte minime asupra diferen țierii mugurilor mic ști. Se
mai poate efectua o r ărire tardiv ă cu dublu efect: ob ținerea de fructe cu calit ăți
superioare și valorificarea industrial ă a celor rărite.
51
Toate aceste metode de r ărire manual ă se practic ă din ce în ce mai pu țin în
plantațiile industriale, datorit ă consumului excesiv de for ță de muncă.
Rărirea mecanic ă constă în distrugerea unei p ărți din flori sau fructe prin
lovituri mecanice succesive cu pr ăjini căptușite cu cauciuc, jeturi de ap ă sub
presiune, scutur ătorul cu aer comprimat Stormas, vibratorul portativ Homelite cu
1000-1500 vibra ții pe minut (la 30-40 zile dup ă înflorit) – dup ă Costa, 1974.
Epoca optim ă pentru aceast ă intervenție este când fructele au diametrul de cca. 20
mm. Înaintea r ăririi mecanice se elimin ă ramurile pendente care resimt mai slab
vibrațiile.
Prin aceast ă metodă se reduce timpul de lucru cu 8-10% (Baldini, 1986). Și
această metodă este greu de realizat, iar rezultatele nu sunt întotdeauna cele
așteptate ceea ce face s ă se foloseasc ă tot mai pu țin.
Rărirea chimic ă este cea mai modern ă, mai eficient ă și mai ieftin ă dintre
toate metodele. Aceast ă metodă se aplică la măr atât florilor cât și fructelor și
constă în efectuarea a 1-2 stropiri.Prima în timpul înfloritului iar urm ătoarea la 14-
21 zile. În acest sens se utilizeaz ă substanțele D.N.O.C., NAD sau Carbaryl.
Există și alte substan țe ce se folosesc tot în acest scop: Geramid, Etephan, Ethrel,
Ana.
Dintre produsele române ști, rezultate bune au dat Norchim și Amid 80,
sintetizate la Institutul de chimie Cluj Napoca de c ătre cercet ătoarea Teodora
Panea. Experien țele s-au efectuat cu mai multe soiuri de m ăr la S.C.P.P. Ia și (G.
Grădinariu, M. Istrate, 1994, 1995), ajungându-se la câteva concluzii importante:
– nu toate soiurile “r ăspund” identic la r ăritul chimic (cel mai sensibil și cu
rezultate contradictorii s-a dove dit a fi soiul Starkrimson);
– dozele aplicate trebuie s ă fie diferite, func ție de soi și încărcătura de fructe
(tabelul 7);
– condițiile climatice din momentul aplic ării influen țează hotărâtor efectul
tratamentului;
– aplicarea r ăritului chimic se va efectua numai dup ă cercetări atente, cu
mult discern ământ, deoarece s-a constatat o oareca re fitotoxicitate mai ales la
pomii și frunzele tinere.
52
Tabelul 7.
Rărit chimic-doze recomandate
(după G. Grădinariu, 1995)
Soiul Norchim
(ml/100 l ap ă) Amid 80 (Rarex)
(g/100 l ap ă)
Golden Delicious 120 80
Wagener premiat 100 60
Idared 80 60
Starkrimson 60 30
O altă substanță care a dat rezultate în r ăritul fructelor la specia m ăr este și
acidul alfanaftilacetic (Rodofix). Acesta se aplic ă atunci când fructul central din
inflorescen ță are un diametru de 10-14 mm.
Se recomand ă a se folosi acest produs numai atunci când naftilacetamida nu
se poate aplica din cauza timpul ui neprielnic, de exemplu.
Prevenirea c ăderii fructelor înainte de recoltare.
Există în pomicultur ă soiuri ale speciei m ăr, care datorit ă unor carcteristici
genetice, dar și datorită unor condi ții ecologice și tehnologice deficitare, prezint ă
fenomenul de c ădere prematur ă. Funcție de acești factori pot c ădea cca. 20-30%
din fructe cu 2-3 s ăptămâni înainte de maturitatea de recoltare. C ăderea fructelor
se poate datora acumul ării excesive de etilen ă sau scăderii conținutului fructelor în
auxină (Wrieng și Philips, 1973). Pentru evitarea acestui fenomen negativ se
efectueaz ă tratamente cu diferite substan țe hormonale. Un produs românesc care a
dat rezultate satisf ăcătoare este Norchimul. Acesta se aplic ă la soiurile de m ăr cu
cca. o lun ă înaintea recolt ării în concentra ție de 2000 ppm. Alte substan țe care au
dat rezultate bune sunt: naftilacetamida-10 g/100 l ap ă, 1000-1200 l/ha solu ție,
acidul naphthylacetamid ă + naftilacetamida-60 g/100 l ap ă, 100 l solu ție la hectar.
Acest tratament se efectueaz ă când primele fructe încep s ă cadă și trebuie s ă fie
repetat la 10-14 zile cu un timp de a șteptare de 10 zile.
Rugozitatea la soiul de m ăr Golden Delicious poate fi redus ă sau chiar
combătută prin tratamente cu preparatele: Golclavc, Regulex (Comerani, 1980)
sau acidul giberilic A 4+A 7,25-50 ml/100 l ap ă. Acest produs trebuie s ă fie utilizat
după înflorit îns ă nu mai târziu de 30 zile ce urmeaz ă înfloritului.
53
Diminuarea atacului de Bitter-pit se relizeaz ă prin tratamente cu clorur ă de
calciu cristalin ă (0.6+un solvent în concentra ție de 0.05%) sau sub form ă lichidă
(1%). Se vor efectua 2-4 tratamente cu 30-40 zile înainte de recoltat.
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Mărul este una din speciile cele mai atacate de boli și dăunători. După mai
mulți cercetători (Parker, 1979, Way, 1988) la m ăr s-au întâlnit 80 de boli, 64
specii de insecte și acarieni și 8 specii de nematozi.
Aceste cifre sunt într-o dinamic ă permanent ă, din nefericire în cre ștere. În
același timp trebuie s ă precizăm că nu toate aceste boli sau d ăunători sunt prezente
în majoritatea zonelor de cultur ă a mărului și nici acolo unde exist ă nu toate
provoacă pierderi economice importante.
Dintre bolile cele mai importante, pagube sunt provocate de rap ăn
(Endostigme inaequalis ) și făinare ( Podosphaera leucotricha ), iar dintre
dăunători: păduchele de San José, afide, p ăianjeni bruni sau ro șii, viermele
merelor și alții.
Combaterea bolilor și dăunătorilor la m ăr se face prin aplicarea a dou ă
tratamente în perioada de repaus cu unul din produsele: Oleoecalux 1,5%, zeam ă
sulfocalcic ă 20% sau polisulfur ă de bariu 6%. În perioada de vegeta ție se
efectueaz ă minim 6-9 tratamente, din care trei în ainte de înflorit. Primul tratament
se face la începutul d ezmuguritului, contra g ărgăriței florilor ( Anthonomus
pomorum) cu Detox 25-0,6%, Carbetox 37-0,4% sau Fosfatox R 35-0,1%.
Al doilea tratament se face contra rap ănului și făinării, cu zeam ă
sulfocalcic ă 2% sau cu zeam ă bordolez ă 0,5%+sulf muiabil 0,7%, eventual cu
Captan 50-0,25% + Karathane 0,1%.
Acest tratament se repet ă în subfaza de r ăsfirare a inflorescen țelor până la
deschiderea primelor flori. În locul capt anului se poate folosi Dithane M 45-0,2%
sau Topsin M 70-0,07%.
După înflorit, începând din momentul când la 10-15% din flori au c ăzut
petalele, se mai efectueaz ă încă 4-5 tratamente mixte la avertizare.
Precizăm că produsele men ționate mai sus sunt din ce în ce mai mult
înlocuite cu altele noi, care se vor folosi conform recomand ărilor produc ătorilor,
însă momentul aplic ării lor rămâne de regul ă același.(tabelul 8.)
54
În cazul soiurilor cu rezisten ță genetică la boli, de tip vertical sau Vf
(Romus 1 și 3, Prima, Pionier, Voinea, Ciprian, Florina, Aura, Romus 4 etc.), se
efectueaz ă numai 6-8 tratamente cu insecticid e, eliminându-se complet stropirile
cu fungicide.
Atunci când se cultiv ă soiuri cu rezisten ță genetică la boli, de tip orizontal
sau poligenic (Generos, Auriu de Bistri ța etc.), în cadrul celor 6-8 tratamente cu
insecticide, doar la 1-3 stropiri se introduc și fungicide.
Tabelul 8.
SCHEMA DE COMBATERE A BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR M ĂRULUI
Nr.
crt. Fenofaza (luna) Boli și dăunători de
combătut Fungicidul și/sau
insecticidul recomandat Observații
0 1 2 3 4
1 Dezmugurit
(martie) Păduchele din San José
(Quadraspidiotus perniciosus )
ouă de afide, acarieni Oleoekalux (1,5%);
Oleocarbetox 37 (3%);
Polisulfur ă de bariu (6%) Tratamentul se v a
efectua unde est e
rezervă biologic ă,
pe timp lini știt, fără
vânt sau ploaie
Rapăn
(Venturia inaequalis )
Focul bacterian
(Erwinia amylovora ) Turdacupral (0,5%);
Zeamă bordelez ă (0,5%);
Champion 50 WP (0,2%)
Făinare
(Podosphera leucotricha ) Sulf muiabil (0,7%);
Kumulus 80 S (0,3%);
Bumper 250 EC (0,03%);
Microthiol (0,3%)
Ouă de acarieni, afide US 1 (1,5%); Apollo
(0,04%): 2 Înfrunzirea
mugurilor floral i
(aprilie, decada II)
Păduchele din San José
(Quadraspidiotus perniciosus );
molia pieli ței fructelor; insecte
minatoare Fastac (0,02%); Diazol 60
EC (0,15%); Chinmix5 SC
(0,03%)
3 Înfoierea corolei,
buton roz
(aprilie, decada
III) Rapăn
(Venturia inaequalis) Folpan 50 WP (0,2%)
Dithane M 45 (0,2%)
Delan 750 SC (0,05 %);
Merpan 50 (0,25%) Fungicidele
sistemice
(Rubigan,
Systhane, Anvil,
55
Score 250 EC (0,01%);
Systhane 12 EC (0,04%);
Anvil 5 SC (0,06%);
Rubigan12 EC (0,04%) Vectra, Punch,
Score, etc) au
acțiune impotriva
rapănului și a
făinării, dar
remanența lor este
de numai 7 zile.
Făinare
(Podosphera leucotricha ) Sulf muiabil (0,7%);
Kumulus 80 S (0,3%)
Bumper 250 EC (0,03%)
Insecte minatoare, Defoliatoare Decis 2,5 EC (0,03%);
Chinmix5 SC (0,03%);
Diazol 60 EC (0,15%);
Sumi-alpha 2,5 EC (0,04 %);
Fastac (0,02%) Numai dac ă în
anul precedent a
fost atac și se
înregistreaz ă
capturi în capcane.
Rapăn
(Venturia inaequalis) Fungicide de contact (Ide m
T3); Fungicid e
sistemice+fungicide d e
contac t
Sau fungicidele sistemice
complexe: Atemi C (0,1%);
Systhane CPU (0,1%);
Shavit 71,5 F (0,2%); Folicu r
M 50 WP (0,075%); Strob y
DF (0,01%) Dacă regimul de
precipitații este
mai bogat și
condițiile sunt
favorabile
infecției.
Făinare
(Podosphera leucotricha ) Bumper 250 EC (0,03%)
Karathane LC (0,1 %)
Kumulus 80 S (0,3 %)
Shavit 250 EC (0,05 %) 4 Începutul
scuturării
petalelor
(aprilie-mai)
Insecte minatoare (L.
blancardella, L. scitella),
Defoliatoare (Limantria dispar,
Hedia nubiferana),
Viespea fructelo r
(Haplocampa testudinea) Zolone 35 EC (0,25%)
Chinmix5 SC (0,03%)
Diazol 60 EC (0,15%)
Sumi-alpha 2,5 EC (0,04%) Insecticidul
trebuie s ă fie
selectiv pentru albine și cu
toxicitate redus ă.
56
Rapăn
(Venturia inaequalis)
Făinare
(Podosphera leucotricha ) Fungicide sistemic e
complexe :
Atemi C (0,1%); Systhane
CPU (0,1%)
Stroby DF (0,01 %)
Fungicide sistemice :
Systhane 12 EC (0,04%)
Vectra 10 SC (0,03%)
Score 250 EC (0,01%)
Rubigan 12 EC (0,04%)
Fungicide de contact :
Folpan 50 WP (0,2%)
Dithane M 45 (0,2%)
Merpan 50 (0,25%)
Fungicide antioidice :
Bumper 250 EC (0,03%)
Karathane LC (0,1%)
Kumulus 80 S (0,3%)
Shavit 250 EC (0,05%) Dacă plouă se
recomand ă un
produs sistemic +
unul de contact. 5 Fruct de
mărimea unei
alune, diametrul
de cca. 1 cm
(mai)
Insecte minatoare,
Defoliatoare,
Viespea fructelor
(Haplocampa testudinea ) Zolone 35 EC (0,25%)
Fastac 10 EC (0,015%)
Chinmix5 SC (0,03%)
Diazol 60 EC (0,15%)
Sumi-alpha 2,5 EC (0,04%)
Rapăn (Venturia inaequalis)
Făinare
(Podosphera leucotricha) Idem, tratamentul 5 6 Fruct cu
diametrul de 2-
2,5 cm (iunie)
Păduchele din San José
(Quadraspidiotus perniciosus )
viermele merelor
(Cydia pomonella)
insecte minatoare,
defoliatoare, afide Fastac 10 EC (0,015%)
Sumi-alpha 2,5 EC (0,04 %)
Sinoratox R 35 (0,15%)
Diazol 60 EC (0,15%)
Chinmix5 SC (0,03%)
Decis 2,5 EC (0,03%)
7-8 Fruct cu
diametrul de 2,5-
3,5 cm (iunie) Rapăn
(Venturia inaequalis) Folpan 50 WP (0,2%)
Captadin 50 PU (0,25%)
Merpan 50 (0,25%)
Mancozeb 80 WP (0,2%)
Dithane M 45 (0,2%)
Vondozeb 80 WP (0,2%)
57
Făinare
(Podosphera leucotricha) Karathane LC (0,1%)
Kumulus 80 S (0,3%)
Microthiol special (0,3%)
Bumper 250 EC (0,03%)
Shavit 250 EC (0,05%)
Păduchele din San José
(Quadraspidiotus perniciosus )
viermele merelor
(Cydia pomonella)
păduchele lânos
(Eriosoma lanigerum ) Ecalux S (0,1%)
Carbetox 37 EC (0,5%)
Reldan 40 EC (0,15%)
Ultracid 20 EC (0,2%)
Pirinex EC (0,2%) Numai dac ă nu s-
a făcut tratament
cu Oleoekalux și
este rezerv ă de
păduchele din
San José sau păduchele lânos.
Rapăn
(Venturia inaequalis) Merpan 50 (0,25%)
Dithane M 45 (0,2%)
Folpan 50 WP (0,2%)
Polyram DF (0,25%)
Sancozeb 80 WP (0,20%);
Vondozeb 80 WP (0,2 %)
Captadin 50 PU (0,25%) Tratament
preventiv pentru
infecțiile pe
fructe sau
stoparea
infecțiilor
secundare (prin conidii).
Făinare
(Podosphera leucotricha Bumper 250 EC (0,03%)
Karathane LC (0,1%)
Afugan CE (0,1%)
Kumulus 80 S (0,3%) Numai la soiurile
sensibile la
făinare. 9
10 Fruct la jum ătate
din m ărimea
naturală normală
(iulie)
viermele merelor, G2
(Cydia pomonella) Fastac 10 EC (0,015%)
Diazol 60 EC (0,15%) Dacă este rezerv ă
biologică
Insecte minatoare
(Phyllonorycter blancardella,
Phyllonorycter conylifoliella ) Sumi-alpha 2,5 EC (0,04 %);
Chinmix5 SC (0,03%)
Decis 2,5 EC (0,03%)
Acarieni
(Panonychus ulmi,
Tetranychus urticae) Neoron 500 Ec (0,1%)
Kelthane 18,5 (0,2%)
Omite 57 EC (0,1%)
Mitac 20 EC (0,3%)
Danirum (0,06%) -dacă sunt numai
adulți
-dacă sunt
prezente toate
formele (ou ă,
forme mobile)
58
Rapăn
(Venturia inaequalis) Merpan 50 (0,25%)
Dithane M 45 (0,2%)
Folpan 50 WP (0,2%)
Polyram DF (0,25%)
Sancozeb 80 WP (0,20%)
Vondozeb 80 WP (0,2%)
Captadin 50 PU (0,25%)
Făinare
(Podosphera leucotricha) Bumper 250 EC (0,03%)
Karathane LC (0,1%)
Afugan CE (0,1%)
Kumulus 80 S (0,3%) 10-
11 Fructul la ¾ din
mărimea
normală (iulie-
august)
Păduchele din San José, G2
(Quadraspidiotus perniciosus );
viermele merelor, G2 (Cydia
pomonella); păduchele lâno s
(Eriosoma lanigerum ) Insecte
minatoare (Phyllonorycte r
blancardella, Phyllonorycte r
conylifoliella defoliatoare Ekalux S (0,1%)
Pyrinex 48 EC (0,2%)
Carbetox 37 EC (0,5 %)
Ultracid 20 EC (0,2%)
Reldan 40 EC (0,15%)
Acarieni
(Panonychus ulmi,
Tetranychus urticae) Neoron 500 Ec (0,1%)
Kelthane 18,5 (0,2%)
Omite 57 EC (0,1%)
Mitac 20 EC (0,3%)
Danirum (0,06%)
-rapăn
-făinare
-monilioz ă Dithane M 45 (0,2%)
Merpan 50 WP (0,25%) -cu respectarea timpului de
pauză 12. La 10-14 zile de la
tratamentul 11 (la
avertizare)
-păduchele din San José
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare Pirinex 48 CE (0,2%)
Reldan 40 EC (0,15%)
Ekalux S (0,1%) -cu respectarea
timpului de
pauză
-rapăn
-făinare
-monilioz ă Merpan 50 WP (0,25%)
Dithane M 45 (0,2%) -cu respectarea timpului de
pauză 13. La 14 zile
de la tratamentul 12
(la avertizare)
-păduchele din San José Decis 2,5 EC (0,05%)
14. După căderea
frunzelo r -boli de scoar ță și lemn Zeamă bordelez ă (0,75-1%);
Turdacupral 50 PU (0,5%)
59
Particularit ățile matur ării și recoltării merelor
Spre deosebire de fructele altor specii, merele au însu șirea să-și continue
maturarea și să-și desăvârșească însușirile gustative în timpul p ăstrării.
Soiurile de mere de var ă și de toamn ă se recolteaz ă în pârgă, cu 7-10 zile
înainte de maturitatea de consum, când au ajuns la m ărimea și colorația specific ă.
Recoltarea se face în momentul optim, pentru a preveni c ăderea și deprecierea
fructelor. Fiind mai perisa bile, acestea se expediaz ă la beneficiar imediat dup ă
recoltare, când rezisten ța lor la manipulare și transport este mai mare.
Pentru soiurile de iarn ă recoltarea merelor are loc la un grad de maturitate
care asigur ă o capacitate de p ăstrare cât mai bun ă și care se stabile ște prin
urmărirea unui grup de i ndicatori cum ar fi:
– mărimea specific ă a soiului;
– culoarea de fond a pieli ței virează de la verde intens spre o culoare verde-
gălbui;
– amidonul este prezent în sec țiunea transversal ă a fructelor în zona cuprins ă
între partea exterioar ă a casei seminale și partea fasciculelor libero-lemnoase
mediene;
– fermitatea fructelor;
– intensitatea respiratorie;
– ușurința desprinderii fructelor de pe ramur ă;
– conținutul fructului în diferite componente chimice, cum ar fi: zah ăr,
aciditate, s.u. etc.
Recoltarea se face manual, producti vitatea la cules fiind influen țată de talia
pomilor, densitatea și mărimea fructelor.
Tehnica recolt ării
Prin aceast ă operațiune tehnologic ă, se urm ărește evitarea deprecierilor
calitative ale fructelor, precum și vătămarea lor. Pentru a se ob ține aceste
desiderate trebuie s ă se respecte câteva reguli generale de baz ă:
– starea vremii s ă fie corespunz ătoare, evitându-se orele cu rou ă, arșiță,
ploaie etc.;
– detașarea fructelor pentru consumul în stare proasp ătă se face cu peduncul
exercitându-se o pres iune cât mai redus ă asupra fructelor în momentul
desprinderii de pe plant ă;
60
-să se evite lovirea, zdrobirea sau ruperea de țesuturi la a șezarea fructelor în
ambalajele de cules sau la deversarea lor în recipientele de transport sau p ăstrare
îndelungat ă.
Când se utilizeaz ă recoltarea manual ă sau semimecanizat ă, fructele se vor
recolta de la periferie spre interiorul coroanei și de la baz ă spre vârful acesteia.
Merele se recolteaz ă în saci de recoltat care se golesc în l ăzi-containere a șezate
direct pe mijlocul de transport. Se evit ă astfel sta ționarea fructelor în livad ă iar
productivitatea muncii cre ște cu 12-15%.
61
CAPITOLUL III
CULTURA P ĂRULUI
Pyrus sativa Lam Fam. Rosaceae
Subfam. Pomoideae
3.1. IMPORTAN ȚĂ, ORIGINE ȘI ARIA DE
RĂSPÂNDIRE
Importan ță culturii
Părul reprezint ă una dintre principalele culturi pomicole de climat temperat,
deși se situeaz ă la o distan ță considerabil ă de măr atât ca real de extindere cât și
volum al produc ției. Este o specie longeviv ă, foarte productiv ă, precoce ce
valorifică foarte bine condi țiile ecologice din zonele pomicole ale țării.
Sortimentul de soiuri este bogat ceea ce face posibil ca fructele s ă poată fi
consumate în stare proasp ătă o perioad ă de 8-10 luni.
În afară de consumul în stare proasp ătă, perele sunt mult mai utilizate și în
industria alimentar ă (în unele țări, S.U.A, Fran ța 70-80%) sub form ă de sucuri,
compoturi, paste, marmelade, fructe deshidrate sau congelate.
Pentru industrializare au o valoare deosebit ă soiurile cu pulpa alb ă, fără
sclereide, cu structura și textura fin ă ca: Williams, P ăstrăvioare, Contesa de Paris,
Fondantă de pădure, Buna Luiza de Avranche etc.
Compoziția chimic ă deosebit de complex ă, suculența, aroma, gustul pl ăcut
fac din pere un fruct de lux pentru multe țări.
Din punct de vedere biochimic perele con țin: zahăr – 8,10-14,2%, aciditate-
0,12-0,45%, substan țe tanoide – 0,06-0,27%, substan țe pectice – 0,14-0,71%,
proteine brute – 0,24-0,71%, vitamina C – 0,16-11,0 mg/100g. În general perele
sunt mult mai s ărace în vitamine decât merele.
62
Valoarea energetic ă a perelor, exprimat ă în calorii la 100 g fructe proaspete,
variază de la 50,52% la soiul Torino și 83,20% la soiul Untoas ă Luçon.
Pe lângă valoarea alimentar ă și energetic ă a perelor, acestea au și o valoare
terapeutic ă în primul rând datorit ă predominan ței echivalen ților bazici asupra
acelor acizi (6,10 mg/1,58mg) cu rol în echilibrarea rezervelor din organism.
De asemenea, perele con țin cantități importante de celuloz ă cu rol în
regularizarea activit ăților peristalice intestinale.
Consumate în stare proasp ătă, perele sunt laxative, di uretice, reconfortante,
mineralizante și răcoritoare.
Originea și aria de r ăspândire
Părul este una din speciile cele mai vechi în cultur ă, existând documente
scrise cu cca. 3000 ani î.Ch. De și, mulți autori consider ă nesigură originea p ărului,
Vavilov precizeaz ă trei centre de origine ale genului Pyrus: China, Asia Central ă
și Orientul Apropiat (Asia Mic ă).
Cu peste 1000 ani î.Ch. cultura p ărului era destul de r ăspândită în Republica
Elenă și în Imperiul Roman. De aici, p ărul s-a răspândit mai întâi în Fran ța,
Belgia, Anglia, apoi în toat ă Europa. Dac ă în secolul al XVI-lea în Fran ța existau
cca. 250 soiuri în secolul al XIX-lea se cuno șteau peste 900 soiuri.
În Asia Oriental ă, cultura p ărului este foarte veche în timp ce în America a
fost introdus ă de colonizatori în secolul al XVIII-lea.
Aria culturii p ărului s-a extins succesiv și în Australia, dezvoltându-se apoi
în toată lumea, în special, în țările din zona temperat ă din ambele emisfere, cu
precădere în cea nordic ă unde ajunge pân ă la 55-58o latitudine (Suedia).
Producția mondial ă de pere este de cca. 16 milioane tone (2000) ob ținută în
cea mai mare parte în Asia, urmat ă de Europa și America de Nord (tabelul 9).
63
Tabelul 9
Producția de pere la nivel mondial (tone)
(Anuarul FAO, 2001)
Conținutul 1997 1998 1999 2000
TOTAL d.c 14.185.711 15.132.630 15.613.277 15.740.000
Asia 8.340.721 9.196.262 9.727.106 9.864.000
Europa 3.315.289 3.550.373 3.466.749 3.611.320
America de Nord 961.311 883.260 872.160 880.374
America de Sud 837.242 816.328 811.729 890.857
Africa 479.094 460.477 484.003 520.009
Cele peste 3.500.000 tone de pere ce se ob țin în Europa s unt produse în cea
mai mare parte în urm ătoarele țări: Italia, Spania, Germania, Fran ța, Ucraina,
Portugalia (tabelul 10).
Tabelul 10
Producția de pere în Europa (tone)
(Anuarul FAO, 2001)
Țara 1997 1998 1999 2000
TOTAL d.c. 3.315.289 3.550.373 3.466.749 3.611.320
Italia 650.180 931.015 931.015 963.178
Spania 734.400 599.800 603.100 615.200
Germania 273.500 429.300 333.700 345.500
Franța 267.600 260.300 272.000 275.100
Ucraina 248.000 149.000 149.000 151.300
Portugalia 173.947 120.033 120.000 123.100
Condițiile ecologice din România ofer ă speciei p ăr, condiții foarte bune de
creștere și dezvoltare în majoritatea bazinelor pomicole unde ocup ă cca. 7000 ha
cu o produc ție de aproximativ 32.000 t. produs ă în cea mai mare parte în sectorul
particular (cca. 98%). Jude țele cu produc ția cea mai mare de pere sunt: Arge ș,
Neamț, Bacău, Suceava, Bihor, Ia și, Vâlcea (tabelul 11).
64
Tabelul 11.
Producția de pere din principalele jude țe produc ătoare (t)
(Anuarul științific al României, 1999)
1998
Județul 1996
TOTAL d.c. Sector privat
Argeș 8.459 7.236 7.201
Neamț 4.266 5.452 5.409
Bacău 3.537 4.750 4.692
Suceava 3.139 4.059 4.024
Bihor 3.452 3.677 3.490
Iași 3.224 3.323 3.297
Vâlcea 2.640 2.780 2.777
3.2. PARTICULARIT ĂȚI BIOLOGICE ȘI
ECOLOGICE
SORTIMENTUL DE SOIURI
Fonduri mari de germoplasm ă se găsesc în colec țiile din Luxemburg (cca.
2500 soiuri), la Gr ădina Botanic ă Nichitachi (peste 1200 soiu ri) etc, iar pe glob se
întâlnesc peste 6000 de soiuri.
La noi în țară, cultura p ărului este foarte veche fiind cunoscut ă din vremea
dacilor. Primele soiuri str ăine au fost introduse în România cu peste 400 ani în
urmă.
Fondul românesc de germoplasm ă cuprinde cca. 600 genotipuri din care 29
specii, 146 soiuri autohtone, 350 soiuri și selecții străine la care se adaug ă încă
multe biotipuri locale nestudiate.
Lista oficial ă a soiurilor elaborat ă de ISTIS (2000) cuprinde 29 de soiuri
dintre care 14 române ști și 15 soiuri str ăine obținute în Fran ța (7), USA (3), Italia
(3) și Anglia (2).
65
Acest grup de soiuri se caracterizeaz ă prin faptul c ă asigură un consum de
fructe proaspete pe o perioad ă de 260-300 zile respecti v din luna iulie pân ă în
aprilie-mai func ție de condi țiile de păstrare.
Ca perioad ă de recoltare și consum a fructelor sortimentul cuprinde 11
soiuri de var ă, 12 soiuri de toamn ă și 6 soiuri de iarn ă.
Există soiuri rezistente genetic la principalele boli și dăunători care al ături
de soiurile cu fructe mari, intens colorate în ro șu, vor deține o pondere important ă
în sortiment.
SOIURI DE VAR Ă
1. Bella de Giugno , soi italian, introdus în România în 1997, viguros,
productiv, precoce, tip “spur” rezistent la ger, secet ă, mediu rezistent la boli,
incompatibil cu gutuiul (cu intermedia r). Fruct submijlociu (60-100g), piriform,
galben-verzui pigmentat cu roz. Pulpa este alb-g ălbuie, cu suculen ță medie,
semifondant ă. Recoltarea: prima jum ătate a lunii iulie.
2. Triumf , soi românesc (1985), de vigoare mijlocie spre mare, par țial
autofertil, cu fructificare pe forma țiuni scurte și lungi, precoce, foarte productiv
rezistent la rap ăn și pătarea albă a frunzelor, incompatibil cu gutuiul. Fruct
mijlociu (120-130g), piriform, verde-g ălbui, cu ro șu pe partea însorit ă. Pulpa
semifondant ă plăcută la gust. Perioada de recoltare: ultima decad ă a lunii iulie.
3. Daciana , soi românesc (1989), de vigoare mijlocie, par țial autofertil, cu
tendință de partenocarpie, relativ precoce, fo arte productiv (22-26 t/ha), rezistent
la ger, tip de fructificare standard, are afinitate cu gut uiul. Fructul mijlociu (120-
160g), piriform-alungit, ro șu-portocaliu. Pulpa este alb ă, fină, fondantă, plăcută la
gust. Recoltarea: decada a III-a lunii iulie.
4. Untoas ă precoce Morettini , soi italian, introdus în România în 1958,
viguros, precoce, foarte produc tiv, rezistent la boli, sens ibil la ger, compatibil cu
gutuiul. Fructul mare, piriform, galben-pai cu ro șu pe partea însorit ă. Pulpa este
albă, fină, fondant ă, intens aromat ă, cu gust foarte bun. Recoltarea: prima
jumătate a lunii august.
5. Argessis , soi românesc (1985), de vigoare mijlocie, capacitate bun ă de
ramificare semitardiv, productiv (25-30 t/ha), rezistent la boli și dăunători,
compatibil cu gutuiul. Fruct mijlociu (120-140g), piriform, verde-g ălbui acoperit
66
cu roșu-aprins peste 50%. Pulpa are consisten ță medie, este suculent ă, fondantă,
cu gust foarte bun. Recoltarea: de cada a II-a a lunii august.
6. Carpica , soi românesc (1989), de vigoare mijlocie, standard, precoce,
productiv (25-30 t/ha) rezistent la ger, sensibil la secet ă, compatibil cu gutuiul.
Fruct mijlociu (140-160g), piriform, galben-pai, acoperit cu rugin ă. Pulpa alb ă
fondantă, aromată și cu gust pl ăcut. Recoltarea: decada a III-a a lunii august.
7. Timpurii de Dâmbovi ța, soi românesc, (1968), vi guros, tardiv, înflore ște
semitârziu, foarte productiv, rezistent la ger, incompatibil cu gutuiul. Fruct
mijlociu, scurt piriform, galben-verzui, 2/3 ro șu aprins. Pulpa este alb ă, suculent ă,
fondantă, foarte bun ă la gust. Recoltarea: decada a II-a a lunii august.
8. Favorita lui Clapp , soi american, foarte vech i (1860) de vigoare mare,
cu fructificare pe ramuri scurte, par țial autofertil, precoce, productiv, rezistent la
secetă și ger, înflorire semitârzie, sensibil la afide. Fructul mijlociu spre mare
(130-160g), scurt pi riform, verde-g ălbui, cu ro șu carmin dungat pe aproape toat ă
suprafața. Pulpa este alb ă, foarte suculent ă, fină, fondantă, intens aromat ă, gust
dulce-vinuriu, r ăcoritor. Fruct bun pentru consum în stare proasp ătă. Recoltarea: a
II-a jumătate a lunii august.
9. Getica , soi românesc (1994), de vigoare submijlocie, precoce (anii 3-4 de
la plantare), productiv (12-20 t/ha), fructificare de tip “spu r”, sensibil la Psylla sp.
Fructul este de m ărime medie (130-160g), piriform, u șor alungit, de culoare
galben-pai, acoperit pe partea însorit ă cu rugin ă foarte slab ă. Pulpa este alb ă,
semifondant ă, suculent ă, de bună calitate. Recoltarea: decada a II-a a lunii august.
10. Napoca , soi românesc (1969), vigoare mijlocie-mare, fructific ă pe
ramuri scurte, par țial autofertil, precoce, productiv, rezistent la ger, compatibil cu
gutuiul. Fruct mijlociu (130-150g), piriform, galben-verzui, ro șiatic pe partea
însorită. Pulpă fondantă, cu gust pl ăcut. Recoltarea: decada a III-a a lunii august.
11. Williams , soi englezesc, foarte vechi (1770), introdus în România în
1900 deținând o pondere important ă în cultur ă, semiviguros, precoce, productiv,
parțial autofertil, înflore ște târziu. Sensibil la ger și secetă, incompatibil cu
gutuiul. Fructul este mijlociu spre mare, piriform, cu conturul neregulat, galben-
pai, cu rugin ă la ambele capete, foarte bun pentru mas ă și industrializare, cu pulpa
albă, fondantă, fără sclereide, foarte suculent ă, dulce-vinurie, puternic aromat ă.
Recoltarea: sfâr șitul lunii august.
67
SOIURI DE TOAMN Ă
12. Williams ro șu – este o muta ție a soiului Williams ob ținută în SUA
(1958). Soi semiviguros, precoce, productiv, sensibil la ger și secetă, incompatibil
cu gutuiul.
Fructul este mare (180-200g), piriform, colorat în ro șu-intens pe toat ă
suprafața. Pulpa este de calitate superioar ă, la fel ca la Williams. Recoltarea:
prima decad ă a lunii septembrie. Se p ăstrează 1-2 luni.
13. Doina , soi românesc (1978), semiviguros, r ezistent la ger, cu fructificare
standard, precoce, productiv, compatibil cu gutuiul. Fructul mijlociu spre mare
(160-180g) scurt-piriform, galben-verzui acoperit cu ro șu-vișiniu pe 1/2 din
suprafață. Pulpa este alb-verzuie, fondant ă, suculent ă, plăcută la gust. Perioada de
recoltare: sfâr șitul lunii septembrie, se p ăstrează 25-30 zile.
14. Haydeea , soi românesc (1993), semivigur os, precoce, productiv (27-33
kg/pom), rezistent la ger și boli, fructific ă predominant pe ramuri de rod scurte.
Fructul este mijlociu spre mare, scurt-piriform, f ără cavitate peduncular ă, de
culoare galben ă, ușor rumenit ă. Pulpa este suculent ă, dulce, pl ăcut acidulat ă, și fin
aromată. Soi destinat consumului în stare proasp ătă și industrializ ării. Recoltarea:
sfârșitul lunii septembrie; p ăstrare 25-30 zile.
15. Untoas ă Hardy , soi francez (1830), viguros, cu trunchiul și axul
puternice, coroana îngust conic ă, capacitate redus ă de ramificare, fructific ă
preponderent pe forma țiuni scurte, intr ă târziu pe rod, sensibil la ger, produce mult
și constant. Este compatibil cu gutuiul și poate fi folosit și ca intermediar. Fructul
este mijlociu (120-140g), scurt conic, cu vârful larg, culoarea verde-g ălbuie
acoperită integral sau par țial cu rugin ă grosieră. Pulpa este alb ă, semifondant ă,
foarte suculent ă, dulce vinurie, de calitate foarte bun ă. Recoltarea: sfâr șitul lunii
septembrie; p ăstrarea 30-60 zile.
16. Untoas ă de Geoagiu , soi românesc (1973), de vigoare mic ă-mijlocie, de
tip spur, precoce, productiv, rezistent la boli, compatibil cu gutuiul. Fruct mare
(200-220g), conic, galben-verzui, u șor rumenit. Pulpa este fondant ă, dulce
acidulată, de calitate bun ă. Recoltarea: sfâr șitul lunii septembrie; p ăstrare 30-60
zile.
17. Untoas ă Bosc , soi francez (1839), vigoare mijlocie-mare, precoce,
incompatibil cu gutuiul, înflorire târzie, sensibil la ger, Psylla sp. și acarieni,
tolerant la rap ăn. Fructul este mare, piri form cu zona peduncular ă brusc alungit ă,
formând un “gât” caracteristic lung și gros. Culoarea este galben-verzuie,
68
acoperită complet cu o rugin ă groasă, brun ro șietică specifică. Pulpa este alb-
gălbuie, foarte fin ă, fondantă, suculent ă, foarte bun ă la gust. Recoltarea: sfâr șitul
lunii septembrie; p ăstrarea 30-60 zile.
18. Higland , soi american (1974), viguros, foarte productiv, semiprecoce,
cu înflorire semitimpurie, compatibil cu gutuiul. Fructul este mare, conic, verde-
gălbui. Pulpa este alb ă, densă, foarte suculent ă, cu gust pl ăcut. Recoltarea:
sfârșitul lunii septembrie; p ăstrarea 60-80 zile.
19. Aniversarea , soi românesc (1973), vigur os, foarte productiv (25-30
t/ha), spur, compatibil cu gutuiul. Fructu l este mare (200g), piriform-alungit,
galben-verzui, prev ăzut cu rugin ă ca și Untoasă Bosc. Pulpa este semifondant ă, cu
gust taninos, dar pl ăcut. Recoltarea: sfâr șitul lunii septembrie; p ăstrarea 40-60
zile.
20. Conference , soi englezesc (1890), de vigoare mijlocie, precoce, foarte
productiv, rodire partenocarpic ă, capacitate slab ă de ramificare, compatibil cu
gutuiul, rezistent la ger, sensibil la secet ă și brume. Fructul este mijlociu spre
mare, piriform, verde-g ălbui, uneori slab rumen it pe partea însorit ă și cu o calot ă
de rugină în jurul caliciului. Pulpa este alb-g ălbuie, suculent ă, dulce, pu țin
acidulată, cu arom ă plăcută. Recoltarea: sfâr șitul lunii septembrie; perioada de
consum: octombrie-noiembrie.
21. Jeanne d’Arc , soi fran țuzesc (1893), semiviguros , fructificare de tip
“spur”, productiv, înflore ște târziu, rezistent la ger și boli, compatibil cu gutuiul.
Fructul este mare (20-220g), tronconic, verde-g ălbui, cu pulpa alb ă, suculent ă,
slab acidulat ă, plăcută la gust. Recoltarea: sfâr șitul lunii septembrie; p ăstrarea 60-
90 zile.
22. Abatele Fetel , soi italian, semiviguros, de tip spur, precoce, productiv,
dar inconstant, rezistent la boli, co mpatibilitate medie cu gutuiul, preten țios la
temperatur ă în perioada poleniz ării și fecundării. Fructul mare, piriform alungit,
verde-gălbui, ușor rumenit pe partea însorit ă. Pulpa este de culoare alb ă, fermă,
dar la maturitatea de consum devine fondant ă, suculent ă, aromată cu gust bun.
Recoltarea: sfâr șitul lunii septembrie; p ăstrarea 60-90 zile.
23. Monica , soi românesc, (1994), semiviguros, precoce (anul IV de la
plantare), productiv (15-30 t/ha), de tip “spur”, mediu rezistent la atacul bolilor și
dăunătorilor. Fructul este mijlociu spre mare (160-180g), piriform, de culoare
galbenă-verzuie, cu puncte și pete de rugin ă dungat ro șu-aprins pe partea însorit ă,
cu conturul u șor neregulat. Pedunculul este scurt, gros și prins în prelungirea
69
axului fructului. Pulpa este fondant ă, cu sclereide fine și gust ușor astrigent.
Recoltarea: sfâr șitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, p ăstrarea 60-90
zile.
SOIURI DE IARN Ă
24. Curé , soi framcez foarte vechi (1760), viguros, cu bun ă capacitate de
ramificare, compatibil cu gutuiul, foarte productiv, dar inconstant; sensibil la
rapăn și ger; soi triploid, fructific ă în general partenocarpic. Soi foarte r ăspândit și
la noi în țară. Fructul este mare, piriform, alungit, asimetric, cu o dung ă de rugină
longitudinal ă și un șanț discret. Epiderma este verde-g ălbuie la maturitate. Pulpa
este albă-gălbuie, dens ă, slab parfumat ă și potrivit de dulce cu sclereide fine și
gust ușor astrigent, pl ăcut, la maturitatea de consum. Recoltarea: începutul lunii
octombrie; p ăstrarea: 100-150 zile.
25. Passe Crassane , soi francez (1845), foarte r ăspândit pe plan mondial.
Soi de vigoare mijlocie-mic ă, cu capacitate bun ă de ramificare (se îndese ște),
sensibil la condi țiile de mediu și la Erwinia, mai ales în timpul poleniz ării, este
precoce și moderat productiv. Fructul este mare , sferic sau scurt piriform, galben-
verzui cu pete mari de rugin ă, cu pulpa ferm ă, dulce-vinurie, aromat ă, suculent ă,
bună pentru mas ă. Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 150-180 zile.
26. Contesa de Paris , soi francez (1908), de vigoare mijlocie, tardiv, foarte
productiv, înflore ște timpuriu sau semitimpuriu, fiind afectat de brumele de
primăvară; este sensibil la bol i, compatibilitate slab ă cu gutuiul. Fructul este
mijlociu spre mare, piriform, verde-g ălbui cu puncte mici de rugin ă, cu pulpa
albă, fondantă, suculent ă, de calitate foarte bun ă.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 150-180 zile.
27. Olivier de Sèrres , soi francez (1851), se miviguros, productiv dar
inconstant, înflore ște semitârziu și este sensibil la rap ăn; compatibil cu gutuiul.
Fructul de m ărime medie, maliform, cu epiderma galben ă-verzuie, pulpa alb ă-
gălbuie, ferm ă, cu gust foarte bun și aromă distinctă.
Recoltarea: începutul lunii octombrie; p ăstrarea 150-180 zile.
28. Republica , soi românesc (1973), de vigoare mic ă, foarte precoce și
productiv, de tip “spur”, înflore ște semitimpuriu, este incompatibil cu gutuiul.
Fructul este mare (240-260g), maliform, cu cavitate peduncular ă, cu epiderma de
culoare verde-g ălbuie cu pete de rugin ă. Pulpa este alb ă, fondant ă, suculent ă,
70
aromată, dar cu sclereide în jurul casei seminale. Se recolteaz ă la începutul lui
octombrie și se păstrează 150-180 zile.
29. Euras , soi românesc (1994), imun la rap ăn, rezistent la Psylla sp. și
acarieni. Pomul are vigoare mijlocie, formeaz ă o coroan ă globuloas ă, fructific ă
preponderent pe ramuri scurte, este pr oductiv (20-25 t/ha). Fructul este mijlociu
(120-140g), ovoidal cu cavitate peduncular ă asimetric ă, cu conturul neregulat,
epiderma sub țire, neted ă, de culoare galben ă-verzui, cu puncte de rugin ă, ușor
rumenit. Pulpa alb ă, semifondant ă, suculent ă, fără sclereide și cu gust bun.
Se recolteaz ă în octombrie și se păstrează 180-200 zile.
Alte soiuri:
Erwinia , soi nou, rezistent la rap ăn și la Erwinia, cu fructe mari, sferic-
alungite sau scurt conice, cu cavitate peduncular ă și peduncul scurt și gros.
Fructele sunt acoperite integral cu rugin ă grosieră. Pulpa este fondant ă, suculent ă,
fără sclereide și gust echilibrat.
Păstrăvioare , soi cu fructul mic-mijlociu, scurt conic, de culoare galben ă-
verzuie, acoperit pe 1/2 -3/4 cu ro șu oranj, cu puncte fine de rugin ă pe mijlocul
fructului și rugină grosieră în zona cavit ății caliciale. Pulpa este alb-g ălbuie,
fondantă, suculent ă și gust echilibrat, dulce.
Trivale , soi românesc, semiviguros, capacitate mic ă de ramificare, fructific ă
pe ramuri scurte, incompatibil cu gutui ul, fructul mic (70-100g), conic, verde-
gălbui cu ro șu pe partea însorit ă (1/3). Pulpa este alb ă, fondantă, slab aromat ă, de
calitate bun ă. Maturarea: prima jum ătate a lunii iulie.
Untoasă Giffard , soi francez, viguros, cu capacitate mare de ramificare cu
ramuri anuale lungi, flexibile, incompatibil cu gutuiul. Rezistent la ger, productiv;
sensibil la rap ăn. Fruct mijlociu (120-150g), piriform, aspectuos, galben-pai suflat
cu roșu.
În palnta țiile mai vechi, sau izolat în gr ădini se mai întâlnesc soiurile:
Aromată de Bistri ța, Untoas ă Clairgeau, Ducesa de Angouléme, Untoas ă Diel,
Decana Comisiei, Joseffina de Malines și multe alte soiuri sau biotipuri locale.
71
PORTALTOII P ĂRULUI
Diversitatea condi țiilor ecologice din zonele de cultur ă ale părului a impus
crearea și alegerea celor mai adecva ți portaltoi care s ă valorifice superior aceste
condiții cât și potențialul genetic al soiului. Astfel, pe solurile superficiale și
sărace sunt recomanda ți portaltoii franc , cu sistemul radicular prfund și puternic
rezistenți la secetă și ger.
Pe terenurile plane, cu soluri adânci, fertile se recomand ă portaltoii de
vigoare mijlocie și mică proveniți din Pyrus Communis, Pyrus calloriana și
Cydonia Oblonga.
Portaltoii franc, indigeni sau din import, sunt mai rezisten ți la calcarul din
sol, la boli și dăunători, sunt compatibili cu toate soiurile de p ăr, dar întârzie
fructificarea și favorizeaz ă periodicitatea de rodire.
Gutuiul , ca portaltoi pentru p ăr, reduce vigoarea pomilor, gr ăbește
fructificarea, asigur ă producții mari, constante și de calitate.
Cu toate acestea mai exist ă rețineri în utilizarea acestu ia ca portaltoi datorit ă
incompatibilit ății cu unele soiuri sau a unei compatibilit ăți relative.
Portaltoii p ărului sunt mai pu țin numero și decât ai m ărului grupându-se în
două: cu vigoare mare și mijlocie (p ărul sălbatic și părul franc) și cu vigoare
mijlocie-mic ă (gutui).
Părul franc (Pyrus sativa), prezint ă o mare heterogenitate în special datorit ă
înmulțirii generative. În țara noastr ă cei mai mul ți autori recomand ă ca portaltoi
franc pentru p ăr soiurile autohtone: P.F. Al ămâi, P.F. Harbuze ști, P.F. Pope ști și
mai recent P.F. Pepenii de D ărmănești, P.F. Pepenii de Negre ști, P.F. Cu miezul
roșu și P.F. Păstrăvioare. To ți acești poraltoi au o înr ădăcinare bun ă și pot
valorifica solurile profunde și mai sărace. Au afinitate bun ă cu toate soiurile,
imprimă vigoare mare și tardivitate.
Cu toate acestea, în prezent se mai altoie ște pe “franc”, cca. 10% din num ărul total
al soiurilor de p ăr
Cercetările prezente au condus la crearea de selec ții de păr cu însu șiri
superioare.
Seria OHF (Broklyl, Broknol), proveni ți din P. communis, ob ținuți în
Columbia (Canada) cu mare rezisten ță la ger și la Erwinia (Brooks, 1984).
Seria retuziere (BH 15, OH 11, K15), Obținuți în Franța din P. communis, sunt
rezistenți la ger și la asfixia radicular ă. Toți sunt obținuți prin libera polenizare a
72
soiurilor respective cu alte soiuri de p ăr. Imprim ă pomilor o vigoare mai mic ă
decât BA 29 și o produc ție mai mare (Michelesi, 1980).
Seria P (P 2667, 2277 și 2279) ob ținuți din P. communis în Fran ța
(Angers), au afinitate bun ă, imprimă vigoare sc ăzută pomilor (Michelesi, 1980).
Seria Fiendiere , portaltoi ob ținuți în Fran ța (Angers) din P. communis,
imprimă pomilor omogenitate, rezisten ță la făinare și vigoare mijlocie. Sunt
folosiți mai mult în Fran ța (Rivalta, 1986).
Seria BP (BP 1, BP 2) – obținuți în Africa de Sud din P. communis, imprim ă
pomilor vigoare mic ă, precocitate și productivitate. Sunt rezisten ți la asfixia
radiculară și la calcar.
Selecții la gutui au avantaje și dezavantaje deja precizate. Totu și, în prezent
pe gutui se altoie ște peste 80% din soiurile de p ăr.
Prezentăm în continuare cele mai importante selec ții de gutui ca portaltoi:
BA 29 , portaltoi cu origine în Cydonia oblounga, ob ținut la Angers în
Franța, Are o bun ă ancorare în sol, rezistent la secet ă și calcar, cre ștere uniform ă,
bună afinitate cu majoritatea soiurilo r inclusiv Williams, Abatelè Fetel și Kaiser
liber de virusuri. Imprim ă pomilor o intrare pe rod mai lent ă.
Gutuiul Sydo – portaltoi ob ținut în Fran ța (Angers) din Cydonia oblonga,
are o bun ă înrădăcinare, se preteaz ă la micropropagare “in vitro”, îns ă și la
înmulțirea prin buta și și marcote. Este tolerant la viroze și la cloroze. Imprim ă
pomilor o vigoare mijlocie, omogenitate , productivitate. Este sensibil la frig și la
Erwinia (Brossier ’81). Superioar ă este clona C 8 C.A.V.
Gutuiul Adams , provine din Belgia (Ruysbroek), are o înr ădăcinare
superficial ă. Se înmul țește prin marcote și butași, reduce vigo area pomilor,
imprimă productvitate ridicat ă și precocitate soiurilor. Necesit ă terenuri fertile și
umede (Gautier ’81)
Gutuiul EMA , portaltoi ce provine din Anglia, are înr ădăcinare bun ă,
rezistent la boli și afide, liber de virusuri , reduce vigoarea pomilor, gr ăbește
intrarea pe rod, asigur ă producții mari și de calitate. Nu este compatibil cu toate
soiurile necesitând intermediar (Conference, Untoas ă Hardy etc.). Este sensibil la
calcarul din sol (maxim 4-5 %), sensibil la ger și la Erwinia.
Clona E.M-C. este obținută tot în Anglia și reduce mult vigoarea pomilor.
Seria CtS obținuți în Italia (Pisa), cu o bun ă înrădăcinare, bun ă rezistență la
calcar (8%), imprim ă pomilor precocitate, productivitate sporit ă și bune calit ăți
73
fructelor. Din aceast ă serie s-au remarcat clonele CtS 212 și CtS 214 (Cobionchi
’86).
BN 70 – este o clon ă româneasc ă de gutui ce imprim ă pomilor vigoare
mijlocie, similar ă gutuiului de tip A de Angers, dar este mai rezistent la ger.
Pe plan mondial se desf ășoară ceretări, și deja sunt rezultate, pentru
obținerea unor portaltoi din alte specii de p ăr cum ar fi: Pyrus calleriana, P.
betuleafolia, P. nivalis, P. serotina etc.
PARTICULARIT ĂȚILE DE CRE ȘTERE ȘI FRUCTIFICARE
ALE PĂRULUI
Sistemul radicular este influen țat de portaltoi. În general p ărul dezvolt ă un
sistem radicular puternic mai ales când este altoit pe p ăr franc sau s ălbatec ce
depășește de 1,5-2 ori volumul coroanei. În acest caz marea mas ă a rădăcinilor
active se g ăsesc în stratul de sol cuprins între 20-100 cm pe solurile argilo-lutoase
și 50-150 cm pe solurile puternic podzolite. R ădăcinile principale cu cre ștere
verticală pot pătrunde în sol pân ă la 4-5 m adâncime. Când este altoit pe gutui,
sistemul radicular al p ărului este mai redus, puterni c ramificat, mai ales pe
orizontală. Marea mas ă a rădăcinilor active situându-se în stratul de sol cuprins
între 20 și 40 cm ceea ce necesit ă în cele mai multe cazuri, mijloace de sus ținere
(spalieri, tutori) pe toat ă durata vie ții. Marea mas ă a rădăcinilor active se g ăsesc în
primii 4 m2 din jurul trunchiu lui (Atkinson, 1980).
Partea epigee .Trunchiul p ărului prezint ă în tinere țe o scoar ță netedă de
culoare galben ă până la brun închis, caracteristic ă soiului, iar odat ă cu înaintarea
în vârstă formează un ritidom solzos care se exfoliaz ă. Unele soiuri formeaz ă un
trunchi drept (P ăstrăvioare, Favorita lui Clapp, Olivier de Serres), altele u șor
răsucit (Dr. Jules Guyot), a ltele strâmbe (Curé, Untoas ă Bosc).
Coroana. Părul este o specie la care coroana se formeaz ă și se modeleaz ă
ușor. Coroanele naturale sunt foarte diferite, fiind influen țate de soi, cum ar fi:
piramidal ă (Untoasă Hardy), larg piramidal ă (Păstrăvioare), pletoas ă (Untoasă
Giffard), îngust piramidal ă (Passe Crassane), sferic ă și sferic turtit ă. Volumul
coroanei este influen țat de portaltoi (p ărul franc induce coroane mari, gutuiul
coroane mici). Axul p ărului este puternic și domină celelalte ramuri.
74
Ramurile de schelet sunt lungi și cresc sub un unghi mic de ramificare.
Pomii formeaz ă în mod natural etaje. Unele soiuri (Williams, Passe Crassane),
altoite pe gutui, au ramurile a șezate în spiral ă pe ax.
După specificul de ramificare deosebim dou ă categorii de soiuri:
– soiuri cu ramificare slab ă și coroană rară: Untoasă Bosc, Untoas ă Hardy,
Untoasă Gifford;
– soiuri cu ramificare puternic ă și coroană bine garnisit ă: Curéy Williams.
Lăstarii manifest ă la majoritatea soiurilor o cre ștere ondulat ă și geniculat ă,
cu scoarța de culori foarte variate, de la brun-g ălbui (Williams) la verde-cenu șiu
(Passe Crassane). Ace știa pot fi: lungi, sub țiri și ascuțiți (Untoasă Diel și Untoasă
Giffard), lungi, gro și și noduroși (Favorita lui Clapp) sau scur ți, groși și cu
internodii mici (Passe Crassane).
În pepinier ă și primii ani din livad ă, multe soiuri emit l ăstari anticipa ți, lungi
care pot fi folosi ți în proiectarea și construc ția coroanei (Williams, Napoca), scur ți
(Untoasă Hardy), sau numai la baza ramurilor (Untoas ă Bosc, Contesa de Paris).
Mugurii vegetativi ai părului sunt mici, cu vârful dep ărtat de ramur ă.
Mugurii de rod sunt situa ți către vârful ramurilor lungi și în vârful l ăstarilor
scurți.
Tipul de fructificare este o caracteristic ă de soi. Unele soiuri rodesc
predominant pe forma țiuni lungi ca nuelu șele, mlădițele (Curé, Williams, Triumf,
Carpica), altele pe forma țiuni scurte (Passe Crassane, Abatelè Fetel, Olivier de
Serres, Păstrăvioare, Untoas ă Hardy, Trivale, Napoca, Timpurii de Dâmbovi ța).
Gutuiul, ca portaltoi, amplific ă fructificarea pe ramuri scurte comparativ cu
părul franc.
Vigoarea pomilor este influen țată în primul rând de soi și portaltoi dar și de
condițiile edafice, ecologice și tehnologice.
După vigoare soiurile de p ăr pot fi grupate în:
– soiuri cu vigoare supramijlocie și mare: Curé, Untoas ă Giffard,
Păstrăvioare, Untoas ă Hardy, Contesa de Paris etc.;
– soiuri cu vigoare mijlocie: Williams, Untoas ă Bosc, Olivier de Serres,
Abatele de Fetel;
– soiuri cu vigoare mic ă: Josephina de Malines, Dr . Jules Guyot, Republica,
Untoasă de Geoagiu.
75
Vârsta intr ării pe rod este influen țată de soi și portaltoi. Astfel unele soiuri
de păr (Williams, Passe Crassane etc.) altoite pe gutui produc primele fructe în
anii 2-3 de la plantare, iar începând cu anul 4 dau produc ții economice. Altele
(Curé, Untoas ă Hardy, Favorita lui Clapp) intr ă pe rod la 3-5 ani.
Compatibilitatea cu gutuiul este diferit ă funcție de soi astfel:
– soiuri compatibile: Trivale, Daciana, Argessis, Carpica, Napoca, Untoas ă
precoce Morettini, Doina, Untoas ă Hardy, Untoas ă de Geoagiu, Highland,
Aniversarea, Conference, Jeanne d’Arc, Abatele Fetel, Curé, Passe Crassane,
Olivier de Serres;
– soiuri incompatibile cu gutuiul sau cu afinitate slab ă: Bella di Giugno,
Triumf, Timpurii de Dâmbovi ța, Favorita lui Clapp, Williams, Williams ro șu,
Untoasă Bosc, Republica;
– soiuri folosite ca intermediar: Curé, Untoas ă Hardy, Harbuze ști, Alămâi,
Sintiliești, Japoneze, Passe Crassane.
Înfloritul, polenizarea și fecundarea . Soiurile de p ăr înfloresc înaintea
mărului după 61-67 zile consecutive cu temper aturi pozitive to tale de 334-404oC.
În cadrul soiului, înflorirea dureaz ă 8-10 zile func ție de temperatur ă și umiditatea
aerului.
După epoca înfloritului se deosebesc:
– soiuri cu înflorire timpurie: Contesa de Paris, Trivale, Bella di Giugno etc;
– soiuri cu înflorire mijlocie: Aromată de Bistri ța, Curé, Untoas ă Giffard,
Republica;
– soiuri cu înflorire medie-târzie: Williams, Untoas ă Bosc, Timpurii de
Dâmbovița etc;
– soiuri cu înflorire târzie: Napoca, Jeanne d’Arc.
După comportarea în procesul poleniz ării și fecundării florilor sortimentul
de păr cuprinde:
-soiuri autosterile: majoritatea soiurilor necesit ă obligatoriu polenizatori;
– soiuri par țial autofertile: Triumf, Napoca, Daciana;
– soiuri rele polenizatoare: Curé, Olivier de Serres, Bella di Giugno, Jeanne
d’Arc.
76
– soiuri partenocarpice: Williams, Curé, Conference, Daciana, Passe
Crassane;
– combina ții intersterile: Bella di Giugno x Curé, Bella di Giugno x
Republica, Bella di Giugno x Williams, Passe Crassane x Williams, Untoas ă
Giffard x Curé, Williams x Williams ro șu.
Frecvent se manifest ă fenomenul de înflorire târzie (secundar ă) la 10-20 zile
de la înflorirea normal ă, dar din aceste flori se formeaz ă fructe partenocarpice,
mici, atipicee.
Potențialul productiv este influen țat de soi, portaltoi, condi țiile ecologice
și tehnologice. Acesta variaz ă de la 17 la 30 t/ha produc ții medii. Unele soiuri
rodesc constant sau relativ constant (Williams, Curé, Untoas ă Bosc, Passe
Crassane) altele, prezint ă alternanță de rodire (Untoas ă Hardy, Untoas ă Giffard).
Durata de via ță a pomilor este de 30-35 ani în cazul altoirii pe gutui și 40-
60 ani în cazul altoirii pe p ăr franc. P ărul este în genera l mai longeviv decât
mărul.
Polenizatorii principalelor soiuri de p ăr sunt prezentate în tabelul 12.
Tabelul 12
Polenizatorii soiurilor de p ăr admise la înmul țire
Soiul de polenizat Soiuri bune polenizatoare
Trivale Argessis, Napoca, Williams, Republica
Bella di Giugno Passe Crassane, Aromat ă de Bistrița
Daciana Williams, Argessis
Untoasă precoce
Morettini Passe Crassane, Untoas ă Hardy
Argessis Williams, Highland, Daciana, Trivale
Carpica Williams, Passe Crassane
Timpurii de
Dâmbovi ța Jeanne d’Arc, Republica
Favorita lui Clapp Untoasă Bosc, Untoas ă Hardy, Williams, Conference
Napoca Jeanne d’Arc, Republica, Williams
Williams B.C. și
Williams ro șu Untoasă Bosc, Untoas ă Hardy, Favorita lui Clapp, Conference,
Highland, Jeanne d’Arc, Passe Crassane
Doina Untoasă Hardy, Williams, Untoas ă de Geoagiu
77
Untoasă Hardy Untoasă Bosc, Favorita lui Cla pp, Williams B.C., Passe
Crassane, Conference, Williams ro șu
Untoasă de Geoagiu Napoca, Republica, Untoas ă Hardy
Untoasă Bosc Untoasă Hardy, Favorita lui Clapp, Conference, Passe Crassane,
Williams
Highland Argessis, Williams, Conference, Passe Crassane
Aniversarea Williams, Untoas ă de Geoagiu
Conference Untoasă Hardy, Highland, Williams, Favorita lui Clapp, Passe
Crassane
Abatele Fetel Favorita lui Clapp, Passe Crassane
Jeanne d’Arc Williams ro șu, Williams B.C., Passe Crassane
Curé Untoasă Bosc, Untoas ă Hardy, Napoca, Williams
Passe Crassane Favorita lui Clapp, Highland, Republica, Conference
Contesă de Paris Favorita lui Clapp, Republica
Olivier de Serres Untoasă Bosc, Passe Crassane, Williams
Republica Williams ro șu, Williams B.C., Passe Crassane
CERINȚELE PĂRULUI FA ȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI
Condițiile ecologice ale țării noastre (temperatur ă, lumină, apă, sol etc.)
oferă speciei p ăr cerințele necesare cre șterii și dezvoltării în majoritatea zonelor
pomicole. În general, p ărul este o specie mai exigent ă fată de condi țiile de mediu
decât mărul, vișinul, cireșul, prunul.
Cerențele părului față de lumin ă
Față de lumin ă, părul, are cerin țe moderate fiind totu și mai exigent decât
mărul, prunul și vișinul.
De cantitatea și calitatea luminii depind majoritatea proceselor metabolice și
implicit productivitatea și calitatea produc ției.
Părul dă rezultate bune pe versan ți bine lumina ți. Pe expozi ții nefavorabile
părul nu-și matureaz ă suficient lemnul și degeră cu multă ușurință în timpul iernii.
În tinerețe pomiii sunt mai preten țioși față de lumin ă decât în perioada de
maturare iar în cadrul ciclului anual, necesarul maxim de lumin ă este în timpul
înfloririi.
78
Lumina insuficient ă influențiază negativ asupra metabolismului pomului,
provocând cre șteri slabe și producții mici cantitativ da r mai ales calitativ.
Indicele foliar este dintre cel mai sc ăzut, (0,5-0,9) între speciile pomicole.
O iluminare favorabil ă asigură obținerea unor fructe de calitate, colorate, cu
gust și aromă plăcută fără sclereide cu valoare comercial ă ridicată.
Toate acestea trebuie avute în vedere la alegerea expozi ției, a distan țelor
optime de plantare în raport cu vigoarea și caracterele biologice ale soiurilor, a
formelor de conducere a pomilor etc.
Cerințele față de temperatur ă
Căldura este un factor limitativ în cultura p ărului. Specie de regiuni
temperate, p ărul crește și rodește bine în zonele cu temperaturi medii anuale de
9,5-11șC. Unele soiuri (Aromat ă de Bistri ța, Williams, Curé, Untoas ă Bosc,
Favorita lui Clapp etc.) se pot cultiva în zone cu temperaturi medii anuale de 8-
8,5șC. Temperatura medie în perioada de vegeta ție (aprilie – septembrie) trebuie
să fie de 16-19șC.
Soiurile de var ă au nevoie de 135 – 140 zile cu temperaturi medii pozitive
pentru cre șterea și maturarea fructelor, iar cele de iarn ă 165 – 185 de zile, ceea ce
echivaleaz ă cu 2950ș – 3250șC. Pra gul biologic al p ărului este de 7,5 – 8,0șC, iar
pentru rădăcini de 2,5șC.
“Necesarul de frig” pentru p ăr este destul de mare 1200 – 1500 ore de
temperaturi sc ăzute (sub 7șC) dar pozitive, pentru ie șirea mugurilor din starea de
repaus și desăvârșirea microsporogenezei. Pentru c limatul subtropical a fost creat
soiul Le Cont ( Pyrus Piraster x Pyrus serotina) cu cerin țe minime la frig și cu o
rezistență foarte mare la temperaturile ridi cate din timpul perioadei de vegeta ție
(45șC).
Cultura p ărului devine nesigur ă în zonele în care temperatura coboar ă sub –
26ș … –28șC. Florile p ărului rezist ă până la –3,3șC în faz ă de boboc, -2,2șC când
sunt complet deschise, fructele tinere pân ă la –1,5șC, iar cele mature pân ă la –
4,4șC. În condi țiile unor prim ăveri răcoroase cu temperaturi de 1-2șC florile leag ă
slab și sunt afectate major de Pseudomonas syringae.
Soiurile de p ăr nu se comport ă asemănător față de temperaturile coborâte
dar și foarte ridicate, fenomenul nefiind l ămurit.
Rezistența la temperaturi sc ăzute sau ridicate este influen țată alături de
factorul genetic, de condi țiile ecologice și tehnologice.
79
Cerințele față de apă
Pentru a cre ște și se dezvolta normal specia p ăr are nevoie de 650-750 mm
precipitații anuale bine repartiz ate pe întreaga perioad ă de vegeta ție. În cazul când
nu sunt realizate aceste condi ții se impune irigarea culturii pân ă la asigurarea a 65-
70% din capacitatea de câmp pentru ap ă a solului. Necesarul fa ță de apă este
influențat în special de portaltoi. Astfel, p ărul altoit pe franc cre ște și fructific ă
normal în zonele colinare cu 600-800 mm precipita ții anuale și este rezistent la
secetă, altoit pe gutui rezist ă excesului temporar de umiditate dar e sensibil la
secetă, iar pe portaltoii Pyrus amigdaliformis, Pyrus eleagrifolia și Pyrus
betulifolia suportă seceta excesiv ă.
Nivelul apei freatice trebuie s ă se afle la o adâncime de 1-1,5 m în cazul
părului altoit pe gutui, 2,0-2,5 m în cazul p ărului altoit pe franc.
Umiditatea relativ ă este bine s ă se situeze în limitele a 70-80%.
Insuficien ța apei din sol și aer conduce la fructe mici, slab suculente, cu
multe sclereide, iar excesul de ap ă favorizeaz ă atacul unor boli, iar fructele sunt
slab aromate, au o capacitate mic ă de păstrare etc.
În cloncluzie, apa este un factor limitativ în cultura p ărului, acesta suferind
atât în situa ții de exces cât și de deficit.
Cerințele față de sol
Și în acest caz portaltoiul este cel care imprim ă pretențiile pomului. Astfel,
dacă părul franc este mai rustic și cu preten ții mai reduse fa ță de sol gutuiul este
mai exigent. În general, p ărul prefer ă soluri fertile, adânci, suficient de umede, cu
reacție neutră, caz în care d ă producții mari, cantitativ și calitativ. Prefer ă solurile
cu textură luto-nisipoas ă până la luto-argiloas ă și mai puțin pe cele b ălane uscate.
Altoit pe gutui rezist ă până la 8% calcar activ în sol, iar pe p ăr franc pân ă la
12%. Reac ția solului trebuie s ă fie de 6,8-7,2, con ținutul în Na schimbabil de 5-
12% iar cel de Al sub 8 ppm.
În general zonele pomicole ale țării noastre ofer ă condiții bune de culturii
părului.
80
3.3. PARTICULARIT ĂȚI TEHNOLOGICE ALE
PĂRULUI
Specificul producerii materialului s ăditor
Producerea materialului s ăditor la păr nu ridică probleme deosebite.
În câmpul I al școlii de pomi portaltoii de p ăr franc, cresc lent dar uniform,
asigurând un procent de prinde re la altoire de 81-92 (Parnia și colab. 1984).
Puieții de păr franc se altoiesc în iulie, deoarece circula ția sevei înceteaz ă
devreme. În câmpurile de formare dau rezultate mai bune portaltoii generativi
proveniți din puie ți produși la ghivece, deoarece altoirea pe lemn nou d ă rezultate
mai bune, iar pomii formeaz ă un sistem radicular ramificat (Parnia și colab. 1992).
Gutuiul, ca portaltoi, are în pepinier ă o creștere puternic ă, depășind de multe ori
grosimea de altoire.
În câmpul II unele soiuri de p ăr (Păstrăvioare, Olivier de Serres, Napoca,
Williams) au tendin ța să formeze l ăstari anticipa ți, iar soiul Curé, Ducesa de
Angouleme cresc neuniform și geniculat.
Deosebit de important ă în producerea materialului s ăditor la p ăr este
afinitatea soiului cu portaltoiul care se manifest ă sub două forme:
Afinitatea de altoire – se refer ă la capacitatea soiu rilor de a cuncre ște cu
portaltoiul;
Afinitatea de produc ție – se refer ă la comportarea pomilor altoi ți în
plantație, la capacitatea de produc ție și la longevitate. Exist ă situații când pomii
foarte bine prin și la altoire și dezvolta ți normal dup ă câțiva ani în livad ă se usucă
sau se dezbin ă de la punctul de altoire (Williams, Untoas ă Bosc, Favorita lui
Clapp etc). Pentru aceste soiuri precum și altele care nu au afinitate cu gutuiul se
folosește metoda de altoire cu intermediar, dar în aceast ă situație prețul de cost
crește și de aceea, în practic ă se folose ște destul de rar.
Rezultate bune s-au ob ținut prin microînmul țirea, “in vitro” a p ărului, dar în
această situație se controleaz ă mai greu vigoarea pomilor.
Specificul înfiin țării și întreținerii planta țiilor
La alegerea locului pentru înfiin țarea unei planta ții de păr trebuie s ă se aibă
în vedere cerin țele acestei specii fa ță de factorii ecologici, cerin țe prezentate în
subcapitolele anterioare.
81
Pregătirea terenului se face prin efectuarea corect ă a lucrărilor: desfundat,
fertilizarea de baz ă, nivelarea; urmeaz ă lucrările propriu-zise ca: pichetatul,
săpatul gropilor, repichetatul , alegerea materialului s ăditor și plantarea pomilor.
Este recomandat ă plantarea din toamn ă datorită avantajelor pe care le
prezintă: prinderea mai bun ă, cicatrizarea r ănilor de pe r ădăcini, pornirea în
vegetație primăvara mai repede etc. Dac ă se va planta prim ăvara acest lucru
trebuie să se facă cât mai devreme posibil imediat ce terenul permite accesul.
După cum s-a mai precizat, la p ăr există o gamă mare de soiuri și portaltoi.
Aceste dou ă elemente corelate cu diverse forme de coroane și fertilitatea solului
conduc la înfiin țarea a diferite sisteme de planta ții:
Sistemul clasic – pentru aliniamente, terenuri cu pant ă mare, sistem
gospodăresc agropomicol etc.
Distanțe de plantare : 6-7 x 5-6m; soiuri viguroase; portaltoi – p ăr franc;
forme de conducere – piramidale.
Sistemul semiintensiv – se vor înfiin ța în zonele colinare pe versan ți
uniformi și bine însori ți, cu soluri sub țiri și mai puțin fertile.
Distanțe de plantare : 4 x 4m; 5 x 4m (555-625 pomi/ha) care asigur ă un
volum de coroan ă de 5000-8000 m3/ha; soiuri de vigoare mijlocie sau mare altoite
pe franc; form ă de coroan ă: tufă, piramide.
Sistemul intensiv – se va înfiin ța la baza pantelor sau pe terenuri terasate cu
posibilități de irigare. Se utilizeaz ă soiuri și portaltoi de vigoare mijlocie rezistente
la factorii de stress.
Distanțe de plantare: 3,5-4 x 2-3m asigurând densit ăți de 833-1250 pomi/ha;
forme de coroan ă palmete, fusul, palmeta liber ă.
Sistemul superintesiv – se înfiin țează pe terenuri plane sau cu panta foarte
mică, ameliorate și irigate pretabile la mecanizare.
Se folosesc soiuri foarte precoce, de vigoare mic ă, de tip spur , altoite pe
portaltoi de vigoare redus ă (gutui).
Distanțe de plantare 3,5-4 x 0,9-1,5m rezultând 1754-3174 pomi/ha
asigurând un volum de coroan ă mai mic de 4000 m3/ha; forme de coroan ă: cordon
vertical, ypsilon etc.
82
Formarea coroanelor – este diferit ă funcție de forma aleas ă. Astfel, în
cazul când se opteaz ă pentru o coroan ă piramidal ă, acesta se realizeaz ă în 3-4 ani
prin alegerea și dirijarea viitoarelor șarpante în paralel cu opera ții de formare a
ramurilor de semischelet și a celor de rod.
În timpul form ării coroanei, în scopul temper ării dominan ței apicale, ramura
de prelungire a axului se scurteaz ă mai sever decât șarpanta, etajele superioare se
formează numai dup ă consolidarea celor inferioare, alungirea axului se substituie
cu o ramur ă laterală de vigoare mai slab ă, ramurile de prelungire se scurteaz ă mai
puternic decât cele laterale. În cazul soiurilor cu un unghi mic de ramificare,
scoaterea ramurilor de prelungire ale șarpantelor se face la un mugure exterior,
sau se scurteaz ă prin transferarea cre șterii lor pe ramuri exterioare.
La soiurile cu ramificare slab ă se impune o scurtare mai sever ă (Gh.
Cimpoieș, 2000).
Când pomii se conduc sub form ă de palmetă se recomand ă ca înclinarea
șarpantelor s ă se amâne pân ă la sfârșitul anului II, iar axul se ciupe ște la înălțimea
de proiectare a etajului urm ător. Particularitatea aceasta se impune mai ales
soiurilor care au tendin ța de a forma ax puternic și ramifica ții slabe.
În cazul când pomii se conduc ca fus subțire, pentru reglarea vigorii între ax
și șarpante, axul se substituie cu o ramur ă mai slabă, iar șarpantele mai viguroase
se înclină mai puternic. Aceast ă formă este tot mai folosit ă în conducerea pomilor.
Ea se realizeaz ă fără intervenții prin tăieri până în anii 3-4 de vegeta ție. După
aceea se intervine pentru corectarea coroan ei pomilor, prin transfermarea axului și
a șarpantelor pe ramuri laterale de vigoare mai slab ă, rărirea ramurilor de schelet
rău plasate și care îndesesc coroana.
O altă formă de coroan ă pentru planta țiile superintensive este cordonul
vertical care se formeaz ă într-un timp relativ scurt, prin ciupirea l ăstarilor în
primele faze de cre ștere la 10-15cm.
Pentru culturile intensive și superintensive de p ăr mai prezint ă interes
formele de coroan ă: palmetă anticipat ă, Solen și Tesa.
Palmeta anticipat ă este recomandat ă pentru soiurile de p ăr care au
capacitatea de a forma l ăstari anticipa ți, Untoasă precoce Morettini, Williams ș.a.
Formele de coroan ă Solen și Tesa sunt indicate pentru soiurile cu ramificare
bună, cu fructificare pe ramuri lungi, altoite pe gutui.
Pentru gr ăbirea intr ării pe rod, indeferent de coroana ce se proiecteaz ă, în
tinerețea pomilor, nu se recomand ă tăieri severe ci doar dirij ări ale ramurilor,
83
urmând ca dup ă intrarea pe rod s ă se efectueze opera ții de definitivare a
macrostructurii vegetative. La soiurile cu capacitate slab ă de ramificare se
recomand ă ciupirea repetat ă a lăstarilor pentru a stimula ramificarea și obținerea
unei coroane bine garnisite, iar la soiurile viguroase, se suprim ă ramurile lacome
sau concurente din partea superioar ă a coroanei pentru a determina o garnisire a
părții inferioare a scheletului. Pentru temperarea cre șterilor la unele soiuri se pot
face tratamente cu substan țe bioreglatoare (ex. Paclobutrazol).
Tăierile de fructificare
Habitusul pomului, rapiditatea intr ării pe rod, cantitatea și calitatea fructelor
sunt influen țate în primul rând de soi și portaltoi dar și de tehnologia de cultur ă, în
special de t ăieri, prin care se realizeaz ă un echilibru între cre ștere și fructificare, o
bună iluminare, etc.
Pentru majoritatea soiurilor de p ăr, în cazul unei tehnologii recomandate și a
unor condi ții ecologice normale, cre șterile anuale în tinere țe sunt de 30-40 cm iar
în plină producție de 15-30 cm.
Operațiile de tăiere se vor realiza cu pruden ță pentru a nu diminua suprafa ța
productiv ă și vegetativ ă a pomilor. Având în vedere pozi ția apicală a mugurilor de
rod se va evita pe cât posibil scurtarea ramurilor folosindu-se mai mult r ărirea
celor necorespunz ătoare ca pozi ție sau desime.
În cazul când ramurile de rod dep ășesc ca num ăr pe cele vegetative acestea
se vor rări până la realizarea unui echilibru între cre ștere și fructificare.
În general intensitatea t ăierilor cre ște cu vârsta pomilor, accentuându-se în
perioada de intrare în declin. Pomii cu cre șteri vegetative mai mici vor fi t ăiați mai
sever prin scurtare iar la cei cu cre șteri vegetative mari se vor evita scurt ările
efectuându-se t ăieri de rărire. Pomii care au fructificat mult și au creșteri slabe vor
fi tăiați mai sever. De asemenea, când apar semne de declin (cre șteri anuale reduse
15-20 cm) se va proceda la scurt ări pe lemn de 2 și 3 ani, tăind deasupra unor
formațiuni fructifere și simplificând vetrele de rod pentru a stimula procesul de
creștere.
Există multe soiuri de p ăr care manifest ă o tendință de diferen țiere exagerat ă
a mugurilor de rod. Normarea unei astfel de înc ărcături se va realiza prin r ărire
cât și prin scurtarea ml ădițelor și nuielușelor. Rărirea acestor ramuri se practic ă
84
atunci când sunt prea dese și supraîncarc ă pomii cu rod iar scurtarea atunci când
producția este asigurat ă integral de c ătre țepușe.
În perioada de mare produc ție, majoritatea soiurilor de p ăr și în special cele
cu fructificare de tip standard au ramurile de rod înserate pe ramuri de 2-3 ani care
sub greutatea fructelor se ar cuiesc. În zonele de curbur ă apar noi l ăstari vegetativi
și apoi de rod iar por țiunea de ramur ă descendent ă de regul ă se usucă sau se
degarnise ște complet. Pentru a evita acest fenomen, ramurile respective se vor
scurta cu 1/2 din lungime sa u de la punctul de curbur ă.
Vor fi elimina ți lăstarii lacomi și ramurile cu cre ștere vertical ă dacă sunt de
prisos.
Înainte de începerea t ăierilor pomul se analizeaz ă din punct de vedere al
creșterilor anuale, gradul de înc ărcătură cu ramuri de rod, produc ția din anul
anterior, starea fitosanitar ă etc. Func ție de aceste elemente se va stabili conduita
de tăiere a fiec ărui pom mergând chiar pân ă la nivel de șarpantă sau subșarpantă.
Tăierile de fructificare se execut ă atât în perioada de repaus cât și în
perioada de vegeta ție (“în verde”). T ăierea “în verde” se poate aplica la toate
soiurile dar mai ales la cele de var ă. Momentul aplic ării acestor t ăieri trebuie
corect stabilit pentru a favoriza cre șterile anuale, diferen țierea mai bun ă a
mugurilor de rod, ob ținerea de fructe de calitate. Aceste t ăieri se vor efectua pân ă
la 10-15 august. P ărul se preteaz ă și la tăierea mecanizat ă.
Întreținerea solului în plantațiile de păr este una din verigile importante ale
creșterii produc ției cantitativ și calitativ. Alegerea unui anumit sistem de lucrare a
solului se face func ție de cantitatea de precipita ții din zona respectiv ă,
repartizarea lor în timpul anului, combaterea eroziunii solului, nivelul și destinația
producției etc.
Ca sisteme de între ținere a solului sunt recomandate:
– ogorul lucrat pentru zonele cu precipita ții sub 600 mm anual, pe terenuri
plane sau cu pant ă foarte mic ă, în planta ții intensive sau superintensive.
– culturi intercalate pentru zonele cu precipita ții de 600-750 mm/an, în
plantațiile tinere, terenuri plane sau u șor înclinate, semiintensive sau intensive, în
condiția dublării necesarului de elemente nutritive și apă. Se pot cultiva: cartofi,
leguminoase, c ăpșun etc., în general plante cu talie mic ă.
85
– benzile înierbate temporar , în zonele cu peste 750 mm precipita ții anuale,
pe terenurile în pant ă până la 15%.
– benzile înierbate în alernan ță cu ogorul lucrat.
– țelina permanent ă -cu excep ția proiecției coroanei unde se va lucra și
fertiliza. Se recomand ă pentru zonele umede (peste 800 mm) pe pante mai mari de
15%.
– înierbarea intervalelor dintre rânduri și cosirea repetat ă pentru mulcire. În
acest fel se u șurează circulația mașinilor iar mulciul aduce un aport suplimentar de
elemente minerale.
Întreținerea solului pe rândul de pomi se realizeaz ă prin 1-2 pra șile manuale,
completate cu administrarea de ierbic ide (Roundup 5-6 l/ha, Argezin 6-10 kg/ha,
Funsilade 2 l/ha, Na bu 4-6 l/ha etc.).
O importan ță deosebit ă la întreținerea solului o reprezint ă adâncimea de
lucru care, pentru a nu distruge si stemul radicular activ, nu trebuuie s ă depășească
10-12 cm în cazul când portaltoiul este gutui și 15-18 cm în cazul portaltoiului
franc.
Fertilizarea plantațiilor de p ăr se va face func ție de fertilitatea natural ă a
solului, vârsta planta ției, densitatea, nivelul și destinația producției etc.
Pentru o produc ție de 20 t/ha o planta ție de păr cu 1000 pomi/ha consum ă
33 kg N, 12 kg P 2O5, 48 kg K și 35 kg Ca, iar pentru o produc ție de 40 t/ha
aceeeași plantație consum ă 114 kg N, 90 kg P 2O5, 137 kg K 2O, 80 kg CaO și 15
kg MgO. (N. Brani ște, P. Pârvu, 1986).
Având în vedere aceste consumuri el e se vor suplini în procesul de
fertilizare prin aplicarea de îngr ășăminte.
Ca doze orientative recomand ăm:
Pentru planta țiile tinere: 20 t/ha gunoi de gr ajd, 130 kg/ha N, 75 kg/ha P 2O5
și 80 kg/ha K 2O.
În plantațiile pe rod: 120-180 kg/ha N, 80-120 kg/ha P 2O5 și 100-120 kg/ha
K2O etc. O dat ă la 3-4 se fertilizeaz ă cu gunoi de grajd 30-40 t/ha iar în aceast ă
situație dozele de îngr ășăminte chimice se înjum ătățesc sau pot lipsi.
Pe solurile acide se aplic ă 5-6 t/ha amendamente calcaroase odat ă la 4-5 ani
toamna.
Epoci de administrare a îngr ășămintelor: gunoiul de grajd, cele cu fosfor,
potasiu, amendamentele și 1/3 din doza de azot se aplic ă toamna și se
86
încorporeaz ă; restul îngr ășămintelor azotoase se aplic ă primăvara înainte de
pornirea ăn vegetație.
Irigarea plantațiilor de p ăr este o lucrare necesar ă în zonele cu precipita ții
sub 500 mm și chiar 600 mm anual, în cazul când acestea sunt repartizate
neuniform și nu satisfac cerin țele speciei. De asemenea, este important ă irigarea
plantațiilor tinere în vederea unei bu ne porniri viguroase în vegeta ție.
Prin irigare se urm ărește menținerea umidit ății necesare desf ășurării în
condiții optime a fiec ărei fenofaze, cu evitarea influen țelor negative asupra
creșterilor fructelor și mai ales a calit ății acestora (la secet ă se formeaz ă
sclereide).
Pentru aceasta se recomand ă aplicarea, în func ție de tipul de sol și indicii
hidrofizici ai acestuia, de vârsta planta ției etc., a 2-3 ud ări cu o norm ă de 300-500
m3/ha, mai ales în perioadele de ma re consum ale pomilor (iulie-august).
Perioadele cririce pentru ap ă ale părului sunt: înainte de dezmugurit, la 2-3
săptămâni de la înflorit, dup ă căderea fiziologic ă a fructelor și cu 2-3 s ăptămâni
înainte de recoltare.
Ca metode de irigare se poate folosi irigarea prin brazde în planta țiile
extensive și prin microaspersiune în planta țiile intensive și superintensive.
De asemenea, se poate folosi cu succes și irigarea prin picurare.
Reglarea produc ției este necesar ă la specia p ăr datorită tendinței anumitor
soiuri de a se supraînc ărca cu rod. Pentru ca fructele s ă fie de calitate bun ă,
competitive, etc. pe lâng ă normarea produc ției prin tăieri corecte se impune și o
rărire a florilor sau fructelor. Pe lâng ă obiectivele precizate anterior aceste opera ții
mai au și rolul de a furniza și o diferen țiere mai bun ă a mugurilor de rod și
implicit o diminuare a alternan ței de rodire. R ărirea se poate face chimic sau
mecanic pentru flori, chimic, manual sau mecanic pentru fructe.
Cea mai sigur ă și eficientă metodă este cea chimic ă, efectuat ă prin stropiri
cu substan țe bioactive la 2-3 s ăptămâni de la înflorirea deplin ă până când fructele
au un diametru de 9-14 mm.
P. Montali și colab. (1984) au stabilit c ă sub influen ța regularexu lui (1000
ppm) la soiul Conference s-a intensificat c ăderea fiziologic ă a fructelor. La soiul
Curé corectarea înc ărcăturii de rod a pomilor s-a f ăcut cu sarea sodic ă a acidului
naftalenacetic (NaNAA 8%) în concentra ții de 1000 ppm (Sabina Stan și colab.
87
1984). Exist ă substanțe biostimulatoare care stimuleaz ă legarea mai bun ă și
creșterea fructelor.
La soiurile Williams și Ducesa de Angouléme s-a îmbun ătățit calitatea
fructelor prin tratamente cu AG 3 și 2.4.5T (Mustafa și colab. 1982).
Inhibarea cre șterii și favorizarea fructific ării perilor tineri se poate realiza
prin două tratamente cu Cicocel-Extra (CCC+CC), 2000 ml/100 l ap ă, primul
aplicat în stadiul de trei frunze, urm ătorul la 10-14 zile.
Tratamentele se execut ă numai pomilor tineri, viguro și, care nu au intrat
încă pe rod (W. Pfammetter, 1994).
Formarea fructelor partenocarpice la soiurile predispuse la acest fenomen
(ex. Williams etc), poate fi stimulat ă prin efectuarea unor tratamente cu acid
giberilic (AG 3), 10g/100 l ap ă, 1500 l/ha solu ție la începutul înfloritului.
De asemenea, prin tratamente cu biostimulatori poate fi diminuat ă și căderea
prematură a fructelor.
Pentru toate aceste tratamente exist ă și substan țe romănești produse în
special de Institutul de Chimie Cluj-Napoca și de laboratorul BIOS din acela și
oraș.
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Dintre bolile și dăunătorii care produc pagube economice mai însemnate
sunt: rapănul (produs de Venturia pirina sau Fusicladium pirinum ), pătarea albă
(Mycosphaerella sentina ), rugina p ărului ( Gymnosporangium sabinae ), monilioza
(Monilinia fructigena ), cancerul r ădăcinii ( Agrobacterium tumefaciens ), arsura
bacteriană (Erwinia amylovora ), îngălbenirea nervurilor p ărului ( Wien yellows-
VVV), cancerul pustulos al perelor ( Pear stony pit ).
Dintre dăunătorii cei mai periculo și pentru p ăr menționăm: Păduchele din
San Jose ( Quadraspidiotus perniciosus ), puricele p ărului ( Psylla piricola ),
viermele fructelor ( Cydia pomonella ), gărgărița mugurilor (Anthonomus pyri) și
viespia părului ( Haplocampa brevis ).
În ultimii ani, în mai multe zone din țară, mai ales în planta țiile comerciale,
producți a d e p e r e a f o s t c o m p r o m i s ă parțial sau total de c ătre puricele p ărului
(Psylla piricola), aceasta și datorită folosirii nera ționale a unor substan țe cu
spectru larg de combatere care au distrus pr ădătorii naturali ai purecelui.
Tratamentele recomandate în planta țiile de păr sunt prezentate în tabelul 13.
88
Tabelul 13.
SCHEMA DE COMBATERE A BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR
ÎN PLANTA ȚIILE DE P ĂR PE ROD
Nr.
crt Fenofaza Boli și dăunători de
combătut Pesticide folosite Observații
0 1 2 3 4
1. Repaus
vegetativ -Coccidae -ouă de: acarieni, insecte
defoliatoare, afide Oleoekalux 3 CE (1,5%) Oleocarbetox (3,0%) -se aplică după măsurările de
igenă culturală și agrotehnice;
-se asigur ă o îmbăiere a pomului
(temp.> 4-5
oC)
-purici meliferi (Psylla sp .) –
gărgărița florilor
(Anthonomus pomorums) Mitac CE (0,3%) Ekalux 25 EC (0,1%) -PED = 30 de adul ți la 100 de
ramuri
2. 10-15% din muguri florali
dezmuguri ți -rapăn (Venturia pirina)
-focul bacterian ( Erwinia
amylovora) Turdacupral 50 PU
(0,5%)
Champion 50 WP (0,3%) -dacă a fost în anul precedent.
3. Apariția
butonilor florali
–înălțimea
inflorescen țelor -rapăn (Venturia pirina )
-focul bacterian
(Erwinia amylovora)
-ouă hibernante de acarieini
(Panonychus ulmi ); afide etc. Turdacupral 50 PU (0,5%)
Champion 50 WP (0,3%)
US-1 92% (1,5%) -tratament obligatoriu pentru
ambele boli
-dacă există rezervă biologică
-rapăn (Venturia pirina)
-pătarea alb ă a frunzelor
(Mycosphaerella sentina )
-pătarea brun ă a frunzelor
(Diplocarpon soraweri)
-focul bacterian
(Erwinia amylovora) Turdacupral 50 PU (0,5%) Dithane M45 (0,2%)
Champion 50 WP (0,3%) -tratament de siguran ță
4. Răsfirarea
inflorescen ței,
până la
deschiderea a
0,5% din totalul
florilor -insecte defoliatoare
-insecte minatoare -psyllide Decis 2,5 EC (0,03%); Diazol 60 EC (0,15%); Fastac 10 EC (0,04%) -dacă există rezervă biologică
-rapăn
-pătarea alb ă și brună a
frunzelor -monilioz ă Rubigan 12 EC (0,04%);
Folpan 50WP (0,2%);
Merpan 50WP (0,2%) -tratament de siguran ță
5. 15% din totalul
florilor au
început s ă-și
scuture petalele -viespea perelor
(Haplocampa brevis) -psyllide
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare etc. Sumi-Alpha 2,5 EC
(0,04%); Mitac 20 EC (0,3%); Dimilin 25 WP
(0,03%)
-Consult 10 EC (0,05) -PED = prezen ța adulților pe
capcane
6. Fructele au ∅ de
aproximativ 0,5 -rapăn -pătarea albă și brună
a frunzelor
-monilioza Dithane M45 (0,2%); Folpan 50WP (0,2%) Merpan 50 WP (0,2%)
89
– 1 cm (la
avertizare) – viermele merelor ( Cydia
pomonella) G1T1;
-insecte minatoare;
-insecte defoliatoare etc. Diazol 60 EC (0,15%); Meotrin 20 EC (0,03%);
Fastac 10 EC (0,04%);
Fury 10 EC (0,075)
7. Fructele au ∅ de
1,5 – 2 cm (la
avertizare) -rapăn
-pătarea alb ă și brună a
frunzelor Delan 75 WP (0,075%); Bravo 500 SC (0,25%) Folpan 50 WP (0,2%)
-psyllide
-viemele perelor (G1T2) -insecte minatoare -insecte defoliatoare etc. Mitac 20 EC (0,3%);
Vertimec (0,1%); Sumi –
Alpha 2,5 EC (0,03%); Sumithion 2,5 50 EC
(0,1%) PED = 10% l ăstari infesta ți
PED = 2-5 fluturi/
capcană/săptămână
-rapăn
-pătarea alb ă și brună a
frunzelor Shavit (0,2%)
Dithane M 45 (0,2%);
Folpan 50 W (0,2%)
-păduchele din San José
(Quadraspidiotus perniciosus) G1T1 Ekalux S (0,1%) Pyrinex 48 EC (0,2%) PED = prezen ța dăunătorului
8. Fructele au ∅ de
21,5 – 3 cm (la avertizare)
-psyllide
-afide Decis 2,5 EC (0,03%) PED = 15% l ăstari infesta ți
-rapăn
-pătarea alb ă și brună a
frunzelor Dithane M 45 (0,2%);
Merpan 50 WP (0,25%)
-acarieni Mitac 20 EC (0,3%);
Pennstyl 25 WP (0,05%)
Demitan 200 SC (0,07%) PED = 4-5 forme mobile pe
frunze 9. Fructele au ∅ de
3 cm (la avertizare)
-viermele perelor
-păduchele din San José
(G1T2) Decis 2,5 EC (0,05%); Ekalux S (0,1); Reldan 40
EC (0,15%) PED > 2-3% fructe atacate
-rapăn
-pătarea alb ă și brună a
frunzelor Bravo 500 SC (0,25%);
Dithane M 45 (0,2%)
10 Fructele au ∅ de
4 cm (la
avertizare) -păduchele din San José
G1T3
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare Actellic 50 EC (0,2)
Ekalux S (0,1)
-rapăn
-pătarea alb ă și brună a
frunzelor -monilioz ă Merpan 50 WP (0,25%)
Captadin 50 WP (0,25%)
11 La 10-14 zile de la tratamentul
10 (la avertizare) -păduchele din San José
G2T1
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare Decis 2,5 EC (0,05%)
Reldan 40 EC (0,15%)
90
-rapăn
-pătarea alb ă și brună a
frunzelor; -monilioz ă Dithane M 45 (0,2%);
Merpan 50 WP (0,25%) -cu respectarea timpului de pauză
12 La 10-14 zile de la tratamentul
11 (la avertizare) -păduchele din San José
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare Pirinex 48 CE (0,2%);
Reldan 40 EC (0,15%)
Ekalux S (0,1%) -cu respectarea timpului de
pauză
-rapăn
-pătarea alb ă și brună a
frunzelor; -monilioz ă Merpan 50 WP (0,25%);
Dithane M 45 (0,2%) -cu respectarea timpului de pauză
13 La 14 zile de la tratamentul
12 (la avertizare)
-păduchele din San José Decis 2,5 EC (0,05%)
14 După căderea
frunzelor -boli de scoar ță și lemn Zeamă bordelez ă (0,75-
1%) Turdacupral 50 PU (0,5%)
Recoltarea, p ăstrarea și valorificarea fructelor
Stabilirea momentului optim de reco ltare a perelor constituie un element
determinant pentru calitatea viitoare a fructelor, capacitatea de p ăstrare și modul
de valorificare. Soiurile de var ă și cele de toamn ă se recolteaz ă “mai în pârg ă”
adică cu 8-12 zile înainte de maturitatea de consum.
Datele bibliografice (Millim K, 1981) arat ă că recoltarea perelor în vederea
păstrării se face când se ating urm ătorii parametri:
– fructele î și înceteaz ă creșterea în m ărime;
– culoarea de fond a pieli ței virează de la verde-spre verde g ălbui;
– amidonul a început s ă se hidrolizeze în zona camerei seminale pe o
suprafață de 30-40%, func ție de soi;
– fermitatea pulpei scade (ex. Williams 6,8-8,0 kg f., Curé 6.5-7.3 kg f. etc.);
– vârsta fructelor (num ărul de zile de la înflorit la recoltare) caracteristic ă
soiurilor și zonei de cultur ă; ex. Favorita lui Clapp 107-110 zile, Williams 115-
124 zile, Untoas ă Bosc 135-137 zile, Curé 156-160 zile, Olivier de Sèrres 171-
175 zile.
La pere, maturarea decurge mai intens decât la mere, iar dac ă se întârzie
recoltarea, fructele devi n sensibilie la manipul ări și transport.
Păstrarea perelor este mai dificil ă decât a merelor. Soiurile de var ă se pot
păstra în condi ții frigorifice 10-15 zile, iar cele de toamn
ă 30-40 zile. La
temperaturi de – 1șC … + 1șC durata de p ăstrare a soiurilor de iarn ă este de 150-
200 zile.
91
Păstrarea în condi ții frigorifice a perelor este diferit ă funcție de soi sau
grupe de soiuri.
După scoaterea din celulele frigorifice perele vor fi supuse unui proces de
postmaturare la temperatur ă de 16-18șC timp de 3-5 zile, timp în care ajung la un
maximum de însu șiri organoleptice.
Valoarea comercial ă a fructelor depinde de calitatea acestora cât și de modul
cum sunt ambalate și prezentate cump ărătorului.
Modul de prezentare a perelor pentru comercializare este diferit func ție de
soi, cerințe etc.
92
CAPITOLUL IV
CULTURA GUTUIULUI
Cydonia oblonga Fam. Rosaceae
Subfam. Pomoideae
4.1. IMPORTAN ȚĂ, ORIGINE SI ARIE DE
RĂSPÂNDIRE
Importan ță
Gutuiul este una din speciile cel e mai vechi aflate în cultur ă, fiind semnalat în
documente de cca. 4000 ani.
Fructele sale erau foarte apreciate la greci, romani și alte popoare antice, atât
pentru consumul în stare proaspat ă, cât și prelucrate.
Gutuia – “m ărul de aur” – era considerat ă simbolul fertilit ății. Importan ța acestei
specii a sc ăzut treptat pe masura dezvolt ării altor specii pomicole, în principal m ărul și
părul.
În prezent, de și cultura acestei specii s-a restrâns mult, fructele se consum ă atât în
stare proaspat ă, cât, mai ales, prelucrate și industrializate. Fructele au un grad ridicat de
gelificare, î și mențin aroma, aciditatea și fermitatea și după fierbere.
Compoziția biochimic ă a gutuilor este destul de complex ă: zaharuri 6,6-13,3%;
acizi 0,6-1,76%; substan țe tanoide 0,19-0,50 %; substan țe proteice 0,33-0,95%; pectine
0,69-1,13%; lipide 0,50%; s ăruri de potasiu 201 mg %; calciu 10 mg %; magneziu 8 mg
%; fier 0,60 mg %; vitamina C 10-40 mg/100 g (A. Gherghi, 1983).
Fructele se pastreaz ă bine o perioad ă lungă de timp, permi țând prelungirea
perioadei de prelucrare industrial ă. De la gutui, în scopuri terapeutice se folosesc
semințele, frunzele și florile.
Gutuiul este un bun portaltoi (generativ și vegetativ) pentru planta țiile intensive și
superintensive de p ăr și gutui. Sub aspect agrobiologic, cultura gutuiului este mai pu țin
pretențioasă decât a altor specii pomicole.
93
Pomul este în general rustic, robust, cu plasticitate ecologic ă bună. Specia
valorifică bine terenurile cu exces temporar de umiditate sau cu apa freatic ă la suprafa ță
chiar sub 1 m.
Având cea mai tardiv ă înflorire, nu este expus înghe țurilor târzii de prim ăvară.
Fructifică regulat, dând produc ții sigure și constante.
Prețul de cost al gutuilor este mai redus cu 20-25% fa ță de cel al merelor, perelor,
la o produc ție cel puțin egală.
4.2. PARTICULARIT ĂȚI BIOLOGICE ȘI
ECOLOGICE
SORTIMENTUL DE SOIURI
În fondul de germoplasm ă organizat în România exist ă cca 70 genotipuri de gutui,
reprezentate de soiuri și selecții autohtone și străine. Dintre acestea, în lista oficial ă pentru
anul 2000 sunt propuse la înmul țire 8 soiuri care apar țin speciei C. oblonga și se
încadreaz ă în primele trei variet ăți.
1. De Constantinopol – soi cu origine incert ă, probabil turcesc, mult r ăspândit în
țara noastr ă mai ales în sud și sud-est. Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroan ă rară,
sferic turtit ă, foarte productiv, îns ă sensibil la ger, boli și dăunători. Fructul este mijlociu spre
mare, (200-400g), galben-auriu, maliform, cu coaste evidente și cavitate peduncular ă
caracteristic ă. Pulpa este potrivit de suculentă, aromată, slab astringent ă, bună pentru consum în
stare propasp ătă și industrializare. Fructele cad u șor din pom înc ă din prepârg ă și se păstrează
puțin (30-60 zile).
2. Moldovene ști – soi românesc (1982), de vigoare mic ă-mijlocie, cu coroan ă
globuloas ă-turtită, rezistent la ger, boli și secetă, sensibil la monilioz ă, comportare bun ă
la cloroză. Fruct mijlociu (330 g), maliform, pu țin alungit spre zona calicial ă, galben-
portocaliu, cu suprafa ța ușor ondulat ă prin coaste largi. Pulpa este galben ă-portocalie, cu
puține sclereide, potrivit de suculent ă, bun pentru industrializare. Perioada de consum:
octombrie-noiembrie.
3. Aurii – soi românesc (1982), de vigoare mijlocie, cu coroan ă globuloas ă,
precoce, foarte productiv, rezistent la ger (-27oC) și la boli. Fructul este mare (450-500 g),
piriform-rotunjit, galben-portocaliu, cu pieli ța netedă lucioasă. Pulpa este dens ă,
suculentă, dulce, pu țin acidulat ă și plăcut aromat ă. Perioada de consum: octombrie-
decembrie.
94
4. Bereczki – soi de origine maghiar ă, foarte r ăspândit în sudul și vestul țării.
Pomul are vigoare mare, cu coroana invers piramidal ă, cu plasticitate ecologic ă ridicată,
produce abundent, rezistent la Monilinia, sensib il la ger. Fructul este mare spre foarte
mare (600-800 g), larg-piriform cu proeminen țe, cu un mamelon peduncular brun-cenu șiu
și suprafața neuniform costat ă, de culoare g ălbuie. Pulpa este g ălbuie, intens aromat ă,
dulce acidulat ă, plăcută la gust, de calitate foarte bun ă pentru consum și industrializare.
Perioada de consum: octombrie-noiembrie.
5. Champion – soi american (1870), mult r ăspândit în estul și sud-estul țării
noastre. Pomul este viguros, productiv, longeviv, formeaz ă o coroan ă globuloas ă,
rezistent la ger, sensibil la Monilinia. Fruc tul este mare sau foarte mare (400-800 g),
scurt-piriform, uneori aproape cilindric, cu suprafa ța aproape neted ă, de culoare galben-
verzui la recoltare și galben la maturitatea de consum. Pulpa este alb-aurie, fin ă, slab
astringent ă, intens aromat ă, cu puține sclereide și gust pl ăcut. Perioada de consum:
octombrie-decembrie.
6. De Portugalia – soi vechi, r ăspândit mult în sud-estul țării noastre. Pomul este
de vigoare mijlocie, cu coroana larg-piramidal ă, productiv, preten țios la condi țiile edafice
și climatice, sensibil la boli și dăunători.
Fructul este mijlociu spre mare (200-400 g) , piriform-alungit spre peduncul, cu un
gât mic asimetric, uneori pu țin curbat, cu suprafa ța netedă, ușor costată spre extremit ăți.
Pulpa este g ălbuie, cu gust pl ăcut ușor astringent. Perioada de consum: octombrie-
ianuarie.
7. Aromate – soi românesc (1982), de vigoare mijlocie, cu coroan ă globuloas ă,
precoce, productiv, rezistent la ger (-27oC) și la boli. Fructul este mijlociu spre mare
(350-400 g), piriform-alungit, cu suprafa ța netedă, galben-limonie, f ără coaste. Pulpa este
fermă, suculent ă, intens aromat ă, plăcută la gust. Perioada de consum: octombrie-
ianuarie.
8. De Hu și – soi românesc, viguros, productiv, cu coroana globuloas ă, rezistent la
ger și secetă. Fructul este mijlociu (300 g), maliform, cu coaste largi, rotunjite, epiderma
galbenă-aurie. Pulpa este lipsit ă de sclereide, cu gust astringent la recoltare, dar care
devine dulce, u șor acidulat ă la maturitatea de consum. Perioada de consum: octombrie-
februarie.
9. De Mo șna – soi românesc, neînscris în lista oficial ă din anul 1999. Pom viguros,
longeviv, cu coroana invers-piramidal ă, precoce, productiv, rezistent la ger și secetă.
Fructele sunt neuniforme, de la mijlocii la foarte mari (160-570 g), piriforme, slab
costate, cu epiderma mat ă, verde-g ălbuie la recoltare, galben ă la maturitatea deplin ă.
Pulpa este ferm ă, mediu acidulat ă, galbenă-aurie, pl ăcut aromat ă dar cu sclereide.
Perioada de consum : noiembrie-martie.
95
10. De Lescowatz – soi viguros, rezistent la ger și secetă, cu fructe mari,
maliforme, slab costate, moderat suculent e, slab acidulate cu multe sclereide.
Alte soiuri mai pu țin răspândite: De Vranija, Turce ști, Tălpășești 63, Târzii de
Deltă, Mălăiețe etc.
PORTALTOII GUTUIULUI
Portaltoii gutuiului sunt: gutuiul franc, gutuiul vegetativ și păducelul.
Portaltoiul de gutui franc este obținut pe cale generativ ă din soiurile și biotipurile
locale (De Mo șna, De Hu și etc.), având afinitate bun ă cu toate soiurile. Imprim ă soiurilor
vigoare mare, dar au o bun ă ancorare în sol, rezisten ță bună la secetă și vânt.
Gutuiul vegetativ este reprezentat de mai multe selec ții (BA 29, Sydo, Adams,
EMA, EMC. Cts etc.), descrise la subcapitolul 3.2.4. Acestea imprim ă gutuiului vigoare
mică, precocitate și productivitate bun ă.
Păducelul (Crataegus monogyna Jacq.) se poate folosi mai ales pentru solurile
uscate, granitice sau șistoase. În țara noastr ă nu se utilizeaz ă acest portaltoi care, printre
altele, este și foarte sensibil la Erwinia amylovora.
PARTICULARIT ĂȚILE DE CRE ȘTERE ȘI FRUCTIFICARE
ALE GUTUIULUI
Sistemul radicular al gutuiului este în general trasant, dispus superficial în
sol. Marea majoritate a r ădăcinilor active se afl ă situate în stratul de sol cuprins
între 10-60 cm. Pân ă la 10 cm și peste 60 cm gutuiul formeaz ă doar câteva
rădăcini de schelet.
Datorită acestor caracteristici, pomii trebuie palisa ți pe toată durata vie ții
pentru a nu fi r ăsturnați de vânturi. Dezvoltarea sist emului radicular pe orizontal ă
depășește de peste dou ă ori proiec ția coroanei. Cre șterea rădăcinilor este aproape
continuă în timpul anului, îns ă devine evident ă primăvara, când temperatura
solului dep ășește 3oC și se continu ă toamna târziu, pân ă când temperatura solului
scade la 2oC. Sistemul radicular are dou ă v a l u r i d e c r e ștere: în mai-iunie și
septembrie-octombrie.
În mod natural, gutuiul cre ște sub form ă de tufă cu mai multe tulpini ce
pornesc din zona coletului, ajungând la 3-5 m în ălțime. În planta ții industriale,
96
pomii se conduc de regul ă cu un singur trunchi de 30-60 cm, care de regul ă se
torsioneaz ă puternic. Pomii pot ajunge la în ălțimi de 3-8 m.
Coroana gutuiului este deas ă, în general neregulat ă, formată din ramuri
groase, acoperite cu o scoar ță netedă de culoare brun ă-roșiatică cu nuanță verzuie
și cu lenticele cenu șii-deschis sau castanii. L ăstarii sunt tomento și, iar frunzele
sunt mari, ovat-alungite cu marginile într egi. Florile sunt mari, tipice rozaceelor,
terminale, solitare și se formeaz ă în vârful unor l ăstari scurți (8-12 cm), crescu ți în
aceeași primăvară din muguri mic ști. Înflorirea este tardiv ă (ultima specie
pomicolă), în mai-iunie, dup ă formarea frunzelor, când se acumuleaz ă 248oC
temperatur ă și durează 10-15 zile (Doina Toma, 1976). Dup ă legarea fructelor,
creșterea în lungime a l ăstarilor de rod se opre ște. Dacă nu are loc procesul
fecundării și, deci, nu se formeaz ă fructe, atunci dintr-un mugure axilar de pe
lăstarii de rod apare un l ăstar anticipat.
Ramurile de rod sunt: ramura mixt ă, măciulia, coarnele de melc și
ramificația fructifer ă. Pe fiecare m ăciulie, în treimea superioar ă, se formeaz ă câte
1-3 muguri mic ști, din care, în anul urm ător, se vor forma doi l ăstari fertili.
Mugurii mic ști se mai pot forma și pe unii l ăstari lungi, în treimea mijlocie și
superioară. Mugurii din treimea inferioar ă a lăstarilor lungi r ămân dorminzi.
Diferențierea mugurilor floriferi începe la sfâr șitul lunii augus t-începutul
lunii septembrie.
Fructul , de mărimi și forme diferite (conform descrierii la 4.2.3.), este
inserat direct pe ramur ă, fără peduncul, prezint ă sclereide și semințe multe.
În perioada de tinere țe gutuiul cre ște viguros, dar dup ă intrarea pe rod
intensitatea cre șterii se reduce foarte mult.
Gutuiul este o specie foarte precoce . El produce primele fructe în anul al II-
lea de la plantare, rode ște economic începând cu anul al IV-lea, timp de 25-35 ani.
Unele exemplare pot tr ăi chiar 45-50 ani.
Majoritatea soiurilor de gutui sunt autofertile sau par țial autofertile.
Procentul de flori fecundate este mai mare decât la alte specii pomicole, deoarece
înfloritul are loc dup ă formarea complet ă a aparatului foliar.
În perioada de fructificare maxim ă, un gutui produce 30-80 kg de fructe, în
funcție de vârsta și vigoarea soiului, condi țiile ecologice și tehnologice, dar s-au
întâlnit exemplar e care au produs și 100-170 kg. Gutuiul nu prezint ă periodicitate
de rodire.
97
CERINȚELE GUTUIULUI FA ȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI
Cerințele față de lumin ă. Gutuiul este o specie preten țioasă față de lumin ă,
de aceea se va amplasa pe te renuri plane sau cu pante mi ci, bine expuse. În cazul
plantării pe tere nuri în pant ă se vor folosi numai expozi țiile sudice sau sud-
vestice. De acest considerent se va avea în vedere și la strabilirea distan țelor de
plantare. În cazul unei ilumin ări insuficiente, gutuiul continu ă să crească
vegetativ, coroana se îndese ște, intră târziu pe rod, fructific ă puțin și apoi intr ă
într-o entropie accelerat ă.
Cerințele față de temperatur ă. Căldura este un factor limitativ în cultura
gutuiului, acesta fii nd o specie termofil ă care necesit ă 3350-3510oC, în perioada
de vegeta ție fiind cea mai sensibil ă specie dintre pomaceae. Iarna pomii rezist ă la
temperaturi de –27…-30oC dacă au vegetat normal și au intrat bine preg ătiți în
iarnă. Florile rezist ă până la –1,5oC, iar fructele, toamna, pân ă la –2,2oC. Sistemul
radicular rezist ă până la –12…-13oC. În general, soiuri le autohtone sunt mai
rezistente la temperaturi sc ăzute decât cele introduse din sortimentul mondial.
Pragul biologic al gutuiului este de 8,5oC. Din punct de vedere al temperaturii,
gutuiul suport ă mai bine c ăldura excesiv ă decât temperaturile foarte sc ăzute.
Cerințele față de apă sunt relativ mari, mai ales datorit ă sistemului
radicular trasant. Reu șește bine în zone cu precipita ții de 600-650 mm, dar d ă
rezultate bune și în zone cu 500-550 mm precipita ții (ex.: Câmpia Dun ării și
Dobrogea). Se comport ă bine și la precipita ții mai mari de 650-800 mm, dac ă
temperatura este corespunz ătoare și solurile sunt u șoare. Poate suporta destul de
bine lipsa apei din sol, cât și umiditatea excesiv ă, chiar și băltirea temporar ă (25-
30 zile). Cerin țele mari fa ță de apă se înregistreaz ă în lunile august și septembrie.
Cerințele față de sol sunt modeste, dar prefer ă solurile u șoare, calde,
fertile, umede, cu carbona ții situați la mare adâncime, iar în zona r ădăcinilor
active să nu depășească 8 %; salinitatea s ă fie sub 1 %. Aceste condi ții corespund
solurilor luto-argiloase sau arg ilo-nisipoase de pe cursurile și albiile râurilor,
precum și cele de la baza pantelor.
98
4.3. PARTICULARIT ĂȚI TEHNOLOGICE
Specificul producerii materialului s ăditor
În plantațiile intensive se folose ște portaltoiul vegetativ de gutui EMA (B.
Marangoli, 1980). Pentru o mai bun ă ancorare în sol se poate folosi și portaltoiul
de gutui franc, ob ținut din soiurile locale. În acest sens s-a altoit soiul
“Champion” pe portaltoiul franc “De Mo șna”, obținându-se rezultate foarte bune
(A. Liacu și colab., 1975). Altoirea se face pe marcote sau puie ți care cresc bine în
câmpul I, ajung la grosimea de altoire, au seva activ ă pe toată campania de altoire.
O parte din soiuri se înmul țesc și prin marcotaj.
Un alt portaltoi recomandat pentru solurile uscate este păducelul , cu
inconvenientele prezentate anterior.
Specificul înfiin țării și întreținerii planta țiilor
Distanțele de plantare ale gutuiului se coreleaz ă cu soiul, portaltoiul,
fertilitatea solului și zona de cultur ă.
Astfel, pentru zona dealurilor mici și mijlocii și în zonele de șes, soiurile
viguroase altoite pe gutui se planteaz ă la 4 × 2 m, iar cele de vigoare mijlocie și
mari la 3,5 × 1,25 m. În zona inundabil ă a Dunării, soiurile viguroase altoite pe
gutui se planteaz ă la 3 × 1,5 m, iar cele de vigoare mijlocie și mică altoite pe
același portaltoi la 3 × 1 m (N. Cepoiu, 1994).
Din experien țele proprii putem preciza c ă pentru o bun ă iluminare a pomilor
trebuie m ărite distan țele prezentate cu cel pu țin 1 m și alegerea judicioas ă a
formei de coroan ă.
Deși majoritatea soiurilor de gutui sunt autofertile, pentru ob ținerea unei
producții ridicate calitativ și cantitativ, într-o parcel ă se vor planta 2 sau 3 soiuri
într-un raport de 1:1, 2:1 sau 3:1.
Conducerea pomilor – Tradițional, gutuiul se conduce în form ă de vas
ameliorat sau tuf ă cu 3-4 tulpini crescute din zona coletului, îns ă mai poate fi
condus și sub form ă de piramid ă mixtă întrerupt ă, palmetă neetajată cu brațe
oblice etc. Datorit ă creșterilor foarte mari di n perioada de tinere țe, pentru o bun ă
garnisire, în special cu ra muri de rod, se recomand ă ciupirea repetat ă a lăstarilor.
99
Tăierile de între ținere și fructificare
Gutuiul formeaz ă ramuri de rod pu ține și scurte, de aceea coroana lui
române suficient de luminat ă. Măciuliile cele mai viguroase, apte s ă asigure
suficientă hrană fructelor, se g ăsesc pe ramurile de semischelet groase, în vârst ă
de 3-4 ani. Semischeletul sub țire, fiind garnisit cu m ăciulii debile, care nu- și
mențin rodul, trebuie scurtat sau suprimat total. M ăciuliile viguroase, grupate sub
formă de coarne de melc sau ramifica ții fructifere, se vor re ține în coroan ă iar cele
debile se suprim ă sau se simplific ă.
Ramurile anuale periferice, care dep ășesc lungimea de 60 cm, se vor scurta
cu cca 1/3 pentru provocarea ramific ării și reducerea lungimii zonei cu muguri
dorminzi.
Semischeletul gutuiului se întinere ște (simplific ă) la intervale de 4—5 ani.
În perioada de b ătrânețe, tăierile vor fi mai severe în lemn de 5-6 ani pentru
reîntinerire și evitarea degarnisirii.
Epoca cea mai bun ă pentru tăierea gutuiului este prim ăvara devreme sau
toamna.
Întreținerea solului – în planta țiile de gutui este diferit ă, în funcție de vârsta
plantației, panta terenului, cantitatea de precipita ții, densitate etc.
Astfel, în planta țiile tinere (primii 2-3 ani de la plantare), se pot folosi
culturile intercalate în cazul unei umidit ăți a solului asigurate.
Alte sisteme de între ținere a solului: ogorul lucrat asociat cu îngr ășăminte
verzi, ogorul lucrat, benzi înierbate în alternan ță cu ogorul lucrat etc.
Fertilizarea planta țiilor – de gutui trebuie s ă fie mai intens ă decât cea a
mărului și părului. Astfel, în planta țiile tinere (pân ă la 6 ani), se recomand ă
următoarele doze: 10-20 t/h a gunoi de grajd, o dat ă la 3 ani, iar anual 40, 30, 30
kg substan ță activă N, P, K; în planta țiile de 6-10 ani N.P.K.: 60, 60, 40 kg s.a./ha;
în plantațiile de 10-20 ani N.P.K.: 90, 90, 60 kg s.a./ha; în planta țiile de peste 20
ani N.P.K.: 120, 120, 90 kg s.a./ha.
De menționat este importan ța fertilizării cu microelemente: B, Ca, Mg.
100
Irigarea planta țiilor – este obligatorie în zonele cu precipita ții sub 600 mm.
Cantitatea de ap ă ce se administreaz ă este corelat ă cu vârsta pomilor și deficitul
hidric. Astfel, în planta țiile tinere se vor aplica anual 2-3 ud ări cu 250-300 m3
apă/ha, iar în cele mature norma de udare va cre ște la 400-450 m3/ha. În general se
vor aplica ud ări mai multe, cu cantit ăți mai mici de ap ă.
Combaterea bolilor și dăunătorilor – Deși gutuiul are mai pu ține boli și
dăunători, totuși unii dintre ace știa pot compromite produc ția dintr-un an sau chiar
cultura în întregime. Dintre boli, cele mai frecvente sunt Monilinia (mumifierea
fructelor) și Diplocarpon (pătarea brun ă a fructelor). Foarte periculoas ă pentru
plantațiile de gutui este arsura bacterian ă (Erwinia amylovora ) care atac ă întreaga
parte epigee a pomilor, distrugând în scurt timp întreaga planta ție. Combarea
acestei bacterioze este aproape imposibil ă.
Dintre dăunători, cei mai periculo și sunt: viermele fructelor, p ăduchele din
San Jose, afidele și păianjenii ro șii.
Combaterea bolilor și dăunătorilor se face prin tratam ente la avertizare cu
produsele recomandate pentru m ăr și păr, conform tabelului 14.
Tabelul 14.
SCHEMA DE COMBATERE A BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR
LA GUTUI
Nr.
Crt. Fenofaza Boli și dăunători
de combătut Pesticide folosite Observa ții
0 1 2 3 4
1 Dezmugurit,
Înfrunzire (apox.
15-20 aprilie)
Deschiderea primelor flori Focul bacterian
(Erwinia amylovora)
Monilioză
(Monilinia
linharthiana) Turdacupral P.U. (0,5 %)
Zeamă bordeleză (0,5%)
Champion 50 WP (0,2%) Tratamentul are ac țiune
preventiv ă, protejând r ănile făcute
cu ocazia t ăierilor, de posibile
infecții (îndeosebi în zonele în
care au fost infec ții în anii
precedenți).
2 Când 10-15%
dintre flori și-au
scuturat petalele
(aprox. 10.15 mai) Focul bacterian
(Erwinia amylovora) Champion 50 WP (0,04 %); Funguran OH (0,04 %); Kocide 101 (0,04 %) Dacă a fost sau s-a depistat inocul
bacterian; tratamentul se face după igienizare culturii.
Monilioz ă
(Monilinia linharthiana) Ronilan 50 WP (0,05-0,07 %); Rovral 50 WP (0,1 %); Sumilex 50 WP (0,1 %) Dacă perioada este ploioas ă
tratamentul este obligatoriu, pentru protejarea fructelor abia
formate.
101
Afide, insecte
minatoare,
defoliatoare Decis 2,5 EC (0,03 %);
Fastac 10 EC (0,015%);
Chinmix 5 EC (0,03%);
Diazol 60 EC (0,15%); Zolone 35 EC (0,2%)
Sumi-alpha 2,5 EC (0,04%) Numai dac ă este rezerv ă
biologică sau sunt semnalate
focare.
Pătarea brun ă
(Diplocarpon
soraweri ) Folpan 50 WP (0,2 %);
Dithane M 45 (0,2 %)
Monilioză
(Monilinia
linharthiana) Ronilan 50 WP (0,05-0,07%); Rovral 50 WP (0,1%); Sumilex 50 WP
(0,1%) Numai dac ă timpul este ploios și
este rezerv ă biologică. 3 Tratament
postfloral
(10-14 zile de la T
2) 20-24 mai
Viermele fructelor
(Cydia pomonella) Decis 2,5 EC (0,03 %); Fastac 10 EC (0,015%); Chinmix 5 EC (0,03%);
Diazol 60 EC (0,15%) Dacă este rezerv ă biologică.
Antracnoz ă
(Gnomonia sp.)
Pătarea brun ă
(Diplocarpon
soraweri Folpan 50 WP (0,2%);
Dithane M 45 (0,2%);
Mancozeb 80 WP (0,2%);
Captadin 50 PU (0,25%) Dacă există rezervă biologic ă și
este necesar ă o interven ție.
Monilioză
(Monilinia
linharthiana) Ronilan 50 WP (0,05-
0,07%); Rovral 50 WP (0,1
%); Sumilex 50 WP (0,1%) Pentru protejarea l ăstarilor și a
fructelor tinere. 4 Tratamentul 3
postfloral (aprox. 5 iunie)
Viermele fructelor
(Cydia pomonella) ,
insecte minatoare,
defoliatoare, afide Decis 2,5 EC (0,03 %);
Fastac 10 EC (0,015 %); Diazol 60 EC (0,15%);
Sinoratox R 35 (0,15%);
Sumi-alpha 2,5 EC (0,04%)
Boli ,idem T3 Idem, T3 5 Tratamentul 4
postfloral
(aprox.15-20
iunie) Păduchele din San
José
(Quadraspidiotus
perniciosus),
defoliatoare Ecalux S (0,1 %) Reldan 40 EC (0,15 %); Carbetox 37 EC (0,5%);
Ultracid 20 EC (0,2% )
102
Maturarea și recoltarea fructelor
Gutuile sunt fructele care se recolteaz ă toamna târziu. Cu cât men ținerea pe
pom este mai îndelungat ă, cu atât fructele sunt mai colorate și mai aromate. La
maturitatea de consum fructele ajung dup ă minim 30 de zile.
Între soiurile de gutui se disting 3 gr upe de maturare a fructelor: soiuri
timpurii, soiuri semitimpurii și soiuri târzii.
Majoritatea soiurilor de gutui aflate în cultur ă în țara noastr ă au perioada de
maturare târzie, cu excep ția soiului De Constantinopol. Momentul optim de
recoltare se poate aprecia dup ă: schimbarea culorii fructelor de la verde la g ălbui,
cu excepția cavității pedunculare și caliciale; c ăderea natural ă a pufului; u șurarea
desprinderii fructelor de pe ramuri; hidroliza amidonului din jurul camerei
seminale; num ărul de zile de la înflorirea deplin ă (ex. 190 la soiul Champion, 172
la soiul Bereczki, 198 la soiul De Hu și, 185 la soiul De Mo șna).
Recoltate înainte de momentul opt im, fructele nu mai ajung la calit ățile
organoleptice caracteristice soiului și se prelucreaz ă dificil.
Recoltarea se va face cu aten ție pentru a nu se r upe ramurile de rod,
deoarece în treimea superioar ă acestea poart ă mugurii mic ști ce vor asigura
producția anului urm ător. Recoltarea se va face în saci de recoltat, dup ă care
fructele se vor transfera în l ăzi containere care se vor introduce în depozite
frigorifice pân ă la industrializare sau consum în stare proasp ătă.
Deși marea majoritate a bibliografiei de specialitate precizeaz ă că gutuile se
păstrează puțin, rezultatele cercet ărilor proprii și a altor cercet ători din domeniu
au demonstrat c ă acestea se pot p ăstra 90-120 zile în condi ții frigorifice și 120-180
zile în condi ții de atmosfer ă controlat ă.
103
CAPITOLUL V
CULTURA PRUNULUI
Prunus domestica L. Fam. Rosaceae
Subfam. Prunoideae
5.1. IMPORTAN ȚĂ, ORIGINE ȘI ARIE DE
RĂSPÂNDIRE
Importan ță
Prunul este una din cele mai importante specii de climat te mperat, iar prin
specia Prunus salicina și pentru zonele de climat mediteranean.
În multe țări cu tradi ție în cultura prunului, fructe le acestei specii constituie
o sursă important de venituri, un produs alimentar și industrial deosebit de
valoros.
Fructele pot fi consumate în stare proasp ătă, industrializate sub diferite
forme (compot, dulcea ță, gem, magiun, b ăuturi nealcoolice și alcoolice etc.),
fructe deshidratate, etc. De asemenea, fructele se pot folosi la prepararea
diferitelor mânc ăruri. Compozi ția prunelor este foarte complex ă: substanță uscată
totală = 15,1-22,4%; zah ăr total = 7,19-16,3%; acidita te = 0,57-1,68%; substan țe
tanoide = 0,049-0,256%; substan țe pectice = 0,48-1,24%; vitamina C = 4,4-18,8
mg% (Roman R., Liliana Bulgaru, 1994) , toate acestea conducând la o valoare
energetică mare, de 62 kcal. Totodat ă, prunele mai con țin: albumin ă 0,5%;
celuloză 6%; vitaminele A, B; s ăruri minerale de Fe, Ca, P, Mg, K, Na, Mn etc.
Importanța deosebit ă a acestei specii se datoreaz ă și altor însu șiri:
plasticitate ecologic ă mare; înmul țire ușoară atât pe cale generativ ă, cât și
vegetativă; precocitate, produc ții mari și constante; perioad ă lungă de valorificare
104
a fructelor (peste 90 zile) datorit ă existenței a numeroase soiuri cu epoci foarte
diferite de maturare, de la sfâr șitul lunii iunie pân ă în octombrie; propor ția edibilă
a fructelor este foarte mare, comparativ cu a altor fructe (94%); posibilit ăți
multiple de valorificare a fructelor, incl usiv la export; din acest punct de vedere
țara noastr ă este favorizat ă, având posibilit ăți de export în peri oada iulie-august,
când în țările occidentale exist ă o mare cerere pentru aceste fructe.
Lemnul de prun este deosebit de apreciat în industria chimic ă pentru
obținerea cărbunelui activ, în industria mobilei, la fabricarea creioanelor etc. Din
semințe se extrag o serie de substan țe cu utiliz ări în industrie etc.
Unele soiuri, prin durata lung ă a perioadei de înflorire, bog ăția, coloritul
(alb, roz, ro șu), al florilor sau/ și frunzelor au un aspect decorativ foarte atr ăgător
și sunt folosite în consecin ță.
Conținutul ridicat în substan țe minerale și vitamine a prunel or proaspete, c ăt
și deshidratate, fac di n aceste fructe adev ărate surse de men ținere a sănătății și de
vindecare a unor boli.
5.2. PARTICULARIT ĂȚI BIOLOGICE ȘI
ECOLOGICE
SORTIMENTUL DE SOIURI
Sortimentul de prun a cunoscut o dinamic ă important ă atât sub aspectul
numeric, cât și calitativ al soiurilor. El cupr inde 29 soiuri, dintre care 6 str ăine și
24 autohtone (2000). Rezultatele cercet ărilor din România arat ă posibilitatea
sporirii num ărului de soiuri la 32-35. di n care 23-25 soiuri române ști. De
perspectiv ă sunt soiurile timpurii și foarte timpurii, datorit ă cererii mari pe pia ța
internațională.
1. Rivers timpuriu – soi englezesc, de vigoare mijlocie, autofertil, dar bun
polenizator, coroan ă globuloas ă rară, ramuri de schelet viguroase, bine garnisite
cu buchete de mai. Este precoce, moderat productiv (8-10 t/ha), rezistent la ger,
sensibil la secet ă, tolerant la viroze, preten țios la sol. Fructul este mijlociu, sferic
sau sferic-alungit, vân ăt-violaceu, cu pruin ă albastră. Pulpa este galben-verzuie,
semiconsistent ă, suculent ă, dulce, slab aromat ă, semiaderent ă. Perioada de
recoltare: prima jum ătate a lunii iulie. Maturare e șalonată.
105
2. Diana – soi românesc (1983), de vigoare mijlocie, coroan ă globuloas ă,
fructifică predominant pe ramuri de rod mijlocii. Înflore ște semitârziu, este par țial
autofertil, precoce, mediu pr oductiv, rezistent la ger și boli, sensibil la Plum-pox.
Fructul este mare (50-60 g), de tip “ren clod”, sferic turtit, colorat în albastru
deschis cu mult ă pruină grosieră cenușiu-albăstruie. Pulpa este verde-g ălbuie,
consistent ă, suculent ă, cu gust pl ăcut, neaderent ă la sâmbure. Prezint ă
uniformitate în maturare. Perioada de maturare: începutul lunii iulie.
3. Renclod de Caransebe ș – soi românesc (1960) de vigoare mijlocie spre
mare, cu coroana semisferic ă spre conic-r ăsturnată, cu ramuri de schelet solide,
bine garnisite cu forma țiuni de rod scurte și mijlocii, recomandat pentru zona de
câmpie din sud și subcolinar ă din sud-vestul țării, rezistent la boli și dăunători.
Fructul este supramijlociu sau mare (40-60 g), sferic, u șor turtit la capete cu
șanțul ventral pronun țat, de culoare vân ăt-închis cu puncte subcutanate cafenii,
acoperit cu pruin ă bogată, cenușie. Pulpa este galben-portocalie, suculent ă, cu
gust foarte pl ăcut, dulce-aromat. Soi autofertil, se vor folosi totu și polenizatori.
Este precoce, producti v (15-22 t/ha), cu bun ă rezistență la păstrare și transport.
Maturare: sfâr șitul lunii iulie – începutul lunii august.
4. Ialomi ța – soi românesc (1981) de vigoare mijlocie spre mare, cu
coroana semisferic ă sau piramidal ă, cu fructificare pe ramuri mijlocii și buchete
de mai, tolerant la Plum-pox, timpuriu și foarte productiv (1 5-18 t/ha/500 pomi).
Recomandat pentru zonele de sud și sud-vest ale țării. Fructul este mijlociu (35-45
g), sferic, u șor asimetric, vân ăt închis, rezistent, acoperit cu mult ă pruină cenușie.
Pulpa este verde-g ălbuie, de consisten ță medie, suculent ă, cu gust bun. Perioada
de maturare: sfâr șitul lunii iulie – înce putul lunii august.
5. Vâlcean – soi românesc (1967), de vi goare mujlocie spre mare, cu
coroana invers piramidal ă, ușor lărgită în partea superioar ă, cu ramurile de schelet
solide, cu unghiuri de ramificare mari, bine garnisite cu ramuri fructifere scurte și
mijlocii. Fructul este mare spre foarte mare (65-75 g), sferic, u șor turtit la capete,
vânăt închis, uniform, cu pruin ă puțină, albicioas ă, persistent ă. Pulpa este
portocalie, crocant ă, suculent ă, dulce, pl ăcută, neaderent ă. Soi autosteril, precoce,
productiv (15-18 t/ha). Perioada de maturare: 15 iulie-5 august.
6. Bărăgan 17 – soi românesc (1960), de vigoare mic ă spre mijlocie, cu
coroana conic-r ăsturnată sau cilindric ă, relativ rar ă, cu ramuri de schelet drepte,
garnisite cu numeroase buchete de mai, autosteril, rezist ent la ger, secet ă, precoce,
foarte productiv (20-22 t/ha). Fructul es te mare (40-50 g), ovoid, albastru închis,
106
cu multă pruină cenușiu-violetă. Pulpa este galben-verzuie, crocant ă, plăcută la
gust, neaderent ă. Fructul este destinat pent ru consum în stare proasp ătă sau
industrializat ă (deshidratare). Maturarea: 1-10 august.
7. Carpatin – soi românesc (1965), de vigoare mic ă-mijlocie, cu coroana
piramidal ă, fructific ă atât pe forma țiuni scurte, cât și medii și lungi, precoce (anii
III-IV de la plantare), foarte productiv (20-25 t/ha), recomandat mai ales pentru
sudul țării, partea colinar ă; mediu rezistent la boli și viroze. Fructul este de
mărime medie (40-50 g), sferic-alung it, albastru închis, cu pruin ă cenușie. Pulpa
este de culoare galben-verzuie, mediu consistent ă, suculent ă, cu gust fin,
neaderent ă la sâmbure. Se preteaz ă pentru consum în stare proasp ătă și pentru
industrializare. Perioada de maturare: sfâr șitul lunii iulie –înce putul lunii august.
8. Minerva – soi românesc (1960-ob ținut, 1984-omologat), de vigoare mic ă
spre mijlocie, cu coroana piramidal ă, ramuri de schelet bine garnisite cu buchete
de mai și ramuri mixte. Este precoce (IV) și foarte productiv (peste 27 t/ha),
rezistent la ger și secetă, tolerant la viroze, autosteril, pu țin preten țios la
tehnologia de cultur ă. Fructele sunt mijlocii spre mari (38-40 g). ovoide, u șor
asimetrice, de culoare vân ăt-violacee, acoperite cu pruin ă abundent ă, albăstruie.
Pulpa este galben-verzuie, potrivit de consistent ă, suculent ă, cu gust foarte pl ăcut,
neaderent ă la sâmbure. Este destinat în primul rând consumului în stare proasp ătă.
Maturarea: sfâr șitul lunii iulie – înce putul lunii august.
9. Piteștean – soi românesc (1987-ob ținut, 1981-omologat), semiviguros, cu
coroana conic ă, ramuri de schelet bine garnisite, cu forma țiuni de rod scurte și
mijlocii, rezistent la ger, secet ă și boli, tolerant la viroze, precoce (IV) și productiv
(24 t/ha), autosteril. Fructul este mare (45-50 g), ovoid, u șor asimetric, vân ăt-
închis, acoperit cu mult ă pruină albastră. Pulpa este verde-g ălbuie, crocant ă,
suculentă, cu gust foarte pl ăcut, neaderent ă la sâmbure. Maturarea: 25 iulie-5
august.
10. Renclod Althan – soi vechi, ob ținut în Boemia, pe cale generativ ă din
soiul Reine Claude, este vigur os, cu coroana invers-conic ă, ramuri de schelet
solide, garnisite cu forma țiuni de rod scurte; este precoce și mediu productiv (15
t/ha), rezistent la boli, secet ă și ger, autoster il, bun genitor și polenizator. Fructul
este mare (45-60 g), rotund, u șor aplatizat la poli, ro șu-violaceu, cu pruin ă gri.
Pulpa este galben ă-verzuie cu u șoare dungi roze sub epiderm ă, fermă, suculent ă,
gust bun, taninos, arom ă specifică, neaderent ă. Se preteaz ă pentru consum în stare
proaspătă sau industrializare. Matura rea: 25 iulie – 5 august.
107
11. Tita – soi românesc (1965/1990), de vigoare mic ă spre mare, cu coroana
conic răsturnată, ramuri de schelet groase, bine ga rnisite cu buchete de mai, este
precoce, produce moderat (12-14 t/ha), dar constant, este rezistent la ger, secet ă și
înghețurile târzii de prim ăvară, autosteril. Fructul mare /50-60 g), ovoid, u șor
alungit la vârf, albastru ultramarin, cu mult ă pruină gri. Pulpa galben-verzuie,
crocantă, mediu suculent ă, cu gust armonios. Este unul din cele mai apreciate
soiuri, îns ă are un mic defect: vârful sâmburelui se rupe u șor și rămâne în pulp ă.
Maturarea: 25 iulie-10 august.
12. Flora – soi românesc (1960), viguros, cu coroana conic r ăsturnată, cu
fructificare mixt ă, rezistent la secet ă, boli și ger, semiprecoce, dar foarte productiv
(peste 20 t/ha/500 pomi), autosteril. Fructu l este mare (48-60 g), ovoidal spre
sferic, ușor turtit, de culoare albastru ultramarin, acoperit cu pruin ă albastră-
cenușie. Pulpa este alb-verzuie, crocant ă, mediu suculent ă, cu gust pl ăcut
armonios. Maturarea; 1-15 august.
13. Tuleu timpuriu – soi românesc (1966), semiviguros spre viguros, cu
coroana piramidal ă ușor neregulat ă, cu unghiuri mari de rami ficare, cu fructificare
pe buchete de mai și ramuri mijlocii; nu este preten țios la sol dar este mai sensibil
la temperatur ă, semiprecoce și semiproductiv (7-12 t/ha). Fructul este mediu (35-
45 g), ovoid, asimetric, cu baza l ărgită, vânăt-violaceu, cu pruin ă cenușiu-
albăstruie. Pulpa este verde-g ălbuie, crocant ă și suculent ă, se desface în fascicole,
cu gust dulce-acri șor, plăcut. Maturarea: 25 iulie-5 august.
14. Alina – soi românesc (ob ținut în 1965, omologat în 1990), de vigoare
mică spre mijlocie, cu coroana conic ă răsturnată, relativ rar ă, ramurile de schelt
groase, bine garnisite cu buchete de mai. Este precoce (anul IV), foarte productiv
și constant, rezistent la ger, tolerant la secet ă și boli virotice, sensibil la monilioz ă,
autosteril.
Fructul este mare (45-55 g), ovoid, albastru deschis cu nuan țe maronii,
acoperit cu mult ă pruină cenușie. Pulpa este galben ă-verzuie, crocant ă, potrivit de
suculentă, consistent ă, neaderent ă. Epoca de maturare: prima decad ă a lunii
august.
15. Centenar – soi românesc (ob ținut în 1960, omologat în 1978)(Tuleu
gras x Rivers timpuriu), de vigoare mijlocie sau submijlocie, coroan ă globuloas ă
cu ramuri fructifere de tip spur, este au tosteril. Practic este cel mai productiv soi
din România (32 t/ha), rezistent la ger, secet ă și boli; tolerant la Plum-pox. Fructul
este mare (52 g), invers ovoid, albastru ultramarin, acoperit cu pruin ă multă,
108
cenușie. Pulpa este alb-verzuie, potrivit de consistent ă, suculent ă, cu gust pl ăcut,
neaderent ă. Maturarea: prima jum ătate a lunii august, la 12 0 zile de la înflorire.
16. Sarmatic – soi românesc (ob ținut în 1960, omologat în 1989), de vigoare
mijlocie spre mare, cu coroana conic r ăsturnată, ușor neregulat ă, ramuri de schelet
drepte, garnisite cu ramuri de rod mijloc ii. Este autosteril, productiv (15-17 t/ha).
Rezistă bine la ger, secet ă și boli, cu excep ția Plum-pox-ului. Fruct mijlociu (40
g), oval alungit, albastru cu puncte subcutanante ro șietice, acoperit cu pruin ă fină.
Pulpa este galben-verzuie, crocant ă și suculent ă, cu gust dulce-acidulat, armonios,
neaderent ă. Maturarea: prima jum ătate a lunii august.
17. Silvia – soi românesc (ob ținut în 1960 – Renclod Althan x Rivers
timpuriu, omologat în 1979), de vigoare medie, cu coroan ă piramidal ă, rară, cu
fructificare pe forma țiuni scurte, precoce, prod uctiv (17-20 t/ha), par țial autofertil,
bun polenizator, tolera nt la viroze, boli și dăunători. Fructul este mare (55 g),
elipsoidal, vân ăt-violaceu, acoperit cu pruin ă cenușie-albăstruie. Pulpa este alb-
gălbuie, crocant ă, suculent ă, cu gust foarte pl ăcut, neaderent ă. Maturarea: prima
jumătate a lunii august.
18. Pesc ăruș – soi românesc (ob ținut în 1956 – Renclod Althan x
Wilhelmina Späth, omologat în 1979), semiviguros, cu coroan ă invers-conic ă,
ramuri de schelet solide, bine garnisite cu forma țiuni de rod scurte, precoce,
productiv (20-23 t/ha), rezistent la ger și brume târzii, boli și viroze. De și
autofertil, se vor asigura polenizatori. Fr uctul este supramijlociu (43 g), ovoidal,
asimetric, vân ăt-negricios, acoperit cu pruin ă cenușie. Pulpa este galben-verzuie,
mediu consistent ă, semisuculent ă, cu gust pl ăcut, ușor acidulat, neaderent ă la
sâmbure. Maturarea: a doua jum ătate a lunii august.
19. Albatros – soi românesc (ob ținut în 1965, omologat în 1979), viguros,
cu coroana conic-r ăsturnată, cu ramuri de schelet groase și fructificare pe ramuri
mijlocii și lungi, rezistent la ger și secetă, tolerant la viroze, incompatibil cu
corcodușul, autosteril. Fructul este mare (45 g), ovoidal-alungit, de culoare bordo-
violet, acoperit cu mult ă pruină cenușie. Pulpa este verde-g ălbuie, ferm ă, potrivit
de suculent ă, cu gust armonios, neaderent ă. Maturarea: sfâr șitul lunii august –
începutul lunii septembrie, la 125 -140 zile de la înflorire.
20. D′Agen – soi fran țuzesc (1964), de vigoare mijlocie, cu coroana
globuloas ă, cu fructificare pe ramuri scurte și mijlocii, rezistent la ger și secetă,
tolerant la viroze, autofertil, precoce, productiv (20-24 t/ha). Fructul este mic (18-
35 g), invers-ovoid, u șor asimetric, ro șu-violaceu, acoperit cu pruin ă violacee.
109
Pulpa este galben-verzuie, suculent ă, semicrocant ă, foarte dulce, semiaderent ă la
sâmbure, pretabil ă la industrializare, perioada de maturare: sfâr șitul lunii august –
începutul lunii septembrie, la 125-135 zile de la înflorit.
21. Dâmbovi ța – soi românesc (ob ținut în 1965 – Tuleu gras x Anna Späth,
omologat în 1981), de vigoare mare, cu coroana conic-r ăsturnată, cu ramuri de
schelet solide și fructificare pe ramuri scurte și mijlocii, semiprecoce, foarte
productiv (27-30 t/ha), auto steril, rezistent la ger și viroze. Fructul este mare (51
g), ovoidal, u șor asimetric, vân ăt închis, acoperit cu mult ă pruină cenușie, foarte
atrăgător. Pulpa este de culoare galben-verzuie, crocant ă, suculent ă, cu gust
plăcut, neaderent ă. Maturarea: sfâr șitul lunii august.
22. Tuleu gras –soi românesc foarte vechi (1920), semiviguros, cu coroana
invers-conic ă, cu ramuri de schelet fragile, unghiuri mici de ramificare, se
deformeaz ă sub greutatea rodului. Fructific ă pe forma țiuni scurte și mijlocii, este
precoce, productiv (20-25 t/ha), da r inconstant. Este androsteril și incompatibil cu
corcodușul. Este tolerant la viroze, sensibil la afide, monilinia și ger. Fructul este
mijlociu (30-35 g), elipsoidal, cu vârful rotunjit, de culoare vân ăt-închis, cu pruin ă
albăstruie și cu rugin ă spre bază. Pulpa este galben-verzuie, a șchiată, consistent ă,
crocantă, neaderent ă, cu gust foarte bun, dulce-am ărui. Sunt considerate fructe de
calitate superioar ă. Epoca de maturare: mijlocul lunii august.
23. Stanley – soi american, foarte vechi ( 1926), de vigoare medie, cu
coroană conic-răsturnată, ramuri de schelet semiviguroa se, garnisite în special cu
buchete de mai. Este precoce, productiv ( 25 t/ha), tolerant la Plum-pox, autofertil
și foarte bun polenizator. Fructul este me diu (30-40 g), elipsoidal, asimetric, cu
sudură capelară evidentă vânăt-închis, acoperit cu pruin ă albăstruie. Fructele se
colorează cu mult înainte de maturitatea deplin ă. Din punct de vedere
organoleptic, fructul este de calitate medie, mai ales dac ă este recoltat în avans.
Pulpa este g ălbuie, consistent ă. dulceag ă, slab aromat ă, neaderent ă. Maturarea:
prima jum ătate a lunii septembrie, la 130-140 zile de la înflorire.
24. Vânăt de Italia – soi italian (probabil) , viguros, cu coroana larg ă,
răsfirată, fructific ă pe buchete de mai, ramuri mijlocii și lungi, este precoce,
mediu productiv și inconstant, sensibil la viroze, preten țios la căldură și umiditate.
Fructul este mediu spre ma re (35-40 g), rotunjit, u șor alungit, uneori asimetric,
vânăt închis, acoperit cu pruin ă albăstruie. Pulpa este galben ă, de consisten ță
medie, gust bun, arom ă plăcut moderat ă, neaderent ă. Maturarea: prima jum ătate a
lunii septembrie, la cca 130-140 zile de la înflorire.
110
25. Anna Späth – soi vechi (1860), de origine german ă, de vigoare
submijlocie, cu coroana invers piramidal ă, ramuri de schelet puternice, garnisite
cu formațiuni fructifere predominant scurte.
Soi rustic, precoce, productiv (23 t/ha) , autofertil, bun polenizator, rezistent
la ger și secetă, pretențios la căldură, rezistent la viroze, sensibil la monilioz ă.
Fructul este mare (26-42 g), globulos, ro șu-vinețiu, acoperit cu pruin ă albăstruie,
cu brazda ventral ă largă. Pulpa este galben ă-verzuie, suculent ă, moale, dulce, slab
acidulată, neaderent ă, bună pentru mas ă și industrializare. Maturarea: ultima
decadă a lunii septembrie – prima decad ă a lunii octombrie, la cca 130-140 zile de
la înflorire.
26. Gras ameliorat – soi românesc, ob ținut din Gras românesc (1950), este
viguros; fructific ă pe ramuri mijlocii și lungi; semiprecoce, productiv (25-30 t/ha),
autofertil și bun polenizator; rezistent la ger și secetă, tolerant la viroze. Fructul
este mare (45 g), globulos, u șor alungit la capete, de culoare vân ăt-roșcată cu
striațiuni neregulate, castan iu-deschis, cu pruin ă groasă violacee, peduncul bine
prins de ramur ă și fruct. Pulpa este crocant ă sau semicrocant ă, suculent ă, de
culoare galben-verzui, neaderent ă la sâmbure, gust dulce , slab acidulat, arom ă
fină, plăcută. La supramaturare fructele devin sensibile la manipul ări și transport.
Maturare:prima jum ătate a lunii septembrie, cu 2 s ăptămâni înaintea soiului Gras
românesc, la cca 135-140 zile de la înflorire.
27. Vinete române ști – soi vechi românesc, viguros, rode ște pe ramuri
mijlocii, lungi, dar și pe buchete de mai inserate pe ramuri de semischelet lungi,
elastice, ce formeaz ă o coroan ă piramidal ă. Este rezistent la ger, sensibil la boli și
viroze, autofertil. Prezint ă mai multe clone Ex.-Vinete române ști-300 . Fructul este
submijlociu (18-35 g), elipsoidal, vân ăt-deschis, cu mult ă pruină albăstruie-
albicioasă. Pulpa este galben verzuie, elastic ă, dulce, mediu suculent ă, neaderent ă.
Fructele sunt rezistente la c ădere din pom și manipulare, bune pentru
industrializare dar și pentru consum în stare proasp ătă. Maturare: decada a II-a a
lunii septembrie, la 135-140 zile de la înflorire.
28. Record – soi românesc (ob ținut în 1958, omologat în 1982),
semiviguros, cu coroana conic-r ăsturnată, ramuri de rod puternice și formațiuni de
rod preponderent scur te, semiprecoce (IV-V) și foarte productiv (20-25 t/ha),
autofertil. Fructul este foarte mare (75 g), sferic, alungit, vân ăt-închis, cu pruin ă
grosieră, albăstruie. Pulpa este galben-verzuie, consistent ă, mediu suculent ă, cu
111
gust armonios și aromă fină, neaderent ă, cu destina ție mixtă. Maturarea: prima
jumătate a lunii septembrie, la cca 140 zile de la înflorit.
29. Gras românesc – soi românesc, viguros, cu coroana sferic ă, deasă, cu
fructificare preponderent ă pe forma țiuni mijlocii și lungi. Este semiprecoce, foarte
productiv (27 t/ha), autofertil, rezist ent la ger, sensibil la secet ă, tolerant la viroze.
Fructul este mic (20-25 g), sferic, vân ăt-închis, cu pruin ă albăstruie. Pulpa este
galben-verzuie, suculent ă, moale, foarte dulce, cu aciditate sc ăzută, aderentă la
sâmbure, bun ă în special pentru industrializare. Maturarea: sfâr șitul lunii
septembrie – începutul lunii octombrie, la 135-140 zile de la înflorit, fructele
menținându-se pe pom pân ă toamna târziu.
În cultură sau în câmpurile experimentale se mai întâlnesc și alte soiuri sau
clone ale celor prezen tate, care completeaz ă fondul de germoplasm ă românesc. De
asemenea, au fost introduse de peste hotare o serie de soiuri valoroase, dar care
mai trebuie studiate din punct de vedere ecologic, biologic și tehnologic. Dintre
acestea, cele mai reprezentative sunt: Ruth gerstetter (Regina precoce), Blue Free,
Iroquois, President, Edwards, Blue Bell, Valor, Verity, Vision etc.
O largă răspândire vor avea soiurile productive autofertile cu fructe de
calitate superioar ă și destinație mixtă, cu conținut ridicat în substan ță uscată, zahăr
și vitamine.
PORTALTOII PRUNULUI
Lista oficial ă a soiurilor (2000) admite la înmul țire un num ăr de 12
portaltoi, dintre care 9 sunt generativi și 3 vegetativi. Atât în țara noastr ă, cât și pe
plan mondial, lista portaltoilor pentru prun este mult mai mare și într-o dinamic ă
accentuat ă.
Corcodușul sau mirobolanul – este unul dintre cei mai vechi și mai
utilizați portaltoi pentru prun; aceasta pentru c ă materialul semincer se produce
ușor, are procent ridicat de germinare și producții ridicate de puie ți care se prind și
cresc bine în câmpul I, asigur ă procent mare de prindere la altoire și este
compatibil cu majoritatea soiurilor; nu drajoneaz ă cu excep ția unor biotipori. În
plantație, pomii altoi ți pe acest portaltoi au o mare plasticitate ecologic ă, imprimă
pomilor vigoare mare, precocitate medie, longevitate (30-40 ani), productivitate și
fructe de calitate. Ca inconveniente preciz ăm: vigoare mare, neuniformitate în
112
livadă, incompatibilitate sau compatibilitate slab ă cu unele soiuri: Tuleu gras,
Gras românesc, Record, Peche, Anna Späth, Silvia etc.
Corcodușul se înmul țește de regul ă pe cale generativ ă, cu procente de
răsărire de 58-85, dar și vegetativ ă, prin buta și, cu procente de înr ădăcinare
cuprinsă între 50 și 90 (Liacu, 1956, Botu, 1978, Du țu, 1983). Unii autori
(Haward și Heppner, 1929; Bordeianu ș.a., 1964) au ar ătat că mirobolanul cu
fructe galbene și verzi prezint ă o compatibilitate mai bun ă și o rezisten ță
superioară la ger, comparativ cu biotipurile cu fructe ro șii.
Cu toate calit ățile acestui portaltoi, se recomand ă a nu se folosi popula țiile
naturale de mirobolan ci anumite clone selec ționate.
Dintre clonele de corcoduș, cele mai valoroase și mai utilizate sunt:
Corcoduș 163 – portaltoi românesc ce se înmul țește pe cale vegetativ ă prin
butași lignifica ți. Procentul de înr ădăcinare este de 70. Este viguros, cu bun
ancoraj în sol, nu drajoneaz ă, este rezistent la temperaturi sc ăzute, dar sensibil la
secetă. Este incompatibil cu soiurile din grupa Tuleu și Renclod. Se folose ște
foarte puțin.
Mirobolan B (P. cerasifera) – face parte dintr-o serie mai numeroas ă
(A.C.D.), ob ținut în Anglia, este viguros, se înmul țește ușor prin buta și, mai greu
prin marcotaj, are un ancoraj bun în sol și drajoneaz ă puțin. Soiurile altoite au
productivitate ridicat ă, dar intră târziu pe rod.
Este sensibil la ger și nu are compatibilitate cu soiurile de tip Renclod și
Mirabelle (Glenn, 1961). Nu se folose ște în România.
Mirobolanul de Lesdain – portaltoi belgian, se înmul țește generativ, dar și
vegetativ prin buta și. Solicită soluri u șoare și umede. Este incompatibil cu
Renclod Althan și alte soiuri.
Mirobolan 29 C – portaltoi american (1915), de vigoare mare, se înmul țește
prin butași. Are un ancoraj în sol slab. Drajoneaz ă puțin. Are compatibilitate bun ă
cu soiuri europene și asiatice, are rezisten ță la cancerul r ădăcinilor și al coletului,
dar este sensibil la nematozi. Nu se folose ște în România.
Mirova l – portaltoi românesc, se înmul țește prin buta și lignifica ți. Are bun
ancoraj în sol, nu drajoneaz ă. Imprim ă soiurilor precocitate, productivitate și
calitate superioar ă fructelor. Este rezistent la temperaturi sc ăzute, are
compatibilitate bun ă cu majoritatea soiurilor și este liber de viroze.
Prunul franc – se obține din sâmburii unor soiuri locale sau str ăine. Acești
portaltoi au o bun ă compatibilitate cu toate soiurile, imprim ă o vigoare de cre ștere
113
mai redus ă, pomii sunt mai precoce și uneori mai productivi. Au o înr ădăcinare
mai superficial ă, sunt mai sensibili la ger și secetă, în schimb valorific ă mai bine
solurile sub țiri, umede și cu exces de umiditate.În pepinier ă, procentul de r ăsărire
este mai sc ăzut, creșterea puie ților este mai lent ă iar prinderea la altoire și
producția de pomi STAS este mai mic ă.
P.F. Roșior văratec – portaltoi românesc (1998), de vigoare medie, cu bun
ancoraj în sol, bun ă adaptabilitate la sol, drajonare redus ă, compatibilitate bun ă cu
toate soiurile. Este sensibil la Polystigma rubrum și tolerant la Sharka. Se
înmulțește pe cale generativ ă.
P.F. Gălbior – portaltoi românesc (1984 – Ia și), de vigoare medie, cu bun ă
înrădăcinare și bună compatibilitate. Se înmul țește generativ.
P.F. Renclod verde F . – portaltoi românesc (1976), cu înmul țire generativ ă,
semiviguros, cu bun ancoraj, compatibil cu toate soiurile europene, nu drajoneaz ă.
Oteșani 8 – portaltoi românesc (1980), cu înmul țire generativ ă, dar și prin
butași (I. Botu și Achim, 1993), precum și prin micropropagare “in vitro” (I.
Tudor, 1992). Imprim ă pomilor vigoare redus ă, ancoraj bun în sol, dar drajoneaz ă
puternic. Este un portaltoi de perspectiv ă pentru România și chiar Europa.
Oteșani 11 – portaltoi românesc (1957), cu înmul țire vegetativ ă (butași),
dar și prin meristeme, semiviguros, cu bun ancoraj, cu drajonare slab ă. Prezintă
importanță mai ales pe terenurile cu con ținut ridicat de argil ă (până la 30 %) și pe
cele cu textur ă medie.
P.F. Buburuz – portaltoi românesc (1968), cu înmul țire generativ ă, de
vigoare medie, ancoraj bun și drajonare redus ă, sensibil la acarieni, tolerant la
Sharka.
P.F. Scoldus – portaltoi românesc (1984), cu înmul țire generativ ă, de
vigoare medie, rezistent la boli, la temperaturi sc ăzute; crește pe soluri sub țiri, cu
grad ridicat de argil ă. Are mai multe clone, cea mai bun ă fiind Scolduș l, care se
folosește în programele de ameliorare din România și Franța. Se folose ște în
cultură foarte pu țin.
P.F. Voine ști B – portaltoi românesc (1976), se înmul țește pe cale
genertativ ă, de vigoare mic ă spre mijlocie (semidwarf) pe care o imprim ă și
soiurilor altoite. Este compatibil cu toat e soiurile europene; acestea sunt precoce și
productive. Nu este înmul țit în produc ție.
Brompton – portaltoi englezesc de vigoare mare, cu bun ancoraj și cu
tendință de drajonare. Compatibil cu soiurile europene, rezi stent la ger dar sensibil
114
la cancerul bacterian al r ădăcinilor și la Plum-pox. Este folosit pe scar ă redusă pe
solurile mai grele și mai umede f ără exces de umezeal ă (Iacob, 1981).
Pixy – portaltoi englezesc (1969), se înmul țește vegetativ (buta și și
marcotaj), soiurile altoite au o vigoare mic ă (semidwarf), sunt precoce și
productive. Ancorajul în sol este destul de bun, dar sistemul radi cular este redus.
Prezintă compatibilitate bun ă cu soiurile europene, nu drajoneaz ă.
Saint Julien A – portaltoi ob ținut în Anglia (1928), se înmul țește prin buta și
lignificați și chiar marcotaj. Imprim ă soiurilor altoite vigoare mic ă (semidwarf),
precocitate și productivitate. Are compatibilitate bun ă cu soiurile europene, este
rezistent la temperaturi sc ăzute.
Alți portaltoi din P. domestica și P. insititia: Saint Julien Hibrid 1,
Ackerman, Saint Julien G.F. 655-2, Saint Julien K etc.
PORTALTOI INTERSPECIFICI:
Ishtara (1950-Fran ța) = Belsiana (Prun diploi d) x (P. cerasifera x
P.persica) – se înmul țește prin buta și.
Myran = (P. cerasifera x P. salic iana) x P. persica (Fran ța).
Citation (SUA) = (P. mume x P. cerasus) x P. Amygdalus x (Nemaguard x
R. Red Globe). Se înmul țește prin buta și.
G.F. 677 și G.F. 557 = P. persica x P. amygdalus (Fran ța).
Marianna G.F. 8.1 . = P. cerasifera x P. munsoniana (Fran ța), de vigoare
foarte mare, se înmul țește prin buta și.
Marianna 2624 = P. cerasifera x P. munsoniana (1940, SUA).
Marianna 4001 = P.cerasifera x P. munsoniana, este de vigoare foarte
mare. Ca portaltoi pentru prun se mai poate folosi piersicul și zarzărul pentru
anumite soiuri și condiții ecologice.
De asemenea, mai sunt folosite ca port altoi speciile americane destinate în
special unor soiuri americane. Dintre acestea, cele mai importante specii sunt:
Prunus hortulana, P. americana, P. maritima, P. tomentosa (Vi șinul de Nanking),
P. besseyi (Vi șinul de nisip).
115
PARTICULARIT ĂȚILE DE CRE ȘTERE ȘI FRUCTIFICARE
ALE PRUNULUI
Sistemul radicular
Creșterea sistemului radicular este influen țată de portaltoi, soi, tipul de sol și
sistemul de între ținere.
Astfel, la prunii pe r ădăcini proprii sistemul radicu lar este bine dezvoltat.
Majoritatea r ădăcinilor se g ăsesc în stratul de sol cuprins între 12 și 36 cm.
Rădăcinile constituie 27-45 % din greu tatea pomului, acestea având direc ție
orizontală și oblică, majoritatea fiind de or dinul II-IV. Dezvoltarea r ădăcinilor în
plan orizontal este influen țată de soi și densitate. Mul ți portaltoi de prun franc au
proprietatea de a emite drajoni, fenomen d ăunător în planta ție. Situarea r ădăcinilor
în stratul superior al solu lui permite cultura prunului și pe soluri mai sub țiri, cu
conținut ridicat de argil ă și cu drenaj aerohidric deficitar.
Înrădăcinarea superficial ă prezintă dezavantajul c ă reduce rezisten ța pomilor
la ger și secetă.
La pomii altoi ți pe corcodu ș, rădăcinile sunt lungi și subțiri, pătrund mai
adânc în sol, chiar pân ă la 120-130 cm, dar marea mas ă a lor se afl ă în stratul de
sol cuprins între 30 și 60 cm. În plan orizontal, acestea dep ășesc de 2-3 ori
proiecția coroanei.
Partea epigee
Partea epigee este determinat ă genetic, variind în func ție de soi.
Trunchiul este în general drept, mai rar torsionat (Ro șior văratec,
Montfort), cu ritidomul neted (A nna Spath, Renclod verde) sau cr ăpat sub form ă
de plăci poliedrice (Agen, Rivers timpuriu). Ca în ălțime, majoritatea soiurilor
formează un trunchi mijlociu, cu diametrul în medie de 25-35 cm.
Coroana naturală variază mult în func ție de unghiul de ramificare a
ramurilor, precum și de vigoarea lor. Astfel, aceasta poate fi: fusiform ă (Izium,
Eric, Simon), piramidal ă (Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Gras româneasc, De
Bistrița), invers piramidal ă (Anna Späth, Peche, Uria șe), globuloas ă (Agen,
Renclod negru, Ontaria, Vi nete de Italia), turtit ă (Renclod verde, Montfort) etc.
De asemenea, dup ă capacitatea de ramificare și tipul de fructificare, soiurile pot
116
avea coroane dese (Agen, Mine rva) sau rare (Nectarina ro șie, Stanley) care
fructifică în special pe buchete de mai. Alte soiuri (Tuleu gras, Vinete române ști,
Grase române ști) fructific ă pe ramuri mijlocii și lungi. Diametrul coroanei în
perioada de rodire maxim ă poate atinge 4-7 m. În mod natural prunul poate ajunge
la 8-10 m în ălțime, dar în planta ții nu depășește 4-5 m.
Prunul are o cre ștere puternic ă mai ales în perioada de tinere țe, lungimea
ramurilor anuale atingând frecvent 1-1,5 m, fapt ce permite formarea rapid ă a
coroanelor prin opera țiuni în verde.
La aceste soiuri coroana se îndese ște ușor (Centenar, Agen), necesitând
lucrări de formare mai deosebite, în timp ce la cele de tip “spur” capacitatea de
ramificare și de formare a l ăstarilor anticipa ți este redus ă.
În afară de specificul biologic al soiurilor și portaltoilor, vigoarea pomilor
mai este influen țată de condițiile ecologice și în special tehnologice.
Ramurile fructifere ale prunului se pot clasifi ca în: ramuri preflorifere
(pintenul, spinul și smiceaua) și ramuri florifere (buchetul de mai, ramura mijlocie
și ramura lung ă). În condi ții ecologice și tehnologice favorabile, ramurile
preflorifere evolueaz ă în ramuri florifere.
Buchetele de mai au insera ți mai mul ți muguri floriferi și puțini vegetativi și
trăiesc 3-6 ani. Ramurile mijlocii au 5-30 cm lungime și au inserate pe ele atât
muguri floriferi în treimea mijlocie, cât și vegetativi c ătre vârf. Ramurile lungi
întâlnite cu preponderen ță la anumite soiuri (Superb, Vinete române ști) prezint ă la
bază 1-3 muguri vegetativi, apoi muguri vegetativi și floriferi în grupuri, iar spre
vârf din nou muguri vegetativi. Cunoa șterea acestor ramuri are importan ță la
efectuarea t ăierilor de fructificare spre a nu îndep ărta porțiunile cu muguri
floriferi.
Florile prunului sunt hermafrodite, cu petale albe sau albe-verzui, de
dimensiuni diferite. Înflorirea are lo c înainte de înfrunzire (Nectarina ro șie,
Stanley, Silvia), simultan cu înfr unzirea (Vinete de Italia) sau dup ă înfrunzire
(Centenar, Vinete române ști).
Fructele sunt drupe de dimensiuni, forme, gust, arom ă și culori foarte
diferite, dup ă cum au fost prezentate la 7.2.3., aces tea fiind caractere de soi. De
asemenea, fructele pot fi grupate dup ă destinație: pentru consum în starea
proaspătă, pentru semiindustrializare sau i ndustrializare sub diferite forme.
Ciclul anual. Prunul porne ște în vegeta ție primăvara timpuriu (jum ătatea
lunii martie) și trece prin urm ătoarele fenofaze: umflar ea mugurilor vegetativi,
117
începutul cre șterii lăstarilor, umflarea mugurilor flor iferi, înfloritul, legarea și
creșterea fructelor.
Umflarea mugurilor flor iferi este influen țată de evolu ția temperaturii și
poate dura 4-12 zile. În florirea are loc prim ăvara după celelalte specii drupacee
(aprilie), florile nefiind afectate decât foarte rar de brumele târzii de prim ăvară.
Epoca de înflorire este diferit ă, soiurile grupându-se astfel: cu înflorire timpurie
(Silvia, Simionis, Țar, Victoria, Gras românesc), cu înflorire mijlocie (Nectarina
roșie, Stanley) și cu înflorire târzie (Tuleu gras, Vinete române ști, Agen, Vinete
de Italia, Anna Spath).
Cea mai important ă fenofază este cea a înfloritului, deoarece are un rol
determinant în asigurarea recoltelor. Aceasta este determinat ă genetic, dari variaz ă
de la soi la soi, dar în limite relativ restrânse în cadrul speciei. Data declan șării
înfloritului poate varia de la o zon ă la alta, dar soiurile î și păstrează ordinea
conform determinismului lor genetic. Diferen ța poate varia de la 1-2 zile pân ă la
7-15 zile.
Referitor la biologia înfloritului, ia r în cadrul acesteia la procesul polenizării
și fecundării, soiurile de prun se grupeaz ă astfel: autofertile (autocompatibile),
autosterile (autoincompatibile), interfertile (intercompatibile) sau intersterile , în
funcție de natura polenului.
Soiuri autofertile: Anna Spath, Agen, Stanley, Vinete române ști, Renclod
verde, Sugar, Victoria, Bosniace, Vinete de Italia, Gras românesc, Gras ameliorat,
Ontaria, Record.
Soiuri autosterile : Tuleu gras, Montfort, Renclod negru, Renclod Altham,
Tuleu timpuriu, Tuleu dulce, Centenar, Dâmbovi ța, Superb, Peche, Țar.
Soiuri par țial autofertile : Silvia, Rivers timpuriu, Wilhelmina Späth. În
funcție de procentul de gr ăunciori de polen germinat, soiurile se pot clasifica
astfel:
– rele polenizatoare (sub 30%): Vision (2%), S ilvia (13,3%), Althan
(19,7%), Grand Prize (15,7%);
– bune polenizatoare (30-60%): Rivers timpuriu (30,3%), Blue free (34,2%),
Stanley (43,4%), Peche (45,3%);
– foarte bune polenizatoare (peste 60%): Valor ( 60,9%), Iraquois (68,7%),
Gras ameliorat (81,1%), Anna Spath (81,4%).
Stabilirea celor mai buni polenizatori și, deci, asigurarea fecund ării cu polen
corespunz ător naturii ereditare a fiec ărui soi poate s ă dubleze sau chiar s ă tripleze
118
producția, chiar în afara sporului ce se poate ob ține printr-o agrotehnic ă
superioară.
Autosterilitatea se datoreaz ă în special androsterilit ății. Nu se cunosc
perechi de soiuri intersterile.
În concluzie, preciz ăm că pentru o produc ție bună, într-o parcel ă trebuie s ă
existe soiuri polenizatoare care s ă aibă aproximativ aceea și perioadă de înflorire
cu soiurile de baz ă.
Pentru o produc ție normal ă este suficient ă polenizarea a cca 20-30% din
flori, iar procentul de legare s ă fie de cca 45%. În urma c ăderii fiziologice (19-
30%) rămân în pom pân ă la maturitate cca 20-30% fructe.
Creșterea lăstarilor la prun are loc, de regul ă, într-un singur val, în mai-
iulie la pomii tineri și mai-iunie la pomii maturi.
Maturarea fructelor la prun are loc în perioada 15.VI-1.XI, fiind influen țată
de soi și de condi țiile tehnice din anul respectiv. Num ărul zilelor parcurse de la
sfârșitul înfloritului pân ă la maturitatea de recoltare la soiurile de prun variaz ă de
la 92,4 pentru cel mai timpuriu soi (Rivers timpuriu) pân ă la 137-140 zile pentru
soiurile cele mai târzii (Record, Gras românesc, Anna Spath, Vinete române ști).
Din acest punct de vedere, soiurile de prun se pot grupa în:
– foarte timpurii (15.VI-15.VII): Rivers timpuriu, Diana, Nectarina ro șie,
Țar, Renclod Qullins;
– timpurii (15.VII-15.VIII): Ialomi ța, Minerva, Abunden ța, Tuleu timpuriu,
Tuleu gras, Ontario, Superb, Ro șioare văratice, Alina, Tita, Centenar, Silvia;
– mijlocii (15.VIII-15.IX): Stanley, B ărăgan 17, Renclod de Caransebe ș,
Dâmbovița, Montfort, Renclod verde, Victoria, Uria șe, Gras ameliorat, Anna
Späth;
– târzii (după 15.IX): Vinete române ști, Busuioace, Vinete de Italia, Gras
românesc, Record, Renclod Bavay.
Datele de mai sus sunt semnificativ influen țate de diversitatea condi țiilor
ecologice din diferite zone , putând exista diferen țe de maturare pentru acela și soi
de 7-20 de zile.
Prunul intr ă în perioada de repaus în a II-a jum ătate a lunii octombrie și
prima jum ătate a lunii noiembrie.
Alternanța de rodire este mai redus ă la soiurile de prun decât la m ăr, aceasta
fiind favorizat ă de o supraproduc ție dintr-un an (nereglat ă), de condi țiile ecologice
improprii sau de nerespectarea tehnologiei de cultur ă.
119
Nu toate soiurile prezint ă alternanță de fructificare.
Vârsta intr ării pe rod a prunilor este influen țată de soi, portaltoi,
agrotehnica aplicat ă. Astfel, unele soiuri (Agen, Stanley, Centenar) fructific ă încă
din anul 3-4 de la plantare, altele la 5-6 ani (Tuleu gras, Anna Späth).
Productivitatea la prun este, în ge neral mare, cu varia ții semnificative de la
soi la soi, cu diferen țe între zone, în func ție de tehnologia de cultur ă etc.
P. Parnia și Steliana Popescu (1993) arat ă că producția medie pe primii 6 ani
de la plantare a fost mult inferioar ă la prunii pe r ădăcini proprii fa ță de cei altoi ți.
Face excep ție soiul Tuleu timpuriu, care se comport ă mult mai bine nealtoit.
Din analiza mai multor soiuri, Marilena R ăduc (1993) constat ă că în
condițiile de la Satu Mare produc ția medie pe 7 ani a variat de la 4,6 t/ha la soiul
Vinete române ști la peste 18 t/ha la soiurile Tita și Centenar. Alte 10 soiuri au dat
producții între aceste valori (833 pomi/ha). În planta țiile cu densitate medie,
producțiile la soiurile de prun se situeaz ă între 12 și 15 t/ha.
Datele din literatur ă arată un poten țial al prunului foarte mare. Astfel, în
1988, la S.C.P.P. Vâlcea s-au ob ținut produc ții de peste 60 t/ha la soiul Centenar,
iar în 1963 la S.C.P.P. Voine ști s-au ob ținut produc ții de 56,8 t/ha la soiul Tuleu
gras și 55 t/ha la soiul Anna Späth. Foarte productive sunt soiurile Stanley,
Centenar, Silvia, Tuleu gras, Române ști, Anna Späth. Foarte slab productive s-au
dovedit soiurile: Vinete române ști, Vinete de Italia, Nectarina ro șie, Bosniace,
Montfort.
În cadrul aceluia și soi produc ția crește treptat pân ă la 10-12 ani, r ămâne
relativ constant ă încă 8-10 ani, dup ă care scade treptat.
Longevitatea prunului este mai scurt ă comparativ cu cea a m ărului și
părului și se datoreaz ă unei dezvolt ări ontogenetice mai rapide, intrarea pe rod mai
devreme, sensibilitatea la anumi ți factori de stress etc. Majoritatea soiurilor de
prun altoite pe corcodu ș trăiesc în medie 25-30 ani, dar pot ajunge la 40-50 ani și
chiar mai mult.
Perioada de cre ștere dureaz ă 3-7 ani, cea de început a rodirii 4-6 ani, iar cea
de rodire 10-14 ani. Dup ă 25-30 ani intr ă, de regulă, în perioada de declin.
120
CERINȚELE PRUNULUI FA ȚĂ DE FACTORII
ECOLOGICI
Cerințele față de temperatur ă ale prunului sunt moderate, aceast ă specie
reușind bine în zonele în ca re temperatura medie anual ă este de 8,5-11oC.
Rezistența la ger a soiurilor de prun depinde de specia din care provin și locul de
origine, de durata repausului și dinamica temperaturilor în cursul iernii, de gradul
de călire a plantelor, de tehnologia aplicat ă, de starea fitosanitar ă etc.
Cele mai rezistente soiuri sunt cele provenite din prunul canadian, din cel
din Ussuria și cel american, care au ca limit ă de rezisten ță până la –50…-55oC.
Soiurile provenite din P. domestica rezist ă până la –32…-36oC și chiar –38oC în
condițiile călirii corespunz ătoare și a descre șterii treptate a temperaturilor.
Amplitudinile mari de temperatur ă sunt dăunătoare pomilor.
În faza de boboc, florile rezist ă până la –3oC…-4,4oC, florile deschise de la
–0,5 la –2,2oC, iar fructele legate la –0,5…-1,1oC. Cel mai sensibil organ al
florilor este pistilul, apoi ovarul.
Cea mai critic ă fenofaz ă față de temperatur ă este înflorirea, când
temperatura trebuie s ă fie între 10 și 12oC, iar temperaturile diurne extreme s ă
depășească 2oC, respectiv 25oC, altfel florile cad în mas ă sau fecundarea este
deficitară.
Necesarul de temperatur ă activă pentru declan șarea înfloritului este în medie
de 321oC, pentru maturarea fructelor 2000-2200oC la soiurile timpurii și de 3200-
3500oC pentru soiurile târzii. Media anual ă a maximelor s ă fie cuprins ă între 16oC
și 17oC, iar media minimelor de +3,9…+4,4oC (Gh. Anzar, 1984). În toate zonele
de cultur ă a prunului se asigur ă necesarul de frig pentru ie șirea din repausul
biologic.
Excesul de c ăldură, însoțit de secet ă și vânturi uscate, este d ăunător culturii
prunului. Temperaturi mai mari de 35oC determin ă blocarea cre șterilor și arsuri pe
frunze, ramuri și fructe.
Cerințele față de apă. Prunul și, în special, soiurile europene sunt
pretențioase față de regimul hidric. Aceste preten ții sunt satisf ăcute în zonele în
care cad annual 600-700 mm, din care 200-250mm în lunile mai, iunie și iulie.
Umiditatea relativ ă optimă este de 68-72, iar în iulie de 56-64 %. În celelalte zone,
cu precipita ții sub aceste limite, reu șita deplin ă a culturii prunului este posibil ă
121
numai în condi ții de irigare. Portaltoiul este cel care imprim ă cerințele față de apă.
Astfel, prunul franc are preten țiile cele mai mari, urmat de corcodu ș și minime
soiurile altoite pe zarz ăr sau piersic. Pe acela și portaltoi și în aceea și zonă soiurile
târzii necesit ă cantități mai mari de ap ă, comparativ cu cele timpurii.
Excesul de umiditate din sol este d ăunător soiurilor altoite pe portaltoi
zarzăr și piersic și mai puțin dăunător celor altoite pe prun franc. De asemenea,
precipitațiile abundente și reci din timpul înfloritului împiedic ă polenizarea, iar
cele din timpul matur ării fructelor favorizeaz ă atacul unor boli criptogamice
(Monilinia, Polystigma) și deprecierea fructelor.
Referitor la rezisten ța la secet ă, cercetările au demonstrat c ă în afară de
portaltoi o influen ță semnificativ ă o au și soiurile. Sensibilitatea soiurilor la secet ă
s-a manifestat prin c ăderea frunzelor, încetarea cre șterii lăstarilor, diferen țiere
slabă sau incomplet ă a mugurilor floriferi și chiar uscarea pomilor. Soiuri
sensibile: Gras românesc, Lincoln, Renclod de iulie, Țar, Vinete de Italia. Soiuri
rezistente la secet ă s-au dovedit: Abunden ța, Anna Späth, Kirke, Mirabelle de
Nancy, Renclod verde, Ro șioare, Ialomi ța, Prunul negru, Pruna de Tur ț etc. (V.
Cociu și colab., 1997).
S-a constatat c ă prunul reu șește cu rezultate bune și în zonele de step ă unde
precipitațiile coboar ă chiar sub 550 mm, dac ă celelalte m ăsuri agrotehnice sunt
respectate, inclusiv normarea înc ărcăturii de rod.
Cerințele față de lumin ă – ale prunului sunt moderate, dar produc țiile cele
mai mari cantitativ și calitativ s-au ob ținut atunci când a fost plantat pe versan ții
bine expu și. În condi ții de iluminare deficitar ă pomii devin mai sensibili la ger,
produc mai pu țin, iar fructele sunt mai mici, slab colorate și cu un con ținut mai
scăzut în zah ăr. Lumina poate deveni insuficient ă și în planta țiile prea dese, mai
ales la soiurile cu capacitate mare de ramificare. La acestea zonele umbrite se
degarnisesc și chiar se usuc ă. Pentru asigurarea unor condi ții normale de
iluminare trebuie corelate expozi ția, distanța de plantare cu vigoarea pomilor și
alegerea formei de coroan ă optimă.
Cerințele față de sol ale prunului sunt modeste, acesta cre ște și fructific ă
bine aproape pe toate tipurile de sol dac ă ceilalți factori nu sunt limitativi.
Majoritatea portaltoilor prunului au o capacitate mare de adaptare la diferite tipuri
de sol.
122
În general, prunul poate da rezultate bune și pe solurile argilo-nisipoase și
chiar pe cele nisipoase cu s uport argilos, dar sunt reco mandate solurile mai calde
și mai ravene de tip cernoziom. Nu sunt recomandate solurile s ărăturate. Prunul
este specia care poate suporta cel mai larg interval al pH -ului: 5,5-8,4 (optim 5,8-
7,2). De asemenea, aceast ă specie rezist ă până la un con ținut de 15-16% CaCO 3 în
sol (optim pân ă la 10%), 30-50% argil ă în zonele cu suficiente precipita ții. Prunul
este sensibil la sc ăderea con ținutului de oxigen, având preten ții mari fa ță de
porozitatea de aera ție (15-20%) și nu rezist ă la excesul de umezeal ă timp
îndelungat. Aceast ă specie cre ște bine numai pe solurile în care volumul de sol
neafectat de procese de gleizare, la dispozi ția sistemului radicular, este de minim
30%. Este o condi ție obligatorie pe toate tipurile de sol, indiferent dac ă celelalte
însușiri fizico-chimice sunt normale.
5.3. PARTICULARIT ĂȚI TEHNOLOGICE
Specificul producerii materialului s ăditor
Deși are o tehnologie de cultur ă relativ facil ă, producerea materialului
săditor a pus probleme pepinieri știlor și pomicultorilor.
Principalii portaltoi ai prunului sunt prezenta ți în subcap. 7.2.4. Din
multitudinea portaltoilor, cei mai folosi ți sunt corcodu șul sau clone ale acestuia și
prunul comun. Importan ță deosebit ă pentru înmul țirea prunului au c ăpătat-o în
ultimul timp formele interspecifice prezentate.
Problemele majore ale înmul țirii prunului sunt bolile virotice, în special
plum-pox și compatibilitatea dintre portaltoi și soi.
Atât pe plan mondial, cât și în țara noastr ă, marea majoritate a pomilor ce se
plantează sunt altoi ți. Există puține excep ții, mai ales pentru soiurile autohtone ce
drajoneaz ă și ale căror produc ții sunt destinate industrializ ării.
Corcodușul crește rapid, puie ții se pot ob ține atât în școala de puie ți, cât și
prin semănare direct în câmpul I. În cazul sem ănării în câmpul I, pentru a ob ține
pomi cu sistemul radicular mai rami ficat, în luna iunie este necesar ă scurtarea
pivotului puietului la adâncimea de 15-20 cm. În școala de puie ți, corcodu șul
trebuie sem ănat mai des, pentru a nu dep ăși grosimea optim ă de altoire. În câmpul
I se altoie ște mai întâi prunul franc și apoi corcodu șul (P. Parnia, 1992), La noi în
țară se practic ă altoirea cu mugure dormind, iar în caz de neprindere sau degerare
123
peste iarn ă se va utiliza realtoirea cu mugur e în placaj, altoirea cu mugure
crescând sau cu ramur ă detașată. Majoritatea soiurilor de prun formeaz ă lăstari
anticipați viguroși încă din câmpul II, ceea ce permite proiectarea primului etaj al
coroanei.
Portaltoiul franc asigur ă o mai bun ă uniformitate a pomilor în planta ție, dar
crește mai greu în pepinier ă, unii puie ți nu ajung la grosimea st andard de altoire în
câmpul I, spre deosebire de corcodu ș care dep ășește această grosime. De aceea,
prunului i se va l ăsa la rărire un spa țiu mai mare, iar corcodu șul va fi lăsat mai
des.
Specificul înfiin țării și întreținerii planta țiilor
Organizarea teritoriului și lucrările premerg ătoare sunt asem ănătoare cu a
celorlalte specii. Prunul se poate cult iva în mai multe sisteme cum ar fi:
-“Pruni în fânea ță” de regulă pe pantă mare (peste 30 %) și chiar pe mici
platouri. Se folosesc soiuri locale, de regul ă pe rădăcini proprii, condu și cu trunchi
înalt și coroană naturală liberă. Este sistemul cel mai vechi practicat în cultura
prunului. Produc țiile sunt mici și calitativ inferioare, destinate mai ales
industrializ ării.
– Sistemul agro-pomicol se practic ă în gospod ăriile individuale din zona
colinară și constă în cultivarea unor fâ șii mici de teren (0,1-1,0 ha) cu plante
anuale intercalate de pruni și alte specii de pomi sau arbu ști fructiferi. Se
recomand ă mai ales în zonele agroturistice.
– Sistemul familial – reprezentat de gr ădinile familiale, cu suprafe țe de 0,2-1
ha. Sunt destinate consumul ui propriu, semiindustrializ ării și, într-o mic ă parte,
comerțului local sau zonal.
– Sistemul de culturi pure – este cel mai predominant în România și pe plan
mondial. Scopul acestor culturi este comercializarea. Prunul se cultiv ă în cultur ă
pură în toate cele trei sisteme: extensiv (clasic), intensiv și superintensiv.
– Sistemul extensiv este cel mai r ăspândit la noi în țară, dar și pe plan
mondial. Pomii folosi ți sunt de vigoare mare, altoi ți pe corcodu ș. Distanțele de
plantare sunt mari: 6-7 m x 5-6 m, realizând densit ăți de 230-240 pomi/ha. De
asemenea, distan țe mai mari (7 x 7 m) se practic ă și în cazul recolt ării mecanizate
a fructelor. În acest sistem pomii nu acoper ă tot spațiul destinat, investi țiile sunt
124
relativ reduse, iar capacitatea de produc ție mică (5-8 t/ha). Exist ă tendința de
renunțare la acest sistem.
– Sistemul intensiv – a apărut ceva mai târziu (1970). Indiferent de forma de
coroană aleasă, distanțele de plantare pentru acest sistem sunt de 4,5-5 m x 3,5-4
m, chiar 5 x 5 m. Folosirea acestui sistem de cultur ă la prun implic ă soiuri și
portaltoi specifici, iar ace știa să fie în corela ție cu factorii de mediu.
– Sistemul superintensiv –se află în faza de cercetare. Acest sistem este
diferit de cel de la m ăr. Soiurile și portaltoii de prun nu au înc ă o vigoare foarte
redusă, în plus au și alte caracteristici de cre ștere și fructificare. Se pot ob ține
densități de 1111-2222 pomi/ha, ceea ce corespund urm ătoarelor distan țe de
plantare: 1,5 x 6,0 m; 1,5-5,0 m sau 2×3; 2×4; 2×5 m etc.
Sistemul de cultur ă cu densit ăți mari de 1000-1500 pomi/ha include
obligatoriu verigi tehnologice specifice, cum ar fi t ăierile în verde, realizarea unei
anumite structuri a coroanelor prin t ăieri, fertilizare, combaterea bolilor și
dăunătorilor.
Amplasarea prunului în teren se face ținând seama de cerin țele acestei specii
față de factorii ecologici. Pe terenurile cu pant ă medie, prunul se amplaseaz ă pe
tot versantul, evitându-se v ăile reci și excesiv de umede. Pe terenurile cu pant ă
mare (15-25 %), prunul se amplaseaz ă în treimea mijlocie a pantei, pe expozi ții
sudice, sud-vestice sau sud-estice. În zonele deficitare în precipita ții puternic
iluminate se amplaseaz ă la baza pantei pe expozi ție nordică, estică sau vestic ă,
unde deficitul hidric este mai redus.
Epoca optim ă de plantare a prunului este toamna, dup ă căderea frunzelor,
până la venirea înghe țului. În situa ții deosebite, prunul se poate planta și
primăvara foarte devreme, imediat ce se poate intra în câmp. De și există
posibilitatea de a se planta și în ferestrele iernii, când temperatura este de peste 2-
3oC, nu recomand ăm aceast ă epocă datorită riscurilor foarte mari. Datorit ă
faptului c ă multe soiuri de prun sunt autost erile, iar cele autofertile dau produc ții
mai mari în cazul poleniz ării încruci șate, se recomand ă plantarea în aceea și
parcelă a 3-4 soiuri cu înflorire apropiat ă, aproximativ aceea și epocă de maturare
și necesită aceeași agrotehnic ă.
Raportul între soiurile de baz ă și cele polenizatoare poate fi de 1:1; 1:2; 1:3
sau 1:4. Soiurile polenizatoa re se vor amplasa în a șa fel încât s ă n u e x i s t e o
distanță mai mare de 25-30 m fa ță de cele de baz ă.
125
Este important de re ținut faptul c ă la același soi diferi ți polenizatori au o
influență diferită nu numai asupra produc ției, dar și asupra raportului
pulpă/sâmbure, con ținutului în substan ță uscată, colorației, a epocii de maturare și
duratei de p ăstrare a fructelor.
În acest context recomand ăm pentru practic ă următorii polenizatori pentru
prun (tabelul 15.).
Tabelul 15.
Polenizatorii principalelor soiuri de prun
(după R. Roman)
Soiul de polenizat Principalele soiuri polenizatoare
Agen Anna Späth, Vinete române ști, Gras ameliorat, Stanley, Rivers timpuriu.
Anna Spath Vinete române ști, Gras ameliorat, Vinete de Italia, Agen, Stanley, Valor, Rivers timpuriu
Gras ameliorat Anna Späth, Vinete române ști, Vinete de Italia
Rivers timpuriu Anna Späth, Agen, Gras ameliorat,Stanley
Tuleu gras Stanley, Rivers timpuriu, Agen, Gras ameliorat, Anna Späth, Valor
Tuleu timpuriu Gras ameliorat, Valor, Agen, Stanley, Early rivers, Renclod Althan
Vinete române ști Anna Späth, Agen, Renclod Althan
Silvia Renclod Althan, Early Rivers, Agen, Gras ameliorat, Stanley, Anna Späth
Centenar Agen, Gras ameliorat, Anna Späth, Rencod Althan, Stanley
Diana Rivers timpuriu, Agen, Gras ameliorat, Stanley, Anna Späth, Valor
Ialomița Rivers timpuriu, Silvia, Agen, Gras ameliorat, Renclod Althan, Anna Späth, Valor
Piteștean Agen, Gras ameliorat, Stanley, Anna Späth, Valor
Carpatin Rivers timpuriu, Agen, Stanley, Gras ameliorat, Anna Späth
Minerva Rivers timpuriu, Agen, Stanley, Gras ameliorat, Anna Späth
Dâmbovi ța Rivers timpuriu, Silvia, Agen, Stanley, Gras ameliorat, Anna Späth, Renclod Althan
Pescăruș Anna Späth, Renclod Althan, Stanley
Tăierile la prun reprezintă una din verigile tehnologice esen țiale în
obținerea produc ției. Tăierile se grupeaz ă în două: de formare și fructificare, f ără a
exista o barier ă netă între ele.
Tăierile de formare încep odat ă cu plantarea pomilor și au ca obiective de
bază următoarele:
– formarea unui schelet viguros și armonios repartizat;
– garnisirea cât mai rapid ă a ramurilor de schelet și semischelet cu ramuri de
rod;
– facilitarea lucr ărilor mecanizate etc.
Cele mai r ăspândite forme de coroan ă la prun sunt: vasul ameliorat, vasul
suprapus, vasul aplatizat, piramida întrerupt ă, piramida etajat ă rărită, piramida
126
mixtă, palmeta cu bra țe oblice și fusul sub țire. Pentru formarea cât mai rapid ă a
coroanelor la prun, trebuie valorificat ă creșterea rapid ă din primii ani și
capacitatea de emitere a l ăstarilor anticipa ți. Formarea corect ă și rapidă a coroanei
se realizeaz ă foarte bine dac ă se îmbin ă tăierile din perioada de repaus cu
intervențiile din perioada de vegeta ție care sunt și cele mai recomandate. Astfel,
perioada de formare a coroanei se poate reduce cu 1 chiar 2 ani.
Tăierile, chiar de formare, în perioadele de tinere țe vor fi foarte reduse,
limitându-se la strictul necesar. Înc ă din primii ani dup ă plantare multe soiuri
încep să fructifice, iar greutatea fructelor curbeaz ă ramurile, m ărind unghiul de
inserție, chiar și la soiurile cu tendin ță de creștere vertical ă. De asemenea, la
aceste soiuri se ciupesc l ăstarii de prelungire la distan ța de ramificare proiectat ă,
iar dacă acest lucru nu s-a realizat ramura anual ă se va scurta în prim ăvară.
Formarea unei coroane implic ă efectuarea câtorva lucr ări succesive:
alegerea ramurilor de schele t, proiectarea acestora și a ramurilor de semischelet.
Pentru aceasta se vor re ține ramurile plasate în pozi țiile cele mai corespunz ătoare
pentru forma de coroan ă aleasă. Aceste ramuri se vor scurta cu 10-12 cm, mai sus
de locul în care dorim s ă se formeze viitoarele ramuri de schelet. Celelalte ramuri,
cu poziții incorecte, se vor suprima la inel, iar cele de semischelet se scurteaz ă cu
1/3 sau 1/2 din lungimea lor.
După pornirea în vegeta ție se vor plivi to ți lăstarii de prisos, când ace știa au
2-4 cm. La sfâr șitul primăverii –începutul verii, când l ăstarii au 15-25 cm, se vor
alege alte ramuri de schelet, precum și ramurile de semischelet formate pe
ramurile alese anterior. Ceilal ți lăstari se ciupesc sau se r ăresc lăsând numai pe cei
dispuși bilateral altern-exterior, cu punctele de inser ție la 15-20 cm. Opera țiile se
continuă până la formarea complet ă a coroanei.
La soiurile din grupa Tuleu cu lemnul fragil, unghiurile de ramificare vor fi
de 45-55o pentru a evita dezbinarea ramurilor sub greutatea fructelor. Drajonii sau
lăstarii din colet forma ți se vor elimina cât mai devreme, pentru a nu concura
pomul.
Tăierile de între ținere și fructificare se bazeaz ă pe reduc ția și simplificarea
semischeletului, în scopul stab ilirii unui echilib ru între forma țiunile de rod și cele
vegetative, a p ăstrării volumului ini țial al coroanei, pentru asigurarea de noi
creșteri, pentru o mai bun ă iluminare a coroanei, pentru evitarea alternan ței de
rodire etc.
127
Tăierile se vor face diferen țiat, în raport cu vârsta pomilor, starea lor
fiziologic ă, specia și soiurile. Prin t ăieri se vor îndep ărta ramurile uscate și rău
plasate. Ramurile roditoare se vor r ări numai în anumite situa ții. La pomii intra ți
în prima perioad ă de rodire, unde se manifest ă scăderea poten țialului de cre ștere,
este necesar ca la 3-4 ani s ă se efectueze t ăieri ușoare de reduc ție, prin scurtarea
ramurilor de schelet în lemn de 2-3 an i, deasupra unei ramu ri de garnisire.
Cu prilejul acestor t ăieri se vor p ăstra ramurile buchet și ramurile de
garnisire care nu dep ășesc lungimea de 30 cm. Dac ă sunt prea dese, se înl ătură
cele mai slabe. Ramurile de garnisire care nu dep ășesc 60 cm și au unghiul de
ramificare 50-55o se scurteaz ă la 8-10 muguri, iar cele mai lungi cu unghi de
ramificare mic se paliseaz ă în poziție orizontal ă sau se scurteaz ă la 8-10 muguri,
de asemenea, cele de prelungire se scurteaz ă la 1/3-1/2 din lungimea lor. La prun
se aplică tăieri de corec ție în cazul când pomii nu au fost t ăiați anual sau la cei
tăiați necorespunz ător. De asemenea, în perioada de declin se efectueaz ă tăieri de
reîntinerire mai severe la nivelul scheletului.
Întreținerea solului. În planta țiile tinere, pân ă la intrarea pe rod solul se
poate cultiva cu legume, maz ăre, fasole, cartofi, c ăpșuni etc., realizându-se culturi
intercalate. De asemenea, un alt mod de între ținere a solului este cel cu
îngrășăminte verz i. Pe rândul de pomi, obligatoriu, solul se va men ține ca ogor
lucrat pe o band ă lată de 1,5-2,0 m.
În plantațiile pe rod solul se va între ține în func ție de nivelul precipita țiilor
și de panta terenului. Astfel, în zonele de step ă este recomandat ogorul lucrat , în
timp ce în zonele colinare cu precipita ții suficiente intervalele dintre rânduri pot fi
înierbate , iar iarba cosit ă de 2-3 ori și folosită ca mulci. Lucr ările solului (ar ătura)
se va efectua la 12-15 cm, iar discuirea sau cultivarea la 8-10 cm. Un sistem care a
dat rezultate în cu ltura prunului este erbicidarea pe rândul de pomi. În aceast ă
situație se vor elimina în prealabil to ți drajonii sau l ăstarii din colet. Erbicide
folosite în cultura prunului sunt: Gesa top 50 WP = 6+10 kg/ha, Caragard 450 =6-
8 kg/ha, Gramoxone = 3-5 l/ha, Devrinol 50 W = 7-8 kg/ha, Starone 250 = 5
kg/ha, Roundup 3-4 kg/ha, Fusilade 4 l/ha, Nabu EC = 4-5 l/ha, Focus ultra 3-4 kg/ha, Galant 4-5 kg/ha, Ta rga 10 BC = 4-5 kg/ha etc.
Fertilizarea planta țiilor de prun reprezintă o verig ă tehnologic ă
important ă dacă se are în vedere faptul c ă această specie se amplaseaz ă pe terenuri
mai puțin fertile, sub țiri, chiar erodate. Nivelul fertiliz ării se stabile ște în func ție
128
de gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive, textur ă, regimul de
precipitații, produc ția planificat ă etc. Analiza de sol și diagnoza foliar ă sunt
principalele determin ări ce conduc la date cert e privind fertilizarea.
La un hectar de prun cu 500 pomi și o produc ție de 15 tone anual se extrage
din sol: 47 kg N, 12 kg P 2O5, 72 kg K 2O, 64 kg CaO, 13 kg MgO. Din aceste
cantități extrase definitiv din sol se reg ăsesc numai o parte în substan țele minerale
conținute în fructe și lemnul nou, și anume de: 18 kg N, 6 kg P 2O5, 40 kg K 2O, 33
kg CaO și 6 kg MgO la hectar. Diferen ța dintre cele dou ă grupe de cifre ajunge
din nou în sol prin frunzele și fructele c ăzute.
După M. Gautier, con ținutul optim al frunzelor în elemente nutritive este de:
N = 2,13-2,40 %; K 2O = 1,98-2,82 %; CaO = 1,79-2,25 %; Mg = 0,37-0,43 %;
Mn = 55-80 ppm; B = 33-36 ppm; Zn = 17- 21 ppm. Pentru a compensa aceste
cosumuri, o planta ție matură de prun are nevoie anua l de 100-120 kg N/ha, 60-70
kg P/ha, 100-120 kg K/ha și odată la 3-4 ani 30-40 t gunoi de grajd. Aceste doze
se coreleaz ă cu elementele prezentate anterior.În planta țiile tinere aceste doze se
reduc cu 1/3 pân ă la 1/4
Intensitatea maxim ă a absorb ției rădăcinilor prunului are loc când
temperatura solului este de 16-18oC. La temperaturi mai mici absorb ția se reduce
și se oprește sub 2oC. De asemenea, activitatea r ădăcinilor scade și pe măsura
creșterii temperaturii solului peste 18-20oC. Umiditatea optim ă a solului pentru
activitatea r ădăcinilor prunului este de 60- 80 % din capacitatea de câmp.
Îngrășămintele organice și chimice cu fosfor și potasiu se aplic ă într-o
singură repriză, toamna, și se încorporeaz ă în sol. Aceste îngr ășăminte pot fi
administrate și iarna sau prim ăvara înainte de pornirea în vegeta ție, dar efectul lor
este mult diminuat.
Îngrășămintele cu azot se vor apli ca în 2-3 reprize, în func ție de
permeabilitatea pentru ap ă a solului și regimul pluviometric. Pe solurile greu
permeabile, cu capacitate mare de re ținere a apei, cu un con ținut mai mare de 35
% argilă, 2/3 din îngr ășămintele cu azot se aplic ă toamna și 1/3 prim ăvara înainte
de pornirea în vegeta ție. Pe solurile u șor permeabile, 1/3 din doza de azot se
aplică toamna, iar restul prim ăvara în dou ă reprize: 1/3 înainte de pornirea în
vegetație și 1/3 la începutul cre șterii intense a l ăstarilor.
Pe solurile nisipoase se pot folosi cu succes îngr ășămintele verzi sem ănate
toamna și încorporate în luna mai.
129
În planta țiile clasice men ținute înțelenite, în care îngr ășămintele pentru
pomi se aplic ă local, intervalele dintre pomi care r ămân nelucrate se fertilizeaz ă
suplimentar cu 50 kg N/ha dup ă fiecare coas ă.
Irigarea planta țiilor de prun este obligatorie în zonele de step ă și
silvostepă cu mai pu țin de 550 mm precipita ții anuale, precum și în regiunile
moderat umede (550-650 mm annual), dac ă din acestea cel pu țin 200-250 mm nu
cad în lunile mai, iunie și iulie. În aceste situa ții se vor aplica 3-4 ud ări cu 20-30 l
apă la fiecare pom sau 3-4 ud ări cu 350-450 m3/ha pentru ca apa s ă ajungă la 20-
60 cm, zona de cre ștere a majorit ății rădăcinilor absorbante și să asigure 60-80 %
din capacitatea de câmp.
Perioadele critice în ap rovizionarea prunului cu ap ă sunt: dup ă înflorit, în
faza de înt ărire a sâmburilor, la intrarea fructelor în pârg ă; după recoltare se face
udarea de aprovizionare. Prin irigare cre ște cantitatea și calitatea produc ției și
previne debilitarea pomilor.
Asigurarea agentului polenizator este o m ăsură eficientă mai ales în
condițiile în care prin aplicarea tratamente lor fitosanitare o mare parte din
entomofauna natural ă polenizatoare este distrus ă.
În aceste condi ții, chiar dac ă pomii diferen țiază muguri de rod, înfloresc
abundent, sunt interfertile; îns ă nu are loc polenizarea din lipsa agentului
polenizator nici fecundar ea nu are loc, iar produc țiile sunt mici. Asigurarea
agentului polenizator se face prin introducerea în planta ție a 2-3 stupi cu albine la
hectar.
Normarea produc ției. Din descrierea soiurilor de prun s-a putut constata c ă
multe dintre acestea au tendin ța de a se supraînc ărca cu rod. Acest fenomen
conduce la ob ținerea unor produc ții foarte mari cantitativ, dar slabe calitativ, cu
efecte negative asupra valorific ării. În plus, în anul respectiv, pomii vor diferen ția
puțini muguri de rod pentru anul urm ător instalându-se astf el periodicitatea de
rodire. De asemenea, la soiurile din gr upa Tuleu cu ramuri fragile, acestea –
adesea se rup sub greutatea fructelor compromi țând viitorul pomului.
Evitarea supraînc ărcării cu fructe a pomului se poate realiza prin dou ă
măsuri mai importante: efectuarea ritmic ă și corectă a tăierilor și rărirea fructelor.
Referitor la prima m ăsură precizăm că în anii în care pomii sunt supraînc ărcați cu
130
rod se vor efectua t ăieri severe, dominate în primul rând de scurt ări, iar în anii cu
puțini muguri floriferi t ăierile vor fi mai reduse, acestea realizându-se prin r ăriri.
Dacă și după aplicarea corect ă a tăierilor de fructificare pomii r ămân cu o
producție foarte mare, atunci aceste m ăsuri vor fi completate cu r ăritul fructelor.
Există mai multe metode de r ărit a fructelor, dar singura care se justific ă economic
este cea chimic ă.
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Combaterea bolilor și dăunătorilor – reprezint ă un segment vital în
tehnologia de cultur ă a prunului. Nerespectarea aces tei verigi tehnologice poate
compromite total produc ția din anul respectiv, dar și din anii urm ători.
Dintre bolile care afecteaz ă prunului cele mai importante sunt: deformarea
fructelor sau hurlupii, p ătarea roșie, monilioza, ciuruirea bacterian ă etc., iar
dintre dăunători: viespea fructelor, viespea sâmbur ilor, viermele prunelor, afidele
– care sunt și vectori ai virozelor etc. Comb aterea acestora se face prin 2-3
tratamente în perioada de repaus și 8-10 tratamente în perioada de vegeta ție
conform tabelului 16.
Tabelul 16
Schema de combatere a bolilor și dăunătorilor prunului
Nr.
crt. Fenofaza Boli și dăunători de comb ătut Pesticidele folosite Observa ții
0 1 2 3 4
1 Repaus
vegetativ Păduchele din San José
(Quadraspidiotus perniciosus ):
Păduchii testo și ai prunului;
Ouă de păianjeni, Carbetox 37CE (0,8-1,0 %),
Polisulfur ă de bariu (6,0 %)
Păduchele din San José
(Quadraspidiotus perniciosus ),
Ouă de acarieni US 1 (1,5 %) 2 Umflarea
mugurilor
(aprilie I-II)
Monilioză (Monilinia laxa,
Monilinia fructigena),
Ciuruirea frunzelor (Stigmina
carpophila) Turdacupral (0,5 %)
Captadin 50 PU (0,25 %)
Polibar (1,0 %)
3 Înfoierea
corolei,
buton alb
(aprilie II-III) Insecte defoliatoare (Orgya sp.,
cotari); Monilioz ă; (Monilinia
laxa, Monilinia fructigena),
Ciuruirea frunzelor (Stigmina
carpophila bacterioze Turdacupral (0,5 %) Captadin 50 PU (0,25 %)
Polibar (1,0 %)
131
Monilioză (Monilinia laxa,
Monilinia fructigena
Ciuruirea frunzelor
(Stigmina carpophila)
Pătarea roșie a fructelor
(Polystigma rubrum) Folpan 50 WP (0,2 %); Merpan 50
WP (0,2 %),; Dithane M 45 (0,2 %);
Captadin 50 PU (0,25 %) 4 Începutul
scuturării
petalelor
(aprilie III-mai I)
insecte defoliatoare ( Orgya
antiqua, Malocosoma neustria,
Chematobia brumata,Hybernia defoliaria)
Acarieni, p ăduchi de frunz ă,
viespea sâmburilor de prun
(Eurytoma schreineri) Zolone 35 EC (0,2 %); Onefon 80
(0,15%); Sintox 25 EC (0,25%);
Nurelle D (0,075 %); Fastac (0,02%); Karate (0,02 %) sau Talstar (0,04%)
Ciuruirea frunzelor
(Stigmina carpophila)
Pătarea roșie a fructelor
(Polystigma rubrum) Folpan 50 WP (0,2 %); Merpan 50 WP (0,2%); Dithane M 45 (0,2%); Captadin 50 PU (0,25%)
viespea sâmburilor de prun
(Eurytoma schreineri) 5 Fructul cu
diametrul de
0,5-1,0 cm
(mai / II-III)
Viermele prunelor, G1
(Cydia funebrana) Chinmix 5 EC (0,03 %); Diazol 60
EC (0,15%); Sumi- alpha 2,5 EC
(0,04%), Decis 2,5 EC (0,03 %); Sintox 25 EC (0,2%); Carbetox 37 EC (0,5%)
Pătarea roșie a fructelor
(Polystigma rubrum)
Ciuruirea frunzelor
(Stigmina carpophila) Folpan 50 WP (0,2 %); Merpan 50
WP (0,2%); Dithane M 45 (0,2%);
Captadin 50 PU (0,25%); Mancozeb 80 WP (0,2%); Polyram DF (0,2%); Vondozeb 80 WP (0,2%)
6 Fructul cu
diametrul 1,0-1,5 cm
(15-20 iunie)
Păduchele din San José
(Quadraspidiotus perniciosus ), Ecalux S (0,1%), Reldan 40 EC (0,15
%); Carbetox 37 EC (0,5%); Ultracid
20 EC (0,2%)
Pătarea roșie a fructelor
(Polystigma rubrum)
Ciuruirea frunzelor (Stigmina
carpophila) Dithane M45 (0,2 %),
Folpan 50 WP (0,2 %), Sancozeb 80 WP (0,2 %)
Monilioză
(Monilinia laxa, Monilinia
fructigena Sumilex 50 WP (0,1 %); Rovral 50 WP (0,1%); Topsin M 70 (0,1%); Dithane M 45 (0,2%)
Viermele prunelor, G2
(Cydia funebrana) ,
omizi defoliatoare Chinmix 5 EC (0,03 %); Diazol 60 EC (0,15%); Sumi- alpha 2,5 EC
(0,04%);
Decis 2,5 EC (0,03 %); Fastac 10 EC (0,015%) 7 Fructul cu
diametrul
2,0-2,5 cm
(iulie / I)
Acarieni
(Panonychus ulmi, Tetranychus
urticae, B. rubrioculus) Neoron 500 EC (0,1 %); Kelthane 18
EC (0,2%); Omite 50 WP (0,2%);
Sanmite 20 WP (0,05%)
132
Monilioză
(Monilinia laxa, Monilinia
fructigena Sumilex 50 WP (0,1 %); Rovral 50
WP (0,1%); Topsin M 70 (0,1%);
Dithane M 45 (0,2%) 8 Fructul cu
diametrul 3,0-3,5 cm
(iulie/II-III) Viermele prunelor, G2
(Cydia funebrana) ,
omizi defoliatoare Chinmix 5 EC (0,03 %); Diazol 60 EC (0,15 %); Sumi- alpha 2,5 EC
(0,04 %); Decis 2,5 EC (0,03 %);
Fastac 10 EC (0,015%), Talstar 10
EC (0,04%)
Monilioză
(Monilinia laxa, Monilinia
fructigena Sumilex 50 WP (0,1 %); Rovral 50
WP (0,1%); Ronilan 50 WP (0,07%) 9 Fructe intrate
în pârgă (20-
24 august)
Păduchele din San José, G2
(Quadraspidiotus perniciosus ), Ecalux S (0,1%);
Reldan 40 EC (0,15%); Carbetox 37
EC (0,5%); Ultracid 20 EC (0,2%);
Pirinex 48 EC (0,2 %); Imidan 50 WP (0,2%) Numai la soiurile
timpurii
Particularit ățile matur ării și recoltării prunelor
Maturarea prunelor reprezint ă faza de dezvoltare în care procesele de
creștere, biochimice și fiziologice; ajung la un nive l caracteristic care le fac
edibile în momentul recolt ării sau dup ă aceea. În aceast ă fenofază au loc
modificări ale culorii, fermit ății, gustului și aromei prunelor.
Ca și la alte fructe, și la prune exist ă mai multe grade de maturare: prepârga,
pârga, maturitatea de recoltare, maturi tatea de consum, maturitatea fiziologic ă,
postmaturarea.
Maturitatea de recoltare reprezint ă momentul î n care fr uctele desprinse de
pe plantă își continu ă maturarea pân ă la atingerea calit ăților organoleptice
maxime. Acum fructele au ajuns la m ărimea, forma, pigmenta ția, culoarea și
gustul caracteristic soiului. La prune, acest moment trebuie s ă fie cât mai apropiat
de momentul optim de consum. În aceast ă fază se recolteaz ă soiurile destinate
exportului sau transportului la mari distan țe.
Soiurile de prun destinate consumului în stare proasp ătă au maturitatea de
recoltare cu cel mult 3-4 zile înai nte de maturitatea de consum. Dac ă sunt
recoltate mai devreme, prunele nu- și mai des ăvârșesc maturarea, iar gustul lor
rămâne deficitar. Recoltate mai târziu prunele devin sensibile la manipulare și
transport, î și pierd fermitatea structo-textural ă și sunt ușor atacate de boli sau
deranjamente fiziologice.
133
Maturitatea de consum reprezint ă momentul în care prunele realizeaz ă un
echilibru biochimic optim, cu un gust, structur ă, textură și arome
corespunz ăătoare calit ăților gustative maxime. La maturitatea de consum se
recoltează soiurile de prune destinate consumului proasp ăt local, precum și cele
destinate deshidrat ării și industrializ ării inclusiv sub form ă de alcool.
Pentru consumul în stare proasp ătă, prunele se recolteaz ă manual cu tot cu
peduncul, f ără a îndepărta pruina. Fructele se a șază în ambalaje cu capacit ăți mici
de 5-6 kg, care se vor a șeza în locuri umbrite. Sortatul se face direct din pom.
Pentru industrializare, prunele se pot recolta și mecanizat prin scuturarea cu
ajutorul vibratoarelor și preluare pe prelate. Pentru aceasta, distan țele de plantare
vor fi mărite (7 x 7 m), vor fi ales e soiurile cu desprinderea u șoară a fructelor,
eventual se vor aplica tratamente cu produse care s ă favorizeze desprinderea.
134
CAPITOLUL VI
CULTURA CIRE ȘULUI
Cerasus avium L. Monch, Fam. Rosaceae
Subfam. Prunoideae
6.1. IMPORTAN ȚA, ORIGINEA ȘI ARIA DE
RĂSPÂNDIRE
Importan ță
Cireșul este o specie pomicol ă cu deosebit ă importan ță economic ă, dată de
însușirile nutritive, tehnologice și comerciale ale fructelor, care g ăsește în
România condi ții optime de manifestare a poten țialului său agrobiologic.
Cireșele sunt primele fructe proaspete ale anului, iar prin con ținutul ridicat
în vitamine, s ăruri minerale, zaharuri, aspect atr ăgător, fac obiectul uneia dintre
cele mai eficiente activit ăți comerciale.
Fructele sunt destinate atât consumului în stare proasp ătă, cât și prelucrării
industriale sub form ă de sucuri, siropuri, compoturi, gemuri, dulce țuri, băuturi
alcoolice, produse de cofet ărie, patiserie etc.
Cireșele depășesc toate speciile pomicole în ceea ce prive ște conținutul
mediu în zah ăr total (glucoz ă, levuloz ă, zaharoz ă), iar ca aciditate și alte
componente ocup ă o poziție intermediar ă: substanță uscată 10,79-24,70%, zah ăr
total 7,7-16,8%, aciditate total ă 0,49-1,36%, substan țe tanoide 0,6-1,3%, substan țe
pectice 0,06-0,36 %, substan țe proteice 0,56-1,63%, substan țe minerale 0,19-
0,62% (dup ă Pomologia României, 1965), vitami nele: C (6,51 mg %), A (0,5 mg
%), B 1 0,05 mg %, E 2,24 mg %; s ăruri minerale: Ca 10,0 mg %, K 170,0 mg %,
P 20,0 mg %, Fe 0,5 mg %.
135
Este o specie relativ precoce (5-6 ani de la plantare), are o tehnologie relativ
simplă, produce mult și constant.
Se poate cultiva masiv, pe aliniamente sau izolat, începând cu zona litoral ă
și până la peste 800 m altitudine.
Este un apreciat element decorativ prin portul înalt, abunden ța și gingășia
florilor, longevitate etc., Lemnul de cire ș este foarte apreciat în industria mobilei.
Din pedunculul fructelor se prepar ă un ceai cu efect puter nic depurativ, fiind
folosit cu succes la tratarea unor boli re nale, ca preparat fitofarmaceutic etc.
Pe piața de fructe proaspete sunt preferate soiurile cu fructe de tip
“bigarreau”, de culoare ro șie-strălucitoare sau bicolore, cu peduncul gros, verde,
rezistente la cr ăpare, transport și depozitare temporar ă, cu masa de peste 7-8 g.
Originea și aria de r ăspândire
Cele mai multe soiuri cultivate apar țin speciei Cerasus avium L. (2n
=2x=16). Aceast ă specie este originar ă din zona cuprins ă între Marea Neagr ă și
Marea Caspic ă, de unde s-a r ăspândit în Europa și Asia. În stare s ălbatică se mai
întâlnește în Iran, China, Rusia, Asia Mic ă, Asia Central ă, Africa de Nord, sudul
și estul Europei. Dup ă alți autori (Olden, 1967; Watims, 1976), forma diploid ă a
genului Prunus a ap ărut spontan în Asia Central ă, iar din aceast ă specie ancestral ă
au derivat ulterior cire șul și vișinul. Vavilov (1959) sus ține că cireșul și vișinul s-
au format în zonele înalte ale Orientului Apropiat. Hedrick (1915) și Kolesnikov
(1959) consider ă că varietatea italic ă a cireșului prezint ă o arie mai larg ă de
răspândire, având condi ții optime de formare atât în Europa, cât și în Asia și chiar
Africa de Nord, cu un maxim de favorabilitate între Marea Neagr ă și Marea
Caspică, respectiv Balcani, Asia Mic ă și Transcaucazia.
Se apreciaz ă că cireșele erau folosite în alimenta ția omului cu cca 4000-
6000 de ani î.Hr., iar cire șul era cultivat cu aproximativ 2500 de ani în urm ă.
Astfel, Teofrast, cu 400 de ani î.Hr., relateaz ă despre aceast ă specie, iar
Plinius (23-79 d.Hr.), în “Historia natura lis”, descrie 10 soiuri dintre cele mai
reprezentative: Juniana (cu maturare timpurie ), Duriana (fructe pietroase), Juliana,
Tricolor etc.
În prezent, cire șul se cultiv ă între paralelele de 40-60o latitudine nordic ă, dar
izolat se întâlne ște pe toate continentele. Dintre acestea, Europa produce cca 65 %
136
din produc ția mondial ă, urmată de Asia, America de Nord, Oceania, Africa și
America Central ă (tabelul 16.).
Tabelul 16.
Producția de cire șe la nivel mondial (t)
(Buletin F.A.O., 1999)
Continentul 1997 1998 1999
TOTAL d.c. 1.616.006 1.605.542 1.663.257
Europa 740.422 762.212 816.564
Asia 618.034 597.464 600.993
America de Nord 209.100 194.700 194.700
Oceania 9.000 8.350 8.400
Africa 7.497 10.496 10.280
America Central ă 1.109 600 600
După cum se constat ă, producția mondial ă de cireșe depășește 1,6 milioane
tone, aceasta ob ținându-se de pe cca 300.000 ha.
În Europa, mari produc ătoare de cire șe sunt: Germania, Italia, Fran ța,
România, Spania, Grecia ș.a. (tabelul 17.).
Tabelul 17.
Producția de cire șe la nivel european (t)
(Buletin F.A.O., 1999)
Țara 1997 1998 1999
TOTAL d.c. 740.422 762.212 816.564
Germania 64.300 122.053 136.800
Italia 114.232 117.184 117.184
Franța 66.000 35.300 76.500
România 73.835 77.920 63.373
Spania 64.400 52.900 52.500
Grecia 43.048 47.284 47.284
În România se cultiv ă cca 7.150 ha, cea mai mare parte în sectorul
particular, de pe care se ob ține o produc ție de 63 mii tone (tabelul 18.).
Principalele jude țe produc ătoare sunt: Ia și, Galați, Vrancea, Vaslui,
Botoșani, Bacău, Neamț, Arad. Dinamica produc ției este descresc ătoare datorit ă
137
reducerii suprafe țelor, îmb ătrânirii planta țiilor, replant ări puține, tehnologii
deficitare.
Tabelul 18.
Principalele jude țe produc ătoare de cire șe din România
(Braniște și Drăgoi, 1999)
1996
Județul 1991
Tone %
TOTAL d.c. 49.600 50.300 100
Iași 5.199 7.802 15,5
Galați 1.854 6.203 12,3
Vrancea 4.653 5.101 10,1
Vaslui 3.506 4.374 8,7
Botoșani 6.876 4.620 8,2
Bacău 3.144 4.021 8,0
Neamț 3.211 3.877 7,7
Arad 4.022 3.183 6.3
6.2. PARTICULARIT ĂȚI BIOLOGICE ȘI
ECOLOGICE
SORTIMENTUL DE SOIURI
Cireșul este o specie cu o ma re variabilitate genetic ă, ceea ce a condus la
formarea sau crearea multor soiuri atât pe plan mondial, cât și în țara noastr ă. De
altfel, la cire ș, soiul este principalul factor de progres al culturii, deoarece solu țiile
tehnologice cu adev ărat noi care imprim ă o agroproductivitate superioar ă sunt
puține.
Deși în lume exist ă un număr impresionant de soiuri, 1145 dintre acestea
fiind inventariate de Hedrik înc ă din anul 1915, pu ține dintre ele au o real ă valoare
economic ă și un larg areal de r ăspândire.
Analizând sortimentul, se poate constata c ă alături de soiurile valoroase ca
Van, Stella, Bigarrea u, Napoleon, Ulster ș.a., fiecare stat cultiv ă soiuri specifice
condițiilor agroecologice și tradiției locale.
138
Privit în ansamblu, sortimentul din țările mari produc ătoare este dominat de
soiuri cu fructe de tip “Bigarreau”, destinate consumul ui în stare proasp ătă și de
tip “Napoleon” pentru prelucrare industrial ă (Sannier, 1989). An alizând soiurile
nou pătrunse în sortiment, remarc ăm orientarea c ătre soiuri cu fructe mari, de
culoare ro șie-strălucitoare, cu impact vizual asupra consumatorului.
Se remarc ă, de asemenea, soiurile autocompatibile (Stella, Newstar, Lapins,
Sunburst) pentru care exist ă un mare interes.
Absența din sortimentul recomandat a soiurilor de tip “compact”, cu volum
mic de coroan ă, vine să confirme, o dat ă în plus, c ă cele obținute pân ă acum au
deficiențe mari comerciale, chiar dac ă pomii au vigoare mic ă.
În România, pân ă în anul 1965, majoritatea soiu rilor erau autohtone, foarte
vechi sau de provenine ță germană. În prezent, sortimentul cuprinde 35 soiuri,
majoritatea noi, din care 22 sunt române ști și 13 sunt str ăine, majoritatea cu fructe
dulci, dar și amare, destinate industrializ ării.
Soiurile din sortimentul actual î și eșalonează maturarea fructelor pe o
perioadă de 60-70 zile, din prima decad ă a lunii mai pân ă la mijlocul lunii iulie.
Soiul ideal, care s ă satisfac ă interesele cultivatorilor, tehnologilor,
comercian ților și consumatorilor, deopotriv ă și de-a-ntregul, nu a fost creat și
continuă să fie dezideratul tuturor program elor de ameliorare genetic ă
(Zwintscher, 1973, V. Cociu, 1990).
SOIURI CU FRUCTE DULCI
1. Rivan – soi suedez (1991), ob ținut din Early Rivers x Van, de vigoare
medie spre mare, coroan ă larg piramidal ă, bine garnisit ă cu buchete de mai și
ramuri mijlocii mai ales spre exterior, me diu rezistent la ger, recomandat mai ales
pentru zonele sudice ale țării. Fructele sunt mari pe ntru un soi timpuriu (20/21/18
mm și 5,5-6,0 g), cordiforme, ro șii-deschis, cu pieli ța subțire și sensibil ă la
crăpare. Pulpa este semipietroas ă, dulce-acidulat ă, de culoare roz-deschis, pl ăcută
la gust. Maturitatea: prima decad ă a lunii iunie. Se preteaz ă și pentru recoltarea în
pârgă, pentru a evita pierderile prin cr ăpare.
2. Scorospelka – soi ucrainean, ob ținut în 1934 prin hi bridarea soiurilor
Franz Joseph și Furheste der Mark, inclus în so rtimentul românesc în 1991. Pomul
este de vigoare medie spre mare, cu coroana globuloas ă, rodește pe buchete de
mai preponderent, este produc tiv, rezistent la secet ă, ger, boli și dăunători. Fructul
139
este de m ărime medie spre mare pentru un so i timpuriu (5,5-6,0 g), dulce-acidulat,
cordiform-alungit, ro șu-deschis, sensibil la cr ăpare în condi ții de precipita ții în
perioada de pârg ă. Pulpa este roz ă, de consisten ță medie, suculent ă. Maturarea:
ultima decad ă din luna mai.
3. Bigarreau Burlat – soi francez (1935), de vigoare medie, cu coroana
largă, globuloas ă, cu fructificare preponderent pe buchete de mai, sensibil la
Cocomyces și Monilia. Fructul este mare pe ntru un soi timpuriu (6-7 g), ro șu-
închis, sferic, pulpa pietroas ă, cu sucul colorat, foarte pl ăcută la gust, neaderent ă.
Este un soi foarte cunoscut și considerat în multe țări europene soi de reper.
Maturarea: ultima decad ă a lunii mai.
4. Ponoare – soi românesc (1989), ob ținut din Pietroase negre de Odessa și
Ramon Oliva, de vigoare mijlocie-mare, cu coroana larg piramidal ă. Produce
abundent și constant. Fructul de m ărime submedie (5,0- 6,4 g), de culoare ro șie,
pulpa semipietroas ă, suculent ă, gust dulce, u șor acidulat. Se recomand ă pentru
zonele nordice și vestice ale țării. Maturarea: prima decad ă a lunii iunie.
5. Roșii de Bistri ța – soi românesc (Hedelfinger x Ramon Oliva), 1978,
semiviguros, cu fructificare pe ramuri mijlocii și buchete de mai, cu coroan ă
piramidal ă până la globuloas ă. Fructul este ovoid, de gr eutate medie (5,2 g), ro șu
închis, lucios. Pulpa este semipietroas ă, de culoare roz-ro șie, dulce, pl ăcut
acidulată, cu sucul slab colorat, semiaderent ă. Este rezistent la ger, tolerant la
antracnoz ă și Monilia. Are o mare plasticitate ecologic ă. Maturarea: prima
jumătate a lunii iunie.
6. Negre de Bistri ța – soi românesc (1968), ob ținut din Hedelfinger și
Germersdorf, de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana globuloas ă până la larg
piramidal ă, cu fructificare pe buchete de mai și ramuri mijlocii. Are o bun ă
plasticitate ecologic ă și este tolerant la antracnoz ă și monilioz ă. Fructul este
mediu (5,0 g), ovoid, ro șu, turtit lateral, de culoare neagr ă, peduncul scurt. Pulpa
semipietroas ă, suculent ă, dulce, ro șie-închis. Maturarea: prima jum ătate a lunii
iunie.
7. Iva – soi românesc (Hedelfinger x Ra mon Oliva), omologat în 1994,
semiviguros, cu coroana piramidal ă până la globuloas ă, cu fructificare
preponderent ă pe buchete de mai, cu rezisten ță ecologică și toleranță la antracnoz ă
și monilioz ă. Fructul este mediu spre mare (6,9 g), aplatizat, de culoare ro șie
purpurie. Pulpa este semipietroas ă, roșie, mediu suculent ă, cu sucul colorat în roz.
140
Are afinitate bun ă la altoire cu cire șul și vișinul. Maturarea: prima jum ătate a lunii
iunie.
8. Izverna – soi românesc (Ramon Oliva x Germersdorf), 1989, de vigoare
medie, coroana piramidal ă, productiv, intr ă pe rod în anul V-VI de la plantare.
Fructul este de m ărime mare (6,0-7,5 g), sferic, ro șu închis. Pulpa este pietroas ă,
dulce, slab acidulat ă, rezistent ă la crăpare. Se recomand ă mai ales în sudul și
vestul țării. Maturarea: decada a doua a lunii iunie.
9. Cerna – soi românesc, ob ținut prin hibridarea liber ă a soiului Thurn und
Taxis, omologat în 1984, de vigoare mic ă, coroana globuloas ă, unghiuri de
ramificare mari, pletoas ă, cu fructificare predominant ă pe buchete de mai, cu
frunziș verde deschis, bogat, se autoumbre ște. Fructul este mare, 7,5-8 g în primii
ani și 6,5-7 g în plin ă rodire, tronconic, ro șu-aprins, peduncul submijlociu, pulpa
pietroasă, dulce acidulat ă.
Este foarte sensibil la cr ăpare, produce moderat dar constant. Maturarea:
prima decad ă a lunii iunie.
10. Colina – soi românesc (Pietroase negr e de Odessa x Germersdorf,
1989), de vigoare medie, cu coroana larg piramidal ă, produce abundent și
constant. Fructul de m ărime medie (6,0-6,5 g), este sferic, ro șu-închis, pulpa
pietroasă, dulce acidulat ă. Intră pe rod începând cu anul V de la plantare, se
recomand ă pentru zonele de vest și sud ale țării. Maturarea: dup ă 15 iunie.
11. Jubileu 30 – soi românesc (Hedelfinger x Ramon Oliva, 1978), de
vigoare medie, coroan ă globuloas ă, cu fructificare predominant ă pe ramuri
mijlocii și buchete de mai, cu bun ă rezistență ecologică, tolerant la antracnoz ă și
monilioză. Fructul este mare (7,4 g), sferic, ro șu închis, cu pulpa semipietroas ă,
suculentă, cu gust dulce, pu țin acidulat ă, neaderent ă. Maturarea: ultima decad ă a
lunii iunie.
12. Severin – soi românesc (Thurn und Taxis x Germersdorf, 1993), de
vigoare mijlocie, cu coroana piramidal ă, fructificare predominant ă pe buchete de
mai, tolerant la atacul bolilor (Cocomyces, Monilinia). Fructul este mare (8-10 g),
sferic, ușor alungit, ro șu-purpuriu, cu pieli ța elastică. Pulpa este pietroas ă,
suculentă, cu gust dulce, pl ăcută, cu sucul colorat. Produce mult și constant. Se
recomand ă în toate zonele de cultur ă a cireșului. Maturarea: sfâr șitul lunii iunie –
începutul lunii iulie.
13. Van – soi canadian, ob ținut prin polenizare liber ă a soiului Împ ărăteasa
Eugenia în anul 1936, de vigoare medie sp re mare, cu coroana larg piramidal ă, cu
141
creșteri moderate, permeabil ă pentru lumin ă, cu fructificare pe buchete de mai, cu
mare plasticitate ecologic ă. Este precoce și productiv. Fructele sunt mari (7-8 g),
globuloase, u șor aplatizate, ro șii strălucitoare. Pulpa este pietroas ă, roz-roșiatică,
cu sucul slab colorat, gust dulce-acidulat de foarte bun ă calitate. Peduncului este
scurt (3 cm) și gros. Fructul este mediu rezistent la cr ăpare. Maturarea: decada a
doua a lunii iunie.
14. Roze – soi românesc (Hedelfinger x Bigarreau Donissen, 1994), de
vigoare medie, cu coroana globuloas ă, cu fructificare preponderent ă pe ramuri
mijlocii și buchete de mai, cu rezisten ță ecologică bună, tolerant la antracnoz ă și
monilioză. Este precoce și productiv. Fructul este medi u (5,8 g), ovoidal-aplatizat,
roșu-orange. Pulpa este g ălbuie, suculent ă, cu sucul incolor, fermitate medie. Se
recomand ă a se cultiva în N-E și centrul Transilvaniei. Maturarea: decada a II-a a
lunii iunie.
15. Bing – soi american, ob ținut prin polenizarea liber ă a soiului Republican
în anul 1875, de vigoare medie spre mare, cu coroana larg piramidal ă, bine
garnisită cu buchete de mai. Este sensibil la ger iar fructele sensibile la
crăpare.Produce moderat dar constant. Fructul este mare (7,0-8,5 g), larg
cordiform, armonios, dulce-acidula t. Pedunculul este de lungime și grosime
medie. Maturitatea de recoltare : decada a doua a lunii iunie.
16. Clasic – soi românesc (Bigarreau D onissen x Hedelfinger, 1996), de
vigoare medie, cu coroana globuloas ă și fructificare predominant ă pe buchete de
mai și ramuri mijlocii. Produce abundent și constant. Fructul este de m ărime
medie (5,5 g), galb en, pulpa pietroas ă, dulce, destinat în ex clusivitate industriei
alimentare pentru compot. Maturarea: decada a doua a lunii iunie.
17. Sam – soi canadian, ob ținut prin polenizare liber ă a soiului Windsor,
1953, de vigoare medie spre mare, cu coroana larg piramidal ă, relativ bine
luminată în interior, bine garnisit ă cu buchete de mai. Este mediu rezistent la ger.
Fructul este mare (7-8 g), globulos, u șor aplatizat, de culoare ro șie, cu rezisten ță
bună la crăpare. Pulpa este pietroas ă, roșie, suculent ă, foarte pl ăcută la gust.
Pedunculul este de lungime și grosime medie. Maturarea: a doua decad ă a lunii
iunie.
18. Some șan – soi românesc (Hedelfinger x Ramon Oliva, 1994),
semiviguros, cu coroana larg piramidal ă, cu fructificare predominant ă pe ramuri
mijlocii și buchete de mai. Are rezisten ță ecologic ă bună la factorii de stress
climatic, este tolerant la antracnoz ă și monilioz ă. Fructul are greutate medie (6,5
142
g), alungit, aplatizat ventral, de culoar e purpurie, cu puncte subcutanate rare, pu țin
vizibile. Pulpa este semipietroas ă, roșie, suculent ă, dulce, pl ăcută la gust și cu
sucul roz. Maturarea: sfâr șitul lunii iunie.
19. Simbol – soi românesc (Bigarreau D onissen x Germersdorf, 1996), de
vigoare medie, cu coroana piramidal ă și ramuri de schelet groase. Produce
abundent și constant. Fructul este de m ărime medie (6,7 g), galben, pulpa
pietroasă, dulce-acidulat. Se recomand ă pentru compot. Matura rea: decada a III-a
a lunii iunie.
20. Stella – soi canadian (Lambert x John Junes Seedling 2420, 1956);
primul soi autofertil cu largă răspândire în toate țările cultivatoare. Pomul este
viguros. Formeaz ă o coroan ă largă, ramificat ă, bine garnisit ă cu ramuri de rod.
Este rezistent la ger. Fructul este mare (7-8 g), cordiform, ro șu strălucitor, cu
pulpa de fermitate medie. Este sensibil la cr ăpare. Pulpa este pietroas ă, crocantă,
roșie, dulce-am ăruie, plăcută la gust. Maturarea: a II-a decad ă a lunii iunie.
21. Compact Stella – soi canadian ob ținut prin mutagenez ă din soiul Stella.
Pomul este semiviguros, de tip spur, precoce, productiv și autofertil. Fructul este
mare (7,6 g), ro șu-închis, cu pulpa pietroas ă, foarte bun ă organoleptic, neaderent ă,
cu suc ro șu-închis și sâmbure mic (5 % din greuta tea fructului). Maturarea:
sfârșitul lunii iunie.
22. Tentant – soi românesc (Germersdor f x Schneider Spath, 1996),
semiviguros, cu coroana globuloas ă, fructificare predominant ă pe buchete de mai
și ramuri mijlocii. Fructul este mediu ( 6,5 g), cordiform, cu un mucron în punctul
stilar, de culoare ro șie-închis, pulpa pietroas ă, crocantă, dulce, sâmburele de
mărime medie. Maturarea: jum ătatea lunii iunie.
23. Ulster – soi american (Schmidt x Lamb ert, 1964), de vigoare mare, cu
coroana larg piramidal ă, mediu ramificat ă, cu fructificare predominant ă pe
buchete de mai. Este rezistent la ger și boli, produce mult și constant.
Fructul este mare (7-8 g), ro șu-închis, cordiform-obtuz, cu o te șitură
pronunțată spre vârf pe partea ventral ă. Pulpa este ferm ă, gust dulce, u șor acidulat,
plăcută. Maturarea: decada a II-a a lunii iunie.
24. Boambe de Cotnari – soi românesc, valoros, r ăspândit în toat ă țara dar
mai ales în Moldova, de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana larg piramidal ă,
creșteri moderate, luminoas ă, bine garnisit ă cu buchete de mai în interior și ramuri
mijlocii la periferie. Este rezistent la ger și tolerant la principalele boli. Intr ă mai
târziu pe rod, dar produce mult și constant. Fructul este mare (6,5-8 g), scurt
143
cordiform, bicolor (galben cu ro șu). Pulpa este alb g ălbuie, pietroas ă, dulce, u șor
acidulată, foarte bun ă la gust. Se preteaz ă atât pentru consum în stare proasp ătă
cât și pentru industrializare. Fructele sunt rezi stente la transport și păstrare, cu o
sensibilitate medie la cr ăpare. Maturarea: sfâr șitul lunii iunie.
25. Daria – soi românesc (Boambe de Cotnari x Thurn und Taxis, 1993), de
vigoare medie, cu fructificare predominant ă pe buchete de mai, coroana larg
piramidal ă, înflorește târziu timp de 10-12 zile. Fructul este mijlociu spre mare
(6,75 g), ro șu închis, cu pieli ța subțire și rezistent ă. Pulpa este roz, pietroas ă cu
suculență medie și gust bun. Sâmburele mijlociu (8%), neaderent la pulp ă. Este
destinat consumului în stare proasp ătă dar și pentru industrializare. Epoca de
maturare semitardiv ă (sfârșitul lunii iunie).
26. Germersdorf – soi vechi german, cu cea mai larg ă răspândire în toate
zonele de cultur ă a cireșului. Pomul este viguros, cu coroana înalt piramidal ă, cu
fructificare pe buchete de mai. Înflore ște târziu și cu intensitate moderat ă. Fructul
este mare (7,5 g), cordiform-obtuz, u șor turtit dorso-ventral, de culoare ro șie, cu
pulpa pietroas ă, gust dulce, u șor acidulat. Pedunculul este de lungime medie.
Maturitatea de recoltare: sfâr șitul lunii iunie – început ul lunii iulie. Produc ția este
moderată, uneori chiar mic ă, intrarea pe rod târzie, ceea ce îl face s ă-și piardă din
importanță pentru marea produc ție.
27. Hedelfinger – soi vechi, german, mult r ăspândit în cultur ă, viguros, cu
coroana larg conic ă, ramificat ă, puternic ă, fructificare pe ramuri lungi și buchete
de mai; înflore ște târziu și abundent. Este bun polenizator. Fructul este mare (6,5-
7,5 g), de culoare ro șie rubinie, alungit, cordiform. Pulpa este ferm ă, gust dulce,
ușor acidulat, sâmbure de m ărime medie, semiaderent la pulp ă. Epoca de maturare
este târzie. Intr ă relativ târziu pe rod. Fructele sunt destinat e atât consumului în
stare proasp ătă, cât mai ales, pentru industrializare.
28. Rubin – soi românesc, 1980 (Hedelfinger x Ramon Oliva), semiviguros,
cu coroana larg piramidal ă până la globuloas ă, cu fructificare preponderent ă pe
buchete de mai și ramuri mijlocii, cu o rezisten ță bună la boli, d ăunători și la alți
factori de stress. Fructul este mare (7,5 g), sferic-cordiform, bombat pe partea
dorsală, cu vârf rotunjit, term inat cu mucron scurt ascu țit, de culoare ro șu-rubiniu,
cu sâmburele mijlociu, neaderent la pulp ă. Intră pe rod în anul V de la plantare,
dar este foarte productiv. Maturitatea de recoltare: sfâr șitul lunii iunie. Fructele
sunt destinate consumului în stare proasp ătă și industrializ ării.
144
29. Armonia – soi românesc (1972), vi guros, cu coroana sferic ă și deasă,
productiv. Fructul este mare (6-7 g), co rdiform, bicolor (galben-verzui cu ro șu
aprins pe cea mai mare parte). Pulpa este pietroas ă, gălbuie, potrivit de suculent ă,
dulce, armonios acidulat ă. Maturitatea de recoltare: sfâr șitul lunii iunie.
30. Pietroase Donissen – soi german, de vigoare mijlocie, cu coroan ă sferic
turtită, aproape pletoas ă, cu fructificare pe buchete de mai și ramuri mijlocii, cu
înflorire târzie, intr ă pe rod la 5-6 ani de la plantare, produce mult și constant, este
longeviv, rezistent la ger, secet ă și boli. Poate fi folosit și ca portaltoi. Fructul este
mijlociu ca m ărime (4,8 g) și calitate mediocr ă pentru mas ă, dar foarte bun pentru
industrializare, cordiform, tu rtit dorso-ventral, cu pieli ța galben deschis, lucioas ă,
elastică. Pulpa este crocant ă, suculent ă, galben-albicioas ă, ușor aromat ă, dulce,
slab acidulat ă. Maturitatea de recoltare: începutul lunii iulie.
31. Lambert Compact – soi american, cu fructificare pe buchete de mai, de
vigoare mijlocie, cu coroan ă rară, cu unghiuri mari de rami ficare, pretabil pentru
culturi semiintensive. Fructul este mijlo ciu spre mare (6-6,5 g), cordiform, ro șu-
închis. Pulpa este pietroas ă, suculent ă, dulce, pl ăcut acidulat ă. Maturitatea de
recoltare: târzie – a II-a decad ă a lunii iulie.
32. Cristimar – soi ob ținut la USAMV Ia și de către V. Cirea șă, prin
selecție dintr-o popula ție locală de cireș. Nu este inclus în sortiment. Soiul se
remarcă prin talie foarte redus ă (1-2 m), coroana pletoas ă, fructe submijlocii (3,5
g), tronconice, ro șii-închis spre negre, cu pul pa moale, foarte suculent ă, sucul
intens colorat și foarte dulce. Fructele sunt destinate industrializ ării în special sub
formă de sucuri. De asemenea, soiul poate fi considerat ca o surs ă de
germoplasm ă în ameliorarea cire șului. Maturitatea de recoltare: sfâr șitul lunii mai.
SOIURI CU FRUCTE AMARE
33. Amar de Galata – soi românesc (1994), ob ținut dintr-o selec ție locală,
de vigoare medie, coroana globuloas ă, cu fructificare predominant ă pe buchete de
mai, înflorire timpurie, autosteril. Fr uctul este mijlociu (4,3 g), sferic, u șor turtit la
bază, de culoare galben-roz, pulpa galben-albicioas ă, mediu consistent ă și cu gust
intens amar. Maturitatea de recoltare: prima și a doua decad ă a lunii iunie, fiind
considerat un soi timpuriu.
34. Silva – soi românesc (1983), selec ție locală din flora spontan ă, viguros,
drept, cu coroana invers piramidal ă. Fructul este mijlociu (3 g), aproape sferic, de
145
culoare neagr ă, sucul și pulpa intens colorate, peduncul lung, gust intens amar.
Maturitatea: a II-a decad ă a lunii iunie.
35. Amara – soi românesc (1983), selec ție din popula țiile locale, de vigoare
medie, drept, cu coroana globuloas ă, rară. Fructul mare (4,0-4,5 g) pentru un soi
cu fruct amar, de culoare neagr ă, sucul și pulpa intens colorate, peduncul de
lungime medie. Este autost eril. Maturarea: a II-a decad ă a lunii iunie.
36. Amar de Maxut – soi românesc (1994), provenit dintr-o selec ție locală,
pom de tip standard și vigoare mijlocie, cu coroana globuloas ă, cu fructificare
predominant ă pe buchete de mai și înflorire timpurie. Fructul este mediu spre
mare (4,5 g), cordiform, de culoare neagr ă, cu pulpa intens colorat ă, sucul ro șu
închis, fermitate medie, cu gust intens amar. Epoca de maturare târzie, prima
jumătate a lunii iulie.
Alte soiuri: Ramon Oliva, Al ămâi, Bășicate, Drăgănele de Pite ști, Crăiești,
Negre zaharoase, Pietroase negre mari, Vârtoase negre, Ro șii de Dobra, Mari de
Trăinei etc. Aceste soiuri precum și multe altele formeaz ă un bogat fond de
germoplasm ă pentru România.
PORTALTOII CIRE ȘULUI UTILIZA ȚI ÎN ROMÂNIA
În România, cire șul se înmul țește în propor ție de cca 80 % pe portaltoi
generativi și numai 20% pe porta ltoi vegetativi, crea ții autohtone relativ recente
(Cireașă, 1979; Parnia, 1984, 1985, 1986).
Principalii portaltoi folosi ți sunt:
Cireșul sălbatic (Prunus avium L., var. silvestris ) – puieți din biotipuri din
flora spontan ă, cu bună răsărire, viguro și; au o bun ă afinitate cu toate soiurile de
cireș și cu unele soiuri de vi șin. Se recomand ă pentru zone cu precipita ții de peste
500 mm/an, fiind rezistent la putregaiuri și Agrobacterium tumefaciens . Imprimă
o vigoare mare și neuniform ă soiurilor altoite și întârzie intrarea pe rod. Se
folosește în pepiniere în propor ție de cca 30 %.
Cireșul franc (Prunus avium L.) – puie ți din soiurile Bigarreau Dönissen,
Hedelfinger, Boambe de Cotnari și alte soiuri cu maturare târzie și vigoare mare;
se altoiesc u șor și se recomand ă pentru acelea și zone ca și cireșul sălbatic.
Imprimă vigoare mare și neuniformitate soiurilor altoite. Se folose ște în
proporție de cca 40%.
146
Mahalebul (Prunus mahaleb L.) – puie ții viguroși au afinitate bun ă cu
majoritatea soiurilor de cire ș. Este rezistent la p ăduchii de frunze și Coccomyces
hiemalis . Se recomand ă pentru zonele cu precipita ții sub 600 mm/an, fiind
sensibil la asfixia radicular ă. Este rezistent la cancerul bacterian și valorific ă bine
terenurile uscate, calcaroase, cu procent mare de schelet. Imprim ă o înflorire și
maturare a fructelor mai timpurie cu 6-8 zile pentru acela și soi, comparativ cu
pomii altoi ți pe cireș sălbatic, și o vigoare mai redus ă a pomilor (cu aproximativ
20 %). În practica pepinieristic ă se folose ște în propor ție de cca 10 %, datorit ă
colectării mai dificile a sâmburilor și a unui procent mai slab de r ăsărire,
comparativ cu cire șul.
Vișinul franc (Prunus cerasus L.) – puie ții din popula ții locale cu maturare
târzie sau soiuri ca Schattemorelle, Dropia, Moc ăneșt i 1 6 . S e f o l o s e s c î n m i c ă
măsură ca portaltoi pentru soiurile de cire ș, în special pentru solurile grele, reci și
umede. Imprim ă o vigoare mai mic ă de creștere, precocitate de rodire și
longevitate redus ă pomilor. Are o pondere de cca 5%.
IPC 1 – portaltoi vegetativ cu origine interspecific ă, creat la ICPP Pite ști-
Mărăcineni. Se înmul țește prin but ășire în verde sau marcotaj, și are o bun ă
înrădăcinare. Se altoie ște ușor și imprimă soiurilor o vigoare medie și uniform ă,
fiind compatibil cu majoritatea soiurilor de cire ș și vișin. Este rezistent la
Ascospora sp. și cancerul bacterian. Se recomand ă pentru solurile grele, cu regim
aerohidric deficitar. În produc ția pepinieristic ă deține o pondere de cca 5 %.
C 12 – portaltoi vegetativ creat la SCPP Dolj prin selec ție clonal ă
individual ă dintr-o popula ție locală de cireș. Se înmul țește prin marcotaj orizontal
și are o bun ă înrădăcinare. Se altoie ște ușor și este compatibil cu majoritatea
soiurilor de cire ș; imprimă altoiului o vigoare medie și uniformă de creștere.
Se recomand ă să fie folosit în acelea și zone și condiții ca și cireșul sălbatic,
pe care îl înlocuie ște treptat, fiind rapid înmul țit. Are o pondere în produc ție de
cca 10 %.
147
PARTICULARIT ĂȚI DE CRE ȘTERE ȘI FRUCTIFICARE ALE
CIREȘULUI
Sistemul radicular – Creșterea și dezvoltarea sa este influen țată de mai mul ți
factori, printre care preciz ăm: portaltoiul, caracteristicile solului, tehnologia de
cultură etc. Astfel, la pomii altoi ți pe cire ș sălbatic sau franc, majoritatea
rădăcinilor se afl ă între 20-50 cm adâncime, dar unele r ădăcini cu cre ștere
verticală pot pătrunde pân ă la 3-4 m. Altoit pe portaltoi vegetativ sau vi șin, pomii
formează un sistem radicular mai pu țin dezvoltat și mai puțin extins, de 15-40 cm
adâncime.
În ambele situa ții, raza sistemului radicular dep ășește de 1,5-3 ori proiec ția
coroanei. Pe solurile fertile și echilibrate hidric, r ădăcinile au o ramificare mai
puternică în detrimentul cre șterilor în lungime, în timp ce pe soluri
sărace rădăcinile cresc în lungime mai mult dar au o ramificare mai slab ă.
Creșterea intens ă a rădăcinilor are loc în dou ă valuri, unul prim ăvara, în aprilie-
mai și celălalt toamna, înaintea c ăderii frunzelor.
Partea epigee. Cireșul este un pom viguros , care în primii ani cre ște mai
lent. Trunchiul este de regul ă drept, scoar ța prezintă un ritidom concentric, foarte
rezistent, care adesea împiedic ă creșterea în grosime a trunchiului. Coroana este
piramidal ă în tinerețe și invers piramidal ă la maturitate. Capacitatea de ramificare
și formarea l ăstarilor este în general slab ă, rezultând coroane rare, bine luminate și
cu o vădită tendință de etajare. Axul principal al tulpinii și ramurile de schelet se
îngroașă mult și se degarnisesc spre baz ă, iar după 10-15 ani forma țiunile de
fructificare migreaz ă către exteriorul coroanei. Ramurile de rod la cire ș se
formează din muguri axilari sau terminali ve getativi. Acestea sunt: pintenul,
buchetul de mai, ramura mijlocie, ramura lung ă și ramura pleat ă.
Tipuri de fructificare . – După tipul de fructificare, soiurile de cire ș pot fi
grupate în:
– soiuri de tip spur, fructifică numai pe buchete de mai (soiul Ferrovia);
– soiuri de tip standard , care rodesc pe ramuri mijlocii, ramuri lungi și
buchete de mai (Cepoiu N., 2001) și care, la rândul lor, se pot grupa astfel:
a.-soiuri cu fructificare predominant ă pe buchete de mai (Stella, Bing, Van,
Germersdorf, Ulster, Cerna, Severin, Biga rreau Burlat, Bigarreau Moreau etc.);
148
b.-soiuri cu fructificare predominant ă pe ramuri mijlocii (Hedelfinger,
Boambe de Cotnari, Some șan, Roze, Jubileu 30, Ro șii de Bistri ța etc.);
c.-soiuri care rodesc pe ra muri plete: Ramon Oliva.
Vârsta intr ării pe rod a soiurilor este corelat ă cu formarea ramurilor de rod
care poate fi:
– precoce – începând cu anul II de la plantare: Van;
– semiprecoce – fructific ă în anul III de la plantare: Negre de Bistri ța, Iva,
Someșan, Clasic, Simbol, Tentant etc.;
– semitardive – fructific ă începând cu anul IV de la plantare (Ulster,
Bigarreau Donissen, Rubin, Jubileu 30, Colina și Ponoare;
– tardive – fructific ă începând cu anul V (Germersdorf, Daria, Bigarreau
Moreau).
Diferențierea mugurilor florif eri are loc în condi țiile din sudul țării la
sfârșitul lunii iunie, iar în nord la începutul lunii iulie.
Ciclul anual. Cireșul porne ște în vegeta ție și înflore ște timpuriu,
concomitent cu piersicul, cu unele soiuri de vi șin și prun. Florile sunt de tip
rozaceu, cu petale mari, albe, bogate în nectar. Din mugurii floriferi se formeaz ă
inflorescen țe cu 2-4 flori. Înfloritul poate fi timpuriu (Cea mai timpurie, Timpurie
de Mai, Ramon Oliva, Germer sdorf, Pietroase Dönissen) și durează 10-14 zile.
Înfloritul se suprapune par țial la toate soiuri le, ceea ce favorizeaz ă
polenizarea încruci șată. Polenizarea este entomofil ă, iar majoritatea soiurilor sunt
autosterile, cu unele excep ții (Stella, Stella Compact și unii hibrizi nou crea ți care
sunt autofertili) și au nevoie de polenizatori.
Frecvent apare și fenomenul de intersterilitate între soiuri. Când 25-30 %
din florile unui pom sunt fecundate se ob ține o produc ție normal ă. Fructele legate
au trei valuri de c ădere fiziologic ă, din care primele dou ă sunt mai importante
(Ghena și colab., 1977).
De la înflorire la maturarea fructelor s unt necesare 35-38 zile pentru soiurile
timpurii și 60-65 zile pentru cele târzii.
Potențialul productiv al cireșului este de 7-11 t/ha și este influen țat de soi,
tehnologia de cultur ă și condițiile ecologice.
Durata de via ță a pomilor este influen țată de tehnologia de cultur ă,
condițiile ecologice, portaltoi etc. Astfel, în condi ții normale tehnologice și
ecologice, longevitatea economic ă a cireșului altoit pe cire ș sălbatec sau franc este
de 35-40 ani, iar a celui alto it pe mahaleb este mai scurt ă de 25-30 ani.
149
Factori care influen țează diferențierea, reparti ția și calitatea rodului:
Factorul varietal – soiul influen țează numărul, poziția și calitatea mugurilor
de rod.
Vârsta și vigoarea pomilor influen țează dezvoltarea ramurilor de rod, ceea
ce face ca volumul de recolt ă să fie propor țional cu num ărul de muguri floriferi
raportați la metrul liniar de ramur ă.
Înclinarea ramurilor – orizontal ă sau oblic ă – favorizeaz ă fructificarea.
Foliajul – bogat cu frunze mai mari stimuleaz ă diferențierea și creșterea
fructelor.
Portaltoiul – modific ă parametrii de cre ștere, ramificare, precocitate de
rodire, diferen țiere floral ă, distribuția mugurilor și calitatea fructelor la acela și soi.
Rezervele stocate – influen țează în prima parte a perioadei de vegeta ție
procesele de cre ștere și fructificare.
Gradul de interceptare a energiei solare – influen țează direct și pozitiv
intensitatea fotosintezei și inducția florală.
CERINȚELE CIRE ȘULUI FA ȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI:
Cerințele față de lumin ă
Intensitatea luminii, cu componentele ei – direct ă și difuză – depinde de
factori ca: latitudinea, altitudinea, relieful, nebulozitatea, propriet ățile suprafe ței
solului, vegeta ția etc.
Cireșul este o specie heliofil ă, fapt dovedit de r ăspânderea lui în stare
sălbatică numai în locuri bine luminate, niciodat ă în locuri umbrite. Produc ția de
fructe este determinat ă de gradul de p ătrundere a luminii în interiorul coroanei
pomilor și crearea pe aceast ă cale a unor condi ții optime de cre ștere și dezvoltare
a ramurilor fructifere și a mugurilor florali situa ți în aceast ă zonă (Gautier, 1970).
Pentru o bun ă creștere și dezvoltare, cire șului îi sunt necesare 2100-2300 ore
de strălucire a soarelui/an, repartizate astfel încât în perioada de prim ăvară să fie
cât mai mare, iar în perioada de var ă și toamnă să nu depășească anumite limite.
Pomii tineri, în perioada de cre ștere cer mai mult ă lumină decât în perioada de
rodire maxim ă, precum și în timpul cre șterii intense a l ăstarilor și maturării
150
fructelor, în compara ție cu perioada dezmuguritului. Indicele foliar al cire șului
este de 0,5-2,6 mai mic decât al m ărului, dar mai mare decât al prunului.
Plantarea în masiv a cire șului va avea succes numai în condi ții de iluminare
suficientă, realizată prin schema de plantare, densitate, t ăieri, forme de coroan ă
etc.
Cerințele față de temperatur ă
Temperatura este un factor limitativ pentru cultura cire șului. Nevoile de
căldură ale cireșului sunt variate și corespund soiului, st adiului de dezvoltare,
fazei de vegeta ție, nivelului de nutri ție și sănătate a pomilor etc. (Breton, 1980).
Oscilațiile destul de mari se înregistreaz ă în interiorul speciei, în func ție de
originea geografic ă a soiului. Cele mai favorabile pentru cultura cire șului sunt
zonele cu temperaturi medii anuale de 9-10,5oC și cu temperatura medie a lunii
mai de +13…+14oC. Soiurile timpurii sunt mai preten țioase la c ăldură, necesitând
14-16oC în luna mai. Rezultate bune se on țin și în zone cu temperatura media
anuală de 8-8,5oC (Bistrița, Fălticeni etc.). Limitele rezisten ței la ger ale cire șului
sunt mai sc ăzute decât ale vi șinului și prunului. Astfel, mugurii de rod deger ă în
masă sub –24oC, însă lemnul rezist ă până la –30oC. Mugurii floriferi în stadiul de
butoni florali rezist ă până la -3,9oC, iar florile deschise pân ă la –2,2oC.
Temperaturile critice pentru cultura cire șului sunt prezentate în tabelul 19 .
Foarte sensibil este pistilul și ovarul recent fecundat. Distrugerea acestora,
în timp ce celelalte p ărți ale florii r ămân intacte, se întâmpl ă destul de frecvent.
Rezistența rădăcinilor la ger depinde de fenofaz ă, grosimea acestora, adâncimea la
care se găsesc în pământ, textura solului, con ținutul în ap ă, stratul acoperitor etc.
și este cuprins ă între –11 și –13oC, mai ridicate toamna târziu și mai coborâte la
sfârșitul iernii. R ădăcinile de mahaleb deger ă la –14…-18oC (Gautier, 1971).
Cireșul nu suport ă temperaturile ridicate și arșița din timpul verii.
Pentru maturarea fructelor, la soiurile timpurii este necesar ă o sumă de
temperatur ă de 470-670oC de la înflorit, în timp ce la soiurile cu maturare târzie
sunt necesare 1100-1150oC. Cireșul este o specie la care necesarul de frig este
mare, între 1000 și 1700 ore, ceea ce face ca acesta s ă aibă un repaus profund mai
mare. Pragul biologic al cire șului este de 9oC (Negril ă, 1971).
Cerințele față de apă
151
Cireșul este o specie cu preten ții moderate fa ță de apă. Nevoia de precipita ții
este de cca 700 mm/an, iar coeficientul de transpira ție este cupr ins între 2500-
3501. Altoit pe mahaleb, cire șul reușește în zonele de step ă și silvostep ă, cu
precipitații anuale sub 550 mm. Cire șul nu suport ă perioadele lungi de secet ă, de
aceea în zonele respective se impune iriga ția culturii.
Tabelul 19.
Temperaturi critice pentru mugurii floriferi la cire ș * (°C)
S t a d i u l d e d e z v o l t a r e
Specificare
Mugure
dormind
Începutul
dezmuguritu
-lui
Dezmugurit
Apariția
butonilor
florali
Deschiderea
completă a
mugurilor
Deschiderea
butonilor
florali
Deschiderea
florilor
Înflorirea
completă
Fructe legate
Standarde vechi – 5.0 – 5.0 – 3.9 – 2.2 – 2.2 – 1.7 – 1.7 – 1.7 – 1.1
Temperatura la care
mor 10% din muguri – 8.4 – 5.6 – 3.9 – 3.4 – 2.8 – 2.8 – 2.2 – 22 – 2.2
Temperatura la care mor 90% din muguri – 15.1 – 12.9 – 10.1 – 8.4 – 6.2 – 4.5 – 3.9 – 3.9 – 3.9
* – temperaturi în °C dup ă “Critical temperatures for blossom buds of cherries”,
1971, Extension circular 371, Washington State University.
Totodată, acestă specie, mai mult decât oarecare alt ă specie pomicol ă, nu
suportă excesul prelungit de umiditate în sol, în special când este altoit pe
mahaleb. Limita de rezisten ță la asfixia radicular ă este de câteva zile în perioada
de vegeta ție, până la 95-100 zile în timpul repa usului vegetativ pentru Prunus
avium și de 70-75 zile pentru Prunus mahale b (Sannier, 1970). Umiditatea relativ ă
anuală a aerului trebuie s ă se mențină în jurul valorii de 75% și să nu scadă sub
60-65% în perioada martie-august. La umiditate ridicat ă, fructele și ramurile sunt
atacate de Monilinia, mai ales pe fondul cr ăpării epidermei.
Apa freatic ă influențează prin adâncime oscila ția multianual ă și sezonier ă a
nivelului, mobilitatea și gradul de mineralizare. Aceasta trebuie s ă fie la adâncimi
mai mici de 1,5-2 m pentru zonele cu mai pu țin de 600 mm și la 2,5-5 m în zone
cu peste 600 mm precipita ții. În aceast ă situație ea poate suplini deficitul de
precipitații, dacă are un nivel constant la o astfel de adâncime cum se întâmpl ă de
fapt în zona Ia și, unde precipita țiile sunt în jur de 500 mm.
152
Importanța apei pentru cire ș crește începând cu luna aprilie și devine
maximă în perioada cre șterii intense a l ăstarilor și fructelor (Roversi, 1993).
Cerințele față de condi țiile edafice
Fertilitatea poten țială a solului se poate determina în func ție de
caracteristicile morfolog ice, fizice, chimice și biologice ale acestuia (Muller,
1963). Pentru fiecare dintre acestea, cire șul are exigen țe specifice, a c ăror
satisfacere este obligatorie pentru reu șita unor planta ții comerciale (Aldea, 1989).
Cireșul este o specie cu preten ții relativ mari fa ță de sol, cele mai favorabile fiind
solurile mijlocii sau u șoare, nisipo-lutoase sau ni sipo-argiloase, permeabile,
profunde. Nu suport ă terenurile argiloase, grele,umede și reci. Cerin țele sunt
dependente foarte mult de portaltoi.
Parametrii fizici și chimici optimi ai soluri lor pentru cultura cire șului sunt:
adâncimea profilului de sol = 100 cm; textura: argil ă=15-25%, praf=15-20%,
permeabilitatea=2-3 mm/or ă; reacția solului (pH) =5,5-7,2; con ținutul în Na
schimbabil mai mic de 12%; humus = 160-200 t/ha; indicele de N = 4-5; calcar
activ maxim 6 % pentru portaltoiul mahaleb și 3-4% pentru ceilal ți portaltoi.
Cireșul este o specie la care se menaifest ă cu destul ă pregnanță fenomenul
de “oboseal ă biologică a solului” atât la plantarea cire șului după cireș, cât și la
plantarea dup ă piersic. De aceea, în aceast ă situație se vor lua m ăsurile deja
cunoscute.
Capacitatea de produc ție a terenurilor pentru cultura cire șului poate fi
îmbunătățită prin aplicarea lucr ărilor de îmbun ătățiri funciare și a altor tehnologii
ameliorative.
Cerințele față de aer
Cireșul este o specie pu țin adaptat ă la excesul de ap ă și slabă aerație a
solului, aceste condi ții determinând diminu ări de creștere și fructificare. Reglarea
regimului de aer în sol se realizeaz ă în principal prin sisteme adecvate de lucrare
și întreținere, precum și prin fertiliz ări cu îngr ășăminte organice. În ceea ce
privește pulberile din aer, atunci când nu intr ă în reacție chimic ă cu alte
componente, indiferent c ă sunt în suspensie sau se depun pe p ărțile aeriene ale
pomilor și sol, ecraneaz ă radiația solară, schimbă proprietățile fizico-chimicie ale
solului, intr ă în compozi ția chimic ă a fructelor cu efecte periculoase pentru
153
sănătatea oamenilor. O situa ție și mai agravant ă este atunci când pul berile sau alte
gaze poluante (oxizi de sulf, azot, plum b, amoniacul, hidrogenul sulfurat etc.)
intră în reacție cu apa dând na ștere la solu ții fitotoxice. Cire șul este o specie cu o
pronunțată sensibilitate fa ță de agenți cu efect toxic din aer, în special la nivelul
frunzelor, datorit ă probabil vulnerabilit ății sporite a cuticulei.
Vânturile puternice sunt defavorabile, pe când cele u șoare au un efect
benefic deoarece împr ăștie aerul înghe țat, usucă fructele și frunzișul după ploaie,
micșorează efectul d ăunător al arșițelor, primenesc aerul în coroana pomilor. De și
este o specie cu înr ădăcinare puternic ă, neexistând practic pericolul
dezrădăcinării, totuși dominan ța accentuat ă a unei direc ții din care bate vântul
provoacă creșteri vegetative cu pronun țată asimetrie c ătre direcția mișcării aerului,
fenomen frecvent întâlnit pe culmile dealurilor, defilee, v ăile apelor curg ătoare
etc.
6.3. PARTICULARIT ĂȚI TEHNOLOGICE
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Obținerea de recolte mari și fructe de bun ă calitate, este corelat ă cu o bun ă
stare de s ănătate a pomilor. În condi țiile din România, prin neglijarea protec ției
fitosanitare, se poate pierde sau depr ecia calitativ într e 45-100% din recolta
soiurilor cu epoca mijlocie și târzie de maturare, (Victoria Șuta, 1976).
Ca toate speciile pomicole, cire șul este atacat (în special când este cultivat
în masiv) de un mare num ăr de boli și dăunători, care afecteaz ă fructele, frunzele,
lăstarii, florile, tr unchiul, ramurile și sistemul radicular.
Acest lucru determin ă o proastă stare de vegeta ție a pomilor, calamiteaz ă
parțial sau total produc ția de fructe ori depreciaz ă calitatea acestora (f ăcându-le
improprii comercializ ării), iar în cazuri severe și repetate, pune în primejdie îns ăși
viața plantelor.
O simplă consultare a literaturii de specialitate, releva c ă cireșul este afectat
de boli specifice și nespecifice, cum ar fi virozele și micoplasmele (p ătarea inelar ă
– Prunus necrotic ring spot ; pătarea ruginie – Rusty mottle groun; răsucirea
frunzelor – Cherry leaf roll; nanismul cire șelor – Little Cherry; compactarea
cireșului – Spur cherry virus; X-disease); bacteriozele (ulcerația bacterian ă a
cireșului Pseudomonas syringae p.v. morsprunorum,; cancerul pomilor –
Agrobacterium tumefaciens) și micozele (antracnoza frunzelor – Coccomyces
hiemalis; răsucirea frunzelor – Gnomonia erytrostoma, ciuruirea frunzelor –
154
Ascospora beijerinckii ; putrezirea și mumificarea fructelor – Monilinia laxa și
Monilinia fructigena; bășicarea frunzelor – Taphrina cerasi; boala plumbului –
Stereum purpureumi; pătarea roșie a frunzelor – Mycospherella cerasella; rapănul
cireșului – Venturia cerasi; uscarea micotic ă a ramurilor – Dermateia cerasi ș.a.).
În ceea ce prive ște dăunătorii, aceștia pot fi nematozi (familiile Longidarodae și
Cricomematidae), paianjeni bruni și roșii (Bryobia rubioculus și Panonychus
ulmi) și insecte ca: p ăduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus),
păduchele negru (Myzus cerasi), musca sau viermele cire șelor (Rhagoletis cerasi),
viespea frunzelor de cire ș (Caliroua limacina), omida stejarului (Lymantria
dispar), omida p ăroasă a dudului (Hyphantria cunea), gândacul p ăros (Epicomites
hirta), gărgărița cireșului (Rhychites cupreus), co tarii (Operopthera brumata și
Hibernia defoliaria), sfredelitorii tulpinilor și a ramurilor (Cosus cosus și Zeuzera
pyrina), carii (Capnodis tenebrioides și Scorylus rugulosus), molia florilor
(Agkyrestia pruniella) și minatoarele (Caloeaphares nigricela, C. hemerobiella, C.
C. anatipennella) s.a. (Dustan și Davidson, 1985; Parnia și colab., 1985; Simeria,
1995).
O schem ă de combatere a bolilor și dăunătorilor la cire ș și vișin este
prezentată în tabelul 20.
Tabelul 20.
Schema de combatere a bolilor și dăunătorilor în planta țiile de cire ș și vișin
Nr.
crt. Fenofaza Boli și dăunători de comb ătut Pesticide folosite Observa ții
1. Repaus
vegetativ -păduchele din San José și alți
păduchi țestoși; -ouă hibernante de
afide (Myzus cerasi) ; -ouă hibernante
de acarieni (Bryobia rubrioculus și
P. ulmi) ; -forme de rezisten ță la
majoritatea bolilor Oleoecalux 3 CE (1,5%)
Oleocarbetox 37 CE (3%) Se asigur ă o îmbăiere a
pomului.
Temp. > 4-5OC.
Măsuri de igien ă culturală
și agrotehnice.
2. Dezmugurit -monilioze (Monilinia laxa și M.
fructigena) ; -ciuruirea micotic ă
(Stigmina carpophilla) – ulcerația și ciuruirea bacterian ă
(Pseudomonas spp.); -antracnoz ă
(Coccomyces hiemalis) Turdacupral 50 PU
(0,3%)
Zeamă bordeleză (1%)
3. Buton alb -monilioze
-ciuruirea micotic ă
-ulcerația și ciuruirea bacterian ă
-antracnoz ă Cuprozis 50 PU (0,3%) Turdacupral 50 PU
(0,3%)
155
-monilioze
-antracnoz ă
-ciuruirea micotic ă și bacterian ă Sumilex 50 WP (0,1%); Ronilan 50 WP (0,1%);
Rovral 50 WP (0,1%);
Topsin M 70 (0,07%) Tratament obligatoriu.
4. Începutul
scuturării
petalelor -afide, acarieni, g ărgărițele fructelor,
omizi defoliatoare, etc. Cascade 5 EC (0,05%); Talstar 10 CE (0,01%);
Sintox 25 EC (0,2%)
-antracnoz ă
-ciuruirea frunzelor
-monilioze Derosal 50 WP (0,07%);
Merpan 50 WP (0,2%);
Saprol 19 EC (0,125%) La avertizare
5. Fructul cu
Ø 0,5 cm -afide; -insecte defoliatoare,
minatoare etc. Sumialpha 2,5 CE
(0,015%); Diazol 60 EC
(0,15%) PED = 10% l ăstari infesta ți
-monilioze
-antracnoz ă
-ciuruirea frunzelor Sumilex 50 PU (0,1%); Ronilan 50 WP (0,07%)
Topsin M 70 (0,1%)
6. Fructul cu
Ø 1 cm
(la
avertizare) -musca cire șelor ( Rhagoletis cerasi ); –
afide – PED = 10%, l ăstari infesta ți; –
insecte minatoare, defoliatoare Decis 2,5 EC (0,03%); Sumicidin 20 EC (0,02%)
Ekalux S (0,075%) Cu respectarea timpului de pauză
-monilioze
-ciuruirea bacterian ă și micotică etc. Dithane M 45 (0,2%); Merpan 50 WP (0,2%);
Saprol 19 EC (0,125%)
7. După
recoltat (la
avertizare) -păduchele din San José
-acrieni Reldan 40 CE (0,15%);
Demitan 200 SC (0,07%) PED > 5 forme mobile pe frunză.
-antracnoz ă
-ciuruirea frunzelor Folpan 50 WP (0,2%);
Turdacupral 50 PU (0,3%)
8. După
tăierile în
verde (la
avertizare) -păduchele din San José, afide, etc. Dursban 480 EC (0,2%);
Pyrinex 48 EC (0,2%) Măsuri de igien ă culturală
9. 75%
frunze
căzute -ulcerația și ciuruirea bacterian ă; –
boli de scoar ță și lemn; -ciuruirea
micotică Turdacupral 50 PU
(0,5%); Zeam ă bordelez ă
(1%) Se asigur ă o îmbăiere a
pomului.
Temp. > 50C.
Particularit ăți ale matur ării, recolt ării, păstrării și valorific ării
fructelor
În perioada de pârg ă și în zilele premerg ătoare recoltatului, cire șele au o
creștere accentuat ă atât în volum, cât și în greutate, des ăvârșindu-și totodată și
însușirile gustative. Dup ă desprinderea de pe pom, cire șele nu-și mai continu ă
maturarea, r ămânând cu un gust am ărui, ierbos și se depreciaz ă în scurt timp. De
aceea stabilirea momentului optim de recoltare trebuie f ăcut cu mult
discernământ, ținând cont de mai mul ți indicatori, cum ar fi: m ărimea, culoarea,
156
fermitatea, vârsta fructelor (50-60 zile de la înflorirea deplin ă la recoltare), suma
gradelor de temperatur ă pentru acela și interval (900-1390 șC) etc.
Cireșele sunt considerate fruc te foarte perisabile al ăruti de caise, vi șine,
piersici, prune etc. (A. Gherghi, 1993).
Recoltarea industrial ă a cireșelor se face la o singur ă trecere, de și maturarea
are loc e șalonat în 5-6 zile. Lucrarea de recoltare este foarte costisitoare și
reprezintă 70-80 % din necesarul anual de for ță de muncă.
Recoltatul propriu-zis const ă în prinderea fructelo r dintr-o inflorescen ță
între degetul mare și arătător, cât mai aproape de ramur ă, imprimându-i o mi șcare
de torsionare, concomitent cu aplecare a în sens invers prinderii de ramur ă. Nu se
va trage de pedunculii fructelor pentru c ă odată cu aceștia se vor rupe și buchetele
de mai.Pentru consum în stare proasp ătă, fructele se vor recolta numai cu
peduncul și numai manual.
Ambalajele cele mai adecvate pentru cire șe sunt cele de capacitate mic ă, 5-6
kg maxim 10-12 kg.
Pentru industrializare fr uctele se pot recolta și mecanizat sau semimecanizat.
Problema p ăstrării cireșelor se pune, în special, în ve derea transportului la distan țe
mari. Pierderile și deprecierile sunt minime la 0oC și 85 % umiditate relativ ă,
păstrarea putând fi 14-16 zile. La 12oC păstrarea se reduce la 12 zile, iar la 18oC la
4 zile. În condi ții de atmosfer ă controlat ă (3 % O 2 și 5 % CO 2, 0oC, 85 % U.R.),
păstrarea se poate face pân ă la 30 zile.
Tehnologia “View Fresh” patentat ă de Thomas Bailey la Orchard View
Farms, Oregan, SUA și comercializat ă de Teknoterm, Norvegia în Europa,
permite p ăstrarea cire șelor în stare proasp ătă (fără alterări) timp de 90 zile.
Această tehnică constă în ambalarea fructelor în pungi speciale din material
plastic într-o compozi ție de gaze total modificat ă.(S. Budan, G. Gradinariu, 2000).
157
CAPITOLUL VII
CULTURA VI ȘINULUI
Cerasus vulgaris Mill., Fam. Rosaceae
Subfam. Prunoideae
7.1. IMPORTAN ȚA, ORIGINEA ȘI ARIA DE
RĂSPÂNDIRE
Importan ță
Vișinul este o specie pomicol ă deosebit de important ă, de aceea și producția
mondială reprezint ă cca 40 % din cea de vi șine și cireșe la un loc. Fructele se
folosesc în special pe ntru industrializare, dar și pentru consum în stare proasp ătă,
având un con ținut complex, echilibrat, bogat în elemente nutritive, s ăruri minerale
și vitamine cum ar fi: substan ță uscată 13,9-23,2%; zaharuri 5-19,4%; acizi
organici 0,9-1,9 mg%; proteine o,8-1,1 mg%; pectine 0,4-1,0 mg%; substan țe
tanoide 0,12-2,35 mg%; K 46-92,5%; P 21-26 mg%; Mg 7-20 mg%; Ca 3,8-19,3
mg%; vitamina PP 0,06-0,52 mg%; E 0,21-1,32 mg%; B 1, B2; caroten 0,15-0,95
mg%; acid folic etc. Cura de vi șine are efect tonic, contribuind la ameliorarea
afecțiunilor renale, hepatice, cardiovasculare, a anemiei și stressului. Pedunculii
fructelor sunt foarte boga ți în potasiu și se folosesc sub form ă de ceai sau infuzie.
Celelalte organe, ramurile tinere, fr unzele, florile, fructele au însu șiri antiseptice și
se folosesc la conservarea produselor alimentare și în medicina popular ă.
Vișinul este o specie pomicol ă cu o mare plasticitate ecologic ă, ce poate
valorifica cu succes terenurile în pant ă, erodate. De asemenea, aceast ă specie se
poate cultiva în zonele de câmpie, cât și în cele colinare și premontane. Multe
soiuri au o rezisten ță mare la ger, ceea ce face ca specia s ă fie cultivat ă la
altitudini superioare ce lor destinate culturii cire șului.
158
Este o specie decorativ ă, dar și bună meliferă (77-88 kg miere/ha).
Originea și aria de r ăspândire
Vișinul este o specie tetraploid ă (2n = 32 cromozomi), provenit ă probabil
din hibridarea natural ă dintre Cerasus avium și Cerasus fructicosa.
Istoria culturii vi șinului este strâns legat ă de cea a cire șului, deși unele date
din literatur ă sunt contradictorii. Vi șinul comun nu se întâlne ște în stare s ălbatică,
însă crește semispontan în jurul M ării Caspice, în Caucaz, India, Iran, Asia Mic ă
și Peninsula Balcanic ă, care ar fi și originile sale.
Spre deosebire de cire ș, cultura vi șinului dep ășește paralela de 60o latitudine
nordică devansând chiar și cultura m ărului.
Producția mondial ă de vișine la nivelul anului 1998 a fost de 560.000 t. Țări
mari produc ătoare de vi șine sunt: Germania, Italia, Spania, Grecia, SUA, Turcia,
România.
În România, vi șinul ocup ă cca 6000 ha, cu o produc ție de aproximativ
40000 t anual (Anuarul st atistic, 1999). Produc ția de vișine și repartiția ei pe
principalele zone ale României este prezentat ă în tabelul 21.
Vișinul este întâlnit în majoritatea zonelor țării, cu prec ădere în zona
colinară atât în planta ții industriale, cât și în suprafe țe mici în jurul gospod ăriilor.
Tabelul 21.
Producția de vișine în principalele jude țe ale României
(după N. Braniște și D. Drăgoi, 1999) , tone
Județul/anul 1991 1996 %
Total, d.c. 2.500 39.000 100
Iași 3.199 6.239 20,8
Botoșani 3.876 4.361 14,5
Bacău 914 3.161 10,5
Argeș 450 1.945 6,5
Buzău 445 1.764 5,9
Cluj 1.000 1.506 5,0
Mureș 700 1.161 3,8
Dolj 235 937 3,1
Vâlcea 235 741 3,0
159
7.2. PARTICULARIT ĂȚI BIOLOGICE ȘI
ECOLOGICE
SORTIMENTUL DE SOIURI
Din lista oficial ă (2000) fac parte 21 de soiuri care se pot clasifica astfel: 15
soiuri române ști și 6 soiuri str ăine (USA, Polonia, Anglia, Iugoslavia).
Perioada de maturare a fructelor are o amplitudine de 60-70 zile din prima
decadă a lunii iunie pân ă în prima decad ă a lunii august.
După comportarea în procesul poleniz ării, soiurile de vi șin pot fi:
– autofertile: Ilva, Nana, Schattenmorelle, Dropia; Oblacinska, Nefris,
Meteor, Vrâncean, Northstar, Bucovina, Pitic de Ia și;
– parțial autofertile : Timpurii de Osoi, Moc ănești 16, Timpurii de Cluj,
Scuturător;
– autosterile: Timpurii de Pite ști, Engleze timpurii, Țarina, Cri șana etc.;
– perechi intersterile : Crișane x Moc ănești, Crișane x Josika Gabor.
1. Timpurii de Osoi – soi românesc (1989), ob ținut la SCPP Ia și prin
selecție natural ă dintr-o popula ție locală de vișin. Este viguros, cu coroana
globuloas ă, precoce, productiv, rezistent la ger și secetă, parțial autofertil, cu
fructificare predominant ă pe buchete de mai. Fructul este mijlociu (5,3 g), sferic-
turtit, roșu-închis cu epiderma rezistent ă și pulpa dulce-acidulat ă. Maturitatea:
prima decad ă a lunii iunie.
2. Timpuriu de Pite ști – soi românesc (1982), de vigoare supramijlocie, cu
coroana globuloas ă, precoce, semiproductiv, rezisten t la ger, autosteril. Fructul
este mijlociu (4,5 g), ro șu până la roșu închis, pulpa suculent ă, roșie, dulce-
acidulată. Maturitatea de recoltare: prima decad ă a lunii iunie.
3. Țarina – soi românesc, 1984 (Engleze timpurii x vi șin arbustoid), de
vigoare submijlocie, cu coroana piramidal ă, semiprecoce, cu produc ții moderate,
rezistent la ger, fructific ă cu preponderen ță pe ramuri scurte. Fructul este mijlociu
/4,2 g), sferic-alungit, vi șiniu-închis, cu pulpa colorat ă, suculent ă, bună pentru
consum în stare proasp ătă. Maturarea: a doua decad ă a lunii iunie.
4. Sătmărean – soi românesc, 1994 (Engleze timpurii x vi șin arbustoid),
semiviguros, cu rezisten ță medie la ger și bună la Monilinia, cu coroan ă
160
piramidal ă, rodește atât pe buchete de mai, cât și pe ramuri mijlocii. Fructul este
mijlociu (4,8-5,2 g), sferic-turtit, vi șiniu, negru la supramaturare, pulpa colorat ă,
mediu consistent ă, sucul roz. Maturarea: decada a doua a lunii iunie.
5. Engleze timpurii – soi vechi, englezesc, interspecific (cire ș x vișin), cu
caractere intermediare, de vigoare mijlocie, cu coroana invers-piramidal ă,
semiproductiv, precoce, cu fructificare predominant ă pe buchete de mai. Fructul
este mijlociu (3,5-5,5 g), sferic-alungit, de culoare ro șie, cu pulpa roz, fin aromat ă.
Maturitatea de recoltare: e șalonată în decada a II-a și a III-a a lunii iunie.
6. De Boto șani – soi românesc, 1994, ob ținut la SCPP Ia și din selec ția unui
biotip local, de vigoare medie, cu coroana globuloas ă și fructificare preponderent ă
pe buchete de mai. Fructul este mijloci u (5,5-6 g) spre mare, turtit la baz ă, roșu-
vișiniu, lucios. Pulpa este ro șie-vișinie, suculent ă, mediu consistent ă, cu sucul
colorat. Este asem ănător cu soiul Cri șane.Maturarea: decada a doua a lunii iunie.
7. Timpurii de Cluj – soi românesc, 1969 (Spaniole x Prunus fructicosa) x
(Engleze timpurii x Prunus fructicosa), de vigoare mijlocie, coroana piramidal ă în
tinerețe, apoi globuloas ă, cu fructificare preponderent ă pe buchete de mai, mediu
rezistent la boli și secetă, autosteril, bun polenizator, cu intermiten țe de rodire.
Fructul este mijlociu spre mare (5,2 g), sferic turtit, ro șu vișiniu, lucios, cu pulpa
colorată, de consisten ță medie, sucul colorat, pe duncul lung. Ma turarea: sfâr șitul
lunii iunie.
8. Crișana 2 – soi românesc, 1975 (Cri șana x selec ție locală), de vigoare
mare, coroana piramidal ă, foarte productiv, înflorire târzie, autosteril, mediu
rezistent la secet ă și boli. Fructul este ma re (6,3 g), sferic, ro șu-vișiniu, cu pulpa și
sucul colorate, gust pl ăcut. Maturarea: sfâr șitul lunii iunie.
9. Ilva – soi românesc, 1982, de vigoare submijlocie, cu coroana
semiglobuloas ă, cu fructificare preponderent ă pe ramuri lungi, semiprecoce,
autofertil, productiv, rezistent la ger și mediu rezistent la secet ă. Sensibil la
Coccomyces. Fructul este mijlociu (5,8 g), sferic, ro șu-lucios, cu pulpa colorat ă,
suculentă, acidulată. Maturarea: sfâr șitul lunii iunie.
10. Nana – soi românesc, 1977, ob ținut prin polenizarea liber ă a soiului
Crișana, de vigoare mic ă, autofertil și cu mare plasticitate ecologic ă. Fructific ă
preponderent pe ramuri plete, este precoce, productiv, rezistent la ger și secetă,
sensibil la Coccomyces și Monilinia. Fructul este mijlociu (5 g), sferic, ro șu-
vișiniu, pulpa și sucul colorate. Maturarea: sfâr șitul lunii iunie.
161
11. Schattenmorelle – soi german, cu mare plasticitate ecologic ă, de
vigoare mic ă, cu coroana sferic-turtit ă, cu fructificare preponderent ă pe ramuri
mijlocii; este autofertil, foarte productiv, r ezistent la ger, sensibil la boli. Fructul
este mijlociu (4,5-5 g), ovosferic sau larg cordiform, vi șiniu-închis pân ă spre
negru la supramaturare, cu pulpa și sucul colorate. Pedunculul este bine prins de
fruct. Maturitatea de recoltare: decada a doua a lunii iulie.
12. Dropia – soi românesc, 1982, ob ținut din polenizarea liber ă de soiului
Vladimirskaia, de vigoare submijlocie, cu coroana larg-globuloas ă, semiprecoce,
productiv, rezistent la ger și secetă, autofertil, sensibil la Coccomyces. Fructul este
mijlociu ca m ărime (3,5-4 g), sferic, vi șiniu-închis cu pulpa și sucul colorate, bun
pentru industrializare. Maturarea: sfâr șitul lunii iunie – începutul lunii iulie.
13. Mocănești 16 – soi românesc, 1975, foarte productiv, de vigoare
mijlocie spre mare, cu coroana piramidal ă, cu fructificare predominant ă pe ramuri
scurte și mijlocii, semiprecoce, rezistent la ger, mediu rezistent la secet ă. Este bun
polenizator. Fructul este mijlociu, sferic sau sferic-turtit, ro șu-cărămiziu, cu pulpa
roșie, gust pl ăcut. Maturarea: sfâr șitul lunii iulie.
14. Scutur ător – soi românesc, 1985, semivigur os, precoce, productiv, cu
coroana globuloas ă, cu fructificare preponderent ă pe buchete de mai, rezistent la
ger și secetă, autofertil. Fructul este mare ( 6,5 g), globulos, turtit dorso-ventral,
roșu-închis, pulpa și sucul colorate. Fructul se desprinde u șor de peduncul.
Maturarea: sfâr șitul lunii iunie-începutul lunii iulie.
15. Oblacinska – soi iugoslav, 1979, de vigoare mic ă, cu coroana
piramidal ă, deasă, foarte productiv, precoce, au tofertil, rezistent la ger și
Coccomyces, drajoneaz ă foarte puternic. Fructul este mic (3,5 g), sferic-turtit,
vișiniu-închis, cu pulpa și sucul intens colorate. Se valorific ă prin industrializare,
în special pentru sucuri. Se preteaz ă la recoltarea mecanizat ă. Maturarea: sfâr șitul
lunii iunie.
16. Nefris – soi polonez, 1991, de vigoare mic ă spre mijlocie, cu coroana
sferică, este precoce, productiv, autofertil, re zistent la ger dar sensibil la boli.
Fructul este mare (6 g), sferic, vi șiniu-închis, cu pul pa intens colorat ă, acidulată.
Se valorific ă pentru consum în stare proasp ătă și industrializare. Maturarea: prima
jumătate a lunii iunie.
17. Meteor – soi american, 1979, de vigoare mijlocie, coroana larg-
piramidal ă, cu fructificare preponderent ă pe buchete de mai, precoce, productiv,
autofertil, rezistent la ger și secetă. Fructul este mijlociu spre mare (5,5 g), sferic,
162
ușor cordiform, ro șu-aprins, cu pulpa ro șie și sucul slab colora t. Maturarea:a doua
decadă a lunii iulie.
18. Vrâncean – soi românesc, 1985, de vigoare mic ă, cu coroana
piramidal ă, productiv, autofertil, rezistent la ger și secetă, sensibil la Coccomyces.
Fructul este mijlociu (4,5 g), globulos, u șor alungit, cu pulpa ro șie, plăcută la gust,
cu destina ție mixtă. Maturarea: sfâr șitul lunii iulie.
19. Northstar – soi american, 1991 (English More lle x Serbien), de vigoare
mică, cu coroana globuloas ă, cu fructificare preponderent ă pe ramuri mijlocii, este
precoce, productiv, rezistent la ger și boli, autofertil. Fructul este mijlociu spre
mare (5,5 g), sferic, u șor alungit, vi șiniu-închis, cu pulpa intens colorat ă și gust
astringent. Maturarea: decada a doua și a treia a lunii iulie.
20. Bucovina – soi românesc, 1984, de vigoare redus ă, coroana globuloas ă,
fructificare pe buchete de mai și ramuri mijlocii, precoce, productiv, autofertil,
rezistent la ger și Coccomyces. Fructul este mijlo ciu (4-4,5 g), sferic-turtit, ro șu-
închis, lucios, cu pulpa și sucul colorate, pl ăcut la gust, cu valorificare mixt ă.
Maturarea: sfâr șitul lunii iulie.
21. Pitic de Ia și – soi românesc, 1985, ob ținut prin polenizare liber ă a
soiului Plodorodnaia Miciurin a, de vigoare foarte redus ă, cu coroana globuloas ă,
pletoasă, cu ramuri de schelet sub țiri, cu fructificare preponderent ă pe ramuri
plete, este precoce, productiv, autofertil. Es te rezistent la ger, mediu sensibil la
boli. Este preten țios față de tehnologie. Fructul este mijlociu (4,8 g), sferic, u șor
alungit, vi șiniu, cu pulpa ro șie, suculent ă, pronunțat acidă. Se valorific ă prin
industrializare. Matu rarea: prima decad ă a lunii august.
Soiuri din vechiul sortiment întâlnite înc ă în planta ții: Mari Timpurii,
Spaniole, Turce ști, Crișana, Mocănești, Josika Gabor etc.
PORTALTOII VI ȘINULUI
Portaltoii vi șinului se pot grupa astfel:
– generativi : vișinul franc, mahalebul, G 2;
– vegetativi : Colt, SL 64, F12/1, Selecțiile CAB, selec țiile germane Weihroot
(W 10, W 11, W 13), selecțiile române ști IPC 1, VV 1, VG 1.
Vișinul franc (Cerasus acida) – se utilizeaz ă ca portaltoi în regiunea
dealurilor și în zona de silvostep ă cu peste 450 mm precipita ții. Se folosesc unele
soiuri cu maturare târzie a fructelor: Schattenmorelle, Dropia, Moc ănești 16,
Meteor. În școala de puie ți răsare slab (20-30 %).
163
Mahalebul (Cerasus mahaleb) – este recomandat pentru zona dealurilor
joase din zona de step ă și silvostep ă. Determin ă o creștere moderat ă a soiurilor
altoite.
Vișinul vegetativ (V.V.1) – obținut de M. Movileanu la SCPP F ălticeni
(1980). Se înmul țește prin marcotaj și drajonaj.
PARTICULARIT ĂȚI DE CRE ȘTERE ȘI FRUCTIFICARE ALE
VIȘINULUI
Sistemul radicular – al vișinului este influen țat de portaltoi, de altoi, de
fertilitatea solului și de sistemul de între ținere a solului. În general, vi șinul altoit
pe vișin are sistemul radicular mai superficial decât cire șul, masa principal ă a
rădăcinilor aflându-se între 15 și 40 cm adâncime, iar extinderea lateral ă depășește
de 1,5-2 ori proiec ția coroanei. Unele r ădăcini cu cre ștere vertical ă pot ajunge la
adâncimi de 2-2,5 m. În cazul altoirii pe mahaleb, înr ădăcinarea vi șinului este mai
profundă, masa principal ă a rădăcinilor aflându-se în stratul de sol de 20-60 cm.
Mahalebul nu drajoneaz ă.
Portaltoii vegetativi formeaz ă un sistem radicular mai trasant, fiind și mai
sensibil la ger și secetă. Creșterea sistemului radicular la vi șin are loc în dou ă
etape cu intensit ăți maxime: una prim ăvara și la începutul verii, care dureaz ă până
la încetinirea cre șterii lăstarilor, iar alta toamna, în perioada îng ălbenirii și căderii
frunzelor. R ădăcinile își înceteaz ă creșterea când temperatura solului scade sub
2oC.
Partea epigee . – Vișinul crește ca pom propriu-zis, de talie mijlocie (4-6 m,
mai rar 7-9 m) sau ca arbustoid. Vi șinul are o capacitate de ramificare mai mare
decât cire șul, coroana având tendin țe de îndesire. În schimb, cre șterile anuale sunt
mai puțin viguroase decât la cire ș. Există soiuri cu o mare capacitate de
ramificare, ce formeaz ă coroane mai aglomerate (Cri șana, Nana, Vrâncean, Early
Richmond) și soiuri cu ramificare mai slab ă (Engleze timpurii, Țarina, Timpurii
de Cluj).
După vigoarea pomilor soiurile de vi șin se clasific ă astfel:
– cu vigoare mare: Cri șana, Timpuriu de Osoi, Timpurii de Pite ști;
– cu vigoare mijlocie: Țarina, Timpurii de Cluj, Dropia, Scutur ător, De
Botoșani, Mocănești, Nefris, Meteor, Northstar, S ătmărean;
164
– cu vigoare mic ă: Pitic de Ia și, Oblacinska, Bucovina, Vrâncean,
Schattenmorelle, Nana, Ilva.
Specificul de fructificare. – Vișinul rode ște pe buchete de mai care au
longevitatea de 4-5 ani, ramuri plete ce tr ăiesc 5-7 ani, degarnisindu-se anual în
zona de fructificare și ramuri mijlocii și lungi care evolueaz ă în elemente de
semischelet.
După specificul de fructificare, soiurile de vi șin se pot clasifica:
– soiuri cu fructificare predominant ă pe buchete de mai: Timpurii de Osoi,
Engleze timpurii, Timpurii de Cluj, Moc ănești, Turcești, Țarina, de Boto șani,
Bucovina, Meteor;
– soiuri cu fructificare pe ramuri mijlocii și buchete de mai: Northstar,
Sătmărean, Scutur ător;
– soiuri care fructific ă cu predominan ță pe ramuri plete: Cri șana,
Schattenmorelle, Nana, Dropia, Pitic de Ia și.
După comportarea în procesul poleniz ării, soiurile de vi șin pot fi:
– autofertile : Ilva, Nana, Schattenmorelle, Dropia; Oblacinska, Nefris,
Meteor, Vrâncean, Northstar, Bucovina, Pitic de Ia și;
– parțial autofertile : Timpurii de Osoi, Moc ănești 16, Timpurii de Cluj,
Scuturător;
– autosterile : Timpurii de Pite ști, Engleze timpurii, Țarina, Cri șana etc.;
– perechi intersterile : Crișane x Moc ănești, Crișane x Josika Gabor.
Anumite cercet ări și observații (Calipe Ri țiu, 1975) au ar ătat că unele soiuri
de vișin dau o propor ție mai mare de flori fecunda te când sunt polenizate cu
soiurile de cire ș Germersdorf, Boambe de Cotnari și Pietroase D onissen. Propor ția
cea mai mare de flori fecunda te (45-61%) se înregistreaz ă la soiurile care
fructifică pe ramurile plete și înfrunzesc târziu dup ă căderea petalelor.
La soiurile care fructific ă în principal pe buchete de mai și care înfrunzesc
târziu, dup ă înfloritul în mas ă (Mari timpurii, Moc ănești, Spanca) propor ția
florilor fecundate este, de asemenea, relativ ridicat ă (21-37%). În schimb, soiurile
la care înfrunzitul incipient se suprapune cu înfloritul și fecundarea au o propor ție
mai scăzută de flori fecundate (12-18%). La cele mai multe soiuri de vi șin cad
fiziologic 10-30% din fructe (Gr. Mih ăescu și Calipe Ri țiu, 1970). Pentru a se
realiza o recolt ă normală la vișin, este necesar s ă fie fecundate cel pu țin 20-25%
din flori la soiurile care rodesc în principal pe buchete de mai și 45-50% la cele
165
care fructific ă pe ramuri plete, iar c ăderea fiziologic ă să nu afecteze mai mult de
20-25% din fructe.
La vișin, polenizarea este entomofil ă și încrucișată. Polenizarea trebuie s ă
aibă loc în primele trei zile de la deschiderea florilor, întrucât stigmatul se ofile ște
repede și devine nereceptiv pentru polen.
Deși vișinul înflore ște abundent, legarea flor ilor este de multe ori
nesatisfăcătoare, căderea fiziologic ă a fructelor dep ășește normalul, și în
consecință, fructificarea este slab ă. Principalele cauze ar fi urm ătoarele: lipsa
polenizatorilor sau amplasarea necorespunz ătoare a acestora, nutri ție deficitar ă a
pomilor, afec țiuni produse de virusul Stecklenberg, precum și de Coccomyces
hiemalis; condi țiile climatice deficitare în perioada înfloritului, temperaturi
scăzute în timpul iernii care au produs înghe țarea mugurilor de rod etc.
Vârsta intr ării pe rod a soiurilor este diferit ă și poate fi:
– precoce – începând cu anul II de la plantare;
– semiprecoce – fructific ă în anul III de la plantare: majoritatea soiurilor;
– tardivă – după anul III de la plantare.
Productivitatea este foarte diferit ă de la un soi la altul, variind de la 20 la
35 kg/pom.
Longevitatea economic ă – este influen țată de portaltoi și soi. La soiurile cu
pomi propriu-zi și este de 25-30 ani, iar la cele arbustoide de 18-20 ani.
CERINȚELE VIȘINULUI FA ȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI
Lumina. – Față de acest factor, vi șinul are preten ții mai mici decât cire șul,
dând rezultate bune chiar pe expozi ții nord-estice sau nord-vestice, mai ales în
zonele cu deficit de umiditate. Lipsa luminii conduce la formarea unor ramuri
debile, slab garnisite, cu muguri de rod, cu tendin ță accentuat ă la degarnisire.
Dintre vi șini, sunt mai preten țioși la lumin ă hibrizii naturali cire ș-vișin și mai
puțin preten țioși vișinii arbustoizi. Vi șinul se situeaz ă în grupa speciilor cu
pretenții moderate fa ță de lumin ă împreun ă cu părul, mărul și prunul. Indicele
foliar este cupr ins între 0,6-1,5.
Căldura – Vișinul este o specie cu preten ții modeste fa ță de temperatur ă.
Cultura lui reu șește bine atât în zonele de step ă, cât și în zonele colinare și chiar
înalte. Rezultate bune se ob țin în zone în care temperatura medie anual ă este
166
cuprinsă între 8-10,5oC, cu un optim caloric în perioada de vegeta ție de 15-17oC și
un necesar de zile cu optim caloric de 55-93. Pentru dezm ugurit, are nevoie de
135-150oC, pentru înflorit de 295-315oC, iar pentru maturarea fructelor de 1160-
1315oC.
Perioada de vegeta ție a vișinului este lung ă, depășește 210 zile, perioad ă în
care suma gradelor de temperatur ă trebuie să depășească 3600oC.
Este o specie rezistent ă la temperaturi sc ăzute. La -30oC, lemnul rezist ă
bine, dar mugurii în faza de umflare înghea ță la temperaturi mai coborâte de –
12oC, bobocii florali la -5oC, iar florile și fructele abia legate la -2,2oC.
Rezistența la temperaturi sc ăzute difer ă de la un soi la altul și este corelat ă
cu agrotehnica aplicat ă. Pragul biologic al vi șinului este de 8oC.
Apa. – Vișinul reușește bine atât în zone le secetoase cu mai pu țin de 500
mm apă anual, cât și în regiunile umede cu pest e 700-900 mm anual. Portaltoiul
are o mare importan ță. Mahalebul are o rezisten ță mai mare la secet ă comparativ
cu vișinul comun. Excesul de ap ă din sol și, în special b ăltirea sunt d ăunătoare
provocând asfixierea r ădăcinilor.
Solul. – Cu un sistem radicular superficial, vi șinul valorific ă bine solurile
subțiri, slab erodate și chiar ușor alcaline. Planta țiile intensive, comerciale trebuie
amplasate pe soluri fertile, bine drenate, mecanizabile. Cele mai bune terenuri
pentru cultura intensiv ă a vișinului sunt cele plane sau cu panta mic ă (10-12 %),
însă în condiții de amenajare a terenului se pot folosi și pantele pân ă la 20-25 %.
Vișinul este una dintre speciile pomicole care valorific ă cu rezultate bune
nisipurile și solurile nisipoase din sudul Olteniei, în condi ții de irigare și în nord-
vestul Transilvaniei. Cultura comercial ă a vișinului se poate practica pân ă la
altitudinea de 500-650 m.
167
7.3. PARTICULARIT ĂȚILE TEHNOLOGICE ALE
VIȘINULUI
Specificul producerii materialului s ăditor
Portaltoii folosi ți pentru vi șin au fost prezenta ți în subcapitolul 9.2.4., iar
obținerea acestora este în general asem ănătoare cu cea de la cire ș. La înfiin țarea
plantațiilor comerciale se vor folosi numai pomi altoi ți.Altoirea se face la
începutul campaniei, deoarece vi șinul își înceteaz ă devreme circula ția sevei.
Specificul înfiin țării și întreținerii planta țiilor
Alegerea terenului în vederea plant ării se va face în func ție de cerin țele
speciei, iar preg ătirea acestuia este asem ănătoare cu cea de la cire ș.
Plantarea de toamn ă este preferabil ă celei de prim ăvară. Pe pantă vișinul se
amplaseaz ă în treimea mijlocie sau superioar ă. Fiind o specie cu probleme la
polenizare este recomandat ca într-o parcel ă să se planteze 3-4 soiuri interfertile,
chiar în combina ție cu cire șul. Distan ța dintre soiul polenizator și cel polenizat
trebuie să nu fie mai mare de 20-25 m. Polenizatorii principalelor soiuri de vi șin
existente în cultur ă sunt prezentate în tabelul 22.
La stabilirea distan țelor de plantare se va avea în vedere faptul c ă vișinul
necesită un bun drenaj aerian, în consecin ță se va evita plantarea prea deas ă. De
asemenea, se va ține seama de vigoarea soiului și de portaltoiul pe care este altoit.
Astfel, soiurile de vigoare mic ă se conduc sub form ă de tufă, fus subțire și cordon
vertical, cu distan țe de plantare de 4 x 1,5 x 2 m, cele de vigoare mijlocie și chiar
mare în palmet ă etajată cu brațe oblice la distan țe de plantare de 4 x 3-3,5 m.
Pentru soiurile viguroase se mai folosesc piramida mixt ă și vasul ameliorat,
iar distan ța de plantare este de 5 x 4 m. Chiar unii autori recomand ă plantarea
vișinului în benzi de câte 2-3 rânduri.
Imediat dup ă plantare se urm ărește formarea coroanelor. Acest obiectiv se
realizează în special prin opera ții în verde, pentru a nu întârzia intrarea pe rod a
pomilor și constă în poziționarea corect ă a viitoarelor ramuri de schelet și
semischelet, înl ăturarea celor cu pozi ții incorecte, a celor rupte etc.
168
Tabelul 22.
Polenizatorii soiurilor de vi șin
Soiul de polenizat Soiuri bune polenizatoare
Timpuriu de Osoi Engleze timpurii, Țarina
Timpurii de Pite ști Engleze timpurii, Mari timpurii, Moc ănești 16
Țarina Timpurii de Cluj, Nana, Cri șana
Engleze timpurii Timpurii de Pite ști, Timpurii de Cluj, Moc ănești 16, Crișana 2
Timpurii de Cluj E ngleze timpurii, Moc ănești 16, Nana, Cri șana 2
Crișana 2 Nana, Moc ănești 16. Engleze timpurii, Me teor, Dropia, Oblacinska
Ilva Nana, Cri șana 2, Schattenmorelle
Nana Cri șana 2, Meteor, Moc ănești 16, Oblacinska, Schattenmorelle
Schattenmorelle Meteor, Moc ănești 16, Crișana 2, Dropia, Nana
Dropia Nana, Cri șana 2, Schattenmorelle, Oblacinska, Moc ănești 16
Scuturător Moc ănești 1
Mocănești 16 Nana, Cri șana 2, Timpurii de Cluj, Engleze timpurii
Oblacinska Cri șana 2, Nana, Nefris
Nefris Cri șana 2, Oblacinska, Moc ănești 16
Meteor Moc ănești 16, Crișana 2, Nana, Nefris, Schattenmorelle, Oblacinska
Vrâncean Cri șana 2, Moc ănești 16, Nana, Oblacinska, Schattenmorelle
Northstar Moc ănești 16, Oblacinska
Bucovina Ilva, Nana
Tăierile de fructificare
Au rolul de a men ține pomul la un nivel de cre ștere și de produc ție ridicat.
De asemenea, prin aceste opera țiuni se limiteaz ă la nivelul volumului proiectat
șarpantele și subșarpantele, se reîntinere ște semischeletul epui zat, bolnav, rupt, se
asigură o rărire corespunz ătoare și se normeaz ă încărcătura de rod. Un alt obiectiv
este acela al men ținerii zonei de fructificare cât mai aproape de baza și axul
coroanei, cunoscut fiind faptul c ă la vișin fenomenul de degarn isire este destul de
accentuat.
Reducțiile axului șarpantelor și subșarpantelor se fac deasupra unor ramuri
laterale, orizontale, sufici ent de viguroase, care s ă poată prelua energia de cre ștere
și să repartizeze uniform pe forma țiunile de semischelet și fructifere (N. Cepoiu,
2001).
Reducția semischeletului se execut ă la nivelul unei ramuri anuale vegetative
sau de rod cu poten țial ridicat de cre ștere și fructificare.
Pentru normarea înc ărcăturii de rod se fac t ăieiri de reduc ție a
semischeletului și de rărire a ramurilor plete și a ramurilor mijlocii, la distan ța de
15-20 cm una de alta.
169
Particularizând, în continuare preciz ăm că la soiurile de vi șin care fructific ă
pe buchete de mai și ramuri mijlocii (Moc ănești, Oblacinska, Nefris), t ăierile de
întreținere și fructificare constau în r ărirea ramurilor de semischelet, pentru a crea
o zonă bine iluminat ă și aerisită în coroan ă. Dintre acestea, cele lipsite de cre șteri
vor fi regenerate prin scurtarea lor întotdeauna de asupra unei ramifica ții laterale.
În cazul soiurilor care fructific ă cu prec ădere pe ramuri plete
(Schattenmorelle, Cri șana, Pitic de Ia și, Nana etc.) se vor efectua t ăieri de
fructificare înc ă din primii ani de rodire, evit ându-se pe cât posibil apari ția
ramurilor plete. În vederea regener ării unei ramuri plete, aceasta se scurteaz ă
deasupra unei ramifica ții apărute la baz ă.
În ultimele decenii s-au generalizat și la noi în țară tăierile în timpul
perioadei de vegeta ție, mai ales dup ă recoltarea fructelor. Aceste t ăieri pot începe
în luna mai, când l ăstarii viguro și se ciupesc la 10-15 cm pentru ob ținerea
ramurilor de rod bifunc ționale (2-3 ramuri anticipate, 1-2 plete și 3-4 buchete de
mai sau pinteni), iar l ăstarii de prisos se suprim ă. Tăierile în verde, dup ă
recoltarea fructelor, se efectueaz ă respectând acelea și principii ca și la tăierile în
timpul perioadei de repaus. Aceste t ăieri au avantajul c ă îmbunătățesc regimul de
lumină al pomului, fortific ă mugurii diferen țiați, limiteaz ă apariția gomelor,
productivitatea muncii este mult sporit ă. Datorită acestor avantaje, aceste t ăieri
vor înlocui în totalitate t ăierile din timpul perioadei de repaus.
În zonele mai reci și umede, cu geruri și înghețuri de revenire, cum ar fi cele
din nordul țării, sunt necesare lucr ări de tăiere suplimentare pentru eliminarea
ramurilor afectate.
Vișinul suport ă tăierea mecanizat ă (de contur) în verde, efectuat ă imediat
după recoltarea fructelor, completat ă cu interven ții manuale în interiorul coroanei
(V. Cireașă, 1973, Lidia Rasa, 1986).
Întreținerea solului
Eeste în general asem ănătoare cu cea de la cire ș, cu particularitatea c ă
plantațiile de vi șin au densit ăți mult mai mari, portaltoii au o înr ădăcinare mai
superficial ă, iar unii dintre ei drajoneaz ă de mult. Sistemul ales trebuie s ă țină
seama de precipita țiile din zon ă, de panta terenului, de vârsta planta ției etc. În
plantațiile tinere se pot folosi cu lturile inter calate pe intervalele dintre rânduri, iar
pe rând se lucreaz ă. Ca specii folosite sunt: c ăpșunii, leguminoasele, cartofii etc.
În plantațiile mature, în zonele cu precipita ții suficiente, pe terenurile în pant ă,
170
intervalele dintre rânduri se pot înierba, iar pe rând se între țin ca ogor lucrat. În
zonele de step ă cu deficit de ap ă, solul se va între ține ca ogor lucrat. În zonele de
nisipuri, intervalele di ntre rânduri se vor sem ăna cu îngr ășăminte verzi care de vor
încorpora în sol cu cca o s ăptămână înainte de începerea cre șterii intense a
lăstarilor. Planta țiile mature de vi șin se pot erbicida îns ă cu discern ământ, mai ales
acolo unde portaltoii drajoneaz ă.
Fertilizarea
Fertilizarea suplimentar ă dă rezultate foarte bune, mai ales în ceea ce
privește calitatea fructelo r. Aceasta trebuie f ăcută după efectuarea analizelor de
sol și plantă. Orientativ, se recomand ă ca într-o planta ție tânără să se aplice la 2-3
ani 20-25 t/ha gunoi de grajd, 60-80 kg fosfor și annual 40-50 kg azot/ha. Într-o
plantație pe rod se va dubla can titatea de azot. În planta țiile tinere, îngr ășămintele
se vor aplica localizat sub coroan ă. O soluție complementar ă este și fertilizarea
foliară. Terenurile cu reac ție acidă se vor corecta cu amendamente calcaroase (2-4
t/ha la 2-3 ani).
Irigarea planta țiilor
Irigarea planta țiilor – de vișin se impune în zonele deficitare în precipita ții și
în zonele nisipoase. Momentele critice pentru ap ă ale vișinului sunt: la înflorire, în
faza creșterii intense a l ăstarilor și fructelor și la diferen țierea mugurilor de rod.
De asemenea, dac ă toamna este foarte secetoas ă, se recomand ă o udare de
aprovizionare.
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Vișinul are în general acelea și boli și aceiași dăunători ca și cireșul, de aceea
și combaterea este în general asem ănătoare ( vezi capitolul 8.3. ).
Specificul matur ării și recoltării vișinelor
Vișinele sunt fructe perisabile, care se matureaz ă eșalonat în cadrul aceluia și
pom, însă se mențin pe ramuri pân ă la maturitatea deplin ă. De aceea, în planta ț
iile
comerciale se recolteaz ă la o singur ă trecere, iar în cele gospod ărești în 2-3
reprize. Vi șinele cresc considerabil în volum și greutate pân ă la maturitatea
171
deplină, de aceea se vor recolta în acest moment sau cu maxim 2-3 zile înainte,
deoarece fructele de vi șin nu își mai continu ă maturarea dup ă recoltare.
Pe măsură ce fructele avanseaz ă în maturare, for ța lor de re ținere pe
pedunculi se mic șorează. Ușurința desprinderii de peduncul și apariția sucului în
cantitatea peduncular ă este o caracteristic ă de soi.
Pentru consum în stare proasp ătă, vișinele se recolteaz ă manual cu tot cu
peduncul, în ambalaje de capacit ăți mici (4-5 kg). Imediat dup ă recoltare se vor
transporta din livad ă și se vor introduce la prer ăcire și apoi la r ăcire.
Pentru industrializare, unel e soiuri se pot recolta și mecanizat prin scuturare
cu vibratorul și preluare pe prelate și recipien ți speciali cu ap ă la 10-12oC.
Ușurarea desprinderii de peduncul se poate face aplicând unele tratamente cu
substanțe stimulatoare (acid 2-cloret ilfosforic 500 ppm) cu o s ăptămână înainte de
recoltare.
Și la vișin se întâlne ște fenomenul de cr ăpare a fructelor, îns ă mult mai
restrâns decât la cire ș.
172
CAPITOLUL VIII
CULTURA CAISULUI
Armeniaca vulgaris L. am, Fam. Rosaceae,
Subfam. Prunoideae
8.1. IMPORTAN ȚĂ, ORIGINE ȘI ARIE DE
RĂSPÂNDIRE
Importan ță.
Caisele sunt considerate fructe “de lux”, mult solicitate de consumatori, mai
ales ca fructe proaspete, dar și prelucrate. În prezent exist ă o cerere neacoperit ă de
caise în majoritatea țărilor. Mai mult decât atât, în zonele cu climat rece sunt
considerate fructe exotice. Toate acestea sunt determinate de însu șirile lor
calitative și tehnologice: gustul pl ăcut, finețea pulpei, aroma specific ă, conținutul
ridicat în diferite componente biochimice, vitamine etc., foarte utile organismului
uman. Principalele componente ale fructelor sunt: substan ța uscată 10,6-21,71 %;
zahăr 6-15,68 %; aciditate total ă 0,34-2,61 %; proteine br ute 1,09-1,64 %; pectine
0,55-1,10 %; substan țe minerale: K =75,4-112,0 mg %; P = 21,3-32,0 mg %; Ca =
6,6-16,4 mg %; vitamina A (caroten) = 0,41-3,2 mg %; vitamina C = 8,5-37,0 mg
%; vitamina P = 35-38 mg %; vitamina E = 0,72-1,8 mg %.
Valoarea energetic ă este de 21-77 calorii/100 g. Caisele au efect benefic
asupra digestiei, contribuie la formarea hemoglobinei etc.
Caisele au o valoare ridicat ă chiar și prelucrate. Astfel, compozi ția chimic ă
a nectarului de caise este foarte apropiat ă de a fructelor proaspete. De asemenea,
sâmburii de caise au o valoare nutritiv ă ridicată: 28% substan țe pectice; 29,5-
57,7% gr ăsimi; 3,1% s ăruri minerale etc., fiind folosi ți pentru extragerea
amigdalinei sau în cofet ărie ca înlocuitori ai migdalelor. Un alt avantaj al caisului
este acela c ă intră repede pe rod în anul 2- 4 de la plantare, produce mult și relativ
173
constant. Ca dezavantaj este acela c ă se adapteaz ă mai greu la condi țiile
ecologice, având o rezisten ță scăzută în special la temperaturi sc ăzute.
În acest sens cercet ătorii depun eforturi pentru cr earea de noi soiuri, pentru
modernizarea tehnologiilor de cultur ă, obiective ce vor permite l ărgirea ariei de
răspândire a acestei specii.
8.2. PARTICULARIT ĂȚI BIOLOGICE ȘI
ECOLOGICE
SORTIMENTUL DE SOIURI
Lista oficial ă a soiurilor elaborat ă de ISTIS pentru an ul 2000 cuprinde un
număr de 27 soiuri din care 19 soiuri române ști și 8 străine. Acestea acoper ă cu
fructe proaspete o perioad ă de 50-60 zile, începând cu prima decad ă a lunii iunie
până în a doua parte a lunii august.
Alte caracteristici importante: calitate superioar ă a fructelor, produc ție mare
și constant ă (15-20 t/ha), rezisten ță mare la ger (-28oC), inclusiv a mugurilor
floriferi la gerurile de revenire, rezisten ță la pieirea prematur ă, toleranță la boli
etc.
1. NJA 42 – soi american, extratimpuriu, semiviguros, cu coroana conic ă,
autosteril, cu înflorire timpur ie, mediu productiv, rezistent la gerurile de revenire
din primăvară. Fructul este mijlociu (65 g), ovoidal, portocaliu, cu ro șu pe partea
însorită, pulpa consistent ă, plăcută. Maturarea: prima decad ă a lunii iunie – cel
mai timpuriu soi.
2. NJA 19 – soi american, extratimpur iu, viguros, coroana conic ă, cu
fructificare preponderent ă pe ramuri buchet, înflorire timpurie, productiv (16-20
t/ha), autosteril. Fructul este mare (70-80 g), ovoid, portocaliu cu ro șu pe partea
însorită, pulpa portocalie, fad ă. Maturarea: decada a III-a a lunii iunie.
3. Traian – soi românesc, 1993 (Viceroy x NJA 2), SCPP Constan ța, de
vigoare mic ă, coroana invers piramidal ă, înflorire timpurie, cu fructificare
predominant ă pe ramuri buchet, productiv, rezistent la boli. Fruct mijlociu spre
mic (40 g), portocaliu cu ro șu pe partea însorit ă, pulpa portocalie, consistent ă,
suculentă, foarte bun ă la gust, neaderent ă. Maturarea: decada I I-III a lunii iunie.
174
4. C.R. 2-63 – soi american, viguros, precoce, productiv, timpuriu și ca
înflorire și ca maturare, rezistent la ger și tolerant la Monilinia. Fructific ă cu
preponderen ță pe buchete de mai. Fructul este mare (70-80 g), portocaliu, cu
pulpa uniform colorat ă în galben-lim oniu, cu gust pl ăcut. Maturarea: sfâr șitul lunii
iunie.
5. Harcot – soi canadian, viguros, coroana globuloas ă, productiv, cu mare
plasticitate ecologic ă. Fructific ă preponderent pe ramuri mijlocii și scurte. Fructul
este mare (60-70 g), ovoid-turt it, portocaliu deschis cu ro șu, pulpa ferm ă, puțin
aromată. Maturarea: sfâr șitul lunii iunie – începutul lunii iulie.
6. Tudor – soi românesc, ob ținut la SCPP Constan ța, 1993 (Viceroy NJA
2), viguros, coroan a invers-piramidal ă, înflorire timpurie, mediu productiv,
rezistent la ger, sensibil la boli, cu fructificare preponderent ă pe buchete de mai.
Fructul este mic spre mijlociu (40-42 g), sferic, u șor aplatizat, porotocaliu cu ro șu-
carmin pe partea însorit ă, pulpa este portocal ie, cu gust dulce-acri șor, fermă,
suculentă, neaderent ă. Maturarea: sfâr șitul lunii iunie – începutul lunii iulie.
7. Dana – soi american, de vigoare mic ă, cu coroana piramidal ă, cu ramuri
de schelet viguroase dar fructificare predominant ă pe buchete de mai. Fructul este
mijlociu (40-65 g), globulos, pu țin alungit, br ăzdat de la vârf la baz ă, cu epiderma
pubescent ă, galbenă-portocalie cu ro șu-carmin pe partea însorit ă. Pulpa este de
culoare portocalie-deschis ă, aromată, dulce-acidulat ă, neaderent ă. Maturarea:
prima decad ă a lunii iulie.
8. Dacia (B 29/4) – soi românesc, 1989, B ăneasa, de vigoare medie,
precoce, foarte productiv, cu fructificare preponderent ă pe buchete de mai,
rezistent la Monilinia și Clasterosporium. Fructul este mare (70-90 g), sferic,
galben-portocaliu cu ro șu pe partea însorit ă, pulpa ferm ă cu gust pl ăcut.
Maturarea: prima jum ătate a lunii iulie.
9. Neptun (M ărculești 42/24) – soi românesc, 1980, de vigoare mic ă,
coroana globuloas ă, productiv, rezistent la ger. Fructul este mijlociu (45-48 g),
sferic, galben-portocaliu cu ro șu pe partea însorit ă, pulpa portocalie, ferm ă,
plăcută la gust. Maturarea: prima jum ătate a lunii iulie.
10. Goldrich – soi american, viguros, productiv, cu fructificare
preponderent ă pe ramuri mijlocii, par țial autofertil, mediu rezistent la Monilinia.
Fructul este mare spre foarte mare (80- 90 g), oblong-eliptic, portocaliu cu roz pe
partea însorit ă, pulpa portocalie, de calitate mediocr ă. Maturarea: prima jum ătate a
lunii iulie.
175
11. Saturn (M ărculești 23/4) – soi românesc, hibrid între M ărculești 40 și
zarzăr, de vigoare mic ă, coroana globuloas ă, cu fructificare preponderent ă pe
buchete de mai, produc tiv, rezistent la ger și boli. Fructul este mijlociu spre mare
(48-80 g), sferic, u șor asimetric, portocaliu cu ro șu pe partea însorit ă, pulpa ferm ă,
slab aromat ă, cu gust pl ăcut. Maturarea: decada a II-a a lunii iulie.
12. Cea mai bun ă de Ungaria – soi vechi cu origine incert ă, semiviguros,
cu coroana sferic-turtit ă, productiv, sensibil la boli, rezi stent la ger, cu plasticitate
ecologică bună. Fructul este mijlociu spre mare (45-80 g), ovoid-rotunjit, galben-
portocaliu cu ro șu pe partea însorit ă, pulpa portocaliu-deschis, ferm ă, cu gust bun.
Maturarea: jum ătatea lunii iulie.
13. Venus (M ărculești 19/2) – soi românesc, 1979, de vigoare mic ă, cu
coroana globuloas ă, cu fructificare preponderent ă pe buchete de mai, productiv,
rezistent la ger. Fructul este mare (80 g), sferic-turtit, u șor asimetric, portocaliu,
cu roșu pe partea însorit ă, pulpa ferm ă, slab aromat ă, cu gust pl ăcut. Maturarea: a
doua jumătate a lunii iulie.
14. Calatis (M ărculești 5/5) – soi românesc, 1982, de vigoare mijlocie spre
mică, cu plasticitate ecologic ă ridicată, fructificare pe buchete de mai, productiv,
rezistent la ger. Fructul este mare (7 0-80 g), ovoidal, galben-portocaliu cu ro șu pe
partea însorit ă, pulpa ferm ă, ușor aromat ă, mediu suculent ă. Maturarea: sfâr șitul
lunii iulie – începutul lunii august.
15. Sulina – soi românesc (M ărculești 1980), de vigoare mic ă spre mijlocie,
coroana invers-piramidal ă, precoce, productiv, sensibil la boli, rezistent la ger.
Fructul mijlociu (50-60 g), sferic-al ungit, galben-portocaliu, pulpa fin ă, fermă, cu
gust plăcut. Maturarea: sfâr șitul lunii iulie.
16. Mamaia (H 91/8) – soi românesc (M ărculești 1975), de vigoare
mijlocie, cu coroana globuloas ă-răsfirată, rezistent la ger și la varia țiile de
temperatur ă, mediu rezistent la Monilin ia, sensibil la Plum-pox.
Fructul este mijlociu spre mare (50-65 g) , ovoidal spre tronconic, portocaliu
cu roșu pe partea însorit ă, pulpa consistent ă, fin aromat ă, dulce, u șor acidulat ă.
Maturarea: sfâr șitul lunii iulie.
17. Roșii de Băneasa (B 1/3) – soi românesc, 1982 (Cea mai bun ă de
Ungaria x Paviot), de vigoare mijlocie, cu coroana globuloas ă, productiv, rezistent
la ger, la Monilinia și la Clasterosporium. Fructul este mare (70-80 g), ovoidal,
portocaliu cu ro șu-aprins pe partea însorit ă, cu pulpa ferm ă și de calitate foarte
bună. Maturarea: sfâr șitul lunii iulie – înce putul lunii august.
176
18. Excelsior (B 33/13) – soi românesc (B ăneasa, 1987), de vigoare mic ă
spre mijlocie, coroana sferic ă, cu înflorire târzie, pr oductiv, rezistent la ger și boli.
Fructul este mare (70-75 g), sferic-alungit, turtit lateral, galben-portocaliu cu ro șu
pe partea însorit ă, pulpa galben ă, consistent ă, slab aromat ă, cu gust pl ăcut.
Maturarea: sfâr șitul lunii iulie – înce putul lunii august.
19. Umberto – soi italian, de vigoare mijlocie, coroan ă globuloas ă, înflorire
târzie, productiv, cu plasticitate ecologic ă bună, sensibil la Clasterosporium.
Fructul este mare (70-75 g), ovoidal, galben-auriu cu ro șu pe partea însorit ă, pulpa
galbenă, mediu consistent ă, fadă. Maturarea: sfâr șitul lunii iulie – începutul lunii
august.
20. Favorit (M ărculești 22/4) –soi românesc, 1987 (M ărculești 23-52-50 x
… x Umberto), semiviguros, cu coroana globuloas ă, productiv, rezistent la ger,
mediu rezistent la Monilinia și Clasterosporium. Fructul mijlociu (55-60 g),
ovoid, de culoare oranj cu ro șu, pulpa consistent ă cu gust pl ăcut. Maturarea:
sfârșitul lunii iulie – înce putul lunii august.
21. Selena (M ărculești 12/8) – soi românesc, 1979, de vigoare mic ă, cu
coroana sferic ă, cu fructificare preponderent ă pe buchete de mai, precoce, foarte
productiv, rezistent la boli și ger. Fructul este mijlociu (50-60 g), ovoidal, ro șu-
turtit lateral, galben-portocaliu cu puncte și pete roșii pe partea însorit ă, pulpa
fină, plăcută la gust, cu arom ă de busuioc. Maturarea: jum ătatea lunii august.
22. Silvana (M ărculești 16/7) – soi românesc, 1982, de vigoare mijlocie, cu
fructificare pe buchete de mai, preco ce, foarte productiv, rezistent la ger și
Clasterosporium. Fructul este mijlociu (40-50 g), ovoidal, galben-portocaliu, ro șu
pe partea însorit ă, cu pulpa ferm ă, crocantă, suculent ă, plăcută la gust. Maturarea:
prima jum ătate a lunii august.
23. Sirena (M ărculești 18/4) – soi românesc, 1979, de vigoare mijlocie, cu
coroana globuloas ă, productiv, rezistent la ger și boli. Fructul este mijlociu (60-70
g), globulos spre ovoidal, u șor asimetric, portocaliu, cu ro șu pe partea însorit ă,
pulpa portocalie, ferm ă, bună la gust. Maturarea: prima jum ătate a lunii august.
24. Sulmona (M ărculești 8/1) – soi românesc, 1979, de vigoare mic ă, cu
coroana invers piramidal ă, cu fructificare preponderent ă pe buchete de mai, foarte
productiv, rezistent la boli și ger. Fructul este mijlociu spre mare (65-75 g), ovoid,
ușor turtit, galben-portocaliu cu ro șu pe partea însorit ă, pulpa portocalie, ferm ă, cu
gust plăcut. Maturarea: prima jum ătate a lunii august.
177
25. Olimp (M ărculești 17/2) – soi românesc, 1984, de vigoare mic ă,
coroana globuloas ă, cu fructificare preponderent ă pe buchete de mai, productiv,
rezistent la ger, par țial autofertil. Fructul mijlociu (60-70 g), ovoid, portocaliu, cu
roșu pe partea însorit ă, pulpa galben-portocalie, aromat ă, plăcută la gust.
Maturarea: prima jum ătate a lunii august.
26. Comandor (M ărculești 18/6) – soi românesc, 1983, de vigoare
submijlocie, cu coroana globuloas ă, precoce, productiv, rezistent la ger și boli.
Fructul este mare (70-80 g), sferic, u șor alungit, galben-portocaliu cu ro șu pe
partea însorit ă, pulpa portocalie-deschis, ferm ă, suculent ă, dulce și aromată.
Maturarea: a doua jum ătate a lunii august.
27. Litoral (M ărculești 20/6) – soi românesc, 1983, de vigoare mic ă,
coroană globuloas ă, precoce, productiv, rezistent la ger. Fructul este mijlociu (60-
70 g), ovoidal-alungit, galben-limoniu, cu ro șu pe partea însorit ă, pulpa galben ă,
fermă, aromată. Maturarea: a doua jum ătate a lunii august.
PORTALTOII CAISULUI
În prezent, caisul se altoie ște pe portaltoi ce provin din 6 specii ale genului
Prunus: P. armeniaca, P. cerasifera, P. domestica, P. insiti ția, P. piersica și P.
amygdalus.
Alegerea unui portaltoi se face în func ție de mai mul ți factori, printre care
cei mai importan ți sunt compatibilitatea cu soiul respectiv, condi țiile edafice și
ecologice.
Zarzărul (Armeniaca vulgaris) – are afinitate bun ă cu toate soiurile de cais,
fiind recomandat pentru solurile nisipoase, calcaroase, din zonele secetoase. Este
sensibil la Phytophtora, Armillaria și Verticillium, dar rezistent la nematozii
galicoli (Meloidogyne, Agrobacter ium tumefaciens). Nu suport ă solurile grele,
umede. Gr ăbește pornirea în vegeta ție cu consecin țe negative cunoscute.
Caisul franc –este unul din cei mai utiliza ți portaltoi datorit ă afinității bune
și diversității genotipurilor. La noi în țară se folosesc biotipurile locale sau chiar
soiuri (Trandafirii târzii), iar pe plan mondial o serie de selec ții cum ar fi:
Manicot G.F. 1236 – este ob ținut în Fran ța, crește uniform, are afinitate cu
toate soiurile, gr ăbește intrarea pe rod, asigur ă producții mari îns ă este sensibil la
asfixiere, la verticilioz ă, la putrezirea r ădăcinilor și la cancer.
178
Haggith – portaltoi canadian, rezistent la ger, productiv, autofertil, tolerant
la viroze, are afinitate bun ă cu toate soiurile exceptând cazurile de infec ție cu
virusul CLSV.
Mirobolanul sau Corcodu șul (P. cerasifera) – portaltoi cu multe biotipuri,
ceea ce conduce la diferite grade de compatibilitate, moduri de cre ștere etc. Dintre
acestea cele mai importante sunt:
Mirobolanul B – este obținut în Anglia, se înmul țește vegetativ relativ u șor,
însă nu are compatibilitate cu toate soiurile.
Mirobolan GF 31 – portaltoi ob ținut în Fran ța, cu o compatibilitate mai
bună decât precedentul. Este sensibil la bacterioze, la viroze și la verticilioz ă. Se
poate folosi pe terenurile fertile și mai umede.
Mirobolan 29 C – este ob ținut în America, se înmul țește prin buta și
lignificați. Se adapteaz ă bine pe diferite ti puri de sol. Este rezistent la nematozi și
la Phytophtora cactorum. Imprim ă soiurilor productivitate.
Prunul franc – imprim ă soiurilor de cais o vigoare mare, rezisten ță la ger,
secetă și la exces temporar de umiditate.
Oteșani 8 – portaltoi românesc, imprim ă vigoare mic ă pomilor, gr ăbește
intrarea pe rod, rezist ă bine la ger și dă rezultate bune pe so lurile argiloase.
P.F. Renclod verde – portaltoi românesc, drajoneaz ă în livad ă și este
sensibil la viroze și micoplasme.
Selecția INRA, Renclod 1380 – portaltoi francez, li ber de viroze. Este
compatibil cu toate soiurile de cais, îns ă este sensibil la putrezirea r ădăcinilor și
mediu rezistent la asfixiere și verticiloz ă. Conferă calitate și colorație bună
fructelor. Se înmul țește greu, prin buta și. Se recomand ă pe solurile profunde,
umede, dar bine drenate.
Mariana 2624, Mariana G.F. 8-1 (P. cerasifera x P. munsoniana) – sunt
selecții americane, cu înmul țire acceptabil ă, mai ușoară la G.F. 8-1, prin buta și,
imprimă vigoare medie, precocitate și productivitate, compatibilitate relativ bun ă
cu soiurile de cais.. M 2624 are un ancoraj slab și este sensibil la cancerul
bacterian. G.F. 8-1 imprim ă vigoare foarte mare, necesit ă altoire târzie.
Brompton (P. domestica) – portaltoi englezesc, se înmul țește prin buta și,
crește viguros, se altoie ște la înălțime, imprim ă soiului o vigoare medie, are
afinitate bun ă dar nu cu toate soiurile. Intr ă repede pe rod, gr ăbește maturarea
fructelor imprimându-le o colora ție bună. Este recomandat pe solurile fertile și
reavene fără exces de umiditate.
179
Prunul Saint-Julien – este pu țin folosit ca portaltoi pentru cais. Se
recomand ă altoirea la în ălțime deoarece trunchiul este rezi stent la ger. Prinderea la
altoire este slab ă, iar în livad ă pomii drajoneaz ă puternic.
Saint Julien A – este o selec ție ce se înmul țește relativ u șor prin buta și
lemnifica ți și prin marcotaj. Are afinitate bun ă cu soiurile de cais și este destul de
tolerant la viroze.
Piersicul franc – este folosit ca portaltoi pentru cais pe solurile u șor acide.
Din aceast ă specie au fost selec ționate mai multe biotipuri, cele mai importante
sunt: G.F. 305, Lovell și Nemaguard, Siberiana, Montcl air, Rubina, Nemared etc.
Nu toate soiurile au compatibilitate cu piersicul franc. Piersicul franc se poate
folosi pe solurile fertile, relativ sub țiri, uscate și pietroase, bine înc ălzite. Pomii
intră repede pe rod, la 2-3 ani, dar tr ăiesc puțin.
Migdalul – nu are afinitate cu toate soiurile de cais, se recomand ă pe
solurile uscate, calcaroase, pi etroase din zonele secetoase.
Citation – portaltoi american interspeci fic (5 specii), de vigoare mic ă,
rezistent la crown gall și nematozi, cu ancoraj bun.
PARTICULARIT ĂȚILE DE CRE ȘTERE ȘI FRUCTIFICARE
ALE CAISULUI
Sistemul radicular. Dezvoltarea p ărții hipogee a pomilor altoi ți de cais este
dependent ă de portaltoi, vârsta pomilor, tipul de sol etc. Când este altoit pe zarz ăr,
pomul dezvolt ă un sistem radicular foarte ramificat și profund. Marea mas ă a
rădăcinilor se g ăsesc în stratul de sol cuprins între 10 și 60 cm, iar cele verticale
pot ajunge pân ă la 3-4 m adâncime, ceea ce imprim ă caisului o mare rezisten ță la
secetă. Rădăcinile sunt repartizate relativ uniform sub proiec ția coroanei,
depășind-o. R ădăcinile de zarz ăr și cais franc au culoarea ro șie-vișinie
caracteristic ă.
Cercetări întreprinse de M. Botez ( 1959), Fl. Lupescu (1961), N. Ghena
(1962), Gr. Mih ăescu (1977) au ar ătat că:
– cea mai mare cantitate de r ădăcini o are prunul Ro șior de Voine ști 3739,8
g, urmat de corcodu ș –3501,7 g, zarz ăr – 3386,9 g și piersic 2605,5 g;
– prunul Ro șior de Voine ști are majoritatea r ădăcinilor (80,4 %) situate în
stratul de sol cuprins între 30-60 cm; tot la aceast ă adâncime se g ăsesc 72,5 %
180
rădăcini de zarz ăr și 63,4 % de piersic, în schimb cele de corcodu ș (66,1 %) se
găsesc în stratul de sol de 0-30 cm.
Cel mai mare num ăr de rădăcini se găsesc în apropierea trunchiului pe o
rază de 1 m.
În cazul în țelenirii solului, se constat ă o deplasare a r ădăcinilor spre
suprafața solului, cu consecin țe de cele mai multe ori nefaste.
Și partea epigee influen țează dezvoltarea sistemului radicular. Cu cât
aceasta este mai dezvoltat ă, cu atât imprim ă o creștere mai puternic ă și sistemului
radicular.
Partea epigee. În primii ani de via ță, tulpina caisului are o cre ștere foarte
viguroasă, greu de dirijat. Ramurile anuale dep ășesc frecvent 1-1,5 m, au 2-3
valuri de cre ștere, formând multe ramuri anticipate.
Caisul formeaz ă la maturitate un trunchi destul de puternic, cu scoar ța de
culoare brun-închis ă, crăpată longitudinal, uneori și transversal.
Ramurile de schelet sunt solide, rela tiv groase; acestea sunt garnisite cu
ramuri de ordinul 2, iar acestea cu ramuri fructifere, care dau coroanei un aspect
compact, îndesat.
Ramurile de rod ale caisului sunt: buchetul de mai, ramura mijlocie, ramura
lungă și ramura anticipat ă. Acestea se formeaz ă începând cu anul 2-3 de la
plantare, mai întâi cele lungi, mijlocii și anticipate, apoi buchetele ramificate și
alte ramuri mijlocii.
Lăstarii la început au culoarea verde, iar la sfâr șitul vegeta ției au o culoare
roșie-sângerie.
La pomii maturi intensitatea cre șterilor se reduce, coroana pomilor se
deschide iar cre șterile devin mai mici începând totodat ă și fenomenul de entropie.
Capacitatea de regenerare a cai șilor din mugurii dorminzi este foarte mare, ceea ce
permite refacerea planta țiilor prematur îmb ătrânite, prin t ăieri de regenerare.
Durata de via ță a ramurilor de rod este de 4-5 ani.
Mugurii sunt grupa ți câte 2-8 la subsuoara unei fr unze, mai rar sunt solitari.
În fiecare grup, mugurul central este vegeta tiv, iar ceilal ți florali. Dintr-un mugure
floral apare o singur ă floare de tip rozaceu, mare, cu petale albe sau roz, ce se
deschide înaintea înfrunzitului.
Diferențierea mugurilor flor iferi începe odat ă cu încetinirea și încetarea
creșterii lăstarilor (iulie-august) și durează 42-85 zile.
181
Începutul procesului de microsporogenez ă corespunde cu fenofaza de
preumflare a mugurilor, adic ă de îndep ărtare ușoară a solzilor de vârf. Formarea
polenului în antere corespunde cu faza umfl ării mugurilor floriferi, care se
înregistreaz ă din a doua jum ătate a lunii februarie pân ă în a doua decad ă a lunii
martie. Acest fenomen are loc dup ă acumularea a 40oC peste pragul biologic
(6,5oC), iar înflorirea dup ă acumularea a 170-200oC temperatur ă activă.
Cunoașterea dinamicii de diferen țiere a mugurilor florif eri de cais, precum
și a particularit ăților biologice ale acestora în cursul microsporogenezei și
îndeosebi aceea a mugurilor floriferi forma ți pe lăstari din valul al doilea de
creștere, care înfloresc cu câ teva zile mai târziu de cât aceia din valul unu de
creștere, are o importan ță practică deosebit ă. prin diferite m ăsuri agrotehnice
(tăieri în verde) se poate întârzia form area mugurilor florif eri. Mugurii forma ți
mai târziu, pe l ăstari crescu ți în a doua jum ătate a verii, înfloresc prim ăvara cu 3-4
zile mai târziu, uneori dup ă trecerea pericolului brumelor.
Durata înfloritului, în cadrul soiului, es te de 2-5 zile, iar între soiuri de 2-8
zile.
Majoritatea soiurilor europene de cais sunt autofertile, îns ă polenizarea
încrucișată influențează pozitiv procentul de legare uneori pân ă la 50 %.
Există și soiuri par țial autofertile sau chiar au tosterile. Cauza procentului
scăzut de fructe legate, la unele soiuri, este determinat ă de numărul mare de flori
cu pistilul defect sau incomplet dezvoltat. De și florile par normale, iar înflorirea
este bogat ă, fructele nou legate cad repede.
Ciclul anual al caisului
Perioada de vegeta ție a caisului este lung ă, începând cu înflorirea foarte
timpurie și terminând cu c ăderea frunzelor, care are lo c toamna târziu. Repausul
de iarnă este scurt. De aceste particularit ăți se va ține seama la zonarea culturii și
la aplicarea unor m ăsuri agrotehnice.
Potențialul productiv al caisului este mare. La vârsta de 4-5 ani, cai șii
produc pân ă la 10-15 kg de fructe, iar în plin ă producție câte 30-70 kg/pom.
Producția la hectar variaz ă de la 8 la 15 tone.
Longevitatea economic ă a pomilor este de 15-20 ani, dar pomii pot tr ăi 30-
40 ani. În Asia central ă caișii trăiesc și produc pân ă la 80 ani.
182
CERINȚELE CAISULUI FA ȚĂ DE FACTORII
ECOLOGICI
Cerințele față de temperatur ă – ale caisului sunt mari, aceasta constituind
un factor limitativ decisiv în extinderea culturii. Caisul reu șește bine în zone cu
temperaturi medii anuale de 9,6-11oC și cu temperatura medie a lunilor iunie de
peste 19oC și iulie de peste 21oC. Optimul caloric în perioada de vegeta ție este de
18-20oC, iar necesarul de zile cu optim caloric este de 88-115. În cursul perioadei
de vegeta ție insolația trebuie s ă fie de cca 1900 ore (V. Cociu, 1993). Pomii
pornesc în vegeta ție după o perioad ă de 7-10 zile cu temperaturi peste pragul
biologic (6,5oC), iar înflorirea și legarea fructelor se realizeaz ă dacă sunt asigurate
10-12oC.
Important este faptul c ă această specie rezist ă mai bine la temperaturi
scăzute decât piersicul, migdalul și chiar unele soiuri de m ăr și păr. Lemnul bine
maturizat rezist ă până la –25oC, chiar –27oC. Ramurile anuale și mugurii
vegetativi deger ă la –28oC. Mugurii floriferi sunt cei ma i sensibili la ger. Astfel,
în fenofaza de umflare sunt distru și în cea mai mare parte de temperaturi de –
12…-14oC. La apari ția petalelor, pu ține soiuri suport ă –6oC, iar florile complet
deschise sunt distruse la –2…-3oC, în timp ce ovarele, dup ă scuturarea petalelor,
sunt distruse la -1…-2oC.
Referitor la rezisten ța florilor de cais, unii autori (V. Cociu, 1993)
precizeaz ă că temperaturile sc ăzute, dar nu negative, nu împiedic ă polenizarea și
fecundarea ca la alte specii la care temperaturi de 0-15oC și lipsa albinelor
compromit legarea fructelor. În asemenea condi ții, caisul poate lega bine chiar și
fără zborul albinelor datorit ă conforma ției florilor. Aceasta, înainte de a se
deschide, “ ține pistilul strâns” între stamine, a c ăror antere pot cr ăpa și arunca
polen pe stigmat asigurând astfel aut opolenizarea chiar înainte de fenofaza optim ă
a înfloritului.
Cerințele față de lumin ă. Caisul face parte din grupa speciilor de climat
temperat cu preten ții mari fa ță de lumin ă. Acest fapt face ca planta țiile să fie
amplasate pe terenuri cu expozi ție favorabil ă, iar densit ățile și formele de coroan ă
183
să permită o iluminare cât mai bun ă. O mare aten ție se va acorda distan țelor de
plantare, știind faptul c ă această specie are cre șteri viguroase.
Indicele foliar al caisului este destul de ridicat (2,2-6,1) comparativ cu al
majorității speciilor pomicole, îns ă indicele luminat este mai redus. De asemenea,
indicele de reflexie al frunzelor este destul de ridicat, mult mai mare decât al
mărului și asemănător cu al majorit ății soiurilor de p ăr.
Pentru parcurgerea în condi ții normale a fenofazelor de vegeta ție, caisul are
nevoie de minim 1900 ore de insola ție, din care 250 ore în luna iunie și 280 ore în
luna iulie, fiind c onsiderat o plant ă de zi scurt ă.
Suprafața medie a unei frunze de cais este de 31,1 cm2, superioar ă prunului
și mărului (16,7 respectiv 25,0 cm2), ceea ce semnific ă o bună receptare a luminii
la suprafa ța coroanei, dar o slab ă pătrundere în coroan ă. Penetrarea slab ă a luminii
în coroan ă se datoreaz ă și dispunerii frunzelor pe vertical ă, la cais fiind aproape
perpendicular. Datorit ă acestor elemente, autoumbrirea la cais este mare, în mod
deosebit pe durata de timp cât soarele este mai sus de 45o față de orizont.
În concluzie, preciz ăm că orice încercare de îndesire a planta țiilor de cais a
condus la rezultate slabe, chiar la pieirea acestuia.
Cerințele față de umiditate
Caisul este o specie cu cerin țe mici față de apă, rezistent la secet ă, deoarece
s-a format în zone secetoase și este mai bine adaptat la zonele de climat uscat.
Totuși, cerințele față de apă variază destul de mult de la o grup ă de soiuri la alta.
Astfel, soiurile originare din Asia central ă sunt mai rezistente la secet ă comparativ
cu cele din Europa și America de Nord.
Rezultate bune se ob țin în zone cu 450-550 mm precipita ții anuale. Cu toate
acestea, preciz ăm că secetele prelungite din var ă (iulie-septembrie) sunt suportate
greu de cais, având consecin țe negative asupra cre șterii și fructificării acestuia.
Această specie reac ționează bine la iriga ție, formând l ăstari noi, care de cele
mai multe ori diferen țiază muguri de rod. De asemenea, cantitatea și calitatea
producției este influen țată pozitiv de un regim optim de umiditate.
Umiditatea ridicat ă din sol și aer din prim ăvară, precum și în perioada de
maturare a fructelor, are implica ții negative asupra produc ției, a calit ății fructelor
etc. Caisul nu suport ă excesul de umiditate din sol ni ci chiar temporar (2-3 zile),
acestea conducând la pieirea în mas ă a pomilor datorit ă asfixierii r ădăcinilor.
184
Cerințele față de sol
Caisul are preten ții moderate fa ță de sol, reu șind bine pe solurile adânci,
ferile, bine aprovizionate cu fosfor și potasiu, permeabile pentru aer și apă, cum ar
fi solurile b ălane și cernoziomurile. Sunt favorabile terenurile f ără schelet sau cu
până la 5 % schelet, volum edafic de 100 %, cu pH de 7,3-8,4. Orizontul de
carbonați să fie sub 100 cm, cu un con ținut de calciu activ de pân ă la 8 %. Prefer ă
solurile nesalinizate, nealcalizate și fără caractere vertic e. Terenurile s ă fie
neinundabile și să aibă un volum de sol negleizat de minimum 91 %, cu o
porozitate de 23-30 %.
Pentru cais sunt preferate terenurile plane sau înclinate, dar nu mai mult de
15 %, uniforme, f ără denivelări, cu expozi ție SV, SE sau V, neerodate la suprafa ță
sau în profunzime. Trebuie excluse de la cultura caisului solurile grele, reci, cu
slabă permeabilitate pentru aer și apă, precum și cele pietroase, s ărăturoase, cu
pânza de ap ă freatică la mai pu țin de 2-3 m adâncime.
Zonarea agroclimatic ă a culturii caisului în România
În funcție de cerin țele acestei specii fa ță de factorii ecologici, diferi ți
cercetători (Roman Ana Maria, 1982; Ic him M., 1981; V. Cociu, 1978, 1993 etc.)
au stabilit și delimitat cinci zone de cultur ă pe grade de favorabilitate, astfel:
Zona I de favorabilitate – cuprinde terenurile din imediata apropiere a
Dunării, precum și pe litoralul M ării Negre, la o distan ță mai mare de 3-5 km.
Zona a II a de favorabilitate – cuprinde terasele mai dep ărtate ale Dun ării,
fâșia de 3-5 km de litoral în vecin ătatea Mării Negre și o parte a Câmpiei
Timișului din vestul țării.
Zona a III a de favorabilitate – cuprinde sudul Câmpiei Moldovei, Podi șul
Central Moldovenesc, vestul Câmpiei Si retului, Câmpia Râmnicului, latura
exterioară a Subcarpa ților de Curbur ă, partea central ă și sudică a Podișului
Dobrogean, arealul limitrof, cea mai mare parte a Câmpiei Române și a Podișului
Getic. În vestul țării, aceast ă zonă include partea central ă a Câmpiei Cri șurilor, o
mare parte a Câmpiei Transilvaniei și Culuarului Mure șului.
Zona a IV a de favorabilitate – cuprinde Valea Siretului cu latura
interioară a Subcarpa ților de Curbur ă, nordul Câmpiei Române și al Podișului
getic. De asemenea, mai cuprinde Câmpia Some șului și pantele domoale ale
185
piemontului vestic, precum și extremitatea vestic ă a Câmpiei Cri șurilor și a
Aradului.
Zona a V a de favorabilitate – se situeaz ă în afara celor precizate, dar în
cadrul cerin țelor minime cerute de cais. În general, aceast ă zonă se reduce din sud
înspre nord.
8.3. PARTICULARIT ĂȚI TEHNOLOGICE
Specificul producerii materialului s ăditor
Principalii portaltoi ai caisului au fost prezenta ți la cap. 10.2.4.. Ace știa se
înmulțesc în special pe cale generativ ă, dar și vegetativ ă. La noi în țară se folosesc
în procent foarte mare porta ltoii generativi, dar în lucr ările de cercetare se folosesc
și cei vegetativi.
Câmpul I se poate înfiin ța cu puie ți portaltoi sau prin sem ănare direct în
câmp. Puie ții au o tendin ță de creștere exagerat ă, peste limita de altoire, de aceea
fertilizarea și irigarea vor fi moderate. Caisul se altoie ște devreme, la începutul
epocii de alto ire, deoarece î și reduce devreme circula ția intensă a sevei. Dup ă
prinderea altoilor, irigarea se va sista pentru a nu stimula pornirea mugurilor altoi
în vegetație. În cazul când înfiin țarea câmpului I s-a f ăcut prin sem ănare direct ă,
se va tăia pivotul r ădăcinii în luna octombrie pentru a stimula ramificarea.
Creșterea pomilor în pepinier ă este în general viguroas ă, indiferent de
portaltoi, pomii prezint ă mulți lăstari anticipa ți încât se poate proiecta coroana în
câmpul II (P. Parnia și colab., 1992).
Specificul înfiin țării și întreținerii planta țiilor
Înființarea planta țiilor de cais se face dup ă o pregătire corect ă a terenului
prin lucrări de: alegerea terenului , nivelarea, parcelarea, amplasarea perdelelor de
protecție, desfundarea, fer tilizarea de baz ă, săpatul gropilor, lucr ări, de altfel,
specifice oric ărei specii de pomi.
La alegerea terenului, factorul esen țial este expozi ția, având în vedere
pretențiile deosebite ale acestei specii fa ță de lumin ă. Trebuie respectate și
celelalte cerin țe față de căldură, umiditate, sol, prezentate anterior.
186
Distanțele de plantare sunt influen țate de portaltoi, soi, form ă de coroan ă și
fertilitatea solului.
Astfel, pentru coroanele de tip vas, distan țele dintre rânduri vo r fi de 5-6 m,
iar pe rând de 4-5 m. Pentru formele de coroan ă aplatizate, pomii se vor planta la
4-5 m între rânduri și la 3-4 m pe râ nd. Pentru suprafe țe mici, bine expuse, pentru
aliniamente etc., distan țele de plantare se pot reduce. Nu este recomandat ă
reducerea distan ței dintre rânduri sub 4 m.
La densități mai mari, sporuri de produc ție comparativ cu livezile clasice se
constată numai în primii ani. Începând cu anul al II-lea de la plantare, produc ții
mai mari se ob țin în planta țiile extensive sau semiintensive.
Ca forme de coroan ă recomandate preciz ăm: vasul ameliorat, vasul întârziat,
vasul întârziat aplatizat, vasul californian, fusul tuf ă ameliorat, piramida neetajat ă
modificat ă, palmeta etajat ă, palmeta neetajat ă, palmeta liber ă.
O formă de coroan ă care a dat rezultate bune la cais este tufa liber ă
(spindelbuch), deoarece se formeaz ă ușor.
Fiecare din formele de coroan ă enumerate se vor aplica în func ție de
vigoarea soiului.
Plantarea de toamn ă este recomandat ă celei de prim ăvară. Dacă se va planta
primăvara, aceasta se va face foarte devreme.
La plantare se va ține seama de comportarea so iurilor în pr ocesul poleniz ării
și fecundării, știind faptul c ă nu toate soiurile sunt autofertile. Într-o parcel ă se vor
planta 2-3 soiuri interfertile și cu o perioad ă de maturare a fructelor apropiat ă.
Pentru suprafe țe mari se recomand ă o eșalonare a soiurilor în func ție de perioada
de maturare.
Tăierile de formare – la cais încep chiar din pepinier ă și se continu ă în
primii 3-4 ani dup ă plantare. Acestea se recomand ă a fi făcute mai ales în perioada
de vegeta ție și se vor limita la maxim pentru a nu întârzia intrarea pe rod. La
soiurile cu cre șteri viguroase și unghiuri mici de ramificare, se vor efectua t ăieri
de transfer pe ramifica țiile laterale. Celelalte m ăsuri de formare a coroanelor sunt
specifice fiec ărei forme.
Tăierile din timpul perioadei productive au mai multe scopuri:
– întreținerea coroanei formate;
– tăieri de fructificare în perioada de repaus și în verde;
– tăieri de reîntinerire;
– tăieri de corectare.
187
Tăierile de între ținere au ca scop asigurarea unei bune lumin ări și aerisiri a
coroanei, prin men ținerea elementelor structurale ale coroanei la caracteristicile
formate. Aceasta se realizeaz ă prin:
– reechilibrarea șarpantelor și subșarpantelor prin scurt ări sau transferuri de
creștere;
– subordonarea sub șarpantelor cu 10-15 cm fa ță de șarpante;
– substituirea axului precum și a ramurilor cu tendin ță de creștere vertical ă
cu o ramur ă subterminal ă la soiurile viguroase;
– suprimarea ramurilor concurente, laco me, deficitar plasate, bolnave etc.
Tăierile de fructificare le completeaz ă pe cele de între ținere și se aplică în
special ramurilor de rod și a celor de semischelet.
La începutul perioadei de rodire, la soiurile cu fructificare dominant ă pe
ramuri mixte-mijlocii, t ăierile constau în:
– rărirea acestor ramuri la 12-15 cm prin îndep ărtarea celor prea viguroase
de pe partea superioar ă sau prea slabe de pe partea inferioar ă a ramurei de
semischelet;
– scurtarea ramurilor mixte la 60-65 cm.
La soiurile ce fructific ă preponderent pe buchete, ramurile mixte se vor
scurta la 40-45 cm dac ă sunt mai lungi pentru ramificare și se vor r ări la 15-20
cm; buchetele de mai se vor r ărări la 8-10 cm.
În perioada de mare produc ție, la ambele categorii de soiuri se includ la
tăiere și ramurile de semischelet, astfel:
– cele de 4-5 ani se vor scurta cu 1/3 pân ă la lemn de 2-3 ani;
– 1/3 din ramurile de semischelet de 4- 5 ani se vor suprima, înlocuindu-se cu
altele tinere;
– ramurile mixte-mijlocii se vor r ări la 12-15 cm și se vor scurta dac ă
depășesc 70 cm la 60-65 cm;
– buchetele se vor scurta la primele ramifica ții și se vor rări la 10-12 cm.
Pentru soiurile cu fructificare dominant ă pe buchete:
– 1/5 din ramurile de peste 5-6 ani se suprim ă înlocuindu-se cu cre șteri
tinere;
– buchetele de mai ramificate se scurteaz ă la prima ramifica ție și se vor rări
la 8-10 cm;
– ramurile mixte de 30-50 cm se vor r ări la 15-20 cm.
188
Dacă tăierile nu s-au realizat în perioada de vegeta ție, atunci acestea se vor
efectua la pornirea în vegeta ție pentru a permite eliminarea ramurilor afectate de
îngheț.
Tăierile “în verde ” (perioada de vegeta ție) pot înlocui într-o mare m ăsură
tăierile din perioada de repaus. Se utilizeaz ă foarte mult în timpul form ării
coroanelor, dar și în perioada de rodire.
Tăierile în perioada de vegeta ție se pot efectua înainte de recoltarea
fructelor și după recoltarea acestora.
Tăierile în verde înainte de recoltatul fructelor conduc la formarea a dou ă
chiar trei valuri de cre ștere. Mugurii de rod de pe l ăstarii anticipa ți, diferențiați
mai târziu, vor înflori cu 5-6 zile în urma celorlal ți, scăpând de brumele
târzii.Lăstarii se vor scurta la 35-40 cm, când au 40-45 cm.În urma scurt ării vor
rezulta 4-5 l ăstari ce vor cre ște 50-60 cm și vor diferen ția muguri de rod.
Tăierea se poate efectua și asupra ramurilor de semischelet, imediat dup ă
legatul fructelor, când se scurteaz ă cu 1/2-1/3 din lungime, 50 % din ramurile de
semischelet, dar nepurt ătoare de rod. Cele 50 % di n ramurile de semischelet
purtătoare de rod se vor scurta dup ă recoltarea fructel or (N. Cepoiu, 1980).
Tăierile în verde dup ă recoltatul fructelor tind să înlocuiasc ă tăierile din
perioada de repaus. Au, în general, acelea și scopuri și se realizeaz ă după aceleași
metode. În schimb, au multe avantaje deja cunoscute. Ca perioad ă de executare,
cercetările au demonstrat c ă cea mai favorabil ă este prima decad ă a lunii august.
Pentru o bun ă reușită a tăierilor în timpul perioadei de vegeta ție, este
necesar ca dup ă fiecare interven ție să se fertilizeze și să se irige, iar volumul
tăierilor să nu depășească 30 % din cel al coroanei.
Tăierile de reîntinerire sunt necesare în perioada de declin a pomilor, când
creșterile vegetative sunt sub 15-20 cm iar produc ția în scădere. Aceste t ăieri
trebuie corelate cu m ăsuri agrotehnice suplimentare (fertiliz ări, irigări etc.).
Tăierile se efectueaz ă prin scurt ări energice în lemn b ătrân și transfer pe lemn de
4-5 ani, chiar pe l ăstari lacomi, diametrul ramurilor scurtate s ă nu depășească 5-6
cm.
Efectul tăierilor de reîntinerire este și mai evident când se reîntinere ște și
sistemul radicular (Cornelia Parnia, Șt. Coman, Niculina Burlui, 1989).
Tăierile de corectare se efectueaz ă la pomii neglija ți sau la cei la care s-au
aplicat tăieri defectuoase. Ele au ca scop aducerea formelor de coroan ă existente
189
la cele corespunz ătoare unui echilibru între cre ștere și rodire, precum și a unei
bune lumin ări (V. Cociu, 1993).
Întreținerea solului
Sistemul de între ținere a solului poate influen ța producția, calitatea acesteia
și longevitatea planta ției de cais. Cel mai bun sistem de între ținere a solului în țara
noastră pentru cultura caisului este ogorul lucrat , fertilizat cu îngr ășăminte
organo-minerale (Niculina Burlui, 1958; A. Bunea, 1989; Pr. Ionescu, 1975).
Acest sistem are multe avantaje dar și dezavantaje.
În plantațiile tinere, terenul poate fi cultivat prin alternarea intervalelor
lucrate cu cele cultivate cu legume (ceap ă, mazăre, morcov, pepeni etc.) și
căpșuni.
Un alt sistem de între ținere a solului este sub form ă de țelină, cu precizarea
că trebuie fertilizat și irigat suplimentar. Iarba dint re rânduri se va cosi repetat și
se va folosi ca mulci. Produc ția de fructe este mai sc ăzută decât în cazul ogorului
lucrat.
Rezultate bune s-au ob ținut și în cazul folosirii îngrășămintelor verzi (lupin,
mazăre etc.), care s-au încorporat în sol în perioada înfloririi plantelor respective,
după care solul se men ține ca ogor lucrat.
O metodă eficientă și economic ă de întreținere a solului este și erbicidarea .
În acest sistem, produc țiile și calitatea acestora au fost sensibil egale cu variantele
martor între ținute ca ogor lucrat.
Fertilizarea planta țiilor
Este o verig ă tehnologic ă foarte important ă pentru cais, având în vedere
pretențiile ridicate ale acestei specii fa ță de minerale.
O formul ă de fertilizare cât mai apropiat ă de optim se realizeaz ă funcție de
fertilitatea solului, de portaltoi, soi, vârst ă, sistemul de între ținere a solului etc.
Datele din literatura de specialitate arat ă că un hectar plantat cu cais pe rod
consumă în cursul perioadei de vegeta ție următoarele cantit ăți de elemente: N=47-
147 kg, P=12-31 kg, K=72-121 kg, precum și importante cantit ăți de calciu,
magneziu, sulf, microelemente etc.
Funcție de con ținutul macroelement elor din trunchi, șarpante, ramuri și
fructe, la pomii de 5 ani, C. Huget (1980) a stabilit consumul de îngr ășăminte la
190
hectar, respectiv: 236,5 kg azot; 24,5 kg fo sfor; 182,4 kg potasiu; 134,7 kg calciu;
14,0 kg magneziu; 1,4 kg fier; 0,2 kg mangan; 0,8 kg zinc; 0,3 kg bor.
Fekete (1971), citat de N yuto-Suranyi (1981), consider ă că pentru fiecare
100 kg de fructe se extrag din sol 0,40 kg N; 0,13 kg P 2O5 și 0,60 kg K 2O, date
apropiate și în literatura italian ă.
Pe un sol mediu aprovizionat cu elemente nutritive se recomand ă
încorporarea anual ă a 120 kg/ha N; 80-100 kg/ha P și 80-100 kg/ha K, la care ase
adaugă o dată la 3-4 ani 40 t/ha gunoi de grajd.
Pe terenurile cu un con ținut redus de humus și slab aprovizionate cu fosfor
și potasiu mobil, dozele recomandate sunt de 160 kg azot, 100 kg fosfor și 200 kg
potasiu substan ță activă la hectar (V. Cociu și colab., 1993).
Fertilizarea cu azot trebuie f ăcută moderat deoarece acest element
prelungește maturarea fructelor și a lemnului, cu consecin țe negative.
Îngrășămintele cu fosfor, potasiu și 1/3 din azot se administreaz ă după
recoltat. Celelalte 2/3 de azot se aplic ă înainte de înflorit (1/3) și după căderea
fiziologic ă a fructelor (1/3).
Irigarea planta țiilor
Fiind o specie rezistent ă la secetă, dar preten țioasă față de căldură și lumină,
caisul se cultiv ă cu predilec ție în zone de step ă deficitare în ap ă.
Se constat ă că în zonele recomandate culturii caisului, precipita țiile medii
anuale sunt reduse, înregistrându-se de ficite de umiditate atât în sol cât și în aer,
mai ales în perioada de vegeta ție activă.
O consecin ță a lipsei apei este fructificarea neregulat ă și nesatisfăcătoare,
uneori chiar oprirea proceselor de cre ștere și diferențiere (Docev, 1968). În cazul
unui deficit accentuat de umidita te, frunzele de cais acumuleaz ă o serie de
inhibitori ai cre șterii (Pustovoitova, 1981). Lipsa de umiditate din perioada de
vegetație afecteaz ă pomii și în afara acestei perioa de, reducând-le rezisten ța la ger.
Având în vedere toate aceste considerente și pentru a se ob ține produc ții
mari, constante și de calitate, se impune irigarea cais ului mai ales în fazele critice:
înainte de înflorit, la înt ărirea endocarpului, la cre șterea intens ă a lăstarilor, la
diferențierea mugurilor, dup ă recoltarea fructelor.
191
Normele de udare vo r fi de 400-500 m3 apă la hectar în planta țiile tinere și
pe soluri u șoare (nisipuri), respectiv pân ă la 600-700 m3 la hectar în cazul
plantațiilor pe rod. Se poate utiliza orice metod ă de irigat.
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Principalele boli specifice caisului sunt: ciuruirea frunzelor (Coryneum
bejerinckii), Monilioza (Monilinia laxa, M. fructigena), f ăinarea (Phodosphaera
tridactyla), cancerul bacterian (Agrobact erium tumefaciens), boala plumbului
(Stereum purpureum) etc.
Dintre dăunători, cei mai reprezentativi sunt: gândacul negru al puie ților
(Copnodis tenebroides), P ăduchele din San-Jose (Quadr aspidiotus perniciosus),
gărgărița fructelor (Rhynchites bacchus), acarianul ro șu al pomilor (Panonychus
ulmi) etc.
Tratamentele pentru combaterea bolilor și dăunătorilor se efectueaz ă la
avertizare, conform tabelului 23.
Tabelul 23.
Schema de combatere a bolilor și dăunătorilor la cais
Nr.
tr. Fenofaza Bolile și dăunătorii de comb ătut Produsul recomandat și
concentra ția Observații
1. Repaus
vegetativ Coccideae; Ou ă de afide, acarieni, insecte
defoliatoare etc. Forme de rezisten ță la
majoritatea bolilor Oleoecalux 3 CE (1,5%)
Oleocarbotox (3%)
Polibar 45 PU (6%) Se asigură o îmbăiere
a pomului temp >6șC
2. Umflarea
mugurilor -Monilioze ( Monilinia laxa); -Ciuruirera
frunzelor (Stigmina carpophilla ); -Uscarea
ramurilor ( Cytospora cincta); -Ciuruirea
bacteriană a frunzelor ( Xanthomonas pruni) Cuprazin 50 PU (0,3%) Turdacupral 50 PU (0,4%)
3. Buton alb -Monilioze (Monilinia laxa)
-Ciuruirea micotic ă și bacterian ă a frunzelor
(Stigmina carpophilla )
-Uscarea ramurilor; -Rap ăn Captadin 50 PU (0,25%) Merpan 50 WP (0,2%) Topsin M70 (0,07%)
4. 10 – 15 %
din flori au început s ă-
și scuture -Monilioze; -Ciuruirea micotic ă și bacterian ă
a frunzelor (Stigmina carpophilla ); -Uscarea
ramurilor Sumilex 50 WP (0,1%) Rovral 50WP (0,1%) Ronilan 50 WP (0,1%)
Konker (0,125%)
192
petalele -Insecte defoliatoare, minatoare
-Molia piersicului
(Anarsia lineatella) Konate 2,5 EC (0,02%)
Fastac 10 EC (0,015)
Zolone 35 EC (0,2%)
Sumi – Alpha 2,5 EC (0,04%)
-Ciuruirea micotic ă și bacterian ă a frunzelor
(Stigmina carpophilla )
-Monilioze; -Uscarea ramurilor -Rapăn etc. Merpan 50WP (0,2%);
Captadin 50 PU (0,25%);
Systane 12,5 CE (0,04%);
Trifmine 30 WP (0,03%)
5. Fructul cu
∅ de 1cm
(la
avertizare)
-Afide; Insecte defoliatoare și minatoare etc. Fastac 10 EC (0,015%)
Nurelle D (0,075%)
Ciuruirea micotic ă și bacterian ă a frunzelor,
(Stigmina carpophilla ); Uscarea ramurilor;
Alternaria, rap ăn etc. Ditahane M45 (0,2%)
Folpan 50 WP (0,2%) Perozin 75 (0,5%)
Vondozeb 80 PU (0,2%)
6. Fructul cu
∅ de 1,5 –
2 cm (la
avertizare)
Molia oriental ă a fructelor (Grapholita
molesta) ,
Molia piersicului ( Anarsia lineatella ), Afide
etc. Decis 2,5 EC (0,03%)
Talstar 10EC (0,04%) Reldanm 40 EC (0,1%) Carbetox 37 EC (0,5%)
Monilioze,
Ciuruirea micotic ă și bacterian ă a frunzelor
etc. Sumilex 50 WP (0,1%) Topsin M 70 (0,07%)
Ronilan 50 WP (0,1%)
7. Fructul de
mărime
normală (la
avertizare) Păduchele din San José,
molii, insecte defoliatoare etc. Ekalux S (0,075%)
Nurell D (0,075%) Se respect ă timpul
de pauză
Ciuruirea frunzelor; Uscarea ramurilor;
Boala petelor de plumb (Stereum
purpureum ) Rugina, Alternaria etc. Merpan 50 WP (0,25%) Ziram 75 PU (0,2%)
Befran 25 EC (0,4%) 8. Dup ă
recoltarea fructelor și
tăierea în
verde Păduchele din San José, Molii, afide etc. Dursban 480 EC (0,2%)
Carbetox 37 EC (0,5%) Măsuri de igien ă
culturală și
agrotehnic ă
9. 75% din
frunze au
căzut Ciuruirea frunzelor; Uscarea ramurilor, Monilioze; Boala de plumb (Stereum purpureum) Cuprozin 50 PU (0,3%) Turdacupral 50 PU (0,5%); Zeama bordolez ă (1%) Se asigur ă o
îmbăiere a pomului.
Temp. > 5°C
Pieirea prematur ă a caisului
Pieirea prematur ă a caisului sau apoplexia caisului sau declinul caisului etc.
este un fenomen complex ce se manifest ă la început printr-o vegeta ție mai slab ă,
frunzele și fructele sunt mai mici , pe ramuri se observ ă brunificări sub form ă de
fâșii. Toate acestea conduc în final la o uscare brusc ă a pomilor (5-7 zile) sau mai
lentă (câteva s ăptămâni).
Cauzele care favorizeaz ă apariția acestui fenomen nu sunt înc ă pe deplin
elucidate. Se cunosc îns ă unii factori favorizan ți:
– acțiunea unor fitoparazi ți care produc cancerul și necrozarea;
193
– factorii de natur ă biologică: portaltoiul, soiul, incompatibilitatea etc.;
– factorii de natur ă agropedologic ă: solul, fertilizarea, irigarea etc.;
– factorii de natur ă climatică: temperatura, precipita țiile, grindina etc.
– suprarecoltele etc.
Măsurile de prevenire sunt singura cale pentru evitarea apari ției apoplexiei
caisului, deoarece odat ă declanșat acest fenomen nu mai poate fi oprit. La aplicarea
măsurilor de profilaxie trebuie avut în vedere înl ăturarea tuturor condi țiilor care
favorizeaz ă declinul pomilor.
Măsurile preventive se refer ă la:
– amplasarea planta țiilor de cais pe terenuri u șoare, drenate și în zone cu
microclimat favorabil;
– folosirea unui material s ăditor garantat din punct de vedere fitosanitar;
– asigurarea unei compatibilit ăți cât mai aproape de optim între portaltoi și altoi și
plantarea acestor soiuri în zonele cele mai favorabile;
– asigurarea unui regim optim de fertilizare și irigare;
– efectuarea t ăierilor în perioada de minim ă acțiune a unor patogeni și dezinfec ția
rănilor și a uneltelor;
– evitarea r ănirii rădăcinilor prin lucr ările mecanice;
– protejarea trunchiului de orice v ătămări mecanice;
– metode chimice care au totu și un efect destul de redus și numai la anumite boli
(Monilinia);
– tratamente biologice etc.;
– distrugerea prin ardere a pomilor ataca ți, precum și a plantelor-gazd ă pentru boli
și dăunători.
Particularit ățile matur ării caiselor și recoltarea
Caisele fac parte din categoria fructelor perisabile, având la maturitatea deplin ă
epicarpul sub țire și fermitatea pulpei foarte mic ă. Un alt aspect este acela c ă fructele de
cais nu-și mai continu ă maturarea dup ă recoltare, ci doar o înmuiere a pulpei.
Caisele au un ritm destul de rapid și grupat de maturare în cadrul aceluia și
soi.Maturarea dureaz ă aproximativ 6-7 zile. Un alt fapt de care trebuie ținut cont este
acela că la multe soiuri fructele cad din pom câ nd ajung la maturitate. De aceea stabilirea
momentului optim de recoltare trebuie f ăcut cu mult discern ământ, în func ție de destina ția
producției.
În plantațiile mici sau în gr ădinile popula ției, recoltarea se face în 2-3 reprize la
intervale de 2-3 zile, dar în cele industr iale recoltatul se va face printr-o singur ă trecere.
194
Pentru consumul în stare proasp ătă, compoturi și dulcețuri, fructele se recolteaz ă
manual în faza de pârg ă avansată, când pulpa este înc ă fermă, iar nuan ța verde vireaz ă
către galben sau roz, specific ă soiului.
Caisele destinate deshidrat ării, prepar ării gemului, pastei, nectarului sau
marmeladei se recolteaz ă la maturitatea deplin ă, manual sau mecanizat.
Durata men ținerii calit ății caiselor depinde de condi țiile de păstrare, parametrii
optimi realizându-se la 0…0,5oC și umiditatea relativ ă de 90 %. Aceste valori variaz ă în
funcție de soi, condi ții ecologice și tehnologice sau a celor premerg ătoare recolt ării.
În general, durata de p ăstrare a caiselor este de dou ă săptămâni, perioad ă în care
pierderile totale ajung la 3,5-5 %.
În cazul soiurilor tardive, cu capacitate de p ăstrare mai mare și prin respectarea
tehnologiei de valorificare, durata de p ăstrare se poate prelungi la cca 4 s ăptămâni.
Recoltarea se face în ambalaje de capacit ăți mici, 6-10 kg, iar transportul se
efectueaz ă cu mijloace auto frigorifice.
Pentru a se evita formarea condensului și accelerarea deprecierilor calitative, dup ă
scoaterea din spa țiile frigorifice fructele se reînc ălzesc pregresiv. În acest caz, se are în
vedere ca între temperatura fructelor și temperatura aerului exterior s ă nu fie o diferen ță
mai mare de 6-8oC (V. Cociu, 1993).
195
CAPITOLUL IX
CULTURA PIERSICULUI
Piersica vulgaris, Fam. Rosaceae,
Subfam. Prunoideae
9.1. IMPORTAN ȚĂ, ORIGINE ȘI ARIE DE
RĂSPÂNDIRE
Importan ță
Cultura piersicului are o deosebit ă importan ță în economia pomicol ă
mondială, unde ocup ă locul al III-lea dup ă măr și păr, dar și în economia
româneasc ă, unde ocup ă locul VI dup ă măr, prun, cire ș, cais și păr. Aceast ă
importanță deosebită reiese din calitatea fructelor, rentabilit ății culturii în zonele
favorabile, precocit ății speciei, productivit ății ridicate etc.
Valoarea alimentar ă a piersicelor rezult ă din compozi ția lor complex ă și
echilibrat ă: apă 82,6-91,4 g; substan ță uscată 10,0-21,5 g; zah ăr total 6,38-14,7 g;
aciditate 0,22-0,95 g; tani nuri 0,015-0,34 g; substan țe proteice 0,35-1,37 g;
substanțe pectice 0,26-1, 26 g; substan țe minerale (P, K, Mg, Fe, etc.) 0,3-0,65;
celuloză 0,32-0,86 g; vitamina C 5,28-32,0 g și alte vitamine: P, PP, E, B 1, B2, B9
etc., valori raportate la 100 g substan ță proaspătă (V. Cociu, 1993).
Valoarea energetic ă a fructelor este de 34-76 %, mai redus ă decât a prunelor
sau caiselor. În stare proasp ătă, piersicile stimuleaz ă secreția gastric ă, ușurează
digestia, normalizeaz ă peristaltismul intestinal și reglează tranzitul alimentelor.
Valoarea terapeutic ă a piersicilor mai reiese și din faptul c ă sunt indicate în bolile
infecțioase acute, hipertensive și arteroscleroz ă, în litiaza renal ă etc. De asemenea,
piersicile au rolul de a reduce con ținutul de colesterol din sânge, faciliteaz ă
eliminarea lichidelor din organism, s unt folosite în profilaxia bolilor
cardiovasculare, renale și a anemiilor.
196
Fructele sunt foarte apreciate de c ătre consumatori, atât pentru consum în
stare proasp ătă, dar și industrializate sub form ă de dulcea ță, gem, compot, nectar,
suc, fructe deshidratate, congelate, distilate etc.
Datorită sortimentului bogat de soiuri existe nt, consumul de fructe proaspete
se eșalonează pe o perioad ă lungă de cca 4 luni (iunie-octombrie).
Referitor la precocitate, preciz ăm că piersicul intr ă pe rod în anii 2-3 de la
plantare, iar ca produc tivitate piersicul pr oduce mult, 20-30 t/ha.
Țara noastr ă se situeaz ă aproape de limita nordic ă de cultur ă eficientă a
piersicului, având totu și și zone favorabile pentru aceast ă cultură. Totuși,
extinderea trebuie s ă se facă cu pruden ță datorită cerințelor mari fa ță de
temperatur ă, însă calitățile acestei specii motiveaz ă extinderea ei în mai multe
zone din România.
9.2. PARTICULARIT ĂȚI BIOLOGICE ȘI
ECOLOGICE
SORTIMENTUL DE SOIURI
Pe plan mondial exist ă peste 4000 de soiuri majoritatea apar ținând speciei P.
vulgaris Mill.
În țara noastr ă ISTIS a aprobat pentru înmul țire în anul 2000 un num ăr de
29 de soiuri dintre care: 9 sunt române ști, 19 americane și unul italian.
Dintre acestea cele mai multe sunt destinate consumului în stare proasp ătă
(16), unele (9) sunt nectarine și pot avea utilizare mixt ă, iar celelalte (4) sunt pavii
și sunt destinate în special industrializ ării.
Aceste soiuri asigur ă un consum în stare proasp ătă de cca 80-90 zile, de la
jumătatea lunii iunie pân ă la jumătatea lunii septembrie.
După tipul florilor exist ă două varietăți, precizate anterior cu flori de tip
rozaceu , cu petale mari din care fac parte so iurile: Triumf, Nectared 4, Springold,
Springcrest, Southland, Congres, Suncre st, Redskin, Independence, Flavortop,
Fantasia etc; cea de a doua varietate o reprezint ă soiurile cu flori de tip
campanulat , cu petale mici, roze cum ar fi: Victoria, Flac ăra, Cardinal, Superb ă de
toamnă, Collins, Jerseyland, Redhaven etc.
197
Toate soiurile din sortiment au pulpa galben ă însă în cultură se mai întâlnesc
și soiuri cu pulpa alb ă (Madeleine Pouyet, Springtime, May Flawer, John Rivers,
Silver Lade etc.
Pe plan mondial se cultiv ă patru grupe de soiuri de piersic:
-piersici propriu-zise (freestone) – fin pubescente, cu pulpa neaderent ă cu
excepția soiurilor extratimpurii care au pulpa semiaderent ă;
-pavii (clingstone) – pubescente, cu pulpa aderent ă;
-nectarine – fructe glabre cu pulpa neaderent ă;
-piersici brugnone – fructe glabre, cu pulpa aderent ă. Nu se cultiv ă în țara
noastră.
A. Soiuri de piersic propriu-zis
1. Springold – soi american, viguros, producti v, de tip rosaceu, sensibil la
Taphrina și Fusicladium; fructul este mijlociu (120 g), sferic, simetric, galben-
oranj, acoperit 70-80% cu ro șu, cu pulpa galben ă, suculent ă, fermă semiaderent ă
la sâmbure, dulce, aromat ă. Sâmburele crap ă ușor. Maturarea: VI/2-VII/1.
2. Springcrest – soi american, viguros, rust ic, productiv, de tip rosaceu,
sensibil la Taphrina; fructul este mijlociu (120 g), sferic, ro șu, striat pe partea
însorită, pulpa galben ă, fină, suculent ă ușor aderent ă. Maturarea: VI/3-VII/2.
3. Cardinal – soi american (autopolenizat or soiului Halehaven), cu
plasticitate ecologic ă, semiviguros, productiv, cu flor i campanulate, se nsibil la ger
și Taphrina; fructul este mijlociu (140 g) , Sferic, asimetric, galben-portocaliu
acoperit cu ro șu-carmin; pulpa este galben ă, cu slabe infiltra ții roșii sub epiderm ă,
semiconsistent ă, fin aromat ă, aderentă la sâmbure. Formeaz ă multe fructe gemene.
Maturarea: VII/1.
4. Collins – soi american de vigoare mijlo cie spre mare, productiv, rezistent
la ger și Taphrina, mediu rezistent la f ăinare, cu flori campanulate; fructul este
mijlociu (140 g), oblong, ro șu marmorat, cu pulpa galben ă, fermă, dulce aromat ă,
semiaderent ă. Maturarea: VII/2.
5. Jerseyland – soi american, cu plansticitate ecologic ă, semiviguros, foarte
productiv, rezistent la boli și ger, cu flori campanulate; fructul este mare (180 g),
ușor eliptic, galben-portocaliu, cu ro șu pe partea însorit ă (80%), pulpa galben ă,
mediu suculent ă, semiaderent ă, placută la gust. Maturarea: VII/1-2.
198
6. Redhaven – soi american, cu plasticitate ecologic ă mare, semiviguros,
foarte productiv, sensibil la ger și Taphrina, rezist ent la bacterioz ă; fructul este
mijlociu spre mare (160 g), sferic uneori u șor mamelonat, galben portocaliu,
acoperit 3/4 cu ro șu; pulpa galben ă, cu infiltra ții roșii în jurul sâmburelui, placut ă
la gust, semiaderent ă. Maturarea: VII/1-3.
7. Splendid – soi românesc (J.H. Hale x Peen-Too, 1982), de vigoare
mijlocie, foarte productiv, rezistent la ger, cu flori campanulate; fructul este mare
(200 g), sferic, alb-g ălbui, cu ro șu dungat pe partea însorit ă; pulpa este alb-
gălbuie, cu infiltra ții roșii în jurul sâmburelui, neaderent ă, forte bun ă la gust.
Maturarea: VII/3.
8. Southland – soi american (autopolenizarea soiului Halehaven), viguros,
productiv, cu plasticitate ecologic ă ridicată, flori de tip rozaceu ce înfloresc
timpuriu; fructul mijlociu (160 g), sferic, galben, acoperit 3/4 cu ro șu-viu; pulpa
galbenă cu infiltra ții roșii în jurul sâmburelui, ferm ă, suculent ă, neaderent ă.
Maturarea: VII/3.
9. Congres , soi românesc (Flac ăra x Splendid, 1985), semiviguros, coroan ă
globuloas ă, flori de tip rozaceu, foarte productiv, rezistent la ger și boli, înflore ște
târziu; fructul este mare (200 g), sferic alb-g ălbui, acoperit cu ro șu pe partea
însorită, pulpa gălbuie, suculent ă, fin aromat ă, foarte bun ă, neaderent ă. Maturarea:
VII/3-VIII/1.
10. Suncrest – soi american, de vigoare ma re, cu plasticitate ecologic ă
ridicată, foarte productiv, flori de tip rozaceu, înflorire semitimpurie, rezistent la
ger, sensibil la Taphrina; fructul es te mare (200 g), sferic, simetric, u șor aplatizat
galben-portocaliu, acoperit 2/3 cu ro șu; pulpa galben ă, cu infiltra ții roșii în jurul
sâmburelui, suculent ă, plăcută la gust, neaderent ă. Maturarea: VII/3-VIII/1.
11. Jerseyglo (NJ 224) – soi american, semiviguros, precoce, productiv,
mediu rezistent la ger și boli; fructul supramijlociu ( 170 g), sferic, galben cu ro șu
pe partea însorit ă; pulpa ferm ă, fină, suculent ă neaderent ă. Maturarea: VIII/1.
12. Triumf – soi românesc (Floare de mai x Elberta, 1984), semiviguros,
coroana globuloas ă, flori de tip rozaceu, foarte pr oductiv, rezistent la ger; fructul
foarte mare (230-250), sferic, u șor turtit lateral, galben-auriu, acoperit 3/4 cu ro șu;
pulpa galben ă-portocalie, cu infiltra ții roșii în jurul sâmburelui, fin aromat ă, gust
dulce-acidulat, neaderent ă. Maturarea: VIII/2.
13. Victoria – soi românesc (J.H. Hale x Raz ă de soare, 1985), semiviguros,
coroană globuloas ă, flori campanulate, foarte pr oductiv, rezistent la ger, secet ă și
199
boli; fructul este mare (200 g), sferic , aspectos, galben, acoperit 3/4 cu ro șu și
dungi roșii-carmin; pulpa galben ă, mediu suculent ă, fin aromat ă, neaderent ă.
Maturarea: VIII/2.
14. Redschin – soi american, semiviguros, productiv, cu flori de tip rozaceu;
fructul supramijlociu (165 g), sferic, galben cu ro șu; pulpa galben ă, neaderent ă,
plăcută la gust. Maturarea: VIII/2-3.
15. Flacăra – soi românesc (J.H. Hale x El berta, 1970), de vigoare mijlocie,
coroana globuloas ă, flori campanulate, foarte produc tiv, sensibil la ger, preten țios
față de sol, rezistent la boli; fructul es te foarte mare (300 g), sferic, galben
portocaliu, cu ro șu pe panta însorit ă; pulpa este galben ă cu infiltra ții roșii în jurul
sâmburelui, ferm ă, plăcut aromat ă, neaderent ă. Maturarea: IX/2.
16. Superb ă de toamn ă – soi românesc (Elberta x Floare de mai, 1982),
semiviguros, coroana invers-piramidal ă, flori campanulate, foarte productiv,
rezistent la ger, secet ă și boli; fructul este mare (200 g), sferic, alb-g ălbui cu ro șu,
pulpa alb-g ălbuie, cu slabe infiltra ții în jurul sâmburelui; pulpa este ferm ă,
neaderent ă plăcută la gust. Maturarea IX/1-2.
B. Soiuri nectarine
1. Cora – soi românesc, (1991), de vigoare supramijlocie, productiv, mediu
rezistent la ger și boli; fructul este mic (60-65 g), sferic, cu epiderma sub țire,
lucioasă, galbenă-verzuie, acoperit ă 2/3 cu ro șu-rubiniu; pulpa galben ă suculentă,
aromată, neaderent ă. Maturarea: VI/3-VII/1.
2. Delta – soi românesc (1991), viguros, cu coroana globuloas ă, productiv,
sensibil la ger și boli. Fructul este mic (65-95 g) , sferic-alungit, lucios, galben
acoperit cu ro șu pe partea însorit ă, pulpa galben ă, aderentă, suculent ă. Maturarea:
VI/3-VII/1.
3. Romamer -2 – soi românesc (1984), se miviguros, productiv, flori
campanulate ce înfloresc timpuriu, rezistent la boli, mediu rezisten t la ger; fructul
este mic (60-80 g), sferic, galben acoperit cu ro șu pe toat ă suprafața, pulpa
galbenă, cu infiltra ții roșii în jurul sâmburelui, ferm ă, aromată, plăcută la gust,
aderentă. Maturarea: VI/3-VII/1.
4. Crimsongold – soi american, de vigoare mijlocie, coroan ă globuloas ă,
flori de tip rozaceu, foarte producti v, rezistent la ger, sensibil la f ăinare; fructul
supramijlociu (90-110 g), sferic, u șor turtit, galben, aco perit pe cca 1/2 din
200
suprafață cu roșu; pulpa este galben ă, fermă, suculent ă, semiaderent ă. Maturarea:
VII/2.
5. Nectared-2 – soi american, viguros, precoce, productiv, cu flori de tip
rozaceu sensibil la f ăinare, fructul este mic (60-80 g), sferic, ro șu pe toat ă
suprafața; pulpa galben ă, aromată, plăcută, semiaderent ă. Maturarea: VII/2.
6. Independence – soi american, viguros, produc tiv, flori de tip rozaceu, cu
o plasticitate ecologic ă bună; fructul este mijlociu (150 g), sferic, u șor asimetric,
roșu; pulpa galben ă, cu vinișoare roșii, neaderent ă, suculent ă de calitate bun ă.
Maturarea: VII/2-3.
7. Nectared-4 – soi american, viguros, foarte productiv, cu flori de tip
rozaceu, sensibil la f ăinare, fructul mijlociu (130 g), sferic, lucios, galben acoperit
cu roșu pe întreaga suprafa ță, pulpa galben ă, neaderent ă, de calitate bun ă.
Maturarea: VII/3.
8. Flavortop – soi american, viguros, productiv, flori de tip rozaceu, mediu
rezistent la ger și făinare; fructul supramijlociu ( 130-170 g), sferic, asimetric, ro șu
pe cca 2/3 din suprafa ță; pulpa galben ă, fermă, neaderent ă. Maturarea: VIII/2.
9. Fantasia – soi american, viguros, foarte productiv, flori de tip rozaceu,
mediu rezistent la ger și boli; fructul este mare (175-200 g), sferic, galben,
acoperit cu ro șu pe 2/3 din suprafa ță; pulpa galben ă, fermă, ușor fibroas ă,
neaderent ă. Maturarea: VIII/2-3.
C. Soiuri de pavii
1. N.J.C. 108 – soi american, de vigoare mic ă spre mijlocie, productiv,
sensibil la ger, Taphrina și Sphaerotheca; fructul este supramijlociu (80-120 g),
sferic, galben acoperit cu ro șu pe partea însorit ă, pulpa galben ă, neaderent ă: VI/3-
VII/1.
2. Loring – soi american, viguros, cu coroan ă globuloas ă, rezistent la ger,
mediu rezistent la Taphrina; fructul s upramijlociu (110-125 g), sferic-turtit,
asimetric, galben cu ro șu pe cca 1/2 din suprafa ță; pulpa este galben ă, fermă,
dulce, aderent ă. Maturarea: VII/2-3.
3. Vesuvio – soi italian, viguros, productiv, rezistent la ger și boli, flori de
tip rozaceu; fructul este supramijlo ciu (130 g), oblong, galben, cu ro șu pe partea
însorită, pulpa galben ă, fermă, aderentă. Maturarea: VII/3-VIII/1.
201
4. Veteran – soi american, semiviguros , precoce, productiv, fructul
supramijlociu (120 g), sferic, cu pulpa galben ă, fermă, aderentă.
Maturarea: IX/1-2.
PORTALTOII PIERSICULUI
Pentru piersic se folosesc portaltoi generativi dar și vegetativi. Cei mai
importanți sunt:
Piersicul franc (P. vulgaris L.) – manifest ă o bună compatibilitate cu
majoritatea soiurilo r cultivate, formeaz ă un sistem radicular puternic, imprim ă
pomilor vigoare mare și longevitate mijlocie. Prefer ă soluri bine drenate, uscate,
calde. Nu suport ă soluri grele, reci, umede cu ap ă stagnantă. Se folosesc pomi pe
rădăcini proprii verifica ți, soiuri tardive (Ex. Elberta) sau unele selec ții cum ar fi:
PSB 2, PSA 5, PSA 6 în Italia; Rubina în Fran ța, etc.
Mirobolanul sau corcodu șul (Prunus cerasifera Ehrh.) – este folosit
uneori ca portaltoi, mai ales pe solurile grele, compacte și umede. Prinderea la
altoire este bun ă, dar durata de via ță a pomilor în livad ă este mai scurt ă (10-15
ani). Rezultatele sunt de multe ori contradictorii, datorit ă diversității materialului.
Migdalul (Amigdalus communis L.) – este un portaltoi mai pu țin utilizat
ca urmare a unei insuficien țe compatibilit ăți cu unele soiuri. Se poate utiliza în
zone secetoase, cu con ținut ridicat de calcar. Bune rezultate pe aceste terenuri se
obțin cu hibrizi interspecifici (piersici x migdal) G.F. 557, G.F. 667 care se
înmulțesc vegetativ.
G.F. 305 – este un portaltoi selec ționat în Fran ța dintr-o varia ție mugural ă
de piersic. Are bun ă germinare și compatibilitate.
Oradea 1 – portaltoi ge nerativ selec ționat de I. Ștefan din soiul de piersic
Bonami. Formeaz ă un sistem radicular bine dezvoltat, necesit ă soluri bine aerate,
prezintă rezistență la ger și secetă.
De Balc – portaltoi generativ, românesc selec ționat dintr-o popula ție de
piersic comun. Este viguros, rezistent la ger, rezistent la so l, cu prindere bun ă de
altoire.
T16 – portaltoi, românesc, rezi stent la calcar, nu suport ă solurile reci, grele,
umede și cu conținut ridicat de argil ă.
202
Prunul franc (Prunus domestica L.) – este folosit pu țin în România
datorită prinderii reduse la altoire, cre ște neuniform ă, tendință de drajonare etc.
Există însă și soiuri de prun la care aceste in conveniente sunt minime. Cei mai
importanți portaltoi sunt: MSR 5/2, Prunul de Damasc, Saint Julien A, Brompton.
Saint Julien A și Brompton – au afinitate bun ă cu majoritatea soiurilor și
pot fi folosi ți pe soluri mai grele și mai umede.
Nemaguardul – este un portaltoi generativ ob ținut în ser ă în S.U.A. prin
încrucișarea speciilor P. Persica și P. Davidiana, formeaz ă un sistem radicular
puternic dar sensibil la cloroz ă.
Alți portaltoi române ști de perspectiv ă mai sunt Tomis 1 și Tomis 79
introduși recent în cultur ă.
PARTICULARIT ĂȚI DE CRE ȘTERE ȘI FRUCTIFICARE ALE
PIERSICULUI
Sistemul radicular – Piersicul dezvolt ă un sistem radicular deosebit în
funcție de tipul portaltoiului. În cazul altoirii pe piersic franc pomii dezvolt ă un
sistem radicular amplu, bine ramificat cu dezvoltare în plan orizontal și oblic dar
și pe vertical ă. Cele mai multe dintre r ădăcini (70-80%) se afl ă amplasate în
stratul de sol de 20-40 cm, dar cele cu cre ștere vertical ă pot pătrunde în sol pân ă la
3-4 m. Proiec ția orizontal ă a sistemului radicular dep ășește de 1,7-2 ori pe cea a
părții epigee (Gh. Mih ăiescu, 1979). R ădăcinile pomilor vecini se evit ă, acestea
dezvoltându-se pe intervale în cazul m ăririi densit ății.
Piersicul altoit pe prun fr anc sau mirobolan dezvolt ă un sistem radicular mai
superficial și de o amplitudine mai redus ă.
La piersicul altoit pe migdal sistemul radicular este mai profund dar mai
slab dezvoltat pe orizontal ă.
Perioada de cre ștere a rădăcinilor este foarte lung ă. Acestea încep s ă crească
la 2-4șC, cu 3-4 s ăptămâni înainte de înflorit și prezintă două maxime: sfâr șitul
primăverii și începutul toamnei. Dac ă temperatura din sol nu scade sub 2șC
creșterea poate continua în tot timpul anului.
Partea epigee
203
Piersicul poate ajunge la maturitate la un volum mediu al coroanei cu
înălțimi cuprinse între 4-5 m. Exist ă în cultur ă și piersic pitic genetic (prezint ă
gena dwarf) cu un volum al coroanei foarte mic (1-2 m în ălțime) ce poate fi
cultivat și în vase de vegeta ție în spații închise. În acest sens exist ă rezultate la
Facultatea de Horticultur ă București (N. Cepoiu) și la S.C.P.P. Constan ța.
În tinerețe piersicul are o cre ștere luxuriant ă și rapidă formând una sau dou ă
serii de l ăstari anticipa ți ce permit formarea u șoară a coroanei mai ales prin
operații în verde.
În condițiile unei cre șteri libere (f ără tăieri) piersicul l ăstărește puternic și
formează o coroan ă sub form ă de tufă deasă cu ramuri multe și subțiri care se rup
sau se dezbin ă ușor ce conduce la o rodire excesiv ă a bazei și interiorului
coroanei. În mod natural coroana piersicului poate fi: globulos alungit ă (Cardinal,
Elberta), invers piramidal ă (Madeleine Pouyet), sferic turtit ă (Redhaven,
Southand).
Trunchiul – este în general scurt, gros, cu ritidonul exfo liat, sensibil la ger,
gomoze și lovituri mecanice.
Ramurile de rod (fructificarea) ale piersicului sunt: buchetul de mai, ramura
mixtă, ramura lung ă, ramura anticipat ă și ramura salb ă.
În tinerețe piersicul fructific ă pe ramuri mixte și anticipate apoi și pe salbe.
Mugurii piersicului sunt a șezați solitar pe buchete și salbe și grupați pe
ramura mixt ă. Dintr-un mugure florifer se formeaz ă o singură floare.
Piersicul este specia care necesit ă obligatoriu t ăieri anuale, în caz contrar
ramurile de rod se epuizeaz ă și se degarnisesc, cu implica ții majore asupra
producției și calității acesteia. Aceast ă specie are capacitatea de a emite l ăstari din
zona bazal ă a coroanei (bazitonie) precum și lăstari lacomi care uneori pot fi
folosiți la refacerea scheletului rupt, etc.
După cum am precizat piersicul are un habitus mediu sau mic, în compara ție
cu alte specii pomicole. Totu și în acest cadru se pot di stinge mai multe grupe de
soiuri:
– de vigoare foarte mare : Aurelia, Earligold;
– de vigoare mare : Springcrest, Springold, Sunc rest, Halehaven, Flavorcrest,
Jerseyland, Nectared-4, etc;
– de vigoare mijlocie: Redhaven, Cardinal, Victoria, Triumf, Congres,
Splendid, Redschin etc.;
– de vigoare mic ă: N.J.C. – 108, Red Loudy, Fillette etc;
204
– dwarf : Bonanza, Floria, Garden Beauty, Silverade, Late Red.
Piersicul este o specie precoce, înflore ște chiar în pepinier ă, dar fructific ă
normal începând cu anii 2-3 de la plantare.
Așa după cum s-a mai ar ătat, soiurile de piersic pot avea flori de tip rozaceu
sau, altele, de tip campanulat.
Toate soiurile incluse în sortimentul din țara noastr ă sunt autofertile dar
există soiuri și autosterile (J.H. Hale, Halberta Giant).
După gradul de polenizare liber ă soiurile pot fi: cu polenizare mijlocie
(20-50% din flori) și cu polenizare bun ă (peste 50% din flori) (D. Hoza, 2000).
Ciclul anual al piersicului
Repausul obligatoriu al pi ersicului este foarte, scurt. Necesarul de frig este
realizat pân ă în luna ianuarie, (800-1000 ore), când se definitizeaz ă micro și
macrosperogeneza. Pornirea în vegeta ție are loc prim ăvara devreme (martie-
aprilie), iar cre șterea intens ă a lăstarilor în mai-iunie. Diferen țierea mugurilor de
rod începe în ultima decad ă a lunii iunie și prima jum ătate a lunii iulie când suma
gradelor de temperatur ă ajunge la 1570-1900șC, (V . Sonea, Elena Voica).
Înfloritul are loc în aprilie -mai, concomitent cu migdalul și durează 10-14
zile, iar maturarea fructelor este o caracteristic ă de soi (70-80 zile de la înflorit
pentru siurile timpurii și 130-140 zile pentru cele târzii).
Căderea fiziologic ă normală are loc la 4-6 s ăptămâni de la înflorit, dar
aceasta poate avea loc imediat dup ă înflorit sau chiar înainte de recoltat.
Potențialul productiv – este puternic influen țat de condi țiile ecologice,
tehnologice, soi, portaltoi etc. Produc ția poate oscila de la 10 la 25 t/ha.
Longevitatea economic ă a planta țiilor – este destul de redus ă, fiind
înfluențată, ca și potențialul productiv, de mai mul ți factori. În medie aceasta este
de 14-16 ani, îns ă pomii pe r ădăcini proprii pot tr ăi mai mult.
CERINȚELE PIERSICULUI FA ȚĂ DE FACTORII
ECOLOGICI
Cerințele față de lumin ă – ale piersicului sunt foarte ridicate, comparabile
cu ale migdalului și smochinului. Indicele foliar al piersicului este de 0,5-0,9 cel
205
mai scăzut dintre speciile pomicole, asem ănător cu al p ărului. În cursul perioadei
de vegeta ție această specie necesit ă peste 1500 ore de insola ție pentru soiurile
timpurii și peste 1800 ore pentru cele cu maturare târzie. Plantat în zone cu deficit
de insola ție, diferen țierea este slab ă, lăstarii au cre șteri slabe și sunt sub țiri,
fructele rămân mici, slab colorate, de calitate inferioar ă. În aceste condi ții pomii
devin sensibili la ger, se degarnisesc mai u șor etc. Cunoscându-se toate aceste
consecințe ale lipsei de lumin ă se vor lua m ăsuri de plantare a acestei specii numai
pe pantele bine expuse, sudice, sud-vest ice sau sud-estice; se vor alege cele mai
adecvate forme de coroan ă care valorific ă la maximum lumina (vas, palmete,
ypsilon etc); distan țele de plantare vor fi co relate cu vigoarea soiului și cu
portaltoiul; prin t ăieri se vor men ține pomii în volumul de coroan ă proiectat;
respectarea cu stricte țe a tehnologiei de cultur ă etc.
Cerințele față de temperatur ă – sunt, de asemenea, foarte mari, acest
factor fiind limitativ în cultura piersicului, de aceea și extinderea sa în România se
face cu mare pruden ță. Piersicul cre ște și fructific ă bine în zone cu temperatura
medie anual ă de 10-11,5șC, respectiv 13-16șC în timpul înfloritului. Suport ă bine
temperaturile excesive din timpul verii dac ă nu sunt înso țite de insuficien ța apei în
sol. Partea epigee rezist ă în perioada de repaus pân ă la -23 … -25șC în cazul în
care pomii au intrat bine preg ătiți în iarnă.
Amplitudinile mari de temperatur ă mai ales din a doua parte a iernii pot
produce pierderi mari de muguri chiar la – 10 … -12șC. Mugurii fl oriferi în stare de
boboc rezist ă până la -3,9șC, flor ile deschise pân ă la -2,8șC, iar fructele tinere
până la -1,1șC.
Sistemul radicular rezist ă până la -10 … -14șC, func ție de portaltoi, optimul
de creștere fiind de 24șC, minimu l 6-7șC, iar maximum 35șC.
Pragul biologic este de 6,7-7șC, op timul caloric în perioada de vegeta ție este
de 18-20șC, iar necesarul de zile cu optim caloric de 85-101. Pentru maturarea
fructelor este necesar ă acumularea a 900-1100șC la soiurile extratimpurii, 1600-
2000șC pentru cele cu peri oada de maturare medie și 2800-3000șC pentru cele cu
perioada de maturare târzie.
Microclimatul are o influen ță important ă asupra culturii piersicului. Astfel,
altitudinea, v ăile, umiditatea ridicat ă, vânturile pot amplifica ac țiunea distructiv ă a
temperaturilor sc ăzute. De aceea, zonarea și microzonarea culturii piersicului se
va face cu mare rigurozitate.
206
Cerințele față de apă – sunt reduse, mai ales, când este altoit pe piersic sau
migdal. În aceste condi ții reușește bine în zone cu 500-600 mm precipita ții anuale.
În situația când este altoit pe corcodu ș sau prun franc cerin țele față de apă sunt
mai mari.
În regiunile cu mai pu țin de 500 mm anual precipita ții cultura industrial ă a
piersicului devine rentabil ă numai în condi ții de irigare. Lipsa apei are influen țe
negative asupra produc ției și calității fructelor dar și asupra metabolismului
pomilor în general.
Fructele r ămân mici, asimetrice, cu pubescen ță grosieră, sunt fade, raportul
pulpă/sâmbure este anormal, diferen țierea mugurilor slab ă, creșterea lăstarilor
mică, etc. Soiurile timpurii suport ă mai ușor seceta, comparativ cu cele cu
maturare tardiv ă la care fructele r ămân mici și cad înaintea matur ării depline.
Excesul de umiditate din sol și aer este deosebit de d ăunător piersicului. Cel
din sol provoac ă asfixierea rapid ă a rădăcinilor iar umiditatea relativ ă ridicată
favorizeaz ă atacul bolilor criptogamice și întârzierea matur ării lemnului. Alte
forme ale apei (cea ța, chiciura, poleiul) sunt d ăunătoare culturii piersicului.
Cerințele față de sol – ale piersicului sunt de stul de reduse, acesta d ă
producții mari și pe soluri relativ s ărace, pietroase, nisipoase cu condi ția să i se
asigure apa necesar ă și substan țele nutritive. Nu suporta solurile reci, grele,
compacte, argiloase, impermeabile, cu exces de umiditate. Concentra ția în calcar
activ al solului nu trebuie s ă depășească 7% dacă portaltoiul este franc sau 15%
când este altoit pe migdal iar pH-ul s ă fie cuprins între 5,5-7,5, con ținutul în
substanță organică să fie de 2-3%, iar în hum us de 1-1,5%. Pânza de ap ă freatică
să fie situat ă la minim 2,5 m. Solurile cele mai favorabile pentru cultura
piersicului sunt cernozio murile, solurile brun-ro șcate de p ădure, brune de lunc ă,
nisipurile.
Piersicul este o specie deosebit de sensibil ă la fenomenul de "oboseal ă
biologică a solului", de aceea nu se va replanta dup ă el însuși decât dup ă o
perioadă de 4-6 ani.
Pentru cultura piersicului un rol deosebit îl are aerul prin compozi ția
mișcările sale, relieful, altitudinea, latitudinea.
Toate aceste elemente al ături de ceilal ți factori creaz ă microclimatul necesar
creșterii și dezvoltării piersicului.
207
9.3. PARTICULARIT ĂȚI TEHNOLOGICE
Specificul producerii materialului s ăditor
Principalii portaltoi ai piersicului folosi ți în țara noastr ă și pe plan mondial
au fost prezenta ți în subcapitolul 11.2..4. Marea majoritate a acestor portaltoi se
înmulțesc pe cale generativ ă. O parte dintre ace știa se pot înmul ți și prin metode
vegetative sau in vitro .
În cazul înmul țirii generative sem ănatul se poate face și direct în câmpul I,
deoarece puie ții răsar și cresc relativ u șor. Tehnologia a fost prezentat ă și la
celelalte drupaceae. În situa ția în care portaltoii se ob țin în școala de puie ți se
adoptă densități mari (1-2 cm între puie ți pe rând), pentru a rezulta puie ți cu
dimensiuni optime pentru plantare în câmpul de altoire.
În câmpurile de formare se va fertili za moderat pentru a se evita îngro șarea
exagerată a puieților până la altoire.
Piersicul se altoie ște în prima parte a epocii de altoire, iar dup ă prindere se
sistează irigarea pentru a nu stimula por nirea mugurilor altoi în vegeta ție.
La piersic compatibil itatea este foarte bun ă când este altoit pe piersicul
franc; în cazul folosirii corcodu șului sau prunului ca port altoi o serie de soiuri
(Babygold, Springold etc) manifest ă încă din pepinier ă fenomene de
incompatibilitate, care nu este total ă, dar permite conve țuirea în livad ă un număr
mic de ani (M. Popescu, 1989).
Specificul înfiin țării și întreținerii planta țiilor
Înființarea planta țiilor
Alegerea terenului pentru înfiin țarea planta țiilor de piersic trebuie s ă aibă în
vedere cerin țele acestei specii fa ță de factorii ecologici și în special fa ță de
temperatur ă, lumină și sol. Cerin țele acestei specii fa ță de factorii ecologici au fost
prezentați în subcapitolul 11.2.6.
Piersicul va fi amplasat în locuri mai ad ăpostite, pe terenuri plane sau cu
panta de 10-12% sau chiar mai mari dar amenajate în terase.
Sunt recomandate terasele late de 8-12 m pe care se planteaz ă trei rânduri de
pomi. Pe pante, piersicul va ocupa trei mea mijlocie a versantului, evitându-se
208
treimea inferioar ă unde pericolul înghe țurilor și a brumelor târzii este mai mare.
Ca altitudine piersicul nu poate dep ăși înălțimile de 300-400m.
Deși marea majoritate a soiuri lor sunt autofertile, totu și pentru un spor de
producție se recomand ă asocierea într-o parcel ă a 2-3 soiuri.
S-a constatat c ă procentul de germinare difer ă mult de la un soi la altul (de
la 90% la Cardinal la cca 70% la Redhaven și Dixired).
Soiurile cu flori campanulate au o mai mare predispozi ție la autopolenizare
comparativ cu cele cu fl ori rozaceae, care prefer ă polenizarea încruci șată.
Pregătirea terenului se face prin acelea și lucrări ca și la cais și se referă la:
desfundat, fertilizat, dezinfectat. Desfundatu l se face la 50-60 cm, iar fertilizarea
cu 40-60 t/ha gunoi de gr ajd, la care se adaug ă, în funcție de fertilitatea solului,
îngrășăminte chimice cu fosfor și potasiu. O aten ție deosebit ă se va acorda
dezinfecției solului și combaterii nematozilor și viermilor sârm ă.
În cultura piersicului sunt utiliz ate toate cele trei tipuri de planta ții, extensiv,
intensiv și superintensiv. Pentru fiecare sistem se vor folosi soiuri, forme de
coroană și distanțe de plantare specifice dup ă cum urmeaz ă:
– pentru sistemul extensiv – se vor folosi soiuri de vigoare mare și foarte
mare, conduse sub form ă de vas ameliorat sau vas întârziat și plantate la 6 x5; 6 x
4 sau 5 x 4 m;
– pentru sistemul intensiv – se vor folosi soiuri de vigoare mijlocie și mare;
ca forme de coroan ă se recomand ă; vasul aplatizat, palmeta etajat ă, palmeta
neetajată, palmeta liber ă sau palmeta simpl ă; distanțele de plantare recomandate
sunt: 4 x 3,5 m; 4 x 2-2,5 m;
– pentru sistemul superintensiv – se vor folosi soiuri de vigoare mic ă;
formele de coroan ă vor fi: fusul sub țire, cordonul vertical, coroana pillar; distan țe
de plantare: 4 x 1-1,5 m. Soiurile pitice (dwarf) pot fi plantate la distan țe și mai
mici, dar acestea nu se recomand ă decât în gr ădinile familiale, atât pentru
producție cât și ca plante ornamentale.
Perioada de plantare cea mai potrivit ă pentru piersic este toamna, cu 3-4
săptămâni înainte de venirea înghe țurilor, prim ăvara foarte devreme înainte de
dezmugurit; pomii sunt sens ibili la deshidratare.
Odată cu plantarea, axul pomului se scurteaz ă la 60-70 cm, iar ramurile
anticipate se vor scurta la 3-4 muguri, alegându-se cele cu pozi ția cea mai
favorabilă pentru viitoarea form ă de coroan ă. Tăierile mai mari de 10-15 mm se
vor unge cu mastic.
209
Tăierile de formare – a coroanelor la piersic, încep odat ă cu plantarea.
Coroanele se formeaz ă relativ ușor și repede mai ales prin opera ții în verde.
Lucrările în verde se fac de dou ă ori pe an, prima când l ăstarii au 10-15 cm
și constă în suprimarea l ăstarilor de prisos, l ăsându-se intac ți cei necesari pentru
formarea scheletului coroanei, a doua interven ție în verde vizeaz ă, în primul rând
lăstarii anticipa ți din care unii se suprim ă, iar alții se lasă intacți pentru a deveni
ramuri de rod (Gr. Mih ăiescu, 1996).
La formarea coroanelor, ramurile de schelet și semischelet vor fi conduse
astfel încât s ă realizeze cu axul unghiuri mai mici sau egale cu 45ș.
Tăierile de între ținere și fructificare – Se aplic ă cu scopul norm ării
producției din anul în curs și asigurarea lemnului de rod pentru anul urm ător. Prin
tăierile de fructificare, care la piersic sunt obligatorii să se realizeze în fiecare an,
este diminuat sau stopat proces ul de degarnisire, iar poten țialul productiv al
pomilor se men ține la un nivel ridicat.
Ramurile de rod ale piersicului dup ă o fructificare se epuizeaz ă și trebuie
înlocuite cu altele tinere de un an. Ramura mixt ă este principala forma țiune de rod
în fructificarea piersicului. Buchetele de mai și ramurile salbe s unt slab productive
și de regul ă se suprim ă dacă rodul este asigurat de ramurile mixte.
Prin tăierile de fructificare sunt suprimat e, în primul rând, ramurile care au
rodit, cele de prisos, astfel încât între ramurile r ămase să fie o distan ță de 20-25
cm. La un piersic viguros, condus sub form ă se palmet ă cu brațe oblice, se las ă
100-150 de ramuri mixte, în cazul palmetei libere 60-70 de ramuri mixte, iar la
cordonul vertical 30-50; la formele de vas num ărul ramurilor mixte r ămase în
urma tăierilor trebuie s ă depășească 150. Tăierile se vor face diferen țiat în func ție
de starea pomului. Când în coroana pomilor predomin ă buchetele de mai și
ramurile salbe, aceasta constituie un indiciu c ă pomii sunt debilita ți și se impun
tăieri mai energice asociate cu celelalte lucr ări agrotehnice.
Dimpotriv ă când predomin ă ramurile anuale prea viguroase (peste 70 cm) și
multe ramuri anticipate, rezult ă că pomii au avut o recolt ă de fructe slab ă. În
această situație se vor evita scurt ările exagerate iar reglarea înc ărcăturii se va face
prin răriri.
În practica pomicol ă tăierea piersicului se poate efectua dup ă mai multe
curente sau metode: clasic ă, modernă, mixtă.
Tăierea clasic ă – este o tăiere sever ă și are în vedere r ărirea ramurilor mixte
la 25-30 cm, scurtarea a 2/ 3 din ele de la 6-8 grupe de muguri (35-40 cm) iar
210
cealaltă treime se va scurta la 2- 3 muguri vegetativi (cepi). Dac ă producția este
asigurată de ramurile mixte, celelalte ramuri se înl ătură.
Metoda este deficitar ă prin faptul c ă: nu valorific ă suficient poten țialul
soiului, mai ales în tinere țe; se elimin ă o mare cantitate de lemn; produce multe
răni pomilor; necesit ă multă forță de munc ă. Metoda se recomand ă doar la pomii
îmbătrâniți, în declin.
Tăirea modern ă (lungă) – constă în menținerea ramurilor mixte de vigoare
mijlocie (40-60 cm), cu pozi ție corectă, distanțate la 20-30 cm. S unt preferate cele
cu poziție laterală. Ramurile mixte mai lungi de 70 cm se vor scurta. Deoarece în
pom rămâne un num ăr mare de ramuri mixte și muguri se impune normarea
încărcăturii de rod prin r ărirea fructelor. Aceast ă metodă este preferat ă în
perioadele de tinere țe ale pomilor.
Tăierea mixt ă – îmbină cele două metode și contă în scurtarea deferen țiată a
ramurilor mixte pe lumgimea șarpantelor și subșarpantelor. Astfel ramurile mixte
din zona bazal ă se scurteaz ă în cepi (2-4 grupe de muguri), în zona median ă la 35-
40 cm (6-10 grupe de muguri), iar cele din partea superioar ă vor rămâne întregi
sau se vor scurta la 40-60 cm.
Rezultate bune s-au ob ținut prin t ăierile "în verde" mai ales dup ă recoltatul
fructelor. Acestea se fac dup ă aceleași principii ca și la tăierile din perioada de
repaus. De altfel, la piersic exist ă o complementaritate între aceste t ăieri.
În iernile geroase multe ramuri și muguri deger ă. În consecin ță trebuie ca
tăierile să compenseze acest fenomen. Se vor re ține în coroan ă pentru fructificare
toate ramurile r ămase viabile. Aceste se afl ă situate, de regul ă, în partea
superioară a coroanei. Ramurile afectate se vor elimina iar cele s ănătoase (dar cu
muguri floriferi distru și) se vor scurta în cepi de 2-3 muguri. Când este afectat ă și
structura de baz ă a coroanei, atunci se va interveni pe lemn vechi, de 4-6 ani,
pentru regenerarea scheletului.
Întreținerea solului
În plantațiile de piersic solul se poate între ține în diferite sisteme în func ție
de condițiile ecologice, densit ate, vârsta planta ției etc. Având în vedere c ă această
specie se cultiv ă cu preponderen ță în zone mai secetoase cel mai recomandat
sistem este ogorul lucrat . Acest sistem const ă în menținerea solului f ără buruieni
și crustă prin lucr ări repetate (4-5) printr e rândurile de pomi cât și pe rând. În
211
acest fel sunt distruse buruienile care concureaz ă pomii, cât și crusta, conservând
mai bine apa.
În plantațiile mature se poate erbicida pe rândul de pomi cu Simazin 5-10
kg/ha, preemergent sau Roundup 7 l/ha postemergent.
Pe rândul de pomi solul poate fi între ținut ca mulcit mai ales în planta țiile
intensive și superintensive. Mulcirea se poate realiza cu resturi vegetale rumegu ș,
ramuri măcinate, materiale textile speciale sau folie plastic ă.
În plantațiile fără deficit de umiditate sau cu posibilit ăți de irigare solul se
poate înierba printre rânduri, alternând o band ă lucrată cu una nelucrat ă, iar pe
rând se va lucra sau se va erbicida.
În zonele bine echilibrate hidric se pot folosi culturile intercalate sau
îngrășămintele verzi . Pentru culturile intercalat e cele mai recomandate sunt
leguminoasele pentru boabe (fasolea, soia, maz ărea), legumele (ceapa, cartofi
timpurii, pepeni verzi etc.). Rezultatele bune s-au ob ținut mai ales în planta țiile
tinere, dac ă s-au luat m ăsuri tehnologice suplimenta re (fertilizat, irigat).
Îngrășămintele verzi (ov ăz, hrișcă, facelie, m ăzăriche, borceag etc), prezint ă
avantajul c ă măresc cantitatea de materie organic ă din sol și îmbunătățesc
structura și activitatea microbian ă din sol.
Fertilizarea planta țiilor
Piersicul este o specie foarte productiv ă, dar și cu consum specific mare de
elemente nutritive din sol, situându-se al ături de prun și cais din acest punct de
vedere.
După S.Trocme și R. Gras, consumul anual de elemente nutritive este de:
144 kg/ha N; 32 kg/ha P; 31 kg/ha K, 152 kg/ha Ca și 31 kg/ha Mg, la acestea
adăugându-se o serie întreag ă de microelemente, mai importante fiind Bo, Mn și
Fe.
Pe un sol mediu aprovizionat în elemente nutritive M. Popescu și colab.,
1992, recomand ă ca într-o planta ție tânără să se administreze 5 kg gunoi de
grajd/m2, 16 g N/m2, 12 P 2O5/m2 și 8 g K 2O/m2.
Într-o planta ție pe rod, aceea și autori, recomand ă administrarea a 30-40 t/ha
gunoi de grajd, odat ă la 3-4 ani, iar anual 120-150 kg/ha N, 50-60 kg/ha P 2O5 și
90-120 kg/ha K 2O.
Aceste îngr ășăminte se vor administra astfel: gun oiul de garjd, cele cu fosfor
și potasiu și o treime din azot se vor aplica toamna, iar restul de azot în dou ă
212
reprize, înainte de înflorit și respectiv la începutul lunii iunie când are loc înt ărirea
endocarpului și creșterea intens ă a lăstarilor.
Fertilizarea foliar ă și irigația fertilizant ă au dat rezultate bune în cultura
piersicului mai ales în mo mentele critice pentru hran ă.
Irigarea planta țiilor – constituie o verig ă tehnologic ă important ă în marea
producție mai ales în zonele deficitare în ap ă. Piersicul consum ă între 4000 și
6000 m3/ha din care cca 4000 m3 numai în procesul de transpira ție. Când rezerva
de apă din sol scade sub 40% din I.U.A. plantele încep s ă sufere, iar acest deficit
corelat cu temperaturi ridi cate de peste 24-26șC conduce la formarea în sol a unor
substanțe fitotoxice (ex. acid cianhidric).
Umiditatea optim ă a solului pentru piersic trebuie s ă fie cuprins ă între 60-
70% din I.U.A. Pentru realizarea a cestui optim în zonele cu precipita ții sub 500
mm sunt necesare 4-5 ud ări cu norme de 400-600 m3/ha.
Momentele critice pentru ap ă ale piersicului sunt: prim ăvara înainte de
înflorit, la înt ărirea endocarpului, la intrarea fructelor în pârg ă, toamna dup ă
căderea frunzelor ca udare de aprovizionare.
Metodele de irigare se vor adapta condi țiilor locale de sol și materiale.
Normarea produc ției
Este o verig ă tehnologic ă important ă în cultura piersicului și se realizeaz ă
prin tăieri și prin rărirea fructelor care poate fi: manual ă, mecanic ă sau chimic ă.
Normarea produc ției numai prin t ăieri nu rezolv ă în totalitate aceast ă problemă.
Piersicul este o specie cu tendin ță de supraînc ărcare cu rod. Un pom, în
condiții optime ecologice și tehnologice, leag ă 2000-3000 fructe, în timp ce
capacitatea sa de hran ă este pentru 500-600 de fructe.
Rărirea manual ă a fructelor începe la 25-30 zile dup ă înflorire și se încheie
odată cu întărirea endocarpului. La soiurile de piersic cu fructe mici și mijlocii
(Springold, Springcre st) fructele se r ăresc la 8-10 cm, la cele cu fructe
supramijlocii (Cardinal, Collins) la 10-15 cm, iar la cele cu fructe mari
(Redhaven, Suncrest, Redsckin) sau foarte mari (Flac ăra) distan ța va fi de 15-20
cm.
Rărirea manual ă necesită un volum mare de manoper ă.
213
Rărirea mecanizat ă se efectueaz ă prin scuturare folo sind vibratorul în
perioada când începe c ăderea fiziologic ă a fructelor și până la întărirea
endocarpului.
Rărirea chimic ă este de perspectiv ă. Aceasta se poate aplica florilor sau
fructelor folosindu-se deferite substan țe: Ethrel, 360 ppm, în perioada maxim ă de
înflorire, amida acidului 2-3 clorfenoxi propionic, 150-300 mg/l, acidul naftilacetic
120-180 mg/l, sevinul, 1500-2000 mg/l, în pe rioada de început a citochinezei
endospermului, respectiv la 15-30 zile de la înflorit.
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Piersicul este o specie relativ sensibil ă la atacul bolilor și dăunătorilor, care
netratați corespunz ător pot compromite produc ția sau chiar planta ția. Ca la
majoritatea speciilor pomicole și la piersic sunt necesare minimum dou ă
tratamente în perioada de repaus și mai multe în perioada de vegeta ție.
Principalele boli ale piersicului sunt: b ășicarea frunzelor, ciuruirea
frunzelor, f ăinarea, monilioza, iar dintre d ăunători preciz ăm: molia l ăstarilor,
molia fructelor, p ăduchii de frunze etc. Tratamentele și perioadele de aplicare sunt
prezentate în tabelul 24.
Tabelul 24.
Schema de combatere a bolilor și dăunătorilor la piersic
(după Elisabeta Stoian 1999)
Nr.
trat. Fenofaza Bolile și dăunătorii de comb ătut Produsul recomandat și
concentra ția Observații
0 1 2 3 4
1. Repaus
vegetativ Coccideae; Ou ă de afide, acarieni,
insecte defoliatoare etc. Forme de
rezistență la majoritatea bolilor Oleoecalux 3 CE (1,5%)
Oleocarbotox (3%)
Polibar 45 PU (6%) Se asigur ă o
îmbăiere a pomului
temp >6șC
2. Umflarea
mugurilor -Deformarea frunzelor
(Taphrina deformans)
-Monilioze ( Monilinia laxa)
-Ciuruirera frunzelor (Stigmina
carpophilla ) Cuprazin 50 PU (0,3%)
Turdacupral 50 PU (0,4%)
214
-Uscarea ramurilor
(Cytospora cincta)
-Rapăn (Venturia cerasi )
-Ciuruirea bacterian ă a frunzelor
(Xanthomonas pruni)
-Deformarea frunzelor
(Taphrina deformans)
-Ciuruirea bacterian ă a frunzelor
(Xanthomonas pruni); -Uscarea
ramurilor ( Cytospora cincta)
-Rapăn (Venturia cerasi ) Cuprazin 50 PU (0,3%)
Turdacupral 50 PU (0,4%) 3 Dezmugurit
(buton
verde)
Ouă de acarieni U.S1 (!,5%) La avertizare
-Deformarea frunzelor (Taphrina deformans )
-Monilioze (Monilinia laxa)
-Ciuruirea micotic ă și bacterian ă a
frunzelor
-Uscarea ramurilor
-Rapăn Ziradin 75 PU (0,4%)
Sumilex 50 WP (0,1%)
4 Buton roz
-Molia piersicului
(Anarsia lineatella Talstar 10 EC (0,04%) Sumithion 50EC (0,%) La avertizare
-Monilioze (M. laxa ,M. fructigena)
-Ciuruirea micotic ă și bacterian ă a
frunzelor (Stigmina carpophilla )
-Deformarea frunzelor
(Taphrina deformans ) -Făinarea
(Sphaerotheca pannosa var. persicae) Ditahane M45 (0,2%)
Folpan 50 WP (0,2%)
Merpan 50WP (0,2%)
Ziram 75 PU (0,2%) 5 10 – 15 %
din flori au
început s ă-
și scuture
petalele
-Insecte defoliatoare, minatoare;
-Molia piersicului
(Anarsia lineatella) Casacade 5 EC (0,05%);
Fastac 10 EC (0,015) La avertizare
-Deformarea frunzelor
(Taphrina deformans )
– Ciuruirea micotic ă și bacterian ă a
frunzelor -Uscarea ramurilor
-Rapăn Ditahane M45 (0,2%)
Folpan 50 WP (0,2%) Merpan 50WP (0,2%)
Ziram 75 PU (0,2%)
6. Fructul cu
∅ de 0,5-
1cm (la
avertizare)
Molii, afide, insecte defoli atoare Sonet 100 EC (0,05%)
Ekalux S (0,075%)
-Deformarea frunzelor (Taphrina
deformans Ciuruirea micotic ă și
bacteriană a frunzelor,
(Stigmina carpophilla )
Alternaria, rap ăn etc. Systhane 12,5 CE (0,04%)
Score TOP 20 WG
(0,025%)
Punch 40 EC (0,05%9 7 Fructul cu
∅ de 1,5 –
2 cm (la
avertizare)
Păduchele din San José,
molii, insecte defoliatoare etc. Ekalux S (0,075%)
Reldan 40 EC (0,1%)
8 Fructul cu -F ăinarea
(Sphaerotheca pannosa var. persicae) Bumper 250 EC (0,03%)
Karathane LC (0,05%)
215
Ciuruirea micotic ă și bacterian ă a
frunzelor etc. Folpan 50 WP (0,2%)
Merpan 50WP (0,2%)
Păduchele din San José,
molii, insecte defoliatoare etc. Actellic 5 EC (0,2%) Decis 2,5 EC (0,05%) ∅ de 2,5-3
cm (la
avertizare)
Acarieni Mitac EC (0,2%);
Demitan 200 CE (0,05%);
Nissorun 10 WP (0,03%)
Ciuruirea micotic ă și bacterian ă a
frunzelor etc. Sumilex 50 WP (0,1%);
Rovral 50 PU (0,1%)
-Făinarea (Sphaerotheca pannosa var.
persicae) Microthiol special (0,4%) Saprol 190 CE (0,125%) 9 Fructul de
mărime
normală
Molia oriental ă Dimilin 2555 WP (0,03%) Măsuri de igien ă
culturală și
agrotehnic ă
10 Dup ă
căderea
frunzelor -Deformarea frunzelor (Taphrina
deformans ); – Ciuruirea micotic ă și
bacteriană a frunzelor; -Uscarea
ramurilor Cuprozin 50 PU (0,3%)
Turdacupral 50 PU (0,5%)
Zeama bordolez ă (1%) Se asigur ă o
îmbăiere a pomului.
Maturarea și recoltarea fructelor
La piersic fructele se matureaz ă eșalonat (7-10 zile), r ecoltatul efectuându-
se în 2-3 reprize.
Momentul optim de recoltare se consider ă atunci când fructele au ajuns la
mărimea, forma și pigmenta ția caracteristic ă soiului. Recoltate înainte, piersicele
nu realizeaz ă însușirile caracteristice soiului, iar cele cu grad de maturare avansat
se depreciaz ă ușor.
Piersicele sunt fructe perisabile, de aceea recoltatul, ambalatul, transportul și
valorificarea trebuie s ă se facă cu mare aten ție în ambalaje specifice, de capacit ăți
mici, alveolare etc. Recoltatul se face manual.
Păstrarea temporar ă a fructelor se face în spa ții frigorifice sau cu atmosfer ă
controlată. Temperatura în aceste spa ții trebuie s ă fie de 1-2șC, iar umiditatea
relativă de 80%. Durata de p ăstrare este de 2-4 s ăptămâni în condi ții frigorifice și
6-8 săptămâni în condi ții de atmosfer ă controlat ă.
La sfârșitul perioadei de p ăstrare, se va realiza o maturare complementar ă
prin păstrarea acestora la temperatura de 18- 20șC timp de 1-3 zile (A. Gherghi,
1994).
216
CAPITOLUL X
CULTURA NUCULUI
Juglans regia Fam. Juglandaceae
10.1. IMPORTAN ȚĂ, ORIGINE ȘI ARIE DE
RĂSPÂNDIRE
Importan ță
Nucul este una din cele mai valoroase specii pomicole, datorit ă fructelor,
lemnului și a capacit ății de adaptare ecologic ă.
Miezul de nucă este un aliment complet, complex și concentrat datorit ă
conținutului în gr ăsimi (52-77,5%); substan țe proteice (11-25%), zaharuri (5-
24%); substan țe minerale Cu, Zn, K, Mg, P, S, Fe, Ca, etc. (1,3-2,5%), vitaminele
A, B
1, B 2, vitamina C (40-50mg/100 g). Valoarea energetic ă este de 6500-7000
cal/kg, valoarea echivalent ă cu a urm ătoarelor alimente: 1 kg pâine + 0,5 kg
carene + 0,5 kg cartofi + 0,5 kg pe ște + 0,5 kg pune uscate + 1kg pere, (V. Cociu
și colab., 1983). Miezul de nuc ă se consum ă în stare proasp ătă, dar mai ales
prelucrat în cofet ării sau patiserii. Uleiul de nuc ă este foarte valoros fiind folosit
în industria alimentar ă, în pictur ă, în cosmetic ă, în industria chimic ă, etc.
Produsele secundare rezultate de la pr elucrarea miezului sunt, de asemenea,
foarte valoroase pentru preluc rarea unor alimente sau furaje.
Nucile verzi – au un con ținut foarte ridicat de vitamina C și sunt utilizate la
prepararea dulce ței, și a unor b ăuturi alcoolice sau nealcoolice.
Lemnul de nuc este foarte apreciat în industria mobilei, în sculptur ă și
artizanat.
Endocarpul – este folosit pentru ob ținerea c ărbunelui activ, a
linolemnurilor, a amestecurilor abrazive etc.
217
Din fructele verzi și din frunze se ob țin diferite produse farmaceutice ,
folosite în tratarea unor afec țiuni (dispepsii, avitamino ze, conjuctivite, rahitism
etc.).
Nucul este și o valoroas ă plantă decorativ ă datorită frunzișului său bogat de
culoare verde intens sau alte nuan țe; este folosit pentru aliniamente, solitar sau în
grupuri. Umbra acestei specii es te deosebit de odihnitoare și relaxant ă datorită
ionilor negativi pe care îi eman ă.
Originea și aria de r ăspândire
Nucul este originar din Asia Central ă. Aria de origine este foarte extins ă din
Caucaz pân ă în Iran și Turkestan apoi în Himalaia, China de Est, Asia Mic ă și
Balcani. Se mai întâlne ște încă în stare s ălbatică în masive silvice în estul Turciei,
în Caucaz, Irak, Iran, Afganistan, Paki stan, India, Nepal, Tibet, China.
Nucul a fost cultivat mai întâi în China, Japonia și India (înainte erei
creștine) apoi în Europa.
Din Europa Central ă cultura nucului s-a extins în Anglia, Portugalia, Țările
Scandinavice, Africa de Nord, cele dou ă Americi. O dezvoltare important ă a
căpătat această cultură în secolul XX în California.
În prezent specia Juglas Regia se cultiv ă în toate zonele de climat temperat
între paralelele de 10 și 50° (Bergougnoux și Grospiere, 1975). În unele zone
(China) cultura nucului se întâlne ște chiar la altitudin ea de 800-1000 m. Printre
țările mari produc ătoare de nuci se num ără: China , SUA, Iran, Turcia, România,
Franța (tabelul 25). Pân ă în deceniul al șaselea și al șaptelea al secolului XX –
România era între primele trei țări mari produc ătoare de nuci.
Tabelul 25
Țări mari produc ătoare de nuci (t)
(Buletin FAO, 1999)
Țara 1992 1998 1999
Total d.c. 11.001.101 1.122.802 1.184.549
China 249.834 2.651.121 275.000
SUA 244.000 205.900 254.000
Iran 124.870 145.820 145.820
Turcia 115.000 120.000 120.000
România 32.880 32.493 32.493
Franța 23.461 24.682 23.000
218
În Europa, România este țara cu cea mai mare produc ție. Dinamica
suprafețelor și producțiilor a fost foarte oscilant ă în timp.
Multe dovezi arat ă că nucul este o specie cultivat ă încă din vechime pe
teritoriul țării ocupând cele mai mari suprafe țe pomicole.
Suprafețele și producțiile au crescut pân ă în deceniul șapte după care au
cunoscut o dinamic ă descendent ă accentuat ă. În prezent, este reconsiderat ă cultura
acestei specii fiind deja create premizele unei relans ări. Cea mai mare parte din
producție se obține în sectorul privat.
Tabelul 26
Principalele jude țe produc ătoare de nuci
Total d.c. Sector privat
Județul
tone % tone %
Total d.c. 34080 100 33528 100
Vrancea 3311 10,0 3296 10,1
Bacău 2161 6,5 2160 6,6
Vâlcea 1789 5,4 1789 5,5
Iași 1800 5,7 1780 5,5
Bihor 1795 5,4 1785 5,5
Hunedoara 1414 4,3 1408 4,3
Neamț 1383 4,2 1361 4,1
Gorj 1305 3,9 1280 3,8
Arad 1266 3,8 1262 3,8
Alături de pomicultori, și silvicultorii deruleaz ă programe de ameliorare a
speciei atât pentru lemn cât și pentru fructe.
10.2. PARTICULARIT ĂȚI BIOLOGICE ȘI
ECOLOGICE
SORTIMENTUL DE SOIURI
Datorită particularit ăților sale, specia nuc, are foarte multe biotipuri. Prin
programele de ameliorare desf ășurate în Fran ța, SUA, România, Ungaria,
219
Republica Moldova etc. s-au ob ținut multe soiuri dar nici unul nu întrune ște toate
condițiile cerute. Mai mult, în România au fo st create peste 25 soiuri, toate selec ții
din flora cultivat ă dar care sunt deficitare în special la productivitate.
Sortimentul actual este alc ătuit din 14 soiuri, toate române ști, cu perioada de
recoltare în perioada septembrie-octombrie.
1. Jupâne ști – soi semiviguros, protogin, produc tiv, rezistent la ger; fructul
este mijlociu (12 g), oval-alungit, cu endocarpul cafeniu-g ălbui, 52% miez și 62%
substanțe grase. Maturarea: IX/1-2.
2. Argeșan – soi semiviguros, protandru, produ ctiv, rezistent la ger; fructul
mijlociu (13 g), sferic, galben-cafeniu cu 51% miez și 60% lipide. Maturare: IX/2.
3. Bratia – soi viguros, protogi n, productiv, rezistent la ger; fructul mare
(14 g), ovoidal, cu endocarpul cafeniu-deschis, 49% miez și 64% lipide.
Maturarea: IX/2.
4. Geoagiu 65 – soi semiviguros, protandru, productiv, rezistent la ger;
fructul este mare (14 g), elipsoidal , endocarpul cafeniu deschis, 50% miez și 60%
lipide. Maturarea: IX/2.
5. Miroslava – soi semiviguros, protogin, produc tiv, rezistent la ger; fructul
este mare (14 g), elipsoidal, 52% miez, 60% lipide. Maturarea: IX/2.
6. Muscelean – soi semiviguros, protandru, productiv, rezistent la ger și
boli; fructul este mare (14 g), rotund-alungit, 51% miez, 61% lipide. Maturarea:
IX/2.
7. Sarmis – soi semiviguros, protandru, produc tiv, rezistent la ger; fructul
este mijlociu ovoidal (12 g), 50% mi ez, 68% lipide. Maturarea: IX/2.
8. Velnița – soi semiviguros, protogin, fo arte productiv, rezistent la ger și
boli; fructul este mijlociu (13,5 g), rotund-ovoid, 50% miez, 60% lipide. Maturarea: IX/2.
9. Germisara – soi semiviguros, protogin, productiv, rezistent la ger;
fructul este mare (14 g), ovoid, cu 52% miez, 69% lipide. Maturarea: IX/2-3.
10. Mihaela – soi semiviguros, protogin, produc tiv, rezistent la ger; fructe
mijlocii (10 g), ovoidal-alungite, cu 49% miez. Maturarea: IX/2-3.
11. Roxana – soi semiviguros, protogin, produc tiv, rezistent la ger; fructul
mijlociu (11 g), ovoid, endocarp semifragil, neted cu 52% miez, 63% lipide, 19%
proteine. Maturarea: IX/2-3.
12. Sibișel-44 – soi viguros, homogam, producti v, foarte rezistent la ger;
fruct eilpsoidal mare (14 g), cu 50% miez, 65% lipide. Maturarea: IX/2-3.
220
13. Novaci – soi semiviguros, relativ hom ogam spre protogin, foarte
productiv, rezistent la ger; fructul este mijlociu (11,7 g), sferic endocarp cenu șiu-
gălbui, cu 44% miez, 71% lipide. Maturarea: X/3.
14. Sușița – soi semiviguros, protandru, produc tiv, rezistent la ger; fructul
este mijlociu (12,5 g), ovoid, cu 44% miez, 69% lipide. Maturarea: X/3.
În cultură se mai întâlnesc o serie de soiuri române ști: De M ărculești,
Victoria, Sibi șel precoce, De Târgu Jiu, Pite ștean, Peștișani, Orăștie, Geoagiu 67,
Productiv de Geoagiu, Dumitra, De Baia de Aram ă, Fălticeni 12, Valcor, Valrex,
etc., sau str ăine: Maytte, Franquette, Parisiene, Sorrento.
PORTALTOII NUCULUI
În România cât și pe plan mondial sunt foarte pu țini portaltoi pentru nuc
majoritatea apar ținând speciei Junglans regia. La prezentarea anterioar ă (13.2.1.),
adăugăm că în prezent în majoritatea țărilor se utilizeaz ă ca portaltoi hibrizii cu
fructe de m ărime mijlocie și procent mare de r ăsărire (Ex. Tg. Jiu 1; secundar R-
M) au afinitate bun ă cu toate soiurile de nuc.
Junglans nigra – este din ce în ce mai pu țin folosit ca portaltoi chiar în țări
ca SUA și Franța unde se folosea mult. Al ături de caracteris ticile prezentate
anterior, mai preciz ăm că Junglans nigra nu are afinitate bun ă cu toate soiurile de
nuc.
În unele țări (SUA, Fran ța, Iran) s-a încercat folosi rea ca portaltoi a speciilor
J. sieboldiana, J. hindsii, J. cinerea etc. dar cu rezultate foarte slabe și fără
perspectiv ă.
PARTICULARIT ĂȚI DE CRE ȘTERE ȘI FRUCTIFICARE
ALE NUCULUI
Sistemul radicular
Nucul dezvolt ă un sistem radicular puternic atât în plan vertical (6-7m) cât
și orizontal, situa ție în care dep ășește de 3-4 ori raza coroanei. Dezvoltarea
sistemului radicular este influen țată de tipul de sol, vârsta pomilor și soi.
Majoritatea soiurilor au o înr ădăcinare trasant ă. Marea mas ă a rădăcinilor se afl ă
221
în stratul de sol cuprins între 10 și 40 cm în școala de puie ți, între 15 și 60 cm în
câmpurile de formare și între 10 și 50 cm la pomi maturi. În plan orizontal masa
principală a rădăcinilor se întâlne ște la 3-4 m de trunchi.
Creșterea rădăcinilor începe la 5oC și prezintă 3 vârfuri de cre ștere:
decembrie-ianuarie, dac ă temperatura este de 4oC, aprilie-iulie și septembrie-
octombrie. Spre deosebire de alte specii r ădăcinile pomilor vecini se întrep ătrund.
Un element pozitiv în absorb ție îl reprezint ă micorizele ce se formeaz ă pe
rădăcinile active.
Partea epigee
Nucul formeaz ă destul de repede un trunc hi puternic, înalt de 1-2 m și gros
de 50-60 cm diametru, acoperit la început cu un ritidom tare, neted, alb-cenu șiu,
care odată cu înaintarea în vârst ă crapă longitudinal și capătă o culoare cenu șie-
negricioas ă.
Coroana naturală a nucului dep ășește ca volum toate celelalte specii
pomicole. În general ac easta este globuloas ă pentru o receptare maxim ă a luminii
cu un diametru de 20-30 cm. În ălțimea pomilor poate ajunge la 20-25 m. Ramurile
principale sunt puternice, cili ndrice, cu ritidomul alb-cenu șiu. Lăstarii sunt
viguroși, cilindrici, cu mult țesut medular. Nucul manifest ă o mare capacitate de
lăstărire, ceea ce permite o regenerare activ ă după accidente climatice sau dup ă
tăieri severe.
Ritmul de cre ștere a lăstarilor este lent în primii ani dup ă plantare dar se
accentueaz ă foarte mult în urm ătorii ani.
În cadrul ciclului anual l ăstarii nucului au un ritm rapid de cre ștere: cei
fertili își încheie cre șterea în lungime odat ă cu apariția florilor (în mai), iar la cei
vegetativi ritmul de cre ștere este maxim în luna mai și înceteaz ă în a doua
jumătate a lunii iunie.
Mugurii
Nucul este specie unisexuat monoic ă la care se întâlnesc muguri vegetativi,
muguri masculi și micști (bifuncționali femeli).
Mugurii vegetativi se afl ă pe toată lungimea ramurilor anuale la pomii tineri
și numai în treimea superioar ă la cei intra ți pe rod. Specific pentru nuc este
dispunerea serial ă a mugurilor. La noduri se întâ lnesc frecvent 2 muguri dispu și
serial, astfel pot exista: 2 m uguri masculi, un mugure mascul și unul femel sau,
uneori un mugur mascul și unul vegetativ.
222
Din mugurii masculi, diferen țiați în anul anterior, se formeaz ă amenți, iar
din cei mic ști apar lăstari fertili care poart ă terminal 1-3 flori unisexuat femele.
La marea majoritate a soiurilor și hibrizilor de nuc, l ăstarii fertili apar numai
din mugurii mic ști cu poziție terminal ă pe ramurile anuale. Pe plan mondial și mai
recent și în țara noastr ă se selecționează soiuri care diferen țiază lăstari fertili și din
mugurii laterali și care au o mare capacitate productiv ă.
Nucul fructific ă pe ramuri anuale mijlocii. Acestea sunt cre șteri anuale cu
lungimea de 10-30 cm și grosimea de 6-10 mm. Terminal, ramura anual ă prezintă
un mugur mixt, iar pe toat ă lungimea sa poart ă 2-3 muguri masculi. În unele
cazuri se pot întâlni 1-3 muguri subterminali femeli.
Florile mascule sunt pendule, grupate câte 70-150 în amen ți. Fiecare floare
are 6-30 stamine. Înflorirea are loc de la baz ă spre vârful acestora când amen ții au
atins 6-10 cm, iar florile devin vizibile. Un nuc matur elibereaz ă 5-20 miliarde
grăunciori de polen timp de 4-6 zile.
Florile femele ap ar la vârful l ăstarilor fertili. Înfloritul are loc târziu, în luna
mai, dureaz ă 2-3 săptămâni dup ă formarea frunzelor, de aceea florile nucului
scapă, în general, de brumele târzii. Dup ă apariția florilor, se formeaz ă stigmatul
dublu cu lobii paraleli care ulterior se curbeaz ă progresiv pân ă devin opu și și
capătă o culoare galben-rozie, faz ă ce corespunde receptivit ății maxime pentru
polen.
La nuc se întâlne ște frecvent fenomenul de dichogamie , (florile femele
înfloresc în mome nte diferite fa ță de cele mascule). Soiurile de nuc la care
înfloresc mai întâi florile femele se numesc protogine , iar cele la care florile
mascule înfloresc primele sunt denumite protandre . Există și o a treia grup ă de
soiuri de nuc, la care înflorirea are loc simultan (soiuri homogame ). La primele
două grupe de soiuri sunt n ecesari polenizatori cu aceea și epocă de înflorit. La
descrierea soiurilor s-a precizat pe ntru fiecare tipul de înflorire.
Polenizarea nucului este aproape în exclusivitate anemofil ă. Vânturile slabe,
umiditatea relativ ă mai redus ă și temperatura de 14-18oC favorizeaz ă polenizarea
și fecundarea. Pentru o polenizare bun ă rândurile se vor orie nta perpendicular pe
direcția vântului dominant, iar distan ța dintre soiul de baz ă și cel polenizator s ă fie
de 80-100 m.
Fructul nucului este un “f ruct fals”, deoarece acesta provine din ovar și din
unele componente ale perian tului. Acesta poate fi considerat o pseudodrup ă
223
dehiscent ă, deoarece la maturitate epicarpul și mezocarpul crap ă lăsând liber ă
sămânța protejat ă de un endocarp sclerenchimatos (coaja).
Sunt considerate valoroase soiurile cu fructul mare (peste 10 g), de form ă
regulată, cu endocarpul neted, de grosime medie, colorat în galben-pal, cu valvele
bine sudate, cu peste 50% miez pl ăcut la gust.
Ciclul anual – Nucul are o perioad ă de repaus lung ă, pornește în vegeta ție
primăvara târziu (aprilie) când temperatura medie zilinc ă devine constant ă peste
10oC. Frunzele cad relativ timpuriu (octombrie).
Intrarea pe rod – Nucul pe r ădăcini proprii (nea ltoit) fructific ă la 10-12 ani
de la plantare și produce economic începând cu anul 14-15. Altoit pe nuc comun
începe fructificarea la 6-8 ani iar pe nuc negru la 5-6 ani. Nucul nu prezint ă,
genetic, periodicitate de rodire.
Potențialul productiv al nucului este destul de sc ăzut la majoritatea soiurilor
(2-3,5 t/ha) ceea ce corespunde la 10-40 kg fructe/pom.
În ultimele decenii au fost create soiu ri în special în Asia (Iran, China) la
care produc țiile au ajuns la 6-8 t/ha.
Longevitatea – Nucul este una din cele ma i longevive specii pomicole.
Durata economic ă a unei planta ții durează 50-60 ani, dar frecvent nucul tr ăiește
peste 100 ani. Când este altoit pe nuc negru, durata de via ță se reduce foarte mult,
la numai 20-30 ani.
CERINȚELE FAȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI
Cerințele față de lumin ă ale nucului sunt mari, de aceea, se coport ă foarte
bine ca pom solitar sau la distan țe mari de plantare; coroanele pomilor vecini nu
se întrepătrund. Când lumina este insuficient ă apare fenomenul de elagare, adic ă
tulpinile cresc foarte înalte, ramurile de schelet se alungesc și se degarnisesc,
fructificând numai la periferi a coroanei. De asemenea, cre șterile ramurilor de rod
sunt reduse, diferen țierea mugurilor femeli deficitar ă, iar produc țiile sunt mici.
Cerințele nucului fa ță de lumin ă sunt satisf ăcute în zonele în care durata
insolației este 800-1000 ore în perioada 20-VI-15-IX și, respectiv, 1100-1800 ore
în perioada 30-IV-10-X- (I. Godeanu, 1975).
Majoritatea zonelor pomicole ale României satisfac aceste cerin țe cu
condiția ca nucul s ă fie plantat pe expozi ții sudice, sud-vestice sau sud-estice. În
224
zonele sudice, de șes, cu exces de c ăldură nucul se poate planta chiar pe versan ți
nord-vestici, estici sau chiar nordici.
O mare importan ță o au distan țele de plantare.
Cerințele față de căldură ale nucului sunt mari. Aceast ă specie cre ște și
rodește bine în zonele cu temperatura medie anual ă de 9-10,5oC, cu ierni blânde și
veri călduroase.
În perioada repausului profund pomii suport ă temperaturi de -25oC ..-30oC.
La -36oC pomii tineri și ramurile de 3-4 ani sunt distruse în întregime.
Amplitudinile mari de temperatur ă de la sfâr șitul perioadei de vegeta ție și mai ales
cele din prim ăvară provoacă mari pierderi nucului.
Sensibilitatea maxim ă la temperaturi sc ăzute se înregistreaz ă în perioada
înfloritului și a legatului fructelor. Astfel, amen ții și mai ales stigmatele sunt
distruse la -1oC, fructele nou formate la -2oC, iar la -3oC frunzele și lăstarii.
Temperaturile ridicate (peste 35oC), din timpul verii, corelate cu seceta
prelungită sunt foarte d ăunătoare culturii nucului.
Pragul biologic al nucului este de 10oC, iar necesarul de zile cu optim
caloric (18-20oC) este de 110-145.
Cerințele față de apă. Nucul are preten ții relativ mari fa ță de apă datorită
sistemului radicular trasant și a procesului de evapotranspira ție mare. Cele mai
nefavorabile sunt situa țiile extreme, de exces sau lips ă prelungit ă de umiditate.
Specia reu șește bine în zone cu 550-600 mm precipita ții anuale dar și în zone cu
900-1000 mm (ex. Baia Mare, Gorj etc), și 60-80% umiditate relativ ă. În zonele
cu precipita ții puține cultura nucului reu șește numai în condi ții de irigare.
Umiditatea relativ ă ridicată favorizeaz ă atacul bolilor criptogamice. Necesarul
maxim de ap ă se înregistreaz ă în prima parte a perioadei de vegeta ție și în special
în timpul cre șterii intense a l ăstarilor (mai-iunie). Excesul de umiditate din timpul
maturării fructelor are influen țe negative asupra calit ății fructelor.
De asemenea, excesul de ap ă din sol conduce la asfixierea r ădăcinilor în 3-4
zile.
Cerințele față de sol. Deși mult timp s-a considerat c ă nucul ar fi o specie
cu pretenții mici față de sol, preciz ăm că rezultatele bune se ob țin numai pe soluri
225
fertile, profunde, permeabile pentru ap ă și aer, cu textur ă ușoară sau mijlocie cu
subsol profund, pH slab acid (6,0-7,0) și pânza de ap ă freatică la minim 2,5-3 m.
Dacă terenul este amenajat nucul se poate planta, chiar pe soluri fr ământate,
cu pantă mare, chiar par țial erodate.
În condiții de irigare și fertilizare corespunz ătoare, nucul se poate cultiva cu
eficiență și pe nisipuri.
Se evită plantarea nucului pe soluri grele, umede și reci, de asemenea, pe
solurile scheletice (regosolurile, grohoti șuri etc).
10.3. PARTICULARIT ĂȚI TEHNOLOGICE
Producerea materialului s ăditor
Producerea portaltoilor la nuc se face pe cale generativ ă. În vederea
înființării plantațiilor se va folosi numai nuc altoit. Exist ă mai multe metode de
altoire, care de și au încă un randament sc ăzut, permit înmul țirea soiurilor
valoroase.
Scoaterea puie ților de nuc din școala de pie ți se va face cu r ădăcinile cât mai
intacte, deoarece au o putere de refacere greoaie.
În țara noastr ă se mai practic ă producerea pomilor direct din s ămânță în
special a soiurilor valoroase. Se pot înmul ți soiurile care corespund obiectivelor
de ameliorare.
Câmpul I se poate realiza prin sem ănare direct, toamna, sau cu puie ți
obținuți la ghivece sau cu puie ți produși în școala de puie ți.
Plantarea se face la distan țele de: 1 : 0,40 m sau 1 : 0,50 m.
Producerea nucului altoit. – Datorit ă unor particularit ăți morfologice și
fiziologice la nuc exist ă greutăți la altoire (m ărimea măduvei, fluxul mare al sevei
în timpul altoirii, care îngreuneaz ă sudura, grosimea și tăria fibrelor libero-
lemnoase, oxidarea rapid ă a țesuturilor etc).
Altoirile în câmp nu dau rezultate satisf ăcătoare aceasta depinzând mult de
evoluția temperaturii și a umidit ății relative.
Ca metod ă de altoire se folosesc: altoirea în ocula ție, cu ferestruic ă, în
fluier, cu rumar ă detașată în despic ătură etc. O metod ă care a dat re zultate bune
este cea în ocula ție cu scuti șor (chip budding).
226
Momentul altoirii este când portaltoiul se afl ă în faza de umflare a mugurilor
iar temperatura în timpul altoirii și calusării este constant ă și peste 18șC (Lefter și
colab., 1988).
Pe plan mondial și mai nou la noi în țară se utilizeaz ă cu succes altoirea la
masă a nucului. Aceasta se realizeaz ă cu mașini de altoit care efectuiaz ă tăieturi în
“scăriță” sau în omega. Înainte de altoire puie ții și ramurile altoi se stratific ă iar
după altoire se prefor țează în camere speciale la temperatura de 27-28șC și 80-
90% umiditate relativ ă timp de 10-14 zile. Imediat dup ă altoire zona se
parafineaz ă. După prindere materialul astfel ob ținut se va planta în câmp atunci
când condi țiile climatice o permit. Atât puie ții cât și ramurile altoi trebuie s ă aibă
originea cunoscut ă și să fie libere de boli și dăunători.
Specificul înfiin țării și întreținerii planta ției
Înființarea planta țiilor – se face cu ma terialul altoit și numai accidental cu
pomi pe r ădăcini proprii. Se pot înfiin ța plantații pure (specializate) dar și asociat
cu alte specii pomicole de vigoare redus ă și precocitate de rodire (gutui, vi șin,
cais, piersic, coac ăz, agriș etc).
Plantarea nucului se va face în si stem clasic (10-12 m / 10-12 m) sau
semiintensiv (8/6) m în func ție de vigoarea soiului și a portaltoiului. Astfel,
soiurile viguroase cu fructificare terminal ă altoite pe Juglans regia se vor pl anta la
distanțe mai mari comparativ cu soiurile cu fructificare lateral ă altoite pe Juglans
nigra sau chiar Juglans regia . Întrucât nucul suport ă greu stratificarea și
transplantarea se recomand ă plantarea din toamn ă sau prim ăvara devreme direct
din pepinier ă. Fasonarea r ădăcinilor va fi foarte sumar ă iar mocirlirea foarte bun ă.
Într-o parcel ă se vor planta 2-3 soiuri în benzi de maxim 6-8 rânduri.
Formarea și întreținerea coroanelor
Nucul poate fi condus sub form ă de vas ameliorat, vas întârziat aplatizat și
piramidă neetajată întreruptă cu 4-5 șarpante.
După plantare, varga se scurteaz ă la 1,7-1,8 m (în ălțime necesar ă pentru
formarea unui trunchi de 100-120 cm și a unui num ăr de 2-3 șarpante distan țate la
35-40 cm). Odat ă cu scurtarea vergii, se orbe sc 3-4 muguri principali situa ți spre
vârful acesteia pentru a forma șarpantele superioare din muguri stipelari, cu
unghiuri de ramificare mai mari. În anul II de la plantare se aleg 2-3 ramuri
227
anuale, necesare pentru a forma șarpantele (distan țate pe ax la 15-30 cm) care se
scurtează la 80-90 cm pentru a favoriza ramificarea lor.
Celelalte ramuri se suprim ă. În primăvara anului III pe fiecare șarpantă se
lasă câte o sub șarpantă situată la 60-80 cm de la baza ei, iar prelungirea anual ă a
șarpantelor se scurteaz ă tot la 60-80 cm de la baz ă în vederea ob ținerii
subșarpantei urm ătoare.
Tăierile de fructificare au în vedere eliminarea zonelor degarnisite,
reîntinerirea semischeletului și a ramurilor de rod, men ținerea coroanei la volumul
proiectat. Șarpantele și subșarpantele se vor scurta la lemn de 4-6 ani
semischeletul se r ărește, se reduce, sau se elimin ă dacă este degarn isit, lung,
subțire, debil. Pentru a se evita unele usc ări, reducția și scurtarea ramurilor se face
întotdeauna în cepi de 15-20 cm, deasupra ramurii de înlocuire sau a unei ramuri
lacome. La pomii puternic degarnisi ți se vor efectua t ăieri de regenerare a
scheletului și a ramurilor de rod. De regul ă, nucul se regenereaz ă ușor în urma
accedentelor climatice sau a t ăierilor.
Tăierile se vor executa prim ăvara, în faza de umflare a mugurilor când
calusarea r ănilor se face mai repede și mai complet. R ănile mai mari de 4-5 cm se
vor netezi și se vor acoperi cu substan țe cicatrizante sau vopsea. Prin t ăieri, se va
avea în vedere o bun ă iluminare a coroanei.
Întreținerea solului – Distan țele mari de plantare și creșterea lent ă a
pomilor în tinere țe permit înfiin țarea culturilor intercalat e. În aceast ă situație se
va fertiliza și iriga suplimentar mai ales în lunile iulie și august când consumul
nucului este maxim. Se pot cultiva plante leguminoase sau alte specii pomicole
precoce și de vigoare mic ă. Odată cu intrarea pe rod solul se poate între ține ca
ogor lucrat pe rândul de pomi și înierbat printre rânduri. O aten ție deosebit ă se va
acorda adâncimii de lucru a solului care nu trebuie s ă depășească 15-16 cm în
perioada de repaus sau 10- 12 cm în perioada de vegeta ție. Pe terenurile în pant ă,
în zonele cu suficiente precipita ții, pentru a preveni eroziunea, terenului dintre
rânduri se înierbează, iar iarba se cose ște repetat și se folose ște ca mulci .
Fertilizarea planta țiilor – de nuc este necesar ă atât în tinere
țe când pomii
au o creștere slabă cât și după intrarea pe rod datorit ă consumurilor mari. În
perioada de tinere țe se vor aplica în special îngr ășăminte cu azot pentru stimularea
228
creșterilor (100-300 g/pom), dac ă s-a făcut o fertilizare corect ă la înfiin țare.
Îngrășămintele se vor aplica sub coroan ă.
După intrarea pe rod se vor aplica 100- 120 kg/ha azot în trei reprize: înainte
de pornirea în vegeta ție (martie-aprilie), dup ă legarea fructelor și în timpul
creșterii intense a fructelor. Se vor aplica 60-80 kg/ha fosfor și 80 kg/ha potasiu,
aplicate toamna, precum și unele microelemente indisp ensabile nucului (Ca, Bo,
Zn, Mg).
Odată la 3-4 ani se recomand ă fertilizarea cu 40-50 t/ha gunoi de grajd
situație în care nu se va mai fertiliza mineral.
Irigarea planta țiilor este o secven ță tehnologic ă deosebit de important ă
pentru reu șita culturii nucului mai ales în zonele cu precipita ții sub 500 mm din
care 100 mm în luna mai. La pomii tineri se aplic ă 1-2 udări cu 700-800 m3 apă/ha
astfel încât apa s ă umecteze solul din zona majorit ății rădăcinilor.
Ca metode de irigare se poate folosi: irigarea prin picurare, prin brazde, prin
aspersiune cu microjet sub coroan ă, etc. Este bine s ă se evite udarea în exces a
părții epigee având în vedere sensibilitatea acesteia la unele boli.
Combaterea bolilor și dăunătorilor. Față de alte specii pomicole, nucul
este atacat de mai pu ține boli și dăunători. Cele mai periculoase boli sunt:
antracnoza (Gnomonia jugla ndis), care produce brunificarea frunzelor, a fructelor
și chiar a l ăstarilor; arsura bacterian ă (Xanthomonas juglandis), care atac ă lăstarii,
frunzele, florile, fructele și ramurile tinere.
Dintre dăunători, pagubele cele mai mari le produce viermele nucilor
(Carpocapsa amplona), p ăduchii țestoși (Eulecanium corni), p ăduchi de frunze
(Callaphis juglandi s, Cromophis jugla ndicola), omizile și insectele defoliatoare
(Operophtera brumata, Hibernia defoliari a, Cetonia aurata, Hyphantria cunea,),
insectele xilofage (Zeuzera sp. și Cossus sp.), acarienii (Aceria trestiata).
Pentru combaterea bolilor și dăunătorilor se aplic ă un num ăr de 6-7
tratamente în perioada de repaus și vegetație. Tratamentele se fac la avertizare pe
baza datelor furnizate de sta țiile de prognoz ă.
229
Maturarea și recoltarea nucilor
Recoltarea nucilor se face când mezocar pul lor (coaja verde) prezint ă
crăpături de 10-15 mm și fructele încep s ă cadă din pom.
Pentru a stabili momentul optim de recoltare se iau periodic cca 100 nuci și
se țin în apă 12-24 ore. Dac ă la 80-90% din fructe decojirea se face u șor, poate s ă
se efectueze recoltarea lor.
Aceasta se face prin scutur are, cu ajutorul unei pr ăjini prevăzute cu cârlige.
Operația se execut ă de obicei în dou ă reprize, pentru a avea o maturare mai
uniformă a fructelor.
După detașarea de pe pom, nucile se separ ă în două grupe: cu mezocarp și
fără mezocarp. Pentru a înl ătura mezocarpul, nucile se a șază în lădițe și se
introduc în bazine cu ap ă la temperatura 15-18oC timp de 12-24 ore.
După îndepărtarea mezocarpului, nucile se spal ă pentru a îndep ărta resturile
care ar putea produce p ătarea lor, iar apoi se usuc ă în curent de aer cald, la
temperatura de 40-45oC, cu o vitez ă de 2-3 m/s. Uscarea se poate face și în poduri
sau în camere, pe rafturi. Periodic nucile sunt amestecate pentru gr ăbirea uscării.
Pentru ob ținerea unui produs cât mai atr ăgător, nucile la care sudura
carpelară este bună și locul de inser ție a pedunculului bine astupat se pot în ălbi.
(V. Cociu și colab., 1983). Aceast ă operație se execut ă în instala ții speciale prin
tratarea lor cu amestecul a dou ă soluții de bază:
– prima solu ție se prepar ă din 5,8 kg hipoclorit de calciu și 1,36 kg carbonat
de sodiu cristalizat, care se solubilizeaz ă în 100 l ap ă:
– soluția a doua se prepar ă din 125 cm3 acid sulfuric concentrat care se
amestecă cu 100 litri ap ă.
Cele dou ă soluții se amestec ă înainte de a fi utilizate în urm ătoarele
proporții: 15 părți soluție I și o parte solu ția a II-a, durata tratamentului fiind 2-4
minute (G. Gr ădinariu, 1992).
Păstrarea nucilor în coaj ă se face la temperatura de 0…+3°C, la umiditatea
relativă a aerului de 75%. Nucile pot fi ambalate în saci, l ăzi sau pot fi întinse într-
un strat de 15-22 cm grosime.
230
CAPITOLUL XI
CULTURA C ĂPȘUNULUI
Fragaria grandiflora Ehrh Fam. Rosaceae
Subfam. Rosideae
11.1. IMPORTAN ȚĂ, ORIGINE ȘI ARIA DE
RĂSPÂNDIRE
Importan ța
Primele fructe proaspete care apar în țara noastr ă sunt căpșunile, de aceea,
dar și datorită calității și compozi ției lor sunt foarte apreciate de to ți consumatorii.
Soiurile remontante dau mai mult e recolte pe parcursul verii pân ă în toamn ă.
Fructele con țin: 6,7-13,9% substan ță uscată totală, 5-12% zaharuri, 0,6-1,6%
acizi, 40-106% vitamina C, 0,94-1,74% s ăruri minerale, 0,1-0,51% proteine,
vitaminele A,B 1,B2,PP, acid pantotenic etc.
Căpșunele se consum ă în stare proasp ătă cât și industrializate sub diferite
forme: sucuri, dulce țuri, gemuri etc. Prin con ținutul ridicat de mangan și vitamine
în special din grupa B, fructele au un rol important în buna func ționare a
sistemului nervos, în anemie etc.
Căpșunul este una din cele mai rentabile specii pomicole, dac ă întrunește
condițiile tehnologice și ecologice. Produc ția la soiurile nou create pe plan
mondial poate ajunge la 40-50 t/ha. Pr oductivitatea, plasticitatea ecologic ă,
calitatea fructelor, rezisten ța la boli și tehnologia relativ simpl ă, au făcut ca
această specie să capete o extindere deosebit ă.
Ameliorarea și crearea de soiuri este u șurată datorită multor resurse de gene
de care dispune genul Fragaria.
231
Originea și aria de r ăspândire
Majoritatea soiurilor de c ăpșun provin din speciile americane (Fragaria
virginiana, F. chiloensis și F. grandiflora); din speciile europene de fragi (F. vesca
L.) și de căpșun (F. elatior sin moschata) s-au ob ținut soiuri cu o valoare mult mai
scăzută. Deci, originea acestor specii este american ă și european ă.
În prezent, datorit ă calităților prezentate, c ăpșunul este r ăspândit și se
cultivă pe tot globul, datorit ă și multiplelor posibilit ăți de cultivare.
Producția mondial ă de căpșuni este în continu ă creștere, situându-se în anul
2000 la cca. 3 mil tone, din care peste 1.200.000 t se ob țin în Europa, urmat ă de
America de Nord, Asia, America Central ă etc. (tabelul 27)
Tabelul 27.
Producția de căpșun la nivel mondial (t)
(Buletin FAO 2000)
Continentul 1997 1998 1999
Total d.c. 2683365 2701470 2796011
Europa 1155935 1131434 1207215
America de Nord 765825 794200 813300
Asia 518394 526961 526701
America Central ă 99398 111000 111000
America de Sud 63039 63365 63365
Africa 60774 54510 54430
În România cultura c ăpșunului se întâlne ște aproape în toate zonele, dar
producția comercial ă este concentrat ă în câteva zone de maxim ă favorabilitate:
Satu Mare, Boto șani, Suceava, Vâlcea, Ilfov, Dolj, Olt, Constan ța, Galați, Brăila,
Ialomița.
Producția de căpșuni din țara noastr ă până în anul 2000 a fost într-o
continuă scădere. Ultimele date arat ă că după anul 2000 tendin ța este de revigoare
a culturii c ăpșunului. Astfel, dac ă în anul 1989 în țara noastr ă s-au obținut peste
30000 t căpșuni, în anul 1999 produc ția a fost de cca. 14000 t, ceea ce reprezint ă o
scădere la mai pu țin de jum ătate. (tabelul 28).
232
Tabelul 28.
Producția de căpșun din principalele jude țe cultivatoare (t)
(Anuarul statistic al României)
1998
Județul 1991 1996
Total d.c. Sector privat
Total d.c. 22500 28400 13499 13029
Satu Mare 9648 8665 9474 9353
Giurgiu 380 927 1082 1079
Arad 440 472 696 678
Vâlcea 545 328 609 307
Gorj 428 280 285 285
Suceava 282 200 285 285
Ilfov 129 50 162 162
După cum se constat ă din tabelul 28. aproape întreaga produc ție se obține în
sectorul particular, acesta f iind cel ce va relansa aceast ă cultură.
11.2. PARTICULARIT ĂȚI BIOLOGICE ȘI
ECOLOGICE
SORTIMENTUL DE SOIURI
Deși există o mare diversitate genetic ă în cadrul genului Fragaria, num ărul
de soiuri la nivel mondial este relativ sc ăzut, aceasta deoarece prin metodele
clasice de ameliorare apare o depresie de consangvinizare, iar metodele noi înc ă
nu au dat rezultate spectaculoase. În consecin ță, sortimentul este destul de
restrâns, iar soiurile vechi rezist ă încă în cultur ă. Ciclul de via ță scurt al
căpșunului nu conduce obligatoriu la ob ținerea facil ă de noi soiuri.
Sortimentul actual aprobat pentru România cuprinde 13 soiuri.
Aceste soiuri asigur ă un consum de fructe proaspete o perioad ă de 30-40
zile, din ultima decad ă a lunii mai, pân ă la sfârșitul lunii iulie.
233
Pentru cultura anual ă și cultura în spa ții protejate sunt pr eferate soiurile cu
maturarea grupat ă a fructelor (Pocahontas, Red Gauntlet, Gorella, Coral etc).
După direcțiile de valorificare a fructelor soiurile pot fi:
– pentru consum în stare proasp ătă, toate soiurile;
– pentru congelare: Senga Se ngana, Gorella, Pocahontas etc.;
– pentru suc, sirop, dulcea ță, gem: Coral, Gorella, Senga Sengana,
Pocahontas, Red Gauntlet.
Soiuri neremontante
1. Premial, (Timpurii de Pite ști) – soi românesc, ob ținut prin selec ție dintr-
o popula ție hibridă american ă (1989), timpuriu, rezist ă la ger, brume, boli,
productiv (18 t/ha); planta cre ște sub form ă de tufă semiviguroas ă, răsfirată.
Florile înfloresc simultan cu celelalte soiu ri din sortiment; fructele sunt mijlocii
(8-9g), sfero-conice, colorate uniform în ro șu-aprins, lucioase, pulpa este ro șie cu
striațiuni mai deschise în zona central ă, consistent ă, suculent ă, plăcută la gust.
Maturarea: V/4-VI/1.
2. Sunrise (R ăsărit de soare) – soi american, rezistent la ger și secetă,
mediu productiv (10-12 t/ha); pl anta este foarte viguroas ă, semierect ă, cu frunze
mari rotunde, fructele sunt mijlocii, conice, u șor alungite spre caliciu, ro șii
strălucitoare; pulpa este ro șie la periferie și albicioas ă în zona central ă,
consistent ă, intens aromat ă, bună la gust. Maturarea: VI/1-2.
3. Coral – soi românesc (1992), mediu productiv (10-15 t/ha), rezistent la
ger și făinare, sensibil la p ătarea albă a frunzelor; planta este viguroas ă, formeaz ă
tufe sferic-alungite, cu forme erect e; fructele sunt mijlocii ca m ărime, conic-
alungite, ro șii-aprins, lucioase, pulpa este ro șie, fermă cu gust dulce-acidulat,
aromată. Maturarea: VI/1-3.
4. Real – soi românesc, (1998), rezistent la ger, sensibil la Mycosphaerella.
Planta este viguroas ă, cu înflorire tardiv ă; fructul este mare (14-15 g), conic, de
culoare ro șie, uniform ă, lucioasă; pulpa este uniform colorat ă în roșu sau roșu-
portocaliu, gustul dulce-acidulat, f ără aromă intensă. Producția: 19-29 t/ha;
Maturarea: VI/1.
5. Aiko – soi american, productiv (18-22 t/ha); Planta este semiviguroas ă,
laxă, produce stoloni viguro și. Are tendin ța de a fructifica de dou ă ori pe parcursul
unei perioade de vegeta ție. Este rezistent la boli. Fructele de m ărime medie spre
234
mare (10-12 g), sunt conice, ro șii, aspectuoase; pulpa este ferm ă, bună la gust.
Maturarea: VI/2-3.
6. Gorella – soi olandez, productiv, rezist ent la boli, da r sensibil la
Rizoctonia și Verticillium. Planta este viguroas ă, cu port dresat, formeaz ă un
număr moderat de stoloni. Fructele sunt de m ărime medie (10-19 g), neuniforme,
conic-alungite, cu suprafa ța ușor vălurată, roșii, lucioase; pulpa este ro șie, uniform
colorată, consistent ă, mediu aromat ă, bună pentru mas ă, industrializare și
congelare. Maturarea: VI/1.
7. Magic – soi românesc (1998), cu tufa globuloas ă mijlociu de viguroas ă și
densă, rezistent la temperaturi sc ăzute și chiar la secet ă. Față de boli are o
rezistență superioar ă soiului Gorella. Formeaz ă un număr mijlociu de stoloni.
Fructul este conic, mijlociu spre mare (14-15 g), ro șu uniform, lucios,
desprinderea de caliciu groaie. Pulpa este uniform colorat ă în roșu, este ferm ă și
rezistentă la transport, bun ă pentru mas ă. Producția: 16-25 t/ha. Maturitatea:
VI/1-2.
8. Pocahontas – soi american, productiv (20 t/ ha), rezistent la ger, secet ă, și
principalele boli, sensibil la p ătarea roșie a frunzelor. Planta este viguroas ă,
răsfirată, formeaz ă numeroși stoloni. Fructul este mare (14-16 g), conic, alungit
spre caliciu, ro șu-închis, lucios. Pulpa este ro șie, uniform colorat ă, fermă,
suculentă, slab aromat ă, bună pentru mas ă și industrializare. Maturarea: VI/2.
9. Red Gauntlet – soi american, cu mare plasticitate ecologic ă, rezistent la
ger, secet ă și făinare, foarte productiv (25 t/ ha), cu caracter de remontan ță. Planta
este semiviguroas ă, produce stoloni mul ți. Fructul este mijl ociu (10-12 g), scurt-
conic, ușor turtit lateral și costat, ro șu închis. Pulpa colorat ă în roșu intens c ătre
exterior și mai deschis spre interior, ferm ă, mediu suculent ă, aromată, bună la gust
dar și la industrializare. Maturarea: VI/2-3.
10. Răzvan – soi românesc (1998), cu tufa semiviguroas ă, globulos-
aplatizată, de densitate medie, formeaz ă mulți stoloni, rezistent la temperaturi
scăzute, sensibil la secet ă dar mai rezistent la boli decât soiul martor Red
Gaunthlet. Fructul este mijlociu ca m ărime (10-12 g), conic, de culoare ro șie,
lucios, desprinderea de caliciu se face u șor. Pulpa este ro șie, uniform ă, fermă,
rezistentă la transport. Produc ția mare 30-37 t/ha. Maturarea: VI/2-3.
11. Benton – soi american (1992), productiv (25-30 t/ha), mediu rezistent la
principalele boli ale c ăpșunului, rezistent la ger. Planta este viguroas ă, erectă.
Fructele sunt mari, ro șii-intens, cu luciu, de calitate superioar ă.Maturarea: VI/2-3.
235
12. Sătmărean – soi românesc (1998). Planta este de vigoare medie, tufa
globulos-aplatizat ă și densă. Este rezistent la temperaturi sc ăzute, mediu rezistent
la secetă și la atacul bolilor specifice. Fructul este mijlociu ca m ărime (10-11 g)
globulos, ro șu-închis, f ără luciu, se desprinde u șor de caliciu. Pulpa are o
fermitate mijlocie, uniform colorat ă în roșu închis. Produc ția 20-30 t. Destina ția:
în principal pentru industr ializare. Maturarea: VI/4.
13. Senga Sengana – soi german, produc tiv (25-30 t/ha), rezistent lager,
secetă, făinare și sensibil la Mycosphaerella. Ar e o mare plasticitate ecologic ă.
Planta este viguroas ă, are port dresat, frunzi ș bogat, formeaz ă stoloni pu țini și
scurți. Fructul este mijlociu spre mare (10-12 g), scurt-conic, ro șu închis, cu pulpa
consistent ă, colorată roșu-intens, acidulat ă, puternic aromat ă, bună pentru mas ă și
industrializare. Ma turarea: VI/2-3.
Soiuri remontante
14. Profunzion – soi francez, viguros, formeaz ă mulți stoloni; fructele sunt
mijlocii ca m ărime, globuloase, scurt-conice, ro șii cu pulpa semiconsistent ă, roză
spre periferie și albă în centru, bun ă pentru mas ă și industrializare. Maturarea
fructelor începe la sfâr șitul lunii mai.
15. Red Rich – soi american, semiviguros, cu fructe de m ărime mijlocie,
sfero-conice, ro șii-închis, cu pulpa ro șie, fermă, consistent ă, bună pentru
industrializare. Matu rarea este tardiv ă, prima recolt ă se realizeaz ă la sfârșitul lunii
iunie.
PARTICULARIT ĂȚILE DE CRE ȘTERE ȘI FRUCTIFICARE
ALE CĂPȘUNULUI
Partea hipogee, a căpșunului este reprezentat ă de o por țiune de tulpin ă
scurtă (rizom de 0,5-2 cm) care formeaz ă în partea inferioar ă o rădăcină iar în
partea superioar ă o rozetă de frunze. Sistemul radicular este superficial, alc ătuit
dintr-un num ăr mare de r ădăcini fibroase. Majoritatea se întâlnesc în stratul de sol
de 10-15 m, dar unele pot ajunge la adâncimea de 40-50 cm. Dup ă 3-4 ani de
fructificare a plantei r ădăcinile profunde încep s ă se usuce iar cele de la suprafa ța
solului se ramific ă dar sunt supuse stresului hidric și nu au capacitatea de a
aproviziona planta cu hran ă și apă, producându-se un dezechilibru între partea
236
hipogee și cea epigee cu implica ții negative asupra produc ției. De aceea, o cultur ă
de căpșun nu poate fi rentabil ă mai mult de 4-5 ani.
Partea epigee este alcătuită din ultimele ramifica ții ale rizomului, precum și
din lăstarii scur ți (1-2 cm), din frunze și din stoloni.
Frunzele căpșunului sunt trifoliate și lung pe țiolate. Acestea se formeaz ă
succesiv, tr ăiesc 60-70 zile și apoi se usuc ă eșalonat dând impresia de plant ă,
verde perpetuum. Frunzele formate spre toamn ă au pețiolii mai scur ți și rămân
verzi până primăvara dacă nu înghea ță
Stolonii reprezint ă organe de înmul țire ale căpșunului și sunt forma ți din
filamente prev ăzute cu noduri de unde vor lua na ștere frunze iar pe filamente se
vor forma r ădăcini, moment în care de vin plante de sine st ătătoare și se pot separa
de planta mam ă. Numărul de stoloni forma ți este o caracteristic ă de soi și variază
de la 8 la 25.
Diferențierea mugurilor de rod începe în cursul lunii iulie.
Florile sunt de tip rozaceu și sunt grupate în inflorescen țe, 2-5 la începutul
fructificării și 5-10 în anii 2-3. Într-o inflorescen ță sunt în medie 8-10 flori, care se
deschid și leagă în serii de la baza inflorescen ței spre vârf.
Primele flori formeaz ă fructe mari iar ultimele foarte mici sau chiar nu
leagă. Fiecare floare r ămâne deschis ă 3-4 zile, iar perioada de înflorire dureaz ă
21-55 zile în func ție de soi. Majoritatea soiurilor de c ăpșun sunt autofertile și
formează flori hermafrodite. Polenizarea este entomofil ă (albine, furnici etc.) rar
anemofilă.
Sortimentul cuprinde și soiuri cu flori unisexuat femele care necesit ă
obligatoriu polenizatori. Acestea se folosesc mai ales în activitatea de ameliorare.
Fructele c ăpșunului sunt nucule (poliachene), di seminate în pulpa fructului
fals (cărnos) provenit din îngro șarea receptaculului florii.
După specificul fructific ării, soiurile de c ăpșun se împart în:
– soiuri cu o recolt ă pe an (mai-iulie)-majoritatea soiurilor
– soiuri remontante , fructific ă practic din mai pân ă în octombrie, dar cu
două maxime (mai-iunie și septembrie). Sunt pu ține astfel de soiuri și prezintă
importanță doar pentru gr ădinile mici.
Ciclul anual . Căpșunul porne ște în vegeta ție primăvara foarte devreme.
Întâi apar frunzele și apoi florile. Perioada de la dezmugurit și până la apariția
237
primei flori este de 26-40 zile iar de la înflorit la maturarea primelor fructe de 40-
53 zile.
Potențialul productiv al căpșunului este ridicat f iind în medie de 10-12
t/ha, dar sunt soiuri nou create cu un poten țial productiv de 20-30 tone. În spa ții
protejate aceste produc ții se pot chiar dubla.
CERINȚELE CĂPȘUNULUI FA ȚĂ DE FACTORII
ECOLOGICI
Temperatura. Căpșunul are cerin țe moderate fa ță de acest factor, deoarece
sub stratul de z ăpadă este protejat. În lipsa z ăpezii și în condi țiile unei temperaturi
sub –18oC o mare parte din plante (40-60%) deger ă. Sistemul radicular rezist ă
doar până la –8oC.
În timpul perioadei de vegeta ție căpșunul necesit ă 800-1000oC. Primăvara,
pornește în vegeta ție când temperatura medie a aerului dep ășește 5oC. Florile
încep să se deschid ă mai târziu, dup ă parcurgerea unei peri oade de 8-10 zile
consecutive cu temperaturi medii de 14-18oC. Temperaturile de peste 35oC
stânjenesc desf ășurarea proceselor metabolice, diferen țierea și fructificarea.
Necesarul de frig al c ăpșunului este satisf ăcut dacă timp de o lun ă
temperaturile medii zilnice sunt sub 5oC.
Apa este un factor limitativ în cultura c ăpșunului. Aceasta datorit ă
sistemului radicular superficial și al originii sale din zone umede. Cultura
căpșunului poate fi rentabil ă în zone cu 600-900 mm precipita ții anuale, bine
repartizate. Perioadele critice pentru ap ă sunt: înfloritul, legarea fructelor și
diferențierea mugurilor de rod.
În condiții de umiditate insuficient ă, durata înfloritului se reduce, o parte din
flori avorteaz ă, fructele nu realizeaz ă mărimea și însușirile calitative specifice
soiului.
Excesul de umiditate, mai ales din perioada de maturare și recoltare a
fructelor produce multe pagube prin favori zarea atacului de boli (Botrytis cinerea)
și a recolt ării greoaie. Totodat ă, calitatea fructelor, în aceste condi ții, este mai
deficitară.
Lumina . Față de acest factor, c ăpșunul are cerin țe moderate, suportând
chiar semiumbra. Totu și, rezultatele cele mai bune se ob țin atunci când plantele
238
primesc lumina solar ă direct, fructele având calit ăți superioare. De asemenea,
lumina favorizeaz ă diferențierea mugurilor și dezvoltarea stolonilor. În condi ții de
semiumbr ă, producția este mai mic ă, fructele au o calitate mai slab ă și sunt mai
sensibile la boli.
Solul. Potențialul productiv ridicat și sistemul radicular superficial
recomand ă pentru căpșun soluri fertile, u șoare, bine drenate, cu un pH slab acid
sau neutru (5,5-7), cu apa freatic ă la minim 1 m și conținutul în calciu activ sub
75%.
Sunt recomandate solurile aluvionare, cernoziomuri cenu șii sau chiar brun
roșcate dacă se asigur ă o fertilizare echilibrat ă. În condi ții de irigare se ob țin
rezultate bune și pe solurile nisipoase din sud și sud-vestul țării. De asemenea, se
recomand ă solurile bine expuse, care se zvânt ă și se încălzesc mai repede dup ă
ploi.
Vor fi evitate de la plantare solur ile argiloase, grele, umede reci, s ărăturate,
mlăștinoase.
11.3. PARTICULARIT ĂȚI TEHNOLOGICE
Specificul producerii materialului s ăditor (stolonilor)
Căpșunul se înmul țește pe cale vegetativ ă prin stoloni. Materialul s ăditor se
produce numai din verigi supe rioare prin culturi de țesuturi “in vitro” dup ă
următoarea schem ă (fig.2).
Fig. 2.
Producerea stolonilor LTV
Plantații de
producție Selecție clonală Autenticitate; soiuri
productive și calitatea
superioară
Înmulțire
“in vitro” Eliberare de virusuri și de alți
agenți patogeni Complex de
înmulțire prin
meristeme Micropropagare
“in vitro” Obținerea în vitro de plante
inițiale
239
Aclimatizare Trecerea în vitro și
aclimatizarea pl. ini țiale.
Testare virologic ă.
Izolator Înmulțirea plantelor
inițiale (PL) Obținerea plantelor superelit ă
(B.S.E.)
Câmp superelit ă
(unitate specializat ă) Înmulțirea plantelor
(baza superelit ă) Obținerea plantelor
superelită (SS)
Câmp elit ă
(forme de prod. ant.) Înmulțirea plantelor
superelită (SS) Obținerea plantelor
elită (S)
Plantații comerciale
Fiecare din verigile prezentate în schem ă necesită o dotare special ă întâlnită
numai în unit ățile autorizate.
O altă metodă pentru producerea materialului s ăditor “liber de viroze” este
și termoterapia. Metoda este mai greoaie și mai nesigur ă, acționând numai asupra
virusurilor termolabile.
Specificul înfiin țării și întreținerii planta țiilor de căpșun
Căpșunul poate fi cultivat dup ă mai multe tehnologii și sisteme atât în câmp
cât și în spații protejate (sere, r ăsadnițe, solarii). În câmp aceast ă specie poate fi
cultivată în cultură anuală sau multianual ă.
Cultura anual ă a căpșunului
Această metodă de cultur ă este mai recent ă decât cea clasic ă având unele
avantaje economice. Cultura se realizeaz ă numai în condi ții de irigare și numai cu
stoloni “liberi de virusuri”. În acest se ns alegerea terenului se va face cu grij ă.
Acesta trebuie s ă fie pe plan sau u șor înclinat cu posibilit ăți de irigare și conform
cerințelor acestei specii.
240
Pregătirea terenului se face prin: nivelare, desfundare, dezinfectare
împotriva nematozilor, modelare, fertilizare de baz ă cu 40 t/ha gunoi de grajd bine
descompus, 150-200 kg fosfor și 80-120 kg potasiu la hectar.
Parcelarea terenului se va face în a șa fel încât rândurile s ă nu fie mai lungi
de 100-120 m pentru a cre ște productivitatea la recoltatul manual. De asemenea,
se recomand ă ca o ferm ă să nu fie mai mare de 10-30 ha având în vedere cerin ța
foarte mare de for ță de muncă pentru recoltare (80-100 kg/zi/om).
Plantarea se poate face pe teren mode lat sau nemodelat. Stolonii se vor
fasona ușor și se vor mocirli. Plantarea se poa te face manual sau mecanizat, cu
mașina de plantat legume.
Distanțele de plantare sunt:70-80 cm între rânduri și 15-25 cm pe rând în
cazul rândurilor echidistante.
Pe brazde în ălțate se planteaz ă câte dou ă benzi de câte dou ă rânduri la 25
cm între rânduri. Se realizeaz ă astfel o densitate de 80- 100 mii plante la hectar.
Adâncimea de plantare trebuie s ă respecte adâncimea din stolonier ă.
Plantarea prea adânc ă conduce la oprirea din cre ștere a plantelor și chiar
putrezirea mugurelui central. Stolonii planta ți superficial se descal ță (rămân cu
rădăcinile la suprafa ță) fiind expu și la ger și secetă.
Perioada de plantare este în iunie-iulie în majoritatea zonelor țării și
începutul lui august pentru zona sudic ă pentru ca pân ă la venirea înghe țului
mugurii de rod s ă fie diferen țiați.
Într-o parcel ă se vor planta mai multe soiuri cu perioade diferite de maturare
pentru evitarea vârfurilor de recolt ă. După plantare stolonii se vor uda obligatoriu,
iar plantele neprinse se vor înlocui dup ă o săptămână cu stoloni din acela și soi.
Până toamna, terenul se va men ține curat de buruieni prin pra șile repetate
sau prin erbicidare și periodic se va uda. În aceste condi ții plantele diferen țiază
suficienți muguri de rod iar în anul urm ător vor rodi abundent.
Toamna, cultura se mulce ște pentru protejare în timpul iernii. Prim ăvara se
scoate mulciul și frunzele uscate, se fertilizeaz ă cu 150 kg azotat de amoniu și se
întreține solul uscat.
Imediat dup ă legarea fructelor solul se mulce ște cu paie curate (m ărunte,
negrosiere), cu fâ șii de plastic sau material sintetic, a șezate pe sol pe o l ățime de
20-25 cm de ambele p ărți ale rândului. Lucrarea are ca scop evitarea contactului
dintre sol și fructe. Materialul folosit ca mulci (pentru acoperirea intervalului
241
dintre rânduri) este foarte diferit și ales func ție de posibilit ățile financiare ale
producătorului. O alt ă metodă este de acoperire a întregii suprafe țe cu material
special, sintetic, prev ăzut cu orificii, conform schemei de plantare, în care se vor
planta stoloni.
Recoltarea se poate face manual pe ntru consunul în stare proasp ătă sau
mecanizat pentru industrializare. Produc ția este de 15-25 t/ha. Dup ă recoltare
cultura se defri șează, prin arătură, iar până în toamn ă pe acel teren se pot înfiin ța
culturi succesive de legume.
Cultura multianual ă (clasică). Prin aceast ă metodă se pot ob ține 2-3 recolte
rentabile. Se poate înfiin ța și fără sistem de iriga ție permanent dac ă nivelul precipita țiilor
din zonă este suficient.
Alegerea și pregătirea terenului se face la fel ca la cultura anual ă. Diferența constă
în momentul plant ării și a lucrărilor de între ținere.
Plantarea se efectueaz ă în perioada 15 augus t-15octombrie în func ție de zon ă, în
așa fel încât pân ă la venirea înghe țului plantele s ă se înrădăcineze și să se fortifice. În
cazul întârzierii plant ării, procentul de prindere se reduce, de asemenea, produc ția anului
următor este mic ă. Plantarea se poate realiza și în primăvară (martie-aprilie), dar în aceste
condiții primul an este f ără recoltă. La plantarea de var ă-toamnă se vor folosi stoloni
direct din stolonier ă, iar la cea de prim ăvară stoloni refrigen ți. Și la aceast ă cultură se
poate planta vara (iunie-iulie), dac ă se poate asigura o udare ritmic ă până în toamn ă.
Terenul se men ține curat de buruieni și se irigă. Ca lucrare suplimentar ă este cea de
suprimare a stolonilor dintre rânduri, concomitent cu pra șila.
Fertilizarea se face, de asemenea, diferen țiat. Gunoiul de grajd se aplic ă la
înființarea planta ției, iar îngr ășămintele chimice cu fosfor (150-200 kg/ha) și cu potasiu
(120-180 kg/ha) se administreaz ă în două reprize: toamna, odat ă cu lucrarea solului și
vara după recoltarea fructelor. Îngr ășămintele cu azot se aplic ă în trei etape: toamna odat ă
cu fosforul și potasiul, prim ăvara cu 12-15 zile înainte de înflorit și vara dup ă recoltatul
fructelor (100-120 kg azot s.a./ha).
Dacă în planta țiile cu vârsta de peste 2 ani apare atac de boli, dup ă recoltarea
fructelor se recomand ă cositul frunzelor, dup ă care se va fertiliza suplimentar cu 40-50 kg
azot s.a./ha, se va afâna solul și se va iriga.
La căpșun, îngrășămintele chimice se vor alege atent deoarece aceast ă specie este
sensibilă la cloruri.
Perioada de exploatare economic ă a unei astfel de culturi este de 3-4 ani cu un
maxim de produc ție în anii 2 și 3.
Producția este înmedie de 6-8 t/ha.
Cultura protejat ă a căpșunului , se practic ă în adăposturi temporare sau
permanente cum sunt: tunelele di n folii de plastic, solarii bloc, r ăsadnițe etc.
242
Distanțele de plantare se vor alege în a șa fel încât s ă se realizeze densit ăți de peste
100 mii plante/ha.
Acoperirea se ralizeaz ă la sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie.
Acoperirea mai târzie în spa țiile de cultur ă nu se mai justific ă economic.
Pregătirea terenului și plantatul sunt identice cu cele de la culturile din câmp. Dup ă
încălzirea solului, când temperatura în ad ăpost trece de 18-20oC începe aerisirea culturii.
O lucrare important ă este asigurarea poleniz ării prin introducerea unor stupi cu albine.
Celelalte lucr ări de între ținere sunt asem ănătoare cu cele de la cultura în câmp. Maturarea
fructelor se face mai repede cu 20-30 zile.
Cultura for țată a căpșunului se realizeaz ă în sere industriale înc ălzite, în care
producția se obține cu 1-2 luni mai devreme. Pentru realizarea unei astfel de culturi se
parcurg dou ă etape: fortificarea stolonilor și forțarea plantelor.
Fortificarea stolonilor. Se planteaz ă în câmp, în luna iunie stoloni refrigera ți, care
până în iarnă vor forma 3-5 ramifica ții purtătoare de muguri floriferi. Toamna dup ă prima
brumă (-1…-3oC) plantele se scot și se păstrează în pungi perforate de plastic în camere
frigorifice pân ă la plantare care se realizeaz ă la sfârșitul lunii noiembrie. Tehnica plant ării
și densitățile sunt ca și cele de la celelalte culturi. Înainte de plantare stolonii se vor
dezinfecta pentru distrugerea sporilor de Botrytis.
Temperatura în sere se va conduce astfel: dup ă plantare timp de o lun ă se menține
la 1-5oC, apoi se ridic ă zilinc cu un grad pân ă la 15-18oC.
La începutul înfloritului temperatura trebuie s ă fie de 18-20oC iar la maturarea
fructelor de 22-24oC ziua și 14-16oC noaptea. Umiditatea solului se va men ține la 70-72%
din capacitatea de câmp, iar cea atmosferic ă la 60-70%. În cazul dep ășirii acestor valori
se va proceda la aerisirea serelor. O alt ă lucrare obligatorie este iluminatul în timpul
înfloritului la un nivel de 13-25 mii de luc și. Polenizarea se va face cu ajutorul albinelor
introduse cu stupii în ser ă. Celelalte lucr ări sunt asem ănătoare culturilor prezentate
anterior. Recoltatul începe la sfâr șitul lunii februarie-începutul lunii martie. Produc ția este
în medie de 0,8-1 kg/m2 la soiurile timpurii și de 2-4 kg/m2 la soiurile productive.
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Principalele boli care pot influen ța economic produc ția sunt: p ătarea alb ă a
frunzelor (Mycosphaerella fragariae) , pătarea roșie și brună a frunzelor (Phytophthora
cactorum) , mana c ăpșunului (Phytophthora fragariae) , făinarea (Sphaerotheca
macularis) , putregaiul cenu șiu (Botrytis cinerea) , arsura bacterian ă a frunzelor
(Xanthomonas fragariae) (tabelul 29).
Principalii d ăunători ai căpșunului sunt: p ăianjenul ro șu comun ( Tetranychus
urticae) , gărgărița neagră (Anthonomus rubra ); păianjenul c ăpșunului ( Tarsonemus
fragariae ), viermii albi ai r ădăcinilor ( Melolontha ) etc.
243
Combaterea bolilor și dăunătorilor la c ăpșun se realizeaz ă prin 5-6 tratamente, din
care 2-3 înainte de recoltare și 2-3 dup ă recoltare. Primul tratament se face la apari ția
inflorescen țelor, cu produse pe baz ă de cupru în amestec cu un insecticid. Al doilea
tratament se realizeaz ă împotriva d ăunătorilor, iar al treilea se va aplica pentru protec ția
fructelor împotriva putregaiului cenu șiu, a făinării, a afidelor și acarienilor. Tratamentele
vor fi mixte cu fungicide și insecticide. La cultura multianual ă se vor aplica 2-3
tratamente mixte dup ă recoltarea fructelor.
Tabelul 29
Schema de combatere a bolilor și dăunătorilor la c ăpșun
(după N Braniște, 2000)
Nr trat. Fenofaza Boala sau d ăunătorul Produse pesticide folosite
1 Dup ă grebalarea
culturii, la apari ția
primelor frunze Pătarea alb ă și brună a
frunzelor, putrezirea coletului,
defoliatoare, acarieni etc. Fungicid: Turdacupral 50 PU (0,3%) sau zeam ă
bordeleză (0,5%) + Insecticid : Sintox 25 (0,2%)
sau Sinoratox R 35 (0,1%)
2 La apari ția și
înălțarea
inflorescen țelor Putregaiul fructelor, f ăinare,
pătarea albă și brună a frunzelor,
gărgărița florilor, molia
căpșunului, acarieni etc. Fungicide : Captadin 50 PU (0,2%9, Dithane M
45 (0,2%) sau Vondozeb 80 WP (0,2%) + Insecticide : Thiodan 35 EC (0,2%), Sintox 25
CE (0,2%) sau Sinoratox R 35 (0,1%)
3 3-5 % din
inflorescen țe sunt
“buton alb” Putregaiul fructelor, f ăinare,
pătarea albă și brună a frunzelor,
gărgărița florilor, molia
căpșunului, acarieni etc. Fungicide : Sumilex 50 WP (0,1%), Konker
(0,15%) sau Sevinal 50 WP (0,15%) + Aliette 80 PU (0,2%) + Derosal WP (0,07), Benlate 50 WP
(0,05%) sau Bayleton 25 WP (0,05%), Insecticide : Thiodan 35 EC (0,2%), Thionex 35
CE (0,2%)
4 La începutul
scuturării
petalelor Idem tratamentul 3 Fungicide : Sumilex 50 WP (0,1%),Rovral 50
WP (0,1%) sau Ronilan 50 WP (0,1%)+ Aliette
80 PU (0,2%) + Topas 100 EC (0,08%);
Insecticide : Zolone 35 Ec (0,2%), Karate 2,5 Ec
(0,02%) sau Fastac 10 Ec (0,08%)
5 La intrarea în
pârgă a fructelor Putregaiul fructelor, f ăinare,
pătarea albă și brună a frunzelor,
gărgărița florilor, molia
căpșunului; etc. Fungicide : Sumilex 50 WP (0,1%),Rovral 50
WP (0,1%) sau Ronilan 50 WP (0,1%)
Insecticide : Bactospeine PM (0,!%), Dipel WP
(0,1%) sau Foray-Biobit (0,05%)
Recoltarea fructelor
Pentru consumul în stare proasp ătă recoltarea se efectueaz ă în faza de
colorare complet ă, când s-au realizat gustul și aroma caracteristice soiului.
Fructele ce se vor tr ansporta la distan țe mari se vor recolta mai în pârg ă,
atunci când pigmenta ția acoperă 50-75% din suprafa ța fructelor. Recoltarea se va
244
face cu caliciu pentru consum în stare proasp ătă și fără caliciu pentru
industrializare, în ambalaje mici de 0,5-3 kg pân ă la 5 kg.
Căpșunile fac parte din grupa fructelor foarte perisabile. P ăstrarea o
perioadă scurtă (1-2 săptămâni) se realizeaz ă la temperatura de 0oC și umiditatea
relativă de 85-90%.
245
CAPITOLUL XII
CULTURA COAC ĂZULUI
Ribes nigrum L.-coac ăz negru, casis Familia Saxifragaceae,
Ribes rubrum L.-coac ăz roșu Subfam. Ribesoideae
Ribes sp.L.-coac ăz alb
12.1. IMPORTAN ȚĂ, ORIGINE ȘI ARIA DE
RĂSPÂNDIRE
Importan ță
Coacăzul are o deosebit ă importan ță datorită faptului c ă:
– intră repede pe rod;
– se înmul țește relativ u șor;
– se regenereaz ă repede și trăiește 15-20 ani;
– are un poten țial biologic ridicat;
– este o specie cu o plasticitate ecologic ă ridicată;
– se poate cultiva pe suprafe țe întinse, dar și pe suprafe țe restrânse în
gospodăriile popula ției;
– fructele au o valoare alimentar ă ridicată; coacăzele negre con țin: 9,5%
zaharuri, 2,1% acizi; 0,9% pr oteine, elemente minerale, vitamine, vitamina C-150-
300 mg% etc.;
– fructele se pot consuma în stare proasp ătă, dar și industrializate sub form ă
de suc, sirop, compot, marmelad ă, gem, jeleu, lichior etc.;
– din anumite por țiuni de plant ă (frunze, fructe, l ăstari etc.) se prepar ă
medicamente și ceaiuri pentru diferite afec țiuni (gastro-intestinale, hepato-biliare,
renale, cardio-vasculare etc.).
246
Originea și aria de r ăspândire
Deși localizarea originii coac ăzului negru nu se cunoa ște exact se presupune
că zona de origine este Europa, Asia și America, unde se g ăsește și azi în flora
spontană a zonelor temperate mai umede și mai răcoroase.
În Europa, și mai ales în țările apropiate M ării Baltice (Olanda, Danemarca,
Germania, Țările Scandinavice) aceast ă specie se cultiva cu peste 400 ani în urm ă.
În Anglia a ajuns ceva mai târziu, iar în America de Nord în jurul anului 1630.
În prezent, coac ăzul se întâlne ște în cultur ă pe toate continentele, dar cu
preponderen ță în zona temperat ă a emisferei nordice, ob ținându-se cca. 590 mii t
fructe anual din care în Europa se realizeaz ă cca 80% (375000 t).
În Rusia și celelalte țări limitrofe se ob țin peste 180.000 t. În Europa cele
mai mari cultivatoare sunt: Polonia 162.000 t, Germania 90.000 t, Cehia 25.000 t,
Anglia 19.000 t, Norvegia 18.000 t, Austria 16.000 t, Fran ța 13.000 t.
La noi în țară existau în 1989 peste 2500 ha de coac ăz în cultur ă pură și
peste 700 ha intercalat. În prezent, mai exist ă cca 1000 ha cultur ă pură și 300 ha
intercalat. Produc ția comercial ă este în jur de 3000 t.
În zonele submontane ale țării noastre se g ăsesc principalele centre de
cultură a coacăzului: Râmnicu-Vâlcea, Câmpulung-Muscel, Suceava, Bistri ța
Năsăud, Baia-Mare, Mure ș Argeș, Mehedin ți, Sălaj, Dâmbovi ța.
Coacăzul se cultiv ă la noi în țară cu rezultate bune pân ă la altitudinea de
1020 m (Mioarele).
12.2. PARTICULARIT ĂȚI BIOLOGICE ȘI
ECOLOGICE
SORTIMENTUL DE SOIURI
Lista oficial ă a soiurilor pentru anul 2000 cuprinde 14 soiuri din care 8 cu
fructe negre, 5 cu fructe ro șii și unul cu fructe albe.
Soiuri cu fructe negre:
1. Record – soi românesc (Resenthal Sc hwarze x Amintirea lui Miciurin,
1972), productiv (5-6 t/ha), cu înfl orire timpurie, sensibil la înghe țurile târzii și la
făinare, cu bace (8-10), rare, mari (10-11 g) , uniforme, sferic turtite, aspectuase,
247
negre, lucioase, cu pulpa verzuie, aromat ă, foxată, bună pentru consum în stare
proaspătă și industrializare. Maturarea VII/3-4.
2. Joseni 17 – soi românesc (1991), rezistent la ger și făinare, de vigoare
mare, tufa r ăsfirată, cu fructificare pe ramuri mijlocii și scurte, este practic
autosteril. Ciorchinii au 5-6 cm lungime, cu 5-10 bace de m ărime mijlocie,
rotunde, negre, cu pieli ța subțire, neuniforme. Pulpa este verde, moale, suculent ă,
cu gust nefoxat, aromat ă. Maturarea: VII/2-3.
3. Tsema – soi olandez (1993), productiv, mediu rezistent la ger, cu
înflorire semitimpurie, sensibil la antracnoz ă și rugină. Tufa este de vigoare
medie, sferic turtit ă, răsfirată, cu tendin ță de aplecare a tulpinilor sub greutatea
rodului. Ciorchinii sunt mijlocii (5,5 g), lac și, cu bace de m ărime medie (18 g),
sferice, negre-alb ăstrui, lucioase, cu bune calit ăți organoleptice, destinate
consumului în stare proasp ătă și industrializ ării. Maturarea: VII/1.
4. Blackdown – soi englezesc (1993), rezistent la ger și secetă, foarte
rezistent la f ăinare, tolerant la rugin ă și antracnoz ă. Tufa este de vigoare mijlocie,
sferic-turtit ă, cu tulpini semierecte. Ciorchinii sunt mijlocii spre mari (6-7 cm),
alcătuiți din bace mari (0,8-0,9 g), sferic alungite, cu epiderma neagr ă-maronie,
fermă și strălucitoare. Maturarea: VII/2-3.
5. Tenah – soi olandez (1993), mediu r ezistent la ger, cu înflorire
semitimpurie, este productiv (4,2 kg/tuf ă), dar sensibil la rugin ă. Tufa este
semiviguroas ă, sferic-turtit ă, răsfirată, tulpinile se curbeaz ă sub greuta tea rodului.
Ciorchinii sunt mijlocii ca lungime (7 cm), sunt lac și, ușor detașabili de pe ramuri;
bacele sunt mari (1 g), negre-alb ăstrui, lucitoare, pl ăcute la gust. Maturarea:
VII/2-3.
6. Cotswold Cros – soi englezesc, vechi (1958), sensibil la secet ă,
productiv (6-10 t/ha), rezistent la ger. Tufa este semiviguroas ă, rară, cu tulpini
semierecte. Ciorchinii sunt scur ți și grupați câte 2-3, cu bace mari, sferice, u șor
turtite, lucioase, dulci-acri șoare, slab foxate, bune pentru consum în stare
proaspătă și industrializare. Ma turarea: VII/3-4.
7. Bogatâr – soi rusesc (1970), par țial autofertil, recomandat pentru zonele
înalte, bogate în precipita ții, este productiv (8-10 t/ha), rezistent la ger și cu
înflorire târzie. Tufa este semiviguroas ă, globuloas ă, răsfirată. Ciochinii sunt de
lungime medie, cu bace mari ( 0,9 g), sferic-turtite, negre-alb ăstrui, lucioase, foarte
bune pentru consum în stare proasp ătă și industrializare. Maturarea: VII/4,
neuniform ă.
248
8. Tinker – soi englezesc (1970), cu tufe ma ri, viguroase, sferice cu tulpini
semierecte. Este foarte productiv și cu mare siguran ță în fructificare, par țial
autofertil. Ciorchinele este lung, cu bace mijlocii, neuniforme, r ăsfirate, de calitate
mediocră, cu gust puternic foxat și aciditate ridicat ă. Maturarea: VII/4,
neuniform ă.
Soiuri de coac ăz roșu
1. Roșu timpuriu – soi românesc 1974, (Heros x Ro șii de Versailles), cu
tufe viguroase, semierecte, cu înflorire ti mpurie, este foarte productiv (10-12 t/ha),
rezistent la ger, f ăinare, rugin ă și semirezistent la antracnoz ă. Ciorchinii sunt
lungi, compac ți, cu bace de m ărime mijlocie, ro șii-intens, lucitoare, cu pieli ța
subțire, transparent ă, pulpa zemoas ă, aromată, foarte pl ăcută la gust, bun pentru
consum în stare proasp ătă și pentru industrializare. Maturarea: VI/2.
2. Red Lacke – soi american (1920), medi u productiv (6-8 t/ha), mediu
rezistent la ger și secetă, sensibil la f ăinare și rugină, mediu rezistent la
antracnoz ă. Tufa este viguroas ă, sferică, ușor turtită, cu tulpinele semierecte.
Ciorchinii sunt lungi, cu bacele r ăsfirate, de culoare ro șie-lucioas ă, este destinat
consumului în stare proasp ătă și industrializare (peste 57% randament în suc).
Maturarea: VII/3-4.
3. Jonkleer van Tets – soi olandez, (1967), cu tufa de vigoare mijlocie, cu
tulpini erecte, lungi relativ sub țiri, înflore ște timpuriu, este productiv (4-9
kg/tufă), autofertil, rezistent la ger, f ăinare și rapăn. Ciorchinii sunt lungi (6-9
cm), cu bacele supramijlocii, ro șii-aprins, cu pulpa zemoas ă, aromată, plăcută la
gust, bună pentru consumul în stare proasp ătă și industrializare. Maturarea: VII/2-
3.
4. Abundent – soi românesc (Ro șu timpuriu x (Ro șii de Versailles x Fays)),
cu tufa semiviguroas ă, globuloas ă, ușor turtită, înflorește timpuriu, are ciorchinii
compacți, medii ca lungime (7-8 cm) cu câte 10-12 bace ro șii, lucioase, cu pieli ța
subțire și transparent ă, pulpa este zemoas ă, acidulată, răcoritoare și cu gust foarte
plăcut. Soiul produce mult și constant. Maturarea: VI/2-3.
5. Houghton Castle – soi englezesc, foarte vechi, foarte productiv (6
kg/tufă), se cultiv ă din anul 1800. Plan ta este viguroas ă, cu tufe mari și dese,
înflorește și se matureaz ă târziu, este rezistent la ger și boli. Ciorchinii sunt
mijlocii, compac ți, cu 10-12 bace de m ărime mijlocie, u șor piriforme, ro șii-închis,
249
lucioase, cu pulpa zemoas ă, cu aciditate pronun țată și cu multe semin țe.
Maturarea: VII/4.
Coacăz alb
1. Mărgăritar – soi românesc (Heros x Red Dutch, 1972), foarte productiv
(10-12 t/ha), rezistent la ger și boli, preten țios față de sol. Tufa este de vigoare
medie, ușor turtită, deasă, cu tulpinile erecte. Ciorch inii sunt mijlocii ca lungime,
compacți, cu bace de m ărime medie, de culoare galben ă-pai, cu epiderma sub țire,
transparent ă, pulpa suculent ă bună pentru consum în stare proasp ătă și pentru
industrializare.
În produc ție se mai întâlnesc și alte soiuri de coacăz negru cum ar fi: Negre
Lee, Negre mari, Mendip Cross, Consort, Coronatium, Negre Rosenthal, Daniel
de Septembrie etc, de coacăz roșu: Piața Londrei, Ro șu de Olanda, Heros, Red
Dutch, Productivul lui Fay, Ro șii de Versailles etc.; sau de coacăz alb : Albe de
Versailles, Albe mari etc.
PARTICULARIT ĂȚI DE CRE ȘTERE ȘI FRUCTIFICARE
Sistemul radicular este pivotant la plantele înmul țite pe cale generativ ă și
adventiv la plantele înmul țite pe cale vegetativ ă. Acesta este puternic ramificat și
dispus între 10-40 cm adâncime, iar pe orizontal ă până la 80 cm de centrul tufei.
Coacăzul roșu și alb înrădăcinează mai profund decât cel negru.
Partea epigee este format ă din tulpini de diferite vârste, care cresc de
regulă, din zona coletului. Tulpinile sunt, în general, viguroase, în primii ani
atingând în ălțimea de 70-100 cm, dup ă care intensitatea de cre ștere se reduce
ajungând totu și la maturitate la 1,5-2 m, ceva mai redus ă la coacăzul roșu și alb.
Pe aceste tulpini cresc ramu ri laterale, care le dep ășesc în cre ștere pe cele ini țiale.
În contact cu solul ramurile emit u șor rădăcini adventive.
Ramurile de rod se aseam ănă cu țepușele de la pomaceae, la coac ăzul negru
și cu buchetele de mai de la drepaceae, la coac ăzul roșu și alb. Din mugurii
terminali ai tulpinilor de 1 an se formeaz ă lăstarii vegetativi lungi și erecți, iar o
parte a celor axilari se transform ă în ramuri de rod. Acestea î și mențin capacitatea
250
de rodire timp de 5-8 ani, cu un maxim de produc ție în anii 2-4. Ramurile de rod
sunt grupate mai ales la limita dintre cre șterile de 1-2 ani.
Mugurii pot fi vegetativi (de obicei, a șezați la baza tulpinilor) din care cresc
lăstari viguro și, floriferi, care formeaz ă câte o singur ă inflorescen ță și micști, din
care se formeaz ă o inflorescen ță și un lăstar scurt (sau o rozet ă de frunze).
Mugurele terminal este vegetativ la ramurile viguroase și mixt la cre șterile de
vigoare slab ă (fig. 3).
Fig. 3. – Lăstari și inflorescen țe de coac ăz negru ap ărute din muguri mic ști
Inflorescen ța este un racem, mai scurt la coac ăzul negru (5-15 flori) și mai
lung la coac ăzul roșu și alb (5-25 flori).
Florile sunt campanulate (la coac ăzul negru), mici, de culoare verzuie cu
nuanțe roșietice, hermafrodite și se deschid e șalonat de la baza inflorescen ței spre
vârf.
La coacăzul roșu și alb sunt de forma unei farfurii mai mult sau mai pu țin
plate.
Coacăzul înflore ște aproximativ concomitent cu prunul, unele soiuri de p ăr,
cu 8-10 zile înaintea m ărului și cu circa o lun ă înaintea afinului și zmeurului.
Durata înfloritului la coac ăz este de 10-18 zile, dar perioada de polenizare și
fecundare a florilor este numai de 1-3 zile.
Între epocile de înflorire a soiurilor sunt diferen țe mici (2-4 zile).
Soiurile de coac ăz roșu și alb sunt autofertile, iar cele de coac ăz negru pot
fi: autofertile, par țial autofertile sau autosterile.
Pentru asigurarea poleniz ării se vor planta grupat 2- 3 soiuri, iar în perioada
înfloritului se introduc în planta ție 3-4 colonii de albine la ha, m ăsuri ce contribuie
la creșterea produc ției și la obținerea unor fructe mai mari.
251
În zonele înalte maturarea fructelor are loc la 50-70 zile de la înflorit,
funcție de soi și condițiile anului. Soiurile de coac ăz negru se matureaz ă cu 10-20
zile mai devreme.
Fructul este o bac ă de diferite m ărimi (0,5-1,5 g) și forme cel mai des
globuloase, de culoare neagr ă, roșie sau alb ă. În masa pulpei se g ăsesc 10-30
semințe.
Potențialul productiv . Coacăzul rodește în anul al doilea de la plantare.
Începând din anul al V-lea produc ția la soiurile de coac ăz negru este de 4-9
tone/ha, iar la cele de coac ăz roșu și alb 10-15 tone/ha.
Durata economic ă a unei planta ții de coac ăz este de 12-15 ani, chiar mai
mult dacă se respect ă agrotehnica specific ă.
CERINȚELE FAȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI
Cerințele față de lumin ă. Coacăzul negru are preten ții mici pentru lumin ă,
suportă parțial umbrirea, dar cel ro șu este mai preten țios față de lumin ă. Coacăzul
negru poate fi cultivat intercalat în livezile pomicole. Coac ăzul reacționează
favorabil și dă rezultate foarte bune în condi ții de lumin ă deplină.
Cerințe față de căldură. Coacăzul are preten ții moderate fa ță de căldură,
reușind bine în zonele cu intervale c uprinse între 7,5…8,5°C. În perioada
repausului coac ăzul rezistă până la -20°C…-25°C. Aceast ă specie suport ă mai greu
temperaturile ridicate din timpul verii.
Pornește în vegeta ție la 5°C, legarea fructelor este optim ă între 18 și 20°C.
Temperaturi sub 12°C care se men țin mai multe zile produc perturb ări în
procesul de legare, urmat ă de căderea în mas ă a florilor.
Gerurile de revenire (-5°C) pot distru ge în totalitate florile deschise.
Cerințe față de apă. Coacăzul este o specie iubitoare de umiditate.
Coacăzul negru d ă rezultate bune în zonele cu peste 700 mm precipita ții, iar
coacăzul roșu și alb chiar și în zonele cu peste 550 mm dac ă în perioada de
vegetație cad cel pu țin 350 mm din care peste 150 mm în lunile mai-iunie.
Datorită înrădăcinării superficiale, coac ăzul este sensibil la excesul chiar
temporar de umiditate.
252
Cerințe față de sol. Coacăzul se dezvolt ă bine și fructific ă abundent pe
solurile fertile, aluvionare, argilo-nisipoase, argilo-lutoase și chiar argiloase,
bogate în humus și cu drenaj acvatic satisf ăcător.
Sunt nepotrivite solurile s ărace, nisipoase, precum și cele acide, s ărăturoase
sau cu exces de umiditate.
La plantare se vor evita locurile bântuite de vînturi puternice, curen ți reci în
timpul iernii, care intensific ă procesul de evaporare, st ânjenesc zborul albinelor și
provoacă scuturarea fructelor.
12.3. PARTICULARIT ĂȚI TEHNOLOGICE
Producerea materialului s ăditor
Coacăzul se înmul țește prin but ășire, marcotaj, desp ărțirea tufelor, altoiri și
culturi de țesuturi și numai în scop de cercetare prin semin țe. În mod curent se
înmulțește prin buta și lignifica ți (18-20 cm), recolta ți toamna și plantați toamna
sau primăvara la 90 cm între rânduri și 5-6 cm pe rând. Pe 10 m2 se pot ob ține
100-150 buta și înrădăcinați de coac ăz negru și 60-100 buta și înrădăcinați de
coacăz roșu și alb.
Coacăzul se poate înmul ți și prin microbuta și lignifica ți scurți de 1-2
muguri. Butășirea, în aceast ă situație, se face în spa ții speciale pe suporturi
speciale.
Specificul înfiin țării și întreținerii planta țiilor de coac ăz
Plantațiile de coac ăz se vor amplasa pe versan ți uniformi, mecanizabili cu
panta pân ă la 15-20%.
Desfundatul se va face la 45-50 cm, pe curbele de ni vel cu subsolaj la
adâncimea de 60-70 cm.
În prealabil se face o fertilizare de baz ă cu 60-80 t/ha gunoi de grajd
completat ă cu 600-800 kg superfosfat și 400-500 kg sare potasic ă /ha.
Distanțele de plantare trebuie să fie de 2,3-3 m între rânduri și 1-1,2 m între
plante pe rând. Pentru mecanizarea recolt ării fructelor distan țele pe rând vor fi de
0,7-0,8 m.
253
În teren desfundat, plantarea se face în gropi cu dimensiunile de 30 x 30 x
30 cm. În teren nedesfundat dimensiun ile gropilor pot fi de 50 x 50 x50 cm.
Epoca de plantare optimă este toamna și numai în cazuri obligate prim ăvara
foarte devreme.
Plantarea se face cu 5-6 cm mai adânc decât în pepinier ă.
După plantare, plantele se ud ă cu 6-8 litri ap ă, se mușuroiesc și se formeaz ă
la nivelul bilonului.
Întreținerea planta țiilor de coac ăz
Sisteme de conducere . Cele mai folosite sunt tufa obi șnuită și tufa aplatizat ă.
Se mai practic ă conducerea plantelor sub form ă de gard fructifer vertical sau în
"V". Exist ă și alte sisteme de conducere, dar care nu se justific ă economic.
Tăierile de formare. La soiurile cu capacitate mare de l ăstărire (Tinker ș.a.)
în primăvara anului al doilea de la plantare se aleg trei-patru tulpini care se
scurtează de la 2-3 muguri de la baz ă. În timpul vegeta ției se rețin 4-6 lăstari bine
amplasați, iar ceilal ți se suprim ă. În următorii trei ani se adaug ă similar câte 4-5
tulpini în a șa fel încât în anul 5 planta s ă aibă 15-20 tulpini crescute din zona
coletului.
La soiurile cu capacitate mai redus ă de ramificare (Costwold Cross,
Baldwin etc.), în anii II-IV, din tulpinile re ținute în fiecare an, jum ătate se taie în
cepi, iar jum ătate rămân intacte (fig. 4).
Fig. 4. – Formarea tufelor la coac ăz
254
Tăieri de între ținere și de fructificare. Efectuarea t ăierilor și reînnoirea
elementelor de schelet vor fi determ inate de specificul biologic al fiec ărui soi,
precum și de vigoarea plantei. Prin t ăieri se va urm ări un echilibru între cre ștere și
rodire, înl ăturându-se anual tulpinile mai vechi de 5-7 ani. Tototdat ă, se vor
elimina ramurile ce îndesesc exagerat tufa, rupte, atacate de boli și dăunători etc.
Ramificațiile și prelungirile anuale ale tulpinilor de baz ă nu se scurteaz ă,
deoarece se înl ătură mugurii de rod.
Tăierile mai au ca scop și întreținerea tufei, care se realizeaz ă prin
eliminarea de la colet a tulpinilor îmb ătrânite, îndep ărtarea a 1/3, 1/2 sau 2/3 din
lungimea tulpinilor de 2-4 ani, deasupra unei ramuri anuale viguroase (fig. 5).
Fig. 5. – Tăierea plantelor la coac ăz
Întreținerea solului . Coacăzul nu suport ă concuren ța buruienilor. De aceea,
în primii ani dup ă plantare solul se men ține curat de buruieni prin pra șile repetate.
Pe terenurile cu pericol de eroziune, interv alele pot fi cultivate alternativ cu plante
agroalimentare cu partea comestibil ă în sol.
În zonele cu precipita ții de peste 750 mm intervalel e pot fi înierbate, iar pe
rândul de plante se poate face erbicidarea.
255
Fertilizarea planta țiilor. Se face o dat ă la trei ani cu 40-60 t/ha gunoi de
grajd, 400-600 kg superfosfat și 300-400 kg sare potasic ă.
Anual, se aplic ă 300 kg azotat de amoniu la ha, în dou ă reprize, prima cu 2-
3 săptămâni înainte de înflorire și a doua dup ă legarea fructelor.
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Cele mai frecvente boli sunt antracnoza coac ăzului ( Pseudopeziza ribis ),
făinarea ( Spheroteca mass-mae ), rugina coac ăzului ( Cronatium ribicole ). Acestea
se combat la avertizare, cu ajutorul fungicidelor Dithane M 45 (0,2%), Captadin
50 (0,2%), zeam ă sulfocalcic ă (20%) în perioada de repaus și 2% în perioada de
vegetație, zeamă bordeleză 1% și alte fungicide existente în comer ț.
Principalii d ăunători ai coac ăzului sunt: Sfredelitorul ramurilor ( Sesia
tipuliformis) , păduchi țestoși, afide și păianjeni (tabelul 30).
Aceștia se combat atât în perioada de vegeta ție, cât și în perioada de repaus
cu diferite insecticide. Reducer ea rezervei biologice de boli și dăunători se
realizează și prin măsuri de igien ă culturală și agrotehnic ă.
Tabelul 30.
Schema de combatere a bolilor și dăunătorilor la coac ăz și agriș
(după N Braniște, 2000)
Nr
trat. Fenofaza Boala sau d ăunătorul Produse pesticide folosite
1 Repaus
vegetativ Păduchele din San José,
ouă de afide, acarieni,
defoliatoare etc. Oleoeekalux (1,5%), Polisulfur ă de bariu (6,0%) sau zeam ă
sulfocalcic ă (20%)
2 La umflarea
mugurilor Acarieni, afide (ou ă),
făinare Polisulfur ă de bariu (1,0%) sau zeam ă sulfocalcic ă (2%)
3 La infrunzire (3
frunze deta șate) Antracnoz ă, făinare,
acarieni afide etc. Fungicide : Topsin M 70 (0,1%), Metoben 70 (0,1%),
Captadin 50 PU (0,25%); Acaricide: Neoron 500 EC (0,1%)
+US1 (1,5%)
4 La apari ția
inflorescen țelor Antracnoza și făinarea
frunzelor, sfredelitorul
tulpinilor (G1),
defoliatoare etc. Fungicide: Topsin M 70 (0,1%), Metoben 70 (0,1%),
Karathane NF 57 (0,2%), Bayleton 25 WP (0,05 %), Saprol 19
EC (0,125%) sau Rubigan 12 EC (0,04%); I nsecticide : Sintox
25 EC (0,2%), Nurelle D (0,075%) sau Primor 50 WP (0,1%)
5 Când to ți
butonii florali sunt liberi Idem tratamentul 4 Idem tratamentul 4 . Se recomand ă alte produse decât la
tratamentul precedent
6 La înflorire Antracnoza, f ăinarea și
rugină, Fungicide : Topas 50 WP (0,1%), Tilt 250 EC (0,02%), Anvil
5 SC (0,04%) sau Dithane M 45 (0,2%) + Afugan (0,1%) sau
256
sfredelitorul tulpinilor
(G2), defoliatoare etc. Nissorun (0,05%); I nsecticid e: Zolone 35 EC (0,2%), Karate
2,5 EC (0,02%) sau Fastac EC (0,08%)
7 Când fructele au
mărimea
naturală Idem tratamentul 4 + Păduchele din San
José(G1) Fungicide : Topas 50 WP (0,1%), Tilt 250 EC (0,02%), Anvil
5 SC (0,04%) sau Topas C (0,1%)
Insecticide : Actellic 50 (0,2%) sau Decis 2,5 EC (0,05%)
8 Imediat dup ă
recoltarea
fructelor Antracnoza, f ăinarea și
rugină; sfredelitorul
tulpinilor (G2),
defoliatoare p ăduchele din
San José(G1) etc. Fungicide : Captadin 50 PU (0,25%) sau Ziram 75 PU (0,4%);
Insecticide: Carbetox 37 Ec (0,5%)
Acaricide : Neoron 500 Ec (0,1%), Mitac 20 (0,2%), Peropal
(0,1%) sau Omite 57 CE (0,1%)
Particularit ățile matur ării și recoltării fructelor
Maturarea fructelor are loc e șalonat în ciorchine, dar diferen țele sunt de
numai câteva zile. Alegerea momentului optim de recoltare se face în func ție de
specie și destinația producției.
Recoltarea se poate face manual sau m ecanizat. În general recoltatul manual
se efectueaz ă atunci când fructele sunt destin ate consumului în stare proasp ătă.
Recoltarea se face cu rahis, pe timp r ăcoros, în ambalaje de capacitate mic ă (0,5 –
1,0 kg) sau maxim (5-6 kg).
Recoltatul mecanizat se realizeaz ă cu ajutorul unei combine speciale care au
o productivitate de 8-16 t/schimb.
Pentru uniformizarea matur ării și ușurarea desprind erii bacelor se
recomand ă stropirea plantelor cu ETHREL (300- 500 ppm), cu circa 5 zile înainte
de data recolt ării, sau cu alte substan țe biostimulatoare.
Coacăzele fac parte din grupa fructelor foarte perisabile, de aceea, imediat
după recoltare se recomand ă păstrarea acestora în condi ții optime (T=0°C, U.R.=
90-95% etc.).
257
CAPITOLUL XIII
CULTURA ZMEURULUI
Rubus ideaus L. Fam. Rosaceae
Subfam. Rosoideae
13.1. IMPORTAN ȚĂ, ORIGINE ȘI ARIE DE
RĂSPÂNDIRE
Importan ța culturii
Zmeurul se cultiv ă pentru fructele sale deoseb it de apreciate atât pentru
consumul în stare proasp ătă, cât și pentru industrializare sub form ă de dulcea ță,
compot, gem, sirop, suc, înghe țată etc. Aceast ă valoare ridicat ă este dat ă de
conținutul complex al fructelor: 4,5-10,6% zaharuri, 1,1-2,3% ac izi organici, 0,5-
2,8% pectine, 1,2% proteine, s ăruri de K, P, Ca, Mg, Mn, Na, Zn, Cu, Fe, etc.,
vitamina B 1,B2,D,P,C (25mg/100g).
Fructele, l ăstarii și frunzele tinere se folosesc în industria farmaceutic ă
pentru prepararea unor medicamente sau ceaiuri împotriva, anginei, amigdalite,
diareei etc. Specia are o mare plasticitate ecologic ă, fiind cultivat ă în diferite
condiții de la șes până la altitudini foarte ma ri (peste 1000 m). Datorit ă drajonării
puternice și a sistemului radicular ramificat și destul de profund, zmeurul este și o
plantă care combate eroziunea solu lui, valorificând în acela și timp solurile sub țiri,
sărace și improprii altor culturi.
Plantația de zmeur intr ă repede pe rod și permite recuperarea investi țiilor în
timp scurt.
Originea și arealul de cultur ă
Cercetările au demonstrat c ă majoritatea speciilor de zmeur s-au format în
estul Asiei, de unde apoi s-au r ăspândit în toat ă zona temperat ă, în special în
258
emisfera nordic ă (Europa, Asia, America de Nord), unde se întâlne ște și în prezent
în stare sălbatică.
De asemenea, se întâlne ște mai rar și în vegeta ția zonelor înalte tropicale din
emisfera sudic ă precum și în Oceania.
Pe plan mondial cultura zmeurului este în cre ștere, obținându-se în prezent
peste 300.000 t din care peste 50% se ob țin în Europa. Dintre țările mari
producătoare sunt: Rusia (90.000 t), ex. Iugoslavia ( 40.000 t), Polonia (40.000 t),
Germania (20.000 t), Anglia (11.000 t), etc.
În țara noastr ă această cultură este răspândită în special în zonele înalte,
bogate în precipita ții. Există în prezent în țara noastr ă peste 1500 ha plantate cu
zmeur din care cca. 110 ha se întâlnesc în gospod ăriile individuale din jude țele
Argeș, Vâlcea, Harghita, Covasna, Cluj, Suceava, Mure ș, etc.
Cultura zmeurului la noi în țară a cunoscut o dezvoltare important ă până în
anii ’90, dup ă care a înregistrat o dec ădere foarte mare. În prezent, exist ă tendința
reconsider ării acestei culturi. Cele peste 1000 t ce se ob țin și comercializeaz ă în
prezent în România provin în cea mai mare parte din flora spontan ă.
13.2. PARTICULARIT ĂȚI BIOLOGICE ȘI
ECOLOGICE
Specii care au contribuit la formarea soiurilor
Pe plan mondial exist ă peste 3000 de specii ce apar țin genului Rubus și
subgenului Idaeobatus, dintre care numai în țara noastr ă se întâlnesc peste 180
specii în flora spontan ă (I. Nyaradi). Din aceast ă multitudine de specii doar câteva
prezintă importan ță deosebită în crearea de soiuri.
Rubus idaeus L. – zmeurul comun cu dou ă varietăți:
Rubus idaeus L. – var. vulgatus Arheu – zmeurul ro șu european , din care au
rezultat soiurile europene;
Rubus idaeus L. – var. strigosus – zmeurul ro șu pufos american , din care au
rezultat soiurile americane.
Din încruci șarea celor dou ă subspecii au rezultat majoritatea soiurilor de
zmeur roșu.
259
Rubus Occidentalis – zmeurul negru american , nu drajoneaz ă, formeaz ă
fructe negre, pe tulpini sub țiri, lungi și arcuite. A contribuit la ob ținerea soiurilor
americane.
În Europa, America și Asia în programele de ameliorare se mai folosesc și
alte specii cum ar fi: R. articus, R. odoratus, R. spectabilis (din America de Nord),
R. iasiostylus (din Asia), etc.
Obiective principale și metode utilizate în ameliorarea zmeurului
Programele de ameliorare din principalele centre au ca obictive urm ătoarele:
– creșterea plasticit ății ecologice reprezentat ă prin: rezisten ța la temperaturi
scăzute, în zonele nordice, rezisten ță la amplitudinile mari de temperatur ă din
zonele temperate continentale, rezisten ță la arșiță și secetă, necesar redus de frig
pentru zonele mediteraniene;
-îmbunătățirea unor însu șiri și caractere ale plantei: port erect și rigid,
vigoarea mai slab ă, spinozitatea redus ă, productivitate ridicat ă, rezistență la boli și
dăunători, maturare grupat ă a fructelor în cadrul inflorescen ței și a soiului,
drajonare modest ă;
-extinderea sezonului de maturare a fructelor prin cr earea de soiuri
extratimpurii sau tardive;
-calitatea superioar ă a fructelor: culoare intens ă, fermitate, suculen ță, aromă,
gust, conținut ridicat în elemente nutritive, absen ța sarmenților și a perilor stacei
etc.
Pentru fiecare din aceste obiective exist ă suficiente surse de gene.
Ca metode de ameliorare se folosesc cele clasice (hibrid ările intra și
interspecifice). Compatibilitatea la încruci șare dintre diferite soiuri de zmeur
depinde de apartenen ța genitorilor și de constitu ția lor genetic ă.
În general hibrizii sunt fertili sau par țial fertili. Hibrid ările dintre zmeur
(diploid) și mur (hexaploid) au reu șit numai în cazul când so iurile de mur au avut
în constitu ția lor genetic ă și genoame de zmeur.
Lipsa spinilor este dat ă în general de genitorii materni iar remontan ța se
obține numai dac ă ambii genitori sunt remontan ți.
260
SORTIMENTUL DE SOIURI
Deși există foarte multe specii de genuri Rubus, totu și numărul de soiuri
valoroase este destul de rest râns. În România, pentru an ul 2000 au fost admise la
înmulțire un num ăr de 8 soiuri dintre care 2 române ști și 6 străine.
1. Citria – soi românesc (Cayuga x Ors Seedling, 1996), productiv (9-11
t/ha), tulpini viguroase (1,5-2 m) și erecte, cu spinozitate redus ă, rezistent la ger și
boli. Fuctele sunt mijlocii (2,5-3 g), scur t conice, galbene portocalii. Maturarea:
VI/4.
2. Cayuga – soi american, foarte vechi (1911), viguros (1,5-2 m),
drajoneaz ă puternic, este rezistent la ger (-25 șC) și la temperaturile ridicate din
timpul verii, este rustic, to lerant la boli, mediu producti v (5-6 t/ha). Fructul este
ferm, mijlociu ca m ărime (2-4 g), sferic sau ovo-sferic, de culoare ro șie-cărămizie,
pulpa este gustoas ă, plăcut acidulat ă și aromată. Maturarea: VI/4.
3. Englezesc A 1 – soi originar din Anglia, de vigoare medie (1,5 m),
rezistent la ger, și secetă, sensibil la boli, productiv (8 -9 t/ha). Fructe le sunt mari
sau foarte mari, conice, ro șii, suculente, pl ăcute la gust. Se preteaz ă pentru
consum în stare proasp ătă și industrializare. Ma turare: VII/1-2.
4. Malling Expoit – soi englezesc, cu tulpini viguroase (2 m), cu tendin ță
de ramificare, sensibil atât la gerurile din timpul iernii cât și la căldurile excesive.
Fructele sunt alungite sau tronconice, de culoare ro șie deschis, cu pulpa ferm ă,
gustoasă. Maturarea: VII/1-2.
5. Newburg – soi american, semiviguros, productiv, drajoneaz ă mult.
Fructele sunt mijlocii (2-3 g), conic-alungite, colorate în ro șu-intens, mate, cu
pulpa suculent ă, dulce, pl ăcut acidulat ă, aromată. Maturarea: VII/2-3.
6. Rubin bulg ăresc – soi originar din Bulgaria, vechi și mult răspândit în
cultură și în țara noastr ă, productiv (7-11 t/ha), de vigoa re medie, cu tulpini lungi
și groase, pu ține la num ăr, cu capacitate slab ă de drajonare, mediu rezistent la ger,
sensibil la boli. Fructul este ma re, conic, rubiniu, cu pulpa compact ă, mediu
suculentă, slab aromat ă, gustoas ă, cu semin țe mari. Bun și pentru congelare.
Maturare: VII/4.
7. Ruvi – soi românesc (Rubin bulg ăresc x Viking, 199 6), viguros, cu
tulpini erecte, lungi (1,8-2 m), productiv (7-9 t/ha), rezisten t la ger, mediu
261
rezistent la boli. Fructele sunt mari (3-4 g), de calitate bun ă, conic-trunchiate,
roșii-violaceu. Maturarea: VII/4.
8. The Latham – soi american, vechi, viguros, drajoneaz ă puternic,
rezistent la ger secet ă, sensibil la f ăinare și putregaiul fructelor. Fructele sunt
mijlocii (2-3 g), sferice, sau conico-sferice, ro șii-carmin cu luciu alb; pulpa este
suculentă, mediu consistent ă, slab aromat ă, de calitate medie. Este destinat în
special industrializ ării. Maturarea: VII/4.
Soiuri remontante
Romy – soi elve țian, semiviguros, drajoneaz ă puternic, productiv (8-10
t/ha), sensibil la viroze și ger. Fructele sunt mijlocii (2-3 g), ro șii-violaceu,
aromate pl ăcute la gust. Maturarea: începând din iunie pân ă în septembrie, cu
două vârfuri (VI și IX).
Lloyd George – soi englezesc, viguros, cu fructe mari, ro șii intens, conic-
alungite, de calitate bun ă.
September – soi american, semiviguros, rezistent la ger și secetă, productiv,
sensibil la boli. Fructul este mijloci u, conic sau trunchiat-alungit, carmin-vi șiniu.
Maturarea: prima recolt ă în iunie, a II-a recoltă în septembrie-octombrie.
Alte soiuri existente în cultur ă: Taylor, Malling Jewel, June, Indian
Summer, Malling promise, Golden Queen etc.
PARTICULARIT ĂȚI DE CRE ȘTERE ȘI FRUCTIFICARE
Zmeurul este un semiarbust, ce cre ște spontan sau cultivat și are
caracteristici specifice.
Partea hipogee – este reprezentat ă de un rizom (tulpina subteran ă), din care
pornesc r ădăcini adventive, fibroase, situate în stratul de sol de 10-30 cm. Unele
rădăcini pot p ătrunde în sol pân ă la 80-100 cm. Pe toat ă lungimea r ădăcinilor se
diferențiază încă din luna iunie muguri adventivi, care vor da na ștere drajonilor în
anul următor. Aceștia au rolul de a înlocui tulpin ile care au fructificat, reînnoind
anual organele aeriene ale plantei.
Drajonii î și formeaz ă sistem radicular propriu, devenind independen ți de
planta mam ă.
262
Partea epigee este format ă din mai multe tulpini de 1-2 m, cilindrice, de
aceeași grosime, cu o durat ă de viață de 2 ani, în primul an cresc, iar în anul al II-
lea rodesc, apoi se usuc ă. Majoritatea soiurilor au tulpinile erecte, destul de
rezistente dar necesit ă sistem de sus ținere, sunt acoperite cu ghimpi aciculari. Sunt
și soiuri fără ghimpi. L ăstarii sunt f ără gimpi la ambele tipuri de soiuri.
Mugurii – se formeaz ă la baza pe țiolului, grupat din care cre ște numai unul.
La baza tulpinii se formeaz ă muguri vegetativi, în treimea mijlocie mic ști, iar în
treimea superioar ă de rod.
Inflorescen țele – sunt alc ătuite din 4-15 flori hermafrodite autofertile și
nectarifere. Polenizarea este entomofil ă. Zmeurul înflore ște la 50-60 zile de la
umflarea mugurului de r od, începând din vârful l ăstarului și progreseaz ă bazipetal,
având o durat ă de 3-4 săptămâni.
Fructul – este fals, compus din mai multe drupeole a șezate în jurul unui
receptacol, poate avea diferite culori și forme.
În cultură se întâlnesc soiuri nere montante (care dau o singur ă recoltă pe an)
și soiuri remontante (cu dou ă recolte pe an). Acestea din urm ă sunt foarte pu ține și
nu dau rezultate în zonele mai reci, deoarece a doua recolt ă nu ajunge la
maturitate.
Ciclul anual
Perioada de repaus es te destul de profund ă, începe dup ă căderea fiziologic ă
a frunzelor și se continu ă până primăvara târziu. Perioada de vegeta ție se
desfășoară pe parcursul a 180-200 zile.
Zmeurul înflore ște de regul ă în cursul l unii mai (în func ție de zon ă),
scăpând de înghe țurile târzii de prim ăvară.
Creșterea și maturarea fructelor se face într-un ritm intens 30-35 zile.
Potențialul productiv .
Durata de exploatare economic ă a unei planta ții este de 10-12 ani, cu o
producție medie de 6-12 t/ha, la început mai mic ă, maximă la 4-10 ani, apoi
descrescătoare.
263
CERINȚELE ZMEURULUI FA ȚĂ DE FACTORII
ECOLOGICI
Lumina – influențează pozitiv calitatea fructelor. Este o specie exigent ă față
de lumină. De aceea zmeurul se va planta pe versan ții cu expozi ție favorabil ă. De
asemenea, direc ția rândurilor se va orienta în a șa fel încât s ă valorifice la
maximum lumina, mai ales în zonele înalte.
Temperatura – poate fi un factor limitativ pentru cultura zmeurului. Acesta
nu suport ă temperaturi excesiv de sc ăzute (-20 … -25°C) în perioada de repaus,
dar nici extrem de ridica te în perioada de vegeta ție. Cultura reu șește bine în zone
cu ierni blânde și veri în care temperatura medie nu dep ășește 16-17°C. Pentru
desfășurarea normal ă a înfloritului necesit ă 580-600șC.
Temperatura solului nu trebuie s ă depășească 16șC. Dac ă, toamna este rece
și umedă, lignificarea tulpinilor este deficitar ă iar rezisten ța la ger scade pân ă la –
15șC.
Umiditatea reprezint ă unul din factorii princi pali de care depinde reu șita
culturii zmeurului. Este o specie cu preten ții mari față de umiditate. Se recomand ă
a se cultiva în zone cu 700-1000 mm precipita ții anuale, bine repartizate în
perioada de vegeta ție (iunie-august). În caz contra r, este absolu t obligatorie
irigarea.
Excesul de ap ă (băltirea) este, de asemenea, d ăunător putând provoca
asfixierea r ădăcinilor.
Pânza de ap ă freactică trebuie să fie la peste 80 cm.
Zmeurul cre ște și se dezvolt ă bine în zone în care umiditatea relativ ă este
mai mare.
Solul cel mai recomandat pentru cultura zmeurului este cel nisipo-lutos,
bogat în humus, cu bun ă capacitate de re ținere a apei și bine aerisit, cu pH = 5,6-
6,5, cu subsol permeabil și cu o grosime de cel pu țin 50 cm, bogat în azot și
proteine. Este sensibil la deficitul în Fe și Mn. Nu sunt recomandate solurile
sărace, foarte grele, reci, sau uscate și calcaroase.
264
Curenții de aer , iarna pot m ări pagubele prin înghe ț, vara măresc seceta
atmosferic ă etc. Totu și lipsa total ă a acestora favorizeaz ă apariția bolilor și
mărește pericolul înghe țurilor târzii de prim ăvară.
13.3.PARTICULARIT ĂȚI TEHNOLOGICE
Specificul producerii materialului s ăditor
Zmeurul se înmul țește prin drajoni , butași de rădăcină și despărțirea tufelor.
Drajonii se ob țin în planta țiile specializate (10.000 – 14.000 plante/ha), înfiin țate
și întreținute corespunz ător unor planta ții elită. După doi ani dintr-o astfel de
plantație se obțin 150.000 – 200.000 de drajoni înr ădăcinați bine.
Înmulțirea prin butași de rădăcină – se practic ă mai ales la soiurile care nu
drajoneaz ă sau drajoneaz ă foarte pu țin. Butașii se recolteaz ă toamna (10-12 cm) și
se planteaz ă primăvara în rigole adânci (8-10 cm).
Înmulțirea prin desp ărțirea tufelor – se folose ște rar, în cazul plantelor,
valoroase, în gr ădinile individuale. Prinde rea la plantare este slab ă iar plantele
sunt în general debile.
Înființarea și întreținerea planta țiilor
Pentru eșalonarea matur ării și a perioadei de reco ltatare, într-o parcel ă se
vor planta 3-4 soiuri cu dife rite perioade de maturare.
La pregătirea terenului se va fertiliza intens cu îngr ășăminte organice și
minerale, deoarece dup ă intrarea pe rod lu crarea se efectueaz ă cu greutate datorit ă
drajonării puternice. Funcție de nivelul de aprovizionare a solului se vor efectua
fertilizarea cu 60-80 t gunoi de grajd, 600-800 kg superfosfat și 400-500 kg sare
potasică/ha. Desfundatul se face la 40-50 cm, cu subsolaj.
Pe terenurile cu panta peste 20%, se amenajeaz ă terase pe care se vor planta
minimum dou ă rânduri, iar pe cele cu pant a sub 20%, zmeurul se planteaz ă sub
formă de gard fructifer, pe direc ția curbelor de nivel.
Distanțele de plantare sunt de 2,5-3 m între rânduri și 0,5 m pe rând.
Plantarea drajonilor se efectueaz ă toamna sau prim ăvara foarte timpuriu în
gropi de 40 x 40 x 40 cm sau în șanțuri astfel încât coletul s ă fie la suprafa ța
solului. În prealabil drajonii se fasoneaz ă la 20-25 cm și se mocirlesc.
265
După plantare, drajonii se mu șuroiesc și se scurteaz ă la nivelul mu șuroiului
sau bilonului.
Sistemul de conducere. Majoritatea soiurilor de zmeur necesit ă sistem de
susținere (fig. 6 – 7).
Fig. 6. – Susținerea zmeurului pe spalier cu un cuplu de sârme duble
Cel mai utilizat sistem este spalierul cu dou ă sau trei sârme duble, fixate de
stâlpi din beton sau lemn. Primul rând de sârme se a șază la 60 cm fa ță de sol, iar
cel de-al II-lea la 1,2 m de sol. Pent ru soiurile cu port înalt se folose ște spalierul
cu trei rânduri de sârme distan țate la 50 cm una de alta.
În acest sistem se realizeaz ă benzi continui cu grosimea de 40-50 cm.
Cultura sub form ă de gard fructifer se realizeaz ă fără sistem de sus ținere. Se
folosesc soiuri cu tulpini erecte groase (The Lathan, June, Indian Summer etc.
care se autosus țin. Densit ățile mari, în ambele cazuri, conduc la produc ții calitativ
inferioare.
Fig. 7. – Sus ținerea zmeurului pe spalier cu dou ă cupluri de sârme duble
266
Fig. 8. – Sus ținerea zmeurului prin legare pe un singur arac
Conducerea sub form ă de evantai pe spalier sau araci (fig. 8). Tulpinile se
palisează în poziție aproape orizontal ă, jumătate într-o parte jum ătate în cealalt ă.
Cultura pe araci (fig. 9) – se folose ște pe suprafe țe mici în gr ădinile
individuale.
Fig. 9. – Susținerea zmeurului pe araci, în evantai
Cultura cu spalier de tip olandez – se folosesc dou ă rânduri de spalier cu
câte o sârm ă Tulpinile se arcuiesc și se leagă jumătate de o sârm ă jumătate de
cealaltă.
Întreținerea solului
În plantațiile de zmeur se recomand ă ogorul lucrat, iar în cepând din anul al
II-lea se poate și erbicida îns ă cu precau ție. Aceasta, deoarece sistemul radicular
al zmeurului este puternic ramificat și superficial și nu suport ă nici un fel de
concurență.
Doar în primul an dup ă plantare se pot folosi cultu ri intercalate de talie mic ă
și care se recolteaz ă timpuriu (fasole, maz ăre, cartofi, spanac, salat ă).
267
Fertilizarea de bază se efectueaz ă la planta premerg ătoare.
Fertilizarea planta țiilor de zmeur se efectueaz ă o dată la 3-4 ani cu 20-40 t
gunoi de grajd/ha și anual cu 300-400 kg superfosfa t cu 200-300 kg sare potasic ă.
Îngrășămintele cu azot se aplic ă în două reprize: prim ăvara devreme dup ă
dezghețarea solului și imediat dup ă înflorit. În primii doi ani, pe un teren fertil nu
este necesar s ă se fertilizeze.
Irigarea planta țiilor – Lipsa apei din sol are consecin țe negative asupra
drajonării, asupra diferen țierii mugurilor de rod, asupra înfloritului și legării
fructelor și în final asupra produc ției și calității acesteia. Zmeurul are nevoie de
apă în cantități moderate pe tot parcursul vegeta ției, mai pu țin toamna. De aceea,
zmeurul se va uda de 4-6 ori cu câte 300-400 m3/ha. Irigarea de toamn ă
prelungește vegetația și împiedic ă maturarea corespunz ătoare a lemnului.
Tăierile . – În prim ăvara anului urm ător plantării, tulpinile se scurteaz ă la
0,8-1 m lungime, se îndep ărtează și ramurile purt ătoare de rod pentru fortificarea
sistemului radicular și stimularea drajon ării.
Începând cu anul al II-lea , se vor înl ătura tulpinile de 2 ani care au rodit
(imediat dup ă recoltare). Totodat ă, se înlătură și tulpinile anuale de vigoare slab ă.
Primăvara, dup ă trecerea pericolului de înghe ț, tulpinile se r ăresc (12-16
buc/m liniar) și se scurteaz ă la 1,5-1,7 m. Tulpinile so iurilor din grupa Malling, la
care mugurii de rod se formeaz ă, în general, pe treimea superioar ă nu se scurteaz ă.
La soiurile remontante t ăierile se fac dup ă aceleași criterii ca și la cele
obișnuite, cu deosebirea c ă după maturarea fructelor din prima recolt ă se înlătură
vârful care a rodit.
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Bolile care provoac ă cele mai mari pierderi sunt:
– pătarea brun ă a lăstarilor ( Didynella applanta ), antracnoza ( Elsinoe
nelleta ) și putregaiul cenu șiu al fructelor (Botrytis cinerea) . Combaterea acestor
boli se realizeaz ă prin măsuri de igien ă culturală și tratamente fitosanitare (tabelul
31).
268
Tabelul 31.
Schema de combatere a bolilor și dăunătorilor la zmeur
(după N Braniște, 2000)
Nr
trat. Fenofaza Boala sau d ăunătorul Produse pesticide folosite
0 1 2 3
1 Repaus vegetativ P ăduchele din San José, ou ă de
afide, acarieni etc. Oleoekalux (1,5%) sau Polisulfur ă de bariu
(6,0%)
2 La umflarea
mugurilor Antracnoza zmeurului, p ătarea
brun-violacee a ramurilor,
acarieni, insecte defoliatoare,
afide. Fungicid : un produs cupric. Turdacupral 50
PU (0,2%), zeam ă bordeleză (0,5%)+
Insecticid: Sintox 25 (0,2%) sau Sinoratox R
35 (0,1%)
3 La înfrunzire P ătarea brun ă a ramurilor,
pătarea albă a frunzelor, acarieni,
gărgărița florilor, afide etc. Fungicide : Tiuram 75 PU (0,4%), Ziram 75
(0,¤%) +
Insecticid : Thiodan 35 Ec (0,2%), Sintox 25
(0,2%) sau Sinoratox R 35 (0,1%
4 La în ălțarea
inflorescen țelor Făinare, p ătarea brun ă a
ramurilor, antracnoz ă, gărgărița
florilor, gândacul zmeurului etc. Fungicide : Tiuram 75 PU (0,4%), Ziram 75
(0,¤%) sau Captadin 50 PU (0,2%) + Metoben 70 (0.1%) + Insecticid : Thiodan 35 Ec (0,2%),
Sintox 25 (0,2%) sau Sinoratox R 35 (0,1%
5 La începutul
înfloritului Putregaiul fructelor, p ătarea albă
a frunzelor, rugina, f ăinare,
gândacul zmeurului, etc. Fungicide : Sumilex 50 WP (0,1%),Rovral 50
WP (0,1%) sau Ronilan 50 WP (0,1%)+
Metoben 70 (0,1%) sau Topsin M 70 (0,1%) +
Insecticid: Decis 2,5 EC (0,025%)
6 La începutul
scuturării petalelor Idem tratamentul 5 Fungicide : Sumilex 50 WP (0,1%),Rovral 50
WP (0,1%) sau Ronilan 50 WP (0,1%)+ Topas
100 EC (0,08%), Anvil 5 SC (0,04%) sau Tilt
250 EC (0,02%) + Insecticide : Zolone 35 Ec
(0,2%), Karate 2,5 Ec (0,02%) sau Fastac 10
Ec (0,08%)
7 La m ărimea
normală a fructelor Putrgaiul fructelor, f ăinare,
rugină, pătarea albă a frunzelor,
pătarea brun ă a ramurilor etc. Fungicide :Ronilan 50 WP (0,1%), Sumilex
50 WP (0,1%) sau Rovral 50 WP (0,1%) +
Anvil 5 SC (0,04%) sau Tilt 250 EC (0,02%)
8-9 Dup ă recoltarea
fructelor ( la avertizare) Antracnoza ramurilor, p ătarea
brun-violacee a ramurilor, Păduchele din San José, Fungicide : Tiuram 75 PU (0,4 %), Ziram75
(0,¤%)sau Captadin 50 PU (0,2%) + Insecticid : Carbetox 37 CE (0,5%)
Dăunătorii cei mai periculo și sunt: g ărgărița mugurilor de zmeur
(Anthonomus rubi-idaei ), gândacul mic al florilor de zmeur ( Byturus tomentosus) ,
acarienii etc. Combaterea acestora se face la avertizare cu insecticide specifice
existente în comer ț.
269
Recoltarea fructelor. Zmeura se recolteaz ă la maturitatea de consum,
deoarece aceast ă specie nu are perioad ă de postmatura ție.
Recoltarea fructelor se face manual, f ără receptacul sau cu tot cu receptacul,
în ambalaj de capacit ăți mici (0,1-0,5 kg), care se a șază în lădițe. Zmeura este un
fruct excesiv de perisabil, de aceea se va manipula, transporta și depozita cu mare
precauție. Când este destinat ă industrializ ării, recoltarea se poate face și în găleți,
iar depozitarea în butoaie închise ermetic.
Totuși, 3-5 zile se poate p ăstra în depozite frigorifice la temperatura de 0°C
și U.R. de 80-90%.
Pe plan mondial exist ă preocupări pentru recoltarea mecanizat ă a zmeurii.
270
BIBLIOGRAFIE
1. Andrie ș N. – Euras – soi nou de pere de iarn ă. Revista Hortinform nr. 1/22, 1996.
2. Babuc, V. – Realizări și perspective în sporirea productivit ății plantațiilor intensive de
măr, Lucrări șt., Seria Horticultur ă, vol 38/1995.
3. Balan V., Cimpoie ș Gh., Barb ăroșie M. – Pomicultura, Editura Museum Chi șinău.
4. Balan, V., Pe ștean, A. – Contribuții la stabilirea distan țelor de plantare la m ăr,
Lucrări șt. U.A.I., Seria Horticultur ă, vol 38/1995.
5. Balan Viorica, Iva șcu Antonia – Soiuri timpurii de cais, piersic și nectarin . Revista
Hortinform nr. 7/16; 8/16, 1993.
6. Barbăroșie M., Banu, V. – Particularit ățile culturii coac ăzului negru în Moldova ,
Lucrări șt. U.A.I., Seria Horticultur ă, vol 38/1995.
7. Bădescu, Gh. – Perspectivele culturii arbu știlor fructiferi în zona premontan ă a țării,
Rev. Horticultura nr.4/1978.
8. Bădescu Cristina și colab. – Afinul de cultur ă, un arbust valoros pentru zonele
colinare și submontane din România . Rev. Hortinform nr. 2/16, 1998.
9. Bodi, I., Istrate, M., – Comportarea în livad ă intensivă a unor soiuri de cais altoite pe
zarzăr și piersic , Cercetări Agronomice în Moldova, vol. 3 1987.
10. Bodi, I., Istrate, M. – Influența portaltoiului asupra cre șterii pomilor și a produc ției
de fructe la unele soiuri de vi șin, Cercetări Agronomice în Moldova, vol. 3, 1987.
11. Bodi, I., – Rezultate preliminare ob ținute în livezi superintensive de m ăr, Cercetări
Agronomice în Moldova, 2/1975.
12. Botez, M., B ădescu, Gh., Botan, A. – Cultura arbu știlor fructiferi , București, Editura
Ceres, 1984.
13. Botu, I. – Cultura intentiv ă a alunului, S.C.P.P. Vâlcea, Redac ția de Propagand ă
Tehnică Agricolă, București, 1987.
14. Botu M., Achim Gh. – Realizări și perspective în cultura nucului . Revista
Hortinform nr. 6/106, 2001.
15. Brani ște N. – Polenizatorii recomanda ți pentru soiurile zonate de p ăr și măr, Rev. de
Horticultur ă nr.3/1984.
16. Brani ște, N. – Realizări privind ob ținerea de noi soiuri de m ăr și păr rezistente la
făinare , Rev. de Horticultur ă, nr. 2/1981.
17. Brani ște N. – Ameliorarea m ărului în România. Revista Hortinform nr. 6/33, 1995.
18. Brani ște N. – Sortimentul de m ăr și păr – perspective. Revista Hortinform nr. 6/18,
2000.
19. Brani ște N. – Probleme actuale ale amelior ării plantelor horticole, cu referire la
aspcte specifice plantelor pomicole . Revista Hortinform nr. 3/103, 2001.
271
20. Budan S., Gr ădinariu G. – Cireșul. Editura "Ion Ionescu de la Brad" Ia și.
21. Butur ă V. – Enciclopedie de etnobotanic ă româneasc ă, Editura Științifică și
Enciclopedic ă București, 1979.
22. Burzo, I. – Fiziologia și tehnologia p ăstrării produselor horticole , Editura tehnic ă,
București, 1986.
23. Butuam Galia și colab. – Smochinul, în decorul peisagistic timi șorean . Revista
Hortinform nr. 1/15, 1998.
24. Butuc M ădălina – Ameliorarea prunului – realiz ări și perspective. Revista
Hortinform nr. 9/109, 2001.
25. Candela, A. – L’irigation fertilisante, L’arboriculture fru itiere, nr. 433/1990.
26. Cârdei, E. – Contribuții privind fitoprotec ția speciilor semin țoase, Cercetări
Agronomice în Moldova, Vol.2/1992.
27. Ceau șescu, I., Negril ă, A., Isac, Il., Laz ăr, A. – Pomicultur ă, București, Editura
Ceres, 1986.
28. Cepoiu, N. – Înființarea unei planta ții pomicole, Editura. Ceres, Bucure ști, 1994.
29. Cepoiu, N., Monica Murvai – Pomicultur ă lucrări practice , Lito. Univ. de Științe
Agricole Bucure ști, 1991.
30. Cimpoie ș, Gh. – Desăvârșirea tăierii mecanizate a pomilor de m ăr, Lucrări șt.
U.A.I., Seria Horticultur ă, vol 38/1995.
31. Cimpoie ș Gh., Bucarciuc V., Caimacan I. – Soiuri de m ăr. Edirura Știința Chișinău.
32. Cimpoie ș Gh. – Conducerea și tăierea pomilor . Editura Știința Chișinău.
33. Cirea șă, V., Drobot ă, Gh., Drobot ă Mari-Ann – Pomicultur ă generală îndrumător
de lucrări practice , Lito. U.A.I., 1990.
34. Cirea șă, V. – Pomicultur ă generală-curs lito. U.A. Ia și, 1995.
35. Cociu, V. – Cultura piersicului în gospod ărie, Editura Ceres, Bucure ști, 1993.
36. Cociu, V. – Caisul , Editura Ceres, Bucure ști, 1993.
37. Cociu, V. – Nectarinele, Editura Ceres, Bucure ști, 1974.
38. Cociu, V. – Soiurile noi – factor de progres în pomicultur ă, Editura Ceres, Bucure ști,
1990.
39. Cociu V., Oprea Șt. – Metode de cercetare în ameliorarea plantelor Pomicole,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989.
40. Cociu V. și colab. – Prunul , Editura Comphys, 1997.
41. Cociu V. și colab. – Progrese în ameliorarea plantelor horticole, vol. I, Pomicultura,
Editura Ceres, Bucure ști, 1999.
42. Cepoiu N. – Pomicultur ă aplicată, Editura Științelor Agricole, Bucure ști, 2001.
43. Cocucci, S. et colab., – Fruit developement, calcium level and Bitter pit in apple ,
Adv. Hort. nr.3/1990.
272
44. Constantinescu, N., Negril ă, A., Ghena, N. – Pomicultur ă, Editura Agro Silvic ă,
Bucuresti, 1967.
45. Corelli e Sansavini, S. – Tipoologia ed Efficienza produc tiva degli impianti frutticoli ,
Rivista di Frutticoltura e di Orto floricoltura, Ita lia, vol.50/1988.
46. Cornelia, Parnia, Coman, S., Niculina, Burloi, – Conducerea cre șterii și rodirii
speciilor pomicole sâmburoase , Bucuresti, Editura Ceres, 1989.
47. Cotorobai M. – Lămâiul cultivat în locuin țe. Revista Hortinform nr. 12/19, 1996.
48. Darbellay, C. et colab. – Influence de la Charge sur la croissance vegetative et sur
l’alternance , Revue Suisse Vitic. Arboric. Hortic. vol 27/1995.
49. Davidescu, D., Velicica, Davidescu, – Agrochimie Horticol ă, Editura Academiei,
București, 1992.
50. Dascălu, M., Dominte Tatiana – Studiul unor arbui ști ornamentali ale c ăror fructe
pot fi valorificate: Sorbus aucupar ia L. var. edulis Dieck. și Rosa canina L. var
inermis, Lucr. șt., Seria Agronomie, vol. 38, 1996.
51. Drăgănescu E. – Pomologie , Editura Mirton Timi șoara, 1996.
52. Drobot ă Mari-Ann – Cultura smochinului în gospod ărie, Editura Ceres, Bucure ști,
1986.
53. Drobot ă, Gh. și colab. – Cultura Prunului , Editura Ceres, Bucure ști, 1991.
54. Drobot ă, Mari-Ann – Pomicultur ă, curs, lito., U.A.M.V. Ia și, 1996.
55. Duțu, I., Parnia, P., Mazilu, C. – Realizări și perspective în domeniul amelior ării
portaltoilor , Mapa documentar ă I.C.P.P. Pite ști nr. 15/1988.
56. Dumitru Liana Melania – Cercetări privind sortimentul de piersic la S.C.P.P.
Constanța. Revista Hortinform nr. 10/98, 2000.
57. Evenquez, M. et colab. – Incidences des tailles en vert sur le pommier , Revue Suisse
Vitic., Arboric., Hortic., vol. 20/1988.
58. Filiberto Loreti – Attuali conoscenze sui principali portimesti degli da frutto, Revista
di Frutticoltura e di ortofloricoltura, vol. LVI No. 9.
59. Gautier, M. – La culture fruitiere , volum 1 L’arbre fruitier, Technique et
Documentation (Lavoisier)., 1987.
60. Gautier, M. – Le control de nutrition par diagnostic foliare , L’arboriculture fruitiere,
nr. 433/1990.
61. Ghena, N. și colab. – Pomicultur ă generală și specială, Editura didactic ă și
pedagogic ă, București, 1977.
62. Gherghi, A. și colab . – Biochimia și fiziologia legumelor și fructelor , Editura.
Academiei, Bucure ști, 1983.
63. Gherghi, A. – Tehnologia valorific ării produselor horticole vol I, II, Editura Paideia,
București, 1994.
64Gherman N. – Afinul – Vaccinium mirtillus L. Revista Hortinform nr. 4/35.
273
65. Glăman, Gh. – Cercetări privind stabilirea direc țiilor de sporire a eficien ței
economice în produc ția pomicol ă din România , Mapa documentar ă I.C.P.P. Pite ști
nr. 39/1994.
66. Godeanu, I., Popescu, M. – Influența factorilor asupra rodirii nucului , Analele Univ.
din Craiova, Seria Horticultur ă, vol. IX, 1978.
67. Grădinariu, G. și colab. – Cercetări privind rela ția existent ă între diferite variante
de fertilizare și creșterea fructelor , Analele U.A.I., seria Horticultur ă 38-1995.
68. Grădinariu, G. și colab. – Cercetări privind r ăritul chimic al merelor, Analele
U.A.I., seria Horticultur ă 38-1995.
69. Grădinariu, G. și colab. – Cercetări privind stabilirea procesului tehnologic de
valorificare superioar ă a nucilor . Cerecetări Agronomice în Moldova, vol 2/1992.
70. Grădinariu, G. și colab. – The influence of some macro and microelements of the
quality and crops of the main apple varieties in Moldova , Revue Romanian Society
of Biominerals, vol 1, 1992.
71. Grădinariu, G., Cirea șă, V., Istrate, M. – Cercetări privind comportarea unor
soiuri de m ăr rezistente la boli în condi țiile din N-E României , Analele
Universității Agrare Chi șinău, Rep. Moldova, 1995.
72. Grădinariu, G., Istrate, M. – Cultura pomilor și arbuștilor fructiferi , curs lito.,
U.A.M.V. Ia și, 1996.
73. Grădinariu G., Istrate M., Dasc ălu M. – Pomicultura , Edituta Moldova Ia și, 1998.
74. Hoza D. – Pomologie, Editura Prahova, 2000.
75. Iancu, M. și colab. – Unele particularit ăți ale fertiliz ării la măr, Creșterea și
fructificarea pomilor , Lucrări științifice I.C.P.P. Pite ști, vol XVII/1994.
76. Iftimie, D. – Studiul în colec ție a unor soiuri de coac ăz negru în condi țiile din zona
subcarpatic ă a Moldovei, Lucr. șt. I.C.P.P. Pite ști, vol V/1977.
77. Istrate, M., Rominger, E. – Comportarea unor soiuri de m ăr cu rezisten ță la rapăn
și făinare în condi țiile din N-E Moldovei , Cercetări Agronomice în Moldova,
vol.2/1992.
78. Istrate, M., Rominger, E. – Contribu ții la îmbun ătățirea sortimentului de cais pentru
zona de N-E a Moldovei . Cercetări Agronomice în Moldova, vol.1-2/1995.
79. Ivan, I. și colab. – Selecții de perspectiv ă la măr obținute la S.C.P.P.Bistri ța, Lucrări
științifice ale I.C.P.P. Pite ști vol XV 1992.
80. Lazăr, Gh. și colab. – Întreținerea solului în livezile intensive de m ăr, situate pe
terenurile în pant ă, în condi țiile din N Moldovei , Cercetări Agronomice în
Moldova, nr. 3/1984.
81. Lazăr, A., Popa, I., Gallov, A. – Particularit ățile tehnologiei de cultur ă a castanului
comestibil, Redacția de propagand ă tehnică agricolă, A.S.A.S., 1989.
274
82. Lemaine, F. et colab. – Teneurs foliaires est N, P, K, Ca, Mg, B,recontrees dans le
neyes de pommieres Golden delicious du Maine et Loire , L’arboriculture fruitiere,
nr.2/1989.
83. Lespinasse, J.M., Delart J.F. – Le verger de pommieres, conduire ou tailler?, Revue
Suisse Vitic. Arboric. Hortic. 26/1994.
84. Lespinasse, J.M. – La conduite du pommier. Centre Technique interprofessional des
fruits et legummes, Paris, 1980.
85. Liacu, A. – Pomicultur ă generală (partea I și II), lito. U.A. Ia și, 1974.
86. Loretti, F. – Presente e futuro dei portimmesti degli alberi da frutto, Rivista di
Frutticoltura e di Ortofloricoltura, Italia, vol. 1-2/1988.
87. Maxim Janoslava Olga – Socul . Revista Hortinform nr. 4/36, 1999.
88. Mladin, Gh., Paula, Mladin. – Cultura arbu știlor fructiferi pe spa ții restrânse ,
Editura Ceres, Bucure ști, 1992.
89. Mladin Paulina și colab. – Soiuri române ști de zmeur . Revista Hortinform nr. 8/20,
1997.
90. Maria Elena, Ceau șescu, Vieru, R., Teodorescu, Al. – Cultura și valorificarea
căpșunului , Editura Ceres, Bucure ști, 1982.
91. Mihăiescu, G. – Pomicultur ă specială, Editura Ceres, Bucure ști, 1977.
92. Mihăiescu, G., B ădescu, Gh. – Pomicultura zonelor înalte, Editura Ceres, Bucure ști,
1985.
93. Mihăiescu, G. – Zonarea speciilor și soiurilor de pomi și arbuști fructiferi , Lito. U.A.
București, 1980.
94. Mihăiescu, G. – Ghid pentru meseria de pomicultor, Editura Ceres, Bucure ști, 1986.
95Mihăiescu Gr. – Zmeurul și murul fără ghimpi . Revista Hortinform nr. 6/15, 1999.
96. Milițiu, I. – Ecologia speciilor fructifere în planta țiile intensive și superintensive –
Lumina , Academia de Științe Agricole și Silvice, B.A. Documentare curent ă,
București, 1980.
97. Milică, C. I. – Substanțe bioactive în horticultur ă, Editura Ceres, Bucuresti, 1983.
98. Movileanu, M. – Crearea și selecția de portaltoi vegetativi pentru cire ș și vișin,
Lucrări șt. I.C.P.P. vol XIII, 1989.
99. Movileanu M. – M.F. 10 – Un nou portaltoi vegetativ de m ăr de vigoare mic ă cu
ancorare bun ă în sol . Revista Hortinform nr. 11/111, 2001.
100. Neagu, Tr. și colab. – Cu privire la mecanizarea lucr ărilor în cultura intensiv ă și
superintensiv ă a pomilor , Lucrări șt., U.A.I., vol 23/1979.
101. Negril ă, A și colab. – Pomicultur ă și viticultur ă, Editura didactic ă și pedagogic ă,
Bucuresti, 1980.
102. Ortiz, C. și colab. – Influiencia del tiempo del recolencion sobre la conservacion
frigorifica de manzana , Analele I.N.J.A., nr. 2/1975.
275
103. Parnia, P. și colab. – Pepiniera pomicol ă, Editura Ceres, Bucuresti, 1984.
104. Parnia, P., Mladin, Gh., Du țu, I., Wagner, St. – Producerea, p ăstrarea și
valorificarea materialului s ăditor pomicol și dendrologic, Editura Ceres,
Bucuresti, 1992.
105. Petre L. și colab. – Soiul nou de vi șin – De Boto șani. Revista Hortinform 9/23, 2000.
106. Platon I. și colab. – Tehnologia de cultur ă a cireșului cu referire special ă la soiurile
create la S.C.P.P. Bistri ța. Revista Hortinform nr. 8/39, 1995.
107. Popa, V. – Două soiuri valoroase de trandafir pentru dulcea ță, Rev. de Horticultur ă,
nr. 11/1967.
108. Popescu, M. și colab. – Pomicultur ă generală și specială, Editura didactic ă și
pedagogic ă, Bucuresti, 1982.
109. Popescu, M. și colab. – Pomicultur ă generală și specială, Editura didactic ă și
pedagogic ă, Bucuresti, 1992.
110. Rați, V. – Contribu ții la îmbun ătățirea sortimentului de m ăr pentru zona Bac ău,
Lucrări științifice I.C.P.P. Pite ști, 1992.
111. Rați V. – Mărul pasiune și afacere , Editura Moldavia Bac ău, 2001.
112. Roman, R. – Structura sortimentelor pomicole admise la înmul țire în anul 1994 ,
Mapa documentar ă I.C.P.P. Pite ști, nr.38/1994.
113. Roman R. – Sortimentul de prun cultivat în România și particularit ățile lui privind
polenizatorii . Revista Hortinform nr. 1/20, 1996.
114. Roversi, A., Mezzandri, G. – Caractterizzatione di mele di diversa provenienza . La
coltura del melo verso gli anni ‘90, Roma, 1986.
115. Sansavini, S. și colab. – Le Mele "Golden-Simili" , Indagine Monografica, Bologna,
1977.
116. Sansavini, S. și colab. – Confronto fra portimmesti nanizzanti e alberi
micropropagati di pero, Rivista di Frutticoltura e di Ortofloricoltura, Italia, nr.
1/1986.Gilino,
117. Sansavini, S. et colab. – Soluzionii agrochimiche e construttive per una frutticoltura
protetta , Colture protette,12/1974.
118. Schumacher, R. – Die Fruchtbarkeit der Obstgehälze , Ulmer Fachbuch, Stuttgart,
1989.
119. Stanciu N. – Tehnologia de cultur ă a trandafirului de dulcea ță. Revista Hortinform
nr. 3/27, 1997.
120. Șandru, I. – Protejarea culturilor agricol e cu ajutorul pesticidelor , Timișoara,
Editura Helicon, 1996.
121. Șchean V. – Soiuri de Migdal . Revista Hortinform nr. 11/35, 1999.
122. Șerbein Luca și colab. – Ciprian – soi nou de m ăr la S.C.P.P. Voine ști. Revista
Hortinform nr. 11/26, 1998.
276
123. Tănăsescu, N. – Considera ții generale privind metoda de irigare prin picurare și
unele realiz ări în acest domeniu în pomicultura din România , Mapa documentar ă,
I.C.P.P. Pite ști nr. 36/1993.
124. Teaci, D. și colab. – Fundamentarea pedologic ă a alegerii terenurilor pentru
înființarea planta țiilor pomicole. Rev. Horticultura nr.11/1976.
125. Toma, C. – Căldura, factor de vegeta ție limitativ în zonarea culturilor agricole,
Rev. de Horticultur ă nr.9/1970.
126. Topor, D. – Contribuții la problema culturii m ăceșului în R.S.R., Rev Pădurilor
nr.3/1962.
127. Trillot, M., Lavoissire, Ch. – La taille du pommier, L’Arboriculture fruitiere, nr.
465/1993.
128. Trocme, S. et Gras, R. – Sol et fertilisation en arboriculture frutiere , Paris, Edit
Penin, 1968.
129. Turcu, E. și colab. – Comportarea unor selec ții de soc în cultur ă intensivă, Lucrări
științifice I.C.P.P. Pite ști Mărăcineni 1983.
130. Țurcan, I. – Perspectivele culturii cornului (Cornus mas L.) în Republica Moldova,
Lucr. șt., Seria Horticultur ă, vol 38/1996.
131. Țurcanu I. – Cornul, situa ția actual ă și perspectivele cultiv ării lui. Revista
Hortinform nr.4/104, 2001.
132. Voiculescu, N. – Resursele minerale ale solu lui cu rol major în nutri ția speciilor
pomicole, Revista Pomicultura, A.S.A.S. nr.1/1990.
133. Vasilescu V. – Extinderea în cultur ă a castanului comestibil. Revista Hortinform
4/25, 1996.
134. Vasilescu V. – Sortimentul de nuc în România . Revista Hortinform nr. 9/20, 1993.
135. Wertheim, S.J. – Indizzi teecnici della coltura del melo e del pero in Europa,
Rivista di Frutticoltura e di Or tofloricoltura, Italia, nr.8/1987.
136. *** – Lucrări științifice U.A.Ia și.1980-2001.
137. *** – Lucrări științifice I.C.P.P. Pite ști 1980-2001.
138. *** – Lucrări științifice I.C.D.V.P.H. I-XXVII.
139. *** – Buletine A.S.A.S. 1980-2000.
140. *** – Cercetări agronomice în Moldova 1980-2001.
141. *** – L’Arboriculture fruitieres, 1975-2000.
142. *** – Pomicultura, viticultura și vinificația Moldovei, 1980-2000.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dlscrib.com Pomologiepdf [612158] (ID: 612158)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.