Predarea în echipă – aspecte psihologice [612051]

1
Predarea în echipă – aspecte psihologice

Colcer Dana, profe sor psihopedagog,
Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, Cluj Napoca

Din perspectiva noilor politici educa ționale și a direcțiilor de de zvoltare contemporane , procesul
didactic este bazat continuu pe inovație și diversificare , o strategie modernă de structurare a învățării , a
informațiilor , dar și a criteriilor de organizare este cea realizată , condusă de o echipă de specialiști , numită
“team teaching ”.
Team teaching (predarea în echipă) este o alternativă la lecțiile clasice presupunând planificarea
și susținerea în echipă a actului didactic de către mai mulți specialiști , prespune un demers flexibil ,
diversificat , captivant pentru elevi trezind experiențe personale v ariate și bogate atât elevilor cât și
profesorilor .
Modurile de organizare al e colectivelor de elevi în cadrul pred ării în echipă/co -predării sunt
variat e. Astfel se diferențiază: predarea în p uncte (grupele stabilite inițial se rotesc în funcție de sarcini
și de responsabilitățile stabilite ); predarea în paral el (fiecare profesor se ocupă doar de o grupă de elevi ,
secțiunea de învățare fiind concomitentă în cele două grupe care , ulterior , se reunesc pentru discuții
commune); unul predă, unul observă ; predarea alternativă (se adresează în special elevilor integrați
care primesc sarcini special e, separate ); unul predă , unul acordă sprijin (se acordă sprijin individual
elevilor cu dificultăți de învățare în timpul desfășurării activității de predare ); predarea în echipă (ambii
profesor i planifică activitatea , predau , se completează reciproc ).
Eficiența echipei de predare presupune trecerea prin niște etape de dezvoltare a echipei prin care
echipa se sudează, f iecare membru învățând unul de la altul , adaptând u-se și acceptându -se reciproc .
Psihologul K. Lewin, în 1959 urmărind dinamicile care au loc în interiorul grupurilor a introdus c onceptul
de dinamică de grup . Conform literaturii de specialitate , dinamica de grup se referă la f orțele , influențele
și relațiile care se stabilesc în grup , factorii care influențează c oeziunea sau disocierea grupului , aportul
fiecăruia prin atitudini, viață afectivă personală, percepția de sine și a celorlalți.
B. W. Tuckman , în 1965 a de scris etapele de formare ale unei echipe . Prima etapă este formarea
(se caracterizeaza prin independență, prin cunoaștere reciprocă). Urmează etapa de furtună ( apariția
conflictelor, exteriorizate sau nu și se resimt la nivel emoțional ca frustrare , supărare , confuzie . Mu lte

2
echipe rămân blocate în această fază ne trecând la etapa următoare ). Urmează normarea (în această etapă
este important schimbul de idei , de informație și sentimente . Fiecare este centrat pe a menține armonia
în echipă , apare colaborarea , încrederea , acceptarea reciprocă , se stabilesc reguli , roluri în echipă ). Și în
final, performarea (este etapa în care echipa funcțion ează foarte bine, se cunosc între ei , se valori zează ,
comunică foarte bine , se sprijină , sunt loiali ).
Interdependența este esențială echipa devenind astfel foarte productivă. Fiecare manifestă diferite
roluri într-o echipă și își pune amprenta prin s tiluri de personalitate diferite . Rolul în echipă este “acea
tendință specifică a unei persoane de a se comporta , contribui și in teracționa cu cei din jur”.
Meredith Belbin, la sfârșitul anilor 1970 , împreună cu echipa sa au identificat tipuri de roluri
care se manifestă în echipă fiecare persoană abordând două – patru roluri principale și alte roluri
secundare , care îmbină diferite aspect e pozitive și negative de comportament. Tipurile de roluri descrise
de M. Belbin sunt : implementator ul, coordonatorul , modelatorul , inovatorul , investigatorul de resurse ,
monitorul/ evaluatorul , lucrătorul echipei și finalizatorul . (Pentru aplicarea testului accesați sursa citată )
Important este ca fiecare să conștientizeze rolul pe care îl are (atât elevii cât și profesorii) pentru
ca echipa să f uncționeze și să fie stimulată învățarea, creativitatea . Profesorii sunt modele pentru elevi și
model al unei echipe eficiente astfel că fiecare tr ebuie să -și perfecționeze propriul stil , să gestioneze
problemele personale și să identifice și gestioneze situațiile complexe care apar .
”A fi împreună este un început , a rămâne î mpreună este un progres, a lucra împreună este un
succes”. Henry David Thoreau.

Bibliografie
1. I. Albulescu, H. Catalano, coordonatori, Sinteze de pe dagogia învățământului primar , Didactica
Publishing House, București, 2019
2. Ionela Cătălina Knihinschi (Grădinaciuc), Coord. Șt. Lect. univ. dr. Otilia Clipa, Modalități de
realizare a activității didactice – predarea în echipă , Suceava 2011 (https:// prezi.com)
3. A. Roșca, Modelul Tu ckman de dezvoltare a echipelor (https: andreirosca.ro)
4. M. Rujoiu, Formarea echipelor performante în 5 pași , (www.traininguri.ro )
5. A se vedea documentul cu titlul Bune practici privind metoda de pre dare în echipă (https:
eduform.snsh.ro)
6. A se vedea documentul cu titlul Formare de formatori – Suport de curs, Hum Management Consulting
7. A se vedea documentul cu titlul Testul Belbin.Teoria rolurilor de echipă Belbin și aplicarea sa în
practică (https: profs.info.uaic.ro)

Similar Posts