1. Actualitatea și importanța utiliări tehnicilor de evaluare a adaptărilor specifice probelor de înot E.W. Maglischo1 (2003, pg. 541) consideră că:… [612022]

7

PARTEA I -a

CADRUL GENERAL
TEORETIC ȘI METODOLOGIC
ÎN CONTEXTUL TEMEI

8
INTRODUCERE

1. Actualitatea și importanța utiliări tehnicilor de evaluare a
adaptărilor specifice probelor de înot
E.W. Maglischo1 (2003, pg. 541) consideră că: ,, ajutorul diagnosticului
medical – sportiv al performanței este de a preciza direcțiile și dinamica
solicitării interne aflată în strânsă interrelație cu nivelul exercițiilor stabilite
meto dologic specific sportului și să verifice acordul calitativ și cantitativ între
scopurile pregătirii (nivelul de pregătire, normele de pregătire) și rezultatele
curente ale (antrenamentului) pregătirii sportive, precum și adaptărilor biologice
specifice .
Astfel, se obțin următoarele informații utile:
1. Eficacitatea și direcția antrenamentului efectuat.
2. Calitatea și structura stării de antrenament curente.
3. Prognoza potențialului de a realiza o performanță sportivă.
4. Concluzii necesare pentru pregătirea viitoare, în special în legătură
cu scopurile pregătirii, intensitatea efortului și succesiunea metodelor
de antrenament care urmează a fi folosite “.
M. Pedroletti (1997) mărturisește următoarele: ,,noi am avut șansa, grație
dr. J.P. Cervetti, medicul ec hipelor naționale ale Franței , să beneficiem de o
urmărire a efectelor antrenamentului pe baza acidului lactic.
Controlul și măsurarea efectelor antrenamentului se poate face în
următoarele situații:
1. În timpul competiției, de unde cunoaștem lactatul de ref erință;
2. Testul săptămânal, în timpul antrenamentului;
3. Testul de evaluare și de urmărire a antrenamentului;
4. Testul de etalonare a întregului program de antrenament ”.

11 Maglischo, E.W. (2003), Swimming fastest , Ed. Human Kinetics, p. 514.

9
Administrarea eficientă a unui program de antrenament de înot cere o
monotorizare precisă a schimbărilor performanțelor aerobe și anaerobe ale
sportivilor pentru a putea determina dacă acestea se îmbunătățesc sau nu și dacă
nu, de ce. În plus, este important să se monotorizeze exact (cu acuratețe) viteza
din timpul antrenamentului astfel înc ât acesta să producă efectele dorite. Una din
metodele frecvente și cea mai precisă este testul sanguin, metodă disponibilă
pentru antrenori și atleți. Totuși această procedură nu e lipsită de capcane. Cei
mai mulți antrenori nu dispun de echipamentul nece sar, de fonduri, de timp sau
expertiză pentru a folosi testul sanguin pentru aceste scopuri. Din acest motiv,
sunt necesare alte proceduri noninvazive pentru monotorizarea antrenamentului.
Metodele alternative implică seturi standard repetate, monotorizare a ritmului
cardiac, evaluarea efortului perceput.
Eficacitatea sesiunii de antrenament depinde în principal de
următoarele două aspecte :
1. Alegerea corectă a secvențelor diferitelor tipuri de exerciții pe
perioada antrenamentului
2. Execuția corectă a exercițiilor pentru a induce acomodările dorite.
Fiecare antrenor trebuie să selecteze corespunzător:
– intensitatea efortului (viteza de înot)
– volumul efortului
– durata și natura pauzelor
– distanțele de înot ( lungimea repetărilor )
Combinația intensității (viteza de înot), volumului, lungimea intervalului
și repausului determină când și cum sunt activate variatele procese metabolice.
Modul cum acestea contribuie la asigurarea energiei va induce adaptări
biologice specifice. Deci, pentru a obți ne o îmbunătățire în condiția fizicătoate
acestea trebuie bine echilibrate pentru a realiza obiectivele exercițiului.

10
Mulți ani de observații, teste și evaluări au relevat că cea mai mare
frecventă eroare în antrenament este aceea a nepotrivirii dintre in tensitatea
exercițiului și obiectivele acestuia.
Principalele efecte nedorite ale acestei nepotriviri sunt:
1. Adaptările biologice induse în organism sunt diferite de cele propuse,
dorite.
2. Eficacitatea exercițiilor care urmează este afectată.
De exemplu, exercițiile aerobe înotate prea repede nu numai că vor
împiedica îmbunătățirea în rezistanța aerobă, dar îl vor obosi pe înotător în mod
nenecesar împiedicându -l să execute corect următoarele exerciții; de exemplu:
să înoate rapid când este solici tat.
În afară de faptul că înotătorul se antrenează cu o intensitate greșită
(viteza de înot), înotătorul înoată prea mult (volum prea mare) conform
capacității sale.
Intervalul de repaus și distanțele repetate (lungimea intervalului) sunt
strâns legate de obiectivul antrenamentului și sunt practic aceleași oricare ar fi
nivelul înotătorului (nivel mondial sau regional).
Intensitatea și volumul, pe de o parte, depind foarte mult de starea
înotătorului și astfel este nevoie ca acesta să fie ales în mod in dividual și cu
atenție.

2. Performanța și evaluarea ei în sport
Performanța în sport este rezultatul solicitărilor interne și a imtegrării
funcționale a diferitelor organe și sisteme, ca răspuns la solicitările externe ale
exercițiului. Din punct de ved ere al performanței fiziologice , mecanismele și
structurile producătoare și consumatoare de energie au principala importanță.
Centrul de intensitate este focalizat pe musculatura scheletică care dispune de o
mare plasticitate histologică și metabolică.

11
În ultimele 3 decenii , cercetătorii domeniului înotului, M. A.
Nabatnikova ( 1962,1997 ), M. Olaru ( 1982 ), I. Oprișescu, N.Dumitrescu (
1973 ), G. Lewin ( 1974 ), J.E. Counsilman ( 1977 ), D.L.Costill ( 1992 ), E.W.
Maglischo (1992, 2000, 2003 ), J.E.Co unsilman, B.E.Counsilman (1994 ),
Gh.Marinescu ( 1995 ), M. Pedroletti ( 1997 ), J.Olbrecht ( 2000 ), D.Hannula,
N. Thornton ( 2001 ) au făcut o identificare precisă a parametrilor biologici
esențiali care corelează cu calitățile motrice de bază și o identificare mai exactă
a relațiilor existente între acești parametri biologici la intensități și durate
variabile ale exercițiului fizic.
În evaluarea performanței sportive nevoia pentru o metodă
noninvazivă de determinare a parametrilor performanței, s sau cel puțin nevoia
pentru o metodă care să nu fie prea plictisitoare, a fost mult timp în prim plan.
Metodele folosite pentru a determina sub raport cantitativ solicitarea internă
variază în funcție de componentele particulare ale performanței fizice care
urmează să fie măsurate.
Frecvența cardiacă este acum un parametru biologic ( funcțional) ușor
de determinat ca urmare a apariției aparatelor de măsurat pulsul (pulsometru)
și valoarea acestuia evaluează componenta cardiovasculară (cardiacă) a
anduranței (rezistenței), așa cum este și un criteriu incontestabil de apreciere a
stării de oboseală. În mod particular , în sportul din timpul liber (neantrenați) și
în reabilitarea (recuperarea) cardiacă, frecvența cardiacă trebuie să fie privită ca
un parametru fundamental al performanței individuale.
La niveluri înalte de solicitare existente în sportul de înaltă performanță,
performanța fizică nu este suficient de bine evaluată doar pe baza frecvenței
cardiace .
Importanța cunoașterii unei componente metabolice crește , deoarece
metabolismul energiei musculare reprezintă un aspect decisiv al capacității de
efort . Astfel, pentru o evaluare medico -sportivă a intensității exercițiilor fizice,
frecvența cardiacă și nivelul acidului lactic sanguin continuă să formeze baza

12
evaluării tuturor performanțelor , permițând o evaluare simultană a relațiilor
strânse existente în sistemul reprezentat de performanța sportivă și starea de
antrenament și evaluarea acestora, permițând evaluarea ambelor sisteme
energetice: aerob și anaerob cât și relațiile existente între ele.