Capitol preliminar. Considerații introductive §1. Cadrul incriminării faptelor contra persoanei și sistematizarea acestora În Codul penal în vigoare,… [611863]

TITLUL I. INFRACȚIUNI
CONTRA PERSOANEI
Capitol preliminar. Considerații introductive
§1. Cadrul incriminării faptelor contra persoanei și sistematizarea acestora
În Codul penal în vigoare, infracțiunile contra persoanei sunt prevăzute în Titlul I al
Părții speciale a acestuia (art. 188-227). În afara dispozițiilor incriminatoare cuprinse
în această subdiviziune a Codului penal, persoana umană, cu diferitele atribute ale
acesteia, constituie obiect de ocrotire și al altor incriminări din Partea specială a Codului penal sau din legi speciale. Este vorba despre infracțiunile complexe, la
care persoana, cu diferite atribute ale acesteia, constituie obiect juridic secundar adiacent, infracțiunile contra persoanei fiind absorbite, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, în conținutul infracțiunilor complexe, de exemplu: tâlhăria (art. 233), tâlhăria calificată (art. 234), pirateria (art. 235), tâlhăria sau pirateria
care au avut ca urmare moartea victimei (art. 236), ultrajul (art. 257), ultrajul judiciar
(art. 279), cercetarea abuzivă (art. 280), supunerea la rele tratamente (art. 281),
tortura (art. 282), purtarea abuzivă (art. 296), atentatul care pune în pericol securitatea
națională (art. 401), atentatul contra unei colectivități (art. 402), infracțiuni contra
persoanei care se bucură de protecție internațională (art. 408), lovirea superiorului
ori a inferiorului (art. 420), genocidul (art. 438), infracțiuni contra umanității (art. 439),
infracțiuni de război contra persoanelor (art. 440). În toate aceste cazuri, interpretarea
dispozițiilor legale privind infracțiunea complexă absorbantă se face în raport cu cele privitoare la infracțiunile respective contra persoanei.
În Titlul I al Părții speciale a Codului penal, incriminările referitoare la faptele
contra persoanei au fost grupate în nouă capitole, având drept criteriu valoarea socială lezată, adică acel atribut al persoanei care constituie obiectul juridic comun al respectivului subgrup de incriminări sau alte elemente de particularizare.
a) Capitolul I „Infracțiuni contra vieții” (art. 188‑192). În normele de incriminare
a faptelor contra vieții în Codul penal în vigoare au fost operate modificări în raport cu textele corespunzătoare din Codul penal anterior.
După modelul legislației europene
[1], s-a prevăzut o singură variantă agravată
a infracțiunii de omor calificat (art. 189), care reglementează atât unele elemente
circumstanțiale ale omorului deosebit de grav, cât și o parte din cele ale omorului calificat din reglementarea Codului penal anterior. S-a renunțat însă la o parte a
elementelor circumstanțiale agravante specifice omorului calificat sau omorului deosebit de grav, fie pentru că ele se regăsesc în conținutul circumstanțelor agravante
[1] În același sens, § 211 C. pen. german, § 75 C. pen. austriac, art. 139 C. pen. spaniol, art. 132
C. pen. portughez, art. 112 C. pen. elvețian.

I. Infracțiuni contra persoanei13
generale (art. 77 C. pen.), fie datorită reglementării lor în alte texte sau a simplului
fapt că nu se mai justifică[1].
A fost expres reglementată infracțiunea de „ucidere la cererea victimei” (art. 190),
ca variantă atenuată a omorului, revenind la tradiția existentă în Codul penal de la
1936 (art. 468), cât și la tradiția majorității codurilor europene.
În conținutul normei de incriminare a faptei de „determinare sau înlesnire a
sinuciderii” (art. 191) au fost introduse unele elemente noi. Astfel, s-a procedat la
o regle mentare distinctă a faptei care a fost urmată de o încercare de sinucidere și
a celei care a condus la sinuciderea victimei. De asemenea, s-a incriminat această
faptă în variante distincte după cum actele interzise au fost comise cu privire la o persoană cu discernământ diminuat sau la o persoană lipsită de discernământ.
Conținutul infracțiunii de „ucidere din culpă” (art. 192) a fost simplificat, renunțându-se
la unele dintre variantele agravate care pot fi suplinite prin aplicarea regulilor de sancționare a concursului de infracțiuni.
b) Capitolul II „Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății”
(art. 193‑198). În acest capitol, legiuitorul Codului penal în vigoare a procedat la
o simplificare a incriminării faptelor de violență (art. 193-195), criteriul de distincție
între diferitele variante ale acestor fapte constituindu-l natura urmărilor produse.
În privința variantelor agravate ale vătămării corporale (art. 194), au fost eliminate
suprapunerile din reglementarea Codului penal anterior.
În conținutul faptei de vătămare corporală din culpă (art. 196) a fost introdusă o
incriminare complexă, incidentă atunci când două sau mai multe persoane au fost vătămate în aceeași împrejurare.
Infracțiunile de „rele tratamente aplicate minorului” (art. 197) și „încăierare”
(art. 198) au fost aduse în acest capitol din alte subdiviziuni ale Codului penal
anterior, deoarece ele pun în pericol în primul rând integritatea fizică sau sănătatea persoanei și apoi relațiile de familie, respectiv conviețuirea socială. Aceste două
infracțiuni sunt prevăzute în multe coduri penale străine în grupa celor care aduc atingere sau pun în pericol integritatea corporală.
c) Capitolul III „Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie”
(art. 199‑200). Normele cuprinse în acest capitol nu descriu altceva decât variante
agravate ale unor infracțiuni contra vieții (art. 188, art. 189) sau integrității corporale
(art. 193-195) ori atenuate (uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către
mamă în art. 200).
Reglementarea distinctă a acestor fapte cu subiecți calificați s-a impus din nevoia
eliminării lacunelor și incoerențelor cauzate de modificările succesive ale Codului penal anterior în materie.
Dacă starea de tulburare psihică în care se află mama era valorificată, în Codul
penal anterior, numai în cazul săvârșirii pruncuciderii, în Codul penal în vigoare [art. 200 alin. (2)], aceasta este valorificată și în ipoteza infracțiunilor intenționate sau
praeterintenționate contra sănătății ori integrității, adică cele prevăzute în art. 193-195
C. pen., săvârșite asupra copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai
târziu de 24 de ore.
[1] A se vedea Expunerea de motive a proiectului Codului penal , în Noul Cod penal (Legea
nr. 286/2009) , Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 33.

Drept penal. Partea specială14
Totodată, modul de formulare, în Codul penal în vigoare, a conținutului faptei de
ucidere ori vătămare a nou-născutului imediat după naștere, dar nu mai târziu de
24 de ore, săvârșită de către mama aflată în stare de tulburare psihică, duce și la înlăturarea controverselor ori a soluțiilor neunitare în materia participației penale.
d) Capitolul IV „Agresiuni asupra fătului” (art. 201‑202). Capitolul cuprinde două
incriminări: întreruperea cursului sarcinii și vătămarea fătului. Fapta de întrerupere a
cursului sarcinii prevăzută în art. 201 C. pen. în vigoare are în mare parte un conținut
asemănător cu cel descris în art. 185 C. pen. anterior, cu denumirea marginală
„Provocarea ilegală a avortului”. Remarcăm și o deosebire esențială, în sensul că în
art. 201 alin. (7) C. pen. în vigoare s-a precizat, în mod explicit, nepedepsirea femeii
însărcinate care își întrerupe cursul sarcinii, ceea ce înseamnă că fapta constituie infracțiune, cu toate consecințele ce decurg din această calificare în planul participației penale, renunțându-se însă la pedepsirea ei.
Prin incriminarea faptei de vătămare a fătului (art. 202) se asigură protecția vieții
în devenire pe durata unei perioade rămase neacoperită în Codul penal anterior și care se referă la intervalul cuprins între momentul declanșării procesului nașterii și momentul încheierii acestui proces. Fapta poate fi săvârșită de orice persoană,
inclusiv de către mama aflată în stare de tulburare psihică. Sunt prevăzute cauze
justificative sau de nepedepsire speciale.
e) Capitolul V „Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie”
(art. 203‑204). Din acest subgrup de incriminări fac parte „Lăsarea fără ajutor a unei
persoane aflate în dificultate” și „Împiedicarea ajutorului”. Prin includerea în sfera
ilicitului penal a acestor fapte, legiuitorul a urmărit să pedepsească acele persoane care omit să dea ajutor necesar sau să anunțe autoritățile în cazul în care o persoană se află în pericol și nu se poate salva ori care împiedică intervenția ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol și care nu are putința de a se salva.
f) Capitolul VI „Infracțiuni contra libertății persoanei” (art. 205‑208). Sunt
incriminate în acest capitol: „Lipsirea de libertate în mod ilegal” (art. 205), „Amenințarea”
(art. 206), „Șantajul” (art. 207) și „Hărțuirea” (art. 208), fapte prin care se ocrotesc
în mod direct libertatea fizică și libertatea psihică a persoanei.
Conținutul faptei de lipsire de libertate în mod ilegal, în concepția Codului penal
în vigoare, a fost reformulată prin eliminarea unor variante agravate sau a unor elemente circumstanțiale de agravare care nu se justifică și prin introducerea altora menite să acopere lacunele din reglementarea anterioară, cum ar fi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința ori de a se apăra.
În cazul infracțiunii de amenințare, legiuitorul a optat în Codul penal în vigoare
pentru o sferă deschisă a persoanelor vizate de fapta cu care se amenință, acestea putând fi soțul, o rudă apropiată a celui amenințat, un prieten sau orice persoană de care cel amenințat este legat afectiv.
Șantajul, ca infracțiune contra libertății psihice, a dobândit un conținut relativ
diferit de cel consacrat de Codul penal anterior.
În acest capitol a fost introdusă o nouă incriminare (art. 208), cu denumirea
marginală „Hărțuirea”, care este de natură să creeze o stare de temere sau de îngrijorare a persoanei vătămate.
g) Capitolul VII „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile” (art. 209‑217).
Acesta cuprinde unele dintre infracțiunile prevăzute în Codul penal anterior, cum

I. Infracțiuni contra persoanei15
sunt „Sclavia” (art. 209), „Supunerea la muncă forțată sau obligatorie” (art. 212) și
„Proxenetismul” (art. 213), care îți mențin în mare parte conținutul legal, la care se
adaugă „Traficul de persoane” (art. 210) și „Traficul de minori” (art. 211), care au
fost aduse, cu modificări, în Codul penal din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea
și combaterea traficului de persoane[1] (art. 12 și art. 13), texte care au fost abrogate
prin Legea nr. 187/2012. De asemenea, la art. 211 care incriminează traficul de
minori, prin O.U.G. nr. 18/2016[2] au fost introduse noi elemente circumstanțiale de
agravare a acestor infracțiuni.
Legiuitorul Codului penal în vigoare a renunțat la incriminarea cerșetoriei în
formularea consacrată de Codul penal anterior, dar a adoptat două incriminări noi,
conexe cerșetoriei, menite să răspundă unor situații frecvent întâlnite în realitatea noastră socială din ultimii ani. Este vorba despre „Exploatarea cerșetoriei” (art. 214)
și „Folosirea unui minor în scop de cerșetorie” (art. 215).
Ca urmare a ratificării de către România a Convenției Consiliului Europei privind
lupta împotriva traficului de ființe umane, a fost inclusă în acest capitol o incriminare nouă, denumită „Folosirea serviciilor unei persoane exploatate” (art. 216).
La acest capitol, prin O.U.G. nr. 18/2016, a fost introdus art. 216
1, cu denumirea
marginală „Folosirea prostituției infantile”, ca urmare a necesității transpunerii pe planul dreptului substanțial penal a Directivei 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile
[3].
h) Capitolul VIII „Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale” (art. 218‑223).
În acest capitol au fost incriminate următoarele fapte: violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor și hărțuirea sexuală, care erau prevăzute și în Codul penal anterior. În plus, a fost incriminată fapta de racolare
a minorilor în scopuri sexuale.
Violul, varianta tip [art. 218 alin. (1)], a fost reglementat într-o formulare diferită
față de Codul penal anterior, pornind de la ideea de act de penetrare, astfel încât în conținutul acestei infracțiuni se vor include raportul sexual, actul sexual oral sau anal, indiferent dacă în aceste ultime cazuri este vorba despre un act heterosexual sau homosexual. De asemenea, se includ în conținutul infracțiunii de viol, în varianta sa
tip, și acte de penetrare vaginală sau anală realizate în alte modalități (pătrunderea de obiecte, degete etc.).
Variantele agravate ale violului au fost simplificate. Astfel, ipoteza comiterii faptei
asupra unei victime care este rudă în linie directă, frate sau soră cu făptuitorul face să absoarbă incestul în conținutul violului, ca element circumstanțial de agravare.
Agresiunea sexuală (art. 219) se deosebește de viol prin specificul elementului
material, care constă într-un act de natură sexuală, altul decât cel specific faptei de viol.
[1] M. Of. nr. 738 din 11 decembrie 2001.
[2] O.U.G. nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (M. Of. nr. 389 din 23 mai 2016).
[3] J.O. L 335 din 17 decembrie 2011.

Drept penal. Partea specială16
Acest criteriu de distincție între viol și agresiune sexuală operează și în cazul
deosebirii între actul sexual cu un minor (art. 220) și coruperea sexuală a minorilor
(art. 221).
La infracțiunile de viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor și corupere
sexuală a unui minor s-au adus modificări prin O.U.G. nr. 18/2016, pentru a se
armoniza conținutul acestora cu Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European
și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile.
Fapta de racolare a minorilor în scopuri sexuale a fost incriminată
[1] în Codul
penal în vigoare (art. 222) ca urmare a obligațiilor asumate prin semnarea Convenției
Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007
[2].
Hărțuirea sexuală (art. 223), ca infracțiune împotriva libertății și integrității sexuale,
cuprinde hărțuirea propriu-zisă, comisă prin acte repetate și care creează pentru victimă o situație intimidantă sau umilitoare. Aceasta se deosebește de folosirea
abuzivă a funcției în scop sexual, infracțiune de serviciu și care presupune o „hărțuire verticală” prin abuz de autoritate.
i) Capitolul Ix „Infracțiuni care aduc atingere domiciliului și vieții private”
(art. 224‑227). În acest capitol, pe lângă incriminările tradiționale, cum sunt „Violarea de
domiciliu” (art. 224) și „Divulgarea secretului profesional” (art. 227), au fost consacrate
noi incriminări, menite să acopere un vid de reglementare și să ofere un răspuns la unele forme de lezare sau periclitare a vieții private. Astfel, a fost incriminată, ca
faptă distinctă, violarea secretului profesional (art. 225), luând în seamă jurisprudența
Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia sediul persoanei juridice sau sediul profesional al persoanei fizice beneficiază de protecția conferită de art. 8 din
Convenție; în majoritatea codurilor penale străine este prevăzută această faptă ca infracțiune.
O altă incriminare nouă este „Violarea vieții private” (art. 226), care întregește
cadrul protecției penale a valorilor garantate de art. 8 din Convenția europeană a
drepturilor omului.
Conținutul incriminării faptei de divulgare a secretului profesional prevăzut în
art. 227 C. pen. în vigoare a fost reformulat în raport cu cel descris în Codul penal
anterior, pentru a se putea face o delimitare clară între această infracțiune și cea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice (art. 304), care face
parte din categoria infracțiunilor de serviciu.
§2. Conceptul de „persoană” în accepțiunea Codului penal
În vorbirea obișnuită, prin „persoană” se înțelege un individ al speciei umane, un
om considerat în totalitatea însușirilor sale fizice și psihice, o ființă omenească, un ins care se bucură de viață, de integritate corporală și de sănătate, de libertate, de viață sexuală și de demnitate
[3].
[1] A se vedea Expunerea de motive a proiectului Codului penal , în Noul Cod penal… , p. 40.
[2] Ratificată prin Legea nr. 252/2010 (M. Of. nr. 885 din 29 decembrie 2010).
[3] A se vedea Dicționarul explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic Gold, București,
2009, p. 807.

I. Infracțiuni contra persoanei17
În concepția Codului penal, noțiunea de „persoană” prezintă un conținut diferit. Astfel,
prin „persoană” în accepțiunea Codului penal se înțelege, pe lângă un om în
viață, și ființa încă nenăscută și chiar aflată într‑o stare incipientă, adică sub
forma unei ființe abia concepute și în curs de dezvoltare a procesului de graviditate. Mai mult chiar, potrivit prevederilor Codului penal în vigoare, sub titlul
de infracțiuni contra persoanei sunt ocrotite domiciliul, sediul profesional, secretul profesional, viața privată, adică valori care nu se referă la persoană ca ființă, ci la anumite atribute ale acesteia.
„Persoana”, în accepțiunea legii penale, este socotită cea mai importantă valoare
socială. Aceasta este și explicația pentru care Codul penal în vigoare debutează, în descrierea faptelor ca infracțiune, cu cele împotriva persoanei
[1].
§3. Aspecte comune infracțiunilor contra persoanei
A. Obiectul infracțiunilor. În examinarea obiectului acestei categorii de infracțiuni,
va trebui să distingem între obiectul juridic generic al infracțiunilor contra persoanei, obiectul juridic specific fiecăreia dintre infracțiunile componente și obiectul lor material.
a) Obiectul juridic generic al infracțiunilor contra persoanei este format din
ansamblul relațiilor sociale ale căror existență și normală desfășurare sunt condiționate de ocrotirea vieții, integrității corporale, libertății fizice și libertății psihice, libertății și integrității sexuale, inviolabilității domiciliului și a vieții private ale persoanei împotriva faptelor de orice fel prin care s-ar aduce atingere acestor valori sociale deosebit de importante.
Infracțiunile contra persoanei, în general, au o gravitate în abstract ridicată, deter-
minată, pe de o parte, de importanța relațiilor sociale ce constituie obiectul protecției penale și de urmările deosebit de periculoase pe care le poate avea pentru societate săvârșirea acestor infracțiuni, iar, pe de altă parte, de faptul că infracțiunile contra persoanei se realizează de obicei prin folosirea unor mijloace sau procedee violente și au o frecvență deseori mai ridicată în raport cu alte categorii de infracțiuni
[2].
b) Obiectul juridic special al infracțiunilor contra persoanei este reprezentat
de relațiile sociale referitoare numai la unul dintre drepturile absolute ale persoanei, drept încălcat nemijlocit prin săvârșirea faptei incriminate (dreptul la viață, în cazul omorului, dreptul la libertate fizică, în cazul lipsirii de libertate în mod ilegal, dreptul la libertate psihică, în cazul amenințării sau șantajului, viața privată, în cazul violării vieții private, etc.).
c) Obiectul material. Ori de câte ori relațiile sociale ocrotite de legea penală
sunt vătămate prin exercitarea activității incriminate asupra corpului unei persoane, infracțiunile incluse în Titlul I din Partea specială a Codului penal au și un obiect material, care constă în corpul victimei (corpul persoanei asupra căreia se execută activitatea de ucidere, în cazul omorului, sau de lovire, în cazul vătămării corporale, corpul persoanei de orice sex, în cazul violului, corpul persoanei în situația comiterii faptei de lipsire de libertate în mod ilegal etc.).
[1] G. a nTonIu , în g. antonIu, t. toaDer (coorD.), V. Brutaru, c. DuVac, I. IFrIM, D.I. lăMășanu, 
I. Pascu, M. s afTa, c. s IMa, I. VasIu, Explicațiile noului Cod penal. Volumul III (Articolele 188‑256) ,
Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 14.
[2] V. Dongoroz șI colaB., op. cit., vol. III, p. 171.

Drept penal. Partea specială18
B. Subiecții infracțiunilor. a) Subiectul activ nemijlocit al acestor infracțiuni,
de principiu, nu este calificat, putând fi orice persoană care îndeplinește condițiile
generale ale răspunderii penale. În unele cazuri însă, subiectului activ nemijlocit i se
cere, în afara condițiilor generale, și o anumită calitate: de exemplu, în cazul infrac-țiunilor săvârșite asupra unui membru de familie, subiectul activ nemijlocit trebuie să aibă această calitate, așa cum este explicată în art. 177 C. pen.
La unele infracțiuni, o anumită calitate specială a făptuitorului atrage încadrarea
faptei într-o variantă agravată a infracțiunii, de exemplu, la infracțiunea de trafic de persoane, în varianta agravată prevăzută la art. 210 alin. (2) C. pen., subiectul activ
trebuie să aibă calitatea de funcționar public și să comită fapta în exercițiul atribuțiilor de serviciu; la traficul de minori, în varianta agravată prevăzută la art. 211 alin. (2)
lit. b) C. pen., subiectul activ trebuie să aibă calitatea de funcționar public, iar fapta
să fie comisă în exercițiul atribuțiilor de serviciu; la infracțiunea de exploatare a cerșetoriei, în varianta agravată prevăzută la art. 214 alin. (2) lit. a) C. pen., subiectul
activ trebuie să aibă calitatea de părinte, tutore, curator ori să aibă în grijă persoana care cerșește.
De regulă, infracțiunile contra persoanei se pot săvârși în participație (pluralitate
de subiecți activi), fie că este vorba despre participație penală proprie sau improprie. La unele infracțiuni nu sunt posibile toate formele de participație penală (de exemplu, la uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă sau la unele modalități normative ale faptei de viol ori în cazul actului sexual cu un minor etc.).
b) Subiectul pasiv al acestor infracțiuni este persoana fizică ale cărei viață,
integritate fizică, sănătate, libertate, viață privată etc. au fost lezate prin săvârșirea
faptelor incriminate.
Sunt infracțiuni la care subiectul pasiv trebuie să îndeplinească o anumită cerință
sau calitate [de exemplu, la actul sexual cu un minor în varianta tip, subiectul pasiv trebuie să fie un minor cu vârsta între 13 și 15 ani, la prima variantă agravată subiec tul pasiv este un minor care nu a împlinit 13 ani, la viol, în varianta prevăzută
la art. 218 alin. (3) lit. b) C. pen., subiectul pasiv este rudă în linie directă, frate sau
soră cu autorul etc.].
C. Latura obiectivă. a) Elementul material la infracțiunile contra persoanei se
realizează, de regulă, prin acțiune, aceasta fiind de o mare varietate, de exemplu, ucidere, lovire, amenințare, act sexual, pătrundere, pretindere în mod repetat de favoruri de natură sexuală, divulgare a unor informații, mutare, transportare, transferare, adăpostire sau primire a unui minor etc. Sunt infracțiuni la care elementul material
se poate realiza numai prin acțiuni ca formă de manifestare a subiectului activ (de exemplu, violul, actul sexual cu un minor, amenințarea, șantajul, sclavia, traficul de persoane etc.), dar și infracțiuni la care elementul material poate consta și într-o inacțiune (de exemplu, omorul, uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă, uciderea din culpă etc.). Sunt infracțiuni, puține la număr, care se
pot săvârși numai prin inacțiune (de exemplu, lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate).
Dacă mijloacele de săvârșire a faptei sunt în general indiferente pentru existența
infracțiunilor contra persoanei, totuși, în unele cazuri, folosirea anumitor mijloace condiționează fie existența infracțiunii în varianta ei tipică (violența sau amenințarea

I. Infracțiuni contra persoanei19
în cazul șantajului), fie existența unor variante agravate ale infracțiunii (folosirea unor
mijloace la uciderea prin cruzime a unei persoane).
De asemenea, dacă de regulă locul și timpul săvârșirii faptei nu prezintă relevanță,
totuși, la unele infracțiuni, o astfel de cerință caracterizează conținutul faptei în forma ei tipică (de exemplu, acțiunile incriminate în cazul faptelor de violare de domiciliu, sediu profesional sau violare a vieții private trebuie să fie efectuate într-un anumit loc), fie o variantă mai gravă a acesteia (săvârșirea faptei de violare de domiciliu sau sediu profesional în timpul nopții).
b) Urmarea imediată la infracțiunile contra persoanei constă în producerea
unui rezultat prevăzut expres în norma de incriminare (moartea persoanei, în cazul infracțiunilor contra vieții, vătămarea integrității corporale sau a sănătății victimei, în cazul infracțiunilor contra integrității corporale sau sănătății victimei, în cazul infracțiunilor contra integrității corporale sau sănătății ori agresiunii asupra fătului sau vătămării fătului), fie a unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită (violarea de domiciliu, amenințarea, șantajul, violarea sediului profesional, lipsirea de libertate în mod ilegal, traficul de persoane etc.).
c) Legătura de cauzalitate între acțiunile sau inacțiunile incriminate și urmarea
imediată, la toate infracțiunile de rezultat, trebuie constatată și dovedită. La cele
de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, fiind suficientă exe cutarea elementului material.
D. Latura subiectivă. a) Forma de vinovăție, pentru cele mai multe dintre infrac –
țiunile contra persoanei, este intenția, cu ambele sale modalități: directă sau indirectă
(omorul, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, relele tratamente aplicate minorului etc.). Sunt unele infracțiuni contra persoanei la care forma de vinovăție
este culpa (uciderea din culpă, vătămarea corporală din culpă). Alte infracțiuni din
această categorie se pot săvârși fie cu intenție, fie cu praeterintenție (lovirea sau alte violențe în varianta agravată, vătămarea corporală în varianta tip) sau numai cu praeterintenție sau intenție depășită (lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte).
b Mobilul care a determinat săvârșirea faptelor contra persoanei nu prezintă de
regulă relevanță pentru realizarea conținutului infracțiunii, ci doar pentru individualizarea pedepsei. Numai pe cale de excepție, mobilul constituie o cerință esențială a laturii
subiective la unele variante agravate ale infracțiunii (săvârșirea omorului din interes material conduce la reținerea omorului calificat).
c) Scopul săvârșirii infracțiunilor contra persoanei, ca o componentă a laturii
subiective, de principiu, prezintă relevanță la individualizarea pedepsei pentru o infracțiune intenționată contra persoanei concret săvârșită.
Sunt însă și infracțiuni contra persoanei care se caracterizează prin existența unui
scop special urmărit de făptuitor (scopul de a înlesni sau de a ascunde săvârșirea altei infracțiuni ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse, în cazul infracțiunii de omor calificat; scopul
de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul, în
cazul șantajului).
Un anumit scop prevăzut de norma de incriminare caracterizează variantele
agravate ale unei infracțiuni (vătămarea corporală în varianta agravată, când fapta a fost comisă în scopul producerii consecințelor prevăzute la varianta tip).

Drept penal. Partea specială20
E. Formele infracțiunilor. Infracțiunile contra persoanei, fiind în majoritatea lor
infracțiuni comisive și intenționate, sunt susceptibile de desfășurare în timp, în cazul
lor fiind posibile atât actele de pregătire, cât și tentativa.
a) Actele pregătitoare la infracțiunile contra persoanei (acolo unde sunt posibile)
nu cad sub incidența legii penale, nu sunt incriminate ca formă de săvârșire a infrac-țiunii. Ele pot avea valoarea de acte de complicitate, dacă sunt exercitate de o altă persoană și au fost folosite de autor în comiterea faptei.
b) Tentativa este incriminată și se pedepsește în cazul omorului (simplu, calificat),
vătămării corporale în ipoteza variantei agravate, întreruperii cursului sarcinii în varianta tip și prima variantă agravată, lipsirii de libertate în mod ilegal, sclaviei, traficului de persoane, traficului de minori, proxenetismului realizat prin constrângere, folosirii serviciilor unei persoane exploatate, folosirii prostituției infantile, violului, agresiunii sexuale, actului sexual cu un minor și coruperii sexuale a minorilor.
c) Consumarea infracțiunilor contra persoanei are loc odată cu întrunirea condițiilor
obiective și subiective prevăzute de norma de incriminare.
d) Epuizarea. Cele mai multe infracțiuni contra persoanei sunt infracțiuni simple,
pentru consumarea acestora elementul material nu trebuie să dureze în timp; fac excepție lipsirea de libertate în mod ilegal, sclavia, când se săvârșește prin modalitatea „ținerea unei persoane în stare de sclavie”, supunerea la muncă forțată sau obligatorie, traficul de persoane sau traficul de minori, în unele modalități normative.
Infracțiunile contra persoanei care se săvârșesc cu intenție și sunt susceptibile de
repetabilitate se pot comite și în forma continuată, cu toate consecințele ce decurg din aceasta pe planul răspunderii penale.
F. Sancțiuni. Pedeapsa principală prevăzută de dispozițiile de incriminare a
faptelor din această categorie diferă în raport cu obiectul juridic special și importanța valorii sociale ocrotite. Pentru infracțiunea de omor, pedeapsa este închisoarea cu
limite ridicate, iar în cazul omorului calificat, legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață în alternanță cu închisoarea cuprinsă între 15 și 25 de ani. În cazul celorlalte
infracțiuni, pedeapsa principală variază în funcție de atributul persoanei umane vătămat prin comiterea faptei, cât și de întinderea și gravitatea urmărilor produse prin săvârșirea infracțiunii.
Pentru infracțiunile cu gravitate în abstract mai redusă (lovirea sau alte violențe,
vătă marea corporală din culpă, încăierarea, întreruperea cursului sarcinii în varianta
tip, lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, împiedicarea ajutorului, hărțui rea, exploatarea cerșetoriei în varianta tip, folosirea unui minor în scop de cerșe-
torie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, racolarea minorilor în scopuri sexuale, hărțuirea sexuală, violarea de domiciliu, violarea sediului profesional, violarea vieții private, divulgarea secretului profesional) se prevede, ca pedeapsă principală, închisoarea în alternanță cu amenda.
În cazul infracțiunilor contra persoanei de o mai ridicată gravitate, în norma de
incriminare s-a prevăzut, pe lângă pedeapsa închisorii în limite mai mari, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi.
Potrivit art. 112
1 C. pen., instanța de judecată dispune confiscarea extinsă atunci
când s-au săvârșit infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, dacă constată întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege.

I. Infracțiuni contra persoanei21
La unele infracțiuni sunt prevăzute cauze justificative sau de nepedepsire speciale
(la încăierare, întreruperea cursului sarcinii, vătămarea fătului, lăsarea fără ajutor a
unei persoane aflate în dificultate, actul sexual cu un minor și coruperea sexuală a minorilor, dacă diferența de vârstă nu depășește 3 ani, violarea vieții private).
G. Aspecte procesuale. În cazul celor mai multe infracțiuni contra persoanei,
acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. La unele dintre acestea, se prevede
însă că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală din culpă, amenințarea, hărțuirea, violul în varianta tip și în cea asimilată, agresiunea sexuală în varianta tip, hărțuirea sexuală, violarea de domiciliu, violarea sediului profesional, violarea vieții private și divulgarea secretului profesional).
La infracțiunea de violență în familie, în cazul faptelor prevăzute în art. 193 și
art. 196, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu, iar împăcarea înlătură
răspunderea penală.
În cazul săvârșirii unora dintre infracțiunile contra persoanei, pot fi prelevate probe
biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (infracțiunea de omor, determinarea sau înlesnirea sinuciderii, infracțiunea de ucidere din culpă, uciderea la cererea victimei, infracțiunea de vătămare corporală, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracțiunea de vătămare corporală din culpă, relele tratamente aplicate minorului, încăierarea, uciderea sau vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă, vătămarea fătului, infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, infracțiunea de sclavie, traficul de persoane, traficul de minori, proxenetismul, infracțiunea de viol, agresiunea sexuală, infracțiunea de act sexual cu un minor, infracțiunea de perversiune sexuală, infracțiunea de corupție sexuală)
[1].
[1] Anexa la Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date
Genetice Judiciare (M. Of. nr. 289 din 14 aprilie 2008).