ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE ÎN EUROPA (OSCE ) ÎNTOCMIT: Medic rezident psihiatru Masterand Cazacu Gabriel SIBIU 2019 ORGANIZAȚIA… [611850]

ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE
“NICOLAE BĂLCESCU”

ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI
COOPERARE ÎN EUROPA
(OSCE )
ÎNTOCMIT:
Medic rezident psihiatru
Masterand: [anonimizat] 2019

ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI
COOPERARE ÎN EUROPA
(OSCE )

ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE ÎN EUROPA
(OSCE)

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a apărut în anii
70, inițial sub numele de Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa
(CSCE). Cunoscută ulterior drept “procesul de la Helsinki”, CSCE a constituit un
forum de dialog și n egocieri multilaterale între Est și Vest. Istoria CSCE se împarte
în două perioade. Prima, între anii 1975 – 1990 (începutul și sfârșitul perioadei sunt
marcate de două momente de referință: semnarea Actului Final de la Helsinki și,
respectiv, a Cartei de la Paris pentru o nouă Europă), în care CSCE a funcționat ca
un proces de conferințe și reuniuni periodice.
Conferința la nivel înalt de la Paris, 19-21 noiembrie 1990, a marcat începutul
instituționalizării CSCE, reflectând schimbările petrecute în Europa și noile cerințe
ale perioadei post -război rece. Evoluțiile pe planul securității europene au impus
schimbări fundamentale atât în ceea ce privește structura și caracterul instituțional al
procesului început la Helsinki, cât și relativ la rolul acestuia. În acest sens, Conferința
la nivel înalt de la Budapesta, din 3 -5 decembrie 1994, a hotărât schimbarea
denumirii în “Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa” (OSCE).
Originile OSCE au apărut însă mult mai devreme, practic încă din anii 50, o
dată cu ideea convocării unei Conferințe general -europene pentru securitate.
Eforturile pentru realizarea acestei idei, intensificate într -o perioadă caracterizată
drept “destindere în relațiile Est -Vest” când o politică de acomodare între state având
interese divergente era preferabilă războiului rece, au cuprins un proces îndelungat
și complex de acțiuni desfășurate în diferite foruri sau diferite grupuri de țări.
Conferința era văzută de unii ca o cale pentru a depăși divizarea Europei rezultată
după al doilea război

mondial, iar de alții pentru a consacra status -quo-ul postbelic. Mesajul principal al
celor care au
acționat pentru convocarea ei a fost “asigurarea securității printr -o politică de
deschidere”.
Aceste eforturi au dus la convoca rea, la 22 noiembrie 1972, la Dipoli (lângă
Helsinki), a reprezentanților statelor europene, SUA și Canadei, pentru consultări în
vederea pregătirii Conferinței. Prevăzute inițial să dureze câteva zile, consultările
multilaterale pregătitoare s -au prelungi t până la 8 iulie 1973, fiind consacrate
convenirii regulilor de procedură, modului de organizare și desfășurare a
Conferinței, obiectivelor și sarcinilor acesteia.
Rezultatele consultărilor multilaterale au fost cuprinse în “Recomandările
finale de la Helsinki” adoptate de către miniștrii de externe ai statelor participante.
Acestea au stat la baza negocierilor propriu -zise ale Conferinței pentru Securitate și
Cooperare în Europa, concepută inițial a se desfășura în trei faze: la nivel de experți,
la nivel de ministru de externe și la nivel înalt.
La 18 septembrie 1973, la Geneva, experții statelor participante au demarat
activitatea de elaborare a Actului Final, care a durat până în vara anului 1975.
La 1 august 1975, la Helsinki, a fost semnat, la nivel î nalt “Actul Final al
Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa”. Cuprinzând principiile de
bază (decalogul de principii) care guvernează relațiile dintre statele participante și
comportamentul guvernelor respective față de cetățenii lor, precum și prevederile de
cooperare în diferite domenii, Actul Final a pus bazele viitoarei evoluții a procesului
CSCE. Documentul final nu conține obligații juridice, ci politice, împărțite în trei
mari categorii (“dimensiuni”): (1) probleme privind aspectele politico -militare ale
securității în Europa;
(2) cooperarea în domeniul economic, tehnico -științific și al mediului înconjurător;
(3) cooperarea în domeniul umanitar și în alte domenii.

Un al patrulea capitol – “Urmările CSCE” – se referă la reuniuni și acțiuni de
continuare a procesului. În anii 70 și 80, asemenea reuniuni au avut loc la Belgrad
(1977 -1978), Madrid (1980 -1983), Stockholm (1983 -1986) și Viena (1986 -1989).
Ele au fost marc ate de evoluțiile sinuoase ale climatului politic internațional, în
special de confruntările ideologice între Est și Vest, precum și de raporturile
tensionate dintre SUA și URSS.
La Summit -ul de la Paris (19-21 noiembrie 1990) a fost adoptată „Carta de
la Paris pentru o Nouă Europă”, care marchează în mod oficial sfârșitul războiului
rece și începutul instituționalizării CSCE. Documentul schițează direcțiile principale
de dezvoltare a procesului CSCE și pune bazele instituționalizării acestuia prin
întâlnir i periodice la nivel înalt (din doi în doi ani), reuniuni ale miniștrilor de externe
și ale Comitetului Înalților Funcționari. A fost definit obiectivul edificării unei
Europe a democrației, păcii și unității, prin asigurarea securității, dezvoltarea unei
cooperări largi între statele participante și promovarea drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului.
De asemenea la summit -ul de la Paris a fost semnat Tratatul cu privire la
forțele armate convenționale în Europa (CFE) de către 22 state membre al e CSCE și
s-a stabilit înființarea Biroului pentru Alegeri Libere la Varșovia, mai târziu denumit
Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului.
La Summit -ul de la Helsinki din 9-10 iulie 1992 a fost adoptat documentul
„Declarația de la Helsinki”, denumit simbolic „Sfidările schimbării”. CSCE a fost
declarată o instituție regională de securitate în sensul capitolului VIII din Carta
ONU; a fost creată instituția înaltului comisar pentru minoritățile naționale însărcinat
să se ocupe de t ensiunile etnice care pot degenera în conflict; a fost înființat Forumul
de Cooperare în Domeniul Securității, care se reunește la Viena pentru consultări și
negocieri privind măsuri concrete de întărire a securității și stabilității în regiunea
euroatlant ică; a fost înființat și Forumul Economic. Ca urmare a crizei din
Iugoslavia, acest stat a fost suspendat din CSCE. În urma schimbărilor democratice

intervenite în octombrie 2000, R.F. Iugoslavia (Serbia și Muntenegru) și -a reluat
locul în OSCE – în graniț ele actuale.
La Summit -ul de la Budapesta (5-6 decembrie 1994) a fost: adoptat documentul
intitulat
„Spre un parteneriat adevărat într-o nouă eră”; schimbată denumirea CSCE în OSCE,
reflectând faptul că CSCE nu mai era pur și simplu o conferință; lansat “Codul de
conduită referitor la aspectele politico – militare ale securității”, conținând principiile
ce trebuie să guverneze, rolul și folosirea forțelor armate în societățile democratice.
OSCE a devenit primul instrument pentru alerta timpurie, prevenirea
conflictelor și gestionarea crizelor. Documentul de la Budapesta prevedea, totodată,
începerea discuțiilor în cadrul OSCE privind “Modelul comun și atotcuprinzător de
securitate pentru Europa secolului XXI”, bazat pe principiile și a ngajamentele OSCE
și materializat în adoptarea la summit -ul de la Istanbul, din noiembrie 1999, a “Cartei
pentru Securitatea Europeană” care definește rolul OSCE în arhitectura europeană,
prioritățile, obiectivele și instrumentele de care dispune pentru a face față sfidărilor
noului mileniu.
La Summit -ul de la Lisabona din 2-3 decembrie 1996 a fost adoptată o
declarație de politică generală, „Declarația de la Lisabona referitoare la modelul
cuprinzător de securitate în Europa în secolul XXI"; de asemenea, a fost aprobat
„Cadrul pentru Controlul armamentului și dezvoltarea unui program al forumului
pentru securitate și cooper are".
Reuniunile pentru trecere în revistă. Aceste reuniuni preced și pregătesc
summit -urile. Aici sunt examinate toate activitățile OSCE, precum și fazele sau
etapele necesare spre a întări organizația. Aceste reuniuni sunt de asemenea utilizate
spre a fi naliza negocierea unor documente, decizii și declarații care urmează a fi
adoptate la summit -urile ce urmează să aibă loc. Inițial, aceste reuniuni au fost
destinate trecerii în revistă a modului în care statele pun în aplicare întreaga gamă a
obligațiilor pe care și le -au asumat. Hotărârile acestor reuniuni au fost reținute sub

numele de concluzii, care asigurau noi obligații membrilor. În absența un or structuri
permanente ale CSCE, reuniunile pentru trecerea în revistă au reprezentat coloana
vertebrală a procesului Helsinki. Datorită unor programe foarte cuprinzătoare și
datorită aplicării regulii consensului, procesul de negociere a devenit foarte î ncet și
anevoios, făcând ca durata reuniunilor să fie foarte lungă. Reuniunea de la Belgrad
a durat între 4 octombrie 1977 și 9 martie 1978. Cea de la Madrid a durat între
11 noiembrie 1980 și 9septembrie 1983, iar cea de la Viena între 4 noiembrie 1988
și 19 ianuarie 1989.
În „Carta de la Paris pentru o Nouă Europă" adoptată în 1990 s -a hotarât ca reuniunile
pentru trecere în revistă să aibă loc din doi în doi ani și să dureze maximum trei luni.
Toate țările membre OSCE au statut egal, iar regula de bază în adoptarea
deciziilor este consensul.
OSCE ocupă un loc unic în sistemul organizațiilor internaționale.
Caracteristicile sale
principale se referă la numărul de membri (toate statele din spațiul euro-atlantic),
elaborarea atotcuprinzătoare a securității, instrumentele și mecanismele specifice de
care dispune pentru prevenirea conflictelor, procesul decizional bazat pe consens,
promovarea dialogului politic constant și deschis, normele și valorile comune asumate
de statele membre prin documentele adoptate precum și un sistem dezvoltat de
contacte și relații de cooperare cu alte organizații și instituții internaționale.
Prioritățile acestei organizații sunt, în momentul de față, consolidarea
valorilor comune și asistarea statelor membre în edificarea unor societăți
democratice bazate pe statul de drept, prevenirea conflictelor locale, restaurarea
stabilității și păcii în zone de tensiune și conflict și evitarea creării de noi diviziuni
politice, economice sau sociale, obiective ce se bazează pe promovarea unui sistem
de securitate prin cooperare.

Principalele structuri ale OSCE

OSCE a fost și este în mod tradițional un f orum pentru consultare și negociere
între statele membre. El are câteva instituții care negociază deciziile și obligațiile
care sunt apoi impuse statelor prin decizie politică.
Reuniunile la nivel înalt (summit -urile), mai numite și Conferințele șefilor
de stat sau de guvern ai statelor membre, se desfășoară cu participarea șefilor de state
ori de guverne ale țărilor participante. Ele stabilesc prioritățile și asigură orientarea
generală la nivel politic. Șefii de state ori de guverne evaluează situația în zona OSCE
și asigură liniile directoare de acțiune pentru funcționarea organizației și a
structurilor sale permanente. După stabilirea, prin Carta de la Paris, a ținerii periodice
a acestora la fiecare doi ani, astfel de conferințe au avut loc, după cum am văzut, la:
Helsinki (1992), Budapesta (1994), Lisaboba (1996) și Istanbul (18 -19 noiembrie
1999). În prezent, prevalează opinia schimbării periodicității acestora, de la doi ani
la 4-5 ani.
Consiliul Ministerial (inițial denumit Consiliul de Miniștri). În perioada
dintre summit -uri, puterea de decizie în problemele curente aparține Consiliului
Ministerial, care este compus din miniștrii de externe ai statelor membre. Consiliul
ministerial se reunește cel puțin odată pe an, dar nu în anul în care se desfășoară
summit -ul, spre a analiza aspectele procesului de securitate relevante pentru OSCE,
a analiza și evalua activitățile desfășurate de organizație, asigurând astfel
îndeplinirea obiectivelor principale stabilite în cadrul summ it-urilor, a lua deciziile
curente necesare. Reuniunile Consiliului Ministerial ajută la menținerea legăturii
dintre deciziile politice luate la summit -uri și funcționarea cotidiană a organizației.
Consiliul Ministerial a fost înființat prin „Carta de la Paris pentru o Nouă Europă",
în 1990 sub denumirea de „Consiliul Miniștrilor Afacerilor Externe". Rolul
important al acestei structuri a fost reafirmat atât la Summit -ul de la Helsinki din
1992, cât și la acela de la Budapesta din 1994.

Consiliul Superior (inițial Consiliul Funcționarilor Superiori). Consiliul
Superior se reunește la nivel de directori din ministerele afacerilor externe ale
statelor membre. El a fost constituit spre a pregăti aplicarea deciziilor luate de
Consiliul Ministerial, iar în perioa da dintre sesiunile Consiliului Ministerial sî
supravegheze, coordoneze și să exercite managementul problemelor curente ale
OSCE. Ca și Consiliul Ministerial, Consiliul Superior a fost una dintre instituțiile
stabilite prin Carta de la Paris, hotărându -se ca el să se reunească de două ori pe an
la Praga, iar în plus, o dată pe an, ca Forum Economic. Cu toate acestea, procesul de
instituționalizare din ce în ce mai accentuat odată cu trecerea de la CSCE la OSCE, a
transferat cea mai mare parte a atribuțiilor Consiliului Superior către Consiliul
Permanent. Din anul 1997 Consiliul Superior s -a reuni t numai ca Forum Economic.
În plus față de reuniunile ordinare, Consiliul Superior se poate reuni, în situații
de urgență, pe baza așa numitului
„Mecanism Berlin”. Între 1991 și 1994 s -au ținut patru reuniuni determinate de situații
de urgență, generate de crizele din fosta Iugoslavie și o reuniune consacrată situației
din Nagor nâi-Karabakh.
Consiliul Permanent (inițial Comitetul Permanent). Are sediul la Viena și
este principala structură având ca activitate de bază desfășurarea consultărilor
politice și derularea procesului de luare a deciziilor în toate problemele de
competenț a OSCE. Este responsabil de desfășurarea activităților cotidiene, de rutină,
ale organizației. Membrii Consiliului Permanent sunt reprezentanții permanenți la
OSCE ai țărilor membre. Ei se reunesc săptămânal la Centrul pentru Congrese
Hofburg, din Viena. Î n afară de aceste reuniuni săptămânale reprezentanții
permanenți mai participă și la alte activități, precum schimburi de opinie, ședințe ale
diverselor comitete, întâlniri neoficiale. Periodic, Consiliul se reunește la nivelul
directorilor direcțiilor pol itice din ministerele afacerilor externe ale țărilor membre.
Spre deosebire de alte organisme destinate luării deciziilor, Consiliul
Permanent nu a fost creat pe baza Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă, ci pe baza

unei decizii luate la Consiliul Minis terial de la Roma din 1993, sub numele de
Comitetul Permanent. Prin Documentul Final al Summit -ului de la Budapesta acest
Comitet Permanent a primit numele de Consiliul Permanent.
Forumul pentru Cooperare în domeniul Securității e format din
reprezentanții țărilor participante la OSCE, care se reunesc săptămânal la Centrul
pentru congrese din Palatul Hofburg din Viena, pentru a negocia și a se consulta în
legătură cu măsurile vizând întărirea securității și stabilității în Europa. Obiectivele
principale ale forumului sunt: desfășurarea de negocieri asupra controlului
armamentelor, dezarmării și măsurilor referitoare la creșterea încrederii și securității;
desfășurarea consultărilor și a cooperării în probleme legate de securitate; reducerea
în continuare a riscului izbucnirii unor conflicte; punerea în aplicare a măsurilor
asupra cărora s -a căzut de acord.
Forumul este în plus responsabil pentru implementarea măsurilor de
creștere a încrederii și securității, ținerea reuniunilor anuale referitoare la evaluarea
rezultatelor aplicării deciziilor luate și discutarea și clarificarea informațiilor
schimbate între statele participante la OSCE, precum și de pregătirea unor seminarii
referitoare la doctrina militară.
Înființarea Forumului pentru Cooperare în domeniul Securității prin
Documentul Final al
Summit -ului de la Helsinki din 1992 a lărgit competența OSCE în domeniul
controlului armamentelor
și al dezarmării pe baza unui program cuprinzător pentru acțiune imediată. La
Summit -ul de la Lisabona din 1996 a fost adoptat un nou program cadru referitor la
controlul armamentelor.
În cadrul OSCE toate structurile destinate negocierii și luării deciziilor
funcționează aplicând regula consensului. Consensul este înțeles drept absența
oricarei obiecții din partea statelor participante la adresa deciziei respective.
Procesul de luare a deciziilor cuprinde trei niveluri. Summit -urile reprezintă

cel mai înalt nivel de orientare politică și de luare a deciziilor p entru organizație.
Între summit -uri puterea de luare a hotărârilor aparține Consiliului Ministerial care
ia măsurile necesare pentru ca OSCE să acționeze în sensul stabilit prin scopurile și
obiectivele politice stabilite la summit -uri. Consiliul Permanent este forumul pentru
consultarea periodică pe o bază permanentă și pentru luarea deciziilor ce privesc
activitatea cotidiană curentă a OSCE. Această structură cuprinzând trei niveluri
ierarhice este completată periodic prin reuniuni specializate, ca de exe mplu cele ale
Forumului Economic, sau ale Forumului de trecere în revistă a celor decise la
Summit -uri.
Procesul de luare a deciziilor este coordonat de către președintele executiv,
care este responsabil de stabilirea programului și organizarea activității structurilor
funcționale ale organizației. El organizează, de asemenea, reuniuni neoficiale ale
reprezentanților statelor membre, în masură să faciliteze discuțiile și negocierea
deciziilor ce trebuie luate prin consens, declarațiile și toate celelalte do cumente care
sunt apoi adoptate oficial de organismele abilitate.
În anumite circumstanțe, foarte clar stabilite, deciziile pot fi luate fără
aplicarea regulii consensului. Consiliul Ministerial ținut la Praga în ianuarie 1992 a
decis că pot fi luate măsurile necesare, fără consimțământul statului în cauză, în
situația u nor încălcări clare și grosolane ale angajamentelor pe care membrii OSCE
și le-au asumat. Această decizie este așa -numitul principiu al
„consensului minus unu”. Prima aplicare a principiului „consensul minus unu” a
urmat imediat, în 1992, în legătură cu conflictul din fosta Iugoslavie și a constat în
suspendarea Iugoslaviei compusă din Serbia și Muntenegru din OSCE. O altă
excepție de la regula consensului este principiul „consens minus doi”. Conform
acestui nou principiu, adoptat la Consiliul Ministerial de la Stockholm din 1992,
Consiliul Ministerial poate recomanda la două state participante, care se află în
disputaă să apeleze la consiliere din partea unui terț (stat sau organizație
internațională), indiferent dacă cele două state în cauză au obiecții s au nu în legatură

cu decizia respectivă. Până în prezent această procedură nu a fost încă utilizată.
Pe măsură ce Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa a evoluat
spre forma instituționalizată reprezentată de organizație, în cadrul său s -au de zvoltat
mai multe instituții și structuri care permit luarea măsurilor necesare implementării
și dezvoltării măsurilor stabilite de statele participante.
Președintele executiv este investit cu responsabilitatea generală pentru
măsurile executive și pentru coordonarea activităților curente ale OSCE. Aceste
responsabilități includ: coordonarea activității structurilor și instituțiilor OSCE,
reprezentarea organizației în exterior, supervizarea activităților referitoare la
prevenirea conflictelor, managementul crizelor și măsurile necesare pentru trecerea
de la faza de conflict la cea post conflictuală (respectiv la starea de pace). Postul de
președinte executiv este deținut prin rotație de unul din miniștrii de externe ai statelor
membre, acesta schimbându -se în fiecare an. Președintele executiv este asistat în
îndeplinirea obligațiilor și atribuțiilor sale de președintele executiv care l -a precedat,
precum și de cel care îi va succeda. Aceste trei persoane oficiale constituie un
triumvirat denumit oficial „tro ika”, utilizând un termen rusesc ce se referă, în sensul
propriu, la atelajul specific rusesc cu trei cai înhămați în linie. Președintele executiv
formează comitete și grupuri de lucru ad-hoc și poate numi reprezentanți personali
pentru a se ocupa de soluț ionarea unor crize sau situații conflictuale. Originea
instituției președintelui executiv trebuie căutată în Carta de la Paris pentru o Noua
Europă, din 1990 care prevede că ministrul de externe al țării gazdă a lucrărilor
OSCE, va prezida Consiliul de Min iștri (ulterior denumit Consiliul Ministerial).
Documentul Final al Summit -ului de la Helsinki, din 1992, a consacrat în mod oficial
funcția de președinte executiv.
Secretarul General și Secretariatul. Secretarul General acționează în calitat e
de reprezentant al Președintelui executiv și îl sprijină pe acesta în toate activitățile
ce au drept scop îndeplinirea obiectivelor organizației. Atribuțiile secretarului
general includ:

 managementul structurilor și activităților desfășurate de OSCE;
 pregătirea, împreună cu președintele executiv, a reuniunilor organizației;
 asigurarea punerii în aplicare a deciziilor luate de OSCE;
 aducerea la cunoștința opiniei publice și a mass media a politicii și a
activităților desfășurate de organizație;
 menținerea contactului cu alte organizații internaționale;
 în calitate de șef al administrației OSCE avizează în legatură cu
implicațiile financiare ale tuturor proiectelor OSCE și asigură luarea unor măsuri de
economie, de personal și de resurse de natură logistică, la nivelul tuturor structurilor
și instituțiilor componente ori subordonate;
 ia masuri ca toate misiunile și instituțiile OSCE să acționeze în
conformitate cu regulile proprii ale organizației;
 raportează organelor de conducere politică ale OSC E despre activitățile
desfășurate de secretariat și misiunile stabilite de organizație și pregătește raportul
anual al acesteia.
Postul de secretar general a fost înființat la reuniunea Consiliului OSCE de la
Stockholm, în
1992. Secretarul General este num it de către Consiliul Ministerial pe termen de trei
ani.
Secretariatul, sub conducerea secretarului general, asigură sprijinul
operațional pentru organizație și are sediul la Viena, fiind asistat de un birou cu
sediul la Praga. Atribuțiile secretariatului implică: sprijinul activităților practice,
desfășurate în teren de către OSCE; menținerea contactului cu alte organizații
internaționale, atât interguvernamentale, cât și neguvernamentale; asigurarea, din
punct de vedere tehnic, a desfășurării tuturor reun iunilor, conferințelor și ședințelor
OSCE, inclusiv în ceea ce privește serviciul de translație; asigurarea serviciilor
administrative, financiare și de personal necesare tuturor structurilor OSCE.
Secretariatul, imediat după constituire, în 1991, a fost s tabilit la Praga și

ulterior mutat la Viena, în 1993. Secretariatul OSCE are în structura sa
organizatorică următoarele entități:
Biroul Secretarului General – îl sprijină pe secretarul general în îndeplinirea
atribuțiilor sale de manager general și administrator. Biroul oferă asistență în
domeniile: sprijin executiv, informații publice și presă, asistență juridică și audit
intern ?
Centrul pentru Prevenirea Conflictelor este responsabil pentru sprijinirea
președintelui execut iv în îndeplinirea sarcinilor sale specifice în domeniul avertizării
timpurii, al prevenirii conflictelor, managementul crizelor și revenirea la normalitate
în faza post -conflictuală, precum și urmărirea zilnică a îndeplinirii deciziilor luate la
toate niv elurile ierarhice ale organizației. Pe baza orientărilor stabilite de secretarul
general, Centrul pentru Prevenirea Conflictelor asigură asistența de specialitate atât
președintelui executiv cât și structurilor funcționale ale OSCE. El este însarcinat și
cu menținerea legăturilor cu alte organizații interguvernamentale și
neguvernamentale.
Este de asemenea responsabil de asigurarea personalului necesar și
pregătirea corespunzătoare a acestuia pentru toate misiunile din teren ale
organizației. Ține o evidenț ă clară a tuturor misiunilor în curs de execuție ale OSCE.
Ține, de asemenea, evidența schimburilor de informații în domeniul militar și asigură
sistemul de comunicații necesar organizației. Sprijină din punct de vedere tehnic
organizarea unor seminarii și mese rotunde.
Departamentul pentru Administratie și Operații răspunde de politica de
personal, de serviciile administrative, de organizarea reuniunilor și conferințelor,
inclusiv în domeniul translației, de activitatea de documentare și protocol, incluzând
Biroul din Pr aga și arhivele organizației. Este responsabil de probleme bugetare și
financiare și de implementarea informaticii. Asigură sprijinirea acțiunilor
desfășurate în teren, din toate punctele de vedere, a misiunilor OSCE.
Coordonatorul Activităților OSCE din d omeniile Economic și al Protectiei

Mediului, acționează împreună cu secretariatul OSCE în sprijinul președintelui
executiv, fiind abilitat în domeniul activităților economice, sociale și de mediu,
precum și în cel al securității.
Secretariatu l se compune dintr -un număr de aproximativ 180 de persoane din
toate statele organizației. Cea mai mare parte a personalului este angajată direct de
către secretariat, o parte însă fiind propusă de către guvernele statelor membre.
Biroul din Praga al Secre tariatului asigură asistența în domeniul
informațiilor publice, adăpostește o parte importantă a arhivelor OSCE și acționează
în domeniul diseminării documentelor și informațiilor oficiale ale OSCE, găzduiește
o parte din cercetătorii aflați temporar la se diul organizației, asigură asistența în
organizarea reuniunilor ținute la Praga, în special a celor ale Forumului Economic.
Toate activitățile și instituțiile OSCE sunt finanțate din contribuțiile făcute
de către statele participante, în concordanță cu o repartiție făcută pe baza deciziei
statelor membre. OSCE utilizează aproximativ 250 de persoane salariate (din care
180 în se cretariat) în cadrul instituțiilor proprii. În afară de acestea, organizația
utilizează mai mult de 2.500 de persoane angajate pe o durată determinată, în cadrul
misiunilor practice desfășurate în teren. Cea mai mare parte a bugetului OSCE este
destinată î ndeplinirii misiunilor din teren. Pe măsură ce OSCE și -a dezvoltat
capacitatea operațională și bugetul organizației a fost mărit, de la 289 de milioane de
șilingi austrieci în 1994 (aproximativ 22,23 milioane dolari SUA) la 1.220 miliarde
șilingi austrieci (93,84 milioane dolari SUA) în 1998. În anul 1997 a fost introdusă
o a doua repartiție a contribuțiilor statelor membre pentru a asigura finanțarea
proiectelor de amploare ale OSCE (de exemplu Misiunea în Bosnia -Hertzegovina).
De la 1 ianuarie 1999 bugetu l OSCE este exprimat în euro. Bugetul pentru anul 1999
a fost la nivelul de aproximativ 104 milioane euro.
Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului are ca atribuții
principale:
 promovarea alegerilor democratice, în special prin monitorizar ea

procesului electoral;
 asigurarea sprijinului practic în consolidarea instituțiilor democratice și
a drepturilor omului și în întărirea instituțiilor societății civile și a domniei legii;
 contribuția la avertizarea timpurie și la prevenirea conflictelor, în
special prin monitorizarea aplicării angajamentelor asumate de state în domeniul
drepturilor omului și a altor obligații referitoare la dimensiunea umană a securității
regionale.
Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului își are rădăcin a în
Biroul pentru Alegeri Libere înființat în 1990 prin Carta de la Paris pentru o Nouă
Europă. În 1992 Consiliul Ministerial al OSCE a hotărât transformarea acestei
instituții conform configurației sale actuale.
Înaltul Comisar pentru Minorități Naționale. OSCE a creat postul de Înalt
Comisar pentru Minorități Naționale, în 1992, prin Actul Final al Summit -ului de la
Helsinki, în scopul de a asigura un răspuns adecvat și cât mai curând posibil,
tensiunilor etnice care pot să se transforme într -un conflict (chiar într -un conflict
armat) într -o zonă din regiunea statelor membre. Înaltul Comisar pentru Minoritățile
Naționale funcționează ca un instrument al diplomației preventive: el acționează spre
a identifica și a lua măsurile necesare detensionării unor situații conflictuale generate
de tensiuni interetnice care pot pune în pericol pacea, stabilitatea unor subregiuni și
a unor state membre ale organizației și relațiile dintre aceste state.
Sediul Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale este la Haga, în
Olanda. Fostul prim – ministru al Olandei, Max van der Stoel, a fost numit primul
Înalt Comisar pentru Minorități Naționale în decembrie 1992. La consiliul
Ministerial din decembrie 1995 mandatul său a fost prelungit pentru o perioadă de
încă trei ani.
Reprezentantul pentru libertatea mass -media are ca principală misiune să
acorde asistentă guvernelor statelor membre în domeniul asigurării unor surse de
informare libere, independente și pluraliste pentru opin ia publică, ceea ce este

esențial pentru însăși existența unei societăți libere și deschise, într -un cuvânt pentru
modelul democratic al oricărei forme de guvernământ. Spre a -și îndeplini sarcina,
reprezentantul pentru libertatea mass media este autorizat să monitorizeze situația și
evoluția acesteia în statele membre și să solicite guvernelor naționale, să respecte
întru totul principiile și obligațiile specifice OSCE. Înființarea acestui post a fost
solicitată în 1996, la Summit -ul de la Lisabona și a fos t stabilit oficial de către
Consiliul Permanent al Organizatiei la 5 noiembrie 1997.
Primul reprezentant pentru libertatea presei a fost numit la 1 ianuarie 1998,
în persoana lui Freimut Duve din Germania. El a îndeplinit un mandat cu o durat ă
de trei ani.
Adunarea Parlamentară a OSCE constituită din mai mult de 300 de
parlamentari din statele participante, având scopul de a promova implicarea mai
activă și mai profundă în procesul pan – european, cu obiectivul declarat de a realiza
în viitor o structură interparlamentară. Adunarea Parlamentară este găzduită la
Copenhaga.
Curtea pentru Co nciliere și Arbitraj este un organism înființat prin
Convenția referitoare la Conciliere și Arbitraj în cadrul OSCE, semnată în decembrie
1992 și care a intrat în aplicare în decembrie 1994, după depunerea a douăsprezece
instrumente de ratificare de către statele membre. Ea a fost constituită cu scopul de a
găsi o rezolvare disputelor care îi sunt supuse spre analiză de către statele OSCE.
Procedura de bază este concilierea, dar la nevoie se utilizează și arbitrajul. Curtea de
Conciliere și Arbitraj prezintă câteva caracteristici unice, ce nu mai sunt întâlnite la
alte structuri ale OSCE. În primul rând, ea este mai curân d o structură adiacentă a
OSCE decât o instituție a acesteia, deoarece la ea nu participă toate statele membre
ale organizației, ci numai acelea care au depus instrumentele de ratificare și au agreat
soluția de a deveni membre ale Curții și să contribuie financiar la cheltuielile aferente
funcționării acesteia. În al doilea rând, contrar procedurilor standard ale OSCE, dar
respectându -le pe acelea ale tuturor curților internaționale de justiție, funcționarea sa

se bazează pe un tratat internațional în formă juridică completă. În al treilea și ultimul
rând, Curtea nu este o structură permanentă, ci mai curând o listă de nume de arbitri
și persoane cu rol de conciliatori, la care se apelează atunci când o dispută este
supusă Curții, ocazie cu care se constitui e o Comisie ad – hoc de Conciliere sau un
tribunal de arbitraj ad-hoc.
Comisia de Conciliere audiază cazul ridicat în față sa prin decizia comună
a două sau mai multe state. După ce trage concluziile necesare în urma audierilor,
comisia prezintă un raport părților implicate, după care acestea au la dispoziție
treizeci de zile pentru a se hotărî dacă acceptă sau nu concluziile comisiei. Dacă după
această perioadă de treizeci de zile părțile nu agreează concluziile comisiei de
conciliere, raportul acesteia îm preună cu pozițiile exprimate de părți sunt înaintate
Tribunalului de Arbitraj ale cărui decizii sunt definitive.
Membrii Curții sunt personalități eminente, cu o bogată experiență în
relațiile internaționale și în dreptul internațional. Părțile aflate în dispută au dreptul
de a selecționa arbitrii sau conciliatorii aflați pe listele Curții și menținuți de
registratura acesteia.
În etapa actuală, OSCE se află în faza de definire a identității de securitate
europeană, bazată pe patru elemente: geopolitic, fu ncțional, normativ și operațional.
Avantajele OSCE în această privință rezidă în abordarea atotcuprinzătoare a
securității (militară, politică, economică și umană), participarea pe bază de egalitate
a tuturor țărilor membre, utilizarea unui set de principi i și valori clar definite, a unor
instrumente și mecanisme democratice și a unei experiențe unice în domeniul
diplomației preventive. Este, de aceea, de așteptat că în viitor OSCE va continua să
joace un rol important în promovarea unui spațiu comun de securitate, având
capacități și experiență în domeniul prevenirii conflictelor și gestionării crizelor,
consolidării respectării drepturilor omului, a democrației și statului de drept și
promovării societății civile.