Consilierea părinților în vederea dezvoltării emoționale a cop iilor de vârstă [611839]
1 CUPRINS
Introducere ………………………………………………………………………………………………………….. 3
CAPITOLUL I. CONSILIEREA PĂRINȚILOR ÎN MEDIUL EDUCAȚIONAL –
ȘCOAL A ……………………………………………………………………….. ………….. …………………….. 4
I.1. Noțiuni fundamentale despre consiliere ………………………………………………….. ……. 4
I.1.1. Concepte int roductive …………………….. ……………………….. ………………………. 4
I.1.2. Calitățile, atitudinile și abilitățile consilierului ………….. ………………………… .5
I.1.3. Metodologia consilierii ………………… ……………………….. ……………………….. ..7
I.2. Consilierea în mediul educațional ……………………………………… …………………………..7
I.2.1. De ce consilierea în școală și de ce consilierea părințilo r? …. ………. ………….9
CAPITOPUL II. IMPACTUL ȘCOLII ASUPRA COPILULUI ȘI
DEZVOLTAREA EMOȚIONALĂ A ȘCOLARULUI MIC ÎN ACEASTĂ
PERIOADĂ. ………………………………………………………………………….. ……………………….. 13
II.1. Ce este emoția ? …………………………………………………………….. ……………………….. 13
II.2. Funcțiile emoției. …………………………………………………………… ………………………. . 14
II.3. Cum se declanșează emoția? …………………………………………… ……………………….. 15
II.4. Clasificarea emoțiilor. . …………………………………………………… ……………………….. 16
II. 5. Dezvoltarea emoțională a copilului în familie și la școală . ………………… ………… 20
II. 6. Implicarea părinți lor în activitățile din școal ă. …………. ………………………………… 24
CAPITOLUL III. PROIECTUL DE CERCE TARE. INVESTIGAȚII
EXPERIMENTALE . ……………………………………………………………………………………….. 28
III.1. Stabilirea obiectivelor proiectului de cercetare …………………………………….. …… 28
III.2. Formularea ipotezei cercetării ………………………………………………………………… . 28
III.3. Variabilele cercetării …………………………………………………………………………… … 29
III.4. Descrierea eșantionului ……………………………………………………………….. ……….. . 29
III.5. Metodologia cercetării …………………………………………….. …………………………. …. 30
III.6. Etapele investigației ……………………………………………….. ……………………………… 32
III.6.1. Etapa constatativă ………………………………………. …………………………. …… 32
III.6.2. Etapa experimental -ameliorativă ………………………… ………………………… 38
Ședința 1 …………………………………………………………….. ……………………….. 39
Ședința 2 …………………………………………………………….. ……………………….. 42
2 Ședința 3 ……………………………………………………………………………….. …….. 45
Ședința 4 …………………………………………………………….. ……………………….. 51
Ședința 5 ……………………………………………………………….. …………………….. 55
Ședința 6 …………………………………………………………….. ……………………….. 58
III.6.3. Etapa evaluativă (post -experimentală) ………………… …….. ………………….. 63
III.7. Analiza și interpretarea rezultatelor așteptate ….. ………………. ……………………….. 67
III.8. Cncluziile cercetării. …………………………………………………………………… …………. 76
CONCLUZII GENERALE …………………………………………………….. ………………………….. 78
Anexe …………………………………………………………………………………… ……………….. ……….. 81
Anexa 1 …………………………………………………………….. ……………………….. 81
Anexa 2 …………………………………………………………….. ……………………….. 84
Anexa 3 …. …………………………………………………………. ……………………….. 85
Anexa 4 …………………………………………………………….. ……………………….. 86
Bibliografie . ………………………. ……………………………… …………………… ……………………….. 88
3 INTRODUCERE
Cu toții ne dorim o viață plăcută, liniștită, cu succese și împliniri. Într -o lume
dominată de căutarea succesului profesional și personal, și poate , mai puțin gândit de
unii, în plan familial, în care banii și eficiența au devenit cuvinte cheie, oamenii caută să
își găsească echilibrul mental și emoțional.
Viața presupune nu numai evenimente pozitive, ci și situații negative cu
încărcătură emoțională puternică, care ne vor pune la încercare abilitățiile de adaptare.
Această adaptare își face simțită prez ența încă din primii ani de viață în cadrul familiei,
continuându -se cu educația din timpul școli i și atingând o continuă creștere sau scădere
de-a lungul existenței umane.
Viața copilului acasă alături de părinții săi, toate activitățile care le desfășoar ă
împreună, consolidează anumite deprinderi, abilități ce contribuie la autonomia copilului,
conviețuirea socială, sănătatea, igiena și protecția lui.
Dar unde își poate exprima cel mai bine emoțiile și sentimentele, dacă nu în
societate și mai ales în școală, în interacțiunea cu alți membri de aceeași vârstă și cu alți
adulți, alții decât mama sau tata.
Școala reprezintă astfel instituția care integrează copiii într -o formă organizată,
unitară, asigurându -le acestora educația și instruirea lor, având rolu l de a forma priceperi,
deprinderi, abilități, atitudini și comportamente pozitive, de a întări dorința copiilor în
vederea descoperirii realității, de a dezvolta limbajul și nevoia de exprimare prin
intermediul emoțiilor, în așa fel încât cel educat să se poate integra în mod firesc în
colectiv, respectiv, în societate. În acest fel, educația î și descoper ă în mod necesar și
dimensiunea sa de consiliere în interac țiune cu cea de informare și formare a
personalit ății umane, cu cea de mediere a transform ărilor sociale, cu cea de gestionare și
soluționare a problematicii educa ționale.
4 CAPITOLUL I. CONSILIEREA PĂRINȚILOR ÎN MEDIUL
EDUCAȚIONAL – ȘCOALA
I.1. Noțiuni fundamentale despre consiliere .
I.1.1. Concepte introductive
Consilierea = faptul când o persoan ă, care ocupă temporar sau permanent rolul de
consilier, oferă și acceptă să ofere timp, atenție și respect unei alte persoane, care va fi
temporar în rolul de client.
Consilierea este în același timp o relație de sprijin și o formă specială de
comunicare care implică ascultarea, fiind bazată pe principiul dezvoltării personale, adică
o persoană este ajutată de alta sau la rândul ei, ajută un grup de persoane în prevenirea
unor situații de criză. Este o acti vitate efectuată de specialiști, ghidându -se după anumite
teorii și metode specifice domeniului .
Semnifica ția cea mai larg ă a consilierii poate fi reg ăsită la începuturile
organiz ării societ ății umane fiind apropiat ă de cea de sf ătuire cu privire la treburile
comunit ății. Pe parcursul evolu ției și diferen țierii societ ății umane în mai multe domenii
de activitate: economic, politic, juridic, administrativ, educa țional, etc, îns ăși activitatea
de consiliere se diferen țiază devenind o necesitate în toate aceste domenii.
Consilierea constă în aplicarea unor te hnici (preluate sau specifice), fundamentate
teoretic (în câmpul științelor comportamentului), într -un anumit cadru, vizând susținerea
clientului în procesul decizional și învățarea modalităților de rezolvare a problemelor care
privesc diferite segmente al e vieții familiale, sociale, profesionale.
„Consilierea poate fi definită ca un proces în care un profesionist stabilește o
relație bazată pe încredere cu o persoană care are nevoie de sprijin. Prin consiliere,
individul este ajutat să se cunoască mai bine (să își conștientizeze și să își înțeleagă
problemele, sentimentele, motivațiile), să ia decizii importante, să își rezolve problemele.
(Bocșa , E., 2007, Consilierea în asistența socială, Note de curs, p. 10 ).
Alți autori vorbesc despre aceasta ca fiind „o cale de a relaționa și de a r ăspunde
unei alte persoane, astfel încât, sf ătuitul este ajutat s ă-și exploreze gândurile, emo țiile și
comportamentul pentru a câ știga o în țelegere de sine mai clar ă și apoi a înv ăța să
5 găseasc ă și să utilizeze resursele sal e mai tari încât s ă se poat ă confrunta cu via ța mai
eficient luând decizii adecvate sau ac ționând corespunz ător” (Oancea, C., 2002 , p.21), iar
J.Wallis (1978) considera consilierea (sf ătuirea) „un dialog în care o persoană o ajut ă pe
alta care are dificult ăți semnificativ importante”.
I.1.2. Calități, atitudini și abilități ale consilieru lui.
Responsabilitățile consilierului sunt evidențiate de atitudini și abilități.
În ceea ce priv esc atitudinile pe care un consilier trebuie să le dețină, este
necesar c a acestea să fie îndreptate spre :
– Empatie – capacitatea de a percepe trăirile, emoțiile interlocutorului, modul său de a
gândi și a se comporta, fără a se identifica cu acesta. Empatia nu trebuie confundat ă cu
mila sau compasiunea fa ță de o persoan ă aflată în dificultate .
– Acceptarea necondiționată – Acceptarea necondi ționat ă este premisa fundamental ă a
procesului de dezvoltare personal ă și de optimizare a func ționării persoanei. Consilierul
trebuie să accepte necondiționat interrelaționarea cu subiectu l, indiferent dacă valorile
acestuia diferă sau sunt diametral opuse.
Acceptarea necondi ționat ă nu este echivalent ă cu aprobarea oric ărei atitudini sau a
oricărui comportament, cu neutralitate sau ignorare, cu simpatie și toleran ță, ci reprezintă
accepta rea modului în care persoana simte sau crede în mod diferit față de ceilal ți.
– Congruen ța – se refer ă la concordan ța dintre comportamentul consilierului și
convingerile, emo țiile și valorile sale personale.
– Colaborarea – reprezintă abilitatea consilie rului de a implica persoana în deciziile de
dezvoltare personal ă. Rolul consilierului este s ă-l ajute pe client să g ăseasc ă cele mai
bune informa ții pentru ca acesta s ă poată lua decizii optime.
– Responsabilitatea – presupune respectarea principiilor fund amentale ale consilierii, prin
prevenirea utiliz ării gre șite a cuno ștințelor și metodelor de consiliere. Consilierul nu se
poate implica în procesul consilierii dac ă nu își asum ă responsabilitatea atitudinilor și
acțiunilor sale.
– Respect – trebui e să se respecte clientul indif erent de statutul pe care îl are sau
problemele cu care se conf runtă;
6 – Gândire pozitivă – consilierul trebuie să se folosească de această atitudine pentru a oferi
consiliatului încredere a că problemele sale se vor rezolva. Gândir ea pozitivă este folosită
pentru găsirea mult mai rapidă a soluțiilor de rezolvare a problemelor pe care clientul le
are.
Abilitățile de care consilierul dispune trebuie să fie îndreptate spre :
– o ascultare activă , în care consilierul să reflecte sentiment elor clientului, să se
folosească de parafrazare, sumarizare și adresarea întrebărilor , atât închise, pentru
obținerea de răspunsuri concrete, cât și deschise pentru explorarea conținutului
problemei și a emoțiilor specifice.
– El trebuie să observe aspecte ale comportamentului verbal, non -verbal și a
abilităților motorii, emoționale și sociale ale consiliatului, cât și fun cționarea intelectuală
a acestuia pentru a putea interven i în confruntarea discrepanțelor, în ajutarea clientului
de a găsi soluțiile pot rivite problemelor cu care se confruntă și să focalizeze conversația
cu clientul spre aspectele considerate importante pentru consiliere.
– În cele din urmă, consilierul trebuie să aibă abilitatea de a folosi informațiile în
scopul de a arăta clientului că este înțeles, de a -i recunoaște resursele, punctele tari, de a
marca aspectele importante dintr -o activitate. În funcție de acuratețea informațiilor
primite de la client, consilierul va oferi acestuia mesaje corecte care -l vor ajuta să
găsească soluții la problema cu care se confruntă.
Ca orice proces, consilierea are nevoie și de un feedback. Feedback -ul este acel
proces prin care o persoană sau un grup primește informații despre modul în care
comportamentul persoanei sau grupului are o influență asupra altor persoane sau
grupuri.
În consiliere, feedback -ul trebuie să fie constructiv, să determine persoana care îl
primește să devină conștientă de anumite lucruri, să îi ofere acesteia diverse opțiuni și
posibilitatea de a alege, să încurajeze activitatea de dezvoltare personală, indiferent dacă
este pozitiv sau negativ.
7 I.1.3. Metodologia consilierii
Metodologia utilizată în procesul de consiliere ține de metodele predominant
comportamentaliste și metodele pedagogice. În acest fel, se utilizează observația
comportamentului nonverbal (prin privire, mimic ă, gestic ă), paraverbal (prozodia, vocea,
etc.) și verbal (prin cuvintele folosite, prin mesajul transmis, etc.), conversa ția euristic ă,
realizată prin discu ții liber e și interviu, problematizarea, bra instorming -ul („asaltul de
idei” la care participă toți membrii grupului), cooperarea, psiho -drama (analiza
rolurilor), dezbaterea în grupuri și perechi , studiul de caz (analiza unei situații
specific e sau particular e) și elaborarea de portofolii realizată prin: – teste, chestionare,
fișe de lucru, fi șe de probleme, exerci ții de autocunoa ștere și intercunoa ștere a
temperamentului, a caracterului, aptitudinilor, a intereselor și aspira țiilor proprii etc, iar
tehnicile adecvate problemelor clientului de care c onsilierul poate dispune sunt: activit ăți
ludice, jocuri experimentale, completarea de fi șe de lucru și scări de autoevaluare,
vizionarea de filme și com entarea lor, realizarea de colaj e și postere.
I.2. Consilierea în mediul educațional
În viziunea me a, conceptul de consiliere educațională reprezintă un proces de
orientare – îndrumare – învățare a partenerilor educaționali la procesul de creștere și
dezvoltare a elevilor, cu scopul abilit ării acestora cu cele mai eficiente metode, tehnici și
procedee d e gestionare și rezolvare a problemelor cu care subiecții se confruntă în mediul
școlar, în vederea dezvoltării stimei de sine, a motivării pentru schimbare și a formării
abilităților de comunicare și de stabilire a relațiilor interpersonale dintre partene rii
educaționali .
Specificitatea demersului de consiliere educațională constă, la modul cumulativ,
în găsirea de alternative, sprijinirea în identificarea obiective lor și furnizarea de
informații referitoare la particularitățile elevilor, iar c onținutul î l constituie
funcționalitatea și dezvoltarea optimă a persoanei, promovarea sănătății și a stării
8 generale de bine, învățarea eficientă și durabilă, orientarea școlară și activitatea
profesională și diminuarea stărilor de disconfort psihic în problemele le gate de evoluția
copilului, având ca principali parteneri părinții și cadrele didactice.
Problema educa țional ă este o situa ție educa țional ă dificil ă pentru subiectul care se
adreseaz ă consilierului educa țional având caracteristici cognitive (neclaritate, ceață
psihologic ă, ambiguitate), afective (tensiune, nemul țumire, nelini ște), volitive (indecizie,
îndoial ă) conducând spre blocajul comportamental (subiectul nu poate rezolva singur
problema). Ca urmare el se adreseaz ă unui specialist – consilierul educa țional care s ă-l
ajute s ă rezolve aceast ă situa ție dificil ă.
În acest sens consilierea educa țional ă are o sfer ă mai larg ă, cuprinzând
următoarele categorizări :
a) Consilierea școlară – se realizeaz ă pentru elevii cu probleme școlare ca de exemplu
absenteis m, e șec școlar, tulbur ări comportamentale și de conduită , și se desf ășoară în
școală prin colaborarea profesorului diriginte cu cadrele didactice și cu profesorul
psihopedagog;
b) Consilierea vocațională – are în centrul aten ției sale problemele educa ționale legate
de înclina ții, interese, aspira ții, pasiuni. Se desf ășoară în gimnaziu, liceu, facultate .
c) Consilierea profesională – centrată pe alegerea optim ă a profesiunii, pe valorificarea
maximal ă a capacit ății persoanei prin calificare și profesionaliza re, se realizeaz ă în liceu
și facultate .
d) C onsilierea psihopedagogică – vizeaz ă problematica fenomenelor psihologice
(anxietate, fobie, obsesie legat ă de situa țiile educa ționale) – se realizeaz ă în școală, în
familie, în cabinetul psihologic, în centre medicale.
e) Consilierea de cariera – este centrat ă pe alegerea și realizarea traseului optim de
carier ă al subiectului educa țional. Aceasta se desf ășoară în liceu, facultate, la locul de
muncă , cabinete specializate, cu ajutorul consilierilor de carier ă.
Aria consilierii educaționale se desfășoară pe 3 compartimente:
Consilierea elevilor în probleme legate de: autocunoaștere, imagine de sine,
adaptare și integrare socială, reușită școlară, crize de dezvoltare, situații de criză
relațională, rezolvarea și depășirea unui conflict, însușirea de tehnici de învățare eficiente,
orientarea carierei.
9 Consultații cu profesorii în probleme legate de: cunoașterea elevilor, înțelegerea
problemelor elevilor, sprijin în dezvoltarea lor, asigurarea echilibrului între c erințele
școlare și posibilitățile elevilor, în identificarea cauzelor inadaptării școlare, optimizarea
relației școală -elev.
Consultații cu părinții în probleme legate de: cunoașterea copiilor lor, înțelegerea
nevoilor și a comportamentului lor, identific area factorilor de risc în integrarea familială,
școlară, socială, ameliorarea relației cu proprii copii, sprijinirea școlii în educația
copilului.
Prin urmare, consilierea educațională reprezintă:
– o tehnică de informare și evaluare;
– un mijloc de a modif ica în sens pozitiv comportamentul subiecților;
– o experiență de comunicare;
– o căutare și clarificare a sensului vieții;
I.2.1. De ce consilierea în școal ă și de ce consilierea părinților ?
Vârsta școlară mică constituie o perioadă destul de dificilă în care se produc
însemnate schimbări în viața afectivă a copilului, este perioada în care stările afective se
amplifică, dar se și schimbă în funcție de mediul în care copilul este integrat, într -o
primă etapă familia, apoi grădinița și mediul stradal, urmân d școala, cerând din partea
copilului eforturi sporite de adaptare la aceste spații sociale.
La această vârstă, alături de familie, copilul începe să descopere lumea și pe sine,
să își însușească valorile, acumulând și simulând modele de comportament soci al și
emoțional, întâmpinând astfel cele patru emoții fundamentale pe care se construiesc
toate celelalte, respectiv bucurie, tristețe, furie și frică. Acestea sunt primele emoții pe
care le simte, iar pe măsură ce crește și se maturizează, ajunge să exper imenteze și
emoții complexe , precum rușinea, vinovăția, gelozia, mândria și multe altele.
Relația părintelui cu copilul său este una specială, profundă și formatoare. Părinții
se confruntă cu realitatea lor, dar și cu aceea a copilului. Întrebările când, unde, cum și
cine ne învață să fim părinți, a devenit una obișnuită în cotidian, însă fără răspuns.
10 Părinții trebuie să cunoască faptul că nu doar adultul este formator pentru copil, ci
și copilul îl formează pe adult . Părintele trebuie să înțeleagă că nu poate pretinde înainte
de a oferi și că a educa nu înseamnă a schimba, ci a se schimba . Dincolo de iubirea
neîndoielnică, ea are nevoie de un cadru stabil și de maturitatea afectivă a părinț ilor.
Când climatul afectiv este deficitar în familie, iar copilul prezintă probleme de
adaptare emoțional ă și socială în cadrul școli i, este posibilă intervenția unui consilier
care, cu s prijinul învățătorului de la clasă să realizeze un parteneriat cu părinții, prin care
să se propună acestora diverse modalități de men ținere a suportului afectiv față de copil
și să contribuie la dezvoltarea armonioasă a acestuia.
În ceea ce prive ște rela ția școală-familie se impun deschideri oferite p ărinților
privind aspectele școlare, psihopedagogice, pe lânga aspectele medicale, juri dice etc.
Consilierea familiei reprezintă o prioritate pentru politicile țărilor avansate și nu
numai. Se evidențiază tot mai pregnant nevoia de antrenare a părinților în deciziile și
acțiunile formale/profesionale care îi privesc pe copiii lor. Părinții și profesorii, alături de
consilieri, trebuie să -și unească forțele și să formeze pareteneriate de lucru, în beneficiul
copiilor.
Acest parteneriat presupune consilierea părinților, iar scopul ei este de a veni în
sprijinul părinților în rezolvarea prob lemelor prin resursele proprii, prin modificarea
atitudinilor, concepțiilor și comportamentelor manifestate în contexte existențiale
specifice, în cazul nostru, în rezolvarea problemelor emoționale ale copiilor lor, de
vârstă școlară mică , prin însușirea u nor metode, tehnici și procedee eficiente.
Parteneriatul părin ți – școală poate îmbraca forme varite, care conduc la
implicarea comunității în educarea copiilor și responsabilizarea părț ilor pentru ceea ce
înseamnă într -o exprimare “m ăreață” , formarea gen erației viitoare.
Intervenția socio -educativă este tipul principal de acțiune formativă în favoarea
familiilor cu copii pentru educația părinților. Ea se referă la acțiuni țintite pentru
dezvoltarea cunoștințelor, deprinderilor și abilităților de creștere, îngrijire, educație a
tinerei generații de către părinți și membrii familiilor acestora. Educația părinților este
una din direcțiile pe care le poate îmbrăca intervenția socio -educativă de tip formativ și
ea se adresează direct acestora.
11 Educația parental ă este reprezentată de un set de măsuri educative și de sprijin
care ajută părinții pe următoarele dimensiuni:
Înțelegerea propriilor lor nevoi (fizice, sociale, emoționale și psihologice);
Cunoașterea și acceptarea nevoilor copiilor lor;
Construieșt e punți de legătură între părinți și copii.
Scopul educației parentale este să sprijine părinții, să dezvolte priceperile
parentale și încrederea în propriile forțe și să îmbunătățească capacitățile acestora de a -și
îngriji și sprijini proprii copii.
Consi lierul vine în ajutorul stabiliri limitelor legate de îndeplinirea rolurilor
parentale (deși poate da exemple, nu dă soluții, ci sprijină găsirea soluțiilor potrivite),
folosind u-se de o gamă largă de metode și mijloace specifice, pentru ating erea
finalită ților propuse .
Consilierea familiei îi învață pe părinți că ceea ce pot ei oferi copiilor lor este
iubirea necondiționată, acceptare, înțelegere, un mediu sigur, cald și cu deschidere
socială. Oferindu -i acestea, copilul poate face față el însuși, vieții cu tot ce îi aduce ea.
Consilierea părinților își propune să -i învețe pe părinți, faptul că nu doar adultul
este formator pentru copil, ci și copilul îl formează pe adult. Adultul, așteptând venirea pe
lume a copilului său, începe prin a se schimba pe sine pentru a deveni părinte. Adultul
operează la sine schimbări, iar copilul profită de acestea și doar în raport cu ele se va
putea schimba pe sine. Oricum, părintele nu mai devine nepărinte și nici nu mai dorește
asta. El poate beneficia de avantaje le schimbărilor fundamentale ce se petrec în sine.
Abia după ce transformarea se produce la nivelul părintelui, el poate deveni formator
pentru copil. Aceasta explică de ce copilul nu ascultă dacă nu este ascultat, nu înțelege
dacă nu e înțeles, nu e respe ctă dacă nu e respectat, nu are grijă de sine dacă nu e îngrijit,
nu poate iubi, dacă nu e iubit.
Munca cu familia nu este ușoară, mai ales atunci când ei trebuie să înțeleagă și să
exerseze că nu pot pretinde, înainte de a oferi și că a educa copilul nu î nseamnă a
schimba, ci a se schimba.
Consiliere a părinților în cadrul școli i se poate realiza prin implementarea unui
program de intervenție care să vină în ajutorul acestora în vederea soluționării optime a
unor probleme socio -emoționale cu care se con fruntă copiii lor, de vârstă școlară mică .
12 Acest program este necesar să se realizeze sub diverse mijloace de implicare a
părinților în a ctivitatea copiilor din școală cu sprijinul învăță toarelor și a consilierului
școlar. Astfel , se pot organiza lectorate și ședințe cu părinții pe diferite teme: „ Cum ne
jucăm cu copiii noștri?”,“Cum putem contribui la dezvoltarea emoțională a copiilor?”,
“Care sunt problemele copilului singur la părinți și ce anume îl afectează ?” etc,
programe de vizionare de filme educativ e și prezentări, participarea atât a mamelor cât și
a tați lor la activitățile din școal ă prin jocuri de rol, în cadrul cărora părinții sunt învățați
cum să se implice afectiv în crearea unei ambianțe plăcute a jocului, dar și cum să
reacționeze în anumite situații conflictuale etc.
În co ncluzie, consilierea în școal ă este foarte importantă deoarece ajută copiii în
depășirea unor obstacole de natura emoțională, comportamentală sau în cazurile unor
situații de învățare dificilă, cu ajutorul părinților, parte nerii cei mai de preț pe care școal a
îi poate avea în desfășurarea activităților, părinții fiind cei care trebuie să susțină atât
material, cât și mai mult emoțional copilul în dezvoltarea sa, în vederea integrării
armonioase în societatea actuală.
13 CAPITOLUL II. IMPACTUL ȘCOLI I ASUPRA COPILULUI ȘI
DEZVOLT AREA EMOȚIONALĂ A ȘCOLARULUI MIC ÎN
ACEASTĂ PERIOADĂ
II.1. Ce este emoția ?
Conceptul de „emoție” este asemănător celui de „timp” , dacă nu ne întreabă
nimeni, știm ce este emoția, dar dacă suntem însă întrebați, nu ne găsim cuvintele pentru
a formula un răspuns.
Emoțiile sunt răspunsuri psihice de mare intensitate care presupun manifestări
expresive, fiziologice și subiective tipice.
Emoțiile se definesc ca stări afective, de scurtă durată , care traduc un specific al
relațiilor cu un obiect sau o situație, deci au un caracter situațional . Emoțiile pot fi
declanșate de o împrejurar e reală sau de una imaginară (gân dul că poliția p oate fi pe
urmele sale sperie tâl harul care are banii furați în geamantan). Intensitatea lor e foarte
variată: poate fi vagă, mijlocie, dar și foarte mare, zguduind întregul organism.
Atât în vorbirea curentă, câ t și în lucrările de specialitate psihologică, emoțiile
sunt frecvent identificate cu sentimentele, cum ar fi iubirea și ura (dar sunt multe feluri de
iubire: de tată, de soț, de prieten, dragoste de muncă, de patrie etc. după cum există și
variate obiecte ale urii: față de un rival, de un dușman, hoț, sectă, o ideologie etc) .
Pentru a recunoaste și înțelege em oțiile, copilul trebuie să le experimenteze în
mediul lui social pentru a -și dezvolta cât mai bine abilitățile emoționale, ceea ce
înseamnă că el trebuie să le înțeleagă, să le exprime și mai ales să le regleze în funcție de
context. Dezvoltarea abilitățil or emoționale ale copiilor este importantă din mai multe
motive:
Pentru că ajută la formarea și menținerea relațiilor cu ceilalți.
Ex.: Interacțiunea de succes a copilului cu celelalte persoane depinde atât de abilitatea
lui de a înțelege ce se întâmplă, cât și de abilitatea de a reacționa adecvat la aceasta.
Pentru că ajută copiii să se adapteze la grădiniță și la școală.
14 Ex.: Copiii care înțeleg emoțiile și modul în care acestea sunt exprimate vor fi capabili
să empatizeze cu ceilalți copii și să -i sprij ine. Apoi, copiii care înțeleg emoțiile celorlalți
sunt priviți de colegi ca fiind parteneri de joc mai buni și mai distractivi, sunt capabili să
utilizeze expresivitatea lor pentru a atinge scopuri sociale, să răspundă adecvat emoțiilor
colegilor în timpu l jocului și să se adapteze mai ușor la mediul școlar.
Pentru că previne apariția problemelor emoționale și de comportament.
Ex: Problemele în dezvoltarea emoțională a copiilor pot conduce către dificultăți de
comportament, în copilăria timpurie și cea mij locie.
II.2. Funcțiile emoției.
În viața noastră, emoțiile îndeplinesc două funcții importante :
– de comunicare a unei nevoie , atunci când copilul își exprimă emoțiile pentru a -i
determina pe ceilalți să răspundă la stresul și nevoile lor, și
– de ghida re a comportamentului față de o situație dată, pe care o înfruntă sau o evită
dacă aceasta reprezintă sau nu o amenințare, fapt care contribuie la schimbări în ceea ce
privește expresivitatea emoțională, exprimată în trei planuri, în plan fiziologic, prin
creșterea ritmului cardiac , accentuarea respirației, înroșirea feței, încordarea mușchilor, în
plan cognitiv cât și în plan comportamental.
Studiile de specialitate ne mai indică și alte funcții ale emoții lor:
1. De influență asupra celorlalți – exprimarea emoțiilor noastre îi influențează pe ceilalți,
fie că vrem sau nu .
2. De motivare sau pregătire pentru acțiune – emoțiile ne pot motiva și pregăti pentru
acțiune.
3. De comunicarea cu Sinele – emoțiile ne transmit informații despre situații și oameni,
reprezentând baza relațiilor interpersonale.
4. De apreciere a ceea ce se întâ mplă în lumea exterioară sau interioară a omului prin
care el fie evită, fie se străduiește să acționeze în situația respectivă.
5. De semnalizare despre însemnătatea lucrurilor cele mai semnificative , care provoacă
emoții puternice;
6. Au funcție prognostică , permit desfășurarea ant icipată a evenimentelor.
15 7. Emoțiile schimbă, supraveghează și dirijează comportamentul omului de la un moment
la altul.
8. Emoțiile mobiliz ează trecerea întregului sistem al organi smului dintr -o stare de liniște
într-o stare de activitate și invers.
9. Emoțiile joacă un rol important în procesele de cunoaștere .
10. Emoțiile participă la procesele de instruire și acumulare a experienței .
II.3. Cum se declanșează emoția?
Există o dispută printre cercetători în legătură cu modul în care iau naștere
emoțiile. Unii sus țin c ă emoțiile sunt fenomene automate care se declanșează pe cale
biologică, fără ca mecanismenle psihologice să contribuie la apariți a lor. Acest punct de
vedere se bazează mai ales p e observația că emoțiile apar extrem de repede, adesea
înainte ca persoana să conștientizeze existența emoției.
Alți cercetători afirmă că emoțiile sunt rezultatul evaluării de către o persoană a
situațiil or prin care trece și, ca urmare, consideră că emoția e mai mult un fen omen psihic
decât unul biologic. Punctul acesta de vedere se bazează pe constatarea că una și aceeași
situație, în funcție de modul în care este percepută și evaluată de către persoană, va duce
la emoții diferite sau l a absența emoției.
De exemplu, în preajma unui câine agresiv, o persoană anxioasă ca resimți teamă, dar
un dresor experimentat va rămâne totuși stăpân pe sine.
Emoțiile sunt declanșate cel mai adesea de gradul de concord anță sau
neconcordanță între motivele și aspirațiile unei persoane și situațiile concrete prin care
trece. Emoțiile pot fi produse și prin condiționare dacă asociem un obiect sau o situație de
o emoție.
Exemplu: Dacă prezentăm unui bebeluș de mai multe or i un iepuraș alb și însoțim
prezența iepurașului de un zgomot puternic, ulterior bebelușul se va speria numai la
apariția iepurașului.
16 II.4. Clasificarea emoțiilor .
În lucrarea sa Exprimarea emoțiilor la om și animal, Charles Darwin a identificat,
pe baza modului în care emoțiile se manifestă în comportament, 9 emoții de bază.
Acestea sunt: bucuria, interesul -excitația, surprinderea, tristețea (uneori desemnată ca
deznădejde -anxietate), furia, frica, dezgustul, disprețul și rușinea. Această clasificar e a
rămas valabilă până astăzi și este utilizată de cercetători.
În studiile din domeniul psihopedagogiei, unii autori au clasificat emoțiile în
diferite moduri, astfel p sihologul american Paul Ekman de la Universitatea California
(expert în studiul emoți ilor, manifestărilor acestora și în studiul mecanismului minciunii),
pe baza rezultatelor unor îndelungate cercetări pe toate continentele, arată că există 4
expresii faciale care pot fi recunoscute de orice persoană aparținând oricărei culturi de pe
plane tă: frica, mânia, tristețea și bucuria. Universalitatea acestor man ifestări poate fi
tratată drept un puternic indiciu că aceste 4 emoții sunt emoții fundamentale, ce țin de
natura umană.
Psihologul Daniel Goleman (cunoscut în special pentru cercetările sa le privind
inteligența emoțională), face următoarea clasificare a emoțiilor (Fig. 1):
:
Mânia Tristețea Frica Bucuria Iubirea Surpriza Dezgustul Rușinea
Furia Supărarea Anxietatea Fericirea Acceptarea Șocul Disprețul Vinovăția
Resentimentul Mâhnirea Nevozitatea Ușurarea Prietenia Mirarea Aversiunea Jena
Exasperarea Îmbufnarea Preocuparea Mulțumirea Încrederea Detestarea Supărarea
Indignarea Melancolia Consternarea Binecuvântarea Amabilitatea Repulsia Remușcarea
Vexarea Mila de sine Neînțeleger ea Încântarea Afinitatea Umilința
Animozitatea Singurătatea Îngrijorarea Amuzamentul Devotamentul Regretul
Irascibilitatea Disperarea Teama Mândria Adorația
Ostilitatea Deprimarea Spaima Plăcerea senzuală Dragostea
Ura Groaza Răsplata Mila
Fobia Satisfacția
Panica Extazul
Figura 1. Tabelul clasificării emoțiilor după Daniel Goleman
17 Goleman afirmă că pe baza emoțiilor se formează predispozițiile ( ori, am spune
noi, starea de spirit) , care sunt mai puțin evidente/intense ca emoțiile, dar au o durată mai
mare. Dincolo de predispoziții , sunt temperamentele, tendința de a -ți aminte anumite
emoții și care definește/determină comportamentul general al persoanei în anumite
conjuncturi.
Psihologul american Robert Plutchik a creat în 1980 "c ercul emoțiilor", care
constă în 8 emoții fundamentale și 8 emoții complexe, formate din câte două emoții
fundamentale. Emoțiile fundamentale pot fi observate pe cercul al doilea din imagine (Fig.
3) și incluse în tabelul de mai jos (Fig. 2) , cărora le indică și emoțiile opuse, pe când
emoțiile complexe sunt cele trecute pe fundal alb: optimism, dragoste, supunere,
înfiorare, dezaprobare, remușcare, dispreț și agresivitate.
Figura 2. Tabelul emoțiilor după Robert Plutchik .
Emoții fundamentale Emoțiile opuse
Bucurie Tristețe
Încredere Dezgust
Frică Mânie
Supriză Anticipație
Tristețe Bucurie
Dezgust Încredere
Mânie Frică
Anticipație Surpriză
18
Figura 3. „Cercul” emoțiilor al lui R. Plutchik.
În cartea sa "Emoțiile în psihologia socială" , publicată în anul 2001, psihologul
W. Gerrod Parrott stabilește următoarea clasificare a emoțiilor (Fig.4) :
Emoție
primară Emoție
secundară Emoții terțiare
Dragoste Afecțiune Adorație, afecțiune, dragoste, at racție,
grijă, tandrețe, compasiune,
sentimentalism
Dorință
(sexuală) Excitație, dorință, pasiune, infatuare
Pasiune Pasiune
Bucurie Veselie Amuzament, extaz, jovialitate, plăcere,
jubilare, satisfacție, euforie
19 Entuziasm Entuziasm, zel, înfiorare, euforie
Satisfacție Satisfacție, plăcere
Mândrie Mândrie, triumf
Optimism Speranță, optimism
Încântare Încântare
Ușurare Ușurare
Surpriză Surprisă Uimire, surprindere, stupefiere
Mânie Iritare Iritare, agitare, țâfnă
Exasperare Exasperare, fr ustrare
Furie Mânie, furie, ostilitate, ferocitate,
batjocură, acreală, dispreț, resentiment,
respingere
Dezgust Dezgust, repulsie, dispreț
Invidie Invidie, gelozie
Tortură Tortură
Tristețe Suferință Suferință, agonie, durere
Tristețe Depresie, disperare, neajutorare,
nefericire, durere, melancolie
Dezamăgire Dezamăgire, anxietate
Rușine Rușine, vină, regret, remușcări
Indiferență Alienare, izolare, indiferență, singurătate,
înfrângere, jenă, umilire, insultă
Simpatie Simpatie, milă
Frică Oroare Alarmă, șoc, frică, groază, teroare, panică,
isterie
Nervozitate Anxietate, nervozitate, tensiune, neliniște,
îngrijorare, tristețe
Figura 4. Tabelul clasificării emoțiilor după W. Gerrod Parrott
20 II. 5. Dezvoltarea emoțională a copilului în familie și la școal ă
Perioada de intrare a copilului în școală corespunde caracteristicilor unei faze de
tranziție, ocupând o poziție centrală în configurația tabloului copilăriei. Ea este descrisă
fie ca etapă de debut primar al adolescenței , fie ca etapă distinctă a copilăriei .
Școala reprezintă pentru copil ceva nou , care adesea îl umple de neliniște ,
făcându -l să trăiască cu frenezie fiorul contactului cu neprevăzutul. Trecerea la o nouă
formă de activitate și la un nou mod de viață vor influenț a într -un mod determinant
viitoarea personalitate a v iitorului adult .De aceea , învăță torul trebuie să cunoască
diversitatea caracterelor copiilor, observând totul atent și meticulos, atitudinea lui față de
aceste însușiri tipologice și temperamentale tre buie să fie maleabilă, diferențiată în
funcție de natura elevilor.
Mulți părinți sunt îngrijorați de adaptarea copilului la acest mediu și își pun
deseori întrebări precum „Oare va reuși copilu l meu să se adapteze la școal ă? Oare va
socializa cu ceilalți? ” și multe altele.
La toate aceste întrebări, încercăm să venim în sprijinul părinților și să îi facem să
înțeleagă că prin întreaga ei activitate, școal a își propune să învețe copiii să gândească
logic, să se înțeleagă pe ei și pe ceilalți, să își cunoas că propria valoare măsurându -și
astfel aptitudinile cu aju torul mijloacelor materiale și sprirituale, să cerceteze, să
descopere, să învețe normele de conduită și mai ales să se știe expr ima atât verbal,
comportamental cât și emoțional în diverse situații contextuale pentru a putea deveni
oamenii care știu să facă față provocărilor generației lor. Dar pentru acest lucru, este
necesar ca părintele să pregătească copilul, în special din punct de vedere emoțional,
pentru a putea face față adaptării unei noi lu mi.
Școala și activitățile specifice ei, vor fi cei mai importanți și mai eficienți factori
pentru dezvoltarea personalității. Solicitările sistematice, de durată și exigențele
progresive vor structura și mai bine și vor consolida capacitățile și aptitudi nile apărute în
stadiul anterior și vor forma altele noi.
Trăsăturile caracteriale formate în stadiul anterior se pot consolida în clasele
primare dar școala dezvoltă și altele noi cum ar fi sârguința, punctualitatea,
21 conștiinciozitatea, disciplina, etc. Însușirile individuale de personalitate tind să se
exprime din ce în ce mai mult în comportamente.
Conștiința morală a școlarului mic parcurge o fază de trecere către autonomia
morală și acest proces este puternic susținut de relațiile cu colegii și priet enii în contextul
cărora copilul dobândește experiența elaborării, împreună, de norme, a controlului
îndeplinirii lor, a reciprocității în fața exigențelor etc.
Cu privire la aceste aspecte, J. Piaget sublinia: „sentimentele morale, legate la
început de o autoritate sacră, dar care fiind exterioară, nu poate să impună decât o
obediență relativă, evoluează în sensul unui respect natural și al unei reciprocități, ale
cărei efecte de decentrare sunt mai profunde și mai durabile (J.Piaget, B. Inhelder, 1976,
p.107).
Imaginea de sine are surse noi de clarificare pe de o parte reprezentate de
rezultatul școlar și pe de altă parte de confruntarea și compararea zilnică și în diverse
situații cu cei de aceeași vârstă. Pot avansa mai ales eul spiritual care se confir mă în
principal prin prestația școlară și cel social care se sprijină pe o viață de grup mai largă și
mai persistentă în timp. Însușirile individuale ale personalității tind să se reliefeze din ce
în ce mai mult în comportamentele acestor școlari.
Eul spi ritual se conturează clar în contextul confruntărilor școlare, a aprecierilor
și evaluărilor curente. Elevul începe să înțeleagă relația dintre rezultatele lui și unele
capacități pe care le are și poate spune: „sunt mai bun la citire, dar la matematică su nt așa
și așa”. El este foarte sensibil la evaluările învățătoarei și aprecierile și admirația
colegilor. Dacă în toate aceste situații copilul a avut semnale pozitive, își construiește o
imagine de sine bună care -l poate susține și în condiții de insucces trecător. Însă în cea
mai mare parte calitățile pe care și le percepe au drept sursă aprecierile învățătoarei și ale
părinților.
Eul social este puternic influențat de viața de grup a școlarului mic, aceasta fiind
cu mult mai bogată decât a preșcolarului, și de noul său statut de elev care -i schimbă
poziția chiar și în cadrul familiei (părinții sunt interesați de activitatea lui școlară și tind
să-i respecte drepturile privind spațiul de învățare, respectarea timpului destinat acestei
activități).
22 Școlaru l mic are conștiința apartenenței la grupul clasă și a locului său între
ceilalți, își dă seama dacă este apreciat de colegi sau nu. Cel cu rezultate școlare foarte
bune și bune, este preferat de toți, este ales lider, este luat drept model. Cel cu dificul tăți
școlare este marginalizat, izolat, neluat în seamă. El riscă să acumuleze multe
insatisfacții, și să -și găsească în altă parte atenția și acceptarea de care are nevoie, și poate
astfel, să cadă sub influențe nefaste. Este vorba de grupuri care -l îndea mnă spre furt,
vagabondaj, agresivitate nemăsurată etc. De aceea, atenția pe care învățătoarea trebuie să
o acorde dezvoltării unei imagini se sine pozitive, reprezintă o importantă contribuție a ei
la reușita școlară din acest stadiu și la pregătirea pent ru ciclurile următoare și pentru
integrarea generală în viață și în societate.
Înainte de intrarea în școală copilul se caracterizează prin instabilitate emoțională,
predominând afectelor. Dinamica sentimentelor este legată de creșterea gradelor de
conșt iință a propriei activități și a relației cu ceilalți. Se dezvoltă propriile dorințe și
aspirații. În această perioadă are loc creșterea sensului moral – afectiv al conduitei
generale , dezvoltarea sentimentelor și stărilor afective legate de relațiile afec tive impuse
de școală și aprecierea socială a acțiunilor lor. Tot în această perioadă se dezvoltă
sentimentele intelectuale.
Copilul înțelege și resimte tot ceea ce se întâmplă în familie, conflicte, certuri,
despărțiri. Sunt semnificative pentru copil re lațiile pozitive cu părinții sau, dimpotrivă,
atitudinile de renegare a unora din părinți. Relațiile afectuase dintre părinte și copil, cât și
relațiile dintre părinți conduc la structurarea pozitivă a personalității. Pentru a alege
conduita educațională c orectă, adecvată părintele trebuie să își cunoască foarte bine
copilul. Această cunoaștere trebuie să țină cont de părerea celorlați, a învățătorului, a
psihologului și medicului. Utile pentru activitatea educațională a părintelui sunt și
cunoștințele lega te de caracteristicile de vârstă.
Școala și activitatea de învățare, prin cerințele specifice determină modificări în
toate planurile activității psihice a copilului. În această perioadă, la nivelul personalității
se structurează trebuințele, interesele ș i atitudinile. Evoluția personalității se realizează
concomitent cu dezvoltarea interrelațiilor sociale și valorificarea noilor experiențe de
viață. Dezvoltarea intereselor sociale sunt determinate de viața socială, în general și de
viața școlară, în parti cular. Am văzut că relațiile defectuase dintre părinți și copii au
23 efecte negative (agresivitate, hiperemotivitate, instabilitate, anxietate etc). Toate acestea
se răsfrâng negativ la nivelul întregii activități școlare.
Armonizarea relațiilor părinte -copil, o viață de familie echilibrată și afectuasă
dezvoltă trăsături de personalitate opuse celor enumerate mai sus: copilul are încredere în
forțele proprii, se adaptează ușor vieții școlare și dobândeș te un real echilibru emoțional.
Prin reacțiile părinț ilor sau educatorilor, prin discuțiile despre emoții, pri n
exprimarea propriilor emoții, copilul dobândește competențe emoționale .
Părinților le revine rolul esențial de a le asigura nu numai existența materială, cât
și un climat afectiv și moral. Dacă î n familie nu doar s -a vorbit despre adevăr, bine,
frumos, dragoste, respect, toleranță, ci copilul a simțit cum este să fii iubit, a fost
obișnuit să manifeste dragoste față de cei dragi, să -i respecte pe cei mai în vârstă, să
spună adevărul, știind că va fi tratat cu îngăduință, să aprecieze binele și frumosul, el va
crește iubitor, politicos, tolerant și responsabil.
În privința climatului, fiecare familie are o anumită tonalitate, armonie, echilibru,
continuitate, toate acestea având, ca notă comună, af ectivitatea. Fiindcă cea mai mică
tulburare care apare în echilibrul afectiv al părinților provoacă tulburări în psihicul
copiilor, trebuie să acordăm o deosebită importanță unor situații de acest gen, cum ar fi:
– iubirea tiranică a părinților pentru copii determină dependență exagerată și astfel
imaturitate,
– ambivalență afectivă manifestată fie prin: acordare neechilibrată a afecțiunii din
partea celor doi părinți (când unul îl ceartă, celălalt îl apără), neconcordanța dintre
mesaje (părintele îi spune co pilului că -l iubește, dar nu o și demonstrează), fie
prin absența afectivă a părintelui (deși prezent fizic, părintele nu reprezintă un
sprijin afectiv pentru copil) .
Modul în care părinții reacționează la exprimarea emoțională a copiilor lor
determină ex primarea sau inhibarea emoțiilor viitoare ale acestora. Expresivitatea
emoțională a părinților devine u n model pentru copii , în ceea ce privește exprimarea
emoțională, așadar este important ca fiecare părinte să exprime cât mai multe emoții
pozitive care s ă stimuleze copilul și emoțiile acestuia, să fie ajutat să îți exprime
sentimentele, chiar dacă nu le poate descrie.
24 În concluzie, mediul extra -familial stimulează dezvoltarea a nenumărate nuanțe
de stări afective precum mândria, eșecul, succesul, manifestă agresivități și timidități,
sentimente de vinovăție și invidii, remușcări și admirații în contexte reale. Familia și
relațiile familiale reprezintă principalul izvor al vieții afective a copilului.
Toate achizițiile în plan socio -afectiv, specifi ce acestei vârste constituie pași spre
maturizarea afectivă și spre conturarea inteligenței sociale și emoționale. De aceea, este
important ca părinții ș i cadrele didactice din școal ă să înțeleagă și să întâmpine nevoile
emoționale și sociale pe care școla rul mic le resimte în această vârstă de creștere:
– nevoia de securitate afectivă,
– nevoia de a se simți util și de a avea conștiința propriei valori,
– nevoia de a înțelege sensul propriei existențe și a mediului în care trăiește,
– nevoia de recunoaștere a capacităților,
– nevoia de a fi apreciat, toate contribuind la formarea stimei de sine și a încrederii
în forțele proprii.
II. 6. I mplicarea părinților în activitățile din școală
Modalități de implicare a familiei și co munității la nivelul școlii :
1. Avâ nd calitatea de părinte , prin sprijini rea familiei în ceea ce privesc abilitățile de
creștere și îngrijire a copiilor, înțelegerea dezvoltării acestora;
2. Folosind comunicarea cu familiile despre programul școli i și despre progresul
înregistrat de copii;
3. Implicarea părinților în programe de voluntariat în ceea ce privește activitatea
cadrelor didactice la clasă.
4. Prin implicarea familiilor în desfășurarea unor activități de stimulare -învățare
împr eună cu copiii lor, acasă, pentru a asigura un continu u educațional, oferirea de
recomandări privind corectarea limbajului la copii, a tulburărilor comportamentale etc.;
5. Luarea deciziilor împreună cu familia, cu privire la st abilirea unor obiective ce
urmează a fi realizate pe parcursul anului și susținere a școli i prin intermediul asociațiilor,
consiliilor, comitetelor de părinți etc.;
25 6. Colaborarea cu comunitatea – coordonarea resurselor și servicilor pe ntru familii,
copii și școală cu agenți ec onomici, instituții, alți participanț i și oferirea de servici i
comunității.
În privința deciziilor din școal ă, părinții pot fi implicați prin div erse modalități
formale , care presupun o comunicare mai oficială, cu scopuri generale, administrative,
de organizar e și îmbunătățire a colaborării:
– grupurile de lucru, din care fac parte C onsiliul Părinților al școli i și alți
membri ai comunității, folosind expertiza acestora pentru a găsi soluții la problemele cu
care se confruntă.
– organizarea de ședințe de consultare cu toți părin ții – în cadrul acestora se iau
decizii im portante pentru clasă/școală (amenajarea spațiului clas ei, a teritoriului aferent
școli i, stabilirea listei de materiale didactice pentru activitățile copiilor, inclusiv
opționale; distracțiile, organizarea timpului liber, procurarea unor bunuri necesare î n sala
de clas ă, discutarea scenariului unei sărbători etc.). Părinții trebuie consultați, nu puși în
fața faptului împlinit, de ex.: Trebuie să dați bani pentru …; Mâine mergem în excursie,
dați-le bani copiilor ; La matineul de Crăciun copilul dvs. trebu ie să aibă costumul lui…
Părinții trebuie să facă parte din viața clasei de elev i, și să nu fie priviți doar ca niște
sponsori;
– redactarea acordului între părinți și școal ă sau a planului anual de lucru al
instituției – părinții pot avea un aport real, dacă ș tiu ce scopuri urmărește școal a și cum
pot fi de folos; ei ar putea să sugereze și activități interesante, la care să participe activ;
– organizarea într-o manieră interactivă a ședințelor cu părinții – unii părinți, mai
ales cei care nu au î ncredere î n ei înșiși și în școal ă, manifestă reticență, punâ nd la
îndoială faptul că temerile lor vor fi puse în discuție și ascultate; învăță torii trebuie să
examineze mai multe moduri de implicare, pentru a se asigura că aportul părinților este
binevenit și prime ște răspuns.
Dacă modalitățile formale implică părinții în colaborarea cu instituția, în ceea ce
privește implicarea acestora în activitatea cop ilului prin intermediul școli i, sunt relevate
modalitățile informale de implicare a părinților, acestea fiind cele mai eficiente
deoarece îi det ermină să se simtă valorizați și utili, parte activă și importantă a vieții
26 instituției. Acestea presupun o comunicare mai familiară și permit împărtășirea ideilor,
luarea deciziilor într -o atmosferă mai relaxantă, mai cal dă, mai plăcută.
Menționăm următoarele practici:
– activități culturale – vizionări de spectacole (de teatru, de circ) și filme, vizite la
muzee etc.;
– vizite, plimbări, excursii, drumeții – de regulă, părinții se implică în organizarea și
sponsorizarea acestora, în asigurarea siguranței copiilor;
– analiza permanentă a portofoliilor, a rezultatelor activității copiilor, expoziții cu
lucrări ale copiilor (desene, aplicații, postere, cărți, modelaj, construcții, broderii, obiecte
de meșteșugărit etc.) pe d iverse teme de studiu: „Vine, vine Moș Crăciun ”; „Mamă,
astăzi este ziua ta ”; „Încondeiem ouă ”; „Ziua Europei ” sau „1 iunie ” – asigură accesul
părinților la traiectoria evoluției deprinderilor artistico -plastice, practice și cognitive ale
copiilor; pot fi organizate vernisaje ale unui/mai multor copii -„pictori”, ale unei familii
– dinastii de pictori/sculptori/meșteri populari, expoziții comune de lucrări ale copiilor și
părinților etc;
– serbări – zile de naște re ale copiilor, Ziua școlii , Ziua Mamei, Mărț ișorul, Crăciun ul și
Anul Nou ;
– participarea la activitățile practice ale clas ei (pictură cu praf de budincă, cre mă de ras,
pastă de dinți; cu mâ inile, tălpile, nasurile etc.), astfel ei vor avea ocazia să ia cunoștință,
să experimenteze și să exerseze a numite tehnici de desen, pictură etc.;
– realizarea în comun cu copiii a unor lucrări artistice; prezentare a hobby -urilor sau a
intereselor personale: interpretare la un instrument muzical, pictură, modelare, țesut,
brodat, croșetat, lemnărie, împletit et c.;
– activități de decorare a sălii pentru sărbătoare, pregărirea costumelor și a atributelor
pentru spectacol sau confecționarea de materiale didactice ;
– citirea/povestirea unor basme, legende;
– participarea la viața artistică și sportivă a clas ei (an samblu folcloric copii -părinți -cadre
didactice; șah, badminton, karate etc.);
– spectacole cu prilejul aniversărilor unor poeți, scriitori erc.;
– concursuri – reprezintă o modalitate eficientă prin intermediul căreia părinții
împărtășesc cu copiii emoții, trăiri cu pu ternică încărcătură afectivă, su nt un bun prilej de
27 a exersa deprinderi de comportare civilizată, dar și de a genera trăiri emoționale intense
legate de prezența invitaților – membri ai familiei sărbătoritului;
– activități și distracții sport ive, drumeții, excursii în comun copii -părinți -învățători –
alți angajați ai instituției etc.;
– Zilele ușilor deschise sau Zilele de evaluare – acestea au darul de a dezvolta la părinți
sentimentul apartenenței la program, de a -i familiariza cu modul de des fășurare al unor
activități zilnice, de a -i ajuta în derularea unor demersuri de extindere și exersare a
procesului de învățare acasă;
– mesaje scrise – metoda respectivă este utilizată, de regulă, în cazul părinților care, din
diferite motive, vin mai rar la școal ă. Prin intermediul mesajelor, se poate aduce la
cunoști ința părinților unele realizări ale copilului, pot fi adresa te mulțumiri pentru
implicare activă în derularea unui proiect sau a unui alt demers. Și părinții pot recurge la
acest mijloc de co municare cu învățătorul (privind propriile observații asupra copilului
etc.);
– jurnalul/revista clas ei – părinții pot contribui la realizarea unor fotografii, redactarea
unor descrieri, impr esii legate de activitățile clas ei;
– participarea părinților în calitate de experți -voluntari în cadrul activităților organizate
în clas ă, pentru a le vorbi copiilor despre meseria pe care o profesează sau pentru a le citi,
a le spune povești, a se juca cu ei, a -i învăța să confecționeze ceva etc.
Toate aceste activită ți sunt deosebit de importante în educarea c opiilor. Antrenâ nd
părinții în pregătirea și desfășurarea lor, ei se simt puși în valoare, talentele și cunoștințele
lor fiind fructificate, iar munca învățătorului – substanțial diminuată.
Urmărindu -și copilul î n variate situații de interacțiune zilnică, părinții au
posibilitatea să cunoască mai bine dificultățile de integra re a acestuia în colectivul clas ei
sau în programul școli i.
28 CAPITOLUL III. PROIECTUL DE CERCETARE .
INVESTIGAȚII EXPERIMENTALE
Tema : Consilierea părinților în vederea dezvoltării emoționale a cop iilor de vârstă
școlară mică
III.1. Stabilirea obiectivelor proiectului de cercetare
În această lucrare ne propunem să venim în sprijinul acelor părinți ai căr or copii
se află în perioada școlarității mici și prezintă probleme în dezvoltarea emoțională,
identificând cauzele acestora și încercând să găsim soluții optime de rezolvare.
Scopul programului de intervenție presupune d ezvoltarea unor practici parentale
în vederea dezvoltării emoțional e pozitive a copiilor.
În vederea implementării optime a programului de intervenție, ne vom ghida după
câteva obiective cadru:
– O1: cunoașterea și utilizarea tehnicilor de dezvoltare a abilităților emoționale de către
părinții copiilor;
– O2: promovarea săn ătății și a stării de bine: funcționare optimă din punct de vedere
emoțional, social și spiritual;
– O3: relaționarea interpersonală armonioasă;
– O4: prevenția dispoziției negative, a emoțiilor copiilor în relațiile cu ceilalți;
– O5: orientarea părinților în m od conștient a atenției asupra dezvoltării emoționale a
copiilor și discutarea cu aceștia despre lucrurile plăcute din viață.
III.2. Formularea ipotezei cercetării
Cu cât părinții sunt implicați tot mai mult în procesul de educare al copiilor și în
afara mediului familial, participând la activitățile clas ei prin parten eriatul propus de
școal ă și sprijinit de consilierul școlar, cu atât ei își însușesc diverse tehnici și strategii
parentale în ceea ce privește contribuția lor spre dezvoltarea armonioasă a c opilului, din
punct de vedere socio -emoțional.
29 III.3. Variabilele cercetării
Variabila independentă: participarea părinților la activitățile clas ei prin
intermediul pa rteneriatului propus de școal ă și sprijinit de consilierul școlar și
implementarea progr amului de intervenție asupra lor.
Variabila dependentă: însușirea unor tehnici și strategii parentale în vederea
dezvoltării abilităților emoționale la copiii de vârstă școlară mică.
III.4. Descrierea eșantionului
Eșantionul de subiecți
Prezentul proie ct de cercetare se desfășoară pe perioada unui an școlar, în cadrul
unei școli din oraș , asupra părinților a căror c opii sunt de vârstă școlară mică (2 clas e, una
experimentală și una de control), la care să fie aplicate probele specifice celor trei etape,
în vederea obținerii unor rezultate progresive ale părinților cu privire la dobândirea unor
practici parentale asupra dezvoltării emoționale eficiente a copiilor.
Cele trei etape aplicate, fac referire la un eșantion de 25 de părinți, alcătuit atât
din ma me cât și din tați, pentru a se putea observa posibilele diferențe care ar apărea la
nivelul conștientizării și aplicării acestor practici parentale.
Eșantionul de conținut:
Conține programul de intervenție bazat pe mijloacele de implicare a pări nților în
parteneriatul școal ă-părinți și sprijinit de consilierul școlar, realizat prin:
– Chestionarul aplicat „ Cât de bine îmi cunosc copilul?”
– ședințele de consiliere, cu următoarele teme :
a) „Copilul meu, o problemă?”
b) „De ce copilul meu se comportă așa ?”
c) „Iubirea nu este suficientă dacă nu mă ajuți să o descopăr prin lucruri
frumoase.”
d) „Vino în lumea jocului meu.”
e) „ Să facem ceva împreună.”
f) „Meseria de părinte -practici parentale”
30 III.5. Metodologia cercetării
Metodele cercetării aplica te în prezenta lucrare se deosebesc în p rincipiu de
metodele consilierii și prezintă unele particularități determinate de specificul fe nomenului
educativ la vârsta scolară mică.
Metodele de cercetare au fost selectate în așa fel încât să răspundă principal elor
cerințe ale temei alese și să contribuie la atingerea obiectivelor prestabilite.
O prima metodă utilizată este observația, care constă în urmărirea atitudinilor și a
implicării părinților în procesul de educare a copiilor de vârstă școlară mică și mai ales
înregistrarea exactă a emoțiilor copiilor în anumite momente din cadrul activităților.
Înainte de toate, metoda observaț iei este aplicată de către învăță toare asupra
comp ortamentelor copiilor de la clas ă și asupra manifestărilor socio -emoționale a
acestora în interiorul colectivului, după care informațiile obținute sunt transmise
părinților în cadrul ședințelor organizate. În cadrul acestora, prin participarea
consilierului școlar se continuă observarea comportamentului nonverbal (privire, mimic ă,
gestică), paraverbal (prozodia, vocea, etc.) și verbal (cuvinte folosite, mesajul transmis,
etc.) al părinților care participă la dezbaterea discuțiilor pe tema “ Dezvoltarea emoțională
la copiii de vârstă școlară mică .
Modalitățile de înregistrare a evenimen telor în cazul metodei de observare pe care
consilierul le poate realiz a sunt: fișele de observa ție completate cu ajutorul învăță toarei,
luarea de notițe, consemnarea pe o scală, luarea de imagini foto, filmarea video.
O altă metodă de cercetare care urme ază a fi folosită în programul de consiliere a
părinților este metoda chestionarului, folosită în special în etapa constatativă, de
cunoaștere a grupului și a nevoilor fiecărei persoane care îl formează. Prin acestea, ne
propunem să colectăm o serie de răs punsuri referitoare la situațiile și manifestările
investigate, care nu sunt recunoscute direct și personal de către consilier și asupra
modului de implicare a părinților în activitatea școlarului mic și mai ales în dezvoltarea
emoțională a copilului în m ediul familial, fapt care contribuie la dezvoltarea lui în
ansamblu. Părinții s unt rugați să răspundă cât mai sincer la aceste întrebări, într -o
manieră directă și deschisă care să permită descoperirea problemei cu care se confruntă.
31 Chestionarul este form ulat în așa manieră încât părinții să poată răspunde cu da
sau nu și să aleagă din răspunsurile prestabilite.
Cel mai important lucru în cadrul acestei metode este faptul că răspunsurile nu
sunt făcute publice la nivel individual, ci sunt generalizate pen tru a oferi confidențialitate
părinților și a permite o dezbatere colectivă asupra lor.
Toate datele obținute în urma completării chestionarului de către părinți sunt
organizate sub forma unor grafice, indicând procentajul fiecărui răspuns spre o analiză ș i
o interpretare mai ușoară a lor , în vederea stabilirii următorilor pași necesari în aplicarea
programului de intervenție .
În urma completării chestionarului, părinții sunt angajați într -o conversație asupra
problemelor cu care cop iii lor se confruntă l a școal ă, orientate în special spre cele de
ordin emoțional sau pornind de la lansarea unei idei controversate pe această temă. Este
necesar să se desfășoare într -un climat favorizant pentru dialog, să promoveze relații de
încredere și respect reciproc și toleranță între consilier și părinți.
O metodă importantă pe baza căreia se va desfășura întregul proiect de cercetare
este metoda experimentului, metoda cea mai sigură și mai precisă, în care, spre
deosebire de observație, consilierul și învățătoarea pot interveni efectiv, provocând
intenționat anumite fenomene, pot modifica condi țiile de manifestare și pot sesiza mai
ușor relațiile dintre variabilele experimentale. Această metodă va fi folosită în cea de -a
doua etapă a programului, și anume etapa experime ntal-ameliorativă prin inserarea unor
ședințe practice cu părinții pe aumite teme , în cadrul cărora vor avea de îndeplinit mai
multe sarcini individuale, dar și alături de copii, folosindu -se de mai multe tehnici:
activit ăți ludice, jocuri experimentale, c ompletarea de fi șe de lucru, vizionarea de filme și
comentarea lor.
Este urmărită utilizarea acestor metode pentru a afla dacă există dificultăți în ceea
ce privește implicarea părinților în dezvoltarea emoțională a copiilor în mediul școlar cu
repercus iuni în viața socială a acestora.
Se dorește să se ajungă la ameliorarea și îmbunătățirea situației, atât a modului de
relaționare cu copiii, cât și a modului de aplicare a practicilor parentale pe care aceștia le
pot dobândi în urma programului de interv enție destinat lor.
32 III.6. Etapele investigației
III.6.1. Etapa constatativă
În etapa constatativă ne propunem să descoperim dacă părinții cunosc problemele
cu care se pot confruntă pr oprii lor copii atât la școal ă, cât și în mediul social, în cee a ce
privește exprimarea emoțiilor și a afectivității.
Primul pas în consilierea părinților este explorarea problemei, realizată în mod
direct prin aplicarea chestionarului „Cât de bine îmi cunosc copilul?” (anexa 1), realizat
prin întrebări bine alese și formulate cu claritate, care sunt analizate și interpretate pentru
identificarea nevoilor de consiliere pentru părinți, pe problema dezvoltării emoționale a
copiilor . Pe baza discuției după completarea che stionarului, consilierul poate analiza și în
mod in direct mimica feței, gestica, tonalitatea vocii, folosindu -se de observarea ca
metodă.
Prima formă de interacțiune a părinților cu consilierul, este realizată pr intr-o
întâlnire în sala de clasă, organizată cu ajutorul învăță toarei. Este de preferabil ca mediul
să fie unul ambiant, plăcut și în care părinții să poată discuta liber și deschis.
Părinții sunt invitați să se prezinte unul altuia și fiecare să spună câte ceva despre
sine și copiii săi. Această primă întâlnire se denumește „spartul gheții ” pentr u că asigură
intercunoașterea și deschide posibilitatea colaborării, permițând părinților să formuleze o
o serie de impresii și întrebări.
Este etapa în care se pun bazele unei relații î ntre formator și grup și bazele
relațiilor dinamice între toți benefi ciarii.
Sunt împărțite chestionarele și părinții le completează.
În continuare, vom reprezenta grafic răspunsurile oferite după completarea
chestionarului, și vom realiza o analiză și interpretare generală a acestora.
Persoanelor cărora li s -a cerut comp letarea chestionarului, nu li s -a cerut numele
și prenumele, decât inițialele acestora, fapt pentru care nu le vom preciza, ele fiind
nesemnificative. În schimb, acestora, li s -a cerut sexul copiilor (Fig.5) , pentru a vedea
dacă există diferență de gen în ceea ce privește dezvoltarea emoțională la copii. În acest
33
1. Cât timp petreceți împreună cu copilul dumneavoastră?
28%
36%32%4%
Toată ziua
Foarte puțin, deoarece am un
program încărcat la servici.
1-2 ore înainte de culcare.
Altelefel, constatăm că astfel de probleme apar mai des la băieți, cu un procent de 56 %, față de
cel al fetelor, cu un procent de 44%.
Sexul copilului
44%
56%Feminin
M asculin
Figura 5. Sexul copilului
La primul item (Fig. 6) al chestiona rului, „ Cât timp petreceți împreună cu
copilul dumneavoastră?” cei mai mulți dintre părinți (36 %) au afirmat că timpul alocat
copiilor este foarte puțin, datorită serviciului pe care îl au și a programului încărcat.
Deducem că cei mai mulți dintre ei aju ng târziu acasă, iar pe timpul zilei, după
terminarea programului din cadrul școli i, fie ea cu program scurt, fie cu program
prelungit , copilul este lăsat în grija
altor persoane, precum bunici sau
bone. Cei care își lasă copiii în grija
altor persoane, ri scă să nu -și
cunoască îndeajuns copilul,
dezvoltând astfel teama de izolare.
32% dintre părinți susțin că timpul lor
Figura 6. Item 1.
este destinat copiilor seara, înainte de culcare, când deducem că împărtășesc
activitățile petrec ute în aceea zi, sau în cel mai rău caz, petrec timpul uitându -se la
televizor, ceea ce nu este un lucru benefic pentru copil, deoarece experiențele lui alături
de părinți sunt sărace în momente speciale; iar 28% dintre părinți acordă cel mai mult
timp cop iilor, aceștia fiind singurii care observă îndeaproape acti vitățile preferate ale
copiilor.
34
2. Care sunt activitățile preferate ale copilului dumneavoastra?
15%
25%
21%10%21%6%2%
Să se joace pe calculator
Să se joace afară.
Să deseneze.
Să se uite la desene.
Să ajute la treburile casnice.
Să organizam ieșiri sau excursii.
Altele. Din itemul 2 (Fig.7) , se constată că școlarii mici preferă jocurile copilăriei, să se
joace afară (25%), dar și să își exprime creativitatea prin realizarea de de sene (21 %) și în
egală măsură să își ajute părinții la treburile casnice. Constatăm că prin integrarea
copilului în ajutorul celor
casnice, el păstrează o
legătură permanentă cu
membrii familiei.
Figura 7. Item 2.
Însă în partea opusă, copiii a căror părinți sunt plecați mai des, preferă
activitățile cele mai simple și mai moderne, și anume calculatorul ( 15%) și desenele
animat e (10%), părinții neconștientizând cât de nocive pot fi acestea pentru inteligența
emoțională a copiilor și nu numai .
În privința itemului 3 (Fig.8) , care vizează problemele cu care copiii se
confruntă la școal ă și nu numai, constatăm că cei mai mulți dintre ei sunt timizi ( 19%)
și nu au foarte mulți p rieteni ( 15%), fiind înlăturați de ceilalți, fie p entru că nu se pot
integra ușor, fie din cauza timpului petrecut la calculator, neavând subiecte de discuție cu
ceilalți copii, fie din cauza comportamentului agresiv (12%) și impulsiv (10%).
Este timid
Emotiv
Băgăreț
Impulsiv
Nu are prieteni
Vorbăreț
Lovește copiii
Este înlăturat Figura 8. Item 3.
35
4. Ce simțiți atunci când copilul plânge și spune că nu vă iubește?
18%
11%
7%
11%
13%20%11%9%0%Mă simt vinovat(ă) pentru starea
lui.
Nu îl bag în seamă, pentru că e mic
și nu își dă seama ce spune.
Îmi vine să plâng.
Îmi vine să râd.
Mă supăr și îl cert.
Mă întristez, dar mă întorc la el și îl
îmbrățișez, ca să știe că eu îl
iubesc.
Încerc să găsesc cauza plânsului.
Îi spun că este plângăcios.
Other: La întrebarea „Ce simțiți atunci când copilul plânge și spune că nu vă
iubește?” (itemul 4 ) (Fig. 9) cei mai mulți dintre părinți (20%) afirmă că se întristează și
se simt vinovați pentru starea copilului (18%) și doresc să găsească cauza plânsului
acestuia pentru ameliorarea lui. Însă, sunt și părinți care ceartă copilul de fiecare dată
când plânge (13%), nu îl bagă în seamă, râd de el (11%) și adres ează copilului apelativul
de „plângăcios” (9%). Puțini sunt acei părinți (7%) care folosesc empatia și plâng alături
de copiii lor.
Figura 9. Item 4.
Iar în privința cauzei care duce la plânsul copilului (item 5 ) (Fig.10) , cei mai mulți
dintre părinți (27%) consideră că nu acordă suficient timp pentru a se juca cu copiii lor,
fiind urmați de cei care nu le fac pe plac în t oate lucrurile pe care copiii le cer (23%) ,
fiind certați (14%) sau consideră că dacă au greși t, nu mai sunt iubiți de părinți (14%).
36
7. Alegeți din lista de mai jos, comportamentele pe care copilul dumneavoastră le
manifestă în viața de zi cu zi.
4%
14%
2%
2%
5%
4%
7%
5%
9% 7%4%5%4%4%7%6%3%7%5%Se separă de părinți fără dificultate.
Manifestă entuziasm atunci când
face lucruri plăcute pentru el.
Este trist și retras majoritatea
timpului.
Îi lasă pe ceilalți să îl liniștească
atunci când trece prin momente
stresante.
Mănâncă, doarme, merge la toaletă
fără probleme atunci când e departe
de casă.
Îsi exprima furia mai degraba în
cuvinte decât în actiuni.
Se bâlbâie și este emotiv atunci când
vorbește cu cineva.
Își inhibă comportamentul agresiv.
Face isterii atunci când nu primește
ceva.
Îsi exprima furia mai degraba în
acțiuni decât în cuvinte.
Zâmbește si pare fericit majoritatea
timpului.
Se joacă singur.
Verbalizează emoțiile adecvat.
Își controlează furia.
Îi lovește pe ceilalți copii fără un
motiv întemeiat.
Plânge repede dacă cineva
folosește o tonalitate mai ridicată.
Este sociabil.
Este agitat.
Se supără repede.
5. Care credeți că este cauza pentru care vă adresează aceste cuvinte?
11%
11%
27%
23%14%14%0%Crede că sunt o/un mamă/tată rea/rău.
Crede că nu îl mai iubesc dacă a greșit.
Nu mă joc suficient cu el/ea.
Nu îi fac pe plac toate mofturile.
Il/o cert din orice motiv.
Este gelos(oasă) pe celălalt/cealaltă
frate/sora.
Other: Figura 10. Item 5.
În cazul itemului 6 , care constă în impactul desenelor animate asupra dezvoltării
emoționale a copiilor, cei mai mulți dintre părinți au ajuns la concluzia că acestea induc
comportamente negat ive, copiii devin agitați, nervoși, imită comportamentul personajelor
printr -o atitudine superioară
față de ceilalți, manifestă
agresivități verbale și fizice
și fac isterii dacă nu
primesc ceea ce doresc. În
unele cazuri, unii copii
devin visători, melanc olici
și uneori plângăcioși pentru
că lumea reală nu
corespunde cu lumea
imaginară sau cea redată de
desenele animate.
Astfel de
comportamente sunt
manifestate și în viața de zi
cu zi, conform itemului 7,
(Figura 11. Item 7),
37
8. Pe o scală de la 1 la 5, afirmati care este nivelul de dezvoltare emotionala a copilului
dumneavoastra.
0123456789
1 – nivel
foarte
scăzut de
dezvoltare
emoțională2 – nivel
scăzut de
dezvoltare
emoțională3 – nivel
mediu de
dezvoltare
emoțională4 – nivel
ridicat de
dezvoltare
emoțională5 – nivel
foarte ridicat
de
dezvoltare
emoțională8. Pe o scală de la 1 la 5, afirmati
care este nivelul de dezvoltare
emotionala a copilului
dumneavoastra.
9. Dacă ați descoperi că cel mic sufera de probleme emotionale, ați contribui în vreun fel
la ameliorarea acestora?
72%8%20%
Da
Nu
Nu cred ca este cazul însă există și copii care reușesc să verbalizeze corect emoțiile ( 4%), să își controleze
accesele de furie ( 4%), iar cei mai mulți dintre ei sunt entuziasmați atunci când fac lucruri
plăcute pentru ei (14%) însă nu știm dacă aceste a sunt într -adevăr bune sau fac parte d in
acele „mofturi” ale copilăriei. Din răspunsurile oferite de părinți, ne dăm seama că există
și copii emotivi și care se bâlbâie atunci când trebuie să vorbească (7%), care plâng
repede atunci când cineva folosește o tonalitate mai ridicată a vocii (6%) sau care din
diverse motive, se joacă singuri, fie pentru că așa le place, fie pentru că sunt înlăturați de
ceilalți sau nu se pot integra în nici un grup din cauza temperamentului (5%).
Conform acestor relatări, s -a const atat că cei mai mulți dintre școlarii mici
prezintă un nivel mediu de dezvoltare emoțională ( itemul 8 ) (Fig.12) , iar 72% dintre
părinții asupra Figura 12. Item 8.
cărora s -a aplicat
prezentul chestio nar
(itemul 9 ) (Fig.13) ,
susțin că sunt de
acord în a contribui
la ameliorarea
proble melor
emoționale cu care
Figura 1 3. Item 9.
se confruntă copiii de vârstă școlară mică , prin activități (itemul 10 ) (Fig.14) ce vizează o
atitudine pozitivă față de cel mic: 25% dintre părinți doresc să înceapă în primul rând prin
arătarea af ectivității față de copilul lor, 23% vor să petreacă cât mai mult timp cu copilul,
38 21% să se integreze în jocurile lor și 19% să nu mai certe copilul pentru orice motiv
nesemnificativ. Există și părinți care nu știu exact cum anume să participe la amelior area
problemelor emoționale ale copiilor, fapt pentru care ne propunem trecerea la etapa
următoare, pentru a veni în ajutorul acelor părinți, și nu numai, care doresc îmbunătățirea
inteligenței emo ționale a copiilor de vârstă școlară mică.
10. Dacă răspunsul la întrebarea 9. a fost DA, prin ce modalitate considerați că ați putea
interveni asupra copilului în a-l ajuta să se dezvolte pozitiv din punct de vedere emoțional?
23%
19%
4%25%21%8%Să îmi petrec cât mai mult timp cu
el/ea.
Să ne jucăm împreună ceea ce îi
place.
Să organizăm petreceri.
Să îi vorbesc mai frumos folosind
cuvinte prin care să îmi arăt
afectivitatea față de el/ea.
Să nu mai fiu atât de dur(ă) cu
el/ea și să nu îl/o mai cert pentru
orice.
Nu stiu exact.
Figura 14. Ite m 10.
II.6.2. Etapa experimental -ameliorativă
În etapa experimental -ameliorativă ne propune m să aplicăm un program de
intervenție pentru părinți realizat sub forma unor ședințe pe anumite teme de consiliere,
în cadrul cărora cei consiliați (părinții) să se deprindă cu un set de practici parentale cu
privire la implicarea acestora în educația copiilor lor, și în special în ramura priv ind
dezvoltarea emoțională a școlarilor mici.
Cu ajutorul acestor ședințe, ne propunem să aducem schimbări în comporta mentul
emoțional al copiilo r de vârstă școlară mică , să contribuim la buna dezvoltare a acestora,
la deschiderea orizontului pentru o comunicare deschisă cu colegii, cadrele didactice și
întreaga societate.
39 Ședința 1:
TEMA : Copilul meu – o problemă ?
Definir ea dificultăților emoționale ale copilului în familie și stabilirea
obiectivelor generale ale consilierii.
SCOP : Identificarea dificultăților comportamentale și emoționale apărute la
nivelul școlarilor mici, atât în familie cât și în m ediul extrafamilial, la școal ă.
OBIECTIVE:
1. Participarea la identificarea și defin irea dificultăților comportamental e ale
copilului în familie și în afara ei, conform chestionarului aplicat.
2. Contribuția părintelui la întocmirea listei de dificultăți e moționale care pot
apăre a la școlarii mici.
3. Formul area de impresii și idei asupra subiectului dezbătut, conform
materialulul prezentat.
PERIOADA: prima jumătate a lunii noiembrie
Desfășurarea ședinței :
Este anunțată tema ședinței „Copilul meu, o problemă?”
Sunt stabilite obiectivele ședinței și se informează părinții că în cadrul acestei
prime ședințe se dorește identificarea problemelor copiilor, pe care ei le-au descoperit de –
a lungul timpului în familie sau care au fost identificate de către învățătoarea de la clas ă.
Odată ce obiectivele au fost stab ilite și enunțate părinților, se explică că atingerea
acestora nu înseamnă transformarea copilului în unul fără probleme și a familiei într -una
lipsită de dificultăți, ci mai mult în diminuarea problemelor comportamentale și
emoționale. În vederea stabilirii obiectivelor, precizăm unele aspecte esențiale:
• Ce formă ar trebui să aibă comportamentul emoțional pentru ca părinții să -l
considere mai puțin problematic?
• Ce formă ar trebui să aibă comportamentul emoțional pentru c a părinții să se
raporteze la problemă ca la una minoră?
• Ce emoție poate fi definită drept un obiectiv accesibil?
Rezumarea rezultatelor chestionarului. Sunt discutate, la modul general,
rezultatele chestionarului aplicat în etapa anterioară, cu privire la exprimarea emoțiilor
copilului în fami lie în special, dar și la școal ă. Rămânem la nivel descriptiv, evităm
40 interpretările dinamice, funcționale sau etichetările. Precizăm că există sau nu
posibilitatea unor abilități mai slab dezvoltate sau a unor def icite de dezvoltare care
determină imposibilitatea de exprimare a emoțiilor copilului. Dacă în cadrul
conversațiilor desfășurate după aplicarea chestionarului au devenit evidente problemele
familiale, le discutăm cu atenție, fără a intra prea mult în detal ii, iar în ședințele viitoare
vom reveni asupra lor.
Rezumarea dificultăților emoționale ale copilului. Spunem părinților că dorim să
descriem cât mai exact, împreună cu ei, dificultățile de exprimare a emoțiilor pe care
dorim să le ameliorăm sau să le red ucem prin intermediul consilierii. De regulă, nu vor fi
definite mai mult de patru dificultăți emoționale. În cazul în care se definesc temporar
mai mult de patru dificultăți, vom discuta cu părinții care dintre acestea au un impact mai
mare și pe care dor esc să le rezolve imediat.
Realizăm lista de dificultăți emoționale ale copilului, care va fi multiplicată,
reluată și completată pe parcurs. Astfel, realizăm un inventar de dificultăți pe care mai
mulți părinți le întâmpină. Acest inventar este realizat î mpreună cu părinții, fiecare
contribuind cu idei.
Pentru a putea identifica mai ușor problemele emoțional e care pot apărea la
nivelul școlarului mic, este prezentată o înregistare video despre creșterea, dezvoltarea și
educația copiilor cu referire la tem a abordat ă. Un exemplu de film care poate fi abordat
în această ședință îl reprezintă documentarul ”Cel mai bun film educațional al anului –
Violența naște violența” în care e abordată tema violenței și a comportamentelor
inadecvate ale părinților. Aceste comportamente și emoții sunt imitate de copii și folosite
în cadrul societății. Sau se mai poate folosi documentarul „Răsfățul la copil. Care sunt
dezavantajele acestei atitudini?” , care vine în ajutorul părintelui, cu informații despre
educarea acestor a titudini și schimbarea lor în comportamente favorabile.
Definirea problemei. După vizionare acestor filme sau documentare, părinții sunt
invitați să formuleze o serie de impresii și întrebări și să contribuie la definirea
problemei. Au loc discuții între p ărinți, pe perechi și grupuri mici, pentru a analiza soluții
educative la problemele ridicate de materialul prezentat, sau legat de experiența
personală. Pentru valorizarea părinților care participă la discuție, ideile lor în definirea
problemei, sunt scri se astfel că reprezintă materiale de sprijin pentru activitățiile viitoare.
41 Sunt oferite sugestii de reacție a părinților la comportamentele emoționale ale
copiilor, printr -un exercițiu de imaginație când copilul manifestă un comportament
problematic: arun că jucăriile prin casă sau plânge în magazin și vrea să îi fie cumpărată o
jucărie.
-Cum vă simțiti în acea situație? Fiecare părinte are o reacție emoțională. Cel mai
frecvent reacțiile sunt de furie, nemultumire, iritare, mânie. Uneori exprimăm aceste
emoții față de copil prin comportamente cum ar fi: ridicăm vocea, țipăm sau aplicăm o
pedeapsă. În acestă situație ne ajută mai mult să exprimăm verbal și nu prin
comportamente ceea ce simțim «sunt furios sau sunt nemulțimit pentru că ai aruncat
jucăriile pe jos!»
– Cum interpretăm acea situație? Uneori se întâmplă ca un părinte să gândească: „este
obraznic/ă”, „este rău/rea”, „nu mă respectă”, „face acest lucru ca să mă enerveze” și
multe alte interpretări. Reamintiți -vă în permanență faptul că un compor tament
problematic este rezultatul învățării și nu a unei caracteristici personale ale copilului.
Copilul nu este « rău » sau « obraznic » ca fel de a fi ci are dificultăți cu un anumit
comportament !
– Cum reacționăm, la ce acțiuni, măsuri recurgem gândi nd și simtimd în acest mod?
Analizați situația înainte de a aplica o măsură de disciplină.
– Care este rezultatul? De cele mai multe ori ca părinte observi că acest mod de a
reacționa nu este util și nu stopează comportamentul pe termen lung. Comportament ul
problematic reapare.
– Ce puteți face în astfel de situații? Este mai eficient și util însă ca atunci când apare un
astfel de comportament ca părinte să stați să vă liniștiți, să vă gândiți la alternativele
situației și apoi să alegeți o metodă de disc iplinare dacă este nevoie .
42 Ședința 2.
TEMA: De ce copilul meu se comportă așa?
Identificarea cauzelor dificultăților de exprimare emoțională.
SCOPUL: Realizarea unei înțelegeri comune asupra cauzelor care determină o
anumită emoție a copilului.
OBIECTIVE:
1. Exemplificarea unor situații în care copilul manifestă comportamente
emoționale negative.
2. Identificarea cauzelor care duce la manifestarea unor comportamente
emoționale negative.
3. Respectarea și întocmirea sarcinii de lucru propusă.
PERIOADA: a doua jumătate a lunii noiembrie
Această etapă se poate dovedi foarte vastă, mai ales în cazul famililor cu o
problematică multiplă. La această etapă, este necesar să participe, în măsura în care acest
lucru este posibil, ambii părinți, deoarece rezultatele sunt hotărâtoare pentru intervenția
ulterioară. În cazuri particulare ar fi bine să participe și alte persoane din afara familiei
care au funcții educative, de exemplu, bunicii.
Se recomandă ca această etapă să fie parcursă întâi cu persoana ce își creșt e
singură copilul, iar abia mai târziu să fie implicată și cealaltă, fiind reluate doar
elementele importante. Explicațiile adesea diferă la cei doi părinți și implică uneori
învinovățirea partenerului. De exemplu, mama este de părere că tatăl este prea du r în
educația copilului. Atunci când participă ambii părinți la ședință, verificăm dacă părerea
unui părinte oglindește sau nu opinia celuilalt. Dacă părinții nu aduc în discuție anumite
cauze, atunci le aducem noi în discuție, către sfârșitul ședinței.
Desfășurarea ședinței
Discutarea evenimentelor ce au avut loc de la ultima ședință și prelucrarea listei
de probleme.
Îndrumăm discuția de la întrebarea introductivă referitoare la evenimente generale
ce au avut loc în familie de la ultima întâlnire spre li sta de probleme pe baza căreia s -a
discutat în ședința precedentă.
43 Un comportament problematic al copilul ui poate avea mai multe cauze. Când un
copil este obosit, îi este foame sau este plictisit este mult mai probabil să nu respecte
regulile de comportame nt. Primul lucru pe care îl are de făcut un părinte în acest caz este
să identifice și să rezolve cauza (oboseală, foame, lipsa unor abilități etc.).
Se discut ă perspectivei părinților asupra posibilelor cauze ale comportamentului
emoțional problematic. S punem părinților că această ședință se va centra pe construirea
unei perspective comune asupra cauzelor problemelor comportamentului emoțional al
copilului și că este important să se cunoască părerile și presupunerile lor.
Pornind de la părerile părinților cu privire la cauzele care determină o anumită
emoție se va realiza o conceptualizare comună, vor fi analizate caracteristicile copilului,
ale părinților și problemele familiale ce pot influența emoțiile copilului și interacțiunile
dintre membrii.
Concep tualizarea diferită a părinților și a consilierului este cauza cea mai
frecventă a eșecului intervenției. Pentru aceasta este importat să cunoaștem modul în care
părinții își explică problema, pentru ca ulterior să putem lucra cu ei.
Cauzele care determină comport amente emoționale problematice pot fi:
a) Caracteristicile copilului : temperamentul, probleme ereditare, moștenite de la mamă/
tată/ bunici;
b) Caracteristici ale comportamentului emoțional al copilului: agitat, stima de sine
scăzută, plângăcios, s e supără repede trecând ușor de la bucurie la tristețe;
c) Caracteristici și conduite ale părinților :
• mama: agitată, îngândurată, supărăcioasă, trece ușor de la bucurie la tristețe;
• tata: grăbit, nerăbdător, iute la mânie;
• părinții sunt prea permisi vi sau prea autoriari;
• educația greșită, dato rată mamei/ tatălui/ bunicilor;
• stiluri de educație divergente ale mamei/ tatălui/ bunicilor ;
• copilul este răsfățat de mamă/ tată/ bunici;
• copilul este tratat prea sever de mamă/tată/bunici;
• copilul e ste neglijat de mamă/ tată.
c) Problemele familial e și tulburări ale relației părinte -copil:
44 • evenimente traumatice din trecut: moartea unui părinte, despărțirea părinților, nașterea
unui frate sau neglijarea copilului;
• suprasolicitarea mamei/tatălui d in cauza profesiei/problemelor financiare;
• probleme maritale;
• certuri dese între soți;
• rivalitate între frați;
• cicăleala bunicilor;
• percepția și reacția părinților în anumite situații ;
• enervarea rapidă a părinților;
• tatăl/mama respinge co pilul;
• certarea și agresarea copilului (Mama ceartă copilul și nu știe ce să mai facă. Tatăl îl ia
de păr.).
d) Dificultăți de comportament emoțional invocat : prezintă accese de furie, se izolează de
ceilalți, se supără, trece de la o stare afectivă la alta;
Sugestii:
– Aplicarea disciplinarității ca învățare a unui comportament și nu ca o metodă de a
„rezolva ” pe termen scurt „problema de comportament al copi lului”.
– Evitarea aplicării unei metode de disciplinare când părintele sau copilul sunt
nervoși sau iritați!
– Metodele de învățare a comportamentelor sau de disciplinare se aplică de către
toți adulții din viața copilului, părinți, bunici. Pentru a învăța u n comportament, copilul
are nevoie de consecvență, ceea ce înseamnă că atât mama cât și tata vor aplica aceeași
metodă și vor comunica copilului același mesaj. Este ineficient dacă doar mama sau doar
tata aplică o metodă sau alta.
Sarcină de lucru pentru p ărinți : Să identifice aspectele care generează emoții
pozitive în relația cu copilul. În cadrul acestei teme părinții trebuie să își dedice o zi
obișnuită din viață interacționării cu copilul în diferite ipostaze și să identifice momentele
în care copilul se simte mulțumit și împlinit. Aceste momente vor fi trecute pe o foaie de
hârtie pentru a putea fi discutate în cadrul ședinței următoare.
45 Ședința 3.
TEMA : Iubirea nu este suficientă dacă nu mă ajuți să o descopăr prin
lucruri frumoase.
SCOPUL:
Stim ularea interacțiunilor și a relațiilor pozitive între părinte și copil.
OBIECTIVE:
1. Centrarea atenției pe calitățile și experiențele pozitive ale interacțiunii cu
copilul.
2. Inițierea și integrarea copilului în experiențe pozitive.
3. Acceptarea diversității.
4. Focalizarea atenției asupra calităților pozitive ale copilului.
5. Rezolvarea sarcinii de lucru.
PERIOADA: ianuarie
Desfășurarea ședinței:
Discutăm evenimentele care au avut loc după ultima ședință și prelucrăm lista de
probleme. Evaluăm sarcinile stabi lite la ultima ședinț ă.
Analizăm interacțiunile copil – părinte, discutăm cu părinții cum au ajuns ca
experiențele negative cu copilul (avertizările permanente, certurile, criticile, pedepsele) să
domine experiențele pozitive. Atât părinții, cât și copilu l consideră că, ori de câte ori sunt
împreună, apar conflicte și, în acest fel, atenția le este îndreptată, în primul rând , asupra
evenimentelor negative, cele pozitive, fiind eludate. De aceea, le propunem să dea mai
multă atenție experiențelor pozitive, calităților copiilor, și să nu se centreze pe defecte.
Este foarte important ca părinții să comunice copilului, atunci când sunt mulțumiți de el,
să-i transmită într -o mai mare măsură faptul că este un prilej de bucurie pentru ei.
Acest lucru poate fi real izat pr in intermediul unui jurnal al întâmplărilor plăcute,
al faptelor frumoase, al evenimentelor pozitive , ținut de părinți, poate chiar împreună cu
copiii. De cele mai multe ori, o astfel de măsură (focalizarea pe calitățile copilului) duce
la ameliorar ea relației dintre părinți și copil și la o anumită schimbare a felului în care
46 părinții se raportează la problematica respectivă. Cu toate acestea, părinții nu ar trebui să
se aștepte la o diminuare dintr -o dată a problemelor.
Cum identificăm aspectele po zitive și negative?
1. Ne îndreptăm atenția asupra situațiilor care generează emoții pozitive.
Discutăm cu părinții în ce mod ar putea realiza acest lucru. Ne referim mai ales la acele
însușiri și calități ale copilului care reprezintă un motiv de bucurie, de fericire și
entuziasm pentru ei, acestea fiind notate de către părinți într -un jurnal. Găsim și altele
împreună cu părinții și completăm lista cu situațiile care provoacă emoții pozitive.
2. Apreciem aspectele mai puțin importante. Accentuăm cât de imp ortant este
să integrăm în lista pozitivă și lucrurile mărunte și firești. Parcurgem împreună cu părinții
programul zilnic obișnuit și reflectăm asupra lucrurilor cotidiene care decurg în mod
normal.
3. Sesizăm situații dificile, dar mai puțin problematice . Mulți părinți spun că
un comportament emoțional problematic al copilului se manifestă întotdeauna, dar în
foarte puține cazuri este așa. Se întâmplă ca o situație dificilă să decurgă mai puțin
problematic. De exemplu, copilul poate să stea la masă mai li niștit decât de obicei.
Părinții se simt ușurați în astfel de situații? Sunt ei în stare să le perceapă drept
evenimente pozitive, chiar dacă nu a fost atins încă nivelul ideal?
4. Arătăm copilului ceea ce prețuim la el. Discutăm cu părinții că este import ant
să împărtășească copilului ceea ce prețuiesc la el, ce anume îi bucură și îi mulțumesc. În
astfel de situații nu trebuie exagerat, dar o apreciere punctuală este suficientă. Anumitor
părinți le este greu să accepte o astfel de perspectivă, dar copilul are tot dreptul să afle ce
prețuiesc părinții.
Le propunem să precizeze câteva exemple de experiențe pozitive și negative ale
copilului pe care ar putea să le noteze în jurnal și apoi vom identifica împreună atitudinile
părinților, atât cele pozitive cât ș i cele negative:
Experiențe negative ale copilului:
• Vine deseori cu ghiozdanul murdar , uită fesul, rupe foile din caiete , se suie
încălțat pe canapea.
• Când vine vorba de pedeapsă se refugiază furios în camera lui trântind ușa după
el.
47 • Se enervează repede când nu i se face pe plac .
• Nu acceptă limitele impuse de părinte, refuză să -i vorbească, are isterii și începe
să plângă.
• Manifestă agresivitate, brutalitate, e pus pe ceartă;
• Se joacă mai mult singur, este respins deseori de colegi și se izo lează;
• Se supără când pierde;
• Are stări de anxietate și frustrare, este nesigur de propriile forțe;
Experiențe poz itive ale copilului:
• A mulțumit frumos, cu zâmbetul pe buze atunci când a primit ceva;
• S-a simțit minunat când și -a ajutat mama la făcut curățenie ;
• S-a entuziasmat și a plâns de bucurie când a primit bicicleta promisă;
• Mă strânge în brațe când îi spun că o iubesc;
Atitudini pozitive ale părintelui
– Părintele exprimă apreciere, dragoste și grijă față de copil prin comportamente
verba le și nonverbale;
– Părintele demonstrează răbdare și înțelegere față de comportamentele nepotrivite
– Părintele exprimă mândrie pentru realizările copilului;
– Copilul este tratat corect în comparație cu semenii;
– Părintele demonstrează că bunăstarea cop ilului este primordială;
– Părintele percepe atent copilul;
– Părintele demonstrează îngrijorare pentru durerea fizică sau stresul emoțional al
copilului;
Atitudini negative ale părintelui:
– Părintele nu prezintă afecțiune pentru copil;
– Părintele blamea ză copilul pentru nefericirea personală sau familială;
– Părintele vede copilul ca întruchipare a soțului disprețuit;
– Părintele atribuie copilului cauzele evenimentelor negative;
– Părintele nu demonstrează îngrijorare pentru durerea fizică sau stresul e moțional
al copilului;
– Părintele abuzează emoțional copilul prin insulte, comentarii, etichetări;
– Părintele pune pe prim plan necesitățile personale .
48 Sugestii
Sunt oferite câteva sugestii de activități pe care le părinții le pot face împreună cu
copilu l, pentru încurajarea dezvoltarea și menținerea comportamentelor pozitive.
„Timpul meu pentru tine. ” Oferiți -i copilului d umnev oastră în fiecare zi momente în
care să se simtă aprecia t și iubit de dumneavoastră. Exprimați acest lucru în cuvinte și
prin ti mpul petrecut împreună. Nu cantitatea de timp este importantă, ci calitatea timpului
petrecut împreună . Ceea ce faceți împreună: citiți o poveste, vă jucați jocul preferat al
copilului, îl ascultați ce vrea să vă povestească despre ce a făcut cu prietenii sau la școală
este foarte important pentru copil și îi dă sentimentul că îl apreciați și iubiți. Copilul are
nevoie să știe că în fiecare zi petreceți cel puțin 10 -15 minute cu el și pentru el. Dacă
între timp ceva vă întrerupe, un telefon de exemplu, cel mai potrivit este să spuneți :
„Acum nu pot vorbi, este timpul pentru Ioan a”.
„Fiecare dintre noi suntem speciali” . Stabiliți -vă pentru fiecare membru al
familie i o zi pe săptămână în care acelei persoane i se acordă atenție specială. Copii i
învață astfel să ofere atenție și complimente celorlalți și învață să le primescă. De
asemenea, copilul mai învață că suntem diferiți și avem moduri diferite care ne bucură și
ne relaxează. Pregătiți aceste momen te cât de des este posibil. A „ sărbători ” pe cineva
însea mnă a fi atent și a cunoaște preferințele celorlați și mai puțin a -i oferi cadouri sau
obiecte. Pentru foarte mulți copii a petrece un timp de calitate împreună este mai
important decât o jucărie scumpă de care se va plictisi foarte repede.
De exemplu, în luna i unie, în ziua Anei, care are 7 ani mergem în parc pentru că ea
se bucură de compania familie la locul ei prefe rat de joacă, în ziua lui Marin , tatăl, ne
jucăm sc rable sau table pentru că Marin se bucură mult în asftel de momente de joc, în
ziua lui Călin, care are 15 ani mergem la înot pentru că lui îl place foart e mult să înoate
și în ziua Elvir ei, mama, mergem la o plimbare în parc pentru că ea se relaxează în
natură.
„Momentul familiei ”. Faceți o rutină din a avea o dată pe săptămână un moment
special al famili ei în care împreună cu copiii dumnea voastră rezolvați problemele familiei
și luați deciziile de familie. În acest fel, copiii se vor simți responsabili și vor accepta
mult mai ușor dec iziile decât dacă le impuneți dumnea voastră. Astfel îi în vățați cum se ia
o decizie și cum se rezolvă eficient o problemă. Cere ți ajutorul copilului pentru
49 rezolvarea unor probleme de familie. Copilul are nevoie să se simtă util și valoros în
familie. Ca exercițiu , vă puteț i realiza «calendarul familiei » în care notați în fiecare
săptămână momentele sau lucrurile pe care le -ați făcut împreună. În acest mod le va fi
mult mai ușor copiilor să își reamintească momentele speciale petrecute copiilor. Este
recomandată această metodă mai ales pentru părinții care sunt f oarte ocupați și au un
program de lucru prelungit.
„Contribuția ta contează !”. Oferiți -i copilului dumnea voastră responsabilități în
familie care să îl facă să se simtă că are o contribuție importantă: îngrijește florile, caută
informații despre modul de petrecere a timpului liber în familie, trimite felicitările de
Crăciun prietenilor. Fiți atent ca părinte să oferiți imediat feedback poziti v pentru
comportamentele poziti ve pe care le -a făcut copilul dumne voastră. A da feedback
înseamnă a spune ceva imed iat ce ați sesizat un comportament.
Exemplu: “Bravo! Apreciez foarte mult faptul că ai ajutat -o pe sora ta să strângă
jucăriile din camera ei!” .
Evitați să „ vânați” greșelile! Studiile de psihologie ne arată că un comportament
se învață în pri mul rand prin încurajări și feedback -uri positive și mai puțin prin
feedback -uri negative. Renunțați la ideea că pentru a -l face pe copil să își schimbe un
comportament el trebuie să se simtă vinovat sau umilit! Cea mai bună alternativă este să
așteptați u n moment până vă liniștiți și dumneavoastră și copilul dumneavoastră și apoi
vă găndiți la alternative de rezolvare.
Greșeala este o oportunitate de învățare. Învățați -i pe copii că greșelile sunt
excelente oportunități de a învăța! Oferiți copilului un m odel din modul în care
dumnea voastră faceți față greșelilor: recunoaștem greșeala “ activitatea X nu mi -a ieșit
așa cum am dorit, am făcut o greșeală” sau “ îmi pare rău că am greșit față de tine ” și
identificăm altenative de soluționare fără să ne învinovăț im sau să îi învinovățim pe
ceilalți “ce alternative am să rezolv problema?”.
După ce au fost oferite aceste sugestii, reamintim părinților faptul că cei mici au
nevoie de multă repetiție și exercițiu pentru a învăța un comp ortament, evidențiind astfel,
câteva modalități prin care copilul învață un comportament.
⇒ observarea adulților sau a celorlalți copii : de exemplu, un copil învață cum să se spele
pe dinți observând părintele face acest lucru ;
50 ⇒ prin imitarea comportamentelor celorlalți: de exemplu, un copil învață să spună
mulțumesc după ce primește ceva dacă și adultul face același lucru de fiecare dată când
primește ceva ;
⇒ prin modelul oferit de adulți sau ceilalți copii: de exemplu, un copil învață cum să se
joace cu mingea prin modelul oferit de un alt copil sau de către părinte ;
⇒ prin consecințele pe care un comportament le are : de exemplu, un copil alege un
produs alimentar dacă după ce l -a gustat i -a plăcut, consecința (plăcerea gustului) îi
determină să ceară din nou acel produs; sau u n copil alege să se joacă cu un copil pentru
că acesta împarte jucăriile cu el, comportamentul lui „îl întreb pe Mihai dacă se joacă cu
mine” este urmat de consecința „se joacă cu mine și împarte jucăriile”, ceea ce face ca și
altă dată să fie interesat să mergă să se joace cu Mihai.
⇒ prin repetiție , de exemplu, dacă vrem să învățăm copilul cum trecem strada în
siguranță repetăm cu el de fiecare dată regula după care facem acest comportament.
Nu vă așteptați ca părinte, ca un copil după ce îi spunem o da tă ce are de făcut să
știe acest lucru!
Sarcină de lucru pentru părinți: Completarea listei cu e venimentele pozitive,
notarea lor într -un jurnal, împărtășirea aprecierilor copilului.
51 Ședința 4.
TEMA: ”Vino în lumea jocului meu ”. Construirea interacțiunilor pozitive prin
intermediul jocului.
SCOPUL :
Acordarea atenției copilului în timpul jocului.
OBIECTIVE :
1. Observarea comportamentului copilului în jocurile inițiate.
2. Integrarea în jocurile copiilor.
3. Propunerea și inițierea unor jocuri noi atractive pentru copii.
4. Rezolvarea sarcinii de lucru.
PERIOADĂ : luna februarie
Această etapă este foarte importantă atunci când interacțiunea părinți –copil constă
în comportamente predominant negative (amenințări, critici, pedepse), interacțiunile
pozit ive fiind, evident, mult mai puțin prezente.
În cazul părinților cu un stil educativ predominant negativ, acest model
comportamental este vizibil, în contextul exersării jocului, copilul imitând atitudinea
adultului. Prin îndrumarea părinților spre un comp ortament mai puțin autoritar, se va
diminua semnificativ probabilitatea apariției reacțiilor de nesupunere a copilului și a
acceselor de furie și va crește probabilitatea unor interacțiuni pozitive între părinți și
copil.
Copilul conștientizează cum este atunci când beneficiază de întreaga grijă din
partea părinților, el având nevoie de atenție, de căldură sufletească și de respect. Acesta
trebuie să înțeleagă că nu numai el, ci și părinții lui trebuie să treacă printr -o schimbare
pentru rezolvarea problem elor familiale. Indiferența din partea părinților, creează în
rândul copilului anxietate sporită față de lumea înconjurătoare, neîncredere în sine,
dificultăți de comunicare, teama de a fi respins, nedorit, inactivitate, neimplicare, lipsă de
voință, apati e, forme de împotrivire și atragere a atenției, regresie sau stagnare în
dezvoltare, neîncredere în cei din jur.
52 Desfășurarea ședinței.
1. Discutarea evenimentelor care au avut loc de la ultima ședință și dezbaterea
listei cu probleme.
2. Evaluarea sarc inii de lucru stabilite la ultima ședință și aflarea unor informații
despre folosirea jurnalului pentru ținerea în evidență a evenimentelor pozitive petrecute
cu și pentru copil, cu ajutorul unor întrebări prestabilite.
• Cum li s -a părut părinților compl etarea jurnalului? (util, incomod, obositor,
simplu).
• Cât de greu le -a fost să găsească evenimente pozitive?
• Au fost notate și lucruri considerate neimportante?
• Au reușit părinții să transmită copilului aprecierea lor în situații de interacțiune
pozitivă?
• S-a acordat feedback evenimentelor pozitive din fiecare zi?
• Cum li s -a părut părinților și copilului acest feedback?
• Cum relatează părinții experiențele pozitive, congruența între conținut și emoție?
În ceea ce privește activitatea ludică în ca re se pot implica părinții, este nevoie ca
acestora să le fie explicat aspectul esențial al jocului, să se orienteze cât mai mult spre
interesele și înclinațiile copilului și să nu evalueze negativ comportamentele sale. Trebuie
subliniat faptul că jocul nu rezolvă toate problemele, dar el ajută la diminuarea tensiunii
dintre părinți și copii și de aceea reprezintă un punct important.
Este important să se poarte o discuție cu părinții despre ex periențele de joacă
avute cu școlarii mici în ultimele săptămâni, despre ce și cum s -au jucat împreună, ce a
mers bine și mai puțin bine și mai ales este important de știut ce tip de jocuri este preferat
de copii, ce anume le oferă satisfacție, dar și ce tip de jocuri le este dificil să se joace.
Este necesar să le rea mintim părinților că jocul trebuie să se realizeze într -o
atmosferă relaxantă, plăcută, deschisă pentru a putea permite jucătorilor să comunice mai
ușor și să se faciliteze astfel relațiile dintre aceștia.
Cum să ne jucăm cu copilul?
1. Ne gândim împreună cu copilul la câteva jocuri pe care să le desfășurăm
împreună.
Numiți cât mai multe jocuri.
53 Evitați jocurile care cer copilului să stea la masă și cele cu reguli, care ridică
dificultăți, deoarece îi solicită să stea liniștiți pe scaun și să respecte reg ulile. Jocurile de
construcții, jocurile de rol, jocurile creative sunt binevenite deoarece prin intermediul
acestora copilul se exprimă liber în materie de sentimente și emoții, se manifestă în voia
lui. Se pot realiza și jocuri cu reguli, dar în cadrul a cestora copilul are voie să le modifice
oricând, iar ca părinte , trebuie să le respectați , necontrazicând copilul. În cadrul jocului,
copilul este cel care conduce, este liderul acțiunii.
2. La programul de joacă nu au voie să participe și alți copii. Este greu de pus
în practică dacă în familie sunt și frați mai mici. De aceea , alegeți un moment al zilei în
care celălalt părinte sau o persoană apropiată preia îngrijirea celuilalt copil, pentru a vă
putea permite manifestarea liberă, ca cel mic să se exprim e după propriile dorințe, iar
dumneavoastră să îl puteți observa și să indentifi cați mai ușor plăcerile și /sau neplăcerile
copilului din timpul activității .
3. Alegeți cel mai potrivit moment al zilei pentru joc. Acesta nu trebuie să
urmeze imediat situaț iilor familiale problematice, de exemplu momentul realizării ordinii
în cameră. Discutăm cu părinții în ce măsură sunt capabili să realizeze zilnic acest
program de joacă. În cazul în care ei nu sunt prea siguri că îl pot desfășura zilnic, stabilim
o frecv ență minimă a acestuia în cursul unei săptămâni.
4. Copilul decide ce și cum vă veți juca! Dumneavoastră sunteți cel care inițiază
începerea jocului, prin a -l întreba pe copil ce dorește să facă și ce anume i -ar plăcea să vă
jucați împreună. Î n timpul desf ășurării jocului, nimeni nu intervine, nu deranjează.
Copilul decide ce se joacă! Accentuăm cât de importantă este alegerea jocului de către
copil, decizia asupra modului de desfășurare a jocului.
Dacă este posibil, se alege un joc care să placă atât copi lului, cât și părinților și
care să fie un prilej de distracție pentru ambele părți. În cazul în care copilului nu -i vine
nici o idee de joc, părintele îi poate face propuneri.
5. Ne relaxăm. Observăm mai întâi, timp de câteva minute, ce face copilul, apoi
încercăm să intrăm în joc și ne relaxăm. Multor părinți le este greu la început să se
desprindă de cotidian. Din această cauză nici nu este recomandată organizarea jocului
după situații familiale problematice, deoarece atunci este foarte dificil să se dec onecteze,
54 să se relaxeze. Părinții trebuie să se concentreze doar asupra copilului și a jocului și să -i
acorde atenție totală.
6. Descriem cu voce tare ce face copilul: Ce faci? Construiești un castel! Prin
această regulă orientăm părinții spre o atitudine nondirectivă. Accentuăm faptul că
părinții nu trebuie să pună nici un fel de întrebări și să nu dea directive legate de modul
de desfășurare a jocului. Jocul va fi stabilit doar de copil. Atitudinea conciliantă a
părintelui transmite copilului faptul că e l participă la joc și este interesat de activitatea sa.
7. Nu punem întrebări și nu -i spunem ce are de făcut. Programul de joc este
dedicat în exclusivitate jocului și nu învățării. Se subliniază încă o dată aspectele
esențiale: copilul alege jocul și deci de asupra modului de desfășurare, părinții nu pun
întrebări și nu dau indicații. Sugerăm părintelui să se folos ească de metoda laudei , pentru
a comunica copilului ce i-a plăcut, dacă a fost surprins de ceva sau dacă modul în care se
joacă copilul este unul plăcut. Este important ca atunci când îi sunt comunicate copilului
acestea, părintele să aibă o atitudine relaxantă, chiar să zâmbească pentru a -l motiva pe
cel mic. Totodată, este necesară ignorarea copilului atunci când se poartă urât pentru a -l
face să conștientizeze comportamentul inadecvat. Părintele trebuie să noteze în jurnal
impresiile legate de felul în care a decurs jocul.
Temă pentru părinți: desfășurarea de jocuri, alegerea momentelor potrivite
pentru joc, acordarea de feedback pozitiv și însem nări în jurnal.
55 Ședința 5.
TEMA: „Să facem ceva împreună.” Participarea părinților la diverse activități
din cadrul grupei.
SCOPUL:
Întărirea relațiilor de afectivitate dintre părinte și copil prin alte tipuri de
activități.
OBIECTIVE:
1. Enunțarea unor activități desfășurabile în „Școala Altfel” .
2. Participarea la diverse activități propuse de școală .
MATERIALE: materiale le folosite la activitățile clas ei
PERIOADA: martie – aprilie
Relația de afectivitate dintre părinte și copil mai poate f i întărită și prin alte tipuri
de activități, atât în cadru l familiei cât și în cadrul clas ei din care copilul face parte.
Pentru cele de tip școlar es te necesară colaborarea cu învăță toarea, care să organizeze
diverse întâlniri.
Părinții pot partici pa la activități din cadrul clas ei, unde vor fi învățați cum să
lucreze mână la mână cu propriul copil în realizarea unor lucrări, și mai ales să genereze
emoții pozitive prin intermediul acestora și nu numai.
Desfășurarea ședinței:
1. Evaluarea însemnărilor din jurnal.
2. Discutarea modului de interacțiune părinte -copil în cadrul jocului .
3. Rezolvarea sarcinii de lucru.
Părinții exprimă dacă le -a plăcut să se joace. Încurajăm comunicarea
nemulțumirilor. Se va discuta despre acele momente în care părinții au reușit să urmeze
regulile și despre fazele mai dificile. Oferim părinților feedback, descriptiv și concret.
Explicăm importanța respectării regulilor.
Li se propune părinților să participe la activități comune de la clas ă. Poate fi
dedicată o activitate doar mă micilor, de exemplu o activitate practică destinată zilei de 8
Martie, în cadrul căreia să realizeze împreună cu cei mici diverse lucrări (felicitări,
decorarea unei rame foto care să conțină poza copilului , coșuri cu flori etc.) și o activitate
56 destinată tăticilor în cadrul căreia să contruiască diverse obiecte din cuburi lego, cuburi
de lemn, rotodiscuri, utilaje de construit etc.
Aceste activități, unde copilul participă alături de părinte la realizarea unui obiect,
induce în sufletul acestuia o stare d e bucurie și contribuie la stabilirea unei relații de
afectivitate mai intensă între părinte și copil.
În cele din urmă le propunem părinților și alte situații prin care să contribuie la
fericirea copilului . Se realizează o listă de către părinți, aceștia contribuind cu idei despre
ceea ce le-ar plăcea să facă la școal ă, alături de copii lor.
Având în vedere că în această perioadă a anului este organizată „Școala altfel”,
considerăm un moment propice pentru a integra păr inții în activitățile copiilor din care să
genereze comportamente emoționale p ozitive în rândul copiilor. Astfel de activități sunt:
– participarea la activități culturale – vizionări de spectacole (de teatru, de circ) și filme,
vizite la muzee etc.;
– realizarea de vizite, plimbări, exc ursii, drumeții , activități și distracții sportive;
– participarea ambilor părinți la serbari, „Mărțișorul”, „Ziu a mamei”, sau la „Ziua școli i
mele”,
– participarea la concursuri – reprezintă o modalitate eficientă prin intermediul căreia
părinții împărtă șesc cu copiii emoții, trăiri cu puternică încărcătură afectivă, sunt un bun
prilej de a exersa deprinderi de comportare civilizată, dar și de a genera trăiri emoționale
intense legate de prezența invitaților, membrii ai familiei sărbătoritului;
– aprecier ea unor lucrări ale copiilor realizate acasă sau chiar participarea părinților la
realizarea acestora (desene, aplicații, modelaj, construcții, broderii, obiecte de
meșteșugărit etc.);
– confecționarea de jucării;
Toate aceste activități sunt deosebit de importante în educarea copiilor și mai ales
în dezvoltarea emoțională a acestora. Antrenând părinții în pregătirea și desfășurarea lor,
ei se simt puși în valoare, talentele și cunoștințele lor fiind fructificate, iar munca
învățătoarei – substanțial dimi nuată.
Urmărindu -și copilul în variate situații de interacțiune zilnică, părinții au
posibilitatea să cunoască mai bine dificultățile de integra re a acestuia în colectivul clas ei
sau în programul școli i.
57 Sarcină de lucru pentru părinți: inițierea uno r astfel de activități și acasă,
implicarea părinților în cât mai multe dintre activitățile copilului și generarea de emoții
pozitive;
58 Ședința 6 :
„Meseria de părinte – practici parentale”
SCOPUL:
Oferirea de sugestii privind abordarea din partea părinților a unor situații
problematice din punct de vedere emoțional al copiilor.
OBIECTIVE:
1. Deprinderea cu un set de practici parentale.
2. Aplicarea sugestiilor oferite în prevenirea comportamentelor negative
și în întărirea celor pozi tive.
PERIOADA: luna mai
Fiecare copil este unic și are nevoie de suport și sprijin pentru a învăța
comportamente.
Asta înseamnă că o metodă poate funcționa cu un copil într -o anumită situație și
nu funcționează cu un altul în aceeași situație. Sau că o metodă este eficace, funcționează
pentru un copil într -o situație, dar în altă situație/context nu mai funcționează. Este
nevoie ca părintele să învețe să aplice metode diferite în contexte diferite pentru același
copil.
Observarea comportamentului copilu lui este de cele mai multe ori cheia găsiri
metodei adecvate.
În cadrul acestei ultimei ședințe, le propunem părinților câteva modalități de
acționare în evitarea comportamentelor nega tive la copiii de vârstă școlară mică.
Focalizați -vă atenția asupra as pectelor pozitive ale copilului „Bravo ! Ai reușit !»
Îndreptați -vă atenția asupra pr ogreselor făcute de copil și a aspectelor pozitive ale
unor situații . “Apeciez modul în care ai rezolvat …”
Accepta ți diferențele individuale – fiecare copil învață dif erit un comportament și
reacționează diferit într -o situație. “Mă bucur când tu …”
Acordați încredere zilnică.
Tindeți spre așteptări adaptate nevoilor și potențialului de dezvoltare al copilului,
“Sunt mândru/ă când …”
Evitați comparația și competiția dintre copii. “Pentru mine ești special!”
59 Oferiți copilului oportunitatea de a exersa cât mai multe activități plăcute care îl
fac să se simte valoros și competent. Cu cât copilul va fi implicat în mai multe activități
plăcute cu atât scade probabilitatea de a se implica în comportamente problematice.
Oferiți copilului oportunitatea de a alege între două sau mai multe opțiuni .
Aceasta este o foarte utilă și eficientă modalitate prin care copiii învață să ia decizii.
În loc să spuneți „NU” (nu face X sau Y ) oferiți -i copilului alternative , ce să facă.
Când îi spunem unui copil ce să NU facă îi este foarte dificil să aleagă un comportament
alternativ. Această metodă îi distrage atenția copilului de la comportamentele
problematice și în același timp îi oferă alternative de a -și petrece timpul la fel de
interesant. Când folosim „NU” la o cerere a copilului acesta va învăța să folosească
aceeași metodă cu d umnea voastră. Când îi veți cere ceva ce nu vrea să facă , va spune mai
ușor „NU” !
În loc de „Nu arunca jucă riile pe jos.” poți să îi spui „Poți să te joci cu lego sau să
desenezi.”
În loc de „La culcare ! ” poți spune copilului „e ora de culcare, îți ie i pijamaua bleu
sau albă ?”
Evitați întrebările de tipul „De ce ai făcut comportamentul X ? ” sau „De ce ești
nervos/furios ? ”. Acestea îi cer copilului să vă spună cauza comportamentului său sau a
emoției sale. Întrebarea « de ce ? » este de cele mai multe ori percepută ca o formă de
judecată sau critică atât de către adult cât ș i de către copil.
Evitați să folos iți exprimări în care spuneți copilului care este cauza
comportamentului : „ești neatent și de aceea ai luat o notă proastă ”, „ești dezordonat și
de aceea nu îți mai găsești lucrurile ”; îl ajută mai mult dacă îl întrebați „ce s-a
întâmplat ?” sau „ce crezi că s-a întâmplat? ”, „cum te simți când te gândești la ce s -a
întâmplat ?”
Evitați să îl întrebați pe copil „ de ce se simte …. , nervos, furios, sau trist ?” ; este
recomandat să îl ajutați pe copil să își exprime verbal, în cuvinte ceea ce simte „sunt
furios ”, „sunt nemultumit ” acest lucru îi dă sentimentul că este înțeles și acceptat de
către dumnea voastră ;
Evitați să îi spuneți copilului ce trebuie să facă, să îi dați soluții, cum să rezolve
situația : „Nu te mai bate cu George ”, „Altădată să fii cuminte !” ; îl aju tați mai mult pe
60 copilul dumnea voastră prin întrebări de tipul „Cum crezi că poate fi rezolvată situația ?”,
„Ce alternative crez i că există în această situație ?”.
Ignorați comportamentul problematic dacă nu este pusă în pericol siguranța
copilul ui! Dacă îi acordați atenție încurajați comportamentul negativ să apară. Această
metodă este denumită de specialiști extincția . Dacă un comportament problematic (ex.
vorbește urât sau ajuncă jucăriile pe jos) are o funcție de atragere a atenției atunci tre buie
ca adulții din preajma lui să nu mai acorde atenție comportamentului problematic, să
ignore comportamentul.
Stabiliți -vă împreună un program zilnic în care petreceți timp special cu copilul.
Pentru copil este foarte important să știe că există în fie care zi un moment pentru el în
care se poate bucura de toată atenția d -voastră: povestea zilei sau jocul zilei. În acest fel,
el primește atenție prin comportamentele pozitive și nu mai este necesar să recurgă la
comportamente negative pentru a vă atrage a tenția.
Oferiți copilului rutine de comportament – e ora de masă, ora de culcare, ora de
joacă. Rutinele îi ajută pe copii să se simtă în siguranță; planificați orice activitate cu
copiii, de exemplu când mergeți la joacă în parc, în vizită la prieteni sa u la cumpărături
spuneți copilului ce veți face acolo și care sunt regulile de comportament în acel context.
De exemplu, dacă ați observat că în magazin, la compărături apare un
comportament problematic planificați de acasă câteva strategii de prevenire a apariției
acelui comportament. Dacă ați observat că acel comportament (plânge și aruncă lucruri
prin magazin) apare mai ales când e oboist, planificați cumpărăturile când este odihnit.
Formulați reguli simple și realiste de comportament pentru copil. Ace ste reguli
trebuie să fie adaptate nivelului de dezvoltare a copilului.
Dimineața ne spălăm pe dinți și pe față.
Ne splălăm pe mâini după ce venim de la joacă de afară.
Punem jucăriile la locul lor după ce terminăm jocul.
Oferiți copilului oportunitate a de a observa și învăța consecințele naturale ale
acțiunilor sale: Dacă strici o jucărie nu te mai poți juca cu ea pentru că e stricată, sau
consecințele logice ale unui comportament: „Dacă lași o jucărie la locul de joacă în parc
este foarte posibil să n u o mai găsești acolo a doua zi. ”
61 Oferiți copilului constant și permanent întăriri pentru orice progres în
comportament sau pentru fiecare comportament dezirabil/pozitiv pe care acesta l -a
realizat. Copii au nevoie când învață un comportament să știe ce a nume din
comportament a realizat în termenii acceptabili sau dezirabili. Formulați foarte specific
feedback pe care il oferiți. “ Broavo! Ai reușit să desenezi corect acoperișul casei din
desen. Acum să încercăm să colorăm și ușile casei.” “Mă bucur că ai î mpărțit jucăriile
cu colegii tăi de joacă. Bravo! Este un comportament foarte frumos pe care l -ai făcut!
Sunt mândră de tine ! »
Înainte de a pune în aplicare strategiile parentale sugerate, este nevoie de
observare completă a comportamentului pe care copi lul îl manifestă. Așadar, fiți atenți la
următoarele aspecte:
când apare un comportament problematic, în ce moment apare
comportamentul?
(ex. comportamentul apare numai în weekend sau seara când vine părintele acasă de la
muncă?)
când nu apare comportam entul ?
(ex. comportamentul nu apare când dumneavoastră vă jucați cu copilul sau îi citiți o
poveste sau nu apare când merge în parc la joacă ?)
unde apare comportamamentul/ în ce context , situație?
(ex. apare la locul de joacă sau când mergeți în vizit ă la un prieten sau când mergeți la
cumpărături ?)
cine se află în prezența copilului când manifestă un comportament ?
(ex. sunteți numai dumnea voastră sau ambii părinți sau este și bunica/bunicul prezent ?)
care este reacția adulților sau a celorlalte persoane din prezența copilului
după ce copilul a realizat comportamentul respectiv ?
(ex. copilul ui i-a fost cumpăr ată jucăria dorită după ce a cerut -o plângând sau părintele
l-a ignorat când a folosit un cuvânt vulgar ?)
cum se manifestă comportamentul ?
care este frecvența comportamentului ?
(ex. apare de fiecare dată când mergeți la cumpărături adică o dată pe săptămână sau
apare de două ori pe zi când plecaț i și când veniți de la muncă ? )
62 care este intensitatea lui?
(ex. pe o scală de la 1 la 10 câ t de tar e a plâns sau a țipat copilul , 10 fiind cel mai tare,
mai intens ?)
care este durata unui comportament?
(ex. cât de mult durează un comportament, câteva secunde sau minute ?)
care este latența comportamentului ?
(ex. la ce interval de timp apa re comportamentul după apar iția stimulului ? dacă stimulul
care îi activează comportamentul este prezența unei persoane sau un context cum ar fi
magazinul după ce interval de timp apare comportamentul, câteva secunde sau minute ?)
După ce veți avea toate aceste date vă va fi mult mai ușor să știți ce anume este de
modifica t în comportamentul copilului dumnea voastră. Vă veți putea propune astfel să
scădeți frecvența unui comportament, durata lui sau reacția dumne voastră la
comportament să fie diferită, să n u mențină comportamentul. Toatre aceste informații
sunt extrem de utile pentru a știi să îi oferi copilului acel context în care el învață cum să
își regleze singur propriul comportament.
Sugestii de reacție a părinților la anumite descărcăr i emoționale cu care copilul de
vârstă școlar ă mică se poate confrunta.
De exemplu, în cazul unei crize de furie a copilului de genul: „ Vreau mașinuța/
păpușa aceea! Acum o vreau! Bate din picioare, se trântește pe jos, urlă…„ , părintele ar
trebui :
• să refuze cal m, dar ferm cererea copilului: Îmi pare rău, dar nu ți -o pot cumpăra azi!
• să însoțească refuzul de îmbrățișare;
• să evite respingerea, umilirea sau jignirea copilului;
• să-și păstreze calmul pentru a evita apariția unor reacții neadecvate care mai apoi să
declanșeze alte probleme;
• să se evite pedeapsa;
Și în alte situații în care copilul prezintă probleme emoționale este necesar ca
părintele:
• să rămână calm și ferm;
• să nu fie amplificată frica prin amenințări sau strări de nervozitate;
• să îi ar ate copilului că îl acceptă necondiționat;
63 • să manifeste empatie față de sentimentele trăite;
• să dozeze protecția într -un mod optim;
• să ofere explicații ori de câte ori copilul le cere asupra unei probleme și să nu -l alunge
cu repeziciune;
• să nu pre lungească un moment de despărțire;
• să-și exprime sentimentele de afecțiune și dragoste față de copil cât mai mult posibil;
• să organizeze activități atractive care să ofere copilului experiențe pozitive;
• să cultive autonomia și independența copilului;
• să atribuie responsabilități de care copilul să se simtă mândru;
• să discute cu copilul despre emoțiile pe care acesta le simte;
• să se implice cât mai mult în activitățile preferate ale copilului și să îl atragă și în altele
pentru a -i lărgi interesu l;
• să încurajeze și să vină în ajutorul copilului în anumite activități care i se par mai
solicitante;
• să folosească lauda și recompensa atunci când este nevoie;
II.6.3. Etapa evaluativ ă (post -experimentală)
În etapa de evaluare se va reaplica ches tionarul inițial (anexa 1) , în vederea
comparării răspunsurilor oferite de părinți cu cele obținute în etapa constatativă.
În urma re aplicăr ii chestionarului, s -a observat o îmbunătățire a rezultatelor
constatate în etapa inițială, iar părinții, prin part iciparea lor la ședințele propuse în
programul de intervenție , și-au însușit tehnicile și practicile necesare pentru o bună
dezvoltare a copiilor lor în ceea ce privește latura emoțională și au început să se implice
mult mai mult în educarea copiilor, în a ceastă direcție.
La primul item al chestionarului, „ Cât timp petreceți împreună cu copilul
dumneavoastră?” de această data cei mai mulți dintre părinți( 58 %) au afirmat că aloca
foarte mult timp copiilor , 22% sustin ca sunt alaturi de ei doar seara ș i 20% spun ca
petrec foarte putin timp,datorită programului incarcat de la servici.
64
Alocă foarte mult
t i m p
Seara,înainte de
culcare
Foarte puțin
Figura 15 . Item 1
În itemul 2 (Fig.16 ), se constată că cei mai mulți dintre școlari prefer ă să se joace
afară (3 1%), dar și să își exprime creativitat ea prin realizarea de desene (20 %) și să își
ajute părinții la treburile casnice (22%). Constatăm că numărul celor care preferă
calculatorul (10%),sau desenele animate(8%) a scazut, fapt care întărește rolul pozitiv al
intervenției și apropierea parinților de copiii lor. Excuriile sunt preferate de 9% .
Calculator
Afară
Desenează
Desene animate
Ajută părinții
Excursii
Figura 16.Itemul 2
În privința itemului 3 ,care vizează problemele cu care copiii se confru ntă la
școal ă și nu numai, parinții au raspuns ca elevii si -au îmbunatațit foarte mult
comportamentul: nu mai sunt atât de impulsivi, au dobândit încredere în ei și își fac
prieteni mult mai ușor.
La întrebarea „Ce simțiți atunci când copilul plânge și s pune că nu vă
iubește?” ( itemul 4 ) (Fig. 17 ), cei mai mulți dintre părinți (33%) afirmă că se întristează și
își exprimă sentimentele de iubire fată de copil, unii se simt încă vinovați pentru starea
65 copilului (15%). Procentul părinților care doresc să găse ască cauza plânsului acestuia
pentru ameliorarea lui a crescut(22%).
Deși procentul părinți lor care ceartă copilul de fiecare dată când plânge a
scăzut(8%), încă mai există astfel de cazuri. (7 %), nu îl bagă în seamă, râd de el (5 %) și
adresează copilul ui apelativul de „plângăcios” (5 %). Părinți care folosesc empatia și
plâng alături de copiii lor sunt (5%).
Vinovați pentru starea lui
Nu îl baga în seamă
Plăng
Râd
Îl ceartă
Se întristează
Gasesc cauza
Este plângăcios
Figura 17.Itemul 4
În privința cauzei care duce la plânsul copilului ( item 5 ) (Fig.18 ), cei mai mulți
dintre părinți (37%) consideră că nu acordă suficient timp pentru a se juca cu copiii lor,
fiind urmați de cei care nu le fac pe plac în toate lucrurile pe care copiii le cer (20 %),
fiind certați (17 %) sau consideră că dacă au greșit, nu mai sun t iubiți de părin ți(13%).
Copiii geloși pe frați sunt (5%), iar cei care cred ca parinții sunt răi au scăzut la (8%).
66
Parinți răi
Cred ca nu
sunt iubiți
Nu ma joc
suficient
Nu îi fac pe
plac
Îl cert
Este gelos
Figura 18 .Itemul 5
În cazul itemului 6 , care constă în impactul desenelor animate asupra dezvoltării
emoț ionale a copiilor, părinți i au specificat că preocupările copiilor s -au îndreptat și spre
alte domenii, copiii lor jucându -se mai mult în aer liber.
În itemii 8,9 și10,a reieșit faptul că părinții au înțeles că pentru a -și ajuta copilul,
trebuie să petrea că cât mai mult timp cu el, sa -l ajute, sa -l încurajeze,să aibă răbdare și să
nu îl critice mereu. Părinții au arătat că nivelul de dezvoltare emoțională al copiilor este
mult mai ridicat.
0510152025303540
Nivel
foarte
scăzut de
d e z v o l t a r eN i v e l
m e d i uN i v e l
f o a r t e
r i d i c a t
Figura 19. Itemul 8
67 III.7. Analiza și interpretarea rezultatelor
În urma aplicări i programului de intervenție privind consilierea părinților, realizat
prin intermediul ședințelor de consiliere , pe anumite teme , se urmărește îmbogățirea
cunoștințelor părinților despre tehnicile și modalită țile de implicare în activitățile copiilor
și atingerea unor eventuale rezultate care să contribuie la dezvoltarea emoțională a
școlarilor mici, necesare pentru integrarea lor în societate, pentru exprimarea
sentimentelor și stărilor emoționale, menținere a unei relații pozitive între părinți și copii
și mai ales crearea permanentă de evenimente care să genereze emoții pozitive.
Înainte de realizarea efectivă a ședințelor de consiliere, consid erăm că este
necesară aplicarea unui chestionar pe baza căruia să se evidențieze problemele
emoționale care pot apărea la copii atât în mediul familial cât și în cadr ul școli i și
modalitățile de intervenție care pot fi abordate de către părinți pentru reducerea lor.
În urma chestionarului, au fost obținute următoarele rezultate :
Au fost chestionați atât mame cât și tați, însă conform cerinței chestinarului, nu se
cunoaște procentajul fiecărei părți, datorită faptului că s -a dorit rămânerea în anonimat,
fiecare însemându -și chestionarul doar cu inițiale. In schimb, o n otă importantă a fost
obținerea de informații cu privire la sexul copilului, de unde s -a constata că probleme
emoționale apar mai mult în rândul băieților, cu un procentaj de 56 %, față de cel al
fetelor, cu un procent de 44%.
La primul item al chestionar ului, „ Cât timp petreceți împreună cu copilul
dumneavoastră?” cei mai mulți dintre părinți (38 %) au afirmat că timpul a locat copiilor
este foarte redus , datorită serviciului pe care îl au și a programului încărcat. Deducem că
cei mai mulți dintre ei ajung târziu acasă, iar pe timpul zilei, după terminarea programului
din cadrul școli i, fie ea cu program scurt, fie cu program prelungit, copilul este lăsat în
grija altor persoane, precum bunici sau bone. Cei care își lasă copiii în grija altor
persoane, risc ă să nu -și cunoască îndeajuns copilul, dezvoltând astfel teama de izolare.
32% dintre părinți susțin că timpul lor este destinat copiilor seara, înainte de
culcare, când deducem că împărtășesc activitățile petrecute în aceea zi, sau în cel mai rău
caz, pe trec timpul uitându -se la televizor, ceea ce nu este un lucru benefic pentru copil,
deoarece experiențele lui alături de părinți sunt sărace în momente speciale; iar 28%
68 dintre părinți acordă cel mai mult timp copiilor, aceștia fiind singurii care observă
îndeaproape activitățile preferate ale copiilor, astfel că, din itemul 2 , se constată că
școlarii mici preferă jocurile copilăriei, să se joace afară (25%), dar și să își exprime
creativitatea prin realizarea de desene (21 %) și în egală măsură să își ajut e părinții la
treburile casnice. Constatăm că prin integrarea copilului în ajutorul celor casnice, el
păstrează o legătură permanentă cu membrii familiei.
Însă în partea opusă, copiii a căror părinți sunt plecați mai des, preferă
activitățile cele mai s imple, dar moderne, și anume calculatorul (15%) și desenele
animale (10%), părinții neconștientizând cât de nocive pot fi acestea pentru inteligența
emoțională a copiilor și nu numai.
Datorită lipsei de interacțiune cu cel mic, dezvoltarea lui poate întâr zia, creând
probleme mai grave pe mai târziu, precum lipsa de interes față de învățare, absenteism
școlar, o comunicare deficitară, cât și probleme de interaționare atât în familie cât și în
societate.
În privința itemului 3 , care vizează problemele cu ca re copiii se confruntă la
școal ă și nu numai, constatăm că cei mai mulți dintre ei sunt timizi (19%) și nu au foarte
mulți prieteni (15%), fiind înlăturați de ceilalți, fie pentru că nu se pot integra ușor, fie
din cauza timpului petrecut la calculator, ne având subiecte de discuție cu ceilalți copii, fie
din cauza comportamentului agresiv (12%) și impulsiv de care dau dovadă (10%).
Aceste probleme se datorează și lipsei de interes a părinților după o anumită
vârstă a copiilor, care în loc să se intereseze de nevoile afective ale copilului, tind mai
mult spre asigurarea nevoilor materiale, ele creând în temperamentul copilului sentimente
de superioritate, îi fac încrezuți și răsfățați .
La întrebarea „Ce simțiți atunci când copilul plânge și spune că nu vă
iubește?” ( itemul 4 ) cei mai mulți dintre părinți (20%) afirmă că se întristează și se simt
vinovați pentru starea copilului (18%) și doresc să găsească cauza plânsului acestuia
pentru ameliorarea lui. Însă, sunt și părinți care ceartă copilul de fiecare dată când plânge
(13%), nu îl bagă în seamă, râd de el (11%) și adresează copilului apelativul de
„plângăcios” (9%). Puțini sunt acei părinți (7%) care folosesc empatia și plâng alături de
copiii lor.
69 În astfel de situații, starea copilului se îmbunătățe ște, dacă părintele este alături de
el și înceacă să îl ajute să treacă mai ușor peste suferința lui și să găsească cauza pentru
care copilul este supărat. Astfel, cu ajutorul itemului 5, s-a constatat că cei mai mulți
dintre părinți (27%) consideră că nu acordă suficient timp pentru a se juca cu copiii lor,
fiind urmați de cei care nu le fac pe plac în toate lucrurile pe care copiii le cer (23%),
fiind certați (14%) sau consider ând că dacă au greșit, nu mai sunt iubiți de părinți (14%).
În cazul itemului 6 , care constă în impactul desenelor animate asupra dezvoltării
emoționale a copiilor, cei mai mulți dintre părinți au ajuns la concluzia că acestea induc
comportamente negative, copiii devin agitați, nervoși, imită comportamentul personajelor
printr -o atit udine superioară față de ceilalți, manifestă agresivități v erbale și fizice și fac
isterii dacă nu primesc ceea ce doresc. În unele cazuri, unii copii devin visători,
melancolici și uneori plângăcioși pentru că lumea reală nu corespunde cu lumea
imaginară s au cea redată de desenele animate.
Asemena comportamente trebuie ținute sub control de către părinți, sau în cea mai
bună variantă, eliminate pentru a nu crea copiilor alte problemele, precum depresie sau
nervozitate accentuată printr -un temperament impuls iv. Copiii, se manifestă în acest mod
nu doar în unele momente, ci adoptă astfel de comportamente și în viața de zi cu zi,
conform itemului 7 , însă există și copii care reușesc să verbalizeze corect emoțiile (4%),
să își controleze accesele de furie (4%), iar cei mai mulți dintre ei sunt entuziasmați
atunci când fac lucruri plăcute pentru ei (14%) însă nu știm dacă acestea sunt într -adevăr
bune sau fac parte din acele „mofturi” ale copilăriei. Din răspunsurile oferite de părinți,
ne dăm seama că există și c opii emotivi și care se bâlbâie atunci când trebuie să
vorbească (7%), care plâng repede atunci când cineva folosește o tonalitate mai ridicată a
vocii (6%) sau care , din diverse motive, se joacă singuri, fie pentru că așa le place, fie
pentru că sunt înlă turați de ceilalți sau nu se pot integra în nici un grup de prieteni din
cauza temperamentului (5%).
Conform acestor relatări, s -a constatat că ce i mai mulți dintre școlarii mici
prezintă un nivel mediu de dezvoltare emoțională ( itemul 8 ), iar 72% dintre p ărinții
asupra cărora s -a aplicat prezentul chestionar ( itemul 9 ), susțin că sunt de acord în a
contribui la ameliorarea problemelor emoționale cu care s e confruntă copiii de vârstă
școlară mică prin activități ( itemul 10 ) ce vizează o atitudine pozitivă f ață de cel mic:
70 25% dintre părinți doresc să înceapă în primul rând prin arătarea afectivității față de
copilul lor, 23% vor să petreacă cât mai mult timp cu copilul, 21% să se integreze în
jocurile lor și 19% să nu mai certe copilul pentru orice motiv ne semnificativ. Există și
părinți care nu știu exact cum anume să participe la ameliorarea problemelor emoționale
ale copiilor, fapt pentru care ne propunem trecerea la etapa următoare, pentru a veni în
ajutorul acelor părinți, și nu numai, care doresc îmbun ătățirea inteligenței emoționale a
copiilor de vârst ă școlară mică.
În acest fel , este implementat programul de intervenție structurat pe 6 ședinte,
fiecare dezbătând o temă . Astfel, prima ședință, cu tema „Copilul meu, o problemă?”
vizează d efinirea dific ultăților emoționale ale copilului în familie și stabilirea obiectivelor
generale ale consilierii. În cadrul acestei ședințe, prin stabilirea unor obiective realiste și
accesibile, se dorește ca părintele să înțeleagă că orice problemă se rezolvă în timp ș i că
aceste ședințe de consiliere nu duc la transformarea copilului în unul fără probleme și a
familiei într -una lipsită de dificultăți, ci doar la diminuarea problemelor comportamentale
și emoționale.
Se încearcă, alături de consilier, să se definească pr oblemele cu care s e confruntă
copiii de vârstă școlară mică , conform rezultatelor obținute la chestionarul aplicat
anterior.
Este posibil ca părinții să fie puțin reticienți cu privire la abordarea subiectului, de
teamă de a nu fi criticați de ceilalți. De finirea problemei poate reprezenta însăși o
problemă, deoarece părinții nu știu din ce perspectivă să abordeze subiectul, însă cu puțin
ajutor din partea consilierului prin utilizarea unor fimulețe educative despre problema
abordată, părinții au posibilita tea să analizeze anumite comportamente inad ecvate pe care
adulții le au față de copii, fiind cuprinși de febra cotidianului. Consecințele acestor
comportamente se reflectă în comportamentul și atitudinea copilului.
Realizând o listă probabilă (anexa 2) a eventualelor dificultăți emoțion ale cu care
copiii de vârstă școlară mică se pot confrunta, ne putem gândi că cele mai des întâlnite în
rândul acestora ar putea fi: accese de furie atunci când nu li se face pe plac, trecerea de la
o stare de bucurie la una de supărare, fără un motiv bine întemeiat, timiditate, ceea ce
duce la izolare față de ceilalți, frica de separare, comportamente violențe față de ceilalți.
71 În urma vizionării documentarelor ( Cel mai bun bun film educațional al anului –
Violența naște viol ența” și „Răsfățul la copil. Care sunt dezavantajele acestei
atitudini?” ) se așteaptă ca părinții să identifice situațiile problematice la copilul lor,
datorită comparației cu situațiile prezentate ante rior și să contribuie cu cât mai multe
întrebări legat e de aceste aspecte.
În cadrul exercițiului de imaginație propus de consilier, asupra unor exemple
concrete de comportamente emoționale problematice ale copiilor „aruncă jucăriile prin
casă sau plânge în magazin și vrea să îi fie cumpărată o jucărie”, păr inții adesea pot spune
că prima reacție într -un asemenea caz este de iritare , deoarece se po t simți stânjeniți din
cauza faptului că lumea din jur se uită la ei, iar apoi poate apărea furia, atunci când
copilul nu vrea să se liniștească. Poate, într -o asem enea situație, unii părinți aplică chiar
și bătaia, afirmând „O palmă la fund e ruptă din Rai” , în felul acesta găsindu -și scuze
pentru reacția lor.
În asemenea situații, este de preferabil ca părintele să se liniștească, să analizeze
situația și să găsea scă alternative de rezolvare a comportamentului problematic.
În cadrul celei de -a doua ședințe , cu tema „De ce copilul meu se comportă așa
ne propunem să identificăm cauzele care pot duce la declanșarea acestora. Este posibil ca
aceste cauze, definite de părinți să difere de cele sugerate de consilier.
Se așteaptă ca părinții să ofere câteva exemple de cauze care pot genera probleme
în dezvoltarea emoțională a copiilor sau cel puțin să facă presupuneri cu privire la
acestea. Este posibil să fie conceptual izate și definite într -o măsură vagă, și de cele mai
multe ori să fie orientate spre conflictele familiale, spre cele legate de temperamentul
copilului și răsfățul acestuia sau bazate pe anumite evenimente cu încărcătură negativă
care s -au petrecut în inte riorul familiei. Dacă la această ședință participă ambii părinți
este posibil ca răspunsurile lor să difere, de aici rezultând implicarea diferită a părinților
în educația copilului. Uneori, unul dintre părinți poate da vina pe celalalt, sugerând că
prezin tă o implicare defectuoasă în viața copilului. Aceste cazuri se întâlnesc cel mai
frecvent în familiile cu părinți despărțiți sau în cele în care scopul e ducației nu este
orientat în ac eeași direcție.
După presupunerile făcute de părinți, se așteaptă ca a ceștia să recepționeze corect
cauzele propuse de consilier, deoarece acestea pot fi deduse din atitudinea părinților față
72 de copii în diferite circumstanțe. Lipsa reacției emoționale din partea părinților, mai ales
din partea mamei, creează o situație de d eprivare, neglijare emoțională.
Spre finalul ședinței, consilierul propune părinților o sarcină de lucru până la
următoarea întâlnire. Părintele trebuie să observe faptele pozitive, demne de apreciat ale
copilului, întrucât starea de bine pe care o trăieș te acesta îl determină să depună efort
pentru a progresa și să identifice acele momente zilnice în care copilul se simte mulțumit
și împlinit.
Rezultatele sarcinii de lucru din cadrul acestei ședin țe, vor putea fi discutate în
următoarea ședință , a treia, intitulată „Iubirea nu este suficientă dacă nu mă ajuți să o
descopăr prin lucruri frumoase.” , astfel, este important ca părinții să fie îndrumați să se
gândească mai mult la evenimentele care produc sentimente și emoții pozi tive, să dea mai
multă atenție calităților copiilor și să nu se centreze pe defecte.
Dacă părinții sunt atenți în îndeplinirea sarcinii de lucru, sunt șanse mari ca ei să
descopere lucruri interesante despre copiii lor, și inevitabil să creeze mai des acele situații
care oferă copilului un moment de bucurie și aduce zâmbete pe chipul lui.
Conform anexei 3, sunt evidențiate câteva situații care ar putea fi pe placul
copiilor, făcându -i fericiți, și care ar putea fi observate de părinți.
– „Este mândră de ea când reușește să facă ceva si ngură.”
– „Este bucuros când primește atenție mai multă decât fratele lui.”
– „Este încântată de noua jucărie.”
– „Se joacă voioasă în parc alături de alți copii.”
– „Îmi spune că mă iubește atunci când mă joc cu ea.”
– „Îi place să stea lângă mine atunci când gătes c, și mai ales să îi explic fiecare
proces în parte.”
– „Se laudă singur atunci când duce o sarcină la bun sfârșit și vine să povestească
cum a ajuns el la acel rezultat, ce obstacole a întâmpinat pe parcurs și mai ales
prin ce modalități a reușit să obțină performanța.”
Este de dorit ca în orice situație în care copilul îndeplinește anumite sarcini la
cerința părintelui, să i se comunice clar ceea ce are de făcut și apoi să -i fie apreciată
munca depusă prin răsplată, fie una de tip verbal, fie materială. Cop ilul trebuie să știe ce
anume îi bucură și mulțumesc pe părinți, însă la rândul lor, adulții trebuie să își modifice
73 atitudinea față de copil, în cazul în care este înclinată spr e un stil autoritar și excesiv.
Odată orientată atenția asupra calităților cop ilului, există posibilitatea ameliorării
relației dintre părinți și copil și a schimbării felului de raportare a părintelui la
comportamentele inadecvate. Cu toate acestea, părinții nu ar trebui să se aștepte la o
diminuare dintr -o dată a problemelor.
Cele mai bune rezultate sunt dobândite atunci când părintele se află în interacțiune
directă cu copilul prin intermediul celei mai plăcute activități a celui mic, și anume jocul,
astfel, cu ajutorul ședinței 4 „Vino în lumea jocului meu.” , prin intermediul joc ului, se
așteaptă ca adultul să intre în lumea școlarului mic, să-i înțeleagă modul de joacă și
jocurile preferate, cele care îi oferă bucurie și mulțumire, să se orienteze spre înclinațiile
și interesele copilului, și în felul acesta să contribuie la dezv oltarea emoțională a lui,
eliminând evaluarea negativă a comportamentelor sale. Trebuie subliniat faptul că jocul
nu rezolvă toate problemele, dar el ajută la diminuarea tensiunii dintre părinți și copii și
de aceea reprezintă un punct important.
Părinții și copilul au nevoie de mai multe experiențe pozitive și momente plăcute,
având posibilitatea de a se percepe dintr -o altă perspectivă. Copilul își poate da seama că
părinții pot acorda atenție lui și intereselor sale, și nu doar cicălelii, controalelor și
amenințări i. Părinții observă noi comportamente pozitive ale copilul nu numai refuzul,
capriciile și furia, descoperind calitățile și părțile bune ale acestuia.
Este foarte important, ca activitatea ludică să se desfășoare conform regulilor
stabilite de copil, iar părintele să se supună acestora, fără nici un fel de obiecție, decât
atunci când consideră că dăunează comportamentului sau sentimentelor copilului.
Se așteaptă ca prin integrarea în astfel de activități, părintele să se degajeze de
lumea cotid iană și să pătrundă cât mai mult în lumea jocului, în lumea copilăriei, în felul
acesta întărindu -se relațiile cu preșcolarul și având parte de experiențe plăcute care
contribuie la îmbunătățirea stărilor și exprimării emoționale ale copilului.
Totodată, a semenea schimbări se produc și atunci când părintele se integrează cu
ușurință și în alte tipuri de activități plăcute copilului (ședința 5 – „Să facem ceva
împreună ”) sau la care el participă și în urma cărora sunt dobândi te anumite sentimente
și emoții. Aceste activităț i fie sunt realizate în școală, cu ajutorul învăță toarei, fie în afara
ei, prin contribuția proprie a fiecărui părinte.
74 În urma acestei ședințe, se așteaptă cele mai bune rezultate, cu cele mai multe
implicări din partea părinților, deoare ce, în cazul activităților școlare organizate de către
învăță toare , părintele lucrează efectiv alături de copil , fiind implicat atât emoțional cât și
fizic (lecții deschise , activități pentru mame sau pentru tați, serbări) . Alte activitități care
se așteap tă să fie propuse de părinți sunt cele realizate în aer liber, precum plimbări,
excursii, participarea împreună cu copiii la diverse concursuri sau activități culturale care
deschid orizontul copiilor spre cunoaștere, cât și să se implice în actvități real izate acasă,
pe care să le aprecieze, dar mai ales să aprecieze tal entul copilului în a le realiza .
Prin participarea părintelui la astfel de activități, este de dorit să se
îmbunătățească relația pe care o are cu copilul, să contribuie la un stil de viaț ă mai activ
și plin de evenimente care generează bucuria, împlinirea și satisfacția copilului. Este de
așteptat să întâlnim și părinți care din lipsa posibilităților materiale să nu se implice atât
de mult în astfel de activități, ceea ce ar putea duce la o dezamăgire a copilului. Totuși,
este de preferat să se recurgă la activități simple, precum plimbări în diverse locuri ale
orașului sau vizitare de obiective interesante. Trebuie reținut faptul că orice implicare,
oricât de mică în activitățile plăcute a le copilului, aduc e un plus de benefici i în
dezvoltarea emoțională a acestuia, făcându -l să se simtă iubit, apreciat în familie.
Dar acest lucru nu se poate întâmpla decât dacă părinții, pe lângă implicarea
fizică, să intervină și cu o implicare de tip af ectiv, prin exprimarea emoțiilor față de copil
și prin respectarea unor sugestii în ceea ce privește educarea copilului, oferite cu ajutorul
ultimei ședințe, cea de a șasea, intitulată „Meseria de părinte -practici parentale ”.
În urma participării părinți lor la toate celelalte ședințe, se dorește ca ei să pună în
aplicare cât mai multe din practicile și atitudinile propuse în această ședință și pe care un
„părinte bun” ar trebui să le aplice în diverse situații , pentru îmbunătățirea stilului
parental cât ș i pentru schi mbarea relațiilor în bine cu școlarul mic, a cărui dezvoltare
emoțională prezintă modificări.
Este cunoscut faptul că vor exista și momente din viață când acestea nu vor fi
respectate, fiind înlocuite de atitudini negative, însă, trebuie știut faptul că ele trebuie
eliminate cât mai mult pentru a nu face rău copilului. Se așteaptă ca din aceste sugestii,
să fie aplicate cât mai multe , deoarece ca părinte trebuie să știm că în joc s e află educația
75 copilului său și că furia și violența verbală nu contribuie cu nimic bun la dezvoltarea
emoțională a copilului.
Prin aplicarea planului de interventie se așteaptă ca nivelul de implicare al
părinților în dezvoltarea emoțională a copiilor să crească și să se îmbunătățească pe
măsură ce înțelege neces itatea participării lui în toate activitățiile pe care cel mic le are, în
ciuda diverselor dificultăți cu care se pot confrunta. Implicarea, ar fi de remarcat, să se
raporteze atât la mame cât și la tați, dar în același timp și la ceilalți membrii ai famil iei,
dacă este cazul.
La grupa de control nu sunt așteptate diferențe majore, datorită absenței
activităților menționate mai sus. Aici se umărește participarea, în mod obișnuit, a
părinților în activitățile comune ale copiilor, iar la grupa experimentală se dorește
asimilarea unor practici parentale de implica re cirscumscrise temei abordate :
„Dezvoltarea emo țională a copiilor de vârstă școlară mică ”.
Putem concluziona că activitățile desfășurate în cele trei etape, aflate în relații de
interdependență, co ntribuie la formarea și informarea părinților cu privire la modul de
educare a copilului din punct de vedere emoțional, afectiv și social.
76 III.8. Concluziile cercetării
Tema proiectului de cercetare „Consilierea părinților în vederea dezvo ltării
emoționale a copiilor de vârstă școlară mică ” vine în ajutorul părinților cu scopul de a
dezvolta anumite practici parentale în vederea dezvoltării emoționale pozitive a copiilor
lor, aflați în perioada școlară mică.
Prin stabilirea unor obiective s pecifice acestui domeniu, se urmărește validarea
ipotezei care vizează implicarea părinților în parteneriatul propus de școal ă și sprijinit de
consilierul școlar, în vederea însușirii diverselor tehnici și strategii parentale cu privire la
dezvoltarea emoț ională a copiilor de vârstă școlară mică .
Prezentul proiect de cercetare este propus pentru un număr de 25 de părinți, atât
mame cât și tați, care vor participa la un set de ședințe, pe anumite teme, în urma cărora
vor contribui la atingerea ipotezei pre stabilite.
Cu ajutoru l unor metode precum observația, metoda chestionarul ui (utilizat în
etapa constatativă) și experimentul (utilizat în etapa experimental -ameliorativă) s-a
încerca t punerea în aplicare a unui program de intervenție asupra părinților, re alizat
printr -un număr de 6 ședințe. Fie care ședință are specificul ei și vizează, pe rând,
identificarea și definirea problemei cu ajutorul unor filmulețe educative care au menirea
să arate părinților că atitudinea lor față de copii este primul factor al comportamentelor
emoționale în rândul copiilor (ședința 1) , iar pe baza acestor filmulețe părinții au
posibilitatea de a identifica problemele cu care copiii lor se confruntă în mediul familia ,
apoi identificarea cauzelor care duc la apariția acestor manif estări și care afectează
dezvoltarea emoțională a copiilor (ședința 2). Trebuie precizat faptul că aceste cauze sunt
identificate diferit de către părinți și prezentate într -o manieră vagă.
Abia după ce aceste puncte au fost atinse și stabilite, consilier ul poate propune
părinților diferite tipuri de practici parentale. Se începe întâi cu orientarea atenției asupra
aspectelor pozitive ale copilului, excluzându -le pe cele negative, deoarece acestea din
urmă sunt cele care provoacă comportamente emoționale i nadecvate, și prin urmare,
trebuie să ne axăm asupra calitățiilor copilului, și nu pe defectele lui (ședința 3). În
ședința a patra , această atenție este îndreptată asupra participării adultului la activitatea
77 ludică, în care părintele este obligat să resp ecte regulile jocului impuse de copil și să
satisfacă în cea mai mare măsură nevoile acestuia, făcându -l fericit.
Dar jocul nu este singura modalitate prin care părintele poate fi alături de copil.
Prezența adultului în cadrul școlii (realizată prin parte neriatul dintre acestea), unde poate
lucra alături de copil în realizarea diferitelor lucrări și inițierea a cât mai multe activități
atractive (vizite, plimbări, excursii, activități practic -gospodărești, citirea de povești etc.)
generează de asemenea sen timentul de siguranță, de afecțiune, de dragoste și mândrie a
părintelui față de copil (ședința 5), fapte care duc la îmbunătățirea dezvoltării emoționale
și sociale a copilului. Iar în ultima ședință , consilierul propune câteva practici parentale
care tre buie aplicate de către părinți în educarea copilului, pentru a obține rezultate
favorabile în ceea ce privește dezvoltarea emoțională a acestuia.
Ipoteza de la care s -a pornit, a fost confirmată . În urma acestor ședințe, părinții
au reușit să pună în ap licare ceea ce au învățat, obținând astfel rezultate favorabile în
privința relației cu copilul și în privința dezvoltării acestuia din punct de vedere
emoțional.
În concluzie, considerăm că este necesar un astfel de program de consiliere
asupra părințilo r, din pricina faptului că, de cele mai multe ori se lasă purtați de situațiile
conflictuale în care se află cu copiii lor, evitând să le rezolve, fapt care are repercusiuni
asupra dezvoltării armonioase a școlarului mic din punct de vedere emoțional. Est e foarte
important ca părintele să știe să se exprime și să -și arate sentimentele pozitive asupra
copilului, oridecât este nevoie, pentru stimularea inteligenței emoționale și pentru buna
funcționare a întregului organism.
78 CONCLUZII GENERALE
În această lucrare ne propunem să venim în sprijinul părinților care se confruntă
cu probleme în ceea ce privește dezvoltarea emoțională a copiilor de vârstă școlară mică ,
perioadă în care stările afective sunt permanent prezente și într -o continuă schimbare
datorită interacțiunilor copilului, atât cu membrii familiei, cât și cu alți copii de ac eeași
vârstă și învățătoarea din cadrul școli i.
Într-o primă precizare, vom trece în revistă câteva aspecte legate de consiliere,
definind -o ca o relație de sprijin ș i o formă specială de comunicare care implică
ascultarea, fiind bazată pe principiul dezvoltării personale, adică o persoană este ajutată
de alta sau la rândul ei, ajută un grup de persoane în pre venirea unor situații de criză.
Este o activitate efectuată de specialiști cu anumite calități (să fie cald și
comunicativ, să fie tolerant, empatic, cu un bun autocontrol, creativ, să aibă capacitatea
de a tolera ambiguita tea, să fie flexibil și realist), atitudini (empatie, acceptare
necondiționată, congruența, c olaborarea, responsabilitatea, respectul și gândirea
pozitivă) și abilități (de ascultare, implicând parafrazarea, sumarizarea și adresarea
întrebărilor, de observare a comportamentului verbal și non -verbal a celor consiliați, și
de a focaliza conversația spre aspectele importante ale consilierii prin utilizarea
infomrațiilor adecvate).
În tot procesul de consiliere pe care o efectuează, consilierul trebuie să se ghideze
după anumite teorii și metode specifice domeniului.
În ceea ce privește dezvoltarea em oțională a copilului în școal ă, afirmăm că a cum
este perioada în care copilul are cea mai mare nevoie de prezența părinților în preajma
lui, care să -l ghideze, să -l orienteze permanent spre acțiuni care să -i satisfacă
curiozitatea și mai ales să -i genereze stări afective pozitive prin participarea la cât mai
multe evenimente atractive. Familia este primul loc unde copilul întâmpină apariția
sentimentelor și nevoia de exprimare a acestora, pentru ca apoi, în grădiniță și în școală
să se poată dezvolta armoni os.
În cazul apariției unor probleme comportamentale și emoționale a co pilului
identificate în școal ă, se poate iniția un parteneriat între aceasta și familie cu sprijinul
unui consilier școlar, care să vină în ajutorul părinților. Consilierul are rolul d e a-i susține
79 și orienta spre găsirea unor soluții de rezolvare a problemelor cu care se confruntă și de a
veni în ajutorul lor în vederea aplicării unor modalități și tehnici de implicare în viața
social -emoțională a copilului lor.
Consilierea părinților în această direcție, a fost realizată în trei etape: etapa
inițială sau constatativă , realizat cu ajutorul unui chestionar, prin care este i dentificată
problema cu care școlarii mici se confruntă la școal ă, etapa ameliorativă , realizată sub
forma celor 6 ședințe cu temele specifice. În prima ședință , s-a dorit definirea
dificultăților emoționale ale copilului în familie și stabilirea obiect ivelor generale ale
consilierii, în cea de -a doua au fost identificate cauzele care contribuie la declanșarea
dificul tăților emoționale, cea de -a treia ședință propunea stimularea interacțiunilor și a
relațiilor pozitive între părinte și copil , prin activități orientate spre calitățile copilului, și
nu pe defectele acestuia, ședinț a a patra, vizează intergrarea părintel ui în activitatea
ludică a copilului, și nu numai, ci și în alte activități care să atragă interesul copilului și
să-i dezvolte gândirea emoțională, ( ședința a cincea). În cele din urmă, în ultima ședință ,
sunt propuse sugestii de acțiune a părinților în diverse situații în care apar dificultăți
emoționale la copii.
În etapa finală, s-a reaplicat chestionarul inițial, pentru compararea rezultatelor,
după participarea părinți lor la ședințele de consiliere, astfel, părinții au participat cu
intere s la desf ășurarea ședințelor, au interacționat, au contribuit cu idei în ceea ce privește
definirea dificultăților emoționale ale copiilor și soluționarea acestora, prin participarea
lor la diverse activități inițiate de școal ă, sau propuse în interiorul familiei.
În concluzie, familia joacă un rol important în dezvoltarea copilului, fiind prima
instituție unde copilul interacționează, descoperă lumea, cu aspectele ei bune și rele, imită
modele de comportament.
“Pentru a înțelege nevoile, sentimentele copilului și pentru a -i răspunde nevoilor
de creștere și îngrijire, părintele trebuie să utilizeze empatia” (Rogers Maslow).
Dacă copilul are încredere că persoana de referință afectivă (fie mama, fie tatăl) îi
satisface nevoile, acest fapt se va reflecta în tipul de atașament pe care îl dezvoltă.
Atașamentul îl susține pe copil în tot ce înseamnă dezvoltarea sa integrată: în plan fizic,
al sănătății, precum și în plan cognitiv și socio -emoțional.
80 În consecință, familia trebuie să fie construită pe anumite valori care să mențină
relațiile dintre părinți și copii: căldură și afecțiune, limite clare și bine precizate, răspuns
imediat la nevoile copilului, disponibilitate de a răspunde întrebărilor copilului,
sancționare educativă, constructivă a comportamentelor inaccept abile ale copilului,
respect, deschidere și comunicare, recunoașterea calităților și a reușitelor,confidențialitate
și încredere reciprocă.
81 ANEXE
Anexa 1 .
Chestionar:
Cât de bine îmi cunosc copilul ?
Bună ziua, dragi părinți!
Am creat acest chestionar pentru a -l utiliza într -o lucrare personală și aș avea nevoie de
câteva răspunsuri de la voi. Nu am nevoie de nume sau prenume, doar de inițiale pentru a
face mai usoara înregistrarea datelor.
Chestionarul este destinat pări nților care au copii de școală, nu contează clas a, ci doar
sexul copilului, pentru a putea vedea dacă există vreo diferență de gen în ceea ce privește
DEZVOLT AREA EMOȚIONALĂ LA ȘCOLARII MICI.
Mi-ați fi de mare ajutor dacă mi -ați răspunde cu cea mai mare si nceritate. Vă multumesc!
Inițialele numelui și prenumelui (ale părintelui)
…………….
Sexul copilului
a) Feminin
b) Masculin
1. Cât timp petreceți împreună cu copilul dumneavoastră?
a) Toată ziua.
b) Foarte puțin, deoarece am un program î ncărcat la servici.
c) 1-2 ore înainte de culcare.
d) Altele ………………
2. Care sunt activitățile preferate ale copilului dumneavoastra?
(răspuns multiplu)
a) Să se joace pe calculator.
b) Să se joace afară.
c) Să deseneze.
d) Să se uite la desene.
e) Să ajute la treburile casnice.
f) Să organizăm ieșiri sau excursii.
g) Altele ………………….
82 3. Cu ce probleme considerați că se confruntă copilul d umneavoastră în
cadrul școli i (și nu numai) ?
(răspuns multiplu)
a) Este timid(ă)
b) Este emotiv(ă ) și plânge repede.
c) Este băgăreț(eață)
d) Este impulsiv(ă) și îi deranjează pe ceilalți.
e) Nu are prieteni.
f) Este prea vorbăreț.
g) Îi lovește pe ceilalți copii.
h) Este înlăturat de ceilalți copii.
i) Altele…………………………….. …
4. Ce simțiți atunci când copilul plânge și spune că nu vă iubește?
(răspuns multiplu)
a) Mă simt vinovat(ă) pentru starea lui.
b) Nu îl bag în seamă, pentru că e mic și nu își dă seama ce spune.
c) Îmi vine să plâng.
d) Îmi vine să râd.
e) Mă su păr și îl cert.
f) Mă întristez, dar mă întorc la el și îl îmbrățișez, ca să știe că eu îl iubesc.
g) Încerc să găsesc cauza plânsului.
h) Îi spun că este plângăcios.
i) Altele……………………………..
5. Care credeți că este cauza pentru ca re vă adresează aceste cuvinte?
a) Crede că sunt o/un mamă/tată rea/rău.
b) Crede că nu îl mai iubesc dacă a greșit.
c) Nu mă joc suficient cu el/ea.
d) Nu îi fac pe plac toate mofturile.
e) Il/o cert din orice motiv.
f) Este gelos(oasă) pe celălalt/ cealaltă frate/sora.
g) Altele……………………………..
6. Ce impact credeți că au desenele animate asupra emoțiilor și
manifestărilor copilului?
(raspuns sumarizat, ex: devine agitat)
7. Dacă ați descoperi că cel mic sufera de probleme emo tionale, ați contribui
în vreun fel la ameliorarea acestora?
a) Da b) Nu c) Nu cred că este cazul
83 8. Dacă răspunsul la întrebarea 7. a fost DA, prin ce modalitate considerați
că ați putea interveni asupra copilului în a -l ajuta să se dezvolte pozitiv din
punct de vedere emoțional?
(răspuns multiplu)
a) Să îmi petrec cât mai mult timp cu el/ea.
b) Să ne jucăm împreună ceea ce îi place.
c) Să organizăm petreceri.
d) Să îi vorbesc mai frumos folosind cuvinte prin care să îmi arăt afectivitatea față de
el/ea.
e) Să nu mai fiu atât de dur(ă) cu el/ea și să nu îl/o mai cert pentru orice.
f) Nu stiu exact.
g) Altele……………………………..
9. Alegeți din lista de mai jos, comportamentele pe care copilul
dumneavoast ră le manifestă în viața de zi cu zi.
(răspuns multiplu)
a) Se separă de părinți fără dificultate.
b) Manifestă entuziasm atunci când face lucruri plăcute pentru el.
c) Este trist și retras majoritatea timpului.
d) Îi lasă pe ceilalți să îl liniștească atunci când trece prin momente stresante.
e) Mănâncă, doarme, merge la toaletă fără probleme atunci când e departe de casă.
f) Îsi exprima furia mai degraba în cuvinte decât în actiuni.
g) Se bâlbâie și este emotiv atunci când vorbește cu cineva.
h) Își inhibă comportamentul agresiv.
i) Face isterii atunci când nu primește ceva.
j) Îsi exprima furia mai degraba în acțiuni decât în cuvinte.
k) Zâmbește si pare fericit majoritatea timpului.
l) Se joacă singur.
m) Verbalizează emoțiile adecvat.
n) Își controlează furia.
o) Îi lovește pe ceilalți copii fără un motiv întemeiat.
p) Plânge repede dacă cineva folosește o tonalitate mai ridicată.
q) Este sociabil.
r) Este agitat.
s) Se supără repede.
10. Pe o scală de la 1 la 5, afirmati care este ni velul de dezvoltare emotionala
a copilului dumneavoastra.
1 2 3 4 5
nivel scazut de
dezvoltare
emoțională nivel ridicat de
dezvoltare emoțională
84 Anexa 2 .
Inventar de dificultăți întâmpinate în exprimarea emoțională a copiilor, care ar pute fi
adunate de la părinți în timpul ședinței.
– „Plânge când îi este luată jucăria.”
– „Se supără repede dacă ceva nu îi este făcut pe plac.”
– „Îi lovește pe ceilalți copii.”
– „Îi agresează verbal și fizic pe părinți și ceilalți copii.”
– „Plânge când î i atrag atenția unui lucru interzis.”
– „Își lovește fratele mai mic.”
– „Folosește un limbaj vulgar”
– „Se enervează repede.”
– „Se supără repede.”
– „Este agitat.”
– „Face isterii atunci când nu primește ceva.”
– „Face crize de nervi și se trântește pe jos în magazin dacă nu îi cumpăr ceva
dulce.”
– „Dacă nu vrea să se spele pe dinți, se pune pe un plâns, de zici că s -a terminat
pasta în lumea asta.”
– „Se întristează atunci când nu este băgat în seamă și se refugiază într -un colț, de
unde privește îngândurat.
– „Dacă nu col orează frumos, se supără pe carte și o mâzgălește.”
– „ Dacă se lovește de un colț al mesei sau de ceva mai tare, și îl doare, se
enervează, plânge și se întoarce la acel obiect și îl lovește și el.”
– „Este timid când cineva vorbește cu el.”
85 Anexa 3.
Aspecte sau situații care generează emoții pozitive în relația cu copilul.
– „Este fericit atunci când primește ceea ce și -a dorit.”
– „Este bucuros când reușește singur să facă ceva.”
– „Zâmbește când este lăudat.”
– „Îmi spune că mă iubește atunci când mă joc cu ea.”
– „Țopăie de fericire când află că mergem în excursie.”
– „Este bucuroasă când mă ajută la treburile casei.”
– „Este mândră de ea când reușește să facă ceva singură.”
– „Este bucuros când primește atenție mai multă decât fratele lui.”
– „Este încântată de noua jucărie.”
– „Te îndeamnă la o joacă distractivă, din care să rezulte zâmbete, chiuieli de
bucurie.”
– ” Este bucuros când mergem în parc.”
– „Este încântată că a reușit să rezolve sarcinile corect, din caietul de lucru
suplimentar.”
– „Îi place să stea lângă min e atunci când gătesc, și mai ales să îi explic fiecare
proces în parte.”
– „Îi place să asiste la treburile tatălui, fiind interesat de fiecare unealtă în parte. Îl
întreabă pe tatăl lui la ce se folosesc acele ustensile și visează că într -o zi va fi
puterni c ca tatăl și va putea lucra și el.”
– „Își ajută fratele mai mic atunci când acesta vrea să se ridice de jos și să meargă la
o jucărie. Ba chiar uneori îi aduce jucăria și este încântată de zâmbetul primit ca
răsplată.”
– „Se laudă singur atunci când duce o s arcină la bun sfârșit și vine să povestească
cum a ajuns el la acel rezultat, ce obstacole a întâmpinat pe parcurs și mai ales
prin ce modalități a reușit să obțină performanța.”
– „Este mândru când are o responsabilitate în casă și încearcă să ducă sarcina la bun
sfârșit, cât mai corect. ”
86 Anexa 4.
Exemplu de Calendar al familiei, cu momente petrecute împreună cu copiii.
Luni – „Fii optimist. E luni!” – activitatea presupune un program de exerciții
fizice și intelectuale, pentru pregătirea organismului și a minții pentru săptămâna care
urmează.
Marți – „Mergem la cumpărături?”
Înainte de a ajunge acasă, părintele care se ocupă de copii, trebuie să facă
cumpărăturile pentru săptămâna în curs. Fiecare contribuie cu ceva la întocmirea
cumpărăturilor: cine va realizează lista de cumpărături, altcineva pune produsele în coș
etc. Se poate discuta despre fiecare produs, dacă este mare/mic, greu/ușor,
proaspăt/congelat etc.
Miercuri – „Micul și marele bucătar. Azi am poftă de….”
Părintele, ajutat de copii g ătesc împreună o masă a zilei, pe care o savurează și
oferă sugestii de preparare a altor bunătăți culinare. Fiecare membru trebuie să își spună
opinia despre mâncarea preparată.
Joi – „E timpul să redecorăm” .
Fiecare membru al familiei propune idei de re decorarea casei, atât în privința
schimbării unor obiecte de mobilier, pentru aerisirea spațiului, cât și în privința construirii
altora cu ajutorul unor materiale reciclabile.
Vineri – „Spune ce îți place!”
După programul de servici și școală, fiecare po vestește cum i -a fost săptămâna, ce
i-a plăcut în săptămână și ce nu i -a plăcut. Fiecare își notează, în cursul săptămânii toate
lucrurile bune și cele rele care s -au întâmplat.
Sâmbată –„Și harnici, și darnici.”
Este ziua în care, fiecare își are propri ile responsabilități stabilite de comun acord,
în ceea ce privește curățenia în casă, la locul de joacă etc sau oferirea de ajutor la temele
pentru acasă.
După o astfel de zi, merităm „ceva dulce” pe care mama îl pregătește împreună cu
toți cei ai casei c are doresc să participe, fiecare cu ce poate.
Duminică – „O zi mai altfel!”
87 Dacă este vreme bună, se merge în parcul de distracții, lăsând acasă toate grijile,
agenda și telefonul, eliberându -se în lumea copilăriei. Dacă timpul nu permite, fie se
organ izează alte ieșiri, de tipul celor la cinema, la teatru, fie se stă acasă, însă nu degeaba,
sunt organizate jocuri interactive la care să participe atât copiii, cât și părinții.
La sfârșitul zilei, se fac pregătirile pentru săptămâna care urmează.
88 BIBLIOGRAFIE
*** Suport de curs Szekely C : Tipuri de familii și nevoile educaționale ale acestora,
Blaj.
*** Suport de curs Stan, C. Teorii și tehnici avansate de consiliere educațională, Cluj
Napoca.
1. Băban, A ., 2001, Consiliere educa țional ă. Ghid pentru orele de dirigen ție
consiliere, S.C.Psinet, S.R.L., Cluj Napoca.
2. Bocoș, M ., 2003, Cercetarea pedagogică – suporturi teoretice și metodologice , Casa
Cărții de Știință, Cluj.
3. Bocoș, M ., 2003, Teoria și practica cercetării pedagogice , Casa Cărții de Știință ,
Cluj
4. Bocoș, M ., Albulescu, I ., Chiș,V ., Stan, C ., 2006, Tradiții, valori și perspective în
pedagogia învățământului primar , Casa Cărții de Știință, Cluj.
5. Bocșa , E, 2007, Consilierea în asistența socială , Note de curs.
6. Florea, N.A .,2007 , Școala și consilierea părinților, Editura Arves.
7. Ionescu, M ., 2001, Didactica Modernă , Editura Dacia, Cluj -Napoca.
8. Jinga , I., 2001 , Manual de Pedagogie , Editura All, București
9. Oancea, C ., 2002, Tehnici de sf ătuire/consiliere , Editura Medical ă, Bucure ști.
10. Petrovai, D. Cum îi invățăm pe copii comportamente « pozitive » ? Ghid pentru
părinț i.
11. Raduț – Taciu, R., 2003, Management educațional, Casa Cărții de Știință, Cluj.
12. Roco, M. , 2001, Creativitate și inteligență emoțională , Editura Polirom
13. Vrăsmaș, E .,2002, Consilierea și educația părinților, Editura Aramis, Bucureș ti.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Consilierea părinților în vederea dezvoltării emoționale a cop iilor de vârstă [611839] (ID: 611839)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.