ISBN 973-7940-40-7Ioan BRATU [611735]

Vol. 96/2004
ISBN 973-7940-40-7Ioan BRATU
Mihai IONROLUL STATULUI
ÎN ORIENTAREA
ȘI CONTROLUL
ACTIVITĂȚII
ECONOMICO ‐SOCIALE
‐PRINCIPALELE TENDINȚE
PE PLAN MONDIAL ‐

ACADEMIA ROMÂN Ă
INSTITUTUL NA ȚIONAL DE CERCET ĂRI ECONOMICE
INSTITUTUL DE ECONOMIE NA ȚIONALĂ

ROLUL STATULUI  ÎN ORIENTAREA  
ȘI CONTROLUL  ACTIVIT ĂȚII  
ECONOMICO ‐SOCIALE  
‐ PRINCIPALELE  TENDIN ȚE PE PLAN MONDIAL  ‐ 

dr. Ioan BRATU, Mihai ION

Centrul de Informare și Documentare Economic ă
București, 2004

Editat de CENTRUL DE INFORMARE ȘI DOCUMENTARE ECONOMIC Ă
REDACTOR- ȘEF – VALERIU IOAN FRANC
SECRETAR GENERAL DE REDAC ȚIE – AIDA SARCHIZIAN

REDACTOR: LUMINI ȚA DOGARU
MACHETARE ȘI TEHNOREDACTARE: LUMINI ȚA LOGIN
CIDE/PROBLEME: Pro96-04.doc

Redacția și administra ția: Bucure ști, Calea 13 Septembrie nr. 13, sectorul 5,
cod poștal 76 117, telefon: 0040-1-411 60 75, telefax: 0040-1-411 54 86
Adresa po ștală: București 5, căsuța poștală 5 – 72

Materialele cuprinse în acest buletin pot fi reproduse numai cu aprobarea
conducerii Institutului Na țional de Cercet ări Economice.

Volumele seriei pot fi identificate și comandate fie în colec ție anuală, respectiv ISSN 1222 – 5401,
fie pe fiecare titlu în parte, respectiv pe ISBN alocat fiec ărui volum.

Pentru volumul de fa ță: ISBN-973-7940-40-7 Volumul de fa ță prezintă tema
“ANALIZA PRINCIPALELOR TENDIN ȚE CE SE MANIFEST Ă PE PLAN
MONDIAL PRIVIND ROLUL STATULUI ÎN ORIENTAREA ȘI CONTROLUL
ACTIVIT ĂȚII ECONOMICO-SOCIALE”,
realizată de Institutul de Economie Na țională
în cadrul
Programului na țional de cercetare CERES .

Proiectul Institutului Na țional de Cercet ări Economice al Academiei Române
“Modelarea politicilor economice în perspectiva integr ării în Uniunea
European ă și fundamentarea restructur ării economiei României
în contextul tranzi ției spre o nou ă Europă”.
Contract 155/2001
P2/10

CUPRINS

1. Principalele inciden țe ale statului în economie……………………………………… 5
2. Principalele caracteristici ale unor mecanisme de reglare
a activității economice: pia ța și statul………………………………………………….. 7
3. Expansiunea și regresiunea rolului statului în economia
de piață modernă…………………………………………………………………………… 13
4. Rolul statului în perioada de tranzi ție…………………………………………………. 20
5. Cerințe actuale ale interven ției statului în economia României ……………… 28
Bibliografie………………………………………………………………………………………… 32

Rolul statului izvor ăște nu numai din capacit ățile sale de constrângere și
de influen țare, ci și din bunurile pe care le produce, din serviciile pe care le
presteaz ă, locurile de munc ă pe care le controleaz ă, masele financiare pe care le
girează etc.
1. Principalele inciden țe ale statului în economie
Una dintre problemele importante ale teoriei și practicii o constituie raportul
dintre stat și economie. Timp de peste dou ă sute de ani, gândirea economic ă a fost
dominată de controversele referitoare la rolu l economic al statului, conturându-se un
evantai de concep ții, mergând de la liberalism pân ă la totalitarism.
Liberalismul economic se caracterizeaz ă prin cerin ța de neamestec al
statului în via ța economic ă. Adam Smith, unul dintre f ondatorii teoriei liberalismului
susținea suveranitatea individului și caracterul autoreglator al pie ței. El arăta că
există o „mân ă invizibil ă”, care îi determin ă pe produc ătorii individuali s ă
promoveze interesele societ ății. Interven ția statului era acceptat ă de el doar în
cazul în care nu exista un interes pr ivat pentru producerea anumitor bunuri, cum
este de exemplu, cazul unor infrastructuri sau al educa ției.
Teoria neoclasic ă, susținând în continuare ideea noninterven ționismului,
accepta totu și interven ția statului în cazul unor bunuri colective indivizibile, a
existenței externalit ăților (de exemplu, poluarea), precum și a randamentelor
crescânde care conduc la situa ții de monopol.
Recunoscând inc apacitatea pie ței de a se autoregla oricând și în mod
automat, prin mecanismul propriu și prin libera concuren ță, Keynes a sugerat
completarea mecanismului pie ței cu interven ția statului, în scopul corect ării
dezechilibrelor ciclice și al evit ării amplific ării lor. Prin aceasta se urm ărea
preîntâmpinarea unor fenom ene negative ale economiei și piețelor, printr-o
intervenție activă a statului.
Conform viziunii lui Keynes, statul este considerat un agent economic
specific a c ărui interven ție este legitim ă în exercitarea a trei func ții majore:
producția sau alocarea de bunuri și servicii, redistribuirea veniturilor, stabilizarea
sau reglarea economic ă.
Unele păreri contradictorii au fo st exprimate de economi știi americani
Friedman și Galbraith, primul fiind adept al laissez faire -ului, iar cel de-al doilea al
intervenționismului.
După Milton Friedman, cre șterea puterii statului reprezint ă un pericol la
adresa libert ății și prosperit ății. În opinia sa, omul liber nu recunoa ște alt scop
rațional decât acela care reprezint ă suma scopurilor pe care fiecare se str ăduiește
să le serveasc ă, să le atingă în mod individual.
Concentrarea puterii reprezint ă cea mai mare amenin țare. Deși se
apreciaz ă că este necesar guver nul pentru a putea ap ăra libertatea, totu și prin
concentrarea puterii în mâinile oamen ilor politici, guvernul reprezint ă o amenin țare
la adresa libert ății.

6
J.K. Galbraith este, f ără îndoială, unul dintre economi știi contemporani
care se bucur ă de cea mai larg ă reputație. Potrivit unor aprecieri, opera lui este
expresia unei posibile noi revolu ții în știința economic ă, considerat ă mult mai mare
decât cea keynesian ă.
Conform p ărerii lui Galbraith, sistemul economic func ționează ca răspuns
la cererea pie ței. Însă acolo unde, din diferite motive, r ăspunsul la aceast ă cerere
este inadecvat sau imperfect, administra ției de stat i se poate pretinde s ă
corecteze cererea sau s ă determine r ăspunsul în a șa fel încât s ă îl armonizeze
cât mai bine cu interesul public.
Optica neoclasic ă referitoare la stat s-a modificat în ultima jum ătate a
secolului trecut, în sensul c ă a inclus printre func țiile statului și pe cea a asigur ării
conducerii generale a economiei. Nece sitatea unei conduceri generale a
economiei a f ăcut să crească mult rolul statului în sistemul economic, aceast ă
conducere fii nd considerat ă ca având suprema ție față de interesul economic
particular, întrucât reflect ă interesul general al societ ății.
Pentru sus ținătorii „economiei ofertei”, cu m ar fi Arthur Laffer,
intervenționismul sau paternalismul exce siv al statului reprezint ă cauza reducerii
„înclinației naturale” a oamenilor c ătre munc ă și economisire, el constituind un
factor esen țial al crizei economice contem porane. Un alt economist, Pierre
Rosanvallon, deosebe ște o criz ă financiar ă, o criză de eficacitate și o criză de
legitimitate a statului-providen ță.
Dincolo de deosebirile de nuan ță de la un autor la altul, interven ția statului
este în general acceptat ă numai în anumite situa ții, și anume atunci când este
vorba de existen ța bunurilor colective indivizibile, a externalit ăților sau a
monopolurilor generate de randamentele cresc ătoare. În aceste cazuri, statului îi
revine fie rolul de a organiza produc ția și a prelua în contul s ău diferite
externalit ăți, fie de a uza de constrângeri legisl ative pentru a acoperi costurile de
producție (impozite, redeven țe etc.) sau pentru a men ține concuren ța (legi anti-
trust), chiar dac ă piața împinge la o concentrare a întreprinderilor.
Pentru liberali, statul reprezint ă un agent preocupat s ă determine
respectarea propriet ății private și a regulilor concuren ței, să asigure difuziunea
informațiilor utile agen ților economici, precum și relații sociale pa șnice, să
reprezinte interesele țării în exterior, s ă asigure respectarea integrit ății teritoriale și
să protejeze bunurile și persoanele conform normelor de drept.
În doctrina liberal ă, se găsesc întotdeauna trei elemente: libertate, bun ăstare
și eficacitate, dar în dozaj e diferite de la un autor la altul. Astfel, discipolii școlii
austriece prop ăvăduiesc existen ța unui „stat minimal”, dar al ți teoreticieni liberali
sunt de acord cu Musgrave, care define ște astfel cele trei func ții ale statului: func ția
de alocare a resurselor, func ția de distribuire a veniturilor și funcția de reglare,
vizând ac țiuni conjuncturale pentru a atenua sau dep ăși flucturațiile ciclice, a asigura
creșterea și echilibrul macroeconomic. Aceasta este o nou ă concepție despre stat,
și anume „statul ra țional” de tip Samuelson. În ultimele decenii, chiar și liberalii cei
mai categorici precum Hayek, în ciuda aprecierilor sale privind ineficien ța interven ției
statului, sus țin totuși că, în anumite situa ții, interven ția acestuia în economie este
justificată, pentru a corecta anumite rezultat e nefavorabile în domeniul produc ției și

7
repartiției, pentru a facilita derularea activit ății economice, prin crearea unui cadru
monetar stabil și asigurarea serviciilor colective.
În concep ția marxist ă, statul este, în principal, un agent de organizare și
conducere a societ ății în slujba clasei conduc ătoare care încearc ă să mențină
puterea acestei clase.
În teoriile marxiste se g ăsesc dou ă abordări diferite în ceea ce prive ște
statul și rolul său în societate. Pe de o parte, este contestat ă însăși existen ța
statului – comunismul fiind o societate f ără clase și stat, iar pe de alt ă parte,
existența sa este legat ă de divizarea societ ății în clase sociale, el fiind un
instrument în serviciul cl asei dominante. În practic ă, teoria marxist ă s-a tradus, în
majoritatea țărilor comuniste prin ingerin ța statului în toate domeniile vie ții
economico-sociale, prin centralizarea excesiv ă a deciziilor și reducerea, uneori
până la anihilare, a ini țiativei și libertății de ac țiune a agen ților economici,
instrumentele utilizate fiind cele de tip administrativ-birocratic și, în ultim ă instanță,
prin instituirea unui regim de esen ță totalitară. Sub un astfel de regim, indivizii
erau considera ți subordona ți statului, drepturile lor depinzând de voin ța acestuia.
În plan practic, s-a dovedit c ă proiectele de dezvoltare care au mizat
exclusiv, fie pe organizarea complet ă a vieții economice de c ătre stat, fie pe
trecerea responsabilit ății colective asupra pie ței au cunoscut serioase e șecuri.
Exemple tipice în acest sens sunt, pent ru primul caz, fosta economie sovietic ă, iar
pentru cel de-al doilea, economia chilian ă. În acest din urm ă caz, strategiile
extrem de liberale au dus la unele dezech ilibre care au trebuit corectate prin
dezvoltarea unor structuri de încurajare a exporturilor și de reglementare a
intrărilor de capital (Boyer, 2000).
Analiza strategiilor de dezvoltare a diferitelor țări confirm ă unele înv ățăminte
furnizate de evolu ția teoriilor economice, și anume c ă este necesar ă o anumit ă
convergen ță către o concep ție echilibrat ă a relațiilor stat – pia ță, eliminând atitudinile
extremiste care s-au manifestat în acest domeniu. Prin urmare, statul și piața nu pot
fi contrapuse. Nici una dintre aceste institu ții nu este substituibil ă una alteia.
Raportul care trebuie s ă existe între ele este de complementaritate.
2. Principalele caracteristici ale unor mecanisme
de reglare a activit ății economice: pia ța și statul
În cadrul economiei de pia ță a fiecărei țări s-a impus, în ultimul secol,
îmbinarea crescând ă a mecanismului întemeiat pe legit ățile obiective cu realizarea
unor interven ții adecvate ale statului, res pectiv ale guvernului în via ța economic ă și
socială. În mod firesc, activitatea stat ului poate contribui în mare m ăsură la
atenuarea și eliminarea decorel ărilor manifestate în fiecare țară, între economia
reală și cea nominal ă, astfel încât s ă se realizeze o cre ștere economic ă susținută și
o înaltă eficiență economic ă, socială și ecologic ă. În fond, prin aceasta se realizeaz ă
parțial rolul activ și pozitiv al statului în via ța economic ă și socială.

8
O dată cu dezvoltarea și diversificarea economiei m oderne, statului i-au fost
impuse din ce în ce mai multe competen țe și responsabilit ăți. Este vorba, îndeosebi,
despre serviciile pe care economia privat ă, prin natura sa, nu le poate oferi.
Trebuie s ă luăm în considerare faptul c ă o economie modern ă nu se poate
constitui f ără interven ția statului, nu reu șește să ajungă și să se men țină la un
nivel performant și să realizeze un progres general continuu. Pot interveni
operațiuni de amploare riscante și păgubitoare, pot exista crize și recesiuni
dureroase și de lung ă durată. Măsurile adecvate care trebuie luate pentru a le
controla sunt foarte c ontroversate, dar nu exist ă nici o îndoial ă că statul este cel
care are competen ța și responsabilitatea s ă le ia. Statul cap ătă misiunea de a
corecta lipsurile dovedite ale pie ței și practicii, printr-o ordine economic ă modelat ă
conștient. Aceast ă politică a ordinii economice ar trebui s ă creeze, pe de o parte,
cadrul sistemului și structura economic ă pentru concuren ța totală și acolo unde
acest lucru nu a fost posib il sau unde, din motive de ra țiune economic ă sau
socială, nu este indicat.
Statul în general și guvernul în special se afl ă în întreaga lume în centrul
atenției politicienilor, oamen ilor de afaceri, economi știlor, juriștilor etc.
Investiga țiile efectuate pe baza literaturii examinat e, ne-au condus la
concluzia c ă, în calitate de mecanisme de reglare a activit ății economice, pia ța și
statul prezint ă atât avantaje, cât și dezavantaje evidente.
Astfel, pia ța:
− stimuleaz ă producătorii să realizeze bunurile cerute de consumatori;
− impulsioneaz ă calificarea indivizilor;
− încurajeaz ă consumatorii s ă foloseasc ă în mod economic resursele
rare;
− oferă un grad înalt de libertate economic ă;
− oferă informații asupra condi țiilor locale;
− este un mecanism impersonal, care, prin natura lui, nu poate fi corupt.
Totodată s-au pus în eviden ță unele limit ări și dezavantaje ale pie ței,
printre care men ționăm următoarele:
− nu ofer ă celor slabi și lipsiți de speran ță aceleași șanse;
− genereaz ă instabilitate economic ă;
− provoac ă atitudini monopoliste;
− nu stimuleaz ă reducerea unor efecte colaterale, cum ar fi de exemplu
poluarea;
− nu func ționează în anumite domenii, cum ar fi ap ărarea;
− prin reclam ă se forțează cererea consumatorilor.
Aceste dezavantaje și limitări oferă argumente pentru interven ția statului.
Motivele pentru care statul intervine în economie pot fi sintetizate astfel:
− promovarea bunurilor publice;
− interven ția în domeniul externalit ăților, încurajând activit ăți care au
efecte externe (de exemplu, vacci narea împotriva anumitor boli) sau
descurajând pe cele care au cost uri externe (exemplu, poluarea
aerului);

9
− încurajarea consumului bunurilor de merit, descurajarea și interzicerea
produselor nocive;
− ajutorarea celor s ăraci;
− asigurarea unui nivel ridicat de utilizare a for ței de munc ă;
Printre criticile aduse interven ției statului se men ționează următoarele:
− Statul este un r ău gestionar. Conform unor p ăreri, întreprinderile
publice sunt mai pu țin bine conduse.
− Reglementarea se opune libert ății de pia ță. Pe aceast ă bază s-au
produs dereglement ări importante, mai ales dup ă 1970, în Fran ța, în
Marea Britanie și SUA.
− Impozitele și cheltuielile publice sunt prea ridicate.
− Sunt prea mul ți funcționari publici sau ace știa nu sunt repartiza ți
corespunz ător pe domenii.
− Deficitele bugetare s ărăcesc țara și colectivit ățile locale.
În literatura occidental ă se vorbe ște despre o adev ărată criză a statului
providen ță, deoarece cre șterea cheltuielilor sociale frâneaz ă dinamismul
economic. În acest sens, se identific ă o triplă criză:
− criza financiar ă, deoarece criza economic ă reduce încas ările și
sporește cheltuielile pentru protec ție socială;
− criza de eficacitate, datorit ă menținerii unor inegalit ăți sociale;
− criza de legitimitate, datorit ă incriminării unor principii de redistribuire și
solidaritate.
Prăbușirea regimurilor totalitare din țările Europei Centrale și de Est, unde
regula era omniprezen ța statului, a oferit prilejul unor critici, în sensul c ă, el
îndepline ște prea multe func ții și le îndepline ște rău, că este tentacular,
neproductiv și că limiteaz ă avântul economic. În țări ca SUA, Marea Britanie,
Franța s-a manifestat tendin ța de a reduce din competen țele statului și a lăsa loc
liber concuren ței și inițiativei private. Cu toate acestea, șomajul nu a disp ărut, iar
creșterea economic ă nu s-a instaurat permanent în aceste țări. Unii autori sus țin
că în SUA cre șterea economic ă din anii ’50 și ’60 s-a datorat investi țiilor statului,
de asemenea c ă, în Franța, cel pu țin 1/6 din cre șterea valorii ad ăugate provine din
calificarea for ței de munc ă asigurat ă de stat (Vatimbella, 1994). În schimb, nu
trebuie uitat c ă liberul schimb a devenit posibil prin cre șterea interven ției publice,
care a fixat cadrul activit ății și a stabilit regulile acesteia.
În optica liberal ă, statul este ineficient și periculos (Chatelus, Fontanel,
1993). Contesta ția liberală pune în cauz ă legitimitatea statului și a interven ției sale
și cere în esen ță limitarea interven ției acestuia. Criticile aduse vizeaz ă:
− statul insa țiabil (prelev ările obligatorii indic ă o parte crescând ă din PIB,
reducând astfel partea economiei productive, descurajând prin
fiscalitate eforturile și inițiativele);
− statul parazit (prelev ările gestionate de stat în dauna economiei
productive finan țează cheltuielile inutile sau mai pu țin eficiente; e șecul
politicilor redistributive, care nu pot suprima s ărăcia);
− statul opresor (hipertrofia acestu ia distruge principiile pe care se
sprijină o societate de libert ăți individuale).

10
Această contraofensiv ă liberală urmărește un stat minimal, sus ținând
indivizii și întreprinderile. Se are în vedere reduc erea puterii statului, în exercitarea
funcțiilor sale suverane, l ăsând pentru rest s ă joace regulile pie ței. Pentru aceasta
se urmăresc efectuarea de privatiz ări, dereglementarea activit ăților supuse
controlului, reducerea sau cel pu țin stabilizarea prelev ărilor obligatorii.
Mecanismul pie ței
În statele cu o economie modern ă și eficientă, piața este plasat ă în centrul
economiei. O astfel de economie înseamn ă piețe integrate, care nu pot func ționa
fără instituții și informa ții.
Piața regleaz ă prin mecanismele ei cea mai mare parte a fenomenelor și
proceselor care au loc în societatea modern ă. După părerea lui J.K. Galbraith
(1996), pia ța se bazeaz ă pe reac ția nedirijat ă a produc ătorilor mai mici sau mai
mari față de puterea de cump ărare și dorința consumatorilor interni sau externi.
Puterea de cump ărare dirijeaz ă mecanismul activit ății productive fa ță de care
aceasta reac ționează, închizându-se cercul. Acest mecanism este considerat
esența sistemului economiei de pia ță.
Problema principal ă este măsura în care acest mecanism func ționează
independent și cât de mult trebuie s ă-l sprijine și influen țeze puterea de
cumpărare, respectiv cererea efectiv ă care sus ține sistemul. Pia ța este deci un
mod de confruntare a ofertei cu ce rerea pentru realizarea unui schimb de
produse, servicii și capitaluri. Ea este un mec anism complex care reprezint ă
totalitatea rela țiilor generate de actele de vânzare-cump ărare, împreun ă cu
condițiile concrete legate de manifestarea cererii și ofertei de bunuri și servicii și
de mecanismele de armonizare a ac estora, în conexiunea lor cu spa țiul și timpul
în care se desf ășoară.
Piața se prezint ă sub numeroase forme și tipuri, cele mai semnificative
fiind: pia ța bunurilor și serviciilor, pia ța muncii, pia ța monetar-valutar ă, piața
creditului, pia ța de capital etc.
Pe piață se verific ă concordan ța dintre nivelul, stru ctura, calitatea ofertei și
nivelul, structura și calitatea cererii, finalizându-se astfel ac țiunea legii cererii și
ofertei. Prin intermediul informa țiilor oferite de pia ță, agenții economici pot și
trebuie s ă acționeze în direc ția realizării echilibrului dintre cererea și oferta de
bunuri și servicii. În realizarea acestui echilibru, un rol crucial îl au pre țurile
întrucât prin ele cump ărătorii primesc informa ția cu privire la suma de bani pe care
trebuie s ă o cheltuiasc ă pentru a ob ține un produs, iar produc ătorii primesc
informații cu privire la m ărimea veniturilor la care se pot a ștepta producând și
vânzând produse sau pr estând servicii.
„Folosirea pe scar ă largă a pieței reduce tensiunea din structurile sociale,
făcând inutil ă – afirma Milton Friedman (1962) – conformarea în privin ța oricăreia
dintre activit ățile pe care le cuprinde. Cu cât num ărul de activit ăți care intr ă în aria
pieței este mai mare, cu atât sunt mai pu ține problemele care reclam ă deciziile
explicit politice și deci în leg ătură cu care este necesar un acord. La rândul lor, cu

11
cât problemele asupra c ărora este necesar un acord sunt mai pu ține, cu atât este
mai mare posibilitatea de a ob ține un acord, men ținând totodat ă o societate liber ă”.
Prețurile influen țează fundamental stimul entele. Ele func ționează cel mai
bine când exist ă concuren ță. Prețurile și concuren ța determin ă producătorii să fie
conștienți de costuri și să țină cont de resursele care pot fi utilizate în modalit ăți
alternative. În acela și timp, consumatorii, sub constrângerile bugetului, vor
determina structura consumului printr-un arbitraj între pre țurile bunurilor și
utilitatea pe care acestea o au pentru fiecare individ.
O consecin ță deosebit de important ă a concuren ței este aceea c ă
întreprinderile se deschid inova ției. Aceasta duce la cercetare și dezvoltare, în
scopul utiliz ării unor metode noi de produc ție, noi materii prime, noi modalit ăți de
organizare a produc ției și de distribu ție etc.
Pilonul pe care se sprijin ă capacitatea efectiv ă a pieței de a coordona
constă în rolul pre țurilor ca purt ătoare de informa ții, când pre țurile sunt juste din
punctul de vedere al societ ății, când proprietatea privat ă este în siguran ță și când
toți participan ții concur ă liber unii cu ceilal ți, se străduiesc s ă obțină rezultatul
optim pentru ei în șiși. În aceste condi ții piața va putea cu adev ărat să asigure o
cantitate de bunuri și servicii în continu ă creștere.
Piața are un mecanism intern care asigur ă modificarea structurii produc ției
o dată cu progresul tehnologic și cu modific ările preferin țelor cump ărătorilor. Ea
se cere privit ă prin prisma mecanismelor folosite pentru coordonarea tuturor
deciziilor adoptate în mod individual de c ătre produc ători și consumatori.
În practic ă se întâlne ște foarte rar sau loc situa ția în care toate pre țurile să
fie corecte în orice moment, fiind astfel purt ătoare de informa ții exacte,
întotdeauna exist ă imperfec țiuni de diferite feluri ale pie ței, care implic ă interven ția
statului pentru corectarea lor. În cazul monopolurilor s-ar putea recomanda s ă se
deschidă accesul pentru înfiin țarea de noi firme s au pentru concuren ță, prin
intermediul importurilor. Desigur, imperfec țiunile minore de pe pia ță nu trebuie
înlocuite cu unele majore realizate de autorit ățile statului. Astfel, o pia ță
imperfect ă trebuie comparat ă cu reglement ările imperfecte.
Este indispensabil îns ă ca autorit ățile statului s ă opteze, pe de o parte,
pentru corectarea imperfec țiunilor pie ței, ca acestea s ă fie măsurate și comparate
cu imperfec țiunile pe care le creeaz ă interven ția lor direct ă, iar pe de alt ă parte,
trebuie s ă fie sigure c ă reglement ările care vor fi introduse îmbun ătățesc situa ția.
Imperfec țiunile pie ței, privite la ansamblul economiei, pot costa scump
societatea. De aceea, pentru solu ționarea lor eficient ă este nevoie de politicieni
care să aibă atât o în țelegere a rela țiilor economice, cât și curajul și puterea de a
permite intereselor comunit ății pe ansamblu s ă aibă prioritate fa ță de cele ale
grupurilor de presiune.
Interven ția statului în economia de pia ță
Într-o economie de pia ță, guvernul nu este despov ărat de responsabilit ățile
economice și sociale. Toate economiile de pia ță moderne sunt economii mixte, în
sensul c ă în timp ce majoritatea dec iziilor economice sunt luate f ără interven ția
guvernului, anumite decizii sunt îns ă încredințate guvernului, din diferite motive, cum

12
ar fi acelea de a asigura: reguli stabile care s ă protejeze proprietatea privat ă,
concuren ța efectiv ă și schimbul liber de bunuri și servicii, un cadru legal pentru
faliment și reorganizarea individual ă. Aceste precondi ții de baz ă sunt esen țiale
pentru ca o economie de pia ță să funcționeze adecvat. În acest sens, J.K. Galbraith
(1962) consider ă că „sprijinul administra ției de stat este vital pentru dezvoltarea
economiei”, indiferent dac ă este sub form ă de piață pentru produse, de surs ă de
capital pentru încurajarea și finanțarea dezvolt ării de noi produse și procese, de
garanții împotriva riscurilor intrinseci ale unei astfel de dezvolt ări, fie pentru a furniza
forța de munc ă calificată, a construi infrastructura, fie, în sfâr șit, pentru a salva
întreprinderile falimentare sau c ărora nu le merge bine afacerile etc.
Pe lângă acestea, guvernul are de ju cat un rol economic important și util și
din alte motive. Atunci când pie țele dau gre ș, guvernul poate și trebuie s ă sprijine
restabilirea lor. Desigur, nu numai pie țele dau gre ș, ci și guvernele. De aceea este
întotdeauna important s ă ne asigur ăm că eșecurile pie ței, care sunt diminuate sau
eliminate de c ătre guvern, nu sunt înlocuite cu e șecuri ale guvernului de o
gravitate similar ă sau chiar mai mare.
Modul de orientare și control al activit ății economice de c ătre guvern
trebuie s ă serveasc ă interesului general al societ ății.
În concep ția lui J.K. Galbraith (1996) exist ă patru factori care oblig ă la o
intervenție și la un control al statului, și anume:
− nevoia de a proteja acum și în viitor planeta, anumite reglement ări
care previn distrugerea mediului înconjur ător;
− necesitatea de a-i proteja pe ce i mai vulnerabili dintre angaja ți în
sectorul productiv fa ță de efectele negative ale mecanismului
economic;
− tendin ța mai mult decât ocazional ă a economiei de a produce și vinde
bunuri de larg consum cu deficien țe tehnice sau care pot aduce
prejudicii de ordin fizic;
− înglobarea de c ătre sistem a unor tendin țe cu caracter de auto-
distrugere a propriilor func ții ce au o oarecare eficien ță.
Fiecare dintre ace ști factori, d ă naștere unui conflict pronun țat între cei
care văd sistemul ca pe o for ță independent ă și cei care consider ă binevenite
unele măsuri corective și de protec ție.
Deși dimensiunea și conținutul implic ării statului, respectiv a guvernului, în
programele economice și sociale a fost și este extrem de controversat ă, totuși în
țările cu o economie de pia ță modern ă, autoritățile statului joac ă un rol deosebit
de important în desf ășurarea activit ății economice și sociale.
În aceste state, primul rol al guvernului este realizarea educa ției publice.
Educația general ă a facilitat stabilitatea politic ă, care reprezint ă o precondi ție a
dezvoltării economice efici ente pe termen lung.
Experien ța țărilor din Asia de Sud-Est a relevat c ă niveluri înalte de
economisire pot fi at inse printr-o educa ție general ă, egalitar ă și că acumularea de
capital uman este tot atât de important ă – dacă nu chiar mai important ă – decât
creșterile capitalului fizic.
Al doilea rol al guvernului este ce l de promovare a tehnologiei. În unele țări
dezvoltate, chiar de la începutul secolului al XIX-lea, cercetarea a fost sprijinit ă și
prin instituirea unui sistem al propriet ății intelectuale. Guvernele acestor țări au

13
sprijinit cercetarea și au înregistrat succese extraordinare. Cre șterea remarcabil ă
a productivit ății în sectorul agricol este în mare m ăsură atribuită sprijinului acordat
de guvernul SUA cercet ării și disemin ării rezultatelor ei.
Al treilea rol al guvernului este cel de sprijinire a sectorului financiar care
este responsabil de utilizarea re surselor de capital în modul cel mai eficient. El se
ocupă de colectarea, prelucrarea și răspândirea informa ției, mai precis în
domeniile în care e șecurile pie ței sunt cel mai adesea înregistrate. Guvernele au
jucat un rol activ în asigurarea securit ății și solidarit ății instituțiilor financiare, în
crearea noilor institu ții și piețe, pentru a umple golurile din sectorul privat.
Cel de-al patrulea rol al guvernului es te cel de investire în infrastructur ă,
incluzând institu ții, dar și drumuri și sisteme de comunica ții. Guvernele țărilor
dezvoltate economic au creat infrastructuri institu ționale în cadrul c ărora piețele
competitive s ă poată să se dezvolte.
Abia recent, de când fostele economii socialiste se lupt ă să devină
economii de pia ță, speciali știi au devenit mai deplin con știenți de importan ța
infrastructurii institu ționale, care include drepturile de proprietate, legile privind
contractele, falimentul și politicile de promovare a competi ției acolo unde este
vitală și de dereglementare a pie țelor.
Al cincilea rol al guvernului este cel de prevenire a degrad ării mediului.
Deși economi știi au dezb ătut necesitatea ac țiunilor guvernului pentru corectarea
eșecurilor pie ței, conceptul de protec ție a mediului a fost larg acceptat abia în
ultimul sfert de veac. Politicile pentru un mediu s ănătos nu ar trebui privite ca un
lux, ci ca o necesitate vital ă a dezvolt ării societ ății. Desigur, reglementarea
guvernamental ă nu prive ște numai r ăspunsul la poluare, ci și acordarea unei largi
serii de stimulente inovatoare și flexibile care pot fi folosite în scopul de a
determina pe cei ce polueaz ă să purifice activit ățile respective.
Al șaselea rol al guvernului este crearea și menținerea unei re țele de
asigurări sociale, inclusiv la serviciile de s ănătate. În unele cazuri, aceste activit ăți
pot fi justificate în termeni de utilitate: ele contribuie la cre șterea productivit ății
muncii și asigură stabilitatea politic ă, reducând opozi ția la schimbare. Dar ele, pot
fi justificate și în termeni de valori fundamentale. Îmbun ătățirea condi țiilor de
sănătate reprezint ă o ameliorare a standardului de via ță.
Guvernul intervine nu numai pentru a corecta disfunc ționalitățile pieței, ci
și pentru orientarea și controlul activit ății economice și sociale.
În general, se poate spune c ă sarcina principal ă a autorit ăților într-o
economie de pia ță este de a se asigura c ă prețurile reflect ă, în cel mai mare grad
posibil, penuria, raritatea relativ ă a diferitelor bunuri și servicii. În cazul în care
există un monopol al produc ătorilor, acest lucru nu se va întâmpla, produc ția va fi
prea mic ă și prețurile vor fi prea ridicate. Atunci când pre țurile nu reflect ă raritatea
relativă, înseamn ă că piața nu și-a făcut datoria și trebuie s ă intervină guvernul
pentru solu ționarea problemei.
În literatura recent ă de specialitate se pune accent pe importan ța
mecanismelor și, implicit, a contractelor în guvernarea rela țiilor economice.
Eficiența acestor mecanisme depinde de natur a pe termen lung a acestor rela ții.

14
3. Expansiunea și regresiunea rolului statului în
economia de pia ță modern ă
Așa cum s-a ar ătat mai înainte, începând cu Adam Smith, economi știi clasici
nu doreau s ă acorde statului decât un rol mi nim. În general, ei considerau c ă acest
rol trebuie s ă se limiteze la lucr ările publice esen țiale, men ținerea legii, ordinii și
apărării țării. Statul trebuia s ă garanteze drepturile de proprietate, inviolabilitatea
contractelor și să protejeze libert ățile economice și politice ale indivizilor. Aceast ă
atitudine conservatoare era în parte o reac ție față de interferen ța generalizat ă a
puterilor publice în func ționarea pie ței în Europa secolului al XVIII-lea. Economi știi
clasici considerau c ă această interferen ță dăuna activit ății economice și împiedica
creșterea economic ă. Probabil din acest motiv rolul statului în economie a fost
relativ restrâns în secolul al XIX-lea, fapt atestat de aceea c ă ponderea cheltuielilor
publice în PIB se situa în majoritatea țărilor industrializate, în jurul a 10%, iar filosofia
economic ă dominant ă era cea de laissez-faire .
În compara ție cu secolul al XIX-lea, consi derat epoca statului liberal clasic,
secolul al XX-lea cunoa ște o însemnat ă creștere a statului în economie, fapt
ilustrat de evolu ția ponderii cheltuielilor statului în PIB.
Tabelul nr.1
Cheltuielile statului la sfâr șitul secolului al XIX-lea și sfârșitul secolului al
XX-lea, în % din PIB
Sf.
sec.
XIX Primul r ăzboi
mondial Al doilea
război
mondial
1913 1920 1937 1960 1980 1990 1996
Total cheltuieli
publice Australia
Austria Canada Franța
Germania Irlanda Japonia Noua Zeeland ă
Norvegia Suedia Elveția
Regatul Unit SUA 18,3
–
12,610,0
–
8,8
–
5,95,7
16,5
9,47,316,5
–
17,014,8
–
8,36,09,3
10,414,012,7
7,519,3
14,716,727,625,018,514,824,616,010,917,026,212,114,8
20,625,029,034,125,525,425,311,816,524,130,019,721,1
35,728,634,632,428,017,526,929,931,017,232,227,034,1
48,1 38,8 46,1 47,9 48,9 32,0 38,1 43,8 60,1 32,8 43,0 31,4 34,9
38,6 46,0 49,8 45,1 41,2 31,3 41,3 54,9 59,1 33,5 39,9 32,8 36,6
51,7 44,7 54,5 49,0 42,0 36,2 34,7 49,2 64,7 39,4 41,9 33,3
Medie 10,5 12,3 18,7 23,2 27,9 41,9 43,0 44,5
Cheltuielile
statului între 1870 și 1937
apoi cheltuielile publice totale Belgia
Italia Olanda Spania
Medie –
11,9
9,1
–
10,513,8
11,1
9,0
11,011,222,1
22,513,5
8,3
16,621,8
24,519,013,219,630,3
30,133,718,821,257,8
42,1 55,8 32,2 47,0 54,3
53,4 54,1 42,0 51,0 54,3
52,9 49,9 43,3 50,1
Media total ă 10,5 11,9 18,2 22,4 27,9 43,1 44,8 45,8

15
Sursa: Vito Tanzi, „The Demise of the Nati on State”, MF Working Paper, August,1998.
Expansiunea statului anterioar ă celui de-al doilea r ăzboi mondial a fost
determinat ă în principal de necesitatea repar ării daunelor cauzate sistemului
economico-social de c ătre Marea Depresiune din 1929-1933. Încrederea acordat ă
guvernelor de dup ă război a determinat cerin țe mai mari fa ță de acestea; țările
industrializate au dezvoltat statul asigurator ( welfare state ), în timp ce țările în curs
de dezvoltare au adoptat strat egii de dezvoltare dominate de stat. Ca urmare s-a
realizat o mare expansiune a dimensiunii și sferei de influen ță a guvernelor.
Cheltuielile statului au ajuns acum s ă reprezinte aproape jum ătate din venitul total
în țările cu industrie dezvoltat ă și aproape un sfert în țările în curs de dezvoltare.
Creșterea important ă a influen ței statului a deplas at accentul de pe
aspectul cantitativ pe cel calitativ, de pe m ărimea absolut ă a statului și a
dimensiunii interven ției sale pe eficien ța statului în satisfacerea nevoilor umane
(World Bank, 1997).
Această creștere nu se explic ă numai prin evenimentele istorice ale
secolului, ci și prin curentele de gândire economic ă, cu deosebire curentul
keynesist.
În cursul secolului trecut s-a produs o extindere a rolului statului ca
producător de bunuri și servicii marfare. Astfel, prin na ționalizările care au avut loc
între 1944 și 1946, sectorul public marfar din Fran ța a crescut considerabil. Acela și
fenomen s-a petrecut în Marea Britani e în perioada 1945-1949. Pentru a ne da
seama de dimensiunea se ctorului public men ționăm că, în anul 1979, sectorul
întreprinderilor publice din Marea Britanie realiza 11% din PIB, 22% din investi ții și
utiliza un num ăr de aproximativ dou ă milioane de salaria ți. De asemenea, RFG
dispunea de un domeniu public important. În general, întreprinderile publice din
majoritatea țărilor europene realizau mai mult de 10% din valoarea ad ăugată și
aproape un sfert din aceasta în țări ca Fran ța, Austria și Portugalia (Combes, 1996).
Dacă facem abstrac ție de unii factori istorici, cum ar fi r ăzboaiele și
depresiunile economice, expansiunea interven ției statului a fost determinat ă și de
schimbarea percep ției asupra a ceea ce trebuie s ă facă statul, aceasta la rândul
său fiind determinat ă î n m a r e m ăsură de mai multe curente de gândire. Astfel,
gândirea marxist ă și socialist ă, care sus ținea egalitatea veniturilor pentru membrii
societății, a influen țat statele din țările cu economie de pia ță, să-și asume un rol
important în redistribuirea veniturilor, în sensul de a reduce veniturile celor boga ți
și a le mări pe cele ale s ăracilor, de a impozita mai mult veniturile ridicate, de a
subvenționa unele produse importante și de a efectua diverse presta ții cu caracter
social. Pe de alt ă parte, gândirea keynesist ă a influen țat guvernele statelor din
țările dezvoltate economic s ă se angajeze în direc ția stabiliz ării economiei, a
reducerii sensibilit ății la fluctua țiile ciclice și a maximiz ării utilizării forței de munc ă.
De asemenea, unele dezvolt ări ale științei economice au ofer it noi argumente
pentru interven ționismul statal. Avem în v edere conceptul de bunuri publice,
susținut de economi ști renumi ți precum Samuelson (1954) și Musgrave (1959),
care oferea suportul ca statul s ă contribuie mai mult la furnizarea unor bunuri pe
care pia ța nu le putea oferi în cantitatea necesar ă, datorită lipsei de interes a
sectorului privat, c ăci erau greu de exclus de la consum a șa-numiți „free riders ”,
respectiv persoanele care nu contribuiau la acoperirea costului produc ției.

16
Intervenția statului era cerut ă și de conceptul de externalit ăți. Se știe că
producția sau consumul anumitor bunuri poate avea efecte externe, pozitive sau
negative. Revenea statului s ă intervină în facilitarea bunurilor cu efecte pozitive și
în descurajarea celor cu efecte negative. Statul putea interveni acordând direct
subvenții sectorului privat, sau prin st imulente fiscale, asigurând el însu și
producția de bunuri în domeniul s ănătății sau educa ției, sau f ăcând reglement ările
necesare (Coase, 1960).
Pentru țările în curs de dezvoltare, principiul pe baza c ăruia avea loc
intervenția statului era c ă acesta dispunea de mijloace pe care sectorul privat nu
le avea. De asemenea, se sus ținea că proiectele de mare anvergur ă necesitau
capitaluri și competen țe mari, pe care numai statul le putea întruni. În anii ’50 și
’60 foarte mult ă lume din aceste țări, considera c ă statul era cel mai în m ăsură să
decidă care sunt bunurile esen țiale și neesen țiale, să ia măsurile de încurajare
sau de descurajare a produc ției și să adopte politici structurale corespunz ătoare.
Epoca de aur a interven ționismului statal au constituit-o anii ’50 și ’60,
care au fost marca ți de unele percep ții naive asupra modului de func ționare a
statului (Tanzi, 2000). Astfel, se presupunea c ă, acțiunea puterii publice era
motivată de promovarea bun ăstării sociale și că cei care elaborau politica nu erau
interesați de căutarea rentei (rent seeking); c ă sectorul public este monolitic și ia
decizii ra ționale și transparente; c ă politicile erau coerente în timp și spațiu; că
deciziile puterii politice erau reversibile; c ă deciden ții aveau toat ă autoritatea
politicii economice. În realitat e, sectorul public nu este monolitic, el are mai multe
centre de decizie și nu toate se conduc dup ă interesul general; politicile adoptate
nu sunt întotdeauna coerente în spa țiu și timp; este uneori influen țat de căutarea
rentelor sau de c ătre grupurile de presiune; este condus adesea de deciden ți care
nu cunosc func ționarea economiei; nu întotdeauna se poate reveni asupra unor m ă-
suri deja luate; poate ad ăposti o birocra ție ineficient ă sau corupt ă, sau și una și alta.
Modul în care au evoluat ideile, în mare m ăsură opuse celor din
perioadele anterioare a f ăcut ca mul ți speciali ști să-și manifeste îngrijorarea în
legătură cu influen ța în creștere a statului, s ă pună la îndoial ă utilitatea acestuia,
punându-se astfel baza unui apel mai im portant la mecanismele pie ței.
Părerea că statul poate rezolva cea mai mare parte a problemelor, nu mai
are credibilitatea pe care o avea cu 20-30 de ani mai înainte. La aceasta a contribuit
în mare m ăsură rezultatele nu întotdeauna corespunz ătoare ale interven ției statului
din multe țări și mai ales din țările în curs de dezvoltare, precum și din țările care au
aparținut sistemului comunist. As tfel, în pofida unor interven ții masive ale statului în
multe țări, nu s-a ameliorat substan țial alocarea resurselor, nu a fost stimulat ă
creșterea economic ă, nu s-a reu șit o mai bun ă repartizare a veniturilor sau
stabilizarea mediului economic. Ca urmare a politicilor de stat, adesea resursele au
fost necorespunz ător repartizate. Inegalitatea veniturilor s-a manifestat și în țările în
care statul a fost omniprezent și în cele cu influen ță mai redus ă a acestuia. Într-un
mare num ăr de țări, mai ales în cele în care interven ția statului a fost extins ă au avut
loc fenomene ca: infla ție, șomaj și dezechilibre macroeconomice aproape
permanente. Pe cât se pare, țările care au avut un interven ționism statal mai redus
și mai bine delimitat (Chile, Noua Zeeland ă, țările din sud-estul Asiei) au avut
rezultate economice mai bune decât alte țări.

17
Considera ții importante în leg ătură cu tema în discu ție face și Milton
Friedman (1962). El afirm ă că problema esen țială a organiz ării sociale este: cum
să fie coordonate activit ățile economice ale unui mare num ăr de oameni. Dar,
guvernul nu poate reproduce niciodat ă, oricât de capabil ar fi, varietatea și
diversitatea ac țiunii individuale.
Soluția propus ă constă în posibilitatea coordon ării prin cooperarea
voluntară care se bazeaz ă pe considerentul c ă ambele p ărți ale unei tranzac ții
economice beneficiaz ă de aceasta, cu condi ția ca tranzac ția să fie voluntar ă
pentru ambele p ărți și ele să fie în cuno ștință de cauz ă.
În societatea modern ă, diviziunea și specializarea larg ă a muncii pe func ții
sunt cerute de valorificarea re surselor disponibile. În societ ățile avansate gradul
necesar de coordonare spre a tr age toate foloasele din posibilit ățile oferite de
știința și tehnologia epocii moderne este infinit mai mare.
Dificultatea celui care crede în libertate este aceea de împ ăca aceast ă
amplă interdependen ță cu libertatea individual ă. După opinia sa, cea mai mare
amenințare pentru libertate o constituie faptul c ă măsurile guvernamentale
reprezint ă un impediment major în calea libert ății de ac țiune a oamenilor.
Restricțiile în rela țiile de comer ț exterior, povara impozitelor ridicate și structura
fiscală complex ă și inechitabil ă, prețurile și salariile fixate de stat etc. stimuleaz ă
indivizii s ă aloce și să foloseas ă resursele în mod eronat, distorsionând ac țiunea
de investire a noilor sume economisite. În consecin ță, atât pentru stabilitate, cât și
pentru cre ștere economic ă avem nevoie urgent ă de o reducere a interven ției
guvernamentale, nu de o cre ștere a acesteia.
Chiar și asemenea reduceri ar l ăsa un rol important guvernului în toate
domeniile amintite. Este preferabil s ă folosim guvernul pentru a asigura un cadru
monetar stabil necesar unei economii li bere. Este de dorit, de asemenea, s ă
folosim guvernul pentru a asi gura un cadru general juridic și economic care s ă
permită cetățenilor să realizeze o cre ștere economic ă, dacă aceasta este în
concordan ță cu valorile lor.
După părerea sa cea mai mare amenin țare o constituie concentrarea
puterii în mâinile oamenilor politici, în mâinile guvernului și, în consecin ță, propune
două principii pentru reducerea câmpului de ac țiune a acestuia.
Primul principiu relev ă că sfera de ac țiune trebuie limitat ă la anumite
funcții:
− protejarea libert ății cetățenilor prin ap ărarea legii și ordinii, punerea în
aplicare a contractelor private, crearea de pie țe concuren țiale;
− organizarea îndeplinirii în comun a c eea ce ar fi mult mai eficient și
costisitor de îndeplinit în mod individual;
− asigurarea mijloacelor prin care se pot modifica regulile;
− medierea divergen țelor dintre cet ățeni cu privire la în țelesul regulilor și
impunerea respect ării regulilor de c ătre toți;
− definirea accep țiunii drepturilor de proprietate, interpretarea și
aplicarea acestora;
− politica monetar ă și politica fiscal ă sau bugetar ă.

18
Al doilea principiu se refer ă la faptul c ă puterea guvernamental ă trebuie s ă
fie dispersat ă la nivel regional. În esen ță, recunoa ștem însă că rolul guvernului
este acela de a face ceea ce pia ța nu este în stare s ă realizeze singur ă, adică să
stabileasc ă, să arbitreze și să aplice regulile jocului. De asemenea, se pot efectua
prin mijlocirea guver nului anumite activit ăți care ar putea fi f ăcute și prin mijlocirea
pieței, cărora anumite condi ții tehnice le îngreuneaz ă înfăptuirea pe aceast ă cale,
cum ar fi: monopolul și alte imperfec țiuni similare ale pie ței, precum și efectele de
vecinătate. Întrucât nu se poate evita folosirea guvernului, trebuie s ă existe o
evaluare clar ă și cuprinz ătoare a avantajelor și dezavantajelor înainte de a
acționa.
Dacă ne baz ăm pe libera ini țiativă și pe cooperarea voluntar ă, atât în
economie, cât și în celelalte sfere de activitate, este necesar s ă se procedeze în
așa fel încât sectorul privat s ă poată țină în frâu puterile guvernamentale și să
asigure o ap ărare efectiv ă a libertății.
Friedman considera c ă proprietatea, a șa cum este consfin țită în codurile
juridice, este de la sine în țeleasă. El aprecia c ă responsabilitatea guvernului în
sistemul monetar este de mult ă vreme recunoscut ă și că nu există probabil nici un
alt domeniu al activit ății economice în care ac țiunea guvernului s ă fie atât de larg
acceptat ă. De asemenea, considera c ă atunci când monopolul este rezultatul
firesc al ac țiunilor for țelor concuren țiale de pia ță, există trei posibilit ăți: monopolul
de stat, monopolul privat sau reglementarea de c ătre stat.
Studiile f ăcute în SUA și în Germania au ajuns la concluzia c ă
reglementarea de c ătre stat este preferabil ă. „Efectele de vecin ătate” pot fi
argumente atât pentru limitarea, cât și pentru extinderea activit ăților
guvernamentale. Este dificil de sesizat când „efectele de vecin ătate” sunt suficient
de mari pentru a justifica anumit e costuri specif ice necesare dep ășirii efectelor
respective și este și mai dificil s ă se repartizeze costurile în mod corespunz ător.
Însăși folosirea guvernului pentru dep ășirea „efectelor de vecin ătate” are
în sine un „efect de vecin ătate” important, indiferent de circumstan țele acțiunii
guvernamentale.
Liberalul se teme și are rețineri în a acorda guvernului orice func ții care pot
fi îndeplinite prin mijlocirea pie ței deoarece în aceste condi ții cooperarea voluntar ă
dintre indivizi în sfera respectiv ă este înlocuit ă prin constrângere, cât și pentru c ă
prin acordarea unui rol sporit al guvernului, libertatea este amenin țată și în
celelalte domenii de activitate.
Este, de asemenea, larg r ăspândită ideea potrivit c ăreia controlul monetar
poate fi un instrument de control și de modelare a economiei țării. Cea mai
eficientă cale de a distruge o societat e este aceea de a-i distruge moneda
națională.
În concluzie, guver nul este chemat s ă mențină legea și ordinea, s ă
defineasc ă drepturile de proprietate, s ă serveasc ă ca instrument cu ajutorul c ăruia
să putem modifica drepturile de proprietate și celelalte reguli ale jocului economic,
să tranșeze disputele cu privire la interpretarea regulilor, s ă impună executarea
contractelor, s ă promoveze concuren ța, să ofere un cadru monetar, s ă se
angajeze în activit ăți de contracarare a monopolurilor tehnice și de dep ășire a

19
„efectelor de vecin ătate”, privite în mare m ăsură ca suficient de importante spre a
justifica interven ția guvernamental ă.
Cu toate acestea, nu este mai pu țin adevărat că un asemenea guvern ar
avea func ții clar limitate și că s-ar abține de la o multitudine de activit ăți care în
prezent sunt exercitate de c ătre guvernele statelor și de guvernul federal în SUA,
precum și de către autorit ățile corepunz ătoare din celelalte țări occidentale.
Cu două decenii în urm ă, afirma Arne Jon Isachsen (1992) a existat un
punct de vedere politic larg împ ărtășit în Europa Occidental ă, conform c ăruia
guvernul are de jucat un rol important în industrie și în diferite tipuri de servicii
sociale, unde întreprinderile private er au considerate inut ile sau nedorite.
Exemplele includ sectorul bancar, educa ția, asisten ța medical ă, asigurările,
transporturile, telecomunica țiile, mass-media.
În urma experien ței acumulate în ultimele dou ă decenii acest punct de
vedere s-a schimbat treptat. Faptul nu este surprinz ător; într-adev ăr, piețele dau
greș uneori, dar la fel și birocrația și autoritățile politice care stabilesc anumite
reguli. De aceea, în prezent, se consider ă în mod obi șnuit că întreprinderile și
proprietatea privat ă ar trebui s ă reprezinte regula general ă, nu mai pu țin în acele
domenii în care implicarea excesiv ă a guvernului a fost experimentat ă cu rezultate
diferite. Valul privatiz ării întreprinderilor de stat, începând cu Marea Britanie, care
a cuprins apoi întreaga Europ ă Occidental ă a constituit rezultatul acestei
schimbări a opiniei publice generale.
În acest context, noi întreb ări au fost ridicate cu privire la tradi ționalul rol al
guvernului în problemele ec onomice din economiile de pia ță:
• de a promova stabilitatea macroeconomic ă, inclusiv ocuparea deplin ă
a forței de munc ă în absen ța inflației;
• de a asigura o distribu ție echitabil ă a venitului și bunăstării;
• de a promova o alocare eficient ă a resurselor productive unor utiliz ări
alternative.
Întrebările care s-au ridicat provin par țial din constatarea faptului c ă
guvernele multor țări nu au avut un succes prea mare în promovarea stabilit ății
macroeconomice, în condi țiile turbulen ței evenimentelor economice interna ționale
din ultimii dou ăzeci de ani.
În societate nu exist ă un consens general cu privire la ceea ce este
„corect și just” în via ța economic ă. Chestiunile de echitate și justiție socială sunt
de natură etică și filosofic ă. De aceea, gradul adecvat de implicare a guvernului în
chestiunile economice și sociale nu este exclusiv o problem ă economic ă care
poate fi reglementat ă apelând la argumente și experien țe științifice, ci este inerent
și o problem ă politică.
După opinia lui Samuel P. Huntington, director la Olin Institute for
Strategic Studies de la Universita tea Harvard (1993), trecerea multor țări la
liberalizarea economiei a repr ezentat un fenomen de anvergur ă mondial ă.
După părerea lui S.P. Huntington (1993), liberalizarea economiei
presupune efortul de:
− reducere a rolului jucat de stat în economie;
− lăsarea distribu ției bunurilor în seama pie ței;

20
− privatizare a întreprinderilor de stat;
− eliminare a regulamentelor, autoriza țiilor și subven țiilor acordate de
stat;
− diminuare a taxelor vamale și a altor bariere comerciale;
− restrângere a cheltuielilor statului;
− echilibrare a bugetelor și micșorarea infla ției.
În ultimul timp are loc o adev ărată redescoperire a pie ței și a rolului pe
care aceasta îl poate juca în economie, fapt care a dus la reducerea ariei de
intervenție a statului și recurgerea în mai mare m ăsură la piață și la funcția sa de
alocare a resurselor. Desigur, nu este vorba de o contrapunere a statului pie ței,
nici de o concuren ță față de piață, ci de o completare a acesteia din urm ă, de
preocuparea de a-i îmbun ătăți funcționarea. Aceste lucrur i sunt evidente, dac ă
avem în vedere c ă în tot mai multe țări au loc privatiz ări de întreprinderi,
reducerea mergând pân ă la suprimarea unor restric ții sau taxe vamale, a unor
restricții privind creditele, reducerea sau înl ăturarea controlului pre țurilor și
eliminarea altor constrângeri care frâneaz ă activitatea economic ă. Toate acestea
au în vedere facilitarea jocului mai liber al pie ței și reducerea câmpului de
intervenție a statului. Organele care decid în domeniul economiei sunt tot mai
conștiente că nu se pune problema înlocuirii de c ătre stat a pie ței, pentru alocarea
resurselor, ci mai degrab ă, de a lua m ăsuri pentru mai buna func ționare a sa.
Guvernele din tot mai multe țări doresc ca în perspectiv ă statul să joace un rol mai
mic, ceea ce, ținând seama de mo ștenirile din trecut, ca și de interesele anumitor
grupuri de persoane, nu este întotdeauna u șor de realizat, ele putând împiedica
sau chiar încetini reformele respective.
În esență, rolul guvernului din țările dezvoltate este conceput ca fiind
creator de infrastructur ă în interesul cel mai larg: educa ție, tehnologie, finan țe,
medicină, mediu, infrastructura social ă a economiei. Deoarece pie țele nu pot
funcționa în vacuum, aceast ă infrastructur ă este necesar ă dacă piețele urmeaz ă
să îndeplineasc ă rolul lor central în cre șterea avu ției și a nivelului de via ță.
Întrucât construirea unei largi infrastructuri dep ășește capacitatea sau interesul
unei singure firme, ea trebuie s ă fie preponderent respons abilitatea guvernului.
4. Rolul statului în perioada de tranzi ție
Tranziția ilustreaz ă că piața nu este un sistem natural, care s-ar putea
dezvolta spontan, ca urmare a eliber ării inițiativelor individuale. Pia ța este, din
contră, o construc ție care presupune existen ța unei ordini politice și juridice
(respectarea drepturilor de proprietate, garantarea contractel or), deci interven ția
unui stat de drept. În plus, pia ța implică existența unei culturi de pia ță, adică
adeziunea colectiv ă la anumite modele de comportament, în spiritul capitalismului
și face necesar un contract social, care p ăstrează un minim de coeziune social ă.
În opinia majorit ății economi știlor, tranzi ția nu se poate realiza decât de
către un stat puternic și legitim. Trebuie remarcat îns ă că, în mod paradoxal, statul

21
moștenit de la fosta orânduire, de și hipertrofiat era nu doar nelegitim, ci și slab în
același timp. Totodat ă, există încă un paradox și anume c ă reformând economia,
statul trebuie s ă se reformeze pe sine însu și. Acestor împrejur ări obiective li s-au
adăugat consilierile unor speciali ști cu vederi liberale, care acordând prioritate
principiilor pie ței au recomandat un stat minima l, au încurajat reducerea brusc ă a
rolului statului și a cheltuielilor publice, într-o perioad ă în care nevoile de protec ție
socială pentru marea majoritate a popula ției au crescut.
Prin intrarea statului într-un proces de restrângere s-a afectat negativ îns ăși
dezvoltarea uman ă, deoarece s-a ajuns la rate înalte ale s ărăciei, s-au adâncit
inegalitățile economice și sociale, a avut loc deteriorarea activit ății sectoarelor de
sănătate, educa ție și cultură și a mediului înconjur ător. În multe cazuri s-au
înregistrat reducerea capacit ății statului de a suprav eghea procesul de tranzi ție și
construcție a mecanismelor de pia ță, scăderea eficien ței activit ății guvernelor,
tocmai atunci când st atul era chemat s ă îndeplineasc ă funcții noi și complexe de
construcție a piețelor și de reglementare într-un spirit nou a activit ății economice.
În mod paradoxal, reducerea interven ției statului implic ă o capacitate mai
mare a acestuia și nicidecum una mai redus ă. Adesea îns ă guvernele s-au retras
din sfere importante ale vie ții economico-sociale, f ără crearea altor mecanisme
pentru buna desf ășurare a rela țiilor de pia ță. În multe țări, datorit ă lipsei sistemului
legal necesar și a unor drepturi de proprietate bine definite s-a ajuns la o economie
de piață neeficient ă, la arbitrariu juridic, corup ție și management neadecvat.
În anumite țări, prin încetarea declinului economic situa ția s-a ameliorat,
dar în numeroase alte țări, o dată cu restrângerea rolului statului a avut loc o
înrăutățire a indicatorilor de s ănătate și educație și ai celor privind coeziunea
socială și siguran ța personal ă; a crescut num ărul infrac țiunilor și au apărut
disparități mari în nivelurile v eniturilor; au crescut s ărăcia și șomajul.
Așa cum arat ă experien ța țărilor aflate în tranzi ție, guvernele au mari
responsabilit ăți în ceea ce prive ște managementul econom iei, asigurarea
stabilității, mobilit ății și coeziunii sociale care pot c ontribui la reducerea conflictelor
sociale și la accelerarea cre șterii economice. Aceea și experien ță arată că în
centrul reformei s-a aflat mai mult restrângerea interven ției statului în economie,
decât restructurarea func țiilor acestuia.
Retragerea guvernelor din unele rolu ri centrale s-a realizat f ără a construi
capacități eficiente de guvernare, f ără a introduce noi mecanisme mai adecvate
pentru a reduce inegalit ățile și a evita cre șterea sărăciei rezultate dintr-o pia ță
nereglementat ă și fără asigurarea oportunit ăților pentru to ți.
În prezent exist ă un consens interna țional în cre ștere, conform c ăruia nu
este suficient ă doar urm ărirea creșterii economice, f ără a acorda aten ția cuvenit ă
aspectelor sociale, care s ă asigure prosperitatea societ ății și dezvoltarea în
termeni umani și ecologici.
În pofida anumitor p ăreri destul de r ăspândite, guvernele au înc ă un rol
important în reglem entarea economiilor de pia ță și în dezvoltarea uman ă. Aceasta
nu împiedic ă, ci accelereaz ă creșterea economic ă și o face mai sustenabil ă, așa
cum arat ă practica țărilor industrializate. Es te de asemenea acceptat c ă
liberalizarea are nevoie de sprijin popular pentru a nu induce efecte contrare și că
interesele publice și private trebuie abordate în mod echilibrat.

22
Așa cum arat ă practica țărilor asiatice, acolo unde interven ția statului a
fost substan țială în direcția dezvolt ării sectorului privat, unde s-a dezvoltat cadrul
legal și administrativ și s-a stimulat spiritul întreprinz ător, guvernul a devenit un
adevărat motor al cre șterii economice.
Rezultă deci că pentru crearea unui cadru de dezvoltare favorabil, care s ă
determine toate grupurile sociale s ă participe la dezvoltarea economic ă și să
beneficieze de aceast ă participare, guvernele pot interveni în economie.
Rolul statului în perioada de tranzi ție este stabilit prin Constitu ția României
și alte legi organice.
Potrivit Constitu ției României revizuit ă: „România este un stat de drept,
democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor,
libera dezvoltare a personalit ății umane, dreptatea și pluralismul politic sunt valori
supreme …”.
Statul este obligat (art. 43 al.1) s ă ia măsuri de dezvoltare economic ă și
de protec ție socială de natur ă să asigure cet ățenilor un nivel de trai decent.
Conform art. 134, „Economia Ro mâniei este economie de pia ță …”, iar
statul trebuie s ă asigure:
a) libertatea comer țului, protec ția concuren ței loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de produc ție;
b) protejarea intereselor na ționale în activitatea economic ă, financiar ă și
valutară;
c) stimularea cercet ării științifice și tehnologice na ționale, a artei și
protecția dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordan ță cu interesul na țional;
e) refacerea și ocrotirea mediului înconjur ător, precum și menținerea
echilibrului ecologic;
f) crearea condi țiilor necesare pentru cre șterea calit ății vieții;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regional ă, în concordan ță cu
obiectivele Uniunii Europene.
Acestea sunt cerin țe minimale pe care statul trebuie s ă le asigure în
scopul cre ării premiselor de introducere și dezvoltare a economiei de pia ță.
Introducerea și dezvoltarea economiei de pia ță presupune libertatea
comerțului, protec ția concuren ței loiale, valorificarea factorilor de produc ție,
stimularea cercet ării științifice și tehnologice, pe care numai statul le poate realiza
în mod optim.
În sistemul democratic bazat pe economia de pia ță, statul este purt ătorul
interesului public, prin instrumentele juridice și financiare, iar agen ții economici
sunt așezați într-o formul ă de independen ță reală și de responsabilitate direct ă.
Nu poate exista dezvoltare economic ă fără dezvoltare economic ă la
nivelul micro, a agen ților economici. Deci, ma crodecizia de competen ța statului
trebuie s ă aibă ca efect completarea și sprijinirea dezvolt ării agenților economici
autonomi. Exploatarea re surselor naturale și a capacit ăților de produc ție
condiționează dezvoltarea economic ă a țării.
Dezvoltarea economiei trebuie f ăcută pe baze științifice, de unde și
necesitatea stimul ării cercet ării științifice și tehnologice.

23
Statul trebuie s ă găsească mijloacele pentru crearea cadrului favorabil de
valorificare a factorilor de produc ție. Numai o economie prosper ă, solidă poate să
creeze condi țiile pentru cre șterea calit ății vieții, rațiunea de existen ță a oricărei
instituții de stat.
Comerțul exterior apare ca o necesitate stringent ă pentru țara noastr ă, dar
se impune realizarea unui echilibru între import și export, care necesit ă implicarea
statului în acest sens, at ât prin sprijinirea unit ăților care realizeaz ă produse pentru
export, cât și prin raționalizarea importurilor, a șa cum fac și țările cu o economie
de piață modernă.
Desfășurarea activit ății economice presupune clar ificarea drepturilor de
proprietate. În acest sens, la art. 135 se prevede c ă:
− proprietatea este public ă și privată;
− proprietatea public ă este garantat ă și ocrotită prin lege și aparține
statului sau unit ăților administrativ-teritoriale;
− bogățiile de interes public ale subsolului, spa țiul aerian, apele cu
potențial energetic valorificabil, de interes na țional, plajele, marea
teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului
continental, precum și alte bunuri stabilite de lege fac obiectul exclusiv
al propriet ății publice;
− bunurile proprietate public ă sunt inalienabile. În condi țiile legii,
organice ele pot fi date de adm inistrarea regiilor autonome ori
instituțiilor publice sau pot fi concesi onate ori închiriate; de asemenea,
ele pot fi date în folosin ță gratuită instituțiilor de utilitate public ă;
− proprietatea privat ă este inviolabil ă în condi țiile legii organice.
Formarea, administrarea, întrebuin țarea și controlul resurselor financiare
ale statului (art. 136 al.1) ale unit ăților administrativ-teritoriale și ale institu țiilor
publice sunt reglem entate prin lege.
Instituțiile statului î și desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile
Bugetului public na țional aprobat de Parlament și cu Programul de guvernare
acceptat de Parlament.
Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului
asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, iar impozitele și taxele
locale se stabilesc de consiliile locale sau jude țene, în limitele și în condi țiile legii.
Sumele reprezentând contribu țiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în
condițiile legii, numai potrivit destina ției acestora.
Guvernul, potrivit programului s ău de guvernare acceptat de Parlament
asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea general ă
a administra ției publice.
Rolul, func țiile și atribuțiile actuale ale Guvernului României sunt stabilite
prin Legea nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea și funcționarea
Guvernului României și a ministerelor.
În conformitate cu aceast ă lege, Guvernul României are rolul de a asigura
funcționarea echilibrat ă a sistemului na țional economic și social, precum și
racordarea acestuia la sistem ul economic mondial, în condi țiile promov ării
intereselor na ționale.

24
Pentru realizarea rolului s ău guvernul exercit ă următoarele func ții:
a) funcția de strategie, prin care se asigur ă elaborarea strategiei și
punerea în aplicare a Programului de guvernare;
b) funcția de reglementare, prin care se asigur ă elaborarea cadrului
normativ și instituțional necesar în vederea realiz ării obiectivelor
strategice;
c) funcția de administrare a propriet ății statului, prin care se asigur ă
administrarea propriet ății publice și private a statului, precum și
gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil;
d) funcția de reprezentare, prin care asigur ă, în numele statului român,
reprezentarea pe plan intern și extern;
e) funcția de autoritate de stat, prin care se asigur ă urmărirea și controlul
aplicării și respect ării reglement ărilor în domeniul ap ărării, ordinii
publice și siguran ței naționale, precum și în domeniul economic și
social și al funcționării institu țiilor și organismelor care î și desfășoară
activitatea în subordinea sau sub autoritatea Guvernului.
În realizarea func țiilor sale, Guvernul îndepline ște următoarele atribu ții
principale:
a) exercit ă conducerea general ă a administra ției publice;
b) inițiază proiecte de lege și le supune spre aprobare Parlamentului;
c) emite hot ărâri pentru organizarea execut ării legilor, ordonan țe și
ordonanțe de urgen ță;
d) asigur ă executarea de c ătre autorit ățile administra ției publice a legilor
și a celorlalte dispozi ții normative date în aplicarea acestora;
e) elaboreaz ă proiectele de lege a bugetului de stat și a bugetelor
asigurărilor sociale de stat și le supune spre adoptare Parlamentului;
f) aprob ă strategiile și programele de dezvoltare economic ă a țării, pe
ramuri și domenii de activitate;
g) asigur ă realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de
guvernare;
h) conduce și controleaz ă activitatea ministerelor și a celorlalte organe
centrale de specialit ate din subordinea sa;
i) asigur ă administrarea propriet ății publice și private a statului;
j) înfiin țează, cu avizul Cur ții de Conturi, organe de specialitate în
subordinea sa;
k) coopereaz ă cu organismele sociale interesate în îndeplinirea
atribuțiilor sale.
Modalitatea form ării, administr ării și întrebuin țării resurselor financiare ale
statului și ale sectorului public sunt supus e controlului potrivit art. 139, Cur ții de
Conturi, care prezint ă anual Parlamentului un rapor t asupra conturilor de gestiune
ale bugetului public na țional din exerci țiul bugetar expirat, cuprinzând și neregulile
constatate.
În practic ă, statul nu și-a jucat corespunz ător rolul în crearea condi țiilor
necesare tranzi ției la economia de pia ță, dezvolt ării economiei române ști și
asigurării unui nivel de trai decent cet ățenilor.

25
În interpretarea și realizarea rolului statului în perioada postdecembrist ă
au avut loc numeroase gre șeli și ezitări, printre care men ționăm:
− În legătură cu prevederea c ă „Economia României este economie de
piață”, ceea ce evident nu reflecta o stare de fapt, ci o dorin ță, o țintă de a construi
o astfel de economie. Interpretarea mecanic ă a acestei prevederi constitu ționale a
adus multe prejudicii țării. Acestea proveneau, pe de o parte, din supozi ția nu mai
este necesar ca statul s ă se implice în construirea economiei de pia ță, deoarece
aceasta de jure este construit ă, nu însă și de facto , iar, pe de alt ă parte, din faptul
că economia româneasc ă, trebuia s ă treacă brusc, fără o pregătire prealabil ă, la
aplicarea mecanismelor pie ței și fără să existe un mediu economic, de afaceri
corespunz ător. Așa se face c ă nici dup ă aproape paisprezece ani de tranzi ție,
România nu dispune de o economie de pia ță funcțională și competitiv ă care să
favorizeze integrarea în Uniunea European ă, în condi ții benefice pentru țara
noastră.
− A avut loc feti șizarea principiului pie ței libere „pure” care nu exist ă în
nici o țară cu economie dezvoltat ă și care și-a pus amprenta c onsiderabil asupra
mișcării și rezultatelor economiei noastre. Aces te rezultate au fost puse pe seama
neputinței statului, nu pe seama numer oaselor grupuri de presiune ap ărute după
anul 1989.
Politicienii postrevolu ționari au acreditat ideea c ă în desfășurarea activit ății
economice orice interven ție din partea statului, în general, și a institu țiilor sale, în
special, trebuie s ă înceteze cât mai curând posibil, de și statul a r ămas încă mulți
ani proprietarul unei mari p ărți din avu ția națională, iar piața nu este capabil ă să
se autoregleze. O asemenea idee pus ă în practic ă a permis unor persoane sau
grupuri de persoane s ă-și însușească fără muncă, rapid, o parte însemnat ă din
avuția națională, devenind peste noapte multimiliardari, în timp ce majoritatea
populației (produc ătoare a acestei avu ții) a devenit an de an tot mai s ăracă.
Oamenii politici care creeaz ă cadrul necesar desf ășurării economiei de
piață, au fost sf ătuiți de „exper ții” străini și chiar de c ătre unii speciali ști autohtoni,
ca statul s ă acționeze îndeosebi prin folosirea pârghiilor monetar-financiare. A șa
se explic ă conducerea de c ătre guvern a economiei prin acte normative frecvent
modificate, prin politici moneta r-financiare rupte de realitate și raționalitate.
A fost ignorat faptul c ă economia de pia ță se găsește la antipodul
economiei socialiste, planificate, fiindc ă are la baz ă alte principii: principiul
predomin ării propriet ății private, principiul autonomiei func ționale, al libert ății de
acțiune, al ini țiativei private, al descentraliz ării procesului de l uare a deciziilor, dar
și acela al cre ării de către stat a regulilor jocului și controlul respect ării lor.
În contextul exacerb ării încrederii în for țele pieței (care se afl ă în curs de
formare), s-a ignorat ideea de planificare, f ără a ține seama c ă aceasta reprezint ă
o formă de manifestare a func ției de previziune, absolut necesar ă și în economia
de piață.
Doar teoretic, pia ța funcționează fără restricții din partea statului, îns ă
efectiv pia ța nu este și nu poate fi cu adev ărat în întregime liber ă. Ea se manifest ă
în conformitate cu scopurile și orientările de ansamblu ale societ ății, evolueaz ă
într-un cadru legal și instituțional stabilit și controlat de c ătre stat.

26
– A avut loc distrugerea brusc ă și nepreg ătită a vechilor structuri
instituționale, fără a fi puse în func țiune altele noi, spec ifice economiei de pia ță și
eficiente. Astfel, în numele distrugerii fostelor structuri politice a fost destr ămată
întreaga structur ă instituțională economic ă, cu func ții strategice la nivel de ramuri
și subramuri care asigurau circuitele productive, fapt care a avut consecin țe
dezastruoase asupra produc ției și eficienței sale economice.
Consecin țele acestor m ăsuri au constat în: dezarticularea rela țiilor
orizontale și verticale și perturbarea leg ăturilor comerciale și de cooperare dintre
agenții economici, distrugerea sistemului informa țional și lipsă de perspectiv ă
privind evolu ția pe termen scurt, mediu și lung, determinând în final o ac țiune
haotică a agen ților economici, reglajul realiz ându-se cu pierderi însemnate de
resurse materiale, umane și financiare.
Soluționarea noilor probleme s-a f ăcut fie cu institu ții improvizate, create
ad-hoc, f ără să aibă la bază reguli, reglement ări și mecanisme riguros conturate.
Prin legisla ția adoptat ă (Legea nr. 15/1990 și Legea nr. 31/1990) s-a
operat o schimbare esen țială de jure însă nu și de facto în problema propriet ății.
Astfel, a fost înl ăturat principiul potrivit c ăruia statul este unicul proprietar al
principalelor mijloace de produc ție și deci unicul decident as upra soartei acestora.
Prin aceste legi, proprietat ea statului a fost transferat ă gratuit c ătre regiile
autonome și societățile comerciale, ca subiecte de drept privat, f ără să se
stabileasc ă riguros obliga țiile acestora fa ță de stat.
O asemenea schimbare a generat modific ări de esen ță în conducerea și
gestionarea patrimoniului, întrucât proprie tarul, respectiv r egia sau societatea
comercial ă are dreptul de a decide autonom cu privire la formarea și utilizarea
fondurilor sale.
În procesul de tranzi ție, statul s-a ocupat prea pu țin de crearea unui climat
economic de afaceri favorabil în cadrul c ăruia proprietatea privat ă și cea public ă
să-și poată dovedi eficien ța sub aspect economic și social. În multe situa ții, se
urmărește profitul imediat și cât mai mare de c ătre unitățile private în detrimentul
satisfacerii unor nevoi reale ale societ ății. Unitățile proprietate public ă cărora li s-a
impus o multitudine de restric ții privind asigurarea mijloac elor financiare necesare
menținerii nivelului produc ției, impozite și taxe și penalități exagerate, au renun țat
la realizarea principiilor economice de a ob ține profit, în favoarea supravie țuirii de
la o zi la alta și plata cu prioritate a salariilor, sub presiunea permanent ă a
sindicatelor. Aceste fenomene s-au concretizat în diminuarea drastic ă în special a
producției industriale, cre șterea exagerat ă a prețurilor, sporirea galopant ă a
inflației și sărăcirea în mas ă a popula ției.
– România se caracterizeaz ă prin incertitudinea drepturilor de proprietate
pentru o mare parte a avu ției naționale (active imobiliare destinate privatiz ării
aflate înc ă în patrimoniul public, bunuri aflate în litigii comerciale etc.).
Mediul economic rom ânesc actual demonstreaz ă cu claritate c ă
privatizarea este o condi ție necesar ă, dar nu și suficient ă pentru eficientizarea
economiei. Din punct de vedere economic, privatizarea vizeaz ă găsirea de
proprietari anima ți de dorin ța de a asigura o utilizare ra țională a resurselor și
creșterea performan țelor (inclusiv manageriale), schimbarea regimului de
proprietate nu a modificat îns ă comportamentul managerilor, întrucât noii

27
proprietari nu aveau puterea, motiva ția și mijloacele necesare pent ru a le controla
acțiunile și a-i determina și motiva s ă acționeze în interesul întreprinderii și al
acționarilor (proprietarilor) s ăi și nu doar al propriului interes.
Opinia potrivit c ăreia trebuie f ăcută mai întâi privatizare și apoi
restructurare, contrar bunelor inten ții de promovare a privatiz ării a constituit
suportul politic al stagn ării și pierderii de timp și de produc ție de către industrie și
a subminat îns ăși privatizarea și modernizarea, f ăcând întreprinderile neatractive
pentru privatizare.
Privatizarea nu trebuie conceput ă ca un scop în sine, ci ea trebuie urmat ă
din punct de vedere al eficien ței și consecin țelor sale economice și sociale de
efecte pozitive pentru na țiune, deoarece f ără ele aceasta este f ără sens.
– În procesul de tranzi ție s-a extins considerabil bl ocajul financiar, provocat
în mare parte chiar de c ătre stat. M ăsurile adoptate de c ătre stat nu au condus la
deblocarea financiar ă a economiei române ști.
În prezent, blocajul financiar consti tuie unul dintre cele mai grave
fenomene cu care se confrunt ă economia româneasc ă în tranzi ția la economia de
piață. Acesta s-a agravat treptat pe m ăsura apari ției și creșterii prețurilor și
inflației, a pierderilor înregistrate de unii agen ți economici, precum și ca urmare a
dereglării activităților productive și de piață, a scăderii produc ției și productivit ății
muncii, a cre șterii costurilor de produc ție.
România se confrunt ă cu o alt ă problem ă gravă și anume infla ția care a
cunoscut în țara noastr ă un trend ascendent de mare am ploare, reflectând o serie
de dezechilibre cauzat e de sporirea continu ă a nivelului general al pre țurilor
mărfurilor și al tarifelor serviciilor, ca efect al impactului distructiv al unor factori
perturbatori de natur ă politică, monetar-valutar ă, economic ă și socială. Inflația
galopant ă situează România pe un nedorit prim loc în rândul țărilor candidate la
integrarea în Uniunea European ă.
Instituțiile statului nu au reu șit în paisprezece ani de tranzi ție să scape
România de nivelul înalt al infla ției care a contribuit din plin la s ărăcirea majorit ății
populației. Astfel c ă în prezent doar o parte foarte redus ă a popula ției țării se
poate bucura de un nivel de trai decent.
– Dezvoltarea institu țională a fost lăsată pe un plan secundar, fapt ce a
contribuit la prelungirea perioadei de tranzi ție.
Menționăm trei factori care influen țează instituțiile în atingerea scopurilor
lor:
a) dificultatea de a concepe și codifica regulile de decizie
corespunz ătoare fiec ăreia din multiplele st ări posibile ale mediului ce
pot afecta în mod apreciabil costurile organiza ției;
b) precizia cu care pot fi transmise scopurile institu ției la toți membrii
decidenți ai ierarhiei;
c) măsura în care membrii institu țiilor respective pot fi motiva ți să
urmărească realizarea acestor scopuri și interese.
– În fine, relev ăm incapacitatea Guvernului, a institu țiilor guvernamentale
de a elabora și aplica strategii, politici și programe coerente și realiste care a
prejudiciat grav mul ți ani realizarea interesului na țional, respectiv cre șterea
economic ă sustenabil ă și ridicarea standardului de via ță al popula ției.

28
În concluzie, rolul și funcțiile economico-sociale ale statului în perioada de
tranziție suscită încă multe discu ții și controverse.
Discuțiile și clasific ările privesc atât con ținutul func țiilor statului, cât și
modelul, metodele, instrumentele și pârghiile economico-financiare de participare
și interven ție a statului în activitatea economic ă.
Sistemul economic act ual din Europa Occidental ă se bazeaz ă pe două
axiome:
− prima vizeaz ă dezvoltarea pie ții în numele eficacit ății și libertății;
− a doua prive ște compensarea insuficien țelor acestor pie țe, prin
exercitarea pe baza cerin țelor fundamentale ale pie ței a unei interven ții
și a unui control statal.
Principalii factori care au impus limit area elementelor spontane în favoarea
celor con știente sunt:
− accentuarea complexit ății vieții economice și creșterea gradului ei de
socializare;
− necesitatea îmbin ării creșterii eficien ței economice cu asigurarea unei
eficiențe sociale sporite;
− accentuarea interna ționalizării și globalizarea vie ții economice și
necesitatea dezvolt ării unor rela ții economice recipr oc avantajoase
între toate țările, prin extinderea integr ării economice pe plan regional
și pe plan mondial;
− criza ecologic ă și necesitatea asigur ării unei dezvolt ări economice
durabile pentru fiecare țară.
Îmbinarea mecanismelor pie ței cu rolul economico-social al statului explic ă
în mare m ăsură succesele înregistrate în țările capitaliste dezvoltate în perioada
postbelic ă.
5. Cerințe actuale ale interven ției statului
în economia României
Examinarea evolu ției în timp a interven ției statului în economie ilustreaz ă
că rolul acestuia variaz ă în timp și spațiu. Intensitatea interven ției statului este
diferită de la țară la țară, în funcție de momentul istoric și de nivelul de dezvoltare
economico-social ă. Ea crește în perioadele de criz ă sau în cele de r ăzboi. Este,
de asemenea, influen țată de regimul politic adoptat într-o țară sau alta (dictatorial,
democrat sau liberal) precum și de teoriile economice care au ap ărut în decursul
timpului. Desigur, c ă în funcție de ace ști factori se produc modific ări în însu și
instrumentele și mijloacele de interven ție utilizate.
Studiile noastre au pus în eviden ță că în etapa actual ă au loc procese de
regândire, de reevaluare și de reform ă a statului, de redefinire a func țiilor și a
responsabilit ăților sale, în întreaga lume.

29
În ultimele decenii, opiniile privind ro lul adecvat al statului în economia de
piață s-au schimbat în mare m ăsură. Deși numero și politicieni și speciali ști se
pronunță pentru o retragere a statului din economie, cerând un stat minimal,
„rezidual” și un sistem economic „dereglementat”, totu și, aceste preten ții au rămas
mai mult în plan teoretic, deoarece, chiar și în cele mai avansate țări, interven ția
statului, judecat ă prin prisma cheltuielilo r publice efectuate nu a sc ăzut, ci
dimpotriv ă, se poate vorbi de o cre ștere a dimensiunii și a sferei sale de
cuprindere (World Bank, 1997).
Desigur c ă nu exist ă o soluție unică, privind interven ția statului pentru
toate țările, dată fiind varietatea situa țiilor și momentelor istorice în care acestea
se află, a condi țiilor și punctelor de pornire diferite. Semn ificativ în acest sens este
exemplul Coreei de Sud, în care statul a jucat la început un rol primordial în
economie și care, c ătre finele anilor ’80, ținând seama de stadi ul de dezvoltare
atins, a început s ă renunțe la vechile strategii de interven ție directă și să se
retragă puțin câte pu țin din economie.
În general, în secolul al XX-lea, interven ția economic ă a statului în lume a
înregistrat un flux în perioada postbelic ă, până în anii ’50 și ’60, considera ți ca
epoca de aur a interven ționismului, dup ă care a urmat un reflux al acestuia. De la
ortodoxismul keynesist s-a ajuns la un nou liberalism, care, chiar dac ă seamănă
cu cel de la debut este, în acela și timp, foarte diferit. Lumea actual ă este
constituit ă din state a c ăror forță de interven ție și reglementare este puternic ă.
Pentru țările în tranzi ție, inclusiv pentru România, îndatoririle statului sunt
uriașe, incomparabil mai mari decât în țările capitaliste dezvo ltate, deoarece, aici
există o problem ă de importan ță istorică, de a construi o economie de pia ță
funcțională și concuren țială și de a stabiliza economia hiperreglementat ă
moștenită de la socialism. Îns ă, cu toate c ă a avut loc o cre ștere impresionant ă a
problemelor economico-social e de rezolvat, în aceste țări s-a înregistrat un proces
de restrângere a rolului statului, de diminuare a posibilit ăților acestuia, cu toate
consecin țele nefavorabile binecunoscute.
În general, statul trebuie s ă se implice acolo unde pia ța nu poate r ăspunde
anumitor cerin țe și acolo unde interven ția sa este indispensabil ă și eficientă.
Statul se dovede ște a fi indispensabil, deoarec e el a fost creat pentru a
garanta regulile și ordinea f ără de care pia ța nu ar putea exista. Statul nu î și poate
îndeplini misiunile f ără o piață funcțională, iar aceasta din urm ă, nu poate
funcționa în opozi ție față de stat. El trebuie s ă stabileasc ă regulile jocului, care
protejeaz ă piața împotriva propriilor sale devieri (cum este de exemplu, tendin ța
permanent ă către monopol).
Întrucât pia ța este mioap ă și nu poate ține seama decât de condi țiile
conjuncturale manifestate pe termen scu rt, numai statul poate aduce o viziune pe
termen mediu și lung, absolut necesar ă pentru alegerea celei mai bune op țiuni și
pentru a realiza echilibrele esen țiale în cadrul societ ății. Ilustrativ din acest punct
de vedere este cazul cercet ărilor fundamentale. Astfel, deoarece marile
întreprinderi ezit ă să se angajeze în asemenea cercet ări, cărora nu li se pot
prevedea aplica ții, sau să se lanseze în proiecte de durat ă, cu succes incert, este
de datoria statului s ă-și asume costurile și riscurile a tot ceea ce are șanse de
progres în viitor.

30
Statul este singurul agent care poate realiza ac țiuni coordonate, privind
ansamblul economiei, menite s ă răspundă unor necesit ăți sau interese colective,
cum ar fi în special politicile public e, necesare pentru as igurarea unor ajust ări
structurale și a coeren ței sectoarelor de activitate, mai ales în materie de
sănătate, educa ție și formare profesional ă – domenii în care abordarea marfar ă
este cu totul insuficient ă. Aici intr ă și politicile industriale, cele de amenajare
teritorială, politicile culturii, cercet ării și dezvolt ării. Potrivit unor p ăreri, tehnologia
trebuie tratat ă ca un adev ărat bun colectiv, benefic pentru ansamblul sectorului
productiv și care cere un demers în termeni de interes general.
Statul se dovede ște indispensabil, pe de o parte când este vorba de
externalit ăți, întrucât costurile și avantajele nu pot fi exprimate în pre țuri pentru
producătorul sau consumatorul individual. Pe de alt ă parte, de stat și de
colectivitate depind construc ția de infrastructuri, tot mai importante în condi țiile
actuale (transport, comunica ții etc.). De asemenea, emergen ța constrângerilor de
mediu cere abord ări mult mai globale, în care se exprim ă alegerile colective,
rezultate din preferin țele societ ății.
Caracterul indispensab il al statului izvor ăște și din riscul dezintegr ării
sociale, pe care o antreneaz ă brutalitatea evolu țiilor către economia de pia ță
privată. Necesitatea de a dezvolta mobilitatea și flexibilitatea de a spori
productivitatea, conduce în cea mai mare parte a țărilor occidentale, la
marginalizarea unei frac țiuni crescânde a societ ății. De aceea, ac țiunea statului de
a păstra o coeziune social ă minimă, controlând și limitând excesele unei pie țe
generatoare de inegalit ăți este esen țială.
Dimensiunea interna țională a economiilor moderne cere prezen ța unui
aparat de stat, care s ă asigure, în condi țiile actualelor raportu ri dintre state,
reprezentarea și apărarea intereselor na ționale. În prezent, nu mai este vorba de
necesitatea interven ției statului într-o economie închis ă, așa cum preconiza
Keynes, ci de o interven ție justificat ă de deschidere a economiilor, în condi țiile
mondializ ării și globaliz ării. Pe m ăsura elimin ării controalelor directe asupra
mărfurilor și capitalurilor cre ște rolul statului, pentru asigurarea competitivit ății și
prezenței ansamblului na țional în concuren ța interna țională.
În sfârșit, statul partener din economia de pia ță trebuie s ă fie modern și
eficient. Un stat eficient es te vital pentru furnizarea bunurilor și serviciilor, a
regulilor și instituțiilor, care permit dezvoltarea pie țelor și creșterea standardului de
viață al popula ției. Pentru a fi efic ient statul trebuie s ă lupte înainte de toate
împotriva tendin țelor de hipertrofiere. Un principiu care trebuie urmat este c ă,
dacă întreprinderile sunt mai apte s ă exercite o anumit ă activitate, statul trebuie
să se abțină de a o face. Iar, aplicând principiul „stat mai pu țin, dar mai bun”,
statul trebuie s ă-și dezvolte capacit ățile de a se ocupa eficient de problemele care
îi revin. Delimitarea acestora nu poate fi f ăcută o dată pentru totdeauna, ea fiind
determinat ă de evolu ția activităților economico-sociale și interdependen țelor care
le genereaz ă.
În raționalizarea și modernizarea gestiunii sale, statul trebuie s ă
porneasc ă de la definirea clar ă a obiectivelor care se urm ăresc și a mijloacelor de
utilizat. Eficien ța interven ției sale depinde de capacitat ea sa de a convinge, de
necesitatea și legitimitatea ac țiunilor sale.

31
În fine, trebuie delimitate interven țiile la nivel central și local și stabilite
nivelurile de competen ță. Avem în vedere descentralizarea activit ăților și
acordarea unei largi autonomii administra țiilor locale. Desigur, pentru a spori
eficiența interven ției statului va trebui mers mai departe în aceast ă direcție, pentru
a nu se ajunge în situa ții de opozi ție a intereselor autorit ăților locale, fa ță de
interesul general. Tocmai evitarea unor asemenea dezechilibre de putere, impune
această nouă abordare a interven ției publice, în via ța economico-social ă.
Dacă acestea sunt cerin țe generale c ărora trebuie s ă le răspundă, desigur
cu intensit ăți diferite, orice stat din lume, pentru a deveni modern și eficient, în
plus pentru țările în tranzi ție, inclusiv pentru țara noastr ă o cerință fundamental ă o
constituie aceea de a conduce procesul general de reform ă economic ă. În acest
domeniu se manifest ă încă serioase r ămâneri în urm ă. Întrucât procesul de
reformă în România a fost mult timp mai mult mimat decât înf ăptuit, în momentul
de față, nu avem înc ă o economie func țională și nici puterea de a face fa ță
concuren ței din Uniunea European ă.
Toate acestea arat ă că în înfăptuirea reformei, desc ătușarea și stimularea
pieței concuren țiale rămân cele mai însemnate imperative. Numai punerea la
punct a unui sistem de pia ță, care să funcționeze eficient va fi în m ăsură să
furnizeze întreprinderilor informa ții corecte privind cererea de produse,
consumurile de materiale și forță de munc ă, costurile de produc ție și prețurile. Așa
cum arat ă întreaga experien ță internațională, piața nu se poate autoinstitui și nu
pot fi lăsate lucrurile s ă se desf ășoare sub ac țiunea unor for țe spontane. De
aceea, statul trebuie s ă se transforme într-un adev ărat motor al reformei
economice. El trebuie s ă devină un veritabil ap ărător al pie ței, adică un adversar,
ci ocrotitor al acesteia.
Pentru reu șita tranzi ției către economia de tip concuren țial, guvernul
trebuie s ă fie puternic, capabil s ă reglementeze și să monitorizeze m ăsurile de
restructurare care se impun. Trebuie recunoscut faptul c ă, în direc ția creării unei
economii de pia ță funcționale, în ultimul timp a început s ă se manifeste un nou tip
de comportament statal, mai exigent fa ță de realizarea reformei, care a adus
unele rezultate pozitive, și, de aceea, acest compor tament trebuie continuat și
dezvoltat.
Obiectivul cre șterii economice r ămâne pe mai departe solu ția, atât a
rezolvării unor importante probleme sociale și a ridicării standardului general de
viață al popula ției, cât și a integr ării în structurile economiei europene. Pentru
relansarea durabil ă a creșterii economice, în afara asigur ării în continuare a
măsurilor de privatizare și restructurare sunt necesare m ăsuri ferme de regândire
a politicii economice și bugetare, de îmbinare mai bun ă a măsurilor pe termen
scurt cu cele pe termen lung, de reducere a infla ției, de reproiectare a sistemului
de protec ție socială și de îmbun ătățire a competitivit ății produselor române ști.

BIBLIOGRAFIE

1. Aftalion, F.; Classen, E.; Salm, P. — La liberté ŕ refaire , Hachette, Paris, 1984,
p. 363.
2. Alesina, L. — The Inequality. Myts Politic al Economy of Macroeconomic
Stabilisation and Income and Realit y, in: Income Distribution and
High Quality Growth , MIT Press, Cambridge, M.A., 1997.
3. André, C.; Delorme, R. — L’État et l’économie , Seuil, Paris, 1983
4. Aoki, M.; Okuno Fujiwara, M., — Beyond the East Asian Miracle: Introducing
Enhancing View, in: Aoki, M., Kim H. K., și Okuno Fujiwara (sub
direcția …), The Role of Government, in East Asian Economic
Development, Oxford, Clarendon Paperbacks Press, 1998.
5. Asselain, I. C. — Histoire économique du XXe sičcle, Dalloz, Paris,1995, p. 55.
6. Auberger, P. — L’alergie fiscale , Calman Levy, Paris, 1984, p. 149.
7. Baitone, A. — Economie générale , Dalloz Sirey, Paris, 1992.
8 . B o y e r , R . — État marché et développement , Problčmes économiques
nr.2653/23 febr. 2000, p. 17.
9 . B o y e r , R . — De Labour Institutions Matter for Economic Development ? A
„Regulation Approach for the OE CD and Latin America with an
Externsion to Asia, in: Rodgers G., (sub direc ția …), Workers,
Institutions and Economic Growth in Asia, ILO/ILLS, Geneva, 25-
112.
10. Chatelus, M.; Fontanel, J. — Dix grandes probl čmes économiques
contemporains , Presses Universitaire de Grenoble, 1993, p. 195.
11. Cioab ă, A. — Statul social , Editura Institutului de Teorie Social ă, Bucure ști,
1999, p. 45.
12. Coase, R. — The problem of Social Cost , The Journal of Law and Economics,
octombrie, 1960.
13. Combes, A., (sub direc ția …) — L’économie aux concour s des grandes écoles.
Analyse économique et histori que des sociétés contemporaines ,
Nathan, Paris, 1996, p. 311.
14. Crozier, M. — État modeste. État moderne , Fayard, Paris, 1979.
15. Delmas, P. — Le maître des horologes , Odile Jacobs, Paris, 1991.

33
16. Fontvielle, L. — Evolution et croissance de l’État français de 1815 ŕ 1969. În:
Economies et Sociétés , Cahiers de l’ISMEA, Serie A.F., no. 13, 1976.
17. Friedman, M. — Capitalism and Liberty , The University of Chicago Press,
1962.
18. Friedman, M. — Free to Choose , Harcourt Brace Jovanovich, New York,
1980.
19. Galbraith, J., K. — The Affluent Society , Honghton Mifflin, Boston, 1958.
20. Galbraith, J., K. — The Good Society the Human Agenda , Houghton Mifflin
Company Boston, New York, 1996.
21. Galbraith, J., K. — Economics and the Public Purpose , Andre Deutsch
Limited, 1974.
22. Huntington, Samuel P. — Ce preț are libertatea? , Sinteza nr. 100/1994.
23. Isachsen, Arne Jon; Hamilton, Carl B.; Gyefason, Thorvaldur— Să înțelegem
economia de pia ță, European Free Trade Association, 1992.
24. Isărescu, M. — Reflecții economice , CRECC, Bucure ști, 2001, p. 109.
25. Jeanney, J., P. — Le marché et l’État , Lettre de l’OFCE nr.136, febr. 1995.
26. Krueger, A., O. — The Political Economy of t he Rent seeking Society , The
American Economic Review, vo l.64, nr. 3, iunie, 1974.
27. Lepage, H. — Économie politique des transferts sociaux , La Nef, nr. 2, 1979.
28. Olivennes, D.; Bavarez, N. — L’impuissance publique , Calman Lévy, Paris,
1989.
29. Pareto, W. — Manuel d’économie politique , Paris, 1906.
30. Piper, U.; Taylor, L. — The Revival of the Liberal Creed: the IMF and World
Bank, and Inequality in a Globalized Economy , in: Baker D., Epstein
G., Pollin R., (sub direc ția …), Globalization and Progressive
Economic Policy, Cambridge, 1998.
31. Rosanvallon, L. — L’État en France , Seuil, Paris, 1990.
32. Sava, S. — Un truism al economiei moderne: sinergia pia ță – stat ,
Economistul, nr. 333/iul.1993.
33. Say, B., J. — Traité d’économie , Guillaumin et Cie., Libraires, Paris, 1861, p.
50, 134-135.
34. Samuel, P. — Dictionnaire des idées reçues en économie , ediția 3-a, Syros,
Paris, 1994, p. 126.
35. Sorman, G. — La solution liberale , Fayard, Paris, 1984, p. 214.
36. Stiglitz, Y., E. — Rolul guvernului în dezvoltarea economiei, SPE Oeconomica
IRLI nr.3-4/1998.

34
37. Tanzi, V. — Redistributing Income through the Budget in Latin America ,
Banca Nazionale de Lavoro, Quarte rly Review nr.108, martie,
1974.
38. Tanzi, V. — Flux et reflux de l’ action économique de l’État , Problčmes
économiques nr.2653, 23 ianuarie, 2000, p.29.
39. Tullock, G. — The Welfare Costs of Tariffs , Monopolies and Theft, Western
Economic Journal nr.5/1967.
40. Vatimbella, A. — Dictionnaire des idées reçues en économie , ediția 3-a,
Syros, Paris, 1994, p.121.
41. Wagner, A. — Les fondements de l’économie politique , Paris, vol.3, p.379.
42. Wonnacott, P., Wonnacott R. — Economics , Ediția 3-a, Mc Graw – Hill Book
Company, New York, 1986.
43. World Bank— The East Asian Miracle: Econom ic Growth and Public Policy
(1993); From Plan to Market (1996); State and Development (1997); Knowledge for Development , Reports, Oxford University
Press (1998).
44. Parlamentul României — Constituția României , București, 1991.
45. Parlamentul României — Legea nr.90 din 26 martie 2001 privind organizarea
și funcționarea Guvernului României și a ministerelor , publicat ă în
M.Of. nr.164, 2 aprilie 2001.