Adresa : Str. Sindicatelor nr. 7, Cluj -Napoca, jud. Cluj, Romania, cod strada: 400029 [611698]

1

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI
CLUJ -NAPOCA

Adresa : Str. Sindicatelor nr. 7, Cluj -Napoca, jud. Cluj, Romania, cod strada: 400029
Telefon : +40 -264-405337 ; +40 -264-405300 ; interior 5905;
Fax: +40 -264-590559
http://psiedu.ubbcluj.ro/ http://ddssu.psiedu.ubbcluj.ro/ S U P O R T D E C U R S
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI
ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Educație psihomotrică/fizică; metodica predării
lor în învățământul preșcolar și primar

Conf . dr. Cosmin Prodea

Anul de studiu: II I

2 CLUJ -NAPOCA
201 4
MODUL I
Ce este educația psihomotorie ?

Din mulțimea aspectelor și manifestărilor psihice ale elevilor în activitățile de educație
fizică și sport, studiul comportamentului motor este foarte important deoarece în activitățile
corporale predomină latura motrică. Reacțiile motrice sunt răspunsuri elaborate la anumite
stimulări. Este deci, firesc ca întregul efect al procesului instructiv educativ să depindă într -o
oarecare măsură și de structura personalității în care aptitudinile psihomotrice dețin un loc
important.
După A. De Meur (1988), la copil, funcția motrică, dezvoltarea intelectuală și afectivă
sunt intim legate.
Modul de gândire psihomotor poate fi sintetizat astfel:
a) Mișcările sunt strâns legate de spirit și implică personalitatea în totalitate.
b) Psihicul este strâns legat de mișcările care condiționează dezvoltarea.

MODUL II
Noțiunile generale în educația psihomotrică

Capacitatea de organizare
Capacitatea de organizare cuprinde exerciții de front și formații care constau din
diferite acțiun i care se pot face pe loc și în deplasare, individual și în grup, cu scopul de a
organiza și disciplina colectivul de lucru. Fiecare copil și clasă trebuie să cunoască
modalitățile de adunare, de deplasare, de grupare, de pornire, oprire, sau de întoarcere ,
comenzile care le declanșează cât și să răspundă rapid la acestea. Prin exercițiile de front și
formații se urmărește:
– organizarea clasei în vederea activității;
– captarea atenției în vederea însușirii materialului care urmează a fi predat și crearea
unei bune dispoziții pentru lucru;
– disciplinarea colectivului;
– crearea unei omogenități a colectivului în privința felului în care se mișcă și răspunde
la comandă, imprimând un ritm vioi și unitar;
– încălzirea generală a organismului.
Exercițiile de front și formații contribuie la educarea unei ținute corecte, la dezvoltarea
memoriei, a prezenței de spirit, a siguranței și coordonării, obișnuiește copiii să lucreze în
colectiv și să se deplaseze ordonat. Aceste exerciții se execută energic și cât se p oate de vioi și
de obicei ele sunt folosite la începutul lecției, dar se face apel la ele ori de câte ori se simte
nevoia pe parcursul lecției.

Exercițiile de front și formații se execută individual sau în grup, pe loc sau în deplasare.

1) Exerciții de fron t și formații executate individual:
A. pe loc:

3 – poziția de „drepți";
– poziția de „repaus";
– întoarcerea capului spre dreapta și spre stânga;
– întoarceri de pe loc, la stânga, la dreapta și la stânga împrejur
B. în deplasare:
– mersul cu toate variantele lui;
– opriri din mers;
– întoarceri din mers;
– ocoliri din mers;
– alergare, cu toate variantele ei;
C. trecere din mers în alergare și invers.
Toate aceste exerciții pot fi executate și în grup.
2) Exercițiile de front și formații executate în grup:
– diferite formații folosite în lecție;
– adunări, alinieri și ruperi de rânduri din diferite formații;
– mers și alergare în figuri;
– exerciții de mers și alergare sub formă de desfacere și contopire, pornind dintr -o anumita
formație de mers.

Poziția de drepți
Poziția de drepți, poziție fundamentală, este corect executată când corpul are o
atitudine dreaptă, naturală, greutatea repartizată uniform pe ambele picioare. Executantul se
află cu tălpile pe sol, călcâiele lipite și vârfurile ușor depărtate, genunchii întinși, palmele cu
degetele apropiate și lipite de coapse. Abdomenul este supt și pieptul ușor ridicat înainte,
umerii sunt pe aceeași linie și trași în jos, fără să fie duși înapoi.

Poziția de repaus.
Poziția de repaus se ia în vederea relaxării musculaturii pentru odihnirea organismului.
Poziția de repaus se ia din poziția de drepți prin îndoirea ușoară a genunchiului drept, trecând
greutatea mai mult pe piciorul stâng, lăsând brațele liber pe lângă corp, cu corpul relaxat, dar
controlat. Această poziție de repaus se adoptă c ând intervalele sunt mici. Când intervalele sunt
mari se adoptă poziția de repaus depărtat, în care, din poziția de drepți, executantul duce
piciorul stâng lateral la o distanță egală cu lățimea umerilor, greutatea corpului se repartizează
pe ambele picioa re, trunchiul drept, brațele la spate, îndoite din coate, mâna stângă susținând
antebrațul drept. Comanda: „atenție, pe loc… repaus" sau „clasă, pe loc… repaus"

4 Întoarcerea capului spre stânga și spre dreapta, se execută din poziția de „drepți" , la
comanda respectivă, executantul trebuie să întoarcă scurt capul în partea comandată, care se
execută vioi. Comanda pentru execuție este: „atenție, capul spre dreapta!" sau „clasă, capul
spre stânga!"

Întoarcerile de pe loc
Întoarcerile de pe loc sunt mod alității de schimbare a direcției, efectuate pe loc sau în
deplasare. Întoarcerile sunt mișcări de atenție pentru schimbarea orientării în spațiu.
Întoarcerile pot fi:
– prin săritură, execuția cuprinzând o desprindere de pe ambele picioare cu întoarcere de 90°
pe direcția indicată, urmată de o aterizare echilibrată pe ambele picioare
– în doi timpi, pe timpul unu se efectuează întoarcere de 90°, pe călcâiul piciorului drept și
vârful celui stâng, iar pe timpul doi, piciorul stâng se apropie de cel drept.
Comen zile sunt: „la dreap… ta!", „la stân…ga!", „la stânga – împrejur!", sau prin săritură „la
dreap…ta!".

Mersul
Mersul se execută ritmic, într -o cadență vioaie, cu o anumită intensitate și cu o
lungime mai mare de pas decât cea obișnuită. Brațele în ti mpul mersului se mișcă în mod
normal, înainte și înapoi, corpul este drept, cu copul ușor ridicat și privirea orientată înainte.
Mersul are influență asupra formării unei ținute corecte și asupra marilor funcțiuni, în special
asupra respirației și circulaț iei. El contribuie de asemenea la disciplinarea colectivului și la
omogenizarea lui.

Opririle din mers
Opririle din mers sunt mișcări de atenție și se execută la comandă. Oprirea din mers,
indiferent pe care picior se dă, se execută în doi timpi. înainte de oprire, în timpul comenzii
prevestitoare, colectivul întărește pasul, fapt care face ca atenția să fie concentrată asupra
acțiunii ce urmează. După ce s-a dat comanda de oprire, de exemplu, pe piciorul stâng, pe
timpul unu se mai face un pas cu dreptul , oprindu -se în poziția de drepți. Comanda pentru
oprire din mers este: „atenție., stai!" , sau „clasă., stai!" pentru continuarea mersului se dă
comanda: „înainte .. marș!". Pornirea în mers se face cu piciorul stâng, primul pas cu care se
marchează porni rea este mai accentuat ca intensitate, după care se continuă mersul normal.

Întoarcerile din mers
Întoarcerile din mers, se execută cu scopul de a schimba direcția, se pot face:
 la dreapta;
 la stânga;
 la stânga împrejur;
Întoarcerile din mers sunt mișcări de atenție, comanda se dă pe piciorul drept, adică în
momentul în care piciorul drept ia contact cu solul, după care urmează schimbarea direcției în
care se continuă mersul. Pentru întoarcerea din mers la dreapta, comanda de execuție se va da
pe piciorul stâng. Comanda pentru executarea acestor întoarceri este: „atenție, la
stânga…marș!" sau „clasă, la dreapta., marș!"
Întoarcerile la stânga împrejur din mers este ceva mai pretențioasă. Se execută în patru
timpi. Comanda pentru executare se dă pe picioru l drept, se face un pas cu piciorul stâng, pe
jumătate de pas cu piciorul drept, pe timpul trei urmează întoarcerea de 180° pe vârful

5 picioarelor în direcția comandată, cu așezarea imediată a piciorului stâng cu toată talpa pe sol,
piciorul drept rămânând înapoi pe vârf, pe timpul patru se pășește cu piciorul drept, după care
mersul continuă normal. Comanda pentru executare este: „atenție, la stânga împrejur…marș!".
întoarcerile din mers se pot face cu continuarea mersului sau cu oprire din mers imediat d upă
întoarcere, prin apropierea piciorului din urmă lângă cel din față. Comanda este: „atenție, la
stânga… stai!"

Ocoliri din mers
Comanda pentru ocolire se dă pe același picior ca și pentru întoarcerea din mers.
Schimbarea direcției prin ocolire se fa ce sub formă de arc de cerc, prin pași succesivi, pe când
la întoarcere din mers schimbarea direcției se face în linie dreaptă. Comanda pentru
schimbarea direcției prin ocolire se dă astfel: „atenție, ocolire la dreapta… marș! "

Trecerea de l a mers la a lergare
Trecerea de la mers la alergare este caracterizată prin schimbarea vitezei de deplasare
și prin modificarea formei de mișcare a brațelor și picioarelor. Comanda pentru trecere de la
mers la alergare se dă pe piciorul drept și alergarea este marcată imediat prin mișcarea
piciorului stâng. Comanda este: „atenție, pas alergător., marș!" sau „clasă, pas alergător…
marș!"

Trecerea de l a alergare la mers.
Comanda se dă, în timpul alergării , pe piciorul drept. După ce s -a comandat, pe primii
doi timpi se mai fac doi pași alergați, după care pe timpul trei se trece la mers, prin marcarea
mișcării piciorului stâng. Primul pas după alergare este ceva mai lung, iar mersul are inițial o
cadență mai vie. Treptat se revine la ritmul normal, după comanda pe car e o imprimă cel care
conduce lecția.
Exercițiile de front și formații executate în grup contribuie la formarea spiritului de
lucru în colectiv, la îmbunătățirea disciplinei, la uniformizarea exercjțiilor.
în cadrul lecțiilor sunt întrebuințate trei categor ii mari de formații, și anume:
 formații de adunare pentru raport;
 formații de adunare pentru marș;
 formații de adunare pentru lucru.
La orice formație distingem:
extremitățile cunoscute sub denumirea de flancuri ;
frontul , care reprezintă întinderea formației respective, dată de numărul executanților
așezați cu fața spre cel care comandă;
adâncimea, care reprezintă lungimea formației respective, dată de distanța de la
primul până la ultimul executant, așezat unul în spatele celuilalt;

Formațiile de a dunare pentru raport
Formațiile de adunare pentru raport sunt numite astfel pentru că de obicei în ele se
adună colectivul pentru a da raportul sau pentru comunicări. Aceste formații sunt:
– în linie, pe unu sau mai multe rânduri;
– în careu, pe unu sau mai mu lte rânduri;
– în semicerc, pe unu sau mai multe rânduri.

6

Alinierea în linie pe un rând.
Elevii se așează unul lângă altul după înălțime, la un interval de un braț cu mâna pe
șold. Prin interval înțelegem spațiul care separă doi executanți așezați unu l lângă altul.
Comanda este: „în linie pe un rând…adunarea!"

Alinierea
Este dispunerea elevilor în linie dreaptă în cadrul formațiilor care conțin rânduri sau
șiruri. Comanda este: „vă ..aliniați!", care elevii pun mâna dreaptă pe șold și răsucirea cap ului
spre dreapta, se deplasează cu pași mărunți, adăugați (lateral, înainte sau înapoi) pentru a se
plasa pe o linie perfect dreaptă. La aceeași comandă, atunci când se află în coloană pentru a se
alinia în adâncime elevii duc brațul drept întins înainte, atingând umărul colegului din față,
deplasându -se la stânga, dreapta, înainte sau înapoi, astfel încât să se așeze exact în urma celui
din față. Se poate face alinierea și spre stânga.

Numărătoarea
Numărătoarea este acțiunea de determinare a efectivului aflat într -o formație. Ea se
face, de regulă, în formațiile de adunare și are ca scop, fie aflarea numărului de subiecți, fie
împărțirea clasei pe grupe egale numeric. Din formația de linie pe unul sau două rânduri,
numărătoarea se execută începând cu pri mul elev din flancul drept, care răsucește capul spre
stânga pronunțând cifra unu și revine în poziția de drepți. Ciclul se repetă numărându -se în
continuare până la ultimul elev care face un pas în față și pronunță cu voce mai tare cifra care –
i corespunde , după care revine în front. Când elevii sunt dispuși în coloană, numărătoarea
începe din capătul coloanei, răsucirea capului spre stânga fiind mai pronunțată. Ultimul elev
spune cu voce tare cifra care -i corespunde. Numărătoarea se poate face în continuar e câte unul
sau câte doi – trei- patru, comenzile sunt: „de la dreapta spre stânga în continuare, numărați!"
„în adâncime, în continuare, numărați!" „de la dreapta spre stânga câte trei, numărați!"
Adunarea în formație de raport în careu, pe unul sau mai mu lte rânduri se poate face
cu toate laturile egale, sau cu cele două laturi paralele mai mici decât latura de fund.
La adunarea în formație de raport în semicerc, pe unul sau mai multe rânduri cel mai
înalt elev se așează în partea dreaptă. Comanda este: „atenție, în semicerc pe un singur rând,
pe locul de adunare, cu cel mai mare la flancul drept…adunarea!"

Raportu l
Elevii sunt așezați în formație de adunare de obicei pe un rând. Elevul de serviciu este
așezat în fața rândului la distanță de 2 metri, dă comenzile:
 „clasă drepți"
 „vă aliniați" vârfurile să fie pe aceeași linie, umerii de asemenea, brațul drept îndoit ,
mâna pe șold, capul întors spre dreapta pentru a se alinia după primul.
 „de la dreapta ia stânga numărați" – primul elev întoarce capul spre stânga, spunând
tare, „unu" și revine în poziția de drepți continuându -se numărătoarea până la ultimul
care face u n pas înainte și spune tare numărul. Dacă sunt așezați pe două rânduri, se
continuă numărătoarea și în spate. De asemenea el trebuie să știe dacă sunt absenți
eventual și motivul.
 „drepți"
 „pentru raport înainte" – elevii în poziția de „drepți" privesc înainte. Elevul de
serviciu se apropie de învățător, ia poziția de drepți, spunând:

7 „Domnule învățător clasa a – II- a, cu un efectiv de 26 elevi, prezenți 23, doi elevi bolnavi,
unul absent motivat, este gata pentru începerea orei de educație fizică, rapor tează elevul de
serviciu Popescu Ion". învățătorul spune „mulțumesc" – „bună ziua". Elevul de serviciu se
întoarce, dă comanda, „pe loc repaus" , după care se îndreaptă spre locul său rămas liber în
formație.
Formațiile de adunare pentru marș
Formațiile de adunare pentru marș sunt numite astfel, pentru că în aceste formații se
adună colectivul pentru a pornii în mers. Cea mai simplă formație de adunare pentru marș este
coloana câte unul sau câte doi. în această formație elevii se așează după înălțime, unul î napoia
celuilalt, la o distanță de o lungime de braț.

Formațiile de adunare pentru lucru
Formația de lucru reprezintă dispunerea elevilor în vederea efectuării în comun a
exercițiilor. Acestea pot fii pe linii, coloane, în cerc, semicerc, careu.
În cadru l formațiilor de lucru, distanța și intervalul de la un elev la altul este mult mai
mare decât în formațiile de marș. Distanța și intervalul se iau prin întinderea brațelor lateral,
în plan frontal și sagital, fără ca elevii să se atingă unul de altul. Col oana de gimnastică se
învață la început pe loc, după aceea din mers. Desfășurarea în coloană de gimnastică se poate
face:
– de pe loc și din deplasare.
– din formația în linie, pe unul sau mai multe rânduri, ori din formația de marș, pe unul
sau mai multe șiru ri.
Capacitatea de organizare cuprinde un sistem de cunoștințe și deprinderi necesare
începerii organizate a lecției, captarea atenției și disciplinarea colectivului de elevi. În prima
parte a organizării lecției, se verifică ținuta, prezența, starea de să nătate și se anunță tema
lecției. Exercițiile după ce au fost însușite se repetă sub formă de joc. Atractivitatea și
varietatea se asigură prin repetarea exercițiilor de front alternate cu cele de atenție, regruparea
elevilor pe grupe după ruperea rânduril or, modificarea structurii exercițiilor de front,
modificarea sarcinilor la ruperea rândurilor, schimbarea formațiilor de adunare.
Exercițiile de front și formație educă atitudinea corectă a corpului și dezvoltă capacitatea
de orientare în spațiu, ritmul ș i coordonarea mișcărilor.
Trecerile de la o formație la alta se pot executa de pe loc sau din deplasare, ele se fac cu
scopul de a obișnui pe elevi să se miște ordonat. Schimbările de formații se pot efectua în
cadrul formațiilor de raport, de marș și de l ucru. Trecerea de la o formație la alta se execută
ordonat, printr -o serie de deplasări bine precizate ca direcție.
Cele mai întrebuințate schimbări de formație sunt:
-trecere de pe un rând pe două rânduri;
– trecere din coloană câte unul în coloană câte doi- trei-patru și invers, de pe loc și din
deplasare;
– treceri din formație pe un cerc, în două cercuri concentrice.

Mersul și alergarea în figuri
Mersul și alergarea în figuri se pot executa numai în grup. Pentru executarea mersului
și alergării în figu ri se folosește de obicei formația de mers în coloană câte unul. În timpul
deplasării, la comandă, se trece la executarea figurii anunțate, care se conturează pe parcurs în
cadrul formației respective.
Cele mai întrebuințate figuri care se pot face sunt:
 în dreptunghi;

8  pe diagonală;
 în zig -zag;
 arc de cerc;
 în cerc;
 spirală;
 bucle (mici sau mari) închise sau deschise.
În timpul mersului și alergării în figuri trebuie să se păstreze aceeași cadență și distanță în
adâncime, pentru ca acțiunea să decurgă uniform. De asemenea este necesar ca fiecare
executant din formație de marș să treacă pe la punctele de reper fixate, pentru conturarea
figurii respective.

Mersul și alergarea cu desfaceri și contopiri
Mersul și alergarea cu desfaceri și contopiri are ne voie de o concentrare mai mare a
atenției, o coordonare mai bună și un colectiv de lucru disciplinat. Exercițiile speciale de
atenție sunt folosite pentru a capta atenția elevilor, în vederea activității ce urmează să se
desfășoare în cadrul lecției. Ele s e pot executa individual și în grup, de pe loc și în deplasare și
constau dintr -o serie de acțiuni ce trebuie făcute la comandă sau la semnalele date de către
învățător. De obicei, pentru a -i face atenți pe elevi, comenzile pentru executarea acestor
mișcăr i sunt scurte și repezi. Pentru a ne atinge scopul, exercițiile speciale de atenție nu
trebuie să fie complicate și nici prea lungi. Acestea trebuie să constea din 2 -3 acțiuni scurte,
pe care elevii să le rețină și să le execute corect.
În capacitatea de o rganizare un rol mare îl are comanda – modalitatea de comunicare
între învățător/educator și elevi. Comanda trebuie să fie dată în termeni scurți, clari și preciși.
Comanda are două părți:
a. prevestitoare, care trebuie să fie clară, pronunțată tare și prelung, pentru ca elevii să
poată înțelege acțiunea pe care trebuie să o execute;
b. executivă, care se dă după o scurtă pauză, scurt și energic.
După darea comenzii executive, urmează imediat executarea precisă . Pentru a anula sau
înceta executarea mișcării se comandă: „la loc comanda", după care se reia poziția inițială.

Greșeli frecvente:
 poziția drepți greșită, umerii ridicați, corpul într -o atitudine neglijentă, brațele îndoite
și depărtate, cu degetele de părtate;
 întoarcerile se efectuează pe toată talpa și lent;
 opririle din mers nu se execută în doi timpi;
 adunările se fac înghesuite, nu se cunosc noțiunile de distanță și interval;
 în timpul mersului nu se păstrează în mod constant aceeași distanță și viteză de
deplasare;
 reacționarea cu întârziere la comenzi, în special datorită lipsei de atenție.

Indicații metodice:
învățătorul/educatorul înaintea începerii exersării trebuie să demonstreze și să explice
cum se execută corect;
toate comenzile date de învățător pentru aceste exerciții se compun din două părți, una
prevestitoare și alta executivă;
structurile complexe se introduc în exersare numai pe măsură ce se cunosc foarte bine
exercițiile simple;

9
poziția de drepți nu trebuie să fie rigidă, ci doar controlată;
întoarcerile se vor face în doi timpi pe călcâiul piciorului din partea spre care se
efectuează întoarcerea și pe vârful piciorului opus, în condiții de echilibru și
coordonare.

Dezvoltarea fizică

Armonia dezvoltării fizice a corpului a preocupat permanent ființa umana si, încă din
antichitate, a devenit componenta a idealului educațional în palestrele grecești
(KALOSKAGATHON – om frumos și bun) sau în termele romane – (Mens sana in corpore
sano – Juvenal).
Educația f izică, ca latura componenta a conceptului general de educatie, si -a asumat
dintotdeauna ca obiectiv prioritar „ASIGURAREA EVOLUTIEI ARMONIOASE A
DEZVOLTARII FIZICE", cu precădere , a tinerei generații .
Un corp armonios dezvoltat asigura suportul material optim pentru evoluția si
manifestarea eficienta a tuturor funcțiilor organismului si da persoanei un aspect estetic care
oferă numeroase avantaje (si aprecieri) în relaționarea sociala.
Societatea contem porana, caracterizata de o dezvoltare tehnologica f ără precedent,
care a diminuat ponderea efortului fizic în activitățile cotidiene, a condus omul spre
sedentarism care, cuplat cu stresul si supraalimentația (definite pe plan mondial ca „pericolul
celor t rei S"), atentează la evoluția biologica si psihica a ființei umane.
De aceea, educația fizica, încă de la cea mai frageda vârsta , pe lângă „modelarea"
dezvoltării fizice a copiilor, trebuie sa -i capaciteze cu mijloace, cunoștințe si tehnici de
acționare independe nta asupra propriului corp, formându -le treptat, absolut necesara
„atitudine de responsabilitate fata de propria sănătate si dezvoltare", care este, de altfel, una
din finalitățile învățământului actual din România (Dragomir , 2000 ).

Dezvoltarea f izică – Este o noțiune deosebit de importantă pentru "Teoria și Metodica
Educației Fizice și Sportului", fiindcă perfecționarea dezvoltării fizicului/cor pului este una
dintre cele două coordonate/dimensiuni ale obiectului/domeniu lui propriu de cercetare/ studiu.
În lucrarea "Terminologia educației fizice și sportului" se menționează că prin
dezvoltarea fizică se înțelege "rezultatul, precum și acțiunea îndreptată spre influențarea
creșterii corecte și armonioase a organismului uman, concretizată în indici morfologici
(somatici) și funcționali calitativ și proporționali, cât mai apropiați de valorile atribuite în
acest sens organismului sănătos la diferite vârste ".
Dezvoltarea fizică/corporală presupune, deci, două categoric de indici:
1. somatici/ morfologici – care se văd, se observă cu "ochiul liber" sau se obțin prin măsurare:
înălțimea corporală (numită – greșit – talie, în multe curse bibliografice de specialitate),
greutatea corporală, perimetrele și diame trele la anumite niveluri corporale, lungimea
segmentelor corpului etc.;
2. funcționali/fiziologici – care nu se văd cu "ochiul liber", dar care constituie "motorul"
organismului uman (dacă pe ceilalți indici îi accep tăm, metodologic vorbind, în postura de
"caroserie" a organismului uman!) ș i care se obțin numai prin măsurare: frecvența cardiacă,
frecvența respiratorie, capacitatea vitală/respiratorie, tensiunea arterială etc.
Nivelul dezvoltării fizice umane este multifactorial determinat. Acest nivel este un
rezultat cumulativ al factorilor ereditari și de mediu (natural, ambi ental și social). Practicarea

10 exercițiilor fizice special concepute reprezintă un factor social cu rol deosebit pe planul
dezvoltării fizice, mai ales în contextul educației fizice Pentru realizarea unei dezvoltări fiz ice
corecte și armonioase, în funcție de vârstă, se urmăresc următoarele obiective principale:
 armonie între cele două categoric de indici;
 armonie/proporționalitate în interiorul indicilor somatici/morfologici (cel mai
important fiind raportul dintre în ălțimea și greutatea corpo rală! );
 armonie între indicii funcționali/fiziologici;
 menținerea unui tonus muscular optim (sau, cum se precizează în lucrările de
specialitate: "îmbunătățirea troficității și tonicității muscu lare "! );
 obținerea și menținere a unei atitudini corporale (globale și segmen tare) corecte, atât în
actele motrice statice, cât și în cele dinamice;
 prevenirea atitudinilor și deficiențelor fizice;
 corectarea tuturor atitudinilor fizice deficiente și a unor deficiențe fi zice (mai ales a
celor de grad ușor și mediu);
 educarea marilor funcții ale organismului, dar în mod special a funcției respiratorii
(sau, cum precizează aceleași surse bibliografice de spe cialitate: "educarea actului
respirator voluntar ").
Educația fizică – mai ales – acționează asupra dezvoltării fizice a oame nilor în sensurile
profilactic, preventiv și terapeutic. În lecția de educație fizică, mai ales cea școlară, se
influențează dezvoltarea fizică a organismului subiecților aproape în toate verigile, mai ales
indirect.

Dezvoltarea fizică corectă și armonioasă

În lecțiile de educație fizică, influențarea evoluției corecte și armonioase a
organismului elevilor, reprezintă un obiectiv constant, în virtutea căruia se acționează
complex și sistematic, incluzând următ oarele tipuri de măsuri, acțiuni și activități didactice
practice:
 influențarea evoluției corecte și armonioase a organismului elevilor nu se constituie de
regulă, în teme, ea realizându -se pe de o parte printr -o situație de instruire special
proiectată și integrată constant în structura lecției, iar pe de altă parte prin intervenții
cu caracter de atenționare, corectare de -a lungul întregii durate a lecției, atunci când se
constată abateri de la atitudinea corporală corectă;
 instruirea în lecție se face în veriga de influențare selectivă a aparatului locomotor și
se situează în structura lecției după pregătirea organismului pentru efort fiindu -i
alocate 5 -7 minute;
 în acest moment se urmărește:
– formarea reflexului de atitudine corporală corectă;
– dezvoltarea troficității și tonicității întregii musculaturi;

11 – dezvoltarea supleței musculare și mobilității articulare;
– prevenirea instalării atitudinilor deficiente;
– educarea orientării spatio -temporale și a ritmului;
– educarea capacității de control și adaptare a ac tului respirator.
Pentru realizarea acestui moment învățătorul/educatorul va concepe un complex de 8 –
10 exerciții, fiecare vizând direct o regiune, un lanț muscular sau segment, precizând poziția
inițială din care se va efectua mișcările componente încadra te în 4 -8 timpi de execuție,
numărul de execuții dacă se execută liber, cu obiect portativ sau în perechi, tempoul de
execuție și locul pe care îl va ocupa în derularea celor 8 -10 exerciții.
Pentru realizarea efectului scontat elevii trebuie motivați prin cunoașterea scopului, a
destinației și efectului fiecărui exercițiu, iar exercițiile trebuie să fie caracterizate de o
localizare precisă și amplitudine crescută. Explicația și demonstrarea se realizează simultan cu
exersarea de către elevi, cu o exigență crescută în ceea ce privește localizarea și precizia
execuțiilor;
Exercițiile pentru influențarea selectivă a aparatului locomotor pot fi concepute astfel
încât să poată fi executată în orice condiții de lucru, de la sala de educație fizică până la
lecții le desfășurate în aer liber, pe coridor sau în sala de clasă.
Învățătorul/educatorul concepe un număr de 8 – 10 exerciții pe care le învață cu elevii,
după care acest complex de exerciții se poate executa legat fără pauză, pe parcursul mai
multor lecții. Acest complex de exerciții trebuie recomandat elevilor pentru a fi executat
independent acasă.
Se recomandă unele exerciții de abdomen și spate pentru a fi executate zilnic,
conștientizându -i că sunt mijloace de menținere a sănătății și de dobândire a unui corp
armonios dezvoltat și care asigură evitarea instalării unor atitudini deficiente sau a unor
deficiențe fizice.
Complexele de dezvoltare fizică, după ce au fost învățate, pot fi exersate pe un fond
muzical ritmat, procedura respectivă fiind foarte agreată de elevi, contribuind și la educarea
unor componente estetice ca expresivitatea, ritmul, coordonarea gestului motric.
În cadrul lecției învățăto rul/educatorul va interveni și în alte momente ale lecției
pentru realizarea acestui obiectiv. Încă de l a începutul lecției, în momentul organizatoric,
învățăt orul/educatorul va impune cerința adoptării și menținerii posturii corecte a corpului,
exersând cu elevii pozițiile „drepți" „pe loc repaus", întoarcerile, insistând asupra poziției
verticale a corpulu i cu pieptul „scos" înainte, umerii duși spre înapoi, capul sus, privirea
înainte.
Pe durata pregătirii organismului pentru efort, atât la exersarea variantelor de mers și
alergare, cât și a mișcărilor segmentelor realizate pe fondul acestora, se va insist a, prin
observații generale și individuale, asupra menținerii corecte a poziției trunchiului și capului,
cât și a mișcării brațelor.
Pe parcursul etapelor în care se realizează temele lecțiilor, învățătorul/educatorul prin
intervenții va corecta pozițiile din care se realizează exersarea (stând, pe genunchi, șezând,
culcat), realizarea structurilor motrice în condițiile păstrării atitudinii corporale corecte, cât și
unele exerciții cu caracter compensator.
Etapa în care se urmărește dezvoltarea forței dinam ice a diferitelor segmente sau grupe
musculare poate avea o contribuție consistentă la dezvoltarea tonicității și troficității
musculare, la creșterea stabilității și mobilității articulațiilor, la întărirea musculaturii de
susținere, dacă exercițiile sunt precis localizate și exersate din poziții care concură la o
atitudine corporală globală corectă.

12 În momentul în care se urmărește dezvoltarea rezistenței la eforturi uniform moderate
(aerobă) și variabile, pe lângă intervențiile vizând poziția corectă a c orpului și a mișcării
segmentelor pe durata alergării, învățătorul va acționa și asupra formării capacității elevilor de
a-și regla actul respirator, insistând asupra ritmului acestuia și a importanței expirației
prelungite.
În veriga de revenirea organism ului după efort, învățătorul/educatorul atenționează
elevii pentru adoptarea posturii corecte a corpului în mișcare și în pozițiile statice.

Componentele dezvoltării fizice

Noțiunea de dezvoltare fizică, corectă și armonioasă include:
favorizarea procese lor naturale de creștere și dezvoltare a organismului copiilor, care
să conducă la evoluția normală a indicilor morfologici și funcționali;
dezvoltarea armonioasă a tonicității și troficității tuturor grupelor și lanțurilor
musculare;
creșterea stabilități i și mobilității articulațiilor în scopul asigurării funcției lor
complete;
educarea reflexului de atitudine corectă a corpului (globală și segmentară), în poziții
statice cât și în mișcare;
prevenirea instalării unor atitudini deficiente sau a unor defici ențe fizice;
corectarea atitudinilor deficiente și a deficiențelor fizice de grad ușor.

Precizări terminologice
Creșterea corpului – reflectă acumulările cantitative naturale în înălțime și greutate ale
corpului în întregime și ale sistemelor și organelor acestuia.
Dezvoltarea organismului este noțiunea cu sfera cea mai largă, incluzând evoluții de ordin
morfologic, fiziologic, psihologic, fizic și social. Dezvoltarea este sinteza calitativă a unității
tuturor aparatelor, sistemelor și funcțiilor organismu lui uman, în raport cu vârsta, sexul și
cerințele vieții sociale.
Atitudinea corpului este o funcție a aparatului locomotor (oase, articulații, mușchi) și a
sistemului nervos, caracterizată de raporturi constante de echilibru și stabilitate între segmente
și corp și între corp și mediu. Ea este specifică vârstei și sexului.
Atitudine deficientă – abatere segmentară sau globală de la atitudinea corporală normală.
Ea se corectează și hipercorectează la probele specifice.
Deficiența fizică – abaterea de la ati tudinea corectă (globală sau segmentară) care a
generat modificări ale grupelor musculare, ale oaselor și articulațiilor și nu se corectează la
probe specifice.

Evaluarea dezvoltării fizice a elevilor
Determinarea nivelului de dezvoltare fizică a copilului se face prin: anamneză, examen
somatoscopic, măsurători, probe funcționale.

13 Anamneza este metoda de examinare care constă din consemnarea răspunsurilor
subiectului la întrebările puse de examinator.
În situația învățătorului/educatorului, anamneza primește un caracter particular, deoarece
vârsta copiilor nu permite un dialog complet pe problematica dezvoltării fizice. De aceea, fără
a elimina total întrebările puse copilului, pe care acesta le înțelege și poate răspunde la ele (Ce
îți place să mănânci?, De câte ori mănânci pe zi?, Cum este patul pe care dormi?, Ai o pernă
mare sau mică?, Unde îți faci lecțiile?, Masa de lucru este înaltă, joasă sau potrivită? etc.),
institutorul își va fi completa infor mațiile anamnezei prin discuții cu părinții copilului și prin
vizite la domiciliul acestuia. Anamneza se realizează numai pentru copiii care prezintă abateri
de la normalitatea dezvoltării fizice și urmărește obținerea de informații privind condițiile de
viață familială, antecedentele heredo – colaterale (afecțiuni ereditare, dezvoltarea fizică a
părinților, bunicilor și colateralilor acestora), antecedente personale fiziologice (născut la
termen sau prematur), patologice (afecțiuni infecto -contagioase, alt e îmbolnăviri,
traumatisme). Consultarea fișei medicale a copilului și solicitarea sprijinului medicului școlar
îl pot ajuta pe institutor în abordarea corectă a fiecărui caz.
Examenul somatoscopic reprezintă o observare vizuală externă a corpului copilulu i prin
care se urmărește cunoașterea dezvoltării fizice a acestuia, precum și depistarea deficiențelor
fizice.
Având în față copilul dezbrăcat (purtând doar șort), institutorul apreciază, în primul
rând, aspectele generale sau de ansamblu și apoi detaliile fiecărei regiuni.

Ce trebuie observat?
Privit din față (frontal), copilul trebuie:
 să aibă linia capului și gâtului în prelungirea axei mediane a corpului,
 umerii să fie situați la aceiași înălțime,
 membrele superioare să cadă liber, pe lângă corp,
 cele două jumătăți ale trunchiului (stânga -dreapta) să fie egale și simetrice,
 linia bazinului (între cele două creste iliace) să fie paralelă cu cea a umerilor și cu
solul,
 abdomenul să fie în prelungirea liniei toracelui,
 membrele inferioare să fie egale ca l ungime, grosime, formă, dispunere.
Privit din profil (în plan sagital), copilul trebuie:
să prezinte o axă a corpului care urcă de la nivelul vârfului maleolei peroniere, prin
mijlocul feței externe a genunchiului, marele trohanter, acromion și mastoidă. A ceasta
linie este ușor oblic înainte față de perpendiculara care ar trece prin vârful maleolei
peroniere,
coloana vertebrală trebuie sa prezinte curburile fiziologice alterne (curbura cervicală
cu convexitatea anterior, curbura toracală cu convexitatea pos terior și curbura lombară
cu convexitatea anterior)

14
bazinul, considerat „cheia atitudinii corporale corecte", trebuie să aibă înclinare a
axului său antero -posterior față de planul orizontal de 40 -45°, având limite de variație
între 30 -60°,
membrele inferi oare să fie drepte sau foarte puțin înclinate înainte.
laba piciorului trebuie să prezinte în interior o scobitură accentuată, contactul pe sol
al tălpii făcându -se pe treimea anterioară a tălpii, marginea externă și călcâi.
Privit din spate, copilul trebu ie să prezinte
 linie verticală a coloanei vertebrale (reliefată de apofizele vertebrelor),
 simetria liniei umerilor și bazinului și paralelism între ele,
 omoplații lipiți de cutia toracală și simetric dispuși.

Abateri globale posibile
Atitudinea globală lordotică, caracterizată prin accentuarea curburii coloanei vertebrale
lombare și înclinarea bazinului mult sub planul orizontal. Compensator, partea superioară a
corpului se poate înclina înainte, iar membrele inferioare să fie în hiper extensie; se întâlnește
la copiii cu musculatură abdominală slabă.
Atitudinea globală cifotică, caracterizată de încurbarea în totalitate a spatelui cu
convexitatea posterior. Umerii sunt aduși în față, toracele este turtit sau înfundat, abdomenul
supt sau ptozat. Compensator, capul și gâtul se înclină înainte, iar membrele inferioare se
găsesc în ușoară flexie. Se întâlnește frecvent la copiii înalți și slabi.
Atitudinea plan rigidă are următoarele caractere specifice: capul și gâtul, trunchiul și
membrele sunt dispuse, pe verticală, coloana vertebrală este lipsită de curburile fiziologice
normale, existând chiar tendința de inversare a acestora. Spatele este plan, toracele este plat cu
sternul înfundat, abdomenul supt, având mult diminuate coordonarea, mob ilitatea și suplețea.
Atitudinea asimetrică (numită și atitudine șoldie sau scoliotică) se caracterizează de o
dispunere a segmentelor corpului (bazin, trunchi, gât, cap) în zig -zag. Ea se datorează unei
inegalități în sprijin.
Examenul antropometric constă în efectuarea de măsurători asupra corpului omenesc.
Cunoscând valorile de lungime, lățime, grosime, volum, masă ale corpului în ansamblu
sau ale diferitelor sale segmente, educatoarea sau învățătoarea va putea compara valorile
individuale sau mediile v alorilor grupei sau clasei, față de valorile determinate ca normale pe
plan național sau internațional.
Deci, mai întâi, cadrul didactic trebuie să fie în posesia valorilor antropometrice medii pe
țară.
Institutul de Igienă și Sănătate Publică din Bucureșt i și Centrul de Cercetări Științifice al
Agenției Naționale pentru Sport în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării au
întreprins periodic cercetări pentru determinarea potențialului biomotric al populației școlare.
Ca termeni de referință pentru institutor prezentăm:
Indici de dezvoltare fizică a copiilor din România din mediul urban (băieți)
Vârsta Talia Greutatea Perimetrul toracic
4 ani 101,0±4,8 16,1±1,9 53,4±2,5
5 ani 108,2±5,0 18,2±2,3 54,9±2,7
6 ani 114,6±5,2 20,3±2,8 56,7±3,0
7 ani 121,5±5,6 22,9±3,4 58,8±3,4

15 8 ani 126,3±6,0 25,1±4,0 60,4±3,8
9 ani 137,1±6,5 27,8±4,6 64,8±4,0
10 ani 141,5±4,6 30,7±5,4 66,6±4,5
11 ani 147,5±7,4 33,9±6,1 69,1±4,8

Indici de dezvoltare fizică a copiilor din România din mediul urban (fete)
Vârsta Talia Greutatea Perimetrul toracic
4 ani 100,0±4,9 15,7±1,9 52,3±2,5
5 ani 107,6±5,1 17,7±2,3 53,8±2,7
6 ani 114,3±5,3 20,0±2,9 55.6±3,2
7 ani 120,7±5,5 22,0±3,5 57,4±3,7
8 ani 125,7±5,8 24,3±4,0 58,9±4,0
9 ani 131,2±6,2 26,9±4,7 61,0±4,4
10 ani 136,9±6,9 30,7±6,0 63,7±5,2
11 ani 142,5±7,2 34,0±6,7 66,5±5,2

Având acești termeni de comparație, educatoarea/învățătoarea poate trece la măsurarea
grupei sau clasei de copii.

Ce, cum și cu ce se poate măsura?

Statura (înălțimea) se măsoară cu staturometrul, care este un aparat simplu, alcătuit dintr -o
tijă gradată în centimetri, înaltă de 2 m, dispus perpendicular pe sol, un cursor care culisează
pe aceasta tijă dispus perpendicular pe ea și un suport înalt de 40 cm așezat la baza tijei, pe
care subiectul se poate așeza, atunci când dorim să măsurăm înălțimea bustului. Copilul urcă
pe suport, adoptă poziția stând cu călcâiele lipite, spatele fiind în contact cu tija gradată.
Cursorul se manevrează, fiind așezat pe creștetul copilului. Se citește cifra de sub cursor care
reprezintă statura copilului. Se exprimă în centimetri.

Lungimea bustului se măsoară cu aparatul descris anterior, copilul luând poziția așezat pe
suport, cu șezuta și spatele lipite de tija staturometrului.

Greutatea se măsoară cu ajutorul cântarului de persoane, având grijă ca, în prealabil, să se
facă reglarea acestuia. Ea se exprimă în kilograme și grame. La cabinetele medicale ale
grădinițelor și școlilor se găsesc cântare dotate și cu tijă pentru măsurarea staturii, permițâ nd
astfel determinarea staturii și a greutății corpului.
Când nu dispuneți de aceste aparate de măsură se poate utiliza un cântar de baie pentru
determinarea greutății și o linie verticală gradată în centimetri, trasată pe un perete neted
pentru statură. C ursorul va fi înlocuit cu un echer așezat cu unghiul drept la perete și cu cateta
pe creștetul copilului (vertex). Pentru măsurarea înălțimii bustului se poate utiliza un scaun cu
suprafața dură și orizontală, lipit de peretele pe care a fost trasată linia gradată.

Lungimea membrelor superioare se măsoară cu banda metrică (de croitorie) dispusă între
punctul acromial (marginea externă a acromionului) și punctul digital (marginea distală a
degetului mijlociu). Membrul superior este în extensie, face cu tru nchiul un unghi de 30° și
are palma orientată înainte. Se măsoară în centimetri.

Lungimea membrelor inferioare se măsoară cu banda metrică, întinsă între spina iliacă
antero -superioară și marginea inferioară a maleolei interne. Se măsoară în centimetri.

16
Anvergura se măsoară cu o linie gradată în centimetri, trasată orizontal pe un perete neted
sau cu o tijă rigidă gradată în centimetri. Subiectul adoptă poziția stând, călcâiele lipite,
spatele în contact cu peretele și cu ambele brațe întinse lateral. Se măsoară distanța dintre
punctele digitale (vârfurile degetelor mijlocii).

Perimetrul toracic exprimă grosimea toracelui. Se măsoară cu banda metrică dispusă
circular, trecând pe sub vârful omoplaților (în spate) și la baza apendicelui xifoid (în față), la
băieți și tot pe sub vârful omoplaților (în spate) și la nivelul articulației coastei a IV -a cu
sternul (în față), la fete. După așezarea corectă a benzii metrice și fără a o deplasa, se pot
măsura trei dimensiuni, respectiv:
– perimetrul toracic în repaus respirator (momentul dintre inspirație și expirație);
– perimetrul toracic în inspirație maximă;
– perimetrul toracic în expirație forțată.

Elasticitatea toracică este un parametru care nu se măsoară, ci se obține prin calcularea
diferenței dintre valoarea pe rimetrului toracic în inspirație maximă și cea a perimetrului
toracic în expirație forțată.
Perimetrul abdominal se măsoară cu banda metrică așezată circular la jumătatea distanței
dintre crestele iliace și rebordurile costale. La copiii subnutriți, banda metrică se va trece prin
zona cea mai excavată, iar la cei obezi, peste zona cea mai proeminentă a abdomenului.
Perimetrele brațului, antebrațului, coapsei și gambei se măsoară cu banda metrică, atât în
faza de contracție cât și de relaxare. Se măsoară în centimetri.
Diametrele biacromial, toracic transvers, bitrohanterian și toracic antero -posterior se
măsoară în centimetri, cu ajutorul compasului antropometric.

Plica (cuta) abdominală permite aprecierea grosimii stratului subcutanat de grăsime. Între
degetul mare și cel arătător, depărtate la 5 cm unul de altul se cuprinde pielea de pe abdomen,
lateral față de ombilic. Se strâng degetele făcându -se o plică și se măsoară grosimea bazei
acesteia. Măsurarea se face cu un aparat special numit CALIPER. Se poat e măsura și cu
compasul antropometric. În lipsa acestora se poate utiliza o riglă mică, gradată, evident
măsurătoarea având un indice crescut de aproximație.
(Dragomir)

Educația fizică

Este o componentă a educației general e, integrate, alături de educația intelectuală,
educația morală, educația estetică și educația tehnico -profesională. Între toate aceste
componente există – logic – interdependență, relații reciproce, ele formând un întreg, un
sistem. Educația fizică poate influența extraordinar d e mult sfera intelectuală a personalității
umane, dar și celelalte sfere (mai ales morală și estetică). Sensul principal al relației în cadrul
componentelor menționate este de la educația fizică către celelalte și nu revers.
În lucrarea „Terminologia educa ției fizice și sportului" se prezintă următoarea definiție
pentru educația fizică: „activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare
a exercițiilor fizice în scopul măririi în principal a potențialului biologic al omului în
concordan ță cu cerințele sociale" (Cârstea, 2000) .

17 Tot în lucrarea menționată anterior se atribuie educației fizice următoarele
caracteristici fundamentale:
este fiziologică prin natura exercițiilor;
este pedagogică prin metodă;
este biologică prin efecte;
este socială prin organizare.
Educația fizică presupune întotdeauna activitate. Aceasta este un tip fundamental de
activitate motrică care implică legi, norme, prescripții metodice etc., în scopul realizării unor
obiective instructiv educative bine precizate.
Se desfășoară în două modalități: ca proces instructiv educativ bilateral și ca activitate
independentă . Cea mai răspândită modalitate la noi în România este prima. În alte țări cea
mai frecventă modalitate este cea de -a doua. Oricum, cele mai multe refer iri teoretico –
metodice vizează educația fizică ca proces instructiv -educativ bilateral.
Ca proces instructiv -educativ bilateral_ educația fizică se desfășoară în timp, permanent
și sistematic. Acest proces are o "intrare" și o "ieșire", între care se desfă șoară activitatea
propriu -zisă, adică are loc pregăti rea/prelucrarea subiecților. Evident că prelucrarea este
realizată de către cel care conduce procesul instructiv -educativ, în majoritatea cazurilor acesta
fiind profesor de specialitate. Conducătorul ar e responsabilități precise asupra acestui proces.
El trebuie să fie compe tent, să fie capacitat cu cunoștințe și metodologie pentru a putea să facă
o prelucrare cât mai corectă a subiecților intrați în procesul respectiv. Subiecții, constituiți în
grupuri de diferite mărimi (clase de elevi, grupe de studenți, plutoane de militari etc.), trebuie
să fie pe "recepție", să fie atenți și să încerce prin efort fizic și intelectual să -și însușească ceea
ce este transmis de conducătorul procesului instructiv -educa tiv. Această "însușire" nu se poate
realiza decât prin participarea conștientă și activă a subiecților. Se tinde spre democratizarea
relației între cei doi factori ai procesului instructiv -educativ, adică între conducător și subiecți.
Această democratizare nu trebuie altfel înțeleasă decât în sen sul participării conștiente și
active a subiecților la propria lor pregătire. În timp, subiecții trebuie să ajungă la acele faze de
pregătire în care să poată prelua anumite atribuții ale conducătorului procesului. De aceea, tot
în timp, subiecții trebuie capacitați cu tehnici individuale sau de grup în sensul
autoorganizării, autoconduceri și autoevaluării activi tății respective, tehnici transferabile și în
timpul liber.
Ca activitate independentă realizată indivi dual sau în grup, educația fizică se desfășoară
numai în timpul liber al subiecților și în absența fizică a conducătorului procesului bilateral.
Această activitate inde pendentă de educație fizică trebuie, însă, să fie bine pregătită în cadrul
procesului i nstructiv -educativ. Deci, o primă constatare este aceea că putem vorbi de o
activitate independentă de educație fizică numai după o anumită vârstă, după câștigarea unei
anumite experiențe în problemă. A doua constatare este aceea că nu putem considera ca
activitate inde pendentă de educație fizică orice "mișcare de timp liber" realizată prin contracții
musculare și fără nici o regulă științifică (cum sunt, de exem plu, "miuțele" – mai ales de fotbal
– realizate cu echipament necores punzător, în care nu se respectă regulile de bază ale jocului,
în care se folosește un jargon de maidan etc.).
După Cârstea, Ghe. (2000): Educația fizică are mai multe subsisteme, determinate, în
principal, de ontogeneza umană. Este vorba de:
 educația fizică a tinerei generații (preșcolară, școlară și universitară);
 educația fizică militară;
 educația fizică profesională;
 educația fizică a adulților;
 educația fizică a vârstei a treia;
 educația fizică independentă.

18 Între subsisteme sunt legături logice evidente. La fel ca și î n interiorul subsistem, între
nivelurile caracteristice. Cea mai mare atenție, însă, se acordă deși la "cote valorice
neeuropene" – educației fizice a tinerei generații, subsistem considerat ca fiind nucleul
activității de educație fi zică de fapt, al înt regii activități de practicare a exercițiilor fizice.
Alte câteva caracteristici ale educației fizice trebuie să fie menționate, pentru o analiză
comparativă cu celelalte activități motrice fundamen tale din domeniu (antrenament sportiv,
activități compet ițional -sportive, activi tăți specifice de timp liber, activități motrice
recuperatorii sau, și mai bine preventive etc.). Am redus aceste "alte caracteristici" doar la
următoarele trei:
 Educația fizică este accesibilă tuturor oamenilor, indiferent de star ea de sănătate,
vârstă, ocupație, sex, rasă, credință religioasă, apartenență politică, etnie, zonă social –
economică sau geografică etc.
 Educația fizică are un predominant caracter formativ, în sensul că pregătește subiecții
pentru viață, pentru necesitățile existenței cotidi ene din ontogeneză. Ea se adresează,
cu precădere, corpului uman (în sens de armonie a dezvoltării, rezistenței cardio –
respiratorii la efortu rile fizice etc.), calităților motrice ale practicantului exercițiilor
fizice (incl usiv în scopul obținerii unui randament optim de muncă, adică în activitățile
profesionale), deprinderilor și priceperilor motrice de bază și utilitar -aplicative
(necesare, mai ales, în existență benefică cotidi ană), sau probelor sportive (necesare
pentru existența omului – cum sun cele de înot, schi, patinaj etc. – sau pentru a fi
folosite în activitatea independentă, plăcută și recreativă, din timpul liber). Acest
caracter predominant formativ nu exclude prezența în educația fizică a elemen tului
competi tiv, care se realizează pe bază de întrecere, respectându -se reguli precise și
specifice. Majoritatea întrecerilor, a competițiilor, se bazează pe deprinderile și
priceperile specifice ramurilor și probelor sportive, dar nu numai!
 Educația fizică dispune d e un număr foarte mare de exerciții fizice. În diferitele sale
forme de organizarea, educația fizică "operează" cu: exerciții pentru influențarea
dezvoltării corecte și armonioase a corpu lui subiecților, exerciții pentru dezvoltarea
calităților motrice, e xerciții din deprinderile și priceperile motrice (de bază, utilitar –
aplicative și specifice sporturilor), exerciții din gimnastica aerobică, exerciții de
stretching, exerciții din dansuri populare sau sportive etc. Volumul, intensitatea și
complexitatea ac estor exerciții se situează, evident, la nivel mult inferior, de exemplu,
față de antrenamentul sportiv. Dar aceasta nu este diferența semnificativă!(Cârstea,
Ghe., 2000,pag.10 -12)

Sportul

Sportul este un fenomen social foarte. El a apărut, însă, în isto ria societății, după
educația fizică și nu are dreptul să o anuleze. El a căpătat o amploare deosebită după reluarea
Jocurilor Olimpice în anul 1896 și sub impul sul acestora. În secolul al XIX -lea a fost un sport
"modern", racordat la cuceri rile tehnice și științifice specifice. În secolul al XX -lea a devenit
un sport „con temporan", cu anumite caracteristici specifice, între care se remarcă, mai ales,
universalismul.

19 Sportul este deosebit de complex, atât sub aspectul structurii, cât și al funcțiilor.
Ca structură, se remarcă cele patru subsisteme clasice ale sale: sportul pentru toți
(fostul "sport de masă"), baza de masă a sportului de performanță (sau "sportul la copii
și juniori"), sportul de performanță și sportul de înaltă performanță (subsisteme
menționate, între altele, de toate publicațiile din domeniul antrenamentului sportiv).
Între cele patru subsisteme există legături evidente și logice, dar și diferențe specifice
(inclusiv din punct de vedere al caracteristicilor competiției – care este trăsă tura
fundamentală a sportului!). Sportul există în mod concret, prin structuri motrice
diferențiate pe discipline, ramuri și probe sportive.
Ca funcții ale sportului, se pot menționa următoarele mai importante: contribuții la
dezvoltarea corporală/fizică a practicanților exercițiilor fizice (numai dacă fenomenul
este dirijat științific); contribuție la dezvoltarea gustu lui specific și specializat al
omului – practicant sau spectator – pentru mișcare, pentru unele ramuri sau probe
sportive; contribuție la i ntegrarea socială a prac ticanților exercițiilor fizice (mai ales în
dimensiunea "postsportivă" din onto geneză).
Sportul se clasifică în foarte multe feluri, după criterii diferite, mai mult sau mai puțin
științifice. Nici o clasificare nu poate fi absolu tizată și nu există nici o ierarhizare a acestor
clasificări. Iată, de exemplu, câteva dintre aceste clasificări:
 sporturi clasice, moderne și contemporane;
 sporturi olimpice și neolimpice;
 sporturi naționale și internaționale;
 sporturi pe echipe, individ uale și mixte;
 sporturi pentru tot anul calendaristic și de sezon;
 sporturi pentru bărbați și pentru femei;
 sporturi cu caracter motric și cu caracter amotric (șah, aeromodelism etc.); (Cârstea,
Ghe., 2000, pag.13 -14)

MODUL III
Lecția de educație fizică

Definiție:
Lecția este calea pedagogică unitară cu ajutorul căreia se organizează procesul
instructiv -educativ al elevilor, organizați pe clase, grupe sau individual.
– ca formă de organizare a procesului de învățământ lecția a fost introdusă în practică de
pedagogul ceh I.A. Komenski.

Definiția lecției de educație fizică:

20 Lecția de educație fizică este principala formă de organizare a procesului instructiv –
educativ și constituie cadrul pedagogic unitar prin intermediul căruia elevii acumuleaz ă
cunoștințe, priceperi și deprinderi care conduc la formarea de capacități, competențe și
atitudini specifice educației fizice și sportului ca disciplină de învățământ.

Lecția, formă de bază a organizării procesului
instructiv -educativ în educația fizi că

Caracteristici :
 cuprinde în mod obligatoriu toți elevii unei clase constituiți într -un colectiv constant și
relativ omogen (ca vârstă sau nivel de pregătire fizică și intelectuală). Fiind prevăzută
în planul de învățământ este obligatorie pentru profesor și elev.
 este condus ă în mod nemijlocit de un specialist cu preg ătire corespunz ătoare unde își
valorific ă experien ța metodic ă;
 are o durată stabilită, este precis limitată în timp, fiind inclusă în orarul școlii. Are un
număr de ore precizat săptămânal de la ciclul preșcolar până la învățământul superior.
 conținutul este stabilit de programa școlar ă asigur ând o îndeplinire unitar ă a
obiectivelor educa ției fizice;
 constituie o component ă în cadrul unui sistem de lec ții.
Cerin țe generale:
1) preciz area clar ă a temelor, obiectivelor instructiv -educative și a obiectivelor opera ționale;
2) alegerea celor mai eficiente mijloace care trebuie s ă fie atractive pentru îndeplinirea
obiectivelor;
3) dozarea corespunzătoare a efortului în lecție de unde rezultă o dirijare ștințiifică a acesteia;
4) alegerea celor mai potrivite metode și procedee metodice în func ție de teme și obiective
(metode verbale, intuitive și practice, exersarea par țială și global ă, etc.);
5) stabilirea unei leg ături str ânse între func ția formativ ă și cea informativ ă, între latura
instructiv ă și cea educativ ă (formarea unor tras ături psiho -sociale);
6) folosirea integral ă și eficient ă a timpului alocat lec ției (îmbunătățirea densității lecției de
educație fizică, organizarea exers ării, preg ătirea condi țiilor materiale, dozarea volumului și
intensit ății efortului, asocierea ra țional ă a temelor, respectarea curbei efortului, etc.);
7) stimularea activit ății individuale, premis ă pentru o activitate independent ă;
8) conceperea lec ției ca unitate, parte, verig ă a unui sistem (ciclu) tematic de lec ții.

21

Structura lecției de educație fizică

Structura lecției este reprezentată de succesiunea în timpul alocat a unor “părți”,
“secvențe”, “etape”, “momente”, “evenimente” sau “verigi” necesare pentru realizarea
temelor și obiectivelor lecției.
Succesele obținute pe plan mondial și la noi în țară în domeniul educației fizice și a
sportului, dorința de a obține și în continuare rezultate spectaculoase, au determinat pe
metodicieni și în aceeași măsură pe practicie ni să găsească și să experimenteze cele mai
potrivite structuri ale lecției de educație fizică.
Astfel s -a trecut de la lecția pe trei părți sau patru părți la lecția pe verigi, precizându –
se că în acest mod problematica educației fizice și sportive poate fi mai bine cuprinsă și
rezolvată. Practica a demonstrat că atât lecția pe verigi cât și lecția pe părți urmăresc și
rezolvă în egală măsură aceleași obiective și sarcini ale educației fizice.
În alcătuirea lecțiilor de educație fizică trebuie să avem în vedere realizarea unitații
între conținut și structură, rolul predominant avându -l conținutul.
Conținutul fiecărei lecții trebuie să satisfacă dorința de mișcare a elevilor, să contribuie
la pregătirea fizică generală, să ajute la formarea și consolidare a unor deprinderi motrice de
bază și utilitar -aplicative, la creșterea capacității de efort în general. De multe ori cadrele
didactice de specialitate, antrenorii în special, din dorința obținerii unor rezultate imediate
neglijează pregătirea fizică genera lă, alunecând pe panta unei specializări înguste, a unei
pregătiri tehnice cu ajutorul căreia se rezolvă unele sarcini de moment.
Conținutul unei lecții este determinat de o multitudine de factori, printre care amintim:
temele lecției, vârsta elevilor, ni velul de pregătire, baza materială, sex, condiții geografice etc.
Cunoașterea clară de către profesor a tuturor factorilor amintiți mai sus, îi dă posibilitatea să
aleagă metodele de lucru, procedeele, materialele și mijloacele cele mai potrivite.
Între c onținut, obiective, mijloace și structura lecției există o strânsă legătură . Un
conținut bogat, atrăgător, selecționat pe măsura și posibilitățile elevilor, adaptat la condițiile
materiale ale școlii, duce cu siguranță la realizarea temelor, obiectivelor și sarcinilor pe care le
urmărim în cadrul lecției de educație fizică.
Programele școlare pun la îndemâna profesorului sistemul de cunoștințe, deprinderi și
priceperi motrice ce trebuiesc asimilate de către elevi pe parcursul unui an școlar. Programa
este obligatorie dar se aplică în funcție de condițiile materiale pe care le oferă școala.
Conceptul de structura a lecției de educație fizică a evoluat permanent. Prezentarea
structurii depinde de criteriul principal luat în seamă ( biologic, fiziologic, met odic, psiho –
pedagogic) , de orientările specifice în diferite perioade ( formală , naturală, pedagogică, etc.)
și chiar de misiunea fiecărui specialist.
Evoluția istorică a structurii lecției:
 pe trei părți (pregătitoare, fundamentală și de încheiere)
 pe patru părți (organizatoare, pregătitoare, fundamentală și de încheiere)
 pe verigi
Toate sunt secvențe de diferite dimensiuni, în timp. Între aceste secvențe nu este o
delimitare strictă, ci o unitate, o interdependență.

22 În prezent se acceptă structura le cției prezentată pe verigi, deși așa cum am amintit atât
lecția pe părți cât și cea pe verigi rezolvă în egală măsură aceleași obiective și scopuri ale
educației fizice.

Verigile unei lecții de educație fizică sunt:
1. Organizarea colectivului (de elevi, s tudenți, militari)
2. Pregătirea organismului pentru efort
3. Influențarea selectivă a aparatului locomotor (sau prelucrarea analitică a aparatului
locomotor, sau optimizarea dezvoltării fizice)
4. Dezvoltarea (“educarea”) calităților motrice VITEZĂ și/sau ÎNDEMÂNA RE
5. Învățarea, consolidarea, perfecționarea sau verificarea deprinderilor și priceperilor
motrice
6. Dezvoltarea (“educarea”) calităților motrice FORȚĂ și/sau REZISTENȚĂ
7. “Liniștirea organismului” ( revenirea indicilor funcționali etc.)
8. Aprecieri asupra desfășurării lecției (“concluzii”) și recomandări pentru activitatea
următoare.
În realitate, în nici o lecție nu pot exista practic toate aceste verigi. Au caracter
permanent indiferent de tipul lecției verigile 1, 2, 3, 7 și 8. Celelalte sunt prezente î n funcție
de natura temelor și obiectivelor lecției.
Fiecare verigă își are obiectivele proprii (care nu trebuie confundate cu obiectivele de
instruire subordonate temelor). De asemenea în fiecare verigă se folosesc anumite “grupaje”
de exerciții și s -a statornicit o dozare medie a efortului. De asemenea s -au consacrat unele
formații de lucru pentru fiecare verigă. Toate acestea rezolvă temele și obiectivele lecției.
Structura lecției prezentată descriptiv este:
1. Organizarea colectivului de elevi (sub iecți):
Durată: 3-5 minute (ca medie)
Obiective:
 disciplinarea comportamentului, asigurarea unui început organizat
 captarea atenției
 cunoașterea “variabilelor” de moment (efectiv, echipament, stare de sănătate)
 conștientizarea de către elevi a conținutului lecției
Conținut : (principalele sisteme de acționare)
 raport (dacă este cazul)
 verificarea echipamentului și a prezenței
 anunțarea temelor lecției
 exerciții de front și formații (dacă este cazul)
 jocuri ș i exerciții de atenție (dacă este cazul)
Formații de lucru :

23  în linie pe 1 sau 2 rânduri
 careu, semicerc, etc.
2. Pregătirea organismului pentru efort (numită și “încălzirea organismului”):
Durată: 5-7 minute (ca medie)
Obiective :
 stimularea treptată a funcțiunilor organismului
 asigurarea unei stări de excitabilitate corespunzătoare pentru activitatea care urmează
 educarea percepțiilor spațio -tenporale
Conținut : (principalele sisteme de acționare)
 exerciții de front și formați i
 variante de mers și alergare
 jocuri de mișcare, ștafete, parcursuri aplicative (care să angreneze frontal colectivul)
 pași de dans, exerciții ritmice
 exerciții de prelucrare selectivă din mers (în cazuri speciale)
Formații de lucru :
 coloană câte 1 sau 2
 alte formații specifice sistemelor de acționare
3. Influențarea selectivă a aparatului locomotor (prelucrarea analitică a aparatului
locomotor sau optimizarea dezvoltării fizice):
Durată: 5-6 minute (în unele situații 7 -8 minute)
Obiective :
 stimularea tonicității și troficității musculare segmentare
 educarea atitudinii corporale, globale sau parțiale corecte
 prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficiențe fizice
 educarea specială a marilor funcțiuni mai ales a resp irației
Conținut : (principalele sisteme de acționare)
 exerciții (grupate în complexe) libere, cu obiecte, cu partener, etc. (executate simultan sau
în ritm propriu)
 exerciții pentru educarea actului respirator voluntar
Formații de lucru :
* coloană de gimnastică, semicerc, cerc, etc.
4. Dezvoltarea (educarea) calităților motrice VITEZĂ sau ÎNDEMÂNARE:

24 Durată: 7-8 minute (în unele situații 10 -12 minute)
Obiective:
 îmbunătățirea indicilor diferitelor forme de manifestare a vi tezei sau îndemânării
Conținut: (principalele sisteme de acționare)
 exerciții speciale (din deprinderile motrice de bază și utilitar -aplicative, “izolate” sau sub
formă de ștafete, parcursuri, jocuri de mișcare, etc.) “supuse” condițiilor specifice de
dezvoltare (educare) a celor două calități.
 exerciții sub forma deprinderilor specifice unor ramuri de sport (atletism, jocuri sportive,
gimnastică, etc.) efectuate în condițiile specifice dezvoltării (educării) celor două calități
Formații de lucru:
 linie pe 1,2 sau mai multe rânduri
 mai multe șiruri (“grupe” sau “echipe”)
5. Formarea sau verificarea deprinderilor și priceperilor motrice :
Durată: aproximativ 10 minute (în unele situații 15 -20 minute)
Obiective : (depind de “faza” învățării motrice)
 formarea reprezentărilor corecte
 inițierea în mecanismul de bază
 formarea stereotipului dinamic
 “automatizarea” parțială sau totală a deprinderilor motrice
 formarea priceperilor “complexe” (capacitatea de generalizare)
 testarea nivelului de mani festare, de executare a deprinderilor și priceperilor motrice
Conținut : (principalele mijloace de acționare)
 exerciții, atent selecționate, din “algoritmul” specific sau alte modele operaționale
eficiente
Formații de lucru :
 pe “ateliere”, “grupe” dispuse în modalități specifice executării exercițiilor
 “frontal” (când este posibil)
6. Dezvoltarea calităților motrice FORȚĂ sau REZISTENȚĂ
Durată: 5-7 minute (uneori 10 minute)
Obiective:
 îmbunătățirea indicilor de manifestare a celor două calități
Conținut : (principalele sisteme de acționare)
 exerciții speciale (pentru întregul corp sau pentru unele segmente) subordonate
procedeelor metodice folosite

25  acțiuni motrice (sub formă de deprinderi și priceperi de bază, utlitar -aplicative sau
sportive) efectuate în condiții specifice “educării” calităților respective
Formații de lucru :
– adaptate procedeelor metodice folosite sau specificului fiecărui sistem de acționare
7. Liniștirea organismului după efort (scăderea nivelului de efort):
Durată: 3-4 minute
Obiective :
 revenirea treptată a marilor funcțiuni ale organismului
 întărirea reflexului de postură
Conținut : (principalele sisteme de acționare)
 exerciții de mers sau alergare ușoară
 exerciții de relaxare musculară
 exerciții respiratorii (inclusiv sub formă de jocuri)
 exerciții de postură
Formații de lucru:
 coloană câte 1 sau 2
 deplasare “liberă” (individuală) în spațiul de lucru

8. Aprecieri și recomandări
Durată: 2-3 minute
Obiective :
 conștientizarea modului de participare a “subiecților” la lecție, formarea capacității de
apreciere sau autoapreciere
 stimularea activității independente, din timpul liber
Conținut: (principalele sisteme de acționare)
 evidențieri pozitive sau negative privind comportarea în lecție
 formularea temei pentru acasă sau a altor recomandări pentru lecția următoare de educație
fizică sau pentru activitatea independentă
 salutul
Verigile trebuie realizate în “sistem”, ele au o d urată care variază în funcție de mai
mulți factori. În unele situații pot exista “contopiri” a două verigi sau chiar “absența” unora
dintre ele.

26

Particularitățile lecției de educație fizică
Desfășurată în condiții speciale

Dotarea materială p entru desfășurarea lecției de educație fizică din școli este extrem de
variată. Există școli care dispun de condiții foarte bune și bune pentru desfășurarea lecției de
educație fizică și a altor activități sportive. În același timp există – din păcate – și școli (al
căror număr este foarte mare) care nu dispun de condiții corespunzătoare pentru desfășurarea
lecției de educație fizică; mai ales în sezonul rece (programa trebuie adaptată la condițiile
existente).
În aceste condiții pe care noi le numim “spec iale” lecțiile trebuie să se desfășoare și să
aibă o eficiență cât mai mare pentru a contribui la realizarea obiectivelor “anuale” ale
educației fizice.
Există două variante de desfășurare a acestor lecții:
 în aer liber
 în interior
În ambele variante lecția capătă, în mod logic, anumite particularități, care o
diferențiază de lecțiile desfășurate în condiții normale.
A. Particularități ale lecției de educație fizică desfășurate în aer liber pe timp friguros.
Sunt incontestabile avantajele lecției de sfășurate în aer liber față de una desfășurată în
interior, prin prisma efectelor asupra organismului elevilor. Pentru ca aceste efecte să fie
favorabile, mediul ambiant trebuie să fie corespunzător din mai multe puncte de vedere. De
aceea pe timp friguros lecțiile se pot desfășura afară, în aer liber, dacă sunt îndeplinite
următoarele condiții:
 temperatura aerului să nu depășească minus 5 -10 o
 să nu fie vânt puternic, admițându -se o viteză a acestuia de 0,5 -4,5 metri/sec.
 să nu fie precipitații puternice
 umiditatea aerului să fie cuprinsă între 35 -65%
 să nu existe nebulozitate și poluare a aerului
Pentru a se desfășura cu eficiență scontată, în cadrul acestor lecții trebuie, de
asemenea, să fie realizată o pregătire treptată a elevilor pentru asemenea cond iții și să se
dispună de echipament adecvat.
Structura și conținutul lecțiilor:
Lecțiile în asemenea condiții pot aborda teme din calitățile motrice și din deprinderi și
priceperi motrice (inclusiv din sporturile de sezon), cu restricția ca acestea să nu se învețe ci
să se consolideze sau perfecționeze. Deci se recomandă teme și obiective care să nu impună
explicații și demonstrații din partea cadrului didactic, ci o exersare continuă.
Există o variabilitate a duratei verigilor lecției și a modului lor d e realizare.

27 “Organizarea colectivului de elevi” trebuie să fie foarte scurtă sau să se efectueze în
clasă sau în vestiar; “pregătirea organismului pentru efort” trebuie să aibă o durată mai mare
și să fie cuplată cu “influențarea selectivă a aparatului l ocomotor” care se realizează prin
“deplasare”; “aprecierile și recomndările” din finalul lecției trebuie să fie scurte sau realizate
în interior (clasă sau vestiar).
Lecțiile trebuie să aibă în permanență un caracter dinamic, deci nu se recomandă
exerciți ile “statice” și nici pauzele prea mari între acestea.
B. Particularități ale lecției de educație fizică desfășurată în interior, pe timp friguros,în
spații improvizate.
Aceste spații improvizate se referă la două ipostaze:
 culoar, coridor sau hol
 sală de clasă (cu bănci)
Evident că nu optăm pentru această variantă de desfășurare a lecțiilor dar în anumite
situații ea nu poate fi evitată. Trebuie în acest sens să se îndeplinească unele condiții
minimale:
 coridorul, culoarul sau holul trebuie să fie “izo late”, adică ele să nu aibă “corespondență”
cu săli de clasă în care se desfășoară alte lecții din planul de învățământ (matematică,
română, etc.)
 sala de clasă; cu bănci; să fie situată la parter etc.
Considerând că aceste cerințe sunt îndeplinite în le cțiile respective se pot aborda teme
din:
 calități motrice (viteză de reacție, de execuție, de repetiție, forță, îndemânare, rezistență
musculară locală)
 deprinderi și priceperi motrice de bază sau utilitar aplicative sau (în cele mai frecvente
cazuri) din gimnastica acrobatică (cele cu caracter “static” cu precădere) și din săriturile
specifice gimnasticii (pe, de pe, și peste capră, ladă cu condiția să fie simple pentrua nu
produce accidente)
Pentru desfășurarea lecțiilor în asemenea spații improvizate sunt necesare unele măsuri
de ordin igienic și organizatoric.
Cele de natură igienică, ca de exemplu: aerisirea spațiului respectiv, echipament
coespunzător, etc., pot fi rezolvate la nivel optimal dacă dispunem de vestiare. În privința
unor măsuri de ord in organizatorico -igienic (ca de exemplu: ștergerea cu cârpa udă a
dușumelei clasei, suprapunerea băncilor, aranjarea unor materiale sportive și instalații) ne
exprimăm îndoiala că ele pot fi realizate, lecție de lecție, în condițiile unor pauze de 5 -10
minute. Oricum reținem ideea că spațiul respectiv de lucru trebuie amenajat într -un mod cât
mai corespunzător.
În încheiere, subliniem faptul că în cazul desfășurării lecției de educație fizică în clasa
cu bănci este contraindicată folosirea unor “bunuri di dactice” (catedră, tablă, bănci) pentru
practicarea efectivă a unor exerciții fizice (rostogoliri pe catedră sau sărituri pe și de pe
aceasta, aruncări la țintă în tablă).
Această folosire ar denatura scopul didactic și ar crea premisa pentru ca elevii să aibă
motive în scopul exersării a acestor exerciții și în pauzele dintre lecții.

28

MODUL IV.
Parcursurile cu obstacole și ștafetele

Parcursurile cu obstacole (traseele aplicative, parcursurile aplicative) reprezintă o
înlănțuire de aparate (stații) care contribuie la educarea calităților motrice și la consolidarea și
perfecționarea deprinderilor și priceperilor motrice. Se pot folosi, de asemenea, și pentru
verificarea capacității motrice a elevilor.

Reguli privind proiectarea și aplicarea parcursur ilor cu obstacole în lecția de educație fizică și
sport:

– stabilirea clasei care va participa la parcursul cu obstacole (caracteristicile morfo –
funcționale ale vârstei)
– stabilirea locului și a suprafeței de desfășurare a parcursului aplicativ
– cunoașterea nivelului existent al capacității motrice
– stabilirea calităților și deprinderilor motrice care urmează a fi influențate
– stabilirea obiectivelor pentru fiecare calitate și deprindere motrică necesară parcurgerii
traseului
– să aibă în conținut elemente pe care elevii și le -au însușit anterior
– dozarea efortului și solicitarea generală a elevilor (să corespundă particularităților de
vârstă, sex, grad de pregătire, capacitate motrică)
– pregătirea materialelor
– marcarea spațiulu i de desfășurare
– stabilirea regulilor de parcurgere (condiții de protecție și securitate împotriva
accidentelor)
– stabilirea regulilor de punctare și/sau depunctare
– să fie construite trasee care să dezvolte mai multe calități și deprinderi motrice
– forma rea echipelor (valoare aproximativ egală)
– acordarea de penalizări (evitarea eliminărilor)
Exemplu de parcurs cu obstacole (prezentare grafică: imaginea următoare)
– clasa a IV -a
– locul de desfășurare: sala de sport
– calitățile motrice vizate a fi dezvoltate, în special sunt: viteza și îndemânarea
– deprinderile motrice vizate a fi consolidate și perfecționate sunt: mersul (cu variante),
alergarea, săritura în adâncime, echilibrul, cățărarea și rostogolirea
– materialele și instalațiile necesare sunt: capră de gim nastică, ladă de gimnastică,
saltea, scară fixă, bancă de gimnastică

29 Parcursurile cu obstacole desfășurate sub formă de concurs sunt denumite generic ștafete. De
obicei ștafetele se realizează cu un număr redus de stați de lucru, dar nu este o regulă
gene rală.

Exemplu de ștafetă (prezentare grafică: imaginea următoare)
– clasa a V -a
– locul de desfășurare: sala de
sport
– calitățile motrice vizate a fi
dezvoltate, în special sunt:
viteza și îndemânarea
– deprinderile motrice vizate a fi
consolidate și perfecționate
sunt: mersul (cu variante) și
driblingul cu mingea de baschet
– materialele și instalațiile
necesare sunt: lăzi de
gimnastică și mingi de baschet
– descriere: elevul va pleca din stând, deplasându -se cu mers depărtat peste o bancă de
gimnastică. Mingea de baschet trebuie rulată pe banca de gimnastică de la un capăt la
celălalt. Ajuns la capătul băncii de gimnastică, elevul se va deplasa cu spatele spr e

30 colegul din stația intermediară, executând dribling cu mingea de baschet. La stația
intermediară mingea va fi transmisă el evului care așteaptă. Acesta se va deplasa în
dribling prin partea dreaptă a băncii de gimnastică, transmițând mingea primului elev
din coloana proprie.

MODUL V.
Metodologia învățării și organizării
jocurilor de mișcare

Jocul este o succesiune de decizii și evenimente aleatoare, simultane sau nu, care
respectă o anumită structură a câștigului, dată de anumite reguli de funcționare (regulile
jocului).
Pentru valorificarea superioară a valențelor multiple sub raport instructiv -educativ,
pentru a asigura manifestarea deplina a influențelor benefice asupra elevilor, jocurile de
mișcare trebuie organizate corespunzător unor criterii rig uroase.

1. Selectarea jocului
Alegerea jocurilor din cadrul unei lecții sau a unui ciclu de lecții se va face în concordanță cu:
 Obiectivele urmărite;
 Efectivul și compoziția pe sexe;
 Locul de desfășurare (în aer liber, în sală);
 Factorii de clima (sezonul);
 Particularitățile morfo -funcționale și psiho -fizice ale participanților;
 Durata și materialele necesare.

2. Pregătirea spațiului de joc
Se va avea în vedere alegerea, amenajarea și asigurarea terenului de joc, astfel încât acesta să
îndeplinească standardele cerute în legătură cu igiena suprafeței și materialelor folosite,
dimensiuni, marcaje, etc.

3. Pregătirea materialelor necesare desfășurării jocului
În alegerea și pregătirea materialelor folosite se va ține cont ca acestea să fie adecvate si
accesibile :
 Formă și dimensiune;
 Greutate și înălțime;

31  Atractive și stimulative;
 Număr corespunzător.

4. Formarea echipelor și repartizarea sarcinilor de joc
Formarea echipelor și repartizarea sarcinilor de joc va avea în vedere următoarele:
 Numărul participan ților;
 Sexul participanților;
 Înălțimea și greutatea;
 Nivelul de pregătire al componenților;
 Alegerea sau numirea căpitanilor de echipă.
5. Explicarea și demonstrarea jocului
Explicația se va face scurt și succint, folosind o terminologie adecvată vârstei. Ea trebuie să
fie foarte clară și să puncteze elementele esențiale și regulamentul de desfășurare al jocului.
Se va efectua un joc ,,de probă’’ pentru a verifica dacă s -au înțeles corect de către toți elevii
etapele jocului și regulamentul și totodată pentru a permite o angrenare progresivă în efort.
Această probă se va desfășura fără întrecere.
6. Arbitrajul
Arbitrajul jocurilor vizează respectarea regulilor privind:
 Începerea și terminarea jocului;
 Desfășurarea jocului;
 Modul de stabilire al rezultatelor;
 Sancțiuni și recompense;
 Durata jocului și dozarea efortului.
7. Indicații metodice
Jocul creează o stare de emulație, dublată de un consum energetic mare, din acest considerent
se impun unele reguli de care trebuie să se țină cont :
 La vârsta școlară mică (7 – 8 ani), jocurile de mișcare conțin acțiuni și reguli
simple. Complexitatea acestora și nivelul de solicitare crește, astfel încât în
clasa a IV -a se pot practica jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive.
 Regulamentul de joc să creeze probleme pe care co piii să le poată rezolva prin
efort de imaginație, creativitate, dar și din punct de vedere fizic.
 Elevii să învețe jocurile, pentru a le putea practica și în mod independent.

32  Limitele spațiului de joc și diferitele repere vor fi vizibile și se vor eviden ția
prin diferite marcaje sau obiecte.
 Echipele vor fi egale ca număr și, de preferință, alcătuite pe sexe.
 În joc vor fi angrenați toți copiii din clasă.
 În calitate de conducător al jocului, profesorul de educație fizică va asigura
respectarea regulament ului de joc, a sportivității, stabilirea corectă a
rezultatelor, explicând totodată cauza deciziilor sale.
 Profesorul de educație fizică va conduce de așa maniera jocul, încât să asigure
o atmosferă de emulație și de manifestare a bucuriei la reușitele ele vilor.
 Profesorul de educație fizică va încuraja și stimula și echipele care nu câștigă,
evitând sancțiunile care presupun eliminarea din joc a elevilor.
 Se vor lua, în mod obligatoriu, toate măsurile pentru prevenirea accidentelor.
Jocurile dinamice, bin e organizate și cu un conținut corect, au o influență educativă și
formativă multilaterală asupra copiilor dacă sunt selecționate și dirijate, astfel încât să
satisfacă varietatea intereselor și nevoilor de creștere și dezvoltare a acestora. De asemenea,
nu trebuie omis faptul că în unele jocuri se pot manifesta și aspecte negative în atitudine și
comportament, ceea ce necesită o corectare imediată.

33

B I B L I O G R A F I E

1. Badiu T. (1998) – Teoria și metodica educației fizice și sportului (culegere de teste).
București: Ed. Evrika
2. Balan B., Boncu Ș., Crețu C., Cucoș C., Dafinoiu I., Iacob L., Moise C., Momanu M.,
Neculau A., Rudică T. (2005) – Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade
didactice. Iași: Ed. Polirom
3. Bocoș M. (2003) – Cercetarea pedagogică. Suporturi teoretice și metodologice – Ediția a
II-a. Cluj -Napoca: Ed. Presa Universitară Clujeană
4. Buruc M. (2000) – Teoria și metodica educației fizice și sportului. Arad: Ed. Servo -Sat
5. Calotă R. și colab. (1996) – Consult ații pentru activitatea educativă. Timișoara: Ed.
Eurobit
6. Cârstea G. (2000) – Teoria și metodica educației fizice și sportului. București: Ed. AN –
DA
7. Cârstea G. (1997) – Educația fizică – teorie și metodică. București: A.N.E.F.S.
8. Cerghit I. (1997) – Metode de învățământ. Bucureș ti: Ed. Didactică și Pedagogică
9. Coman S. (1995) – Educația fizică și metodica predării ei – la clasele I -IV. Iași: Ed. Spiru
Haret
10. Cosmovici A., Iacob L. (2005) – Psihologie școlară. Iași: Ed. Polirom
11. Crețu C. ( 1998) – Curriculum diferențiat și personalizat. Iași: Ed. Polirom
12. Cristea S. (1998) – Dicționar de termeni pedagogici. București: Ed. Didactică și
Pedagogică
13. Cucoș C. (2006) – Pedagogie, Ed. a II -a revăzută și adăugită. Iași: Ed. Polirom
14. Dragnea A. (2000) – Teor ia Educatiei Fizice si Sportului. București: Ed. Cartea Școlii
15. Dragnea A., Bota A. (1999) – Teoria activităților motrice. București: Ed. Didactică și
Pedagogică
16. Dragomir P. (2007) – Educație psihomotorie și didactica educației psihomotorii.
București: M.E.C.
17. Drăgan I., Petroman P., Mărginean D. (1992) – Educația noastră cea de toate zilele.
Timișoara: Ed. Eurobit
18. Drăgan I. (1991) – Psihologia pentru toți. București: Ed. Științifică
19. Fidler P. (1994) – Metodica educației fizice și sportive. Iași: Ed. Universitatea Al. I. Cuza
20. Gevat C., Larion A. (2003) – Lecții de atletism. Constanț a: Ed. Ovidius University Press
21. Ionescu M. (2000) – Demersuri creative în predare și învățare. Cluj-Napoca: Ed. Presa
Universitară Clujeană
22. Ionescu M., Radu I. (coor d.) (1995) – Didactica modernă. Cluj-Napoca: Ed. Dacia
23. Kulcsar T. (1978) – Factorii psihologici ai reușitei școlare. București: Ed. Didactică și
Pedagogică

34 24. Marinescu I. T. (2000) – Metodica predării educației fizice – la grădinițe și la clasele I -IV.
Iași: Ed. AS'S.
25. Neacșu I. (1990) – Instruire și învățare. București: Ed. Științifică
26. Prodea C., Cobârzan H. (1999) – Metodica educației fizice și sportive școlare. Cluj-
Napoca: Ed. C&C
27. Prodea C., Cobârzan H. (2004) – Educația fizică – Bazele metodicii (s uport de curs). Cluj-
Napoca: Universitatea Babeș -Bolyai
28. Prodea C. (2009) – Practică pedagogică observativă. Cluj-Napoca: Ed. Casa Cărții de
Știință
29. Radu I. și colab. (1991) – Introducere în psihologia contemporană. București: Ed. Sincron
30. Roșală V. (1977) – Din însemnările unui profesor de educație fizică. București: Ed. Sport –
Turism
31. Sălăvăstru D. (2004) – Psihologia educației. Iași: Ed. Polirom
32. Scarlat E., Scarlat M.B. (2002) – Educație Fizică și Sport – Manual pentru învățământul
gimnazial . București: Ed. Didactică și Pedagogică
33. Șerban M. (1982) – Umbra campionului. București: Ed. Sport -Turism
34. Vintanu M. (1998) – Prelegeri despre educație sportivă. Bucure ști: Ed. Protransilvania
35. Zorgo B., Radu I. și colab. (1979) – Studii de psihologie șco lară. București: Ed. Didactică
și Pedagogică
36. *** (1974) – Terminologia educației fizice și sportului, Ed. Stadion, București.
37. *** Buletine informative ale Proiectului de Reformă a învățământului preuniversitar din
anii 1998, 1999, 2000 și 2001, București.
38. *** M.E.C. (1999) – Planul -Cadru de învățământ pentru învățământul Preuniversitar,
București.
39. *** M.E.C. (1999) – Sistemul Național de Evaluare la Disciplina Educație Fizică și Sport ,
București.
40. *** M.E.C. (1999) – Sistemul Național Școlar de Evaluare la disciplina Educație fizică și
Sport, București.
41. *** M.E.C. (2001) – Curriculum Național Ghid metodologic de aplicare a programelor
de Educație Fizică și Sport în învățământul primar , București.
42. *** M.E.C. (2001) – Curriculum Național Ghid metodologic de ap licare a programelor
de Educație Fizică și Sport în învățământul gimnazial , București
43. *** M.E.C. (2001) – Curriculum Național Programe Școlare pentru clasa I -IV -a Aria
curriculară Educație Fizică și Sport , București.
44. *** M.E.C. (2001) – Curriculum Națion al Programe Școlare pentru clasa V -VIII -a Aria
curriculară Educație Fizică și Sport , București.
45. *** M.E.C. (2001) – Ghid metodologic de aplicare a programei de educație fizică și sport
în învățământul primar, gimnazial și liceal, , C.N.P.C., București.
46. *** M.E.C. (Coord. Șerban Iosiferscu) (2001) – Managementul educațional pentru
instituțiile de învățământ, , București.
47. *** M.E.N. (1999) – Programa școlară pentru clasele a V -a, a VIII -a, Educație fizică și
sport, București.

35 48. *** Ministerul Educației Naționale (1998) – Evaluarea în învățământul primar ,
București.
49. *** Parlamentul României – Legea Educației fizice și Sportului nr.69 / 11. 06. 2000,
București.

Web site -uri:
1. www.artifex.org.ro/bazalegislativa/regulamente/35.php , 2014 ;
2. www.didactic.ro , 2014;
3. www.edu.ro , 2014;
4. www.sportscience.ro/html/articole_conf_2001_ -_29.html , 2014;
5. www.sportscience.ro/html/articole_conf_2004_ -_24.html , 2014.