Încă din antichitate, omenirea a căutat modalități de păstrare a funcț iilor masticatorii și [611629]

INTRODUCERE

Încă din antichitate, omenirea a căutat modalități de păstrare a funcț iilor masticatorii și
refacere a aspectului fizionomic prin diferite mijloace, unde dinții lipsă erau înlocuiți cu dinți de
animale și fixați cu un șnur.
Odată cu progresul științific s -au pus la dispoziția omenirii materiale și mijloace tehnice
moderne în continuă perfecționare pentru confecționarea protezelor dentare. A u apărut noi
modalități de refacere a funcțiilor masticatorii și fizionomice. S -au îmbunătățit considerabil atât
tehnicile folosite la conceperea și confecționarea lor, cât și calitatea materialelor din care sunt
realizate.
Protezarea fixă se ocupă cu restaurarea leziuni coronare și refacerea arcadelor dentare
întrerupte cu ajutorul unor piese prot etice confecționate din metal, polimeri, materiale
compozite, ceramic.
În alegerea tipului de material, ceramica dentară este cea mai bună alegere în cazul unei
lucrări dentare datorită calităților net superioare oricărui material fizionomic cu o rezistenț ă
excelentă.
Dea lungul istoriei ceramicii, în 1789, un dentist francez Dubois de Chemant obține un
patent pentru fabricarea în exclusivitate a „protezelor minerale”, folosind termenul de “dinți
incoruptibili”, noțiune sinonimă cu “dinții de porțelan”. Iar 40 de ani mai târziu în 1808
Giuseppangelo Fonzi realizează un dinte de porțelan “terro metalic” care se ancoră printr -un pin
sau carcasă de platină. În 1887 -1888 Dr. Charles Land concepe primele coroane de acoperire.
În România, ceramica dentară este cla sată în vârful clasamentului cerințelor pacienților
deoarece are un aspect fizionomic asemănător cu cel al dinților naturali și proprietățile lor fizico –
chimice excelente.

CAPITOLUL I:
1. NOȚIUNI GENERALE DE PROTETICĂ

Protetica dentară (Prosthodontics) – este o ramură a stomatologiei care se ocupă cu design –
ul, realizarea, inserarea și menținerea unor piese protetice care înlocuiesc unul sau mai mulți
dinți, precum și a unor țesuturi din vecinătatea acestora (FDI —1984).
Protetica dentar ă este împărțită în patru ramuri: protetica fixă, protetica implantologică maxilo –
facială și mobilă. [1]
Protetica fixă – se ocupă cu restaurarea și/sau înlocuirea dinților cu materiale sau
substituenți artificiali (GPT – 1999).
Protezele fixe pot fi de do uă feluri: unitare și parțiale. [1]

Restaurări (proteze) unitare [1]
 proteze de dimensiune mică;
 refac forma și funcția unui singur dinte sau asigură protecția lui;
 sunt realizate din metale, mase ceramice sau polimeri;
 solidarizarea lor la țesuturile dur e ale dintelui sau la stâlpii implantelor se face:
o mecanic, prin: – frictiune
– șanțuri;
– pivoturi.

o fixare, prin: – cimentare (sigilare);
– lipire
– înșurubare

Proteze parțiale fixe [1]
 proteze cu gabarit mai mare;
 restabilesc integritatea morfologică și funcțională a unei hemiarcade sau arcade, în cazul
unor breșe edentate unice sau multiple;
 sunt constituite din elemente de agregare (restaurări unitare) și intermediari;
 transmit forțe osului, prin intermediul parodonțiului dinților stâlpi, a implantelor sau a
dinților și implantelor;
 volumul lor este mia mic sau egal cu dinții naturali;
 se fixează la stâlpi (naturali sau implantări) prin cimentare, lipire sau înșurubare.

Funcțiile protezelor fixe [1]

Cele mai importante funcții pe care trebuie să le înd eplinească o proteză fixă sunt, după
Körber (28), următoarele:

 Transmiterea fiziologică a forțelor masticatorii din punct de vedere al intensității și sensului
acestora la nivel desmodontal;
 Adaptarea reliefului lor ocluzal conform suprafețelor ocluzale a le antagoniștilor;
 Să nu realizeze prematurități statice și interferențe în dinamica mandibulară:
 Să participe la realizarea stopurilor ocluzale multiple simetrice și simultane concomitent și
împreună cu restul dinților naturali (dacă este cazul);
 Să parti cipe la procesul de analiză și sinteză al stimulilor proveniți de la proprioceptorii
desmodontali prin recunoașterea corpilor străini și a unor particule alimentare în vederea
sincronizării mișcărilor mandibulare m cursul masticației și a unor mecanisme de protecție în
general;
 Să contribuie la secționarea, respectiv triturarea eficientă a elementelor în cursul masticației;
 Prin design -ul și calitatea suprafețelor lor să protejeze parodonțiul marginal și să faciliteze
autocurățirea;
 Să contribuie la mențin erea dimensiunii verticale de ocluzie;
 Să nu perturbe oprirea mișcării terminale a mandibulei pe parcursul efectuării contactelor
dento -dentare din RC;
 Să satisfacă toate cerințele biostatice în special la nivelul zonelor de sprijin;
 Să contribuie la menți nerea curburii arcadelor unde se inseră sau pe care le reconstituie în
totalitate;
 Să refacă aspectul fizionomic.

1.1. Clasificarea protezelor fixe după tehnologia de realizare [1]

o Tehnologii tradiționale – ambutisare
– turnare
– coacere (arderi succesive)
– polimerizare liniară: – la rece
– la cald
– la cald și presiune
– la rece și la cald
o Tehnologii moderne
– polimerizare reticulară la cald și presiune
– galvanizare
– curenți de aer cald
– sintetizare
– fotochimică în condiții atmosferice
– electroeroziune în condiții atmosferice, apoi în vid
– sonoeroziune în condiții atmosferice, apoi la căldură și lumină
– frezare computerizate (CAD/CAM)
– frezare prin copiere exclusiv mecanică – în condiții atmosferice, apoi la cald și vid
– injectare (presare)

1.2. Clasificarea protezelor fixe după materialele din care sunt confecționate [1]

 metalice
 polimerice
 materiale composite
 metalo -ceramice
 metalo -polimerice (acrilice)
 metalo -compozite
 integral ceramic

1.3. Clasificarea protezelor parțiale fixe (Korber): [1]

I. După relația cu pilierii :
 intercalate
 cu extensie
 continue

II. După zona topografică:
 la maxilar sau la mandibulă
 în zonă laterală
 în zonă frontal

III. După modul de fixare:
 fixate la dinți naturali restanți
 fixate la stâlpii implantari
 demontabile
 mobilizabile: – telescopate
– prin diferite sisteme de coroane de substituție
– prin culisare matrice -patrice
– demontabil e

IV. După fizionomie:
 nefizionomice
 imită în totalitate cromatica dentară
 imită doar parțial cromatica dentară

V. După raportul intermediarilor cu creasta alveolară:
 cu atingerea crestei: – șea
– semișea
– tagent
– punctiform

 la distanță de creastă (suspendate)

VI. După modalitatea construcției scheletului metalic
 masive
 scheletizate (armate)

VII. După relația cu dinții stâlpi și zonele topografice:
 intercalată unilaterală
 intercalate bilaterale
 intercalată frontală
 intercalată latero -frontală
 continuă latero -frontală -laterală
 intercalate latero -fronto -laterale
 mobilizabile latero -fronto -laterale

1.4. Clasificare tipurilor de edenetatie după Kennedy [3]

Clasificarea Kennedy este bazată pe criteriul topografic al breșelor și împarte identațiile în patru
clase:
– Edentația clasa I cuprinde edentațiile bilaterale ale arcadei, breșele fiind delimitate de
dinți restanți numai mezil;
– Edentația clasa a II -a cuprinde edentațiile unilaterale ale arcadei, breșele fiind delimitate
de dinți restanți numai mezial;
– Edentația clasa a III -a cuprinde edentațiile laterale ale arcadei, breșele fiind delimitate de
dinți restanți mezial și distal;
– Edentația clasa a IV -a cuprinde edentațiile din regiunea anterioară.

(Fig.1 Clasificarea edentației după Kennedy)

Clasele de b ază se împart în alte trei grupe:
 Grupa A – arcada dentară a fiecărei clase de edentație este întreruptă de încă o breșă
intercalată;
 Grupa B – la clasa de bază se adăugă mai multe breșe intercalate;
 Grupa C – există numai dinți restanți.
Ulterior, K ennedy și alți specialiști au adus noi modificări, introducând la fiecare clasă
subclase.
Swenson a propus o modificare logică în succesiunea edentaților: a grupat întâi edentațiile
unilaterale și apoi cele bilaterale, adică clasa a III-a, clasa I, clasa a II -a și clasa a IV -a dând
prioritate edentație simple. Kennedy a formulat clasificarea lui în forma indicată anterior,
observând frecvența crescută a clasei I, iar modificarea produsă de Swenson nu a fos folosită
decât într -un cerc restrâns.
Terkla și Laney au propus modificări utile ale clasificării lui Kennedy, care au fost însușite
de mulți specialiști. Acestea constau în notarea breșelor suplimentare din regiunea anterioară cu
litera A și a breșelor suplimentare din regiunea posterioară c u litera B, completând util
clasificarea anterioară.

1.5. Migrări dentare [3]

 În sens orizontal – migrări orizontale prin înclinare , axul de implantare al dintelui limitant
al breșei edentate se modifică, coroana dintelui înclinându -se spre breșă, iar rădăcina în sens
opus, spre dinții restanți;
– migrări orizontale prin translație, axul de implantare al dintelui limitant
al breșei edentate nu se modifică, dintele migrând spre breșă corporeal, breșa edentată
micșorându -se dimensional.
 În sene vertica l – egresiune este migrarea verticală a dinților împreună cu procesul alveolar;
– extruzia este migrarea verticală a dinților fără proces alveolar.

CAPITOLUL II:
2. MATERIALE UTILIZATE ÎN LABORATOR ÎN
TEHNOLOGIA METALO -CERAMICA

2.1. Clasificare tipurilor de gips pentru modelul de lucru [4]

Normele internaționale clasifică gipsurile dentare, după ISO și specificația ADA nr. 25, în 5
grupe:
– grupa I (Impression plaster)
– grupa a II -a (Model plaster)
– grupa a III -a (Dental stone)
– grupa a IV -a (Dental stone)
– grupa a V -a (Dental stone, high strength, high expansion)

 Gipsurile grupa I (Ipsosurile)


 absența componentelor tox ice și iritante
 priză rapidă: 3 -5 minute
 duritate de 15 N/mm2
 expansiune de priză cuprinsă între 0,1 -0,3%
 preț de cost redus

 Gipsurile grupa a II -a (Alabastru)
 un gips moale
 densitate mică (de 0,7 –0,8g/cm3
 timp de priză între 6 -30 minute
 dilatare de priză este de 0,2 -0,3%
 rezistența la compresiune de 9N/mm2
 rezistența la încovoiere de 4N/mm2
 utilizat – pentru confecționarea: modelelor de studiu, diagnostic, documentare, didactice,
preliminare, dinților antagoniști
– fixarea modelelor în ocluzor și articulator
– ca masă de ambalat pentru: – polimerizarea restaurărilor protetice acrilice .
– turnături metalice, ca liant.

 Gipsurile grupa a III -a (Dure)
 sunt α-semihidrate de sulfat de calciu
 au o duritate de 150 N/mm2 (de 10 ori mai mare decât a ipsosului natural)
 prezintă o rezistență sporită la abraziune
 timpul de priză între 6 -20 minute
 rezistența la compresiune de 20 N/mm2
 rezistență la încovoiere de 10 N/mm2
 duritate de 2,5 -10 ori mai mare decât a gipsurilor alabastru (tip II)
 dilatare de priză de 0,1% față de 0,2 -0,3% a gipsurilor tip alabastru
 pulbere cu granulație foarte fină și co lorată în galben, albastru, verde, roz, etc.
 utilizate exclusiv pt confecționarea: – modelelor de lucru
– modelului dinților antagoniști
– soclul mod elelor cu bonturi mobile
 preț de cost accesibil
 prezintă calități optime
 denumiri comerciale: gipsuri tip Moldano, Begodur, Duralit, etc.

 Gipsuri grupa a IV -a (Extradure)
 α-semihidrate cu cristale dense, trunchiate
 prezintă o duritate de 210 N/mm2
 timpul de priză cuprins între 15 -20 minute
 coeficient de expansiune liniară de priză de 0,09%
 rezistență la abrazie mare
 rezistența la compresiune de 70 N/mm2
 rezistența la încovoiere de 8 N/mm2
 coloranții utilizați la preparare: maro, roz, galben, verde, albastru, etc.
 utilizate exclusiv pentru confecționarea modelelor cu fidelitate absolută și păstrarea intactă a
conturului și a muchiilor preparațiilor dentare
 preț de cost accesibil
 prezintă calități optime
 denumiri comerciale: gipsuri tip Moldarock, Odonrock, Vel -Mix Stone, Suprastone, etc.

 Gipsurile clasa a V -a (Extradure cu expansiune rdidicat )
 timp de priză și expansiune foarte mici
 duritate mare

 rezistență la: – incovoi ere
– compresiune
– abrazie
 rezistență mult crescută față de gipsurile tip IV
 expansiune cu valori cuprinse între 0,1 -0,3%
 preț de cost este ridicat
 indicate ca și pentru gipsurile tip IV, pentru confecționarea modelelor de lucru, la care este
necesară o fidelitate absolută și o păstrare intactă a conturului și a muchiilor preparațiilor dentare
 denumiri comerciale: gipsuri sintetice: – True -Rock, Bego -Stone, Titanit Super -Stone, etc.
PROPRIETĂȚILE GIPSURILOR DENTARE
GIPS TIP I GIPS TIP II GIPS TIP III GIPS TIP IV GIPS TIP V
Denumire
chimică β sulfat de Ca α sulfat de Ca α sulfat de Ca α sulfat de Ca α sulfat de Ca
Formula chimică CaSo 4-(1/2) H 2O CaSo 4-(1/2) H 2O CaSo 4-(1/2) H 2O CaSo 4-(1/2) H 2O CaSo 4-(1/2) H 2O
Forma Pulbere
neregulată Uniformă Uniformă Uniformă uniformă
Densitate Poros Moderat dens Dens Dens dens
Mod de
preparare Prin încălzire, la
115oC Prin încălzire sub
presiune și aburi, la
1250C Prin încălzire la
100oC, în soluție
de CaCl 2 Prin încălzire la
100oC, în soluție
de CaCl 2 Prin încălzire la
100oC, în soluție
de CaCl 2

Indicații Amprentarea în
edentația toatala,
supraamprentari
ale inelului de
cupru, pentru chei
vestibulare în
edentația parțială. Model didactice,
documentare, de
studiu, ale dinților
antagoniști, modele
preliminare, so cluri
modele pentru
repararea protezelor
acrilice, fi xare în
simulatoare, masă de
ambalat pt. acrilate,
liant în mase de
ambalat Model de lucru
precise pt. proteze
fixe unidentare,
punți, aparate de
imobilizare,
ortodontice,
proteze parțiale,
totale, modelul
dinților
antagoniști, soclul
modelelor cu bont
mobil Model cu
fidelitate mare,
păstrarea intactă
a muchiilor
(incrustații,
coroane parțiale,
punți adezive,
sisteme de
menținere și
stabilizare ale
protezelor
scheletate) Model cu
fidelitate mare,
păstrare intactă a
muchiilor
(incrustații,
coroane parțiale,
punți adezive,
sisteme de
menținere și
stabilizare ale
protezelor
scheletate)

Denumiri
comerciale Gips, ghips, ipsos Alabastru, gips alb
de Paris, gips alb pt.
modele Snow Whit e
Plaster, Orthodontic
Model, Mix Stone,
Picodent Alabaster Moldano,
Begodur, Duralit,
Hydrocal Denture
stone, Picodent
KFO Vel-Mix, Pastel
Rock,
Suprastone,
Picodent quatro –
rock, Pico -rock
280, ResinRock Tuff-StoneTM,
LeanRock,
ResinRock XL5

2.2. Clasificare tipurilor de ceară utilizate în laborator [4]

 Ceara de modelaj este folosită pentru macheta protezelor adjuncte, pentru poziționarea
dinților artificiali și pentru derentivizare, este în general ieftină, fiind preparată din parafină,
stearnina, ceară de albine, ceară de Japonia.
 Ceara pentru turnare este necesară pen tru realizarea machetei protezelor conjuncte, pentru
cape și croșete prefabricate, precum și pentru macheta scheletului metalic a protezei
scheletate; este divizată în trei clase: A (roz), clasa B (verde) si clasa C (albastră), toate având
o compoziție ase mănătoare, în general diferind doar colorantul introdus.
 Ceara de lipit se folosește pentru lipirea unor fragmente ale amprentelor luate cu materiale
rigide sau semirigide, precum și pentru ambalarea provizorie în poziție corectă a pieselor
metalice, înain te de solidarizare sau reparație.
 Ceara de cofrare se utilizează pentru cofrarea amprentelor în vederea obținerii unui soclu
care să nu trebuiască fasonat.
 Ceara pentru confecționarea valului de ocluzie se mai numește și ceară de ocluzie.

2.3. Mase de ambalat specifice aliajelor utilizate în tehnologia metalo -ceramica [2]

Caracteristicile maselor de ambalat:
– Se prezintă sub formă de pulberi cu granulație foarte fină;
– Este hidrofilă, în mediu hidric se produce dilatarea higroscopică;
– Pasta se obține prin amestecul unei proporții de pulbere cu apă distilată sau cu lichidul ce
însoțește produsul;
– După preparare pasta are o fază de plasticitate ce favorizează acoperirea suprafețelor machetei
și reproducerea celor mai mici detalii;
– După priza rezultă un corp s olid, nedeformabil, ai cărui pereți sunt poroși pentru a permite
evacuarea gazelor din tipar;
– În faza de trecere de la starea de pasta la cea solidă își mărește volumul, reacția fiind
exotermă;
– Sub acțiunea căldurii din cuptor se dilată, dilatarea termică suferită fiind egală cu cea a
aliajului în stare topită pentru ca, după răcire, să compenseze contracția acestuia;
– Prezintă stabilitate chimică
– Rezistență mecanică necesară în momentul în care aliajul fluid este introdus forțat în tipar;
– Să poată fii înde părtat ușor de pe suprafața piesei metalice.

Cele mai multe aliaje utilizate pentru componentele metalice ale protezelor fix metalo –
ceramice au o temperatură de topire ridicată. Ele trebuie să fie topite și turnate la o temperatură a
tiparului mai mare de 700oC. Aliajele nenobile sunt turnate în tipar la temperaturi de 850 -1100oC.
Pentru a putea rezista la temperaturi ridicate, de până la 1500oC, masele de ambalat pentru
turnarea aliajelor util izate în tehnologia metalo -ceram ică necesită agenți de legătură speciali, cum
sunt fosfații sau silicații. Utilizarea acestor tipuri de mase de ambalat necesită un echipament
special pentru încălzirea, topirea și turnarea aliajului în tipar.

2.4. Tipuri de ali aje metalice utilizate în tehnologia metalo -ceramica [4]

Aliajele dentare utilizate în confecționarea protezelor fixe se clasifică în aliaje nobile și nenobile.

o Aliaje nobile
 Aurul : HV=18, P t=1,063oC, ρ=19,3g/cm3,
culoare galben aurie. Crește rezistența la coroziune,
ductilitatea, prelucrabilitatea, densitatea, poate fi
laminat până la grosimea de 0,0004 mm, poate fi
„sudat la rece”, este dizolvat de apă regală, fiind
atacat de acidul clorhidric și de cianurile alcaline
iar la temperatura de 1. 100oC se evapora.
(Fig.2 Aur)
 Platina : HV=56, P t=1.769oC, ρ=21,45g/cm3,
culoarea alb -gri. Este mai dură și mai puțin ductilă
decât aurul, însă din punct de vedere chimic este
inert ca și ajurul. Ca și component al aliajelor
nobile, determină formarea de structuri cu
granulație fină a aliajului, crește duritatea și
rezistența acestuia, făcând posibilă durificarea
aliajului. (Fig.3 Platina)

 Metalele din subgrupa platinei: Rodiul (Rh), Paladiul (Pd), osmiul (Os), iridiul (Ir), ruteniul
(Ru), alturi de platina (Pt), cresc duritatea aliajelor nobile, determinând formarea unei granulații
fine datorate punctului de topire ridicat. Ruteniul și iridiul au comportament asemănător platinei.

 Paladiul : HV=47, P t=1.552oC, ρ=12.02g/cm3,
culoare alb -argintie. Prezintă proprietăți mecanice
asemănătoare cu cele ale platinei și o reactivitatea
crescută față de aur și de metalele din subgrupa
platinei. La 400oC se oxidează, culoarea, virând spre
albastru, iar la 800oC, stratul de oxizi se des compune.
La temperaturi mai mari de 500oC crește reactivitatea
față de sulf și compușii săi, cu formarea unor sulfuri
de paladiu, aliajul devenind casant.
(Fig.4 Paladiu)
 Argintul : HV=26, P t=960oC, ρ=10,5g/cm3, culoare
alb-deschis. Argintul este foarte flexibil și ductil, nu se
oxidează în aer, însă nu este rezistent în cavitatea
bucală. Prezintă o afinitate crescută la sulf, fiind atacat
în special de hidrogenul de sulfurat (H 2S), cu formarea
unui strat negru de sulfură de argint (Ag 2S). Contribuie
la scăderea vâscozității soluției lichide și a loturilor,
precum și la creșterea vitezei de difuziune în cazul
lipirii cu loturi. (Fig.5 Argint)

 Cuprul : HV=45, P t=1,083oC, ρ=8,92g/cm3, culoare
roșie. Este flexibil, ductil, absoarbe oxigen în stare
lichidă, devenind astfel poros. Cuprul este inert chimic
și contribuie la durificarea aliajului, coborând intervalul
de topire și conferă o culoare roșiatică. Este utilizat
pentru confecționarea inelu lui de cupru, la realizarea
modelelor prin depunere galvanică, ca și component de
aliere în aliajele pentru metalo -ceramică și în aliajele
pe bază de Pd -Ag. (Fig.6 Cupru)

Clasificare:
a) Pe bază de aur: – cu conținut crescut de aur;
– Au-Pd;
– Au-Pd-Ag;

b) Pe bază de paladiu: – Pd-Ag;
– Pd-Cu;
– cu conținut crescut de Pd.

o Aliaje nenobile
 Aliaje Pa bază de Co -Cr
– Cobaltu l determină proprietățile mecanice ale aliajului și scade vâscozitatea aliajului
lichid, asigurând totodată stabilitatea sa chimică.
– Molideul crește ductibilitatea și stabilitatea chimică, datorită punctului ridicat de
topire (2.622oC) asigură granulația fină a aliajului.
– Manganul este agent dezoxidant în timpul topirii aliajului, deoarece formează oxizi,
care migrează la supra față, formând așa numită „zugură ”, ce prin prelucrare ulterioară este
îndepărtată.
– Siliciul influențează vâscozitatea aliajului, permițând turnarea unor forme cu detalii
fine

(Fig.7 Forma de prezentare a aliajului pe bază de Cr -Co)

 Aliajele pe bază de Ni -Cr
– Nichelul influențează duritate și elasticitatea, înlocuind din considerente de preț
cobaltul, respectiv, din considerente de rezistență la coroziune mai bună, fierul,.
– Cobaltul și galiul îmbunătățesc comportamentul electrochimic al aliajelor dentare.
– Beriliul îmbunătățește fluiditatea și controlează formarea stratului de oxizi.

(Fig.8 Forma de prezentare a aliajului pe bază de Ni -Cr)

2.5. Masele dento -ceramice [2]

Masele ceramice pentru placare se prezintă printr -un sistem bicomponent, pulbere/lichid, din
punct de vedere chimic, ceramica este un silicat complex, conținând feldspat, cuarț și caolin, pe
lângă o gamă variată de ingrediente în stare pură.
Lichidul este compus din apă distilată și alte adaosuri care -i cresc vâscozitatea, este ambalat
în flacoane, prevăzute de obicei cu sisteme de picurare.

Ceramica clasică
Componentele pulberii ceramicii clasice sunt reprezentate de feldspat, cuarț, caolin, alumină,
fondanți, pigmenți, lianți organici, oxizi și carbură de siliciu.
 Feldspatul din punct de vedere cantitativ este substanța de bază. Dintre cele trei
component, ortoclazul se găsește în cantitatea cea mai mare și contribuie la scăderea temperaturii
de ardere a masei ceramice. Constituie principali (SiO 2 . Al2O3 .Na2O) și florurile fuzionează la
temperatura de 1400oC
 Cuarțul (SiO2) este cea de a doua componentă principală a maselor ceramice,
reprezintă masa refractară la temperatura de ardere. Dilatarea sa termică compensează contracția
caolinului la încălzire, asigurând rezistența masei la variațiile termice. Cuarțul contribuie la
transluciditatea masei ceramice.
 Caolinul este un material argilos, care conține un aluminosilicat hidratat (Al 2O3, SiO 2,
2H2O). Este de culoare albă și arde cu flacără albă, particulele sale fiind de mărimea a 0,5 -10μm.
împreună cu apa se formează o masă plastică care se poate modela.
 Alumina (Al 2O3) este un oxid foarte rezistent, care se prepară din alumină trihidrata
(Al 2O3 . 3H2O), prin calcinare.
 Fondanții reprezintă 2 -4% din masa dento -ceramică și sunt formați din fosfat de carbon
și carbon de potasiu (K 3PO 4, K2CO 3), carbonat de sodiu (Na 2CO 3), carbonat de calciu (CaCO 3).
 Pigmenții sunt oxizi metalici de fier, crom, cobalt, iridiu, argint, nichel, aur, staniu, titan
și magneziu.
 Lianții organici sunt reprezentați de amidon, glucoză sau zaharoză dextrină.
 Oxizii sunt utilizați pentru scăderea intervalului de înmuiere sau de topire: oxidul de bor
(B2O3) este utilizat pentru a scade temperatura de înmuiere a sticlei, oxidul de calciu (CaO),
oxidul de potasiu (K 2O) și oxidul de sodiu (Na 2O) intervin, de asemenea, în scăderea temperaturii
de topire.
Carbura de siliciu (SiC) se utilizează ca element abraziv.

Ceramica modernă
Ceramica modernă este specifică pentru arderea în vacum și are o compozi ție diferită față
de ceramica arsă în atmosferă, prin prezența oxizilor: Al 2O3-19%, SiO 2-65%, B 2O3, K 2O, Na 2O,
MgO, Li 2O, P 2O5 (în amestec, 16%), urme de Rb 2O, UO 3 (în masele de dentină, pentru asigurarea
fluorescenței), TiO 2, SnO 2, ZrO 2 (aditivi pentru opacifiere).
Pentru asigurarea fluorescenței, se utilizează săruri ale unor metale de pământuri rare
(tuliu – disprosiu).
Ceramica aluminoasă apărută ulterior este mai rezistență, prin încorporarea cristalelor de
alumină (40 -50% masă), c eea ce îi conferă creșterea rezistenței la rupere, încovoiere și
compresiune, datorită împiedicării propagării microfisurilor.

Sisteme ceramice noi
Ceramica modernă revoluționează ceramica dentară prin rezistență crescuta a materialului,
precizie mare, transluciditate deosebită și avantaj economic.
 Hi-Ceram este un sistem de ceramică apărută pe piață în 1986, care prezintă în compoziția sa
aceeași masă de ceramică ca și cea pentru coroana jacket, la care se adăugă o matrice de sticlă
armată cu coru nd (Al 2O3).
 Cerestore a fost elaborat de Johnson&Johnso. Compoziția masei ceramice utilizate pentru
acest sistem se bazează pe ceramică aluminoasă care are însă în compoziția sa mai mult de
50% Al 2O3, mai mult de 5% MgO și un procentaj scăzut de material sticlos. În esență, prin
acest procedeu a fost realizată o ceramică lipsită de contracție volumetrică.
 Ceramica In Ceram a fost elaborată de VITA în 1989 și se caracterizează prin prezența în
structură sa a unei matrici sticloase.

Ceramica preparabila
Pulberi – sunt comercializate în trei sortimente de bază (strat de bază = ground, opaquer,
strat de dentină și strat de smalț), mase de corecție, mase pentru colorare și mase transparente.
Lichidul – este reprezentat de apa distilată în amestec cu gliceri nă, dextrină, soluții
lichide speciale, care facilitează coeziunea particulelor din pasta crudă. Lianții hidrosolubili se
elimină la temperatura de 350oC.

a) Proprietăți fizice
Principalele proprietăți fizice ale maselor ceramice sunt: densitatea, greutatea specifică,
duritatea, proprietățile termice și optice.

 Densitatea maselor dento -ceramice variază, fiind în funcție de modul lor de prezentare,
între 2,42 -2,95g/cm3.
 Greutatea specifică este influențată ușor de manipulare, fiind cuprinsă între valorile de
ordinul 2,2 -2,4.
 Porozitatea: După ardere masele dento -ceramice, în cursul fuziunii, apar incluziile de
aer, care determină scăderea rezistenței și translucidității ceramicii.
După Semmelmann, numărul de pori pe m2 poate varia între 8 ski 74, iar diametrul porilor, de la
5/100 mm la 2/1.000 mm. Această variație, atât a diametrului cât și a numărului depinde de tipul
de ardere efectuat.
 Duritatea

Materiale Duritate
Vickers Duritate
Mohs Duritate
Knoop Duritate
Brinell
Mase ceramice neconvenționale 380 6,5 591 418
Mase ceramice aluminoase 410 7,5
Mase ceramice pentru tehnică
metalo -ceramica 380 6,5 120
Dicor 362
Cerestone 370
In-Ceram >1,200
Smalț 320 343 260
Dentină 70 68 55
Aliaje Ni -Cu 330 391
Aliaje Au 210 69 130

a) Proprietăți termice
 Intervale de topire: Masele dento -ceramice, datorită conductibilității termice scăzute, la
Început se înmoaie și se transformă într-o masă mai mult sau mai puțin vâscoasă, care pe măsură
creșterii temperaturii, devine fluidă.
Calitatea restaurării ceramice depinde de condițiile de ardere, timpul de ardere și de
temperatura de ardere.
O dată cu ridicarea intervalului de ardere, scade intervalul de fuziune a masei ceramice,
după acest interval, masele ceramice se clasifică astfel:
– mase ceramic e cu fuziune înaltă, la care intervalul este cuprins între 1.200oC-1.400oC

– mase ceramice cu fuziune medie, la care intervalul este cuprins î ntre 1.050oC-1.200oC
– mase ceramice cu fuziune joasă, la care intervalul este cuprins între 800oC-1.050oC
 Dilatarea termică este în funcție și de compoziția chimică complexă, fiecare component
prezentând un coeficient de dilatare diferit.
 Conductivitatea termică : din cauza absenței electronilor liberi, conductivitatea termică
a maselor dentor -cermaice este slabă, masele ceramice fiind incluse în categoria de biomateriale
izolante. Valoarea conductivității termice se situează în jurul valorii de 1,5W/mK.
 Contracția maselor dento -ceramice se caracterizează prin micșorarea volumului
restaurării din masa ceramică în timpul arderii (≈ 15 -25%), ceea ce atrage după sine necesitatea
pastei de masă ceramică în exces înaintea arderilor.

a) Proprietăți optice
 Izotropia: Ceramica pentru coroanele jacket tradiționale, de structură amorfă, este
izotropă, în timp ce smalțul dentar, prin structură sa cristalină, este anizotrop. Acest lucru explică
imposibilitatea imitării perfecte a dinților naturali, diferențele apărând doar în incidențe
tangențiale și nu sunt evidente în incidențele normale.
 Transluciditatea: Masele ceramic arse în vid relative, sunt aproape de 20 de ori mai
translucide decât masele dento -ceramice arse la presiune atmosferică.
 Cromatica: Masele dento -ceramice au o gamă de culori care prezintă o stabilitate
cromatică absolută, datorită introducerii coloranților oxidici în frite. Nuanța și saturația culorii
pot varia în funcție de temperatura de ardere a maselor ceramice. Culoarea aleasă de practi cian
cu ajutorul cheii de culori este satisfăcută de o gamă cromatică variabilă, depinzând de
producător.

b) Proprietăți mecanice
Proprietățile mecanice ale maselor ceramice sunt determinate de faptul ca acestea sunt
biomateriale a căror caracteristică princ ipal o constituie fragilitatea, fiind material cu rezistență la
compresiune superioară celei de tracțiune. Rezistență la rupere și încovoiere este mare, în timp
ce rezistența la tracțiune este foarte mică.
În general, rezistența maselor dento -ceramice are valori pozitive și datorită structurii
stratificate a construcției protetice ceramice, existând astfel posibilitatea preluării forțelor și
dispersării lor.

b) Proprietăți chimice
Masele dento -ceramice sunt material inerte, care nu sunt atacate de acizi obișnuiți și nici alți
agenți chimici, cu excepția acidului fluorhidric.
În timpul arderii pe aliaje, masele dento -ceramice pot altera suprafața aliajului prin
oxidarea elementelor mai puțin nobile și absorbția unei părți din oxizii forma ți. În zona de
interferență se pot observa și zone de coroziune intercristalină, ceea ce demonstrează difuziunea
dintre diferitele elemente, dinspre ceramic spre aliaj.
Ceramica sticloasă are stabilitatea chimică cea mai accentuate.

a) Proprietăți biologice
Masele ceramice nu sunt atacat de salivă și sunt foarte bine tolerate de parodonțiul
marginal, de mucoasa cavității orale, precum și de țesuturile dure dentare.
Masele dento -ceramice glazurate nu rețin placă bacteriană, datorită excelenței
configurații d e suprafață.
Ceramica este un excelent izolant termic pentru pulpa dentară, împiedicând transmiterea
variațiilor termice din cavitatea bucală bontului vital.
Fragilitatea asociată cu duritatea mare a maselor ceramice, necesită o mare perfecțiune în
restabilirea rapoartelor ocluzale, pentru a preveni apariția și instalarea dezechilibrelor ocluzale, a
bruxismului, precum și a fisurării și fracturării materialului.
Datorită durității marcante a ceramicii (peste 410 unități Vickers, până la 1.200 la
ceramic utilizată în tehnologia In -Ceram), comparative cu a smalțului (320 unități Vickers) și a
dentine (70 unități Vickers), în timp apare fenomenul de uzură al antagoniștilor, care este mai
marcant comparative cu alte material dentare folosite pentru confe cționarea de restaurai
protetice.

CAPITOLUL III
3. ETAPELE TEHNICE DE REALIZARE A
RESTAURĂRILOR FIXE METALO -CERAMICE

Etapele tehnice sunt:
1. Realizarea modelului;
2. Confecționarea machete;
3. Confecționarea tiparului;
4. Topire și turnarea aliajului;
5. Dezambalarea -prelucrare
6. Realizarea componentei fizionomice

3.1. Realizarea modelului prin metoda Pindex [1]
 Pregătirea amprentei: spălare, dezinfecție, uscare.
 Pregătirea gipsului dur sau superdur se face respectând raportul apă/pulbere, conform
indicațiilor producătorului, utilizând vacuum -malaxorul sau malaxarea manuală, prin metoda
saturării progresive
 Turnarea în amprentă a gipsului extradur.
 După priza gipsului, se demulează și baza modelului se șlefuiește într -o suprafață plană.
 Modelul se aplică cu baz a pe stativul de înaintare al mașinii de găurit. Din partea opusă,
dinspre bonturile coronare se proiectează un fascicul luminos pentru a permite, prin transparența,
centrarea în mijlocul bontului mobil.
Pentru fiecare element se utilizează câte un pin, l a fel se procedează și pentru zonele de arcadă
care nu sunt mobile.
 Se izolează baza modelului și se toarnă soclul. Peste gipsul care nu a făcut priză se aplică
modelul cu pinuri, perfect paralel cu planul mesei.
 Se finisează modelul la soclator după prize gipsului
 Se taie bontul mobilizabil mezial și distal.
 Cu ajutorul unui instrument ascuțit se mobilizează.

3.2. Confecționarea machetei [2]
Caracteristici:
– Suprafața machete trebuie să fie netedă, fără rugozități și denivelări;
– Sunt contraindicate macrore tentii;

– Grosimea trebuie să fie de aproximativ 0,3 -0,4 mm;
– Pentru placajul ceramic este nevoie de un spațiu 1,5 mm la nivelul incizal sau
ocluzal și de 1 mm la pereții verticali;
– Machetele coroanelor aplicate pe dinții frontali nu prezintă margine incizala, acestea
se vor confecționa de masă ceramic;
– Limitat marginală trebuie să fie în unghiuri rotunjite;
– Ceara din care este realizată machete trebuie să aibă un coeficient suficien t de mare
de dilatare termică;
– Sunt recomandate capele mase din mase plastice pentru a stabiliza macheta în timpul
manipulării;
– Ideal pentru o placare totală a scheletului metalic, este nevoie de o preparare a bontului cu un
prag de circular de 1,3 -1,5 mm lățime. În zona vestibulară și terminație din zona orală,
prepararea bontului se va face în formă de muchie de cuțit;
– Macheta în zona în zona ocluzala trebuie să contribuie la stabilizarea rapoartelor interdentare
și să se încadreze în contextual ocluz al;
– Zonele proximale trebuie să refacă ariile de contact dento -dentare;
– Zona cervical trebuie să asigure o închidere marginală cât mai bună șiș a respecte morfologia
preparative și raporturile cu șanțul gingival.

3.3. Confecționarea tiparului [2]
 Tijele de turnare
După realizarea machetei se vor aplica tije de turnare, ele pot fi confecționate sau prefabricate
din ceară, din mase plastice sau metal.
Tijele trebuie să prezinte un diametru de 2,5 mm pe izmuri, 3 -3,5 mm pentru tije în cazul
punților ș i de 3,5 -4 mm pentru rezervoare care se vor poziționa în central termic unde se degajă
cea mai mare căldură.
Tijele sunt necesare pentru ca macheta să poată fi fixate în spațiu, necesara realizării
tiparului, pentru a crea un canal prin care se fie eliminată ceara și întrodus aliajul topit în timpul
turnării și pentru a compensa contracția de solidificare a aliajului.
 Preparare masei de ambalat
După aplicarea tijelor, macheta se ridică de pe model și se așează în chiuveta conformatorului
urmând a fi acoperită cu masa de ambalat.
În general proporțiile de lichid -pulbere sunt data de către producător iar în lipsa lichidului
special se va utiliza apa distilată în proporție de 1/3, amestecul pulberii cu lichidul se poate
efectua manual sau cu ajuto rul vacuum -malaxorului.

 Preninc ălzirea -incălzirea
După priza masei de ambala (50 -60 minute) se trece la eliminarea cerii din tipar, ambalajul
este introdus în cuptor pentru a fi preîncălzit, etapă necesară eliminării cerii din tipar, uscarea
pereților tip arului, arderea resturilor de ceară sau rășinii ale machetei, moment în care începe
dilatarea termică a tiparului.
Încălzirea tiparului constă în introducerea acestuia în cuptor la o temperatură de 200oC și
timp de o oră temperatura se va ridica l a 700o-750oC

3.4. Topirea și turnarea aliajului [2]
Reprezintă procesul tehnologic prin care componenta metalică se materializează, proces ce
cuprinde etapa de alegere calitativă și cantitativă a aliajului și etapa de topire și introducere a
metalului în tipar.
Cantitatea necesară de aliaj diferă în funcție de volumul componentei metalice și este
recomandată o cantitate suplimentare, necesară pen tru: canalul de turnare, rezervorul de aliaj
lichid, pentru a se crea o presiune suficientă și utilă să împingă aliajul fluid în toată cavitatea
tiparului.
Topirea aliajelor se poate face cu flacăra sau electric.
Turnarea liajului se poate realiz a cu aparatele cu forță centrifugă, unde mărimea forței centrifuge
depinde de masa de aliaj, raza traiectorie pe care se deplasează conformatorul și viteza
unghiulară.
Cu cât forța de turnare este mai mare cu atât este mai mic și timpul necesar umplerii t iparului.
Capacitate aliajului topit de a umple tiparul este determinate de intervalul de topire, temperatura
tiparului și forța aplicată.

3.5. Dezambalarea [2]
După răcirea tiparului, și dezambalare, capele metalice se vor sabla și decapa.
Pentru îndepărtar e resturilor de oxizi de la suprafața componentei metalice se va prelucra
mecanic cu freze dure din oțel sau cu freze diamantate.
Pentru înlăturare impurităților rămase în urma prelucrărilor mecanice, piesa se va de sub un
jet de aburi (stimer), apoi urmân d o decapare cu acid fluorhidric în concentrație de 35% timp de
15 minute, urmând să fie imersată în baia de apa distilată la o temperatură de 100oC timp de 5
minute.

3.6. Realizarea componentei fizonomice [2]
Oxidarea piesei metalice este necesară pentru formarea unui strat de oxizi de staniu,
iridium, zinc, etc. la suprafața metalului cu ajutorul căruia se realizează legătura startului de
ceramică cu metal.
Se amestecă pulberea de opac cu lichidul special și se obține o mixtură care se depune cu
pensula într -un strat uniform de 0,5 mm grosime. După aplicare opacului, piesa se va așeza pe
mufa cuptorului timp de 3 -5 minute pentru a se usca.
Arderea stratului de opac se va face în conformitate cu instrucțiunile date de producător.
Mixtura de dentină se realizează din amestecul pulberii cu lichidul special, se depune în
exces de volum cu 10 -20% mai mult decât volumul natural al coroanelor dentare, deoarece, masa
de ceramică în timpul arderii, suferă un proces accentuat de contracție.
Depun erea mixturii de ceramic se face prin pensulare și excesul de apă se îndepărtează
prin tamponări repetate cu hârtia sugativă.
Pentru un aspect cât mai natural al dinților este recomandat ca stratul de dentină și smalț să fie
aplicat deodată.
După modelar e, lucrarea se îndepărtează de pe modelul de lucru și se ține în mână cu
ajutorul unei pense hemostatice, lucrarea se va depune pe suportul de ardere, la mufa cuptorului
pentru uscare timp de 10 -15 minute.
Arderea ceramicii se face în conformitate cu prog ramul prescris de producător.
După arderea ceramicii, lucrarea se aplică pe model, pentru verificarea punctelor de contact
interdentare și a detaliilor ocluzale.
Prelucrarea stratului de ceramic după ardere se face cu ajutorul frezelor diamantate și
crear ea de incizuri interdentare care dau iluzia de dinți individuali. În zonele în care este nevoie
adaos de ceramică vor fi completate cu pastă de ceramică și supusă unui proces de ardere.
Lucrarea protetică se va imersa într -un recipient cu apă distilată, su pusă acțiunii
Ultrasunetelor timp de 5 minute.
Glazurarea se va realiza prin două procedee:
– Printr -o ardere a porțelanului din care s -a format dentină până când stratul superficial al
dentinei se glazurează;
– Prin aplicarea peste stratul de dentina, a unui film de porțelan pentru glazurarea și arderea
acestuia.
O dată cu glazurare se realizează și pigmentarea zonelor care sporesc aspectul natural al
dinților din ceramică prin pensulare. Lucrare se va lăsa 5 m inute la mufa cuptorului pentru
uscare după care va fi introdusă în cuptorul pentru ardere conform instrucțiunilor producătorului.
Ardere glazurii se face fara vid pentru a nu se obtine un smalt poros.

CONCLUZII

Puntea dentara este o piesa protetica fixa cu ajutorul careia se reface continuitatea
arcadei dentare intrerupta prin absenta de la 1 pana la 12 dinti, din care 3 maxim 4 dinti absenti
pot fi succesivi. In mod exceptional, cu ajutorul puntii dentare se poate reface absenta tuturor
dintilor unei ar cade, suportul dentar fiind inlocuit de implanturile dentare.
Ceramica dentara este un material dur si rezistent cu o gama foarte bogata de nuante. Are
proprietati estetice excelente putand imita cele mai mici detalii de pe suprafata dintilor. Nu poate
insa sustine, de una singura, lucrari dentare intinse.
In aceste situatii, sub ceramica trebuie plasat un alt material care va asigura rezistenta
lucrarii. Ceramica poate fi folosita fara schelet de sustinere doar in cazul unor lucrari de intindere
redusa si care nu sunt situate in zone cu forte masticatorii puternice.
Scheletul de sustinere asigura rezistenta si sustinerea lucrarii dentare, oferind totodata
suport m aterialelor fizionomice care vor fi plasate peste el.
Protezele fixe metalo -ceramice trebuie indeplineasca o serie lunga de functii, printre cele
mai importate sunt:
 transmiterea fizologica a fortelor masticatorii;
 adaptarea reliefului lor ocluzal conform suprafețelor ocluzale ale antagoniștilor;
 să contribuie la secționarea, respectiv triturarea eficientă a elementelor in cursul masticației
 să contribuie la menținerea dimensiunii verticale de ocluzie;
 să refacă aspectul fizionomic
In concluzie protezele fixe metalo -ceramice trebuie sa satisfaca nevoile pacientului prin
Prin biocompabilitate, rezistenta indelungata la fortele masticatorii, estetica buna si pret scazut.

BIBLIOGRAFIE

1. Bratu D. Robert Nussbaum, Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe’’ Ed. A -II-a
Editura Medicală București 2005

2. Doina Lucia Ghergic “Tehnologia metalo -ceramic ă” Editura Printech

3. Anamaria Bechir “Aspe cte specifice in tehnologia pun ților dentare” Editura Printech
2013

4. Anamaria Bechir “Biomateriale specifi ce uti lizate in laboratorul de tehnic ă dentar ă”
Editura Printech 2014

5. Ene L. Costa E., Proteticadentară’’ Editura Medicală, București 1975

6. Ion Rândașu vol. I „Proteze dentare”, Editura Medicală, București 2000

7. Bratu D. Robert Nussbaum, Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe’’ Ed. A -II-a
Editura Medicală, București 2005

8. Bratu, D., Leretter, M., Rominu, M., Negruțiu, Meda, Fabricky, M. – Coroana mixtă, ed. A II -a,
Editura Helicon, Timi șoara, 1998

9. http://www.infodentis.com

10. https://en.wikipedia.org