ACADEMIA DE POLIȚIE Alexandru Ioan Cuza [611574]

1
ACADEMIA DE POLIȚIE „Alexandru Ioan Cuza”
ȘCOALA DOCTORALĂ
ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ

TEZĂ DE DOCTORAT
TEMA : POLIȚIA ȘI COMUNITĂȚILE MULTICULTURALE, ÎN
CONTEXTUL GLOBALIZĂRII
– REZUMAT –

Conducător de doctorat :
Profesor Universitar Doctor
Șerb Stancu

Doctorand: [anonimizat] „Ordine Publică și Siguranță Națională”

BUCUREȘTI, 2017

2
CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………………. ……….. 3

Capitolul 1 ASPECTE RELEVANTE ÎN EVOLUȚIA
POLIȚIEI ROMÂNE CONTEMPORANE …………. ……………………….. ….. 4

Capitolul 2 PARTICULARITĂȚI ALE COMUNITĂȚILOR
MULTICULTURALE ÎNTR -O SOCIETATE GLOBALIZATĂ ……….. …. 6

Capitolul 3 COMUNICAREA ÎN CADRUL GRUPURILOR
ETNOCULTURALE ……………………………… ……………….. ……………… ………. 8

Capitolul 4 ACTIVITATEA POLIȚIEI PENTRU REALIZAREA
LEGĂTURII CU COMUNITĂȚILE MULTICULTURALE …….. ………… 1 2

Capitolul 5 PREVENIREA SI DESCOPERIREA INFRAC ȚIUNILOR
SĂVÂRȘITE DE POPULAȚIA MAJORITAR Ă ȘI MINORITĂȚI …….. 15

Capitolul 6 REPERE ETNICE, SOCIALE ȘI CUL TURALE ALE
POPULAȚIEI DE ETNIE ROMĂ ……………….. ………… ……….…… 17

Capitolul 7 COMUNITATEA ETNICĂ A MAGHIARILOR ……… …… 19

Capitolul 8 STUDIU PRIVIND MODUL ÎN CARE SUNT PERCEPUTE
RELAȚIILE POLIȚIEI CU MEMBRII COMUNITĂȚILOR
MULTICULTURALE …………….. …………………………. ……………. …………….. 23
8.1. Introducere în investigația științifică ………………… ……… 23
8.2. Tehnici de cercetare științifică – Rezultate obținute ….………. 26
8.2.1. Rezultate obținute în urma aplicării c hestionar ului …… 26
8.2.2. Rezultate obținute în urma aplicării i nterviul ui ………… 28
8.2.3. Reflectarea în mass -media locală a minorităților
în perioada 2012 – 2016 ……….…….. …… ..…… 30

CONCLUZII FINALE ………………………………… ………………………. ……………31
PROPUNERE – STRATEGIA PENTRU ARMONIZAREA
RELAȚIILOR POLIȚIEI CU MINORITĂȚILE ETNICE ÎN
SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ……………………………………………………… . 34

3
INTRODUCERE

Domeniul propus spre cercetare se circumscrie efortului de a cunoa ște
și în țelege grupurile etnoculturale și ulterior identificarea modalităților,
publice sau private de integrare a acestora în rândurile populației majoritare,
de asimilare a valorilor naționale concomitent cu păstrarea identității etnice.
Cercetarea realizată, pu tem afirma că este deosebit de importantă
deoarece are impact major în zonele de contact dintre minoritari și majoritari,
prin prisma faptului că sunt analizate „disfuncționalitățile când echilibrul și așa
destul de precar, se rupe ” și consecințele deloc de neglijat produse în plan
social, politic, economic.
Principalul scop al acestui demers științific îl constituie analiza și
cercetarea aspectelor ce țin de comunitățile multiculturale, de grupuri
etnoculturale, de modul cum aceste a există/ coexistă cu populația majoritară, de
modul cum relaționează și foarte important, de activitățile pe care poliția le
desfășoară pe cele mai importante direcții de acțiune: prevenirea apariției
conflictelor, medierea unor conflicte potențiale, stin gerea unor conflicte deja
izbucnite și reinstaurarea ordinii publice, concomitent cu atribuțiile generale
ale acestei instituții: prevenirea săvârșirii de noi infracți uni, descoperirea
acestora și s ancționrea faptelor ca urmare a nerespectării normelor jur idice.
România este parte integrantă a țărilor, care au preocupări majore
pentru constituirea unei societăți democratice, un stat de drept modern în care
respectarea drepturilor omului reprezintă trăsătura dominantă, în plan intern și
în plan extern.
Prob lematica gravitează în primul rând în jurul etniei maghiare, din
rândul căreia s -au ridicat lideri destul de vocali în ceea ce privește
revendicările teritoriale și în rândul populației de etnie romă care, datorită
modului de viață caracteristic în ceea ce privește obținerea de resurse necesare
existenței, au un potențial infracțional major, atât în România cât și în Europa.

4
CAPITOLUL 1
ASPECTE RELEVANTE ÎN EVOLUȚIA POLIȚIEI ROMÂNE
CONTEMPORANE

Cercetarea din capitolul de față nu este una exhaustivă , ea
reprezentând doar un preambul necesar la tema noastră fundamentală de
cercetare , motiv pentru care am abordat doar câteva repere cronologice pe care
le considerăm de interes , o abordare succintă instituțională și biografică.
Intervalul cronologic asupr a căruia ne -am orientat (1830 – prezent ) nu
este unul rigid, ci mai mult orientativ , fiind dificil de stabilit limite stricte,
când vorbim de realități ce pot fi destul de vag conturate. Ambele limite
temporale, Regulamentul Organic – începutul sec. XXI , sunt însă strâns legate
de unele schimbări ce pot fi observate în cadrul problematicii abordate.
Evident că există multe surse neexplorate sau puțin explorate, surse
care impun o documentare meticuloasă și trebuie să reprezinte o lectură
obligatorie pentru orice cercetător perseverent și competent , dar avem
certitudinea că cele prezentate sintetic ne oferă ocazia de a înțelege mai corect ,
calea sinuoasă ș i contradictorie străbătută de Poliția R omână de la începuturile
epocii moderne până în prezent.
Câteva c oncluzii se impun în mod evident. Evoluția Poliției Române a
fost și rămâne un proces obiectiv , care se realizează în paralel cu evoluția
statului, a cărui parte integrantă este. Acest proces evolutiv este strâns legat de
regimul politic existent, regim ca re deși nu creează poliția , o preia , o
adaptează și o subordonează propriilor strategii .
Din aceste motive, în anumite etape ale evoluției , rolul și funcțiile
poliției ca instituție de forță a statului diferă în perioada de început a Poliției
Române, Regulamentul Organic stabilește că datoria acestei instituții era „de a
goni și prinde pe făcătorii de rele, de a asigura siguranța locuitorilor din zonele
de jurisdicție" , pentru ca sub domnia lui Al.I.Cuza – poliția să fie implicată în
promovarea și consolidarea tuturor reformelor ce au pus bazele României

5
Moderne – reforma agrară, electorală, a învățământului , de aplicare a Codului
Civil și Pen al, funcția represivă fiind puțin vizibilă.
În regimurile democratice, respectiv monarhia constituțională (1866 –
1938) și republica constituțională (1989 – prezent ), Poliția este instituția care
asigură prin excelență ordinea și liniștea cetățeanului, res pectarea legalității
existente și buna funcționare a societății, dar aceste funcții pașnice se modifică
radical în cazul regimurilor totalitare , respectiv regimul carlist (1938 – 1940 ),
regimul antonescian (1940 – 1944) și regimul comunist (1949 – 1989) .
În aceste situații poliția dar și celelate instituții – armata, jandarmeria,
siguranța , securitatea – au devenit instrumente de forță ale statului prin care
regimul politic își consolidează discreționar întreaga putere.
În același timp, instituția poliției s-a perfecționat continuu , s-a pliat pe
noile regimuri politice făcându -se indispensabilă, fiind tot mai atentă la „glasul
poporului ” și nevoilor statului , devenind alături de alte puteri ale statului
garantul Constituției, dem ocrației și suveranității na ționale.
Modernizarea structurilor centrale și a celor din teritoriu , procesul
constant de întinerire și profesionalizare a tuturor angajaților din s istem , noi
structuri ce includ minoritățile naționale dar și femeile , specializarea unor
cadre pe domeniul crimin alității economico -financiare, migrație i,
criminalitatea informatică , o mai bună dotare și un nou statut al polițistului,
sunt doar câteva coordonate ce conferă Poliției Române o mai mare mobilitate ,
o capacitate de a răspunde adecvat la noile provo cări ale începutului de
mileniu , la noile cerințe ale EUROPOL și INTERPOL – cerințe menite a
consolida securitatea individuală și cea colectivă a tuturor cetățenilor .

Din această perspecti vă Poliția devine tot mai umană, necesară , o
instituție respectabil ă și respectată.

6
CAPITOLUL 2
PARTICULARITĂȚI ALE COMUNITĂȚILOR
MULTICULTURALE ÎNTR -O SOCIETATE GLOBALIZATĂ

În proiectul de protocol adiț ional la Convenția Europeană a
Drepturilor O mului, privind persoanele care aparțin minorităților naționale,
anexă la Recomandarea 1201 a Adunării parlamentare a Consiliului, supus
Consiliului Europei în 1993 se prevedea că minoritățile naționale reprezintă un
grup de persoane aflate pe teritoriul unui stat care au următoarele caracteristici:
 dezvoltă legături s tabile, durabile, solide cu statul pe teritoriul
căruia se află;
 sunt cetățenii statului respectiv având reședința în teritoriul
statului respectiv;
 se deosebesc de restul populației prin trăsături culturale,
etnice, lingvistice, religioase;
 își manifestă voința în sensul păstrării totalității elementelor
care formează identitatea lor: elemente de cultură, tradiții,
religie, limbă;
 deși numeric sunt evident mai puțini decât restul populației
statului respectiv, sunt suficient de reprezentativi.
În doctrină, ca și în cadrul Comisiei drepturilor omului s -a susținut că
grupurile minoritare, în sensul definițiilor prezentate, îi exclud pe cetățenii
altor state (străini ), apatrizi, care au rezidența legală într -o țară, deoarece
regimul acestor categorii de persoa ne este clar reglementat de norme juridice
internaționale, precum și de norme juridice interne.
Considerându -se ca fiind vitală distincția dintre imigranți și minorități,
deoarece din acest statut decurg drepturi și obligații pentru toate părțile
implicate , s-a descris, în memorandumul „Definiția și clasificarea
minorităților”, elaborat de secretariatul general al ONU în 1949, identificarea

7
modului cum s -au format minoritățile; din memorandum reiese că minoritățile
au parcurs un proces de formare ce poate f i caracterizat prin:
 minoritățile provin dintr -o națiune independentă ce a existat
sub forma unui stat sau din alte forme de organizare socială;
 constituie grupuri sociale compacte pe o arie geografică sau
sunt dispersate pe teritoriul unui stat dar membri i grupului
sunt puternic legați prin sentimente de solidaritate unii față de
alții, se recunosc ca făcând parte din același grup și nu au fost
asimilați de populația majoritară;
 deși anterior existenței ca minoritate au făcut parte dintr -o
națiune organiz ată sub forma unui stat, au fost ulterior separați
(fie prin ruperea unei părți din teritoriu, fie prin ocuparea de
către alt stat ), în acest moment făcând parte din statul pe
teritoriul căruia trăiesc.
Posibilitatea transformării vieții într -una mai bună, obținerea unor
câștiguri mai mari într -un mod mai eficient au condus la părăsirea de către o
parte însemnată a populației, a locurilor de origine și migrarea acestora spre
zonele aflate în dezvoltare; înregistrăm astfel apariția mobilității sociale sub
forma migrației, fenomen care continuă și astăzi la cote impresionante, dacă
avem în vedere exodul populației de orgine musulmană spre Europa de vest.
Așadar fenomenul mobilității sociale, al migrației nu este lipsit de
importanță, dimpotrivă, considerăm că este provocarea la care omenirea
trebuie să dea o soluție care să țină cont de particularități sociale, psihologice,
economice, politice, de drepturile omului, etc.
O realitate dură și de necontestat o reprezintă repartizarea resurselor:
80% din resursele planetare sunt deținute de 1/5 din oameni, 0,5 din oameni
trăiesc la un nivel ce poate fi considerat confortabil; sărăcia afectează 4,5
miliarde. Un nivel redus de trai, obținerea de venituri care situează populația în
pragul sărăciei, constituie provocări le la care omenirea trebuie să identifice

8
rapid cele mai eficiente soluții; domeniile de interes imediat fiind educația,
asistența medicală, protecția mediului înconjurător.
Globalizării îi sunt atribuite atât nuanțe pozitive cât și nuanțe negative,
fiind, totodată, inevitabilă și ireversibilă: se consideră că aspectul pozitiv
rezidă din faptul că omul devine astfel parte din marea comunitate mondială,
cu toate implicațiile ce decurg de aici: drepturi, protecție, libertatea de
circulație, nediscriminare, etc. Aspectele negative decurg din insuficienta
cunoaștere a acestui fenomen, fapt ce determină teamă, reținere și chiar
ostilitate; mai mult, se apreciează că prin globalizare se ajunge în situația
înregistrării unor creșteri, a unor dezvoltări disproporțio nate, inegale între
state, cei săraci devenind tot mai săraci, în timp ce cei bogați vor fi tot mai
bogați.
Putem spune că ne situăm în zona multiculturalismului. Acesta poate
fi definit ca fiind suma convingerilor, credințelor, caracteristicilor referito are la
anumite domenii ale vieții (etnice, culturale, religioase, lingvistice, etc.) ce
aparțin unor populații situate pe un spațiu relativ determinat. În acest fel se
afimă individualitățile dar se și formează o solidaritate între membrii unei
comunități care se identifică ca fiind purtătorii unor elemente comune.
Multiculturalismul presupune armonie în ceea ce privește interacțiunea
între culturi, existența lor în zonele de contact fiind caracterizată de toleranță,
deschidere, acceptare.

CAPITOLUL 3
COM UNICAREA ÎN CADRUL GRUPURILOR
ETNOCULTURALE

Comunicarea poate fi privită într -un mod relativ simplist dar general
abordat în majoritatea lucrărilor de specialitate, care presupune cunoașterea
elementelor consacrate în comunicare: emițător, receptor, mesaj, canal, etc.

9
Putem considera ca fiind punct de plecare, în demersul nostru de
cunoaștere a comunicării în cadrul grupurilor etnoculturale ca fiind chiar
filosofia, aceasta fiind, după cum afirma Vasile Macoviciuc: o „cunoaștere a
celor ce sunt ca fiind ceea ce sunt – deci a temeiului existențelor, a naturii celor
ce sunt -, precum și cunoaștere a celor divine și omenești , a realității ultime,
necondiționate, originare, de ordinul esenței prin care se legitimează tot ceea
ce este sau poate să fie. Din punctul de vedere al scopului imediat, „filosofia
este pregătire pentru moarte" , oferind modele de viață demnă, repere și criterii
valorice; evident, întrucât nu trăim oricât, nu putem trăi oricum .”
De aceea considerăm ca fiind extrem de utilă o lărgire a analizei
fenomenului comunicării astfel încât să f ie cuprinsă întreaga relație ce se
stabilește între majoritari și minoritari, indiferent din ce categorie fac parte
aceștia din urmă.
În sensul demersului nostru, al comunicării atât în cadrul grupurilor
etnoculturale cât și al comunicării dintre aceste gr upuri și populația majoritară,
putem afirma că a comunica presupune capacitatea de a orienta mesajul spre
celălalt cu înțelegerea nevoii acestuia. Devin, în acest sens, suport
motivațional, profunzimea tendințelor din piramida lui Maslow care își pun
ampre nta asupra relației stabilită cu partenerul de dialog (comunicare , în sens
mai larg):
 a stabili relația prin sincronizarea corporală, a limbajului și a
sistemului de valori;
 ancorarea stimulului primit la resursele proprii, adică intrarea pe
aceeași lungim e de undă;
 calibrarea realizată în funcție de partener;
 acceptarea schimburilor;
 răspunsuri inteligente, nederanjante care obligă la un permanent
autocontrol și la cunoașterea rapidă a partenerului;
 gândirea efectelor înainte ca acesta să fie produs;

10
 incitarea la observație înțeleasă ca o acțiune reciprocă, dar care nu
poate lipsi celui care are inițiativa și răspunderea pentru consecințe;
 contextualizarea, adică adaptarea și ameliorarea;
 schematizarea efectuată pentru sintetizare;
 recurgerea la forme indirecte, utilizate atunci când au eșuat cele
directe;
 ascultarea partenerului, înțeleasă ca ascultare activă.
Raportarea la partenerul de comunicare este obligatorie prin prisma
faptului că se dorește nu numai transmiterea unui mesaj, ci și producerea
impactului asupra receptorului. Abandonarea receptorului, sub aspectul
cunoașterii sale și adoptarea concepției potrivit căreia oricum se înțelege ce
transmit, nu reprezintă decât o cale sigură spre eșec. Nimeni nu poate oferi
garanția că mesajul va fi înțel es în lipsa unei construcții adecvate care să se
raporteze la elemente ce țin de particularitățile destinatarului. De aceea,
considerăm că se impune o analiză sumară a grupurilor, câteva noțiuni cu
caracter de generalitate, pentru a înțelege mecanismele ca re funcționează în
acest domeniu.
Participarea membrilor colectivității la elaborarea opiniei publice
fluctuează în funcție de cadrul sociologic în care se produce aceasta. Există
deosebiri între comunitățile de tip tradițional (cu număr mic de membri, o
diferențiere mai redusă a rolurilor și însemnătate mare a tradiției) și
comunitățile de tip industrial (densitate umană mare, diferențiere puternică a
rolurilor, mare mobilitate a relațiilor dintre membri și o funcționalitate ridicată
a acestora). După cum remarcă Jean Stoetzel ( 3, cap.XVIII), în comunitatea
modernă individul trebuie să aibă opinie.
Relativ la nivelul teoretic (sistematizat) al formării opiniei publice, un
rol esențial revine informațiilor colective de ordin politic, juridic, etic,
filosofi c, propagate prin mass -media. Totodată, mass -media îndeplinește și alte
funcții: recreere; psihoterapie; întărirea aparteneței sociale; însă esențială în
formarea opiniei publice este funcția informativă (difuzarea știrilor).

11
Difuzarea știrilor este un p roces selectiv, de alegere, ordonare,
interpretare și atribuire de semnificații . Aceasta se produce într -un context
ideologic, fiind condusă în funcție de interese .
Un individ izolat nu va recepta niciodată informația colectivă ; de
aceea, aceasta nu pro voacă efecte nemijlocite. Individul recepționează
informația în cadrul grupului de care aparține, importanță având
caracteristicile culturale ale grupului, relațiile dintre membrii, aspectele de
autoritate și influență, de imitație și sugestie. În aceste condiții , un rol foarte
important îl are liderul de opinie, căruia îi aparține inițiativa în formularea
și/sau transmiterea anumitor enunțuri.
Pentru o comunicare eficientă, atît la nivel micro, cît și la nivel macro,
este mai mult decât necesară înlăturar ea tuturor barierelor, mai ales a celor
culturale. Acest lucru nu se poate realiza în condițiile ignorării noțiunii de
cultură, privită ca reprezentare pur teoretică, precum și a necunoașterii
particularităților culturale specifice grupului social respect iv.
Barierele culturale pot să apară fie în cadrul unei comunicări
interculturale directe, fie în funcție de contextul situațional, indiferent că este
cazul contextului politic, social, religios, psihologic.
Astfel, negocierea este abordată diferit, ca eta pe de desfășurare, în
funcție de țară: în vest negocierea are loc direct, se discută problemele imediat,
lucru care nu este acceptat în alte țări.
În țările de context înalt (țările asiatice) politețea și eticheta sunt
extrem de importante; acest lucru, de exemplu, nu permite adresarea unui
mesaj direct unei persoane mai în vârstă de oarece poate fi considerat lipsă de
respect.
Semnificația cifrelor și a culorilor este diferită în funcție de cultură:
dacă în unele țări albul este considerat ca fiind simbolul purității, în alte țări
este considerată culoarea ce semnifică doliul. În Japonia, modul cum se

12
pronunță cifra 4 în limba engleză este indezirabil deoarece, în respectiva țară
semnifică moartea.
Există numeroase situații ce țin de sfera geopolitică care p ot da naștere
la adevărate gafe: utilizarea stelei în 6 colțuri, simbolul statului Israel, în țările
arabe reprezintă mai mult decât un gest nepotrivit.
Necunoașterea diferențelor religioase conduce la erori grave: în India
nu pot fi promovate fără riscur i produsele alimentare care au desenat pe
etichetă, ca simbol, o vacă deoarece acest anima l este considerat a fi sacru și
prin urmare, nu poate fi ucis și mâncat.
O situație similară se întâlnește în țările musulmane atunci când este
vorba de porc.

CAPITOLUL 4
ACTIVITATEA POLIȚIEI PENTRU REALIZAREA
LEGĂTURII CU COMUNITĂȚILE MULTICULTURALE

Statul este principalul actor în gestionarea a tot ce înseamnă bunul
mers al lucrurilor în plan intern. Are capacitatea, prin instituțiile specializate,
să vegheze și să intervină la respectarea ordinii de drept, a drepturilor și
libertăților fundamentale, fii nd, totodată, garantul acestora și având obligația
să intervină pentru restabilirea situației de normalitate.
Ca mod de reacție din partea statului, distingem între intervenția
posteveniment și intervenția inainte de producerea evenimentului; considerăm
a fi mai eficientă aceasta din urmă deoarece evită producerea unor
dezechilibre; presupune o capacitate de anticipare a eventualelor deficiențe și
de luarea unor măsuri în mod operativ pentru evitarea producerii acestora.
Situația aceasta pe care am descris -o ca fiind regăsită la nivel general,
o întâlnim și în cadrul acțiunii unei instituții specializate a statului, cu un rol

13
deosebit de important în m enținerea ordinii și liniștii publice, a unui climat de
normalitate în rândul cetățenilor, indiferent de ce grup etnic aparțin aceștia:
Poliția.
Deși este privită ca o instituție de forță, trebuie să scoatem în evidență
rolul activ pe care poliția îl are î n cadrul intervenției inainte de producerea
evenimentelor: având la dispoziție informații complexe și complete, cunoscând
un tablou al societății sub aspecte ce nu sunt accesib ile cetățenilor de rând,
acestă insituție poate și trebuie să adopte măsuri meni te să asigure o
conviețuire pașnică între toți cetățenii din România, fără nici un fel de
discr iminare.
În acest context, trebuie apreciat faptul că activitatea poliției, care de
cele mai multe ori implică aplicarea unor măsuri de constrângere sau
restricț ionare, nu se face la întâmplare, dimpotrivă, este exact reglementată,
punctul de plecare constituindu -l Convenția Europeană a Drepturilor Omului,
care, în ceea ce privește măsurile de restricționare pe care le poate adopta
poliția, prevede că:
 aceste măsu ri trebuie să fie necesare într -o societate
caracterizată de democrație;
 trebuie să fie reglementate prin lege, măsuri care nu se
regăsesc într -un act normativ fiind imposibil de acceptat;
 procedura aplicării măsurilor trebuie să fie în strict ă
concordanță cu legea;
 acestea trebuie menținute în vigoare doar atâta timp cât
situația o impune și trebuie să înceteze când si tuația ce le –a
generat dispare;
 aceste măsuri nu trebuie să contravină în nici un fel altor
reglementări interne sau oricăror reglementări internaționale.
Așadar, poliția, prin raporturile pe care le generează în activitatea sa,
se află permanent în slujba cetățeanului, a societății civile, indiferent că ne
referim la o activitate ante sau post eveniment, iar eficiența acestei insituții se
reflectă în nivelul de satisfacție al cetățeanului, care îmbracă forma receptării,
acceptării și aprecierii de către masele largi de oameni.

14
Considerăm, pe acest fond, că este imperios necesar ca poliția să
stabilească un contact permanent cu cei în slujba c ărora se află, contact ce este
necesar să fie caracterizat de un climat de încredere reciprocă, nu numai cu
cetățenii onești, dar și cu cei care au încălcat legea: trebuie să existe
certitudinea că s -a acționat strict în limitele conferite de lege.
Poliția poate fi considerată ca fiind garantul egalității, integrării și
coeziunii într -o societate aflată într -un proces de schimbare rapidă. În special
în situațiile în care este necesară utilizarea forței fizice, poliția este un
instrument pentru control și re presiune. De aceea este necesar ca poliția să fie
activă și de încredere în îndeplinirea rolului ei de apărător al legislației
împotriva discriminării.1
Poliția are obligația să protejeze pe toți cetățenii în mod egal, fără
discriminare și fără a face dist incții în funcție de sex, rasă, culoare, limbă,
religie, opinie, origine socială, națională sau etnică, proprietate, naștere sau
orice alt statut.2
Situații reprezentative în care poliția intră în contact cu cetățenii într –
un mod oficial sunt:
a) primul contact cu publicul ,
b) sprijinul acordat victimelor unei infracțiuni ,
c) culegerea informațiilor ,
d) stabilirea infracțiunilor și contravențiilor ,
e) reacția față de agresiuni, atât fizice cât și verbale ,
f) rezolvarea unui conflict .

În cazurile în care polițiștii s unt obligați să recurgă la forță pentru
oprirea violenței colective, trebuie să se țină cont că aceștia trebuie să
folosească forța în mod gradual. Aceste proceduri de intervenție sunt prevăzute
în regulamen te și trebuie respectați pașii î ntocmai. Recurger ea la violență a

1 Foundaton Policing for Multi -Etnic Society 1996, Rotterdam Charter: Policing
Policing for Multi -Etnic Society, Rotterdam 1996
2 OSCE Îndrumar privind activitatea polițienească democratică și Adunarea Generală a
Națiunilor Unite, Rezoluția 2106(XX), Con venția internațională privind elimnearea
tuturor formelor de discriminare rasială, 1965

15
unui polițist contra unei persoane este cea mai gravă responsabilitate pe care
și-o asumă acesta în meseria lui. Este esențial să aibă motive temeinice pentru
a interveni și să fie convins că nu există o altă cale de îndepărtare a pericolu lui.

CAPITOLUL 5
PREVENIREA ȘI DESCOPERIREA INFRAC ȚIUNILOR SĂVÂRȘITE
DE POPULAȚIA MAJORITARĂ ȘI MINORITĂȚI

Concepția generală privind organizarea prevenirii criminalității
trebuie să facă referire la următoarele obiective:
 Asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale
omului garantate prin Constituție și celelalte legi ale țării, precum și
prin convenții internaționale la care România este parte;
 Întărirea ordinii publice și pe această bază, a climatului de siguranță
civică;
 Reducerea numărului infracțiunilor și al participanților la comiterea
acestora;
 Apărarea proprietății private și publice, asigurarea protecției
patrimoniului national;
 Identificarea persoanelor susceptibile de a comite fapte antisociale și
determinarea lor de a renunța la săvârșirea unor astfel de fapte;
 Prevenirea recidivei prin acțiuni susținute de reintegrare social ă a
infractorilor primari ;
 Identificarea și protejarea persoanelor ce pot deveni victim e;
 Acordarea de sprijin de specialitate a persoanel or juridice (în special
agenților economici) în alegerea și funcționarea sistemelor tehnice de
siguranță și alarmare.
Pentru atingerea obiectivelor , considerăm că activitatea Poliției Române
trebuie să se desfășoară pe următoarele direcții majore:

16
 Prevenir ea socială – ce presupune acțiunea asupra și în colaborare cu
factorii sociali implicați în criminogeneză, pentru orientarea lor în
sensul dorit.
 Prevenirea situațională – constă în inițierea unor măsuri care să aibă ca
scop reducerea ocaziilor ce favoriz ează comiterea de infracțiuni și
sporirea evidentă a riscului delicvenților de a fi descoperiți cu
operativitate și trași la răspundere penală.
O multitudine de organe, organizații sau organisme guvernamentale
sau neguvernamentale, interne sau internațion ale ale romilor ori ale populației
majoritare în diferite țări care caută, cercetează, concluzionează sau oferă
soluții și importante ajutoare materiale ori financiare pentru a soluționa
problema romilor prin integrare, dar mai ales prin expulzarea și fixa rea lor pe
teritoriul țărilor de unde au plecat după 1989. Este clar că nici o minoritate nu
s-a bucurat de o asemenea atenție în ultimii ani, dar tot atât de adevărat este și
faptul că nici o minoritate nu a creat atâtea probleme negative în întreaga
Euro pă.
În România, în ultimul timp, comportamentul romilor a devenit tot
mai delictuos, fiind unanim dezaprobat de către comunitate. Cu toate acestea,
populația consideră că singura și cea mai eficientă soluție prin care romii
infractori pot fi obligați să re specte legea este intervenția fermă a organelor de
ordine ale statului.
În absența unor asemenea măsuri de protecție, unii cetățeni români se văd
nevoiți să se preocupe singuri de apărarea familiilor și a bunurilor lor sau să se
unească singuri în grupuri pentru a putea face față agresiunilor, tâlhăriilor și
altor infracțiuni comise de țigani.
Medierea conflictelor potențiale între membrii etniei rome și
comunitate este o atribuție deosebită a fiecărui polițist. Atunci când polițistul
este sesizat că un an ume rom sau romi organizați în grup au savârșit infracțiuni
ori alte fapte antisociale, el este obligat să ia măsuri urgente de restabilire a
legalității prin forțe proprii sau în colaborare cu alte forțe ajutătoare.
În conformitate cu strategia prevenirii criminalității, polițistul sau
fiecare organ de poliție are obligația să inițieze măsuri pentru a dezvolta

17
sentimentul de solidaritate în cadrul comunității, pentru a identifica și instrui
anumite persoane capabile să -l ajute în situații de criză pentru stabilirea
legalității, capturarea și arestarea infractorilor.
Va avea totodată grijă ca, după capturarea infractorilor, aceștia să fie
tratați cu respectarea legilor în vigoare, orice vătămare ce depășește limita
legitimei apărări sau necesităților de imobilizare a infractorilor, putând fi
imputate ulterior polițistului.

CAPITOLUL 6
REPERE ETNICE, SOCIALE ȘI CUL TURALE ALE POPULAȚIEI DE
ETNIE ROMĂ

Unul dintre primii lingviști români, George Potra , care a studiat
originea și denumirea romilor , afirmă încă din 1939 că , pentru romi există
atâtea denumiri câte popoare sunt în Europa. După spusele aceluiași autor,
cuvântul ,, rom” înseamnă în limba țigănea scă „bărbat”, un „om bun” sau „ o
ființă umană” și din acest motiv termenul cunoscut este țigan.
Lucian Cherata arată că, termenul de „rom”, în limba țigănească,
înseamnă „țigan”.
Mai multe cercetări filologice arată că în denumirea de „țigan” se
află o oarecare nuanță depreciativă și c ă această expresie de dispreț „a prins”
în toată Europa.
Consiliul Europei a stabilit prin vot, în anul 1993, că denumirea
„țigan” este folosită doar în mod peiorativ, termenul „ romi” fiind caracteristic
pentru această etnie.
Putem conclu ziona că accept area și folosirea cuvântului „ rom” nu va
duce la schimbarea atitudinii colectivității față de romi atata timp cât ei inșiși
nu vor face eforturi pentru schimbarea modului de viață la standardele unanim

18
admise de populația majoritară pentru că identitatea s e construiește prin
contactul direct cu cei diferiți și prin educație.3
În România nu se poate vorbi despre un număr exact al persoanelor
de etnie romă, dar organizații neguvernamentale estimează că numărul real al
romilor ajunge chiar până la 2,5 milioane de cetățeni. De exemplu, în
localitatea Săcele, din județul Brașov, sunt declarați oficial 300 de romi, iar
neoficial sunt aproape 10.000 .
Din punct de vedere al victimologiei, delicvența este de trei tipuri:
reală, descoperită, judecată. Cifra neagră a infracțiunilor săvârșite de romi nu
se poate ș i nici nu va putea fi stabilită niciodată în mod real. Se pot identifica
doar infractorii romi acuzați pe bază de probe de săvârșirea de infracțiuni.
Astfel, în centrele de minori aproximativ 35% sunt romi, în penitenciare 17%
aparț in acestei etnii, nefiind incluși cei care au dat răspunsuri contradictorii cu
privire la apartenența lor etnică. De remarcat este faptul că în prezent statutul
de delicvent nu mai este o rușine în comunitățiile de romi, uneori fiind chiar
motiv de mândrie și exemplu de urmat.
Consiliul Europei a constatat că „Se poate spune că, de fapt, nu putem
vorbi de o anumită atitudine ostilă față de romi din partea unor membri ai
societății doar pentru că sunt romi, ci datorită, în primul rând, unor atitudini,
comportări și acțiuni antisociale ale acestora” .
Pentru a evita astfel de conflicte, poliția a luat măsuri de cunoaștere a
stărilor preconflictuale, pe care prin măsuri concrete le -a dezarmat. Pentru
aplanarea unui conflict int eretnic s -au distins trei direcții principale de acțiune:
prevenirea apariției conflictelor, medierea unor conflicte potențiale, stingerea
conflictelor deja izbucnite și restabilirea ordinii și liniștii publice. Pentru
evitarea apariției acestor conflicte se pot utiliza trei modalități de acțiune:

3 Adrian Iacob, Constantin Victor Dr ăghici & Ionuț -Valentin Marin. Fenomenul
infracționl în rândul populației de etnie r omă. Craiova, Editura Sitech, 2010, p . 19

19
– Supravegherea permanentă a romilor infractori sau a persoanelor
pretabile să comită infracțiuni;
– Să acționeze cu operativitate și profesionalism în condițiile de
legalitate, pentru identificarea, prinderea și tra gerea la
răspundere a celui responsabil;
– Colaborarea cu celelalte autorități publice, instituții, organizații
sau reprezentanți ai romilor.
În conformitate cu Strategia M.A.I. de prevenire a criminalității,
fiecare polițist are obligația să inițieze măsuri pentru a dezvolta sentimentul de
solidaritate în cadrul comunității, pentru a identifica și a instrui anumite
persoane capabile să -l ajute în situații de criză în vederea restabilirii legalității,
prinderea și tragerea la răspundere a responsabililor. De asemenea, orice
persoană suspectată de comiterea unei infracțiuni va fi tratată cu respectarea
legilor în vigoare, orice vătămare adusă integrității fizice sau morale care
depășește limita legitimei apărări sau necesităților de imobilizare, putând fi
imput ate polițistului resposabil 4.

CAPITOLUL 7
COMUNITATEA ETNICĂ A MAGHIARILOR

Institutul Național de Statistică a dat publicității în 2012, rezultatele
provizorii la ultimul recensământ realizat în 2011: din totalul de 19.042.936
locuitori, de naționalitate română sunt 16.869.816, reprezentând 88,6% din
totalul populației. Ponderea cea mai mare din restul de 11,4 %, respectiv 6.5%,
o are populația de etnie maghiară.

4Adrian Iacob, Constantin Victor Dr ăghici & Ionuț -Valentin Marin. Fenomenul
infracționl în rândul populației de etnie r omă. Craiova, Editura Sitech, 2010, p . 130

20
Recensământul a scos în evidență faptul că în statul român trăiesc
aproximativ 20 de minorități naționale; toate se bucură de faptul că România
nu a urmărit asimilarea acestora, cum a făcut statul ungar, de exemplu și le -a
garantat prin Constituție, drepturi care să le asigure identitatea etnică.
Cu toate acestea, în România, există formațiuni politice înființate pe
criterii etnice, care au tot felul de revendicări formulate la modul cel mai
imperativ cu putință, unele dintre ele absolut absurde, imposibil de acceptat,
impuse cu ajutorul șantajului.
Astfel a fost impus conceptul de „discriminare pozitivă ” care nu este
altceva decât obținerea de drepturi suplimentare față de populația majoritară,
doar pentru simplu motiv că respectivii cetățeni sunt aparținătorii unei etnii. În
acest fel a apărut o discriminare a populației majoritare, fapt imposibil de
acceptat, dar pe care clasa poltică l -a considerat a fi corect.
Urmare a introducerii conceptului de „discriminare pozitivă ”, în
ianuarie 2012, presa a anunțat că pentru menținerea identității naționale, au
fost majorate fondurile pentru minorități, UDMR fiind principalul beneficiar.
Considerăm acest lucru ca fiind inacceptabil în condițiile în care în
județele în care populația este majoritar de etnie maghiară nu au fost alocate
fonduri pentru români, aceștia devenind tolerați în propria țară.
Evident că aceste fonduri pentru menținerea identității naționale a
maghiarilor, nu erau absolut deloc necesare deoarece nici o clipă nu a fost pusă
în pericol identitatea ființei naționale a maghiarilor.
Apare intrebarea logică daca statul român a manifestat același interes
pentru alte etnii?
Evident că nu!
Un alt aspect deloc de neglijat îl constituie faptul că a fost obținută o
prevedere care se referă la obligativitatea ca funcționarii publici din județele
unde populația de etnie maghiară este ma i mare de 20%, să cunoască limba
maghiară, asta în condițiile în care, în Constituție se prevede foarte clar că
limba oficială, este limba română. În aceste condiții populația română este clar
dezavantajată deoarece nu cunoaște și limba maghiară și ce este cel mai
important, se produce o maghiarizare a administrației publice locale, un prim
pas spre autonomie teritorială.

21
Se pare că pentru clasa politică nu sunt importante consecințele ci
faptul că datorită șantajului practicat de formațiuni politice format e pe baze de
criterii etnice, se pot pierde poziții privilegiate sau chiar guvernarea țării; doar
așa se explică faptul că, spre exemplu, o formațiune care abia atinge pragul
electoral, a făcut parte din foarte multe guverne, având o „deschidere” spre
Mini sterul Culturii, Ministerul Sănătății sau Ministerul
Mediului/Pădurilor/Apelor.
Datorită obligativității cunoașterii limbii maghiare de către
funcționarii publici din administrația locală, s -a ajuns la situația în care toți
funcționarii din primăria din Sf ântul Gheorghe, respectiv 119 persoane, erau
de naționalitate maghiară. Acest fapt a fost cunoscut în Parlament dar nu a fost
luată nici o măsură. Ca și în cazul celor doi polițiști români care au fost
concediați pentru că nu cunoșteau limba română.
O altă situație inadmisibilă o constituie situația învățământului în
limba maghiară. Pentru anumite regiuni a devenit prioritar, în detrimentul
învățământului în limba oficilă a statului și asta se întâmplă indiferent de
nivelul la care ne referim.
Accesul la carierele didactice este în avantajul celor care cunosc și
limba maghiară deoarece aceștia pot preda și la școlile în limba română, în
timp ce invers nu este posibil.
Întrebarea este pentru cine sunt pregătiți absolvenții care au urmat
învățământul în limb a maghiară?
În plus, la foarte multe instituții de învățământ unde predarea este
exclusiv în limba română, sunt create locuri special pentru minorități,
concurența pe aceste locuri fiind foarte mică iar cei care obțin medie de intrare
sunt de un nivel infe rior celor care au concurat pe celelalte locuri.
Factorul politic pe criterii etnice a impus cu forța ca în județele cu
populație majoritar de etnie maghiară, prefecții să fie recrutați doar din cadrul
respectivei etnii. A urmat, bineînțeles, modificări în teritoriu de genul
schimbări de denumiri de străzi, localități, etc., fapt ce a creat stări tensionate
în rândul populației române din respectiva zonă. Mai mult decât atât, pentru a
se menține o anumită componentă etnică în zona de interes, se pun tot fel ul de

22
obstacole românilor în dobândirea de proprietăți sau prin neaplicarea
sentințelor ce le conferă drepturi.
Apogeul, însă, îl constituie faptul că reprezentanții unei minorități de
puțin peste 6%, pretind să schimbe Constituția în așa fel încât să se prevadă
autonomia Ținutului Secuiesc și chiar autonomia Transilvaniei.
Sondajul de opinie realizat de către Institutul Român pentru Evaluare
și Strategie – IRES în colaborare cu Asociația Română pentru Evaluare și
Strategie – ARES, în perioada 17 -18 martie 2011, pe un eșantion
multistratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național, realizat prin metoda
computer assisted telephone interview, cu o eroare maximă de de ±2,9% , a
scos în evidență următoarele aspecte, pe care le considerăm relevante:
 53% c onsideră că relațiile dintre România și Ungaria sunt
bune;
 57% apreciează ca bune relațiile dintre români și etnicii
maghiari;
 72% descalifică gestul președintilor de consilii județene din
Transilvania, prin care solicită cetățenia maghiară;
 64% dintre res ponenți au o părere bună despre etnicii
maghiari;
 83% acceptă colegi de muncă de etnie maghiară;
 79% acceptă vecini de etnie maghiară;
 52% nu acceptă să fie reprezentați în plan politic de etnici
maghiari;
 80% acceptă prieteni maghiari;
 69% acceptă membrii de familie de origine maghiară;
 51% consideră că UDMR are un rol negativ în politica
româneacă;
 63% consideră că este bine că se sărbătorește ziua maghiarilor
de pretutindeni;
 majoritatea respondenților consideră că acțiunea de la
Miercurea Ciuc în care A vram Iancu a fost spânzurat în mod
simbolic de către un localnic, este provocator la adresa

23
românilor, nu reprezintă opinia etnicilor maghiari, poate afecta
relațiile dintre români și etnicii maghiari, precum și relațiile
dintre cele două state, respectiv România și Ungaria.
În urma acestor rezultate se poate concluziona că populația majoritară
(română) acceptă cu multă ușurință etnicii în general și etnicii maghiari în mod
special, condiția fiind ca aceștia să nu desfășoare acțiuni care să aducă atingere
valorilor fundamentale ale statului: independența, suveranitatea, caracterul
unitar, precum și valorilor individuale ale cetățenilor, etc.

CAPITOLUL 8
STUDIU PRIVIND MODUL ÎN CARE SUNT PERCEPUTE
RELAȚIILE POLIȚIEI CU MEMBRII COMUNITĂȚILOR
MULTICULTURALE

8.1. INTRODUCERE ÎN INVESTIGAȚIA ȘTIINȚIFICĂ
Având în vedere că în județul Botoșani întâlnim prezența mai multor
etnii ( romi, ucrainiei, evrei și armeni) mi -am propus ca utilizând mai multe
metode de cercetare îmbinând cercetarea cantitativă (chestion arul), cu
cercetarea calitativă (interviul și analiza media), să ide ntific dacă și cât în
județul Botoșani populația aparținând grupărilor etnice este, și în ce proporție,
discriminată în relație cu instituțiile publice respectiv poliția, parchetul,
instan țele de judecată și administrația publică. Prin obligațiile stabilite de
legile de organizare și funcționare cât și de alte legi speciale angajații acestor
instituții intră în contact și ar trebui să ofere servicii inclusiv minorităților
etnice. Cu privire la mass -media locală am intenționat, pe de o parte să
urmăresc dacă aceasta reflectă atât în presa scrisă dar și în mediul online
situații de discriminare, iar pe de altă parte dacă ea însăși în cadrul articolelor,
emisiunilor discriminează persoanele apa rținând minorităților etnice.

24
Prin natura activității profesionale pe care am desfășurat -o am intrat în
contact și a trebuit uneori să gestionez situații dificile și cu persoane
aparținând unor minorități etnice. Preocuparea pe care am avut -o a fost acea d e
a respecta legea și de a mă asigura dacă aplicarea legii este unitară în ceea ce
privește populația majoritară dar și populația minoritară. În cadrul activității de
documentare realizată în perioada doctorală nu am identi ficat ca la nivelul
județului Botoșani să se fi realizat o cercetare identică , cu cea pe care am
efectuat -o eu și pe care cred că pot să o transpun la final într -un manual de
bune practici , o procedură de lucru, sau chiar într -o strategie pentru
armonizarea relațiilor de integrare a mino rităților etnice în societatea
românească, ce s-ar putea aplica în anumite zone geografice unde comunitățile
etnice sunt reprezentative sau ridică diverse probleme.
Un alt obiectiv al cercetării a fost de a analiza percepția specialiștilor
cu privire la pr oblemele cu care se confruntă minoritățile etnice și în ce măsură
le sunt acestora respectate drepturile pe care le au. Astfel, au fost investigați
prin intermediul chestionarului 76 de persoane, iar prin intermediul
interviurilor 9 profesioniști (magistra ți, polițiști și funcționari publici) pentru a
identifica și analiza dacă prin natura profesiei s -au întâlnit cu situații de
conflict între o persoană aparținând minorității etnice și despre care să fi avut
indicii sau convingerea că persoana aparținând mi norității etnice a fost
discriminată.
Pentru a vedea cum au fost reflectate în presa locală scrisă și online
dar și dacă presa discriminează populația minoritară atunci când face referire
la ea am analizat 16 platforme de știri online, 1 cotidian cu apariție tipărită, 3
posturi de televiziune locală și 2 posturi de radio.
Obiectivele generale ale cercetării:
1. Explorarea situațiilor în care pop ulația minoritară din județul
Botoșani este expusă discriminării în contact cu angajații
instituțiilor publice (polițiști, magistrați, angajați ai
administrației publice locale).

25
2. Percepția angajaților instituțiilor publice cu privire la
respectarea drepturilor minorităților etnice;
3. Măsurile care sunt luate de ins tituțiile publice din județul
Botoșani pentru a preveni și aplana stările conflictuale în
rândul minorităților etnice atunci când apar conflicte.

Obiectivele specif ice ale cercetării:
1. Identificarea principalelor probleme care trebuie rezolvate prin
natura profesiei (magistrat, polițist, personal din administrația
publică locală) specifice minorităților etnice;
2. Identificarea de măsuri concrete pentru o mai bună integrare în
comunitate a minorităților – perspectiva polițiștilor, magistraților,
personal din administrația publică locală;
3. Identificarea unor asemănări și diferențieri în cadrul categoriilor
profesionale din instituțiile publice cu privire la respectare a
drepturilor minorităților în municipiul Botoșani;
4. Analiza practicii mass -mediei lo cale a modului în care aceasta
reflecă activitatea prosocială dar și activitățile antisociale;
5. Identificarea percepției în rândul angajaților instituțiilor publice cu
privi re la discriminarea pozitivă a minorităților etnice asupra
aspectelor de natură a optimiza practica antidiscriminatorie la
nivel instituțional (legislație, campanii de prevenire etc.).

Majoritatea întrebărilor adresate atât în chestionar cât și în intervi u
acopereau următoarele subiecte:

26
– Întrebări despre experiențele respondenților legate de grupul etnic
cu care intră cel mai des în contact prin natura profesiei lor și
principalele probleme cu care se confruntă aceste persoane;
– Întrebări legate de servicii le pe care le solicită persoanele
aparținând minorităților etnice atunci când intră în contact cu
reprezentanții instituțiilor publice și accesul la aceste servicii;
– Întrebări legate de conflicte dintre reprezentanții instituțiilor și
minoritățile etnice, a modului în care sunt prevenite sau nu aceste
conflicte;
– Întrebări legate de modalități concrete de intervenție pentru o mai
bună integrare a minorităților etnice în comunitate;
– Întrebări legate de modul în care mass -media promovează
toleranța și pluralis mul cultural.

8.2. T EHNICI DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ
– REZULTATE OBȚINUTE

8.2.1. REZULTATE OBȚINUTE ÎN URMA APLICĂRII
CHESTIONARULUI
A . Lucrători de poliție
Din totalul de 33 de lucrători de poliție care au completat chestionarul , 49% au
considerat următoarele aspecte ca modalități concrete de a contribui la o
integrare mai bună a minorităților:
– Urmarea studiilor obligatorii și prevenirea abandonului școlar;
– Calificare profesională și obținerea unui loc de muncă;
– Activități de integrare socială;
– Să fie responsabili – acțiuni de responsabilizare prin educație;
– Programe educaționale speciale pentru persoanele neșcolarizate sau
care au depășit vârsta școlarizării;
– Facilitarea obținerii de locuri de muncă;
– Deschiderea unor afaceri mici – activități meșteșu gărești specifice;

27
– Identificarea celor mai potrivite soluții prin dezbateri comunitare cu
implicarea ONG -urilor.
Din totatul celor 17 responde nți a fost identificat un răspuns cu caracter
discriminatoriu respectiv: „Mutarea lor în locuri speciale și sterilizare a
acestora in vederea contracepț iei” .

B. Magistrați
Din totalul de 13 magistrați care au completat chestionarul, 77% au considerat
următoarele aspecte ca modalități concrete de a contribui la o in tegrare mai
bună a minorităților:
– Educație/școlarizare;
– Creșterea nivelului de trai;
– Comunicare eficientă;
– Introducerea în școli un modul de educație civică care să abordeze acesastă
situație;
– Respectarea principiului egalității de șanse;
– Accep atarea și dialogul;
– Cooperare din partea minorităților;
– Acceptarea tradițiilor acestora;
– Minoritățile să accepte că au aceleași drepturi ca majoritarii.

C. Lucrători în administrația publică
Din cei 30 de lucrători în administrația publică , 80% au următoarele sugestii
pentru a crea șanse și posibilități concrete de integrare a minorităților:
– Programe de incluziune socială pe piața muncii;
– Să nu se mai victimizeze fără motiv;
– Implicarea ONG -urilor în elaborarea unor proiecte;
– Responzabili zarea reprezentanților minorităților;
– Fonduri pentru organizațiile care -i reprezintă și derularea unor proiecte care
să promoveze valorile identitare și culturale;
– Cooperarea cu liderii de romi și autorități;
– Transparență decizională;
– Programe educ aționale și de formare profesională;

28
– Acestor a să li se explice cu exemple , conceptele de drepturi și
responsabilități;
– Legislație eficientă di n perspectiva aplicabilității p ractice (nu ideologii
fanteziste);
– Locuri de muncă speciale în funcție de dat ele demografice;
– Desfășurarea de proiecte culturale specifice și în comun cu populația
majoritară;
– Politici publice implementate de adminsitrațiile locale.

8.2.2. REZULTATE OBȚINUTE ÎN URMA APLICĂRII
INTERVIULUI
În cadrul cercetării interviul a fost utilizat ca tehnică de cercetare
științifică pentru a obține prin întrebări și răspunsuri informații verbale de la
magistrați, polițiști și funcționari publici din administrația publică locală
pentru a obține percepția acestor specialiști, realizată pe baza exper ienței
profesionale, față de minoritățile etnice.
Interviurile au fost înregistrate audio, cu acordul respondenților,
păstrându -se anonimitatea acestora și explicându -le că informațiile obținute
vor fi utilizate în cadrul tezei de doctorat.
Ghidul de inte rviu a cuprins aceleași întrebări pentru toate cele trei
categorii profesionale intervievate respectiv:
1. Vă rog să enumerați care sunt grupurile etnice cu care interacționați în
activitatea dumneavoastră profesională. Din toate aceste persoane, cu
care etn ii vă întâlniți cel mai des?/sau cel mai puțin?
2. Atunci când vă întâlniți prin natura profesiei cu persoane cu care
aparțin unei anumite etnii, invocă acestea că sunt discriminate, pentru
că aparțin acelei etnii? Dacă da, vă rog să detaliați.
3. Care sunt principalele probleme/activități, pe care trebuie să le primiți,
rezolvați, analizați, etc. prin natura profesiei dvs. identificate la
cetățenii aparținând altor etnii? Pe baza experienței dvs. credeți că sunt
minorități care au probleme specifice?
4. În acti vitatea profesională desfășurată de dvs. ați întâlnit situații de
conflict între o persoană aparținând unei minorități și instituția în care

29
lucrați? Dacă da, în ce a constat problema? Cum s -a rezolvat? Dacă
nu, ce credeți că a funcționat așa de bine încât nu au fost invocate
nemulțumiri din partea acestora?
5. După părerea dvs. credeți că drepturile minorităților sunt respectate?
Se exagerează la nivelul politicilor publice privind acest aspect? Sunt
situații de discriminare pozitivă? Este un subiect asupra c ăruia ar mai
trebui insistat (legislație, practică etc.)?

În luna ianuarie 2017 au fost intervievate 9 persoane (3 magistrați, 3
polițiști, 3 funcționari publici) a căror medie de vârstă este de 45 de ani iar
media experienței profesionale este de 18 ani în domeniul în care activau la
momentul luării interviului.
În urma analizei răspunsurilor la întrebările adresate din cadrul
interviului se pot trage următoarele concluzii:
Grupul etnic cu care atât magistrații, polițiștii dar și funcționarii
publici i ntră cel mai des în contact sunt romii iar cel mai puțin se intră în
contat cu evreii. Principalele aspecte ale interacțiunii profesionale cu romii
vizează faptul că aceștia intră mai des, în comparație cu celelalte grupuri
etnice, în conflict cu legea. Un alt grup etnic care a fost menționat că ar intra
relativ mai des în conflict cu legea sunt ucrainienii respectiv aceștia comit
infracțiunii de contrabandă. Este interesant de remarcat că în cadrul instituției
unde își desfășoară activitatea un funcționar public din totalul de 120 de
angajați 6 dintre aceștia, respectiv 5%, sunt de etnie romă. Angajații de etnie
romă a instituției nu au invocat oficial sau neoficial aspecte legate de
discriminarea acestora.
Respondenții au fost întrebați dacă persoanele car e aparțin
minorităților etnice au invocat că sunt discriminate atunci când au interacționat
cu aceștia. La această întrebare cei mai mulți dintre respondenți au spus că nu
s-au întâlnit în activitatea lor profesională cu minorități care să reclame că au
fost discriminați. Două dintre persoanele intervie vate (1 magistrat și 1
funcționar public) au descris membrii etniei rome ca fiind mai vocali, își
revendică drepturile cu aplomb iar acest tip de atitu dini reprezintă de fapt o
modalitate de a preîntâmpina o posibilă discriminare. Mulți dintre membrii

30
etniei rome își știu foarte bine drepturile pe care le invocă în interacțiunea cu
angajații instituțiilor locale.
Principalele probleme pe care respondenții la interviu prin natura
profesiei trebuie să le rezolve atunci când interacționează cu persoane
aparținând altor etnii sunt: furturi și infracțiuni comise cu violență; audierea
acestora ca părți sau martori; plângeri, petiții și reclamații; acordarea de
prestații sociale și locuințe sociale; verificarea unor informații care vin de la
alte autorități. Un funcționar public menționează că etnia romă beneficiază de
aproximativ 50% din locuințele sociale în condițiile în care ei reprezintă 4,3%
din populația mu nicipiului Botoșani (1200 romi din 28000 de locuitori).
Atât polițiștii cât și magistrații au declarat că în activitatea lor
profesională nu au întâlnit situații de conflict între o persoană aparținând unei
minorități și instituția pentru care lucrează. Î n schimb respondenții funcționari
publici au menționat că există aproape întotdeauna o tensiune atunci când
interacționează cu o persoană aparținând etniei rome; aceștia adesea sunt
violenți verbal iar în câteva cazuri izolate au amenințat angajații instit uției;
conflictul a fost generat de necunoșterea legislației și așteptări de rezolvare a
unor probleme care nu țineau de atribuțiile instituției.
Cu privire la respectarea drepturilor minorităților în comunitățile în
care activează, toate persoanele interv ievate au răspus că drepturile
minorităților sunt respectate. O atitudine unanim întâlnită a fost aceea că în
privința populației rome au întâlnit situații de discriminare pozitivă în
comparație cu restul persoanelor care aparțin altor etnii dar și cu popu lația
majoritară.

8.2.3. REFLECTAREA ÎN MASS -MEDIA LOCALĂ A
MINORITĂȚILOR ÎN PERIOADA 2012 – 2016
Universul media local monitorizat include, în medie, anual, 16
platforme de știri online, un cotidian cu apariție tipărită, 3 televiziuni locale, 2
posturi de radio. Materiale de presă cu referire la universal re lațional poliție –
comunități e tnice identificate în perioada menționată sunt în număr de 421
articole/știri.

31
Acestea reprezintă aproximativ 8% din totalul aparițiilor media, cu
referire la instituția p oliției (însemnând în jur de 1.100 de apariții/an).
Aparițiile din mass -media fac referire în totalitate la etnia romă.
Dintre cele 421 de materiale de presă, cele mai multe (308) au caracter
neutru, limitându -se la relatarea obiectivă, de facto, a evenime ntului. Alte 52
de apariții au caracter negativ, incluzând critici la adresa modului de
intervenție/gestionare de către instituția poliției, a unui eveniment de natură
infracțională ori a unei situații operative de ansamblu, dintr -o anumită perioadă
de tim p. Iar 61 de apariții au avut caracter pozitiv, punând într -o lumină
favorabilă instituția poliției.
Alte date de interes: pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean
Botoșani, sunt acreditați în medie 35 de jurnaliști, anual.

CONCLUZII FINALE

Având în vedere a spectele prezentate , în opinia noastră,
concluzionăm următoarele:
1. Eforturile trebuie depuse de toate părțile, indiferent dacă acestea
se află în contact direct sau nu.
Un contact direct, în condițiile în care spațiul geografic este comun,
pentru do uă entități ce aparțin unor popoare diferite sau pentru două grupuri
mari de oameni de culturi diferite, reprezintă o provocare pentru părțile
implicate dar și pentru autoritățile statului respectiv.
Sarcina este cu atât mai complexă, în domeniul comunică rii, cu cât o
democrație reală în care este respectat dreptul la libera exprimare, permite
transmiterea în spațiul public a unor mesaje cu încărcături, sub aspectul
normelor etice, dintre cele mai diferite.

32
2. Într-un stat de drept se garantează, printre alte le, nu doar libertatea
de exprimare ci și dreptul oricărui cetățean de a fi informat.
Aceste aspecte sunt de o importanță deosebită atunci când avem în
vedere comunicarea cu membrii unui grup etnic, doarece sunt tot atâtea cauze
de modificare a percepților și atitudinilor și implicit, de posibilă constituire a
unor bariere.
Este absolut necesar să fie cunoscut grupul etnic respectiv sub toate
aspectele. Construcția mesajului impune, pentru emițător, o raportare
permanentă la celălalt, o cunoaștere a lui sub toate aspectele, plecând de la
limbă, obiceiuri, preocupări, până la cele mai mici dorințe și aspirații. De
asemenea, este necesară o studiere a spațiului public în care se lansează mesaje
în grupul etnic: simpatizarea unei părți a mass -media, deschiderea față de
aceasta, însușirea mesajelor transmise fără o cenzură personală, o analiză cât
se poate de ob iectivă realizată individual și eventual, coroborarea cu alte surse
de informare, poate constitui un factor ce impietează asupra unui proces de
comunicare facil, creând bariere uneori greu de depășit.
3. Existența unor lideri politici care în anumite circumstanțe se
transformă în formatori de opinie, considerăm că reprezintă un motiv de
maximă atenție; mesajele pe care le trimite spațiului public ajung mai ușor la
membrii etniei decât mesajele autorităților.
4. Reprezentanții presei care fac parte din aceași etnie, au întotdeauna
întâietate atunci când se pune problema audienței, când apare situația de a
recepționa, de către marea masă de oameni, mesajele tr ansmise de autorități. Și
întâietatea nu se manifestă singular, doar sub acest aspect, are componenta și
de credibilitate, fapt care reprezintă un dezavantaj major pentru membrii
neetnici.
5. Așadar, ne situăm în fața unei situații de comunicare complexe
atunci când facem referire la comunicarea interculturală; reprezintă un
domeniu cu rădăcini profunde, ce suportă pe fiecare palier în parte (influența

33
presei asupra minorităților, selectarea și orientarea știrilor, influența liderilor
politici și etnici asu pra minorităților, – toate acestea conturând o imagine în
conștiința socială, spre care instituțiile statului trimit mesaje, construite mai
mult sau mai puțin laborios ) o analiză aprofundată.
6. Propunerea unor scheme de comunicare sau a unor soluții, care să
aibă caracter de valabilitate generală, reprezintă un inconvenient prin prisma
faptului că situațiile de comunicare diferă întotdeauna, nu sunt standardizate și
prin urmare se impune o adaptare permanentă la evoluția partenerului de
dialog, indiferent de cine este acesta: un simplu individ sau grupuri mari sau
mici. Este necesară folosirea feedback -ului, dar mai ales feedforward, ca
indicatori pentru situațiile în care se desfășoară procesul de comunicare.
A fi un bun polițist înseamnă să ai abilitatea de a îmbina aplicarea legii
așa cum a prevăzut legiuitorul când a creat normele și adaptarea acestora
situațiilor din practică, unde se impune să nu uite de principiul umanismului.
Relațiile cu comunitatea dep ind de conduita afișată de polițist, de politețea cu
care el tratează fiecare persoană indiferent de mediul din care provine, fără a
face discriminări. Când te gândești la această autoritate a statului te gândești la
siguranță și încredere. Aceste două cuv inte trebuie să definească fiecare
acțiune a unui polițist. Să ofere încredere cetățenilor că cei ce au săvârșit fapte
antisociale vor fi prinși și pedepsiși conform legii și siguranța că sunt ocrotiți
în fiecare moment.
De asemenea, considerăm că poliți a nu se poate limita la a considera
finalizat procesul de comunicare cu societățile etno și multiculturale din punct
de vedere la dezvoltării acestuia; se impune o upgradare permanentă, raportată
la toți stimulii, interni și externi, care apar și care gene rează situații noi.

Având în vedere cele prezentate pe parcursul lucrării, a studiului
efectuat, precum și a concluziilor prezentate, în final propunem o
„Strategie pentru armonizarea relațiilor poliției cu minoritățile etnice în
societatea române ască”.

34
PROPUNERE

STRATEGIA PENTRU ARMONIZAREA RELAȚIILOR POLIȚIEI CU
MINORITĂȚILE ETNICE ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ

Cuprins:
1.Introducere
2.Elementele de bază ale strategiei
2.1 Componența etnică
2.2 Cadrul juridic
2.3 Domeniile procesului de integrare a popula țiilor minoritare
2.3.1.Viața publică
2.3.2. Politica statului privind limba oficială și limbile
minorităților
2.3.3. Dialog intercultural
2.3.4. Mass media
3. Etapele procesului de implementare a strategiei
4. Finanțarea strategiei
5. Monitorizare, evaluare, raportare

35
1.INTRODUCERE
Strategia de integrare a minorităților etnice constitui e un document
extrem de importan t cu impact în determinarea mecanismelor necesare
consolidării aparteneței față de statul român, îndeplinirea tuturor condițiilor
necesare pentru studierea și aplicarea unitară a limbii oficiale de către toți
cetățenii, în condițiile păstrării limbilor materne, asigurarea accesului
memb rilor grupurilor etnice la mass -media, facilitarea dialogului multicultural,
cu respectarea valori lor naționale, consfințite de Constituție sau existente în
zona culturală.
În acest context integrarea grupurilor etnice reprezintă un proces
dinamic, cu act ori ce se influențează reciproc și care, totodată participă la viața
politică, economică, socială, culturală și care împărtășesc un sentiment de
apartenență civică față de statul român.
Diversitatea etnică existentă p e teritoriul României este parte a istorie i
și culturii, chiar dacă, în unele zone de interese au fost redate nuanțe care să
avantajeze d iferite cercuri de interese.
Strategia de integrare a minorităților etnice are la bază principii care
facilitează implementarea bunelor practici în contextul național existent,
reprezentând îmbinarea armonioasă între partea de normare și partea practică:
1. norme și valori democratice .
2. apartene nța.
3. respectarea drepturilor .
4. supremația autoidentificării .
5. nediscriminare și egalitate efectivă .
6. unitate în diversitat e.
7. identități multiple .
8. participare, drepturi, responsabilități .
9. rolul unificator al limbii oficiale și diversitatea limbilor etnice .

2. ELEMENTELE DE BAZĂ ALE STRATEGIEI
Procesul de integrare este unul deosebit de complex care, în mod
evident, se va desfășura pe o perioadă mai lungă de timp: estimăm că sunt

36
necesari între 5-10 ani pentru realizarea pe deplin a acestui proces. Evident că,
datorită complexității, procesul de integrare va cuprinde mai multe domenii de
activitate cum ar fi: participarea activă în viața publică a membrilor
minorităților etnice, existența și de zvoltarea dialogului intercultural,
conștientizarea apartenenței civice față de statul român și dezvol tarea acestei
apartenențe în mod constant, realizarea condițiilor ce se impun pentru ca
etnicii minoritari să poată studia limba oficială, respectiv limba română, la fel
ca populația majoritară; concomitent trebuie să existe sprijin din partea statului
pentru păstrarea iden tității lingvistice în sfera pri vată și pentru existența
diversității în societate, în condițiile legislații naționale.
Considerăm că s e impune existența unei strategii de integrare a
populației etnice minoritare deoarece se impune existența unor politici și a
unor viziuni strategice care să realizeze o integrare în condiții cât mai bune
pentru toate părțile implicate.

2.1 COMPONENȚA ETNICĂ
Ultimul recensământ al populației a relevat diversitatea etnică de pe
teritoriul României, fapt asupra căruia nu trebuie să insistăm deoarece este de
notorietate ex istența unor grupuri numeroase, puternic individualizate, care pot
deveni subiect al procesului de integrare.
Atenția noastră nu se va îndrepta spre o reproducere a cifrelor
statistice, vom încerca să scoatem în evidență aspecte relevante pentru
strategia pe care o propunem.
Principalele minorități din Rom ânia sunt cea maghiară și cea romă.
Deși se află pe aceste te ritorii de foarte mult timp, au apărut, mai mult sau mai
puțin izolat, tensiuni în contactul cu populația majoritară, fapt ce a perturbat
ordine a și linișt ea socială, fiind un motiv de îngrijo rare, care, din fericire, nu a
luat încă proporții alarmante.
Mențin erea acestei stări de fapt, pot reprezenta germe nul unei situații
viitoare caracterizate de acțiuni ce aduc atingere drepturilor și libertăților
fundamentale ale cetățenilor sau chiar să încalce ordinea din statul de dre pt.

37
2.2 CADRUL JURIDIC
Stratregia de integrare trebuie să respecte, în primul rând, tratatele și
recomandările internațio nale ce se referă la minorități, cât și documentele
adoptate de Consil iul Europei, în această materie.

2.3. DOMENIILE PROCESULUI DE INTEGRARE A POPULAȚIILOR
MINORITARE

2.3.1.Viața publică
Participarea membrilor minorităților etnice la viața publică, socială,
economică, culturală, presupune elaborarea unor politici specifice care să
asigure șanse egale de participare la domeniile ma i sus menționate. Evid ent că
nu este suficien t să se permită accesul minorită ților la domeniile prezentate
mai sus; este necesar să fie promovată proactiv o astfel de participare, avându –
se în vedere următoarele direcții strategice:
 Participarea minorități lor în administrația locală și centrală și
angajarea acestora în efort ul național, colectiv de dezvol tare a statului
român;
 Dezvoltarea la un nivel superior a comunicării între aut orități și
minoritățile etnice; este esențial ca, în cadrul acestui proces de
comunicare, fiecare actor să acționeze, indiferent de canalul de
comunicare, pentru transmiterea cât mai exactă a mesajului, fără
distorsiuni, interpretări de natură să producă alte înțelegeri decât cele
dorite. În acest sens, trebuie identificate cele mai eficiente canale de
comunicare și monitorizate efectele prod use pentru a se putea
interveni rapid spre a elimina eventualele decodificări nedorite.
 Este necesară dezvoltarea cunoșterii în toate domeniile ce țin de
minoritățile etnice pentru înțelegerea cât mai corectă a acestor
populații și ca u rmare, pentru a putea fi adoptate măsurile cele mai
eficiente pentru complexul proces al integrării.

2.3.2. Politica statului privind limba oficială și limbile minorităților

38
Conside răm că se impune cu prioritate învățarea limbii române de către
toți cetățenii, mai ales că sunt numeroase cazurile în care se observă că
personalități aparținând etniei maghiare vorbesc cu dificultate limba română.
Considerăm că nu trebuie interzisă folosirea li mbii materne, afirmăm, însă,
că trebuie conșt ientizată populația oricărei etnii că limba română este limba
oficială, că tr ebuie folosită în sfera publică și că acest fapt nu constituie o
încălcare a drepturilor unei minorități cidoar respectarea elementelor
constitutive ale stat ului român.
Având în vedere aceste aspecte, considerăm că direcțiile strategice în
care trebuie acționat sunt următoarele:
 Studierea cu prioritate a limbii oficiale, respectiv limba română,
de către minoritățile etnice, începând din clasele primare,
promov area acestei limbi spre a fi folosită în sfera publică și
conștientizarea membrilor comunităților etnice de importanța
folosirii limbii române în procesul de integrare și de crearea a
sentimentului de apartenență civică la statul de drept;
 Respectarea dive rsității ling vistice, asigurarea unei dezvol tări
normale a limbilor minorităților etnice, dar nu în detrimentul
limbii oficiale, limba română.

2.3.3. Dialog intercultural
Art.12 al Convenției -cadru pentru Protecția Minorităților Naționale
prevede că stat ul trebuie să „promoveze cultura, istoria, limba și religia
minorităților lor naționale”, iar Paragraful 34 al Documentului Reuni unii de la
Copenhaga menționează că statele „vor ține cont și de istoria și cultura
minorităților naționale”.
Având în vedere situația prezentată, putem să conturăm direcțiile
strategice în acest domeniu:
 Dezvoltarea dialogului intercultural între populația majoritară și
minoritățile etnice din România, cu respectarea drepturilor și
libertăților fundamentale ale o mului, având la bază principiul
nediscrimnării și toleranței.

39
 Crearea premiselor formale și informale cu impact în educația
interculturală.
 Desfășurarea de acțiuni pentru eliminarea discriminării și a
tensiunilor interetnice.
 Dezvoltarea și consolidarea apartenenței civice a tuturor
cetățenilor față de statul român.

2.3.4. Mass -media
Activitatea presei este deosebit de importantă, atât pentru informarea
corectă a cetățenilor cât și pentru procesul de inte grare a minorităților e tnice.
Considerăm că nu mai trebu ie menționat faptul că o societate cu adevă rat
deomocratică se bucură de l ibertatea de exprimare, indifer ent cine își expune
punctu l de vedere.
În acest context putm creiona direcțiile strategice ca fiind:
 Facilitarea accesului minorităților etnice la emisiuni în limba maternă
a acestora;
 Promovarea diversității și a multilin gvismului prin intermediul mass –
media, în societatea românească.

3. ETAPELE PROCESULUI DE IMPLEMENTARE A STRATEGIEI
Strate gia de integrare, propunem să fie implementată în două etape:
Prima etapă 2018 -2021 și etapa a doua 2021 -2023; la finalul primei etape se
va elabora un raport de evaluare în care se vor evidenția progresele realizate,
indicatorii n eîndepliniți, măsurile c are tre buie adoptate în a doua etapă pentru
realizarea obiectivelor propuse.

4. FINANȚAREA STRATEGIEI
Pentru implementarea Strategiei de integrare a minorităților vor fi
alocate resurse bugetare către instituțiile care vor lua parte la acest proces.

40
Pentru finanțare vor fi folosite și proiecte, granturi de cercetare,
programe d e asistenț ă tehnică, sposoriză ri sau alte posibilități de obț inere de
resurse financiare dacă respectă cadrul legislativ intern.

5.MONITORIZARE, EVALUARE, RAPORTARE
Rapo artele de progres și de monitorizare vor fi realizate de fiecare
participant în funcție de impl icarea acestuia.
Evaluarea finală va cuprinde, obligatoriu, mențiuni referitoare la
realizarea obiectivelor propuse, a impactului obținut, precum și a schimbărilor
pe care le -a generat.