Comunicare și Relații Publice [611533]

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza ” din Iași
Facultatea de Filosofie și Științe Social -Politice
Comunicare și Relații Publice

Dreptul Comunicării

Principiul prezum ției de nevinovăție

Profesor coordonator: Student: [anonimizat].dr. Viorel Țuțui Florentina Sandu
Anul al III -lea, grupa a IV -a

Iași, 2019

1

CUPRINS
1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 2
2. Prezumția de nevinovăție, un drept fundamental ………………………….. ………………………….. ……………….. 2
3. Prezumția de nevinovăție potrivit legislației naționale și europene ………………………….. …………………….. 3
4. Clasificarea prezumțiilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 5
5. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 5
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 6

2

1. Introducere

Lucrarea de față, cu titlul Principiul prezumției de nevinovăție , se va centra pe analiza
prezumției de nevinovăție din perspectiva unui drept fundamental al omului , care trebuie
respectat în actul de justiție peste tot în Europa . Prezum ția reprezintă , în fapt, o presupunere care
este făcută de legiuitor sau judec ător prin considerarea unui fapt ca existent, dedus din existen ța
altui fapt, vecin și conex1.
Pe de alt ă parte, dacă privim principiul prezumți ei de nevinovăție din perspectivă exclusiv
socială , vom constata faptul că ace sta își are temeiul pe ideea fireasc ă de încredere a omului în
oameni. Astfel, omul , ca ființă socială , trebuie să beneficieze de încredere și să aibă, la rândul
său, încredere în oameni.
Anterior recunoașterii sale în calitate de regulă de drept , ideea prezumției de nevinovăție a
fost susținută cu mult timp înainte, dar într -o formă mai puțin rafinată și riguroasă, compara tiv cu
cea actuală. Spre exemplificare , în lumea romană era răspândită și recunoscută regula potrivit
căreia este mai bine să la și nepedepsită o posibilă crimă decât să pedepsești un nevinovat.2

2. Prezumția de nevinovăție , un drept fundamental

Principiul prezumției de nevinovăție este considerat a fi unul din tre drepturile fundamentale
ale omului, și constă în presupunerea că orice persoană este nevinovată până la proba contrarie,
reprezentând o regul ă de bază a procesului penal. Această prezumție este una legală , în sensul că
este prevăzută expres în lege , dar și relativă , întrucât există probabilitatea răsturnării acesteia prin
dovedirea vinov ăției în cursul activit ății de proba țiune.

1 http://www.dreptonline.ro/dictionar_juridic/termen_juridic.php?cuvant=Prezumtie

2 https://www.juridice.ro/431769/prezumtia -de-nevinovatie -scurt -istoric -definitie -si-terminologie.html

3
Prezumția reprezintă, așadar, o concluzie logică prin care se stabilește existența unui fapt
necunoscut, care nu poate fi dovedită în mod direct sau este greu de probat, pornindu -se de la
existența unor fapte și împrejurări vecine și conexe cunoscute, constituind prin aceasta un mijloc
legal de probă indirect. Acest aspect rezultă din însăși definiția expus ă, aflându -ne în prezența
unor „consecințe” sau concluzii ce presupun, eo ipso , probarea anterioară a unui fapt vecin și
conex cu faptul necunoscut ce este releva t prin mijlocirea prezumției3.

3. Prezumția de nevinovăție potrivit legislației naționale și europene

Prezumția de nevinovăție a fost instituită pentru prima dată ca regulă scrisă de drept modern
în secolul al XVIII -lea în legislația S.U.A., iar m area reformă a dreptului penal și a procedurii
penale care a influențat apoi legislațiile t uturor statelor de pe contin ent a fost produs ă de
revoluția franceză din anul 1789. Reprezentanții poporului francez, constituiți în Adunarea
Naționa lă, au adoptat la 26 august Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului .
Potrivit art. 9 din Declarație , “orice om trebuie considerat nevinovat până la probarea
culpabilității sale”. Ulterior, reglementarea este preluată în art. 11 din Declarația Universală a
Drepturilor Omului, care prevede că “ orice persoană învinuită de a fi săvârșit o infracțiune este
prezumată nevinovată atât timp cât vinovăția sa nu a fost stabilită într -un proces public cu
asigurarea garanțiilor necesare apărării” . Art. 14 pct. 2 din Pactul Internațional cu privire la
drepturile civile și politice statuează că “orice persoan ă acu zată de comiterea unei infracțiun i
penale este prezumată a fi nevinovată cât timp culpabilitatea sa nu a fost stabilită în mod legal,
iar art. 6, partea a doua din Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilește că „orice
persoană acuzată de o infracțiune este prezumată inocentă până când vinovăția sa va fi legal
stabilită”.
În ceea ce privește legislația românească, prezumția de nevinovăție este reglementată de
Codul de Procedură Penală în art. 52, prin care se consacră faptul că “orice persoană este
considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr -o hotărâre penală definitivă. În

3 https://www.juridice.ro/272422/prezumtiile -si-mijloacele -materiale -de-proba -in-ncpc.html

4
cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complexe, ci există îndoială cu
privire la vinovăția inculpatului, se aplică regula în dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială
operează în favoarea inculpatul ui, iar pe baza acesteia, soluția ce se impune este achitarea
inculpatului de către instanța de judecată” .4
În mod evident, a tributele care înglobează principiul prezumției de nevinovăție au fiecare în
parte un grad ridicat de importanță pentru respecta rea drepturilor persoanei în procesul penal, iar
excluderea cel puțin a unuia dintre acestea poate știrbi semnificativ aceste drepturi.
Astfel, analizând principiul prezumției de nevinovăție, se constat ă faptul că o persoană poate
fi acuzată numai în limi tele legii, pe bază de probe și indicii de vinovăție, și doar de persoanele
abilitate de lege; orice acuzație în afara acestor limite intră sub incidența codului penal și a
legilor penale (purtare abuzi vă, arestare și rețineri ilegale, represiune nedreaptă, insultă etc. ). De
asemenea, referirea la acestea nu se face utiliz ând calificativul infractor, criminal, ucigaș, hoț
etc., ci numai cu prezumtivul asasin , violator etc. sau presupusul criminal , altminteri există riscul
de a deveni părtași ai cal omniei.
Totodată, persoana nu este obligat ă să își probeze nevinovăția, fiind prezumată ca nevinovată
până în momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ; aceasta presupune c a nicio
persoană să nu fie acuzată fără probe, pentru a nu o obliga să se dezvinovățească atunci când nu
este probată vinovăția acesteia5.
Prezumția de nevinovăție nu operea ză în favoarea autorităților statului, nefiind instituită de
lege; între persoana fizică pe de o parte ( care a adus acuze autorității publice ) și autori tatea
publică pe de altă parte, statul trebuie să probeze falsitatea acuzelor. Sarcina administrării
probelor de vinovăție o are autoritatea abilitată a statului, care trebuie să o realizeze cu
respectarea procedurilor legale ; în cazul acțiunilor directe l a instanță (insult ă, calomnie prin
presă, lovire etc. ), sarcina administrării probelor o are persoana care acuză, împreună cu
instanța.

4 Cristina Anca Păiușescu, Oana Duță , Dreptul Comunicării , Ed. Universitară, București, 2011, pp. 63-65
5 Valerică Dabu, Dreptul comunicării sociale , pp. 76 -77

5
4. Clasificarea prezumțiilor

Stăruind asupra no țiunii prezum țiilor s -a impus o anume clasificare a acestora, dup ă funcțiile
pe care fiecare le au de îndeplinit . Astfel, c a mijloace legale de probă , prezumțiile pot fi:
1. Prezumții legale, mai precis cele prevăzu te expres într -un text de lege
2. Prezumții simple, adică cele care nu sunt prevăzute expres de lege și pe care organul
învestit cu soluționarea unei pricini le stabile ște și aplică, totodată, de la caz la caz
Ceea ce define ște în mod esen țial prezum țiile legale fa ță de cele simple este faptul c ă ele sunt
determinate special de lege, în num ăr limitat, preciz ându-se totodat ă și puterea lor doveditoare .
În ceea ce privește prezumția d in punct ul de vedere al forței probante, se disting:
1. Prezumții le absolute, care nu pot fi răsturnate prin proba contrară
2. Prezumții relative, care pot fi răsturnate prin proba contrară
3. Prezumții mixte, care pot fi combătute, dar numai prin anumite mijloace de probă , ori
numai în anumite condiții , sau numai de către anumite persoane6.
Între cele două categorii de prezum ții, respectiv prezum țiile relative, “iuris tantum” și cele
absolute, doctrina a motivat și existen ța unei categorii intermediare de prezum ții – aceea a
prezum țiilor mixte. Ele sunt considerate ca intermediare deoarece , deși pot fi comb ătute,
răsturnarea lor se poate face numai prin anumite mijloace de dovad ă, numai în anumite condi ții
sau numai de c ătre anumite persoane7.

5. Concluzii

Așadar, este evident că, indiferent de soluțiile ce vor fi pronunțate în practică, rolul pe
care atât prezumțiile, cât și mijloacele materiale de probă o au în ansamblul probatoriu specific

6 https://legeaz.net/dictionar -juridic/prezu mtie
7 http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/CLASIFICAREA -PREZUMTIILOR44346.php

6
procesului civil este unul indispensabil în orice sistem probator, constituind o garanție proce suală
a celui bănuit, învinuit, acordându -i posibilitatea de a se apăra efectiv în procesul penal,
excluzând condamnarea ilegală a acestuia .

Bibliografie

1. V. Dabu , Dreptul comunicării sociale , Ed. Comunicare.ro, București, 2010
2. A. Păiușescu , Dreptul Comunicării , Ed. Universitară, București, 2011

Resurse internet:

http://www.dreptonline.ro/dictionar_juridic/termen_juridic.php?cuvant=Prezumtie

https://www.juridice.ro/431769/prezumtia -de-nevinovatie -scurt -istoric -definitie -si-terminologie.html

https://www.juridice.ro/272422/prezumtiile -si-mijloacele -materiale -de-proba -in-ncpc.html
https://legeaz.net/dictionar -juridic/p rezumtie

http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/CLASIFICAREA -PREZUMTIILOR44346.php