Importanța temei [611471]

Introducere

Importanța temei
Fiecare sărbătoare este o manifestare cultică a unui eveniment ce a
fost, este sau va fi. De aceea această celebrare are trei aspecte : istoric,
dogmatic și cultic. Adormirea Maicii Domnului, fiind la bază o sărbătoare,
nu o dogmă sau un capitol al teologiei ortodoxe, în tratarea ei ne vom
propune să o analizăm și să o prezentăm sub cele trei aspecte.
Între Hristos și Maica Sa este o strânsă legătură continuată și în
spațiul dogmatic și liturgic. Orice schimbare în hristologie are efect și în
mariologie, fapt pentru care toate ereziile hristologice au și consecințe
mariologice. De aceea în tratarea acestei teme vom încerca să evidențiem
legătura dintre acest eveniment și persoana Mântuitorului.
Nu toate sărbătorile și nici toate consecințele din cadrul mariologiei au
fost studiate sau identificate. Sunt sărbători fără corespondent istoric și
dogmatic autentic, precum Aducerea la Templu a Maicii Domnului,
celebrată la 21 noiembrie, care sunt de fapt consecința a unei învățături mai
deosebite sau a unui eveniment din afara vieții Mariei, precum târnosirea
unei biserici.
În ortodoxie Adormirea Maicii Domnului este percepută doar sub
aspect liturgic și pietist, nu ca o consecință dogmatică și realitate istorică.
Aceasta este perspectiva din care este tratat acest episod din viața Fecioarei,
fapt care justifică reacția Bisericii Ortodoxe la abuzul săvârșit în Biserica
Romano-Catolică, acela de a da unei tradiții pietiste statutul de dogmă
revelată.
Învățătura despre Maica Domnului este destul de sumară și este
depășită în amploare de cultul Fecioarei. Un asemenea cult trebuie să aibă și
un fundament teologic pe măsură, ceea ce adaugă un plus de valoare acestei
tradiții a Adormirii Maicii Domnului. Tema aceasta este importantă, întrucât
mutarea Mariei este un model de moarte creștină și de aceea Adormirea
Fecioarei trebuie observată dintr-o perspectivă care să corespundă realităților
divine. Altfel, afirmându-o doar cu un scop pietist, se pierde adevăratul
mesaj al acestui eveniment și un bun exemplu de viețuire și adormire cu
credință tare în Dumnezeu.
5

Metoda de lucru
Dintre cele trei aspecte menționate mai sus, dogmatic, istoric și
liturgic, vom pune accent în special pe cele două mai puțin tratate în
ortodoxie în ceea ce privește taina morții Maicii Domnului : dogmatic și
istoric. De aceea în capitolul I se vor identifica momentul și cauza apariției
sărbătorii Adormirii, evoluția și izvoarele acestei tradiții.
În capitolul II vom face o scurtă sinteză istorică a apariției, evoluției și
a fundamentelor dogmatice a Asumpției Maicii Domnului cu trupul la cer,
dogmă a Bisericii Romano-Catolice. Vom încerca să prezentăm momentul și
cadrul istoric în care a fost promulgată această dogmă și argumentele
prezentate în bula Munificentissimus Deus a papei Pius XII invocate pentru
justificarea ei.
În capitolul III vom face o scurtă sinteză a mariologiei ortodoxe și
vom prezenta perspectiva ortodoxă asupra tainei morții Maicii Domnului,
din punct de vedere teologic și liturgic.
În cap. IV vom face o analiză istorică, dogmatică și logică a
informațiilor prezentate, a posibilității învierii Maicii Domnului, a cauzelor,
mijloacelor și consecințelor ei. În acest capitol aparatul critic va fi redus la
minim, întrucât această ultimă parte a lucrării este în loc de concluzii.
Termenii folosiți cu precădere în această lucrare sunt : adormire și
asumpție. Cel dintâi se referă la adormirea Maicii Domnului fără înviere și
este folosit în paralel cu cel de dormiționism, având același sens. Cel de al
doilea termen se referă la adormirea Maicii urmată de înviere și înălțarea
după modelul Mântuitorului. În cazul acestuia din urmă, moartea Maicii
Domnului nu este afirmată, în sensul că nu este scoasă în evidență sau este
negată prin omitere. Această opinie variază în cadrul Bisericii Romano-
Catolice și nu există nici o mențiune în dogma Asumpției Fecioarei Maria,
care să o clarifice pe deplin.
Scopul acestei lucrări este acela de a cerceta și a prezenta originile și
cauzele apariției sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, precum și sensul
sărbătorii dar și al tradiției afirmate în cadrul ei. Accentul lucrării cade pe
6

studiul istoric și implicațiile dogmatice ale acestei învățături, iar tratarea nu
se dorește a fi exhaustivă și nici măcar suficientă, ci doar rezumativă. În
alcătuirea fiecărui capitol a trebuit să ținem cont de limitarea numărului de
pagini, impusă de statul unei lucrări de licență și de aceea multe aspecte au
fost tratate foarte sumar. Taina morții Maicii Domnului, aparent atât de
limitată, are o întreagă istorie de controverse, dezbateri, combateri, afirmări
și negări. Materialul studiat, în special apocrifele Adormirii, este foarte
bogat și mereu apare ceva nou. Sensurile sunt multiple, ca și scopurile.
Această învățătură nu poate fi neglijată, datorită implicațiilor ei eshatologice
și dogmatice.
Mulțumesc pe această cale Înalt Prea Sfinției Sale Daniel, Arhiepiscop al
Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei , coordonatorul științific al
acestei teze de licență; mulțumesc Pr. Director Dragoș Ciprian Bahrim
pentru bogatul material bibliografic pus la dispoziție și pentru bunăvoința și
răbdarea cu care a răspuns solicitărilor mele; mulțumesc profesorilor mei
Pr. Prodecan Conf. Dr. Viorel Sava, Lect. Dr. Vasile Cristescu,
Pr. Lect. Dr. Dan Sandu, Pr. Lect. Dr. Adrian Dinu care m-au ajutat la
întocmirea acestei lucrări și tuturor celor care au avut amabilitatea de a-mi
oferi sugestiile și ajutorul lor.
7

Cap. I Cauzele și momentul apariției cinstirii
Adormirii Maicii Domnului în
Biserica Răsăriteană
I. 1. Controversa monofizită și tradiția Adormirii
Maicii Domnului
Biserica nu a considerat necesară, nici în vechime și nici astăzi,
sistematizarea învățăturii de credință după modelul curentelor filosofice
antice, întrucât scopul creștinismului nu este găsirea adevărului, ci
propoveduirea și trăirea lui, după modelul Adevărului întrupat. De aceea
Sfânta Biserică și-a definit doctrina în măsura în care ea era atacată de erezii,
prilej cu care nu se limita doar la trasarea liniilor adevăratei învățături, ci de
fiecare dată urmărea să facă văzut Duhul învățăturilor și nu doar învățăturile.
Din această cauză, noi astăzi putem, chiar dacă nu avem dogme în această
privință, să deosebim adevărul de exagerare, urmând linia învățăturilor
Sfinților Părinți și păstrând Duhul Care i-a inspirat în scrierile lor pentru
apărarea Adevărului.
Cinstirea Maicii Domnului a fost întotdeauna pe măsura smereniei ei,
manifestată într-un cadru intim, dar la fel de sigură ca și credința în Cel pe
Care ea L-a născut. Nestorie a subestimat dragostea poporului pentru
8

Fecioara Maria, nemanifestată în mod fățiș, și a crezut de cuviință să o
numească „născătoarea de om”. Trebuie precizat faptul că o astfel de
greșeală a fost făcută o singură dată. În Imperiul Bizantin cultul Maicii
Domnului era considerat intangibil datorită pericolului de a ofensa pietatea
poporului pentru cea „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de
asemănare decât serafimii”. Acest fapt a avut și efecte negative, această
pietate fiind uneori prilej de șantaj, cum a fost în cazul Sf. Maxim
Mărturisitorul sau unealtă politică, utilizată de împăratul Mauriciu și mai
apoi de papa Pius al XII-lea.
Sinodul de la Efes a marcat creșterea spectaculoasă a cultului marial,
nu însă independent, ci în strânsă legătură cu cel al Mântuitorului, din acest
moment între Theotokos și Fiul ei fiind o strânsă legătură, prețuită de
urmașii lui Chiril al Alexandriei. Această legătură a degenerat mai târziu
într-un paralelism, rod al unei pietăți necontrolate și uneori exagerate
intenționat, apărut și larg răspândit în mediile anti-calcedoniene și
monofizite, preluat și amplificat în mediile monahale din Siria, Palestina și
Egipt, pătrunzând apoi în întreg Imperiul, sub o formă mascată prin edictul
împăratului Mauriciu. Nefiind precizat adevărul Adormirii Maicii Domnului,
fiecare cinstea ce auzea și amplifica ceea ce cinstea după capacitatea
fanteziei și a fervorii pietății personale.
S-a afirmat, în legătură cu concepția despre nașterea Mântuitorului a
Sf. Chiril al Alexandrie preluată de urmașii săi anti-calcedonieni, că tendința
pietății monofizite era aceea de a minimaliza importanța sufletului lui
Hristos, fapt prevăzut de teologii școlii antiohiene, ceea ce a dus la
desolidarizarea lui Hristos de omenitate și nevoia pietății populare de a fi în
comuniune cu un element important din planul mântuirii, care e fără îndoială
οµ ο υ σ ι ο σ . Aceasta justifică răspândirea de care s-a bucurat
episodul Adormirii în mediile monifizite din secolul V1. Brian E. Daley, S.J.
într-un articol apărut în 1951 observă că această pietate rămâne și azi la
originea ei, monofizită, fapt ce implică un dezacord între credința de la
Calcedon și noua dogmă catolică despre Asumpția Maicii Domnului2.
1 „ The whole tendecy of Monophysite piety was to minimize the significance of Christ’s soul. As the
Antiochenes clearly perceived, the result ist hat Christ loses solidarity with us. Is there not, then, a
consequent need for popular piety to clutch at someone, with a vital part in the drama or redemption, who is
beyond doubt ο µ ο ο υ σ ι ο σ η µ ι ν ?… In such a situation it would be a reassurance if
there could be someone in solidarity with the rest of mankind who had risen again in the body …
Accordingly, there seems little need for suprise that such a story as The Assumption of the Virgin became
current in Monophysite circles during this period.” în H. Chadwick, Eucharist and Christology in the
Nestorian Controversy , J.T.S., no. 2/1951, p. 163-164, cf. Brian E. Daley, S.J., Mary’s Dormition and
Christian Dying in Late Patristic and Early Byzantine Literature, Dumbarton Oaks Papers, No. 55,
published by Dumbarton Oaks Research Library and Collection, Washington D.C., 2001, p.712 „ Although he offered little furher comment, Chadwick’s observation that << for the most part popular
piety remains Monophysite to this day>> clearly implied a certain disjunction between the faith of
9

Originea acestui episod, apărut și dezvoltat în Antiohia, Palestina și Egipt în
secolul V, rămâne fără îndoială legată de dezbaterile hristolgice de la
Calcedon și este cert faptul că această tradiție pietistă circula în mod
frecvent în mediile anti-calcedoniene monofizite.
În ciuda creșterii pietății mariale și a dezvoltării cultului Fecioarei în
secolele V – VI, teologia patristică a Bisericii de Răsărit nu căuta un
mijlocitor uman, mai accesibil, între credincioși și Dumnezeu. În omiliile de
la sfârșitul secolului V Maica Domnului este evocată cu o mare evlavie, în
iconografie și imnologie fiind numită Împărăteasa cerului, mijlocitoare
oamenilor, protectoarea orașelor, fiind evocată într-o strânsă legătură cu Fiul
ei. De aceea episodul Adormirii care a circulat mai întâi printre monofiziți la
sfârșitul secolului V, este o parte din cultul Maicii Domnului, aflat într-o
continuă dezvoltare în strânsă legătură cu cel al Mântuitorului, ea
împărtășindu-se de atributele sale, disputate și afirmate cu atâta tării
începând cu Sinodul III Ecumenic, însă într-un mod particular, specific
mediilor monofizite și nu celor calcedoniene, în care Theotokos se bucura de
supravenerare din partea celor care Îl adorau pe Fiul ei. Nu trebuie uitat nici
sprijinul politic oferit în acea perioada cultului marial în ascensiune de
împărăteasa Pulheria, fapt ce a dus la asimilarea episodului asumpționist din
mediile monofizite și în mediile ortodoxe, fără a fi analizat sau criticat în
vreun fel. Acesta ar fi fost un act de impietate aspru sancționat nu atât de
teologii vremii, cât de pietatea populară, care în anumite momente din istorie
a refuzat să accepte învățături discutate și aprobate în sinod, dar care
contraveneau spiritualității poporului, toate acestea subliniind sensul pietist
al episodului Adormirii Sfintei Fecioare.
I. 2. Moartea Fecioarei Maria și moartea creștină3
Succesul de care s-a bucurat taina morții Maicii Domnului în rândul
poporului se datorează în principal perspectivei eshatologice a Adormirii
Fecioarei, predicată în omilii datorită anxietății în fața morții simțită de
gândirea creștină în secolul V. Fecioara era prezentată ca model al morții
sfinte și senine și exemplu de mântuire deplină, promisă celor adormiți în
Chalcedon and the newly canonized Catholic dogma of Mary’s Assumption. It also suggested that the
popular tradition of piety on which the latter may well be connected with an exaggerated emphasis on the
divine transformation of the human element in the person of the Incarnate Word, more reflective of the
christology of the later opponents of Chalcedon than of mainstream dogma.” in cf., ibidem, p.71.3 Pentru mai multe informații despre moarte în concepția creștină, vezi Nikolaos P. Vassiliadis, The
Mystery of death, tradusă în engleză de Peter A. Chamberas, editura The Orthodox Brotherhood of
Theologians „The Savior”, Athena, 1997.
10

adevărata credință. În secolul VIII Adormirea Maicii Domnului, prezentă în
omilii și în serviciul liturgic, e legată de speranța creștină de viețuire în
Eden, speranța fericirii eterne, care va începe în clipa morții și poate include
și o transfigurare trupească și sufletească, ca în cazul Fecioarei.
Concepția creștină despre moarte în primele trei secole este o
continuare și o sinteză a concepției vechiului Israel și a culturii populare
elenistice4. Majoritatea scriitorilor creștini din această perioadă afirmă că
moartea constă în separarea sufletului conștient de trupul material, cel dintâi
intrând într-o stare de confort printre cei adormiți, în „sânul lui Avraam”
sau, în ceea ce Tertulian numea „ inferiora terrarum” 5, până la învierea de
obște și judecata finală. În pietate timpurie apuseană, după cum afirmă și
Tertulian, se credea că doar martirii se vor alătura patriarhilor și profeților în
Paradis, imediat după moarte. E adevărat că Ciprian de Cartagina și câțiva
autori de mai târziu afirmă cu tărie că toți cei care au trăit și au murit cu o
credință tare în Dumnezeu vor fi primiți imediat cu sufletul, după moarte, în
Împărăția cerurilor 6. Clement al Alexandriei era convins că cei statornici în
credință, care au devenit „adevărați gnostici” în timpul vieții, vor intra și ei
în comuniune apostolii și cu sfinții 7. Totuși concepția despre un loc de
odihnă a sufletelor, precum Sheol sau Hades, pare să persiste printre creștinii
de rând. Autorii siriaci din secolul IV, Afafrat și Efrem împreună cu Ilarie de
Poitiers în Apus, prezintă sufletul și trupul „odihnindu-se” sub pământ până
la sfârșitul vremii. Rugăciunea pentru cei adormiți din cartea de rugăciuni a
lui Serapion de Thmuis, o colecție alexandrină datată în jurul anului 350,
cere ca sufletelor celor adormiți să li se dea „odihnă în locuri cu verdeață, în
cămările odihnei împreună cu Avraam și Isaac și Iacov și cu toți sfinții Tăi”
până în ziua învierii de obște când „îi vei învia, spre moștenirea celor de care
s-au învrednicit, în pășunile tale sfinte”8. Pe fondul unei veșnicii atât de
pasive, e ușor de înțeles de ce teologii clasici precum Clement al Alexandrie
și Ambrozie de Milan continuă să prezinte cititorilor moartea – odihnă ca o
răsplată a celor care au trăit cu vrednicie9 și care și-au făcut din viața lor o
„pregătire spre mutare” .
Grigorie de Nazians, care evidențiază frecvent greutățile și fragilitatea
vieții pe pământ în spiritul Eclesiastului10, prețuiește speranța că „tot sufletul
4 Cf. George T. Dennis, Death in Byzantium, Dumbarton Oaks Papers, No. 55, published by Dumbarton
Oaks Research Library and Collection, Washington D.C., 2001, p. 2.5 Tertulian, Despre suflet, în Apologeți de limbă latină , P.S.B. 3, Edit. Instit. Biblic și de Misiune,
București 1981, p. 268. 6 Ciprian de Cartagina , Către Fortunat, în Brian E. Daley, op. cit., p. 74.7 Clement Alexandrinul, Stromate, ibidem, p. 74. 8 Serapion, Euchologion, ibidem, p. 74.9 Ambrozie, De bono mortis, și De excessu fratris, ibidem, p. 74. 10 Grigorie de Nazians, Poeme și Orationem, despre moartea fratelui său Cezarius, în ibidem, p. 74.
11

credincios și iubitor de Dumnezeu, când va fi eliberat de legăturile trupești
… imediat se bucură de simțirea binecuvântării pe care a așteptat-o … și
simte o plăcere minunată și bucurie și merge să-și întâlnească Stăpânul”11
afirmând astfel moartea ca o eliberare mult așteptată. În cuvântarea la
moartea tatălui său, Sf. Grigorie prezintă moartea în contextul unei viziuni
filosofice senine, specifică în egală măsură atât antropologiei platonice și
stoice, cât și Evangheliei.
Genul hagiografic ce prezintă viața ascetică, descrie moartea unor
sfinți, ca Antonie sau Macrina, ca o despărțire de trup într-o atmosferă de
calm si claritate, fiind chiar primită cu bucurie, ca aducând unirea cu Hristos
pe Care L-au dorit atât de mult12.
Amenințarea invaziilor popoarelor migratoare, precum și multe alte
evenimente tragice, determină presimțirea unui sfârșit apocaliptic. În paralel,
o nouă concepție despre moarte ca eveniment înfricoșător și violent, în care
demonii se luptă cu puterile angelice pentru sufletul despărțit de trup, începe
să se răspândească tot mai mult în literatura creștină. În Apusul latin Eric
Rebillard afirmă că trecerea de la seninătatea clasică a lui Ambrozie în fața
morții la frica de moarte a Fer. Augustin, Petru Crisologul sau papa Leon, se
datora în mare măsură teologiei augustiniene și își avea rădăcinile în
certitudinea Fer. Augustin în legătură cu neputința și concupiscența naturii
umane, idee afirmată și dezvoltată în controversa cu pelagienii. Rebillard
presupune, printre altele, că perspectiva agnostică despre moarte începe să
apară în literatura hagiografică monahală, de origine greacă și coptă,
începând cu sfârșitul secolului IV și provine nu din disputele teologice, ci
din pietatea populară creștină și chiar din credințele precreștine comune unor
culturi din Orientul apropiat13.
Sf. Atansie prezintă moartea avvei Antonie ca pe un eveniment liniștit
și descrie o viziune a avvei despre moartea creștinilor de rând, în luptă cu
forțele demonice : „ Se vedea pe sine ca fiind în afara sa și era purtat spre cer
de ființe cerești. Apoi a văzut niște fețe înspăimântătoare stând în aer, vrând
să-l tragă înapoi, ca să nu poată trece. Când purtătorii lui le-au stat
împotrivă, ei au vrut să știe din ce cauză el nu dă seamă în fața lor. Și când
au vrut să cerceteze faptele vieții lui începând de la nașterea sa, purtătorii lui
Antonie i-au oprit, zicându-le : << Dumnezeu i-a șters toate păcatele de la
11 Idem, Orationem, p. 74.12 Sf. Atanasie, Viața sfântului Antonie, ibidem, p. 77; Grigorie de Nyssa, Viața sfintei Macrina, edit.
Amarcord, trad. de Ion Pătrulescu, Timișoara, 1998, între p.79-85 autorul dând o descrie sumară a slujbei
de înmormântare din acele vremuri.13 Cf. Brian E.Daley, S.J., op.cit., p.75.
12

nașterea sa, dar cele săvârșite după călugărie, când s-a dedicat lui
Dumnezeu, pe acelea le puteți cerceta.>>”14.
Aceeași concepție despre moarte, conform căreia demonii sunt niște
vameși, s-a răspândit și în literatura creștină timpurie din Egipt, cum ar fi
Apocalipsa întâi a lui Iacov, de factură gnostică și chiar în câteva omilii ale
lui Origen15. Dar această concepție despre moarte circula mai ales în
literatura monastică din secolele IV – V, fiind însoțită de avertismente
severe referitoare la asprimea judecății finale și exemple ale suferințele celor
osândiți.
O omilie atribuită Sf. Chiril al Alexandriei, ce provine din mediul
monastica egiptean din secolul V, afirmă că demonii vor judeca aparte
modul în care au fost folosite cele cinci simțuri și dă detalii abundente și
terifiante despre chinurile păcătoșilor condamnați după moarte : „Ce frică și
cutremur vor simți sufletele în acea zi, întreabă predicatorul, când puterile
înfricoșătoare ale întunericului, crude, nemilostive, sălbatice, îl vor
înconjura, fiind negri ca etiopienii? Chiar gândul la ele e mai înfricoșător
decât orice pedeapsă! Doar privindu-le sufletele vor fi copleșite de groază,
urlând de durere, micșorându-se de frică și suferință și vor căuta ajutor la
îngerii lui Dumnezeu. Sufletul va fi ocrotit de puterile cerești când se va
purta prin văzduh, dar va întâlni vămi care păzesc și vămuiesc calea spre cer,
împiedicând pe cei ce vor să urce. Și fiecare vamă va cerceta păcatele ei.”16
Toate aceste opere din secolele IV – V sugerează grija, mai ales în
mediul monastic, față de soarta nesigură a sufletelor după moarte,
accentuând necesitatea pocăinței și convertirii, bazată pe severitatea judecății
divine, căreia va fi supus tot sufletul despărțit de trup. Aceasta este o
reminescență atât din Hadesul tăcut și necunoscut, cât și din pacea sânului
lui Avraam.
La sfârșitul secolului V și începutul secolului VI literatura teologică
creștină dă semne că ar vrea să corecteze dezechilibrul creat de aceste
viziuni terifiante despre moarte, aducând în prim plan promisiunea plină de
speranță a mântuirii, ce ocupă un loc central în tradiția creștină. Un exemplu
în acest sens este tratatul despre slujbele de înmormântare din Ierarhia
Bisericească a lui Pseudo – Dionisie Areopagitul, care remarcă în cuvântul
de început că moartea celor sfinți ar trebui să fie diferită de cea a celor
profani : „ Cei care au dus o viață sfântă, având în minte promisiunea plină
14 Sf. Atanasie, op. cit, în ibidem p. 75.15 Origen, Omilii la Luca, în P.S.B. 7, Edit. Instit. Biblic și de Misiune, București 1982.16 Chiril al Alexandriei, Omilia 14, Despre despărțirea sufletului de trup și despre a doua venire , în Brian
E. Daley, op.cit., p. 76.
13

de adevăr al lui Dumnezeu, văzută de ei și în învierea lui Hristos, vor muri
cu o bucurie divină și cu o speranță tare și sinceră, ca rod al înțelepciunii
nevoințelor lor sfinte. Ei știu bine că prin înviere vor primi răsplata lor și vor
duce o viață veșnică desăvârșită și mântuitoare.”17 Respingând ceea ce
consideră el ca neadevărat despre viața de apoi, precum despărțirea
definitivă de trup, reîncarnarea sau fericirea materială, fericire lumească
într-un paradis milenarist 18, Pseudo-Dionisie afirmă că cei a căror viață s-a
sfințit prin credință, știu că „vor primi răsplata lui Hristos”19. Pentru cei
rătăciți de la dreapta credință moartea este un avertisment, un îndemn la
pocăință. Dar cei sfinți sunt plini de „bucurie sfântă”, de care se vor umple și
cei de lângă ei când moarte se va apropia : „Prietenii celui adormit îl vor
numi binecuvântat, căci a atins slava mântuirii pentru care s-a rugat. Ei
înalță imne de mulțumire Săvârșitorului izbânzii sale și se roagă ca și ei să
intre în această ceată.”20
Dionisie descrie slujba de înmormântare cu multe detalii, descrierea
având destule asemănări cu rugăciunea pentru cei adormiți din Constituțiile
Apostolice, în rugăciunea de început episcopul cerând Celui ce ne eliberează
de puterea tiranică și nedreaptă a păcatului, ce ne robește pe toți, ca nici un
demon să nu cerceteze viața celui decedat21.
Rugăciunile și pericopele evanghelice la care autorul face referire, cât
și întregul ritual, pare să fie o comuniune euharistică a celor adunați să
însoțească pe ultimul drum pe cel mutat la Domnul . Toate aceste rituri
„sfințesc întreaga persoană, completează mântuirea lui și vestesc prin toate
ceremoniile sfințitoare, învierea lui desăvârșită”22.
Referitor la această perioadă, Brian E. Daley S.J. afirma că în ultimele
două decenii ale secolului VI se observă o preocupare din partea
conducătorilor Bisericii din Apus și Răsărit de a combate concepția că
moartea e un simplu somn sau o perioadă de inerție în așteptarea
transformării finale, afirmând că sufletele morților sunt foarte vii și, atât
răsplata, cât și pedeapsa vin imediat după moarte. Ba, mai mult, această
credință anula orice posibilitatea de mijlocire a sfinților pentru noi înaintea
lui Dumnezeu, singurul Mijlocitor rămânând Fiul Lui, singurul înviat cu
trupul și, deci viu și activ. Astfel, în concepția lor, chiar Maica Domnului se
afla într-o stare de pasivitate totală, ea nemaifiind „mijlocitoare caldă”
17 Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia bisericească, cap. VII, I, 1, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, edit.
Paideia, București, 1996, p. 96. 18 Ibidem, cap. VII, I, 2, p. 9719 Ibidem, cap. VII, I, 2, p.9720 Ibidem, cap. VII, I, 3, p.97 21 Ibidem, cap. VII, III, 1, p. 9822 Ibidem, cap. VII, III, 9, p.100
14

pentru cei ce o cinstesc. Iar pentru a o scoate de sub influența acestei
concepții iudaice, s-a recurs la un mic artificiu numit Asumpție, amplificat
mai apoi, protejându-se, prin ignoranță, cauza inițială a acestei concepții
pietiste23.
Într-o lucrare puțin cunoscută, scrisă în jurul anului 582, Despre
starea sufletelor după moarte , Eustratius, preot la Hagia Sophia, cunoscut ca
biograf al patriarhului Eutihie, pornind de la filosofia clasică și tradiția
creștină, bazându-se în special pe părinții capadocieni și Sf. Ioan
Hrisosotom, afirmă că sufletele sunt vii după moarte, înalță rugăciuni către
Dumnezeu sau îndeplinesc ocazional, pe pământ, sarcini primite de la El.
Citând un pasaj din Sf. Ioan Hrisosotom referitor la viața de după moarte,
Eustratius spune : „Atunci, dacă chiar înainte de înviere, cei ce s-au nevoit
spre dobândirea virtuților, se bucură de slava îngerilor când pleacă din
această viață și înalță imne împreună cu îngerii, lui Dumnezeu, și dacă cei
care sunt doborâți în viață de necazuri, îi chemă în ajutor ca mijlocitori
înaintea lui Dumnezeu, cu ce drept spui tu că ei nu pot să apară pe pământ,
nici să mijlocească, nici să facă nimic altceva?”24
Papa Grigorie cel Mare, contemporan cu Eustratius, este și el
preocupat în cartea a patra din Dialoguri să amintească cititorilor de judecata
imediată, necesitatea pocăinței, răsplata sau pedeapsa după moarte și dă ca
exemple experiențele multora din contemporani săi, care au avut visuri și
viziuni în care sufletele morților îi avertizau despre realitatea celor afirmate
mai sus. Câteva din relatările lui reflectă aceeași concepție întâlnită în
secolul V în literatura ascetică a Răsăritului, conform căreia moartea
păcătoșilor implică un conflict cu demonii, în timp ce „sunetul imnelor
îngerești” însoțește moartea celor aleși25. Ca și Eustratius, Grigorie combate
cu tărie credința că morții sunt pur și simplu liniștiți sau sunt incapabili de
comuniune cu cei vii, chiar dacă se împărtășesc de răsplata sau pedeapsa
meritată într-o stare transcedentală de existență dincolo de mormânt26.
23 Cf. Brian E. Daley, S.J., op. cit., p. 78-79.24 Eustratius, De statu animarum post mortem, în Brian E. Daley, S.J., op.cit., p. 79 : „ If, then, even
before the resurection, those who have expended their efforts on the virtues enjoy the dignity o the angels
when they depart this life, and offer their hymns to God along with the angels as a work of their own, and if
those who are weighed down by troubles in this life have them as their advocates and helpers before God,
with what right do you say that they can neither appear on earth, nor be active, nor do anything else at all?”25 Grigorie Dialogul, în Brian E. Daley, op.cit., p.79.26 În Dialoguri, 4.16, 18, 22, afirmă : „ Dumnezeu dorește ca glasurile acestor spirite să ajungă la urechile
oamenilor, astfel ca oamenii să poată afla într-o mod omenesc că dacă vor sluji Domnului cu râvnă vor
primi viața veșnică.” Iar în Moralia in Job, el afirmă că atunci când era apocrisiarh papal la
Constantinopol (579-586), a combătut public teoria identității trupului înviat cu trupul actual susținută pe
patriarhul Eutihie, ceea ce ne arată că atât apusenii cât și răsăritenii erau preocupați de soarta celor decedați,
în ultimile decade ale secolului VI.
15

I. 3. Răspunsul teologiei bizantine
În contextul acestor preocupări antice târzii pentru soarta sufletelor
după moarte, Răsăritul își propune să combată angoasa în fața morții
promovată de scrierile ascetice, amintind de promisiunea mântuirii, menită
să readucă încrederea și serenitatea în fața morții, dând episodul Adormirii
Maicii Domnului ca model. În jurul anului 440, sub patronajul episcopului
Juvenalie și a împărătesei exilate, Eudoxia, se ridică o bazilică în cinstea
Născătoarei de Dumnezeu în vechiul cimitir evreiesc de lângă Ierusalim, în
valea lui Kedron, la poalele Muntelui Măslinilor, lângă Grădina Ghetsimani;
la mijlocul secolului VI, pelerinii vizitau această bazilică, considerându-o
mormântul gol al Fecioarei27.
Episodul Adormirii are deja o formă generală comună la sfârșitul
secolului VI și acceptată de majoritatea Bisericilor Răsăritene, calcedoniene
sau nu. Originea acestei forme finale provine din mediile monahale din Siria
și din împrejurimile Ierusalimului28 și reprezintă un compromis între
monofiziți, sprijiniți de împăratul Iustinian, care afirmau umanitatea
îndumnezeită și eliberată a Mântuitorului, dar și a Fecioarei, în ea
realizându-se unirea și contopirea firilor, și calcedonieni, care afirmau natura
umană pătimitoare, atât a Fecioarei, cât și a Mântuitorului. Una din primele
materializări ale acestui compromis o constituie predica patriarhului
anti-calcedonian Teodosie de Alexandria (+ 567) ținută în 535, care se
păstrează într-un manuscris în limba coptă și în care autorul pretinde că în
redactarea ei s-a inspirat dintr-un manuscris din Ierusalim, consultat în
biblioteca mănăstirii Sf. Marcu din Alexandria. În introducere sunt lăudate
numeroasele virtuți ale Sfintei Fecioare, urmează o scurtă prezentare a vieții
Maicii Domnului, după care este relatat pe larg episodul Adormirii. Este
evidențiată frica Maicii Domnului în fața morții apropiate, vestită de Fiul ei
în vis. Fecioara afirmă că atât pentru drepți, cât și pentru păcătoși, moartea
este o călătorie peste o mare imensă de foc, continuând apoi astfel :
„Ce pot spune despre despărțirea sufletului de trup? O,
acele clipe sunt pline de frică și de cutremur! Știm că două
puteri însoțesc sufletul : una e luminoasă, iar cealaltă e o umbră
hidoasă, cu forme înfricoșătoare și nemaivăzute. Dacă sufletul
este drept, este condus spre cea dintâi cu îndemnuri
binevoitoare și pline de dragoste, iar ceilalți văd că sufletul este
27 Cf. Brian E. Daley, S.J., op.cit, p.80.28 George T. Dennis, Death in Byzantium, Dumbarton Oaks Papers, No. 55, published by Dumbarton
Oaks Research Library and Collection, Washington D.C., 2001., p. 5.
16

împăcat cu Creatorul său. Dar dacă sufletul e păcătos, acele
spirite ale luminii se retrag, iar cele întunecate se reped cu
mânie spre el, lovindu-l și împungându-l, scrâșnind din dinți și
vărsând din gurile lor flăcări asupra lui.” 29
Această viziune despre moarte este specifică tradiției ascetice
egiptene, iar în fragmentul anterior este evocată pentru a combate această
angoasă în fața morții, care nesocotește promisiunea lui Hristos făcută celor
credincioși, adormiți în dreapta credință. Această promisiune este re-
actualizată în momentul în care Fecioara rugându-se împreună cu Apostolii,
rudele și apropiații ei, pentru ca să îndepărteze puterile întunericului de la ea
în clipa morții, Mântuitorul apare împreună cu cetele îngerești și o mângâie,
zicându-i că nu trebuie să-i fie frică, moarte fiind pentru cei credincioși o
trecere la viața veșnică. Atât episodul Adormirii, cât și interpretarea lui
făcută în final de acest patriarh al Bisericii copte, care avea o viziune sumbră
despre moarte, au ca scop înlocuirea angoasei cu consolarea și speranța.
Bisericile din Palestina, Egipt și Bizanț din secolul VI concepeau
moartea în termeni mai puțin dramatici, dar această frică de demoni, de
judecata nemiloasă și călătoria sufletului prin tenebrele lumii de dincolo,
domina imaginația creștină populară din întreg Imperiul30. Deci este evident
motivul pentru care, ca și preotul Eustratius și papa Grigorie, Biserica a
susținut și a aprobat demersul împăratului Mauriciu (582-602) care
restaurează basilica din Ghetsimani, consacrându-o ca mormântul tradițional
al Maicii Domnului și fixează celebrarea Adormirii ei ca sărbătoare a
întregului Imperiu. El urmărea astfel o atragere a anti-calcedonienilor, în
rândul cărora a apărut inițial acest episod mariologic ce conține un mesaj și
un exemplu necesar creștinătății acelor timpuri, la unitatea Bisericii celei
una, de care depinde însăși unitatea Imperiului Bizantin31.
Semnificațiile teologice, în următoarele două secole, au fost
aprofundate și de alți predicatori, care au reflectat asupra a ceea ce era acum
o sărbătoare cu caracter universal. Autori mai puțin cunoscuți, precum
episcopul palestinian Theoteknus din Livias și autorul necunoscut al omiliei
atribuite episcopului Modest al Ierusalimului, dar și personalitățile secolelor
29 M. Chane, Sermon de Theodose, patriarche d’Alexandrie, sur la dormition et l’assomption de Vierge ,
Revue de l’Orient Chretien 29/ 1993-1994, p.305, în Brian E. Daley, S.J., idem, p. 82 : „ What shall I say
about the separation of soul from body? Oh, that moment is full of fear and terror! We are told that two
powers accompany the soul : one light, the other hideous shadow, full of disgusting and fearful shapes. If
the soul is just, i tis led toward them with compassion and well-meaning encouragement, and one realizes
that one i sat peace with one’s creator. But if the soul is sinful, those spirits who belong to the light
withdraw, and those who belong to darkness approach with anger, striking the soul, darting suddenly at it,
beating it, grinding their teeth, puring out flames of fire from their mouths on the face of the soul.”30 George T. Dennis, op.cit., p. 4.31 Nikephoros Kallistos Xanthopoulos, Church History, cap. 17, p. 28, în Brian E. Daley, idem, p. 83.
17

VIII – IX, precum Gherman al Constantinopolului, Andrei Criteanul, Ioan
Damaschinul și Teodor Studitul, inserau în predicile lor un rezumat modest
al episodului tradițional al Adormirii, ezitând să accepte toate detaliile ca
fiind veridice. Toți sugerau că ceea ce Biserica celebrează în Adormirea și
mutarea Fecioarei, este marea taină în care a fost implicată nu doar ea, ci
într-un anumit fel, întreaga umanitate și chiar întreaga creație, iar nu
dobândirea unui mijlocitor desăvârșit ca persoană umană înaintea lui
Dumnezeu, altul decât Mântuitorul Hristos.
Probabil cea mai limpede tratare a înțelesurilor acestui episod este
cuprinsă în trilogia de predici a Sf. Andrei Criteanul, compuse în prima
decadă al secolului VIII. A doua predică începe cu tratarea noțiunii de
credință, amintind că taina creștinătății este Hristos : „El a acceptat chiar
experiența morții, S-a amestecat cu morții și a intrat în lumea mohorâtă a
celor dedesubt, ca să poată rupe legăturile întunericului și să ne treacă în
lumea nemuririi.”32 Aceasta nu însemnă că cei credincioși nu mai mor, ci
„vom muri, dar nu vom fi robi ai morții, așa cum eram atunci când eram
legați de păcat.”33 Pentru toți creștinii, afirmă el, moartea este o trecere, o
„adormire”, o „ mutare în altă viață”34. Din moment ce chiar Hristos, Care
S-a asemănat nouă, a îndurat moartea și a intrat în împărăția ei, nici unul din
noi nu e scutit de la această călătorie. Pentru Sf. Andrei esența creștinismului
stă în faptul că „ sufletele celor care s-au supus legii lui Dumnezeu și au
arătat, în Duhul, calea vieții celei sfinte, cât au fost în trup, vor fi mutați din
împărăția morții, în împărăția luminii, care se potrivește sfințeniei sufletelor
lor … Cât despre frumusețea și măreția acelui loc, binecuvântarea veșnică și
dragostea care covârșește puterea de înțelegere a minții, ei vor putea să vadă
toate lucrurile mai limpede și mai adânc, în apropierea lui Dumnezeu, decât
noi.”35
Astfel, în concepția Sf. Andrei, Adormirea Mariei era o realizare
directă și imediată a eliberării de moarte, promisă umanității : „ o mișcare
extatică înspre cele pe care le sperăm în această viață, o trecere spre o stare
asemănătoare lui Dumnezeu”36. Sf. Andrei afirmă, în finalul omiliei întâi, că
32 Andrei Criteanul, Omilii, II, 1, p. 118, în George T. Dennis, op. cit., p. 6.33 Ibidem, II, 2, p. 11834Ibidem, p. 119. Verbul κο ι µ α ω , adormire, este utilizat cu precădere pentru a denumi moartea în
poezia clasică greacă. Substantivul κο ι µ η σ ι σ nu este utilizat cu aceeași frecvență cu acest sens,
de persoană decedată, dar este folosit în Septuaginta în Deuteronom 31, 16 : „ Și a zis Domnul către
Moise : <<Iată, tu te vei odihni cu părinții tăi, iar poporul acesta se va scula și se va desfrâna …” și la Ioan
11, 11-13 : „ Iar Iisus vorbise despre moartea lui (Lazăr), iar ei credeau că vorbește despre somn ca
odihnă.” Odată cu generalizarea tradiției despre mutarea Maicii Domnului, ea a devenit personajul principal
căruia îi este asociat acest termen. 35 Andrei Criteanul, Omilii, II, 3, p. 12036 Ibidem, II, 4, p.121
18

minunea pe care o sărbătorim este ceva „ comun nouă tuturor, dar propriu
numai ei (Fecioarei Maria)… aceasta este dispoziția noastră,care o
sărbătorim azi, natura noastră, desfacerea noastră !”37 Cu alte cuvinte, ceea
ce comemorăm este speranța creștină universală într-o viață și o schimbare
dincolo de moarte, o viață care își are temeiul în viața și moartea Fiului
Fecioarei.
Ioan al Tesalonicului scria astfel în prologul operei sale despre
Adormirea Maicii Domnului: „Nu, [strămoșii noștri] nu au fost nici
indiferenți, nici nepăsători. Dar, deși cei care s-au aflat de față [la Ierusalim]
(se spune!) au transmis adevărul despre sfârșitul [Maicii Domnului], mai
tîrziu au apărut niște eretici făcători de rele, care au vârât zâzanie și au
răstălmăcit totul. Din această pricină părinții noștri s-au îndepărtat de ei,
socotindu-i în dezacord cu Biserica universală. Așa praznicul însuși a căzut
în uitare”38
Această concluzie ce încheie pledoaria din introducere a episcopului
Ioan al Tesalonicului în favoarea ținerii de către credincioși a sărbătorilor
Maicii Domnului, în special a sărbătorii Adormirii ei, demonstrează existența
unor reacții din partea teologilor vremii și a ierarhiei Bisericii, provocate de
apariția și afirmarea unor concepții greșite legate de cinstirea Maicii
Domnului și care se răspândeau din ce în ce mai mult prin cult, luând
proporții îngrijorătoare. Că nu s-a scris nimic despre aceste măsuri și nici
despre exagerările ce le-au cauzat, se datorează faptului că eroarea se
propaga și se manifesta doar în cult și în pietatea populară, nu și în învățătura
de credință, iar atunci când a încercat să se insinueze în această sferă,
răspunsul a fost prompt și măsurile, drastice, căci „ Așa praznicul însuși a
căzut în uitare”.

În 1978 Hans – Georg Beck afirmă că, în ciuda caracterului profund
creștin a culturii bizantine, au rămas în întreaga istorie, în atitudinea
poporului în fața morții, elemente pregnante a unei mentalități ce
perpetuează mai degrabă fatalismul antic, decât speranța creștină prezentată
anterior39.
În literatura bizantină, moartea, ca amenințare supremă a fericirii
omului, oscilează între consimțământul general la promisiunea Evanghelică
a vieții eterne și consimțământul real la o înțelegere pre-creștină, sumbră a
37 Ibidem, I, 8, p. 114.38 Ioan al Tesalonicului, Adormirea stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și-n veci fecioară Maria ,
în Evanghelii Apocrife, trad. Cristian Bădiliță, edit. Polirom, Iași, 1999, p. 249-250. 39 Cf. Brian E. Daley, idem, p.87.
19

morții, ca o deposedare neînduplecată de tot ceea ce dă existenței umane un
sens40. În mare parte aceasta se datorează lipsei unei concepții generale a
Bisericii Răsăritene despre speranța eshatologică, datorată lipsei unor
controverse majore pe această temă, cu excepția disputei pe baza tradiției
origeniste despre învierea materială a trupurilor și mântuirea universală sau
apocatastatza. Cu excepția Sf. Grigorie de Nyssa, autorul dialogului Despre
suflet și înviere și Despre moarte, nu s-a încercat o sistematizarea care să
depășească viziunea imortalistă schițată de Platon în Phaedo sau dezbaterile
stoice despre eliberarea de patimi și frica irațională. Concepția oamenilor de
rând despre moarte era dominată, în perioada patristică târzie și în cea
medievală, de viziunea sumbră a lumi subpământene și judecătorii demonici
ce agresau sufletul celui mort. Singurul episod care aducea altă perspectivă,
diametral opusă, era cel al Adormirii, răspândit și propoveduit în întreg
Imperiul din motive politice, pietiste și mai puțin teologice sau dogmatice,
fapt ce nu îi diminuează valoarea, importanța sau măreția, ci impune o
reflecție teologică mai profundă.
40 George T. Dennis, op. cit., p. 6.
20

I. 2. Izvoare ale Adormirii Maicii Domnului
Momentul trecerii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu la cele
veșnice nu este prezentat, nici amintit în vreun document canonic, fapt
pentru care în legătură cu acest eveniment s-au scris multe cărți pseudo-
inspirate, a căror abundență impune tratarea acestei teme folosindu-ne de
informații veridice. Dar aceste informații fiind compromise de însăși sursa
lor, vom prezenta și viețile scrise ulterior, în număr de patru, și care își au
izvorul nu doar în apocrife, ci și în capacitatea unor erudiți teologi de a
deosebi realitatea de fantezia pioasă și sacrul de sentimental.
I. 2. 1. Scrierile apocrife ale Adormirii Maicii Domnului
Nici un apocrif ce relatează episodul Adormirii Maicii Domnului nu a
fost scris mai devreme de secolul V și chiar s-a afirmat că această temă a
început să fie tratată abia după Sinodul III Ecumenic, cel mai devreme41.
Așadar, nu avem mărturii scrise despre taina morții Fecioarei Maria înainte
de secolul V, fapt întărit și de afirmația Sf. Epifanie de Salamina : „ Nimeni
41 „Nous ne croyons pas nous tromper, avait déclaré celui-ci, en affirmant que tous les récits
apocryphes sur la mort de la Vierge sont postérieurs au concile d'Ephèse et que les plus anciens ne
remontent pas au-delà des dernières années du Ve siècle ou des premières années du VIe ” în M. Jugie,
Assomption de la Sainte Vierge , în Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du
Manoir, S.J., tome I, edit. Beauchesne, Paris, 1949, p. 635.
21

nu știe care a fost sfârșitul ei”42 și care oferă cititorilor trei ipoteze ce
circulau în acea vreme : moartea naturală, moartea martirică și lipsa morții,
în sensul unei mutări directe la cele veșnice. Însăși existența acestor ipoteze
certifică faptul că în acea perioadă nu exista o tradiție apostolică despre taina
morții Maicii Domnului. Sf. Epifanie nu susține nici una din aceste ipoteze,
iar faptul că a stat mai mult de patruzeci de ani în preajma Ierusalimului, cât
și statutul său de Părinte al Bisericii, conferă o oarecare autoritate
afirmațiilor sale. Rezerva lui este cauzată și de controversa sa cu
colliridienii, eretici care atribuiau Fecioarei calități divine, dar și de cea cu
antidicomarianiți, care negau orice cinste ce ar trebui dată Mariei. Așadar,
cultul Fecioarei în acea perioada nu era un subiect indiferent Părinților
Bisericii43. Faptul că în lupta lor cu astfel de erezii nu au evocat mărturii ale
Sf. Apostoli despre taina morții Maicii Domnului, nu înseamnă altceva decât
că astfel de mărturii nu existau.
Scrierile apocrife, indiferent de perioadă, temă sau autor, nu au nici o
legătură cu Sf. Scriptură și mai ales cu Vechiul Testament. Relatările lor nu
sunt împliniri a unor profeții și nu fac simțită în ele continuarea lucrării
Duhului, fiind evidentă lipsa oricărei unități cu textele canonice atât a
Vechiului, cât și a Noului Testament.
Dacă Vechiul Testament trebuie citit, înțeles și interpretat în lumina
cărților canonului Noului Testament, atunci este evident ca scrierile apocrife
nu aduc nici un fel de lumină. Ele conțin scene pietiste, nejustificabile din
punct de vedere teologic și soteriologic, fiind evidente trăsăturile specifice
romanului pietist de aventuri spirituale, precum Cămașa lui Hristos .
Apocrifele au fost scrise în alt duh, unul probabil pietist, decât Duhul
Sfânt care a inspirat pe autorii textelor canonice, iar cei ce s-au împărtășit de
acest duh, de multe ori au ajuns la erori, datorate exagerărilor bine
intenționate și au deviat de la linia dreptei învățături a credinței celei
adevărate. Între aceștia se numără majoritatea ereticilor și acei oameni
râvnitori după Dumnezeu, a căror osteneală a fost zădărnicită de faptul că s-
au inspirat în lucrările lor, într-o măsură prea mare și cu prea puțin
discernământ, din textele apocrife. Un astfel de caz nefericit, dar foarte
grăitor, este cel al lui Origen.
Sfinții Părinți în hotărârile lor nu s-au folosit doar de argumente logice
și teologice, ci au pornit de la experiența trăirii lui Dumnezeu, pe Care ei nu
l-au simțit în alte scrieri decât cele canonice. Așadar este mult mai sigur
42 Epifanie de Salamina, Panarion, în J. Galot, Le Mystere de l’Assomption, Maria – Etudes sur la
Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome VII, edit. Beauchesne, Paris, 1964, p. 16443 « à cause de la grandeur transcendante du prodige, pour ne pas frapper de stupéfaction l'esprit des
hommes » în Panarion, idem., p. 164
22

pentru noi, cei „neștiutori și neîntăriți”, să ne punem la adăpostul
înțelepciuni, puterii de discernământ și a experienței duhovnicești a acelor
autori a Vieților Maicii Domnului, între care cel mai important și mai
autorizat este Sf. Maxim Mărturisitorul.
În cele ce urmează, vor fi prezentate scurte date referitoare la
apocrifele legate de Adormirea Maicii Domnului, scopul fiind acela de a
crea o perspectivă cât mai completă și mai sumară asupra temei.
I. 2. 1. 1 Noțiuni generale
Termenul de apocrif are multe înțelesuri: ascuns, secret, ne-public.
Origen afirmă despre apocrife că sunt cărțile care circulă pe sub haină și sunt
recunoscute de mici grupuri din afara Bisericii. Pentru Sf. Ieronim și
Augustin sunt cărți cu autor real diferit de cel din titlu și le combat pentru că
amestecă greșelile cu fanteziile și le prezintă ca adevăruri secrete44. Pentru
Sfinții Părinți apocrifele sunt cărți din afara canonului Bibliei, chiar dacă
autorul e real, cum e în cazul cărții lui Herma, fiind considerate inspirate
doar de grupuri restrânse, fără aprobarea Bisericii. Le este opus canonul
Bibliei, care e strict argumentat și delimitat. Apocrifele șochează prin
prolixitatea lor excesivă.
Provenind din diferite medii și comunități, au circulat intens,
deschizând drumuri în gen și stil, ele însele îmbogățindu-se considerabil,
ajungând la o mulțime de variante a unui text original, la care se adaugă
traducerile și traducerile după traduceri, fapt ce pune criticii și editorii în
dificultate. La polul opus se afla canonul Bibliei pe care Biserica l-a păstrat
cu strictețe și fără a cărei protecție celelalte texte au căzut pradă imaginației
pioase sau speculative a miilor de credincioși. De aici rezultă dificultate
prezentării Sf. Fecioare în apocrife, deși mariologia s-a inspirat din ele în
tratatele ei, nu fără a le analiza critic mai întâi, distingând elementele reale
de cele pietiste.
Suspecte de docetism și gnosticism, adâncind astfel prăpastia dintre
ele și Biserică, apocrifele apar ca transmițând mici fragmente din Sf.
Tradiție. De aceea nu avem pretenția de a distinge fantezia de adevăr în ele,
ci cercetându-le cu îngăduință, vom reuși cel mult să extragem din ele
mărturii ale pietății poporului.
44 Cf. E. Cothenet, Marie dans les Apocryphes, Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction
D’Hubert du Manoir, S.J., tome VI, edit. Beauchesne, Paris, 1961, p. 73.
23

Cuvântul apocrif provine din grecescul apokryphos, format din apo și
verbul kryptein, a ascunde, a cărui corespondent în ebraică este sepharim
genuzim, cărți ascunse, termen ce se referă la cărțile de cult scoase din uz
datorită gradului de deteriorare prea mare și depozitate într-un edificiu
special numit genizah. Astfel de edificii au fost descoperite la Marea
Moartă. Cărțile erau depuse în aceste genizah și nu erau distruse pentru că
ele conțineau numele sacru Iahve, fapt pentru care singura carte care nu se
află pe lista cărților descoperite la Qumran este Ezdra, carte ce nu conține
numele sacru al lui Dumnezeu45.
Originea termenului nu este legată de sinagogă, ci mai degrabă de
gnosticism, a cărui trăsătură dominantă este ezoterismul, doar inițiații fiind
cei capabili să ajungă dincolo de litera văzută la mesajul ascuns al textelor
divine. Această gândire sectară este opusă mesajului deschis al învățăturilor
Mântuitorului și al apostolilor. Majoritatea plăsmuitorilor acestor apocrife
susțin că au fost ucenicii unui apostol, după modelul lui Luca, ei invocând în
titlul apocrifei numele unui discipol al Mântuitorului, scopul fiind acela de a
garanta autenticitatea conținutului și de a ridica textul la rangul de doctrină
avizată.
Termenul de apocrif mai are și sensul de fals, de proveniență
suspectă, întrucât textele ascunse de eretici pentru a nu fi văzute de cei
neinițiați, care le-ar fi înțeles și răspândit învățătura în mod eronat, erau
considerate de ortodocși ca fiind suspecte, întrucât intrau în conflict cu
mesajul deschis al Mântuitorului și al Apostolilor.
Apocrifele, în gândirea teologilor de azi, sunt cărți necanonice cu
origine și autor suspect sau nesigur, nefiind recomandate lecturii
credincioșilor obișnuiți și nici chiar teologilor neîntăriți în învățătura
Sfinților Părinți, întrucât informațiile cuprinse în ele nu au întotdeauna un
caracter dezinteresat. Majoritatea acestor texte fiind eretice și neavând un
fundament solid pentru doctrina lor, își fabricau unul, speculând curiozitatea,
naivitatea și setea de senzațional a contemporanilor lor. Cert este faptul că
fiecare document apocrif a fost studiat de Părinții Bisericii, iar faptul că ei
nu au aprobat canonicitatea lui, ar trebuie să ne fie de ajuns.
Mario Erbeta, călugăr italian, cunoscător a mai multor limbi orientale
pe lângă greaca veche și latină, autorul unei importante culegeri de apocrife,
definește, în prefața ediției sale, corpusul apocrifelor neotestamentare astfel:
„Apocrifele Noului Testament sunt cărți inserate în canon; ele însă, atât prin
45 Cf. Evanghelii Apocrife, traducere și introducere de Cristian Bădiliță,ediția a II-a, edit. Polirom, Iași,
1999, p.12.
24

titlu cât și prin alte mijloace, pretind totuși sau insinuează o autoritate
canonică; mai mult, genul lor literar amintește, cu toate că din motive vădit
diferite, formele și tipurile neotestamentare, pe care le imită sau le
transformă.”46
Un gen aparte îl constituie acele agrapha „cele nescrise” și anume
„zicerile lui Iisus”, transmise oral în comunitățile creștine mult timp.
Evanghelia lui Toma cuprinde o sută paisprezece de astfel de ziceri.
Bauer47 clasifică Evangheliile apocrife în trei categorii, după modelele
și împrejurările care le-au inspirat. Evangheliile apocrife sinoptice, ca
Evanghelia lui Petru, Evanghelia Nazarinenilor, Evanghelia Evreilor și
Evanghelia Ebioniților au apărut într-un mediu iudeo-creștin și prezintă
viața spirituală a comunităților creștine primitive încă legate de sinagogă;
Evangheliile gnostice, precum cele cuprinse între cărțile descoperite la Nag
Hamdi: Evanghelia adevărului, Evanghelia lui Toma, Evanghelia lui
Filip, Cartea sacră a Marelui Duh nevăzut, Dialogul Mântuitorului ș.a.,
provin din mediile gnostice și oferă amănunte referitoare la evenimentele și
timpurile obscure din istoria creștinismului primar. A treia categorie o
constituie evangheliile pietiste, care sunt mai degrabă romane hristologice,
ce relatează evenimente din viața sfintei familii, ce nu sunt cuprinse în
Evangheliile canonice : copilăria Mariei în Protoevanghelia lui Iacob și
Evanghelia lui Pseudo-Matei , viața și moartea lui Iosif în Viața lui Iosif
tâmplarul , copilăria Mântuitorului în Evanghelia lui Pseudo-Toma ș.a. În
această categorie intră și izvoarele apocrife referitoare la Adormirea Maicii
Domnului, categorie ce cuprinde 67 de texte grecești, copte, siriene, arabe,
armene, etiopiene, latine și georgiene inventariate de Jean-Micahael van
Esbroeck în 1981 și studiate exhaustiv de Simon Cl. Mimouni în
Dormition et Assomption de Marie. Histoire des traditions anciennes ,
carte cuprinsă în colecția Theologie Historique , volumul 98.
Apocrifele Adormirii au în comun anunțarea evenimentului de către
un înger, sosirea miraculoasă a Apostolilor și ostilitatea evreilor față de
trupul Mariei. Diferă însă locul morții ( în casa Mariei, în muntele Sinai sau
în Sion), locul îngropării (în Valea lui Iosafat, în Muntele Măslinilor sau în
Ghetsimani), durata șederii în mormânt (trei zile, în majoritatea apocrifelor,
sau 206 zile, în tradiția coptă și etiopiană).
46 M. Erbeta, Gli apocrifi del novo Testamento, 4 vol., Torino , 1966-1981 în Evanghelii Apocrife,
traducere și introducere de Cristian Bădiliță,ediția a II-a, edit. Polirom, Iași, 1999, p. 13. 47 M. Bauer, Les Apocrifes du Nouveau Testament , Cerf, 1973 în Evanghelii Apocrife, traducere și
introducere de Cristian Bădiliță,ediția a II-a, edit. Polirom, Iași, 1999, p.14.
25

Împrejurările48 în care a avut loc evenimentul Adormirii, cât și sensul
acestui eveniment, diferă și ele. Unele afirmă Adormirea simplă , adică
sufletul a fost ridicat la Tatăl, iar trupul dus în rai, unde așteaptă învierea de
obște, învățătură specifică celui mai vechi grup de apocrife, respectiv cele
siriene, și celui mai vechi text grec; este susținută și Adormirea cu înălțare ,
ca momente separate de un interval de 206 zile învățătură specifică textelor
copte și etiopiene, datând din prima jumătate a secolului al VI-lea; iar altele
susțin Asumpția fără înviere , deci moartea aparentă, din care rezultă că
Maica Domnului este nemuritoare, fiind mutată cu trupul și cu sufletul la cer
după trei zile, sau Asumpția cu înviere , conform căreia trupul și sufletul
i-au fost ridicate la cer și a fost înviată.
Cele două concepții asumpționiste își au cauza în disputa internă a
monofiziților49, de la sfârșitul secolului al V-lea și începutul secolului al VI-
lea. Astfel, monofiziții extremiști-iulianiști afirmau incoruptibilitatea
trupurilor lui Hristos și al Maicii Sale, fiind adepții Asumpției fără moarte,
iar monofiziții moderați severieni erau adepții Asumpției mortaliste.
Patriarhul Ghenadie Scholarios afirma în secolul XV : „După așezarea
în pământ, trupul Fecioarei a fost căutat, dar n-a fost găsit, fiind mutat
altundeva nu fără motiv, pentru ca trupul care I-a dat lui Dumnezeu trup să
primească ceva mai mult decât celelalte trupuri, dar în ce anume constă
privilegiul său numai Dumnezeu știe. Noi oamenii presupunem când una,
când alta. Unii cred că preasfântul trup a fost mutat în raiul pământesc, unde
așteaptă cea de a doua venire a lui Hristos, netrebuind să învie atunci ca și
celelalte, căci rămâne în starea în care era la ultima ei suflare și atunci iarăși
va fi însuflețit de un suflet. Alții zic că trupul a fost însuflețit a treia zi,
sufletul pogorându-se iarăși din cer și, după ce a trecut prin prefacerea și
schimbarea pe care le nădăjduim pentru trupuri după înviere, a fost înălțat la
cer împreună cu sufletul.”50
Ioan Ică Jr. afirmă : „Cele 11 finaluri diferite, fie dormiționiste, fie
asumpționiste ale Omiliei la Adormire a lui Ioan al Tesalonicului , sunt un
indiciu al dificultăților procesului de reinterpretate teologică a literaturii
apocrife de către teologii bizantini.”51
În continuare vom face un studiu mai amănunțit a celor trei categorii
de apocrife ce prezintă taina morții Maicii Domnului, utilizând clasificare
realizată de Baldi și Mosconi52. Criteriul acestei împărțiri îl reprezintă limba
în care a fost redactată scrierea apocrifă și conține următoarele trei categorii:
48 Cf. Trei Vieți Bizantine ale Maicii Domnului, traducere și post-față de diac. Ioan I. Ică Jr., edit. Deisis,
Sibiu, 2001, p. 265-26649 Ibidem, p. 26750 Ibidem, p. 267.51 Ibidem, p. 267
26

apocrife scrise în limbile greacă (din perioada patristică) și siriacă; apocrife
de limbă coptă; apocrife de limbă latină și greacă ( din perioada bizantină).
I. 2. 1. 2. Apocrife de limbă greacă și siriacă
Acestor apocrife le sunt proprii locul viețuirii Fecioarei, ca fiind
Betleemul și mutarea fără înviere a Maicii Domnului.
Primul text pe care îl vom prezenta este cel atribuit Sf. Ioan
Evanghelistul53, text ce a cunoscut o mare răspândire în Orientul Bizantin și
e singurul apocrif folosit ca text liturgic la sărbătoare Adormirii Maicii
Domnului. În Occident acest text a fost folosit puțin și Wilmartdon a găsit
doar o singură traducere. Tischendorf îl datează ca fiind din secolul IV, iar
P. Jugie îi fixează apariția la scurt timp după ce împăratul Mauriciu
generalizează în tot Imperiul data sărbătoriri Adormirii Maicii Domnului la
15 august. Acest apocrif, legat de un altul siriac, din care probabil se inspiră,
avea scopul de a justifica existența sărbătorilor dedicate cinstirii Maicii
Domnului, în special a sărbătorii Adormirii54.
Maria stă în Betleem și se roagă zilnic la mormântul Fiului ei.
Arhaghelul Mihail îi aduce vestea morții ei apropiate într-o zi de vineri și ea
se bucură pentru că rugăciunile i-au fost ascultate, de aici rezultând că, spre
deosebire de manuscrisele din celelalte două categorii, autorul bizantin al
acestui apocrif, ca reprezentat al întregului Răsărit, avea alte concepții
despre moarte.
Fecioara se roagă Fiului ei să-i trimită pe Ioan și pe ceilalți Apostoli,
iar Hristos îi împlinește rugăciunea și o asigură că trupul ei nu va cunoaște
stricăciunea. Această idee preluată din Psalmul 15, 10 arată insistența
autorului de a demonstra că trupul Fecioarei n-a cunoscut stricăciunea, fapt
ce nu implică și învierea.
Apostolii plecați în misiune sau în lumea celor nestricăcioase, se
adună pe nori, lor alăturându-li-se la casa Mariei, neputincioșii și bolnavii
care au aflat de vestea adormirii ei, aceștia din urmă rugându-o să aibă milă
52 Cf. E. Cothenet, Marie dans les Apocryphes, Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction
D’Hubert du Manoir, S.J., tome VI, edit. Beauchesne, Paris, 1961, p. 118.53 Cuvântul Sf. Ioan Teologul despre Adormirea prea sfintei Născătoare de Dumnezeu, în Evanghelii
Apocrife, traducere și introducere de Cristian Bădiliță,ediția a II-a, edit. Polirom, Iași, 1999, p.22554 Introducere la Cuvântul Sf. Ioan Teologul , în Evanghelii Apocrife, traducere și introducere de Cristian
Bădiliță,ediția a II-a, edit. Polirom, Iași, 1999, p.221.
27

și de ei. Versiunea arabă a acestui apocrif expune pasajul rugăciunii Mariei
pentru toți, la care Hristos îi răspunde : „Tot ajutorul și darul ți-a fost dat de
către Tatăl Meu ceresc prin Tatăl și Duhul Sfânt. Tot sufletul care va chema
numele tău, nu va fi trecut cu vederea, ci va afla milă, iertare și ajutor în
această viață și în cealaltă.”55
Ca și în majoritatea variantelor Adormirii, și în acest apocrif cortegiul
funerar ce ducea trupul Fecioarei la mormântul din Ghetsimani nu rămâne
netulburat, ci un evreu vrea să răstoarne sicriul56 și îi sunt tăiate mâinile de
un înger, el vindecându-se la îndemnul Sf. Apostolul Petru și după ce își
mărturisește căința și hotărârea de a se boteza întru dreapta credință. Numele
evreului este Iefonia și trebuie menționat faptul că ritualul pregătirii trupului
Sf. Fecioare este însoțit de foarte multe rugăciuni, ceea ce ilustrează
concepția despre soarta sufletului după moarte, anume că poate fi ajutat prin
rugăciuni și practica înmormântării, în epoca în care a fost conceput
apocriful, probabil o parte din aceste rugăciuni fiind preluate din serviciul
funerar de atunci. Ele primesc astfel un plus de autoritate, chiar dacă această
măsură nu era necesară, ci doar pentru a întări credința poporului.
Apostolii așează trupul Fecioarei într-un mormânt nou în Ghetsimani,
ca cel al lui Iisus și priveghează lângă el timp de trei zile57, în cea de a treia
ei simțind un parfum delicat ieșind din mormânt, în timp ce afară răsunau
imne îngerești. De aici autorul deduce că trupul Fecioarei a fost mutat la cer.
Însă, spre deosebire de apocrifele din celelalte două clase, relatarea nu se
încheie aici. Majoritatea autorilor apocrifelor din această clasă cred de
cuviință ca și Apostolii să însoțească trupul Maicii Domnului în cer, unde ei
asistă la o ceremonie liturgică angelică, după care trupul Fecioarei este dus
în Rai. Comparația cu textele siriace dovedește că transferul Apostolilor în
cer reprezintă prezența unui element primitiv în concepțiile vechi, conform
căreia aceștia împreună cu Maria, pe lângă liturghia angelică din cer,
vizitează și locuințele de dincolo de mormânt, fapt înlesnit probabil de
afirmațiile Sf. Apostolul Pavel conform cărora a fost răpit până la al nouălea
cer. Acest tip de călătorie li se părea creștinilor din epoca primară ceva
accesibil unor oameni atât de sfinți precum Apostolii.
M. Jugie afirmă că acest apocrif nu se dorește a fi o demonstrație
pentru asumpția Fecioarei, ci în el se afirmă glorificarea sufletului ei și
mutarea trupului ei în Rai pentru a fi ferit de orice stricăciune și impietate a
oamenilor58.
55 Cuvântul Sf. Ioan Teologul despre Adormirea prea sfintei Născătoare de Dumnezeu, idem, p.234.56 Ibidem, p.235.57 Ibidem, p. 235-236.58 M. Jugie, Assomption de la Sainte Vierge , în Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction
D’Hubert du Manoir, S.J., tome I, edit. Beauchesne, Paris, 1949, p. 627.
28

Textele siriace, dominate de învățătura Sf. Iacob și a Sf. Ioan, prezintă
aceeași doctrină. Din păcate, ele n-au fost studiate cu seriozitatea meritată,
singurul fragment analizat fiind cel publicat de Wright59 în 1865 și pe care
publicistul îl datează ca fiind din a doua jumătate a secolului V. Celelalte
fragmente ce îl însoțeau, menționate de același editor, n-au fost traduse
complet și prezintă puncte comune cu apocriful Evanghelistului Ioan,
prezentat mai sus, și cu cele de limbă latină.
Textul începe cu o poveste despre o posedare demonică curioasă în
care intervine Solomon, imediat trecându-se la temă, cu cuvintele „Și
apostolii și-au dat acordul cu cele zise de Pavel”. Începe o discuție animată
pe marginea condițiilor intrării în Rai : Petru susține nevinovăția, Ioan –
fecioria, iar Andrei – separarea totală de lume. Doar Pavel susține acele
principii morale care sunt accesibile tuturor, moment în care apare Hristos și
îi dă dreptate. Discuția are ca scop ocuparea celor trei zile de priveghi a
Apostolilor la mormântul Fecioarei, fiind probabil centrul principal de
interes, Adormirea fiind de o importanță secundară, căci în ciuda titlului
fragmentului Ceremoniile funerare ale Sf. Fecioare Maria , discuția
Apostolilor ocupă în text mai mult spațiu decât acest eveniment. De aceea
Wright vede în acest text un fragment al unei istorii a Apostolilor, probabil
provenit din Faptele Sf.Apostol Ioan , operă a faimosului autor Leucius.
După ce se adresează Apostolilor prezenți la mormânt, Hristos face un
semn arhanghelului Mihail și acesta începe să vorbească cu un glas puternic
și în acel moment au coborât alți îngeri pe trei nori: „Și Hristos i-a spus lui
Mihail : << Poruncește-le să ducă trupul Mariei pe nori>>. Și trupul a fost
pus pe nori și El a poruncit norilor să meargă spre intrarea raiului și trupul a
fost așezat sub Pomul Vieții. Și îngerii i-au adus sufletul și l-au luminat în
trup.”60 M. Jugie și P. Wenger61 văd aici cea mai veche afirmați a învierii
Fecioarei, fapt puțin probabil dacă vom compara acest text cu celelalte texte
siriace din aceeași categorie.
59 W. WRIGHT, Contributions to the Apocryphal Literature of the New Testament ,Londra,
1865, (Introducere, p. 10-18 ; textul englez pp. 42-51 ; textul siriac pp. 55-65) în E. Cothenet,
op.cit., p. 122.60 „Et apres ces choses. Notre-Seigneur fit un signe a M ichel, et M ichel com m enca a parler avec la
voix d’un ange puissant. Et des anges descendaient sur trois nuees. Et notre Seigneur dit a
M ichel : « Ordonne-leur de porter le corps de Marie sur les nuées. » Et lorsque le corps de
Marie eut été placé sur les nuées…, le Seigneur ordonna aux nuées d'aller vers l'entrée du
paradis… Le corps de Marie fut place' sous l'arbre de vie et les anges apportèrent son âme et
la m irent dans son corps. ” în E. Cothenet, op. cit., p. 123.61 Cf. M. Jugie, idem, p. 109 și A.Wenger, Foi et piete mariale a Byzance, Maria – Etudes sur la Sainte
Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome V, edit. Beauchesne, Paris, 1958, p. 935.
29

În textul editat de Wright trupul Mariei e înviat și ea împreună cu Fiul
ei vizitează cerurile. În lunga descriere a călătoriei, Fecioara se roagă lui
Hristos pentru cei osândiți și la final El o aduce înapoi în Rai, unde îi așează
trupul, sufletul luându-l la Tatăl.
M. Chain, într-o lungă recenzie62 la textul lui Pseudo – Ioan, prezentat
mai sus, afirmă că sânurile Tatălui nu pot fi identificate cu raiul creat,
pământesc, și de aceea în acest pasaj e vorba despre o re-animare
temporară63.
Versiunea arabă publicată de M. Enger susține aparent învierea reală a
Fecioarei, întrucât Hristos îi spune : „ Vei fi în Rai cu trupul până în ziua
învierii și îngerii îți vor sluji, dar sufletul tău va străluci în Împărăția
cerurilor, în luminile Tatălui plinătăților.” 64 Raiul nu e cerul în sens teologic,
ci paradisul terestru înconjurat de ziduri, fapt pentru care trupul așteaptă la
acest nivel inferior, iar sufletul în Împărăția Tatălui, ceasul învierii de obște.
Textul nestorian siriac publicat de W. Budge relatează că Apostolii
merg spre cer în care luminoase, ducând sicriul cu trupul Mariei, dar numai
acesta va trece dincolo. Finalul afirmă că Hristos a făcut trupul Maicii Sale
ca nou, el rămânând în Rai până în ziua învierii, după care el se va ridica
definitiv la Împărăția pe care Fecioara deja a cunoscut-o.
Răspândirea geografică a acestor idei e suficientă pentru a demonstra
că nu reprezintă rodul unei fantezii singulare, personale, ci se constituie într-
un curent doctrinal. Bazele ideii se relevă singure : doar Judecata Finală
trebuie să aducă fericirea deplină celor aleși și Fecioara nu face excepție de
la această regulă a întregii umanități. Dar așezarea trupului ei sub Pomul
Vieții poate da curs unor speculații. Astfel, în tradiția iudaică, Enoh, vizitând
Paradisul, admiră Pomul Vieții și îl întreabă pe Arhanghelul Mihail de unde
vine acel parfum minunat, la care i se răspunde : „ acest pom, nefăcut din
țărână, nu poate fi atins până la Judecata Finală, căci după aceea el va fi dat
celor drepți și smeriți. Prin fructul lui, viața va fi dată celor mântuiți.” 65
Așezarea trupului Mariei lângă tulpina acestui Pom apare ca un privilegiu și
62 M. CHAÎNE, Liber Johannis Apostoli de Transitu b. Mariae Virginis, în Corpus Scriptorum
Orientalium, seria I, vol. VII, Rome, 1909, p. 19-42 în E. Cothenet, op. cit., p. 124 : „63„Nous (y) lisons que l'esprit de Marie est porté dans les trésors du Père, tandis que de son corps il est
dit qu'il sera introduit dans le paradis jusqu'à la résurrection des morts. On ne peut identifier les « trésors
ou demeures du Père » avec le paradis terrestre. Il ne peut donc s'agir, dans le passage antérieur, que d'une
résurrection provisoire ”în M. Jugie, op.cit., p. 122.64 M . EN G E R, P s e u d o – J o h a n n e s A p o s t o l u s , L i b e r d e T r a n s i t u b . M a r i a e V i r g i n i s ,Elberfeld, 1854.
Trad. franc de MIGNE, Dict. des Apocryphes, t. II, p. 525 : « Tu seras en paradis en ton corps,
jusqu'au jour de la résurrection, et les anges te serviront, mais ton esprit pur luira dans le royaume,
dans les habitations du Père de la plénitude » în E. Cohenet, op. cit., p. 124.65 « Cet arbre odoriférant, lui répondit-il, aucun être de chair n'a le pouvoir d'y toucher jusqu'au grand
jugement…; alors cet arbre sera donné aux justes et aux humbles. Par son fruit la vie sera communiquée
aux élus » în M. Jugie, idem, p. 632.
30

ca o anticipare a vieții veșnice ce o vor primi cei vrednici, Maria fiind cea
mai aproape de această răsplată, de care este despărțită doar de legile firii
umane, sădite în umanitatea ei deplină și desăvârșită.
Sf. Grigorie de Tours(+593) face o recenzie a apocrifelor siriace, în
scurta notă dedicată Asumpției66, în care afirmă că trupul și sufletul Maicii
Domnului au fost ridicate la cer, unde se bucură de slava veșnică. Este
evidentă, în această afirmație, influența unui apocrif, dar nu unul din prima
categorie, ci mai degrabă din cele de limbă latină, cum ar fi cel al lui Pseudo
– Meliton, larg răspândit în Apus. Așadar, se poate invoca afirmația Sf.
Grigorie cuprinsă în această recenzie la textele siriace, ca argument pentru
susținerea caracterului asumpționist a fragmentului publicat de Wright.
Toate aceste speculații sunt legate de concepțiile semiților și grecilor
despre raportul dintre trup și suflet, conform cărora sufletul separat de trup
nu poate săvârși nimic, acte, gesturi sau rugăciuni, fiind cuprins de o
imobilitate totală, fapt ce anulează mijlocirile Maicii Domnului și a tuturor
sfinților pentru noi, singurii mijlocitori rămânând Mântuitorul și puterile
îngerești : Cel dintâi, pentru că a înviat, trupul fiind unit cu sufletul, iar cei
din urmă, pentru că nu au trupuri. Această concepție, prin însăși urmările ei,
se dovedește a fi eronată, mijlocirile Maicii Domnului și a sfinților nefiind
condiționate de nimic, întrucât cei ce au dobândit eliberarea de păcat și de
moarte, încă fiind în trup, dincolo de această lume, stăpânită de păcat și de
moarte, nu mai sunt robiți de nimic, ci se bucură de „ libertatea măririi fiilor
lui Dumnezeu”(Romani 8, 21).
Din punctul de vedere al doctrinei, unitatea grupului e clară : nu
afirmă asumpția, ci învierea temporară în vederea călătoriei în afara
mormântului, urmată de așezarea trupului sub Pomul Vieții. Este evidentă
grija autorilor de a afirma glorificarea Fecioarei, de vreme ce prețiosul ei
trup scapă coruperii mormântului și anticipează slava finală a celor vrednici.
De asemenea, specifice acestui grup de apocrife sunt perspectiva senină a
morții Maicii Domnului și concepția mistică despre acest moment,
distingându-se de celelalte tipuri de apocrife, acuzate de a falsifica starea
Mariei înainte de moarte printr-o viziune sumbră asupra morții, specifică
Apusului și Fer. Augustin.
66 Grigorie de Tours, Miraculorum lib. I, De gloria martyrum, c. IV, P.L., t. LXXIy col. 708., în M.
Jugie, Assomption de la Sainte Vierge , p. 636.
31

În legătură cu această categorie de apocrife, trebuie menționat un
altul, de limbă armeană 67. Acest text nu își declară autorul și doar un singur
manuscris îl atribuie Sf. Nicodim, considerat a fi autorul unei Evanghelii
apocrife. Această variantă se caracterizează printr-o considerabilă reducere a
elementului narativ, eliminarea a aproape tuturor minunilor și un discurs
introductiv impresionant, ca mărime.
Apostolii și Ioan ajung la casa Maicii Domnului prin mijloace terestre
obișnuite și nu pe nori și aici, în numele colegilor săi, Petru rostește un imn
de laudă în care afirmă fecioria desăvârșită a Mariei : „ O, Sfântă Fecioară,
locaș al lui Hristos, neprihănită și fără de pată, curățită de toată stricăciune și
purificată de un foc sfânt”68. Autorul pune accent pe mijlocirea Mariei
pentru toți cei care cred în Sf. Treime
Atitudinea Fecioarei în fața morții este una senină, ea pregătindu-se
singură pe sine și toate cele necesare înmormântării. După o noapte de
rugăciune, la rostirea cuvântului final „ Amin”, își dă sufletul Sf. Treimi „și
casa s-a umplut de lumină și frica i-a copleșit pe toți”.
Singura minune păstrată de autor este lipirea mâinilor iudeului care a
încercat să răstoarne sicriul cu trupul Maicii Domnului, acesta câștigându-și
vindecarea printr-un act de credință.
După ce prezintă așezarea trupului Fecioarei în mormânt, autorul
concluzionează :
„După trei zile, spre a patra, îngerii au coborât în
mormântul Fecioarei Maria și Stăpânul era pe un nor deasupra
mormântului și îngerii au luat trupul pe nori. Și imne de laudă
s-au ridicat spre slava lui Dumnezeu.
Trupul Fecioarei Maria a fost purtat spre Rai, iar dacă
sufletul a fost unit cu trupul sau nu, nu știu, Dumnezeu știe.
Ceea ce cerul n-a văzut, nici urechea nu a auzit și nici nu a fost
adusă spre știința omului, Dumnezeu a pregătit pentru Maica Sa
fecioară. Și [taina aceasta] trebuie cinstită de noi în tăcere,
pentru ca să respectăm caracterul inefabil, pentru rugăciunea și
slava Fecioarei.
Așadar a fost bine primit în Hristos pentru viața tainică
trupul Fecioarei Maria, care a dat naștere lui Hristos,
Mântuitorul lumii, fiind degrabă dus la viața inaccesibilă. Așa
67 A fost editat prima dată de P. I. DA Y ETSI, pe baza a cinci manuscrise păstrate la Venția , în
biblioteca Sf. Lazăr (în 1898). E. Cohenet, de la care am preluat textul, a folosit traducerea
germană a lui D. VETTER din Theologische Quartalschrift (84), 1902, pp. 321-349, care a
mai folosti alte patru manuscrise în plus.68 „O, Vierge sainte, demeure du Christ, immaculée et sans tache, purifiée de tout clément sensible et
épurée par un noble feu! ” (n° 17, p. 341) în E. Cohenet, op. cit., p. 131.
32

că ea a adormit în moarte și a fost bine primită în viața veșnică,
după multe învățături care vorbesc despre întâmplarea aceasta
sau cealaltă.”69
S-a încercat datarea acestui manuscris ce nu exagerează grotescul sau
inutilul, fiind considerat, dintre toate textele necanonice referitoarea la
Adormirea Maicii Domnului, ca cel mai „inspirat” . Ignorarea literaturii
armene a eliminat reperele sigure, iar D. Vetter bazându-se pe citatele
scripturistice ce corespund Bibliei armene, îl plasează în secolul VI.70
Introducerea a fost scrisă direct în armeană, fiind simplă, ca și formula
de încheiere, din întregul text rezultând că autorul cunoștea câteva variante
ale Adormirii Maicii Domnului, fapt ce i-a permis să-și alcătuiască propriul
stil, eliminând tot fantasticul și îndoielnicul, pentru a păstra substanța
religioasă a surselor sale.
69 „Après trois jours, au quatrième jour, les anges descendirent au tombeau de la
sainte Vierge, et le Seigneur plana dans une nuée sur le tombeau, et les anges
emportèrent le corps dans la nuée. Et des voix de louanges lurent entendues pour la
gloire de Dieu.
Le corps de la sainte Vierge fut emporté au paradis (var. moins bien attestée : au ciel), —
si l'âme fut unie au corps ou non, je ne sais, Dieu le sait (cf. // Cor. xII, 2 et suiv.). Ce
qu'aucun ceil n'a vu, aucune oreille n'a entendu et qui n'est venu dans le cœur d'aucun
homme, Dieu l'a préparé (/ Cor. 11, 9) pour sa mère virginale. Et cela doit être honoré par
nous en silence, en en respectant le caractère ineffable (mit Unfassbarkeit, traduit D.
Vetter), pour la louange et la gloire de la Vierge.
Ainsi fut accueilli dans le Christ pour la vie ineffable le corps de la sainte Vierge, qui a
enfante le Christ, le Sauveur de la terre, conduite rapidement à la vie inaccessible. Ainsi
s'endormit-elle de la mort prescrite À tous et fut-elle accueillie dans la vie éternelle, – —
et non selon des enseignements plus développés, qui exposent ce récit-ci ou celui-là ”
(n°a 23 et 24, p. 345), ibidem.
70 M. Jugie, op. cit., p. 306-312.
33

I. 2. 1. 3. Apocrife de limbă coptă
Din familia apocrifelor Adormirii, cel mai ușor de remarcat și
clasificat sunt cele de limbă coptă, pe lângă unitatea lingvistică având
numeroase trăsături comune și variate, ce le disting net : Maica Domnului
are casa nu la Betleem, ci la Ierusalim; Apostolii nu participă la ultimele
momente din viața Fecioarei, fapt ce are anumite înțelesuri; călătoria în afara
mormântului pare a fi necunoscută tradițiilor copte despre Adormire.
Din punct de vedere literar, nu avem povestiri ca cea atribuită Sf. Ev.
Ioan, ci doar extrase din Evanghelia lui Bartolomeu și mai ales din omiliile
la Adormirea sau la Asumpția Maicii Domnului.
Inventarul textelor copte despre Adormire la făcut Chan von
Lantschoot71, el împărțind aceste texte în două categorii, după dialect :
grupa dialectului sahidic , a Egiptului de sus, mai veche, care cunoaște doar
sărbătoarea Adormirii și grupa dialectului bohairic , a Egiptului de jos,
familiarizată și cu Asumpția Maicii Domnului. Această ultimă sărbătoare a
apărut la popoarele de limbă coptă în secolul VI, fiind introdus pe filieră
palestiniană.
Decalajul de 203 zile, în loc de 3, de la adormire până la mutarea
trupului Fecioarei la cer, specific copților, este artificial și nu are altă cauză
și scop, decât acela de a justifica distanță dintre datele celebrării între cele
două sărbători, Adormirea și Asumpția Maicii Domnului.
Evanghelia lui Bartolomeu este fragmentul sahidic cel mai vechi,
popularitatea acestei scrieri ducând la apariția a numeroase variante, din care
trei ne sunt cunoscute. Prezentarea mutării e inserată între numeroase
revelații pe care Mântuitorul înviat le face apostolilor Săi. Aceasta reliefează
intenția editorului de a pune în legătură glorificarea Mariei cu cea a Fiului ei
înviat. Dar această revelație specifică doar acestei Evanghelii ridică un semn
de întrebare, întrucât celelalte variante decât cele de limbă coptă nu vorbesc
despre Adormirea Maicii Domnului. Despre existența unui fragment despre
Adormirea Maicii Domnului în Evanghelia lui Bartolomeu în varianta
grecească, nu avem o dovadă, dar știm că autorii copți au tradus mai mult
decât au compus, specifică fiindu-le și libertatea cu care completau textele
pe care le traduceau.
Pentru a observa modul în care a evoluat textul acestui apocrif, vom
compara dintre cele trei variante ale Evangheliei lui Bartolomeu doar pe
71 Chan von Lantschoot, L'Assomption de la Sainte Vierge chez les Coptes, în Gregorianum,
1946, p. 493-526 în E. Cohenet, idem, p.132.
34

ultimele două, celei dintâi lipsindu-i multe părți din text. Astfel, Hristos o
binecuvintează pe Maica Sa pe patul de moarte astfel72 :
Varianta B : „Hristos o binecuvânta
și spunea : << Vei fi binecuvântată în
cer și pe pământ … Vei fi numită de
serafimi locașul marelui rege …
Când vei părăsi trupul tău, voi veni
Eu Însumi la tine împreună cu Mihail
și Gavriil. Nu te vom lăsa să te
înspăimânți în fața morții, de care se
înspăimântă întreaga omenire. Te voi
așeza în locul nemuririi și te vei
sălășlui în Împărăția Mea. Și îți voi
așeza trupul sub Pomul Vieții și
heruvimi înarmați cu săbii de foc îl
vor străjui până în ziua când voi
judeca lumea>>.”Varianta C : „și binecuvântarea
Tatălui va fi cu tine întotdeauna,
amin, aleluia. Puterea Fiului te va
acoperi, amin, aleluia. Bucuria
Duhului Sfânt va fi cu tine în toate
zilele, amin, aleluia. Și când vei
părăsi trupul tău, voi veni la tine și
Tatăl și Mihail și îngerii vor fi cu
tine în ceruri în Împărăția Mea. Și
trupul tău îl voi încredința
heruvimilor înarmați cu săbii de foc
ca să-l păzească și doisprezece mii
de alți îngeri vor veghea asupra lui,
până în ziua parusiei Mele.”
În fragmentul B se insistă asupra protecției pe care Hristos o asigură
Maicii Sale, acest fapt nelipsind nici din varianta C, întrucât un număr
impresionant de heruvimi cu sabie de foc, ca și la Facere 3, 24, veghează
asupra trupului Fecioarei. Astfel, în ambele se pune accent pe protecția
miraculoasă a trupului ei, doar că în varianta B el este așezat sub Pomul
Vieții, ca și în textele siriace, iar în varianta C prezența unui număr atât de
mare de cete îngerești este suficientă pentru a împiedica demonii să se
apropie de trupul ei și să-l întineze, în sensul descompunerii specifice morții.
Păstrarea trupului se va face până la învierea de a obște și Judecata finală,
când Fecioara va învia ca toți oamenii. Această doctrină este prezentă la mai
72 Var. B : „Le Christ la bénit en disant : « Tu seras bénie dans le ciel et sur la terre… Tu
seras appelée par les séraphins la ville du grand roi… Quand tu auras quitté ton corps, je
viendrai moi-même vers toi avec Michel et Gabriel. Nous ne te laisserons pas avoir peur en
face de la Mort, elle devant qui le monde entier a peur. Je te mettrai dans les lieux de
l'immortalité, et tu seras avec moi dans mon royaume. Et je placerai ton corps sous l'arbre de vie.
Le chérubin armé de l'épée veillera sur lui; jusqu'au jour de mon règne il portera cette épée.”
Var. C : „Que la bénédiction du Père soit avec toi toujours, amen, alléluia. La puissance du
Fils t'abritera, amen, alléluia. La joie du Saint-Esprit demeurera avec toi tou jours, amen,
alléluia. Et lorsque tu auras quitté ton corps, je vien drai et mon Pere et Michel et tous les
anges, et tu seras avec nous dans mon royaume. Et ton corps, je le confierai au chérubin armé de
l'épée de feu pour qu'il veille sur lui, et douze cents autres anges veilleront sur lui, jusqu'au
jour de ma parousie ” trad. în franceză de TISSERANT-WILMART, în R. B., 1913, p. 358, cf. A. VAN
LANTSCHOOT, op. cit., p. 497, ibdem, p. 133
35

mulți predicatori ai acelor vremuri. Spre exemplu, conform lui Chiril al
Ierusalimului, atunci când Apostolii au așezat trupul Fecioarei în mormânt,
ca în majoritatea momentelor în care sunt implicate persoane importante din
istoria mântuirii, „ un glas s-a auzit din ceruri : <<Nimeni să nu caute acest
trup până în ziua venirii lui Hristos.>>”73 Așadar, aceste texte atestă doar
sărbătoarea Adormirii, celebrată la 21 Tubahs, pe când apocrifele din
cealaltă categorie sunt familiare și cu Asumpția, celebrată la 16 Misras, ce
corespunde sărbătorii palestiniene a Adormirii.
În varianta bohairică a Evangheliei lui Bartolomeu, după 206 zile se
afirmă că Hristos a venit la mormântul Maicii Sale și a rostit următoarele
cuvinte : „ Marie, Maica Mea, locaș în care am crescut, ridică-te; lasă în
urma ta giulgiurile și ieși afară din mormânt. Așa cum Tatăl Meu M-a înviat
din morți, așa te voi învia și Eu, ca să te iau la ceruri, lângă Mine.”74 Din
această afirmație reiese grija de a fundamenta Asumpția din punct de vedere
teologic, pornind de la legătura dintre Hristos și Maica Sa, manifestată nu
doar în viață, ci și la moarte, Fecioara urmându-L pe Fiul ei și în înviere.
Relatarea continuă subliniind identitatea între trupul înviat al Mariei și cel de
care s-a despărțit la moartea ei. Carul de foc care o va duce la ceruri pe
Fecioară, menționat în această variantă bohairică, amintește de cel al lui Ilie
de la II Regi 2,11. Finalul subliniază legătura strânsă dintre Asumpția Mariei
și calitatea ei de mijlocitoare: „ Maria a înviat, după meritul Fiului ei Iisus
Hristos. Ea se roagă pentru întreaga lume și Tatăl primește rugăciunile ei
fierbinți și mijlocirile ei, mai mult decât a tuturor sfinților.”75 Această
distincție între cele două sărbători va trece mai târziu și în Etiopia.
Copții , atât de devotați Fecioarei,au înțeles astfel modul aplicării
legilor umane în cazul Maicii Domnului, după cum reiese și din omiliile
apărute pe parcursul insinuării treptate a Asumpției în practica liturgică :
„După păcatul lui Adam, spuse Iisus Mariei în fața
Apostolilor, i-am spus : <<Ești pământ și te vei întoarce în
pământ>> Eu Însumi, viața tuturor, am gustat moartea în trupul
pe care l-am luat din tine, trupul lui Adam, strămoșul tău. Dar
pentru că dumnezeirea Mea era în el, l-am înviat din morți. Cât
73 M. Jugie, op.cit., p. 12774 „Marie, ma Mère, mon lieu de repos, dans lequel j'ai été, lève- toi; laisse derrière toi ces linceuls, et
viens hors du tombeau. Comme mon Père m'a ressuscité d'entre les morts, moi je te ressusciterai
pour t'emmener au ciel auprès de moi ”. Traducerea în franceză a fost preluată de la E. REVILLOUT,
P.O., vol. II, p. 181, care s-a folosti de un fragment foarte vechi al Evagheliei celor doisprezece Apostoli
și de o recenzie a Evangheliei lui Bartolomeu; în E. Cohenet, op. cit., p. 13475 „Marie est ressuscitée; elle est à la droite de son Fils, Jésus- Christ. Elle prie pour le monde entier
et le Père reçoit les supplications et les prières qu'elle fait pour nous plus que celles de tous les saints. ”
în A. Wenger, op. cit., p. 941-944
36

despre tine, aș fi vrut să evit moartea ta și să te ridic la ceruri, ca
pe Enoh și Ilie, care vor muri într-o zi și ei. Dar dacă ți-aș fi dat
acest privilegiu, oameni vicleni ar fi spus despre tine că ai fost o
făptură îngerească coborâtă din cer pe pământ și taina
(întrupării) la care ai participat a fost doar o închipuire.”76
Această motivație avea scopul de a combate afirmația gnostică care
făcea din Maria o entitate angelică, negând astfel realitatea trupului lui
Hristos. Dar această „justificare” pusă pe seama Mântuitorului în favoarea
Asumpționismului nu își are cauza principală nici în afirmația gnostică de
mai sus, nici în vreo tradiție coptă a imortalității Mariei, inexistentă la ei.
Totuși apocrifele legate de această temă par a fi destul de plauzibile. Înaintea
Adormirii ei, Apostolii nu se adună pe norii cerului și doar Petru Iacob și
Ioan, dintre Apostoli, însoțesc sicriul și îl duc în Valea lui Iosafat. P. Baldi
afirmă că, până în acest punct, copții sunt adepții tradiții palestiniene despre
Adormire, pe care au păstrat-o mai mult decât celelalte apocrife. Cât despre
Asumpție, se poate observa de la prima vedere marea diversitate a
explicațiilor. Toți autorii care au preluat noua „tradiție”, aduc propriile
argumente legate de soarta trupului Fecioarei și chiar în legătură cu modul
Asumpției avem explicații diferite. Astfel, pentru unii, trupul nu s-a unit cu
sufletul, ci cel dintâi a fost pur și simplu mutat în Rai și de acolo, mai apoi, a
fost înălțat la ceruri. Variantele sunt foarte numeroase și de aceea ne vom
rezuma la ceea ce a afirmat Chan van Lantschoot și anume că apocriflele
copte sunt sigure de două lucruri : Fecioara Maria a murit și trupul ei nu a
rămas în mormânt. Soarta acestui trup este o taină lăsată la voia fanteziei
tuturor, așa cum reiese din numărul enorm de apocrife ale Adormirii77.
I. 2. 1. 4. Apocrifele de limbă latină și greacă
76 „Après le péché d'Adam, déclare Jésus à Marie devant les Apô tres, je lui ai dit : « Tu es poussière, et
tu retourneras en poussière ». Moi-même, la vie de tous les hommes, j'ai goûté la mort dans la chair que
j'ai prise de toi, dans la chair d'Adam, ton aïeul. Mais parce que ma divinité était en elle, je l'ai
ressuscitée des morts. Quant à toi, j'aurais voulu te soustraire à la mort, et t'enlever aux cieux, comme
Hénoch et Elie, bien que ces derniers doivent mourir un jour, eux aussi263. Mais si je t'avais accordé ce
privilège, des hommes pervers auraient pensé à ton sujet que lu étais une sorte de puissance angelique
descendue du ciel sur la terre, et que le mystère dont tu as été l'instrument (m. à m, : ton
économie) n'était qu'une apparence. ” în M. Jugie, op. cit, p.129.77 „La Sainte, Vierge était morte et son corps ne reposait plus dans une tombe, ici sur terre.
Comment? où? pourquoi? Quand le trans fert du corps eut-il lieu? En répondant à ces
questions, on entrait, à leur avis, dans un domaine auréolé de mystère que chacun pouvait
peupler au gré de sa fantaisie. ”Chan. van Lantschoot, op. cit., p. 526, cf. E. Cohenet, op. cit., p. 136.
37

Acest tip de apocrife localizează casa Mariei în Ierusalim și insistă
asupra temerii ei în fața morții. Specifică le este și ramura de palmier, ca
prefigurare a victoriei asupra morții. Un mare număr de apocrife ale acestui
grup afirmă Asumpția, dar nu toate. Pornind de la omilia Sf. Ioan la
Tesalonicului, un apocrif latin publicat de Wilmartdom și cel al lui Psedo-
Meliton, s-a atestat existența unui izvor grecesc foarte răspândit în vechime,
atestat de un manuscris grec din secolul XI, prezent în arhiva Vaticanului,
grupa 1982, litera R, și de un manuscris latin din secolul IX, ce face parte
din Codex Augiensis, prezent în aceeași arhivă la litera A., publicate de
Wenger.
Important este și textul lui Pseudo-Meliton78, datorită informațiilor
cuprinse și a difuzării de care a avut parte în Apus, Wilmartdom numindu-l
chiar „versiunea oficială a Bisericii Latine începând din secolul VI”. Asupra
datării, s-au emis mai multe opinii : P. Jugie îl plasează în jurul anului 550,
iar alții, mai târziu. Pornind de la stilul literar și doctrina teologică, P. Faller
afirmă că a apărut la începutul secolului VI, iar H. Lausberg vede în acest
text un apel în favoarea Asumpționismului.
Autorul acestui apocrif atribuie opera sa episcopului Meliton de
Sardina, o figură importantă a episcopatului Asiei Minor, cunoscută datorită
călătoriilor sale la locurile sfinte. Proologul prezintă intențiile autorului :
„ Îmi amintesc că de multe ori am scris despre un anume
Leucius care vorbea despre Apostoli, condus de îndrăzneala sa
și de opiniile personale și depărtându-se de dreapta credință, a
introdus în cărțile sale multe învățături despre faptele
Apostolilor, povestind tot felul de lucruri; deși ținea seama de
virtuțile lor, umplea învățăturile lor de minciuni … și neținând
seama de ele (adevăratele învățături ale Apostolilor), a vorbit
despre trecerea binecuvântatei Maria pururea fecioară, Maica
Domnului, într-un mod atât de blasfemiator, încât este interzisă
de Biserica lui Dumnezeu, nu doar citirea cărților sale, ci și
auzirea lor.”79
78 Editat de C. TISCHENDORF, Apocalypses apocryphae , Leipzig, 1866,p. 124-136, tradus în
franceză de F. AMIOT, Évangiles apocryphes , p. 112-124, cf. E. Cohenet, op. cit, p. 137.79 « Je me suis souvent souvenu d'avoir écrit au sujet d'un certain Leucius, qui a eu avec nous
des rapports avec les Apôtres, mais qui. entraîne par sa témérité et par ses opinions
personnelles et s'écartant de la voie de la justice, a inséré dans ses livres beaucoup de
choses au sujet des actions des Apôtres, rapportant toutes sortes de choses 27: à l'égard de
leurs vertus, mais avançant beaucoup de mensonges au sujet de leurs doctrines…. Il ne
s'en est pas tenu là, et il a raconté le passage de la bienheureuse Marie toujours vierge.
Mère de Dieu, d'une façon tellement impie qu'il est interdit dans l'Église de Dieu, non
seulement de lire son livre, mais encore de l'entendre. »cf. E. Cohenet, op. cit, p. 137.
38

Menționarea lui Leucius, „ element social gnostic, căruia i se atribuie
o întreagă literatură legendară despre călătoriile și actele Apostolilor”80,
amintește de opera sa Actas Ioannis care, în ediția catolică a lui Pseudo –
Prohor, apărută în secolul VI, afirmă în mod explicit Adormirea Fecioarei.
Varianta originală cuprinde afirmații legate de moartea Maicii Domnului,
care mai târziu, după mărturia lui pseudo – Meliton, au degenerat în idei
gnostice.
După o lungă introducere, autorul amintește scena în care Hristos pe
cruce o încredințează pe Maica Sa în grija lui Ioan, urmată, în text, de
răspândirea Apostolilor în toată lumea pentru a propovedui cuvântul Lui.
Abia de aici începe relatarea evenimentului mariologic. Un înger îi aduce
Fecioarei vestea morții ei apropiate și îi dă o ramură de palmier adusă din
Rai, care trebuie așezată pe sicriul ei, ca simbol al biruinței. Fecioara merge
mai apoi pe Muntele Măslinilor, purtând cu ea ramura de palmier dată ei de
arhanghelul Mihail, cel însărcinat cu conducerea spre rai a sufletelor celor
drepți : „Muntele a tresărit de bucurie împreună cu toți pomii ce se aflau pe
el, așa încât pomii s-au plecat în fața ei și au cinstit-o”. Autorul menționează
rugămintea făcută de Maria îngerului care i-a adus vestea, crezând ce este
Fiul ei : „Te rog să-mi dai binecuvântarea Ta, ca puterile întunericului să nu
mă răpească în ceasul morții când sufletul îmi va ieși din trup și ca să nu văd
pe prințul întunericului.”(cap. III)81. Această rugăminte a reînnoit-o atunci
când Fiul a venit la ea : „ Primește pe roaba Ta, Stăpâne, și scapă-mă de
puterile întunericului, ca Satan să nu mă vatăme și să nu văd duhurile
înfricoșătoare înconjurându-mă.”(cap. VII)82. Această temă a cercetării
sufletelor de către puterile întunericului reprezintă legea comună a
oamenilor, de care nimeni n-a scăpat, nici chiar Hristos, după cum îi
mărturisește Maicii Sale :
„ Când, trimis de Tatăl Meu ca să mântuiesc lumea, fiind
pironit pe cruce, prințul întunericului a venit la Mine; dar
negăsind nici o urmă din cele ale sale în mine, s-a retras înfrânt
și a stat la picioarele Mele. Eu l-am văzut și el M-a văzut, după
legea comună a tuturor oamenilor, căreia și tu te vei supune
prin moarte, dar el nu va fi în stare să te vatăme pentru că nu
80 M. Jugie, op. cit., p.106.81 „Je te prie d'envoyer sur moi ta bénédiction afin que nulle puissance de l'enfer ne m'attaque à
l'heure où mon âme sortira de mon corps et afin que je ne voie point le prince des ténèbres. ” cf. E.
Cohenet, op. cit, p. 138. 82„Reçois ta servante, Seigneur, et délivre-moi de la puissance des ténèbres, pour que Satan ne
m'attaque pas et pour que je ne voie pas les esprits affreux venir autour de moi. ”cf. ibidem, p. 139.
39

are nimic din ale sale întru tine și Eu voi fi cu tine ca să te
apăr.”(cap. VIII)83
Fecioara era îngrijorată nu doar de moartea ei apropiată, ci și de furia
evreilor, pe care o prevedea la aflarea morții ei și a cinstei care i se va da de
tot poporul, ea temându-se că aceștia vor încerca să-i ardă trupul. Scopul
ramurei de palmier era și acela de a apăra sicriul cu trupul Fecioarei, pe care
trebuia așezată, dar cu toate acestea Maria se roagă ca toți Apostolii să fie
adunați pentru a fi cu ea în ultimele momente din această viață și să-i
conducă trupul la mormânt, ferindu-l de eventualele încercări de profanare
venite din partea evreilor zeloși. Ca și în majoritatea apocrifelor Adormirii și
aici este prezentată încercarea unui evreu, de această dată un preot, de a
răsturna sicriul, pierzându-și mâinile și vindecându-se, la îndemnul lui Petru,
printr-o mărturisire de credință.
După așezarea trupului Fecioarei în mormântul din Valea lui Iosafat,
autorul rezumă scurt priveghiul Apostolilor la ușa mormântului, afirmând că
după trei zile Hristos a venit cu cetele îngerești și în termeni solemni, îi
întreabă pe Apostoli ce ar trebuie să facă :
„ Înainte de a Mă înălța la Tatăl Meu, v-am promis vouă,
celor care M-ați urmat, atunci când Fiul Omului va intra în
slava Sa, voi veți sta pe douăsprezece tronuri, judecând cele
douăsprezece seminții ale lui Israel. Tatăl Meu a ales pe Maria
din cele douăsprezece seminții ca să-Mi iau trup din ea. Ce voiți
să fac în privința ei?” (cap. XVI)84

Aici se evocă promisiunea făcută de Hristos Apostolilor Săi, la
Matei 11, 28, iar Petru răspunde în numele tuturor :
„ Doamne, Tu ai ales ca să Te întrupezi din ea fără de
păcat […] și li se pare drept slugilor Tale ca Tu, Cel Care ai
înfrânt moartea și împărățești în slavă, să învii trupul Mariei și
să-l duci plin de veselie la ceruri.” (cap. XVI)85
83 „Lorsque, envoyé par mon Père pour le salut du monde, j'ai été suspendu sur la croix, le prince
des ténèbres est venu vers moi; mais ne pouvant trouver nul vestige de son œuvre en moi284, il s'est retiré
vaincu et foulé aux pieds. Je l'ai vu et lu le verras, suivant la loi commune du genre humain, à laquelle tu
te conformeras en mourant, mais il ne pourra te nuire, parce qu'il n'a rien en toi, et je serai avec toi
pour te protéger” cf. ibidem, p. 139.84 « Avant que je montasse vers mon Père, je vous ai promis, à vous qui m'avez suivi, que
lorsque le Fils de l'homme aurait pris possession de sa majesté, vous seriez assis sur douze trônes,
jugeant les douze tribus d'Israël. L'ordre de mon Père a choisi Marie parmi les douze tribus d'Israël
pour que j'habite en elle; que voulez-vous donc que je fasse à son égard? » cf. ibidem, p. 140.85 « Seigneur, 'tu as choisi ta servante pour en faire ta résidence sans tache (immaculatum thalamum)… Il
paraîtrait juste à tes serviteurs que, de même qu'ayant vaincu la mort, tu règnes dans la gloire, tu
ressuscites le corps de Marie et tu la conduises pleine de joie dans le ciel. » cf. ibidem, p. 140.
40

Așadar, Apostolii, ca cei care vor judeca lumea, sunt luați ca
susținători ai Asumpționismului, invocând prin ei ca argumente în favoarea
acestei tradiții fecioria Mariei și strânsa legătură dintre ea și Fiul ei. De
aceea Hristos îi învie trupul și se înalță cu ea la cer.
Pseudo-Meliton este cel dintâi care expune atât de clar dogma
Asumpției și e primul care argumentează această învățătură într-o formă atât
de clară și ingenioasă, atribuind Apostolilor învierea Macii Domnului și
fundamentându-o, în același timp, pe bazele învățăturii apostolice.
Dar nu toate apocrifele din această categorie susțin doctrina
Asumpționistă. Astfel, lucrarea episcopului Ioan al Tesalonicului, deși
dorește să impună celebrarea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, nu
afirmă învierea ei în toate finalurile ei, care sunt destul de numeroase:
„ Hristos a spus Apostolilor: <<Pace vouă!>> Ei au căzut
cu fața la pământ și I S-au închinat și El a poruncit îngerilor să
ia trupul Mariei și să-l așeze în Rai lângă Pomul Vieții. Și acum
ea trăiește în veci. Amin”86
În acest grup de apocrife se poate observa progresul continuu al
Asumpției, în mare parte, datorită pledoariei ingenioase a lui Pseudo-
Meliton, care, în ciuda erorilor evidente cuprinse în opera sa, a fost preferat
de Biserica Apuseană din secolul VI.
Trebuie să menționăm, în final, un alt apocrif, atribuit lui Iosif din
Arimateea, care motivează descoperirea absenței trupului Fecioarei prin
cererea Apostolului Toma de a-l vedea, el întârziind și de această dată. Cu
această ocazie, Toma relatează o vedenia a sa pe care a avut-o în timp ce
săvârșea Sf. Liturghie în India : a văzut-o pe Maria urcând spre cer și
dându-i lui, ca binecuvântare, brâul ei.
I. 2. 2. Viețile Maicii Domnului
86 „Le Seigneur dit aux Apôtres : « La paix soit avec vous! » Eux tombèrent à terre et l'adorèrent. Ayant
fait enlever le corps de Marie par la main des anges, il le fit déposer dans le paradis de délices
auprès de l'arbre de vie. Et maintenant elle est vivante dans les siècles. Amen.” cf. ibidem, p. 142.
41

De o valoare documentară și teologică mai mare decât cea a
apocrifelor, Viețile Maicii Domnului au fost redactate de teologii cunoscuți
ai lumii creștine, erudiția și experiența lor duhovnicească fiind o garanție a
învățăturilor expuse în lucrările lor referitoare la taina morții Maicii
Domnului. Între aceștia, cel mai de seamă este Sf. Maxim Mărturisitorul
(+662) asupra căruia vom insista în mod special. Ceilalți trei autori a unei
Vieți a Maicii Domnului vor fi prezentați sumar, ca o completare a lucrării
Sf. Maxim.

I. 2. 2. 1. Cânt și preamărire, slavă și laudă Preasfintei
Împărătese, Preacuratei și Preabinecuvântatei Născătoare de
Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și însemnare cu privire
la viața sa neprihănită și fericită de la naștere și până la
moarte, scrisă de fericitul părintele nostru Maxim filozoful și
mărturisitorul
M. Tarchnivschi, în 1955 și K. Kekekidze, în 1960, specialiști în
istoria literaturii georgiene vechi, atestă existența în niște manuscrise
georgiene a unei Vieți a Fecioarei Maria atribuită Sf. Maxim
Mărturisitorul87. Cele unsprezece manuscrise sunt o traducere a unui original
grec, făcută de Eftimie Ivireanul, traducător la Muntele Athos între 980 –
990, trecut la cele veșnice în 1028, în vârstă de șaptezeci și cinci de ani.
Unul dintre cele 11 manuscrise, considerat între cele mai vechi, datează din
1930, la doi ani după moartea lui Eftimie.
Jean-Michael van Esbroeck a strâns toate fragmentele acestor
manuscrise, dintre care cel mai vechi datează din secolul al IX-lea, a alcătuit
un singur text complet, pe care l-a editat în versiunea originală gruzină
însoțită de o traducere franceză, ambele publicate în 1986 în Corpus
Scriptorum Christianorum Orientalum, vol. 478-479. In studiul
introductiv88 Jean-Michael van Esbroeck realizează o analiză a textului și
încercă să demonstreze paternitatea maximiană a acestei Vieți, care nu
figurează în corpusul grec al scrierilor originale ale Sfântului Maxim
Mărturisitorul. Astfel editorul belgian încearcă o datare a acestei Vieții a
Maicii Domnului plecând de la studierea textelor ce s-au inspirat din ea, trei
87 Sf. Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, trad. și postfață de diac. Ioan I. Ică jr., edit. Deisis,
Sibiu 1998, p. 143-14488 Vie de la Vierge, în Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium, vol. 479 (Scriptores Iberici 22),
Louvain, 1986, p. 5-38, cf. ibidem, p.144
42

la număr, și anume : Viața Fecioarei scrisă de Ioan Geometrul în jurul anul
980, Viața Fecioarei scrisă de Simeon Metafrast tot în secolul X și
cuvântarea marianică a sincelului Teodor. Aceasta din urmă cuprinde pasaje
întregi preluate din Viața Fecioarei Maria a Sf. Maxim și se încheie cu un
panegiric în care se aduce lauda cuvenită Fecioarei Maria, ca una ce a adus
victoria bizantinilor asupra unor asediatori, evenimentul evocat având loc
între anii 619 și 626. Deoarece Sf. Maxim nu face nici o referire la acest
asediu, Jean-Michel van Esbroeck afirmă că „fără a pretinde că Eftimie
Ivireanul a reprodus în traducerea sa georgiană sută la sută originalul
grecesc, există multe șanse ca această viață să reprezinte destul de exact o
operă de tinerețe a lui Maxim”.89
Această opinie intră în conflict cu cea a savantului gruzin Kekedidze
care, pornind de la punctul 31 al Vieții grecești a Sfântului Maxim, afirma că
în urma procesului său din august-septembrie 656 de la Byzia, Sfântul
Maxim e adus la Salembria și e prezentat sol daților de către acuzatorii săi ca
blasfemiator al Născătoarei-de- Dumnezeu90, situație în care Sf. Maxim scrie
Viața Sf. Fecioare Maria ca răspuns la aceste acuzații neîntemeiate. Această
opera este una dintre ultimile scrieri ale Sf. Maxim, fapt dificil de acceptat
datorită condițiilor dure de detenție din ultimii săi ani de viață. Mai plauzibilă
este opinia lui Esbroeck, conform căreia opera poate fi datată în jurul
anilor 614- 619, clasându-se astfel între scrierile din tinerețe ale Sf.
Maxim.
Din viața lui, publicată în 1973 de profesorul Sebastian Brock91,
aflăm că era de origine palestiniană și a ajuns la Constantinopol în
89 JEAN-MICHEL VAN ESBROECK, Un texte neuf et ses problemes , în MAXIME LE CONFESSEUR ,
p.33, cf. ibidem, p. 154. 90„ Și luându-1, numitul consul Theodosios 1-a predat soldaților și l-au dus până la Salembria. Acolo a
rămas două zile până ce unul din soldați a plecat în tabără și a spus întregii trupe: «Monahul care
blasfemiază Născătoarea-de-Dumnezeu a venit aici», ca să insti ge armata împotriva avei Maxim ca unul
ce ar blasfemia pe Năs cătoarea-de-Dumnezeu. Și după două zile întorcându-se soldatul, l-au luat în
tabără și, străpuns de durere pentru Dumnezeu, gene ralul, sau mai exact locțiitorul generalului, a trimis la
el pe șefii regimentelor, preoți și diaconi și evlavioșii de gardă la stindarde. Văzându-i venind, ava
Maxim s-a sculat și a făcut metanie. Aceș tia i-au răspuns la salut și s-au așezat poruncindu-i și lui să șadă.
Și un bătrân foarte cinstit i-a spus cu mult respect: «Părinte, pentru că unii dintre noi s-au scandalizat de
sfinția ta cum că nu numești Născătoare-de-Dumnezeu pe Doamna noastră, pe Preasfânta pu rurea
Fecioară, te jur în numele sfintei și celei de-o-ființă și de- viață-facătoarei Treimi să ne spui adevărul și
să depărtezi sminteala de la inimile noastre, ca să nu ne vătămăm pe noi înșine, scan dalizându-ne pe
nedrept». Și punând metanie, ava Maxim s-a sculat și întinzându-și mâinile spre cer a zis cu lacrimi:
«Cel ce nu spune că Doamna noastră, preasfântă, preacurată și cinstită de toată firea îngerească, nu a
fost cu adevărat și Maică naturală a lui Dumnezeu Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce
sunt în ele, să fie anatema și katathema de la Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treime cea de-o-ființă și adorată,
de la corul Puterilor cerești, al Apostolilor și Proorocilor și de la nesfârșitul popor al Muceni cilor, și de la
tot duhul cel săvârșit întru dreptate, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin». Și plângând s-au rugat
pentru el zicând: «Dumnezeu să-ți dea putere, Părinte, și să te învrednicească să să vârșești drumul acesta
fără poticneală»" în Actele procesului și martiriului Sfântului Maxim Mărturisitorul și al ucenicilor lui,
trad. rom. Ioan I. Ică jr , Revista Teologică, 11/1995, nr. 2, p. 50.
43

anul 614, în urma invadării Palestinei de către persani. Aici, încă tâ-
nărul monah palestinian Maxim, s-a stabilit la mănăstirea Fe cioarei din
Chrysopolis unde a scris probabil originalul grecesc pierdut al Vieții
Fecioarei înainte de a se refugia în Africa în urma asediului avaro-
persan al Capitalei din 626, respins de bizantini printr-o intervenție
miraculoasă a Maicii Domnului. Această victorie minunată a fost
comemorată liturgic prin generaliza rea în cult de către patriarhul
Serghios, a faimosului Imn acatist compus probabil de Roman Melodul.
Sf. Maxim declară sursele din care s-a inspirat încă din Prolog :
„Astfel, tot ceea ce vom scrie și vom însemna sunt
lucruri vrednice de crezare venind de la martori adevărați din
adunările oamenilor iubiți de Dumnezeu. Mai întâi de la Sfinții
Evangheliști și Apostoli, apoi de la Sfinții Părinți cei de-
Dumnezeu-purtători, ale căror cuvinte pline de toată
înțelepciunea sunt scrise de harul Du hului Sfânt, iar faptele lor
sunt frumoase și plăcute lui Dum nezeu. Aceștia sunt Grigorie
al Neocezareii Făcătorul de mi nuni, Marele Atanasie al
Alexandriei, Fericitul Grigorie al Nyssei și Dionisie
Areopagitul și alții asemenea lor. Iar dacă vom spune unele
lucruri care provin din cărți apocrife, chiar și aceste lucruri vor
fi adevărate și lipsite de greșeală, fiind deja primite și întărite
de Sfinții Părinți pomeniți mai sus. Căci așa grăiește Sfântul
Grigorie al Nyssei: <<După cum am citit într-o carte apocrifa
că era cineva care se distingea în purtarea sa potrivit Legii și că
părintele Preasfintei Fecioare Maria era renumit pentru
milostenia sa>>”92
Între sursele ce trebuie a fi menționate datorită importanței lor, se
numără și Protoevanghelia lui Iacob93, cu ajutorul căreia prezintă fuga
familiei sfinte în Egipt și opera istoricului Iosif Flaviu, din care extrage
anumite date pentru a explica situația politică din Iudeea în vremea
Nașterii Mântuitorului.
Faptul că, între sursele menționate de Sf. Maxim se numără și
scrierile apocrife, este o dovadă că nici chiar în acea perioadă, după ce
episodul Adormirii Maicii Domnului era atât de răspândit în întreg
91 Analecta Bolandiana 91 (1973), p. 299-316, în românește, Viața Sf. Maxim Mărturisitorul, trad.
rom. de Ioan I. Ica jr., Revista Teologică, 76 (1993), nr. 1, p. 105-118. 92 Sf. Maxim Mărturisitorul, op. cit., p. 7 93 Protoevanghelia lui Iacob , în Evanghelii Apocrife, trad., studiu introductiv, note și prezentări de
Cristian Bădiliță, ed. a II-a, edit. Polirom, Iași 1999.
44

Răsăritul creștin, teologi de seamă precum Sf. Maxim nu cunosc
documente care să facă referire la o tradiție sau o învățătură apostolică
despre taina morții Maicii Domnului și sunt nevoiți să se folosească în
expunerile lor teologice de scrieri cu caracter popular-pietist. Acest fapt nu
diminuează valoarea informațiilor prezentate, ci ne atrage atenția asupra
faptului că oricât de bine informați am fi în ceea ce privește momentul final
al vieții pământești a Fecioarei Maria, acest eveniment își păstrează
caracterul de taină, iar demersul unor teologi de seamă, precum Sf. Maxim,
nu are scopul de a dezvălui această taină, ci de a ne arăta marea iubire a lui
Dumnezeu pentru Fecioara Sa.
Viața Maicii Domnului atribuită Sf. Maxim Mărturisitorul a fost
compusă și redactată în vederea praznicului Adormirii Maicii Domnului,
după cum reiese din următorul paragraf :
„126. […] De aceea, cer tuturor prietenilor lui
Dumnezeu și credincioșilor în Hristos care laudă pe Sfânta
Născătoare de Dumnezeu, să se adune pururea, împodobiți cu
râvnă și dorința gătelilor duhovni cești, ca să împlinească
psalmodia și lauda dumnezeiască în acest strălucit praznic al
Adormirii ei4, căci e cu adevărat ma re și slăvită și împodobită
din toate părțile, și minuni mari și taine dumnezeiești s-au
săvârșit întru ea îngerul Gavriil ve nind din nou de la
Dumnezeu să-i anunțe moartea, i-a dat semnul de biruință,
ramura de finic, ca să arate că a fost biru itoare a tuturor
rânduielilor firii.94
127[…] A fost înălțată cu totul: mai întâi deosebi cu
sufletul ei sfânt, atunci când a cerut-o Domnului, iar mai apoi
și trupul fără prihană după cum a voit Domnul. Astfel,
mărturisim conștiința omenească pe care o avea Fericita și
harul slăvit cu care a preamărit-o Fiul ei, Mesia și de aceea se
cinstește de către toți acest praznic minunat, cinstire a îngerilor
și a oamenilor, și împodobit cu harul Sfintei Născătoa re de
Dumnezeu. Și sorocul praznicului slăvit este bun și bi –
necuvântat, plin de roade, împodobit întru toate, culesul e
vestit, roadele pomilor și tot felul de alte roade se revarsă, și
aceasta e de asemenea cinstea firii noastre spre slava Zidito rului
și a Vestitorului desfătărilor raiului, și toate acestea sunt date
spre cinstea acestui praznic sfânt, spre desfătarea închi nătorilor
94 Sf. Maxim Mărturisitorul, op. cit., p. 120.
45

săi. Este bună și folositoare pentru toți oamenii această vreme
între zilele anului, plină de folos și desfătare.95”
Data praznicului și evoluția sărbătorii, cât și detaliile privitoare la
modul de celebrare, oglindesc tensiunile dintre comunitățile ne-calcedoniană
și calcedoniană de la mijlocul secolului V96. La început celebrarea praznicul
era legată de Ghetsimani și aparținea anti-calcedonienilor, în centrul
celebrărilor aflându-se o coborâre în procesiune simbolică de la Sion până
la Ghetsimani. În plin triumf anti-calcedo nian, episcopul Timotei I (511—
518) introduce această sărbătoare în capitala bizantină pe vremea
împăratului Anastasie, sub forma procesiunii de la biserica Fecioarei din
Vlaherne, unde se afla veșmântul Maicii Domnului, până la biserica Fe –
cioarei din Chalkoprateia, unde se afla brâul Maicii Domnu lui. În timpul
împăratului Iustinian are loc recuperarea bise ricii din Ghetsimani și a
praznicului Adormirii de către partida chalcedonie nilor. Împăratul
Mauriciu în anul 590-591 a zidit o nouă bise rică în Ghetsimani, a schimbat
ceremonialul și a fixat serba rea Adormirii Maicii Domnului pe 15 august,
ziua consacrării noii biserici calcedoniene în Ghetsimani, dată la care este
celebrată și astăzi97.
Viața Maicii Domnului a Sf. Maxim se prezintă, așa cum este și
normal, ca o biografie doxologică, ce se distinge printr-un pregnant lirism
omiletic și imnografic, dar și prin caracterul ei de hagiografie religioasă.
Autorul își propune să alcătuiască un text devoțional, dar și unul dogmatic,
urmărind să aducă o mărturie a unei vibrante afecțiuni și venerații religioase
față de Maica Domnului, nu doar din partea sa, ci din partea tuturor drept-
măritorilor creștini, vrând să expună în același timp și semnificația
principalelor evenimente nu numai din vi ața Fecioarei Maria, ci și din cea
a lui Iisus Hristos.
Scena Adormirii Maicii Domnului are câteva elemente preluate de la
Dionisie Areopagitul și autorul, în alcătuirea ei, exploatează abun denta
literatură a Răsăritului creștin ce prezintă momentul Adormirii, temă aflată
încă la începutul tratării ei.
În timpul procesiunii spre mormânt un iudeu încearcă să răstoarne
sicriul cu trupul neînsuflețit al Fecioarei, dar un înger îi taie mâinile și este
vindecat printr-o rugăciune adresată Mariei de către Apostolul Petru.
95 Ibidem, p. 122.96 Cf. A.Wenger, Foi et piete mariale a Byzance, Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction
D’Hubert du Manoir, S.J., tome V, edit. Beauchesne, Paris, 1958, p. 92997 Trei Vieți Bizantine ale Maicii Domnului , trad. și postfață de diac. Ioan I. Ică jr., edit. Deisis, Sibiu,
2001, p. 267-268
46

Trupul Fecioarei a fost așezat în mormânt și trei zile mai târziu, la sosirea
unui Apostol întârziat, mormântul e gă sit gol. În locul trupului, Apostolii
au aflat în mormânt veș mântul și cingătoarea ei, care vor fi redescoperite
în timpul împăratului Leon I, la mijlocul secolului V, la o familie de evrei
din Galileea de către doi prinți bizantini convertiți de la arianism. Acestea
erau relicvele venerate în timpul Sfântului Maxim în bisericile
constantinopolitane ale Fecioarei din Vlaheme și Chalkoprateia, lângă
Sfânta Sofia.
Episodul Adormirii începe cu vestea mutării adusă de arhanghelul
Mihail Maicii Domnului, dându-i și o ramură de palmier ca „semn al
biruinței asupra pătimirilor și sărăciei morții”. Fecioara Maria merge apoi
în Muntele Măslinilor pentru a aduce rugăciuni de cerere și mulțumire
pentru ea și pentru întreaga lume, moment în care toți copacii i se închină,
cinstindu-o. Fecioara se întoarce în Sion, unde îi este adus pe nor mai întâi
Sf. Ev. Ioan, ca cel căruia Hristos i-a încredințat-o spre purtare de grijă pe
Maica Sa. Fecioara Maria le vestește lui Ioan și fecioarelor aflate cu ea
solirea arhanghelului Mihail, după care încep pregătirile cuvenite pentru
întâmpinarea acestui moment. Vestea ajunge și la rudele și cunoscuții
Fecioarei Maria, aceștia adunându-se în casa ei pentru a-și lua rămas bun
de la ea.
Apostolii sunt aduși de un nor și odată cu ei și alți ucenici, între care
și Sf. Dionisie Areopagitul98, după cum mărturisește chiar el, împreună cu
Timotei și Ierotei. Maria le dă și lor vestea mutării ei și le arată ramura de
palmier primită de la înger. Urmează un cuvânt de învățătură al Fecioarei și
binecuvântarea ei, după care Maria și apoi Apostolii aduc imne de laudă și
mulțumire lui Dumnezeu „fiecare după puterea sa și după cum îi dădea
Duhul Sfânt”. Urmează momentul venirii Mântuitorului pe nor împreună
cu oștile îngerești, Maica Domnului cerând binecuvântarea Lui pentru ea și
pentru întreaga lume, binecuvântare pe care Hristos i-o dă, după care
îngerii câtă imne de laudă lui Dumnezeu și Maria își dă sufletul în mâinile
Fiului ei. Sf. Maxim afirmă că „ așa cum a ocolit durerile nașterii cu o
naștere negrăită, tot așa nici durerile morții n-au atins-o în vremea morții
sale, căci Împăratul și Domnul firilor a fost și atunci și acum Strămutătorul
98Mai mulți teologi apuseni, dar și răsăriteni, studiind apocrifele sau Viețile Adormirii Maicii Domnului, au
menționat că pe lângă apostolii prezenți la momentul Adormirii Fecioarei, unii autori îl enumeră și pe Sf.
Dionisie Areopagitu ca participând la acest evenimentl, fapt susținut și de el : „ …căci și noi, cum știi, și el,
și mulți din sfinții noștri frați ne-am unit în înțelegerea trupului de viață începător și de Dumnezeu
încăpător; ba a fost în aceasta și Iacob, fratele Domnului, și Petru, culmea de vârf și presbiterială a
teologilor; apoi s-a socotit potrivit pentru toți ierarhii să laude, pe cât era în stare fiecare, bunătatea
nesfârșită în putere a slăbiciunii dumnezeiești.” Dionisie Areopagitul, Despre Numirile Dumnezeiești III,
2, Opere complete, trad., introd. și note de pr. D. Stăniloae, edit. Paideia, București, 1996
47

firilor.”99 Hristos și îngerii au dus sufletul ei la cer, iar Apostolii au rămas
cu trupul ei pe pământ „ ca după puțină vreme să fie dus în rai sau în locul
pe care l-ar voi Fiul și Dumnezeul ei”100. Vestea adormirii Maicii Domnului
se răspândește la toată lumea și toți bolnavii și neputincioșii s-au adunat la
casa ei pentru a o jeli, toți fiind vindecați, cerul și pământul sfințindu-se
prin ridicarea sufletului ei la Tatăl de către Fiul.
Apostolii îl desemnează pe Petru să rostească rugăciunea
îmbălsămării, iar el cedează această onoare lui Pavel și Ioan. Lovindu-se de
refuzul lor, Petru rostește rugăciunea, după care trupul Fecioarei, așezat în
sicriu este dus în Ghetsimani spre a fi așezat acolo în mormânt, după
porunca Maicii Domnului. Sicriul este însoțit de un alai foarte numeros.
Căpeteniile iudeilor află de adormirea ei și de cinstea care i se aduce
și înfuriindu-se au pornit cu „ pizmă ticăloasă”101 împotriva ei „ și cu
strigări necuviincioase s-au pornit să împrăștie adunarea dumnezeească”102.
Un iudeu cu statură mai înalte, strecurându-se prin mulțime, a vrut să
răstoarne sicriul Maicii Domnului, dar mâinile i-au fost tăiate în chip
minunat și pocăindu-se la îndemnul lui Petru, a dobândit iertare și
vindecare, el și iudeii martori la această minune convertindu-se și
botezându-se mai apoi.
Petru și Pavel au fost desemnați ca să așeze trupul Mariei în
mormânt, Ioan fiind cel care tămâia sfântul trup. Cei doi apostoli n-au
îndrăzni să se atingă de trupul ei, ci s-au folosit de fâșiile în care era
înfășurat. Mormântul a fost pecetluit și Apostolii l-au păzit trei zile,
ascultând cântarea minunată a îngerilor. A treia zi, un apostol întârziat a
sosit și el, fără a i se da numele și deschizându-se mormântul, nu s-au aflat
decât fâșiile și giulgiul în care fusese înfășurat trupul Fecioarei. Sf. Maxim
afirmă că acel apostol ar putea fi Toma, venit din India. Apostolii aduc apoi
laude și imne Mântuitorului și Maicii Sale, după care fiecare s-a dus la
turma sa, ducând și vestea mutării Maicii Domnului la cele veșnice.
Scena Adormirii este una foarte importantă și de aceea o vom expune
mai jos așa cum a conceput-o Sf. Maxim Mărturisitorul :
„116. Și când această sfântă și Sfântă a Sfintelor, trupul
preabine-cuvântatei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria a
fost pecetluit în mormânt, Sfinții Apostoli au rămas acolo trei zile,
ascultând frumoasa psalmodie a sfinților îngeri, psal modie dulce
99 Sf. Maxim Mărturisitorul, op. cit., p. 104.100 Ibidem, p. 105.101 Ibidem, p. 106102 Ibidem, p.107
48

și dorită, pe care limba oamenilor nu o poate zugrăvi, precum
spune prorocul David: Treceam cu mulți me mare spre casa lui
Dumnezeu, în glas de bucurie și de laudă și în sunet de
sărbătoare [Ps 41, 5], glasul Paștelui, căci acolo era cu adevărat
acest loc, sălașul Domnului, casa minunată a lui Dumnezeu, în
care i-a plăcut să locuiască Domnului slavei, Dumnezeului și
împăratului păcii.
117. Iar martori vrednici de crezare și nemincinoși ne-au
înștiințat de acest lucru, și el este vrednic de crezare și si gur, că
din adunarea sfinților apostoli la moartea împără tesei unul dintre
apostoli, prin voia proniei, n-a putut fi în științat împreună cu
ceilalți48. Și sfinții apostoli l-au aștep tat ca să dobândească și el
binecuvântarea prin întâlnirea cu trupul cel binecuvântat și fericit.
A treia zi însă a sosit și apostolul acesta și i-a găsit pe ceilalți
prieteni ai săi gata să cânte psalmi în fața mormântului sfânt. A
auzit și el psalmodia dulce a îngerilor și i-a rugat pe Sfinții
Apostoli să deschidă mormântul cinstit ca să vadă trupul slăvit al
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Fericiții Apostoli au as cultat
cererea fratelui lor și prin porunca Duhului Sfânt au deschis
mormântul cu frică. Iar când l-au deschis, n-au mai găsit trupul
slăvit al sfintei Maici a lui Hristos, căci fusese mutat acolo unde
voise Fiul și Dumnezeul ei. Căci așa cum Acesta S-a supus
mormântului, când a suferit moartea în trup pentru mântuirea
noastră și a înviat a treia zi, tot așa i-a plăcut să fie pus în
mormânt și trupul fără prihană al Preasfintei Maici și ea să fie
mutată în nestricăciunea cea v eșnică după cum a voit sau ca cele
două materii să fie uni te din nou una cu alta, căci așa i-a plăcut
Ziditorului a toa te să cinstească pe Născătoarea Lui49, după cum
știe El, singurul împărat al slavei și Domn al vieții și al morții.
Așadar, mormântul a fost găsit gol. Fâșiile și giulgiul în ca re au
așezat-o le-au aflat, dar trupul Fecioarei nu mai era, ci fusese
înălțat la Fiul și Dumnezeul ei, ca să viețuiască împreună cu El și
să împărătească împreună cu El și așa a făcut să urce firea noastră
în împărăția cea veșnică, nu nu mai prin Fiul său, ci și prin Maica
Sa.
118. Atunci, fericiții apostoli s-au umplut de uimire și
bucurie și au știut că întârzierea unuia dintre apostoli s-a
întâmplat prin voia proniei pentru descoperirea acestei tai ne, ca să
se deschidă pentru el mormântul și așa să se ves tească mutarea
sfântului trup. Și au lăudat pe Hristos Care a cinstit-o pe
49

Preasfânta și Preacurata Sa Maică, căci erau plini de lumina și
mireasma mormântului sfânt în care fu sese așezat trupul Sfintei
Fecioare cel mai desăvârșit decât cerurile. Și-n tot ținutul
Ghețimanilor s-a revărsat strălu cirea și mireasma. Au închis deci
din nou sfântul mormânt, iar slăvită mutare a Sfintei Născătoare de
Dumnezeu a fost propovăduită în lumea întreagă. S-a spus și a
ajuns până la urechile noastre cuvântul că apostolul care a venit a
treia zi era Toma sosit din India50, pentru că așa cum odinioară
învierea lui Hristos s-a făcut și mai vrednică de crezare prin
Toma, atunci când Domnul a intrat prin ușile încuiate în ziua a
opta și i-a arătat lui toate rănile și coasta Sa sfân tă, tot așa și acum
datorită lui Toma să se cunoască muta ta trupului în chip
nestricăcios, fără prihană al Sfintei și Pururea Slăvitei
Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Feci oarei Maria. Atunci
Sfinții Apostoli, după rugăciune și salutări întraolaltă, s-au
împrăștiat iarăși fiecare în țara propovăduirii lui și-i învățau pe
toți păgânii în credința cea dreaptă după porunca și cu ajutorul
Domnului și cu lucra rea minunilor. Astfel, deci, cerurile și
oștirile îngerilor s-au cutremurat prin urcușul sufletului, iar
mai apoi al trupului Preasfintei și Fericitei Fecioare, iar
pământul a fost sfințit prin purtarea ei pe pământ și prin
punerea în mormânt și prin sfintele veșminte ale trupului său51.
Toate văzduhurile și toate făpturile au primit har prin vederea
ei și bunătatea ei nevăzută și neîncetată, și tot pământul și
toate cetățile și toate sufletele credincioșilor s-au umplut și au
sporit prin lucrarea neîncetată a minunilor ei și prin
vindecările și bu nătățile nenumărate pe care Sfânta Maica lui
Hristos le arată peste fiecare. Și cine ar fi în stare să
povestească ajutoa rele ei și grija ei pentru noi toți sau ce
limbă va rosti cum se cuvine mulțimea bunătăților sale?”103
În rândurile de mai sus Sf. Maxim pare a susține ipoteza învierii cu
trupul a Maicii Domnului sau, cel puțin, se pare că nu exclude posibilitatea
ei atunci când afirmă că „ ea să fie mutată în nestricăciunea cea v eșnică după
cum a voit sau ca cele două materii să fie uni te din nou una cu alta, căci așa i-a
plăcut Ziditorului a toa te să cinstească pe Născătoarea Lui, după cum știe El,
singurul împărat al slavei și Domn al vieții și al morții104.” În aceste rânduri
Sf. Maxim nu subscrie unei opinii teologice referitoare la taina morții Maicii
103 Ibidem, p. 109-111.104 Ibidem, p. 110.
50

Domnului, căci spune că „ după cum știe El, singurul împărat al slavei și
Domn al vieții și al morții”. Așadar, autorul prezintă opiniile din acea
perioadă referitoare la această taină, ca o completare a episodului Adormirii,
el susținând chiar și atunci când prezintă aceste opinii că mutarea Fecioarei
cu trupul la cer este o taină cunoscută doar de săvârșitorul ei.
Viața se încheie cu un imn de o remarcabilă poezie teo logică și
inspirație lirică, urmat de o scurtă teologie a Adormirii, prezentată drept
confirmare a înălțării noastre împreună cu Hristos și a nestricăciunii noastre
finale.
Există o simetrie perfectă între prolog și epilog, atestată de faptul că
două texte scripturistice susțin întregul dis curs, autorul Vieții nepierzându-le
din vedere de-a lungul narațiunii. Cel dintâi este cântarea lui Moise din
Deuteronom. Cel de al doilea text extrem de dezvoltat este apli carea tipologică
a Psalmului 44 la momentul Adormirii Fecioarei.
I. 2. 2. 2. Epifanie Monahul și Preotul. Cuvânt despre viața
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și anii ei105
Epifanie era ieromonah la mănăstirea Kallistratos din Constantinopol
la sfârșitul secolului VIII și începutul secolului IX . El este autorul Vieții
Sfântului Apostol Andrei, redactată între anii 783-813, și a acestei Vieți a
Maicii Domnului . Această din urmă Viață a fost editată de J. A. Mig narelli
într-o primă recenzie în 1774, iar cea de-a doua a fost publicată de A. Dressel în
1843106.
105 Vezi în Trei Vieți Bizantine ale Maicii Domnului, p. 7-26.106 Cf. Viețile Maicii Domnului – sinteze narative ale tradițiilor marilogice ale Bisericii de diac. Ioan I. Ică
jr., idem, p. 276.
51

Viața monahului Epifanie este foarte scurtă și simplă, rezu mându-se la o
compilație rezumativă a surselor existente și enu merate în prolog. Miraculosul
ocupă un loc redus și Mimouni afirmă că „este vorba bineînțeles de Hristos,
dar e mai degrabă o viață a Mariei decât a lui Iisus. Această lucrare rezumă
destul de bine datele tradiționale (sau istorice și legendare) despre Maria,
acceptate spre sfârșitul crizei survenite între icono claști și iconoduli"107.
Epifanie ne oferă o des criere a aspectului fizic al Mariei, reluată ulterior
de Metafrast și de alții108. Trupul ei, așezat în mormântul din Ghețimani de
către apostoli, dispare miraculos în prezența tuturor, Epifanie părând a fi mai
degrabă dormiționist decât asumpționist.
24. Un monah, preot virtuos și evlavios cu fapta și cu
cuvântul, a spus: „Preocupat fiind eu odată de acestea, într-o
noapte stă cineva lângă mine și-mi spune că Aposto lul Pavel a fost
răpit pe nor la adormirea Născătoarei de Dumnezeu și s-a ridicat
până la a treia centură de stele și de acolo a văzut marginile
oceanului și raiului; iar când a auzit cuvinte negrăite [II Cor. 12,
4], se referă la imnele în gerilor și ale apostolilor, căci cei
doisprezece au ajuns aco lo pe nori". Dar acesta minte; căci cei
prezenți acolo — Iacob, Ioan și Matei — cum au venit pe nori? Sau
poate că așa au venit cei de departe? Dar Dionisie, care era atunci
de față, nu spune aceasta; și nici unul din cei doisprezece nu
murise mai înainte, afară de Iacob fratele lui Ioan Teo logul, pe care
1-a ucis Irod Agripa, fiul primului Irod năs cut din Mariame [F.A.
12, 1. 19] care a murit mâncat de viermi [F.A. 12, 20-23]. Iar de la
ceilalți sfinți care se săvâr șiseră mai înainte, au venit [la adormire]
sufletele lor.
25. Dar Sfânta Născătoare de Dumnezeu a prezis cu
cincisprezece zile înainte despre ieșirea ei din viață. Și cu trei zile
înainte a venit îngerul Gavriil și s-a vestit ieșirea ei și venirea
Domnului. Și trimițând a chemat pe toți apostolii; și mulți au venit
la ea încât s-a făcut venire mare foarte și multă. Le-a înfățișat și
107 Simon Cl. Mimouni, Les Vies de la Vierge. Etat de question, Apocrypha 5/1994, p. 225, cf. ibidem, p.
277.108 „ De statură era mijlocie, iar unii spun că era ceva peste cea mijlocie, pielea avea culoarea grâului, părul
era blonziu, ochii frumoși de culoarea alunii aurii, sprâncene negre, nasul drept, mâinile, degetele și fața
lungi, plină de grație și frumusețe dumnezeiască, neînfumurată, nesofisticată, neatrasă spre moliciune,
având o smerenie covârșitoare, de aceea, cum însăși a zis, a căutat spre ea Dumnezeu când L-a mărit pe
Domnul ( Lc. 1, 46-48); iubea și purta haine vopsite, martor fiind la sfântul ei văl. Lucra veșminte de lână
care se foloseau la templu Domnului și se hrănea de la templul Domnului stăruind în rugăciuni, în citire, în
post, în lucrul mâinilor și în toată virtutea; astfel încât, prin felurimea și starea lucrurilor ei, sfânta Maria
devenise cu adevărat învățătoare a multor femei.” în Epifanie Monahul și Preotul. Cuvânt despre viața
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și anii ei, Trei Vieți Bizantine ale Maicii Domnului , p. 11.
52

tainele înfricoșătoare pe care le păzea în inima sa : salutarea
îngerului și vederea lui și prima lui arătare pe care a văzut-o pe
când se ruga în templu. Și-a făcut și un testament, cum spune
Sfântul Apostol Bartolomeu. Din pricina ascezei ei anterioare, ea
era slăbită. Iar când a venit ceasul ei, S-a arătat tuturor Hristos și
din pricina fulgerării luminii toți au căzut de frică la pământ și s-
au făcut ca morți. Și le-a zis: „Pace vouă!" [cf. In 20, 19]. Și toți s-
au umplut de bucurie și au cântat mai întâi îngerii, și oamenii au
stat muți, apoi au cântat apostolii. Și ca deschizându-și gura
pentru o cântare dulce și-a predat duhul Fiului și Dumnezeului ei,
fiind în vârstă de șaptezeci și doi de ani. Și îngerii au plecat cân tând
iarăși. Iar Sfinții Apostoli, cum spune Dionisie Areo pagitul care
era de față, au cântat un imn propriu, și nu toți împreună, și toți au
admirat imnul lui Ierotei. Și du pă imne făcând solemnitatea
îngropării au pus-o în mor mânt; evident în Ghețimani. Și după
puțin timp, pe când îl contemplau toți, trupul s-a făcut nevăzut de la
ochii lor. Și cântând iarăși imne, a plecat fiecare la ale lui.109”
Se poate observa că între Apostolii aduși pe nori era prezent și Sf.
Dionisie Areopagitul. Fecioara Maria și-a prezis singură timpul mutării ei la cele
veșnice, iar vestea arhanghelului Gavriil a venit la trei zile înainte de mutare.
Maica Domnului a făcut un testament și în momentul mutării avea 72 de
ani, detalii fiind specifice acestei Vieți.
Hristos este prezent în ultimele clipe din viața pământească a Maicii Sale,
autorul nedând alte detalii mai amănunțite, în același stil lapidar prezentând și
momentul mutării trupului Fecioarei : trupul ei s-a făcut nevăzut în chip minunat
în timp ce toți cei prezenți îl priveau.
Acest autor pune accent mai mult pe realitatea istorică a Adormirii Mariei
decât pe valoarea eshatologică și soteriologică a acestui eveniment. El dorește să
prezinte acest episod folosindu-se de datele cele mai veridice și chiar
comentează aceste date: „ Dar acesta minte”. Așadar această lucrare nu își
propune să prezinte și să trateze taina morții Maicii Domnului din punct de
vedere latreutic sau teologic, ci mai degrabă dintr-un punct de vedere istoric.
109 Ibidem, p. 23-24.
53

I. 2. 2. 3. Simeon Metafrastul : Cuvânt despre câte s-au
întâmplat de la nașterea și creșterea Preasfintei Stăpânei noastre
de-Dumnezeu-Născătoarea, de la nașterea cu dumnezeească
cuviință a lui Hristos Dumnezeul nostru și până la săvârșirea ei
de-viață-purtătoare, încă și despre arătarea veșmântului ei scump
și cum această mare bogăție s-a făcut comoară creștinilor110
Înalt demnitar bizantin în a doua jumătate a secolului X, autor al unei
vaste opere istorice, poetice și devoționale , Simeon Metafrastul este cunoscut
în primul rând ca au tor al faimosului Minologhion sau Sinaxar, devenit clasic
în Bizanț. Despre Maica Domnului Simeon Metafrastul a scris o Viață sub
forma unui simplu sinaxar pentru praznicul Adormirii, o tânguire funebră a
Mariei la moartea Fiului ei, un canon imno grafic la nașterea ei, un comentariu
la icoana ei romană și câteva rugăciuni. Ultima parte a Vieții include relatarea
lui Galbios și Candidos, parte care a circulat în manuscrise și separat, ca
sinaxar pentru ziua de 2 iulie111.
M. Jugie a încercat să demonstreze că modelul și sursă de inspirația lui
Simeon Metafrastul a fost Viața inedită a lui Ioan Geometrul și că Sime on
Metafrastul n-ar fi făcut altceva decât să facă un rezu mat al Vieții
Geometrului, urmându-1 în poziția sa dormi ționistă112. Dar A. Wenger credea
că putea argumenta contrariul, și anume că relatarea succintă a Vieții lui
Simeon a servit drept „canava" pentru dezvoltă rile lui Ioan Geometrul113. Dat
fiind faptul că Metafrastul și Geometrul au fost contemporani, chestiunea
sensului real al influenței nu poate fi tranșată încă în absența unor ediții critice
adecvate. Mimouni afirma : „Chestiunea dependenței celor doi autori e din
cele mai controversate. Două certitudini pot fi totuși avansate: Viața lui
Simeon e o narațiune hagiografică, în timp ce Viața lui Ioan e o reflecție
teologică și o meditație spirituală; ele țin deci de două genuri literare diferite114".
Un înger îi aduce Maicii Domnului vestea mutării și o ramură de palmier
„ca simbol al biruinței asupra morții și icoană a vieții veșnice115”. Fecioara
110 Vezi în Trei Vieți Bizantine ale Maicii Domnului , p. 27-76.111 Cf. Viețile Maicii Domnului – sinteze narative ale tradițiilor marilogice ale Bisericii de diac. Ioan I. Ică
jr., idem,p. 279.112 M. Jugie, Assomption de la Sainte Vierge , în Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction
D’Hubert du Manoir, S.J., tome I, edit. Beauchesne, Paris, 1949, p. 633.113 A.Wenger, Foi et piete mariale a Byzance, Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction
D’Hubert du Manoir, S.J., tome V, edit. Beauchesne, Paris, 1958, p. 951.114 Simon Cl. Mimouni, op.cit., p. 238.115 Simeon Metrafrastul, op. cit., p. 56.
54

începe pregătirile necesare, timp în care Sf. Apostolul Ioan apare, fără a se
preciza momentul sau modul venirii și în prezența lui Maica Domnului dă cele
două cămăși pe care le avea la două femei văduve, apropiate ei. Apar și
Apostolii și ucenicii, pe care Fecioara îi binecuvintează, între ei fiind prezent si
Sf. Dionisie Areopagitul.
Momentul venirii Fiului și înălțarea sufletului Fecioarei este prezentat în
două rânduri, după care se revine la evenimentul apariției Apostolilor.
La vestea adormirii Maicii Domnului, la casa ei se adună mulți bolnavi
și neputincioși, toți primind vindecare, întrucât „văzduhul și cerul s-au sfințit
prin urcarea sufletului ei116” (p. 58)
În drum spre mormânt sicriul cu trupul Fecioarei este atacat de un iudeu,
moment ce se repetă în majoritate Vieților Maicii Domnului.
Trupul este înmormântat în Ghetsimani și Apostolii stau trei zile la
mormânt, ascultând imnele minunate cântate de îngeri. Și în această variantă
apare Apostolul întârziat, nefiind nominalizat, prilej cu care se descoperă în
mormânt doar giulgiurile.
43. De aici preasfântul trup a fost dus în preasfântul
Ghețimani și acolo a fost predat mormântului — și ce era de
mirare, căci Fiul ei, Care era Dumnezeu, a fost și El în gropat
omenește? —, iar prin el a fost trimis spre corturile cerești și
dumnezeiești. Încredințează cuvântul acesta Iuvenalie,
dumnezeiescul episcop al Ierusalimului, iar aces ta e un bărbat
sfânt și purtător de Dumnezeu care zice că dintr-o predanie
veche și adevărată a ajuns la el cuvântul acesta, și spune așa:
Trei zile întregi sfinții apostoli au ră mas la mormânt ascultând
imne dumnezeiești cântate de sus; dar după a treia zi, pentru că
unul din apostoli s-a în tâmplat să lipsească de la îngropăciune
din motive ținând de o iconomie mai dumnezeiască, astfel încât
această minunată depărtare să se facă cunoscută tuturor, atunci
vine și el și, pe drept cuvânt, lucrul i se face prilejul unei întris tări
nemăsurate și nu suporta faptul că n-a fost părtaș la un lucru
așa de frumos. Deci sfânta ceată a apostolilor, so cotind că nu e
drept să nu vadă și să îmbrățișeze și el acel trup de viață purtător,
poruncește să i se deschidă îndată mormântul. Acesta a fost
deschis, dar comoara dinăuntrul lui nu era nicăieri, zăcând în el
numai cele de îngropare, ca la Copilul ei după Înviere [In 20, 6-
7]. Pe care acela și cei de față, îmbrățișându-le și umplându-se
de negrăită bună mireasmă și har, pecetluiesc din nou
116Ibidem, p. 58.
55

mormântul iar mi reasma o transmit din tată în fiu celor de după
ei. Așa este cuvântul îngropării dumnezeiești a trupului de-
viață-purtător, căci Cuvântul cel născut din ea a mutat-o întreagă la
Sine Însuși și a binevoit ca ea să viețuiască și să fie împre ună cu
El pururea. Iar în locul preacuratului său trup, cea care ne-a dat
pricină de mult bine, ne-a dat moștenire veș mântul ei.117”
Se poate observa faptul că această variantă a Vieții Maicii Domnului nu
dorește să lămurească taina mutării Mariei cu trupul la cer și chiar are un
caracter ambiguu în ceea ce privește acest moment : „ căci Cuvântul cel născut
din ea a mutat-o întreagă la Sine Însuși și a binevoit ca ea să viețuiască și să fie
împreună cu El pururi118”. Din această afirmație se poate înțelege că Maria a
înviat sau că a viețuiește doar cu sufletul lângă Fiul ei. Grija autorului de a
păstra această confuzie este o mărturie a disputelor dormiționiste și
asumpționiste din acea vreme.

I. 2. 2. 4. Adormirea stăpânei noastre Născătoare de
Dumnezeu și-n veci fecioară Maria, scrisă de Ioan, arhiepiscop
al Thesalonicului119
Această operă combină două stiluri complet diferite : stilul omiletic,
în primele capitole, și cel narativ – istoric, în relatarea Adormirii Maicii
Domnului.
Elementele de factură narativă sau teologică a Vieților prezentate
anterior, au fost preluate și de Ioan al Thesalonicului, care le cunoștea,
fără nici o îndoială, făcând unele retușuri și adaosuri destul de consistente,
discursului parenetic al lui Petru – omilie în omilie – constituind exemplul
cel mai relevant.
Apocrifa-omilie se deschide printr-un prolog destul de dezvoltat
(capitolele I și II), în care autorul deplânge absența sărbătorii Adormirii
117 Ibidem, p. 60.118 Ibidem, p. 60.119 Vezi în Evanghelii Apocrife, trad., studiu introductiv, note și prezentări de Cristian Bădiliță, ed. a II-a,
edit. Polirom, Iași 1999, p. 249-265.
56

Maicii Domnului de pe cuprinsul mitropoliei Thesalonicului, fapt datorat
ereticilor care, strecurând tot felul de basme în tradiția legată de sărbătoarea
respectivă, i-au descurajat pe adevărații credincioși să o mai respecte. Prin
relatarea corectă și veridică a evenimentelor din Ierusalim, arhiepiscopul
Ioan își propune să reaprindă cultul Maicii Domnului în parohia sa.
„Pe când apostolii, îmboldiți de Duhul Sfânt, predicau
vestea cea bună pe întreg pământul, Preasfânta Născătoare de
Dumnezeu și Fecioară a părăsit lumea, ajungând la firescul
sfârșit. Unii au transmis prin scris minunile săvârșite atunci și
aproape toate făpturile de sub cer prăznu iesc an de an amintirea
adormirii sale. Doar puține obști, între care și aceasta, păzită de
Dumnezeu, din jurul mitropoliei Thesalonicului [nu țin
sărbătoarea]. De ce?
Nu, [strămoșii noștri] nu au fost nici indiferenți, nici
nepăsători. Dar, deși cei care s-au aflat de față [la Ierusalim] (se
spune!) au transmis adevărul despre sfârșitul [Maicii Domnului],
mai târziu au apărut niște eretici făcători de rele, care au vârât
zâzanie și au răstălmăcit totul. Din această pricină părinții noștri
s-au îndepărtat de ei, socotindu-i în dezacord cu Biserica
universală. Așa praznicul însuși a căzut în uitare.
Nu vă mirați auzind că ereticii au stricat Scripturile!S-
a descoperit că au făcut la fel în mai multe rânduri, chiar și cu
epistolele Apostolului teofor sau cu sfintele evanghelii. Să nu
scuipăm însă pe adevărul Scripturii din pricina minciunii
acelora, hulită de Dumnezeu, ci, îndepărtând sămânța rea, să
primi cele întâmplate cu adevărat sfinților întru slava lui
Dumnezeu și să le prăznuim cu folos sufletesc și în chip plăcut
Celui de Sus.120”
Din această mărturie-pledoarie a episcopului Ioan reiese că dispută
referitoare la adormirea sau asumpția Maicii Domnului s-a făcut simțită și în
rândul credincioșilor obișnuiți, care au preferat să nu participe în nici un fel
la această controversă, date fiind și măsurile luate de Biserică împotriva celor
„care au vârât zâzanie și au răstălmăcit totul121”. Aceste măsuri se pare că au
afectat întregul cult al Maicii Domnului, provocând confuzie în rândul
credincioșilor, ceea ce explică acțiunea episcopului Ioan de a prezenta
păstoriților săi evenimentele ce au avut loc la Adormirea Maicii Domnului.
120 Ibidem, p. 249-250.121 Ibidem, p. 250.
57

Evenimentul mutării este vestit Fecioarei Maria de marele înger care,
după cum mărturisește chiar el la cererea Maicii Domnului, nu este Fiul ei.
Îngerul îi dă o ramură de palmier și o însoțește pe Sfânta Fecioară în drumul
ei la Muntele Măslinilor, unde toți pomii se pleacă ramurii de palmier pe care
Fecioara o ținea în mână.
Întoarsă acasă, Maica Domnului se roagă Fiului ei să o acopere în clipa
morții de duhurile întunericului, această frică și dorință fiind o constantă
specifică acestei Vieți.
În timpul pregătirilor ce se făceau în casa Maicii Domnului apare Sf.
Apostolul Ioan, autorul nespecificând modul apariției. Ceilalți Apostoli vin
mai pe urmă pe nori. Ei se salută între ei, luând binecuvântarea unul de la
altul și de la Sfânta Fecioară.
Urmează momentul venirii Mântuitorului, cel care ia sufletul Fecioarei
fiind arhanghelul Mihail.
Trupul este pregătit după rânduiala Legii vechi și în drumul spre
mormânt sicriul este atacat nu de un evreu de rând, ci de un arhiereu, de
această dată, căruia i se taie mâinile în chip minunat. Pocăința este urmată de
vindecarea lui.
Apostolii au stat la mormânt trei zile, după care l-au deschis pentru a
se închina ultima dată trupului Fecioarei, prilej cu care se constată lipsa lui.
„Apostolii au ridicat iarăși cinstitul trup al preaslăvitei
Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și-n veci fecioară
Maria și l-au pus în mormânt nou, acolo unde le arătase lor
Mântuitorul. Și au rămas acolo cu toții împreună păzindu-1
vreme de trei zile. După trei zile, când au deschis sicriul, ca să
se închine chivotului vrednic de toată slava, n-au mai găsit
decât lințoliile, căci ea fusese luată și dusă la moștenirea veșnică
de către Cel care prinsese trup întrânsa, Hristos Dumnezeul.
Tot Hristos, Domnul nostru, în semn de prețuire pentru Maica
Lui nepătată și Născătoare de Dumnezeu, îi va slăvi pe toți cei
ce-o vor slăvi pe dânsa, iar pe cei care se vor închina ei
(sărbătorind-o în fiecare an) îi va feri de orice primejdie și le va
umple casele cu de toate, precum a umplut casa lui Onisifor.
Aceștia vor primi iertarea păcatelor aici și-n veacul ce va veni.
Căci Domnul a numit-o tronul Său heruvimic pe Pământ și cer
pământesc, nădejde și scăpare și sprijin al neamului nostru. Așa
încât săvârșind în chip mistic sărbătoarea adormirii ei
dumnezeiești, vom găsi milă și har în veacul acesta și în cel
viitor, prin harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Isus
Cristos, Cel ce are slavă și putere împreună cu Tatăl fără de-
58

nceput și cu Duhul dătător de viață acum și pururea și-n vecii
vecilor. Amin.122”
Această variantă a Vieții Maicii Domnului este mult mai
fundamentată teologic decât celelalte două prezentate anterior, intenția
autorului fiind bine conturată, ca și scopul lucrării. Nu se afirmă nimic
despre mutare, întrucât această Viață nu are un scop dogmatic sau cel puțin
istoric, precum celelalte două anterioare, ci unul pur latreutic.
În încheiere, putem afirma că, în ciuda evlaviei și a efortului
intelectual, spiritual și, uneori creativ, al autorilor scrierilor apocrife și a
Vieților Maicii Domnului, taina morții Fecioarei Maria nu poate fi cinstită
altfel decât în tăcere și nu poate fi cunoscută decât în lumina Celui Care a
săvârșit-o și cu o minte la fel de smerită că viața Născătoarei de Dumnezeu.
122 Ibidem, p. 262.
59

Cap. II. Taina morții Maicii Domnului în
Biserica Romano-Catolică
I.1. Apariția și evoluția cultului marial
I. 1. 1. Apariția tradiției despre Adormirea Maicii
Domnului în Apus123
Tradiția latină patristică este foarte săracă în informații referitoare la
Asumpția Maicii Domnului și se caracterizează, ca și în Răsărit, prin lipsa
dovezilor despre această tradiție, introdusă la Roma prin sărbătoarea
Adormirii la 15 august și apoi în celelalte Biserici Apusene. De altfel,
părinții latini aveau oroare de apocrife124.
O Apocrifă a Adormirii, aparținând probabil lui Pseudo-Meliton, este
respinsă printr-un decret al papei Ghelasie, la sfârșitul secolului V și
începutul secolului VI. Această măsură crește neîncredere în apocrife, cel
puțin în mediul teologilor, căci printre creștinii simpli Pseudo-Meliton și o
traducere a operei episcopului Ioan al Tesalonicului au mulți cititori, după
cum mărturisesc câteva manuscrise din secolele VIII – X125.
Dintr-o apocrifă își inspiră Grigorie de Tours scurta notă despre
Asumpția Fecioarei, text care, însă, nu este cunoscut de Isidor de Sevilia
(636), căci afirmă că nu știe împrejurările sau modul în care Fecioara a
părăsit această lume. El afirmă că a auzit cum că mormântul ei ar fi în
Valea lui Iosafat126.
În secolul următor Beda Venerabilul (735) afirmă că și cunoștințele
lui despre momentul final al vieții pământești al Mariei se rezumă la câteva
informații ceva mai ample decât cele ale lui Isidor, referitoare la mormântul
Fecioarei din Valea lui Iosafat, căci a citit jurnalul unor pelerini la Ierusalim
: „Dar nimeni nu știe cum și când trupul Mariei a fost mutat din
123Pentru mai multe detalii despre evoluția mariologiei în Apus, vezi Rene Laurentin, Court traite de
theologie mariale, edit. P. Lethielleux, Paris, 1959124 Cf. H. Holstein, Le developpement du Dogme Mariale, Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la
direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome VI, edit. Beauchesne, Paris, 1961, p. 243.125 M. Jugie, Assomption de la Sainte Vierge , în Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction
D’Hubert du Manoir, S.J., tome I, edit. Beauchesne, Paris, 1949, p. 643.126 Cf. E. Cothenet, Marie dans les Apocryphes, Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction
D’Hubert du Manoir, S.J., tome VI, edit. Beauchesne, Paris, 1961, p. 149.
60

mormânt.”127 El cunoștea apocrifa lui Pseudo-Meliton, dar nu îi dă mare
importanță și o critică cu asprime.
Istoria Asumpției în Apus începe cu introducere sărbătorii Adormirii
la 15 august, mai întâi la Roma, de către papa Sergiu I (687-701), un sicilian
de origine siriană, de aici sărbătoarea răspândindu-se în tot Apusul, la
început fiind primită cu titlul bizantin de Adormire sau cu sinonimele ei :
Depositio, Native, Pausatio, atât la Roma, cât și în Anglia și în țările
galicane128.
La mai puțin de un secol de la introducerea ei, sărbătoarea primește
titlul roman de Asumptio129, după cum reiese dintr-un documentul
Gregorian pe care papa Adrian îl trimite la Charlemagne în 784. Această
modificare creează dificultăți doctrinare în țările galicane. Unii vor să
păstreze vechiul termen, alții vor să-l adopte pe cel nou, specific Apusului.
Dacă Biserica Apuseană a adoptat, în aceste împrejurări, termenul nou de
Asumptio, este pentru că ea considera că învierea glorioasă a Fecioarei, ce
urmează Adormirii, este evenimentul central al sărbătorii, moartea Fecioarei
trecând pe un plan secund130. Tendința de conturare a unei viziuni diferite
despre taina morții Maicii Domnului reiese și din scena adormirii și învierii
Maicii Domnului, comandată de papa Pascal I (817-824), o scenă destul de
amplă ca dimensiune și compoziție, ce domină altarul Sf. Maria Major131.
Dacă documentele romane din secolul IX nu mai pomenesc nimic
despre Adormire, ci vorbesc doar despre Asumptio, în mediile galicane se
afirmă și moartea Fecioarei ca eveniment esențial al acestui episod marial,
fără să nege înălțarea ei cu trupul la cer. Dar negăsind acesteia din urmă nici
un fundament în scrierile teologilor, nici în Tradiție, pentru creștinii din
aceste ținuturi centrul sărbătorii de la 15 august îl constituie moartea Maicii
Domnului și ridicarea sufletului ei la cer132. Cât despre trupul ei, se declară
neștiutori de soarta lui, deși admit cu toții că a scăpat de stricăciunea
mormântului. Această atitudine se pare că a influențat alcătuirea primului
text liturgic cunoscut al acestei sărbători, întrucât în el, pe lângă moartea și
neatingerea trupului de stricăciunea morții, nu se afirmă în mod expres că a
înviat. Doar o liturghie mozarabă din secolul IX este mai explicită asupra
127 M. Jugie, op. cit, p. 644.128 A.David, La devotion a la Sainte Vierge , în Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction
D’Hubert du Manoir, S.J., tome V, edit. Beauchesne, Paris, 1958, p. 692.129 Cf. A. David, op. cit., p. 693.130 M. Jugie, op. cit., p. 645.131 Ibidem, p. 643.132 R. Lauretin, Foi et Mythe en Theologie Mariale, Nouvelle Revue Theologique , no. 3/1967.
61

acestui punct fundamental : după ce toți au adormit, Iisus a ridicat la cer
trupul Maicii Sale într-un mod inexprimabil133.
I. 1. 2. Izvoare
Aceste opinii expuse mai sus s-au dezvoltat și s-au cristalizat în
secolul IX prin două scrieri pseudonime, atribuite lui Ieronim și Augustin,
fiind considerate autentice până în perioada modernă, fapt ce le-a dat o mare
autoritate în mediile teologice de până atunci134.
a. Pseudo-Ieronim, identificat de curând ca fiind Pascal Radbert (865),
prin compararea textului apocrifei cu faimoasa lui scrisoare către Paula și
Eustațiu, este reprezentantul celor care, fără să nege învierea corporală a
Fecioarei, totuși o pun la îndoială și o afirmă nu ca pe o certitudine, ci mai
mult ca pe o simplă părere :
„ Mulți dintre noi sunt în dubii dacă Fecioara a fost
mutată cu trupul la cer sau a plecat fără trup. Cum sau când sau
dacă trupul ei prea sfânt a fost mutat din mormânt și în ce loc a
fost mutat și dacă a înviat, iată ceea ce unii ignoră, iar alții
cercetează pentru a stabili dacă ea este deja înviată și dacă se
află în cer împreună cu Hristos, înveșmântată într-o nemurire
plină de slavă, după cum afirmă Sf. Ioan Evanghelistul. Dar noi
preferăm în această chestiune mai bine să spunem că la
Dumnezeu nimic nu este imposibil, decât să facem afirmații pe
baza autorității noastre. Și pentru că la Dumnezeu nimic nu este
imposibil, nu negăm că Fecioare este înviată, sub impulsul unei
dorințe pioase, dar mai bine ne oprim la o simplă opinie, decât
să ne afirmăm necugetat și tranșant într-o problemă în care
ignoranța nu este un argument.”135
133 Rene Laurentin, Maria, în Dictionnaire de Spiritualite Ascetique et Mistique, doctrine et histoire ,
fonde par M. Viller, F. Canallera, J. de Guibert, fasc. LXIV-LXV, edit. Beauchesne, Paris, p. 452.134 M. Jugie, op. cit., p. 644.135 « Beaucoup des nôtres, dit-il, sont dans le doute sur la question de savoir si la Vierge a été enlevée
avec son corps ou si elle est partie sans son corps. Comment, ou quand, ou par qui son corps très saint fut
enlevé du sépulcre, et en quel endroit il fut transporté, et s'il est ressuscité, voilà ce qu'on ignore,
bien que certains cherchent à établir qu'elle est déjà ressuscitée et se trouve au ciel avec le Christ
revêtue de l'immortalité glorieuse, ce que beaucoup affirment de saint Jean VÉvangéliste. Pour nous,
nous préférons sur cette question, nous en remettre à Dieu, à qui rien n'est impossible, plutôt que de
vouloir, de notre propre autorité, prononcer une affirmation téméraire[…] Et parce qu'à Dieu rien n'est
impossible, nous ne nions pas que la bienheureuse Vierge Marie soi ressuscitée, bien que, par précaution,
la foi étant sauve, il faille, sous l'impulsion d'un pieux désir, s'arrêter à une simple opinion, plutôt que
de trancher inconsidérément en une matière où l'ignorance est sans péril. » ibidem, p. 644.
62

Așadar, adepții acestui curent nu vor să nege Asumpția Maicii
Domnului, dar în lipsa unor dovezi solide, ei consideră mai indicat să-și
mărturisească neștiința și „ să nu imităm pe numeroșii latini care primesc cu
prea multă încredere și citesc cu lăcomie apocrife numite Transitus Beatae
Mariae Virginis .”Din această ultimă afirmație reiese că în secolul IX
Asumptio avea mulți adepți, iar Pseudo-Meliton, mulți cititori136.
b. Pseudo-Augustin137 într-un opuscul intitulat Despre moartea și
asumpția la viața veșnică a Macii Domnului , nu dă un răspuns la atitudinea
a-gnostică recomandată de Pseudo-Ieronim. Cel dintâi afirmă că, deși de la
momentul Cincizecimii nu se mai afirmă nimic despre Maica Domnului,
totuși, cel luminat de credință și condus de rațiune și adevăr, poate avea un
cuvânt de spus. Printre adevărurile deductibile astfel, se află și cel despre
Asumpția glorioasă a Mariei cu trupul înviat la cer. Autorul admite că
Fecioara a murit, dar nu și că trupul ei feciorelnic s-a supus „legilor firești a
cărnii”.
Pornind de la maternitatea extraordinară și de la celelalte privilegii cu
care Dumnezeu Fiul a înzestrat-o pe Maica Sa și invocând porunca cinstirii
părinților din Decalog, pe care Iisus n-a neglijat-o, autorul afirmă că trupul
Maicii Sale a scăpat de stricăciune și, mai mult de atât, la înviat spre slava
veșnică. Narațiune este condusă cu măiestrie, convingător, apelând doar la
surse demne de încredere138.
Prezentându-se sub patronajul a doi mari teologi, cele două curente
menționate anterior, au fost acceptate de mulți teologi, în egală măsură, până
la mijlocul secolului XIII, timp în care clerul și credincioșii au început și ei
să și le însușească.
Influența lui Pseudo-Ieronim se face simțită mai întâi în spațiul
liturgic139. El inspiră pe autorii martirologiilor din secolul IX, Adon de Viena
(850-860) și călugărul Usuard din Saint-German (869-877). Martirologiul lui
Usuard este important, deoarece a fost adoptat de Biserica Apuseană, care l-
a păstrat până la publicarea martirologiului lui Baronius în 1584, până în
acest an el având o mare răspândire printre ordinile monahale și într-un mare
număr de Biserici locale. El prezintă sărbătoarea de la 15 august sub
denumirea de Dormitio Dei sanctae Mariae genitricis , nu menționează
136 Cf. Rene Laurentin, Court traite de theologie mariale, edit. P. Lethielleux, Paris, 1959, p. 57.137 Pentru mai multe detalii, vezi A.Sage, La doctrine et le culte de Marie dans la famille augustinienne, în
Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome II, edit. Beauchesne,
Paris, 1952, p. 679-713138 M. Jugie, op. cit., p. 645.139 Pentru mai multe detalii, vezi Dom B. Capelle, La Liturgie Mariale en Occident, în Maria – Etudes sur
la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome I, edit. Beauchesne, Paris, 1949, p. 215-
247.
63

învierea Fecioarei și termină cu următoarele cuvinte : „ Trupul sfânt al
Fecioarei nu este pe pământ. Sau acest cinstit templu al Duhului Sfânt este
ascuns printr-un act al providenței divine, oricum, devoțiunea discretă a
Bisericii preferă să nu știe nimic despre acest eveniment, decât să învețe
despre el bazându-se pe niște apocrife frivole.”140 Usuard, prin aceste
cuvinte are pretenția de a expune atitudinea oficială a Bisericii Apusene
referitor la Asumptio.
Mulți predicatori, în secolele IX – XIII, au apelat la Pseudo-
Ieronim141 pentru a afirma că învierea Maicii Domnului este nesigură și nu
este altceva decât o tradiție pioasă. Între aceștia se numără Atton de Verceil
(960), Odilon de Cluny (1049), Guilbert de Nogent (1124), Arnauld de
Bonneval (1156), Ethelred (1166), Pierre de Those (1183), Alain de Lille și
papa Inocențiu al IV-lea (1254).
Totuși adoptarea lui Pseudo-Ieronim ca fiind opinia oficială a Bisericii
în cărțile liturgice n-a împiedicat pe Pseudo-Augustin să aibă mulți adepți în
aceeași perioadă, cărora s-au alăturat mai toți teologii din perioada
următoare. Și el este prezent în martirologii, datorită călugărului Notker de
Saint Gall (912), care dă sărbătorii titlul de Asumptio și reproduce în
scrierile sale scurta notă despre această sărbătoare a lui Grigorie de Tours. E
adevărat că acest martirologiu nu s-a bucurat de aceeași răspândire ca cel al
lui Usuard, dar un mare număr de predicatori s-au inspirat și din opusculul
pseudo-augustinian pentru a afirma Asumptio. Printre ei se numără Fulbert
de Chartres (1029), Gauthier de Saint Victor (1181), Philippe de Harveng
(1187), Pierre de Poitiers (1205), Sicard de Crémone (1215), Guillaume de
Auvergne (1249). S-au distins între ceilalți prin claritatea afirmațiilor lor
Pierre Damien (1072), Amédée de Lausanne (1159), Richard de Saint Victor
(1173), Pierre de Blois (1204), Abailard (1162), Gauthier de Castle-Thierry
(1249).
Toți ceilalți predicatori, care nu făceau parte dintre adepții unuia
dintre aceste două curente, al lui Ieronim sau Augustin, refuzau să se
pronunțe în această problemă și foloseau o terminologie destul de vagă, care
nu lăsa să se întrevadă opinia lor despre acest episod marial. Această tăcere
voită este specifică predicatorilor din mediul monahal și atitudinea lor este
ușor de înțeles : le era greu să contrazică în mod deschis martirologiul lui
Usuard și Scrisoarea către Paula, pe care le citeau la strană. În această
categorie intră Rathier de Vérone (974), Anselme de Canterbery, Raoul
140 « Le corps sacré de la Vierge ne se trouve pas sur terre. Où ce temple vénérable du Saint-Esprit se
trouve caché par un effet de la divine Providence, la pieuse discrétion de l'Église a préféré Vignorer
plutôt que de Venseigner en se basant sur quelque apocryphe frivole . » în M. Jugie, op. cit., p. 646.141 Ibidem, p. 647.
64

Ardent (1101), Eadmer (1121), Bruno de Segni (1123), Geoffroi, abate de
Vendôme (1132), Honorius d'Autun (1136), Adam, abate de Perseigne
(1203) și Sf. Bernard cu cele cinci predici ale sale despre Asumpție.
I. 1. 3. Controverse
La mijlocul secolului XIII teologi scolastici, ca Toma d’Aquino,
Bonaventura, Albert cel Mare, au conturat din ce în ce mai mult tradiția
apuseană despre Asumpția Maicii Domnului ca pe o doctrină teologică
sigură142, deși tendința reprezentată de Pseudo-Ieronim își păstrează adepții.
Pseudo-Augustin strânge în jurul lui marea majoritate a teologilor și
predicatorilor. Dacă unii continuă să prezinte Asumptio ca fiind o tradiție
pietistă demnă de aprobare143, marea majoritate o consideră ca fiind un
adevăr dobândit, învățat pretutindeni în Biserica Apusului și acceptat din
toate punctele de vedere. Câteva voci izolate chiar vorbesc de o doctrină de
credință, practic definită de magisteriul ordinar. În perioada modernă era
considerat nesăbuit cel ce îndrăznea măcar să pună la îndoială sau să nege
glorificare Fecioarei în trup și suflet, după moartea ei.
În secolul XVI Asumpția atacată de teologii din Magdebourg este
apărată cu fermitate de Petru Canisius.
Informațiile patristice adunate de teologi în favoarea Asumpției Maicii
Domnului sunt în progres, ca și criticile. Numele marilor predicatori
bizantini încep să apară în disertațiile mariologice. Astfel Psedo-Ieronim își
pierde autoritatea sa și papa Pius V îl scoate din serviciul divin144, iar
martirologiul lui Usuard este înlocuit cu cel al lui Baronius. Din acest
moment sărbătoarea de la 15 august va purta definitiv și pretutindeni
denumire de Asumptio, iar termenul Dormitio va fi abandonat.
Menționarea morții Mariei tinde să dispară din textele liturgice. Între
secolele XII – XV o serie de mici modificări sunt introduse în Messa de
seară și în cea din ziua sărbătorii145. În Messa de seară cuvintele requiem
celebramus sunt înlocuite cu festivitatem praevenimus . Messa zilei pierde
colecția de texte Veneranda nobisy în care moartea Fecioarei este afirmată
explicit.
Sub aceste presiuni și schimbări, ideea de Asumptio a trecut înaintea
celei de moarte a Fecioarei și în acest sens este orientată pietatea apuseană
de azi.
142 Cf. H. Holstein, Le developpement du Dogme Mariale, Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la
direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome VI, edit. Beauchesne, Paris, 1961, p. 264.143 R. Lauretin, Foi et Mythe en Theologie Mariale, Nouvelle Revue Theologique , no. 3/1967144 Dom B. Capelle, op. cit., p. 236.145 Ibidem, p.238.
65

În perioadă modernă trei mici controverse146 au izbucnit în legătură cu
Asumptio. Prima s-a produs în biserica din Paris, între 1668 și 1672 și prin
ea se dorea repunerea în martirologiul din dioceza Parisului a textului lui
Usuard, aici fiind suprimat în 1540, cu mult înaintea apariției
martirologiului lui Baronius. Doua partide s-au format : una favorabilă
situației de atunci, iar cealaltă dorind întoarcerea la textul lui Usuard. Pentru
aceștia din urmă pledează canonul compus de Claude Joly și în special
predicatorul scolastic Jean Launoy (1678), care în două opuscule din 1689
colectează obiecțiile de ordin istoric împotriva certitudinii despre învierea
anticipată a Fecioarei, dorindu-se de fapt revenirea la statutul de opinie
teologică a Asumpției, așa cum a fost considerată de la început.
Partizanii lui Usuard au fost, în final, înfrânți, dar controversa nu a
fost lipsită de un anumit folos, întrucât astăzi ea evidențiază șubrezenia unor
argumente de ordin istoric în favoare Asumptiei Maicii Domnului. Marii
teologi de la sfârșitul secolului XVII și începutul secolului XVIII au ținut
cont de aceste critici, iar autorii recenți se pare că le-au uitat.
La sfârșitul secolului XVIII Universitatea din Louvain este animată de
o controversă asemănătoare celei din Paris. Pierre Marant (1812), profesor
de Istorie Bisericească, afirma într-o disertație publică la Louvain în 1786,
că opiniile lui Baronius sunt în favoarea Asumpției și unele aspecte ale
acestei tradiții fiind neclare, el consideră de cuviință să protesteze împotriva
asprimii cu care teologii vremii criticau pe cei ce se îndoiau sau negau
această doctrină. Ca să se justifice, acest profesor a declarat că intenția lui n-
a fost să atace privilegiile Fecioarei, ci pur și simplu să-și clarifice
afirmațiile. El și-a atras dezaprobarea întregului corp profesoral al
Universității și a primit mai multe replici. Controversa nu a avut alte urmări.
Între anii 1920 și 1930 profesorul german Jean Ernest a provocat o
controversă în legătură cu problema definirii Asumpției, printr-o scurtă
broșură publicată la Ratisbonne în 1921, Die leibliche Himmelfahrt Maria
historisch-dogmatisch nach ihrer Definier barkeit beleuchtet , în care critică
valoarea argumentelor aduse de mai mulți teologi contemporani pentru a
stabili caracterul revelat al doctrinei Asumpției, critică considerată, în
general, pertinentă și inatacabilă în marea majoritate a punctelor vizate de
către M. Jugie.
I. 1. 4. Imaculata Concepție ca antecedent
146 M. Jugie, op. cit, p. 648.
66

Definirea Imaculatei Concepții ca dogmă a Bisericii Romano-Catolice
marchează o dată importantă în istoria doctrinei Asumpției147. Cele două
mistere sunt unite. Chiar de la prima vedere Asumpția Fecioarei la cer cu
trupul unit cu sufletul, apare teologilor ca o consecință logică și imediată a
imaculatei concepții. Această legătură ar fi ieșit în evidență de mult timp
dacă disputele scolastice despre esența păcatului primordial n-ar fi îngreunat
afirmarea acestei dogme despre conceperea Mariei148. Această legătură a fost
observată anterior de mai mulți episcopi, înainte de actul din 1854. Papa
Pius IX a afirmat în mod expres această legătură în răspunsul său către
regina Spaniei, Isabela a II-a (1863-1864)149. Datorită acestei legături la
conciliul de la Vatican s-a încercat obținerea unei definiții solemne a
Asumpției Fecioarei.
La inițiativa unor participanți mai zeloși, 150conduși de benedictinul
Aloys Vaccari, autorul unei lucrări despre Asumpție, s-a formulat o petiție
ce a circulat printre participanții acestui conciliu. O treime din ei, mai precis
187, majoritatea din Italia, Spania, Orientul Apropiat și America Latină, au
subscris la una din cele patru formule, care au avut un număr inegal de
aderenți. Prezentată comisiei conciliului, petiția a fost respinsă. Era probabil
un moment inoportun, întrucât toată atenția era concentrată asupra afirmării
infailibilității papale.
Între 1870 și 1900 mișcarea petiționară părea dispărută, dar ea s-a
amplificat subit începând cu 1900, luând forma unei adevărat plebiscit în
lumea romano-catolică între anii 1921 – 1939, acesta fiind considerat ca
argument principal în definirea acestei dogme.
Conform cifrelor strânse de Guillaume Hentrich și Rudolphe Gualter
de Moos151, S. J., numeroase petiții au fost trimise la Roma între anii 1870-
1940 în favoarea formulării dogmei Asumptio : 1.332 de episcopi din 820
episcopate, adică 73 % din episcopiile romano-catolice, prin 1.859 de
petiții; 26 de abați și prelați, adică 72%, prin 29 de petiții; 261 de preoți,
adică 81%, prin 349 de petiții; 61 de generali superiori ai 50 de societăți
religioase, prin 67 de petiții; 8 superior ai misiunilor prin 8 petiții; 39 de
facultăți teologice și seminarii, prin 40 de petiții; două concilii plenare, 5
concilii provinciale, 8 sinoade a dioceselor și 36 de congrese. Toate petițiile
147 Pr. prof. dr. Eduard Ferenț, Învierea Mariei ca participare la învierea și înălțarea lui Isus Cristos, fiul
său, Mariologia, edit. Arhiep. Romano-Catolice, București, 2003, p. 261.148 Cf. H. Holstein, op. cit., p. 277.149 M. Jugie, op. cit, p. 649.150 Jaroslav Pelikan, Regina cerurilor, Adormirea și înălțarea cu trupul la cer, în Fecioara Maria de-a
lungul secolelor, trad. din engleză de Silvia Palade, edit. Humanitas, București, 1998, p. 209.151G. Hentrich et Rudolf Gualter DE Moos, Petitiones de Assumptione corporea B. V. Mariae in
caelum definienda ad Sanctam sedem delatae… , 2 vol. in-8° de XLIII-1061 et XV, Rome, Librairie
Vaticane, 1942, cf. M. Jugie, op. cit, p. 650.
67

sunt în număr de 3.019, având 8.086.39637 de semnatari. Aceste cifre
demonstrează dorința unanimă de a defini Asumpția Fecioarei într-un
magisteriu solemn al Bisericii Romano-Catolice.152
Din punct de vedere teologic, formulele propuse aveau multe diferențe
de fond și formă. Marea lor majoritate nu precizau suficient obiectul
definiției 153și examinate din punct de vedere teologic, nu aduceau nimic nou
în clarificarea Asumpției, întrucât nu demonstrau clar conținutul doctrinei
mariale. M. Jugie afirma despre aceste încercări de formulare a Asumpției,
venite din partea teologilor romano-catolici, că toate sunt prea disparate,
distribuite inegal și se vor ca o mărturie sigură și suficientă a credinței
generale a bisericii în legătură cu caracterul revelat al doctrinei Asumpției.
De aceea papa Pius XII, imitând pe Pius IX înaintea definirii Imaculatei
Concepții, consultă episcopatul catolic în legătură cu această doctrină, în
vederea unei viitoare definiții.154
I. 1. 5. Problema Definirii Asumpției
Ținând cont de divergențele evidente între concepțiile teologilor
romano-catolici îl legătură cu misterul Adormirii Maicii Domnului, s-a
așteptat o definiție venită din partea magisteriului155.
Problema definirii era legată de problema morții Maicii Domnului, pe
care unii o acceptau, iar alții o excludeau156. Cât despre definire, unii teologi
romano-catolici nu o considerau posibilă, căci nu concepeau Asumpția ca pe
o concluzie teologică propriu-zisă rezultată din elementele revelației fără de
care nici o învățătură nu poate fi considerată sau definită ca o învățătură
romano-catolică de credință. Alții declară această definire ca fiind posibilă,
pur și simplu, iar pentru alții Asumpția nu este destul de precizată încât să
poată fi definită. Existau divergențe și în legătură cu caracterul revelat al
152 S-a considerat a fi ciudat faptul că nu s-a acordat aceeași atenție și petițiilor venite din partea clerului
romano-catolic în problema celibatului preoților.153 M. Jugie afirma : „Sur un total de 3019 pétitions, 2344 ne font aucune mention de la mort de la
Vierge et de sa résurrection. Sur les 675 où il est parle de la mort, 5 d'entre elles, qui ont pour auteurs
des évêques, paraissent nier que Marie soit morte, 212, dont 154 ont été signées par des évêques
résidentiels, demandent que la mort soit mentionnée dans la formule de définition, 434 ne font rentrer la
mort que dans les considérants et non dans la définition elle-même. ”, op. cit., p. 650. 154 „Elles sont trop disparates, trop inégalement réparties pour être fondues en un seul tout et
considérées comme un témoignage certain et suffisant de la croyance universelle de l'Église au caractère
formellement révélé de la doctrine de l'Assomption. C'est sans doute pour suppléer à cette insuffisance
que le pape Pie XII, imitant l'exemple de Pie IX avant la définition de l'Immaculée Conception, vient de
prodécer à une consultation de l'épiscopat catholique sur cette doctrine en vue d'une définition
prochaine.”, op. cit., p. 651.155 Cf. H. Holstein,op.cit., p. 289.156 Rene Laurentin, Court traite de theologie mariale, edit. P. Lethielleux, Paris, 1959, p. 77.
68

acestui mister marial, admis cândva. Teoria revelatului explicit și implicit,
afirmată la Conciuliu I Vatican, avea să rezolve și această dilemă.
Înainte de tăcerea primelor secole, mulți teologi au înclinat spre o
revelație aproape implicită. Alții au căutat existența unei tradiții apostolice
explicite venită de la aceștia.
a. În final, s-a considerat că Asumpția este definibilă, mai întâi
datorită faptului că se bazează pe un adevăr dublu : imaculata concepție,
fundamentată pe teoria ingenioasă a lui Duns Scotus : „pocuit, decuit,
fecuit”157, și lipsa păcatelor personale. Într-adevăr, conform cu planul divin,
cel fără de păcat e scutit de moartea trupească și sufletească. Inocentul Adam
putea nu doar să nu moară, ci se putea înveșmânta cu veșnicia glorioasă la
sfârșitul probei la care fusese supus, dacă nu ar fi căzut158. Cauza morții și
mai ales a permanenței ei, a transformării trupului în țărână, e păcatul și doar
păcatul, așa cum se afirmă de mai mult ori atât în Vechiul cât și în Noul
Testament, mai ales în epistola către Romani : „printr-un om a intrat păcatul
în lume și prin păcat moartea”și „ plata păcatului este moartea”( Romani
6,23).
Prin lipsa de păcat Fecioara nu avea doar dreptul la imortalitatea
imediată glorioasă după sfârșitul vieții pământești, ci și la exceptarea de la
moartea trupească și la alte atribute specifice inocenței ei159. Dar cu toate
acestea, ea a suferit și a murit, în ciuda drepturilor pe care le avea, dar
moartea ei fiind nedreaptă, nefiind o urmare a păcatului strămoșesc. Iar dacă
a murit, fapt ce nu este prea sigur în concepția teologilor romano-catolici, nu
și-a pierdut dreptul la imortalitatea imediată și incoruptibilitatea trupului.
Într-un cuvânt, dacă a murit, trebuia să învie fără de întârziere, întrucât
Dumnezeu nu se poate contrazice în dreptate Sa, supunându-o la urmările
păcatului de care a ferit-o printr-un privilegiu special.
Iisus, fiind fără de păcat, a renunțat la nemurirea trupească160, dar nu și
la cea veșnică și nici nu a fost supus stricăciunii trupului. Moartea și
stricăciunea trupului nu L-au putut supune pentru că erau în dezacord cu
demnitatea Sa de Dumneze-Omul, în special prima, și permanența lor nu ar
fi servit la mântuirea lumii, neaducându-I nici un merit în plus. Ele aveau
caracter doar de pedeapsă și aceste situație se aplică și în cazul Maicii Sale,
co-mântuitoare. Stricăciunea trupului ei n-ar fi fost în acord cu statutul ei de
Maică a lui Dumnezeu161, precum nici moartea ei până la judecata finală.
157Jaroslav Pelikan, Regina cerurilor, Adormirea și înălțarea cu trupul la cer, în Fecioara Maria de-a
lungul secolelor, trad. din engleză de Silvia Palade, edit. Humanitas, București, 1998, p. 210.158 M. Jugie, op. cit., 652.159 E. Ferenț, op. cit., p.261. 160 H. Holstein, op. cit., p. 290.161 Ibidem, p. 292.
69

Așadar nu era nici un motiv ca Fiul să o fi privat de înviere, după moartea
sa.
b. Privilegiul Asumpției se aplică pe baza maternității divine și pe
baza iubirii Lui de Fiu al Fecioarei162. Hristos nu a venit să strice Legea, ci să
o împlinească, fapt pentru care El a respectat cu strictețe toate poruncile
Decalogului. Astfel iese în evidență porunca a patra : „Să cinstești pe tatăl
tău și pe maica ta […]”, ce impune dragostea filială și pe care se bazează
toate privilegiile Mariei : imaculata concepție, lipsa de păcat, pururea
feciorie, atenția filială a lui Iisus pe cruce, când o dă în grija lui Ioan.
Așadar, Hristos ar fi încălcat Decalogul și S-ar fi contrazis pe Sine dacă la
moartea Maicii Sale n-ar fi ferit-o de stricăciune, înviindu-o fără întârziere și
luându-o alături de El întru slava celor de sus. Și nici chiar ca om El n-ar fi
putut răbda să știe pe Maica Sa moartă.
În concluzie, este de neconceput ca Hristos să se fi purtat cu Maica Sa
altfel decât s-a prezentat până acum, aceste obligații ale Sale ținând de bunul
simț, de moralitate și de perfecțiunea spirituală. Lumea morală are legile ei,
care nu sunt mai prejos decât legile lumii fizice sau a celei metafizice.
Așadar, în baza principiilor morale, Maria trebuia să se bucure de aceste
privilegii din partea Fiului ei, între care se numără și Asumpția163.
c. Una din numirile Mariei este sugestivă164 : Regina îngerilor și a
sfinților, Maica Bisericii, Împărăteasa cerurilor. Dar toate aceste numiri intră
în conflict cu starea ei : sufletul despărțit de trup printr-un act violent, care îl
lipsește de o importantă componentă a naturii sale. Un suflet despărțit de
trup nu este o persoană umană165, în sensul teologic al termenului : este cel
puțin o persoană incompletă, trunchiată, mutilată. Și de altfel, această stare
înjositoare nu corespunde cu demnitatea regală a Fecioarei, întrucât, fiind
regina unor ființe perfecte în firea lor, cum sunt îngerii, ea nu poate fi mai
prejos de supușii ei, ceea ce nu s-ar cuveni. Așa cum Hristos este înviat în
trup și suflet, desăvârșit și plin de slavă, așa trebuie să fie și Maica Sa. Lipsa
corespondenței stării lor ar fi ceva impropriu.
Spiritul juridic care a conceput și a dezvoltat aceste argumente este
observat și sugerat și de M. Jugie, atunci când afirmă că ceea ce a stat în
calea afirmării acestor privilegii, a fost universalitatea păcatului strămoșesc.
Până la Duns Scot, teologii n-au văzut cum ar putea fi acest obstacol evitat
sau înconjurat166.
162 E. Ferenț, op. cit., 262.163 Ibidem, p. 263.164 M. Jugie, op. cit., p. 654.165E. Ferenț, op. cit., p. 264.166 „Non seulement son caractère révélé était plus voilé que celui de l'Assomption, mais encore il y
avait des
70

II. 2. Premize istorice și dogmatice ale
Conciliuliului II Vatican
II. 2. 1. Premize Dogmatice
II. 2. 1. 1. Starea primordială a omului și păcatul
strămoșesc167
Teologia romano-catolică susține existența a două tipuri umane :
omul natural și omul supra-natural.
Omul natural este alcătuit din trup și suflet, având înclinări
corespunzătoare celor două elemente constitutive : înclinări spre binele
trupesc, sensibil, și înclinări spre binele spiritual și inteligibil. De aici
rezultă o luptă permanentă între aceste tendințe opuse, singurul remediu
fiind grația divină care, ca un „frenum aureum”, supune natura inferioară,
adică sensibilă, celei superioare, adică cea spirituală. Cel ce posedă această
grație este omul supra-natural, omul primordial, care era împodobit cu
multe alte daruri supra-naturale, pe care însă le-a pierdut, ca si grația divină,
prin neascultare.
Păcatul originar, lipsa supunerii pe care omul o datora lui Dumnezeu
aproape întru mod contractual, fiind considerat astfel drept, adică conform
cu legea divină, a dus la pierderea tuturor privilegiilor supra-naturale și a
grației, ceea ce l-a redus pe om la starea sa naturală. Astfel, se poate
observa că păcatul în teologia romano-catolică nu se raportează atât la
difficultés sérieuses à l'admettre à titre d'hypothèse et de simple opinion. Contre elle, en effet, se
dressaient le dogme de l'universalité du péché originel et celui de l'universalité de la Rédemption. Le
sens chrétien avait beau réclamer le privilège pour la dignité de la Mère de Dieu et l'honneur de
son Fils. Jusqu'à Duns Scot, les théologiens ne voyaient pas comment ce double obstacle pouvait
être écarté et, pour ainsi dire, contourné. Rien de tel ne barre à la doctrine de l'Assomption le
chemin vers la définition. Le sens
chrétien affirme résolument, réclame impérieusement ce privilège pour la Mère de Dieu. ”în M. Jugie,
op. cit., p. 655.167 Teorii romano-catolice asupra păcatului strămoșesc, în Teologia Dogmatică și Simbolică, vol I, Edit.
Instit. Biblic și de Misiune, București, 1958.
71

Dumnezeu, cât la legea divină, a cărei încălcare atrage după ea penalizarea
automată și aproape impersonală a omului.
Păcatul strămoșesc fiind, în esență, o ofensă adusă lui Dumnezeu,
Acesta poate, ca Cel ofensat, să acorde grațiere, gest pe care îl face în cazul
Fecioarei168 în vederea meritelor prisositoare a Celui Care avea să Se nască
din ea169. Astfel, Maica Domnului a fost iertată și a primit grația
mântuitoare ce rezultă din această iertare. Așadar, Hristos a venit în lume
spre mântuirea neamului omenesc, nu și spre mântuirea Maicii Sale170.
II.2. 1. 2 Grația divină171
Biserica Romano – Catolică învață că grația divină mântuitoare a
fost câștigată de Hristos prin meritele Sale prisositoare și jertfa de pe cruce
și de aceea este absolut necesară pentru mântuire, gratuită, universală,
accesibilă tuturor, indiferent de neam, gen sau statut social, spre deosebire
de religia mozaică exclusivistă. Până în acest punct doctrina romano-
catolică despre grație este aproape identică cu cea ortodoxă, dar prima, spre
deosebire de a două, afirmă că această grație divină este creată, fapt ce
anulează total posibilitate unei comuniuni reale cu Dumnezeu. Există și o
grație necreată, care este Însuși Duhul Sfânt, fiind Cauzatorul celei create,
prin care omul, prin efort spiritual, poate simți apropierea Sfântului Duh, ca
persoană a Sf. Treimi.
Grația nu schimbă esențial firea umană, ci doar lucrează din exterior
asupra ei, omul, prin păcatul strămoșesc, pierzând acest „frenum aureum”cu
care putea să stăpânească mai bine trupul, eliminând astfel lupta dintre trup
și suflet. Și deoarece este creată, nu ține nici de firea divină și nici de cea
umană, teologii romano-catolici afirmând că ea este un creat supranatural,
din perspectiva firii divine, și un accident, din perspectiva firii umane, fiind
astfel un element de legătură cu Duhul Sfânt și cu Sf. Treime.
Efectele grației divine sunt strict exterioare, întrucât lipsa ei nu a
afectat în vreun fel natura umană și se rezumă la o cunoaștere obiectivă și
limitată a lui Dumnezeu.
Plecând de la premiza că natura umană în stare naturală, decăzută,
adică lipsită de grația divină, este anarhică, teologia romano-catolică a
168 Stefano de Fiores, Maria in chiave di privilegio , în Maria Madre di Gesu, Sintesi storico-salvifica,
centro editoriale Dehoniano, Bologna 1993, p.167-168.169 Jaroslav Pelikan, Regina cerurilor, Adormirea și înălțarea cu trupul la cer, în Fecioara Maria de-a
lungul secolelor, trad. din engleză de Silvia Palade, edit. Humanitas, București, 1998, p. 214.170 Pr. Prof. D. Stăniloae, Învățătura despre Maica Domnului la ortodocși și la catolici , în Ortodoxia, nr.
4/1950, p. 559-609.171 Doctrina (romano)catolică despre grație, idem, vol. II, p. 665.
72

încercat să explice modul în care grația îl întoarce pe om la Dumnezeu, fapt
ce a dus la mai multe clasificări172. Astfel, grația inițială este numită
excitantă, operantă, premergătoare sau suficientă întrucât lucrează în om
iluminarea înțelegerii și înduplecarea voinței, fără om. Dacă omul
colaborează, atunci, după un timp această grație este înlocuită cu o alta
numită ajutătoare, cooperantă, concomitentă sau eficace, întrucât, dacă cea
dintâi poate să nu-și atingă scopul, cea de a doua își atinge în mod sigur
scopul ei. Teologii romano-catolice au încercat să explice modul în care are
loc aceasta, fără ca grația să subjuge voința omului, rezultând astfel trei
sisteme :
-Tomismul173 afirmă că grația excitantă acționează asupra
omului prin insistență și influență morală, pe când cea ajutătoare acționează
prin premoțiune fizică, dând clasicul exemplu al profesorului ce conduce
mâna elevului pentru ca acesta să poată scrie. Astfel, tomismul accentuează
acțiunea divină în defavoarea celei umane;
-Molinismul174, ca reacție la tomism, afirmă că cel ce
transformă grația excitantă în ajutătoare, este omul, înțelegând această
libertate a omului ca fiind absența oricărei determinări. Cele două tipuri de
grație nu sunt atât de diferite ca în tomism și prin acest sistem se reduce la
minim acțiunea divină în actul personal de mântuire a omului;
-Congruismul175 afirmă că cel ce hotărăște cu ce fel de grație va
colabora omul, este Dumnezeu, după pre-știința Sa, astfel grația divină dată
omului fiind congrua cu dispoziția concretă a celui care o primește; această
grație nu depinde de om și nici nu mișcă voința în mod fizic, ci lucrează
astfel încât voia omului să adere liberă la Dumnezeu.
–
Grația care a lucrat în Fecioara Maria, după absolvirea ei de păcatul
strămoșesc, a fost una irezistibilă de la început până la sfârșit176. Dumnezeu
atunci când i-a dat ei această grație, deja era sigur de colaborarea ei177, în
cazul Fecioarei toate evenimentele și faptele indicând o predestinare
absolută178.
172 Teorii (romano)catolice despre raportul dintre natură și har, idem, vol. II, p. 674.173 Ibidem, p. 677-679.174 Ibidem, p. 679-680.175 Ibidem, p. 680-682.176Pr. D. Stăniloae, op. cit., p.573-575. 177 Stefano de Fiores, Maria, l’eleta per pura grazia , în op.cit., p. 47-48.178 Jaroslav Pelikan, Regina cerurilor, Adormirea și înălțarea cu trupul la cer, în Fecioara Maria de-a
lungul secolelor, trad. din engleză de Silvia Palade, edit. Humanitas, București, 1998, p. 200-212.
73

II. 2. 1. 3. Mântuirea subiectivă179
Mântuirea în teologia romano-catolică are la bază ideea de dreptate,
termen ce desemnează relația exterioară de supunere față de Dumnezeu și
de conformitate în raport cu legile divine. Dreptatea pierdută de om a fost
restaurată de Dumnezeu – Omul prin jertfa Sa pe cruce, aducând astfel o
satisfacție supra-abundentă orgoliului divin jignit de neascultarea lui Adam,
această satisfacție fiind dată nu de faptele săvârșite de Hristos în timpul
vieții pământești, ci de moartea Sa nemeritată.
Mântuitorul a asigurat tuturor posibilitatea mântuirii, în baza
meritelor Sale infinite, omul participând la această mântuire prin meritul de
congruență, adică pocăința îmbinată cu dragostea. În acest proces de
mântuire subiectivă, cauza eficientă este Dumnezeu, cauza meritorie este
Hristos, cauza instrumentală este constituită din pocăință și botez, iar cauza
finală o reprezintă preamărirea lui Dumnezeu180.
Ca și în teologia Sfinților Părinți, teologia romano-catolică declară că
pentru mântuire sunt necesare credința și faptele bune. Astfel, fides
informata este o adeziune la adevărurile revelației și nu o simțire personală
a milostivirii divine. Fides formata străbate din intelect și din sentimentele
stârnite de el, pătrunde în voință, pe care o înviorează și naște pe omul cel
nou. Cei ce au această credință sunt justificați, iar faptele săvârșite din
această credință sunt mântuitoare.
Faptele se împart în lăudabile și meritorii. Cele dintâi nu aduc nici un
serviciu lui Dumnezeu și se adresează milei Lui, având un merit congruo,
impropriu. Cele meritorii slujesc onoarei și măririi Lui și aduc un drept de
recompensă.
Împlinirea poruncilor divine, adică manifestarea ascultării față de
Dumnezeu, păstrează pe om într-o stare de conformitate cu legea divină,
acesta asigurându-și astfel accesul la tezaurul meritelor prisositoare
păstrat de Biserică Romano-Catolică181.
Împlinirea sfaturilor evanghelice și toate faptele din afara ascultării
divine, în general, aduc „ comoară în cer „ care nu e suficientă pentru
mântuire, dar de care dispune Biserica Romano-Catolică în acordare
indulgențelor182.
179 Deosebiri interconfesionale cu privire la condițiile subiective ale mântuirii. Noțiunea de merit și
indulgențele, în Teologia Dogmatică și Simbolică, p. 714.180 Ibidem, p. 717.181 Ibidem, p. 718.182 Ibidem, p. 731.
74

Mântuirea Maicii Domnului este un rezultat al grațierii ei de către
Dumnezeu, în vederea meritelor Fiului ei183. Chiar dacă Fecioara a fost
mântuită ca urmare a maternității ei divine, totuși această mântuire nu se
datorează jertfei lui Hristos184, întrucât ea survine înainte de această jertfă.
Așadar, mântuirea Maicii Domnului este de o cu totul altă natură decât
mântuirea noastră și de aceea are un caracter unic în istoria omenirii185.
II. 2. 1. 4. Imaculata Concepție a Maicii Domnului
Doctrina și cultul mariologic s-au dezvoltat în Răsărit, fiind mai apoi
preluate de Apus, ca și doctrina despre persoana lui Hristos186. Nu se poate
ignora, însă, contribuția Apusului la dezvoltarea corectă a învățăturilor
apostolice, fiind demne de amintit contribuția lui Ossius de Cordoba la
Sinodul I Ecumenic, el propunând folosirea termenului de omousios, și nici
cea a lui Tertulian, primul care utilizează termenul trinitas. Dar în
mariologia apuseană există și o învățătură specifică acestui spațiu și anume
Imaculata Concepție a Maicii Domnului, rezultată din relația dintre păcatul
strămoșesc, așa cum este interpretat în Biserica Romano-Catolică, și
persoana Sfintei Fecioare187.
Ambrozie188 este cel dintâi care stabilește o legătură cauzală între
zămislirea feciorelnică și starea fără de păcat a lui Hristos, el deducând din
versetul „ Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă
bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut”( Ioan 1, 13) că zămislirea
obișnuită, ce implică plăcere fizică, transmite păcatul originar.
Augustin susține și amplifică aceste concepții ale mentorului său189 și
simte nevoia să precizeze poziția Maicii Domnului în raport cu păcatul
adamic. De aceea în Despre natură și har el afirmă „ căci de la Domnul
știm ce revărsare de har s-a făcut pentru a înfrânge păcatul până la ultima
rămășiță, asupra celei care a avut meritul de a-L zămisli și naște pe Cel ce,
fără îndoială, este fără de păcat190.”
183 Stefano de Fiores, Maria partne umano dell’incontro con Dio , în op. cit., p. 49.184 Pr. D. Stăniloae, op. cit., p. 563. 185 Cf. Alexi Kniazev, Maica Domnului în Biserica Catolică , în Maica Domnului în Biserica Ortodoxă ,
trad. de Lucreția Maria Vasilescu, edit. Humanitas, București, 1998, p. 217-237.186 Jaroslav Pelikan, Marea excepție, imaculata concepție, în Fecioara Maria de-a lungul secolelor , trad.
din engleză de Silvia Palade, edit. Humanitas, București, 1998, p. 187.187 Cf. pr. D. Stăniloae, op.cit., p. 560-564.188 Huhn, Das Geheimnis der Jungfrau-Mutter Maria nach dem Kirchenvate Ambrosius, cf. J. Pelikan, idem,
p. 561. 189 Vezi și A.Sage, La doctrine et le culte de Marie dans la famille augustinienne, în Maria – Etudes sur
la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome II, edit. Beauchesne, Paris, 1952, p. 679-
713190 J. Pelikan, op. cit., p. 188
75

Bernard de Clairvaux în Epistola 174 adresată preoților de la
catedrala din Lyon, afirmă : „ Dacă se cuvine să spun ceea ce crede Biserica
și dacă ceea ce crede Biserica este adevărat, atunci spun că Sfânta Fecioară
a zămislit de la Duhul Sfânt, însă ea nu a fost astfel zămislită. Și mai spun
că ea a născut ca fecioară, însă nu s-a născut dintr-o fecioară, căci altfel
prin ce s-ar distinge Maica Domnului?”191. Dar el precizează mai apoi că
acceptă hotărârea Romei în această problemă, oricare ar fi ea. Din acest
moment, în această controversă a Imaculatei Concepții cele două scrieri,
Despre natură și har și Epistola 174 erau dezbătute în paralel, încercându-
se o apropiere a lor, ambii autori fiind teologii de seamă ai Apusului, opinia
lor având o valoare certă în acest spațiu.
Soluția în această dispută a fost dată de Duns Scotus, care printr-un
maximalism, justifică astfel Imaculata Concepție : e posibil ca Dumnezeu să
o fi ferit pe Fecioara Maria de păcatul strămoșesc sau să o fi scăpat de el
într-un moment al nașterii sau să o fi purificat după un anumit timp. Care
din aceste variante este cea reală, nu se știe, întrucât, afirmă el, Tradiția și
Scriptura nu au fost prea clare în acest sens. Dar „ dacă nu e contrazisă
autoritatea Scripturii sau autoritatea Bisericii, atunci este de preferat să-i
atribuim Fecioarei Maria mai multe calități decât mai puține”, completând
mai apoi „ Ceea ce este posibil și absolut potrivit ca Dumnezeu să facă,
aceasta a făcut (posuit, decuit, fecit)”.
În 1489, la 18 decembrie, Conciliul de la Basel proclamă Imaculata
Concepție ca dogmă de credință și interzice negarea sau combaterea ei. Dar,
întrucât acest Conciliu avea pretenția de a avea aceeași autoritate ca și papa,
fiind un conciliu general, suveranul pontif l-a anulat, toate hotărârile fiind
astfel lovite de nulitate192.
Între 1545 și 1546 Conciliile din Trento, convocate pentru a da un
răspuns acuzațiilor venite din partea Reformei, între altele, în a paisprezecea
sesiune au emis un paragraf prin care declară că nu intenționează să o
includă pe Maica Domnului în rândul celor născuți cu păcatul strămoșesc,
dar nici nu afirmă Imaculata Concepție, ci o reduc la statutul de opinie
teologică193.
În 1854 papa Pius IX emite bula papală Ineffabilis Deus194 în care
afirma : „Doctrina susținând că Sfânta Fecioară Maria a fost ferită de
atingerea păcatului originar încă din prima clipă a zămislirii ei, printr-un har
191 Ibidem, p. 191. 192 Pr. D. Stăniloae, op. cit., p. 571.193 Ibidem, p. 572.194 J. Pelikan, op. cit., p. 211. Pentru textul integral, vezi Bulle „Ineffabile Deus”de Sa Saintete Pie IX sur
la definition Dogmatique de l’Immaculee-Conception , în Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la
direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome III, edit. Beauchesne, Paris, 1965, p.751-764.
76

unic și un privilegiu acordate de Dumnezeu, din considerație pentru
meritele lui Iisus Hristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost revelată de
Dumnezeu și trebuie, prin urmare, să fie împărtășită de toți credincioșii.”195

II. 2. 1. 5. Teoria implicității
Conciliul I Vatican a emis teoria implicității dogmelor și a proclamat
infailibilitatea papală.
Dogma este un adevăr revelat de Dumnezeu, a cărei autoritate este
dată de cele două izvoare ale Revelației Divine, Scriptura și Tradiția, sau, în
mod mijlocit, de Biserică, care este forul suprem în materie de învățături de
credință. În Biserica Romano – Catolică dogmele se împart în dogme de
credință divină, ce cuprind adevăruri revelate și sunt mai presus de orice
interpretate, și dogme de credință definită, adică adevăruri propuse de
Magisteriul Bisericii, care este infailibil.
Leonce de Grandmaison afirmă că „La sfârșitul epocii apos tolice
totul era de acum spus: enunțări dogmatice deja explicite, gata a fi puse în
lucru în simboalele de credință sau profund angajate încă în învelișul con –
servator al analogiilor și al figurilor; formule nedezvoltate și strâmte în
scrierile inspirate sau luate de curentul tradițiunii orale; rugăciuni
liturgice, orientarea sufletului credincioșilor implicând și indicând în chip
obscur adevărurile; obiceiuri, ati tudini, gesturi și rituri aprobate prin faptul
acceptării lor în comunitate sau adaptate, modificate, instituite din
nou»6). Acestea împreună cu dogmele Bisericii alcătuiau depozitul
revelat, însă care cuprindea „multă implicitate”. Trecerea de la starea
de adevăr implicit la cea de adevăr explicit o face Magisteriul Bisericii
Romano – Catolice care, tot el hotărăște dacă un adevăr este implicit
sau explicit. Astfel, teoria dezvoltării reale, de la implicitate virtuală la
propoziție definită, fiind de dată recentă, a putut motiva multe dintre
actele Bisericii Romano – Catolice, acte ce nu aveau un fundament
teologic real.
II. 2. 2. Premize Istorice
195 Pentru mai multe informații referitoarea la Imaculata Concepție a Maicii Domnului, vezi J. Galot,
L’Immaculee Conception , în , Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir,
S.J., tome VII, edit. Beauchesne, Paris, 1964, p. 9-117.
77

II. 2. 2. 1. Statul papal în timpul papei Pius IX
Statul papal a atins perioada de maximă înflorire în timpul păstoririi
papei Urban VIII (1623-1644), dar sub influența ideilor Revoluției
franceze, mai multe provincii s-au retras de sub autoritatea sa, cu scopul
formării unui stat italian, statul papal fiind restabilit aproape în
întregime de Congresul de la Viena din 1815 .
Păstorirea papei Pius IX a căzut într-o epocă istorică deosebit de
critică pentru papalitate, după cum declară și Theodor Lindner : „Starea
politică a Europei era, în ultimul timp, foarte mult schimbată în defavoarea
catolicismului; liberalii și națio naliștii erau dușmanii puterii sale absolute.
Noul regat al Italiei amenința Statul papal, pentru ca apoi să-l desființeze
și atrăsese de partea lui, în chip hotărât, mai multe state catolice; în –
frângerile Austriei de la 1859 și 1866 au turburat spiritele cato lice. In locul
ei se ridica la înălțime Prusia, care cu toată bună voința pe care a arătat-o
întotdeauna Bisericii Catolice, era considerată, totuși, ca un Stat
protestant”196.
În 1849 revoluționarii italieni cuceresc Roma, iar Pius IX abia
scapă, travestindu-se în simplu călugăr, și își găsește refugiul la Gaeta,
în regatul Neapole. Numai intervenția armată a Austriei și a Franței pune
capăt regimului revoluționar la Roma și astfel papa se poate reîntoarce în
capitala sa.
Dar poporul italian nu renunță la idealul său de a avea un stat
propriu și unitar și astfel Garibaldi, la 3 noem brie 1867, se apropie cu
revoluționarii săi de Roma, fiind însă înfrânt de armatele franceze aflate
aici. În 1870 izbucnește războiul franco-german și trupele franceze sunt
rechemate în Franța și odată cu intrarea trupelor piemonteze în Roma,
la 20 septembrie 1870, statul papal în cetează a mai exista197.
În aceste condiții Pius IX, ca manevră politică, a încheiat 17
concordate cu diferite state din Europa și America, concordatul încheiat
de Vatican cu Statul român în 1927 și ratificat apoi în 1929, fiind anulat în
1949 printr-un act al guvernul comunist. Cert este că prin aceste
196 Th. Lindner, Weltgheschichte, Stuttgart, 1926, vol. X, p. 127, cf. , Pr. Dr. Olimp N. Căciulă, În legătură
cu noua dogmă a papalității : „ Assumptio corporea Beatae Mariae Virginis in coelum” , în Orodoxia, nr.
4/1950, p. 510.197 „Prin legea garanțiilor, Guvernul italian declara persoana Papei sacră și inviolabilă, îi menținea onorurile
suveranității, folosința palatelor Vaticanului și Lateranului și o dotație anuală de 3.255.000 fr. Puterea
temporală a Papei, redusă numai la cetatea Vaticanului, a luat din nou ființă în 1929, prin Acordul de la
Lateran și prin încheierea unui concordat cu Guvernul italian, prin care se stabilea raporturile dintre
Biserică și Stat, în Italia. Vezi Dom. Poulet, Histoire de L’Eglise, Paris 1930, vol. II, p. 593-594”cf. ibidem,
p. 511.
78

concordate Roma nu contracta decât niște obligații morale, probabil, spre
deosebire de statele semnatare, a căror suport politic și nu spiritual, era
astfel asigurat în favoarea statului papal.
Sinoadele întrunite la Roma, pe lângă latura spirituală și
învățătorească, comportau întotdeauna și un caracter politic. Cei 300 de
episcopi adunați la Roma în sinodul din 1862 au redactat o scrisoare
trimisă tuturor țărilor creștine de pe glob, în care au arătat că puterea
temporală era necesară papalității pentru liberul exercițiu al pontificatului
său suveran. Alți 500 de episcopi adunați la Roma, în 1867, cu ocazia
celui de al 18-lea centenar al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ca și
episcopii și pelerinii sosiți în 1877, cu ocazia sărbătoririi semi centenarului
lui Pius IX, au venit în sprijinul papalității atât cu devotamentul lor, cât
și cu ajutoarele materiale, care au împlinit lipsurile casei pontificale,
secătuite de plata armatelor mercenare pe care le avea, necesare
supraviețuirii. Însăși promulgarea dogmei infailibilității papale „ însemna în
fapt nu atât o reparație morală adusă celui ce-și pierduse statul papal și
deci moștenirea înaintașilor săi, cât învestirea lui cu puteri noi, care să-1
facă apt pentru domi nația universală.198”
II. 2. 2. 2. Biserica Romano-Catolică în timpul papei
Pius XII
Papa Pius XII a păstorit și el într-o perioadă istorică destul de
tulbure, oarecum asemănătoare cu cea a predecesorului său, Pius IX.
Datorită revoluției bolșevice din Rusia din 1917, a pierdut concordatul
încheiat cu acest stat și orice influență în acest teritoriu și, mai târziu, în
toate teritoriile vecine lui, datorită concepțiilor ateist – comuniste
răspândite în acest spațiu199. Același fenomen a avut loc și în celelalte state
de democrație populară, unde ideea emancipării sociale făcea carieră și
sentimentul religios era privit ca o rămășiță a vechii mentalități feudale și
era respins, fiind considerat anacronic.
Trecerea unui mare număr de creștini la ortodoxie, dintre ruteni și
românii greco – catolici, a făcut ca, în total, Roma să piardă controlul
asupra unui număr de 33 de milioane de credincioși, fapt ce impunea
luarea unor măsuri urgente, nu atât de natură disciplinară, cât mai ales de
natură propagandistică și populistă, pentru păstrarea credincioșilor rămăși
și re-câștigarea măcar a unei părți dintre cei pierduți. De aceea, în bula
198 Ibidem, p. 512.199 Ibidem, p. 513.
79

Munificentissimuns Deus papa afirmă că „ Nădăjduim ca toți credincioșii
vor fi mișcați spre o pietate mai puternică față de Maica lor cerească și toți
cei care s-au învredincit de purtarea numelui de creștin, vor fi mișcați de
dorința de a se împărtăși de unitatea trupului mistic al lui Iisus Cristos și
să-și mărească dragostea pentru ea, cea care și-a arătat dragostea maternă
tuturor membrilor acestui sfânt trup .”(art.42). 200 De aceea și Pr. Dr. Olimp
N. Căciulă afirma „ Ca și pe vremea lui Pius IX, formularea dogmei
devine iarăși un instrument tactic al strategiei papale. Încercări
zadarnice, întrucât planurile de dominație mondială ale papei au
fost de mult demascate.”201
II. 3. Definirea dogmei Asumpției Maicii
Domnului
II. 3. 1. Pregătirea. Enciclica Deiparae Virginis Mariae
Papa Pius XII, înainte de a porni spre definirea Asumpției cu trupul
la cer a Maicii Domnului, învățătură de natură popular – pietistă, pe lângă
mărturia evidentă a petițiilor care cereau acest lucru, spre a se asigura că
prin acest gest Roma va câștiga simpatia supușilor ei și nu va fi doar un act
gratuit, venit ca un răspuns pre târziu la o dorință estompată în timp, a
200 Vezi în Apendix, p. 201 Pr. O. Căciulă, op. cit., p. 514.
80

dispus în 1946 prin enciclica Deiparae Virginis Mariae ca poporul să fie
cercetat prin cler și astfel să se constate dacă această dorință mai era
actuală202. Această enciclică o vom prezentă integral în versiune bilingvă,
română-engleză, în apendix.
Din textul acestui document reiese că fundamentul Asumpției Maicii
Domnului cu trupul la cer nu este unul dogmatic sau istoric, ci unul pur
pietist203, papa Pius XII lăsând să se înțeleagă că de la începutul păstoriri sale
a fost efectiva asaltat de credincioșii și clericii romano-catolici. Și fiind bun
păstor, dorește să fie pe placul păstoriților săi și cedează în favoarea lor, prin
aceasta dorind să arate câtă considerație are pentru supușii săi și dorințele
lor. Trebuie remarcat faptul că, intenționat sau nu, papa Pius XII nu
manifestă nici un interes personal și nici nu are o părere proprie față de
această învățătură.
Ceea ce intră în disonanță cu tradiția Sinoadelor Ecumenice este faptul
că în locul unei cercetări dogmatice scrupuloase, în locul convocării unui
conciliu în vederea analizării posibilităților definirii dogmatice a Asumpției
Maicii Domnului, după tradiția Bisericii primelor veacuri, papa Pius XII
cere părerea credincioșilor neavizați în probleme de ordin dogmatic și istoric
și, mai mult decât atât, își fundamentează întreaga sa activitate de definire a
unei dogme pe a o astfel de părere.
Prin enciclica Deiparae Virginis Mariae suveranul pontif cere
opinia creștinătății romano-catolice, nu după anumite criterii culturale,
intelectuale sau eclesiale, ci tuturor, întrucât dorește să cunoască opinia
Bisericii „ Universale”, opinie care, după cum rezultă din textul epistolei,
pare a fi suficientă pentru demararea procesului de definire a dogmei
Asumpțio. Astfel papa Pius XII crede că acest act va asigura succesul
demersurilor ulterioare în vederea definirii Asumpției, având un bun
exemplu, pe care l-a și invocat în această enciclică, în papa Pius IX și
definirea Imaculatei Concepții a Maicii Domnului. Urmându-i exemplul,
202 „Art. 4. […] vă rugăm cu stăruință să ne informați despre devoțiunea clerului și poporului (ținând cont
de credința și pietatea lor) referitor la Asumpția Preabinecuvântatei Fecioare Maria. Mai mult, voim să
știm dacă voi, Venerabili Frați, cu știința și bunul vostru simț considerați că Asumpția trupească a
Imaculatei Binecuvântatei Fecioare poate fi propusă și definită ca dogmă de credință și dacă, pe lângă
voința voastră, aceasta este dorită de clerul vostru și de popor.”Apendix, p. 203„Art. 2. […] Și astfel, pentru că iubirea când e adevărată și profundă, simte nevoia să se manifeste prin
mijloace noi, așa cum s-a putut vedea de-a lungul secolelor, exprimând tot timpul ardoarea pietistă către
Regina Cerului. În opinia noastră, acesta este motivul, pentru care mult timp, numeroase petiții ( cele
primite din 1849 până în 1940 au fost reunite în două volume care, însoțite de comentarii adecvate, au fost
de curând tipărite), de la cardinali, patriarhi(?), arhiepiscopi, universități și nenumărate persoane
particulare, petiții care au ajuns la Sfântul Scaun, toate începând cu afirmația că Asumpția trupească la cer a
binecuvântatei Fecioare ar trebui definită și proclamată ca dogmă de credință.”Apendix, p.
81

Pius XII204 lasă de înțeles că în Biserica Romano-Catolică deja există o
tradiție în acest sens, tradiție prin care suveranul pontif, beneficiar a
infailibilității divine205, prin aceasta fiind „ vox Dei”, își asumă și un alt
prerogativ, și anume acela de „ vox populi”, prin aceasta acțiunile sale fiind
autorizate atât de Biserică, cât și de divinitate.
II. 3. 2. Bula papală Munificentisimus Deus
Răspunsul venit din partea clericilor și a poporului fiind favorabil,
fără alte pregătiri, Pius XII a realizat o sinteză a argumentelor plauzibile
aduse de-a lungul vremii în favoare Asumpției Maicii Domnului, unele fiind
de o natură mai mult sentimental – morală decât dogmatică și le-a inserat în
bula sa intitulată Munificentisimus Deus, pe care o vom reda integral în
versiune bilingvă, română-engleză, în apendix.
În introducerea enciclicei Pius XII remarcă faptul că „mulți au rătăcit
de la adevăr și virtute”206, făcând referire prin această la situația
credincioșilor romano-catolici ieșiți de sub ascultarea sa.
Privilegiile Maicii Domnului au fost cunoscute din totdeauna și de
toți, iar pontifii romani nu fac decât să le descopere în toată splendoarea
lor207. Pius XII amintește de precedentul creat de Pius IX și evidențiază
legătura dintre nașterea și adormirea Maicii Domnului208, ambele
săvârșindu-se în condiții cu totul extraordinare, ce o scot pe Fecioara Maria
de sub legea păcatului, căreia i se supun toți oamenii209.
204„Art. 4 […] Dar, îndemnându-vă părintește la aceasta, urmând exemplul Predecesorilor Noștri și în
special cel al lui Pius IX când a definit dogma Imaculatei Concepții a Maicii Domnului,…”Apendix, p.146205 „Art. 3 Dar Noi, care suntem desemnați cu apărarea și dezvoltarea Împărăției lui Hristos, trebuie în
același timp să avem o grijă și o vigilență continuă pentru a ține departe tot ceea ce este opus acestei
Împărății și să sprijinim tot ceea ce o favorizează.[…]”Apenix, p. 146. 206 „Art. 2. […]Acum, și mai ales în aceste vremuri, pontificatul nostru este împovărat de atâtea greutăți,
anxietăți și necazuri, cauzate de calamități violente ce au avut loc și din cauza faptului că mulți au rătăcit
de la adevăr și virtute.”Apendix, p.145207 „Art. 3 […]Și, cu toate că Biserica a recunoscut din totdeauna această supremă generozitate și armonie
perfectă a darurilor și le-a studiat mereu iar și iar, de-a lungul secolelor, totuși, abia în timpurile noastre
privilegiul Asumpției cu trupul la cer a Mariei, Maica Fecioară a lui Dumnezeu, s-a arătat mult mai
clar.”Apendix, p.146208 „Art. 4. Acest privilegiu s-a arătat într-o nouă lumină de când predecesorul nostru de memorie eternă,
Pius IX, a proclamat solemn dogma Imaculatei Concepții a Maicii Domnului. Aceste două privilegii sunt
foarte strâns legate unul de celălalt. Hristos a biruit păcatul și moartea prin propria moarte, iar cel născut
din nou prin Botez într-un mod supra-natural, a biruit păcatul și moartea prin Același Hristos. Totuși, după
regula generală, Dumnezeu nu dorește să dea celor drepți efectul deplin al victoriei asupra morții până ce
nu va fi venit sfârșitul timpului. Și de aceea chiar și trupurile celor drepți sunt stricăcioase după moarte și
doar la sfârșitul zilelor se va uni fiecare cu sufletul său plin de slavă.”Apendix, p.146209 „Art. 5. Dar Dumnezeu a dorit ca Binecuvântata Fecioară Maria să facă excepție de la această regulă
generală. Ea, printr-un privilegiu cu totul unic, a învins păcatul prin Imaculata ei Concepție și de aceea ea
82

Se afirmă în textul bulei papale că problema Asumpției a fost
îndelung cercetată210 și s-a constatat că această învățătură face parte din
tezaurul revelat al credinței creștine, prin aceasta Pius XII făcând o sinteză
sumară și subiectivă a istoriei dezbaterilor teologice din sânul Bisericii
Romano-Catolice începute încă din secolul VIII.
O cauză în plus în favoare definirii Asumpției Maicii Domnului este
acest „remarcabil consimțământ al prelaților catolici și a credincioșilor”,
fapt ce capătă dimensiunile unui eveniment extraordinar, a unui semn
divin, prin care două elemente atât de diferite, acum stau unite211. Această
afirmație sugerează cumva raportul clerului cu laicatul în Biserica Romano-
Catolică, oarecum asemănător cu cel dintre aristocrație și vulg, specific
Evului Mediu. Astfel, lăsând la o parte diferențele dintre ei, clerul și
poporul s-au unit într-un gând pentru a cinsti pe Maica Domnului și a
implora pe suveranul pontif să binevoiască să o înfrumusețeze mai
desăvârșit, adăugându-i încă un „strălucitor mărgăritar”gloriei sale divine.
Papa Pius XII afirmă în mod corect infailibilitatea Bisericii, asistată
de Duhul Sfânt, o atribuie în mod aproximativ corect adunării conciliare
bisericești, care este prezidată în mod incorect de papalitate și care își
însușește astfel, tot incorect, infailibilitatea Bisericii și a adunării
episcopilor. Afirmațiilor Bisericii Romano-Catolice le sunt asociate Duhul
Sfânt și astfel se exclude posibilitatea ca această Biserică să aducă
învățături noi212, întrucât ea este incapabilă să greșească și să aducă inovații
nu e supusă legii rămânerii în stricăciunea mormântului și nu a trebuit să aștepte sfârșitul veacului pentru
învierea trupului ei.”Apendix, p.147210 „Art. 8 […] Mulți teologi importanți au investigat cu râvnă și zel acest subiect, în particular sau în
instituții eclesiale publice și în alte școli în care disciplinele sacre sunt predate. Congresele închinate
Mariei, atât cele naționale, cât și cele internaționale, s-au ținut în multe părți a lumii catolice. Aceste studii
și investigații au evidențiat și mai clar faptul că dogma Asumpției Fecioarei Maria la cer este conținută de
depozitul credinței creștine, încredințat Bisericii. Acest fapt a dus la și mai multe petiții, implorând și
îndemnând Scaunul Apostolic ca acest adevăr să fie definit în mod solemn.”Apendix, p.147211 Art. 9. În această pioasă străduință, credincioșii au fost uniți într-un mod minunat cu proprii lor episcopi,
care au trimis petiții de acest fel, cu adevărat remarcabile ca număr, acestui Scaun al binecuvântatului
Petru. […]”Apendix , p.148 212 „Art. 12 […]Desigur că această autoritate învățătorească a Bisericii, nu prin efort uman, ci prin sub
protecția Spiritului Adevărului (Ioan 14, 26) și astfel fără de greșeală, poartă mandatul încredințat ei, acela
de a păstra adevărurile revelate în stare pură și depline în toate timpurile, în așa fel încât le prezintă
necorupte, neadăugând ceva la ele și neeliminând nimic din ele. Căci așa învață Conciliul Vatican:
„ Sfântul Spirit n-a fost promis succesorilor lui Petru ca, prin revelațiile lor, să poată afirma noi doctrine, ci,
prin asistența Lui, ei să poată păzi ca inviolabilă și expună cu fidelitate revelația transmisă de apostoli,
adică tezaurul de credință.”Așadar, prin consensul universal al autorității învățătorești ordinare a Bisericii,
avem o dovadă certă și sigură, ce demonstrează că Asumpția trupească a Fecioarei Maria la cer – pe care,
cu siguranță, nici o facultate a minții omenești nu o poate înțelege prin propriile puteri naturale, atât cât
glorificarea cerească a feciorelnicului trup a Maicii Domnului ne interesează – este un adevăr care a fost
revelat de Dumnezeu și prin urmare, ceva ce trebuie crezut cu tărie și cu credință de toți copiii Bisericii.
Căci, așa afirmă Conciliul Vatican : „ toate cele ce sunt crezute de divina și catolica credință și care se
găsesc în cuvântul scris al lui Dumnezeu sau în Tradiție și care sunt propuse de Biserică, fie într-o judecată
83

în tezaurul învățăturilor revelate. Așadar, Biserica Romano-Catolică nu
poate afirma decât cele din spațiul învățăturilor revelate și de aceea tot ceea
ce ea afirmă este un revelat, dacă nu explicit, atunci unul implicit. Iar șeful
Bisericii Romano-Catolice și vocea ei infailibilă este suveranul pontif.
În articolele 16 – 23 se realizează o fundamentarea liturgică a
Asumpției Maicii Domnului, afirmându-se existența unei sărbători ce
celebrează finalul pământesc al Mariei în Apus și Răsărit213, din aceasta
rezultând, în mod eronat, că Apusul și Răsăritul aveau aceeași perspectivă
liturgică asupra momentului final al Fecioarei.
În textul bulei papale se afirmă că elementele liturgice derivă din cele
dogmatice214 și de aceea orice act sau celebrare liturgică trebuia să aibă un
corespondent în adevărurile revelate și aprobate de Biserică. Dar nu se
afirmă și apariția și existența elementelor pietiste, ci se accentuează în mod
exclusiv relația dogmatic-liturgic, din această relație rezultând că elementul
liturgic ce nu are un corespondent dogmatic, este o dovadă și un argument
suficient în favoarea acelui corespondent.
Folosindu-se de opiniile unor scriitori bisericești, opinii pe care, după
cum și aceștia afirmă, le-au emis în lipsa unor învățături revelate, se afirmă
că Asumpția Maicii Domnului are un fundament patristic. Spre exemplu,
afirmația Sf. Ioan Damaschinul „ Se cuvenea ca Maica Domnului să dețină
ceea ce aparținea Fiului ei, să fie cinstită de toate creaturile ca Maica și
slujitoarea lui Dumnezeu”215 este prezentată ca o dovadă în favoarea
Asumpției, ignorându-se voit caracterul de opinie evlavioasă a acestei
afirmații.
solemnă sau în cadrul oficiului ei învățătoresc ordinar și universal, sunt adevăruri din revelația divină și
trebuiesc crezute.”Appendix, p.149213 „Art. 16. […]Această tradiție a sacrilor păstori și a credincioșilor lui Cristos este manifestată în mod
universal și chiar mai splendid de faptul că, încă din vremurile antice, au fost atât în Est cât și în Vest
oficieri liturgice solemne ce comemorau acest privilegiu.[…]”Apendix, p.151214 „Art. 16 […]din moment ce, așa cum știe toată lumea, sfânta liturghie, „ din cauză că este mărturia,
supusă supremei autorități învățătorești a Bisericii, a adevărurilor cerești, poate da dovezi și mărturii, nu de
mică valoare, pentru a formula un punct de vedere personal a doctrinei Creștine.”Apendix, p.151
„Art. 20 […] Oricum, din moment ce liturghia Bisericii nu a născut credința catolică, ci mai degrabă a
răsărit din ea, în așa fel încât actele cultului divin rezultă din credință așa cum fructul rezultă din copac,
fiind în legătură și cu faptul că Sfinții Părinți și marii teologi, în omilii și predici scrise cu ocazia acestei
sărbători, nu și-au luat învățăturile din însăși această sărbătoare ca dintr-un izvor principal, ci mai degrabă
vorbesc despre această doctrină ca despre ceva deja cunoscut și acceptat de credincioșii lui
Cristos.”Apendix, p.154215 „Art. 21. Astfel Sf. Ioan Damaschinul, un remarcabil apărător al acestui adevăr tradițional, vorbește cu o
puternică elocință atunci când compară Asumpția cu trupul a Maicii Domnului cu celelalte privilegii și
prerogative ale ei. „ Era potrivit ca Mireasa pe care Tatăl a luat-o la El, să trăiască în divinele locașuri. Se
cuvenea ca ea, cea care și-a văzut Fiul pe cruce și prin aceasta a primit în inima ei sabia durerii, de care a
scăpat atunci când L-a născut, ea ar trebuie să privească spre El atunci când stă cu Tatăl. Se cuvenea ca
Maica Domnului să dețină ceea ce aparține Fiului ei și să fie cinstită de toate creaturile ca Maica și
slujitoarea lui Dumnezeu.”(Fecioara Maria, Omilia a doua)”Apendix, p.154
84

În articolele 26-33 se fundamentează scripturistic Asumpția Mariei,
interpretându-se tedențios și insuficient, oarecum gnostic, anumite cuvinte
și expresii cuprinse în profețiile mesianice ale Vechiului Testament și în
Apocalipsa Sf. Ioan.
În articolele 34-38 se aduc argumente morale, pietiste și logice în
favoarea Asumpției. Afirmații de genul „ Ce fiu nu ar aduce pe mama sa
înapoi la viață și nu ar duce-o în paradis după moartea ei, dacă ar putea”216
prezentate ca dovezi suficiente, atestă lipsa cunoștințelor legate de
eshatologiei și a celui mai elementar simț al ordinii divine. Iar avertizările –
amenințări de genul „ cei care neagă că trupul Mariei a fost înălțat la cer …
vor fi denunțați ca oameni certăreți și nesăbuiți”217, însoțite de regula
inocentă a lui Suarez „dacă nu contrazice Scriptura”218, atestă faptul că în
viziunea teologiei romano-catolice spațiul cinstirii sfinților și a Maicii
Domnului este lipsit de legi, orice fiind posibil în el. De aceea este de
preferat o supra-cinstire a Fecioarei, fapt care ar isca un zâmbet binevoitor
pe chipul lui Dumnezeu în fața evlaviei lor inocente, decât o lipsă de
cinstire, care în mod sigur ar atrage mânia și indignarea Lui. Această
concepție feudală a laudelor exagerate ca dovadă a bunei-credințe nu are
nimic comun cu adevărata evlavie creștină, temperată totdeauna de un simț
al ordinii divine. Iar acest simț lipsește papei Pius XII, care, în lipsă de
dovezi, crede potrivit să afirme că „ din moment ce Îi stătea în puteri să-i
acorde ei această mare onoare … credem că El chiar a săvârșit aceasta.”219
216 „Art. 35. În aceeași manieră Francisc de Sales, după ce afirmă că e greșit să ne îndoim că Iisus Cristos
nu a ținut cont, în cel mai deplin mod, de porunca divină prin care copii sunt obligați să-și cinstească
părinții, pune următoarea întrebare : „ Ce fiu nu ar aduce pe mama sa înapoi la viață și nu ar duce-o în
paradis după moartea ei, dacă ar putea?”Și Alfonsus scrie că „ Iisus n-a dorit ca trupul Mariei să sufere
stricăciunea după moarte, din moment ce ar fi fost spre propria lui dezonorare ca trupul ei feciorelnic, din
care El Însuși Și-a luat trupul, să fie transformat în țărână.”Apendix, p. 160217 „ Art. 36 […]Astfel, ca și mulți ceilalți, Petru Canisius, după ce a declarat că însuși cuvântul
„ asumptio”semnifică glorificarea, nu doar a sufletului, ci și a trupului și că Biserica a venerat și a celebrat
în mod solemn acest mister a Asumpției Mariei de multe secole, adăugând și acest avertisment : „ Această
învățătură a fost deja acceptată de câteva secole, a fost înțeleasă ca o certitudine în mințile oamenilor pioși
și a fost predată întregii Biserici în așa fel, încât cei care neagă că trupul Mariei a fost înălțat la cer, nu vor
fi ascultați cu prea multă răbdare, ci vor fi denunțați pretutindeni ca oameni foarte certăreți și nesăbuiți și
îmbibați cu un spirit care e mai mult eretic decât catolic.”Apendix, p.161218 „ Art. 37. În același timp marele Suarez afirma, în domeniul mariologiei, ca normă faptul că „ ținând
cont de standardele proprietății și atunci când nu contrazice sau respinge Scriptura, misterul grației prin
care Dumnezeu a lucrat în Fecioară, trebuie măsurat nu după legile obișnuite, ci după omnipotența
divină.”(Facere 3, 15) Susținut de credința întregii Biserici în misterul Asumpției, a putut concluziona că
acest mister trebuie crezut cu același consimțământ ferm ca și Imaculata Concepție a Fecioarei. Astfel el
deja a afirmat că asemenea adevăruri pot fi definite.”Apendix, p. 161219 „ Art. 38 […] În același timp marele Suarez afirma, în domeniul mariologiei, ca normă faptul că
„ ținând cont de standardele proprietății și atunci când nu contrazice sau respinge Scriptura, misterul grației
prin care Dumnezeu a lucrat în Fecioară, trebuie măsurat nu după legile obișnuite, ci după omnipotența
divină.”(Facere 3, 15) Susținut de credința întregii Biserici în misterul Asumpției, a putut concluziona că
acest mister trebuie crezut cu același consimțământ ferm ca și Imaculata Concepție a Fecioarei. Astfel el
85

În articolele 39 și 40, în lumina protoevangheliei, se afirmă unitatea
Mariei cu Mântuitorul și identitatea activităților, în baza acestora fiind
afirmată identitatea finalurilor. Se ignoră însă diferența naturilor, dar nu și
cea a genurilor, căci se afirmă că „este rezonabil și potrivit ca nu doar
sufletul și trupul unui bărbat, ci și sufletul și trupul unei femei să obțină
slava divină”220. Concepția secularizată ce rezultă din această afirmație este
evidentă și în nici un caz nu a fost concepută în duhul celui care afirma că
„ în Hristos nu mai este parte bărbătească și parte femeiască”(Galateni 3,
28).
În articolele 41-47 se trage concluzia că argumentele prezentate sunt
suficiente și în baza infailibilității Bisericii Romano-Catolice, a experienței
ei în domeniul adevărurilor divine, ținând cont și de consecințele sociale și
spiritule benefice ce rezultă din această învățătură, menită să
contrabalanseze „ învățăturile iluzorii ale materialismului și moralitatea
coruptă ce rezultă din aceste învățături”221, se afirmă că „ noi credem că
momentul stabilit în planul providenței divine pentru proclamarea solemnă
a acestui privilegiu extraordinar al Fecioarei Maria, deja a sosit”222.
Definirea dogmei223 este urmată de avertismente – amenințări la adresa celui
ce ar îndrăzni „ printr-o încercare nesăbuită să i se opună și să o
combată”224, știut fiind faptul că de-a lungul istoriei au existat voci care au
pus la îndoială această tradiție populară.
deja a afirmat că asemenea adevăruri pot fi definite.” Apendix, p. 162220 „ Art. 33 […]Asemănarea dintre Maica Domnului și divinul ei Fiu, în sensul nobilității și a demnității
trupului și sufletului – o asemănare care ne interzice să ne gândim la cereasca Regină ca fiind separată de
cerescul Rege – face cu totul imperativ ca Maria „ să fie doar acolo unde Cristos este.”Mai mult, este
rezonabil și potrivit ca nu doar sufletul și trupul unui bărbat, ci și sufletul și trupul unei femei să obțină
slava divină. În sfârșit, din moment ce Biserica niciodată nu a căutat rămășițele pământești ale Fecioarei
Maria și nici nu le-a propus spre venerare oamenilor, avem în aceasta o dovadă practică.”Apendix, p. 159221 „Art. 42 […]Astfel, în timp ce învățăturile iluzorii ale materialismului și moralitatea coruptă ce rezultă
din aceste învățături amenință să stingă lumina virtuților și să distrugă viețile oamenilor, aducând
neînțelegerile în mijlocul lor, în acest mod magnific toți pot vedea cărui scop sublim trupurile și sufletele
noastre îi sunt destinate. În sfârșit, sperăm că credința în Asumpția cu trupul la cer a Mariei va face mai
puternică credința în propria noastră înviere și o va transmite mai eficient.” Apendix, p.164222 „ Art. 41. Din moment ce Biserica universală, în care sălășluiește Spiritul Adevărului, Care o conduce în
mod infailibil spre o cunoaștere mai desăvârșită a adevărurilor revelate, și-a exprimat opiniile în multe
rânduri de-a lungul secolelor și din moment ce episcopii întregii lumi au cerut aproape unanim ca adevărul
Asumpției cu trupul la cer a Fecioarei Maria să fie definită ca dogmă a credinței divine și catolice, noi
credem că momentul stabilit în planul providenței divine pentru proclamarea solemnă a acestui privilegiu
extraordinar a Fecioarei Maria, deja a sosit.”Apendix, p.163 223 „ Art. 44. Așadar, după ce am abundat în rugăminți de implorare, iar și iar, către Dumnezeu și am
invocat lumina Spiritului Adevărului, spre slava Atotputernicului Dumnezeu Care Și-a revărsat afecțiunea
Sa specială peste Fecioara Maria, spre cinstea Fiului ei, nemuritorul Împărat al veacurilor și Biruitorul
păcatului și a morții, spre creșterea gloriei aceleiași auguste Maici și spre bucuria și exaltarea întregii
Biserici; prin autoritatea Domnului nostru Iisus Cristos, a binecuvântaților Apostoli Petru și Paul și prin
propria noastră autoritate, pronunțăm, declarăm și definim ca fiind o dogmă a revelației divine : că
Imaculata Maică a Domnului, pururea Fecioara Maria, după ce și-a sfârșit călătoria vieții ei pământești, a
fost ridicată cu trupul și sufletul întru slava cerească.”Apendix, p.165
86

Trebuie să remarcăm în finalul acestui comentariu la bula papală
Munificentissimus Deus , că mânia lui Dumnezeu nu este suficientă pentru a
preveni o acțiune de combatere a acestei noi dogme, ci suveranul pontif
adaugă și mânia apostolilor Petru și Pavel : „ să știe că își va atrage asupra sa
mânia lui Dumnezeu și a binecuvântaților Apostoli Petru și Paul”. Faptul că
mânia divină este completată „și”de mânia celor doi apostoli, ne arată destul
de clar treapta pe care Papa Pius XII crede că se situează, ca urmaș al lor.
Acest act fiind unul nu atât de natură dogmatică, cât de natură
populistă, întrucât nici unul dintre Sfinții Părinți și ierarhii care au contribuit
în vreun fel la definirea unor învățături de credință nu s-a lăudat mai târziu
cu aceasta, papa Pius XII nu ezită să-l amintească ca pe o victorie
personală, comparându-se cu Pius IX, așa cum reiese din cele două exemple
pe care le vom prezenta în continuare. Astfel, în enciclica sa Fulgens
Corona emisă la 8 septembrie 1953, afirmă :
„19. Dar cel mai de preț mărgăritar cu care, o sută de ani
mai târziu, diadema sacră a Binecuvântatei Fecioare a fost
înfrumusețată, ne apare nouă azi strălucind cu o lumină mai
strălucitoare, întrucât prin providența divină a căzut în mijlocul
nostru, aproape de Anul Jubiliar 1950 – pe care îl amintim cu
gratitudine – când am definit că Maica Domnului a fost înălțată
cu sufletul și trupul în Rai, astfel încât să satisfacem dorința
credincioșilor, care a fost mai stăruitor exprimată după solemna
definire a Imaculatei Concepții. Și așa cum Noi Înșine am scris
în epistola apostolică Munificentissimus Deus „ credincioșii au
fost determinați de o speranță fermă și plină de ardoare ca să
ceară ca dogma corporalei Asumpții a Fecioarei Maria la cer să
fie definită cât de curând de magisteriul suprem al Bisericii.”225
224 „ Art. 45. Prin urmare dacă cineva, ceea ce Dumnezeu interzice, va îndrăzni de bună voie să nege sau să
pună la îndoială ceea ce noi am definit, să știe că a căzut cu totul din divina și catolica credință.”Apendix,
p. 165
„ Art. 47. Este interzis tuturor să schimbe acestea: declarația noastră, pronuțarea și definirea ei sau, printr-o
încercare nesăbuită, să i se opună și să o combată. Oricine își va permite o asemenea încercare, să știe că își
va atrage asupra sa mânia lui Dumnezeu și a binecuvântaților Apostoli Petru și Paul.”Apendix, p. 166225 Art. 19. But that most precious gem with which, one hundred years ago, the sacred diadem of the
Blessed Virgin was adorned, seems to Us today to shine with brighter light, since by Divine providence it
fell to Our lot, toward the close of the Jubilee Year of 1950 – We recall it with gratitude to define that the
Mother of God was assumed body and soul into Heaven; and thus to satisfy the wishes of the faithful,
which had been more urgently expressed after the solemn definition of the Immaculate Conception. For
then, as we Ourselves wrote in the apostolic letter Munificentissimus Deus (AAS, 42: 754) "the faithful
were moved by a certain more ardent hope that the dogma also of the corporal Assumption of the Virgin
Mary into Heaven should be defined as soon as possible by the supreme magisterium of the Church."
87

20. De azi înainte, se pare că cei credincioși pot dintr-un
motiv mai înalt și mai bun să-și întoarcă mințile și inimile către
misterul Imaculatei Concepții. Căci cele două dogme sunt unite
intim printr-o strânsă legătură. Și acum că Asumpția Fecioarei
Maria la cer a fost promulgată și înfățișată în adevărata ei
lumină – adică, încoronarea și complementul întâiului
privilegiu acordat ei – iese în evidență mai deplin și mai clar
minunata înțelepciune și armonie a planului divin, prin care
Dumnezeu dorește ca Fecioara Maria să fie liberă de orice pată
a păcatului strămoșesc.226
21. Și aceste două unice privilegii, atribuite Maicii
Domnului, ies în evidență în cea mai splendidă lumină, ca
începutul și sfârșitul călătoriei ei pământești; căci cea mai mare
slavă posibilă este trupul ei feciorelnic, atât de special și de
minunat, ca inocență absolută a sufletului ei, care a fost liber de
orice pată; și așa cum a luat parte în lupta unicului ei Fiu cu
vicleanul șarpe al iadului, tot astfel s-a împărtășit de gloriosul
Lui triumf asupra păcatului și consecințele lui.227
31. Dar ca să facilităm lucrurile și să facem proiectul mai
plin de succes, Noi dorim ca în fiecare dioceză să fie ținute în
acest scop predici și discursuri adecvate, astfel încât această
doctrină creștină să fie și mai clar explicată; în felul acesta
credința oamenilor să fie crescută și devoțiunea lor către Maica
Domnului să devină zilnic mai arzătoare și ca de azi înainte toți
să se angajeze să calce pe urmele Maicii noastre cerești, de
bună voie și cu hotărâre.228
226 Art. 20. Henceforth, it seems that the faithful can with greater and better reason turn their minds and
hearts to the mystery of the Immaculate Conception. For the two dogmas are intimately connected in close
bond. And now that the Assumption of the Virgin Mary into Heaven has been promulgated and shown in
its true light – that is, as the crowning and complement of the prior privilege bestowed upon her – there
emerge more fully and more clearly the wonderful wisdom and harmony of the Divine plan, by which God
wishes the most blessed Virgin Mary to be free from all stain of original sin.227 Art. 21. And so these two very singular privileges, bestowed upon the Virgin Mother of God, stand out
in most splendid light as the beginning and as the end of her earthly journey; for the greatest possible
glorification of her virgin body is the complement, at once appropriate and marvelous, of the absolute
innocence of her soul, which was free from all stain; and just as she took part in the struggle of her only-
begotten Son with the wicked serpent of Hell, so also she shared in His glorious triumph over sin and its
sad consequences.228 Art. 31. But to facilitate matters and make the project more successful, We desire that in each diocese
there be held for this purpose appropriate sermons and discourses, by means of which this tenet of Christian
doctrine may be more clearly explained; so that the Faith of the people may be increased and their devotion
88

32. Și întrucât în toate orașele și satele, oriunde religia
creștină prosperă, este un sanctuar sau cel puțin un altar, în care
imaginea sacră a Binecuvântatei Fecioare Maria este așezată
spre închinarea poporului creștin, Noi dorim, Venerabili Frați,
ca cei credincioși să se strângă în număr mai mare și să ofere
Prea Scumpei noastre Maici nu doar rugăciuni particulare, ci și
publice, într-o singură voce și cu un singur gând.”229
Expresii de genul „ prețios mărgăritar”invocă mai degrabă ideea unui
dar făcut Maicii Domnului, decât afirmarea unui adevăr, fapt ce atestă că în
acest caz dogma Asumpției Fecioarei cu trupul la cer are mai degrabă o
valoare latreutică decât una dogmatică.
Afirmația „să satisfacem dorința credincioșilor”atestă scopul pietist al
acestei definiri și anume acela de a crește sentimentul evlaviei cu prețul
acceptării unei tradiții fără un fundament dogmatic revelat. Așadar,
credincioșii trebuie să creadă cu mai multă tărie în ceea ce cred, chiar dacă
nu știu ce cred, fapt remediat de programul de răspândire, afirmare și
definire a acestei învățături în rândurile laicatului, prezentat în articolul 31.
Râvna credincioșilor a fost acceptată și oficializată, iar acum este
completată cu știință. Toate acestea atestă existența și încurajarea unui
trăirism a-gnostic în rândurile credincioșilor romano-catolici.
Din articolul 32, ca și din întreaga bulă papală Munificentissimus
Deus, reiese că roadele acestei noi dogme trebuie să răsară în spațiul
latreutic și liturgic „ ca cei credincioși să se strângă în număr mai mare”.
Aceeași atitudine și grijă de a-și etala meritele pastorale se poate
constata și în enciclica sa intitulată Ad Caeli Reginam emisă la 11
octombrie 1954 :
„3. Este plăcut să ne reamintim că Noi înșine, în prima zi
a lui Noembrie al sfântului an 1950, în fața unui mare număr de
cardinali, episcopi, preoți și a credincioșilor care s-au strâns din
toate colțurile lumii, am definit dogma Asumpției
to the Virgin Mother of God become daily more ardent, and that henceforth all may take upon themselves
to follow in the footsteps of our heavenly mother, willingly and with promptitude.229 Art. 32. And since in all cities, towns and villages, wherever the Christian religion thrives, there is a
sanctuary, or at least an altar, in which the sacred image of the Blessed Virgin Mary is enshrined for the
devotion of the Christian people, We desire, Venerable Brethren, that the faithful should throng thither in
great numbers and should offer to our Most Sweet Mother not only private but also public supplications
with one voice and with one mind.
89

Binecuvântatei Fecioare Maria la cer cu sufletul unit cu trupul,
împreună cu unicul ei Fiu, în mijlocul cerescului cor al
îngerilor și Sfinților. De altfel, întrucât a trecut aproape un secol
de când predecesorul Nostru de nemuritoare amintire, Pius XI,
a proclamat și a definit dogma conceperii Maicii Domnului fără
păcatul original, de aceea instituim acest an ca marial. Și acum
este o mare consolare pentru Noi să vedem atât de mulți
oameni aici, în Roma – și în special în Basilica Liberiană –
dând mărturie într-un mod uimitor de credința și ardoarea
dragostei lor pentru cereasca lor Mamă. În toate părțile lumii
am aflat că devoțiunea pentru Fecioara Maria este din ce în ce
mai înfloritoare și că principalele altare ale Mariei au fost
vizitate și sunt încă vizitate de multe mulțimi de pelerini
catolici adunați în rugăciune.”230
II. 3. 3. Conciuliul II Vatican.
La Conciliul II Vatican, papa Paul al VI-lea ținând cont atât de
reacțiile venite din partea protestantismului, cât și din partea lumii ortodoxe,
în vederea facilitării apropierii dintre Biserici prin dialog ecumenic, în
capitolul VIII al bulei papale Lumen Gentium , dedicat în întregime Maicii
Domnului, sub a cărei patronaj s-a desfășurat însuși Conciliul, se afirmă
următoarele231 :
52. Sfânta Fecioară în misterul lui Cristos
Dumnezeu cel preabun și preaînțelept, voind să
înfăptuiască Răscumpărarea lumii, "la plinirea timpului a trimis
230 Art. 3. It is gratifying to recall that We ourselves, on the first day of November of the Holy Year 1950,
before a huge multitude of Cardinals, Bishops, priests, and of the faithful who had assembled from every
part of the world, defined the dogma of the Assumption of the Blessed Virgin Mary into heaven where she
is present in soul and body reigning, together with her only Son, amid the heavenly choirs of angels and
Saints.
Moreover, since almost a century has passed since Our predecessor of immortal memory, Pius IX,
proclaimed and defined the dogma that the great Mother of God had been conceived without any stain of
original sin, We instituted the current Marian Year And now it is a great consolation to Us to see great
multitudes here in Rome – and especially in the Liberian Basilica – giving testimony in a striking way to
their faith and ardent love for their heavenly Mother. In all parts of the world We learn that devotion to the
Virgin Mother of God is flourishing more and more, and that the principal shrines of Mary have been
visited and are still being visited by many throngs of Catholic pilgrims gathered in prayer.231 Cf. Conciliul Ecumenic Vatican II , traducerea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, editat de
Organizația Catolică Internațională de Ajutorare „ Kirche in Not”, 1990, cap. VIII, p. 89-102.
90

pe Fiul Său născut din femeie […] ca să primim înfierea”(Gal.
4,4-5). Acesta, "pentru noi oamenii și pentru a noastră
mântuire, S-a coborât din ceruri și s-a întrupat de la Duhul
Sfânt din Maria Fecioara"1. Acest mister divin al mântuirii ne
este revelat și se continuă în Biserică, pe care Domnul a
constituit-o ca Trupul Său și în care credincioșii, unindu-se cu
Cristos, Capul lor, și trăind în comuniune cu toți sfinții Lui,
trebuie să cinstească amintirea "înainte de toate a slăvitei și
pururea Fecioarei Maria, Născătoarea Dumnezeului și
Domnului nostru Isus Cristos"232.
53. Sfânta Fecioară și Biserica
Într-adevăr, Fecioara Maria, care la vestirea îngerului a
primit în inima și în trupul ei pe Cuvântul lui Dumnezeu și a
adus lumii viața, e recunoscută și cinstită ca adevărata Mamă a
lui Dumnezeu și a Mântuitorului. Răscumpărată în mod atât
de sublim în vederea meritelor Fiului și unită strâns și
indisolubil cu El, este înzestrată cu suprema menire și
demnitate de a fi Născătoarea Fiului lui Dumnezeu și de aceea
fiica predilectă a Tatălui și templul Duhului Sfânt, întrecând cu
mult pe toate celelalte făpturi din cer și de pe pământ, prin
acest har cu totul deosebit. În același timp însă, fiind din
sămânța lui Adam, ea este unită cu toți oamenii care au nevoie
de mântuire, ba mai mult, este "într-adevăr Mamă a
mădularelor (lui Cristos)[…] pentru că ea a cooperat prin iubire
la nașterea în Biserică a credincioșilor, care sunt mădularele
acestui Cap". De aceea ea este cinstită și ca membru supra
emitent și cu totul deosebit al Bisericii, chipul și exemplul ei
desăvârșit în credință și dragoste, iar Biserica catolică,
ascultând de Duhul Sfânt, o venerează cu afecțiunea pietății
filiale ca pe o mamă prea iubitoare.
54. Intenția Conciliului
De aceea, Sfântul Conciliu, expunând învățătura despre
Biserică, în care divinul Răscumpărător înfăptuiește mântuirea,
vrea să pună cu grijă în lumină atât rolul Sfintei Fecioare în
misterul Cuvântului întrupat și al Trupului Mistic, cât și
îndatoririle oamenilor răscumpărați față de Născătoarea de
Dumnezeu, Maica lui Cristos și mama oamenilor, mai ales a
232 Ibidem, p. 89
91

credincioșilor, însă fără a intenționa să propună o învățătură
completă despre Maria sau să decidă în probleme pe care
munca teologilor încă nu le-a elucidat complet. Rămân, așadar,
în drepturile lor părerile liber expuse în școlile catolice de
teologie cu privire la aceea care deține în sfânta Biserică locul
cel mai de seamă după Cristos și este, în același timp, cea mai
apropiată de noi.233

59. Sfânta Fecioară după Înălțare
Pentru că Dumnezeu a hotărât să-Și manifeste în mod
solemn sacramentul mântuirii oamenilor înainte de a-L trimite
pe Duhul Sfânt făgăduit de Cristos, îi vedem pe Apostoli
înainte de ziua Rusaliilor "stăruind într-un singur cuget în
rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, Mama lui Isus, și
cu frații Lui”(Fapte 1,14), iar Maria implora și ea în
rugăciunile sale darul Duhului Sfânt, care o umbrise la
Bunavestire. In sfârșit, Fecioara Neprihănită, păstrată neatinsă
de orice prihană a păcatului strămoșesc, la capătul vieții sale
pământești a fost ridicată cu trupul și cu sufletul în gloria
cerească și a fost înălțată de Domnul ca Regină a universului
pentru a fi mai pe deplin asemenea Fiului ei, Domnul Domnilor
(cf. Apoc. 19,16) și învingător asupra păcatului și a morții.”234
Conciliul II Vatican face un rezumat al mariologiei catolice, păstrând
elementele specifice și anume Imaculata Concepție a Maicii Domnului,
afirmând în paralel legătura ei cu umanitatea, fără să explice cum rămâne în
această legătură fără să moștenească păcatul strămoșesc, și Asumpția
Fecioarei cu trupul și sufletul la cer.
În toată această evoluția în spațiul apusean, de la Adormirea Maicii
Domnului la Asumpția ei, cât și argumentarea acestei tradiții pietiste,
evidențiază fobia occidentală față de moarte. Moartea este înjositoare, este
maximul de umilință și de aceea în răscumpărarea lui Hristos accentul cade
pe patimile și moartea Sa, fără ca aceste patimi să poarte în ele speranța
învierii. Teologia apuseană este o teologie a crucii, a justificării prin
umilință și a răzbunării divine, Hristos fiind singurul care avea destulă
slavă, astfel încât umilința morții să nu-l dezonoreze. Însă această slavă nu o
are și Maria și de aceea moartea ei poartă pecetea unei umiliri gratuite ce
știrbește demnitatea ei de Regină a cerului. Din această cauză s-a renunțat
233 Ibidem, p. 89-90. 234 Ibidem, p. 91-92.
92

treptat la celebrarea morții Fecioarei, înțeleasă în Răsărit ca naștere în viața
veșnică, dar nu și în Apus, și s-a accentuat glorificarea ei, cel mai bine
materializată în învierea și înălțarea ei cu trupul unit cu sufletul în slavă
cerească.
Argumentele aduse în favoarea Asumpției, întrucât, așa cum declară
toți teologii latini, nu există dovezi certe sau o tradiție apostolică reală
referitoare la acest moment, sunt luate nu atât din sfera adevărurilor
revelate, cât din spațiul pietismului, a datoriei morale, a raționalismului
aristotelic, total străin de gândirea creștină patristică. Este evident faptul că
fie nu se cunosc, fie sunt ignorate cele mai elementare noțiune de
eshatologie creștină, fiind înlocuite, în schimb, cu concepțiile feudal-
burgheze specifice Evului Mediu, referitoare la relațiile dintre aristocrație și
popor. Astfel, majestatea Reginei cerurilor trebuie să fie deplină, perfectă,
iar starea ei naturală trebuie să corespundă acestei majestăți. Așa cum nu
era acceptată o regină cu defecte fizice, tot așa apusenilor li se pare de
neconceput ca Maica Domnului să domnească peste cetele îngerești și peste
sfinți doar cu sufletul despărțit de trup. Iar dacă Hristos putea evita o
asemenea rușine, este logic că El deja a evitat-o.
Întreg procesul argumentării Asumpției începe să capete pe parcurs
o nuanță imperativă, acel „trebuie”planează deasupra lui și uneori teologii
Bisericii Romano-Catolice se comportă în justificările lor ca niște adevărați
avocați ce încearcă prin diferite tertipuri să dizolve eventualele piedici în
definirea acestei dogme, adoptând uneori o logică simplist-negativistă, de
genul „dacă nu contrazice Scriptura”sau „posuit, decuit, fecit”. Astfel se
ignoră consecințele și se urmărește doar scopul final, desprins de toate
realitățile divino-umane opuse lui, separare justificată mereu altfel, dar
întotdeauna insuficient.
II. 3. 4. Catehismul Bisericii Romano-Catolice.
Avântul manifestat de Biserica Romano-Catolică atât înainte de
definirea dogmei Asumpției Fecioare cu trupul și sufletul la cer, cât și la
scurt timp după această definire, nu se mai face simțit în timpul papilor ce
au urmat după Pius XII. Dacă acesta, în enciclica Munificentissimus Deus
lasă de înțeles că această tradiție pietistă se află în centru atenției lumii
romano-catolice, acest fapt nu mai este afirmat și de succesorii săi. Interesul
față de acest nou „giuvaier”cu care a fost înzestrată diadema Fecioarei,
interes manifestat în diferite ocazii în care amintește meritul său de a fi adus
93

o asemenea laudă Mariei, asociindu-se întotdeauna cu Pius IX și dogma
promulgată de el, nu se mai întâlnește în teologia apuseană de mai târziu.
Conciliul II Vatican având la bază ideea de ecumenism, nu
accentuează acele învățături de credință care sunt dezaprobate în afara lumii
romano-catolice. Dogma Asumpției Fecioarei cu trupul și sufletul la cer este
amintită aproape fugitiv, în articolul 59 din capitolul opt al enciclicei
Lumen Gentium și este tratată nu ca o dogmă, ci mai degrabă ca o tradiție
pietistă. Este oarecum evident faptul că în formularea acestei învățături s-a
ținut cont de tradiția Bisericii Ortodoxe despre Adormirea Maicii
Domnului.
Dacă în Lumen Gentium se vrea că prin abordarea punctelor
controversate să se realizeze o apropiere de celelalte Biserici, în Catehismul
Bisericii Romano-Catolice publicat în 1992, această tendință capătă forme
concrete. Acest fapt este valabil și în cazul învățăturii despre taina morții
Maicii Domnului :
„ <<În concluzie, Preacurata Fecioară, păstrată curată de
orice întinăciune a păcatului originar, sfârșindu-și cursul vieții
ei pământești, a fost ridicată la slava cerească cu trupul și cu
sufletul ei, unde Dumnezeu a preaslăvit-o ca Regină a
universului, pentru că a urmat în toate Fiului ei, Domnul celor
credincioși, învingătorul păcatului și al morții.>> Asumpția
Sfintei Fecioare este unica participare la Învierea Fiului ei și
este o anticipare a învierii tuturor celorlalți creștini : << Întru
maternitatea ta ți-ai păstrat fecioria, întru adormirea ta nu ai
abandonat lumea, o, Maică a lui Dumnezeu; ai ajuns la sursa
Vieții, tu cea care ai conceput pe Dumnezeul Cel viu și cu
rugăciunile tale eliberezi sufletele noastre din moarte>>”235
Spiritul ortodox importat în aceste rânduri apare destul de clar în
formularea Asumpției și devine evident prin plasarea la finalul articolului
966 a troparului sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.
Asumpția nu mai este tratată ca o dogmă de credință la scurt timp
după după promulgarea ei. Deși nu este negată, totuși teologii romano-
235 Art. 966 : << Infine, l’immacolata Vergine, preservata immune da ogni macchia di colpa originale,
finito il corso della sua vita terrena, fu assunta alla celeste gloria col suo corpo e con la sua anima, e dal
Signore esaltata come la Regina dell’universo, perche fosse piu pienamente conformata al Figlio suo, il
Signore dei dominanti, il vincitore del peccato e della morte>>( L.G., 59). L’Assuzione della Santa
Vergine e una singolare parteciapazione alla Risurrezione del suo Figlio e un’anticipazione della
risurrezione degli altri cristiani : <<Nella tua maternita hai conservato la verginita, nell tua dormizione
non hai abbandonato il mondo, o Madre di Dio; hai raggiunto la sorgente della Vita, tu che hai concepito
il Dio vivente e che con le tue preghiere libererai le nostre anime dalla morte.>>“( Liturgia bizantina,
Tropario della festa della Dormizione, 15 agosto). In Catechismo della Chiesa Cattolica, Libreria Editrice
Vaticana, Citta del Vaticano, 1992, p. 258.
94

catolici tind să-i acorde valoare de opinie teologică, iar unii chiar o
combat236. Cert este faptul că în problema Asumpției Maicii Domnului cu
trupul la cer Biserica Romano-Catolică caută o apropiere de formularea
ortodoxă a învățăturii despre taina morții Fecioarei, formularea care este
destul de largă și de permisivă, lăsând loc de interpretări. Cert este faptul că
Biserica Romano-Catolică prin faptul că nu accentuează în nici un fel și nici
nu tratează cu atenția cuvenită unei dogme învățătura despre Asumpția
Mariei cu trupul la cer, lasă de înțeles că oficial această învățătură este o
dogmă, din respect față de memoria celui care a emis-o, dar practic,
Asumpția are aceeași valoare de tradiție pietistă ca și Adormirea Maicii
Domnului în Biserica Ortodoxă.
Cea mai clară expresie a iubirii divine este Biserica instituită prin
jertfa Fiului Său. Iar scopul Bisericii întemeiate pe iubirea divină, este
slujirea iubitoare manifestată prin ierarhia sacramentală. Aceasta este
singura diferență între Biserica lui Dumnezeu mântuitoare și comunitățile
creștine „purtătoare”de adevăr. Se pare că apusenii au uitat că temelia
ierarhiei bisericești, pe care o susțin și o afirmă cu atâta râvnă, este
rânduiala cuprinsă în iubirea lui Dumnezeu, rânduială pe care uneori au
desprins-o de iubire și i-au dat un sens uman, denaturându-o. Iar rânduiala
fără iubire din cadrul ierarhiei bisericești, se manifestă ca toleranță „supra-
iubitoare” în cadrul gândirii teologice.
Iubirea nu anulează dreptatea și rânduiala, ci se fundamentează pe
ele. Fără acestea două, iubirea ar fi doar un delir emoțional.
Cap. III. Taina morții Maicii Domnului în
Biserica Ortodoxă
III. 1. Cinstirea Adormirii Maicii Domnului și evoluția
ei în spațiul liturgic
III. 1. 1. Cultul Maicii Domnului înainte de Sinodul III
Ecumenic
236 Brian E. Daley, S.J., Mary’s Dormition and Christian Dying in Late Patristic and Early Byzantine
Literature, Dumbarton Oaks Papers, No. 55, published by Dumbarton Oaks Research Library and
Collection, Washington D.C., 2001, p. 71-75.
95

Cultul Maicii Domnului începe cu urarea arhanghelului Mihail
„Bucură-te, ceea ce ești plină de dar, Marie, Domnul este cu tine[…]”237 și
este viu în popor chiar din timpul vieții pământești a Mântuitorului, căci o
femeie Îi spune „ Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii
pe care i-ai supt! ”238 Acest cult, existent într-o formă latentă, s-a manifestat
public în timpul vieții Maicii Domnului și la scurt timp după moartea ei.
Mânia evreilor la aflarea cinstei care i s-a dat, prin soborul care îi însoțea
sicriul, nu a fost o mânie de moment, ci o răbufnire, cinstirea de care
Fecioara se bucura încă din timpul vieții nefiindu-le străină, fapt din care
reiese că sfințenia ei era cunoscută de toți, chiar și de necreștini.
Despre cultul Maicii Domnului s-a afirmat că a existat de la început
în viața Bisericii, chiar și înainte de Sinodul III Ecumenic, moment care a
declanșat accelerarea evoluției acestui cult, aflat până atunci într-o stare
embrionară. Dar despre acest cult ante – Efes s-a vorbit prea puțin și de
aceea s-a considerat că apariția lui ar fi o reacție împotriva nestorianismului,
ce ar avea un fundament mai mult principial decât cultic. De fapt, cinstirea
Fecioarei a existat din totdeauna în Biserică, chiar și în epoca primară, chiar
și în timpul vieții ei, căci Sf. Dionisie Areopagitul, dând mărturie despre un
sentiment comun tuturor creștinilor din acele vremuri, afirma : „Mărturisesc
înaintea lui Dumnezeu că nu mi s-a părut lucru de crezare că, afară de
Dumnezeu, să mai fie cineva plin de atâta putere sufletească și de atâta har
dumnezeiesc. Iau martor pe Dumnezeu că dacă n-aș fi avut în minte și în
inimă învățătura dumnezeiască, aș fi socotit pe Fecioara ca pe adevăratul
Dumnezeu și i-aș fi dat închinăciunea care se cuvine numai adevăratului
Dumnezeu, pentru că mintea omenească nu-și poate închipui mai înaltă
mărire, cinste și frumusețe sufletească decât aceea pe care am văzut-o
eu.”239
Această perioadă ante – efesiană este caracterizată de o lipsă a
documentelor și a izvoarelor autentice care să dea o mărturie sigură despre
cultul Fecioarei, deși legende și povești miraculoase circulau la tot pasul.
Pietatea populară a denaturat și adevărurile transmise pe cale orală și de
aceea toate dovezile ce provin din acest timp trebuie cercetate cu mai multă
acrivie, existența lor, dovedind, cel puțin, existența cinstirii ei240.
237 Luca 1, 28.238 Luca 11, 27. 239Ierom. Drd. Irineu Pop, Maica Domnului în viața Bisericii și în evlavia credincioșilor ortodocși ,
Ortodoxia, nr. 3/1984, p. 401.240 Pentru mai multe detalii, vezi S. Salaville, Marie dans la Liturgie byzantine ou greco-slave, în Maria –
Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome I, edit. Beauchesne, Paris,
1949, p. 247-327
96

a. Începutul cultului Fecioarei este concentrat în reprezentarea
iconografică a persoanei venerate, fapt datorat unei influențe păgâne, după
cum consideră unii. Este adevărat că mulți dintre creștini proveneau din
rândurile păgânilor și doreau să aibă un obiect care să reprezinte persoana
venerată. Acest obicei a fost preluat și convertit de Biserică, schimbându-
se sensul cinstirii, de la obiect la subiect, venind astfel în întâmpinarea
nevoilor păstoriților ei. Mai mult, acest obicei nu avea pur și simplu
origini păgâne, căci aflăm că Sf. Ev. Luca, după o tradiție bisericească
confirmată în scris încă din sec. VI de către Teodor Citețul, pictase peste
600 de icoane ale Sfin tei Fecioare Maria și câteva icoane ale
Mântuitorului Hristos241. Cifrele ar putea fi exagerate, dar cert este faptul
că obiceiul cinstirii mijlocite de icoană nu este de origine păgână, ci e
prezent în Biserică din timpul vieții Sfinților Apostoli, care,
necombătându-l, l-au adoptat și l-au aprobat, dându-i un sens creștin.
Viața religioasă publică a creștinilor primelor veacuri se desfășura în
ascuns, în catacombe, pentru a nu fi descoperiți și prigoniți de persecutori,
fapt ce explică lipsa informațiilor despre cultul religios al primilor creștini.
La început icoanele au apărut în catacombe sub formă simbolică și
alegorică, precum reprezentarea Mântuitorului în chip de miel sau de pește.
De aceea chipurile Mântuitorului și ale Sfintei Fecioare nu se întâlnesc în
această vreme decât în legătură cu anumite episoade din Noul Testament,
precum Buna Vestire sau închinarea magilor. La începutul secolului II apare
persoana Sfintei Fecioare sub înfăți șarea unei femei care ține pruncul în
brațe47 sau în alte împrejurări : Maica Domnului rugându-se cu brațele
întinse spre cer, Maica Domnului cu Fiul în brațe, Maica Domnului așezată
pe un scaun. Cea mai veche din ele este aceea din cimitirul Priscilei, datând
de la jumătatea secolului II, care reprezintă pe Sfânta Fecioară așezată cu
Pruncul în brațe, în apropierea ei fiind profetul Isaia cu ruloul profeției
sale în mâna stângă, iar cu dreapta arătând o stea, „marea lumină”pe care
o profețise (Is. 9, 1) . O altă icoană, din catacomba Sf. Priscila și care datează
din secolul II, o reprezintă pe Maica Domnului în momentul Bunei Ves tiri,
așezată pe scaun, iar îngerul Gavriil binevestind. Foarte veche pare a fi și
icoana Maicii Domnului cu pruncul în brațe din catacomba Sf. Agnese,
datând probabil din secolul III242.
241 Istoria Bisericească, trad. de Iosif Gheorghian, București, 1889, p. 281, cf. Constantin Pârvu,
Temeiurile ortodoxe ale cultului Maicii Domnului , S.T., nr. 3-4 / 1954, p. 203.242 Cf. C. Pârvu, idem, p. 204.
97

b. Mărturii despre cinstirea și atenția de care avea parte Maica
Domnului înainte de anul 431, ne dau și Sfinții Părinți. Astfel, în epistolele
Sf. Ignațiu al Antiohiei (+107) se găsesc cinci fragmente care afirmă
fecioria Mariei, iar Sf. Iustin și Sf. Irineu afirmă maternitatea divină,
pururea fecioria Mariei și a rolului ei de nouă Evă și apărătoare a
acesteia. Origen afirmă maternitatea ei spirituală, iar Tertulian mărturisește
că „ greșeala pe care a comis-o Eva crezând diavolului, a reparat-o Maria
prin credința ei în înger”. În viața Sf. Iustin, martirizat la sfârșitul
secolului II, se menționează rugăciunea care a adresat-o Sfintei Fecioare
pentru a-i veni în ajutor. Același rol de ajutătoare și mijlocitoare a Mariei,
reiese și din rugăciune Sf. Efrem Sirul (306—373) : „Prea Sfânta Doamnă,
Maica lui Dumnezeu, sin gura prea curată[…] sfințește gândurile mele[…]
stăpânește-mi simțurile (por nirile)[…] dă-mi înțelepciune[…]”, iar Sf.
Ambrozie al Milanului ne spune că fecioarele ce intrau în mănăstiri luau ca
pildă pe Sfânta Fe cioară, chip desăvârșit al fecioriei243.
c. Există și mărturii indirecte referitoare la acest cult, cum ar fi
apocrifele, altele decât cele ale Adormirii, care atestă atenția, uneori
exagerată, de care se bucura Maica Domnului. Cea mai veche apariție a
Sfintei Fecioare este menționată de Sf. Grigore de Nyssa în viața Sf.
Grigore Taumaturgul și chiar dacă nu-i autentică, dovedește credința
creștinilor din acel timp în minunile pe care Maica Domnului le putea
săvârși.
A existat o sectă în secolul IVnumită Colliridieni, denumirea lor
venind de la prăjiturelele numite collira, oferite Fecioarei Maria ca
sacrificiu, după cum menționează Epifanie, considerându-o o zeitate.
Aceeași sectă o aflăm și în Arabia la sfârșitul secolului IV, din ea făcând
parte doar femei, care o venerau și ele tot ca o zeiță, cultul având de
această dată aceleași semnificații ca în cazul zeițelor din religiile
păgâne.244
Antidicomarianiții, adversari ai Fecioarei Ma ria, aveau ca promotori
pe Bonosiu și Helvidiu și negau fecioria Maicii Domnului, zicând ca a
mai avut și alți fii în afară de Mântuitorul, rezultați din logodna cu bătrânul
Iosif, fapt afirmat în Sfânta Scriptură . Și aceștia sunt o mărturie despre
cultul și cinstirea Fecioarei Maria de la sfârșitul secolului IV245.
243 Ibidem, p. 205, comp. A.David, La devotion a la Sainte Vierge , în Maria – Etudes sur la Sainte
Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome V, edit. Beauchesne, Paris, 1958, p. 689-721244 Cf. Dictionnaire Encyclopedique du Christianisme Ancien , coordonat de Angelo di Berardino vol. I,
1990, Paris; mai multe detalii se pot găsi la cuvântul „ collirindrien”245 C. Pârvu, op. cit, p. 205.
98

d. Pe lângă iconografie, care ia o mare amploare, apar locașuri
publice de cult divin. Constantin cel Mare ridică în noua capitală a
imperiului său trei bi serici în cinstea Sfintei Fecioare, iar în Roma, după cele
mai noi cercetări, s-a constat că înainte de construirea basilicei Liberalice,
socotită a fi cea mai veche biserică, a existat o altă biserică, Maria Antiqua.
După o veche tradiție, același împărat consacrase Sfin tei Fecioare
Constantinopolul — noua capitală a imperiului.
Sf. Elena mergând în pelerinaj la locurile sfinte, a ridicat la Nazaret o
biserică pe locul unde fusese casa Maicii Domnului, la fel și la Betleem și
Ierusalim, biserici închinate Sfintei Fecioare, locașuri ce au devenit locuri
de pelerinaj pentru întreaga creștinătate. Însăși biserica în care Pulheria a
convocat Sinodul III Ecumenic, era închinată Maicii Domnului246.
e. Primii creștini numeau sărbătoarea Bunei Vestiri „Zămislirea lui
Iisus”și Sf. Grigore Taumaturgul (+270) are o cuvântare scrisă pentru ea .
De o vechime apropiată sărbătorii Bunei Vestiri, este și Nașterea Sfintei
Fecioare despre care Ioan Hrisostom, Augustin și Proclu mărturisesc că în
secolul IV era cunoscută în Răsărit și Apus247.
Toate aceste manifestări ale cultului Maicii Domnului dovedesc că
Sfînta Fecioară nu a fost uitată de credincioși și, alături de Mântuitorul
Hristos, ea era prezentă nu doar în rugăciunile personale ale creștinilor, ci
și în iconografie, operele Sfinților Părinți, locașuri de cult și spațiul liturgic
al Bisericii.
III. 1. 2. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului :
apariție și evoluție
În Biserica primelor veacuri primele sărbători, după cele existente
încă de la întemeierea ei, precum Paștile și Rusaliile, au fost cele care
celebrau ziua morții martirice a sfinților mucenici ca zi a nașterii lor
spirituale248.
246 Ibidem, p. 206. 247 Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală, Edit. Instit. Biblic și de Misiune, București, 1993, p.
189.248 Ibidem, p. 188-189.
99

Despre moartea Maicii Domnului nu avem nici o veste, fapt destul de
curios, întrucât un astfel de eveniment nu ar fi trecut neobservat în
comunitatea creștină și în nici un caz nu ar fi fost considerat lipsit valoare
liturgică. S-a încercat o explicare a acestui fapt249, afirmându-se că, așa cum
ne menționează Eusebiu de Cezareea și Sf. Epifanie în a doua jumătate a
secolului I, persecuțiile pornite împotriva creștinilor din Ierusalim i-au
determinat pe aceștia să se refugieze într-un mic sat din Decapole, numit
Pella. O tradiție veche afirmă că Sf.Apostol Ioan nu a părăsit Palestina, ci a
rămas în Ierusalim împreună cu Maica Domnului, care a trecut la cele
veșnice cam în această perioadă, când comunitate creștină ierusalimiteană
se afla, în mare parte, în Pella. Aceștia revenind la Ierusalim, l-au găsit
aproape în întregime distrus de Titus și au fost nevoiți să îl părăsească din
nou, din cauza revoltei lui Bar – Kokeba, din timpul împăratului Adrian. Pe
ruinele vechiului Ierusalim romanii au construit un nou oraș, numit Aelia
Capitolina, fiind interzis accesul evreilor în el. Toate aceste evenimente au
contribuit, probabil, la uitarea celor întâmplate în timpul refugiului la Pella.
Împrejurările Adormirii Maicii Domnului au circulat într-un cerc
restrâns de credincioși, dând naștere astfel unei tradiții despre mutarea
Maicii Domnului de pe pământ la cer. Dar lipsa mărturiilor referitoare la o
astfel de tradiție evidențiază faptul că, dacă a existat, ea s-a stins destul de
repede. Cea mai veche referire la moartea Maicii Domnului o avem de la
Origen, care afirmă că „ Maria a rămas fecioară până la moartea ei.”250
Sf. Efrem, Sf. Ieronim, Sf. Grigorie de Nyssa și Severin de Gabala
afirmă că Maica Domnului a murit de o moarte naturală, iar Sf. Ambrozie,
fără să spună explicit de ce și cum a murit, afirmă că ea nu a murit de o
moarte violentă251. Dar, după cuvintele bătrânului Simeon „și prin sufletul
tău va trece sabie, ca să descopere gândurile din multe inimi”252, a existat o
tradiție conform căreia Fecioara a murit de moarte martirică, tradiție pe
care se pare că Ambrozie o combate atunci când face afirmația de mai sus.
Faptul că în cult până în secolul V nu există o sărbătoare închinată morții
Maicii Domnului, ne arată că e nu a avut o moarte martirică. Singură
sărbătoare închinată Mariei, atestată înainte de Sinodul de la Efes, era cea
intitulată „amintirea (pomenirea) Sfintei Născătoare de Dumnezeu și
pururea Fecioara Maria”, care celebra maternitatea ei divină și zămislirea
249 M. Jugie, Assomption de la Sainte Vierge , în Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction
D’Hubert du Manoir, S.J., tome I, edit. Beauchesne, Paris, 1949, p. 631-634.250 Ibidem, p. 632.251 « Nec littera nec historia docet ex hac vita Mariam corporalis necis passionc migrasse. » In Lucam, II,
61., cf. ibidem, p. 632.252 ( Luca 2, 35)
100

feciorelnică253. În Antiohia această sărbătoare exista de pe la sfârșitul
secolului IV și se ținea pe 26 decembrie, fiind menționată și de patriarhul
Proclu al Constantinopolului în 429, atunci când îi vorbește lui Nestorie
despre „această sărbătoare care trebuia să mijlocească tuturor ajutor celor ce
asistă la ea”254.
În Ierusalim apariția primei sărbători închinate Maicii Domnului este
legată de construirea unei biserici în cinstea Născătoarei de Dumnezeu în
jurul anului 440, sub patronajul episcopului Juvenalie și a împărătesei
exilate, Eudoxia în vechiul cimitir evreiesc de lângă Ierusalim, în valea lui
Kedron, la poalele Muntelui Măslinilor, lângă Grădina Ghetsimani, care
avea să fie considerată în secolul VI, de pelerinii ce o vizitau, ca fiind
mormântul Maicii Domnului255. Celebrarea sfințirii acestei biserici, după un
obicei bizantin, se făcea la 15 august. Atât biserica, cât și sărbătoarea
celebrau pomenirea Maicii Domnului, ca și ceremonia de la 26 decembrie
atestată în Antiohia și preluată curând și de Constantinopol.
După Sinodul de la Efes și proclamarea solemnă a Mariei ca
„Theotokos”, cultul Fecioarei, aflat într-o stare embrionară până atunci, s-a
dezvoltat în paralel cu cel al Mântuitorului,. Astfel, cinstirea Mariei se făcea
în strânsă legătură cu venerarea lui Hristos, cinstirea și venerarea fiind
singura diferență, proporțiile fiind aceleași. De aceea s-a afirmat că în cultul
Fecioarei de după Efes se poate observa o un avânt fără precedent, termenul
potrivit fiind de fapt cel de „recuperare”, întrucât cultul Mariei nu l-a depășit
pe cel al Mântuitorului, dar l-a egalat într-o scurtă perioadă de timp256.
Datorită progresului alert, abia după Sinodul de la Efes s-a putut
constata apariția și înflorirea literaturii apocrife ce trata viața Maicii
Domnului, literatură care a avut un rol major în amplificarea cultului
Fecioarei și chiar în apariția sărbătorii Adormirii ei. Astfel, odată cu
răspândirea apocrifelor ce relatau evenimentul mutării ei la cele veșnice,
creștinătate a fost împânzită de tot felul de detalii despre moartea Maicii
Domnului, care mai de care mai fantastice și mai pioase, unele fiind chiar
plauzibile, fapt ce a atras atenția creștinilor din Ierusalim asupra bisericii
închinate Maicii Domnului și aflată într-o zonă în care apocrifele afirmau că
s-ar afla mormântul Fecioarei. Acest fapt a dat o altă semnificație sărbătorii
de la 15 august și treptat, „ amintirea (pomenirea) Sfintei Născătoare de
253 E. Braniște, op.cit, p. 189.254 Ibidem, p. 190.255 Cf. Brian E. Daley, S.J., Mary’s Dormition and Christian Dying in Late Patristic and Early Byzantine
Literature, Dumbarton Oaks Papers, No. 55, published by Dumbarton Oaks Research Library and
Collection, Washington D.C., 2001, p. 80.256 Un studiu foarte amplu pe aceasta temă este cel al lui A.Wenger, Foi et piete mariale a Byzance, Maria
– Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome V, edit. Beauchesne, Paris,
1958, p. 923-983
101

Dumnezeu și pururea Fecioara Maria”a devenit, ca și în cazul celorlalți
sfinți, celebrarea morții trupești și a nașterii întru viața veșnică257.
În paralel, în mediile monofizite și anti-calcedoniene se dezvoltă un
alt fel de cult închinat Maicii Domnului și menit să înlocuiască Mijlocitorul
divin și uman Iisus Hristos, a Cărui umanitate a fost asimilată de divinitatea
Sa „ca o picătură într-un ocean”, cu un alt mijlocitor la fel de uman și la fel
de important pentru istoria mântuirii, adică Fecioara Maria. Pentru a întări
calitatea ei de unică mijlocitoare a umanității către Hristos și către
Dumnezeu, erau necesare o serie de calități, pe care monofiziții le-au
preluat de la Mântuitorul și le-au atribuit Maicii Domnului, între acestea cea
mai importantă fiind învierea din morții, necesară unei mijlociri desăvârșite
venite de la o persoană desăvârșită258. Această tradiție pietistă apărută și
dezvoltă în mediile monofizite din Siria, Palestina și Egipt, mai ales în
mănăstirile de aici, a fost considerată de împăratul Mauriciu ca fiind un
punct de plecare, comun calcedonienilor și anti-calcedonienilor, în procesul
de unire a celor două tabere.
De-a lungul istoriei Bizanțului s-a putut constata că intervenția
împăraților bizatini în treburile Bisericii era cauzată de motive politice,
având ca scop principal păstrarea unității Imperiului. Din acest motiv au
fost convocate și Sinoadele Ecumenice la cerere lor, prilej cu care ierarhii
Bisericii doreau să combată ereziile, iar împăratul dorea o formulă de
compromis pentru a salva unitatea Imperiului, sever condiționată de
unitatea Bisericii. De aceea și împăratul Mauriciu, cu scopul de a rezolva
conflictul dintre calcedonieni și anti-calcedonieni, cunoscând evlavia
amândorura față de Maica Domnului, a hotărât printr-un decret imperial ca
sărbătoarea Adormirii Fecioarei Maria să fie ținută în tot Imperiul Bizantin
în ziua de 15 august259, zi în care toți creștini, calcedonieni și anti-
calcedonieni ar fi sărbătorit-o. Biserica a acceptat această sărbătoare,
întrucât nu a văzut în ea decât celebrarea unei pietăți populare, lipsită de
conținut dogmatic primejdios.
Când au apărut forme aberante ale acestei tradiții, ele au fost aspru
sancționate, unii credincioși renunțând cu totul la cinstirea Adormirii Maicii
Domnului, așa cum se poate constata din pledoaria episcopului Ioan al
Tesalonicului în favoarea ținerii acestei sărbători260.
257 Pentru mai multe detalii, vezi A.David, La devotion a la Sainte Vierge , în Maria – Etudes sur la Sainte
Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome V, edit. Beauchesne, Paris, 1958, p. 689-721258 Brian E. Daley, S.J., op.cit., p. 71-72.259Cf.Ioan I. Ică Jr.,Viețile Maicii Domnului – sinteze narative ale tradițiilor mariologice ale Bisericii , în
Trei Vieți Bizantine ale Maicii Domnului, traducere și post-față de diac. Ioan I. Ică Jr.,
edit.Deisis,Sibiu,2001,p.268.260 Ioan al Tesalonicului, Adormirea stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și-n veci fecioară Maria ,
în Evanghelii Apocrife, trad. Cristian Bădiliță, edit. Polirom, Iași, 1999, p.249-250.
102

III. 2. Mariologia ortodoxă
III. 2. 1. Theotokos
a. Termenul grecesc de „Theotokos„ exprimă atributul de Născătoare de
Dumnezeu acordat Sfintei Fecioare Maria. Este adevărat că Evanghe liile
n-o numesc direct Maică a lui Dumnezeu, ci Maică a lui Hristos261, din
aceste texte rezultând această cinste acordată ei de Dumnezeu.
Pentru lămurirea problemei, Sf. Ioan Damaschinul ne dă profeția
mesianică de la Isaia: „Însuși Domnul vă va da semn: iată fecioara va lua
în pântece și va naște fiu și Se va chema numele lui Emanuel”(Isaia 7,14).
Elisabeta o numește pe Maria „Maica Domnului (Dumnezeului)”ei (Luca 1,
43). La fel și arhanghelul Gavril: „Și iată, vei lua în pântece și vei naște Fiu
și vei chema numele Lui Iisus”(Luca 1, 31) și „Pentru aceea și Sfântul care
se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”(Luca 1, 35).
Sfinții Apostoli numesc pe Fecioara Maria ca și Evangheliștii „Fiul
Său, Cel născut din sămânța lui David, după trup”( Romani 1, 3) și „ când a
venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie”(
Galateni 4,4). Dacă Mântuitorul numește pe Sfânta Fecioară de seori
„femeie”( Ioan 2, 4; 19, 26), desigur că nu vrea să-i întunece materni tatea ei
reală.
b. Numind pe Fecioara Maria „Maica lui Iisus”sau „Maica
Domnului”, deducem că cine este Maica lui Iisus și Maica Domnului este
cu adevărat și Maica lui Dumnezeu. „Deja pe la 250 a început să fie cu –
noscut numele de Născătoare de Dumnezeu; Origen îl folosește întâia
dată”262 și de atunci se folosește frecvent în toate părțile cu mult înaintea
sinodului din Efes (431). Sf. Grigore Teologul afirma : „Dacă cineva nu
crede că Maria este Maica lui Dumnezeu, este în afară de Dumnezeu”263,
iar Iulian Apostatul îi acuză pe creștini că o numesc fără încetare pe
Maria „Născătoare de Dumnezeu” .
261 Vezi la Matei 1, 18; 2, 11; 13, 55; Marcu 3, 31; 6, 3; Luca 1, 43; 2, 33; Ioan 2, 1; 19, 26262 C. Pârvu, op. cit, p. 191.263 Ibidem, p. 192.
103

Toți sfinții părinți vorbesc despre Fecioara Maria. Unii dintre ei
accentuând termenul de „Theotokos„ alții numai amintindu-l, date fiind
împrejurările în care și-au scris operele. Vorbind despre hristologie, au
făcut și mariologie, deoarece aceste două teme sunt în strânsă legătură.
Sinoadele Ecumenice din Efes (431), din Calcedon (451) și al
doilea și al treilea din Constantinopol (553 și 680—681) consfințesc
Theotokia, termen care circula de multă vreme în lumea creștină prin
formula care cristalizează hristologia: „într-o singură persoană a Fiului
lui Dumnezeu, cele două firi sunt unite în mod neîmpărțit și nedes părțit
împotriva lui Nestorie, și neamestecat și ne schimbat împotriva lui
Eutihie”264. Admițând astfel unirea ipostatică, se admite și Teotokia.
Biserica și-a spus cuvântul său, prin hotărârile dogmatice ale sinoadelor
amintite, împotriva celor doi ereziarhi care au tulburat liniștea Bisericii
creștine. Din mărtu risirile acestor sinoade se conturează persoana și
maternitatea divină a Maicii Domnului într-un mod precis, pe linie pur
ortodoxă.
Arătând că Fecioara Maria este Maica adevărată a lui Dumnezeu,
Sf. Efrem Sirul ne arată în imnele sale265 adevărul că Iisus Hristos este
Fiul lui Dumnezeu. Prin doctrina sa hristologică Sf. Efrem se situează
de partea formulei Sinodului I Ecumenic, arătând foarte clar existența și
integritatea celor două firi neamestecate în persoana unică a Mântuitorului,
El fiind prezentat ca Dumnezeu adevărat și om adevărat : „Fiul al
Tatălui, Fiu al Mariei ești și Cuvântul unic al lui Dum nezeu, mai presus
de fire din mamă și firesc din Tatăl, născut în chip neobișnuit din mamă și
din Tată, Unul și Același, ești Prunc și Dumnezeu. Prezicerile înțelepciunii
s-au adunat și s-au ascuns în Tine, Care culcat fiind în iesle, Te hrănești
cu laptele feciorelnic al fiicei lui David”266.
Vorbind despre Sfânta Fecioară ca Maică a lui Dumnezeu, Sf.
Efrem nu adoptă un termen care să echivaleze pe acela de „Theotokos”,
dar exprimă în cuvinte clare maternitatea divină a Maicii Domnului :
„ Prea Curata Maria să laude pe Fiul care prin milostivirea Sa s-a născut
din sânul cel preacurat al Fecioarei fără de bărbat. Maică în chip
minunat, ea a născut pe Fiul lui Dumnezeu care s-a arătat”267.
264 Ibidem, p. 192.265 Pentru mai multe detalii, vezi și Pr.Prep. Adrian Lucian Dinu, Sfânta Fecioară Maria în imnele
Sfântului Efrem Sirul, în Analele Facultății de Teologie, Edit. Universității „Al. I.Cuza”, tom. II, 1993-
1994, p. 75-90.266 Drd. Ion Caraza, Imnele Sfântului Efrem Sirul despre Maica Domnului , în S.T. , nr. 7-8 / 1967, p. 460.267 Ibidem, p. 460.
104

Termenul de Theotokos e întrebuințat mai ales de alexandrini, de
Apolinarie chiar, iar dintre ca padocieni, îndeosebi de Sf. Grigore de
Nazianz. Acesta din urmă arată o deosebită afecțiune termenului de
Născătoare de Dumnezeu, așa cum va arăta Sf. Chiril în secolul următor.
Sf. Grigorie de Nazianz afirmă că „Dacă cineva nu acceptă pe Sfânta Maria
ca Născătoare de Dumnezeu, acela e despărțit de Dumnezeu. De asemenea
este fără Dumnezeu acela care sus ține că Hristos a trecut prin Fecioara ca
printr-un canal și că El nu s-a format în ea în același timp dumnezeiește și
omenește; dumnezeiește, fiindcă a fost fără bărbat; omenește, fiindcă a
fost prin legea zămislirii. Dacă cineva susține că Hristos a fost format ca
om și apoi a îmbrăcat pe Dumnezeu, e vrednic de osândă. Căci aceasta nu e
nașterea lui Dumnezeu, ci fuga de naștere”268.
Teologia capadociană are meritul că subliniază și justifică titlul de
Născătoare de Dumnezeu, care până în această epocă nu se bucurase
pretutindeni de o interpretare și înțelegere ortodoxă. Teo logii secolului II și
III nu abordaseră din plin problema mariologică, ci au făcut numai efortul
de a lămuri chestiunea, de multe ori greșind, așa cum avem exemplul lui
Apolinarie.
Unul dintre ierarhii care au apărat cu multă vehemență termenul de
Theotokos, nesocotind riscurile, a fost Chiril al Alexandriei. Sfânta
Fecioară ocupă un loc de frunte în opera și hris tologia sa. El i-a consacrat
două lucrări speciale: Dialog cu Nestorie că Sfânta Fecioară e Născătoare
de Dumnezeu și nu născătoare de Hristos și Contra celor care nu vor să
mărturisească că Sfânta Fecioară e Năs cătoare de Dumnezeu . Trebuie să
remarcăm că în fond problema ma riologică este o problemă de hristologie și
că mariologia nu este numai un pretext pentru hristologie. Prima din cele 12
anatematisme adresate lui Nestorie sună astfel : „Dacă cineva nu mărturi –
sește că Emanuel e Dumnezeu cu adevărat și din această pricină Fe cioara
este Născătoare de Dumnezeu, căci ea a născut trupește pe Logosul lui
Dumnezeu făcut trup, anatema să fie”269.
Apărător al dogmei de la Efes și continuator al teologiei Sf. Chiril
al Ierusalimului, Sf. Ioan Damaschinul270, în opera sa de sinteză a
teologiei Părinților primelor șapte veacuri, pune în evidență în mod
deosebit însușirea Fecioare Maria , făcând din realitatea ei premisa
realității operei de mântuire reali zată de Iisus Hristos. Temeiul
Theotokiei Maicii Preacurate este indicat de Sf. Ioan Damaschinul în
268 C. Pârvu, op.cit, p. 192.269 Ibidem, p. 193.270 Vezi și Sf. Ioan Damaschinul, Despre Sfânta Născătoare de Dumnezeu , în Trei Vieți Bizantine ale
Maicii Domnului, traducere și post-față de diac. Ioan I. Ică Jr., edit. Deisis, Sibiu, 2001, p. 256-260.
105

unirea după ipostas a celor două firi în persoana veșnică a Cuvântului
lui Dumnezeu întrupat. Mântuitorul Iisus Hristos e o sin gură persoană
sau un singur ipostas, care constă din două firi și cu noscut în două
firi: „ Fecioara n-a născut un simplu om, ci pe Dumnezeu adevărat și nu
ca un Dumnezeu simplu, ci ca Dumnezeu întrupat”271. Prin întrupare, Fiul
lui Dumnezeu se face în mod real și Fiul Fecioarei : „Cel ce unge, s-a
făcut om, iar cel uns s-a făcut Dumnezeu! Aceasta nu prin schimbarea
firilor, ci prin unirea după ipostas[…] Cum deci să nu fie Născătoare de
Dumnezeu cea care a născut din ea pe Dum nezeu întrupat ? Într-adevăr,
este în sens propriu și real Născătoare de Dumnezeu”272. Firea dumne-
zeiască străbate firea omenească și o îndumnezeiește în același timp în
care aceasta este adusă la existență, în așa fel încât „luarea firii noas –
tre, existența și îndumnezeirea ei de către Cuvântul s-au întâmplat simul –
tan. Și în chipul acesta Sfânta Fecioară se înțelege și se numește Născă –
toare de Dumnezeu, nu numai din pricina firii Cuvântului, ci și din pri –
cina îndumnezeirii firii omenești”273.
„Acest nume constituie toată taina întrupării. Iar dacă cea care
a născut este Născătoare de Dumnezeu, negreșit că și Cel născut din
ea este Dumne zeu și negreșit și om”274. Astfel, Sf. Ioan Damaschinul
încadrează în vățătura despre Maica Domnului în hristologie,
evidențiind implicațiile ei soteriologice.
c. Teotochia Maicii Domnului este susținută și de Mărturisirea Or –
todoxă care zice : „Cel fără de început, pogorându-Se din cer, n-a adus
trup cu Sine, ci 1-a luat în pântecele Prea Sfintei Fecioare, din preacu –
ratele ei sângiuiri, prin împreună lucrarea Sfîntului Duh”275. Ecteniile de
la serviciile divine scot în evidență teotochia Maicii Domnului prin
cuvintele : „Pe Preasfânta, curata, Preabinecuvântata, mărita, Stăpâna
noastră, de Dumnezeu Năs cătoare și pururea Fecioara Maria[…]”sau
cuvintele după catavasia a VIII-a rostite de preot sau diacon : „ Pre
Născătoarea de Dumnezeu și Maica luminii[…]”, la strană cântându-se
„Ceea ce ești mai cinstită[…]”, imn evident al teotochiei.
271 Drd. Pintea Dumitru, Învățătura Sf. Ioan Damaschin despre Maica Domnului , Ortodoxia, nr. 3 /1980, p.
502.272 Ibidem, p. 502.273 Ibidem, p.503.274 Sf. Ioan Damaschinul, op.cit., p.259.275 Mărturisirea de credință a Bisericii Ortodoxe, (1642), răspuns la întrebarea 39,
trad. de Prof. Dr. Alexandru Elian, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R.,
București 1981, p. 54.
106

d. Epoca post-patristică, bizantină și post-bizantină până în zilele
noastre nu a adău gat nimic și nu a știrbit în nici un fel învățătura despre
Theotokia Maicii Domnului. Linia tradițională a acestei dogme, ce s-a
păstrat cu sfințenie, este aceasta: „Odată ce omul Iisus este Fiul lui
Dumnezeu, Maria, concepând și născând pe Iisus, este adevărata Născătoare
de Dumnezeu. Afirmarea că Maria este Maica omu lui Iisus și nu a Fiului
lui Dumnezeu contrazice Sfânta Scriptură, pen tru că Luca 1, 35; Romani
1, 3; 9, 5; Galateni 4, 4 consfințesc teotochia. De asemeni afirmarea că
Maria este Maica omului Iisus și nu a Fiului lui Dumnezeu, contrazice
Sfânta Tradiție, pentru că Sfinții Părinți numesc pe Fecioara, categoric,
Născătoare de Dumnezeu și dovedesc din Tradiție și pe baza uniunii
ipostatice, corectitudinea acestei numiri, așa cum face Sf. Chiril al
Alexandriei și Sf. Ioan Damaschin”276.
III. 2. 2. Pururea fecioria Maicii Domnului
a. Fecioria Maicii Domnului, înainte de zămislire, este mai dinainte
vestită de proorocii Vechiului Testament(Isaia 7, 14 ; Ezechil 42, 2), este
mărturisită de Preasfânta Fecioară la Bunavestire, „cum va fi aceas ta, de
vreme ce eu nu știu de bărbat?”( Luca 1, 34) și este afirmată de Sfintele
Evanghelii (Matei 1, 18, 23, 25 ; Luca 1, 27). Sfânta Tradiție pe baza
Revelației dumnezeiești o confirmă ca pe un atribut al Maicii Domnului,
nedespărțit de numele ei, iar Sinodul al V-lea ecumenic o prezintă ca
dogmă. Fecioria străjuiește viața ei de la naștere până la adormire: înainte de
naștere, în timpul nașterii și după naștere. Fecioara de care vorbește
profetul Isaia, după numele evreiesc «haalmah», desemnează o femeie
276Hristu A ndritsos, Dogm atica Bisericii O rtodoxe Răsăritene , trad. Pr. D.
Stâniloae, Sibiu, 1930, p. 198.
107

tânără, nemăritată277, dar care fecioară fiind, va naște fiindcă în aceasta
constă minunea. Acest nume care se dă Mariei se deosebește de celelalte
nume date în general fecioarelor, deoarece el indică o vârstă fragedă.
Conceperea Prea Curatei Fecioare Maria este feciorelnică, fiindcă
ceea ce se zămislește întru dânsa este de la Duhul Sfânt, fără să
cunoască bărbat. Felul în care se petrece această minune este greu de
pătruns cu mintea, deoa rece întrece faptele îngrădite de legile naturale.
„Biserica învață că în truparea lui Hristos s-a săvârșit prin împreună
lucrarea Sfântului Duh, așa încât Sfânta Fecioară, precum mai înainte de
zămislire a fost fecioară, de asemenea și în timpul zămislirii și chiar în
timpul nașterii și după naș tere a rămas fecioară”278.
b. Pururea fecioria Maicii Domnului se păstrează și după naștere
(Matei 1, 25). Nici după moartea bătrânului Iosif Fecioara Maria nu cu –
noaște alți bărbați. Faptul că în Sfânta Scriptură se vorbește de frații
Domnului, nu duce la concluzia că aceștia erau de același sânge și năs –
cuți din aceeași mamă ca Iisus Hristos. Ei nu sunt copiii legitimi ai
Fecioarei, ci nepoți de mătușă ai ei, veri primari ai lui Iisus. Deși în Sfânta
Scriptură se vorbește adesea de „frații Domnu lui”, niciodată nu se
vorbește de „fiii Mariei”, ci numai de „fiul Mariei”, fapt care vrea să indice
că numai pe El L-a născut Maica Domnului și în chip cu totul minunat . In
ceea ce privește căsătoria ei cu dreptul Iosif, a fost fe ciorească, ținând cont
și de vârsta acestuia. Dumnezeu a voit așa ca Fiul său să se nască în
căsătorie, dar nu din căsătorie. Astfel, Dumnezeu ne-a arătat o altfel de
căsătorie, în care fecioria nu este pierdută prin nașterea de prunci, ci este
păstrată în chip tainic, la fel de real ca și fecioria truprească a Mariei. Dogma
despre pururea fecioria Maicii Domnului o fixează definitiv sinodul V
ecumenic din Constantinopol (553) care o și oficializează.279
c. Sfinții părinți nu ignoră această dogmă a Bisericii Ortodoxe, ci
vorbesc despre ea și o apără cu multă dragoste. La Sf. Chiril al
Alexandriei, aflăm cele mai frumoase epitete care pot exprima această
dogmă : pururea fecioria, coroana fe ciorei, podoaba fecioriei280.
Sf. Ioan Damaschinul subliniază că fecioriei trupești a Maicii
Preacurate i se adaugă fecioria sufletului. Ea este „singura totdeauna
fecioară cu duhul, sufletul și trupul”281. Curățenia Maicii Preacurate este
277 Pr. Dr. D. Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului , Sibiu,1943, p.149. 278 Mărturisirea Ortodoxă , trad. Sf. Sinod, București, 1930, partea I-a, răsp. la întreb. 39.279 Cf. C. Pârvu, op. cit., p. 196.280 Sf. Ciril al Alexandriei, Omilii diverse, IV, Migne, P.G. LXXVTII, col. 992., în ibidem, p. 195.281 Mărturisirea Ortodoxă, partea I-a, 39.
108

mai presus decât a oricărei alte făpturi pentru că și chemarea și rolul ei
este unic. Calitatea sa de Născătoare de Dumnezeu presupune o anumită
conformitate sau corespondență cu sfințenia dumnezeiască și în același
timp îi conferă o anumită intimitate și participare specială la întruparea
Mântuitorului. Pentru sublimitatea rolului pe care îl avea de îndeplinit
în planul iconomiei dumnezeiești, Prea Sfânta Fecioară este pregătită de
Dumnezeu în mod special într-un timp îndelungat, în sânul unui neam,
apoi în cadrul unei seminții, în casa lui David. De aceea afirmă Sf. Ioan
Damaschinul că : „ Celui ce singur este «nou sub soare”(Ecl. I, 9)
încununarea minunilor, trebuia să-I fie pregătită calea tot prin minuni și
încet, de la realitățile cele mai de jos, trebuia să se ridice la cele mai
mari[…] trebuia să fie prima născută cea care avea să nască pe primul
născut dintre toate creaturile”282. Dar, împodobiți cu alese virtuți, drepții
Ioachim și Ana rămân totuși supuși pă catului strămoșesc, iar Preasfânta
Fecioară însăși a moștenit păcatul ori ginar cu toate consecințele lui până
în momentul zămislirii Fiului ei, când prin lucrarea Sfântului Duh a fost
curățită.
Despre fecioria Maicii Domnului de după naștere, Sf. Ioan
Damaschinul afirmă că „Se naște fără de Tată din femeie, Cel ce este
din Tată fără de Mamă”și „după cum atunci când a fost zămislit,
Cuvântul a păstrat fecioară pe aceea care a zămislit, tot astfel și atunci
când a fost născut, a păzit nestricată fecioria ei.”283. Nașterea aceasta
minunată a fost vestită de proorocul Iezechiel prin imaginea porții
închise ( Iez. 44, 2) și preînchipuită prin reprezentările simbolico-
profetice ale Vechiului Testament. De altfel, chiar Sf. Ioan Damaschinul
o numește pe Fecioară „tron împărătesc”, „rai de taină mai sfânt și mai
dumnezeiesc decât raiul cel dintâi”, ea fiind prefigurată în Vechiul
Testament de chivotul legii, toiagul lui Aaron care a odrăslit și scara lui
Iacob, cea mai desăvârșită închipuire a fecioriei ei fiind rugul care nu se
mistuie.
Sf. Efrem Sirul afirmă cu tărie adevărul că Maica Domnului a rămas
fecioară : „Maria cea credin cioasă și binecuvântată între femei a alăptat
Pruncul la sânul ei fecio relnic; minunat lucru! Cine va putea spune ce
fel a fost? Fecioară fiind L-a născut și a păstrat neatinse semnele
fecioriei; aplecându-se, a născut și este fecioară; ridicându-se, L-a alăptat
și rămâne Fecioară; a murit și semnele fecioriei nu i-au fost atinse”284.
282 Ioan Damaschin, Dogmatica, ed. II, p. 394.283 Ibidem, p. 274-275.284 Ioan Caraza, op. cit, p. 461.
109

d. Imnologia ortodoxă cuprinsă în mineie, ceasloave, cărți de
slujbă, acatiste ne oferă la tot pasul preamărirea pururea fecioriei.
După fiecare irmos din acatistul Născătoarei de Dumnezeu, revine ca un
refren cântarea: „Bucură-te mireasă, pururea Fecioară”. Sfinții Părinți au
folosit frumoase analogii pentru înțelegerea mai ușoară și pentru
evidențierea nașterii feciorești. Au asemănat nașterea cu o rază solară ce
pătrunde printr-un cristal, neafectând cu nimic obiectul prin care pătrunde.
După cum Mântuitorul a înviat, lăsând mormântul pecetluit, tot așa s-a
născut și din Fecioara Maria, păstrând porțile fecioriei nestricate. Așa
după cum Mântuitorul a pătruns la ucenici prin ușile încuiate, în ziua întâi
și a opta după înviere, tot așa S-a zămislit și S-a născut din fecioară,
lăsând porțile fe cioriei încuiate pentru totdeauna. Aceasta este în genere
învățătura despre pururea fecioria Maicii Domnului, pe care Mărturisirea
Ortodoxă, ca glas autorizat al Bisericii Ortodoxe, o redă în felul următor:
„Întruparea lui Hristos s-a făcut prin împreună lucrarea Sfântului Duh. De
aceea, precum Fecioara era fecioară înainte de zămislire — ante
conceptionem — așa a rămas fecioară în timpul zămislirii și după
zămislire și chiar la naștere; fiindcă Cel ce S-a născut dintr-însa a păstrat
nevătămată pecetea fecioriei sale. De aceea și după naștere ea este
fecioară în veacuri ne sfârșite”285.
III. 2. 3. Lipsa de păcate personale ale Maicii
Domnului.
Dacă Fecioara Maria s-a deosebit de toate celelalte fiice ale
pământului prin viața feciorelnică, prin dragoste de Dumnezeu, însă în ceea
ce privește moștenirea păcatului originar, ea este la fel ca toți oamenii. Ni –
meni în afară de Mântuitorul nu a fost scutit de acest păcat. Ceea ce învață
însă Biserica Ortodoxă este că Fecioara Maria a fost lipsită de păcatele
personale, deoarece de la Bunavestire a devenit „plină de dar”.
Lipsa de păcatul originar — învățătură romano-catolică — a dat
naștere în Apus dogmei numită Imaculata Concepție. Sfânta Scriptură și
Sfânta Tradiție nu oferă nici un temei serios în susținerea acestei
învățături greșite. Sf. Ioan Damaschinul, ca și maestrul său, Sf. Grigore de
Nazianz, ne învață că Sfânta Fecioară a fost curățită în carne și suflet
285 Mărturisirea Ortodoxă , partea I-a, 39
110

înainte de a concepe. Doctrina damaschiniană este atestată în cărțile de
cult întrebuințate la serviciile liturgice ortodoxe. Troparul al III-lea al
odei a șaptea din canonul Bunei Vestiri pune aceste cuvinte în gura Sfintei
Fecioare: „Sufletul mi l-a curățit, trupul mi l-a sfințit, biserică încă pătoare
de Dumnezeu m-a făcut pe mine, corp de Dumnezeu împodobit, locaș
însuflețit m-a făcut venirea Prea Sfântului Duh și Curată Maică a
vieții”286. Dar Fericitul Augustin afirmă: „Cuvântul n-a avut niciodată nici
un păcat, nici n-a luat corpul păcatului, deși este din trup femeiesc al
păcatului”287.
Concludentă în această privință este Mărturisirea lui Mitrofan
Critopulos, care, comentând însăși cântarea Mariei, „Mărește suflete al
meu pre Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul
meu”(Luca 1, 46-47), dovedește existența pă catului originar, care a umbrit-
o : din ce era s-o mântuiască, să o salveze Mântuitorul, dacă nu din păcat?
Și iarăși cuvintele îngerului: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea
Celui Preaînalt te va umbri”(Luca, 1, 35). Oare nu pentru a o curați și a o
face vas demn spre a servi de lo cuință Cuvântului, S-a pogorât Sf. Duh?
„Rămâne deci bine stabilit că Maica Prea Curată a fost concepută cu păcatul
originar ca și ceilalți oameni și că a fost curățită de acest păcat abia în ziua
Bunei – Vestiri, îndată după ce a acceptat să de vină Născătoare de
Dumnezeu”288.
Din toate aceste mărturii reiese clar că Fecioara Maria s-a născut
după toate legile naturale, iar de la Buna – Vestire, când primește de bună –
voie a fi Maica lui Dumnezeu, se începe un alt capitol al vieții sale, în
care păcatul strămoșesc dispare.
III. 2. 4. Maica Domnului, mijlocitoare.
a. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, prin scriitorii bisericești, ne
oferă multe dovezi în care se arată că Sfânta Fecioară a mij locit și
mijlocește în fața Fiului său pentru noi. Termenul grecesc care exprimă
această dragoste nețărmurită a Maicii Domnului către fiii ei, prin Mântuitorul
Hristos și Dumnezeu, este acela de πρ ε ′ σ β ε ι α , mediatoare, care
286 Mineiul pe luna martie.287 Jaroslav Pelikan, Marea excepție, imaculata concepție, în Fecioara Maria de-a lungul secolelor , trad.
din engleză de Silvia Palade, edit. Humanitas, București, 1998, p. 190.288 C. Pârvu, op.cit., p. 197.
111

se deosebește de mijlocirea Mântuitorului, ce mijlocește
µε σ ι τ ε’υε ι prin El însuși289.
Încă din viața pământească Fecioara Maria a dovedit puterea
rugăciunii sale de maică în fața Fiului său. Sf. Evanghelist Ioan ne
istorisește faptele ce s-au petrecut la nunta din Cana Galileei290, fapte care
fac să iasă în evidență mijlocirea Preasfintei Maici. Cuvintele sale „nu mai
au vin”sunt cuvinte care solicită ajutorul și in tervenția Mântuitorului în
favoarea nuntașilor. Mântuitorul ascultă cu vintele Maicii Sale și săvârșește
prima minune. Nu este un fapt întâmplător că Mântuitorul își începe șirul
minunilor la mijlocirea mamei Sale și că, ascultând rugămintea ei, își arată
slava și atotputernicia Sa.
Învățătura despre mijlocirea Maicii Domnului are ca bază dogma
Sinodului al III-lea Ecumenic despre vrednicia sa de Maică a lui
Dumnezeu și cea a Sinodului al VII-lea Ecumenic prin care se legiferează
cultul de supravenerare. Dacă sfinți, care sunt „pri etenii”și
„casnicii”apropiați ai lui Dumnezeu, sunt so litori și împreună-rugători cu
noi la Dumnezeu, Preasfintei Fecioare îi cerem nu numai să se roage
pentru noi, ci ea însăși să ne ajute , ca una care, prin nașterea
dumnezeiască, se găsește mai aproape de Dum nezeu decât oricare
creatură.
b. Sf. Ioan Damaschinul numește pe Sfânta Fecioară „abisul
harului”și „fântână îmbelșu gată a aceluiași har și a luminii adevărate
care nu seacă”291. Dogmatica ortodoxă învață însă că harul se împărtășește
credincioșilor și prin Sfin tele Taine instituite de Mântuitorul.
În ce măsură Sfânta Fecioară ne împărtășește nouă harul
dumnezeiesc, teo logia ortodoxă n-a stabilit niște limite. Sfânta Fecioară
Maria, ca Maică a lui Dumnezeu, ca imediată văzătoare a harului, ca cea
care a primit cea din tâi plenitudinea harului dumnezeiesc, ni-l poate
împărtăși și nouă nu ca pe ceva care-i aparține ontologic, ci ca pe o
mireasmă cu care s-a înmi resmat pentru eternitate și pe care o revarsă
asupra noastră. Strict vor bind, harul nu ni se împărtășește de către Maica
Domnului, căci atunci am nega puterea dumnezeiască a Mântuitorului și
a sfintelor taine, iar din Fecioară am face un al patrulea ipostas. Harul ce
289 Pr. P. Vintilescu, Verbul„a mântui”, ca termen de invocare a Prea Sfintei Născătoare
de Dumnezeu în pietatea ortodoxă, S.T., an.VIII, 1940, vol. II, p. 41.290Ioan 2291 Sf. Ioan Damaschin, Omilia I la adormirea Sf.Fecioare Maria, Migne,F.G. XCVI. col.
716, cf. C. Pârvu, op.cit., p. 199.
112

ne vine nouă de la Mân tuitorul ni se comunică însă prin Sfânta Fecioară; în
sensul acesta ea este și dăruitoare.
De aceea Sf. Ioan Damaschinul afirmă că Maica Domnului
mijlocește râuri de har, „izvoare de vindecări, binecuvântarea
neîntreruptă”, ea fiind permanent plină de har, căci toată viața ei „avea o
strălucire suprafi rească, dar o păstra ascunsă, fiind în stadiul chenozei ca
și Fiul ei și arătându-o puțin numai celor curați cu inima”292.
Sf. Grigore Palama este cel care s-a ocupat îndeaproape de această
problemă. Doctrina sa este sintetizată ast fel de teologii ruși V. Losky și P.
Florensky, după cum ne arată Pr. Stăniloae : Maica Domnului se află la
hotarul ce desparte creatura de Creator; ea este înălțimea neajunsă de
gândurile omenești, adâncimea nevăzută de ochii îngerești; purtătoarea
curățeniei, arătarea Duhului Sfânt, începutul făptuirii duhovnicești, izvorul
Bisericii, Fecioara și dumnezeiasca Mireasă, care încetează de a fi „una din
mulți în Biserică. Ea este centrul vieții create, punctul de întâlnire al
pământului cu cerul”293.
Teofan al Niceei afirmă că „toate darurile s-au revărsat din
omenitatea lui Hristos, întâi în Maica Sa și din aceasta în noi”, și cu toate
acestea „Maica Domnului nu întrerupe contactul direct al oamenilor cu
Hristos”294 și nu ne împiedică să avem legături, în mod direct cu
Mântuitorul, cu Care este unită în mod deplin . Ea are plenitudinea
harului, căci „e mai plină decât oricine de energie dumnezeiască
revărsată din umanitatea Lui. E mai mult în Hristos sau are pe Hristos
mai mult în ea (în sens ontolo gic) nu psihologic”295 și din ea „iradiază, fără
asemănare, mai multă e nergie dumnezeiască decât toți sfinții și cetele
îngerești”296. Și dacă din soare ne vine lumina, căldura și posibilitatea
vieții, din Maica Domnu lui ne vine harul divin pe care ni-l mijlocește,
căci ea este mijlocitoare la Dumnezeu pentru credincioși .
d. Mijlocirea specială a Maicii Domnului este evidentă în cultul
Bisericii, unde se găsesc rugăciuni și cereri pe care le adresăm numai
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu : „Ceea ce ești rugătoare caldă și
zid nebiruit, izvor de milă și lumii scăpare, cu dinadinsul strigăm
către tine, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână : vino degrab și ne izbă –
vește din nevoi, ceea ce ești singură grabnic folositoare”sau „nădejde
292 Pr. prof. D. Stăniloae, Maica Domnului ca mijlocitoare, Ortodoxia, IV(1952), nr. 1—3,
p. 100293 Ibidem, p. 94294 Ibidem, p. 79.295 Ibidem, p. 84.296 Ibidem.
113

și întărire și zid de scăpare nemișcat, câștigându-te pe Tine, Stăpână,
ajută-ne, miloslivindu-te spre noi[…] că pe tine singură nădejde te-am
câștigat”sau „ Nu ne vom depărta de tine, Stăpână, că tu izbăvește pe
robii tăi pururea din toate nevoile”și „vino degrab și mă izbăvește din
nevoi : ajutorului omenesc nu mă încredința pe mine, că altă mângâiere
nu am afară de tine, Stăpână a lumii”297.
Menționăm frecvența cu care se invocă în cadrul slujbelor
bisericești numele Prea sfintei Născătoare de Dumnezeu. Astfel, în
fiecare ectenie, înainte de ecfonis, se găsește invocarea „Pe Preasfânta
curata, preabinecuvântată, mărita Stăpâna noastră de Dumnezeu
Născătoare și pururea Fecioară Maria, cu toți sfinții să o pomenim”, la
care se răspunde : „Prea sfânta Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne
pe noi”. Iar cauza acestor cereri adresate numai Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu este hristologică : „Că tu, Mireasă dumnezeiască, pe
Hristos ai năs cut”și „care ai născut pe Dumnezeu Mântuitorul
lumii”sau „Maica lui Dumnezeu, ca ceea ce ești bună și Născătoarea
Celui bun”.298
Un act de supravenerare și o mărturie a stării de apropiere în care
se găsește Preas fânta Născătoare de Dumnezeu, comparativ cu ceilalți
sfinți, față de Fiul său, ne oferă rânduiala Proscomidiei, prin care se
actualizează taina Mântuitorului, din Betleem și până pe Golgota și
Muntele Măslinilor, în toate aceste ispostaze fiind prezentă și Maica
Fecioară. Prescura din care este scos agnețul este un simbol al
Preasfintei Fecioare din care S-a în trupat Mântuitorul. Cea dintâi miridă
scoasă după Sfântul Agneț este adusă „întru cinstirea și pomenirea
Preabinecuvântatei, slăvitei, Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare
și pururea Fecioarei Maria”. Ei îi este rezervat pe disc un loc aparte, în
dreapta Sfântului Agneț și numai pentru ea este și o rugăciune specială :
„D e față a stătut împără teasa, de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haine aurite
și prea înfrumusețată” (Ps. XLIV, 11). Prin așezarea miridei Prea Sfintei
Născătoare de Dumne zeu de-a dreapta Sfântului Agneț se simbolizează
apropierea ei de Mânt uitorul și slava de care Preasfânta Fecioară este
făcută părtașă. Precum Fiul stă de-a dreapta Tatălui, pentru că slava
Tatălui este și slava Sa, tot așa și Fecioara Maică stă de-a dreapta Fiului
pentru că slava ei este strălucire din slava Fiului. Starea Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu de-a dreapta Fiului este stare de mijlocire și
solire la Fiul în directă legătură cu Jertfa Acestuia. O ultimă formulă de
297 56. Toate aceste rugăciuni slnt din Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumne zeu, Ceaslov,
București, 1970, p. 485—496.298 Liturghier, E.I.B.M.B.O.R., București 2000, p. 124.
114

exprimare a supravenerării Sfintei Născătoare de Dumnezeu în cadrul
Sfintei Liturghii este invocarea ei cu numele ime diat după prefacerea
sfintelor daruri : „Mai ales pentru Preasfânta, cura ta, preabinecuvântată,
mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioară
Maria”la care credincioșii se asociază preotului liturghisitor, cântând
unul dintre imnele cunoscute sub numele de Axion.
Totuși lucrarea Tainelor, harul din ele, nu ne vine prin Maica
Domnului, „deoarece mântuirea credincioșilor vine de la Dum nezeu
Însuși și nu de la cei ce au prin împărtășire mântuirea”299. Mântuitorul
când dă harul credincioșilor, cât se poate da, nu e în afară de Maica Sa,
nici de Biserica Sa, El fiind unit cu ele. Și dacă harul cel dum nezeiesc curge
prin Biserică, el „curge[…] mai deplin prin Maica Dom nului în care
Hristos a binevoit să se sălășluiască mai deplin ca în orice Biserică”300.
Maica Domnului, în viziunea ortodoxă, fiind „cel mai înalt arhiereu după
Hristos”301, mijlocește mântuirea pentru toată lumea.
Această sinteză doctrinală ne arată pe Sfânta Fecioară ca prototip
al perfecțiunii, al sfințeniei, model către care trebuie să tindă întreaga
fire creată. De sfințenia sa și de acțiunea Sa de mijlocitoare în folosul
credincioșilor, se leagă o altă problemă, foarte răspândită în rândul
credincioșilor, și anume problema minunilor Maicii Domnului. Dis cutând
obiectiv lucrurile și înlăturând abuzul de pietate și exagerările
sentimentalismului religios, dând la o parte tot ce este apocrif și legendar,
sinaxarele și viețile sfinților istorisesc minuni reale ale Maicii Domnului
făcute la rugăciunile stăruitoare ale credincioșilor. In sensul acesta au
circulat o mulțime de manuscrise intitulate „Minunile Maicii Demnului”.
Nimeni dintre muritori n-a fost unit cu Hristos într-un mod mai
desăvârșit decât Sfânta Sa Maică și nimeni nu s-a umplut mai mult de
lumina cea dumnezeiască decât ea. Și acesta este sensul cuvintelor: „mult
pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea Fiului”, pe care le auzim la sfințirea
Aghezmei mici, ea fiind lângă tronul Fiului său, rugându-se necontenit
pentru noi.
Biserica o cântă și o laudă mai cu seamă în acatistele pe care i le-a
închinat ca fiind „făclia nestinsă a focului celui imaterial”. Așadar, este
asemănată cu o torță în care arde focul dumnezeiesc, luminând calea tuturor
credincioșilor (Icosul XI din acatistul Adormirii).
299 Pr. Stăniloae, Maica Domnului ca mijlocitoare, p. 118300 Ibidem, p. 121301 Ibidem, p. 123
115

„Imnologia bisericească, departe de a fi țesută din exagerări poetice,
este teologia ortodoxă cea mai autentică, păstrată și predicată zilnic
credincioșilor în formă concentrată. Prin ea a rămas viața noastră
bisericească în matca ei ortodoxă, nu prin produsele unei teologii adeseori
de import, care n-au decât o existență efemeră”302.
Acestea sunt cele patru puncte cardinale ale mariologiei ortodoxe,
afirmate și demonstrate de întreaga literatură patristică pe baza argumentelor
din Sf. Scriptură și Sf. Tradiție și declarate de Sinoadele Ecumenice ca
învățături de credință ale Bisericii lui Hristos. Din ele rezultă o serie de alte
învățături, precum supra-venerarea Maicii Domnului, existând însă și separat
de ele o serie de alte învățături, apărute în timp ca rezultat al evlavie
poporului, fie datorită unor erori dogmatice, fie datorită unor exagerări.
Aceste învățături Biserica le-a tolerat atâta timp cât ele nu au reclamat
statutul de învățături de credință, ci își păstrau caracterul de pietate populară,
iar atunci când se conturau ca idei dogmatice distincte de învățătura
Bisericii, se luau măsuri severe împotriva lor.
III. 3. Adormirea Maicii Domnului în
spațiul teologic și liturgic al Bisericii Ortodoxe.
III. 3. 1. Adormirea Maicii Domnului în teologia Bisericii
Ortodoxe.
În teologia ortodoxă contemporană nu există o opinie unitară în
legătură cu momentul Adormirii Maicii Domnului. Unii teologi303, legând
acest eveniment de calitatea de mijlocitoare a Maicii Domnului, afirmă
necesitatea învierii ei, iar alții îl neagă doar pentru că este o dogmă a
Bisericii Romano – Catolice neaprobată de Biserica Ortodoxă, dogmă ce
reprezintă o demonstrare și un act a „infailibilității”papale. Această lipsă de
302 Ibidem, p. 94303 Vezi Drd. Pintea Dumitru, Învățătura Sf. Ioan Damaschin despre Maica Domnului , Ortodoxia, nr. 3 /
1980, p. 518 și Teoclit Dionisiatul, Maica Domnului în teologia și imnografia Sfinților Părinți , Editura
Bizantină, București, 2002, p. 273-278. Argumentul principal invocat în favoarea învierii Maicii Domnului
este necesitatea unei mijlociri desăvârșite și demnitatea ce rezultă din maternitatea divină.
116

unitate din sânul Ortodoxie nu se datorează faptului că Biserica Ortodoxă
nu a lămurit acest subiect, ci datorită lipsei de informare și faptului că
Adormirea Macii Domnului este oarecum ruptă de cele patru puncte
cardinale ale mariologiei ortodoxe, fiind un element al pietismului religios
și fiind tratată ca atare.
Pr. Dumitru Stăniloae, ca răspuns la promulgarea dogmei
Asumpției de la 1 noiembrie 1950, afirma : „Biserica Ortodoxă crede în
înălțarea Fecioarei cu trupul la cer, dar ea n-a purces nici la formularea
acestei învățături , întrucât aceasta ar duce la o simplificare raționalistă a
unei învățături a cărei tainică complexitate e apărată mai bine prin afir –
marea ei generală, nedefinită într-o formulare, care în mod nece sar trebuie
să fie unilaterală.”304
În Sf. Scriptură și în literatura creștină a primelor șase veacuri nu
avem referiri clare la momentul morții Maicii Domnului și nici la o
tradiție creștină care să vorbească despre acest moment305. De ce n-a
apărut credința aceasta mai curând în documentele Bisericii ? Fie din
cauză că Apostolii și primele veacuri creștine, urmând lor, au păstrat-o
într-o respectuoasă discreție, fie pentru că Dumnezeu a voit să țină faptul
acesta ca o taină, lăsând doar să se cunoască mormântul gol și nu altceva,
în mod direct.
Serghie Bulgacov afirmă că Dumnezeu a voit ca acest eveniment
să nu se facă în chip oarecum „vizibil”și testat, ca înălțarea Domnului, „ci
dorea păstrarea acestui eveniment, ca și toată viața Maicii Domnu lui, sub
taină din cauză că ea aparține umanității , că ea e în anumit sens Biserica și
dragostea către Maica Domnului e mijlocită de dragostea către Hristos și
nu invers”306.
Același autor mai afirma : „În orice caz, această absență a
dovezilor despre adormirea Maicii Domnului corespunde absenței
generale a dovezilor directe a cultului ei în primele veacuri ale
creștinismului, acoperit de acoperământul unei sfinte tăceri. Pentru
304 Pr. Prof. D. Stăniloae, Învățătura despre Maica Domnului la ortodocși și la catolici , în Ortodoxia,
nr.4/1950, p. 591305 Cf. M. Jugie, Assomption de la Sainte Vierge , în Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction
D’Hubert du Manoir, S.J., tome I, edit. Beauchesne, Paris, 1949, p. 631-634, comp. cu John Reumann,
Mary, în The Encyclopedia of Religion , editor chief Mircea Eliade, edit. Simon & Schuster Macmilian,
New York, 1993; vol. IX, p. 251 și James Cooper, Mary, în Encyclopedia of Religion and Ethics , edited
by James Hostings, with the assistance of John A. Selbie and Louis H. Gray, edit. Morrison and Gibb
Limited, New York, 1915; vol. VIII, p. 476. 306 Pr. Prof. D. Stăniloae, Învățătura despre Maica Domnului la ortodocși și la catolici , în Ortodoxia, nr.
4/1950, p. 594
117

necredință și raționalism, aceasta e un temei pentru negarea acestui cult.
Dar pentru înțelegerea evlaviei și a credinței, e evident că aici avem de-a
face cu o deosebită, tainică intenție a Providenței[…] Despre Mântuitorul
vorbesc Evangheliile, chipul Lui stă înaintea ochilor descoperit, descris
de cele patru Evanghelii[…] Chipul Maicii Domnului însă, niciodată nu e
zugrăvit, în afară de anumite trăsături izolate, el intră în inimă prin sine…
corespunzând cu aceea că Maica Domnului aparține neamului omenesc și
că în acest sens toată Biserica creștină e Maica Domnului. Legat cu
aceasta e și faptul că cultul Maicii Domnului e un fruct ulterior al cultului
și dragostei lui Hristos, Mântuitorul; dragostea față de Fiu cuprinde și
dragostea față de Maică, dar nu și invers.”307
Evenimentul Adormirii Maicii Domnului a fost ținut acoperi t voind
să arate și prin aceasta că ea nu este separată de Hristos și autonomizată
de El, ci văzuta mereu în El și prin El și, totodată, că Maica Domnului
era solidară cu omenirea, că nu e față de lume în raportul în care e
dumnezeiescul ei Fiu, deosebit de lume, deasupra ei. Dacă n-ar fi solidară
cu lumea în desăvârșirea ei prin Hristos, ar fi dezlegată și de El, ar fi
paralelă cu El.
Bulgacov afirmă că, spre deosebire de catolicism, ortodoxia „nu știe
de un astfel de prag, pentru că toată viața ei este un șir de trepte întru
necontenită înălțare de la pământ la cer”308. De aceea ea este Maica lui
Dumnezeu și stă într-o legă tură de supremă intimitate cu Iisus Hristos.
De aceea, pentru Ortodoxie momentul hotărâtor e conceperea și nașterea
fără de sămânță a Fiului ei din ea și de aceea Sf. Ioan Damaschinul spune:
„începutul tuturor bunătăților mai presus de minte ale tale și mijlocul lor
și sfârșitul, siguranța și întărirea adevărata a fost concepe rea neîntinată,
sălășluirea dumnezeiască, nașterea fără de stri căciune”309.
În Biserica Ortodoxă se afirmă că „Fecioara moare supunându-se
legii generale omenești, suportând urmările căderii în păcat, se înalță prin
Hristos, așa cum oamenii scapă de la moarte prin Hri stos, întrucât nu a avut
o altfel de moarte, ca să derive înălțarea ei din acea moarte, ca să o învingă
prin puterile ei, ca Hristos. Mântuitorul n-a murit în virtutea legii firii, in –
trată prin păcatul lui Adam, pentru că nu S-a născut cu ea și de aceea n-a
murit de o moarte propriu zis naturala, ci de una u nică, potrivnică firii,
deși acceptată voluntar310. Și tocmai pentru că la El moartea a fost
307 Serghie Bulgakov, Rugul care nu se mistuie , trad. Boris Buzilă, edit. Anastasia, București, 2001, p. 122-
123.308 Pr. Stăniloae, op. cit., p. 595.309 Ioan Damaschinul, Despre Sfânta Născătoare de Dumnezeu , în Trei Vieți Bizantine ale Maicii
Domnului, traducere și post-față de diac. Ioan I. Ică Jr., edit. Deisis, Sibiu, 2001, p. 258..310 Pr. Stăniloae, op. cit., p. 597.
118

potrivnică firii Lui, a învins-o prin El În suși. În legătură cu aceasta, pr.
Stăniloae mai afirmă că „Maria rămâne prin moarte în cadrul ordinei
generale a oamenilor, care suportă moartea, dar învie prin Hristos;
moare din motivul din care mor oamenii, dar e mântuită de moarte mai
total și mai repede ca ei, însă tot prin Hristos, pentru că unirea ei cu
Hristos e desăvârșită. Hristos e cu ea în moartea ei, mai mult decât cu toți
drepții, de aceea învie și se înalță prin El, biruindu-se desăvârșit efectele
morții, înainte de ce vor fi biruite la ceilalți oameni. Ea moare, învie și se
înalță prin Hris tos, cu Hristos și în Hristos, nu autonom de El. Cel ce
viețuiește în Hristos nu ocolește moartea, dar o calcă cu El, trecând prin
ea. Fecioara a murit în baza legii generale omenești, dar în actul acesta
al legii a coborât prezența lui Hristos, care l-a co vârșit, l-a biruit.”311
Sf. Andrei Criteanul, în Dormitio Beatae Mariae , afirmă : „Până la
ea a înaintat moartea naturală a oamenilor, nu închizându-o ca pe noi sau
despărțindu-o, să nu fie, ci numai ca să facă experiența aceluiași
somn[…] ca o trecere extatică spre starea dumnezeiască[[…]] În acest mod
și ea, adormind după fire, a gustat moartea, dar n-a rămas stăpânită decât
atât cât trebuia, ca să se supună legilor firii și să împlinească iconomia pe
care a fixat-o de la început pentru noi Providența și ca să arate modul cum
și-a trecut mișcarea de la cele stricăcioase la cele nestricăcioase”312. Iar Sf.
Ioan Damaschinul, punând î n aceeași categorie, dar pe o treaptă
superioară, moartea Fecioarei cu a drepților, zice: „Cinstită este cu adevărat
moartea cuvioșilor Domnului Dumnezeului Puterilor, dar supracinstită este
moartea Maicii lui Dumnezeu ”313. Despre legătura dintre Hristos și
Maica Sa, pr. Stăniloare afirmă : „Între Maica Domnului și Fiul ei e o
strânsa unire. Dar unirea aceasta are o semnificație deo sebită mai ales în
două rânduri: cât L-a purtat ea pe Fiul ei în sânul său și de la înălțare, când
e oarecum ea în sânul Fiului ei, pr ecum spune un scriitor bizantin. Dacă
în timpul cât L-a purtat în ea I-a dăruit omenitatea ei, în mod deplin, de la
înălțare Fiul îi întoarce în mod deplin dumnezeirea Lui. Fiul ei îi este mai
intim decât inima proprie. El e jertfa cea nouă care ne contenit se aduce
Tatălui din intimitatea ei, ca pe un altar.”314 Împărtășirea Fecioarei din
dumnezeirea Fiului, menționată mai sus, e una harică, accesibilă și
nouă, iar nu una ontologică, specifică doar lui Hristos, în chip tainic.
Drd. Pintea Dumitru susține învierea Maicii Domnului ca necesitate a
mijlocirii ei desăvârșite pentru noi : „Socotim că tocmai aici este
311 Ibidem.312 Ibidem, vezi nota de subsol.313 In Dormit. II, P. G., cit. 729, în ibidem, p. 598.314 Ibidem, p. 600
119

deosebirea de grad sau de intensitate între mijlocirea Sfinților și
mijlocirea Maicii Preacurate. Sfinții, deși sunt slăviți la Dumnezeu ime –
diat după mutarea din această viață, totuși ei nu participă deplin la «vi –
nul bucuriei» și «ospățul divin», deoarece existența lor nu este deplină.
Omul se afirmă ca realitate divina numai în unitatea persoanei sale,
suflet și trup deodată și bucuria și fericirea sunt depline numai când par –
ticipă în unitatea persoanei sale la ele. Dar atunci și cu mijlocirea este
la fel. Prin faptul că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este slăvită și
cu trupul, ea participă la fericirea dumnezeiască într-un grad mai pre –
sus decât toți sfinții și drepții și chiar decât îngerii, iar mijlocirea ei în –
tre mijlocirea tuturor acestora, rămânând totuși o mijlocire în planul
mântuirii subiective.”315
Ca răspuns la cele afirmate mai sus, vom aminti că mijlocirea Maicii
Domnului nu are nimic de-a face cu starea ei fizică, căci ea deja se
împărtășește din „libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu”. Mijlocirea
puternică a Mariei se datorează nu unității suflet-trup, nu perfecțiunii naturii
ei umane, ci unității ei cu Hristos, de la Care primește harul dumnezeiesc și
pe care ni-l mijlocește.
III. 3. 2. Adormirea Maicii Domnului în cultul
divin al Bisericii Ortodoxe316
Biserica și-a depozitat tezaurul învățăturilor ei de credință nu doar în
dogmele de credință promulgate de Sinoadele Ecumenice, ci și în spațiul
liturgic, unde aceste învățături dau roade și se cunosc după roade, sufletul
omului fiind cel care hotărăște aici în ce măsură aceste învățături aduc pe
Dumnezeu în mijlocul nostru.
a. Învățătura despre Adormirea Maicii Domnului este cuprinsă în
mod concentrat în slujba sărbătorii din ziua de 15 august și mai ales în
serviciul divin al Vecerniei317 și Utreniei318 din Mineiul pe această lună.
În „Precuvântare către cititori de starețul de starețul Neonil al
Mănăstirii Neamțul la 1846”319 la Mineiul pe luna august, în legătură cu
315 Drd. Pintea Dumitru, Învățătura Sf. Ioan Damaschin despre Maica Domnului , Ortodoxia, nr. 3 /1980, p.
502.316 În redactarea acestui capitol am folosit Mineiul pe luna August , Edit. Instit. Biblic și de Misiune, București,
1974 și Prohodul Maicii Domnului , tipărit cu binecuvântarea I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Edit.
Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Trinitas, Iași 1999.
317 Mineiul pe luna August , p. 158-163.318 Ibidem, p. 163-175.319 Ibidem, p. 1-4.
120

această tradiție a Adormirii Maicii Domnului, acest stareț afirmă
următoarele : „Întru această lună în a 15-a zi, dupre socotința unora , s-a
mutat de la cele pământești la cele cerești, și prea sfânta Stăpâna noastră de
Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioara Maria, fiind în vârstă de 75 de
ani. Dupre cum scrie Epifanie și Gheorghie Chedrin în adunarea Istoriilor,
și Meletie la Bisericeasca Istorie (Cartea I, cap. II, 2). La a căreia mutare s-
a făcut acele minuni înfricoșate … dupre cum acestea toate mai pe larg sunt
scrise în Sinaxarul acestei zile. Apoi precum soarele în această lună ieșind
din zodia leului, intră în zodia fecioarei, care precum mai înainte a închipuit
pre Adormirea pururea Fecioarei, că va fi săvârșită într-însa; așa și pre a
noastră scăpare de la leul cel nevăzut, și intrarea supt apărarea și postul de
15 zile a Adormirei Fecioarei, căci potrivirea acestor lucruri, nu în deșert a
fost.”
Fiind „dupre socotința unora”, această învățătură nu avea un suport
Scripturistic sau dogmatic, autorul acestui cuvânt vrând astfel să scoată în
evidență caracterul pietist al acestei tradiții, lipsită de un corespondent
dogmatic, spre deosebire de celelalte sărbători ale Fecioarei, precum Buna-
Vestirea și Nașterea Maicii Domnului. De aceea sărbătoarea Adormirii este
aprobată de starețul Neonil nu din rațiuni teologice, ci întrucât „potrivirea
acestor lucruri, nu în deșert a fost.”
b. Slujba Vecernie și a Utrenie sărbătorii Adormirii Maicii
Domnului, precum atestă și numele, pune accent pe moartea Fecioarei, care
nu este moarte, ci totdeauna, dacă nu se folosește termenul de „mutare”sau
„adormire”, este asociată cu viața ce o precede. Găsim o singură mențiune
obscură a unei posibile învieri a Maicii Domnului în canonul de la Utrenie,
alcătuire a lui Cosma Melodul, care afirmă în Pleasna 1, cântarea a treia :
„Pentru aceasta după ce ai murit, te-ai sculat, cu Fiul tău în veci
viețuind.”320 Sensul acestui „te-ai sculat”este oarecum obscur, întrucât în
slujba acestei Sărbători nu mai este folosit termenul de „sculare”, fapt ce dă
o notă disonantă între această cântarea și restul slujbei.
Moartea Maicii Domnului este afirmată în mod clar atât în slujba
Vecernie, cât și a Utreniei : „Întru nașterea ta, zămislirea a fost fără de
sămânță, întru Adormirea ta, moartea fără stricăciune, minune îndoită
întru minune, s-a adunat de Dumnezeu Născătoare. Că în ce chip neștiind
de bărbat, hrănitoare de prunc ai fost, curată fiind, și cum Maica lui
Dumnezeu fiind, ca o purtătoare de moarte mirezme răspândești. ”321
sau „Pre tine femee moartă, însă mai presus de fire și Maică a lui
320 Ibidem, p. 164.
321 Sedelna a doua, glas 3, p. 163
121

Dumnezeu, văzându-te slăviții Apostoli[…]”322 sau „La viața cea pururea
veșnică și mai bună, moartea ta a fost trecere, Curată[…]”323. Iar această
moarte, fiind denumită și „mutare”sau „adormire”, nu pierde nimic din
realitatea ei, ci își păstrează fiecare aspect, fapt întărit prin repetarea
termenului de „îngropare”într-un context ce nu lasă nici o îndoială în
legătură cu realitatea morții Maicii Domnului : „Ceata ucenicilor s-a adunat
să îngroape pre Maica cea de Dumnezeu Născătoare[…]”324 sau
„[…]îngropând trupul tău cel de viață începător și de Dumnezeu
primitor[…]”325. Dar, afirmând atât de clar moartea Mariei, se afirmă de fapt
realitatea trecerii ei la viața și slava veșnică a Fiului ei, această întreagă
teologiei a strânsei legături a lui Hristos cu Maica Sa fiind exprimată într-o
formă extrem de concentrată astfel : „Lăcaș fiind Vieței, ai dobândit vieața
cea pururea viitoare; că prin moarte ai trecut la vieață, ceea ce ai născut
Vieața cea ipostantică.”326 Deci, accentuarea realității morții Fecioarei
Maria, spre deosebire de Apus, se face pentru a revela măreția lui
Dumnezeu, Care alătură atât de minunat două concepte atât de opuse
precum moartea și viața. Este adevărat că Adormirea Maicii Domnului este
și un prilej de a înfățișa credincioșilor un ideal al adormirii întru Hristos,
condiționată de comuniunea noastră cu El, întrucât fundamentul „adormirii
întru nemurire” a Maicii Domnului, nu-l constituie doar sfințenia vieții ei, ci
strânsa legătură dintre Maică și Fiu, izvor al sfințeniei Fecioarei, afirmată în
fiecare cântare din slujba Vecerniei și a Utreniei. Iar faptul că Adormirea
Maicii Domnului este un ideal al morții creștine, este subliniat și de bucuria
cu care este primit acest eveniment de către Apostoli și îngeri : „și
îngropând trupul tău cel de viață începător și de Dumnezeu priimitor, s-au
bucurat prea lăudată[…]”327 sau „Întru slăvită Adormirea ta, cerurile se
bucură și oștile îngerești se veselesc; și tot pământul se bucură, cântare de
petrecere glăsuind ție Maicei Stăpânului tuturor[…]”328.
Despre trupul Maicii Domnului și soarta lui se face o singură
mențiune, datorată probabil influenței unui apocrif, afirmându-se : „Întru
mutarea ta, Maica lui Dumnezeu, trupul cel prea desfătat și de Dumnezeu
priimitor, oștile îngerești, cu prea sfințite aripi, cu frică și cu bucurie l-au
acoperit.”329 Această mențiune nu afirmă învierea Maicii Domnului, nici nu
322 Canonul Sf. Ioan Damaschinul, Pleasna 3, cântarea a 2-a, p. 165323 Canonul Sf. Ioan Damaschinul, Pleasna 4, cântarea a 3-a, p. 166324 Stihira 1 de la Stihoavnă, p. 162.325 Slava de după Stihoavnă, p. 162-163.326 Pleasna 6, cântarea a 6-a, p. 168.327 Slava de după Stihoavnă, p. 162-163.328 Laude, cântarea 1, p. 173.329 Pleasna 4, cântarea a 7-a, p. 166.
122

sugerează, precum fragmentul Wright, locul în care a fost așezat trupul ei.
Dar, așa cum se precizează în mai multe apocrife dormiționiste, preasfântul
trup este păzit de numeroase oștiri îngerești, subliniind astfel cinstea de care
se bucură înaintea lui Dumnezeu locașul din care S-a întrupat Fiul Său.
Caracterul de taină a momentului final din viața pământească a
Maicii Domnului este sugerat astfel : „Cu cuviință erau singuri văzătorilor
Cuvântului și slugilor, să vază și Adormirea Maicei lui celei după trup, taina
cea mai de pe urmă a ei câtă este, ca nu numai să vază înălțarea
Mântuitorului de pe pământ, ci și pentru mutarea celeia ce L-a născut pre
El, să mărturisească[…]”330. De aceea și pr. Stăniloae afirma că Fecioara
Maria fiind cuprinsă de lumina dumnezeiască și pătrunsă de ea, doar cei ce
văd și viețuiesc în această lumină, se pot bucura și de vederea Maicii Lui
Dumnezeu331. Astfel, dacă Învierea lui Hristos s-a făcut cunoscută tuturor
păcătoșilor, spre mântuire, bucuria Adormirii Macii Domnului se face
cunoscută doar sfinților, spre mângâiere.
Faptul că spațiul liturgic al Bisericii nu are doar un caracter latreutic,
ci și unul profund dogmatic, rezultă și din aceea că între cântările cuprinse
în slujba Vecerniei și Utreniei de la sărbătoarea Adormirii Maicii
Domnului, este una care, în mod cu totul neașteptat, sintetizează cauza și
împrejurările morții Maicii Domnului astfel : „De vreme ce rodul acesteia
cel necuprins, prin carele Cerul s-a făcut, a luat îngropare de bună voie ca
un mort, cum să nu sufere îngropare ceea ce a născut neștiind de nuntă.”332
și „Din coapse muritoare ieșind Curată, cu firea asemenea fiind, odihnă ai
priimit”333. Astfel, se afirmă realitate morții Fecioarei Maria, ca urmare a
păcatului strămoșesc, întrucât Hristos, Care nu-l avea, și-a asumat întreaga
noastră viață și moartea noastră. De aceea, moartea a fost asumată de
Dumnezeu Fiul pentru a-i da un alt sens și anume sensul vieții, de care s-a
împărtășit și Maica Sa. Însă moartea ei, ca și zămislirea ei, a fost minunată,
fapt afirmat, de asemenea : „Biruiescu-se hotarele firei, întru tine curată
Fecioară, că nașterea Feciorește și moartea arvunează vieața. Ceea ce ești
după naștere Fecioară și după moarte vie, mântuești pururi Născătoare de
Dumnezeu moștenirea ta.”334 Se biruiesc hotarele firii prin nașterea fără
sămânță bărbătească și moartea fără stricăciune trupească. Însă această
330 La Litie, Stihira 1, p. 161.331 Pr. Prof. D. Stăniloae, Învățătura despre Maica Domnului la ortodocși și la catolici , în Ortodoxia, nr.
4/1950, p. 599.332 Pleasna 4, cântarea a 8-a, p. 166.333 Pleasna 3, cântarea a 5-a, p. 165.334 Pleasna 9, cântarea a 2-a, p. 172.
123

biruință nu echivalează cu o desfigurare, o anulare sau desființare a firii.
Ceea ce a biruit Maica Domnului în natura umană slăbănogită de păcat este
de fapt păcatul și urmările lui. Deci, în rândurile de mai sus nu se afirmă o
biruință în sensul unei excepții, a unei ieșiri din firesc și natural, ci se afirmă
biruința ca vindecare de păcat și urmările lui, vindecare ce se manifestă și
în trupul Fecioarei, ca și în sufletul ei.

c. „ Întru naștere fecioaria ai păzit, întru Adormire lumea nu o ai
părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica
Vieții și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre. ”335
Unii au găsit în acest tropar un temei al învierii Maicii Domnului și
anume în expresia „mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții[…]”.
„Viața”este Însuși Hristos, Care afirmă despre Sine : „Eu sunt Calea,
Adevărul și Viața”( Ioan 14, 6) și de aceea mutarea Fecioarei la Viață este
mutare întru slava Fiului ei, nicidecum înviere. Hristos este numit „Viața” și
în alte cântări din slujba Utreniei : „Din coapse muritoare ieșind Curată, cu
firea asemenea fiind, odihnă ai priimit. Și ca ceea ce ai născut Vieața cea
adevărată, te-ai mutat la Vieața cea dumnezeiască și ipostatică.”336
În troparul Adormirii Maicii Domnului se afirmă și Theotokia,
pururea ei feciorie și mijlocirea pentru mântuirea celor care cer ajutorul ei.
Astfel, momentul Adormirii este prezentat ca o parte importantă din viața
ei, ca urmare a celorlalte momente : Buna – Vestire și nașterea
Mântuitorului. Fiind pusă în legătură cu ele, Adormirea Fecioarei nu mai
are un caracte izolat, ci se prezintă ca parte integrantă a marilogiei ortodoxe.

d. „O, prea slăvită minune! Izvorul vieței în mormânt se pune și
scară către Cer mormântul se face; veselește-te Ghetsimani, a
Născătoarei de Dumnezeu sfântă casă. Să strigăm credincioșii, pre
Gavriil având începător cetelor : Cea plină de Dar bucură-te, cu tine
este Domnul cel ce dă lumei prin tine mare milă. ”337
Naștererea și Adormirea Macii Domnului, ca și întreaga ei viață, pot
fi numite pe drept cuvânt „prea slăvită minune”. În această podobie se
afirmă de la început calitatea Fecioarei de Născătoare de Dumnezeu, fapt ce
335 Troparul Adormirii Maicii Domnului, glasul 1, p. 158.336 Pleasna 3, cântarea a 5-a, p. 165337 Podobia glasului 1, p. 163.
124

aparent contravine cu altă calitate naturală a ei și anume cea de făptură
muritoare.
Ghetsimani este numită „a Născătoarei de Dumnezeu sfântă casă”, nu
pentru că ar fi locuit în acel loc în timpul vieții, ci pentru că acolo se află
mormântul ei. Faptul că mormântul Fecioarei este numit „casă”ne arată că
moartea ei nu a fost un eveniment de scurtă durată, o trecere spre o înviere
imediată, ci moartea ei a adus-o într-o altă casă, cea din Ghetsimani. Putem
afirmă ca acest fragment este o dovadă în plus a morții firești a Maicii
Domnului, ce presupune despărțirea sufletului de trup până la Judecata
finală.
Dar precum viața i-a fost minunată, la fel de minunată îi este și
moartea, căci e prilej de veselie pentru cele pământești și pentru cele cerești.
Și precum, în viață fiind, prin mijlocirea ei s-a săvârșit prima minune a
Mântuitorului, și după moarte această mijlocire nu încetează, ba mai mult,
se amplifică, Fecioara Maria făcându-se izvor de „mare milă”.
e. Sinaxarul338 de la Utrenia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului
prezintă împrejurările în care a avut loc acest eveniment, expunând de fapt o
sinteză a apocrifelor Adormirii. De remarcat faptul că Hristos nu e prezent
lângă Maica Sa în momentul adormirii ei, cel puțin nu în chip văzut, și se
afirmă sumar „și așa în mâinile Fiului și Dumnezeului său și-a dat
sufletul.”Fecioara este înmormântată în satul Ghetsimani, mormântul fiind
păzit trei zile de Apostoli, a patra zi venind și Toma, prilej cu care se
constată lipsa trupului Fecioarei : „și dacă a văzut (Toma), s-a minunat că a
aflat mormântul fără de sfântul trup și era numai giulgiul, care rămăsese
mângâiere Apostolilor celor ce erau a se întrista și tuturor credincioșilor și
mărturie nemincinoasă mutărei Născătoarei de Dumnezeu. Că și până astăzi
mormântul cel cioplit în piatră, așa se vede deșert de trup și se cinstește cu
închinăciune.”
Nu se dă numele celui ce a făcut acest rezumat și nici apocrifele din
care s-a inspirat. Cert este faptul că în alcătuirea acestei prezentări sumare,
autorul a dat dovadă de mult spirit critic, eliminând tot ceea ce nu era în
acord cu învățătura Bisericii.
Faptul că nu se precizează soarta trupului Fecioarei este o altă dovadă
că în istorie nu a existat o singură opinie în legătură cu soarta lui și nici o
tradiție apostolică sau măcar o învățătură de credință dată de Sf. Părinți.
f. Prohodul Maicii Domnului339 este o slujbă de cinstire a morții ei,
săvârșită în cadrul slujbei de Priveghere din seara zilei de 14 august, fiind
338 Mineiul pe luna August , p. 168-170.
125

alcătuită după modelul Prohodului Domnului, având același tipar și aceeași
putere de concentrare într-o formă poetică, ușor de înțeles, a unor adevăruri
teologice esențiale ce sunt cuprinse într-o întreagă literatură patristică.
Taina morții Maicii Domnului este, de fapt, taina lui Hristos, așa cum
cinstirea Maicii Domnului este, de fapt, cinstirea lui Hristos, datorită
strânsei legături spirituale dintre ei. De aceea de la începutul Prohodului, în
Starea I, se afirmă legătura dintre moartea lui Hristos și moartea Maicii
Sale340, fapt ce face posibilă mijlocirea ei către Fiul ei341, afirmându-se în
continuare temeiul acestei mijlociri, și anume zămislirea feciorelnică342, prin
care i S-a născut ca fiu noul Adam.
Autorul prezintă într-o formă sintetică, istoria Adormirii Fecioarei
(Starea I,13-37), ce cuprinde vestea primită de la înger, rugăciunea ei în
muntele Sion, venirea Apostolilor pe norii cerului, coborârea Mântuitorului,
în chip văzut, la patul Maicii Sale, înconjurat de cetele îngerești.
Se afirmă realitatea morții Fecioarei : „Mori acum și te duci / La viața
de sus[…]”343și „Minune prea mare / Este a vedea / Cum cea care Viața
lumii născu / Morții cei firești părtașă s-a făcut”344. Este afirmată legătura
dintre Maică și Fiu de după moarte, acum Maica fiind fiica cea purtată în
brațe : „Prunc fiind Iisus / Fiul Celui de sus / Se purta de preacuratele tale
mâini / Iar acum El poartă-n mâini sufletul tău.”345
Este descrisă și nebunia evreilor celor lipsiți de evlavie și pedeapsa
lor346 și, ca urmare a unei astfel de minuni dumnezeiești care arată dragostea
lui Dumnezeu pentru Fecioara Sa, credincioșii o roagă ca să mijlocească
pentru mântuirea sufletelor noastre347.
Este amintit faptul că despre ea și despre acest eveniment au
proorocit David și profeții Vechiului Testament348 și se redă într-o formă
poetică, de o rară frumusețe, taina Adormirii Maicii Domnului : „Într-a
morții umbră / Se îngroapă acum / Ceea ce născu Viața, mutându-se / De la
noi la Tronul cel veșnic de sus”349.
339 Prohodul Maicii Domnului , tipărit cu binecuvântarea I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Edit.
Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Trinitas, Iași 1999.340 Starea I, 1-2, p. 8.341 Starea I, 3, p. 8.342 Starea I, 5, p. 9.343 Starea I,28, p. 12.344 Starea I,29, p. 13345 Starea I, 30, p. 13346 Starea I, 34-36, p. 13-14.347 Starea I, 38-52, p. 14-16.348 Starea I, 46, 51, p. 15-16.349 Starea I, 52, p. 16.
126

Sunt amintite prefigurările din Vechiul Testament despre Maica
Domnului : stâlpul cel de foc care a condus pe evrei în pustie, rugul care nu
se mistuie, scara lui Iacov, lâna înrourată a lui Ghedeon350.
În Starea a II-a Fecioara este prezentată în slava cerească,
înconjurată de cetele îngerești ce-i cântă neîncetat imne de laudă. De aceea,
credincioșii, lăudându-o împreună cu îngerii, o roagă să mijlocească pentru
noi351. Este reluată prezentarea sosirii Apostolilor352 și uimirea lor : „Fără de
bărbat / Ai născut, Fecioară Prea Curată / Dar și moartă tu fiind, nu ai
putrezit / Și-ndoită închinare ai primit.”353 Viața ei, ca și zămislirea, se
încheie la fel de minunat : „Tu dintre femei / Întrecut-ai hotarele firii / Căci
tu singură ai avut adormirea ta / Mai slăvită decât orice muritor.”354 și din
aceasta se cunoaște dragostea lui Dumnezeu față de ea și puterea rugăciunii
ei : „Lanțurile rup / Ale tale rugi, curată Pruncă / Și din toată munca scapi
pe cei ce cinstesc / Cu credință sfântă adormirea ta.”355.
Sunt amintite prefigurările ei din Vechiul Testament, toiagul lui
Aaron356 și scara lui Iacov357, fiind numită și pat tăinuit și neîntinat358 și
„Carte curată / În care cu trup S-a scris Cuvântul”359.
Moartea Fecioarei fiind una minunată, nu mai este motiv de întristare,
ci prilej de bucurie : „Arătatu-s-a / Prea Curată, moartea ta pod vesel / Pe
care ai trecut la ceruri de pe pământ / Și la Fiul tău odihnă ai aflat”360 iar
mormântul nu mai este un loc al întunericului și întristării, ci loc al luminii :
„Lucru minunat / Ești cu totul fără de prihană / Căci mormântu-ți tuturor
credincioșilor / Se arată rai prea înțelegător.”361, întrucât prin el se face
cunoscută bucuria trecerii la viață a celor adormiți în nădejdea Vieții.
Starea a III-a arată de la început lauda de care se bucură Fecioara
din partea tuturor neamurilor și limbilor362 pământești și cerești. Hristos
coboară în chip văzută să ia prea iubitul suflet al Maicii Sale363, iar minunea
350 Starea I, 71-74, p. 20.351 Starea II, 1-16, p. 22-24.352 Starea II,17-18, p. 25.353 Starea II, 19, p. 25354 Starea II, 28, p. 26.355 Starea II, 31, p. 27.356 Starea II, 36, p. 28.357 Starea II, 37, p. 28358 Starea II, 38, p. 28.359 Starea II, 39, p. 28.360 Starea II, 50, p. 30.361 Starea II, 63, p. 32.362 Starea III, 1-4, p. 33.363 Starea III, 7-12, p. 34-35.
127

morții Fecioarei este încă o dată afirmată : „Tu născând Viața / Prea Curată,
cum mori / Biruind legea firii?”364. Mai mult, moartea ei a sfințit lumea :
„Astăzi lumea toată / S-a sfințit cu totul / Prin sfânta-ți adormire”365, întrucât
moartea nu a biruit-o, fiind Maica Vieții : „Vie ești și-n moarte / Fără de
sămânță / Născând Viața lumii.”366 În final, credincioșii o roagă pe Maica
Domnului și a noastră, a tuturor, să nu înceteze mijlocirea ei puternică
pentru noi, autorul exprimând în final dragostea și tandrețea cu care întreg
poporul i se roagă : „Candela luminii / Prea Curată Pruncă, / Nu ne lăsa
uitării”367. Astfel se afirmă esența maternității ei divine, rolul lui Hristos în
lume, legătura ei cu neamul omenesc și nădejdea noastră a tuturor de a nu fi
uitați de cea care, prin zămislirea feciorelnică și minunată a Luminătorului
lumii, a scos din întuneric tot neamul omenesc.
Această slujbă deosebită, atât de complexă în simplitatea ei, nu este
doar un mijloc de a ne manifesta iubirea și cinstirea noastră pentru Maica
Domnului, ci și un prilej de a simți și a retrăiri taina morții Mariei și bucuria
nădejdii în înviere : „Iată de ce, cinstirea Sărbătorii Adormirii Maicii
Domnului, prin post și rugăciune de două săptămâni și citirea Prohodului
Maicii Domnului de către credincioșii ortodocși, este o trăire adâncă a
însăși tainei mântuirii noastre în Hristos, o pregustare a arvunei puterii
cerești dăruită de Dumnezeu prin rugăciunile Macii Domnului care ne
schimbă viața în lumină și ne dă tărie să biruim păcatul și patimile, să
căutăm sfințenia și să dorim învierea sufletelor și a trupurilor noastre din
robia morții.”368
364 Starea III, 16, p. 35.365 Starea III, 25, p. 36.366 Starea III, 32, p. 37. 367 Starea III, 48, p. 39.368 I.P.S. Daniel, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Cuvânt înainte, în ibidem, p. 6, rostit la Mănăstirea
„Sf. Pantelimon”Lacul Sărat, iulie 1999.
128

Cap. IV. Taina morții Maicii Domnului.
Mutare sau asumpție.
Analiză sintetică
(În loc de concluzii)
IV. 1. Analiză istorică
IV. 1. 1. Mariologia bizantină
Nestorie a crezut de cuviință să nu cinstească pe Maica Domnului și
prin învățăturile sale dorea să pună capăt unor „zvonuri”care circulau
printre creștini, cum că ea ar fi născut pe Dumnezeu. Bazându-se pe faptul
că poporul nu ține prea mult la persoana Mariei, după cum reiese din cultul
ei destul de modest, s-a hotărât să o atace. Apariția nestorianismului a fost
un moment în care dragostea poporului pentru Maica sa a dus la combaterea
lui, amplificând grija de a afirma realitatea unirii ipostatice a celor două firi
ale Mântuitorului. Dacă nu ar fi fost atinsă demnitatea Fecioarei, poporul nu
ar fi reacționat și această erezie ar fi continuat să existe încă o perioadă de
timp, până ar fi intrat în atenția apărătorilor credinței. Însă, în acest caz,
apărătorul credinței ortodoxe a fost însăși poporul creștin, al cărui protest
129

împotriva unei asemenea impietăți a pus în alertă nu doar Biserica, ci și
autoritățile statale. Acest fapt a dus la combaterea nestorianismului la scurt
timp după apariția lui, cu o râvnă menită a fi o dovadă a dragostei pentru
Maica Domnului.
De la Sinodul III Ecumenic Maica Domnului este asociată Fiului în
mod expres, chiar dacă această asociere a existat dintotdeauna. Singura
diferență este aceea că în această nouă asociere Fecioara nu mai este doar
un aspect al umanității lui Hristos, ci capătă un spațiu propriu în teologie,
spațiu în care este tratată maternitatea ei divină și celelalte atribute ce îi
aparțin. Acest spațiu al teologiei mariologice nu a fost scutit de exagerări și
speculații pioase sau raționaliste, ca și toate celelalte capitole ale teologiei.
O parte din adepții învățăturii Sf. Chiril al Alexandriei despre unirea
ipostatică au căzut în cealaltă extremă a nestorianismului și anume
monofizismul. Această erezie, deși învăța doar despre cele două firi ale
Mântuitorului contopite în una singură, cea divină, consecințele afirmațiilor
ei se fac simțite și în acest nou capitol al teologiei, strâns legat de
hristologie, și anume mariologia. Astfel, umanitate lui Hristos fiind
asimilată de divinitatea Lui, Mijlocitorul oamenilor înaintea lui Dumnezeu
trebuia să fie tot om și încă unul deplin în umanitatea sa. Și astfel Fecioara
Maria, în mediile monofizite, a devenit Mijlocitoarea oamenilor înaintea lui
Hristos Dumnezeu și a Sf. Treimi. În acest nou rol, Maicii Domnului i s-au
acordat diferite atribute și s-a considerat că, pentru ca solia ei înaintea
Domnului să fie desăvârșită, întrucât ea este unica solitoarea a întregii
umanități, este necesar ca ea să fi înviat. Trebuie înțeles faptul că acordarea
acestui atribut este un episod dintr-un proces ce avea ca scop înlocuirea lui
Hristos – Dumnezeu ca Mijlocitor, cu Maica Sa.
Tradiția despre învierea Maicii Domnului s-a dezvoltat în mediile
monofizite din Siria, Palestina și Egipt și a fost percepută de credincioșii de
rând nu ca o consecință a învățăturilor monofizite, ci ca o nouă tradiției a
cultului Fecioarei Maria. Astfel au văzut-o împăratul Mauriciu, atunci când
a stabilit celebrarea ei în întreg Imperiul la 15 august, și autoritățile
bisericești care au acceptat-o. Încercarea de a a-i da alt sens decât cel pietist
a dus la sancționarea aspră a celor care au avut o asemenea nechibzuință,
după cum reiese și din cele afirmate de episcopul Ioan al Tesalonicului :
„[…]mai târziu au apărut niște eretici făcători de rele, care au vârât zâzanie și
au răstălmăcit totul. Din această pricină părinții noștri s-au îndepărtat de ei,
socotindu-i în dezacord cu Biserica universală. Așa praznicul însuși a căzut
în uitare.”369
369 al Tesalonicului, Adormirea stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și-n veci fecioară Maria , în
Evanghelii Apocrife, trad. Cristian Bădiliță, edit. Polirom, Iași, 1999, p.249-250.
130

Adormirea Maicii Domnului, după reabilitare sărbătorii la scurt timp
de la măsurile luate împotriva acelor „eretici făcători de rele”, a rămas în
tradiția Bisericii Răsăritului ca o învățătură pioasă, sărbătoarea fiind un prilej
de întărire a credinței în nădejdea vieții veșnice și nicidecum o învățătură de
credință ce trebuie argumentată și justificată. Aceasta rezultă și din reacția
Ortodoxiei față de dogma Asumpției Maicii Domnului cu trupul la cer, deși
această tradiție pietistă a fost adusă din Răsărit.
IV. 1. 2. Mariologia apuseană
Teologia latină a primelor șase secole se caracterizează prin rigorism
și spirit practic, fapt ce justifică fobia Apusului față de tot ceea ce este
apocrif și neoficial. Din această cauză, atât cultul Maicii Domnului cât și
mariologia apuseană a acestor secole sunt destul de sărace, fiind preluate în
secolul VII, prin generalizarea în întreg Apusul creștin a sărbătorii
Adormirii Maicii Domnului de către papa Sergiu I (687-701) , un sicilian de
origine palestiniană.
Cultul Maicii Domnului nu a cunoscut o evoluție ca în Răsărit, ci a
fost preluat cu totul din Răsărit, acest fapt fiind valabil și în cazul
mariologiei. Însă acest proces de import nu s-a mai ținut cont de cauzele
apariției și sensurile elementelor preluate, fapt ce a dus la dezvoltarea în
voie a ceea ce în Răsărit fusese combătut.
Au existat voci în Biserica Apuseană care au combătut tradiția despre
învierea Maicii Domnului, calificându-o drept nejustificată și exagerată.
Aceste critici izvorau nu dintr-o aversiune față de cultul Fecioarei Maria ca
rod al Răsăritului, ci din acel spirit rigorist și prevăzător specific teologiei
apusene.
Tradiția Asumpției Maicii Domnului fiind asociată concepțiilor
apusene despre păcatul strămoșesc, predestinație și învățătura despre
Biserica văzută și cea nevăzută, a căpătat dint-o dată valoare de tradiție
apuseană. Prin urmare, Fecioara Maria a fost scutită de lipsa harului,
specifică păcatului strămoșesc, în vederea meritelor Fiului ei, fiind
predestinată din veci la această stare, întrucât era nevoie de o persoană atât
de pură, încât Dumnezeu Fiul să se poată întrupa din ea, fără să fie atins de
131

păcat. Rolul ei nu se sfârșește aici, întrucât legătura dintre Biserica
nevăzută, a Cărei cap nevăzut este Hristos, și Biserica văzută, a cărei cap
văzut este suveranul pontif, se realizează tot prin Fecioara Maria, care
devine astfel, și din această cauză, Co-redemptrix și Mater Ecclesia.
În teologia romano-catolică tradiția despre taina morții Maicii
Domnului, deși de origine răsăriteană, a fost un răspuns la multe
„neclarități”ce rezultau din viziunile apusene asupra anumitor realități
divine, și afirmarea ei ca dogmă, deși justificată prin pietatea poporului, a
avut cauze și scopuri nu doar pietiste sau teologice, ci și politice și
populiste.
IV. 2. Analiză dogmatică
IV. 2. 1. Timpul, componentă a creației materiale
Pr. Stăniloae afirma că există trei realități sau dimensiuni370 :
eternitatea divină, fără început și sfârșit; eonul371 lumii spirituale, o
eternitate ce are început, dar nu are sfârșit, fiind singura accesibilă făpturii
create, eternitatea divină fiindu-i inaccesibilă; temporalitatea lumii
materiale372, având început și sfârșit373.
Timpul s-a născut din Cuvânt374, s-a sfințit prin Cuvânt și se scurge
spre Cuvânt. Timpul, prin căderea lui Adam, s-a demonizat și s-a corupt și
el, ca întreaga creație materială. O dovadă imposibil de tăgăduit a acestei
realități este însăși serviciul divin. Slujbele, prin ciclicitatea lor, au ca scop
re-sfințirea timpului, care este împărțit în categorii din ce în ce mai mici,
fiecare categorie având un centru sfințitor. Astfel, ziua se sfințește prin
rugăciunile de dimineață și de seară. Săptămâna, ca și luna, se sfințește prin
370 Vezi capitolul Timp, eon, eternitate eonică , în Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogamtică
Ortodoxă, Edit. Instit. Biblic și de Misiune, București, 1996, p. 231.371 „ Timpul, când se oprește din mișcare, este eon, și eonul când se măsoară, este timp purtat de mișcare.
Astfel, eonul este, ca să spun pe scurt, timpul lipsit de mișcare, iar timpul, eonul măsurat prin mișcare”Sf.
Maxim Mărturisitorul, Ambigua, în ibidem, p. 127.372 „Noi suntem limitați ca creaturi, dar în același timp suntem capabili de a ne depăși și tindem să ne
depășim. Aceasta introduce timpul, adică trecutul cu nemulțumirea pentru ceea ce am fost și pentru gradul
în care ne-am dăruit, și viitorul cu tendința de a fi mai mult și de a ne dărui mai mult.”Ibidem, p. 128-129. 373 „ Timpul, ca desfășurare a eonului e un fel de scară întinsă de eternitate, sau de o lucrare a ei, spre lumea
creată. E scară întinsă de eternitatea lui Dumnezeu pusă la dispoziția mea, după măsura mea, printr-o
lucrare a lui Dumnezeu la nivelul meu. Căci eu nu pot trăi încă în eternitatea mare.”, idem, p. 128.374 „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”, Ioan 1, 1.
132

Sf. Liturghie săvârșită Duminica. Anul se sfințește prin jertfa Mântuitorului
și Învierea Lui din noaptea de Paști.
Nu este întâmplător faptul că odată cu nașterea lui Hristos s-a încheiat
o etapă temporală și tot cu nașterea Lui, a început alta. Până la venirea
Mântuitorului, timpul era într-o permanentă demonizare, scurgându-se spre
momentul nașterii Mântuitorului său. După nașterea Lui, timpul este într-o
permanentă re-sacralizare, scurgându-se spre același moment al venirii
Mântuitorului său.
Nu este întâmplătoare săvârșirea Sf. Liturghii și scopul ei de re-
actualizare a jertfei Mântuitorului de pe cruce. Această jertfă este re-
actualizată, și nu comemorată, tocmai pentru a sfinți pe credincioși, dar și
timpul în care ei viețuiesc.
Timpul, ca element component al creației materiale, poartă în sine în
chip tainic urmările păcatului strămoșesc și de aceea desăvârșirea sfinților
se va face la sfârșitul acestui timp. Este o tainică legătură între timp, păcat și
moarte, legătură pe care doar Hristos a biruit-o, fiind mai presus de timp,
fără de păcat și fără de moarte și de aceea învierea Lui este unică și
irepetabilă. De aceea Hristos ne așteaptă la sfârșitul timpului spre a ne uni
deplin cu el, prin înviere în eternitate, fapt pentru care este oarecum greșită
expresia „a doua venire a Mântuitorului”, noi fiind cei care ne îndreptăm
spre El.
IV. 2. 2. Înviere și re – animare
Mântuitorul Iisus Hristos, fiind om și Dumnezeu în același timp, avea
trăsături specifice și ne-repetabile, dar împărtășibile în mod haric tuturor
oamenilor. Între aceste trăsături specifice se numără nașterea fără de păcat ,
lipsa ispitei interioare și învierea Sa cu trupul , acestea fiind consecințe ale
lipsei păcatului strămoșesc, lipsă datorată unirii ipostatice cu natura divină.
Trebuie afirmat faptul că nu era de ajuns ca Hristos să fie lipsit de păcatul
strămoșesc, ci trebuia să fie și Dumnezeu în același timp, căci lipsa
păcatului, dar și cele trei aspecte specifice doar Mântuitorului, au fost
lucrate în persoana Sa divino-umană nu de lipsa păcatului, ci de prezența
reală a lui Dumnezeu. De aceea și apostolul neamurilor spune : „ Iar dacă
Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe
Hristos Iisus din morți va face vii și trupurile voastre cele muritoare, prin
Duhul Său care locuiește în voi .375”. Așadar, lipsa păcatului și a
concupiscenței, precum și învierea sunt consecințe ale unirii ipostatice și
375 Romani 8, 11.
133

nimeni nu le poate avea în aceeași măsură și în aceleași condiții în care le-a
avut Hristos.
Este adevărat că putem să ne curățim de orice păcat în mod
desăvârșit, putem face ineficientă ispita interioară și, mai mult ca sigur, vom
învia, dar toate acestea sunt posibile doar într-o oarecare măsură în această
viață, întrucât le vom avea în mod desăvârșit la sfârșitul veacurilor, după
Parusia Domnului. Din toate acestea rezultă că Maica Domnului, oricât ar fi
dorit Fiul ei sau credincioșii care o cinstesc cu atâta dragoste, să o facă
părtașă la soarta Sa, nu ar fi putut. Așa cum Maica și Fiul nu au avut același
început, tot așa nu pot avea și același sfârșit. Nașterea lui Hristos, ca și
moartea Lui, sunt evenimente unice cu trăsături, cauze și consecințe unice și
au fost înfăptuite nu în chip firesc, ci s-au săvârșit într-un mod supra-firesc,
adică dumnezeiesc.
Biruința Fecioarei asupra păcatului și a firii este reală, întrucât a
născut fără de bărbat și trupul despărțit de suflet nu a fost atins de
stricăciune. Dar mai mult decât atât, în acest veac, nu este posibil, întrucât
ar contrazice dragostea lui Dumnezeu care a rânduit toate cu înțelepciune.
Iar tratarea Adormirii Maicii Domnului în afara rânduielilor divine, a
realităților divine, face ca învierea Maicii Domnului să fie plauzibilă și,
deci, posibilă, iar râvna evlavioasă, lipsită de știință, o cere ca pe o
recunoaștere – dar, adusă spre slava Fecioarei.
Avem în Vechiul și Noul Testament cazuri în care persoane decedate
au fost înviate. Unele, la scurt timp după deces, altele după mai multe zile,
cum a fost cazul dreptului Lazăr înviat la patru zile după moartea sa.
Diferența dintre învierea acestora și învierea lui Hristos este aceea că cea a
celor dintâi a fost o re-animare376, datorită faptului că spațiul și scopul
săvârșirii acestei reanimări este timpul și viețuirea în timp. Învierea lui
Hristos, însă, nu avea ca scop viețuirea în această dimensiune temporală, ci
revenirea la veșnicia divină. De aceea și învierea Lui se fundamentează în
mod absolut pe divinitatea Lui : „ Și nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-
a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer .”( Ioan 3, 13). Așadar,
coborârea sugerează ca o necesitate înălțarea, în cazul Mântuitorului,
precum și „înălțarea”condiționează coborârea, în cazul lui Ilie și Enoh.
Dacă a înviat, ce fel de învierea a avut Maica Domnului? Dumnezeu
S-a întrupat din ea și a rămas în ea în mod deplin și haric, fapt ce a
determinat nestricăciunea trupului ei de după moarte. Dar Fecioara Maria
nu are o fire divină și învierea ei, datorită acestui fapt, nu poate avea alt
scop decât viețuirea în acest spațiu temporal. Dacă Fecioara a înviat, atunci
va trebui să moară încă o dată, precum Lazăr, și dacă s-a înălțat, va trebuie
376 Idee enunțată și termen folosit de I.P.S. Prof. Dr. Daniel în cadrul cursului de Teologie Dogmatică.
134

să se coboare pe pământ, precum Ilie și Enoh. Acest fapt este impus de
natura umană comună Fecioarei, dreptului Lazăr, lui Ilie și Enoh.
Maternitatea divină nu a schimbat firea umană a Mariei, nu i-a conferit
trăsături noi, așa cum firea divină a Mântuitorului nu a adăugat nimic la
trăsăturile naturale ale firii lui umane, ci le-a sublimat. De aceea și Hristos
este Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, Învierea și Înălțarea Lui fiind o
cauză a prezenței firii divine în ipostasul divino-uman și nu a desăvârșirii
omenității Sale. Așadar, Învierea și Înălțarea Domnului se datorează
exclusiv firii Sale divine, acestea fiind o urmare firească a lipsei păcatului
strămoșesc, lipsă imposibilă fără prezența Fiului și o necesitate absolută
pentru mântuirea neamului omenesc.
Aceste cauze și urmări nu sunt prezente și în cazul Fecioarei Maria și
de aceea învierea ei, în lipsa unirii cu ipostasul divin în ipostasul ei, nu
poate fi altceva decât o re-animare și dacă a fost înviere și înălțare, în baza
aceleași lipse, este necesară o revenire pe pământ, asemenea celei lui Ilie și
Enoh, însoțită de moartea în timp și învierea la sfârșitul veacurilor.
Scoaterea Fecioarei din aceste rânduieli înseamnă o ieșire a ei din
comuniune nu doar cu Biserica celor viețuitori în trup și a celor viețuitori
fără de trup, ci și din comuniunea celor „înălțați”ce se vor coborâ pe pământ
și vor muri și a celor re-animați în timp și re-mutați la cele veșnice. Astfel
Fecioara, doar în baza maternității divine, care nu a adăugat nimic la natura
firii umane, iese din comuniunea cu cei de o fire cu ea. Asemenea
consecințe nu sunt doar teoretice, precum nu sunt nici cele ale unirii
ipostatice din persoana lui Hristos, ci și reale și de aceea minunile – excepții
săvârșite de Dumnezeu au ca scop avertizarea, întărirea credinței sau
mântuirea sufletului, iar nu sfidarea rânduielii divine : „ Iar când se luptă
cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului .”( II
Timotei 2, 5).
IV. 2. 3. Analiza eshatologică a învierii
Sufletul mântuit intră viața veșnică și în Biserica biruitoare, în trupul
lui Hristos, adică comuniunea sfinților cu îngerii, prin Capul ei
împărtășindu-se și de comuniunea cu Sf. Treime. Iar trupul, materie,
așteaptă izbăvirea materiei „ Căci făptura a fost supusă deșertăciunii – nu din
voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o ”( Romani 8, 21).
Omul a fost creat trup și suflet pentru ca prin el să se unească cele
două dimensiuni ale creației, spirituală și materială, spre a cinsti pe
Creatorul lor într-o unitate deplină. Datorită naturii sale spirituale și
135

materiale, omul a fost cel prin care diavolul a corupt materia, inaccesibilă
lui până atunci, ispitind pe acest preot al creației lui Dumnezeu. Prin natura
sa spirituală, omul a fost expus coruperii demonice căreia nu i-a rezistat,
prin el decăzând întreaga creație materială din unitatea cu Dumnezeu,
unitate care trebuia mijlocită și asigurată de om. Mijlocitorul materiei
pierzând comuniunea harică cu Dumnezeu, atunci „ făptura a fost supusă
deșertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o ”( Romani
8, 20).
Trupul este material și este într-o legătură permanentă și tainică cu
sufletul, o dovadă în acest sens fiind sfintele moaște. Dar acest trup nu se
poate rupe din unitatea sa cu lumea materială, nu poate evada din ea și de
aceea el va primi desăvârșirea la sfârșitul veacurilor, atunci când Biserica
luptătoare se va uni sau va deveni Biserica biruitoare. Prin legătura trupului
cu sufletul, întreaga creație materială va recăpăta harul divin sfințitor și
desăvârșitor prin mijlocitorul ei, omul, mântuit de noul Adam. Natura se
împărtășește chiar și în acest veac de harul lui Dumnezeu, parțial, o dovadă
în acest sens fiind acele ierurgii de sfințire și de binecuvântare a casei, a
grânelor, a livezilor etc. Însăși biserica, circumscrisă acestei dimensiuni
materiale, se sfințește și devine o fereastră spre acea lume plină de harul lui
Dumnezeu de după Judecata finală.
Învierea trupurilor înainte de Parusia Domnului este doar o re-
animare, urmat de moarte în timp. Trupul material nu poate exista în afara
lumii materiale datorită identității de esență și datorită rânduielii divine care
l-a creat spre a face simțită prezența Creatorului în creația Sa. O astfel de
„evadare”prin înviere și izolare în afara temporalului și a materialului ar
contrazice finalitatea ontologică a trupului și a umanului în totalitatea sa și
ar fi, astfel, opus lui Dumnezeu. Doar Hristos a înviat cu trupul, întrucât era
necesar pentru umanitate, El mijlocind, prin acest trup asumat și înviat,
harul divin mântuitor, cu care creștinii se împărtășesc prin Sfânta Taină a
Euharistiei. Trupul lui Hristos, după o tradiție a Bisericii, aflat în slava lui
Dumnezeu, poartă încă semnele cuielor ca o mărturie a unității lui Hristos
cu natura umană și astfel, cu întreaga creație materială.
Dacă învierea Mântuitorului era nu doar posibilă, ci și absolut
necesară, căci „ Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci
propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră ”(I Corinteni, 15,
14), pentru că prin ea Biserica poate împărtăși harul mântuitor prin însuși
trupul lui Hristos, înviat și unit în chip tainic și deplin cu Dumnezeu,
prezent în mod real în Sfânta Euharistie, care ar fi scopul învierii Maicii
Domnului? Răspunsul ar fi : răsplătirea și slăvirea ei în mod desăvârșit. Însă
consecințele sunt mult mai grave.
136

Dacă Maica Domnului a înviat, din ce Biserică face parte : din
Biserica luptătoare a celor viețuitori în trup sau din Biserica biruitoare, a
celor viețuitori fără de trup? Și ce comuniune ar putea avea Maica
Domnului cu aceste două Biserici, pământească și cerească, din moment ce
s-a despărțit definitiv de pământ, de care și-a separat trupul ei pământesc,
înviindu-l și ridicându-l deasupra lui, și s-a înălțat deasupra celei cerești,
care așteaptă sfârșitul veacurilor, Parusia Domnului și învierea tuturor.
Fecioara Maria, dacă a înviat, atunci este, alături de Hristos, Maica Bisericii
aflată deasupra ei, pe o treaptă egală cu Fiul ei înviat, mijlocind pentru noi
din afara noastră. Iar în aceste condiții calitatea de Mater Ecclesia ar fi
justificată.
Consecințele unei posibile învieri a Maicii Domnului înainte de
Parusia Domnului nu pot fi ignorate de dragul unei excepții izvorâte nu atât
din dragostea Fiului pentru Maica Sa, cât din rușinea lui de a avea alături o
Maică ne-desăvârșită, suferind, după concepția apusenă, de acea lipsă –
handicap, despărțirea sufletului de trup, admisibilă la sfinții „de rând”, dar
inadmisibil la Regina cerurilor.
IV. 3. Analiză logică
IV. 3. 1. Trupul lui Moise și trupul Fecioarei
Mutarea Maicii Domnului cu trupul la cer a fost concepută încă de la
început, de evlavia creștină, ca o manifestare a dragostei divine de care ea
se bucură. Dar acest aspect fiind prea mult accentuat, au fost ignorate
celelalte cauze ale acestui act.
În istoria mântuirii singurele persoane care n-au trecut prin moarte
sunt Ilie și Elisei, despre care Apocalipsa afirmă că vor muri, iar un alt caz
în care trupul unei persoane, prin grija proniei divine, a fost tăinuit, este cel
al lui Moise, despre care aflăm la Tit că îngerul lui Dumnezeu și satana s-au
luptat pentru el. Care a fost cauza dispariției trupului lui Moise? Tendința
iudeilor spre idolatrie.
Cultul Maicii Domnului este unul foarte dezvoltat, egal cu cel al
Mântuitorului, în anumite aspecte chiar depășindu-l. Astfel Fecioara Maria
este pomenită în toate ceremoniile religioase ale Bisericii, mijlocirea ei
fiind cerută de preotul slujitor și de credincioșii participanți la finalul
tuturor etapelor unei slujbe. Fiecare ectenie cuprinde spre sfârșit o cerere
137

adresată Fecioarei; fiecare cântare din canoanele cuprinse în cărțile de
slujbă se încheie cu o laudă și o cerere adresată Mariei; chiar și acele slujbe
cu rugăciuni adresate doar Mântuitorului sau sfinților, precum Acatistele
sau canoanele, cuprind, dacă nu la sfârșitul fiecărui fragment, cel puțin în
momentele centrale, rugăciuni îndreptate către Maica Domnului. Știut este
faptul că numărul de acatiste și paraclise al Mariei depășește pe cel al
Mântuitorului și al celorlalți sfinți. Dacă Hristos este centrul cultului divin
public, nu este greșit să afirmăm că Maica Sa reprezintă centrul cultului
divin particular.
Ce s-ar fi întâmplat dacă trupul Maicii Domnului ar fi rămas în
mormânt? În mod sigur ar fi devenit o a doua Mecca, fiecare creștin având
obligația morală să-i aducă închinare cel puțin o dată în viață. Cultul Maicii
Domnului ar fi căpătat trăsături proprii și în final s-ar fi ajuns la o cinstire
separată de cea a Mântuitorului. Chiar și în lipsa prea sfântului ei trup avem
o literatură apocrifă extrem de bogată și de variată.
Formele de manifestare ale cinstirii Fecioarei sunt foarte variate și
unele foarte originale. Atât Apusul, cât și Răsăritul au cunoscut perioade în
care cultul Fecioarei, atingând niște dimensiuni aberante, a dat naștere unor
secte, existente încă înainte de anul 431, precum Colliridieni, care o supra-
venerau ca pe o zeiță. Chiar și astăzi se poate constata această tendință de
egalizare a rolului Maicii Domnului cu cel al Fiului ei, în Apus ea fiind
numită Co-redemptrix. Tot în Apus ordinele și societățile religioase
închinate Maicii Domnului sunt foarte numeroase și numărul lor e într-o
continuă creștere. Așadar, putem afirma că cinstirea Maicii Domnului, după
moartea ei, este la fel de mare ca și smerenia ei înainte de moarte, căci
„ Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har. ”377
Mutarea trupului Maicii Domnului din mormântul din Ghetsimani,
după trei zile de la moartea ei, a fost un act al dragostei lui Dumnezeu
pentru ea, pentru a arăta lumii cinstea de care Fecioara se bucură înaintea
lui Dumnezeu. Dar mutarea trupului ei a fost și un act al milei și
înțelepciunii divine, Dumnezeu cunoscând slăbiciunea sufletului și
ușurătate minții noastre. De aceea și Dionisie Areopagitul afirma „Iau
martor pe Dumnezeu că dacă n-aș fi avut în minte și în inimă învățătura
dumnezeiască, aș fi socotit pe Fecioara ca pe adevăratul Dumnezeu și i-aș
fi dat închinăciunea care se cuvine numai adevăratului Dumnezeu”378. Iar
când apostolul Toma, întârziind, a vrut să se închine trupului Fecioarei,
ceilalți Apostoli nu l-au oprit și nici nu i-au stat împotrivă, ba chiar i-au
377 I Petru 5, 5.378 Ierom. Drd. Irineu Pop, Maica Domnului în viața Bisericii și în evlavia credincioșilor ortodocși ,
Ortodoxia, nr. 3/1984, p. 401.
138

deschis și mormântul, ceea ce ne arată că dragostea lor pentru Preasfânta
Fecioară dorea cu orice prilej să-i aducă închinare și cinstire. Dacă trupul ar
fi fost găsit în mormânt de către Toma și ceilalți Apostoli, minunea
nestricăciunii și a frumuseții lui nu ar fi fost trecută cu vederea, iar
mormântul nu ar mai fi fost închis niciodată. Urmările unei asemenea
posibilități ne îndreaptă mintea spre un univers în care exagerarea și
fabulosul ar fi fost speculate de satana, având ca izvor slăbiciunea sufletului
și ușurătatea minții.
IV. 3. 2. Darul nestricăciunii trupului
Una din cauzele mutării trupului Maicii Domnului din mormântul din
Ghetsimani, invocată atât în primele apocrife ale Adormirii, cât și în
argumentările teologilor apuseni de mai târziu, este dorința lui Dumnezeu
de a feri trupul Fecioarei de stricăciune.
Astăzi în toată lumea există numeroase biserici și catedrale ce
păstrează cu mare grijă trupurile nestricate ale unor mari sfinți și sfinte.
Aceste trupuri sunt numite sfinte moaște și sunt un semn al sfințeniei vieții
unui om. Aceste sfinte moaște au zile speciale de prăznuire, zile în care sunt
obiectul cinstirii a mii și chiar sute de mii de pelerini. Autenticitatea lor nu a
fost contestată de nimeni niciodată și toți cei care li se închină, o fac cu
credință tare în puterea de mijlocire a sfântului pe care Dumnezeu l-a
învrednicit de o așa cinste. Se pune întrebarea : dacă acești oameni simpli,
datorită efortului lor duhovnicesc au primit darul nestricăciunii trupului, ce
atestă o prezență haric a lui Dumnezeu în ele, ce s-ar fi întâmplat cu trupul
Maicii Domnului dacă nu ar fi fost mutat din mormânt.
Primele apocrife ale Adormirii Mariei afirmă că ar fi fost de
neconceput ca trupul unei persoane de o asemenea sfințenie sufletească, dar
și trupească, ca Maica Domnului, să fie supus descompunerii fizice. De
aceea, fără să aibă vreo tradiție apostolică sau vreun argument scripturistic
sau patristic, aceste apocrife afirmă că Dumnezeu a mutat trupul Mariei din
mormânt și la așezat sub Pomul Vieții. Unii văd în aceasta o prefigurare a
faptului că dintre toți oamenii, Maicii Domnului i se cuvine cel mai mult
învierea trupului și viața veșnică. Alții, din cauză că trupul ei, fie aflat sub
Pomul Vieții, fie aflat în altă parte, era păzit de oști numeroase de îngeri, au
înțeles că Dumnezeu a rânduit aceasta pentru a feri trupul ei de apropierea
necuvioasă a duhurilor necurate și de stricăciunea trupească. Aceste relatări,
cât și interpretările lor, nu sunt fundamentate biblic și patristic, iar existența
moaștelor sfinților ne arătă că nu au nici un fundament real. Iar factorul
139

uman nu ar fi putut să contribuie în vreun fel la necinstirea trupului
Fecioarei, pedeapsa evreului necuvios fiind un avertisment suficient și o
minune ce s-ar fi repetat ori de câte ori ar fi fost nevoie.
Dacă trupul Maicii Domnului ar fi rămas în mormântul din
Ghetsimani, el s-ar fi bucurat cu mult mai mult de darul nestricăciunii decât
trupurile nestricate ale sfinților cu acest dar. Iar priveliștea unei asemenea
minuni și revărsări a harului lui Dumnezeu asupra unei făpturi materiale ar
fi fost pentru unii prilej de întărire în credință, însă pentru cei mai mulți,
„neștiutori și neîntăriți”( II Petru 3, 16), ar fi fost în mod sigur prilej de
sminteală și de rătăcire de la dreapta credință. Câți creștini ar fi înțeles,
văzând minunea unei asemenea nestricăciuni, să dea slavă lui Dumnezeu și
nu doar să cinstească pe Maica care a mijlocit mântuirea noastră? Chiar și în
lipsa trupului ei, au existat secte și există și azi un cult al Fecioarei Maria,
diferit de cel susținut de Biserică și manifestat public, care nu mai este
controlat de dragostea pentru Dumnezeu și Maica Sa, ci de dorința de
fabulos și exagerare.
IV. 3. 3. Natura umană a Maicii Domnului.
Întreaga viață a Maicii Domnului este o minune. Nașterea din părinții
ei vârstnici a fost minunată, fără să fie extraordinară. Faptele ei au fost pline
de slava smereniei, zămislirea a fost plină de dumnezeire, iar nădejdea i-a
fost plină de dragostea pentru Fiul ei. Unei asemenea vieți se cuvenea un
sfârșit pe măsură. Dar cât de umană a fost Maica Domnului?
Încă din primele secole creștine au existat erezii care negau
umanitatea ei, afirmând că ea ar fi un fel de entitate spirituală, trimisă pe
pământ pentru a întrupa pe Fiul lui Dumnezeu. De aceea și Sf. Ioan
Hrisostom afirmă că moartea ei are menirea să demonstreze unor asemenea
rătăciți că se înșeală.
Colliridienii, cunoscând sfințenia vieții ei, o cinsteau nu ca pe o
făptură umană, ci ca pe o zeiță, fapt ce a dat nașterea la o sectă adversă, care
nu cinstea pe Maica Domnului, crezând că aceasta nu se cuvine.
De-a lungul secolelor creștinii au exagerat fie sfințenia ei, dându-i o
supra-cinstirea apropiată de venerarea lui Dumnezeu, fie umanitatea ei,
dându-i o cinstire mai mică. Nimeni însă nu și-a putut explica desăvârșirea
vieții ei, lipsa păcatelor personale și vrednicia de a da trup Fiul lui
Dumnezeu. Unii, rătăcind, nesocotind posibilă o asemenea colaborare cu
Dumnezeu din partea unei făpturi omenești stăpânită de păcat, au afirmat că
140

ea ar fi fost predestinată, răpindu-i astfel orice merit personal. Alții o rup
din rândul oamenilor, o ridică deasupra legilor firii printr-o hotărâre a lui
Dumnezeu și fac din ea un fel de făptură semi-umană, o excepție de la
regulă, necesară întrupării lui Dumnezeu. Însă în ambele cazuri se știrbește
meritul Maicii Domnului ca făptură umană supusă păcatului, de a împlini cu
desăvârșire voia divină.
Lipsa păcatelor personale a Fecioarei se datorează unui har special
dat ei, asemenea harului proorociei și a facerii de minuni primit de bărbații
sfinți din Vechiul Testament. Acest har putea fi respins, așa cum a făcut
Iona, sau putea fi folosit. Fecioara Maria a primit acest har și prin el a făcut
că păcatul să fie pentru ea o potență inactivă.
Nașterea feciorelnică a fost un act al lui Dumnezeu, la care însă a
colaborat și Fecioara, Sfinții Părinți afirmând astfel că prin ascultarea ei față
de înger a vindecat ascultarea Evei față de demon.
Întreaga viață a Maicii Domnului a fost un exemplu de smerenie și
ascultare, desăvârșirea și splendoarea lor întrecând minunea nașterii și a
morții ei, fiind egalată doar de cea a nașterii Cuvântului întrupat. Însăși
Dumnezeu a așteptat, și nu a predestinat, o astfel de smerenie și ascultare,
iar umanității i-au trebuit mii de ani ca să atingă printr-o singură persoană o
astfel de desăvârșire. Astfel, cea care s-a învrednicit de o asemenea cinste,
de a fi Maica lui Dumnezeu, a fost cu adevărat vrednică de ea, fără să fi fost
liberă de păcat sau având ceva ce nu a mai avut nimeni. Fecioara Maria a
fost cu adevărat vrednică să fie Maică a lui Dumnezeu, iar cei ce neagă
desăvârșita ei umanitate, îi răpesc această vrednicie. Căci în ce stă minunea
acestei vrednicii, dacă nu în slăbiciunea făpturii umane și în tăria smereniei
și a ascultării ei desăvârșite.
Fecioara Maria a fost făptură omenească, supusă păcatului, de la
naștere și până la moarte și chiar în moarte nu s-a despărțit de noi, ci s-a
supus legilor firii noastre, așa cum a făcut în întreaga ei viață și de aceea se
poate spune că va și învia împreună cu noi la sfârșitul veacurilor.
141

Apendix.
Această enciclică a fost tradusă din limba engleză după o versiune preluată
de pe site-ul oficial al Bisericii Romano-Catolice, www.vatican.va .

Enciclica papei Pius XII asupra
posibilității definirii Asumpției
binecuvântatei Fecioare Maria ca dogmă
de credință, către patriarhi, primați,
arhiepiscopi și alte ordine în pace și
comuniune cu scaunul apostolic.
1. Poporul creștin n-a încetat să invoce și să
simtă ajutorul binecuvântatei Fecioare
Maria și de aceea ei au venerat-o
dintotdeauna cu o devoțiune crescândă.
2. Și astfel, pentru că iubirea când e
adevărată și profundă, simte nevoia să se
manifeste prin mijloace noi, așa cum s-a
putut vedea de-a lungul secolelor,
exprimând tot timpul ardoarea pietistă
către Regina Cerului. În opinia noastră,
acesta este motivul, pentru care mult timp,
numeroase petiții ( cele primite din 1849
până în 1940 au fost reunite în două
volume care, însoțite de comentarii
adecvate, au fost de curând tipărite), de la
cardinali, patriarhi(?), arhiepiscopi,
universități și nenumărate persoane
particulare, petiții care au ajuns la Sfântul
Scaun, toate începând cu afirmația că
Asumpția trupească la cer a binecuvântatei Encyclical of Pope Pius XII on the
possibility of defining the Assumption of
the Blessed Virgin Mary as a dogma of
faith to the patriarchs, primates,
archbishosps and other ordinaries at
peace and in communion with the
Apostolic See.
1.The Christian people have never ceased
to invoke and experience the
Blessed Virgin Mary's assistance, and
therefore they have, at all times,
venerated her with ever growing devotion.
2. And so, because love when it is true and
deeply felt tends of its own
nature to manifest itself through ever
renewed demonstrations, the
faithful have vied with one another all
through the centuries in
expressing at all times their ardent piety
toward the Queen of Heaven. In
our opinion, this is the reason why, for a
long time past, numerous
petitions (those received from 1849 to 1940
have been gathered in two
volumes which, accompanied with suitable
comments, have been recently
printed), from cardinals, patriarchs,
archbishops, bishops, priests,
religious of both sexes, associations,
142

Fecioare ar trebui definită și proclamată ca
dogmă de credință. Și desigur că nu există
persoană care să nu știe că acest fapt a fost
cerut frecvent de aproape două sute de
părinți la Conciliul Vatican.
3. Dar Noi, care suntem desemnați cu
apărarea și dezvoltarea Împărăției lui
Hristos, trebuie în același timp să avem o
grijă și o vigilență continuă pentru a ține
departe tot ceea ce este opus acestei
Împărății și să sprijinim tot ceea ce o
favorizează. Așadar, de la începutul
pontificatului Nostru, am fost nevoiți să
examinăm cu foarte mare atenție dacă e
legal, convenabil și folositor să sprijinim cu
autoritatea Noastră petiția mai sus
menționată. Nu am încetat și nici în prezent
nu încetăm să ne rugăm cu insistență lui
Dumnezeu ca să-și manifeste voia mereu
adoratei Sale bunătăți și în acest
împrejurare, caz.
4. Pentru a primi darul iluminării divine,
voi, Venerabili Frați, în pioasă participare,
să vă uniți rugăciunile voastre cu ale
Noastre. Dar, îndemnându-vă părintește la
aceasta, urmând exemplul Predecesorilor
Noștri și în special cel al lui Pius IX când a
definit dogma Imaculatei Concepții a
Maicii Domnului, vă rugăm cu stăruință să
ne informați despre devoțiunea clerului și
poporului (ținând cont de credința și
pietatea lor) referitor la Asumpția
Preabinecuvântatei Fecioare Maria. Mai
mult, voim să știm dacă voi, Venerabili
Frați, cu știința și bunul vostru simț
considerați că Asumpția trupească a
Imaculatei Binecuvântatei Fecioare poate fi
propusă și definită ca dogmă de credință și universities and innumerable
private persons have reached the Holy See,
all begging that the bodily
Assumption into heaven of the Blessed
Virgin should be defined and
proclaimed as a dogma of faith. And
certainly no one is unaware of the
fact that this was fervently requested by
almost two hundred fathers in
the Vatican Council.
3. But We, who are charged with the care
of defending and developing the
Kingdom of Christ, have at the same time
to exercise continual care and
vigilance to keep away everything adverse
to this Kingdom, and to support
whatsoever may promote it. Therefore,
from the beginning of Our
Pontificate, we had to examine most
carefully whether it would be lawful,
convenient and useful to support with Our
authority the above mentioned
petitions. We have not neglected and do not
at present neglect to offer
insistent prays to God that He might clearly
manifest the will of His
ever-adorable goodness in this instance.
4. In order that We may receive the gift of
heavenly light, do you,
Venerable Brethren, in pious competition,
unite your entreaties with Ours.
But, while paternally exhorting you to do
this, thus following the example
of Our Predecessors, and particularly that
of Pius IX when about to define
the dogma of the Mother of God's
Immaculate Conception, we earnestly beg
you to inform us about the devotion of your
clergy and people (taking into
account their faith and piety) toward the
Assumption of the most Blessed
Virgin Mary. More especially We wish to
know if you, Venerable Brethren,
with your learning and prudence consider
143

dacă, pe lângă voința voastră, aceasta este
dorită de clerul vostru și de popor.
5. Vom fi recunoscători pentru răspunsul
vostru prompt și vom cere pentru voi o
abundență de favoruri divine și mijlociri
favorabile de la divina Fecioară, venerabili
frați, și peste ai voștri, în timp ce cu
dragoste vă dăm binecuvântarea noastră
apostolică în Domnul ca mărturie a
afecțiunii noastre paterne pentru voi și
pentru turma încredințată în grija voastră.
Emisă la Roma în basilica Sf. Petru în
prima zi a lunii Mai în anul 1946, al
optulea al pontificatului nostru.
Pius XII
Acest document a fost publicat inițial în Il
Monitore Ecclesiastico ( fasc. 7-12, 1946;
pp. 97-98) sub formă epistolară, fiind mai
apoi publicat în Acta Apostolicae Sedis în
1950 ca encilclică.that the bodily Assumption of the
Immaculate Blessed Virgin can be
proposed and defined as a dogma of faith,
and whether in addition to your own wishes
this is desired by your clergy
and people.
5. We shall be most grateful for your
prompt response and we entreat an
abundance of divine favors and the
favorable assistance of the heavenly
Virgin upon you, venerable brothers, and
upon yours, while we most
lovingly impart our apostolic blessing in
the Lord as a token of our
fatherly affection to you and to the flocks
committed to your care.
Given at Rome at St. Peter's on the first day
of May in the year 1946, the
eighth of our pontificate.
PIUS XII
The document was originally printed in Il
Monitore Ecclesiastico (fasc. 7-12, 1946;
pp. 97-98) as a letter but was published in
the Acta Apostolicae Sedis in 1950 as an
encyclical.

Bula papală Munificentissimus Deus a fost tradusă din limba engleză după
o versiune preluată de la adresa www.catholic.online.com , textul fiind
comparat cu versiunea italiană de pe site-ul oficial al Bisericii Romano-
Catolice www.vatican.va . și versiune franceză, aprobată și publicată :
Constitution apostolique Munificentissimus Deus de la Sa Saintete Pie XII
sur la Definition Dogmatique de l’Assomption (Ier novembre 1950) , în
Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir,
S.J., tome I, edit. Beauchesne, Paris, 1955, p. 801-817.
1. Dumnezeu cel atât de darnic, Care este 1. The most bountiful God, who is
144

atotputernic, a Cărui plan al providenței se
întemeiază pe înțelepciune și dragoste,
potolește necazurile oamenilor,în
înțelepciunea Sa, și a individului aducând
prilejuri de bucurie în viețile lor din când în
când, în așa fel încât, în condiții diferite și
pe căi diferite, toate lucrează împreună spre
binele celor ce Îl iubesc.(Rom. 8,28)
2. Acum, și mai ales în aceste vremuri,
pontificatul nostru este împovărat de atâtea
greutăți, anxietăți și necazuri, cauzate de
calamități violente ce au avut loc și din
cauza faptului că mulți au rătăcit de la
adevăr și virtute. Cu toate acestea, suntem
foarte consolați să vedem că, în timp ce
credința catolică este mărturisită public și
cu vigoare, pietatea către Maica Domnului
este înfloritoare și zilnic crește mai înfocată
și aproape pretutindeni dă dovezi despre o
viață mai bună și mai sfântă. Astfel, în
timp ce Binecuvântata Fecioară își
îndeplinește în cel mai afectiv mod
datoriile maternale în favoarea celor
răscumpărați de sângele lui Hristos,
mințile și inimile copiilor ei sunt viguros
însuflețite spre o mai asiduă considerare a
prerogativelor ei.
3. De fapt Dumnezeu, Care din vecie o
privește pe Maria cu o afecțiune foarte
favorabilă și unică, la „ plinirea
vremii”(Gal. 4,4) a împlinit planul
providenței Sale în așa fel încât toate
privilegiile și prerogativele cu care a
înzestrat-o, în generozitatea Sa suverană,
aveau să strălucească în ea mai târziu, într-
o perfectă armonie. Și, cu toate că Biserica
a recunoscut din totdeauna această supremă
generozitate și armonie perfectă a darurilor
și le-a studiat mereu iar și iar, de-a lungul
secolelor, totuși, abia în timpurile noastre almighty, the plan of whose providence
rests upon wisdom and love, tempers, in
the secret purpose of his own mind, the
sorrows of peoples and of individual men
by means of joys that he interposes in their
lives from time to time, in such a way that,
under different conditions and in different
ways, all things may work together unto
good for those who love him.[1]
2. Now, just like the present age, our
pontificate is weighed down by ever so
many cares, anxieties, and troubles, by
reason of very severe calamities that have
taken place and by reason of the fact that
many have strayed away from truth and
virtue. Nevertheless, we are greatly
consoled to see that, while the Catholic
faith is being professed publicly and
vigorously, piety toward the Virgin Mother
of God is flourishing and daily growing
more fervent, and that almost everywhere
on earth it is showing indications of a
better and holier life. Thus, while the
Blessed Virgin is fulfilling in the most
affectionate manner her maternal duties on
behalf of those redeemed by the blood of
Christ, the minds and the hearts of her
children are being vigorously aroused to a
more assiduous consideration of her
prerogatives.
3. Actually God, who from all eternity
regards Mary with a most favorable and
unique affection, has "when the fullness of
time came"[2] put the plan of his
providence into effect in such a way that all
the privileges and prerogatives he had
granted to her in his sovereign generosity
were to shine forth in her in a kind of
perfect harmony. And, although the Church
has always recognized this supreme
generosity and the perfect harmony of
graces and has daily studied them more and
more throughout the course of the
centuries, still it is in our own age that the
145

privilegiul Asumpției cu trupul la cer a
Mariei, Maica Fecioară a lui Dumnezeu, s-
a arătat mult mai clar.
4. Acest privilegiu s-a arătat într-o nouă
lumină de când predecesorul nostru de
memorie eternă, Pius IX, a proclamat
solemn dogma Imaculatei Concepții a
Maicii Domnului. Aceste două privilegii
sunt foarte strâns legate unul de celălalt.
Hristos a biruit păcatul și moartea prin
propria moarte, iar cel născut din nou prin
Botez într-un mod supra-natural, a biruit
păcatul și moartea prin Același Hristos.
Totuși, după regula generală, Dumnezeu nu
dorește să dea celor drepți efectul deplin
al victoriei asupra morții până ce nu va fi
venit sfârșitul timpului. Și de aceea chiar și
trupurile celor drepți sunt stricăcioase după
moarte și doar la sfârșitul zilelor se va uni
fiecare cu sufletul său plin de slavă.
5. Dar Dumnezeu a dorit ca Binecuvântata
Fecioară Maria să facă excepție de la
această regulă generală. Ea, printr-un
privilegiu cu totul unic, a învins păcatul
prin Imaculata ei Concepție și de aceea ea
nu e supusă legii rămânerii în stricăciunea
mormântului și nu a trebuit să aștepte
sfârșitul veacului pentru învierea trupului
ei.
6. Astfel, atunci când s-a proclamat solemn
că Maria, Maica Domnului, era de la bun
început neatinsă de întinăciunea păcatului
strămoșesc, mințile credincioșilor s-au
umplut cu o speranță și mai puternică,
aceea că va veni curând ziua când dogma
Asumpției cu trupul la cer a Fecioarei
Maria va fi și ea definită de a autoritatea
învățătorească supremă a Bisericii.
7. De altfel s-a putut observa că nu doar
fiecare catolic în parte, ci și acei care privilege of the bodily Assumption into
heaven of Mary, the Virgin Mother of God,
has certainly shone forth more clearly.
4. That privilege has shone forth in new
radiance since our predecessor of immortal
memory, Pius IX, solemnly proclaimed the
dogma of the loving Mother of God's
Immaculate Conception. These two
privileges are most closely bound to one
another. Christ overcame sin and death by
his own death, and one who through
Baptism has been born again in a
supernatural way has conquered sin and
death through the same Christ. Yet,
according to the general rule, God does not
will to grant to the just the full effect of the
victory over death until the end of time has
come. And so it is that the bodies of even
the just are corrupted after death, and only
on the last day will they be joined, each to
its own glorious soul.
5. Now God has willed that the Blessed
Virgin Mary should be exempted from this
general rule. She, by an entirely unique
privilege, completely overcame sin by her
Immaculate Conception, and as a result she
was not subject to the law of remaining in
the corruption of the grave, and she did not
have to wait until the end of time for the
redemption of her body.
6. Thus, when it was solemnly proclaimed
that Mary, the Virgin Mother of God, was
from the very beginning free from the taint
of original sin, the minds of the faithful
were filled with a stronger hope that the
day might soon come when the dogma of
the Virgin Mary's bodily Assumption into
heaven would also be defined by the
Church's supreme teaching authority.
7. Actually it was seen that not only
individual Catholics, but also those who
146

vorbesc în numele unei națiuni sau a unei
provincii eclesiale și chiar un număr
considerabil de Părinți al Conciliului de la
Vatican, au înaintat o petiție urgentă
Scaunului Apostolic în acest sens.
8. De-a lungul timpului asemenea postulate
și petiții n-au scăzut, ci au crescut ca număr
și ca perseverență. În acest sens au fost
cruciade pioase de rugăciune. Mulți teologi
importanți au investigat cu râvnă și zel
acest subiect, în particular sau în instituții
eclesiale publice și în alte școli în care
disciplinele sacre sunt predate. Congresele
închinate Mariei, atât cele naționale, cât și
cele internaționale, s-au ținut în multe părți
a lumii catolice. Aceste studii și investigații
au evidențiat și mai clar faptul că dogma
Asumpției Fecioarei Maria la cer este
conținută de depozitul credinței creștine,
încredințat Bisericii. Acest fapt a dus la și
mai multe petiții, implorând și îndemnând
Scaunul Apostolic ca acest adevăr să fie
definit în mod solemn.
9. În această pioasă străduință, credincioșii
au fost uniți într-un mod minunat cu proprii
lor episcopi, care au trimis petiții de acest
fel, cu adevărat remarcabile ca număr,
acestui Scaun al binecuvântatului Petru.
Prin urmare, când am fost ridicați pe tronul
suprem pontifical, petiții de acest fel au fost
deja trimise de mii, din fiecare parte a lumii
și din fiecare clasă de oameni, de la iubiții
noștri fii, cardinalii Colegiului Sacru, de la
Venerabilii noștri Frați, arhiepiscopi și
episcopi, din dioceze și din parohii.
10. Prin urmare, în timp ce am înălțat cu
râvnă rugăciuni către Dumnezeu ca să ne could speak for nations or ecclesiastical
provinces, and even a considerable number
of the Fathers of the Vatican Council,
urgently petitioned the Apostolic See to
this effect.
8. During the course of time such
postulations and petitions did not decrease
but rather grew continually in number and
in urgency. In this cause there were pious
crusades of prayer. Many outstanding
theologians eagerly and zealously carried
out investigations on this subject either
privately or in public ecclesiastical
institutions and in other schools where the
sacred disciplines are taught. Marian
Congresses, both national and international
in scope, have been held in many parts of
the Catholic world. These studies and
investigations have brought out into even
clearer light the fact that the dogma of the
Virgin Mary's Assumption into heaven is
contained in the deposit of christian faith
entrusted to the Church. They have resulted
in many more petitions, begging and urging
the Apostolic See that this truth be
solemnly defined.
9. In this pious striving, the faithful have
been associated in a wonderful way with
their own holy bishops, who have sent
petitions of this kind, truly remarkable in
number, to this See of the Blessed Peter.
Consequently, when we were elevated to
the throne of the supreme pontificate,
petitions of this sort had already been
addressed by the thousands from every part
of the world and from every class of
people, from our beloved sons the
Cardinals of the Sacred College, from our
venerable brethren, archbishops and
bishops, from dioceses and from parishes.
147

dăruiască minții noastre lumina Sfântului
Spirit, să ne autorizeze să luăm o decizie
asupra acestui subiect atât se important, am
emis prevederi speciale în care comandam
ca, printr-un efort comun, să înceapă
anchete mai amănunțite în această
problemă și ca, în acest timp, toate petițiile
legate de Asumpția Fecioarei Maria la cer
ce au fost trimise Scaunului Apostolic din
timpul lui Pius IX, predecesorul nostru de
bucuroasă memorie, până în zilele noastre,
să fie strânse laolaltă și evaluate cu grijă.
11. Și, din moment ce avem de-a face cu un
moment atât măreț și cu o problemă de o
așa importanță, am considerat ca fiind
oportun să cerem tuturor venerabililor
noștri frați din episcopii, în mod direct și
autoritar ca fiecare din ei să ne facă
cunoscută opinia sa într-o declarație
oficială. Prin urmare, la 1 Mai 1946, le-am
trimis scrisoarea noastră, scrisoare ce
cuprinde aceste cuvinte : „ Voi, venerabili
frați, în înțelepciunea și prudența voastră,
credeți că Asumpția trupească
Binecuvântatei Fecioare poate fi propusă și
definită ca dogmă de credință? Doriți voi,
împreună cu clerul și credincioșii voștri,
aceasta?”
12. Dar cei pe care „ Sfântul Spirit i-a pus
ca episcopi să conducă Biserica lui
Dumnezeu”(Fapte 20, 28), au dat un
răspuns aproape unanim afirmativ la
amândouă aceste întrebări. Această
„remarcabil consimțământ a prelaților
catolici și a credincioșilor”, care afirmă că
Asumpția trupească a Maicii Domnului la
cer poate fi definită ca dogmă de credință,
din moment ce este în concordanță cu
autoritatea doctrinală ordinară a Bisericii și
este în concordanță cu credința poporului
creștin, pe care aceeași autoritate doctrinală 10. Consequently, while we sent up earnest
prayers to God that he might grant to our
mind the light of the Holy Spirit, to enable
us to make a decision on this most serious
subject, we issued special orders in which
we commanded that, by corporate effort,
more advanced inquiries into this matter
should be begun and that, in the meantime,
all the petitions about the Assumption of
the Blessed Virgin Mary into heaven which
had been sent to this Apostolic See from
the time of Pius IX, our predecessor of
happy memory, down to our own days
should be gathered together and carefully
evaluated.[3]
11. And, since we were dealing with a
matter of such great moment and of such
importance, we considered it opportune to
ask all our venerable brethren in the
episcopate directly and authoritatively that
each of them should make known to us his
mind in a formal statement. Hence, on May
1, 1946, we gave them our letter "“a letter
in which these words are contained: "Do
you, venerable brethren, in your
outstanding wisdom and prudence, judge
that the bodily Assumption of the Blessed
Virgin can be proposed and defined as a
dogma of faith? Do you, with your clergy
and people, desire it?”
12. But those whom "the Holy Spirit has
placed as bishops to rule the Church of
God"[4] gave an almost unanimous
affirmative response to both these
questions. This "outstanding agreement of
the Catholic prelates and the faithful,"[5]
affirming that the bodily Assumption of
God's Mother into heaven can be defined as
a dogma of faith, since it shows us the
concordant teaching of the Church's
ordinary doctrinal authority and the
148

o susține și o conduce, astfel prin ea însăși
și într-un mod cu totul cert și infailibil,
manifestă acest privilegiu ca fiind un
adevăr revelat de Dumnezeu și existent în
tezaurul divin pe care Hristos l-a
încredințat Miresei Sale, ca să fie păzit cu
credincioșie și să fie învățat în mod
infailibil. Desigur că această autoritate
învățătorească a Bisericii, nu prin efort
uman, ci prin sub protecția Spiritului
Adevărului (Ioan 14, 26) și astfel fără de
greșeală, poartă mandatul încredințat ei,
acela de a păstra adevărurile revelate în
stare pură și depline în toate timpurile, în
așa fel încât le prezintă necorupte,
neadăugând ceva la ele și neeliminând
nimic din ele. căci așa învață Conciliul
Vatican: „ Sfântul Spirit n-a fost promis
succesorilor lui Petru ca, prin revelațiile
lor, să poată afirma noi doctrine, ci, prin
asistența Lui, ei să poată păzi ca inviolabilă
și expună cu fidelitate revelația transmisă
de apostoli, adică tezaurul de
credință.”Așadar, prin consensul universal
al autorității învățătorești ordinare a
Bisericii, avem o dovadă certă și sigură, ce
demonstrează că Asumpția trupească a
Fecioarei Maria la cer – pe care, cu
siguranță, nici o facultate a minții omenești
nu o poate înțelege prin propriile puteri
naturale, atât cât glorificarea cerească a
feciorelnicului trup a Maicii Domnului ne
interesează – este un adevăr care a fost
revelat de Dumnezeu și prin urmare, ceva
ce trebuie crezut cu tărie și cu credință de
toți copii Bisericii. Căci, așa afirmă
Conciliul Vatican : „ toate cele ce sunt
crezute de divina și catolica credință și care
se găsesc în cuvântul scris al lui Dumnezeu
sau în Tradiție și care sunt propuse de
Biserică, fie într-o judecată solemnă sau în
cadrul oficiului ei învățătoresc ordinar și
universal, sunt adevăruri din revelația
divină și trebuiesc crezute.”concordant faith of the Christian people
which the same doctrinal authority sustains
and directs, thus by itself and in an entirely
certain and infallible way, manifests this
privilege as a truth revealed by God and
contained in that divine deposit which
Christ has delivered to his Spouse to be
guarded faithfully and to be taught
infallibly.[6] Certainly this teaching
authority of the Church, not by any merely
human effort but under the protection of
the Spirit of Truth,[7] and therefore
absolutely without error, carries out the
commission entrusted to it, that of
preserving the revealed truths pure and
entire throughout every age, in such a way
that it presents them undefiled, adding
nothing to them and taking nothing away
from them. For, as the Vatican Council
teaches, "the Holy Spirit was not promised
to the successors of Peter in such a way
that, by his revelation, they might manifest
new doctrine, but so that, by his assistance,
they might guard as sacred and might
faithfully propose the revelation delivered
through the apostles, or the deposit of
faith."[8] Thus, from the universal
agreement of the Church's ordinary
teaching authority we have a certain and
firm proof, demonstrating that the Blessed
Virgin Mary's bodily Assumption into
heaven- which surely no faculty of the
human mind could know by its own natural
powers, as far as the heavenly glorification
of the virginal body of the loving Mother
of God is concerned-is a truth that has been
revealed by God and consequently
something that must be firmly and
faithfully believed by all children of the
Church. For, as the Vatican Council
asserts, "all those things are to be believed
by divine and Catholic faith which are
contained in the written Word of God or in
Tradition, and which are proposed by the
Church, either in solemn judgment or in its
149

13. Numeroase mărturii, indicații și semne
despre această credință comună a Bisericii,
sunt evidențiate din cele mai vechi timpuri
până în zilele noastre; și aceste credințe
sunt manifestate tot mai clar de la o zi la
alta.
14. Credincioșii, conduși și instruiți de
păstorii lor, au învățat din cărțile sacre că
Fecioara Maria, pe tot parcursul
pelerinajului ei pământesc, a dus o viață
tulburată de griji, greutăți și durere, și că,
mai mult, ceea ce sfântul bătrân Simeon a
prezis, avea să se împlinească, și anume că
o sabie va trece prin inima ei, fapt împlinit
atunci când se afla sub crucea Fiului ei
divin, Mântuitorul nostru. În același fel, nu
a fost dificil pentru ei să accepte că cinstita
Maică a Domnului, ca și unicul ei Fiu, a
trecut din această viață. Dar aceasta nu i-a
putut împiedica să creadă și să afirme
deschis că trupul ei sacru nu a fost atins de
stricăciunea mormântului și că augustul
tabernacol al Divinului Cuvânt nu s-a făcut
niciodată praf și cenușă. De fapt, iluminați
de grația divină și mișcați de afecțiunea
pentru ea, Maica lui Dumnezeu și scumpa
noastră Maică, au contemplat într-o lumină
și mai clară minunata armonie și ordine a
acestor privilegii pe care Dumnezeu le-a
revărsat peste această iubitoare Maică a
Mântuitorului, privilegii care ating o așa
măreție, încât , în afară de ea, nimic din
cele create de Dumnezeu, fără numai
natura umană a lui Iisus Cristos, nu a atins
această măreție.
15. Nenumăratele temple care au fost
dedicate Fecioarei Maria, ridicată la cer,
atestă clar această credință. La fel și acele
imagini sacre expuse spre închinarea ordinary and universal teaching office, as
divinely revealed truths which must be
believed."[9]
13. Various testimonies, indications and
signs of this common belief of the Church
are evident from remote times down
through the course of the centuries; and this
same belief becomes more clearly manifest
from day to day.
14. Christ's faithful, through the teaching
and the leadership of their pastors, have
learned from the sacred books that the
Virgin Mary, throughout the course of her
earthly pilgrimage, led a life troubled by
cares, hardships, and sorrows, and that,
moreover, what the holy old man Simeon
had foretold actually came to pass, that is,
that a terribly sharp sword pierced her heart
as she stood under the cross of her divine
Son, our Redeemer. In the same way, it
was not difficult for them to admit that the
great Mother of God, like her only begotten
Son, had actually passed from this life. But
this in no way prevented them from
believing and from professing openly that
her sacred body had never been subject to
the corruption of the tomb, and that the
august tabernacle of the Divine Word had
never been reduced to dust and ashes.
Actually, enlightened by divine grace and
moved by affection for her, God's Mother
and our own dearest Mother, they have
contemplated in an ever clearer light the
wonderful harmony and order of those
privileges which the most provident God
has lavished upon this loving associate of
our Redeemer, privileges which reach such
an exalted plane that, except for her,
nothing created by God other than the
human nature of Jesus Christ has ever
reached this level.
15. The innumerable temples which have
150

credincioșilor, care amintesc acest unic
triumf al Fecioarei în fața tuturor
oamenilor. Mai mult, orașe, dioceze și
regiuni individuale au fost puse sub
patronajul special și protecția Maicii
Domnului ridicată la cer. În același fel,
instituții religioase, cu aprobarea Bisericii,
au fost fondate și și-au luat denumirea de la
acest privilegiu. Și nu putem să tăinuim
faptul că în Rozariul Mariei, în recitările pe
care Scaunul Apostolic le recomandă cu
atâta stăruință, se află un mister propus
pentru meditații pioase care, așa cum știm
cu toții, e legat de Asumpția Fecioarei la
cer.
16. Această tradiție a sacrilor păstori și a
credincioșilor lui Cristos este manifestată
în mod universal și chiar mai splendid de
faptul că, încă din vremurile antice, au fost
atât în Est cât și în Vest oficieri liturgice
solemne ce comemorau acest privilegiu.
Sfinții Părinți și teologii Bisericii n-au
încetat niciodată să aducă lumină asupra
acestui fapt, din moment ce, așa cum știe
toată lumea, sfânta liturghie, „ din cauză că
este mărturia, supusă supremei autorități
învățătorești a Bisericii, a adevărurilor
cerești, poate da dovezi și mărturii, nu de
mică valoare, pentru a formula un punct de
vedere personal a doctrinei Creștine.”
17. Cărțile liturgice legate fie de
sărbătoarea Adormirii, fie de cea a
Asumpției Fecioarei, cuprind expresii care
sunt de acord în a mărturisi că, atunci când
Maica Domnului a trecut din acest exil
pământesc la cer, ceea ce s-a întâmplat cu
sacrul ei trup, printr-un decret al
Providenței divine, a fost în acord cu
demnitatea Maicii Cuvântului întrupat, și în
acord cu alte privilegii ce i-au fost date.
Astfel, citând un ilustru exemplu, acest fapt been dedicated to the Virgin Mary assumed
into heaven clearly attest this faith. So do
those sacred images, exposed therein for
the veneration of the faithful, which bring
this unique triumph of the Blessed Virgin
before the eyes of all men. Moreover,
cities, dioceses, and individual regions
have been placed under the special
patronage and guardianship of the Virgin
Mother of God assumed into heaven. In the
same way, religious institutes, with the
approval of the Church, have been founded
and have taken their name from this
privilege. Nor can we pass over in silence
the fact that in the Rosary of Mary, the
recitation of which this Apostolic See so
urgently recommends, there is one mystery
proposed for pious meditation which, as all
know, deals with the Blessed Virgin's
Assumption into heaven.
16. This belief of the sacred pastors and of
Christ's faithful is universally manifested
still more splendidly by the fact that, since
ancient times, there have been both in the
East and in the West solemn liturgical
offices commemorating this privilege. The
holy Fathers and Doctors of the Church
have never failed to draw enlightenment
from this fact since, as everyone knows, the
sacred liturgy, "because it is the profession,
subject to the supreme teaching authority
within the Church, of heavenly truths, can
supply proofs and testimonies of no small
value for deciding a particular point of
Christian doctrine."[10]
17. In the liturgical books which deal with
the feast either of the dormition or of the
Assumption of the Blessed Virgin there are
expressions that agree in testifying that,
when the Virgin Mother of God passed
from this earthly exile to heaven, what
happened to her sacred body was, by the
decree of divine Providence, in keeping
151

este prezentat în acel Sacramentarios pe
care Adrian I, predecesorul nostru de
nemuritoare amintire, l-a trimis împăratului
Charlemagne. Aceste cuvinte se găsesc în
acest volum : „ Demnă de venerare și
pentru noi, o Stăpâne, este sărbătoarea
acestei zile în care sfânta Maică a
Domnului a suferit o moarte temporară, dar
n-a putut fi ținută de legăturile morții, ea,
cea din care S-a născut Fiul Tău, Stăpânul
nostru întrupat din ea.”
18. Ceea ce aici este indicat în acel stil
sobru, caracteristic liturghiei Romane, este
prezentat mai clar și mai complet în alte
cărți liturgice vechi. Ca să dăm ca exemplu
una din ele, Sacramentaria Galicana
denumește acest privilegiu al Mariei ca
fiind un „ mister inefabil cu atât mai demn
de rugăciune, cu cât Asumpția Fecioarei
este ceva unic printre oameni.”Și, în
liturghia bizantină, nu numai că Asumpția
cu trupul a Fecioarei Maria este pusă din
când în când în legătură cu demnitatea ei de
Maică a lui Dumnezeu, ci și în legătură cu
celelalte privilegii și în special cu
maternitatea feciorelnică dată ei printr-un
decret unic al Providenței lui Dumnezeu.
„ Dumnezeu, Regele universului, ți-a dat
ție favoruri care depășesc natura. Așa cum
te-a păstrat pe tine fecioară întru naștere,
tot așa a păstrat și trupul tău nestricat în
mormânt și l-a glorificat prin actul Său
divin de al muta din mormânt.”
19. Faptul că Scaunul Apostolic, care a
moștenit oficiul încredințată Prințului
Apostolilor de a confirma credința fraților
săi (Luca 22, 32) deținută prin propria
autoritate, a făcut celebrarea acestei
sărbători și mai solemnă și în mod efectiv
a determinat mințile dedicate ale
credincioșilor ca să aprecieze întotdeauna
mai deplin măreția misterului pe care îl with the dignity of the Mother of the Word
Incarnate, and with the other privileges she
had been accorded. Thus, to cite an
illustrious example, this is set forth in that
sacramentary which Adrian I, our
predecessor of immortal memory, sent to
the Emperor Charlemagne. These words
are found in this volume: "Venerable to us,
O Lord, is the festivity of this day on which
the holy Mother of God suffered temporal
death, but still could not be kept down by
the bonds of death, who has begotten your
Son our Lord incarnate from herself."[11]
18. What is here indicated in that sobriety
characteristic of the Roman liturgy is
presented more clearly and completely in
other ancient liturgical books. To take one
as an example, the Gallican sacramentary
designates this privilege of Mary's as "an
ineffable mystery all the more worthy of
praise as the Virgin's Assumption is
something unique among men.”And, in the
Byzantine liturgy, not only is the Virgin
Mary's bodily Assumption connected time
and time again with the dignity of the
Mother of God, but also with the other
privileges, and in particular with the
virginal motherhood granted her by a
singular decree of God's Providence. "God,
the King of the universe, has granted you
favors that surpass nature. As he kept you a
virgin in childbirth, thus he has kept your
body incorrupt in the tomb and has
glorified it by his divine act of transferring
it from the tomb."[12]
19. The fact that the Apostolic See, which
has inherited the function entrusted to the
Prince of the Apostles, the function of
confirming the brethren in the faith,[13]
has by its own authority, made the
celebration of this feast ever more solemn,
152

comemorează. În acest fel sărbătoarea
Asumpției a fost ridicată de la rangul pe
care îl ocupa la început printre celelalte
sărbători ale Mariei, fiind clasată mai apoi
printre celebrările mai solemne ale
întregului ciclu liturgic. Și când
predecesorul nostru Sf. Sergiu I a
desemnat, cea ce ne este cunoscut ca litanie
sau ca procesiune staționară, spre a fi ținut
în patru sărbători mariale, a specificat la un
loc sărbătoarea Nașterii, Buna-Vestire,
Purificarea și Adormirea Fecioarei Maria.
De asemenea, Sf. Leo IV a observat că
sărbătoarea, care deja se celebra cu titlul de
Asumpția Maicii Domnului, ar trebui ținută
într-un mod și mai solemn, când a ordonat
un priveghi spre a fi ținut în ziua anterioară
și a prescris rugăciuni spre a fi recitate
după ea în a opta zi. Când acestea s-au
făcut, a decis ca să participe el însuși la
celebrare, în mijlocul unei mari mulțimi de
credincioși. Mai mult, faptul că o sfântă
sărbătoare a fost prescrisă din timpuri vechi
pentru ziua anterioară sărbătorii, este scos
în evidență de ceea ce predecesorul nostru
Sf. Nicolaie I mărturisește într-un tratat al
sărbătorii principale pe care „ Sfânta
Biserică Romană a ținut-o din timpuri
vechi și încă o mai ține.”
20. Oricum, din moment ce liturghia
Bisericii nu a născut credința catolică, ci
mai degrabă a răsărit din ea, în așa fel încât
actele cultului divin rezultă din credință așa
cum fructul rezultă din copac, fiind în
legătură și cu faptul că Sfinții Părinți și
marii teologi, în omilii și predici scrise cu
ocazia acestei sărbători, nu și-au luat
învățăturile din însăși această sărbătoare ca
dintr-un izvor principal, ci mai degrabă
vorbesc despre această doctrină ca despre has certainly and effectively moved the
attentive minds of the faithful to appreciate
always more completely the magnitude of
the mystery it commemorates. So it was
that the Feast of the Assumption was
elevated from the rank which it had
occupied from the beginning among the
other Marian feasts to be classed among the
more solemn celebrations of the entire
liturgical cycle. And, when our predecessor
St. Sergius I prescribed what is known as
the litany, or the stational procession, to be
held on four Marian feasts, he specified
together the Feasts of the Nativity, the
Annunciation, the Purification, and the
Dormition of the Virgin Mary.[14] Again,
St. Leo IV saw to it that the feast, which
was already being celebrated under the title
of the Assumption of the Blessed Mother
of God, should be observed in even a more
solemn way when he ordered a vigil to be
held on the day before it and prescribed
prayers to be recited after it until the octave
day. When this had been done, he decided
to take part himself in the celebration, in
the midst of a great multitude of the
faithful.[15] Moreover, the fact that a holy
fast had been ordered from ancient times
for the day prior to the feast is made very
evident by what our predecessor St.
Nicholas I testifies in treating of the
principal fasts which "the Holy Roman
Church has observed for a long time, and
still observes."[16]
20. However, since the liturgy of the
Church does not engender the Catholic
faith, but rather springs from it, in such a
way that the practices of the sacred worship
proceed from the faith as the fruit comes
from the tree, it follows that the holy
Fathers and the great Doctors, in the
homilies and sermons they gave the people
153

ceva deja cunoscut și acceptat de
credincioșii lui Cristos. Ei au prezentat-o
mai clar. Ei au oferit explicații mai
profunde despre sensul și natura ei,
evidențiind faptul că această sărbătoare ne
arată că nu numai că trupul mort al
Binecuvântatei Fecioare Maria a rămas
nestricat, ci ea a câștigat un triumf asupra
morții, adică glorificarea ei divină după
modelul unicului ei Fiu, Iisus Cristos,
adevăruri pe care cărțile liturgice le-au
atins frecvent, mai înainte într-un mod
concis și rezumativ.
21. Astfel Sf. Ioan Damaschinul, un
remarcabil apărător al acestui adevăr
tradițional, vorbește cu o puternică elocință
atunci când compară Asumpția cu trupul a
Maicii Domnului cu celelalte privilegii și
prerogative ale ei. „ Era potrivit ca Mireasa
pe care Tatăl a luat-o la El, să trăiască în
divinele locașuri. Se cuvenea ca ea, cea
care și-a văzut Fiul pe cruce și prin aceasta
a primit în inima ei sabia durerii, de care a
scăpat atunci când L-a născut, ea ar trebuie
să privească spre El atunci când stă cu
Tatăl. Se cuvenea ca Maica Domnului să
dețină ceea ce aparține Fiului ei și să fie
cinstită de toate creaturile ca Maica și
slujitoarea lui Dumnezeu.”(Fecioara Maria,
Omilia a doua)
22. Aceste cuvinte ale Sf. Ioan
Damaschinul sunt în acord cu ceea ce alții
au învățat despre această temă. Mărturii nu
mai puțin clare și precise se pot găsi în
predicile Părinților anterioare lui sau din on this feast day, did not draw their
teaching from the feast itself as from a
primary source, but rather they spoke of
this doctrine as something already known
and accepted by Christ's faithful. They
presented it more clearly. They offered
more profound explanations of its meaning
and nature, bringing out into sharper light
the fact that this feast shows, not only that
the dead body of the Blessed Virgin Mary
remained incorrupt, but that she gained a
triumph out of death, her heavenly
glorification after the example of her only
begotten Son, Jesus Christ-truths that the
liturgical books had frequently touched
upon concisely and briefly.
21. Thus St. John Damascene, an
outstanding herald of this traditional truth,
spoke out with powerful eloquence when
he compared the bodily Assumption of the
loving Mother of God with her other
prerogatives and privileges. "It was fitting
that she, who had kept her virginity intact
in childbirth, should keep her own body
free from all corruption even after death. It
was fitting that she, who had carried the
Creator as a child at her breast, should
dwell in the divine tabernacles. It was
fitting that the spouse, whom the Father
had taken to himself, should live in the
divine mansions. It was fitting that she,
who had seen her Son upon the cross and
who had thereby received into her heart the
sword of sorrow which she had escaped in
the act of giving birth to him, should look
upon him as he sits with the Father. It was
fitting that God's Mother should possess
what belongs to her Son, and that she
should be honored by every creature as the
Mother and as the handmaid of God."[17]
22. These words of St. John Damascene
agree perfectly with what others have
taught on this same subject. Statements no
154

aceeași perioadă, în special cele scrise
pentru această sărbătoare. Și astfel, ca să
cităm alte exemple, Sf. Gherman al
Constantinopolului a considerat faptul că
trupul Mariei, Maica Domnului, nu a fost
stricat și a fost mutat la cer, spre a fi
păstrat, nu doar pentru maternitatea ei
divină, ci și pentru sfințenia specială a
trupului ei feciorelnic. „ Tu ești cea care,
așa cum este scris, apare în frumusețe și
trupul tău feciorelnic este cu totul sfânt, cu
totul cast, locaș deplin al lui Dumnezeu,
așa încât pentru totdeauna este cu totul ferit
de desfacerea lui în țărână. Deși încă uman,
este schimbat în viața cerească a
incoruptibilității, cu adevărat viețuind și
slăvit, nestricat și împărtășindu-se de viața
desăvârșită.”(Dormitionem, Sermo I) Și un
alt scriitor foarte vechi afirmă : „ Așa cum
prea slăvita Maică a lui Cristos,
Mântuitorul nostru și Dumnezeu și
dătătorul vieții și a nemuririi, a fost
înzestrată cu viață de către El, a primit o
eternă incoruptibilitate a trupului împreună
cu El, Cel Care a ridicat-o din mormânt și a
înălțat-o la Sine într-un mod cunoscut doar
de El.”
23. Când această sărbătoare liturgică a
cărei celebrare a început să se răspândească
tot mai mult și cu o crescândă devoțiune și
pietate, episcopii Bisericii și predicatorii ei,
într-un număr din ce în ce mai mare, au
considerat ca fiind de datoria lor să explice
deschis și clar misterul pe care sărbătoarea
îl comemorează și să explice cum este legat
în mod intim de celelalte adevăruri
revelate.
24. Dintre teologii scolastici n-au lipsit cei
care, dorind să analizeze mai profund
adevărurile divine revelate și doritori să
arate armonia care există între ceea ce este less clear and accurate are to be found in
sermons delivered by Fathers of an earlier
time or of the same period, particularly on
the occasion of this feast. And so, to cite
some other examples, St. Germanus of
Constantinople considered the fact that the
body of Mary, the virgin Mother of God,
was incorrupt and had been taken up into
heaven to be in keeping, not only with her
divine motherhood, but also with the
special holiness of her virginal body. "You
are she who, as it is written, appears in
beauty, and your virginal body is all holy,
all chaste, entirely the dwelling place of
God, so that it is henceforth completely
exempt from dissolution into dust. Though
still human, it is changed into the heavenly
life of incorruptibility, truly living and
glorious, undamaged and sharing in perfect
life."[18] And another very ancient writer
asserts: "As the most glorious Mother of
Christ, our Savior and God and the giver of
life and immortality, has been endowed
with life by him, she has received an
eternal incorruptibility of the body together
with him who has raised her up from the
tomb and has taken her up to himself in a
way known only to him."[19]
23. When this liturgical feast was being
celebrated ever more widely and with ever
increasing devotion and piety, the bishops
of the Church and its preachers in
continually greater numbers considered it
their duty openly and clearly to explain the
mystery that the feast commemorates, and
to explain how it is intimately connected
with the other revealed truths.
24. Among the scholastic theologians there
have not been lacking those who, wishing
155

numit argumentul teologic și credința
catolică, au considerat întotdeauna demn de
menționat faptul că acest privilegiu al
Asumpției Fecioarei Maria este într-un
minunat acord cu acele adevăruri divine
date nouă în Sfânta Scriptură.
25. Când au început să explice acest punct,
au adus felurite dovezi pentru a face lumină
asupra acestui privilegiu al Mariei. Ca
prim element al acestei demonstrații, ei au
insistat asupra faptului că, din dragoste
filială pentru Maica Sa, Iisus Cristos voia
ca să fie ridicată la cer. Ei au fundamentat
forța dovezilor lor pe incomparabila
demnitate a maternității ei divine și pe
toate acele prerogative care rezultă din ea.
Între acestea se numără marea ei sfințenie,
cu totul depășind sfințenia tuturor
oamenilor și a îngerilor, intima unitate a
Mariei cu Fiul ei și marea iubire pe care
Fiul o are pentru cinstita Sa Maică.
26. Adesea au fost teologi și predicatori
care, urmând Sfinților Părinți, au folosit cu
o anumită libertate, evenimentele și
expresiile luate din Sf. Scriptură pentru a
exprima opinia lor despre Asumpție.
Astfel, ca să menționăm doar câteva din
textele des citate, unii au folosit cuvintele
psalmistului : „ Scoală-Te, Doamne, întru
odihna Ta, Tu și chivotul sfințirii Tale.”(Ps.
131, 8) și au văzut în Chivotul Legii, făcută
din lemn nestricăcios și așezat în templul
lui Dumnezeu, o prefigurare a prea
sfântului trup a Fecioarei Maria, ferit și
cruțat de toată stricăciunea mormântului și
ridicat întru slavă la ceruri. Cu același scop
ei au descris-o ca Regina care intră triumfal
în locașurile cerești și se așează de-a
dreapta Mântuitorului (Ps. 44, 10-14),
asemenea miresei din Cântarea Cântărilor
„ care se ridică din pustiu, ca un stâlp de
fum, par-c-ar arde smirnă și tămâie”(Cânt. to inquire more profoundly into divinely
revealed truths and desirous of showing the
harmony that exists between what is termed
the theological demonstration and the
Catholic faith, have always considered it
worthy of note that this privilege of the
Virgin Mary's Assumption is in wonderful
accord with those divine truths given us in
Holy Scripture.
25. When they go on to explain this point,
they adduce various proofs to throw light
on this privilege of Mary. As the first
element of these demonstrations, they insist
upon the fact that, out of filial love for his
mother, Jesus Christ has willed that she be
assumed into heaven. They base the
strength of their proofs on the
incomparable dignity of her divine
motherhood and of all those prerogatives
which follow from it. These include her
exalted holiness, entirely surpassing the
sanctity of all men and of the angels, the
intimate union of Mary with her Son, and
the affection of preeminent love which the
Son has for his most worthy Mother.
26. Often there are theologians and
preachers who, following in the footsteps
of the holy Fathers,[20] have been rather
free in their use of events and expressions
taken from Sacred Scripture to explain
their belief in the Assumption. Thus, to
mention only a few of the texts rather
frequently cited in this fashion, some have
employed the words of the psalmist:
"Arise, O Lord, into your resting place: you
and the ark, which you have
sanctified"[21]; and have looked upon the
Ark of the Covenant, built of incorruptible
wood and placed in the Lord's temple, as a
type of the most pure body of the Virgin
Mary, preserved and exempt from all the
corruption of the tomb and raised up to
such glory in heaven. Treating of this
156

Cânt. 3,6) spre a fi încoronată. Aceste
fragmente ilustrează pe cereasca Regină și
cereasca Mireasă ce a fost mutată în curțile
cerești lângă divinul Mire.
27. Mai mult, teologii scolastici au
recunoscut Asumpția Maicii Domnului ca
fiind ceva simbolizat nu doar în numeroase
imagini din Vechiul Testament, ci și în
acea femeie îmbrăcată cu soarele pe care
Ioan Apostolul a contemplat-o în insula
Patmos (Apoc. 12, 1). De asemenea, ei au
dat o atenție deosebită acelor cuvinte din
Noul Testament : „ Bucură-te, ceea ce ești
plină de dar, Marie, Domnul este cu tine,
binecuvântată ești tu între femei”, din
moment ce au văzut în misterul Asumpției
revărsarea acelei depline grații dată
Fecioarei Maria și o binecuvântarea
specială ce se află în opoziție cu blestemul
Evei.
28. Astfel, în timpul perioadei timpurii a
teologiei scolastice acel om foarte pios,
Amadeus, episcop de Lausanne, afirmă că
trupul Fecioarei Maria a rămas nestricat –
întrucât este greșit să crezi că trupul ei a
văzut stricăciunea – pentru că a fost unit în
mod real cu sufletul ei și, împreună cu el,
încoronat cu mare slavă în locașurile
cerești. „ Căci ea a fost plină de har și
binecuvântată între femei. Ea singură a
meritat să conceapă pe Dumnezeu adevărat
din Dumnezeu adevărat, cea care fiind
fecioară, a născut, fiind fecioară, a alăptat,
dezmierdându-L în brațele sale și în toate I-
a purtat de grijă cu o atenție iubitoare.”
29. Printre scriitorii care, în acel timp, au
dat mărturii și numeroase imagini și subject, they also describe her as the Queen
entering triumphantly into the royal halls of
heaven and sitting at the right hand of the
divine Redeemer.[22] Likewise they
mention the Spouse of the Canticles "that
goes up by the desert, as a pillar of smoke
of aromatical spices, of myrrh and
frankincense”to be crowned.[23] These are
proposed as depicting that heavenly Queen
and heavenly Spouse who has been lifted
up to the courts of heaven with the divine
Bridegroom.
27. Moreover, the scholastic Doctors have
recognized the Assumption of the Virgin
Mother of God as something signified, not
only in various figures of the Old
Testament, but also in that woman clothed
with the sun whom John the Apostle
contemplated on the Island of Patmos.[24]
Similarly they have given special attention
to these words of the New Testament:
"Hail, full of grace, the Lord is with you,
blessed are you among women,"[25] since
they saw, in the mystery of the
Assumption, the fulfillment of that most
perfect grace granted to the Blessed Virgin
and the special blessing that countered the
curse of Eve.
28. Thus, during the earliest period of
scholastic theology, that most pious man,
Amadeus, Bishop of Lausarme, held that
the Virgin Mary's flesh had remained
incorrupt-for it is wrong to believe that her
body has seen corruption-because it was
really united again to her soul and, together
with it, crowned with great glory in the
heavenly courts. "For she was full of grace
and blessed among women. She alone
merited to conceive the true God of true
God, whom as a virgin, she brought forth,
to whom as a virgin she gave milk,
fondling him in her lap, and in all things
157

analogii din Sf. Scriptură pentru a ilustra și
confirma doctrina Asumpției, care a fost
crezută cu pioșenie, Antonie de Padua
ocupă un loc special. În ziua celebrării
Asumpției, în timp ce explica cuvintele
profetice : „ și Eu voi slăvi locul unde se
odihnesc picioarele Mele”(Isaia 60, 13) a
afirmat că e o certitudine faptul că divinul
Mântuitor a împodobit cu o supremă slavă
pe prea iubita Sa Maică din care Și-a luat
trupul. El afirmă că „ aveți aici o mărturie
clară că Fecioara Maria a fost ridicată cu
trupul la locul unde erau picioarele lui
Dumnezeu. De aceea sfântul Psalmist
scrie : << Scoală-Te, Doamne, întru odihna
Ta, Tu și chivotul sfințirii Tale.>>“(Ps.
131, 8) și afirmă că, așa cum Iisus Cristos
S-a ridicat din moarte, pe care a biruit-o și
S-a înălțat la dreapta Tatălui, tot așa și
chivotul sfințirii Sale„ s-a ridicat, din
moment ce în această zi Fecioara a fost
mutată în locașurile cerești.”
30. În timpul Evului Mediu, teologia
scolastică era înfloritoare și Albert cel
Mare care, pentru a fixa această învățătură,
a adunat multe dovezi din Sf. Scriptură, din
mărturiile scrierilor vechi și din liturghie și
din ceea ce e cunoscut ca argumentări
teologice, concluziona astfel : „ Din aceste
dovezi și mărturii și din multe altele, este
evident că Maica Domnului a fost înălțată
deasupra cetelor îngerești. Și aceasta noi o
credem a fi adevărată în orice chip.”Și într-
o predică scrisă pentru sărbătoarea Bunei-
Vestiri, explicând cuvintele „ Bucură-te,
ceea ce ești plină de dar”– cuvinte folosite
de îngerul ce i s-a adresat – comparându-o
pe Fecioară cu Eva, afirmă clar și incisiv că
a fost ferită de cursa în care a căzut Eva.she waited upon him with loving care."[26]
29. Among the holy writers who at that
time employed statements and various
images and analogies of Sacred Scripture to
Illustrate and to confirm the doctrine of the
Assumption, which was piously believed,
the Evangelical Doctor, St. Anthony of
Padua, holds a special place. On the feast
day of the Assumption, while explaining
the prophet's words: "I will glorify the
place of my feet,"[27] he stated it as certain
that the divine Redeemer had bedecked
with supreme glory his most beloved
Mother from whom he had received human
flesh. He asserts that "you have here a clear
statement that the Blessed Virgin has been
assumed in her body, where was the place
of the Lord's feet. Hence it is that the holy
Psalmist writes: 'Arise, O Lord, into your
resting place: you and the ark which you
have sanctified."' And he asserts that, just
as Jesus Christ has risen from the death
over which he triumphed and has ascended
to the right hand of the Father, so likewise
the ark of his sanctification "has risen up,
since on this day the Virgin Mother has
been taken up to her heavenly
dwelling."[28]
30. When, during the Middle Ages,
scholastic theology was especially
flourishing, St. Albert the Great who, to
establish this teaching, had gathered
together many proofs from Sacred
Scripture, from the statements of older
writers, and finally from the liturgy and
from what is known as theological
reasoning, concluded in this way: "From
these proofs and authorities and from many
others, it is manifest that the most blessed
Mother of God has been assumed above the
choirs of angels. And this we believe in
every way to be true."[29] And, in a
sermon which he delivered on the sacred
158

31. Călcând pe urmele distinsului său
învățător, Toma d’Aquino, în ciuda faptului
că nu a tratat niciodată în mod direct
această temă, totuși, atunci când a atins-o,
totdeauna a fost de partea Bisericii
Catolice, afirmând că trupul Mariei a fost
ridicat la cer împreună cu sufletul ei.
32. Printre alții, Bonaventura avea aceleași
opinii. El considera ca fiind cu totul sigur
faptul că, așa cum Dumnezeu a ferit pe
Preasfânta Fecioară Maria de violarea
purității ei virginale și a integrității în
concepere și în naștere, tot așa nu ar fi
permis niciodată ca trupul ei să se prefacă
în țărână și cenușă. Explicând aceste
cuvinte ale Sf. Scripturi : „ cine este
aceasta care se ridică din pustiu, aplecându-
se asupra iubitului ei?”și folosindu-le în
argumentare, afirmă : „ Din aceasta putem
vedea că ea este prezentă trupește … căci
desăvârșirea ei nu ar fi deplină dacă nu ar fi
acolo ca și persoană. Sufletul nu este o
persoană, ci sufletul însoțit de trup este o
persoană. Este necesar ca ea să fie acolo în
trup și suflet. Altfel, nu ar deține
frumusețea ei desăvârșită.”
33. În secolul cincisprezece, în timpul unei
perioade mai târzii a teologiei scolastice,
Bernard de Siena a strâns cu hărnicie și a
evaluat tot ceea ce teologii medievali au
spus și au învățat în legătură cu această
temă. Dar nu s-a mulțumit cu fixarea
principalelor reflecții pe care acești scriitori
anteriori deja le-au expus, ci a adăugat și
altele, personale. Asemănarea dintre Maica
Domnului și divinul ei Fiu, în sensul
nobilității și a demnității trupului și
sufletului – o asemănare care ne interzice
să ne gândim la cereasca Regină ca fiind day of the Blessed Virgin Mary's
annunciation, explained the words "Hail,
full of grace"-words used by the angel who
addressed her-the Universal Doctor,
comparing the Blessed Virgin with Eve,
stated clearly and incisively that she was
exempted from the fourfold curse that had
been laid upon Eve.[30]
31. Following the footsteps of his
distinguished teacher, the Angelic Doctor,
despite the fact that he never dealt directly
with this question, nevertheless, whenever
he touched upon it, always held together
with the Catholic Church, that Mary's body
had been assumed into heaven along with
her soul.[31]
32. Along with many others, the Seraphic
Doctor held the same views. He considered
it as entirely certain that, as God had
preserved the most holy Virgin Mary from
the violation of her virginal purity and
integrity in conceiving and in childbirth, he
would never have permitted her body to
have been resolved into dust and ashes.[32]
Explaining these words of Sacred
Scripture: "Who is this that comes up from
the desert, flowing with delights, leaning
upon her beloved?"[33] and applying them
in a kind of accommodated sense to the
Blessed Virgin, he reasons thus: "From this
we can see that she is there bodily[…]her
blessedness would not have been complete
unless she were there as a person. The soul
is not a person, but the soul, joined to the
body, is a person. It is manifest that she is
there in soul and in body. Otherwise she
would not possess her complete beatitude.
[34]
33. In the fifteenth century, during a later
period of scholastic theology, St.
Bernardine of Siena collected and
diligently evaluated all that the medieval
159

separată de cerescul Rege – face cu totul
imperativ ca Maria „ să fie doar acolo unde
Cristos este.”Mai mult, este rezonabil și
potrivit ca nu doar sufletul și trupul unui
bărbat, ci și sufletul și trupul unei femei să
obțină slava divină. În sfârșit, din moment
ce Biserica niciodată nu a căutat rămășițele
pământești ale Fecioarei Maria și nici nu
le-a propus spre venerare oamenilor, avem
în aceasta o dovadă practică.
34. Învățăturile mai sus menționate ale
Sfinților Părinți și ale teologilor au fost
folosite în mod obișnuit și în timpurile mai
recente. Adunând mărturiile creștinilor din
această perioadă, Robert Bellarmine
exclama : „ Și cine, mă întreb, ar putea
crede că chivotul sfințirii, locașul
Cuvântului lui Dumnezeu, templul Duhului
Sfânt, ar putea fi redusă la ruină? Sufletul
mi-este umplut de groază la gândul că acest
trup feciorelnic care a născut pe
Dumnezeu, L-a adus în lume, L-a hrănit și
L-a purtat, ar putea fi transformat în cenușă
sau să fie dat spre hrană viermilor.”
35. În aceeași manieră Francisc de Sales,
după ce afirmă că e greșit să ne îndoim că
Iisus Cristos nu a ținut cont, în cel mai
deplin mod, de porunca divină prin care
copii sunt obligați să-și cinstească părinții,
pune următoarea întrebare : „ Ce fiu nu ar
aduce pe mama sa înapoi la viață și nu ar
duce-o în paradis după moartea ei, dacă ar
putea?”Și Alfonsus scrie că „ Iisus n-a dorit
ca trupul Mariei să sufere stricăciunea după
moarte, din moment ce ar fi fost spre
propria lui dezonorare ca trupul ei
feciorelnic, din care El Însuși Și-a luat
trupul, să fie transformat în țărână.”theologians had said and taught on this
question. He was not content with setting
down the principal considerations which
these writers of an earlier day had already
expressed, but he added others of his own.
The likeness between God's Mother and
her divine Son, in the way of the nobility
and dignity of body and of soul-a likeness
that forbids us to think of the heavenly
Queen as being separated from the
heavenly King- makes it entirely
imperative that Mary "should be only
where Christ is."[35] Moreover, it is
reasonable and fitting that not only the soul
and body of a man, but also the soul and
body of a woman should have obtained
heavenly glory. Finally, since the Church
has never looked for the bodily relics of the
Blessed Virgin nor proposed them for the
veneration of the people, we have a proof
on the order of a sensible experience.[36]
34. The above-mentioned teachings of the
holy Fathers and of the Doctors have been
in common use during more recent times.
Gathering together the testimonies of the
Christians of earlier days, St. Robert
Bellarmine exclaimed: "And who, I ask,
could believe that the ark of holiness, the
dwelling place of the Word of God, the
temple of the Holy Spirit, could be reduced
to ruin? My soul is filled with horror at the
thought that this virginal flesh which had
begotten God, had brought him into the
world, had nourished and carried him,
could have been turned into ashes or given
over to be food for worms."[37]
35. In like manner St. Francis of Sales,
after asserting that it is wrong to doubt that
Jesus Christ has himself observed, in the
most perfect way, the divine commandment
by which children are ordered to honor
their parents, asks this question: "What son
would not bring his mother back to life and
160

36. Din moment ce misterul care este
comemorat în această sărbătoare a fost pus
într-o lumină convenabilă, nu au lipsit
învățători care, în loc să se ocupe cu
argumentele teologice care să arate de ce e
potrivit și corect să credem în Asumpția cu
trupul a Fecioarei Maria la cer, au ales să-și
concentreze mintea și atenția pe însăși
credința Bisericii, care e trupul mistic al lui
Cristos, fără de pată sau zbârcitură (Efes. 5,
27) și e numit de Apostoli „ stâlp și
temelia adevărului”(I Tim. 3, 15).
Bazându-se pe această tradiție comună, au
considerat învățăturile opuse doctrinei
Asumpției ca fiind exagerate, dacă nu
eretice. Astfel, ca și mulți ceilalți, Petru
Canisius, după ce a declarat că însuși
cuvântul „ asumptio”semnifică glorificarea,
nu doar a sufletului, ci și a trupului și că
Biserica a venerat și a celebrat în mod
solemn acest mister a Asumpției Mariei de
multe secole, adăugând și acest avertisment
: „ Această învățătură a fost deja acceptată
de câteva secole, a fost înțeleasă ca o
certitudine în mințile oamenilor pioși și a
fost predată întregii Biserici în așa fel, încât
cei care neagă că trupul Mariei a fost înălțat
la cer, nu vor fi ascultați cu prea multă
răbdare, ci vor fi denunțați pretutindeni ca
oameni foarte certăreți și nesăbuiți și
îmbibați cu un spirit care e mai mult eretic
decât catolic.”
37. În același timp marele Suarez afirma,
în domeniul mariologiei, ca normă faptul
că „ ținând cont de standardele proprietății
și atunci când nu contrazice sau respinge
Scriptura, misterul grației prin care
Dumnezeu a lucrat în Fecioară, trebuie
măsurat nu după legile obișnuite, ci după
omnipotența divină.”(Facere 3, 15)
Susținut de credința întregii Biserici în
misterul Asumpției, a putut concluziona că
acest mister trebuie crezut cu același would not bring her into paradise after her
death if he could?"[38] And St. Alphonsus
writes that "Jesus did not wish to have the
body of Mary corrupted after death, since it
would have redounded to his own dishonor
to have her virginal flesh, from which he
himself had assumed flesh, reduced to
dust."[39]
36. Once the mystery which is
commemorated in this feast had been
placed in its proper light, there were not
lacking teachers who, instead of dealing
with the theological reasonings that show
why it is fitting and right to believe the
bodily Assumption of the Blessed Virgin
Mary into heaven, chose to focus their
mind and attention on the faith of the
Church itself, which is the Mystical Body
of Christ without stain or wrinkle[40] and
is called by the Apostle "the pillar and
ground of truth."[41] Relying on this
common faith, they considered the teaching
opposed to the doctrine of our Lady's
Assumption as temerarious, if not heretical.
Thus, like not a few others, St. Peter
Canisius, after he had declared that the very
word "assumption”signifies the
glorification, not only of the soul but also
of the body, and that the Church has
venerated and has solemnly celebrated this
mystery of Mary's Assumption for many
centuries, adds these words of warning:
"This teaching has already been accepted
for some centuries, it has been held as
certain in the minds of the pious people,
and it has been taught to the entire Church
in such a way that those who deny that
Mary's body has been assumed into heaven
are not to be listened to patiently but are
everywhere to be denounced as over-
contentious or rash men, and as imbued
with a spirit that is heretical rather than
Catholic."[42]
161

consimțământ ferm ca și Imaculata
Concepție a Fecioarei. Astfel el deja a
afirmat că asemenea adevăruri pot fi
definite.
38. Toate aceste dovezi și motive ale
Sfinților Părinți și ale teologilor sunt
fundamentate pe Sfintele Scripturi ca bază
principală. Aceștia o prezintă pe iubitoarea
Maică a Domnului așa cum o știm cu toții,
adică în strânsă legătură cu Fiul ei divin și
mereu participând la lucrarea Sa. Prin
urmare, e imposibil să o concepem pe ea,
cea care L-a conceput pe Cristos, L-a
născut, L-a alăptat cu laptele ei, L-a ținut în
brațe și L-a strâns la piept, ca fiind separată
de El cu trupul, chiar dacă nu și cu sufletul,
după această viață pământească. Din
moment ce Mântuitorul nostru este fiul
Mariei, n-a putut face altfel, fiind și
împlinitorul desăvârșit al legii lui
Dumnezeu, decât să cinstească nu doar pe
Tatăl Său Cel veșnic, ci și pe prea iubita Sa
Maică. Și, din moment ce Îi stătea în puteri
să-i acorde ei această mare onoare, adică să
o ferească de putreziciunea mormântului,
noi trebuie să credem că El chiar a săvârșit
aceasta.
39. Trebuie să ne amintim, mai ales că,
încă din secolul al doilea, Fecioara Maria a
fost numită de Sfinții Părinți ca a doua Evă,
care, deși supusă noului Adam, este unită
în cel mai intim mod cu El în lupta
împotriva vrăjmașului infernal, luptă care,
după cum s-a prezis în protoevanghelie, va
rezulta în aceea victorie definitivă asupra
păcatului și a morții, care sunt mereu
menționate împreună în scrierile
Apostolului neamurilor(Rom 5,6; I Cor. 15,
21-26, 54-57). Prin urmare, așa cum 37. At the same time the great Suarez was
professing in the field of mariology the
norm that "keeping in mind the standards
of propriety, and when there is no
contradiction or repugnance on the part of
Scripture, the mysteries of grace which
God has wrought in the Virgin must be
measured, not by the ordinary laws, but by
the divine omnipotence."[43] Supported by
the common faith of the entire Church on
the subject of the mystery of the
Assumption, he could conclude that this
mystery was to be believed with the same
firmness of assent as that given to the
Immaculate Conception of the Blessed
Virgin. Thus he already held that such
truths could be defined.
38. All these proofs and considerations of
the holy Fathers and the theologians are
based upon the Sacred Writings as their
ultimate foundation. These set the loving
Mother of God as it were before our very
eyes as most intimately joined to her divine
Son and as always sharing his lot.
Consequently it seems impossible to think
of her, the one who conceived Christ,
brought him forth, nursed him with her
milk, held him in her arms, and clasped
him to her breast, as being apart from him
in body, even though not in soul, after this
earthly life. Since our Redeemer is the Son
of Mary, he could not do otherwise, as the
perfect observer of God's law, than to
honor, not only his eternal Father, but also
his most beloved Mother. And, since it was
within his power to grant her this great
honor, to preserve her from the corruption
of the tomb, we must believe that he really
acted in this way.
39. We must remember especially that,
since the second century, the Virgin Mary
162

învierea glorioasă a lui Cristos este un
element esențial și semnul suprem al
acestei victorii, tot așa aceeași luptă,
comună Fecioarei Maria și Fiului ei divin,
avea să fie finalizată prin glorificarea
trupului ei feciorelnic, căci același Apostol
spune : „ Iar când acest trup stricăcios se va
îmbrăca întru nestricăciune și acest trup
muritor se va îmbrăca întru nemurire,
atunci va fi cuvântul care este scris : <<
Moartea a fost înghițită de biruință>>”( I
Cor. 15, 54)
40. Prin urmare Maica Domnului, a fost
unită din veșnicie într-un mod tainic cu
Iisus Cristos prin același decret de
predestinație, a fost imaculată în
conceperea ei, fecioară desăvârșită în
maternitatea ei divină, nobilă asociată a
divinului Mântuitor Care a dobândit o
victorie deplină asupra păcatului și asupra
consecințelor lui, obținută în final, ca o
culminarea supremă a privilegiilor ei și
constând în faptul că va fi eliberată de
stricăciunea mormântului și, ca și Fiul ei,
după ce va birui moartea, va fi înălțată cu
trupul și sufletul întru slava cerească unde,
ca Regină, stă în splendoare la dreapta
Fiului ei, nemuritorul Rege al veacurilor.(I
Tim. 1, 17)
41. Din moment ce Biserica universală, în
care sălășluiește Spiritul Adevărului, Care
o conduce în mod infailibil spre o
cunoaștere mai desăvârșită a adevărurilor
revelate, și-a exprimat opiniile în multe
rânduri de-a lungul secolelor și din moment
ce episcopii întregii lumi au cerut aproape
unanim ca adevărul Asumpției cu trupul la
cer a Fecioarei Maria să fie definită ca
dogmă a credinței divine și catolice – acest
adevăr care este fundamentat pe Scrierile
Sacre, este adânc înrădăcinat în mințile
credincioșilor și a fost acceptat în cultul
bisericesc din cele mai vechi timpuri, care
este într-o totală armonie cu celelalte has been designated by the holy Fathers as
the new Eve, who, although subject to the
new Adam, is most intimately associated
with him in that struggle against the
infernal foe which, as foretold in the
protoevangelium,[44] would finally result
in that most complete victory over the sin
and death which are always mentioned
together in the writings of the Apostle of
the Gentiles.[45] Consequently, just as the
glorious resurrection of Christ was an
essential part and the final sign of this
victory, so that struggle which was
common to the Blessed Virgin and her
divine Son should be brought to a close by
the glorification of her virginal body, for
the same Apostle says: "When this mortal
thing hath put on immortality, then shall
come to pass the saying that is written:
Death is swallowed up in victory."[46]
40. Hence the revered Mother of God, from
all eternity joined in a hidden way with
Jesus Christ in one and the same decree of
predestination,[47] immaculate in her
conception, a most perfect virgin in her
divine motherhood, the noble associate of
the divine Redeemer who has won a
complete triumph over sin and its
consequences, finally obtained, as the
supreme culmination of her privileges, that
she should be preserved free from the
corruption of the tomb and that, like her
own Son, having overcome death, she
might be taken up body and soul to the
glory of heaven where, as Queen, she sits
in splendor at the right hand of her Son, the
immortal King of the Ages.[48]
41. Since the universal Church, within
which dwells the Spirit of Truth who
infallibly directs it toward an ever more
perfect knowledge of the revealed truths,
163

adevăruri revelate și care a fost expus și
explicat magnific în operele, știința și
înțelepciunea teologilor – noi credem că
momentul stabilit în planul providenței
divine pentru proclamarea solemnă a
acestui privilegiu extraordinar a Fecioarei
Maria, deja a sosit.
42. Noi, care ne punem pontificatul nostru
sub patronajul special al Preasfintei
Fecioare, la care am apelat atât de des în
vremuri de mare restriște, noi, care am
consacrat întreaga umanitate Imaculatei ei
Concepții prin ceremonii publice și noi care
am simțit tot timpul protecția ei puternică,
suntem încrezători că această solemnă
proclamare și definire a Asumpției va
contribui, nu cu puțin, în avantajul
societății umane, din moment ce acestea se
săvârșesc spre slava Prea Sfintei Treimi, de
Care Maica Domnului este legată printr-o
legătură unică. Nădăjduim că toți
credincioșii vor fi mișcați spre o pietate
mai puternică față de Maica lor cerească și
toți cei care s-au învrednicit de purtarea
numelui de creștin, vor fi mișcați de dorința
de a se împărtăși de unitatea trupului mistic
al lui Iisus Cristos și vor dori să-și
mărească dragostea pentru ea, cea care și-a
arătat dragostea maternă tuturor membrilor
acestui sfânt trup. Și astfel putem spera că
cei care au reflectat asupra slăvitului
exemplu pe care Maria ni-l oferă, vor fi din
ce în ce mai convinși de valoare unei vieți
umane dedicate în întregime îndeplinirii
voinței Tatălui ceresc și ajutorării celorlalți.
Astfel, în timp ce învățăturile iluzorii ale
materialismului și moralitatea coruptă ce
rezultă din aceste învățături amenință să
stingă lumina virtuților și să distrugă viețile
oamenilor, aducând neînțelegerile în
mijlocul lor, în acest mod magnific toți pot
vedea cărui scop sublim trupurile și has expressed its own belief many times
over the course of the centuries, and since
the bishops of the entire world are almost
unanimously petitioning that the truth of
the bodily Assumption of the Blessed
Virgin Mary into heaven should be defined
as a dogma of divine and Catholic faith-this
truth which is based on the Sacred
Writings, which is thoroughly rooted in the
minds of the faithful, which has been
approved in ecclesiastical worship from the
most remote times, which is completely in
harmony with the other revealed truths, and
which has been expounded and explained
magnificently in the work, the science, and
the wisdom of the theologians-we believe
that the moment appointed in the plan of
divine providence for the solemn
proclamation of this outstanding privilege
of the Virgin Mary has already arrived.
42. We, who have placed our pontificate
under the special patronage of the most
holy Virgin, to whom we have had
recourse so often in times of grave trouble,
we who have consecrated the entire human
race to her Immaculate Heart in public
ceremonies, and who have time and time
again experienced her powerful protection,
are confident that this solemn proclamation
and definition of the Assumption will
contribute in no small way to the advantage
of human society, since it redounds to the
glory of the Most Blessed Trinity, to which
the Blessed Mother of God is bound by
such singular bonds. It is to be hoped that
all the faithful will be stirred up to a
stronger piety toward their heavenly
Mother, and that the souls of all those who
glory in the Christian name may be moved
by the desire of sharing in the unity of
Jesus Christ's Mystical Body and of
increasing their love for her who shows her
motherly heart to all the members of this
august body. And so we may hope that
164

sufletele noastre îi sunt destinate. În sfârșit,
sperăm că credința în Asumpția cu trupul la
cer a Mariei va face mai puternică credința
în propria noastră înviere și o va transmite
mai eficient.
43. Ne bucurăm foarte mult că acest
solemn eveniment cade, conform cu planul
providenței lui Dumnezeu, în timpul
acestui An Sfânt, astfel încât putem, în
timp ce marele Jubileu este sărbătorit, să
împodobim cununa Maicii Domnului cu
această nestemată strălucitoare și să lăsăm
o dovadă mai durabilă decât bronzul a
iubiri noastre înfocate pentru Maica lui
Dumnezeu.
44. Așadar, după ce am abundat în
rugăminți de implorare, iar și iar, către
Dumnezeu și am invocat lumina Spiritului
Adevărului, spre slava Atotputernicului
Dumnezeu Care Și-a revărsat afecțiunea Sa
specială peste Fecioara Maria, spre cinstea
Fiului ei, nemuritorul Împărat al veacurilor
și Biruitorul păcatului și a morții, spre
creșterea gloriei aceleiași auguste Maici și
spre bucuria și exaltarea întregii Biserici;
prin autoritatea Domnului nostru Iisus
Cristos, a binecuvântaților Apostoli Petru și
Paul și prin propria noastră autoritate,
pronunțăm, declarăm și definim ca fiind o
dogmă a revelației divine : că Imaculata
Maică a Domnului, pururea Fecioara
Maria, după ce și-a sfârșit călătoria vieții ei
pământești, a fost ridicată cu trupul și
sufletul întru slava cerească.
45. Prin urmare dacă cineva, ceea ce
Dumnezeu interzice, va îndrăzni de bună
voie să nege sau să pună la îndoială ceea ce
noi am definit, să știe că a căzut cu totul
din divina și catolica credință.
46. Astfel ca, definirea noastră a Asumpției those who meditate upon the glorious
example Mary offers us may be more and
more convinced of the value of a human
life entirely devoted to carrying out the
heavenly Father's will and to bringing good
to others. Thus, while the illusory teachings
of materialism and the corruption of morals
that follows from these teachings threaten
to extinguish the light of virtue and to ruin
the lives of men by exciting discord among
them, in this magnificent way all may see
clearly to what a lofty goal our bodies and
souls are destined. Finally it is our hope
that belief in Mary's bodily Assumption
into heaven will make our belief in our
own resurrection stronger and render it
more effective.
43. We rejoice greatly that this solemn
event falls, according to the design of
God's providence, during this Holy Year,
so that we are able, while the great Jubilee
is being observed, to adorn the brow of
God's Virgin Mother with this brilliant
gem, and to leave a monument more
enduring than bronze of our own most
fervent love for the Mother of God.
44. For which reason, after we have poured
forth prayers of supplication again and
again to God, and have invoked the light of
the Spirit of Truth, for the glory of
Almighty God who has lavished his special
affection upon the Virgin Mary, for the
honor of her Son, the immortal King of the
Ages and the Victor over sin and death, for
the increase of the glory of that same
august Mother, and for the joy and
exultation of the entire Church; by the
authority of our Lord Jesus Christ, of the
Blessed Apostles Peter and Paul, and by
our own authority, we pronounce, declare,
and define it to be a divinely revealed
165

cu trupul la cer a Fecioarei Maria să fie
adusă în atenția Bisericii universale, dorim
ca Epistola noastră Apostolică, pentru a fi
spre veșnică amintire, comandăm ca copii
scrise după ea sau chiar copii tipărite,
semnate de mâna oricărui notar public și
purtând sigiliul unei persoane cu o
demnitate eclesială, să primească de la toți
oamenii aceeași atenție pe care ar da-o
acestei epistole, oriunde ar fi expuse sau
publicate.
47. Este interzis tuturor să schimbe acestea:
declarația noastră, pronuțarea și definirea ei
sau, printr-o încercare nesăbuită, să i se
opună și să o combată. Oricine își va
permite o asemenea încercare, să știe că își
va atrage asupra sa mânia lui Dumnezeu și
a binecuvântaților Apostoli Petru și Paul.
48. Emisă la Roma, în catedrala Sf. Petru,
în anul marelui Jubileu, 1950, în prima zi a
lunii Noembrie, în sărbătoarea Tuturor
Sfinților, în al doisprezecelea an al
pontificatului nostru.
Pius XII, Episcop al Bisericii Catolice, am
semnat și am definit.dogma: that the Immaculate Mother of
God, the ever Virgin Mary, having
completed the course of her earthly life,
was assumed body and soul into heavenly
glory.
45. Hence if anyone, which God forbid,
should dare willfully to deny or to call into
doubt that which we have defined, let him
know that he has fallen away completely
from the divine and Catholic Faith.
46. In order that this, our definition of the
bodily Assumption of the Virgin Mary into
heaven may be brought to the attention of
the universal Church, we desire that this,
our Apostolic Letter, should stand for
perpetual remembrance, commanding that
written copies of it, or even printed copies,
signed by the hand of any public notary
and bearing the seal of a person constituted
in ecclesiastical dignity, should be
accorded by all men the same reception
they would give to this present letter, were
it tendered or shown.
47. It is forbidden to any man to change
this, our declaration, pronouncement, and
definition or, by rash attempt, to oppose
and counter it. If any man should presume
to make such an attempt, let him know that
he will incur the wrath of Almighty God
and of the Blessed Apostles Peter and Paul.
48. Given at Rome, at St. Peter's, in the
year of the great Jubilee, 1950, on the first
day of the month of November, on the
Feast of All Saints, in the twelfth year of
our pontificate.
PIUS XII, Bishop of the Catholic Church,
have signed, so defining.
166

Bibliografie
A.Izvoare
Biblia sau Sfânta Scriptură , tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997
Noul Testament , tipărit cu binecuvântarea și prefața P.F. Părintele
Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Versiune revizuită,
redactată și comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Ed. Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993
Dicționar al Noului Testament , alcătuit de Pr. Dr. Ioan Mircea, Ed.
Institutului Biblic și de Misiune a- Bisericii Ortodoxe Române,
167

București, 1993.
Ceaslov, București, 1970, p. 485—496.
Liturghier, Ed. Arhidieceza Cluj, 1995;
Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucuresti, 1995;
Micul Ceaslov, Editura Agapis, București, 2001;
Micul Molitfelnic , Ed. Renașterea, Cluj, 2001;
Biblia în Filocalie. Antologie de texte biblice tâlcuite în Filocalia
românească, de P.S. Episcop Calinic Botoșăneanul, vol.I și II, Ed.
Mitropoliei Moldovei și Bucovinei „Trinitas”, Iași, 1995
Catehismul Creștin Ortodox , Ed. Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990
Catehismul Bisericii Catolice , Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice,
București, 1993
B. Lucrări
Benko, S., The Virgin Godess: Studies in the Pagan and Christian
Roots of Mariology , edil. Brill, Leiden, 1993.
Bulgakov, Serghie, Rugul care nu se mistuie , trad. Boris Buzilă, edit.
Anastasia, București, 2001.
Burghardt, Walter J., Assumption of Mary, in Encyclopedia of Early
Chriastianity, ed. E.Ferguson Garland Publishing Inc., London, 1998.
Burghardt,W.J., Mary in Western Patristic Thought , in Mariology 1, ed.
J.B. Carol, edit Bnice, Milwaukee, 1955.
168

Burghardt,W. J., The Testimony of the Patristic Age Concerning Mary
's Death, edit. Newman,Westminster, 1957.
Cabasila, Nicolaie, Trei Omilii la Adormirea Maicii Domnului, edit.
Icos, 1999.
Capelle, Dom B., La Liturgie Mariale en Occident, în Maria – Etudes
sur la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome I,
edit. Beauchesne, Paris, 1949.
Coman, Pr. Prof. I.G., Și Cuvântul trup S-a făcut , EdituraMitropoliei
Banatului, Timișoara, 1993.
Eno, R.B., Mary and Her Role in the Patristic Thelology , in The One
Mediator, the Saint and Mary , edit. Ausburg, Mineapolis, 1992.
Evdokimov, Paul, Femeia și mântuirea lumii , trad. Gabriela
Moldoveanu, București, edit. Christiana,1995.
Felmy, Karl Christian, Mariologia ca theotokologie, Dogmatica
Experienței Ecleziale , introd. și trad. de Pr. prof. dr. Ioan Ică, edit.
Deisis, Sibiu, 1999.
Ferenț, Pr. prof. dr. Eduard, Învierea Mariei ca participare la învierea și
înălțarea lui Isus Cristos, fiul său , Mariologia, edit. Arhiep. Romano-
Catolice, București, 2003.
Ferguson, Everett, edit., Encyclopedia of Early Chriastianity,
Garland Publishing Inc., London, 1998.
Fiores, Stefano de, Maria Madre di Gesu, Sintesi storico-salvifica,
centro editoriale Dehoniano, Bologna 1993.
Graef, H., Mary : A History of Doctrine and Devotion , 2 vol, edit.
Sheed and Ward, New York, 1963
169

Kniazev, Alexi, Maica Domnului în Biserica Catolică , în Maica
Domnului în Biserica Ortodoxă , trad. de Lucreția Maria Vasilescu, edit.
Humanitas, București, 1998.
Laurentin, Rene, Court traite de theologie mariale, edit. P. Lethielleux,
Paris, 1959
Maximovici, Sf. Ioan, Cinstirea Maicii Domnului în Tradiția Ortodoxă ,
trad. Cristian Maxim, edit Icos, 2000.
Milburn,R.L.P., Apendix : The Historical Background of the Doctrine of
the Assumption, in Early Christian Interpretation of History , ed.
E.Ferguson, edit. Black, London 1954.
Pelikan, Jaroslav, Regina cerurilor, Adormirea și înălțarea cu trupul la
cer, în Fecioara Maria de-a lungul secolelor , trad. din engleză de Silvia
Palade, edit. Humanitas, București, 1998.
Teologia Dogmatică și Simbolică, vol I, II, Edit. Instit. Biblic și de
Misiune, București, 1958.
B.Studii și articole
Borresen, Kari, Marie dans la theologie catholique, Concilium, no. 6
188/1983.
Braniște, Pr. Prof. Ene, Cinstirea Maicii Domnului în cultul ortodox și
formele ei de exprimare , Ortodoxia, nr. 3 / 1980.
Caraza, Drd. Ion, Imnele Sfântului Efrem Sirul despre Maica Domnului ,
în S.T. , nr. 7-8 / 1967.
170

Căciulă, Pr. Dr. Olimp N., În legătură cu noua dogmă a papalității :
„ Assumptio corporea Beatae Mariae Virginis in coelum” , în Orodoxia,
nr. 4/1950.
Chadwick, H., Eucharist and Christology in the Nestorian Controversy ,
J.T.S., no. 2/1951.
Constitution apostolique Munificentissimus Deus de la Sa Saintete Pie
XII sur la Definition Dogmatique de l’Assomption (Ier novembre 1950),
în Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du
Manoir, S.J., tome I, edit. Beauchesne, Paris, 1955.
Cothenet, E., Marie dans les Apocryphes, Maria – Etudes sur la Sainte
Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome VI, edit.
Beauchesne, Paris, 1961.
Daley, Brian E., S.J., Mary’s Dormition and Christian Dying in Late
Patristic and Early Byzantine Literature, Dumbarton Oaks Papers, No.
55, published by Dumbarton Oaks Research Library and Collection,
Washington D.C., 2001.
David, A., La devotion a la Sainte Vierge , în Maria – Etudes sur la
Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome V, edit.
Beauchesne, Paris, 1958.
Dennis, George T., Death in Byzantium , Dumbarton Oaks Papers, No.
55, published by Dumbarton Oaks Research Library and Collection,
Washington D.C., 2001.
Dinu, Pr.Prep. Adrian Lucian, Sfânta Fecioară Maria în imnele Sfântului
Efrem Sirul, în Analele Facultății de Teologie, Edit. Universității „Al.
I.Cuza”, tom. II, 1993-1994.
171

Dura, Pr. Nicolae V., Maicii Domnului i se cuvine preacinstire , în S.T.,
nr. 4 / 1987.
Galot, J., La Saintete de Marie, Maria – Etudes sur la Sainte Vierge,
sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome VI, edit. Beauchesne,
Paris, 1961.
Galot, J., Le Mystere de l’Assomption, Maria – Etudes sur la Sainte
Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome VII, edit.
Beauchesne, Paris, 1964.
Ganea, Pr. Prof. Ioasaf, Învățătura despre Maica Domnului (Mariologia
orotodoxă), în B.O.R., nr. 9-10 / 1980.
Holstein, H., Le developpement du Dogme Mariale, Maria – Etudes sur
la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome VI, edit.
Beauchesne, Paris, 1961.
Jugie, M., Assomption de la Sainte Vierge , în Maria – Etudes sur la
Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome I, edit.
Beauchesne, Paris, 1949.
Lauretin, R., Foi et Mythe en Theologie Mariale, Nouvelle Revue
Theologique, no. 3/1967.
Laurentin, Rene, Maria, în Dictionnaire de Spiritualite Ascetique et
Mistique, doctrine et histoire , fonde par M. Viller, F. Canallera, J. de
Guibert, fasc. LXIV-LXV, edit. Beauchesne, Paris, p. 409-483.
LaVerdiere, Eugene, Mary, in Encyclopedia of Early Chriastianity , ed.
E.Ferguson, Garland Publishing Inc., London, 1998.
Lettre encyclique Ad Caeli Reginam de Sa Saintete Pie XII, sur la
Royaute de Marie et l’Institution de sa Fete, Maria – Etudes sur la
Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome V, edit.
Beauchesne, Paris, 1958.
172

Lettre encyclique Fulgens Corona de la Sa Saintete Pie XII pour le
centenaire de l definition de Dogme l’Immaculee-Conception (8
septembre 1953), în Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la
direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome III, edit. Beauchesne, Paris,
1965.
Mimouni, S. C, Les Vies de la Vierge. Etat de la question, in
Apocrypha 5, 1994.
Nissiotis, Nikos, Marie dans la theologie orthodoxe, Concilium, no.
188/1983.
O'Caroll, M., Theotokos: A Theological Encyclopedia of the Blessed
Virgin Mary, edit. Glazier,Wilmington, 1983.
Pârvu, Constantin, Temeiurile ortodoxe ale cultului Maicii Domnului ,
S.T., nr. 3-4 / 1954.
Pintea, Drd. Dumitru, Învățătura Sf. Ioan Damachin despre Maica
Domnului, Ortodoxia, nr. 3 /1980.
Pop, Ierom. Drd. Irineu, Maica Domnului în viața Bisericii și în evlavia
credincioșilor ortodocși , în Ortodoxia, nr. 3 / 1984.
Reumann, John, Mary, în The Encyclopedia of Religion , editor chief
Mircea Eliade, edit. Simon & Schuster Macmilian, New York, 1993; vol.
IX.
Rezuș, Pr. Prof. Petru, Mariologia Ortodoxă , în Ortodoxia, nr. 4/1950.
Sage, A., La doctrine et le culte de Marie dans la famille augustinienne,
în Maria – Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du
Manoir, S.J., tome II, edit. Beauchesne, Paris, 1952.
Salaville, S., Marie dans la Liturgie byzantine ou greco-slave, în Maria –
Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J.,
tome I, edit. Beauchesne, Paris, 1949.
173

Sales, M., S.J., La Vierge Marie au Concile Vatican II, Nouvelle Revue
Theologique, no. 4/1985.
Sava, Pr. Drd. Viorel, Cultul Maicii Domnului în catolicism și ortodoxie –
Studiu comparativ , în Analele Facultății de Teologie, Edit. Universității
„Al. I.Cuza”, tom. II, 1993-1994.
Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Maica Domnului ca Mijlocitoare ,
Ortodoxia, nr. 1 / 1952.
Stăniloae, Pr. Prof. D., Învățătura despre Maica Domnului la ortodocși și
la catolici, în Ortodoxia, nr. 4/1950.
Stern, J., M.S., Marie et le mystere de notre reconciliation, Nouvelle
Revue Theologique , no. 1/1975.
Stiernon, D., Theologie mariale dans l’Orthodoxie russe, , Maria –
Etudes sur la Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J.,
tome VII, edit. Beauchesne, Paris, 1964.
Wenger, A., Foi et piete mariale a Byzance, Maria – Etudes sur la
Sainte Vierge, sur la direction D’Hubert du Manoir, S.J., tome V, edit.
Beauchesne, Paris, 1958.
174

Cuprins
INTRODUCERE Importanța temei și metoda de lucru ………………………………………..5
CAPITOLUL I. Tradiția Adormirii Maicii Domnului. Apariție și evoluție
I. 1. Cauzele și momentul apariției cinstirii Adormirii Maicii Domnului în
Biserica Răsăriteană
I. 1. 1. Controversa monofizită și tradiția Adormirii Maicii Domnului………….8
I. 1. 2. Moartea Fecioarei Maria și moartea creștină…………………………………10
175

I. 1. 3. Răspunsul teologiei bizantine …………………………………………………….. 15
I. 2. Izvoare
I. 2. 1. Scrierile apocrife ale Adormirii Maicii Domnului…………………………..21
I. 2. 1. 1 Noțiuni generale…………………………………………………23
I. 2. 1. 2. Apocrife de limbă greacă și siriacă………………………………27
I. 2. 1. 3. Apocrife de limbă coptă…………………………………………34
I. 2. 1. 4. Apocrifele de limbă latină și greacă……………………………..38
I. 2. 2. Viețile Maicii Domnului……………………………………………….42
I. 2. 2. 1. Sf. Maxim Mărturisitorul…………………………………………42
I. 2. 2. 2. Epifanie Monahul………………………………………………..52
I. 2. 2. 3 Simeon Metafrastul……………………………………………….54
I. 2. 2. 4. Ioan al Thesalonicului……………………………………………57
CAPITOLUL II. Taina morții Maicii Domnului în Biserica Romano-Catolică
II. 1. Apariția și evoluția cultului marial ………………………………………………….60
II. 1. 1. Apariția tradiției despre Adormirea Maicii Domnului în Apus…….60
II. 1. 2. Izvoare………………………………………………………………62
II. 1. 3. Controverese………………………………………………………..65
II. 1. 4. Imaculata Concepție ca antecedent…………………………………67
II. 1. 5. Problema Definirii Asumpției………………………………………68
II. 2. Premize istorice și dogmatice ale Conciliuliului II Vatican
II. 2. 1. Premize Dogmatice…………………………………………………71
II. 2. 1. 1. Starea primordială a omului și păcatul strămoșesc…………71
II. 2. 1. 2. Grația divină………………………………………………..72
II. 2. 1. 3. Mântuirea subiectivă……………………………………….74
II. 2. 1. 4. Imaculata Concepție a Maicii Domnului ………………….75
176

II. 2. 1. 5. Teoria implicității ………………………………………….77
II. 2. 2. Premize Istorice……………………………………………………78
II. 2. 2. 1. Statul papal în timpul papei Pius IX……………………….78
II. 2. 2. 2. Biserica Romano-Catolică în timpul papei Pius XII………79
II. 3. Definirea dogmei Asumpției Maicii Domnului
II. 3. 1. Pregătirea. Enciclica Deiparae Virginis Mariae ……………………81
II. 3. 2. Bula papală Munificentisimus Deus ……………………………….82
II. 3. 3. Conciuliul II Vatican………………………………………………91
II. 3. 4. Catehismul Bisericii Romano-Catolice ……………………………94
CAPITOLUL III. Taina morții Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă
III. 1. Cinstirea Adormirii Maicii Domnului și evoluția ei în spațiul liturgic
III. 1. 1. Cultul Maicii Domnului înainte de Sinodul III Ecumenic………..97
III. 1. 2. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului : apariție și evoluție….101
III. 2. Mariologia ortodoxă
III. 2. 1. Theotokos………………………………………………….…….104
III. 2. 2. Pururea fecioria Maicii Domnului………………………..….109
III. 2. 3. Lipsa de păcate personale ale Maicii Domnului…………112
III. 2. 4. Maica Domnului, mijlocitoare………………………113
III. 3. Adormirea Maicii Domnului în spațiul teologic și liturgic al
Bisericii Ortodoxe
177

III. 3. 1. Adormirea Maicii Domnului în teologia Bisericii Ortodoxe……118
III. 3. 2. Adormirea Maicii Domnului în cultul divin al Bisericii Ortodoxe 122
CAPITOLUL IV. Taina morții Maicii Domnului : mutare sau asumpție
Analiză sintetică. (În loc de concluzii)
IV. 1. Analiză istorică
IV. 1. 2. Mariologia bizantină…………………………………………….130
IV. 1. 2. Mariologia apuseană…………………………………………….131
IV. 2. Analiză dogmatică
IV. 2. 1. Timpul, componentă a creației materiale………………………..133
IV. 2. 2. Înviere și re – animare……………………………………………134
IV. 2. 3. Analiza eshatologică a învierii. …………………………………136
IV. 3. Analiză logică
IV. 3. 1. Trupul lui Moise și trupul Fecioarei…………………………….138
IV. 3. 2. Darul nestricăciunii trupului…………………………………….139
IV. 3. 3. Natura umană a Maicii Domnului………………………………..141
APENDIX ……………………………………………………………………………….. ..143
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………… 167
178