Prin capodopera Baltagul , apărut în 1930, Sadoveanu realizează o nouă interpretare a mitului mioritic, versul -motto indicând sursa de inspirație: “… [611452]

Mihail Sadoveanu
Pagina 1 Baltagul
– comentariu literar –

Mihail Sadoveanu
Prin capodopera Baltagul , apărut în 1930, Sadoveanu realizează o nouă interpretare a
mitului mioritic, versul -motto indicând sursa de inspirație: “ Stăpâne stăpâne,/ Mai cheamă
ș-un câne ”.
Subiectul este simplu, păstrând elementele baladei: un cioban este omorât de doi
tovarăși ai săi pent ru a-i lua oile, dar femeia acestuia, aprigă și inteligentă nu are liniște până
nu află făptașii și nu -i pedepsește după legea nescrisă a comunității.
Intriga, după modelul romanului polițist, pune în lumină vocația justițiară a eroinei,
descoperirea asasi nilor și demascarea acestora.
Faptele din Baltagul se petrec spre sfârșitul secolului al XIX -lea și începutul secolului
al XX -lea, însă într -o societate patriarhală, arhaică, străpunsă de zorii unei civilizații, de noi
relații sociale, capitaliste.
Titlul romanului este simbolic. În sensul basmului vechi, baltagul este unealta magică
și simbolică însușită de răufăcători și cucerită de erou, unealtă care rămâne pură, nepătată de
sânge.
Compoziția e determinată de semnificația cărții: înfățișarea unei societă ți de tip arhaic
și un individ reprezentativ al ei, o lume esențială, lumea oamenilor de la munte și Vitoria
Lipan, exponentul acestei lumi.
Romanul începe cu prezentarea sintetică a vieții păstorilor (vechimea, felul de viață,
psihologia), fixată într -o cosmologie populară:
“Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui
neam. […]
La urmă au venit și muntenii ș -au îngenunchiat la scaunul împărăției. […]
– Apoi ați venit cei din urmă, zece Domnul cu părere de rău. Dragi îmi sunte ți, dar
n-am ce vă face. Rămâneți cu ce aveți. Nu vă mai pot da într -un adaos decât o inimă ușoară
ca să vă bucurați cu al vostru. Să vă pară toate bune: sa vie la voi cel cu cetera; și cel cu
băutura, și s -aveți muieri frumoase și iubețe”.
Narațiunea simp lă, ar putea fi delimitată schematic în trei părți: partea întâi de la
început până la plecarea Vitoriei în căutarea lui Lipan (cap. VII); prezentarea argatului Mitrea
și a lui Gheorghiță, coborât la vale, cu oile, asinii și dulăii la iernat, într -o baltă a Jijiei, în
apropiere de târg; neliniștea Vitoriei pentru întârzierea bărbatului ei, peste obicei, cunoașterea
și “citirea” semnelor naturii; mersul femeii la părintele Dănilă, la biserică, să -i “cetească”;
mersul la baba Maranda, care avea “ unele tainice științi și meșteșuguri ”; drumul la Piatra,
popasul la mănăstire, la icoana Sfintei Ana; mersul la autorități pentru a -și spune necazul.
Partea a doua , începând cu cap. VII, când Vitoria “ are într -însa știința morții lui
Nechifor Lipan și crâncenă durere, se văzu totuși eliberată de întuneric ”; părintele Dănilă îi
scrie jalba către autorități; trimite fata, pe Minodora, cu zestrea la mănăstirea Văraticului, la
călugărița Melania, sora a mamei Vitoriei; lăsarea gospodăriei în grija lui Mitrea; pregătirea
de plecare. Firul narațiunii urmează popasurile Vitoriei Lipan în căutarea adevărului despre
bărbatul ei (itinerariul se sfârșește prin găsirea rămășițelor lui Nechifor între Sabasa și Suha).
A treia , și ultima parte , stă sub semnul actului justițiar; prezint ă acțiunile Vitoriei pentru
îndeplinirea datinei creștine și cinstirea mortului, cercetarea despre vinovați, în Sabasa și
Suha; întoarcerea acasă, la Magura Tarcăului pentru rânduirea praznicului, a celor cuvenite
pentru mort, dovedirea și pedepsirea vinov aților.

Mihail Sadoveanu
Pagina 2 Romanul construiește pe parcursul său imaginea unei lumi esențializate. Spațiul cel
mai larg revine lumii satului de munte: peisajul, datinile și oamenii.
Ritmul existenței păstorești este dirijat de fenomenul transhumanței, iar acesta
urmărește mi șcarea marilor cicluri naturale. Scriitorul surprinde trăsăturile ce definesc această
colectivitate, oamenii de la munte, realist, obiectiv, fără lirism:
“Locuitorii aceștia de sub brad sunt niște făpturi de mirare. Iuți și nestatornici ca
apele, ca vremea ; răbdători în suferinți ca și -n ierni cumplite, fără griji în bucurii […],
plăcându -le dragostea și beția și datinile lor de la începutul lumii, […] mai cu samă stau ei
în fața soarelui c -o inimă ca din el ruptă: cel mai adesea se desmiardă și lucește – de cântec,
de prietenie. Așa era și acel Nechifor Lipan care acum lipsea” .
Ei au o existență simplă, dar grea: “Munteanului i -i dat să -și câștige pâinea cea de
toate zilele cu toporul ori cu cața.”
Gospodăria Lipanilor arată oameni cu î ndeletniciri specifice muntelui: sunt vremuri în
care se practică încă schimbul de produse: “Avere aveau cât le trebuia, poclăzi în casă, piei de
miel în pod, oi în munte. Aveau și parale strânse într -un cofăiel cu cenușă. Fiindu -le lehamite
de lapte, brân ză și carne de oi sfârtecate de lup, aduceau de la câmpie legume. Tot de la
câmpii largi cu soare mult aduceau făină de păpușoi.”
Romanul lui Sadoveanu are un caracter mitic -baladesc, zugrăvind o civilizație
pastorală milenară. Evenimentele fundamentale a le acesteia, ceremoniile sunt și ele prezente
în roman: cumătria de la Borca, la Cruci nuntă, în care tradiția e plină de strălucire.
Dar Baltagul rămâne, în ultimă analiză, romanul “unui suflet de munteancă, văduva
Vitoria Lipan”. Ea este din Măgura Tarcă ului și trăiește viața aspră a oamenilor de la munte.
Figură reprezentativă de erou popular, Vitoria întrunește calitățile fundamentale ale omului
simplu, care se înscriu în principiile etice dintotdeauna ale poporului român: cultul
adevărului, al dreptăț ii, al legii strămoșești și al datinei.
Scriitorul dezvăluie neliniștea eroinei datorate întârzierii (șaptezeci și trei de zile)
peste obicei, a lui Nechifor Lipan, “dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani”, plecat la
Dorna să cumpere oi. Așteptarea se transformă în bănuială, bănuiala în neliniște, neliniștea în
presimțire și de aici decurg acțiunile ei. Munteanca își cunoaște bărbatul așa cum știe semnele
vremii. În aceste ceasuri de cumpănă, de căutare a adevărului despre omul ei, marea
descoperire a Vitoriei rămâne însă păstrarea tinereții iubirii.
Tema fundamentală, axul romanului în jurul căruia sunt polarizate timpul și spațiul,
este căutarea adevărului în labirintul său interior . Vitoria pare aceeași, în exterior, dar viața ei
interioară se adânce ște. Acolo, în sine, se hotărăște totul.
Întreaga strategie a Vitoriei are la bază două coordonate fundamentale ale cunoașterii:
știința semnelor, și î deplin acord experiența morală. Primele semne rău prevestitoare sunt
visele: cel dintâi vis, care “ a împ uns-o în inimă și a tulburat -o”, i-l arată pe Nechifor “ călare
cu spatele întors spre ea ”; altă dată l -a visat rău, “ trecând o apă neagră… Era cu fața
încolo ”.
Vitoria nu măsoară vremea cu calendarul, ci cu semne cerului. Ea înțelege semnele
firii. Element ele naturii îndeplinesc o funcție simbolică. Mai ales vântul dă semne: “trecu
șușuind prin crengile subțiratice ale mestecenilor”.
Vitoria este o sinteză de spiritualitate străveche românească, ea respectă neabătut
datina moștenită din vechime, manifestată în viața cotidiană, sau la evenimente cruciale
(nunți, botezuri, înmormântări). Toate acțiunile ei poartă pecetea ceremonialului, au un
caracter solemn, sacru: Vitoria își lasă fata la mănăstire, se mărturisește preotului, ia sfânta
împărtășanie, sfințeșt e baltagul pentru feciorul ei.
Înțelepciunea, inteligența și luciditatea îi dirijează comportamentul: cere bani mărunți
negustorului, să -i aibă “la îndemână” , îi leagă într -un colț de năframă.

Mihail Sadoveanu
Pagina 3 Cuvintele cheie în jurul cărora se concentrează discursul nara tiv al romanului au
valoare simbolică, definind eroina: rânduială , semn , întuneric , lumină .
Îngroparea bărbatului după datină marchează momentul reintrării în liniștea și ordinea
vieții de la început. “ Descoperind adevărul, Vitoria verifică implicit armoni a lumii: află ceva
mia mult decât pe făptuitorii omorului și anume că lumea are o coerență pe ca moartea lui
Lipan n -a distrus -o”.(N. Manolescu)
În comportamentul eroinei se cuprinde o întreagă filozofie de viață (ca cea a banului
din Miorița ), un echilibru și o măsură în toate, fără nici o tânguire, moștenite din asprimea
vieții din vremuri imemoriale.