FOLOSIREA TEATRULUI DE PĂPUȘI CA METODĂ TERAPEUTICĂ ÎN [611357]

FOLOSIREA TEATRULUI DE PĂPUȘI CA METODĂ TERAPEUTICĂ ÎN
DEZVOLTAREA SOCIO -EMOȚIONALĂ A PREȘCOLARULUI
Profesor Eftimie Elena Camelia
Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă ,,Brădet” -Săcele, jud. Brașov

Inteligența emoțională, dezvoltarea ei la copii și adulți reprezintă o temă des abordată.
Principalul argument este că un copil inteligent emoțional și un adult inteligent emoțional pot avea
mai multe atuuri față de o persoană cu un coeficient de inteligență ridicat.
Studiul pr ivind inteligența emoțională (IE) își are debutul în jurul anilor 1990. În 1980
Haward Gardner introduce conceptul inteliențelor multiple, identificând inteligența interpersonală și
inteligența intrapersonală, care combinate definesc ceea ce e denumit astă zi inteligența emoțională.
Prima apariție academică este în 1985, când Wayne Leon Payne introduce denumirea aceasta în titlul
lucrării sale de doctorat ,,Studiul emoțiilor: dezvoltarea inteligenței emoționale, autointegrarea în
relație cu frica, durerea și dorința”. Sintagma inteligența emoțională a fost utilizată în 1990 de către
psihologii Peter Salovey de la Harvard University și Jon Mayer de la University of New Hampshire,
în două articole. (Roco, 2004) Cele trei mari direcții în definirea inteligenței emoționale, au fost
conturate de: Jonh D. Mayer și Peter Slovey, Reuven Bar -On și Danil Goleman.
Salovey și Mayer afirmă că ,,inteligența emoțională este setul de abilități care stabilește în ce
mod perce pția umană și înțelegerea variază ca acuratețe. Mai general, definim inteligența emoțională
ca fiind abilitatea de a percepe și a exprima emoții, de a asimila emoțiile în gânduri, de a înțelege și
de a raționa despe emoții și de a gestiona emoțiile persona le și ale altora. Modelul bazat pe abilități
evidențiază că emoțiile sunt o valoroasă sursă de informații, care -i permit individului să înțeleagă și
să se adapteze mediului social. Persoanele au capacități diferite de a prelucra informațiile de natură
emoț ională și autorii evidențiază intercondiționări pozitive între emoție și gândire. Reuven Bar -On
afirmă că ,,inteligența emoțională” este … o dispunere de capacități noncognitive, competențe și
aptitudini care influențează abilitatea cuiva de a avea succe s în gestionarea cererilor și presiunilor
ambientului” (Năstasă, 2013) . Dezvoltă una dinte primele metode de evaluare a inteligenței
emoționale, dând naștere noțiunii de „Coeficient Emoțional” (EQ) și postulează ideea că IE se
dezvoltă în timp și poate fi îmbunătățită prin antrenament și terapie. În general persoanele cu EQ
peste medie se adaptează mai ușor cerințelor și presiunii mediului, iar cele cu deficiențe în domeniul
IE atrag lipsa succesului și probleme emoționale sever e. Daniel Goleman consideră că ,,abilitățile
numite aici inteligență emoțională includ autocontrolul zelul și perseverența, perecum și abilitatea de
automotivare” și că ,,există un cuvânt demodat pentru grupul de abilități, care reprezintă inteligența
emoț ională: caracterul” (Năstasă, 2013) . Studiind influența IE în cadrul mediului de lucru a constatat
că reprezintă cel mai puternic indicator al prezicerii succesului profesional.
Preșcolaritatea , stadiul cuprins între 3 și 6 -7 ani, este caracterizată prin creșterea
semnificativă a capacităților fizice și psihice ale copilului. Evenimentele prin care trece copilul în
această perioadă sunt trăite cu bucurie și seninătate de către copil, acestui sta diu atribuindu -i-se
denumirea de ,,vârsta de aur a copilăriei”. Emil Verza și Florin Emil Verza subliniază faptul că
,,expresia celor 7 ani (6 ani) de acasă pe care omul îi are sau nu îi are reflectă tocmai importanța
determinantă a constituirii bazelor ac tivității psihice și a conturării trăsăturilor de personalitate, a celor
caracteriale în primul rând, ce își pun pecetea pe comportamentele viitoare”. (Verza & Verza, 2017,
p. 223)
Preșcolarul mic trece ușor de la o star e la alta, trăiește exploziv evenimentele care îl
impresionează, are dificultăți de exprimare în mod clar a ceea ce simte și trăiește în raport cu situațiile
în care este implicat. În jurul vârstei de 4 ani, pe un fond de fragilitate afectivă, cu unele man ifestări
ale crizelor de prestigiu, copilul se manifestă diferit și adoptă conduite adecvate la convențiile sociale.

2
În subperioada preșcolară mijlocie reacțiile emotive sunt mai controlate și în concordanță cu
cerințele educatoarei, este capabil să facă aprecieri corecte cu privire la comportamentul celorlalți.
Crește semnificativ tendința de a se identifica cu adultul. În subperioada preșcolară mare , din cauza
unei bari ere psihice, rezultată din teamă, antipatie, nesiguranță, în mediul în care se manifestă
conduitele încărcate de negativism, pentru copil există persoane devalorizante psihic sau persoane cu
care stabilește relații nefirești.copilul își manifestă dorința d e a le fi de folos adulților. Se implică în
desfășurarea diferitelor tipuri de activități, unele dintre ele imită discret conduitele adulților.
Programul grădiniței stimulează activitatea intelectuală, capacitatea de învățare devine activă și este
însoțit ă de interese de cunoaștere.
Capacitatea empatică se dezvoltă în urma înțelegerii emoțiilor altora încă de la 3 -4 ani.
Instalarea unor atitudini și abilități de tipul empatiei, complianței la reguli, a diversificării relațiilor
interpersonale a elaboră rii de comportamente prosociale evidențiază că încă din copillăria mică se
dezvoltă inteligența emoțională.
Emoțiile complexe și bogate sunt favorizate de gama variată a activităților specifice grădiniței
și de măiestria educatoarelor. Viața afectivă a preșcolarului este bogată, diversificată. Copilul
stabilește relații directe cu mediul, cu ceilalți membri ai familiei, cu rude, alți copii sau alte persoane,
fără a mai fi întotdeauna mediate de mamă. O nouă sursă de trăiri afective este generată în momentul
intrării în grădiniță. În relațiile cu adulții și cu colegii face investiții afective noi, pe parcursul
jocurilor desfășura te în compania acestora trăiește emoții diferite. Interacțiunea cu grupul din care
face parte la grădiniță, contribuie la înfrângerea egocentrismului alimentat în sânul familiei, unde este
cel mai mic.
Afectele, emoțiile, sentimentele se succed situațion al, întregul comportament al preșcolarului
manifestă o mare instabilitate. Trecerea de la râs la plâns de întâmplă cu ușurință, poate să și râdă cu
lacrimi pe obraji. Exploziile de mânie, de furie, de afecțiune se manifestă în jurul vârstei de 4 ani.
Copil ului i se spune în mod repetat dacă are voie sau nu are voie să facă ceva. Cei din jurul copilului
au anumite manifestări afective care ar trebui evitate sau pot fi provocate. Aceștia sunt încântați când
copilul spune ,,mulțumesc” sau când cade și nu plâng e. Spre 5 ani stările afective puternice au
rezonanțe prelungite, copilul experimentează emoții numeroase variate . Își manifestă dorința de a fi
ca adulții, îi admiră pe aceștia și se maifestă tendința tot mai puternică de a fi independenți . (Șchiopu
& Piscoi, 1987)
Grădinița reprezintă mediul în care preșcolarii interacționează cu ceilalți colegi, este locul în
care aceștia pot să învețe în mod sistematic elemente legate de emoții și comportamente sociale.
Grădini ța se deosebește de familie prin programul ei progresiv educativ , solicitându -i copilului să
acționeze, să gândească, să perceapă , să simtă ceea ce se impune prin activitățile și materialele
ilustrative utilizate de educatoare. Copilul nou intrat în grădi niță o percepe pe educatoare drept un
adult semnificativ , diferit de părinte, dar pe care uneori îl acceptă mai greu, mai ales că în această
perioadă copilul se desparte temporar de părinți. Comportamentul educatoarei are în vedre
aspectele ce țin de susținerea dezvoltării emoționale echilibrate și a maturizării sociale a preșcolarului
și activitatea de predare și de sprijinire a preșcolarului în învățare. Preșcolarul are nevoie de securitate
afectivă în cadrul gr upei de la grădiniță, de aprobare și de încredere în posibilitatea de exprimare
independentă. Observațiile venite din partea educatoarei este de preferat să fie mai mult pozitive decât
negative, fapt ce asigură succesul didactic. (Dumit rana, 2001)
În perioada preșcolară are loc un progres care face ca emoțiile să fie mai profunde, să apară
stări emotive deosebite. Se face trecerea de la emoții la sentimente, se conturează mai clar unele
sentimente morale, rușinea, mulțumirea, priete nia , dragostea. Chiar dacă nu reușesc întotdeauna să
eticheteze verbal emoțiile, copiii la 3 ani pot să exprime trăiri emoționale de tipul bucuriei, furiei,
tristeții, fricii, dezgustului. Emoțiile sociale de genul mândriei, rușinii, apar în urma dezvoltă rii
morale a copiilor și sunt influențate de modul în care părinții sprijină copilul în vederea respectării

3
normelor de comportament specifice culturii în care se dezvoltă. Copiii aflați la vârsta de 5 -6 ani își
exprimă și conștientizează emoțiile sociale .
Copiii care au dificultăți în interpretarea corectă a mesajelor cu conținut emoțional , dar și în
emiterea unui mesaj adecvat ca răspuns la emoții celorlalți pot avea probleme de relaționare, se por
implica în situații conflictuale caracterizate prin manifestări agres ive. Copiii sunt capabili în jurul
vârstei de 3 ani să facă diferența dintre emoțiile pozitive și emoțiile negative, la 5 ani denumesc corect
bucuria, furia, tristețea, teama, pentru ca la 6 ani să știe să folosească în mod corect etichetele verbale,
corespunzătoare surprizei și dezgustului . Transmiterea verbală a emoțiilor este favorizată de
cunoașterea etichetei verbale și de o corectă identificare a stării emoționale pe care o trăiește copilul.
Copiii care știu să comunice emoțiile, pot să le exprime a decvat, acceptă punctul de vedere al
celorlalți, știu să negocieze în situații conflictuale. Gestionarea corectă a emoțiilor este facilitată de
verbalizare. Un copil furios își controlează reacțiile dacă își conștientizează emoția, exercită controlul
asupr a acesteia prin dialog.
,,Modalitatea practică prin care copiii pot fi familiarizați cu limbajul emoțional este
reprezentat de conversațiile despre emoții, care au funcțiile de facilitarea exprimării propriilor emoții,
înțelegerea emoțiilor proprii și ale celorlalți, înțelegerea motivului comportamentelor celorlalți,
manifestarea empatiei, îmbunătățirea înțelegerii modului în care funcționează relațiile
interpersonale”. (Ștefan & Kallay, 2010, p. 23)
Consecințele trăirilor emoționale sunt pot fi înțelese cu ajutorul unui adult la 3 ani, iar la 5 -6
ani sunt capabili să le identifice cu ajutor minim din partea adulților. Înțelegerea cauzelor emoțiilor
depinde de capacitatea de a le conștientiza. Achiziționând etichetele verbale ale emoțiilor, copiii pot
vorbi despre ele și despre posibilele cauze ale acestora. Copiii resimt emoțiile în funcție de situație,
încep să înțeleagă punctul de vedere al celorlalți, înțeleg că doi copii pot avea pot avea reacții
emoționale diferite în aceeași situație . Un rol important în acest sens îl au părinții și profesorii, care
inițiază discuții despre emoții, despre cauzele și consecințele emoțiilor acestora. Discuțiile purtate cu
copiii în familie, la grădiniță și la școală pot contribui la înțelegerea faptului că o anumită manifestare
emoțională poate avea consecințe asupra lor și asupra celorlalți. Copiii implicați în asemenea discuții
achiziționează cu ușurință strategii de reglare emoțională și evită conflictele sau situațiile neplăcute.
Caracteristicile temperamentale ale copiilor influențează parțial reglarea emoțională. Copiii
cu reactivitate emoțională crescută riscă să manifeste crize repetate de furie, agresivitate, dacă nu
reușesc să stăpânească strategii de reglare emoțională. Prin impactul experien țelor de învățare pot fi
modulate aspecte temperamentale ale copiilor. Adulții îi pot sprijini pe copiii care au un temperament
dificil, care au probleme în gestionarea adecvată a reacțiilor de furie, prin găsirea unor soluții. Astfel,
experiențele de învă țare compensează deficitele datorate temperamentului. Competența emoțională a
preșcolarilor reprezintă o formă a eficacității de sine și cuprinde mai multe abilități ce pot fi stimulate
de către profesorii lor prin utilizarea metodelor terapeutice. (Cocoradă & Cazan, 2013)
Teatrul de păpuși metodă artterapeutică
Teatrul este definit in D icționarul Explicativ al Limbii Române ca o clădire sau un loc special
amenajat în vederea reprezentării de spectacole, spectacolul fiind o reprezentație dramatică, destinat
să fie prezentată pe scenă, în f ața unui public. (Acad. Coteanu, dr. Sache, & dr. Sache, 1996)
Terapia prin teatru este o tehnică de eliberare a tensiunilor, dar și de clarificare a propriei
stări de confuzie, de durere a celui care joacă, dând viață unui personaj, într -o situație dată, de fap t își
joacă propria experiență cu înțelesurile și trăirile el. Terapia prin teatru presupune parcurgerea unui
program complex de a ctivități specifice teatrului, ce permite stimularea sentimentelor celui implicat
în derularea acestuia. Terapia prin teatrul este utilizată pentru exprimarea unor stări, sentimente, trăiri
personale și presupune rejucarea unor scenarii de viață, implicare a în jucarea unor scene inventate
sau create, jucarea unor piese de teatru cunoscute, dramatizarea unor povești.

4
Studiile au arătat că teatrul de păpuși ca modalitate terapeutică, are un efect pozitiv în practică.
Asigură copiilor oportunitatea să -și expri me îngrijorările și frica de abandon, păpușile ajută de
asemenea copiii să facă față bolii, spitalizării și intervenției chirurgicale, îi încurajează să învețe prin
joc și să participe la strategii de învățare, care să le susțină sănătatea. Pe de altă par te, folosirea
păpușilor și jucăriilor asigură șansa și oportunitate pentru profesioniști să înțeleagă mai bine
sentimentele copiilor și reacțiile lor la diverse evenimente, să asigure o mai strânsă legătură între
copii. (Deghan, și alții, 2016)
Deși dezvoltarea artterapiei a început în urmă cu mult timp, aplicarea ei în cadru formal a
început în secolul a XX -lea, fiind influențată de tendințele intelectuale și sociale ale vremurilor.
Obiectivul artterapiei vizează folosirea creativității în îmbunătățirea și vindecarea vieții , deoarece
oferă calea de acces către sine, bazându -se pe spontaneitatea expresiei, pe exprimarea nonverbală a
emoțiilor și a cognițiilor, pe depășirea barierelor de comunicare. Atenția este îndreptată spre efectul
terapeutic al produsului fine, nu spre es tetica acestuia. (Drugaș, 101 aplicații artterapeutice în
consilierea copiilor, 2010) . Artterapia este formată din : terapia prin desen, modelaj și colaj ,
dramaterapia , terapia prin mișcare și dans, meloterapia .
La vârsta preșcolară jocurile, poveștile, desenele, muzică, teatrul sunt unele dintre activitățile
terapeutice preferate de copii. Ei acumulează informații, iar modul în care realizează acest lucru este
important pentru personalitatea acestora, implicarea afe ctivă și implicarea cognitivă fiind într -un grad
crescut. În cadrul procesului artterapeutic este vizată exclusiv expresivitatea preșcolarilor
eliminându -se orice încercare de a judeca și/ sau evalua produsele realizate. Acestea pot fi haotice,
agresive, i nstabile și impersonale, dar este necesar ca ele să fie percepute și acceptate pentru ceea ce
sunt, mai ales de cel care le -a creat. Uneori copilului îi este mai ușor pentru un copil să vorbească
prin intermediul unui personaj, al unei păpuși , decât să spună în mod direct ceea ce are de transmis.
(Golu & Ioniță, 2009) . Păpuș ile dețin de multe ori secrete, care uneori nu vor să iasă la lumină, dar
care, jucate, își găsesc rezolvarea. La un moment dat păpușa îl repre zintă pe copil, pe adult. Este
important modul în care o poveste terapeutică prinde viață, prin intermediul păpușilor . Prin
mijlocirea teatrului de păpuși este transmis un mesaj , care trebuie să aibă efectul scontat asupra
copiilor. (Pașca, 2018)
Terapia prin teatru de păpuși contribuie la dezvoltarea : inteligenței emoționale , dezvoltarea
percepțiilor vizuale, a imaginației creatoare ,inducerea unei stări de bine acceptarea se sine, reducerea
tensiunii și anxietății, stimularea tuturor canalelor senzoriale , dezvoltarea capacității celor implicați
în a se exprima mai bine și mai ușor , acilitarea comunicării interpersonale, creșterea soci abilității și
adaptarea la societate , dezvoltarea sentimentului de încredere în sine și realizare , dezvoltarea simțului
aprecierii artistice și de exprimare , dezvoltarea proceselor gândirii, dezvoltarea limbajului și
vocabularului implicat în procesul de c reație , dezvoltarea capacității de concentrare a atenției,
îmbunătățirea cooperării cu alții în realizarea unor activități de grup, dezvoltarea respectului față de
rezultatul muncii lor, diminuarea stărilor conflictuale. De asemenea, terapia prin teatrul de păpuși
dezvoltă: autonomia personală, personalitatea, stima de sine, încrederea și imaginea de sine,
orientarea temporo -spațială, integrarea socio -profesională, spiritul de observație, creativitate a,
găsindu -și loc în toate activitățile psihoterapeutice desfășurate în colaborare cu copiii.
Copiilor le place să folosească păpuși, marionete, jucării de pluș pentru că sunt ușor de
manipulat . Când sunt folosit marionete și jucării de pluș, copilul face apel la povești, la întâmplări
dramatice. El proiectează idei preluate din acestea asupra marionetelor, păpușilor. Copilul le poate
atibui convingeri, comportamente, personalităț i, pe care le consideră diferite de ale lui, le consideră
separate de sine. Adeseori, copilului îi este mai ușor să vorbeasc ă prin intermediul unei păpuși, decât
să spună direct ceea ce este greu de exprimat. Păpușa asigură distață și copilul se simte protejat. Prin
manipularea directă a păpușilor, copilul participă direct la crearea și rostirea dialogului poveștii, la
manipula rea lor, pentru a reprezenta povestea. Copilul se implică în derularea scenariului, se
conectează la ea personal, asociind mai ușor sentimentele cu cele ale unor personaje din poveste.
(Geldard, Geldard, & Yin Foo, 2013)

5
În con silierea copiilor Kathryn Geldard, David Geldard și Rebeca Yin Foo prezintă
următoarele obiective care pot fi atinse prin utilizarea marionelelor, păpușilor: ,,dobândirea
controlului asupra unor probleme , consolidarea puterii prin intremediul exprimării f izice,
consolidarea problemelor de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor , dezvoltarea
competențelor sociale ” și emoționale , ,,îmbunătățirea abilităților de comunicare , dezvoltarea
capacității de a înțelege ”.
Sunt modalități diferite de utilizare a păpușilor , a teatrului de păpuși : utilizarea spontană de
către copil a păpușilor , încurajarea copiilor să creeeze, să regizeze o secvență dramatică de tipul
teatrului de păpuși , combinarea utilizării păpușilor cu basme, povești, fabule cunoscut e copiilor ,
utilizarea păpușilor în dialog cu semenii , vizionarea unor piese de teatru de păpuși susținute de
profesioniști . Copiilor le place să dea spectacole cu păpuși să transmită povești, evenimente trăite de
ei prin intermediul păpușilor. De asemenea le place să utilieze marionete și păpuși de mână în joaca
lor, deoarece le ușurează exprimarea sentimentelor, a emoțiilor, îi ajută să participe la lecții și discu tă
în cadrul grupului de copii. Pentru a le aprinde imaginația, a le capta atenția, decorul e bine să fie câr
mai realist, în momentul în care educatoarele sau învățătoarele doresc să pună în scenă un moment
specific teatrului de păpuși.
Bibliografie

Cocoradă, E., & Cazan, A. M. (2013). Consiliere educațională -Curs pentru anul al III -lea,
Psihologie -ID. Brașov: Universității Transilvania.
Deghan, Z., Reyhani, T., Mohammadpour, V., Zahra Aemmi, S., Shojaeian, R., & Nekah, S. M.
(2016). The effectiveness of dramatic puppet and therapeutic play in anxi ety reduction in
children undergiong surgery: a randomized clinical trial. Iran Red Crescent Med , 1-8.
DEX. (2009). București: Academia Română.
Drugaș, I. (2010). 101 aplicații artterapeutice în consilierea copiilor . Oradea: PRIMUS.
Dumitrana, M. (2001). Educarea limbajului în învățământul preșcolar. București: Compania.
Geldard, K., Geldard, D., & Yin Foo, R. (2013). Consilierea copiilor, o introducere practică. Iași:
Polirom.
Golu, M., & Ioniță, C. (2009). Aplicații practice ale psi hologiei copilului. Dezvoltarea ca program
de educație alternativă. București: SPER.
Năstasă, L. -E. (2013). Training de abilitare profesională în paradigma psihoterapiilor creative –
meloterapie. Brașov: Universității Transilvania.
Pașca, M. D. (2018). Terap ia prin teatru. Târgu -Mureș: Ardealul.
Roco, M. (2004). Creativitate și inteligență emoțională. Iași: Polirom.
Șchiopu, U., & Piscoi, V. (1987). Psihologia generală și a copilului. București: Didactică și
pedagogică.
Ștefan, A. C., & Kallay, E. (2010). Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari.
Ghid practic pentru părinți. Cluj-Napoca: ASCR.
Verza, E., & Verza, F. E. (2017). Psihologia copilului. București: 2017.