Pr. Lect. Dr. Florescu Marius -Alexandru Novăcescu Adrian [611286]

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE LITERE, ISTORIE ȘI TEOLOGIE
TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR: ABSOLVENT: [anonimizat]. Lect. Dr. Florescu Marius -Alexandru Novăcescu Adrian

TIMIȘOARA
2019

DESPRE PREOȚIE ȘI SFATURI
PASTORALE LA UNII SFINȚI PĂRINȚI
ȘI TEOLOGI CONTEMPORANI

COORDONATOR: ABSOLVENT: [anonimizat]. Lect. Dr. Florescu Marius -Alexandru Novăcescu Adrian

TIMIȘOARA
2019

Cuprins

Introducere: Motivarea Temei ………………………….. ………………………….. ….. 1
Capitolul I: Preoția la Sfinții Părinți din veacul de aur ……………………….. 3
I.1 Preoția la Sfântul Ioan Gură de Aur ………………………….. …………………….. 3
I.2 Preoția la Sfântul Grigorie de Nazianz ………………………….. …………………. 7
I.3 Preoția la Sfântul Efrem Sirul ………………………….. ………………………….. . 12
Capitolul II: Sfaturi pastorale la Sfântul Grigorie cel Mare și Sfântul
Ioan Scărarul ………………………….. ………………………….. …………………………. 16
II.1 Sfaturi pastorale la Sfântul Grigorie cel Mare ………………………….. ……. 16
II.2 Sfaturi pastorale la Sfântul Ioan Scărarul ………………………….. ………….. 20
Capitolul III: Sfaturi Pastorale la Sfinți și teologi contemporani ………. 23
III.1 Sfântul Nectarie al Eghinei ………………………….. ………………………….. … 23
III.2 Sfântul Ioan de Kronștadt ………………………….. ………………………….. ….. 26
III.3 Părintele Aleksandr Elceaninov ………………………….. ……………………… 29
III.4 Mitropolitul Emilianos Timiadis ………………………….. …………………….. 33
Capitolul IV: Preoția la Teologi români contemporani …………………….. 36
IV.1 Mitropolitul Antonie Plămădeală ………………………….. ……………………. 36
IV.1 Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei ………………………….. ………………….. 40
IV.3 Părintele profesor Ene Braniște ………………………….. ………………………. 44
IV.4 Părintele Rafail Noica ………………………….. ………………………….. ……… 47
Concluzii finale ………………………….. ………………………….. ………………………. 50
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 54

1
Introducere

Am ales să studiez această temă, deoarece consider foarte important să cunoaștem cât mai
bine această taină a tainelor , artă a artelor – preoția – și care sunt cele mai importante sfaturi
privitoare la modul preotului de a sluji, de a se purta, de a păstori și de a se sfinți, el împreună cu
credincioșii săi.
Există o funcție indestructibilă între Preoție și Îndumnezeire. Întrucât îndumn ezeirea
omului înseamnă sacralizarea sau sfințirea lui în gradul cel mai înalt posibil îngăduit naturii sale,
îndumnezeirea este posibilă prin organul sacrului care este preoția. Preoția naște fii prin harul lui
Dumnezeu – Părintele. Ea are dreptul reînno irii noastre prin baia Sfântului Botez, ei i s -au dat
toate celelalte însărcinări harice privind cunoașterea noastră în Duhul Sfânt până la statura lui în
Hristos. Duhul lui Dumnezeu se înnoiește prin Preoție, se naște pentru împărăția lui Dumnezeu
tocmai în vederea îndumnezeirii. De aceea Preoția este și scara pe care brațul Duhului Sfânt ne
poartă treaptă cu treaptă la cer. Duhul lui Dumnezeu în actul îndumnezeirii lărgește inima noastră .
Sfinții Părinți, în special Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Gri gorie de Nazianz, insistă asupra
rolului important pe care îl are Preoția în propășirea noastră spre culmea îndumnezeirii prin har.
Îndumnezeirea nu se poate realiza fără împărtășirea cu Hristos, cu Trupul și Sângele Lui prin Taina
Sfintei Euharistii .
Pe parcursul evoluției acestei lucrări, mi -am aprofundat cunoștințele teologice și practice
despre taina preoției,am conștientizat grija și răspunderea pe care preotul trebuie să le aibă în
slujirea sa față de intreaga comunitate pe care o păstorește.
Cred că este necesar să se cerceteze și să se redescopere în mod permanent învățăturile și
sfaturile Sfinților Părinți și ale Sfinților, Părinților și teologilor contemporani, referitoare la
misiunea și slujirea preotului , pentru că societatea și lumea, prin dezoltarea lor, mereu provoacă la
o mai mare pregătire, atenție, și la o mai mare cunoaștere și trăire a credinței din partea a
slujitorilor Bisericii.
Este foarte important ca în lumea aceasta secularizată, care se po trivește poftelor lumii,
slujitorii bisericii să fie sarea pământului și lumina lumii, lumina care luminează în întunericul

2
lumii , și să nu se lase și ei cuprinși de duhul lumesc, amăgitor , care lucrează în lume, ci este necesar
să se reînnoiască mereu, și trebuie să înainteze continuu încât să ajungă „ la starea bărbatului
desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos. ” (Efeseni 4:13)
Nu în ultimul rând, ca student la teologie pastorală, am găsit foarte interesantă și importantă
această temă, poate că dintre noi studenții unii or să devină, cu voia lui Dumnezeu, preoți, dar
oricum, cu toții trebui e să fim pregătiți să răspundem lumii cu argumente și mai ales cu trăirea
noastră de slujitori ai lui Hristos , după cuvântul Arhiepis copului Irineu al Alba -Iuliei : „ pentru a
oferi lui Dumnezeu (…) sufletele credincioșilor c âștigate pentru adevăr și mântuire, preotul
trebuie să fie un om de jertfă, adică să se dăruiască în întregime turmei sale. ”1

1 Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Preoția și arta pastorală , ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2016, p. 143

3
Capitolul I: Preoția la Sfinții Părinți din veacul de aur

I.1 Preoția la Sfântul Ioan Gură de Aur

“Mai socotești, oare, că mai ești printre oameni și că mai stai pe pământ, când vezi că
Domnul stă jertfă pe Sfânta Masă, iar pe preot stând lângă jertfă rugându -se, când vezi că toți
se înroșesc cu împărtășirea cu cinstitul Sânge al lui Hristos? ”2

Conform învătăturii Bisericii Ortodoxe, Taina Preoției este una dintre cele Șapte Sfinte
Taine pe care le -a dăruit Dumnezeu oamenilor, totodată, preoția fiind una dintre cele trei slujiri
veșnice pe care le are Hristos (împreună cu cea Împărat și Profet). Între toți Părinții și Sfinții care
au scris despre Taina Preoției, lucrarea Sfântului Ioan Gură de Aur Despre preoție este una dintre
cele mai mai cunoscute și cele mai profunde din cât e a cunoscut Biserica. În această lucrare sunt
cuprinse toate elementele ce îl vor face conștient pe cel ce vrea să urmeze Taina Preoției, de măreția
și responsabilitatea acestei Taine, iar pe cel care are deja treapta preoției de necesitatea pregătirii
permanente în această misiune de slujitor și de păstor.
Frumusețea, sublimitatea , Taine Sfintei Preoții este remarcată de Sfântul Ioan în numeroase
rânduri: „iată, dar, sublimitatea preoției, iată măreția și puterea preotului! Este trup, este sânge,
carne ș i oase, dar are putere mai mare decât un arhanghel .”3 Vedem că în slujirea preoției, omul
devine mai înalt decât puterile cerești , iar puterea lui este mai mare decât cea îngerească, el putând
dezlega, prin puterea lui Hristos, păcatele oamenilor, și poate ține în mâini însuși Trupul și Sângele
Domnului la Taina Sfintei Liturghii , pentru că prin acest dar al preoției, “Dumnezeu dă preotului
o putere cu atât mai mare cu cât este mai de preț cerul decât pământul și sufletul decât trupul .”4

2 Sfântul Ioan Gură de Aur, Tratatul despre preoție , în Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nazianz,
Sfântul Efrem Sirul, Despre preoție , trad. Pr. Dumitru Fecioru, ed. Sophia, București, 2004, p. 75
3 Ibidem , p. 14
4 Ibidem , p. 77

4
Sfântul Ioan Gură de Aur arată chipul slujirii îngere ști al preoției: „ Preoția se săvârșește
pe pământ, dar are rânduiala cetelor cerești. Și pe foarte bună dreptate, că slujba aceasta n -a
rânduit -o un om sau înger sau un arhanghel sau altă putere creată de Dumnezeu, ci Însuși
Mângâietorul. Sfântul Duh a rânduit ca preoții, încă pe când sunt în trup,să aducă lui Dumnezeu
aceeași slujbă pe care o aduc îngerii în ceruri .” 5 Prin urmare, oameni pământești devin prin
slujirea preoției membrii ai ierarhiei celei mai presus de lume. Însă preoții au primit de la
Dumnezeu o putere pe care puterile îngerești nu o au, și anume puterea de a lega și de a dezlega
sufletele: “Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pământ,
vor fi dezlegate și în c er” (cf. M atei 18:18). Această lucrare a preotului străbate cerul întrucât
Dumnezeu întărește în ceruri, ceea ce săvârșește preotul jos pe pământ. Omul care a dobândit Taina
Preoției își depășește condiția trupească și urcă până în ceruri, de aceea, Sfântu l Ioan îl întreabă pe
preot „ mai socotești, oare, că mai ești printre oameni și că mai stai pe pământ, când vezi că
Domnul stă jertfă pe Sfânta Masa (…) Mai socotești, oare, că mai ești printre oameni și că stai pe
pământ?. ”6
Dacă aceasta este marea înă lțime a Tainei, Sfântul Ioan ne atenționează și asupra
răspunderii înfricoșătoare pe care o are preotul: „ înfricoșătoare și cu totul cutremurătoare erau și
preoția și slujba adusă lui Dumnezeu în timpul Legii vechi, înainte de venirea harului (…) Dar
dacă te uiți la preoția și la slujba adusă lui Dumnezeu acum, în timpul harului, vei vedea că cele
înfricoșătoare și cele cu totul cutremurătoare ale Legii vechi sunt mici. ”7 De asemenea, lupta
preotului este una foarte grea, pentru că este împotriva duhur ilor demonice : „preotul are de dus o
luptă cu mult mai grea și mai cumplită. N -are de luptat cu lupii, n -are a se teme de hoți, nici a se
îngriji să alunge boala din turmă ! Dar atunci, cu cine se războiește, cu cine se luptă ? Ascultă pe
fericitul Pavel, care spune: Lupta noastră nu este cu sângele și cu trupul, ci cu începătorile,
stăpâniile, cu stăpânitorii întunericului veacului acestuia, cu duhurile răutății cele din văzduhuri
(cf. Efes eni 6:12).”8
Referitor la slujirea ca iconom al tainelor lui Dumnezeu , dupa cuvintele Mântuitorului
Hristos : nimeni nu se poate mântui dacă nu „ se naște din nou din apă și din Duh ” (cf. Ioan 3:5) și

5 Ibidem, p. 74
6 Ibidem, p. 75
7 Ibidem, p. 75
8 Ibidem , p. 55 -56

5
dacă nu “ mănâncă Trupul și Sângele lui Hristos ” (cf Ioan 6:54), „iar acestea (botezul și euharistia)
nu se pot săvârși decât prin mâinile preoților. ”9 , „dacă părinților li s -a încredințat nașterea
noastră trupească, preoții sunt sunt cei cărora li s -a încredințat nașterea noastră
duhovnicească .”10 Deci, nașterea noastră duhovnicească, nasterea noastră pentru veșnicie, este
legată de preoți, și de taina preoției pe care Hristos a instituit -o și a dat -o apostolilor, preoții fiindu –
ne „pricinuitorii nașterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite nașteri din nou, ai libertății celei
adevărate și ai înfierii după har. ”11 Dacă nu ar fi existat taina preoției, nu ar fi existat nici toate
bunătățile cerești, nici dezlegarea păcatelor, și nu ar fi existat nici mântuirea, ne spune Sfântul
Ioan, că preoția este o „ slujbă atât de mare, fără de care nu putem dobândi nici mântuirea , nici
bunătățile făgăduite. ”12
În rolul său de duhovnic și tămăduitor al sufletelor celor păstoriți, preotul trebuie să
stăpânească această artă foarte delicată a duhovniciei, pentru că fiecare boală are nevoie de
tămăduirea bine socotită pentru fiecare suflet în parte. De aceea, ne sfătuiește Sfântul Ioan :
„canonul nu trebuie dat pe măsura păcatelor săvârșite, ci după starea sufletească a păcătosului,
ca nu cumva, voind să coși ce e rupt, să faci ruptura mai mare, ca nu cum va, căutând să ridici pe
cel căzut, să -l faci să cadă și mai jos .”13 Preotul are mult de lucru la găsirea căii împărătești, de
mijloc, ca duhovnic, pentru că „ dacă te porți mai blând cu un păcătos care are nevoie de mai
multă asprime și nu faci o tăietură a dâncă în sufletul celui care are nevoie de o astfel de tăietură,
atunci ai făcut tăietura, dar n -ai tăiat răul. Dimpotrivă, dacă tai fără cruțare răul, așa cum trebuie,
bolnavul, din pricina durerilor, de multe ori se deznădăjduiește, aruncă dintr -o dată t otul, și
doctoriile și pansamentul, sfărâmă jugul, rupe bandajele și se pierde .”14
De asemenea, preotul trebuie să fie un bun cunoscător al Sfintei Scripturi și al dogmelor ,
al învățăturii de credință a Bisericii. Pe baza acestora preotul își alcătuiește pr edica prin care
transmite învățătura Mântuitorului Hristos și, în același timp, vindecă sufletele credincioșilor
pentru a le arăta fără prihană înaintea lui Dumnezeu. „Acesta e instrumentul, aceasta e hrana,
aceasta e cel mai bun aer; aceasta ține loc de medicament, aceasta ține loc de cauterizare, ține

9 Ibidem, p. 78
10 Ibidem, p. 78
11 Ibidem, p. 78 -79
12 Ibidem , p. 78
13 Ibidem , p. 58
14 Ibidem , p. 58

6
loc de bisturiu. Dacă preotul trebuie să ardă sau să taie, trebuie neapărat să se folosească de
predică. […] Prin pre dică ridicăm sufletul deznădăjduit; prin predică smerim sufletul îngâmfat;
prin predică tăiem ce -i de prisos; prin predică împlinim cele de lipsă; prin predică lucrăm toate
celelalte câte ne ajută la însănătoșirea sufletului .”15 Conținutul predicilor și al catehezelor diferă
de la un preot la altul, dar trebuie să cuprindă în mod necesar explicarea textului Sfintei Scripturi,
cu învățăturile dogmatice și morale care se impun, învățătura de credință a Bisericii, și explicarea
cultului divin. Cu ajutorul cuvân tului preotul va putea face față greutăților care îl înconjoară și îi
va ajuta pe credincioși să se ridice din păcat și să meargă pe calea Adevărului Hristos. În acest sen,
Sfântul Ioan Hrisostom învață: „ Pentru a face față tuturor greutăților, nu i s -a dat preotului alt
ajutor decât ajutorul cuvântului. Dacă este lipsit de puterea cuvântului, atunci sufletele
credincioșilor săi – vorbesc de credincioșii mai slabi în credință și mai iscoditori – nu vor avea o
soartă mai bună decât corăbiile veșnic amenințat e de furtună. De aceea preotul trebuie să facă
totul ca să dobândească această putere, puterea de a predica .”16
Încheiem acest capitol cu o întrebare oarecum firească : dacă toate aceste calități se cer de
la persoana preotului, oare mai poate fi cineva pre ot? Răspunsul este dat tot de către Sfântul Ioan
Hristostomul : Domnul cheamă și tămăduiește toate neputințele celor care vor să urmeze această
slujire cu conștiință curată și cu întreaga inimă, cu dragostea față de Hristos, pentru că: “ pe bună
dreptate a spus Domnul că grija de turma Lui este un semn al iubirii de El .”17

15 Ibidem, p. 130
16 Ibidem , p. 138
17 Ibidem , p. 60

7
I.2 Preoția la Sfântul Grigorie de Nazianz

“Nu m -am supus și am fugit, în primul loc, pentru că m -am spăimântat de
dregătoria la care nici nu mă gândeam. ”18

Preoția este considerat ă de Sfântul Grigorie de Nazianz arta prin care sunt modelate
sufletele oamenilor pentru a fi conduse spre mântuire, în acest sens, el afirmă: „ Preoția, arta de a
conduce pe om – ființa cea mai complexă și cea mai felurită în gând și în faptă – este arta a rtelor
și știința științelor .”19 Preoția este o artă care presupune și cere mereu antrenarea puterilor
sufletești, a sensibilităților și a tuturor virtuților pe care le posedăm. După cum act artistic exprimă
gustul, sensibilitatea și finețea sufletească, as emenea preoția este arta modelării continue a
sufletului, cu o gamă nesfârșită de manifestări, ceea ce pretinde posibilități nesfârșite și dotări de
excepție din partea păstorului de suflete. Așezarea preoției înaintea celorlate științe sau arte nu
înseamn ă o depreciere sau o disprețuire a acestora, ci este determinată de adevărul incontestabil al
dificultăților întâmpinate în modelarea și conducerea sufletului pentru a se întâlni cu Cel Căruia Îi
poartă chipul. Sfântul Grigorie vede preoția „ mai grea și mai de preț ” decât medicina, căci dacă
medicina este „ știința vindecării trupurilor ”, preoția este „ știința vindecării sufletelor ”. Omul este
dihotomic, alcătuit din trup, care este din pământ și din suflet, care este de la Dumnezeu. Nu putem
vorbi despre trup separat de suflet, dar nici despre suflet separat de trup. Medicina se ocupă cu
trupul, care este „materie trecătoare și pieritoare”, pe când preoția se ocupă cu sufletul, care este
nobil și superior trupului.20
Misiunea preotului de a ajuta sufletul celui pe care îl poartă pe umerii săi, fapt simbolizat
de ciucurii epitrahilului, să ajungă la mântuire are o valoare cu mult mai mare decât orice știință,
artă sau orice alt lucru de pe pământ. Însuși Mântuitorul Hristos evidențiază valoarea inestimabilă
a sufletului: “ Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă -și pierde sufletul? Sau ce ar

18 Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont sau despre preoție , în Sfântul Ioan Gură de
Aur, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, Despre preoție , trad. Pr. Dumitru Fecioru, ed. Sophia,
București, 2004, p. 215
19Ibidem , p. 222
20 https://doxologia.ro/viata -bisericii/documentar/vocatia -preoteasca -tratatul -despre -preotie -al-sfantului -grigorie -de

8
putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său ?” (cf . Marcu 8:36-37). Prin artă, se încearcă
împodobirea și înfrumusețarea a ceea ce este material și vreme lnic, pe când preotul are menirea de
a împodobi sufletul cel veșnic cu virtuțile dumnezeiești, de a -l conduce spre frumusețea
dumnezeiască, spre asemănarea cu Ziditorul, însă această artă nu este deloc ușoară, tocmai pentru
că are de lucru cu sufletele oam enilor, cu conducerea lor spre mântuire, acesta fiind unul din
motivele fugii de preoție a Sfântului Grigorie, spune el pentru a deosebi înălțimea și greutatea
slujirii preo țești de simpla meserie de a păstori animalele : “n-am socotit, și nici acum nu soco tesc,
că este totuna să păstorești o turmă de oi sau o cireadă de vite și să păstorești suflete omenești .”21
Calitățile pe care trebuie să le aibă preotul pentru a reuși să -și păstorească credincioșii spre
virtute și spre mântuire, sunt numeroase. În primul rând , el trebuie să se păstorească pe sine , adică
să-și îndrepte obiceiurile rele și să -și țină în frâu patimile, dacă el nu se conduce pe sine, nu poate,
nu va știi, și cu siguranță niciodată nu va reuși să facă acest lucru cu credincioșii săi, pen tru că,
spune Sfântul Grigorie, “e greu unui om să știe să se supună (pe el însuși) , apoi firește e cu mult
mai greu să conducă pe oameni .”22 Totuși, nici acest lucru (conducerea oamenilor) de care se
ocupă și alte știinte nu este cel mai greu, ci cel mai greu lucru este ca cineva “ să fie preot, să -i
conducă adică pe calea aceasta a noastră, a creștinilor, pe calea aceasta a legii dumnezeiești,
care duce la Dumneze u.”23
În al doilea rând, preotul trebuie să fie foarte atent în toate împrejurările vieții lui , chiar și
în toate circumstanțele vieții sale de dinainte de a fi preot , pentru că păcatele lui sunt mult mai
observabile și mult mai mult amendate de către credincioși. Astfel, ne spune Sfântul Grigorie,
preotul trebuie să fie „ întocmai ca argintul sau a urul, să nu sune niciodată fals, să nu aibă sunet
de aramă, oriunde s -ar găsi, în orice împrejurare din viață și orice treburi ar avea ”24 , iar referitor
la păcatele preotului, Sfântul Grigorie afirmă că acestea se prind de păstoriții preotului mult mai
ușor decât faptele lui bune, redăm întregul fragment: „ nu se prinde așa de ușor vopseaua de o
stofă, nici mirosul plăcut sau neplăcut de obiectele din apropiere și nici boala numită ciumă nu se
răspândește așa de ușor în aer și, cu ajutorul aerului, în ființe , pe cât de ușor se prind de păstoriți

21 Sfântul Grigorie de Nazianz, op. cit., p. 217
22 Ibidem , p. 218
23 Ibidem , p. 218
24 Ibidem , p. 218 -219

9
păcatele întâistătătorului, ale preotului. Se prind cu mult mai ușor decât faptele lui bune, decât
virtuțile lui. ”25
Așadar, preotul, deseori, se lovește de refuzul oamenilor, de îndărătnicia și mândria lor,
făcând ru găciunea și lucrarea celui ales de Dumnezeu zadarnică. Vrăjmașii nevăzuți, care pândesc
din întuneric se ridică împotriva preotului și a păstoriților săi prin tot felul de păcate și vicii. Preotul
trebuie să lupte uneori cu lipsa de înțelegere a casnicilor săi: soția, familia, colaboratori, ba chiar
cu neînțelegerea superiorilor lui, care nu cunosc întotdeauna realitățile de la fața locului. Dar cu
toate acestea, prin răbdare și tăcere, prin blândețe și iertare după cum ne arată Mântuitorul , preotul
va con tinua să lucreze pentru mântuirea oamenilor și la slujirea lui Dumnezeu, știind că Cel Ce l –
a însărcinat în această misiune va fi cu el până la sfârșitul veacurilor. Greutățile și necazurile
preoției nu micșorează măreția, frumusețea, puterea ei, întrucât își are originea de la Cel Preaînalt.
O condiție esențială a preoției este vocația, adică acea chemare specială de a -L sluji pe
Dumnezeu. Acest adevăr este confirmat de Sfântul Apostol Pavel care spune: “Și nimeni nu -și ia
singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum și Aaron ” (cf. Evrei 5:4).
Vocația candidatului la preoție trebuie dublată de virtute, care se cladește încă din tinerețe, chiar
din pruncie, prin îndrumarea de către părinți și bunici, sau, uneori, de către preot sau alte persoane
din afara familiei , în acest sens , Sfântul Grigorie Teologul înfățișează o imagine deplorabilă a
preoților lipsiți de chemare și de virtute , imagine care a fost și una din cauzele fugii sale de preoție
(cealaltă era măreția tainei de care nu este conștient) : „Mi-a fost rușine să fiu alături de ceilalți
preoți, care, cu nimic mai buni decât gloate – mare lucru dacă nu chiar cu mult mai răi –, intră
în locurile cele preasfinte cu mâini nespălate, cum se spune, și cu suflete necurate; care, înainte
de a fi vrednici, se apropie de cele sfinte, se apucă de altar, se înghesuie și se împing în jurul
Sfintei Mese, ca și cum ar socoti că preoția nu -i chip de virtute, ci mijloc de trai, nu -i slujire plină
de răspundere, ci domnie fără îndatoriri. Și sunt ac eștia la număr mai mulți decât cei pe care îi
păstoresc. Slabi în credință, ticăloși, cu toată strălucirea lor .”26 Preoția nu trebuie privită ca o
meserie și un mijloc de trai, ci ea este lucrare sfântă care are nevoie de oameni virtuoși, plini de
răspunder e, astfel încât să mântuiască și pe sine, și pe cei păstoriți.

25 Ibidem , p. 219
26 Ibidem , p. 216 -217

10
O altă condiție pentru preoție este pregătirea teologică și formarea morală. Pregătirea se
face și înainte și după hirotonie , dar ea durează toată viața , preotul fiind obligat mereu să studie ze
și să-și îmbunătățească ținuta morală, virtuțile, pe care desăvârșirii și a perfecțiunii Iată cât de
frumos se exprimă Sfântul Grigorie Teologul referitor la misiunea pe care o va face cel vrednic și
pregătit de această slujire dumnezeiască : “ca pe o st atuie de lut, pe preot, pe apărătorul adevărului,
pe cel ce va sta împreună cu îngerii, pe cel ce va slăvi pe Dumnezeu împreună cu arhanghelii, pe
cel ce va înălța jertfele ca jertfelnicul cel de sus, pe cel ce va fi preot împreună cu Hristos, pe cel
ce va plăsmui din nou pe om, pe cel ce va restaura în om chipul lui Dumnezeu, pe cel ce va lucra
pentru lumea cea de sus și – ca să spun ceva ce -i mai mare –, pe cel care va fi Dumnezeu și va
face pe oameni dumnezei ?.”27 Formarea intelectuală și morală a preotului este absolut necesară,
dacă avem în vedere multiplele lui răspunderi ca slujitor : „ Cine este cel ce crede că poate plăsmui,
într-o singură zi, apărător al adevărului și propovăduitor al acestuia, viețuitor cu îngerii,
preamărirea lui Dumnezeu cu arhanghelii, aducerea Sfintei Jertfe, slujirea cu Hristos, nașterea
omului celui nou, restaurarea chipului lui Dumnezeu și cel ce va îndumnezei pe oameni. Este
admirabil sintetizată misiunea preotului, culminând cu îndumnezeirea oamenilor. Pentru a
răspun de acestor exigențe bogate și grele, preotul are nevoie de o pregătire de excepție. ”28
În activitatea pastoral a preotului, un rol deosebit îl are înțelepciunea și tactul pastoral
care înseamnă adaptarea metodelor pastorale la condițiile concrete ale pa storației, ținând cont de
anumite condiții. Tactul pastoral nu înseamnă nici diplomație, nici fariseism, ci cunoașterea
realităților și adoptarea metodelor potrivite , astfel, spune S fântul Grigorie : „față de unii oameni e
neapărată trebuință să fii cu mare luare aminte la toate faptele lor, chiar la cele mai neînsemnate,
anume la aceia care, socotind că faptele lor sunt cunoscute, se îngâmfă că sunt oameni cumsecade;
că uneltesc și asta. Față de alți oameni este mai bine să treci chiar cu vederea unele din faptele
lor, să fii, cum zice proverbul, ca cel care vede, dar se face că nu vede, ca cel ce aude, dar se face
că nu aude, ca să nu -i duci la deznădejde, înecându -i cu asprimea mustrărilor și până la sfârșit
să-i faci să săvârșească orice păcat, pentru că le-ai smuls din suflet rușinea, leacul îndreptării
lor. Pe unii trebuie să te mânii uneori, fără ca în sufletul tău să -i treci cu vederea; să le arăți că
ți-ai pierdut nădejdea, fără să ți -o pierzi. Aceasta, față de toți aceia a căror fire cere o astfel de
purtare. Pe alții trebuie să -i vindeci cu blândețe și cu smerenia ta, unind eforturile tale cu

27 Ibidem , p. 267
28 Ibidem , p. 265

11
eforturile lor, în vederea nădejdilor celor bune, iar de alții să te lași biruit; să lauzi sau să critici
în fața unora bogăția și puterea, iar în fața altora, sărăcia și viața amârâtă și plină de necazuri .”29
În concluzie , pentru ca preotul să fie la înălțimea înficoșătoarei sale misiuni, ființa lui
trebuie ridicată și menținută, prin viețuire curată, prin neprihănire și sfințenie, la ran gul de vas ales,
de organ vrednic al harului, sau de templu viu al Dumnezeului Celui viu și sălaș duhovnicesc al
lui Hristos. În acest sens Sfântul Grigorie Teologul afirmă: ,, trebuie să fiu eu mai întâi curat și
apoi să curăț pe alții. Să fiu eu înțelept, ca să înțelepțesc pe alții. Să fiu eu lumină, ca să luminez
pe alții. Să fiu eu aproape de Dumnezeu, ca să apropii pe alții. Să fiu eu sfânt, ca să sfințesc pe
alții.”30 Iar sfatul de aur, firul roșu, care rezumă în întregime toate celelate sfaturi, credem că este
următorul: “ Nu poți să înveți pe alții dacă nu ești tu mai întâi învățat .”31

29 Ibidem , p. 234
30 Ibidem , p. 265
31 Ibidem , p. 265

12
I.3 Preoția la Sfântul Efrem Sirul

“Să învățăm, deci, din acestea, fraților, că mare, peste măsură de mare, este
vrednicia preoției. ”32

Prin temeiul său dumnezeiesc, prin misiunea sa de a mijloci comuniunea oamenilor cu
Dumnezeu, de a vesti voia lui Dumnezeu în lume și de a -i conduce pe oameni spre sfințenie, preoția
dobândește un caracter sublim, care provoacă admirație și teamă sfântă, întrucât omul înze strat cu
harul ei stă alături de îngeri și de arhangheli, preamărind pe Dumnezeu. Astfel, Sfântul Efrem Sirul
vorbește plin de admirație despre sublimitatea preoției, privind -o mai ales din perspectivă
sacramentală: „ O, minune preaslăvită! O, putere negrăi tă! O înfricoșătoare taină a preoției!
Spirituală și sfântă, cinstită și fără de prihană, pe care Hristos, când a venit, a dăruit -o celor
vrednici. […] Este o comoară pentru cei ce o păzesc cu vrednicie și cuvioșie; este pavăză
strălucitoare și neasemuit ă; este turn neclintit, zid de nedărâmat; este temelie tare, care de pe
pământ se înalță până la bolta cerească. […] Stă de vorbă cu Însuși Stăpânul îngerilor, cu
Ziditorul și Dătătorul de lumină. […] Preoția zboară de pe pământ la cer, ducând lui Dumn ezeu
cu foarte mare grabă cererile noastre. Preoția mijlocește pentru robi pe lângă Stăpân .”33
În viziunea Sfântului Efrem, prin Taina Preoției a fost răscumpărată lumea, a fost mântuită ,
zidirea s -a luminat , toate s -au înnoit și s-au îndreptat . Prin preoț ie a fost răscumpărat neamul
omenesc, păcatele s -au cur ățit, tot prin preoție a căzut și diavolul și s -a nimicit, iar oamenii sunt
îndemnați să aducă laudă lui Dumnezeu pentru toate aceste daruri care vin din treapta vredniciei
preoției, pe care “ Treimea a dat-o fiilor lui Adam .”34
Dacă atât de copleșitoare și înfricoșătoare sunt darurile pe care le -a adus Taina Preoției,
darul treptei preoțești depășind și gândul și cuvântul, după cuvântul Sfântului Efrem35, cine se
apropie de ea trebuie să fie cu foarte mare luare aminte, pentru că mare este răspunderea celui care

32 Sfântul Efrem Sirul, Cuvânt despre preoție , în Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul
Efrem Sirul, Despre preoție , trad. Pr. Dumitru Fecioru, ed. Sophia, București, 2004, p. 304
33Ibidem , p. 300-301
34 Ibidem , p. 300
35 Ibidem , p. 301

13
i-a fost încredițată această taină, însă mari sunt și cununile care s -au pregătit celor ce se străduiesc
să se păstreze în viața și slujirea curată , redăm întregul fragment al părintelui Efrem: “dacă cineva
a fost învrednicit să ajungă la această vrednicie și va umbla în ea cu vrednicie și fără de prihană,
aduce asupra lui viață și cunună nestricăcioasă; iar dacă cineva îndrăznește să intre cu
nevrednicie în această treaptă, aduce asupra lui înt unericul cel mai dinafară .”36
Un alt sfat pentru cel ce vrea s ă primească Taina Preoției, este acela ca să nu facă acest
lucru din îngâmfare sau din dorință de slavă lumească, pentru că Dumnezeu nu își arată bunăvoința
spre cei mândri, după cuvântul Script urii: „ Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă ” (cf. Iacov
4:6), și după cuvântul Sfântului Efrem: „ o, omule, ca să nu îndrăznești, întru mândria ta, să iei cu
nevrednicie treapta preoției; că Dumnezeu Cel curat nu caută cu bunăvoință spre cei care se
hirotonesc mânați de mândrie .”37 Dacă mândria este una din riscurile la care trebuie să fie atent
cel ce vrea să intre în slujirea preoțească, nu mai puțin riscantă este obrăznicia de a lua preoția
fără a fi chemat de harul lui Hristos , Sfântul Efrem spune că el însuși se înspăimântează de această
rea îndrezneală, și de pedeaspa care îi așteaptă pe cei ce fac aceastea: „ eu mă spăimântez, iubiților,
de cele ce obișnuiesc unii a le îndrăzni și de cele pe care le încearcă unii, cu nerușinare și cu
obrăznicie, c a să pună mâna pe preoție, fără să fie chemați de harul lui Hristos. Nu -și dau seama,
ticăloșii, că foc și moarte grămădesc asupra lor. ”38
Sfântul Efrem ne îndeamnă să îi cinstim cu toții pe preoți, pentru că prin această cinstire Îl
cinstim de fapt pe Dumn ezeu Cel ce a dat această slujire, iar dacă nu îi cinstim pe slujitorii Lui,
nu-L cinstim de fapt nici pe El. „ Cu toții, dar, să cinstim cu inimă curată, cu toții să fericim pe cei
care au treapta cinstitei preoții, cunoscând că dacă cineva iubește pe prie tenul împăratului, pe
acela cu mult mai mult îl iubește împăratul. Să iubim, dar, pe preoții lui Dumnezeu, pentru că sunt
prieteni ai lui Dumnezeu și mijlocesc pentru noi și pentru lume. Cinstește pe preoți, împlinind
porunca lui Hristos, care spune: Cel care primește cu bucurie prooroc în nume de prooroc, plată
de prooroc va lua (cf. Matei 10:41) .”39 Cât privește cinstirea cel ui care nu este vrednic , tot trebuie
să-l cinstim și să nu -L disprețuit, pentru că taina preoției nu se întinează dacă cel ce o are este
vrednic sau nu de ea: „ Iară dacă nu știi de este vrednic sau nevrednic de treapta preoției cel ce se

36 Ibidem , p. 304 -305
37 Ibidem , p. 305
38 Ibidem , p. 306
39 Ibidem , p. 304

14
întâmplă a fi preot, tu, pentru porunca lui Hristos, nu -1 disprețul. După cum aurul cel strălucitor
nu se vatămă când este amestecat cu tina și nici m ărgăritarul cel luminos nu -și schimbă lumina
dacă -1 pui lângă materii necurate, tot așa nici preoția nu se întinează cu ceva, chiar dacă e
nevrednic cel care e preot .”40
Cel ce a primit vrednicia preoției trebuie să se pregătească în mod continuu, să se fac ă
vrednic de chemarea și înălțimea ei duhovnicească , trebuie să ia aminte la înaintașii lui în credință,
să le urmeze viața și viața (cf. Evrei 13:7), să trăiască în curație pentru ca să poată birui pe vrășmașii
cei netrupești, și mai ales în rugăciune . Cine a fost învrednicit de taina preoției, trebuie să se poarte
cu sârguință ca să placă Domnului și să se asemene cu el, să fie într -un duh cu El și cu cei ce i -au
slujit lui în adevăr: „ Ai fost învrednicit, frate, să primești treapta preoției ? Ai sârgui nță, ca să
placi Celui ce te -a primit în armata Lui ! Slujește -I Lui cu curăție, cu dreptate, cu înțelepciune
duhovnicească și cu feciorie strălucită. Fii râvnitor ca Ilie, purtător de grijă ca Ieremia, cuminte
ca losif, curat ca Isus al lui Navi, iubitor de străini ca Avraam, iubitor de săraci ca Iov, plin de
dragoste ca David și blând ca Moise. Pe cel rătăcit călăuzește -1, pe cel șchiop sprijină -1, pe cel
căzut ridică -1, pe cel bolnav ajută -1 și fă toate câte sunt asemenea. ”41 Sufletul preotului trebuie
să fie în permanentă legătură cu Dumnezeu, preotul totdeauna să se gândească la poruncile lui
Hristos, și la smerenia Lui .
În încheierea cuvântului Despre Preoție , Sfântul Efrem ne lasă un sfat, o poruncă foarte
importantă , de care preoții ar trebui să își aducă aminte pururea , și acestea sunt cuvintele cu care
și noi încheiem capitolul acesta : „adu-ți aminte totdeauna, frate iubite, de acest cuvânt
dumnezeiesc al Celui Preaînalt, rostit prin profetul , spre cine voi căuta fără numai spre cel blând,
smerit, li niștit, care tremură de cuvintele Mele (cf. Isaia 66: 2). Adu -ți aminte pururea de porunca
aceasta, ca să câștigi comoară gândul cel blând, ca să poți așa să te sui la Ierusalim cel de Sus ,
să aduci jertfe spirituale împăratului și lui Dumnezeu pe jertfeln icul cel de sus, unde se împletesc
cununile nestricăciunii. Și acolo, înaintea îngerilor, te va încununa Hristos cu cununa nemuririi
și împreună cu cetele cele de sus vei cânta Sfintei Treimi imn de biruință, în vecii vecilor. ”42,
pentru că preotul aduce înaintea Stăpânului rugăciunile credincioșilor: „ preoția, cu bună
îndrăzneală, zboară de pe pământ la ceruri, până ce va vedea pe Cel nevăzut și se roagă

40 Ibidem , p. 304
41 Ibidem , p. 305 -306
42 Ibidem , p. 306

15
Stăpânului pentru cei robiți, purtând lacrimile și suspinurile celor robiți, le duce, cu fierbinte
dragoste, Stăpânului lor. ”43

43 Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături , ed. Bunavestire, Bacău, 1996, p. 17

16
Capitolul II: Sfaturi pastorale la Sfântul Grigorie cel
Mare și la Sfântul Ioan Scărarul

II.1 Sfaturi pastorale la Sfântul Grigorie cel Mare

“Acela care simuleaz ă sfințenia, ruinând pe alții cu cuvântul și cu pilda, ar fi mai puțin
vinovat dacă, prin lucrarea lui lumească ar fi fost dus la pierzare ca laic, decât ca
dumnezeieștile Taine să -l facă răspunzător de răul pe care l -au săvârșit alții, imitându -l pe el. ”44

În viziunea Sfântului Grigorie cel Mare, păstorirea sufletelor este arta artelor45, și nimeni
nu trebuie să o trateze neserios sau într -un mod superficial, pentru că trebuie să știm că rănile
sufletului sunt mai adânci și mai grele decât cele ale trupului46 . Cine s -ar apuca, decât cel
neînțelept, să tămăduiască astfel rănile sufletești, el însuși fiind netămâduit sau nedeprins în acest
lucru după o pregătire atentă și îndelungată, și cum poate să se călăuzească orb pe orb? cu siguranță
amandoi vor cădea ăn groapă (cf. Matei 15:14) . Acest orb însă e ste mai rău decât toți, pentru că
„nimenea nu e mai vătămător în biserică decât acela care trăind o viață stricată, are nume și
slujba sfințeniei. ”47
Pentru o adevărată slujire preoțească, c ele doua aripi cu care preotul se înalță către
Dumnezeu sunt: învă țătura temeinică și viața curată. În ceea ce privește viața păstorului de
sufletele, el trebuie să fie curat în toate gândurile sale, pentru că nimeni care este murdar nu poate
șterge murdăriile altora, ci s -ar putea mai mult să le întineze, dupa cuvântul S fântului Grigorie:
„păstorul trebuie să fie curat în gândurile sale. Întotdeauna! Nu trebuie să fie pătat de nicio
necurăție, dacă scopul slujbei pe care a primit -o este acela de a șterge pata murdăririi și din
inimile altora .”48 Multe sunt calitățile pe care trebuie să le aibă preotul, pentru că el trebuie să

44 Sfântul Grigorie cel Mare (Dialogul), Cartea regulei pastorale, trad. de Pr. Prof. Onor. Dr. Alexandru Moisiu, ed.
Centrului metropolitan Sibiu, Sibiu, 1987, p. 31
45 Ibidem , p. 28
46 Ibidem , p. 29
47 Ibidem , p. 31
48 Ibidem , p. 49

17
depășească prin curăția purtării sale, prin știința sa, prin virtutea sa, pe credincioșii săi, astfel,
câteva dintre calitățile pe care păstorul de suflete trebuie să le aib ă: purtarea pilduitoare, prudența,
rugăciunea, mereu cu grijă față de viața interioară.49
Cu privire la învătătura temeinică, preotul trebuie să aibă neîncetat în minte legea divină și
să mediteze la ea, astfel încât Cuvântul poruncitor al lui Dumnezeu, ca re se găsește în cărțile Sfinte,
să-i însuflețească puterea și simțul de pază în viața duhovnicească, pentru că gândurile omenești
încearcă să distrugă neîncetat viața interioară -duhovnicească a preotului. Astfel, îl sfătuiește
Sfântul Grigorie pe păstorul de suflete în ceea ce privește legăturile sale cu oamenii: „ păstorul,
care prin legăturile cu oamenii lumii acesteia se lasă ademenit să trăiască după spiritul omului
păcătos, să găsească hotărârea de a aprinde în el iubirea pentru patria cerească la care conduce
drumul pocăinței .”50 Preotul trebuie să mediteze la cuvântul lui Dumnezeu permanent, încât să
spună împreună cu David proorocul: „ cât am iubit legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea
este” (cf. Psalmi 118:97)
O viață pilduitoare se cere de l a păstorul de suflete, pentru ca prin exemplul vieții lui să le
arate credincioșilor calea vieții , calea care duce la perfecțiune și la sfințenie. Turma care urmează
cuvântul și purtarea păstorului înaintează în viața duhovnicească mai mult văzând pilda lui decât
auzind doar îndemnurile sale. Slujba preotului îl constrânge să învețe adevăruri sublime, dar tot
din același motiv el trebuie și să se si lească să le dea credincioșilor săi și cea mai frumoasă pildă
de purtare practică în viață, pentru că tocmai acele cuvinte pătrund mai ușor în inima ascultătorilor,
cele care sunt verificate chiar de viața propovăduitorului. Astfel, tot ceea ce preotul pro povăduiește
prin vorbă, „ ajută ca să devină faptă prin pilda vieții lui .”51 De aceea, nu este suficient ca păstorul
de suflete să spună prin cuvinte ce trebuie să facă credincioșii, ci este necesar ca el să le fie pildă
în săvârșirea celor bune.
Cu privire la purtarea tăcută și la vorba cu folos, preotul de asemenea trebuie să fie foarte
înțelept pentru ca să nu descopere ceea ce trebuia tăcut, sau să tacă cu privire la ceea ce ar fi bine
să fie spus pe față. Astfel, cuvintele negândite pot duce la greșeli, tot așa și tăcerea nepotrivită
poate să lase în greșeală pe credincioșii care trebuiau să fie lămuriți cu privirea la un anumit lucru,

49 Ibidem , p. 48
50 Ibidem , p. 84
51 Ibidem , p. 51

18
situație sau păcat. Adeseori, spune Sfântul Grigorie, : „ din teama de a nu pierde favoarea
oamenilor, păstorii superficia li se tem să spună pe față ceea ce e drept și trebuie spus ”52 , totuși,
trebuie avut în vedere și faptul că nu pentru toți credincioșii se potrivește aceeași îndemnare,
fiindcă nu există o metodă pastorală care să poată fi adaptată și aplicată la toți, pent ru că: „ se
întâmplă adeseori să ne dăm seama că ceea ce unuia îi este vătămător, altuia îi este de folos. ”53
Cuvântul preotului și limbajul lui trebuie să țină seama de capacitatea ascultătorilor, în
acest sens spune Sfântul Grigorie : „păstorul trebuie să se adapteze la capacitățile celor care -l
ascultă, să nu se abată de la meștesugul artei de a se adapta la capacitatea fiecăruia, și totuși să
producă zidirea sufletească a tuturor. ”54 De accea, de un real folos este împărțirea pe categorii a
ascultătorilor , și sfaturile pentru fiecare categorie în parte . De exemplu, într -un fel trebuie să fie
îndemnați bărbații, și altfel trebuie să fie îndemnate femeile ; „bărbaților trebuie să li se impună
sarcini mai grele, femeilor, în schimb, trebuie să și se ceară înda toriri mai ușoare. Barbații sunt
angajați în munci mari, femeile trebuie să fie luate pe latura sentimentului, angajându -le și
obligându -le pe calea ce atrăgătoare a lucrurilor ușoare și plăcute .”55 De asemenea, este foarte
interesant și următoare categoris ire și sfatul pe care Părintele Grigorie îl lasă despre cum trebuie
sfătuiți tinerii și cum bătrânii , acesta ne spune că tinerii trebuie sfătuiți altfel decât cei înaintați în
vârstă, pentru că pe tineri adesea mustrarea aspră îi aduce pe calea desăvârșiri i, dar pe bâtrâni îi
aduce pe aceeași cale a desăvârșirii rugămintea plină de bunovoință56, căci scris este: „ pe bătrân
să nu -l înfrunți, ci să -l îndemni ca pe un părinte ” (cf. 1 Timotei 5:1)
În concluzie, vedem că este important ă partea teoretică și si stematică a cum să învătăm pe
credincioși, potrivirea predicii pe categoriile de vârstă, de capacitate a receptării, însă, cel mai
important , pentru Sfântul Grigorie , și de o importanță definitorie rămâne similaritatea învățăturii
păstorului cu pilda vieții sale, pentru că există riscul ca preoții să se adâncească în normele vieții
spirituale, dar ceea ce pătrund cu mintea să calce în picioare prin viața lor. Este riscul ca să se
apuce repede a învăța pe alții ceea ce au învățat nu prin viață, ci prin studiu , și astfel tot ceea ce ei
propovăduiesc prin cuvânt, să fie călcat în picioare și dezmințit prin deprinderile, ținuta și viața
lor. În aceeași notă, încheiem aceast capitol cu un sfat foarte important la care credem că trebuie

52 Ibidem , p. 53
53 Ibidem , p. 87
54 Ibidem , p. 88
55 Ibidem , p. 90
56 Ibidem , p. 90

19
să se gândească orice preot și orice păstor de suflete, zilnic: „ nu e bine să înveți pe alții vreun
meșteșug înainte de a -l fi învățat tu însuți printr -o deprindere atentă și îndelungată. ”57

57 Ibidem , p. 28

20
II.2 Sfaturi pastorale la Sfântul Ioan Scărarul

“Fiind păstorul și conducătorul altora, trebuie ca tu însuți să ai pe Dumnezeu ca păstor
și conducător al tău .”58

În viziunea Sfântului Ioan Scărarul, păstorul (în carte, starețul, dar noi vom reține sfaturile
ca fiind date preotului) de suflete este “ cu adevărat cel care poate să grijească și să îndrepteze
rătăcitele oi cuvântătoare prin bunătatea, sârguința și rugăciunea sa ”59 iar el poate dobândi toate
acest virtuți doar dacă el însuși urmează lui Hristos și păzește poruncile Lui, după cuvântul
Scripturii: “ învățați -vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima ” (cf. Matei 11:29) .
Este foarte important de știut faptul că păstorul de suflete trebuie întâi să se vindece pe sine
însuși (cf. Luca 4:23) de patimi și porniri rele, doar așa va reuși să vindece pe credincioșii săi,
altfel, dacă nu va fi înlăturat patimile cu desăvârșire din sufletul său, nu le va putea trata pe ale
altora fără să fie cuprins el însuși de patimi60, de bolile p ierzătoare de suflete , de otrava mâniei sau
a mândriei, lucruri care nu sunt deloc de dorit în viața preotului, și cu care el trebuie să se lupte
din toate puterile sale sufletești și trupești. De asemenea și în alt loc, sfântul spune că însuși
păstorul de suflete (noi vom reține sfatul pentru preot, în cuvântul Sfântului Ioan este vorba de
stareț) trebuie să aibe pe Dumnezeu ca păstor și conducător al său, al sufletului său, al vieții sale:
„fiind păstorul și conducătorul altora, trebui ca tu însuți să ai pe Dumnezeu ca păstor și
conducător al tău .”61
E important de precizat că medicul duhovnicesc, preotul , trebuie să folosească și să
mânuiască foarte bine fluierul cuvântului62 , adică cuvântul predicii alcătuit și frământat în lumina
adevărurilor Sfintelor Scripturi și a Sfinților Părinți , iar acestă mânuire nu o poate dobândi păstorul
de suflete decât dacă studiază neîncetat izvoarele dumneieieștilor predanii, se roagă și le

58 Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului , trad. Mitropolit Nicolae Corneanu, ed. Învierea, Timișoara, 2016, p. 351
59 Ibidem , p. 342
60 Ibidem , p. 345
61 Ibidem , p. 351
62 Ibidem , p. 349

21
înfăptuiește, întrupându -le în viața sa de zi cu zi. De aceea, c uvântul d uhovnicesc nu trebuie să
lipsească niciodată de la preot, pentru că însuși lupul cel înțelegător, diavolul, se teme de turma
de oi, de credincioșii, care ascultă neîncetat și sunt foarte repede trezite atunci când aud sunetul
fluierului păstoresc al preot ului, pentru că întreaga scriptură conține învățături și meditații care
sunt de folos în toată lupta duhovnicească și în toată vremea, după cum spune Sfântul Apostol
Pavel în Epistola a doua către Timotei: “ Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos
spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate .” (cf. 2
Timotei 3:16)
Este important de amintit și felul cum trebuie sfătuiți cei ce vin să se mărturisească la preot,
cel vinovat trebuie să fie întrebat doar în tre patru ochi63 cu privire la faptele și felurile de păcate
pe care le -a făcut, și asta cu toată dragostea și bunăvoința. Mântuirea medicinei de a aplica pentru
fiecare suflet medicamentul potrivit nu este deloc ușoară, și trebuie să se țină cont de anumit e
împrejurări și de persoana celui care vine să se mărturisească, în acest sens spune Sfântul Ioan: „ e
bine apoi să observi, cinstite părinte, cum de altfel cred că n -ai întrelăsat a face, că adică și
Dumnezeu ține cont de originea, întoarcerea și deprinde rile atât de neasemănătoare ale celor
vinovați. ”64 Taina Spovedaniei, locul unde tot ce se va lega, lega va fi și în ceruri, și tot ce se va
dezlega, dezlegat va fi și în ceruri (cf. Matei 16:19) este foarte importantă din două pricini, ne
spune autorul Scării, una este accea că mărturisirea păcatelor trebuie să fie ca un ac ce împunge
mereu sufletul, iar acesta fiind mereu împuns de acul spovedaniei, își va pierde îndrăzneala de a
păcătui, iar a doua pricină este vedea propriilor păcate și răni, această vedere se face descoperită
celui ce vine cu inimă curată la taina spovedaniei.
Cunoașterea stării sufletești a fiecărui credincios din parohie este foarte importantă, iar
preotul poate face acest lucru cu ajutorul spovedaniei , cu ajutorul Tainei Spovedaniei, pentru
fiecare credincios care îi este fiu duhovnicesc. El trebuie să se intereseze neîncetat de starea
duhovnicească a fiilor săi duhovnicești, după cum se interesează neîncet at și tatăl trupesc de starea
fiilor săi, pentru ca să le fie împreună însoțitor și împreună sfătuitor pe calea mântuirii, după
cuvântul Sfintei Scripturi, pe calea singurului lucru l care trebuie , a părții celei bune (cf. Luca
10:42). Despre îngrijirea neîncetată a preotului de fiii săi duhovnicești, credem că este concludend

63 Ibidem , p. 350
64 Ibidem , p. 350

22
cuvântul pe care îl spune Sfântul Ioan cu privirea la grija aceasta ce o are un conducător de oști,
dar pe care trebuie de asemenea să o aibă și preotul, el fiind de asemenea un con ducător de oștire
duhovnicească pe calea cea grea a mântuirii sufletului : „un bun conducător de oști trebuie să
cunoască desăvârșit starea în care se găsesește fiecare din cei pe care -i conduce, cum și rânduiala
care-i este proprie fiecăruia. ”65

65 Ibidem , p. 348

23
Capitolul III: Sfaturi pastorale la Sfinți și teologi
contemporani

III.1 Sfântul Nectarie al Eghinei

“În așa fel să trăim încât să nu fie hulit numele lui Dumnezeu. ”66

În viziunea Sfântului Nectarie, “preoția este o rânduială a dumnezeieștii taine celei
simțitoare, având putere duhovnicească, săvârșită de către bărbați pentru mântuirea și ajutorul
oamenilor, taină încredințată nouă de către Domnul (…) ”67 , preoția îl arată astfel pe preot a fi
organ al Duhului Sfânt. Lucrarea de căpătâi a preotului t rebuie să fie slujirea liturgică, lucrarea de
a aduce jerfă lui Dumnezeu pe Sfântul Altar al Bisericii , dar și celelate slujiri pe care i le
încredințează arhiereul, și anume: “ a boteza și a unge cu Sfântul și Marele Mir pe cei botezați, a
săvârși Taina Nu nții, a mărturisi și a ierta păcatele celor ce se pocăiesc, a înmormânta morții, a
mirui, a citi rugăciuni pentru cei aflați în neputințe, pentru cei posedați și tulburați de duhuri
necurate, a povățui și a învățaturma. ”68 iar în alt loc , Sfântul Nectarie spune următoarele cu privire
la scopul preoției: „ scopul preoției este acela de a sfinți și a mântui întreaga omenitate, prin
transmiterea harului mântuirii la toate generațiile ce vor veni până la săvârșirea veacului, după
cum întreaga omenitate se mântuie prin jertfa Mântuitorului omenirii, Iisus Hristos ”69
Ca să reușească să se ridice la înălțimea și demnitatea slujirii preoțești, p ăstorul ului de
suflete, preotul , trebuie întodeauna și în toate purtările, în toate situațiile să fie „sarea pământului
(cf. Matei 5:13) pentru ca pământul să se săreze, trebuie să fie frământătura care să dospească
întreaga făptură aflată în grija lui, trebuie să fie lumina care luminează întunericul ”70, iar
petrecerea lui să fie asemenea unui înger pe pământ. Păstorul trebuie s ă-și conducă bine turma

66 Sfântul Nectarie de la Eghina, Despre preoție , trad. Laura Enache , ed. Doxologia , Iași, 2013, p. 69
67 Ibidem , p. 36
68 Ibidem , p. 43
69 Ibidem , p. 29-30
70 Ibidem , p. 62

24
oilor celor cuvântătoare, turmă pe care trebuie o are încredințată de Hristos, spre dobândirea
mântuirii. Înainte insă de a -și conduce credincioșii spre mântuire, trebuie să se cerceteze pe el
însuși dacă el este deja pe această cal e, și dacă este potrivit pentru a fi îndrumător al altora, el
trebuie să vadă dacă într -adevăr au fost dobândite de el toate cele cerute și țintite de această
vrednicie a slujirii preoțești.
Cel ce vrea să primească taina preoției, sau cel care a primit -o deja, trebuie să fie conștient
că are de îndeplinit o anumită cuviință preoțească în viața particulară și comunitară, iar el trebuie
să păstreze această cuvință, aceste limite impuse de însuși demnitatea și rangul preoțesc . „și acasă,
și la biserică, și în comunitate, și oriunde ar fi, să păzească pretutindeni chipul cuviinței
preoțești ”71, după cuvântul Sfântului Nectarie. Astfel, el trebuie să dea exemplu de conduită și
desăvârșire creștină în fața credincioșilor săi, pentru că ei își ațintesc privirile asupra lui ca asupra
unui model de desăvârșire , iar aceștia sunt cei mai severi judecători ai lui, gata oricând să proclame
cea de pe urmă osândă asupra lui , de aceea exemplul vieții adesea face mult mai mult decât
cuvintele rostite în predică. Dacă exempl ul bun al vieții preotului îl ajută foarte mult în
propovăduire, trebuie să precizăm că exemplul negativ al vieții preotului îi poate scădea pănă la
dispariție puterea cuvântului și autoritatea de păstor în fața credincioșilor săi. Preotul care nu își
rânduiește viața spre desăvârșire, spre buna -cuviință și limită în toate, nu poate imita aceste virtuți,
nu se poate preface față de credincioșii săi. În acest sens, Sfântul Nectarie că preotul care nu -și
întemeiază viața pe măsura evanghelică : „și urmează une i petreceri străine (…) și doar
maimuțărește cuvioșia, se ostenește în zadar să cultive în cei păstoriți de el evlavia și cuvioșia. E
ca și cum ar voi să umple un ulcior găurit. ”72 Purtarea cuvioasă a preoților nu le poate veni din
practica de a fi imitat îndelung timp cuviința, ci trebuie să le vină din desăvârșirea modului lor de
viață, pentru că pretinsa, prefăcuta și înșelătoarea cuvioșie este departea de a fi vrednică de numele
de cuvioșie.
Cine vrea să conducă pe alții și să le fie pildă și învățătură trebuie să se biruiască întâi pe
sine însuși, adică să-și înfrângă și să -și ăndrepte instinctele oarbe, înclinațiile și impulsiunile
inferioare, animalice și egoiste ale eului. Cel ce nu s -a străduit să omoare în el însuși sămânța și
rădăcina pă catului nu poate propovădui altora virtutea. De aceea, preotul trebuie să aibă stăpânire

71 Ibidem , p. 63
72 Ibidem , p. 63

25
de sine, pentru a nu da frâu pornirilor pătimașe , el se cade să fie cumpătat și chibzuit în toate: în
vorbire, în ținută, în îmbrăcăminte, în mâncare și în băutură. As tfel, Sfântul Nectarie de Eghina
învață: „ Expresiile adevăratei cuviințe sunt următoarele: așezarea cuviincioasă a trupului și cu
bună rânduială, neavând nimic care să iasă în evidență, expresia naturală și neprefăcută a
chipului, privirea nevinovată, neab ătută și necurioasă. […] Gesticulația să fie simplă și liniștită,
umbletul ordonat și măsurat, pentru ca nu cumva un mers prea lent să trădeze trândăvie și
frivolitate sau o prea mare slobozenie a sufletului și nici un pas prea întins și grăbit să vădeas că
un avânt nestăpânit. […] Îmbrăcămintea să fie potrivită pentru iarnă și pentru vară, nici jerpelităși
neîngrijită și nici invers, împestrițată cu mii de culori, scumpă și împodobită, fiindcă acestea sunt
găteli femeiești .”73 Vedem aici buna rânduială a Sfântului Nectarie în ceea ce astăzi putem numi
limbajul trupului, limbaj non -verbal, comunicare non -verbală , se pare că Sfântul Nectarie
cunoaștea foarte bine aceste lucruri, pentru că ele pot fi cheia, sau piedica, spre o predică reușită
și bine recepta tă, de aceea preotul trebuie să fie foarte atent la aceste lucruri, care foarte superficial
sunt numite exterioare, neimportante, dar care în realitate se arată hotărâtoare în succesul sau
insuccesul misiunii sale de păstor.
Încheiem acest capitol cu un sf at cuprinzător al Sfântului Nectarie, sfat pe care și -l
adresează lui însuși și tut uror slujitorilor Bisericii: “ trebuie, așadar, să petrecem în chip sfânt și
să umblăm drept în Biserică noi, cei aleși, adică cei chemați la preoție ”74 pentru că: “ inima celui
îndrăgostit de Domnul nu doarme niciodată, ci pururi este trează, mulțumită belșugului de
iubire. ”75

73 Ibidem , p. 67
74 Ibidem , p. 69
75 Sfântul Necarie din Eghina, Cunoaște -te pe tine însuți sau Despre virtute , ed. Sophia, București 2012, p. 128

26
III.2 Sfântul Ioan de Kronștadt

„Când vezi Sfânta Masă, să vezi Viața! ”76

În viziunea Sfântului Ioan de Kronștadt, preoția este o slujire care necesită o continuă
pregătire, sporire din credință spre credință (cf. Romani 1:17) , iubire față de Dumnezeu și față de
oameni. Preoția este o necontenită luptă cu sine, preotul trebuie să fie neîncetat atent la aprinderea
patimilor sale, este o luptă cu trupul, și este o luptă cu diavolul, care lucrează în nesfârșite și
nenumărate feluri ca să zădărnicească lucrarea preotului, știind că preotul poate mântui multe
suflete prin lucrarea lu i.
Viața preotului trebuie să fie viață de sfințenie, iar cuvântul pe care îl roștește trebuie să -l
și trăiască, pentru că poporul, credincioșii, au așteptări ca preotul să fie un exemplu de viețuire
înaltă, de duhovnicie și bunătate, de trăire adâncă a e vangheliei. În acest sens, din propria sa
experiență, Sfântul Ioan îl sfătuiește pe preot „ Ține minte că poporul s -a obișnuit să asocieze
imaginea preotului cu ideea de sfințenie, bunătate, blândețe și smerenie, de simplitate, de liniște
și netulburare a duhului și totodată de măreție, specifică celui ce slujește Dumnezeului celui viu.
”77 Deci viața de sfințenie este de o reală necesitate preotului, el trebuie să se străduiască să fie și
înlăuntrul sufletului și în afara lui, fără nici cea mai mică umbră d e mândrie și îngâmfare.
Simplitatea și credința neprefăcută sunt armele cu care păstorul de suflete trebuie să fie
mereu înarmat, pentru că el este chemat în foarte multe locuri și este pus în situații diverse, luând
contactul cu oameni de toate stările sociale și cu însușiri ale personalită ții foarte diferite. Redăm
un fragment privitor la slujirea preotului față de cei care sunt săraci în cele materiale: „ Când ești
chemat în casa unui sărac să faci rugăciunea (…), să nu lași nicio clipă să te împovăreze gândul
despre lucrul ce -ți stă înai nte, ci mergi degrabă și cu toată inima acolo unde ești chemat. Și intrând
în casă și văzând cumplita sărăcie, să nu primești gândurile viclene și pline de dispreț privitoare
la locuința si atmosfera de acolo și la persoanele care locuiesc acolo. Vederea t a asupra lucrurilor

76 Sfântul Ioan de Kronștadt, Către păstorii duhovnicești, ed. Egumenița, Galați, 2011, p. 294
77 Ibidem , p. 233

27
și judecata ta cu privire la ele să fie diferite de vederea și judecata lumii. Vederea ta să fie
nepărtinitoare, sfântă, dumnezeiască. ”78 Vedem de câtă simplitate și limpezime a minții are nevoie
să fie preotul, trebuie mereu să fie un o m firesc și bun, fără gânduri care să se potrivească acestei
lumii , cum ar fi cele de mândrie sau îngâmfare, câștig și poftă.
Una din calitățile de bază pe care trebuie să o aibă preotul este smerenia, pentru că fără
aceasta el nu poate crește duhovniceșt i și nu poate cunoaște, nici nu poate iubi, despre aceasta
Sfântul Ioan spune: „ Față de toți oamenii să fii pe cât poți mai smerit! Nu socoti pe nimeni mic și
neînsemnat chiar de ar fi, după părerea celorlalți, cel din urmă în societate. Fii către toți bl ând
și respectuos! Smerește -te înaintea tuturor și Domnul te va înălța înaintea tuturor! Fiindcă oricine
se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța. ”79
Inima este lucrul pe care trebuie să -l păzească mereu preotul. Miscările inimii arată starea
sufletului, iar gândurile pătimașe pot aprinde în orice moment mintea preotului, de aceea el trebuie
să fie permanent în rugăciune și în stare de trezvie față de inima sa, oriunde s -ar afla și cu oricine
ar intra în discuție: „ în relați a și discuția cu ceilalți oameni să urmărești cu atenție mișcările inimii
tale, ca nu cumva inima ta să viclenească sau să se prefacă, și să spui ceea ce simți sau ce vorbeși
sincer, din inimă. Ceea ce nu ai în inimă, să nu ai nici pe buze. ”80
Slujirea neîncetată , disponibilitatea permanentă față de credincioșii săi, aceste lucruri de
asemenea sunt exigențele de care trebuie să fie conștient preotul, sau cel care vrea să devină preot.
Fără o viață ordonată, de rugăciune, de credință și încredințare total ă față de Dumnezeu, preotul
nu va reuși să ajungă la această dragoste, atenție și bunătate, pe care trebuie să le aibă în raporturile
cu credincioșii săi, oricare ar fi aceștia. Iată câteva îndemnuri în acest sens: „ fii grabnic cu inima,
cu cuvântul și cu fapta în orice vreme spre slujirea celorlalți, fără nicio supărare sau iritare, oricât
de mică, amintindu -ți cuvintele Mântuitorului: care între voi va vrea să fie mai mare, să fie
slujitorul tuturor (cf. Matei 20:26) ”81 și tot în aceeași notă îndeamnă Sfân tul Ioan : „ fii grabnic a
săvârși orice slujbă când te cheamă cineva, oricine ar fi acel om, aducându -ți aminte că tu trebuie
să fii, după cuvântul Mântuitorului, slujitorul tuturor. ”82

78 Ibidem , p. 116
79 Ibidem , p. 114
80 Ibidem , p. 268
81 Ibidem , p. 250
82 Ibidem , p. 269

28
În ceea ce privește pregătirea pentru a sluji la altar, sau pentru a sluji Sfânta Liturghie,
preotul trebuie să fie extrem de atent chiar și la cele mai mici și aparent neînsemnate lucruri, sau
chiar gânduri ; preotul trebuie să fie încredințat la săvârșirea sfintelor slujbe și a Tainelor că ce va
gândi el și ce va zice, acc ea se va face83. Redăm câteva sfaturi cu privire la grija pe care trebuie să
o aibă preotul în ceea ce privește starea sa trupească, înainte de a sluji rânduielile sfinte, este valabil
în privința tuturor, dar Sfântul Ioan o spune cu gândul la spovedanie: „ înaintea spovedaniei (…) să
mănânci cât mai puțin cu putință. ”84, “în săptămâna când ești de rând, mănâncă mai puțin,
îndeosebi carne! (…) într -un stomac sătul diavolul se cuibărește mai ușor. ”85
În concluzie, v edem că viața preotului este fapt o nesfârșit ă luptă cu sine, cu lumea și cu
diavolul, și preotul trebuie să fie mereu treaz la toate mișcările inimii sale, tăind orice gând pătimaș
de la rădăcină. În acest sens, încheiem acest capitol cu câteva sfaturi din experiența Sfântului Ioan
referitoare la lupta ascetică: „diavolul mi -i clevetește continuu înlăuntrul meu pe semenii mei, în
special pe văduvă și pe orfane, pe soție și pe cerșetori. Mă ațâță împotriva lor, iar eu mă enervez
și ma supăr pe ei. Trebuie să mă înarmez împotriva mea și a patimilor mele, iar nu împotriva
oamenilor ”86, de aceea preotule, trebuie „să ai întotdeauna înlăuntru arma pregătită împotriva
vrăjmașului duhovnicesc, care tot timpul se silește să -ți paralizeze suf letul prin felurite săgeți .”87
Iar altul la fel de important : „teme -te și de cea mai mică pornire a vreunei patimi, altfel diavolul
te va lua în stăpânire, își va bate joc de tine și te va chinui cumplit. Cu cât mai puternică și mai
lungă este mișcarea patimii, cu atât mai tare se agață diavolul de tine. A ceasta arată experiența.
Și se agață, mai ales, în sărbători. ”88

83 Sfântul Ioan din Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ. Cugetări istice despre Biserică și cultul divin ortodox,
ediția a II -a, traducere de Boris Buzilă, ed. Deisis, Sibiu, 2002, p.186
84 Sfântul Ioan de Kronștadt, op. cit., p. 288
85 Ibidem , p. 122
86 http://www.cuvantul -ortodox.ro/sp ovedania -unui-sfant -lupta -cotidiana -a-sfantului -ioan-de-kronstadt -cu-ispitele –
irascibilitatii -si-furiei -viata -de-familie -calea -pocaintei -launtrice -jurnal -duhovnicesc -needitat/
87 Sfântul Ioan de Kronștadt, op. cit., p. 130
88 Ibidem , p. 149

29
III.3 Părintele Aleksandr Elceaninov

„O spovedanie adevărată, una care îți cutremură sufletul, înspăimântă prin faptul
că te obligă la deci zia categorică de a -ți schimba în vreun fel viața .”89

În viziunea Părintelui Aleksandr Elceaninov, preoția înseamnă viață, iar ceea ce
propovăduiește preotul trebuie să și trăiască prin viața sa, ceea ce sfătuiește trebuie să fi
experimentat deja. Încă din primele sfaturi (din jurnalul său) pe care Părintele Aleksandr le
adresează preoților , remarcăm unul de importanță capitală: „ cuvântul de învățătură are valoare și
sens numai când se bazează pe o experiență de viață, ceea ce nu le scapă ascultătorilor, care nu
pot fi nicicum trași pe sfoară. ”90 La prima vedere, este un lucru simplu, un lucru pe care îl
cunoaștem cu toții, dar este un lucru care nu este foarte des întâlnit, cel mai adesea, cuvântul pe
care îl rostește preotul nu este decât o citire a unor lucruri pe care el nu și le -a însușit, nu le -a trăit,
nu are experiența lor, și atunci cuvintele lui nu ajung până la credincioșii săi, nu -i ating, nu -i
înflăcărează, și prin urmare nici nu -i schimbă.
Dacă viața preotului nu va fi o viață în care să se reflecte trăirea evanghelică, atunci
cuvintele lui nu vor avea duh și viață ( cf. Ioan 6:63) , și misiunea va rămâne fără rod. Dacă însă
viața și cuvântul preotului nu sunt una, nu se îmbină una cu cealaltă, atunci el este un cărturar sau
un fariseu, și fără nicio îndoială i se va potrivi cuvântul Mânt uitorului adresat fariseilor și
cărturarilor de atunci: „ deci toate câte vă vor zice vouă, faceți -le și păziți -le; dar după faptele lor
să nu faceți, că ei zic, dar nu fac ” (cf. Matei 23:3) . Tot în aceeași notă, părintele întărește această
nevoie a preotul ui de a avea viața imbunatățită ca să reușească să -i ajute pe alții: „ nu poți vindeca
sufletele altora (să -i ajuți pe oameni) dacă nu te vindeci pe tine, nu poți deratica în cămara
sufletului altuia, având dezordine în propriul tău suflet, nu poți aduce al tuia pace, cât timp ție
unuia îți lipsește .”91 Cu alte cuvinte, nu poți da altora ceea ce tu nu ai mai întâi, și acest lucru este
foarte important, nu putem da altora cuvânt și stare duhovnicească dacă nu o avem noi mai întâi,

89 Pr. Aleksandr Elceaninov, Jurnalul unui preot, ed. Sophia, 2016 , p. 197
90 Ibidem, p. 194
91 Ibidem , p. 200

30
nu putem să călăuzim pe altul dacă noi suntem orbi, nu putem să le dăm altora să bea, dacă noi
înșine suntem însetați și nu am găsit izvorul de unde să ne umplem.
Buna cunoaștere a Sfintei Scripturi este un mare avantaj în pastorație, relatăm doar două
texte scripturistice legate de p astorație (pe care părintele le -a scris pentru persoana I, cu precizarea
de meditat la ele) : „ Noi însă am fost blânzi în mijlocul vostru, așa precum o doică îngrijește pe fii
săi” (cf. 1 Tesaloniceni 2:7). „ Cu cei slabi m -am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc, tuturor
toate m -am făcut, ca în orice chip să mântuiesc pe unii ” (cf. 1 Corinteni 5:22) Observăm că reperul
de orientare în pastorație al părintelui Aleksander este Sfânta Scriptură, Sfântul Apostol Pavel,
adică adâncul de învățături insuf late de Dumnezeu și de folos spre învățătură (cf. 2 Tim 3:16) pe
care neîncetat preotul trebuie să le citească, să le reflecteze, să le trăiască și să le întrupeze în
misiunea sa , pentru că doar biserica oferă soluția deplină și autentică la toate probleme le.92
În ceea ce privește slujirea celor sfinte, Părintele Aleksander îi sfătuiește pe preoți să aibă
foarte mare seriozitate, să se pregătească pentru asta, „slujbele pe care ți le cer credincioșii fă -le
cu evlavie. Pregătește -te cu mare atenție pentru Liturghie (o pregătire care trebuie extinsă la o
întreagă zi) .”93 Dispoziția necesară slujirii preoțești trebuie să vină din viața preotului și din această
pregătire continuă. Dacă viața duhovnicească a preotului nu există, și nici măcar această pregătire
de o zi pentru slujire, atunci el este un actor , ceea ce părintele Aleksander recomandă cu toată tăria
să nu se întâmple.94
Câteva alte îndemnuri de folos ale părintelui sunt legate de Taina Spovedaniei, căreia
părintele îi acordă o importanță foarte mare. „Trebuie să -i învățăm pe oameni să se spovedească.
Deseori în locul mărturisirii păcatelor auzim vorbe goale, considerații despre viața de fiecare zi,
laude de sine, <citarea> elogiilor pe care le -a primit penitentul, reproșuri aduse unor terțe
persoane .”95 El identifică și cauza acestui lucru care trebuie îndreptat, cauza este, spune el,
confuzia datorată păcatului, acea slăbiciune care îl face pe om să nu încerce a se vedea pe sine,
când nu are nici dorința, nici deprinderea de a face ordine în suflet (lucru ce îl presupune
spovedania), fiindcă nu simte repulsie față de păcat, nu tinde către lumină, nu simte nevoia unei

92 https://www.crestinortodox.ro/parinti/alexander -elchaninov -124990.html
93 Pr. Aleksandr Elceaninov, op. cit. p. 201
94 Ibidem, p. 201
95 Ibidem , p. 194

31
curățiri.96 Citirea rugăciunii de dinainte de spovedanie („ și îi dă, Doamne, să se miște inima lui,
să i se deschidă ochii inimii ca să -și vadă greșelile; fă -l să sufere pentru păcatele sale, dă -i duh
de zdrobire a inimii și de pocăință, ca să se curețe și să se sfințească.97”) care trebuie citită de
fiecare dată, clar și expresiv, ar putea să trezească sentimentul profund al pocăinței, pentr u că
principalul ( scop al tainei spovedaniei) constă în a se obține o pocăință sinceră.98 în sufletul celui
ce se spovedește . Tot în legătură cu Taina sfintei spovedanii, părintele arată tinerilor preoți care
ar fi o spovedanie adevărată: „ o spovedanie ade vărată, una care îți cutremură sufletul,
înspăimântă prin faptul că te obligă la deciia categorică de a -ți schimba în vreun fel viața .”99 De
asemenea, toți cei ce se spovedesc trebuie să primească un canon de pocăință100, acestea sunt tema
pentru acasă, un ex ercițiu obligatoriu, pentru că din ele se învață credinciosul cum să ajungă la
desăvârșire și își cultivă gustul pentru aceste practici ascetice, dobândește putere de voință spre
această lucrare.
Cât privește slujirea de învățător și predicator pe care trebuie să o aibă preotul, părintele
Aleksander cere două condiții pe care trebuie să le aibă o predică de care ascultătorii să se
folosească duhovnicește: inima plină a preotului, și vorbirea simplă .101 Probabil datorită
experienței dobândite, părintele Aleksander consideră că este mai bine ca elaborarea predicii să se
producă chiar de față cu ascultătorii, totuși, pentru a vorbi pe nepregătite102 trebuie să ai în vedere
o temă precisă deja segmentată pe anumite idei principale. Lucrul pe care prin această nepregătire
îl are în vedere părintele este evitarea predicilor banale și reproducerea ideilor și formulelor
preexistente, el spune că acestea ar fi evitate dacă procesul de creație103 s-ar produce în pri ncipal
chiar în timpul în care se ține predica (din experiența vie și din starea preotului de atunci) ,
altminteri, spune părintele, pregătirea va fi o ardere consumată înainte de vreme, încât vom veni în
fața credincioșilor doar cu cenușa ce a rămas.104

96 Ibidem, p. 195
97 Ibidem, p. 199
98 Ibidem, p. 199
99 Ibidem , p. 197
100 Ibidem, p. 199
101 Ibidem, p. 202
102 Ibidem, p. 203
103 Ibidem, p. 202
104 Ibidem, p. 203

32
Încheiem acest capitol cu un sfat referitor la Taina Sfintei Spovedanii, preotul trebuie să
spovedească pe fiecare om care vine la el, și să -l spovedească ca și când ar fi ultima spovadă a
aceluia, spovad ă cu care va trece în veșnicie și cu care se va infățiș a înaintea lui Hristos, înaintea
tronului judecății, după cuvintele părintelui Aleksander: „ spovedește pe tot omul care vine la tine,
ca și când i -ar fi aceluia ultima spovadă, cea de dinaintea morții. ”105

105 Ibidem, p. 201

33
III.4 Mitropolitul Emilianos Timiadis

„Păstorul trebuie mai întâi să fie, și mai apoi să facă. Mai întâi trebuie să -și
zidească propria sa viață duhovnicească, ca mai apoi, doar, să înceapă să se ocupe de
problemele pe care le presupune slujirea sa. ”106

În viziunea Mitropolitului Emilianos, cel mai important lucru care se cere în preoție este
viața , trăirea duhovnicească reală a păstorului de suflete, a preotului , acestea fiind cheia pentru o
slujire adev ărată și roditoare: „ experiența sa (a preotului) personală, exemplul său și credința sa
vie sunt garanțiile cele mai elocvente și mai convingătoare ale unei activități pastorale
roditoare. ”107 Viața duhovnicească, viața în Duhul lui Hristos, este soluția tuturor problemelor
care apar în viața parohiei, pentru că având o viață duhovniească înaltă , preotul va reuși să
soluționeze și toate celelate probleme. Ca să dobândească această viață înaltă, preotul trebuie să
aibe o voință foarte puternică și o viață de rugăciune, de asemenea are nevoie și de o pregătire
întelectuală adaptată la modul și la c erințele actuale și contextualizate la locul unde el își desfășoară
misiunea de păstor de suflete, în acest sens, rezumând cele spuse, redăm două fragmente
concludente din Mitropolitul Emilianos: „ Noi tărim în prezent într -o societate exigentă care cere
din ce în ce mai multe de la preoții săi. Atât membrii nominali, cât și cei activi ai unei parohii
doresc ca preotul să fie prezent în orice situație, doresc apoi ca el să -și arate dinamismul și să se
ocupe de toate activitățile în desfășurare ”108 , și celălal t: „Această epocă seculară în care trăim
cere de la Biserică un cler cu o credință puternică și bine fundamentată ; de asemenea și cu o
spiritualitate adâncă. Personalitățile mediocre nu pot să se ocupe de atâtea sarcini importante,
mai ales datorită faptul ui că slujirea preoțească presupune un număr de probleme delicate. ”109
Una din problemele cu care se confruntă preotul în pastorație, este diferența dintre
cunoașterea teoretică a învătățurii de credință și practicarea vie a credinței . Această problemă ,

106 Mitropolitul Emilianos Timiadis, Preot, Parohie,Înnoire, ed. Andreiana, Sibiu 2015, p. 8
107 Ibidem , p. 8
108 Ibidem , p. 8 -9
109 Ibidem , p. 9

34
această tensiune, apare mai ales în cazul preotului, când acesta este neroditor, nelucrător,
indiferent, dar cu aceeași problemă se confruntă și credincioșii din fiecare parohie: „ una din
deficiențele creștinilor este discrepanța paradoxală dintre credința proclamată și aplicarea ei în
realitățile vieții de zi cu zi. Deseori doctrina, dogma și principiile de credință rămân izolate într –
un plan teoretic, niciodată pătrunzând, niciodată miscând întreaga ființă, astfel ca să transforme
și să influențeze viața sau activitatea umană. ”110 Pentru ca toate aceste principii și învătături de
credință să nu rămâne izolate, și pentru ca viața spirituală credincioșilor sau a preotului să nu
dispară, învătătura trebuie pusă în practică, înfăptuită, iar acest lucru necesită hotărâre, efort și
jertfă continuă pe calea mântuirii, pentru că ne spune Sfântul Apostol Iacov referitor la credința
fără fapte: „ Vrei însă să înțelegi, omule nesocotit, că credința fără de fapte moartă este ?” (cf.
Iacov 2:20) și că “ trupul fără suflet mort este, astfel și credința fără de fapte , moartă este ” (cf.
Iacob 2:26)
Viața duhovnicească a preotului, pilda lui, înfluențează în mod direct starea de înflăcărare
sau de neînflăcărare duhovnicească a parohiei sale, de aceea preotul trebuie mereu s ă aibă flacăra
rugăciunii aprinsă, adică, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, să nu stingă Duhul (cf. 1
Tesaloniceni 5:19). Deci, întâi preotul să se vindece pe sine însuși (cf. Luca 4:23), să aibă o stare
duhovnicească stabilă, stare la care trebuie să se lucreze continuu, și abia mai apoi să se preocupe
de turmă, să se preocupe de tămăduirea și învățarea turmei. Deoarece, o capcană care poate apărea
în viața preotului, ne spune Mitropolitul Emilianos, este următoarea: „ există însă și o capcană:
preocu pându -se prea mult de turmă, preotul poate ajunge să -și neglijeze propria sa viață
duhovnicească, nu -și mai vede deficiențele și uită să se înnoiască pe sine însuși. Iar dacă noi nu
suntem înnoiți, atunci entuziasmul și credința noastră vor scădea la cel m ai scăzut nivel, iar într –
o zi sufletele noastre se vor goli, devenind un pustiu adevărat, devenind vid. ”111 Pentru a se feri de
acest vid, preotul trebuie să se înoiască și să se sfințească continuu.
Preotul trebuie să fie un foarte bun observator al tuturor lucrurilor care se întâmplă în viața
duhovnicească a credincioșilor, dar și în viața integrală a parohiei. Pe calea sfințirii și mântuirii
credincioșilor, de multe ori strecoară diavolul îndoieri ș i poticniri în credință, sminteli, care adesea
pot fi create sau alimentate, conșient sau inconștient, chiar de către preot, de aceea el trebuie să
aibă și un spirit auto -critic dezvoltat, să primească cu smerenie reproșurile care i se fac, și să fie

110 Ibidem , p. 9
111 Ibidem , p. 11

35
atent la modul cum acestea pot fi soluționate în bună rânduială, aici preotul are nevoie de foarte
mult tact pastoral, deoarece: „s chimbarea unei atitudini de obstinație nu a fost niciodată ușoară.
Acțiunile înnoitoare întâlnesc deseori o rezistență enormă . ”112 În același sens, redăm și un text al
Mitropolitului Emilianos referitor la poticnirea credincioșilor pe calea mântuirii: Undeva pe traseu
progresul a fost oprit (trebuie să căutăm firul, raportarea, ce este în spatele gesturilor,
contexturile, smintelile p e care nu le știm, dar pe care le facem chiar noi, am scumpit cultul,
oamenii nu vin la biserică din cauze din spatele lucrurilor care se văd), iar parohia ne apare ca
fiind statică și alcătuită din parohieni egoiști. ”113
Încheiem acest capitol într -o notă optimistă referitor la modul cum o parohie se poate înnoi
dacă membrii acesteia își unesc talanții, capacitățile de a iubi creator, de a se jertfi, de a trăi laolaltă
întru dragoste și în legătura păcii: „ fiecare parohie ortooxă posedă enorme resurse (și f iecare om
dacă iși unește talanții cu incă 2 -3), indiferent de plângeri și de critici pripite. Dacă aceste
potențialități sunt folosite și activate potrivit, atunci ele pot inspira întreaga parohie și să o
transforme într -o comunitate vie, vibrată și mărt urisitoare ”114.

112 Ibidem , p. 7
113 Ibidem , p. 7
114 Ibidem , p. 9

36

Capitolul IV: Preoția la teologi români contemporani

IV.1 Mitropolitul Antonie Plămădeală

“În fața oamenilor nu poți să pari prea mult că ești ceea ce de fapt nu ești. O
vreme da, dar pentru totdeauna, nu. Credincioșii, mai d evreme sau mai târziu , te
citesc. ”115

În viziunea Mitropolitului Antonie Plămădeală , lucrarea pastorală înseamnă călăuzirea
duhovnicească a credincioșilor în procesul mântuirii: curățirea de patimi, luminarea de harul
sfințitor și mântuitor al Sfântului Duh și unirea cu Dumnezeu în lumina necreată a Împărăției Sale
cerești. Preotul are datoria de a vesti mai dinainte războiul cel diavolesc ce se apropie de
credincioși, pentru ca împreună să se înarmeze cu armele rugăciunii și ale pocăinței. Păstorii știu
că vor da seama Arhipăstorului Hristos pentru fidelitatea sau indiferența pe care o arată față de
misiunea lor , în acest sens, Mitropolitul Antonie spune: „preotul să nu uite: trebuie să fie un om
al rugăciunii, al meditației, o fereastră către Dumnezeu. Dacă rămâne lumesc, iese din starea de
preoție. Preotul trebuie să fie milostiv, bun, iertător, să încurajeze, să îmbărbătească, să fie
părinte al tuturor, precum i se spune .”116
Preotul trebuie să posede și o pregătire culturală serioasă ; preotul format doar d in tratatele
lui teologice și din cărțile sale de slujbă nu va excela niciodată în pastorație. Va fi unilateral și
repede epuizat de orice resurse în fața credincioșilor. Nu -și va înțelege complet și corect nici
misiunea, nici pe credincioșii pe care îi ar e în grija sufletească. A fi un om de cultură nu înseamnă
a fi un enciclopedist, lucru greu realizabil în timpurile noastre avâna în vedere avântul tehnologiei
și multele descoperiri care se fac din zi în zi. Preotul trebuie să se străduiască să cuprindă c ât mai

115 Mitropolitul, Dr. Antonie Plămădeală , Preotul în Biserică, în lume, acasă, ed. Centrului Mitropolitan, Sibiu,
1996, p. 71
116 Ibidem , p. 13

37
multe domenii, care vor ajuta la creșterea credinței în Dumnezeu, a certitudini existenței spiritului :
“preotul trebuie să fie informat. Cu fiecare dintre credincioșii lui trebuie să vorbească în limba
lui. Să fie cult cu cel cult, și să fie simplu cu cel simplu, dar simplitatea lui, spre deosebire de a
credinciosului simplu, să izvorască dintr -o mare cultură, să fie o înălțime care se adaptează, nu
pur și simplu o simplitate -simplitate. Cu aceasta nu l -ar putea ajuta pe cel simplu, căruia îi e de
ajuns și nefolositoare propria lui simplitate .”117 Printr -un studiu continuu nu doar din punct de
vedere teologic, ci și științific, filosofic, tehnic, literar etc., preotul nu rămâne anacronic, ci se
situează foarte bine în present, beneficiind de luminile și orizontul larg al unei culturi serioase, și
în același timp adaptându -și metodele de pastorație la condițiile actuale de viață, preotul va putea
face față la toate situațiile noi cu care se confruntă și va găsi soluții onorabile la problemele care i
se pun în domeniul vieții religioase.
Cel ce ne pune într -o relație directă cu Dumnezeu este preotul, “care în parohia sa este
apostolul parohiei ”.118 Astfel, preotul are datoria ca prin tainele și slujbele Bisericii să ghideze
păstoriții spre o viață virtuoasă construită prin credință puternică, dragoste și pocăință sinceră.
Astfel, ei devin păstori duhovnicești, martori ai experiențelor, ai necazurilor, ai luptelor spirituale
care se află în adâncul fiecărui credincios. Duhovnicia manifestată îndeosebi prin Sf ânta Taină a
Spovedaniei prezintă o importanță deosebită în lucrarea pastorală, întrucât prin intermediul ei
preotul pătrunde în tainele sufletului fiecărui credincios ca sfătuitor, mângâietor, învățător dar și
medic și judecător, putând pe baza celor mărt urisite de penitent să -i arate calea spre tămăduirea
sufletească și spre sfințire. Lupta duhovnicească a omului își are epicentrul în taina mărturisirii,
care permite ca Hristos să fie prezent și să lucreze înlăuntrul omului; de aceea, duhovnicia
depășește limitele psihologice și are ca scop aducerea omului înaintea lui Dumnezeu gol de orice
patimă.
La nivel de parohie, preotul trebuie să -i viziteze în mod regulat pe cei bolnavi, pe cei săraci,
pe cei în vârstă și pe toți aceia care se află în situații grele. În spitale, preotul va aduce lângă
doctorul care îngrijește și vindecă trupurile, și pe Cel C are tămăduiește și trupurile și sufletele,
ajutându -i să se curețe de păcate prin Spovedanie și Împărtășanie. De asemenea, preoții sunt
prezenți și în penitenciare cu scopul de a le face cunoscută calea lepădării omului vechi și

117 Ibidem , p. 106
118 Ibidem , p. 14

38
îmbrăcarea cu omul cel nou prin Taina Spovedaniei însoțită de o pocăință adâncă. „ Izolați de
societate, de familii, bărbați și femei, trăiesc adesea zguduiri de mare tensiune și, uneori, îi
încearcă disperarea. Pe unii îi nimicește sufletește indiferența, absența simțului moral,
neîncrederea în destinul lor, teama de viitor. Sunt și cazuri în care unora singurătatea și izolarea
le întărește încrâncenarea împotriva societății. Tuturor și pe măsura firii fiecăruia, preotul de
penitenciar trebuie să le fie părinte, prieten, să le dea cu raj, să -i împace cu Dumnezeu, să le dea
speranță în viață. […] Misiunea socială a Bisericii în școli, în spitale și în penitenciare e de cea
mai mare răspundere. Ea cere dăruire, iubire, compătimire, bărbăție .”119
Foarte interesantă ni s -a părut aprecierea pe care o are Mitropolitul Antonie față de Tratatul
despre Preoție al Sfântului Ioan Gură de Aur: „ Când am citit Tratatul despre Preoție, am avut o
reavelație: părea scris cu o zi înainte, în Biserica de azi, pentru preoții de azi, în condițiile
mentalită ților din vremea noastră. Mi s -a părut profetic. Și era. Și este. (…) Eu aș institui în toate
școlile teologice – seminarii și institute – obligativitatea studiului acestui Tratat, și prezentarea în
scris a unei lucrări despre el. ”120
Mitropolitul Antonie a alcătuit și un rezumat de opt sfaturi date preoților, care sunt foarte
necesare pe tot parcursul slujirii preoțești, pe care el le -a denumit, opt povețe către preoți spre
neîncetată luare aminte . Primul sfat este: „ să fii bun, când toți din jurul tău sunt răi, și să fii bun
mai ales când toți sunt răi chiar cu tine. ”121 , pentru că, spune Mitropolitul, trebuie să lăsăm orice
judecată în seama lui Dumnezeu, dacă vrem noi înșine să ne facem dreptate, pedepsind pe cel rău,
devenim noi înș ine răi. Următorul îndemn se referă la iertarea semenului, „ să fii răbdător atunci
când totul te îndeamnă să nu ierți ”122 , iertare care este absolut necesară, pentru că adesea și noi
greșim și ne -am dori ca ceilalți să ne ierte, nu să fie aspri cu noi. Cel de-al treilea îndemn este
foarte imporant de asemenea, pentru că el îl face conșient pe preot că misiunea sa este în orice
clipă și în orice loc: „ preotul să nu uite nicio clipă că e sacerdot. ”123. Preotul trebuie să fie în toate
situațiile un model de viață pentru ceilalți, acest lucru este evidențiat de către Mitropolitul Antonie:
„în biserică, acasă, pe stradă, chiar când nu e în veșminte, să se simtă în veșmintele preoțești. ”124

119 Ibidem , p. 205
120 Ibidem , p. 258
121 Ibidem , p. 122
122 Ibidem , p. 124
123 Ibidem , p. 125
124 Ibidem , p. 126

39
De asemenea, preotul este necesar ca autoritatea lui să fie una a iubirii și a iertării, el nu
trebuie să fie autoritar cu orice fel de autoritate, de aceea îndemnul al patrulea este următorul:
„preotul trebuie să fie puternic nu prin autoritate ca orice autoritate, ci prin autoritatea iubirii, a
iertării, a îndrumării pe calea cea bună. ”125 Preotul așadar trebuie să fie îndrumător pe calea ce
bună, pentru că un preot slab sufletește, incapabil de sfat bun, slăbește foarte mult parohia și
credința credincioșilor. Mitropolitul Antonie sfătuiește să li se aducă aminte preoților, din timp în
timp, de acea Declarație de la hirotonie, despre ce au mărturisit ei că vor face în slujirea preoțească.
Sfatul următor se referă la necesitatea preotului de a fi urmaș al lui Iisus , „preotul trebuie să fie în
parohia sa ca un Iisus ”126. El trebuie să-L cunoască și să -L imite pe Hristos în toate cee posibile,
dar nu cu o imitație autoricească , ci din iubire adevărată.
Îndemnul următor se referă la copii preoților, cărora nu trebuie să le fie rușine să spună:
Tata e preot!127, pentru că, spune Mitropolitul, că se cunosc cazuri chiar în dictatura comunistă
când copii de preoți spuneau cu mândrie că tatăl lor e preot, iar acest lucru însemna că el era un
om bun, care ajută pe cei bolnavi, săraci, și în primul rând învață pe popor frica de Dumneze u.
Ultimele două îndemnuri se referă la necesitatea preotului de a fi în toate un om luminat și
evlavios, să cunoască obiceiurile și cultura poporului, învățăturile date de el să fie clare și
convingătoare, ca preotul „ să fie omul prin care vorbește Dumnez eu, iubește Dumnezeu, iartă
Dumnezeu. ”128

125 Ibidem , p. 127
126 Ibidem , p. 128
127 Ibidem , p. 128
128 Ibidem , p. 129

40
IV.2 Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei

“Dacă îngerul Domnului venea în anumite răstimpuri să tulbure apa de la
Vitezda spre tămăduirea bolnavilor, preotul e îngerul Noului Testament, care, în orice
clipă, poate spăla în Taina Pocăinței pe cei bolnavi sufletește .”129

În viziunea Arhiepiscopului Irineu al Alba Iuliei, preoția este chemare dumnezeiască130,
iar cel care se apropie de această Sfântă Taină trebuie să fie foarte atent la slujba cerească de care
se va învrednici, dar și de care va devein răspunzător înaintea lui Dumnezeu. Chemare a spre
preoție este o dispoziție lăuntrică pe care Hristos o pune înlăuntrul inimii omului, și la care acesta
trebuie să răspundă cu toată dragostea și cu toată deschiderea, pentru ca Hristos să lucreze în chip
firesc în acela pe care l -a chemat la această înaltă slujire.
Pe lângă dispoziție lăuntrică pe care o insuflă Hristos celui pe care -l cheamă la slujba
preoției, mai există și alte semne exterioare, văzute, cum ar fi ur mătoarele calit ăți și înclinații :
“cumințenia, cumpătarea, smerenia, evlavia, iubirea de Dumnezeu și de aproapele, cel care are
vocație pentru preoție simte acest lucru și se manifestă ca atare. El are un mod de viață deosebit
de al celor din jur. Din copilărie, el se va arăta atașat de Sfânta Biserică, de practicile
religioase. ”131 Cel care vrea să ia această slujire preoțească fără a avea chemarea de la Dumnezeu,
acela nu este un slujitor loial al lui Hristos, pentru că nu este un iubitor al lui Hristos , el face din
preoție un simplu mijloc de a trăi, fără a se curăți de patimi și de a ajuta la mântuirea și sfințirea
comunității unde a fost trimis să slujească.
O altă calitate indispensabilă pe care trebuie să o dezvolte preotul este rugăciunea, pentru
că doar prin rugăciune acesta va reuși să facă față tuturor problemelor și ispitelor care se vor ivi
pe calea slujirii sale ca păstor de suflete, după cuvântul Arhiepiscopului Irineu acesta este un preot
cu trăire, acela care se roagă : “preotul cu tr ăire tr ebuie să fie, mai întâi de toate, omul rugăciunii,

129 Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Preoția și arta pastorală , ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2016, p. 71
130 Ibidem , p. 15
131 Ibidem , p. 16

41
precum a poruncit Mântuitorul: Cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină (cf. Ioan
16:24). ”132 Preotul care nu se roagă se dovedește a fi un preot care nu cunoaște roadele pe care
rugăciunea i le poate aduce, și prin aceasta dovedește că nu are chemare pentru Taina Preoției.
Neglijarea rugăciunii duce apoi la totala răceală față de Dumnezeu, stingerea flăcării sufletești, iar
aceasta este legată de slăbirea relației preotului cu credincioșii să i, pentru că râvna acestuia pentru
slujire a crescut sau a dispărut complet din cauză că s -a lipsit în mod constant de puterea care vine
din rugăciune.
Pregătirea intelectuală , un bagaj bogat de cunoștințe, sunt de asemenea cerințe pentru ca
misiunea preot ului să fie dusă la îndeplinire. Preotul trebuie să cunoască temeinic Sfânta Scriptură,
scrierile Sfinților Părinți, în acest sens, Arhiepiscopul Irineu spune: “ învățătura și predicarea
cuvântului lui Dumnezeu sunt capitole ale ființei și misiunii preoțeșt i. Fără acestea, nu se concepe
și nu există preoția. ”133 dar trebuie de asemenea să cunoască într -o anumită măsură și învățătura
profană, pentru că prin aceasta el poate ajunge să vorbească pe aceeași limbă cu cei care nu sunt
apropiați de biserică, și le p oate face cât mai clare, interesante, adevărurile mântuirii și ale vieții
veșnice, prezentându -le într -o manieră pe care aceștia o pot înțelege mai ușor, și de care se pot
apropia cu o mai mare deschidere. Foarte mult îl ajută pe preot viața unită cu învăț ătura adâncă,
variată, multilaterală și prezentată metodic și atrăgător.134 De asemenea este foarte folositor ca
preotul să cunoască și învățătura, doctrina, celor cu care intră în discuție sau controversă, cum ar
fi cazul schismaticilor sau ereticilor, pent ru că nu îi este îngăduit să se lase surprins sau descoperit.
Pentru a evidenția în cel mai înalt nivel importanța cunoștințelor temeinice al preotului, și că însăși
misiunea sa de slujitor poate fi agravată foarte serios din cauza nepregătirii temeinice t eologice și
culturale a acestuia, o să redăm un fragment foarte categoric al Arhiepiscopului Irineu: “ fără o
cultură vastă, preotul își ratează misiunea; el nu poate conduce sufletele care i s -au încredințat.
Părinții Bisericii stăruiesc mult asupra necesi tății unei pregătiri superioare a clerului. ”135 Toate
aceste capacități intelectuale sunt de o importanță capitală pentru că predica este unul dintre
mijloacele de căpetenie pentru pastorație, pe care le are preotul, și cu care el trebuie să -și ajute,
îndrep te și tămăduiască, credincioșii.

132 Ibidem , p. 37
133 Ibidem , p. 53
134 Ibidem , p. 54
135 Ibidem , p. 55

42
Pentru a se ridica la înălțimea chemării sale, preotul trebuie să aibă o viață de sfințenie,
trebuie mereu să fie cu frica lui Dumnezeu, cu măsură și cuviință, în toate împrejurările, în toate
activitățile pe care le face . Părintele Ceresc nu poate fi slujit decât cu frică și cu cutremur (cf.
Efeseni 6:5), de aceea este nevoie de o ținută duhovnicească înaltă, slujirea la altar implicand o
foarte mare răspundere: “ dacă la masa euharistică nu poate paticipa niciun credincio s care nu
este îmbrăcat în – hainele de nuntă – , cu atât mai mult, la înfricoșătoarea celebrare a Sfintei
Liturghii, prin care se pregătește acel ospăț, nu este primit slujitorul căruia îi lipsește starea de
curăție și virtute. ”136 Curăția morală este obli gatorie pentru slujire, doar prin aceasta preotul poate
să-și îndeplinească slujirea sa în adevăratul sens al cuvântului, iar aceasta o face atunci când își
unește viața și voința sa cu viața și voința lui Dumnezeu .
Un aspect foarte important pe care trebu ie să-l aibă în vedere preotul, este acela al slujirii
sale ca duhovnic, ca îndrumător al credincioșilor din parohia sa. Duhovnicul trebuie să caute să
vindece rănile păcatelor cu care s -au lovit, sau au fost asaltați de către diavol, copiii săi sufletești .
Preotul va fi efficient în slujirea sa de duhovnic doar dacă el însuși își va curăți întâi inima sa prin
mărturisire, pocăință și luptă continuă cu patimile. Păstorul de suflete trebuie să cunoască foarte
binem odul în care se pot tămădui diferitele slăb iciuni omenești și să -l îndrume pe penitent spre o
viață de pocăință, în acest sens, spune Arhiepiscopul Irineu: “ pentru a -și alcătui judecățile (de
canonisire, preotul) , are la îndemână normele morale creștine și ale tradiției vechi cât
creștinismul, iar normele concrete le are, în scris, în Molitfelnic și în canoane . El trebuie să știe
că le aplice cu discernământ și, prin acestea, să povățuiască pe calea mântuirii sufletele
păstoriților săi. ”137 În preotul duhovnic ucenicul nu trebuie să vadă doar pe cel ce predică, pe cel
ce mustră, ci și pe cel ce iubește.
În încheierea acestui capitol, dorim să evidențiem cât este de important ca în viața preotului
să nu fie diferențe între ce învață prin cuvânt și ce trăiește prin fapt ă, în acest sens, spune
Arhiepis copului Irineu: “ păstorul duhovnicesc care nu zidește pe alții cu exemplul vieții lui
disturge Biserica și îi smintește pe credincioși. Preotul care nu întărește cu exemplul vieții sale

136 Ibidem , p. 60
137 Ibidem , p. 74

43
învățătura creștină, acela tăgăduiește adevărul creștin (…) dacă se îm puținează ți se stinge
credința credincioșilor, de cele mai multe ori, preoții sunt vinovați. ”138

138 Ibidem , p. 80

44
IV.3 Părintele profesor Ene Braniște

„Misiunea duhovnicească a preotului nu începe în sfântul altar și pe amvonul bisericii, ci
chiar de la altarul interiorului său sufletesc .”139

În viziunea Părintelui profesor Ene Braniște, preotului este „ slujitor al lui Dumnezeu,
delegat al Mântuitorului pentru continuarea lucrării Sale de mântuire a sufletelor ”140, astfel,
păstorul de suflete are darul preoției lui Hristos pentru a lucra împreună cu El la mântuirea
sufletelor credincioșilor săi. Dată fiind inălțimea acestei slujiri, ea necesită și anumite calități și
condiții pe care trebuie să le aibă și să le îndeplinească cel care vrea să o împlineasc ă, între care
cea mai importantă, spune Părintele Braniște, ar fi vocația: „ cea dintâi condiție pe care el (preotul)
ar trebui să o îndeplinească, sau cea dintâi dintre calitățile pe care trebuie să le aibă, este vocația
sau chemarea pentru preoție ”141, iar ea se manifestă ca „ o fire plină de afectivitate și de o delicată
atenție față de oameni, înclinare spre meditație, interiorizare și sobrietate, religiozitate, evlavie,
plăcerea de a se ruga, dragostea pentru frecventarea bisericii și a sfintelor slujbe, respectarea
poruncilor morale, respect față de slujitorii Bisericii și față de lucrurile sfinte , o înclinație firească
sau o predispoziție lăuntrică înnăscută spre preoție, o predilecție sau atracție puternică spre
slujba preoției, o înzestrare naturală de la Dumnezeu, dobândită prin naștere, care angajează
întreaga noastră ființă și se dovedește prin aptitudinile carute pentru îndeplinirea acestei sfinte
misiuni .”142
O altă calitate necesară preotului în slujirea lui este viața interioară echilibrată, buna
așezare a vieții în toate,echilibrul sufletesc, pentru că ceea ce are preotul în interior, aceea va ieși
și în afara lui, va ieși și pe chipul lui, iar noi nu putem dărui celorlalți ceea ce noi nu avem mai
întâi, nu le putem da pace și bucurie dacă acestea nu sunt mai întâi așezate în sufletul nostru.
Părintele Braniște spune că acest echilibru interior care se va reflecta mai apoi și în exterior, acest

139 Pr. Prof. Ene Braniște , Vocație și responsabilitate în slujirea preoțească, ed. Basilica, București, 2014, p. 78
140 Pr. Prof. Ene Braniște , Despre preoție , Ed. Renașterea, Cluj -Napoca, 2004, p. 152
141 Pr. Prof. Ene Braniște , op. cit. p. 45
142 Ibidem , p. 57 -58

45
echilibru este cel care asigură reușita: „ echilibrul și armonia dintre fondul lăuntric și manifestările
exterioare asigură succesul preoției. De altfel, pentru orice om, viața sa interioară, viața
spirituală, constituie cutia de rezonanță în care se adună, se cern ca printr -o sită și se
selecționează toate impresiile, cunostințele și simtămintele venite din a fară.”143 Este foarte necesar
astfel să fie curat izvorul interior de unde ies toate celelalte manifestări , iar dacă acest interior
cuprinde patimi și neorânduială, așa va arăta și viața preotului și misiunea lui. Importanța slujirii
preoțești este întărită prin mulțimea virtuților necesare unui preot și prin viața sa lăuntrică sau
duhovnicească, îmbunătățită continuu prin rugăciune, reculegere, spovedanie și împărtășanie,
precum și prin lecturi biblice și duhovnicești.144
Preotul de asemenea trebuie să fie un bun cunoscător al turmei sale, trebuie „ cu timp și fără
timp” (cf. 2 Timotei 4:2) să își săvârșească misiunea de cunoaștere, de slujire și de tămăduire a
credincioșilor săi, care îi sunt încredințați de către Hristos. În acest sens, Părintele Braniște ved e
cunoșterea parohiei și a credincioșilor ca o condiție obligatorie pentru preot: „ cunoașterea parohiei
și a vieții fiecăruia dintre enoriași în parte, constituie într -adevăr nu numai temeiul, punctul de
plecare și chezășia succesului în activitatea pastor ală, ci și condiția principală a unității sufletești
și a dragostei care leagă pe păstorul cel bun de turma sa, făcând din ei o unitate și simțire în
voință în Hristos .”145
Încheiem acest capitol cu un impor tant sfat referitor la slujirea ca duhovnic a preotului,
pentru că acesta nu poate aplica același șablon la toți credincioșii, deoarece fiecare om este unic,
are o altă cale spre mântuire , care nu a fost niciodată în istorie și în toată creația, și niciodată nu va
mai fi . În acest sens redăm un fragme nt concludent al Părintelui Braniște: “ sunt penitenți și
penitenți, deosebindu -se unul de altul în atâtea privințe, ca vârstă, ca situație socială, ca nivel
religios -moral, ca temperament și caracter, ca nivel cultural, și așa mai departe. Duhovnicul va
trebui deci să țină seama, atât în metoda spovedaniei, cât și în tratarea penitenților, de
personalitatea sau caracterele individuale ale fiecărui penitent, adică de acele însușiri specifice
care fac din el o individualitate umană aparte, cu eul lui propriu și unic, deosebit de al celorlalți
oameni. Cu cât duhovnicul știe să intuiască mai bine, mai repede și mai exact aceste trăsături

143 Ibidem , p. 78
144 https://ziarullumina.ro/actualitate -religioasa/stiri/studii -de-teologie -pastorala -si-predicile -parintelui -ene-braniste –
92452.html
145 Pr. Ene Braniște, Despre preoție , Ed. Renașterea, Cluj -Napoca, 2004, p. 143

46
particulare externe ale omului îngenunchiat în fața sa, cu atât el va pătrunde mai ușor, cu ochii și
antenele sufletului, în a dâncul necercat al ființei acestuia, găsind totodată și metoda cea mai
potrivită de urmat în spovedanie, cât și leacul cel mai eficace pe care urmează să -l recomande
penitentului .”146

146 Ibidem , p. 123

47
IV.4 Părintele Rafail Noica

Putem spune că în Taina Spovedaniei, dar și în întreaga misiune a preotului, credincioșii
sunt în orice moment dumnezei în facere în mâinile lui.147

În viziunea părintelui Rafail Noica, una din slujirile importante pe care le are preotul este
duhovnicia , manifestată îndeosebi pr in Sfânta Taină a Spovedaniei prezintă o importanță
deosebită în lucrarea pastorală, întrucât prin intermediul ei preotul pătrunde în tainele sufletului
fiecărui credincios ca sfătuitor, mângâietor, învățător dar și medic și judecător, putând pe baza
celor mărturisite de penitent să -i arate calea spre tămăduirea sufletească și spre sfințire. Lupta
duhovnicească a omului își are epicentrul în taina mărturisirii, care permite ca Hristos să fie prezent
și să lucreze înlăuntrul omului; de aceea, duhovnicia depă șește limitele psihologice și are ca scop
aducerea omului înaintea lui Dumnezeu gol de orice patimă. „ Duhovnicia nu este psihologie,
duhovnicia nu este viață trupească, duhovnicia nu este istoricitate sau istorie, duhovnicia nu este
etică și maniere sau ma nierisme. Duhovnicia este duh, și «Duh este Dumnezeu» (cf In. 4, 24). Și
trebuie să găsim felul în care Dumnezeu acum poate să lucreze lucrarea de mântuire în fiecare
suflet ce vine către mine și pe care trebuie să -l aduc la Hristos .”148 Nu este ușor de găsit felul în
care Dumnezeu lucrează cu fiecare suflet în parte, de aceea preotul trebuie să fie mereu în stare de
rugăciune și de comuniune cu Hristos, doar atunci poate găsi cum să aducă pe fiacre suflet care
vine la el, cum să -L aducă la Hristos, pe ca lea lui Hristos, și în Duhul lui Hristos, în preot trebuie
de fapt să locuiască Hristos, (cf Galateni 2:20)
Puterea de a -l renaște pe credincios la o viață nouă, plină de virtute, nu aparține preotului
duhovnic de la sine, ci a primit -o, prin hirotonie și hirotesire, de la Hristos, Cel Care locuiește în
el. O întreagă cultură al metodelor de îndrumare duhovnicească este zadarnică atât timp cât
Dumnezeu nu intervine prin preot în lucrarea duhovnicească. În acest sens, Ieromonahul Rafail
Noica afirmă: „ Lucrar ea noastră este lucrare nu în puterea omului, ci în puterea lui Dumnezeu;

147 Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului , ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 61
148 Ibidem , p. 43 -44

48
și puterea lui Dumnezeu să o căutăm, și prin puterea lui Dumnezeu să încercăm să săvârșim
această mântuire, înainte și după toată lucrarea omenească. […] Experiența și formația noa stră
este bună pentru îmbogățirea și a noastră, și a Bisericii, și pentru multe lucruri, fiindcă omul este
și el împreună -lucrător cu Dumnezeu în mântuirea omului, dar până la urmă tot puterea lui
Dumnezeu este cea care mântuiește. Și deci înainte de lucra rea omului, și în sfârșit, după lucrarea
omului, puterea lui Dumnezeu este cea care mântuiește: prin mine, și pe cei care vin către mine.
[…] Să nu fie duhovnicia lucrarea mea de om, ci să fie lucrarea dumnezeiască prin mine, omul ”149
Vedem așadar că lucra rea duhovniciei nu este o lucrare exclusivă a preotului, ci această lucrare se
săvârșește prin puterea lui Dumnezeu împreună cu voința și conlucrarea preotului , riscul ca preotul
să-și însușească în totalitate lucrarea duhovniciei este foarte mare. Dacă pr eotul nu este atent la
acest detaliu foarte important, atunci, pe de o parte, face ca duhovnicia să -i fie nelucrătoare, pentru
că el se încrede doar în sine, dar Hristos ne -a spus: “ fără Mine nu puteți face nimic .” (cf Ioan 15:5)
și pe de altă parte se pre dispune la mândrie foarte mare, și la căderi foarte mari, am putea spune
că rolul preotului este, după învătătura Sfântului Ioan Botezătorul, ca Hristos să crească, și el să
se micșoreze (cf. Ioan 3:30)
Lucrarea pastorală prin duhovnicie nu se poate reali za fără o pregătire a păstorului. El
trebuie să fie un om al rugăciunii, prin care caută răspunsul și învățătura cea mai potrivită pentru
fiecare credincios în parte. Duhovnicul se roagă ca Duhul lui Dumnezeu să -l îndrume pentru a da
fiecăruia cuvântul tre buincios. „ Rugăciunea noastră, ca duhovnici, trebuie să fie în general, și o
rugăciune zilnică, și poate o stare de rugăciune în toată clipa, ca Dumnezeu să ne dea cuvânt, ca
nu «eu» să spun cuvânt în «chipul și asemănarea mea», ci «Doamne, dă -mi măcar din greșală să
spun ce trebuie pentru sufletul care vine la mine!» – adică, fie și neștiut mie .”150 Duhovnicul are
nevoie să fie cât de cât inițiat cu privire la gradele de perfecțiune spirituală sau de unire a sufletului
cu Dumnezeu. Fără oarecare cunoștințe d espre viața mistică, el riscă nu numai să fie sub situație,
ci chiar să rătăcească pe bietul penitent.
Prin urmare, duhovnicia implică mai mult decât mărturisirea păcatelor și dezlegarea de
acestea prin preot, ci ea este și o misiune pastorală prin care se încearcă îndrumarea sufletului
smerit, acum reînnoit prin pocăință, către stăruința și înaintarea pe calea mântuirii. Prin canonul

149 Ibidem , p. 45
150 Ibidem , p. 48 -49

49
stabilit, penitentul conștientizează mai bine gravitatea celor făptuite cu cuvântul, cu gândul, cu
fapta, cu știință sau neș tiință, iar sfaturile duhovnicului îl vor ajuta să se elibereze din lanțul
patimilor, să devină din fiul risipit, desfrânat, fiu al Tatălui ceresc după har.
Încheiem acest capitol cu un sfat al Părintelui Rafail referitor la p reotul duhovnic și la
misiune a sa de a conlucra cu Dumnezeu în zidirea dumnezeilor pentru veșnicie. “ Să fim păstori
buni, și nu năimiți, în lucrarea cea dumnezeiască și înfricoșată încredințată în mâinile noastre.
[…] Și când se dezbracă sufletul înaintea noastră, orișicine ar fi, să înghețăm de frică înaintea lui
Dumnezeu, că acum avem lucruri foarte gingașe în mâinile noastre, acum fiecare mișcare poate
să însemne viață sau moarte pentru acest chip al lui Dumnezeu, pentru un dumnezeu care, în felul
acesta, este în mâinile noastre – un dumnezeu în facere este în mâinile noastre .”151

151 Ibidem , p. 61

50
Concluzii
După toate cele prezentate în cuprinsul acestei lucrări, am obser vat că Taina Preoției,
slujirea păstorului de suflet, nu este deloc una ușoară, ci chiar foarte grea, pentru că se are în vedere
sufletul omului în toate mișcările și complexitatea sa, și starea veșnică a omului. În slujirea
preoțească, mântuirea credincioșilor este de fapt c ea mai important ă dintre toate slujirile și
activitățile preotului, pentru că prin întreaga sa misi une el trebuie să aib ă ca scop mântuirea
credincioșilor, pentru că mântuire a este cel mai important lucru din întreaga lume, și totodată pe
care nu -l poate răscumpăra omul nici cu lumea întreagă (cf. Matei 16:26) , și este singurul lucru
care trebuie (cf. L uca 10:42). Preoția este o slujire continuă care îl solicită pe preot să fie mereu
în luptă cu patimile sale și cu duhul lumesc care încearcă să-l abată de la slujirea lui Dumnezeu în
orice moment. Preotul trebuie să stăpânească foarte bine abilitatea de a vorbi, de a asculta, de a se
auto-disciplina, de a fi auto -critic, de a fi rabdător în toate ispitele care îi vor veni pe calea cea
strâmtă și îngustă a mântuirii (cf. Matei 7:14) de a fi constant în misiunea de a -L urma pe Hristos
în toate pe cât mai mul t cu putință, în dragoste, în slujire și în sfințenie, pentru că preotul este
trebuie să fie ca Hristos.
Un răspuns concludent la întrebarea cum trebuie să fie preotul și cât de înaltă este slujirea
aceasta , a fost oferit de un teolog occidental : “O, cât de măreață și vrednică de cinste este slujba
săvârșită de preoți la Sfântul Altar: lor le este dat, prin cuvintele lor, să sfințească Trupul
Domnului slăvit, cu buzele lor să -L laude, în mâinile lor să -L țină, în gura lor să -L ia, celorlalți
să-L împărtăș ească. O, cât de curate trebuie să fie acel mâini, cât de neprihănite buzele, cât de
sfânt trupul, cât de nepătată inima preotulu i.”152
Prin prezentarea aceasta am încercat să redau la unison glasul Părinților Bisericii de peste
veacuri referitor la Taina Pr eoției , și am vrut să evidențiez continuitatea și tradiția vie din cuvintel e
și sfaturil e acestora referitoare la slujirea preoțească . Am observat că îndemnurile străbat din
primele secole și ajung până în secolul al XXI -lea, și sunt exact aceleași . Cred c ă aș putea să le
rezum la câteva: nu te grăbi să iei Taina Preoției, pentru că este înfricoșătoare, mult mai
înfricoșătoare decât crezi, întăreș te-te și pregăteștete mult înainte să vii înspre preoție, învață, dar
mai ales trăiește, nu poți da altora ceea ce tu nu ai, nu poți mântui pe alții dacă tu ești orb, nu poți

152 Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos , ed. Mitropolia Banatului, Timișoara, 1991, p. 213

51
să reziști în viața duhovnicească și în lupta cu diavolul doar cu teoria, ci trebuie ca teoria să
devină viața ta, credința ta vie, iar credința ta să -ți fie viața ta, să nu existe diferență î ntre ele, să
fii serios serios și să știi că ai o luptă foarte grea, să ai răbdare și să fii constant, să te pregătești
continuu și foarte mult, altfel mai bine ar fi să nu te apropii niciodată de această Taină
înfricoșătoare.
Ne putem întreba de ce este a tât de necesară acestă întoarcere la Sfinții Părinți ?
Considerăm că este de o importanță foarte mare pentru că Sfinții Părinți au cunoscut prin viața lor,
prin experiența lor, această înălțime și trăire a slujirii preoțești, pe care adesea nu reușim să o
cunoaștem nici măcar la nivelul teoretic pe care ei l -au pus în practică. Sfaturile despre slujirea
preoției, laudele aduse acestei înfricoșătoare taine, au fost date din experiența lor directă cu
Dumnezeu, nu doar de cunoștințele lor teoretice despre Dumne zeu, de aceea credem sfaturile lor
rămân peste veacuri vii, pentru că sunt roada Duhului Sfânt. Succesul preoției este așadar
experiența vie a lui Dumnezeu în viața preotului, clipă de clip ă, prin rugăciunea cea neîncetată, și
prin prezența Duhului Sfânt î n inima acestuia. Scrierile Sfinților Părinți ne ajută să cunoaștem la
nivel întelectual această experiență vie cu Dumnezeu, dar această experiență trebuie să devină vie
și în noi, pentru că ne va fi foarte greu să ne jerfim, să iubim, sau chiar să ne dăm viața pentru un
Dumnezeu pe care -L cunoaștem doar teoretic, fără a avea experiență personală și directă cu El.
O întrebare foarte bună legată de Taina Preoției, care se pune adesea, este următoarea:
preoția este mai grea astăzi decât a fost înaint e? Ar fi destul de dificil să dăm un răspuns categoric
în această chestiune , însă trebuie să remarcăm că există astăzi anumite aspect e care îngreu nează
extrem de mult slujirea preoțea scă, aspecte care nu erau atât de accentuate în urmă cu câteva secole ,
iar alt ele nu erau prezente deloc. Între aceste aspecte sunt curentele de gândire neo -moderniste ,
care oferă noi modele de viață, total străine și în opoziție clară față de valorile creștine. Aceste
curente noi de gândire sunt caracterizate de supremația eului ca re a luat locul lui Dumnezeu, iar
eul decide în mod absolut în toate domeniile de viață (începând chiar cu cel biologic) cine este, ce
este, și care este scopul lui , fără să țină cont de vreo autoritate superioară , creatura se răzbună
cumva pe Creator, Îl neagă, sau cel puțin îi este indiferentă existența Lui ; alteori chiar creatura își
dă cu părerea despre cine ar fi Dumnezeu, și care ar fi locul Lui în creați e (crea ție pe care, culmea,
chiar El a adus -o la existență din nimic) , iar Dumnezeu trebuie “să re specte și să se conformeze”
locului și existenței pe care I le oferă oamenii. Astfel, pe acest teren ateist -materialist -nihilist ,

52
preoții de astăzi trebuie să -și ducă misiunea . O altă caracteristică conformarea vieții oamenilor
(chiar a creștinilor) cu duhul veacului, secularizarea , unde scopul vieții este manifestarea plăcerii
egoiste , iar materialismul este oferit ca sursă a fericirii pământești, și chiar a fericirii veșnice ; în
lumea secularizată, moartea a dispărut, iar viața veșnică este doar o glumă . Toate aceste curente
sunt transmise și propovăduite ca evanghelii ale mass -mediei , unde sunt numeroși apostoli i care
vor să vestească această fericire, care este în fapt o înșelare care se va sfârși prin moarte, exact
atunci când cel prin s în plasele ace stei fericiri nu se gândește. În această societate trebuie preoții
de astăzi să -și desfășoare misiunea de vestitirori ai adevăratei Evanghelii a lui Hristos.
Considerăm însă că preoția și urmarea lui Hristos a fost foarte grea dintotdeauna , mai ales
că Biserica a înțeles preoția (și creștinismul în general) ca având legătură directă cu martirajul, cu
moarte pentru Mântuitorul Hristos. Preoții și credincioșii din primele veacuri, dar și cei din secolul
trecut, au fost uciși pentru credință, dând astfel mărtu rie despre credința lor nestrămutată în
adevărul lui Hristos . Prin această mărturie ei au împlinit cuvântul: viața noastră este credința
noastră , pentru că ei și -au dat viața pentru credință.
Referitor la învățământul teologic pe care l -am studiat în ultimii ani, pot spune că el se
ocupă doar de partea teoretică a vieții duhovnicești, el ne oferă doar instrumentele și cunoștințele
pe care noi trebuie să le aplicăm în viața ascetică, lupta însă noi trebuie să o dăm. Viața
duhovnicească este însă conținu tul rugăciunilor noastre și trăirea noastră , viața duhovnicească
nu este alcătuită din studiul despre Dumnezeu, ci este experiența lui Dumnezeu în viața noastră ,
experiență la care ajungem după efortul de a ne lepăda patimile, după ce am dobândit iubirea c urată
și rugăciunea pentru aproapele manifestate prin dorința de mântuire a tututor oamenilor. Cunosc
elevi seminariști, actuali preoți, care desfășoară o frumoasă misiune în parohiile rurare pe care le
păstorec, și care au reușit să îmbine în viața lor c unoștințele teoretice acumultate în scoală, cu viața
și făptuirea propriu -zisă. Ei aduc astfel mult rod și mântuire oamenilor prin misiunea pe care o
desfășoară în acel loc.
În ceea ce privește studiul disciplinei Teologie pastorală , îl consider de un real folos, pentru
că această materie ne aduce înainte norul de mărturii al Sfinților și teologilor din toate veacurile ,
despre ce este preoția și cum ar trebui să fie preotul , ne face conștienți de această responsabilitate
uriașă care este Taina Preoției. Per sonal, această materie mi -a influențat foarte mult modul cum
văd astăzi Taina Preoției (o văd ca fiind mult mai grea), lucru de care nu eram conștient până la

53
studierea acestei discipline , din această cauză am ales să întocmesc lucrarea de licență la acea stă
materie .
Nu în ultimul rând, aduc mulțumiri Părintelui profesor Marius Florescu pentru îndrumarea,
răbdarea și purtarea de grijă, pe tot parcursul realizării acestei lucrări de licență, fără sprijinul lui
această lucrare nu ar fi putut fi întocmită.

54
Bibliografie

Izvoare
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2010

Cărți
Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene, Vocație și responsabilitate în slujirea preoțească, ed. Basilica,
București, 2014

Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene, Despre preoție, ed. Renașterea, Cluj, 2004

Elceaninov, Pr. Aleksandr, Jurnalul unui preot , traducere de Boris Buzilă, ed. Sophia, București,
2016

Emilianos, Mitropolitul Timiadis, Preot, Parohie, Înnoire, ed. Andreiana, Sibiu 2015

Noica, Ieromonahul Rafail, Cultura Duhului, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002

Plămădeală, Mitropolitul Antonie, Preotul în biserică, în lume, acasă , ed. Centrului Mitropolitan,
Sibiu, 1996

55
Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături , ed. Bunavestire, Bacău, 1996

Sfântul Grigorie cel Mare, Cartea regulei pastorale , traducere, prefață și note de Pr. Prof. Univ
Dr. Alexandru Moisiu, ed. Centrului mitropolitan, Sibiu, 1987

Sfântul Ioan de Kronștadt, Către păstorii duhovniceșt i, traducere de Cristea Florentina, ed.
Egumenița, Galați, 2012

Sfântul Ioan din Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ. Cugetări mistice despre Biserică și cultul
divin orthodox, ediția a II -a, traducere de Boris Buzilă, ed. Deisis, Sibiu, 2002

Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nazianz și Sfântul Efrem Sirul, Despre preoție ,
traducere, introducere și note de Pr. Dumitru Feciorul, ed. Sophia, București, 2004

Sfântul Nectarie de la Eghina, Despre preoție , traducere de Laura Enache, ed. Doxolo gia, Iași,
2013

Sfântul Nectarie de Eghina, Cunoștește pe tine însuți sau Despre virtute , ed. Sophia, București,
2012

Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos , ed. Mitropolia Banatului, Timișoara, 1991

Pop, Arhiepiscopul Irineu, Preoția și arta pastorală , Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2016

56
Resurse net
https://www.crestinortodox.ro/parinti/alexander -elchaninov -124990.html

http://www.cuvantul -ortodox.ro/spovedania -unui-sfant -lupta -cotidiana -a-sfantu lui-ioan-de-
kronstadt -cu-ispitele -irascibilitatii -si-furiei -viata -de-familie -calea -pocaintei -launtrice -jurnal –
duhovnicesc -needitat/

https://doxologia.ro/viata -bisericii/documentar/vocatia -preoteasca -tratatul -despre -preotie -al-
sfantului -grigorie -de

https://ziarullumina.ro/actualitate -religioasa/stiri/studii -de-teologie -pastorala -si-predicile –
parintelui -ene-braniste -92452.html