Scheletul capului, format din 22 de oase, poartă numele de craniu. El este [611240]

SCHELETUL

1. CRANIUL

Scheletul capului, format din 22 de oase, poartă numele de craniu. El este
subîmpărțit în două părți: craniul cerebral sau neurocraniul și craniul facial sau
viscerocraniul.

NEUROCRANIUL
Neurocraniul este alc ătuit din 8 oase: frontal, et moid, sfenoid, occipital, 2
oase temporale, 2 oase parietale. Neuroc raniul are axul mare orientat antero-
posterior și în ansamblu i se delimiteaz ă două părți: bolta craniului și baza
craniului.
Baza craniului prezint ă o față externă, numită exobază și o față internă,
numită endobază; ambele, endobaza și exobaza, prezintă depresiuni, proeminen țe,
fisuri și orificii. Orificiile și fisurile reprezint ă locul de intrare și de ieșire din
craniu a diferite forma țiuni, cum ar fi: nervii cranieni , bulbul rahidian, arterele și
venele neurocraniului și encefalului.

OSUL FRONTAL
Osul frontal este un os nepereche, asezat în partea anterioar ă a craniului,
deasupra masivului facial. El este alc ătuit dintr-o parte vertical ă și una orizontal ă.
Partea vertical ă, numită scoama frontalului, prezintă , deasupra orbitelor,
arcadele sprâncenoase, iar între ar cade, deasupra nasului, prezint ă glabella .
Partea orizontal ă a frontalului prezint ă o scobitur ă adâncă , numită incizura
etmoidală , în care p ătrunde lama ciuruit ă a etmoidului.
Osul frontal prezint ă o față endocranian ă în raport cu creierul și o față
exocranian ă în raport cu pielea capului.

OSUL ETMOID
Osul etmoid este un os nepereche, a șezat în partea anterioar ă și mediană a
bazei craniului, sub por țiunea orizontal ă a osului frontal. El este alc ătuit din partea
orizontală , partea vertical ă și două mase laterale.
Partea orizontal ă este reprezentat ă de o lam ă osoasă cu multe orificii,
numită lama ciuruit ă a etmoidului, a șezată în incizura etmoidal ă a frontalului. Ea
formează plafonul cavit ății nazale; prin aces te orificii trec fibrele nervilor
olfactivi.
Partea vertical ă este reprezentat ă de o lam ă osoasă pe care lama ciuruit ă a
etmoidului o împarte în dou ă porțiuni: apofiza crista galli, o porț iune situat ă
deasupra lamei ciuruite și lama perpendicular ă, o porțiune situat ă sub lama
ciuruită.
Lama perpendicular ă ia parte la alc ătuirea septului nazal osos.
Masele laterale sunt forma țiuni osoase situate pe p ărțile laterale și
inferioare ale lamei ciuruite. Contribuie la formarea pere ților cavităților orbitale și
a foselor nazale.

OSUL SFENOID
Osul sfenoid este un os nepereche, aș ezat în partea central ă a bazei
craniului, între etmoid și frontal, situate înaintea lui și occipital și temporale,
situate înapoia lui. Sfenoidul este alc ătuit din corp, aripile mici, aripile mari și
apofizele pterigoide.
Corpul sfenoidului prezintă pe fața sa superioar ă o depresiune numit ă “ șeaua
turcească “, în care este ad ăpostită glanda hipofiz ă.
Aripile mici sunt dou ă lame osoase, de o parte ș i de alta a corpului sfenoidului,
care iau parte la formarea perete lui superior al orbitei.
Aripile mari iau parte la formarea peretelui extern al orbitei.
Apofizele pterigoide sunt dou ă proeminen țe osoase situate pe fa ța
inferioară a corpului sfenoidului, de o parte și de alta a acestuia.

OSUL OCCIPITAL
Osul occipital este un os nepereche, a șezat în partea median ă, posterioar ă
și inferioar ă a craniului. În partea sa inferioar ă el prezint ă un orificiu numit gaura
occipitală care face comunicarea între cavitatea cranian ă și canalul rahidian.
Occipitalul este alc ătuit din patru p ărți: partea bazilară , două părți laterale
și scoama occipitalului.
Partea bazilară se află dispusă înaintea g ăurii occipitale.
Parțile laterale sunt reprezentate de dou ă formațiuni osoase neregul ate, de o parte
și de alta a g ăurii occipitale; pe fa ța lor exocranian ă se afla condilii occipitali, care
se articuleaz ă cu cavitățile glenoide ale vertebrei atlas.
Scoama occipitalului se afl ă dispusă înapoia g ăurii occipitale; ea are dou ă fețe:
fața endocranian ă și fața exocranian ă. Fața endocranian ă vine în raport cu
emisferele cerebrale și cu cerebelul, prezentând dou ă fose cerebrale și două fose
cerebeloase. Fa ța exocranian ă vine în raport cu pielea și mușchii capului.

OSUL TEMPORAL
Osul temporal este un os pereche, a șezat în partea inferioar ă și laterală a
cutiei craniene.
El este alc ătuit din 5 p ărți: stânca temporalului (partea pietroas ă), partea
mastoidian ă, partea hioidian ă, partea timpanic ă și scoama temporalului.
Stânca temporalului se afl ă la baza creierului, între sfenoid și occipital; pe
fața sa posterioar ă se gă sește orificiul endocranian al conductului auditiv intern. În
interiorul stâncii temporalului se g ăsește labirintul osos al urechii interne și
cavitatea osoas ă care gă zduiește urechea medie. Stânca temporalului este
străbătută de canalul nervului facial, de canalul arterei carotide interne și de
canalul musculotubar prin care trece trompa lui Eustachio.
Partea mastoidian ă prezintă, pe fața exocranian ă, o proeminență osoasă
numită apofiza mastoid ă.
Partea hioidian ă este reprezentat ă de apofiza stiloidă .

Partea timpanic ă este format ă dintr-o lam ă osoasă curbată spre superior,
care alcătuiește ¾ din orificiul cond uctului auditiv extern.
Scoama temporalului prezint ă pe fața exocranian ă o proeminență osoasă,
apofiza zigomatic ă și o depresiune osoas ă, fosa mandibular ă. Apofiza zigomatic ă
se articuleaz ă cu osul zigomatic, iar fosa mandibular ă se articuleaz ă cu condilul
mandibulei, alcă tuind articula ția temporo-mandibular ă.

OSUL PARIETAL
Osul parietal este un os pereche, aș ezat în partea superioar ă și laterală a
craniului, având anterior fr ontalul, posterior parietalul și inferior temporalul.

VISCEROCRANIUL
Viscerocraniul este alc ătuit din 14 oase dintre care 6 sunt pereche și 2
nepereche: 2 maxilare, 2 palatine, 2 zigomatice, 2 lacrimale, 2 nazale, 2 cornete
nazale inferioare, vomerul ș i mandibula.
Aceste oase alc ătuiesc împreun ă un masiv osos, situat în partea anterioar ă
a craniului, în care sunt ad ăpostite globul ocular, fosele nazale, cavitatea bucal ă și
faringele.

MAXILARUL
Maxilarul este un os pereche. Împreun ă cu cel din partea opus ă, participă
la formarea cavit ăților bucale, orbitale și a foselor nazale. El prezint ă un corp și
patru apofize: frontal ă, zigomatică , alveolară și palatină. Apofiza palatin ă este
orizontală și prin unirea ei cu apofiza palatin ă a maxilarului de pe partea opus ă
formează partea anterioară a bolții palatine, care desparte cavitatea bucal ă de
cavitatea nazal ă.

PALATINUL
Palatinul este un os pereche, a șezat posterior de osul maxilar. El este
format dintr-o lam ă orizontal ă și una vertical ă; lama orizontal ă se unește cu cea de

pe partea opus ă și formează 1/3 posterioar ă a bolții palatine. Lama vertical ă
formează o parte din peretele lateral al cavit ății nazale.

ZIGOMATICUL
Zigomaticul este un os pereche, a șezat în partea superioar ă și laterală a
feței; el particip ă la formarea peretelui lateral al orbitei și al arcadei zigomatice.

LACRIMALUL
Lacrimalul este un os pereche, a șezat în peretele median al fosei orbitale.
Împreună cu apofiza frontal ă a maxilarului formeaz ă canalul nazo-lacrimal.

NAZALUL
Nazalul este un os pereche, a șezat la rădăcina nasului. Cele două oase
nazale se articuleaz ă pe linia median ă, luând parte la formarea piramidei nazale
osoase.

CORNETUL NAZAL INFERIOR
Cornetul nazal inferior este un os pereche, a șezat în peretele lateral al
cavității nazale.

VOMERUL
Vomerul este un os nepereche, a șezat posterior de lama perpendicular ă a
etmoidului; marginea sa anterioar ă se articuleaz ă cu lama perpendicular ă a
etmoidului, participând la formar ea septului median osos al cavit ăților nazale.

MANDIBULA
Mandibula este un os nepereche, aș ezat în partea inferioar ă a craniului
visceral, fiind singurul os mob il al scheletului capului.
Ea este alc ătuită dintr-un corp ș i două ramuri. Corpul are form ă de
potcoavă cu convexitatea orientat ă anterior. El prezint ă pe marginea superioar ă 16

alveole dentare. Pe linia median ă prezintă protuberan ța mentală, iar lateral de
aceasta, gaura mentală .
Ramurile formează cu corpul un unghi de 90 – 140 grade, numit gonion. Pe
marginea superioar ă, fiecare ram prezint ă anterior apofiza coronoid ă și posterior
condilul mandibulei; între cele dou ă formațiuni se afla incizura mandibulară .

2. COLOANA VERTEBRAL Ă

Coloana vertebrală reprezint ă segmentul axial al scheletului. Coloana
vertebrală face parte, al ături de stern și coaste, din scheletul trunchiului.
Segmentul toracal al coloanei vertebrale împreun ă cu coastele și cu sternul
formează scheletul toracelui sau cutia toracic ă, în care sunt ad ăpostite inima,
vasele mari, pl ămânii, traheea, esofagul, etc.
Segmentul sacral al coloanei vertebrale împreun ă cu cele dou ă oase coxale
formează bazinul, în care sunt ad ăpostite vezica urinar ă, uterul, o parte din
intestinul gros ș i intestinul subtire, precum și ramurile principale ale aortei și
venei cave inferioare.
Coloana vertebrală este alcătuită, pe de o parte, din piese osoase numite
vertebre, iar pe de alt ă parte, din piese fibro-ca rtilaginoase numite discuri
intervertebrale. Aceste piese, articulate între ele, confer ă coloanei vertebrale
rezistență și în același timp flexibilitate.
În alcă tuirea coloanei vertebrale intr ă 33 – 34 vertebre, grupate în 5
regiuni: cervical ă (7 vertebre), toracala ă (12 vertebre), lombară (5 vertebre),
sacrală (5 vertebre), coccigian ă (4 – 5 vertebre).
Cele 5 vertebre care alc ătuiesc regiunea sacral ă sunt sudate între ele
formând osul sacrum. De asemenea, cele 4 – 5 vertebre care alc ătuiesc regiunea
coccigian ă formează împreună osul coccis.
După modul lor de alc ătuire, vertebrele au caract eristici comune, particularit ăți
regionale și particularit ăți speciale.

CARACTERE COMUNE ALE VERTEBRELOR

VERTEBRA TIP

Vertebra este alc ătuită dintr-un corp aproape cilindric, situat anterior și un
arc vertebral, situat posterior. Arcul este fixat de corp prin doi pediculi vertebrali,
care prin suprapuner ea vertebrelor formeaz ă găurile intervertebrale, prin care ies
nervii spinali.
Arcul prezint ă mai multe feluri de apofize si anume:
– 2 apofize transverse, îndr eptate spre lateral.
– apofiza spinoas ă, îndreptat ă posterior și caudal; ea este
legată de baza apofizelor transverse prin lamele vertebrale.
– 4 apofize articulare: 2 sunt superioare și au fața
articulară orientată posterior, celelalte dou ă sunt inferioare și au fața articular ă
orientată anterior.
Între corp și arc este cuprins ă gaura vertebral ă care prin suprapunerea
vertebrelor realizeaz ă canalul vertebral. Articula ția dintre corpurile vertebrale se
face cu ajutorul discurilor intervertebrale, de natură fibro-cartilaginoas ă, iar cea
dintre arcuri prin in termediul apofizelor.

CARACTERE REGIONA LE ALE VERTEBRELOR

VERTEBRELE REGIUNII CERVICALE
Aceste vertebre au corpul mic și alungit transversal. Fa ța superioară a
corpului apare concav ă în sens transversal datorit ă apofizelor semilunare care sunt
niște proeminen țe sagitale situate în p ărțile ei laterale.
Pediculii sunt divergen ți.
Apofizele transverse se termin ă cu doi tuberculi, iar la baz ă au un orificiu
numit gaura transversal ă, prin care trec vasele verteb rale, ceea ce este caracteristic

pentru vertebrele re giunii cervicale.
Apofiza spinoasă este scurt ă, puțin înclinat ă și bituberculat ă, iar lamele
vertebrale au lăț imea mai mare ca în ălțimea. Gaura vertebral ă este mai mare și de
forma triunghiular ă.

VERTEBRELE REGIUNII TORACALE
Aceste vertebre au corpul aproape cilindric și ceva mai mare fa ță de
vertebrele cervicale. Pe fe țele lor laterale se g ăsesc fațete articulare costale ce sunt
caracteristice pentru acest tip de vertebre. Se descriu 2 superioare și 2 inferioare.
Ele se articuleaz ă cu capul coastei, care p ătrunde între dou ă vertebre.
Pediculii sunt paraleli.
Apofizele transverse sunt puternice ș i prezintă o față articular ă pentru
tuberculul costal.
Apofiza spinoas ă este lunga și mult înclinat ă în jos, iar lamele vertebrale
sunt aproape p ătrate. Apofizele articulare au fe țe plane, verticale și în plan frontal
(aproximativ). Gaura vertebral ă este rotund ă.

VERTEBRELE REGIUNII LOMBARE
Aceste vertebre au corpul foarte voluminos și reniform, cu marginea
concavă situată posterior.
Pediculii arcului vertebral sunt foarte gro și. Prelungirile laterale sunt lungi
și se numesc apofize costiforme. La baza lor se g ăsește procesul accesor, un
tubercul care are semnifica ția adevăratei apofize transverse.
Apofiza spinoas ă este voluminoas ă, patrulateră , cu direcț ie orizontal ă.
Lamele vertebrale sunt înalte ș i înguste.
Apofizele articulare au feț e cilindrice; cele superioare sunt concave iar
cele inferioare sunt convexe.
Gaura vertebrală este mai mic ă și de formă aproximativ triunghiular ă.
Vertebra lombar ă 5 are corpul mai înalt în partea anterioar ă decât în partea
posterioar ă așa încât fa ța inferioar ă apare oblic ă. Din aceast ă cauză între fața

anterioară a sacrului ș i fața anterioar ă a corpului vertebrei lombare 5 se formeaz ă
un unghi obtuz, deschis posterior , numit “promontoriu”.

VERTEBRELE DE TRANZI ȚIE

Sunt reprezentate de C1 (atlas) , C2 (axis), C7, T1, T12, L1, L5. Dintre
ele, C1, C2 și C7 au caractere evidente.
Prima vertebră cervicală (C1), numit ă atlas, este format ă din două mase laterale
unite printr-un arc anterior mai mic și un arc posterior mai mare. Atlasul nu are
corp, acesta fiind reprezentat de dintele axisului. Pe fa ța superioară a maselor
laterale se g ăsește o față articulară concavă pentru articula ția cu condilii occipitali,
iar pe cea inferioar ă, o față articulară pentru axis. Orificiul inelar al atlasului este
împărțit printr-un ligament transvers într-o parte anterioar ă (articular ă pentru
dintele axisului) și una posterioar ă (care reprezint ă gaura vertebral ă).
A doua vertebr ă cervicală (C2), numit ă axis, are pe suprafaț a corpului (pe fa ța
superioară) o apofiz ă numită dinte (sau apofiz ă odontoid ă), care se articuleaz ă cu
arcul anterior și ligamentul transvers al atlasului.
Vertebra a 7 – a cervical ă, numită și “proeminenta”, se deosebe ște de
celelalte vertebre cervicale prin faptul c ă apofiza spinoas ă a acesteia nu se bifurc ă,
este lunga și proemin ă sub piele.

COLOANA VERTEBRAL Ă CA ÎNTREG

Coloana vertebrală fiind supus ă greutății capului, trunchiului și membrelor
superioare, datorit ă trecerii la sta țiunea biped ă, își mărește rezisten ța prin
formarea unor curburi în plan sagital și frontal, care ac ționează ca niște resorturi,
asigurându-i elasticitatea.
Curburile în plan sagital se numesc lordoze , dac ă au concavitatea
orientată posterior ( ex: lordoza cervical ă și lordoza lombar ă) și cifoze , dac ă au
convexitatea orientat ă posterior ( ex: cifoza toracal ă).

Curburile în plan sagital apar în urm ătoarea succesiune: la 3 luni, când
copilul își ridică capul singur, apare lordoza cervical ă; la 6 luni, când poate sta în
șezut, se formeaz ă cifoza toracală , iar la 9 luni, când se poate ține în picioare,
apare lordoza lombar ă. Desigur ca promontoriul este prezent de la na ștere, el fiind
determinat de forma vertebrei L5.
Curburile în plan frontal se numesc scolioze și pot fi drepte sau stângi
după locul unde este îndreptat ă convexitatea. În mod normal, coloana prezinta ă o
scolioză toracală dreaptă, cu scolioze de compensa ție în sens invers în regiunile
cervicală și lombară. Acesta este tipul obi șnuit (90%) și este determinat de
tonusul mai crescut al mu șchilor membrului superior la dreptaci. La stângaci
(cca.10%) curburile se inverseaz ă. Aceste curburi poart ă denumirea corect ă de “
atitudini scoliotice “ deoar ece sunt redresabile, deoseb indu-se în acest fel de “
scolioza vertebral ă “, boală în care curburile coloanei vertebrale sunt fixe, nefiind
modificate de mi șcări.

3. CUTIA TORACIC Ă

Scheletul cutiei toracice este alc ătuit din coloana vertebral ă toracală,
așezată posterior, stern, aș ezat anterior, coaste și cartilaje costale, situate între
stern și coloană.

STERNUL

Este un os lat ș i alungit, a șezat în partea anterioar ă a toracelui, pe linia
mediană, având form ă asemănătoare unui triunghi cu baza orientat ă superior ș i
vârful orientat infe rior. El este alcă tuit din 3 p ărți: manubriul sternal, corpul
sternului și apendicele xifoid.
Manubriul sternal formeaza la locul de unire cu corpul sternului un unghi,
cu deschidere posterioară , numit unghiul sternal (unghiu l lui Louis). În unghiul
supero-lateral al manubriului, de fiecare parte, se afl ă câte o scobitur ă numită

incizura clavicular ă. Aceste scobituri constituie fa țetele articulare prin care
manubriul sternal se articuleaz ă cu clavicula. Marginea superioar ă a manubriului
sternal este u șor concav ă și poartă denumirea de “ furculi ța sternala “.
Apendicele xifoid, reprezentat de cele mai multe ori printr-un cartilaj, se
află la extremitatea inferioar ă a sternului (care la unele persoane se poate osifica,
la maturitate).
Sternul prezint ă două fețe, anterioar ă și posterioar ă, două margini laterale
și două extremități, una superioară , corespunz ătoare manubriului strenal și alta
inferioară, corespunz ătoare apendicelui xifoid.
Fața anterioar ă a sternului este u șor convex ă. La nivelul ei se observ ă linia
de unire dintre manubriul sternal și corpul sternului, car e corespunde unghiului
sternal – unghiul lui Louis.
Fața posterioară este ușor concav ă. Pe marginile laterale ale sternului se
găsesc de fiecare parte câte 7 scobituri (num ite incizuri costale) care servesc la
articularea cu cartila jele costale.
Extremitatea superioar ă a sternului prezint ă de ambele p ărți câte o
scobitură (numita incizura clavicular ă). Aceste scobituri constituie fa țetele prin
care manubriul sternal se articuleaza cu clavicula.

COASTELE

Sunt oase late, foarte alungite, de forma unor arcuri, situate între coloana
vertebrală și stern. Ele sunt în num ăr de 12 perechi și se subîmpart în 3 categorii:
adevărate, false și flotante. Fiecare coast ă este format ă dintr-un corp ș i două
extremități:
– o extremitate posterioar ă, alcă tuită din capul și colul coastei.
– o extremitate anterioar ă, care se prelunge ște cu cartilajul costal.
Corpul coastei prezint ă o față externă, convexă , o față internă, concavă, o
margine superioară și o margine inferioar ă. Pe marginea inferioară , către faț a

internă, se află șanțul costal în care sunt ad ăpostite artera, vena și nervul
intercostal. Corpul coastei formeaz ă, la locul de unire cu extremitatea posterioar ă,
unghiul costal care are deschiderea c ătre interiorul toracelui.
Extremitatea posterioar ă a coastei, care se articuleaz ă cu coloana
vertebrală, prezintă trei forma țiuni osoase importante: ca pul coastei, colul coastei
și tuberozitatea costal ă.
Capul coastei este mai voluminos și are o fa ță articulară prin care se
articuleaz ă cu corpul a dou ă vertebre suprapuse.Tuberozitatea sau tuberculul
coastei este o proeminen ță osoasă care prezint ă o față articulară prin intermediul
căreia se articuleaz ă cu vârful apofizei transverse (numai tuberozit ățile primelor
10 coaste se articuleaz ă cu apofizele transverse).
Colul coastei este reprezentat de segmentul osos situat între capul coastei
și tuberculul costal.
Extremitatea anterioar ă a coastei se prelunge ște cu cartilajul costal. El face
legătura între coaste și stern.

CARACTERE PARTICULARE ALE COASTELOR
Prima coast ă se deosebeș te de celelalte prin orientarea fe țelor, fiind una
superioară și alta inferioar ă și prin prezen ța pe fața superioară a două șanțuri:
șanțul arterei subclaviculare și șantul venei subc laviculare.
Coastele adev ărate, primele 7 perechi, se articuleaz ă prin intermediul
cartilajelor costale dir ect cu sternul.
Coastele false, perechile 8,9 si 10, se articuleaz ă indirect cu sternul;
cartilajele lor se unesc formând un arc cartilaginos care se articuleaz ă cu sternul.
Coastele flotante, perechile 11 si 12, nu se articuleaz ă cu sternul, ele
terminându-se liber la nivelul peretelui abdominal lateral.

CONFIGURA ȚIA SCHELETULUI CUTIEI TORACICE
Privită în ansamblu, cutia toracic ă are form ă de trunchi de con cu baza
mare orientat ă în jos și cu diametrul transversal mai mare decât diametrul antero-

posterior. Ea prezint ă un orificiu superior și unul inferior.
Orificiul superior este delimitat de prima vertebr ă toracală , prima pereche
de coaste ș i de marginea superioar ă a sternului, respectiv manubriul sternal.
Orificiul inferior, mai larg decât cel superior, este delimitat de vertebra a
12-a toracal ă, de coastele 11 și 12, de cele dou ă arcuri cartilaginoase ale coastelor
și de apendicele xifoid.

SCAPULA

Scapula sau omoplatul (omos = spate; platos = turtit – gr.) este un os lat,
triunghiular, cu baza situată superior, concav anterior.Ea este a șezată pe fața
posterioar ă a toracelui în dreptul coastelor 2 – 7.
Scapula prezint ă: două fețe, trei margini și trei unghiuri.
Fața anterioar ă este orientată anterior și medial; este concav ă și prezintă
fosa subscapulară ce serveș te pentru inser ții musculare. În partea sa lateral ă se
găsește gaura nutritiv ă.
Fața posterioară este convex ă. Dinspre medial spre lateral ea este
străbătută de spina scapulei; aceasta cre ște progresiv în în ălțime spre marginea
laterală, pe care o dep ășește sub forma unei apofize voluminoase numit ă
acromion. Între acromion ș i spina scapulei se formeaz ă unghiul acromial. Spina
scapulei împarte aceast ă față în două fose: fosa supraspinoas ă și fosa
infraspinoas ă. Acromionul are pe marginea sa medial ă o față articulară acromial ă
prin care face articula ția cu clavicula.
Marginea superioară este ascu țită; în partea ei lateral ă se găsește incizura
scapulei care se va transforma într-un orificiu prin prezen ța ligamentului transvers
al scapulei. Prin orificiu trece nervul suprascapular iar deasupra ligamentului
transvers trece artera suprascapular ă. În partea lateral ă a acestei margini se afl ă
procesul coracoid (îndreptat anterior și lateral).
Marginea medial ă este subț ire, ascuțită, fiind orientat ă către coloana
vertebrală.

Marginea lateral ă se termin ă în dreptul tuberculului infraglenoidian.
Unghiul supero-medial este u șor rotunjit..
Unghiul inferior este cel mai ascu țit.
Unghiul supero-lateral prezint ă cavitatea glenoid ă, ușor concav ă; ea se
articuleaz ă cu suprafa ța articular ă ce aparț ine capului humerusului. Superior de ea
se află tuberculul supraglenoida l, iar inferior se afl ă tuberculul infraglenoidal.

CLAVICULA

Clavicula este un os alungit, în forma literei “S“, a șezat orizontal în partea
superioară și laterală a toracelui, lateral de stern. Ea prezint ă două extremități, un
corp, două fețe și două margini (anterioar ă și posterioar ă).
Extremitatea sternală sau medială prezintă fața articular ă sternală,
neregulată .
Extremitatea acromial ă sau lateral ă este turtit ă supero-inferior și prezintă
fața articular ă acromială.
Fața superioară este neted ă și se poate palpa deoarece este situat ă imediat
sub tegument.
Fața inferioară prezintă, spre extremitatea medial ă, o proeminență osoasă
rugoasă pe care se inser ă ligamentul costoclavicular, iar spre extremitatea lateral ă,
două proemine țe osoase rugoase numite impr esiunea ligamentului conoid și
impresiunea ligamentului trapezoid, pe care se inser ă ligamentul conoid ș i
ligamentul trapezoid (ligamente coracoclaviculare).

4. SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR

Scheletul membrului superior (membr ului toracic) este format din
humerus (scheletul bra țului), radius ș i cubitus (scheletul antebra țului) și carp,
metacarp și falange (scheletul mâinii).

SCHELETUL BRA ȚULUI

HUMERUSUL
Humerusul este un os lung care formeaz ă singur scheletul bra țului. El este
alcătuit dintr-un corp (diafiz ă) și două extremități (epifize).
Epifiza proximal ă prezintă o forma țiune cât o treime dintr-o sfer ă,
orientată superior, medial și posterior, numita capul humerusului. Axul s ău față de
diafiză realizeaz ă un unghi de 130 – 150 grade. El se articuleaz ă cu cavitatea
glenoidă a scapulei. Capul humeral este m ărginit de un ș ant numit col anatomic;
antero-medial și inferior de colul anatomic se afl ă tuberculul mic (trohin), iar
antero-lateral de cap se g ăsește tuberculul mare (trohite r). Între cei doi tuberculi și
crestele ce îi continu ă distal, numite creas ta tuberculului mic și creasta
tuberculului mare, se formeaz ă șanțul intertubercular (“culisa bicipital ă”) în care
alunecă tendonul capului lung al muș chiului biceps brahial. Între extremitatea
proximală și diafiză se află colul chirurgical.
Corpul humerusului are form ă cilindric ă neregulat ă în jum ătatea
superioară și prismatic triunghiular ă în cea inferioar ă.
El prezint ă:
– fața antero-lateral ă, la jumătatea căreia se afl ă tuberozitatea
deltoidian ă, în forma literei “ V ” numită și “ V ” – ul
deltoidian.
– fața antero-medial ă, în a cărei porțiune mijlocie se afl ă
orificiul nutritiv.

– fața posterioar ă, la nivelul c ăreia se afl ă șanțul nervului
radial ce coboară spre marginea lateral ă a humerusului oblic în
jos, dinspre medial spre lateral; în el se g ăsesc nervul radial și
artera brahial ă profundă .
– marginea medial ă și marginea lateral ă, care se termin ă ca
niște creste în dreptul epicondililor. Marginea laterala este
întreruptă la unirea 1/3 sale inferioare cu cele 2/3 superioare de
șanțul nervului radial.
Extremitatea distal ă este prismatic triunghiular ă, turtită antero-posterior ș i
se mai nume ște “ paleta humeral ă “; ea prezint ă trohleea humerală (în partea sa
medială), capitulum humeral (lateral de trohlee). Pe fa ța anterioară a paletei
humerale se g ăsește fosa radială (superior de capitulum) ș i fosa coronoid ă
(superior de trohlee).
Pe fața posterioar ă a paletei humerale se g ăsește fosa olecranian ă.
Paleta humeral ă prezintă medial condilul humeral medial care se termin ă cu
epicondilul humeral medial, numit și epitrohlee și lateral cu condilul humeral
lateral care se termin ă cu epicondilul hu meral lateral.
Posterior de epicondi lul medial se afl ă șanțul nervului ulnar prin care trece nervul
ulnar.

SCHELETUL ANTEBRA ȚULUI

Scheletul antebra țului este reprezentat de cubitus (ulna) și radius.

CUBITUSUL (ULNA)
Cubitusul este un os lung situat în partea medial ă a antebra țului, când
mâna se află în supinaț ie, fiind format dintr-un corp (diafiz ă) și două extremităț i
(epifize).
Extremitatea proximal ă prezintă superior incizura trohleară , care se
articuleaz ă cu trohleea humeral ă; ea are dou ă porțiuni: una vertical ă,

corespunzând olecranului , iar alta orizontal ă, corespunzând procesului coronoid.
Sagital, incizura trohlear ă prezintă o creastă verticală care corespunde șanțului
trohleei humerale. Po sterior de incizur ă se află olecranul și anterior procesul
coronoid. Inferior de pr ocesul coronoid se află tuberozitatea ulnar ă, iar pe fa ța
laterală a procesului coronoid se g ăsește incizura radial ă.
Corpul ulnei este mai voluminos pr oximal, invers ca la radius, fiind
prismatic triunghiular în partea superioar ă și cilindric în partea inferioar ă. El
prezintă trei fețe (anterioar ă, posterioar ă și medială ) și trei margini (anterioar ă,
posterioar ă și interosoas ă).
Fața anterioar ă prezintă orificiul nutritiv al osului.
Marginea lateral ă se numește marginea interosoas ă și este ascu țită ; proximal se
bifurcă. Pe ea se inser ă membrana interosoas ă a antebra țului.
Extremitatea distal ă are form ă aproximativ sferic ă și se nume ște capul
ulnei. Fața sa lateral ă, ce ocup ă 2/3 din circumferin ța capului se articuleaz ă cu
epifiza distal ă a radiusului și se numeș te circumferin ță articulară .
Capul ulnei se prelunge ște inferior ș i medial cu procesul stiloid sau “stiloida
radială ”.

RADIUSUL
Radiusul este un os lung situat în partea lateral ă a antebra țului, când mâna
este în supinaț ie și este format dintr-un corp (diafiz) și două extremități (epifize).
Extremitatea proximal ă prezintă un segment de cili ndru, concav superior,
numit capul radiusului. Acesta prezint ă două suprafețe articulare:
– superioar ă – concavă, numită “cupușoara radial ă “, ce se va
articula cu capitulum.
– circumferin ța articular ă a capului radial, ce se va articula cu incizura
radială a ulnei. Distal de cap se afl ă colul radiusului.
Inferior de col și anterior se află tuberozitatea radiusului; ea se continu ă cu
câte o creast ă proximal și distal. Creasta distal ă se continu ă inferior cu marginea
anterioară a radiusului.

Corpul radiusului este cilindric în partea superioar ă si prismatic
triunghiular în partea inferioar ă. Prezintă trei feț e și trei margini.
Fața anterioar ă este neted ă și prezintă proximal orificiul nutritiv.
Fețele lateral ă și posterioară sunt convexe.
Marginile sunt: anterioar ă, posterioar ă (rotunjită) și interosoas ă. Marginea
interosoas ă este ascu țită; ea începe la 3 – 4 cm inferior
de tuberozitatea radiusului și la nivelul s ău se inser ă membrana interosoas ă.
Distal, marginea interosoas ă se bifurc ă cuprinzând între bra țele ei incizura ulnar ă
a radiusului.
Extremitatea distal ă este mai voluminoas ă față de cea proximal ă. Fața sa
inferioară se nume ște fața articular ă carpiană și este triunghiular ă, cu vârful
lateral. Prezint ă o mică creastă sagitală care o subdivide în dou ă fațete articulare:
laterală, triunghiular ă, pentru osul scafoid și medială, patrulater ă, pentru osul
semilunar. Lateral, vârful suprafe ței triunghiulare se termin ă cu o puternic ă
apofiză orientată distal, numit ă proces stiloid sau “ stiloida cubital ă ”.
Fața anterioar ă este ușor concav ă, iar cea posterioar ă ușor convex ă.
Posterior, epifiza distal ă prezintă două șanțuri pentru tendoanele
mușchilor. Și la nivelul fe ței laterale sunt dou ă șanțuri verticale pentru tendoanele
mușchilor.
Medial, extremitatea distal ă prezintă incizura ulnară a radiusului ce se va
articula cu circumferin ța articular ă a capului ulnei.

SCHELETUL MÂINII

Scheletul mâinii este format din 27 oase a șezate în trei grupe: carp,
metacarp și falange.

CARPUL
Carpul este alc ătuit din 8 oase carpiene și constituie segmentul proximal al
scheletului mâinii; el une ște metacarpul cu extremit ățile distale ale oaselor

antebraț ului. Cele 8 oase carpiene sunt a șezate pe dou ă rânduri transversale:
proximal și distal. Rândul proximal este format dinspre lateral spre medial, când
mâna este în supinaț ie, din scafoid, semilunar, piramidal și pisiform. Rândul
distal este format (în aceea și ordine) din: trapez, trapezoid, osul mare și osul cu
cârlig.

Scafoidul – este un os u șor alungit, cu axul mare oblic, inferior și lateral. Fiind os
cap de rând, prezint ă 3 fețe articulare și 3 feț e nearticulare. Fe țele nearticulare
sunt anterioară , posterioar ă și laterală; cea anterioar ă prezintă tuberculul osului
scafoid. Fe țele articulare sunt superioar ă, inferioar ă și medială; fața superioară se
articuleaz ă cu fața articular ă carpiană a radiusului. Fa ța inferioară se articuleaz ă
cu trapezul și trapezoidul, iar fa ța medială se articuleaz ă cu semilunarul, superior
și cu osul mare, inferior.

Semilunarul – prezint ă 2 fețe nearticulare și anume anterioar ă și posterioar ă.
Superior se articulează cu fața articulară carpiană a radiusului, inferior se
articuleaz ă cu osul mare și osul cu cârlig, iar medial se articuleaz ă cu piramidalul.
Lateral prezint ă fața articular ă cu scafoidul.

Piramidalul – este cel mai medial os al râ ndului, deoarece pisiformul este a șezat
anterior. Prezintă două fețe nearticulare și anume posterioar ă și medială. Superior
se articuleaz ă cu fața articular ă carpiană a radiusului, inferior cu osul cu cârlig, iar
lateral cu semilunarul. Anterior se articuleaz ă cu pisiformul.

Pisiformul – este cel mai mic os al carpului. Prezint ă 4 fețe și 2 poli (superior și
inferior). Cele 4 fe țe sunt: lateral ă, medială, anterioar ă și posterioar ă. Numai fa ța
posterioar ă este articular ă (cu piramidalul). Medial, pisiformul mai prezint ă un
șant pe unde trece nervul ulnar.

Trapezul – este primul și cel mai lateral os al rândului distal al carpului. Prezint ă

3 fețe articulare și 3 feț e nearticulare, fapt ce este o caracteristic ă a oaselor cap de
rând. Fața anterioară prezintă tuberculul osului trapez și este nearticular ă. Fețele
laterală și posterioar ă sunt nearticulare. Superior, realizeaz ă articulația cu
scafoidul, medial realizeaz ă articulaț ia cu trapezoidul, superior și cu
metacarpianul II, inferior. Inferior, prin fa ța sa articular ă, în form ă de șa, se
articuleaz ă cu baza primului metacarpian.

Trapezoidul – prezint ă 2 fețe nearticulare, anterioar ă și posterioar ă. Fața
superioară se articuleaz ă cu scafoidul, cea lateral ă se articuleaz ă cu trapezul, cea
medială cu osul mare, iar fa ța inferioară se articuleaz ă cu metacarpianul II.

Osul mare – este cel mai voluminos os al carpului, fiind situat central. Fa ța
superioară are forma unui cap articular și de aici deriv ă și numele s ău de “ os
capitatum “ . Ea se articuleaz ă cu scafoidul și semilunarul. Inferior, prezint ă 3 fețe
articulare pentru metacarpienele II, III, IV. Fa ța laterală se articuleaz ă cu
trapezoidul, iar cea medial ă cu osul cu cârlig. Anterior și posterior prezint ă fețe
nearticulare.

Osul cu cârlig – prezint ă 2 fețe nearticulare, anterioar ă, la nivelul c ăreia se
găsește cârligul osului și posterioar ă. Are 4 fe țe articulare și anume: lateral ă,
medială, inferioar ă și superioar ă. Fața laterală se articuleaz ă cu osul mare, cea
medială se articuleaz ă cu piramidalul, cea inferioara se articuleaz ă cu
metacarpienele IV – V, iar cea superioar ă se articuleaza cu semilunarul.

METACARPUL
Metacarpul formeaz ă scheletul palmei ș i reprezint ă primul rând de oase
lungi ale mâinii. Este alc ătuit din oasele metacarpiene, numerotate de la I la V,
dinspre lateral spre me dial, când mâna se afl ă în supina ție. Metacarpienele se
articuleaz ă superior, prin bazele lor, cu oa sele carpiene din rândul distal, iar
inferior, prin capul lor, cu baza falange i proximale corespondente. Metacarpienele

prezintă un corp, numit diafiz ă și două extremități: baza și capul. Baza este situat ă
proximal și prezintă o față articulară concava. Capul este situat distal și prezintă o
suprafață articulară convexă pentru falanga proximală corespondent ă.
Între cele 5 metacarpiene se delimiteaz ă 4 spații interosoase inter-
metacarpiene.
Metacarpianul I – este cel mai scurt și cel mai gros; el se articuleaz ă superior cu
trapezul.
Metacarpianul II – este cel mai lung; superior se articuleaz ă cu trapezul,
trapezoidul și osul mare, iar medial baza se articuleaz ă cu metacarpianul III.
Metacarpianul III – se articuleaz ă superior cu osul mare. Baza sa are lateral o
față articulară cu metacarpianul II, iar medial, o fa ță articulară cu metacarpianul
IV. Posterior, baza are procesul stiloid, ce intra între osul mare și trapezoidul.
Metacarpianul IV – se articuleaz ă cu metacarpienele III și V (lateral), iar
superior, baza se articuleaz ă cu osul mare și osul cu cârlig.
Metacarpianul V – este cel mai mic și mai subțire. Baza, pe lateral, se articuleaz ă
cu metacarpianul IV, iar superior se articuleaz ă cu osul cu cârlig.

SCHELETUL DEGETELOR MÂINII

Scheletul degetelor mâinii este alc ătuit din 14 oase, numite falange, care
reprezintă segmentul distal al scheletului mâinii.
Mâna are 5 degete, care sunt numerotat e de la 1 la 5, dinspre lateral spre
medial, când mana este în supinaț ie. În limbajul curent, obiș nuit, ele se mai
numesc: degetul 1 (police), degetul 2 (ar ătător, index), degetul 3 (medius), degetul
4 ( inelar), degetul 5 (auric ular). Policele este alc ătuit din dou ă falange, una
proximală și una distal ă. Degetele 2, 3, 4 și 5 sunt alc ătuite din câte 3 falange ș i
anume falanga proximal ă, falanga medie sau intermediar ă și falanga distal ă sau
unghială .
Fiecare falang ă prezintă o extremitate proximal ă, numită baza falangei, un
corp sau diafiz ă și o extremitate distal ă, numită capul falangei. Baza prezint ă o

suprafață articulară concavă, iar capul o suprafa ță articulară convexă.

5. SCHELETUL BAZINULUI

Scheletul bazinului este format din coxale, sacru și coccis.

OSUL COXAL
Osul coxal este un os lat, de forma u nui patrulater nere gulat, comparat cu
o elice. Fiecare coxal este format din 3 oa se. Acestea sunt unite prin cartilaj, la
tineri și se sudeaz ă treptat pân ă la vârsta de 13 – 14 an i. Cele 3 oase se numesc
ilion, ischion și pubis.
Ilionul – este situat în partea superioar ă a coxalului și prezintă corpul ilionului,
așezat inferior și aripa osului iliac, a șezată superior.
Ischionul – este situat inferior și posterior și prezintă corpul ischionului, situat
superior și posterior și ramura ischionului, ce se afl ă inferior și posterior.
Pubisul – este situat în partea inferioar ă și anterioar ă și prezintă corpul pubisului,
superior și ramurile pubisului (superioar ă și inferioar ă).
Ramurile ischionului și pubisului delimiteaz ă gaura obturată .
Corpurile celor 3 oase se întâlnesc la nivelul acetabulului, liniile lor de sudur ă
având aspectul literei “ Y “ . Partea superioar ă a acetabulului va corespunde
ilionului, cea inferioar ă ischionului, iar cea anterioar ă pubisului.
În ansamblu, coxalul prezint ă o față laterală, o față medială, 4 margini și 4
unghiuri.
Fața laterală prezint ă, în sens supero-inferior, fa ța externă a aripii osului iliac,
acetabulul și gaura obturat ă.
Fața externă a aripii osului iliac prezint ă 3 linii fesiere și anume anterioar ă,
posterioar ă și inferioar ă.
Acetabulul este o cavitate aproximativ hemisferic ă, situată la jumătatea
acestei fe țe laterale. Prezint ă, în partea inferioară , o scobitur ă numită incizura
acetabular ă; pe marginea anterioar ă a incizurii acet abulare se află tuberculul

obturator posterior.
Fundul acetabulului este nearticular și se nume ște fosa acetabulară .
Periferia cavit ății este semilunar ă și se nume ște “ facies lunata “ (fa ța lunată),
servind pentru articula ția cu capul femural în articula ția șoldului.
Gaura obturat ă se află în partea cea mai inferioar ă a feței laterale; ea este
acoperită de membrana obturatoare. Marginea sa superioar ă prezintă șantul
obturator, ce este m ărginit medial și inferior de creasta obturatoare. La jum ătatea
crestei se afl ă tuberculul obturator anterior, ce corespunde marginii inferioare a
ramurii superioare a pubisului.
Șantul obturator este transf ormat în canal obturator, c ăci superior gaura
obturată este astupat ă de membrana obturatoare; marginea liberă , superioar ă, a
acesteia constituie limita inferioar ă a canalului obturator. Ca nalul obturator este o
legătură între bazin și coapsă; la nivelul s ău trec în ordine supero-inferioar ă
nervul, artera și vena obturatoare.
Fața medială sau pelvin ă prezintă fosa iliac ă, fața auricular ă, tuberozitatea iliac ă
și linia arcuat ă. Fosa iliac ă servește inserțiilor musculare.
Fața auriculară se află posterior de fosa iliac ă și este articular ă cu fața
corespunz ătoare de pe sacru.
Tuberozitatea iliac ă este situat ă posterior de fa ța auricular ă. Linia arcuat ă
este situat ă inferior și anterior de fa ța auriculară ; ea ajunge la marginea anterioar ă
a osului, la nivelul crestei pectineale.
Marginea superioar ă corespunde crestei iliace.
Marginea anterioară prezintă , în sens supero – inferior, spina iliac ă antero-
superioară, spina iliac ă antero-inferioar ă (separat ă de precedenta printr-o
incizură ), eminen ța iliopectinee (ce corespunde unirii ilion – pubis), creasta
pectineală și tuberculul pubic.
Tuberculul pubic se continu ă, medial ș i posterior, cu cr easta pubisului.
Marginea posterioară prezintă , în sens supero – inferior, spina iliac ă postero –
superioară, spina iliac ă postero – inferioar ă, marea incizură ischiatic ă, spina
ischiatică (încruciș ată posterior de pachetul vasculonervos ru șinos intern), mica

incizură ischiatică și tuberozitatea ischiatic ă.
Marginea inferioară este formată din marginile inferioare ale ramurii inferioare
a ischionului și ramurii inferioare a pubisului.
Cele 4 unghiuri ale coxalului cores pund spinei iliace antero -superioare, spinei
iliace postero-superioare, tuberozităț ii ischiatice și feței simfizare. Fa ța simfizar ă
corespunde unghiului antero-inferior, este îndreptat ă medial ș i servește pentru
articularea cu coxalul opus.

SACRUL
Sacrul este un os median, impar, form at prin sudarea vertebrelor sacrale.
Sacrul prezint ă două fețe, o bază, un vârf, dou ă părți laterale și canalul sacral.
Fața pelvină este concav ă anterior, prezint ă 4 linii transverse (realizate prin
sudarea corpurilor vertebrelo r sacrale; lateral se afl ă 4 perechi de g ăuri sacrale
anterioare, prin care ies ramurile anterioare ale nervilor sacrali.
Fața dorsală este convex ă; prezintă creasta sacral ă mediană, ce ia na ștere prin
sudarea proceselor spinoase; de o parte și de alta a ei se afl ă, dinspre medial spre
lateral, urm ătoarele forma țiuni anatomice:
– creasta sacral ă intermediar ă, care ia na ștere prin sudarea
proceselor articulare.
– găurile sacrale posterioare, în num ăr de 4 perechi; la nivelul lor se
găsesc ramurile posterioare ale nervilor sacrali.
– creasta sacral ă laterală, ce este realizat ă prin sudarea proceselor
transverse.
Baza sacrului priveș te superior și anterior; posterior de fa ța superioară a corpului
primei vertebre sacrale, se afl ă orificiul superior al canalului sacral. Între fa ța
anterioară a corpului vertebrei lombare 5 și fața anterioară a corpului vertebrei
sacrale 1, ia naș tere un unghi obtuz, cu deschidere posterioar ă, numit
promontoriu.
Părțile laterale prezintă, superior, fe țe auriculare pentru articula ția cu fețele

corespunz ătoare ale oaselor coxale (formând articula țiile sacro – iliace).
Vârful sacrului este orientat inferior și este articular, anterior, cu coccisul.
Canalul sacral este continuarea, în interiorul sacrului, a canalului vertebral.

BAZINUL ÎN ANSAMBLU

Prin articularea în partea anterioar ă a oaselor coxale între ele, la nivelul
simfizei pubiene, iar in partea lor posterioar ă cu sacrul, se delimiteaz ă bazinul sau
pelvisul, în alcă tuirea căruia intră și coccisul.
Baza bazinului este reprezentat ă de linia care porne ște de la promontoriu, merge
de-a lungul crestei iliace și apoi pe marginea anterioar ă a coxalului pân ă la
simfiza pubian ă, pentru a se continua cu cea din partea opus ă.
Suprafața exopelvin ă este formată , anterior, din simfiza pubian ă, pubis și gaura
obturată, posterior, din fa ța posterioar ă a sacrului, articula ția sacro-iliac ă și
marginea posterioar ă a coxalului. Lateral se afl ă fața laterală a fiecărui coxal.
Suprafața endopelvin ă – la interior, bazinul este împ ărțit de o linie
conventional ă, numită linia terminal ă, în bazin mare și bazin mic. Linia terminal ă
pornește de la promontoriu, se continu ă pe marginea anterioar ă a părții laterale a
sacrului, apoi
pe linia arcuat ă și creasta pectineal ă până la marginea superioar ă a simfizei
pubiene.Bazinul mare continu ă, inferior, cavitatea abdominal ă, de care este
delimitat prin p ărțile laterale ale sacrului, creasta iliac ă și marginea anterioar ă a
coxalului. Pere ții săi laterali sunt formaț i de fosele iliace.
Bazinul mic sau bazinul obstetrical, este mai strâmt și de aceea se mai nume ște și
canal pelvin.
El prezint ă:
– un perete anterior, alc ătuit din faț a posterioară a simfizei
pubiene.
– 2 pereți laterali, ce sunt alc ătuiți din fețele mediale ale coxalelor,

între linia arcuat ă și tuberozitatea ischiatic ă.
– un perete posterior, alc ătuit din fa ța anterioară a sacrului și cea a
coccisului
Linia terminal ă indică limita anatomic ă între bazinul mare și mic. În
practica obstetricală se folose ște, pentru a indica aceast ă limită, noț iunea de
“strâmtoare superioar ă”, care se deosebe ște de linia terminal ă prin faptul c ă nu
trece ca aceasta prin tuberc ulul pubic ci retropubian.
Strâmtoarea superioară are următoarele diametre:
– diametrul antero-posterior; acesta pleac ă de la promontoriu
și, în functie de limita anterioar ă, poate fi: promonto-
suprapubian (11,5 cm), ce ajunge la marginea superioară a
simfizei pubiene, promonto-retr opubian (10,5 cm), posterior
simfizei și promonto-subpubian (12 cm ), ce ajunge pân ă la
marginea inferioara a simfizei pubiene.
– diametrul transvers poate fi: transvers maxim (13,5 cm ),
distanța între punctele cele mai dep ărtate ale liniei arcuate și
transvers mediu (13 cm), intersecteaz ă la jumătate distan ța
dintre promontoriu și simfiză.
– diametrul oblic poate fi drept și stâng (12 cm), între eminen ța
iliopubian ă și articulația sacro-iliac ă opusă.
Inferior, bazinul mic este delimitat de strâmtoarea inferioar ă. Strâmtoarea
inferioară este delimitat ă posterior de coccis, lateral de ligamentele sacrotuberoase
și coxale, iar anterior de marginea inferioar ă a simfizei pubiene.
Strâmtoarea inferioar ă prezintă următoarele diametre:
– antero – posterio r (9 cm); aceast ă strâmtoare este extensibil ă.
– transversal biischiatic (12 cm), între tuberozit ățile ischiatice.
– oblic (11 cm), între ligamentul sacrococcigian și jumătatea
ramurei ischiopubiene.

6. SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR

Scheletul membrului inferior (membrului pelvin) este alc ătuit din femur,
ce realizeaz ă scheletul coapsei, tibie și fibulă , ce realizeaz ă scheletul gambei ș i
oasele piciorului, respecti v tarsiene, metatarsiene și falange.

SCHELETUL COAPSEI

FEMURUL
Femurul formeaz ă singur scheletul coapse i; este un os lung, alc ătuit dintr-
un corp sau diafiz ă și două extremități sau epifize, proximal ă și distală.
Epifiza proximal ă prezintă:
– capul femural (2/3 dintr-o sfer ă), acoperit de cartilaj hialin.
În centrul suprafeț ei articulare a capului femural se află foseta
ligamentului rotund, unde se inser ă ligamentul cu acelaș i nume,
care unește capul femural cu fosa acetabular ă;
– distal de cap se afl ă o porțiune îngustat ă, zona de minim ă
rezistență a femurului, numită colul femural;
– colul femural se continu ă cu masivul trohanterian, o zon ă
osoasă voluminoas ă, delimitată lateral de o proeminen ță osoasă
mare, rugoasă , numită trohanterul mare ș i medial, de una mai
mică, numită trohanterul mic. Între cei doi trohanteri, pe fa ța
anterioară a masivului trohanterian, se află linia
intertrohanteric ă, iar posterior, se afl ă creasta intertrohanteric ă;
– posterior și medial de trohanterul mare, se afl ă o mică
depresiune numit ă fosa trohanteric ă.
Corpul femurului are form ă prismatic ă, cu trei fe țe și trei margini și
prezintă o uș oară curbură cu concavitatea posterior.

– fața anterioar ă este convex ă și netedă
– fețele posterioare (lateral ă și medială) prezintă, la unirea lor, o
margine posterioar ă numită linia aspr ă. Superior, linia aspr ă se
trifurcă, iar inferior se bifurc ă. Linia de trifurca ție mijlocie este
numită linie pectineal ă. Linia de trifurca ție medială trece pe sub
trohanterul mic și se continu ă, anterior, cu linia intertrohanteric ă.
Inferior, ramurile de bifurca ție ale liniei aspre se termin ă pe cei doi
condili ai femurului. Astfel se delimiteaz ă între ele o regiune
triunghiular ă, cu vârful în sus, numit ă fața poplitee. Linia de
bifurcaț ie medial ă, inferior, se termin ă la o proeminen ță numită
tuberculul adductorului.
Epifiza distal ă este mai voluminoas ă decât cea proximal ă și prezintă două
proeminen țe numite condilii femurali: lateral și medial.
– în partea anterioar ă a epifizei este fa ța patelară , corespunz ătoare
articulației cu patela.
– condilii sunt desp ărțiți posterior de fosa intercondilian ă;
deasupra acesteia, între ramurile de bifurca ție ale liniei aspre, se
află fața poplitee.
– pe fața medială a condilului medial se afl ă epicondilul medial, iar
pe fața laterală a epicondilului lateral se afla condilul lateral.
– condilul medial este mai voluminos și mai coborât decât cel
lateral; superior de el se afl ă tuberculul adductorului.
– o altă caracteristic ă a condililor femurali este curbura suprafe țelor
articulare; astfel, raza de curbur ă a celor doi condili descre ște
dinainte – înapoi, de la valoarea de 43 mm la 17 mm.

SCHELETUL GAMBEI

Scheletul gambei este alc ătuit din dou ă oase lungi între care se afl ă
membrana interosoas ă. Ele sunt tibia, os a șezat medial și fibula, a șezată lateral. La

gambă se mai g ăsește în plus rotula, situat ă în partea anterioară a articula ției
genunchiului.

TIBIA
Tibia este un os lung s ituat, în partea medial ă a gambei și reprezintă
principalul os de sprijin al acesteia; ea are un corp sau diafiz ă și două extremități
sau epifize.
Epifiza proximal ă este voluminoas ă, ușor curbată posterior. Ea este
formată din doi condili, unul medial și altul lateral. Fiecare condil are câte o fa ță
articulară superioar ă pentru condilul femural corespondent; aceste fe țe sunt
concave. Între cele dou ă suprafețe articulare se afl ă eminenta intercondilian ă. Ea
este alcă tuită din tuberculul intercondilian medial și tuberculul intercondilian
lateral. Anterior și posterior de eminen ță, între suprafe țele articulare, se afl ă câte o
depresiune ce poart ă numele de arie intercondilian ă (anterioar ă și posterioar ă). În
clinică, pentru partea superioar ă a epifizei proximale a tibiei, este folosit termenul
de “ platou tibial “. Pe fa ța laterală a condilului lateral se afl ă fața articular ă pentru
fibulă. Pe fața anterioară a extremit ății superioare a tibiei, la locul de origine al
marginii anterioare, se g ăsește tuberozitatea tibial ă anterioar ă; lateral de ea se afl ă
tuberculul Gerdy.
Corpul tibiei are o curbur ă superioar ă, concavă lateral și alta inferioar ă,
concavă medial. El este prismatic, cu trei fe țe și trei margini. Fa ța medială este
netedă, situată sub piele; ea se poate palpa. Fa ța laterală este concav ă superior ș i
convexă inferior. Fa ța posterioar ă prezintă , inferior, o creast ă verticală care
împarte zona în dou ă porțiuni: medial și lateral. Marginea anterioar ă este cea mai
ascuțită, are forma literei “ S “ ș i se palpeaz ă subcutan. Superior, începe de la
tuberozitatea tibiei, iar inferior, se termin ă la maleola medial ă. Corpul mai
prezinta margine medial ă și margine lateral ă; cea lateral ă se mai nume ște și
interosoas ă, deoarece aici se inseră membrana interosoas ă.
Epifiza distal ă are form ă prismatic ă. Fața anterioar ă este neted ă; cea
posterioar ă este concav ă și prezintă un ș ant oblic. Faț a laterală prezintă incizura

fibulară , ce este articulară cu extremitatea inferioar ă a fibulei. Fa ța inferioară
prezintă fața articular ă inferioar ă pentru talus (astragal). Faț a medial ă se
prelungeș te cu o proeminen ță osoasă, alungită inferior, ce se nume ște maleola
medială sau “maleola tibial ă”. Aceasta prezint ă fața articular ă maleolar ă pentru
talus, iar posterior, șanțul retromaleolar.

FIBULA ( PERONEUL )
Fibula prezint ă un corp sau diafiz ă și două extremități sau epifize.
Epifiza proximal ă prezintă capul fibulei, care are medial fa ța articular ă a
capului fibulei, corespunz ătoare condilului lateral al tibiei. La limita inferioar ă a
capului, numit clasic colul fibulei, trece în contact cu osul nervul peronier comun
(sciatic popliteu extern); acest raport are mare importan ță deoarece lezarea
nervului duce la paralizia mu șchilor regiunii anterioare și laterale a gambei.
Corpul fibulei are trei fe țe și trei margini. Fe țele sunt: lateral ă, medială și
posterioar ă. Cea medial ă este mai îngust ă, iar la nivelul ei se afl ă creasta
medială.Marginile sunt: anterioar ă, posterioar ă și interosoas ă; cea posterioar ă este
mai ascuțită. Pe marginea interosoas ă se prinde membrana interosoas ă.
Epifiza distal ă prezintă, lateral și inferior, maleola lateral ă sau “ maleola
peronieră”. Pe fața medială a maleolei este fa ța articular ă maleolar ă pentru
articulația cu talusul. Posterior de fa ța articular ă se găsește fosa maleolei laterale.
Epifiza distal ă a tibiei, împreun ă cu cea a fibulei, formeaz ă scoaba tibio-peronier ă,
care se articuleaz ă cu astragalul, formând articula ția talo-crural ă sau articula ția
gleznei.

ROTULA ( PATELLA )
Rotula este un os rotund, turtit ante ro-posterior, situat la extremitatea
distală a femurului. Ea prezint ă două fețe, o bază și un vârf.
Fața anterioar ă are o form ă triunghiular ă, cu vârful spre inferior și este
rugoasă .
Fața posterioară are o suprafa ță articular ă, de la bază până aproape de

vârful ei. Fa ța articular ă, convexă în sens transversal, prezint ă o creastă rotunjită
ce o separă în două fațete inegale (una lateral ă, mai larg ă și una medial ă, mai
îngustă).
Baza rotulei este înclinat ă anterior.
Vârful rotulei este orientat inferior și servește la inser ția tendonului
rotulian.

SCHELETUL PICIORULUI

Scheletul piciorului este format din 26 oase, a șezate în trei grupe: tars,
metatars și falange.

TARSUL
Oasele tarsiene sunt în num ăr de 7: talus (astragal) , calcaneu, navicular,
cuboid, 3 oase cuneiforme.

Talusul (astragalul) este situat s uperior de calcaneu, fiind alc ătuit din cap, situat
anterior, col, situat în pozi ție intermediar ă și corp, situat posterior. Capul
talusului prezint ă o față articular ă pentru navicular. Corpul prezint ă, superior,
trohleea talusului, care se continu ă lateral și medial cu fe țele articulare pentru
maleolele lateral ă și medială. Fața inferioară a corpului talusului prezint ă trei fețe
articulare pentru calcaneu (anterioară , mijlocie și posterioar ă).

Calcaneul este cel mai mare os al tarsului, fiind situat inferior de talus. Fa ța sa
superioară se articuleaz ă cu talusul; fa ța sa inferioară prezintă doi tuberculi, lateral
și medial. În partea posterioar ă, corespunză toare călcâiului, osul prezint ă
tuberozitatea calcanean ă, loc unde se va insera tendonul lui Ahile, iar anterior se
găsește apofiza anterioar ă a calcaneului, ce se articuleaz ă cu cuboidul.

Osul navicular (scafoidul tarsian) este situat pe marginea medial ă a scheletului

piciorului. Posterior, se articuleaz ă cu talusul, iar anterior, cu cele trei oase
cuneiforme. Fa ța sa plantară prezintă tuberozitatea osului navicular unde se inser ă
tendonul mu șchiului tibial posterior.

Osul cuboid este situat pe marginea lateral ă a scheletului piciorului. Anterior se
articuleaz ă cu metetarsienele IV și V, posterior cu calcaneul, iar medial, cu
cuneiformul al III-lea. Fa ța sa plantară prezintă tuberozitatea cuboidului.

Oasele cuneiforme sunt în num ăr de 3, fiind situate într e navicular (posterior) și
primele 3 metatarsiene (anterior). Ele sunt numite cuneiform medial, cuneiform
lateral și cuneiform intermediar.

METATARSUL
Metatarsul este alc ătuit din cinci oase metatarsiene, numerotate de la I la
V dinspre medial spre la teral. Între ele se afl ă 4 spații interosoase. Fiecare
metatarsian este alcă tuit din baz ă, posterior, corp și cap, anterior.

OASELE DEGETELOR PICIORULUI
Scheletul degetelor piciorului este format din falange. Degetele picorului se
numeroteaz ă de la I la V, dinspre medial spre lateral. Degetul I poart ă numele de
haluce.
Fiecare deget (cu excep ția halucelui) este alc ătuit din trei falange: proximal ă,
medie și distală sau unghial ă. Halucele prezint ă numai dou ă falange: proximal ă și
distală.
Fiecarei falange i se descriu o baz ă (epifiza posterioar ă), un corp, diafiza și un cap
(epifiza anterioar ă).

ANATOMIA Ș I BIOMECANICA PRINCIPALELOR
ARTICULA ȚII ALE CORPULUI UMAN

1. ANATOMIA ȘI BIOMECANICA ARTICULA ȚIILOR COLOANEI
VERTEBRALE

ANATOMIA ARTICULA ȚIILOR COLOANEI VERTEBRALE
Articulațiile coloanei verteb rale se clasific ă în:
– articulațiile corpilor vertebra li (intersomatice)
– articulațiile apofizelor articulare
– articulațiile lamelor vertebrale
– articulațiile apofizelor spinoase
– articulațiile apofizelor transverse

Articulațiile corpilor vertebrali
Sunt amfiartroze (articula ții semimobile).

Suprafețele articulare sunt reprezentate de fa ța articulară inferioar ă a
unui corp vertebral și de fața articulară superioar ă a corpului vertebral subiacent.
Suprafața articular ă are formă ușor concav ă.
Datorită incongruenț ei, între suprafe țele articulare se interpune discul
intervertebral. Acesta are o structur ă fibro-cartilaginoas ă, fiind alcă tuit la periferie
din inelul fibros iar în centru din nucleul pulpos.

Inelul fibros are o structură formată din lame de fibre conjunctive cu o
dispoziție în spa țiu caracteristic ă. Inelul fibros este mai rezistent în partea
anterioară și mai puțin rezistent în partea posterioar ă.
În centrul discului intervertebral se g ăsește nucleul pulpos, alc ătuit dintr-o mas ă
de țesut cu aspect gelatinos, infiltrat cu lichid. Are forma unei lentile optice
turtite. Nucleul pulpos este deformabil, elastic și expansibil; el are o mare
capacitate de imbibi ție .
El absoarbe sau pierde lichid în func ție de presiunea la care este supus.
Uneori inelul fibros se rupe în zona posterioar ă, nucleul pulpos herniaz ă, apăsând
pe o rădăcină nervoasă , rezultând astfel “hernia de disc” .
Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:
– mențin curburile coloanei vertebrale
– conferă o mai mare elasticitate coloanei vertebrale
– repartizeaz ă uniform for țele de presiune care apar între cele
două corpuri vertebrale
– amortizeaz ă șocurile primite de coloan ă

Capsula articulară și ligamentele: între cele dou ă corpuri vertebrale se afl ă
capsula articular ă care solidarizeaz ă corpurile între ele. Capsula este înt ărită la
exterior de ligamentul vertebral comun anterior și ligamentul vertebral comun
posterior, care se întind pe toat ă lungimea coloanei vertebrale.

Articulațiile apofizelor articulare
Sunt articula ții plane ce permit numai simpla alunecare a suprafe țelor
articulare una fa ță de cealalt ă.

Suprafețele articulare sunt reprezentate de apofizele articulare.
Aparatul capsulo-ligamentar este format dintr-o capsul ă foarte subț ire; în
regiunile toracal ă și lombară, capsula este întă rită de un ligament posterior.
Sinoviala este foarte lax ă.

Articulațiile apofizelor articulare joac ă rolul unui adev ărat ghid al
mișcărilor, limitând deplasarea excesiv ă a vertebrelor una fa ță de alta. Pentru
fiecare vertebr ă există două articulații apofizare superioare și două inferioare.

Articulațiile lamelor vertebrale. Între lamele vertebrale nu exist ă articulații
propriu-zise. Ele sunt unite prin “ligamentele galbene”, alc ătuite din fibre
conjunctive elastice.
Structura lor elastic ă permite apropierea și îndepărtarea lamelor vertebrale
una față de alta, în timpul mi șcărilor coloanei vertebrale .

Articulațiile apofizelor spinoase. Apofizele spinoase sunt unite prin dou ă
ligamente interspinoase, situate între baza apofizelor spinoase și vârful lor și
ligamentul supraspinos, situat la ni velul vârfului apofizelor spinoase ș i
întinzându-se de-a lungul întregii coloane.

Articulațiile apofizelor transverse
Apofizele transverse sunt unite prin ligamentele intertransversare, care se
întind de la baza apofizelor pân ă la vârful lor.

BIOMECANICA ARTICULA ȚIILOR COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală , în ansamblu, poate executa 5 tipuri de mi șcări:
flexie/extensie, înclinare lateral ă dreapta-stâng ă/ circumduc ție/ rotație.

Flexia. În mișcarea de flexie, coloana vertebral ă se înclină înainte, în plan
medio-sagital. În timpul acestei mi șcări, partea anterioar ă a discului intervertebral
se subț iază, se aplatizeaz ă, în timp ce partea posterioar ă crește în înălțime.
Din punct de vedere al ligamentelor, to ate ligamentele vertebrale sunt puse
în tensiune, cu excep ția ligamentului vertebral co mun anterior, care se relaxeaz ă.
În timpul flexiei, coloana vertebral ă se comport ă ca o pârghie de gr. III, în

care punctul de sprijin se afl ă la nivelul articulaț iei sacro-vertebrale, rezisten ța
corespunde extremit ății superioare a coloanei și forț a este reprezentat ă de mușchii
abdomenului și de mușchiul psoas.

Extensia . În mișcarea de extensie , coloana vertebrala se înclin ă înapoi, în
plan medio-sagital .
În compara ție cu miș carea de flexie, extensia este mult mai redus ă ca
amplitudine.
În timpul extensiei, partea posterioar ă a discului intervertebral se sub țiază,
în timp ce partea anterioar ă a acestuia cre ște în înălțime. Ligamentul vertebral
comun anterior este pus în tensiune și toate celelalte ligamente vertebrale se
relaxează.
Ca și în mișcarea de flexie, în mi șcarea de extensie, coloana vertebral ă se
comportă ca o pârghie de gr III , punctul de sprijin și rezistența rămânând acelea și
și forț a fiind reprezentat ă de muș chii spinali.

Înclinarea lateral ă. Mișcarea de înclinare lateral ă a coloanei vertebrale se
realizează în plan frontal .
Ea poate fi dreapt ă sau stângă . În aceast ă mișcare, discul intervertebral se
turteș te de partea spre care se face înclinarea ș i își mărește înălțimea de partea
opusă.
Mișcarea de înclinare lateral ă este limitat ă de ligamentele intertrans-verse
de partea opusă înclinării și de contactul dintre apofizele transverse de aceea și
parte cu înclinarea .
În această mișcare, coloana vertebral ă se comportă tot ca o pârghie de gr
III, cu punctul de sprijin și rezisten ța aceeași ca în flexie ș i extensie, singura
deosebire fiind forț a, care este reprezentat ă în acest caz, de mu șchii spinali de
aceași parte cu înclinarea lateral ă.

Rotația. Poate fi executată fie la dreapta, fie la stânga. Se realizeaz ă în

urma unei torsiuni a discurilor interver tebrale, la nivelul unei singure articula ții
intervertebrale.
Mișcarea de rota ție este foarte limitat ă, aproape imperceptibil ă. Efectuat ă
la nivelul întregii coloane, amplitudinea ei devine apreciabil ă, realizându-se
printr-o sumare a miș cărilor de rota ție, ce se fac la nivelul fiec ărei articula ții
intervertebrale.
Axul în jurul c ăruia se efectueaz ă acest tip de mi șcare este axul
longitudinal al coloanei vertebrale.

Circumduc ția. Rezultă din succesiunea mi șcărilor de:
flexie/extensie/înclinare lateral ă dreaptă/înclinare lateral ă stângă .
În timpul acestei mi șcări, coloana vertebral ă descrie un con cu baza orientat ă
superior (cranial) și vârful orientat inferior (caudal), acesta corespunzând
articulației lombo-sacrate . Cele trei regiuni mobile ale coloanei vertebrale:
regiunea cervical ă, toracală și lombară, nu particip ă în mod egal la diferitele
mișcări ale acesteia.
Cea mai mobil ă regiune este regiunea cervical ă, urmeaz ă regiunea
lombară și apoi regiunea toracal ă.
De asemenea mobilitatea coloanei vertebrale variaz ă și cu vârsta. Ea este
foarte mare la copii și se micșorează cu trecerea anilor, ajungând la b ătrâneț e, să
fie mult mai mic ă.
Pierderea mobilit ății coloanei vertebrale la b ătrâni este datorat ă proceselor
degenerative ce au loc la nivelul discurilor intervertebrale, a suprafe țelor
articulare a corpurilor vertebrali, precum și la nivelul ligamentelor intervertebrale.

Mușchii motori ai coloanei vertebrale:
1. Mușchii flexori ai coloanei vertebrale: marele drept anterior al
abdomenului, marele ș i micul oblic, abdominali, psoasul,
sternocleidomastoidianul, scalenii și lungul gâtului.
2. Mușchii extensori ai coloanei vertebrale: marele dorsal, sacro-

lombarul, interspino șii, supracostalii, angularul și spleniusul.
3. Mușchii flexori laterali ai coloanei vertebrale: sacro-lombarul,
pătratul lombar, supracostalii, angularul, transversul gâtului, scalenii și
intertransversarii gâtului.
4. Mușchii rotatori de aceea și parte, ai coloanei vertebrale: dorsalul
lung, spleniusul, fasciculul su perior al lungului gâtului și micul oblic
abdominal.
5. Mușchii rotatori de partea opus ă, ai coloanei vertebrale: transversul
spinal, fasciculul inferi or al lungului gâtului și marele oblic abdominal .

2. ANATOMIA ȘI BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI STERNO-
CLAVICULARE

ANATOMIA ARTICULA ȚIEI STERNO-CLAVICULARE

Denumirea corect ă este de articula ție sterno-costo-clavicular ă, deoarece la
alcătuirea ei particip ă suprafețele articulare ce apar țin sternului, claviculei și
cartilajului primei coaste.

Suprafețele articulare sunt:
– suprafața articular ă a sternului (la nivelul unghiului supero-lateral)
– suprafața articular ă a cartilajului costal al primei coaste
– suprafața articular ă a extremit ății interne a claviculei

Între suprafe țele articulare ale sternului și claviculei, care sunt incongruente,
se interpune un menisc, a șezat vertical.
Suprafețele articulare sunt unite de o capsulă articulară întă rită de 4 ligamente :
anterior, posterior, superior și inferior.
Mai exist ă și un ligament extrinsec la acest nivel și anume ligamentul costo-
clavicular.

BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI STERNO-CLAVICULARE

La nivelul articula ției sterno-claviculare, se pot executa urm ătoarele miș cări:
– ridicare
– coborâre
– proiecție înainte – proiec ție înapoi
– circumducț ie

Toate aceste mi șcări se realizeaz ă în jurul unor axe ce trec prin inserț ia
costală a ligamentului costoclavicular. În timpul acestor mi șcări, cele dou ă capete
ale claviculei, sternal și acromial, se deplaseaz ă concomitent, dar în sens opus.
În mi șcarea de ridicare, extremitatea sternal ă a claviculei se deplaseaz ă
cranial, în timp ce extremitatea acromial ă se deplaseaz ă caudal.
În mi șcarea de coborâre, deplasarea celor dou ă extremit ăți claviculare se
produce în sens invers.
În mi șcarea de proiec ție înainte, extremitatea sternal ă a claviculei se
deplasează anterior, în timp ce extremitatea acromial ă se deplaseaz ă posterior.
În mișcarea de proiec ție înapoi, deplasarea extremit ăților claviculei se produce în
sens invers.
În articula ția sterno-clavicular ă poate avea loc și o mișcare complex ă, care
rezultă prin trecerea extremit ății sternale a claviculei, prin toate cele patru pozi ții
menționate mai sus.
În timp ce extremitatea sternal ă descrie o miș care de circumducț ie, extremitatea
acromială descrie acela și tip de mi șcare, dar cu amplitudine mai mare și în sens
invers. Prin aceast ă mișcare, extremitatea acromial ă a claviculei, se poate deplasa
în sens cranial și caudal, pe o distan ță de aproximativ 10 cm.

Mușchii motori ai articula ției sterno-claviculare:

1. Mușchii ridică tori ai claviculei: cap ătul clavicular al

sternocleidomastoidianului și trapezul.
2. Mușchii coborâtori ai clavicule i: deltoidul, subclavicularul și pectoralul
mare.
3. Mușchii proiectori înainte ai clavic ulei: deltoidul, subclavicularul ș i
mușchiul pectoral mare.
4. Mușchii proiectori înapoi ai claviculei: cap ătul clavicular al
sternocleidomastoidianului și trapezul.

3. ANATOMIA ȘI BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI ACROMIO –
CLAVICULARE

ANATOMIA ARTICULA ȚIEI ACROMIO-CLAVICULARE
Articulația acromio-clavicular ă se realizeaz ă între acromion și
extremitatea acromial ă a claviculei.

Suprafețele articulare sunt reprezentate de suprafaț a articular ă a
acromionului și suprafața articular ă a extremităț ii externe a claviculei.
Ele sunt ținute în contact de o capsulă articulară ce este înt ărită de două
ligamente coraco-claviculare, ce se întind între apofiza coracoid ă și clavicul ă,
aflate la distan ță de capsula articular ă, numite ligamentul trapezoid (extern) și
ligamentul conoid (intern).
Între cele două capete articulare se afl ă un menisc aș ezat vertical, care
împarte cavitatea articular ă într-o por țiune extern ă (acromial ă) și una intern ă
(claviculară ).

BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI ACROMIO – CLAVICULARE

La nivelul articula ției acromio-claviculare se pot efectua miș cări de
alunecare. Deș i aceste mi șcări sunt limitate, ele permit totu și scapulei s ă efectueze
mișcări foarte ample.
Mișcările de alunecare se efectueaz ă în jurul unui ax biomecanic orientat în
sensul celor dou ă ligamente extraarticulare extrinseci, ale articula ției acromio-
claviculare, ligamentul trapezoid și ligamentul conoid.
Aceste dou ă ligamente au un rol deosebit în limitarea mi șcărilor ce se pot
realiza în articula ția acromio-clavicular ă. Ligamentul conoid limiteaz ă mișcarea
extremității acromiale a claviculei, în sens cranial și posterior, iar ligamentul
trapezoid, limiteaz ă mișcarea aceleia și extremit ăți, în sens cranial ș i anterior.
Rolul biomecanic al articula ției acromio-claviculare, în cadrul articula țiilor
centurii scapulare, este a cela de “modelator”.
Ea atenuează transmiterea mi șcărilor claviculei c ătre scapul ă, creând astfel
posibilitatea unei deplas ări optime a omoplatului pe torace.

4. ANATOMIA ȘI BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI SCAPULO –
TORACICE

ANATOMIA ARTICULA ȚIEI SCAPULO-TORACICE
Nu este o articula ție propriu-zis ă dar este denumit ă așa de unii autori,
datorită importan ței funcț ionale deosebite a spa țiului dintre scapul ă și torace, care
joacă rolul unei adev ărate articula ții.
Este reprezentat ă de spaț iul anatomic care se g ăsește între fa ța anterioară a
scapulei și fața postero-lateral ă a peretelui costal, între coasta II – VII.
În acest spa țiu, între planurile musculare ce acoper ă fața anterioară a scapulei și
fața postero-lateral ă a peretelui costal, se g ăsește un țesut conjunctiv lax, care are
rolul de a facilita alunecarea scapulei fa ță de peretele toracic, în timpul mi șcării de
“basculă” a omoplatului.

BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI SCAPULO – TORACICE

Deși este o pseudoarticula ție, mișcările ce se pot efectua în articulaț ia
scapulo-toracic ă au o importan ță deosebită din punct de vedere biomecanic.
Cum din punct de vedere anatomic, scapula se articuleaz ă cu clavicula și prin
intermediul ei cu sternul, dar în acela și timp se articuleaz ă și cu humerusul,
rezultă că în cazul limit ării amplitudinii mi șcărilor în articula ția scapulo-
humerală, datorită unor modific ări patologice la nivelul ei, mi șcările în aceast ă
articulație pot fi compensate în anumite limite, datorit ă existenței articulaț iei
scapulo-toracice.
Mișcările scapulei pe peretele postero-superior al hemitoracelui, de aceea și
parte nu pot fi studiate separa t, ele efectuându-se împreun ă cu clavicula. Aceste
mișcări au ca pivot central ligamentul costo-clavicular și sunt mișcări complexe.
Scapula poate efectua o mi șcare complex ă de rotație, numit ă “bascularea
scapulei”. Ea se poate re aliza asociind mai multe mi șcări:
– rotație externă – ridicare – deplasare lateral ă
– rotație internă – coborâre – deplasare medial ă
În primul caz, vârful inferi or al scapulei se deplaseaz ă către lateral, vârful
supero-extern c ătre cranial și marginea medial ă a scapulei se îndep ărtează de
coloana vertebral ă.
În al doilea caz, mi șcările celor trei repere anatomice amintite mai sus, se
produc în sens invers.
Aceste mi șcări se efectueaz ă în jurul unui ax biomecanic antero-posterior,
situat în apropierea unghiului supero-intern al scapulei.
Primul tip de mi șcare complex ă este realizat mai ales de fasciculele superioare
ale mușchiului trapez, de mu șchiul romboid și de muș chiul unghiular.
Al doilea tip de mi șcare complex ă este realizat de fasciculele inferioare ale
mușchiului trapez, de mu șchiul dințat mare ș i de mușchiul dorsal mare.

Amplitudinea mi șcării de bascul ă a scapulei, mai precis a unghiului inferior
este de aproximativ 45 grade.

5. ANATOMIA ȘI BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI SCAPULO-
HUMERALE

ANATOMIA ARTICULA ȚIEI SCAPULO -HUMERALE

Articulația scapulo-humeral ă leagă centura scapular ă de membrul
superior. Este o articula ție de tip sferiodal, cu trei grad e de libertate, în care se pot
efectua mi șcări cu amplitudine mare și în toate sensurile.

Suprafețele articulare sunt reprezentate de:
-cavitatea glenoid ă a scapulei – este u șor concav ă, acoperit ă de cartilaj
hialin. Este mai mic ă decât capul humeral ș i prezintă la periferie bureletul
glenoidian (labrul glenoi dal) care este o forma țiune fibro-cartilaginoas ă, pe
secțiune de form ă triunghiular ă.
Latura extern ă este în raport cu capsula articular ă, iar fața internă este orietat ă
către cavitatea articular ă. Baza se inser ă pe circumferin ța cavității glenoide iar
vârful este orientat c ătre capul humeral. Labrul glenoidal este mai lat în partea
inferioară a cavității glenoide.
– capul humeral-are o form ă aproximativ sferic ă. Cartilajul articular al
capului este mai gros în partea superioar ă.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de:
-capsula articular ă – se inser ă pe circumferin ța cavită tii
glenoide, pe fa ța externă a labrului glenoidal și pe colul anatomic. Este o capsul ă
laxă care permite mi șcări ample.
La exterior se g ăsesc fibre longitudinale, la interior circulare iar printre ele, fibre
oblice. Mu șchii supraspinos și subscapular se prind pe capsul ăși nu permit

prinderea ei între fe țele articulare, în timpul mi șcărilor.
În partea inferioar ă prezintă niște plici care îi dau un aspect exterior de armonic ă.
Aceste plici dispar în miș carea de abducț ie a braț ului.
Tot în partea inferioară , capsula articular ă are un orificiu prin care trece tendonul
capului lung al mu șchiului biceps brahial.
– ligamentele glenohumerale – sunt ligamente
extraarticulare, situate ante rior de capsula articular ă.
Ele sunt în num ăr de 3: superior, mijlociu și inferior. Proximal, toate se inseră pe
marginea anterioar ă a cavităț ii glenoide a scapulei. Dist al, cel superior se inser ă
pe tuberculul mic, cel mijlociu se inser ă inferior de cel superior, iar ligamentul
glenohumeral inferior se inser ă pe colul chirurgical.
-ligamentul coracohumeral – este un ligament extraarticular care se afl ă
între apofiza coracoid ă și tuberculul mare al humerusului.
Ligamentul coracohumeral este s ituat superior de ligamentele
glenohumerale. Este puternic și bine individualizat.
Sinoviala întă rește capsula pe fa ța internă, fiind bine reprezentată . Ea are multe
recesuri, cele mai importante formând burse pentru mu șchi. Prezintă în partea
inferioară a capsulei plici sinoviale, în dreptu l plicilor capsulare, care se destind
împreună cu acestea, în mi șcarea de abduc ție a brațului.

BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI SCAPULO -HUMERALE

Articulația umărului este cea mai mobil ă articulație a corpului uman.
Mișcările care se execut ă în această articulație sunt variate și foarte ample.
Schematic aceste mi șcări pot fi clasificate în mi șcări de:
– abducț ie – adduc ție
– proiecție înainte – proiec ție înapoi
– rotație internă – rotație externă
– circumduc ție

Abducția – adduc ția
Abduț ia este mi șcarea prin care bra țul se depărtează de torace.
Adduc ția este mi șcarea prin care bra țul se apropie de torace.
Cele două mișcări se execută în plan frontal. În timpul ambelor mi șcări epifiza
proximală a humerusului execut ă o mișcare de mic ă amplitudine, în timp ce
epifiza distal ă a acestuia execut ă o mișcare ampl ă.
Cele două epifize se deplaseaz ă simultan, dar în sens invers. În mi șcarea de
abducție, capul humeral alunecă de sus în jos în cavitatea glenoid ă a scapulei, în
timp ce paleta humeral ă se ridică spre orizontal ă.
Mișcările de abducț ie – adduc ție se execut ă în jurul unui ax biomecanic
antero-posterior care trece prin partea infero-externă a capului humeral.
Brațul poate fi dus în abducț ie până la 90°, în urma mi șcării efectuate în
articulația umărului. Când braț ul se afla în această poziție, trohiterul intr ă în
contact direct cu partea superioară a bureletului glenoi dian, blocându-se.
Abducția peste 90° a bra țului, nu se mai poate realiza în articula ția
scapulo-humerală , ci se datorez ă „miș cării de bascul ă” a scapulei, care se
efectueaz ă în articula ția scapulo-toracic ă. În aceast ă fază numită faza a-II-a a
abducței brațului, unghiul inferior al scapulei se deplaseaz ă lateral și
înainte.Această fază continuă până când braț ul ajunge în pozi ție vertical ă.
La rândul ei, mi șcarea de adduc ție se opre ște atunci când bra țul ajunge în contact
cu toracele.

Proiecția înainte – proiec ția înapoi
Aceste dou ă mișcări se execut ă în jurul unui ax transversal care trece prin
centrul trohiterului și prin centrul cavit ății glenoide a scap ulei. Capul humeral
alunecă în jurul unui ax transversal, în timp ce epifiza distal ă a humerusului
descrie un arc de cerc paralel cu planul sagital.
În mișcarea de priec ție înainte, por țiunea superioară a capului humeral se
deplaseaz ă posterior și inferior, în timp ce paetea inferioar ă a acestuia, se
deplaseaz ă anterior și superior.În acela și timp, extremitatea distal ă a humerusului

se deplaseaz ă anterior.
Mișcarea de proiec ție înapoi a bra țului este mi șcarea care se face în sens invers.
De remarcat c ă proiecția este mult mai limitat ă (30°-35°) fa ță de priecția
înainte care este mai ampl ă (110° – 120°). Peste 120°, proiec ția înainte a bra țului
nu se mai realizeaz ă în articula ția umărului, ci în articula ția scapulo-toracic ă, prin
deplasarea anterioar ă a scapulei fa ță de torace.

Rotația internă – rotația externă
Sunt mișcări care se efecteaz ă în jurul unui ax vertical care trece prin
centrul capului humeral și prin epitrohlee.
În mișcarea de rota ție internă, capul humeral alunecă dinainte înapoi în cavitatea
glenoidă, trohiterul deplasându-se din latera l spre medial. Partea anterioar ă a
capsulei articulare se relaxeaz ă, în timp ce partea posterioar ă este pusă în
tensiune.
De asemenea, epicondilul extern al paletei humerale se orientez ă din
lateral spre medial.
În mi șcarea de rota ție externă lucrurile se petrec în sens invers. Ambele
mișcări sunt reduse ca amplitudine, mai ales rota ția extern ă. Amplitudinea
mișcării de rota ție internă este de 95° și a celei de rota șie externă de 80°.
Circumdu ția
Este o mi șcare complex ă care se realizeaz ă prin trecerea succesiv ă a
humerusului prin adduc ție – proiec ția înainte – adduc ție – proiec ția înapoi sau
invers.
Capul humeral alunec ă în cavitatea glenoid ă păstrând mereu contactul cu
aceasta, în timp ce extremitatea distal ă a humerusului descrie un cerc complet.
Muș chii motori ai articula ției umărului:
– abductorii: deltoidul și supraspinosul
– adductorii: pectoralul mare, dor salul mare, rotundul mare, rotundul mic,
subspinosul, subscapular ul, coraco-brahialul și bicepsul brachial.
– flexorii: pectoralul mare și fasciculul anterior al deltoidului

– extensorii: dorsalul mare, rotundul mare, fasciculul posterior al
deltoidului.
– rotatorii interni: pectoralul mare, dorsalul mare, otundul mare și
subscapularul.

6. ANATOMIA ȘI BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI COTULUI

ANATOMIA ARTICULA ȚIEI COTULUI

Este o articulaț ie complex ă, fiind alc ătuită de fapt din 3 articula ții:
articulația humero-ulnar ă (între trohleea humeralăș i incizura trohlear ă a
cubitusului), articula ția humero-radială (între capitulum și cupușoara radial ă) și
articulația radio-cubital ă proximal ă (între circumferin ța articular ă a capului radial
și incizura radial ă a cubitusului).
Cele trei cavit ăți articulare comunic ă între ele, capsula articular ă fiind
comună.

Suprafețele articulare sunt:
– pentru humerus: capitulum (lateral) și trohleea humeral ă (medial)
– pentru cubitus: incizura trohlear ă (superior) ș i incizura radial ă
(lateral)
– pentru radius: cupu șoara radial ă (superior) ș i circumferin ța
articulară a capului radial.

Mijloace de unire:
– capsula articular ă. Atât capsula articular ă cât și
membrana sinovial ă sunt comune pentru toate cele trei articula ții ale cotului și de
aceea denumirea corecta a acestei articula ții este articula ția cotului, chiar dac ă din
punct de vedere anatomic ea este format ă din trei articula ții. Pe humerus, capsula
articulară mărginește superior fosele olecranian ă, coronoid ăși radială, trecând

distal de epicondili, care r ămân astfel extraarticular.
– ligamentul colateral radial (extern). Se întinde între
epicondilul humeral ex tern (proximal) și fața externă a olecranului și zona extern ă
a ligamentului inelar (distal).
– ligamentul colateral ulnar (intern). Se întinde între
epicondilul humeral intern (proximal) și fețele interne ale a pofizei coronoide și
olecranului (distal).
– ligamentul inelar al ra diusului. Se întinde de la partea
anterioară a incizurii radiale, înconjură gâtul radiusului și se inser ă pe partea
posterioar ă a incizurii radiale a cubitusului.
-ligamentul pă trat (Dénuce). Este situat între incizura
radială a cubitusului și marginea intern ă a gâtului radiusului. Ligamentul inelar
și ligamentul p ătrat sunt intraarticulare și leagă epifiza proximal ă a radiusului de
epifiza proximal ă a cubitusului.
Sinoviala este bine reprezentat ă. Între sinovial ăși capsula articular ă există o
cantitate variabil ă de țesut adipos.
Sinoviala porne ște de pe marginile trohleei și capitulului, p ătrunde în cele trei
fose, apoi se reflect ă pe capsul ă.

BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI COTULUI

La nivelul articula ției cotului se efectueaz ă două tipuri de mi șcări
caracteristice trohleartrozelor: flexia și extensia.
Alături de ele se mai pot realiza înclinarea radial ă (laterală) și înclinarea cubital ă
(medială).

Flexia
În mișcarea de flexie cubitusul și radiusul se mi șcă împreună, apropiându-
se de humerus. Amplitudinea flexiei este de 150°. Ea se realizeaz ă în jurul unui ax

transversal care trece prin trohleea humeral ă și prin capitulum, fiind orientat
dinăuntru în afar ă și de sus în jos.
Datorită acestei orient ări, în mișcarea de flexie, antebra țul nu se suprapune peste
braț, ci se îndreaptă către torace.
Mișcarea de flexie este limitat ă de contactul dint re apofiza coronoid ă a
cubitusului și foseta coronoid ă a paletei humerale, precum și de contactul dintre
braț și antebraț.

Extensia
Este miș carea invers ă flexiei, prin care antebra țul se dep ărteză de braț,
ajungând în final în continua rea acestuia. Axul de mi șcare este acela și cu cel al
flexiei.
Mișcarea de extensie este limitat ă de contactul dintre olecran și foseta
olecranian ă a paletei humerale, precum și de punerea în tensiune a ligamentului
anterior al cotului, a capsulei articulare anterioare și a ligamentului colateral
extern al cotului, mai ales a fasciculelor anterioare ale acestuia.
Amplitudinea mi șcării este de 0°-150° (active) și 0°-160° (pasiv).

Înclinare radială – înclinare cubital ă
Aceste dou ă mișcări sunt foarte limitate ca amplitudine. În cele mai multe
cazuri, ele se produc numai când cotul se afl ă în semiflexie sau flexie, datorit ă
faptului că cele două ligamente colaterale ale cotului sunt laxe.
În cazul unei extensii totale a cotului acestea nu se mai pot produce. Trebuie spus
că ambele mi șcări au o amplitudine mai ma re atunci când mâna se afl ă în
pronație.

Mușchii motori ai articula ției cotului
Flexorii: bicepsul brachial și brahialul sunt flexorii principali, în timp ce
epitrohleenii și lungul supinator sunt flexori accesori.
Extensorii:tricepsul brachial este extensorul principal și anconeul este extensor

accesor.

7. ANATOMIA ȘI BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI RADIO – ULNARE
DISTALE

ANATOMIA ARTICULA ȚIEI RADIO – ULNARE DISTALE

Este articula ția dintre epifiza distal ă a radiusului ș i cea a cubitusului.
Suprafețele articulare sunt: incizura cubital ă a radiusului și circumferin ța
articulară a cubitusului.
Discul articular restabile ște congruen ța articular ă, el fiind a șezat
transversal, intraarticular, între capul ulnei pe de o parte și osul piramidal și lunat
pe de alta. Vârful să u se prinde pe procesul stiloid ulnar, iar baza pe marginea
distală a incizurii ulnare. Discul este mai gros la periferie, în special în dreptul
vârfului.
Capsula articular ă se inser ă pe marginile suprafeț elor articulare,
continuându-se apoi cu capsula articular ă a articula ției radiocarpiene. Este înt ărită
anterior și posterior, de ligamente.
Sinoviala c ăptușește capsula articular ă în interior, pr ezentând între cele
două suprafețe articulare „recesul saciform” care dep ășește proximal articula ția.

BIOMECANICA ARTICULA ȚIILOR RADIO-ULNARE

Cele dou ă articulații radio-ulnare ale antebra țului, proximal ă și distală,
sunt articula ții de tip trohoid, motiv pentru care la nivelul lor se poate face doar
rotație. În cazul antebra țului aceast ă mișcare realizeaz ă supinația și pronația.

Pronaț ia este miș carea prin care humerusul r ămânând fix și cotul fiind în flexie
de 90°, fa ța palmară a mâinii se orienteaz ă în jos.

Supinația este mișcarea invers ă pronației, fața palmară a mâinii orientându-se in
sus. Denumirea mi șcării vine de la verbul „supinare” (a cer și – în limba latin ă ).
Prono-supina ția rezultă în urma mi șcării de rota ție a radiusului în jurul
cubitusului care r ămâne fix. În urma mi șcării de prona ție, radiusul se a șează în
„X” peste cubitus, f ără să intre în contact cu el.
Axul în jurul c ăruia se efectueaz ă mișcarea de prono-supinaț ie este
vertical, când cotul este în extensie sau or izantal când cotul este în flexie de 90°,
trecând prin centrul capului radial și prin centrul epifizei distale a cubitusului.
Cum axul prono-supina ției nu trece prin cele dou ă extremităț i ale
radiusului, acesta nu efectuaz ă o simpla mi șcare de rota ție în jurul axului s ău
longitudinal, ci efectuaz ă o mișcare de rota ție asociată cu una de translaț ie.
Rezultă deci că mișcarea de prono-supina ție este o miș care complex ă care
se realizeaz ă prin sumarea rota ției și translației radiusului în jurul cubitusului.
Amplitudinea prono-supina ției este de 180° (activ) și 190° (pasiv).

Mușchii motori ai articula țiilor radio-ulnare
Pronatorii: rotundul pronator ș i pătratul pronator (pronatorii principali),
primul radial extern, palm arul lung, brahioradialul și anconeul (pronatorii
accesori).
Supinatorii: scurtul supinator și bicepsul brachial (supinatorii principali) și
brahioradialul, extensorul comun al degetelor și lungul extensor al policelui
(supinatorii accesori).

8. ANATOMIA ȘI BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI RADIO –
CARPIANE

ANATOMIA ARTICULA ȚIEI RADIO – CARPIANE

Este articula ția dintre epifiza distal ă a radiusului și primele trei oase
carpiene din rândul proximal, scafoidul, semilunarul și osul piramidal. De

remarcat c ă osul pisiform, fiind si tuat anterior de osul piramidal, nu particip ă la
formarea acestei articula ții.

Suprafețele articulare sunt reprezentate de:
– suprafa ța articular ă a epifizei distale a radiusului. Este orientat ă inferior,
carpian și este concav ă.
– suprafaț a articular ă a primelor trei oaselor ca rpiene din rândul proximal.
În ansamblu, formeaz ă o suprafa ță articulară convexă.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de:
– capsula articular ă. Se insera pe oase, la periferia suprafe țelor articulare
și pe discul articular.
– ligamentul colateral carpian radial (lateral) – are form ă triunghiular ă, cu
baza orientat ă distal. Se prinde pe vârful procesului stiloid radial și pe fața
laterală a scafoidului.
– ligamentul colateral carpian ulnar (medial) – se întinde între stiloida
cubitalăși piramidal și pisiform.
– ligamentul radio-carpian palmar – se afl ă pe fața palmară a capsulei,
între marginea anterioar ă a epifizei distale a radiusului și baza procesului stiloid,
de unde se inser ă printr-un fascicul superior pe osul semilunar și pe piramidal și
printr-un fascicul inferior , pe osul cu cârlig.
– ligamentul radio-carpian dorsal – se afl ă pe fața dorsală a capsulei, între
marginea posterioar ă a epifizei distale a radiusului și piramidal, ajungând
uneori pân ă la semilunar și osul cu cârlig.
– ligamentul ulno-carpian palmar – pleac ă de pe disc ș i se inseră prin
fascicule proximale orizontale pe osul lunat, iar prin altele oblice distale, pe piramidal și pe osul cu cârlig.
Sinoviala trimite o prel ungire spre articula ția radio-ulnar ă distală .

9. BIOMECANICA GÂTULUI MÂINII

Scheletul gâtului mâinii este alc ătuit din cele 8 oase carpiene a șezate pe
două rânduri, proximal și distal. Acestea se articuleaz ă între ele prin articula țiile
intercarpiene.
Epifiza distal ă a radiusului se articuleaz ă cu primul rand de oase carpiene
la nivelul aricula ției radio-carpiene, primul rând cu al doilea rand de oase carpiene
se articuleaz ă între ele prin articula ția medio-carpian ă, iar 4 rândul al II-lea de
oase carpiene se articuleaz ă cu bazele metacarpienelor, prin articula țiile carpo-
metacarpiene.
Toate aceste articula ții alcă tuiesc articula țiile gâtului mâinii sau articula ția
pumnului.
Mișcările care se efectueaz ă la nivelul articulaț iei pumnului sunt de fapt
mișcări care rezult ă din combinarea miș cărilor ce se pot efectua în toate aceste
articulații denumite mai sus. Ele sunt:
– flexia – extensia
– abducț ia – adduc ția
– circumduc ția
Trebuie spus înc ă de la început c ă aceste mi șcări se produc în jurul osului mare
care este considerat pivotal central.

Flexia – extensia
Se execut ă în plan sagital , în jurul unui ax transversal, care trece prin osul
mare. În mi șcarea de flexie, fa ța palmară a mâinii se apropie de antebra ț, în timp
ce în mișcarea de extensie, faț a dorsală a mâinii se apropie de antebra ț.
Amplitudinea mi șcăriilor este de 90° pentru flexie ș i de 75° pentru extensie
(activ) și 85° (pasiv).

Abducție – adduc ție
Aceste dou ă mișcări se execută în plan frontal, în jurul unui ax antero-
posterior care trece prin osul mare.
Abduc ția se mai nume ște și înclinare radial ă iar adduc ția se mai nume ște și

înclinare cubital ă.
În abduc ție, mâna fiind în supina ție, policele se apropie de radius. În
adducție, mina fiind în supina ție, degetul V se apropie de cubitus.
Adduc ție este 40° (activ) și de 45° (pasiv), în timp ce abduc ția este de 15°
(activ) și de 20° (pasiv).

Circumduc ția
Este o mi șcare complex ă care rezult ă din trecerea succesiv ă a mâinii prin
flexie – abduc ție – extensie – adduc ție sau invers.
Circumduc ția realizeaz ă o elipsă și nu un cerc, deoarece flexia și extensia sunt
mai ample decât abduc ția și adducția.

Mușchii motori ai gâtului mâinii
Flexorii: palmarul lung, palmarul scurt și flexorul ulnar al carpului
(flexorii principali), flexorul superfic ial comun al degetelo r, flexorul profound
comun al degetelor și flexorul lung al policel ui (flexorii accesori).
Extensorii: primul și al doilea extensor radial al carpului, extens orul comun al
degetelor, extensorul degetului mic, extensorul scurt și lung al policelui ș i
extensorul indexului.
Adductorii: flexorul ulnar al carpului și extensorul ulnar al carpului.
Abductorii: palmarul lung, primul și al doilea extensor radial al carpului, lung
abductor al policelui, lung și scurt extensor al policelui.

10. ANATOMIA ȘI BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI COXO –
FEMURALE
(Articula ția șoldului)

ANATOMIA ARTICULA ȚIEI COXO-FEMURALE
Această articulaț ie leagă membrul inferior liber de coxal. Este o articula ție
de tip sferiodal, triaxial ă, în care se pot efectua miș cări în toate direc țiile.

Suprafețele articulare sunt reprezentate de:
– suprafa ța articular ă a capului femural, de form ă sferică,
acoperită de cartilaj hialin mai gros în partea central ă. În centrul suprafeț ei
articulare se afl ă o depresiune numit ă fosa capului femural sau „fovea capitis” sau
foseta ligamentului rotund, loc de inser ție pentru ligamentul rotund.
– acetabulum -este o cavitate hemisferic ă situată pe fața
laterală a coxalului, la unirea corpurilor ce lor trei oase componente. Prezint ă
suprafața articular ă a coxalului pentru capul femural, numit ă „facies lunata”.
În fundul acetabulului se g ăsește fosa acetabular ă, care este o suprafață
nearticular ă. Marginile acetabulului se prel ungesc cu „labrul acetabular”,
asemănător ca form ă,structură și funcție, cu bureletul glenoidian.
Labrul acetabular trece ca o punte pe ste incizura acetabulului constituind
ligamentul transvers al acetabulului. În acest fel, incizura este transformat ă într-un
orificiu pe unde trec vase le ligamentului ro-tund.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de:
– capsula articular ă, ce are form ă de trunchi de con, cu
baza mare inserat ă medial pe circumferin ța acetabulului și baza mic ă, situată
lateral, inserat ă anterior pe linia intertrohanteric ă, iar posterior pe fa ța posterioar ă
a colului femural la 1-1,5 cm, medial de creasta intertrohanteric ă.
Față de această linie de inser ție a capsulei, trohanterul mare, trohanterul mic și
fosa trohanteric ă rămân extracapsular.
Capsula articular ă este mai puternic ă decât capsula articular ă a umărului. Ea este
formată din fibre circular e în stratul profund ș i longitudinal la suprafa ță. În poziție
normală a membrului inferior liber, ea este în tensiune.
Poziția în care se relaxeaz ă, numită poziție antalgic ă, este când șoldul se afl ă în
semiflexie și membrul inferior în abduc ție și rotație externă.
– ligamentul iliofemural – se afl ă pe fața anterioară a
articulației, dispus în evntai, cu vârful inserat sub spina iliac ă antero-inferioar ă,
iar baza pe linia intertrohanteric ă. El prezint ă două fascicule: un fascicul cu

direcție oblică care se termin ă pe marginea anterioar ă a trohanterului mare
(fasciculul superior) și un fascicul aproape vertical care coboar ăși se prinde
anterior de trohanterul mic (fasciculul inferior).
– ligamentul pubofemural -este situat tot anterior, cu o
inserție situată medial pe ramura superioar ă a pubisului și una lateral, anterior de
trohanterul mic. Împreun ă cu fasciculele ligamentului precedent formeaz ă
ligametul în „N” sau ligamentul lui Welcker.
– ligamentul ischiofemural -este situat pe fa ța posterioară
a articula ției. El se inser ă în partea postero-inferioar ă a sprâncenei acetabulare,
îngustându-se pe m ăsură ce merge lateral și superior și se termin ă anterior de fosa
trohanteric ă.
– zona orbiculară , numităși ligamentul inelar Weber, este
o condensare a fibrelor circ ulare profunde ale capsulei. Fibrele acestui ligament
sunt de dou ă feluri: cu originea osoas ă, care pleac ă inferior de spina iliac ă antero-
inferioară, înconjur ă colul femural anterior și posterior și fibre proprii
semicirculare paralele cu sprânc eana acetabulului, cu rol în înt ărirea primelor.
Zona orbicular ă solidarizeaz ă cele trei ligamente de mai sus ș i contribuie la
menținerea capului femural în acetabul.
– ligamentul capului femural, numit și ligament rotund,
este situat între fosa acetabular ă și fovea capitis. El este intraarticular, fiind foarte
rezistent.
Pe capul femural se prinde în foseta ca pului femural, iar pe coxal, prin trei
fascicule pe: ligamentul transvers al acetabulului și pe partea anterioar ăși
posterioar ă a incizurii acetabulare. Con ține vase ce asigură aproximativ 1/5 din
vascularizaț ia capului femural.
Sinoviala este groasăș i învelește capsula în interior, precum și ligamentul
rotund.

BIOMECANICA ARTICULA ȚEI COXO-FEMURALE
La nivelul articula ței șoldului se pot efectua urm ătoarele mi șcări:

– flexie – extensie
– abducț ie – adduc ție
– circumduc ție
– rotație internă – rotație externă

Flexie – extensie
Flexia este miș carea prin care faț a anterioar ă a coapsei se apropie de
abdomen. Extensia este mi șcarea invers ă flexiei, prin care fa ța posterioar ă a
coapsei se apropie de zona fesier ă.
În ambele miș cări femurul se mi șcă în jurul unui ax transversal care trece
prin foseta ligamentului rotund și prin vârful marelui trohanter. În timp ce capul
femoral alunec ă în cavitatea acetabular ă, epifiza distal ă a femurului descrie un arc
de cerc, dinainte înapoi, pentru extensie și dinapoi înainte, pentru flexie.
În timpul flexiei, partea anterioar ă a capsulei articulare, precum și
ligamentele extraarticulare anterioare se relaxeaz ă, în timp ce partea p ăosterioară
a capsulei este pus ă în tensiune.
În timpul extensiei, partea posterioar ă a capsulei articulare se relaxeaz ă iar
partea anterioară a capsulei și ligamentele extraarticulare anterioare sunt puse în
tensiune.
Flexia activ ă este de 90°- 120° și flexia pasiv ă de 110°- 140°.
Extensia activ ă este de 30° și cea pasiv ă este de 50°.

Abducția – adduc ția
Adducția este mi șcarea prin care coapsa se apropie de linia median ă sau de
coapsa opus ă.Abducția este mi șcarea invers ă, prin care coapsa se dep ărtează de
linia median ă au de coapsa opusă .
Ambele miș cări se efectueaz ă în jurul unui ax ante ro-posterior care trece
prin capul femoral și într-un plan frontal.
Mișcarea de abduc ție este limitat ă de contactul osos dintre colul femoral și
sprânceana cavit ății acetabulare. Mi șcarea de adducț ie este limitată de contactul

dintre cele dou ă coapse., ea având o amplitudine mult mai mică decât abduc ția.
Adducția activă este de 30° și cea pasiv ă de 65°. Abduc ți activă este de
70° ș i cea pasiv ă de 80°.

Circumduc ția
Rezultă din executarea succesiv ă a celor 4 mi șcări amintite mai sus. În
timpul acestei mi șcări capul femural se rote ște în cavitatea acetabulară , în timp ce
epifiza distal ă a femurului descrie un cerc.

Rotație externă – rotație internă
Rotația externă este miș carea prin care femurul se rote ște în jurul unui ax
vertical care trece prin centrul capului femoral, trohanterul mare deplasându-se
dinainte înapoi. În acela și timp vârful piciorului se îndreapt ă spre înafar ă.
Rota ția internă este miș carea invers ă, trohanterul mare deplasându-se spre
înainte iar vârful piciorului spre în ăuntru.
Rotația externă activă este de 35° și cea pasiv ă de 40°.
Rotația internă activă este de 15° și cea pasiv ă de 20 activ ă este de 35° și
cea pasivă de 40°.

Mușchii motori ai articula ției șoldului :
Flexorii: psoasul iliac (fle xor principal), croitorul și dreptul anterior (flexori
accesori).
Extensorii: fesierul mare, fesierul mijlociu, bicepsul femoral, semitendinosul și
semimembranosul.
Abductorii: muș chii fesieri, piramidalul și tensorul fasciei lata.
Adductorii: pectineu l, adductorul mare, adductorul mic, și dreptul intern.
Rotatorii interni: fesierul mijlociu și fesierul mic.
Rotatorii externi: piramidalul, obturator ul intern, obturatorul extern, gemenul
superior, gemenul inferior ș i pătratul femural.

11. ANATOMIA ȘI BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI GENUNCHIULUI

ANATOMIA ARTICULA ȚIEI GENUNCHIULUI
Articulaț ia genunchiului este format ă din articula țiile femuro-tibial ă și
femuro-patelar ă. Articula ția femuro-tibial ă și articula ția femuro-patelar ă au o
singură capsulă articulară și funcțional se comport ă ca o singur ă articulaț ie.
Articulaț ia genunchiului este cea mai mare articula ție din corpul uman. Este o
articulație mobilă, cu două grade de libertate.

Suprafețele articulare sunt reprezentate de:
– suprafe țele articulare ale condililor femurali și trohleea
femurală.Condilul medial este mai proeminent inferior decât cel lateral, încât
femurul este a șezat pe fe țele articulare ale tibiei relativ orizontale, descrie cu
aceasta un unghi obtuz, deschis latera l de 170°-177°, numit genu valgum
fiziologic.
Suprafața articular ă a condililor femurali se continu ă anterior cu fa ța patelară,
prin care femurul se articuleaz ă cu rotula.
Această față poate fi limitat ă de fața articular ă a condililor printr-o creast ă
transversal ă, numită linia condilotrohlear ă.
– epifiza superioar ă a tibiei – particip ă la această
articulație prin fețele superioare ale condililor tibiali, numite cavit ăți glenoide.
Cele două fețe articulare ale condilior tibiali sunt u șor concave și ovalare, cu axul
mare sagital. Între cele dou ă suprafețe articulare se afl ă o proeminen ță osoasă ,
numită eminența intercondilian ă, formată la rândul ei din tuberculul intercondilar
medial și tuberculul intercondilar lateral. Toat ă această suprafață poartă
denumirea de platou tibial.
– fața posterioară a patelei – este împ ărțită de o creast ă în două suprafețe
articulare, una lateral ăși alta medială , acoperite de cartilaj hialin.

Meniscurile genunchiului .
Deoarece suprafe țele articulare ale femurului și tibiei sunt incongruente, apar
două meniscuri intraarticulare. Un me nisc extern, de forma literei O și un menisc
intern, de forma literei C .
Meniscurile sunt alc ătuite din fibrocartilaj și se găsesc la periferia suprafe țelor
articulare ale condililor tibiali.
În secțiune vertical ă, meniscurile au form ă triunghiular ă, prezentând o
față superioar ă concavă, în raport cu condilul femural respectiv, o fa ță inferioar ă
plană, în raport cu fa ța articular ă a condilului tibial, o baz ă care ader ă la capsula
articularăș i un vârf, îndreptat spre ligamentele încruci șate ale genunchiului.
Fiecare menisc se inser ă prin câte dou ă extremități, una anterioarăș i alta
posterioar ă, numite coarnele meniscul ui, în aria intercondilian ă corespunz ătoare.
Între cornul anterior și cel posterior se g ăsește corpul meniscului.
Extremitățile anterioare ale celor dou ă meniscuri sunt unite prin ligamentul
transvers al genunchiului. Meniscur ile pot fi mobile în articula ție, deplasându-se
odată cu condilii femurali pe suprafe țele articulare ale condililor tibiali.
Aderen ța lor la capsul ă împarte cavitatea articular ă într-un etaj
suprameniscal și unul inframeniscal.
Zona extern ă a meniscului prezint ă vase de sânge, de aceea se nume ște
„zona vascular ă” a meniscului, în timp ce zona intern ă nu prezint ă vase de sânge,
ea numindu-se „zona avascular ă”.

Mijloacele de unire în articula ția genunchiului sunt:
– capsula articular ă, ce are form ă de manșon și se inseră
pe marginea suprafeț elor articulare și pe marginea extern ă a meniscurilor.
Traiectul inser ției pe femur este sinuos, plecând superior de pe fa ța trohleară ,
coborând pe condilii femurali și apoi inferior de epicondili, pe care îi las ă
extracapsular și ajunge astfel posterior în fosa intercondilian ă. La nivelul acestei
fose, capsula se întrerupe și fibrele ei fuzioneaz ă cu ligamentele încruci șate.
Inserția tibială se face la 2-4 mm de cartilajul articular, începând de la aria

intercondilian ă anterioar ăși terminându-se la cea posterioar ă, fără să cuprindă
articulația tibio-fibular ă superioar ă.
Capsula articular ă este format ă din fibre longitudinale , situate la exterior și din
fibre transversale și oblice, situate profund. Anterior este mai sub țire, aici fiind
întărită de tendonul rotulian.Posterior este mai groas ă, în special în dreptul
condililor.
– tendonul rotulian, este trapezoidal, situat anterior, în tinzându-se între
vârful rotulei (baza mare) și tuberozitatea tibial ă anterioar ă (baza mic ă). Este turtit
în plan frontal și vine în raport, anterior, cu fascia femural ă, iar posterior, cu
corpul adipos infrapatelar. Este separat de tibie prin bursa pretibial ă.
– ligamentul popliteu arcuat – este form at din fibre oblice, fiind situat sub
ligamentul popliteu oblic. Înt ărește capsula din dreptul condilului femural lateral
până în dreptul fosei intercondiliene posterioare a tibiei.
– ligamentul popliteu oblic -se desprinde din tendonul mu șchiului
semimembranos și se îndreapt ă spre condilul femural lateral (se mai nume ște
tendon recurent al mu șchiului semimembranos). Ambele ligamente poplitee se
află pe fața posterioar ă a capsulei articulare.
– ligamentul colateral fibular – este format din fibre întinse între capul
fibulei și epicondilul lateral femural.
– ligamentul colateral tibial – este mai turtit și se inseră
pe capsul ă. Are fibre verticale, dispuse de la epicondilul femural la tibie, fibre
oblice descendente, de la epicondi lul medial la meniscul medial și fibre oblice
ascendente, de la condilul medial al tibiei la meniscul medial.
– ligamentele încruci șate. Ligamentele încruci șate sunt antero-extern și
postero-intern. Ele se întind între condilii femurali și ariile intercondiliene ale
tibiei. De și se găsesc profund, în centrul articula ției și au fost considerate
intraarticulare, dispozi ția sinovialei care le acoper ă numai anterior și lateral,
lăsândule astfel extrasinovial, infirm ă acest lucru.
Ligamentul încruci șat antero-extern se inseră în aria intercondilian ă
anterioară, are un traiect oblic ascendent și lateral, inserându-se pe fa șa medială a

condilului femural lateral.
Ligamentul încruciș at postero-intern se inser ă pe aria intercondilian ă
posterioar ă, înapoia inser ției coarnelor posterioare ale celor dou ă meniscuri. El are
un traiect ascendent, încruci șând ligamentul anterior pe ntru a se insera pe fa ța
laterală a condilului fe-mural medial.
Sinoviala articula ției genunchiului este groas ăși foarte bine vascularizat ă.
Ea este împ ărțită de inser țiile meniscale în dou ă zone ș i anume zona
suprameniscalăș i zona submeniscal ă. Ligamentele încruci șate sunt situate
extrasinovial.

BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI GENUNCHIULUI

În articula ția genunchiului se pot efectua cele dou ă tipuri de mi șcări
caracteristice articula țiilor trohleare, flexia și extensia.
Pe lângă cele două tipuri fundamentale de mi șcare, la nivelul genunchiului
se mai pot efectua mi șcări de rotație și înclinare.

Flexia – extensia
Flexia este miș carea prin care fa ța posterioar ă a coapsei se apropie de fa ța
posterioar ă a gambei. Extensia este mi șcarea invers ă flexiei, în care cele dou ă
suprafețe se îndep ărtează una de cealalt ă.
Aceste dou ă mișcări se pot efectua prin trei modalit ăți:
– deplasarea femurului față de tibie
– deplasarea tibiei fa ță de femur
– deplasarea simultan ă a celor dou ă oase
Pe de alt ă parte, flexia și extensia nu se realizeaz ă în mod separate. Flexia
genunchiului este înso țită de rotația interna a tibiei iar extensia de rota ția externă a
acesteia. Acest lucru se datoreaz ă formei suprafe țelor articulare ale articula ției
femuro-tibiale, care are o conducere osoas ă.
Flexia și extensia se realizeaz ă în jurul unui ax tran sversal care trece prin

cei doi condili femurali.
Datorit ă inegalității suprafe țelor articulare ale femurului și tibiei (condilii
femurali fiind mult mai dezvolta ți decât platoul tibial), mi șcările de flexie și
extensie se execută pri „rularea” și „alunecarea” simultan ă a condiliolr femurali
pe platoul tibial.
Rotula alunec ă pe trohleea femural ă, coborând în timpul flexiei
genunchiului și ridicându-se în timpul extensiei acestuia.
În timpul flexiei, meniscurile alunec ă dinainte înapoi pe platoul tibial. Meniscul
intern se deplasează mai puțin decît cel extern.
Ligamentele colaterale sunt puse în tensiune în miș carea de extensie a
genunchiului. În miș carea de flexie, ligamentul colateral extern se relaxeaz ă , în
timp ce ligamentul colateral intern r ămâne în tensiune. Aceste dou ă ligamente
colaterale limitez ă mișcarea de varus ( ligamentul colateral extern) și mișcarea de
valgus (ligamentul colateral intern).
Ligamentul încruci șat anterior este pus în tensiune în flexie iar cel
posterior, atât în flexie cât și în extensie. Ligamentele încruci șate limitez ă
mișcările tibiei fa ță de femur în plan antero-posterior.

Rotație externă – rotație internă
Rotația externă este miș carea în urma c ăreia vârful piciorului se orientez ă
către înafar ă, în timp ce rotaș ia internă este miș carea opusă , pri care vârful
piciorului se orienteaz ă către înăuntru.Aceste două mișcări se efectuaz ă în jurul
unui ax longitudinal care trece pr in tuberculul intern al eminen ței itercondiliene a
tibiei și mijlocul epifizei distale a tibiei.
Rotația internă și externă sunt de 15° – 25° (activ) și de 35° – 40° (pasiv).
Trebuie spus îns ă că există mari varia ții individuale în ceea ce priveste
amplitudinea acestor mi șcări.
De asemenea, cele dou ă rotații sunt influen țate și de poziția genunchiului.
Când genunchiul se afl ă în extensie, rota ția este de 0°, creș te apoi rapid la
începutul flexiei și devine maxim ă la 40° – 60° de flexie.

Înclinare extern ă – înclinare intern ă
Când genunchiul este semiflectat, tibia poate s ă execute fa ță de femur
mișcări de înclinare extern ă (valgus) ș i mișvări de înclinare intern ă (varus).
Aceste mi șcări dispar când genunchiul este în extensie, fiind împiedicate
de ligamentele colaterale ale genunchiului. Miș cările se fac într-un plan frontal și
în jurul unui ax antero-posterior care trece prin mijlocul ep ifizei proximale a
tibiei.

Mușchii motori ai genunchiului
Flexorii: bicepsul femural și semimembranosul (flexorii principali),
semitendinosul, gemenii, polpliteul, plantarul sub țire, croitorul și dreptul intern
(flexorii accesori).
Extensor: cvadricepsul femural
Rotator extern: bicepsul femural
Rotatorii interni: semimebranosul, popliteul și muș chii labei de gâsc ă.

12. ANATOMIA ȘI BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI GLEZNEI
(Articulația talo-crural ă)

ANATOMIA ARTICULA ȚIEI GLEZNEI
Suprafețele sale articulare s unt reprezentate de fa ța articular ă a „scoabei
tibio-peroniere” și de fața articular ă superioar ă, lateralăși medială a corpului
astragalului.

Mijloacele de unire sunt:
– capsula articular ă care este mai lax ă și mai sub țire în partea anterioar ăși
posterioar ă. În pă rțile laterală și medială ea este înt ărită de ligamente puternice.
– ligamentul medial sau „deltoidian” î și are originea superior pe maleola

tibială , de unde se împrăș tie în evantai pe oasele tarsului.
Are patru pă rți: partea tibionavicular ă care se prinde pe fa ța dorsalăși medială a
navicularului, partea tibiocalcanean ă ale cărei fibre se inser ă pe sustentaculum
tali, partea tibiotalar ă anterioar ă ale cărui fibre se inser ă pe marginea medial ă a
colului astragalului și partea tibiotalar ă posterioar ă ale cărui fibre se inser ă pe
procesul posterior al talusului.
Lateral articula ția este înt ărită de trei ligamente:
– ligamentul talofibular anterior care merge de la maleola peronier ă la
partea lateral ă a colului astragalului.
-ligamentul talofibular posterior care se inser ă în fosa maleolei peroniere
și pe tuberculul lateral al procesului posterior al talusului.
-ligamentul calcaneofibular care se prinde pe vârful maleolei peroniere și
pe fața laterală a calcaneului.
Sinoviala c ăptușește la interior capsula și are două funduri de sac, anterior
și posterior.

BIOMECANICA ARTICULA ȚIEI GLEZNEI

Articulația gleznei este o articula ție de tip trohlear, la nivelul c ăreia se pot
executa cele dou ă mișcari caracteristice articula țiilor de acest gen și anume flexia
și extensia, precum ș i mișcari de lateralitate și de deplasare înainte și înapoi ale
astragalului, în "scoaba tibio-peronier ă".
Ținând seama de sensul mi șcării raportat la picior, flexia este denumită
fiexie dorsal ă a piciorului. iar extensia este denumit ă flexie plantar ă a piciorului.

Flexia dorsal ă (fexie) este mi șarea prin care fa ța dorsală a piciornlui se aproprie
de fața anterioară a gambei.

Flexia plantară (extensie) este miș carea prin care fa ța plantară a piciorului se
apropie de fa ța posterioară a gambei.

Axul biomecanic în jurul c ăruia se produce miș carea de flexie-extensie, este
transversal, formând un unghi de 8°, desc his spre intern, cu linia bimaleolar ă.
Datorit ă orientării axului de flexie – extensie, când se execut ă flexia
dorsală, vârful piciomlui se aș ează în adducție, iar în flexia plantar ă el se așează în
abducție.
Amplitudinea mi șcărilor este de 20° pentru flexia dorsal ă (activ) și de 35°
pentru flexia plantar ă (activ).
În articula ția gleznei mai exist ă și mișcări de lateralitate și de deplasare
înainte (anterior) și înapoi (posterior) ale astragalului fa ță de scoaba tibio-
peronieră , mișcări care au o amplitudine redus ă.

Mișciările de lateralitate se efectueză în plan frontal și sunt limitate de cele dou ă
maleole, intern ă și externă.

Mișcările de deplasare înainte și înapoi se efectueaza în plan sagital și sunt
limitate de contactul osos dintre astragal și marginea anterioar ă și posterioar ă a
epifizei distale a tibiei, precum și de capsula articular ă a gleznei și de ligamentele
extraarticulare ale acesteia.

Mușchii motori ai articulatiei gleznei :
1. Flexoii: tibialul anterior, ex tensorul comun al degetelor și extensorul
lung a1 halucelui.
2. Extensorii: tricepsul sural, tibialul pos terior, flexorul lung al degetelor,
flexorul lung al halucelui, plantarul lung și peronierii.

MUȘCHII CORPULUI UMAN

1. MUȘCHII CAPULUI

Din punct de vedere func țional și topografic, mu șchii capului se clasific ă
în:
– mușchii mimicii
– mușchii masticatori
– mușchii situați paravertebral
Conform Nomenclaturii Interna ționale, în aceast ă clasificare ar fi inclu și și
mușchii mare drept posterior al capului, mi cul drept posterior al capului, oblicul
superior al capului și oblicul inferior al capului.

1. MUȘCHII MIMICII (mu șchii pielo și ai capului)
Acești mușchi sunt situa ți subcutan, prezint ă un cap fix inserat pe oasele
feței și un cap mobil inserat pe piele. In serându-se pe piele, prin contrac ție, pot
exprima diferite st ări psihice (bucurii, depres iune, durere, etc); împreun ă cu
repartiția țesutului adipos al fe ței și configura ția masivului facial, mu șchii mimicii
dau aspectul static al fe ței, fizionomia.
Un alt rol al acestor mu șchi, secundar, este acela de a interveni în mastica ție,
deglutiție, fonaț ie.
Inervația acestor mu șchi provine din nervul facial.
Clasificare:
– mușchiul epicranian
– mușchiul orbicular al ochiului
– mușchiul orbicular al gurii

– mușchiul buccinator
– mușchiul ridic ător al buzei superioare
– mușchiul ridic ător al unghiului gurii
– mușchii zigomatic mic și mare
– mușchiul rizorius
– mușchiul coborâtor al buzei inferioare
– mușchiul mental

MUȘCHIUL EPICRANIAN este format din mu șchiul occipito-frontal și mușchiul
temporo-parietal; între pântecele mu șchiului occipito-frontal se afl ă un tendon
numit aponevroz ă epicranian ă.
Acțiuni: trage medial și posterior pavilionul urechii (pântecele occipital),
trage în sus pielea frun ții, producând cute transversale ce exprim ă atenția, frica,
spaima (pântecele frontal), ajut ă la ridicarea pleoapei superioare (pântecele
frontal) exprimând surpriza.

MUȘCHIUL ORBICULAR AL OCHIULUI este un mu șchi alcătuit din trei p ărți
distincte: palpebral ă, orbitală și lacrimal ă. Partea palpebral ă se află în grosimea
pleoapei, partea orbitală acoperă mușchiul sprâncenos, iar partea lacrimal ă este
situată posterior de s acul lacrimal.
Primele dou ă părți determin ă ocluzia fantei palpebrale și intervin în
dirijarea lacrimilor spre unghiul medial al orbitei.

MUȘCHIUL ORBICULAR AL GURII este alc ătuit din dou ă părți și anume
partea marginală și partea labial ă. Partea labial ă se situeaz ă în grosimea buzelor.
Acest mu șchi are valoare de sfincter; astfel, prin contrac ția părții labiale,
el produce închiderea gurii; prin contrac ția părții marginale, particip ă la suflat,
fluierat, supt, mastica ție (împiedic ă scurgerea salivei).

MUȘCHIUL BUCCINATOR este singurul acoperi t de fascie, resp ectiv de fascia

bucofaringian ă. Prin inser ția sa pe comisura bucal ă, acest mu șchi crește diametrul
transvers al gurii în caz de contrac ție, intervine în expulzarea for țată a aerului
(fluierat, suflat) de unde și denumirea lui (buccina = trompet ă).
Are rol și în mastica ție datorită faptului că menține alimentele în contact
cu dinții participând și la formarea bolului alimentar.

MUȘCHIUL RIDIC ĂTOR AL BUZEI SUPERIOARE pleac ă de pe zigomatic și
fața anterioar ă a corpului maxilarului și se inseră pe buza superioar ă; el acoper ă
mușchiul ridic ător al unghiului gurii și este acoperit de mu șchiul orbicular al
ochiului.

MUȘCHIUL RIDIC ĂTOR AL UNGHIULUI GURII are inserț ia pe comisura
buzelor; prin contrac ție, ridică buza superioar ă și trage lateral comisura buzelor.

MUȘCHIUL ZIGOMATIC MIC pleac ă de la osul zigomatic, inferior,
inserându-se în buza superioar ă.
Acțiunea sa este de a trage superior și lateral buza superioar ă.

MUȘCHIUL ZIGOMATIC MARE pleac ă inferior de precedentul și se inseră la
comisura buzelor.
Intervine în râs, prin ac țiunea sa de a trage superior și lateral comisura
buzelor.

MUȘCHIUL RIZORIUS acoper ă mușchiul buccinator și mușchiul maseter, având
inserția la comisura buzelor.
Rolul său este de a trage lateral comisu ra buzelor, realizând surâsul.

MUȘCHIUL COBORÂTOR AL BUZEI INFERIOARE pleac ă de la linia oblic ă a
mandibulei și se inseră în pielea buzei inferi oare. Este medial de mu șchiul
coborâtor al unghiului gurii.

Acțiunea sa este de a trage buza inferioar ă anterior și inferior (exprim ă ironia).

MUȘCHIUL COBORÂTOR AL UNGHIULUI GURII pleac ă inferior și lateral
de muș chiul coborâtor al buzei inferioare, având inser ția la comisura buzelor.
Acțiunea sa este de a trage comisura buzelor în jos și lateral.

MUȘCHIUL MENTAL pleac ă d e p e f a ța laterala ă a mandibulei, în dreptul
incisivilor mediali și se inseră pe pielea b ărbiei.
Rolul său este de a încre ți pielea bărbiei (exprim ă îndoială, dispreț).

2. MUȘCHII MASTICATORI
Sunt mușchi ce actionează asupra articulaț iei temporo-mandibulare, având
inervație comună nervul mandibular.

Clasificare:
– mușchiul temporal
– mușchiul maseter
– mușchiul pterigoidian medial
– mușchiul pterigoidian lateral

MUȘCHIUL TEMPORAL are originea în fosa temporal ă și arcada zigomatic ă,
iar inserția pe procesul coracoid și ramura mandibulei.
Inferior este acoperit de mu șchiul maseter.
Acțiunea sa constă în deplasarea lateral ă a mandibulei, ridicarea
mandibulei și tragerea ei posterior. Este cel mai puternic ridic ător al mandibulei.

MUȘCHIUL MASETER prezint ă o parte superficială și una profund ă. Partea
superficial ă are originea pe marginea inferioar ă a arcadei zigomatice, anterior, iar
partea profundă are originea în aceea și zonă dar posterior.
După ce realizeaz ă unirea celor dou ă părți, inserția se face pe fa ța laterală

a ramului și a unghiului mandibulei.
Acțiunea sa este de a ridica mandibula, în caz de contrac ție bilateral ă și de
a trage mandibula latera l, în caz de contrac ție unilateral ă.

MUȘCHIUL PTERIGOIDIAN MEDIAL are originea la nivelul fosei
pterigoidiene și palatinului, iar inser ția pe ramul și unghiul mandibulei.
Acțiunea sa const ă în ridicarea mandibulei.

MUȘCHIUL PTERIGOIDIAN LATERAL are originea pe procesul pterigoid și
inserția pe capsula articula ției temporo-mandibulare și condilul mandibulei.
Acțiunea sa este propulsia și tragerea în jos a mandibulei, prin contrac ție
bilaterală.

3. MUȘCHII SITUA ȚI PARAVERTEBRAL
Clasificare:
– mușchiul lungul capului
– mușchiul drept anterior al capului
– mușchiul drept lateral al capului

MUȘCHIUL LUNGUL CAPULUI are origin ea pe occipital, inferior și insertia pe
tuberculii anteriori ai vertebrelor C3 – C6.
Acțiunea sa este flexia capului, în cazul contrac ției bilaterale și rotația
capului de aceea și parte, în cazul contrac ției unilaterale.

MUȘCHIUL DREPT ANTERIOR AL CAPULU I are originea pe occipital și
inserția pe masele laterale și procesul transvers ale atlasului. Ac țiunea const ă în
flexia lateral ă a capului, în caz de contrac ție unilateral ă sau flexia anterioar ă a
capului, în caz de contrac ție bilateral ă.

MUȘCHIUL DREPT LATERAL AL CAPULU I are originea pe procesul

transvers al atlasului și inserția pe occipital.
Actiunea sa este de flexie lateral ă a capului.

2. MUȘCHII GÂTULUI
Clasificare:
– mușchiul platysma
– mușchiul sternocleidomastoidian
– mușchii scaleni
– mușchii infrahioidieni
– mușchii suprahioidieni
– mușchiul lungul gâtului
– mușchiul splenius al gâtului

MUȘCHIUL PLATYSMA se întinde ca o lam ă musculară între regiunile
deltoidian ă și infraclavicular ă până în partea inferioar ă a feței. Este inervat de
nervul facial.
Acțiunea sa constă în coborârea unghiului gu rii (expresie de triste țe,
dispreț, suferință ) când contrac ția are punct fix inser țiile inferioare de la nivelul
regiunilor infraclaviculare și deltoidian ă și de pe fasciile mu șchilor pectoral mare
și deltoid.

MUȘCHIUL STERNOCLEIDOMASTOIDIAN se afl ă situat pe partea lateral ă a
gâtului. Este un mu șchi craniomotor și inspirator accesor.
Prezintă două origini și anume o origine sternală , care pleacă de pe fa ța
anterioară a manubriului sternal și o origine clavicular ă, care pleac ă de pe
claviculă – în vecin ătatea extremit ății sternale.
Inserția celor dou ă părți se face pe procesul mastoidian.
Inervația este asigurată de ramuri ale nervului accesor ș i de plexul cervical.
Acțiunile constau în flexia capului, înclinarea de aceea și parte și rotarea de
partea opusă , în cazul contrac ției unilaterale cu punct fix sternoclavicular.

Contracț ia bilateral ă determin ă o mărire a amplitudinii flexiei, când
aceasta a fost ini țiată de mușchii drepți anteriori și lungi ai capului.
Contracț ia bilateral ă cu punct fix occipitomastoidian determin ă rolul lor ca
mușchi inspiratori auxiliari.

MUȘCHII SCALENI sunt :
– mușchiul scalen anterior
– mușchiul scalen mijlociu
– mușchiul scalen posterior
În ansamblu se întind între coloana cervical ă și primele dou ă coaste, fiind
situați în planul profund al regi unii laterale a gâtului.
Acțiunea lor const ă în:
– înclinarea coloanei cervicale de aceea și parte, în cazul
contracț iei unilaterale cu punct fix costal.
– flexia coloanei, în cazul contrac ției bilaterale a mu șchilor
scaleni anteriori.
– creșterea rigidit ății coloanei, în cazul contrac ției bilaterale
a mușchilor scaleni mijlocii și posteriori.
– cu punct fix la nivelul inser țiilor cervicale, mu șchii scaleni sunt
inspiratori auxiliari.

MUȘCHII SUPRAHIOIDIENI sunt localiza ți în regiunea anterioar ă a gâtului și
se clasific ă astfel:
– mușchiul stilohioidian
– mușchiul digastric
– mușchiul milohioidian
– mușchiul geniohioidian

MUȘCHIUL STILOHIOIDIAN are orig inea pe procesul stiloid și inserția pe
cornul mare și corpul osului hioid.

MUȘCHIUL DIGASTRIC se întinde de la procesul mastoidian la corpul
mandibulei. Prezint ă un pântece posterior și unul anterior.

MUȘCHIUL MILOHIOIDIAN este un mu șchi patrulater, situat între osul hioid și
corpul mandibulei; împreun ă cu cel opus, particip ă la alcătuirea plan șeului
cavității bucale propriu-zise.

MUȘCHIUL GENIOHIOIDIAN se situeaz ă superior de mu șchiul milohioidian și
se inseră pe corpul osului hioid.
Acțiunile mu șchilor suprahioidieni:
– inserați prin unul din capete pe osul hioid, ace ști mușchi vor avea rol în
cursul unor acte fiziologice ca degluti ția, fonaț ia, respiratia, masticaț ia. Astfel,
mușchii milohioidieni, geniohioidieni și pântecele anterior al digastricului (luând
punct fix osul hioid) coboar ă mandibula.
– contracț ia izolată a mușchiului milohioidian, cu punct fix pe mandibul ă,
ajută la împingerea bolului alimentar în primul timp al degluti ției.
– contracția tuturor mu șchilor suprahioidieni, în timpul faringian al
deglutiției, realizeaz ă închiderea laringelui și separarea c ăii digestive de cea
aeriană.

MUȘCHII INFRAHIOIDIENI sunt situa ți în regiunea anterioar ă a gâtului, cu
excepția pântecelui inferior al mu șchiului omohioidian.
Clasificare:
– mușchiul sternohioidian
– mușchiul omohioidian
– mușchiul sternotiroidian
– mușchiul tirohioidian

MUȘCHIUL STERNOHIOIDIAN este situat între stern și hioid.

MUȘCHIUL OMOHIOIDIAN prezint ă două pântece reunite printr-un tendon;
pântecele inferior porne ște de la marginea superioar ă a scapulei, apoi prin
pântecele superior urc ă vertical spre osul hioid.

MUȘCHIUL STERNOTIROIDIAN pleac ă de pe fa ța posterioară a manubriului
sternal și primul cartilaj costal, ajung ând la cartilajul tiroid.

MUȘCHIUL TIROHIOIDIAN continu ă mușchiul precedent inserându-se pe
corpul și cornul mare al osului hioid.

Mușchii infrahioidieni, prin inser ția cu unul din capete pe osul hioid, au
rol în acte fiziologice ca degluti ția, fonaț ia, respiraț ia.

MUȘCHIUL LUNGUL GÂTULUI este situat în partea anterioar ă și laterală a
coloanei cervicale și a primelor trei vertebre toracice; este alc ătuit din fascicule cu
orientare diferit ă.
Acțiunea sa const ă în înclinarea coloanei cervicale de aceea și parte, în
cazul contrac ției unilaterale sau flectarea coloanei, în cazul contrac ției bilaterale.

MUȘCHIUL SPLENIUSUL GÂTULUI apar ține topografic și funcțional
mușchilor cefei (capitol ce va fi descris).

3. MUȘCHII TRUNCHIULUI
Muș chii trunchiului se clasific ă în :
– mușchii spatelui și cefei
– mușchii antero-laterali ai trunchiului

1. MUȘCHII SPATELUI Ș I AI CEFEI
Mușchii migra ți ai spatelui:

– mușchiul trapez
– mușchiul latissimus dorsi
– mușchul romboid mare
– mușchiul romboid mic
– mușchiul ridic ător al scapulei
– mușchiul dințat postero-superior
– mușchiul dințat postero-inferior
1. Muș chi erectori ai trunchiului:
– mușchiul iliocostal
– mușchiul longissimus
– mușchiul spinal
– mușchii intertransversari
– mușchii interspinosi
– mușchiul semispinal
– mușchiul multifid
– mușchii rotatori
– mușchiul oblic superior al capului
– mușchiul spleniusul gâtului
– mușchiul spleniusul capului
– mușchiul oblicul inferior al capului

MUȘCHIUL TRAPEZ
Originea se află pe protuberan ța occipital ă externă și pe procesele spinoase C7 –
T12, respectiv pe ligament ele interspinoase corespunz ătoare.
Inserț ia se face pe clavicul ă, în treimea lateral ă a marginii posterioare, pe
marginea medial ă a acromionului și pe spina scapulei.
Vasculariza ția este asigurat ă de ramuri din arterele suprascapulare, occipital ă și
transversă a gâtului.
Inervația este dată de nervul accesor și ramurile anterioare din C3 – C4.
Acțiune:

– ridică umărul, în cazul în care ac ționează fibrele sale
descendente luând punct fix medial.
– trage um ărul înapoi, în cazul în care ac ționează fibrele sale
orizontale.
– trage um ărul în jos, în cazul când ac ționează fibrele sale ascendente.
– bascularea scapulei, ac țiune realizată în comun de fibrele ascendente și
descendente.
– rotația capului de partea opus ă, când acț ionează fibrele descendente
luând punct fix pe scapul ă.
– intervine în mi șcarea de c ățărare, prin fibrele asce ndente ce iau punct fix
pe scapulă.
– menține poziț ia vertical ă a capului și extensia acestuia, ac țiune realizat ă
prin contracț ia simultan ă a ambilor mu șchi, cu punct fix pe scapulă și pe
claviculă.

MUȘCHIUL ROMBOID MARE
Originea se află pe procesele spinoase T2 – T5 și pe ligamentul supraspinos.
Inserț ia este pe marginea medial ă a scapulei.
Vasculariza ția se realizeaz ă prin ramuri din artera transvers ă a gâtului și din
primele 6 intercostale.
Inervația este dată de nervul dorsal al scapulei, ce ia na ștere din plexul brahial.
Acțiune: apropie um ărul de coloan ă.

MUȘCHIUL ROMBOID MIC
Originea se află pe procesele spinoase T1 – C6.
Inserț ia este pe marginea medial ă a scapulei, superior de inser ția muș chiului
romboid mare
Vasculariza ția se realizeaz ă prin ramuri din artera transvers ă a gâtului și din
primele 6 intercostale.
Inervația este dată de nervul dorsal al scapulei.

Acțiune: apropie um ărul de coloan ă.

MUȘCHIUL LEVATOR SCAPULAE (mu șchiul ridic ător al scapulei)
Originea este pe procesele transverse C1 – C4.
Inserț ia se face pe unghiul supero-medial al scapulei.
Vasculariza ția este realizată de artera subscapular ă și artera cervical ă ascendent ă.
Inervația este dată de ramurile anterioare C3 – C5.
Acțiune:
– ridică umărul; aceast ă acțiune are loc când ia punct fix pe
coloană.
– flexia lateral ă a gâtului; ac țiunea se realizeaz ă când ia punct
fix pe scapul ă.

MUȘCHIUL LATISSIMUS DORSI
Originea se afla pe:
– procesele spinoase al e vertebrelor T7 -L5 și pe ligamentele
supraspinoase corespunz ătoare.
– creasta sacral ă medie.
– creasta iliac ă, în jumătatea ei posterioar ă.
Prinderea de creasta iliac ă și coloana vertebral ă se face prin intermediul fasciei
toracolombare.
Inserț ia este pe humerus, pe crea sta tuberculului mic.
Vasculariza ția este dată de artera subscapular ă, ultima intercostal ă și arterele
lombare.
Inervația este dată de nervul toracodorsal.
Actiune:
– extensia, adductia și rotația medială a brațului; acțiunea se
realizează când ia punct fix posterior.
– ridicător al coastelor; ac țiunea se realizeaz ă când ia punct fix
pe humerus.

– intervine în c ățărare.

MUȘCHIUL DIN ȚAT POSTERO – SUPERIOR
Originea se află pe procesele spinoase C6 – T2.
Inserț ia se face pe coastele II – IV la nivelul unghiului coastei.
Vasculariza ția este dată de ramurile posterioare ale pr imelor artere intercostale.
Inervația este dată de nervii intercostali I – V.
Acțiune: ridică coastele; este deci mu șchi inspirator.

MUȘCHIUL DIN ȚAT POSTERO – INFERIOR
Originea se află pe procesele spinoase T10 – L2.
Inserț ia se face pe ultimele coaste (IX-XII).
Vasculariza ția este dată de ultimele 5 artere intercostale.
Inervația este dată de nervii intercostali IX – XI.
Acțiune: coboară coastele; este deci mu șchi expirator.

MUȘCHIUL ILIOCOSTAL
Originea se face în masa sacrospinal ă; prezintă 3 porțiuni, în funcț ie de regiunile
pe care le str ăbate: lombar ă, toracică și cervicală.
Inserț ia se face pe unghiul ultimelor 10 coaste, în cazul masei lombare, pe
primele 6 coaste și pe tuberculul posterior al lui C7, în cazul masei toracice și pe
tuberculii posteriori C4 – C6, în cazul masei cervicale.

MUȘCHIUL LONGISSIMUS
Prezintă 3 porțiuni : toracic ă, cervicală și a capului.
Porțiunea toracic ă are originea în masa sacrolombar ă, iar inser ția pe procesele
transverse toracice și pe marginea inferioar ă a coastelor IX – X.
Porțiunea cervical ă are originea pe procesele transverse T1 – T5, iar inserția pe
procesele transverse C3 – C7.
Porțiunea capului are originea pe procesele transverse C3 – T5, iar inser ția pe

procesul mastoid.

MUȘCHII INTERTRANSVERSARI
Sunt muș chi profunzi; se întind între procesele transverse a dou ă vertebre
vecine.
După regiunea în care se g ăsesc se împart în:
– intertransversari lombari (medial și lateral)
– intertransversari toracici
– intertransversari cervicali (anterior și posterior).

MUȘCHIUL SPINAL
Prezintă 3 porțiuni: toracic ă, cervicală și a capului.
Porțiunea toracic ă are originea pe procesele spinoase T11 – L3, iar inserția pe
procesele spinoase ale celorlalte vertebre toracice.
Porțiunea cervical ă are originea pe ligamentul nucal, iar inserția pe tuberculul
posterior al lui C1.
Porțiunea capului continu ă ascendent direcț ia precedentului.

MUȘCHII INTERSPINO ȘI
Prezintă porțiunile cervical ă, toracică și lombară. Se întind pe procesele spinoase
a două vertebre vecine.

MUȘCHIUL MARELE DREPT POSTERIOR AL CAPULUI
Originea se află pe procesul spinos al lui C2.
Inserț ia este pe linia nucal ă.

MUȘCHIUL MICUL DREPT PO STERIOR AL CAPULUI
Originea este pe tuberculul pos terior al lui C1.
Inserț ia se află în jurul g ăurii occipitale, medial de precedentul.

MUȘCHII SACROCOCCIGIENI ANTERIOR ȘI POSTERIOR
Sunt situa ți între sacru și coccis; sunt rudimentari.

MUȘCHIUL SEMISPINAL
Originea este pe procesele transverse T6 – T10, pentru por țiunea toracic ă, pe
procesele transverse T1 – T6, pentru por țiunea cervical ă și pe procesele transverse
T1 – T6 pentru por țiunea capului.
Inserț ia se face pe procesele spinoase C6 – T3, pentru porț iunea toracic ă, pe
procesele spinoase C2 – C5, pentru por țiunea cervical ă și pe planul nucal pentru
porțiunea capului.
Mușchiul semispinal sare peste minim cinci vertebre.

MUȘCHIUL MULTIFID sare peste 3 – 4 vertebre.

MUȘCHII ROTATORI sar peste o vertebr ă; de obicei sunt prezen ți în regiunea
toracică.

MUȘCHIUL OBLICUL SUPERI OR AL CAPULUI
Originea este pe procesul transvers al lui C1.
Inserț ia se face pe planul nucal, lateral de semispinalul capului.

MUȘCHIUL SPLENIUSUL GÂTULUI
Are originea pe procesele spinoase T3 – T6, iar inserț ia pe procesele transverse
C1 – C3.

MUȘCHIUL SPLENIUSUL CAPULUI
Are originea pe procesele spinoase C7 – T4 și ligamentul nucal, iar inserția pe
procesul mastoid și linia nucal ă.

MUȘCHIUL OBLICUL INFERIOR AL CAPULUI

Are originea pe procesul spinos al lui C2, iar inserția pe procesul transvers al lui
C1.

2. MUȘCHII ANTERO-LATERALI AI TRUNCHIULUI

Mușchii antero-laterali ai trunchiului se clasific ă în :
– mușchi ai toracelui
– mușchi ai abdomenului

MUȘCHII TORACELUI

După origine, aș ezare și acțiune, mușchii toracelui se clasific ă în:
a.mușchi superficiali:
– mușchiul pectoral mare
– mușchiul pectoral mic
– mușchiul subclavicular
– mușchiul dintat anterior

b.mușchi profunzi:
– mușchii intercostali externi
– mușchii intercostali interni
– mușchii ridicători ai coastelor
– mușchii subcostali
– mușchii intercostali intimi
– mușchiul transvers toracic

MUȘCHIUL PECTORAL MARE
Originea se realizează prin trei p ărți:
– clavicular ă, în jumătatea medial ă a marginii inferioare a

claviculei.
– sternocostală , pe fața anterioar ă a sternului.
– abdominală , pe teaca dreptului abdominal.
Inserț ia se realizează printr-un tendon comun pe cr easta tuberculului mare al
humerusului.
Vasculariza ția este dată de ramuri din artera toracoacromiala și de ramuri din
artera toracic ă internă.
Inervația provine din nervii pectorali, din plexul brahial.
Acțiune:
– coboara și proiecteaz ă anterior um ărul; aceast ă acțiune are loc
când punctul fix este pe torace.
– adducț ie, rotație medială, flexie a bra țului; aceast ă acțiune are
loc când punctul fix este pe torace.
– intervine în c ățărare; acțiunea are loc când punct ul fix este pe
humerus.
– este inspirator auxiliar.

MUȘCHIUL PECTORAL MIC
Originea este pe fe țele anterolaterale ale costelor 3 – 5.
Inserț ia este pe procesul coracoid.
Vasculariza ția este realizată de ramuri din artera axilar ă.
Inervația este dată de nervii pectorali, din plexul brahial.
Acțiune:
– proiecteaz ă anterior um ărul și coboară unghiul latera l al scapulei.
Acțiunea se realizeaz ă când ia punct fix pe coaste.
– ridică coastele, fiind muș chi inspirator auxiliar; ac țiunea are
loc când ia punct fix pe procesul coracoid.

MUȘCHIUL SUBCLAVICULAR
Originea este pe fa ța superioară a primei coaste (medial).

Inserț ia este pe fa ța inferioar ă a claviculei.
Inervația provine din plexul brahial.
Acțiune:
– coboară clavicula, în cazul în car e ia punct fix pe coaste.
– ridică prima coast ă, fiind mu șchi inspirator; ac țiunea se
realizează când ia punct fix pe clavicul ă.

MUȘCHIUL DIN ȚAT ANTERIOR (mu șchiul serratus anterior)
Originea este pe fe țele laterale și marginile superioare ale primelor 10 coaste.
Inserț ia este pe marginea medial ă a scapulei.
Vasculariza ția este realizat ă de ramuri din arterele toracic ă laterală, subscapular ă
și scapular ă posterioar ă.
Acțiune:
– coboară coastele; ac țiunea are loc când ac ționează fibrele sale
superioare ce iau punct fix pe scapul ă.
– ridică coastele; ac țiunea are loc când ac ționează fibrele sale
inferioare ce iau punct fix pe scapul ă.
– ajută mușchiul deltoid în ridicarea bra țului.
– participă la proiecția anterioar ă a scapulei (această acțiune este
realizată împreună cu muș chiul pectoral mic).
– intervine în bascula scapulei, ac țiune realizată de fibrele sale
inferioare împreun ă cu fibrele ascendente ale muș chiului trapez.

MUȘCHII INTERCOSTALI EXTERNI
Au originea pe marginea inferioar ă a coastei superioare, inserția pe marginea
superioară a coastei inferioare, iar ca acțiune sunt mușchi inspiratori, deci ridic ă
coastele.

MUȘCHII INTERCOSTALI INTERNI
Au originea și inserția invers ca preceden ții, iar ca acțiune sunt mușchi expiratori,

deci coboar ă coastele.

MUȘCHII RIDIC ĂTORI AI COASTELOR
Au originea pe procesele transverse C7 – T11, inserția pe faț a laterală a coastei
inferioare, iar acțiunea este de a ridica coastele.

MUȘCHII SUBCOSTALI
Au originea pe fața medială a unei coaste, inserț ia pe a doua, a treia coast ă
supraiacent ă, iar ca acțiune sunt muș chi expiratori.

MUȘCHII INTERCOSTALI INTIMI
Sunt situa ți în treimea lateral ă a spațiilor intercostale inferioare.

MUȘCHIUL TRANSVERS TORACIC
Originea este pe fa ța posterioară a procesului xifoid și pe cartilajele costale 3 – 7.
Inserț ia este pe cartilajele costale 2- 6, pe marginea lor inferioar ă.
Acțiune: este mușchi expirator.
Mușchii profunzi ai toracelui sunt vascularizaț i de arterele intercostale. Inervația
provine din nervii intercostali.

MUȘCHII ABDOMENULUI

Pentru fiecare jum ătate de abdomen se afl ă câte 6 mu șchi:
– mușchiul drept al abdomenului (rectus abdominis)
– mușchiul piramidal
– mușchiul oblic extern al abdomenului
– mușchiul oblic intern al abdomenului
– mușchiul transvers al abdomenului

– muș chiul pătrat al lombelor

Caracteristici ale mu șchilor abdomenului:
– datorită tonusului lor men țin viscerele abdominale în pozi ția
normală.
– prin presa abdominală efectuată, ajută la micțiune, defeca ție, vomă,
naștere.
– au rol în statica și dinamica trunchiului.
– sunt muș chi expratori auxiliari.

MUȘCHIUL OBLIC EXTERN AL ABDOMENULUI
Mușchiul oblic extern al abdomenului este cel mai mare și cel mai superficial
dintre mu șchii lați ai abdomenului.
Originea se realizeaz ă prin 8 digita ții musculo-tendinoase pe fe țele externe și
marginile inferioare ale coastelor V – XII. Pântecele muscular prezint ă 4 margini:
superioară, inferioar ă, posterioar ă și anterioar ă.
Aponevroza mu șchiului continu ă marginea anterioar ă și segmentul
anterior al marginii inferioare a co rpului muscular. Partea din aponevroz ă care
continuă marginea anterioară se îndreapt ă anterior și medial și se inseră pe
procesul xifoid, pe linia alb ă (până la simfiza pubian ă); în acest fel se realizează
inserția medială a mușchiului. Inserția inferioară se face pe urm ătoarele
formațiuni, dinspre lateral spre medial: creasta iliac ă, spina iliac ă antero-
superioară, fascia lata, fascia iliac ă.
Vasculariza ția este realizat ă de arterele intercostale VI – XI, artera subcostal ă,
artera toracic ă laterală și artera circumflex ă iliacă superficial ă.
Inervația este dată de nervii intercostali (V – XII), nervul iliohipogastric și nervul
ilioinghinal.
Acțiune:
– înclină trunchiul de aceea și parte, cu rotire de partea opus ă;

această acțiune se realizeaz ă prin contrac ție unilateral ă.
– apleacă trunchiul înainte; ac țiunea se realizeaz ă prin contracț ie

bilaterală cu punct fix pe pelvis.
– fixează coloana lombar ă, trăgând bazinul anterior; ac țiunea se

realizează prin contracț ie bilateral ă cu punct fix pe torace.
– coboară coastele, deci este expirator auxiliar; ac țiunea se
realizează dacă pelvisul și coloana vertebral ă sunt fixate.

MUȘCHIUL OBLIC INTERN AL ABDOMENULUI
Originea este pe fascia toracolombar ă, pe creasta iliac ă și pe ligamentul inghinal.
Inserț ia se face pe marginea inferioar ă a ultimelor 3 – 4 coaste, pe membrana
sternală și linia alb ă, de la procesul xifoid la simfiza pubian ă.
Vasculariza ția este realizat ă de ramuri din arterele in tercostale, artera subcostală ,
arterele epigastric ă superioar ă și inferioar ă, artera musculofrenic ă.
Inervația este dată de nervii intercostali (VIII – XI), nervul subcostal, nervul
iliohipogastric și nervul ilioinghinal.
Acțiune:
– înclină și rotește trunchiul de aceea și parte; ac țiunea se realizeaz ă prin
contracț ie unilateral ă când punctul fix este pe creasta iliac ă.
– trage coastele în jos (ultimele patru coaste); ac țiunea se realizeaz ă prin
contracț ie bilaterala ă cu punct fix pe creasta iliac ă, deci este mu șchi expirator
auxiliar.
– flectează trunchiul pe bazin; ac țiunea se realizeaz ă în continuarea
precedentei.
– împinge bazinul și îl flecteaz ă pe abdomen; ac țiunea se realizeaz ă prin
contracț ie bilateral ă cu punct fix pe baza toracelui.

MUȘCHIUL TRANSVERS AL ABDOMENULUI
Mușchiul transvers al abdomenului este cel mai profund dintre mu șchii lați.
Originea se face prin 6 digita ții pe fața internă și marginile inferioare ale

ultimelor 6 coaste și cartilagii costale; alte puncte de origine sunt pe fascia
toracolombar ă, pe creasta iliac ă, în treimea anterioar ă a buzei interne, pe
ligamentul inghinal, în treimea sa lateral ă.
Fasciculele musculare, pl ecate de la nivelul aces tor puncte de origine,
alcătuiesc corpul mu șchiului, care prezint ă 4 margini și anume superioar ă,
posterioar ă, inferioar ă și anterioar ă.
Inserț ia se face pe linia alb ă, pe creasta pubelui și pe tuberculul pubic.
Vasculariza ția este dată de ramuri din arterele epigastrice superioară și inferioară ,
ultimele cinci artere intercostale, artera subcostala, artera lombara, artera
musculofrenica ă, artera circumflex ă iliacă profunda ă.
Inervația este realizat ă de ultimii cinci nervi intercostali, de nervul intercostal , de
nervul iliohipogastric și nervul ilioinghinal.
Acțiune:
– este principalul mu șchi care realizeaz ă presa abdominală .
– participă la micțiune, defeca ție, naș tere (prin contrac ție bilateral ă).
– apropie arcurile costale de linia median ă; acțiunea este realizat ă prin
contracț ia fasciculelor superioare; astfel se face expir for țat.

MUȘCHIUL DREPT AL ABDOMENULUI
Cei doi mu șchi drepți abdominali sunt separa ți între ei de linia alb ă.
Originea se realizează prin trei digita ții pe fața anterioar ă și marginea inferioar ă a
cartilagiilor costale V, VI, VII și pe faț a anterioar ă a procesului xifoid.
Inserț ia se face pe creasta pubelui și pe fața anterioară a simfizei pubiene.
Mușchiul drept abdominal es te învelit într-o teac ă fibroasă aponevrotic ă, realizată
de aponevrozele mu șchilor lați ai abdomenului.
Vasculariza ția provine din artera epigastrică superioar ă și artera epigastric ă
inferioară precum și din ramuri din arterele intercostale.
Inervația se face prin nervii in tercostali T5 – T12, nervul iliohipogastric și nervul
ilioinghinal.
Acțiune:

– menține corpul în pozi ție verticală .
– flectează trunchiul pe bazin; ac țiunea se realizeaz ă prin contrac ție
bilaterală cu punct fix pe bazin.
– flectează bazinul pe trunchi; ac țiunea se realizeaz ă prin contracț ie
bilaterală cu punct fix pe torace.
– este un mu șchi respirator auxiliar.

MUȘCHIUL PIRAMIDAL
Originea este pe simfiza pubian ă.
Inserț ia este pe linia alb ă și pe marginea medial ă a mușchiului drept abdominal.
Vasculariza ția este realizată de artera epigastric ă inferioară și artera cremasteric ă.
Inervația este datorat ă nervului subcostal.
Acțiune:
– este tensor al liniei albe.
– participă la acț iunile mu șchiului drept abdominal.

MUȘCHIUL PĂ TRAT AL LOMBELOR
Mușchiul pătrat al lombelor este alc ătuit din dou ă planuri musculare:
– planul posterior: Originea este pe creasta iliac ă și pe ligamentul
iliolombar. Inserț ia este pe procesele costiforme ale primelor 3 – 4 vertebre
lombare, pe vertebra XII toracal ă și pe marginea inferioar ă a coastei a XII -a.
– planul anterior: Originea este pe procesele costiforme ale ultimelor 3 – 4
vertebre lombare. Inserția este pe marginea inferioară a ultimei
coaste. Vasculariza ția este dată de ramuri din arterele subcostal ă, lombare,
iliolombar ă. Inervația este realizat ă de ramuri din nervul subcostal și plexul
lombar.
Acțiune:
– înclină lateral trunchiul, coboar ă ultima coast ă.
– fixează coloana vertebral ă lombară, prin contrac ție bilateral ă.
– fixează ultimele coaste în expiraț ia forțată.

4. MUȘCHII MEMBRULUI SUPERIOR

Din punct de vedere topografic, mu șchii membrului superior se împart în:
– mușchii centurii scapulare
– mușchii umărului
– mușchii brațului
– mușchii antebra țului
– mușchii mâinii

Acțiune:
– flexia și rotația medială a brațului; acțiunea este realizat ă de fasciculele
anterior și mijlociu.
– extensia și rotația laterală a braț ului; acțiunea este realizat ă de fasciculul
posterior.
– abducție până la orizontal ă a brațului; acțiunea este realizat ă prin
contracț ie în totalitate.

MUȘCHIUL SUPRASPINOS
Originea este în fosa supraspinoas ă.
Inserț ia este pe tuberculul mare al humerusului.
Inervația este data de nervul suprascapular.
Acțiune:
– este considerat “ starter “ al abduc ției brațului.
– are rol de ligament activ al articula ției umărului și tensor al
capsulei articulare.

MUȘCHIUL INFRASPINOS
Originea este în fosa infraspinoasă .

Inserț ia este pe tuberculul mare al humerusului.
Inervația este dată de nervul suprascapular.
Acțiune:
– este rotator lateral și adductor al bra țului.
– este tensor al capsulei articulare.
Mușchii cu ac țiune asupra centurii scapulare au fost descri și la peretele toracic.

MUȘCHII UM ĂRULUI
Mușchii umărului cuprind mu șchii deltoid, supraspinos, infraspinos,
rotund mic, rotund mare ș i subscapular.

MUȘCHIUL DELTOID
Este cel mai superficial și cel mai voluminos mu șchi din aceast ă grupă .
Originea este pe jum ătatea lateral ă a marginii anterioare a claviculei, pe marginea
laterală a acromionului și pe marginea inferioar ă a spinei scapulei.
Inserț ia se face printr-un tendon comun (ce reune ște cele 3 fascicule – anterior,
mijlociu și posterior) pe tuberozitatea deltoidian ă a humerusului.
Inervația este realizat ă de nervul axilar.

MUȘCHIUL ROTUND MIC
Originea este pe marginea lateral ă a scapulei.
Inserț ia este pe tuberculul mare al humerusului.
Inervația este dată de nervul axilar.
Acțiune:
– este rotator lateral și adductor al bra țului.
– este tensor al capsulei articulare.

MUȘCHIUL ROTUND MARE
Originea este pe unghiul inferior și marginea lateral ă a scapulei.
Inserț ia este pe creasta tuberculul ui mic al humerusului.

Inervația este dată de nervul toracodorsal.
Acțiune:
– adductor, rotator medial al bratului, extensor.
– basculeaz ă lateral unghiul inferior al scapulei; aceast ă
acțiune se realizeaz ă când ia punct fix pe humerus.

MUȘCHIUL SUBSCAPULAR
Originea este pe fa ța anterioară a scapulei.
Inserț ia este pe tuberculul mic al humerusului.
Inervația este dată de nervii subscapulari.
Acțiune:
– adductor și rotator medial al bra țului.
– tensor al capsulei articulare.

MUȘCHII BRA ȚULUI
Clasificare:
1. mușchii regiunii anterioare:
– mușchiul biceps brahial
– mușchiul coracobrahial
– mușchiul brahial
2. mușchii regiunii posterioare:
– mușchiul triceps brahial
– mușchiul anconeu

MUȘCHIUL BICEPS BRAHIAL
Originea este pe procesul coracoid, prin capul scurt și pe tuberculul
supraglenoidian al scap ulei, prin capul lung.
Inserț ia se face pe tuberozitatea radial ă.
Inervația este dată de nervul musculocutan.

Acțiune:
– este puternic flexor al antebra țului pe braț .
– la începutul contrac ției este supinator.
– este rotator medial al bra țului; aceast ă acțiune este realizat ă
prin capul lung.

MUȘCHIUL CORACOBRAHIAL
Originea este pe procesul coracoid al scapulei.
Inserț ia se face pe fa ța medială a humerusului.
Inervația este dată de nervul musculocutan.
Acțiune:
– flexie și adductie a bra țului.
– coboară umărul; acțiunea se realizeaz ă când ia punct fix pe
braț.

MUȘCHIUL BRAHIAL
Originea este pe fe țele anterioare și marginile humerusului.
Inserț ia este pe tuberozitatea cubitusului.
Inervația este dată de nervul musculocutan.
Acțiune:
– flexia antebra țului pe braț .
– tensor al capsulei articulare.
– ajută la cățărat; acțiunea se realizeaz ă când ia punct fix pe
antebraț .

MUȘCHIUL TRICEPS BRAHIAL
Originea este pe tuberculul infragle noidian (capul lung), pe fa ța posterioară a
humerusului, superior de șanțul nervului radial (capul lateral) ș i pe fața
posterioar ă a humerusului, inferior de șanțul nervului radial (capul medial).
Inserț ia se face printr-un tendon unic pe olecran.

Inervația este realizat ă de nervul radial.
Acțiune:
– extensor al bra țului ș i antebrațului.
– adductor al bra țului; acțiunea se realizeaz ă prin capul lung.

MUȘCHIUL ANCONEU
Originea este pe epicondilul lateral al humerusului.
Inserț ia este pe marginea lateral ă a olecranului.
Inervația este realizat ă de nervul radial.
Acțiune: extensor al antebra țului.

MU ȘCHII ANTEBRA ȚULUI
Mu șchii antebra țului sunt grupa ți în 3 regiuni: anterioară , laterală și
posterioar ă.

1. MUȘCHII ANTERIORI AI ANTEBRA ȚULUI – în această regiune mu șchii
sunt dispuș i în 4 planuri:
1) planul superficial:
– mușchiul rotund pronator
– mușchiul flexor radial al carpului
– mușchiul palmar lung
– mușchiul flexor ulnar al carpului
2) planul al doilea:
– mușchiul flexor superficial al degetelor
3) planul al treilea:
– mușchiul flexor profund al degetelor
– mușchiul flexor lung al policelui
4) planul profund:
– mușchiul pătrat pronator

Acești mușchi sunt inerva ți de nervul median, cu excep ția mușchiului flexor
ulnar al carpului ș i a fasciculului medial al mu șchiului flexor profund al degetelor
(care sunt inerva ți de nervul ulnar).

MUȘCHIUL ROTUND PRONATOR
Originea este pe epicondilul medial al humerusului (capul sau humeral) și pe
procesul coronoid ( capul sau ulnar).
Inserț ia este pe fata laterală a radiusului în treimea sa mijlocie.
Acțiunea constă în flexia antebra țului și pronație.

MUȘCHIUL FLEXOR RADIAL AL CARPULUI
Originea este pe epicondilul medial al humerusului.
Inserț ia este pe fa ța anterioar ă a bazei metacarpului II.
Acțiune: flexor al mâinii și pronator al antebra țului.

MUȘCHIUL PALMAR LUNG
Originea este pe epicondilul medial al humerusului.
Inserț ia se face pe aponevroza palmar ă.
Acțiune: este flexor al mâinii și tensor al capsulei palmare.

MUȘCHIUL FLEXOR ULNAR AL CARPULUI
Originea este pe epicondilul medial al humerusului (prin capul humeral) și pe
olecran și marginea posterioar ă a ulnei (prin capul ulnar).
Inserț ia se face pe osul pisiform.
Acțiune: flexor ș i adductor al mâinii.

MUȘCHIUL FLEXOR SUPERFICIAL AL DEGETELOR
Originea este pe epicondilul medial al humerusului, pe procesul coronoid (capul
humero-ulnar) și pe faț a anterioar ă a radiusului, în treimea mijlocie (capul radial).
Inserț ia se realizeaz ă prin câte un tendon pentru dege tele II – V ce se prinde de

baza falangei mijlocii prin dou ă fâșii: lateral și medial.
Actiune:
– flexor al falangelor mijlocii ale degetelor II – V.
– flexor al degetelor pe mân ă, al mâinii pe antebra ț și a
antebraț ului pe bra ț (aceasta este ac țiune secundar ă).

MUȘCHIUL FLEXOR PORFUND AL DEGETELOR
Originea este pe fa ța anterioar ă a ulnei, în 3/4 superioare, pe membrana
interosoas ă și pe radius, la nivelul fe ței sale anterioare.
Inserț ia se face prin 4 tendoane pe fa ța palmar ă a bazei falangei distale a
degetelor II – V.
Acțiune:
– flexia falangei distale.
– acțiune secundar ă identică cu flexorul superficial (excep ție: flexia
antebraț ului pe bra ț).

MUȘCHIUL FLEXOR LUNG AL POLICELUI
Originea este pe radius, treimea proximal ă a feței sale anterioare și pe membrana
interosoas ă.
Inserț ia se face pe fa ța anterioară a bazei falangei distale a policelui.
Acțiune:
– flexor al ultimei falange a policelui.
– acțiune secundar ă: flexia primei falange a metacarpianului I.

MUȘCHIUL PĂ TRAT PRONATOR
Originea este pe marginea anterioar ă și medială a ulnei, în 1/4 inferioar ă.
Inserț ia se face pe radius, pe fa ța sa anterioar ă în 1/4 distal ă.
Acțiune: pronator al antebra țului.

2. MUȘCHII LATERALI AI ANTEBRA ȚULUI – clasificare:

– mușchiul brahioradial
– mușchiul lung extensor radial al carpului
– mușchiul scurt extensor radial al carpului
– mușchiul supinator

Mușchii laterali ai antebra țului sunt inerva ți de nervul radial.

MUȘCHIUL BRAHIORADIAL
Originea este pe humerus, pe marginea sa lateral ă, distal de ș anțul nervului radial.
Inserț ia se face pe apofiza stiloid ă a radiusului.
Acțiune:
– supinator al antebra țului (este supinator numai atunci când
antebraț ul este în prona ție)
– flexor al antebra țului pe braț .

MUȘCHIUL LUNG EXTENSOR RADIAL AL CARPULUI
Originea este pe humerus, sub cea a brahioradialului.
Inserț ia se face pe fa ța posterioar ă a bazei metacarpianului II.
Mușchiul este acoperit proximal de brahioradial, iar distal de mu șchiul lung
abductor și muș chiul scurt extensor al policelui.
Acțiune:
– extensor al mâinii pe antebra ț
– abductor al mâinii pe antebra ț
– flexor accesor al antebra țului

MUȘCHIUL SCURT EXTENSOR RA DIAL AL CARPULUI
Originea este pe epicondilul lateral și ligamentul lat al cotului.
Inserț ia se face pe baza metacarpianului III (fa ța dorsală).
Acțiunea este identică cu lungul extensor radi al al carpului, dar abduc ția este mai
redusă.

MUȘCHIUL SUPINATOR
Originea este în 1/4 proximală a marginii laterale a cubitusului, pe ligamentul
inelar și pe ligamentul lateral al cotului.
Inserția se face pe radius, în 1/3 proximal ă a feței sale laterale ș i anterioare.
Acțiune: supinator al antebra țului.

3. MUȘCHII POSTERIORI AI ANTEBRA ȚULUI – sunt 8 mu șchi dispuși în
două planuri:
1. planul superficial:
– mușchiul extensor al degetelor
– mușchiul extensor al degetului mic
– mușchiul extensor ulnar al carpului
– mușchiul anconeu

2. planul profund:
– mușchiul lung abductor al policelui
– mușchiul scurt extensor al policelui
– mușchiul lung extensor al policelui
– mușchiul extensor al indexului
Muș chii posteriori ai antebra țului sunt inerva ți de nervul radial.

MUȘCHIUL EXTENSOR AL DEGETELOR
Originea este pe epicondilul lateral al humerusului și pe fascia antebrahial ă.
Inserț ia se face prin 3 lame tendinoase pentru fiecare deget: una mijlocie, pentru
fața posterioară a bazei falangei mijlocii ș i 2 colaterale, pentru falanga distal ă.
Acțiune:
– extensia falangei mijlocii pe cea proximal ă.
– acțiune secundar ă: extensia falangei distale.

– extensia degetelor pe metacarp, a mâinii și a antebra țului.

MUȘCHIUL EXTENSOR AL DEGETULUI MIC
Originea este pe epicondilul lateral al humerusului și pe fascia antebrahial ă.
Inserț ia se face pe fe țele dorsale ale bazelor falangelor II ș i III ale degetului mic,
după ce s-a unit cu tendonul mu șchiului extensor al degetelor.
Acțiune: extensor al degetului mic.

MUȘCHIUL EXTENSOR ULNAR AL CARPULUI
Originea este pe epicondilul lateral al humerusului (capul humeral) și pe fața
posterioar ă a ulnei (capul ulnar).
Inserț ia se face pe partea medial ă a bazei metacarpului V.
Acțiune: extensor și adductor al mâinii.

MUȘCHIUL LUNG ABDUCTOR AL POLICELUI
Originea este pe fa ța posterioar ă a ulnei și a radiusului și pe membrana
interosoas ă.
Inserț ia se face pe partea lateral ă a bazei metacarpului I.
Acțiune:
– abductor al policelui
– abductor al mâinii (produce și anteducția policelui).

MUȘCHIUL SCURT EXTENSOR AL POLICELUI
Originea este pe fa ța posterioară a ulnei și radiusului și pe membrana interosoas ă.
Inserț ia se află pe fața dorsală a bazei proximale a policelui.
Acțiune:
– extensor al falangei proximale
– abductor al policelui

MUȘCHIUL LUNG EXTENSO R AL POLICELUI

Originea este pe fa ța posterioară a ulnei și pe membrana interosoas ă.
Inserț ia se face pe fa ța dorsală a falangei distale a policelui.
Acțiune: extensor și abductor al policelui.

MUȘCHIUL ANCONEU
Originea este pe epicondilul lateral al humerusului.
Inserț ia se află pe marginea lateral ă a olecranului.
Acțiune: extensor al antebra țului.

MUȘCHIUL EXTENSOR AL INDEXULUI
Originea este pe fa ța posterioară a ulnei și pe membrana interosoas ă.
Inserț ia se face pe articula ția metacarpo-falangian ă a indexului, unde fuzioneaz ă
cu tendonul mu șchiului extensor al degetelor.
Acțiune: extensia indexului.

MUȘCHII MÂINII

MUȘCHIUL SCURT ABDUCTOR AL POLICELUI
Originea este pe fa ța palmar ă a navicularului carpian și a trapezului, pe
retinaculul flexorilor și pe tendonul mu șchiului lung abducto r al policelui.
Inserț ia se face pe fa ța laterală a bazei falangei proximale a policelui.
Inervația este dată de nervul median.
Acțiune: abducț ia policelui.

MUȘCHIUL SCURT FLEXOR AL POLICELUI
Originea este pe retinaculul flexorilo r (prin capul superficial) și pe trapez,
trapezoid și osul mare (prin capul profund).
Inserț ia se face pe baza falangei proximale a policelui.
Inervația este realizat ă de nervul median, pentru capul superficial și de nervul
ulnar, pentru capul ulnar – profund.

Acțiune: rotează metacarpianul I în jurul axului s ău longitudinal și îl deplaseaz ă
anterior și medial; ajut ă mușchiul scurt abductor al policelui și opozantul.

MUȘCHIUL OPOZANT AL POLICELUI
Originea este pe retinaculul flexorilor și pe trapez.
Inserț ia se face pe partea lateral ă a feț ei palmare a metacarpului I.
Inervația este dată de nervul median.
Acțiune:
– aduce metacarpul I anterior și medial, rotindu-l medial în jurul
axului său longitudinal.
– participă la realizarea “mi șcării de opozi ție” a policelui
(plasarea sa anterior fa ță de fețele palmare ale degetelor II – V).

MUȘCHIUL ADDUCTOR AL POLICELUI
Originea este pe fa ța palmară a oaselor carpiene din râ ndul I (capul oblic) precum
și pe baza și marginea palmar ă a bazei metacarpului II (capul transvers).
Inserț ia este pe osul sesamoid medial și fața medială a bazei falangei proximale a
policelui. Este cel mai profund și cel mai întins mu șchi al regiunii. Are form ă
triunghiular ă și ocupă primul spa țiu interosos.
Inervația este dată de nervul ulnar.
Acțiune: realizează adducția policelui.

4.2. MUȘCHII EMINEN ȚEI HIPOTENARE
Sunt muș chi situați medial când mâna este în supina ție. Ei se clasific ă în:
– mușchiul palmar scurt
– mușchiul scurt flexor al degetului mic
– mușchiul opozant al degetului mic
– mușchiul abductor al degetului mic

MUȘCHIUL PALMAR SCURT

Originea este pe fa ța profund ă a dermului din regiunea hipotenar ă.
Inserț ia se face pe aponevroza palmar ă.
Este un mu șchi pielos, rudimentar; el produce cutele transversale ale pielii
regiunii hipotenare; este involuntar.

MUȘCHIUL SCURT FLEXOR AL DEGETULUI MIC
Originea este pe cârligul osului cu cârlig și pe retinaculul flexorilor.
Inserț ia se face pe partea medial ă a falangei proximale a degetului V.
Este acoperit de mu șchiul palmar scurt, aflându-se în acela și plan cu mu șchiul
abductor al degetului mic, lateral de el.
Inervația este dată de un ram al nervului ulnar.
Acțiune: realizează flexia degetului mic.

MUȘCHIUL OPOZANT AL DEGETULUI MIC
Originea este pe cârligul osului hamat și pe retinaculul flexorilor.
Inserț ia se face pe fa ța medială a metacarpului V.
Este cel mai profund mu șchi al regiunii hipotenare.
Inervația este dată de un ram al nervului ulnar.
Acțiune: apropie metacarpul V de axul mâinii ș i-l duce uș or palmar.

MUȘCHIUL ABDUCTOR AL DEGETULUI MIC
Originea este pe pisiform și tendonul mu șchiului flexor ulnar al carpului.
Inserț ia se face pe partea medial ă a bazei falangei proximale a degetului mic.
Acțiune: abducția degetului mic.

MUȘCHII LOMBRICALI ȘI INTEROSO ȘI
Sunt mușchi dispu și în două planuri: superficial, mu șchii lombricali și profund,
mușchii interoso și.

MUȘCHII LOMBRICALI sunt în num ăr de 4.

Originea este pe tendoanele mu șchiului flexor profund al degetelor.
Inserț ia se face pe fa ța laterală a articula țiilor metacarpo-falangiene a ultimelor 4
degete și pe tendonul extensor comun al degetului respectiv.
Inervația este dată de nervul median, pentru cei doi lombricali laterali și de către
nervul ulnar, pentru cei doi lombricali mediali.
Acțiune: flexori ai primei falange/ extens ori ai falangelor II – III.

MUȘCHII INTEROSO ȘI sunt în num ăr de 7 , dintre care 3 sunt palmari și 4 sunt
dorsali.

MUȘCHII INTEROSO ȘI PALMARI ocup ă spațiile interosoase II – III – IV.
Originea este pe fa ța metacarpienelor care prive ște spre axul mâinii, cu excep ția
metacarpianului III care trece peste ax.
Inserț ia este pe tendonul mu șchiului extensor al degetului respectiv, distal de
articulația metacarpo-falangian ă.
Inervația este dată de nervul ulnar.
Acțiune: flexori ai falangei proximale/ extensor i ai falangelor II – III. Adductori ai
degetelor (apropie degetele).

MUȘCHII INTEROSO ȘI DORSALI se prind de ambele metacarpiene care
delimiteaz ă spațiul interosos respectiv.
Originea este pe jum ătatea dorsală a fețelor metacarpienelor.
Inserț ia se face pe baza falangei proximale printr-o fâ șie și pe extensorul comun
al degetelor, prin a doua fâ șie.
Inervația este dată de nervul ulnar.
Acțiune: flexori ai falangei proximale/ extensori ai falangelor II – III. Abductori ai
degetelor (r ăsfiră degetele).

5. MUȘCHII MEMBRULUI INFERIOR
În funcție de aș ezarea lor topografic ă, mușchii membrului inferior se

împart în mu șchii bazinului, mu șchii coapsei, muș chii gambei și mușchii
piciorului.

MUȘCHII BAZINULUI

Mușchii bazinului se împart în:
a. mușchii intrinseci, care formeaz ă diafragma pelvin ă.
b. Mușchii extrinseci, ce au luat aceast ă denumire datorită
originii și situației lor topografice. Astf el, ei au origine pe oasele pelvisului și
inserție pe extremitatea superioar ă a femurului; sunt mu șchi scurți, groși, cu o
mare forță de contracț ie.

MUȘCHIUL ILIOPSOAS
Este alcă tuit din mu șchiul psoas mare, mu șchiul psoas mic și mușchiul
iliac, toți fiind înveli ți în fascia iliac ă.

MUȘCHIUL PSOAS MARE
Originea e s t e p e f a ța laterală a corpurilor verteb relor T12, L1 – L4 și pe fețele
anterioare ale proceselor transverse ale tuturor vertebrelor lombare.
Inserț ia se face pe trohanterul mic, împreun ă cu tendonul mu șchiului iliac.

MUȘCHIUL PSOAS MIC
Originea este pe fe țele laterale ale corpurilor vertebrelor T12 – L1.
Inserț ia este pe creasta pectineal ă a pubisului.

MUȘCHIUL ILIAC
Originea este în fosa iliac ă, pe care o ocup ă în întregime.
Inserț ia se face pe trohanterul mic, dupa ce s-a unit în prealabil cu tendonul
mușchiului psoas mare.
Mușchiul psoas mare și mușchiul iliac, trec pe sub ligamentul inghinal

împreună cu nervul femural. Tendoanele lor se unesc și au inserție comună.
Inervația mușchiului iliopsoas este realizat ă de ramuri colaterale ale plexului
lombar și de nervul femural.
Acțiunea mușchiului iliopsoas:
– puternic ă flexie a coapsei, când au punct fix oasele
pelvisului. În mi șcarea de flexie, mu șchiul iliac reprezint ă forța, iar muș chiul
psoas este lungimea.
– rotația laterală a coapsei ș i ușoară adducție a coapsei;
această acțiune este secundar ă.
– flexia pelvisului și a coloanei vertebrale, când punctul fix este pe femur.

MUȘCHII REGIUNII FESIERE
Mușchii regiunii fesiere sunt dispu și în 3 planuri:
1. planul superficial, reprezentat de muș chiul fesier mare;
2. planul mijlociu, reprezentat de muș chiul fesier mijlociu;
3. planul profund, reprezentat de mu șchiul fesier mic și de mușchii
pelvitrohanterieni. La rândul lor, mu șchii pelvitrohanterieni sunt 6
(piriform, obturator intern, p ătrat femural, gemen superior, gemen
inferior, obturator extern).

MUȘCHIUL FESIER MARE
Este cel mai voluminos mu șchi al fesei.
Originea este pe:
– fața laterală a aripii osului iliac, posterior de linia fesier ă
Posterioar ă.
– parț ile laterale ale fe țelor posterioare ale sacrului și coccisului.
– fascia toracolombar ă.
– ligamentele sacroiliace posterioare și sacrotuberos.
Inserț ia se face pe tractul iliotibial, pe ramura lateral ă de bifurca ție a liniei aspre
și pe al 3-lea trohanter (tuberozitatea fesier ă).

Inervația este realizat ă de nervul fesier inferior.
Acțiune: rotator lateral, adductor și extensor al coapsei.
Mușchiul fesier mare este un puternic extensor, având rol important în men ținerea
stațiunii bipede. În ortostatism sau în mersul obi șnuit este inactiv. În raport cu
axul sagital al mi șcării de abduc ție-adducție, fibrele situate superior de acesta
intervin în abduc ție, iar cele situate infe rior intervin în adduc ție.

MUȘCHIUL FESIER MIJLOCIU
Originea este pe:
– 3/4 anterioare ale buzei externe a crestei iliace;
– spina iliac ă antero-superioar ă;
– fața externă a aripii osului iliac, între liniile fesier ă anterioar ă
și posterioar ă;
– fascia fesier ă.
Inserț ia se face pe fa ța laterală a marelui trohanter.
Inervația este dată de nervul fesier superior.
Actiune:
1. când ia punct fix pe pelvis, realizeaz ă:
a. abducție și rotație medială, prin fasciculul anterior;
b. abducție și rotație laterală, prin fasciculul posterior;
c. extensie și rotație laterală, prin fasciculul posterior.
2. contracț ia în totalitate realizeaz ă rotația medială și abducția.
3. când ia punct fix pe femur realizeaz ă menținerea bazinului

în poziție orizontal ă sau înclinarea de partea membrului de sprijin.

MUȘCHIUL FESIER MIC
Originea este pe fa ța externă a aripii osului iliac, între linia fesier ă anterioar ă și
cea inferioar ă.
Inserț ia se face pe marginea anterioar ă a trohanterului mare.

Inervația este dată de nervul fesier superior.
Acțiune: identică cu muș chiul fesier mijlociu.

MUȘCHII PELVITROHANTERIENI

MUȘCHIUL PIRIFORM
Originea este pe fa ța pelvină a sacrului, lateral de g ăurile sacrate anterioare, pe
marea incizură ischiatică și pe ligamentul sacro-ischiatic.
Insertia se face pe vârful trohanterului mare printr-un tendon comun cu cel al
mușchilor gemeni și mușchiului obturator intern.
Inervația este dată de un ram propriu din plexul sacral.
Acțiune: abductor, rotator lateral și extensor al coapsei.

MUȘCHIUL OBTURATOR INTERN
Originea este pe conturul g ăurii obturate, pe fa ța medială a membranei obturatorii
și pe fața medială a coxalului, într-o regiune ce corespunde acetabulului.
Inserț ia se face în fosa trohanteric ă, la partea ei cea mai superioar ă.
Inervația este dată de un ram din plexul sacrat.
Acțiune: rotator lateral al coapsei.

MUȘCHIUL GEMEN SUPERIOR
Originea este pe marginea superioar ă și fața externă a spinei ischiatice.
Inserț ia se face în fosa trohanteric ă, împreun ă cu mușchiul obturator intern.
Inervația este dată de nervul obturator intern.
Acțiune: rotator lateral al coapsei.

MUȘCHIUL GEMEN INFERIOR
Originea este pe tuberozitatea ischiatic ă.
Inserț ia se face în fosa trohanteric ă, împreun ă cu mușchiul obturator intern.
Inervația este dată de nervul p ătrat femural.

Acțiune: rotator lateral al coapsei.

MUȘCHIUL PĂ TRAT FEMURAL
Originea este pe tuberozitatea ischiatic ă.
Inserț ia se face pe femur, sub creasta intertrohanteric ă.
Inervația este realizat ă de un ram din plexul sacral.
Acțiune: puternic rotator lateral al coapsei.

MUȘCHIUL OBTURATOR EXTERN
Originea este realizat ă prin 3 fascicule pe fa ța externă a conturului osos al g ăurii
obturate.
Inserț ia se realizeaz ă în fosa trohanteric ă.
Inervația este dată de un ram al nervului obturator.
Acțiune: rotator lateral al coapsei; men ține activ capul femural în articula ția
șoldului.

MUȘCHII COAPSEI

Mușchii coapsei sunt înveli ți în totalitate de fascia lata. Între cele dou ă
buze ale liniei aspre ale femurului și fascia lata, se afl ă două septuri
intermusculare, unul lateral și altul medial. Aceste septuri împart mu șchii coapsei
în două regiuni: anterioar ă și posterioar ă. Posterior de septul intermuscular
medial, se afl ă grupul medial al mu șchilor coapsei.

1. MUȘCHII REGIUNII ANTERIOARE AI COPASEI

MUȘCHIUL TENSOR AL FASCIEI LATA
Originea este pe creasta iliac ă, la extremitatea anterioar ă și pe spina iliac ă antero-
superioară.

Inserț ia se face prin intermediul fi brelor musculare cu direcț ie descendent ă, ce
converg într-un corp continuat cu tractul iliotibial, ce se inser ă pe condilul lateral
al tibiei.
Inervația este dată de nervul fesier superior.
Actiune:
– fixează articulaț ia genunchiului în extensie.
– este flexor al gambei, când mi șcarea a fost ini țiată de
alți mușchi.
– este abductor și flexor al coapsei, cu punct fix pe
pelvis.
– comprim ă capul femural în acetabul.
– are rol în men ținerea echilibrului, în static ă și mers.

MUȘCHIUL CROITOR
Este cel mai lung mu șchi din organism.
Originea este pe spina iliac ă antero-superioar ă.
Inserț ia este pe tibie, fa ța sa medială , proximal, la nivelul “labei de gâsca” , loc ce
serveș te drept inser ție și mușchilor gracilis și semitendinos.
Inervația este realizat ă de ramuri din nervul femural.
Acțiune:
– flexor al coapsei;
– flexor al gambei pe coaps ă.
– slabă acțiune de abducț ie, rotație laterală a coapsei și rotație
medială a gambei.
– înclină și rotează pelvisul, ac țiune ce are loc când ia punct fix
pe tibie.

MUȘCHIUL CVADRICEPS FEMURAL
Este cel mai mare și cel mai puternic mu șchi din organism. El este alc ătuit din 4
fascicule musculare, care au superior origin i distincte, iar inferior se unesc la baza

rotulei într-un tendon unic. Cele 4 fascicule sunt:
– mușchiul drept femural
– mușchiul vast medial
– mușchiul vast lateral
– mușchiul vast intermediar

Mușchiul drept femural are originea, prin tendonul direct, pe spina iliac ă antero-
inferioară, iar prin tendonul reflectat, superior de acetabul.
Mușchiul vast lateral are originea pe linia de trifurca ție laterală a liniei aspre, pe
trohanterul mare, fa ța anterioară și pe femur, fa ța sa lateral ă.
Muschiul vast medial are originea pe linia medial ă de trifurca ție a liniei aspre și
pe fața inferioară a colului femural.
Muschiul vast intermediar are originea pe femur, fa ța anterioar ă și pe linia aspră ,
lateral.
Tendonul unic al mu șchiului cvadriceps se prinde pe baza și marginile
rotulei și se continu ă inferior cu tendonul rotulian, care se inser ă pe tuberozitatea
tibială anterioar ă.
Inervația este dată de ramuri din nervul femural.
Acțiune:
– extensia gambei pe coaps ă.
– flexor al coapsei pe trunchi și ușor abductor, ac țiuni
realizate de muș chiul drept femural.
– stabilizeaz ă genunchiul în extensie.

MUȘCHIUL ARTICULAR AL GENUNCHIULUI
Originea este pe fa ța anterioară a femurului, sub vastul intermediar.
Inserț ia se face în fundul prelungirii subcva dricipitale a sinovialei genunchiului.
Inervația este dată de nervul femural.
Acțiune: împiedic ă prinderea fundului de sac sinovial între fe țele articulare ale
genunchiului.

2. MUȘCHII REGIUNII MEDIALE AI COAPSEI

MUȘCHIUL PECTINEU
Originea se realizează superficial pe creasta pectineal ă, ligamentul pubian
superior și fascia pectinee, iar profund pe ligamentul pubo-femural.
Inserț ia este pe linia pectinee.
Inervația este dată de nervul femural și nervul obturator.
Acțiune:
– flexia coapsei.
– adducț ie și rotație laterală a coapsei.
– flexie anterioar ă a pelvisului, ac țiune ce are loc când
mușchiul ia punct fix pe femur.

MUȘCHIUL ADDUCTOR LUNG
Originea este pe ramul inferior al pubisului.
Inserț ia se realizeaz ă în 1/3 mijlocie a femurului, pe linia aspr ă.
Inervația este dată de ramuri din nervul obturator și din nervul femural.
Acțiune:
– adducț ia și flexia coapsei.
– rotația laterală a coapsei.

MUȘCHIUL ADDUCTOR SCURT
Originea este pe ramul inferior al pubisului, inferior de mu șchiul adductor lung.
Inserț ia se face pe femur, în treimea sa superioar ă.
Inervația este dată de un ram din nervul obturator.
Acțiune: adductor, flexor și rotator lateral al coapsei.

MUȘCHIUL ADDUCTOR MARE

Originea este pe tuberozitatea ischiatic ă și pe ramurile inferi oare ale pubisului și
ischionului.
Insertia se realizează prin trei fascicule și anume prin fasciculul superior pe
sfertul superior al liniei de trifurca ție laterală a liniei aspre, prin fasciculul
mijlociu pe intersti țiul liniei aspre, iar prin fasciculul inferior pe tuberculul
adductorului.
Inervația este dată de un ram din nervul obturator și nervul ischiatic.
Acțiune:
– adductor și extensor al coapsei.
– rotator medial al coapsei, ac țiune ce este realizată de
fasciculul inferior.
– rotator lateral al coapsei, ac țiune ce este realizat ă de
fasciculele superior și mijlociu.

MUȘCHIUL GRACILIS ( numit și mușchiul drept intern):
Originea este pe ramul inferior al pubisului.
Inserț ia se face în treimea proximal ă a feței mediale a tibiei, prin “laba de gâsc ă”.
Inervația este dată de un ram anterior din nervul obturator.
Acțiune:
– adductor al coapsei.
– continuă flexia gambei, când ac țiunea a fost ini țiată de
mușchii posteriori ai coapsei.
– pe gamba flectat ă este rotator medial.

3. MUȘCHII REGIUNII POSTERIOARE AI COAPSEI
Acești mușchi se întind între pelvis și oasele gambei și au rol în sta țiunea
bipedă și deplasare.

MUȘCHIUL BICEPS FEMURAL

Originea este pe tuberozitatea ischiatic ă, prin capul lung și pe jumătatea inferioar ă
a interstițiului liniei aspre, prin capul scurt.
Inserț ia este pe capul fibulei.
Inervația este dată de nervul ischiatic.
Acțiune:
– flexor al gambei pe coaps ă.
– rotator lateral al gambei, când gamba este flectat ă.
– extensor al coapsei, ac țiune realizat ă de capul lung.

MUȘCHIUL SEMITENDINOS
Originea este pe tuberozitatea ischiatic ă.
Inserț ia se realizeaz ă în treimea proximal ă a feței mediale a tibiei, în “laba de
gâscă ”.
Inervația este dată de un ram al nervului ischiatic.
Acțiune:
– extensor al coapsei.
– flexor al gambei.
– rotator medial al gambei flectate.

MUȘCHIUL SEMIMEMBRANOS
Originea este pe tuberozitatea ischiatic ă.
Inserț ia se realizeaz ă prin trei fascicule divergente pe condilul medial al tibiei.
Inervația este dată de un ram al nervului ischiatic.
Acțiunea este identică cu cea a muschiului semitendinos.

3. MUȘCHII GAMBEI
Muș chii gambei se împart în:
– mușchii regiunii anterioare.
– mușchii regiunii posterioare.
– mușchii laterali.

MUȘCHII GAMBEI – REGIUNEA ANTERIOAR Ă

MUȘCHIUL TIBIAL ANTERIOR
Originea este pe condilul lateral al tibiei, pe membrana interosoas ă și pe fascia
gambei.
Inserț ia se face pe cuneiformul medial și pe baza primului metatarsian.
Inervația provine din nervul tibial anterior (peronier profund).
Acțiune:
– flexie dorsală a piciorului.
– adducț ia și rotația medială a piciorului.
– rol în men ținerea bol ții plantare, împreun ă cu muș chiul
peronier lung.

MUȘCHIUL LUNG EXTENSOR AL DEGETELOR
Originea este pe condilul lateral al tibiei, pe marginea anterioar ă a fibulei, pe
membrana interosoas ă și pe fascia gambei.
Inserț ia se realizeaz ă prin patru tendoane pe falangele degetelor II – V.
Inervația este dată de nervul peronier pr ofund (tibial anterior).
Acțiune:
– extensor al degetelor II – V.
– abductor, rotator lateral și flexor dorsal al piciorului.

MUȘCHIUL EXTENSOR LU NG AL HALUCELUI
Originea este în treimea mijlocie a fe ței mediale a fibulei și pe membrana
interosoas ă.

Inserț ia se realizeaz ă pe falangele halucelui.
Inervația este dată de nervul peronier profund (nervul tibial anterior).
Acțiune:
– extensor al halucelui.
– flexor dorsal și rotator medial al piciorului.

MUȘCHIUL AL TREILEA PERONIER
Originea e s t e p e f a ța medială a peroneului, în jum ătatea sa inferioar ă și pe
membrana interosoas ă.
Inserț ia se realizeaz ă la nivelul metatarsului V.
Inervația este dată de nervul peronier profund (nervul tibial anterior).
Acțiune: flexor dorsal, abductor, rota tor lateral al piciorului.

MUȘCHII GAMBEI – REGIUNEA LATERAL Ă

MUȘCHIUL LUNG PERONIER
Originea este pe capul fibulei, pe marginea anterioar ă a tibei, în treimea sa
proximală, precum ș i pe fascia gambei.
Inserț ia este pe metatarsul I.
Inervația este dată de nervul peroni er superficial.
Acțiune:
– flexor plantar al piciorului.
– adductor și rotator lateral al piciorului.
– fixează gamba pe picior (cu punct fix inferior).
– rol în men ținerea bol ților plantare.

MUȘCHIUL SCURT PERONIER
Originea este pe fa ța laterală a peroneului, în jumă tatea distal ă.
Inserț ia se face pe baza metatarsianului V.
Inervația este dată de nervul peroni er superficial.

Acțiunea este identică cu cea a precedentului.

MUȘCHII GAMBEI – REGIUNEA POSTERIOAR Ă

Cuprind un plan superficial, alc ătuit din mu șchiul triceps sural și mușchiul
plantar și un plan profund, alc ătuit din mu șchiul popliteu, mu șchiul tibial
posterior, mu șchiul lung flexor al degetelor și mușchiul lung flexor al halucelui.

MUȘCHIUL TRICEPS SURAL
Este format din mu șchiul gastrocnemian, cu cele două capete (superficial) și din
mușchiul solear (profund).

MUȘCHIUL GASTROCNEMIAN
Originea e s t e p e f a ța posterioar ă a condilului medial al femurului, prin capul
medial și pe fața laterală a condilului lateral al femurului, prin capul lateral.
Cele dou ă capete se unesc și se vor insera , împreună cu tendonul mu șchiului
solear, pe tuberozitatea calcanean ă. Ele formeaz ă “ tendonul lui Ahile”.

MUȘCHIUL SOLEAR
Originea este pe tibie și pe fibulă , în sfertul proximal.
Inserț ia se face prin tendonul lui Ahile pe tuberozitatea calcanean ă.
Inervația muș chiului triceps sural este dat ă de nervul tibial posterior.
Acțiunea mușchiului triceps sural:
– este cel mai puterni c flexor plantar.
– este stabilizator al articula ției talo-crurale; are rol
important în mers.
– este adductor și rotator medial al pi ciorului, când se
contractă în totalitate.

MUȘCHIUL PLANTAR

Originea este pe fa ța superioară a condilului lateral al femurului.
Inserț ia este pe tuberozitatea calcanean ă.
Inervația este dată de nervul tibial posterior.
Acțiunea este de tensor al articula ției genunchiului.

MUȘCHIUL FLEXOR LUNG AL DEGETELOR
Originea este pe buza inferioar ă a liniei soleare și fața posterioar ă a tibiei, în
treimea mijlocie.
Inserț ia este pe baza falangelor distale, pentru degetele II – V.
Inervația este dată de nervul tibial posterior.
Acțiune:
– flexor al degetelor.
– fexie plantar ă, adducție și inversiunea piciorului.
– rol în men ținerea bol ții plantare.

MUȘCHIUL FLEXOR LUNG AL HALUCELUI
Originea este pe fa ța posterioară a fibulei, în 2/3 distale ale ei.
Inserț ia se face la baza falangei halucelui.
Inervația este dată de nervul tibial posterior.
Acțiune:
– flexor al halucelui.
– flexia plantar ă, adducția și rotația medială a piciorului.
– rol în men ținerea bol ții plantare.

MUȘCHIUL TIBIAL POSTERIOR
Originea este pe tibie și pe 2/3 din fa ța posterioar ă a fibulei (superior).
Inserț ia se face pe tuberculul navicularului.
Inervația este dată de nervul tibial posterior.
Acțiune:
– rol major în men ținerea bol ții plantare.

– execută flexia plantar ă, rotația medială și adducția
piciorului.

MUȘCHIUL POPLITEU
Originea este pe fa ța laterală a condilului lateral al femurului.
Inserț ia este pe fa ța posterioară a tibiei.
Inervația este dată de nervul tibial posterior.
Acțiunea constă în flexia gambei.

4. MUȘCHII PICIORULUI

MUȘCHIUL SCURT EXTENSOR AL HALUCELUI
Originea este pe fa ța superioară a calcaneului și pe retinaculul extensorilor.
Inserț ia se face pe falanga proximal ă a halucelui.
Inervația este dată de nervul peronier pr ofund (tibial anterior).
Acțiunea este de extensie a falangei proximale a halucelui.

MUȘCHIUL SCURT EXTENSOR AL DEGETELOR
Originea e s t e p e f a ța dorsală și laterală a calcaneului și pe retinaculul
extensorilor.
Inserț ia se face pe articula țiile metatarsofalangiene II – IV și pe tendonul
mușchiului lung extensor al degetelor.
Inervația este dată de nervul peronier pr ofund (tibial anterior).
Acțiunea constă în extensia degetelor II – IV.

MUȘCHII PLANTEI
Mușchii plantei sunt dispu și în trei loji: medial ă, laterală și mijlocie.

MUȘCHII MEDIALI AI PLANTEI
Acești mușchi acționează asupra halucelui.

MUȘCHIUL ABDUCTOR AL HALUCELUI
Originea este pe tuberculul medial al cal caneului, pe retinaculul flexorilor și pe
aponevroza plantar ă.
Inserț ia se face pe falanga proximal ă a halucelui și pe sesamoidul medial.
Inervația este dată de nervul plantar medial.
Acțiune:
– abductor al halucelui (îl îndep ărtează de axul piciorului).
– rol în men ținerea bol ții plantare.

MUȘCHIUL SCURT FLEXOR AL HALUCELUI
Originea este pe fa ța inferioară a cuboidului, pe c uneiformul lateral și pe tendonul
mușchiului tibial posterior.
Inserț ia se realizeaz ă prin două fascicule, medial și lateral, pe falanga proximal ă a
halucelui.
Inervația este dată de nervii plantar medial și lateral.
Acțiune:
– flexia halucelui.
– rol în men ținerea bol ții plantare.

MUȘCHIUL ADDUCTOR AL HALUCELUI
Originea se realizeaz ă prin capul oblic pe cuboid, cuneiformul lateral, bazele
metatarsienelor II – IV ș i prin capul transvers pe ultimele 3 – 4 articula ții
metatarsofalangiene.
Inserț ia se face pe falanga proximal ă a halucelui.
Inervația este dată de nervul plantar lateral.
Acțiune:
– flexor al falangei proximale și adductor al halucelui.
– rol în men ținerea bol ții transversale a piciorului.
– apropie degetele de axul piciorului.

MUȘCHII LATERALI AI PLANTEI

MUȘCHIUL ABDUCTOR AL DEGETULUI MIC
Originea este pe tuberculii lateral și medial ai calcaneului și pe aponevroza
plantară.
Inserț ia se face pe falanga proximal ă a degeteului mic.
Inervația este dată de nervul plantar lateral.
Acțiune: abductor al degetului mic și flexor al falangei sale proximale.

MUȘCHIUL SCURT FLEXOR AL DEGETULUI MIC
Originea este la baza metatarsului V.
Inserț ia se face pe falanga proximal ă a degetului mic.
Inervația este dată de nervul plantar lateral.
Acțiunea este de flexie a degetului mic.

MUȘCHII LOJEI MIJLOCII AI PLANTEI

MUȘCHIUL SCURT FLEXOR AL DEGETELOR
Orginea este pe tuberculul medial al calcaneului și pe aponevroza plantar ă.
Inserț ia se face prin 4 tendoane pe falangele mijlocii ale ultimelor 4 degete.
Inervația este dată de nervul plantar medial.
Acțiunea este de flexie a primelor dou ă falange ale degetelor.

MUȘCHIUL PĂ TRAT AL PLANTEI sau MU ȘCHIUL ACCESOR
Originea se realizează prin două fascicule pe calcaneu.
Inserț ia este pe marginea lateral ă a tendoanelor mu șchiului lung flexor al
degetelor.
Inervația este dată de nervii plantar lateral și medial.

Acțiunea constă în a ajuta mu șchiul lung flexor al degetelor.

MUȘCHII LOMBRICALI
Sunt în num ăr de 4.
Originea se realizează prin două capete pe tendonul mu șchiului lung flexor al
degetelor.
Inserț ia se face pe ultimele articula ții metatarsofalangiene (4).
Inervația este dată de nervii plantar medial și lateral.
Acțiunea constă în flexia falangei proximale și extensia ultimelor dou ă.

MUȘCHII INTEROSO ȘI DORSALI
Sunt în num ăr de 4.
Originea este pe fe țele care se privesc ale ambelo r metatarsiene învecinate.
Inserț ia este pe marginea opus ă a axului piciorului a falangelor proximale.
Inervația este dată de nervul plantar lateral.
Acțiune:
– flexori ai falangei proximale.
– slabi extensori ai celorlalte dou ă falange.
– departeaz ă ultimele patru degete de axul piciorului.

MUȘCHII INTEROSO ȘI PLANTARI
Sunt în num ăr de 3.
Originea este pe fa ța dinspre axul piciorului a metatarsienelor III – V.
Inserția se face pe marginea care prive ște spre axul piciorului a falangei
proximale a degetelor corespunz ătoare.
Inervația este dată de nervul plantar lateral.
Acțiunea este de flexie și extensie asem ănătoare celor dorsali, dar apropie
degetele de axul piciorului.