Toxoplasmoza Ionel, Bordea [611223]

STUDENȚI
BORDEA ANA -MARIA
IONEL CRISTI SORIN
GRUPA 802 A

CUPRINS
CAP. 1. SCURTĂ DESCRIERE A TOXOPLASMOZEI ……………………………………………………..1
1.1 Definiție, răspândire și importanță………………………….. …………………………. ……… ………………. 1
1.2 Etiologie ……………………. …………………………. ………………… ……… ………………… ………………………. 2
1.3 Patogeneză …………………….. ………………………………… …………………………………….. …………………. 3
1.4 Epidemiologie………………………………………………………….. ……………………………….. ……………….. 4
1.5 Manifestările clinice la animale ………………………………………………….. ………………………………..6
1.6 Manifestări clinice la oameni ……………………………………………………………………………………….7
1.7 Metode de diagnostic și depistare la animale …………………………………………………………………9
1.8 Metode de diagnostic și depistare la om ……………………………………………………………………….10
1.9 Strategii de prevenire, supraveghere și combatere a toxoplasmozei ………………………………12
CAP. 2. EVOLUȚIA BOLII ÎN EUROPA ȘI ROMÂNIA ………… ..………………………….14
2.1 Evoluția toxoplasmozei în Europa ………………………………………………………….14
2.2 Evoluția toxoplasmozei în România ……………………………………………………. ……….. ……………..26
CAP. 3 Concluzii generale ………… …………… .…… .………………… ……………..………30
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………… ………………………….. …………….31

1
CAP. 1. SCURTĂ DESCRIERE A TOXOPLASMOZEI
1.1. Definiție, răspândire și importanță

Toxoplasmoza este o zoonoză gravă parazitară produsă de un protozoar dixen numit
Toxoplasma gondii, ce afectează toate specii de mamifere și păsări, evoluând grav la tineretul
animal, cu manifestări nervoase, pulmonare, iar la femele cu mortinatalitate, avorturi și malformații
congenitale.( după Nicolae C. și col, 2014 )
Se întâlnește pe î ntreg globul cu o frecvență variabi lă condiționată de o multitudine de factori
social -economici, ecologici, etc.
Toxoplasmoza este asimptomatică la majoritatea persoanelor imunocompetente, dar poate
evolua sever la imunodeprimați și la cazurile cu transmitere congenitală.
Este o zoonoză foa rte răspândită pe glob, cel puțin 500 milioane de oameni prezintă anticorpi
anti Toxoplasma gondii și poate fi întâlnită la aproape toate animalele cu sânge cald. Infestarea este
mai frecvent întâlnită în zonele calde și la altitudini joase.
Acesta boală p rezintă o importanță foarte mare, atat pentru medicina veterinară cât și pentru
medicina umană, datorită varietății de simptome și leziuni pe care infestarea cu acest parazit le
comportă. Un al t factor ce concură la importanț a acestei parazitoze îl reprezi ntă multitudinea că ilor
de transmitere a acestui parazit , de la animal la animal, animal la om și de la mamă la fă t.
Este o zoonoză gravă ce se întâlnește pe întreg globul cu o frecvență variabilă condiționată
de o multitudine de factori social -economici, ecologici, etc. La femei, ev olueză cel mai grav cu
malformaț ii congenitale ș i avorturi, fiind cele mai importante mani festă ri clinice ale acestei boli. La
masculi deobicei evoluează asimptomatic. La copii infectaț i congenital poate produce retardare
mintal ă și pierderea vederii, iar la pacientii cu imunosupresie, în special la cei cu SIDA, poate
produce moarte.

2
1.2. Etiologie

Agentul etiologic este reprezentat de Toxoplasma gondii (fig. 1.1.) , un sporozoar din
categoria coccidiilor, din familia Sarcocystida e. Prezintă dezvoltare de tip diheterodixen, la felide –
pisica domestică și sălbatică – G.D, iar la mamifere și păsări – G.I, la care fazele schizogonice se
dezvoltă extra – și intracelular, în toate țesuturile,organele, în secreții și excreții.
Oochisturile , elemente exogene de contaminare, sunt incluse în tipul celor de la Isospora și
au formă rotundă, ovală, lipsit de micropil. În mediul exterior se continuă sporogeneza, inițiată
uneori în lumenul intestinal al gazdei definitive, formându -se două sporochis turi cu 4 sporozoiți.
Trofozoiții se formeză la gazda intermediară, au formă ovală , ușor curbați ca un cornuleț. La
un capăt sunt ușor mai lățiți, spre care este situat nucleul.
Chisturile ( pseudochisturile) sunt localizate în toate organele, preponderent în musculatură
și SNC, sunt ovale, rotunde, delimitate de o membrană fină. În interiorul lor form ează p rin diviziune
multiplă bradizoiți în număr foarte mare, asemănători trofozoiților, dar mult mai mici .

A. B.
Fig.1.1. A. Aspect electronom icroscopic al oochisturilor de Toxoplasma gondii; B. Tahizoiți
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Toxoplasma_gondii )

Biociclul comportă desfășurarea fozelor schizogonică, gametogonică și sporogonică.
Există trei stadii infectante ale T. gondii: tahizoiții ( în grupuri), bradizoiți ( în chiștii
tisulari), și sporozoiții ( în oochiști ). Ta hizoitul pătrunde în celula gaz dei prin penetrarea activă a
membra nei acesteia. După pătrundere ta hizoitul se rotunjește și este înconjurat de o vacuolă
parazitoforă. În interiorul celului gazde, ta hizoitul se multiplică asexuat prin endodiogenie repetată
până când celula gazdă este pli nă de paraziți.
După câteva diviziuni, T. gondii formează chiști tisulari , aceștia cresc și rămân intracelular
cât timp bradizoiții se divid. Chiștii se pot dezvolta în creier, intramuscular, dar și în alte organe

3
(plămâni, ficat, rinchi), ei fiind mult m ai frecvenți la nivelul țesutului nervos și muscular, inclusiv
creier, ochi, musculatura scheletică și miocard. Pot exista și chiști tisulari intacți, care nu produc
suferință și pot persista toată viața gazdei ( după Palmer S.R & Co., 2005 ).

1.3. Patogeneză

Toxoplasma gondii se transmite prin consumul de oochisturi infecțioase din materiale fecale
de pisică și prin transfer tr ansplacentar materno -fetal al ta hizoiților. Parazitul inițiază replicarea
enteroepitelială în organismul pisicilor neexpuse după inges tia de carne nepreparată termic ce
conține chisturi tisulare.
Prin digestie, la nivelul stomacului si intestinului subțire, bradizoiții sunt eliberați, invadează
epiteliul intestinal, se replică sexuat și determină eliberarea oochisturilor în materialele fecale.
Oochisturile se observă prima dată în fecale la 3 zile de la contaminare și pot persista până la 20 de
zile. După eliminarea din organism oochisturile sporuleză ( devin infectante ) și rămân viabile în
mediul exterior timp de câteva luni.

Fig.1.2. Ciclul biologic al toxoplasma gondii
( https://www.google.ro/imghp?hl=ro&tab=wi )

După consu mul de carne nepreparată termic, ce conține chisturi tisulare sau după consumul
de hrană sau apă contaminată cu materii fecale de pisică care conțin oochisturi, are loc replicarea
extraintestinală a T. gondii (fig.1.2.) . Bradizoiții și sporozoiții sunt eliberați și infectează epiteliul

4
intestinal, iar după câteva cicluri de replicare epitelială, apar tahizoiții care diseminează pe cale
sanguină și limfatică. Aceștia infectează țesuturile din întreg organismul și se reproduc intracelular
până la distrugerea celulelor, determinând necroză tisulară. În acest stadiu animalele tinere și cele
imunocompromis e pot muri datorită toxolasmozei generalizate, iar animalele bătrâne pot dezvolta
un raspuns imun puternic, mediat celular ce poate combate infecția ( după Merck & Co., 2014).
Formarea granuloamelor la nivelul SNC, produce necr oze și ramolisment explimate prin
sindrom ne rvos grav. La nivelul limfonodul ilor intervine iritativ și toxic producând adenopatii
hipertrofice. Trofozoiții în faza de multiplicare și produșii de metabolici determină transvazări
cavitare, procese de necroză și inflamații în pulmon, met rite, avorturi, malformații, etc.
La gazda definitivă, efectele asupra tubului intestinal sunt identice cu cele din eimerioza
(după Nicolae C., și col.,2014 ).

1.4. Epidemiologie

Parazitul prezintă o mare specificitate față de gazda intermediară (de la reptile la om), de
aceea aspectele epidemiologice sunt extrem de varia te. O altă problemă importantă în ment ținerea
focalitații naturale o reprezintă fauna sălbatică. Altfel, ca receptivitate pe primul loc sunt felidele, în
special pisica, care reprezintă gazda definitivă a parazitul, aceasta eliminând în natură oochisturi –
forma infecț ioasă, cu aceasta infectându -se și restul animalelor receptive inclusiv omul. Dintre toate
speciile, foarte receptive sunt : șoarece le, iepure le, cobai ul, urmate de o i și carnivore, iar mai
rezistente sunt bovinele și cabalinele. Ca și categorie de vârstă, animalele adulte contractă boala mai
rar, infecțiile subclinice sunt mai numeroase, dar fetușii și animalele nou -născute sunt cele mai
receptive.
Contaminarea mediului joacă unul dintre cele mai importante roluri în trasmiterea bolii ,
având în vedere faptul că o pisică poate elimina peste 100 de milioane de oochisturi nesporulate care
în 1-5 zile devin sporulate și infecțioase pentru alte gazde. Oochisturile sunt dispers ate cu ajutorul
ploilor prin gră dinile cu zarzavaturi, terenuri de joacă pentru copii , de unde se pot infesta atâ t
animalele cât și omul . Granville (cit. De Ivana F.I., 1984 ) constată incidența bolii ca fiind 11% la
câine, 67% la rațe, 6% la șoareci, 40% la pui de găină, 20% la pisici .
Sursele de contaminare sunt reprezentate de vertebratele homeoterme bolnave sau cu infecții
latente, secrețiile sau excrețiile acestora, carnuri sau organe cu chisturi.

5
Contaminarea gazdelor intermediare se poate realiza pr in mai multe căi cum sunt : calea
bucală , prin ingerare de alimente sau apă contaminate cu oochisturi de T. gondii sau prin consum de
cărnuri ce prezintă chisturi; pe cale transplacentară, la femelele gestante; genitală cu material
seminal contaminat; calea galactogenă, s -a demonstrat că ta hizoiții se transmit prin laptele de oaie,
capră, vacă și șoricoaică. De asemenea la pisicile infectate experimental cu Toxoplasma gondii, s -au
izolat trofoz oiți din lapte. La om contaminar ea poate avea loc și prin transfuzii de sânge, grefe sau
transplant de organe. (Nicolae C și col ., 2014)
Consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic, provenită de la animale sau păsari
infestate reprezintă cea mai importantă cale de transmitere în țările occidentale.

Fig. 1.3. Căile de transmitere a toxoplasmozei
( https://www.google.ro/imghp?hl=ro&tab=wi )

6
Rezistența oochisturilor de Toxoplasma gondii în mediul exterior este de lungă durată. În
fecale pe substrat umbros rezistă până la un an, în cărnuri și organe menținute la temperatura de
refrigerare, chisturile rezistă circa 7 zile, iar în sânge trofozoiții se mețin 60 de zile ( după Nicolae C
și col., 2014).
1.5. Manifestările clinice la animale

Toxoplasma gondii parazitează atât gazda intermediară cat si gazda definitivă, însă în cele
mai multe cazuri fără a genera semne clinice. Foarte rar produce manifestări clinice grave.
Perioada de incubație este de 4 -40 zile, urmată la animalele tinere de manifestări acute sau
cronice.
Stadiul de tahizoit este responsabil de distrugerea tisulară și prin urmare semnele clinice
depind de numărul tahizoiților eliberați, capacitatea sistemului imun al gazdei de a l imita
răspândirea tahizoitilor și organele afectate de aceș tia. La animalele ti nere, î n special la căței, pisoi
și purcei, tahizo iții diseminează pe cale sistemică ș i determină pneumonie interstițială, miocardită,
necroză hepatică, meningoencefalită, corioretinită ( după Merck & Co., 2012 ) .
Dintre animalele domestice cele mai mari pierderi se înregistrează la ovine și caprine.
Parazitul induce moarte embrionară precoce și resorbție, moarte fetală și mumificare, avort și
produși de concepție fătați morți. Avortul toxoplasmic poate apărea la ovinele de orice vărstă.
Avortul survine la oile care s -au infectat în cursul perioadei de gestație ( Palmer S.R. & Co., 2005 ).
La miei predomină tulburarile nervoase și pulmonare. La capre se observă febră, dispnee, avorturi,
mortaliate perinatală, iar la iezi , tulburari nervoase, cardiace ș i pulmonare.
La suine apar în special avorturi și mor tinatalitate. La purcei diaree, tuse, dispnee, tulburări
nervoase, mioclonii, tremurări musculare.
La bovine apare diaree, inapetență , tuse, dispnee, febră, iridociclită, foarte rar apar avorturi și
infecunditate.
La câine sindrom rabiform, paralizie, ata xie, limfadenopatii, icter, dispnee, febră , diaree,
dureri musculare. Infecția experimentală la căț ele a produs avort, fetuși morti, căț ei cu febră și
limfoadenopatie ( după Nicolae C. și col., 2014 ).
Cele mai multe pisici infectate cu toxoplasmoză nu man ifestă niciun semn de boală. Semnele
clinice apar numai ocazional, atunci câ nd sistemul imunit ar al pisicii nu este capabil să stopeze
migrarea tahizoiț ilor. De asemenea, boala este mult mai probabil să apară manifestată clinic la
pisicile cu imunosupresie , icluzând puii tineri ș i pisicile cu leucemie sau cele inf ectate cu virusul

7
imunodeficienței feline. Cele mai des întâlnite simptome sunt febra, pierderea apetitului și letargie.
Alte semne pot apărea în funcție de tipul infecției ( acută sau cronică ) dar și de localizarea
parazitului în corp. În pulmoni infecț ia cu T. gondii poat e provoca pneumonie cu grade diferit e de
afectare. De asemenea, parazitul poate afecta sist emul nervos, poate provoca afecț iuni ale retine i sau
ale camerei in terioare ale ochiului, tulburări ale percepț iei lumini i, orbire, incoordonare, schimbări
de personalitate, invârtiri î n cerc, capul este aplecat, tremurăruri ale urechilor, dificultate în
masticație și înghiț ire, convulsii.

1.6. Manifestări clinice la oameni

La oameni ma jorotatea infecțiilo r sunt asimptomatice, dar apar ș i cazuri în care parazitul
produce îmbolnăviri foarte grave. Infecț ia se poate tra nsmite congenital sau postnatal.
Infecț iile congenitale apar atunci câ nd femeile se infectează î n cursul sarcinii, i ar gra viatea
bolii depinde de vâ rsta sarcinii atunci când femeia a fost infectată. Gravida nu prezintă întotdeauna
simptome de boală, dar prezintă parazitemie temporală. Infecția dobândită cu 2 –3 luni înaintea
concepției prezintă foar te rar risc de afectare feta lă. Dacă infecția maternă are loc în primul trimestru
de sarcină, riscul de transmitere la făt este mic (10 -25%), dar cu boală congenitală severă sau chiar
moarte fetală. Cu cât infecția se produce mai târziu în timpul sarcinii, riscul de transmitere este mai
mare ( risc de 60 -90% de transmitere transplacentară în trimestrul III de sarcină ), dar cu consecințe
clinice mai puțin severe.
În placentă se dezvoltă leziuni focale și fă tul se poate infecta. În primă fază se produce o
infecție generalizată a fătului, apoi infecția dispare din țesuturile viscerale și se localizează în SNC.
În cazul afecțiunilor ușoare, poate apărea doar o dimin uare a acuității vizuale, iar copii grav af ectați
pot prez enta o tetradă completă de semne clinice : retinocoroidită, hidrocefalie ( fig. 1.4 . ), convulsii
și calcificare intracerebrală. Dintre semnele clinice de mai sus cea mai rară este hidroce falia, dar este
si cea mai gravă manifestare a toxolasmo zei.

8
Fig. 1.4. Hidrocefalie
( https://oftalmix.wordpress.com )

Manife starea cea mai întâlnită î n cazul toxoplasmozei congenitale este localizarea oculară.
Cea mai afectată componentă este camera posterioară, iar parazitul proliferează în retină ceea ce
duce la o inflamare a coroidei. Leziunea caracteristică a toxoplasmozei oculare ( fig. 1.5.), este
reprezentată de pete gălbui – albe cu aspect floconos, ceea ce se observă la examenul fundului de
ochi. Leziunile pot fi unice sau multiple afectând unul sau ambii ochi. Leziunile retiniene pot fi uni –
sau plurifocale reprezentate prin zone mici gri cu edeme minime și reacție în umoarea vitroasă. Deși
infecțiile severe pot fi depistate la naștere, infe cțiile moderate pot trece neobservate până când devin
manifeste la vârsta adultă.

Fig. 1.5. Toxoplasmoza oculara congenitala
( http://www.novaoptic.ro/ )

9
Infecția dobândită postnatal poate fi localizată sau generalizată. Cea mai frecvent observată
form ă de manifestare clinică a toxoplasmozei este limforeticulita. Cand sunt infectați ganglionii
limfatici devin moderat sensibili dar nu și dureroși. După câteva săptămâni sau luni infecția se
remite spontan. Limforeticulita poate fi asociată cu febră, stare generală proastă, oboseală, dureri de
gât și de cap. Toxoplasmoza dobandită poate fi benignă și fără manifestări clinice, dar
diagnosticarea ei la femeile însărcinate este vitală datorită riscului la care este supus fătul.
Toxoplasmoza este una dintre cele mai importante boli ce cauzează mortalitate la pacienții cu
SIDA. Clinic pacienții pot prezenta cefalee, dezorientare, hemipareză, letargie, t ulburari ale
reflexelor, convuls ii și mulți dintre pacienți intră într -o stare comatoasă ( după Palmer S.R. & Co.,
2005 ).

1.7. Metode de diagnostic și depistare la animale

Manifestările clinice de toxoplasmoză sunt nespecifice și de multe ori boala trece
neobservată, în lipsa oricărui simptom și de aceea trebuie să se recurgă la stabilirea diagnosticului
prin teste de laborator.
Diagnosticul se stabilește pe baza testelor serologice ( detectarea anticorpilor anti –
Toxoplasma gondii din sânge ), coproparazitologice ( metoda Willis pentru detectarea oochiștilor
din fecale ) și teste de biologie moleculară ( identificar ea ADN -ului genomic al T. gondii )
Perioada scurtă de eliminare a oochisturilor, ap roximativ 2 -3 saptamani din viața unei pisici
și raritatea reinfecț iilor, face ca examenul coproparazitol ogic sa nu fie o tehnica fiabilă de depistare
a toxoplasmoze i la feline. Acest lucru explică prevalența scazută ( mai putin de 1% ) a oochisturilor
de T. gondii detectate din fecale. Alt dezavantaj al examenului co proparazitologic ar fi faptul că
oochistul d e T. gondii nu poate fi diferenț iat de alte oochisturi de cocci dii asemanatoare din punct de
vedere morfologic ( Hammondia hammondi, Hammon dia heydorni, Neospora caninum ș i
Besnoitia ), de aceea se recomandă alte metode paraclinice de detectare a coproeliminarilor de
oochisturi, cum ar fi testele de biologie moleculara (PCR).
Testele d e serodiagnostic care se bazează pe detecț ia anticorpi lor IgM, pot sa detecteze
infecț ia timpurie , la 1 -2 săptămâ ni dupa expunere. Nivelurile de IgM T. gondii s pecifice ajung la
valoare maximă în 3 până la 6 săptămâni ș i devin negativ e în 12 sapta mani. Anticorpii IgG se
formează numai după 2 săptămâni de la infecție și pot să stagneze la ni veluri crescute timp de mai

10
mulți ani. Pentru a diagnostica toxoplasmoza activă la pisică folosind teste care se bazează pe
detecț ia de IgG , este nec esară identificarea a 4 valori crescânde al titrului într -un interval de 2 -3
săptămâ ni. Utilizarea un ui test de detectare timpurie, împreună cu un test de detecție al IgG poate să
indice informaț ii valoroase despre cinetica infecț ei cu T. gondii.
Diagnosticu l antemortem poate fi realizat prin testul de hemaglutinare indirectă, reacția de
imunoflorescență indirectă, testul de aglutinare cu latex sau ELISA. Se poate analiza lichidul
cefalorahidian și umoarea apoasă pentru prezența de tahizoiți. Postmortem se pot observa tahizoiți
sau chisturi pe frotiuri tisulare sau amprente de la nivelul organelor cu leziuni, colorate M MG sau
Gimsa. Se poare realiza ș i bioproba pe șoarece, din broiaj de organe suspecte cu adaos de antibiotice
sau L.C.R, lichide fetale și se inoculează i.p la șoarecii tineri . După 4 -7 zile, animalele mor cu
peritonită exudativă, iar prin frotiurile colorate se identifică toxoplasmele ( după Merck & Co.,
2014; Nicolae C. și col., 2014 ).

1.8. Metode de diagnostic și depistare la om

La om, depistarea anticorpilor specifici reprezintă metoda primară de diagnostic al infecției
cu Toxoplasma gondii, iar cele mai larg utilizate teste sunt cele imunoenzimatice.
Imunodiagnosticul se poate realiza prin:
 Testul de culoare (Sabin -Feldman), care măsoară în special IgG, fiind sensibil și specific.
 Reacția de imunofluorescență indirectă, măsoară aceeași anticorpi ca și testul de culoare și este
larg ut ilizată în practică. Anticorpii decelabili prin aceste reacții apar la 1 -2 săptămâni după
infecție, ating titruri ridicate (peste1/1000) în 6 -8 săptămâni și scad treptat după câteva luni.
Titrurile scăzute (1/4 -1/64), pot persista toată viața.
 Testul RIF (Remington) care decelează anticorpii IgM, este folosit pentru diagnosticul infecției
acute. Anticorpii IgM apar în primele 5 zile de la infecție și dispar precoce. Reacții fals pozitive
pot fi date de factorul reumatoid, de IgG anti -toxoplasma care pot bl oca detectarea anticorpilor
IgM. Unii bolnavi cu imunodepresie, cu toxoplasmoz ă acută și majoritatea celor cu
toxoplasmoză oculară activă, pot să nu aibă anticorpi IgM, evidențiați prin RIF.
 Metoda ELISA, care determină atât anticorpii IgM cât și IgG.
 IDR cu toxoplasmină, evidențiază starea de hipersensibilitate întârziată; reacția devine pozitivă
la 3-4 săptămâni de la infecție și se menține astfel toată viața.

11
Pacienții cu anticorpi IgM pozitivi și anticorpi IgG negativi trebuie retestați la fiecare 2
săptămâni până la apariția seroconversiei sau excluderea unui răspuns IgM “natural” sau nespecific.
Serurile cu IgG pozitiv și IgM negativ sau echivoc trebuie testate pentru aviditatea anticorpilor IgG
sau trimise pentru confirmare la un laborator de referi nță.
Aviditatea anticorpilor IgG se bazează pe măsurarea afinității pentru antigen a anticorpilor IgG
specifici, scăzută inițial după contactul antigenic primar și care crește în săptămânile și lunile
următoare. Sunt utilizați reactivi care denaturează pro teine ( de exemplu ureea ) pentru disocierea
complexelor Ag -Ac, iar aviditatea este determinată din raportul dintre curbele titurilor de anticorpi
din proba tratată, respectiv netratată cu uree.
Testul de aviditate IgG reprezintă o metodă care permite diferențierea unei infecții recente de
o infecție mai veche, folosindu -se de o singură probă de ser. Acest test trebuie folosit ca metodă
complementară în diagnosticul toxoplasmozei dobândite și în identificarea sarcinilor cu risc de
transmitere transplace ntară a infecției.
Efectuarea testului la pacientele gravide în cursul primelor 16 săptămâni de sarcină oferă
șansa de a reduce monitorizările în dinamică și de asemenea necesitatea de a recurge la metode
invazive ( amniocenteză cu determinări PCR din lich idul amniotic ). Reduce, de asemenea, riscul
unui tratament nenecesar cu spiramicină sau alte medicamente, precum și anxietatea pacientelor
asociată cu testări suplimentare. Astfel, demonstrarea prezenței anticorpilor IgG de aviditate
crescută în primul tr imestru de sarcină exclude net infecția maternă primară; în aceste situații fătul
are o șansă foarte mică de a dezvolta infecție congenitală, intervenția terapeutică nefiind necesară.

12

Fig. 1.6. Screeningul toxoplasmozei în timpul sarcinii
( http://www.materno -fetala.ro/ )

1.9. Strategii de prevenire, supraveghere și combatere a toxoplasmozei

În prevenirea toxoplasmozei primul pas care trebuie făcut este limitarea contactului pisicilor
cu parazitul. Pentru a îndeplini acest deziderat , în primul rând nu tebuie niciodată hranite pisicile cu
carne crudă, organe sau oase. Hrănirea pisicilor să se facă cu hrană uscată sau din conserve sau cu
carne preparată te rmic la minim 67 °C pentru a distruge chisturile. Trebuie împiedicat sau limitat, pe

13
cât posibil, accesul pisicilor în afara locuinței și prevenirea expunerii la gazdele intermediare ale
parazitului (ex. Păsări, rozătoare, etc.).
Pentru a preveni infecția omului cu Toxoplasma gondi, este necesar ca, după manipularea
cărnii crude, să se procedeze la spălarea mâinilor cu apă și săpun, același lucru trebuie făcut și în
cazut suprafețelor de prelucrare, ustensilelor și tuturor obiectelor ce au venit în contact cu carnea
crudă. Carnea oricărui animal trebuie tratată termic la temperaturi de minim 67 °C înainte de a fi
consumată. Trebuie evitat consumarea produselor lactate nepasteurizate și consumarea legumelor și
fructelor nespălate foarte bine . Este preferabil ca igienizarea litierei pisicii să fie realizată de către
altcineva decât femeia însarcinată, iar dacă este ineviabil ca aceasta să se ocupe de acest aspect,
trebuie să se protejeze purtând mănuși. Cutia pisicii trebuie curățată zilnic, cu apă fiartă timp de 5
minute, pentru a preveni sporularea.
Profilaxia toxoplasmozei congenitale include următoarele măsuri: depistarea gravidelor
infectate primar și tratarea lor; de investigat serologic gravidele în primul trimestru; în caz de
infectare recentă, chiar d acă tabloul clinic lipsește, de efectuat tratamentul specific.
Gravidele cu rezultatele serologice negative la toxoplasmoză în primul trimestru, necesită
aceste investigații și în următoarele trimestre. Dacă reacțiile serologice la toxoplasmoză devin
pozit ive în următoarele trimestre, se argumentează o infectare recentă și se recomandă de aplicat
tratamentul specific.
În prezent, nu există vaccinuri subunitare sau inactivate eficiente pentru imunizarea contra T:
gondii, dar sunt în curs de desfășurare cercetări în acest sens. Obiectivele vaccinării
antitoxoplasmice includ reducerea afectării fetale, reducerea numărului de chiști tisulari la animale
și prevenirea formării oochiștilor la pisică ( Palmer S.R. & Co., 2005 ).

14
CAP. 2. EVOLUȚIA BOLII ÎN EUROPA ȘI ROMÂNIA
2.1. Evo luția toxoplasmozei în Europa

Infecția cu Toxoplasma gondii este foarte răspândită la oameni, dar prevalența ei variază
mult de la o zonă la alta. La nivelul Europei se estimează că circa 30 -50 % din populație este
infectată , pe când la nivelul Americii Centrale și de Sud și a Africii procentul depășește 50 %, iar
Ame rica de Nord, Australia și majoritatea statelor din Asia înregistrează un procent mai mic al
infecțiilor, de circa 10 -30%.

Fig 2.1 .1. Prevalenta infectiei cu Toxoplasma Gondii in lume in anul 2011
( www.ncbi.nlm.nih.gov )

În Europa, programele naționale de supraveghere pentru toxoplasmoză , diferă de la țară la
țară. În prezent, la ECDC se raportează numai cazurile de toxoplasmoză congenitală, iar singurele
state europene ce au programe naționale active de supraveghere a acestei afecțiuni, sunt Cehia,
Franța și Slovacia. În unele țări, sistemele de supraveghere au în vedere numai cazurile grave de
boală, de unde numărul mic de cazu ri raportate anual, iar în țări precum Austria, Belgia, Danemarca,
Grecia, Italia, Olanda, Portugalia, Suedia, Norvegia și Elveția, nu derulează în prezent nici un sistem
de supraveghere a toxoplasmozei.

15
În 2015 la ECDC au fost raportate un număr de 41 de cazuri de toxoplasmoză congenitală în
Cehia, Germania, Ungaria, Irlanda, Lituania, Polonia, Slovenia, Marea Britanie. Rapoartele din
Franța se trimit cu o întârziere de doi ani, fiind confirmate un număr de 216 cazuri de toxoplasm oză
congenitală în 2014.
Se poate observa în Fig 2. 1.2, în perioada 2007 -2015 o creștere a numărului de cazuri
înregistrate de toxoplasmoza congenitală la nivel european, creștere ce se poate atribui efectuării în
mai multe state a examenelor serologice la copii cu vârsta de sub un an, nu neapărat a numărului de
înbolnă viri.

Fig 2. 1.2 Incidența cazurilor de toxoplasmoză în Europa, excluzând Franța, în 2007 -2015
( ecdc.europa.eu )

Programul de supraveghere națională în Franța a debu tat în anul 2009 și se constată , conform
Fig 2. 1.3, un număr inițial de 266 de cazuri în 2009, apoi a scădere graduală până la 104 în 2012,
apoi din nou o creștere exponențială, până la 216 în 2014. Odată cu debutul programului de
supraveghere în 2009, a început și o campanie intensă de informare a pub licului asupra riscurilor
acestei boli, campanie ce ulterior a fost diminuată, putându -se observă reapariția unui număr mare
de cazuri în anii ulteriori.

16

Fig 2. 1.3 Incidența cazurilor de toxoplasmoză în Franța, în 2009 -2014
( ecdc.europa.eu)

Programul n ațional de supraveghere a toxoplasmozei din Franța a fost instituit în urma unui
studiu din 2007, la care au participat 31 de laboratoare de pe teritoriul țării, ce au raportat un număr
de 272 de cazuri în total, din care 38 (14%) confirmate prenatal, 74 ( 27%) în perioada sarcinii, 160
(59%) postnatal.
S-a observat (Fig 2 .1.4) că cel mai mare număr de cazuri a apărut la mamele tinere sub vârsta
de 20 de ani.

Fig 2. 1.4 Prevalența toxoplasmozei congenitale în funcție de vâ rsta mamei
( http://www.eurosurveillance.org )

17
Din punct de vedere al zonelor geografice, s -a observat un număr mai mare de cazuri în zona
urbană, comparativ cu zona rurală, datorită contactului restrâns al femeilor cu animalele de
companie și un număr mai mare de cazuri în zona nordică a țării, datorită anumitor obiceiuri
alimentare, precum utilizarea cărnii crude în alimentație, fără preparare termică în prealabil.
Au fost înregistrate 818,700 de nașteri în Franța în 2007, toxoplasmoza cong enitală fiind
raportată într -un procent de 3.3 la 10,000 de nașteri. În perioada prenatală, s -a efectuat amniocenteza
la 112 femei, din care 108 au fost cazuri pozitive. În timpul sarcinii s -a efectuat rezonanță magnetică
la 28 de femei și examen ecografic la 82. Postnatal s -a pus diagnosticul la 160 de copii, din care 130
înaintea vârstei de două luni, restul de 22 între două luni și un an. Au existat 11 întreruperi de
sarcină (4%), 6 prin avort recomandat medical, deoarece au fost confirmate leziuni cerebrale la fetus
prin examen ecografic și 5 prin moartea fetusului. Toate 11 avorturi, au avut loc în prima parte a
sarcinii.
Din totalul copiilor diagnosticați la naștere cu toxoplasmoza congenitală, 88% nu prezentau
simptome clinice, restul prezentând leziuni oculare sau d iferite tipuri de malformații
(http://www.eurosurveillance.org) .
Între 2008 și 2011 a avut loc un studiu în Germania, la care au participat 6,564 de indivizi,
din care 3,602 (55%) au fost seropoziti vi pentru Toxoplasma gondii. Dacă în inter valul de vârsta 18 –
29, prevalenț a a fost de 20 %, la intervalul 70 -79 a fost de 77%, practic observându -se o creștere de
1.09% pentru fiecare an de viață. Factori care d etermină creșterea riscului de înbolnă vire au fost :
deținerea unei pisici (cu 15.8%), obezitatea, viața în mediul rural, iar factori ce scad șansa de
înbolnă vire au fost : dieta vegetariană, statusul socio -economic ridicat ( www.nature.com – Scietific
Reports) .
Datele furnizate de pe OIE ( Tab 2.1.1) sunt inconstante pentru majoritatea țărilor din Europa
și oferă informații sumare despre situația reală a cazuril or diagnosticate de toxoplasmoză . Totuși se
poate oberva numărul mare de cazuri confirmate în unele țări precum Marea Britanie, Rusia,
Ucraina . Dacă tari precum Irlanda,Spania sau Cehia raportează un număr mai mic de cazuri de la an
la an, în țări precum Turcia numărul cazurilor crește exponențial, iar în țări precum Ungaria sau
Finlanda numărul este aproximativ constant.

18
Numarul de cazuri de toxoplasmoza inregistrate pe OIE in perioada 2005 -2016 Tab 2.1.1
( http://www.oie.int/ )
Tara/Anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Belarus 10 27 10 1 3 4 18 7 3 0 0 0
Belgia 0 0 94 167 17 0 0 0 12 0 0 0
Bosnia si
Hertegovina 8 3 0 0 0 0 4 0 6 2 9 3
Bulgaria 114 196 113 64 17 0 0 0 0 0 0 0
Cehia 347 317 231 248 222 259 177 188 155 146 167 143
Croatia 39 31 31 24 22 13 23 0 21 20 24 22
Estonia 5 1 1 1 4 3 0 0 0 2 1 6
Finlanda 44 43 36 46 26 29 14 28 19 23 40 35
Franta 0 0 0 0 0 0 0 0 199 0 211 246
Germania 0 0 0 0 0 0 0 0 10 6 14 10
Irlanda 40 43 48 64 37 37 32 36 32 20 26 24
Letonia 2 4 9 6 6 10 16 10 7 7 0 0
Lituania 253 165 63 117 210 152 126 163 111 0 0 54
Macedonia 0 0 1 0 2 0 0 0 0 0 0 3
Marea
Britania 90 90 104 0 494 0 375 0 328 373 371 353
Moldova 0 0 0 0 0 0 60 0 0 13 0 0
Muntenegru 0 0 2 3 0 1 5 1 0 11 0 0
Polonia 586 0 0 512 0 0 0 0 0 0 15 20
Romania 578 0 0 0 0 53 43 16 0 0 0 11
Rusia 0 0 0 588 509 536 569 858 688 680 539 465
Serbia 0 0 88 78 73 76 54 0 55 76 82 0
Slovacia 261 303 0 0 0 0 0 0 0 0 0 131
Slovenia 22 24 20 20 17 17 21 0 30 35 35 24
Spania 48 40 50 41 1 4 5 0 1 0 0 5
Turcia 3 18 0 26 55 41 80 95 119 109 147 200
Ucraina 1325 0 0 0 0 0 748 570 0 224 0 0
Ungaria 0 0 0 84 102 112 110 82 50 94 120 87
Total 3775 1305 901 2090 1817 1347 2480 2054 1846 1841 1801 1842

19
Conform datelor de pe ECDC, în 2015, 15 țări au oferit informații despre evoluția
toxoplasmozei la animale, pe teritoriul lor. Germania, Grecia, Finlanda, Ungaria,Irlanda, Italia,
Letonia, România, Slovacia, Spania, Marea Britanie, Elveția și Norvegia au prezentat rapoarte
despre oi și capre ( Tab 2.1.2). Au fost testate un număr de 4227 de animale (oi și capre), din care
1680 (39. 74 %) au răspuns pozitiv. Pentru testare s -au folosit diferite metode, precum ELISA, PCR,
Imunofluorescența, etc. Țările cu cel mai mare rezultat pozitiv, de peste 50 %, au fost Grecia,
România și Marea Britanie.
Procentul de cazuri pozitive de toxoplasmoz a in Europa la oi si capre in 2015 Tab 2.1.2
( ecdc.europa.eu )
Țară Specia Metoda Animale Pozitiv Procent
pozitiv
Finlanda Oi Histologic 133 1 0,75
Germania Capre Necunoscută 18 3 16,67
Oi Necunoscută 63 11 17,46
Grecia Capre ELISA 58 31 53,45
Oi ELISA 46 9 19,57
Ungaria Capre RFC 3 0 0
Imuno -histio -chimic 3 0 0
Oi RFC 14 0 0
Imuno -histio -chimic 6 2 33,33
PCR 2 2 100
Irlanda Capre Latex aglutinare 17 7 41,18
Oi Latex aglutinare 780 69 8,85
Italia Capre Necunoscută 4 0 0
ELISA 24 5 20,83
PCR 21 1 4,76
10 2 20
1 0 0
Necunoscută 4 0 0
PCR 3 0 0
ELISA 200 59 29,5
ELISA 13 8 61,54
PCR 72 5 6,94
PCR 1 0 0
Imunofluorescenta 4 3 75
Oi ELISA 29 13 44,83
12 0 0
PCR 3 0 0
46 6 13,04
6 0 0
Necunoscută 30 18 60
Necunoscută 434 212 48,85
ELISA 336 167 49,7
PCR 15 0 0

20

Procentul de cazuri pozitive de toxopl asmoză în Europa la oi și capre în 2015 Tab 2.1.2-continuare
( ecdc.europa.eu)

Țară Specia Metoda Animale Pozitiv Procent
pozitiv
Letonia Capre Latex aglutinare 3 3 100
Oi Latex aglutinare 66 18 27,27
Romania Oi ELISA 9 5 55,56
Slovacia Capre ELISA 5 0 0
RFC 2 2 100
Aglutinare directa 2 0 0
RFC 1 1 100
Spania Oi ELISA 31 18 58,06
Marea Britanie Capre 5 5 100
Latex aglutinare 8 5 62,5
Oi 1031 609 59,07
Latex aglutinare 598 375 62,71
Norvegia Capre Imuno -histio -chimic 1 0 0
Oi Imuno -histio -chimic 23 0 0
Elvetia Capre Imunofluorescenta 7 2 28,57
PCR 11 0 0
Oi Imunofluorescenta 1 1 100
PCR 11 1 9,09
Rezultat 4227 1680 39.74

Patru țări (Germania, Italia,Marea Britanie și Elveția) au transmis către ECDC date despre
evoluția toxoplasmozei pe teritoriul lor la porci. Conform datelor obținute ( Tab 2.1.3), rezultă că din
totalul animalelor testate, 2423, doar un număr mic de animale a răspuns pozitiv, anume 99 (7.08%),
ceea ce denotă un grad mic de evoluție a toxoplasmozei în pop ulația suină , în țările participante la
sondaj.

21

Procentul de cazuri pozitive de toxoplasmoză în Europa la porci în 2015 Tab 2.1.3
( ecdc.europa.eu )

Țară Metoda Animale Pozitiv Procent
pozitiv
Germania Necunoscută 140 0 0
Italia ELISA 30 10 33,33
PCR 4 0 0
Necunoscută 3 0 0
Marea Britanie PCR 102 0 0
Latex aglutinare 71 14 19,72
Necunoscută 2071 75 3,62
Evetia PCR 2 0 0
Rezultat 2423 99 7,08375

Nouă tari (Germania, Estonia, Irlanda, Italia, Olanda, Slovacia , Marea Britanie, Elveția și
Norvegia) au furnizat date despre evoluția toxoplasmozei la vaci ( Tab 2.1.4). Au fost testate un
număr de 2112 animale, dintre care numai 85 au ieșit ca fiind pozitive (4.02%), ceea ce arata
implicarea mai puțin importantă a bovinelor în transmiterea acestei zoonoze la oameni.
Nouă tari din Europa (Germania, Estonia, Finlanda, Italia, Letonia, Olanda, Slovacia,
Elveția) au oferit informații( Tab 2.1.5) despre evoluția toxoplasmozei în rândul carnivorelor de
companie, anume despre pisici și câini. Din totalul de 3961 animale testate, au răspuns pozitiv 663
(16.74%), din care 15.5% au fost pisici și 17.9% câini. Nu a fost precizat dacă animalele aveau
proprietar sau proveneau din rândul populațiilor comunitare. Rezultatele obținute, arată că deși
pisicile pot trasmite boală, gradul de contaminare al acestora este mai mic decât se preconiza, chiar
mai mic decât cel al rumegătoarelor mici. Procentul de circa 15% al pisicilor infectate, coincide cu
studiile epidemiologice din 2007 din Franța, ce a arătat o creștere a riscului de îmbolnăvire cu 15%
de toxoplasmoza a celor ce dețin pisici de companie.

22

Procentul de cazuri pozitive de toxoplasmoză în Europa la vaci în 2015 Tab 2.1.4
( ecdc.europa.eu)

Țara Metoda Animale Pozitiv Procent
pozitiv
Estonia Latex aglutinare (LAT) 18 1 5,56
Germania Necunoscută 330 0 0
Irlanda Latex aglutinare (LAT) 19 0 0
Italia Necunoscută 18 10 55,56
ELISA 4 0 0
13 0 0
Imunofluorescenta 52 0 0
PCR 1 0 0
41 0 0
16 0 0
Necunoscută 13 4 30,77
Necunoscută 456 19 4,17
ELISA 2 0 0
663 6 0,9
ELISA 1 0 0
Imunofluorescenta 11 5 45,45
PCR 1 0 0
Olanda Necunoscută 100 2 2
Slovacia RFC 3 2 66,67
Latex aglutinare (LAT) 4 0 0
Marea Britanie Latex aglutinare (LAT) 41 31 75,61
PCR 305 5 1,64
Norvegia Imuno -histio -chimic 2 0 0
Elvetia PCR 2 0 0
Rezultat 2112 85 4,02

23
Procentul de cazuri pozitive de toxoplasmoză în Europa la câini și pisici în 2015 Tab 2.1.5
( ecdc.europa.eu )

Țara Specia Metoda Animale Pozitiv Procent pozitiv
Estonia Pisici ELISA 3 1 33,33
Latex aglutinare
(LAT) 1 1 100
Câini Latex aglutinare
(LAT) 2 0 0
Finlanda Pisici Histologic 209 3 1,44
Câini Histologc 812 2 0,25
Germania Pisici Necunoscută 245 4 1,63
Câini Necunoscută 144 0 0
Italia Pisici ELISA 2 0 0
Necunoscută 36 12 33,33
Necunoscută 55 0 0
ELISA 5 1 20
PCR 8 0 0
Necunoscută 499 173 34,67
PCR 10 0 0
Imunofluorescență 106 48 45,28
Necunoscută 4 3 75
Câini ELISA 2 0 0
Imunofluorescență 49 21 42,86
Necunoscută 139 46 33,09
ELISA 8 1 12,5
Necunoscută 646 214 33,13
ELISA 9 6 66,67
Imunofluorescență 55 17 30,91
Letonia Pisici Latex aglutinare
(LAT) 97 25 25,77
Câini Latex aglutinare
(LAT) 59 21 35,59
Olanda Pisici ELISA 32 2 6,25
Câini ELISA 84 11 13,1
Slovacia Pisici Aglutinare directa 7 2 28,57
ELISA 13 7 53,85
Necunoscută 37 4 10,81
Necunoscută 518 6 1,16
Câini Aglutinare directa 5 1 20
ELISA 6 2 33,33
Necunoscută 34 24 70,59
Elvetia Pisici Imunofluorescență 208 73 35,1
PCR 5 2 40
Câini Imunofluorescență 82 22 26,83
Rezultat 3961 663 16,74

24

Caz clinic 1

Femeie de 26 de ani, declarată clinic sănătoasă, es te diagnosticată cu toxoplasmoză în a 13 -a
săptămână de sarcină, în urma unor teste de rutin ă. Aceasta era a doua ei sarcină , iar prima naștere
avusese loc prin cezariană. S -a descoperit că recent a început să aibă grijă de o pisică.
Testele serologice inițiale au avut următoarele rezultate : IgG >249 UI/ml (valorile normale
sunt 0 -6 UI/ml), aviditate IgG 0.010% (normal 0 -0.2%), IgM>160 UI/ml (normal 0 -10 UI/ml). După
repetarea testelor la alt laborator s -au obținut : IgG>400 UI/ml, av iditate IgG 4.4 %, IgM 63 UI/ml,
IgA 13 UI/ml. Prezența IgA pozitiv și a creșterii avidității IgG au confirmat prezența unei infecții ce
a debutat în ultimele șase săptămâni. S -a efectuat o amniocenteză la 15 saptmani de sarcină, iar
rezultatul testării pr in PCR a fost negativ. Deși nu au fost dovezi ale transmiterii pe verticală, s -a
instituit un protocol de tratament cu spiramicina 1gr, de trei ori pe zi.
În săptămâna 20, s -au repetat testele cu următoarele rezultate : IgG >440 UI/ml, aviditate
IgG 23 %, IgM 51 UI/ml, IgA negativ, PCR -ul din lichidul amniotic a fost pozitiv. Rezultatele
testării serologice din săptămâna 35 au fost : IgG 84 UI/ml, IgM 17 UI/ml, IgA negativ. Examenul
ecografic a fost repetat lunar și nu s -au înregistrat anomalii fetale.
S-a efectuat cezariană în săptămâna 36, iar copilul a fost sănătos, fără anomalii congenitale,
cu o greutate de 2880 gr. Testele serologice efectuate din sânge din cordonul ombilical au obținut
următoarele rezultate : IgG 74 UI/ml, aviditate IgG 64% (consi derat de origine maternă, deoarece
nou-născuții nu pot produce IgG), IgM și IgA negativ. Testele au fost repetate o lună ma i târziu cu
aceleași rezultate. ( www.ncbi.nlm.nih.gov)

Caz clinic 2
Pacient de 9 ani, sexul masculin, provenit dintr -o familie dis funcțională, este internat cu
următoarele simptom e : bradicardie, tuse persitentă , hipoventilație pulmonară, sensibilitate crescută
abdominală, diaree persistentă, cefalee, reflexe tendinoase mărite. A fost diagnosticat cu HIV
pozitiv , iar la examenul comp uter tomografic nu s -a înregistrat nimic anormal. Copilul fusese abuzat
sexual la vârsta de 7 ani. S -a efectuat și examen al sputei, dar a fost negativ la infecția cu

25
Mycobacterium tuberculosis. S -a instituit un protocol terapeutic zilnic, intravenos, alcă tuit din :
linezolid 20mg/kgc, ciprofloxacin 30mg/kgc, amikacin 15mg/kgc.
La 15 zile după internare, s -a început tratamentul antiretroviral cu Zidovudin 460 mg/ zi,
Lamivudine 8mg/ kg , Efavirenz 300 mg/ kg. Pacientul a început să prezinte simptome neurol ogice,
precum hemipareza emisferei stângi, contracții tonice generalizate, afazie. S -a efectuat din nou o
tomografie și s -au observat leziuni encefalice în apeductul Sylvius și nucleul lenticular (fig 2. 1.5).
Prin tehnice Western -blot a fost confir mat dia gnosticul de toxoplasmoză cerebrală, deși
testele ELISA au avut rezultat negativ. S -a instituit tratamentul cu clindamicina 40 mg/ kgc și
trimetoprim 10 mg/kgc.
După 20 de zile, pacientul a început să prezinte o deteriorare a sănătății, prin
trombocitopen ie, coagulare intravasculară diseminata și prăbușirea marilor funcții. Copilul a decedat
prin stop cardiac , după 21 de zile de la diagnosticul toxoplasmozei cerebrale.
(www.omicsonline.org )

Fig 2. 1.5-Leziuni cerebrale în toxoplasmoza cerebrală
( www.omicsonline.org )

26

2.2. Evoluția toxoplasmozei în România

Deși semnificația medicală a toxoplasmozei este universal recunoscută, există puține date
referitoare la răspândirea infecției în țara noastră. Conform datelor preluate de la OIE ( Tab 2.2.1),
putem observa o inconstanță în raportarea cazurilor din Româ nia, cifra 0 nefiind un lucru pozitiv, ci
arata doar lipsa unui sistem centralizat de monitorizare a toxoplas mozei. În anii în care a fost totuși
raportată, se poate observă prezenț a bolii la un numar mic de indivizi, comparativ cu alte ță ri
europene, unde numarul de cazuri raportate anual este de nivelul sutelor.

Numărul de cazuri de toxoplasmoză în România, în perioada 2005 -2016 Tab 2.2.1
( www.oie.int )

Numărul de cazuri de toxoplasmoză congenitală raportate la ECDC este foarte mic,
întâlnindu -se două cazuri în 2009, unul în 2014 și unul în 2015 ( Tab 2.2.1). În România nu există în
prezent recomandări și o practică unitară privind screening -ul toxoplasmozei în sarcină, deși există
anumit e instituții specializate și clinici în care se efectuează în majoritatea cazurilor testarea
prenatală sau în primul trimestru de sarcină a statusului imun pentru toxoplasmoză în cadrul
profilului TORCH (după dr. Tornea Artur, 2009). Este foarte gravă lips a unei bune monitorizări a
toxoplasmozei și a unor campanii de informare și educare a populației, pentru a scădea numărul de
persoane infectate și a riscului de sarcini avortate și nașterilor de copii cu malformații congenitale.
Tara/Anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Romania 578 0 0 0 0 53 43 16 0 0 0 11

27

Fig 2.2. 1- Evoluția cazurilor de toxoplasmoză în România, în perioada 2007 -2015
( ecdc.europa.eu )

Într-un studiu efectuat în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, în perioada
01.01.2009 -31.12.2012 pe un eșantion de 407 femei negravide, la vârsta procreației, s-a observat un
număr de 99 de cazuri de toxoplasmoz ă (24.3%), cu o creștere a frecvenței cazurilor de la an la an.
S-a concluzionat că acest procent mare de subiecți infectați s -ar datora deținerii tot mai frecvente de
animale de companie și a consumului în creștere a unor alimente insuficient preparate ter mic, fie la
domiciliu, fie în unități de tip fast -food. Cele mai afectate femei în ceea ce privește infecția acută cu
T. gondii, au fost cele cu vârste cuprinse între 21 -25 de ani (33 cazuri – 33,3%) și 26 -30 de ani (31
cazuri – 31,3%) comparativ cu celelalt e vârste. Cele mai multe femei diagnosticate cu toxoplasmoză
acută au provenit din mediul rural (60 cazuri – 60,6%), față de mediul urban, unde procentul de
pozitivitate a fost 39,4% (39 cazuri). Frecvența cea mai mare a cazurilor de toxoplasmoză acută la
femeile de referință, s -a constatat în lunile de primăvară (aprilie – măi, 14 cazuri – 14,15%, respectiv
13 cazuri – 13,14%) și toamnă (septembrie – octombrie, 13 cazuri – 13,14% respectiv 12 cazuri –
12,13%), urmate de lunile de vară. (după ANDREI NICOLAE CSEP , 2014)
Din punct de vedere al seroprevalentei toxoplasmozei la animale, pe teritoriul României,
într-un studiu realizat în perioada 2010 -2015, la USAMV Cluj -Napoca, pe un număr total de 1249
animale, din care 406 domestice (4 specii) și 843 sălbatice (31 specii), s -a observat că
Seroprevalența infecției cu T. gondii la animale domestice și sălbatice a fost de 30% la bovine,
33.1% la iezi, 46.8% la suine, 60.7% la pisici, 64.02% la carnivore sălbatice (Felidae, Canidae,
Mustelidae, Ursidae), 70.87% la corv ide (Corvus frugileus, Corvus monedula, Corvus cornix, Pica 0 0 2
0 0 0 0 1 1
00,511,522,5
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 Evoluția cazurilor de toxoplasmoză în
România, în perioada 2007 -2015
Evoluția cazurilor de
toxoplasmoză în
România, în perioada
2007 -2015

28
pică, Garrulus glandarius) și 75.8% la păsări răpitoare (Accipitridae, Falconidae, Strigidae). În ceea
ce privește riscul contaminării umane prin consum de carne de la speciile de animale domesti ce
analizate, rezultatele obținute au evidențiat un risc important al cărnii de porc și ied, dar nu au
demonstrat cert riscul zoonotic al cărnii de bovine. (după Anamaria Bălea,2017). În urma acestui
studiu, putem concluziona că un procent precum cel de la pisici de 60.7% nu este deloc de neglijat,
depășind cu mult media europeană de 15% și automat crescând foarte mult riscul de transmitere la
om prin conviețuire, și deasemenea riscul masiv de infecție prin carnea infectată de suine, intens
consumată pe tot parcursul anului în România.
Toxoplasmoza face parte din Programul strategic elaborat de ANSVSA c u privire la bolile
declarabile în România (Fig 2.2 .2)
Fig 2.2. 2 Toxoplasmoza in Programul strategic
(www.ansvsa.ro )

Caz clinic 3
Femeie, 28 de ani, însărcinată în 7 -8 săptămâni, fără antecedente medicale semnificative,
prezintă următoarele rezultate serologice : IgG 118 UI/ml, IgM pozitiv. Peste patru săptămâni se
repeta testele : IgG 138 UI/m, IgM pozitiv, avidi tate IgG 0.298. La anamneză , se constată că femeia
a fost în sejur în Franța cu un an în urmă, iar la întoarcere a prezentat un sindrom mononucleozic –
like ușor, cu limfadenopatie și febră. Au fost trimise analizele pentru interpretare în Franța, unde se
consid eră că este vorba probabil de o infecție dobândită înaintea concepției, dar se d ecide tratament
cu Spiramicină (după dr. Tornea Artur, 2009) .

29

Caz clinic 4
Femeie, 20 de ani, însărcinată în 13 săptămâni, în urmă cu 4 luni prezintă o limfadenopatie
subma ndibulară și laterocervicala și febră de cauză nedecelata. La examenul serologic se observa
IgG 159 UI/ml, IgM pozitiv, aviditate IgG 0.162. Se considera infecție dobândită recent cu
Toxoplasma gondii și se decide întreruperea sarcinii (după dr. Tornea Art ur, 2009) .

30

CAP. 3 Concluzii generale

1. Toxoplasmoza este o zoonoză gravă, foarte răspândită pe glob, fiind întalnită la toate
animalele cu sânge cald. La animale evoluează cel mai adesea asimtomatic, prin avort la femele,
dar poate avea și manifestări mai grave, în special la tineretul animal, cu manifestări nervoase,
pulmonare, etc.
2. La oameni, este cel mai adesea asimptomanică la majoritatea persoanelor imunocompetente,
dar poate evolua grav la imunocompromiși, în speci al cei cu SIDA, putând produce moartea. De
asemenea, boala evoluează grav și la copii infectați congenital, ace știa pot prezenta o tetradă
completă de semne clinice: retinocoroidită, hidrocefalie convulsii și calcificare intracerebrală
3. Este important controlul rigulos al prezenței și răspândirii acestui parazit, având în vedere
rata crescută a infestației prin intermediul carnurilor incorect tratate termic și al legumelor
insuficient splălate apoi consumate, această cale fiind mai importantă decât cea a transmiterii
parazitului direct de la pisica purtătoare la om. De asemenea, este foarte importantă depistarea
animalelor afectate și prevenirea răspândirii bolii.
4. Diagnosticul clinic este greu de stabilit, dar examenul serologic este decisiv atât la oameni,
cât și la animale . Astfel, femeile însărcinate ar trebui testate serologic în primele luni de sarcină
pentru a stabili diagnosticul și pentru a preveni transmiterile congenitale.
5. În această zoonoză, profilaxia joacă un rol foarte important în combaterea transmiterii
parazitului la om prin respectarea măsurilor generale.
6. În prezent există prea puține date cu privire la răspândi rea acestei boli pe continentu l
european, deși a par în fiecare an sute de noi cazuri de îmbolnăviri la om .
7. În România, seroprevalenta la pisici, înregistrată pe un eșantion din Cluj, s -a ridicat la 60%,
ceea ce denotă o posibilitate majoră de transmitere zoonotica.

31

Bibliografie

1. Merck & Co., Manualul Merck de Medicină Veterinară, ediția a 10 -a, Ed. Medicală Callisto,
București, 2014;
2. Nicolae Constantin și colab., Tratat de Medicină Veterinară, vol. VI, ed. Risoprint, Iași, 2014;
3. S.R. Palmer, Lord Soulsby, D.I.H. Simpson, Zoonoze, ed. Științe lor Medicale, București 2005;
4. http://medfam.ro/books/infectioase/toxoplasmoza.htm l
5. http://vetonline.ro/toxoplasmoza.html
6. https://www.synevo.ro/toxoplasma -aviditate -igg/
7. https://oftalmix.wordpress.com/2011/10/31/toxoplasmoza -oculara -2/
8. http://www.medicina -informativa.com/2012/07/toxoplasmoza.html
9. https://ro.wikipedia.org/wiki/Toxoplasma_gondii
10. https://www.mayoclinic.org/diseases -conditions/toxoplasmosis/symptoms -causes/syc –
20356249
11. www.oie.int
12. https://ecdc.europa.eu/en/home
13. C Giannoulis, B Zournatzi, A Giomisi, E Diza, I Tzafettas, Hippokratia , 2008 Jul -Sep; 12(3): 139 –143,
www.ncbi.nlm.nih.gov
14. Maria de la Luz Galvan Ramirez, Journal of Neuroinfectious Diseases , May 22, 2015,
www.omicsonline.org
15. Actualități în diagnosticul d e laborator al toxoplasmozei la gravide , Dr. Tornea
Artur,2009,www.umfiasi.ro
16. www.ansvsa.ro
17. www.nature.com
18. http://www.eurosurveillance.org
19. www.ncbi.nlm.nih.gov
20. Epidemiologia moleculară și diversitatea genetică a sușelor de Toxoplasma gondii circulante
în România, Anamaria Balea, 2017, www.usamvcluj.ro
21. CORELAȚII EPIDEMIOLOGICE ȘI CLINICOBIOLOGICE ÎN INFECȚIA CU
TOXOPLASMA GONDII, ANDREI NICOLAE CSEP,2014, www.uoradea.ro