Descentralizarea învățământului preuniversitar reprezintă transferul de [611139]

Descentralizarea învățământului preuniversitar reprezintă transferul de
autoritate, responsabilitate și resu rse în privința luării deciziilor și a
managementului general și financiar către unitățile de învățământ și comunitatea
locală.
În ultimii 30 de ani, în multe țări europene pot fi exemplificate măsuri de
descentralizare în cadrul serviciilor educaționale. Deciziile respective variază
mult în ce privește aria responsabilităților ce au fost delegate, partea din
resursele totale ce au fost delegate școlilor spre gestiune, tipul de autoritate ce
realizează această gestiune și modul în care bunurile și serviciile funcționale
sunt achiziționate. Această autoritate poate fi legată de personalul școlii,
bunurile și serviciile necesare fun cționării sau investiții. Putem realiza o primă
distincție între transferul de responsabilitate dintre autoritățile publice de nivel
național și local și transferul dintre autoritățile publice, de orice tip, și școli.
Tipul de gestiune a deciziilor cunoscu t sub numele de “school based
management” s -a bucurat de atenție în multe reforme educaționale, dar nu este
un panaceu universal și nu întotdeauna a condus la rezultatul dorit:
îmbunătățirea activității profesorilor, creșterea gradului de cooperare între
aceștia și o atenție sporită acordată elevilor. Totuși, în toate situațiile, a existat o
schemă de delegare financiară și de transfer a autorității decizionale privind
cheltuirea fondurilor, precum și formule de finanțare care au căpătat o
complexitate din ce în ce mai mare, fiind aplicate de structuri specializate de
personal.
După înlăturarea regimurilor comuniste, multe țări din Europa centrală și de est
au început un proces de reformă a structurilor statului, multe din aceste procese
fiind neterminate sa u distorsionate; în cadrul proceselor de restructurare au fost
incluse tentative, încercări și unele reușite în redefinirea rolurilor diferitelor
nivele de decizie și de guvernare. Majoritatea țărilor din zonă au început, în
ritmuri diferite și cu amploare și impact variate, descentralizarea
responsabilităților privind furnizarea serviciilor educaționale la nivele inferioare
ale administrației statului.
În România, măsurile de descentralizare, inițiate în sistemul de învățământ la
presiunea organismelor ext erne și, de multe ori, nefinalizate sau efectuate fără
evaluarea prealabilă ori post-factum a consecințelor, au transmis nivelelor
inferioare sau locale de administrație responsabilități noi, fără a estima
pregătirea prealabilă sau competența acestora de a -și asuma aceste
responsabilități; comportamentul reactiv, reacția tardivă și inadecvată la
realitățile palpabile și transmise din teritoriu, inconsistența și oscilația deciziilor
au făcut de multe ori inoperante multe măsuri proiectate și anunțate, cresc ând
ineficiența sistemului și scăzând credibilitatea reformelor structurale.
Procesele de schimbare au implicat modificări profunde, nu au fost simple
formalități și nu au constat doar în probleme tehnice. Schimbările au implicat
modificarea regulilor care influențează condițiile în care noile generații de
cetățeni sunt educate. Noile instituții create se estimează că vor avea un efect de

durată pentru dezvoltarea locală și regională, dar în momentul prezent nu sunt
receptate ca direcții adecvate și opțiuni viabile, răspunsul social și aprecierea
acestor reglementări/dereglementări nu legitimează întărirea acțiunii sau
continuarea reformelor în măsura anticipată.5
5 Gibson, John, and Hanson, Philip, 1996, – Transitions from bellow: local
power and the politi cal economics of post-communist transitions

Rolul inspectoratelor școlare este încă extrem de important în conducerea
operațională și managementul sistemului educațional. În acest material ne -am
preocupat numai de modul în care inspectoratele școlare sunt gestionate de la
centru. În anii din urmă au operat mai multe reforme care au încercat să
redefinească rolul, structura și modul de cooperare a inspectoratelor școlare cu
alte instituții și organizații locale. Nu este destul de clar care este impactul la
nivel național al acestor reforme, din cauza interferenței dintre aceste instituții și
ARACIP, apoi prin delegarea și retragerea delegării către inspectorate a unor
linii de finanțare. În ultimii ani au avut loc schimbări radicale ce au necesitat în
primul rând conectarea rapidă a autorităților administrației locale la noile funcții
și responsabilități privind învățământul. Acestea au căpătat responsabilitatea de
bază privind alcătuirea bugetelor educaționale (din surse cuvenite bugetului
central de sta t și transformate în cote defalcate ce au fost transferate autorităților
locale, surse locale, alte programe și finanțări) și finanțarea cheltuielilor; în
momentul de față, acestea sunt responsabile pentru plata salariilor, cheltuielile
de funcționare a șc olilor (utilități), reparații curente, reparații capitale și
cheltuieli de capital. De aceea, ținând cont de această autonomie financiară și
fiscală, foarte multe decizii cheie sunt luate la acest nivel.
Scopul fundamental al descentralizării este ca deciz iile să fie luate cât mai
aproape de nivelul local la care se desfășoară activitățile și se identifică nevoile.
Acest proces a luat mult timp, și documentele oficiale de politici publice, care au
prescris pași, au stabilit limite de timp pentru procese și pentru schimbări nu au
putut prevedea indecizia și lipsa de angajament a forțelor implicate în negociere
și implementare. În această perioada, rolul ministerului educației s -a modificat,
au apărut schimbări structurale și funcționale.
În domeniul managemen tului financiar, transferarea responsabilităților de
finanțare nu înseamnă decuplarea funcțională a ministerului din circuitul
informațional și de analiză privind “ce se întâmplă cu banii” alocați sectorului
educațional, păstrând implicarea în monitorizare a globală a sectorului
educațional. Colectarea datelor privind execuția bugetară permite realizarea unei
viziuni de ansamblu asupra structurii cheltuielilor (care transportă informații
esențiale despre funcționarea sistemului); în absența acestui circuit
informațional, ministerul poartă răspunderea privind rezultatele, dar nu dispune
nici de informații și nici de pârghiile acțiune la care ar avea dreptul. Aceste
pârghii constau în: standarde de evaluare instituțională în vigoare (includem aici
și standardele de cost și financiare), corp de expertiză și proceduri de evaluare

instituțională, norme și proceduri de valorificare a rezultatelor evaluărilor, cu
efect direct asupra instituțiilor și organizațiilor ce efectuează bugetarea și
managementul fin anciar, oricare vor fi fiind acestea.
În privința monitorizării execuției bugetare, ministerul de resort va trebui să aibă
cunoștință atât de cheltuielile finanțate direct de acesta, cât și de nivelul
cheltuielilor efectuate din surse locale, de exemplu pe ntru personalul didactic.
Este nevoie de o gestiune a informațiilor privind diferite niveluri de agregare a
numărului posturilor didactice, a informațiilor privind costurile totale și structura
acestora, a utilităților și programelor de cheltuieli de capit al susținute de fonduri
provenind din bugetele locale. Printr -o bună cooperare cu Ministerul
Finanțelor publice, care centralizează informațiile privind cheltuielile provenite
atât de la ministerul învățământului cât și de la autoritățile locale, se poate
evalua impactul financiar la scara întregului sistem, și evaluarea politicilor
publice în domeniul finanțării învățământului preuniversitar .
Descentralizarea deciziilor în perioada de criză economică
De-a lungul perioadei 2000 – 2008 au fost semnalat e dificultăți privind unele
consilii județene (județe “bogate” ce conțin “zone sărace”), care refuză să se
implice în redistribuirea veniturilor disponibile la nivel județean pentru
cheltuieli de capital către aceste zone sărace, preferând să lase autorită țile
centrale să se ocupe de aceasta, deși aveau dreptul, competența și capacitatea
financiară să intervină. În momentul de față, criza economică nu poate decât să
accentueze aceste disparități, existente și în prezența măsurilor, programelor și a
finanțăr ilor destinate atenuării disparităților. Concluzia ce rezultă de aici este
necesitatea unor proceduri de stabilire a priorităților, care, încă o dată, să se
raporteze la standarde naționale. În același timp, trebuie înlocuit
comportamentul reactiv, caracte rizat prin răspunsuri de scurtă durată, la
probleme continui, de lungă durată, cu o abordare strategică susținută în timp.
Deoarece practica a dovedit că sunt necesare, trebuie asigurate capacitatea
logistică și administrativă pentru ca ministerul de resort să poată produce
standarde de cost și rapoarte trimestriale care să reflecte structura cheltuielilor la
nivel național. Totodată, un control al informației financiare, ca robustețe și
relevanță pentru sectorul educațional, va permite evitarea dispar ităților, inerente
perioadelor de descreștere economică.
Măsuri necesare în domeniul finanțării învățământului preuniversitar. Aceste
măsuri pot face parte dintr -o metodologie de corelare a nevoilor locale cu oferta
educațională, și care să sublinieze rolu l instituțional al ministerului educației ca
și conducător de strategie sectorială. Este necesară construirea unei baze de date
cu specific de management financiar pentru sistemul educațional, susținută de
un sistem informațional adecvat și de o infrastruc tură logistică solidă, și care să
se bucure de atenție constantă, de investiții și alocarea de fonduri pentru
întreținere, exploatare și dezvoltare. Sursa datelor este unică:
unitatea școlară, ca sediu al proceselor de învățământ și ca centru de cost real,
iar infrastructura este existentă, prin implementarea Baza de Date Nationala a

Educatiei (BDNE) , care poate să definească noi indicatori și structuri de date
specializate.
Descentralizarea sistemului de învățământ a fost și este parte integrantă a
procesului de reformă în domeniul educației.
În prezent, organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ este
reglementată prin Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările
și completările ulterioare.
Totodată, atribuțiile principale în domeniul educației exercitate de Ministerul
Educației, Cercetării și Inovării sunt prevăzute în Hotărârea Guvernului nr.
51/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și
Inovării, autoritățile administrației publice locale având un rol redus în ceea ce
privește luare a deciziilor cu privire la organizarea și funcționarea sistemului
național de învățământ.
Pentru eficientizarea activității și creșterea performanțelor instituțiilor
educaționale, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a elaborat, în
conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 139/2009 privind normele
metodologice de aplicare a Legii cadru a descentralizării nr. 195/2006, Strategia
pentru îmbunătățirea modului de exercitare a competențelor descentralizate în
învățământul preuniversitar.
Strategia a fost modificată prin includerea direcțiilor de acțiune asumate prin
Programul de Guvernare pentru 2008 -2012 pentru descentralizarea
învățământului preuniversitar.
Descentralizarea învățământului preuniversitar reprezintă transferul de
autoritat e, responsabilitate și resurse în privința luării deciziilor și a
managementului general și financiar către unitățile de învățământ și comunitatea
locală.
Descentralizarea se înscrie în Strategia națională de descentralizare și are
menirea creării unui sis tem de învățământ organizat, administrat și finanțat
conform rigorilor europene în ceea ce privește asigurarea calității procesului
instructiveducativ, accesului liber, egal și deplin la educație și formare
profesională, adecvarea ofertei educaționale la i nteresele și nevoile beneficiarilor
direcți și indirecți.
Eficiența descentralizării trebuie să se regăsească în valoarea adăugată în
educație, materializată în principal prin capacitatea de integrare a tinerilor
absolvenți în societate pe baza competențel or dobândite, respectând evoluțiile de
pe piața forței de muncă la nivel local, național și internațional. Pentru
învățământ, perspectiva descentralizării rezultă din nevoia de autonomie
instituțională exercitată în condiții de transparență și răspundere p ublică,
realizată prin apropierea centrului de decizie de locul actului de educație și
valorizarea resursei umane.
Descentralizarea învățământului preuniversitar
În baza Strategiei descentralizării învățământului preuniversitar, adoptată prin

Memorandum al Guvernului României în 2005 și actualizată în 2007, a Legii –
cadru a descentralizării nr. 195/2006, și urmare a dez baterii fiecărui detaliu cu
reprezentanții structurilor asociative și cu partenerii sociali, Ministerul
Educației, Cercetării și Inovării a propus:
1. Domeniile privind organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar
vizate în mod direct de proce sul de descentralizare (9 domenii);
2. Competențele partajate între autoritățile administrației publice locale, județene
și centrale, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ pentru fiecare
domeniu de organizare și funcționare;
3. Pentru fiecare c ompetență partajată (după caz) – autoritatea responsabilă cu
reglementarea competenței, autoritatea responsabilă de finanțare și sursele de
finanțare ale competenței, autoritatea responsabilă de implementarea
competenței și autoritatea care deține propriet atea asupra patrimoniului.
Toate aceste aspecte au fost analizate și dezvoltate în detaliu încă din faza de
proiectare a Codului Educației – pentru a asigura cuprinderea sistematică și
completă a întregului mecanism privind organizarea și funcționarea unui sistem
descentralizat.
Este recunoscut faptul că descentralizarea trebuie să contribuie la asigurarea și
creșterea calității educației și formării profesionale, fără a fi un scop în sine. Din
această perspectivă, analiza și negocierea riscurilor inerente descentralizării a
fost considerată o condiție esențială pentru a obține efectul dorit și pentru a nu
destabiliza sistemul.
Rigurozitatea și detalierea abordării, susținute și asumate din partea tuturor
partenerilor, asigură ca reglementările cuprinse în Legea educației naționale
pentru fiecare domeniu în parte să permită realizarea imediată în practică a
descentralizării învățământului preuniversitar – în condiții de stabilitate,
eficiență și asigurare a calității.